Redactor-șef: Iurie PÎNZARU

Redactori-șefi Ion ȘALARUadjuncți: Constantin RÎMIȘ

Secretari de redacție: Olesea CROITOR Ion NISTOR

Stilizator: Viorica CHIRILOV

Membri: Nicolae FURTUNĂ, Eudochia TCACI, Vasile GUȘTIUC, Grigore FRIPTULEAC, Stela GHEORGHIȚA,Valeriu PANTEA, Silvia PLAMADEALA

COLEGIUL DE REDACȚIE

CONSILIUL DE REDACȚIE

Valeriu GONCEAR Valentina VOROJBIT Constantin GRECU Olga VOLCOVSCHIOleg LOZAN Ion TULGARA Iurie OSOIANU Raisa SCURTUAdrian COTELEA Viorica PRISACARI Elena BALAN Antonița FONARIOvidiu TAFUNI Varfolomei CALMÎC Galina OBREJA

Apare bimestrial

Adresa noastră:RM, Chișinău,

str. Gh. Asachi, 67astr. A. Hâjdeu, 49tel. 022 574 371

e-mail: presa@cspchisinau.md

Revista este destinată specialiștilor din domeniul sănătății publice, medicinei de familie și spitalicești, pedagogilor, autorităților publice locale, agenților economici, precum și populației. Ea informează cititorii despre starea sănătății publice și promovează principiile modului de viață sănătos.

Newsletter is intended for specilaists working in the field of public health, family and clinical medicine, local public authority, business, teachers of comprehensive schools as well as for ordinary people. It provides information on public health situation and promotes the healthy way of life.

Издание предназначено специалистам в области общественного здоровья, семейной и клинической медицины, учителям общеобразовательных школ, местной публичной администрации, экономическим агентам и населению. Оно информирует читателей о состоянии общественного здоровья и пропагандирует принципы здорового образа жизни.

R e v i s t a S e r v i c i u l u i d e S u p rave g h e re d e St at a S ă n ăt ăț i i Pu b l i ce

Nr. 5 (29), Octombrie 2013

C O f O N D A t O R I

Fondată în Februarie 2009

CRONICA2

C U p R I N S

Ce este cancerul glandei mamare .................................................................. 3

Gripa. Lecţiile sezonului precedent ............................................................... 6

Microclimatul rece, factor de risc pentru sănătatea angajaţilor ............... 8

Conservarea legumelor şi fructelor prin uscare ........................................ 11

Prevenirea intoxicaţiilor cu plumb ............................................................... 13

Forţa educaţională şi curativă a artelor ....................................................... 15

Organizarea activităţilor la elevi. Sfaturi pentru părinţi .......................... 17

Prevenţia HIV/SIDA prin consiliere şi testare voluntară ........................... 19

Virusul Papiloma Uman – un pericol real pentru sănătate ...................... 22

Schimbarea orei şi efectul ei asupra sănătăţii ............................................ 25

Fortificarea sănătăţii copiilor în şcoala contemporană ............................ 28

Jocurile electronice: ce spun despre ele psihologii .................................. 30

Beneficiile şi efectele negative ale ceaiului ................................................ 33

Şi animalele domestice pot să atace ............................................................ 36

Omagieri. Victoria Bucov la 70 de ani .......................................................... 39

Activităţi ............................................................................................................ 41

Vreau să fiu informat ....................................................................................... 43

CRONICA 3

Cancerul glandei mamare este o tumoare malig-nă, care se dezvoltă din ţesutul epitelial al glan-dei mamare. În procesul creşterii tumorii, celule-le canceroase se pot deplasa prin sistemul limfa-tic sau sangvin, sedimentându-se în alte organe şi formând metastaze. În debutul bolii, când ea nu a avansat şi încă nu s-au format metastaze, pacienta poate fi vindecată.

Care sunt factorii de risc pentru cancerul de sân?• Ereditatea şi istoricul familial de cancer ma-

mar; • Traumatismele mici şi repetate la nivelul sâni-

lor; • Utilizarea îndelungată a anticoncepţionalelor

hormonale; • Fumatul; • Stresul; • Dieta bogată în grăsimi şi dulciuri rafinate (re-

prezintă un aport major de colesterol, care e convertit la hormoni estrogeni);

• Terapia cu estrogeni post-menopauză; • Lipsa alăptatului; • Consumul de alcool; • Sarcina la vârstă mai mare de 30 de ani; • Expunerea excesivă la soare; • Iradierea (examenele radiologice repetate); • Tulburările hormonale (hipo- sau hipertiroi-

dism); • Menarha (prima menstruaţie) înainte de vâr-

sta de 12 ani.

BOLILE NEtRANSMISIBILE îN ACtUALItAtE

Cum putem recunoaşte dacă ceva nu e în regulă?

Metodele de care dispunem pentru autoexami-narea sânilor sunt inspecţia şi palparea. Apariţia unui nodul la palpare nu este neapărat un semn de cancer, însă nici ignorat nu trebuie. Dacă ob-servaţi vreuna din următoarele modificări la ni-velul sânilor, faceţi un consult la medic:• modificări permanente de mărime sau de

formă ale unuia dintre sâni sau ale ambilor (a nu se confunda cu modificările tranzitorii din timpul ciclului menstrual);

• adâncituri/proeminenţe la nivelul tegumen-telor care acoperă sânii;

• retracţia sau înfundarea mamelonului; • apariţia unei formaţiuni nodulare de consis-

tenţă crescută în ţesutul mamar; • eritem la nivelul mamelonului; • secreţie sangvinolentă din mamelon; • umflarea ganglionilor din axilă;

CE EStE CANCERUL GLANDEI MAMARE

Simona CHIABURU,medic mamolog

categorie superioară, Secţia mamologie nr.1, dr. med.,

IMSP Institutul Oncologic

CRONICA4

• orice denivelare care deformează aspectul sânului;

• creşterea persistentă a temperaturii locale la nivelul sânului;

• apariţia de mâncărimi la nivelul glandei ma-mare.

Cum se diagnostichează cancerul mamar?

Prin examen clinic făcut de medicul specialist; mamografie (examen radiologic, care eviden-ţiază leziunile şi modificările apărute la nivelul glandei mamare); ecografie mamară; examen citologic şi morfologic.

Care este tratamentul pentru cancerul de sân?

Intervenţie chirurgicală, radioterapie, chimio-terapie, hormonoterapie.

Cum poate fi prevenit cancerul de sân?

Prevenirea cancerului de sân se face prin 2 metode:• eliminarea factorilor de risc modificabili şi

adoptarea unui stil de viaţă echilibrat (evi-tarea consumului exagerat de alcool, renun-ţarea la fumat, practicarea de exerciţii fizice, evitarea terapiei hormonale, neîntârzierea concepţiei copiilor, alăptarea la sân, evitarea unei diete bogate în grăsimi;

• respectarea recomandărilor pentru scre-ening: autoexaminarea sânilor, examenul clinic medical al sânilor, ecografia mamară, mamografia (recomandat femeilor după 40 de ani).

Sfaturi utile

1. Pacientele cu vârsta între 20 şi 39 de ani trebuie să efectueze auto-examinarea lunară a sânilor, pre-cum şi examenul clinic al sânilor la fiecare 3 ani;

2. Pacientele cu vârsta peste 40 de ani trebuie să efectueze autoexa-minarea lunară a sânilor, exame-nul clinic al sânilor, mamografia anuală.

alimentaţia recomandată

Cu puţină voinţă şi perseverenţă, trebuie operate modificări în obiceiurile alimentare, pentru a se obţine normalizarea bilanţului lipidelor. În caz contrar, creşte riscul cance-rizării sânilor. Trebuie reevaluate cantitativ-calitativ obiceiurile alimentare, adică ce şi cât se mănâncă zilnic. În nenumăratele reco-mandări de viaţă ale bolilor canceroase, sfa-turile de nutriţie sunt prioritare! Consumul mărit de grăsimi este răspunzător în mod dramatic de prezenţa bolilor cardiovascula-re, neoplazice şi a infecţiilor acute sau croni-ce. Acolo unde uleiurile vegetale înlocuiesc grăsimile animale, boala malignă este mult mai rară.

Această constatare este un solid argument pentru ca aportul energetic să fie asigurat în principal din cereale, legume şi fructe, prefe-rabil proaspete. Proteina din pâinea din faină de grâu ori secară, considerată de calitate su-perioară, cu adaos de tărâţe, asigură un bun tranzit intestinal, prevenind constipaţia, are efect de diminuare a colesterolului şi optimi-zează absorbţia glucidelor din tractul diges-tiv. Consumul privilegiat de produse naturale de sursă marină (regimul zis mediteranean), sărace în colesterol sau lipide dăunătoare, este de preferat şi pentru că acestea sunt

Știați că…screening-ul prin efectuarea anuală de mamografii a redus mortalitatea prin can-cer de sân cu 30-50% la femeile cu vârsta peste 50 de ani? Mamografia este recoman-dată doar femeilor trecute de 40 de ani, dar se poate practica și înainte de această vâr-stă, însă doar în cazul unei indicaţii speciale a medicului (pentru această categorie de vârstă - femei sub 40 de ani - se recomandă ecografia mamară).

?

CRONICA 5

Dacă se remarcă cel puţin unul dintre semnele enumerate sau se constată alte modificări, este necesar de consultat medicul.

De reţinut: autoexaminarea se reali-zează cu scopul de a urmări personal sănătatea sânilor şi NU pentru a descoperi o anumită boală.

!

1

4

2

5

3

6

bogate în substanţe antioxidante. Ele neutra-lizează radicalii liberi ai oxigenului din corpul nostru, care sunt nişte toxine puternice, acu-zate cu temeinice dovezi ştiinţifice că iniţiază şi dezvoltă cancerul, bolile degenerative şi îmbătrânirea.

Vă prezentăm unele procedee simple, dar foar-te utile de examinare a sânilor, care pot fi re-alizate de fiecare femeie la domiciliu. Medicul specialist vă recomandă să faceţi acest lucru în fiecare lună în ziua a 6-a şi a 12-a a ciclului menstrual.

1. În faţa oglinzii, se urmăreşte forma sânu-lui şi aspectul tegumentului şi al mame-lonului (fig.1).

2. Cu braţele ridicate, se examinează sânul, privindu-l din faţă, apoi din părţile late-rale (fig.2).

3. În poziţia stând, se apasă pe sân cu cele 3 degete medii ale mâinii (fig.3).

4. Se începe cu cadranul supero-extern, unde tegumentul este, de obicei, mai fin, şi se continuă în sensul acelor de ceasor-nic (fig.4).

5. Se face presiune asupra mamelonului, folosind degetul mare şi arătătorul, şi se urmăreşte apariţia vreunei secreţii (fig.5).

6. Se continuă examinarea în poziţia cul-cat pe spate, urmărind fiecare cadran în parte. În regiunea axilei se palpează cu degetele medii ale mâinii ganglionii limfatici (fig.6).

În timpul autoexaminării sânilor trebuie observată orice modificare. De exemplu:• Zoneleîntăritealesânului;• Tegumentulretractatsauedemaţiat;• Hiperemia,inflamaţia;• Prezenţasecreţiei lanivelulmameloa-

nelor.

CRONICA6

Gripa este o maladie infecţioasă acută a căilor respiratorii, foarte contagioasă, provocată de virusurile gripale din familia Orthomyxoviridae. Apare în izbucniri epidemice ciclice (fapt carac-teristic şi pentru Republica Moldova). Sezona-litatea acestei maladii, care poate afecta orice persoană, este noiembrie-aprilie.

Programul de supraveghere a gripei este unul dintre cele mai vechi programe de suprave-ghere, organizat de OMS şi iniţiat începând cu anul 1947 prin crearea reţelei internaţionale de centre naţionale şi laboratoare de referin-ţă cu metodologie standardizată de activitate. Anual, OMS monitorizează circulaţia şi variabi-litatea antigenică a virusurilor gripale pentru evidenţierea variantelor cu potenţial epidemic şi pandemic, care ulterior sunt folosite la pre-pararea vaccinului antigripal. Actualmente, în această reţea funcţionează 141 de centre naţi-onale de gripă din 111 ţări (inclusiv din Repu-blica Moldova).

În sezonul 2012-2013, în Republica Moldova gripa a avut răspândire geografică regională cu intensitate medie a procesului epidemic şi impact mediu asupra sistemului de sănătate. Preponderent, au fost afectate persoanele cu vârsta între 15 şi 64 de ani. Investigaţiile pentru detectarea virusurilor gripale în cadrul sistemu-lui sentinelă de supraveghere, inclusiv cazurile cu evoluţie severă la persoanele cu diagnosticul prezumtiv de gripă, IACRS, SARI, s-au efectuat în Centrul Naţional de Gripă, acreditat de OMS la 18.03.2013, care funcţionează în cadrul Centru-lui Naţional de Sănătate Publică.

Cazuri de gripă clinică au fost fixate în 26 din 37 de teritorii administrative ale Repu-

blicii Moldova, cel mai înalt nivel al morbi-dităţii prin gripă înregistrându-se în raionul Ungheni (337,3% la 100 mii populaţie), iar cel mai mic în raionul Cantemir (1,5% la 100 mii populaţie). În perioada săptămânilor 40/2012-16/2013 nivelul morbidităţii prin gripă a fost de 7,5 ori mai mare, comparativ cu perioada similară a sezonului precedent. În acest sezon s-au înregistrat 2495 de cazuri de gripă clinică.

În sezonul epidemic 2012-2013 au fost înre-gistrate 12 cazuri de deces al persoanelor cu risc sporit de infectare. În 11 probe, colec-tate de la aceste persoane, a fost detectată prezenţa ARN virusului gripal A(H1N1)pdm şi într-o probă - ARN virusului gripal A(H3N2. Factorii care au favorizat cazurile de deces au fost: solicitarea întârziată a asistenţei medica-le; iniţierea tardivă a tratamentului specific; agravarea maladiilor cronice preexistente şi a celor asociate. Important este faptul că nici una dintre persoanele decedate nu a fost vac-cinată contra gripei. În scopul profilaxiei gri-pei umane, în special la contingentele cu risc sporit de infectare, pentru sezonul 2013-2014 s-a solicitat achiziţionarea a 160 mii de doze

GRIpA. LECţIILE SEzONULUI pRECEDENt

Igor GOSTEV,medic epidemiolog,

cercetător ştiinţific stagiar,Laboratorul epidemiologia

infecţiilor respiratorii virale,CNSP

CRONICA 7

de vaccin antigripal. În aceste contingente sunt incluşi: copiii şi adulţii cu maladii cro-nice şi cu tuberculoză, copiii din focarele de tuberculoză, gravidele, lucrătorii instituţiilor medico-sanitare publice, membrii echipelor de intervenţie în eventualele focare de gripă, efectivele MAI, Trupelor de Carabinieri şi ale Serviciului Situaţii Excepţionale, Serviciului de Grăniceri şi celui Vamal, Armatei Naţiona-le, personalul instituţiilor de asistenţă soci-ală, copiii şi personalul orfelinatelor, caselor de copii şi şcolilor-internat, bătrânii, invali-zii şi personalul azilurilor pentru bătrâni şi invalizi etc.

Vaccinarea este un factor esenţial în reduce-rea riscului de îmbolnăvire prin gripă! Este important faptul că la persoanele vaccinate se reduce semnificativ apariţia complicaţiilor post-gripale.

la apariţia primelor semne de boală, solici-taţi asistenţa medicală!

!Pentru a reduce riscul îmbolnăvirii de gripă este necesar:

De a evita contactul cu persoanele care au febră, dureri de cap, tuse, eliminări nazale, care strănută, acuză dureri musculare și în articulaţii etc.;De a vă spăla minuţios pe mâini cu apă și săpun cât mai des;De a acoperi gura și nasul cu batista, atunci când tușiţi sau strănutaţi; De a evita atingerea cu mâinile a ochilor, nasului și gurii;De a evita contactul apropiat cu persoa-nele bolnave sau suspecte de boală și de a respecta distanţa de cel puţin un metru de la ele; De a evita, pe cât e posibil, frecventarea locurilor publice aglomerate;De a practica un mod de viaţă sănătos, cu un consum de alimente nutritive bogate în vitamine.

Simptomele gripei

Dacă aveţi în casă o persoană care prezintă simptomele menţionate:

Apelaţi imediat la medicul de familie;

Oferiţi-i persoanei bolnave un spaţiu sepa-rat în casă;

Când îngrijiţi de persoana bolnavă, acope-riţi-vă gura şi nasul cu o mască;

Aerisiţi cât mai des încăperea în care se află bolnavul;

Păstraţi curăţenia, spălaţi suprafeţele locuin-ţei cu detergenţi.

Respectarea acestor reguli simple va contribui esenţial la reducerea riscu-lui îmbolnăvirii de gripă şi de alte in-fecţii respiratorii virale acute.

CRONICA8

Deşi în ultimul timp au fost realizate progrese sem-nificative în domeniul mecanizării şi automatizării proceselor tehnologice, însoţite de modernizarea sistemelor de ventilaţie şi de încălzire, există încă multe sectoare de producere, în care parametrii microclimei continuă să fie un factor de agresiune asupra stării de sănătate a angajaţilor.

Factorii meteorologici la locul de muncă cuprind totalitatea factorilor fizici ai mediului ambiant (temperatura, umiditatea, mişcarea curenţilor de aer şi iradierea infraroşie), care au influenţă asu-pra schimbului de căldură şi a stării termice a or-ganismului. Microclimatul industrial reprezintă climatul unei zone restrânse, cu parametrii mete-orologici specifici ai atmosferei, unde are loc acti-vitatea profesională a omului. Multe lucrări sunt efectuate în diferite condiţii meteorologice: tem-peraturi ale aerului ridicate sau joase, umiditate înaltă sau joasă, intensitate crescută a iradierii in-fraroşii, mişcare intensă sau joasă a aerului. Toate aceste combinaţii ale parametrilor microclimatu-lui influenţează în mod diferit asupra schimbului termic şi confortului omului, respectiv, asupra stării personale, capacităţii de muncă şi sănătăţii. Microclimatul industrial este de trei tipuri:

- De încălzire: prin iradiere (uzine metalurgi-ce, turnătorii, sectoare termice la întreprin-deri industriale, sectoare de topire la fabricile de sticlă, operaţiuni de sudare, activitatea în apropierea cuptoarelor, focului deschis) şi prin convecţie (întreprinderi de confecţii, centrale electrice).

