Anul LXVIII Arad, 26 Noemvrie 1944 Nr. 48

BISERICA şi ŞCOALA R E V I S T A O F I C I A L A A E P I S C O P I E I A R A D U L U I

R e d a c ţ i a şi A d m i n i s t r a ţ i a

A R A D , S T R . E M I N E S G U 18

A P A R E D U M I N E C A

R e d a c t o r : P r . I l a r i o n V . F e l e a

A B O N A M E N T E :

P e n t r u 1 a n 3 o o L e i ; 6 l u n i i 5 o L e i

DECLARAŢII LINIŞTITOARE ŞI ÎNCURAJATOARE A m a ş t e p t a t c u m u l t ă n e r ă b d a r e i n s t a l a ­

r e a d - l u i m i n i s t r u D r G u i ţ ă P o p l a d e p a r t a ­m e n t u l C u l t e l o r ş i A r t e l o r , ş i m a i a l e s d e c l a ­r a ţ i i l e D - s a l e c u a c e s t p r i l e j s o l e m n .

M ă r t u r i s i m c ă a m r ă m a s î n t r u t o a t e s a ­t i s f ă c u ţ i d e a t i t u d i n e a p e c a r e D - s a a l u a t - o f a ţ ă d e p r o b l e m e l e r e l i g i o a s e d e l a o r d i n e a z i l e i ş i î n g e n e r e f a ţ ă d e B i s e r i c ă .

I a t ă c â t e v a p ă r ţ i d i n c u v â n t a r e a r o s t i t ă d e d. m i n i s t r u G h . P o p l a i n s t a l a r e :

„ P r i n a c o r d u l i n t e r v e n i t î n t r e c e l e 4 p a r ­t i d e s 'a c o n s t i t u i t a c t u a l u l g u v e r n ş i a s t f e l M i ­n i s t e r u l C u l t e l o r ş i A r t e l o r a f o s t r e î n f i i n ţ a t .

„ P r i n a c e a s t ă m ă s u r ă s e a c c e n t u i a z ă o d a t ă m a i m u l t , m a r e a i m p o r t a n ţ ă a B i s e r i c i i î n v i a t a S t a t u l u i r o m â n e s c .

„ T r e b u e s ă a f i r m c ă e s t e i n e x a c t c ă ş t i i n ţ a , p r o p r i u z i s ă , p o a t e d e p ă ş i ş t i i n ţ a r e l i g i o a s ă .

„ A t u n c i , c â n d c r e d i n ţ a î n D u m n e z e u p r i ­m e a z ă , s e î n f ă p t u e s c a d e v ă r a t e l e c r e a ţ i i . D e a-c e i a î m i p a r e b i n e , c ă M i n i s t e r u l C u l t e l o r ş i A r t e l o r r e î n f i i n ţ a t p o a t e s p r i j i n i c u m a i m u l t s u c c e s o r ă s p â n d i r e , î n r â n d u r i l e p o p o r u l u i n o ­s t r u , a ş t i i n ţ e i r e l i g i o a s e .

„O c u l t u r ă s o l i d ă n u s e p o a t e î n t e m e i a d e ­c â t p e c r e d i n ţ a î n D u m n e z e u ş i p e m o r a l i t a t e a i d e a l u l u i r e l i g i o s .

„ M a r i l e c u l t u r i a p u s e n e , d i n t r e c a r e v o i u s u b l i n i a p e c e a s p a n i o l ă , f r a n c e z ă , e n g l e z ă , i t a ­l i a n ă ş i c h i a r a c e i a a G e r m a n i e i , n u a u p u t u t c u n o a ş t e o f o r m ă r e c u n o s c u t ă , f ă r ă i m p o r t a n ­t u l r o l a l B i s e r i c i i î n v i a ţ a S t a t e l o r r e s p e c t i v e .

„ T â n ă r a c u l t u r ă r o m â n e a s c ă n u p o a t e fi , a ş a d a r , n i c i e a l i p s i t ă d e B i s e r i c ă .

„ N u p u t e m u i t a c ă p r i m e l e s c r i e r i c u l t u r a l e r o m â n e ş t i , a u f o s t s c r i e r i l e b i s e r i c e ş t i .

„ S p e r c ă î n v i i t o r , c a ş i î n t r e c u t , e d u c a ţ i a n o a s t r ă c u l t u r a l ă s e v a f a c e t o t p e p r i n c i p i u l î n v ă ţ ă t u r i i r e l i g i o a s e .

„ D e a l t f e l P a r t i d u l N a ţ i o n a l - Ţ ă r ă n e s c , a l e c ă r u i p r e o c u p ă r i s u n t î n d r e p t a t e s p r e ţ ă r ă n i m e ,

c l a s a s o c i a l ă c a r e e s t e p ă t r u n s ă d e c e l m a i p u ­t e r n i c s e n t i m e n t r e l i g i o s ş i a n i m a t ă d e e l e m e n ­t u l f o l k l o r , n u p o a t e d e c â t s ă î n c u r a j e z e p r i n ­c i p i i l e c a r e s t a u l a b a z a c u l t u r i i r e l i g i o a s e .

„ A c e s t e p r i n c i p i i s u n t b a z a p a l a t u l u i c u l ­t u r i i r o m â n e ş t i , e l e r e p r e z i n t ă s i n g u r a l e g i t i ­m a r e a e x i s t e a ţ e i n o a s t r e n a ţ i o n a l e .

„ A s t f e l , R o m â n i a f i i n d u n S t a t n a ţ i o n a l , c u u n a c c e n t u a t c u r e n t r e l i g i o s , n u p o a t e s ă n e ­g l i j e z e B i s e r i c a . . .

„ A m f o s t d u r e r o s i m p r e s i o n a t , c â n d o p a r t e d i n c l e r u l n o s t r u s 'a î n d r e p t a t a n i i t r e c u ţ i s p r e c o n c e p ţ i i g r e ş i t e .

„ R e v o l v e r u l — a c o n t i n u a t d. P o p — n u e s t e o a r m ă a s p i r i t u l u i c r e ş t i n . El p o a t e fi o a r m ă p e n t r u c o n c e p ţ i i d e e x t r e m ă , d a r n i c i ­d e c u m p e n t r u p r i n c i p i i l e u n u i p o p o r c r e ş t i n , r e l i g i o s , a ş a c u m a f o s t ş i e s t e p o p o r u l n o s t r u . B i s e r i c a e s t e î n t e m e i a t ă p e i u b i r e a a p r o a p e l u i , p e i d e i d e d r e p t a t e , d e o n e s t i t a t e , n u p e m e n ­t a l i t ă ţ i d e f o r ţ ă b r u t a l ă , d e s i l n i c i e " . . .

D e c l a r a ţ i i l e d - l u i m i n i s t r u P o p s u n t c l a r e ş i l i n i ş t i t o a r e . I n c u p r i n s u l l or D - s a a m i n t e ş t e o s e r i e d e p r i n c i p i i ş i p r o b l e m e d e c e a m a i m a r e a c t u a l i t a t e .

