Embed Size (px)
DESCRIPTION
ghtgrf
Citation preview
Traditia vorbeste despre trei Lazari, unul mai enigmatic decat
altul
Intrarea Domnului in Ierusalim reprezinta un moment capital in
Evanghelii si este sarbatorit de toata firea. Desi merge spre moarte
intrarea sa este triumfala iar oamenii il aclama. Se poate spune ca
avem de-a face cu un "respiro" inainte de zilele Patimilor. Cu o zi
inainte il inviase pe Lazar si confirmase astfel puterile sale
dumnezeiesti. Este a treia inviere realizata de Hristos, care va culmina
peste o saptamana prin propria sa Inviere. Imediat dupa sarbatoare si
ovatiile multimii, timpul se strange si se crispeaza. Domnul ii alunga
pe uzurpatorii Templului scotand astfel in evidenta si caracterul
riguros al misiunii sale. Pe langa caritate si milostenie este si aspectul
de judecata prin care El nu a venit sa aduca doar pacea, ci si sabia.
Cearta apoi smochinul neroditor, oficiaza prima liturghie la Cina cea
de Taina, se roaga in gradina Ghetsimani, va fi vandut, arestat si
martirizat. Credintele populare si in acest caz sunt numeroase si
interesante. Poporul vede in Florii bucuria primaverii ca deschidere a
intregului univers spre lumina. Lumina aceasta este insa dublata de
tenebrele care vor anunta peste cateva zile "soarele de la miezul
noptii"...
Vinerea Floriilor, dinaintea Sambetei lui Lazar, face parte din
"Vinerile Scumpe", im-preuna cu Vinerea Oualor si Vinerea
Craciunului. Aceste vineri se tin pentru ca oamenii sa fie feriti de
arsuri. In Sambata lui Lazar romanii serbeaza amintirea a trei Lazari si
anume: a lui Lazar cel sarac, despre care e vorba si in Evanghelia lui
Luca, XVI, 19-31; a lui Lazar din Betania, fratele Martei si al Mariei,
pe care l-a inviat Mantuitorul inainte de Duminica Floriilor; si a unui
Lazar invaluit in mister, care a murit cazand din copac. Se spune
despre acest ultim Lazar ca i-ar fi placut mult placintele; de aceea,
femeile gatesc in amintirea lui placinte, pe care le dau de pomana
saracilor. Sambata lui Lazar se mai numeste si Mosii de Florii.
In Sambata lui Lazar nu e pacat sa lucrezi, doar de tors nu e bine, ca sa
nu faca mortii bale, caci in aceasta zi toti mortii asteapta la poarta
Raiului. Tot in aceasta zi unele femei merg la padure si aduc o
buruiana numita tata vacii, pe care o dau apoi vacilor ca sa dea lapte.
Fetele rasadesc in aceasta zi florile, crezand ca le va merge bine, caci e
Sambata lui Lazar si a Floriilor. Fetele din Banat si din Ardeal au
obiceiul ca in seara din ajunul Floriilor sa scoata si sa puna oglinda
laolalta cu camasa curata, menita de imbracat in ziua de Florii, sub un
par altoit, ca dimineata sa rasara Soarele peste ele. Cu oglinda si cu
camasa aceea fac apoi farmece pentru dragoste si sanatate. Prin
Muntenia si Oltenia, unii nu planteaza in saptamana dinaintea Floriilor
nici un fel de pom, nici nu pun semanaturi sau zarzavaturi, crezandu-
se ca nu vor face fructe, ci numai flori. Altii nu se incumeta la lucru
voinicesc, caci e rau de cazatura, deoarece se spune ca Lazar a fost un
mare sfant, care a murit cazand dintr-un arbore.
