3. SISTEMUL ELECTORAL AL REPUBLICII MOLDOVA

3.1. Caracteristica Dreptului Electoral al Republicii Moldova în sens comparat

Una dintre condiţiile indispensabile pentru edificarea statului de drept din Republica Moldova

este reglementarea normativă a procesului de organizare şi desfăşurare a alegerilor obligatorii care

reprezintă, în esenţă, unica sursă de conferire a legitimităţii puterii autorităţilor publice centrale şi

organelor administraţiei publice locale.

Alegerile libere, corecte şi nefalsificate organizate la anumite intervale de timp prestabilite,

devin un atribut obligatoriu al statalităţii contemporane, ceea ce contribuie obiectiv la sporirea

roIului şi importanţei dreptului electoral care constituie fundamentul normativ al procesului de

constituire şi funcţionare a tuturor instituţiilor democraţiei reprezentative.

În literatura de specialitate noţiunea drept electoral este interpretată în două sensuri:

a) drept electoral obiectiv (mai numit şi pozitiv), care întruneşte o „totalitate de norme juridice

menite să reglementeze relaţiile electorale”

b) drept electoral subiectiv, care reprezintă „dreptul cetăţeanului de a alege şi de a fi ales în

organele de stat şi în organele de autoadministrare locală” .

În prezentul paragraf urmează să analizăm dreptul electoral obiectiv în ipostaza acestuia de

element structural al sistemului de drept din Republica Moldova.

Fără a exagera, vom constata că, actualmente, dreptul electoral şi legislaţia conexă acestuia

pretinde un statut social politic deosebit, prin urmare, şi un mod pe deplin justificat de o consacrare

adecvată în cadrul sistemului de drept din Republica Moldova. Aceste circumstanţe lămuresc

interesul sporit faţă de problematica alegerilor manifestat în literatura juridică de specialitate, mai

mult de peste hotare şi mai puţin din Republica Moldova.

În acelaşi timp chiar şi în puţinele investigaţii ştiinţifice în domeniul sistemului electoral pe

care le avem până în prezent, o bună parte dintre problemele juridice ce ţin de raporturile de drept

electoral «pnt interpretate şi reprezentate fragmentar, ba uneori în contradictoriu.

Aceasta se referă chiar şi la aspectele incipiente ale procesului de conturare a dreptului

electoral în calitatea sa de fenomen juridic obiectiv, aspecte legate nemijlocit de obiectul, conţinutul

şi locul dreptului electoral în sistemul de drept naţional.

În ştiinţa dreptului constituţional s-au întreprins, în repetate rânduri, tentative de a defini

noţiunea de drept electoral obiectiv. în marea majoritate a cazurilor însă aceste tentative se limitau

la constatarea faptului evident că dreptul electoral este strâns legat de realizarea de către cetăţeni a

drepturilor de a alege şi de a fi aleşimautorităţile publice centrale şi organele de autoadministrare

locală, prevăzute de Constituţia Republicii Moldova (art. 38).

Unii cercetători identifică dreptul electoral cu o totalitate de norme juridice care reglementează

mecanismul de realizare a drepturilor electorale ale cetăţenilor.

Aceeaşi poziţie este împărtăşită şi de alţi autori care examinează în mod comparativ dreptul

electoral cu reglementarea normativă a relaţiilor sociale ce ţin de realizarea drepturilor cetăţeneşti

de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice centrtale şi organele de autoadministrare locală sau la

funcţii executive mari, o astfel de apreciere a dreptului electoral reflectă conţinutul lui şi destinaţia

funcţională a dispoziţiilor legislaţiei electorale în mecanismul reglementării normative a procesului

d reproducere a puterii publice prin intermediul alegerilor centrale sau locale.

Sub acest unghi de vedere, prezentarea dreptului electoral ca o totalitate de norme juridice care

reglementează participarea cetăţenilor la procesul de formare a organelor de stat şi locale elective și

la alegerea funcţionarilor lor, prin intermediul drepturilor şi libertăţilor lectorale garantate de

Constituţia Republicii Moldova, pare a însă o asemenea interpretare a dreptului electoral nu poate

pretinde ta perceperea realităţii juridice obiective, nu ţine cont de organizarea internă complexă a

relaţiilor sociale legate de realizarea nemijlocită a standardelor, formulelor şi procedurilor

electorale, se abstractizează de la necesitatea conexiunii procesului de organizare şi desfăşurare a

alegerilor cu alte acţiuni legate de realizarea drepturilor electorale ale cetăţenilor. O atare situaţie

implică necesitatea insistentă de abordare critică a concepţiilor privitor la obiectul de reglementare a

dreptului electoral contemporan.

Pentru început, vom încerca să clarificăm problema obiectului de reglementare al dreptului

electoral obiectiv S-au exprimat opinii privitor la faptul că obiectul dreptului electoral reprezintă

„relaţiile sociale care apar în domeniul organizării şi desfăşurării alegerilor în organele de stat şi

organele de autoadministrare locală” Susţinem maniera în care autorii acestei definiţii încearcă să

identifice obiectul de reglementare a dreptului electoral, însă ţinem să precizăm următoarele:

dreptul electoral nu reglementează toate relaţiile care apar în procesul organizării şi

desfăşurării alegerilor, dar numai pe acelea care necesită normare prin stabilirea unor drepturi şi

obligaţii subiecţilor CK^cestor relaţii socialeyDe exemplu, relaţiile de natură politică care apar ^

între concurenţii electorali (candidaţi, asociaţii electorale, blocuri) nusunt reglementate de normele

de drept electoral;

dreptul electoral reglementează şi relaţii sociale care apar şi se ^stabilesc nu numai în

procesul organizării şi desfăşurării alegerilor, dar şi relaţii sociale care apar şi în perioada

preelectorală, cum ar fi: înregistrarea şi evidenţa alegătorilor^ormarea şi activitatea organelor

electorale permanente, popularizarea legislaţiei electorale, instruirea juridică a alegătorilor etc

Relaţiile sociale reglementate de dreptul electoral se deosebesc de relaţiile sociale care apar

în cadrul referendumului ori a procedurii de revocare) în calitate de argument pentru delimitarea

relaţiilor sociale care se nasc în procesul alegerilor, referendumului sau revocării serveşte faptul că

Iţdegerile, referendumul şi revocarea sunt forme de manifestare a democraţiei directe care umăresc

diferite scopyriP^şţfel, prin intermediul alegerilor cetăţenii îşi realizează drepturile exclusiv politice

privind formarea organelor reprezentative,'|în cadrul referendumului aceştia îşi exprimă poziţia

privitor la luarea anumitor decizii de ordin naţional ori local în cele mai importante probleme ale

vieţii social/ iar revocarea nu este altceva decât un mecanism prin intermediul căruia are loc

încetarea înainte de ţermen a mandatului persoanelor desemnate prin alegeri în funcţii elective;

relaţiile sociale reglementate de dreptul electoral se deosebesc şi de relaţiile specifice

procesului de organizare şi desfăşurare a alegerilor, dar care formează obiect de reglementare a altor

ramuri de drept. Categoria unor astfel de relaţii cuprinde xelaţiile reglementate de dreptul munca

dreptul candidaților de a fi degrevaţi de atribuţiile de la locul de rfiuncă permanent, menţinându-li-

se salariul mediu); dreptul financiar (relaţiile legate de repartizarea mijloacelor financiare alocate

din bugetul public); dreptul administrativ şi penal (prin care se,asigură răspunderea juridică pentru

încălcarea legislaţiei electorale) etc.

Aşadar, dreptul electoral reprezintă totalitatea normelor de drept care\eglementează relaţiile

sociale ce se stabilesc în procesul de formare a organelor de stat centrale şi locale elective, precum

şi cele din perioada preelectorală, ce necesită o reglementare normativă prin fixarea unor drepturi şi

obligaţii subiecţilor de drept electoral, relaţii ce se deosebesc de cele care apar în cadrul

referendumului ori a procedurii de revocare şi care nu formează obiect de reglementare a altor

ramuri de drept.

Privitor la locul dreptului electoral în literatura de specialitate au fost exprimate mai multe

opinii. O parte dintre autori declară că dreptul electoral este o subramură a dreptului constituţional .

Alţi autori, pe bună dreptate, consideră dreptul electoral o „instituţie de drept public” care

reprezintă un „sistem de norme juridice formulate în acte legislative şi alte acte normative (izvoare

de drept), ce reglementează relaţiile sociale, activitatea (principiile şi regulile de comportare)

subiecţilor, determinându-le drepturile şi îndatoririle în domeniul suveranităţii populare.

Legislaţia electorală conţine dispoziţii care stipulează cu exactitate cadrul subiecţilor cu drept

de fixare a alegerilor, a termenelor electorale, regulile generale şi particulare de fixare a diferitelor

tipuri de alegeri. Reglementarea normativă a activităţilor care formează în ansamblu această etapă a

procesului electoral este concentrată în Constituţie, Codul electoral şi alte izvoare de drept electoral.

În cazul alegerilor ordinare, legile electorale conţin prevederi exprese referitoare la procedura

de fixare a alegerilor, stabilind data acestora. în SUA, data alegerilor este stabilită în prealabil, iar

procesul electoral începe spontan. în majoritatea ţărilor însă data alegerilor nu se stabileşte în

prealabil, aceasta implicând emiterea unui act normativ în care se fixează data alegerilor. Astfel,

Constituţia Chinei din 1991 (art. 17) prevedea că alegerile în ambele camere ale Parlamentului

încep cu 30 de zile înainte de expirarea mandatului Parlamentului şi se încheie în ziua când acesta

expiră .

În Republica Moldova alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel mult 3 luni de la

expirarea mandatului Parlamentului. Data alegerilor Parlamentului se stabileşte prin hotărârea

Parlamentului cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.

În cazul dizolvării Parlamentului, prin acelaşi decret al Preşedintelui Republicii Moldova, se

stabileşte data alegerii noului Parlament. Alegerile anticipate vor avea loc în termen de cel mult 45

de zile de la data intrării în vigoare a decretului (art. 76 Cod electoral).

Data alegerilor locale generale sau anticipate se fixează prin hotărârea Parlamentului cu cel

puţin 60 de zile înainte de alegeri. Data votării repetate a alegerilor noi şi a celor parţiale se

stabileşte de către Comisia Electorală Centrală în condiţiile determinate de legislaţia electorală (art.

122 Cod electoral).

Fixarea zilei alegerilor se stabileşte ţinând cont de etapele şi succesiunea operaţiunilor

electorale, în funcţie de tipul de alegeri (naţionale ori locale).

În marea majoritate a statelor alegerile generale se desfăşoară numai în zilele de odihnă. De

exemplu, în Austria, alegerile în Consiliul naţional (Camera inferioară) al Parlamentului au loc în

mod obligatoriu într-o zi de duminică sau în altă zi de odihnă.

În SUA însă data alegerilor revine în ziua de marţi. Aceste exemple ne duc la concluzia că

regulile de fixare a alegerilor diferă de la un sistem constituţional la altul.

Procesul electoral, care are menirea de a promova în instituţiile de guvernămînt cei mai

competenţi cetăţeni din sfera politică, economică, culturală etc., trebuie să reprezinte un mecanism

eficient de circulaţie a elitelor şi un garant al stabilităţii societăţii. Deseori, însă, la procesul

electoral participă anumiţi actori politici care reprezintă doar interesele unor cercuri economice sau

politice restrînse, utilizînd diverse tehnologii de manipulare a maselor. Lipsa unei culturi politice

participative, att în rîndul actorilor politici, cît şi în rîndul electoratului, duce la apariţia unor

fenomene negative în perioada electorală. Printre astfel de fenomene vom enumera: activitatea

politică scăzută, apatia politică, lipsa unei poziţii civice, lipsa concurenţei reale pe piaţa politică,

nerespectarea normelor de drept şi a legislaţiei electorale, incompetenţa consultanţei politice etc. În

acest context, rolul campaniilor electorale este cel de educare civică, servind ca instrument de

socializare politică a cetă- ţenilor. Dacă pe parcursul campaniei electorale apare un ansamblu de

astfel de fenomene, atunci rezultatele alegerilor pot să nu fie acceptate de către societate. În acest

sens, P. Buchanan consideră că orice formă de guvernămînt, care nu este înrădăcinată în cultură,

este sortită să dispară[1]. Referindu-ne la unele aspecte ale legislației electorale naționale, vom

aduce anumite exemple din legislația altor state, care ar putea fi luate în considerație pe viitor de

către legiuitori. În primul rînd, ne vom referi la pragul electoral în cadrul alegerilor din 30

noiembrie 2014, atît pentru partide, cît şi pentru candidații independenți. Deci, pragul electoral de

6% pentru partide şi organizații social-politice este destul de înalt, comparativ cu media europeană

– de 4%. Spre regret, majorarea pragului electoral în acelaşi an în care se desfăşoară scrutinul nu

este un exemplu bun de democrație; or, regulile nu pot fi modificate în timpul jocului. Nu este clar

rostul pragului de 2% pentru candidații independenți; atîta timp cît un mandat în parlament

reprezintă 0,99% din voturi. De asemenea, există state precum Finlanda, Olanda, Portugalia,

Macedonia, cu un sis- 66 tem reprezentativ proporțional fără un prag electoral stabilit prin lege. În

acest context, o soluție binevenită, care merită să fie discutată, ar fi excluderea pragului electoral.

