Universitatea Valahia Targoviste

Facultatea de Stiinte Economice

CIG – ID

Voicu Al. (Constantin) Lenuta

MUNCA

Factor activ si determinant al productiei

Lect. Univ. Dr. Cristina Stefan

1

CUPRINS 

I. Introducere ...................................................................................... 3

II. Oferta si cererea de munca .............................................................. 5

III. Probleme ale formarii si ocuparii resurselor

de munca in Romania in perioada 2004-2009 ................................ 7

IV. Statistici privind forta de munca in Romania in anul 2005 ............. 8

V. Sistemul de salarizare ...................................................................... 10

VI. Motivarea personalului .................................................................... 12

VII. Concluzii .......................................................................................... 13

VIII. Bibliografie ...................................................................................... 16

2

I. Introducere

Factorii de productie reprezinta resursele disponibile, atrase si utilizate in activitatea

economica, respectiv in productia de bunuri, materiale si servicii. Resursele productive sunt:

terenurile, mineralele, constructiile, utilajele si echipamentele de productie, obiectele supuse

prelucrarii, energia, apa, cunostintele si experienta, informatiile, etc.

La inceputurile dezvoltarii societatii au existat doi factori: munca si pamantul, care pot

fi considerati ca factori originari sau primari ai productiei, din unirea carora oamenii isi

asigurau existenta. Mai tarziu a aparut capitalul, ca factor derivat al productiei, care rezulta

din interactiunea primilor si a carui afirmare este legata de perioada in care echipamentele de

productie au dobandit o importanta tot mai mare pentru activitatea economica.

Economistul francez J.B.Say, reprezentant al scolii clasice este considerat initiatorul

teoriei celor trei factori de productie: munca, pamantul si capitalul.

In epoca moderna, procesul de amplificare si diferentiere a resurselor atrase si utilizate

in activitatea economica a continuat, iar celor trei factori clasici li s-au adaugat altii noi.

Manualele si alte lucrari de teorie economica, pornind de la rolul intreprinzatorului in

economia de piata, mentioneaza abilitatea acestuia ca factor distinct al activitatii economice.

Abilitatea intreprinzatorului este apreciata ca un tip special de resursa umana, care se

refera la capacitatea de a combina in modul cel mai eficient natura, munca si capitalul, la

creativitatea si initiativa de a produce bunuri si de a gasi noi cai de comercializare a acestora

sau la asumarea riscului in a intreprinde actiuni economice.

Munca, factorul originar, primar de productie - reprezinta o activitate constienta,

specific umana, manuala sau intelectuala indreptata spre un anumit scop, in cadrul careia

oamenii isi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta.

Munca a fost dintotdeauna si a ramas factorul de productie activ si determinant, ce

antreneaza si ceilalti factori de productie in vederea obtinerii de bunuri materiale si servicii

necesare satisfacerii trebuintelor lor imediate si de perspectiva.

Oamenii cu aptitudinile si deprinderile lor, cu experienta si cunostintele dobandite sunt

producatorii tuturor bunurilor economice. Adam Smith, parintele economiei politice, arata ca

munca este sursa tuturor bogatiilor societatii, “sursa unica a avutiei natiunilor”.

Avutia nationala reprezinta totalitatea bunurilor de care dispune o tara la un moment

dat si soldul sau de resurse financiar-valutare.

3

Adam Smith si David Ricardo, reprezentantii economiei politice clasice de la sfarsitul

secolului al XVIII-lea si din secolul urmator, demonstreaza ca izvorul cresterii avutiei este

munca in general, natiunile fiind cu atat mai bogate cu cat diviziunea muncii este mai

dezvoltata iar productivitatea muncii mai ridicata.

Referindu-se la rolul muncii in ansamblul vietii economice, J.M.Keynes remarca:

munca este cea care produce totul, ajutata de ceea ce purta candva numele de mestesug, iar

astazi se cheama tehnica, de resursele naturale care nu costa nimic sau se obtin in schimbul

unei rente, dupa cum sunt rare sau abundente .

Pentru aprecierea rolului muncii in epoca contemporana este necesar sa se tina seama

si de procese evidente cum sunt: reducerea relativa a timpului de munca, substituirea

accelerata a muncii prin capital, afirmarea efortului intelectual si creativ si inlocuirea tot mai

mare a activitatilor manuale traditionale prin automatizarea, robotizarea si informatizarea

productiei.

