Embed Size (px)
DESCRIPTION
wdfwerr
Citation preview
CIVILIZAŢII PREISTORICE ŞI ANTICE
Civilizaţii preistorice
Epoca pietrei
Paleoliticul este cea dintâi şi cea mai lungă epocă a Preistoriei.
Urmele unor comunităţi paleolitice pe teritoriul ţării se pot demonstra prin descoperirea de unelte de piatră cioplită de circa 1 000 000 de ani (Cioclovina – jud. Hunedoara, Ceahlău – jud. Neamţ, Baia de Fier – jud. Gorj). Acestea aparţin culturii de prund.
- ocupaţii: cules, vânătoare, pescuit
- Homo sapiens neanderthalensis şi Homo sapiens fossilis
- credinţele religioase au condus la realizarea picturilor rupestre
Neoliticul - începând cu mileniul al VII-lea î.Hr. pe teritoriul ţării se petrece „revoluţia neolitică”.
- cultivarea plantelor şi creşterea animalelor
- şlefuirea şi perforarea pitrei, olărit, tors, ţesut.
Eneoliticul (circa 4500-2000 î. Hr.) se remarcă prin:
- culturi cu ceramică pictată (Petreşti, Gumelniţa, Cucuteni-Ariuşd)
- cultul fertilităţii şi fecundităţii (vase înfăţişând femei, adorarea Zeiţei-Mame)
Epoca bronzului. Indoeuropenizarea. Tracii
Spre sfârşitul mileniului al III-lea, pe teritoriul ţării pătrunde o populaţie nouă (populaţia tracă) care face parte din familia popoarelor indoeuropene. Tracii îşi impun cultura şi modul de viaţă şi în acest fel se produce asimilarea autohtonilor.
Pătrunderea tracilor în zonă înseamnă începutul unei noi epoci: epoca bronzului (aprox. 2000-1200 î.Hr.)
- metalurgia bronzului (aliajul cupru-cositor) - Monteoru (Muntenia), Periam-Pecica (Banat), Sighişoara (Transilvania)
- mari războinici, numeroase depozite de arme
- ritul incineraţiei
- cultul soarelui (motivele decorative solare sunt predominante)
Epoca fierului
- apar primele obiecte de fier
- două etape
1. etapa Hallstatt (Austria) 1200-450/300 î.Hr.
2. etapa La Tene (Elveţia)
- locuitorii acestei regiuni sunt tracii nordici, pe care izvoarele antice încep să-i menţioneze ca geţi sau daci (geto-dacii)
- cea mai răspândită cultură arheologică: cultura Basarabi (Oltenia)
Geto-dacii şi contactele cu lumea mediteraneană
Numele, triburile şi aşezările geto-dacilor
- „geţi” – termen folosit de greci, „daci” – termen folosit de romani
- geto-dacii alcătuiesc un singur popor şi vorbesc aceeaşi limbă
- prima menţiune scrisă: Herodot (514 î.Hr.)
- se împart într-un număr mare de triburi: albocensii, burii, carpii, costobocii
- au în frunte un şef militar – „rege” sau „basileu”
- centrele triburilor: aşezări fortificate (dave), expl. Buridava, Cumidava, Apulum, Drobeta etc.
- inventar arheologic bogat
Coloniile greceşti de pe ţărmul Mării Negre
- cele mai importante sunt: Histria, Tomis, Callatis
- relaţiile cu geto-daci cunosc momente de apropiere, dar şi de încordare
- geto-dacii au preluat de la greci:
- tehnici mai bune de metalurgie a fierului şi roata olarului
- elemente ale arhitecturii greceşti
- alfabetul elen
- influenţele sunt vizibile şi în vestimentaţie
Regalitate şi religie
Societate, stat şi regalitate
- 2 categorii sociale:
- aristocraţi (tarabostes sau pileati)
- oamenii de rând (comati)
- primii conducători atestaţi:
- Dromichetes (300 î.Hr.)
- Oroles – „Vulturul” şi Rubobostes (200 î.Hr.)
Regatul lui Burebista (82-44 î.Hr.)
- unifică triburile geto-dace cu ajutorul marelui preot, Deceneu
- graniţele statului: - Nord – Carpaţii Păduroşi
- Sud – Munţii Balcani
- Est – Marea Neagră
- Vest – Slovacia de azi
- centru: Cetatea de la Costeşti (Munţii Orăştiei)
- înfrânge pe celţii din NV Daciei
- cucereşte coloniile greceşti de pe ţărmul Mării Negre
- se implică în războiul civil de la Roma dintre Caesar şi Pompei
După moartea lui Burebista, regatul se împarte în mai multe state, cel mai important stat fiind cel din jurul Sarmizegetusei. Aici au condus: Deceneu, Comosicus, Coryllus-Scorilo, Duras.