Astfel, fiecare partid, candidat independent sau bloc politic va primi cîte un mandat pentru fiecare

procent de voturi acumulat. Prin adoptarea unei asemenea modificări, vor fi excluse cazurile cînd un

partid sau un bloc, obținînd mai puțin de jumătate din voturi și, deci, reprezentînd doar un segment

al populației, conduce țara în numele întregului popor. Un alt aspect important al procesului

electoral îl reprezintă legislația în domeniul fraudelor electorale. Articolul 181 al Codului Penal

”Împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale” a fost

inspirat din Codul Penal al României, cu excepția faptului că la noi a fost stabilită o sancțiune mult

mai blîndă (pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 3 ani, în comparație cu pedeapsa pe un termen

de la 2 la 7 ani aplicată în România. În același timp, în Codul Penal al Republicii Moldova este

stabilită o pedeapsă mai dură pentru Coruperea alegătorilor (art. 181 prim) – pînă la 5 ani de

închisoare, în Codul Penal român – pînă la 3 ani. Un avantaj al Codului Penal din Republica

Moldova îl reprezintă stipularea expresă a bunurilor care nu sunt considerate drept mijloace de

corupere electorală. Este mai blîndă și pedeapsa pentru falsificarea documentelor și evidențelor

electorale (pedeapsă de pînă la 3 ani – în Republica Moldova și pînă la 5 ani – în România. Odată

cu implementarea sistemului electronic de vot sau chiar înainte de aceasta, ar fi binevenită

adoptarea unei prevederi similare aliniatului 3 al art. 391 din CP al României – ”Introducerea în uz

sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor

obținute în secțiile de votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se

pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitării unor drepturi”. Și în Codul Penal

al Federației Ruse este prevăzută o pedeapsă mai aspră pentru ”Împiedicarea exercitării libere a

dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale” – pînă la 5 ani de închisoare. Mai mult decît

atît: sînt prevăzute unele circumstanțe agravante, precum comiterea faptei menționate mai sus de

către o persoană cu funcție de răspundere sau de către un grup organizat (art. 141 din Codul Penal al

Federației Ruse). Spre deosebire de legislația națională, în Codul Penal al Federației Ruse sînt

prevăzute pedepse pentru finanţarea directă şi indirectă, susţinerea materială sub orice formă a

campaniilor electorale ale candidaţilor la alegeri şi ale concurenţilor electorali de către alte state.

Normele naționale, însă, prevăd doar posibilitatea excluderii din cursa electorală a partidelor care

beneficiază de un astfel de sprijin. În legislația penală națională nu se regăsește o normă care

prevede o pedeapsă pentru violarea secretului alegerilor. Spre exemplu, legislația penală germană,

art. 107 c., prevede o pedeapsă de pînă la 2 ani de închisoare pentru persoanele care încalcă o clauză

menită să asigure secretul votului cu scopul de a afla pentru cine a votat un anumit alegător. De

asemenea, legislația penală germană prevede o pedeapsă de pînă la 10 de ani de închisoare pentru

persoanele care, beneficiind de dependența profesională sau economică a unor alegători, îi

constrînge să voteze într-un anumit fel sau să nu se prezinte la urnele de vot. Pe lîngă faptul că este

prevăzută (ca și în alte state) pedeapsa penală pentru cumpărarea voturilor, legislația penală

germană prevede sancțiuni și pentru cetățenii care își vînd votul (pînă la 5 ani de închisoare). Cu

toate că legislația penală privind fraudele electorale se cere perfecționată, și mai 67 important este

ca prevederile actuale să fie aplicate în practică; or, nu asprimea pedepsei micșorează numărul

infracțiunilor, ci frecvența cu care este aplicată. După cum știm, nici unei persoane bănuite că ar fi

comis o fraudă electorală în Republica Moldova încă nu i-a fost aplicată o pedeapsă penală. Cu

siguranță, legiuitorul din Republica Moldova trebuie să urmărească atent practica internațională în

domeniul electoral, în vederea perfecționării legislației naționale. Dificultatea situaţiei la acest

capitol constă în faptul că experienţa internaţională acumulată de statele occidentale pe parcursul

secolelor se doreşte a fi implementată în Republica Moldova în cîţiva ani. Unul dintre fondatorii

Uniunii Europene, Robert Schuman, menţiona că ”democraţia nu poate fi construită dintr-o singură

lovitură, deoarece, pentru crearea acesteia, Europa a avut nevoie de mai multe milenii”[2]. În

decursul unei mari perioade istorice, civilizaţia occidentală a reuşit să creeze asemenea valori ca

libertatea individuală, responsabilitatea personală, gîndirea şi acţiunea raţională, justiţia, egalitatea

în şanse, ceea ce a contribuit la crearea statului de drept şi a culturii participative, spre care tindem

și noi

3.2. Mecanismul de protecție a drepturilor electorale ale cetățenilor Republicii

Moldova

Pentru doctrina juridică naţională litigiile electorale reprezintă o problemă pe cât de nouă pe

atât de actuală. Această situaţie este determinată de faptul că anume înţconţinutul litigiilor electorale

se reflectă majoritatea divergenţelor ce ţin de realizarea drepturilor electorale de către cetăţenii

Republicii Moldova? iar examinarea şi soluţionarea lor reprezintă unul dintre mijloacele'principale

de protecţie a drepturilor exclusiv politice de a alege şi de a fi ales în Parlamentul republicii şi

autorităţile administraţiei publice locale.

(Trebuie să menţionăm că legislaţia electorală din Republica Moldova nu utilizează noţiunea

de „litigiu electoral”, dar operează cu noţiunile de „cereri şi contestaţii asupra hotărârilor şi

acţiunilor consiliilor electorale de circumscripţie şi birourilor electorale ale secţiilor de votare”;

“ccren şTcontestaţu ce vizează organizarea şi desfăşurarea alegerilor” (Codul electoral, art. 26, 28,

30).

fOrice litigiu electoral într-o formă sau alta afectează drepturile electorale ale cetăţenilor şi

altor subiecţi de drept electoraMReglementarca normativă a procedurii de examinare a acestor litigii

prin intermediul instituţiei contenciosului în dreptul electoral pare a fi nu numai admisibil, dar şi pe

deplin justificat?)

Litigiile electorale au o importanţă politică exclusivă generată de următorii factori:

- în'pnmul rând,de importanta sporită a obiectului litigiului

- raporturi electorale care fac parte din categoria relaţiilor sociale

fundamentale ce ţin de instaurarea, menţinerea şi exercitarea suveranităţii naţionale-)

- în al doilea rând,($e protecţia deosebită a drepturilor electorale ca parte constitutivă a

drepturilor politice fundamentale de orice atentate^/

- în al treilea rând[de importanţa deosebită a alegerilor ca instituţie de formare a autorităţilor

publice reprezentative^)

- în al patrulea rând, de particularităţile aparţinând însuşi proce¬sului electoral şi înainte de

toate de perioada de timp strict determinată pentru realizarea unor acţiuni electorale concrete, în

afara cărora drepturile electorale, inclusiv restabilirea lor, este greu de realizat.

(Codul electoral din Republica Moldova rezervă contestaţiilor electorale un compartiment

scparat)Capitol u 1 12, Secţiunea 1). Normele cuprinse în compartimentul respectiv,(plângă faptul

că urmăresc scopul creării unui mecanism de protecţie juridică a drepturilor electorale ale

cetăţenilor Republicii Moldovă atenuează, în acelaşi timp, acuitatea problemelor ce ţin de

soluţionarea litigiilor electorale ca fiind o categorie deosebită de litigii şi acţiuni procesuale.

Perfectarea normativă, practic autonomă, a instituţiei contestaţiei ca mijloc universal de

protecţie a drepturilor electorale ale cetăţenilor^ răspunde necesităţilor creării unei secţiuni

colizionale a dreptului electoral care să reglementeze conflictele legate de organizarea şi

desfăşurarea alegerilor.

r D‘n acest punct de vedere, o asigurare normativă cuvenită a procedurii de contestare a

acţiunilor (inacţiunilor) şi hotărârilor care Violează drepturile electorale ale cetăţenilor Republicii

Moldova poate fi stabilită atât prin garanţiile de realizare a normelor şi principiilor democratice ale

legislaţiei electorale, cât şi prin instituirea unor măsuri de rezistenţă eficiente pentru combaterea

diferitelor tentative şi forme de „patologii” electorale generate de ambiţii politice, consideraţii de

conjunctură şi de alte priorităţi aparţinând diferiţi participanţi la procesul electoral Deşi sunt

nedorite, litigiile electorale sunt inevitabile pentru orice campanie electorală, deoarece alegerile

reprezintă unica formă a procesului de dobândire a atribuţiilor de. putere cu caracter reprezentativ.

în viziunea noastră ffitigiilaclcctoreilreprezintă divergenţele care iau naştere în procesul de

fixare, organizare, desfăşurare şi stabilire a rezultatelor alegerilor în autorităţile reprezentative

centrale şi ale administraţiei publice locale şi care sunt soluţionate de organele

electorale sau instanţele judecătoreştii)

După părerea noastră, din categoria condiţiilor tipice care, de

obicei, generează litigii electorale fac parte:

- caracterul contradictoriu şi nedeterminat al reglementării normative a raporturilor de drept

electoral, situaţie soldată cu numeroase coliziuni şi lacune;

- nivelul scăzut de cultură politică şi juridică al organizatorilor alegerilor şi al altor subiecţi ai

procesului electoral,

- interesele egoiste ale subiecţilor procesului electoral, inclusiv tendinţa de a folosi conflictele

electorale în calitate de mijloc de atragere a atenţiei comunităţii faţă de anumiţi subiecţi ai

campaniei electorale;^

- ambiţia şi birocratismul organelor electorale, care detalizează până la absurditate procedurile

de realizare a drepturilor electorale ale cetăţenilor.

Litigiile electorale se manifestă sub cele mai digei^ formc determinate de tipul de alegeri,

obiectul divergenţelor, componenţa părţilor aflate în conflict.

Astfel, în funcţie de conţinutul conflictului electoral, pot să apară /litigii electorale legate de

fixarea alegerilor,/înregistrarea (evidenţa) alegătorilor,^formarea circumscripţiilor electorale şi a

secţiilor de votare,/ formarea organelor electorale/înregistrarea alegătorilor,/realizarea agitaţiei

electorale, finanţarea alegerilor şi a campaniei electorale ale candidaţilor, organizarea votării şi

constatarea rezultatelor alegerilor

Din punctul de vedere al participanţilor la litigiile electorale, acestea pot avea loc între organele

de stat şi ale administraţiei locale, luncţionarii lor şi cetăţeni; între organele electorale şi cetăţeni;

printre organele electorale de diferite niveluri; între cetăţeni.

însă cel mai mare interes reprezintă clasificarea litigiilor electorale în funcţie de modul de

contestare a cazurilor de încălcare a drepturilor electorale ale cetăţenilor, deoarece examinarea şi

soluţionarea obiectivă şi oportună a litigiilor electorale depind în mare măsură de executarea

calitativă a legislaţiei care reglementează instituţia contestaţiior acţiunilor (inacţiunilor) care

violează drepturile electorale ale cetăţenilor.

(în conformitate cu articolul 65 din Codul electoral, obiectul contestaţii reprezintă acţiunile şi

hotărârile consiliilor şi birourilor electorale^Dreptul de contestare este acordatalegătorilor şi

concurenţilor electorali.

Astfel, legislaţia electorală prevede două modalităţi de examinare a litigiilor electorale:

administrativ (prin organele electorale ierarhic superioare) şi în instanţele de judecată.

Aceste modalităţi de examinare a litigiilor electorale se deosebesc după cadrul persoanelor care

au dreptul de înaintare a contestaţiei respective, după obiectul (conţinutul conflictului electoral)

contestaţiei, după procedura de examinare a litigiului, după efectele juridice ale hotărârilor adoptate.

în acelaşi timp şi modalitatea administrativă şi judiciară de examinare a contestăţiilor în cazurile de

încălcare a drepturilor electorale ale cetăţenilor se completează reciproc în calitatea lor de

modalităţi relativ autonome de asigurare a drepturilor cetăţenilor consacrate în Constituţia

Republicii Moldova.

§ 2. Procedura administrativă de examinare a litigiilor electorale

Legislaţia electorală din Republica Moldova nu conţine reglementări privitor la procedura

administrativă de examinare a contestaţiilor. Unicele dispoziţii de acest gen ţin de stabilirea

competenţei organelor electorale de examinare a contestaţiilor şi cererilor

în articolul 26 din Codul electoral, printre alte atribuţii ale Comisiei Electorale Centrale, se

menţionează şi dreptul de examinare a cererilor şi contestaţiilor asupra hotărârilor şi acţiunilor

consiliilor electorale dc circumscripţie şi birourilor electorale ale secţiilor de votare, adoptarea

hotărârilor executorii pe marginea lor. La rândul lor, consiliile electorale de circumscripţie

examinează cererile şi contestaţiile asupra hotărârilor şi acţiunilor birourilor electorale ale secţiilor

de votare şi adoptă hotărâri executorii în privinţa lor (Cod electoral, art. 28). Respectiv, şi birourile

electorale ale secţiilor de votare examinează cererile şi contestaţiile ce vizează organizarea şi

desfăşurarea alegerilor, adoptând hotărâri asupra lor, care se anexează la procesele-verbale ale

şedinţelor biroului. Pe lângă aceasta, birourile electorale ale secţiilor de votare examinează şi

cererile în legătură cu incorectitudinile din listele electorale (Cod electoral, art. 30).

