Carpatii OrientaliGRUPA NORDICĂ A CARPAŢILOR ORIENTALI( CARPAŢII MARAMUREŞULUI ŞI AI BUCOVINEI ) I.AŞEZARE GEOGRAFICĂ, LIMITE ŞI VECINI:            Este aşezată în nordul Carpaţilor Orientali, având ca limite:

graniţa cu Ucraina, la nord culoarul Bârgău – Dornelor – Moldova (inclusiv), la sud.

Se învecinează: - la nord: Ucraina: - la vest: Câmpia şi Dealurile de Vest, Podişul Transilvaniei; - la est: Podişul Moldovei (Sucevei); - la sud: Grupa Centrală a Carpaţilor Orientali.II.RELIEF:A.CARACTERE GENERALE ALE RELIEFULUI:1. GENEZA: s-a format prin erupţii vulcanice (în partea de vest) şi prin încreţirea scoarţei terestre (în partea centrală şi de est) în timpul orogenezei alpine;2. ALTITUDINI: maxima în Vf. Pietrosu, 2303 m, din Munţii Rodnei;3. ALCĂTUIRE PETROGRAFICĂ: este alcătuită din trei fâşii paralele de roci, ce determină şi un paralelism al culmilor montane:- în vest sunt roci vulcanice (andezite, riolite, dacite);- în centru sunt roci metamorfice (şisturi cristaline);- în est sunt roci sedimentare cutate (fliş).4. TIPURI GENETICE DE RELIEF:- suprafeţe de nivelare: suprafeţele „Nedeia” la 2000 m (doar în Rodnei), „Bătrâna” sau „Cerbu” – la 1500 – 1550 m şi „Mestecăniş”, la 1000 – 1100 m, în munţii Rodnei, Suhard, Maramureşului, Bârgău, Obcinele Bucovinei;- relief glaciar, reprezentat de circuri, văi şi morene glaciare, prezent în Munţii Rodnei şi în Munţii Maramureşului;- relief vulcanic, reprezentat de resturi de conuri şi cratere vulcanice, în partea de vest;- carst pe sare, prezent în Depresiunea Maramureşului, la Ocna Şugatag şi Coştiui;5. FRAGMENTARE: este fragmentată de depresiuni (Maramureş, Oaş, Dornelor, Câmpulung Moldovenesc) şi văi care o străbat (Vişeu, Iza, Bistriţa Aurie, Moldova, Suceava, Dorna, Bistriţa Ardeleană);6. DIRECŢIA DE ORIENTARE A CULMILOR MONTANE: este de la NV spre SE;B.DIVIZIUNI:

CULMI MONTANE:

-  în vest: sunt munţii vulcanici Oaş, Igniş, Gutâi (alcătuiţi din roci vulcanice), Lăpuşului, Ţibleş (alcătuiţi din roci vulcanice şi sedimentare); - în centru: sunt munţii cristalini Maramureş, Rodnei, Suhard;- în est: sunt munţii flişului: Obcinele Bucovinei care cuprind: Obcina Mestecănişului (cu excepţia versantului vestic, care este din roci metamorfice), Obcina Feredeului, Obcina Mare.

DEPRESIUNI:

- Depresiunea Maramureş, cea mai mare depresiune din Grupa Nordică, străbătută de râurile Vişeu, Iza şi Mara, din bazinul Tisei;- Depresiunea Dornelor, străbătută de râurile Bistriţa şi afluentul său Dorna;

- Depresiunea Câmpulung Moldovenesc, străbătută de râul Moldova;- Depresiunea Oaş, străbătută de râul Tur;

PASURI ŞI TRECĂTORI:

- Pasul Prislop este cel mai înalt pas din Carpaţii Orientali, situat la altitudinea de 1416 m, prin care se face legătura dintre Depresiunea Maramureş şi valea Bistriţei Aurii;- Pasul Şetref (818 m) prin care se face legătura dintre Depresiunea Maramureşului şi Podişul Transilvaniei;- Pasul Mestecăniş (1096 m), situat între Obcina Mestecăniş, la nord şi Munţii Giumalău, la sud, prin care se realizează legătura dintre Depresiunea Câmpulung Moldovenesc şi Depresiunea Dornelor;- Pasul Tihuţa (1201 m), prin care se realizează legătura dintre Depresiunea Dornelor şi Podişul Transilvaniei;- Pasul Huta (587 m), prin care se relizează legătura dintre Depresiunea Maramureş şi Depresiunea Oaş.III. CLIMA  Se încadrează etajului climatic:

montan (la altitudini între 800 şi 1700 m): cu temperaturi medii anuale de 6°...0° C şi precipitaţii medii anuale de 800...1200 mm;

alpin (la altitudini de peste 1700 m) (Munţii Rodnei, Maramureş, Suhard, Ţibleş): cu T.M.A. sub 0°C şi precipitaţii peste 1200 mm/an;

Influenţele climatice exterioare sunt:-                            scandinavo – baltice, în nord;-                            oceanice, în partea vestică şi nord – vestică

precipitaţiile sunt diferenţiate astfel: 1200 – 1400 mm/an pe versanţii vestici şi sub 1000 mm/an pe versanţii estici; cele mai multe precipitaţii cad în luna iunie.

IV.APELERâurile:- Tisa, Vişeu, Iza cu Mara, Someşul Mare cu Sălăuţa, Bistriţa cu Dorna, Moldova cu Moldoviţa, Suceava;Lacurile:-glaciare: Lala, Iezer şi Buhăescu în Munţii Rodnei;-cu apă sărată: Coştiui şi Ocna Şugatag, în Depresiunea Maramureşului;-periglaciare: Tăul Morărenilor şi Tăul Chendroaiei din Munţii Gutâi;V.VEGETAŢIA, FAUNA ŞI SOLURILE:            Se încadrează:A.Etajul pădurilor:

de fag, mai jos 1100 m, unde se întâlnesc soluri din clasa cambisoluri, reprezentate de soluri brune eu–mezobazice şi brune acide; FAUNA: vulpe, lup, mistreţ, arici, iepure, căprioară, numeroase păsări; (solurile brune eu–mezobazice se numesc în prezent eutricambosoluri; solurile brune acide se numesc districambosoluri).

de conifere, între 1100 şi 1700 m, unde se întâlnesc soluri din clasa spodosoluri (spodisoluri, cf. SRTS 2003), reprezentate de soluri brune feriiluviale (prepodzoluri) şi podzoluri; FAUNA: urs, cerb, râs, cocoş de mesteacăn;

B.Etajul alpin, la peste 1 700 m, unde se întâlnesc soluri din clasa spodosoluri, reprezentate de podzoluri şi din clasa umbrisoluri, tip sol humico – silicatic (humosisol, 2003); FAUNA: capră neagră, marmotă, vulturi.  

Munţii vulcanici Oaş – Ţibleş 

Sunt alcătuiţi din roci vulcanice (Munţii Oaş, Igniş, Gutâi) şi din roci sedimentare cu intruziuni vulcanice (Munţii Lăpuşului şi Ţibleş).

Prezintă altitudini medii în jur de 1000 m, maxima în Vf. Ţibleş, 1839 m. Au o masivitate pregnantă, nefiind străbătuţi de văi transversale, ci au numai pasuri înalte (P.

Huta, 587m, P. Gutâi, 987 m); Nu păstrează conurile, fiind puternic erodaţi, chiar nivelaţi de două suprafeţe de eroziune;

Cuprind:

Munţii Oaşului: alcătuiţi din mai multe măguri eruptive joase, ce domină Câmpia de Vest şi Depresiunea Oaşului (aceasta din urmă le aparţine).

Munţii Igniş: prezintă un platou vulcanic în partea superioară. Munţii Gutâi: o creastă şi câteva măguri; creasta Gutâiului este o margine dintr-o mare

calderă de explozie: aici se află Creasta Cocoşului, o lamă de eruptiv (andezite) zimţată; culmea principală se termină cu abrupturi puternice, sub care se găsesc grohotişuri fosile sau încă active (spre nord); alt. max. – Vf. Gutâi, 1443 m.

Munţii Lăpuşului: prezintă culmi de eruptiv cu măguri în vest şi dominanţă sedimentară în est.

Munţii Ţibleş: au aspect general de con şi prezintă câteva conuri subordonate; nu sunt clădite prin erupţii, ci sunt neck-uri scoase la zi de eroziune, dominant fiind sedimentarul din jurul vârfurilor;

REZERVAŢII ŞI MONUMENTE ALE NATURII-mlaştini oligotrofe: Poiana Brazilor (în Munţii Igniş) în care vegetează relicte glaciare – Pinus mugo (jneapăn), aflat aici la cea mai joasă altitudine din ţară: 970 m;-Arbori ocrotiţi: castanii comestibili de la Baia Mare (rezervaţie de interes economic şi peisagistic), castanii de la Huta – Certeze, Bixad, stejarii de la Bixad, Valea Mariei (Vama), teiul de la Cămârzana.-Rezervaţii geologice, geomorfologce, speologice: Creasta Cocoşului din Munţii Gutâi este un dyke andezitic modelat de procese periglaciare; Cheile Tătarului din Munţii Igniş (Pârâul Brazilor, afluent al Marei) tăiate în andezite bazaltoide; Lacul Albastru de pe Dealul Minei (565 m), la N de Baia Sprie, format prin surparea unor lucrări miniere, alimentat de un izvor pe o veche galerie; prezenţa ionului de cupru îl face albastru; rezervaţia fosiliferă Chiuzbaia (850 m), cu plante fosile terţiare (neozoice); Peştera cu oase de la Băiuţ.-Rezervaţii geobotanice: Tăul Morărenilor din Munţii Gutâi.AŞEZĂRILE UMANE-în Munţii Ţibleş: satul Bichigiu, la 860 m;În Depresiunea Oaş:

Negreşti – Oaş, oraş cu o populaţie de 15.185 locuitori. Economia oraşului este reprezentată de: industria uşoară prin fabrica de in şi cânepă „Integrata” şi fabrica de confecţii textile „Tricotaje”. Industria de maşini este prezentă în zonă prin fabrica F.U.M.T.

Bixad: fabrică de cherestea;

RESURSE NATURALE:

Sulfuri polimetalice: Herja, Nistru, Baia Sprie, Turţ, Ilba, Cavnic, Şuior; Sulfuri polimetalice în asociaţie cu aur şi argint: Cavnic, Baia Sprie, Bixad; Filoane de aur: Săsar, Şuior, Valea Roşie;

Prelucrarea :ü  metalelor se face în instalaţiile de flotare de la Baia Mare, Băiuţ, Baia Sprie, Cavnic;ü  minereurilor neferoase se realizează la Baia Mare (cea mai mare întreprindere metalurgico – chimică din ţara noastră);

Cariere de andezit şi dacite: Seini, Ilba, Huta; Caolin: Baia Sprie; Ape minerale („borcuturi” sau „borvizuri”): Tarna Mare, Săpânţa, Bixad, Turţ – Băi, Negreşti –

Oaş.

 Masivele centrale – Rodna, Maramureş, SuhardMunţii Rodnei:

Sunt situaţi între văile Sălăuţa (vest), Someşul Mare (sud) şi Depresiunea Maramureşului (nord);

Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline (predominant), roci vulcanice (pe flancul sudic) şi calcare cristaline (în SV).

Prezintă:

o culme principală, orientată est – vest, între Pasul Rotunda (1271 m) şi Pasul Şetref (818 m); vârfuri semeţe: Pietrosu 2303 m, Ineu 2279 m; urme ale glaciaţiunii cuaternare (circuri, văi, morene), suprafeţe de nivelare, relief periglaciar

(câmpuri de pietre, potcoave nivale, culoare de avalanşă, grohotişuri); relief carstic în sud-vest: peştera Tăuşoarelor (cu o lungime de 16,13 km, prezintă cea mai

mare denivelare totală din ţară: 461 m); două flancuri asimetrice, unul scurt spre nord, altul prelung spre sud, având aspectul unui

horst asimetric, impus de existenţa unor falii (falia Dragoş – Vodă în nord şi falia Someşului în sud);

Ape:  Someşul Mare (tributar Someşului), Bistriţa Aurie (tributară Bistriţei), Iza  şi Vişeu (tributare Tisei).Resurse:

Minereuri neferoase complexe: Rodna Veche, prelucrate în flotaţia de la Rodna; Caolin: Parva; Marmură: Anieş; Dacite şi andezite: Anieş şi Sângeorz – Băi; Ape minerale (izvoare bicarbonatate şi carbogazoase): Rodna, Valea Vinului, Şanţ, Parva,

Romuli şi carbogazoase la Borşa – Fântâna; în scopuri terapeutice sunt valorificate la Sângeorz – Băi.

Aşezări umane: sunt situate în lungul principalelor râuri (Someşul Mare, Sălăuţa, Rebra, Anieş), având un profil agrosilvic şi minier sau silvopastorale.  Sângeorz – Băi: staţiune balneoclimaterică de interes naţional.Potenţial turistic:

Relieful glaciar cu circuri, văi şi morene; lacurile glaciare; Iezer, Buhăescu, Lala; Cascade: Izvorul Cailor; Rezervaţia naturală Pietrosu Mare, cu elemente floristice şi faunistice; Formele carstice: peşterile Tăuşoarele, Izvorul lui Zalion (pe versantul sudic) şi Izvorul

Albastru al Izei (pe versantul nordic); Izvoarele minerale cu proprietăţi curative; Elemente etnografice şi folclorice întâlnite în aşezările de pe văile Sălăuţei şi Someşului Mare; Două staţiuni: Sângeorz – Băi, cu caracter balnear şi Borşa – Fântâna, cu caracter complex,

odihnă, tratament şi practicarea sporturilor de iarnă; Cabanele: Valea Vinului, Farmecul Pădurii.

