Facultatea de Ştiinţe Eonomice şi Administraţie Publică

”Ştefan cel Mare” Suceava

Finanţe- Bănci, anul II

CRAHURI BURSIERE

Profesor îndrumător Student

As. Drd. Angelica COZORICI

2010

CUPRINS

I.NOŢIUNEA DE CRAH BURSIER.................................................................2

II. CRAH BURSIER- CAUZE ŞI TERAPII....................................................4

III. CAZURI CELEBRE DE CRAHURI BURSIERE....................................9

IV. CRAHURI BURSIERE ÎN ROMÂNIA...................................................20

V. CRIZA FINANCIARĂ ACTUALĂ............................................................23

BIBLIOGRAFIE...............................................................................................29

1

I.NOŢIUNEA DE CRAH BURSIER

Bursa de valori este o instituţie importantă a pieţei de capital, exclusiv specifică

economiei de piaţă, care concentrează în acelaşi spaţiu geografic şi economic cererea şi oferta

de titluri mobiliare, negociate deschis, liber şi permanent, pe baza unor regulamente

cunoscute.

New York`s Wall Street este considerată a fi punctul de referinţă a înfiintarii bursei de

valori, însă adevarata fundatie o reprezintă prima bursă de valori ce a fost înfiinţată în 1790 în

Philadephia. Imediat după, un grup de 24 de afaceristi newyorkezi au pus în aplicare

deschiderea unei burse de valori în New York pe Wall Street unde se află şi în zilele noastre.

Wall Street este locul de unde totul a început, de asemenea locul unde a fost creată cea

mai mare piaţă financiară din lume. Odata cu Wall Street s-a creat o noua industrie cu un

limbaj şi terminologii proprii, bursa de valori devenind o parte integrantă a economiei

mondiale.

În Europa, activitatea bursieră este dezvoltată, cu precadere în ţările puternic

industrializate, unde pieţele de titluri de valoare sunt atractive şi oferă garanţii suplimentare

de câştig.

Există burse de valori în aproape toate statele cu economie de piaţă, cu un grad mai

mare sau mai mic de dezvoltare, dupa numărul titlurilor negociate şi importanţa agenţilor

economici pe care îi reprezintă.

Bursele de valori reprezintă întotdeauna un barometru extreme de sensibil şi exact al

stării de fapt în domeniul economic, social, geo- politic şi valutar.

Preţul la care se negociază un titlu de valoare reflectă fidel starea economico-

financiară a societăţii.

De cele mai multe ori, datorită interdependenţelor într-o economie naţională, dar şi in

mondoeconomie, modificarea cursului unui anumit titlu de valoare atrage după sine

modificări în lanţ, cu repercursiuni asupra altor titluri. Este adevărat că, uneori bursa poate

înregistra semnale false, fortuite sau dirijate, perturnând situaţia reală.

Crahul bursier reprezintă o scădere bruscă şi rapidă a acţiunilor care afectează o piaţă

financiară sau mai multe.

Mecanismul clasic al crahului bursier este următorul: el se caracterizează la început

printr-o creştere susţinută a cursurilor şi a ratelor dobânzii, generată de o activitate economică

febrilă şi de suprasaturare a investiţiilor. Creşterea costurilor, care nu mai poate fi acoperită

2

prin creşterea preţurilor, conduce la diminuarea rezultatelor financiare ale firmelor şi a

perspectivelor de profit ale acestora. În aceste condiţii, retragerea de pe piaţă a operatorilor

care presimt crahul şi anticipează o corectare a cursurilor determină comprimarea cererii de

titluri şi genereaza panică, aceasta din urma amplificandu-se apoi singură, ca urmare a lipsei

cumpărătorilor de titluri.

Nu există o definiţie economică precisă pentru un crah, dar, practic, această expresie

se aplică în cazul unei scăderi a cursurilor cu mai puţin de 20% în câteva zile.

Considerate de unii specialişti drept „una dintre cele mai mari sfidări la adresa teoriei

pieţelor eficiente”1, crahurile bursiere au afectat dintotdeauna echilibrul economic al ţărilor şi

au condus la declanşarea multor falimente industriale şi bancare, deoarece au avut ca efect

contracţia volumului creditelor şi îngreunarea circulaţiei capitalurilor.

Un crah bursier reprezintă o cădere semnificativă a valorii totale a pieţei bursiere

atribuită „spargerii” unei bule speculative.

Bulele speculative sunt considerate stări temporare ale pieţei rezultate în urma unor

cereri excesive pe piaţă concomitent cu o creştere nefondată a nivelului preţurilor din piaţă.

Intuind un trend crescător al preţurilor, investitorii creează o presiune masivă de

cumpărare cu scopul de a participa la profitabilitatea pieţei. De regulă aceste bule sunt urmate

de vânzări şi mai rapide în momentul în care preţurile încep să decadă.

În general o bulă speculativă se dezvoltă încet, îndreptându-se gradual către punctul

culminant de-a lungul unei perioade de câţiva ani. După ce bula speculativă a atins punctul

culminant preţurile încep să scadă iar investitorii cuprinşi de panică exercită presiuni masive

de vânzare ceea ce duce la o cădere şi mai accelerată a preţurilor din piaţă.

În ceea ce priveşte bursele de valori analiştii financiari consideră că bursa se află într-o bulă în

momentul în care cursurile bursiere afectează economia mai mult decât economia afectează

cursurile bursiere. Aceasta poate fi considerată o caracteristică comună a tuturor bulelor din

istorie.

Bulele speculative reprezintă un tip de fenomen investiţional care demonstrează

fragilitatea psihologiei investitorilor. Investitorii îşi pun speranţe aşa de mari în cursurile

bursiere încât acestea depaşesc orice reflecţie raţională a valorii reale a valorilor mobiliare

respective. De vreme ce bulele nu au nici un fel de substanţă, la un moment dat acestea se

„sparg” iar banii investiţi în aceste acţiuni se disipă în vânt.

Se creează astfel situaţia în care investitorii încearcă să părăsească piaţa, suportând în

acelaşi timp pierderi masive. În încercarea de a evita pierderi şi mai mari investitorii încearcă

1 Ioan POPA - Bursa, vol I, Colecţia « Bursa », Ed. Adevărul, Bucureşti, 1993

3

să transmită valorile mobiliare către ceilalţi investitori. Această panică ce cuprinde investitorii

contribuie la decăderea bursei care în final se prăbuşeşte şi îi afectează pe toţi.

De regulă crahurile bursiere au fost urmate de depresiune economică.

Bursa reacţionează atât la stările de criză dintr-o economie cât şi la creşterea

economică înregistrată de ţara în cauză. Uneori tendinţele de evoluţie a activităţii bursiere pot

anticipa o situaţie de criză. Alteori, activitatea desfăşurată pe o bursă de valori reacţionează în

momentul declanşătii crizei, iar în alte cazuri se ajustează la situaţiile de criză după ce acestea

s-au declanşat.

De obicei, atunci când piaţa bursieră reacţionează la primele semne de criză, înseamnă

că semnalele de alarmă privind declanşarea crizei au fost trase demult şi, tot de obicei, au fost

ascultate doar de cei care nu se lasă prinşi de mirajul boom- urilor bursiere şi economice.

Dar nu orice scădere a activităţii unei burse de valori poate fi interpretată sau percepută ca un

semnal al apariţiei unei crize. Dacă aceasta scădere nu este combinată şi cu alţi factori, cum ar

fi: inflaţia, scăderea producţiei, reglementări proaste în domeniul economic, etc., atunci ea

reprezintă doar o simplă corecţie aplicată unor preţuri prea mari.

Este important să se facă distincţia dintre un crah şi o corecţie bursieră. Corecţia

bursieră poate fi considerată calea prin care piaţa domoleşte investitorii prea entuziaşti. Ca o

regulă generală o corecţie bursieră nu ar trebui să depaşească o pierdere mai mare de 20% din

valoarea pieţei. O corecţie nu ar trebui să fie considerată ca atare până în momentul în care

căderea abruptă a cursurilor se opreşte într-o perioadă de timp rezonabilă.

Mai trebuie menţionat faptul că activitatea oricărei burse de valori este extrem de

sensibilă la zvonuri de orice fel şi la starea de spirit ori la comportamentul mimetic al

investitorilor individuali.

4

II. CRAH BURSIER- CAUZE ŞI TERAPII

Crahurile bursiere pot fi declanşate din cauze variate cum ar fi instabilitatea

economică, monetară, financiară sau politică ( războaiele, tensiunile intenaţionale, schimbările

de guvern, etc.) , instabilitate fiscală, dezastre naturale, psihologia investitorilor.

Un alt factor deosebit de important ce influenţează cursul bursier şi care poate

declanşa un crah bursier este atitudinea speculativă a investitorilor pe piaţa de capital.

Instabilitatea economică, monetară şi financiară se produce când economia mondială,

mai ales a ţărilor industrializate, înregistrează un ansamblu de dezechilibre importante

capabile să antreneze teama unei recesiuni2 internaţionale, ea însăsi sursa unei scăderi a

profiturilor întreprinderilor şi deci a cursurilor acţiunilor.

Cei mai des întâlniţi factori din această categorie sunt:

- amplificarea ratei dobânzilor: scăderea ratei dobânzii va provoca o creştere generală a

cursurilor titlurilor financiare (excesul de masă monetară va susţine creşterea cererii de

titluri de unde va rezulta o creştere a preţurilor). Efervescenţa pieţelor financiare va

modifica în sens pozitiv anticipările agenţilor economici. Astfel se poate provoca o

continuare a creşterii cursurilor, sau chiar o continuare a creşterii investiţiilor. Dacă

efervescenţa pieţelor financiare este prea mare se pot atrage prea multe resurse

monetare şi iar creşterea cererii agregate poate fi încetinită. În plus, există pericolul

unei creşteri exagerate a cursurilor bursiere şi apariţiei riscului unui crah bursier.

