Coeziunea de grup la trupele de pompieri

COEZIUNEA DE GRUP LA TRUPELE DE POMPIERIreferat

____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e1

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I ASPECTE TEORETICE PRIVIND RELAŢIILE

INTERPERSONALE ŞI RELAŢIILE SOCIOAFECTIVE . COEZIUNEA DE

GRUP

1.1 Relaţiile sociale şi psihosociale

1.2 Relaţiile interpersonale – forma principală a relaţiilor sociale

1.3 Tipuri de relaţii interpersonale

1.4 Relaţiile socioafective

1.5 Relaţii de afiliere şi relaţii preferenţiale

1.6 Profunzimea relaţiilor afective

1.7 Dinamica relaţiilor afective profunde

1.8 Coeziunea de grup

1.9 Noţiuni generale despre grup

1.10 Dinamica grupurilor

1.11. Particularităţi ale grupului militar - trupele de pompieri

CAP.II PARTICULARITĂŢI ALE MEDIULUI CULTURAL MILITAR

SPECIFIC TRUPELOR DE POMPIERI

2.1. Structurile formal-birocratice

2.2. Cultura militară specifică trupelor de pompieri

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e2

2.3. Particularităţi ale culturii organizaţionale militare . Rolul şi

caracteristicile trupelor de pompieri

2.4. Valori şi norme ale culturii organizaţiei militare

2.5. Influenţa valorilor şi normelor asupra culturii organizaţiei militare

2.6. Formele de manifestare a culturii în organizaţia militară

CAP. III COEZIUNEA GRUPULUI LA TRUPELE DE POMPIERI,

FACTOR DETERMINANT AL CLIMATULUI PSIHOSOCIAL

3.1. Abordări ale relaţiilor dintre om şi organizaţie

3.2.Valorile şi atitudinile – la baza formării comportamentelor

organizaţionale

3.3. Atitudinile şi comportamentul

3.4. Evaluarea şi modificarea atitudinilor

3.5. Teorii ale formării comportamentelor organizaţionale

3.6. Particularităţi ale comportamentului sp ecific organizaţiilor militare

3.7. Factori care condiţionează alegerile sociometrice

3.8. Relevarea structurii socioafective a grupurilor

3.9. Formarea relaţiilor socioafective în microgrupul militar

3.10. Factori care influenţează relaţiile militare socioafective

CAP.IV APLICAŢIE PRACTICĂ

4.1 Chestionar pentru determinarea coeziunii de grup (Anexa I)

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e3

4.2 Test sociometric pentru evaluarea coeziunii de grup (Anexa II)

4.2.1 Test sociometric pentru masurarea atractiilor, inclusiv

asteptarilor;

4.2.2 Test sociometric pentru masurarea respingerilor.

4.3. Determinarea structurii socio - preferenţiale a unui grup de pompieri

prin metoda sociometrică

4.4. Test pentru evaluarea intensităţii şi impactului componentelor culturii

organizaţionale din unitatea de pompieri asupra atitudinilor şi comportamentelor

pompierilor militari

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e4

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE PRIVIND RELAŢIILEINTERPERSONALE ŞI RELAŢIILE SOCIOAFECTIVE.

COEZIUNEA DE GRUP

1.1 Relaţiile sociale şi psihosociale

Între oameni se stabilesc legaturi din care pot observa pe alţi semeni şi devinconştienţi de prezenţa lor într -un anumit spaţiu. În acest fel, indivizii c apătăconştiinţa existenţei altor oameni şi observă trăsăturile lor. În comparaţie cu lumeaanimală, fiinţa umană intră în relaţie cu ceilalţi oameni din nevoia intrinsecă decelălalt. Cunoaşterea altei persoane îndrituieşte acţiunea asupra propriuluicomportament din cauza observării unor caracteristici comune sau diferite. Dealtfel, scrutarea unei persoane este realizată din punct de vedere al trebuinţelorcelui care observă. De pildă, un om de afaceri caută să intre în legătură cu un altom de afaceri preocupat de aceleaşi probleme, dar el procedează astfel, în modconştient sau nu, din unghiul nevoii sale. În acelaşi fel, el acţionează şi în legăturilecu alte persoane. Aşadar, oamenii intră în contact unii cu alţii dintr -o necesitate.(Pantelimon, G,1989)

Relaţiile sociale se formează în temeiul interacţiunii dintre indivizi, pe fondulunor scopuri şi interese individuale şi sociale. Orice societate sau grup social nueste o simplă sumă de indivizi, ci constă într -o reţea de legături dintre aceştia, înmijloacele (materiale şi simbolice) pe care ei le folosesc în interacţiunile şiactivitatea lor, precum şi în rezultatele sau produsele (materiale şi spirituale) aleactivităţii lor sociale. Relaţiile interindividuale pot fi întâmplătoare, efemere sauspontane, având - sub raportul vieţii sociale - un rol derivat, secundar. În toatecolectivităţile, grupurile şi unităţile sociale există însă relaţii fundamentale, ce secaracterizează prin durată şi stabilitate, se desfăşoară după norme şi reguli stabilite(formal sau informal), sunt consfinţite prin legi, coduri, reguli, obiceiuri sautradiţii. „Modelele" relaţiilor sociale fixează şi prescriu modul de desfăşurare ainteracţiunilor, locul pe care îl ocupă indivizii (status şi rol), modul de desfăşurarea activităţii lor, comportamentul admis, precum şi cel nepermis. (Marica, S, 2008)

Contactele sociale se nasc din relaţiile dintre cel puţin două persoane caremanifestă interes comun pentru un scop sau obiect şi acţionează împreună.Contactele sociale sunt trecătoare şi durabile, particulare şi publice, directe şiindirecte, toate fiind la baza relaţiilor sociale. Relaţiile sociale reprezintă elementuldurabil al legăturilor sociale, care uneşte oamenii în grupuri. Nu poate exista ungrup durabil, organizat şi sudat interior,fără interacţiuni reciproce şi fără relaţiisociale. Relaţia socială nu înseamnă o dependenţă a partenerilor ci un sistem de

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e5

legături ce cuprinde doi sau mai mulţi parteneri (indivizi sau grupuri), un contact,atitudini, interese, şi situaţi i, un sistem de drepturi şi obligaţii pe care parteneriitrebuie să le realizeze. (Pantelimon, G,1989)

Relaţiile sociale asigură coeziunea şi menţinerea grupurilor sociale, acolectivităţilor, a sistemelor şi subsistemelor sociale. Societatea ni se prezin tă ca unansamblu, ca o totalitate de relaţii sociale. Ele exprimă distanţa subiectivă dintreoameni, apropierea sau depărtarea lor. În funcţie de această distanţă se poatemăsura gradul de sociabilitate.

Se deosebesc două categorii de raporturi: raportur i de primă ordine - relaţiile -şi raporturi de a doua ordine - complexele.

În cadrul relaţiilor, sunt stabilite mai multe forme: unirea (determinată dedorinţe, instincte, sentimente şi hotărâri); relaţii de cooperare (produse pe baza uneianumite diviziuni a muncii; aceste relaţii întăresc dependenţele dintre indivizi şidintre individ şi grup); relaţii de separare şi concurenţă.

Complexele sociale sunt un ansamblu de relaţii rezistente şi de durată lungă.Complexele se deosebesc prin durată, grad de abst ractizare, mod de organizare.Aceste complexe sunt masa, grupul şi colectivitatea abstractă (statul, Biserica).

Relaţiile din cadrul grupurilor mici se întemeiază pe contacte şi interacţiunidirecte, personale. În cadrul grupurilor mari, al colectivităţil or, al societăţilor,relaţiile sunt complexe şi se bazează pe interacţiuni indirecte.

Interacţiunile directe au loc în cadrul unui grup mic. În contextul uneilocalităţi mari, al unui oraş sau al unei mari întreprinderi, interacţiunile suntpredominant indirecte. Locuitorii unui oraş interacţionează, de cele mai multe ori,inconştient, asupra serviciilor publice, asupra reţelei culturale, asupra instituţiiloreconomice, administrative şi politice. Interacţiunile în cadrul marilor colectivităţisunt independente de intenţiile subiective ale indivizilor; ele rezultă dinparticiparea lor la sisteme complicate de organizare socială. În cazul acestorinteracţiuni, rolul modelelor de interacţiune este mult mai mare. (Bulgaru, M,2003)

Relaţiile sociale prezintă o mare diversitate. Există mai multe clasificări aleacestora, făcute după diferite criterii. După natura lor, relaţiile sociale sunteconomice, politice, educaţionale, juridice. După cadrul în care se desfăşoară, dupătipul partenerilor, relaţiile sociale s unt:

• interindividuale, relaţii care se stabilesc între doi indivizi; acestea pot firelaţii de prietenie, de colaborare, de duşmănie, de conflict;

• între individ şi grup. În aceste relaţii, grupul apare ca un întreg cu valorile,interesele şi normele sale; în cadrul grupurilor mici, principalele tipuri de relaţiisociale sunt relaţiile de comunicare, relaţiile afective, relaţiile de conducere şirelaţiile de mobilitate; relaţiile de la nivelul grupurilor mici mai sunt clasificate şiîn relaţii intelectuale, afective şi morale;

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e6

• intergrupale, relaţii care se stabilesc între grupuri ca totalităţi; aceste relaţiisunt diferite în raport cu natura (scopul) şi mărimea grupului.

Relaţiile sociale se deosebesc şi după natura activităţii, după scopul careformează obiectul relaţiei. Există astfel relaţii de muncă, relaţii familiale, relaţii devecinătate, relaţii de petrecere a timpului liber. Relaţiile sociale se deosebesc şidupă gradul lor de reglementare. Unele relaţii sunt informale, altele formale.Relaţiile informale sunt directe, personale, puţin reglementate şi controlate.Reglementarea lor se face prin norme sociale difuze. Relaţiile formale sunt definitesocial, reglementate prin norme şi coduri, ele decurg din diviziunea socială aactivităţilor. În relaţiile informale, indivizii intră cu întregul lor set de statusuri şiroluri. În relaţiile formale, ei participă doar cu anumite roluri şi statusuri, numai cuo parte a personalităţii lor.

Există o legătură reciprocă între „grupurile sociale" şi „relaţiile sociale". Ca săse instituie o relaţie socială între doi indivizi, ei trebuie să aparţină aceluiaşiansamblu de grup. Nu putem vorbi de relaţia tată -fiu în afara ansamblului familial;de relaţia profesor-elev în afara şcolii; de relaţia dintre patron şi m uncitor în afaraîntre prinderii. La rândul lor, felul relaţiilor sociale, tipul acestora şi modelele denorme sau reglementări ale relaţiilor sociale configurează tipuri specifice degrupuri sociale. (Duck, S, 2000)

1.2 Relaţiile interpersonale – forma principală a relaţiilor sociale

J.L. Moreno consideră că din multitudinea relaţiilor sociale cele maiimportante sunt relaţiile interpersonale.

Prin esenţa sa, omul este o fiinţă socială, el este produsul împrejurărilorsociale şi, totodată, are capacitatea de a influenţa şi determina împrejurările. Omulnu poate trăi singur, izolat, rupt de ceilalţi oameni. Dimpotrivă el se raporteazăpermanent la alţii, acţionează împreună cu ei, stabileşte relaţii cu cei din jurul său.Existenţa umană ar fi greu de conceput în afara relaţiilor sociale. Numai că acesterelaţii sociale sunt foarte multiple, variate şi acţionează în planuri diferite. Ele seîntind de la relaţia de simpatie dintre două persoane, de la cea de rudenie sauvecinătate până la relaţiile economice obiective specifice unei orânduiri sociale,unui anumit timp istoric. Printre acestea relaţii sociale un loc aparte îl ocupărelaţiile interpersonale (Paul Popescu Neveanu, 1997)

Ne uităm la o piatră, piatra nu se uită la noi. O luăm în mână şi o cântărim, eanu reacţionează în sens psihic. O lăsăm să cadă şi ascultăm zgomotul produs, ea nuprotestează, nu se plânge. Îi vorbim, ea nu ne răspunde. Lucrurile se schimbătreptat, pe măsură ce ne ridicăm pe scara animală şi ne referim la specii zoolog icemai apropiate de specia noastră. De la o anumită treaptă în sus, contactulpsihologic între om şi animal, contact bilateral, de acţiune psihică şi reacţiune

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e7

psihică, echivalente sau corespunzătoare, devine posibil cu toate că acestea nu sepetrec niciodată într-o reciprocitate propriu-zisă, pentru că viaţa psihică aanimalelor nu ne este practic accesibilă decât într -o măsură foarte mică şi foartepuţin certă. Între un câine, un cal etc, şi stăpânul sau îngrijitorul său, între un urs,un leu etc. şi dresorul său se petrec desigur numeroase fenomene psihice, dar estevorba doar de simple rudimente de relaţii psihologice şi nimic mai mult. (Duck, S,2000)

Actul interpsihologic apare în toată plenitudinea lui, cu deosebiri calitativeireductibile la formele lui inferioare, abia la oameni şi chiar şi la aceştia, pe cât neputem da seama, numai în cadrul manifestărilor psihice conştiente. Doi sau maimulţi oameni care dorm în apropiere nu au relaţii interpsihologice atâta timp câtsunt cufundaţi în somn. Un medic, care îngrijeşte pe un bolnav, ce şi -a pierdutconştiinţa, nu are cu el relaţii interpsihologice. Nici între oameni perfect conştienţi,priviţi fiecare în parte, nu apar fenomene interpsihologice dacă nu ştiu de prezenţaunui altuia şi nu intră în nic i un fel de comunicare psihică unul cu altul. Un omcare trece pe stradă, fără a fi atent la ce se petrece în jurul său, nu se găseşte înrelaţii interpsihologice cu cei care îl privesc de la ferestre, fără ca el să ştie de acestlucru. Deci, actul interpersonal presupune legătura conştientă a două sau mai multepersoane, legătură cu semnificaţie psihică, nu de alt ordin. (Marica, S, 2008)

Nu toate relaţiile interumane sunt relaţii psihologice. Reaţiile de producţie, deproprietate, politice, etc sunt şi e le relaţii între oameni, dar nu au caracterpsihologic, ci unul social. Multe dintre ele se desfăşoară independent de voinţa şiconştiinţa oamenilor. Între proprietarul unei fabrici şi angajaţii săi, de exemplu,există relaţii sociale şi juridice, dar est e perfect posibil ca ei să nu se fi văzutniciodată, să nu se cunoască, să nu fi avut între ei nici un fel de relaţie psihologică.