S u b l i n i a z ă i m p o r t a n ţ a r e î n f i i n ţ ă r i i M i n i s ­t e r u l u i C u l t e l o r c u m i s i u n e a d e - a a c c e n t u a î n ­s e m n ă t a t e a B i s e r i c i i î n v i a ţ a S t a t u l u i R o m â n ;

a f i r m ă c u t ă r i e r o l u l ş t i i n ţ e i r e l i g i o a s e î n c r e a ţ i a ş i p r o m o v a r e a c u l t u r i i e u r o p e n e ş i î n s p e c i a l r o l u l B i s e r i c i i î n g e n e z a ş i e v o l u ţ i a c u l ­t u r i i r o m â n e ;

a r a t ă n e c e s i t a t e a c a e d u c a ţ i a s ă s e f a c ă p e t e m e i u l î n v ă ţ ă t u r i i r e l i g i o a s e ;

a n u n ţ ă c ă e p u r a ţ i a — c h e s t i e g r e a ş i s p i ­n o a s ă — o v a f a c e c u t o a t ă a t e n ţ i a ;

o s â n d e ş t e r e v o l v e r u l c a a r m ă d e p r o p a ­g a n d ă a c o n c e p ţ i i l o r e x t r e m i s t e ;

m ă r t u r i s e ş t e c ă p r i n c i p i i l e c u l t u r i i r e l i ­g i o a s e s t a u l a t e m e l i a p a l a t u l u i c u l t u r i i r o ­m â n e ş i „ e l e r e p r e z i n t ă s i n g u r a l e g i t i m a r e a e x i s t e n ţ e i n o a s t r e n a ţ i o n a l e " .

Pag. 378 BtSERICA Şl ŞCOALA Nr. 48 — 26 Noemvrie 1944

î n c o n s e c i n ţ ă , „ R o m â n i a f i i n d u n S t a t na ­ţ i o n a l , c u u n a c c e n t u a t c u r e n t r e l i g i o s , n u p o a t e s ă n e g l i j e z e B i s e r i c a " .

N e p a r e b i n e c ă a b i r u i t î n ţ e l e p c i u n e a ş i c ă p r o b l e m e l e B i s e r i c i i s u n t î n ţ e l e s e ş i s u n t p u s e a s a s u m t r e b u e .

N u e s t e a l t a ş e z ă m â n t n a ţ i o n a l , c a r e s ă i u b e a s c ă o m u l şt c a r e s ă s e fi i d e n t i f i c a t î n a s a m ă s u r ă eu a s p i r a ţ i ! ' ? n e a m u l u i ; c a r e s ă fi l u p t a t a ş a d e m u l t p e n t r u a l u m i n a , p o v ă ţ u i s i m â t i g ă i a p o p o r u l ; r a r e s ă s u f e r e a s a d e mul* l o v i t u r i l e v r ă j m a ş i l o r n e a m u l u i , î n c u r g e r e a v e a c u r i l o r v i t r e g e ş i p â n ă a s t ă z i , cn B i s e r i c a .

A r fi cea m a i m a r e i n g r a t i t u d i n e , c e a m a i n e a g r * r e c u n o ş t i n ţ ă s i c e a m a i v ă d i t ă n e d r e p ­t a t e , ca s ă s e î n c h i d ă o c h i i ş i s ă s e n e g e b i n e ­c u v â n t ă r i l e p e c a r e B i s e r i c a l e - a r e v ă r s a t î n ­t o t d e a u n a p e s t e o r o p s i t u l n o s t r u p o p o r . T o t í d u ş m a n i i n e a m u l u i a u Jov i f -o , „ f ă r ă m i l ă " ; a u p e r s e c u t a t - o s i a u n e d r e p t ă t i t - o , f ă r ă f n c e t a r e . A r d e a l ' I d e N o r d n e e s t e m a r t o r u l c e ! m a i a p r o p i a t .

N u n e p l â n g e m p e n t r u a c e s t e s u f e r i n ţ e . . . D i m p o t r i v ă , m u l ţ u m i m b u n u l u i D u m n e z e u c » ne-a. a f l a t v r e d n i c i s ă l u p t ă m , s ă p ă t i m i m s i s ă p u r t ă m c u n u n a d e s p i n i . . .

N e - a r d u r e a î n s ă g r o z a v d e r ă u , d a c ă l u p ­t e l e , i d e a l u r i l e s i p ă t i m i r i l e B i s e r i c i i ar a j u n g e Ja u n t r o m e n l d a t n e î n ţ e l e s e s a u , s i m a i g r a v d e c l a r a r e d e c ă t r e s t a t „ c h e s t i i p a r t i c u l a r e " . A c e a s t a a r fi o n o u ă s u f e r i n ţ ă , c a r e a r a d u c e c u l t u r i i n u m a i p i e r d e r e s i s t a t u l u i n i c i u n c â ş t i g .

D e c l a r a ţ i i l e l i n i ş t i t o a r e ş i î n c u r a j a t o a r e a l e d - îu i m i n i s t r u G h . P o p c o n s t i t u e c e l m a i d e m n r ă s p u n s d a t a c e l e i n e n o r o c H e p r o p u n e r i , — i e ş i t ă d i n c e r c u r i l e m i s t e r i o a s e a l e S. S. R. — d e a r u p e l e g ă t u r i l e i s t o r i c e ş i o r g a n i c e d i n ­t r e B i s e r i c ă ş i S t a t .

D e a c e e a , l e a p r e c i e m d i n t o a t ă i n i m a ş i l e a p l a u d ă m , c a ş i f u n c ţ i o n a r i i M i n i s t e r u l u i , c u t o a t ă î n s u f l e ţ i r e a .

PARABOLE

Cât mai multă ardoare Unui călător, la un anumit loc, îi ieşi în cale

un om de prin partea locului şi-i zise : „Nu te sfătuiesc să mergi în spre râu. E noapte

întunecoasă şi podul e rupt pe la mijloc. Ţi s'ar pu­tea întâmpla să cazi în apă".

Nici vorbă că primejdia există; călătorul însă a fost prevenit într'un ton aşa de nepăsător, încât nu dădu ascultare, ci trecu mai departe. Spre norocul lui, întâlni în curând, pe-un alt binevoitor care deasame-nea încercă sâ-l abată din calea ce ducea la moarte.

„Nu încerca să treci. Puntea e ruptă şi apa adâncă. Ţi'n joc viaţa".

„Bine, bine. Mulţumesc. Mi s'a mai spus acest lucru. Şi mi s'a spus cu un ton din care am ghicit că nu-i chiar aşa de mare primejdia".

„Si nu crezi lucrul acesta. E mare de tot. Mi s'a întâmplat chiar mie. Abia am scăpat de-acolo cu viaţă".

„Totuşi, mie nu mi-i teamă. Nu mă înfric cu una cu două. Mă duc".