Tendintele mondiale pe termen lung in evolutia factorului munca pot fi puse in

evidenta prin analiza lui in planul cantitativ, structural si calitativ.

Sub raport cantitativ, munca trebuie analizata in legatura cu populatia, cu factorul

demografic in general. Populatia se prezinta intr-o dubla ipostaza:

ca suport al factorului munca;

ca destinatar al rezultatului productiei (consumator).

Dimensiunile populatiei la un moment dat, ca si modificarile ei in timp depind de:

procesele demografice esentiale (natalitate si mortalitate, din evolutia carora

rezulta sporul natural al populatiei)

serie de factori economico-sociali (durata medie a vietii, starea generala de

sanatate, nivelul de trai, reteaua si cheltuielile pentru instruire, etc.)

Dinamica populatiei este influentata de migratia intrnationala a oamenilor, in prezent,

fluxurile migratorii ale populatiei sunt orientate din tarile mai putin dezvoltate spre cele

dezvoltate.

Populatia si economia unei tari nu evolueaza independent una fata de cealalta. Prin

numar, structura, nivel de instruire si stare de sanatate, populatia influenteaza permanent

desfasurarea activitatii economice, iar nivelul dezvoltarii economice influenteaza principalele

fenomene demografice si, implicit, dinamica dar mai ales structurile populatiei.

Pe plan structural, pentru analiza resurselor de munca prezinta interes piramida pe

varsta a populatiei, respectiv structura pe grupe de varsta a populatiei.(intereseaza in mod

4

deosebit grupele de varsta: 0-15 ani; 16-59 ani; 60 ani si peste, care stau la baza unor analize

economice in functie de care se apreciaza asa-numitul optim al structurii populatiei.)

II. Oferta si cererea de munca

Orice activitate economica, pentru desfasurarea ei, necesita factorul munca alaturi de

ceilalti factori de productie. Daca se au in vedere volumul productivitatii muncii si timpul

legal de munca pentru o perioada determinata, putem stabili nevoia de munca, deci forta de

munca necesara in perioada respectiva. Piata muncii sau a fortei de munca reprezinta spatiul

economic in care are loc confruntarea libera a cererii de munca cu oferta de munca.

Cererea de munca este reprezentata de detinatorii de capital, in calitate de cumparatori

iar oferta de munca o reprezinta posesorii de forta de munca, in calitate de vanzatori.

Piata muncii nu este omogena, ci se compune din segmente pe domenii de activitate,

zone economice, meserii, niveluri de calificare. In acest sens putem distinge:

piata locala a muncii - subdiviziune geografica cu particularitati pecuniare, costuri,

psihologii, mobilitate;

piata externa a muncii - subdiviziune care priveste un anumit numar de lucratori,

fiecare fiind disponibil sau potential disponibil pentru a ocupa locurile de munca ce se

oferta prin competitie;

piata interna a muncii - subdiviziune in care cererea si oferta de munca sunt interne

fiecarei firme si accesibile direct pietei externe a muncii, insa o perceptie diferita a

celor din interior in raport cu cei din afara. Ea priveste ocuparea diferitelor functii

prin avansare, transfer, concurs in interiorul firmei.

Piata muncii, ca piata a celui mai important factor de productie, se afla in legatura

directa cu celelalte piete, piata bunurilor, piata monetara si piata capitalului. Ea receptioneaza

semnalele de pe fiecare piata si isi formeaza propriile exigente fata de acestea. Echilibrul

pietei muncii conditioneaza echilibrul celorlalte piete.

Cererea de munca reprezinta cantitatea totala de munca necesara desfasurarii

activitatilor economico-sociale dintr-o tara la un moment dat. Ea are ca punct de plecare

nevoia de munca, dar nu este egala cu aceasta. Deci, din cererea de munca nu fac parte

muncile nesalarizate, precum: munca femeilor casnice, a militarilor in stagiu, a elevilor si

studentilor, altor persoane care nu vor sa munceasca, avand alte venituri. Astfel spus, cererea

de munca este reprezentata de nevoia de munca salarizata. Satisfacerea nevoii de munca se

realizeaza, prin utilizarea disponibilitatilor de munca existente in societate, adica cantitatea de

5

munca ce poate fi depusa de populatia apta a tarii respective in perioada data. Si in acest caz

trebuie avut in vedere faptul ca nu toate disponibilitatile de munca se constituie in oferta de

munca ci numai cele care urmeaza sa fie salarizate, remunerate.

