25. Cadrul tactic general al cercetării la fa a loculuiț

Cercetarea propriu-zisă la fa a locului presupune respectarea unor reguli tactice cu caracter general,ț aplicabile în întreaga cercetare, astfel încât să se ajungă la scopul propus. Principalele elemente tactice, de natură să orienteze activitatea echipei de cercetare la fa a locului sunt: ț

Cercetarea la faţa locului se efectuează cu maximă urgenţă - cercetarea la faţa locului trebuie să fie făcută cu maximă urgenţă, practic, imediat după ce organul de urmărire penală a fost sesizat despre săvârşirea unei infracţiuni. Această cerinţă, de o importanţă deosebită, este obligatorie cel puţin sub 2 aspecte:

a) prin scurgerea timpului există pericolul producerii unor modificări la locul faptei i al dispari ieiș ț sau degradării urmelor. Asemenea modificări pot fi determinate nu numai de ac iunea autorului, ci i deț ș ac iunea unor factori neutri: condi iile meteorologice, caracterul perisabil al unor urme (în special celeț ț biologice), interven ia unor persoane care caută să restabilească ordinea sau să afle ce s-a întâmplatț

b) prin prezen a imediată a organului de UP la fa a locului se creează posibilitatea identificării unorț ț martori, fără a se exclude chiar surprinderea autorului la locul infrac iunii (urgen a cfl este, în fond, oț ț reflectare a principiului operativită ii aplicat la întregul proces, dar i la activită ile de cercetareț ș ț criminalistică).

Cercetarea la fa a loculuiț se efectuează complet i detaliatș – această cerinţă trebuie dublată de obiectivitate şi conştiinciozitate, astfel încât locul faptei să fie cercetat sub toate aspectele, indiferent de versiunea pe care echipa de cercetare este tentată să o atribuie evenimentului cercetat.

Cercetarea minu ioasă a întregului loc al faptei impune echipei de cercetare să- i focalizeze aten ia înț ș ț 2 direc ii principale: ț

a) descoperirea i cercetarea minu ioasă a urmelor – urme latente, microurme, urme biologice,ș ț precum i a microurmelor care sunt, de regulă, imposibil de evitat de către infractorș

b) clarificarea împrejurărilor negative, respectiv a neconcordan ei dintre starea locului faptei i faptaț ș ori împrejurările ca atare (de ex. – lipsa urmelor de sânge, care normal ar fi trebuit să existe) este mai mult decât importantă, deseori acestea reprezentând încercări de simulare sau disimulare a unor fapte penale.

Conducerea i organizarea competentă a cflș – constituie o condi ie esenţială pentru realizareaț sarcinilor specifice actului procedural analizat. Tactic, această cerin ă se materializează prin: ț

a) cercetarea în echipă, ce presupune, în primul rând, o conducere unică. De ex., în ipoteza cfl a unei omucideri, echipa de cercetare este alcătuită din procuror, inspectori i agen i de poli ie dinș ț ț forma iile de criminalistică i judiciare, precum i medicul legist. Potrivit prevederilor legii,ț ș ș conducerea echipei revine procurorului.

Conducerea unitară se supune următoarelor cerin e: ț conlucrarea fără rezerve, pe toate planurile, între membrii echipei de cercetare sau de investiga ieț informarea permanentă a conducătorului cercetării, care va centraliza toate datele ob inute. ț

Anchetatorii orgolio i, vanito i trebuie să facă un efort, să- i controleze aceste trăsături deș ș ș personalitate. În fond, este o regulă elementară de deontologie profesională .

b) organizarea activită ii: ț fiecare dintre membrii echipei de cercetare va avea de îndeplinit sarcini concrete i precise, potrivitș

atribu iilor sale în cadrul echipei, sarcini ce se cer rezolvate integral i cât mai operativ posibilț ș organizarea desfă urării activită ilor de investigare trebuie să se facă într-o ordine bine stabilită:ș ț

orientarea în zona în care se află situat locul faptei; determinarea i examinarea în ansamblu a loculuiș faptei; căutarea, descoperirea i ridicarea urmelor sau a probelor materiale; fixarea rezultatelor cfl. șc) luarea unor măsuri de ordine la fa a locului – acestor măsuri trebuie să li se supună inclusivț

membrii echipei i chiar superiorii acestora, care, fără a participa efectiv la cercetare, vin săș informeze asupra celor întâmplate sau să dea anumite indica ii, cu toate că nu întotdeauna suntț specializa i în domeniu. ț

d) evitarea pătrunderii la locul faptei a persoanelor neautorizate sau neavenite (diverse persoane, ziari ti). Reprezentan ii presei sau televiziunii pot să asiste, în acelea i condi ii de ordine iș ț ș ț ș corectitudine la actele de investiga ie, dar în afara perimetrului scenei infrac iunii. Fa ă de ace tia,ț ț ț ș magistratul i membrii echipei de cercetare trebuie să dea dovadă de sobrietate, de o anumităș fermitate dacă jurnali tii sunt excesiv de curio i, furnizându-le date care pot face obiectulș ș

1

publicării în faza ini ială a anchetei, fără să influen eze negativ evolu ia investiga iilor, săț ț ț ț trezească anumite ecouri nedorite în opinia publică, prin exagerări, afirma ii neconforme cuț realitatea sau care, pur i simplu, să servească făptuitorilor. ș

Fixarea integrală i obiectivă a rezultatelor cercetăriiș = este o cerin ă de maximă importan ă înț ț efectuarea unei cfl de bună calitate. Potrivit art. 131 CPP, după efectuarea cfl, se încheie un proces-verbal, principalul mijloc procedural de fixare a celor constatate de către organul judiciar. Este descrisă amănun it iț ș cu precizie situa ia locului faptei, a urmelor descoperite, a obiectelor examinate i a celor ridicate în vedereaț ș cercetării, a pozi iei i stării celorlalte mijloace materiale de probă, etc. ț ș

În pr-vb se vor folosi formulări clare, precise, concise, din care să rezulte că nu a fost omis niciun amănunt, niciun element util stabilirii adevărului, evitându-se expresiile ambigue sau echivoce, de natură să conducă la confuzii sau alte interpretări.

Consemnările se vor limita strict la constatările făcute direct de organul de UP în timpul cercetării. Nu este permisă consemnarea unor stări de fapt inexistente în momentul cercetării, chiar dacă martorii oculari indică schimbarea pozi iei unor obiecte, a cadavrului. Aceste aspecte vor fi men ionate separat,ț ț urmând să se analizeze în cadrul UP, pe baza declara iilor martorilor, învinuitului, victimei. ț

26. Reguli tactice specifice efectuării cercetării propriu-zise la fa a loculuiț (fara fixare, fara schite)

1. Primele măsuri luate de organul competent să efectueze cercetarea: Odată sosită echipa însărcinată să efectueze cfl, conducătorul acesteia are obligaţia să iniţieze câteva

măsuri destinate pregătirii cercetării propriu-zise. Aceste măsuri vor fi diferen iate în func ie de naturaț ț cazului cercetat, precum i de eventuala prezen ă la locul faptei a unui organ de UP care a întreprins dejaș ț unele activită i cu caracter preliminar, înaintea sosirii echipei. ț

a) în situa ia în care cercetarea propriu-zisă a fost precedată de ac iuni premergătoare, atunciț ț pregătirea cercetării efective va consta în:

completarea măsurilor vizând salvarea victimelor, înlăturarea pericolelor şi conservarea urmelor examinarea rapidă a locului faptei, delimitarea sa exactă şi întărirea măsurilor de pază îndepărtarea tuturor persoanelor inutile i re inerea celor care au făcut sesizarea, a martorilor, aș ț

persoanelor suspecte, precum i a tuturor celor care pot fi selec iona i în calitate de martori asisten iș ț ț ț stabilirea precisă a sarcinilor ce revin fiecărui membru al echipei i indicarea ordinii în care vor fiș

îndeplinite activită ile de cercetare ț ob inerea unor prime informa ii referitoare la faptăț ț , la locul în care a fost săvâr ită, ca i laș ș

persoanele antrenate în comiterea ei, inclusiv cu privire la identitatea celor re inu i la fa a locului,ț ț ț indiferent de calitatea lor b) cercetarea propriu-zisă la locul faptei se va face cu respectarea strictă a regulilor tactice generale.

Bineînţeles, aplicarea regulilor în discuţie se face şi în funcţie de specificul zonei cercetate (locuri închise sau deschise), de modificările aduse.

Reguli tactice specifice cercetării ca atare: limitarea numărului de persoane care pătrund în zona cercetată la strictul necesar prevenirea oricărei modificări în starea sau pozi ia lucrurilor, paralel cu conservarea urmelor iț ș

evitarea creării altor urme care pot dezorienta cercetarea fixarea căilor de acces i de deplasare a membrilor echipei în perimetrul locului faptei, precum i înș ș

locul care urmează să fie depozitate mijloacele materiale de probă descoperite, a altor obiecte ce urmează să fie ridicate i transportate la laboratoarele de specialitate ș

purtarea echipamentului de protec ie (costum, mănu i, mască) pentru protejarea urmelor iț ș ș prevenirea contaminării acestora, mai ales în cazul urmelor biologice

interzicerea comentariilor, aprecierilor sau discu iilor privind natura faptei, împrejurările în care aț fost săvâr ită, starea urmelor, etc. pentru a nu influen a, într-un mod sau altul, desfă urarea cercetării,ș ț ș ca i pe martorii prezen i la fa a locului.ș ț ț

2. Cercetarea în faza statică – în această fază se procedează la o examinare atentă a locului faptei, atât în ansamblul său, cât şi pe zonele mai importante, fără a se aduce nici o modificare acestuia.

2

Dintre activită ile mai importante în această fază, men ionăm următoarele: ț ța) stabilirea stării i pozi iei mijloacelor materiale de probă, a urmelor vizibile, a urmelor materie, etc.,ș ț

a a cum au fost găsite de echipa de cercetareșb) măsurarea distan ei dintre obiectele principale, dintre acestea i urme sau locuri de acces, aspect deț ș

natură să servească la clarificarea unor împrejurări ale cauzeic) executarea de fotografii de orientare, schi ă i fotografii ale obiectelor principale, precum i fixareaț ș ș

prin înregistrare videomagneticăd) determinarea eventualelor modificări survenite anterior sosirii echipei de cercetare3. Cercetarea în fază dinamică - este cea mai complexă şi laborioasă etapă a cfl, întrucât presupune

participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigaţiilor şi folosirea integrală a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice aflate la dispoziţia lor.

Acest moment al cercetării presupune: a) examinarea amănun ită a corpului victimelor, a fiecărui obiect presupus purtător de urme sau care a servit laț

săvâr irea infrac iunii, fiind permisă atingerea/schimbarea pozi iei lorș ț țb) în executarea fotografiilor i înregistrărilor video de detaliu, a măsurătorilor fotografice bidimensionale, seș

finalizează schi a locului faptei i se începe redactarea pr-vb + realizarea de investiga ii pentru ob inerea deț ș ț ț date cât mai complete

c) se iau primele declara ii martorilor i victimei, dacă mai este la fa a locului, inclusiv persoanelor suspecteț ș ț (declara iile se iau separat)ț

d) clarificarea împrejurărilor negative determinate de neconcordan a dintre situa ia de fapt i evenimentulț ț ș presupus că s-ar fi produs, de absen a unor urme sau obiecte care, în mod normal, ar fi trebuit să existe laț fa a locului. ț

27. Reguli tactice aplicate în dispunerea constatărilor tehnico- tiin ifice i a experizelorș ț ș criminalistice

1. Oportunitatea expertizei - asigurarea oportunităţii expertizei constituie o primă cerinţă ce trebuie avută în vedere de către organele judiciare. În func ie de probele, datele sau materialele existente în cauză, este necesar să se aprecieze dacă i înț ș

ce măsură o expertiză este utilă, astfel încât nici să nu întârzie efectuarea unei expertize indispensabile solu ionării cazului. ț

Oportunitatea expertizei se raportează i la momentul dispunerii acesteia, mai ales în ideea că oș dispunere prematură, ca i întârzierea acesteia, pot avea consecin e negative asupra solu ionării cauzei. Înș ț ț prima ipoteză, obiectele sau materialele trimise expertului pot suferi modificări, degradări, etc. Iar în a 2a ipoteză, datele sau urmele sunt insuficiente pentru realizarea cercetării.