„Ba să nu te duci omule, căci mergi la peire sigură. Cum să te fac să înţelegi, să te opresc! ? Uite, te rog!" Şi-şi împreună binevoitorul mâinile ca de ru­găciune. „Adecă nu. Mai bine te opresc cu puterea. N'ai să mergi!".

Şi, de data aceasta îi închise calea cu propriul său corp. Ba mai mult, îl cuprinse peste mijloc cu braţele şi-l ţinu zdravăn pe loc.

„Acum da, înţeleg", zise călătorul îndrăzneţ, „Acum cred că spui adevărul, că există primejdie, că-mi voieşti binele. Mă'ntorc".

Sunt pericole în faţa cărora nu suntem destul de convingători. Vorbim de ele ca de vremea rea sau ca de muştele sau ţânţarii de care te mai poţi apăra. Cu indiferenţă. Cu nepăsarea care naşte necredinţa în su­fletul celui prevenit, de nu i-o mai scoate din suflet nici cea mai isteaţă limbă.

Nu prevenim cu toată seriositatea. Nu înnegrim destul păcatul. Nu-l hulim, nu-l ponegrim cu toate cu­vintele. Nu ne uităm destul de încruntat şi de urât la el.

Şi pe de altă parte, de multe ori, adevărului îi stăm în soare. Ii facem umbră. Nu grăim despre el cu tot respectul şi cu toată ardoarea de care e vrednic.

Discutam odată cu cineva despre lucruri din Sf. Scriptură. Deşi cunoşteam şi unul şi altul citatul în chestiune, respectivul, om simplu, la un moment dat îşi luă pălăria din cap, o puse subsuoară şi-şi scoase din dreptul inimei o Scriptură mică pe care o răsfoia cu atâta înfrigurare şi cu mâini aşa de tremurânde, încât, iată nu-l pot uita şi-l aduc în legătură cu ceea ce scrisei aci.

Cu adevărul, cu ce-i bun, cu ce-i creştinesc, tre­buie să facem cam cum a făcut patriarhul Iacob cu îngerul dela răul Iabocului. Să-l ţinem vârtos, să nu-l lăsăm până nu ne lasă semn din el.

Tot aşa apoi, pe cel ce vrem să-l ajutăm, su­fletul pe care vrem să-l mântuim prin ştiinţa şi rugă­ciunea noastră, trebuie să-l luăm în braţe, să-l ţinem tare şi cu stăruinţă.

„Dacă veţi pieri, nu va fi fiindcă nu am avut inimă caldă pentru voi, fiindcă nu m'am rugat, n'am suferit, sau n'am plâns pentru voi", zicea oarecine că­tre cei pe care voia să-i facă mai buni.

î n c ă o n e p o t r i v i r e s u b s o a r e .

Lacomul e ca şi delta unui fluviu. Odată cu apa aduce şi nămol pe care-I depune zi de zi la gura de

revărsare, încât dacă nu sunt atenţi îngrijitorii, se'n-

Ñr 48 - 26 Ñoemvrie 1 § 4 4 . BÍSÉftICA ŞI ŞCOALA Pag. 3?9

fundă de nu mai pot trece corăbiile. Lucrarea aceasta de înfundare se face aşa de încet, încât aproape nu se obsearvâ.

întocmai aşa face lacomul după averi. Pe mă­sură ce agoniseşte, în aceeaşi măsură îşi înfundă căile de umblare ale sufletului, care sunt adevărate căi ale vieţii.

Toată existenţa se dăruieşte, afară de lacom. Acesta nu dă niciodată, ci totdeauna primeşte sau ar vrea să primească. E o mare piatră de sminteală. Ca o piatră Care intră în angrenajul unei maşinării. O deranjează, o roade, opune rezistenţă.

„Şi iarăşi am văzut o nepotrivire sub soare om care... nu se mai satură de bogăţie" (Ecl. 4, 8).

Lacomul nu face ce fac celelalte creaturi. Floarea dă miros, albind miere şi dreptul dă dreptate. Laco-mul, avarul, e ceva groaznic de tot. JNu vrea să dea nimic. Nu merge în .rând, în pas cu ceialalţi. Nu-i în armonie nici cu sferele cereşti. E împotriva lui Dum­nezeu, cel dintâi şi cel mai mare dătător.

Lacomul, turburătorul veacurilor şi a stărilor so­ciale, ría fost înfruntat şi moralizat de nimeni aşa de cu folos ca de creştinism.

„ V a i d e c e l s i n g u r . . . " Domnul Hristos, nu din întâmplare şi-a trimis

în lume tot doi câte doi pe cei şaptezeci de ucenici ai lui.

Lucra potrivit Scripturii: „Mai fericiţi sunt doi laolaltă de cât unul... Căci dacă unul cade, îl scoală tovarăşul lui" (Ecl. 4, 9) şi potrivit firii sociabile a omului.

„Vai de cel singur" zice Ecleziastul. Nu-i cine să sară pentru 'el, nu-i cine sâ-i încălzească trupul şi sufletul. Până şi lucrul celui singur poate fi de calitate inferioară celui făcut în doi; nu atât fiindcă la doi e mai multă forţă cât fiindcă unde sunt doi sau mai mulţi, e discernământ mai mult, critica, ob­servare, încurajare şi mângâiere.

Singularizarea e sărăcire, slăbire; comuniunea, obştirea e bogăţie, putere.

Fagul singur e sucit în toate părţile de vânt şi de multe ori frânt; în tovărăşie cu ceialalţi însă, în pădure, îşi râde de vânturi şi uragane. Jarul singur îl stinge cenuşa; cu alţii lângă el, nici că-i pasă.

De aceea era Domnul Hristos aşa de îngrijat de turmă: să nu fie bătut păstorul, ca să nu se ri­sipească oile.

Nici vorbă, elementul social, deasemenea e opera creştinismului.

P ă m â n t u l p r e g ă t i r e p e n t r u c e r . Foarte adesea şi foarte multe întâmplări te fac

să crezi că nu ceea ce se întâmplă pe plan material e esenţialul în lumea aceasta. Că nu viaţa pămân­tească e deplinătatea, ci o alta care trebuie să-i ur­meze acesteia. „Acum vedem ca prin oglindă, în ghi-citurâ; atunci însă faţă către faţă..." (I Cor. 13, 12).

Avem prea multe desamăgiri, prea multe nereu­şite şi disonanţe, ca să nu existe până cândva şi un­deva o potrivire şi-o armonizare reuşită.

Dealtfel s'ar şi putea asemăna trăirea pe pă­mânt cu fabricarea şi acordarea harfelor. Dacă ai merge într'un atelier sau fabrică de harfe sau piane, poate că te-ai aştepta ca acolo să auzi acordurile şi melodiile cele mai frumoase. Şi totuşi, mi se pare că acolo ai auzi mai de grabă hârăit de ferestrău, su­net de ciocane şi de coarde pişcate. Ai putea.să fii ispitit să întrebi surprins: „Cum? Nu se fac aici piane, harfe ?" Şi ţi s'ar putea răspunde: „Ba da, piane se fac; însă nu muzică. Muzica se face în altă parte".