- modificarea cursului de schimb valutar: dacă se consideră o economie deschisă,

creşterea masei monetare analizată anterior provoacă o sporire a ofertei monedei

naţionale în raport cu monedele altor ţări de unde rezultă o diminuare a cursului de

schimb (a preţurilor acesteia exprimate în alte monede). O echilibrare a situaţie poate

fi realizată prin contribuţia pieţelor financiare, unde creşterea cursurilor datorată

şocului monetar face mai atractive titlurile financiare vândute în monedă naţională şi

de aici o creştere a cererii de monedă naţională.

- Inflaţia: existenţa pe piaţă a unui număr foarte mare de acţiuni emise şi asupra cărora

nu se excercită niciun control,mai ales printr-o înregistrare riguroasă a transferurilor ce

au loc în urma tranzacţiilor, deşi la prima vedere asigură lichiditatea pieţei, acest lucru

generează un fenomen asemănător cu inflaţia pe piaţa acţiunilor şi pe măsură ce

2 Recesiunea presupune diminuarea pasageră a producţiei economice, reducerea investiţiilor, scăderea acţiunilor la bursă, caracteristică crizei economice

5

preţurile scad, un număr tot mai mare de acţiuni este oferit pe piaţă acţiuni ce nu îşi

mai gasesc cumpărător;

- politica monetară ineficientă: instabilitatea pieţelor de capital, creşterea fragilităţii

acestora şi amplificarea riscurilor bursiere se datorează, potrivit opiniilor exprimate de

mulţi specialişti ai pieţei de capital atât dereglementările survenite pe pieţele de capital

naţionale şi internaţionale cât şi procesului tot mai acut de internaţionalizare şi globalizare

a economiilor naţionale;

- deficitul bugetar;

- lipsa de transparenţă a sectorului financiar.

Şomajul în schimb nu este considerat adesea un factor alarmant; o mare întreprindere

care concediază masiv vede uneori cursul său la bursă crescând, rentabilitatea capitalurilor

fiind ameliorată de diminuarea cheltuielilor cu personalul.

Terapia crahurilor bursiere trebuie să pornească de la o realitate evidentă, subliniată în

lucrările sale de către celebrul George Soros3: pieţele financiare sunt instabile, reechilibrarea

acestora nu se realizează de la sine, iar atâta vreme căt vor exista pieţe financiare, vor exista şi

cicluri de expansiune şi de recesiune a acestora. Evitarea, sau cel putin diminuarea şocurilor

provocate de crizele de pe pieţele financiare este condiţionată de respectarea unor condiţii

esenţiale precum:

- ameliorarea calităţii informaţiilor de pe pieţele financiare, astfel încât operatorii să

poată urmări în permanenţă evoluţia performanţelor acesteia şi să acţioneze în timp

optim;

- diminuarea riscurilor la care se expun instituţiile financiare şi de credit prin

instituirea unor reglementări prudenţiale şi de control;

- aplicarea de către ţările care atrag capitaluri externe a unui regim valutar capabil să

reacţioneze în faţa unor fluxuri masive de capitaluri straine;

- realizarea etapizată a procesului de liberalizare financiară, pe măsura întăririi

sectorului financiar, astfel încât acesta să fie capabil să dirijeze afluxurile de capital

extern spre investiţii productive;

- creşterea importanţei băncilor centrale în asigurarea condiţiilor optime de funcţionare

a pieţelor financiare;

- asigurarea unei colaborări mai bune dintre organismele naţionale de supraveghere a

pieţelor financiare, şi cele internationale;

3 Cunoscut ca fiind „Omul care a învins Banca Angliei” este un celebru speculator financiar şi filantropist,autor a numeroase cărţi; articolele şi eseurile sale politice, sociale şi economice apar frecvent în ziare şi reviste din întreaga lume;

6

- instituirea unor reguli de suspendare a cotaţiilor în cazul în care variaţia zilnică a

cursurilor depăşeşte anumite limite, reguli care sunt aplicate în prezent pe toate pieţele

bursiere;

-  susţinerea politicilor economice anticiclice – în sensul nevalidării monetare a

şocurilor în cererea şi oferta agregată.

Aceste măsuri sunt cu atât mai necesare de luat în prezent cu cât se înregistrează o

conexiune din ce în ce mai puternică dintre pieţele financiare naţionale şi cele internaţionale,

care conduce la amplificarea instabilităţii pieţelor de capital şi la sporirea fragilităţii acestora.

Implicaţiile fenomenelor monetare fiind prezente în întreaga economie naţională

reglementarea lor pentru a preveni blocajele şi perturbaţiile în funcţionarea pieţelor reprezintă

o responsabilitate importantă a statului.

De asemenea prevenirea şi combaterea unor cataclisme financiare se realizează prin

impunerea de către puterea de guvernământ a unor norme de informare a publicului şi a unor

norme care să stea la baza activităţii profesionale a agenţiilor de brokeraj şi a societăţilor

financiare.

Instabilitatea este dată şi de existenţa bulelor speculative. În acest caz apare lipsa de

legatură între sfera reală şi sfera financiară. Investitorii sunt motivaţi nu atât de valoarea

intrinsecă a acţiunilor, cât de anticiparea generală a creşterii viitoare.

Atât economiile în formare cât şi economiile dezvoltate sunt tot mai des supuse unor

expanări speculative care încep cu escaladarea preţurilor acţiunilor de capital pe pieţele de

valori şi se răspândesc în casele cetăţenilor prin creşterea averii lor deţinută în active

financiare.

Economistul englez Jhon Maynard Keynes, considerat unul dintre fondatorii ştiinţelor

moderne, susţinea imaginea de cazino a pieţelor de capital şi nu teroia pieţelor eficiente

afirmând că ele ar fi dominate de speculatori pe termen scurt care nu cumpără titluri în

anticiparea unor dividende viitoare, ci pur şi simplu pentru a le revinde în vederea realizării

unui câştig rapid.

Keynes spunea că, preţul acţiunilor va reflecta ce crede opinia unor invetitor despre opinia

altor investitori. Dacă preţul acţiunilor se stabileşte în acest fel, înseamnă că acesta se mişca

aleatoriu, şi că orice analiză a datelor empirice va duce la concluzia că nicio informaţie

disponibilă nu va putea fi folosită petru a câştiga sistematic pe piaţă.

Putem include şi factorii de natură informaţională la cauzele crahurilor bursiere. Ei

sunt determinaţi de utilizarea largă a calculatoarelor, a programelor informatice, a sistemelor

de comunicaţie şi de sporirea volumului operaţiunilor şi a speculaţiilor pe aceste pieţe.

7

Fluctuaţiile cursurilor bursiere au drept cauze principale finanţarea excesivă a operaţiunilor

speculative cu mijloace de plată create "ex nihilo"4 prin mecanismul creditării, insuficienţa

marjelor de garanţie pentru toţi speculatorii la termen, cotarea continuă a cursurilor,

programele informatice folosite de gestionarii de portofolii.

Toate acestea cauze nu pot fi controlate de investitorul individual. Cu toate acestea

turbulenţele de pe pieţele financiare sunt adesea legate de psihologia investitorilor.

Psihologia investitorilor poate fi sintetizată şi gândită drept o balanţă care înclină fie

spre lăcomie, în timpul exceselor de optimism apărute pe perioade susţinute de creştere a

bursei, fie spre frică, atunci când pieţele evoluează în direcţia contrară. În numeroase rânduri

pierderile înregistrate de investitori pe pieţele bursiere îşi găsesc cauza în deciziile subiective

şi influenţate pe care le iau aceştia.

Una din erorile comune făcute de investitorii de pretutindeni este legată de faptul că deciziile

investiţionale ale acestora sunt rodul aşa numitei „mentalităti de grup”, în conformitate cu

deciziile celorlalţi. Dependenţa de ceilalţi în ceea ce priveşte investiţiile reprezintă de multe

ori motivul pentru care apar probleme pe piaţa bursieră. Astfel de multe ori investitorii

încetează să mai investească conform unei strategii proprii bazate pe elemente concrete şi

exacte, şi preferă să urmeze calea impusă de ceilalţi investitori.

Astfel ia naştere psihologia maselor pe piaţa de capital, adică acea percepţie

predominantă asupra nivelului de ansamblu al preţurilor acţiunilor, ce determină evoluţia

pieţelor într-o anumită direcţie.

Conform finanţelor comportamentale5 cu cât un investitor ştie mai puţin cu atât este

mai uşor ca acesta să fie afectat de „mentalitatea de grup”. Cu cât sunt mai ignoranţi

investitorii cu atât intră mai repede în panică creându-se astfel premisele unor adevărate

prabuşiri bursiere.

Astfel, se impune distanţarea de emoţional şi fundamentarea deciziilor pe baze raţionale şi

implicit evitarea imitării pieţei.

III. CAZURI CELEBRE DE CRAHURI BURSIERE

Istoria financiară este presarată cu perioade de euforie, urmate de întoarceri bruşte la

realitate. Lăcomie? Prea multă încredere în viitor sau în noile tehnologii? Din toate câte un

pic. De-a lungul ultimelor patru secole, aceste episoade s-au succedat fără ca investitorii să

4 Expresia latină “din nimic nu se creează nimic”5 Sfera a finanţelor care propune o serie de teorii bazate pe psihologia investiţională cu scopul de a explica anomaliile bursiere.