O relaţie interpersonală trebuie să se petreacă între cel puţin două persoaneumane, între doi sau mai mulţi oameni, să aibă un caracter psihologic de legătură,adică să conţină procese psihice îndreptate unul spre altul, într -un raport dereciprocitate sau corespondenţă, deci să fie bilaterale sau multilaterale, interactive.(Pantelimon, G, 1971)

Pe baza acestui criteriu, diferenţiem relaţiile interpersonale de alte relaţii careau loc între surse nepsihice (obiect - obiect) sau între o sursă psihologică şi altanepsihică (subiect - obiect). (Arădăvoaice, G, 2000)

Relaţiile interpersonale se leagă pe un termen social dat: famili e, cetate,armată, şcoală, etc, cuprinse la rândul lor într -o formaţiune economico -socialăcuprinzătoare.

Procesele interpersonale nu depind numai de particularităţile psihice alepersoanelor care intră în contact, ci şi de ceea ce se numeşte azi, în psiho logiasocială occidentală, status şi rol. (Adrian, N, 1996) Statusul este poziţia pe careindividul o deţine în grup şi preţuirea colectiv ã ataşatã acesteia. Rolul este modelul

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e8

de comportare ascoiat unei poziţii; el condenseaz ã cerinţele grupului faţă depersoana care deţine o anumitã poziţie. Cele douã concepte sunt complementare.Rolul, funcţia nu determinã în detaliu comportamentul individual; ele formeazãcanavaua relaţiilor interpersonale sau psihologice. Relaţiile interpersonale dintreoameni de aceeaşi profesie sunt determinate substanţial de poziţia instituţională afiecăruia, poziţie determinată de societate, nu de structura psihologică, depersonalitatea lor. Ele sunt fenomene psihosociale ce generează anumite grupuri,cu un număr limitat de parti cipanţi, în funcţie de posibilitatea contactelor directe,psihologice, nu numai instituţionale, iar grupurile, o dată constituite, influenţeazăspontan sau organizat relaţiile interpersonale, prin structura lor şi prin legăturile cusocietatea în care apar. (Adrian, N, 1996)

Relaţiile interpersonale au un pronunţat caracter etic, moral deoarece prinintermediul lor omul, urmăreşte realizarea binelui sau răului, fie în raport cu sine,fie în raport cu alţii. Prin ele, comportamentul omului “se valorizează” , adicădevine pozitiv sau negativ, acceptat sau respins din punct de vedere social. Oasemenea particularitate a relaţiilor interpersonale se capătă cu timpul, instituindu -se sau funcţionând doar atunci când oamenii ajung la conştiinţa identităţii şi valor iiumane.

Dat fiind faptul că relaţiile interpersonale dau posibilitatea oamenilor uniipentru alţii, să-si depăşească astfel limitele propriei individualităţi, ele capătă unpronunţat caracter formativ. Prin raportarea şi compararea cu alţii, oamenii reu şescnu doar să se cunoască, prin alţii, adică să -şi conştientizeze posibilităţile şi limitele,părţile tari, solide şi părţile slabe, fragile, dar să se şi perfecţioneze prin alţii. Deasemenea, prin intermediul învăţării sociale ei reuşesc “să -şi interiorizeze modelede comportament interpersonal”, învaţă cum să se comporte unii cu alţii.Raportarea la altul, relaţia cu altul se soldează, deci, cu două categorii de efecte: omai bună cunoaştere şi autocunoaştere; o mai bună organizare a propriei vieţi şiactivităţi. (Paul Popescu Neveanu, 1997)

În perimetrul grupului mic raporturile sociale îmbracă forma contactelorinterpersonale, al căror ansamblu constituie însăşi fiinţa grupului. Pentruparticipantul la relaţiile interpersonale, acestea pot să apară ca unica realitate,pentru că ele domină scena vieţii cotidiene.

Se pot distinge trei nivele de integrare a fenomenelor psihice şi aleconduitelor: personal, nivelul interpersonal şi de grup, care se traduc prin anumitecorelaţii şi corespondenţe. La nivel individual avem de-a face cu procese şi însuşiripsihice; la nivelul actelor interpersonale regăsim ( Pantelimon, G, 1971)următoarea corespondenţă:

percepţie şi gândire -> relaţii socioperceptive, limbaj -> relaţii de comunicare,afectivitate -> relaţii preferenţiale,

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e9

aptitudini şi deprinderi -> relaţii funcţionale, însuşiri temperamentale -> dimensiunea dominare- supunere.În continuare, la nivel de grup asistăm la cristalizarea unor configuraţii sau

reţele comunicative, socioafective, structu ri de conducere şi influenţă . Nimic nuexistă în psihologia umană care să nu fie influenţat şi condiţionat social, după cumnimic nu există în societate care să nu aibă corespondenţe, componente şiimplicaţii psihologice. ( Pantelimon, G, 1971)

Coexistenţa unui număr mare de pompieri, concentraţi într -un spaţiu mic,intensifică la maxim frecvenţa interacţiunilor ce apar între ei, obligându -i lapermanente ajustări comportamentale pentru evitarea sau depăşirea situaţiilor deconflict cu cerinţele ordinii şi disciplinei militare.

Disciplina şi ordinea, operativitatea, execuţia rapidă şi promptă, unitatea devoinţă şi acţiune au constituit şi vor con stitui întotdeauna pentru arma pompiericaracteristici definitorii, elemente de importanţă covârşitoare pentru tă ria ei.

Spre deosebire de celelalte organisme şi organizaţii sociale, trupele depompieri au o structură interioară specifică şi îşi desfăşoară activitatea pe bazaunor reguli şi norme izvorâte din specificul vieţii militare .

Diversitatea individualităţii oamenilor determină în mod firesc şi o diversitatea fizionomiei colectivului pe care îl alcătuiesc şi care îşi pune amprenta asuprafiecărui individ în parte şi asupra relaţiilor dintre ei.

Esenţial pentru organizarea activităţii în subunitate este cuno aştereaatitudinilor individuale faţă de procesul de instruire şi educare, a gradului deadeziune al fiecăruia la obiectivele subunităţii şi unităţii, a frământărilor şinăzuinţelor personale, a nivelului de conştiinţă al militarilor. Totodată, întrucât încadrul subunităţilor se stabilesc relaţii directe de comunicare şi interacţiune întremilitari, apar caracteristici dinamice specifice ale comportamentului de grup : unanumit grad de coeziune, o anumită configuraţie a alegerilor preferenţiale, asimpatiilor şi antipatiilor, un anumit statut al subunităţii date în contextul celorlalte,un anumit mod de a reacţiona la diverse influenţe şi solicitări din afară, un anumitclimat psihosocial intra-grupal care condiţionează în mod semnificativ gradul şieficienţa participării fiecărui om la îndeplinirea sarcinilor. (Col Mirea, M, 1977)

O parte din relaţiile interpersonale sunt formale, adică legiferate, stabilite prinregulamente, şi altele sunt informale, relaţii născute spontan în cadrul şi în afarasubunităţii, raporturi care sunt dependente în mare masură de factori psihologici.

Structura formală este rezultatul interdependenţei dintre membrii colectivuluimilitar, ca urmare a investirii lor oficiale cu diferite roluri în sfera relaţiilorierarhice, exprimate de funcţiile şi gradele militare deţinute. Această structurăcuprinde încă de la început pe toţi membrii colectivului, fără excepţie. Structuraformală a unui colectiv militar este redată printr -o organigramă, expresie grafică ceurmăreşte linia ierarhică — de la comandant până la cea mai mică funcţie din

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e10

subunitate. În completarea ei, regulamentele şi dispoziţiunile precizează atribuţiilefuncţionale, relaţiile obligatorii dintre militari, drepturile şi îndatoririle acestora încadrul subunităţii.

Funcţionarea perfectă a relaţiilor formale reprezintă o condiţie fundamentală aînsăşi existenţei grupului militar. Dar, aceasta nu înseamnă că relaţiile informaletrebuie considerate mai puţin importante decât cele formale pe motiv că s -ardezvolta în paralel cu modul organizat al subunităţii sau în afara acesteia; de multeori asemenea relaţii pot fi tot atât de semnificative pentru viaţa psihosocială acolectivului militar ca şi relaţiile oficiale. Cunoaşterea lor este necesară dacă avemîn vedere că în cadrul grupului informal accentul cade nu atât pe statut şi funcţii,cât pe oameni, pe caracteristicile lor, în care comunicarea este spontană şi verbală,statutul fiind bazat mai mult pe realizări personale decât pe poziţie, iar relaţiileprofesionale sunt de regulă subordonate celor umane.

Mai ales relaţiile dintre militarii aflaţi pe acelaşi palier al structurii ierarhice(egali în grad şi funcţie), dar şi relaţiile cu superiorii sunt inevitabil puterniccolorate (marcate) afectiv. Aşadar, între militari, în virtutea condiţiei lor umane, sestabileşte un tip distinct de relaţii ca urmare a percepţiei directe a celor din jur,dincolo de relaţiile oficializate, formale. Este întru totul valabilă şi pentrucolectivul militar remarca psihologului Pantelimon Golu, aceea că : „în procesulinteracţiunii interpersonale, oamenii se percep, comunică, acţionează şireacţionează unii în raport cu alţii, se cunosc şi, drept urmare, se apropie, seasociază, se ajută, se împrietenesc sau, dimpotrivă, se resping, se urăsc" .

Structura informală a subunităţii - rezultat al unei interacţiuni interpersonalenemijlocite, care nu este statuată în regulamentele militare, în care militariiparticipă cu conştiinţa şi cu întreaga lor personalitate.

Întelegerea mecanismului structurii in formale a grupului militar estecondiţionată de cunoaşterea conţinutului psihologic al relaţiilor interpersonaledintre militari. (Col Bărbulea, E,1984)

Cunoaşterea relaţiilor interpersonale se impune şi prin aceea că, asa cum s -ademonstrat într-o serie de cercetări, în funcţie de natura lor, ele pot exercita oinfluenţă pozitivă sau negativă asupra a cel puţin trei categorii de fenomene :

a) asupra comportamentului individului ;b) asupra unităţii şi coeziunii colectivului ;c) asupra eficienţei activităţii.Principalele categorii de relaţii interpersonale pe care le întâlnim în cadrul

subunităţii sunt : cognitive (militarii se văd, se aud, se observă, se studiază,elaborează imagini, impresii sau convingeri unii despre alţii, se cunosc maimult sau mai puţin); comunicaţionale (comunică unii cu alţii, fac schimb decunoştinţe şi informaţii) ; afectiv -apreciative (se apreciază, se preferă sau se

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e11

resping, se simpatizează sau se antipatizează unii pe alţii) ; de influenţă,autoritate şi prestigiu (capătă unii faţă de alţii anumite ascendenţe, dependenţe).

Relaţiile interpersonale nu apar dintr -odată, ci cunosc o anumită dinamică detip evolutiv: încep prin actul intraperceptiv (doi militari care se percep pentruprima oară se apreciază reciproc şi se interesează unul de altul), continuă cualegerea partenerului (în cazul prieteniei sau uneori şi în cel al îndeplinirii uneimisiuni), apoi funcţionează ca atare şi se desavârşesc prin integrarea lor în diferiteforme ale activităţii militare . (Col Mirea, M, 1977)

Dacă în prima etapă a constituirii colectivului, atracţiile, respingerile şiindiferenţele sunt generate, mai ales, de aşa -numitele prime impresii, care sebazează pe criterii de apreciere, îndeosebi afective, ulterior, pe măsura adâ nciriicunoaşterii reciproce, locul primelor impresii este luat de convingeri întemeiate peraţiune, pe logică, pe criterii de justificare socială ca: puritatea şi fermitatea morală,curajul, cinstea, modestia, simţul de răspundere, atitudinea faţă de munc ă, spiritulde disciplină, de echitate, de dreptate, nivelul de pregătire, etc. Opţiunea pentru unindivid sau pentru câţiva indivizi presupune, de obicei, efectuarea unor comparaţiiîntre valori şi în cele din urmă o ierarhizare a lor, adică a unor operaţ ii mijlocite decunoaştere. Şi, tocmai cunoaşterea acestui fapt dă posibilitatea comandantului desubunitate să influenţeze dezvoltarea relaţiilor interpersonale prin preocuparea de ainstrui temeinic şi pune în valoare — în egală măsură — capacitatea fiecăruimilitar, precum şi prin, atunci când e cazul, modificări în sistemul de apreciere, deevaluare a subordonaţilor, prin relevarea a ceea ce este bun şi frumos în caracterulşi conduita fiecărui militar. (Col Bărbulea, E,1984)

1.3 Tipuri de relaţii interpersonale

Psihologia nu deţine încă un sistem riguros de clasificare a relaţiilorinterpersonale. Se apreciază că criteriile dupa care ele pot fi analizate şi descrisesunt multiple:

a) după statutul interpersonal ar deriva relaţii parentale, frăţeşti, maritale, deamiciţie ş.a.;

b) după structura instituţionalizată în care este inclus individul: raporturiegalitare sau social-ierarhice, de şef sau subordonat, de coleg, camarad, co -echipier;

c) după criterii psihologice: relaţii de cunoaşter e şi de apropiere-reciprocă, dedominare sau supunere interindividuală, de colaborare şi cooperare ori competitive,de afinitate şi preferinţă reciprocă ; relaţii efectiv manifestate şi percepute reciprocsau univoc şi relaţii prezumtive, proiectate şi ab ia dorite de indivizi etc.;

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e12

d) după criterii psihosociale — relaţii mutuale ale indivizilor, formale, oficialstabilite, şi relaţii informale, neoficiale. Totodata, ele pot fi publice sau intime,comunicate celor din jur sau secrete.

