C A P I T O L U L VI

RISCUL DE SOLVABILITATE

Riscul de solvabilitate sau riscul de capital este riscul de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru acoperirea eventualelor

pierderi. O astfel de situatie apare atunci cand banca isi asuma riscuri prea mari in corelatie cu dimensiunile capitalului propriu. Spunem ca in

acest caz nu exista o adecvare a capitalului bancii.

Pentru a determina un nivel optim al capitalului trebuie sa se tina cont de doua tendinte contradictorii:

1. banca actioneaza in sensul cresterii fondurilor proprii pentru a face fata riscurilor asumate. Din acest punct de vedere cu cat nivelul

fondurilor proprii este mai mare cu atat pozitia sa este mai sigura. Dintr-o astfel de pozitie confortabila, banca are un spatiu de manevra mai

mare si isi permite sa profite de oportunitatile pietei. De asemenea, banca beneficiza de o imagine buna pe piata si prezinta incredere in fata

clientilor si partenerilor de afaceri.

2. banca dispune de fonduri proprii supradimensionate. O astfel de situatie presupune o utilizare ineficienta a fondurilor proprii. Banca

desfasoara o activitate mult prea slaba pentru capitalurile pe care le are la dispozitie. Ea trebuie sa-si creasca volumul operatiunilor pentru a

da satisfactie propriilor actionari. Daca nu reuseste, ea trebuie sa-si diminueze capitalul pentru a-i asigura o rentabilitate satisfacatoare.

Evolutii recente ale capitalului bancar

Capitalul bancar reprezinta esenta bilantului bancar. Prin contributia actionarilor se asigura minimul necesar demararii unei

activitati bancare. Capitalul reprezinta catalizatorul in baza caruia banca reuseste sa atraga si alte resurse utilizate in operatiuni de intermediere. In

acelasi timp el joaca si un rol de amortizor ce permite bancii sa treaca mai usor peste pierderile inregistrate. In aceste conditii marimea si structura

sa sunt determinate pentru calitatea si rentabilitatea activitatii bancare.

Urmarind evolutia capitalului bancar in ultima perioada se pot evidentia doua tendinte:

1. o scadere relativa a ponderii sale in bilantul bancar – odata cu dezvoltarea pietei bancare si mai apoi a pietelor financiare, banca a gasit noi

modalitati de obtinere a resurselor necesare, fara a mai apela la actionari. Pe de alta parte, prin scaderea ponderii capitalului bancar in totalul

bilantului, creste efectul de levier si se inregistreaza o rata a rentabilitatii financiare mai mare, favorabila remunerarii actionarilor. O astfel de

situatie a dus insa la cresterea vulnerabiltatii bancii in fata riscurilor. A fost nevoie sa apara in anii ’80 o serie de reglementari prudentiale,

care sa oblige bancile sa-si coreleze capitalurile cu volumul activitatii si cu riscurile asumate. Prin aceste reglementari s-au impus praguri

minime pentru fondurile proprii ale bancilor.

2. diversificarea capitalului bancar - aceasta este o tendinta care a inceput sa se manifeste in anii ’80 ca urmare a dezvoltarii pietelor financiare

si odata cu acestea a a aparitiei si utilizarii de noi instrumente de atragere a resurselor. Pe de alta parte, a reprezentat o reactie de raspuns din

partea bancilor la obligativitatea cresterii capitalului, in baza reglementarilor prudentiale recent adoptate, in conditiile in care se confruntau

cu o lipsa de interes privind participarea actionarilor la noi majorari de capital.

Reglementari privind solvabilitatea bancii

Riscul de solvabilitate nu este un risc specific activitatii bancare. El se intalneste la toate societatile comerciale. In cazul bancii,

acest risc se manifesta mai puternic avand in vedere functia sa de intermediere. Spre deosebire de celelalte societati nebancare, bancile participa la

activitate cu un capital relativ mic, manipuland in schimb fonduri foarte mari. Interesul lor este de a atrage fonduri cat mai mari, de a le plasa,

asigurand astfel o rata a rentabilitatii financiare mare, respectiv o rata a dividendului care sa multumeasca actionariatul. Activand in acest fel,

banca scade ponderea capitalului in totalul pasivului, creste efectul de levier si in acelasi timp creste si riscul de solvabilitate.