2. Stabilirea corectă a obiectului expertizei - cerinţa privind stabilirea corectă a obiectului expertizei criminalistice are implicaţii directe asupra modului de valorificare judiciară a acestui mijloc de probă. Delimitarea strictă a aspectelor de clarificat este de natură să influen eze pozitiv însă iț ș cercetarea fondului problemelor ce constituie obiectul expertizei. Obiectul expertizei judiciare constă în lămurirea unor fapte/împrejurări de fapt ce reclamă cuno tin eș ț

speciale din diverse domenii. Art. 116 CPP – în vederea aflării adevărului, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei se apelează la cuno tin ele unui expert. Art. 201 CPP – instan a poate recurge laș ț ț părerea unor speciali ti pentru lămurirea unor împrejurări de fapt. ș

Organele judiciare au datoria să vegheze la respectarea cerin ei de limitare a obiectului expertizeiț criminalistice, în exclusivitate, la ceea ce legea define te generic ”fapte sau împrejurări”, nu la probleme deș drept, cum ar fi stabilirea vinovă iei sau nevinovă iei unei persoanei, ori precizarea naturii juridice a uneiț ț fapte sau a unui aspect, reglementate prin acte normative.

3. Formularea clară a întrebărilor adresate expertului – una din cauzele principale ale ajungerii la concluzii eronate sau nefundamentate tiin ific o reprezintă superficialitatea în fixarea obiectivelorș ț expertizei, fără a mai men iona situa iile în care aceste obiective sunt lăsate la aprecierea expertului. ț țPornind de la faptul că întrebările circumstan iază direct obiectul expertizei, acestea vor trebuiț

formulate cu claritate, concis i precis, evitându-se exprimările generale, echivoce, confuze, gre ite, care îiș ș determină pe unii exper i să procedeze la reformulări, cu riscul apari iei de neconcordan e între ceea ce aț ț ț

3

urmărit organul judiciar i ceea ce a în eles expertul din întrebare, sau la ridicarea unor obiec ii ale păr ilor,ș ț ț ț pe considerentul că nu s-a dat răspuns întrebărilor din ordonan ă sau încheiere. ț

4. Asigurarea calită ii materialelor trimise spre expertizăț – expertul va trebui să aibă la dispozi ie:ț urmele, obiectele ce se constituie mijloace materiale de probă i modele de compara ie sau obiecteș ț presupuse a fi creat urmele descoperite în câmpul infrac ional. țPrima cerin ă pe care trebuie să o îndeplinească aceste materiale este aceea a ț cunoa terii cuș

certitudine a provenien ei lorț . Regula prive te atât urmele sau mijloacele materiale de probă, dar mai alesș modelele tip ori obiectele suspecte trimise expertului.

A 2a cerin ă importantă se referă la ț calitatea pe care trebuie să o prezinte materialele, în sensul că ele trebuie să con ină sau să reflecte suficiente elemente caracteristice pe baza cărora să se facă identificarea. ț

28. Structura i con inutul planului de UPș ț

Planul de UP după care trebuie să se desfăşoare o anchetă este constituit dintr-o structură unitară de elemente componente, menite să confere eficienţă activităţii de urmărire penală.

Sub raport tactic, potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate, desprinse din studierea experienţei organelor judiciare, rezultă că principalele elemente constitutive ale planului de urmărire penală sunt versiunile, problemele ce se cer rezolvate în verificarea fiecărei versiuni, precum şi activităţile desfăşurate pe baza metodelor ştiinţifice criminalistice cu ajutorul cărora se rezolvă aceste probleme. În plan mai sunt precizate termenele de rezolvare a problemelor i, implicit, de verificare, precum i persoanele care urmează să participe laș ș solu ionarea lor. ț

Dintre elementele sus-men ionate, versiunile de in o pozi ie centrală în stabilirea i clarificarea faptelor.ț ț ț ș Celelalte elemente ale planului î i au rolul lor bine definit în clarificarea cauzei, ceea ce eviden iază caracterul unitarș ț al planului de UP.

Momentul elaborării unui plan de anchetă - alt element tactic important - se impune a fi astfel ales, încât el să nu fie conceput nici prematur şi nici tardiv faţă de mersul anchetei. O întocmire prematură, într-un moment în care nu se de in decât date sumare cu privire la faptă, poate conduce cercetările pe o pistăț falsă, întârziind solu ionarea cauzei. Consecin ele negative asupra desfă urării cercetărilor poate avea iț ț ș ș întârzierea unor activită i în stabilirea faptelor i împrejurărilor. Planul de UP poate căpăta o formă scrisă, cuț ș excep ia unor cazuri, spre exemplu în situa ia unui flagrant. ț ț

Conţinutul planului de urmărire penală. Conţinutul unui plan de urmărire penală este determinat de problemele pe care le are de clarificat ancheta într-un moment sau altul.

Pentru determinarea acestor elemente, deduse din planul de urmărire penală, organele penale de specialitate trebuie să răspundă la o suită de întrebări, denumită convenţional “formula celor 7 întrebări”, sau alături de aceasta, “formula celor 4 întrebări”, aplicabile în majoritatea cazurilor.

Formula celor 7 întrebări, cunoscută sub denumirea de “disticul lui Daries”, are ca destinaţie clarificarea aspectelor esenţiale ale faptei: ce faptă s-a comis i care este natura ei? Unde s-a comis faptaș cercetată? Când a fost săvâr ită? Cine este autorul ei? Cum, în ce mod a săvâr it-o? Cu ajutorul cui? În ceș ș scop a fost comisă?

Formula celor 4 întrebări, considerată, întrucâtva, superioară calitativ primei formule, deoarece delimitează mai clar conţinutul infracţiunii, serveşte la elucidarea problemelor unei cauze penale plecând de la elementele constitutive ale acesteia. Astfel:

a) determinarea obiectului infrac iunii, respectiv a rela iei sociale lezate prin săvâr irea fapteiț ț ș penale, ca i a obiectului nemijlocit asupra căruia s-a exercitat ac iunea ilicităș ț

b) stabilirea laturii obiective a infrac iunii, în primul rând a ac iunii/inac iunii incriminate de lege, aț ț ț raportului de cauzalitate între acestea i urmările faptei, precum i a locului, timpului, modului, aș ș altor circumstan e în care a fost săvâr ită ț ș

c) identificarea subiectului activ al infrac iunii, a tututor participan ilor (complici, instigatori,ț ț tăinuitori), ca i identificarea subiectului pasiv al faptei penaleș

d) determinarea laturii subiective a infrac iunii, prin stabilirea formei vinovă iei (inten ieț ț ț directă/indirectă, impruden ă sau neglijen ă) ca i a mobilului faptei. ț ț ș

Problemele ce se cer rezolvate sunt, spre ex. în cazul mor ii violente – cauza mor ii, natura acesteiaț ț (omor, sinucidere, accident), identificarea autorului i a celorlal i participan i, identificarea victimei, locul,ș ț ț

4

data i modul de săvâr ire, stabilirea vinovă iei, mobilul omorului. Întrebările la care trebuie dat răspuns înș ș ț anchetă diferă nu numai de la o categorie la alta de infrac iuni, dar i în cadrul aceleia i categorii deț ș ș infrac iuni, date fiind particularită ile în care se comit. ț ț

29. Tactica elaborării versiunilor de UP

Pentru elaborarea unor versiuni care să servească pe deplin aflării adevărului sub raport tactic, este necesar să fie întrunite mai multe condiţii, printre cele mai importante numărându-se:

a) deţinerea unor date sau informaţii despre fapta cercetată, corespunzătoare sub raport calitativ şi cantitativ, pe baza cărora să fie elaborate versiunile

b) conceperea unor versiuni apropiate de realitate solicită pregătirea multilaterală, experienţa şi intuiţia organului de urmărire penală

c) folosirea unor forme logice de ra ionamentț , de tipul ra ionamentelor deductive i inductive, ca i aț ș ș ra ionamentului prin analogie. țCalitatea i cantitatea datelor reprezintă o premisă esen ială pentru formularea de versiuni de naturăș ț

să servească cu adevărat solu ionării cauzei. ța) sub aspect cantitativ, un mininum de date este absolut necesar pentru formularea versiunilor, fie

ele referitoare la natura faptei. Lipsa de date sau cantitatea insuficientă a acestora echivalează cu o infinitate de versiuni, ori cu formularea de versiuni ce pot conduce cercetările pe piste false, cu cheltuieli inutile de energie umană i materialăș

b) dpdv calitativ, informa iile care stau la baza versiunilor, trebuie să fie precise i concrete.ț ș Simplele supozi ii sau presupunerile lipsite de un suport real nu fac decât să creeze dificultă i înț ț desfă urarea anchetei (sursa datelor pe care se întemeiază o versiune este în majoritatea cazurilorș de natură procesuală).

Elaborarea versiunilor cu profesionalism – în elaborarea versiunilor de anchetă sunt necesare calită iț proprii profesiei de magistrat sau de anchetator:

- pregătirea multilaterală, experien a i intui ia organului de UPț ș ț- pregătirea complexă presupune stăpânirea cuno tin elor din domeniul tiin elor juridice, îndeosebiș ț ș ț

cele penale i din domeniul criminalisticiiș- experien a câ tigată în activitatea de UP reprezintă un element de siguran ă i precizie în investigare ț ș ț ș- intui ia este un factor decisiv, ea reflectând capacitatea organului de UP de a descoperi i de a ajungeț ș

cu rapiditate la sensul, la explica ia unor fapte sau împrejurări. țFolosirea formelor logice de raţionament, cum sunt raţionamentele deductive, inductive sau

raţionamentul prin analogie, este absolut necesară pentru elaborarea de versiuni întemeiate nu numai pe date concrete, ci şi pe baza unui proces judicios de gândire.

• Ra ionamentul deductivț = o opera ie logică, în care se porne te de la general, de la premiseleț ș problemei, pentru a se ajunge, printr-o înlăn uire de judecă i, la particular, deci, la o anumităț ț concluzie ce va servi la elaborarea versiunii.

• Ra ionamentul inductivț = opera ie logică, inversă ra ionamentului deductiv, înlăn uirea de judecă iț ț ț ț având drept punct de plecare elementele particulare ale cauzei, pentru a se ajunge, în final, la aspectele esen iale (acest tip de ra ionament este întâlnit frecvent în cazurile în care organele de UPț ț de in date pu ine, deseori cu caracter sumar, referitoare la faptă, ca i la persoana infractorului). ț ț ș

• Ra ionamentul prin analogie (transductiv)ț = opera ie logică, în care concluzia este trasă pe bazaț asemănării dintre elementele caracteristice unui fapt cunoscut i cele ale faptului sau evenimentuluiș aflat în curs de cunoa tere (întâlnit mai rar în activitatea organelor judiciare, datorită caracteruluiș incert al concluziilor sale).

5

30. Psihologia martorului (particularită i privind recep ia senzorialăț ț – factorii obiectivi si subiectivi)

Mărturia (din perspectiva psihologiei judiciare) = rezultatul unui proces de observare i memorareș involuntară a unui fapt juridic, urmat de reproducerea acestuia, într-o formă orală sau scrisă, în fa a organelor de UPț sau a instan elor de judecată. Prin urmare, ne aflăm în fa a unui proces de cunoa tere a realită ii obiective, structuratț ț ș ț în 4 faze: recep ia (percep ia) informa iilor, prelucrarea lor logică, memorarea i reproducerea sau recunoa terea,ț ț ț ș ș respectiv reactivarea.

Procesul de cunoaştere a realităţii depinde, în esenţă, de capacitatea fiecărei persoane de a recepţiona informaţiile primite, de a le prelucra, dar şi de subiectivismul şi de selectivitatea sa psihică, cu alte cuvinte de o multitudine de factori.

