1

BUNA VESTIRE BULETIN PAROHIAL

SAINT MARY • ROMANIAN ORTHODOX CHURCH

555 S. Walnut Str. • ANAHEIM • CA

92802 • Tel.: (714) 776-1972

Ladies Auxiliaries President Parish Priest Parish Council President

Alexandrina Mârza Fr. Cornell Avramescu Virgil Macavei

-

Deniile Săptămânii Mari

Semnificatia Deniilor din Saptamana Patimilor

Luni, în Săptămâna Sfintelor Patimiri, Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de fratii sai în Egipt. El este o preânchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie să rețină, că Dumnezeu este atât iubire cât și dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va și pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Marți se face pomenirea celor zece fecioare. Din pilda reținem că cinci fecioare au avut doar candela fără ulei, iar celelalte cinci au avut și candelă și ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine-n totală nepăsare de ceilalti. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie. In Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocainței și îndreptării omului păcătos. Miercuri este ziua în

care Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginți.

Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taină a Sfintei Euharistii, rugaciunea arhierească și începutul patimilor prin vinderea Domnului. Specific deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii și scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Exista obiceiul ca atunci cand preotul citeste din Sfintele Evanghelii, credinciosii să se așeze în genunchi.

În Vinerea Mare se face pomenirea sfintelor, înfricosatoarelor și mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului și mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobandit raiul.

În Sfânta și Marea Sambată prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorarea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiti.

Sambată seara, începe slujba Învierii. Ajunși în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere:

"În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea și

2

unii pe alții să ne îmbrațișăm, și să le zicem frati și celor ce ne urăsc pe noi și așa să strigăm: Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și

celor din morminte viată dăruindu-le".

Adrian Cocosila

Execuția lui Iisus din Nazaret prin răstignire e faptul cel mai clar stabilit al vieții Sale. Ce anume poate să ne spună despre moartea lui Iisus o abordare reflectată, ba chiar una istoric-critică? De ce Iisus a murit în acest fel, și nu în altul?

Răstignirea era la romani o forma de tortură atât de vi­olentă și de crudă, încât Cicero spunea că nici un cetățean roman n-ar trebui nici măcar să audă de ea, cu atât mai puțin s-o vadă. Răstignirea era, cu alte cuvinte, un spectacol atroce și de neprivit — de aceea persoanele decente nu trebuia să fie expuse la ea. Era rezervată rebelilor poli­tici. Pentru Roma, Iisus a murit ca rebel politic, fapt ates­tat de învinuirea Sa: „Acesta e Iisus, Regele iudeilor”. Totusi diferențele dintre persoană și învățătura lui Iisus și cele ale zeloților fac cu totul de nesusținut orice viziune despre Iisus ca un astfel de rebel. Cealaltă problemă e de ce anume a fost condamnat Iisus de către sanhedrin, unde știm ca a fost sub acuzația de a fi un fals profet? Cele două scene ale luării sale în batjocură sustin aceste viziuni, pentru ca parodierea învinuirii era adeseori folosită ca luare în batjocură a condamnatului. Prin urmare, ca rebel politic Iisus a fost parodiat ca rege îmbrăcat în haina de purpură și coroană de spini; iar ca fals profet a fost luat în derâdere cu jocul de lovituri și palme date pe la spate cu indemnul: „Prorocește, Hristoase, cine te-a

lovit!” (Mt 26, 68).