8

pară a fi învatat vreodata din greşeli. Cei care pierd sunt însă mulţi. O criză financiară sau

monetară înseamnă o restrângere a credităţii, cu alte cuvinte băncile împrumută mai puţini

bani sau deloc. Ca urmare, afacerile se restrang, producţia scade, muncitorii sunt trimişi în

somaj şi nu mai au bani să cumpere, iar cei care produc trebuie să producă mai putin. Este un

cerc vicios, care porneşte de obicei din specularea momentelor de creştere a unei economii

sau a unui anumit produs. De fiecare dată, s-a constatat că speculaţia este un fenomen de

masă. Noi oportunităţi de investiţii excită publicul, iar perspectivele de profit par infinite:

fiecare îşi imaginează o nouă eră. Un optimism fără margini îi loveşte pe investitori, le

stimulează gustul câştigului, iar preţul activelor îşi ia zborul. Trezirea este întotdeauna brutală.

Prima criză speculativă cunoscută în istorie a avut loc în 1634 si a fost provocată de

bulbii de lalele. Între 1634 şi 1637, un val de speculaţii a împins preţul bulbului de lalea la

cote inimaginabile – echivalentul a 20.000 de dolari de astăzi.

Lalelele tocmai fuseseră aduse în Europa de Vest via Amsterdam. Erau în acea vreme

comercializate în întreaga Europă, iar în funcţie de frumuseţea şi raritatea lor, reflectau

statutul social al posesorului. Un bulb de lalea deosebit putea să-l facă bogat pe cel care îl

vindea.

Numai că preţul bulbilor crescuse atât de mult faţă de valoarea lor reală, încât căderea

preţului i-a ruinat pe mulţi dintre cei care speculau pe această piaţă.

În 1720, la un interval de câteva luni, au avut loc în Franţa şi apoi în Anglia două

crahuri asemănătoare. Ele priveau titlurile companiilor care exploatau resursele din Lumea

Nouă şi au fost numite de către istoricii economiei Mississippi Bubble şi South Sea Bubble.

În cele două cazuri, războaiele lăsaseră statul foarte îndatorat, acesta cedându-şi

privilegiile comerciale companiilor private, pentru a-şi putea plăti, cu banii primiţi, datoriile.

În Franţa, Banca Regală emitea titluri, în vreme ce Compania Mississippi, care tocmai

descoperise aur în Louisiana, le cumpără şi le transformă în acţiuni ale sale. Dezastrul s-a

produs când deţinătorii acţiunilor au vrut să le transforme pe acestea în aur, aşa cum aveau, de

altfel, dreptul. Banca Regală a Franţei nu avea atâta aur cât i s-a cerut, aşa încât acţiunile

Companiei Mississippi s-au prăbuşit.

The South Sea Bubble a fost fondată în scopul desfăşurării comerţului cu America

spaniolă, în special cel cu sclavi. Listele au fost întocmite şi emisiunea subscrisă rapid. În

1720 s-a produs un boom incredibil al acţiunilor ca rezultat al propunerii companiei de a

prelua datoria publică naţională, propunere pe care parlamentul a acceptat-o. Numai într-o

singură zi au fost subscrise 1,5 milioane de lire sterline. Acţiunile au urcat de la 128,5 la peste

9

1000 din ianuarie până în august. Inevitabi, balonul a explodat, iar în decembrie mulţi

investitori, care se împrumutaseră masiv pentru a cumpăra acţiuni, erau ruinaţi.

În anul 1882 Uniunea Generală, cea mai importantă bancă a catolicilor francezi şi-a

închis porţile, determinând falimentul a numeroşi agenţi de brokeraj. Bursele de la Lyon şi

Paris au fost afectate, ceea ce a aruncat ţara într-o criză economică.

Pe 11 iulie, britanicii ocupaseră Canalul de Suez, iar o furtună puternică din august,

care a zdruncinat Marea Arabiei, a afectat o parte a flotei comerciale franceze.

Aceste schimburi au generat pierderi importante pentru economiile catolicilor din Uniune,

care fuseseră investite în comerţul maritim. Prăbuşirea flotei a atras falimentul investitorilor.

Toţi cei care vânduseră acţiuni ale companiei maritime au fost luaţi cu asalt de cetăţenii care

doreau să-şi vândă acţiunile, ca să mai recupereze ceva. Pentru a stopa falimentul, agenţii s-au

străduit câteva zile să răscumpere aceste acţiuni. Asta n-a ajutat la nimic, ei prăbuşindu-se

alături de firmă şi investitori.

Ziua de 24 octombrie 1929 a fost o zi neagră, „joia neagra” la Bursa de Valori din

New York. Ceea ce s-a petrecut atunci pe Wall Street era deznodământul unei intense

activităţi de speculaţii şi manevre bursiere, marele crah fiind strans legat de criza economică

profundă care a urmat în perioada 1929- 1932, „ Marea depresiune”.

De-a lungul anilor care au precedat criza din 1929, Rezervele Federale Americane

(banca centrală) au adoptat o politică monetară foarte lejeră. În acea vreme, economia SUA

era în plină expansiune, o piaţă deosebit de activă se dezvoltase, la început pe loturile de

teren, apoi pe o serie de titluri, în speţă, acţiuni ale căilor ferate. Se inventaseră automobilul şi

radioul, iar profiturile în aceste industrii păreau nelimitate. Formula cel mai frecvent utilizată

era împrumuturi de fonduri de la bănci pentru a cumpăra acţiuni, sperându-se în creşterea

cursului acestora şi revânzarea lor cu profit şi aceasta în condiţiile în care, la începutul anului

1929, societăţile bancare măriseră succesiv rata dobânzilor pentru creditele pe termen scut

până la 20.

Goana după câştig a fost stimulată de facilităţile acordate la cumpărarea acţiunilor,

prin posibilitatea de a acoperi numai o parte din suma necesară cu bani gheaţă, restul fiind

împrumutaţi de către societăţile de bursă.

Cu un an şi jumătate înaintea crahului, Dow Jones6 creştea cu 77%, ajungând, în

septembrie 1929 la 381,17 de puncte, ceea ce a determinat o adevărată febră a tranzacţiilor

6 Principal indice bursier american, creat de către Customer’s Afternoon Letter, stramoşul cotidianului Wall Street Journal.

10

bursiere care, la rândul ei, a întreţinut această sporire artificială a cursurilor. Trebuie spus că

acest nivel nu a mai fost atins decât în anul 1954. Cercurile largi au fost atrase în activitatea

bursieră: peste 15 milioane de persoane practicau jocul de bursă. La timpul respectiv, se

considera ca tendinţa bursei vestea o eră nouă de prosperitate permanentă.

În particular, titlurile Radio Corporation of America au crescut de la 80 de dolari la

începutul anului 1928, la 505 în septembrie 1929, ceea ce înseamnă o creştere de peste 500%.

Se spunea pe atunci că radioul revoluţionează comunicaţiile şi posibilităţile de marketing ale

societăţilor comerciale.

În replică, începând cu vara lui 1929, producţia industrială a încetinit, iar investiţiile s-

au diminuat substanţial. Din septembrie acelaşi an, bursele americane şi canadiene au început

să scadă, iar criză s-a amplificat până la 24 octombrie 1929. Se pare că, la originea catastrofei

s-a aflat hotarârea Angliei de mărire a taxei scontului, care a provocat retragerea fodurilor

europene de pe piaţa americană. Brokerii, verificând poziţiile clienţilor lor, au intrat în panică

şi au cerut bani gheaţă ca garanţie suplimentară, însă nu au obţinut decât ordine de vânzare a

titlurilor încredinţate spre păstrare, care, lansate în acelaşi timp, au transformat scăderea într-o

aevărată prabuşire.

Potrivit altor opinii, această criză s-a datorat politicilor monetare restrictive ale vremii

(cauzate de aplicarea etalonului aur-lingouri, etalon care limita volumul emisiunii monetare),

care nu au permis soluţionarea problemei pe seama realizării unor injecţii de lichidităţi în

economia americană.

Pe un fond general descendent al cursului acţiunilor, indicele Dow Jones a scăzut

accelerat, ajungând la 198,69 de puncte în data de 3 noiembrie. Scăderea catastrofală a

determinat “paralizia” bursei, cvasi suspendarea tranzacţiilor; cumpăratorii nu au mai putut să

plătească iar vânzătorii nu au mai fost plătiţi.

S-a declanşat astfel crahul bursier, urmat de un declin continuu până in anul 1932, care

a dus indicele Dow Jones la un nivel inimaginabil, respectiv 41,20 de puncte, adică numai

11% din cât fusese în 1929.

Căderea bursei a declanşat şi o criză bancară, băncile şi celelalte companii care au

împrumutat fonduri pentru jocuri la bursă neputând să onoreze cererile de plată ale clienţilor

lor. Un număr impresionant de bănci au dat faliment în: 642 în 1929, 1345 în 1930, 2288 în

1931.

11

În 1933, un sfert din populaţia americană adultă se afla în şomaj. PIB-ul din 1929 al

SUA nu a mai fost atins decât în 1941.

Criza s-a propagat rapid în Europa (întrucât relaţiile economice dintre cele două

continente erau strânse) şi a contribuit la ascensiunea curentului naţionalist şi fascist, cu

rezultatul cunoscut: al doilea Război Mondial.

Bursele şi economia americane nu şi-au revenit decât după introducerea unui vast

program de cheltuieli federale (New Deal) propus de preşedintele Roosevelt în 1933.

