Criminalistic a 1

Master de criminalistică Tehnici moderne de identificare criminalistică

2

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Române

Gheorghe, POPA

Tehnici moderne de identificare criminalistică / Popa Gheorghe

Bucureşti: Editura AIT Laboratories s.r.l., decembrie 2011

ISBN: 978-606-8363-01-1

AIT Laboratories s.r.l.Ediţia online la www.itcode.ro

2011

ISBN 978-606-8363-01-1


3

CUPRINS

Cap.I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND IDENTIFICAREACRIMINALISTICĂ

1. Conceptele de identificare şi identitate2. Obiectul identificării. Definiţie şi clasificare3. Principiile identificării4. Formele şi etapele identificării5. Metodologia identificării criminalistice

Cap.II IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPĂ SEMNALMENTELEEXTERIOARE

1. Consideraţii de ordin general privind semnalmentele şi portretulvorbit

2. Portretul robot computerizat3. Sistemul de recunoaştere facială

Cap.III SISTEME AUTOMATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEIDUPĂ AMPRENTE PAPILARE

1. Noţiuni generale şi fundamentul ştiinţific2. Structura Sistemului AFIS3. Mod de funcţionare a Sistemului AFIS4. Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească urmele şi

impresiunile papilare5. Materializarea examenului comparativ

Cap.IV IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ VOCE ŞI VORBIRE1. Fundamentul ştiinţific al identificării persoanei după urmele de

voce şi vorbire2. Procedee specifice metodei româneşti de identificare a persoanei

după urmele sonore de voce şi vorbire3. Sistem informatic de identificare a persoanei după urmele de

voce şi vorbire

Cap.V. SISTEM BIOMETRIC DE RECUNOAŞTERE A PERSOANEIDUPĂ CARACTERISTICILE IRISULUI

1. Fundamentul ştiinţific al tehnicii biometrice de recunoaştere airisului

2. Sistemul biometric de recunoaştere pe baza scanării irisului

Cap.VI IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPA URMELE DEURECHE

1. Noţiuni introductive. Fundamentul ştiinţific2. Descoperirea şi relevarea urmelor de ureche3. Caracteristici generale şi individuale4. Etapele examinării5. Posibilităţi şi limite


4

Cap.VII IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPA URMELE DE BUZE1. Noţiuni generale2. Caracteristici generale şi individuale3. Mecanismul de formare şi descrierea urmelor de buze4. Descoperirea şi evidenţierea urmelor de buze5. Fixarea şi ridicarea urmelor de buze6. Interpretarea urmelor7. Posibilităţi şi limite

Cap.VIII IDENTIFICAREA PERSOANEI PRIN TEHNOLOGIAGENOTIPĂRII JUDICIARE

1. Fundamentul ştiinţific al metodei de analiză genetică judiciară2. Sistemul de analiză genetică cu baze de date din dotarea

Institutului de criminalistică3. Posibilităţi şi limite

Cap.IX IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPĂ SEMNĂTURAELECTRONICĂ

1. Certificatele calificate2. Certificatele de server. Autentificarea pe SSL3. Software pentru semnarea şi criptarea digitală a documentelor4. Dispozitive Securizate de Creare a Semnăturii electronice

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ


5

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVINDIDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ

1. CONCEPTELE DE IDENTIFICARE ŞI IDENTITATE

Stabilirea identităţii unor persoane sau obiecte, în sens larg,reprezintă elementul definitoriu al procesului de investigarecriminalistică. Acest proces deţine un loc bine conturat, de maximăimportanţă în ansamblul cercetărilor criminalistice. Se apreciază căaceastă identificare reprezintă “problema centrală a investigaţiilorcriminalistice”1, fiind în acelaşi timp “piatra unghiulară a acesteiştiinţe”2. Raportându-se la necesităţile practice, în literatura despecialitate se învederează că acest gen de activitate este “indisolubillegat de actul de justiţie”3.

Identificarea unei persoane este posibilă nu numai prinintermediul unor metode tehnice, ci şi pe baza declaraţiilor unui martorocular sau al victimei, în cadrul unor activităţi procedurale, cum este,de pildă, recunoaşterea din grup efectuată în conformitate cu regulitactice criminalistice. Acest proces este posibil datorită perceperiirealităţii obiective şi sesizării proprietăţilor, trăsăturilor caracteristiceunei persoane sau unui obiect ce se individualizează în cadrul mai largal categoriei de fiinţe sau lucruri asemănătoare. Ne aflăm în prezenţarecunoaşterii de persoane ori obiecte, rezultată dintr-un proces degândire prin care s-au comparat caracteristicile mai multor obiecte, saupersoane în vederea stabilirii identităţii sau neidentităţii lor4.

Spre deosebire de identificarea din alte domenii, identificareacriminalistică presupune recunoaşterea unui obiect concret, ce poateavea elemente sau însuşiri de natură să-l apropie de alte obiecteasemănătoare, de acelaşi gen sau specie, dar care se deosebeşte detoate acestea prin trăsături care îl fac să fie identic numai cu sineînsuşi.

Prin identitate se înţelege însuşirea unei persoane, obiect saufenomen de a-şi manifesta individualitatea în timp şi spaţiu, princaracteristicile fundamentale, permanente, ce le deosebesc de toatecelelalte şi le determină să rămână ele însele pe întreaga durată a

1 Paul L. Kirk, “Crime Investigation, Physical Evidence and the Police Laboratory ”, Interscience Publishere, NewYork, 1966, pag. 12.2 Emilian Stancu, “Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor”, Bucureşti, 1986, pag.26.3 L.Ionescu, D. Sandu, “Identificarea criminalistică”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990, pag.5.4 C. Suciu, “Criminalistică”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag.16.


6

existenţei lor. De precizat că, prin identic, trebuie să vedem un conceptaplicabil la ceea ce este unic, o persoană, un obiect sau chiar fenomen5.

Cu privire la condiţiile pe care caracteristicile fundamentale deindividualizare a persoanei sau obiectului trebuie să le îndeplinească,sunt necesare câteva sublinieri:

a) Pentru stabilirea identităţii nu este absolut necesar să seapeleze la toate trăsăturile obiectului identificării, fiindsuficiente caracteristicile esenţiale prin care acesta seindividualizează şi se distanţează de celelalte obiecte.

b) Deşi identitatea presupune durata în timp a trăsăturilorparticulare, dublată de relativa lor stabilitate, în practicacriminalistică există cazuri de identificare pe baza unorcaracteristici temporare.

c) Identificarea nu trebuie interpretată într-un mod fixist, întrucâtorice lucru, orice element caracteristic al acestuia se află înpermanentă mişcare şi transformare, fiind supus acţiunii şiinfluenţei unor factori externi sau interni.

Procesul este propriu atât fiinţelor, cât şi obiectelor, inclusivurmelor acestora6.

Deci identificarea criminalistică se distinge, faţă de procesele deidentificare întâlnite în alte domenii ale ştiinţei, prin anumite elementede specificitate.

Astfel, într-o opinie, prin identificarea criminalistică “se înţelegestabilirea obiectului care se află în legătură cauzală cu fapta cercetată,în scopul obţinerii de probe judiciare”7.

Potrivit unei alte opinii, identificarea criminalistică este privită ca“un proces de stabilire cu ajutorul mijloacelor şi metodelor propriiştiinţei criminalistice, a factorului creator al urmei, pe bazacaracteristicilor acestuia, constituite într-un sistem unitar şiindividualizat, conţinute, transmise sau reflectate în urmă”. La aceastase adaugă opinia conform căreia identificarea criminalistică seconstituie ca o metodă de cunoaştere ştiinţifică a obiectelor, relevantedin punct de vedere al probaţiunii şi de creare a posibilităţilordescoperirii relaţiilor ce leagă obiectele unele de altele8.

Identificarea criminalistică este, o activitate, un proces de stabilirea persoanei sau obiectului concret, material, aflat în legătură cauzalăcu fapta ilicită. La baza identificării stă un sistem de particularităţi sautrăsături caracteristice. Identificarea servind în ultimă instanţă,scopului procesului penal de aflare a adevărului.

Prin urmare, putem defini identificarea criminalistică şi ca unproces de constatare a identităţii unor persoane, obiecte saufenomene, aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode

5 Emilian Stancu, “Criminalistică”, Editura Actami, Bucureşti, 1995, op. cit. pag.38.

6 Emilian Stancu, “Criminalistică”, Editura Actami, Bucureşti, 1995, op. cit. pag.38-39.7 N. Dan, “Tratat practic de criminalistică”, vol.II. Ed. De Ministerul de Interne, Bucureşti, 1979, pag.10.8 C. Dumitrescu, “Identificarea criminalistică” – Notă de curs, ed. 1992, pag. 2.


7

ştiinţifice criminalistice, în scopul stabilirii adevărului în procesuljudiciar9.

Rolul identităţii şi al identificării criminalistice în stabilireaanumitor împrejurări care au legătură cu fapta cercetată a fost şi estecontroversat în literatura de specialitate. După unii autori identificareaoperează nu numai în cazurile în care obiectul cercetării constă înstabilirea anumitor stări de fapt, ci în oricare altă situaţie chiar şi înaceea a corectei încadrări juridice a unei fapte penale. Adepţii acesteiteze argumentează că, în fond, realizarea unei corecte încadrărijuridice, în ultimă instanţă, înseamnă a stabili identitatea întreelementele constitutive ale infracţiunii cercetate şi cele ale unei fapteprevăzute de legea penală.

Nu există nici o îndoială că elemente ale identificării logice pot fiîntâlnite în orice activitate care urmăreşte punerea în evidenţă aîmprejurărilor faptice ale cauzei penale cercetate, dar nu este mai puţinadevărat că identificarea criminalistică are specificul ei determinat deconţinutul problemelor incluse în obiectul ştiinţei criminalistice, îngeneral, şi în obiectul propriu identificării, în special. În criminalisticăsunt supuse identificării obiecte ce posedă un sistem de caracteristici şicare se află în legătură cauzală cu fapta cercetată. Pentru a demonstra,de exemplu, legătura cauzală dintre acţiunea sau inacţiunea uneipersoane şi rezultatul faptei sale, trebuie determinate mai întâilegăturile existente între diferite obiecte.

2. OBIECTUL IDENTIFICĂRII. DEFINIŢIE ŞI CLASIFICARE

În criminalistică sunt supuse procesului identificării obiecte,persoane, fenomene care au anumite caracteristici, particularităţi şicare se află în relaţie cauzală cu fapta cercetată.

De aceea, pentru a demonstra existenţa legăturii cauzale între oanumită faptă şi consecinţele acesteia, este necesar mai întâi să sestabilească cât mai exact raporturile dintre diferitele obiecte înansamblul faptic verificat. De aici se poate concluziona că identificareacriminalistică are un rol determinant în cercetarea datelor faptice,contribuind la descoperirea, fixarea, ridicarea, conservarea şi verificareaelementelor materiale care pot explica şi proba o anumită stare de fapt.

Nu intră în sfera identificării criminalistice probleme cum ar fivinovăţia sau nevinovăţia unei persoane bănuite de săvârşirea uneiinfracţiuni, în schimb este posibil ca ea să contribuie la examinarea şiclarificarea împrejurărilor în care s-a comis fapta. Astfel, criminalistuluinu i se poate cere să răspundă la întrebarea dacă o anumită persoană acomis furtul, în schimb poate fi întrebat dacă urmele de mâinidescoperite la faţa locului au fost sau nu create de o anumită persoană.

Se remarcă deci că pe calea identificării criminalistice nu serezolvă probleme de natură juridică ci probleme de natură faptică10.

9 Emilian Stancu, “Criminalistică”, Ed. Actami, Bucureşti, 1995, op. cit. pag.40.


8

Obiectul identificării criminalistice este un obiect materialprin natura sa, concret, fie el fiinţă sau lucru, precum şi fenomenulcare a generat o anumită stare de fapt, care prezintă caracteristicisau proprietăţi, precum şi însuşiri particulare, prin care el semanifestă în spaţiu şi timp, îl face susceptibil, de a crea urme şiimplicit, de a fi identificat, stabilindu-se astfel şi relaţia lui cauzalăcu faptele cercetate.

Identificarea criminalistică presupune existenţa obligatorie adouă categorii de obiecte, care trebuie diferenţiate în raport cu scopulacestei activităţi.

Din acest punct de vedere prima categorie o reprezintă obiectele deidentificat, respectiv acele obiecte ale căror urme sau reflectărimateriale au fost descoperite la locul faptei. În criminalistică, acesteobiecte mai sunt denumite şi obiecte scop, avându-se în vedere de fapt,ceea ce se urmăreşte prin identificare.

A doua categorie de obiecte o reprezintă obiectele identificatoaresau într-o altă terminologie obiecte mijloc, deci acelea care poartăurmele unei fapte şi urmele însăşi, acestea servind la identificareaobiectelor care le-au creat11.

În literatura de specialitate, obiectele scop sunt denumite şiobiecte căutate, iar obiectele mijloc obiecte verificate12.

De exemplu, dacă la locul faptei au fost descoperite urme deîncălţăminte, pantofii care au creat urmele vor fi obiecte scop (căutate),iar pantofii presupuşi a fi creat urmele examinate, vor fi obiecte mijloc(verificate). De asemenea, glonţul sau tubul descoperit la locul faptei încazul descoperirii unei arme de foc la comiterea unei infracţiuni,constituie obiect mijloc, în timp ce arma bănuită ridicată de la făptuitorconstituie obiectul scop, de identificare.

Delimitarea foarte exactă a acestor obiecte nu prezintă doarimportanţă terminologică, strict teoretică, dimpotrivă ea are importanţăpractică, confuziile între cele două categorii de obiecte menţionateputând atrage erori cu consecinţe negative asupra justei finalizări acauzelor.

Stabilirea identităţii între caracteristicile obiectelor identificatoareşi cele ale obiectului de identificat, se rezolvă în raport de obiectelesupuse cercetării, din care cauză, acestea nu se mai numesc obiecte deidentificat.

În procesul identificării, pe lângă obiectele căutate şi verificate, maisunt şi urmele lor. Tocmai aceste urme oferă posibilitatea criminalistuluisă examineze şi să stabilească proprietăţile, caracteristicile individualeale obiectelor cercetate. Deci, pe de o parte, există obiecte de identificat,iar pe de altă parte, urmele acestora, denumite obiecte identificatoare.

Practica judiciară atribuie identificării criminalistice şi înţelesul deindividualizare a unui obiect după un semn distinctiv sau modificat

10 ***, “Tratat practic de criminalistică”, vol II, 1978, pag. 11; Emilian Stancu, “Criminalistică”, op. cit. pag. 40.11 E. Stancu, “Criminalistică”,1997, pag. 41, 1994, pag. 48-49.12 ***,“Tratat practic de criminalistică”, vol II, op. cit. pag. 11.


9

intenţionat ori accidental. Se exemplifică în acest sens, relevarea seriilorpilite de pe arme sau motoare, reconstituirea unor acte distruse prinardere, spălare, răzuire, evidenţierea unor scrisuri acoperite şi altele.

În activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor seîntâlnesc numeroase situaţii în care identificarea autorilor unorinfracţiuni, a victimelor acestora, a unor persoane sau cadavre cuidentitate necunoscută sau a unor obiecte, animale etc, se face pe bazaaltor date decât cele oferite de cercetarea tradiţională criminalistică aurmelor descoperite la faţa locului. Este vorba de identificarea uneipersoane, a unui obiect sau a unui animal după memorie, pe bazaimaginii acestora, respectiv a unor trăsături exterioare sau a altorcaracteristici, aşa cum acestea au fost văzute, percepute de către o altăpersoană: martor, victimă, iar în cazuri mai rare chiar de făptuitor13.

3. PRINCIPIILE IDENTIFICĂRII

3.1. Principiul identităţii

Acest principiu presupune determinarea unei persoane sau a unuiobiect concret dar, aşa cum aminteam, este important a fi stabilită şineidentitatea, necesară excluderii din cercul suspecţilor a persoanelorbănuite de săvârşirea unei fapte penale. Aplicarea acestui principiutrebuie respectată într-un mod riguros pentru a se evita eventualeleconfuzii redate de situaţia în care cercetarea se rezumă numai lastabilirea elementelor de asemănare a persoanelor fără aprofundareacunoaşterii şi relevării elementelor specifice.

3.2. Principiul delimitării obiectelor identificăriicriminalistice în obiecte scop al identificării şi obiectemijloc de identificare

Obiectul scop al identificării se află în legătură cauzală cu faptailicită şi se concretizează în diferite ipostaze (persoana infractorului saua victimei, instrumentele folosite la săvârşirea faptei ş.a.).

Obiectul mijloc de identificare constă în urmele obiectului scop şiîn modelele de comparaţie realizate experimental în laborator.

Este absolut necesară distincţia între cele două obiecte, nefiindpermisă nici o abatere de la acest principiu.

3.3. Principiul stabilităţii relative a caracteristicilor deidentificare

Caracteristicile esenţiale ale unei persoane nu sunt suficientepentru a-l individualiza de celelalte fiinţe umane, ele trebuind săprezinte şi o anumită stabilitate. Această stabilitate se raportează la

13 C. Dumitrescu, E. Gacea, “Elemente de antropologie judiciară”, Bucureşti, 1993, pag. 11.


10

intervalul de timp cuprins între momentul descoperiri urmelor şimomentul efectuării examenelor comparative.

Expertul criminalist va trebui să delimiteze caracteristicileschimbătoare de cele relativ stabile şi să determine cu precizie dacăacestea au putut fi influenţate de diverşi factori interni sau externi, înformă sau conţinut.

3.4. Principiul dinamicităţii caracteristicilor de identificare

Prin prisma schimbării trăsăturilor şi proprietăţilor caracteristice,a interacţiunii cauzale cu factori care pot determina modificări de ordincalitativ şi cantitativ, este necesară abordarea cercetării persoanelor înmişcare.

4. FORMELE ŞI ETAPELE IDENTIFICĂRII

4.1. Formele identificării

Fazele procesului de identificare marchează momentele maiînsemnate de stabilire a caracteristicilor esenţiale ale obiectului-mijlocşi obiectului-scop, în urma examinării lor comparative14.

Înainte de identificarea propriu-zisă, obiectele sunt delimitate - pebaza caracteristicilor descoperite - în tipuri, grupe şi uneori chiar însubgrupe, activitate ce se realizează prin reţinerea, în procesulexaminării, a trăsăturilor esenţiale şi comune mai multor obiecte,fenomene sau fiinţe asemănătoare.

Utilitatea practică a primei faze din procesul identificării constă înaceea că deschide posibilitatea eliminării acelor obiecte, fiinţe orifenomene din sfera cercetării, care nu au trăsăturile de grup respectiveşi orientării atenţiei asupra unei sfere mai restrânse de exemplare, încare se află şi cel căutat, adică obiectul-scop.

Când obiectele-mijloc redau detalii individuale ale obiectelor,fenomenelor sau fiinţelor supuse examinării, procesul examinăriicontinuă cu cea de-a doua fază, cea a identificării obiectului-scop, adelimitării sale de toate celelalte asemănătoare lui.

Această din urma fază constă în stabilirea acelor caracteristici dedetaliu ale obiectului-scop şi redate de obiectele-mijloc, care suntproprii numai unei singure fiinţe sau a unui singur obiect ori fenomen.

În funcţie de natura exemplarelor studiate comparativ şi deprecizia cu care obiectele-mijloc redau caracteristicile obiectului-scop,trăsăturile coincidente, necesare identificării, pot fi diferite ca număr.

Indiferent de natura exemplarelor supuse cercetării, cu cât întreobiectele-mijloc şi obiectul-scop se constată mai multe caracteristiciindividuale (comune), cu atât identificarea se face cu mai mare precizie.

14 I. Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti. 1999, pag. 16


11

Metoda folosită în procesul identificării constă în examinareacomparativă a obiectului-scop cu fiecare din obiectele-mijloc. Întâi, sereţin trăsăturile comune mai multor persoane sau obiecte, realizându-se astfel determinarea de grup apoi urmează selectarea caracteristicilor,care, prin specificul lor şi prin detaliile ce le prezintă, pot fi întâlnitenumai la un singur obiect-scop15.

Întregul examen din procesul identificării parcurge două etape.Prima constă în stabilirea caracteristicilor coincidente şi a deosebirilordintre exemplarele examinate. A doua etapă cuprinde explicarearaţională a coincidenţelor şi necoincidenţelor stabilite.

În această etapă este necesar ca explicaţiile ce se dau situaţiilorconstatate să se bazeze pe faptul că:

- numai o parte din caracteristicile obiectului creator, aflate pepartea de contact cu obiectul primitor, sunt redate în urma sa;

- claritatea caracteristicilor obiectului creator, reproduse înobiectul primitor sau pe suprafaţa acestuia depinde de natura ambelorobiecte;

- caracteristicile obiectelor-mijloc şi ale obiectului-scop suferă, dela formare şi până la examinare, modificări mai mult sau mai puţinperceptibile. Este necesar să se ţină seama de împrejurările în care aufost create caracteristicile respective, de timpul şi condiţiile de păstrare,de mijloacele cu care au fost transportate obiectele-mijloc şi obiectul-scop, spre a se face aprecierile corespunzătoare16.

4.2. Etapele identificării criminalistice

Identificarea criminalistică se realizează treptat, de la general laparticular. Trăsăturile caracteristice ale obiectelor sau persoanelor suntselectate prin determinarea genului, speciei, tipului, modelului, etcpână se ajunge la individualizare, scopul final al oricărei cercetăricriminalistice. Corespunzător acestei treceri gradate, procesul deidentificare parcurge două mari etape: determinarea apartenenţeigenerice şi identificarea individuală.

Ambele trebuie privite ca părţi componente ale procesului unic deidentificare criminalistică, prima constituind premisa logică a celei de-adoua17.

În practica identificării criminalistice sunt cazuri în care nu suntparcurse cele două etape ale identificării.

Astfel, atunci când din examenul comparativ rezultă deosebiricategorice în ceea ce priveşte genul, concluzia va fi de excludere aidentităţii şi ca atare cercetarea se opreşte la prima etapă.

În acelaşi stadiu se rămâne atunci când caracteristicileidentificatoare sunt insuficiente, urma nu este complet imprimată,

15 I. Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti. 1999, pag. 1616 I. Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti. 1999, pag. 16-1717 L. Ionescu, D. Sandu, op. cit. pag. 102, E. Stancu, “Criminalistică”, 1997, pag 47.


12

obiectul creator a suferit modificări, de unde absenţa particularităţilornecesare identificării individuale.

Se cunosc însă şi situaţii în care stabilirea identităţii nu esteprecedată în mod obligatoriu de o determinare generică. De exemplu,un text scurt, dactilografiat, dar care conţine caracteristici specifice,oferă suficiente elemente pentru a concluziona că a fost scris la oanumită maşină.

A. Etapa stabilirii apartenenţei de gen (identificarea de gensau generică)

Determinarea apartenenţei de gen constă în stabilirea a ceea cereprezintă în sine obiectul sau urma dată, natura sa, ce loc ocupă însistemul lucrurilor, cărui gen, specie, grup îi aparţine. Sistemul sematerializează în clasificări ale lucrurilor, deci în operaţii logice deincludere a unui obiect într-o anumită clasă18.

Pentru determinarea apartenenţei de gen se apelează în primulrând la clasificările şi sistematizările ştiinţelor naturii şi tehnicii. Dreptcriterii de clasificare se iau caracteristicile care reflectă construcţiaobiectelor, structura sau compoziţia chimică a substanţelor, iar pentrufiinţe însuşirile anatomice, fiziologice şi psihice.

Pe de altă parte, clasificările interesând identificarea criminalisticătrebuie să ţină seama şi de specificul acesteia şi anume de a servi camijloc de probă în justiţie.

Deci pentru realizarea identificării în prima etapă, sunt examinateşi evidenţiate trăsăturile generale ale obiectelor, determinându-seapartenenţa la gen (categorie, grup). Este vorba de însuşirile fizice şifuncţionale cele mai generale, care conduc la stabilirea categoriei maride obiecte care au aceste însuşiri19.

Astfel, prin examinarea unei urme lăsate de pneurile unuiautovehicul, pe îmbrăcămintea victimei unui accident de circulaţie sepoate stabili lăţimea pneurilor, desenul anvelopei iar pe această bază,categoria de autovehicule echipate cu astfel de pneuri (camion,autoturism). De asemenea, din examinarea tubului sau glonţului tras,găsite în apropierea victimei, respectiv în corpul acesteia, se poatestabili calibrul armei cu care s-a tras, deci categoria (genul, grupul)mare din care face parte această armă.

În literatura de specialitate20, această etapă mai este denumită şiidentificarea criminalistică de gen sau generală.

În logică, termenii menţionaţi au următoarele semnificaţii:- “grupul” - reprezintă ansamblul de fiinţe, de obiecte, de plante

asemănătoare, reunite din punct de vedere al caracteristicilorprincipale sau din punct de vedere funcţional;

18 L. Ionescu, D. Sandu, op. cit. pag. 104, E. Stancu, “Criminalistică”, 1995, pag. 48.19 E. Stancu, “Criminalistică”, 1992. Pag. 35; 1994, pag 54, C. Dumitrescu, “Identificarea criminalistică”, Note de curs,1994, pag 15.20 ***,“Tratat practic de criminalistică”, vol II, 1978, pag. 13.


13

- “genul” - este o clasă de obiecte având aceleaşi note esenţiale şicuprinzând cel puţin două specii;

- “categoria” - include grupa de fiinţe sau obiecte asemănătoareşi înrudite în clase, ordine, familii21.

B. Etapa identificării propriu-zise (individuale)În cea de a doua etapă se finalizează procesul de identificare prin

individualizarea sau determinarea obiectului concret aflat în legăturădirectă cu fapta cercetată. Această etapă este denumită etapaidentificării criminalistice.

La aceasta se ajunge prin restrângerea treptată a sfereicercetărilor, eliminând succesiv, dintre obiectele care fac parte dinacelaşi gen sau grup, pe acelea care au trăsături particulare ce nu seregăsesc la obiectul identificator.

Astfel, continuând exemplificarea din etapa identificării de gen, încazul urmei de pneu prezentată pe îmbrăcămintea victimei, prinevidenţierea unor elemente de uzură, defecte de fabricaţie, reflectate înurmă şi existenţa acestora pe unul din pneurile autovehiculului bănuit,se poate stabili în concret autovehiculul echipat cu pneul care a creaturma. În cel de-al doilea exemplu, după ce în etapa identificării de gen,s-a stabilit calibrul 7,62 mm al armei bănuite, pe baza comparărilorsuccesive cu gloanţele şi tuburile modele de comparat, pot fi evidenţiateo serie de elemente de detaliu (din câmpurile de striaţii de pe glonţ saudin microrelieful urmelor percutorului de pe tub), putându-se stabili înmod cert arma de foc (exemplarul concret) ce a fost folosit la săvârşireafaptei.

Se înţelege că stabilirea obiectului concret este mult mai valoroasăpentru organul judiciar, dar şi determinarea apartenenţei la gen are oreală importanţă, cel puţin din două motive: în primul rând ajută larestrângerea progresivă a sferei obiectelor verificate, implicit uşurândsarcina identificării concrete; în al doilea rând dă posibilitatea elaborăriiunor versiuni cu privire la obiectele care ar fi putut crea urmeledescoperite la faţa locului22.