Sub aspectul trăiniciei, relaţiile interindividuale pot fi durabile sau numaisporadice, instabile, iar ca profunzime pot fi puternic motivate, adânc ancorate înpersonalitatea subiectului şi de mare semnificaţie pentru el sau numai relaţiiconvenţionale, superficial trăite şi slab motivate. Aceste relaţii pot fi intragrupaleori intergrupale în condiţiile în care omul aparţine şi acţionează în grupuri diferite.(Milcu, M., 2006)

Interacţiunea socială reprezintă modul fundamental de existenţă şi funcţionarea indivizilor şi grupurilor umane, mecanismul bazal al structurării grupurilorsociale şi al societăţii în ansamblu. Astfel, la modul cel mai simplu, în funcţie demodul/gradul de influenţare reciprocă a actorilor sociali implicaţi într -ointeracţiune, relaţiile interpersonal e se pot clasifica după cum urmează:

Pe de-o parte, există relaţii interpersonale bazate pe modificareacaracteristicilor partenerilor de interacţiune. Avem în vedere următoarele tipuri derelaţii:

- acomodarea cu partenerul – se referă la un proces de adaptare sau ajustaremutuală a actorilor sociali aflaţi într -un proces de interacţiune;

- asimilarea – reprezintă finalitatea interacţiunii sociale. Dacă Jean Piagetdefinea asimilarea ca proces de integrare a unor elemente noi (informaţii,experienţe, etc) în structurile preexistente ale subiectului receptor, la rândul nostru,o putem defini, în mod similar, ca un proces de fuziune, de transfer mutual al unoridei, credinţe, mentalităţi etc. între actorii sociali. Asimilarea constituie etapasuperioară a acomodării şi apare ca urmare a acţiunii îndelungate a acesteia;

- alienarea – este procesul opus asimilării. Un actor social oarecare seîndepărtează, se separă de celălalt, ca expresie a unor relaţii dizarmonicerecunoscute ca atare;

- stratificarea – ca urmare a unei interacţiuni de durată, în procesul relaţionăriilor reciproce, actorii sociali dobândesc anumite roluri şi statute, care permit, astfel,o ierarhizare a partenerilor într -un mod oarecare.

Pe de altă parte, există relaţii interpersonale în ca re caracteristicilepartenerilor de intercaţiune nu se modifică în mod esenţial. Avem în vederecooperarea, competiţia şi conflictul între care există o strânsă interacţiune dupăcum urmează:

- exprimând forme ale acţiunii reciproce, ele presupun punerea î n funcţiune aunor mecanisme şi comportamente identice, respectiv atracţia sau respingereareciprocă;

- cooperarea, competiţia şi conflictul reprezintă simple posibilităţi, actorulsocial având libertatea de a alege una dintre alternativele comportamentale

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e13

disponibile, în funcţie de interesele sale şi de caracteristicile percepute ale situaţieisociale;

- pot succeda în mod natural una alteia. Putând fi spontane sauplanificate/organizate, formale ori informale, de scurtă sau de lungă durată,cooperarea, competiţia şi conflictul presupun acţiuni conjugate (identice,complementare ori opuse) care se combină într -un fel sau altul în vederea atingeriiobiectivelor urmărite. În condiţiile în care una dintre ele se dovedeşte la unmoment dat a fi neprofitabilă pentru un actor social, nepermiţându -i să-şi atingă înmod eficient scopurile şi obiectivele propuse, acesta poate decide o schimbare destrategie, trecând la un alt tip de relaţie interpersonală. Astfel, într -o interacţiune dedurată, putem asista la succes iuni multiple şi rapide ale relaţiilor interpersonale.Debutând iniţial cu o abordare de tip cooperativ, o sarcină oarecare se poatetransforma, de exemplu în una de tip competitiv, apoi, în una de tip conflictual,pentru ca în cele din urmă să revină la a bordarea de tip cooperativ. Ceea ce ne facesă afirmăm că o sarcină socială dată nu se prezintă în mod unitar şi definitiv dinpunctul de vedere al relaţiilor sociale implicate, ci mai degrabă are un aspecteterogen, complex, ca un mozaic de relaţii interp ersonale episodice, care sesuccedă într-un anumit ritm, în funcţie de interesele şi oportunităţile de moment;

- în circumstanţe bine determinate, cele trei tipuri de relaţii interpersonale potintra chiar în contradicţie. În general, în virtutea ajustăril or şi reactivităţiicomportamentale care există în orice situaţie socială reală sau experimentală,actorii sociali activează sisteme comportamentale şi relaţionale identice. Cu toateacestea, se întâlnesc frecvent situaţii sociale în care unul dintre parti cipanţii lainteracţiune are o abordare relaţională de tip cooperativ, pe când celălaltrelaţionează competitiv sau chiar conflictual în cadrul sarcinii respective;

- cooperarea, competiţia şi conflictul au atât efecte pozitive, cât şi negative.Conduita cooperantă pare să fie mai eficientă atunci când este vorba despre sarcinişi situaţii mai complexe, despre activităţi în grup, în timp ce comportamentulcompetitiv e mai eficient în situaţii cu grad de complexitate scăzut, ca şi atuncicând este vorba despre obţinerea unor performanţe individuale. La fel,comportamentele agresive/obstructive, specifice situaţiilor de tip conflictual, par săfie mai eficiente atunci când există un dezechilibru marcat al raporturilor puteriiinterpersonale, ca şi în situaţii sau probleme relativ simple;

- mediul social subordonează cooperarea, competiţia şi conflictul unuiansamblu de reguli şi convenţii, instituţionalizând într -o anumită măsură acesterelaţii interpersonale, reglându -le, ţinându-le sub control, sancţionându -le, astfel pecele nedorite şi gratificându -le pe cele acceptate şi dezirabile la un moment datîntr-un grup social sau în societate. (Gherghinescu, R, 2006)

O altă nevoie pe care o resimt oamenii este aceea de a se simţi agreaţi de alţii,de a se simţi bine în compania lor, de a le împărtăşi emoţiile şi sentimentele.

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e14

Această nevoie dă naştere unui nou tip de relaţii interpersonale şi anume relaţiilorafectiv – simpatetice, care nu sunt altceva decât relaţiile de simpatie sau deantipatie dintre oameni, de p referinţă sau de respingere afectivă. Ele dispun desensuri diferite, putând fi unilaterale (neîmpărtăşite) sau reciproce (împărtăşite). Deasemenea, aceste relaţii au intensităţi diferite. Relaţiile de simpatie dintre oamenisunt, de regulă, tonifiante, cu efecte pozitive, în timp ce cele de antipatie duc laefecte negative, creează climate tensionate, greu de suportat. Nu este exclus, însă,ca din simpatia exagerată să ducă la subiectivism exagerat, pe când antipatiamoderată să inducă stări de emulaţie, de diferenţiere mai clară a personalităţilor,tocmai prin opoziţie. (Arădăvoaice, G, 2000)

Evoluţia în timp a relaţiilor interpersonale dă naştere la o întreagă dinamică alor cu traiectorii de desfăşurare foarte complexe, variate şi mai ales cu finalităţidiferite. Ea se poate solda astfel cu satisfacerea sau nesatisfacerea partenerilor, cuatingerea sau neatingerea scopurilor, cu solidarizarea membrilor unui grup sau cudesolidarizarea lor, cu apariţia mai multor subgrupuri în cadrul unui grup maimare, cu armonie sau tensiuni şi conflicte între membrii grupului etc.

Trebuie stabilite, de asemenea, conditiile în care se produc aceste schimbari şifactorii psihologici si sociali care contribuie la modificarea relatiei interpersonale.Caracterul dinamic şi contradictoriu al comportamentului interpersonal determinărelaţii diferenţiate între membrii unui grup. Altfel spus, un individ nu manifestăexact acelaşi tip de comportament în raport cu fiecare dintre ceilalţi membrii. Aparde asemenea situaţii, în care unul şi acelaşi subiect poate manifesta comportamentediferite faţă de aceeaşi persoană. Este important de ştiut, care trăsături depersonalitate determină într -o masură mai mare sau mai mică, stabilitatea relaţiilorinterpersonale în timp. (Buzărnescu, Ş, 1996)

1.4 Relaţiile socioafective

Sistemele sociale, la toate nivelurile şi în toate formele lor de organizare,implică o reţea complexă de relaţii între persoane, grupuri, organizaţii şi instituţii,relaţii care reprezintă condiţia de fond a funcţionării respectivelor structuri.Societatea este o totalitate de relaţii interumane; distincţia între interuman şi socialrezidă în deosebirea dintre eul personal (cu care ne naştem) şi eul social (dobânditprin socializare).

Relaţiile interumane desemnează acele interacţiuni nemijlocite şi reciproceîntre persoane, în care există o implicare psihologică conştientă şi directă. Înstructura relaţiilor interumane putem identifica trei elemente principale:componenta socioafectivă, comunicaţională şi de i nfluenţă. Nota dominantă a uneirelaţii este dată de ponderea pe care aceste componente o deţin în configuraţiagenerală a interacţiunii.

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e15

1.5 Relaţii de afiliere şi relaţii preferenţiale

Fără îndoială, tendinţa de a căuta compania semenilor , de a fi î mpreună cuei, caracterizează marea majoritate a oamenilor. Sociabilitatea este funciară pentruom, în timp ce singurătatea este pasageră, un fenomen de excepţie. Nevoia deafiliere constituie un motiv de bază al conduitei umane. Pe fondul acestui motiv seconturează atracţia reciprocă ca relaţie preferenţială cu reversul ei negativ –respingerea. Studiul obiectiv descifrează fenomenul de atracţie din reţeaua derelaţii interpersonale. (Ceauşu, V, 1969)

Preferinţa interpersonală, având un caracter strict a fectiv, este rezultatulactualizării predispoziţiei simpatetice, specifică fiecărui subiect uman, putândîmbrăca următoarele forme: alegere, respingere, indiferenţă.

Relaţiile preferenţiale sunt o categorie principală de raporturi interpersonaleîn care:

a) componenta afectiv-evaluativă deţine rolul determinant în raport cucelelalte componente;

b) au un caracter de trăire nemijlocită;c) constituie elementele de fond ale vieţii personale, dar totodată şi elementele

funcţionale bazale ale oricărui sistem social. (Gabriel, D, 2008)Există asocieri involuntare, când alternativele oferite individului de către

mediu sunt foarte puţine. De exemplu, într -un grup mai restrâns, nu toate asocierileau la bază preferinţa interpersonală; unele relaţii sunt for tuite, altele impuse cunecesitate. Pe de altă parte, atracţia poate fi premisa dar şi rezultat al afilierii.Putem întâlni situaţii sau condiţii de câmp închis şi câmp deschis. Situaţiile decâmp închis cuprind anumite constrângeri care forţează indivizii la anumiteinteracţiuni în virtutea ambianţei comune sau a cerinţelor exercitării profesiunii (deexemplu, o grupă mică de seminar, relaţia medic -asistente, director-secretari etc.).O situaţie de câmp deschis, cum ar fi o petrecere, lasă participanţilor libertateastabilirii de contacte după preferinţe. În consecinţă, relaţia dintre atracţie şiafilierea de facto nu este univocă. Urmează, deci, să distingem trei aspecte:

(1) dorinţa exprimată de afiliere cu altul, ca vector subiectiv;(2) faptul asocierii ca atare;(3) fenomenul atracţiei faţă de altul care penetrează pe amândouă.

Cât priveşte faptul asocierii ca atare, distingem mai multe nivele de relaţiiinterpersonale, care s-ar putea reda grafic cu ajutorul unor cercuri ce rămânexterioare, devin tangente sau se intersectează în grade diferite (G.Levinger, 1988).

Deşi grafismul redat se referă direct la contactele observate, el se extinde înprincipiu şi la relaţiile atitudinale, deci la sfera trăirilor afective ale persoanei.Nivelul zero înseamnă că persoanele rămân exterioare şi necunoscute una alteia;

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e16

nivelul următor ne indică faptul că persoana A deţine – din relatări de la terţi –informaţii şi aprecieri despre persoana B, fără a se afla în contact direct cu aceasta.Relaţia poate fi în acest caz bilatarală – B să ştie despre A tot de la terţi – ceea ceconstituie de regulă preludiul unor contacte. Nivelul al treilea sugerează căindivizii au contacte pasagere, vorbesc împreună, eventual fac schimb epistolar,dar impactul este limitat la relaţii le de rol. În sfârşit, în continuare este vorba derelaţii tot mai strânse, până la interdependenţa marcată şi intimitate.

Psihogenetic, tendinţa de afiliere apare în forma ataşamentului copil -mama.Se poate vorbi de prezenţa motivului afilierii încă în f ragedă vârstă. Copilul derivăo senzaţie de securitate din faptul de a fi împreună cu persoana căreia îi este ataşat.

Astfel, ori de câte ori este confruntat cu o situaţie nefamiliară, el se îndreaptă,caută refugiul spre persoana de ataşament care îi dă s iguranţă şi confort. Aceeaşivecinătate are şi funcţia de a -i furniza informaţii despre mediu. În faţa unor stimulineobişnuiţi, copilul îşi îndreaptă privirea spre persoana de ataşament pentrughidarea conduitei. De notat că în relaţia copil - ambianţă, contează nu atâtvolumul, cât calitatea interacţiunilor. Este esenţială prezenţa unui mediu care -linfluenţează pe copil şi în acelaşi timp îi răspunde. Fără această reactivitate apartenerului, sau în faţa unei reactivităţi incontrolabile, copilul mic nu p oate învăţa– pentru a se proteja – decât apatie, indiferenţă, retragere. (Stăiculescu, B, Rodica,A, Mihaela, R, 2005)

1.6 Profunzimea relaţiilor afective

Afectivitatea reprezintă unul din principalii lianţi ai vieţii sociale, iar în planindividual constituie elementul de fond al tuturor proceselor şi activităţilor psihice.Nevoia de afecţiune reprezintă unul din cei mai importanţi factori motivaţionali, decare depinde în mare măsură dinamica activităţii individuale şi de grup, datorităfuncţiei sociogenetice pe care o îndeplineşte.