Istoricește vorbind, pe Iisus l-au dus la moarte o spectaculoasă ciocnire de împrejurări, intrigi și falsuri religioase și politice etc. Aceasta moarte a avut un impact nemijlocit asupra învățăturii lui Iisus și a adepților Săi. Deoarece învațătura lui Iisus — atat cuvintele, cât și fap­tele Sale — erau atât de inseparabile de persoana Sa, încat pentru ucenicii Sai moartea Lui a fost o catastrofă totală. Iisus nu era un Socrate, a carui învatatură să poată fi se­parată de persoana lui și transmisă într-o scoală de gândire. Iisus propovaduia venirea Impărăției lui Dumnezeu. Ucenicii Lui I-au cerut să sadă aici de-a dreapta și de-a stânga Sa. Or, moartea Lui a fost sfârșitul așteptărilor lor mesianice, nimic altceva decât o discreditare totală a tot ceea ce El spusese și făcuse. Prin urmare, Iisus a murit abandonat de ucenicii Săi, fapt care însemna că moartea lui Iisus trebuia sa fie sfărșitul adepților Săi.

Cum anume se integrează aspectele istorice ale mortii lui Iisus in teologia Bisericii? In lumina Invierii Biserica vede moartea lui Iisus ca pe o jertfire de sine de bunăvoie, o faptă mântuitoare a lui Dumnezeu. Mai poate fi însă spus ceva dacă rămânem în limitele Iisusului istoric răs­tignit? Cu alte cuvinte, ce anume putem spune despre moartea lui Iisus văzută prin ea însași?

De mare ajutor ne sunt aici reflectiile cuprinse într-o căr­țulie scrisă în secolul IV de sfantul Atanasie cel Mare. In ciuda titlului, Despre întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, o mare parte a acesteia tratează de fapt despre moartea lui Hristos. De interes aici e explicația dată de sfântul Atanasie felului în care Hristos a murit așa cum a murit. Sfântul Atanasie vede împrejurările istorice și detaliile morții lui Hristos drept o mărturie a caracterului ei providential. El face urmatoarele observatii, pe care le vom dezvolta:

1. Moartea a fost publica, prin urmare n-a putut fi negată. Cu alte cuvinte, Iisus nu a murit de unul singur, în pustie, acasă, sau în fața

lui Petru, Iacob și Ioan. A murit în fața tuturor — prieteni și dușmani deopotrivă. Mai mult, moartea Sa a fost verificată cu o lovitură de lance și de mărturia centurionului roman care-și risca viața dacă Iisus nu era mort. Romanii ințelegeau moartea; lancea lăsase o rana adanca (unele explicatii medicale moderne ale sangelui și apei ne spun că atunci când centurionul L-a împuns pe

De ce a murit Iisus, așa cum a murit?

3

Iisus i-a strapuns inima). De aceea Toma a dorit să vadă acea rană, pentru că dacă Iisus avea urma ei, atunci El murise fară nici o îndoială. Prin urmare, moar­tea lui Iisus n-a fost negată de nimeni din cei prezenți, și tocmai de aceea i s-a cerut lui Pilat să pună o gardă la mormântul Său — tocmai pentru că era mort.

2. Sfântul Atanasie spune că era cea mai rea moarte cu putință, astfel ca nimeni să nu-L poată acuza de lașitate. Iisus a murit torturat de romani în public, sub acuzații false, degradat, părăsit și înjosit, și în fața propriei Sale mame. Pe scurt, în plină tragedie și groază omenească.

3. Iisus și-a păstrat trupul intreg, nici un os nefiindu-I zdrobit, ca un miel pascal sacrificat (Ies. 12,46; In 19,36). N-a murit ca Pavel, decapitat; nici ca Ştefan, lapidat (FA 7,59); nici aruncat într-o prăpastie (Lc 4,29); nici prin hemoragie din cauza flagelării, cum scrie un articol care analizează moartea Sa ca ar fi trebuit sa moară dacă n-ar fi fost răstignit.

4. Sfantul Atanasie subliniază ca n-a fost o moarte natu­rală — din cauza bolii sau vârstei — pentru ca aceasta ar fi fost rezultatul unei coruperi sau degradări, pe care Hristos n-a avut-o, deoarece era fără păcat.

