Castravet c. Moldovei Rom

CONSILIUL EUROPEI

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIUNEA A PATRA

CAUZA CASTRAVEŢ c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 23393/05)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

13 martie 2007

Această hotărâre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

CONSEILDE L’EUROPE

COUNCILOF EUROPE

HOTĂRÂREA CASTRAVET c. MOLDOVEI 1

În cauza Castraveţ c. Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), statuând

într-o cameră compusă din următorii judecători: Sir Nicolas BRATZA, Preşedinte,

Dl J. CASADEVALL,Dl G. BONELLO,

Dl K. TRAJA, Dl S. PAVLOVSCHI,Dl L. GARLICKI,

Dna L. MIJOVIĆ, judecători,şi Dl T.L. EARLY, Grefierul Secţiunii, Deliberând cu uşile închise la 20 februarie 2007, Pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 23393/05) introdusă la Curte împotriva Republicii Moldova potrivit articolului 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de dl Andrei Castraveţ (“reclamantul”), la 27 iunie 2005.

2. Reclamantul a fost reprezentat de dl Vitalie Nagacevschi, avocat ce-şi desfăşoară activitatea în Chişinău şi membru al organizaţiei non-guvernamentale “Juriştii pentru drepturile omului”. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl Vitalie Pârlog.

3. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 din Convenţie că arestarea sa preventivă a fost nemotivată şi că nu a putut discuta în mod confidenţial cu avocaţii săi.

4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra. La 8 septembrie 2005 Preşedintele Secţiunii a decis să comunice cererea Guvernului. În temeiul dispoziţiilor articolului 29 § 3 din Convenţie, ea a decis să examineze fondul cererii simultan cu admisibilitatea acesteia.

5. Reclamantul şi Guvernul au prezentat fiecare observaţiile sale asupra admisibilităţii şi fondului cauzei (Articolul 59 § 1).

2 HOTĂRÂREA CASTRAVET c. MOLDOVEI

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

6. Reclamantul s-a născut în 1946 şi locuieşte în Chişinău.7. La 25 mai 2005 reclamantul a fost arestat de către Centrul pentru

Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) fiind acuzat de delapidare. El avea studii superioare, nu avea cazier judiciar, era angajat în câmpul muncii şi avea domiciliu permanent.

8. La 27 mai 2005 judecătorul de instrucţie al Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău a eliberat un mandat de arest pe numele reclamantului pentru o durată de 10 zile. Motivele invocate de instanţă pentru eliberarea mandatului au fost:

“Procesul penal a fost pornit potrivit legislaţiei în vigoare. [Reclamantul] este suspectat de comiterea unei infracţiuni grave pentru care legea prevede închisoarea peste doi ani; dovezile prezentate în instanţă au fost obţinute legal; izolarea suspectului de societate este necesară; el ar putea să se ascundă de organele de drept sau de instanţa de judecată; el ar putea împiedica aflarea adevărului în cadrul urmăririi penale sau să comită o altă infracţiune”.

9. Reclamantul a contestat încheierea susţinând inter alia că suspiciunea împotriva sa era neîntemeiată, că nu avea nici o intenţie de a se ascunde sau să împiedice urmărirea penală şi că era de acord să coopereze cu organul de urmărire penală.

10. La 1 iunie 2005 recursul reclamantului a fost respins de un complet din trei judecători a Curţii de Apel Chişinău.

11. La 3 iunie 2005 Judecătoria Buiucani mun. Chişinău a prelungit durata arestării preventive a reclamantului pentru 30 de zile. Instanţa a motivat că detenţia era necesară deoarece:

“[reclamantul] este suspectat de comiterea unei infracţiuni foarte grave, există riscul ca el să influenţeze martorii sau să se ascundă de organele de drept; şi există o necesitate continuă de a-l izola de societate”.

12. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei încheieri şi a înaintat aceleaşi argumente care au fost prezentate în primul său recurs.

13. La 9 iunie 2005 Curtea de Apel Chişinău a respins recursul reclamantului fără a se baza pe vreun argument nou.

14. Arestarea preventivă a reclamantului a fost prelungită în temeiul aceloraşi motive până la 11 octombrie 2005, când a fost eliberat din detenţie.

15. Reclamantul a fost deţinut în izolatorul CCCEC. Camera de întrevederi dintre avocaţi şi deţinuţi avea un paravan de sticlă pentru a-i separa.


II. MATERIALE PERTINENTE NECONŢINUTE DE CONVENŢIE

A. Arestarea preventivă

16. Dreptul intern pertinent privind arestarea preventivă a fost rezumat în hotărârea Curţii Şarban c. Moldovei, nr. 3456/05, § 52, 4 octombrie 2005.