Recep ia senzorială:ț1. Elementele care definesc recep ia senzorialăț a unor evenimente ca primă etapă a formării mărturiei,

conturează un proces psihic de cunoa tere, care parcurge mai multe etape: șa) senza iaț = cea mai simplă formă de reflectare senzorială a însuşirilor izolate, ale obiectelor sau

persoanelor, prin intermediul unuia dintre organele noastre de simţ. Apari ia senza iilor i, ulterior, aț ț ș percep iei, este în func ie de ț ț intensitatea stimulilor care ac ionează asupra analizatorilor. Analizatorț este definit sistemul sau aparatul organismului uman, alcătuit din organele de sim , căile nevoase deț transmitere i centrii corespunzători de pe scoar a cerebrală. ș țSenza ia nu se na te decât în momentul în care stimulul atinge un prag minim, capabil să provoace senza ia.ț ș ț

Cu cât sensibilitatea analizatorului este mai mare, cu atât este posibilă na terea de senza ii prin stimuli mai inten i.ș ț ș Este important de re inut că intensitatea minimă sau maximă prin care stimulii pot determina o senza ie (pragurileț ț senza iei) variază de la persoană la persoană, magistratul trebuind să aprecieze în fiecare caz în parte limiteleț posibilită ilor de percep ie ale unui martor. ț ț

b) percep iaț = consecin a unor reflectări mai complexe, ce conduce la con tientizare, la identificarea obiectelorț ș i fenomenelor. Aceasta face ca procesul percep iei să fie definit drept un act de organizare a senza iilor,ș ț ț

implicit a informa iilor pe care un martor le-a receptat în func ie de diferi i factori: interes, experien ă,ț ț ț ț necesitate, etc. Faptele, obiectele i persoanele sunt percepute ș diferen iatț , unele fiind înregistrate imediat, spre deosebire de

altele care trec pe loc secundar, de i au posibilitatea de a influen a analizatorii. ș ț2. Factorii de distorsionare (bruiaj), determinaţi de legităţile generale ale senzorialităţii, cu influenţă

directă asupra modului de recepţionare, proprii fiecărei persoane: a) modul de organizare a informa iilor la nivelul cortexului, care se constituie în structuri i configura iiț ș ț

(Gestalt), permi ând martorului să perceapă întregul înaintea păr ilor componente. Rapiditatea cu care suntț ț sesizate elementele componente ale întregului variază de la individ la individ.

b) constan a percep ei, fenomen care determină o anumită ”corectare a imaginii” percepute, clasic fiindț ț procesul de a ezare în pozi ia normală a unei imagini care, pe retina noastră, apare răsturnată, potrivitș ț opticilor geometrice. În acest caz, distorsionările sunt specifice percep iei de persoane, obiecte sauț împrejurări familiare martorului.

c) fenomenul de iluzie, care conduce la percep ii eronate, prin deformarea subiectivă a realită ii. Din diverseleț ț iluzii, cele optico-geometrice sunt mai frecvente în bruierea mărturiei. De ex., o persoană poate fi apreciată mai scundă sau mai înaltă, după cum aceasta a fost percepută într-un grup de indivizi mai scunzi ori mai înal i. ț

d) fenomenul de expectan ă, prin care este pregătită să recep ioneze anumi i stimuli, filtrându-i pe al ii.ț ț ț ț Exemplul clasic este cel al mamei care se treze te imediat la plânsul copilului ș , dar poate dormi în prezen a altor zgomote mai puternice. ț

e) efectul halo , fenomen ce ne determină să extindem, necritic, un detaliu asupra întregului (cazul escrocilor – care sunt crezu i cu u urin ă persoane oneste datorită înfă i ării distinse i exprimării corecte). ț ș ț ț ș ș

Factori de distorsionare a recepţiei senzoriale a martorilor din perspectivă criminalistică:Ascultarea unui martor presupune, de la bun început, să se ţină cont alături de legităţile generale ale

senzorialităţii, de principalii factori obiectivi şi subiectivi capabili să influenţeze procesul de percepţie.

6

Factorii de natură obiectivă, determina i de împrejurările în care are loc percep ia: ț ț• vizibilitatea poate fi redusă de distan a de la care face percep ia, de condi iile de iluminare, deț ț ț

condi iile meteorologice, de diverse obstacole interpuse între cel care percepe i locul în care seț ș desfă oară evenimentulș

• audibilitatea este influen ată de distan ă, de condi iile de propagare a sunetelor, de existen a unorț ț ț ț surse care pot perturba audi ia i de factorii meteorologici, obstacolele care pot da na tere la ecouri,ț ș ș reverbera ia sunetelor întâlnite în locurile închiseț

• durata percep ieiț – în func ie de perioada mai sau în care se desfă oară o ac iune, de viteza deț ș ț˃ ˂ deplasare, fie a persoanei sau a obiectului perceput, fie a celui care percepe, iar câteodată de tipul de iluminare. Unii din factorii men iona i pot influen a i percep ia tactilă sau olfactivă. ț ț ț ș ț

• disimularea înfă i ăriiț ș determinată de însă i persoana autorului infrac iunii, care încearcă să se facăș ț percepută cât mai greu, în acest sens apelând la deghizări, ac ionând cu rapiditate, căutând să distragăț aten ia, inclusiv cu ajutorul unor complici, folosindu-se de întuneric sau de diverse obstacole pentru aț nu fi văzut.

Factorii de natură subiectivă sunt reprezenta i de totalitatea particularită ilor psiho-fiziologice i deț ț ș personalitatea individului, apte să înfluen eze procesul perceptiv: ț

• calitatea organelor de simț, orice defec iune a acestora fie pe latură perceptivă, fie pe cea corticalăț (orbire, miopie, surzenie) reducând până la anulare o parte din posibilit ă ile receptive ale persoaneiț ț

• personalitatea i gradul de instruire a individuluiș• vârsta i inteligen a persoaneiș ț• temperamentul i gradul de mobilitate al proceselor de gândireș• stările de oboseală, precum i reducerea capacită ii perceptive, ca urmare a influen ei alcoolului,ș ț ț

drogurilor, medicamentelor etc., conduc la o scădere a acuită ii senzorialeț• stările afective, îndeosebi cele cu un anumit grad de intensitate, au o influen ă inhibitorie asupraț

procesului perceptiv, determinând alterarea sau dezorganizarea acestuia, situa ie întâlnită destul deț frecvent la persoanele care asistă la fapte cu un caracter ocant i mai ales atunci când, în săvâr ireaș ș ș faptelor respective, sunt antrenate rude, prieteni sau cuno tin e apropiate ș ț

• aten iaț – sunt avute în vedere calită ile aten iei, cum sunt stabilitatea i mobilitatea acesteia, gradulț ț ș de concentrare i distribu ia ei. În al 2lea rând, trebuie inut seama de tipurile de aten ie, voluntarăș ț ț ț sau involuntară, ultima întâlnită mai des în cazul martorilor, din cauza apari iei nea teptate a unuiț ș stimul puternic, ocant sau a interesului pe care îl poate atrage o persoană, obiect, discu ie, ac iune. ș ț ț

• tipul perceptiv căruia îi apar ine martorulț – martorul cu recep ie de tip analitic (specific în generalț femeilor) are capacitatea de a re ine mai amănunte, mai detalii, spre deosebire de tipul sintetic,ț ˃ ˃ care re ine întregul, caracteristicile sale generale. ț

31. Pregătirea ascultării martorilor + elementele tactice de pregătire aplicate în pregătirea ascultării martorilor

Pregătirea ascultării martorilor este o regulă absolut necesară, în special în faza de UP, i se cereș respectată în toate împrejurările, indiferent de gradul de dificultate al cauzei. Ea presupune:

• Studierea dosarului cauzei, ce are ca scop principal stabilirea faptelor i împrejurărilor ce pot fiș clarificate pe baza declara iilor martorilor, precum i stabilirea cercului de persoane care cunosc, înț ș parte sau în totalitate, aceste fapte, dintre care vor fi selec iona i martorii. ț ț

• Stabilirea martorilor care pot fi audia iț de către organul de UP pe baza criteriilor procesuale penale i criminalistice: ș

a) sunt identificate persoanele care au posibilitatea să perceapă direct faptele i împrejurările cauzei,ș dar i acelea care cunosc sau de in indirect date referitoare la faptă, din surse sigure, cât maiș ț aproape de adevăr. Din rândul acestora vor fi selec ionate persoanele care, potrivit legii, potț depune mărturie.

b) în ipoteza în care există un număr mare de persoane de inătoare de informa ii, este posibilă oț ț selectare a martorilor pe baza calită ii datelor pe care le de in, a personalită ii lor, a obiectivită iiț ț ț ț i pozi iei fa ă de cauza cercetatăș ț ț

7

c) claritatea naturii rela iilor acestora cu persoanele implicate în săvâr irea infrac iunii, fiindț ș ț cunoscut că sentimentele de genul prietenie, du mănie fa ă de făptuitori sau existen a altorș ț ț interese conduc la alterarea declara iilor i chiar la mărturie mincinoasă. ț ș

• Cunoa terea personalită ii martorilorș ț este absolut necesară pentru eficien a ascultării, presupuneț ob inerea de date cu privire la profilul psihologic, la pregătirea i ocupa ia, la natura eventualelorț ș ț rela ii cu persoanele antrenate în săvâr irea infrac iunii. Fire te, trebuie cunoscută pozi ia martoruluiț ș ț ș ț fa ă de faptă, precum i fa ă de condi iile în care a perceput aspectele în legătură cu care este ascultat.ț ș ț ț

Elemente tactice în pregătirea ascultării martorilor: • Determinarea ordinii de ascultare – de regulă, martorii principali, cei care au perceput nemijlocit

faptele, vor fi asculta i înaintea ț martorilor indirec iț care au ob inut datele prin mijlocirea altorț persoane sau, pur i simplu, din zvon public. Ordinea de ascultare se stabile te i în func ie de naturaș ș ș ț rela iilor dintre martor i păr ile din proces, ca i în func ie de pozi ia lor fa ă de cauză (ascultareaț ș ț ș ț ț ț martorilor se face înainte/după ascultarea învinuitului sau a persoanei vătămate).

• Stabilirea momentului audierii: a) evitarea posibilei în elegeri între martori, ca i influen area celui care va fi audiat de către diverseț ș ț

persoane interesate de cauză (învinuit, inculpat, parte vătămată, parte civilă). Pentru aceasta, citarea se face de urgen ă, la ore sau zile diferite, astfel încât să nu existe posibilitatea întâlniriiț martorilor la sediul organului judiciar i nici suficient timp pentru a- i comunica date referitoareș ș la declara iile făcute, sau referitoare la întrebările puse de anchetator. ț

b) la stabilirea momentului audierii, trebuie avut în vedere programul de activitate i profesiaș persoanei care urmează să fie ascultată, bineîn eles numai dacă este posibil i fără a se subminaț ș obiectivitatea anchetei i autoritatea magistratului. Martorii pot fi asculta i i în afara orelor deș ț ș program, excep ie făcând cazurile deosebite, de genul infrac iunilor flagrante, al infrac iunilor cuț ț ț un grad ridicat de pericol social.

c) locul de audiere este, de regulă, la sediul organului judiciar. • Pregătirea ascultării martorilor necesită, uneori, întocmirea unui plan de ascultare, pentru fiecare

persoană în parte mai ales în cauzele dificile, complicate. În plan vor fi incluse: problemele de clarificat, întrebările i ordinea de adresare a lor, eventualele date deprinse din materialele aflate laș dosar pe care anchetatorul le poate folosi pe timpul ascultării. Pot fi pregătite înscrisuri, fotografii, prezentate martorilor pentru lămurirea unor împrejurări, verificarea unor date, etc.

32. Tactica ascultarii propriu-zise a martorilor (vezi identificarea, ascultarea in faza relatarii libere, adresarea de intrebari, cum trebuie/nu trebuie sa fie aceste intrebari)

Ascultarea unui martor parcurge 3 etape principale, guvernate, pe langa regulile procesuale penale si de regulile tactice criminalistice in etape distincte: etapa identificarii martorilor, etapa relatarii libere si etapa formularii de intrebari, de ascultare a raspunsurilor date de martor.

1. Conduita tactica in etapa de identificare a martorului - etapa consta in: depunerea juramantului de catre martor, apoi, acestuia i se pune in vedere faptul ca, daca nu va spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa, ulterior in intrebarea acestuia despre nume, prenume, etate, domiciliu (eventual resedinta, daca este cazul) si ocupatie. In continuare, martorul este intrebat daca este sot sau ruda cu vreuna din parti si in ce raporturi se afla cu acestea, precum si daca a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii.

Organul judiciar trebuie sa se conduca dupa anumite reguli tactice, proprii debutului audierii: • primirea martorului intr-o maniera corecta, civilizata, care trebuie sa fie prezenta inca din momentul

asteptarii pana in momentul audierii propriu-zise• crearea unui cadru de ascultare sobru, caracterizat de seriozitatea lipsit de factori stresanti, dar pot

distrage atentia martorului• comportarea organului judiciar intr-un mod calm, incurajator, astfel incat sa fie redusa incordarea,

nelinistea fireasca a martorului.