Crahul bursier din 1929 şi perioada de criză care i-a urmat au testat rezistenţa

companiilor cotate pe majoritatea burselor de valori din întreaga lume. În urma acestei

încercări au supravieţuit doar acele companii care derulau activităţi comerciale ce răspundeau

nevoilor clienţilor lor şi care s-au dovedit capabile să îşi continue activitatea şi în condiţii de

criză.

În a doua jumătate a secolului trecut, America s-a confruntat cu mai multe crize

economice, fiecare fiind însoţită de o importantă degringoladă a burselor. Au existat crize în

1966, 1969, 1974, 1980 şi 1982. Cea mai des invocată este cea din 1987.

În acel an, la 19 octombrie, a avut loc faimoasa Lune Neagră, în care indicele Dow

Jones a căzut cu 508,32 puncte (22,6%), aceasta însemna un declin de aproape de 4 ori mai

mare decât recordul postbelic (5,7 la începutul anilo 60) şi depăşea scăderea din 28 octombrie

1929.

Dimensiunea internaţională a crahului a fost deosebit de pregnantă, înregistrându-se

scăderi semnificative ale indicelui FT- SE1007 la Londra, ale indicelui Nikkei8 la Tokio,

precum şi scăderi fără precedent la bursele de la Frankfurt, Paris, Singapore, iar bursa de la

Singapore a fost închisă temporar.

Principalele economii ale planetei păreau prospere în 1987, caracterizate prin preluări

forţate, cumpărări pe credit şi formarea de conglomerate. Efectul scontat al acestor operaţiuni

era considerat ca fiind o creştere exponentială a companiilor prin simpla cumpărare a altor

companii. Adesea companiile procedau la emiterea de obligaţiuni murdare pentru a obţine

sume importante în vederea preluării companiilor dorite.

7 indicele FT- SE 100 este indicele a 100 de blue chip-uri, etichetă folosită pentru companiile publice considerate cele mai solide, mai eficiente şi mai stabile de pe piaţă, cu cea mai mare capitalizare de piaţă de pe London Stock Exchange, care au în total o capitalizare bursieră în valoare de 81% din piaţa de capital din Marea Britanie[

8 este un indice de stoc de piaţă pentru Tokyo Stock Exchange (TSE); este un preţ-medie ponderată (unitatea este de yeni), iar componentele sunt revizuite o dată pe an.

12

O altă metodă de finanţare devine comună în acea perioadă şi anume ofertele publice

iniţiale. De asemenea industria computerelor personale îşi începea trendul ascendent. Pe

măsură ce timpul trecea, printre principalele ţări membre ale Organizaţia pentru Cooperare şi

Dezvoltare Economică, apăreau dezechilibre comerciale enorme. În Statele Unite deficitele

comerciale se accentuau, iar excedentele Japoniei şi Germaniei creşteau cu rate asemănătoare.

În ceea ce priveşte Canada, aceasta înregistra deficite bugetare.

Foarte rapid, evenimentele marcante survenite la scară internaţională au făcut să se

încline balanţa.

În februarie, Brazilia a anunţat că încetează plata dobânzilor asupra datoriei sale externe, ceea

ce a provocat o cădere a valorii dolarului american şi sporirea incertitudinii în ceea ce priveşte

ratele sale de schimb.

În mai, Congresul S.U.A. a adoptat o lege a comerţului care a declanşat un nou val de

conflicte comerciale iar declaraţiile administraţiei americane au lăsat să se înteleagă că dolarul

american trebuie să piardă mai mult din valoare, într-un ritm accentuat, pentru a corect

deficitul comercial din ce în ce mai ridicat.

La 19 octombrie, ziarele au publicat posibilitatea unei intervenţii militare în Golful Persic.

În acest moment, economiştii s-au temut de o slăbiciune a economiei americane care

ar putea provoca prabuşirea economiei mondiale. Mulţi observatori cred şi astăzi că panica

din „lunea neagră” a reflectat pur şi simplu teama în creştere vizând pierderea controlului în

privinţa situaţiei mondiale.

Totuşi, crahul din 1987 nu a avut nici pe departe efectele catastofale ale celui din

1929. Factorii care să conducă la scăderea preţurilor acţiunilor cotate existau deja şi nu se

aştepta decât conjunctura favorabila de a se manifesta:

- titlurile de valoare puse în circulaţie prin ofertele publice iniţiale erau supraevaluate

din cauza încăpăţânării cu care unii investitori prelungeau ideea unei pieţe în creştere;

- investitorii încercau un anumit pesimism în legătură cu deficitul comercial al S.U.A.,

scăderea valorii dolarului, creşterea ratelor dobânziilor şi ameninţarea inflaţiei;

- activitatea de preluări de firme nu mai prezenta interes, odată cu modificarea legii

privind impozitele, în 1986, care elimina multe din profiturile ce puteau să rezulte în

urma scutirilor de impozit de care se putea bucura beneficiarul atunci când firmele

luam bani cu împrumut pentru a finanţa operaţiile de preluare

13

După lunea neagră, frica de o recensiune mondială s-a estompat rapid, deoarece

băncile centrale au acţionat propt pentru a susţine condiţiile de credit. De altfel piaţă a readus

încrederea în economia mondială

Acest crah a avut un reflex atăt de mare, încât a influenţat atât practicile bursiere, cât şi

mentalităţile. El a pus capăt ideii conform căreia bursa era un azino, cu particularitatea că poţi

câştiga la fiecare încercare.

Lunea neagră a mai arătat un lucru, faptul că, din nou, tehnologia s-a transformat din

binefăcător, în demon. În condiţii normale, reţelele globale permite traderilor să execute

uriaşe apăsând doar câteva taste la un terminal şi privind executarea lor pe monitorul

computerului. Demonul apare în timpul pieţelor în declin. În astfel de cazuri, o piaţă în

scădere poate circula în jurul lumii, de la o bursă la alta, fără întrerupere. O sesiune de tran

Edificiul financiar mondial şi-a mai dovedit de câteva ori fragilitatea: în anul 1990 , o

dată cu invazia Irakului asupra Kuweitului, când indicele Dow Jones scăzut de la 3000 de

puncte la aproape 2500 şi în 1991, ca urmare a destabilizării situaţiei din Rusia.

Data de 15 februarie 1995 a fost denumită de analişti Miercurea Neagră

După două săptămâni de calm relativ care au urmat anunţului din 31 ianuarie 1995

despre un ajutor financiar în valoare de 50 de miliarde de dolari acordat Mexicului de către

comunitatea internaţională, pieţele financiare mexicane au fost din nou cuprinse de derută.

Bursa din Mexico a înregistrat o cădere de 6.41%, în timp de moneda naţională, peso-ul, şi-a

continuat deteriorarea progresivă, trecând pragul de 6 pesos un dolar.

Anunţarea de către grupul Sidex a încetării plăţilor în străinatate, datorită unei datorii

de 19 milioane de dolari, a provocat panică în rândul investitorilor străini. Dupa părerea

analiştilor, fluctuaţiile bursiere sunt legate şi de alţi factori, cum ar fi creşterea bruscă a

nivelului dobânzilor la bonurile de tezaur cu 40 pe lună şi incertitudinea politică din ţară

datorată crizei din regiunea Chiapas.

După zece ani, la data de 27 octombrie 1997, piaţa de la New York plonja din nou,

scăderea fiind de 554 de puncte, mai mare decât cea din 1987 şi cea mai mare scădere

înregistrată, într-o singură zi, de Indicele Dow Jones. Spre deosebire de 1987, în 1997

economia S.U.A. era mult mai sănătoasă. Principala cauză care a condus la scăderea pieţei

americane s-a situat de cealaltă parte a lumii- în Asia, iar fitilul care a aprins exploziva

scădere a fost căderea puternică , în ziua de 23 octombrie 1997 a pieţei bursiere de la Hong

Kong, piaţă care până la acea dată a fost considerată invincibilă.

14

De fapt, pieţele din Asia de sud- est ( în special cele din Indonezia şi Thailanda) îşi

începuseră căderea cu săptămâni în urmă, pe măsură ce investitorii străini părăseau pieţele

respective deoarece le considerau supraîncălzite, proces ce se datora preţurilor supraevaluate

ale acţiunilor în cadrul unor economii care nu ofereau nicio bază reală pentru respectivul nivel

al preţurilor şi cu valute al căror curs era menţinut de mult timp, prin măsuri artificiale.

Criza din Asia a putut fi anticipată încă de la începutul lui 1997, odată ce au început

problemele legate de acordarea creditelor preferenţiale cu destinaţii nerentabile ( fenomen

caracteristic în special Coreei de Sud care a rămas în istorie prin faptul că, finalmente,

coreenii şi-au donat bijuteriile pentru a sprijini statul), apoi au apărut probleme legate de

finanţarea construcţiilor de imobile şi a achiziţionării de proprietăţi imobiliare a căror valoare,

din cauza superofertei, a început să scadă şi să facă tot mai dificila rambursarea lor. Avansul

puternic al economiilor a provocat o majorare a volumului de credite luate de firme şi o

creştere la fel de puternică a preţurilor la imobiliare şi a investiţiilor. Acestea din urmă

fuseseră, în mare parte, finanţate de capitalul străin, cauzând o apreciere însemnată a

monedelor naţionale, fapt ce a amplificat deficitele externe (în asemenea cazuri, exporturile

nu mai sunt rentabile, deoarece se produce scump şi se vinde ieftin). Se credea că deficitele

erau justificate de natură împrumuturilor care serveau finanţării investiţiilor şi capacităţii

viitoare de plată. Încetinirea exporturilor şi inflaţia în creştere au pus presiune pe monedele

acestor ţări, iar banii au început să se deprecieze, fapt ce a condus la o creştere considerabilă a

costurilor pentru rambursarea datoriilor externe.