Ca o consecinţă directă a acestui fapt, caracteristicile câmpului socioafectivindividual şi de grup pot fi considerate indicatorii cu cea mai mare relevanţădiagnostică şi prognostică asupra dinamicii proceselor şi activi tăţii desfăşurate îndiferite planuri ale existenţei sociale. În acest scop pot fi utilizaţi următoriiindicatori perincipali:

a) extensiunea câmpului relaţional socioafectiv (în spaţiu şi timp);b) densitatea relaţiilor active la un moment dat;c) profunzimea şi durata relaţiilor active.Profunzimea reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale unei relaţii afective,

în măsura în care reflectă atât importanţa ei pentru persoanele implicate, cât şicapacitatea de a marca multe alte aspecte ale vieţi i sociale în cadrul grupurilor sauorganizaţiilor. Profunzimea unei relaţii este dată de intensitatea trăirilor emoţionale

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e17

ale partenerilor, intimitatea raporturilor dintre ei, precum şi sprijinul pe care şi -lacordă reciproc. Din acest punct de vedere rel aţiile afective pot fi superficiale,apropiate şi profunde, cu diferenţieri care ţin de dinamica stărilor de profunzimede-a lungul istoriei lor: unele relaţii se pot menţine la un nivel superficial, pe cândaltele evoluează până la cel mai înalt grad de p rofunzime, afectând întreagaexistenţă a persoanelor implicate. (Buzărnescu, Ş, 1996)

Aprofundarea unei relaţii afective presupune apariţia unor elementecontradictorii: pe lângă deschiderea de sine, dezvoltarea unor interacţiuni mainumeroase, sprijinul material şi afectiv, comunicarea empatică ş.a., apare opresiune din ce în ce mai mare spre exclusivism relaţional, uniformitate şi criticimai accentuate. Intimitatea unei relaţii implică şi apariţia unor elemente tensionalecare nu se puteau manifesta în relaţii mai puţin profunde, deoarece acolo se menţinîncă destul de accentuate graniţele dintre „eu” şi „tu”, iar legăturile nu sunt atât deconsolidate încât să reziste unor limitări şi critici privind persoana celuilaltpartener.

Există o gradualitate în aprofundarea unei relaţii, care dacă nu este respectatăpoate duce la blocarea acesteia; astfel, dacă deschiderea de sine este mult prearapidă, fără păstrarea unei anumite ”zone de mister”, sau dacă atitudinile critice sauexclusiviste se manifestă încă din faza de cristalizare a relaţiei, aceasta riscă săeşueze. De asemenea trebuie subliniat faptul că există norme ale intimităţii îndiferite tipuri de relaţii (vecinătate, rudenie, prietenie, dragoste), norme care suntspecifice diferitelor tipuri de cu lturi sau grupuri sociale şi a căror ignorare mineazăcursul apropierii afective, atrăgând totodată respingerea sau oprobiul public.

În virtutea acestor aspecte normative, persoana implicată într -o relaţie de unanumit tip şi profunzime ştie destul de exac t la ce trebuie să se aştepte din parteapartenerului său, după cum ştie la fel de bine ce îi este permis şi ce nu în propiulcomportament. Unele din regulile de permisivitate sunt adoptate prin consens, însăpe fondul general creat de cadrul normativ soci ocultural sau de grup. (Cristea, D,2000)

1.7 Dinamica relaţiilor afective profunde

Având în vedere multitudinea factorilor care intervin în structurarea relaţiilorsocioafective, naşterea şi evoluţia acestora pot îmbrăca nenumărate forme. Înprimul rând trebuie remarcat faptul că indiferent de modul cum s -a format, deprofunzimea sau de direcţia pe care a evoluat, o relaţie afectivă implică o dinamicăimplacabilă. Niciodată sentimentele care au reprezentat liantul unei legături nu potrămâne la acelaşi nivel de intensitate şi la aceeaşi formă de manifestare. Cutrecerea timpului, sentimentele devin mai temperate, involuează prin uzură ori

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e18

saturaţie, sau îşi găsesc noi forme de manifestare, uneori pe o direcţiecomplementară. În forme evolutive extreme, de zintegrarea sentimentelor estetotală sau chiar se metamorfozează în opusul lor, generând adevărate drameexistenţiale. (Neculau, A, 1996)

În general, putem considera că dinamica relaţiilor profunde implică câtevaetape principale, fiecare situaţie particu lară putând fi descrisă prin particularităţileşi profilurile acestora.

1. Formarea relaţiei, cuprinzând cel mai adesea mai multe faze:- contactul interpersonal, implicând în principal dimensiunea cognitivă a

percepţiei interpersonale;- cristalizarea sentimentelor, realizată şi prin transfigurarea şi idealizarea

persoanei -obiect;- consolidarea relaţiei, prin apariţia reciprocităţii şi stabilirea criteriilor şi

regulilor de schimb.2. Desfăşurarea matură, care presupune includerea relaţiei nou formate

ca o constantă în viaţa personală şi socială, pe fondul unei anumite stabilităţi înmanifestările afective reciproce, dar şi al realizării unei echităţi în schimburileinterpersonale. Desfăşurarea la un înalt nivel de stabilitate şi calitate a relaţiilorafective profunde constituie un puternic factor de structurare şi fortificare a vieţiipersonale şi de grup; nivelul de inserţie sau dezinserţie socială este direct exprimatde densitatea relaţiilor afective consolidate şi profunzimea acestora.

3. Metamorfozarea, involuţia sau destructurarea relaţiei, în urmaconsumării potenţialului energetic, al schimbărilor atitudinale şi comportamentaleintervenite şi disfuncţionalităţilor apărute pe toate dimensiunile interacţiuniipartenerilor (sub aspect cognitiv -ideatic, motivaţional, afectiv, axiologic, deechivalenţă şi echitate a schimburilor, ş.a).

4. Adaptarea post-relaţională, care presupune un proces de reconfigurarea vieţii afective şi sociale a persoanei implicată într -o relaţie care a involuat, ori s -adestrămat. Dispariţia unei relaţii afective profunde lasă în urma ei sentimentul unuigol, cu efecte sensibile asupra echilibrului emoţional şi performanţelor sociale alesubiectului cel mai puternic implicat. Acumularea unor asemenea şocuriemoţionale provoacă deseori mu taţii majore în viaţa psihică şi socială a uneipersoane, cu efecte negative. (Buzărnescu, Ş, 1996)

1.8 Coeziunea de grup

Relaţiile afectiv-apreciative în cadrul subunităţii militare sunt în mare măsurăinfluenţate de modul în care între militari se realizează relaţii de comunicare şi decunoaştere reciprocă, prin intermediul cărora aceştia îşi formează unul faţă decelălalt un punct de vedere, atitudini de apreciere (pozitivă sau negativă),sentimente de atracţie, de respingere sau de idiferenţă. Din acest motiv, în cadrul

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e19

structurii informale dominant este considerat tipul de relaţii afectiv -apreciative,adesea (exagerat, firesc) identificate cu relaţiile interpersonale. Nu este mai puţinadevărat că viabilitatea unei subunităţi, coeziunea acesteia d epind, în ultimăinstanţă, de intensitatea relaţiilor afectiv -apreciative manifestate în cadrulacesteia.(Dulea,G,2008)

Coeziunea grupurilor sociale se exprimă prin raporturile de solidaritate şiunitate dintre membrii acestora, fiind un factor cu rol regl ator determinant înexistenţa, funcţionalitatea şi vitalitatea acestor grupuri.

Coeziunea este o proprietate care apare treptat şi se construieşte într -oanumită perioadă de timp iar pentru a lua naştere şi a se menţine, are nevoie de oserie de întregă de factori după cum urmează:- factori obiectivi: contactul spaţial, marimea grupului, angajarea grupului înacţiuni comune, eficienţa activităţii, sistemul de obligaţii şi drepturi, stabilitateagrupului;- factori subiectivi, psihosociali: consensul cognit iv şi afectiv, normativitatea,capacitatea de autoorganizare şi autocontrol, gradul de încredere reciprocă, nevoiade a relaţiona cu ceilalţi, de incluziune, afecţiune, apreciere, amiciţie, deapartenenţa la grup, natura şi intimitatea relaţiilor interpers onale, modul în care semanifestă opiniile individuale şi colective, modul în care se utilizeazărecompensele şi pedepsele, rezolvarea problemelor de muncă şi de viaţă alemilitarilor.( Arădăvoaice, G,1986)

În cazul grupului sau/şi al organizaţiei militare se manifestă o serie departicularităţi ce le diferenţiază de celelalte colectivităţi sociale, mai mult chiar, încadrul lor apar şi unele caracteristici specifice, în funcţie de categoria de militari lacare ne raportăm – militari angajaţi pe bază de con tract, subofiţeri şi maiştrimilitari, ofiţeri. În acest sens se impun atenţiei câteva aspecte ce definescspecificacitatea culturii organizaţionale şi a climatului ostăşesc.

În primul rând trebuie relevat faptul că, principial, sistemul de norme şi valoripromovat în armată este cel general, propriu întregii societăţi, dar în mod concret,acesta capătă nuanţe, interpretări, evaluări şi efecte în funcţie de specificulinstituţiei militare. Relaţiile interumane din trupele de pompieri, dat fiindconţinutul şi scopurile lor, sunt riguros reglementate, orientate, conduse şicontrolate pentru a răspunde în întregime cerinţelor obiective ale funcţionalităţiiinstituţiei, pe coordonatele oportunităţii acţiunilor în raport cu realitatea,convergenţei eforturilor, subordonării necondiţionate şi execuţiei prompte aordinelor şi dispoziţiilor, ale coeziunii subunităţilor, ale cerinţelor disciplineimilitare.

Specificacitatea climatului psihosocial, a relaţiilor interumane este imprimatăde caracteristicile culturii organizaţionale militare – o cultură de tip rol, proprieorganizaţiei clasice, formale. Organizaţia militară este caracterizată prin puternice

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e20

sectoare funcţionale şi/sau specializate. Există un înalt grad de formalizare şistandardizare, activitatea diferite lor compartimente funcţionale şi interacţiuneadintre ele fiind controlate prin reguli şi proceduri, prin definirea posturilor şi aautorităţii conferite acestora. Comunicarea şi relaţiile dintre compartimente şidintre posturi sunt strict reglementate. Po ziţia ierarhică este principala sursă deputere în organizaţia militară; oamenii sunt selectaţi şi apreciaţi în funcţie deîndeplinirea corespunzătoare a rolului lor.

O serie de valori şi atitudini au o importanţă evidentă în viaţa şi activitateagrupului respectiv ierarhia, autoritatea, disciplina (şi ascultarea), loialitatea faţă decomandant, organizarea, cooperarea, atitudinea faţă de misiunile şi sarcinileprimite şi atitudinea faţă de interesele grupului, competenţa, spiritul de corp s.a.Normele, ca şi reguli, au rolul de a conserva aceste valori, deci de a se impuneindivizilor.

Climatul organizaţional nu se manifestă de sine stătător în cadrul unităţii şi nuapare ca singurul determinant al eficienţei unităţii. Întotdeauna elementeleclimatului condiţionează însa şi sunt influenţate de factorii culturii organizaţionale,respectiv normele în cadrul instituţiei, regulile de comportament, valorile prioritarecu privire la activitatea militară, legile acţiunii eficiente, şi nu în ultimul rândfilozofia politicii faţă de resursa umană.

Practica a demonstrat faptul că efectele performante ale activităţii de instruirese obţin în anumite condiţii ale climatului organizaţional care favorizeazăvalorificarea potenţialului uman şi competiţia între militari, gru puri colective.

Desigur şi la nivelul unităţilor militare factorii care determină climatulorganizaţional sunt, în mare parte, aceiaşi ca şi în cazul organizaţiilor economice,respectiv: vârsta, structura şi mărimea unităţii, profilul activităţii şi naturaactivităţii, caracteristicile factorului uman, valoarea managerilor şi stilul lor deconducere, dotarea tehnico-materială – dar toţi aceşti factori sunt, la rândul lor,puternic influenţaţi de specificacitatea instituţiei militare şi a culturii organizări i.

Evoluţia pozitivă a climatului psihosocial în colectivele ostăşeşti esteapreciată numai în raport cu preluarea în conduita militarilor a valorilororganizaţionale; pentru aceasta se impune ca, încă din primele zile ale participăriila viaţa armatei, noii veniţi în grupul militar să fie orientaţi asupra înţelegeriisemnificaţiei normelor şi principiilor vieţii ostăşeşti, a raţiunii exigenţei, anecesităţii unităţii de acţiune, a coeziunii şi solidarităţii, a executării cu maximăoperativitate a oricărei misiuni, a valorii deosebite pe care o reprezintă ordinea şidisciplina pentru capacitatea de intervenţie.

În acest sens, datele de cercetare relevă că normele şi valorile concurează laconsolidarea climatului psihosocial şi a comportamentelor dorite num ai în măsuraîn care, în practica de zi cu zi, acestea sunt: uniforme – aceleaşi pentru toţimilitarii, fără deosebire de grad şi funcţie; constante – sunt permanent considerate

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e21

ca norme imperative, cadrul de referinţă obligatoriu în toate situaţiile şi ac tivităţilegrupului militar; clare şi exacte – atât în ceea ce priveşte conţinutul, forma cât şisemnificaţiile lor; accesibile – înfăţişate şi explicate astfel încât să fie perceputecorect de către militari, să fie înţeles caracterul lor obiectiv, necesa r.