Duras a redeschis ostilităţile cu romanii în iarna lui 85/86. După ce dacii au fost respinşi şi împăratul Domiţian se pregătea să-i atace pe daci, Duras a renunţat la tron în favoarea lui Decebal:
- 87 Decebal înfrânge armata romană
- 88 romanii obţin o victorie la Tapae (Poarta de Fier a Transilvaniei)
- 89 pace cu romanii: Dacia devine regat clientelar al Romei, iar în schimb Decebal primeşte de la romani ajutoare în bani şi tehnicieni.
Religia geto-dacilor
- religie politeistă – zeităţi:
- Zalmoxis (zeul pământului, al naturii şi al tărâmului morţii)
- Gebeleizis (zeul cerului şi luminii)
- Bendis – zeiţa lunii şi a pădurilor
- zeul războiului
- credinţă în nemurire
- centrul religios al lumii geto-dace: Sarmizegetusa („Munte Sfânt”)
- preoţii aveau o poziţie înaltă în cadrul societăţii geto-dace.
Integrarea geto-dacilor în lumea romană
Extinderea stăpânirii romane asupra Daciei
Pacea din 89 nu a fost o pace avantajoasă pentru Roma.
Noul împărat roman, Traianus (97-117) se hotărăşte să cucerească Dacia şi să o transforme în provincie romană. Motive:
- puterea dacilor = ameninţare pentru Roma
- bogăţia Daciei.
Au vut loc 2 războaie sângeroase:
1. 101-102 În 101 Traian trece Dunărea şi se îndreaptă spre Sarmizegetusa. La Tapae îi înfrânge pe daci. Decebal se aliază cu sarmaţii pentru dezorganizarea frontului roman, fără succes.
În 101, după lupte grele, romanii pătrund în munţii Orăştiei, ajungând în faţa Sarmizegetusei. Decebal e nevoit să ceară pace. Pacea din 102 nu e favorabilă dacilor: pierd teritorii (Banat, nordul Olteniei şi Munteniei, sudul Moldovei) şi trebuie să-şi desfiinţeze fortificaţiile.
2. 105-106 Decebal nesocoteşte condiţiile păcii şi se pregăteşte de război. Nici Traian nu renunţă la cucerirea Daciei: îl pune pe Apollodor din Damasc să construiască un pod peste Dunăre, pentru a lesni pătrunderea în Dacia. În 105 armata romană invadează din nou Dacia. Cucereşte Sarmizegetusa. Decebal se sinucide.
→ Dacia devine provincie romană.
Dacia şi Dobrogea în timpul stăpânirii romane
Provincia romană Dacia:
- cuprindea: Transilvania, Banat, Oltenia
- nu cuprindea: Crişana, Maramureş, Moldova, Muntenia (locuite de dacii liberi), Dobrogea (integrată provinciei romane Moesia din 46 dp. Hr.)
Era o provincie imperială, condusă de un guvernator imperial, Legatus Augusti pro praetore.
Capitala: Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Armata: circa 50 000 de soldaţi, ei locuiau în castre, construite de-a lungul unei linii de apărare cu turnuri şi val de pământ, numită limes. Soldaţii erau împărţiţi în legiuni şi trupe auxiliare.
Oraşele:
- colonii (de rang înalt): Apulum, Drobeta, Napoca
- municipii (de rang inferior): Dierna, Porolissum.
Viaţa economică: de tip roman (proprietăţi agricole, în centru cu locuinţa proprietarului = villa rustica).
Religie: multe zeităţi romane, dar şi zei orientali. Este prezent fenomenul de sincretism religios.
Perioada stăpânirii romane a Daciei: 106-271.
În 271, datorită
- crizei economice şi militare a Imperiului Roman
- a atacurilor dacilor liberi şi migratorilor germanici
împăratul Aurelian hotărăşte retragerea armatei şi administraţiei romane din Dacia. Pe loc rămâne populaţia autohtonă, daco-romană.
Retragerea aureliană din 271 nu a însemnat încetarea romanizării pentru că:
- procesul a fost extins şi asupra dacilor liberi
- legăturile daco-romanilor cu restul imperiului nu au fost complet întrerupte.
Romanizarea spaţiului daco-moesian
Romanizarea = preluarea de către dacii cuceriţi a culturii materiale şi spirituale a romanilor şi a limbii latine. La acest proces au contribuit:
- colonizarea, dirijată de stat
- limba latină, limba oficială a provinciei
- modul de viaţă roman
- administraţia, justiţia şi învăţământul latin
- religia
Într-un timp scurt, geto-dacii au preluat limba latină şi elementele de bază ale civilizaţiei şi culturii romane.