Aceste cauze au generat o puternică criză în sistemul bancar din zonă, criză care, în loc

să fie corectată, a fost lăsată să se agraveze prin măsuri artificiale de menţinere a cursului

valutelor din regiune iar rezultatul a fost acela care s-a putut vedea la sfârşitul lui octombrie

1997 şi în lunile care au urmat. Dar aşteptările investitorilor străini s-au schimbat:

supracapacitatea de producţie rezultată din investiţii importante a ascuţit competiţia între

exportatorii din regiune. Pentru a-i face faţă, Thailanda a cedat presiunilor şi şi-a devalorizat

monedă, care a căzut cu 50% între iunie şi octombrie 1997. Exporturile thailandeze au

reînceput să fie competitive, stimulând celelalte ţări din regiune să adopte aceeaşi strategie, şi

un val de devalorizare monetară a lovit Asia. Speriaţi de aceasta, investitorii străini au început

să-şi lichideze afacerile, fapt care a accentuat impactul.

Criza s-a propagat în Hong-Kong şi apoi în întreaga lume.

Piaţa de la Hong Kong era singura care părea sănătoasă şi neafectată de meltdown-ul

din jur. Când şi această piaţă a fost lovită, în 23 octombrie 1997, şi a înregistrat o scăderea ei

15

din ultimii zece ani, pieţele din întreaga lume au reacţionat şi prima piaţă spre care toţi şi-au

îndreptat atenţia a fost piaţa de la New York, cea mai mare din lume. În astfel de situaţii, de

depreciere masivă a monedelor, ţările în curs de dezvoltare sunt percepute drept periculoase,

întrucât nu au forţă financiară să susţină o criză gravă.

Pentru a doua oară la acest sfârşit de secol, s-a pus problema legăturilor dintre pieţele

de capital. Ca şi în 1987 şi chiar mai mult decât atunci, legăturile globale care există între

pieţele din întreaga lume şi care permit ca averi întregi să fie pierdute şi recâştigate într-o

singură zi, nu mai permit pieţelor bursiere să fie izolate. Aceste şocuri pot fi ilustrate prin

scăderile de pe diverse pieţe, cum ar fi: la Londra piaţa a scăzut cu 9,2%; în Japonia 21,3%;

Hong Kongul a scăzut cu 34.5%; Australia a înregistrat o scădere de 12,1%; Mexicul 10,7%

iar piaţa din Brazilia a scăzut cu 27,9%.

Criza de pe pieţele asiatice a scos încă odată în evidenţă faptul că pieţele

financiare sunt instabile, că atâta vreme cât vor exista pieţe financiare vor exista cicluri de

expansiune şi de recesiune ale acestora.

În 1998 valul de criză atinge Rusia şi ca urmare a acestei situaţii se dovedeşte

incapabilă să îşi onoreze obligaţiile de pată legate de datoria sa externă, mai ales în ceea ce

priveşte obligaţiile legate de emisiunile de obligaţiuni achiziţionate de investitorii

instituţionali şi cei privaţi.. Rubla rusească şi-a pierdut 150% din valoare în doar câteva luni.

Ruşii au fost obligaţii să plătească dobânzi şi de 200% pentru a găsi pe cineva care să le ofere

bani ca să-şi plătească datoriile contractate în ruble. Guvernul rus a impus un moratoriu de 90

de zile asupra plăţilor dobânzilor la obligaţiile guvernamentale.

Aceasta criză a plăţilor externe a dus la prăbuşirea bursei de valori de la Moscova şi

această prăbuşire a declanşat o nouă criză pe pieţele bursiere din întreaga lume, mai ales

asupra pieţelor americane care au fost afectate de căderea unui fond mutual Long Term

Capital Market (LTCM ), administrat de o societate de specialitate din S.U.A. Acest fond

investise masiv pe piaţa bursieră din Rusia după prăbuşirea pieţelor din Asia.

Pentru a salva piaţa americană, s-a format un consorţiu de bănci şi fonduri private de

investiţii şi acesta a preluat obligaţiunile fondului LTCM. Evident, acest fond se anunţase a fi

unul cu risc ridicat, dar nimeni nu se aştepta la o prăbuşire atât de bruscă.

De criza din Rusia au fost afectate, într-o anumită masură, ţările din Europa de Est şi

paradoxal, fără nicio legătură unele ţări şi pieţe bursiere din America de Sud, care luptau

pentru redresare economică. Totuşi, pieţele din S.U.A. şi Europa Occidentală au fost mai

16

puţin afectate, având la baza economii mai sănătoase şi în care procesele de restructurare,

fuziunile şi achiziţiile de companie şi de bănci se derulează continuu. Acestea s-au dovedit

suficient de flexibile pentru a face face situaţiilor de criză şi pentru a continua mersul înainte.

Pe 4 aprilei 2000 are loc prabuşirea oarecum bruscă, dar mai ales accelerată, a tuturor

companiilor din domeniul informaticii, fie ele giganţi ca IBM ( care a ajuns de la 143,938

$/acţiune pe 1 septembirie 2000, la 56,438 $/acţiune pe 9 octombrie 2002), Microsoft ( de la

56 $/acţiune pe 23 martie 2000 la 20,688 $/acţiune pe 20 septembrie a aceluiaşi an), Oracle,

Intel, Nortel Networks, sau minusculele dotcom-uri. Nu a fost considerat un crah bursier,

deoarece nu a cuprins toate sectoarele economice, ci numai IT.

Totuşi, domeniul a fost atât de afectat, a adus pagube atât de mari multor particulari care

aveau banii investiţi în astfel de firme încât evenimentul a fost resimţiti de mulţi ca un crah

bursier personal. Probabil a fost unul dintre cele mai lungi declinuri bursiere ale unui singur

sector, companiile informatice neîncepand să-şi revină decât aproape după trei ani mai târziu,

prin 2003.

Pe la începutul anilor 2000, câţiva analişti au avertizat apropierea iminentă a unei

corecţii majore pe pieţele informaticii, recomandând investitorilor să scape cât mai repede de

acţiunile IT. Unii au făcut-o, încasând maximul de câştig rezultat din creşterea lor de până

atunci, alţii, plecând urechea la păreri de gneul : domeniul informatic în bursă nu poate merge

decât în sus”, “domeniul IT este mai puternic decât oricând”, şi-au păstrat aceste titluri, chiar

şi când atunci cqnd au dat semnale de depreciere incipientă, gândint că acest sector se va

redresa curând sau, mai rău, în momentul în care pierderile lor deveneau din ce în ce mai mari

spunându-şi ca mai jos decât atât nu se poate ajunge şi deci că nu are rost să iasă tocmai acum

şi să piardă creşterea care stă să reînceapă.

Semnalul a fost dat pe 4 aprilie 2000, când indicele Dow Jones a scăzut brusc cu

aproape 700 de puncte, încheind ziua cu vreo 200 de puncte peirdere.

Compania Nortel Networks, care şi-a imaginat că poate cabla cu fire întreg pământul, a

concediat aproximativ 35.000 de angajaţi în întreaga lume, la apogeul decinului.

Aceste condiţii sunt inevitabile, pentru că nimic nu opate creşte la infinit; bula trebuia să se

dezumfle, deşi a fost foarte dureros.

După prabuşirea sectorului informatic, piaţa a fost curăţată de dotcom-urile apărute

peste noaptew, cele care aveau într-adevăr potenţial au rămas, iar companiile solide au

început, încet- încet, să îşi revină.

17

În anul 2001, are loc un nou crah bursier, ca urmare a atacului terorist de la 11

septembrie de la World Trade Center ce a generat, pe lângă pierderi materiale şi financiare

imense, şi o adâncire a crizei economice care era deja în curs - o serie de probleme complicate

care nu şi-au găsit încă rezolvare.

Atacul terorist a reuşit să pună economia americană în stare de şoc pentru cel puţin o

săptămână. Bursele din New York au fost blocate pentru patru zile, cum nu s-a mai întamplat

de la primul război mondial, transporturie aeriene fiind sistate timp de trei zile. Din cauza

atacului terorist, pieţele bursiere americane NYSE şi Nasdaq nu s-au deschis, iar dolarul şi

acţiunile la companiile americane de pe pieţele europene s-au prăbuşit.

Această criză a fost cea mai longevivă, fiindu-i necesară bursei pentru a-şi reveni un

total de 999 de zile. Indicele Dow Jones a ajuns de la 11792,98 la 7286, scăzând practic cu

37,8%.

La capătul primei zile bursiere, cele mai afectate companii au fost cele de asigurări şi

societăţile de transport aerian, unele dintre acestea din urmă fiind în pragul falimentului, cu

tot ajutorul financiar promis de Administraţia S.U.A.

Societăţile listate la Bursa din New York au fost decapitalizate9 cu 8.000 de miliarde

USD, cele listate pe Nasdaq10, cu 6.000 de miliarde USD, iar megacompaniile din categoria

S&P11 au pierdut peste 30% din valoarea acţiunilor.

Din decembrie 2001, scandalurile bursiere izbucnesc în rafale.

Seria neagră debutează prin falimentul spectaculos al gigantului grup energetic

Enron12. De asemenea, sunt atinse WorldCom (cel mai semnificativ faliment din istoria

Statelor Unite), Tyco, Qwest, Xerox, din suita americană, Vivendi Universal, Ahold şi

Parmalat, în Europa.