  Rezervaţii:

Rezervaţia floristică şi faunistică Pietrosul Rodnei, creată încă din anul 1932, în care a fost readusă capra neagră şi colonizată marmota (adusă din Alpii Francezi); floarea de colţ, smârdarul sau rododendronul, garofiţa, zâmbrul, tisa, jneapănul. În prezent există Parcul Naţional Munţii Rodnei. Importanţa acestei arii protejate se datorează atât geologiei şi geomorfologiei munţilor, cât şi prezenţei a numeroase specii de faună şi floră, endemite şi relicte glaciare. Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei (APNMR) s-a înfiinţat în luna mai, anul 2004.Munţii Maramureşului:- sunt alcătuiţi predominant din formaţiuni cristaline şi o intruziune subvulcanică (Toroiaga – lacolit tipic);- se desfăşoară între graniţa ţării, valea Vişeului şi pârâul Cârlibaba (afluent al Bistriţei Aurii);- altitudini: Farcău 1956 m, Pop Ivan 1937 m, Toroiaga 1930 m;- aşezările ajung la 1100 m: Repedea, la 1080 m şi Poienile de sub Munte, la 920 m, cu funcţie silvopastorală;- resurse: cupru la Toroiaga, prelucrat la Baia Borşa;- fabrici de cherestea şi mobilă: Borşa şi Vişeul de Sus;Potenţial turistic:

Varietatea şi pitorescul formelor de relief; Ape bogate în specii de peşti (lostriţă, păstrăv); Faună de interes cinegetic, prezentă în pădurile de foioase şi conifere (urs, lup, râs, cerb),

cocoş de mesteacăn (acesta din urmă mai poate fi întâlnit doar în această parte a ţării); Valea Vaserului: defileu sculptat în şisturi cristaline, străbătut de o cale ferată îngustă

(mocăniţă); Izvoarele minerale de pe Valea Vinului;

Există Parcul Natural Munţii Maramureşului, din nov. 2004;Munţii Suhard- structură geologică tipic cristalină;- altitudine maximă: Vf. Omu 1932 m;Depresiunea Maramureşului- se extinde sub forma unui mare golf, alungit pe direcţia NV – SE, între lanţul eruptiv şi zona centrală cristalino – mezozoică;- păstrează un contact direct cu celelalte regiuni prin numeroase pasuri: Huta 587 m, Gutâi 987 m, Neteda 1040 m, Şetref 818 m, Prislop 1416 m;- este o depresiune tectono – vulcanică – erozivă;- este o depresiune tipic deluros – colinară, cu relief de piemonturi, glacisuri (prezente sub abrupturile structurale ale munţilor vulcanici şi sub cele ale munţilor Rodnei şi Maramureşului), lunci şi terase;Clima: tma 6...8o C, precipitaţii: 800 – 1000 mm/an; canalizări de tip foehn dinspre Munţii Rodnei şi Gutâi spre depresiune.Reţeaua hidrografică este formată din Tisa (care formează graniţa cu Ucraina pe 62 km) şi afluenţii săi: Iza (cu Mara), Vişeu (cu Vaser şi Ruscova), Săpânţa. Alimentarea râurilor este pluvio – nivală. Ihtiofaună: lostriţa (Tisa şi Vişeu), păstrăv indigen şi curcubeu (Vaser, Ruscova, Mara, Săpânţa).Vegetaţia: păduri de stejar, gorun, frasin, carpen şi pe terenurile mai înalte, păduri de fag.Soluri: predomină solurile brune luvice (luvosoluri), brune eu – mezobazice (eutricambosoluri), iar în lunci, solurile aluviale.Rezervaţii naturale:

Arboretele de stejar şi de larice de la Ocna Şugatag (Pădurea Crăiască); Gorunetul de la Ronişoara; Laricetul de la Coştiui;

Populaţia şi aşezările:Densitatea: ≈ 160 loc./km2 ;Sighetul Marmaţieiü  Este o aşezare mult mai veche decât atestarea documentară din anul 1352.

ü  Este situat la convergenţa Tisei, Vişeului, Izei şi Marei.ü  Construirea căii ferate Satu Mare – Sighetu Marmaţiei (1872), continuată până la Vişeu (1894) şi Borşa (1913), ca şi legăturile cu liniile înguste construite în 1833 cu salinele Coştiui şi Ocna Şugatag, fac din Sighetul Marmaţiei cel mai important nod feroviar şi centru comercial al Depresiunii Maramureşului;ü  Populaţie: puţin peste 40.000 loc. (2002);ü  Economie: fabrică de mobilă şi de confecţii; unităţi cu profil comercial, bancar si prestatoare de servicii diverse;ü  Obiective turistice: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Muzeul Satului Maramureşean, Muzeul Etnografic al Maramureşului, Festivalul de Datini şi Obiceiuri de iarnă “MARMAŢIA” etc.Vişeul de Susü  Este aşezat în lunca şi pe terasele Vişeului, la confluenţa acestuia cu Vaserul;ü  Înregistrează mutaţii majore după racordarea la sistemul feroviar naţional, în urma construirii căii ferate Salva – Vişeul de Jos (1949);ü  Populaţia: aproape 17.000 loc.ü  Economie: fabrică de cherestea şi mobilă, de medicamente de uz veterinar, produse lactate.Borşaü  Oraş situat pe cursul superior al Vişeului, până la pasul Prislop.ü  Economie: industria de prelucrare primară a minereurilor neferoase, ocupaţii tradiţionale (păstorit, butinărit) şi turistice;Din punct de vedere turistic se remarcă:

Ocna Şugatag: staţiune intrată în circuitul turistic naţional în anul 1957 datorită apelor mineralizate sărate, cu dotări moderne de tratament şi cazare;

Coştiui: localitate cu vocaţie balneară; Cimitirul vesel de la Săpânţa; Elemente de artă tradiţională (biserici din lemn, porţile maramureşene); Mânăstiri: Bârsana.

Obcinele Bucovinei-          Sunt situate în estul Grupei Nordice a Carpaţilor Orientali, între:

Podişul Sucevei (la est); Valea transversală a Moldovei (la sud); Valea Bistriţei Aurii (la vest); Valea Sucevei (la nord).

-          Trăsătura specifică este paralelismul culmilor prelungi – „obcine”, puţin înalte şi masiv împădurite, separate de văi longitudinale largi, bogate în pajişti şi intens umanizate („câmpulunguri”); concordanţă între structura cutată şi relief (văi pe sinclinale, culmi pe anticlinale), ceea ce se numeşte „relief jurasian” (N. Barbu, 1964);-          Altitudinea medie este de 1200 m; altitudinile scad de la vest la est; alt. max.: Vf. Lucina, 1588 m, din Obcina Mestecănişului;-          În Obcina Mestecănişului predomină şisturile cristaline, iar în celelalte două – flişul.Obcina Mestecănişului:-          Alcătuirea din şisturi cristaline îi conferă o masivitate pronunţată;-          Prezintă o suprafaţă de nivelare („Mestecăniş”), deasupra căreia se înalţă masive izolate sau bâtci (vârfuri rotunjite, cu versanţi abrupţi);-          Prezintă resurse de:

minereuri complexe (pirite, pirite cuprifere): Cârlibaba, Fundu Moldovei, Mestecăniş, supuse flotării la uzina de flotaţie de la Fundu Moldovei;

mangan la Iacobeni; gresii şi microconglomerate la Pojorâta;

calcare şi dolomite: Neagra, Valea Putne;i

Culoarul depresionar Moldova – Sadova:-          lung de 50 km şi lat de 3 – 4 km, se dezvoltă de la obârşiile Sucevei şi Moldovei până la Câmpulung Moldovenesc şi separă Obcina Mestecănişului de Obcina Feredeului.Obcina Feredeului:-          are o altitudine medie în jur de 1300 m, maxima în Vf. Veju Mare, 1494 m;-          aparţine flişului, fiind alcătuită predominant din: şisturi negre, gresii, şisturi argiloase.Depresiunea Moldoviţa:-          se caracterizează printr-un relief colinar, la 800 – 900 m şi printr-o formă alungită (30 km lungime şi 7 – 8 km lăţime);-          Valea Moldoviţei grupează majoritatea aşezărilor omeneşti şi polarizează întreaga activitate economică din cadrul depresiunii şi al flancurilor obcinelor adiacente.Obcinele Brodinei:-          Acestea fac legătura între terminaţiile nordice ale Obcinei Feredeului şi Obcinei Mari;-          Înălţimea lor este de 1100 – 1200 m (1225 m în Măgura Sihloaiei)-          Predomină gresiile şi relieful de măguri;Obcina Mare:-          Este cea mai întinsă şi mai complexă din întregul ansamblu al obcinelor, dar cea mai joasă (1224 m în Vf. Scoruşetu);Obicetive turistice importante: Mânăstirile Putna, Moldoviţa, Suceviţa, Solca, Humor. Culoarul Bârgău – Dorna – MoldovaEste o importantă axă de discontinuitate geografică între cele două grupe ale Carpaţilor Orientali şi, în acelaşi timp, o axă de legătură între Transilvania, Moldova şi Maramureş, prin cele două pasuri: Tihuţa (1200 m) şi Mestecăniş (1096 m).Are aspectul unui larg culoar intracarpatic, caracterizându-se printr-un mozaic de elemente specifice pe de o parte ariei vulcanice şi flişului transcarpatic, iar pe de altă parte ariei de cristalin şi flişului carpatic.De la vest la est se disting următoarele subunităţi:Munţii Bârgăului:-          Sunt situaţi între valea Someşului Mare, Valea Bistriţei Bârgăului (afluent al Şieului) şi valea Dornei (afluent al Bistriţei Aurii).-          Sunt alcătuiţi din sedimentar paleogen posttectonic (un fel de fliş – gresii intercalate cu marne), în a cărui masă apar intruziuni vulcanice de andezite şi iviri de diorite (cea mai importantă este cea din Muntele Heniu);-          Pe rocile vulcanice, relieful este reprezentat de măguri (Heniul Mare, 1611 m), iar pe rocile sedimentare relieful prezintă poduri largi, unele cu aspect de podiş, de exemplu, în partea de est, în regiunea numită Munceii Înşiraţi, stratele au o înclinare mică, dispuse într-un sinclinal larg, cu aspectul uni podiş, cu înălţimi ce se menţin sub 1400 m – Podişul Zimbroaia (podiş structural).-          Turistic sunt puţin valorificaţi: există o mică staţiune climaterică la Piatra Fânânele (950 m), de importanţă locală.Depresiunea Dornelor:-          Este cunoscută şi sub denumirea de „Ţara Dornelor”, cuprinzând vatra depresiunii şi munţii înconjurători, până unde se întinde domeniul economic.-          Prezintă un relief vălurit, cu altitudini de 800 – 900 m.-          Este o depresiune tectono – erozivă;-          Este drenată de Bistriţa şi afluenţii săi Dorna şi Neagra Şarului (amândouă cu izvoare în Munţii Călimani);-          La baza munţilor din jur sunt acumulări piemontane şi glacisuri, iar văile prezintă lunci şi terase.-          Climă: montană răcoroasă, având lungi perioade de inversiuni termice, mai ales iarna;-          Deosebit de importantă este apariţia izvoarelor minerale (prezente pe linia de dislocare care a favorizat apariţia masivului eruptiv Călimani): Vatra Dornei, Şaru Dornei, Poiana Negrii, Neagra Şarului; importanţa lor terapeutică a favorizat dezvoltarea staţiunii balneoclimaterice Vatra Dornei.

-          Vegetaţie: etajul pădurilor de molid;-          Fauna: urs, cerb, râs, mistreţ, veveriţă;-          Solurile: predomină solurile brune acide (districambosoluri) şi brune feriiluviale (prepodzoluri), iar în turbării, solurile turboase.-          O caracteristică importantă o formează prezenţa turbăriilor acide cu relicte glaciare (Sphagnum wulfianum), numite localtinoave. Cele de tip oligotrof sunt sărace în specii din cauza mediului acid. Doar pinul (Pinus silvestris) şi mesteacănul (Betula pendula, B. pubescens) populează aceste mlaştini. Frecvente sunt speciile de muşchi, licheni, alge, bacterii adaptate la asemenea condiţii de viaţă. Sunt prezente 17 turbării, dintre care cea mai mare şi mai cunoscută este Tinovul Mare de la Poiana Stampei (677 ha).-          Populaţie: densitatea este moderată (20 – 50 loc/km2), iar în jurul oraşului Vatra Dornei se înregistrează densităţi de 100 – 120 loc/km2.-          Aşezările umane: Vatra Dornei:

Municipiu situat la confluenţa Dornei cu Bistriţa; s-a dezvoltat treptat, de la o aşezare rurală cu caracter pastoral, la o cunoscută staţiune

balneoclimaterică. Populaţie: 16.500 loc.

-          Economia: este axată pe valorificarea principalelor bogăţii naturale: pădurea, minereurile, apele minerale, păşunile şi fâneţele naturale:

Există două mari unităţi de exploatare şi transport a lemnului: Iacobeni şi Vatra Dornei; Minreu de mangan: Şaru Dornei; Izvoare minerale: Vatra Dornei, Şaru Dornei, Poiana Negrii; se îmbuteliază la Şaru Dornei,

Poiana Negrii şi Coşna. Fabrică de industrializarea laptelui (unt, brânză, şvaiţer): Vatra Dornei („La Dorna”).

Câmpulungurile:-          reprezintă regiunea traversată de valea Moldovei;-          Depresiunea Câmpulung Moldovenesc:

Este cea mai mare arie depresionară din lungul Moldovei; Prezintă un relief cu luncă şi terase, dezvoltate în exclusivitate pe dreapta râului Moldova. Principalul oraş: Câmpulung Moldovenesc, oraş cu aprox. 20.000 loc.; Fabrică de mobilă;

fabrică de produse lactate („Rarăul”); materiale de construcţii. Important centru turistic pentru odihnă şi climateric (punct de plecare în Masivul Rarău).

-          Depresiunile Vama, Molid, Frasin şi Humor:

Reprezintă celelalte arii de lărgire a văii Moldovei, Depresiunea Humor fiind cea mai importantă. Acestea sunt separate de mici defilee, dintre care cel mai îngust este cel de la Prisaca Dornei.

Cea mai importantă aşezare este oraşul Gura Humorului: populaţie aprox. 15.500 loc.; staţiune climaterică, sporturi de iarnă.