- Neutru sau confortabil (sectoare de asam-blare la întreprinderile industriei construc-toare de maşini, dispecerate, oficii, încăperi ale operatorilor).

- De răcire: în perioada rece în aer liber sau în încăperi neîncălzite, artificial creat conform cerinţelor tehnologice, în încăperi închise din cauza ineficienţei încălzirii sau ventilaţiei.

Expunerea la acţiunea aerului rece, în cazul în care muncitorii nu sunt protejaţi printr-un echipament adecvat, poate provoca un şir de îmbolnăviri şi ac-cidentări severe ale organismului, mai ales dacă se asociază cu un grad crescut de umiditate sau cu-renţi puternici de aer. Îmbolnăvirile determinate de acest complex de factori meteorologici, cunos-cut sub numele ,,frig”, apar în situaţia în care me-canismele de termoreglare ale organismului sunt depăşite. Ca factor etiologic, frigul poate acţiona asupra organismului fie direct, determinând un şir de îmbolnăviri generale şi locale, fie indirect, ca factor favorizant, contribuind la declanşarea unor boli. Un rol important are atât durata expunerii la frig, cât şi mărimea suprafeţei expuse şi starea fizi-ologică a organismului.

Frigul reprezintă un risc profesional atunci când, la un loc de muncă, pierderile termice ale

MICROCLIMAtUL RECE, fACtOR DE RISC pENtRU SăNătAtEA ANGAjAţILOR

Ion SPĂTARU,medic igienist, Secţia sănătatea ocupaţională, CSP Chişinău,doctorand al USMF „N. Testemiţanu”

CRONICA 9

unei persoane sunt superioare celor fiziologice. Direct sau indirect, frigul stă la originea unor grave accidente de muncă. Unii muncitori sunt supuşi ocazional acţiunii frigului, alţii - pe tot parcursul anului. Sunt descrise patru tipuri de situaţii ocupaţionale, care pot implica expuneri profesionale la frig:munca cu expunere la frig în interiorul unei

încăperi. Expunerea la frig se produce în in-cinta unor construcţii industriale, depozite frigorifice, camere de conservare a cărnii, abatoare, secţii de păstrare în stare proaspătă a unor produse. În aceste situaţii, măsurile de protecţie contra frigului sunt bine definite;

munca cu expunere la frig în exteriorul unei în-căperi. Expunerea la frig se produce în locuri de muncă care depind de condiţiile atmosferice: construcţii, transporturi, munca agricolă, vân-zători sedentari în aer liber. La aceste locuri de muncă măsurile de protecţie sunt inconstante;

munca cu expunere la frig la înălţime. Odată cu creşterea altitudinii de lucru, intensitatea frigului se accentuează (temperatura atmo-sferică scade cu un 10C la fiecare 150 de metri altitudine), se instalează hipoxia şi scade efi-cacitatea mijloacelor fiziologice de apărare contra frigului;

munca cu expunere la frig în timpul imersiei. În timpul activităţii cu imersiune, pierderile de căldură sunt de 25 de ori mai mari decât cele efectuate în aer liber. În această catego-rie sunt incluse activităţile scafandrilor.

În consecinţă, este extrem de important să fie identificate toate riscurile prezente în munca la temperaturi scăzute. Astfel, vântul şi umiditatea crescută sunt capabile să majoreze riscurile le-gate de expunerea la frig. De asemenea, dura-ta îndelungată a expunerii, munca fizică grea, insuficienţa pauzelor, absenţa unor spaţii de repaus încălzite, utilizarea de echipamente sau îmbrăcăminte nepotrivite, unele caracteristici individuale, cum ar fi vârsta, sexul, constituţia fizică, starea de oboseală, consumul de alcool, medicamente, reprezintă factori care pot mări efectul nociv al frigului asupra organismului.

Senzaţia de disconfort termic începe să fie re-simţită mai mult sau mai puţin imediat sub valoarea de 150C a temperaturii mediului în-conjurător, în special în locurile care presupun muncă sedentară. Pentru temperaturi inferioa-

re de 50C există un risc imediat, căruia trebuie să i se acorde multă atenţie. La un vânt cu viteza de 45 km/h, o temperatură de -50C produce o răcire echivalentă unei expuneri la o tempera-tură de -150C. Salariaţii din ramura construcţii-lor, lucrărilor publice, industriei extractive sunt expuşi frecvent acestei categorii de condiţii. În situaţii similare se află, în perioada rece, angaja-ţii încăperilor de producere, care nu se încălzesc (elevatoare, depozite). Condiţiilor nefavorabile de lucru sunt supuşi şi angajaţii care deservesc camerele frigorifice, temperatura aerului fiind de la +3 până la -300C pe parcursul a 60-75% din timpul lucrului. Este specific că temperaturile joase sunt asociate cu un nivel înalt al umidităţii aerului (85-95%) şi cu hipodinamie.

Muncitorii care efectuează lucrări de deservi-re şi reparaţie ale reţelelor electrice pe stâlpi, în poziţii incomode, la o temperatură de 00C şi expuşi unui vânt violent, sunt practic în situa-ţia de a nu-şi putea desfăşura activitatea. Frigul mai poate determina un şir de riscuri indirecte prin alunecări şi căderi din cauza deplasării pe suprafeţe alunecoase, formate prin îngheţ.

Un muncitor bine protejat de un echipament corespunzător poate tolera variaţii ale tempera-turii ambiante cuprinse între -500C şi +1000C. În condiţii normale, temperatura corpului uman se menţine, cu mici variaţii, în jurul valorii de 370C. Acest echilibru dintre cantitatea de căldură pro-dusă de organism şi cantitatea de căldură pe care acesta o pierde se datorează unui ansamblu complex de mecanisme de reglare fiziologice. Reacţiile fiziologice la acţiunea generală a frigu-lui pot fi grupate în două categorii: pentru con-servarea căldurii şi pentru producerea căldurii.

În lupta sa cu frigul, organismul străbate două faze. Faza de luptă se caracterizează prin vaso-constricţie cutanată, tahicardie, hemoconcentra-ţie, hipertensiune arterială, creşterea metabolis-mului tisular, glicemie uşor crescută, temperatu-ra cutanată rămânând a fi normală sau uşor ridi-cată. În faza de decompensare, când intensitatea proceselor de termoreglare nu asigură menţine-rea temperaturii normale a corpului, se dezvoltă semnele de hipotermie. Scăderea temperaturii corpului induce scăderea metabolismului şi în-cetinirea funcţiilor SNC. Scade activitatea siste-mului cardiovascular (ritm cardiac lent, aritmii) şi a aparatului respirator, se dezvoltă hipoxia ţe-suturilor. Moartea se instalează fie prin anoxie ti-

CRONICA10

sulară (SNC), fie prin complicaţii cardiace. Totuşi, în condiţii de producere, când angajaţii sunt asi-guraţi cu mijloace individuale de protecţie şi se respectă regimul de muncă şi de odihnă, hipoxia generală în mod clasic practic nu se întâlneşte.

Maladiile aparatului respirator sunt afecţiuni spe-cifice, rezultate din acţiunea directă a frigului. Ele apar preponderent la muncitorii care lucrează în aer liber în sezonul rece (muncitori forestieri, constructori, pescari, industria extractivă). Mala-diile aparatului respirator, frecvent favorizate de frig, au un diapazon bine cunoscut: de la simple rinite sau laringite până la bronhopneumonii.

Pentru a preveni şi a diminua impactul micro-climatului rece asupra sănătăţii angajaţilor, sunt recomandate un şir de măsuri profilactice:

Profilaxia tehnică: ameliorarea condiţiilor de microclimat, reducerea activităţii la frig, regim reglementat de muncă, odihnă şi alimentaţie raţională, măsuri ergonomice. Măsurile trebuie adaptate la realitatea din teren şi la specificul meseriei. Ele vizează, în primul rând, amenaja-rea locului de muncă. Pentru o profilaxie termi-că eficientă se recomandă a aplica un ansamblu de măsuri tehnice:automatizarea/mecanizarea proceselor teh-

nologice, pentru a reduce efortul fizic la locul de muncă;

instalarea unor semne de avertizare la intra-rea în zonele de frig extrem, în zonele cu su-prafeţe alunecoase sau în caz de posibil con-tact cu suprafeţe reci;

asigurarea uşilor de la camerele frigorifice cu dispozitive din interior, pentru a împiedica autoblocarea;

aplicarea unor măsuri de reducere a formării condensatului în interiorul încăperilor prin instalarea sistemelor de ventilaţie adaptate;

amenajarea unor perdele cu aer cald în faţa uşilor atelierelor şi halelor mari;

ermetizarea uşilor şi ferestrelor în scopul con-servării căldurii;

amenajarea unei încăperi încălzite, în care muncitorul ar putea să-şi schimbe hainele sau să consume o băutură caldă, a vestiarului şi dotarea lui cu dulapuri speciale pentru păs-trarea îmbrăcămintei de schimb;

instalarea la locul de muncă a unor dispoziti-ve de încălzire;

utilizarea echipamentului de protecţie con-fecţionat din materiale termoizolatoare şi im-permeabile (bumbac) şi a mănuşilor termo-protectoare;

adoptarea unui regim de muncă care să pre-vadă pauze pentru încălzirea muncitorilor în spaţii special amenajate, unde să-şi poată usca şi hainele;

asigurarea unei alimentaţii care să acopere aportul necesar de calorii în funcţie de inten-sitatea muncii depuse.

Profilaxiamedicală. Concomitent cu măsurile tehnice, specialiştii din sănătatea ocupaţiona-lă sunt implicaţi în supravegherea stării de să-nătate a angajaţilor şi în informarea acestora despre riscul de la locul de muncă. Acest tip de profilaxie vizează, în primul rând, selecţia per-sonalului la angajare. Contraindicaţiile pentru munca în microclimat rece: bronhopneumopa-tii cronice, otite, sinuzite, conjunctivite cronice, cardiopatie ischemică, sindromul Raynaud, hi-pertensiune arterială, nefropatii cronice. Mun-citorii recent angajaţi vor fi urmăriţi activ în pe-rioada de adaptare. Totodată, angajaţii supuşi acţiunii factorilor de producere nocivi şi nefa-vorabili vor susţine examenul medical periodic, pentru a li se monitoriza starea de sănătate.

Deşi produc o senzaţie de disconfort termic, am-bianţele reci nu prezintă neapărat un risc pentru persoanele expuse, poate numai în măsura în care expunerea se prelungeşte foarte mult.

Evoluţia tehnologică a diminuat în mod cert agresiunea tehnică asupra organismului uman, dar există încă situaţii în care medicul igienist este nevoit să formuleze recomandări pentru reducerea impactului microclimatului industri-al nefavorabil asupra lui.

CRONICA 11

Conservarea produselor alimentare este pro-cesul de tratare a acestora cu scopul de a le păstra un timp cât mai îndelungat bune pen-tru consum. Când în gospodărie nu există po-sibilităţi de păstrare a fructelor şi legumelor proaspete pentru iarnă, se foloseşte uscarea lor, aceasta fiind considerată cea mai veche metodă cunoscută de conservare.

Pe lângă toate procedeele de conservare, metoda de uscare s-a întrebuinţat cu rezul-tate bune până în zilele noastre, fiind me-reu modernizată. Pentru uscarea fructelor şi legumelor, mai ales în cantităţi mari, se cer anumite condiţii. Important e să ştim că prin această metodă pot fi păstrate chiar legume-le şi fructele de calitatea a doua, crăpate sau căzute.

Legumele şi fructele se strică repede, deoare-ce conţin multă apă. În sucul de plante sau de fructe trăiesc şi se înmulţesc ciuperci şi bac-terii, care, cu timpul, pot cauza fermentarea şi putrezirea tuturor substanţelor vegetale. Cu cât sunt mai zemoase, cu atât fructele şi

CONSERvAREALEGUMELOR şI fRUCtELOR pRIN USCARE

Cornelia BOGATAIA,medic igienist,şef Grup expertiza sanitară,CSP Chişinău

legumele se strică mai repede. Dacă însă se extrage apa din ele, dezvoltarea germenilor de fermentare şi de putrezire nu mai este posibilă, deoarece microorganismele nu pot trăi fără umezeală. Pe acest fapt se bazează păstrarea produselor prin uscare, precum şi pregătirea bulionului, a magiunului, marme-ladei, pastei de fructe.

Pentru uscare, legumele şi fructele se expun la soare sau se ţin într-un curent de aer în-călzit. Astfel, conţinutul de apă din legume scade până la 15-20%, iar din fructe - până la 20-25%. Prin uscare, cantităţi mari de legume şi de fructe pot fi reduse în volum, ocupând un spaţiu redus. Fructele şi legumele uscate sunt produse cu valoare alimentară mare, datorită substanţelor hrănitoare pe care le conţin în stare concentrată. De exemplu, ace-eaşi cantitate de măr uscat conţine de 5 ori mai mult zahăr decât mărul proaspăt. În plus, fructele uscate sunt foarte uşor de digerat. Puse în apă călduţă, ele se umflă, îşi reiau for-ma pe care o aveau până la uscare. Sub as-pect digestiv, ele sunt suportate bine chiar şi de persoanele care suferă de stomac.

În regiunile calde, pentru uscarea fructelor şi a unor legume se recurge la căldura soare-lui. În ţinuturile mai reci se foloseşte usca-rea artificială în uscătorii încălzite cu lemne, cărbuni. Uscării la soare se supun merele, perele, vişinele, cireşele, caisele, verdeaţa şi diferite legume. Pentru pregătirea de uscare

CRONICA12

la soare, perele, caisele şi piersicii se taie în jumătăţi, la pere se îndepărtează seminţele şi sâmburii. Fructele uscate se întind într-un singur strat şi se afumă cu bioxid de sulf, ob-ţinut prin arderea pucioasei. Bioxidul de sulf, absorbit de fructe, împiedică închiderea lor la culoare în timpul uscării. Pentru afumare cu bioxid de sulf, ramele de lemn se aşază unele peste altele, în stive a câte 10-14 bu-căţi, şi se acoperă cu o ladă de afumare. Dedesubt se aprinde pucioasa. Bioxidul de sulf, care se formează, umple lada şi este absorbit de fructe. Afumarea durează de la o jumătate de oră până la şase ore, în func-ţie de soiul fructului şi de gradul lui de coa-cere. Atunci când pe bucăţile de fructe puse la afumat apare o picătură de apă, afumarea trebuie oprită imediat. În timpul uscării, cea mai mare parte din bioxidul de sulf se pier-de şi numai o mică parte, care apără fructele uscate de stricare şi în special de atacul in-sectelor, rămâne în produs. O afumare prea îndelungată sau una insuficientă duce fie la închiderea la culoare a fructelor în timpul us-cării, fie la mărirea cantităţii de acid sulfuros peste limita admisă. După afumare, fructe-le se pun la uscat. Uscarea naturală se face mai repede atunci când este ajutată de un curent de aer sau de vânt. În ţara noastră, pu-terea soarelui rareori este destul de mare în timpul recoltării legumelor şi fructelor pen-tru ca acestea să se poată usca suficient de

repede în aer liber. Dacă legumele şi fructele stau mult timp veştede înainte de a se usca, ele pierd din valoarea lor nutritivă, din aro-mă şi gust, încep să fermenteze, mucegăiesc şi se strică.

Acolo unde puterea soarelui nu este suficien-tă pentru a usca repede produsele, ea trebu-ie înlocuită cu aer încălzit. La sate, în multe locuri, se mai foloseşte cuptorul rămas cald după coptul pâinii. Aici însă nu se poate face bine uscarea din lipsă de curent de aer. Ume-zeala evaporată din legume sau din fructe se depune din nou pe ele şi le înmoaie, iar ce-nuşa le murdăreşte. Dacă totuşi se face usca-rea în cuptor, se lasă uşa întredeschisă, ca să poată ieşi aburul.

Mult mai bun pentru uscare este locul de deasupra cuptorului, unde este mai mult aer, sau plita maşinii de gătit, slab încălzită. Când se usucă legumele pe plită, pentru a grăbi uscarea, se aşază peste ramele suprapuse o lădiţă răsturnată care să le acopere. În lădi-ţă se face jos şi sus, în direcţie opusă, câte o gaură prin care să poată trece neîntrerupt un curent de aer. Avantajul cel mai mare al us-cării cu aer cald este că se obţin produse de foarte bună calitate, aşa cum nu se pot obţi-ne atunci când uscarea se face la soare. Tot-odată, produsele uscate sunt ferite de muş-te, molii, gândaci, care depun pe legume şi fructe ouă. Legumele şi verdeţurile uscate la soare trebuie întoarse de 2-3 ori pe zi.

CRONICA 13

La 20-26 octombrie s-a desfăşurat Săptămâna internaţională privind prevenirea intoxicaţiilor cu plumb. Cu acest prilej, specialiştii Centru-lui Naţional de Sănătate Publică din Republica Moldova au organizat campania OMS de sensi-bilizare a populaţiei cu genericul „Desenul co-piilor fără plumb în vopsele”.

Campania a fost iniţiată în cadrul Programului internaţional privind prevenirea intoxicaţiilor cu plumb al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) cu scopul de a intensifica, la nivel mon-dial, gradul de conştientizare prin difuzarea in-formaţiilor la subiectul dat şi alocarea resurselor necesare pentru a susţine controlul şi preveni-rea intoxicaţiilor cu plumb.

Plumbul acţionează practic asupra tuturor siste-melor organismului şi are consecinţe grave mai ales pentru sănătatea copiilor. În caz de intoxica-ţie acută, plumbul dăunează sistemului nervos central, cauzează convulsii şi chiar moartea. Co-piii care au suportat intoxicaţie acută cu plumb adeseori suferă de dereglări mintale şi tulburări comportamentale. Conform datelor OMS, plum-bul este cauza a 143 mii de decese umane sau a 0,6% din povara globală a maladiilor, în urma că-

rora anual apar aproximativ 600 mii de cazuri noi de dereglări mintale la copii. În general, 99% din copiii expuşi puternic la plumb locuiesc în ţările cu un nivel mediu şi scăzut de viaţă.