Pierderile suportate de acţionari, în special acţionarii salariaţi ai acestor întreprinderi,

sunt colosale. Astfel de afaceri au trebuit să recunoască, prin semnalul bursier, ziua marii

fraude, iar managerii s-au găsit descoperiţi, fiind obligaţi să dezvăluie trucajul conturilor.

Kenneth Lay, primul director general al firmei Enron, a recunoscut că a ascuns datorii în

valoare de 2 miliarde de dolari; managerii de la WorldCom omiseseră să contabilizeze 3,85

9 Decapitalizare- a înlătura, a desființa capitalul 10 O bursă electronică din S.U.A. pe care sunt listate apx. 3200 de companii; numele provine de la National Association of Securities Dealers Automated Quotations; tranzacţionează cel mai mare numar de acţiuni pe zi, comparative cu celelalte pieţe de valori din S.U.A.11 Standard & Poor's (S&P) este o companie americană de rating ale cărei baze au fost puse în anul 1860; este una dintre cele mai importante trei agenţii de rating din lume, alături de Moody's şi Fitch Ratings; Din anul 1966, S&P este parte a trustului de presă McGraw-Hill 12 a fost creată în sectorul energiei şi s-a specializat în interpunerea pentru clienţii săi în tranzacţii; ea s-a dezvoltat pe mai multe pieţe ale energiei şi a trecut de la o dimensiune regională la una naţională, apoi internaţională.

18

miliarde de dolari, reprezentând costuri; cei de la Xerox crescuseră artificial vânzările pentru

6 miliarde de dolari. Unii economişti ajunseseră să califice aceste practici opuse principiului

transparenţei (Gauron, 2002) drept „economia minciunii”.

Andersen, cabinet de audit, a consiliat conducătorii de la Enron, în operaţiile lor

frauduloase, ceea ce a antrenat falimentul său.

Analiştilor financiari şi jurnaliştilor bursieri le-au lipsit luciditatea şi au avut ezitări, în

faţa exceselor conducătorilor corupţi. În sfârşit, autorităţile de reglare, în special Comisia De

Valori Mobiliare Americană (SEC), nu au ştiut să denunţe abaterile contabile şi financiare ale

întreprinderilor pe care le tutelau.

Sistemul productiv a devenit în mod evident fragil prin criza bursieră. Scandalurile

prezentate anterior au condus la o criză de încredere profundă, din partea acţionarilor.

În timp ce turbulenţele financiare din perioada crahului din 1987 nu avuseseră un efect

semnificativ asupra actorilor nefinanciari, căderea cursurilor bursiere, la cumpăna dintre

milenii, atinge din plin diversele întreprinderi.

Criza pieţelor financiare între anii 2000-2002 a pus în evidenţă numeroase

disfuncţionalităţi în modelele de guvernanţă ale marilor întreprinderi şi a arătat că managerii,

ţinând cont de poziţia centrală pe care o ocupă, pot uneori să adopte strategii personale,

neconforme cu interesele acţionarilor.

IV. CRAHURI BURSIERE ÎN ROMÂNIA

Costituirea şi dezvoltatrea pieţei de capital din România sunt indisolubil legate de

procesul de privatizare a întreprinderilor cu capital de stat din diferite domenii de activitate:

industrie, agrivultură, comerţ, turism, etc. În paralel, apariţia unor firme noi cu capital

particular, cu sau fără participare străină, concură la accelerarea procesului de creare a unei

veritabile pieţe de cpaital şi, ca o consecinţă directă, a bursei de valori mobiliare.

Activitatea bursieră în ţara noastră datează din anul 1839, prin întemeierea burselor de

comerţ.

19

De-a lungul existenţei sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-

politice ale vremii (răscoala din 1907, războiul balcanic 1912-1913), bursa fiind închisă apoi

pe perioada primului război mondial. După redeschiderea sa, a urmat o perioadă de şapte ani

de creşteri spectaculoase, urmată de o perioadă tot de şapte ani de scădere accelerată.

Activitatea Bursei de Efecte, Acţiuni şi Schimb se întrerupe în anul 1941, moment în care

erau cuprinse la cota bursei acţiunile a 93 de societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (tip

obligaţiuni).

După o perioadă de întrerupere de 50 de ani, Bursa de Valori Bucureşti s-a redeschis

la 23 iunie 1995, prin fondarea Asociaţiei Bursei de către 24 de societăţi de valori mobiliare.

În cadrul primei şedinţe de tranzacţionare, societăţile de valori mobiliare membre ale

Asociaţiei Bursei au putut negocia 905 acţiuni a 6 societăţi comerciale cotate.

În secolul al XIX-lea, din punctul de vedere al falimentelor şi crizelor, România avea o

veritabilă poziţie deoarece la acea vreme, când deja în Statele Unite băncile se prăbuşeau sub

povara crizelor succesive, România abia îşi contura un sistem bancar în sensul propriu al

cuvântului.

În secolul XX, însă, ţara noastră nu a mai fost ocolită de şocuri. Marea Depresiune

din anii 1929-1932 a lovit aici la fel ca în întreaga Europă. Scăderea preţurilor pe fondul crizei

a doborât agricultura românească rudimentară, incapabilă să facă faţă mai performanţelor

economii agricole din Statele Unite sau Canada, chiar dacă şi acestea se aflau în dificultate.

Exporturile, în special de petrol şi de grâu, au scăzut cu aproape 58%.

România a fost obligată să se împrumute de pe pieţele externe, iar în 1933, prin Planul

de la Geneva, Banca Naţională a României a intrat sub controlul experţilor străini care

decideau în privinţa datoriei externe a statului român.

Vârful crizei a fost atins în 1932, când, pe fondul scăderii producţiei din cauza cererii

din ce în ce mai restrânse, în România existau 300.000 de muncitori şomeri la

18 milioane de locuitori. Pare puţin, dar trebuie spus că atunci o mare parte a populaţiei lucra

în zonele rurale.

În timpul Marii Depresiuni (1931) a falimentat Banca Marmorosch Blank (fosta

Banque de Roumanie), fapt care a reprezentat un cutremur la acea vreme, întrucât

Marmorosch Blank era considerată una dintre cele mai solide instituţii de credit. Falimentul s-

a produs pe fondul crizei, dar şi al acordării unor credite neperformante.

20

„La începuturile guvernării noastre13, chestiunea băncilor nu s-a pus în mod acut.

Simptome îngrijorătoare îmi erau încă semnalate din toate părţile. Băncile se înmulţiseră în

perioada inflaţiei peste măsura bunului simţ; ele fuseseră întemeiate fără nici un control, cu

capitaluri prea mici sau chiar inexistente şi erau conduse fără nici un control de toţi şmecherii

în goană după un automobil sau în căutarea unui mijloc de a-şi resconta poliţele la Banca

Naţională. Optzeci la sută din clientela unor asemenea bănci era alcătuită din oameni sleiţi

prin dobânzile uzuale, dobânzi cu atât mai mari cu cât banca era mai mică, şi din agricultorii

deveniţi insolvabili atât prin copleşirea datoriilor, cât şi prin lipsa de remunerare a producţiei.

Legea cametei, care lăsase intact pasivul fiecăruia nu vindecase răul, şi execuţiile  silite se

înmulţeau din zi în zi, ameninţând cu nimicirea pe toţi producătorii fără să salveze băncile

creditoare imobilizate până în gât şi ameninţate şi ele în existenţa lor prin exigenţele 

rescontului pe diferite trepte. Mi-am dat seama încă de atunci că o nouă organizare a

regimului bancar şi o descătuşare a debitorilor  printr-o largă conversiune a datoriilor devenise

ineluctabilă[...]Nesocotita instituţie14 care se încurcase în întreprinderi de sute şi sute de

milioane, care trebuia să răspundă de avutul câtorva zeci de mii de nenorociţi şi să facă faţă

unui pasiv de peste 4 miliarde nu se mai ţinea decât în proptele şi ameninţa întreaga noastră

economie naţională  prin prăbuşirea ei.” Constantin Argetoianu15 despre sistemul bancar în

anii crizei economice

Instaurarea comunismului a „salvat “ România de falimente bancare şi de crize

vizibile, pentru că toate acestea au fost ascunse sub preş sau, uneori, nu au fost contabilizate.

Lucrurile sunt relative pentru că, de pildă, se spune că Uniunea Sovietică, izolată în timpul

Marii Depresiuni, nu a fost atinsă de criză. Totuşi, în acea vreme, în fostul imperiu comunist,

milioane de oameni au murit de foame.

Abia după 1989, în România au apărut falimentele bancare. În urma acestora, statul a

fost obligat să scoată din buzunar miliarde de dolari, prin preluarea pierderilor la datoria

publică – ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi a plătit pentru băncile ajunse în incapacitate

de plată.

Potrivit unui raport al BNR din 2004, costul total al restructurării sistemului bancar a

fost de 3,7 miliarde de dolari. Însă romanii nu au fost păgubiţi doar de prăbuşirea băncilor

după 1989, ci şi de falimentul a ceea ce acum are un nume – jocurile piramidale. Caritas,

13 Se fac referiri la cabinetul condus de N. Iorga (18 aprilie 1931-6 iunie 1932), în care Constantin Argetoianu a deţinut portofoliul Ministerului de Finanţe.14 Aluzie la răsunătorul faliment al Băncii Marmorosch Blank din 21 oct 193115 a fost un om politic român şi prim-ministru al României între 28 septembrie 1939 şi 23 noiembrie 1939 din partea Partidului Naţional Libera

21

Mondoprosper şi Gerard sunt cele mai cunoscute asemenea jocuri – nişte escrocherii în care

sute de mii de oameni şi-au depus economiile şi le-au pierdut.