Oferta de munca este reprezentata de totalitatea resurselor de munca disponibile intr-

o tara, la un moment dat, care apare pe piata muncii ca oferta de munca salarizata. Deci, din

populatia apta de munca se scade: numarul femeilor casnice, al militarilor in stagiu, al elevilor

si studentilor, al celor care nu vor sa se angajeze deoarece au alte venituri.

Cererea si oferta de munca sunt categorii economice dependente, pe de o parte, de

structura si dinamica activitatilor economico-sociale, iar pe de alta parte, de procesele socio-

demografice.

Piata muncii, spre deosebire de celelalte piete, are o serie de particularitati si anume:

- este subordonata legilor economice, cat si celor demografice: varsta, sex, stare de sanatate,

psihologia oamenilor ;

- cererea de munca, pe termen scurt, este practic invariabila;

- oferta de munca se formeaza intr-un indelungat timp, in care noua generatie ajunge la varsta

legala de munca si nivelul de pregatire profesionala;

- oferta de munca, cu gradul ei de pregatire generala si profesionala, isi pune amprenta asupra

modului de satisfacere a cererii de munca;

- posesorul fortei de munca are o mobilitate relativ redusa. Oamenii sunt atasati mediului

socio-economic in care s-au format si unde traiesc. Avantajele economico-sociale oferite de

alte localitati, zone, nu isi exercita nelimitat rolul, cel motivational, in ceea ce priveste

deplasarea oamenilor spre locuri de munca.

- oferta de munca este, fata de alte marfuri, nu poate fi conservata. Posesorul fortei de munca

nu poate astepta oricat pentru a se angaja, intrucat nu dispune de venituri pentru a trai.

eterogenitatea dintre cererea si oferta de munca, neconcordanta dintre structurile lor fac ca

substituirea intre diferitele lor componente sa fie redusa.

Pe piata munciii, cererea si oferta se stabilesc pe domenii de activitate, nivele de

pregatire, varste si sexe, specialitati si meserii, zone si localitati, unitati economico-sociale.

Are loc o concurenta; ofertantul de forta de munca asteapta un maximum de avantaj net de pe

urma inchirierii muncii sale, respectiv maximum de utilitati si minimum de neutilitati, pe cand

cumparatorul de forta de munca, cel care ofera locuri de munca, asteapta maximum de profit.

Productivitatea marginala a muncii va arata daca angajatul va fi bine sau prost platit in functie

de contributia adusa la rezultatele obtinute.

Piata muncii se desfasoara in doua faze:

6

- in prima faza se stabilesc conditiile generale de angajare a salariatilor si se prefigureaza

principiile de stabilire a salariilor. Ea se desfasoara la nivel macroeconomic, unde se

hotaraste: nivelul minim al salariului ce trebuie garantat de firme, pe economia nationala si pe

segmentele mari ale pietei muncii; protectia sociala pentru femeile angajate salarial, conditiile

de munca, dreptul la odihna, dreptul la asociere si de organizare in sindicate, dreptul

sindicatelor de a negocia salariile si conditiile de munca cu patronul, varsta minima de munca.

- in cea de-a doua faza, care este o continuare a primei, are loc confruntarea efectiva a cererii

si ofertei de munca la nivel microeconomic, al conditiilor concrete din cadrul unitatilor

economico-sociale si salariatilor acestora.

Caracterul specific al pietei muncii se intrepatrunde cu cel derivat. Ca piata dominanta,

aceasta are ca functie principala asigurarea activitatilor economico-sociale cu resursele

demunca in cantitatea, structura si calitatea necesara. Daca marfa produsa cu o anumita forta

de munca nu se vinde, nu-si gaseste cumparatori, atunci nici resursa de munca folosita la

producerea marfii respective nu-si va mai gasi cererea. Specificitatea acestei piete mai

decurge si din diferenta dintre salariul si pretul celorlalte marfuri, in sensul ca numai salariul

real oscileaza, ca si preturile, salariul nominal intregistrand cresteri continue.