8

2. Etapa relatarii libere: In aceasta etapa, dupa crearea cadrului psihologic favorabil obtinerii unor declaratii sincere,

martorului i se face cunoscut obiectul cauzei si i se arata care sunt faptele sau imprejurarile pentru dovedirea carora a fost propus ca martor, cerandu-i-se sa declare tot ce tie cu privire la aceasta (art. 86 CPP). ș

Aceasta faza are un avantaj, si anume spontaneitatea sa, faptele fiind prezentate asa cum au fost percepute si memorate de catre martor. Pentru aceasta martorul trebuie lasat sa expuna, potrivit personalitatii sale, asa cum isi aminteste, ceea ce a perceput si conform modului sau de ordonare a ideilor.

Regulile dupa care se ghideaza magistratul sau anchetatorul: • ascultarea martorului cu rabdare si calm, fara a fi intrerupt, chiar daca acesta relateaza faptele cu lux

de amanunte• evitarea oricarui gest, reactie sau expresie, mai ales ironica, prin care se aproba sau resping

afirmatiile martorului• ajutarea cu tact a martorului, mai ales daca nivelul intelectual il împiedica sa faca o relatare libera cat

de cat coerenta, fara insa a-l sugestiona• daca martorul se pierde in amanunte sau se abate in mod deliberat de la subiectul relatarii, organul

judiciar trebuie sa intervina cu suficienta fermitate, dar civilizat, in reorientarea relatarii spre obiectul marturiei

• organul judiciar isi va nota aspectele mai semnificative, ca si eventualele contraziceri sau neclaritati din expunere, dar fara sa procedeze cu ostentatie sau sa se intrerupa martorul cerandu-i sa mai repete o anumita idee sau sa fie mai explicit.

3. Reguli tactice aplicate in etapa formularii de intrebari: - etapa nu are caracter obligatoriu (mai este denumita si „Interogarea martorului, „Relatarea ghidata”, „Dispozitie-interogatoriu”). Intrebarile sunt necesare intrucat depozitia martorului poate contine denaturari, frecvente fiind:

• denaturarea prin adaugare (exagerare sau nascocire de fapte imaginare)• denaturarea prin omisiune (relatarea avand caracter incomplet, ca urmare a subestimarii importantei

unui anumit aspect sau ca urmare a unei rele-credinte)• denaturarea prin substituire (faptele, persoanele, obiectele reale sunt substituite cu altele, percepute

anterior, ca urmare a asemanarilor existente intre ele)• denaturare prin transformare (modificarea succesiunii reale a faptelor, a locului unor detalii in timp si

spatiu). Pentru inlaturarea acestor denaturari, dar si pentru stabilirea corectitudinii sau exactitatii dispozitiei,

organul judiciar va trebui sa intervina cu intrebari, care se impart in mai categorii, din perspectiva tacticii˃ criminalistice:

a) intrebari de completare a aspectelor omise din declaratie sau care contin detalii suficiente pentru stabilirea imprejurarilor de fapt

b) intrebari de precizie, necesare, de pilda, pentru determinarea cu exactitate a circumstantelor de loc, timp si mod de desfasurare a unui eveniment, precum si pentru stabilirea surselor din care martorul a obtinut date despre fapta

c) intrebari ajutatoare, destinate reactivarii memoriei, ca si inlaturarea denaturarilor, de genul substituirilor sau transformarilor, prin referiri, de exemplu, la evenimentele importante din viata martorului, evenimente desfasurate concomitent cu faptele despre care este ascultat

d) intrebari de control, destinate verificarii afirmatiilor, pe baza unor date certe, in ipoteza sesizarii de denaturari, in special prin adaugare sau transformare ca si in ipoteza existentei suspiciunii cu privire la b-c a martorului. Dpdv tactic criminalistica, in formularea si adresarea intrebarilor este absolut necesar sa se respecte

urmatoarele reguli: • intrebarile trebuie sa fie clare, precise, concise si exprimate intr-o forma accesibila persoanei

ascultate, potrivit varstei, experientei, pregatirii si inteligentei sale• intrebarile vor viza strict faptele percepute de catre martor, iar nu punctul sau de vedere referitor la

natura acestora sau la problemele de drept• intrebarile nu vor contine elemente de intimidare, de punere in dificultate a martorului sau promisiuni

pe care organul judiciar nu le poate respecta

9

• prin modul de formulare a intrebarilor si tonul pe care sunt adresate nu trebuie, in niciun caz, sa se sugereze raspunsul.

Raportat la gradul lor de sugestibilitate, intrebarile pot fi: • intrebari determinative, deschise, lipsite de sugestibilitate („cum era imbracat invinuitul?”, „in ce zi a

saptamanii s-a petrecut fapta?”), ca si intrebari la care se raspunde prin „da” si „nu”• intrebari incomplet sau complet disjunctive, inchise, care contin elemente de sugestie, in special

ultimele, martorul fiind pus sa aleaga intre cele 2 alternative („victima avea sau nu geanta?”)• intrebari implicative (ipotetice), cu mare grad de sugestibilitate, intrucat pornesc de la presupunerea

ca martorul a perceput o anumita imprejurare („cutitul era in mana dreapta sau stanga?”, „nu este asa ca..?”). Ascultarea raspunsurilor la intrebari presupune, obligatoriu, respectarea unei conduite tactice

specifice. Regulile tactice specifice ascultarii raspunsurilor sunt, in esenta, urmatoarele: a) ascultarea martorului cu toata atentia si seriozitatea, evitandu-se plictiseala, enervarea, expresiile ori

gesturile de aprobare sau dezaprobare care il pot deruta pe martorb) la sesizarea unor contradictii in raspunsurile martorului, organul judiciar nu trebuie sa reactioneze

imediat, sa-si exteriorizeze surprinderea ori nemultumirea, ci sa o inregistreze, pentru clarificarea ei ulterioara

c) urmarirea cu atentie, dar fara ostentatie, a modului in care reactioneaza martorul la intrebari, sau daca si-au facut aparitia indicii de posibila nesinceritate. Daca se constata ca martorul incearca sa minta, raportat la particularitatile fiecarei cauze, procedeele

tactice sunt diferite, unele apropiindu-se de cele specifice tacticii ascultarii invinuitului, fireste fara depasirea cadrului legal.

33. Particularitati ale psihologiei victimei

Primul moment al formarii declaratiilor victimei il reprezinta receptia, ca rezultanta psihologica a perceptiei sale senzoriale, in momentul in care este supusa unei agresiuni. Situatia de victima se asociaza cu ideea de suferinta fizica si morala. Prin urmare, alaturi de senzatiile auditive sau vizuale, intalnim inclusiv senzatiile de durere (cutanate), ca si senzatiile olfactive si gustative.

In legatura cu receptia auditiva, omul este capabil sa perceapa dintr-o infinitate de nuante, o multitudine de fenomene sonore ce insotesc obligatoriu sau intamplator savarsirea unei infractiuni. De aceea, in functie de imprejurarile asupra carora persoana vatamata este ascultata, ea trebuie sa redea cuvinte, expresii, modul de a vorbi al agresorului, interesul anchetatorului fiind reproducerea cuvintelor, a termenilor, expresiilor, cifrelor sau a sensului convorbirii, a continutului de idei.

Prezinta interes determinarea urmatoarelor imprejurari:• distanta dintre sursa sonora si organul receptor, apreciata in functie de intensitatea undelor sonore• directia de propagare a fenomenelor sonore poate avea caracter de certitudine cand este intemeiata pe

senzatii auditive si vizuale• determinarea/identificarea fenomenelor acustice (omul nu percepe pur si simplu sunete, ci acestea

sunt insotite de intelegerea lor). Iluziile acustice pot influenta, insa, receptia fenomenelor sonore, in sensul distorsionarii ei. In legatura cu receptia vizuala, dintre undele electromagentice ce actioneaza asupra analizatorului

vizual, pot provoca senzatii vizuale doar cele cu lungimea de unda cuprinsa intre 396 si 760 milimicroni, respectiv intre violet si rosu. Ochiul expus la intuneric, supus cateva momente luminii mai intense, isi reduce capacitatea de adaptare. Daca exista disfunctionalitati in modul de concentrare a receptorilor vizuali, in diferite zone ale retinei, apar probleme in distingerea culorilor: acromatopsie totala sau discromatopsii (daltonismul). Pe langa aceste defecte, mai pot aparea probleme de genul:

• imagini consecutive, constand in persistarea acestora dupa ce stimulul incepe sa actioneze, in culori normale sau inversate (negative)

• contrastului simultan, in care un obiect cenusiu pare mai alb pe un fond negru decat pe un fond alb, iar pe un fond cromatic tinde sa ia nuanta culorii complementare fondului (pe galben devine albastrui).

10

In legatura cu receptia cutanata, s-au identificat 3 categorii de senzatii cu mecanisme diferite: a) senzatiile tactile (de atingere, de presiune), provocate de deformarea locala a pielii, viteza acestei

deformari determina intensitatea senzatiei tactileb) senzatiile termice de cald si rece, care se manifesta sub actiunea unui stimul cu o temperatura mai

mare, respectiv mai mica decat temperatura pieliic) senzatiile de durere sunt provocate de orice stimul mai intens care duce la vatamare tesutului, a

terminatiilor nervoase din piele. In legatura cu receptia olfactiva, ea reprezinta rezultatul stimularii receptorilor olfactivi de catre

anumite substante care se gasesc in stare gazoasa sau sub forma de vapori, receptori situati in membrana mucoasa a cavitatii nazale.

Relativitatea receptiei olfactive poate fi intalnita in situatii de genul: nedeterminarea unor caracteristici generale ale mirosului stabilirea directiei din care ar fi provenit mirosul false identificari ale caracteristicilor olfactive determinate de tensiunea emotionala.

Alte categorii de senzatii, mai rar intalnite in practica, pot avea o oarecare insemnatate in formarea unei imagini complete despre evenimentele in legatura cu care relateaza persoana vatamata. De exemplu:

o senzatiile interne sau organice (sete, greata, foame, sufocare)o senzatiile kinestezice sau de miscare (cu ajutorul carora ne dam seama de pozitia membrelor, directia

si viteza miscarii acestora)o senzatiile de echilibru, care reflecta modificarile pozitiei corpului in raport de centrul lui de greutate,

de pozitia si directia miscarilor capului, de accelerare sau de incetinire a miscarii pe orizontala, vericala si circular.

Factori de distorsionare a recepţiei senzoriale a victimei din perspectivă criminalistică:Factorii de natură obiectivă, determina i de împrejurările în care are loc percep ia: ț ț

• conditiile de iluminare in care are loc perceptia vizuala influenteaza vizibilitatea insusirilor obiectelor, in special a culorii acestora

• conditiile meteorologice sunt factorii care pot optimiza, dar mai ales perturba procesul perceptiv. Ceata, ploaia sau ninsoarea puternica reduc considerabil vizibilitatea, iar vantul puternic si furtuna creeaza greutati si erori in perceptia auditiva.

• distanta mare si diversele obstacole, interpuse intre persoana vatamata si obiectul observatiei sale, ii ingreuneaza procesul perceptiv, reducandu-i vizibilitatea, aparand erori in procesul auditiv din cauza ecourilor sau reverberatiilor produse de obstacole

• existenta unor surse sonore poate bruia perceptia auditiva• durata percep ieiț – calitatea perceptiei este conditionata de perioada mai sau în care se desfă oară˃ ˂ ș

o ac iune, de viteza de deplasare a celui care percepe sau a obiectivului perceptiei, uneori de tipul deț iluminare

• disimularea înfă i ăriiț ș este provocata de însă i persoana autorului infrac iunii, care apeleaza laș ț deghizări, cauta să distragă aten ia actionand cu rapiditate, folosind diverse metode care saț ingreuneze identificarea sa

• complexitatea fenomenului perceput face tot mai dificila perceptia si mai ales memorarea lui. Factorii de natură subiectivă sunt reprezenta i de totalitatea particularită ilor psiho-fiziologice i deț ț ș personalitate ale persoanei vatamate, fie ca efectul lor este unul vremelnic, fie ca este de durata. Astfel:

• calitatea organelor de simț, orice defec iune a acestora afectand o parte din posibilitatile deț perceptie, respectiv capacitatea senzoriala a persoanei vatamate

• personalitatea i gradul de instruire a individuluiș• vârsta i sexul persoanei vatamateș• personalitatea si gradul de instruire a individului• temperamentul i gradul de mobilitate al proceselor de gândireș• stările de oboseală, precum i reducerea capacită ii perceptive, ca urmare a influen ei alcoolului,ș ț ț

drogurilor, medicamentelor etc., conduc la o scădere a acuită ii senzorialeț• stările afective, îndeosebi cele cu un anumit grad de intensitate, au o influen ă inhibitoare asupraț

procesului perceptiv, determinând alterarea sau dezorganizarea acestuia, situa ie întâlnită destul deț

11

frecvent la persoanele care asistă la fapte cu un caracter ocant i mai ales atunci când, în săvâr ireaș ș ș faptelor respective, sunt antrenate rude, prieteni sau cuno tin e apropiate ș ț

• aten iaț – sunt avute în vedere calită ile aten iei, cum sunt stabilitatea i mobilitatea acesteia, gradulț ț ș de concentrare i distribu ia ei. În al 2lea rând, trebuie inut seama faptul ca receptia senzoriala maiș ț ț poate fi in functie si de tipul perceptiv caruia ii apartine persoana vatamata.