Plumbul este un metal natural toxic, care se în-tâlneşte în scoarţa terestră. Se foloseşte pe larg îndeosebi în producerea bateriilor cu plumb acid pentru autovehicule, în vopsele şi pigment, sudură, muniţii, ceramică glazurată, bijuterii, jucării, la fel, în unele produse cosmetice şi în medicină populară. În unele ţări până în pre-zent se foloseşte ca aditiv în petrol. Prelucrarea, folosirea şi îndepărtarea plumbului pot provoca poluare ecologică şi, ca urmare, pot avea acţiu-ne nefastă asupra omului. Plumbul influenţează negativ mai ales asupra copiilor mici, dar poate cauza dereglări cronice de sănătate şi adulţilor. Nu se cunoaşte un nivel de influenţă a plumbu-lui, care ar fi inofensiv.

Pentru o bună parte din populaţia de pe glob intoxicaţia cu plumb rămâne o realitate. Ves-tea bună este că aceasta poate fi prevenită printr-un şir de măsuri de limitare a folosirii plumbului, precum şi prin monitorizarea, con-trolul influenţei acestuia asupra populaţiei. Una din sursele de acţiune a plumbului este combustibilul îmbogăţit cu tetraetil de plumb, care în majoritatea ţărilor nu se foloseşte. O altă sursă importantă de acţiune negativă asupra sănătăţii copiilor şi muncitorilor sunt vopselele cu plumb.

Emisiile gazelor de ardere sunt în scădere odată cu interzicerea etilării benzinei. Din numărul to-tal de probe de sol, investigate la metale grele

pREvENIREA INtOxICAţIILOR CU pLUMB

Elena JARDAN, şef Laborator toxicologie experimentală,Centrul Siguranţă Chimică şi Toxicologie, doctorand, CNSP

CRONICA14

pe parcursul anului 2012 pe teritoriul Republicii Moldova, au fost înregistrate valori maxime ale conţinutului de Pb mobil în sol de 5,72 mg/kg, iar conţinutul de plumb total are valori cuprinse între 1,30 şi 22,34 mg/kg, fără depăşiri ale CMA. După renunţarea treptată la carburanţi cu tetra-etil de plumb, vopseaua cu plumb se conside-ră una dintre cele mai mari surse de influenţă asupra sănătăţii copiilor. Spre regret, până în prezent majoritatea ţărilor folosesc vopseaua cu plumb. Conform unor date statistice din anul 2009, principala sursă de intoxicaţie a copiilor din SUA e vopseaua de uz casnic, produsă pe bază de plumb. Cercetările efectuate în Austria, Portugalia, India au scos în evidenţă corelaţia dintre vopseaua pe bază de plumb de uz casnic şi nivelul ridicat al plumbului în sângele copiilor.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consi-deră plumbul una din zece substanţe chimice, care sunt o problemă importantă pentru sănă-tatea publică şi care necesită acţiuni hotărâte din partea guvernului pentru protejarea sănă-tăţii muncitorilor, copiilor şi femeilor de vârstă fertilă.

Vopseaua cu plumb se consideră vopseaua în care sunt adăugaţi unul sau mai mulţi compuşi ai plumbului - diferite tipuri de palete, lacuri, emulsii, glazuri, grund etc., constituindu-se din amestecuri de răşină, pigmenţi, umpluturi, sol-venţi şi alte suplimente.

Vopseaua cu plumb devine periculoasă atunci când începe să se descompună în fulgi şi praf sau când este eliminată printr-o tehnică sau metodă ce presupune încălzire sau şter-gere/frecare/eliminare. Praful şi fulgii de la vopseaua cu plumb poluează mediul şi pătrund uşor în organismul copiilor mici, care,

de regulă, se joacă în nisip, pământ şi pun mâini-le în gură. La încălzire sau ardere, vopseaua cu plumb elimină fum, care poate fi inhalat. Copiii mici pot fi afectaţi prin inhalarea prafului de plumb, prin solul contaminat sau prin ingestia obiectelor acoperite cu vopsea de plumb. Jocul lor pe aceste suprafeţe nu va provoca otrăviri, probabilitatea apariţiei lor poate fi posibilă doar în cazul în care acestea vor fi deteriorate. Peri-colele provocate de plumb în mediul copilului trebuie să fie identificate şi controlate sau elimi-nate în condiţii sigure.

Există un şir de măsuri pe termen scurt, care pot fi utilizate pentru a reduce pericolul. De exem-plu, reparaţia zonelor deteriorate şi vopsirea cu o altă vopsea ce nu conţine plumb, la fel, efec-tuarea curăţeniei regulate pentru eliminarea prafului. Soluţia pe termen lung este de a eli-mina vopseaua pe bază de plumb de pe piaţa naţională.

Campania OMS - Săptămâna internaţională pri-vind prevenirea intoxicaţiilor cu plumb - urmă-reşte înţelegerea mai profundă a problemei şi conştientizarea ei. În cadrul Ministerului Sănă-tăţii se preconizează acţiuni precum:

1. Sensibilizarea populaţiei generale prin in-termediul publicării articolelor în presa na-ţională.

2. Informarea în masă prin intermediul posturi-lor de radio şi/sau TV locale.

3. Repartizarea pliantelor şi posterelor în insti-tuţiile medico-sanitare publice, centrele de sănătate publică, instituţiile de învăţământ.

Această campanie trimite mesaje de conştienti-zare a nevoii de protejare a sănătăţii populaţiei, mai ales a copiilor, şi îndeamnă la acţiuni de li-chidare în viitor a vopselei cu plumb. Principale-le mesaje sunt:

- Plumbul este o otravă care are consecinţe grave pentru sănătate.

- Tu şi copiii tăi puteţi fi expuşi acţiunii plum-bului.

- Protejează familia ta.

Pentru buna organizare a desfăşurării Săptă-mânii internaţionale privind prevenirea intoxi-caţiilor cu plumb, Ministerul Sănătăţii a adop-tat un Plan de acţiuni concrete de informare a populaţiei privind prevenirea intoxicaţiilor cu plumb.

CRONICA 15

Oricât de mult le-am cultiva tinerilor deprin-derile de a înţelege şi a trăi frumosul, în viaţă ei oricum se întâlnesc cu urâtul, răul, banali-tatea, care îi ademenesc, îi ispitesc şi îi pun în situaţia de a alege. Se spune că tot ce este rău se însuşeşte mai uşor. Acest lucru se adeve-reşte prin felul nostru de a comunica, de a ne comporta sau de a vorbi şi noi tot mai mult acceptăm, tolerăm ca nonvalorile să pătrundă în viaţa noastră. Cum am putea să-i ajutăm pe tineri să înrădăcineze în sufletul lor frumosul şi să-l aplice cât mai frecvent în practică?

Probabil, o ieşire din situaţie ar fi continui-tatea procesului educaţional sau aşa-numita educaţie permanentă. În societatea noastră s-a creat un stereotip greşit precum că tinerii sunt deja suficient de maturi, ca să înţeleagă ce este bine şi ce este rău. Iar dacă e aşa, des-pre ce fel de educaţie mai poate fi vorba? Să nu uităm însă că odată cu maturizarea omu-lui apar şi alte probleme de viaţă, pe care el trebuie să le soluţioneze şi să le facă faţă cu demnitate.

Marele Einstein menţiona că arta îi provoacă simţul fericirii supreme, el regăseşte în ope-rele de artă bucuria sufletească, liniştea şi echilibrul emoţional. Aceleaşi sentimente de dragoste, linişte, curaj, omenie, puritate le trăiesc şi tinerii care se familiarizează cu arta în cadrul activităţilor de creaţie în afara orelor de curs.

Lucrarea de artă creată cu participarea tine-rilor exercită o influenţă puternică asupra virtuţilor acestora, deoarece în clipa creaţiei ei se află în ambianţa frumosului, sub aripa binelui, a liniştii sufleteşti. Savanţii au con-statat că artele contribuie la armonizarea psihicului şi la fortificarea sănătăţii. Cu efec-tul magic al artei putem salva tinerii atacaţi de depresii, de diverse dereglări funcţionale, psihice.

Tinerii ar trebui informaţi despre faptul că arta sau, altfel spus, educaţia estetică cultivă capa-citatea de a înţelege şi a aprecia frumosul în sensul cel mai larg al cuvântului, de a trăi şi a munci conform legilor care întrunesc indi-solubil frumosul. Enigma artelor, ca remediu emoţional, intelectual şi curativ, îi preocupă de multă vreme pe savanţi, educatori, fiziologi şi medici. În prezent, în toată lumea funcţionea-ză diverse centre de medicină, care tratează pacienţii prin intermediul cromoterapiei, me-loterapiei, hilaroterapiei etc.

fORţA EDUCAţIONALă şI CURAtIvă A ARtELOR

Aurelia BERDIEV, conducător artistic

al Salonului Cultural de Tineret ,,Junimea”

Frumosul generează sentimente nobile...

CRONICA16

Ca rezultat al cercetărilor, menţionează în-tr-un articol publicitar academicianul AŞRM, doctorul habilitat în biologie, profesorul uni-versitar Boris Melnic, s-a stabilit eficacitatea instruirii, formării nivelului de inteligenţă prin diferite forme de artă şi mai ales prin inter-mediul muzicii. Anume muzica transmite cel mai important, mai special şi mai perceptibil torent de emoţii spre conştiinţă şi poate exer-cita influenţă directă asupra celor mai tăinui-te coarde ale sufletului, care a devenit astăzi mai sensibil ca oricând.

În ceea ce priveşte influenţa culorilor, este important să se ştie că, alegându-le reuşit, putem stimula un anumit comportament. La fel şi umorul este o platformă de comunicare destinsă, un mod cultural-spiritual de a trăi tensiunile vieţii, încercările, deziluziile şi dez-amăgirile, un mod elevat de detaşare, de con-tradicţie dintre real şi aparent, ideal şi imper-fect. Este în favoarea vieţii de a face „haz de necaz”. Unii cercetători confirmă că oamenii veseli se însănătoşesc mai repede.

Viaţa lipsită de muzică, de teatru, de cultură are un efect trist asupra atmosferei spirituale în societate, saturând-o cu manifestări de in-toleranţă agresivă, ce nu favorizează dezvol-tarea intelectului şi a sănătăţii.

Activitatea în cercurile de creaţie oferă posi-bilitatea de a forma prin diverse forme topul interior al tânărului. E vorba de forme cum sunt cunoaşterea, educaţia, simţurile estetice, respectul de sine. Rolul educativ al cercurilor

de creaţie artistică sau tehnică constă nu în a moraliza, a învăţa, ci în a-i face pe tineri să simtă, pentru că cel mai bine omul înţele-ge cu inima şi cu sufletul. Lucrul acesta este foarte important, deoarece mintea poate fi vicleană, în timp ce simţurile sunt întotdeau-na fireşti.

Convingerea mea este că azi mai mult ca ori-când e necesar să se acorde atenţie educaţiei extracurriculare vocaţionale pentru dezvolta-rea imunităţii tinerilor la schimbările sociale. În acest context, la Colegiul Politehnic din Chişinău a fost creat Salonul Cultural de Tine-ret ,,Junimea”, care, pornind de la necesităţile tinerilor, şi-a pus drept scop să îmbogăţeas-că conţinutul activităţii lor în timpul liber, să sporească creşterea gradului de participare şi implicare a acestora, cuprinzând un spectru larg de subiecte social-culturale care îi influ-enţează.

Ne dorim şi depunem toate eforturile ca Sa-lonul Cultural să fie pentru toţi studenţii co-legiului un lăcaş de bucurie, de revelaţie şi de comunicare, în care fiecare are posibilitatea să creeze, pentru a se redescoperi şi a se ma-nifesta ca personalitate.

Sunt sigură că un tânăr care practică în timpul liber un gen de creaţie va lua o decizie corec-tă în situaţiile dificile ale vieţii, fără a-i afecta pe cei din jur sau fără a profita de ajutorul cui-va, deoarece frumosul generează sentimente nobile.

CRONICA 17

Copiii noştri sunt prietenii noştri – acesta este dezideratul educaţional contemporan, miza pe care o fac atât părinţii, cât şi şcoala.

Activităţile zilnice ale copiilor instituţionalizaţi variază, de regulă, în cea de-a doua jumătate a zilei, iar acest lucru depinde, în primul rând, de mediul de trai (rural sau urban), de interese, ca-pacitate sau incapacitate fizică etc.

Astfel, dacă orarul instituţiei de învăţământ asi-gură, într-un fel, activitatea prestabilită a elevi-lor pentru prima jumătate a zilei, ocupaţiile lor de după ore trebuie să fie ghidate de părinţi – în limita posibilităţilor copilului şi ţinând cont de vârsta acestuia. Nu putem însă delimita definitiv activitatea şcolară de cea extraşcolară, acestea două completându-se şi formând personalita-tea elevului în egală măsură. Şcoala are în vizor:

incluziunea – concept care determină necesitatea frecventării şcolii de către toţi copiii de vârstă şcola-ră, dar şi participării lor la procesul de învăţare;

eficienţa – trebuie să asigure progresul indivi-dual al copilului de la un an la altul;

Mediul sigur, protector şi sănătos de dezvol-tare – constă în condiţiile de activitate a şcolii,

care să permită menţinerea şi ameliorarea stării de sănătate fizică şi psihică a elevilor;

Parteneriatul – ceea ce înseamnă că şcoala conlucrează cu elevii, familia şi comunitatea.

Părinţii, prin felul în care contribuie la organizarea activităţilor de după ore, au menirea de a servi drept catalizator întru atingerea acestor obiective.

Însuşi termenul „activitate a elevilor” presupu-ne atât ocupaţiile casnice, din cadrul serviciilor after-school, cât şi cele extracurriculare, în care acesta este implicat.

Îndeletnicirile casnice sunt dintre cele mai va-riate, dar şi mai puţin preferate de elevi (arată datele Biroului Naţional de Statistică). Astfel, elevii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani sunt înaintea tinerilor de 15-24 de ani la activităţile casnice. În schimb, cei din urmă sunt mai inte-resaţi de sport, lucru lăudabil, care, de aseme-nea, dezvoltă personalitatea, simţul responsa-bilităţii, contribuie la menţinerea unui stil de viaţă sănătos. Cifra celor care preferă lecturile în timpul liber scade drastic de la 19% printre copiii de 10-14 ani la 6,8% printre tinerii de 15-24 de ani, conform aceloraşi date. La teatru şi la cinema merg tot mai puţini, iar la bibliote-că aproape nimeni. Astfel, un aspect foarte im-portant din perioada de dezvoltare a copiilor şi tinerilor rămâne neglijat, lucru care îngrijorează atât profesorii, cât şi medicii.

Serviciile after-school, oferite de şcolile de stat, vin în întâmpinarea părinţilor copiilor din ciclul gimnazial. Aceste ore de meditaţii sunt destinate pregătirii temelor pentru acasă, venind în ajuto-

ORGANIzAREA ACtIvItăţILOR LA ELEvI. SfAtURI pENtRU păRINţI

Silvia PLAMADEALA,șef Serviciu de presă și relații cu publicul, CSP Chişinău

CRONICA18

rul părintelui. Astfel, timpul liber poate fi folosit pentru activităţi casnice, extraşcolare, la alegerea părintelui sau în funcţie de interesul copilului. În ultimul timp, tot în aceste servicii after-school se obişnuieşte programul prelungit al meditaţiilor până la ora 18.00. Asta ar însemna 9,5 ore în care copilul se află la şcoală, 6,5 ore din ele fiind ocu-pate cu pregătirea temelor – prea mult pentru un organism în dezvoltare, care necesită alimen-taţie la timp, plimbări în aer liber, odihnă etc. Iată de ce după orele de meditaţie, care se încheie, de regulă, la ora 15.00, nu se recomandă ca elevul să rămână şi la program prelungit. Mai util ar fi să petreacă timpul rămas în sânul familiei, cu jocuri, plimbări etc.

activităţile extraşcolare la o vârstă fragedă sunt la alegerea părintelui. Ulterior, copilul, în funcţie de interese şi capacităţi, va opta singur pentru un gen sau altul de activitate. Acestea se desfăşoară în cadrul instituţiilor extraşco-lare, cercurilor sportive, de dans, creaţie, artă teatrală etc. Ele au menirea de a identifica ta-lentul, înclinaţia sau chemarea copilului pen-tru un anumit domeniu sau ramură ce-i va cul-tiva în timp gustul pentru frumos, capacităţile de organizare, simţul responsabilităţii, îl va

face mai comunicativ şi mai sociabil. Sunt pre-ocupări care oferă copilului posibilitatea de a se mişca, de a interacţiona, de a se relaxa, de a descoperi, de a experimenta etc. Dacă la în-ceput părintele nu este tocmai sigur ce gen de activitate ar putea îmbrăţişa copilul, el va da dovadă de flexibilitate şi va încerca mai multe opţiuni (sport, dans, canto, cercuri de creaţie şi mâini dibace), urmărind manifestările şi prefe-rinţele copilului.

Deşi toate aceste activităţi reprezintă o bază importantă şi poate un punct de plecare pen-tru ceea ce va face copilul în viitor, el trebuie să aibă parte totuşi de relaxare şi de timp liber. Permiteţi-i copilului, ca metodă de relaxare, vi-zionarea unui filmuleţ educativ, răsfoirea unei cărţi care-i place, vizionarea unei benzi cu dese-ne animate, or, nimic nu poate să fie prea mult, dacă este dozat corect.

Aveţi grijă de copilul dumneavoastră şi nu uitaţi: „Tot ceea ce n-avem de la naştere şi de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educaţie. Această educaţie ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri” (Jean Jackues Rouseau).

sfaturi sănătoaseUleiurile naturaleUleiurile se utilizează în alimentaţia consuma-torilor prin adăugarea în salate de crudităţi, la conservare, la copturi sau prăjeli. Uleiurile pre-sate la rece au o serie de beneficii pentru sănă-tate, cele mai bune pentru organismul uman fiind considerate: de floarea soarelui – bogat în vitaminele E şi A; de sâmbure de struguri – conţine vitaminele E şi F, minerale; de măsline – bogat în acizi graşi nesaturaţi, substanţe an-tioxidante şi săruri minerale; de porumb – vita-minele E, B, C, caroten şi fosfaţi; de susan – con-ţine vitamina E, acizi graşi esenţiali şi minerale. Este foarte important de consumat grăsimile în forma lor naturală, cum sunt cerealele integrale, nucile, alunele, diferitele seminţe ce furnizează suficiente uleiuri pentru funcţionarea normală a organismului. Nu se recomandă folosirea ule-iurilor nerafinate pentru prăjeli, dat fiind faptul

că acestea devin toxice când sunt puse pe foc şi au punctul de ardere cel mai scăzut.