ROMANITATEA ORIENTALĂ ÎN MILENIUL MARILOR MIGRAŢII
Disputa în jurul continuităţii - ştiinţă şi politică
Teoria imigraţionistă:
- apare în secolul al XVIII-lea, în Imperiul Habsburgic
- scopul teoriei: justificarea stăpânirii Habsburgilor asupra Transilvaniei
- a reprezentat reacţia Imperiului Habsburgic faţă de revendicările românilor formulate în secolul al XVIII-lea
- a fost sistematizată de Robert Roesler, în secolul al XIX-lea.
Această teorie susţine că:
- românii s-au format ca popor la sudul Dunării, în Peninsula Balcanică
- de acolo au migrat românii la nordul Dunării în secolul al XIII-lea, deci după cucerirea Transilvaniei de către maghiari
Istoricii români din a 2-a jumătate a secolului al XIX-lea au combătut cu argumente temeinice teoria imigraţionistă.
Romanitate şi creştinism
Romanitatea nord-dunăreană
După retragerea aureliană (271) legăturile cu Imperiul Roman au continuat prin:
- schimburile comerciale cu provinciile romane sud-dunărene
- mutări voluntare ale locuitorilor de pe un mal pe celălalt al Dunării
- reinstaurarea stăpânirii romane la nordul Dunării în timpul împăraţilor bizantini Constantin cel Mare (secolul al IV-lea) şi Iustinian (secolul al VI-lea).
Procesul de romanizare a continuat cuprinzând zonele rurale (mai puţin romanizate înainte de 271) şi pe dacii liberi.
Dobrogea a rămas sub stăpânire romană până în 602.
Creştinismul
E răspândit începând din secolul al III-lea de coloniştii şi militarii romani. S-au păstrat nume de martiri creştini din Dobrogea din jurul anului 300.
Prin Edictul de la Milano (313) împăratul Constantin cel Mare a acordat libertate de cult creştinismului.
S-a început organizarea episcopiilor la Dunărea de Jos şi întemeierea basilicilor (Tomis, Histria, Niculiţel etc.)
Misionari ca Sava Gotul, Teotim I., Sfântul Niceta, Sfântul Ioan Cassian, Dionisie cel Mic au răspândit creştinismul la nordul Dunării în limba latină.
Obiecte creştine din secolele IV-VI au fost descoperite la Biertan, Porolissum (judeţul Sălaj), Luciu (judeţul Ialomiţa).
Caracterul latin al creştinismului românesc este dovedit de termenii de bază, proveniţi din limba latină: „biserica” (basilica), „Dumnezeu” (Domine Deus), „a boteza” (baptisare), „cruce” (crux, crucis).
Autohtoni şi migratori: de la confruntare la coabitare
Între secolele III-VII, pe teritoriul României s-au succedat:
1. Goţii (germanici) – secolele III-IV – ostrogoţii, vizigoţii, prezenţi în Câmpia Munteană, Moldova, Transilvania (atestaţi, printre altele, prin Cloşca cu puii de aur)
2. Hunii (asiatici) – secolele IV-V – aşezaţi în Pannonia, sub conducerea lui Attila. După moartea lui Attila imperiul hunilor s-a destrămat.
3. Gepizii (germanici) – secolul VI – îşi impun autoritatea asupra fostei provincii Dacia.
4. Avarii (asiatici) – secolele VI-VII – s-au aşezat în Pannonia.
5. Slavii îşi fac apariţia în regiunile carpato-dunărene începând cu secolul al VI-lea. După 602, când s-a prăbuşit apărarea bizantină de la Dunărea de Jos, slavii au trecut în masă dincolo de fluviu şi au ocupat teritoriul nordic al Imperiului Bizantin.
Efectele migraţiei slavilor:
- ruperea în doi a romanităţii orientale
- accentuarea ruralizării
- influenţe lingvistice şi religioase.
Relaţiile autohtonilor cu migratorii s-au caracterizat prin:
- acceptarea controlului acestora (prin plătirea tributului şi a altor obligaţii)
- asimilarea migratorilor rămaşi la nordul Dunării de către populaţia locală, superioară numeric.
6. Bulgarii (neam turcic) s-au aşezat în 680 în nord-estul Bulgariei actuale. Aici au fost asimilaţi de către slavi.
Aşezarea ungurilor în Pannonia şi colonizarea saşilor în Transilvania
Maghiarii (migratori asiatici de origine fino-ugrică) se stabilesc în 896 în Pannonia sub conducerea lui Arpad. În 955, expansiunea lor spre vest este oprită de împăratul german Otto I.
Din secolul al X-lea încep cucerirea Transilvaniei. Sunt ocupate voievodatele lui Glad, Gelu şi Menumorut (atestate de cronicarul anonim al regelui Bela în Gesta Hungarorum). După anul 1000, regele maghiar Ştefan cel Sfânt cucereşte voievodatele conduse de Gyla, Ahtum (menţionate în Legenda Sfântului Gerard).