Deci procesul identificării criminalistice începe cu stabilirea celormai generale caracteristici, ceea ce permite determinarea apartenenţeila o categorie mare de obiecte. Pe măsură ce sunt evidenţiate însuşirile,caracteristicile, cu o răspândire mai mică, sfera obiectelor seîngustează, pentru ca în final, pe baza unor calităţi, proprietăţi,semnalmente şi semne particulare, să se ajungă la stabilirea concretă aobiectului sau persoanei căutate.

Bineînţeles, etapa finală, în care se ajunge la identificareaindividuală, are o valoare deosebită sub raportul aflării adevărului înprocesul penal.

21 “Mic dicţionar enciclopedic”, Bucureşti, 1972, pag. 472.22 ***,“Tratat practic de criminalistică”, vol II, 1978, pag. 13.


14

Deşi una din sarcinile de bază ale identificării criminalistice oreprezintă stabilirea persoanei sau obiectului concret aflat în legăturădirectă cu săvârşire infracţiunii – deosebit de importantă pentru aflareaadevărului şi soluţionarea cauzei penale nu întotdeauna acest procespoate fi parcurs până în punctul dorit.

Astfel, pot fi frecvent întâlnite situaţii când urmele nu conţindestule caracteristici de individualizare (ex. – un fragment de urmăpapilară, glonţul extras din victimă a suferit deformări esenţiale, uneleurme de natură dinamică – urme de frânare).

De asemenea, în numeroase cazuri, obiectul de identificat nu areun caracter determinat, strict individual, aşa cum este cazulidentificării unor substanţe (sânge, vopseluri, uleiuri), când nu esteposibil a se stabili decât apartenenţa de gen a acestora.

În cazul urmelor materiale (fire, fibre, cioburi de sticlă, minerale),microurmelor, procesul identificării vizează de regulă determinareacategoriei sau grupului căreia îi aparţine urma cercetată.

Totuşi şi în cazul acestor urme, nu trebuie exclusă posibilitateaindividualizării obiectului creator de urmă, datorită perfecţionăriimijloacelor tehnico-ştiinţifice de investigaţie, ori stabilirea unorîmprejurări concrete în care s-a format urma.

Diversitatea urmelor de reflectare a obiectelor şi fiinţelorconturează două genuri de identificare distincte: identificarea dupăimaginile fixate material şi identificarea după imaginile fixate înmemorie23. Primul reprezintă modalitatea cea mai frecvent întâlnită şise realizează prin compararea urmelor cu obiectele presupuse că le-aucreat sau cu reflectările acestora. Cel de-al doilea gen se bazează pecapacitatea de memorizare a subiectului care, în anumite condiţii despaţiu şi timp, a perceput caracteristicile unei fiinţe, unui obiect saufenomen24.

În marea majoritate a situaţiilor şi împrejurărilor de fapt, în carela un anumit moment se ajunge la cercetarea criminalistică, seapelează la diverse categorii de specialişti şi experţii atât din domeniulştiinţei criminalistice cât şi din alte domenii ca: fizicieni, chimişti,biologi, antropologi, psihologi, medici legişti.

Prezentăm câteva din domeniile de identificare criminalistică maifrecvent întâlnite în practică: identificarea traseologică, identificareadactiloscopică, identificarea balistică judiciară, identificarea grafică,identificarea persoanelor după scris, identificarea maşinilor de scris,identificarea persoanelor după semnalmentele, identificarea cadavrelor,identificarea prin intermediul unor cartoteci criminalistice, etc.

23 C. Dumitrescu, “Unele aspecte ale identificări criminalistice”, în Analele Academiei de Poliţie “Al. I. Cuza”, 1994,pag. 86.24 L.Ionescu, D. Sandu, “Identificarea criminalistică”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990


15

5. METODOLOGIA IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICEObiectele supuse identificării sunt deosebit de variate atât ca

formă sau mărime, cât şi ca natură ori funcţionalitate. Ca urmare şicaracteristicile identificatoare vor fi diferite de la o categorie de obiectela alta. De exemplu, caracteristicile în cazul identificării instrumentelorde spargere sau mijloacelor de transport.

În identificarea criminalistică trebuie să se aibă în vedereurmătoarele:

- construcţia (structura) obiectului (de exemplu , caracteristicileexterioare ale instrumentelor de spargere , urmele lăsate de interiorulţevii pe proiectil, urmele de mâini, urmele mijloacelor de transport, etc);

- componenţa obiectului ( de exemplu, componenţa lubrifianţilorsau carburanţilor);

- deprinderile funcţionale şi obişnuinţele motrice ale persoanei(exemplu deprinderea scrierii, gesturile, mimica,etc).

Studiul obiectelor supuse identificării are două stadii, şi anume:Examinarea separată a fiecărui obiect în parte, în scopul

evidenţierii caracteristicilor identificatoare. Acestea pot fi studiate atâtnemijlocit, cât şi pe modele. În majoritatea covârşitoare a cazurilor,examinarea caracteristicilor se face pe modele obţinute pe caleexperimentală, care trebuie să corespundă anumitor cerinţe şi înspecial, să fie compatibile cu urmele obiectului căutat. În acest scop,specialistul sau expertul trebuie să cunoască cât mai exact condiţiile încare s-a format urma obiectului căutat pentru a le reproduce cât maifidel în momentul obţinerii modelelor. De exemplu, o probă de scrisluată unei persoane în stare de ebrietate poate să difere de scrisulfiresc al acesteia, cum la fel pot interveni modificări dacă poziţiascriptorului va fi alta decât aceea din momentul scrierii actului înlitigiu.

Condiţiile în care sunt obţinute modelele de comparaţie au oimportanţă deosebită pentru întregul proces al identificării şi rezultateleacesteia.

Examinarea separată a obiectelor de identificat, de regulă, începecu obiectul căutat, nefiind exclusă nici posibilitatea examinării laînceput a obiectului verificat.

Examinarea comparativă constă în compararea proprietăţilor şicaracteristicilor exterioare ale obiectului căutat cu cele ale obiectuluiverificat, pentru a se stabili care dintre acestea sunt asemănătoare şicare se deosebesc. Mai întâi vor fi comparate caracteristicile de ordingeneral, după care se va trece la cele strict individuale. Comparareaobiectelor supuse identificării se poate face pe calea confruntării,juxtapunerii sau suprapunerii.

- Procedeul confruntării este cel mai răspândit, el fiind accesibil înmajoritatea cazurilor. Sunt folosite în acest scop microscoapecomparatoare sau alte mijloace optice ori de protecţie, iar înlaboratoarele de expertiză criminalistică o astfel de examinare se face


16

cu ajutorul fotografiilor, mai ales în situaţiile în care este nevoie demărirea imaginii.

- Procedeul juxtapunerii, cunoscut şi sub denumirea decontinuitate liniară, este folosit în examinarea striaţiilor, cum ar fi, deexemplu, urmele create de instrumente de spargere, urmele lăsate peproiectile. Procedeul este deosebit de eficace, dar o incorectă folosire aluminii la fotografiere poate determina grave erori. De exemplu,juxtapunerea a două fotografii reprezentând obiectul căutat şi celverificat, la executarea cărora nu au fost respectate aceleaşi condiţii deiluminare (poziţie, intensitate, culoare,etc) poate duce fie la obţinereaunei continuităţi liniare inexistente în realitate, fie la nerelevarea celeiexistente şi la privarea cercetării penale de un rezultat categoric.

- Procedeul suprapunerii, după cum arată şi denumirea, constă însuprapunerea imaginii transparente a unuia din obiecte peste imagineaceluilalt obiect. Acest procedeu, de asemenea, are o aplicare destul delargă, datorată posibilităţilor pe care le oferă în relevarea asemănărilorsau deosebirilor dintre diferite obiecte comparate.

În cazul identificării, aprecierea de către specialist sau expert aasemănărilor şi deosebirilor se materializează sub forma concluziilor,care pot fi certe (categorice) şi probabile. Sunt situaţii însă în practicaexpertizei criminalistice când nu se pot formula nici una din concluziilede mai sus.

Concluziile certe, la rândul lor, pot fi pozitive sau negative. Deexemplu „glonţul extras din victimă nu a fost tras cu arma seria....” sau„glonţul extras din victimă a fost tras cu arma seria....”. În primul cazeste vorba de o concluzie certă pozitivă, iar în al doilea de o concluziecertă negativă.

O categorie de concluzii ce au generat multe discuţii în rândurilespecialiştilor şi practicienilor sunt cele de probabilitate.

De cele mai multe ori, la o asemenea concluzie se ajunge dincauza insuficienţei cantitative sau calităţii necorespunzătoare amaterialelor comparate. Cu alte cuvinte, obiectul căutat, în special, nuoferă specialistului sau expertului caracteristici suficiente din punct devedere cantitativ şi calitativ care să permită formularea unei concluziicategorice.

O opinie exprimată în literatura de specialitate şi îmbrăţişată decea mai mare a practicienilor, susţine admisibilitatea şi utilitateaconcluziilor de probabilitate. Concluziile de probabilitate nu excludexistenţa unei anumite împrejurări, dar nici nu o pot confirma pedeplin, rămânând o presupunere ştiinţifică argumentată cu privire laexistenţa sau inexistenţa acesteia.

O situaţie aparte este aceea referitoare la cazurile în carespecialistul sau expertul este pus în imposibilitatea de a rezolvaproblema cu care a fost sesizat. Asemenea situaţii sunt determinate înprincipal de doi factori: de cantitatea cu totul insuficientă decaracteristici la obiectul căutat şi de lipsa metodei sau aparaturiiştiinţifice necesare efectuării examinării respective. Astfel concluzia se


17

va exprima prin formula „nu se poate stabili”. Cu alte cuvinte,imposibilitatea formulării unei concluzii se referă nu numai la obiectulde comparaţie pus la dispoziţia expertului, ci la oricare altă persoanăori obiect existent în natură. Aşa cum rezultă din practica judiciară,sunt cazuri în care concluzia „nu se poate stabili” este luată drept oconcluzie negativă, adică, persoana bănuită este exclusă din cercul desuspecţi. O asemenea apreciere a acestei concluzii este total greşită şica atare, trebuie eliminată din activitatea organelor judiciare.


18

CAPITOLUL II

IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ SEMNALMENTELEEXTERIOARE

“Pentru că, în definitiv, societatea are întotdeauna un interesprimordial întru descoperirea adevărului cu privire la identitateapersoanei vii, moarte ori distruse, fie că e vorba de fixarea uneirăspunderi în penal, a capacităţii şi răspunderii în civil, fie că evorba de stabilit dacă în cazul cercetat e sau nu posibilă o confuziede persoane, e sau nu întemeiată bănuiala de substituire depersoană (într-o cauză civilă ori comercială, într-o cauză de ordinadministrativ, într-o chestiune în legătură cu serviciul militar)”.

MINA MINOVICI

1. CONSIDERAŢII DE ORDIN GENERAL PRIVIND SEMNALMENTELEŞI PORTRETUL VORBIT

În activitatea de soluţionare a cauzelor penale, organele judiciarefac toate demersurile pentru descoperirea şi identificarea autorilor unorinfracţiuni, pornind de la alte date decât cele oferite de examinareacriminalistică a urmelor descoperite în câmpul infracţiunii.

Potrivit literaturii de specialitate, nu puţine sunt cazurile cândcei investiţi cu soluţionarea unei cauze nu deţin decât datele rezultatedin depoziţia unui martor ocular, sau a victimei, care a reuşit să reţinăfizionomia făptuitorului, respectiv aspectul exterior al feţei, corpolenţaacestuia, anumite malformaţii congenitale sau accidentale, ticuri,obiceiuri.

Din cele mai vechi timpuri s-a impus nevoia diferenţierii unui omde altul, folosindu-se în acest scop deosebirile care-i individualizau.

Printre preocupările de bază ale organelor judiciare au fost şicele referitoare pe de o parte la identificarea persoanelor în virtuteatrăsăturilor exterioare caracteristice fiecărui individ, iar pe de altă partela crearea, pe această bază, a unui sistem de înregistrare şi evidenţă apersoanelor ce încălcau normele juridice.

În acest context a apărut şi a fost consacrată în terminologia despecialitate noţiunea de “semnalmente”, ca o necesitate obiectivă degăsire a unor modalităţi adecvate de identificare a celor urmăriţi.

Semnalmentele sunt definite ca fiind trăsăturile exterioare,generale şi particulare, ale persoanelor, pe baza cărora aceasta poate firecunoscută şi identificată..

Semnalmentele unei persoane trebuie privite atât sub aspectanatomic şi funcţional, cât şi în ceea ce priveşte particularităţilemorfologice ale acesteia.

Pentru a se putea ajunge la recunoaşterea şi identificarea uneipersoane a fost necesară şi elaborarea unei terminologii speciale,unitară, menită să înlăture apariţia unor greşeli sau confuzii. Cu alte


19

cuvinte, descrierea semnalmentelor trebuie să fie făcută în mod clar şisistematic, în cadrul unui sistem ştiinţific denumit metoda portretuluivorbit.

Această metodă are în vedere caracteristicile întregului corp,accentul fiind pus pe particularităţile anatomice ale feţei, descriereavizând volumul, forma, poziţia, culoarea etc., fiecare element fiindapreciat nu în raport cu un anumit sistem metric, ci în raport cu alteelemente anatomice care alcătuiesc ansamblul descris.

Fundamentul ştiinţific al identificării după metoda portretuluivorbit îl constituie individualitatea şi relativa stabilitate acaracteristicilor somatice ale fiecărui individ adult.

Bazele portretului vorbit au fost stabilite în sec. XV de cătreLeonardo da Vinci, care a sistematizat organele corpului uman,considerându-le a fi de diverse tipuri: drepte, concave, convexe. El arătacă tehnica descrierii portretului vorbit constă în “maniera de a reţine şireproduce profilul unei figuri umane după ce a fost văzută o singurădată”.

Tehnica identificării persoanelor după semnalmente a intrat însăîn practica organelor de poliţie datorită lui Alphonse Bertillon (1853-1914), ajutor de grefier la Prefectura poliţiei din Paris, care în anul1879 a propus, în vederea recunoaşterii recidiviştilor, măsurarealungimii unor elemente invariabile ale scheletului şi corpului uman,creând astfel antropometria (una din metodele de bază aleantropologiei).

În România prof. Mina Minovici a fost printre primii care auaderat la sistemul de identificare al lui A. Bertillon, sistem bazat pemăsurători antropometrice. La 15 martie 1892 a înfiinţat Serviciulantropometric ce a funcţionat ca unitate a Ministerului Justiţiei.Fiecare fişă antropometrică întocmită la acest serviciu cuprindea datelede stare civilă, antecedentele penale, măsurile corpului, datelereferitoare la configuraţia gurii, nasului, buzelor, bărbiei, urechiidrepte, conturul capului şi sprâncenelor, culoarea feţei şi semneleparticulare.

Mina Minovici, prin publicarea lucrării “Identificareaantropometrică, metoda Bertillon” (traducere a cărţii “Antropometria”),prin participarea activă la al VI-lea Congres internaţional deantropologie criminală de la Torino din 1906, dar mai ales prin bogatacazuistică, a avut o contribuţie valoroasă- în ciuda limitelor metodei,datorate impreciziei măsurătorilor şi modificărilor pe care le suferă întimp scheletul uman - la descoperirea infractorilor recidivişti careîncercau să-şi însuşească o identitate falsă.

În 1892 Mina Minovici preconizează înfiinţarea cazieruluijudiciar bazat pe datele antropometrice ale deţinuţilor, intitulat“Catalog de condamnaţi din toată ţara”.

Nicolae Minovici, un alt exponent de seamă al medicinii legaleromâneşti, care a avut preocupări şi în domeniul criminalisticii, a fostşi el pasionat de ingeniosul sistem antropometric, întocmind


20

numeroase fişe în Europa şi Africa de Nord, care i-au arătat însă, cât dediferite pot fi valorile obţinute pentru aceeaşi persoană. Comunicate înArgentina lui Vucetich, aceste date au servit ca un puternic argumentîn combaterea sistemului antropometric Bertillon. Şi trecerea ladactiloscopie. Editează “Manualul tehnic de medicină legală”, iar încapitolul IX, “Fotografia Judiciară”, aduce importante îmbunătăţirifotografierii post-mortem, în vederea eliminării posibilităţilor de eroareîn identificare.

Dezamăgit de sistemul antropometric, Nicolae Minovici se ocupăintens de studierea impresiunilor digitale. Metoda de identificareantropometrică căzută în desuetudine este înlocuită de dr.AndreiIonescu, şeful Serviciului de antropometrie în perioada 1892-1914, cusistemul de identificare bazat pe dactiloscopie, combinând metodele luiVucetich, Oloritz şi Daee.

Portretul vorbit este o metodă aplicată frecvent şi perfecţionatăpe parcursul timpului, care serveşte la identificarea persoanelor, pebaza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora, de către o altăpersoană.

Pentru a se asigura o descriere ştiinţifică a semnalmentelorpersoanei trebuie să se ţină seama de o serie de principii, de criteriidupă cum urmează:

a) În descrierea trăsăturilor fizice ale persoanei se vorcuprinde trăsăturile anatomice ale întregii configuraţii a corpului(capul,umerii, mâinile, trunchiul, picioarele, elementele caracteristice alefeţei);

b) Înfăţişarea persoanei se va descrie sub două aspecte:semnalmente anatomice (statice) şi semnalmente funcţionale(dinamice)

c) Observarea unei persoane în vederea reţineriisemnalmentelor se va face de regulă din faţă în plan frontal şi din profildin plan lateral;

d) Se vor descrie îmbrăcămintea şi obiectele aflate asupra lor;e) Folosirea unei terminologii comune, precise unitare;f) Descrierea semnalmentelor într-o succesiune logică;g) Caracterizarea semnalmentelor în funcţie de mărime,

formă, poziţie iar unora şi după culoare.

Termenii se folosesc în funcţie de caracteristica ce se descrie:a) Mărimea:

- înalt, mijlociu, scund - pentru înălţime;- lung, mijlociu, scurt – pentru lungime;- lat, mijlociu, îngust – pentru lăţime;- gros, mijlociu, subţire – pentru grosime.

b) Forma se apreciază după conturul liniar al organului ce sedescrie şi poate fi: ovală, pătrată, dreptunghiulară, triunghiulară,rotundă etc.


21

c) Poziţia unui detaliu al figurii sau al corpului uman seapreciază prin raportarea la planurile imaginare ce trec prindetaliu.

d) Culoarea se are în vedere atunci când detaliul prezintăaceastă calitate.

Reţinerea trăsăturilor de către persoana care le-a perceput înmod direct este influenţată de factori obiectivi şi subiectivi.

Enumerăm câţiva factori obiectivi:- natura locului în care s-a realizat percepţia şi vizibilitatea în

acel moment;- condiţiile atmosferice;- depărtarea de locul evenimentului şi unghiul din care s-a

perceput;- durata percepţiei;- poziţia persoanei observate, îmbrăcămintea acesteia etc.

Dintre factorii subiectivi sau psihici amintim:- aptitudinile persoanei de a percepe, reţine şi reproduce

amănuntele;- eveniment sau persoană de natură să atragă atenţia;- nivelul de cunoaştere, experienţa de viaţă, profesia persoanei;- factorul emoţional;- timpul scurs de la eveniment până la ascultarea martorului.

1.1 Descrierea formelor statice

Acest segment al descrierii vizează elementele caracteristiceprivind talia, constituţia fizică sau aspectul general al persoanei, formacapului şi a feţei, eventuale infirmităţi ş.a.

A. Talia poate fi scundă, mijlocie şi înaltă.B. Constituţia fizică sau corpolenţa este apreciată ca robustă sau

solidă, mijlocie, slabă sau uscăţivă, în funcţie de mărimea sistemuluiosos şi de masa musculară a individului. De asemenea, interesează şiforma umerilor, lungimea gâtului, particularităţi ale mâinilor şipicioarelor etc.

C. Aspectul general sau ţinuta unei persoane poate fi evaluată,de pildă, ca sportivă, elegantă, atletică, greoaie, ori asociată unorprofesii, cum ar fi cele de ofiţer, funcţionar, intelectual, marinar, ţăran,student, balerin etc.

Capul persoanei, atât în întregul său, cât şi în ceea ce priveşteaspectul morfologic, văzut din faţă şi din profil deţine, în mod firesc,locul principal în realizarea portretului vorbit.

A. Forma capului, privit din faţă, poate fi alungită, ovală,dreptunghiulară, triunghiulară, cu baza în sus sau în jos, pătrată,colţuroasă, romboidală etc. Din profil, capul poate avea un conturnormal sau regulat, ţuguiat etc. Forma capului trebuie raportată şi laconturul feţei, care poate fi triunghiular, rombic, rotund. asimetric ş.a.,precum şi conturul profilului care se descrie de regulă, în funcţie de


22

particularităţile zonei frontonazale (profil continuu, frânt, paralel,curbat, ondulat etc.), ale zonei nazobucale (prognatism superior sauinferior, ortognatism ş.a.).

B. Faţa se împarte, de regulă, în trei zone: frontală, nazală şibucală. Zona frontală cuprinde regiunea dintre baza nasului şi bazaacestuia; zona bucală include regiunea dintre baza nasului şi vârfulbărbiei. În funcţie de necesităţi, pot fi luate în calcul cinci zone,respectiv fruntea, ochii, nasul, gura şi bărbia.

Elementele feţei

1. Fruntea;2. Sprâncenele;3. Ochii;4. Nasul;5. Buza superioară;6. Buza inferioară;7. Bărbia.


23

Fiecare element component al feţei se descrie separat, cu ce aremai deosebit. De pildă:- Părul se descrie după culoare, inserţie frontală, formă (cârlionţat,

întins, ondulat), calviţie, lungime, mod de pieptănare.- Fruntea se descrie după înălţime, lăţime, contur, înclinare,

particularităţi (proeminenţa arcadelor sau a boselor frontale), mod deridare şi distanţă dintre riduri.Dintre elementele faciale ale căror caracteristici sunt reţinute relativmai frecvent, organul judiciar care alcătuieşte portretul vorbittrebuie să insiste asupra următoarelor:

- Ochii, se descriu după formă, poziţie, culoare, spaţiu interocular,particularităţile pleoapelor, genelor, adâncimea în orbite etc. Fiecarepersoană are o pigmentaţie caracteristică a irisului (însă aceasta nuse poate reţine sau aprecia cu uşurinţă), pigmentaţie care, contrarunor păreri, nu variază în funcţie de lumină şi rămâne stabilă lapersoanele adulte.

Ochiul şi componentele sale- Nasul, element reţinut cu ceva mai multă uşurinţă, are caracteristică

rădăcina, linia dorsală sau muchia, înălţimea, lăţimea, baza,conformaţia nărilor, culoarea. Însă, din cauza operaţiilor plastice alenasului sau ale altor elemente faciale, pot interveni modificări înînfăţişarea persoanei, de natură să facă dificilă identificarea, aspectce nu trebuie omis, mai ales în cazul femeilor. Totodată, descrierease raportează la poziţia din care a fost văzut nasul (faţă sau profil).


24

Elementele componente ale nasului- Gura şi buzele se descriu după mărime, contur, poziţie,

culoare, grosime, proeminenţă. Uneori în poziţiile gurii apar diverseelemente particulare, cum ar fi rictusul sau un tic oarecare.

Elementele gurii

1.Buza superioară;2.Buza inferioară;3.Comisul;4.Şanţul naso-labial;5.Tuberculul buzei superioare;6.Gropiţa median.

- Bărbia se descrie potrivit profilului ei, lăţimii, înălţimii,particularităţilor sale (bărbie plată, ascuţită, îngropată, bărbie dublăetc.).


25

- Urechea interesează atât în privinţa aspectului general,poziţia faţă de cap, cât şi sub aspectul elementelor sale componente.Subliniem că urechea este unul dintre elementele anatomice caresuferă cele mai puţine modificări pe parcursul vieţii. În descriereacaracteristicilor elementelor urechii, o atenţie specială se acordălobului, antetragusului şi pliului interior.

- Ridurile sunt apreciate în funcţie de zona în care se găsesc,după forma şi numărul lor. Există şi aici aceeaşi posibilitate demodificare a ridurilor prin operaţii plastice chirurgicale, efectuatedestul de des de persoane mai în vârstă, îndeosebi femei.

- Culoarea pielii sau particularităţile cromatice, care variază înfuncţie de rasă, de la alb deschis la negru, sunt şi ele importantepentru alcătuirea portretului vorbit. Trebuie, însă, avute în vedereposibilităţile de modificare naturală a nuanţei de culoare (îndeosebi laalbi) prin expunerea la soare, de exemplu, dar şi prin utilizareafardurilor, machiajul putând fi folosit în scop infracţional .

- Semnele particulare fac parte dintre elementele preţioasepentru identificarea persoanelor şi cadavrelor. Ele pot fi de o marediversitate. Aşa sunt, de exemplu, semnele determinate de variaţiimorfologice, anomalii anatomice, leziuni, urme ale intervenţiilorchirurgicale, tatuaj „artistic” sau profesional etc. Natura semnului,locul, forma, mărimea, culoarea, se indică cu precizie şi se măsoară.

- Tatuajul ocupă un loc important în suita semnelor particulare.El poate fi găsit pe toată suprafaţa corpului, cu excepţia palmelor,tălpilor şi a pielii de pe cap. De regulă, pentru tatuajul ornamental, sepreferă pieptul, spatele şi braţele. în afara descrierii, tatuajul sefotografiază la scară. Dacă, eventual, s-a încercat înlăturarea lui


26

chirurgicală, cu ajutorul fotografiei sub radiaţii infraroşii, i se poateobserva forma iniţială, datorită resturilor de pigment rămase în ţesut.

Tatuajul

1.2. Descrierea formelor dinamice.Descrierea acestor semnalmente, denumite şi funcţionale, este

menită să completeze posibilităţile de identificare şi se referă, în special,la ţinuta corpului, felul mersului, mimică, privire, diferitele forme demanifestare. De exemplu:

- Mersul unei persoane poate fi normal, degajat, suplu, sportiv,greoi, ezitant, cu paşi mari sau mici, săltăreţ, cu alte particularităţideterminate de morfologia piciorului, de eventualele infirmităţi, precumşi de starea de sănătate a individului.

- Modul de manifestare, privit în sensul său larg, prin aceastaînţelegându-se, de pildă, gestica sau vorbirea, este în funcţie depersonalitatea şi temperamentul individului. Astfel, o persoană poate ficalmă, nervoasă, lentă, agitată, impulsivă, taciturnă, volubilă etc.Perceperea acestor caracteristici reclamă o perioadă mai lungă deobservare.


27

Nu trebuie neglijată situaţia în care se află persoana înmomentul observării, fiind cunoscute, de exemplu, diferenţele demanifestare sau de comportament ale unui individ în exercitareaprofesiei, în mediul familial, faţă de superiorii săi ori în raport cusubordonaţii, ori în postura - caracterizată sugestiv în literatura despecialitate - de „spectator” sau „actor”.

- Vorbirea, deşi teoretic nu poate fi considerată o caracteristică asemnalmentelor exterioare, trebuie inclusă în conturarea "portretuluivorbit" prin particularităţi de genul vorbirii normale, precipitate,bâlbâite, organizate, prolixe, precum şi al timbrului, accentului ş.a. .