In fine, spectacolul principal din Sambata lui Lazar este Lazarul sau
Lazarelul, specific Munteniei. Cu acest prilej, o fata se imbraca in
mireasa, iar insotitoarele ei canta Lazarul. Din "Rugaciunea Sfintei
Vineri", rostita si in Vinerea Floriilor, se intelege ca Lazar avea trei
surori, carora li se pomenesc si numele: "Sfanta Vineri, Vinerea, / C-
esti la fata tinerea, / Inima-ti incaruntea, / Nime nu se pricepea. /
Numai trei fete fecioare / A lui Lazar sorioare: / Una - Maria Malina, /
Una - blanda Madalina / si-una - dalba Rusalina. / Ele cum mi te-au
vazut / Indata s-au priceput / si in camp ca mi s-au dus / De la Rusalim
spre-apus, / Pe la revarsat de zori, / Sa gaseasca noua flori, / Noua flori
bune de leac. (...)". Intr-o varianta din Sarateni, judetul Ialomita, Lazar
a fost pierdut de mama sa indata dupa nastere, si este numit "Copilul
Florilor, / Domnisorul Zorilor". Intr-o dimineata, s-a dus la padure si
s-a suit intr-un copac: "Ca sa taie mugurasi / Oilor / si Mieilor. /
Copacul s-a clatinat, / Lazar de sus mi-a picat, / Sangele l-a podidit /
Pe gurita si pe nas, / Mort pe iarba mi-a ramas". Lazar e cautat de cele
trei surori, e gasit, scaldat in lapte dulce si frunze de nuc, si pregatit de
inmormantare dupa datini imparatesti.
Fetele canta Lazarelul pe la ferestrele caselor, precum colindatorii
iarna, si primesc in schimb oua, pe care apoi le inrosesc sau le
incondeiaza. Tot in Muntenia, umbla si baietii cu "Vaiul" sau cu
"Salcia", cantand colinde si mai tainice decat "Lazarelul". Dar despre
acestea, poate altadata... In Sambata lui Lazar, fetele aromance
farserote, dupa ce se aduna mai multe la un loc, iau un maliu, adica un
lemn cu care se bat hainele de lana la spalat, si-l imbraca in straie de
voinic sau de baiat. Ele incearca sa-l faca foarte frumos. Apoi una
dintre ele il poarta in brate si cu el merg din casa in casa, cantand
colindul lui "Lazare-Pazare" si povestind cum frumosul Lazar a fost
omorat, impuscat sau strapuns de o fiara salbatica, pe cand pastea
turma in padure, ori invocand alte pricini. Aromancele care umbla cu
"Lazarul", prin Peninsula Balcanica, se numesc Lazarchii, Lazareti sau
Lazarini. Este limpede ca atat colindele dacoromane cat si cele
aromane sunt inspirate direct din mitofolclorul tracic, unde de altfel
LIZAR se talmacea prin "Nobilul; Cel Fin; Fraged", de unde romana a
mostenit sluger "dregator in Tara Romaneasca si in Moldova" si lujer.
Florile magice ale salciilor
Ca toate sarbatorile crestine, si cea a Floriilor a fost initial o sarbatoare
pagana, a vegetatiei si fertilitatii, intalnita la toate vechile popoare ale
Europei. La romani, era inchinata Florei, zeita a florilor si a infloririi.
In cinstea ei, odata cu venirea primaverii, avea loc sarbatoarea
Floralia, care la inceput dura numai o zi, pe 29 aprilie, data cand a fost
fondat si templul ei de langa Circus Maximus. Dupa primul razboi
punic, edilii publici au instituit Ludi Florales, ce se desfasurau de la 18
aprilie pana la 3 mai, iar ultima zi se tinea la Circus Maximus. In
timpul sarbatorii, oamenii purtau pe cap cununi de flori, isi
impodobeau portile si cu crengi de dafin sau laur, planta cu care erau
incoronati eroii, si usile cu flori; flori erau raspandite si pe mesele
unde se manca.
La traci, sarbatoarea primaverii se numea Vloureites, care, tot la ei, era
si un epitet al zeitei Artemis, insemnand "Inflorirea; A Florilor". Daca
tinem cont ca, de multe ori Artemis era infatisata in
iconografie,concomitent, in trei ipostaze, despre care unii specialisti
spun ca ar reprezenta cele trei faze ale Lunii, nu e greu sa facem
legatura cu cele trei surori ale miticului Lazar, si cu moartea si
invierea lui Apollon, cum il mai numeau tracii pe Zalmoxis...
Duminicii Floriilor i se mai spune, de romani, si Duminica Florilor si
Staurile Florii ori Staulele Florilor, precum si Duminica Vlastarilor
sau a Stalparilor.