In altă parte... Nu poate să fie tot aşa şi cu viaţa noastră pă­

mântească ? Un mare atelier în care se fabrică, se pune la punct, se acordează „pământeasca noastră locuinţă", acest „cort stricâcios" (II Cor. 5,1), trupul, urmând ca abia în altă parte să se execute acea armonie curăţită de orice omenesc şi pământesc.

Aici pe pământ, numai încordări şi descordări de strune. încercări de tonuri şi cel mult, din când în când, câte-un acord de verificare, câte-un crâmpei de melodie în vederea marelui ansanblu, a marelui con­cert, care acolo în cer, poate că e acompaniat până şi de îngeri.

Aci jos, herestruire de atelier. Colo sus poate, marea simfonizare.

Aci pe pământ eşti încercat, eşti zdrăngănit, eşti ciupit ca o coardă până ce dai tonul care ştie Dum­nezeu că e bun; tonul care trebue să se pună în acord complect cu ceea ce-i iarăşi perfect în semenul tău şi în marele tot al creaţiei dumnezeeşti.

Că ce altceva să fie o boală grea ori o neîzbândâ în lucrul tău, sau chiar clipele de bucurie şi de reu­şită pe care le ai din când în când, decât sunete mai ridicate sau mai joase, îngăduite de către Dumnezeu să fie încercate în fiinţa şi existenţa ta pământească, în vederea eternului şi perfectului cor din cer cu heru­vimii şi serafimii. „Căci cetăţenia noastră este în ce­ruri" (Filip. 3, 20).

Atunci eşti acordat bine, când azi te miri şi te întrebi mai puţin de cât ieri de ceea ce ţi s'a întâm­plat, când mâine te vei plânge mai puţin decât azi.

Dumnezeu cu a lui sfinte şi binecuvântate de­gete: încercările, pune ordine, cumpănire, armonie, în această fragilă dar minunată harfă: omul — („ Chiar şi cu sculele neînsufleţite de cântare, fie flaut, fie harfă, dacă între puncte nu pui deosebire, cum se va cunoaşte ce-ai zis din flaut, ori ce-ai cântat din harfă ?" (I Cor. 14, 7), — în scop de-a-l face vred­nic marei săli de concert: cerul.

„Căci nu avem aici cetate stătătoare ci o cău­tăm pe ceea ce va să fie" (Evr. 13, 14).

P r . Gh. P e r v a

Pag. 380 B I S E R I C A ŞI ŞCOÂLÂ Nr. 48 — â6 Noemvrie \UA

Păstorul de suflete cu zel apostolesc

(după D r . C r a m e r V. t r a d . d e S z a n y i F.)

î n v ă ţ ă t u r a p e n i t e n ţ i l o r . întrucât printre penitenţi se mai află, ici colo

şi de aceia, cari nu sunt instruiţi îndeajuns despre recerinţele unei mărturisiri bune şi despre cele ce, în general, trebuesc ştiute în vederea mântuirii, parte pentrucă în şcoală nu şi-au însuşit învăţăturile ne­cesare, parte pentrucă n'au ascultat nici predici nici învăţături creştineşti şi n'au cetit nici cărţi religiose, duhovnicul cu zel apostolesc îşi face datoria şi în pri­vinţa aceasta.

Ţinând seamă de împrejurări şi întrucât ar fi neapărat de lipsă să se termine spovedania, îl instru-eşte pe penitent, pe scurt, dându-i cunoştinţele cele mai necesare. II face, însă, să promită că, îndată ce va putea, va veni din nou, ca să primească învăţă­turi mai temeinice despre adevărurile credinţei creş­tine. Pe aceştia îi admoniază, întotdeauna să se fo­losească, în mod obligatoriu, de orice mijloc prin care şi-ar putea risipi întunerecul neştiinţei în chestiunile de credinţă. Unde-i necesar, desvoltă pe scurt con­diţiile unei spovedanii valide, cu atât mai vârtos cu cât, în privinţa aceasta, durere, domneşte mare ne­ştiinţă.

învăţătura şi-o extinde şi asupra păcatului în­suşi, aşa dupăcum pretind împrejurările, arătând urî-ciunea şi primejdia lui, precum şi aceea cum se poate elibera omul de el. Arată păcatul gândurilor ş'i a pof­telor necurate, a vorbelor, a privirilor, răutatea şi urmările triste ale păcatelor secrete, etc. In chip deosebit, se ridică împotriva vorbelor urâte, a îmbă-lăciunilor. In învăţătura sa pomeneşte de dreptatea creştină, de iubire, blândeţe şi răbdare, împotriva cărora oamenii greşesc atât de mult. Ii face atenţi şi asupra obligaţiilor ce le au, în urma păcatelor măr­turisite. Faţă de Dumnezeu au datoria de a-I mul­ţumi pentru îndurare şi iertare şi de a-şi împlini, cu mai multă râvnă, îndatoririle faţă de EI. Faţă de sine însuşi, penitentul are datoria de a restabili starea ha-rică, ajunsă în deficit, în urma păcatelor săvârşite, de a stârpi pornirile rele cari s'au fortificat în el şi de a scutura povara de până aci a păcatului. Faţă de deaproapele, are obligaţiune de a-1 despăgubi complect în ceea ce priveşte averea şi onoarea, de a-1 despăgubi şi în privinţa vătămărilor sufleteşti, pricinuite prin vorbe rele, amăgiri şi exemplu rău.

O parte însemnată a învăţăturii sale o formează metodele şi mijloacele cu ajutorul cărora se poate înainta pe câmpul vieţii creştine, cum sunt de pildă: rugăciunea cu râvnă, îndeosebi dimineaţa şi seara, ţinerea Duminecilor şi a sărbătorilor, ascultarea con-ştiinţioasă a predicilor şi a serviciilor divine, spove-

direa şi cuminecarea deasă, îndeosebi a acelora cari până aci au trăit în robia păcatelor grele, progresul crescând al abnegaţiei la acei cari au fost încolţiţi de înclinarea spre păcatul necurăţiei, faptele îndu­rării creştineşti, milostenia, râvna pentru rugăciunea mijlocitoare, examinarea parţială a conştiinţei. Toate aceste învăţături se vor face, ţinându-se seamă de împrejurări şi de starea penitenţilor.

C â t e v a o b s e r v ă r i î n l e g ă t u r ă c u c u m i n e c ă r i a d e a s ă .

