Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Catedra “ Ştiinţe Socioumane ”

Referat

Tema: Сonfucianismul

A efectuat: __________________________________________

A verificat: _______________________

Chişinau 2010

CUPRINS

1) Date biografice

2) Învăţătura lui Confucius

a) Învăţătura despre omb) Învăţătura despre societatec) Învăţătura despre stat

3) Încheiere

2

DATE BIOGRAFICE

Confucianismul – religie aparută in China Antica, cu aproximativ 6.000.000 de adepţi (majori-

tatea în China, Coreea, Vietnam, Japonia), fondată de filozoful chinez Confucius (551 - 479 î.e.n.),

care se preocupa de principiile bunei conduite, inţelepciunea practică şi relaţiile sociale. Confucius

nu avea intenţia sa întemeieze o religie nouă, ci să interpreteze şi să renască religia dinastiei Zhou, cu

ritualurile sale, pe care el le-a interpretat nu ca nişte sacrificii facute de oameni, pentru a primi

iertarea de la zei, ci ca nişte ceremonii ale oamenilor, întrupând modele de comportament civilizat,

adunate de-a lungul mai multor generaţii. Acestea insemnau pentru Confucius sâmburele societaţii

chineze. Confucius, al carui nume chinezesc era Kung Fu Tze, s-a nascut in statul Lu, in anul 551

î.e.n.. într-o familie aristocrata, care-şi pierduse averea şi pozitia. Despre tatal lui se spune ca fusese

un razboinic puternic pe nume Şu Lianhă. Şu Lianhă înaite de a se naşte Confucius avea deja 9 fete,

fapt ce-l facea nefericit. El avea nevoie de un moştenitor al neamului aristocratic. Fiul mai mare al

lui Şu Lianha era foarte slab chiar de la naştere şi războinicul nu se grăbea să-l facă moştenitor. În

momentul cînd cea dea treia soţie ramîne însarcinată, Şu aduce mulţumire zeilor într-o peştera

(peştera pentru chinezi este loc sfînt). În aceasta peşteră s-a şi născut Învăţătorul celui mai mare

curent filosofic.

Cînd baiatul avea 2 ani şi trei luni Şu Lianhă se stinge din viaţă. Celelalte doua soţii ale lui Şu

Lianhă deja nu mai ascundeau invidia catre tînara mamă a moştenitorului. Aceasta era nevoita să

plece în oraşul ei natal. Parinţii însă nu au primito în casă pe care ea o necinstise, căsătorindu-se mai

devreme de cît cele două surori mai mari.

Din aceasta cauză mama şi cu micul Confucius a fost nevoită să se stabileasca departe de familie.

Confucius pe acea vreme se evidenţia de ceilalţi prin agerime, ura nedreptatea, iubea deosebit

părinţii, ştia multe obiceiuri religioase. El ştia istoria neamului, ce număra mai mult de un secol.

Aflînd despre măiestria stramoşilor lui, printre care erau şi oameni talentaţi, care s-au afirmat în

multe domenii, el a conştientizat că numai o bună pregătire militară nu este de ajuns petru a atinge

absolutul. Cînd Confucius avea 17 ani, mama sa se stinge din viaţă, ea abia înmplinise 38 de ani. El

îşi înmormîntează mama alaturi de mormîntul tatalui pe care îl va gasi cu greu.

În tinereţe a fost profesor, dar a aspirat la o poziţie guvernamentală, întrucît avea o deplină în-

credere în capacitatea lui de a reorganiza societatea. Şi-a petrecut mult din viata calatorind prin

China, dînd sfaturi conducatorilor. Era unul din acei filozofi, care aspirau la salvarea unei ţări, prin

sfaturile pe care le dădea. Spre deosebire de ceilalţi, care şi-au găsit calea în cunoaştere, Confucius s-

3

a inspirat din trecut, pe care încerca să-l transforme in realitate. Se declara un traditionalist, nu un

creator de nou, ci un iubitor al vechiului.