Pentru a contracara tendinta bancilor de maximizare a profitului prin utilizarea intensiva a fondurilor proprii si fortarea expunerii

la risc, autoritatile monetare si de credit impun limite in domeniu sub forma unor norme prudentiale. Aceste norme reglementeaza aspecte legate

de adecvarea capitalului bancii (capital adequacy) si fac trimitere la fondurile sale proprii. Din acest motiv este bine sa clarificam, in cazul

legislatiei romanesti ce inseamna fonduri proprii.

Pentru stabilirea fond proprii ale unei soc bancare se iau in calcul doua categorii de capital: capital propriu si capital suplimentar.

1. capitalul propriu – este alcatuit din urmatoarele tipuri de capital:

capital social varsat

prime legate de capital varsate

profitul reportat din exercitiile precedente

profitul rezultat curent

fondul de rezerva constituit conform legii

fondul imobilizarilor corporale

fondul de dezvoltare

Pentru determinarea capitalului propriu se fac o serie de deduceri:

valoarea neamortizata a imobilizarilor corporale

sumele repartizate ca dividend si participari la profit

sume ce reprezinta imobilizari corporale in curs si care depasesc fondul de dezvoltare

cheltuieli inregistrate in avans

pierdere reportata din exercitiul precedent

pierderea exercitiului curent

2. capitalul suplimentar – este alcatuit din:

rezerva generala pentru riscul de credit, constituita conform legii

alte rezerve

alte fonduri

imprumuturi subordonate (exemplu: imprumut obligatara realizat in anumite conditii, ce

permite la scadenta convertirea obligatiunilor in actiuni)

Capitalul suplimentar este cuprins in fondurile proprii ale bancii numai in limita maxima a 100 % din capitalul propriu. Datoria

subordonata poate fi luata in calculul fondurilor proprii numai la nivelul maxim de 50 % din capitalul propriu si numai daca este varsata in

intregime, are termen de rambursare de cel putin 5 ani si nu permite o rambursare anticipata. Din totalul fondurilor proprii se deduc participatiile

bancii la alte societati bancare (participatii directe sau imprumuturi subordonate).

Reglementarile prudentiale bancare impun urmatoarele norme ce vizeaza riscul de solvabilitate:

Capitalul social minim – pentru a putea obtine acordul de functionare in vederea desfasurarii unei activitati de banca, o societate trebuie sa aibe

un capital social minim de 5 milioane euro. Acesta trebuie sa fie subscris integral si varsat in proportie de cel putin 50 % in momentul constituirii.

Avand in vedere pe de-o parte nivelul minim exprimat in euro ce trebuie actualizat periodic in functie de cursul valutar si dorinta actionarilor de a

depasi acest prag minim, pe de alta parte, bancile pot realiza majorari de capital pe urmatoarele cai:

noi emisiuni de actiuni publice

prin aport in natura la capital

prin includerea primelor de emisiune, a unor rezerve sau a unor diferente favorabile de curs

valutar

Adecvarea fondurilor proprii – aceste regulementarile vizeaza constituirea de fonduri proprii in functie de riscurile asumate de banca. Initial s-

a avut in vedre riscul de credit, insa reglementarile s-au modificat in functie si de alte riscuri. Cea mai celebra norma de adecvare a fondurilor

proprii este cea creata de Comitetul de la Basel, cunoscuta sub denumirea de norma Cooke.

Comitetul de la Basel, creat sub tutela Bancii Reglementelor Internationale a instaurat un nivel minimal de fonduri proprii ale

bancii in functie de angajamentele sale bilantiere si extrabilantiere. Concret, norma Cooke sau indicele de solvabilitate se determina ca raport

2

intre fondurile proprii si active ponderate si trebuie sa inregistreze o valoare de minim 8 %. Aceasta valoare valoare de 8 % a rezultat din practica

usuala si din dorinta de a crea un conses privind relatiile de negociere a sa. Nu se poate afirma ca o valoare mai mare sau mai mica, de exemplu 9

% sau 7%, este mai obiectiva decat valoarea stabilita.

Norma Cooke a devenit obligatorie pentru toate bancile cu activitate internationala (in mod concret trebuie ca activitatile

internationale sa reprezinte mai mult de 33 % din bilant) si pentru restul bancilor, daca ea este impusa de autoritatile monetare nationale. Bancile

care sunt obligate sa respecte aceasta norma si nu o respecta nu pot repartiza dividende.