Precum o mâncare bună şi hrănitoare îi face bine numai trupului sănătos şi deprins cu lucrul, tot astfel şi cuminecarea deasă îi foloseşte numai acelui creştin, care străluceşte prin iubire şi se sileşte să ajungă la perfecţiune; care, prin deprinderile sale evlavioase, nu se are în vedere pe sine, ci jertfeşte tot ce are, chiar şi viaţa, pentru preamărirea lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelui său. Duhovnicul înţelept şi luminat le permite unora ca aceştia cu­minecarea deasă, mai cu seamă, dacă observă că, în felul acesta, fac progrese mai mari, în cele mai bune. Duhovnicul numai atunci poate să spună o părere sigură, în privinţa aceasta, dacă examinează, zilnic, viaţa unor astfel de indivizi şi dacă se infor­mează despre ei. In timpul spovedaniei, uşor, te poţi înşela, în privinţa aceasta. Afară de asta, permisiunea pentru cuminecarea deasă nu se poate da, pentru totdeauna, ci numai pentru un anumit timp. După expirarea acestui timp, trebue cerută din nou.

înainte de a da cuiva o astfel de permisiune, trebue se examineze referinţele casnice şi familiare ale respectivului, ca să vadă dacă sunt corespunză­toare şi, că îi dau timp suficient pentru pregătire şi pentru mulţumită, precum şi aceea că, oare, pentru ceilalţi familiari, cuminecarea deasă nu-i incomodă. Nu trece cu vederea mici viitoarele împrejurări de viaţă ale respectivului, întrucât acestea ar putea să fie prevăzute. Cumpăneşte deci că, avându-se în ve­dere aceste împrejurări, cuminecarea deasă ar fi, oare, de folos şi îngăduită? Are în vedere şi aceea că, oare, respectivul credincios, prin cuminecarea deasă, n'ajunge într'o situaţie privilegiată, nu e pe­riclitată umilinţa lui, nu va fi stăpânit de trufie? Se prea poate ca, în astfel de cazuri, să dretragă dela el permisiunea aceasta. Poate obveni cazul când, du* hovnicul, având în vedere mântuirea sufletească a altora, să fie mai rezervat, în ceea ce priveşte eli­berarea permisiunii pentru cominecarea deasă, ca să nu-i deie cuiva anză la invidie, sau la altceva, ase­mănător, sau pentru ca să nu pună în joc influenţa sa pastorală, în faţa unei părţi mare ce credincioşi din parohia sa. îndeosebi copiilor şi femeilor tinere nu le dă, cu una cu două, permisiunea pentru cumi­necarea deasă, până ce nu se convinge, pe deplin, despre năzuinţa lor spre desăvârşire.

S. Ş.

Despre ce să predicăm? In Dumineca 31-a d. Rusalii ( 3 Decemvrie 1 9 4 4 )

vom vorbi despre LITURGHIA CREDINCIOŞILOR VIII: PREGĂTIRI PENTRU SF. ÎMPĂRTĂŞIRE.

Prin prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, obiectul prin­cipal al sî. noastre Liturghii a fost atins, iar jertfa cea fără de sânge, rânduită de El, s'a plinit în ade­văr. Pe sf. Masă zace de aci înainte acelaş Miel al lui Dumnezeu care s'a jertfit odată în chip sângeros pentru noi, iar acum, după însăş dorinţa Lui, s'a jert­fit şi se jertfeşte mereu în chip nesângeros pe sf. noastre altare, pentru ca de pe urma acestei tainice jertfiri, să ne dea tuturor posibilitatea de a ne împăr­tăşi din bogăţia darurilor câştigate prin moartea Lui.

Ca să-şi împroprieze cineva toate aceste daruri, în întregimea lor, ca să devină cu alte cuvinte păr­taş al mântuitoarei răscumpărări plinite pe crucea Golgotei, el trebuie însă să şi guste din darurile ce s'au adus şi s'au sfinţit prin lucrarea măreaţă a şf noastre Liturghii. „De nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi" spunea Mântuitorul ascultătorilor Săi, încă înainte de rânduirea chipului slujirii celei noui. Şi tot din acest dumnezeesc prilej a adăugat : „Cel ce mănâncă Tr pul Meu şi bea Sângele. Meu, are viaţă veşnică şi Eu îl voiu învia în ziua cea de apoi, că Trupul Meu este adevărată mâncare şi Sângele Meu este adevărată băutură" (In. 6 , 5 3 - 5 5 ) . C U alte cu­vinte, pentru ca să se plinească în om roadele bo­gate ale jertfei de pe crucea Golgotei, pentru ca să se facă părtaş de toate darurile dobândite prin mij­locirea acesteia, este de neapărată trebuinţă ca el să se împărtăşiască în adevăr cu Trupul şi Sângele ce­lui Răstignit şi prin această împărtăşire să se înfăp­tuiască în el nu numai unirea cu Răscumpărătorul său, ci însăş sfinţirea lui.

Prin prefacerea pâinii şi a vinului în Trup şi Sânge dumnezeiesc, jertfa cea fără de sânge s'a pli­nit ; prin împărtăşirea cu sfinţenia lor, taina cea mare a sfinţirii omului se lucrează în adevăr. Dar prin a-ceastă tainică lucrare din urmă şi dumnezeiasca sluj­bă şi-a atins scopul ai: „Obiectul sfintei Liturghii este, de sigur, prefacerea darurilor în dumnezeiescul Trup şi Sânge; s c o p u l însă, este sfinţirea credincioşilor, care prlntr'însele dobândesc iertarea păcatelor tur, moştenirea împărăţiei cerurilor şi altele asemenea"... după cum se exprimă în repetate rânduri Nicolae Cabasila în tâlcuirea Iui ' ) .

Pentru atingerea acestui scop, îndată după ter­minarea rugăciunilor de mijlocire pentru cei vii şi pentru cei morţi, preotul caută să ne şi pregătiască în chip cât mai destoinic, atât prin îndemnurile ce ni le face, cât şi prin rugăciunile ce ie rosteşte de

J ) Cit. după acelaş op. cit. p. 63.

aci înainte, fie în taină, fie împreună cu cei ce sunt de faţă la dumnezeiasca slujbă. Seria aCestor pregă­tiri pentru sf. împărtăşire el o deschide prin invo­carea : „Şi să fie milele marelui Dumnezeu şt Mân­tuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toţi", la care credincioşiii şi cântăreţii răspund: „Şt cu Duhul Tău", adică îi 'doresc slujitorului aceiaş revărsare de milă pe care el însuş le-a împărtăşit-o prin binecuvânta­rea lui.

După aceasta, trăgând perdeaua peste uşile îm­părăteşti, slujitorul începe să rostiască o ectenie, în decursul căreia suntem îndemnaţi să ne rugăm : „Pen­tru cinstitele daruri ce s'au adus şi s'au sfinţit..." „ Ca iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, Cel ce le-a primit pre dânsele în sfântul, cel mai presus de ceruri şi duhovnicescul Său altar..., să ne trimită nouă dumnezeiasca Sa milă şi harul Sfântului Duh" şi „Pentru ca să ne mântuirii noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia". La fiecare din aceste îndemnuri cântăreţii şi poporul răspund : „ Doamne milueşte-ne"\ iar după ultimul îndemn preotul se roagă în taină ca Domnul Dumnezeu să ne învrednicească să ne îm­părtăşim cu cereştile şi înfricoşatele taine „ale ace­stei Cine sfinte şi duhovniceşti, cu cuget curat, spre lăsarea păcatelor, spre iertarea greşalelor, spre îm-părtăşirea cu Sfântul Duh, spre moştenirea împără­ţiei cerurilor", spre îndrăznirea cea către El, „nu spre' judecată sau spre osândă".