Caracteristicile aratate se concretizeaza in urmatoarele aspecte:

- piata muncii este o piata cu un grad ridicat de rigiditate si de sensibilitate, ea intersectandu-

se cu echilibrul economic general, cat si cu cel social – politic;

- functionarea si mecanismele ei se constituie in acte economice de justitie sociala, de

echitate si de echilibru social;

- este o piata mai bine organizata si mai puternic reglementata;

III. Probleme ale formarii si ocuparii resurselor de munca in Romania – 2004-2009

Potrivit studiului BNS (Blocul National Sindical), in 2009 salariul in sectorul public a

ajuns la 1203 lei, in timp ce, in mediul privat, a fost de 998 lei. Proportiile s-au pastrat cu

aproximatie si in 2007, cand salariul mediu al bugetarilor era de 907 lei, iar angajatii din

privat erau platiti, in medie, cu 746 lei, dar si in 2005, cand diferenta intre salariile medii era

de aproape 100 de lei, de la 539, in sectorul public, la 440, in mediul privat.

Salariul minim pe economie este, potrivit specialistilor BNS, de doua ori mai frecvent

in sectorul privat, decat in cel public, dar ei pun acest fapt pe seama evaziunii fiscale din

mediul privat, care prefera sa declare formal, in cartea de munca a angajatilor, doar salariul

minim, din cauza „fiscalitatii impovaratoare pe forta de munca”

7

De asemenea, in perioada 2004-2009, au crescut inegalitatile din interiorul sistemului

public ca urmare a cresterii salariilor (fondul total de salarii a crescut de la 4,8% din PIB in

2004 la 8,4% in 2008 si 9,5% in 2009), crestere ce s-a distribuit, cu precadere, pe zona

salariilor de top si mai putin in zona salariilor mici, ajungandu-se astfel ca primii 10% din

varful grilei de salarizare sa castige de circa 3,3 ori mai mult decat ultimii 10%.

Sectorul public angajeaza de doua ori mai multi absolventi de universitate decat

sectorul privat (aproximativ 40% fata de circa 20%), dar ii plateste mai putin. Astfel, un

absolvent de facultate castiga cu 10% mai putin la stat decat la privat, iar un angajat cu mai

putin de 5 ani de experienta castiga cu 15% mai putin la stat decat la privat.

Conform analizei BNS, in administratia publica a crescut numarul angajatilor cu 44%

(de la 3,75% din forta de munca in 2004 la 5,15% in 2007 si la 5,4% in 2009), in schimb

numarul angajatilor din companii de stat si servicii publice s-a redus cu un sfert (de la 20% in

2004, la 16,5%, in 2007, si la 15,5%, in 2009). Si fondul total de salarii in sectorul public s-a

majorat de la 4,8% din PIB in 2004 la 8,6%, in 2008, si la 9,5%, in 2009.

IV. Statistici privind forta de munca in Romania in anul 2005

In anul 2005 Romania a inregistrat un flux migratoriu de 272.604 persoane, respectiv

1,3% din populatia totala a tarii.

Dinamica pietei muncii este rezultatul procesului de restructurare a economiei si al

oportunitatilor de ocupare oferite de intreprinderile mici si mijlocii, precum si atragerii

investitiilor straine directe in diferite regiuni. Rata de ocupare a populatiei in Romania s-a

mentinut la un nivel relativ constant in perioada 2002-2005 (58%), marcand un usor trend

descendent, dar situandu-se la un nivel scazut comparativ cu media ratei de ocupare in UE -

63,4% in 2005.

Aceasta scadere a populatiei ocupate se coreleaza cu diminuarea locurilor de munca

disponibile, precum si cu fenomenul de migratie temporara pentru munca in strainatate.

