biblioteca deschisă Patrick Grainville. Fortăreţile negre · filamentul, cum i-ar (ră)suci, nu de dragul retoricii, gîtul — şi numai să-l schimbe cu lampa lui ilici! dacă

vara, 2009 73

* * *

Raphaël contempla imensul Mobil la care lucra Élodie în fieca-

re zi. O ploaie de fire lungi metalice, aproape invizibile, cădea de

pe bolta Iglu-ului Stelar, ţinând la capătul ei un labirint de obiecte

zburătoare ale căror legături, lipituri, încastrări formau un ar-

hipelag aerian. Materialele strălucitoare şi geometrice proliferau

într-o germinaţie continuă şi matematică. Ansamblul degaja o

impresie paradoxală de forfoteală străvezie, de pădure algebrică.

Căror ecuaţii, cărei trigonometrii secrete le răspundeau miste-

rioasele îmbinări ale Élodiei ? Cel mai mic bobârnac dat unuia

din punctele sistemului comunica o vibraţie care se propaga peste

tot, însuf leţea grupuri piramidale, ansamble tubulare şi paraleli-

pipedice, brăţări de galaxii, un fel de mari agregări de molecule şi

de atomi, ciorchini strălucitori de neuroni. Prietenii Élodiei în-

cercaseră mai multe interpretări ale acestei opere extraordinare.

Unii erau tentaţi să creadă că era vorba de un ref lex al cosmo-

sului, cu ale sale Căi Lactee, quasari şi planete, cu vânturile sale

solare, forţele lui de atracţie, razele gama, găurile negre, stelele

roşii uriaşe, stelele cu slabă luminozitate, meteoriţii, cometele, şi

fojgăiala de materie galactică. Chandor, medicul de noapte, se re-

ferea la această ipoteză astronomică. Alţii înclinau să creadă că

este o vastă ecuaţie muzicală a universului. Specialiştii în biologie

vedeau în acest mobil o reprezentare a corpului uman, a struc-

turilor sale, a metabolismului său, a f luxurilor şi a schimburilor

sale. Mulţi afirmau că Mobilul Élodiei nu era decât o replică a

creierului uman, a celor şase miliarde de neuroni şi a acelor o sută

de miliarde de legături. O verişoară lingvistă declara că e vorba

de limbaj, de semnele lui, de dubla sa articulare şi de funcţiile lui.

bibl ioteca deschisă Patr ick Gr a inv i l le . Fo r tă re ţ i l e n e g re

74 vara, 2009

Un prieten paleontolog al lui Raphaël făcuse un semn din ochi

complice şi mărturisise faptul că de la început recunoscuse lungul

lanţ al evoluţiei care lega primul virus de formele superioare de la

Cro-Magnon, trecând prin crosopterigieni, chiţcanul-de-pădure,

lemurieni şi hominizi. Soiul ăsta de zmeu de plexiglas şi de oţel

care dansa în aer nu era oare primul arheopterix ? Alţii, mulţi

alţii încă ghiceau un drum iniţiatic, un munte sfânt, deriva conti-

nentelor, îmbinările unei molecule inefabile, broderiile libidoului,

ontogeneza, gradele de rudenie la dogoni, electronica unui calcu-

lator universal, expansiunea universului sau explozia faimosului

Big Bang de acum cincisprezece miliarde de ani. Umoriştii pro-

clamau că se găsea acolo întruchiparea simbolică a averii lui Rap-

haël. Élodie sculptase nu fără maliţie iţele complicate ale capita-

lului patern. Un altul, epuizat de atâtea elucubraţii zadarnice, se

baza pe faptul că Élodie era mâncăcioasă pentru a conchide pur

şi simplu că se af la în faţa bazelor bucătăriei rafinate în douăzeci

de reţete fundamentale.