Dincolo de prezentarea amănunţită a acestor elemente, remarcămnecesitatea observării lor cu multă atenţie deoarece, în cazulinfractorilor versaţi, aceştia încearcă să-şi deghizeze vocea, ţinuta,mersul ş.a. Deghizarea se poate practica în momentul săvârşiriiinfracţiunii, fiind mult mai uşor să se modifice aspectul exterior sauunele trăsături dinamice pentru o scurtă perioadă de timp, decât să seapeleze la un deghizaj permanent, de teama de a nu fi descoperit.

Referindu-ne, în general, la metoda „portretului vorbit”, precizămcă, dintre semnalmentele exterioare ale unei persoane, se reţin maiuşor vârsta, sexul, înălţimea, mărimea capului, forma nasului, culoareapărului şi a tenului, mersul, mimica, vocea, eventualele malformaţiietc., îndeosebi acele particularităţi care se abat de la normalitate.

Sub raport tactic criminalistic, precizăm că reuşita uneiidentificări pe baza descrierii semnalmentelor exterioare depinde, înbună parte, de modul în care sunt ascultaţi martorii şi de cum suntinterpretate declaraţiile lor. Ascultarea presupune din partea organuluijudiciar nu numai pricepere, ci şi circumspecţie, pentru a se obţinedeclaraţii precise, obiective, referitoare la înfăţişarea infractorului.Percepţia şi redarea de către martor a imaginii unei persoane suntprocese ce depind de o multitudine de factori obiectivi şi subiectivi(distanţă, condiţii de iluminare, starea timpului, fidelitatea memoriei,stările emotive), de natură se influenţeze uneori decisiv obiectivitateamărturiei.

În esenţă, putem afirma că în alcătuirea portretului vorbit, ori aportretului robot, pe baza descrierilor făcute de persoana care aperceput individul căutat, trebuie aplicate şi respectate regulile tacticiicriminalistice specifice ascultării martorului ori persoanei vătămate.

Domenii practice ale metodei portretului vorbit:- realizarea portretului vorbit la faţa locului;- identificarea făptuitorilor prin descrierea semnalmentelor

acestora de către martorii oculari sau de către alte persoane;- urmărirea şi identificarea infractorilor ce se sustrag urmăririi

penale;- identificarea persoanelor şi cadavrelor cu identitate necunoscută.

Mijloace tehnice de realizare a portretului robot:- întocmirea schiţei de portret;- fotorobotul;


28

- identificarea pe bază de desen - compoziţie;- portretul robot computerizat

Întocmirea schiţei de portret presupune calităţi plastice dinpartea criminalistului sau apelarea la un grafician, pictor etc.

Fotorobotul presupune alcătuirea unui portret, pe bazadescrierilor, din fragmente fotografice. La ora actuală fotorobotul şiidentificarea pe bază de desen – compoziţie sunt simplificate pe măsurăce se dezvoltă şi se perfecţionează bazele de date ale sistemelorautomate şi aplicaţiile aferente acestora.

2. PORTRETUL ROBOT COMPUTERIZAT

Dificultăţile inerente întâlnite în practică, de identificare pe bazametodei portretului vorbit, ori prin intermediul procedeelor tehnice detipul fotorobotului, identi-kit-ului ş.a., au condus la căutarea unor noimodalităţi de realizare a portretului robot. Pentru aceasta, specialiştiiau recurs la tehnica de calcul electronic, care se dovedeşte a fi foarteutilă în practică.

Principalul avantaj al utilizării computerului în identificareadupă semnalmente exterioare constă nu numai în exploatarea maieficientă a datelor furnizate de martor (chiar în ciuda unui mod deexprimare imprecis al acestuia), ci şi în utilizarea altor date, stocate înfişierele criminalistice (respectiv în memoria calculatorului), privitoarela persoane care au săvârşit infracţiuni, ori care sunt suspecte,dispărute sau date în urmărire.

În esenţă, deşi realizarea portretului robot computerizat aredrept punct de plecare informaţiile furnizate de martor sau victimăprivitoare la elementele faciale caracteristice, aceasta va fi efectuată şipe baza altor date deţinute de organele judiciare, lucru imposibil înipoteza alcătuirii unui portret robot clasic. A devenit astfel posibilăexploatarea fotografiilor infractorilor, ori a persoanelor dispărute sauneidentificate, imaginea electronică obţinându-se atât din elementefaciale grafice, cât şi din elemente preluate din fotograme diferite,„retuşate” de către calculator.

Tehnicile de calcul, deja devenite clasice, sunt completate cusisteme de procesare a imaginilor, respectiv de fotografia digitală.Aceste tehnici de calcul permit alcătuirea de portrete robot ale adulţilor,îndeosebi pe baza unor fotografii efectuate la perioade diferite de timp.

În alcătuirea portretului vorbit pe baza descrierilor făcute depersoana care a perceput individul căutat, trebuie aplicate şi respectateregulile tacticii criminalistice specifice ascultării martorului oripersoanei vătămate.

Şi, ca un arc peste timp, astăzi, sistemul de recunoaştere facialăcaută şi regăseşte în baza de date persoane şi după dateantropometrice.


29

În prezent, specialiştii români utilizează o generaţie nouă de softpentru realizarea portretului robot instalat pe staţiile de lucru aleSistemului de recunoaştere facială).

În realizarea portretului robot se parcurg mai multe etape. Pebaza descrierilor făcute de persoana care a perceput fizionomiaindividului căutat, respectând regulile tacticii criminalistice specificeascultării martorului ori persoanei vătămate, se selectează din bara decomenzi opţiunea fişier nou şi se trece la alcătuirea portretului robot.

Ecranul principal al softului pentru realizarea portretului robot


30

Pentru realizarea portretului robot complet se parcurg mai multeetape.

Astfel, în prima etapă se completează câmpurile referitoare lasexul şi rasa persoanei, apoi se vor completa descriptorii referitori lafiecare element facial în parte. În a doua etapă, după editarea imaginiiportretului se vor face modificări de detaliu.

Daca persoana care face descrierea fizionomiei individului căutatnu a putut reţine decât unul din elementele faciale (nasul proeminentetc.), pentru a nu o influenţa în descriere, portretul robot se va realizaîncepând cu o simplă schiţă. Aceasta se selectează la începerea unuinou portret robot prin selectarea butonului “Folosirea minimului deelemente faciale “. In continuare se porneşte în alcătuirea portretuluirobot începând cu elementul facial memorat cel mai bine de persoanacare face descrierea. Ulterior se adaugă şi celelalte elemente faciale.

Softul permite dimensionarea, poziţionarea (sus-jos, stânga-dreapta), rotirea, fiecărui element facial în parte precum şi aaccesoriilor şi articolelor de vestimentaţie.

Folosirea minimului de elemente faciale

În continuare, prezentăm elemente faciale caracteristice propusede baza de date a programului şi portrete robot în diferite stadii derealizare precum şi accesorii şi articole de vestimentaţie.


31

Tipuri de păr Tipuri de vestimentaţie

Tipuri de ochi Accesorii de acoperire a capului


32

Portrete robot obţinute folosind diverse elementele faciale şivestimentare

Portretul robot realizat, se înregistrează în baza de date capersoană nouă (nume, prenume), cu datele antropometrice probabilefurnizate de victimă sau martor, fără introducerea altor date, apoi seefectuează compararea cu şirul de suspecţi după căutarea în baza dedate a sistemului de recunoaştere facială şi se verifică asemănăriledupă imaginile din lista de suspecţi elaborată de soft-ul sistemului.

În situaţia când portretul robot nu se potriveşte cu fotografiiledin lista de suspecţi, rezultatul comparării şi portretul robot ce va fitipărit sub formă de poster urmărit, se vor trimite formaţiunii careinstrumentează cazul şi totodată se va solicita ştergerea înregistrăriiportretului din baza de date, indicând ID-ul şi numele sub care a fostînregistrat.

Identificare realizată pe baza portretului robot


33

3. SISTEMUL DE RECUNOAŞTERE FACIALĂ

Perceperea de către victimă sau martorul ocular a imaginiipersoanei infractorului, în momentul în care acesta săvârşeşte faptapenală, poate fi asimilată, într-o accepţiune foarte largă, cu o urmă dememorie, respectiv cu ceea ce s-ar putea denumi „urma ideală”, aceastaavând un evident caracter material, specific proceselor psiho-fiziologicede la nivelul scoarţei cerebrale. Devine astfel posibilă identificareainfractorului pe baza portretului vorbit făcut de martor, orirecunoaşterea sa după fotografie sau dintr-un grup de persoane.Bineînţeles că cele percepute de martor sau victimă sunt redate, subaspect procedural, în forma declaraţiilor, pe baza cărora se va recurgela o metodologie adecvata, de identificare sau de recunoaştere, potrivitregulilor tacticii criminalistice.

Sistemul de recunoaştere facială Imagetrak înlocuieşte cu succesclasoarele clasice cu fotografii de semnalmente, folosite pentruidentificarea persoanelor, prin prelucrarea şi stocarea la nivel naţionala fotografiilor şi a datelor de stare civilă ale persoanelor în stare dearest sau libertate, ca urmare a comiterii de infracţiuni prin diversemoduri de operare. Fotografia este digitalizată în limbaj pentrucomputer, procesată şi stocată într-o bancă de date.

Sistemul de recunoaştere facială Imagetrak este destinatactivităţilor judiciare, fiind integrat la nivel naţional şi are încomponenţă un server de date central ăla care sunt conectate prininelul de comunicaţii staţiile de lucru.

Server-ul central care gestionează baza de date

Sistemul are capacitatea de a stoca date şi fotografii deidentificare ale persoanelor, fotografia de semnalmente din faţă esteobligatorie pentru recunoaşterea facială;

O persoană poate fi căutată şi regăsită în baza de date dupăurmătoarele elemente:

- datele de stare civilă;- semnalmente;- semne particulare;


34

- după imagini – fotografii digitale (aparat foto digital,videocasetă) sau pe suport de hârtie (prin scanare) cu ajutorulalgoritmului de recunoaştere facială;

- după portretul robot realizat cu aplicaţia E-FIT;- cicatrici, tatuaje sau deficienţe psiho-motorii;- faptă şi mod de operare sau alt atribut care există ca pick-list.De asemenea sistemul are o instalare şi întreţinerea uşoară,

captează imagini cu înaltă rezoluţie iar datele stocate au diferite nivelede securitate.

Staţie de lucru Imagetrak

Sistemul Imagetrak foloseşte un altgoritm de căutare facială(LFA) care este independent de culoare, asta înseamnă că, la căutarenu ia în calcul culoarea fotografiei sau culoarea pielii.

Din punct de vedere al rasei nu ia în calcul structura feţeideoarece aceasta este universală indiferent de rasă. Are o plajă largă înprivinţa sursei de preluare a imaginilor, acestea putându-se face prinfolosirea unui scanner, a unei camere foto sau video etc.

În privinţa vârstei, faceprint-ul rămâne neschimbat odată cutrecerea timpului. Machiajele, părul facial, ochelarii sau iluminarea etc.nu împietează asupra identificării persoanelor.

Posibilităţile sistemului Imagetrak sunt următoarele:a. Listarea de rapoarte despre persoanele înregistrate cu

fotografii şi date de interes operativ;b. Acces pe reţea;c. Acces la distanţă pentru furnizorii sistemului în vederea

intervenţiei cât mai rapide pentru înlăturarea eventualelor problemeapărute la sistem ;

d. Obţinerea facilă de diferite rapoarte ;e. Softul personalizat în limba română;f. Permite importul de imagini digitale :- o imagine cadru (Frames) din cadrul unui film de supraveghere;- fotografii scanate;- imagini cu portret robot;


35

Softul pentru portret robot suportă format JPEG, TIFF, GIF şiBMP. Posibilitatea editării imaginii: scalare, decupare, strălucire,contrast etc.

g. Permite una sau mai multe căutări în baza de date, rezultatulacestei căutări este o listă de candidaţi, afişată în ordinea punctajuluiobţinut.

h. Filtre de căutare care permit reducerea timpului de căutare.

Împărţirea feţei în 80 de puncte nodale şi măsurarea distanţei

Sistemul de recunoaştere facială Imagetrak este destinat săfuncţioneze ca o bază de date centrală, pentru a stoca fotografii,semnalmente, semne particulare şi date de identificare ale unorcategorii de persoane, în vederea stabilirii pe baza acestora a identităţiipersoanelor cu ajutorul algoritmului de căutare facială, prin măsurareaa 80 puncte nodale cum ar fi:

- Distanţa între ochi;- Lăţimea nasului;- Adâncimea orbitelor;- Oasele feţei;- Linia maxilarului;- Bărbia.

Staţiile de lucru ale sistemului Imagetrak au instalate şi softulE-FIT destinat realizării de portret robot pe baza datelor declarate de oterţă persoană (victimă, martor, etc.) în scopul căutării şi stabiliriiidentităţii făptuitorilor, prin compararea portretului realizat cufotografiile persoanelor înregistrate anterior în baza de date.


36

Baza de date cuprinde evidenţa înregistrărilor sub formă deimagini digitale ale feţei, semnalmente anatomice, semne particulare,cicatrici, tatuaje, date de stare civilă şi antropometrice, preluate de laanumite categorii de persoane.

La fotografierea persoanelor se utilizează aparatură digitală,respectând următoarele criterii:

- fotografia trebuie să fie efectuată cu bază mică a aparatului,linia bazei să fie linia umerilor;

- rezoluţia minimă SQ2 Normal (1024x768);- zoom optic maxim (3x);- distanţa faţă de subiect aproximativ 1,20 m;- se vor folosi surse de iluminare artificială, pe cât posibil fără

utilizarea blitz-ului;- pentru situaţiile când fotografiile persoanelor provin din alte

surse (clasoare clasice sau baze de date), dacă îndeplinesc condiţiile decomparare cerute de soft-ul sistemului, acestea pot fi preluate cuajutorul scanner-ului, la rezoluţia de 600 dpi ( în funcţie de mărimeafotografiei originale, rezoluţia scanării să fie de aproximativ 1024x768);

Introducerea fotografiilor în baza de date a sistemului se poaterealiza astfel:

a) de pe camerele foto digitale (recomandat) în format JPEG;b) prin scanarea fotografiilor clasice, cu condiţia ca acestea să

îndeplinească criteriile de calitate cerute de sistem;In categoria mijloacelor, metodelor tehnico-ştiinţifice şi

procedeelor tactice folosite în criminalistică pentru efectuareaexpertizelor şi constatărilor tehnico-ştiiţifice în scopul identificăriipersoanelor cercetate penal este inclusă şi metoda identificăriipersoanei după fotografie şi prim-planul filmului judiciar.

În practica criminalistică din ţară cât şi în cea din străinătate sefolosesc atât metodele clasice ale criminalisticii (continuitatea liniară,îmbucşarea, suprapunerea), cât şi metode noi, elaborate sau adaptateca urmare a introducerii în cercetările criminalistice a celor mai noidescoperiri ştiinţifice.

Elementele generale folosite în acest gen de expertiză sunt de fapttrăsături anatomice (statice) care se pot observa pe fotografia persoanei,cum ar fi:

-sexul, vârsta, rasa, forma capului şi a feţei, zonele feţei, forma,dimensiunile, amplasarea şi culoarea elementelor componente ale feţei,precum şi îmbrăcămintea şi starea ei.

Aceste elemente îl ajută pe expert la prima examinare, pentruexcluderea unora dintre fotografii reprezentând persoane diferite dinpunct de vedere anatomic şi reţinerea altora cu anatomieasemănătoare, în vederea trecerii la etapa următoare.

Aceste elemente sunt cunoscute şi sub denumirea de semneparticulare sau trăsături statice speciale şi individualizează persoanaprin natura, forma, culoarea, dimensiunea şi poziţionarea acestora.


37

Elementele individuale întâlnite frecvent sunt: cicatricele, petele,negii, aluniţele, ridurile, tatuajele, precum şi particularităţile unorelemente componente ale feţei (deviaţie de sept, dimensiuni, forme,distanţe exagerate, asimetria elementelor perechi etc.).

Din cele expuse mai sus nu trebuie să se înţeleagă că identificareapersoanei este posibilă numai atunci când ea prezintă semneparticulare, deoarece aceasta se poate face şi numai prin examinareacomparativă a elementelor generale care, luate în totalitate subaspectul formei, dimensiunilor, plasamentului şi raportului dintre ele,individualizează persoana.

Identificarea este însă mult uşurată atunci când pe cele douăfotografii supuse comparării se pot evidenţia şi elemente particulare.

În final prezentăm două fotografii care aparţin aceleiaşi persoane şicare au fost realizate la un interval de 5 ani, respectiv anul 1999(stânga) şi anul 2004 (dreapta).

1999 2004Sunt evidente transformările fizionomice care au avut loc în

procesul maturizării, precum şi diferenţele rezultate din schimbareapieptănăturii şi apariţia pilozităţii faciale, însă cele mai importanteneconcordanţe care pot conduce la îngreunarea identificării cu ajutorulsistemului Imagetrak rămân cele privitoare la modul de executare apreluării imaginilor.

Iată câteva reguli de bază ce trebuie respectate:- la preluarea imaginii se încadrează numai faţa subiectului;- subiectul trebuie să privească spre cameră;- poziţia capului trebuie să fie dreaptă;- nu se foloseşte blitz-ul pentru a nu produce umbre;- fotografia se realizează în plan vertical (portret).


38

În cele două fotografii sunt evidenţiate aluniţele, ca semneparticulare (1, 2, 3, 5), lobul urechii drepte (4), conturul maxilaruluiinferior (mandibula) şi distanţele dintre ochi, respectiv oaselezigomatice (trasate cu săgeţi şi linii întrerupte, de culoare roşie). Seobservă şi alte caracteristici de asemănare cum ar fi: forma şi culoareaochilor, forma vârfului nasului, a nărilor, forma şi culoareasprâncenelor, forma buzelor (şanţul naso-labial, comisurile gurii), formabărbiei etc.

În concluzie, căutarea în baza de date a sistemului Imagetrak sefinalizează prin aducerea unor fotografii ale unor persoane care prezintăasemănări cu cea a cărei imagine a fost codificată, operatorul fiind celcare stabileşte identificarea.

Identificarea se materializează printr-un raport de expertiză deportret, în care vor fi examinate comparativ atât imaginea în litigiu apersoanei cu identitate necunoscută cât şi imaginea modelului decomparaţie a persoanei cu identitate cunoscută, prin confruntare,stabilirea continuităţii liniare, folosirea caroiajului, măsurarea valorilorunghiulare sau proiecţia punctelor comune, procedee ce vor fiaprofundate în cadrul modulului privind expertizele criminalisticeclasice.

Metoda caroiajului


39

Măsurarea valorilor unghiulare


40

CAPITOLUL III

SISTEME AUTOMATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEIDUPĂ AMPRENTE PAPILARE

1. NOŢIUNI GENERALE ŞI FUNDAMENTUL ŞTIINŢIFIC

Identificarea criminalistică a persoanei după amprentelepapilare are ca fundament ştiinţific proprietăţile desenului papilar:unicitatea (individualitatea) şi fixitatea (stabilitatea) şi inalterabilitatea.

Unicitatea desenului papilar a fost constatată de cercetătorii înmaterie de dactiloscopie, pe baza studiilor efectuate şi a experienţeipractice în acest domeniu, care au ajuns la concluzia certă că esteimposibil a se întâlni două persoane cu desene papilare identice,fiecare deget având o morfologie unică.

Prin dezvoltarea organismului omului, intervin o serie deschimbări datorită vârstei şi anumitor boli, însă forma desenuluipapilar rămâne aceeaşi, ceea ce demonstrează fixitatea şiinalterabilitatea desenului papilar.

Cercetările experimentale efectuate au dovedit că, luândimpresiunile digitale de la o persoană la intervale mari de timp şicomparându-le între ele, se observă că structura lor rămâne aceeaşi,modificându-se doar dimensiunile. Sunt cazuri când arsurile şităieturile profunde atacă dermul iar după vindecare fac să nu maiapară desenul papilar, rămânând cicatrici, care reprezintă caracteristicideosebit de importante în identificarea dactiloscopică, având în vedereforma lor şi locul pe care îl ocupă în morfologia desenului.

În România medicul legist Nicolae Minovici efectua în anul1896 primele cercetări în domeniul dactiloscopie, iar sistemul deînregistrare şi clasificare dactiloscopică a luat locul antropometriei în1914.

Din anul în 1923 Dr. Andrei Ionescu realizează sistemul declasificare decadactilară a amprentelor digitale bazat pe îmbinareametodelor lui VUCETICH,OLORITZ şi DAEE.

În 1929 funcţiona la Palatul de justiţie Serviciul central deidentificare iar în teritoriu funcţiona evidenţa dactiloscopică ainfractorilor cercetaţi în stare de libertate, iar în 1952 lua fiinţăevidenţa unică a cazierului central şi local.

Conform practicii actuale pentru a decide dacă o urmă papilarăa fost creată de o anumită persoană trebuie să se stabilească un numărminim de detalii caracteristice coincidente. Practica şi teoria cunoaştetrei metode aplicate pentru identificarea dactiloscopică:

- metoda cantitativă - impune un număr minim obligatoriu depuncte de coincidenţă amintind aici calculele lui Balthazar din 1911


41

care s-au finalizat prin enunţarea regulii celor 12 puncte coincidente,uzitată şi în România;

- metoda calitativă - se apreciază valoarea punctelor decoincidenţă dată de frecvenţa lor fără a ţine seama de numărul lor;

- metoda mixtă – ţine cont atât de cantitate, cât şi de calitateadetaliilor caracteristice descoperite.

Identificarea prin metodele elaborate de dactiloscopie, necesităefectuarea în prealabil a numeroase examene comparative întreamprentele în litigiu şi cele model de comparaţie, prin care se înţelegcele aflate în evidenţele dactiloscopice, cele provenite din cercul desuspecţi, de la persoanele cărora urmează a le stabili identitatea, de lacadavrele cu identitate necunoscută sau urmele papilare ridicate de pediverse obiecte ce aparţin persoanei dispărute.

Odată cu introducerea sistemului de comparare automată AFISse observă eficientizarea activităţii de identificare a persoanelor dupăurmele papilare, cu ajutorul acestui sistem fiind rezolvate multe cazuride acest gen.

După aproape un secol de la consacrarea dactiloscopiei cametodă certă de identificare a persoanei, de stabilire a identităţiiinfractorilor recidivişti şi de probare a vinovăţiei făptuitorilor pe bazaurmelor papilare ridicate din câmpul infracţiunii, tehnica de lucru înacest domeniu erau foarte puţin evoluate.

Actualizarea cu noi fişe dactiloscopice, urme papilare şiexploatarea manuală a acestora prin cartotecile dactiloscopice clasicefolosindu-se lupe sau unele instrumente optice puţin evoluate au făcutîn timp să se diminueze operativitatea cerută în aceste activităţi.

Creşterea numărului de specialişti în dactiloscopie, a metodelorşi mijloacelor de relevare a urmelor papilare, a eforturilor deperfecţionare a întregii activităţi, precum şi diversificarea formulelor declasificare nu au însemnat decât paşi mărunţi în acest domeniu.

Cu toată pregătirea, factorul uman era depăşit de volumul dedate – impresiuni şi urme papilare – ce trebuiau comparate,impunându-se în acest domeniu un sistem automat care s-a realizat încele din urmă prin ani de studii şi cercetări aplicative ale tehnicii decalcul în domeniul dactiloscopiei.

Diversificarea metodelor de căutare şi relevare a urmelor papilarea permis exploatarea unor categorii tot mai largi de suporturiconcomitent cu profesionalizarea specialiştilor criminalişti, ceea ce acondus la creşterea numărului de urme ridicate din câmpulinfracţiunii. Paradoxal, aceasta nu s-a reflectat profesional înidentificarea finală.

Un alt element deosebit de semnificativ a fost relevarea pentrucartotecile de urme papilare, a fragmentelor de urme digitale saupalmare a căror valorificare prin exploatarea cartotecilor clasice nu seraportau la situaţiile ideale în care se regăseau centrul sau deltadesenului papilar.


42

Aceste considerente au condus atât pe plan mondial cât şi peplan naţional la stabilirea identităţii unor persoane şi identificareapersoanelor ce au lăsat urme în câmpul infracţional, după 2-3 ani.

Cu certitudine se poate afirma că studiile conjugate alespecialiştilor în dactiloscopie şi a celor din informatică s-au materializatîn crearea unor sisteme de identificare automată a amprentelor digitaleîncă din anul 1980.

Sistemele automate de identificare a persoanelor dupăamprentele papilare cunoscute generic sub numele de A.F.I.S.1 -Automated Fingerprint Identification System, sunt astăzi într-ocontinuă perfecţionare şi expansiune pe plan mondial.

Practica utilizării unor astfel de sisteme şi testările efectuate, audeterminat avantaje considerabile faţă de modul clasic de lucru, dupăcum urmează:

a) automatizarea cvasicompletă a celor mai dificile şi anevoioaseoperaţiuni în procesul valorificării amprentelor, de la selectarea datelorla compararea impresiunilor sau urmelor;

b) precizia şi fiabilitatea, factori care permit analizarea a milioanede impresiuni şi urme într-o unitate de timp inimaginabilă anterior,respectiv minute, fapt ce permite specialiştilor efectuarea unor activităţide validare şi analiză a rezultatelor;

c) compatibilitatea cu sisteme informatice preexistente;d) arhitectură modulară şi flexibilă ce permite adaptarea la

condiţiile utilizatorului;e) exploatarea relativ simplă, modul de lucru fiind însuşit de

specialişti dactiloscopi într-o perioadă de timp relativ scurtă;f) codificarea automată a oricărei amprente, inclusiv a

fragmentelor de urme papilare, inexploatabile prin metodeletradiţionale;

g) posibilitatea de prelucrare a imaginii – operatorul fiind înmăsură să completeze lacunele acesteia – prin măriri, parţiale a zonelorcu minuţii clare, ajustarea contrastului sau inversarea crestelor (alb-negru, stânga-dreapta);

h) citirea directă a amprentei de pe degetul persoanei fără a maifi necesară amprentarea clasică folosind scanarea electronică.

Tehnologia AFIS de codificare, examinare şi stocare automată aamprentelor şi urmelor papilare prezintă multiple avantaje şi a marcatun pas important pe linia modernizării poliţiei tehnico-ştiinţifice şisusţinerii eforturilor profesionale ale specialiştilor criminalişti privind:

- eficientizarea dactiloscopiei, una dintre cele mai sigure metodede identificare a persoanelor;

- procesarea operativă a amprentelor şi stabilirea în timp real aidentităţii persoanelor şi faptelor comise de acestea, indiferent dedistanţa existentă între locul investigării şi cel al comiterii infracţiunii

1 “Laser Fingerprint Detection Under Backgranard Light Interference”, în “Journal of ForensicScience”,nr. 37,1992.