8

PARTICIPAREA POPULATIEI LA FORTA DE MUNCA, PE SEXE SI MEDII

  2005

Mii de persoanePopulatia activa  Total 9851Pe sexe     Masculin 5431   Feminin 4420Pe medii     Urban 5361   Rural 4490Populatia ocupata  Total 9147Pe sexe     Masculin 5011   Feminin 4136Pe medii     Urban 4889   Rural 4258Someri BIM 1)  Total 704Pe sexe     Masculin 420   Feminin 284Pe medii     Urban 472   Rural 232

ProcentRata de activitate 2)  Total 62,4Pe sexe     Masculin 69,5    Feminin 55,3Pe medii     Urban 60,3    Rural 65,3Rata de ocupare 2)  Total 57,7Pe sexe     Masculin 63,9   Feminin 51,5Pe medii     Urban 55,0   Rural 61,6Rata somajului BIM 1)  Total 7,2Pe sexe     Masculin 7,7   Feminin 6,4Pe medii     Urban 8,8    Rural 5,21) BIM = Biroul International al Muncii 2) Calculate pentru populatia in varsta de munca (15-64 ani)

9

Sursa: Ancheta fortei de munca in gospodarii (AMIGO)

V. Sistemul de salarizare

                Dacă la nivel macroeconomic, politica salarială este concepută ca o componentă a

strategiei economice generale, alături de politica ocupării forţei de muncă, de politica fiscală,

monetară, bugetară şi de credit, la nivel microeconomic politica salarială constituie parte

intrinsecă a strategiei firmei care implică o latură internă şi una externă deoarece vizează:

- modelarea şi susţinerea prin salariu a raporturilor de muncă din interiorul întreprinderii,

respectiv a raportului dintre conţinutul muncii desfăşurate şi modalităţile de plată;

- o anumită aliniere realizată prin mecanismele de piaţă între nivelul şi structura salariilor

plătite şi cele practicate de alte firme, cel puţin pentru profesiile sau meseriile de bază.

            Prin politica salarială organizaţia se angajează în dezvoltarea unui sistem de salarizare

vizând performanţa în muncă, aceasta înseamnă că urmăreşte sporirea caracterului incitativ al

salariului, susţinerea presupune realizarea unei strânse legături între rezultatele muncii pe de o

parte şi plata acesteia pe de altă parte.

In ţara noastră, după cum se apreciază în publicaţiile de referinţă, datorită faptului că

încă nu s-au modificat simţitor sistemele de salarizare, că firmele nu şi-au creat încă o politică

proprie în materie de remunerare a muncii, salariul nu operează încă, în mod corespunzător pe

piaţa muncii şi îşi îndeplineşte defectuos funcţiile sale de recompensare a muncii, de echilibru

economic şi social.

In perioada actuală, numai o parte din agenţii economici au dovedit preocupări pentru

stabilirea de criiterii specifice pentru evaluarea performanţei profesionale individuale a

personalului. De regulă şi aceştia s-au limitat la evaluarea rezultatelor în muncă şi cele de

comportament.

         Prin sistemul de salarizare se înţelege un ansamblu coerent de măsuri, guvernat de

legea cererii şi a ofertei, conceput pe baza unor principii economice şi sociale, luate în

considerare simultan şi interconectat, prin care se diferenţiază salariile individuale într-o

întreprindere sau ramură.

În economia de piaţă, orice firmă particulară se bucură de libertatea de a-şi concepe

propriul său sistem de salarizare. În cazul firmelor de stat sau cu capital permanent de stat,

există încă o oarecare îndrumare centrală privind întocmirea sistemelor de salarizare, fie pe

ansamblul sistemului, fie pentru anumite componente ale sale. În ambele cazuri însă, un rol

10

important îl joacă sindicatele care, în calitate de reprezentante ale salariaţilor, cooperează cu

patronatul la conceperea sau cel puţin definitivarea sistemului de salarizare, prin negocierile

care se desfăşoară în vederea încheierii contractelor colective de ramură. Toate firmele,

indiferent de regimul de proprietate, sunt obligate să respecte salariul minim brut pe

economie, stabilit prin lege.

La elaborarea şi aplicarea oricărui sistem de salarizare este necesar să se ţină seama de

două cerinţe, şi anume:

- salariile acordate să corespundă unei munci sociale utile şi efectiv prestată, în

concordanţă cu pregatirea profesională, îndemânarea şi experienţa în muncă;

- rezultatele muncii prestate, exprimate prin volumul producţiei şi al nivelului

productivităţii muncii care trebuie să devanseze fondul de salarii şi respectiv salariul mediu,

pentru a asigura rentabilitatea activităţi desfăşurate şi reproducţia lărgită a capitalului.