Din cele menţionate putem concluziona că procedura administrativă de examinare a litigiilor

electorale presupune că hotărârile şi acţiunile (inacţiunile) organului electoral pot fi atacate în

organul electoral ierarhic superior.

în procesul de examinare a litigiilor electorale organele electorale se conduc de normele

cuprinse în Codul electoral. Spre exemplu, Comisia Electorală Centrală, în procesul de adoptare a

hotărârilor pe marginea unor contestaţii, face trimitere la articolul 67 din acest cod care face parte

din Capitolul 12 “Procedurile judiciare”, Secţiunea 1 “Contestaţiile privind organizarea şi

desfăşurarea alegerilor . De aici se observă limpede că Codul electoral nu asigură o delimitare netă

între procedura administrativă şi cea judiciară de examinare a litigiilor electorale, fapt ce deschide

calea pentru unele erori şi încălcări grave în procesul de soluţionare a litigiilor electorale.

în viziunea noastră, procedura administrativă de examinare a litigiilor electorale este

reglementată de legislaţia electorală destul de superficial. Din aceste considerente este necesară

completarea Codului electoral cu o secţiune nouă care ar cuprinde dispoziţii privitor la procedura

administrativă de examinare şi soluţionare a litigiilor electorale, cum ar fi cele privitor la subiecţii

cu drept de contestare, termenle de depunere şi examinare a contestaţiilor, consecinţele examinării

contestaţiilor, responsabilitatea organelor electorale şi a membrilor săi pentru examinarea calitativă

şi în termen a contestaţiilor etc.

§ 3. Procedura judiciară de examinare a litigiilor electorale

Conform procedurii judiciare de examinare a litigiilor electorale, contestaţiile ce vizează

acţiunile şi hotărârile birourilor electorale ale secţiilor de votare şi ale consiliilor electorale de

circumscripţie se depun la instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află biroul sau consiliul

respectiv, iar contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale se depun la

Curtea Supremă de Justiţie.

In scopul excluderii tergiversărilor în procesul de examinare a litigiilor electorale, legislaţia

electorală instituie termene speciale de soluţionare a contestaţiilor. A se menţiona că aceste termene

poartă un caracter unificat, fiind obligatoare atât pentru instanţele judiciare cât şi pentru organele

electorale.

Astfel, contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile Comisiei Electorale Centrale în perioada

electorală se examinează în termen de 5 zile de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor.

Contestaţiile privind acţiunile şi hotărârile consiliilor electorale de circumscripţie şi ale birourilor

secţiilor de votare se examinează în termeade 3 zile de la depunere, dar nu mai târziu de ziua

alegerilor.

Contestaţiile depuse la instanţele de judecată în ziua alegerilor se examinează în aceeaşi zi, iar

contestaţiile împotriva hotărârii organului electoral cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor şi

atribuire» mandatelor se examinează de către instanţa de judecată concomitent cu confirmarea

legalităţii şi validarea mandatelor.

Programul instanţelor de judecată se organizează în aşa fel încât contestaţiile să poată fi depuse

şi examinate fără întârziere.

Toate contestaţiile depuse la instanţele de judecată se examinează în conformitate cu

prevederile Codului de procedură civilă. în conformitate cu acelaşi Cod se adoptă şi se pronunţă şi

hotărârile instanţelor de judecată.

în ultimul timp procedura judiciară de examinare a litigiilor electorale este pusă pe rol tot mai

des cu implicarea tuturor treptelor judecătoreşti. Un exemplu elocvent sunt alegerile locale

desfăşurate în satul Costeşti, Ialoveni, din 25 mai 2003. Rezultatele alegerilor au fost contestate de

reprezentanţii PCRM în judecătoria Ialoveni. După ce instanţa numită de judecată a legiferat

candidatura concurentului electoral care obţinuse majoritatea de voturi ale alegătorilor, decizia

respectivă a fost anulată la Curtea de Apel, fiind fixat cel de-al treilea tur al alegerilor, care a

dovedit că alegerea electoratului a fost corectă.

3.3. Particularităţile şi efectul alegerilor autorităţilor publice reprezentative ale

statului

Alegerile reprezintă procedura deformare a unui organ destat sau investirea unei persoane cu

atribuţii publice realizată prin intermediul votului acordat de persoane autorizate în condiţiile în

care pentru obţinerea mandatului respectiv sunt propuse două sau mai multe candidat

Definiţia de mai sus face posibilă diferenţierea alegerilor de alte modalităţi de formare a

organelor de stat sau de învestire a persoanelor oficiale cu atribuţii publice, cum ar fi, de exemplu,

numirea în funcţie

dc către un organ colegial (al unor organizaţii, întreprinderi şi instituţii

comerciale ori necomerciale, organe de stat, de administraţie publică locală) realizată prin votul

exprimat de persoane competente(Asemenea relaţii nu Ibrmează obiect de reglementare a dreptului

electoral, deoarece persoanele care votează în aceste cazuri au statut de membru al unui anumit

colectiv

(acţionarii - în procesul de formare a organelor de conducere a societăţii

pe acţiuni din a cărei componenţă fac parte; consilierii consiliului raional - la alegerea

preşedintelui raionului, doctorii habilitaţi şi doctorii secţiilor Academiei de Ştiinţe - la alegerea

reprezentanţilor în Asambleia Academiei de Ştiinţe), dar nu calitatea de alegător în sensul art. 38

din Constituţiei)

unor reprezentanţi sociali. Astfel, încă Aristotel menţiona următoarele: „în

general, se admite că desemnarea în diverse magistraturi prin tragere la sorti este de natură

democratică, iar desemnarea prin alegeri este de natură

oligarhică”1, în cazul acesta Aristotel are, probabil, în vedere desemnarea magistraţilor

(reprezentanţi ai puterii executive), şi nu a reprezentanţilor în organul legislativ, deoarece, după

cum cunoaştem, cetăţile greceşti la care se referea Aristotel practicau democraţia directă, fără a avea

nevoie tic un asemenea #rgan. în acest model al democraţiei antice, majoritatea magistraţilor erau

aleşi prin tragere la sorţi, cu excepţia strategului care era ales în virtutea competenţei specifice

încredinţate acestuia

Observăm că opţiunea pentru tragerea la sorţi ori alegere nu era determinată numai de

competenţa celui desemnat, ci în primul rând de faptul că tragerea la sorţi şi alegerile se deosebesc

cardinal prin natura competiţiei. (Astfel, în cazul tragerii la sorţi candidaţii sunt pasivei se

subordonează unei proceduri asupra căreia ei nu deţinmci un control în ce priveşte alegerile, acestea

presupun o competiţie în urma căreia sunt aleşi cei mai buni^numc în acest spns şi în continuarea

ideii lansate de Aristotel, Montesquieu observa că ,(sufragiul prin tragere la sorţi este.de natură

democratică; sufragiul prin alegeri este de natură aristocratică”'), având în vedere că aristocraţa

reprezintă pe cei mai buni membri ai societăţii.

Aristotel, după cum am menţionat mai sus, a utilizat termenul de oligarhie, fapt prin care

atenţiona că alegerile sunt însoţite de diferite mecanisme (în special, sensul de proprietate), utilizate

pentru a îndepărta cetăţeţjji săraci de la viaţa politică. \

(^Impunerea alegerilor ca mijloc de desemnare a reprezentanţilor societăţii a fost susţinută

şîcTc Hi serică, mai ales în perioada^evului mediu, care condamna tragerea la sorţi ca pe un

procedeu păgân.)

Este necesar să subliniem că în regimurile reprezentative moderne prin intermediul alegerilor

se formează diverse organe ale puterii publice: parlamentele, şefii de stat, organele judiciare,

autorităţile administraţiei publice locale. ,

Ca instrument de formare a organelor puterii publice^alegerile se caracterizează prin

următoarele trăsături specifice:

1. Alegerile legitimează puterePrm intermediul alegerilor poporul îşi selectează reprezentanţii

săi cei mai buni, iar mandatul încredinţat le transmite împuterniciri de realizare a suveranităţii) Or,

„nu există guvernanţi legitimi, înzestraţi cu puţerea de a comanda, decât cei proveniţi din alegeri

libere şi democratice”^

/

1 Apuci Adrian-Paul lliescu, Emanuel, Mihail Socaciu (coordonatori), Fundamentele gândirii

politice moderne, Polirom, Iaşi, 1999, p. 93-100.

■ J. CI. Maslet, Le droitdes electionspolitiques, Paris, PUF, 1992, p. 6.

Alegerile sunt nu doar ceea ce dă viaţă ansamblului instituţional: preşedinţia, Parlamentul,

consiliile locale. Ele au o semnificaţie mai largă: /alegerile reprezintă principala formă de

participare politică a cetăţenilor nrguvernare, iar în ochii conştiinţei colective, ele sunt criteriul

principal al democraţiei politice^) /

2. Alegerile constituie barometrul în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor se

confruntă interesele diferitelor viziuni şi programe de guvernare ai căror exponenţi sunt partidele şi

organizaţi i le' so^l-poiitice. Rezultatele alegerilor reflectă măsura de influenţă a acestor forţe

politice şi aspiraţiile alegătorilor.

3. Alegerile sunt un instrument de selectare a guvernanţilor. (Anume alegerile creează pentru

cetăţeni posibilitatea de a transmite dreptul la guvernare persoanelor capabile şi demne să

guvernezeJDeseori însă alegătorii nu au posibilitatea de a alege pe cel mai bun dintre cei buni Şi

rămân să aleagă pe cel mai bun dintre cei răi. Această stare de fapt stimulează abstenţionismul,

fenomen despre care urmează să discutăm,,

4. Alegerile reprezintă mijlocul prin care are loc autoconfirmarea

politică a cetăţenilor^ autoorganizarea politică a societăţii civile, certifi¬

când dreptul cetăţenilor de a fi subiecţi activi ai procesului de guvernare.

Doctrina şi practica constituţională cunosc mai multe tipuri de alegeri. Unii autori menţionează

«patru clasificări de bază a alegerilor»1.

7 nprimul rând,alegerile sunt clasificate în ordinare şi extraordinare.

Alegerile frdinaiy) se fixează şi se desfăşoară în legătură eu expirarea mandatului organu 1 ui

sau al persoanei elective.

(înainte de termen) se organizează în legătură cu încetarea înainte de termen a împuternicirilor

organului (persoanei cu atribuţii publice) electiv. Pentru alegerile extraordinare este caracteristică

posibilitatea fixării unor termene mai reduse pentru desfăşurarea operaţiunilor electorale în raport

cu alegerile ordinare.

3.4. Alegerile ca garant al suveranităţii naţionale, independenţei şi integrităţii

teritoriale a Republicii Moldova

Formarea bazei organizaţional-tehnologice a alegerilor reprezintă una dintre cele mai dificile şi

cu cel mai bogat conţinut etape ale procesului electoral. Anume în cadrul acestei etape se desfăşoară

acţiunile pregătitoare de bază, fără de care este imposibilă realizarea drepturilor electorale ale

cetăţenilor de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile centrale şi de autoadministram locală.

Pornind de la conţinutul de bază al legislaţiei electorale naţionale, considerăm că formarea

bazei organizaţional-tehnologice a alegerilor presupune: în primul rând, formarea circumscripţiilor

electorale şi a secţiilor «le votare; în al doilea rând, formarea organelor electorale sau a unora dintre

ele; în al treilea rând, întocmirea listelor electorale.

Circumscripţiile electorale. În practică, votarea tuturor cetăţenilor într-un singur corp

electoral, în statele moderne cu milioane de alegători şi cu sule de candidaţi electorali, devine, în

cadrul democraţiei reprezentative, o imposibilitate. Acest tip de votare nu poate avea loc decât în

democraţia directă, prin referendumul organizat cu prilejul votării unei legi sau pentru alegerea unui

reprezentant, de exemplu, a Preşedintelui Republicii franceze după Constituţia de la 1848.

În consecinţă, a fost propusă soluţia de a împărţi corpul social în mai multe colegii electorale,

care să aleagă câte unul sau mai mulţi reprezentanţi. Prin aceste alegeri separate însă fiecare colegiu

nu acţionează în virtutea unui drept propriu şi nu exercită în numele său acte de suveranitate.

Puterea deputaţilor aleşi emană de la popor, ai căror reprezentanţi sunt, şi nu de la colegiul electoral

care i-a ales şi care în realitate nu face decât să-i propună alegerii poporului.

Dacă aleşii sunt reprezentanţii întregului popor şi nu numai ai colegiului electoral care i-a ales,

atunci colegiile electorale nu pot fi decât fracţiuni ale întregului corp electoral, adică oglinda

poporului întreg, cuprinzând alegători din toate categoriile sociale; deci nu se poate împărţi corpul

electoral în colegii formate din cetăţeni de aceeaşi clasă sau strat social, având aceleaşi interese.