Pentru calculul normei Cooke se foloseseste urmatorul sistem de ponderare:

Pondere (%) Active de ponderat

0

Numerar in casa, disponibil la banca centrala sau la alte banci centrale din tari OECD, creante asupra sau

garantate de administratia publica centrala nationala sau a unor tari din OECD, aur in tezaur

20

Numerar in curs de incasare, creante asupra institutiilor bancare nationale sau din tari OECD, creante pe

termen scurt asupra unor banci din tari OECD, creante garantate de autoritati centrale din tari non-

OECD, careante asupra autoritatilor locale

50

Obligatiuni emise de autoritatile locale, credite ipotecare de garadul intai, terenuri si cladiri aflate in

proprietatea societatii bancare si folosite pentru scopurile activitatii sale

100

Alte titluri de valoare, alte creante si avansuri acordate, participatii si parti in societati comerciale legate

la institutii financiare si non financiare, alte active.

Avand in vedere ponderea tot mai mare a operatiunilor extrabilantiere in cadrul activitatii bancare, cu influente tot mai importante

asupra gradului de expunere la risc, se vor lua in calcul si aceste angajamente dupa cum urmeaza:

Pondere (%) Angajamente de ponderat

20

acreditive deschise si confirmate, garantate cu bunurile care

fac obiectul tranzactiilor

cambii si alte efecte de comert andosate de alte banci

50

garantii irevocabile emise, altele decat cele de plata

angajamente irevocabile de acordare de credite

acreditive deschise, neconfirmate si negarantate cu bunurile

care fac obiectul tranzactiilor

100

cambii si alte elemente de bilant neandosate

garantii irevocabile de plata

In Uniunea Europeana functioneaza din 18 decembrie 1989 o norma asemanatoare cu norma Cooke numita ratia de solvabilitate.

Aceasta este inspirata din norma Cooke, existand o foarte mare asemenara intre acestea, dar fara a fi insa identice. Nivelul sau minim este stabilit

tot la 8 %.

Investitii in valori mobiliare – tinand cont de specificul bancii de intermediar financiar, se incearca prin aceasta reglementare sa se limiteze

plasamentele in actiuni si implicarea bancii in activitati care nu ii sunt specifice. Pe de alta parte, o impletire a capitalului bancar cu cel din alte

sectoare genereaza un risc sistemic, tradus prin interese economico-financiare comune care slabesc controlul prin banci asupra agentilor

economici. In schimb, participatiile la capitalurile unor societati bancare sau financiare sunt agreate intr-o masura mult mai mare. Sunt tari unde

astfel de investitii nu sunt restrictionate sub nici-o forma sau unde trebuie ca in prealabil sa se ceara avizul autoritatilor monetare si de credit

In domeniul reglementari investitiilor bancii in valori mobiliare, in Romania exista urmatoarele norme:

3

a. totalul angajamentelor bancare sub forma de plasamente in actiuni emise de o societate nebancara nu poate depasi 20 % din capitalul

acestei societati

b. totalul angajamentelor bancare sub forma de plasamente in actiuni emise de o societate nebancara nu poate depasi 10 % din fondurile

proprii ale bancii

c. totalul angajamentelor bancare sub forma de plasamente in actiuni emise de societati nebancare nu poate depasi 50 % din fondurile proprii

ale bancii

d. valoarea totala a investitiilor bancii in valori mobiliare, efectuate in nume si in cont propriu, nu poate depasi nivelul fondurilor sale

proprii. Exceptie fac plasamentele in titluri de stat.

In Uniunea Europeana, a doua Directiva bancara limiteaza participatiile bancilor in societati nefinanciare la 15 % din fondurile

proprii ale bancii, pentru o singura societate si 60 % din aceleasi fonduri proprii pentru ansamblul societatilor nefinanciare.

Gestiunea fondurilor proprii bancare urmareste optimizarea acestora in functie de incadrarea in cerintele normelor prudentiale

bancare pe de-o parte, dar si strategia de dezvoltare a bancii cu privire la volumul activitatii, rentabilitate si la remunerarea actionarilor.

Atunci cand banca atinge plafoanele impuse de normele prudentiale, are de ales intre doua variante: renuntarea la orice dezvoltare

suplimentara sau, in al doilea caz, majorarea fondurilor proprii. Ar exista si o a treia varianta ce implica o restructurare a activului, astfel incat

elemente mai riscante, cu pondere mare in calculul indicelui de solvabilitate, sa fie transformate in elemente de activ cu risc mai mic, ce

beneficiaza de o pondrare favorabila.