B. Confidenţialitatea convorbirilor avocat-client în izolatorul CCCEC

17. Din fotografiile prezentate de Guvern rezultă că în încăperea destinată întrevederilor dintre client şi avocat din izolatorul CCCEC, spaţiul pentru deţinuţi este separat de restul încăperii printr-o uşă şi un paravan de sticlă. Paravanul pare a fi fabricat din două porţiuni de sticlă. Ambele porţiuni sunt perforate cu găuri mici; totuşi, găurile nu coincid şi, astfel, nimic nu poate fi transmis prin paravan. Mai mult, porţiunile de sticlă sunt ţesate de o plasă verde fabricată fie din sârmă subţire fie din plastic, acoperind porţiunea perforată a paravanului de sticlă. Nu pare să existe vreun spaţiu pentru a transmite documente între avocat şi clientul său.

18. Instanţele judecătoreşti naţionale s-au pronunţat, în cauzele Modârcă (cererea nr.14437/05) şi Şarban (citată supra), asupra lipsei condiţiilor de confidenţialitate din încăperea destinată întrevederilor dintre client şi avocat din izolatorul CCCEC. La 2 noiembrie 2004 un judecător din Judecătoria sectorului Buiucani mun. Chişinău a dispus CCCEC să înlăture paravanul de sticlă care separă avocaţii de clienţii lor; cu toate acestea, CCCEC a refuzat să se conformeze acestei încheieri judecătoreşti. La 3 decembrie 2004 acelaşi judecător a revocat încheierea din 2 noiembrie 2004, afirmând că între timp a fost informată de către CCCEC că în paravanul de sticlă care separă avocaţii de clienţii lor nu erau instalate careva dispozitive de înregistrare a convorbirilor şi că paravanul era necesar în vederea asigurării securităţii deţinuţilor.

La 15 februarie 2005 avocatul dlui Şarban s-a plâns din nou la Judecătoria sectorului Buiucani mun. Chişinău, potrivit articolului 5 § 4 din Convenţie, de faptul că nu putea discuta cu clientul său în condiţii de confidenţialitate. La 16 februarie, acelaşi judecător din Judecătoria sectorului Buiucani mun. Chişinău a respins plângerea fără a o examina, făcând referinţă la încheierea sa din 3 decembrie 2004.

19. În perioada 1 şi 3 decembrie 2004, Baroul Avocaţilor din Moldova a organizat o grevă, privind refuzul de a participa la procesele de audiere a persoanelor deţinute CCCEC, până când administraţia izolatorului va conveni să pună la dispoziţia avocaţilor încăperi pentru întrevederi confidenţiale cu clienţii săi. Demersurile Baroului Avocaţilor din Moldova au fost refuzate (a se vedea Şarban, citată supra, § 126).


20. La 26 martie 2005 Baroul Avocaţilor din Moldova a organizat o reuniune, la care preşedintele Baroului Avocaţilor din Moldova şi un alt avocat i-au informat pe participanţi că făcînd parte dintr-o comisie au participat împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei la inspectarea izolatorului CCCEC. În timpul inspecţiei ei au cerut ca paravanul de sticlă să fie demontat cu scopul de a verifica dacă în acesta existau careva dispozitive de înregistrare. Ei au menţionat că ar fi necesar să înlăture doar câteva porţiuni şi au propus ca toate cheltuielile legate de verificare să fie acoperite de Baroul Avocaţilor din Moldova. Administraţia CCCEC a respins această propunere.

C. Recomandarea (Rec(2006) 2) Comitetului de Miniştri statelor-membre privind regulile penitenciarelor europene

21. Recomandarea (Rec(2006)2) Comitetului de Miniştri statelor-membre privind regulile penitenciarelor europene (adoptată de Comitetul de Miniştri la 11 ianuarie 2006 la cea de-a 952-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor), în partea sa pertinentă, prevede următoarele:

23.1 Orice deţinut are dreptul de a solicita consiliere juridică şi autorităţile penitenciare trebuie, în condiţii rezonabile, să-l ajute pe acesta să obţină o astfel de consiliere. ...

23.4 Consultaţiile şi alte comunicări - inclusiv corespondenţa - privind chestiunile juridice dintre deţinut şi avocatul său trebuie să fie confidenţiale. ...

23.6 Deţinuţii trebuie să aibă acces la documentele referitoare la procedurile judiciare ce-i vizează, sau să fie autorizaţi de a le păstra.