Ultimii ani din viaţă i-a petrecut in oraşul natal, unde s-a dedicat in totalitate propovăduirii învăţă-

turilor sale. Analectele reprezinta o colectie de învăţaturi ale lui Confucius, păstrate de discipolii lui,

considerate singurele care i se pot atribui lui Confucius cu siguranţă. Confucianismul este una din

cele mai influente tradiţii filozofice din lume, cu introspecţii profunde in natura umană. Deşi confu-

cianismul a devenit ideologia oficială a statului chinez, n-a existat niciodată ca religie instaurată, cu

biserici si preoţi. Savanţii chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un mare înţelept, fără însa a-l ven-

era ca pe un zeu. La rîndul lui, Confucius nu a pretins niciodata a fi o divinitate. În confucianism,

omul este centrul universului, el nu poate trăi în izolare, ci în comunitate. Scopul vieţii este atingerea

fericirii individuale, care se poate obţine prin pace.

ÎNVĂŢĂTURILE LUI CONFUCIUS

ÎNVĂŢĂTURA DESPRE OM

Învăţătura lui Confucius se poate de împarţit în trei parţi strîns legate şi dependente reciproc,

împreunate de ideea că omul este centrul confucianismului. Prima şi cea mai principală din cele trei

învăţături este însăşi învăţătura despre om.

Confucius a creat aceasta învăţătură bazîndu-se pe practica propriei vieţi. Pe baza comunicării cu

lumea observă că viciile societăţii cu timpul cad. Astfel el a împărţit oamenii în trei tipuri:

1) Laşi;

2) Persoane capabile să se abţină;

3) Proşti.

Aducînd exemple, ce caracterizează comportamentul uman, aparţinînd la un oarecare tip, a

demonstrat această afirmaţie şi a încercat să găsească cauza fenomenului dat. Analizînd şi făcînd

concluzii Confucius a ajuns la următoarea idee:

,, Bogăţia şi prestigiul – iată spre ce tinde omenirea. Dacă se va instaura pentru ei Dao în

ascensiune, ei nu-l vor atinge. Sărăcia şi mizeria – iată ce-i dezgustă pe oameni. Dacă se va instaura

Dao spre a se debarasa de el, ei nu se vor debarasa ’’. Aceste două aspiraţii principale ale omului

Confucius le credea implantate în om încă de la naştere, adică biologic predeterminate. De aceea

aceşti factori favorizează atît purtarea indivizilor în particular, cît şi a grupurilor de indivizi, adică a

4

întregilor popoare. La factorii naturali Confucius nu atrăgea mare atenţie şi foarte pesimist analiza: „

Eu niciodată n-am întîlnit omul, care, observînd greşeala sa, să se autocondamne ”. Pe baza

factorilor naturali, deloc ideali pentru Confucius, el chiar contrazice învăţăturile Chinei antice, care

considerau perfecţiunea fenomenelor naturale o axiomă.

Scopul învăţăturii lui Confucius era de a înţelege rostul existenţei umane, principalul pentru el

constă în descoperirea naturei umane ascunse, ceea ce-l mişcă şi-l face să tindă spre anumite idealuri.

Posedînd anumite calităţi şi locuri în societate, oamenii au fost împărţiţi de către Confucius în

trei categorii:

1) Tziuni-tzî (soţul generos) – ocupă unul din locurile centrale în toată învăţătura. Prezenţa

rolului de om ideal serveşte drept exemplu demn de urmat pentru următoarele două

categorii;

2) Jăni – oameni obişnuiţi, mulţimea;

3) Slo Jăni (om inferior) – în învăţătură se utilizează în general în comparaţie cu Tziuni-tzî.

Confucius şi-a exprimat gîndurile despre omul ideal scriind: „ Soţul generos se gîndeşte mai întîi

la nouă lucruri – să vadă limpede, să audă bine, faţa să-i fie binevoitoare, vorba să-i fie sinceră,

fapele să-i fie cumpătate, necesitatea de a întreba pe alţii cînd apare neîncrederea în sine,

necesitatea de a memoriza urmările răului său, necesitatea de a memoriza dreptatea cînd este

posibilitatea de a învăţa ceva nou”.

Sensul vieţii omului generos este de a atinge Dao, importanţa averii ocupă locul doi: „ Soţul

generos se gîndeşte doar la posibilitatea de a atinge Dao, pe el nu-l deranjează sărăcia ”.