Listei Sfântului Atanasie îi mai putem adauga un punct:

5. Cel mai cunoscut element istoric al morții lui Iisus e faptul ca El a murit pe Cruce — adică pe un lemn, pe un „pom” cum e numita de sfantul Petru (FA 5, 30; 1 Ptr 2, 24). Cu alte cuvinte, ca să moară Hristos, Noul Adam, folosește același instrument ca și primul Adam, un pom. De aceea Sfântul Pavel face o comparație între vechiul Adam și noul Adam sau „al doilea” Adam, Hristos (I Co 15, 22, 45), tocmai într-o discuție a morții Sale. Prin lemn, Noul Adam dă o „nouă folosire” a

morții — așa cum îi place să spună Sfântului Maxim — una făcătoare de viață.

În acest sens, Sfântul Atanasie spune că Dumnezeu n-a biruit moartea impunându-i-se din afară omului. Cu alte cuvinte, pentru aceasta Dumnezeu nu emite pur și simplu un decret din cer, ci o biruie în însuși locul în care a prins rădăcini stricăciunea: în trupul omului. Intrucât păcatul lui Adam a fost în trup, printr-o ispitire a lui spre plăceri și egoism (…), a fost nevoie ca aceste două lucruri să fie desființate într-un trup ome­nesc.

Şi așa a și fost atunci când Hristos a murit nu în plăcere, ci în mare suferință, renunțând la orice egoism printr-o moarte nu din neascultare, ci din ascultare față de Dumnezeu (Flp 2, 8). Mai mult, ca răstignit, Hristos a murit ca un criminal, făcându-se „blestem” pentru noi (Ga 3,13). Primeste toate acestea ca să ne poată elibera de toate acestea (Evr 4,15; 9, 26-28), identificat în chip evi­dent drept „omul durerilor” care a fost „străpuns pentru păcatele noastre” (Is 53).

Aici e punctul nostru cel mai important: dacă ne situ­ăm în interiorul limitelor imprejurarilor istorice, a faptelor morții lui Hristos acceptate și verificate de știința critică, nu e nevoie să credem — cum fac unii savanți (nu insa majoritatea) — că răstignirea a fost doar o întamplare, sau o neințelegere etc. Mai degrabă, înseși împrejurările ei oferă toate semnele providentiale fară de care moartea lui Hristos ar putea fi pusă sub semnul întrebării sau răs­talmacită, conducând spre o mare ambiguitate a sensului ei.

Tocmai aceste împrejurări oferă baza cadrului teologic stabilit ulterior în lumina Învierii; fără ele, acest cadru pur și simplu nu ar funcționa. Modul în care a murit Iisus — în public, ca un criminal, străpuns și pe lemn — a îngaduit scriitorilor Noului

Testament și primilor Părinti ai Bisericii să-L vadă mai limpede pe Hristos ca Miel Pascal (înjun­ghiat, fără nici un os rupt) și ca Nou Adam (care îl mântuiește pe vechiul Adam prin același instrument folosit la caderea sa, pomul).

Dacă Hristos ar fi murit de unul singur, unii ar fi putut pune sub semnul întrebării dacă a murit sau nu cu adevărat. Dacă ar fi murit lovit cu pietre, n-ar mai fi putut fi privit drept Mielul pascal al lui Dumnezeu. Dacă n-ar fi murit pe lemn, n-ar mai fi putut fi văzut ca Nou Adam. Așa cum o face în mod explicit Invierea, imprejurările istorice ale mortii lui Hristos nu lasă în mod implicit nici o îndoială asupra a Cine a fost Cel ce a murit pentru mântuirea noastră.

(in: Ierom. Calinic, Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura Deisis, 2012)

Nu uitați de Vinerea Mare! Se ajunează, nimic măncând. La 10;00AM Ceasurile

Împărătești și seara la 7 Prohodul cu procesiune în jurul bisericii.