34. Particularitati ale psihologiei invinuitului sau inculpatului

1. Particularităţile psihologice ale procesului formării şi redării declaraţiilor învinuitului sau inculpatului: Complexitatea mecanismelor psihologice ale învinuitului sau inculpatului rezultă din specificitatea

etapelor infracţionale pe care acesta le traversează. In linii mari, se apreciaza ca mecanismele psihologice ale faptuitorului trebuie raportate la 3 etape:

a) in prima etapa se contureaza latura subiectiva a infractiunii, prin mecanisme psihologice specifice conceperii activitatii infractionale si rezolutiei infractionale

b) in etapa a 2a, are loc desfasurarea activitatii infractionale, de regula in 3 faze succesive: faza actelor pregatitoare, faza actelor de executare si faza urmarilor. In aceasta etapa, au loc procese psihice puternice care dezorganizeaza forta inhibitorie a scoartei cerebrale si, deci, receptia senzoriala.

c) in etapa a 3a, postinfractionala, isi fac aparitia procesele psihice, determinate de teama, de lupta dusa de faptuitor pentru evitarea raspunderii penale, specifice incercarilor de simulare, de disimulare si, in general, minciunii. In primele 2 etape intalnim o succesiune de stadii, de momente intrapsihice: reprezentarea si tendinta

de comitere a actului, deliberarea si ezitarea, conturarea intentiei, alegerea mijloacelor si a victimei, sesizarea momentului savarsirii si executarea.

2. Psihologia invinuitului/inculpatului din perioada postinfractionala - săvârşirea unui act ilicit, se poate instala, la majoritatea infractorilor, o stare de tensiune psihică, alta decât cea de tensiune preinfracţională, mai mult sau mai puţin evidentă, determinată de teama de a nu fi descoperiţi, şi care motivează dominanta depresivă a individului.

Procesele psihice caracteristice acestui moment genereaza neliniste, nesiguranta si un comportament nefiresc:

- plecarea precipitata de la locul faptei- distrugerea sau ascunderea unor mijloace materiale de proba- disparitia de la domiciliu - incercarea de creare a unor alibiuri prin deplasarea imediata intr-un alt loc, in care incearca sa se faca

„remarcati”- incercarea de ascundere prin simularea altor infractiuni. 3. Psihologia invinuitului/inculpatului in momentul interogatoriului:

Mecanismele psihologice ale celui anchetat prezintă câteva caracteristici care trebuie cunoscute, mai ales pentru contracararea încercărilor de inducere în eroare a organului judiciar prin simulare, disimulare, minciună sau prin folosirea altor mijloace prin care acesta considera ca poate evita tragerea la raspundere penala.

a) Depistarea prezenţei stării de emoţie care poate dezvălui dezacordul dintre cele afirmate şi cele petrecute în realitate, dintre adevăr şi minciună, reprezintă o problemă majoră a tacticii de anchetă. Este important de ştiut că stărilor emoţionale, de tensiune psihică, le sunt specifice o serie de manifestări viscerale şi somatice, cele mai importante fiind:

• accelerarea si dereglarea ritmului respiraţiei, paralel cu dereglarea emisiei vocale (răguşire), scăderea salivaţiei (senzatie de uscare a buzelor si a gurii)

• cresterea presiunii sanguine si accelerarea batailor inimii, insotite de fenomene vasodilatorii (congestionare) sau vasoconstrictorii (paloare)

• contractarea muschilor scheletici, manifestata prin crispare sau prin blocarea functiilor motorii• schimbarea mimicii şi pantomimicii, pe un fond de agitaţie, transpusă frecvent în mişcări şi gesturi, într-o

conduită care nu mai corespunde comportamentului normal al individului

12

• modificarea timpului de reactie sau de latenta, caracterizat prin intarzierea raspunsului la intrebari care contin cuvinte critice, intarzieri care pot ajunge la circa 4 secunde, fata de timpul in care se raspunde la intrebarile necritice.

b) Incercarile de simulare sau disimulare (se pot depista cu poligraful). Dintre modurile de simulare (contrafacere) ori disimulare (ascundere) transpuse si sub forma verbala, respectiv de minciuna, invinuitii sau inculpatii apeleaza mai frecvent la urmatoarele:

o refuzul de a vorbi sau de a recunoaste faptele care li se imputao invocarea imosibilitatii de a-si aduce aminteo prezentarea de alibiuri, fie create premeditat, fie „inventate” in momentul ascultariio recunoasterea unor fapte minore, in scopul disimularii celor importanteo motivarea faptului ca savarsirea infractiunii este consecinta provocarii sau a unui „moment de

ratacire”o simularea nebuniei sau a tulburarii functiilor unor organe de simt (surzenie, mutenie, orbire)o incercari de sinucidere sau de automutilare.

Deseori in fata organului de urmarire penala, dar mai ales a instantelor, inculpatul isi retrage declaratiile facute anterior, motivand ca au fost obtinute prin presiuni sau intimidare. Modurile de manisfestare mentionate pot fi uneori realmente sincere si intru totul justificate.

35. Trasaturi de personalitate care ar trebui sa defineasca profilul psihologic al magistratului/anchetatorului/juristului in general (in carte titlul subiectului este - Consideratii asupra trasaturilor de personalitate a magistratului sau a celui care efectueaza ancheta penala)

În ascultarea învinuitului sau inculpatului ca, de altfel, în întreaga activitate de realizare a actului de justiţie, un rol deloc de neglijat - despre care se vorbeşte însă destul de puţin - îl are personalitatea magistratului, a celorlalţi jurişti sau organe de cercetare, chemaţi să afle adevărul, să pronunţe o soluţie temeinică şi legală într-o anumită cauză penală.

Pe tot parcursul investigarii unei fapte penale, anchetatorul este obligat sa dea dovada de corectitudine, rabdare, demnitate, intelegere. El trebuie sa aiba puterea sa recunoasca si sa-si controleze anumite trasaturi ale personalitatii de natura sa se repercuteze negativ asupra cercetarilor, cum ar fi, de ex., nervozitatea, superficialitatea, duritatea, supraaprecierea propriilor calitati, tendinta de exagerare, de suspectare a oricarei persoane audiate, indiferent de calitatea acesteia.

Un comportament negativ conduce la rezultate deseori negative. Psihologii afirma ca si in cazul investigatiilor penale, succesul poate depinde de efectul „Galatea” sau efectul „Pygmalion”.

a) Efectul Galatea este consecinta increderii in sine, a organizarii, a depasirii propriilor limite, prin cunoasterea lor, pentru a obtine o productivitate mai mare in profesie.

b) Efectul Pygmalion este si el consecinta echilibrului dintre prestatiile (asteptarile) pe care le avem de la altii sau altii le au de la noi. Intreaga noastra atitudine (verbala sau comportamentala), mai mult sau mai putin constienta, interactioneaza cu asteptarile. Un astfel de echilibru il face un interlocutor mai cooperant, mai deschis. Dintre multiplele calitati care se cer persoanei chemate sa participe la infaptuirea justitiei, o

semnificatie aparte au: • creativitate in gandire, in sensul evitarii schemelor fixe, a sabloanelor, nici o fapta, imprejurare sau

persoana nefiind asemanatoare cu alta• capacitatea de prelucrare cu obiectivitate si simt critic a tuturor datelor, informatiilor obtinute in

timpul UP• capacitatea de stabilire a contactului psihologic cu persoana ascultata, ceea ce presupune stapanirea

legilor permisivitatii• evitarea exagerarilor in interpretarea declaratiilor sau a pozitiei adoptate de persoana ascultata in

calitate de invinuit• controlarea sentimentelor de simpatie sau antipatie fata de cel ascultat in calitate de invinuit/inculpat.

13

Precizari: a) este importanta capacitatea de evitare a deformarii profesionale care poate conduce la exagerari in

interpretarea declaratiilor si a atitudinii unor persoane de b-c care se manifesta intr-un mod aparent suspect, din cauza tensiunii psihice (balbaieli, neclaritate in expunere, alte manifestari somato-viscerale)

b) controlarea sentimentelor de simpatie sau antipatie fata de invinuit/inculpat. Exista astfel „infractori simpatici” de tipul escrocilor, dar si persoane ursuze, cu aparenta de „infractor inrait”, care trezesc sentimente de mila si, respectiv, de repulsie, cu incidenta evidenta asupra subiectivitatii in care se efectueaza ascultarea si, in general, intreaga cercetare a cazului.

c) apelarea la elemente de permisivitate – prin care se intelege acceptarea (constienta sau inconstienta) a unui individ de a fi studiat psihologic de catre interlocutorul sau. Organul judiciar poate influenta permisivitatea invinuitului, „transparenta” sa, nu atat din cauza primei impresii pe care o produce, ci prin modul in care abordeaza intregul caz. Nu trebuie uitat ca si cel interogat il studiaza pe anchetator cu o motivare poate mai puternica decat

aceea cu care este studiat invinuitul de catre anchetator. De exemplu, anchetatorul competent, perseverent, ferm, cu experienta, face parte din categoria celor socotiti „periculosi” de catre infractorii familiarizati cu ancheta .

36. Pregatirea ascultarii invinuitului sau inculpatului

Pentru ca interogarea învinuitului sau a inculpatului să-şi atingă scopul propus, se impune, în primul rând, o organizare riguroasă a acestei activităţi care, în linii mari, se apropie de pregătirea ascultării martorului. Astfel:

1. Studierea materialelor sau datelor existente in cauza: Pe plan tactic criminalistic, studierea materialelor cauzei presupune cunoaşterea datelor referitoare la

modul şi împrejurările în care s-a săvârşit fapta, la probele existente în acel moment la dosar, la participanti, la persoana vatamata, la martori etc., date care urmeaza sa fie completate, confirmate sau verificate si prin declaratiile invinuitului sau ale inculpatului.

Studierea materialului cauzei, ca, de altfel, intreaga pregatire a ascultarii, se efectueaza cu maxima urgenta si operativitate, regula tactica dominanta in incercarea de solutionare a cauzelor penale.

2. Cunoasterea personalitatii invinuitului sau a inculpatului, ce serveste la conturarea ulterioara a laturii subiective a infractiunii:

a) Trasaturile psihice ale personalitatii: o caracterul, trasatura psihica ce defineste manifestarile de conduita cu semnificatie morala pozitiva

(sinceritate, corectitudine, deminitate) sau negative (nesinceritate, egoism, cruzime) o temperamentul, trasatura ce determina diferentierea psihica a indivizilor in functie de capacitatea

energetica si dinamica a comportamentului (sangvinic, coleric, flegmatic sau melancolic)o aptitudinile, unele cu sens general (inteligenta, precizia memoriei, spiritul de observatie, imaginatia),

iar altele cu sens special, ajungand pana la talent (pentru muzica, poezie, sport). b) Factori care au influentat sau conditionat conduita somato-psihica (vorbire, mers) si sociala a

invinuitului/inculpatului:o mediul familial sau social in care a evoluat si s-a format, scolile urmate, locul in care si-a satisfacut

serviciul militaro cercul de prieteni, in general sistemul si natura relatiilor sociale in care a fost sau se afla antrenat,

deci al mediului aleso nivelul de inteligenta, slabiciunile, pasiunile sau viciile, starile psihofizice, gradul de pregatire

intelectuala, comportamentul in familie si in societate, activitati desfasurateo eventualele antecedente penale, raporturile cu alti participanti la savarsirea infractiunii sau cu

victima.