Prima instituţie de credit declarată falimentară de către BNR a fost o micuţă bancă,

Albina, în 1999. În cazul Băncii Albina, ca şi al majorităţii băncilor româneşti intrate în

faliment ori salvate în extremis, „reţeta“ căderii a fost aceeaşi: s-au dat credite de milioane de

dolari contra unor garanţii active care nu însemnau nimic. Bancorex a oferit, de pildă, un

credit de 1 milion de dolari primind drept garanţie un rond de flori din faţa unei fabrici, băncii

Dacia Felix i s-a dat ca garanţie pentru un împrumut de 1,5 milioane de dolari o turmă de oi.

Evident că astfel de credite nu erau rambursate, iar banca rămânea cu bunul garantat, din care

nu putea scoate mare lucru.

Miercurea roşie, aşa poate fi numită ziua de miercuri, 9 februarie 2005. În această zi

bursa a scăzut, la un moment dat, cu aproape 11%. Mai era nevoie de o mică scădere, de 1%

şi sistemul de tranzacţionare ar fi fost oprit automat. Toate cele 60 de companii listate la bursă

erau la un moment dat „pe roşu“. O imagine de thriller, o bursă înnecată în culoarea sângelui,

unde multe dintre companiile listate se apropiaseră de pragul maxim de scadere de 15%.

Cauzele acestei panici instaurate a fost anunţul Guvernului român de creştere a

impozitului de la 1% la 10%. La acest anunţ făcut marţi, 8 februarie, piaţa a reacţionat

imediat, provocând o scădere a indicelui BET16 cu peste 4%. Scăderea a continuat şi a doua zi,

mulţi dintre investitori dorind să puncteze profitul marcat cât mai repede.

Mulţi investitori au pierdut bani grei pe piaţa în aceasta zi.

V. CRIZA FINANCIARĂ ACTUALĂ

Debutul actualei crize, iniţial numită subprime, s-a făcut simţită spre sfârşitul lui 2006.

Ea s-a manifestat printr-o scădere puternică a preţului imobiliarelor, efectul de domino

provocând, în decurs de doi ani, prăbuşirea unor bănci ce păreau intangibile şi o scădere

dramatică a burselor în întreaga lume.

Ajunşi şomeri, bancherii de pe Wall Street, centrul finanţelor americane, încep să

vorbească. Mulţi dintre ei recunosc că nu ştiu prea bine să explice detaliile, dar contextul

general e lămurit.

16 Bucharest Exchange Trading este un indice care cuprinde 10 acţiuni care sunt tranzacţionate la BVB; a fost lansat la data de 19 septembrie 1997 având valoarea de 1.000,00.

22

Începând cu 2001, bancherii americani au acordat împrumuturi imense unor oameni a

căror solvabilitate nu putea fi demonstrată (credite subprime). Era o perioadă în care preţurile

pe piaţa imobiliară creşteau puternic, iar calculul a fost simplu. Dacă datornicul nu mai poate

plăti, îi vindem casa pentru că, pe fondul creşterii preţurilor, ea va avea oricum o valoare mai

mare decât creditul acordat. Un calcul cinic, care a fost corect până la un punct.

Cu timpul, dobânzile au început să crească şi, în consecinţă, tot mai mulţi oameni s-au

văzut puşi în situaţia de a nu-şi mai putea plăti ratele şi au rămas fără case. Volumul imens de

imobile scoase la vânzare a condus însă la prăbuşirea preţurilor. Fondurile sau băncile care

acordaseră credite au rămas cu un portofoliu de locuinţe al căror preţuri nu mai acopereau

valoarea creditului de achiziţie.

Pierderile nu s-au răsfrânt doar asupra celor care au acordat aceste credite cu risc

ridicat, pentru că băncile se împrumuta între ele şi, pentru a se feri parţial de risc, îşi asigură

creditele. Cei care au acordat credite subprime nu şi-au mai recuperat pierderile şi deci nu au

mai avut bani să returneze împrumuturile, iar asiguratorii nu au mai dispus de lichidităţi cu

care să acopere găurile imense.

Criza a lovit întreg sistemul, apoi s-a propagat pe bursele din întreaga lume, pentru că

băncile mari sunt listate la bursă. A traversat Oceanul şi a ajuns în Europa pentru că multe

dintre instituţiile financiare europene erau expuse pe piaţa americană a creditelor subprime.

Criza subprime s-a transformat, încet-încet, într-o criză financiară globală. Din ce în ce mai

mulţi economişti cred că aceasta va fi cea mai mare criză mondială de la Marea Depresiune

din 1929.

Dacă în 2002 băncile şi fondurile de investiţii au acordat credite cu risc de 200 de

miliarde de dolari, aceste credite au ajuns la 640 de miliarde de dolari în 2006, când s-au

înregistrat primele semne ale crizei.

În 2007, peste un milion de familii americane care nu şi-au mai putut plăti ratele la

credite au rămas pe drumuri.

Piaţa subprime s-a dezvoltat puternic începând cu 2001 şi a fost încurajată de dobândă

joasă practicată de Banca Centrală a Americii (Rezervele Federale), care a scăzut respectiva

dobânda după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 pentru a impulsiona economia, dar

şi de o lege din 1977 care stipulează faptul că o instituţie de credit poate obţine pentru

depozitele sale o garanţie de la stat dacă împrumuta persoane cu venituri modeste. Unele

instituţii financiare au făcut din subprime specialitatea lor şi, folosind o metodă nouă, aşa-

23

numitele „vehicule speciale “, au transformat aceste împrumuturi în titluri pe care le-au

vândut mai departe, ele fiind foarte căutate, întrucât unui credit cu risc i se aplică o dobândă

suplimentară de acoperire a riscului.

Între 2004 şi 2006, Rezervele Federale au ridicat rata dobânzii la care împrumutau

băncile comerciale de la 1 la 5,2%, situaţie ce s-a reflectat în dobânzile bancare percepute de

către instituţiile de credit de la persoanele fizice. Primii loviţi au fost cei cu venituri modeste,

care nu şi-au mai putut achita ratele. Aceştia şi-au pierdut casele, iar preţurile imobilelor s-au

prăbuşit cu 20% într-un an şi jumătate. Dacă astfel de cazuri de neplată sunt izolate (cam 2%

dintre credite în mod obişnuit în Statele Unite), plăţile sunt făcute de către cei care au garantat

creditul. Dar în acest caz, în care, practic, nerambursarea creditului în sectorul subprime a

explodat, nimeni nu a mai avut bani să plătească pe nimeni.

În august 2007, peste 1 milion de rate de credite subprime au rămas neonorate, însă

nimeni nu s-a gândit atunci la falimentul celor care susţinuseră piaţa subprime. Se credea că

este o criză ce poate fi remediată, deşi estimările spuneau că trei milioane de americani şi-ar

putea pierde casele.

Insolvabilitatea17 şi căderea pieţei imobiliare au provocat falimentul mai multor

instituţii de credit de risc, precum New Century Corporation (aprilie 2007). Băncile puternice

care finanţau aceste instituţii au devenit neliniştite şi au cerut rambursări anticipate ale

creditelor, lucru care nu s-a putut realiza. Alte mari bănci erau chiar acţionare la astfel de

fonduri, aşa că au fost lovite direct. Primul efect pe piaţa muncii în sectorul financiar s-a

simţit în vara lui 2007, când de pe Wall Street au fost eliminate 36.000 de locuri de muncă.

Prăbuşirea valorii a doua fonduri de investiţii deţinute de bancă americană Bear

Stearns, a patra ca mărime din Statele Unite (intrată apoi în faliment, considerat a fi cel mai

mare din istorie), a dat semnalul crizei de încredere. De la anunţul făcut de Bear Stearns, la 17

iulie 2007, toate fondurile de investiţii au devenit suspecte.

Fondurile de investiţii aparţin sau sunt finanţate de bănci. Riscul, care până în acel

moment era încredinţat pieţei, s-a răsfrânt asupra băncilor. Astfel, creanţele cu risc le-au tras

după ele, în acest malaxor al neîncrederii, şi pe cele lipsite de risc.

17Situație în care se află un debitor ale cărui bunuri sunt de o valoare mai mică decât totalitatea obligațiilor care ar urma să fie satisfăcute cu acele bunuri

24

Prima bancă europeană care a suportat efectul crizei a fost BNP Paribas18, în august

2007, când trei fonduri aparent fără risc pe care le deţinea au rămas fără lichidităţi. A fost

primul semnal că băncile refuză să se mai împrumute între ele sau, dacă o fac, o fac la

dobânzi foarte mari.

În faţa crizei de lichidităţi, în august 2007, Banca Centrală Europeană a injectat în

sistemul financiar de pe Bătrânul Continent 94 de miliarde de euro, iar Rezervele Federale au

pompat 24 de miliarde de dolari în cel american.

În aceeaşi vară, valoarea băncilor în întreaga lume s-a diminuat cu 500 de miliarde de

dolari.

În primăvara lui 2008, guvernul britanic a recunoscut că banca Northern Rock are

probleme de solvabilitate şi a naţionalizat-o.

În toamna anului 2008, guvernul american a naţionalizat băncile Freddie Mac şi

Fannie Mae (principalele vinovate de dezastru, întrucât au acordat cele mai multe credite

subprime) şi apoi asigurătorul numărul unu în lume, AIG.

În Europa continentală, Fortis a fost prima mare bancă naţionalizată.