Acestei tainice rugăciuni de pregătire în vede­rea împărtăşirii, îi urmează apoi o ectenie de cereri întocmai cu ectenia ce s'a făcut şi după intrarea cu sf. Daruri. La sfârşitul ei, preotul adaugă îndemnul: „ Unirea credinţa şi împărtăşirea Sfântului Duh ce­rând, pre noi înşine şi unii pre alţii şi toată viaţă noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Este unul din cele mai actuale îndemnuri pe care ni-1 face slu­jitorul Altarului în decursul sf. noastre Liturghii. Par­tea primă a Iui ne cheamă să ne rugăm pentru înlă­turarea celei mai dureroase răni, care frământă de atâtea veacuri Biserica lui Hristos. In loc de a îi toţi „un trup şi un Duh", cum zice sf. Apostol Pavel, în loc de a avea toţi „o credinţă" şi „un bo­tez" (Efes. 4 , 4 - 5 ) , ne găsim împărţiţi în atâtea şi atâtea mădulare, cari se ceartă şi se pismuieşc unul pe celalalt. Pentru înlăturarea acestei dureroase stări, pentru unirea credinţei şi pentru a deveni toţi „o turmă şi un păstor" ne cheamă să ne rugăm în acest moment slujitorul sf. Liturghii. Ca o continuare şi ca o concluzie a acestei chemări, ca şi a întregei ecte-nii de cereri, el adaugă apoi de încheiere: „Şi ne învredniceşte pre noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fărăde osândă, că cutezăm a Te chema pe Ţine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, şi a zice". La aceste cuvinte unul din cântăreţi rosteşte cu glas răspicat rugăciunea „Tatăl nostru...", iar ceilalţi credincioşi îl însoţesc în chip tainic în gândul lor.

Pag. 382 BTSERlCÂ şi ŞCOALA Nr. 4 8 - 2 6 Noemvrie 1944

Cuvintele preotului, cari premerg rugăciunii dom­neşti, ca şi rostirea rugăciunii însaş au tâlc deose­bit în cuprinsul sf. noastre Liturghii. Sf. Evanghelist joan, vorbind despre întruparea Cuvântului dumne­zeiesc, spiine, între altele, că toţi „câţi l'au primit" şi „cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu" (In. 1, 12). Prin credinţa noastră în El, devenind şi noi fii adevăraţi ai Părintelui ce­resc, avem aşadar îndrăzneala a-1 şi numi Tată al nostru. Ca nu.cumva însă agrăirea aceasta să ne fie spre osândă, din cauza păcatelor voastre, din acest motiv şi preotul se roagă mai întâi ca Dumnezeu însuşi să pe învrednicească a-1 numi în acest chip, cu încredere şi pe deplin îndreptăţiţi, ca nişte fii ai Săi preaiubiţi. Având apoi a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, noi ne adresăm lui Dum­nezeu, cil însăşi cuvintele rugăciunii pe cari Fiul Său ne-a învăţat a le rosti oridecâteori ne apropiem de dumnezeirea Lui. Cu aceasta noi arătăm totodată că numai cei ce sunt cu adevărat fii ai Lui, pot în­drăzni să se apropie cu vrednicie de sf. Trup şi Sânge, ce se află pregătit în acest scop pe sf. Altar.

Ca să facă cât mai vrednică această apropiere, preotul coboară asupra tuturor pacea de sus şi îi îndeamnă ca în semn de umilinţă să-şi plece Dom­nului cugetele lor. In acest timp el se roagă iarăş în taină ca Dumnezeu să caute din cer spre cei c e şi-au plecat Lui capetele lor şi pe cele puse înainte tuturor să le întocmiască spre bine şi după osebita trebuinţă a fiecăruia. Aceste toate preotul le cere dela Părintele ceresc îndeosebi pentru îndură­rile şi iubirea de oameni a Fiului Său şi de aceea el încheie întreaga rugăciune cu ecfonisul: „Cu da­rul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni ale unuia născut Fiului Tău, cu carele împreună bine eşti cu­vântat, cu preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum ş pururea şi în vecii vecilor". In timp ce cântăreţii răspund la aceasta cu un „Amin" prelungit, preotul rosteşte în taină încă o rugăciune de pregătire în vederea împărtăşirii, z icând: „la a-minte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt lăcaşul Tău şi de pe tronul măririi împă­răţiei Tale, şi vino ca să ne sfinţeşti pre noi. Cel ce şezi sus împreună cu Tatăl şi aici împreună cu noi nevăzut eşti de faţă. Şi ne învredniceşte, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă preacuratul Tău Trup şi prea cinstitul Tău Sânge şi prin noi la tot poporul Tău".

Cu această tainică rugăciune, ca şi cu toate celelalte ce i-au premers, el caută să se facă pe sine cât mai vrednic de dumnezeiască împărtăşire cu Trupul şi Sângele celui ce s'a jertfit pentru noi. Pre­gătirea aceasta însă trebue să o facă şi credincio­sul ce vrea să se apropie de Taina înfricoşată a sfintei Cuminecături. Sf. Apostol Pavel, vorbind des­pre o astfel de pregătire, scrie între al tele: „Să se

cerceteze omul pe sine, şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, îşi mănâncă şi îşi bea osândă, nesoco­tind Trupul Domnului" (I Cor. 11, 28—29). Dat fiind acest adevăr, fiecare dintre cei ce vor să se împăr-tăşiască cu dumnezeiescul Trup şi Sânge şi prin a-ceasta să se facă părtaş de bogăţia darurilor dobân­dite prin jertfa de pe cruce a Mântuitorului Hristos, este dator ca, în aceste momente din cuprinsul sf. noastre Liturghii, să caute a se pregăti întocmai ca şi preotul prin rugăciuni şi prin urmarea îndemnuri­lor pe cari acesta i le face înainte de plinirea mă­reţei Taine a unirii omului cu Dumnezeul său. Ope­rând în mod sincer această pregătire, el face ca îm­părtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului să-i fie în adevăr „nu spre judecată sau spre osândă, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului". T.

Inîormaţiuni • M. S. REGINA MAMA ELENA a

lansat un avei, orin care roagă întreaga po­pulaţie a ţării să ajute populaţia din Ardeal şi Moldova, din toată inima şi cu tot dragul.