Grupa Centrală a Carpaţilor Orientali(Carpaţii Moldavo – Transilvani)- denumirea de Carpaţii Moldavo – Transilvani îi aparţine lui V.Mihăilescu (1963);- limite şi vecini:

Nord: Culoarul Bârgău – Dorna – Moldova (Carpaţii Maramureşului şi ai Bucovinei); Sud: valea Oituzului (Carpaţii Curburii) şi nordul Depresiunii Braşov; Est: Subcarpaţii Moldovei; Vest: Podişul Transilvaniei

RELIEF:CARACTERE GENERALE ALE RELIEFULUI:GENEZA: s-au format prin erupţii vulcanice (în partea de vest) şi prin încreţirea scoarţei terestre (în partea centrală şi de est) în timpul orogenezei alpine;ALTITUDINEA: maximă este de 2100 m în Vf. Pietrosul Călimanilor din Munţii Călimani şi 1907 m în Vf. Ocolaşul Mare din Munţii Ceahlău;ALCĂTUIREA PETROGRAFICĂ: există trei fâşii paralele de roci, ce determină un paralelism al culmilor montane:- în vest sunt roci vulcanice (andezite, riolite, dacite, mai rar bazalte);- în centru sunt roci metamorfice (şisturi cristaline), ce dispar (se afundă) la sud de Valea Trotuşului;- în est sunt roci sedimentare cutate (fliş);TIPURI GENETICE DE RELIEF:- relief vulcanic, reprezentat de conuri şi cratere vulcanice relativ bine conservate, prezente în Munţii Călimani, Gurghiu, Harghita;- relief carstic, reprezentat de Cheile Bicazului, din Munţii Hăşmaşul Mare;- relief ruiniform:

pe calcare, în Munţii Rarău şi Hăghimaş (colţi, stânci piramidale – Pietrele Doamnei); pe conglomerate, în Munţii Ceahlău (clăi, turnuri, colţi);

FRAGMENTARE: este fragmentată de depresiuni (Giurgeu, Bilbor, Borsec, Ciuc, Plăieşi sau Caşin, Comăneşti – Dărmăneşti) şi văi (Mureş, Olt, Trotuş, Bistriţa, Bistricioara, Bicaz, Uz, Oituz);DIRECŢIA DE ORIENTARE A CULMILOR MONTANE: este de la NNV spre SSE;DIVIZIUNI:

CULMI MONTANE:

- în vest sunt munţii vulcanici Călimani, Gurghiu, Harghita, ce se continuă la est de valea Oltului cu Masivul Ciomatul Mare (unde se află lacul vulcanic Sfânta Ana);- în est sunt munţii de încreţire reprezentaţi de Munţii Moldovei, desfăşuraţi astfel:            1. Munţii Bistriţei:

Munţii Giumalău – Rarău; Munţii Bistriţei (Grinţieşului); Munţii Ceahlău; Culoarul depresionar Drăgoiasa – Bilbor – Borsec; Munţii Stânişoara; Culoarul Bistriţei;

2. Munţii Trotuşului

Munţii Tarcău; Munţii Goşmanu; Munţii Berzunţi Munţii Ciucului; Munţii Nemirei; Culoarul Trotuşului; Depresiunea Plăieşi;

3. Munţii Giurgeului şi Hăghimaş

Munţii Giurgeului; Munţii Hăşmaşu Mare (Curmăturii sau Hăghimaş);

- în sud sunt Munţii Perşani, Baraolt, Bodoc, ce pătrund „digitat” în nordul Depresiunii Braşov;

DEPRESIUNI

- Depresiunea (Ţara) Giurgeului, străbătută de râul Mureş;- Depresiunea Ciucului, străbătută de râul Olt;- Depresiunea Comăneşti – Dărmăneşti, străbătută de râul Trotuş;

PASURI ŞI TRECĂTORI:

- Defileul Mureşului, între Topliţa şi Deda, format între Munţii Călimani, la nord şi Munţii Gurghiu, la sud;- P. Bucin, P. Şicaş, P. Ghimeş, P. Uz, P. Oituz, P. Creanga, P. Petru – Vodă, P. Tulgheş; CLIMA: se încadrează etajului climatic:- montan (400 – 1800 m): cu temperaturi medii anuale de 6°…0°C şi precipitaţii medii anuale de 800 – 1200 mm;- alpin (pe cele mai înalte culmi ale Munţilor Călimani): cu T.M.A. sub 0°C şi precipitaţii peste 1200 mm/an;Influenţele climatice exterioare sunt: oceanice, pe faţada vestică şi continentale, pe cea estică; APELE

Râurile: Mureş (cu Târnava Mare şi Târnava Mică), Olt, Bistriţa (cu Neagra, Bistricioara, Bicaz, Tarcău), Trotuş (cu Asău, Uz, Slănic);

Lacurile:

- vulcanice: Sfânta Ana, situat în unul din cele două cratere ale masivului Ciomatu Mare;- de baraj natural: Lacu Roşu, format în 1837 prin bararea râului Bicaz, din cauza prăbuşirii unui pinten de munte;- hidroenergetice: Izvorul Muntelui (cel mai mare de pe râurile interioare ale României: 33 km2), pe Bistriţa; Poiana Uzului pe Uz; VEGETAŢIA, FAUNA ŞI SOLURILE:     Se încadrează în:ü  etajul pădurilor:

de fag, sub 1100 m, unde se întâlnesc soluri din clasa cambisoluri, reprezentate de soluri brune eu – mezobazice (eutricambosoluri, SRTS 2003) şi brune acide (districambosoluri, SRTS 2003); FAUNA: vulpe, lup, mistreţ, arici, iepure, căprioară, numeroase păsări;

de conifere, între 1100 m….1700/1800 m, unde se întâlnesc soluri din clasa spodosoluri (spodisoluri, 2003), reprezentate de soluri brune feriiluviale (prepodzoluri, 2003) şi podzoluri; FAUNA: urs, cerb, râs, cocoş de munte, cocoş de mesteacăn;

ü  etajul subalpin, la peste 1800 m, are o răspândire redusă şi apare pe culmile Munţilor Călimani, Munţii Bistriţei, Munţii Ceahlău, unde se întâlnesc soluri din clasa spodosoluri (spodisoluri), reprezentate de podzoluri şi din clasa umbrisoluri, tipul sol humico – silicatic (humosiosol); FAUNA: capra neagră în Munţii Ceahlău, acvile mici, uliul.Munţii vulcanici Călimani, Gurghiu, Harghita - se caracterizează prin înălţime mai mare (Vf. Pietrosul Călimanilor, 2100 m, Harghita Mădăraş, 1800 m, Saca, 1776 m) şi relativ buna conservare a reliefului vulcanic; acest fapt este datorat vârstei recente a manifestărilor vulcanice: pliocen (≈ 5 – 2 milioane ani) (comparativ cu vulcanitele din grupa nordică, formate în miocen 25 – 6 milioane ani);- relieful cuprinde două mari trepte de relief: conurile vulcanice şi platourile de la poalele acestora;- conurile vulcanice:

Sunt aliniate pe un sistem de fracturi, apărute în regiunea de contact a Carpaţilor Orientali cu Depresiunea Transilvaniei;

Au dimensiuni variate şi au luat naştere în urma mai multor faze de efuziuni şi explozii, formându-se stratovulcani bogaţi în lave, cu sau fără cratere;

Au fost reconstituite 3 caldere (cu diametre între 7 şi 13 km) şi 15 cratere (2 în Călimani, 5 în Gurghiu şi 8 în Harghita);

Singurul crater care nu a fost încă deschis de eroziune este Sfânta Ana din Masivul Ciomatu, toate celelalte aflându-se în diferite stadii de distrugere; acţiunea agenţilor externi a modificat relieful iniţial, rezultând văi de diferite tipuri, unele dezvoltându-se în barrancosuri, ce separă planeze triunghiulare sau trapezoidale; au fost dezgolite numeroase corpuri intrusive: neck-uri, dyke-uri, apofize;

Majoritatea conurilor vulcanice se găsesc astăzi la sfârşitul stadiului de planeză sau la începutul stadiului de vulcan rezidual;

- platourile vulcanice:

Sunt mult mai extinse în partea vestică a masivelor şi, astfel, conferă lanţului vulcanic aspect asimetric;

Au înălţimi ce scad de la nord la sud: de la 1400 – 1600 m în dreptul Călimanilor, la 750 – 950 m – în dreptul Munţilor Harghita;

Sunt alcătuite din materialele complexului vulcanogen – sedimentar (aglomerate vulcanice, piroclastite), la care se adaugă, subordonat, lave;

Au forma unor suprafeţe uşor ondulate, care contrastează cu văile adânci, iar spre Podişul Transilvaniei se termină prin abrupturi, sub care s-au format piemonturi şi glacisuri (Piemontul Călimanilor, parte a Dealurilor Bistriţei);

 Resurse:

Minereu de fier: Lueta, Vlăhiţa, Vârghiş; Sulf nativ: Călimani (această exploatare a schimbat complet înfăţişarea muntelui Negoiu

Românesc prin amenajarea carierelor în trepte şi prin formarea haldelor de steril); Izvoare minerale;

Munţii Călimani:- este cel mai înalt (altitudine maximă în Vf. Pietrosu, 2100 m) şi impunător masiv vulcanic din ţară; masivitatea este accentuată de prezenţa unor depresiuni marginale;- Relief:

O mare calderă, cu un diametru de 10 km, în partea centrală, deschisă prin eroziune spre nord, de pârâul Neagra Şarului;

Conuri secundare, dispuse pe marginea calderei; Un neck – Negoiu Românesc; Un crater mic (Cerebuc, diametru de 1 – 1,5 km) situat pe marginea estică a calderei; Platouri vulcanice, dezvoltate în partea de vest, desfăşurate sub forma unor culmi alungite,

aflate la 1500 – 1000 m; Forme caracteristice de ace, turnuri, colţi: „Doisprezece Apostoli”, „Pietrele Roşii” etc; Relief glaciar reprezentat de circuri glaciare şi nivale (evidenţierea acestora a fost realizată

doar pe bază morfologică, depozitele tipic glaciare lipsind);

- Clima: temperatura medie anuală 00..... – 20C şi precipitaţii 1000 – 1400 mm/an- Vegetaţia: pădurile de molid urcă până la 1800 m (pe versanţii sudici) şi 1700 – 1750 m (pe versanţii nordici); la limita superioară a pădurii vegetează zâmbrul (Pinus cembra), care intră în amestec cu molidul şi jneapănul;- Rezervaţii: Parcul National Calimani, cu o suprafată totala de 24.041 ha si cuprinde urmatoarele zone:

Rezervatia ştiintifica de jnepeniş cu Pinus cembra;

Rezervaţia Lacul Iezer din Călimani; Rezervaţia geologică „12 Apostoli”;

Potenţial turistic:

Culmea înaltă şi formele reziduale dezvoltate pe piroclastite; Rezervaţia geologică şi faunistică „12 Apostoli”; Parcul Naţional Călimani; Grotele de sub Negoiu Românesc (dar distruse odată cu amplasarea carierei de sulf);

Numeroase trasee marcate, dar nu există nicio cabană turistică, doar câteva refugii şi staţia meteo Reţiţiş (2010 m);Defileul Mureşului Topliţa – Deda:- are o lungime de 34 de km, fiind situat între Munţii Călimani şi Munţii Gurghiu;- se întinde, de fapt, între localităţile Călimănel şi Bistra Mureşului;- valea transversală, tăiată aproape în totalitate în materiale vulcanice, datează încă din perioada anterioară erupţiilor;- valea transversală a Mureşului cuprinde sectoare înguste (Tarniţa, Leu), determinate de regulă de apariţia unor lave mai dure, ce alternează cu mici depresiuni de eroziune şi tectonice (Ciobotani – Vârgani, Stânceni, Lunca Bradului, Răstoliţa);- din punct de vedere climatic: TMA = 6...80C şi precipitaţii de 1000 mm/an;- vegetaţie: păduri de fag şi amestec cu alte foioase, precum şi păduri de amestec de fag cu răşinoase;- există trei comune: Stânceni, Lunca Bradului (ambele cu câte trei sate componente) şi Răstoliţa (cu patru sate componente), cu funcţii agro-industriale;- principalele activităţi: exploatarea şi prelucrarea lemnului, creşterea animalelor; la Stânceni funcţionează o staţie de îmbuteliere a apelor minerale şi o carieră de andezit. Munţii Gurghiu:- se întind la sud de Defileul Mureşului, până la pasul Sicaş;- altitudinea maximă: Vf. Saca, 1776 m;- pe o distanţă de peste 60 km se înşiră, de la NV la SE, mai multe masive vulcanice (conuri cu sau fără cratere) bine conservate, cărora li se alătură, pe latura vestică, platoul vulcanic;- în nord se află fragmentul unei caldere imense, ce avea diametrul de cca 13 km, oferindu-ne imaginea celei mai întinse caldere din Carpaţii Orientali (caldera Fâncel – Lăpuşna);- reţeaua hidrografică, radiar – divergentă, a dus la individualizarea câtorva planeze frumoase, cum este cea de pe conul Saca;- platoul vulcanic, situat în vestul conului, îmbracă aspecte diferite: în nord este mai înalt (900 – 1200 m) şi are aspectul unor glacisuri structurale puternic erodate, iar în sud, are aspectul unor poduri larg ondulate, situate la 900 – 1050 m altitudine;- turismul montan:

este slab dezvoltat; altitudinea moderată, gradul mare de împădurire, numărul redus al traseelor marcate şi al cabanelor (Bucin şi Sovata) fac ca M. G., de cele mai multe ori, să fie doar traversaţi prin şoseaua ce trece prin Pasul Bucin;

în bazinul superior al Târnavei Mici au fost amenajate bazine cu păstrăvi pentru pescuitul sportiv; la Lăpuşna şi Câmpu Cetăţii sunt păstrăvării;

sunt renumiţi pentru bogăţia vânatului;

 Munţii Harghita:- se desfăşoară la sud de pasul Sicaş, până la depresiunea Baraolt; în sud-est cuprind conul Ciomatu, singurul situat la est de Olt;- altitudinea maximă: Vf. Harghita – Mădăraş, 1800 m;