In conditiile in care banca beneficiaza de conditii favorabile de dezvoltare, ea nu va renunta la aceasta oportunitate pentru a

mentine incadrarea in normele prudentiale, ci va incerca sa realizeze o crestere a fondurilor sale proprii. In acest scop ea poate apela la una sau

mai multe din urmatoarele proceduri:

1. emisiune de actiuni contra numerar – aceasta reprezinta calea normala de urmat atunci cand banca doreste o crestere a capitalului sau. In

practica, aceasta reprezinta insa, cea din urma solutie la care se apeleaza. Pentru a realiza o astfel de emisiune, banca trebuie sa fie in masura

sa convinga actionarii sa aduca fonduri suplimentare. Trebuie sa-i convinga ca aceste fonduri vor fi bine remunerate, banca avand

capacitatea de a utiliza aceste resurse suplimentare pentru generarea de beneficii crescute.

2. majorarea de capital prin aport in natura – desi nu implica un aport in numerar, acesta solutie preia toate caracteristicile operatiunii

precedente.

3. strategia de distributie – prin autofinantare, banca isi poate alimenta fondurile proprii prin majorarea anumitor elemenete de capital propriu

sau suplimentar. Tinand cont de faptul ca o astfel de solutie apasa asupra gradului de remunerare a actionariatului, este foarte posbil ca

acesta sa nu agreeze o astfel de solutie, chiar daca pe termen lung ar avea de castigat mai mult. Pentru a mentine o rata de remunerare

satisfacatoare si in acelasi timp sa se alimenteze fondurile proprii prin autofinantare, banca ar putea sa utilizeze mecanismul platii

dividendelor prin actiuni. In cazul in care dividendul se plateste in numerar, banca pierde fonduri proprii si pierde lichiditate. In varianta

propusa se evita o astfel de situatie, iar actionarii isi pot valorifica actiunile primite in bursa, daca doresc. Poate singurul sezavantaj al acestui

mecanism se inregistreaza la actionar si este un dezavantaj fiscal. Din acest punct de vedere, operatiunea este vazuta ca o incasare de

dividend si nu ca o cumparare de actiuni. Pentru a compensa, banca poate oferii o reducere de la pretul de emisiune.

4. autofinantare prin constituirea unor fonduri – la repartizarea rezultatelor se poate avea in vedere o mai intensa alimentare a unor fonduri,

cum este cazul rezervei generale pentru riscuri. Intr-o astfel de situatie banca actioneaza pentru constituirea fondurilor proprii, dar trebuie sa

aibe in vedere reglementarile ce vizeaza astfel de actiuni si faptul ca, de cele mai multe ori este alimentat capitalul suplimentar Acesta poate

fi luat in calculul fondului propriu numai in limita a 100 % din capitalul propriu.

4

5. generarea de plus-valori interne – o banca poate sa-si imbunatateasca situatia fondurilor proprii realizand plus-valori, in special din

reevaloarea patrimoniului imobiliar sau a altor elemente de bilant care sunt inregistrate la valori de piata. Aceasta varianta are avantajaul ca

realizeaza o crestere a fondurilor proprii, in special a capitalurilor proprii, fara eforturi financiare din partea bancii.

6. participatii incrucisate – o astfel de operatiune se realizeaza printr-un plasament al bancii in actiuni ale unei alte societati si o operatiune

reciproca, prin care banca isi majoreaza capitalul printr-o emisiune de actiuni, actiuni ce ajung in proprietatea celeilalte societati. In acest caz

trebuie avute in vedere reglementarile cu privire la plasamentele in valori mobiliare. Din acest motiv sunt preferate particpatiile incrucisate

in raport cu alte societati financiare. In multe cazuri, astfel de operatiuni sunt realizate de o societate bancara si o societate de asigurari.

Avand in vedre implicatiile unei astfel de operatiuni, unele tari au incercat sa o reglementeze, considerand o dubla utilizare a fondurilor

proprii.