Salariul de bază este partea principală a veniturilor realizate, convenite în cadrul

contractului de muncă, suma precizată se acordă efectiv salariatului în anumite condiţii

stabilite (timpul efectiv lucrat şi rezultatele obţinute în raport cu standardale de performanţă).

Se stabileşte pentru fiecare salariat în funcţie de pregătire, experienţă, abilităţile şi rezultatele

persoanelor, pe de o parte, politica salarială a firmei, formele de salarizare, importanţa,

complexitatea şi răspunderea lucrătorilor ce revin postului în care este încadrat salariatul, pe

de altă parte. Salariul de bază are o mare importanţă în sistemul de salarizare şi în politica

salarială, deoarece, pe de o parte, el reprezintă parte constantă, principală a veniturilor

provenite din muncă, iar pe de altă parte, în raport cu nivelul salariului de bază se

calculează şi se acordă alte drepturi salariale cuvenite angajaţilor (indexarea, sporuri,

indemnizaţii, drepturi de pensie, ajutorul de somaj şi altele).

            Conform legii, salariul de bază, adaosurile şi sporurile sunt confidenţiale, nu pot fi

comunicate, sub sancţiunea suportării rigorilor legii, altor persoane fizice sau juridice. Se

consideră că un contract de muncă are un caracter confidenţial încercându-se în acest fel

protejarea întreprinderilor în competiţie pentru menţinerea salariaţilor şi evitarea situaţiilor

conflictuale ce ar rezulta din înţelegerea greşită, parţială sau neînţelegerea raporturilor

contractuale.

Formele de salarizare reprezintă modalităţi de evaluare şi de determinare a muncii

salariaţiilor şi a rezultatelor acestora. Principalele forme de salarizare aplicate în România

sunt:

salarizarea după timpul lucrat sau în regie,

salarizarea în acord direct,

11

salarizarea în acord indirect,

salarizarea în accord global,

salarizarea în acord progresiv,

salarizarea prin cote procentuale.

VI. Motivarea personalului

Putem defini motivatia ca un proces intern, individual, introspectiv,care energizeaza,

directioneaza si sustine un anume comportament. Motivatia este o "forta" personala care

determina un anume comportament si, atunci când ne referim, spre exemplu, la metoda

de rotatie a locurilor de munca pentru motivarea angajatilor, întelegem activarea acestei forte

interioare. Putem considera motivare a personalului:

- adaosurile şi sporurile la salariu constituie partea variabilă a salariului şi se acordă numai

pentru: perfomanţe deosebite ale salariatului, munca prestată în condiţii grele, rezultate

importante pentru întreprindere, loialitate şi stabilitate în muncă (vechime).

- primele reprezintă recompensele care se acordă ocazional la salariul de bază pentru

performanţe deosebite individuale sau colective.

Realitatea demonstrează că, oricum, poate fi mult mai avantajos să nu se considere

plata ca motivant principal, ci mai curând ca unul din multiplii factori din mediul muncii care

afectează motivaţia angajaţilor. Banii pot fi motivanţi dar nu excluzând alţi factori inclusiv cei

privind natura muncii sau condiţiile de desfăşurare a acesteia.

Pentru a stimula realizările în diferite laturi ale activităţii regiile autonome, societăţile

comerciale şi alte organizaţii care angajează, acordă premii şi alte stimulente, pe baza

criteriilor stabilite prin lege sau prin contractul colectiv de muncă.

Criteriile se referă la următoarele aspecte: obiectivul premierii, modul de constituire a

fondului de premiere, sursa fondurilor, limitele premiilor individuale şi altele. La stabilirea

criteriilor şi a modalităţilor de constituire şi de acordare a premiilor este necesar să se asigure

corelarea acestora cu formele de salarizare aplicate pentru diferite categorii de personal, în aşa

fel încât să se asigure realizarea unor venituri corelate cu activitatea şi eforturile depuse de

diferite categorii de angajaţi.

La societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, în contractul colectiv

de muncă se prevede şi procentul de constituire a fondului de premiere în limita stabilită,

ţinandu-se seama de posibilităţile financiare şi de mărimea celorlalte elemente de adaos

acordate la salariul de bază. La aceste societăţi comerciale fondul de cointeresare prin premii

12

a personalului se constituie din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, în limita

unei cote de 10% din fondul lunar plătit sub formă de salarii. Premiile acordate angajaţilor nu

este un drept, ci este o recompensă pentru un aport deosebit adus la realizările generale ale

firmei.