Să nu uităm şi de minunile uleiurilor naturale din produsele cosmetice. Acestea nu au efecte adverse şi sunt o sursă puternică pentru întreţi-nerea tenului, pentru un păr frumos şi sănătos, pentru o piele catifelată.

CRONICA 19

Infecţia cu HIV constituie o problemă impor-tantă de sănătate şi este bine ca fiecare per-soană să cunoască starea sănătăţii legată de această infecţie. Odată cu creşterea accesului la tratamentul antiretroviral, precum şi al in-fecţiilor oportuniste, care îmbunătăţeşte cali-tatea vieţii şi oferă posibilitatea supravieţuirii persoanelor infectate cu HIV pe o perioadă în-delungată, sunt binevenite consilierea şi testa-rea persoanelor interesate de statutul lor HIV, dar mai ales ale persoanelor cu risc sporit de infectare.

Conform datelor Programului Unificat al Orga-nizaţiei Naţiunilor Unite referitor la infecţia HIV (UNAIDS) şi altor organizaţii internaţionale, care activează în domeniul HIV (OMS, UNFPA, UNICEF etc.), consilierea şi testarea voluntară reprezintă un mijloc economic foarte eficient de prevenire a transmiterii infecţiei cu HIV, care asigură edu-carea populaţiei, inclusiv a persoanelor cu un comportament riscant, privind modul de viaţă sănătos prin schimbarea comportamentului în scopul reducerii transmiterii infecţiei cu HIV; ac-cesul precoce la îngrijiri medicale, tratamentul

antiretroviral şi prevenirea transmiterii HIV de la mamă la copil.

Consilierea şi testarea voluntară la HIV prezintă beneficii pentru persoanele consiliate, pentru sistemul medical şi pentru comunitate. Persoa-na consiliată va primi, în cazul unui rezultat ne-gativ, informaţii detaliate privind semnificaţia rezultatului şi modalităţile de prevenire a infec-tării cu HIV, va reevalua informaţiile despre fac-torii de risc şi va dezvolta un plan de reducere a acestora. În cazul unui rezultat pozitiv, persoana va primi informaţii complete despre infecţia cu HIV, despre serviciile medicale şi sociale de care poate beneficia. Asigurarea accesibilităţii popu-laţiei la servicii de consiliere şi testare voluntară contribuie la reducerea discriminării şi margi-nalizării persoanelor infectate sau afectate de infecţia cu HIV.

Serviciile de consiliere şi testare la HIV au apărut în anul 1985. Odată cu răspândirea infecţiei cu HIV, aceste servicii au devenit mai actuale, fiind aplicate pe larg în lume.

Consilierea şi testarea la HIV se realizează la so-licitarea persoanelor care doresc să cunoască statutul lor şi la iniţiativa lucrătorilor medicali. Aceste servicii sunt propuse persoanelor utili-zatoare de droguri (UDI), lucrătoarelor sexului comercial (LSC), bărbaţilor care practică sex cu bărbaţi (BSB), persoanelor care au semne ale in-fecţiilor cu transmitere sexuală, precum şi bene-ficiarilor centrelor de reproducere, de sănătate prietenoase tinerilor, precum şi altor categorii de populaţie.

pREvENţIA HIv/SIDA pRIN CONSILIERE şI tEStARE vOLUNtARă

Silvia STRATULAT,şef Secţie prevenire în HIV/SIDA, CNSP

CRONICA

La baza consilierii stă conceptul conştientiză-rii de către persoană a comportamentelor cu risc şi adoptarea unor strategii potrivite pentru reducerea riscului de infectare cu HIV. Graţie acestui proces, persoana interesată poate obţi-ne informaţia necesară pentru luarea unei deci-zii responsabile referitor la testarea la HIV şi la consecinţele ei. Această decizie se ia exclusiv de către persoană, consilierul doar o informează, îi oferă sprijin psihologic şi îi asigură confiden-ţialitatea.

Scopul consilierii şi testării este de a diminua riscul răspândirii infecţiei cu HIV, iar principalele obiective sunt: • prevenirearăspândiriiinfecţieicuHIV;• acordareaasistenţeişisprijinuluinecesarper-

soanelor a căror viaţă este dependentă de in-fecţia cu HIV;

• a-iajutapeoamenisăobţinăabilităţidecom-portament, care reduc riscul contaminării, iar pe clienţii infectaţi – să nu-i molipsească şi pe alţii şi, totodată, să obţină la timp asistenţa şi susţinerea necesară.

Consilierea trebuie să fie flexibilă, ajustată la ne-cesităţile şi situaţia concretă a persoanei. Rea-lizarea efectivă a testului de către persoană, ca rezultat al consilierii, nu este obligatorie. Impor-tant este ca ea să fie ajutată în formarea unui comportament responsabil, cu risc redus sau inofensiv.

Testarea la marcherii HIV are o importanţă deo-sebită pentru persoană, deoarece cunoaşterea statutului său HIV îi oferă anumite avantaje. Această intervenţie trebuie să fie efectuată pe principii benevole şi cu condiţia unui consim-ţământ informat în scris, care este obţinut în timpul consilierii persoanei până la efectuarea testului HIV. În acest scop, persoanei i se oferă suficientă informaţie, ea conştientizează con-secinţele pozitive şi negative ale determinării statutului său HIV şi acceptă benevol testarea. Informaţiile privind consimţământul trebuie să folosească limbajul pe care îl înţelege per-soana. Testarea obligatorie şi fără obţinerea consimţământului în scris al persoanei testate constituie o practică abuzivă şi contravine pre-vederilor Legii „Cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA”.

Consilierea şi testarea la HIV pot fi confidenţia-le, cu precizarea datelor de identitate, sau ano-

nime. Alegerea modalităţii de testare este opţi-unea persoanei care consimte testarea.

Procesul consilierii se divizează în trei etape: consilierea pre-test, post-test şi ulterioară. Pot fi efectuate consilieri suplimentare înainte şi după testare sau în perioada aşteptării de către persoană a rezultatului testului. Şedinţele de consiliere pot fi efectuate individual, pentru un cuplu, familie sau copil. Conţinutul şi metodele consilierii pot varia în mod considerabil, în func-ţie de grupa vizată: bărbaţi, femei, adolescenţi, bărbaţi care practică sex cu bărbaţii, utilizatori de droguri injectabile etc. Acest proces este bazat pe necesităţile individuale ale persoanei consiliate şi este organizat după principiul „per-soana este în centrul atenţiei”. Consilierul nu uti-lizează scheme rigide, acţiunile lui sunt orienta-te spre determinarea persoanei de a medita, de a-şi exprima gândurile şi de a lua decizii de sine stătător.

Asigurarea confidenţialităţii este un element esenţial pentru reuşita relaţiilor de consiliere. Ea presupune interdicţia de a discuta cu persoa-ne străine informaţiile referitoare la situaţia sau problemele persoanei consiliate. Acestea nu trebuie divulgate altor persoane într-o manieră neconformă cu consimţământul persoanei şi cu legislaţia în vigoare.

Consilierea şi testarea la HIV trebuie să fie acce-sibile oricărei persoane, pe care o preocupă sta-rea propriei sănătăţi sau posibilitatea infectării cu HIV. Ea este oferită tuturor celor care doresc, inclusiv persoanelor cu risc sporit de infectare cu HIV. Serviciile de consiliere trebuie să fie ac-cesibile din punct de vedere teritorial, iar orele de lucru - convenabile. În cazul în care persoa-nele consiliate necesită asistenţa şi consultaţia altor specialişti, consilierul trebuie să trimită beneficiarii la serviciile respective. Este impor-tant ca ei să fie asiguraţi că în orice moment pot telefona şi/sau fixa încă o întrevedere, că acest serviciu are un caracter permanent.

În Republica Moldova consilierea şi testarea vo-luntară la HIV sunt prevăzute în Legea „Cu privi-re la profilaxia infecţiei HIV/SIDA”, nr. 23-XV din 16 februarie 2007. Asigurarea populaţiei gene-rale cu servicii de consiliere şi testare voluntară la HIV şi ITS este una din prevederile Obiecti-vului „Asigurarea accesului a cel puţin 10% din populaţia generală la servicii de prevenire a

20

CRONICA 21

sfaturi sănătoaseCătina – un vaccin antigripal

Cătina albă aduce numeroase beneficii să-nătăţii noastre, fiind utilizată în industria alimentară, în cea medicinală, în cosmetice şi ca plantă ornamentală. Seminţele, mugu-rii, scoarţa, frunzele, dar mai ales fructul de cătină au proprietăţi de excepţie. Fructul de cătină conţine de două ori mai mult vitamina C decât măcieşul şi de 10 ori mai mult decât citricele. Alte vitamine din acest fruct sunt: A, B1, B2, B6, B9, K, P, E, F, precum şi beta-ca-rotenul, aminoacizii, microelementele (mag-neziu, calciu, fier, potasiu, fosfor). Cătina este eficientă în tratarea hipertensiunii arteriale, afecţiunilor coronariene, oftalmologice şi gingivale, fiind considerată un bun antiin-flamator, cicatrizant, anticancerigen. Acest fruct poate fi considerat şi un vaccin antigri-pal. Un efect special are asupra depresiilor, gripei, răcelii, afecţiunilor bucale, întăreşte imunitatea. Uleiul de cătină este utilizat în tratamentul ulcerului gastric, diareii, stărilor alergice, reumatismului, anemiei, afecţiuni-

lor circulatorii şi hepatice. Există referiri la efectele afrodiziace ale acestor fructe şi de amânare a îmbătrânirii. Fructele de cătină pot fi consumate în starea lor naturală, pot fi preparate cu miere, la fel, sucul lor poate fi diluat cu apă. Pentru iarnă, fructele pot fi păstrate în pungi în congelator.

infecţiei HIV şi ITS până în 2015” a Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pen-tru anii 2011-2015. Indicatorii privind realizarea activităţilor de consiliere şi testare voluntară a programului respectiv includ: procentul cabi-netelor care oferă servicii de consiliere şi testare voluntară populaţiei generale şi corespund cri-teriilor de calitate; numărul beneficiarilor deser-viţi în cabinetele de consiliere şi testare volun-tară; procentul femeilor şi bărbaţilor de 15-49 de ani, care au făcut testul la HIV în ultimele 12 luni şi cunosc rezultatul ultimului test; procen-tul UDI, LSC, BSB care au fost testaţi la HIV pe parcursul anului şi îşi cunosc rezultatul.

În republică au fost elaborate şi aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 344 din

05.09.2007 „Cu privire la crearea serviciului de consiliere şi testare voluntară” conceptul, re-gulamentul instituirii şi funcţionării serviciu-lui de consiliere şi testare voluntară, formele de evidenţă, materialele instructiv-metodice: ghidul formatorului şi ghidul consilierului în consilierea pre - şi posttestare la HIV/hepatite virale B, C.

Începând cu anul 2007, populaţia poate ob-ţine servicii de consiliere şi testare voluntară în cabinetele de consiliere şi testare volun-tară (CTV), create în acest scop. Actualmente aceste servicii se acordă în 62 de cabinete CTV, dislocate în secţiile consultative ale spitalelor raionale şi asociaţiilor teritorial-medicale din mun. Chişinău.

CRONICA

vIRUSUL pApILOMA UMAN - UN pERICOL REAL pENtRU SăNătAtE

Virusul Papiloma Uman (HPV - human papil-lomavirus) este un virus care face parte din fa-milia Papillomaviridae, genul Papillomavirus şi cauzează anomalii ale celulelor sau tumori la ni-velul pielii. HPV poate determina modificări ale ţesuturilor la nivelul membrelor superioare şi inferioare, corzilor vocale, gurii şi organelor ge-nitale. Pană acum au fost identificate mai mult de 100 de tipuri de HPV, fiecare tip infectând o anumită parte a corpului. Virusul Papiloma Uman (HPV, infecţia cu papiloma virusul uman) este una dintre cele mai frecvente infecţii care se transmit pe cale sexuală. Cu acest virus sunt infectaţi cei mai mulţi adulţi sub 30 de ani. Mai periculoase, din punctul de vedere al riscului de cancer, sunt tipurile de virus Papiloma Uman 16, 18, 31, 33, 45, 51, 52, 56, 58 şi 59 (virusuri cu potenţial oncogen). La circa 90% dintre per-soanele infectate cu HPV (care au negi genitali) se identifică tipurile de virus Papiloma Uman 11 şi 6, cu risc cancerigen scăzut. Principalul simp-tom al infecţiei cu acest virus este formarea aşa-numitelor condiloame acuminate. Vizual, condiloamele acuminate se aseamănă cu veru-cile (negii) simple. Ele au dimensiuni mici (de la câţiva milimetri până la un centimetru), sunt de

culoare roz sau de culoarea pielii, au o suprafaţă netedă sau uşor rugoasă. De cele mai multe ori, condiloamele acuminate se formează în regiu-nea organelor genitale. La femei, condiloamele acuminate pot apărea lângă clitoris, în zonele labiilor mici şi mari, în vagin şi pe colul uterin. În cazul iritaţiei verucilor, situate în apropiere de intrarea în vagin, în timpul actului sexual, pot apărea senzaţia de mâncărime şi sângerări minore. La bărbaţi, condiloamele acuminate (negii genitali) se pot forma pe penis şi pe scrot. De regulă, condiloamele acuminate sunt nedu-reroase. În unele cazuri, în zona condiloamelor acuminate apar mâncărimea şi disconfortul. În aproximativ 20% din cazuri, condiloamele dis-par de la sine, peste câteva luni după apariţie, însă dispariţia lor nu întotdeauna indică şi dis-pariţia infecţiei cu HPV din organism. De cele mai multe ori infecţia rămâne în organismul omului pentru toată viaţa, deseori însă el reu-şeşte de la sine s-o înlăture. Cu toate acestea, persistă posibilitatea reinfectării.

HPV determină doua tipuri de modificări tisu-lare: condiloame (negi) şi displazii (țesuturi precanceroase). Prezenţa acestor modificări ti-sulare se depistează prin examinarea vulvei şi a vaginului şi prin examenul Papanicolau.

Condiloamele (negii genitali) sunt nişte tumori asemănătoare negilor, localizate în aria genita-lă, cel mai frecvent la exteriorul vulvei. De obicei, sunt nedureroase, dar pot determina prurit, arsuri sau sângerări uşoare. Pot fi localizate, de aseme-nea, în jurul uretrei sau anusului. Cele din interio-rul vaginului sau de pe cervix, de obicei, sunt plate şi se descoperă prin examenul Papanicolau.

Sergiu BOLOGA,cercetător ştiinţific,Laboratorul virusologie generală, CNSP

22

CRONICA 23

Prin displazie se înţelege prezenţa unor celule anormale la nivelul pielii. Displazia nu este simi-lară cancerului, dar se poate transforma în can-cer după mai mulţi ani, dacă nu este tratată. Prin tratament, displazia este vindecată, astfel încât posibilitatea transformării în cancer dispare.

Singurul mod de a depista displazia este exame-nul Papanicolau sau biopsia (prelevarea şi exami-narea unei părţi de ţesut). Displazia poate fi eva-luată cu ajutorul colposcopiei, dar diagnosticul final este pus prin biopsie. Este localizată cel mai frecvent la nivelul cervixului, dar poate apărea, de asemenea, la nivelul vaginului şi vulvei.

Condiloamele sunt diagnosticate simplu, prin examinare clinică.

Screening-ul pentru infecţia HPV se face prin examenul Papanicolau. Pană în prezent nu a fost implementat un test HPV pentru bărbaţi. Perioada de incubaţie este îndelungată şi fără semne clinice, începând de la câteva săptămâni până la câteva luni sau până la câţiva ani, iar du-rata acestei perioade, manifestările clinice şi re-cuperarea bolii depind de potenţialul statutului imun. Persoana poate fi infectată concomitent cu mai multe tipuri de HPV, sub influenţa diferi-tor factori are loc activarea virusului şi apar pri-mele semne clinice. În 90% din cazuri, timp de 6-12 luni are loc recuperarea sau autotratarea infecţiei, în 10% se produc cronicizarea şi recidi-varea infecţiei cu potenţial malign, în funcţie de virus. Persoanele care practică sexul neprotejat cu mai mulţi parteneri(re), lipsa igienei perso-nale, a unui regim de alimentaţie corect şi de odihnă, alcoolismul şi fumatul sunt principalele cauze de infectare sau recidivare a infecţiei.

Transmiterea se face îndeosebi prin contact sexual cu o persoana infectată. Femeile pot fi expuse infecţiei cu HPV, fără să prezinte displa-zie sau condiloame timp de mulţi ani. De ase-menea, femeile şi bărbaţii pot fi infectaţi cu HPV fără să ştie acest lucru şi fără să prezinte semne sau simptome.

investigaţiile şi analizele în scopul detectăriiHPV

Pentru confirmarea diagnosticului infecţiei cu vi-rusul Papiloma Uman se utilizează metoda PCR (Polymerase Chain Reaction = reacţie de polime-rizare în lanţ), care permite determinarea ADN-ului virusului şi stabilirea tipului exact al virusului cu care este infectat omul. Analiza PCR în sco-pul detectării HPV se consideră inutilă în cazul

persoanelor cu vârsta sub 30 de ani, deoarece, de multe ori, la ele apar episoade tranzitorii (pe termen scurt) ale infecţiei cu HPV, care nu pre-zintă niciun risc şi nu necesită niciun tratament. Din aceste considerente, chiar dacă infecţia este detectată, acest lucru nu afectează strategia tra-tamentului. Datorită faptului că în circa 20% din cazurile infecţiei cu HPV aceasta coexistă cu alte boli sexual transmisibile, medicul poate prescrie teste suplimentare în scopul posibilei depistări a acestora: infecţia chlamydiană, urealplasmoza şi micoplasmoza, trichomoniaza. În prezent nu există niciun tratament care poate elimina total-mente virusul Papiloma din organismul uman. Metodele moderne de tratament sunt îndrepta-te doar spre eliminarea condiloamelor acumina-te şi a altor manifestări ale bolii.

eliminarea condiloamelor acuminate

În prezent există mai multe metode de elimina-re a condiloamelor acuminate, dar niciuna din-tre ele nu poate garanta o recuperare de 100%. Riscul reapariţiei lor, după îndepărtare, este de 10-20%.