Pentru apărarea graniţelor regatului ungar au fost colonizaţi în Transilvania:
1. secuii – vorbitori de limbă maghiară, aşezaţi la graniţa de sud-est a Transilvaniei în comunităţi autonome
2. saşii – originari din Germania, vorbitori de limbă germană, aşezaţi mai ales în S şi NE Transilvaniei, în aşezări autonome, întemeiază oraşele Braşov, Sibiu, Sighişoara, Mediaş, beneficiind de privilegii regale (Bula de aur a saşilor – 1224)
3. ordinele militare călugăreşti – rol de apărare în faţa cumanilor şi tătarilor
- ordinul cavalerilor teutoni – Ţara Bârsei – între 1211-1275
- ordinul cavalerilor ioaniţi – Banat – în 1247.
Formarea poporului român şi a limbii române
Poporul român:
- popor neolatin (ca şi italienii, francezii, spaniolii)
- singurul moştenitor al romanităţii orientale
S-a format în 2 etape:
1. Continuitatea dacilor în timpul stăpânirii romane (sec. II-III) când asupra acestora îşi exercită influenţa romanizatoare: coloniştii, veteranii, administraţia romană, ceea ce duce la formarea poporului daco-roman.
2. Continuitatea daco-romanilor la nordul Dunării după 271, în perioada migraţiilor, când romanizarea se extinde şi asupra dacilor liberi
Are loc răspândirea creştinismului în limba latină, se produce asimilarea slavilor.
În paralel, continuă să existe o populaţie daco-romană şi la sudul Dunării.
Până la sfârşitul secolului al VIII-lea populaţia daco-romană se transformă în populaţie românească.
Teritoriul de formare:
- la nord de fluviu românii
- la sud de fluviu vlahii (vorbitorii următoarelor dialecte: aromân, meglenoromân, istroromân).
Limba română:
- limbă romanică, din familia limbilor neolatine
- s-a format prin:
- adoptarea de către daci a latinei populare în care s-au păstrat şi cuvinte dacice (aprox. 10%)
- suprapunerea începând cu secolul al VIII-lea a elementelor provenite din limba slavă (aprox. 20%).
Românii în izvoarele medievale timpurii:
- apar sub numele de vlahi, volohi, blahi (termeni de origine germanică)
- sunt menţionaţi, între altele, în:
- tratatul militar Strategicon (secolul VII.)
- lucrarea „Despre administrarea imperiului” a lui Constantin al VII-lea
- corespondenţa împăratului Vasile II. Macedoneanul (secolul X.)
STATUL MEDIEVAL ŞI INSTITUŢIILE SALE
Formaţiuni politice româneşti şi statele vecine
La baza societăţii româneşti au stat obştile săteşti. Caracteristici:
- proprietatea privată a coexistat cu proprietatea obştească
- în fruntea obştei se afla judele sau cneazul (stare materială bună)
- el a luat hotărârile împreună cu „oamenii buni şi bătrâni” (sfat sătesc organizat din bătrânii comunităţii respective)
- judele sau cneazul avea atribuţii administrative, fiscale, judecătoreşti şi militare.
Prin unirea mai multor obşti săteşti s-au format cnezatele. Cauză: nevoia de apărare în faţa duşmanilor.
Prin unirea sau supunerea mai multor cnezate s-au format voievodatele sau ţările (expl. Voievodatul lui Litovoi, Ţara Vrancei).
Românii în majoritatea izvoarelor sunt menţionaţi sub numele de BLACHI, VALAHI, OLAHI.
Anonymus în „Gesta Hungarorum” menţionează voievodatele lui GELU, GLAD şi MENUMORUT (secolul al X-lea).
Legenda Sfântului Gerard menţionează voievodatele lui GYLA şi AHTUM. (secolul al XI-lea).
În 943 o inscripţie descoperită în Dobrogea menţionează jupanul Dimitrie în fruntea unei formaţiuni politice locale.
În 1185 vlahii balcanici (la sud de Dunăre) întemeiază statul Asăneştilor.
În secolul al XIII-lea Diploma Cavalerilor Ioaniţi menţionează între Carpaţi şi Dunăre existenţa următoarelor formaţiuni politice: Ţara Severinului, voievodatul lui Litovoi, voievodatul lui Seneslau, cnezatul lui Ioan şi Farcaş.
În secolul al XIII-lea o evoluţie asemănătoare are loc şi în Moldova: voievodatele sunt denumite ţări (expl. Vrancea sau Câmpulungul).
Întemeierea statelor medievale româneşti
Ţara Românească
Primul voievod cunoscut: Basarab, fiul lui Tihomir. În 1324 e vasalul regelui maghiar, Carol Robert de Anjou.
Basarab ocupă o parte din Banat şi astfel atrage asupra lui mânia regelui maghiar. Regele Carol Robert pregăteşte o intervenţie militară împotriva lui Basarab. În 9-12 noiembrie 1330 într/un loc strâmt (posada) românii înving armata maghiară.