ÎN DREPT

22. Reclamantul s-a plâns că arestarea sa preventivă nu a fost fundamentată pe motive „relevante şi suficiente”. Partea relevantă a articolului 5 § 3 prevede:

“Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 litera (c) a acestui articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”

23. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenţie că discuţiile cu avocatul său aveau loc printr-un paravan de sticlă şi erau ascultate sau chiar posibil şi înregistrate, şi că autorităţile au omis să asigure condiţii corespunzătoare pentru discuţii private cu avocatul său. Curtea fiind competentă să încadreze în drept circumstanţele cauzei (a se vedea Guerra şi alţii c. Italiei, hotărârea din 19 februarie 1998, Culegeri de


Hotărâri şi Decizii 1998-I, § 44) a decis să examineze problema ridicată de reclamant în temeiul articolului 5 § 4 din Convenţie şi să solicite observaţiile părţilor.

Partea relevantă a articolului 5 § 4 prevede:

“Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze, într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală”

I. ADMISIBILITATEA PLÂNGERILOR

24. Guvernul nu a invocat nici o excepţie formală privind admisibilitatea cererii. Totuşi, în observaţiile sale asupra fondului cauzei Guvernul a susţinut că reclamantul nu s-a plâns la administraţia izolatorului despre vreo încălcare a drepturilor sale. Potrivit Guvernului, aceasta semnifica că, reclamantul nu a considerat că drepturile sale au fost încălcate.

25. În măsura în care această declaraţie poate fi considerată o excepţie cu privire la omisiunea reclamantului de a epuiza recursurile interne, Curtea notează că alţi deţinuţi din acelaşi izolator au iniţiat procese pentru a se plânge despre lipsa confidenţialităţii dintre avocat-client, însă acele plângeri au fost respinse ca nefondate de către o instanţă judecătorească la 3 decembrie 2004 şi la 16 februarie 2005 (a se vedea paragraful 18 supra). În lumina acelor încheieri şi a similitudinilor dintre plângeri, pentru avocatul care-l reprezenta pe reclamant a fost rezonabil să considere că depunerea unei plângeri similare nu ar fi avut şanse de succes. În consecinţă, excepţia urmează a fi respinsă.

26. Examinând susţinerile şi materialele prezentate de către părţi, Curtea consideră că plângerile reclamantului ridică întrebări de fapt şi de drept suficient de serioase astfel încât aprecierea lor trebuie să depindă de examinarea fondului cauzei şi nu au fost stabilite nici un alt temei pentru a le declara inadmisibile. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri admisibile. Potrivit deciziei sale de a aplica articolul 29 § 3 din Convenţie (a se vedea paragraful 4 supra), Curtea va examina imediat fondul acestor plângeri.

II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 § 3 DIN CONVENŢIE

A. Susţinerile părţilor

27. Guvernul a susţinut că arestarea reclamantului a fost necesară deoarece el era suspectat de comiterea unei infracţiuni grave. Cauza penală


împotriva sa era foarte complexă şi dacă ar fi fost eliberat el ar fi putut distruge probele, influenţa martorii sau să fugă.

28. Reclamantul s-a plâns că încheierile prin care s-a dispus arestarea sa preventivă nu erau fundamentate pe motive relevante şi suficiente, ci doar pe temeiuri declarative şi stereotipice. Mai mult decât atât, instanţele judecătoreşti au omis să evalueze argumentele înaintate de avocatul său, atât în cererile de recurs cât şi verbal în şedinţele de judecată.

B. Aprecierea Curţii

29. Articolul 5 din Convenţie se află, împreună cu articolele 2, 3 şi 4, în prima categorie de drepturi fundamentale care protejează securitatea fizică a unui individ (a se vedea, de exemplu, legătura sa cu articolele 2 şi 3 în cauzele Kurt c. Turciei, hotărârea din 25 mai 1998, Culegeri de Hotărâri şi Decizii 1998-III, § 123) şi importanţa sa este supremă. Scopul său principal este de a preveni privările arbitrare şi nejustificate de libertate (a se vedea de exemplu Lukanov c. Bulgariei, hotărârea din 20 martie 1997, Culegeri 1997-II, § 41; Assanidze c. Georgiei [MC], nr. 71503/01, § 171, CEDO 2004-II, § 46; Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei [MC], nr. 48787/99, § 461, CEDO 2004-VII).

30. Prezumţia este în favoarea eliberării. După cum a fost stabilit în speţa Neumeister c. Austriei (hotărârea din 27 iunie 1968, Seria A nr. 8, p.37, § 4), partea a doua a articolului 5 § 3 nu conferă autorităţilor judiciare o alegere între a-l judeca pe acuzat într-un termen rezonabil sau a-l elibera în cursul procesului. Până la condamnare, el trebuie prezumat nevinovat, şi scopul esenţial al dispoziţiei în discuţie este de a cere eliberarea sa provizorie odată ce necesitatea continuării detenţiei a încetat (McKay v. Regatul Unit [MC], nr. 543/03, § 41, CEDO 2006-...).