În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că viaţa ostăşească impunepompierilor să facă apel sistematic la prevederile regulamentare în ceea ce priveşterolul acestora în reglarea relaţiilor interumane şi funcţionale sub aspect etic şijuridic la nivelul grupului militar disciplina nu constituie o problemă de sinestătătoare, ci însoţitoarea permanentă a tuturor activităţilor, indiferent de conţinutullor – ea cuprinde relaţiile omului cu sine însuşi, cu ceilalţi, cu îndatoririle ce -irevin,cu colectivul ostăşesc din care face parte.

Organizarea tuturor activităţilor în strictă concordanţă cu cerinţele legilor,regulamentelor militare, concomitent cu desfăşurarea unei activităţi educativeintense şi diferenţiate în direcţia asimilării normelor şi valorilor proprii instituţieimilitare reprezintă garanţia unei intervenţii eficiente pentru a crea şi menţine unclimat de ordine, de respect faţă de prevederile regulamentare şi cerinţeleJurământului Militar.

În această direcţie, un rol foarte mare, revine,în special, comandanţilor care,prin tot ceea ce întreprind, trebuie să convingă şi, în acelaşi timp, să impună oatitudine de receptivitate faţă de normele şi principiile de conduită şi viaţăspecifice activităţii militare. Prin tot ceea ce spune, prin tot ceea ce face,comandantul trebuie să militeze pentru respectarea valorilor instituţiei militare,pentru a crea un adevărat cult faţă de tot ceea ce intră în perimetrul legalităţii şiutilităţii sociale şi instituţionale.

În al doilea rând, se impune subliniat faptul că rigorile şi exigenţa vieţiiostăşeşti nu conduc la restrângerea spaţiului necesar înţelegerii umane,a apropieriifaţă de om, sau la îngrădirea unor manifestări ale persoanei militarului, cum sunt:entuziasmul, optimismul, întrajuto rarea, conlucrarea activă, împărtăşirea reciprocăa bucuriilor, a căutărilor şi frământărilor, s.a.m.d. Dimpotrivă, dată fiindspecificacitatea instituţiei militare, cu cât activitatea este mai complexă, maidificilă, obstacolele mai mari care trebuie depă şite, instrucţia mai riguroasă, viaţamai austeră, cu atât mai mult este nevoie de înţelegere deplină şi conlucrare activă,de un climat care să genereze angajarea conştientă, motivată, valorificarea tuturorenergiilor şi capacităţilor individuale şi colec tive.

În această perspectivă, climatul psihosocial trebuie considerat ca odimensiune intrinsecă şi ca un indicator de bază atât al calităţii vieţii oricăruicolectiv ostăşesc - factor important în asigurarea unei evoluţii pozitive a grupului,prin efectele pe care le exercită în mod constant asupra stării de spirit, moralului,conduitei şi rezultatelor în activitate – cât şi al vieţii personale a fiecărui pompier.Starea climatului nu trebuie neglijată nici în procesul cotidian de instruire şi

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e22

pregătire a pompierilor şi subunităţilor când intevin atâţia factori perturbatori aiechilibrului psihic al militarilor, ale căror efecte pot fi diminuate, uneori până laanihilare, doar în condiţiile în care există preocupare din partea comandanţilor, acolectivelor ostăşeşti pentru menţinerea unui climat psihosocial pozitiv.

Experienţa din unităţi şi comandamente arată că un climat psihosocialfavorabil desfăşurării unei activităţi eficente nu se obţine prin măsuri formale, detip administrativ, ci prin intervenţii d irecte la nivelul colectivelor militare, care sămeargă până la acţiuni de schimbare a motivaţiei, atitudinilor şi comportamentelor.Acesta impune evaluarea corectă a climatului psihosocial luând în considerareambianţa şi condiţiile psihosociale ale activ ităţii, sistemul de informare şicomunicare, natura relaţiilor interumane, atitudinea, comportamentul şi stilul delucru al comandantului, precum şi semnificaţiile pe care le atribuie militarii dinsubordine măsurilor luate de acesta într -o situaţie sau alta.

Astfel, sunt semnificative datele oferite de cercetările sociologice efectuate lanivelul colectivităţilor militare în ceea ce priveşte valorile şi normele ceinfluenţează climatul psihosocial; între acestea, la nivelul psihosocial de grup seevidenţiază – conform opiniei subiecţilor participanţi la investigaţii (ofiţeri, maiştrimilitari şi subofiţeri) – influenţa favorabilă exercitată asupra performanţelor înactivitatea cadrelor de promovare a următoarelor valori: respectul faţă de muncasubordonaţilor, înţelegerea şi rezolvarea corectă a problemelor de muncă şi deviaţă a oamenilor; principialitatea şi obiectivitatea în aprecierea rezultateloractivităţii fiecărui militar, corectitudinea în notările de serviciu şi în promovareacadrelor; fermitatea şi intrasigenţa faţă de orice persoană care manifestă o conduitănon-etică, stare morală, prejudecăţi şi mentalităţi negative, respectul pentruvaloare, pentru competenţă; organizarea riguroasă a activităţii; repartiţia echitabilăa sarcinilor; control şi îndrumare competentă în procesul îndeplinirii sarcinilor;analiza exigentă a stadiului îndeplinirii activităţilor.

Crearea unui climat optim de activitate în grupul militar nu se poate realizafără afirmarea autorităţii şi prestigiului comandantului. Aceast a presupunedemnitate, forţă, influenţă, pregătire temeinică şi capacitate de conducere, toateaceste activităţi favorizând subordonarea conştientă şi execuţia necondiţionată.Autoritatea comandantului (şefului) se află în strânsă corelaţie cu stilul deconducere, cu metodele pe care le foloseşte pentru dirijarea activităţiisubordonaţilor. Comandantul trebuie să fie capabil să -şi adapteze comportamentulîn funcţie de fiecare împrejurare, să dea dovadă de tact, să ştie să îmbine exigenţacu îngăduinţă, rigoarea cu supleţea. Când şeful respectă demnitatea şipersonalitatea fiecărui subordonat, este exigent dar principial ăi onest, apropiat deoameni, părtaş nemijlocit la preocupările lor, coeziunea creşte, oamenii semobilizează mai mult în vederea desfăşurăr ii activităţii, randamentul în activitatecreşte. Starea de spirit, gradul de sociabilitate şi comunicativitate în conduita

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e23

şefului reprezintă, de asemenea factori care concură la crearea unui climatfavorabil performanţelor. Curajul, încrederea, colegiali tatea şi camaraderia,respectul adevărului, spiritul de sacrificiu, dreapta judecată, aşezarea în tot ceea cese întreprinde a intereselor generale deasupra celor personale, fac din comandantulmilitar un model de urmat pentru subordonaţi şi premiza pentru structurareaîntregii activităţi într-un climat al acţiunii bazat pe valori (Cioloca,I, 1992). Numaiîntr-un asemenea climat pot fi înlăturate neîncrederea, suspiciunea, duplicitatea şialte influenţe non-valorice care pot întârzia sau chiar submina reali zareaobiectivelor sau sarcinilor grupului militar.

Totodată, datele investigaţiilor sociologice de teren relevă că influenţareapozitivă a climatului psihosocial de grup se realizează atunci când comandantul îşicircumscrie comportamentul pe următoarele coordonate: organizează activitateasubordonaţilor, pe bază de obiective şi sarcini clar formulate; manifestă încredereîn subordonaţi, îi informează la timp asupra problemelor care îi privesc; consultăoamenii şi ţine seama de sugestiile şi propunerile în temeiate, viabile; manifestăsolicitudine faţă de cererile şi doleanţele îndreptăţite ale subordonaţilor, esteprincipial în acordarea recompenselor şi pedepselor; transmite fiecăruiasentimentul valorii pe care o reprezintă; îşi asumă răspunderea pentru o rdinele şimăsurile luate; îşi ajută subordonaţii corespunzător aptitudinilor şi rezultatelor înactivitate ale acestora.

Comandantul (şeful), pentru a crea şi a menţine coeziunea colectivului pecare-l conduce, pentru a consolida climatul de lucru trebuie să cunoască modul încare evoluează colectivul (cum se structurează relaţiile neoficiale, numărul şinatura raporturilor dintre subgrupurile informale), stadiul atins în formareacoeziunii (creşte, stagnează sau este în regres), cauzele care afectează pro cesul deînchegare a colectivului (conduita unor membri, stilul de conducere, etc.). Peaceastă bază, comandantul concentrându -şi observarea pe surprinderea conţinutuluiunor indicatori – ca relaţiile de colaborare şi prietenie dintre membrii grupului,raporturile de comunicare şi de cooperare, modul de angajare în sarcină asubordonaţilor, natura şi forma de exprimare a unor posibile neînţelegeri etc. – areposibilitatea să intervină la timp pentru a face corecţiile de rigoare.

Pentru a asigura o situaţie de grup normală, adică o coeziune şi ofuncţionalitate eficientă a colectivului, cercetările psihosociologice recomandă săse apeleze la stimularea activităţii în comun, organizarea activităţii de aşa naturăîncât soluţionarea unor sarcini să genereze rapo rturi de strânsă conlucrare;încurajarea şi sprijinirea relaţiilor de prietenie; ajutorarea celor izolaţi pentru a seimplica şi a fi integraţi în viaţa colectivului; evidenţierea efectelor colaborării înactivitate şi acordarea unor stimulente colective, etc.

Foarte importante pentru activitatea in profesia militară sunt condiţiilemateriale şi organizatorice asigurate.

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e24

Ca sistem distinct al vieţii socio -umane, sistemul de valori şi norme cuspecific militar funcţionează în concordanţă cu ansamblul fenomen ului militar (Iacob,M, 1994).

Ca în orice alt sistem aici există o repartiţie a valorilor şi normelor, în careomul constituie valoarea supremă. În sistemul militar se poate arăta ierarhiavalorilor şi normelor numai la nivelul realizărilor valorice şi normative alediverselor modificări privind rolul normelor şi valorilor militare în raport cucontextele în care funcţionează acestea. Ierarhia valorilor şi normelor cu specificmilitar priveşte canalizarea şi funcţionalitatea valorilor şi normelor.

Domeniul militar are proprietăţi, însuşiri, finalitate şi funcţii proprii, ceea cedetermină ca şi valorile şi normele sale să poarte amprenta specificităţii, apărând cao necesitate în dezvoltarea acestui sistem. În acest sistem, normele şi valorile aucalităţi deosebite, determinate de cadrul situaţional specific, dialectica normă -valoare derulându-se exclusiv pe fondul evenimentelor ce alcătuiesc acţiunile deintervenţie.

Putem spune ca avem de-a face cu norme care nu numai participă laconservarea valorilor din câmpul situaţional dat, dar justifică chiar suprimarea unorrealizări valorice, cu alte cuvinte, mai simplu spus.

Aşadar, normele şi valorile joacă un rol foarte important în organizaţiamilitară, fiindcă organizaţia militară este o organizaţie cu o cultură de comunitate,de camaraderie, pe cât şi un instrument de putere şi o structură birocratică. Înaceste condiţii, cultura militară poate fi analizată din perspectiva organizaţională aorganizaţiei militare, precum şi din perspectiva ideologică a arm atei.

S-a scris mult despre ideologia organizaţiei militare, dar este evident că celmai important este comportamentul cultural al militarului. Specificul serviciuluilui, presiunea mediului interior dominant şi condiţiile în care îşi desfăşoarăindividul în uniformă activitatea, impune sistemului militar să stabilească o culturăorganizaţională militară în societate. Şi din nou este suficient să amintim doar cănormele şi valorile sunt baza culturii organizaţiei militare.

Subiecte precum disciplina, coez iunea, onoarea, ierarhia sunt perifericepentru orice explicaţie a organizaţiei militare. Aceste expresii de valori propun şireflectă gândirea militară, bazată la fel pe o cultură. Dezvoltarea acestor valori purmilitare duc în mod şi în sens restrâns la dezvoltarea profesionalismului, ca dealtfel şi îndeplinirea şi susţinerea normelor sau normativelor militare.

1.9. Noţiuni generale despre grup

Omul nu poate trăi izolat de ceilalţi. De la începuturile umanităţii şi până lasocietatea post industrială, mediul social în care individul s -a afirmat l-a constituitgrupul. (Pantelimon, G,1989) Termenul de “grup” este o etichetă foarte generală

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e25

care se aplică obişnuit de la diada familială până la naţiune sau popor. Spaţiulsocial este “populat” de numeroase ş i variate formaţii colective, care coexistă, seintersectează, se suprapun şi se influenţează.

Noţiunea de grup este genul proxim pentru definirea acestor formaţii dediferite ordine de mărime, care ocupă în structura de ansamblu a societăţii locuridiferite şi îndeplinesc funcţii variate. Sunt numite grupuri: familia, clasa de elevi,formaţia sportivă, colectivul de muncă, grupul socio -profesional, unitatea militară,o expediţie polară, echipajul unei nave, un sat, publicul de operă, grupul de vârstă(adolescent, adult, vârsta a treia), o comunitate etnică etc.

Grupul este o formaţie de mai multe persoane, care se află în relaţii “faţă înfaţă”, relaţii de interacţiune şi dependenţă reciprocă, mediate de implicarea într -oactivitate comună; aceste raportur i pot fi subsumate conceptelor de status şi rol.Adiţional, grupul dezvoltă în timp norme şi valori care reglează comportareacomună. Grupul încearcă să exercite presiuni directe şi indirecte asupraindividului, iar acesta trebuie să se conformeze valorilo r respective. În cele dinurmă, grupul îl poate exclude pe cel care nu se poate adapta.