Criocoagularea (arderea cu azot lichid) este un tratament rapid şi eficient al condiloamelor acuminate. Procedura poate fi un pic dureroa-să şi neplăcută, dar aceasta rareori îi preocupă pe pacienţi. Criocoagularea condiloamelor se realizează în mai multe sesiuni, timp de câteva săptămâni. Îndepărtarea deplină a condiloame-lor se observă în 75-80% din cazurile pacienţilor care au trecut toate procedurile. Procedura ar-derii cu azot lichid nu poate fi utilizată însă în tratamentul condiloamelor din zona vaginului, pentru a nu deteriora pereţii acestuia.

electrocoagularea. Ea utilizează, în scopul ca-uterizării şi eliminării condiloamelor, curentul

CRONICA24

electric de înaltă frecvenţă. Procedura trata-mentului poate fi dureroasă şi, din această cau-ză, aplicarea electrocoagulării ar putea necesita utilizarea anesteziei.

eliminarea condiloamelor acuminate prin-tr-o intervenţie chirurgicală. Tratamentul chi-rurgical obişnuit al verucilor genitale include eliminarea mecanică a negilor, cu bisturiul sau cu foarfecele, sub anestezie locală. Din cauza eficienţei scăzute, în prezent metoda îndepăr-tării chirurgicale a verucilor este utilizată rar.

Cauterizarea cu laser. Aceasta este deosebit de eficientă, fie în cazul reapariţiei condiloa-melor acuminate în urma altor tratamente, fie în cazul în care negii se situează în vagin sau în uretră. Cauterizarea cu laserul este, de regulă, puţin dureroasă şi destul de eficace.

Vaccinul nu tratează infecţia HPV, condiloamele apărute sau leziunile cervicale deja existente.

Gardasilul, cunoscut şi sub denumirea de Sil-gard, este un vaccin produs de către compania Merck (SUA) pentru a preveni infecţia cu anu-mite tipuri de virusuri umane tip Papiloma, mai precis virusurile Papiloma Uman tipurile 16, 18, 6 si 11. HPV tipurile 16 si 18 au fost incriminate în 70% din cazurile de cancer, iar tipurile 6 si 11 au fost incriminate în 90% din verucile genitale.

Vaccinul nu poate asigura protecţie maximă în toate cazurile şi nu poate preveni alte tipuri de cancer cervical sau infecţia cu alte tipuri de HPV decât cel conţinut în vaccin.

Administrare: se aplică 3 injecţii în 6 luni. Sche-ma standard recomandată este 0, 2 şi 6 luni, re-spectiv, pentru prima, a doua şi a treia doză. În principiu, a doua doză trebuie administrată la cel puţin o lună după prima; cea de-a treia - la cel puţin 3 luni după a doua şi toate cele 3 doze trebuie folosite în decursul a maxim 1 an. Se ad-ministrează intramuscular, în regiunea deltoidă a braţului sau în porţiunea superioară antero-laterală a coapsei.

Este recomandat persoanelor de sex feminin cu vârsta între 9 şi 26 de ani, care nu şi-au început viaţa sexuală sau care nu au intrat încă în contact cu tipurile 6, 11, 16, 18 de HPV. Nu este recoman-dat înaintea vârstei de 9 ani şi în timpul sarcinii. În cazul infectării cu virusul HPV, vaccinarea poate fi eficientă numai dacă nu sunt prezente încă toate cele 4 tipuri de HPV.

Vaccinarea împotriva HPV este binevenită, însă nu poate înlocui controalele periodice prin exa-menul Papanicolau.

Statisticile medicale arată că, pe parcursul vie-ţii, 50% din femeile adulte sunt infectate cu HPV, virus care poate conduce la cancer de col uterin.

Factorii de risc pentru apariţia cancerului de col uterin sunt o viaţă sexuală începută înainte de 18 ani, infecţiile sexuale, cele cu virusul hepatic B sau cu HIV, rănile pe col, avorturile şi naşteri-le multiple. De asemenea, fumatul favorizează infectarea cu diferite tulpini ale virusului Papi-loma Uman.

Deşi infecţia cu virusul HPV, care duce la cancer de col uterin, e frecventă, nu toate persoanele infectate ajung să facă boală. Acest lucru nu se întâmplă pentru că sistemul imunitar poa-te elimina virusul. Practic, 90% dintre infecţii-le HPV sunt eliminate de propria imunitate şi doar 10% din acestea ajung să producă leziuni canceroase. Aşadar, după depistarea infecţi-ei cu HPV este necesară susţinerea imunitară, pentru ca organismul să elimine virusul înain-te de a produce leziuni canceroase. Un studiu recent arată că bărbaţii singuri şi fumători sunt mai expuşi pericolului de a lua virusul HPV ce cauzează cancerul. În acelaşi timp, infecţia cu HPV provoacă şi alte cazuri de cancer, printre ele fiind şi cele ce afectează zona anală şi orga-nele sexuale. 

Acest virus este şi cauza unor tipuri de cancer orofaringian, a tumorilor maligne ale amigdale-lor şi ale limbii.

Profilaxie

Pentru a reduce riscul de transmitere şi conta-minare cu virusul HPV se recomandă reducerea numărului de parteneri sexuali, evitarea parte-nerilor sexuali la ocazie, utilizarea prezervati-vului, evitarea contactelor sexuale cu parteneri care prezintă condiloame vizibile, efectuarea regulată a examenului Papanicolau şi vaccina-rea recomandată femeilor înainte de începerea vieţii sexuale.

Există multe modalităţi de a preveni infecţia cu virusul Papiloma Uman. Promovarea modului de viaţă sănătos, respectarea igienei personale zilnice, alimentaţiei echilibrate şi odihnei sufici-ente, practicarea exerciţiilor fizice, evitarea stre-sului şi răcelii excesive a organismului, renun-ţarea la fumat şi la întrebuinţarea alcoolului în cantităţi excesive, practicarea sexului protejat cu folosirea prezervativului sunt metodele cele mai simple de prevenire a infecţiilor cu virusul Papiloma Uman.

CRONICA 25

Ora de iarnă se consideră ora oficială standard, care ţine de conceptul de oră astronomică, folo-sită în majoritatea ţărilor, mai ales în cele situate în emisfera nordică a globului pământesc, şi cu-prinde perioada dintre ultima duminică a lunii octombrie a unui an şi ultima duminică a lunii martie a anului următor.

Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu  ora de vară, al cărei scop e folosirea, cât mai mult timp, a luminii soarelui, prin mu-tarea înapoi a orei oficiale cu 60 de minute. Odată cu trecerea la ora de iarnă, câştigăm o oră de somn şi, în acelaşi timp, ne apropiem de ideea ghidării după soare şi după lună, cum procedau strămoşii noştri, care erau mult mai flexibili faţă de astrele ce le guvernau în mare măsură viaţa. Cel care a gândit prima dată (în anul 1898) că ar putea fi posibilă introducerea acestui tip de orar convenţional a fost neozee-landezul Hudson.

Mai multe surse oficiale, inclusiv mass-media, afirmă că schimbarea orei astronomice este ar-gumentată de necesitatea economisirii surse-lor energetice. De exemplu, Germania a făcut acest pas pentru a economisi cărbunele, fiind cel dintâi stat care a schimbat ora în anii primu-lui război mondial. În urma crizei petroliere din anii ’40 ai secolului XX la această experienţă au apelat şi alte state. Ceva mai târziu, schimbarea orei a fost acceptată de majoritatea statelor eu-ropene şi de SUA.

În Basarabia ora de vară a fost introdusă în anul 1932, când schimbarea ei a fost adoptată pentru prima oară de statul român. Mai târziu, schim-

barea orei de vară a fost introdusă în RSSM, ca parte a fostei URSS, în anul 1979, iar decizia de a schimba ora în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie a fost luată în 1997, după statele Uniunii Europene. 

În prezent, programul de schimbare a orei de vară şi a orei de iarnă este folosit în majoritatea statelor din emisfera nordică, inclusiv în toate statele europene. Totodată, aproape toate sta-tele din emisfera sudică a globului au renunţat la această măsură de eficientizare a consumului de energie.

Deşi nu toată populaţia sesizează impactul negativ al schimbării orei asupra sănătăţii, iar părerile persoanelor intervievate sunt împărţi-te, politicienii din unele state aduc argumen-te convingătoare privind influenţa nefastă a schimbării orei asupra sănătăţii oamenilor. Pentru a zădărnici adoptarea de către Parla-mentul ucrainean a actului legislativ privind trecerea la ora de vară, deputatul Oleg Nodosi a prezentat un set de date potrivit cărora în pri-ma săptămână de la schimbarea orei numărul adresărilor populaţiei la medic cu probleme cardiovasculare sporeşte cu 60%, iar al celor cu

SCHIMBAREA OREI şI EfECtUL EI ASUpRA SăNătăţII

Ion NISTOR,secretar de redacţie,şef Serviciu de presă şi relaţii cu publicul,

CNSP

CRONICA26

probleme de sănătate ale copiilor (pediatrice) - cu 130%.

Impactul nefavorabil al schimbării orei asupra sănătăţii îl sesizează şi alţi specialişti, care fac trimitere la rezultatele obţinute în urma unor studii speciale în domeniu. De exemplu, ele de-notă scăderea cu 12% a productivităţii muncii, sporirea cazurilor de suicid cu 66%, de depresii - cu 8-10%, de apel la asistenţa medicală de ur-genţă - cu 12%; a cazurilor de infarct - de 2 ori şi a accidentelor de muncă - cu 29%.

Polemicile pe marginea acestui subiect conti-nuă. Unii specialişti în materie susţin că pentru oameni mult mai benefic ar fi să petreacă o oră în plus după amiază sub influenţa razelor solare, importante pentru stimularea sintezei de vita-mina D (vitamina soarelui) prin aportul esenţial pe care îl are în absorbţia şi fixarea calciului în oase şi în re-absorbţia fosforului de către rinichi. Alţii consideră la fel de importante contribuţia razelor solare la secreţia serotoninei („hormo-nului fericirii”), mişcarea sau alte genuri de acti-vitate în aer liber, sub lumina soarelui.

Nu puţini afirmă că, odată cu schimbarea orei, poate fi afectată nu doar sănătatea oamenilor, dar şi economia, şi natura prin sporirea consu-mului de energie electrică cu 1-4%. De exem-plu, iarna este nevoie de a încălzi încăperile şi, totodată, de mai multă lumină în case, iar vara, pentru a optimiza regimul termic din spaţiile de producţie sau de habitat, pe larg sunt utilizate climatizoarele. În felul acesta, sporesc degajă-rile de bioxid de carbon, care este un poluant al mediului ambiant ce nu poate fi nicidecum neglijat.

De altfel, aduc aceste argumente şi autorităţile de resort din Rusia, Ucraina şi alte state, care au renunţat la schimbarea orei.

Pentru a elucida competent şi amplu aspec-tele legate de influenţa schimbării orei asupra sănătăţii populaţiei, unele subtilităţi comporta-mentale, dar şi pentru a asigura o adaptare mai uşoară în această perioadă de schimbare a orei, vă prezentăm în continuare sfaturile domnu-lui Victor ruDi, medic cardiolog, şef secţie, dr.med.,cercetătorştiinţificsuperiorlaIMSPinstitutul de Cardiologie:

- Trecerea la ora de iarnă are loc în fiecare an în ultima duminică din luna octombrie, iar reacţia organismului uman la această schimbare dife-ră de la un om la altul. Este cunoscut faptul că ceasul biologic la diferite persoane este diferit. În general, această reacţie este flexibilă, deoa-rece organismul se poate adapta uşor la schim-barea orei. De exemplu, unele persoane, foarte sensibile, vor avea nevoie de 10-14 zile pentru a se obişnui cu schimbarea orei, pe care o putem compara cu un uşor decalaj orar în cursul unei călătorii. În ansamblu, schimbarea orei este un aranjament social, la care se acomodează, în cele din urmă, toată lumea. Totuşi, există riscul ca o parte dintre oameni să se simtă mai obo-siţi decât în mod normal, deoarece trecerea la ora de iarnă dereglează ceasul lor biologic. Ris-cul apariţiei insomniilor, a tulburărilor de somn, a stărilor de anxietate este destul de ridicat în această perioadă. În plus, ne putem confrun-ta cu o scădere a capacităţii de concentrare şi chiar a randamentului. Organismul nostru va re-simţi şi faptul că se întunecă mai devreme cu o oră. În această perioadă creşte, de regulă, şi nu-mărul persoanelor depresive. Vestea bună este că simptomele enumerate vor trece în maxim două săptămâni, perioadă în care organismul se va obişnui cu noul program.

Este important să luăm în calcul unele sfa-turi ale specialiştilor, care ne recomandă ca în sâmbăta de dinaintea duminicii în care se face schimbarea orei, în cazul nostru - de iarnă, să mergem la somn puţin mai târziu. Aceasta ne va ajuta să ne trezim la ora cu care ne-am obişnuit, având somnul împlinit. O deosebită atenţie tre-buie acordată copiilor. Deoarece devin bulver-saţi şi morocănoşi sau nu au poftă de mâncare, cu această perioadă de trecere micuţii trebuie să fie obişnuiţi din timp. Specialiştii în psiho-

CRONICA 27

logie recomandă o trecere mai lentă a copiilor la schimbarea orei, pentru a-i obişnui cu noul orar. Avansarea dinainte a orei de trezire, de masă şi de culcare, până la ziua în care va avea loc schimbarea orei, este una dintre metodele optime care poate fi valabilă şi pentru adulţi. Se poate schimba ora de sâmbătă seara prin seta-rea ceasului după ora nouă, înainte de a merge la culcare. 

Este binevenită şi elaborarea unui program nou, deoarece oboseala sau disconfortul, care pot apărea în perioada de după schimbarea orei, vor trece mai lejer şi mai repede, dacă veţi respecta cu stricteţe orele de odihnă, de culcare şi de trezire.

Pentru a ţine la distanţă efectele negative ale schimbării fusului orar, trebuie să respectăm programul de somn. Astfel, dacă obişnuiaţi să

vă culcaţi la ora 23.00, faceţi acum acelaşi lucru, chiar dacă organismul va sta treaz până la ora 24.00, după noul program. În cazul în care nu puteţi adormi este indicat să beţi un pahar de lapte cald, care este un somnifer natural. În plus, renunţarea la sedentarism vă va ajuta să vă aco-modaţi mai repede la noul program. Astfel, 30 de minute de mers prin parc pot reprezenta o variantă la îndemâna fiecăruia. Consumaţi fruc-te şi legume de sezon, o sursă inepuizabilă de vitamine, minerale şi antioxidanţi, nutrimente care ajută organismul să facă faţă în astfel de situaţii.

Dacă totuşi nu reuşiţi în perioada schimbării orei să faceţi faţă programului sau dacă apar semne de schimbare în starea dumneavoas-tră de sănătate, solicitaţi sfatul medicului de familie.

sfaturi sănătoaseSeminţele de dovleac: la ce sunt bune?

Seminţele de dovleac conţin foarte mult mag-neziu, care accelerează metabolismul şi dă energie organismului. Acestea sunt bogate în antioxidanţi şi fibre. Datorită substanţelor nutritive pe care le conţin, ajută la protejarea organismului de boli de inimă. Seminţele de dovleac sunt benefice în cazul bărbaţilor care suferă de prostată şi ajută la întărirea oaselor. Alte proprietăţi terapeutice sunt: eliminarea paraziţilor intestinali, stimularea activităţii rini-chilor şi reglarea colesterolului. Potrivit nutri-ţioniştilor, consumând regulat seminţe de do-vleac, ne putem îmbunătăţi starea de sănătate, asigurând organismul cu elementele nutriţio-nale necesare. Seminţele sunt o importantă sursă de minerale – magneziu, fier, zinc, cupru şi au în compoziţie multe uleiuri, fiind foarte săţioase. Mai conţin vitamina K, fosfor, zinc. Seminţele de dovleac neprăjite sunt mult mai

sănătoase şi pot fi consumate în stare crudă, în salate sau în alte mâncăruri.

atenţie! Dacă sunt consumate în cantităţi mari, pot îngrăşa.

CRONICA28

Metodele ocrotirii sănătăţii în procesul in-structiv-educativ sunt un model de activitate pedagogică, în care sunt luate în considerare particularităţile de vârstă, sexuale şi psihofizi-ologice ale copiilor, precum şi starea sănătăţii lor. Conţinutul procesului instructiv-educativ trebuie să corespundă nivelului fiziologic de dezvoltare a organismului copilului. Acest re-zultat poate fi obţinut prin eficientizarea orga-nizării procesului educativ, a rezervelor func-ţionale ale organismului copilului, precum şi prin sporirea rezistenţei lui la factorii nefavora-bili ai mediului şcolar.

Regimul zilei, planificat raţional, previne obo-seala timpurie şi suprasolicitarea elevilor, spo-reşte rezistenţa organismului. Acest fapt deter-mină rolul important al regimului zilei în siste-mul măsurilor de profilaxie şi de combatere a diferitor îmbolnăviri. Există recomandări ştiin-ţifice de prelungire a componentelor de bază ale regimului pentru elevii de diferite vârste: lecţiile la şcoală, activităţile didactice acasă, plimbările elevului în aer liber, activităţile ex-traşcolare şi somnul. În acest context, o atenţie deosebită trebuie acordată duratei somnu-lui elevilor şi activităţilor de instruire - atât la şcoală, cât şi acasă. Durata somnului nocturn trebuie să fie de 8,5 ore pentru elevii de 16-17 ani şi de până la 11 ore pentru elevii de 6-7 ani. Somnul obligatoriu de zi, cu durata de o oră, este recomandat elevilor de 6-7 ani.

Plimbările în aer liber sunt o modalitate efici-entă de odihnă, care recuperează starea func-ţională şi capacitatea de muncă a organismu-

fORtIfICAREA SăNătăţII COpIILOR îN şCOALA CONtEMpORANă

Margarita BULBAŞ, medic igienist,

Secţia promovarea sănătăţii,

CSP Chişinău

lui în procesul activităţii, iar aflarea în aer liber - de călire a organismului şi de profilaxie a hi-podinamiei.