31. Persistenţa suspiciunii rezonabile că persoana arestată a comis o infracţiune este o condiţie sine qua non pentru legalitatea continuării detenţiei, însă după o anumită perioadă de timp nu mai este suficientă. În asemenea cauze, Curtea trebuie să stabilească dacă alte motive oferite de instanţele judecătoreşti au justificat necesitatea continuării privării de libertate. În cazul în care asemenea motive au fost „relevante şi suficiente”, Curtea, de asemenea, trebuie să stabilească dacă autorităţile naţionale au dat dovadă de o „diligenţă specială” în conducerea proceselor (a se vedea Labita c. Italiei [MC], nr. 26772/95, §§ 152 şi 153, CEDO 2000-IV).

32. O persoană acuzată de o infracţiune trebuie întotdeauna eliberată în cursul procesului cu excepţia situaţiei în care statul poate demonstra că există motive “relevante şi suficiente” pentru a justifica continuarea detenţiei (Yağcı şi Sargın c. Turciei, hotărârea din 8 iunie 1995, Seria A nr. 319-A, § 52).

33. Articolul 5 § 3 din Convenţie nu poate fi considerat că autorizează în mod necondiţionat detenţia preventivă şi prevede că ea nu poate dura decât


o anumită perioadă de timp. Justificarea oricărei perioade de detenţie, indiferent cât de scurtă, trebuie în mod convingător demonstrată de către autorităţi (Belchev c. Bulgariei, nr. 39270/98, § 82, 8 aprilie 2004).

34. Existenţa suspiciunii rezonabile în prezenta cauză nu este disputată. Totuşi, Curtea notează, precum în speţa Sarban v. Moldovei (citat supra, în §§ 11 şi 14), motivele pe care s-au bazat instanţele judecătoreşti naţionale în încheierile lor de a-l plasa pe reclamant în arest şi de a-i prelungi detenţia (a se vedea paragrafele 8 şi 11 supra) au fost limitate la parafrazarea motivelor prevăzute de Codul de procedură penală, fără a explica cum le-au aplicat în cauza reclamantului. În consecinţă, Curtea nu consideră că prezenta cauză poate fi distinsă de cauza Şarban în ceea ce priveşte motivele relevante şi suficiente pentru detenţie.

35. Din moment ce motivele pentru detenţie nu au fost suficiente şi relevante, Curtea nu consideră necesar să efectueze testul Labita (a se vedea paragraful 31 supra) şi să constate dacă autorităţile naţionale competente au dat dovadă de o “diligenţă specială” în timpul procesului.

36. În consecinţă, cu privire la aceasta a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenţie.

III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 § 4 DIN CONVENŢIE

A. Susţinerile părţilor

37. Guvernul şi-a exprimat dezacordul cu modul de examinare a acestei plângeri de către Curte în temeiul articolului 5 § 4 din Convenţie, argumentând că reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenţie. Guvernul a subliniat faptul că, în cauza Şarban c. Moldovei, Curtea a examinat o plângere similară în temeiul articolului 8 din Convenţie.

38. De asemenea, Guvernul a susţinut că paravanul de sticlă ce îl separa pe reclamant de reprezentantul său nu l-a împiedicat să aibă o apărare efectivă şi a invocat cauza Kröcher şi Möller c. Elveţiei (cererea nr. 8463/78, Raportul Comisiei din 16 decembrie 1982, DR 34, pp. 52-53, § 60), în care Comisia a menţionat că în acea cauză reclamantul era separat de avocatul său printr-un paravan de sticlă şi aceasta nu a lezat drepturile sale garantate de Convenţie.

39. Potrivit Guvernului, reclamantul nu a prezentat nici o probă pentru a demonstra că paravanul de sticlă ar fi putut crea vreun obstacol pentru discuţiile sale în condiţii de confidenţialitate cu avocatul său sau pentru transmiterea documentelor între ei.

40. Guvernul a susţinut că paravanul de sticlă nu a influenţat în nici un fel acustica obişnuită în camera de întrevederi şi că dispozitive de ascultare sau înregistrare în acea cameră nu au fost montate. Paravanul de sticlă era


necesar din motive de securitate şi pentru prevenirea comiterii altor infracţiuni. Potrivit Legii cu privire la avocatură, avocaţii nu pot fi percheziţionaţi şi prin urmare era necesar de a-i separa de clienţii lor. Faptul că nu a apărut nici o problemă din punct de vedere al confidenţialităţii şi că în paravan nu erau montate dispozitive de interceptare a fost acceptat de către Judecătoria Buiucani mun. Chişinău în hotărârea sa din 3 decembrie 2004 (a se vedea paragraful 18 supra).