Odinioară s-a practicat împărţirea corpului electoral naţional în colegii alcătuite ad-hoc, anume

în acest scop, fără a ţine seamă de organizarea administrativă a teritoriului, colegii care cuprindeau

un număr uniform de alegători sau corespundeau unei cifre egale de populaţie. Aceste creaţii

„fictive şi temporare” însă trebuie să fie revizuite şi modificate la fiecare 8-10 ani, după fiecare

recensământ general al populaţiei, când, spre a se păstra egalitatea, se va remania şi schimba

circumscripţiile astfel create. în aceste condiţii alegătorul este desprins din cadrul unităţilor

administrative în care îşi trăieşte viaţa şi e legat artificial şi temporar de alţi indivizi cu care, de cele

mai multe ori, are foarte puţin comun ca interese, tradiţii, obiceiuri, aspiraţii, devenind un simplu

număr, purtat la fiecare remaniere dintr-o circumscripţie în alta.

Actualmente, circumscripţiile electorale sunt nişte unităţi teritoriale în care se desfăşoară

operaţiunile de alegere a deputaţilor în organele reprezentative ale statului, şefului de stat (acolo

unde acesta este desemnat prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat), membrilor

organelor de autoadminisrare locală.

Aceste unităţi teritoriale uneori se formează în mod special, alteori drept circumscripţie

electorală servesc unităţile administrativ-teritoriale (regiunile, provinciile, oraşele, raioanele) sau

teritoriile subiecţilor de federaţie, dar există şi cazuri când toată ţara rămâne a fi o singură

circumscripţie electorală. Circumscripţiile electorale s-au transformat într-un fel de colegii

electorale cele mai des întâlnite în sistemele electorale contemporane. In caz de formare a organelor

reprezentative după un alt principiu decât cel teritorial, drept unităţi electorale pot servi alte forme

de asociere a cetăţenilor. Astfel, în marea majoritate a statelor socialiste pe lângă principiul

teritorial, în procesul de formare a organelor reprezentative erau aplicate şi principiile reprezentării

colectivului de muncă şi principiul reprezentării partidelor şi organizaţiilor social-politice.

Procedura de formare a circumscripţiilor electorale are o însemnătate politică şi juridică

deosebită, deoarece, deseori, rezultatele alegerilor sunt influenţate de modul de divizare a

teritoriului statului în circumscripţii electorale.

Din aceste considerente numărul de circumscripţii electorale se stabileşte prin legile electorale,

iar în unele cazuri chiar prin constituţie. Asllcl, conform art.49 din Constituţia Belgiei (1831),

numărul de mandate reprezentative în Camera reprezentanţilor (Camera inferioară a Parlamentului

belgian) atribuite fiecărei circumscripţii electorale este proporţional numărului de locuitori din

circumscripţia respectivă. Pentru stabilirea numărului de mandate pentru fiecare circumscripţie

electorală, immni ol de locuitori din circumscripţia dată este împărţit la cota naţională care, la rîndul

său, derivă din câtul împărţirii numărului de locuitori ai ţării la cifra 12 (numărul de mandate în

Camera reprezentanţilor). Mandatele rămase nerepartizate se transmit circumscripţiilor electorale

care după impăijirea numărului de locuitori la cota naţională de reprezentare au obţinut cel mai

mare cât.

În Marea Britanie circumscripţiile electorale sunt revăzute o dată în 15 ani prin adoptarea unei

legi la propunerea unei comisii conduse de speakerul Camerei comunelor.

În Germania circumscripţiile electorale pentru organizarea alegerilor în Bundestag se formează

în conformitate cu Legea cu privire la alegerile federale (adoptată în 1956 şi revizuită în anul 1993).

Conform prevederilor acestei legi, Preşedintele federal formează o comisie parlamentară din 7

persoane cu atribuţii de delimitare a hotarelor circumscripţiilor electorale. Legea a stabilit

următoarele principii de formare a circumscripţiilor electorale:

1. în procesul de formare a circumscripţiilor electorale se respectă hotarele landurilor (ele nu

trebuie să fie intersectate de hotarele circumscripţiilor electorale).

2. Numărul alegătorilor din circumscripţia electorală nu trebuie să depăşească media de

alegători din alte circumscripţii decât cu 25 %. Dacă diferenţa constituie 33 %, hotarele

circumscripţiei electorale sunt modificate.

3. Numărul de circumscripţii în landuri trebuie să fie cât de cât proporţional cu numărul de

locuitori din land.

4. După posibilitate, trebuie să fie respectate (să nu se intersecteze) hotarele comunelor,

regiunilor şi oraşelor.

În Franţa circumscripţiile electorale se formează de către Ministerul Afacerilor Interne şi se

aprobă de către Parlament. în funcţie de numărul de candidaţi aleşi, circumscripţiile electorale se

clasifică în:

uninominale, cu un singur mandat;

plurinominale (sunt aleşi câţiva candidaţi).

În principiu, circumscripţiile electorale trebuie să se contureze în aşa mod încât să fie asigurată

egalitatea voturilor exprimate de alegători, adică să fie exclusă “geografia electorală”, “geometria

electorală” sau practica "(ierrymanderului” american. Aceste practici negative sunt fundamentate pe

cunoaşterea exactă a rezultatelor alegerilor precedente, pentru ca mai apoi să se comaseze cât mai

compact posibil voturile adversarilor politici într-un număr cât mai mic de circumscripţii, urmărind

scopul de a câştiga în celelalte. Paternitatea acestui procedeu este atribuită guvernatorului de

Massachusetts Elbridgc Gerry, care, în 1812, la alegerile pentru Senatul statului respectiv, a format

circumscripţiile electorale atât de “bine” încât prietenii lui au obţinut 29 de mandate pentru 50 164

de voturi, în raport cu 11 mandate ale adversarilor care au acumulat 51 766 de voturi .

Pentru a împiedica acest tip de practici, se consideră că cea mai bună soluţie este cea adoptată

în Marea Britanie: o comisie neutră politică face periodic redecuparea circumscripţiilor. Mai mult

decât atât, pentru alegerile din Camera comunelor, buletinele nu se deschid la birourile electorale de

votare, ci la organul electoral centralizator de circumscripţie, astfel încât eventuala cunoaştere a

rezultatelor la un alt nivel decât circumscripţia să nu poată servi la redecupaje orientate politic, în

caz contrar, obligaţia redecupărilor din raţiuni demografice, chiar respectând regula continuităţii,

poate să ducă la creşterea inegalităţii reprezentării forţelor politice .

Codul electoral din Republica Moldova (art. 27) acordă Comisiei Electorale Centrale dreptul ca

cel puţin cu 75 de zile înainte de alegeri, să formeze circumscripţii electorale care să corespundă

unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi. în cazul alegerilor anticipate, circumscripţiile

electorale se formează cu cel puţin 40 de zile înainte dc dala alegerilor.

Pentru alegerile consiliilor locale şi ale primarilor, fiecare raion, unitate administrativ-

teritorială cu statut special, oraş (municipiu), sat (comună) formează o singură circumscripţie

electorală. Circumscripţiile electorale orăşeneşti (municipale), săteşti (comunale) sunt formate de

eălrc consiliile electorale de circumscripţie ale unităţilor administrativ- teritoriale de nivelul doi ale

Republicii Moldova cu cel puţin 55 de zile înuinte dc ziua alegerilor (Cod electoral, art. 120).

Pentru desfăşurarea nemijlocită a alegerilor, circumscripţiile electorale se divi/ea/ă în secţii de

votare. Secţiile de votare reprezintă nişte delimitări teritoriale care unesc alegătorii printr-un loc

comun de votare. Secţiile de votare au o importanţă ce ţine mai mult de tehnica organizării

alegerilor şi deseori statutul lor este determinat nu de legile electorale, dar de acte normative

subordonate legii, iar în unele state chiar în instrucţiunile ministerelor afacerilor interne. Ele se

amenajează astfel încât alegătoii să-şi poată exercita dreptul de vot în condiţii optime.

În Franţa secţiile de votare se constituie în hotarele comunelor - unitatea primară în organizarea

administrativă a teritoriului statului.

În Spania, circumscripţiile electorale pot fi divizate în câteva subsecţii de votare, cuprinzând de

la 500 până la 2 mii de alegători.

În Italia secţiile de votare cuprind de la 100 până la 800 de alegători, iar în regiunile greu

accesibile de la 50 până la 100 de alegători.

Şi în Republica Moldova, în scopul efectuării votării şi numărării voturilor, circumscripţiile

electorale se divizează în secţii de votare.

Secţiile de votare se formează de către consiliile electorale de circumscripţie în localităţi, în

baza propunerilor primarilor oraşelor (municipiilor) şi satelor (comunelor), cu cel puţin 45 de zile

înainte de data alegerilor şi cuprind cel puţin 30 şi cel mult 3000 de alegători.

în cazul alegerilor anticipate, secţiile de votare se creează nu mai târziu decât cu 25 de zile

înainte dc data alegerilor.

Pe lângă spitale, sanatorii, maternităţi, aziluri şi cămine pentru bătrâni pot fi constituite secţii

dc votare speciale care să includă cel puţin 30 de alegători.

în cazul alegerilor parlamentare, pc lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale

Republicii Moldova se organizează, de asemenea, câte o secţie de votare pentru colaboratorii

acestor reprezentanţe şi membrii familiilor lor, precum şi pentru cetăţenii Republicii Moldova aflaţi

în ţările respective, indiferent de numărul acestora. Secţiile de votare în cauză se referă la

circumscripţia electorală a municipiului Chişinău.

Legislaţia electorală a unor state poate consacra şi alte condiţii de formare a secţiilor de votare.

De exemplu, Legea nr. 68 din 15 iulie 1992, care reglementează alegerile pentru Camera

Deputaţilor şi a Senatului României (art. 20), prevede că pe navele sub pavilionul român, aflate în

cursă în ziua alegerilor, se vor organiza secţii de votare, acestea făcând parte din circumscripţia

electorală unde este înregistrată nava .

În cazul alegerilor locale noi, parţiale, când nu se creează consiliu electoral de circumscripţie,

secţiile de votare şi birourile electorale ale acestora sunt formate de Comisia Electorală Centrală

(Cod electoral, art. 29).

Consiliul electoral de circumscripţie numerotează toate secţiile de votare şi aduce la cunoştinţă

publică informaţia despre hotarele fiecărei secţii dc votare, adresa sediului birourilor electorale ale

secţiilor de votare, adresa localului pentru votare şi modul de contactare pentru relaţii.

Secţiile de votare se numerotează începând cu localitatea de reşedinţă a consiliului electoral de

circumscripţie, continuând apoi cu cele din municipii, oraşe, comune şi sate, în ordine alfabetică.

Formarea organelor electorale sau a unora dintre ele este clementul central al formării bazelor

organizaţional-tehnologice ale alegerilor, ca etapă principală a procesului electoral.

Anume organele electorale reprezintă mecanismul organizatoric dc excepţie care asigură

reînnoirea periodică, pe cale democratică a organelor dc stat eligibile, autorităţilor administraţiei

publice locale, persoanelor cu atribuţii publice desemnate în funcţie prin intermediul alegerilor şi

care asigură buna desfăşurare a operaţiilor electorale.

Organele electorale pot fi clasificate fiecare în:

teritoriale, inclusiv centrale, structura lor depinzând dc organizarea administrativă a

teritoriului statului;

de circumscripţie, formate atunci când hotarele circumscripţiilor raionale nu coincid cu

hotarele unităţilor administrativ-teritoriale;

de sector, formale în sectoare electorale.

Organele electorale de sector asigură, de obicei, înregistrarea alegătorilor sau modifică listele

acestora, organizează votarea şi constată rezultatele votării în sectorul electoral.

Organele electorale de circumscripţie asigură înregistrarea candidaţilor la alegeri, asigură

decurgerea normală a campaniei electorale, stabilesc rezultatele alegerilor în circumscripţiile

electorale.

Organele electorale teritoriale concentrează şi dau publicităţii rezultatele alegerilor desfăşurate

în circumscripţiile electorale. în lipsa organelor electorale de circumscripţie organele electorale

teritoriale exercită şi funcţiile acestora.

De obicei, organele electorale sunt constituite din persoane cu funcţii publice şi care fac parte

din aparatul de stat. Spre exemplu, în Belgia preşedintele comisiei electorale teritoriale primare

devine din oficiu preşedintele organului judecătoresc de primă instanţă. în Germania organele

electorale de orice nivel activează sub conducerea unor funcţionari din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne.

În Mexica Comisia Electorală Federală este condusă de secretarul de stat şi este constituită

dintr-un deputat şi un senator aleşi de către camerele respective ale parlamentului, câte un

reprezentant din partea fiecărui partid politic şi un notar de stat care este secretarul comisiei.

Reprezentanţii parlamentului şi ai partidelor politice au câte un locţiitor.

Comisia Electorală Federală formează comisiile electorale ale statelor federate şi comitetele

electorale de circumscripţie, iar comisiile electorale ale secţiilor de votare sunt formate de către

comitetele electorale de circumscripţie.

În multe state ale lumii conducătorii organelor electorale sunt împuterniciţi cu atribuţii

impersonale deosebit de importante. Astfel, în Marea Britanie, preşedintele comisiei electorale de

circumscripţie ( ReturningOfficer) anunţă organizarea alegerilor, înregistrează candidaţii, numeşte

preşedinţii comisiilor, secţiilor de votare, veghează procesul de votare, stabileşte rezultatele

alegerilor.