43

în diverse situaţii cum ar fi: dejucarea unor tentative de fals privindidentitatea, verificarea unor stări de recidivă, evidenţa şi controlulrefugiaţilor, azilanţilor şi apatrizilor, urmărirea internă şi internaţionalăa răufăcătorilor, stabilirea identităţii unor persoane sau cadavre cuidentitate necunoscută, sistemul fiind operaţional permanent;

- examinarea dactiloscopică rapidă a amprentelor şi urmelorpapilare imprimate fragmentar cu o pondere întâlnită de aproximativ90% în cauzele cu autori necunoscuţi, venind în contrast cu sistemulclasic de lucru în care criteriile de organizare şi utilizare a cartotecilormonodactilare se raportau la o situaţie ideală şi anume cerinţaimprimării complete a desenului papilar în vederea atribuirii uneiformule de clasificare cât mai exactă;

- identificarea pe baza urmelor papilare ridicate de la faţalocului a autorilor de infracţiuni la scurt timp sau chiar la dataefectuării cercetării la faţa locului, facilitând administrareaprobatoriului, recuperarea prejudiciului şi stabilirea unor conexiuniîntre cauzele nesoluţionate;

- rezolvarea unor aspecte logistice importante ce vizauorganizarea spaţiului de lucru, timpul şi efortul deosebit alocatcodificării şi examinării clasice a unui număr mare de fişedactiloscopice acumulat la nivelul cartotecii centrale, toate acţionând îndetrimentul operativităţii şi eficienţei.

2. STRUCTURA SISTEMULUI AFIS

Schema logică de funcţionare efectivă a sistemului este aceea aoricărei cartoteci monodactilare:

Ca mod de lucru, sistemul AFIS identifică detaliileamprentelor, atribuie fiecăreia o clasificare şi procedează la codificareadetaliilor, ulterior operaţia fiind supravegheată şi corectată deoperatorul dactiloscop. În mod diferit faţă de specialistul dactiloscop,procesorul de imagini "vede" amprenta ca orice sistem de computereconvertind informaţia în date numerice sau binare.

Prelucrarea imaginii impresiunilor se realizează de pe fişeledecadactilare iar a urmelor de pe fotograme, clişeele fotogramelor la

Impresiuni deverificat

Impresiuni înevidență

Urme deverificat

Urme înevidență


44

mărime naturală sau de pe obiectele purtătoare de urme a cărorgrosime nu depăşeşte 5 mm.

Pentru utilizatori, sistemul AFIS a fost conceput să gestionezenumai imaginile urmelor respectiv impresiunilor şi caracteristiciledesenelor papilare, minuţiile, fiecare imagine având un cod numeric.

Producătorul a motivat adoptarea acestei variante pentruasigurarea confidenţialităţii bazei de date a sistemului, cu toate căpractica a dovedit că orice informaţie în plus oferă o imagine deansamblu a cazului în sine şi reducerea timpului de finalizare alacestuia.

Gestionarea în clar a datelor de identificare a persoaneloramprentate precum şi a cazurilor de la care s-au ridicat urmele ceurmează a fi examinate în sistem se realizează cu ajutorul unormicrocalculatoare de uz curent (P.C.), care nu fac parte din sistem.

Elementul de legătură între aceste programe şi sistem estenumărul de identificare (I.D.) unic pentru fiecare fişă decadactilară şide asemenea pentru fiecare urmă papilară.

Pentru soluţionarea operativă a identificărilor, descriptorii fizici,fotogramele urmelor digitale şi fişele decadactilare sunt cartate strict încartoteci separate.

LAN

DigitalDSR 2000

DigitalSP 2000

Statie de introducere Statie deverificare

Statie de preluareamprente si imagini

Configuratia: 2 LS 2000 statii pentru urme 1 IS 2000 statie de introducere 1 VS 2000 statie de verificare 1 LSS 2000 statie de preluare

amprente si imagini ale persoanei

Configuraţia Sistemului AFIS


45

3. MODUL DE FUNCTIONARE A STEMULUI AFIS3.1 Staţia de introducere impresiuni şi urme papilare

Staţia de introducere impresiuni şi urme papilare este compusădintr-o unitate centrală, monitor, tastatură, mouse, scanner pentru fişedecadactilare, scanner pentru urme papilare, convertor de imagine,procesor pentru codificarea automată a amprentelor.

Este cea mai complexă staţie a sistemului având încorporate şifuncţiunile staţiilor de introducere şi verificare a urmelor.

Pentru aplicaţii de mare complexitate monitoarele color au oînaltă rezoluţie şi un design ergonomic, micşorând efortul operatoruluişi mărind productivitatea.

Staţia se poate conecta la alte instalaţii de lucru AFIS, la baza dememorie-regăsire şi la procesorul de căutare via Ethernet sau maicomplex prin protocoale de comunicare standard din industrie folosindmodem-uri.

Alegerea detaliilor şi mărirea sau condensarea imaginilorsporeşte eficienţa şi precizia căutării şi implicit reduce costurile detransmitere.

Monitorul color al staţiei de introducere prezintă o mare rezoluţieiar sistemul optic oferă fidel imagini precise în 256 nuanţe de gri.Scannerul are o rezoluţie de 500 (dpi) puncte/inch (circa 20puncte/mm) şi o mare viteză de preluare, pentru o fişă decadactilarăfiind suficiente 20 secunde.

Scannerul de urme permite vizualizarea în timp real atât de pefotograma cât şi de pe clişee fotografice sau chiar de pe folia purtătoarea urmei.

Staţia de introducere permite preluarea, prelevarea şi codificareaautomată a imaginilor impresiunilor decadactilare precum şi a urmelorpapilare cu ajutorul unui procesor de codificare automată încorporat înstructura sa.

Scannerul pentru impresiuni poate fi calibrat pentru orice formatde fişă decadactilară de uz intern precum şi pentru formularuleuropean.

Prin scanare se capturează automat toate informaţiile despreamprente.

Când o fişă este scanată, programul găseşte automat centrulfiecărei impresiuni care poate fi ajustat şi manual, eliminându-se astfeloperaţia de repetare a scanării.

La introducerea impresiunilor decadactilare în sistem estenecesar ca după marcarea automată a caracteristicilor să se efectuezecontrolul de calitate al fiecărei impresiuni – urmat apoi de comparareaacestora cu cele deja existente în banca de date precum şi cu urmele deevidenţă.

Printre facilităţile acestei staţii de lucru se numără la căutare,posibilitatea rotirii urmei papilare, inversarea alb-negru a crestelor


46

papilare, inversarea stânga-dreapta a desenului papilar şi mărireaimaginii examinate pe zone, aplicabilă şi în operaţiunea de introducere.

O altă facilitate a scanerului pentru urmele digitale este aceea căpermite examinarea acestora de pe fotograme şi de pe clişee ce redaumărimea naturală a urmelor precum şi direct de pe pelicula de folio,atât direct cât şi prin transparenţă.

Imagine pe monitor a unei fişe decadactilare în vederea efectuăriicontrolului de calitate


47

3.2. Staţia de introducere urme papilare

Această staţie de lucru este proiectată să asigure introducereaurmelor şi are prevăzută şi funcţia de verificare.

Staţia de introducere urme papilare

Deosebirea faţă de staţia de introducere a impresiunilor esteaceea că nu are în componenţă scanerul pentru impresiunidecadactilare şi convertorul de codificare automată a impresiunilor şiurmelor.

Scannerul permite reglarea automată a clarităţii şi luminozităţiiimaginii. După captarea imaginii, operatorul poate întări sau micşoracontrastul şi luminozitatea urmei până la obţinerea unei imagini câtmai bună. Urmează apoi marcarea detaliilor caracteristice denumite îninstrucţiuni minuţii. Marcarea minuţiilor au o deosebită importanţă,fiind necesară luarea în calcul numai a capetelor de creastă, bifurcaţiileşi contopirile, cu evitarea falselor puncte de detaliu.

În procesul de marcare al minuţiilor exista posibilitatea de amări o anumită zonă, de inversare a crestelor alb-negru şi de inversarea desenului papilar stânga-dreapta.Pentru a avea garanţia că urmele papilare sunt la mărime naturală s-astatuat principiul fotografierii urmelor în vederea examinării avândataşat un etalon ce apare şi pe fotograme.

Numărul minim de minuţii ce sunt necesare a fi marcate pentruca urma să fie procesată şi trimisă la căutare în baza de date este 7 dar


48

în sensul dactiloscopic clasic este necesar să existe 12 caracateristicicoincidente ca formă, mărime şi plasament.

Practica utilizării de către specialiştii a demonstrat necesitateagestionării cazurilor cu urme din evidenţa sistemului cu ajutorulfotogramelor aplicate pe descriptori completaţi cu menţiunile fiecăruicaz.

Trimiterea urmelor papilare pentru a fi căutate în baza de datese face atât pentru urmele introduse anterior cât şi pentru impresiunilepapilare. Ordinea obţinerii rezultatelor este cea a introducerii în bazelede date, dar există şi posibilitatea de a comanda ca unele urme să fiecăutate cu prioritate, fără a mai aştepta la rând.

Imagine pe monitor a unei urme digitale


49

3.3. Staţie de verificare

Staţia de verificare are aproximativ aceeaşi arhitectură ca şistaţia de introducere a urmelor papilare mai puţin scannerul depreluarea imaginilor.

Staţia de verificare

La această staţie se efectuează verificări atât ale urmelor cât şiale impresiunilor pentru stabilirea de corespondenţe între ele,întreţinerea bazei de date, reactualizări sau modificări ale minuţiilorlăsate anterior căutării în banca de date, revizuiri ale fişelordecadactilare.

În cazul verificării unei urme digitale, operatorul poate solicitaun număr de impresiuni ce conţin elemente de asemănare cu aceasta,căutarea nerezumându-se numai la identificarea impresiunii care acreat urma ci şi la găsirea de urme create de acelaşi deget.

Imaginea de mai jos prezintă cele descrise anterior, urmaapărând în chenarul din stânga sus, alăturat impresiunea cu cele maimulte elemente asemănătoare iar în subsol, în stânga sunt impresiuniîn ordine descrescătoare a elementelor de identificare iar în dreaptanumerele de identificare ale fişelor decadactilare şi degetelecorespondente.


50

Imagine pe monitor a verificării unei urme digitale

Această staţie permite operatorului să selecteze un caz sau maimulte cazuri şi să compare urmele sau impresiunile căutate cu cele dinbaza de date, să determine dacă s-a stabilit o identificare şi săsoluţioneze cazul.

Anii de experienţă în ingineria AFIS ai firmei furnizoare sereflectă în calitatea interfeţei utilizatorului şi în funcţionalitateacomplexă.

Comenzile intuitive prin mouse sau keyboard oferă o interfaţăuşor de învăţat şi de utilizat.

Cu toate că staţia are multiple facilităţi, numai operatorul estecel care decide în cazul identificărilor.

În asemenea situaţii, sistemul oferă posibilitatea întocmiriiplanşei dactiloscopice demonstrative (folosită în constatările tehnico-ştiiţifice sau în expertizele dactiloscopice) direct la staţia de verificaresau oricare din cele prezentate, editarea efectuându-se la unvideoprinter dedicat.


51

3.4. Staţia de scanare automată

Din configuraţia sistemului AFIS face parte şi cea mai recentăstaţie de lucru cu facilităţi de preluare automată a amprentelor şifotografiilor a persoanelor.

StatiaStatia dede preluarepreluare amprenteamprente sisiimaginiimagini LSSLSS 22000000

Introducerea datelor deidentificare sifotografierea persoanelor;

Procesarea automata aamprentelor persoanelor;

Posibilitatea de printare afişelor cu amprente alepersoanelor.

Staţia de scanare automată şi fotografiere a persoanelor

Bazându-se pe o amplă experienţă în integrarea instalaţiilorauxiliare de scanare live a fost creată şi această staţie de lucru care aremeritul de a capta electronic imagini ale amprentelor papilare.

Cu această staţie se poate pune capăt metodei "murdare" siconsumatoare de timp care presupunea luarea amprentelor peformulare speciale cu cerneală tipografică.

Staţia de scanare automată este parte integrantă din sistemulAFIS neimplicând nici o interfaţă specială, intrări sau treceri – punţisoftware – conectându-se la alte staţii AFIS, respectiv baza de memorie-regăsire date şi procesorul de căutare sau prin protocoale decomunicare standard din industrie folosind modemuri. Procesorul deamprente face ca amprentele rulate să fie comparate instantaneu dupăsimple atingeri uşoare cu asigurarea corectă a plasamentuluiimpresiunilor de la ambele mâini.


52

Într-un timp minim se realizează controlul de calitate asuprafiecărei impresiuni digitale în parte, se elimină formularele ce potconţine erori şi se asigură o calitate deosebită amprentelor.

Formularele cu amprente de o deosebită calitate pot fi listate la oimprimantă laser opţională în diverse formate.

Monitorul staţiei are aceleaşi caracteristici ca şi monitoarelestaţiilor prezentate anterior.

Staţia de scanare automată include un singur punct de intrarepentru toate informaţiile asociat procesului de înregistrare. Dateledemografice pot fi introduse cu ajutorul unui keyboard standard iarinformaţiile descriptive pot fi extrase din baza de date.

Apariţia instantanee a meniurilor şi derularea opţiunilorfacilitează accesul operatorului. Amprentele rulate prin simpla atingerea unei plăci mici de scanare sunt redate instantaneu pe monitor întimpul preluării acestora.

Obiectivul mugshot permite preluarea de imagini live apersoanelor amprentate respectiv fotografierea acestora, urmândprelucrarea, stocarea şi căutarea în baza de date.

Consolele pentru monitorizarea activităţii sistemului AFIS


53

4. CONDIŢII PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂIMPRESIUNILE ŞI URMELE PAPILARE

Amprentarea persoanelor pentru activităţi operative ale poliţieipoate fi realizată:

a) electronic, prin facilităţile sistemului AFIS la staţia deamprentare LSS 2000;

b) manual, cu tuş negru tipografic pe fişe dactiloscopicedecadactilare tip AFIS sau tip U.E.-dactilocarta.

La amprentare trebuie respectate următoarele reguli tehniceprivind calitatea acestei operaţiuni:

a) imprimarea zonei reliefului papilar numai cu tuş negrutipografic la amprentarea clasică, repartizat uniform pe suprafaţadegetelor şi palmelor;

b) orientarea verticală a amprentelor pe formular;c) apăsarea şi rularea completă a suprafeţei falangetelor fără

întoarcere la punctul de plecare;d) plasarea desenelor papilare strict în spaţiile delimitate pe

formular excluzând cu desăvârşire inversarea degetelor sau mâinilor(stânga-dreapta) evitând astfel înregistrările duble;

e) completarea obligatorie a rubricilor de pe aversul şi reversulimprimatelor pe care sunt prelevate amprentele papilare ;

f) înaintarea la AFIS numai a fişelor cu amprente originale fiindexcluse amprentele xerocopiate sau transmise prin fax ;

g) pe fişele dactiloscopice ce fac obiectul examinării cu ajutorultehnologiei AFIS nu se ataşază agrafe sau capse pentru fixareafotografiilor, acestea fiind lipite cu substanţă adezivă.

La sistemul AFIS se înaintează pentru a fi procesate alături deimpresiunile papilare şi :

a) urmele papilare digitale descoperite cu ocazia cercetării la faţalocului pe obiecte tratate cu pulberi relevante sau prin metode fizico-chimice, ridicate cu folii adezive sau prin fotografiere directă,obligatoriu cu etalon, cu condiţia să conţină minim 12 detaliicaracteristice dactiloscopice, bine evidenţiate, din categoria celor ce lemarchează operatorul dactiloscop, conform manualelor de utilizareAFIS (început, sfârşit, contopire şi bifurcaţie de creastă papilară), astfelîncât codificarea să se poată realiza cu maximum de precizie;

b) filmul negativ (alb-negru) pe care este fotografiată urmapapilară, obligatoriu cu etalon ce atestă prelucrarea la mărime 1:1.Urmele papilare digitale ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului şifilmul negativ ( alb negru ) pe care este fotografiată urma papilară suntscanate, iar operatorul identifică detaliile urmelor papilare denumiteminuţii, le atribuie fiecăreia o clasificare, codifică detaliile şi le trimitela căutare în banca de date.

Sistemul AFIS identifică detaliile amprentelor, atribuie fiecăruiao clasificare şi codifică detaliile (punctele sau elementele de identificare)pentru scopul stabilit. AFIS recurge la clasificarea automată a


54

amprentelor lucru care elimină mare parte din munca manualăinvestită în procesarea amprentelor.

Oricum în mod diferit faţă de fiinţele umane, procesorul deimagine nu poate «vedea » o amprentă ca orice sistem de baze de dateAFIS interpretează informaţia sub formă de numere.Pentru a clasificaautomat urmele şi a codifica detaliile AFIS converteşte informaţiaprimită în date numerice sau binare

Amprentele prelevate cu tuş (cerneală) şi amprentele scanateelectronic sunt folosite pentru o înregistrare a caracteristicelor unice aleimpresiunii. Următoarele cuvinte sunt termeni folosiţi în mod curentpentru a descrie caracteristicele amprentei :-RIDGES-crestele papilare vizibile prelevate cu tuş ale amprentei ;-DIVERGENCE- două creste paralele care se curbează una sau maimulte curburi formează nucleul zonei centrale;

- TYPE RIDGES - sunt crestele situate spre interior care mărginesczona centrală şi formează deltele;

- PATTERN AREA - este acea zonă a urmei care determină clasificareaşi care conţine nuclee şi delte. Zona centrală, fie la tipul laţ fie latipul spirală, este înconjurată de crestele marginale (de demarcaţie)care pornesc paralel şi apoi se despart înconjurând zona centrală;


55

- CORE şi DELTA - nucleul şi delta se găsesc în interiorul zoneicentrale a laţurilor şi spiralelor. Nucleul este curbura cea mai centralăa amprentei iar delta este zona unde capelele crestelor de demarcaţie sedespart;

- MINUTIAE - sunt „punctele” (elementele) de identificare a amprentei.Există două tipuri de detalii: capete şi bifurcaţii;

- ENDING RIDGE - este un punct de detaliu unde o creastă începe sause termină;

- BIFURCATION - este un punct de detaliu în care o creastă simplă sebifurcă şi formează două creste paralele;

- PATTERN TYPES - sunt clasificări ales pentru a reprezentaelementele unei amprente bazate pe direcţia crestelor în interiorulzonei centrale şi localizarea nucleelor şi deltelor.

Clasificarea automată recunoaşte patru simboluri principale:„A” = ARC; „\” = Laţ din dreapta; „/” = Laţ din stânga; „W” =

spirală;„X” =Amputare; „N” = Anormal;

4.1. Clasificarea simbolurilor

După ce o fişă de identificare este scanată, procesorul de imagineredă automat o literă sau un simbol pentru fiecare amprentă. Literasau simbolul respectiv, reprezintă o clasificare cu simboluri. În cele ceurmează este redat un exemplu al unei fişe cu impresiuni clasificate:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10A / W W \ N X A / W


56

Dacă o urmă nu poate fi clasificată de către procesorul deimagini un (-) apare pe monitor ca reprezentând un simbol pentru undetaliu necunoscut şi operatorul trebuie să facă clasificarea manual(simbolurile „X” şi „N” trebuie introduse manual de operator).

4.2. Clasificarea de referinţă

Procesorul de imagine poate clasifica cu uşurinţă zonele centraleale amprentelor care sunt clare şi mari. Când zonele centrale suntfoarte mici, clasificarea automată este mult mai dificilă. Din acest motivprocesorul de imagine introduce o clasificare de referinţă a unorsimboluri pentru amprenta respectivă. Un alt motiv este acela că uneorio amprentă comportă caracteristici de la două tipuri de simboluri. Înacest caz, procesorul de imagine indică o clasificare de referinţă pentrual doilea tip.

Recomandări pentru clasificarea de referinţă:Tipuri desimbol

Clasificareainiţială

Clasificarea dereferinţă

Comentarii asupraclasificării

Laţ mic / sau \ ACurbă simplă cu deltăamplasatălângă nucleu

Spirală mică W ACurbă simplă cu ambeledelte amplasate lângănucleu

Intermediare / sau \ W Întrerupere clară a cresteicurbate

Intermediare W / sau \ Întrerupere neclară acrestei curbate

4.3. Tipuri de simboluri folosite în reprezentareaamprentelor.

Arcuri (A) - caracteristicile primare în clasificarea automată sunt:- creste care alunecă dintr-o parte a amprentei spre cealaltă;- creastă puţin întreruptă alternând cu creste curbate neclare;- inexistenţa nucleelor şi deltelor.


57

Laţuri ( /sau\) - caracteristicile primare în clasificarea automatăsunt:

- creste curbate;- o deltă;- un nucleu;- două laţuri care au originea în acelaşi loc al amprentei.Laţ din dreapta (\) - reprezentat prin creste curbate care îşi au

originea în partea dreaptă a amprentei.

Laţ din stânga (/) - reprezentat prin creste curbate care îşi auoriginea în partea stângă.

Spirală(w) - caracteristicile primare în clasificarea automată sunt:- doua sau mai multe delte;- curburi în jurul nucleului;- toate nucleele aflate în afara deltelor.Spirală simplă (w) - are două delte şi un singur nucleu cu cel

puţin o creastă care face un circuit complet şi poate fi spirală, ovală saucirculară.


58

Spirală cu două laţuri (W) - are două delte şi constă în douălaţuri separate care se răsucesc formând.

Laţ cu buzunar central(w)-are două delte , una aflată mai aproapede nucleu şi cel puţin o creastă care face un circuit complet şi carepoate fi spiral, oval sau circular.

Spirale accidentale (w) - au două sau mai multe deltereprezentând din combinaţia a două tipuri diferite de simboluri peaceeaşi amprentă (figura nr.11).


59

MODELE INTERMEDIARE - se referă la amprentele care par a fisupuse unei clasificări, dar care prezintă totuşi caracteristici ale celeide a doua clasificări.

De aceea un model şi clasificarea trebuie înregistrate pe amprentă.Caracteristicile primare în clasificarea automată pentru modele

intermediare sunt:- urme cu creste care vin dinspre deltă şi alunecă spre nucleu întrerupând

curbura crestelor care formează nucleul spiralat;- urme cu două delte, o deltă fiind alături de nucleu.

ANORMALE - caracteristicile primare:- un model necunoscut datorită unei cicatrice sau pete de pe desenul

papilar;- degete deformate sau bandajate;- nici o urmă vizibilă ,dar nici indicaţie de amputare;- amputări atipice (când nu este vizibilă nici o urmă).

AMPUTĂRI (X) - Clasificarea amputărilor este înregistrată atunci când oamprentă nu este vizibilă. Căsuţele (spaţiilor) de pe fişa cu impresiuni careindică un deget amputat sunt clasificate ca fiind amputate (figura nr.13).


60

Caracteristicile urmelor papilare precum şi tipul simbolurilorfolosite în reprezentare de către sistemul AFIS sunt aceleaşi ca laimpresiunile papilare.


61

5. MATERIALIZAREA EXAMENULUI COMPARATIVÎn situaţia stabilirii unei identificări dactiloscopice, sistemul

oferă facilitatea întocmirii de planşe dactiloscopice demonstrative,necesare în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice sau expertizeledactiloscopice.

Planşa demonstrativă realizată cu ajutorul tehnologiei AFIS

Modernizarea sistemului AFIS cu ultimele descoperiri în materieeste redată prin noua generaţie a sistemului OMNITRAK care prezintăurmătoarele facilităţi:

- compatibilitate cu programele U.E. în domeniu şi sistemeleAFIS ale altor firme producătoare;

- migrarea secvenţială de la AFIS 2000 la OMNITRAK;- procesarea automată a amprentelor, fotografiei, semnăturii şi

datelor de identificare a persoanelor;- calitate superioară a preluării şi prelucrării urmelor papilare

prin utilizarea filtrelor de curăţare a imaginii, stabilireaşanţului şi crestelor papilare,

- procesarea automată a amprentelor palmare inclusivextremitatea regiunii hipotenare;

- setarea automată a parametrilor de căutare;- selectarea unei urme dintr-un grup de urme suprapuse


62

- vizualizarea imaginii tridimensionale a urmei papilare sauimpresiunii codificate în scopul verificării calităţii marcajuluiminuţiilor;

- posibilitatea de import electronic de la faţa locului a urmelorprin fotografiere digitală la mărime naturală şi transmitereaspre verificare cu ajutorul unui calculator portabil la baza dedate centrală.


63

CAPITOLUL IV

IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ VOCE ŞI VORBIRE

1. FUNDAMENTUL ŞTIINŢIFIC AL IDENTIFICĂRII PERSOANEIDUPĂ VOCE ŞI VORBIRE

Identificarea persoanei după voce se înscrie printre metodeletehnico-ştiinţifice moderne pe care criminalistica le pune în slujbastabilirii adevărului şi descoperirii autorului infracţiunii.

Identificarea vorbitorului după voce şi vorbire se bazează pediferenţele existente de la o persoană la alta în construcţia aparatuluifonorespirator, precum şi pe prezenţa unor particularităţi de ordinfiziologic sau apărute ca urmare a unor stări fiziopatologice.

Identificarea persoanelor după voce şi vorbire este posibilă datorităurmătoarelor elemente anatomo-fiziologice şi fiziopatologice careconstituie fundamentul ştiinţific:

A) Stabilitatea pe care o prezintă vocea şi vorbirea în toatăperioada vieţii adulte, până la bătrâneţe;

Vocea poate fi definită ca rezultatul variaţiilor periodice depresiune ale aerului în cavităţile supraglotice cu particularităţile cuparticiparea mecanismului linguopalatal.

Modificările vocii în funcţie de vârstă urmează calea evoluţieifiziologice a organismului uman.

După schimbarea vocii la pubertate (în special la băieţi între 12 şi15 ani), ea rămâne stabilă, în mod normal, pe toată perioada vieţiiadulte, până la bătrâneţe. Aceasta presupune că în tot acest interval detimp caracteristicile generale şi individuale proprii anatomiei şifiziologiei aparatului fonator ale fiecărei persoane îşi menţin o starerelativ neschimbătoare.

Odată cu înaintarea în vârstă, scade numărul mediu de sunetesau cuvinte emise într-o unitate de timp. Ca urmare, se constată că laoamenii vârstnici ritmul verbal este mai lent decât la ceilalţi adulţi.

De multe ori se instalează un fel de răguşeală sau, mai bine zis, odeformare vocală cu o frecvenţă joasă şi o intensitate slabă.

Concomitent cu înaintare în vârstă se produc modificări înarticularea frazelor, timpul de fonaţie se lungeşte datorită ritmului mailent, iar emisiunea prelungită a unei vocale se scurtează în funcţie dedificultăţile debitului respirator.

La foarte multe persoane în vârstă apare vocea tremurată caurmare a neconcordanţei între stimulii primiţi şi răspunsul dat demuşchii coardelor vocale.

B) Deosebiri ale construcţiei aparatului fonorespirator;Toate componentele aparatului fonorespirator au o construcţie

proprie fiecărei persoane, care se înscrie în cadrul anatomic general.


64

Printre aceste componente se pot enumera plămânii, bronhiile,traheea, laringele, coardele vocale, cavităţile bucale şi sinuzale.

Construcţia anatomică a fiecărui component prezintăparticularităţi proprii concretizate în diferenţa existentă de la opersoană la alta, între dimensiunile, capacitatea şi elasticitateamuşchilor, ligamentelor, membrelor etc.

C) Particularităţile funcţiei fonatorii;Sunt determinate de fiziologia specifică actului respirator şi,

îndeosebi, de modul de comportare a coardelor vocale.Particularităţile funcţiei fonatorii se reflectă în cele trei

caracteristici principale ale unei voci: timbru, frecvenţă, intensitate, încare primele două sunt deosebit de valoroase pentru identificareapersoanei, întrucât scapă controlului conştient al acesteia.