* * *

Atunci se treziră oamenii. Building-urile se aprinseră, deşi era

destulă lumină afară. Focuri înstelate pe care le risipeau aurora

şi aburii. Trenurile din ce în ce mai numeroase alergau în toa-

te direcţiile, un manşon de pâclă absorbea un convoi întreg care

apărea la celălalt capăt, zvârlit pe un pod, balaur furios desfăşu-

rând o panglică lungă de geamuri galbene. În sens invers, tur-

botrenurile de la Saint-Lazare îşi luau brusc avânt şi păreau că

vor să sfărâme toate obstacolele. La Orly avioane urcau ca nişte

bondari, altele plecau de pe Roissy, de pe Le Bourget, cu luminile


vara, 2009 75

clipind, cu gamele lor de viteză prin faţa turnurilor ale căror ca-

pete purtau semnale luminoase ca de rubin. Larma gureşă de la

metrou sfredelea toate subsolurile cu vibraţii surde. Dar mai ales

automobilele în hoarde concentrate, în f luvii neîntrerupte, acope-

reau acum marile bulevarde. Sute de mii de oameni năvăleau spre

Paris. Numai cartierul La Défense absorbea patruzeci de mii, o

învălmăşeală de mulţimi în delir. Banii, dorinţa şi teama biciuau

aceste caravane halucinante. Şi în suf letul lui Chandor creştea

suferinţa oamenilor. Acţiunea se derula într-o linişte perfectă,

fiindcă medicul de noapte nu deschisese ferestrele duble. Acel val

seismic care inunda furnicarele de beton era mut. O epopee fără

glas, înverşunarea a mii de oameni hărţuiţi. Grupurile se revărsau

deja pe lespedea cea mare de La Défense. Bărbaţi, femei grăbite, în

cete, alergând, îngrămădindu-se, intersectându-se, revărsându-se

în valuri lungi de oameni pe care nimic nu le putea opri. Văzute

de pe terasa lui Chandor, toate astea păreau minuscule, furnici,

firimituri umane. O peliculă vie tapeta pieţele, intersecţiile, lun-

gile pasarele aruncate deasupra vidului. O scară rulantă înghiţea

repede un vârtej, RER-ul scuipa un alt torent. Peste tot, orificii,

porţi, sasuri, la toate nivelele metrouri, autobuze, parcări, tunele

şi coridoare îi vomau pe micii funcţionari, pe dactilografe, pe şefi

şi pe patroni. Tropăiau, se înfăşurau, se scurgeau, apoi dispăreau

înghiţiţi de alte porţi. Măruntaiele uriaşe ale magazinelor şi bi-

rourilor îi înghiţeau. Turnurile care îl înglobau pe Chandor, de

la Winthertur, Gan, Fiat, Marte şi Neptun se umpleau prin toa-

te ascensoarele de acest clocot uman. Chandor vedea cum prind

suf let înşiruirile etajate de birouri în care se acumulau păpuşile

cu înfăţişare de om. Dintr-o dată gloata se diviza, marionetele


76 vara, 2009

se duceau să ocupe căsuţe învecinate. După un du-te-vino scurt,

fiecare siluetă, firicel mărunt, rămânea nemişcată la birou. Zeci

de mii de lucrători identici, micii roboţi fardaţi – dactilografele

ale căror maşini de scris trosnesc din tufele de clape. Singuri în

birouri individuale, doar patronii scorţoşi. Turnurile uriaşe parcă

voiau să îmblânzească cu dreptunghiurile lor clare şi cu sarcinile

lor programate brambureala roşie a periferiilor. Chandor îşi luă

binoclul şi privirea lui alunecă de la o margine la alta a spaţiului.

Descoperea pe trotuare mulţimi mărşăluind, efervescenţe de oa-

meni fără număr. Lentilele îi arătau un gros plan de maşini blo-

cate. Semafoarele pe roşu sau verde, trecerile de pietoni subliniau

îndârjita năvală umană. Bulevardul circular ţâşnea la intervale de

timp cu f luxul său larg azvârlit de maşini îndărătnice, toate cu

aceeaşi viteză, în căutarea unei gravitaţii fără sfârşit. Acum era în

plină zi. Ameţit, Chandor le vedea pe toate... Universul îşi sfârteca

scheletul cârpit cu zidiri într-o lumină cenuşie şi aurie. Deschi-

se geamurile duble. Urletul oraşului îl atinse în inimă, cumplit

suspin de dragoste şi moarte conţinut de o masă întunecată de

bubuituri. Oraşele tunau, caracatiţe sub neguri, rafale de praf, tu-

multul vast al pietrelor şi sticlei. Era în luna mai, şi totuşi nimic

nu prevestea oamenilor răcoarea zilelor.


vara, 2009 77

Jurnal inutilde Paul MorandTraducere din franceză de Sorina Dănăilă și Simona Modreanu

Cca 2000 pag.2 volumeFormat 130x200. Legat.Supracopertă.