7. utilizarea unor instrumente alternative – sub aceasta denumire se incadreaza emisiuni de titluri ce au implicatii asupra fondurilor proprii ale

bancii. Astfel, intalnim:

a. emiterea de actiuni preferentiale – acestea dau posibilitatea detinatorului sa fie remunerat preferential, dar nu dispun de drepturi de vot

(primesc dreptul de vot atunci cand banca nu a reusit sa le remunereze in conditiile promise la emitere)

b. emiterea de certificate de investitie – acestea beneficiaza de un regim asemanator actiunilor, dar nu dau drept de vot. In ultimul timp s-

a dovedit a fi un instrument putin agreat de investitori.

c. emiterea de obligatiuni convertibile in actiuni – acestea sunt obligatiuni emise pe un termen mai lung, care permit la scadenta

rambursarea sau exercitarea unei optiuni de transformare in actiuni. Aceasta formula permite detinatorului sa beneficieze de

remunerarea stabila a unei obligatiuni si sa aiba acces la cresterile de valoare ale actiunilor.

Desi nu priveste in mod direct riscul de solvabilitate, in activitatea bancara optimizarea capitalului poate sa priveasca si reducerea

acestuia. O astfel de varianta apare atunci cand banca considera ca piata nu permite o dezvoltare a activitatii sale, iar intr-o astfel de situatie

fondurile sale proprii sunt insuficient valorificate. In cazul unui excedent de capital apar probleme de rentabilitate, de remunerare a actionarilor si

o scadere generala a performantelor.

Cea mai utilizata metoda de reducere a capitalului consta in punerea in aplicare a unui program de cumparare a propriilor actiuni

in vederea anularii lor. O astfel de operatiune se poate realiza treptat prin achizitii pe piata sau printr-o oferta publica de cumparare de actiuni. A

doua varianta este mai rapida, insa si mai scumpa deoarece banca trebuie ca prin pretul oferit sa convinga detinatorii de actiuni sa renunte la ele.

In plus, exista si o anumita doza de incertitudina cu privire la reusita operatiunii.

Rascumpararea propriilor actiuni reprezinta o strategie ce vizeaza in primul rand interesele actionarilor. Reducerea fondurilor

proprii prin reducerea numarului de actiuni influenteaza intr-o mai mare masura rata de remunerare a actionarilor decat rentabilitatea bancii.

Reducerea fondurilor proprii se poate realiza, de asemenea si pe seama reducerii celorlalte elemenete de capital, propriu sau

suplimentar. Se au in vedere aici reducerea unor fonduri, rambursarea unor imprumuturi subordonate sau evitarea reportarii profitului din anii

anteriori.

Titlurizarea – metoda de gestiune a fondurilor proprii

Titlurizarea reprezinta operatiunea prin care banca cedeaza catre investitori, reprezentati de Fondul comun de creante, o parte din

creantele sale, in special rezultate in urma procesului de creditare, in schimbul unor disponibilitati banesti. Creantele cedate si transformate in

titluri sunt purtatoare de fluxuri banesti susceptibile de a remunera investitorii. Creantele cedate devin proprietatea Fondului, insa banca le

administreaza pana la scadenta, urmarind rambursarile si plata dobanzilor. Debitorii nu au nici-o obligatie suplimentara rezultata din acest

transfer. Banca va incaseaza un comision de gestiune de la Fond.

In urma titlurizarii, banca resimte doua influente. In primul rand ea inregistreaza o modificare a lichiditatii, rezultata din

schimbarea unor active cu lichiditate scazuta (creditele) pe alte active foarte lichide. Operatiunea este insotita si de o scadere a rentabilitatii

5

bancii, prin renuntarea la o remunerare relativ ridicata, datorata dobanzilor. De remarcat aici faptul ca prin titlurizare banca nu realizeaza o

curatire a bilantului prin vanzarea unor creante cu probleme (cum este in cazul preluarii creantelor de catre AVAB).

A doua influenta apare la nivelul gestiunii fondurilor proprii. Titlurizarea creantelor bancare reprezinta un mijloc de a economisii

fonduri proprii pentru a face fata cerintelor reglementarilor prudentiale. In conditiile in care fondurile proprii inregistreaza un nivel

necorespunzator, banca trebuie sa realizeze o majorare a acestora sau o reducere a angajarii sale. Prin titlurizare banca mentine nivelul fondurilor

proprii si al activului bilantier prin o modificare de strauctura a acestuia din urma. Elemente de activ (credite) cu o expunere la risc mare si care

cer o capitalizare pe masura sunt inlocuite cu alte elemente de activ (disponibilitati banesti), cu risc scazut, care fac ca fondurile deja existente sa

realizeza o acoperire satisfacatoare a riscurilor asumate. De regula, o astfel de operatiune are efecte si asupra rentabilitatii bancare. Banca trebuie

sa tina cont si de acest fapt atunci cand apeleaza la titlurizare.

6