Eficacitatea premiului poate fi asigurată dacă se ţine seama de îndeplinirea unor

condiţii, printre care:

- să fie corect, în sensul de a reflecta obiectiv aportul adus la realizarea scopului propus;

- să fie constituit, pentru a determina interesul pentru depunerea efortului necesar;

- să se acorde la un termen cât mai apropiat de momentul obţinerii rezultatului pentru care se

aprobă.

Premiile care se acordă din fondul de salarii, se stabilesc şi acordă avându-se în vedere

o varietate mare de criterii, printre care: creşterea productivităţii muncii; îmbunătăţirea

condiţiilor de muncă şi de mediu ambiant; realizarea de economii de forţă de muncă;

reducerea consumurilor normate de materii prime, energie, combustibil etc; realizarea unor

raţionalizări, inovaţii sau invenţii, aplicate şi profitabile firmei şi altele.

După încheierea bilanţului contabil, din profitul obţinut, societăţile comerciale pot

constitui şi acorda premii angajaţilor.

VII. Concluzii

Pentru a avea o imagine cuprinzatoare asupra acestui factor de productie « munca »

trebuiesc studiate:

totalul fortei de munca disponibile in societate;

numarul de ore de munca pe saptamana.

Populatia in varsta de munca cuprinde totalitatea persoanelor in limitele legale de

varsta, indiferent daca participa sau nu la vreo activitate in cadrul diviziunii sociale a muncii.

Potrivit legislatiei internationale a muncii si celei din tara noastra sunt cuprinse in aceasta

categorie, persoanele intre 15 si 65 ani.

Populatia apta de munca cuprinde toate persoanele avand varsta legala de munca si

care au capacitatea fizica si intelectuala de a desfasura o activitate economica. Nu cuprinde

persoanele invalide.

Populatia activa cuprinde totalitatea persoanelor ocupate in procesul muncii in diferite

activitati profesionale, inclusiv persoanele care satisfac stagiul militar, elevii, studentii,

13

precum si persoanele in curs de schimbare a locului de munca. Populatia activa este

conditionata de:

- natalitate,

- mortalitate,

- structura populatiei pe grupe de varsta si sex,

- evolutia demografica anterioara,

- factori economici si socio-culturali: capacitate economica de a crea noi

locuri de munca, de a asigura un echilibru stabil si de durata intre cerere si

oferta de munca, durata de scolarizare, statutul social al femeii, migratia.

Tendinta generala a efectivelor populatiei active a fost de crestere. De pilda, in

perioada 1950-1987, populatia activa a globului a crescut de la 1.067 milioane persoane la

2000 milioane persoane, cresteri extrem de inegale pe tari si grupe de tari si care s-au datorat

sporului demografic; ponderea populatiei active in totalul populatiei inregistrind o scadere de

la 42% la 40%.

Cauzele care au actionat in directia reducerii poderii populatiei active sunt:

de ordin demografic (intinerirea populatiei in tarile in curs de dezvoltare si

imbatrinirea ei in tarile dezvoltate, scaderea mortalitatii infantile, prelungirea duratei

medii de viata, etc);

de ordin tehnico-economic (progres tehnic, cresterea volumului de cunostinte si a

calitatii lor, cresterea duratei de scolarizare, mobilitatea profesionala, etc.)

c) de ordin social (promovarea sociala, valorizarea diplomei)

Populatia ocupata cuprinde toate acele persoane care au un loc de munca, care

presteaza efectiv o munca. Nu cuprinde militarii in termen, elevii si studentii, persoanele in

curs de schimbare a locului de munca.

Distributia de ocupatie a resurselor de munca a cunoscut schimbari permanente,

schimbari ce au fost determinate de progresul tehnico-stiintific si economic. Cel mai folosit

indiciu pentru evidentierea unor astfel de modificari este repartizarea populatiei ocupate pe

cele patru sectoare de activitate. Pe termen lung, se remarca tendinta de reducere a populatiei

ocupate in sectorul primar, in timp ce in sectorul tertiar si cuaternar se inregistreaza o sporire

a poderii populatiei ocupate. De exemplu, in decurs de un secol S.U.A. a trecut de la situatia

de stat primar la cea de stat tertiar. In Romania, structura de ocupatie a populatie in 1990 era

urmatoarea: agricultura 28,9%; industire si constructii 44,5%; servicii 26,6%.