Astfel Ţara Românească obţine independenţa.
Moldova
În 1359 Dragoş a venit în Moldova ca vasal al regelui maghiar, Ludovic de Anjou. A domnit 2 ani. Fiul său, Sas a domnit 4 ani, nepotul, Balc a fost alungat de Bogdan şi fii săi în jur de 1364.
Bogdan e considerat întemeietorul statului independent, Moldova.
Dobrogea
Între 971-1204 Dobrogea se află sub stăpânire bizantină. În secolul al XIII-lea, când Imperiul Bizantin se desfiinţează temporar, voievozii locali, Dobrotici şi Ivanco îşi afirmă autonomia în raport cu Bizanţul. Astfel Dobrogea devine voievodat independent.
Spre sfârşitul secolului al XIV-lea Mircea cel Bătrân încorporeză Dobrogea în ţara Românească, dar e nevoit să cedeze Imperiului Otoman la începutul secolului al XV-lea.
Transilvania de la voievodat la principat
În secolul al XI-lea se petrece cucerirea şi organizarea sistematică a Transilvaniei ca voievodat.
Transilvania se află sub stăpânirea regatului maghiar medieval şi este împărţită în:
- comitate: teritorii stăpânite direct de către maghiari cuprinzând, de obicei, cetatea şi teritoriul înconjurător, expl. Bihor, Cluj, Alba
- scaune: unităţi administrativ-teritoriale ale secuilor şi saşilor
- districte: teritorii locuite de români, conduse de juzi şi voievozi, expl. Ţara Maramureşuluii.
Încercarea de introducere a instituţiei principatului în secolul al XII-lea nu a reuşit.
Transilvania şi-a păstrat forma de organizare tradiţională a voievodatului.
Decretele regale ale lui Ludovic cel Mare din anii 1365-1366 au confirmat calitatea de nobil numai catolicilor (românii ortodocşi au fost excluşi). Aceste reglementări au condus spre un sistem de guvernare a Transilvaniei care s-a bazat începând din secolul al XV-lea pe alianţa „Unio trium nationum” (= recunoaşterea privilegiilor politice ale maghiarilor, saşilor şi secuilor).
Unii nobili români, trecuţi la catolicism, au obţinut poziţii sociale înalte.
După înfrângerea Ungariei la Mohacs partea centrală a Ungariei a fost transformată în paşalâc, iar teritoriile vestice au ajuns sub stăpânirea Habsburgilor (1541).
În condiţiile dispariţiei Regatului Ungariei Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană. Primul principe al Transilvaniei a fost Báthory István.
În secolul al XVII-lea cei mai importanţi domnitori ai principatului au fost Bethlen Gábor şi Rákóczi György.
Instituţiile supreme ale statelor medievale româneşti
În Ţara Românească şi în Moldova, Domnia a fost cea mai importantă instituţie politică a statului:
- puterea vine de la Dumnezeu (domnul conduce ţara „din mila lui Dumnezeu”)
- domnul e stăpânul ţării şi al supuşilor
- are şi calitatea de voievod (= conducător suprem al oastei)
- e ajutat de Sfatul domnesc, alcătuit din dregători:
- vornic (şeful Curţii domneşti)
- logofăt (şeful cancelariei statului)
- vistiernic (are în grijă vistieria ţării)
- spătar (purtător de spadă)
- banul Olteniei în Ţara Românească sau portarul Sucevei în Moldova.
Reprezentanţii stărilor privilegiate au alcătuit Marea Adunare a Ţării, ce s-a întrunit doar în cazuri excepţionale.
Principalul sprijin al domniei a fost Biserica. După întemeierea statului au fost organizate mitropoliile.
LUMEA RURALĂ ŞI LUMEA URBANĂ ÎN EVUL MEDIU
Lumea satului
Întemeierea statelor medievale a contribuit la apartiţia unei baze stabile pentru dezvoltarea economică în spaţiul românesc.
Au apărut multe aşezări noi, mai ales în zona rurală. Acest fenomen se datorează faptului că agricultura a fost cea mai importantă ramură a economiei.
Caracteristici:
- cultivarea cerealelor a coexistat cu alte ocupaţii, expl. albinărit, pescuit etc.
- răspândirea brăzdarului de fier la plug
- folosirea animalelor la arat şi a gunoiului de grajd.
Progresul în agricultură a fost foarte lent.
Satele au fost:
- adunate
- răsfirate
- risipite.
Această deosebire trebuie pusă în legătură cu condiţiile de mediu şi climă.
Cele mai simple locuinţe erau bordeiele şi semibordeiele care erau săpate, total sau parţial, în pământ.
Casele ţărăneşti erau destul de curate în raport de epocă.