În Republica Moldova, după cum am menţionat anterior, în scopul organizării şi desfăşurării

alegerilor, se constituie:

a) Comisia Electorală Centrală (formată din 9 membri desemnaţi proporţional de către

Preşedintele Republicii Moldova, Parlament şi Consiliul Superior al Magistraturii. Componenţa

nominală a comisiei, precum şi preşedintele ei desemnat din rândul magistraţilor, se confirmă prin

hotărârea Parlamentului);

b) consiliile electorale de circumscripţie (în cazul alegerilor şi refcrcndumurilor locale,

consiliile electorale de circumscripţie se creează în baza propunerilor organelor executive ale

autorităţilor reprezentative, iar în cazul când lipsesc aceste propuneri, ele sunt numite de Comisia

Electorală Centrală);

c) birourile electorale ale secţiilor de votare (se formează de către consiliile electorale de

circumscripţie).

Întocmirea listelor electorale. Este la fel o condiţie obligatorie a procesului de organizare a

campaniilor electorale, care creează condiţiile necesare pentru ca alegătorii să-şi realizeze dreptul la

vot şi presupune includerea cetăţenilor în listele electorale în conformitate cu care aceştia vor fi

admişi la votare. în opinia unor specialişti, destinaţia acestei operaţiuni electorale constă în

identificarea de până la alegeri a persoanei cu drept de vot astfel încât numai acest individ să

primească buletinul de vot.

În funcţie de faptul cui aparţine obligaţia de înregistrare a alegătorilor, această procedură poate

fi:

publică (obligatorie);

personală (benevolă).

Înregistrarea publică, la rândul său, poate fi aplicată sub două forme.

Una se aplică în Germania, Suedia, Elveţia, unde populaţia este luată la evidenţă şi autorităţile

publice sunt informate despre persoanele care domiciliază III unitatea administrativ-teritorială

respectivă.

În Marea Britanie şi Canada se aplică forma a doua: în Canada listele alegătorilor se alcătuiesc

în ajunul fiecărei alegeri de către reprezentanţii autorităţilor publice prin metoda “de la uşă la uşă”.

În Marea Britanie listele alegătorilor se alcătuiesc anual şi se consideră “închise” de la 15

februarie, devenind inviolabile. Persoanele care şi-au schimbat locul de trai după “închiderea”

listelor pot vota doar la locul anterior de trai.

Înregistrarea personală presupune că alegătorul trebuie să se prezinte personal în oficiul

respectiv şi, în baza documentelor de identitate, să fie inclus în listele alegătorilor, care, de obicei,

sunt permanente şi sunt revizuite anual sau înainte de alegeri. O astfel de modalitate de întocmire a

listelor de alegători se aplică în SUA şi în Franţa.

În Franţa alegătorii sunt obligaţi prin lege să se înregistreze pentru participarea la alegeri, dar

neîndeplinirea acestei îndatoriri nu se pedepseşte. Articolul 11 din Codul electoral francez impune 3

condiţii alternative pe care trebuie să le întrunească alegătorii pentru a se putea înscrie în lista

electorală a unei comune: să posede domiciliu (adică un loc permanent de trai); să stea în acest loc

cel puţin 6 luni şi să figureze nu mai puţin de 5 ori, fără întrerupere, în calitate de contribuabil direct

.

Aplicarea acestei metode de înregistrare a alegătorilor se caracterizează printr-un număr mare

de alegători neînregistraţi, drept rezultat unele circumscripţii electorale devenind mai mici decât

prevede Constituţia şi alte legi. Pentru a exclude astfel de practici, în SUA există o organizaţie

înfiinţată special pentru educaţia cetăţenilor în privinţa necesităţii de a se înscrie pe listele

electorale. La fel şi în Marea Britanie se găseşte o companie publicitară anuală, organizată de Home

Office, Departamentul de Stat, care, în fiecare toamnă, recomandă cetăţenilor să se înscrie în listele

electorale.

Procedura de întocmire a listelor electorale la alegerile organizate în Republica Moldova este

reglementată de dispoziţii normative cuprinse într-un capitol separat (Capitolul 5) din Codul

electoral.

Astfel, listele electorale se întocmesc de către primărie, în două exemplare, pentru fiecare

secţie de votare. După ce au fost întocmite, listele se verifică la domiciliul alegătorilor înscrişi, se

semnează de către primarul localităţii şi se aduc la cunoştinţă publică cel mai târziu cu 15 zile

înainte de ziua alegerilor.

În listele electorale se înscriu alegătorii, indicându-se numele şi prenumele, anul naşterii,

domiciliul, seria şi numărul actului de identitate al acestora. Ordinea de înscriere se stabileşte de

primării.

Listele electorale incluzând militarii aflaţi în unităţi militare, precum şi membrii familiilor lor,

alţi alegători care domiciliază pe teritoriul unităţilor militare, se întocmesc pe baza datelor

prezentate de comandanţii unităţilor militare respective. Militarii domiciliaţi în afara unităţilor

militare, precum şi membrii familiilor lor, se înscriu în listele electorale de la domiciliu.

În secţiile de votare deschise în sanatorii şi case de odihnă, în spitale şi alte instituţii curative

staţionare, listele electorale se întocmesc pe baza datelor prezentate de conducătorii instituţiilor

menţionate.

În secţiile de votare constituite în afara Republicii Moldova, liNtelc electorale se întocmesc pe

baza datelor colectate de conducătorii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare care activează

pe teritoriul slutelor respective.

Alegătorul poate fi înscris numai într-o singură listă electorală şi Iu o singură secţie de votare

în baza actelor ce atestă domiciliul acestora în perimetrul secţiei de votare respective.

Listele electorale se afişează în localurile secţiilor de votare cu 15 zile înainte de ziua

alegerilor. Un exemplar al listei se păstrează la primărie. Alegătorilor li se comunică, cel mai târziu

cu 7 zile înainte de ziua alegerilor, sediul secţiei de votare. Alegătorilor li se asigură posibilitatea de

a lua cunoştinţă de listele electorale şi de a verifica corectitudinea întocmirii lor. Ei au dreptul să

facă contestaţii împotriva neincluderii lor în listă sau excluderii din ea, precum şi împotriva altor

erori comise la înscrierea datelor despre sine.

§ 6. Propunerea şi înregistrarea candidaţilor

În procesul de organizare a alegerilor, propunerea candidaţilor este una dintre operaţiile

deosebit de importante, dat fiind că la această etapă se determină corpul de persoane din rândul

cărora urmează să fie aleşi preşedinţii, deputaţii, senatorii, consilierii în organele adiminstraţiei

publice locale. Importanţa acestei etape principale a procesului electoral este determinată şi de

faptul că anume în cadrul ei îşi ia începutul realizarea dreptului electoral pasiv al cetăţenilor

Republicii Moldova.

Anume în acest “nod” al campaniei electorale este imperativă respectarea balanţei intereselor

fiecărui alegător şi ale societăţii în ansamblu, instituirea premiselor în vederea coordonării

armonioase a mecanismelor electorale de reproducere a puterii reprezentative centrale şi locale cu

necesităţile şi interesele societăţii civile, care presupun responsabilitatea participării cetăţenilor la

formarea instituţiilor democratice elective.

Nu întâmplător în procesul de definire a dreptului electoral pasiv, inclusiv la stabilirea

calităţilor indispensabile pentru persoanele care candidează la diferite funcţii elective, se înaintează

restricţii mult mai dure decăt pentru realizarea dreptului electoral activ.

În acelaşi timp, trebuie să ţinem cont de faptul că natura progresistă şi democratismul

sistemului electoral depinde direct de modul de propunere şi înregistrare a candidaţilor la funcţiile

de preşedinţi, deputaţi, senatori, consilieri în organele administraţiei publice locale, primari şi alte

funcţii elective, deoarece includerea în conţinutul procesului electoral sau, invers, neutilizarea unor

astfel de metode de selectare a candidaţilor, cum ar fi: autopropunerea, desemnarea de către

alegători smi de asociaţiile electorale, extinde esenţial sau restrânge posibilităţile cetăţenilor în

procesul de autoguvernare.

Trebuie să menţionăm că în raport cu regimul juridic al activităţilor legale de desemnarea

candidaturilor pare a fi raţional să punem accentul asupra următoarelor elemente ale acestui regim

juridic: subiecţii electorali eu drept de propunere a candidaţilor, condiţiile, modalităţile, etapele şi

termenele de înaintare a candidaturilor.

Legislaţia electorală, în linii mari, formulează cerinţele faţă de fiecare clement al regimului

juridic de desemnare a candidaţilor, fapt ce contribuie inevitabil la unificarea experienţei electorale

şi la realizarea principiului egalităţii dreptului electoral al cetăţenilor Republicii Moldova în

selectarea candidaţilor la funcţiile eligibile în autorităţile publice centrale şi de autoadministram

locală. Aceasta nu înseamnă însă că actuala legislaţie electorală din Republica Moldova reprezintă

cea mai bună paletă de acţiuni electorale orientate spre propunerea candidaţilor.

Privitor la subecţii cu drept de desemnare a candidaţilor la alegeri Ic Parlamentului Republicii

Moldova, constatăm şirul modest al acestora:

a) partidele şi alte organizaţii social-politice înregistrate legal până la stabilirea datei alegerilor,

în conformitate cu statutele (regulamentele) lor şi cu legislaţia în vigoare;

b) blocurile electorale, înregistrate corespunzător de Comisia I ileclorală C 'entrală - în

alegerile parlamentare şi alegerile locale generale, sau do consiliile electorale de circumscripţie - în

cazul alegerilor noi, în decursul a 15 zile de la data constituirii blocurilor electorale, iar dacă s-au

constituit până la începerea perioadei electorale - în decursul a 15 zile de la începerea acestei

perioade;

c) cetăţenii Republicii Moldova care îşi depun propria candidatură (candidaţii independenţi).

Condiţiile înaintate faţă de candidaţi reprezintă anumite circumstanţe de prezenţa (absenţa)

cărora legislaţia electorală leagă posibilitatea realizării de către cetăţeni (asociaţii electorale) a

dreptului de desemnare a candidaţilor în organele reprezentative de stat şi în autorităţile

administraţiei publice locale. Legislaţia electorală asigură o prezentare juridică diferenţiată a

condiţiilor de desemnare a candidaţilor în funcţie de tipul alegerilor (centrale, locale) şi poate să

înainteze diferite cerinţe faţă de ei. Tradiţional, în categoria acestor condiţii se înscriu următoarele:

Deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova. Această condiţie presupune că alegătorii pot să-şi

realizeze dreptul de desemnare a candidaţilor numai dacă pretendenţii la funcţiile eligibile sunt

posesori ai cetăţeniei Republicii Moldova.

Atingerea unei anumite vârste. Legislaţia electorală stabileşte censul de vârstă pentru realizarea

dreptului electoral pasiv în funcţie de organul electiv pentru care urmează să concureze cadidaţii.

Astfel, art. 75 din Codul electoral dispune că pot fi aleşi deputaţi în Parlament cetăţenii Republicii

Moldova cu drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani. Acelaşi cens

de vârstă este înaintat şi candidaţilor la funcţia de consilieri în consiliile locale, iar de la candidaţii

la funcţia de primar se cere împlinirea, inclusiv în ziua alegerilor, a vârstei de 25 de ani.

Legislaţia Republcii Moldova nu stabileşte plafonul maximal de vârstă pentru candidaţii la

funcţiile eligibile, practică răspândită în marea majoritate a statelor. în viziunea noastră însă absenţa

în legislaţia electorală a censului maximal de vârstă poate duce la situaţii stupide ori chiar

amuzante. De exemplu, printre candidaţii care şi-au prezentat oficial oferta de participare la

scrutinul pentru postul de guvernator al Statului California, SUA, din vara anului 2003, era

înregistrată şi o femeie de 100 de ani .

Censul de şedere. În unele sisteme constituţionale de la candidaţi se cere un anumit termen de

şedere cu loc de trai permanent sau prioritar într-o anumită unitate teritorială a statului respectiv.

Legislaţia electorală clin Republica Moldova, actualmente, nu prevede censul de şedere nici pentru

o categorie de candidaţi. De altfel, până la modificarea Constituţiei în vigoare prin Legea nr. 1115-

XIV din 05.07.2000, la funcţia de Preşedinte al Republicii puteau candida persoanele care trăiseră

sau trăiau pe teritoriul republicii cu loc de trai permanent nu mai puţin de 10 ani .

Absenţa restricţiilor consacrate în legislaţia electorală. Din categoria condiţiilor care exclud

posibilitatea participării cetăţenilor la alegeri, inclusiv în calitate de candidaţi, fac parte:

a) cetăţenii care sunt recunoscuţi incapabili sau privaţi de drepturi electorale prin hotărâre

definitivă a instanţei de judecată;

b) persoanele condamnate la privaţiune de libertate prin hotărâre definitivă a instanţei de

judecată;

c) militarii cu serviciul în termen;

d) persoanele care au antecedente penale nestinse.

În viziunea noastră, cadrul acestor restricţii poate fi completat cu incompatibilitatea mandatului

de deputat cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.

Consimţământul persoanei de a candida. Consimţământul cetăţenilor cu drept electoral pasiv de

a candida la o funcţie eligibilă se exprimă sub formă de declaraţie. Obligativitatea depunerii

declaraţiei privind consimţământul persoanei de a candida la funcţia pentru care II Ioni desemnat

este prevăzută în articolul 44 din Codul electoral. Declaraţiile persoanelor privind consimţământul

lor de a candida se depun după cum urmează:

a) pentru alegerile în Parlament se depun la Comisia Electorală Centrală;

b) pentru funcţiile de primar şi consilier al consiliului local se depun la consiliile electorale de

circumscripţie.