Activitatea intelectuală legată de procesul de instruire este una dintre cele mai grele. Celu-lele nervoase ale creierului copilului dispun de capacităţi funcţionale relativ inferioare, de aceea sarcinile intelectuale pot duce la exte-nuarea lor. Pe copii, îndeosebi pe cei de vârstă şcolară mică, îi caracterizează procesele ner-voase neechilibrate şi excitarea în raport cu procesele relativ slabe de autocontrol. Anume acest lucru creează dificultăţi în concentrarea şi păstrarea atenţiei asupra sarcinii didactice în timpul orelor.

Relaţia dintre învăţător şi elev are o importan-ţă primordială în formarea stării psihologice a celui din urmă. Începutul activităţii şcolare, personalitatea învăţătorului, activitatea di-dactică pe parcursul unui an, colectivul în care învaţă copilul - toate acestea au o influenţă stresantă. Stresul este un element nespecific de adaptare datorită căruia se mobilizează resursele energetice şi plastice ale organis-

CRONICA 29

mului pentru restructurarea şi readaptarea lui în condiţiile specifice. Se majorează volu-mul de producere a hormonilor responsabili de procesul adaptării, însă eliminarea lor ex-cesivă duce la efecte nedorite şi poate pro-voca dezvoltarea aşa-numitor patologii psi-hosomatice, care se pot solda cu îmbolnăviri acute şi pot spori riscul de îmbolnăviri prin maladii cardiovasculare, gastrointestinale şi ale sistemului nervos.

Tehnologia de bază a ocrotirii sănătăţii este respectarea de către pedagogi a unor reco-mandări precum acestea:

1. A se ţine cont de particularităţile sexuale şi de vârstă ale elevului;

2. A se ţine cont de sănătatea elevului şi de particularităţile lui psihofiziologice în alege-rea metodelor şi a mijloacelor de instruire;

3. Structurarea lecţiei în trei părţi, luându-se în considerare capacităţile intelectuale de lu-cru ale copiilor;

4. Utilizarea activităţilor de ocrotire a sănătăţii, pentru a păstra capacitatea de lucru intelec-tual şi a intensifica posibilităţile funcţionale ale organismului elevului.

La baza modelului ocrotirii sănătăţii stau ac-tivităţi cum ar fi: productivitatea lecţiei, alter-nanţa raţională a activităţilor didactice, stilul respectuos de comunicare, eliberarea emoţi-onală, pauza fizică, poziţia corectă la locul de lucru şi emoţiile pozitive etc.

• Productivitatea lecţieidepinde de timpul acordat de către elevi lucrului instructiv. Ni-velul raţionalităţii igienice a lecţiei trebuie să fie nu mai puţin de 60% şi să nu depăşească 75-80%.

• alternanţa activităţilor didactice presu-pune schimbarea unei activităţi cu alta la fiecare 7-10 minute.

• Pauzafizicătrebuie să includă exerciţii pen-tru diferite grupuri de muşchi şi pentru îm-bunătăţirea circulaţiei sângelui la creier. Ea se aplică la al 20-lea minut şi al 35-lea din lecţie şi durează 1 minut pentru trei exerciţii uşoare.

• Poziţia corectă de lucru. Activitatea aca-demică necesită menţinerea îndelungată a poziţiei de lucru forţate, care determină un

efort suplimentar al aparatului osteomus-cular al copilului. Tensiunea statică timp de 30 de minute la copiii din clasa I determină dereglarea mobilităţii principalelor procese nervoase, scăderea saturaţiei sângelui cu oxigen şi a capacităţii de muncă. De aceea poziţia corectă trebuie să corespundă genu-lui de activitate, cu respectarea alternanţei ei în timpul lecţiei sub controlul profesoru-lui. Lungimea suprafeţei de şezut a scaunu-lui trebuie să corespundă lungimii femuru-lui, înălţimea lui - lungimii gambei picioru-lui. Glezna, genunchiul şi şoldul copilului la şedere trebuie să formeze un unghi drept. Distanţa de la ochi până la masă (caiete, cărţi) trebuie să fie de 30-35 cm.

• emoţiile pozitive înlătură parţial consecin-ţele celor negative. Sistemul nervos poate să reziste la eforturi emoţionale mari cu condi-ţia că aceste perioade nu sunt de lungă du-rată şi emoţiile negative alternează cu cele pozitive. În timpul eşecurilor, notelor negati-ve, rezultatelor mai mici decât cele aştepta-te, prin atitudinea neprietenoasă a adulţilor apar situaţii din care copilul nu poate găsi ieşire şi are nevoie de ajutor.

O zicătoare, un proverb, o imagine haioasă sau educativă sunt necesare pentru a diminua încordarea intelectuală. Zâmbetul elevului la lecţie contează foarte mult.

Măsurile de fortificare a sănătăţii elevilor în şcolile contemporane trebuie să se realizeze cu eforturile comune ale pedagogilor, psiholo-gilor şi medicilor din şcoli.

CRONICA30

jOCURILE ELECtRONICE: CE SpUN DESpRE ELE pSIHOLOGII

Tot mai multe studii, cercetări şi simple ob-servaţii ne obligă să fim atenţi la impactul pe care îl are accesul nelimitat la calculator asupra dezvoltării copiilor. Calculatorul şi jocurile electronice au devenit o metodă de substituire a celorlalte activităţi educative şi de recreere a copiilor, acestea din urmă fiind abandonate.

Care este impactul utilizării calculatorului asu-pra minţii copiilor? Este calculatorul bun sau rău pentru copii şi tineri? Aceste întrebări sunt în atenţia părinţilor şi cadrelor didactice, dat fi-ind faptul că atât acasă, cât şi la şcoală prezen-ţa calculatorului este tot mai simţită.

Jocurile electronice au mai multe efecte asu-pra sănătăţii psihice a copilului, despre care vom vorbi în acest articol.

Jocurile electronice şi calculatorul au un efect hipnotic. O argumentaţie tehnică bine pusă la punct, pe care ne-o prezintă fizicianul Virgiliu Gheorghe în cartea sa „Revrăjirea lumii”, vor-beşte de o categorie de unde Alfa, emise de monitorul calculatorului, ce schimbă stările de

activitate a creierului, şi anume le inversează după cum urmează: atunci când privim la tele-vizor, creierul nostru intră într-o stare de inac-tivitate cerebrală, de latenţă similară hipnozei, iar atunci când creierul trebuie să se odihneas-că, este solicitat la maximum, intrând într-o stare de veghe şi de încordare, fără a avea par-te de odihna atât de necesară. La adulţi efecte-le distructive apar în timp, iar la copii ele sunt aproape imediate. Cercetările au demonstrat că acei copii care utilizează în mod abuziv In-ternetul au creierul modificat morfologic, au o gândire mult mai înceată, nu au atenţie distri-butivă, sunt irascibili şi depresivi.

Din cauza vitezei foarte mari de derulare a imaginilor pe micul ecran, nu există timpul necesar filtrării normale a informaţiei către cortex, fapt ce favorizează transmiterea me-sajelor direct în subconştient. Astfel, mintea nu se mai poate apăra, iar informaţia pătrun-de nefiltrată, conform capacităţii naturale a creierului.

Dependenţa de calculator, care apare corelat cu efectul hipnotic, este un alt factor nociv al calculatorului asupra copiilor. Ţinta pro-ducătorilor de jocuri la calculator sunt copi-ii, deoarece ele repetă aceleaşi informaţii în mintea încă neformată a acestora, făcându-i dependenţi de ele. Psihologii americani au dovedit că jocurile video şi Internetul au ca-pacitatea de a genera o puternică legătură de dependenţă. Ca şi alte tipuri de dependenţă, calculatorul înlocuieşte prietenii şi familia ca

Cezara POPEL, psiholog, Centrul Republican pentru Copii şi Tineret „ARTICO”

CRONICA 31

sursă de emoţii, plăcere şi fericire. Ca să se simtă bine, copilul petrece tot mai mult timp în faţa calculatorului, aşa precum un depen-dent de droguri are nevoie de tot mai multe narcotice ca să le simtă efectele.

În funcţie de timpul acordat vizionării şi vâr-stei la care debutează, jocurile video pot adu-ce prejudicii grave dezvoltării corticale. Stu-diile arată că afecţiunile produse cortexului în urma vizionării excesive au ca rezultat apari-ţia sindromului ADHD, adică slăbirea până la nivelul patologic a unor capacităţi mentale fundamentale: concentrarea atenţiei, memo-ria, imaginaţia creativă, motivaţia de a între-prinde o acţiune care cere efort. La şcoală, de exemplu, ei vor aştepta ca prezentarea învă-ţătorului să aibă aceeaşi dinamică, să îi sur-prindă, să fie un „spectacol”. Aşteptarea nefi-indu-le satisfăcută, atenţia este „dezactivată” şi totul îi plictiseşte.

Deşi jocurile la calculator generează o atitudi-ne mentală pasivă, o întârziere în procesarea informaţiei şi în gândire, ele sunt un factor principal în inducerea hiperactivităţii. Neuro-psihologii demonstrează că agitaţia extremă, incapacitatea de a sta liniştit, toleranţa scăzută la frustrare, impulsivitatea excesivă sunt stări ce apar în urma vizionării repetate, acestea crescând proporţional cu creşterea timpului dedicat vizionării.

Şi problemele de învăţare sunt determinate în mare măsură de jocurile electronice. Cu o mo-tivaţie scăzută pentru învăţarea de cunoştinţe noi, incapabili să se concentreze, cu o hiperac-tivitate excesivă, copiii răspund tot mai greu cerinţelor şcolare. Ei dau dovadă de o capaci-tate slabă de a asculta, de a înţelege şi de a-şi aminti informaţia prezentată, de a înţelege fra-ze lungi sau structuri gramaticale complexe. La aceşti copii se înregistrează o tendinţă de co-municare prin gesturi odată cu cuvintele sau în locul lor şi scăderea cunoştinţelor de vocabu-lar sub nivelul clasei a IV-a. Ei înregistrează per-formanţe scăzute în planificarea, clasificarea şi înţelegerea raporturilor de tip cauză-efect, ra-ţionament matematic şi ştiinţific.

Un alt fenomen datorat folosirii în exces a jocurilor la calculator este modelarea men-

talităţii şi a comportamentului prin activarea mecanismelor psihologice de imitaţie şi prin impunerea modelelor în mentalul individual şi colectiv.

Studiile demonstrează că violenţa din jocu-rile video se transpune în lumea reală, deve-nind tot mai mult un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor şi impunerea intere-selor. Tinerii devin din ce în ce mai impulsivi, mai puţin capabili să-şi controleze impulsu-rile şi comportamentul violent. Folosirea ex-cesivă a jocurilor electronice are efecte ne-gative asupra climatului afectiv din familie, pierzându-se funcţia de suport emoţional şi moral al acesteia pentru buna dezvoltare a copilului.

Utilizarea îndelungată a calculatorului împie-dică dezvoltarea sistemului de valori şi func-ţionarea socială la tineri, interacţiunea cu cei din jur, precum şi comunicarea cu membrii fa-miliei, ducând la tulburări de comportament, retragere socială.

EstE oarE sigur?

CRONICA32

!

Jocurile electronice constituie pentru copii un refugiu secret, unde încearcă să uite tot ceea ce îi sperie. Ele devin un calmant pentru inse-curitatea lor. Când adolescenţa vine cu pro-blemele ei specifice şi tânărul nu ştie să le de-păşească, el îşi găseşte confortul în faţa ecra-nului, pentru că jocurile îi „alimentează” stima de sine. În timp ce părinţii îşi fac griji pentru viitorul lui, jocurile îl liniştesc: de fiecare dată când depăşeşte o etapă, primeşte mesaje de încurajare din partea calculatorului, noi punc-te de viaţă şi chiar felicitări de la ceilalţi jucă-tori, dacă joacă în reţea.

De asemenea, unui adolescent îi este destul de greu să gestioneze toate transformările şi tensiunile din marea trecere de la copilărie la maturitate. Dacă nu găseşte sprijin şi ajutor în lumea reală apropiată sau atunci când este dezorientat, se va retrage în lumea jocurilor. Frica de moarte, de distrugere sau de aban-don e prelucrată prin intermediul jocurilor video, care conferă posibilitatea, cel puţin teoretic, de a fi întrerupte şi reluate cu prima ocazie, oferind practic iluzia, surogatul de control.

Cu toate acestea, nu sunt puţini nici cei care afirmă că jocurile electronice au şi părţi poziti-ve. Acestea pot fi un bun instrument de învăţa-re (învăţarea prin discuţie, împărtăşirea cunoş-tinţelor, participarea la dezbateri şi stimularea procesului de gândire în timpul jocului), pot mobiliza gândirea strategică şi inovativă, cre-ativitatea, calităţi care sunt necesare într-o so-cietate informaţională. Este cert faptul că aces-tea pot fi realizate doar cu respectarea de către părinţi a unor cerinţe clare privind calculatorul şi jocurile electronice, printre care:

1. Stabilirea unor reguli de folosire a computerului de către copil, programul fiind adaptat vârstei acestuia:- 0-2 ani – excluderea PC din viaţa copilului (recomandarea Acade-

miei Americane de Pediatrie);- 2-7 ani – limitarea vizionării

(TV+PC+video+DVD) la 1 oră/zi;

- 2 ore/zi pentru copiii mai mari şi pentru adolescenţi.2. Amplasarea PC într-un loc în care are acces întreaga familie şi unde poate fi luat sub observaţie, dar nu în camera copilului.

3. Deconectarea PC pe durata pregăti-rii temelor sau în timpul meselor.4. Comunicarea cu copilul despre ceea ce vede la PC.

5. Alegerea cu grijă a programelor şi jocurilor la calculator.6. Discutarea cu el despre Internet,

avantaje şi dezavantaje.7. Implicarea copilului în alte acti-

vităţi: desen, jocuri de construit, plimbări în aer liber, sport, lectură.

8. Studierea ratingului jocurilor video, pentru a afla gradul de violenţă al jocului, cât şi grupa de vârstă pen-tru care este recomandat.

CRONICA 33

!

Ceaiul este un produs incredibil şi unic, fiind cea mai consumată băutură după apă la nivel mondi-al. El e servit atât în sezonul rece, cât şi în sezonul cald pentru hidratarea, relaxarea şi revigorarea organismului. Producţia mondială de ceai este estimată la circa 3,15 milioane de tone anual, cei mai mari producători fiind China, India, Kenia, Sri Lanka şi Turcia.

Ceaiul este un produs de origine vegetală, ob-ţinut în rezultatul infuziei frunzelor, mugurilor, florilor arborelui de ceai (Camellia sinensis, Thea assamica sau hibrid natural), care au fost supuse procesului de ofilire, răsucire, fermentare şi usca-re. În sensul cel mai larg – orice băutură făcută din frunze sau plante.

Ceaiurile se clasifică după unele criterii ca: ţara de origine, categoria de calitate, gradul de oxidare, gradul de fărâmiţare, forma şi sta-rea lor.

În funcţie de formă, sunt cunoscute două tipuri de ceai: natural, obţinut numai din frunze de ceai, şi ceai cu adaosuri, produs care conţine frunze de ceai minimum 50% din masa netă şi alte plante nemedicinale.

După stare, ceaiurile se împart în ceaiuri solubile (uscate), solubile cu adaosuri, concentrate lichi-de şi concentrate lichide cu adaosuri.

În funcţie de gradul de oxidare a frunzelor, există cinci tipuri de ceai: ceaiul alb (neveştejit şi neo-xidat), ceaiul verde (veştejit şi neoxidat), ceaiul oolong (veştejit, uşor zdrobit şi parţial oxidat) şi ceaiul negru, numit roşu de către chinezi (veşte-jit, zdrobit şi complet oxidat), ceaiul pu-erh (veş-tejit şi parţial sau complet oxidat).

BENEfICIILE şI EfECtELE NEGAtIvE ALE CEAIULUI

Jana OLOINIC, medic igienist,

Secţia expertiza sanitară, CNSP

Ceaiul alb provine din muguri şi frunze tinere, pe care se observă încă puful alb. Procesarea ceaiului presupune numai uscarea frunzelor la o temperatură relativ scăzută, uneori chiar la soare. Pentru că ceaiul alb nu este oxidat şi rulat, peri-şorii albi rămân vizibili, constituind un semn al calităţii procesării.

Ceaiul verde este obţinut prin oprirea oxidării frunzelor de ceai în procesul de uscare a acesto-ra imediat după recoltare. Oprirea procesului de oxidare a ceaiurilor verzi se efectuează prin me-tode termice.

Ceaiul oolong, în funcţie de numărul de zile dintre recoltare şi uscare, poate fi „fermentat” în proporţie de 10-70%. Ceaiul oolong este produs din frunze care nu au fost lăsate să se oxideze un timp mai lung decât cele pentru ceaiul negru.

Ceaiul negru se obţine după ce frunzele sunt lăsate să se oxideze în mod natural înainte de a fi uscate. Pentru început ele se lasă la uscat, apoi sunt rulate şi întinse în încăperi umede şi reci. Acest procedeu dă frunzelor culoarea neagră.

Ceaiul pu-erh - acestui tip de ceai îi este specific modul de prezentare – de la mici turtiţe sau cui-

CRONICA34

Polifenolii din ceai ajută la menţinerea „fluidităţii” sângelui, scăderea tensiunii arteriale şi a coleste-rolului. În special, ceaiul alb este considerat un foarte bun tonic cardiac. Teofilina, substanţă ac-tivă din componenţa ceaiului, ajută la relaxarea musculaturii netede a bronhiilor, bronhiolelor (fiind bronhodilatator şi ajutând în cazul afecţi-unilor respiratorii) şi capilarelor sangvine (fiind vasodilatator capilar şi ajutând astfel la circulaţia sângelui).

Culoarea întunecată, uneori brun-roşcată, şi gus-tul astringent acru al ceaiului se datorează, în pri-mul rând, substanţelor tanante – taninuri. Ceaiul uscat conţine 16% de taninuri. Uleiurile eterice, conţinutul cărora în frunzele de ceai ajunge până la 0,007%, oferă infuziei de ceai o aromă specia-lă unică.

Toate substan-ţele tanante, în special catechi-na, contribuie la ameliorarea elasticităţii pe-reţilor vaselor sangvine şi astfel la reducerea fra-gilităţii şi permeabilităţii lor, ceea ce este esenţial în prevenirea şi chiar în tratamentul aterosclero-zei, duce la scăderea nivelului de colesterol LDL, susţinerea funcţiilor endoteliale normale, redu-cerea trombozei.