În curând

SchrummSchrummde Fernand CombetTraducere din franceză de Corina Ungurean

Cca 340 pag.Format 130x200. Legat.Supracopertă.

b ibl ioteca deschisă

78 vara, 2009

vara, 2009 79

rotonda

80 vara, 2009

În curând

rotonda

Arme grăitoarede Emilian Galaicu-Păun

Cca 96 pag. Format 135x200. Broșat.

vara, 2009 81

sang d’encre

neam de neamul tău, unul mai întunecat decît altul, nu a cultivat decît doar

întuneric, sub numele de cernoziom, aşteptînd să răsară (de la răsărit), i-

luminarea. cum ai scăpăra un chibrit ca să vezi dacă nu ai uitat, peste noapte, lumina aprinsă,

tot aşa ţi se-arată vedenia: capul golit pe din interior, ca de halloween, iar din creştetul capului

atîrnînd ca un bec de o sută, copilul-minune, cînd stins cînd mai strălucitor ca

niciodată, cu care te baţi cap în cap: băieţel-decreţel, după anul de naştere.

— cum te cheamă, minune cu voie de la primărie născut?

— dacă numele

s-ar lua de prea multă rostire, eu unul n-aş vrea să ajung niciodată pe buzele

tuturora, dar nici chiar aşa (şi arată cu degetu-a “fă-te-ncoa!...”). spune-mi

după tată...

— al cui eşti, păcatule?

— al nimănui!

neam de neamul tău, unul mai (la) răsărit decît altul, nu are

ochi să-l vadă decît prin monoclul eclipsei de soare, decît doar

prin pince-nez-ul eclipsei de soare şi lună, şi-atunci de departe, de parcă privirile li s-ar

pierde-n zare ca sîrmele de tensiune înaltă, şi-avînd doar un gînd: cum ar face să-i ardă

filamentul, cum i-ar (ră)suci, nu de dragul retoricii, gîtul — şi numai să-l schimbe cu lampa

lui ilici! dacă nu cumva el este cel care, sub abajurul calotei craniene,

se slujeşte de tine ca de-un reflector, să le pună lumina în ochi.

şi atunci toată lumea îşi lasă privirea-n pămînt.

şi atunci tuturor li se pune pe ochi cernoziom.

iar ţărîna-şi desface, uşoară, larg braţele a bun venit.

iar ţărîna îşi îndepărtează picioarele: “... nu vă uitaţi că sunt neagră!”

rotonda Emi l ian Gala icu - Păun . A r m e g ră i to a re

82 vara, 2009

“să ne ţinem de neamuri!”, exclamă şi unii şi alţii, cei întunecaţi împotriva

celor mai răsăriţi, deopotrivă de-ai tăi. om cu scaun la cap, într-un glas te poftesc să iai loc în

capul mesei. şi după, să urci în picioare pe masă — copilul-minune

vede lumea de-a cura-n cap; nu te uita-n ochii lui ca să nu te răstoarne! — şi dacă

nu-l ajungi, să te urci şi pe scaun, că d’aia ai fost invitat, şi abia după ce-l ai la mînă

cei de jos pot să-nceapă-a roti, după acele ceasului, masa, pe cerc: “ora unu

a venit, omu’ negru...”, la capătul numărătorii aflînd cu uimire că-n loc să-l coboare cu tălpile

pe pămînt, ei sunt cei care urcă la cer, fluturîndu-şi picioarele-n aer ca nişte ţarţamuri.

ciucuri-ciucuri, cei întunecaţi laolaltă cu cei răsăriţi, prinşi cu mîinile

de tăblia lucioasă a mesei, ca la parastas, şi pe care o leagănă-a veşnica lui pomenire!

ca o cină de taină luată pe sus, cu apostoli cu tot, şi purtată în slăvi. ridicată —

ce se vede de jos nu sunt mîinile împreunate, pe faţa de masă, în rugă, ci

cum îşi trag, pe sub masă, la gioale — la scara de unu la zece,

de unu la sută,

de unu la mie...