Modalităţi de desemnare a candidaţilor. în practica constituţională sunt cunoscute următoarele

modalităţi de propunere a candidaţilor:

1) Autopropunerea. Reprezintă manifestarea de voinţă a cetăţeanului cu drept electoral pasiv.

Procedura autopropunerii diferă de la stat la stat. De exemplu, în Franţa persoana care doreşte să

candideze pentru mandatul de deputat în Adunarea Naţională depune o cerere în prefectura

departamentului respectiv în care indică numele, data şi locul naşterii, domiciliul, genul de ocupaţie,

profesia, atât din partea sa cât şi în numele locţiitorului său şi acordul în scris al locţiitorului de a

evolua în acest rol şi depune cauţiunea electorală.

2) Propunerea la iniţiativa alegătorilor. în Danemarca persoana care pretinde să candideze

pentru obţinerea mandatului de deputat necesită semnăturile a cel puţin 25 de alegători din

circumscripţia electorală respectivă. în Polonia candidatul la funcţia de senator trebuie să fie

susţinut de cel puţin 3 mii de alegători din voievodatul respectv.

3) Propunerea din partea partidelor, organizaţiilor social- politice şi a altor formaţiuni sociale.

Astfel sunt propuşi candidaţii în Bundestagul german, Consiliul Naţional Austriac, Seimul

finlandez, Camera reprezentanţilor japonezi.

De obicei, această procedură de propunere a candidaţilor este aplicată în cadrul sistemelor

electorale cu reprezentare proporţională şi circumscripţii electorale cu mai multe mandate unde sunt

propuse liste întregi de candidaţi.

În unele sisteme constituţionale pot fi folosite diferite combinaţii de modalităţi de propunere a

candidaţilor menţionate mai sus.

În unele state (Franţa, Irlanda, Olanda, Australia) candidaţii sunt obligaţi să depună cauţiunea

electorală, fapt ce exclude din campania electorală partidele mici şi persoanele care nu sunt

subsidiate.

Cauţiunea electorală se restituie dacă candidatul a acumulat un anumit număr de voturi: 5% în

Franţa, 4% (de prima referinţă) în Australia. Persoana care întruneşte condiţiile necesare dobândeşte

statutul dc candidat din momentul înregistrării de către organul electoral respectiv sau din

momentul când candidatura este anunţată în public.

Etapele procedurii de desemnare a candidaţilor. Analiza comparativă a legislaţiei electorale

aparţinând diferitelor state permite să constatăm că procedura de desemnare a candidaţilor

presupune realizarea următoarelor etape consecutive:

iniţiativa de desemnare a candidaţilor;

colectarea semnăturilor în susţinerea candidaţilor desemnaţi;

prezentarea actelor de desemnare în organul electoral respectiv, pentru înregistrarea

candidaţilor.

Iniţiativa de desemnare a candidaţilor este punctul de plecare în procesul de realizare

nemijlocită a dreptului electoral pasiv. în funcţie dc subiectul electoral, desemnarea se poate efectua

sau prin acţiunile alegătorilor în mod individual sau prin adunările, congresele, reuniunile

asociaţiilor electorale.

Colectarea semnăturilor în susţinerea candidaţilor rămâne a fi cea mai dificilă etapă a întregului

proces electoral. Pentru colectarea semnaturilor este specific consacrarea restrictivă în legislaţia

electorală a procedurii acestei activităţi, cerinţele înaintate faţă de semnături şi Consecinţele

ncrespectării regulilor stabilite.

În unele state, cum ar fi Rusia, se permite depunerea cauţiunii electorale în locul sau împreună

cu listele de subscripţie.

În Republica Moldova semnăturile pentru desemnarea candidaţilor pcnlrt i alegerea în

Parlament se colectează numai în susţinerea candidatului independent. în cazul alegerilor locale,

semnăturile se colectează numai în circumscripţiile în care concurează candidaţii independenţi.

Dreptul dc a colecta semnături se acordă membrilor grupurilor dc iniţiativă care desemnează

şi/sau susţin candidaţii independenţi la alegeri, persoanele împuternicite de aceştia, precum şi

membrii grupului de iniţiativă pentru iniţierea referendumului.

În listele de i ulei laie a semnăturilor în susţinerea candidatului independent, denumite în (’odul

electoral liste de subscripţie, se indică numele şi prenumele, anul naşterii, profesia (ocupaţia),

funcţia, locul de muncă, domiciliul şi apartenenţa politică a candidatului, precum şi numele şi

prenumele persoanei care colectează semnăturile. Lista de subscripţie trebuie să conţină numai

semnături ale susţinătorilor care domiciliază într-o singură localitate.

În lista de subscripţie, susţinătorul candidatului indică numărul curent, numele şi prenumele,

anul naşterii, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, data ia care semnează în listă şi

semnătura.

Codul electoral permite unui alegător să susţină, prin semnătură, doar un singur candidat în

cadrul unui scrutin.

Persoana care colectează semnăturile alegătorilor trebuie să semneze fiecare foaie din listele de

subscripţie în prezenţa conducătorului autorităţii administraţiei publice locale pe al cărei teritoriu s-

au colectat semnăturile. La sfârşitul fiecărei foi din listele de subscripţie, colectorul face o

menţiune, atestând faptul că semnăturile au fost colectate de el personal şi că el confirmă

autenticitatea semnatarilor, şi îşi pune semnătura. Lista de subscripţie se autentifică prin aplicarea,

pe fiecare foaie, a ştampilei autorităţii administraţiei publice locale respective.

După realizarea acţiunilor legate de desemnarea candidaţilor, actele de desemnare perfectate în

modul corespunzător se prezintă în organul electoral respectiv pentru înregistrarea acestora.

Legislaţia electorală din Republica Moldova (Cod electoral, art. 44) prevede că pentru

înregistrarea candidaţilor, Comisiei Electorale Centrale sau consiliilor electorale de circumscripţie li

se prezintă, cel târziu cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor, următoarele documente:

a) procesul-verbal al şedinţei organului central sau teritorial al partidului, al altei organizaţii

social-politice sau al blocului electoral privind desemnarea candidatului (listei de candidaţi);

b) listele de subscripţie cu numărul suficient de semnături ale susţinătorilor candidatului

independent;

c) datele biografice ale candidatului;

d) declaraţia candidatului privind consimţământul lui de a candida la funcţia pentru care a fost

desemnat;

e) declaraţia candidatului privind averea imobiliară, depunerile bancare, hârtiile de valoare,

sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani precedenţi anului în care se efectuează

alegerile, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii, sub formă

de dobândă, din darea în arendă a proprietăţii etc.

Pentru a fi înregistrat de Comisia Electorală Centrală, candidatul independent prezintă liste de

subscripţie care conţin semnăturile a cel puţin 2000 şi cel mult 2500 de susţinători cu drept de vot.

Codul electoral (art. 79) prevede şi condiţii speciale pentru înregistrarea listelor de candidaţi.

Astfel, numărul de candidaţi incluşi în liste la data înregistrării nu poate fi mai mic de 51 de

persoane şi nici mai marc decât numărul de deputaţi în Parlament, prevăzut de Constituţie (101),

plus doi candidaţi supleanţi.

Legislaţia electorală din Republica Moldova nu prevede restricţii privitor la numărul de

candidaţi independenţi care pot fi înregistraţi. Astfel, la alegerile parlamentare din 1998, pentru

obţinerea mandatelor de deputaţi în organul legislativ au concurat 60 de candidaţi independenţi , iar

la alegerile parlamentare din 2001 - 10 candidaţi . în unele state aceste cifre pot li şi mai

impunătoare. Spre exemplu, la scrutinul pentru postul tic guvernator al Statului California, SUA,

desfăşurat în vara-toamna anului 200.1 s-au înregistrat peste 125 de candidaţi .

Termenele de propunere a candidaturilor. Reprezintă unul dintre mijloacele de legătură

dintre elementele constitutive ale procedurilor juridice din cadrul acestei etape.

în conformitate cu art. 74 din Codul electoral, în cazul alegerilor parlamentare, procesul de

desemnare a candidaţilor începe imediat după anunţarea alegerilor şi se termină cu 40 de zile înainte

de ziua alegerilor, în cazul alegerilor locale, desemnarea candidaturilor se efectuează după

constituirea circumscripţiilor electorale şi a consiliilor electorale de circumscripţie.

Până la înregistrare, Comisia Electorală Centrală asigură verificarea listelor de subscripţie.

Verificarea listelor de subscripţie se realizează cel târziu cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor

şi cel târziu cu 20 de zile înainte de data alegerilor anticipate. Se verifică autenticitatea semnăturilor

de pe listele de subscripţie prezentate, dreptul de vot al persoanelor înscrise în liste, adresa

domiciliului acestora. Verificarea se efectuează în decursul a 5 zile de la data prezentării listelor.

Consiliul electoral informează persoanele care au prezentat liste de subscripţie despre

rezultatele verificării, anunţă numărul total de persoane incluse în listele de subscripţie prezentate

de fiecare candidat la alegeri, precum şi numărul de semnături valabile.

Persoanele care colectează semnăturile pentru listele de subscripţie poartă răspundere pentru

autenticitatea datelor din acestea.

Se consideră nule şi neavenite listele de subscripţie întocmite până la data începerii perioadei

de desemnare a candidaţilor, listele de subscripţie ce nu au fost semnate de colectorul de semnături,

precum şi listele ce nu au fost autentificate prin ştampila autorităţii administraţiei publice locale.

În cazul în care, la verificare, în listele de subscripţie sunt depistate semnături false sau

semnături repetate acestea se exclud.

Dacă la verificare se constată că nu este prezentat numărul necesar de semnături sau, în urma

excluderii semnăturilor nevalabile, numărul total s-a redus faţă de plafonul minim prevăzut de

Codul electoral (cel puţin 2000 şi cel mult 2500 de semnături), candidatul independent nu este

înregistrat, comunicându-i-se hotărârea respectivă în termen de 24 de ore de la adoptare.

Legislaţia electorală nu admite depunerea unor liste de subscripţie suplimentare după

verificarea listelor de către Comisia Electorală Centrală.

Organul electoral respectiv este obligat să efectueze înregistrarea candidaţilor desemnaţi în

alegeri în decursul a 7 zile de la data primirii actelor necesare.

Organul electoral respectiv va elibera candidaţilor înregistraţi legitimaţie de candidaţi în cel

mai scurt timp, dar nu mai târziu de 3 zile dc la data înregistrării. De asemenea, acest organ va da

publicităţii în mijloacele de informare în masă finanţate din buget hotărârile sale privind

înregistrarea candidaţilor independenţi sau a listelor de candidaţi.

Altă problemă de importanţă deosebită este posibilitatea candi- daţilor înregistraţi de a-şi

retrage candidatura. Legislaţia electorală oferă concurenţilor electorali dreptul la retragerea

candidaturii, la retragerea întregii liste de candidaţi, la anularea deciziei privind includerea în listă a

unui candidat anume, dar nu mai târziu de 5 zile înainte de ziua alegerilor. în acelaşi termen,

partidele şi alte organizaţii social-politice au dreptul dc a ieşi din componenţa unui bloc electoral,

retrăgându-şi şi candidaturile din lista blocului respectiv.

Decizia privind retragerea candidaturii sau a listei de candidaţi se adoptă do persoana sau de

formaţiunea care a desemnat-o, este prezentată Comisiei Electorale Centrale şi adusă la cunoştinţă

publică de către aceasta. Candidatul poate fi înlocuit înainte de expirarea termenului de înregistrare

a candidaţilor. Înregistrarea noului candidat este făcută publică de către Comisia Electorală

Centrală.

Dacă partidul şi/sau altă organizaţie social-politică iese din blocul electoral şi işi retrage

candidaţii după expirarea termenului de înregistrare, candidaţii partidului şi/sau ai alici organizaţii

social-politice respective se exclud, iar lista de candidaţi ai blocului electoral se reface, respectân-

du-sc ordinea înscrierii acestora în listă. Similar se procedează şi în cazul când partidele şi/sau alte

organizaţii social-politice îşi retrag candidaţii de pe liste.

După expirarea termenului prevăzut pentru înregistrarea candidaţilor, organul electoral

respectiv publică integral lista candidaţilor pe care i-a înregistrat, indicând în ea numele, prenumele,

anul naşterii, domiciliul, apartenenţa politică, profesia (ocupaţia) candidaţilor, precum şi denumirea

partidului, a altei organizaţii social-politice sau a blocului electoral care i-a desemnat.

§ 7. Agitaţia electorală

Dacă propunerea şi înregistrarea candidaţilor a fost numită “nod” al campaniei electorale,

atunci agitaţia electorală reprezintă punctul “culminant” al procesului electoral. Este de neînchipuit

organizarea alegerilor parlamentare ori locale tară o competiţie activă pentru a câştiga încrederea şi

opţiunea electoratului.

Această etapă a procesului electoral se caracterizează printr-o activitate desfăşurată de către

partide şi organizaţii social-politice, candidaţi şi simpatizanţii acestora şi constă în popularizarea

prin mitinguri, presă, radio, televiziune sau alte mijloace admise a platformelor lor politice în scopul

orientării opţiunii electoratului în sprijinul lor.

Importanţa deosebită a campaniei electorale reclamă ca legea să determine în mod expres

condiţiile de desfăşurare şi diversele garanţii pentru realizarea agitaţiei electorale.