Prin unele locuri, in aceasta zi se umple ciubarasul cu florile, deci cu
fiertura scoartei de paduret, de sovarv si de frunze de paduret, plante
care se intrebuinteaza la inflorirea oualor de Paste. Pe la miezul noptii
spre Florii, unele fete fierb apa cu busuioc si cu fire de la canafurile de
la prapuri, pe care le fura de la vreo inmormantare a unei fete mari. In
ziua de Florii se spala cu aceasta apa pe cap, ca sa aiba par frumos si
sa straluceasca precum firele de la prapuri si sa fie placute ca
mireasma busuiocului. Apoi, toarna apa ramasa la radacinile unui par,
rostind: "Cum ii parul cand ii inflorit de frumos, asa sa fiu si eu de
frumoasa; cum se uita oamenii la un par inflorit, asa sa se uite si la
mine!"
In Muntenia, nimeni nu se spala pe cap in ziua de Florii, nici nu se
barbiereste, ca sa nu albeasca precum pomii infloriti. Tot in Muntenia,
in Duminica Floriilor se incepe "Scranciobul" sau "Dulapul", prin
locuri cu verdeata si tine in fiecare duminica, si cu cele trei zile de
Paste, pana la Inaltare sau Ispas, si se face hora mare, se intind mese si
se ciocnesc oua rosii.
La aceasta sarbatoare se intrebuinteaza numai flori de salcie, aceasta
fiind copac sfant, ultima care isi leapada frunzele si prima care
infrunzeste. Florile salciei se numesc matisoare, matisori sau
motanasi. Crengutele inflorite ale salciilor se sfintesc la biserica, apoi
fiecare participant la slujba merge cu ele acasa. Unii se duc in ocolul
sau in grajdul vitelor si lovesc cu ele toate vitele, ca sa creasca, sa
infloreasca la fel ca matisoarele. Iar dupa ce au atins si copiii cu ele, le
pun la icoane sau in alt loc din casa. Altii le agata deasupra usii, sub
streasina sau in alt loc. Prisacarii iau cativa matisori de pe crengutele
aduse si le pun pe stupi, crezand ca stupii se sfintesc, le merge bine si
aduna mai multa miere peste an. Altii pun cativa motanasi pe straturi,
ca sa nu manance viermii legumele. Florile de salcie pastrate se
folosesc ca leac impotriva mai multor boli, cum ar fi galcile, frigurile,
durerile de grumaz, ca si impotriva "ariciului" la vite. Cei ce iau bolile
amintite mai sus inghit cate unu pana la trei matisori si se tamaduiesc,
iar vitelor le dau in tarate si le afuma cu ele. Matisorii sfintiti sunt si
un mijloc de aparare impotriva grindinei si a furtunilor. Prin unele
locuri, daca vine grindina, o femeie se dezbraca de tot si arunca in
spatele casei cu matisori; indata grindina si norii se duc dincolo de
hotarele satului.
Matisorii ajuta si la negot. Astfel, daca duce cineva la targ un porc, un
cal, o vaca, o pereche de boi sau cateva oi de vandut, si atinge cu
matisorii aceste vite, atunci negustorii se ingramadesc la ele la fel cum
se ingramadesc oamenii in ziua de Florii ca sa ia matisori.
In ziua de Florii este dezlegare la peste. Se spune ca asa cum va fi
vremea in ziua de Florii, asa va fi si in ziua de Paste.
Floriile - ce semnificaţie are la români cea mai importantă sărbătoare
care vesteşte Paştele?
Trimite pe emailElvira Gheorghiţă | 28.04.2013 |
O fetita se joaca cu o planta in timpul unui pelerinaj cu ocazia
sarbatorii de Florii, organizat de Patriarhia Romana si Arhiepiscopia
Bucurestilor, in Bucuresti, sambata, 27 aprilie 2013. Ortodocsii
praznuiesc, duminica, Floriile sau Duminica Stalparilor, cea mai
importanta sarbatoare care vesteste Pastele, rememorand intrarea lui
Iisus in Ierusalim si sarbatorindu-i, totodata, pe cei cu nume de flori
+
ZOOM
Galerie foto (3)
Ortodocşii prăznuiesc astăzi Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai
importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui
Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.
Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (ramurile de palmier sau finic, cu
care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) este una dintre
cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Menţionată,
pentru prima dată, în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului
în Ierusalim, oraşul unde a şi început să fie celebrată, a cuprins, în
scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. Strâns
legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi
pregăteşte pe credincioşii ortodocşi pentru bucuria pe care o aduce
biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a
Învierii.
Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru
pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de "Săptămâna Mare", după
cele 40 de zile de post. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi
începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază
în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl "petrec" pe
Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere, a explicat pentru
MEDIAFAX, părintele Constantin Stoica.
De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui,
după cea din ziua Bunei Vestiri.
Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi,
Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru
zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile
cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea
în Ierusalim.
Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută şi ca Moşii de Florii,
când se fac pomeniri pentru sufletele celor decedaţi, încheindu-se
acum Sărindarele, adică pomenirea morţilor făcută în fiecare sâmbătă
din Postul Mare.
Sărbătoarea Floriilor este una de bucurie pentru întreaga creştinătate,
dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeţii.
În fiecare an de Florii se fac procesiuni, acestea rememorând intrarea
triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, după ce cu o zi înainte îl
înviase pe Lazăr din morţi. Mulţimea era atât de uimită de minune,
încât era convinsă că a venit vremea regelui prevestit de profeţi.
"Osana!", îi strigau pruncii, iar oamenii toţi adunaţi pe drum aşterneau
în faţa Domnului hainele lor şi veneau să-L întâmpine cu ramuri de
finic. Blând şi smerit, Iisus a intrat în cetate pe mânzul asinei. Acum,
peste veacuri, pelerinii refac, pe jos, drumul triumfal, cu tristeţea care
premerge Patimile Domnului, dar şi cu bucuria care prevesteşte
Învierea Sa, mai spune părintele Stoica.
În prescripţiile iudaice se arăta că fiecare evreu trebuie să meargă
măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim, pentru a aduce jertfe lui
Dumnezeu. Venirea lui Iisus cu o săptămână înainte de patimile sale şi
de Învierea sa din morţi au fost profeţite cu mai bine de patru sute de
ani înainte de sfântul proroc Zaharia, prin cuvintele "Bucură-te foarte
fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău
vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei".
La început, Duminica Stâlpărilor a fost ţinută numai de comunitatea
creştină din Ierusalim. Având un caracter local, nefiind cunoscută şi
de alte biserici, sărbătoarea nu figurează în rândul celorlalte enumerate
în "Constituţiile Apostolice" - document elaborat spre sfârşitul
secolului al IV-lea. Este menţionată însă de Sfântul Ioan Gură de Aur
(407), de Sfântul Epifanie de Salamina (403), de Sfântul Chiril al
Alexandriei (444), care au scris omilii la această sărbătoare, precum şi
de pelerina spaniolă, Egeria, care o descrie în jurnalul său de călătorie
la Locurile Sfinte.
Din Ierusalim, sărbătoarea Duminicii Stâlpărilor a trecut mai întâi în
Egipt, apoi în Siria şi în Asia Mică. În secolul al V-lea era celebrată
deja în capitala imperiului, Constantinopol, când împăratul şi curtea sa
participau la procesiunea solemnă ce avea loc în Duminica Intrării în
Ierusalim. Cu acest prilej, mulţimea credincioşilor purta atât ramuri de
finic, cât şi de măslin şi de liliac. Pe tot parcursul procesiunii care se
desfăşura pe străzile oraşului, credincioşii intonau frumoase cântări
compuse de imnografi precum Andrei Criteanul, Teodor Studitul sau
Iosif Studitul. Obiceiul ca însuşi conducătorul să participe la
procesiunea din Duminica Floriilor a fost urmat şi de curţile domneşti
din Ţările Române.
În timpul secolelor al VI-lea şi al VII-lea, sărbătoarea se răspândeşte şi
în Occident, fiind menţionată de Isidor de Sevilia (636). Tot în această
perioadă, se introduce şi binecuvântarea ramurilor de finic, aduse de
credincioşi la biserică, iar procesiunea se mută dimineaţa.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toţi cei patru
evanghelişti, Ioan, Luca Matei şi Marcu. Noul Testament relatează
faptul că apostolii au întins hainele lor pe asin, pe ele şezând
Mântuitorul în timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat
de Sfinţii Părinţi ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor
va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinţilor
Apostoli simbolizează noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina
Sfântului Botez.
După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, care l-a întâmpinat
pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca,
după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie
aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a
salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse,
ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că
salcia are o putere mare de regenerare.
Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică,
reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un măgar fiind
întâlnite frecvent în pictură.
Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a
zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care
a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării
Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii,
atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte
păgână.
De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă "de ursită", astfel că
fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel
an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe
ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din
casă pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania
obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit.
După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru
noroc în dragoste şi sănătate.
De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa
fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos
şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că
băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.
În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de
Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.
La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele
chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul
sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc
al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.
Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la
Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele,
uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului.
Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă
la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste
ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor
sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea,
dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a
fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.
În sâmbăta dinaintea Floriilor, femeile din unele zone ale ţării aduc
ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post. Tot în
sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit Lazăriţa,
după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre
fete, numită "Lazăriţa", se îmbraca în mireasă şi colinda, împreună cu
celelalte, în faţa ferestrelor caselor unde erau primite. Lazăriţa se
plimba cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de
colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazar
sau "Lazărica": plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac
pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin căderea din
copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui,
aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu
frunze de nuc şi aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.
În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice.
Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de
diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară
şalele.
De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii cu
nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi
şi înţelepţi.
De Florii, arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun
printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La
popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de
salcie în această zi.
ntrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim este singurul moment din
viata Sa pamanteasca in care a acceptat sa fie aclamat ca Imparat.
Duminica Floriilor este precedata de sambata lui Lazar, zi in care
Biserica pomeneste minunea invierii din morti a lui Lazar savarsita de
catre Domnul Iisus Hristos. Primirea triumfala ce I s-a facut Domnului
Hristos, Care a intrat in Ierusalim ca Imparat smerit, implinind o
proorocire din Vechiul Testament, a fost determinata de aceasta
minune premergatoare.
Duminica Floriilor - Duminica Stalparilor
In aceasta zi, denumita si Duminica Stalparilor, se sfintesc, prin
rugaciune si stropire cu agheasma, ramuri inmugurite de salcie, care se
impart crestinilor, iar slujitorii Bisericii le tin in maini, cu lumanari
aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra morttii. Ramurile de salcie
amintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intampinat
Mantuitorul. Cu acestea, dupa ce au fost aduse la biserica spre a fi
sfintite, crestinii impodobesc icoanele, usile si ferestrele.
Salcia este mereu inflorita in aceasta perioada a anului, o expresie a
fertilitatii si a reinvierii naturii. De asemenea, se spune ca e bine sa te
incingi cu aceste ramuri de salcie ca sa nu te doara mijlocul. Cu
ramurile de salcie, simbol al fertilitatii si vegetatiei de primavara,
apicultorii inconjoara in ziua de Florii stupii, iar taranii, convinsi de
efectul miraculos al acestor muguri, ii ingroapa sub brazda.
In traditia populara exista credinta ca insasi Maica Domnului a
binecuvantat salcia, dupa ce aceasta s-a transformat intr-o punte,
ajutand-o pe Fecioara Maria sa treaca apa unui rau.
Denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor,
Flora, peste care crestinii au suprapus sarbatoarea Intrarii Domnului in
Ierusalim. Ca aspect necrestin, amintim obiceiul ca in vreme de
furtuna sa se puna pe foc muguri din salciile de la Florii, pentru a
imprastia norii si grindina, protejand casa si familia de dezastre.
Icoana Intrării Domnului în Ierusalim
Documentar
Andreea VIERU
Duminică, 12 aprilie 2009
✉
Pin It
Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, evocată în numeroase icoane
ortodoxe, marchează singurul moment din Sfânta Scriptură în care
Hristos este aclamat ca împărat de către mulţime. Regele întâmpinat
cu atâta bucurie nu era însă conducătorul de stat mult aşteptat, ci
aparţinea lumii de sus, cu totul diferită de a noastră. O săptămână mai
târziu, aceeaşi idee va constitui una dintre cauzele pentru care El va fi
hulit, batjocorit şi răstignit. Minunea învierii lui Lazăr din mormânt,
sărbătorită în sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor, pare să anticipeze
Învierea lui Hristos şi e considerată motivul principal al primirii lui
Iisus în Ierusalim cu aşa mare entuziasm colectiv.
Scena întâmpinării Domnului în oraşul sfânt este descrisă în
Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 12, versetele 1-18. Aceasta face
destul de clare legăturile între învierea lui Lazăr din Bethania şi
intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim. De asemenea, în Evanghelia
Sfântului Ioan ni se dezvăluie conexiunile mai subtile care leagă
întreaga serie de evenimente dintre momentul învierii lui Lazăr,
moartea şi Învierea lui Hristos.
Când Iisus îl învie pe Lazăr, o mare mulţime se strânge la mormânt
pentru a-L vedea şi o mulţime la fel de mare Îl întâmpină când ajunge,
mai târziu, în Ierusalim, deoarece oamenii au auzit de ceea ce se
petrecuse în Bethania.