şi acum, că şi unii şi alţii s-au dus de pe capul tău, tocmai de ce ţi-a fost frică mai tare nu scapi:

stai cu fundul pe scaun, la masă, cu capul în aura lui de o sută, pătată de muşte,

aşteptînd să se termine cu pregătirile — becul clipeşte complice, copilul-minune şi el radiază

de plăcere, încît îţi răsare pe frunte un punct luminos, ca şi cum te-ar

fi luat la ochi un lunetist —, să înceapă odată şi-odată proiecţia. stingerea.

pe-un cearşaf alb, întins între maternitate şi morgă, cuvîntul SFÎRŞIT ţine locul

celui care-l citeşte, acum şi cu ochii închişi. pe-ntuneric.

după, titrele (rude, prieteni, un grup de tovarăşi). de-a-ndoaselea,

viaţa ta în descreştere. alte cearşafuri în care-ai rostit alte nume, iar unele s-au şi-ntrupat.

albituri de schimb. nume pe care nu le-ai reţinut. prima oară.


vara, 2009 83

nesfîrşite nopţi albe în care-ai visat o femeie şi n-ai avut parte decît de

(filmuleţul alb-negru se rupe din cînd în cînd. chiote! fluierături!...)

doi pe-un pat, tu şi fratele. una la doi, niciodată a voastră doar, mama.

la braţetă, de mînă, mînuţă, în braţe... nici n-ai prins de veste că, iată,

vă uitaţi la un film cu desene-animate. că altcineva frunzăreşte albumul

de familie: “vai! ce copil minunat...” şi copilul s-a — zis şi făcut — minunat.

să fi fost tu copilul acela? să ţi se fi ţie minunea?

stai în mijlocul casei, în fundul gol. nu te ia nimeni în seamă. eşti — încă unul

la părinţi — ca un dinte de lapte legat de o clanţă, cu ochii pe uşa

de intrare, cînd brusc cineva trage uşa şi — blitzlicht — rămîne în prag.

o femeie, în contre-jour — soarele-i suflă în aur profilul —, prin care

te prevezi se desface de plîns că

nici un vraci n-a putut să... “şi ce mă fac, mamă, cu doi?!”

niciodată n-ai tras o mai crîncenă spaimă. din spaima aceea cumplită se trage

conştiinţa de sine, izbindu-te-n moalele capului: “altul sunt eu!”

data. anul. semnat: băieţel-decreţel


84 vara, 2009

rotonda

Dicţionarul Marade Dan Coman

84 pag. Format 130x195. Broșat. ISBN 978-9975-79-563-0

Un anotimp în Bercenide Claudiu Komartin


Monstrul fericitde Radu Vancu


„Poezia lui Radu Vancu nu seamănă cu nimic din ce se scrie în prezent în literatura română. Este un virtuos de tipul lui Malmsteen, în solurile sale de Chitară, încercând a forţa cu toate mijloacele limitele tehnice ale artei, dar are în același timp rafinamente demoniac-senzuale ale unui Steve Vai, exercitând o atracţie comparabilâ cu a unor veritabile concerte rock din anii ‘80-’90.”

Dragoș Varga

„ Stilist desavârșit, Caludiu Komartin devine, pe volum ce trece un poet tot mai bun. Am citit din stadiul de manuscris Un anotim in Berceni fara sa simt vreo clipă între paginile lui aerul închis al atelierului. Era deja o carte excelentă, încheiată la toti nasturii, chiar daca încă îi lipseau copertele. Dovadă ca prima tentaţie a fost aceea de a-i dedica pe loc o cronică entuziastă. În care urma sa spun ca generaţia începe să-și dea, în ciuda nemulţumirilor cautători de armă, platină pe faţă.”

Cosmin Ciotloș

„Magistrala revanșă a primordialului, această „laudă a alăptatului natural” (nu fără bemolul unor substitute: „iat-o ieșind și pe ea cu sticluţa de milumil în brate”)! Astfel încat, conceput ca un ghid al tatălui, Dicţionarul Mara se întoarce, iată, într-un adevărat imn al maternităţii.”