Observăm că grupurile par frecvent a fi diferite unele faţă de altele.Diferenţele cele mai evidente ar putea cuprinde modul în care membriiinteracţionează unii cu alţ ii, ceea ce simt faţă de grup şi cum funcţionează efectivgrupul. Este posibil adeseori să găsim cauzele acestor diferenţe în ceea ce priveşteinteracţiunea, sentimentele şi activitatea în maniera în care grupul a fost structuratîncă de la început. (Adrian, N, 1996)

Se mai poate adăuga că, fiind vorba de relaţii interpersonale, acestea suntînsoţite de cunoaşterea reciprocă. Realitatea psihosocială a grupului se manifestă înpresiunile şi influenţele sale asupra membrilor, în sistemul de recompense şipenalizare care funcţionează formal sau informal în perimetrul grupului şi careselecţionează sau reprimă comportamentele individuale. (Stăiculescu, B, Rodica,A, Mihaela, R, 2005)

Formarea grupului, unul din procesele de bază din interiorul grupurilor, esteanalizată şi interpretată cu ajutorul mai multor tipuri de teorii:

- freudiste, care consideră că grupurile se formează deoarece ele permitsatisfacerea anumitor nevoi, de tip soc iobiologic, formarea grupului are o bazăinstinctuală, fundamental fiind „instinctul de turmă"

- teoriile comparaţiei sociale dezvoltate de L. Festinger şi S. Schachter, careexplică formarea grupurilor prin nevoia de informaţii, care pot fi obţinute doar d incompararea cu ceilalţi

- teorii ale schimbului social, în care formarea grupului este interpretată prinprisma raportului costuri/recompense, pe care fiecare membru îl ia în calcul şihotărăşte dacă să se afilieze sau nu.

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e26

Bass, Ryterband consideră că există 4 stadii în formarea grupului:- dezvoltarea acceptării mutuale, individuale şi accepţiunii de membri care se

caracterizează prin: membrii nu au încredere reciprocă; teama de inadecvare;oamenii rămân depresivi, interacţionează conformist conceptual ; se declanşeazăprocesul de percepţie şi evaluare interpersonală "îmi place sau nu".

- comunicarea - membrii au învăţat să se accepte unul pe celălalt, însă începsă îşi exprime sentimentele şi conflictele – grupul începe să îşi elaboreze niştenorme procedurale – chiar dacă nu pentru toţi ceilalţi se dezvoltă relaţii de simpatieodată ce au fost acceptaţi. Se dezvoltă o anumită strategie de rezolvare aproblemelor în grup.

- motivarea şi productivitatea - oamenii sunt motivaţi de apartenenţa la acestgrup, sunt implicaţi în activitatea de grup, cooperează, nu competiţionează.

- control şi organizare - diferitele sarcini sunt distribuite de comun acord,membrii grupului pot lucra independent în cadrul grupului, organizarea esteflexibilă. (Prof. univ. dr. Ioan RADU, 2005)

În funcţie de număr, grupurile se împart în grupuri mici (10 - 25 membrii) şigrupuri mari (30 – câteva sute). Performanţa grupului variază în raport cumărimea. În mod normal acolo unde sunt mai multe ,,capete luminate” există oşansă mai mare de a obţine performanţe deosebite, decât în cazul unui număr maimic de membrii. Cu cât grupul este mai mare cu atât dificultăţile în funcţionareagrupului, provenite din coordonarea şi motivarea oamenilor sunt mai mari.

Din acest punct de vedere , chiar dacă performanţele potenţiale ale grupuluisunt mari, performanţele reale sunt direct proporţionale cu numărul, până la unpunct, după aceea scad . (Adrian, N, 1996) Cu cât grupul este mai mare, cu atâtcresc şansele de a întâlni extreme, divergenţ e de opinii şi atitudini, amestecul decalităţi şi defecte, de conformism şi nonconformism.

Grupurile se formează pentru atingerea unor scopuri complexe, realizareaunor sarcini dificile, imposibile pentru membrii grupului luaţi separat. Atracţiainterpersonală: variabile precum similaritatea dintre membrii grupului,atractivitatea fizică, proximitatea fizică pot duce atât la constituirea grupului, cât şila dezvoltarea lui. Nevoia de apartenenţă la grup: grupurile satisfac nevoileemoţionale şi sociale a le membrilor independent de sarcinile realizate, scopurile pecare grupul le are etc.

Grupul mic este puţin numeros prin compoziţia sa. Angajaţii într -o activitatecomună, membrii săi se află în relaţii de comunicare directă, ceea ce înlesneştecunoaşterea reciprocă, apariţia raporturilor afective, a normelor şi proceselor degrup. Scufundat într-un sistem determinat de relaţii sociale, acestea îmbracă înmicrogrup forma contactelor personale. Baza formării şi existenţei grupului esteatracţia interpersonală - un factor socioafectiv.

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e27

Există totuşi posibilitatea ca relaţiile dintre membrii să fie dominate deafectivitate şi mult mai puţin de raţionalitate. Această stare generează efectepozitive, cum ar fi: participarea, în egală măsură, la realizarea sarcin ilor; influenţadirectă a unui membru asupra celuilalt; eficienţa grupului este determinată decompetenţa personală a fiecărui membru; lipsesc barierele psihologice întremembrii. (Arădăvoaice, G, 2000)

Un grup funcţional – cum este echipa de muncă, clasa de elevi, un plutondintr-o unitate militară, colectivul de cercetare ştiinţifică etc. – nu se constituiedoar pe baze emoţionale (prin jocul atracţiilor), ci pe baza proiectului de acţiune, asarcinii comune. Pe canavaua relaţiilor mijlocite de activitate a comună se suprapunconfiguraţiile afective între persoane, care -şi au importanţa lor (pozitivă saunegativă) în viaţa colectivă, în bunul mers al lucrurilor. În practică, între aspectulsocioafectiv al vieţii de grup şi relaţiile funcţionale (dependenţe reciproce,comunicare) se creează un circuit complex în care cauza şi efectul îşi schimbănecontenit locurile. (Stăiculescu, B, Rodica, A, Mihaela, R, 2005)

Între membrii grupului mic există astfel de relaţii încât ei participă, cuîntreaga lor personalitate, la viaţa colectivului. La acest nivel, relaţiile lor socialesunt deosebit de vii şi colorate, îmbogăţindu -se cu conţinuturi şi forme psihologicedeosebit de complexe. Aici ei se manifestă în modul cel mai concret influenţasocialului în forma cea ma i directă. (Arădăvoaice, G, 2000)

Fiecare individ aduce cu sine în grup cunoştinţe, experienţe, interese, aspiraţii,însuşiri de personalitate (temperamentale, caracteriale, aptitudinale) şi secaracterizează printr-un status şi un set de roluri sociale. U nii membri tind să seorienteze cu predominanţă către normele, valorile şi modelele de comportare alegrupului de apartenenţă, iar alţii către cele care sunt specifice altui grup luat careferinţă. Creşterea numărului de membri care îşi aleg ca referinţă un alt grup decîtcel de apartenenţă diminuează coeziunea, consensul şi conformismul acestuia.(Adrian, N, 1996)

Grupul de referinţă este grupul de unde îşi împrumută valorile şi careîntruchipează aspiraţiile individului respectiv. Normele şi clişeele promovate de unasemenea grup servesc drept principii pentru opiniile, aprecierile şi acţiunileindividului (R. Mucchieli, 1969).

Referindu-ne la copii, până în perioada preadolescenţei, grupul de referinţăeste pentru ei familia,părinţii, care propun modele de conduită, clişee de apreciereşi reacţie, opinii, cunoştinţe despre natură şi societate. Totuşi, prin însăşiapartenenţa sa la grup, individul este supus influenţelor, normelor şi modelelor decomportare care sunt specifice acestuia. În acest sens, fiecare membru trece în grupprin stadii progresive de integrare, de la cel de acomodare interpersonală până laacela de conformare şi de manifestare a unei competenţe interpersonale care oferă

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e28

posibilităţi de utilizare a experienţei de relaţionare şi interacţiune, de transpunere înrolul altuia şi de asumare a unor roluri alternative în diverse contexte grupate sausociale. Deşi una şi aceeaşi persoană poate să aparţină concomitent mai multorgrupuri, intensitatea participării la viaţa acestora nu este deloc uniformă, depinzîndatât de interesele şi opţiunile individuale, cât şi de climatul socio -moral şi culturalal diferitelor grupuri Aceasta ne conduce la relevarea coeziunii, consensului şiconformităţii dintr-un grup. (Pantelimon, G,1989)

Coeziunea constituie un alt factor important al dinamicii grupului. Unitatea degrup, ce implică solidaritatea membrilor, spirit d e grup, poate duce la efectepozitive, evidenţiate în creşterea performanţei, centrarea grupului pe realizareascopurilor, opunerea la tendinţe de dezintegrare. (Arădăvoaice, G, 2000)

Coeziunea unui grup este o „rezultantă a tuturor forţelor care acţioneaz ăasupra membrilor pentru a-i determina să rămînă în grup". Ea poate fi relevatăprintr-un set de indicatori referitori la: atracţia interpersonală dintre membri,evaluarea grupului ca întreg, gradul de identificare a membrilor cu grupul, dorinţaexpresă de a rămîne în grup. Totodată, coeziunea este strâns legată de consens şiconformitate. În timp ce consensul rezultă din similitudinea tacită sau conştientă aatitudinilor şi opţiunilor personale, conformitatea se manifestă prin comportamentede supunere, acceptare şi urmare a prescripţiilor normative. Orice grup dispune demecanisme de promovare a conformismului individual fie prin recompensări, fieprin sancţiuni negative.

Presiunea grupului spre atingerea conformităţii membrilor săi poate aveaefecte pozitive, în sensul că vine în întâmpinarea trebuinţelor de afiliere, afecţiune,securitate sau recunoaştere socială şi face posibilă acţiunea grupului, dar şinegative, în direcţia uniformizării, a îngustării perspectivelor şi diminuăriicreativităţii, a accentuării supunerii necondiţionate. Conformismul este generat nunumai de grup, ci şi de nevoia individuală de autoritate, care apare în condiţii delipsă a unor criterii de opţiune, de intoleranţă faţă de incertitudine sau ambiguitate,de neangajare în abordarea dificultăţilor sau în căutarea de informaţii.

Coeziunea, consensul şi conformitatea variază şi în relaţia cu alte proprietăţiale grupului, cum ar fi: autonomia (centrarea pe sine, evoluţia independentă agrupului), permeabilitatea (măsura în care a dmite sau nu cooptarea de noi membri),flexibilitatea (gradul de informalitate şi de libertate în grup), intimitatea (gradul deapropiere reciprocă a membrilor), participarea (investiţia de timp, acţiuni şi efort înactivităţile grupului) etc. (Pantelimon, G,1989)

Comunicarea joacă un rol deosebit, esenţial în cadrul vieţii sociale. Pentru camembrii unui grup să poată acţiona eficient, trebuie mai întâi ca ei să fie informaţiasupra obiectivelor, să-şi poată transmite direct, imediat şi deschis ideile de l a unulla altul. Nu s-ar putea vorbi de formarea unor opinii sau atitudini ale grupuluiasupra unor probleme proprii, sau ale altor grupuri, în afara schimbului viu,

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e29

dinamic, uneori tensionat, de idei între membrii competenţi ai grupului. Nu s -arputea concepe desfăşurarea eficientă a unei activităţi, rezolvarea unor probleme,luarea unor decizii în afara transmiterii şi receptării de mesaje şi informaţii. Prinurmare, procesul de comunicare este absolut necesar.

Cooperarea este o formă de interacţiune soci ală care presupune acţiuniconjugate ale mai multor persoane, grupuri, pentru atingerea unui scop comun, aunor rezultate de care să beneficieze toţi membrii.

Cooperarea este mai complexă decât competiţia care reprezintă un mecanismde stimulare a conduitelor individuale, o forţă mobilizatoare a dezvoltării şimenţinerii unui standard ridicat de activism şi eficienţă.

Fiecare relaţie are avantaje şi dezavantaje. Prin competiţie, membri grupuluiau o capacitate de mobilizare mai mare, individualul este scos din anonimat prinrecompensele ce fac ca membrii grupului să fie direct interesaţi de sarcinilegrupului.

Microgrupul militar, prin structura sa, promovează mai mult relaţii decooperare între membrii săi. Fiind un grup strict formalizat, care se conduce dupăreguli şi norme, cooperarea este deja privită ca o ,,filozofie”. Cooperarea în grupulmilitar implică două aspecte:

- gradul de cunoaştere din grup este important pentru că permite o creştere agradului de sinceritate. Intercunoaşterea are o importanţă deosebită pentruasemenea grupuri deoarece liderul instruit (numit) are posibilitatea să favorizezeîndeplinirea eficientă a unor sarcini apelând la membrii pe care îi considerăcompetenţi;

- evitarea disonanţelor cognitive în cadrul grupului. Disonanţa reprezintă ostare tensională, de disconfort psihic. Sursele disonanţei sunt multiple: consecinţaunei decizii luate când soluţia aleasă nu este cea mai bună, lăsând loc de suspiciunişi întrebări; stresul datorat uni efort depus pentru un scop ce nu a fost atins(eşecul); acţiunile nedorite îndeplinite de individ la ordin. (Adrian, N, 1996)

În timpul activităţii grupului, membrii acestuia reuşesc să se cunoască relativreciproc, să-şi cunoască propria poziţie în cadrul grupului, să -şi cunoască imaginilecare s-au format şi care circulă despre ei în cadrul grupului. Nivelul şi exactitateaacestei cunoaşteri depinde de acurateţea percepţiei sociale.

1.10. Dinamica grupurilor

Grupul, o dată constituit, nu rămâne static, ci, dimpotrivă, începe săfuncţioneze, să se centreze pe realizarea scopurilor, să desfăşoare anumiteactivităţi. Cu alte cuvinte, grupul, este supus evoluţiei, schimbării, dinamicii.