Dacă în sec. XIII-XIX şi chiar la începutul sec. al XX-lea lorinaţiunile politice influenţau

electoratul prin contacte directe, ajungând chiar şi la coruperea acestuia, etapa modernă se

caracterizează printr-o influenţă indirectă asupra electoratului prin intermediul diverselor mijloace

mass-media.

Cu regret, uneori, această competiţie aţâţă spiritele într-atât încât este imposibil ca “actorii”

campaniei electorale să fie ţinuţi în anumite limite ale acestei campanii admise de legislaţie.

Aceasta generează necesitatea unei reglementări scrupuloase a metodelor de agitaţie electorală în

toate sferele de manifestare, inclusv a formelor de reacţionare promptă şi adecvată la încălcările

legislaţiei de domeniu şi de responsabilitate personală a subiecţilor de drept care le-au săvârşit.

Codul electoral din Republica Moldova (art. 1) defineşte agitaţia electorală drept o totalitate de

acţiuni de pregătire şi difuzare a informaţiei, care au scopul de a-i determina pe alegători să voteze

pentru unii sau pentru alţi concurenţi electorali.

Reglementarea normativă a regulilor şi condiţiilor de desfăşurare a agitaţiei electorale se

efectuează prin stabilirea: termenului de realizare a agitaţiei electorale; condiţiilor de participare a

cetăţenilor şi a altor subiecţi de drept electoral la agitaţia electorală; interdicţiilor şi restricţiilor în

mersul agitaţiei electorale; stabilirea răspunderii pentru încălcarea procedurii stabilite de realizare a

agitaţiei electorale.

Legislaţia electorală din Republica Moldova (Cod electoral, art. 40) dispune că agitaţia

electorală în favoarea concurentului electoral se admite numai după înregistrarea acestuia de către

organul electoral.

Privitor la termenul de încetare a agitaţiei electorale, Codul doctoral (art. 47) stipulează că în

ziua alegerilor şi în cea precedentă, IUI se admite nici un fel de agitaţie.

Experienţa electorală însă mărturiseşte că în ultimul timp este foarte răspândită aşa-numita

“agitaţie electorală de rezervă” când, cu mult timp pînăă la fixarea datei alegerilor, persoanele

interesate îşi permit unele acţiuni oare au drept scop popularizarea unor potenţiali candidaţi,

folosind pentru aceasta mijloacele de informare în masă sau alte posibilităţi.

Legislația electorală nu conţine astfel de interdicţii, deoarece aceste acţiuni pol li calificate

drept diversitate de publicitate politică care, din punct de vedere juridic, nu face parte din agitaţia

electorală şi datorită cărui lupt ciule sub incidenţa normelor de drept care reglementează activitatea

partidelor politice sau a mijloacelor de informare în masă. Totodată, nu trebuie să exagerăm

importanţa legilor care de la sine, în mod unilateral, iui pol garanta obectivitatea, imparţialitatea şi

echilibrul publicităţii politice. Experienţa altor state ne convinge de importanţa mecanismelor

autoregulatorii. De exemplu, în Danemarca şi Norvegia, nu sunt instituite reguli formale privitor la

reflectarea alegerilor în presă, în faţa mijloacelor de informare în masă de stat este pusă îndatorirea

de a respecta obiectivitatea şi imparţialitatea, iar în procesul de reflectare a campaniilor electorale

ele se conduc de propriile reguli.

Privitor la condiţiile de participare a cetăţenilor şi a altor subiecţi de drept electoral la agitaţia

electorală, trebuie să menţionăm că legislaţia electorală din Republica Moldova indică expres

următoarele:

concurenţilor electorali li se acordă dreptul de a avea persoane de încredere în fiecare

circumscripţie electorală. Aceştia îi ajută pe concurenţii electorali la desfăşurarea campaniilor

electorale, fac agitaţie electorală în favoarea lor şi le reprezintă interesele în relaţiile cu autorităţile

publice, cu alegătorii, cu consiliile şi birourile electorale;

statul oferă cetăţenilor Republicii Moldova, asociaţiilor electorale, candidaţilor şi

persoanelor de încredere ale candidaţilor dreptul de a supune discuţiilor libere şi sub toate aspectele

programele electorale ale concurenţilor electorali, calităţile politice, profesionale şi personale ale

acestora, precum şi de a face agitaţie în favoarea sau în defavoarea candidaţilor în cadrul adunărilor,

mitingurilor, întâlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă sau altor

forme de comunicare;

legislaţia electorală consacră egalitatea concurenţilor electorali şi altor subiecţi de drept

electoral în procesul de realizare a agitaţiei electorale. în acest sens art. 46 din Codul electoral

dispune: concurenţii electorali participă, pe bază de egalitate, la campania electorală, beneficiază de

drepturi egale în folosirea mijloacelor de informare în masă, inclusiv a radioului şi televiziunii,

finanţate de la buget.

La fel, tuturor concurenţilor electorali li se oferă posibilităţi egale în asigurarea tehnico-

matcrială şi financiară a campaniei electorale.

Codul electoral oferă mai multe detalii privitor la condiţiile de realizare a agitaţiei electorale în

mijloacele de informare în masă. Instituţiile publice ale audiovizualului sunt obligate să acorde

gratuit concurenţilor electorali timp de antenă pentru dezbateri publice în perioada campaniei

electorale în limitele stabilite de Comisia Electorală Centrală. Pentru publicitate electorală contra

plată, fiecărui concurent electoral i se acordă timp de antenă ce nu va depăşi 2 ore pe întreaga

perioadă a campaniei electorale, inclusiv nu mai mult de 2 minute pe zi la fiecare instituţie.

Instituţiile private ale audiovizualului pot organiza gratuit, în cadrul meselor rotunde, trei

dezbateri a câte 2 ore fiecare, cu invitarea reprezentanţilor tuturor concurenţilor electorali. Luările

de cuvânt ale participanţilor la emisiune se vor cronometra; totodată, tuturor concurenţilor li se

oferă timp egal. Orarul punerii pe post a emisiunilor respective va fi adus la cunoştinţa

concurenţilor electorali cu 7 zile calendaristice înainte de începerea campaniei electorale.

Răspunderea pentru conţinutul materialelor electorale publicitare, difuzate sau publicate, o

poartă concurentul electoral.

Instituţiile audiovizualului, publice şi private, vor crea tuturor concurenţilor electorali condiţii

egale la procurarea timpului de antenă, stabilind taxe egale. Condiţiile de rezervare a timpului de

antenă şi taxele respective se comunică cu 7 zile calendaristice înainte de începerea campaniei

electorale. Plata pentru timpul de antenă acordat concurenţilor electorali nu poate depăşi plata

încasată în mod obişnuit pentru publicitatea comercială. Timpul de antenă pentru publicitate

electorală se acordă la unele şi aceleaşi ore de emisie. Refuzul de a difuza informaţia electorală,

contra plată sun gratuit, poate fi contestat în instanţa de judecată.

Concurenţii electorali pot organiza şi întâlniri cu alegătorii. Consiliile, birourile electorale şi

autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să asigure desfăşurarea unor astfel de întâlniri

în termene şi în condiţii egale.

Din momentul înregistrării de către organul electoral respectiv, concurenţii electorali au dreptul

să expună afişe electorale, al căror conţinut să nu conlravină legii şi normelor etice. Autorităţile

administraţiei publice locale sunt obligate ca, în termen de 5 zile de la data înregistrării

concurentului electoral, să stabilească şi să garanteze un minim de locuri speciale de afişaj electoral.

Spaţiul de afişaj oferit concurenţilor electorali trebuie să fie egal pentru toţi.

Interdicţiile şi restricţiile prevăzute de legislaţia electorală ce ţin de realizarea agitaţiei

electorale sunt necesare pentru asigurarea unui caracter civilizat şi legal al competiţiei electorale şi

în acelaşi timp sunt chemate să împiedice încălcarea normelor legislaţiei electorale. Aceste

interdicţii şi restricţii pot fi prezentate în felul următor:

legislaţia electorală conţine interdicţii şi restricţii privitor la cadrul subiecţilor electorali care

au dreptul să facă agitaţie electorală, în conformitate cu art. 32 din Codul electoral, membrii

consiliilor şi birourilor electorale cu drept de vot deliberativ nu pot face agitaţie în favoarea sau în

defavoarea persoanelor ce candidează la o funcţie publică electivă; nu pot să se implice în activităţi

politice în susţinerea vreunuia dintre concurenţii electorali; nu pot să se afilieze nici unuia dintre ei;

nu pot sprijini financiar sau prin orice alte modalităţi, direct sau indirect, nici un concurent electoral.

în cazul alegerilor locale, membri ai consiliilor şi birourilor electorale cu drept de vot deliberativ nu

pot fi soţii, afinii şi rudele de gradul întâi şi doi ale candidatului la alegeri;

legislaţia electorală interzice agitaţia în favoarea sau în defavoarea candidaţilor în cadrul

adunărilor, mitingurilor, întâlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă

sau altor forme de comunicare cu încălcarea ordinii publice şi normelor etice;

legislaţia electorală nu permite difuzarea materialelor de agitaţie electorală în ajunul

alegerilor. Articolul 47 din Codul electoral nu admite publicarea rezultatelor chestionărilor

sociologice cu 10 zile calendaristice înainte de data alegerilor, iar în ziua alegerilor, mijloacele de

informare în masă, până la închiderea secţiilor dc votare, nu au deptul să difuzeze rezultatele

chestionării alegătorilor privind votarea “pentru” sau “contra” sau nevotarea concurenţilor

electorali. Este de menţionat că în legislaţia mai multor state din Europa nu există o poziţie unică. în

această chestiune în marea majoritate a cazurilor (Belgia, Marea Britanie, Germania ş. a.) în general

nu sunt fixate anumite reguli în acest sens. în altele se consacră obligativitatea de a înceta publ

icarca rezultatelor chestionărilor sociologice înainte cu o lună (Luxemburg), o săptămână (Franţa),

două zile (Malta) până la alegeri.

Legislaţia electorală conţine restricţii privitor la asigurarea financiară a agitaţiei electorale. în

acest context art. 36 din Codul electoral interzice finanţarea directă sau indirectă, susţinerea

materială sub orice formă a campaniilor electorale ale candidaţilor la alegeri de către alte state, de

către întreprinderi, instituţii şi organizaţii străine, internaţionale şi mixte, precum şi de către

persoane fizice care nu sunt cetăţeni ai Republicii Moldova. Aceste sume se confiscă şi se fac venit

la buget.

În cazul în care pe contul concurentului electoral au sosit mijloace băneşti nedeclarate sau din

străinătate şi acesta a folosit în cunoştinţă de cauză astfel de mijloace, Comisia Electorală Centrală

adresează Curţii Supreme de Justiţie o cerere de anulare a înregistrării acestuia. Curtea Supremă de

Justiţie va examina cererea şi va emite o hotărâre corespunzătoare în decurs de 5 zile, dar nu mai

târziu de ziua alegerilor;

legislaţia electorală nu admite ca în perioada desfăşurării dezbaterilor electorale concurenţii

electorali să se bucure de priorităţi în virtutea funcţiei pe care o ocupă;

legislaţia electorală conţine interdicţii şi restricţii privitor la utilizarea timpului de antenă.

Astfel, în perioada desfăşurării dezbaterilor electorale, în afara timpului de antenă gratuit, se

interzice difuzarea materialelor publicitare despre activitatea concurenţilor electorali sau eu

participarea acestora şi a persoanelor lor de încredere, a reportajelor televizate sau radiofonice de la

întâlnirile concurenţilor electorali eu alegătorii, despre vizitele de lucru ale concurenţilor din rândul

conducătorilor de rang republican sau raional în colectivele de muncă.

La fel, pe parcursul campaniei electorale, precum şi pe parcursul desfăşurării referendumului

timpul de antenă acordat serviciilor de presă ale Parlamentului. Preşedinţiei şi Guvernului nu poate

fi folosit în scopul agitaţiei electorale.

Responsabilitatea pentru încălcarea regulilor de realizare a agitaţiei electorale este prevăzută

atât de normele Codului electoral, cât şi de cele cuprinse în Codul cu privire la contravenţiile

administrative şi în Codul penal.

§ 8.Votarea

Votarea este cea mai responsabilă etapă a procesului electoral. Anume votarea reprezintă

„deznodământul” întregii campanii electorale.

Importanţa acestei etape a procesului electoral este determinată de faptul că anume acum

electoratul îşi exprimă opţiunea sa politică, în urma cercia o parte din candidaţi obţin mandatele

reprezentative, iar în cazul scrutinului în două tururi - dreptul de a continua competiţia electorală şi

în turul doi.