- treapta conurilor vulcanice cuprinde un aliniament de 10 aparate vulcanice mai importante, dintre care 5 păstrează cratere încă bine conservate; diametrul craterelor variază între 1,5 şi 4 km şi adâncimea între 60 şi 300 m; există şi o calderă (Luci) cu diametru de 7 km, având forma unei depresiuni alungite;- aparatul Ciomatu cuprinde două cratere îngemănate: Mohoş (drenat de Valea Roşie) şi Sfânta Ana (nedrenat, care găzduieşte singurul lac de crater din România, cu o adâncime maximă de 7 m);- în morfologia conurilor vulcanice se remarcă:

Numeroase conuri secundare; Câteva planeze; La peste 1500 m sunt forme ale reliefului crionival: stânci reziduale, grohotişuri, muşuroaie

înierbate, forme de tasare nivală;

- Defileul Oltului de la Tuşnad are o lungime de 8 km şi s-a format între conurile vulcanice Pilişca şi Ciomatu, în urma tăierii barajului vulcanic începând cu nivelul terasei a IV-a, axându-se şi pe o linie de fractură; în sectorul defileului, Oltul a tăiat 4 terase fluviatile, dispuse între 40 şi 2,5 m altitudine relativă;- platoul vulcanic din vestul M.H. se prezintă sub forma unei suprafeţe relativ plane, la 750...950 m altitudine, care contrastează cu văile mult adâncite către marginea platoului; la contactul cu conul Harghita, s-au schiţat depresiunile de contact Căpâlniţa şi Vlăhiţa, iar în partea centrală s-a dezvoltat o depresiune, cea a Homorodului Mare, care se datoreşte mai ales eroziunii fluviatile, partea ei sudică constituid o adevărată piaţă de adunare a apelor;- sunt bine împăduriţi, molidul ajungând până la 1700 – 1740 m, iar în est, datorită frecventelor inversiuni termice din Depresiunea Ciucului, acesta coboară pe versantul estic al masivului până în vatra depresiunii;- păşunile şi fâneţele ocupă întinse suprafeţe, fiind intens exploatate;- rezervaţii naturale: tinoavele (turbăriile) Mohoş şi Luci (acesta din urmă adăposteşte relictul glaciar Betula nana –mesteacănul pitic);- pe teritoriul Munţilor Harghita se află oraşul Vlăhiţa, situat pe platoul vulcanic (7.042 loc. în 2002); întreprindere siderurgică (pe baza minereului de fier de la mina Lueta);- turism:

câteva cabane (Harghita – Mădăraş, Băile Harghita, Sfânta Ana); lacul Sfânta Ana, tinovul Mohoş; poiana cu narcise de la Vlăhiţa, lângă care se află Băile Homorod, campingul Perla Vlăhiţei.

 Depresiunea Giurgeu:- este situată în partea central – vestică a Carpaţilor Orientali;- se desfăşoară în lungul Mureşului, între Munţii Gurghiu, la vest şi Munţii Giurgeu şi Hăşmaşu Mare, la est;- din punct de vedere genetic este o depresiune tectonică, de eroziune şi de baraj vulcanic (originea mixtă este dovedită de abrupturile litologice şi faliile care o delimitează, ca şi de piemonturile periferice şi de terasele joase);- alcătuirea ei geologică poartă amprenta contactului dintre formaţiunile vulcanice neogene (pliocene) din vest şi nord, formaţiunile metamorfice (cristalinul de Tulgheş) din est şi cuvertura sedimentară cuaternară din vatra depresiunii;- prezintă două subunităţi:

Câmpia piemontană Voşlăbeni – Remetea, în jumătatea sudică, alcătuită din lunca largă a Mureşului şi conurile aluviale ale afluenţilor săi, cel mai important fiind Belcina (pe conul Belcinei se află oraşul Gheorgheni);

Podişul Topliţa – Subcetate, în jumătatea nordică, format prin adânicirea cu 50 – 100 m a râului Mureş în stiva de aglomerate vulcanice (această stivă a fost scoasă la zi în urma îndepărtării de către eroziune a formaţiunilor sedimentare ce o acoperea iniţial, proces numit epigeneză);

- se produc frecvente şi persistente inversiuni temice în sezonul rece, localitatea Joseni, situată în lunca Mureşului, fiind unul din „polii frigului” din România ( - 380C la 11 ian. 1963);- din cauza climatului răcoros, vegetaţia naturală este formată din păduri de molid, chiar dacă altitudinea la care se desfăşoară vatra depresiunii este relativ mică (650 – 850 m); din pădurile iniţiale se păstrează doar pâlcuri sau molizi izolaţi, acestea fiind defrişate pentru păşuni, fâneţe şi culturi agricole; se cultivă cartof, secară, in pentru fuior;- la Topliţa („topliţă”, în limbile slave = izvor care nu îngheaţă, izvor cu apă mai caldă) există staţiunea balneară Bradul, cu ape mezotermale;- aşezări urbane:

Gheorgheni: este municipiu, înregistrează o populaţie de 20.000 loc. (2002); Topliţa: este situat la confluenţa Mureşului cu Topliţa; înregistrează o populaţie de 15.880 loc.

(2002).

-potenţial turistic: staţiunea Izvoru Mureşului (climaterică), staţiunea Bradul (balneo-climaterică), tabăra de sculptură în aer liber de la Lăzarea. Depresiunea Ciucului:- este situată pe cursul superior al Oltului, în partea central – vestică a Carpaţilor Orientali, între Munţii Harghita, la vest şi Munţii Ciucului, la est;- originea depresiunii este complexă: tectonică, de baraj vulcanic şi de eroziune;- analiza evoluţiei Depresiunii Ciuc evidenţiază faptul că aceasta a rezultat în urma ruperii şi prăbuşirii unui sector longitudinal al fundamentului carpatic, înaintea erupţiilor neogene; definitivarea depresiunii şi impunerea ei în morfologia actuală s-au realizat prin punerea în loc a Munţilor Harghita, parte constituentă a lanţului eruptiv neogen din Carpaţii Orientali;- fundamentul cristalin al depresiunii este acoperit de calcare, gresii şi fliş, iar în lungul liniilor rupturale din funadment au fost puse în loc corpurile bazaltice de la Racu şi Jigodin, parţial acoperite cu aglomerate vulcanice mai noi; în acestea, valea Oltului are sectoare transversale, cu aspect de defileu;- pragurile de la Racu şi Jigodin marchează cele trei subdiviziuni ale depresiunii: Ciucul Superior (sau Mădăraş), Ciucul Mijlociu (Miercurea Ciuc) şi Ciucul Inferior (Tuşnad);- relieful depresiunii este alcătuit din piemonturi, terasele (în număr de 4) şi lunca Oltului;- resurse naturale: roci de construcţie (bazalt, andezit, pietriş, nisip), izvoare minerale – carbogazoase la Jigodin- Băi, feruginoase la Racu, Tuşnad, mofete la Băile Tuşnad;- pe baza izvoarelor minerale s-au dezvoltat două staţiuni balneoclimaterice de interes general: Băile Tuşnad şi Jigodin-Băi;- sunt specifice inversiunile termice, ceea ce determină ca Depresiunea Ciuc să fie una dintre cele mai reci regiuni din ţară (temperatura minimă absolută la Miercurea Ciuc a fost de – 38,40C, înregistrată pe 14 ian. 1985);- predomină pădurile de molid pe versanţii munţilor înconjurători, la care se adaugă întinse suprafeţe ocupate cu păşuni şi fâneţe;-aşezări urbane:

Miercurea-Ciuc: este situat la altitudinea de 662 m, pe malul râului Olt; este cel mai important centru industrial, cultural şi administrativ al depresiunii şi al judeţului Harghita, fiind reşedinţa acestuia; înregistrează o populaţie de 42.000 loc. (2002);

Băile-Tuşnad: este o renumită staţiune balneoclimaterică de interes general; înregistrează o populaţie de numai 1.700 loc. (2002), fiind cel mai mic oraş din ţară; este situată la o altitudine de 650 m, între munţii Pilişca şi Ciomatu, într-un splendid defileu al Oltului. Pozitia în teritoriu îi conferă un cadru deosebit de pitoresc, cu aer puternic ozonat, bogat în aerosoli răşinoşi şi ioni negativi care fac ca staţiunea să dispună de un bioclimat montan tonic, favorabil reconfortării psihice.

   

 Munţii BistriţeiLimite:

Culoarul Bârgău – Dorna – Valea Moldovei la nord; Valea Bicazului şi Culoarul Bistriţei la sud; Depresiunile Drăgoiasa, Glodu, Bilbor, Pintec, la vest; Subcarpaţii Moldovei la est;

Subdiviziuni:

Munţii Giumalău – Rarău; Munţii Bistriţei (Grinţieşului); Munţii Ceahlău; Culoarul depresionar Drăgoiasa – Glodu – Bilbor – Pintec; Munţii Stânişoarei; Culoarul Bistriţei;

Oraşe:

Bicaz: este situat pe valea Bistriţei la confluenţa cu râul Bicaz, la o altitudine de 432 m,  în sud-estul Munţilor Ceahlău; populaţie 8.500 loc. (2002);

Broşteni: este situat pe cursul mijlociu al Bistriţei la confluenţa cu Neagra (Broştenilor); populaţie 6.800 loc.;

Resurse naturale:

sulfuri metalifere la Leşu Ursului, baritină la Ostra, calcare în Cheile Mici ale Bicazului, marne la Ţepeşeni;

păduri: exploatarea lemnului este o îndeletnicire veche a locuitorilor, în prezent cu un impact foarte mare negativ asupra mediului (despăduriri necontrolate);

păşuni şi fâneţe: creştere animalelor;

Economie:

Potenţial hidroenergetic valorificat mai ales pe râul Bistriţa: lacul de acumulare Izvoru Muntelui (lungime maximă de 33,2 km, suprafaţă de 31,25 km2, baraj înalt de 120 m), cu hidrocentrala Stejaru (putere instalată de 210 MW; apele lacului sunt dirijate spre cele 6 turbine ale uzinei printr-un tunel lung de 4,7 km pe sub Muntele Botoşanu);

Industria materialelor de construcţie: Taşca (ciment); Industria de prelucrare a lemnului: Tarcău (cherestea şi alte produse din lemn), Tulgheş

(mobilă) şi numeroase centre mici (gatere de cherestea); Industria alimentară: Bicaz (panificaţie şi produse lactate). Culturi agricole: porumb hăngănesc (numele provine de la localitatea Hangu; are o perioadă

mai scurtă de vegetaţie) şi cartof (în majoritatea comunelor ocupă în jur de 40 % din terenul arabil).

Turism:

potenţial natural, prin peisaje deosebite; drumul modernizat din Masivul Rarău (Pojorâta – Hotelul Rarău); staţiuni: Durău (staţiune climaterică la poalele Masivului Ceahlău);

 Munţii Giumalău – Rarău:- sunt alcătuiţi din şisturi cristaline (Munţii Giumalău) şi roci sedimentare mezozoice (predomină calcarele şi dolomitele – Munţii Rarău);

- Munţii Giumalău:

relieful este alcătuit din culmi largi, uneori cu aspect de platou şi înălţimi cuprinse între 1200 şi 1500 m, maxima în Vf. Giumalău, 1857 m; văile care-l fragmentează sunt scurte (6 – 8 km);

este situat în etajul pădurilor de conifere, la partea superioară dezvoltându-se pajişti subalpine, iar la partea inferioară păduri de amestec fag – conifere;

există rezervaţia naturală Giumalău – Valea Putnei, în care predomină molidul (Picea abies) (cu vârste de peste 130 ani) şi cocoşul de munte;

-  Munţii Rarău:

Corespund unui sinclinal suspendat, a cărui îngustare spre sud corespunde unei culmi cu relief ruiniform şi înălţimi sub 1500 m;

Altitudinea maximă: Vf. Rarău, 1651 m; Relieful se impune prin: platouri structurale, relief ruiniform, abrupturi, văi înguste şi trene de

grohotiş; Prezenţa calcarelor a permis dezvoltarea unui relief exocarstic reprezentat de: Pietrele

Doamnei, Piatra Şoimului, Piatra Zimbrului. Rezervaţiile naturale:

ü  Codrul secular Slătioara – situat pe flancul estic; este rezervaţie botanică din 1925 şi monument al naturii din 1941, un fragment de codru secular cu aspect virgin, alcătuit predominant din amestec de conifere cu fag; considerat una din cele mai vechi păduri din Europa, cu exemplare de 350 – 400 ani;ü  Pajiştea Todirescu – Rarău – rezervaţie floristică, pe faţada estică a muntelui Todirescu, la altitudini de 1270 – 1492 m, adăpostind numeroase specii ierboase (unele fiind relicte arcto – terţiare): usturoiul siberian (Allium sibiricum), ghinţura(Gentiana clussi), sângele voinicului (Nigritella rubra), bulbucii (Trollius europaeus), arginţica (Dryas octopetala), papucul doamnei (Cypripedium calceolus) etc;ü  Rezervaţia Pietrele Doamnei – complexă (paleontologică, geologică, geomorfologică, floristică), declarată în 1955; Pietrele Doamnei sunt un ansamblu de relief rezidual (de dezagregare) alcătuit din trei stânci principale, pe calcare de vârstă cretacică (bogat fosilifere); sunt vizibile de la mari depărtări şi constituie emblema Rarăului; au înălţimi de 50 – 80 m, cu numeroase surplombe şi hornuri (numite de I. Popescu – Argeşel, în 1973, „pseudochei”); printre cele 327 specii de plante, vegetează aici şi floarea de colţ (Leontopodium alpinum);ü  Cheile Moara Dracului (geologică şi geomorfologică);ü  Cheile Bistriţei sau ale Zugrenilor (complexă) etc.  Munţii Bistriţei (Grinţieşului):- prezintă o alcătuire geologică variată, dar dominată de şisturi cristaline, la care se adaugă, în sud, câteva „căciuli” de roci sedimentare mezozoice, iar în est şi sud-est – roci ale flişului intern;- Relief:

altitudinea minimă: 502 m, la confluenţa Bistriţa – Bistricioara; altitudinea maximă: 1859 m, în Vf. Budacu;

aspectul general este de spinări greoaie, larg boltite, cupole pe roci metamorfice (Budacul, 1859 m, Grinţieşu Mare, 1756 m, Harlagia, 1587 m, Tunzăria, 1630 m etc); văile sunt în general adânci, întunecoase, cu versanţi având profil convex (Borca, Borcuţa, Neagra, Negrişoara, Barnarul, Bârnărelul etc);