Guvernul american refuză să ofere ajutor băncii Lehman Brothers în cadrul unei

întâlniri de urgenţă pe 12 septembrie convocată de Federal Reserves Bank.

Astfel, din cele 5 bănci de investiţii independente care activau la începutul anului,

rămân doar Goldman Sachs şi Morgan Stanley. Bear Stearn si Merrill Lynch au gasit adăpost

în braţele a doua bănci universale mari, JPMorgan Chase şi Bank of America, iar Lehman

Brothers este lasată să intre în faliment pentru a servi drept exemplu pentru întregul sistem

bancar.

După ce Rezerva Federală a Statelor Unite a intervenit şi a pus la bătaie vreo 50 de

miliarde de dolari pentru a cumpăra acele bunuri greu vandabile care blocau dezmembrarea

băncii Lehman, pieţele financiare s-au calmat brusc. Multe publicaţii de specialitate au salutat

măsura asumată de secretarul Hank Paulson şi au declarat că în acest fel criza a luat sfârşit.

Mult mai informaţi decât muritorii de rând, oficialii de la Bruxelles se plâng însă în

18 cea mai mare bancă din Franţa, cea mai mare bancă din zona Euro, una dintre cele mai mari companii franceze; domeniile de activitate cele mai importante sunt banca de detaliu, banca de finanţare şi investiţii, bancă privată, activităţi de gestiune de active, asigurări, gestiune de patrimoniu, leasing etc.

25

continuare de efectele pe care criza le va genera în anii care vor veni. Ei spun că, dacă se va

pune în practică modelul de reformă al instituţiilor de investiţii, programul de reducere a

sărăciei cu 50% până în 2015 este în pericol, deoarece se vor scumpi alimentele şi se va

încetini ritmul de creştere a economiilor.

Un studiu efectuat de specialiştii Comisiei Europene a ajuns la concluzia că statele

membre trebuie să facă eforturi mai mari pentru a putea susţine investiţiile în infrastructură.

Vor fi necesari mulţi bani pentru ajutorarea populaţiei, în scopul evitării îndatorării excesive a

acesteia. Prin urmare, în ciuda unor declaraţii optimiste, europenii mai au încă de suferit şi

românii nu vor face excepţie la acest capitol.

În ultimii doi ani, statele şi-au luat măsuri de diminuare a efectelor crizei.

În anul 2008, FMI a acordat un împrumut de 16,5 miliarde de dolari Ucrainei, UE

acordă Ungariei un împrumut de 6,5 miliarde euro, Statele din Nordul Europei vor acordă

Islandei un împrumut în valoare de 2,5 miliarde de dolari pentru a ajuta ţara să-şi revina din

criza financiară cu care se confruntă, România a primit un împrumut de 19,95 miliarde, oferit

în 4 tranşe până la sfârşitul anului 2010.

Bulgaria a implementat anumite măsuri cum ar fi scutirea de impozit pe o perioadă de

5 ani pentru investiții în regiuni defavorizate; scutiri/reduceri de impozite pe venit pentru

familii tinere care plătesc dobânzi la credite imobiliare.

În Cehia, rata de impozit pe profit a fost redusă de la 21% la 20%, rata contribuțiilor

sociale de sănătate pentru angajați și angajatori a fost redusă, iar rambursările de TVA se

soluționează mai repede pentru contribuabilii care depun electronic declarațiile fiscale.

În Ungaria, o serie de măsuri fiscale au fost propuse în vederea impozitării consumului

și nu a venitului; impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente vor fi reduse.

Marea Britanie a redus cota de TVA pentru o perioadă de un an de la 17,5% la 15% și

a permis amânarea plății impozitelor pentru societățile care au fost afectate de perioada de

criză dar care, desigur, pot demonstra necesitatea unor astfel de amânări.

Atât Olanda, cât și Spania au introdus măsuri stimulative referitoare la metode de

amortizare accelerată pentru investițiile efectuate în 2009.

În sfera TVA, Belgia a redus cota de TVA pentru construcțiile de locuințe noi de la

21% la 6 %.

26

Deloitte Tax furnizează asistență companiilor locale și internaționale în diverse

aspecte – consultanță strategică în domeniul fiscal, planificare fiscală internațională, impozite

directe, revizii fiscale, fuziuni și achiziții, stabilirea prețurilor de transfer, impozite indirecte,

servicii de detașare internațională, alerte fiscale, servicii de contabilitate și salarizare.

Efectele crizei financiare asupra României nu au încetat să apară.

Ce-i drept, prin sistemul de creditare practicat în ultimii ani, o mulţime de români şi-au

luat case, maşini sau terenuri, îndatorându-se la bănci pentru câteva decenii. Chiar dacă pentru

mulţi ziua de salariu s-a transformat într-un coşmar, pentru că e ziua când îşi achită ratele,

aceste credite au ridicat nivelul de trai al multora dintre noi.

Scumpirea creditelor în valută a dus la o scădere treptată a leului care, după unii

specialişti, ar putea creşte valoarea monedei euro chiar până la 5 lei.

Sunt afectaţi şi cei implicaţi în afaceri imobiliare. Reducerea creditelor riscante impune o

scădere a construcţiilor de case.

Anul 2008, ne-a arătat o creştere importantă a numărului de dosare privind proceduri

de insolvenţă. La data de 31 octombrie 2008 erau înregistrate 11.525 de dosare de insolvenţă

faţă de 6.054 dosare în aceeaşi perioada a anului 2007, ceea ce reprezintă o dublare a

numărului de dosare în anul acesta faţă de anul trecut. Cea mai puternică creştere, de 2,5 ori,

s-a înregistrat la firmele de construcţii,1.114 dosare în anul 2008 faţă de 463 în anul

precedent19.

Printre sectoarele economiei româneşti afectate de actuala criză se numără:

- în industria componentelor auto, fabricile Michelin - Zalău s-au închis în decembrie 2008

- în industria  chimică, combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea a redus producţia cu 20% în

noiembrie 2008

- în sectorul imobiliar, tranzacţiile anul 2008 s-au situat sub valorile înregistrateî ultimii 5 ani

- în domeniul siderurgic şi metalurgic - Laminorul SA Brăila şi-a oprit activitatea până în

martie 2009, iar Alro Slatina a scazut productia cu 25%

- în sectorul IT, furnizorii Nokia au trimis 600 de angajaţi în şomaj tehnic... etc.

Piaţa locurilor de muncă a suportat schimbări majore în anul 2009, efectuându-se

disponibilizări masive în timp ce companiile au acuzat un grav deficit de personal calificat.

România a fost lovită de concedieri masive şi de scumpiri la toate produsele de uz curent şi la

energie. Turismul a simţit din plin criza, din cauza cererii foarte scăzute.

19 sursa: Registrul Comerţului

27

Creditorii bat la uşă şi asta pe fondul unei deprecieri a leului, dublată de zecile de mii

de concedieri deja anunţate.

Bilanţul economic al anului 2009 este unul dezastruos. Recesiunea economică

mondială a afectat toate companiile româneşti, pornind de la cea mai mare şi până la chioşcul

din colţul blocului. Mai mult decât atât, accesul la finanţările pe care băncile se lăudă că le

pun la dispoziţia mediului de afaceri este blocat de stat.

Practic, prin intermediul Ministerului de Finanţe care împrumută de la băncile private aproape

întreaga masă monetară de pe piaţă pentru a putea plăti salariile şi pensiile bugetarilor,

Guvernul blochează, indirect, economia naţională. Potrivit unor surse din mediul financiar,

mii de firme din toată ţara aşteaptă exagerat de mult rambursările de TVA la care sunt

îndreptăţite şi pe care Fiscul întârzie să le efectueze, termenele fiind depăşite luni în şir.

Procesul de recuperare a economiei pe parcursul următorilor câţiva ani va fi anevoios.

Cu toate că, după cum apreciază analiştii economici, vârful crizei a fost în anul 2009, efectele

vor fi resimţite mai pregnant în 2010, atât de către companii, cât şi de către sectorul public.

Prin urmare, şomajul va ajunge să atingă vârful ultimilor şapte ani în 2010. În principal,

şomajul ar urma să se amplifice odată cu concedierea de angajaţi din sistemul public.

Este previzibilă diminuarea, în continuare, a consumului, faţă de anii de boom economic, dar

într-un ritm mai puţin accelerat decât în 2009.

Numărul mai mare de disponibilizări va însemna, pe lângă cheltuieli suplimentare pentru

fondul de şomaj, şi venituri mai mici la bugetul statului provenind din impozitele pe salarii,

contribuţii sociale, dar şi, pe măsura reducerii consumului, din TVA.

dezlegat-o la telefon.

BIBLIOGRAFIE

1. Victor STOICA, Adriana- Irina GRUIA, „Pieţe de capital şi produse bursiere”, Ed.

Universală, Bucureşti, 2006

2. www.banknews.ro

28

3. www.descopera.ro

4. http://ebooks.unibuc.ro - Ioan SCURTU, Theodora STĂNESCU- STANCIU,

Georgiana SCURTU, „Istoria României între anii 1918- 1940

5. www.economie.hotnews.ro

6. www.ectap.ro - Prof. Univ. Dr. Nicolae Feleagă, art. „ Criza financiară la cumpana

dintre secolele XX şi XXI şi guvernanţa întreprinderii

7. www.financiarul.ro

8. www.standard.money.ro

9. www.wall-street.ro

10. www.ectap.ro Prof. Univ. Dr. Nicolae Feleagă, art. „ Criza financiară la cumpana

dintre secolele XX şi XXI şi guvernanţa întreprinderii

29