De regulă, dinamica grupurilor este înţeleasă ca fiind, pe de o parte,ansamblul fenomenelor care apar, se manifestă şi evoluează în cadrul grupurilor

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e30

mici, iar pe de altă parte, ca ansamblul legilor care guvernează şi dirijează acestefenomene”. (M. Zlate, 1975)

Perspectiva este una „dinamică" deoarece aceste procese sunt interpretate cainteracţiuni ale unor forţe (totalitatea factorilor care definesc spaţiul de viaţă), ceproduc o rezultantă, care este tocmai comportamentul. Cercetarea dinamiciigrupului s-ar apleca asupra acestor forte: naşterea lor, modificările ulterioare,consecinţe, etc.

Dinamica grupurilor este înţeleasă ca un domeniu de cercetare dedicatcunoaşterii avansate a naturii grupurilor, a legilor de dezvoltare, precum şi ainteracţiunii indivizilor, a interacţiunii cu alte grupuri şi cu instituţiile sociale.

Grupul este un tot dinamic, un câmp de forţă în sânul căruia se producfenomene diferite de cele individuale, promovând interdependenţa membrilor; seprezintă ca un mijloc de intervenţie asupra participanţilor, în vederea schimbăriiacestora prin dezvoltarea capacităţilor lor d e participare la decizii, de asumare aresponsabilităţilor, de aderare la idealuri democratice.

Dinamica este condiţionată de o multitudine de factori exteriori şi interiorigrupului.

Factori exteriori cu influenţă asupra dinamicii grupului (mediul natural şitehnico-material, socioculturali, sociali, grupuri de referinţă, grupuri de presiune).

Influenţa mediului natural (formă de relief, climă, etc.) asupra vieţii de grupeste, oarecum, indirectă şi îndepărtată, diferenţiind oamenii între ei prin: modul d ea se alimenta, îmbrăca, ocupaţii, modul de a gândi, de a acţiona, concepe şi trăiviaţa. Influenţa mediului tehnico – material este mult mai directă şi pronunţată, atâtasupra individului (sensibilitate, percepţie, reprezentări, viziune asupra lumii,mentalităţi) cât mai ales asupra vieţii de grup. Într -un fel vor fi structurategrupurile în care comunicarea între membrii se face verbal şi altfel când ea se faceprin mijloace tehnice.

Factorii socio-culturali influenţează în mai mare măsură funcţionalitat eagrupurilor. Între acestea, semnificative sunt sistemele sociale, politice, economice,culturale, familia, etc.

Factorii sociali propriu-zişi se referă la relaţiile ce se stabilesc între grupuri încadrul unităţii mai mari din care fac parte. Viaţa inter nă a grupului va fi în funcţiede istoria relaţiilor sale cu alte grupuri din cadrul aceleiaşi instituţii, atât relaţiileformale, oficiale, cât şi relaţiile neoficiale, psihologice.

Un rol deosebit în dinamica grupurilor îl au influenţele grupurilor de re ferinţă,mai ales în situaţia în care deşi individul este membru al unui anumit grup, el estesub influenţa normelor, valorilor altui grup, comportându -se, practic, nu dupăcerinţele grupului său, ci după cele ale altui grup.

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e31

Factorii interni (interiori) a i dinamicii grupurilor (conformismul şinonconformismul, viaţa afectivă a grupului, coeziunea grupului). (Arădăvoaice, G,2000)

Unul dintre factorii determinanţi ai dinamicii grupului militar îl constituieraportul dintre structura formală şi informală.

O persoană se afiliază unui grup fie din dorinţă proprie, fie este introdus într -un anumit grup al cărui scop este bine stabilit şi este împărtăşit de toţi membrii săi.Luând în considerare aceste două strategii de formare a grupurilor rezultă douătipuri de grup: grupurile formale, alcătuite de un manager sau coordonator pentru arealiza anumite obiective organizaţionale şi grupurile informale constituite dinpersoane apropiate al căror principal scop este prietenia. (Gabriel, D, 1991)

Între cele două „extreme", marcate de constituirea oficială a grupului militarşi „dizolvarea" sa, raporturile dintre aceste două tipuri fundamentale de structuri seschimbă permanent. Si totuşi, de -a lungul acestei traiectorii se pot distinge douăetaje sau stadii, delimitate în funcţie de predominarea şi interdependenţa dintre celedouă structuri. În primul stadiu, al „colectivului în formare", dominantă estestructura formală. Prevederile regulamentare, diferitele norme şi reguli impuse dinexterior sunt cele care îşi pun amp renta asupra constituirii şi evoluţiei colectivului,în timp ce în stadiul al doilea, „de colectiv format", subunitatea se prezintă ca osinteză psihosocială, rezultat al funcţionării în timp a mecanismelor de integrare,fuziune şi unificare interpersonală . Trecerea în cel de-al doilea stadiu este marcatăde consolidarea structurii informale, ca urmare a atragerii şi integrării tuturormilitarilor în sistemul relaţiilor interpersonale. Aceasta nu înseamnă că în primulstadiu structura informală ar fi absent ă; din contră, din momentul constituiriicolectivului, ea este prezentă, alături de celelalte, cu deosebirea că este destul defragilă şi incompletă, pentru că relaţiile interpersonale nu au o bază de inter -cunoaştere profundă, atitudinile între membrii, d e acceptare-respingere,întemeindu-se pe motive mai mult sau mai puţin esenţiale. Cu timpul, toţi membriisunt atraşi şi înglobaţi în reţeaua relaţiilor interpersonale specifice. Atunci când toţimembrii colectivului intră în cîmpul psihologic al fiecăruia putem spune că s-aconsolidat structura informală. În acest stadiu „valorile colectivului" sunt aproapeclare, relativ stabile, asupra lor există o consonanţă cognitivă ridicată (consens alopiniei colectivului asupra membrilor acestuia). (Cristea, D, 200 0)

1.11. Particularităţi ale grupului militar - trupele de pompieri

Într-un grup apar, se formează şi acţionează o multitudine de tipuri de norme,cum ar fi cele perceptive, cognitive, de evaluare, comportamentale, în baza căreiase poate realiza scopul propus. Grupul, ca întreg, exercită asupra membrilor săipresiuni. Pentru ca acesta să poată exista este absolut necesar ca membrii lui să

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e32

respecte normele sale funcţionale, să se conformeze propriilor norme de grup.Există şi situaţii când un membru al gr upului nu se conformează normelor acestuia– este nonconformist. Nonconformismul se poate manifesta ca: deviere de lanormele grupului – deviantul; intrarea în opoziţie cu normele comportamentale alegrupului – opozantul; păstrarea la marginea normelor gru pului – marginalul.

Factorul cu influenţe cele mai mari în dinamica grupului este cel afectiv,psihologic. Este vorba de ansamblul fenomenelor afective, simpatetice care sestabilesc între membrii grupurilor şi dau naştere le relaţiile şi structurilesociometrice. Totodată, aici includem şi stările afective colective. Acestea sunttensiunile care joacă în viaţa grupului un rol dublu. În situaţiile în care elegenerează conflicte intelectuale, opoziţii şi confruntări de idei, pot avea un rolpozitiv. În alte situaţii, tensiunile pot deveni frâne ale performanţei grupului. Eleapar sub forma unor stări de insatisfacţii, care, dacă au o durată mai mare, potîmpiedica realizarea scopului grupului respectiv. (Paul, N, 1997)

Relaţiile sociale sunt orientate de an umite norme şi modele de acţiune. Încadrul relaţiilor directe şi personale reglementarea este mai slabă. Dar şi aiciintervin anumite norme.

De exemplu, relaţia de prietenie nu se conformează unor statute sau unor legi,pentru că există unele modele soci ale elaborate cărora indivizii trebuie să li seconformeze. În caz contrar, relaţia de prietenie încetează, iar persoana consideratăresponsabilă de nerespectarea normelor de comportament poate suportadezaprobarea indivizilor cu care se găseşte în contact . În cadrul grupurilor mici,există atât relaţii directe şi personale, cât şi relaţii reglementate prin modelecomportamentale de grup sau instituţionalizate.

Astfel, analizând evoluţia relaţiilor de prietenie într -un colectiv militar de tippluton se poate formula concluzia generală că la baza acestor relaţii reciproce cumari valenţe educative stă comunitatea de interese, întărită de trăirile emoţional -psihologice de simpatie, bunăvoinţa, apreciere pozitivă reciprocă. Interesele pot fi,în continuarea celor de serviciu, funcţionale, iar în unele cazuri pot să se reducă lacele cultural-spirituale, al pasiunilor şi preocupărilor de timp liber. Laturaemoţional-psihologică a contactelor prieteneşti este condiţionată de comunitateaconvingerilor şi concepţii lor, a orientărilor valorice, a trăsăturilor de caracter, aobişnuinţelor de viaţă. O mare importanţă pentru stabilirea legăturilor prieteneşti oau atât „istoria" lor (acele trăiri comune în trecut), cât şi perspectiva (speranţa înrealizarea unor scopuri şi planuri comune de viaţă în viitor). (Col Bărbulea,E,1984)

Relaţiile de prietenie au la baza o diversitate de criterii şi motive legate deactivităţi şi preocupări de instruire, creaţie artistică şi tehnică, sport, timp liber,vecinătate de masă şi pat , acelaşi loc de provenienţă etc., prin care, în medie,fiecare militar este legat prin astfel de relaţii de patru -cinci colegi de serviciu.

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e33

Prin investigaţiile efectuate în rândul unor subunităţi militare de diferitemărimi s-a constatat că doar grupele şi plutoanele reprezintă veriga de bază aactivităţii zilnice a militarilor, oferind condiţiile manifestării densităţii maxime arelaţiilor lor interpersonale. (Gabriel, D, 1991)

Dezbinarea grupului intervine atunci când membrii lui sunt demoralizaţi, cândunii sunt respinşi, ignoraţi de ceilalţi.

Cunoaşterea dinamicii grupului este necesară pentru a ştii ce se petrece îninteriorul acestuia, dar şi mai utilă pentru a influenţa grupul într -o asemeneamanieră, încât evoluţia sa să fie mai firească, performan ţele să fie cele aşteptate.(Paul, N, 1997)

Fiind menită să îndeplinească funcţii de cea mai mare importanţă socială, de acăror ducere la bun sfârşit a depins nu o dată existenţa societăţii pe care o slujim şidesigur, chemată să acţioneze într -un mediu destul de dur, câmpul de luptă, armateii se cere o organizare raţională, reacţie promptă, imprimarea unui maximum deeficienţă acţiunilor pe care le duce, funcţionare previzibilă, mai presus de oricestări de moment şi interes ale indivizilor care o compun .

Aceştia trebuie să se constituie într -un tip de luptător cu o pregătire complexă,cu calităţi şi deprinderi care să le permită îndeplinirea cu succes a unor misiuni dincele mai variate. Din această perspectivă procesul pregătirii de luptă desfăşurat înorganizaţia militară este conceput şi organizat ca un proces unitar, ca activitatecomplexă de informare, comunicare, convingere şi influenţare, de formare a unordeprinderi, aptitudini şi comportamente.

Sistemul militar este format din diverse categorii de personal cu statut socialfoarte diferit, cu motivaţii şi interese în mare parte noncoincidente. Observăm însăcă interesele individuale sunt subordonate intereselor generale ale organizaţiei. Dinpunct de vedere al mediului concurenţial care se dezvolt ă repede în alt tip deorganizaţie, în armată intervine absenţa aproape completă a mediului concurenţial,deoarece prevederile legilor şi regulamentelor militare prevăd perioade de timppentru depăşirea anumitor praguri iar diferitele categorii de personal ştiu aproapede la început ce traseu trebuie urmat pentru a atinge un anumit nivel de ierarhizare.(Col Mirea, M, 1977)

Asigurarea funcţionalităţii şi eficienţei procesului instructiv -educativ,desfăşurat de unităţi şi subunităţi, presupune cu necesitate cunoaştereacaracteristicilor subunităţii militare, ce o definesc ca entitate distinctă, ca grup, darmai ales a acelor trăsături de natură psihosocială ce -i creează o identitateinconfundabilă: structura şi natura relaţiilor interpersonale, coeziunea, din amica,climatul socioafectiv.

Prin caracteristicile sale, subunitatea întruneşte notele specifice, definitoriipentru un grup mic.

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e34

Valorile numerice ale subunităţii variază de la 3 -4 până la 25-30 militari.Mărimea în sine a subunităţii influenţează o sea mă de procese care au loc îninteriorul acesteia:

- frecvenţa şi intensitatea comunicării, contactelor directe;- nivelul reciproc de intercunoaştere;- viteza şi amploarea procesului de asimilare de noi membrii;- posibilitatea formării unor reţele distin cte de relaţii preferenţiale între

anumiţi membrii ai grupului. (Gabriel, D, 1991)De regulă, în subunităţile cu un număr mai mare de militari, procesul de

comunicare şi intercunoaştere se realizează mai lent, există şanse mai mari pentruapariţia unor militari în poziţia de “izolaţi”, pentru constituirea unor subgrupuridistincte, care determină readucerea eficienţei acţiunii colective. Într -o subunitatecu număr mic de militari (echipaj, grupă, echipă) tot ce ţine de crearea apropierii,coeziunii se realizează mai repede, relaţiile dintre membrii sunt mai transparente,pot fi mai uşor sesizate. (Arădăvoaice, G, 2000)

Natura activităţii este o trăsătură definitorie a grupului militar, care se află înstrânsă corelaţie cu scopul constituirii sale. Prin s pecificul său subunitateaîndeplineşte o gamă largă de activităţi, bogate în diversitatea lor. Pentru a asigura oeficienţă sporită în îndeplinirea misiunii încredinţate subunităţii, se vor afla învedere o serie de factori care deosebesc microgrupul milit ar de celelalte grupuriumane. Pentru aceasta avem în vedere condiţiile specifice în care se desfăşoarăactivitatea în orice grup militar (subordonarea necondiţionată, desfăşurarea vieţiizilnice pe baza unui program bine stabilit, necesitatea păstrării in formaţiilorclasificate, vigilenţa permanentă, exercitarea unui control permanent din parteaşefilor, încetarea unui anumit tip de activitate numai prin ordin, adaptareaintereselor personale şi a comportamentului cotidian, despărţirea temporară defamilie şi prieteni, existenţa permanentă a situaţiilor de pericol şi risc, solicităripsihice şi fizice deosebite). (Col Mirea, M, 1977)

Tradiţiile şi experienţa subunităţii îndeplinesc rolul de premise valorice caretind să se transmită şi să fie asimilate de c ătre grupul de militari, determinândmotivaţia acestuia de a asigura continuitatea prin păstrarea „zestrei” contingenteloranterioare, fapt ce se concretizează în creşterea nivelului de aspiraţie şiperformanţelor ridicate în procesul instructiv -educativ.