Sătenii au fost nevoiţi să producă tot ceea ce era necesar traiului: locuinţa, uneltele, îmbrăcămintea etc.
Satul românesc a dezvoltat o adevărată civilizaţie a lemnului, apreciată astăzi în toată lumea.
Lumea oraşului
Dezvoltarea oraşelor a fost condiţionat de progresul meşteşugurilor şi a comerţului.
Oraşele transilvănene au devenit centre meşteşugăreşti şi comerciale. Acest fenomen trebuie pus în legătură cu colonizarea saşilor în Transilvania şi cu privilegiile acordate acestora. În sec. al XV-lea:
- Braşov – 10 000 de locuitori
- Sibiu, Sighişoara, Mediaş – între 1 000 şi 7 000 de locuitori.
Celelalte oraşe transilvănene:
- Timişoara, Deva – erau apărate de cetăţi puternice
- Oradea, Cluj – centre episcopale sau nobiliare.
Unele oraşe din Ţara Românească şi Moldova au apărut lângă drumurile comerciale continentale: expl. Brăila, Chilia şi Cetatea Albă.
Reşedinţele domneşti erau la fel de importante:
- Argeş, Câmpulung în Ţara Românească
- Baia, Suceava în Moldova.
Începând cu secolul al XIV-lea, meşteşugarii din oraşele Transilvaniei s-au organizat în bresle (= organizaţii profesionale care şi-au desfăşurat activitatea pe bază de statute).
Proprietarii atelierelor meşteşugăreşti şi negustorii bogaţi au avut un rol important în conducerea oraşelor. Ei au alcătuit patriciatul urban şi din rândul lor au provenit membrii Sfatului orăşenesc.
Ucenicii, zilierii, ţăranii care au fugit de pe moşiile nobililor au alcătuit sărăcimea (plebea) oraşelor.
Cultura urbană a avut la bază cuvântul scris sau tipărit. În oraşe au apărut:
- primele şcoli de nivel superior
- primele trupe de teatru.
Oraşele medievale au dat un număr mare de cărturari şi grămătici.
Organizarea unei comunităţi urbane – Sibiu. Cetăţi şi târguri medievale – Câmpulung – Studii de caz (pag. 71)
ŢĂRILE ROMÂNE ŞI STATELE VECINE ÎNTRE DIPLOMAŢIE ŞI CONFRUNTARE
Voievozii români în lupta antiotomană
În secolele al XIII-XIV-lea politica statelor româneşti a fost dominată de relaţia cu statul maghiar: păstrarea autonomiei în cazul Transilvaniei, obţinerea şi consolidarea independenţei în cazul Ţării Româneşti şi al Moldovei au fost preocupările dominante.
Începând cu sfârşitul secolului al XIV-lea, principala ameninţare pentru Ţările Române a devenit Imperiul Otoman, care a atins deja linia Dunării. Din acest moment, separat sau împreună cu celelalte ţări din zonă (Ungaria, Polonia, Imperiul Habsburgic) domnitorii români au luptat pentru oprirea ofensivei otomane. Această rezistenţă se numeşte cruciada târzie.
Mircea cel Bătrân (1386-1418 – Ţara Românească)
- organizează instituţiile statului
- are loc unificarea teritoriului Ţării Româneşti (ocupă Dobrogea)
- încheie alianţe cu Moldova, regele Poloniei şi regele Ungariei
- în data de 10 octombrie 1394 sau 17 mai 1395 înfrânge turcii la Rovine
- în 1417 (spre sfârşitul domniei sale) acceptă să plătească tribut Imperiului Otoman şi să cedeze Dobrogea turcilor.
Iancu de Hunedoara (1441-1456 – Transilvania)
- e originar dintr-o familie de cnezi români
- devine voievod al Transilvaniei în 1441
- este guvernator al Ungariei între 1444-1453 şi căpitan general al Ungariei între 1453-1456
- 1441 – înfrângerea beiului de Semendria în Serbia
- 1442 – e înfrânt deturci la Sântimbru, însă transformă înfrângerea în victorie în lupta de pe Ialomiţa
- 1443-1444 – în „campania cea lungă” cucereşte oraşele Niş şi Sofia, încheie cu turci pacea de la Szeged
- 1444 – regele Ungariei – la cererea Papei – anulează pacea de la Szeged şi organizează o nouă cruciadă din care turcii ies învingători
- 1448 – în bătălia de la Câmpia Mierlei turcii înving Iancu de Hunedoara din nou
- 1456 – Belgrad e atacat de Mehmed al II-lea, sultanul turcilor, dar campania lui e oprită de Iancu. După victorie Iancu moare în tabăra de la Belgrad.
Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476 – Ţara Românească)
- pe plan intern duce o politică autoritară, îndreptată împotriva abuzurilor boierimii şi de sprijinire a comerţului românesc
- 1459 – refuză plata tributului şi se aliază cu regele Ungariei, Matei Corvin
- 1461 – atacă cetăţile turceşti de la sudul Dunării, ceea ce determină ofensiva supra Ţării Româneşti a sultanului otoman
- armata otomană ajunge la Târgovişte unde e atacată într-o noapte de iunie 1462 de trupele lui Vlad Ţepeş fără ca victoria să fie deplină
- se retrage în Transilvania, tronul Ţării Româneşti fiind ocupat de Radu cel Frumos, domn supus turcilor
- după aceasta e întemniţat la Buda de Matei Corvin
- eliberat în 1476, revine la tron, dar e ucis în urma unui complot boieresc
Ştefan cel Mare (1457-1504 – Moldova)
- în vremea sa Moldova a dobândit o faimă europeană
- a contribuit la dezvoltarea activităţilor economice, a sprijinit ţărănimea liberă şi a întărit autoritatea bisericii
- la început a acceptat suzeranitatea regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea
- a încheiat alianţe cu Veneţia şi statul turcmen din Asia Centrală
- în anii 1470 a refuzat plata tributului la turci, ceea ce a atras o armată de 100 000 de oameni asupra Moldovei
- 10 ianuarie 1475 – Vaslui: Ştefan a obţinut o victorie
- 26 iulie 1476 – Războieni: turcii au câştigat, dar Ştefan a alungat în sfârşit armata otomană din Moldova
- după aceasta au urmat 10 ani în care victoriile şi înfrângerile s-au alternat
- la sfârşitul domniei sale, Ştefan cel Mare a fdost nevoit să cedeze Chilia şi Cetatea Albă turcilor şi să plătească tribut
Mihai Viteazul (1593-1601 –Ţara Românească)
- 1593 – confirmat domn de către sultan
- 1594 – intră în coaliţia antiotomană întocmită de Imperiul Habsburgic, Liga Sfântă
- noiembrie 1594 – cucereşte mai multe cetăţi de pe linia Dunării
- mai 1595 – tratat de alianţă cu Sigismund de Báthory, principele Transilvaniei
- iunie 1595 – tratat de alianţă cu Ştefan Răzvan, domnul Moldovei
- august 1595 – turcii atacă Ţara Românească → Mihai obţine victoriile de la Călugăreni şi Giurgiu
- în acelaşi an a încheiat pace cu turcii care au recunoscut domnia lui pe viaţă
- 1598 – tratat de alianţă antiotomană cu împăratul romano-german, Rudolf al II-lea
- octombrie 1599 – înfrânge Andrei Báthory, închinat spre o pace cu otomanii la Şelimbăr
- 1600 – înlătură de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă care a oscilat între poloni şi turci → pentru scurtă vreme cele trei ţări au ajuns sub aceeaşi conducere
- septembrie 1600 – nobilimea maghiară îl înfrânge la Mirăslău
- august 1601 – Mihai obţine o victorie strălucită împotriva lui Sigismund Báthory, dar în momentul în care interesele aliaţilor săi nu mai coincideau cu ale sale, e ucis pe Câmpia Turzii
Politică şi diplomaţie în secolele XVII-XVIII.
Consolidarea internă realizată de Matei Basarab, Vasile Lupu şi Gheorghe Rakoczi I a contribuit la îmbunătăţirea situaţiei internaţionale a Ţărilor Române şi la lărgirea autonomiei.
La mijlocul secolului al XVII-lea s-a încercat reconstituirea relaţiilor de colaborare în spaţiul românesc:
1635 – tratat între Matei Basarab şi Gheorghe Rakoczi I.
1638 – tratat între Vasile Lupu şi Gheorghe Rakoczi I.
Vasile Lupu însă s-a dovedit a fi primejdios şi pentru Matei Basarab şi pentru Gheorghe Rakoczi I. De aceea cei doi au organizat o campanie militară în Moldova şi l-au detronat (a fost înlocuit cu Gheorghe Ştefan). S-a constituit astfel un nou sistem de alianţă.
Restabilirea dominaţiei otomane s-a realizat între 1657-1662, datorită politicii imprudente a lui Gheorghe Rakoczi al II-lea.
La sfârşitul sec. al XVII-lea turcii au fost înfrânţi în faţa Vienei şi au fost respinşi dincolo de Dunăre.
În aceste condiţii, Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Roimâneşti s-a orientat către austrieci. A sperat să obţină autonomia ţării sale şi îmbunătăţirea situaţiei creştinilor din Imperiul Otoman. A stabilit relaţii bune şi cu Rusia ca să nu schimbe dominaţia otomană cu cea habsburgică (= echilibru faţă de marile puteri din zonă).