41. Guvernul a susţinut că de către reclamant nu a fost prezentată nici o probă pentru a demonstra că paravanul de sticlă era un obstacol pentru transmiterea documentelor dintre avocat şi clientul său. Potrivit dreptului intern pertinent, corespondenţa dintre deţinuţi cu avocaţii săi nu poate fi cenzurată şi trebuie înmânată în termen de 24 de ore.

42. În replică la observaţiile Guvernului, reclamantul a susţinut că paravanul de sticlă din camera de întrevederi avocat-client a izolatorului CCCEC a creat un obstacol pentru confidenţialitate, deoarece el şi avocatul său trebuiau să vorbească cu voce tare pentru a se auzi reciproc. Strigătele lor ar fi făcut mai uşor de a intercepta conversaţia lor, şi de asemenea, a creat riscul ca discuţia lor să fi fost auzită de către gardieni prin uşă. De asemenea, a făcut imposibilă citirea textului împreună sau transmiterea documentelor între ei. Din acest raţionament, avocatul reclamantului nu a avut cererea semnată de clientul său pentru a fi depusă la Curte, ci doar procura. Potrivit acestuia, el nu a dorit ca Guvernul să cunoască conţinutul cererii sale către Curte înainte de comunicarea sa. Ofiţerul de urmărire penală de la CCCEC a citit procura, şi doar după aceea i-a permis reclamantului să o semneze.

43. Reclamantul a susţinut că a fost imposibil să probeze că discuţiile dintre el şi avocatul său au fost interceptate, deoarece asemenea interceptări erau secrete. Totuşi, el a prezentat mai multe exemple când administraţia CCCEC cunoştea conţinutul discuţiilor dintre deţinuţi şi avocaţii lor care aveau loc în camera de întrevederi a CCCEC. Alegaţiile acestuia au fost contestate de către Guvern.

În Şarban c. Moldovei (citat supra), unul dintre avocaţii reclamantului a avut o întrevedere cu dl Şarban la 18 februarie 2005 în camera de întrevederi avocat-client de la CCCEC. În cadrul întrevederii clientul s-a plâns avocatului despre condiţiile de detenţie, şi anume, trei co-deţinuţi fumau în mod constant în celulă. După ce avocatul a părăsit sediul CCCEC, dl Şarban a fost întrebat de către administraţie de ce s-a plâns avocatului despre condiţiile de detenţie.

În cauza Modârcă c. Moldovei (citat supra), avocatul reclamantului s-a plâns că în cadrul întrevederii cu clientul său în camera de întrevederi avocat-client de la CCCEC, el a fost instruit de către clientul său să se deplaseze la o anumită adresă şi să caute un set de documente. El a plecat la acea adresă imediat după întâlnire, însă a constatat că ofiţerii CCCEC fuse-se acolo câteva minute înaintea sa şi că au luat documentele în cauză.


De asemenea, avocatul dlui Modârcă s-a plâns că în cadrul unei alte întrevederi cu clientul său în camera de întrevederi avocat-client de la CCCEC, cel din urmă a fost insultat de către un colaborator din administraţia izolatorului. După ce avocatul a plecat, dl Modârcă a fost invitat de către administraţia CCCEC să prezinte explicaţii pentru limbajul utilizat în conversaţiile cu avocatul său. Administraţia nu a explicat cum a luat cunoştinţă de conţinutul discuţiei.

44. Referitor la susţinerile Guvernului precum că era necesar de a-i separa pe avocaţi de clienţii lor cu scopul de a preveni transmiterea unor obiecte interzise, reclamantul a susţinut că până în prezent nu se cunosc cazuri de transmitere a unor obiecte interzise de către avocaţi în Penitenciarul nr. 3 a Ministerului Justiţiei, unde nu exista un paravan de sticlă. În ultimele observaţii Guvernul nu a comentat declaraţiile în cauză.

B. Aprecierea Curţii

45. În partea ce ţine de obiecţia Guvernului cu privire la examinarea acestei plângeri în temeiul articolului 5 § 4 din Convenţie, Curtea reiterează că este competentă să încadreze în drept circumstanţele cauzei (a se vedea paragraful 23 supra). Din moment ce reclamantul se plângea în esenţă că datorită paravanului de sticlă din camera de întrevederi avocat-client, el nu a putut discuta în mod confidenţial cu avocatul său despre chestiunile referitoare la procesele cu privire la dreptul său la libertate, Curtea consideră că articolul 5 § 4 este cel mai potrivit articol în această situaţie.

46. În Reinprecht c. Austriei, nr. 67175/01, § 31, CEDO 2005-... Curtea a definit principiile care decurg din jurisprudenţa sa asupra articolului 5 § 4 după cum urmează:

“(a) Articolul 5 § 4 din Convenţie îndreptăţeşte o persoană arestată sau deţinută să instituie proceduri în legătură cu condiţiile procedurale care sunt esenţiale pentru “legalitate”, în termenii Convenţiei, a privării lor de libertate (a se vedea, printre multe altele, Brogan şi alţii c. Regatului Unit, hotărârea din 29 noiembrie 1988, Seria A nr. 145-B, pp. 34-35, § 65).