Populatia inactiva cuprinde totalitatea persoanelor care, indiferent de varsta nu

participa la procesul muncii sociale si sunt intretinute. De regula, in aceasta categorie se

14

includ copiii avand varsta sub limita legala de munca, persoanele cu un anumit grad de

invaliditate, pensionarii, batrinii peste limita varstei de munca, etc.

Durata saptamanala a muncii a inregistrat, odata cu cresterea productivitatii muncii, o

puternica tendinta de reducere; intr-un secol aceasta s-a redus la aproape jumatate. Numai in

ultimele decenii s-a trecut de la 48 de ore de munca saptamanal la 40-42 ore, purtandu-se

discutii in jurul a 35 ore de munca saptamanal.

Ca urmare a acestor modificari s-a produs o reducere neta a timpului de lucru in timpul

total al vietii oamenilor. Daca in anul 1800 o persoana muncea echivalentul a 11 ani

calendaristici dintr-o speranta medie de viata de circa 45 de ani, s-a ajuns in anul 2000 la 8 ani

calendaristici dintr-o durata medie de viata de circa 72 de ani.

Societatea este interesata mai mult de aspectul calitativ al resurselor de munca, decat

de cel cantitativ. In sensul cresterii calitatii muncii se actioneaza in urmatoarele directii:

1.cresterea nivelului general de educatie si de pregatire profesionala a fortei de munca;

2.asigurarea unui nivel ridicat de sanatate a fortei de munca;

3.promovarea unui sistem eficient de motivare a lucratorilor;

4.asigurarea unei calitati ridicate si pentru ceilalti doi factori ai productiei: pamantul si

capitalul.

Calitatea factorului munca se afla in strinsa relatie de dependenta atat cu nivelul de

cultura generala si de instruire profesionala, cat si cu nivelul de dezvoltare economica a tarii.

De-a lungul mileniilor, pe plan mondial, activitatea omului a trecut de la cea de cultivator de

plante si crescator de animale, la cea de producator si in prezent, se face trecerea la munca

creativa. In acest proces s-a trecut treptat, de la efortul fizic preponderent, la afirmarea tot mai

puternica a celui intelectual. Prin automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei,

locul si rolul omului in economie se schimba. In aceste conditii, munca creativa devine

factorul determinant al vietii economice.

Cresterea nivelului pregatirii profesionale capata o importanta deosebita pentru

formarea potentialului de munca si valorificarea lui, scoala cu diferitele sale trepte, profiluri si

specializari are un rol hotarator.

Totodata, progresul stiintei si tehnicii, amplificarea continua a complexitatii proceslor

de productie, deprecierea rapida a stocului de cunostinte acumulate in prioada pregatitoare

initiala, impun in mod necesar perfectionarea pregatirii profesionale a populatiei ocupate.

Formele de realizare a acestui proces sunt multiple in functie de profesie si specialitate, de

necesitatile intrepriderilor, de cerintele postului ocupat, de interesul si perspectivele de

promovare ale salariatilor,etc.

15

Pe masura imbunatatirii continutului calitativ al muncii si al rodniciei ei, are loc si o

tendinta obiectiva de crestere a timpului liber pe durata vietii omului, expresie si premisa a

cresterii rolului factorului uman, a gradului de civilizatie, in general.

VIII. Bibliografie

1. Dobrota Nita, Economie Politica, Ed. Agentia de Consulting Universitar-

Eficient S.R.L., Bucuresti, 1992

2. Gheoghe Cretoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, Economie Politica, Casa de

editura si presa “Sansa”-S.R.L., Bucuresti, 1993

3. Constantin Enache, Constantin Mecu, Economie Politica, Editura Fundatiei

“Romania de maine”, Bucuresti 2000

4. Managementul  resurselor  umane  - Panaite Nica, Robert Matias, Ed.

Economica, Bucureşti, 1997,

5. Sisteme de salarizare - Rotaru Anton, Bostan Ionel, Ed, Sedcom Libris, Iaşi

2002

6. Institutul National de Statistica – www.insse.ro

16