Em. Galaicu-Păun

rotonda

vara, 2009 85

rotonda

În curând

Pot să vă mai enervez cu ceva?Interviuri între vehemenţă și emoţiede Ovidiu Șimonca


„Sînt interesat de istorie ca un romantic preocupat de imagini“

I n t e r v i u c u O r h a n P A M U K

A stat la Bucureşti două zile şi jumătate. A avut un program supraîncăr-

cat, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, s-a

întîlnit cu cititorii la Ateneul Roman şi a avut două sesiuni de autografe (de-

mult n-am mai văzut atîta lume stînd la coadă la autografe!). A fost mereu

cordial şi zîmbitor. Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel

pentru Literatură în 2006, a fost în România fotografiat, filmat, înregistrat, a

organizat o conferinţă de presă şi a dat interviuri. Cîteva. Revista Observa-tor cultural a fost printre privilegiatele publicaţii care i-au putut pune cîteva

întrebări. De cînd Editura Curtea Veche îi publică romanele în româneşte (au

apărut pînă acum Mă numesc Roşu, Fortăreaţa albă, Viaţa cea nouă, Car-tea neagră; vor mai fi editatate, pînă la sfîrştiul anului, Zapada şi Istanbul),

faima sa, pentru cititorii români, creşte neîncetat. De fapt, publicul româ-

nesc a văzut ce înseamnă un star literar, un scriitor extrem de apreciat şi de

premiat, un profesionist al scrisului. Dar viaţa sa literară n-a fost mereu „de

rotonda O vidiu Șimonca . Po t s ă vă m a i e n e r v e z c u ce va?

86 vara, 2009

top“. Pînă la impunerea s-a internaţională, Orhan Pamuk a trudit în Tur-

cia, abandonînd două facultăţi şi dedicîndu-se exclusiv scrisului. Părinţii săi,

mai ales tatăl, l-au sprijinit din toate punctele de vedere, aceptîndu-i această

„dambla“ de a nu urma tradiţia inginerească a familiei. La peste zece ani de

cînd cititorii turci îl considerau o revelaţie, au început şi traducerile în limbi

de circulaţie internaţională. După 1990, Orhan Pamuk devine un scriitor in-

ternaţional, traducerile (în peste 50 de limbi şi peste 40 de ţări) au fost însoţite

de premii literare prestigioase. Deşi a avut relevante atitudini civice, vorbind

despre genocidul împotriva armenilor şi oprimarea kurzilor, Orhan Pamuk

vrea să fie considerat un scriitor care „scrie cărţi frumoase“, care spune po-

veşti fabuloase, care pătrunde în istorie pentru a potenţa misterul faptelor,

care scrie despre Istanbul, oraşul său, loc de care nu se poate despărţi. Orhan

Pamuk are 56 de ani şi pregăteşte un nou roman, Muzeul inocenţei, la care

lucrează de cîţiva ani. De fapt, la Bucureşti, cititorii români i-au văzut faţa

publică a scriitorului. Altfel, Orhan Pamuk scrie cîte 14 ore pe zi şi nimeni

nu-l poate tulbura, pentru că Pamuk îşi respectă statutul de scriitor care are

ceva de spus despre Turcia şi despre minunile, deznădejdile şi frămîntările

acestui timp. Orhan Pamuk crede că e o vreme prielnică scrisului: poţi să scrii

şi să publici romane cu care cititorii să empatizeze.

De ce aţi renunţat la arhitectură pentru a vă dedica exclusiv scrisului?

Nu poate fi un singur răspuns la această întrebare. Sînt mai multe lucruri

care trebuie spuse: între 7 şi 22 de ani dorisem să devin pictor. După termi-

narea liceului, am început studii de arhitectură. Credeam că arhitectura mă

va duce şi la pictură. Numai că am renunţat destul de repede la arhitectură.

De fapt, abandonasem şi pictura şi arhitectura. Într-adevăr, din acea vreme,

am început să scriu romane.


vara, 2009 87

Familia a fost de acord cu această timpurie pasiune?