Pornind de la importanţa sa, votarea este reglementată minuţios în ( odul electoral al Republicii

Moldova şi în alte izvoare de drept electoral. Legislaţia electorală descrie detaliat condiţiile în care

are loc votarea, inclusiv cerinţele înaintate faţă de organele electorale, pentru asigurarea unor

condiţii favorabile şi pentru exprimarea opţiunilor electorale de către cetăţeni, principalele dintre

care menţionăm:

la votare sunt admişi numai alegătorii incluşi în listele electorale şi care şi-au confirmat

identitatea prin documentul respectiv;

fiecare alegător votează personal. Votarea în locul altor persoane nu se admite;

alegerile au loc într-o singură zi, de duminică, sau în oricare altă zi indicată în actul de

stabilire a alegerilor, pe întreg teritoriul ţării sau al localităţii respective. în Republica Moldova

votarea se efectuează în ziua alegerilor între orele 07.00 şi 21.00. Biroul electoral al secţiei de

votare aduce la cunoştinţă publică timpul şi locul votării cel mai târziu cu 10 zile înainte de ziua

alegerilor;

biroul electoral al secţiei de votare înmânează alegătorului buletinul de vot, conform listei

electorale, numai la prezentarea actului de identitate. La primirea buletinului, alegătorul semnează

în lista electorală în dreptul numelui său;

alegătorul aplică ştampila cu inscripţia «Votat» în interiorul cercului unui singur patrulater

din buletinul de vot, ceea ce înseamnă că a votat pentru concurentul electoral corespunzător.

Cercurile din celelalte patrulatere trebuie să rămână curate;

alegătorul care nu este în stare să completeze de sine stătător buletinul are dreptul să invite

în cabină o altă persoană, cu excepţia membrilor biroului secţiei de votare, membrilor reprezentanţi

ai concurenţilor electorali şi a persoanelor autorizate să asiste la operaţiunile electorale;

buletinul de vot se completează de către alegător numai în cabina pentru vot secret. Dacă

alegătorul a completat greşit buletinul, la cererea lui, biroul electoral al secţiei de votare anulează

acest buletin şi îi eliberează imediat, o singură dată, un nou buletin de vot. Despre acest caz se va

menţiona în procesul-verbal cu privire la votare şi în lista electorală. Alegătorul introduce buletinul

de vot completat în urnă.

Privitor la modalităţile de votare, trebuie să menţionăm că legislaţia electorală nu face o

distincţie clară a acestora.

Tradiţional, în toată lumea, se votează cu ajutorul buletinelor de votare, dar tot mai des începe

să fie practicată şi votarea prin intermediul unor maşini speciale. Referitor la buletinele de vot,

trebuie să menţionăm că legile electorale cuprind toate dispoziţiile de ordin tehnic privind buletinele

de vot, ele fiind documentele în care se indică grafic opţiunile alegerilor, dar care se deosebesc de la

stat la stat.

În ultimul timp în literatura de specialitate se pune în discuţie problema votului electronic. Prin

această modalitate de votare se încearcă instituţional izarca Internctului ca arenă a proceselor

democratice.

Primul proces important de votare publică a fost organizat prin election.com în SI J A, pentru

alegerile prezidenţiale din Arizona, în martie 1999. Peste 39 000 de voturi au venit prin Internet,

care constituiau aproape jumătate din voturile exprimate de alegători. Procesul electoral ilin India,

Olanda şi din numeroase state ale SUA utilizează maşini eleetronice pentru votare; acestea au fost

introduse şi în Irlanda şi Australia. La 2 noiembrie 2000, British Telecom şi election.com,

specializat în vot electronic, au convenit să introducă numărătoarea electronică a voturilor în Marea

Britanie.

În sprijinul votului electronic se aduc următoarele argumente:

procesul electoral devine mai ieftin şi mai rapid, ceea ce ar încuraja mai mulţi alegători să

voteze;

procesul actual necesită eforturi considerabile;

economie de timp şi bani pentru transportul până la secţia de votare;

economie de hârtie;

reţeaua Internet permite candidaţilor să-şi prezinte mai bine politicile oferind un for pentru

dezbateri;

rezultatul parvine la puţin timp după închiderea urnelor.

Totodată sunt aduse şi argumente contra votului electronic:

expansiunea diviziunii digitale. Suportul votului electronic este Intcmetul. Intcrnetul nu are

limite, nu are culoare politică şi permite un anumit anonimat. Putem vota cu ajutorul calculatoarelor

de la domiciliu, cu aparatele de televiziune digitală şi de la “chioşcurile” Internet. Utilizatorii dc

Internet sunt, de regulă, persoane din grupele sociale instruite şi cu posibilităţi financiare adecvate.

Votarea on-line va avantaja aceste segmente al populaţiei, ceea ce nu este echitabil şi pentm

celelalte categorii de populaţie. Până când majoritatea populaţiei nu va avea acces egal la Internet,

demografia accesului îi va dezavantaja pe cei săraci şi grupurile marginalizate, ceea ce poate să

influenţeze negativ procesul de votare;

probleme sistemice la care votul electronic este la fel de vulnerabil ca şi votul tradiţional:

fraudele electorale; forţarea balotajului; înregistrarea celor decedaţi; manipularea alegătorilor

(există numeroase website-uri care deformează informaţia);

votul electronic nu este foarte sigur (sistemele de securitate pot li sparte, iar rezultatele

alegerilor pot fi falsificate);

secretul votului nu este asigurat. Problema-cheie în orice sistem democratic de vot este

conflictul dintre dreptul votantului la confidenţialitate şi necesitatea prevenirii fraudelor. Ecranul

computerului nu oferă siguranţa cabinei de vot în ceea ce priveşte secretul opţiunii alegătorului.

Votul on-line poate reprezenta o ameninţare pentru corectitudinea procesului de votare. Votul on-

line nu oferă siguranţa că alegătorul nu este influenţat de alte persoane. Dreptul de a vota liber de

orice influenţă este esenţial pentru realizarea democraţiei.

În ce ne priveşte, credem că eficienţa sistemelor de vot electronic va fi asigurată numai în

condiţii de transparenţă şi control din partea comunităţii.

În afară de aceasta nu putem trece cu vederea că în literatura de specialitate din străinătate sunt

menţionate şi alte modalităţi de votare. Aşa, la Conferinţa Asociaţiei organizatorilor alegerilor în

statele Europei Centrale şi de Răsărit cu genericul „Asigurarea integrităţii şi accesibilităţii pocesului

electoral” (noiembrie, 1998), printre modalităţile de votare aplicate în diferite sisteme

constituţionale au fost numite şi următoarele: votarea prin poştă, votarea prin corespondenţă,

votarea prin procură.

Votarea prin poştă este răspândită în mai multe ţări şi asigură condiţii favorabile pentru votare

cetăţenilor care nu se pot prezenta la secţii Io de votare. Aşa-numita votare prin corespondenţă

asigură posibilitate persoanelor care se află în afara circumscripţiei electorale din care face parte să

voteze pentru candidaţii din circumscripţia sa în orice secţie de votare. Această modalitate de votare

este însoţită de eforturi organizatorice şi cheltuieli financiare considerabile, deoarece necesită ca

fiecare secţie de votare sA dispună de lista deplină a tuturor candidaţilor pentru toate

circumscripţiile electorale şi buletinele de vot necesare, care după încheierea votării urmează să fie

transmise în circumscripţiile respective pentru numărarea voturilor şi constatarea rezultatelor

alegerilor.

Votarea prin proi ură se atestă mai rar. Ea reprezintă o posibilitate pentru alegătorul care iţi

ziua alegerilor lipseşte de la locul de trai permanent să-şi încredinţeze dreptul său de a alege altui

alegător.

În ce priveşte modalităţile de votare utilizate în Republica Moldova, acestea pot fi clasificate

în:

votarea în localul secţiei de votare;

votarea în afara localului secţiei de votare;

votarea în baza certificatului pentru drept de vot;

votarea repetată.

Votarea în localul secţiei de votare este cea mai răspândită modalitate de votare şi din aceste

considerente mai este numită „votare obişnuită”. Codul electoral (art. 52) dispune că votarea se

efectuează în localuri special amenajate cu mese la care se eliberează buletinele de vot, cu cabine

sau camere pentru vot secret şi cu urne de vot. Urnele se instalează în aşa fel încât alegătorul, pentru

a se apropia de ele, să traverseze neapărat cabina sau camera pentru vot secret. Localul secţiei de

votare trebuie să fie dotat cu un număr suficient de cabine sau camere pentru a se evita aglomeraţia.

Legislaţia electorală înaintează anumite condiţii pentru amenajarea secţiilor de votare. Aşa,

pentru asigurarea unui parcurs ordonat prin secţia dc votare şi evitarea aglomeraţiei, biroul electoral

al secţiei de votare stabileşte un traseu pentru alegători, începând de la intrare, spre mesele la care

sc eliberează buletinele, pe urmă spre cabinele de vot secret şi urnele de vot.

în acelaşi timp secţia dc votare trebuie să fie amenajată astfel încât să permită membrilor

biroului electoral al secţiei dc votare şi altor persoane autorizate să asiste la operaţiunile electorale,

să supravegheze, în mod continuu, toate aspectele procesului dc votare, inclusiv identificarea

alegătorului, înmânarea buletinelor şi introducerea lor în urnele de vot, numărarea voturilor şi

întocmirea proecsclor-verbale.

Secţia de votare este înzestrată de către autorităţile administraţiei publice locale cu cabine, urne

de vot şi celelalte materiale necesare.

Responsabilitatea pentru organizarea votării, pentru secretul exprimării voinţei alegătorilor,

pentru amenajarea localurilor şi pentru menţinerea în ele a ordinii cuvenite o poartă biroul electoral

al secţiei de votare.

Votarea în afara localului secţiei de votare urmăreşte scopul să creeze condiţii pentru

exprimarea opţiunii electorale de alegătorii incluşi în listele electorale ale secţiei de votare

respectivă, care în ziua alegerilor nu au posibilitatea să se deplaseze până la localul secţiei de

votare. Codul electoral (art. 55) prevede această modalitate de votare, dispunând că în cazul în care

alegătorul, din motive de sănătate sau din alte motive întemeiate, nu poate veni în localul de votare,

biroul electoral al secţiei de votare desemnează, la rugămintea orală sau scrisă a acestuia, cel puţin

doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialul necesar votării la

locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze. în lista electorală, în dreptul numelui

persoanei respective se face menţiunea «Votat la locul aflării».

Votarea în afara localului secţiei de votare este asigurată şi persoanelor deţinute pe baza unui

mandat de arestare până la pronunţarea sentinţei judecătoreşti, persoanelor condamnate la privaţiune

de libertate a căror sentinţă nu este definitivă şi celor care execută o sancţiune contravenţională sub

formă de arest.

În cazul în care preşedintele biroului electoral al secţiei de votare autorizează scoaterea din

localul secţiei de votare a unei urne de vot mobile, faptul acesta este adus la cunoştinţa membrilor

reprezentanţi ai concurenţilor electorali şi a persoanelor autorizate să asiste la operaţiunile

electorale, ofcrindu-li-se acestora posibilitatea de a însoţi urna de vot mobilă cu folosirea, în caz de

necesitate, a mijloacelor de transport de folosinţă proprie.

Votarea în baza certificatului pentru dreptul de vot este rezervată alegătorilor care în ziua

alegerilor nu vor avea posibilitatea să se prezinte Iu secţia dc votare în listele electorale ale căreia

sunt incluşi. Această modalitate de votare este fundamentată de art. 9 din Codul electoral în

conformitate cu care dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul îşi are dornici lin, cu

excepţia cazurilor prevăzute de acest cod. Un asemenea caz este pi cvA/.ut în art. 39 din Codul

electoral, ale cărui dispoziţii stabilesc că în cazul III care alegătorul îşi schimbă domiciliul în

perioada dintre data întocmirii listelor electorale şi data alegerilor, biroul electoral al secţiei de

votare, la rugămintea acestuia şi pe baza paşaportului sau a unui alt act de identitate, îi eliberează un

certificat pentru dreptul de vot. Codul cere ca alegătorul, care a primit certificat pentru drept de vot,

să confirme primirea lui semnând în lista electorală, în dreptul numelui său.

Votarea repetată, de regulă, se practică în cadrul sistemelor electorale majoritare. Votarea

repetată se organizează pentm candidaţii care în primul tur de alegeri au acumulat cel mai mare

număr de voturi ale alegătorilor, dar care este insuficient pentm dobândirea mandatului

reprezentativ. Astfel, art. 134 din Codul electoral consacră că în cazul în care nici un candidat la

funcţia de primar nu întmneşte mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate, în

termen de două săptămâni se va proceda la al doilea tur de scrutin cu 2 candidaţi care au întrunit cel

mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Dacă mai mulţi candidaţi au acumulat un număr

egal de voturi, consiliul electoral de circumscripţie efectuează tragerea la sorţi, consemnând faptul

respectiv într-un proces-verbal.

La al doilea tur de scrutin, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de

voturi. în caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr

de voturi în primul tur de scrutin. După cum vedem, în acest caz poate fi declarat ales chiar şi

candidatul care a obţinut mai puţin de 50 % din voturile alegătorilor.

Legislaţia electorală din Republica Moldova pevede organizarea votării repetate şi în cazul

declarării alegerilor parlamentare sau în consiliile locale nevalabile sau nule, Comisia Electorală

Centrală organizează, în termen de 2 săptămâni, votarea repetată, în raza aceloraşi liste electorale,

pentru aceleaşi candidaturi şi cu aceleaşi consilii şi birouri electorale.

Concurenţii electorali vinovaţi de fraudă se exclud din buletinele de vot, iar consiliile şi

birourile electorale care au comis asemenea fraude se înlocuiesc (art. 93, 138 Cod electoral).

În unele state (Rusia) se practică şi votarea la secţiile electorale mobile. Instituirea unor

asemenea secţii electorale este determinată de apariția unor situații care îmipiedică votarea în

localul secției de votare (incendii, acte de terorism, etc.)