În cazul bolilor cardiovasculare, ceaiul are un efect calmant, dilată vasele sangvine, elimină spasmele, astfel facilitând circulaţia sângelui, normalizează tensiunea arterială. În cazul hipertoniei, catechi-na din ceai reduce tensiunea arterială şi, în toate cazurile, elimină durerile de cap şi zgomotul din urechi. Catechina leagă în intestine o serie de produse nedorite pentru metabolismul corpului, care, împreună cu acţiunea pectinei, contribuie la însănătoşirea intestinelor, păstrarea turgorului în ţesuturi şi este un complex foarte util pentru pre-venirea îmbătrânirii premature.

Îndeosebi, este necesar de accentuat că taninurile şi catechina din ceai posedă proprietăţile vitami-nei P şi sunt o sursă principală de vitamina dată.

Efectul tonifiant al infuziei de ceai este condiţionat de alcaloizi - cafeină şi teobromină. Cele mai bune soiuri de ceai conţin până la 4% de alcaloizi.

Taninurile din ceai au un efect terapeutic asupra bolilor gastrice şi intestinale, ceaiul devenind ast-

buri de pasăre până la „cărămizi” sau alte forme obţinute prin presarea lui. Este singurul tip de ceai care se îmbunătăţeşte pe măsură ce se înve-cheşte, timp de câţiva ani.

Ceaiul este cel care ne revigorează dimineaţa şi ne calmează în timpul serii. Îl putem bea singuri sau în societate, în timpul unei petreceri sau al unei simple mese. Ceaiul reduce oboseala, lup-tă împotriva depresiei şi ne umple cu energie. În plus, ceaiul este o băutură revitalizantă, care se integrează foarte bine într-o alimentaţie echili-brată şi un stil de viaţă sănătos.

Din punct de vedere cantitativ, apa este com-ponenta de bază a ceaiului, ceea ce face ca un consum ridicat de ceai să contribuie la hidratarea organismului. Ceaiul consumat zilnic ajută la evi-tarea problemelor care pot apărea ca urmare a deshidratării: creşterea tensiunii arteriale, dureri de cap, constipaţie şi afecţiuni renale, contribuie la menţinerea fluidităţii sângelui şi, totodată, la păstrarea unei temperaturi constante a corpului.

Compoziţia chimică a ceaiului variază în funcţie de sort, perioada de recoltare, starea frunzelor şi modul de prelucrare. S-au identificat mai mult de 300 de substanţe active, care alcătuiesc 10 grupuri mai mult sau mai puţin stabile, ce determină ca-litatea sortului şi a varietăţii de ceai. Aproape ju-mătate dintre acestea sunt substanţe extractive, capabile să treacă şi să se păstreze în apă fierbinte. Ceaiul verde este mai bogat în substanţe extrac-tive cu circa 40-50% decât cel negru, constituind cca 30-45% din masa uscată a frunzelor. Cu cât frunzele sunt mai tinere, cu atât sunt mai bogate în substanţe extractive şi invers. Ceaiul conţine flavonoide, polifenoli, aminoacizi, teină, polizaha-ride, ulei eteric, taninuri, cafeină, acid oxalic, acid citric, săruri minerale şi vitamine (C, E, K),

Frunza de ceai conţine următoarele substanţe: po-lifenoli - 36,0%; cafeină (sau teină) - 3,0%; teobro-mină - 0,2%; aminoacizi -   4,0%; acizi organici  - 0,5%; glucide - 17,0%; proteine - 15,0%; lignină şi celuloză - 13,0%; lipide - 3,0%; clorofilă - 0,5% din masa uscată a frunzelor.

Polifenolii reprezintă mai mult de 30% din greuta-tea ceaiului şi sunt recunoscuţi pentru proprieta-tea lor antioxidantă, adică pentru capacitatea de protejare contra dereglărilor provocate de oxigen şi derivaţii săi, numiţi radicali liberi. Polifenolii ne-utralizează radicalii liberi, care sunt cauza multor boli degenerative, a proceselor de îmbătrânire a ţesuturilor, de formare a ridurilor. Protejează pie-lea şi de acţiunea nocivă a radiaţiilor solare.

CRONICA 35

• Ceaiul tare poate duce la creşterea ritmului cardiac, a tensiunii arteriale, a excitabilităţii nervoase şi a iritabilităţii.

avertismente la consumarea ceaiului. Ceaiul fierbinte sau foarte fierbinte conduce la iritarea pereţilor sistemului gastric şi întârzie digestia. Temperatura optimă pentru ceai trebuie să fie nu mai ridicată de 50°C – aceasta este tempe-ratura care dă senzaţia de fierbinte, dar care nu opăreşte şi nu irită mucoasa stomacului. Ceaiul rece este nociv pentru tractul gastrointestinal – irită mucoasa pereţilor stomacului, duce la stagnarea frigului şi acumularea sputei. Ceaiul tare de concentraţie înaltă a teinei poate cau-za cefalee şi insomnie, poate irita mucoasa sto-macală şi poate fi constipant. În plus, afectează inima. Nu se recomandă consumul de ceai pe stomacul gol. Sucurile gastrice sunt gata să fie secretate, însă oferindu-i stomacului ceai în loc de alimente, acesta primeşte o porţie de tanin, care îi afectează pereţii. Daca ceaiul se infuzea-ză mult, polifenolii, lipidele şi uleiurile eterice încep să se oxideze spontan şi ceaiul pierde din calităţile sale gustative, nutritive şi aroma-tice pe contul oxidării vitaminelor C şi P şi ma-jorării conţinutului de teină şi cafeină. Evitaţi să beţi ceai îndată după masă, fiindcă taninuri-le din el pot să producă solidificarea (răsucirea) proteinelor şi a fierului, afectând în mod nega-tiv asimilarea lor. Dacă doriţi să consumaţi ceai după masă, aşteptaţi 20-30 de minute. Evitaţi administrarea preparatelor medicamentoase cu ceai, deoarece ceaiul poate diminua efecte-le medicamentelor sau poate produce efecte secundare. Evitaţi consumarea ceaiului în pli-culeţe, el fiind de o calitate mai inferioară. Pre-paraţi ceaiul negru cu apă fierbinte de 900C, iar cel verde cu apă de 70-800C, altfel spus, cu apă care se lasă să se răcească aproximativ 3 min. Nu serviţi ceai cu dulciuri, deoarece astfel se reduc semnificativ efectele benefice ale ceaiu-lui. Ceaiul verde şi ceaiul negru, datorită pre-zenţei cafeinei, sunt contraindicate copiilor de vârstă mică, având influenţă asupra sistemului nervos. Persoanele hipotensive nu trebuie să bea mult ceai verde sau ceai foarte concentrat: iniţial, tensiunea va creşte puţin şi se va ameli-ora starea fizică, dar în câteva ore ea va scădea accentuat şi va apărea senzaţia de slăbiciune. Mamele care alăptează nu trebuie să consume ceai concentrat seara, deoarece o parte din ca-feină trece în laptele matern şi poate provoca insomnii copiilor.

fel un ajutor puternic pentru tubul digestiv. Aces-te taninuri scad activitatea intestinală şi exercită un efect antidiareic. S-a demonstrat că polifenolii acţionează benefic asupra inflamaţiilor intestina-le la persoanele care se confruntă cu sindromul intestinului iritabil.

Ceaiul şi polifenolii din ceai inhibă formarea compuşilor cancerigeni, blocând anumite reacţii de oxidare, încetinesc multiplicarea celulară, în-deosebi a celulelor anormale, care se regăsesc în general la declanşarea bolii, schimbă compoziţia bacteriilor intestinale, favorizând bacteriile folo-sitoare şi împiedică  dezvoltarea bacteriilor care generează substanţe neprielnice.

Este cunoscut efectul benefic al ceaiului în bo-lile sistemului respirator, lucru care se explică prin faptul că în timpul servirii ceaiului în căile respiratorii are loc un metabolism celular mai intens.

Din punct de vedere nutritiv, infuzia de ceai poa-te fi considerată o sursă de fluor care protejează dinţii, previne apariţia cariilor dentare. Vitamina B2, care se conţine în ceai, sporeşte elasticitatea pielii. Sub acţiunea ceaiului sporeşte fluxul de oxigen în celulele creierului, ceea ce duce la am-plificarea activităţii sale, la respiraţie îmbunătăţi-tă şi la intensificarea schimbului de gaze. Ceaiul este capabil să elimine din organism substanţele nocive, inclusiv metalele grele, asanând stoma-cul, rinichii şi ficatul.

Dar, pe lângă proprietăţile sale pozitive şi bene-fice, ceaiul are şi unele efecte negative, despre care se vorbeşte mai puţin, dar pe care ar fi bine să le cunoaşteţi.

Efectele negative ale ceaiului:

• Compuşii fenolici din ceai inhibă absorbţia fieru-lui în organism şi pot provoca anemia feriprivă;

• Toate frunzele de ceai conţin fluor, cele matu-re de 10-20 de ori mai mult decât cele tinere, deoarece planta îl absoarbe foarte uşor. Flu-orul reduce proprietăţile anticancerigene ale ceaiului şi chiar cauzează afecţiuni neurologi-ce şi renale, precum şi osteoporoză, artrită şi cancerul tractului digestiv;

• Acumulările de oxalaţi în ceai pot afecta să-nătatea rinichilor, însă aceste concentraţii sunt mici şi e nevoie de mari cantităţi pentru a produce acumulări periculoase;

• Concentrarea mare şi foarte mare a infuziei poate provoca stări de agitaţie excesivă, in-somnie sau un somn profund şi scurt;

CRONICA36

şI ANIMALELE DOMEStICE pOt Să AtACE

Toate leziunile generate prin muşcături sunt considerate plăgi contaminate ce trebuie su-pravegheate şi tratate cu mare atenţie. Saliva animalului conţine un şir de agenţi patogeni, care pot declanşa infecţii sistemice (rabie, teta-nos, spirochetoză, tuberculoză etc.). Peste 80% din plăgile muşcate sunt produse de câini. Une-ori comportamentul animalelor este imprevizi-bil şi greu de înţeles, oricât de docile ar fi fost ele în trecut.

Câinii. Există două tipuri de rană, provocată de muşcătura de câine: înţeparea (perforarea) şi sfâşierea. Ambele tipuri sunt foarte expuse la infecţie, deoarece dinţii câinelui injectează bac-teriile în momentul în care perforează pielea. În cazul sfâşierii, rana necesită, de cele mai multe ori, cusătură chirurgicală. Primele simptome ale unei răni infectate pot apărea după două zile de la inoculare (înroşirea locului traumatizat, febră, secreţie purulentă urât mirositoare).

Pericolepentruviaţă:• Transmiterea rabiei sau a tetanosului, care

pot avea urmări grave sau chiar letale;

• Riscul infecţiei cu germenii aflaţi în saliva ani-malului, care duc la boli de gravitate medie: salmonella, toxocaroza (o boală parazitară dobândită după infestarea cu larve de ascaris ale câinilor).

acordarea primului ajutor:• Lăsaţi rana înţepată de câine să sângereze

câteva minute (bineînţeles, dacă sângele nu curge excesiv). Este un mod simplu şi eficient ca bacteriile transmise prin muşcătura de câi-ne să fie expulzate;

• Spălaţi rana cu săpun antibacterian şi lăsaţi apa să curgă peste muşcătură timp de 5 mi-nute. Este un pas vital pentru a combate in-fectarea rănii;

• Acoperiţi zona afectată cu un bandaj de ti-fon steril. Dacă nu aveţi la îndemână un tifon steril, luaţi un şerveţel de hârtie de unică folo-sinţă. Evitaţi să folosiţi un prosop sau o batis-tă din material textil, deoarece pe acestea se pot găsi alte bacterii;

• Pentru plaga înţepată puteţi folosi un ungu-ent antibiotic, iar pentru cea sfâşiată - apă

Odetta ŢÎGANAŞ, conferenţiar universitar, doctor în biologie, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport

CRONICA 37

oxigenată sau Rivanol, după care acoperiţi cu un bandaj steril pentru a compresa rana sân-gerândă;

• Adresaţi-vă de urgenţă la medic;• Este important să aflaţi cât mai multe infor-

maţii despre câinele care v-a muşcat: dacă are stăpân sau nu, dacă prezintă semne vi-zibile de boală, dacă a fost provocat sau v-a muşcat din senin etc.

Prevenireapericolelor:• Dacă aveţi vecini care au câini, interesaţi-vă

dacă sunt vaccinaţi;• Urmăriţi comportamentul câinilor vagabonzi

din apropierea casei în care locuiţi. Dacă ei vă trezesc bănuieli, solicitaţi consultaţia unui ve-terinar;

• Ocoliţi zonele populate de câini agresivi.

Câinele este prietenul omului, dar nu întot-deauna!

Care sunt semnele ce arată că un câine este în pragul unui atac? Cele mai evidente sunt lătra-tul, mârâitul, poziţia plată a urechilor sau ridica-rea lor bruscă, ridicarea uşoară a buzei pentru a-şi arăta dinţii. Atunci când sunt stresaţi, unii câini salivează, alţii tremură. De multe ori, câinii atacă din cauza fricii care se manifestă prin căs-cat, întoarcerea capului în direcţia opusă când cineva se apropie, tensionarea corpului sau pri-virea fixă.

Atenţie!

• Câinele este plimbat cu botniţă şi lesă.

• Când vă plimbaţi, trebuie să aveţi pentru el ceva de mâncare.

• Dacă de animalul dumneavoastră se apropie un câine care nu vă place cum arată, aruncaţi de-parte câteva bucăţele de hrană. Păstraţi distan-ţa în cazul în care observaţi la el agresivitate.

• Dacă un câine a atacat un copil, iar dum-neavoastră îl trageţi de lesă, nu faceţi decât să adânciţi rana. În această situaţie, luaţi o haină şi puneţi-o peste capul câinelui. Atunci când nu pot să vadă, câinii intră în panică şi desfac fălcile.

Pisicile.Aproximativ 40% din muşcăturile de pisi-că se infectează şi au nevoie de îngrijire medicală.

Pericolepentruviaţă:• Risc de transmitere a rabiei, tetanosului şi tu-

laremiei.

acordarea primului ajutor:• Curăţaţi imediat rana cu săpun şi apă, alcool

sanitar sau apă oxigenată; • Dacă muşcătura este la mână sau la braţ, ţi-

neţi-o deasupra nivelului inimii; • Puneţi un bandaj curat deasupra rănii; • Verificaţi rana, pentru a vedea dacă este in-

fectată: roşeaţă sau umflătură, temperatură ridicată în zona afectată sau febră. Vizitaţi un doctor, dacă apar semne de infecţie;

• Pisica ar trebui să fie ţinută sub observaţie timp de 15 zile, pentru a vedea dacă apar semne de turbare.

Prevenireapericolelor:• Vaccinarea pisicilor;• Observarea comportamentului neadecvat.Calul. Este un animal ce se lasă uşor domesticit, dar există situaţii în care e silit să se apere sau chiar să atace. Masculii sunt foarte agresivi în perioada reproducerii, iar femelele - în perioada îngrijirii mânjilor.

Pericolepentruviaţă:• Prin muşcătură, poate servi ca sursă de infec-

ţie cu virusul rabiei; • Poate cauza traume prin lovirea cu copitele.Acordarea primului ajutor:• Rana se spală şi se dezinfectează;• Adresaţi-vă de urgenţă la medic.

CRONICA38

Prevenireapericolelor:• Anunţaţi medicul veterinar sau administraţia

publică locală, dacă observaţi în comporta-mentul calului agresivitate excesivă, saliva-ţie abundentă, dromomanie sau paralizii ale muşchilor striaţi;

• Păstraţi distanţa;

• Fiţi vigilenţi în timpul călăritului, purtaţi echi-pament de protecţie (cască);

• Ţineţi minte: caii au memorie fenomenală şi sunt răzbunători, dacă le-aţi pricinuit un rău;

• Nu permiteţi copiilor mici să se joace în preaj-ma acestor animale;

• Legaţi calul la ochi în momentul castrării lui;

• Optaţi pentru metode de castrare moderne.

Vaca. Este un animal domestic, sacru pentru om, dar uneori poate prezenta pericol prin agresivitatea cauzată de anumite patologii.

Pericolepentruviaţă:• Poate servi drept sursă de infecţii cu unele vi-

rusuri, bacterii sau paraziţi;

• Poate manifesta agresivitate, atacând cu coarnele sau copitele;

• Masculii sunt mult mai agresivi decât femelele.

acordarea primului ajutor:• Spălaţi rana şi dezinfectaţi-o;

• Adresaţi-vă de urgenţă la medic.

Prevenireapericolelor:• Vaccinaţi animalul;

• Adresaţi-vă la medicul veterinar în cazul în care observaţi la animal modificări de com-portament neadecvat (teamă sau nervozita-te, nelinişte, reacţii repetate exagerate la atin-gere sau la sunete, slăbiciuni ale membrelor, în special ale membrelor posterioare, refuzul de a trece prin unele obstacole sau de a fi mulsă). Ocazional, poate manifesta agresivi-tate faţă de unele vaci sau de oameni (loveş-te necontrolat cu picioarele când este mulsă, capul este ţinut în jos, linge excesiv nasul, sa-livaţia este abundentă).

• Nu lăsaţi copiii prea mici să supravegheze ci-rezile de vaci de unii singuri;

• Explicaţi-le celor mici ce pericole pot prezen-ta animalele agresate;

• Nu călcaţi pe funia cu care priponiţi animalul, deoarece vă puteţi accidenta la cădere.

Porcul. Este un animal care în unele situaţii ma-nifestă agresivitate, mai ales în timpul sacrificării.Pericolepentruviaţă:• Poate provoca răniri prin muşcătură;• Atacă deseori membrele inferioare şi cele

posterioare.acordarea primului ajutor: • Spălaţi rana şi dezinfectaţi-o; • Adresaţi-vă de urgenţă la medic. Prevenireapericolelor:• Apelaţi la serviciile măcelarilor atunci când

doriţi să sacrificaţi animalul; • Nu stresaţi animalul înainte de a fi sacrificat;• Verificaţi echipamentele de imobilizare şi

asomare mecanică;• Nu permiteţi copiilor să se joace în ţarcurile

unde stau animalele;• Supravegheaţi copiii mici atunci când vor să

vadă animalul;• Evitaţi prezenţa copiilor în momentul sa-

crificării animalelor, deoarece priveliştea poate avea un impact negativ asupra psihi-cului lor.