4

MULȚUMIRI

În anul trecut, urmare a unei inițiative luată de câțiva membri cu evlavie la Maica Domnului, s-a confectionat în Georgea o icoană deosebită care acum își așteaptă caseta sculptată în care va fi așezată. Au contribuit la acest proiect;

$ 20

Zimen Rose

$ 100

Belteu Maria, Mesaros Tatiana, Tomescu Ana, Pascu Iana, Borbe Daniela, Borbe Mihaela, Belteu Cristian, Popovici Vasile, Ioniță Constantin

$ 200

Vereș Adrian, Buhar Sorin

$ 250

Danilov Camelia, Ela Borbe

$ 300

Constantin Maria, Boholt Alin, Szilagy Ștefan, Harbuz Marius, Radu Gheorghe

$ 400

Stan Gheorghe

$ 500

Pătraș Nița, Popșa Mihai, Blaga Cosmin, Leni Enache, Nunez David, Bogdan Doru, Lomonar Sântioana, Virgil Macavei, Lugoj Iulian, Bodea Mircea

$ 800

Miclea Florin

$ 1000

Sefcic Dan, Groza Petru, Fr. Cornel Avramescu, Sporea Răzvan, Corchiș Maria, Ioana Florea

$ 3000

Blaga Florica

Totul se face cu dragorte, respect și sacrificiu, spre slava lui Dumnezeu, nu a omului. Numele nu sunt pentru laudă. O facem că așa cere legea. Biserca

este o instituție fără profit.

Tot în anul trecut s-a mai comandat;- un potir de capacilate mai mare ca cele pe care le avem. – O cădelniță lucrată în email. Și o miruitoare tot în email, la care au contribuit următorii;

$ 100

Pascu Iana, Marinca Diana

$ 1000

Popovicu Vasile, Tudor Florin

$ 2000

Dr. Carabulea, Fr, Conell Avramescu

Tot în anul trecut s-au comandat câte două veșminte diaconești luminate și două mov pentru post, plătite de părintele Cornell. Veșmintele au fost lucrate în Ucraina, prin bunăvoința păr Nicolae.

În România prin bunăvoința D-nei Hascheff Teodora și părintelui Cornell, s-au lucrat căteva rânduri de vesminte diaconești(patru culori) și unul preoțesc. Cine vrea să fie parte la ele, poate dona la casierie.

În plan pentru anul acesta cu ajutorul lui Dumnezeu dorim să punem panouri electrice pentru biserică. În acest scop deja fam. Ardelean Ilie a și donat $ 8000. Lista este deschisă pentru toți binevoitorii!

Îndemnăm pe toți cei care frecventează biserica noastră să se încadreze în sistemul de pleage. Este un act de recunoștință față de Dumnezeu, ca din ceia ce gâștigăm să returnăm o mică parte.bisericii. Tot așa este un act de necredință și nerecunoștință ca din ceia ce Dumnezeu ne-a dat să nu returnăm nimic. Ce spune Biblia?

Incepând din februarie de la adunarea generală, toate contribuțiile pentru ne-memrii s-au mărit până la minimum pleage pe an. Asta e valabil pentru boteze, cununii, inmormântări. Dar și parastasele și pomenirile.

Tuturor suporterilor, donatorilor cu generozitate, membrilor, le mulțumim și Domnul să le sporească darul.

5

Necredincioșii cer dovezi despre existența și Dumnezeirea lui Hristos, deși le au sub nas, mai evidente decât propria lor aroganță. Sărbătoarea Rusaliilor, când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli și a fost creată Biserica creștină, este un bun prilej de aducere aminte.

Așadar, ne aflăm la cincizeci de zile de la Învierea lui Iisus și la zece zile de la Înălțarea la Cer. Potrivit relatării clare și alerte, asemenea unui reportaj, a Sfântului Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor”, este duminică, ceasul al treilea din zi (aproximativ ora 9 dimineața). Ucenicii lui Iisus sunt cu toții adunați la un loc, așa cum le ceruse Acesta la Înălțare: „Însă voi să rămâneți în Ierusalim, până când vă veți îmbrăca cu putere de sus”.