Urmaşul său, Constantin Brâncoveanu a căutat o contrapondere în Polonia şi Rusia (scop: slăbirea presiunii austriecilor asupra ţării sale). El a reuşit să se menţină pe tron 26 de ani, într-o vreme când domniile erau foarte scurte. Datorită intrigilor duşmanilor săi a fost mazilit şi executat de turci.
Şi în Moldova s-a manifestat o tendinţă de echilibru faţă de imperiile vecine. Sultanul l-a numit domn pe Dimitrie Cantemir. El – în loc să fie fidel Porţii – s-a orientat către Rusia.
1711 Luţk – tratat cu ţarul Petru I ce a recunoscut independenţa şi integritatea Moldovei. La Stănileşti ruşii şi moldovenii au fost înfrânţi de turci. Cantemir s-a refugiat la curtea ţarului şi acolo a trăit până la moarte.
Românii în viziunea călătorilor străini – Studiu de caz (pag. 89)
CULTURA MEDIEVALĂ ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC
Cronicari, cărturari şi cartea în spaţiul românesc
Umanismul din Ţările Române se afirmă începând cu secolul al XV-lea.
Nicolaus Olahus
- un umanist renumit de origine română
- legături strânse cu umaniştii europeni (expl. Erasmus din Rotterdam)
Saşii aflaţi la studii în Germania şi-au însuşit ideile reformei religioase şi întorşi acasă au răspândit aceste idei.
Ioan Honterus
- a creat şcoli
- a tipărit cărţi (expl. Cântecele spirituale)
- a înfiinţat o biserică
- 1542 – Geografia conţine primele hărţi ale spaţiului locuit de români.
Heltai Gáspár
- preocupări pentru a stabili o limbă maghiară literară
- traduce Biblia între anii 1550-1585
Despot Vodă
- înfiinţează un colegiu latin la Cotnari
Petru Cercel
- la Târgovişte întreţine o curte domnească deschisă ideilor renaşterii.
În secolul al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea umaniştii români scriu în limba română.
Cronicari moldoveni:
- Grigore Ureche: Letopiseţul Ţării Moldovei
- Miron Costin: De neamul moldovenilor
- Ion Neculce.
Cronicari în Ţara Românească:
- Radu Popescu: Istoriile domnilor Ţării Româneşti
- Constantin Cantacuzino: Istorie a Ţării Româneşti
- Letopiseţul Cantacuzinesc
- Letopiseţul Bălenilor.
Mănăstirile din Ţările Române au fost centre de cultură, unde au fost înfiinţate tipografii:
- Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi
- Cartea românească de învăţătură
- Cazania lui Varlaam
- Mănăstirile Govora şi Dealu (Ţara Românească)
- Pravila de la Govora
- Îndreptarea legii
- Alba Iulia (Transilvania)
- Noul Testament de la Bălgrad.
Arta ecleziastică
Arhitectura:
- de tradiţie bizantină
- sec. XII-XIII, în Transilvania, biserici ale cnezilor, la Densuş, Gurasada, Strei etc.
- sec. XIV-XV, în Ţara Românească, ctitoriile de la Vodiţa şi Coyia
- în timpul domniei lui Ştefan cel Mare au fost înălţate 47 de biserici (potrivit tradiţiei), expl. Voroneţ, Putna, Arbore, Neamţ
- sec. al XVI-lea ctitoria de la Curtea de Argeş (aparţine lui Neagoe Basarab)
- bisericile maghiarilor din Transilvania sunt realizate în stil romanic (Catedrala romano-catolică din Alba Iulia), apoi în stil gotic (Biserica Sfântul Mihail din Cluj, Biserica Neagră din Braşov)
- sec. al XVII-lea Biserica Trei Ierarhi din Iaşi (Vasile Lupu), mănăstirile de la Arnota, Strehaia (Matei Basarab)
- în timpul lui C. Brâncoveanu se cristalizează stilul artistic brâncovenesc
Sculptura:
- monumente în stil romanic, gotic şi brâncovenesc
- pietre de mormânt
- steme sculptate
Pictura:
- prezentă şi pe zidurile lăcaşurilor din nordul Moldovei
Arta laică
- primele construcţii medievale au fost construite cu rol de apărare (valuri de pământ şi palisade de lemn pe fundaţii de piatră)
- sec. XIII-XV se ridică cetăţi cu ziduri de patră (Giurgiu, Turnu, Severin, Suceava, Cetatea Albă, Deva, Hunedoara etc.)
- oraşele transilvănene sunt înconjurate cu ziduri străjuite de turnuri de apărare (Braşov, Sibiu, Cluj)
- saşii transilvăneni construiesc ziduri de apărare în jurul bisericilor săteşti = cetăţi ţărăneşti
- curţile domneşti ridicate în Ţara Româneaască şi Moldova s-au ruinat cu timpul
- sec. XVI-XVII se edifică un număr mare de castele fortificate în Transilvania (Făgăraş, Iernut).