în fâşia central – estică, bara dură de gnaise porfiroide de Pietrosul Bistriţei a generat un relief de creste şi vârfuri ascuţite semeţe, cu versanţi abrupţi şi altitudini de 1600 – 1800 m, ce domină atât culmile nivelate de la vest (cu 200 – 300 m) cât, mai ales, valea Bistriţei dinspre est (cu 800 – 1100 m);

chei şi defilee formate prin adâncirea antecedentă a văilor în bara de gnaise de Pietrosu (cheile Bistriţei de la Sunători – Zugreni, cheile Barnarului, cheile Bârnărelului, defileul Negrei Broştenilor) sau în şisturi epimetamorfice (defileul Bistricioarei dintre Bilbor şi Valea Seacă, cheile Bistriţei de la Toance);

- Vegetaţia: predomină pădurile de molid; vegetaţia subalpină (afin, merişor, ienupăr, păiuş, firuţă etc) apare doar pe vârfurile care depăşesc 1700 m (Grinţieşu Mare, Budacu, Grinţieşul Broştenilor, Pietrosul);- în sud, pe versantul stâng cu expoziţie sudică al Bistricioarei se păstrează o pădure relictă de gorun – Qvercus petraea(numele localităţii din această zonă, „Tulgheş”, în limba maghiară, înseamnă „stejăriş”, „pădure de stejari”); - la nord de Tulgheş, pe muntele Piatra Runcului (1215 m), există rezervaţia botanică numită (eronat) „Pietrele Roşii – Tulgheş” (propunem utilizarea pe viitor a denumirii corecte – „Piatra Runcului – Tulgheş”), în care sunt protejate două specii ierboase endemice: Hieracium pojoritense (Vulturica) şi Astragalus römeri (Cosaci);- Economia:

se bazează pe exploatarea lemnului de molid, brad şi fag; există suprafeţe mari despădurite recent în acest scop, pe teritoriul comunelor Grinţieş, Tulgheş şi Corbu;

se adaugă creşterea cornutelor mari şi mici; în golurile subalpine şi golurile de munte există numeroase stâni ale locuitorilor de pe văile Bistriţei şi Bistricioarei sau din depresiunile Neagra Şarului, Drăgoiasa şi Bilbor; de asemenea, pe versanţii văilor limitrofe sunt suprafeţe mari cu fâneţe, secundar cu păşune, numite „ţarini”, „arşiţe” în sud, iar pe valea Bistriţei, „livezi”; această ramură cunoaşte, în prezent, un regres, îndeosebi în comunele unde s-a amplificat activitatea de exploatare şi fasonare a lemnului;

în sud (bazinele Grinţieşu Mare, Bradu, Prisecani) s-au identificat resurse de uraniu, neexploatate însă deşi s-au făcut promisiuni în acest sens încă din anii '90.

 Masivul Ceahlău:- este limitat de: văile Bistricioarei (nord), Bicazului (sud), Bistriţei (est), Pintec şi Bistra (vest);- este alcătuit din: culmea conglomeratică centrală înaltă sau Ceahlăul propriu – zis (10 % din suprafaţă) şi obcinele şi picioarele periferice (90 %);Geologie: obcinele şi picioarele periferice sunt alcătuite din fliş grezo – argilos şistos de vârstă cretacică şi paleogenă, iar culmea centrală înaltă – din conglomerate şi gresii de vârstă albiană (cretacic inferior, „conglomeratele de Ceahlău – Zăganu”, cf. V. Mutihac, 1990);Relieful:- altitudinea minimă: 425 m la Bicaz; altitudinea maximă: 1907 m, în vf.Ocolaşul Mare;- culmea conglomeratică înaltă domină cu 500 – 900 m obcinele şi picioarele din unitatea joasă şi reprezintă un sinclinal suspendat;- stânci cu forme bizare, specifice conglomeratelor: turnuri, coloane, clăi (Panaghia, Căciula Dorobanţului, Clăile lui Miron, Turnurile lui Budu şi Ana, Coloana Dorică, Piatra Ciobanului, Piatra Lăcrimată etc), rezultat al proceselor de dezagregare, eolizaţie şi dizolvare (datorită cimentului carbonatic al conglomeratelor);- centura de abrupturi este întreruptă din loc în loc de jgheaburi şi obârşii ale pâraielor, care funcţionează iarna ca şi culoare de avalanşă, iar vara ca torenţi, având pante de peste 30o: Jgheabul Nicanului, Jgheabul cu Turnul, Jgheabul cu Hotaru, Jgheabul Cabanei etc;- o pondere importantă în morfogeneza masivului a avut-o în Cuaternar modelarea periglaciară, care se instala în perioadele reci (Günz, Mindel, Riss, Würm); grohotişurile rezultate atunci ca urmare a proceselor intense de dezagregare sunt, în prezent, fixate de pădurea de conifere şi de solul format sub aceasta, aflându-se în faza de alterare (destrucţie);- deşi s-a presupus existenţa gheţarilor de platou în cuaternar (N. Macarovici, 1963), nu există dovezi certe în acest sens;- relieful culmilor joase a fost modelat în Cuaternar, prin procese de torenţialitate şi prin alunecări masive; alunecările au fost favorizate de prezenţa orizonturilor de argile sau marne din substrat şi de episoadele climatice bogate în precipitaţii; Clima:- există trei staţii meteorologice: Ceahlău – Sat (532 m.), Ceahlău-Munte (1241 m) şi Ceahlău-Toaca (1897 m) (staţia Ceahlău – Munte a funcţionat doar între anii 1961 şi 1969, în zona cabanei Fântânele);- temperatura medie anuală este de + 0,7oC la Vf. Toaca şi de + 7,2o la Ceahlău – Sat;

- valorile medii de precipitaţii sunt: 608,4 mm la Ceahlău – Sat, 766,8 mm la Ceahlău – Munte şi 682,8 mm la Toaca; se constată că etajarea cantităţilor de precipitaţii nu este ideală, la Ceahlău – Munte şi chiar la Durău (950 mm) valorile fiind mai mari decât la Vârful Toaca; I. Stănescu (1980) explică acest fenomen prin rolul de baraj orografic în calea maselor de aer umed de origine atlantică, pe care muntele îl joacă;- vântul puternic din vest, foarte frecvent iarna, duce la o grosime medie de numai 35 cm a stratului de zăpadă pe platoul superior; zăpada este troienită mai ales sub cornişa estică, unde ajunge la grosimi de 5 – 6 m;- calmul atmosferic la Vf. Toaca reprezintă doar 4 %;- la nivelul culmii înalte, viteza medie a vântului este de peste 10 m/s iar cea maximă atinge 40 m/s şi aparţine vânturilor dominante de vest şi nord – vest;Vegetaţia:- etajele de vegetaţie: etajul fagului (mai jos de 1100 m), etajul molidului (între 1100 m şi 1700 m) şi etajul subalpin (mai sus de 1700 m);- pe versantul estic se află un arboret excepţional de zadă sau larice (Larix decidua), rezervaţie forestieră;- etajul subalpin este alcătuit din:

tufişuri de jneapăn (Pinus mugo), ienupăr (Juniperus sp.), afin (Vaccinium myrtillus), merişor (Vaccinium vitis – idea), anin de munte (Alnus viridis), salcie pitică (Salix retusa);

ierburi şi plante cu flori: păiuş (Festuca alpina), clopoţei sau cădelniţe (Campanula alpina), toporaşi (Viola alpina), vulturică (Hieracium alpinum), brădişor (Lycopidium selaga);

- numeroase specii ierboase ocrotite de lege: papucul doamnei, sângele voinicului (Nigritela rubra), floarea de colţ (Leontopodium alpinum) etc.Fauna:- mamifere: cerb, căprior, mistreţ, veveriţă, lup, urs, dihor, jder, nevăstuică, râs;- în 1970 a fost colonizată capra neagră (Rupicapra rupicapra), cu 6 exemplare aduse din Munţii Retezat, în prezent numărul lor fiind de 20 – 25;- păsări ameninţate cu extincţia: vulturul sur (Gyps fulvus), şoimul călător (Falco peregrinius), vânturelul (Falco tinnunculus), prezente în zona înaltă;Solurile:- predomină solurile brune eu–mezobazice (eutricambosoluri), specifice obcinelor şi picioarelor periferice şi solurile brune acide (districambosoluri) – la altitudini de 1000 – 1300 m, ca un brâu la baza culmii conglomeratice înalte;- între 1300 şi 1600 m se întâlnesc soluri brune feriiluviale (prepodzoluri);- mai sus de 1600 m, predomină podzolul, favorizat de condiţiile climatice şi de vegetaţie din etajul subalpin, dar şi de planeitatea reliefului platoului superior;- rendzinele apar pe calcarele din zonele Ocolaşu Mic şi Piatra cu Apă.Ocrotirea naturii:- rezervaţia forestieră „Poliţa cu Crini” – pe versantul estic, decretată în anul 1941; ocroteşte arboretul excepţional de larice sau „crini” (în limbajul local) – Larix decidua var. Carpatica – în amestec cu molid (Picea excelsa) şi pin (Pinus silvestris);- Parcul Naţional Ceahlău (P.N.C.), înfiinţat în anul 1994, administrat de Consiliul Judeţean Neamţ prin Serviciul de Administrare a P.N.C.;- P.N.C. este delimitat în zona centrală a masivului, având o suprafaţă de 7742,5 ha, adică 26,5 % din suprafaţa acestuia;- în cadrul P.N.C. există rezervaţia ştiinţifică „Ocolaşu Mare”, care protejează turbăria subalpină cu specii de muşchi, afin, merişor, jneapăn de pe platoul dintre Bâtca lui Ghedon şi Ocolaşul Mare;Populaţia, aşezările, economia:- economia satelor Ceahlăului este în general silvopastorală dar, după anul 2000, a luat avânt activitatea turistică, întemeindu-se numeroase pensiuni agroturistice în satele Ceahlău, Izvoru Muntelui şi Bistricioara şi vile, hoteluri şi pensiuni noi în staţiunea Durău;Potenţialul turistic şi valorificarea sa:

- abrupturi impozante, jgheaburi şi prăpăstii, stânci izolate, uneori impunătoare (Panaghia, Turnurile lui Budu şi Ana, Detunatele, Cetăţuia, Clăile lui Miron, Piatra Ciobanului), alteori mărunte dar cu forme inedite (Piatra Lăcrimată, Căciula Dorobanţului, Santinela Ocolaşului Mare, Coloana Dorică, Vulturul lui Traian etc);- biserici vechi din lemn (la Ceahlău, Bistricioara, Grinţieş, Telec), mânăstiri vechi (Durău, Cerebuc) sau mai noi (mânăstirea de pe munte cu hramul Schimbarea la Faţă, Poiana Maicilor, Portăriţa ş.a.);- mânăstirea Durău, întemeiată în secolul XVII, în prezent de maici (17 vieţuitoare), cu hramul „Buna Vestire” (25 martie); biserica de zid, pictată pe interior de N. Tonitza şi un grup de ucenici ai săi;- Muntele Ceahlău are hram bisericesc (singurul de acest fel din România) – „Schimbarea la Faţă”, pe 6 august; această sărbătoare religioasă a generat şi una profană, laică, numită „Ziua Muntelui Ceahlău”, organizată în prima duminică din august la Durău sau în satul Ceahlău;- la altitudinea de 1740 m, s-a întemeiat în anii 1993 – 1995 mânăstirea cu hramurile „Schimbarea la Faţă” şi „Cuviosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, loc de pelerinaj în fiecare an pe 6 august pentru mii de credincioşi din toată ţara;- cabane: Izvoru Muntelui (750 m alt.), Fântânele (1240 m) şi Dochia (1750 m) şi numeroase trasee turistice marcate, având ca destinaţie cabana Dochia, situată pe platoul superior al muntelui. Culoarul depresionar Drăgoiasa – Glodu – Bilbor – Pintec:- se desfăşoară în general la contactul dintre cristalinul Bistriţei şi eruptivul Călimanilor;- curgerile de lavă, datorate erupţiilor ce au avut loc în intervalul dintre sarmaţian şi cuaternarul inferior, au barat obârşiile unor râuri ce se îndreptau spre Bazinul Transilvaniei, transformându-le în bazine lacustre; ulterior, prin pătrunderea regresivă în aceste bazine lacustre a unor afluenţi ai Bistriţei moldave, pătrundere ce a avut loc în pliocenul superior, acestea au fost scurse şi transformate în uscat;- Depresiunea Drăgoiasa este situată pe valea Neagra Broştenilor, înregistrând o altitudine în partea de jos a depresiunii de 1050 m;- Depresiunea Bilbor este situată în bazinul superior al râului Bistricioara, la o altitudine medie de 920 – 1050 m; Munţii Stânişoara:- geologic, aparţin exclusiv flişului Carpaţilor Orientali;- relief:

Altitudinea medie în jur de 800 m, maxima se înregistrează în Vf. Bivolul, 1530 m; Au o asimetrie generală între flancul vestic (înclinare de 19...20o) şi flancul estic (14...15o),

două noduri orografice, mici arii depresionare; versanţii poartă amprenta modelării periglaciare, în special prin solifluxiuni, iar în prezent o amploare deosebită o au alunecările de teren (depresiunea Pipirig, versantul stâng al Lacului Izvorul Muntelui etc);