Deodată, „din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede” „și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei”.

Atunci, cu apostolii are loc o formidabilă transformare. Primul ei „simptom”:încep „să vorbească în alte limbi”. Ei, pescarii simpli, dulgherii, majoritatea analfabeți, devin brusc vorbitori de limbi străine. Și nu una sau două, ci în toate limbile celor ce se aflau atunci la Ierusalim. Și erau acolo oameni din toate părțile pământului: „parți și mezi și elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și în Capadocia, în Pont și în Asia, în Frigia și în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei cea de lângă Cirene, și romani în treacăt, iudei și prozeliți, cretani și arabi”, care cu toții îi auzeau vorbind în limbile lor.

Al doilea „simptom”: apostolii devin deodată și excelenți oratori. Petru singur, un biet pescar neștiutor de carte dintr-un sat de pe malul Mării Galileii, printr-un discurs magistral, reușește în acea duminică să convertească pe loc la credința în Hristos-Dumnezeu nu mai puțin de 3000 de oameni.

Al treilea „simptom”: după ce trag la sorți, cei 12 apostoli se împrăștie în toate colțurile lumii, unde, grație darului lor, nu au nici o problemă să se facă înțeleși de localnici, câștigându-le astfel mult mai ușor încrederea. Dar asta nu e tot: ei, lașii, care se lepădaseră de Hristos (pe Golgota, lângă Cruce, alături de Maica Domnului, a stat doar tânărul

Ioan), ei, fricoșii, care, de spaima autorităților, sunt găsiți de Iisus cel Înviat închiși și tremurând în casă, dobândesc instantaneu curajul nebun de a înfrunta moartea: dintre cei 12, singur Ioan nu moare martirizat, toți ceilalți sfârșesc în urma unor torturi cumplite. Toți suportă chinurile cu o tărie neverosimilă, dându-și duhul cu zâmbetul pe buze.

În fine, dacă necredincioșilor nu le sunt suficiente cele trei dovezi de mai sus, iat-o și pe a patra: acești 12 oameni simpli, cărora li se alătură, printr-un alt miracol uriaș, Pavel, reușesc ca în mai puțin de o sută de ani să răspândească și să impună creștinismul în toată lumea cunoscută în secolul I. Milioane și milioane de oameni, regiuni, țări și imperii întregi, toate societăți cu orânduiri așezate, unde zeitățile locale sau de import aveau vechimi de sute și mii de ani și adoratori statornici, sunt cucerite fulgerător de noua religie. Nu cu tăișul sabiei, ci cu tăria Cuvântului. Nu cu Forța, ci cu Blândețea, Mila, Iubirea și Jertfa de sine. Idolii cad pe capete, zeii de prăbușesc ca retezați pe pământul îmbibat de sângele mucenicilor.

În mai puțin de un veac de la Răstignirea Sa pe Cruce, Iisus a schimbat fața lumii. De ce alte dovezi mai este nevoie?

Autor: Adrian Pătruşcă

DOVEZILE ÎNVIERII LUI HRISTOS

6

„De multe ori, mă și tem

să-mi pun mâinile pe

Sfânta Masă

Dar, Părinte, trebuie toți să se împărtășească?

-Măi, n-am spus eu asta, Domnul a spus-o, n-ai auzit? „Beți dintru acesta TOȚI”! Bineînțeles, nu cei care sunt opriți. Mai sunt și care nu au dezlegare de la duhovnic. Dar, altfel, fără Sfânta Liturghie, fără Hristos, cum să ne ducem viața de zi cu zi? Ai venit la biserică și ai pierdut ce e mai important, Darul, totul, și ai rămas doar cu ce înlocuiește Darul.