(b) Deşi nu este întotdeauna necesar ca procedura în temeiul articolului 5 § 4 să fie însoţită de aceleaşi garanţii ca şi cele cerute de articolul 6 din Convenţie pentru litigiile penale sau civile, ea trebuie să aibă un caracter judiciar şi să asigure garanţii potrivite felului privării de libertate în discuţie (a se vedea, de exemplu, Assenov şi alţii c. Bulgariei, hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegere de Hotărâri şi Decizii 1998-VIII, p. 3302, § 162, şi Włoch v. Poland, nr. 27785/95, § 125, CEDO 2000-XI, ambele cu referire la Megyeri c. Germaniei, hotărârea din 12 mai 1992, Seria A nr. 237-A, p. 11, § 22).

(c) Procedurile trebuie să fie contradictorii şi trebuie întotdeauna să asigure “egalitatea armelor” între părţi. În cazul unei persoane detenţia căruia cade în sfera articolului 5 § 1 (c) este necesară o audiere (a se vedea Nikolova c. Bulgariei [MC], nr. 31195/96, § 58, CEDO 1999-II; Assenov şi alţii, citat supra, § 162, cu referire la Schiesser c. Elveţiei, hotărârea din 4 decembrie 1979, Seria A nr. 34, p. 13, §§ 30-31;


Sanchez-Reisse c. Elveţiei, hotărârea din 21 octombrie 1986, Seria A nr. 107, p. 19, § 51; şi Kampanis c. Greciei, hotărârea din 13 iulie 1995, Seria A nr. 318-B, p. 45, § 47).

(d) Mai mult decât atât, articolul 5 § 4 necesită ca o persoană deţinută în arest să fie aptă să ia parte la proceduri şi la intervale rezonabile să conteste legalitatea detenţei sale (a se vedea Assenov şi alţii, citat supra, p. 3302, § 162, cu referire la Bezicheri c. Italiei, hotărârea din 25 octombrie 1989, Seria A nr. 164, pp. 10-11, §§ 20-21).”

47. Articolul 6 a fost considerat ca având o anumită aplicabilitate în faza urmăririi penale (a se vedea, de exemplu, Imbrioscia c. Elveţiei, hotărârea din 24 noiembrie 1993, Seria A nr. 275, p. 13, § 36, şi John Murray c. Regatului Unit, hotărârea din 8 februarie 1996, Culegeri, 1996-I, p. 54, § 62) pe durata căreia reexaminarea legalităţii arestării preventive are loc în mod obişnuit. Totuşi, cererea este limitată la anumite aspecte.

Garanţiile prevăzute de articolul 6 privind accesul la un avocat au fost considerate ca fiind aplicabile în procedurile de habeas corpus (a se vedea de exemplu Winterwerp c. Olandei, hotărârea din 24 octombrie 1979, Seria A nr. 33, § 60). În Bouamar c. Belgiei (hotărârea din 29 februarie 1988, Seria A nr. 129, §60), Curtea a statuat că era esenţial nu doar ca individul să aibă posibilitatea să fie audiat personal, ci să aibă şi posibilitatea efectivă de a fi asistat de către avocatul său.

48. În prezenta cauză sarcina Curţii este de a aprecia dacă reclamantul era capabil să beneficieze de asistenţă efectivă din partea avocatului său astfel încât să satisfacă aceste cerinţe.

49. Unul dintre elementele cheie în cadrul reprezentării efective de către avocat a intereselor clientului său este principiul potrivit căruia confidenţialitatea schimbului de informaţii dintre ei trebuie să fie protejată. Acest privilegiu încurajează comunicarea deschisă şi onestă între clienţi şi avocaţi. Curtea reiterează că anterior a statuat că comunicarea confidenţială cu avocatul este protejată de Convenţie ca o garanţie a reclamantului la dreptul la apărare (a se vedea, de exemplu, Campbell c. Regatului Unit, hotărârea din 25 martie 1992, Seria A nr. 233, § 46 şi Recomandarea Rec(2006)2 (a se vedea paragraful 21 supra).

50. Într-adevăr, dacă un avocat a fost în imposibilitate să discute cu clientul său şi să primească instrucţiuni confidenţiale de la el fără supraveghere, asistenţa sa ar pierde mult din utilitate, în timp ce Convenţia tinde să garanteze drepturi care sunt practice şi efective (a se vedea, inter alia, Artico c. Italiei hotărârea din 13 mai 1980, Seria A nr. 37, p. 16, § 33).