- clima: se simt influenţele climatice scandinavo – baltice (în nord) şi continentale (în sud), temperatură medie anuală între 7 şi 2oC şi precipitaţii sub 1100 mm/an;- vegetaţia: aparţine etajului pădurilor de fag, fag în amestec cu conifere şi de conifere; molidul domină începând de la altitudinea de 1100 m; partea superioară a culmilor montane este domeniul pajiştilor montane secundare, care au favorizat dezvoltarea păstoritului;- numeroase mânăstiri ortodoxe: Agapia (pictată de N. Grigorescu), Agapia Veche, Almaş, Bisericani, Bistriţa (ctitorită de Alexandru cel Bun la 1402), Horaiţa, Horăicioara, Pângăraţi, Petru – Vodă (ctitorită în anii '90 ai secolului trecut de Părintele Iustin Pârvu), Secu (60 vieţuitori), Sihăstria (90 vieţuitori, locul unde a trăit mare parte a vieţii sale Părintele Cleopa Ilie), schitul Sihla (situat pe munte, dependent de Mânăstirea Sihăstria, pelerinaj de ziua Cuvioasei Teodora de la Sihla, 7 august), Slatina, Văratec, Voroneţ (ctitorită de Ştefan cel Mare la 1488, frescă exterioară originală, monument UNESCO, mormântul Cuv. Daniil Sihastrul); Valea Bistriţei:- valea Bistriţei străbate în diagonală Carpaţii Orientali pe o distanţă de cca 290 km, dintre care cca 180 km prezintă caracteristicile unui culoar de intensă circulaţie, cu numeroase aşezări;

- talvegul se află la altitudinea de 1195 m (la obârşii, în Munţii Rodnei) şi la 310 m la ieşirea din regiunea montană (la Piatra – Neamţ);- Bistriţa străbate unitatea cristalino – mezozoică (până la confluenţa cu pârâul Cotârgaşi) şi unitatea flişului (de la confluenţa cu pârâul Cotârgaşi până la Piatra – Neamţ);- principala caracteristică morfologică a văii este alternanţa unor arii depresionare dezvoltate în lungul său cu defilee şi sectoare de vale îngustă; se remarcă sectoarele înguste de la Zugreni şi Toance;- formele de relief dominante sunt cele datorate proceselor fluviale: albia şi tersasele (în număr de 13 în sectorul flişului – I. Donisă, 1968);- un element aparte în valea Bistriţei este relieful generat de lacul Izvorul Muntelui: contactul dintre masa de apă a lacului şi versanţi este reprezentat printr-o faleză cu înălţimi cuprinse între 0,5 şi 1 m până la 8 – 10 m;Munţii Trotuşului - aparţin din punct de vedere geologic, flişului; au o tectonică complexă, caracterizată prin prezenţa a numeroase falii şi fracturi de fundament şi prin ample încălecări (şariaje);- există o fragmentare accentuată a reliefului, ce a determinat un paralelism al culmilor şi al culoarelor de vale; văile care fragmentează masa muntoasă sunt adânci, cu alternanţe de sectoare de îngustare şi sectoare de lărgire, bine exprimate pe Uz, Oituz etc.- altitudinile se menţin, în general, sub 1500 m, cu excepţia câtorva înălţimi: Grinduşu 1664 m (Munţii Tarcău), Nemira 1649 m (Munţii Nemira), Şandru Mare 1640 m (Munţii Nemira), Cărunta 1517 m (Munţii Ciucului);- în pleistocen,  principalele procese de modelare care s-au impus în relief au fost cele periglaciare, cu precădere gelifracţia (dezagregarea rocilor prin îngheţ – dezgheţ) şi solifluxiunile;- resurse naturale:

Cărbune brun şi lignit: jumătatea nordică a Depresiunii Comăneşti – Dărmăneşti (baznul carbonifer Comăneşti);

Hidrocarburi: Depresiunea Comăneşti – Dărmăneşti şi munţii limitrofi ai acesteia; Sare: pe văile Slănicului şi Oituzului; Izvoare minerale carbogazose: Caşin, Slănic Moldova; Roci de construcţie: gresii silicioase (pe valea Slănicului), balast (albiile Trotuşului şi Uzului),

nisipuri şi argile (Depresiunea Dărmăneşti şi pe valea Oituzului); Păduri, păşuni şi fâneţe.

- Clima:

etaj climatic montan cu temperaturi medii anuale între 6...2oC; precipitaţii: 800...1200 mm/an; influenţe climatice continentale; versantul vestic al Munţilor Nemira se află sub incidenţa fenomenului de foehn;

- Reţea hidrografică: tributară în majoritate Trotuşului;- Vegetaţie:

Pădurile de molid predomină în Munţii Tarcăului şi Ciucului; Pădurile de amestec (fag, brad, molid) ocupă aproape în întregime Munţii Goşmanu, Berzunţi

şi versantul răsăritean al Munţilor Nemira;

- Oraşe:

Comăneşti: înregistrează o populaţie de 23.230 locuitori (2002); a fost declarat oraş în anul 1952; Având o altitudine între 501 m şi 1349 m, este amplasat pe ambele maluri ale râului Trotuş;  economia acestui oraş se bazează pe industria energetică (cărbune) şi industria lemnului;

Slănic Moldova: populaţie  5.017 loc. (2002); este situat în Masivul Nemira, la înălţimea de 530 m, pe valea pârâului Slănic. Fiind situat într-o regiune cu numeroase izvoare minerale de

o valoare terapeutică deosebită, a ajuns una dintre cele mai renumite staţiuni balneoclimaterice din ţară în jurul anului 1912.

Munţii Tarcăului:ü  Sunt delimitaţi de văile Bistriei şi Bicazului la nord, valea Dămucului la vest, valea Trotuşului la sud – vest şi sud şi valea Tarcăului la est;ü  Altitudinea maximă: Vf. Grinduşu 1664 m;ü  Alcătuiţi predominant din gresii (gresie de Tarcău);ü  Relief periglaciar: trene de grohotiş, abrupturi de gelifracţie etc.Munţii Goşmanu:ü  Sunt situaţi la est de valea Trotuşului şi de văile Tarcău şi Asău;ü  Altitudinea maximă: Vf. Geamăna, 1442 m;Munţii Berzunţi:ü  Sunt situaţi între valea Trotuşului, la sud şi vest şi valea Tazlăului, la est;ü  Domină aria subcarpatică cu câteva sute de metri printr-un abrupt morfotectonic, la baza căruia se află un glacis;ü  Altitudinea maximă: Vf. Măgura Berzunţilor, 984 m;Munţii Ciucului:ü  Sunt situaţi între văile Trotuşului la nord-est, Uzului la sud şi Depresiunea Ciuc la vest;ü  Altitudinea maximă: Vf. Cărunta 1517 m;Munţii Nemira:ü  Sunt delimitaţi de valea Uzului la nord, Oituzului la sud, Depresiunea Plăieşi la vest şi Depresiunea subcarpatică Tazlău – Caşin la est;ü  Între văile Oituzului şi Uzului se desfăşoară culmea principală (pe gresii dure de Tarcău), cu aspect de hogback, al cărui versant abrupt domină cu câteva sute de metri culmile secundare;ü  Altitudini maxime: vf. Nemira 1649 m, Vf. Şandru Mare 1640 m ;Culoarul Trotuşului:ü  Reprezintă un areal de discontinuitate morfologică în desfăşurarea sud-estică a Carpaţilor Orientali;ü  Trotuşul izvorăşte din Munţii Ciucului şi după 25 de km de traseu longitudinal, capătă aspect de culoar, mai evident de la localitatea Ghimeş – Făget spre aval;ü  De-a lungul său, sunt prezente Depresiunile Asău şi Comăneşti – Dărmăneşti, despărţite de un scurt sector de îngustare; aceste depresiuni au origini tectonică şi de eroziune;Depresiunea Plăieşi:ü  Se mai numeşte şi Depresiunea Caşin, după numele râului care o străbate;ü  Se suprapune peste bazinul superior al pârâului Caşin (afluent pe dreapta al Râului Negru);ü  Are o formă ovală, alungită pe direcţie nord – sud şi o altitudine medie de 730 m;ü  Are origini tectonice şi de eroziune;ü  Prezintă climat de adăpost, cu puţine inversiuni termice; Munţii Giurgeului şi Hăşmaşu Mare (Curmăturii, Hăghimaş) -          Ocupă o poziţie centrală în cadrul Carpaţilor Moldavo – Transilvani, fiind cuprinşi între Bistricioara, la nord şi Trotuş, la sud;-          Din punct de vedere geologic, corespund cu partea de sud a zonei cristalino – mezozoice a Carpaţilor Orientali, care se îngustează treptat şi dispare, datorită unei afundări axiale, la sud de valea Trotuşului;-          Prezintă trăsături particulare, care le conferă o personalitate geografică aparte:

Prezenţa calcarelor şi a dolomitelor pe toată lungimea lor, din care rezultă un relief relativ mai înalt (1600 – 1700 m), cu abrupturi şi vârfuri semeţe izolate, chei adânci şi spectaculoase;

Marea extensiune a culmilor rotunjite, cu altitudini depăşind 1400 – 1500 m, reflex al şisturilor cristaline;

Peisajul inedit al Cheilor Bicazului şi şoseaua transcarpatică Piatra Neamţ – Gheorgheni întrunesc mari valenţe turistice;

-          Munţii Giurgeului prezintă un aspect greoi şi relativ uniform, care se datorează alcătuirii din şisturi cristaline;-          Duritatea mare a calcarelor şi a dolomitelor care apar în special pe flancul vestic al sinclinalului Hăghimaş, determină înălţimile mai mari ale Munţilor Curmăturii sau Hăşmaşu Mare sau Hăghimaş (1500 – 1793 m);-          În ansamblul său, relieful munţilor Giurgeu şi ai Curmăturii se desfăşoară pe două trepte altimetrice principale:

Treapta înaltă, constituie partea lor centrală, cu altitudini de peste 1400 m, înregistrând altitudinile maxime în Vârful Prişca(1544 m) din Munţii Giurgeu şi Vf. Hăghimaşul Mare (1793 m) în Munţii Curmăturii;

Treapta mai joasă, cu altitudini între 1200 – 1300 m, care este mult mai bine dezvoltată în partea de vest a acestor munţi; racordul cu Depresiunea Giurgeului se face printr-un plan uşor înclinat, cu altitudini de 800 – 1000 m, care domină terasele Mureşului sau direct şesul depresiunii;

-          Resurse:

Pirită cupriferă: Bălan; Calcare şi dolomite cristalie: Voşlăbeni; Calcare şi marnocalcare: vărsarea Şugagului în Bicaz (materie primă pentru combinatul de

lianţi şi azbociment de la Bicaz – Taşca);

-          Aşezări umane:

Bălan: a fost declarat oraş în anul 1968; este situat pe cursul superior al Oltului; are o populaţie de 7.902 locuitori;  au existat mine de fier şi aramă, dar aceste activităţi au fost oprite definitiv în 2006;

Lacu Roşu: staţiune climaterică; este localitate componentă a oraşului Gheorgheni;

 ü  Munţii Giurgeu-          Sunt dezvoltaţi în marea lor majoritate pe şisturi cristaline şi numai în mică măsură pe formaţiuni vulcano-sedimentare şi piroclastite;-          Au înălţimi moderate: 900 – 1400 m;-          Relieful este alcătuit din culmi şi mici masive rotunjite, prezentând un evident caracter de monotonie din cauza versanţilor prelungi;-          Oraşul Borsec: situat în depresiunea omonimă, la o altitudine de 900 m; populaţie: 2900 loc. (2002); cunoscută staţiune balneoclimaterică (numeroase izvoare minerale cu proprietăţi terapeutice dar şi ca apă de masă), aflată, în prezent, în degradare; îmbutelierea apelor minerale este principala activitate economică a oraşului (intreprinderea „Regina Apelor Minerale”); rezerve de travertin (rocă de precipitare; s-a format ca urmare a existenţei izvoarelor minerale, din precipitarea carbonatului de calciu conţinut de acestea) şi de lignit (mina de cărbuni în prezent este închisă); ü  Munţii Hăghimaş - Geologia Munţilor Hăghimaş este foarte asemănătoare cu cea a Masivului Rarău: un fundament cristalin peste care stau formaţiuni sedimentare mezozoice (în special calcare, conglomerate), prinse într-un sinclinal (aşa – numitul „sinclinal marginal extern” al Carpaţilor Orientali – C Grasu, 1995); Hăghimaşul reprezintă compartimentul sudic al acestui sinclinal, în timp ce Rarăul – pe cel nordic; sinclinalul Hăghimaşului este orientat aproape nord – sud;            Relieful – predominant are condiţionare litologică şi structurală, un subtip important fiind relieful carstic; cele mai importante forme de relief petrografic şi structural sunt: platourile lito –

structurale (platoul muntelui Fratele, al Hăghimaşului Mare, al Ucigaşului, al Hăghimaşului Negru etc), cheile (Bicazului, Bicăjelului, Lapoşului, Şugăului etc), dolinele, poliile şi curmăturile – veritabile depresiuni precum Poiana Albă, Săcădat – Piatra Crăpată, Curmătura – Piatra Singuratică, peşterile (mai cunoscute, cu forme spectaculoase dar şi degradate antropic fiind Munticelu şi Toşorog, ultima – în conglomerate calcaroase),avenurile (Licaş, Poiana Albă, Telecul Mare), relieful frunţii pânzei de Hăghimaş – un imens abrupt orientat spre est, abrupturile lito – structurale în general cu aspect de cuestă (abruptul vestic al culmii principale, abrupturile Ucigaşului, Suhardului etc); unele masive au aspect de imenşi martori de eroziune: Highiş, 1502 m, pe conglomerate, Vithavaş, 1609 m, Licaş, 1675 m (ambele pe dolomite), există şi culmi sau creste litologice: Noşcolat – Sălămaş (pe conglomerate), Culmea Dămucului (pe dolomite) ş.a.;            - Cheile Bicazului au o lungime de peste 7 km, între Lacul Roşu şi localitatea Bicaz – Chei, fiind străbătute de şoseaua Gheorgheni – Bicaz; sectorul de la ieşirea din staţiunea Lacu Roşu, până la km. 30 este mai larg, însă dominat de pereţii calcaroşi înalţi de 300 – 400 m ai masivelor Suhardu Mic, Surducul şi Piatra Altarului (Turnul Bardosului); în sectorul mijlociu, cel mai spectaculos, numit „Gâtul Iadului” sau „Cheile Mari ale Bicazului”, albia Bicazului şi şoseaua sunt străjuite de pereţi înalţi de peste 300 m, adesea în surplombă (Poliţele Bardosului, Piatra Poienii sau Turnul Negru, Peretele Turnuleţului, Peretele Pintenilor); sectorul inferior („Cheile Mici ale Bicazului”) est mai larg, cu versanţi mai puţin abrupţi şi împăduriţi; acest sector este tăiat, la început, în conglomerate şi apoi (pe porţiunea finală), din nou în calcare, aici fiind, pe partea stângă, Pereţii Munticelului iar pe dreapta – cariera de calcar Bicaz – Chei; din Cheile Bicazului se ramifică, pe stânga, cheile Cupaşului, Lapoşului şi Şugăului, iar pe dreapta - Cheile Bicăjelului; Munţii Bodoc, Baraolt, Perşani -          Sunt munţi mărunţi, ce abia trec de 1000 m şi închid spre nord şi vest Depresiunea Braşovului;-          Orientarea „digitată” a principalelor culmi este însoţită de pătrunderea tentaculară a Depresiunii Braşov sub forma unor „golfuri” ce se îngustează pe măsură ce se afundă către nord:

Depresiunea Râului Negru, între munţii Nemira şi Bodoc; Depresiunea Sfântu Gheorghe, între munţii Bodoc şi Baraolt; Depresiunea Baraolt, între munţii Baraolt şi Perşani;

-          Pe şesul depresiunilor – golf, Oltul meandrează, adunând o bogată reţea de ape ce drenează aceşti munţi, pentru ca, în cele din urmă, să străpungă printr-un deflieu epigenetic Munţii Perşani (la Racoş);-          Paralelismul culmilor şi al depresiunilor care le separă (asemănătoare Obcinelor Bucovinei) au sugerat numele de „Obcinele Braşovului” (Posea, 1981);-          Clima: temperatura medie anuală 6...4oC, precipitaţii 700 – 800 mm/an , depăşite uşor în Munţii Perşani;-          Vegetaţie: păduri de fag şi de gorun (urcă până la 700 – 800 m şi în Munţii Bodoc până la 1000 m); păduri de mesteacăn pur (situate la limita inferioară a făgetelor din nordul Munţilor Bodoc);-          Rezervaţii naturale:

Rezervaţia complexă Pădurea Bogata: este situată în Munţii Perşani; cuprinde ecosisteme forestiere, coloane de bazalt, stânci cu forme ciudate sculptate în conglomerate şi gresii;

Rezervaţiile complexe: Cheile Vîrghişului (în Perşani) şi Valea Iadului (în Bodoc); Rezervaţii geologice: Piatra Cioplită, Racoş (cu iviri de bazalte sub formă de coloane

prismatice); Muntele Puciosu Turiei (Bodoc): mofete active; Mlaştina cu turbă şi vegetaţie relictă glaciară: Băile Ozunca (Baraolt);

-          Aşezări umane:

Baraolt: este situat în Depresiunea Baraolt, pe valea omonimă, la o altitudine de 460 – 500 m; populaţie aproape 10.000 loc. (2002), este un fost oraş minier, în prezent axat pe industria prelucrării lemnului;

ü  Munţii Perşani:-          Altitudinea maximă: Vf. Cetăţii, 1104 m;-          Se caracterizează printr-o eterogenitate litologică: şisturi cristaline, conglomerate, calcare, bazalte;-          Din punct de vedere al reliefului prezintă: culmi larg boltite, relief ruiniform, cornete calcaroase, chei (Vîrghişului), platouri pe formaţiunile sedimentaro – vulcanice şi pe bazalte;-          Defileul de la Racoş are o lungime de 8,2 km (pe o lungime de 3,6 km este lipsit de luncă); Oltul se adânceşte atât în formaţiuni sedimentare (calcare şi conglomerate, gresii şi marne), cât şi în formaţiuni eruptive (bazalte cuaternare);ü  Munţii Baraolt:-          Sunt dezvoltaţi pe fliş (gresii, marne, calcare) şi roci eruptive (în nord);-          Relieful general se înfăţişează sub aspectul unor culmi larg boltite, presărate cu martori de eroziune ce descresc în altitudine spre sud; măguri dezvoltate pe andezite în nord;ü  Munţii Bodoc:-          Altitudine maximă: Vf. Cărpiniş, 1241 m;-          Sunt alcătuiţi din fliş şi roci eruptive (în nord);-          platouri pe formaţiunile sedimentaro – vulcanice în partea de nord-vest;-          iviri de ape minerale;GRUPA SUDICĂ A CARPAŢILOR ORIENTALI(CARPAŢII  CURBURII) I. AŞEZARE GEOGRAFICĂ, LIMITE ŞI VECINI:Este situată în sudul Carpaţilor Orientali, având ca limite:  valea Oituzului, la nord şi valea Prahovei, la vest.Vecini:- la nord: Grupa Centrală a Carpaţilor Orientali;- la vest: Carpaţii Meridionali (Grupa Bucegi);- la sud şi est: Subcarpaţii Curburii;II. RELIEF:A. Caractere generale ale reliefului:1. Geneza: s-a format doar prin încreţirea scoarţei terestre, în timpul orogenezei alpine;2. Altitudini: maxima este de 1954 m, în Vf. Ciucaş;3. Tipuri de relief:- relief ruiniform, prezent în Munţii Ciucaş;- relief carstic – în Munţii Piatra Mare şi Postăvaru (Munţii Timişului sau ai Bârsei);5.Direcţia de orientare a culmilor montane se schimbă, fie de la E spre V (Munţii Întorsurii), fie de la N spre S (Munţii Vrancei) sau NE – SV (Munţii Buzăului);6. Fragmentarea: este fragmentată de depresiuni (Braşov, Întorsura Buzăului, Comandău) şi văi (Olt, Buzău, Teleajen, Doftana, Bâsca Mare, Bâsca Mică);B. Diviziuni:

1. Munţii Vrancei2. Munţii Buzăului: Penteleu, Podu Calului, Tătaru – Siriu, Zmeuret – Muntioru, Ivăneţu,

Întorsurii, depresiunile Comandău şi Întorsura Buzăului;3. Munţii Teleajenului şi ai Doftanei: Masivul Ciucaş, Munţii Grohotiş, Munţii Gârbova (Baiului);4. Munţii Timişului (Bârsei): Munţii Postăvaru şi Piatra Mare;5. Depresiunea Braşov.

Pasuri şi trecători:- Pasul Oituz, situat pe Valea Oituzului, la altitudinea de 866 m, între Munţii Nemira, la nord şi Munţii Breţcului (subunitate a Munţilor Vrancei) la sud, prin care se realizează legătura dintre Depresiunea Braşov şi Moldova;- Pasul Vlădeni, prin care se realizează legătura dintre Depresiunea Braşov şi Transilvania;

- Pasul Predeal, prin care se realizează legătura dintre Depresiunea Braşov şi sudul ţării, prin Valea Prahovei;- Pasul Bratocea, prin care se realizează legătura dintre Depresiunea Braşov şi sud–est–ul ţării, prin Valea Telejenului;  Munţii  Vrancei- sunt situaţi în partea de nord – est a Carpaţilor Curburii, având ca limite şi vecini:

la nord: valea Oituzului (îi separă de Munţii Nemira); la est: Subcarpaţii Curburii (limită de natrură tectonică – falia externă a flişului, marcată printr-

un abrupt de 100 – 300 m); la sud – vest: văile Slănicului, Bâsca Mică, Depresiunea Comandău, valea Covasnei ( îi

separă de Munţii Buzăului); la nord – vest: depresiunea Râul Negru (compartiment al Depresiunii Braşovului).

- geologie: sunt alcătuiţi din fliş (alternanţe de gresii în general dure, şisturi argiloase, marnocalcare, argile);- relief: sunt munţi cu altitudini mijlocii, alcătuiţi dintr-o alternanţă de culmi (Lăcăuţi, Zboina Frumoasă) şi masive impunătoare cu aspect de măguri (Goru, Pietrosu), fragmentate de văi adânci, cu numeroase chei şi sectoare de lărgire sub forma unor mici depresiuni (Lepşa);- altitudinile maxime: Vf. Goru, 1784 m, Vf. Lăcăuţi, 1777 m;- diferenţierile litologice se reflectă în relief prin existenţa crestelor ascuţite cu versanţi abrupţi şi a cheilor spectaculoase (dezvoltate pe gresii dure) în alternanţă cu văi largi şi culmi domoale, pe care se produc alunecări de teren (pe argile);- partea de est a acestor munţi se încadrează în aria epicentrală a Vrancei, căreia îi corspunde cea mai intensă seismicitate de pe teritoriul României;- etajarea biopedoclimatică cuprinde 3 trepte:

Treapta montană înaltă (1650 – 1784 m): temperatură medie anuală de cca + 20C; precipitaţii anuale de peste 800 mm; subetajul subalpin, format din păşuni dezvoltate pe soluri brune feriiluviale (prepodzoluri) şi

brune acide (districambosoluri); Treapta montană mijlocie (1200 m – 1650 m): temperatură medie anuală: + 2...+ 40C; precipitaţii de 700…800 mm; păduri de conifere dezvoltate pe soluri brune acide (districambosoluri); Treapta montană inferioară (sub 1200 m): Temperatură medie anuală: + 4...+ 60C; Precipitaţii: 600…700 mm; Păduri de fag şi brad, dezvoltate pe soluri brune acide (districambosoluri) şi brune humico –

feriiluviale (prepodzoluri).

- Potenţial turistic puţin valorificat: deschiderea drumului auto pe valea Putnei spre Depresiunea Braşov permite vizitarea obiectivelor turistice cum sunt Cheile Tişiţei şi Cascada Putnei, ambele – rezervaţii naturale;- Rezervaţii naturale:

Rezervaţia forestieră Lepşa – Zboina Neagră, cuprinde făgete seculare pure, făgete în amestec cu brad şi molid şi molidişuri seculare;

Rezervaţia forestieră Izvoarele Nărujei: făgete seculare în amestec cu molid şi brad; Rezervaţia complexă Cheile Tişiţei; Rezervaţia geologică Focul Viu: este situată în sud – vestul Munţilor Vrancei, pe teritoriul

comunei Lopătari şi este o emanaţie de gaze ce se autoaprind, care apare pe o falie inversă; Rezervaţia geologică şi de peisaj Cascada Putnei: cascada are o înălţime de 10…12 m şi

corespunde unui sector de gresii dure, rezistente la eroziune.

- Subdiviziuni: Muntele Furu, Muntele Zboina Frumoasă, Munţii Lăcăuţi – Goru, Muntele Coza, Munţii Lepşei, Munţii Breţcului, Muntele Zboina Neagră, Munţii Caşinului. Munţii Buzăului-          Sunt situaţi în partea centrală a Carpaţilor de Curbură, având ca vecini şi limite:

la sud: Subcarpaţii Curburii; la vest: Munţii Teleajenului (Munţii Ciucaş, limita fiind formată de văile opuse ale Telejenelului

şi Buzăului); la nord: Depresiunea Braşov (limita este subliniată de o deniveleare tectonică de 100…200

m); la nord – est: Munţii Vrancei (limita este formată din văile Slănicului de Buzău şi Bâsca Mică);

-          Sunt alcătuiţi din: două masive proeminente, cu altitudini peste 1600 m (Penteleu şi Siriu), munţi cu altituidini de 1300 – 1450 m (Tătaru şi Podu Calului) şi munţi cu altitudini de 1000 – 1250 m (Zmeuret – Muntioru, Munţii Întorsurii şiIvăneţu), separaţi de văi largi şi de depresiunile Întorsura Buzăului şi Comandău.-          Geologie: sunt constituiţi în întregime din depozite de fliş, dispuse în două fâşii deosebite ca vârstă şi natură petrografică:

în partea de vest este flişul intern, de vârstă cretacică, format din depozite şistoase – grezoase cu intercalaţii masive de gresii curbicorticale (foarte strâns cutate);

în partea de est este flişul extern, de vârstă cretacică şi paleogenă, alcătuit din alternanţe de gresii (de exemplu gresia de Siriu, gresia de Tarcău) şi şisturi argiloase;

-          Mobilitatea tectonică actuală se manifestă prin înălţări de 0,5…1 mm/an şi prin mişcări seismice intense, corespunzătoare poziţiei Munţilor Buzăului la extremitatea sud – vestică a ariei seismice Vrancea;-          Relief: munţi cu altitudini mijlocii şi mici, alcătuiţi din culmi largi, rotunjite sau înguste şi fragmentate, separate de văi transversale adânci şi şei largi sau depresiuni cu şesuri aluviale extinse;-          în ansamblu, regiunea se găseşte într-un stadiu de evoluţie rapidă a reliefului, pus în evidenţă printr-o continuă fragmentare a fragmentării (atât ca adâncime, cât şi ca densitate);-          Complexele litologice pun în evidenţă umătoarele aspecte generale ale reliefului:

unde predomină gresiile puternic cimentate rezistente la eroziune, se evidenţiază creste, aliniamente de măguri şi vârfuri ascuţite, culmi masive şi versanţi stabili;

unde predomină rocile necimentate, care prin înmuiere devin plastice, se înscriu în relief culmi domoale, cu versanţi văluriţi de alunecări, şei şi văi largi.

-          Modelarea versanţilor se realizează predominant prin alunecări şi eroziune torenţială; majoritatea alunecărilor profunde sunt considerate periglaciare cuaternare sau imediat postglaciare, dar se pot declanşa şi în prezent; la acestea contribuie regimul precipitaţiilor abundente (care declanşeză şi viituri catastrofale) şi cutremurele (care duc nu numai la producerea unor alunecări de amploare, ci şi la prăbuşiri pe versanţii abrupţi);-          Condiţii biopedoclimatice:

Culmile înalte:o Temperaturi medii anuale sub + 2o C, precipitaţii medii anuale de peste 900 mm;o Etajul subalpin cu tufişuri de ienupăr şi pajişti subalpine, dezvoltate pe soluri brune

acide (districambosoluri) şi brune feriiluviale (prepodzoluri); Domeniul forestier:

o Temperaturi medii anuale de + 2...+ 40C, precipitaţii medii anuale de 700…900 mm;o Etajul pădurilor de molid şi fag, dezvoltate pe soluri brune – acide (districambosoluri)

şi brune feriiluviale (prepodzoluri).