Ce calităţi trebuie să posede Tziuni-Tzî? Confucius deosebeşte doi factori : „jăni” şi „văni”.

Hierogliful ce determină primul factor, se traduce ca „binevoinţă”. După Confucius omul generos

trebuie să manifeste omenie în relaţii, aceasta este şi baza învăţăturii lui. Schema cosmogonică

alcătuită de el descrie viaţa ca o faptă eroică sau ca o autosacrificare, în rezultatul căreia apare etic o

societate perfectă. Încă o variantă tradusă a cuvîntului „omenie”. Omul generos întodeauna este

adeptul adevărului şi nu se ascunde după spatele altuia. „ Omenia nu presupune faţa binevoitoare şi

limbajul chibzuit ”.

De a observa această calitate în om este foarte greu, practic imposibil. Confucius socotea că omul

pentru a atinge „jăni” trebuie să posede o dorinţa profundă şi să-şi dea seama dacă a atins

perfecţiunea poate doar el singur.

„Văni” – „cultura”, „literatura”. Omul generos trebuie să posede o cultură interioară bogată.

Însă, în acelaşi timp Confucius spune despre efectul negativ produs de abuzul de „văni”: „ Cînd în

om sunt mai presus calităţile naturii se primeşte o fiară pe cînd educaţia constă doar în a învăţa ”.

5

ÎNVĂŢĂTURA DESPRE SOCIETATE

Confucius înţelegea că societatea nu poate să fie alcătuită doar din „jăni” – ea va pierde

capacitatea de a exista, nu se va dezvolta şi în final va regresa. În acelaşi timp este ireal ca societatea

să conţină doar „văni” – progres nu va exista nici în cazul dat.

După Confucius, omul trebuie să posede trasăturile naturii şi să dobîndească învăţătura. Asta nu

este pe puterile oricui, sus pot ajunge doar persoane ideale.

Cum putem afla, descoperi apartenenţa omului la anumite categorii? În calitate de indicator aici

se foloseşte principiul „hă” şi opusul lui „tun”. Acest principiu poate fi numit principiul dreptăţii,

sincerităţii şi independenţei opiniilor.

„ Soţul generos tinde spre hă, dar nu spre tun, omul mic invers, tinde spre tun, nu spre hă ”.

Confucius mai spunea: „ Soţul generos tinde spre dreptate, de aceia el nu poate să urmeze tun.

Omul mic tinde spre bogăţie, deaceea el nu poate urma hă ”.

„Hă” – este criteriul principal al Soţului Generos. Obţinînd „hă”, el obţine tot ce puteau să-i

ofere „văni” şi „jăni” : independenţa gîndirii, activitatea etc., anume aceasta este baza teoriei

conducerii statului.

În acelaşi timp Confucius nu critică nici pe omul mic, el vorbeşte doar de diferenţierea de

sfere a activităţii lor. Slo jăni, după Confucius, trebuie să îndeplinească anumite funcţii în favoarea

Tziuni-tzî, şi anume, să se ocupe de munca grea. În acelaşi timp a utilizat tipul omului mic în scopuri

educative. Astfel l-a înzestrat practic cu toate caracterele negative, el a facut din Slo Jăni exemplul

spre care degradează omul ce nu tinde să se ridice.

În multe învăţături ale lui Confucius figurează Dao. Ce este Dao?

Dao – una din principalele categorii a filosofiei chinei antice şi gîndirii etico-politice.

Astfel Dao – este limita aspiraţiei umane, dar atingerea ei nu este pe puterile oricui. Dar

Confucius nu credea că Dao este imposibil de atins. Confruntînd Dao şi omul, Confucius a subliniat

că omul este centrul învăţăturilor lui.