51. Curtea consideră că o ingerinţă în relaţia avocat-client, şi inclusiv, în dreptul deţinutului la apărare, nu necesită în mod neapărat să fi avut loc o interceptare sau o ascultare. O bănuială rezonabilă fundamentată pe motive temeinice precum că discuţia a fost interceptată poate fi suficientă, în opinia Curţii, pentru a limita eficienţa asistenţei pe care avocatul o poate acorda. O asemenea bănuială ar vicia în mod inevitabil o discuţie liberă dintre avocat


şi client şi ar stânjeni dreptul persoanei deţinute de a contesta efectiv legalitatea detenţiei sale.

52. Prin urmare, Curtea trebuie să stabilească dacă reclamantul şi avocatul său au avut o bănuială rezonabilă fundamentată pe motive temeinice precum că conversaţia lor în camera de întrevederi avocat-client din CCCEC nu a fost confidenţială. Din susţinerile reclamantului se pare că teama sa, precum că conversaţia cu avocatul său a fost interceptată, a fost rezonabilă. De asemenea, Curtea va examina dacă un observator obiectiv, imparţial şi informat ar fi avut suspiciunea că discuţiile dintre avocat şi client sunt interceptate sau ascultate în camera de întrevederi de la CCCEC.

53. Curtea notează că problema pretinsei lipse de confidenţialitate a conversaţiilor dintre avocat-client din izolatorul CCCEC a fost o chestiune de îngrijorare serioasă pentru întreaga comunitate a avocaţilor din Moldova pentru o perioadă lungă de timp şi chiar a fost cauza unei greve organizată de Baroul Avocaţilor din Moldova (a se vedea paragraful 19 supra). Cererile Baroului de a verifica prezenţa dispozitivelor de interceptare în paravanul de sticlă a fost respinsă de către administraţia CCCEC (a se vedea paragraful 20 supra), şi se pare că aceasta a contribuit la suspiciunea avocaţilor. O asemenea îngrijorare şi protest al Baroului Avocaţilor, în opinia Curţii, ar fi fost suficientă pentru a ridica un dubiu despre confidenţialitate în raţiunea unui observator obiectiv.

54. Exemplul Şarban şi Modârcă (a se vedea paragraful 43 supra) este departe de a proba că acel control a fost desfăşurat în camera de întrevederi a CCCEC. Totuşi, contrar îngrijorării generale a Baroului Avocaţilor, o asemenea speculaţie ar putea fi suficientă pentru a spori îngrijorările unui observator obiectiv.

55. În consecinţă, concluzia Curţii este că reclamantul şi avocatul său ar fi putut în mod rezonabil să aibă motive de a crede că discuţia lor din camera de întrevederi avocat-client nu a fost confidenţială.

56. Mai mult decât atât, Curtea notează că, contrar replicii Guvernului precum că reclamantul şi avocatul său puteau schimba în mod liber documente, fotografiile prezentate de Guvern (a se vedea paragraful 17 supra) demonstrează că aceasta nu era posibil din cauza lipsei oricărei despărţituri în paravanul de sticlă. Aceasta, în opinia Curţii, a făcut sarcina avocatului şi mai dificilă.

57. Curtea reiterează că în cauza Şarban c. Moldovei ea a respins o plângere similară, examinată prin prisma articolului 8 din Convenţie, pe motiv că reclamantul ar fi omis să prezinte vreo probă în suportul plângerii sale şi pe motiv că Curtea a considerat, că obstacolele în comunicarea efectivă dintre reclamant şi avocatul acestuia nu au împiedicat reclamantul să beneficieze de o apărare efectivă în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale. Totuşi, luând în considerare informaţia suplimentară furnizată în partea ce ţine de impedimentele create de paravanul de sticlă pentru discuţiile confidenţiale şi schimbul de documente dintre avocaţi şi clienţii


lor deţinuţi în CCCEC, Curtea acum consideră că existenţa paravanului de sticlă prejudiciază dreptul la apărare.

58. Guvernul a invocat cauza Kröcher şi Möller c. Elveţiei în care nu a fost constatată încălcarea dreptul la întrevederi confidenţiale, deşi avocatul şi clientul său erau separaţi de un paravan de sticlă. Curtea notează că în acea cauză reclamanţii erau acuzaţi de acţiuni extrem de violente şi erau consideraţi ca fiind foarte periculoşi. Totuşi, în prezenta cauză reclamantul nu avea antecedente penale (a se vedea paragraful 7 supra) şi era urmărit penal pentru o infracţiune fără violenţă. Mai mult decât atât, se pare că personalităţii deţinuţilor din izolatorul CCCEC nu i s-a acordat nici o importanţă. Paravanul de sticlă a fost o măsură generală ce afecta fără distincţie fiecare deţinut din izolator, indiferent de circumstanţele lor personale.