Nivelul aspiraţiilor grupului militar reprezintă o caracteristică psihosocialăproiectivă, ce se desfăşoară în funcţie de nivelul şi calitatea performanţelor pe caresubunitatea îşi propune să le atingă în activitatea sa.

Membrii grupului militar au statut e şi îndeplinesc roluri diferite. Rolurile şirelaţiile instituţionalizate sunt prescrise în acte normative în funcţie de specificul

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e35

fiecărui grup militar. Microgrupul militar este, deci, un mediu social cu stratificareproprie. Acesta este în raport cu g radul militar şi funcţia fiecăruia.

Orice microgrup militar este parte componentă a unei unităţi militare care seînfiinţează şi funcţionează în conformitate cu prevederile unor acte normative

De aceea, toată activitatea militară este strict reglementată. Din acest punct devedere, în grupul militar predomină relaţiile formalizate în raport cu cele personale.Nu înseamnă însă, că acestea din urmă trebuie ignorate. Orice militar este înaintede toate un om care simte, suferă, se bucură etc. (Col Bărbulea, E, 1984)

Normele şi cerinţele instituţiei militare nu vor fi identic interiorizate de cătremilitari, şi deci nu se creează o atitudine omogenă faţă de ele. În situaţia fiecăruimilitar apar deosebiri care tind să creeze diferenţe în raportările faţă de una ş iaceeaşi cerinţă sau normă, vor apărea deci şi diferenţe în atitudinea faţă de ele, şiimplicit în comportament. (Gabriel, D, 1991)

Structura ierarhică în grup implică existenţa ierarhiei funcţionale şi a gradelor,precum şi subordonarea pe verticală. În fruntea grupului se află comandantul.Funcţia de comandant presupune obligaţia şi dreptul de a reglementa prin ordincomportamentul subordonaţilor. Este învestit cu putere şi răspundere pentru aexercita prerogativele comenzii şi a conduce întreaga activit ate. Între şef şisubordonaţi săi se stabilesc relaţii de autoritate, ce condiţionează buna desfăşurarea activităţii grupului. (Adrian, N, 1996)

Ceea ce este specific acestui grup, faţă de altele, este faptul că formaprincipală, dar nu şi singura pe care o îmbracă comunicarea în relaţiile de serviciu,o reprezintă ordinul. De aici decurg câteva consecinţe demne de reţinut:

- ordinul presupune subordonarea necondiţionată a celui care îl primeşte faţăde cel care îl dă;

- ordinul este însoţit de restricţie că nu poate fi comentat, nici pe loc, niciulterior.

Structura formală ce apare în cadrul microgrupului militar este redată printr -oorganigramă, expresie grafică ce urmăreşte linia ierarhică. În completarea ei,regulamentele şi dispoziţiunile precizează a tribuţiile funcţionale, relaţiileobligatorii dintre militari, drepturile şi îndatoririle acestora în cadrul subunităţii.Funcţionarea perfectă a relaţiilor formale, reprezintă o condiţie fundamentală aexistenţei acesteia. (Col Mirea, M, 1977)

Necesitatea disciplinei militare se cere, totodată, prezentată din perspectivacerinţei războiului modern. Fiecare militar la locul său de muncă şi pe funcţia ce oîndeplineşte trebuie să respecte cu stricteţe, în mod necondiţionat regulile stabiliteprin regulamente, ordine şi instrucţiuni. În armată, controlul şi supravegherea sunt,de asemenea, mult mai strânse ca în viaţa civilă iar ca o consecinţă logică, abaterilede la normele şi regulamentele militare sunt sancţionate mai riguros.

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e36

Militarii se raportează unii la alţii, nu numai în virtutea locului ocupat înierarhia gradelor sau funcţiilor deţinute la un moment dat, dar şi pe orizontală, încadrul relaţiilor dintre ei. Astfel, se stabileşte un tip distinct de relaţii, ca urmare apercepţiei directe a celor din jur, dincolo de relaţiile oficializate, formale, fapt ceduce la definirea structurii informale ce apare în cadrul subunităţii, ca rezultat alunei interacţiuni interpersonale nemijlocite, care nu este statuată în regulamentelemilitare, în care militarii participă cu conştiinţa şi cu întreaga lor personalitate.(Neculau, A, 2002) Din practică se cunoaşte că un om ascultă mai bine dacă existăo legătură sufletească. De aceea, comandantul trebuie să aibă în atenţie şi relaţiiinformale cu subordonaţii. (Adrian, N, 1996)

În strânsă legătură cu scopul existenţei subunităţii ca microgrup, trebuieremarcată strategia de acţiune care să ducă la realizarea lui deplină, în condiţiile încare activitatea subunităţii se împarte între mai multe acţiuni concrete, fiecareavând relativ scopul ei independent. Problema care se pune este tocmai de a putearealiza unitatea dintre scopul major, unic şi multitudinea scopurilor concrete,limitate. (Arădăvoaice, G, 2000)

Armata este un sistem birocratic, stabil din punct d e vedere organizatoric, alobiectivelor şi al structurii şi sub aspectul relaţiilor interumane bazate pe ierarhiestrictă şi reglementări impuse.

Structura subunităţii este generată de interrelaţiile existente între membrii săi.O parte deosebit de importantă a relaţiilor reciproce dintre militari are un specificaparte, adică aceste relaţii sunt strict reglementate de regulament, deci legiferate,oficializate, constituind structura formală. Altele sunt informale, relaţii născutespontan în cadrul şi în afara subunităţii. Acestea alcătuiesc structura informală.

Structura formală este rezultatul interdependenţei dintre militari, ca urmare ainvestirii lor oficiale cu diferite roluri, exprimate în grade şi funcţii militare (IonCioloca, 1992). Din acest punct de vedere, faţă de alte tipuri de grupuri umane,există deosebiri în domeniul comunicării. În microgrupul militar forma principală acomunicării pe linia serviciului este ordinul. Din acest motiv, relaţiile dintremilitari se realizează în forme pre văzute expres în regulamente, începând cuformule obligatorii de politeţe şi încheind cu manifestări complexe, cum ar fidepunerea jurământului militar.

Funcţionarea perfectă a relaţiilor formale este o condiţie de bază a existenţeiinstituţiei militare.

“Structura informală îşi are originea în caracteristicile psihosociale complexeale oamenilor, care se raportează unul la alţii nu numai în virtutea locului pe care îlocupă în ierarhia militară. Este, deci, “rezultatul unei interacţiuni interpersonalenemijlocite, în care militarii participă cu conştiinţa şi cu întreaga lorpersonalitate”(Ion Cioloca, 1992). Oamenii se percep, comunică, acţionează şi

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e37

reacţionează unii cu alţii, se cunosc şi, drept urmare, se apropie, se asociază, seîndrăgesc, se ajută, sau dimpotrivă, se resping, se urăsc.

Înţelegerea mecanismului structurii informale al grupului militar estecondiţionată de cunoaşterea conţinutului psihologic al relaţiilor interpersonaledintre militari :

- cognitive (de cunoaştere) dintre membrii subunit ăţii vizează colectarea deinformaţii despre parteneri, interpretarea şi valorizarea lor cât mai corectă învederea cunoaşterii reciproce. Aspectele cognitive, pentru grupul militar primar,vizează în special, calităţile profesional -militare şi psihomorale legate de modul derezolvare a sarcinilor şi obiectivelor proceselor pregătirii pentru luptă, desatisfacerea normelor şi cerinţelor impuse de viaţa specifică colectivului militar detip subunitate. Activităţile desfăşurate în comun în subunitate stimulea ză proceselede intercunoaştere dintre militari, ceea ce asigură condiţii optime pentruautocunoaştere, procese cu largi implicaţii ( pozitive ) în îmbunătăţirea relaţiilorinterpersonale din cadrul subunităţii.

- comunicaţionale reprezintă cadrul şi mecan ismul mediator al tuturorrelaţiilor interpersonale care se stabilesc între militari în cadrul subunităţii,deoarece prin intermediul informaţiilor, aceştia află ce au de făcut, când anume,cum, în ce cadru şi cu ce mijloace .

- relaţiile afectiv-apreciative în cadrul subunităţii militare sunt în mare măsurăinfluenţate de modul în care între militari se realizează relaţiile de comunicare şi decunoaştere reciprocă, prin intermediul cărora aceştia îşi formează unul faţă decelălalt un punct de vedere, atitu dini de apreciere, sentimente de atracţie, derespingere sau de indiferenţă. (Wilhem, D, Claude -Deschany, J, Mugny, G, 1996)

Trebuie avută în vedere atitudinea militarului faţă de ceilalţi militari dinsubunitate, sentimentul de apreciere pozitivă sau nega tivă, de atracţie, derespingere sau de indiferenţă pe care le nutreşte şi le exprimă faţă de aceştia şimodul în care militarii, subunitatea în ansamblu, răspund prin aceleaşi atitudini deapreciere pozitivă sau negativă, de atracţie, de respingere sau de indiferenţă faţă defiecare militar în parte .

Unul din factorii determinanţi ai dinamicii grupului militar îl constituieraportul dintre structura formală şi informală. Neconcordanţa dintre acesteareprezintă o potenţială sursă de conflicte interpersona le şi de diminuare a coeziuniicolectivului militar. (Col Bărbulea, E,1984)

O altă caracteristică de bază a subunităţii militare, a cărei pivot îl constituieconsensul membrilor în raport cu problemele esenţiale ale acesteia, stilul relaţionaldin cadrul grupului, precum şi climatul necesar pentru activitate, performanţele şievoluţia ei.

La baza structurii interne şi a coeziunii grupului militar stau:

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e38

- conştientizarea de către militari a scopului major pentru care fiinţeazăsubunitatea;

- atitudinea lor favorabilă faţă de sarcinile, misiunile pe care le primeştesubunitatea, dar mai ales relaţiile interpersonale pozitive apărute în câmpulactivităţii desfăşurate în comun.

Împărtăşirea aceluiaşi mod de viaţă, într -un context de instruire şi informareintensivă şi riguroasă, în condiţiile mai mult sau mai puţin dificile trăite în comunde militarii din cadrul subunităţilor, cultivă o identitate de scopuri, atitudini şivalori, fiecare individualizate, fuzionând cu celelalte, ceea ce duce la formareasentimentului de apartenenţă la grupul militar şi în acelaşi timp la organizaţiamilitară în ansamblul ei.

Atingerea cu succes a scopurilor acestui proces, este strâns legată de gradul încare militarii îşi asumă rolurile în subunitate, din momentul includerii lor înstructurile de grup specifice organizaţiei militare, de adaptare a lor la noul climatorganizaţional. (Neculau, A, 2002)

Fenomenele şi procesele psihice individuale – percepţia, afectivitatea,sentimentele, gândirea, motivaţia etc. – capătă o altă semnificaţie în context social.Este adevărat că militarii vin în armată cu o anumită zestre socio -culturală, caretrebuie valorificată, dezvoltată şi perfecţionată într -un context nou. Odată patrunşiîn acest mediu, militarii nu se izolează, ei sunt încad raţi în structuri organizatoricespecifice, intră în contact unii cu alţii, începe lungul şi anevoiosul proces deintercunoaştere şi apoi, cu timpul, subunitatea se sudează, acţioneaza ca un tot.(Dicţionar de psihologie socială, 1981)

Aceasta nu înseamnă ca studiul componenţilor unui grup militar nu trebuie săaibă în vedere particularităţile individuale ale militarilor, adică aşa cum se prezintăei la un moment dat, nu cum am dori să fie, pentru că “prezentul ne gaseşte dejastructuraţi într-un anume fel, prin mecanismul tradiţiei şi al culturii, al normelor şiobiceiurilor asimilate, care ne-au înzestrat în timp, cu mentalităţi, gusturi şideprinderi şi cu anumite “grile” de percepţie şi acţiune, cărora nu ne putemsustrage”. (Pantelimon, G,1989)

Conceptul cheie care trebuie, aşadar, luat în considerare, din perspectivapsihosocială, este personalitatea sa. Este evident că fiecare ins îşi are trăsăturispecifice de temperament, caracter, voinţă, manifestate în ultima instanţă încomportament. Dar fenomenele psihice individuale ”percepţiile şi reprezentările,gândurile şi sentimentele nu există ca acte răzleţe: ele intră în conexiuni reciproce,se interacţionează, se combină şi totodată se integrează în sfera stărilor,atitudinilor, relaţiilor şi comportamen telor persoanei”. (Pantelimon, G,1989)

Nu trebuie înţeles de aici că personalitatea individuală îsi pierde dinimportanţă. Apare însă fenomenul de integrare în grup, când scopurile şi intenţiile

[email protected]


____________________________________ ______________________________

[email protected]

Pag

e39

individuale sunt subordonate unui ideal comun – obţinerea performanţei în timp depace, pe timpul instrucţiei, în vederea respingerii unui eventual agresor în timp decampanie, zădărnicirii intenţiilor sale ostile. (General -maior (r) dr. Atanasiu, C,1979)

[email protected]

Documents

Coeziunea de grup la trupele de pompieri