D) Particularităţi determinate de unele maladii ale aparatuluifonorespirator;

Sunetul vocal prezintă întotdeauna aceleaşi caracteristici generaleşi individuale, cu condiţia ca starea funcţională a tuturorcompartimentelor care contribuie la elaborarea lui să fie aceeaşi, adicănormală. Orice modificare la nivelul aparatului respirator, coardelorvocale, mucoasei laringiene, scheletului laringian, aparatuluineuromuscular laringian, faringelui, sinusurilor, cavităţilor nazale şibucală va produce perturbări sau modificări ale vocii şi vorbirii, cum arfi: răguşeala, diminuarea intensităţii, scăderea înălţimii tonale, pauzetot mai lungi între fraze, atimbrarea vocii, amputarea sfârşituluicuvintelor sau al frazelor, strangularea vocii.

2. PROCEDEE SPECIFICE METODEI ROMÂNEŞTI DEIDENTIFICARE A UNEI PERSOANE DUPĂ URMELE SONORE DE

VOCE ŞI VORBIRE

Metoda românească de expertiză criminalistică a vocii şi vorbiriiprezintă un mod raţional şi ştiinţific de analiză a unui complex deprobleme ce interesează procesul judiciar, referitoare la identificareafăptuitorului după voce şi vorbire.

2.1. Stabilirea apartenenţei la gen a persoanei

2.1.1. Stabilirea apartenenţei la gen cu ajutorul vocii;Determinarea genului persoanei a cărei voce şi vorbire sunt

imprimate pe fonograma în litigiu uşurează activitatea organelor deurmărire penală în acţiunea de identificare a făptuitorilor, de stabilire arăspunderii acestora sau a împrejurărilor în care s-a comis fapta.

Ipoteza se lucru este în deplină concordanţă cu datele deţinute demedicină şi fonetică, potrivit cărora, din punct de vedere anatomic,laringele de femeie este situat mai sus decât cel de bărbat şi aredimensiuni mai reduse. Minima şi maxima emisiunii vocii vorbite defemeie sunt cu 200-250 cm2/s mai înalte decât în cazul vocii de bărbat.


65

La bărbaţi, valoarea medie a frecvenţei tonului fundamental estede 125 Hz, în timp ce la femei această valoare medie este de 250 Hz.

La bărbaţi, vocea se înscrie în primul registru, în timp ce la femeievocea se înscrie atât în primul registru, cât şi în registrul al doilea (maiales în stările afective simulante).

În medie, la femei, frecvenţele formanţilor sunt cu 20 mai maridecât la bărbaţi.

Aceste neconcordanţe lasă amprente şi în reprezentarea sonoră avocii de bărbat şi a vocii de femeie.

2.1.2. Stabilirea apartenenţei la gen cu ajutorul vorbirii;Particularităţile lingvistice observate în vorbirea femeilor au atras

atenţia mai multor cercetători. Aceste particularităţi sunt legate detrăsăturile fiziologice şi psihice caracteristice.

Femeile pronunţă sunetele cu o energie articulatorie mai slabă şiau un debit mai rapid.

2.1.3. Stabilirea cu aproximaţie a vârstei în cadrul genului;Elementele de ordin fonetic pot duce la delimitări între vocea de

tânăr şi vocea de adult, precum şi între vocea de adult şi vocea celor învârstă.

Până în jurul vârstei de 12-15 ani, tinerii, cu precădere băieţii, auo voce cu o octavă mai sus faţă de adulţi, având o frecvenţă cu unnumăr mai ridicat de vibraţii.

După vârsta de 45 ani se constată o scădere a debitului, aintensităţii şi a înălţimii medii. Ritmul verbal devine mai lent şi seproduc modificări, apărând la final vocea tremurată.

În determinarea cu aproximaţie a vârstei un rol îl are şidiferenţierea lingvistică. În materie de vocabular, generaţia vârstnicăeste conservatoare, iar tinerii sunt înclinaţi spre inovaţii.

2.2. Identificarea vorbitorului

Identificarea vorbitorului după voce şi vorbire impune din punctde vedere tactic, criminalistic, parcurgerea şi respectarea următoareloretape:

2.2.1. Examinarea separatăExaminarea separată se realizează prin ascultarea vocii şi vorbirii,

atât la vocea în litigiu, cât şi la modelele de voce şi vorbire prelevate dele persoanele suspecte, folosindu-se aceleaşi mijloace de redare.

De regulă, datele percepute în această etapă se referă lacaracteristicile generale ale vorbirii.

În faza următoare se procedează la obţinerea vocogramelor înlitigiu pentru a fi comparate cu vocogramele model de comparaţie.

2.2.2. Examinarea comparativăPentru realizarea examenului comparativ se procedează la

compararea caracteristicilor generale şi individuale ale vocii şi vorbirii.


66

Prin caracteristici acustice generale ale vocii se înţelegparticularităţile acustice relativ neschimbătoare ale vocii, proprii unuigrup de vorbitori. Cu ajutorul lor se poate restrânge cercul de vorbitorisuspecţi a fi autori ai vocii în litigiu.

Caracteristicile acustice generale sunt :- aspectul general al desenului descris de formanţii reprezentaţi

pe vocogramele în bandă lată;- durata unui cuvânt, propoziţie sau frază - permite să se

deosebească o pronunţare sonoră scurtă de una mai lungă. Durata semăsoară pe vocogramă de la prima intensitate sonoră care marcheazăînceputul cuvântului, propoziţiei sau frazei, până la ultima prezenţăsonoră a sunetului final al cuvântului, propoziţiei sau frazei ce facobiectul examinării.

- intensitatea vocii - reprezintă cantitatea de energie sonoră caretrece într-o secundă printr-o suprafaţă de 1 cm2, perpendicular pedirecţia de propagare.

Prin caracteristici acustice individuale se înţeleg particularităţiacustice relativ neschimbătoare ale vocii, proprii unui singur vorbitor.

Caracteristicile acustice individuale ale vocii sunt :- formanţii - componente singulare, constituite în grupe, ale

căror frecvenţe centrale corespund cu frecvenţele de rezonanţă alecavităţii aparatului vocal.

- antiformanţii - apar alături de formanţi şi sunt caracterizaţiprin minime de energie acustică. Aceştia sunt specifici sunetelor nazalem şi n, şi uneori vocalelor, fiind situaţi pe vocograme în vecinătateafrecvenţei de 500 Hz.

- frecvenţa vocii - reprezintă numărul de perioade în unitatea detimp şi se măsoară în cicli pe secundă sau în herţi. Din punct de vederesubiectiv, frecvenţa vocii se traduce prin senzaţia de înălţime. Cu câtfrecvenţa este mai mică, sunetul pare mai grav şi cu cât frecvenţa estemai mare, sunetul pare mai acut.

Potrivit metodei româneşti de expertiză criminalistică a vocii şivorbirii, pot fi examinate pe vocograme frecvenţa formanţială şifrecvenţa tonului fundamental.

- bara de sonoritate;- formantul de nazalitate;- tranziţia;- bara care marchează explozia consoanelor redată de

vocogramele în bandă lată;- durata fiziologică;- dinamica vocii;- locusul;- nazalizarea sunetelor;- respiraţia în timpul emisiunii vocale.- compararea caracteristicilor vorbirii;


67

Pe parcursul vorbirii, persoana capătă o deprindere propriecaracteristicilor specifice aparatului său fonorespirator, un fel al săuaparte de construire şi pronunţare a sunetelor, silabelor, cuvintelor şifrazelor care compun vorbirea.

Prin caracteristici generale ale vorbirii se înţeleg particularităţilerelativ neschimbătoare ale vorbirii proprii unui grup de subiecţi, carepot contribui la restrângerea cercului persoanelor suspecte.

Printre caracteristicile generale ale vorbirii se înscriu şi stilurilefuncţionale ale limbii.

Prin caracteristici individuale ale vorbirii se înţeleg aceleparticularităţi relativ neschimbătoare, proprii fiecărui vorbitor. Ele potcontribui în unele cazuri la excluderea unor persoane suspecte dincercul de suspecţi, iar în alte situaţii la identificarea vorbitorului.

Caracteristicile individuale ale vorbirii pot fi împărţite înurmătoarele categorii :

- particularităţi fonetice: accentul, intonaţia, deprinderea de aprescurta unele cuvinte, apariţia unor corecturi, modul propriu depronunţare a cuvintelor străine;

- particularităţi fonetice străine;- particularităţi lexicale şi frazeologice;- defecţiuni de pronunţie;- particularităţi gramaticale.

În procesul demonstraţiei se pot folosi o serie de tehnici, printrecare : fişele cu datele rezultate din ascultare, tabelul sinoptic,diagramele (diagrama amplitudinii medii), planşele cu vocograme încare se confruntă caracteristicile coincidente ori necoincidente,juxtapunerea, suprapunerea între vocograma în litigiu şi cele decomparaţie şi proiecţia făcută în faţa organelor de urmărire penală saua instanţelor de judecată atunci când se dispune astfel.

În marea majoritate a cazurilor se pot formula una dinurmătoarele concluzii:

- cert pozitivă;- cert negativă;- de probabilitate;- de imposibilitate.

3. SISTEM INFORMATIC DE IDENTIFICARE A PERSOANEI DUPĂURMELE DE VOCE ŞI VORBIRE

Sistemul Multi-Speech reprezintă un program pentruînregistrarea, analizarea, feedback-ul şi măsurători ale vocii, carerulează sub sistemul de operare Windows, destinat analizării vocii,foloseşte o placă de sunet pentru a capta, analiza şi rula mostre devoci, aduce în mod incontestabil o îmbunătăţire acestei categorii deprograme.


68

Cuprinde aceleaşi modalităţi de analiză ca şi vechiul CSL, cel maiutilizat sistem de analiză a vocii. Sistemul conţine, de asemenea, unsoft cu numeroase aplicaţii, limitările lui fiind determinate decomponentele hardware audio din computerul pe care rulează. Astfel,dacă se utilizează o componentă de nivel profesional (exemplu: CSL,DAT, ADAT, etc) sau dacă aplicaţia folosită nu solicită modalităţi demăsurare acustică deosebite, sistemul este ideal.

Sistemul, cu opţiunile arătate, poate fi folosit pentru instruire,cercetare, măsurători ale vocii, în medicină şi nu în ultimul rând încriminalistică.

Cu toate că este un sistem complex, Multi-Speech este uşor deutilizat. Manualele de utilizare cuprinzătoare atât online, cât şi offlineajută utilizatorul. Marea majoritate a funcţiilor principale ale sistemuluipot fi accesate fie direct din bara de lucru, fie prin apăsarea unor tastepredefinite (exemplu: prin apăsarea tastei F3 semnalul captat esteredat).

Toate funcţiile sunt disponibile în meniurile programului. Ofuncţie intitulată macro înregistrează o listă cu funcţiile şi setărilefolosite, listă ce poate fi vizualizată ulterior.

Sistemul este prevăzut cu mai multe astfel de liste macropredefinite, dar bineînţeles că programul permite utilizatorului creareaunor liste proprii. Funcţia macros uşurează auto training-ul, fiindfolosită şi în ceea ce priveşte protocoalele clinice. De exemplu, sistemuleste prevăzut cu o listă macro care la activare încarcă un fişier voce,filtrează semnalul astfel încât să sune ca o conectare telefonică, înacelaşi timp ilustrând grafic (spectru) modificările semnalului de bază.Alte liste macro înmagazinează protocoale clinice pentru ca evaluarea şifeedback-ul clienţilor să fie rapide şi uşoare.

Rapoartele rezultate sunt, de asemenea, uşor de interpretatdatorită graficelor ce includ analize numerice şi statistici complete.

Uşurinţa utilizării softului acestui sistem este completată de alteaplicaţii importante. Fiecare funcţie poate fi adaptată chiar şi celor maiexigente cerinţe. De exemplu, analiza spectrografică poate fi ajustatăpentru nouă benzi de filtrare a lungimii de undă, patru ferestre cuajustare prealabilă, scalare, etc.

Configuraţia hard-ului este următoarea: procesor Pentium IV,CD-ROM, memorie 1GB, un hard cu o capacitate de minimum 200MBşi o placă de sunet profesională şi suportă următoarele sisteme deoperare: Windows 95, 98, ME, NT, 2000 şi XP.

Opţiunile softului pentru sistemul Multi-Speech- Instrumente pentru feedback;- Program şi bază date pentru dereglări în vorbire;- Profile ale vocii;- Program voce multidimensional;- Bază de date palatometer;- Program de simulare a vocii şi percepţiei;- Bază de date fonetică;


69

- Real Time Pitch;- Real Time Spectogram;- Sona Meci;- Sintetizare (ASL);- Program video-fonetic şi bază de date.

Posibilităţi şi limite:- Captarea şi redarea semnalului pe 8 canale;- Posibilităţi de scriere şi citire pentru CSL sau fişiere

format *.wav;- Simboluri IPA;- Editarea include tăiere, lipire, filtrare digitală;- Help online şi tutoriale;- Analiza cuprinde multiple modalităţi de extragere;- Macros pentru repetarea paşilor utilizaţi;- Ansamblu de aplicaţii pentru fiecare tip de analiză şi

comandă de editare.Programul de video fonetică arătat este unul din programele

opţionale pentru sistemul Multi-Speech.Sistemul este complex, uşor de utilizat, cu multe opţiuni de

analiză a vocii. Este ideal pentru cercetare, training, aplicaţii clinice.Sistemul, datorită faptului că se bazează pe CSL (cel mai bun sistem deanaliză a vocii) include o arie vastă de funcţii şi aplicaţii pentruprofesionişti.


70

CAPITOLUL V

SISTEM BIOMETRIC DE RECUNOAŞTERE A PERSOANEIDUPĂ CARACTERISTICILE IRISULUI

1. FUNDAMENTUL ŞTIINŢIFIC AL TEHNICII BIOMETRICE DERECUNOAŞTERE A IRISULUI

Securitatea-electronica din zilele noastre se află intr-o nevoiecritică de a găsi alternative corecte, sigure si eficiente din punct devedere financiar, la parole şi cifre de indentificare personală (PIN) dinmoment ce, anual, cresc în mod dramatic pierderile financiare cauzatede frauda prin computer precum intrarea frauduloasă în computere şifurtul de indentitate.

Soluţiile biometrice abordează aceste probleme fundamentale,pentru că informaţiile biometrice ale unei persoane sunt unice şi nu potfi transferate. Biometria constituie metoda automată deindentificare a unei persoane sau de verificare a identităţii uneipersoane pe baza unei caracteristici morfologice saucomportamentale. Exemplele de caracteristici morfologice includimaginii ale mâinii, degetului, caracteristici faciale si recunoaştereairisului. Caracteristicile comportamentale sunt trăsături ce au fostînvăţate sau dobândite. Verificarea semnăturii dinamice, verificareavorbitorului, iar dinamicile de presiune sunt exemple de caracteristicicomportamentale.

Sistemul biometric foloseşte elementele componente ale unuicalculator electronic pentru a capta informaţia biometrică şi exemple deprograme si operaţii ce aparţin unui calculator pentru a întreţine şimanevra sistemul.

In general, sistemul traduce măsuratorile intr-un formatmatematic, citibil de computer. Când un beneficiar creează prima datăun profil biometric, cunoscut ca şi şablon, acel şablon este depozitatintr-o bază de date. Sistemul biometric compară apoi acest şablon cunoua imagine creată de fiecare dată când un beneficiar acceseazăsistemul.

Biometria furnizează valori in două moduri.Mai întâi, o componentă biometrică automatizează intrarea intr-

o locaţie securizată, eliberând sau cel puţin reducând necesitatea uneimonitorizări pe tot parcursul timpului de către un personal angajat.

In al doilea rând, când intră intr-o schemă de autentificare,biometrul1 adaugă un nivel puternic de verificare pentru utilizatori şi

1 Biometrul - instrument de măsurare a caracteristicilor morfologice sau comportamentale (voce,vorbire, semnătură)


71

parole. Biometrul adaugă un indentificator unic la reţeaua deautentificare, unul ce este extrem de dificil de duplicat.

Cardurile inteligente si pachetele de date furnizează şi ele unidentificator unic, dar biometrul are avantaj asupra acestorechipamente întrucât un utilizator nu îşi poate pierde sau uitaamprenta, retina sau vocea.

Aplicaţiile practice ale sistemelor biometrice vizează diversedomenii: asistenţă medicală, servicii financiare, transport, siguranţapublică si justiţie.

Asemenea aplicaţii sunt identificări online pentru Comerţulelectronic, controlul accesului într-o anume clădire sau zona restrictivă,indentificarea personalului neconectat, maşini automate de citirefinanciară (ATM), achiziţionarea de bilete prin intermediul internetuluisi controlul accesului in zonele militarizate, etc.

Folosind recunoaşterea irisului, o persoană pur si simplu mergela dispozitivul automat de recunoaştere a irisului şi priveşte in cameracu senzori pentru a-şi accesa conturile.

Camera, in mod instantaneu, fotografiază irisul persoanei. Dacainformaţiile despre irişii persoanelor corespund informaţiilor depozitatein baza de date , atunci accesul se realizează.

O autentificare pozitivă poate fi citită şi prin ochelari de vedere,lentile de contact si majoritatea ochelarilor de soare.

Este important să distingem dacă un sistem biometric estefolosit pentru a verifica sau indentifica o persoană. Acestea suntscopuri separate si anumite sisteme biometrice sunt mai potrivitepentru unul decât pentru celălalt, deşi nici un sistem biometric nu selimitează la unul sau la celălalt.

Necesităţile mediului vor dicta ce anume sistem va fi ales. Celmai utilizat de catre biometrie este verificarea. După cum sugereazănumele, sistemul biometric verifică utillizatorul bazându-se peinformaţia furnizată de către utilizator. De exemplu, când X îşiintroduce numele de utilizator şi parola sistemul biometric introducedatele biometrice pentru X. Dacă există o potrivire, sistemul verificădacă utlizatorul este de fapt X.

Identificarea caută să stabilească care este persoana farăinformaţie din partea acesteia.

De exemplu, sistemele de recunoaştere a feţei sunt folosite deobicei in vederea indentificării. Un dispozitiv captează o imagine apersoanei, a feţei sale şi caută o potrivire a acesteia in baza de date.

Identificarea este complicată si intensivă din punctul de vedereal resurselor implicate deoarece sistemul trebuie să activeze ocomparare a imaginilor mult prea complicată, mai degrabă decât ocomparaţie de 1:1 realizată printr-o verificare a sistemului.

Biometria scanării irisului are în vedere caracteristicile unice ţitrăsăturile irisului uman pentru a verifica identitatea unui individ.

Procesul de scanare a irisului începe cu o fotografie realizată cuun aparat de fotografiat specializat ce foloseşte o lumină infraroşie


72

pentru a ilumina ochiul şi a capta o imagine cu o rezoluţie foarteridicată. Acest proces durează doar una sau doua secunde şi furnizeazădetaliile irisului, care sunt înregistrate şi stocate pentru o viitoarepotrivire sau verificare.

Ochelarii de soare şi lentilele de contact nu influenţează calitateaimaginii si sistemele de scanare a irisului.

Marginea interioară a irisului este localizată printr-un algoritmde scanare a acestuia care creionează modelele distincte sicaracteristicile irisului. Un algoritm reprezintă o serie de directive cearată sistemului biometric cum să interpreteze o problemă specifica.Algoritmele au un număr de paşi şi sunt folosite de sistemul biometricpentru a determina dacă un şablon (prima înregistrare) şi o înregistrareulterioară sunt identice.

Irisul apare înainte de naştere şi, cu excepţia producerii unuiaccident la globul ocular, rămâne neschimbat de-a lungul întregii vieţia individului. Este extrem de complex şi are peste 200 de semne unice.

Faptul ca ochiul stâng este diferit de cel drept al unui individ sica modele irisurile sunt uşor de capturat, stabileşte tehnologia scanăriiirisului ca una aparţinând biometriei, aceasta fiind foarte rezistentă lafalse potriviri si fraude.

Rata acceptării de false potriviri pentru sistemele derecunoaştere a irisului este de unu la 1,2 milioane, statistic mai bunădecât media sistemului de recunoaştere a amprentelor digitale.Beneficiul real constă in rata mare de respingere a modelelor false.Scanările amprentelor digitale au o rată de respingere a modelelor falsede 3 procente, in timp ce sistemele de scanare a irisului se laudă curate de un nivel de 0 la sută.

Tehnologia de scanare a irisului a fost încercată in mediilefinanciare din Anglia, USA, Japonia si Germania încă de la începuturileanului 1997. In aceste centre pilot informaţia irisului clientului devineunealta de verificare pentru acces la un cont bancar, eliminând astfelnecesitatea de a introduce un număr de identificare (PIN) de cătreclient. Atunci când clientului i-a fost scanat irisul şi verificareaidentităţii a fost pozitivă, accesul a fost permis la contul bancar. Acesteaplicaţii au avut succes întrucât au eliminat greutăţile întâmpinate deuitarea parolei sau a pierderii ei.

Aeroporturile au început să folosească scanarea irisului pentruînregistrarea, identificarea sau verificarea angajaţilor pentrutraversarea zonelor securizate si permiterea accesului pasagerilor peliniile aeriene. Acest sistem permite o verificare rapidă si uşoară aidentităţii persoanelor pentru a li se permite accesul prin punctul decontrol.

Alte aplicaţii includ monitorizarea transferurilor si eliberărilor deprizonieri precum si proiecte desemnate să autentifice achiziţii prinintermediul internetului, operaţiuni bancare prin internet, votul prininternet si achiziţionarea de acţiuni pe internet, etc.


73

O tehnologie de o acurateţe ridicată precum scanarea irisului areun succes deosebit pentru ca asigură o securitate mărită.

1.1. Trăsăturile irisului

Irisul are multe trăsături ce pot fi folosite pentru a distinge uniris de altul.

Una dintre principalele trăsături vizibile este reprezentată dereţeaua fâşiei de ţesut conjunctiv, care creează aparenţa împărţiriiirisului intr-un mod radial şi se formează de-a lungul a 8 luni degestaţie.

Pe parcursul dezvoltării irisului, primele şapte luni de gestaţie,datorită procesului de morfogeneză haotică, acesta rămâne unic, ceeace înseamnă că şi gemenii au irişi diferiţi. Irisul are 266 de grade deliberate ( numărul desenelor din iris), care permit unui iris să fiedeosebit de un altul.

Faptul că un iris este protejat in spatele pleoapei, reduceconsiderabil probabilitatea unui accident şi/sau zgârieturi care sădetermine modificări.

De asemenea, irisul nu îmbătrâneşte niciodată ceea ceînseamnă că rămâne intr-o formă stabilă de la vârsta aproximativă deun an şi până la moarte.

Folosirea ochelarilor sau a lentilelor de contact (colorate sauincolore) are un efect minim asupra reprezentării irisului si prin urmarenu afectează tehnologia identificării.

Din cele prezentate se desprinde concluzia că irisul secaracterizează printr-o serie de trăsături care permit identificareapersoanei, cum ar fi:

- unicitate;- imuabilitate;- nu poate fi contrafăcut;- diversitatea varietăţilor (desenelor) din iris;- nu poate fi influenţat prin utilizarea accesoriilor (ochelari,

lentile de contact).

Irisul uman


74

Recunoaşterea irisului se bazează pe următoarele caracteristicivizibile principale:

- ţesutul conjuctiv care dă aparenta de divizare a irisului înfâşii radiale;

- cercurile;- semnele;- pistruii;- coroana.Se poate spune că irisul are un cod.Exprimat in mod simplu, tehnologia recunoaşterii irisului

converteşte aceste caracteristici vizibile ca o secvenţă de coduri cu olungime de 512 byte pentru un model înregistrat în vedereaîncercărilor de identificare.

În opinia doctorului Daugman, diametrul de 11 mm al irisului,furnizează 3,4 bytes de informaţii pe milimetru pătrat.

Aceasta densitate de informaţie arată că fiecare iris poate avea266 "grade de libertate1" aşa cum este citată in majoritatea lucrărilordin literatura de recunoaştere a irisului.

Un punct cheie al tehnologiei de diferenţiere a scanării irisului ilconstituie faptul că modelele de 512 bytes pentru fiecare iris faciliteazăo viteză de potrivire de peste 500.000 de modele pe secundă.

2. SISTEMUL BIOMETRIC DE RECUNOAŞTERE PE BAZA SCANĂRIIIRISULUI

Procesul de identificare a irisului se realizează cu ajutorul maimultor sisteme. In general, procesul sistemului de identificare a irisuluiinclude urmatorii patru paşi:

1. captarea imaginii;2. definirea locaţiei irisului;3. optimizarea imaginii;4. depozitarea şi compararea imaginii.Imaginea irisului poate fi captată de un aparat de fotografiat

standard folosind deopotrivă lumina naturală şi infraroşie şi poate fi oprocedură manuală sau una automată.

Aparatul de fotografiat poate fi poziţionat la o distanţă cuprinsăîntre 9 cm şi un metru pentru a capta imaginea.

In procedura manuală, utilizatorul trebuie să ajusteze aparatulde fotografiat pentru a încadra irisul şi trebuie să fie la o distanţă între15 cm pană la 30 cm de aparatul de fotografiat.

Acest proces este mult mai greu când se realizează manual sinecesită o pregătire specială a utilizatorului pentru a avea succes.

Procedura automată foloseşte un set de aparate de fotografiat celocalizează automat faţa şi irisul. Îndată ce aparatul de fotografiat a


75

localizat ochiul, sistemul de recunoaştere al irisului identifică apoiimaginea care ilustrează cel mai bine centrarea si claritatea irisului.

Imaginea este apoi analizată pentru a identifica limitele externeale irisului acolo unde întâlneşte sclerotica, limita pupilară şi centrulpupilei ochiului.

Sistemul de recunoaştere identifică apoi zonele de imagine airisului ce se potrivesc extragerii trăsăturii si analizei. Aceasta implicăzonele de transfer ce sunt acoperite de pleoape, orice umbre adânci.

Îndată ce imaginea a fost captată, un asemenea algoritm artrebui folosit pentru a filtra si a desemna segmentele irisului in sute devectori.

Algoritmul ar mai trebui să ia in considerare modificările ce potapărea intr-un iris, extinderea sau contracţia pupilei datorată influenţeiluminii.

Această informaţie se foloseşte pentru a produce o înregistrare avectorului denumit Codul-Iris ce reprezintă o înregistrare de 512 bytescare este apoi stocată într-o bază de date pentru o viitoare comparaţie.

2.1. Teoria WAVELET

In aceasta secţiune vom discuta in detaliu sistemul propus.Sistemul conţine următorii paşi principali:

- achiziţionarea imaginii,- localizarea irisului,- coordonarea sistemelor,- procesul de recunoaştere , identificare şi evaluarea potrivirii şi

clasificării.Fiecare pas este descris după cum urmează:

Pasul 1: Achiziţionarea imaginii oculare :Una dintre cele mai mari provocări ale sistemului de

recunoaştere a irisului automatizat este de a captura o imagine deînaltă calitate a irisului in timp ce rămâne non-invazivă faţă depersoana de la care se captează imaginea irisul. Întrucât irisul esterelativ mic (cu un centimetru in diametru), de culoare închisă iarpersoana este foarte sensibilă cu privire la ochii ei, se impune omanevrare atentă.