M P. S. S. EPISCOPUL NICOLAE al Clujului, din prilejul desrobirii Ardealului de Nord, a trimis clerului şi poporului dreptcredincios o părintească scrisoare pastorală, în care vesteşte bucuria eliberării şi mângăere tuturor celor ce au stat patru ani „în laturea şi'n umbra morţii". Sunt înduioşătoare îndeo­sebi cuvintele de rămas bun adresate fiilor duhovni­ceşti din eparhiile văduvite, păstorite în anii robiei de către P. Sfinţia Sa, precum şi cele adresate fiilor duhovniceşti ai P. Sfinţiei Sale rămaşi dincoace de Feleac. Le cităm:

Acum, iubiţii mei fii sufleteşti, întreg Ardealul e slobod. De sigur, urmele stăpânirii ungureşti şi ale pustiirii armatelor hitleriste le vom simţi încă multă vreme. Dar pe urma biruinţei pe care o vor câştiga Aliaţii, bunul Dumnezeu va aduce şi mult aşteptata pace şi'ncetul cu'ncetul se vor lecui şi rănile pricinuite de crâncenul răsboiu. De-ocamdată ne bucurăm că suntem liberi şi ne putem îmbrăţişa din nou cu fraţii noştri de care am fost despărţiţi patru ani printr'o graniţă nedreaptă. Ne bucurăm, pentrucă nu avem un bun mai scump decât libertatea şi nu este ceva mai frumos şi mai încuviinţat decât ca fraţii să locuia­scă mpreună.

De-acum, iubiţi credincioşi din Regiunea secui-zatâ, nimeni nu vă va mai sili cu încrâncenare să vă părăsiţi graiul părintesc şi legea strămoşească, ci veţi fi slobozi iarăşi să vieţuiţi româneşte, sub înţeleaptă şi iubitoarea oblăduire a înalt Prea Sfinţitului nostru Mitropolit Nicolae.

Şi voi, dragi Bihoreni, povăţuiţi în anii din urmă de devotatul vostru Consiliu vicariat, vă veţi întoarce

iarăşi sub păstorirea plină de părintească grijă a Prea Sfinţitului vostru Episcop Nlcolae.

Iar voi, iubiţi credincioşi din Ţara voevodală a Maramureşului, cărora Ungurii nu v'au îngăduit în patru ani de zile măcar mângâierile unei singure slujbe preoţeşti după rânduiala legii noastre dreptmăritoare, vă veţi putea ospăta de aci 'nainte la masa încărcată de duhovnlceştile bunătăţi ale Maicii noastre Biserici ortodoxe. Prea Sfinţia Sa Episcopul Vasile văvapo-văţui cu dragoste spre toate cele bune şi folositoare în această viaţă şi în cea care va să vină.

Cât despre voi, iubiţii mei fii sufleteşti de din­colo de Feleac, cari în cei patru ani de despărţire aţi fost îndrumaţi cu 'nţelepciune de Consiliul nostru vi­cariat din Alba-Iulia, şi voi, dragi părtaşi în puţi­nele bucurii şi multele necazuri din ultimii patru ani, bucuria de a vă şti din nou în cuprinsul aceleiaşi Eparhii, dar fără cuţitul înfipt în inima ei, să vă lege şi mai strâns de sfânta noastră Biserică dreptmăritoare...

încolo, iubiţii mei fii sufleteşti, purtaţi sarcinile unii altora, ca să vă dovediţi fraţi buni şi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Ascultaţi de le­giuiţii voştri înainte stătători, păstraţi buna rânduiala în toate împrejurările şi feriţi-vă de oamenii de gâl­ceava neînţeleaptâ, cari caută să tulbure apele fră­ţeştii noastre vieţi naţionale.

Făcând unele ca acestea, Dumnezeul păcii şi al' milostivirii nu vă va părăsi niciodată...

M DL ŞTEFAN VOITEC, ministrul Culturii Na­ţionale, a luat în studiu problema aşezării definitive a Universităţii din Cernăuţi, cuprinzând Facultăţile de Teologie. Medicină, Litere şi Filosofie, Ştiinţe şi Politehnica.

In urma propunerilor examinate se pare că în­văţământul universitar dela Cernăuţi se va stabili definitiv la Timişoara. In acest scop, la Timişoara s'a început o vie activitate, cu un rezultat imeditat; Dl Dr Pompiliu Cioban şi-a dăruit viitoarei univer­sităţi timişorene palatul său, în amintirea unicului său fiu căzut pe câmpul de luptă.

m FACULTĂŢI NOI. Ministerul Culturii Naţio­nale a hotărît să înfiinţeze două noi facultăţi de me­dicină. Una va funcţiona la Sibiu, urmând ca cea dela Cluj să fie dotată din nou. Cea de a doua încă nu s'a decis unde va funcţiona.

Motivul care a inspirat hotărîrea luată este de ordin sanitar. Ţara noastră stă în fruntea ţărilor eu­ropene şi cu natalitatea şi cu mortalitatea infantilă. Statisticile arată că din 539.000 copii născuţi într'un an, 95.000 mor înainte de un an. 62 se nasc fără de asistenţa moaşelor şi abia 7 , asistaţi de medici. Anual se bolnăvesc de paludism (friguri) 230.000 de ţărani. De tuberculoză mor anual peste 30.000 şi peste 1700 femei din cauza infecţiilor dela naşterea copiilor. La sate în deosebi se constată o mare lipsă

de medici. De pildă, în Teleorman este un medic la 11.939 locuitori şi în Vlaşca un medic la 12.101, locuitori.

Aşa stând lucrurile, înfiinţarea celor două v fa­cultăţi de medicină este imperios necesară.

• DL SEVER BOCU, venerabilul luptător na-ţional-bănăţean, a împlinit vârsta de 70 ani. înainte cu câţiva ani, Dsa a declarat că România Mare a făcut-o Dumnezeu. Acum susţine că tot Dumnezeu va salva-o.

Este o credinţă scumpă nouă tuturor, pe care D-sa a slujit-o cu un devotament pilduitor.

• NUMIRI. P. C. Dr Spiru Apostol, consilier referent la Episcopia Huşilor, a fost numit director" general la Culte şi Arte.

Dl Gh. Cosman a fost numit secretar general a Ministerului Cultelor şi Artelor şi dl N. Homoriceanu şef de cabinet al d-lui Dr Gh. Pop, ministrul Culte­lor şi Artelor.

W DELEGAŢIA grupului preoţilor democraţi, în frunte cu preotul Burducea, preşedintele grupului, preoţii profesori universitari Popescu-Moşoaia şi Gala Galaction, Drotoereul Georgescu-Silvestru şi alţii, s'au prezentat d-lui ministru al Cultelor Gh. Pop, cerân-du-i să menţină mai departe ca secretar general al Cultelor pe d. profesor universitar Popescu-Prahova, preşedintele onorific al grupului. D. ministru a pro­mis delegaţiei că va căuta, pe cât posibil, să dea satisfacţie cererii delegaţiei. (C.)