Atenţie!

În cazul în care observaţi agresivitate la animale, păstraţi-vă calmul, nu le întoarceţi spatele, nu fugiţi (ele aleargă mai repede).

Omagieri

CRONICA 39

Omagieri

vICtORIA BUCOv LA 70 DE ANI

Victoria Bucov s-a născut la 9 septembrie 1943 într-o familie de intelectuali din oraşul Buguruslan, regiunea Orenburg, Rusia. În anul 1944 a venit cu familia la Chişinău, unde, în anul 1960, a absolvit cu medalie de aur Şcoala medie nr. 5. Până în anul 1962 a lucrat prepa-rator la Institutul Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Igienei şi Epidemiolo-giei, iar între anii 1962 şi 1968 şi-a continuat studiile la Facultatea Pediatrie a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, după absol-virea căruia a activat, în 1968-1969, în calitate de medic pediatru de sector la Spitalul Clinic nr. 1 din Chişinău.

Activitatea ulterioară a doamnei Victoria Bu-cov (din anul 1969 până în prezent) este con-sacrată cercetărilor ştiinţifice în domeniul profilaxiei specifice a bolilor infecţioase: la început în cadrul Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Igienei şi Epidemiologiei, unde a lucrat în calitate de cercetător ştiinţific inferior în Laboratorul profilaxie specifică (anii 1969-1976), apoi în calitate de cercetător ştiinţific superior (anii 1976-1987).

În anul 1987 a fost numită în funcţia de şef al Laboratorului profilaxie specifică, în care ac-tivează până în prezent: în anii 1987-1988 în cadrul Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Igienei şi Epidemiolo-giei, în anii 1988-1995 - în cadrul Institutului

de Cercetări în Medicina Preventivă şi Clinică, apoi din anul 1995 - în cadrul Centrului Naţio-nal Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, actualmente Centrul Naţional de Sănătate Publică. În anul 1995 i s-a conferit categoria superioară de calificare în domeniul epidemi-ologiei.

În anul 1975 doamna Victoria Bucov a susţi-nut teza de doctor în ştiinţe medicale cu tema „Materialele cercetărilor reacţiilor cutanate la alergenul tetanic”, iar în anul 1993 - teza de doctor habilitat în medicină cu tema „Parti-cularităţile procesului epidemic al rujeolei şi principiile vaccinoprofilaxiei”. Pe parcursul activităţii ştiinţifice doamna Bucov a demon-strat capacitatea de a formula de sine stătător problemele ştiinţifice, de a determina calea optimă de rezolvare a sarcinilor studiului, de a organiza cercetări experimentale epidemi-ologice, de a analiza şi generaliza rezultatele cercetărilor efectuate, de a formula concluzii şi recomandări argumentate pentru imple-mentarea lor în practică.

În calitate de autor şi coautor, are peste 200 de lucrări ştiinţifice publicate atât în Republi-ca Moldova, cât şi peste hotarele ei, inclusiv 2 monografii, 2 invenţii, 3 manuale, 19 propu-neri de raţionalizare.

Sub conducerea doamnei Bucov în calitate de conducător şi consultant ştiinţific, au fost realizate şi susţinute 5 teze de doctor în me-

CRONICA40

dicină. Ea participă activ la formarea cadrelor ştiinţifice în calitate de referent şi membru al Consiliului ştiinţific specializat în domeniile epidemiologie şi patologie infecţioasă. Pen-tru realizările obţinute şi pentru activitatea ştiinţifică prodigioasă, doamnei Victoria Bu-cov i-au fost conferite titlurile de conferenţiar cercetător (1986), apoi de profesor cercetător (2009).

Pe lângă activitatea ştiinţifică, doamna Victo-ria Bucov a contribuit fructuos la activităţile epidemiologiei aplicative prin elaborarea nu-meroaselor documente normative şi metodi-

ce, participarea la elaborarea şi realizarea a 4 programe naţionale de imunizări, realizarea a 3 studii populaţionale internaţionale în ţară, precum şi la instruirea medicilor în domeniul imunizărilor, prevenirii şi combaterii bolilor contagioase.

Pentru activitate fructuoasă, doamna Bucov a primit multe mulţumiri, diplome de onoare şi premii băneşti de la conducerea instituţiilor în care a lucrat, precum şi de la Ministerul Să-nătăţii. Numele ei a fost înscris în Cartea de Onoare a Centrului Naţional de Sănătate Pu-blică.

ion Bahnarel, directorgeneral,CNSP,

dr. hab. med., profesor universitar

Stimată doamnă profesor Victoria BUCOV,

Cu ocazia acestui remarcabil jubileu, în numele colegilor de la CNSP şi al meu

personal, Vă doresc multă sănătate, realizarea noilor proiecte şi idei în domeniul

profilaxiei specifice, înmulţirea numărului de ucenici, tărie sufletească, noi succese

în activitatea de creaţie, noroc şi bunăstare în casa Dumneavoastră!

CRONICA 41

În cadrul şedinţelor plenare ale congresului şi ale Secţiilor igienă, epidemiologie şi microbio-logie şi medicină socială, economie şi manage-ment au fost prezentate 83 de rapoarte şi co-municări referitoare la menţinerea şi fortificarea sănătăţii populaţiei, activitatea de supraveghe-re de stat a sănătăţii publice şi managementul sistemului de sănătate din republică.

Scopurile principale ale congresului şi-au atins ţinta prin evaluarea activităţii şi situaţiei în do-meniul stării sănătăţii şi fortificării ei, prevenirii şi combaterii maladiilor, cu evidenţierea strate-giilor prioritare noi, concordate cu tendinţele existente la momentul dat în sănătatea popula-ţiei şi sănătatea publică. Această perioadă este responsabilă de întregul sistem de sănătate şi de societate în ansamblu, care se confruntă cu declinul economic. El lasă o amprentă negativă asupra calităţii vieţii şi indicatorilor de sănătate a populaţiei, inclusiv prin influenţa antropoge-nă asupra mediului de viaţă, de instruire, ocu-paţional, de recreere, însoţită de înrăutăţirea stării sanitaro-epidemiologice.

Comunitatea mondială trece printr-o nouă etapă de dezvoltare - globalizarea. De rând cu aspectele pozitive, ea impune fenomene care, nefiind dirijate şi gestionate corect, pot avea ur-mări dramatice şi chiar catastrofale. În plus, co-munitatea mondială traversează o perioadă în

care persistă epidemia bolilor netransmisibile (maladii cardiovasculare, oncogene, traumatis-me etc.), însoţite de o rată înaltă a morbidităţii şi a deceselor la o vârstă aptă de muncă, de o stare demografică deplorabilă, de fenomenul încălzirii globale, de epidemii de gripă atipică, terorism (în special bioterorism) şi altele, care, în ansamblu, prezintă un pericol permanent pen-tru societate, indiferent de zona geografică sau de nivelul dezvoltării economice.

Delegaţii au menţionat şi apreciat că profila-xia, prevenirea maladiilor şi promovarea sănă-tăţii au devenit direcţii strategice de sănătate, preocuparea permanentă a conducerii ţării, iar Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, fiind promotorul politicilor de stat în domeniu, asigură supravegherea, organizarea şi efectuarea măsurilor de protecţie sanitară a teritoriului, de combatere şi profilaxie a mala-diilor infecţioase, intoxicaţiilor, bolilor profesio-nale şi altor maladii netransmisibile, asigurând securitatea sanitaro-epidemiologică a popula-ţiei ţării. Prin urmare, fortificarea Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, ca o componentă indispensabilă a sistemului de sănătate publică, trebuie să constituie un ele-ment important al securităţii statului. De altfel, prin eforturile Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice au fost realizate multi-

CONGRESUL SpECIALIştILOR îN DOMENIUL SăNătăţII pUBLICE şI MANAGEMENtULUI SANItAR DIN REpUBLICA MOLDOvA

CRONICA42

ple acţiuni profilactice, astfel contribuindu-se la asigurarea bunăstării medico-sociale şi sanita-ro-epidemiologice a populaţiei şi sănătăţii pu-blice în ansamblu. Prin implicarea competentă şi operativă a specialiştilor din domeniu nu au fost admise epidemii şi complicaţii epidemice de proporţii, situaţii excepţionale, care ar fi avut consecinţe socio-economice grave.

În rapoarte şi comunicări, delegaţii congresu-lui au ţinut să accentueze că pentru asigurarea bunăstării medico-sociale şi sanitaro-epidemi-ologice a populaţiei este necesar de a stabili şi de a formula în continuare priorităţi strate-gice de dezvoltare a Serviciului, de a perfecţi-ona mecanismele de activitate şi de a menţine continuitatea proceselor de integrare şi adera-re a Republicii Moldova la convenţiile, progra-mele şi proiectele organismelor internaţionale în domeniul sănătăţii publice, de a fortifica şi dezvolta echitabil şi echilibrat întregul sistem de sănătate publică. Numai prin realizarea re-formelor Serviciului, consultate şi susţinute de organismele internaţionale şi europene (OMS, UNICEF, AECD (Asociaţia Elveţiană de Coopera-re şi Dezvoltare), BM, GAVI etc.), a fost posibilă dezvoltarea lui pentru a deveni mai operativ şi mai efectiv.

La fel, s-a menţionat că activităţile medico-so-ciale, antiepidemice şi profilactice nu pot fi concepute fără suport metodic modern, studii epidemiologice, investigaţii bacteriologice, vi-rusologice, parazitologice, chimice, radiologice, instrumentale, sisteme informaţionale etc. şi fără argumentare prin cercetări şi dovezi ştiin-ţifice, care trebuie să constituie şi în continuare elementul indispensabil al dezvoltării şi fortifi-cării sănătăţii publice şi sistemului de sănătate în ansamblu.

Cu atât mai mult cu cât situaţia actuală impu-ne specialiştilor din domeniul sănătăţii publi-ce şi managementului sistemului de sănătate din republică sarcini suplimentare ce necesită competenţă, insistenţă şi iniţiativă în promo-varea sănătăţii şi implementarea principiilor de profilaxie, de educaţie pentru sănătate şi de pregătire socială a populaţiei, în argumenta-rea şi elaborarea unor programe de combatere şi profilaxie a maladiilor, de acţiuni concrete la nivel local. Protecţia şi promovarea sănătă-ţii trebuie să constituie o sarcină primordială pentru fiecare om, familie, comunitate şi în-treaga societate.

În contextul celor relatate, genericul Congresu-lui - „Sănătatea în toate politicile ţării!” - se cere a fi transpus în alt slogan precum „Sănătatea zi de zi, pentru fiecare dintre noi”, iar mândria şi percepţia de a fi om sănătos trebuie să devină un cult naţional al sănătăţii. Experienţa ţărilor dezvoltate a demonstrat că acest obiectiv este realizabil, dar numai cu sprijinul întregii socie-tăţi şi aportul fiecărui cetăţean în parte.

La încheierea lucrărilor forului, delegaţii au adoptat Rezoluţia congresului, în care sunt sti-pulate obiectivele, ţintele strategice şi acţiunile necesare, care trebuie abordate şi realizate în domeniul igienei, epidemiologiei, microbiolo-giei şi parazitologiei, medicinei sociale şi mana-gementului în sănătatea publică.

Printre ele în domeniul igienei se regăsesc: pro-movarea şi implementarea Planului de acţiuni pentru perioada 2014-2020 a Strategiei Naţio-nale de Sănătate Publică, a măsurilor de pro-movare şi protecţie a sănătăţii şi de prevenire a bolilor în toate politicile statului, amplificarea

CRONICA 43

lucrului în domeniul promovării sănătăţii şi pro-filaxiei maladiilor şi activităţii intersectoriale în problemele de sănătate publică cu organele administraţiei publice locale, ministere, depar-tamente, agenţi economici, ONG-uri, instituţii de cult, mass-media etc.

În domeniul epidemiologiei şi microbiologiei: includerea în criteriile CNAM a indicatorului „Prezenţa medicului epidemiolog de spital” şi elaborarea indicatorilor de stimulare a medicu-lui pentru implicare în prevenirea bolilor infec-ţioase şi perfecţionarea modalităţii de utilizare, investire şi valorificare a fondului de profilaxie cu majorarea cotei până la 4% etc.

În domeniul managementului sanitar: întreprin-derea măsurilor de perfecţionare a legislaţiei şi implementarea în sistemul de sănătate a forme-lor de management al riscului profesional şi de asigurare a medicilor în caz de mal-praxis; inclu-derea în agenda congreselor şi a conferinţelor

ştiinţifice ale asociaţiilor şi societăţilor ştiinţifice examinarea chestiunilor privind argumentele şi rezultatele reformelor propuse şi implementate în sistemul de sănătate etc.

ion Nistor,secretarderedacţie,CNSP

Cât priveşte frunzele uscate de nuc, doar la arde-rea uneia din ele într-un interval de 5 minute se degajă o cantitate de dioxid de carbon echivalen-tă cu cea degajată de un motor al unei maşini de model vechi (non euro) cu capacitatea de 5,5 litri.

Aş dori să amintesc cititorilor revistei că în muni-cipiul Chişinău arderea frunzelor şi a altor deşeuri vegetale este interzisă.

Ce consecinţe are pentru sănătatea copilului faptul că mama consumă alcool în timpul sarcinii sau în perioada alăptării?

Alexandra B., com. Ciorescu

igor feofaNoV, medic igienist, Secția controlul şi prevenirea bolilornetransmisibile,CSPChişinău:

- Alcoolul este una dintre cele mai periculoase substanţe pentru embrionul uman. Dacă viitoa-rea mamă consumă regulat alcool sau ţigări, fătul devine o victimă pasivă, indiferent de cantitatea de alcool pe care o consumă femeia însărcinată.

În perioada sarcinii alcoolul trece permanent din sângele mamei în cel al fătului, având consecinţe

Aş vrea să ştiu dacă arderea frunzelor uscate, în special a celor de nuc, prezintă pericol pentru sănă-tate.

Anton A., Chişinău

tudor PuIu, medic igienist, Secţia sănătatea înrelaţiecumediul,CSPChişinău:

- Arderea frunzelor, a crengilor sau a altor rezidu-uri vegetale cauzează un prejudiciu major atât mediului, cât şi sănătăţii omului. În timpul pro-cesului de ardere, în aerul atmosferic se emană substanţe toxice cum ar fi monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, oxidul de azot, funinginea, dioxi-nele. Aceste substanţe pot provoca afecţiuni ale sistemului nervos central, ale căilor respiratorii sau ale mucoasei ochiului. În urma arderii frun-zelor cel mai mult sunt afectate persoanele în vârstă, care suferă de boli cardiovasculare, bron-şite cronice şi bronşite cu component astmatic, precum şi copiii cu sistem imunitar sensibil. La arderea unei tone de reziduuri vegetale, în aer se elimină aproximativ 30 kg de monoxid de car-bon, care, fiind inhalat, intră în reacţie cu hemo-globina din sânge, blocând livrarea oxigenului către ţesuturi.

CRONICA44

Dacă doriţi să primiţi revista „Cronica sănătăţii Publice”, ne puteţi scrie pe adresa de e-mail:

presa@cspchisinau.md • sainistor@cnsp.mdsau contacta la tel.: (0 22) 574 371, 574700

PutețiadresaîntrebăriServiciului de Supraveghere de Stat

aSănătățiiPublicelaurmătorule-mail: iurie_pinzaru@cnsp.md

răspunsurile la întrebările D-voastrăvor fi publicate în numerele următoare.

grave asupra lui. Potrivit datelor statistice, gravi-dele consumatoare de alcool pot înregistra modi-ficări în dezvoltarea fătului încă din primele săp-tămâni de sarcină, ca, de exemplu: nedezvoltarea fătului, creşterea riscului de naştere prematură, greutatea mică la naştere, apariţia anomaliilor ce pot finisa cu invaliditatea nou-născutului. Toto-dată, nedezvoltarea creierului la făt corelează cu tulburări neuropsihologice şi intelectuale, care se manifestă la o vârstă mai mare.

Cât priveşte alăptarea, s-a constatat că, în perioada în care fătul este hrănit la sân, el poate fi afectat de efectele nocive ale alcoolului, deoarece acesta trece în laptele matern, chiar dacă într-o cantitate mai mică decât cea consumată de mamă. Mamele care fac abuz de alcool în timpul alăptării, fie şi în doze mici, pot provoca reducerea cantităţii de lap-te, pot favoriza dezvoltarea la copil a unei inflama-ţii a mucoasei esofagului, stomacului, intestinelor, apariţia colicilor sau dispariţia poftei de mâncare a nou-născutului.

Vă rog să-mi spuneţi ce fel de tacâmuri se recoman-dă a fi folosite în procesul de alimentare a copiilor pentru a nu le afecta sănătatea? Cum trebuie alese ele corect?

Sergiu P., Chişinău

trofim OSTaleP, medic igienist, Secția sănătatea copiilor şi adolescenților,CSPChişinău:

- Conform prevederilor legislaţiei în domeniu, în grădiniţe se recomandă ca farfuriile şi ceştile să fie din faianţă sau porţelan, iar lingurile şi furculi-ţele - din oţel inoxidabil. Fiecare grupă trebuie să dispună de veselă conform numărului de copii, care să fie păstrată în dulapuri special amenajate. Nu se admite utilizarea veselei ştirbite, din plastic, aluminiu sau din sticlă. Ea trebuie să fie confecţio-nată din materiale sigure, care nu dăunează sănă-tăţii, nu conţin ingrediente toxice, fără cioburi sau spărturi şi să aibă suprafeţele rotunjite, ca să nu rănească micuţul.

Cât priveşte vesela folosită acasă, aceasta trebuie să fie de dimensiuni mici, atât cât este nevoie pen-tru prepararea unei porţii proaspete de mâncare. Înainte de a fi folosite, vasele trebuie spălate bine cu apă fierbinte, având grijă să nu rămână pe ele urme de soluţie.

Toate tacâmurile pe care le alegeţi pentru masa copilului, bolurile, castroanele sau alte recipiente trebuie să fie sigure pentru sănătatea micuţului, să fie comode în utilizare, dar să aibă, în acelaşi timp, un aspect plăcut, pentru că micuţilor le place vese-la colorată sau cu personaje din desenele animate.