14

3. Organizarea modului de desfasurare a ascultarii – tactic, aceasta presupune:a) stabilirea cu precizie a problemelor, care urmeaza a fi clarificate cu ocazia ascultarii, precum si a

datelor ce trebuie verificate cu acest prilejb) pregatirea materialului probator ce urmeaza sa fie folosit in timpul ascultarii (mijloace materiale de

proba, fotografii, diverse inregistrari)c) determinarea ordinii in care se va face ascultarea. Daca in cauza exista mai multi invinuiti/inculpati,

la inceput vor fi ascultati cei care detin mai multe date, sau cei care fac declaratii sincere si complete. Pentru obtinerea cat mai multor date, deseori se impune ascultarea mai intai a martorilor, prioritate avand martorii oculari.

d) stabilirea modalitatii de citare, a datei, a orei si locului in care acestia urmeaza sa fie prezenti in vederea ascultarii. Ordinea si modalitatea de citare trebuie astfel concepute incat sa se evite, cel putin in faza primelor ascultari, contactul intre diversele persoane interesate in cauza, indeosebi in ipoteza existentei mai multor invinuiti sau inculpati, martori, persoane vatamate, parti civile, etc.

4. Planificarea ascultarii:Finalizarea pregătirii ascultării învinuitului sau inculpatului se va materializa într-un plan de

ascultare, întocmit pentru fiecare învinuit sau inculpat în parte. Acesta va contine problemele de clarificat si succesiunea de abordare a lor, intrebarile de fond sau de amanunt, la care va trebui sa raspunda cel audiat, materialele care vor fi prezentate, etc.

Planul va avea un caracter flexibil, astfel incat va fi posibila adaptarea, modificarea sau formularea de noi intrebari referitoare la fapta cercetata si la persoana autorului.

37. Cadrul tactic al ascultarii propriu-zise a invinuitului sau a inculpatului (conduita tactica in faza relatarii libere, in faza adresarii de intrebari, tipuri de intrebari, modalitati si procedee tactice de interogare)

Ascultarea invinuitului/inculpatului se desfasoara in 3 etape principale, urmate de consemnarea declaratiilor:

1. crearea unei atmosfere favorabile ascultarii si stabilirii contactului psihologic cu suspectul, devenit invinuit sau inculpat (ascultarea se desfasoara in prezenta aparatorului, intr-un cadru sobru, lipsit de elemente care pot distrage atentia sau determina in mod inutil aparitia unui sentiment de teama)

2. adaptarea de catre magistrat sau politist a unei atitudini demne in raport de autoritatea pe care o reprezinta

3. crearea unei atmosfere propice confesiunii, marturisirii din chiar momentul primului contact cu cel anchetat (cel care efectueaza ascultarea trebuie sa aiba o atitudine pozitiva, capacitate de identificare cu alta persoana si respect neconditionat fata de fiinta umana). Verificarea identitatii invinuitului sau inculpatului consta in intrebarea acestuia cu privire la nume,

prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenia, studii, situatia militara, loc de munca, ocupatia, adresa, antecedente penale si alte date necesare stabilirii situatiei sale personale.

Modalitati tactice de ascultare in faza relatarii libere - dupa ce se aduce la cunostinta obiectul cauzei si al ascultarii, invinuitul sau inculpatul va fi lasat sa faca o relatare libera, cerandu-i-se sa dea si o de-claratie scrisa personal, cu privire la invinuirea care i se aduce.

Modalitatile de audiere se raporteaza in primul rand la prevederile art. 71 CPP, dispozitii cu un pronuntat caracter tactic, carora li se adauga si alte reguli tactice:

a) fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat, fara ca de fata sa fie alti invinuiti sau inculpati, in eventualitatea in care exista mai multi

b) invinuitul sau inculpatul trebuie lasat sa declare liber tot ce stie despre cauza = el nu va putea fi˃ intrerupt pana la terminarea relatarii, chiar daca se constata ca este nesincer (numai in masura in care se va abate intentionat de la subiect, i se va pune in vedere sa revina la fondul problemei)

c) ascultarea nu poate incepe cu citirea sau reamintirea unor eventuale declaratii date anteriord) invinuitul sau inculparul nu poate prezenta ori citi o declaratie scrisa mai inaintee) nu se va admite folosirea de violenta, amenintari sau alte mijloace de constrangere, probe, precum si

promisiuni sau indemnuri, in scopul de a obtine probe (art. 68 CPP). Este interzisa obtinerea cu orice pret a recunoasterii invinuirii.

15

Conduita organului judiciar, pe timpul relatării libere, are o semnificaţie tactică deosebită. Pentru aceasta:

a) va fi impusa o atmosfera de calm si rabdare, evitandu-se intreruperile sau interventiile inutile, chiar si in situatia nesinceritatii celui ascultat

b) va fi urmarit cu atentie, in permanenta, fara ostentatie, comportamentul celui ascultat, privirea sa si modul in care ea penduleaza de la anchetator in alta directie, pentru sesizarea starilor de neliniste, de deruta, a incercarilor de disimulare

c) vor fi evitate, pe intreaga durata a ascultarii, expresiile, gesturile de suparare, de nemultumire sau de enervare, intreaga sa atitudine trebuind sa se caracterizeze prin retinere si prin impasibilitate, astfel incat nicio reactie sa nu-i tradeze parerile referitoare la sustinerile persoanei anchetate.

Avantajele notabile ale retalarii libere sunt: a) posibilitatea cunoasterii sau verificarii cu exactitate a modului in care s-a savarsit infractiunea si a

mobilului acesteia, indeosebi in ipoteza unor declaratii sincere si completeb) obtinerea de date despre faptele si imprejurarile cauzei, despre participanti, date pe care organul

judiciar nu le detineac) posibilitatea studierii si cunoasterii invinuitului/inculpatului, a pozitiei acestuia fata de fapta comisa,

chiar in ipoteza unor declaratii nesincere sau incomplete. Este foarte important de stiut ca inca din faza relatarii libere, invinuitul poate fi conditionat sa faca

declaratii sincere. Astfel, desi organul judiciar va trebui sa-si controleze cea mai mica reactie care l-ar putea face permisiv pentru cel ascultat, totusi, el trebuie sa stabileasca un contact uman cu interogatul, marcat psihic de starea de frustrare in care se afla, mai ales daca este arestat.

Tactica ascultarii in faza adresarii de intrebari - formularea întrebărilor reprezintă ultima etapă activă a audierii, aceasta fiind socotită momentul cel mai încordat al ascultării învinuitului sau inculpatului.

Tactica formulării de întrebări este în funcţie de declaraţiile făcute anterior de învinuit sau inculpat, de caracterul lor sincer şi complet. În esenţă, poziţia unui învinuit sau inculpat, cu privire la învinuirea adusă, poate lua următoarele forme:

a) recunoasterea sincera si completa a faptelor si a invinuirii aduseb) respingerea invinuirii si probarea lipsei lor de temeiniciec) disimularea adevarului prin recunoasterea de fapte, unele cu caracter penal, insa minore, avand sau

nu legatura cauza cercetatad) refuzul de a face declaratii, respingerea acestora sau prezentarea de probe si alibiuri false.

In cazul primelor 2 variante, sunt necesare intrebari cu caracter de verificare, clarificare si eventual de completare, ori de precizare. In cazul ultimelor 2 variante, pe langa intrebarile de verificare sau de clarificare, se va pune accentul pe intrebari de completare, de detaliu, care vor servi atat la stabilirea integrala a adevarului, cat si la dovedirea declaratiilor mincinoase. Unele intrebari pot avea drept scop ajutarea invinuitului/inculpatului sa-si reaminteasca o serie de detalii seminificative pentru lamurirea deplina a cauzei. Clasificarea Intrebarilor:

• dupa caracterul lor general: intrebari de control, de precizare, de completare sau ajutatoare• dupa specificul problemelor urmarite prin ascultarea invinuitilor/inculpatilor: a) intrebari cu caracter general, referitoare la faptele sau imprejurarile cauzei, privite in totalitatea lorb) intrebari-problema, care vizeaza aspectele concrete ale cauzei („cum ati imobilizat victima?”)c) intrebari de detaliu, avand un scop asemanator intrebarilor adresate martorilor, insa cu o finalitate

diferita („in ce incapere era victima?”). Intrebarile vor fi formulate intr-un mod clar, precis si concis, fiind evitate cu totul intrebarile sugestive.

Modalitatile tactice de adresare a intrebarilor se raportează la poziţia învinuitului sau inculpatului faţă de învinuirea adusă, de încercările de disimulare a adevărului şi, bineînţeles, de structura sa psihică. Spre ex., in cazul in care apare refuzul de a face declaratii, organul judiciar va cauta sa afle care este motivul refuzului (teama, neincrederea in organul judiciar, acoperirea unor complici). De asemenea, in cazul declaratiilor mincinoase, contradictorii, incomplete, a respingerii invinuirii ori a persistarii in refuzul de a face declaratii, se poate recuge si la revenirea asupra declaratiilor date anterior.

16

Procedeele tactice de ascultare a invinuitului/inculpatului, raportate la imprejurarile mentionate anterior, pot fi urmatoarele:

a) tactica ascultarii repetate, utilizata frecvent in cazul declaratiilor incomplete, contradictorii si mincinoase, in care intrebarile de detaliu au o mare importanta

b) tactica ascultarii inscrucisate, avand drept scop destramarea sistemului de aparare al invinuitului sau inculpatului

c) tactica intalnirilor surpriza, folosita in momentele psihice de o anumita tensiune, create special pentru obtinerea unor declaratii sincere

d) tactica „complexului de vinovatie”, care consta in alternarea unor intrebari neutre cu intrebari ce contin cuvinte „afectogene”, referitoare la fapta, la rezultatele ei, la persoanele implicate, care da rezultate bune la persoanele mai sensibile. In aplicarea acestor procedee tactice, se recurge si la conjugarea lor cu alte elemente tactice constand

in: folosirea contradictiilor din propriile lor declaratii si in prezentarea altor probe sau mijloace materiale de proba, obtinute in timpul cercetarilor, din care rezulta indubitabil temeinicia invinuirii.

Din acest punct de vedere, procedeele tactice se impart in:1. procedeul ascultarii progresive, in care invinuitului/inculpatului i se prezinta gradat probele sau

datele privind invinuirea ce i se aduce, incepand cu datele despre care stie ca se afla in posesia anchetatorului si terminand cu cele la care nu se astepta sa fie detinute de organul judiciar

2. procedeul ascultarii frontale = prezentarea inca din primul moment, pe neasteptate, a probelor celor mai importante, din care rezulta cu claritate vinovatia celui ascultat (nu este recomandabil sa se faca inainte de relatarea libera a invinuitului/inculpatului).

38. Indicatori psihofiziologici ai emotieiIndicatori fiziologici de depistare a emotiei: Aparatele de detectare a minciunii se bazeaza in esenta pe urmatoarele elemente:

- in momentul ascultarii, individul prezinta o serie de manifestari emotionale- persoana ascultata nu-si poate controla in intregime aceste manifestari emotionale.

Indicatorii fiziologici care pot servi la depistarea tensiunii emoţionale, folosiţi de actualele tehnici de detectare a sincerităţii sau nesincerităţii, sunt consecinţa unor procese fiziologice (cauzate de tensiunea psihică specifică), cum ar fi:

a) modificarile activitatii cardiovasculare, manisfestate in ritmul si amplitudinea pulsului, precum si tensiunea arteriala

b) modificarea caracteristicilor normale ale respiratiei care, in prezenta emotiei, devine neregulata si mai grea

c) modificarea rezistentei electrice a pielii, denumita si reactia electrodermica (RED)d) modificarea caracteristicilor normale ale vocii, functia fonatorie influentata de schimbarea tremurului

fiziologic al muschiului aparatului fonorespiratore) modificarea caracteristicilor scrierii, indeosebi in privinta vitezei de executie si a presiunii, care poate

creste sau se poate reduce. Un alt indicator important al tensiunii psihice il reprezinta activitatea electrica a scoartei cerebrale,

inregistrata prin intermediul electroencelafalului sub forma de electroencefalograme (EEG). Mijloace tehnice de detectare a tensiunii psihice, a simularii – cele mai importante sunt:

1. Poligraful, cunoscut si sub denumirea de „detector de minciuni”, este folosit inclusiv în ţara noastră, fiind un instrument care înregistrează sub formă grafică trei indicatori de bază şi modificările fiziologice tipice stărilor de stres psihologic: a) tensiunea arteriala si pulsulb) dereglarile respiratiei (2 trasee)c) rezistenta electrodermica (RED) sau biocurentii d) contractura musculara. Inregistrarile se fac pe o banda de hartie speciala, prin intermediul unor parghii prevazute cu penite, a

caror actiune se face electronic, penite care descriu trasee specifice, din interpretarea carora se pot deduce momentele de tensiune ale persoanei ascultate. La aparatele mai noi se inregistreaza un al 4lea indicator:

17

presiunea musculara exercitata de mainile si picioarele celui ascultat, care se modifica in momentele de stres-tensiune.