Pentru capturarea imaginii irisului trebuie avute in vedereurmătoarele: imaginile irisului trebuie astfel achiziţionate încât să aibă

suficientă rezoluţie şi acurateţe pentru a fi folosite în procesul derecunoaştere;

un bun contrast al irisului fără a presupune un nivel deiluminare care să deranjeze persoana;

imaginile ar trebui să fie bine î încadrate (centrate);


76

distorsiunile imaginilor achiziţionate trebuie să fie pe cât posibileliminate.

În acest scop, se va utiliza un sistem alcătuit din următoarelecomponente:

- 2 surse de iluminare cu lămpi halogen de 50W fiecare;- cameră digitală de fotografiat (CCD) pentru captarea imaginii

irisului;- calculator echipat cu placă de captură a imaginilor (frame

grabber).

Configuraţia echipamentului de achiziţie a imaginii irisului

Pasul 2: Localizarea Irisului:Utilizând imaginea oculara, limita dintre pupilă şi iris este

detectată după ce poziţia ochiului in imaginea dată este localizată.După ce centrul şi radiile pupilei sunt extrase, radiile dreapta şi stângaale irisului sunt căutate pe baza acestor date.

Pasul 3: Stabilirea sistemului de coordonate:Folosind centrul şi radiile ce sunt calculate în prealabil, se

stabileşte sistemul polar de coordonate în care este extrasăcaracteristica irisului.

Pasul 4: Recunoaşterea/Identificarea irisului:Tiparul extras al irisului este partiţionat în urme sub forma de

bandă. Fiecare regiune locala a acestor urme este transformată cuajutorul unui filtru special de curăţare 2D, într-un număr complex. Defapt, semnul părţii reale sau imaginare a numărului transformat estecodat in 1 pentru semn pozitiv si 0 pentru semn negativ. Bytes astfel

12 cm

9 cmMonitor

Placă decaptură

Camera CCD

Lampă halogen 50W

Lampă halogen 50W

8 cm

8 cm

12 cm


77

obţinuţi sunt comparaţi cu bytes tuturor codurilor personale din bazade date sau memoria înregistrată

În cele din urma, sistemul ia o decizie de a recunoaşte/identificapentru irisul dat prin potrivirea scorului.


78

CAPITOLUL VI

IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ URMELEDE URECHE

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE. FUNDAMENT ŞTIINŢIFIC

Fundamentul ştiinţific al identificării persoanei după urmele deureche a fost realizat de clasicii ştiinţei criminalistice. Iată opiniileunora dintre aceştia:

Prof. A. A. Reiss, de la Universitatea din Lausanne, în cartea sa,,Portretul vorbit” afirma că “ Urechea prezintă cele mai caracteristiceelemente din tot corpul omenesc mulţumită variaţiei în mărime şiadâncime a formelor. Urechea prezintă o cantitate atât de mare deforme diferite încât este aproape imposibil de găsit două persoane careau urechile absolut identice. În plus, forma urechii nu se modifică de lanaştere până la moarte.”

Prof. Dr. A. Niceforo, arată că ,,În scopul descrierii, urecheareprezintă cea mai importantă parte, deoarece acest organ oferă celemai multe şi esenţiale variaţii. Urechea este atât de diferită pentrufiecare persoană, încât o descriere precisă, cu toate aspectelecaracteristice, poate fi suficientă pentru identificare.”

Urechea face parte din semnalmentele anatomice ale omului careprezintă un caracter de imuabilitate şi de diversiate, ceea ce constituiefundamentul ştiinţific al identificării persoanelor după urmele pe care lelasă.

Utilizarea în mod sistematic a urmelor de ureche în procesulidentificării infractorilor şi probarea vinovăţiei acestora, de cătrespecialiştii criminalişti a avut ca rezultat constituirea unei colecţii cuurme de ureche ale unor autori de infracţiuni comise pe razamunicipiului Bucureşti.

Datorită poziţiei pe care o ocupă în ansamblul capului, urechea,mai precis pavilionul acesteia este ferit de acţiunea directă a unorfactori externi. Stabilitatea în timp a formei pavilionului estedeterminată de structura sa cartilaginoasă. Ceea ce se modifică lapavilion este dimensiunea lui. Modificări mai pot interveni şi ca urmarea unor accidente, cum ar fi tăierea sau penetrarea lobului. În cazulcând intervin asemenea situaţii, posibilitatea identificării persoaneidupă urma lăsată de ureche este mult mai mare.

Unicitatea ,,desenului” sau formatului urechii rezultă atât dinforma generală a pavilionului, dimensiunea şi modul său de expunere,cât şi din caracteristicile proprii fiecărui element component (margine,lob, tragus, antetragus, antehelix etc.).

Acestei unicităţi i se mai adaugă încă o proprietate importantă,şi anume fixitatea.


79

2. DESCOPERIREA ŞI RELEVAREA URMELOR DE URECHE

De cele mai multe ori, urmele de ureche au fost descoperite lalocul faptei pe uşile apartamentelor în care infractorii au pătruns prindeschiderea încuietorilor, cu chei potrivite, ori prin forţarea sistemelorde asigurare. În unele cazuri, urmele de ureche au fost găsite chiar peuşile situate pe acelaşi palier, faţă în faţă cu cele forţate.

Locul şi poziţia urmelor indică faptul că acestea au fosr create înprocesul de ascultare cu urechea lipită de uşă, a eventualelor zgomotedin interiorul apartamentului.

Au fost descoperite asemenea urme pe caroseriile unorautomobile, pe geamurile unor vitrine, pe pereţii laterali ai unor cutii deambalaj sau ale unor case de bani (ce au fost mutate din loc sau furatecu totul).

La faţa locului, urmele de urechi pot fi statice sau dinamice,latente sau vizibile.

În majoritatea cazurilor, urmele de ureche au fost descoperite lafaţa locului în stare latentă, necesitând operaţiuni de relevare pentru aputea fi transformate în imagini vizibile.

În practica relevării urmelor de urechi au fost utilizate tehnicilede relevare a amprentelor digitale, în special pudrele de relevare, dincare exemplificăm: argentoratul, ceruza, galben fluorescent. În cazulurmelor rămase pe cutii de carton a fost folosită ninhidrina.

Relevarea constituie, de regulă, o operaţiune simplă, mai dificilădovedindu-se identificarea urmelor după forma lor specifică, careseamănă în multe cazuri cu petele de grăsime sau murdărie rămaseîntâmplător pe suprafeţele purtătoare de urme. Specialistul criminalistce caută astfel de urme trebuie să recunoască formele generale şifragmentare ale urmelor de ureche.

3. CARACTERISTICI GENERALE ŞI INDIVIDUALE

Urmele lăsate de urechi fac parte din categoria urmelor formă,reflectând construcţia exterioară a obiectului creator.

Înaintarea în vârstă a individului este însoţită de unelemodificări lente şi permanente, care se manifestă prin accentuareaunor caracteristici sau apariţia altora noi. Trăsăturile caracteristice aleurechii pot suferi modificări, fie accidentale, fie în urma unor operaţiiestetice, care fac să apară trăsături caracteristice noi.

Identificarea se va realiza cu dificultate dacă în intervalul dintremomentul creării urmei şi cel al prelevării modelului de comparaţie auintervenit modificări esenţiale.

a) Caracteristici generale- formă generală: ovală, rotundă, dreptunghiulară, triunghiulară;- mărime: foarte mică, mică, normală, mare, foarte mare;- poziţie: normală, superioară, inferioară, puţin adâncită,

închisă, adâncă, ieşită în afară;


80

Caracteristicile urechii sunt determinate de părţile constitutiveale pavilionului extern:

1.helixul originar; 8.tragusul;2.helixul anterior; 9.antetragusul;3.helixul superior; 10.lobul;4.helixul posterior; 11.conca;5.antehelixul superior; 12.depresiunea digitală;6.antehelixul median; 13.depresiunea naviculară.7.antehelixul inferior;

Helixul se prezintă sub forma unei ridicături cartilaginoase careînconjoară pavilionul din partea anterioară până în partea posterioară.Altfel spus, helixul începe de deasupra tragusului-chiar din concă- şi secontinuă până la lob. El se compune din patru părţi, respectiv helixuloriginar, helixul anterior, helixul superior şi helixul posterior. Helixuloriginar poate fi lung, mijlociu sau scurt, începând din concă şi până lavârful de sus al urechii. Helixul superior începe de la vârful urechii şi secontinuă până la îndoitura dinapoi a urechii, putând fi scurt, mijlociu,lung. Din punct de vedere al lăţimii, acesta poate fi lat, mijlociu sauîngust. Acelaşi lucru şi în cazul helixului posterior-care trece de laîndoitura dinapoi a urechii până la lob, acesta fiind apreciat ca lung,mijlociu sau scurt, respectiv lat, mijlociu ori îngust.

Antehelixul este proeminenţa care se găseşte în interiorulpavilionului urechii, având o poziţie aproape paralelă cu helixulsuperior şi posterior. El poate prezenta diverse forme: concav, convexsau rectiliniu. De regulă, cu ocazia descrierii se pune accent peparticularităţile acestuia, concretizate în:

-absenţa antehelixului;


81

-atrofierea, hipertrofierea sau aderenţa la helix;-poziţia faţă de helix, respectiv la acelaşi nivel, în acelaşi plan ori

proeminent.Tragusul este un cartilagiu mic-de obicei în formă triunghiulară-

reprezentând o proeminenţă ce se găseşte sub helixul originar şi careacoperă, parţial, orificiul auditiv al urechii. Acesta se descrie dupăvolum, adică mic, mijlociu sau mare.

Antetragusul reprezintă proeminenţa cartilaginoasă aflată întreconca şi lobul urechii. Mai mult sau mai puţin accentuat, antetragusuleste localizat la partea inferioară a antehelixului, părând a fi ocontinuare a acestuia. Acesta este examinat fie sub aspectul înclinaţiei-orizontal sau oblic-, fie din punct de vedere al profilului, respectivconcav, rectiliniu sau convex. Luând drept criteriu volumul,antetragusul poate fi mic, mijlociu, mare sau lipsă.

Lobul este partea cea mai de jos a pavilionului urechii, fiindexaminat din mai multe puncte de vedere:

-sub aspectul formei::oval, rotunjit, ascuţit;-după mărime: mic, mijlociu, mare;-după aderenţă: lipit, semilipit, liber.

Şi în cazul lobului trebuie să se pună accent pe evidenţiereaparticularităţilor acestuia, respectiv: perforat, ascuţit, absent parţialsau absent total.

Conca reprezintă orificiul ce permite sunetului să pătrundă înurechea internă şi poate prezenta următoarele particularităţi:

-împinsă înapoi;-îngustă;-largă;-înaltă;-de-a curmezişul;-foarte mică;-foarte profundă;-atrofiată.Celelalte două părţi ale pavilionului urechii, respectiv

depresiunea-fosa-digitală şi depresiunea-fosa-naviculară se examineazătot sub aspectul formei şi al dimensiunilor.

b)Caracteristicile individualeCaracteristicile individuale ale urechii se referă la forma şi

dimensiunea fiecăreia dintre părţile componente ale pavilionului, dinpunctul de vedere al lungimii, lăţimii şi distanţei dintre ele, precum şiexistenţa unor semne particulare, cum ar fi: negi, lob găurit, lob tăiatetc.

Caracteristici individuale:- margine subţire;- margine groasă;- margine punctată;


82

- margine tăiată;- margine încreţită;- ureche superioară rămată;- ureche plată;- ureche ca o conopidă;- ureche deformată;- ureche căzută;- lob curbat interior;- lob curbat exterior;- ureche fără lob;- lob pătrat;- lob rotund;- lob ascuţit;- lob străpuns;- lob răsucit;- tragus ascuţit;- tragus încrucişat;- tragus bifurcat;- tragus cu păr;- antetragus lipsă;- antetragus ascuţit;- antetragus fuzionat cu helixul;- antetragus cu abundenţă de păr;- degerătură tăiată;- adaus Darwinian;- tubercul Darwinian;- proiecţie Darwiniană;- vene vizibile;- vene-cicatrice;- vene-păr;- vene vagi;- semne de operaţie estetică;- ciupituri de vărsat.

4. ETAPELE EXAMINĂRII

4.1. Examinarea separatăÎn cadrul etapei examinării separate se studiază şi se delimitează

caracteristicile generale şi cele individuale, atât în urma creată deurechi, cât şi în modelele prelevate de la persoanele suspecte.

Prelevarea probelor de comparaţie pentru urmele de ureche serealizează cu ajutorul unor plăci de sticlă cu dimensiuni de 20/30 cm.fixate aproximativ la înălţimea la care a fost descoperită urma.

Persoana de la care se prelevează urma va atinge cu urecheaplaca de sticlă în mod repetat şi cu diferite grade de apăsare, după carespecialistul criminalist va releva urmele create.


83

Operaţiunea se repetă cu ambele urechi până se obţin amprentecomplete sau fragmente similare cu cele de la faţa locului.

Este bine ca modelele de comparaţie să fie realizate despecialistul criminalist care efectuează compararea urmelor şi în finalexpertiza acestora.

4.2. Examinarea comparativăÎn etapa examinării comparative se analizează coincidenţele de

mărime şi plasament ale caracteristicilor reliefate în etapa precedentă,ţinându-se seama de eventualele modificări ce puteau să apară întremomentul creării urmei şi cel al prelevării modelelor de comparaţie.

4.3. DemonstraţiaExistenţa unor puncte caracteristice coincidente în urmă şi în

modelul de comparaţie se demonstrează cu ajutorul confruntării,juxtapunerii sau suprapunerii.Ilustrarea rezultatului suprapunerii poate fi realizată în cadrulraportului de expertiză, cu ajutorul unei folii transparente, conţinândimagini la aceeaşi scară ale urmei şi amprentei urechii care se aşeazăpeste pozitivul fotografic al acestora sau una peste alta.

În unele situaţii se pot face măsurători privind lungimea unorcaracteristici, distanţa dintre ele şi anumite puncte de referinţă,valoarea unghiulară a unor elemente etc.

Atât caracteristicile coincidente, cât şi cele care nu coincid suntindicate cu săgeţi numerotate, făcându-se în acelaşi timp şi descrierealor. Indicarea elementelor caracteristice se face pe fotografia urmei şicea a modelului de comparaţie, în planşa demonstrativă.

4.4. Formularea concluzieiExpertul criminalist poate formula, după caz, una din

următoarele concluzii:- cert pozitivă;- cert negativă;- de probabilitate;- de imposibilitate.

5. POSIBILITĂŢI ŞI LIMITE

Prin examinarea urmelor de urechi se pot efectua expertizeantropometrice şi traseologice.

Răspunsurile ce pot fi date de expert se referă la următoarele:Când se prezintă numai urmele:

-numărul persoanelor care au creat urmele;-sexul, vârsta şi înălţimea aproximativă ale persoanei;-malformaţiile prezentate de ureche;-mecanismul de formare a urmei;-vechimea aproximativă a urmei.


84

Când se prezintă urmele şi modele de comparaţie:-dacă urmele de ureche au fost sau nu create de persoana de lacare s-au prelevat modele de comparaţie.

Master de criminalistică

85

CAPITOLUL VII

IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPĂ URMELE DE BUZE

1. NOŢIUNI GENERALE

Abia în ultimele două decenii buzele au început să prezinte interespentru cercetarea criminalistică, ca mijloc de identificare a persoanelordupă urmele lăsate pe diferite obiecte. Deja este stabilit cu certitudinecă liniile coriale ale buzelor au variate caracteristici individuale, cuapreciabilă durată de existenţă în privinţa formelor şi poziţiilor pe carele au în ansamblul reliefului labial. Aceste linii, prin contactulnemijlocit cu anumite obiecte din lumea înconjurătoare, lasă peobiectele respective urme, după care se poate ajunge chiar laidentificarea reliefului labial.

Urmele pot reproduce atât întregul relief al buzelor, respectiv liniilepapilelor coriale (ridurile verticale şi orizontale), în toate amănunteleacestora, cât şi dimensiunile lor.

Urmele de buze se găsesc relativ rar la locul săvârşirii infracţiuniişi de aceea aportul lor la identificarea autorilor faptelor penale esteprocentual mai redus decât al altor urme.

Aria elementelor pe care urmele de buze le pot furniza examinăriicriminalistice este mai bogată decât a altor urme. Astfel, în afară dedetaliile specifice formei, ele prezintă şi alte elemente, care pot servi laidentificare, ca: natura şi compoziţia machiajului, grupa sanguină(după secreţiile biologice depuse în urmele de buze).

Certitudinea identificării îşi are justificarea în faptul că desenelecoriale sunt absolut unice la o persoană, fiind, prin urmare,individuale.

De asemenea, trebuie să se sublinieze că valoarea de identificarerezidă şi în aceea că desenul lor este relativ stabil, adică se păstrează înaceeaşi formă o perioadă destul de îndelungată.

Pentru a se înţelege mai bine mecanismul de formare a urmelor debuze, în cele ce urmează se face o descriere anatomică a cestora.


86

Descrierea anatomică a buzelor :

1. Buza superioară;2. Buza inferioară;3. Unghiurile buzelor;4. Şanţul nazo-labial;5. Tuberculul buzei superioare;6. Gropiţa mediană.

Peretele anterior al cavităţii bucale este reprezentat de cele douăbuze: superioară şi inferioară.

Buza superioară este delimitată de regiunile învecinate-nazală şigeniană-prin şanţul nazo-labial în partea centrală şi genio-labial înpărţile laterale. Buza inferioară se delimitează de regiunea mentonierăprin şanţul mento-labial.

Punctele în care cele două buze se unesc se numesc unghiurilebuzelor.

Ca aspect exterior, fiecare buză are caractere morfologice distincte:buza superioară prezintă pe linia mediană un şanţ vertical, denumitşanţul subnazal sau ,,filtrul”, care merge de la baza septului cutanatnazal până la marginea liberă a buzei, unde se termină cu oproeminenţă mai mult sau mai puţin pronunţată-tuberculul buzeisuperioare.

Buza inferioară prezintă pe linia mediană o depresiune numităgropiţa mediană.

Buzele prezintă în structura lor următoarele categorii de ţesuturi:-tunica tegumentară, care este formată din pielea exterioară a

buzelor;-tunica musculară, din care sunt constituite buzele în grosimea

lor;


87

-tunica submucoasă, ce cuprinde glandele salivare;-tunica mucoasă, care este ţesutul ce căptuşeşte buzele pe faţa lor

internă.Dintre acestea, cea mai mare importanţă criminalistică o prezintă

tunica mucoasă, care se mai numeşte şi mucoasa labială.

2. CARACTERISTICI GENERALE ŞI INDIVIDUALE

2.1. Caracteristici generale

Caracteristicile generale proprii urmelor de buze se referă laformă, grosime şi lungime.

După formă, urmele lăsate de buze pot fi: urme ale buzelor lungi,corespunzătoare unei guri largi şi urme ale buzelor scurtecorespunzătoare unei guri mici.

În ceea ce priveşte grosimea urmelor lăsate de buze, acestea suntsubţiri, groase şi împerecheate alternativ (buza de sus groasă, iar ceade jos subţire sau invers).

Lungimea urmelor lăsate de buze poate fi mare, mijlocie saumică. Ea se măsoară între extremităţile comisurilor, avânddimensiunile între 32 şi 56 mm. Lungimea creşte odată cu vârstapersoanei. La tinerii în vârstă de 25 de ani, lungimea urmelor de buzeeste de aproximativ 47 mm.

2.2. Caracteristici individualeCaracteristicile individuale pe care le prezintă

urmele lăsate de buze se referă la poziţia, forma, lungimea şi grosimeapapilelor coriale.

Prin poziţia papilei coriale se înţelege locul unde este amplasatăpe suprafaţa buzei. Papilele coriale pot avea forme diferite, fiind:convexă, ca punct, ca fragment, capăt de linie etc. Din punct de vedereal lungimii, papilele coriale sunt mari, medii şi scurte.

Grosimea papilelor coriale este mai mare spre interiorul buzei,descrescând spre exteriorul acesteia.

3. MECANISMUL DE FORMARE ŞI DESCRIEREA URMELOR DEBUZE

Amprentele buzelor se creează datorită depunerii pe suprafeţeleobiectelor cu care vin în contact a secreţiilor de natură biologică ce segăsesc permanent pe tegumentul acestora, precum şi a grăsimilor orisucurilor alimentare aflate pe ţesutul ,,pars intermedia”, reproducândastfel relieful buzelor constituit din papilele coriale.

Fidelitatea desenului papilelor coriale reprodus pe un obiect decontact depinde de fineţea suprafeţei sale, de coeficientul de adeziune,


88

de abundenţa acestei substanţe şi de gradul de apăsare a buzelor înmomentul când ele au fost lipite de obiectul primitor. Cele două obiecte,creator şi primitor, trebuie să aibă anumite proprietăţi şi procesul deformare a urmelor respective să se realizeze astfel încât ele săreproducă detaliile reliefului labial pentru crearea unor urme de buzeutile cercetării criminalistice. Obiectele primitoare trebuie să fie cusuprafeţele netede, fără substanţă străină în zonele de contact. Peobiectele cu suprafeţe rugoase sau îmbâcsite cu substanţe străine, caobiectele de îmbrăcăminte ţesute ori tricotate, unele alimente, de pildă,pâinea, urmele de buze nu sunt utile identificării criminalistice.

Buzele, dacă sunt îmbâcsite cu substanţe străine, cum suntalimentele, grăsimile, lasă pe obiectele cu care vin în contact urme subformă de mânjituri, în care rar se disting doar fragmente din detaliilereliefului labial. Procesul de creare a urmelor de buze, de asemenea,trebuie să se desfăşoare într-un anumit mod. În primul rând, buzele sănu alunece pe obiectul primitor, apoi, contactul cu obiectul primitor săse facă o singură dată într-o anumită zonă, deoarece prin contactrepetat, în aceeaşi zonă, se realizează suprapunere succesivă de urme,primele fiind acoperite, deformate de cele create ulterior, care, deasemenea, sunt fragmentate de urmele precedente.

Urmele de buze pot fi statice şi dinamice, de adâncime şi desuprafaţă, iar acestea din urmă vizibile sau latente. Urme de adâncimeale buzelor, cu detalii individuale, se creează foarte rar, doar pe obiectecu accentuate proprietăţi plastice, ca, de pildă, untul, margarina,marmelada. Când urmele de buze sunt dinamice, nu avem posibilităţide identificare după caracteristicile reliefului labial. Ele, însă, pot fiutile cercetării criminalistice sub alte aspecte.

4. DESCOPERIREA ŞI EVIDENŢIEREA URMELOR DE BUZE

Urmele de buze, în majoritatea situaţiilor, se găsesc în starelatentă. Din această cauză, trebuie cautate cu multă atenţie peobiectele de la locul faptei şi după ce au fost descoperite, să procedezela evidenţierea lor.

În rândul obiectelor apte de a primi şi păstra urmele de buze arputea fi inclusă întreaga gamă de obiecte pe care pot fi create urmelereliefului papilar. Dar, datorită formei şi destinaţiei lor, foarte puţinedin atare obiecte, în activitatea obişnuită a omului, intră în contactnemijlocit cu buzele sale. Deci, în procesul căutării urmelor de buze, seva ţine seama de faptul că dintre obiectele cu suprafeţe netede saulucioase, prin natura lor, numai o parte pot fi purtătoare ale urmelor deacest fel. Astfel, în rândul acestora fac parte diferite obiecte de uzcasnic, ca pahare, ceşti sau altele pentru exercitarea anumitor profesiicum ar fi instrumentele stomatologice ori muştiucurile instrumentelormuzicale de suflat, uneori chiar şi pielea corpului uman.

Urmele de buze vizibile se descoperă cu multă uşurinţă, prinsimpla examinare cu ochiul liber a obiectelor suspecte. Însă, foarte rar


89

se creează urme de buze vizibile, doar în situaţiile când buzele suntmachiate cu rujuri de calitate inferioară. Pentru descoperirea urmelorlatente, se aplică procedeele cunoscute la urmele latente lăsate demâini. Pentru început, obiectele suspecte se examinează sub diferiteunghiuri de incidenţă a luminii naturale sau artificiale. Substanţelestrăine de pe suprafaţa obiectului examinat reflectă lumina sub altunghi decât fondul obiectului respectiv. Dacă nu se obţin rezultateledorite, se poate recurge, în continuare, la folosirea lămpii portative deraze ultraviolete, în condiţii de întuneric. Sub razele ultraviolete,substanţa lăsată de buze, fiind de cele mai multe ori de provenienţăorganică, are o fluorescenţă albăstruie, ca de altfel şi alte substanţe denatură organică. Ca mijloace optice pentru mărit se folosesc lupele dindotarea trusei criminalistice, în condiţii de iluminare corespunzătoare aobiectului purtător de urmă.

Evidenţierea urmelor de buze, descoperite în starea latentă, seface prin unul din procedeele aplicate la evidenţierea urmelor invizibilede mâini. Alegerea procedeului şi a substanţei potrivite se face înfuncţie de natura obiectului primitor, de cantitatea substanţeisedimentate şi de vechimea urmelor.

Trebuie însă cercetat dacă urmele de buze sunt umede sauuscate, înainte de a proceda la evidenţierea lor, fiindcă numai dacăsunt relativ zbicite se evidenţiază cu şanse de succes.

Pentru evidenţierea urmelor de buze, prafurile potrivite sunt celede granulaţie fină şi uşor uleioase, de culoare contrastantă cu fondulobiectului purtător.

Relevare urmelor de buze se efectuează prin următoarele metode:A) PUDRAREA. Constă în pulverizarea, într-un strat extrem de fin,

a pudrei relevante pe suprafaţa presupusă că păstrează urma de buzăsau aşternerea ei cu o pensulă fină, după ce, în prealabil, a fostintrodusă de câteva ori în recipientul cu praf relevant. Pensula astfelpregătită este plimbată pe deasupra urmei, atingîndu-se uşor suprafaţaei pentru a se lipi pulberea. Surplusul de praf relevant care a aderat peurmă, fie la pensulare, fie la pulverizare, este apoi îndepărtat prinştergerea foarte uşoară a suprafeţei obiectului cu pensuladactiloscopică până ce urma a devenit clară, bună de exploatat, în eaobservându-se detaliile caracteristice ale buzelor.

Pulberea relevantă se alege în funcţie de culoarea fondului pe carese găseşte urma, culoarea acesteia trebuind să fie în contrast cufondul.

Pulberile folosite pot fi atât cele cunoscute în dactiloscopie (pulbereade aluminiu, oxidul de cupru, acidul betaxinaftoic în amestec cupigmentul galben fluorescent, negrul de fum, carbonatul bazic deplumb, grafitul etc.) cât şi altele, mai ales pudrele întrebuinţate încosmetică.

Obiectele umede sau reci se prind astfel cu mâna încât să nu seşteargă sau să se altereze urmele existente şi se aşază în locuri aerisite


90

şi uscate, unde sunt lăsate să se usuce relativ lent, după care urmelese prelucrează în cele mai bune condiţii.

B) AFUMAREA. Se efectuează după aceleaşi procedee ca celefolosite la urmele de mâini. Se aplică mai ales la relevarea urmeloraflate pe obiecte din metal cromat sau nichelat.

Procedeul care a dat cele mai bune rezultate în relevarea urmelor debuze constă în ,,afumarea” cu granule de camfor (circa 3-4 grame), careard cu un fum negru şi gros. Obiectul examinat va fi plimbat încet prinjetul gros de fum, în aşa fel încât pe suprafaţa tratată să se aşeze unstrat dens de funingine. Datorită proprietăţilor sale adezive, funingineava lăsa un strat fin de negru de fum peste urmele liniilor papilelorcoriale. Excesul de funingine se înlătură prin pensulare, iar pe fonduldeschis al suportului va apărea desenul negru al urmei relevate.