Știi, măi ce este Sfântul Jerfelnic? E cel mai prețios lucru de pe întreg pământul! Ce sunt tronurile împăraților, scaunele președinților, ori academiile ,față de Sfântul Jerfelnic! Sfânta Masă e „inima”. Aici e prezent Hristos, aici se pogoară Sfântul Duh, aici se pogoară și îngerii… Ce priveliște înfricoșătoare! De multe ori, mă și tem să-mi pun mâinile pe Sfânta Masă. Și, vai, vai, în fața unei asemena priveliști înfricoșătoare, îi vezi pe credincioși (și preoți) flecărind și ignorând totul cu desăvârșire… Cine slujește, măi, preotul singur sau poporul și clerul împreună? De ce-i spunem „slujire”?

Cum stă preotul, așa trebuie să stea și credinciosul: predat în întregime lui Dumnezeu. „Pe Heruvimi cu taină închipuim”! Suntem în cer, lângă Preasfânta Treime, am lăsat deoparte toată grija cea lumească. Cu toții suntem slujitori, nu numai preotul! Vedeți cu câte cinste ne-a învrednicit pe toți Dumnezeu! Și, de credem cu adevărat că în fața noastră are loc Sfânta Jertfă, atunci să stăm cum se cuvine, cu frică de Dumnezeu! Să plângem de bucurie că Însuși Dumnezeu Se pogoară și Se jertfește din dragoste pentru noi! De nu credem aceasta, pentru ce mai venim la Sfânta Biserică? ca să ne batem joc!?

(Părintele Porfirie)

De n-ar fi înviat Cristos

De n-ar fi înviat Cristos, Zădarnic-ar fi fost credinţa Şi omul, pururi păcătos, Îngemănat cu suferinţa, Prin lume şi-ar fi dus căinţa, Necunoscând ce-i biruinţa De n-ar fi înviat Cristos. De n-ar fi înviat Isus, Zadarnic ar fi fost Cuvântul Ce pretutindenea s-a spus Şi s-a-mpânzit cu el pământul, N-am fi ştiut ce-i Legământul Şi veşnic ne-ar fi fost mormântul, De n-ar fi înviat Isus. Dar Domnul a-nviat din morţi Şi-a arătat că învierea Ce-a sfărâmat închise porţi, E semnul vieţii şi puterea

Ce-

HRISTOS A ÎNVIAT!

ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

7

La începutul Bisericii lui

Hristos, credinţa era atât de puternică, încât oamenii îşi vindeau averile şi le puneau la picioarele Apostolilor, se împărtăşeau zilnic şi trăiau fiecare clipă într-o dăruire integrală lui Dumnezeu. Dorul după Mirele iubit era atât de mare, încât oamenii nu puteau rezista fără Pâinea cea veşnică nici măcar o zi, îndrăgostiţi de nemurirea Celui care a murit şi a înviat pentru ei. Astăzi sunt oameni care nu simt foamea după Hristos nici măcar o dată pe an, atrofiindu-şi simţul de cer până la maximum. Un răspuns admirabil a fost dat de marele teolog Hieroteos Vlachos la conferinţa sa susţinută la Iaşi la întrebarea: Cât de des trebuie să ne împărtăşim? El a spus atunci magistral că sunt oameni pentru care o dată pe săptămână este prea rar şi oameni pentru care o dată pe an este prea des. Într-adevăr, sunt oameni care se spovedesc frecvent, poartă grijă mereu de stiharul de lumină al inimii, cercetează cu atenţie în căutarea fiecărei buruieni aciuată în pământului minţii, stropesc cu lacrimi florile virtuţilor şi pentru care Trupul şi Sângele lui Dumnezeu Cuvântul a ajuns Raţiunea de a fi a vieţii lor. Sunt însă alţii care şi-au rarefiat văzduhul inimii şi şi-au întors cu totul faţa spre pământ şi vorba Criteanului „mintea ţărână şi-au făcut-o”. Pentru aceştia Spovedania ca operaţie şi tratament cu har este şi prilejul unui diagnostic grav: cancer de suflet cu recidivă şi metastaze. Spre deosebire însă de medicina trupului, sufletul nu poate suferi de maladii incurabile. Totul poate fi vindecat de Duhul Sfânt,

care „pe cele neputincioase le

vindecă şi pe cele cu lipsă le plineşte”.