9 „SPIRITUALIZAREA GRANIŢELOR".Repro­ducem, în întregime, articolul cu acest titlu, pu­blicat de curând, de către d proi univ. Victor Pa-pilian. în ziarul „Libertatea Ardealului":

Ideia nu ne aparţine, ea e a marelui Nicolae Titw lescu. al cărui duh grăieşte astăzi lămurit împotriva învă­ţătorilor folositori de minciuni şi imbolduri, luate din cărţi străine firii neamului noHru.

Spiritualizarea graniţelor este primul pas către acel ideal râvnit de orice om cu cuget cinstit, a cărei minte vrea să fie isvor de bucurie ri nu isvor de silnicie. Ea ne du­ce gândul către Statele Unite ale Europei, concepute după imaginea Statelor Unite ale Americii, produsul firesc al splendidei democraţii de peste ocean.

Spiritualizarea graniţelor luminează cărările intorto-chiate dintre state şi îndreaptă pe cele strâmbe, fără ambi­ţii, fără războaie, fără intrigi diplomatice.

Spiritualizarea graniţelor înalţă preocupările • oame-nilor dela pământ la cer, şi face să se schimbe noţiunea prea telurică de popor cu cea sufletească de neam. Ea dă alt sens noţiunii de hotar, făcând din cele mai îndepărtate suflete ale fraţilor răsleţiţi, punctele de delimitare ale unei geografii spirituale.

Spiritualizarea graniţelor face din tine, insul izolat,

fiu credincios al neamului tău şi totdeodată te înalţă la demnitatea de cetăţean al Europei.

Pentru noi. Românii, ideia este aşteptată ca binecu­vântare, şi nu numai de cei din partidul social democrat, dar de întreaga obşte Spiritualizarea graniţelor este pentru noi, cântarul bun, fiindcă prea am fost judecaţi din trecut numai cu cântar nedrept,

împrejurările istorice şi geografice ne-au bântuit din toate timpurile cu amar şi silnic e Ele au pus în suf'.etul nostru o sfială - cum s'ar îpune în limbajul modern — un complex de inferioritate colectiv. Există un dor, o su • ferinţă transmisă din tată în fiu De ea nu ne a scăpat nici vitejia domnilor, nici răzvrătirea sufletelor. Acest corn plex de inferioritate a fost depăşit în două feluri:

a) unul artificial, printr'o plecăciune umilă a clasei de sus {adaptare după concepţia psihologică) la toate in­fluenţele străine, slavonism, grecism, franţuzism, fmarioţism şi alte multe isme.. b) printr'o largă comunicare de taină a poporului cu pământul, cu lumea întreagă şi cu Dumnezeu. Mioriţa şi Meşterul Manole, b sericuţele de lemn, toate mo tivde de artă populară sunt depăşiri ale acestui dor, ale acestui complex de inferioritate.

*

Intr'o Europă cu graniţele spiritualinate, n'avem nevoie să maimuţărim pe alţii şi nici să ne depăşim sufletul în taine şi ascunzişuri.

Poporul ro nan are ceva dc spus lumii întregi. Trăieşte în el credinţa asta. Să ni se dea putinţa.

Vecinii noştri dela nord vest de o mie de ani ne împroaşcă veninul lor. Noi le răspundem cu viaţa de cultură, dt voie bună şi de omenie, pe care timp de douăzeci de ani am revărsat o asupra Ardealului nostru.

$i primim cursa de întrecere. Am spus un cuvânt lor drag: cursa... Dar la cursele de cai, capetele cailor trebuesc să fie aliniate. Altcum calului nărăvaş i se dă pede bot ca să intre in linie.

Noi avem de dovedit ceva Europei. Nu performanţe de turţ, cu ovaţii pentru jocheii cu picioare strâmbe şi cu obraz de babă, dar o largă omenie, cu tot ce are omenia mai frumos şi mai bun... şi de care Europa de mâine are in primul rând lipsă...

M EPISCOPUL Dr STAEDEL, şeful bisericii evan-ghelico-lutherane din Sibiu, şi-a prezentat Ministerului Cultelor demisia, prin dl Dr Hans Otto Roth. Demisia a fost primită.

Se menţionează că Dl ministru al Cultelor şi Artelor a semnat o decizie prin care sunt îndepăr­taţi din serviciu, pe data de 1 Septemvrie 1944, 23 preoţi evanghelico-lutherani, cari şi-au părăsit postu­rile, înrolându-se în formaţiuni militare hitleriste din Germania.

Şcoala de Duminecă 49. P r o g r a m pent ru D u m i n e c a 3 D e c e m v r i e 1944-

1 Rugăciune: Doamne şi Stăpânul vieţii mele... (Ceaslov pag. 20).

2. Cântare comună: Câţi în Hristos v'aţi botezat... 3—4. Cetirea Evangheliei (Luca 18, 35—43) şi

Apostolului zilei (I. Timoteiu 1, 15—17) cu tâlcuire. 5. Cântare comună: Mântuire a trimis Domnul.

(70 Cânt. rel. pg. 58). 6. Cetire din V. T.: Greşala lui Saul. (Cartea

I. Regi c. 13). 7. Poveţe morale: Nimicnicia lucrurilor ome­

neşti. (Eclesiastul c. 1). 8. Intercalări: (Poezii rel. e t c ) . 9. Cântare comună: Naşterea Ta, Hristoase...

(70 Cânt. rel. pg. 56). 10. Rugăciune: Stăpâne, Doamne, Dumnezeul

nostru... (Vezi „Biserica şi Şcoala" Nr. din 12 Nov.) *

(A se vedea „Instrucţiunile" din Nr. 1/1943). A.

N.r 4106-1944.

Comunicate Sf. Sinod cu adresa Nr. 1396-1944, comunică,

că On. Minister al Afacerilor Interne a aprobat să se tragă clopotele bisericilor în Dumineci şi Sărbători, dar numai dimineaţa, mai puţin Banatul şi Ardealul recucerit.

Consiliul Eparhial.

Nr. 4162/1944. Administraţia foii religioase „Calea Mântuirii"

(str. Eminescu 18) face un călduros apel ca P. Cu­cernicii Preoţi să adune abonamentele din parohie, be­neficiind pentru acest serviciu de lC/o din suma încasată.

Sumele se vor trimite pe adresa Administraţiei foii „Calea Mântuirii", cu reţinerea celor 10 '/ 0 rabat.

Arad, la 20 Noemvrie 1044. y ANDREI Ic. Siavr. Coius Turlei

Episcop. consilier, referent «parhial. ^•Ci»'!lli',"iî!i«>,!!l!'" î̂ii»,!ll!,'"i!!;"'',!i!!,''"i>',!il!''":!>,:ii ;!!ii"'!!!:,<!>,!H!,".!!!i"5Ş5

R ă s p â n d i t ă

| „Calendarul J | Creştinului Ortodox" l

p e a n u l 1 9 4 5 L V Preţul 140 lei. — Diecezana Arad 9

Tipof ra f i a D i e c e z a n i A r a d , Inreg. Cam. l n d . şi Corn. N r . 4246/1931. T i p ă r i t 24 X I 1944