5. FIXAREA ŞI RIDICAREA URMELOR DE BUZE

Atât la fixare, cât şi la ridicarea urmelor de buze deja evidenţiatese aplică procedeele folosite la urmele de mâini, adică descrierea lor înprocesul-verbal de cercetare la faţa locului, fotografierea şi unde estecazul, luarea de mulaje, folosindu-se pelicule adeziv pentru ridicare.

6. INTERPRETAREA URMELOR

Interpretarea la faţa locului a urmelor de buze poate furnizaunele date referitoare la sexul, vârsta, tipul antropologic, înălţimeapersoanei, precum şi la activităţile desfăşurate de ea în câmpulinfracţiunii.

Sexul persoanei poate fi diferenţiat după forma şi conturulurmelor de buze. La femei, în general, relieful papilelor coriale este maifin decât la bărbaţi, iar în urmă apar de cele mai multe ori resturi deproduse cosmetice.

Cu privire la vârstă, se iau în considerare dimensiunile buzelordupă reproducerea lor în urme, aspectul desenului papilar şi înălţimeala care au fost lăsate. Astfel, la copii, în raport cu adolescenţii, buzelesunt mai subţiri şi de dimensiuni mai mici, rămânând de regulă la oînălţime de sub 1,60 m. La persoanele în vârstă ridurile orizontale şiverticale sunt mai pronunţate, urmele prezentând un aspect brăzdat.

De asemenea, după grosimea, forma şi alte caracteristici alebuzelor, antropologul poate stabili tipul antropologic al persoanei carele-a creat.

Pe baza aderenţelor rămase în urmele de buze se pot deduceactivităţile desfăşurate de cel care le-a creat. Aşa, de exemplu, dacă înurmele de buze se găsesc resturi de alimente din categoria celorexistente la faţa locului, se va putea deduce că anterior, concomitentsau ulterior săvârşirii infracţiunii făptuitorul a consumat din acestea.


91

După aspectul proaspăt sau vechi al obiectelor purtătoare deurme (fructe, ciocolată, unt, caşcaval etc.) sau după calitateaevidenţierii prin folosirea diverselor procedee se poate aprecia cuaproximaţie vechimea acestor urme.

Dacă în urmele de buze descoperite la faţa locului se găsescparticule de sânge, resturi de medicamente, puroi etc. se pot face uneleaprecieri orientative cu privire la bolile posibile ale persoanei care le-acreat.

Obţinerea modelelor pentru comparaţieAmprentele de buze se iau pe sticle plane curate şi

sterilizate. În acelaşi timp, se obţin amprente ale buzelor şi pe suporturisimilare celor pe care a fost creată urma. Când urmele sunt lăsate curuj, se obţin modele pentru comparaţie pe coli albe de hârtie atât cubuzele curate, cât şi cu ele machiate cu astfel de produse. Cândmodelul pentru comparaţie îl constituie produsul biologic, se recolteazăsalivă pe hârtie filtru sau pe sugativă curată. În vederea obţineriiamprentelor pentru buze necesare comparărilor, se solicită persoanelorîn cauză să-şi apese buzele de câteva ori pe suprafaţa de contact, subunghiuri diferite de deschidere a gurii şi cu o intensitate variată deapăsare. Aceşti factori au influenţă destul de mare cu ocazia creăriiurmelor la faţa locului şi de aceea modelele luate în condiţii diverseuşurează activitatea de comparare.


Identificarea persoanei după desenele coriale ale buzelor are labază următoarele:

-unicitatea (individualitatea) categorică a desenelor coriale;-stabilitatea în timp a caracteristicilor individuale ale desenelor

coriale.Întrebări orientative care se pot pune expertului

7.1. Când se prezintă doar urma de buze sau obiectul în litigiu:-dacă urma prezentată este de natură umană;-dacă pe obiectul prezentat se găsesc urme de buze;-dacă urmele de buze au fost create de una sau mai multe persoane;-dacă urma de buze prezintă suficiente elemente pentruidentificare;-care sunt sexul, vârsta aproximativă a persoanei şi tipulantropologic al acesteia;-care dintre buze (superioară sau inferioară) a creat urma;-ce malformaţii patologice sau congenitale prezintă persoana care acreat urmele de buze;-ce particule adiacente se găsesc în urmele de buze;-are este mecanismul de formare, vechimea urmei etc.


92

7.2. Când se prezintă urma de buze şi modelul pentru comparaţie:- dacă urma de buze descoperită la faţa locului şi modelul pentru

comparaţie au fost create de aceeaşi persoană;- dacă produsul cosmetic existent în urmă are compoziţia chimică

şi nuanţa cromatică identice cu cele imprimate în modelulpentru comparaţie;

- care este grupa sanguină a persoanei ce a creat urma de buze şidacă aceasta coincide cu cea din modelul de comparaţie;

- regiunea buzei care a creat urma.

CAPITOLUL VIII

IDENTIFICAREA PERSOANEI PRIN TEHNOLOGIAGENOTIPĂRII JUDICIARE

1. FUNDAMENTUL ŞTIINŢIFIC AL METODEI DE ANALIZĂGENETICĂ JUDICIARĂ

Prin urme biologice, intr-o accepţiune globală, se pot definitotalitatea urmelor alcătuite din organisme biologice (microorganisme,plante, animale) sau componente ale acestora (organe, ţesuturi).

Într-o accepţiune restrânsă urmele biologice de natură umanăpot fi sânge, secreţii, diverse tipuri de ţesuturi, fire de păr sau celule.

Abordarea ar fi limitată excluzând situaţiile în care urmele de solce conţin microorganisme cu areal foarte restrâns (soluri sărăturoasesau acvatic), larvele insectelor, fragmentele vegetale, polenul, firele depăr animal, pot constitui dovezi care pot proba prezenţa suspecţilor lalocul infracţiunii, sau participarea acestora la acte de braconaj, sauuneori timpul scurs de la deces.

Informaţia genetică a fiecărui individ este stocată in genom.Acesta este definit ca un set complet de cromozomi moştenit ca ounitate de la ambii părinţi. În structura cromozomului sunt prezentegenele care controlează caracteristicile ereditare ale organismului.Poziţia ocupată de o genă în cromozom poartă denumirea de locus.Genele sunt molecule complexe constituite din acizi nucleici – ADN sauARN în cazul unor viruşi. Genomul uman este constituit din 22 deperechi de cromozomi autosomali şi doi care determină sexul, astfelnucleul unei celule normale conţine 46 de cromozomi diferiţi sau 23perechi, una care provine de la mamă şi una care provine de la tată.

Materialul genetic, ADN-ul din cromozomi este compus dinsecvenţe codante denumite exoni (porţiuni care codifică sintezaproteinelor) şi porţiuni noncodante cunoscute sub numele de introni.Regiunile codante sunt cunoscute ca gene şi conţin informaţia necesară


93

pentru ca o celulă să fabrice proteinele. În genomul uman existăaproximativ 50000 – 100000 de gene.

Variabilitatea genetică a indivizilor este dată de genele saumarkerii regăsiţi la nivelul regiunilor noncodante ale genomului uman.

O fracţiune mică din ADN-ul total (cca. un milion de nucleotide –unităţi de bază ale acizilor dezoxiribonucleici) diferă de la individ laindivid, ceea ce face ca fiecare individ să fie unic. Aceste regiunivariabile permit folosirea informaţiei ADN pentru identificarea umană.

Au fost dezvoltate metode de localizare şi caracterizare avariabilităţii genetice din aceste regiuni ale genomului uman.

Altfel spus, intronii sunt formaţi din blocuri repetitive de cca. 3-7nucleotide care se repetă de un număr de ori, specific fiecărui individ.

În determinarea genotipului (profilului genetic) se folosesc maimulţi markeri sau loci. Fiecare locus are un conţinut de alele, carepoate fi definit ca unităţi repetitive. Cu cât sunt determinaţi mai mulţimarkeri cu atât mai mare este probabilitatea ca doi indivizi geneticdiferiţi să posede genotipuri diferite. Invers, fiecare locus determinatsuplimentar face să crească gradul de discriminare atunci când seafirmă că două probe având aceleaşi profile ADN provin de la acelaşiindivid.

Pe lângă bazele geneticii moleculare, în determinarea şiexprimarea profilului genetic al unei persoane sunt utilizate şi anumitecalcule biostatistice. Dacă fiecare locus este moştenit independent deceilalţi loci atunci pentru a calcula frecvenţa unui anumit profil ADN seînmulţesc frecvenţele tuturor genotipurilor care intră în profilulrespectiv. Acest calcul este cunoscut sub numele de regula produsului.

Variabilitatea genetică a secvenţei ADN de pe tot globul estestocată într-o bază de date computerizată, GenBank. GenBank esterealizată de National Center for Biotechnology Information (NCBI),departament al National Library of Medicine din cadrul US Institutes ofHealth. NCBI a fost înfiinţat în anul 1988 ca instituţie naţională pentruinformare în domeniul biologiei moleculare în scopul îmbunătăţiriiînţelegerii proceselor moleculare legate de starea de sănătate şi boli.Până în august 1999 GenBank a acumulat 4,6 milioane de înregistrărisecvenţe ADN, cuprinzând peste 3,4 bilioane de nucleotide. Peste55.000 de specii sunt prezente în GenBank.

Din fiecare urmă biologică umană identificată ca fiind de interesîn rezolvarea sau aducerea unor informaţii pentru rezolvarea unui caz,se extrage ADN-ul care este apoi purificat şi amplificat. Metoda utilizatăpentru amplificare este „Short Tanden Repet” (Fragmente MiciRepetitive) cuplată cu Poly Chain Reaction (Reacţia de Amplificare înLanţ) -care este un proces enzimatic prin care o anumită zonă a ADNeste replicată de mai multe ori cu formarea unui număr mare de copiiale unei anumite secvenţe ADN.

După 30 de cicluri se generează cca. un bilion (109) de copii alezonei ţintă din matriţa ADN. Utillizând reactivi specifici fluorescenţi,produşii astfel amplificaţi sunt analizaţi prin electroforeză capilară.


94

Rezultatele obţinute sunt sub forma unor picuri grupate într-oelelectroferogramă, care ocupă anumite poziţii din cadrul unei scări ceconţin toate alelele studiate. Fiecare astfel de pic poartă un anumitnumăr, obţinându-se în final o combinaţie de cifre.

2. SISTEMUL DE ANALIZĂ GENETICĂ CU BAZĂ DE DATEDINDOTAREA INSTITUTULUI DE CRIMINALISTICĂ

Din anul 2003, funcţionează în cadrul Institutului deCriminalistică Sistemul de Analiză Genetică structurat în treilaboratoare: Laboratorul de analiză a urmelor ridicate de la faţa locului; Laboratorul de analiză a probelor recoltate de la persoanele care au

comis infracţiuni cu violenţă (pentru constituirea bazei de date) saude la persoanele suspecte în cauză. Poliţia este prima instituţie dinţară care şi-a propus să constituie o bază de date genetice, fără decare nu poate fi concepută interpretarea în domeniul judiciar arezultatelor de tipare a ADN;

Laboratorul de prelucrare informatizată a rezultatelor din primeledouă laboratoare şi formare a bazei de date cu profilele ADN alepersoanelor care au comis infracţiuni cu violenţă şi a celor extrasedin urmele biologice ridicate de la faţa locului în cauzele cu autorineidentificaţi.

Proiectul de realizare a Sistemului de analiză genetică judiciară aavut ca priorităţi asigurarea integrală a condiţiilor tehnice pentrurespectarea tuturor recomandărilor şi normelor de calitate, privindamenajarea laboratoarelor, protocoalele de lucru, pregătireapersonalului şi practica de laborator (Good Laboratory Practice),conform standardelor cerute pentru biologia judiciară de organismeleinternaţionale (Technical Working Group on DNA Analysis Methods[TWGDAM], European DNA Profiling Group [EDNAP], International Societyfor Forensic Genetics [ISFG] ) fiind dotat încă din start cu logisticanecesară (reactivi, consumabile, piese de schimb) pentru funcţionarealaboratoarelor timp de trei ani

În cadrul Sistemului de analiză genetică judiciară, fluxul delucru a probelor ridicate de la faţa locului este complet separat defluxul de procesare a probelor de referinţă. Se respectă astfel una dintrecerinţele importante pentru prevenirea intercontaminării probelor,pericol care există atunci când fluxurile de analiză se intersectează.


95

PROBE OBŢINUTE DIN SCENA INFRACŢIUNIIPROBE DE COMPARAŢIE DE LA PERSOANE SUSPECTE SAU PENTRU BAZA

DE DATE

Formularea concluziilor expertizei,cu precizarea probabilităţii de

repetare în populaţia de origine aprofilului genetic identificat

Dacă există identitate de profil genetic, se evalueazărezultatul prin raportare la frecvenţa alelelor în

populaţia din care face parte persoana identificată

SCHEMA FLUXULUI DE ANALIZĂ

ExtracţieADN

ExtracţieADN

CuantificareADN

CuantificareADN

AmplificarePCR

AmplificarePCRExaminare preliminară

a urmelorExaminare preliminară

a urmelor

Compararea profilului ADN alprobei cu profilele din baza de

date sau cu cele ale persoanelordin cercul de suspecţi

Separarea şi DetecţiaProduşilor de

amplificare PCR

Separarea şi DetecţiaProduşilor de

amplificare PCRStabilirea Profilului

GeneticStabilirea Profilului

Genetic

Recepţia probelor

Toate probele care sosesc pentru analize genetice (prin poştă sauaduse personal) sunt recepţionate asigurându-le condiţiile optime dedepozitare şi înregistrate cu un cod unic de bare, care este ulteriorfolosit pe toată durata analizelor de laborator.

Toate datele relevante pentru fiecare probă sunt stocate într-unsistem computerizat.

Probele de referinţă – sânge, salivă, fire de păr – care sunt remisealături de cele ridicate de la faţa locului, se manipulează astfel încât săse evite orice contaminare.

Această operaţie se execută într-o cameră special destinată înacest scop, izolată de restul laboratoarelor.


96

Recepţie probe

Identificarea urmelor

Această activitate presupune efectuarea următoarelor operaţiuni:- examinarea materialelor în vederea descoperirii

urmelor sau microurmelor biologice;- fotografierea şi descrierea acestora în cuprinsul

raportului de expertiză;- determinarea naturii urmelor sau microurmelor

biologice identificate şi stabilirea speciei.Aceste etape se efectuează într-o cameră special destinată

acestui scop.

Examinarea probelor


97

Extracţia va fi adaptată la tipurile de probe analizate:- izolarea ADN – ului din urmele biologice ridicate de la scena

crimei - extracţia organică cloroform / alcool izoamilic / fenol şiextracţie utilizând răşină chelex schimbătoare de ioni;

- izolarea ADN – ului din secreţia vaginală - extracţia organicădiferenţială cu ajutorul proteinazei K şi DTT (ditiotreitol).Aceste etape se realizează în laboratorul de analiză a probelorde la locul faptei.

Extracţia ADN din probele de la faţa locului

- izolarea ADN – ului din probe de sânge şi probe bucale dereferinţă - extracţia cu răşină chelex;

Se efectuează complet separat de cele de la locul faptei – Foto 4.

Extracţia ADN din probele de referinţă


98

Cuantificarea ADN, esenţială pentru obţinerea unor rezultatefinale valide, va urmări iniţial determinarea ADN – ului total, iarulterior se va determina ADN – ul uman din probele analizate:

Cuantificarea ADN – ului total, fluorimetric, cu instrumentulDyNA Quant 200 (Amersham/Pharmacia) utilizând colorantul Hoechst33258 (bisbenzimidă), cu excit = 365 nm şi emisie = 458.

DyNA Quant 200 (Amersham/Pharmacia)

Cuantificarea ADN – ului uman se realizează prin etapele: amplificarea locusului FGA cu Termocycler PE

9700; electroforeza în gel de poliacrilamidă; colorare prin silver staining.

Termocycler PE 9700


99

Electroforeza plană în gel de poliacrilamidă

Amplificarea secvenţelor repetitive scurte (STR – Short TandemRepeats), se va face numai în sisteme multiplex, cu primeri marcaţifluorescent, sistemele folosite permiţând o discriminare la nivel înalt aprobelor, cu excluderea oricăror erori în stabilirea condiţiilor deidentificare a unei probe.

Prepararea probelor pentru amplificare se realizează separatpentru probele de la faţa locului şi cele de referinţă.

Prepararea extractelor de ADNdin urmele de la faţa locului pentru amplificare


100

Prepararea extractelor de ADNdin probele de referinţă pentru amplificare

Sunt folosite două sisteme multiplex:AmplFISTR Identifiler Kit – 16 loci: CSF1PO, D3S1358,

D5S818, D7S820, D8S1179, D13S317, D16S539, D18S51, D21S11,vWA, FGA, TH01, TPOX, D2S1338 and D19S433 şi Amelogenin (patrumarkeri fluorescenţi)

AmplFISTR SGM plus – 11 loci: D3S1358,D8S1179, D16S539,D21S11, vWA, D18S551, FGA, TH01, D2S1338 D19S433 şiAmelogenin.

Reacţiile de amplificare se efectuează în instrumentele ABI 9700Thermocycler.


101

ABI 9700 Thermocycler

Analiza produşilor PCR şi obţinerea profilelor genetice aleprobelor biologice se realizează automat, pe aparate moderne, de mareproductivitate - instrumente livrate de firma Applied Biosystems - ABIPrism 310 şi ABI 3100.

ABI Prism 310

Interiorul instrumentului ABI Prism 310


102

ABI 3100

Interiorul instrumentului ABI 3100

Prelucrarea rezultatelor se execută cu soft-uri de analizăspecifice şi în două camere destinate în acest scop.


103

Una din cele două camere unde se efectuează prelucrarea rezultatelor

Datele obţinute sunt înmagazinate într-o bază de date cu ocapacitate de peste milion de profile genetice utilizând un soft specialpentru aceste tipuri de aplicaţii.

Serverele de stocare a profilelor genetice - baza de date


104

Modul de comparare şi identificare a profilelor genetice în bazade date a Sistemului se efectuează după schema de mai jos:


Cea mai importantă caracteristică a acestei metode esteobţinerea unor profile genetice corespunzătoare urmelor biologice dincare a fost extras ADN-ul. În cazul a două profile genetice identicerecoltate din două urme biologice diferite, se poate afirma că au fostcreate de aceeaşi persoană cu foarte mare probabilitate (aproapecertitudine).

Dintre avantajele metodei pot fi notate:- poate analiza ADN parţial degradat;- pot fi folosite cantităţi foarte mici de matriţă ADN

provenind chiar şi dintr-o singură celulă - o cantitateminimă de ADN de 0,2ng;

- ADN-ul degradat până la fragmente de câteva sute deperechi de baze poate servi drept matriţă pentruamplificare;

- permite discriminarea amestecurilor de urme biologicece provin de la persoane diferite;

- pot fi parţial automatizate.Puterea de discriminare a indivizilor în cazul unor amestecuri de

mai multe persoane este invers proporţional cu creşterea numărului deprofile aflate în amestec.


105

Probele biologice care au fost supuse timp îndelungat acţiuniiapei, luminii solare, au fost degradate bacterian, sau cele in careprobele biologice sunt în amestec cu inhibitori (coloranţi, sol, materiigrase etc.) pot limita analizele genetice, întrucât acţiunea acestor factoripot inhiba procesul de multiplicare a fragmentelor de A.D.N. ţintă.

Dacă probele biologice ce urmează a fi analizate nu suntrecoltate conform unei strategii caracteristice se pot obţine rezultateneinterpretabile.


106

CAPITOLUL IX

IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPĂ SEMNĂTURAELECTRONICĂ

O semnatură electronica are aceleaşi funcţionalităţi şiaplicabilităţi ca şi semnatura olografă şi chiar mai mult decat atât,modul ei de utilizare recomandând-o din punctul de vedere alsecuritaţii şi integrităţtii. Semnatura electronică este o forma digitalăa asemnăturii olografe, in sensul că este reflexia in spaţiul virtual alacesteia. In plus, dacă în cazul semnaturii olografe există suspiciuni inceea ce priveşte recunoaşterea identităţii semnatarului, acestesuspiciuni sunt practic eliminate in cazul semnaturii electronice,facând astfel ca non-repudierea să fie asigurată in proporţie de 100%.

Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică,care sunt ataşate sau logic ataşate cu alte date de acelaşi gen careservesc ca metodă de identificare.

Semnătura electronică este un instrument deosebit de util şiputernic, totodată, care oferă următoarele facilităţi: permite semnatarilor unui document să oficializeze acest act

chiar dacă se află la mare distanţă geografică faţă de locul undetrebuie semnat documentul;

pe de altă parte, un document semnat electronic se supuneclauzei juridice de non-repudiere, adică semnatarul nu poatesusţine că nu a semnat acel document;

prin faptul că orice modificare, oricât de mică a documentuluisemnat digital duce automat la anularea semnăturii,destinatarul are convingerea că documentul a ajuns în starenealterată:

orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimantă,putând conţine informaţia că documentul original este celelectronic şi că acesta poartă semnătura semnatarului.Practic, orice domeniu de activitate are nevoie de facilitatea

transmisiei electronice a informaţiilor, indiferent de natura acestora.Posibilitatea transmiterii de documente semnate electronic este

primul pas spre noua lume tehnologică, bazată pe viteza de reacţie acelor implicaţi în schimbul de informaţii făcând abstracţie de distanţageografică.

Prin Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 (publicată în MonitorulOficial nr.429 din 31 iulie 2001) s-a stabilit regimul juridic alsemnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şicondiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice.

În textul de lege sunt prezentate următoarele definiţii :


107

Date în formă electronică sunt reprezentări ale informaţiei într-o formă convenţională adecvată creării , prelucrării , trimiterii , primiriisau stocării acesteia prin mijloace electronice.

Înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date înformă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi careredau litere , cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă ,destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau alaltui procedeu similar.

Semnatar reprezintă o persoană care deţine un dispozitiv decreare a semnăturii electronice şi care acţionează fie în nume propiu ,fie ca reprezentant al unui terţ.

Datele de creare a semnăturii electronice reprezintă orice dateîn formă electronică cu creator de unicitate , cum ar fi coduri sau cheicriptografice private , care sunt folosite de semnatar pentru creareaunei semnături electronice.

Dispozitiv de creare a semnăturii electronice reprezintăsoftware şi sau hardware configurate , utilizat pentru a implementadatele de creare a semnăturii electronice.

Dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronicereprezintă acel dispozitiv de creare a semnăturii electronice careîndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:-datele de creare a semnăturii , utilizate pentru generarea acesteia , săpoată apărea numai o singură dată şi confidenţialitatea acestora săpoată fi asigurată;-datele de creare a semnăturii , utilizate pentru generarea acesteia , sănu poată fi deduse;-semnătura să fie protejată împotriva folosirii prin mijloace tehnicedisponibile la momentul generării acesteia;-datele de creare a semnăturii să poată fi protejate în mod efectiv decătre semnatar împotriva utilizării acestora de către persoaneneautorizate;-să nu modifice datele în formă electronică , care trebuie să fie semnate,şi nici să nu împiedice ca acestea să fie prezentate semnatarului înaintede finalizarea procesului de semnare.

Date de verificare a semnăturii electronice reprezintă date înformă electronică, cum ar fi coduri sau chei criptografice publice , caresunt utilizate în scopul verificării unei semnături electronice.

Dispozitiv de verificare a semnăturii electronice reprezintăsoftware şi sau hardware configurate , utilizat pentru a implementadatele de verificare a semnăturii electronice.

Certificat reprezintă o colecţie de date în formă electronică ceatestă legătura dintre datele de verificare a semnăturii electronice şi opersoană , configurând identitatea acelei persoane.

Certificat calificat reprezintă un certificat care satisfacecondiţiile prevăzute la art.18 din Legea nr.455/2001 şi care esteeliberat de un furnizor de servicii de certificare ce satisface condiţiileprevăzute la art.20 din acelaşi act normativ.


108

Furnizor de servicii de certificare calificată este acel furnizorde servicii de certificare care eliberează certificate calificate.

Produs asociat semnăturii electronice reprezintă software sauhardware, destinat a fi utilizat de un furnizor de servicii de certificarepentru prestarea serviciilor legate de semnătura electronică saudestinat a fi utilizat pentru crearea ori verificarea semnăturiielectronice.

Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat saui s-a asociat logic o semnătură electronică, bazată pe un certificatcalificat sau nerevocat la momentul respectiv şi generală cu ajutorulunui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, esteasimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisuri subsemnătură privată.

Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat saui s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către celcăruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-ausubscris şi între cei care le reprezintă drepturile.

În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca ocondiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris înformă electronică îndeplineşte această cerinţă dacă i s-a încorporat,ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazatăpe un certificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat decreare a semnăturii.

În cazul în care una dintre părţi nu recunoaşte înscrisul sausemnătura instanţa nu dispune întotdeauna ca verificarea să se facăprin expertiza tehnică de specialitate.

În acest scop, expertul sau specialistul este dator să solicitecertificate calificate, precum şi orice alte documente necesare, potrivitlegii, precum identificarea autorului înscrisului, a semnatarului ori atitularului de certificat.

Partea care invocă înaintea instanţei o semnătură electronicăextinsă trebuie să probeze că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzutede Legea nr.455/2001.

Furnizarea serviciilor de certificareServiciile E-Sign Romănia includ certificarea utilizatorului şi a

server-ului, emiterea de certificate de domeniu şi de certificate digitalecalificate. Se asigură astfel securitatea tranzacţiilor prin Internet şiExtranet, fiind posibilă realizarea oricărui tip de tranzacţie comercială,economică sau legală.

De asemenea, este posibilă întreţinerea electronică a relaţiilor cuAdministraţia Publică, parteneri, bănci, companii de asigurare şi altele,care pot avea acum încrederea în relaţiile cu tehnologia web, ştiind căare recunoaştere legală.

Soluţia E-Sing România de PKI(Infrastructura Cheii Publice)include o varietate de servicii cum ar fi administrarea perechii de cheicriptografice, stampila de timp, roaming şi O.C.S.P (Protocolul Inline deStatut al Certificatului).


109

Motivul principal pentru implementarea PKI într-o companieeste securizarea e-Business, în ideea de a asigura transmitereasecurizată a datelor către parteneri, oferirea serviciilor publice deîncredere, flexibilitatea şi posibilitatea de a efectua tranzacţii legale.Statutul legal facilitează companiilor implicarea în multiple tranzacţiionline.

S-a evidenţiat astfel importanţa folosirii PKI plecând de lasecurizare la tranzacţii online şi ajungând la beneficiile calitative şicantitative ale acestui proces. Oferind organizaţiilor şi cetăţenilorservicii publice online, se cere o securitate sporită şi existenţasemnăturii digitale.

Bazate pe PKI, Certificatele Digitale constituie tehnologiapreferată, spre deosebire de username şi parolă pentru a securizatranzacţiile de orice fel, şi aceasta datorită faptului că metodausername şi parolă nu poate asigura implementarea conceptului cerutde lege şi anume non-repudierea(adică imposibilitatea de a nega faptulcă un document ce conţine o semnătură electronică a fost într-adevărsemnat de deţinătorul certificatului în cauză)

Certificatele Digitale se bazează pe Criptarea cheii Pzblice, avândun statut unic ce oferă credibilitate online, autentifică identitatea,asigură integritatea datelor şi deci confidenţialitatea, non-repudierea încomparaţie cu folosirea usename-ului şi parolei.