Împlinirea unei profeţii
După ce s-a retras în pustie timp de câteva zile, Mântuitorul S-a întors
în Bethania cu şase zile înainte de Paşti, iar la cină, Maria i-a uns
picioarele cu mir şi i le-a şters cu părul, lucru interpretat de Hristos
drept o pregătire pentru înmormântarea Sa.
Faptul că Domnul a ajuns în cetate călare pe un măgar este o împlinire
a proorociei lui Zaharia, iar intrarea în oraş devine o triumfătoare
procesiune mesianică. Tensiunea între Hristos şi cei care-i voiau
moartea creşte (aceştia hotârându-se să-L ucidă în ziua învierii lui
Lazăr), ducând la arestarea şi răstignirea Sa; dar înainte de aceasta, El
trebuia să împlinească profeţiile prin săvârşirea Cinei celei de Taină.
Învierea lui Lazăr, unul dintre motivele aclamării lui Iisus în Ierusalim
Până spre sfârşitul secolului al IV-lea, sărbătorile liturgice din
Ierusalim, atestate de pelerina Egeria, făceau referiri explicite care
trasau legături între cele petrecute la Bethania şi cele petrecute la
Ierusalim. După sărbătorirea învierii lui Lazăr din Bethania din ziua de
sâmbătă, după-amiaza se citea din Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul
12, iar duminica, o procesiune de oameni purtând ramuri de palmier
pornea de la Muntele Măslinilor spre Biserica Învierii, cântând
„Binecuvântat fie Cel Care vine“.
Departe de Ierusalim, legătura cauzală între Sâmbăta lui Lazăr şi
Duminica Floriilor era reprezentată mai puţin dramatic, dar fiecare zi a
ajuns să aibă o semnificaţie mare pentru Biserică. Purtarea de ramuri
de palmier de Florii a devenit o practică foarte răspândită în
comemorarea intrării lui Hristos în oraşul sfânt. Spre secolul al XIX-
lea, botezurile au devenit practici tipice Sâmbetei lui Lazăr.
Citirile din Vechiul Testament din Săptămâna Mare ne povestesc
despre aşteptările mesianice care se împlinesc în ziua intrării
triumfătoare a lui Iisus în Ierusalim. Citirile din Evanghelia de la
Sfânta Liturghie sunt legate de evenimentele din Duminica Floriilor şi
de copiii din templu care Îl întâmpină pe Iisus ca pe fiul mesianic al
lui David.
Mânzul asinei,simbolul neamurilor
Evenimentele sărbătorite şi menţionate în timpul slujbei Floriilor
poartă o adâncă semnificaţie teologică. În primul rând, Biserica se
uneşte în slujba sa cu întâmplările evocate. În al doilea rând, din
pasajele citite în timpul slujbei se face o legătură clară între învierea
lui Lazăr şi Duminica Floriilor, existând şi referiri la botez, care,
probabil, îşi au originea în perioada când în Sâmbăta lui Lazăr se
oficiau botezuri.
Este scoasă în evidenţă şi conexiunea dintre lucrurile întâmplate la
începutul şi sfârşitul Săptămânii Mari, iar imnurile pun accent pe
evenimentele din Duminica Floriilor ca pe nişte împliniri de profeţii.
Cel care împlineşte profeţiile este „Cel ce vine“, Dumnezeu Întrupat,
Cel Care aduce biruinţa şi mântuirea poporului Său, Cel Care vine
„să-l învieze pe Adam“.
Hristos, al Cărui tron este în împărăţia Sa, Se smereşte pentru a se
aşeza pe un asin şi pentru a fi întâmpinat de copii. Faptul că Domnul
intră în Ierusalim călare pe un asin simbolizează neamurile needucate
prin Lege şi Profeţi, pentru care Mesia vine pe pământ, pentru a le uni
într-o unică mântuire.
Icoana Floriilor oferă linişte şi bucurie
Icoanele ruseşti de la începutul secolului al XVI-lea redau scena
Intrării lui Iisus în Ierusalim într-un stil fidel Sfintei Scripturi, folosind
detalii şi simboluri de mare semnificaţie din Evanghelia Sfântului
Ioan.
Hristos este aşezat într-o parte pe asin, având picioarele peste partea
stângă a lui. Ţine un pergament în mâna stângă, iar corpul Lui este
întors cu faţa spre privitor, deşi, la o primă vedere, postura Sa ar putea
sugera că se uită înapoi, la grupul de discipoli din spate. Acest grup,
condus de Apostolul Petru, este reprezentat compact în partea stângă a
icoanei, simetric faţă de grupul de oameni din dreapta, ce vin dinspre
Ierusalim pentru a-L primi pe Domnul.