Aşadar intrarea noastră în Dumnezeu prin Euharistie depinde de dorul nostru după Dumnezeu şi de conştiinţa propriei nevrednicii de a ne hrăni cu Împăratul veacurilor. Aşa cum mama îşi dă trupul ei pentru formarea trupului de prunc, iar apoi devine hrană pentru bebeluş prin sân, aşa şi Dumnezeu îşi dăruieşte Trupul Său pentru formarea Bisericii şi o hrăneşte din Trupul Lui. Însă mama încetează de a fi viaţă şi hrană pentru copil, dându-i apoi roadele pământului spre hrană, însă Dumnezeu nu încetează până la sfârşitul veacurilor de a Se dărui ca viaţă şi ca hrană a nemuririi celor care-L iubesc.

Inima vieţii creştine este împărtăşirea din Trupul şi Sângele lui Dumnezeu. Însă oamenii datorită lipsei lor de iubire pentru Dumnezeu au imaginat tot felul de înlocuitori pentru marele moment de unire cu Cel veşnic. Acest lucru s-a accelerat atunci când credinţa a devenit una de stat, şi o mare mulţime de oameni, mulţi neaveniţi, au intrat în Biserică nu din vocaţie, ci prin legea vremii.

Spre exemplu, unii oameni pretind că nu au nevoie de Euharistie, deoarece dând pomelnic, sunt şi ei prezenţi prin miride pe Sfântul Disc şi apoi cufundaţi în Sfântul Potir în Sângele lui Hristos. Alţii consideră anafura ca pe o Împărtăşanie pentru leneşi. Alţii cred că participarea la Liturghie este un fel de împărtăşire

duhovnicească care dăruieşte

înţelegere şi pace. Toate acestea sunt adevărate doar dacă duc la Împărtăşirea propriu-zisă, nu şi dacă o înlocuiesc. Anafura este amintirea dorului nostru de cer prin Euharistie, prezenţa noastră în Biserică fără a ne împărtăşi trebuie să fie plină de tristeţea de a nu putea să împlinim chemarea Împăratului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă”. Pomenirea prin miride de la Proscomidie este o făgăduinţă a noastră că vom fi prezenţi trup şi suflet la Ospăţul cel euharistic al Trupului lui Dumnezeu. Toate cele de mai sus sunt trepte ale intrării nostre în Biserica Cerului, accesibilă prin Sfânta Împărăşanie, şi nu surogate ale

lipsei noastre de simţire. (fragnent)

published by Ioan on Dum, 08/11/2015

- 16:50

Înlocuitori de Euharistie

8

În Sâmbăta lui Lazăr Sf. Liturghie la 9;00 AM, urmată de ultimul parastas din acest post.

În fiecare seară la 7, denie începând cu seara de Florii.

Miercurea Mare, Maslu de obște și aducerea paștilor în biserică.

Joia Mare dimineața la 10;00 Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare. Seara denia celolr 12 evanghelii.

Vinerea Mare Post negru. La 10;00 Ceasurile Împărătești. La 7 seara Prohodul Domnului.

Sâmbăta Mare dimineata la 9;00 Sf Liturghie, Tăierea Sf. Paști

Slujba Învierii la 11;30 PM

La Slujba de Înviere nu aduceți, sacoșe sau bagaje prea mari. Puteți fi controlați la poartă. Va fi un grup de Security Gards sau/și poliție. Nu sunt admise telefoanele, fumatul, galăgia și lumânările din afara bisericii.

Nu aruncați ceară pe jos!

Saint Mary. Rom. Orth. Church

555 S Walnut St.

Anaheim, Ca 92802

__________________________________________