59. În opinia Curţii, motivele de securitate invocate de către Guvern nu sunt convingătoare din moment ce supravegherea vizuală a întrevederilor avocat-client ar fi suficientă pentru asemenea scopuri.

60. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că imposibilitatea pentru reclamant de a discuta cu avocatul său chestiuni direct relevante pentru apărarea sa şi să conteste arestarea sa preventivă, fără a fi separaţi de un paravan de sticlă, i-a încălcat dreptul la apărare.

61. În consecinţă, a avut loc o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenţie.

VI. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE

62. Articolul 41 din Convenţie prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciul

63. Reclamantul a pretins 4 000 Euro (EUR) pentru prejudiciul moral. El a susţinut că a avut o anumită suferinţă psihică gravă.

64. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant şi a susţinut că el a omis să prezinte anumite exemple din jurisprudenţă în sprijinul pretenţiilor sale. Guvernul a solicitat Curţii să respingă pretenţiile reclamantului de satisfacţie echitabilă.

65. Curtea consideră că reclamantul a suferit un anumit stres şi anxietate drept urmare a încălcărilor dreptului său la libertate şi siguranţă garantat de articolele 5 § 3 şi 5 § 4 din Convenţie. Statuând echitabil, Curtea acordă reclamantului suma totală de 2 500 Euro (EUR).


B. Costuri şi cheltuieli

66. Avocatul reclamantului a pretins 2 400 Euro (EUR) pentru costuri de reprezentare şi 85 Euro (EUR) pentru cheltuieli de traducere.

67. În partea ce ţine de cheltuielile de traducere, reclamantul a prezentat o copie a unei recipise ce atesta achitarea sumei de 85 Euro (EUR) unui traducător autorizat pentru traducerea observaţiilor din română în franceză.

68. Referitor la costurile de reprezentare, reclamantul a expediat Curţii o copie a unui contract dintre el şi avocat, potrivit căruia tariful pe oră era de 75 Euro (EUR). La contract el a anexat o evaluare detaliată a timpului de lucru potrivit căreia avocatul a petrecut 32 de ore asupra cauzei. De asemenea, el a prezentat o copie a unei recipise ce atesta achitarea sumei de 418 Euro (EUR) către avocat, care potrivit termenilor contractului reprezenta prima rată ce urma a fi achitată la data semnării contractului.

69. Reclamantul a susţinut că suma de bani pretinsă pentru costuri şi cheltuieli a fost conformă cu limitele tarifelor recomandate de Baroul Avocaţilor din Moldova. El a prezentat o copie a documentului privind tarifele recomandate emis de Baroul Avocaţilor la 29 decembrie 2005.

70. Guvernul nu a contestat suma pretinsă pentru cheltuielile de traducere. Totuşi, Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă pentru reprezentare considerând-o excesivă şi ireală în lumina situaţiei economice a ţării şi a salariului mediu lunar. Guvernul a contestat numărul de ore petrecute de avocatul reclamantului şi tariful pe oră solicitat de acesta.

71. Curtea reiterează că în scopul includerii costurilor şi cheltuielilor într-o hotărâre potrivit articolului 41, trebuie de stabilit dacă ele au fost în realitate necesare şi realmente asumate, şi că au fost rezonabile ca şi cuantum (a se vedea, de exemplu, Amihalachioaie c. Moldovei, nr. 60115/00, § 47, CEDO 2004-...).

72. În prezenta cauză, ţinând cont de lista descifrată prezentată de către reclamant, de criteriile de mai sus şi de complexitatea cauzei, Curtea acordă reclamantului 2 000 Euro (EUR).

C. Penalităţi

73. Curtea consideră potrivit ca penalităţile de întârziere să fie calculate în baza ratei minime a dobânzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care să se adauge trei procente.


DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE

1. Declară cererea admisibilă;

2. Susţine că a avut loc o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenţie;

3. Susţine că a avut loc o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenţie;

4. Susţine (a) că statul reclamat trebuie să achite reclamantului, în decurs de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă potrivit articolului 44 § 2 din Convenţie, 2 500 EUR (două mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral şi 2 000 EUR (două mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, sume de bani ce urmează a fi convertite în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data efectuării plăţii, plus orice taxă necesară; (b) că din momentul expirării termenului menţionat de trei luni pînă la achitarea efectivă a sumei respective, statul reclamat va achita o penalitate de întârziere egală cu rata minimă a dobânzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei procente;

5. Respinge, în unanimitate, restul pretenţiilor reclamantului de satisfacţie echitabilă.

Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 13 martie 2007 potrivit articolului 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

T.L. EARLY Nicolas BRATZA

Grefier Preşedinte

Documents

Castravet c. Moldovei Rom