Pentru folosirea Certificatelor Digitale este nevoie de existenţaunui smart-card sau a unui token pentru stocarea cheii private şi acertificatului, acestea oferind securitate, flexibilitate, uşurinţă înfolosirea mai mare decât în cazul altor soluţii existente deja.

Sectorul financiar, educaţional, sanitar, cât şi celguvernamental, pot adopta soluţia PKI folosind dispozitivul smart-cardsau token, asigurând securitate, portabilitate şi credibilitate, înlăturândriscurile şi reducând costurile pentru o mai mare realizare abeneficiilor.

In ceea ce priveşte companiile şi deci persoanele fizice, acolounde activitatea se realizează online, avantajul îl constituie semnareaonline a documentelor, ele având putere în justiţie.

Cu toate că nu este deci imperativ cerut de lege, mareamajoritate a actelor juridice se încheie prin întocmirea unor înscrisuripreconstituite, având forma înscrisului sub semnătură privată. Conformregulilor dreptului comun şi unanimităţii doctrinei juridice româneşti,înscrisul sub forma privată nu cere o formă specială, în schimb estenecesar ca semnătura celui care se obligă să fie olografă, manuscrisă,neputând fi dactilografiată sau litografiată ori înlocuită cu o parafă,sigiliu, etc. Semnătura manuscrisă conferă deci înscrisului care oconţinevaloarea unui înscris sub semnătură privată, având forţa probantă aunui act autentic între cei care l-au semnat.

Doctrina juridică românească a cristalizat anumite cerinţe pecare o semnătură ar trebui să le îndeplinească pentru ca actul ce o


110

conţine să aibă efectele unui act autentic nu doar între părţilecontractante:- să aparţină chiar autorului înscrisului (unicitate);- să nu fie falsificabilă, adică să dovedească faptul că înscrisul provinechiar de la autorul său (identitate);- să nu fie reutilizabilă, adică să nu poată fi mutată cu rea-credinţă peun alt înscris (securitate);- să fie nealterabilă, adică o dată aplicată, să nu permită modificareaînscrisului (integritate);- să fie nerepudiabilă, adică autorul să nu poată contesta semnătura deel aplicată înscrisului.Aşa cum este evident, semnătura manuscrisă nu respectă întru totulaceste deziderate. Semnătura electronică înlătură toate acesteinconveniente, fiind caracterizată printr-un grad de securitate fărădiscuţie superior semnăturii manuscrise.

O semnătură electronică extinsă trebuie să îndeplineascăcumulativ următoarele condiţii: este legată în mod unic de semnatar; asigură identificarea semnatarului; este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; este legată de documentul în formă electronică în aşa fel încât

orice modificare a documentului, ulterioară semnării, să ducăautomat la invalidarea semnăturii.Iata, in figura de mai jos, cele cinci atribute care stau la bazasemnaturii electronice:

Confidentialitate

Autentificare

Integritate

Autorizare

Non-Repudiere

UtilizatorSemnaturaelectronica


111

Practic o semnătură electronică reprezintă o înşiruire de biţi ceidentifică in mod unic un semnatar, pe baza certificatului digital alacestuia. Modul de realizare a acestei semnături are la baza algoritmimatematici si toate caracteristicile pe care le vom asocia in continuaresemnăturii electronice sunt lucruri demonstrate matematic. Iată cumse realizează semnătura electronică: unui document electronic (privit cao înşiruire de biţi, deci practic reprezentarea unui număr foarte mare) ise aplică o funcţie-hash (matematic numită şi funcţie de dispersie) caregenerează o aşa numită valoare hash. Valoarea hash are proprietateaca din ea nu se poate reproduce documentul original, iar modificăriminore ale documentului original rezultă in valori mult diferite alevalorii hash.

Valoarea hash este apoi criptată folosind cheia privată aposesorului de certificat digital. Această valoare rezultată constituiesemnătura electronică.

In explicarea modului in care se realizează semnăturaelectronică am folosit termenul de certificat digital.

Certificatul digital este un ansamblu format dintr-o pereche dechei binare, publică şi privată şi certificatul propriu-zis, certificat ceeste emis de o autoritate de certificare care identifică în mod unicpersoana caruia i-a fost atribuit. Perechea de chei este generată prinalgoritmul RS şi îi sunt specifice urmatoarele proprietăţi: cheia publică


112

nu poate fi dedusă din cheia privată (sau invers) si ceea ce se cripteazăcu cheia publica se decriptează cu cheia privată (si invers).

Cheile au o lungime de minim 1024 (ceea ce le face practicimposibil de dedus – ar fi necesari, la nivelul tehnicii actuale, circa 100de ani pentru spargerea unei astfel de chei, daca s-ar “aduna” toatăputerea de calcul de pe suprafață planetei). Cheia privată este păstratămereu la loc sigur de deţinătorul acesteia, în timp ce cheia publicăpoate fi chiar publicată.

Certificatul digital propriu-zis este constituit dintr-o suită deatribute şi informaţii referitoare la persoana pe care o identifică şi dincheia publică generată prin algoritmul RSA. Figura următoareexemplifică modul de eliberare al unui certificat digital.

Oricine poate fi posesorul unui certificat digital. Pentru ca acestcertificat digital să întrunească însă toate atributele semnăturiielectronice, este necesar sa fie un certificat digital calificat.

1. Certificatele calificate

Certificatul calificat, sau certificatul de semnatură electronicăcalificata este acel certificat emis in conformitate cu reglementariledirectivei UE/99/93 si legii 455/2001 privind semnătura electronică.

Principala diferenţă între un certificat simplu şi un certificatcalificat este aceea că unui certificat calificat nu i se poate exporta innici un fel cheia privată asociată. In plus, Autoritatea de Certificare este

Generareaperechii de

chei Cheia Publică

Cheile publice suntdistribuite sub formă

de certificate,semnate de oAutoritate de

Certificare (AC)Certificate

Cheie publicăAlte

detaliiSemnătura

AC-uluiCheie Privată

DirectorPublic

Autoritatede

Certificare

Procesul deAutentificare


113

aceea care îşi asumă răspunderea pentru corespondenţa dintrecertificatul digital si persoana căreia ii aparţine.

Din acest punct de vedere, legea 455/2001 prevede cacertificatele pentru semnătura electronică emise in România să aibăcheia privată generată si stocată pe un dispozitiv securizat (D.S.C.S.),care să corespundă normelor de securitate FIPS 140-1 Level 2 sauITSEC E4. Acest dispozitiv poate avea forma unui smartcard saue-token, după cum se poate observa in figura de mai jos.

Criptarea cu chei publice

Una din utilizările cele mai frecvente ale certificatelor digitaledescrise în capitolul anterior, după semnatura electronică, estecriptarea documentelor electronice.

Criptarea cu chei publice se bazează pe transmiterea unor cheisimetrice de o lungime considerabilă către posesorii de certificatedigitale, folosind cheia publică a acestora. Astfel se crează o structurăde date ce permite:

O metodă foarte sigură de transmitere a informaţiilor cucaracter confidenţial, pentru decriptarea informaţtiei fiindnecesară spargerea cheii private a destinatarilor

Fiecare dintre destinatari poate vedea conţinutul originalal informaţiei, fiind necesară din partea expeditorului osingură operaţie (nu trebuie să cripteze pentru fiecare inparte)


114

Principiul care stă la baza criptării cu chei publice este descris inimaginea de mai jos:

Aplicabilitatea criptarii cu chei publice este de o mare varietate,practic acestă stand la baza PKI (Public Key Infrastructure). Pornind dela acestă schema simpla de criptare folosind chei publice, s-audezvoltat o serie de aplicaţii şi sisteme de autentificare, din acesteaamintind Autentificarea SSL cu certificate digitale si WindowsSmartcard Logon.

2. Certificatele de server. Autentificarea pe SSL

Certificatele Global Server permit criptarea SSL de 128-bit. -cea mai puternică din lume - pentru ambele versiuni de browser-eMicrosoft si Netscape. Certificatele Global Server devin standard pentrucomerţul on-line, bănci, burse, organizaţii de sănătate, asigurări - şiorice afacere pentru care securitatea on-line este o preocuparecontinuă.

Certificatul de Site Securizat sau Global se primeşte de la ISP-ulsau Web Hosting-ul dumneavoastră, împreună cu Sigiliul de Securizareafişat pe web-site, conectat direct la certificatul dumneavoastră: cândvizitatorii site-ului dau click pe Sigiliu, sunt direcționați pe loc către untablou cu informaţii, asigurându-i că tranzacţiile pe site-uldumneavoastră. sunt criptate, şi le dau posibilitatea să verificeidentitatea site-ului in timp real.

Fiecare Certificat de Server include o garanţie de100.000$ NetSure, protejat impotriva pierderilor economice, fraude,instrăinare, corupţie sau pierderea dreptului de utilizare acertificatului.


115

In vederea emiterii certificatului SSL, trebuie trimisă autoritaţiide certificare forma electronică a cererii (CSR), care este disponibilăprin mijloace specifice fiecarei aplicaţii ce foloseşte acest protocol.


116

Verificarea validităţii certificatelor clienţilor pe o conexiune SSLeste conformă cu următoarea schemă, care reflectă intr-o manieră uşoraccesibilă acest proces.

La conexiunea cu serverul de aplicaţii, participantul primeşte dinpartea serverului (Application Server) o cerere de prezentare a unuicertificat client. La prezentarea certificatului, serverul prezintă acestcertificat motorului propriu de validare (Validation Engine).

Motorul de validare verifică validitatea CRL şi in cazul in careacesta a expirat, descarcă acest CRL din serverul de LDAP prin modulul“loader”. Modulul “checker” verifică dacă numărul serial al certificatulse regăseşte in lista de certificate revocate. Dacă da, motorul de validaretrimite un răspuns (HTTP 403) participantului, prin care îl anunţă căcertificatul sau a fost revocat. Dacă nu, autentificarea este realizată şiparticipantul are acces la aplicaţie.

3. Software pentru semnarea şi criptarea digitală adocumentelor.

Descriere generalăCerinţe de instalare:

- Windows 98 SE, Windows Me, Windows 2000/XP- Microsoft Internet Explorer 5.05 sau mai recent- Platforma Microsoft .NET Framework 1.1


117

- Certificat calificat E-Sign Romania instalat pe un dispozitivcriptografic, conform legislaţiei româneşti

Funcţionare:E-Signer se instalează ca o extensie shell a sistemului de

operare. După instalare, apar următoarele opţiuni in meniul-context alsistemului de operare: semnează, criptează şi verifică. De asemenea, seasociază ca acţiune implicită pentru fişierele de tip p7m (mesaj semnatconform standardului PKCS#7) şi fişierele de tip p7e (mesaj criptatconform standardului PKCS#7) opţiunea verifică.

Orice fişier poate fi semnat cu acest utilitar, obţinându-se unfişier cu extensia p7m. De asemenea, orice fişier poate fi criptat,obţinându-se un fişier cu extensia p7e. Aceste fişiere au o structură dePKCS #7 Envelopped Data.

Microsoft Store, este depozitarul certificatelor personale pentrusemnătura electronică, cât şi al certificatelor celorlalte persoane pentrucare se doreşte transmiterea unui document criptat.Aplicaţii în care se poate integra E-Signer:

- Aplicaţii de management de documente- Aplicaţii de securizare a tranzacţiilor, etc.

Interfaţa utilizatorInterfaţa cu utilizatorul al aplicaţiei E-Signer se realizează în

două moduri. Primul este o interfaţă la nivel de meniu de sistem, cefurnizează două comenzi (disponibile prin click-dreapta pe orice fişier) –Semnez şi Criptez. Al doilea este comanda ataşată fişierelor de tip p7m– pkcs7-signed-data şi p7e – pkcs7-enveloped-data, numită Verific,comandă ce deschide aceste două tipuri de fişiere într-o interfaţăgrafică, descrisă ulterior în această secţiune.


118

Semnarea fişierelorÎn continuare vom descrie paşii pentru semnarea unui fişier. Se

selectează opţiunea Semnez din meniul de sistem.

alege numele sub care va fi salvat fişierul obţinut după semnare


119

Se alege din fereastra următoare certificatul cu care se doreşte ase semna

E-Signer acceptă pentru semnătură numai certificate calificateE-Sign România Apare fereastra de logare pe dispozitivul criptografic, pentru

crearea semnăturii în interiorul acestui dispozitiv

După semnare, fişierul semnat este salvat cu extensia p7m


120

Criptarea fişierelorUrmătorii paşi descriu modul în care se criptează un fişier.

Se alege opţiunea Criptez din meniul de sistem

Se alege numele sub care va fi salvat fişierul criptat


121

Se aleg certificatele persoanelor pentru care se doreşte criptarea

Deoarece criptarea se face pe baza unui algoritm RSA cecriptează doar o cheie unică generată, pe baza acestei chei realizându-se criptarea mesajului, se pot alege mai multe certificate pentrucriptare. Fişierul rezultat este salvat apoi în acelaşi director


122

Verificarea fişierelor semnate sau criptate

Pentru exemplificarea verificarii fişierelor vom alege pe rand unfişier semnat şi unul criptat.

Verificarea fişierelor semnate Se alege fişierul cu exetensia p7m ce trebuie verificat

Prin alegerea opţiunii implicite Verific, se deschide interfaţagrafică a programului E-Signer


123

Se expandează ramura Semnatari (dublu click pe opţiune sauclick pe +)

Dacă semnătura este validă, apare bifa , în caz contrar aparesemnul . Se dă dublu click pe numele semnatarului şi în acest moment se

deschide o listă deproprietăţi alecertificatului cu cares-a semnat


124

După cum se poate observa din imagine, aceste proprietăţicumulează informaţii despre certificatul digital: autoritatea care a emiscertificatul, perioada de valabilitate, numărul serial al certificatului,adresa de e-mail a deţinătorului de certificat, societatea la carelucrează, funcţia, ţara, algoritmul folosit la semnarea fişierului, ofuncţie hash ce determină în mod unic certificatul în cadruldepozitarului de certificate, precum şi starea certificatului.

Starea certificatului, în cazul în care certificatul nu este valid,poate conţine informaţii referitoare la cauza invalidării, cum ar fi:Revocat, Sare a revocării necunoscută, Autoritate revocată, etc. Conţinutul semnat al fişierului (fişierul care a fost semnat

original) poate fi vizualizat prin dublu-click pe ramura Conţinut

Prin dublu click pe denumirea fişierului sau prin apăsareabutonului Deschid continut, fişierul este deschis de către aplicaţiaasociată implicit în cadrul sistemului de operare.


125

Verificarea fişierelor criptate

Se alege fişierul cu extensia p7e ce trebuie verificat (decriptat)

În acest moment, depozitarul de certificate (Microsoft Store) esteinterogat de existenţa unui certificat pentru decriptareaconţinutului fişierului. În cazul în care există un astfel decertificat, software-ul dispozitivului criptografic folosit cere codulpin pentru accesul cheii private


126

Când codul pin corespunde, este deschisă interfaţa grafică şifişierul poate fi vizualizat prin aplicaţia implicită asociată de cătresistemul de operare

4. D.S.C.S.-uri – Dispozitive Securizate de Creare aSemnaturii electronice

Semnătura electronică trebuie să fie stocată pe un dispozitivsecurizat. Dispozitivul securizat trebuie să îndeplinească standardeleFIPS 140-1 level 2 şi ITSEC LE4 conform normelor tehnice şimetodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnăturaelectronicã.

E-Sign Romania comercializează următoarele tipuri dedispozitive securizate sub formă de e-token:

-Eutron CryptoIdentity-Rainbow Ikey 2032

Eutron CryptoIdentity

DescriereEutron CryptoIdentity este un dispozitiv portabil USB ce permite

efectuarea de operaţii criptografice în conformitate cu normeleromâneşti.Standarde folositeEutron CryptoIdentity foloseşte şi suportă următoarele standarde:


127

- ISO 7816 3-4,- PKCS#11 v2.11- PC/SC- Microsoft CAPI- S/MIME,- IPSec/IKE- X.509 v3.- FIPS PUB 180-1

Aplicaţii suportate• generare si stocare pereche de chei criptografice• semnătură digitală• protejare e-mail• criptare fişiere şi disc• Network Logon pentru Microsoft XP şi Windows 2000•autentificare pentru SSL3, VPN, Wireless, RAS Dialup/RADIUSAlgoritmi suportaţi

- RSA 1024 bits- AES- DES- 3DES- SHA1- MD2- MD5

Memorie: 32MBUSB compliant 1.1/2.0Platforme de instalare suporate: Microsoft Windows 98, 2000, Me, XP

Rainbow iKey 2032

DescriereRainbow Ikey 2032 este un dispozitiv portabil USB care capabil

să efectueze operaţii criptografice cu chei de lungime de 1024 de biţi câtşi de 2048 de biţi.Rainbow Ikey 2032 foloseşte şi suportă următoarele standarde:

- ISO 7816 3-4- PKCS#11 v2.01- Microsoft CAPI- S/MIME,- IPSec/IKE


128

- X.509 v3.- PC/SC

Rainbow Ikey 2032 este certificat FIPS 140-1 level 2Aplicaţii suportate

• generare si stocare pereche chei criptografice• semnătură digitală• protejare e-mail• Network Logon pentru Microsoft XP şi Windows 2000Algoritmi suportaţi

- RSA 1024, 2048 bit- DSA- DES (modurile ECB şi CBC)- 3DES- SHA1- MD5- RC2- RC4

Platforme de instalare suporate: Microsoft Windows 98, 2000, Me, XPMemorie: 32MBUSB compliant 1.1/2.0

Aladdin eToken PRO

DescriereAladdin eToken PRO este un dispozitiv portabil USB care capabil săefectueze operaţii criptografice cu chei de lungime de 1024 de biţi cât şide 2048 de biţi.Aladdin eToken PRO foloseşte şi suportă următoarele standarde:

- ISO 7816 3-4- PKCS#11 v2.01- Microsoft CAPI- S/MIME,- IPSec/IKE- X.509 v3.- PC/SC

Aladdin eToken PRO este certificat FIPS 140-1 level 2Aplicaţii suportate

• generare si stocare pereche chei criptografice• semnătură digitală• protejare e-mail• Network Logon pentru Microsoft XP şi Windows 2000


129

Algoritmi suportaţi- RSA 1024, 2048 bits- DSA- DES (modurile ECB şi CBC)- 3DES- SHA1- MD5- RC2- RC4

Platforme de instalare suporate: Microsoft Windows 98, 2000, Me, XPMemorie: 32MBUSB compliant 1.1/2.0.

***


130

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ALMANAHUL CRIMINALISTICA 2002, pag. 181, Editura LittleImpex SRL, Bucureşti 2000;

ATHERTON, J.M., WANG, Y., CARPENTER, B.A., MATHIES, R.A.,AND SESANBAUGH, G.F.(1996) Short tandem repeat (STR)polymorphism analysis using energy transfer fluorescentprimers. Proceeding from the 6th International Symposium ofHuman Identification (1995). Pag.. 72-80;

BERCHESAN V., M. RUSU – Valorificarea ştiinţifică a urmelorinfracţiunii, Curs de tehnică criminalistică, vol I – III, Ed. LittleStar, Bucureşti, 2002, 2003;

BIEGA, L.A. AND DUCEMAN, B.W.(1999) Substitution of H2O forformamide in the sample preparation protocol for STR analysisusing the capillary electrophoresis system: The effects onprecision, resolution and cappilary life. J.Forensic Sci. 44(5):1029-1031;

BOLES W.W., B. BOASHAH, " o tehnica de identificare umanafolosind imagini ale irisului si transformarea lungimii de unda".

BUDOWLE, B. AND ISENBERG, A.R.(1998) cappilryelectrophoresis for forensic DNA typing analysis. Progres inForensic Genetics (1997).7, pp. 61-67;

BUEL, E., SCHWARTZ, M. AND LAFOUNTAIN, M.J.(1998)Capillary electrophoresis STR analysis: Comparison to gel-basedsystems. J.Forensic Sci. 43 (1): 164-170;

BUTTLER J. - Forensic DNA Typing – Ianuarie 2001 CIOPRAGA A., I. IACOBUŢĂ - Criminalistica, Ed. Fundaţiei

Chemarea Iaşi 1997; COLECTIV – Tratat practic de criminalistică, vol I–IV, Ed. M.I.

1972, 1974; CONSTANTIN I.R., M. RĂDULESCU - Dactiloscopia-Editura M.I.; CONSTANTIN I.R., P. DRĂGHICI, M. IONIŢĂ - Expertizele, mijloc

de probă în procesul penal – Editura Tehnică, Bucureşti 2000; CONSTANTIN I.R., POMPIL DRĂGHICI, MIRCEA IONIŢĂ -

Expertizele, mijloc de probă în procesul penal, Bucureşti,Editura Tehnică 2000;

DAUGMAN J. G. - "sistemul biometric al indentificării personalebazat pe analiza irisului", U.S. model 5, 291, 560,1 martie 1994

DAUGMAN J.G. - "recunoscând persoane dupa amprentairisului lor" in Biometrica: identificarea personala in societateade reţea,

DAUGMAN J.G. - " recunoaşterea vizuală de înalta precizie apersoanelor printr-un test de independenta statistica" IEEEtrans. ...

DUMITRESCU C. - Identificarea criminalistică - Notă de curs;


131

DUMITRESCU, E. GAGEA – Elemente de antropologie judiciară,Bucureşti, 1993;

ERIK B.J. - "Privire de ansamblu asupra industriei tehnologiei deidentificare biometrică: o prezentare făcută la Conferinţa IBIA:Apărarea spaţiului cibernetic '99, http//www.ibia.org;

GILL, P., KIMPTON, C.P. AND URQUHART, A. (1996) Automatedshort tandem repeats (STR) analysis in forensic casework – astrategy for the future. Electrophoresis. 16: 1543-1552;

GRIGORAŞ C., Expertiza înregistrărilor audio, Realităţi şiperspective în criminalistică, Bucureşti, 2003

HALLINAN P. W. - "Recunoaşterea ochiului uman" SPIE metodede procese geometrice in viziunea computerizata, 1570, paginile214-226;

IONESCU L., D. SANDU - Identificarea criminalistică - EdituraŞtiinţifică;

IONESCU L., D. SANDU - Identificarea criminalistică, EdituraŞtiinţifică, Bucureşti 1990

JABLONSKI P., R. SZEWCZYK, Z. KULESZA, A. NAPIERALSKI, J.CABESTANY, M. MORENO - "Identificarea oamenilor pe bazatiparului irisului" - procesarea imaginii si analiza preliminară",Conferinţa internaţională MIEL 2002;

JAFAR M. H. ALI, ABOUL ELLA HASSANIEN - „Un Sistem deRecunoaştere al Irisului pentru a îmbrăţişa securitatea –electronica. Mediu bazat pe teoria Wavelet”

JULIAN A.- "Biometria: Avantajele verificării identittăţii" Ghidcomplet, Springer - Verlad publisher, 2000;

KAGAN GURKAYNAK - Y Leblebici si D Mlynek " Un comparatorde distant a de înaltă viteza Hamming pentru modele ce sepotrivesc aplicaţiilor"

KEE G., Y. BYUN, K. LEE SI Y. LEE - " Tehnici îmbunătăţitepentru recunoaşterea cu performante înalte a sistemuluiirisului", note de lectura pe tema inteligentei artificiale, LNAI2256, pag. 177-181, 2001

KEVIN R. - "Securitatea electronica pentru guvernare electronica"o lucrare albă a tehnicii Kyberpass, aprilie 2001;

KIRK PAUL L - Crime Investigation, Physical Evidence and thePolice Laboratory - Intercience Publishere New York 1996;

LI MA, Y. WANG, T. TAN - "recunoaşterea irisului pe baza unorfiltre Gabor cu canale multiple", ACCV2002: a 5-a conferinţăasiatica asupra viziunii computerizate, 23-25 ianuarie, Melborne,Australia, 2002

LIM S., K.LEE, O. BYEON SI T. KIM - " Recunoaşterea eficienta airisului prin îmbunătăţirea vectorului de trăsătură şiclasificatorul" ETRI jurnal, vol 23, nr. 2, iunie 2001;

Manual de dactiloscopie – Bucureşti 1943, Dr. Valentin Sava; MIRCEA I. - Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Cluj 2001;


132

MIRCEA I. – Criminalistică, Ed. Lumina Lex, Cluj, 2001; MIRCEA M.. ENACHE I. – Amprenta vocală, Revista de

criminalistică, Anul 2, nr.4, iulie 2000 ONSY A.A., S. MAHA - "Un nou algoritm pentru a localiza

graniţele irisului uman", primul simpozion internaţional IEEE petema procese de semnalizare si tehnologie de informaţie, 28-30decembrie, Hilton Ramses, Cairo, Egipt 2001;

PANGHE C., C. DUMITRESCU - Portretul vorbit, ServiciulCultural, Presă şi Editorial.

PĂŞESCU G. ŞI ION R. CONTANTIN - Secretele amprentelorpapilare - Editura Naţional;

PĂUNACHE D. – Tehnica biometrică şi supravegherea video,Revista de Criminalistica anul 4, nr.1, ianuarie , Bucureşti 2004

POPA GH. - Criminalistica, Ed. Biblioteca, Târgovişte 2004; POPA GH., NECULA I. – Sistem de compunere şi recunoaştere

facială IMAGETRAK, Revista de Criminalistica nr.3, Bucureşti2004

SANDU D., IONESCU L. – Identificarea criminalistică, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti 1990;

SANDU D., L. IONESCU - Identificarea criminalistică, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti 1990;

SAVA V. - Manual de Dactiloscopie – Bucureşti 1943; STANCU E. – Criminalistica - Editura Actami, Bucuresti,1995; STANCU E. - Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor - Bucureşti

1986; STANCU E. - Tratat de criminalistică, Ed. Panteonul Juridic

2003; SUCIU C. - Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti 1972; SUCIU C. – Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1972; TRATATUL PRACTIC DE CRIMINALISTICĂ, vol I-V, Editura

Ministerului de interne, Serviciul Editorial 1974; TRATATUL PRACTIC DE CRIMINALISTICĂ, vol I şi II, Serviciul

editorial, Bucureşti, 1974; ŢURAI C., C.LEONIDA - Amprentele Papilare – Editura Medicală

1979; UMBAUGH S.E. - " Viziunea computerizata si procesarea

imaginii: o abordare practica folosind uneltele CVIP"; Valoarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii, Curs de tehnică

criminalistică, vol I-III, Ed. Little Star, Bucureşti 2002; Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii, Curs de tehnică

criminalistică, vol. I-III, Ed. Little Star, Bucureşti, 2002, 2003; WAYMAN J..L. - "testarea tehnica si evaluarea sistemelor de

identificare biometrice", in Biometrica: Identificarea personala insocietatea de reţea


133

WILDES R. - "recunoaşterea irisului: o tehnologie biometricăinginerească" proceduri ale IEEE, vol. 84 nr. 9, septembrie 1997;

WILLIAMS G.O. -" Tehnologia recunoaşterii irisului", IEE revistasistemelor electronice si aerospaţiale", vol. 12, nr. 4, pag. 23-29,1997;

Documents

Criminalistic a 1