2. Detectorul de stres emotional in voce (PSE), cunoscut si sub denumirea de „Dektor”. Indicatorul fiziologic folosit pentru determinarea tensiunii psihice, il reprezinta microtremurul vocii, determinat de starile neuro-vegetale specifice emotiei.

3. Detectorul de stres emotional in scris este un dispozitiv anexă al poligrafului, care înregistrează tot sub formă grafică modificările intervenite în scrisul unei persoane aflate într-o stare de tensiune psihică. Se inregistreaza 3 caracteristici ale scrierii: timpul de latenta, durata scrierii raspunsului si presiunea scrierii.

39. Organizarea si desfasurarea testarii la poligraf

Intregul proces de desfasurare a testarii starilor emotionale, se desfasoara in 3 etape importante: pregatirea, testarea propriu-zisa si interpretarea rezultatelor.

1. Pregătirea testării - această operaţie necesită studierea materialului cauzei, în părţile în care îl privesc pe cel ascultat şi cunoaşterea personalităţii acestuia. În plus, este absolut necesar un examen medical, una dintre condiţiile obligatorii de testare fiind integritatea stării psihice şi fizice.O altă cerinţă, uneori omisă, este şi aceea ca persoana care urmează să fie examinată să nu fi fost

supusă anterior unor interogări îndelungate. In practica noastra, testarea nu se face decat cu consimtamantul scris al persoanei care va fi examinata.

2. Dialogul pre-test reprezintă o etapă intermediară, între pregătirea şi testarea propriu-zisă. La început, celui testat i se dau explicaţii referitoare la principiile de funcţionare a aparaturii, la drepturile pe care le are în legătură cu acest procedeu. Dupa ce se cere consimtamantul de testare, se face un instructaj privind modul de comportare pe

timpul examinarii. Printre altele, subiectul trebuie sa stea relaxat in scaun, sa fie atent la intrebarile adresate si sa raspunda cu „da” sau „nu”. In continuare, subiectul este instalat la poligraf, atasandu-i-se tubul pneumograf, mansonul de tensiune arteriala si electrozii pentru detectarea rezistentei electrodermale (RED). Este verificata functionarea instalatiei.

3. Testarea propriu-zisă constă în formulări de întrebări scurte, clare şi precise, la care se răspunde cu “da” şi “nu”.Testele, de regulă, pregătite anterior, conţin:

- intrebari neutre, pentru linistea subiectului- intrebari de control, pentru stabilirea raspunsurilor afirmative (“da”) si negative (“nu”), sincere,

necesare compararii cu raspunsurile la intrebarile critice - intrebari cu continut afectogen, referitoare direct la fapta, la imprejurarile cauzei cercetate.

De regula, chestionarul contine pana la 10 intrebari. 4. Interpretarea diagramei. Interpretarea rezultatelor testării se efectuează pe baza comparării

caracteristicilor de traseu ale răspunsurilor sincere la întrebări neutre (fără încărcătură emotivă) ca şi la răspunsurile nesincere cu caracter de control, cu răspunsurile nesincere la întrebările relevante (cu încărcătură afectogenă). Cel care examineaza trebuie sa dispuna de modele de raspunsuri sincere si nesincere, ultimele fiind

obtinute prin intermediul intrebarilor de control. Aceste metode vor servi drept comparatie cu raspunsurile date la intrebarile relevante.

40. Deplasarea si intrarea la locul perchezitiei + primele masuri luate la locul perchezitiei

Deplasarea la locul percheziţiei trebuie pregătită cu multă atenţie pentru a se asigura caracterul inopinat al acţiunii, astfel încât persoana percheziţionată să fie abordată prin surprindere, fără a i se da timp să înlăture obiectele sau înscrisurile vizate de către organul judiciar, ori să dispară de la domiciliu.

In localitatile mari, masina cu care se deplaseaza membrii echipei nu va fi oprita in dreptul intrarii in imobilul in care se va face perchezitia, ci la o distanta mai mare. In localitatile mai mici, masina va fi oprita in fata sediilor administratiei de stat, a unor intreprinderi, firme, magazine, in functie de distanta pana la locul perchezitiei. La perchezitiile efectuate in blocurile cu multe etaje, liftul va fi oprit cu un etaj mai sau ˃ ˂

18

de palierul la care se afla amplasat apartamentul, preferabil fiind ca o parte din membrii echipei sa vina pe scara. In eventualitatea existentei unor caini de paza in curtile caselor perchezitionate sau in apartamente, trebuie gasita o modalitate de linistire a acestora.

Intrarea la locul perchezitiei se face potrivit particularitatilor fiecarui caz in parte. De regula, se suna sau se bate la usa, membrii echipei asezandu-se astfel incat prin vizor ori fereastra sa nu fie observata decat o persoana . Daca in casa sau apartament locuiesc mai multe familii, este indicat sa se sune la familia la care nu se face perchezitia.

In eventualitatea in care nu este nimeni in casa, se procedeaza la deschiderea usii in prezenta unui reprezentant al persoanei perchezitionate, a unui vecin avand capacitate de exercitiu, a responsabilitatii comitetului de locatari sau a unui delegat al primariei. Daca se constata ca, totusi, este cineva in locuinta sau in incapere, se va trece la fortarea usii, dupa ce in prealabil s-a atras atentia asupra acestei masuri, precum si asupra calitatii organului care efectueaza perchezitia.

In situatii deosebite, fara a mai aminti infractiunile flagrante, cand din datele existente la dosar sau din materialul informativ obtinut in vederea pregatirii perchezitiei, rezulta ca ne aflam in fata unor indivizi periculosi, a unor recidivisti, se va proceda la patrunderea fortata, fara intarziere, la locul perchezitiei. Intreaga operatie de patrundere la locul perchezitiei se face in prezenta martorilor asistenti si eventual a aparatorului ales.

Pentru perchezitiile efectuate la locul de munca al persoanei, se va apela la sprijinul conducatorilor sau patronilor care au dreptul sa permita intrarea in intreprindere sau institutie, persoane ce vor fi rugate sa procedeze astfel incat sa nu se cunoasca imediat adevaratul scop al organului judiciar.

Primele masuri luate la locul perchezitiei - După intrarea la locul percheziţiei, cel care conduce echipa îşi va prezenta legitimaţia de magistrat sau poliţist şi, dacă este cazul, autorizaţia dată de procuror în vederea efectuării acestui act (art.101 CPP). Înainte de începerea percheziţiei propriu-zise, se impune luarea unor măsuri cu caracter preliminar, cum sunt:

1. Inspectarea rapidă a întregului loc percheziţionat, îndeosebi a W.C.-urilor, sobelor, maşinilor de gătit, tuburilor de aruncat gunoiul si, in general, a oricarei instalatii ce ar putea fi folosita in vederea distrugerii obiectelor sau inscrisurilor cautate.

2. Luarea măsurilor de contracarare a oricărei acţiuni violente. Din momentul începerii şi pe întreaga durată a percheziţiei, organul de urmărire penală trebuie să fie pregătit să contracareze orice acţiune violentă a persoanei percheziţionate, mai ales daca se detin date ca aceasta ar putea fi inarmata sau ca va incerca sa se apere. Prin asemenea masuri, trebuie prevenite eventualele incercari de sinucidere, posibile in cazul descoperirii unor obiecte care probeaza categoric participarea persoanei la o infractiune cu un grad ridicat de pericol social.

3. Strangerea tuturor persoanelor gasite la locul perchezitiei intr-o singura incapere sau intr-un spatiu limitat, inclusiv a celor care dorm, in afara copiilor mici, a bolnavilor, spatiu pe care nu-l vor parasi pana la terminarea perchezitiei, decat cu aprobarea organului de UP insarcinat sa-i supravegheze (se poate recurge si la o perchezitie corporala a persoanelor gasite la locul perchezitiei)

4. Studierea atenta si familiarizarea cu locul ce va fi perchezitionat (persoanei la care se va face perchezitia i se vor cere explicatii cu privire la destinatia fiecarei incaperi, la cei care le locuiesc sau le folosesc, precum si cu privire la ce se gaseste in imobil; incaperile vor fi incuiate pana la verificarea lor efectiva)

5. Organizarea perchezitiei propriu-zise (vor fi indicate modalitatile de actiune, blocarea intrarilor si iesirilor si puse sub control alte posibilitati de comunicare cu exteriorul).

41. Reguli tactice aplicate in efectuarea perchezitiei propriu-zise (cea domiciliara)

Efectuarea unei percheziţii se raportează la natura şi particularităţile locului cercetat. Indiferent, însă, de aceste particularităţi, percheziţiilor le sunt comune câteva reguli cu caracter tactic.

1. perchezitia se efectueaza cu minutiozitate, intinderea si profunzimea cercetarii fiind in functie de natura obiectivelor care trebuie descoperite: intr-un fel se procedeaza in ipoteza cautarii unor obiecte furate, de genul autorirismelor, motocicletelor, radiocasetofoanelor, hainelor de blana, etc. si, altfel, in ipoteza cautarii unor obiecte de valoare cu volum mic (bijuterii, valuta) sau a unor inscrisuri. Se va avea in vedere si posibilitatea dezmembrarii sau fragmentarii obiectelor furate.

19

2. perchezitia se desfasoara metodic, sistematic, ceea ce presupune cercetarea detaliata a fiecarei incaperi, a fiecarei piese de mobilier, instalatii sanitare sau obiect casnic care ar putea servi ca ascunzatoare, potrivit particularitatilor corpurilor cautate. Se stabileste directia in care se face cercetarea pornindu-se de la dreapta sau stanga intrarii. Daca la cautare participa mai multe persoane, perchezitia se va efectua „la intamplare”, pornindu-se de la intrare, la dreapta si la stanga, de-a lungul peretilor si apoi, concomitenta a mai multor incaperi, daca echipa de perchezitie dispune de suficient personal.

3. va fi observat in permanenta comportamentul persoanei perchezitionate – observarea va fi facuta, de regula, de organul de UP care conduce perchezitia sau de catre cineva cu experienta in materie.

4. perchezitia trebuie efectuata in stricta conformitate cu prevederile legii – magistratul sau politistul va impune o atmosfera de calm, de obiectivitate, dirijand cu competenta activitatea membrilor echipei, pentru evitarea unor atitudini sau operatii abuzive, de genul intimidarii persoanelor perchezitionate, al distrugerii si degradarii unor obiecte, ravasirii inutile a incaperii. Pentru descoperirea ascunzatorilor - cei care efectuează percheziţia, trebuie să se raporteze

particularităţilor locului cercetat - practic acestea prezentându-se într-o infinitate de variante. a) stabilirea concordantei dintre dimensiunile interioare si cele exterioare, ceea ce permite descoperirea peretilor

dubli sau a vaselor cu un fund dublub) determinarea greutatii normale a unor lucruri, a continutului unor vase, rezervoare, borcane in care se

introduc, frecvent, obiectele produs al infractiuniic) depistarea unor imprejurari negative, precum diferenta de nuanta sau de prospetime a culorilor cu care sunt

vopsiti peretii, mobila, lipsa depunerilor specifice de praf intre scandurile parchetului, modificarea frecventei sunetului emis la ciocanirea unui corp sau perete, dispunerea unor obiecte sau mobile in locuri care nu-si justifica prezenta

d) studierea modului de construire si de asamblare a mobilei, obiectelor si instalatiilor casnice, frecvent folosite ca ascunzatori. Ridicarea obiectelor descoperite cu ocazia perchezitiei – aceasta se face potrivit art. 105 si 109 CPP.

Pot fi ridicate obiectele si inscrisurile avand legatura cu fapta cercetata si cele ca caror detinere este interzisa de lege sau care apartin altor persoane, de la care au fost sustrase si care nu doresc sa fie cunoscut continutul lor.

42. Efectuarea perchezitiei corporale

Percheziţia corporală, după cum se cunoaşte, este destinată căutării de obiecte şi de înscrisuri aflate asupra unei persoane. Potrivit prevederilor art.106 CPP, ea se efectuează de către organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispoziţiilor art.104 alin (1) CPP, sau de către persoana desemnată de acest organ.