În relaţiile societate-natura Confucius deasemeni se ocupa de grija pentru oameni. Pentru a

prelungi existenţa sa societatea este obligată să se folosească raţional de resursele naturale. Confucius

a dedus patru principii de bază pentru conlucrarea societate-natură:

1) Pentru a ajunge membru destoinic al societăţii este necesar să-ţi adînceşti cunoştinţele despre

natură;

2) Numai natura este în stare să ofere omului şi societăţii putere spre a supraveţui şi ispiraţie;

3) Atîrnare serioasă faţă de lumea vie cît şi faţă de resursele naturale;

6

4) Mulţumirea regulată Naturii. Acest principiu are rădăcinile în religia Chinei Antice.

ÎNVĂŢĂTURA DESPRE STAT

Confucius a expus cîteva doleanţe în ceea ce priveşte organizarea şi principiile conducerii unui

stat ideal.

Toate manevrele de cîrmuire a statului trebuie să se bazeze pe „li”. „Li” are un înţeles foarte

larg.

Conform schemei lui Confucius, conducătorul este mai sus de cît capul familiei lui doar cu cîteva

trepte. O astfel de atîrnare universală transforma statul într-o familie obişnuită numai că de proporţii

mult mai mari. Prin urmare cîrmuirea statului se va efectua după aceleaşi principii ca şi societatea lui

Confucius, adică bazate pe omenie, dragoste şi sinceritate.

Confucius s-a pronuţat împotriva legilor fixate, introduse pe acea vreme în cîteva împărăţii ale

Chinei. El considera egalitatea în faţa legii drept atac asupra personalităţii ceea ce împiedică

formarea societăţii ideale.

Pe oameni Confucius i-a împărţit în:

1) Conducători;

2) Conduşi.

Atenţia în această parte a învăţăturii este atrasă asupra primei categorii.

După Confucius aceştia trebuie să fie oameni ce posedă calităţile Tziuni-tzî. Anume ei trebuie să

execute puterea în stat. Calităţile lor înalte trebuie să servească drept exemplu pentru ceilalţi. Rolul

lor este de a educa poporul, de îndrepta pe calea cea dreaptă.

Pentru conducători Confucius a elaborat patru Dao:

1) Simţul autorespectului;

2) Simţul răspunderii;

3) Simţul binevoirii în educaţia poporului;

4) Simţul dreptăţii.

Chiar fiind adeptul sistemei autoritare, Confucius era împotriva concentrării puterii în mîna unui

singur om.

Rezervînd pentru om locul principal în sistemul său, Confucius, totuşi recunoştea o putere

supremă omului, Puterea Cerului. După părerea sa Tziuni-tzî putea să interpreteze corect fenomenele

ce au loc pe pamînt şi care sunt create de această putere.

Acordînd atenţie în general oamenilor ce conduc, Confucius a subliniat că factorul principal al

stabilităţii statului este încrederea poporului. Puterea în care poporul nu are încredere este supusă

pieririi, aceasta nu exclude şi regresul întregii societăţi.

7

ÎNCHEIERE

Învăţătura lui Confucius, apărută pe baza învăţăturilor religioase şi filosofice a Chinei Antice,

totodată foarte diferită, în unele cazuri chiar vine în contradicţie cu ele. Confucianismul este pur

umanism, o filozofie care se preocupă de fiinţele umane, de interesele şi realizarile lor, mai degrabă

decît de abstracţiuni sau probleme de teologie. El nu este atît o religie, cît un cod moral, care a influ-

enţat foarte mult gîndirea şi modul de viaţa al chinezilor. Principiile fundamentale ale acestei gîndiri

sunt: supunere şi respect faţă de superiori şi parinţi, datorie faţa de familie, loialitate faţă de prieteni,

umilinţa, sinceritatea şi politeţea. Astăzi, confuciansmul este adeseori confundat cu taoismul. Este

foarte greu de distins între ce e element taoist şi ce aparţine confucianismului, întrucît amîndoua au

idei asemănătoare despre om, societate, conducatori, cer şi univers. Confucianismul se ocupă de as-

pectul practic şi pămîntesc, pe cînd taoismul se ingrijeşte de cel exoteric si ceresc. Amîndoua cred-

inţe au rădăcina in gândirea a doi filozofi chinezi. Confucius şi Lao Tze, fondatorul Taoismului, au

fost contemporani, şi este ştiut în ambele tradiţii, că ei au avut cîteva dialoguri.

8