În fruntea mulţimii, doi oameni Îl întâmpină pe Hristos cu ramuri de
palmier, în timp ce, la picioarele acestora, copii întind haine pe
pământ în calea Sa. Prezenţa copiilor în icoană poartă o semnificaţie
deosebită care este scoasă în evidenţă şi în Sfânta Scriptură, aceştia
strigând „Osana, fiul lui David“ atunci când Îl întâmpină pe Iisus.
În partea superioară a icoanei, pe partea stângă, putem observa
Muntele Măslinilor, a cărui vale coboară pe fundal până spre centrul
picturii. Lângă munte e reprezentat un copac înalt cu doi copii urcaţi
printre ramurile sale, iar în continuare, în dreapta, apare cetatea
Ierusalimului, ilustrată ca un oraş compact cu turnuri şi ziduri care
includ multe clădiri; mulţimea iese de pe o poartă largă din zidurile
oraşului.
Imaginea asinului pare să plutească suspendată în centrul întregii
opere, între discipoli şi mulţime.
Trăsăturile din planul din spate ale muntelui, ale copacului şi ale
oraşului se leagă direct de evenimentele comemorate în Duminica
Floriilor, dar este, de asemenea, interesant de observat că aceste
elemente ar putea constitui o referire subtilă la Sfânta Treime.
Simbolismul inclus în tradiţia creştină îşi are rădăcinile în peisaj,
geografie şi istoria oamenilor Tărâmului Sfânt; mai multe evenimente
fac uz de unele detalii similare celor din această pictură, ceea ce ar
putea constitui o referire la tradiţia ei simbolistică.
Astfel, Muntele Măslinilor evocă amintirea altor experienţe de
Revelaţia divină de la Sinai, Horeb sau Tabor; copacul şi copiii care
adună ramuri de palmier evocă scena stejarului din Mamvri şi cea a
copacul vieţii. Oraşul stilizat este reminiscenţa casei lui Avraam,
fiecare casă mai mică simbolizând, în felul său, o formă diferită de
trai, capabilă de a deveni un simbol pentru Tatăl Care este sursa şi
originea tuturor formelor de viaţă şi de comunitate.
În contextul intrării în Ierusalim din Duminica Floriilor, imaginea
oraşului sfânt din icoană aduce aminte şi de oraşul istoric Ierusalim, ce
a fost distrus la 40 de ani după crucificarea lui Hristos, şi de noul
Ierusalim din Apocalipă, simbol al comuniunii perfecte între
Dumnezeu şi creaţia Sa. Astfel, în timp ce marchează şi sărbătoreşte în
particular evenimentele din Duminica Floriilor, icoana are şi o
dimensiune eshatologică, care priveşte dincolo de evenimentul istoric
specific.
În centrul icoanei nu sunt folosite culori foarte puternice, tonurile mai
întunecate şi mai aprinse fiind păstrate pentru reprezentarea celor două
grupuri din părţile laterale opuse.
Pictura dă privitorului un sentiment de linişte şi luminozitate, lucru
surprinzător în lumina naturii evenimentelor emoţionante şi ale
Duminicii Floriilor. Scopul acesteia nu pare cel de a stârni emoţii, ci
de a permite ca misterul Intrării în Ierusalim să ne fie prezentat astfel
încât să ne pătrundă în inimi şi să ne aducă bucuria şi pacea împărăţiei
Domnului.
▲ Floriile în lumea creştină occidentală
La noi, sărbătorirea Duminicii Floriilor este marcată prin aducerea de
ramuri de salcie la biserică, pentru a fi sfinţite după Sfânta Liturghie.
Dar fiecare ţară are propria tradiţie, în funcţie de contextul geografic.
Astfel, numele „Duminica Palmierilor“ e des folosit în multe ţări
creştine, precum Spania, Grecia, Statele Unite sau Chile (unde această
sărbătoare se traduce „Domingo de ramos“). În Italia, Floriile sunt
sărbătorite, în schimb, nu doar cu ramuri de palmieri, ci şi cu ramuri
de măslin. Denumirea actuală din latină a sărbătorii este „Dominica in
Palmis de Passione Domini“, ce anunţă şi începutul Săptămânii
Patimilor.