Datorită particularităţilor sale, ca şi metodelor de efectuare, din punct de vedere tactic criminalistic percheziţia persoanei este împărţită, convenţional, în percheziţia îmbrăcămintei şi percheziţia corpului. Prin modul de desfasurare si procedeele aplicate, se poate sustine ca perchezitia corporala parcurge mai multe faze:

1. Perchezitia preliminara este destinată preîntâmpinării unei acţiuni violente a persoanei percheziţionate, ceea ce presupune, în primul rând, dezarmarea acestei, respectiv verificarea imprejurarii daca are sau nu asupra sa o arma alba sau de foc, precum si orice alte obiecte sau substante ce ar putea pune in pericol organul judiciar, permitand celui perchezitionat sa fuga. Tactic, trebuie sa se procedeze astfel incat persoana sa fie pusa in imposibilitatea de a reactiona. Pentru

aceasta, cel perchezitionat va fi asezat cu fata la perete, la o distanta de cel putin 1m, in functie de inaltimea sa. I se va cere sa ridice mainile deasupra capului, sa se sprijine pe perete si sa desfaca picioarele. Se cerceteaza, pe rand, partea dreapta si stanga a corpului, organul de UP asezandu-se intr-o pozitie laterala si punand un picior in fata piciorului din partea corpului cercetata. Perchezitia amanuntita, se efectueaza de sus in jos, incepand cu obiectele de pe cap (palarie, caciula, sapca). Se cerceteaza spatele, portiunile de sub brate, mainile de la umar pana la degete, pieptul. Vor fi verificate picioarele prin interior si exterior, pana la glezna, precum si mansetele pantalonilor, ciorapii (in care deseori se introduc obiecte mici, bani, cutite), iar la urma pantofii. Cercetarea se face si prin palpare ferma, prin strangerea portiunilor de imbracaminte mai groasa intrucat, la o simpla pipaire, obiectele subtiri, inclusiv metalice, pot trece deseori nesesizate. Vor fi golite toate buzunarele, verificandu-se daca imbracamintea nu are buzunare secrete, organul de UP ridicand eventualele arme descoperite si obiectele/inscrisurile gasite, in acest mod evitandu-se o posibila incercare de aruncare a lor.

20

2. Perchezitia obiectelor de imbracaminte – aceasta parte a percheziţiei presupune verificarea în parte a fiecărei piese din care este formată, a lenjeriei şi a încălţămintei, la nevoie acestea putând fi scoase de pe corpul persoanei. Dezbracarea este necesara, atat pentru faptul ca permite o verificare minutioasa a imbracamintei, cat

si pentru posibilitatea perchezitionarii separate a corpului. La imbracaminte, se verifica captuseala, cusaturile, buzunarele, gulerele, vatelina de la umeri, tesaturile interioare de la piept, de care pot fi lipite inscrisurile, valuta, greu de sesizat la o simpla pipaire. Daca se considera necesar, imbracamintea poate fi descusuta, atat cat sa permita verificarea interioara. Se verifica si lenjeria intima, batistele, ele putand fi „apretate” cu droguri. La incaltaminte, se verifica captuseala, branturile, talpa, tocurile ce pot fi transformate in ascunzatori de obiecte mici, in special bijuterii sau valuta. De asemenea, se verifica portmoneele, curelele de la pantaloni, ceasurile, brichetele, agendele, tocurile de ochelari, servietele, posetele, geamantanele.

In cercetarea acestor obiecte vor fi folosite surse puternice de lumina, inclusiv in radiatii invizibile, precum si instrumente de marit care permit descoperirea mesajelor cifrate.

3. Perchezitia corpului ca atare - aceasta se efectuează de către o persoană de acelaşi sex cu persoana percheziţionată, la nevoie apelându-se la sprijinul medicului. Principala modalitate de ascundere o reprezintă introducerea obiectelor în orificiile naturale, iar câteodată, chiar înghiţirea obiectelor, mai ales dacă pot fi eliminate cu uşurinţă. Se va cere medicului sa verifice orificiile naturale, iar dupa aceea se va recurge la examenul radiologic. De asemenea, se va proceda la cercetarea: pielii capului si a talpilor picioarelor (pe care pot fi lipite

diverse mesaje cifrate), parul (indeosebi cocul si buclele), fara a se neglija parul barbatilor, protezele de maini si de picioare, inclusiv cele dentare, alte dispozitive sau aparate medicale. Daca exista indicii ca ar putea fi folosite in scop criminal, si animalelor trebuie sa li se faca un control.

Consemnarea rezultatelor perchezitiei persoanei se face prin pr-vb, cat si prin fixarea lor cu ajutorul fotografiei sau a inregistrarii video. Ele vor fi insotite de o declaratie luata imediat persoanei.

43. Pregatirea prezentarii pentru recunoastere si efectuarea prezentarii pentru recunoastere

I. Pregatirea prezentarii presupune: studierea materialului cauzei, ascultarea prealabila si organizarea prezentarii pt recunoastere.

Cunoasterea materialului cauzei vizeaza stabilirea cu exactitate a obiectului prezentarii pentru recunoastere, respectiv a persoanelor, cadavrelor, obiectelor care trebuie identificate. Prin studierea materialelor cauzei se vor stabili subiectii procesuali care vor fi chemati sa faca recunoasterea = persoane care au perceput direct subiectul prezentarii pentru recunoastere. Acestor persoane trebuie li se cunoasca posibilitatile de perceptie, fixare si redare, pozitia fata de fapta cercetata sau fata de cei pe care trebuie sa-i recunoasca. In studierea materialului este foarte importanta determinarea conditiilor in care a avut loc perceptia, de ele tinandu-se seama in momentul prezentarii pentru recunoastere.

Ascultarea prealabila a persoanei care face recunoasterea, in legatura cu persoanele, cadavrele, etc.ce urmeaza sa fie identificate, vizeaza mai multe obiective:

a) cunoasterea exacta a posibilitatilor reale de perceptie, fixare si redare ale pers respective, a trasaturilor sale psihice

b) determinarea conditiilor de loc, timp si mod de perceptie, a factorilor subiectivi care ar fi putut influenta procesul de perceptie senzoriala

c) stabilirea volumului de date referitoare la caracteristicile de identificare pe care persoana le-a perceput si memorat.Prezentarea pentru recunoastere trebuie efectuata urgent pentru a se evita posibilitatea stergerii din

memorie a semnalmentelor si exercitarea unor influente din partea persoanelor care nu au interesul sa fie identificate.

Organizarea prezentarii pentru recunoastere se face in functie de conditiile in care a avut loc perceptia si de natura obiectului recunoasterii. Organizarea trebuie sa se faca in conditii cat mai apropiate cu cele existente in momentul observarii persoanei sau obiectului de identificat de catre martor, victima etc.

Persoana care va fi prezentata pentru recunoastere trebuie sa fie imbracata in aceleasi haine in care a fost observata de catre martor sau in haine asemanatoare. In cazul in care autorul a fost deghizat in momentul savarsirii infractiunii, vor fi folosite aceleasi elemente de deghizare.

21

Va fi alcatuit un grup de persoane in care va fi introdusa persoana de recunoscut si alegerea celor din grup se va efectua cu respectarea unor criterii de asemanare (varsta, talie etc.). Niciuna dintre persoanele selectate sa alcatuiasca grupul nu trebuie sa fie cunoscuta de catre martor.

Locul in care se organizeaza recunoasterea este sediul serviciului medico-legal, al politiei, sau al parchetului, locul in care martorul a perceput persoana sau obiectul ori locuri cu caracteristici asemanatoare.

Conditiile de iluminare in care martorul a perceput persoana sau obiectele trebuie avute in vedere la pregatirea recunoasterii.

II. Efectuarea prezentarii - Pentru recunoasterea persoanelor dupa semnalmente statice, in incaperea in care este prevazut sa se desfasoare recunoasterea, vor fi invitate cele 3, 4 persoane alese pentru alcatuirea grupului, in care va fi introdusa persoana care urmeaza a fi recunoscuta.

Persoanele invitate vor primi explicatii despre actul la care iau parte si li se va pune in vedere ca nu au voie sa vorbeasca sau sa-si faca semne. Persoanei de identificat i se va cere sa ocupe un loc in cadrul grupului. Este invitata apoi persoana stabilita pentru efectuarea recunoasterii. Pe parcursul recunoasterii este interzis sa se pronunte numele vreunei persoane sau sa se faca anumite gesturi care pot fi interpretate ca elemente de sugestie. Daca martorul recunoaste persoana prezentata, va trebui sa se refere la elementele caracteristice de care s-a servit pentru recunoastere, aceste aspecte fiind mentionate in pr-vb.

Daca martorul nu recunoaste persoana prezentata sunt avute in vedere alternative:˃• martorul sau victima a identificat persoana, dar a evitat s-o declare in momentul recunoasterii = trebuie sa se˃

stabileasca cu exactitate motivele retinerii, recunoasterea fiind reluata in aceleasi conditii si acelasi grup de persoane

• martorul nu a recunoscut persoana - daca nu a recunoscut-o din cauza insuficientei caracteristicilor de identificare fixate in memoria martorului = organul judiciar se va orienta dupa varianta ca desi persoana este˃ nerecunoscuta, este totusi prezenta in grup.La efectuarea prezentarii pentru recunoastere a persoanelor mai sunt importante urmatoarele reguli:

• persoana care urmeaza sa fie recunoscuta de mai multi martori va fi prezentata separat, fiecaruia dintre acestia, in aceleasi conditii si in acelasi grup de persoane, dar in care isi va schimba locul dupa fiecare prezentare

• daca sunt mai multe persoane care urmeaza sa fie recunoscute de un singur martor, acestea vor fi prezentate pe rand, in grupuri avand de fiecare data alta alcatuire.In cazul recunoasterii persoanelor dupa fotografie, se va proceda la asezarea fotografiei celui

vizat pentru identificare intr-un grup de 4 fotografii executate in aceleasi conditii tehnice si reprezentand indivizi cu caracteristici de identificare asemanatoare. Pe spatele fiecarei fotografii, vor fi mentionate datele de identificare ale persoanelor din imagine.

Recunoasterea persoanei dupa voce sau vorbire presupune separarea martorului de persoanele din grupul alcatuit in acest scop. Se vor crea conditii de audibilitate cat mai apropiate de cele in care martorul a perceput vocea si vorbirea persoanei de identificat. Organul judiciar va trebui sa incerce sa orienteze discutia spre o tema apropiata de faptele cercetate, determinand persoana de identificat sa foloseasca o parte din cuvintele sau expresiile percepute anterior.

Recunoasterea persoanei dupa mers va fi efectuata in conditiile indicate de martori; astfel, va fi avuta in vedere distanta de la care martorul a perceput miscarea, lungimea aproximativa a drumului parcurs de persoana observata, directia in care se deplasa.

Recunoasterea cadavrelor prezintă o serie de dificultăţi specifice, sub raport tactic fiind necesară aplicarea de reguli, dintre care unele se deosebesc de cele ale recunoaşterii persoanelor. Prezentarea pentru recunoastere nu se va face decat dupa o pregatire corespunzatoare, la nevoie recurgandu-se si la „toaleta cadavrului”. In niciun caz cadavrul nu trebuie prezentat dezbracat. De asemenea, cadavrul nu poate fi prezentat spre recunoastere mai multor persoane odata, intrucat exista pericolul unei sugestii colective. Daca starea cadavrului nu permite identificarea decat dupa diverse caracteristici particulare (cicatrice, negi, etc.), rezultatele recunoasterii trebuie sa fie interpretate cu multa prudenta, neexcluzandu-se posibilitatea unei asemanari si a unor false identificari. In cazul persoanelor emotive (copii, batrani) este indicat sa li se arate intai fotografia cadavrului si dupa sa se treaca la recunoasterea efectiva.

Recunoasterea obiectelor – persoana care efectueaza recunoasterea poate fi lasata sa examineze detaliile obiectelor, avand, astfel, posibilitatea sa dea si mai multe explicatii privitoare la detaliile caracteristice. Recunoasterea animalelor este uneori necesara, cel mai adesea fiind intalnita in cazul animalelor domestice. Recunoasterea se va face la locul in care se afla animalul si in prezenta martorilor asistenti. De regula, este necesara recunoasterea animalelor furate sau pierdute.

22