-          Rezervaţii naturale:

Rezervaţia forestieră Milea – Viforâta: este situată în Munţii Penteleu şi ocroteşte un codru secular de molid, fag şi brad;

Rezervaţia Poiana cu Narcise – în Munţii Penteleu; Stânca Budurloaia (sau Stânca lui Persescu): un martor de eroziune alcătuit din gresii

paleogene, situat pe valea Bâsca Rozilei.

-          Oraşe: Întorsura Buzăului: aproape 9000 loc., cu profil agroindustrial, bazat pe industria de exploatare şi prelucrare a lemnului, industria materialelor de construcţie.-          Subdiviziuni:

Munţii Penteleu: Au aspectul unui masiv impunător, care domină munţii vecini, atingând altitudinea maximă în

Vf. Penteleu (1772 m); Sunt alcătuiţi din gresie de Tarcău, rezistentă la eroziune şi intruziuni de şisturi argiloase, pe

care se dezvoltă versanţi acoperiţi cu deluvii groase de alunecare; Culmea Ivăneţu: Este alătuită din gresii cu intercalaţii de şisturi argiloase, care favorizează declanşarea unor

alunecări de vale şi curgeri noroioase; Altitudinea maximă: Vf. Ivăneţu, 1191 m; În sud – vestul acestei culmi se găseşte unica mină de chihlimbar din România şi un muzeu al

chihlimbarului, situat în localitatea Colţi; Culmea Podu Calului: Este alcătuită predominant din gresii masive cu intercalaţii argiloase; Este o culme alungită pe direcţia NV – SE şi atinge altitudinea maximă de 1439 m în Vf. Podu

Calului; la partea superioară sunt nivelaţi de suprafaţa „Podu Calului” (1400 – 1439 m) – M. Ielenicz, 1984;

Munţii Siriu: Reprezintă un nod orografic principal, care domină munţii din jur, atingând altitudinea maximă

în Vf. Mălâia 1662 m; Sunt alcătuiţi din gresii dure (de Siriu) de vârstă eocenă, care sunt prinse într-un sinclinal

suspendat; Aici se află Lacul Vulturilor (Lacul fără Fund), căruia i se atribuie origine nivală (format în

spatele unui val de morenă nivală, creată ca urmare a avalanşelor de pe versantul estic al Culmii Mălâia);

Munţii Tătaru, Munţii Zmeuret – Muntioru: Constituie o traptă mai scundă, cu înălţimi de 1300…1500 m; Sunt alcătuiţi din gresii şi şisturi argiloase; Munţii (Clăbucetele) Întorsurii: Sunt munţi scunzi (clăbucete), reprezentaţi prin culmi prelungi, rotunjite, care se menţin între

700 şi 1100 m altitudine; Sunt alcătuiţi din marne şi sisturi argiloase (în sud – vest), conglomerate şi gresii (în nord). Depresiunea Comandău: Este situată în partea de nord a Munţilor Buzăului şi este drenată de râul Bâsca Mare; Relieful cupride şesuri aluviale largi, în parte mlăştinoase şi culmi rotunjite cu altitudini de

1000…1200 m; Aici se află localitatea Comandău, comună suburbană a oraşului Covasna; Frecvente şi persistente inversiuni de temperatură în jumătatea rece a anului; Depresiunea Întorsura Buzăului: Este situată în partea de nord – vest a Munţilor Buzăului şi este drenată de râul Buzău; Relieful corespunde unor şesuri aluviale largi ale Buzăului şi afluenţilor săi şi unei trepte de

munţi scunzi, cu înălţimi de 700…850 m; Forma şi poziţia depresiunii favorizează producerea unor puternice inversiuni de temperatură

în timpul iernii şi o frecvenţă ridicată a temperaturilor minime sub – 150 ... – 200C (unul din „polii frigului” din România);

Aici se află oraşul Întorsura Buzăului; Condiţiile pedoclimatice sunt favorabile culturii cartofului. Valea transversală a Buzăului: Aici a fost amenajat lacul de acumulare Siriu, care permite atenuarea viiturilor râului Buzău,

alimentarea cu apă a localităţilor din avale şi producerea energiei electrice la hidrocentrala de la Nehoiaşu;

Oraşul Nehoiu este principalul centru economic de pe valea montană a Buzăului, profilat pe industria lemnului;

 Munţii Teleajenului şi Doftanei- Sunt situaţi în partea de vest a Carpaţilor de Curbură, având ca limite şi vecini:

la est: valea Telejenelului şi cursul superior al Buzăului; la vest: văile Prahovei şi Azugii; la nord: Munţii Întorsurii şi ai Timişului; la sud: Subcarpaţii Curburii;

- Geologie: sunt alcătuiţi din fliş: marnocalcare, gresii, şisturi argiloase (care formează Stratele de Sinaia), flişul grezos de Bobu, flişul grezos curbicortical al unităţii de Teleajen, conglomeratele albiene de Ceahlău – Zăganu (Ciucaş);- Se caracterizează prin etajarea în ansamblu a reliefului, curpinzând două trepte de relief şi printr-o fragmentare accentuată a munţilor, fără a afecta dispunerea reliefului în trepte:

la altitudini de peste 1700 m, culmile sunt în general rotunjite, dar pe alocuri puternic netezite, păstrându-se suprafeţele de nivelare (suprafaţa „Bobu Mare”) şi vârfuri proeminente;

la altitudini de cca 1400 m se distinge a doua treaptă bine individualizată (suprafaţa „Şeţu”), constituită parţial din culmi şi pinteni;

- Condiţii biopedoclimatice:

Treapta înaltă (peste 1600 m): Temperatură medie anuală +2...+40C, precipitaţii de circa 1000 mm/an; Pajişti subalpine cu ienupăr (jnepenii apar sporadic doar în Munţii Ciucaş), afin, merişor şi

bujor de munte sau rhododendron (în Munţii Gârbova, Grohotiş şi Ciucaş) Treapta joasă (sub 1600 m): Temperatură medie anuală: 6...7o C, precipitaţii de 800…900 mm/an; Păduri de fag şi păduri de amestec fag, brad şi molid; molidul are o arie limitată, ca urmare a

extinderii păşunilor şi a exploatării forestiere;

- Turism:

staţiunea climaterică Cheia, situată pe valea Teleajenului, la poalele Masivului Ciucaş; cabanele Vârfu Ciucaş (aprox. 1550 m altitudine) şi Muntele Roşu (1300 m) din Munţii Ciucaş; Valea Prahovei, cu numeroasele ei staţiuni şi obiective turistice, cuprinde ca arie şi Masivul

Bucegi, dar şi versantul apusean al Munţilor Gârbova.

- Subdiviziuni:

Munţii Ciucaş: Reprezintă cea mai impunătoare unitate geografică din acest spaţiu montan, înregistrând

altitudinea maximă în Vf. Ciucaş, de 1954 m; Este alcătuit din conglomerate şi fliş şistos – marnos – grezos; Este alcătuit din două culmi înalte de peste 1700 m (Bratocea şi Zăganu), din care se

desprind culmi secundare; Prezintă relief ruiniform în partea înaltă, ca urmare a fragmentării stivei groase de

conglomerate: Colţii Nitrii, Turnul Vulturilor, Sfinxul Bratocei, Colţii Bratocei, Babele la Sfat, Tigăile Mari, Tigăile Mici, Mâna Dracului, Turnul lui Goliat etc.

Potenţial turistic: şoseaua Ploieşti – Braşov, prin pasul Bratocea, staţiunea climaterică Cheia, mânăstirile Cheia şi Suzana, cabana Muntele Roşu (până la care se poate ajunge cu maşina), numeroase trasee turistice marcate.

Păşunile sunt sărace din cauza lipsei apei pe culmile înalte, aşa încât păstoritul nu deţine o pondere prea mare în acest masiv;

Muntele Clăbucet:

o Este situat la sud de Munţii Ciucaş, între văile Teleajen şi Telejenel;o Este alcătuit din fliş grezos curbicortical;o Altitudini în jur de 1460 m;o La confluenţa Telejenelului cu Teleajenul s-a amenajat un lac de acumulare (Plăieţu

sau Măneciu); Munţii Grohotiş: Sunt situaţi între văile Teleajenului şi Doftanei; Altitudinea maximă – în Vf. Grohotiş, 1767 m; Sunt alcătuiţi din fliş grezos de Bobu, de aceeaşi vârstă (albian) cu conglomeratele de Ciucaş

din vecinătate; Prezintă o culme desfăşurată de la nord la sud, ce se menţine la altitudini de 1300…1700 m,

acoperită cu păşuni întinse, ceea ce a favorizat dezvoltarea păstoritului; Munţii Gârbova: Sunt situaţi între văile Doftanei, Prahovei şi Azugii; Sunt cunoscuţi şi sub denumirea de Munţii Baiului; Numele de Munţii (Culmea) Baiului corespunde sectorului sudic al lor, unde se întâlneşte

Muntele Baiu Mare (1908 m), pe când sectorul nordic este denumit Culmea Neamţului, după cel mai înalt vârf din aceşti munţi (Vf. Neamţu, 1923 m).

Sunt alcătuiţi din gresii, marne, marnocalcare ce aparţin Stratelor de Sinaia; Se desfăşoară de la nord la sud, prezentând o culme principală, dominată de vârfuri ce ating

1800…1900 m, din care se desprind alte culmi secundare spre vest şi spre est (Zamora, Cumpătu, Câinelui etc), cu altitudini de 1400…1500 m şi 1000…1250 m.

În partea superioară prezintă numeroase depresiuni nivale, iar versanţii sunt afectaţi de numeroase ravene active, înrămurate la obârşiile văilor şi adâncite în sol şi în pătura de alterare;

Prezintă păşuni întinse, păstoritul fiind dezvoltat; Singura cabană din masiv este Piscu Câinelui, la 1000 m; este proprietate privată, fiind

scoasă din circuitul turistic;

 Munţii Timişului-          Se mai numesc Munţii Bârsei şi sunt situaţi în extremitatea vestică a Carpaţilor de Curbură;-          Geologie: sunt alcătuiţi din calcare şi conglomerate mezozoice, prinse în sinclinalul Timişului, drenat cvasicentral de valea de la care şi-a luat numele (Timişul);-          Relief:

Altitudini maxime: Vf. Postăvaru, 1799 m şi Vf. Piatra Mare, 1834 m; Interfluvii structurale: creasta principală a Masivului Postăvaru, care corespunde capetelor de

strat calcaroase, este o cuestă tectonică şi de eroziune; Suprafaţa structurală, care are o mare extindere şi abruptul tectonic şi structural din partea de

est a Masivului Piatra Mare; Relief carstic: cheile „Şapte Scări”, Peştera de Gheaţă; Importante mase de grohotiş şi râuri de pietre rezultate prin procesele de gelivaţie

(dezagregare prin îngheţ – dezgheţ) care au atacat calcarele, sunt prezente la nivelul crestei Postăvarului, pe versantul de est;

Văi de tip „horoabe” sau hornuri (văi în pantă foarte mare, aproape egală cu a versantului): Şipoaia şi Tamina; valea Cheii, cu marmite etajate;

-          Potenţial turistic:

Posibilităţile de acces au stimulat intensificarea activităţii turistice, Valea Timişului constituind o adevarată axă a turismului, situată în continuarea văii Prahovei;

Poiana Braşov: staţiune climaterică şi pentru sporturi de iarnă, este situată la altitudini de 950…1050 m, pe versantul nordic al masivului Postăvaru; este cea mai dotată staţiune din ţara noastră pentru sporturi de iarnă;

Pârâul Rece: este staţiune turistică situată pe drumul ce leagă oraşele Predeal şi Râşnov, în sud – vestul Masivului Postăvaru;

Masivul Piatra Mare: cascada Tamina, Cheile Şapte Scări, Peştera de Gheaţă, Cabana Piatra Mare.

 Depresiunea Braşovului-          Este cea mai întinsă depresiune intramontană din Carpaţii Româneşti, fiind drenată de râul Olt şi afluenţii săi (Râul Negru, Bârsa, Timiş);-          Este o depresiune tectonică;-          Altitudinea medie este de 530…560 m; altitudinea minimă – de 484 m, avale de Feldioara;-          Depresiunea reprezintă o mare cuvetă formată dintr-o câmpie aluvionară întinsă şi plană de vârstă cuaternară, uşor înclinată spre partea centrală, către Olt şi Râul Negru;-          Geologie: un fundament alcătuit din formaţiunile flişului cretacic, formaţiuni vulcanice, peste care stau depozite mult mai recente (cuaternare);-          Relieful depresiunii cuprinde: piemonturi şi glacisuri prezente sub munte (850 m în Piemontul Sohodolului), câmpuri largi care ocupă cea mai mare suprafaţă a depresiunii şi lunca Oltului, parţial inundabilă, în centrul depresiunii.-          Clima: temperatură medie anuală în jur de +7…+8o C; frecvente inversiuni de temperatură iarna; minima absolută din România: – 38,50C la Bod (25 ian. 1942) (în aceeaşi dată, la Vf. Omu s-au înregistrat – 240 C); precipitaţii de 500…580 mm anual pe fundul depresiunii şi 700…800 mm/an pe piemonturile înalte;-          Vegetaţie: pe piemonturile înalte sunt păduri formate din gorun, tei, carpen, frasin, araţar; pe versanţii umbriţi se dezvoltă fagul; în luncile râurilor sunt păduri de anin.-          Oraşe:ü  Braşov:

Este cel mai mare oraş din Carpaţi, cu o populaţie de 285.000 loc. (2002); Face parte din generaţia oraşelor feudale; Este reşedinţă de judeţ şi important centru industrial, în special industia constructoare de

maşini;

ü  Sfântu Gheorghe: este reşedinţa judeţului Covasna; populaţie: 61.500 loc. (2002);ü  Codlea: 24.200 loc.ü  Săcele: 30.000 loc.ü  Zărneşti: 25.300 loc.ü  Râşnov: 15.500 loc.ü  Târgu Secuiesc: 20.500 loc.ü  Covasna: 11.400 loc.