Eu provin dintr-o familie de ingineri. Conform cutumelor familiale, şi

eu ar fi trebuit să urmez o şcoală tehnică în Istanbul. Părinţii mei şi-au

dat seama că sînt „oaia neagră“ a familiei, că n-aveam aptitudini tehnice,

că eram „artistul“ familiei. Aşa că au decis să merg tot la o şcoală tehnică,

dar la secţia de Arhitectură. Astfel, am studiat arhitectura timp de trei ani,

sperînd să devin, ca și Le Corbussier, şi pictor şi architect. Cînd am împlinit

23 de ani, mi-am dat seama că nu mai puteam continua cu această dorinţă

a mea de a fi şi pictor şi arhitect. Munca mea în această direcţie nu dădea

rezultate. Dacă m-aţi fi întrebat atunci ce vreau să fiu, în mintea mea totul

era neclar. De fapt, în cartea mea, Istanbul, spun această poveste, a abando-

nului picturii şi arhitecturii, şi e clar că nu există un singur răspuns la acastă

întrebare. Trebuie citită întreaga carte.

Era o presiune asupra mea, o frămîntare care mă apăsa

A fost o decizie grea, renunţarea la arhitectură? Sau n-a fost atît de

greu ţinînd cont de faptul că scrisul a fost şi este atît de important pentru

dvs.?

O, ba da. A fost o decizie grea. Trăiam într-o ţară săracă, exista presiunea

familiei, ce-o să faci, cum vei trăi, din ce îţi vei cîştiga existenţa, cine o să-ţi

citească ţie cărţile – întrebări recurente în cazul meu. Unii spuneau chiar

că mi-am pierdut minţile, că nu-mi dau seama ce fac. Era o presiune asupra

mea, o frămîntare care mă apăsa. După rateurile cu pictura şi arhitectura

am conştientizat că vreau să devin scriitor.

Aţi publicat în 2003 volumul autobiografic Istanbul, care va avea, anul


88 vara, 2009

acesta, şi o versiune în româneşte. Ce este pentru dvs. Istanbulul: un

oraş, o obsesie, un vis, o melancolie?

O, Istanbulul înseamnă atîtea lucruri, înseamnă atît de mult… De doi

ani predau la Columbia University, sînt plecat din Istanbul cîte cinci-şase

luni pe an, şi mereu vreau să mă reîntorc. Mi-am petrecut în Istanbul în-

treaga viaţă. Istanbulul e ca o familie, e o întreagă lume, e tot ceea ce văd

pe fereastră. Am mai plecat din Turcia cînd aveam şapte ani, cu tatăl meu

care lucra în Elveţia, dar pînă la vîrsta de 33 de ani nici măcar n-am avut

paşaport. Am trăit numai în Istanbul, iar restul lumii l-am cunoscut numai

din filme şi din cărţi.

E important să nu te consideri un provincial

Ce a presupus această viaţă de scriitor, de persoană atît de ancorată în

Istanbul!? Care e crezul dvs.?

Sînt cîteva idei de bază. Primul principiu: să ai încredere în tine însuţi.

Apoi, trebuie să citeşti toţi scriitorii buni din generaţiile anterioare. Un alt

principiu: am avut credinţa că lumea, mediul în care trăiesc, poate nu e

un loc de care să le pese foarte multor oameni, dar, pentru mine, e foarte

important, e la fel de important precum lumea lui Proust sau Dickens. Con-

tează să dai contur locului din care provii. E important să crezi în lumea ta,

să nu imiţi, să găseşti originalitatea, să te uiţi la lucrurile mărunte, să des-

coperi lucrurile specifice mediului tău, să nu te consideri un provincial şi să

nu te gîndeşti că pe alţii nu-i interesează lumea ta. Eu am început să scriu

în Turcia, iar toţi ceilalţi scriitori turci se tot plîngeau: noi trăim, scriem

în Turica, cui îi pasă de această ţară? Mi se spunea: nici un autor turc nu

este tradus… Toate aceaste lucruri erau reale. Trebuie să accepţi lucrurile


vara, 2009 89

aşa cum sînt, dar apoi, dacă ai încredere, poate interveni schimbarea. În

cazul meu, perseverenţa a însemnat şi o schimbare. E adevărat că, în ceea

ce mă priveşte, istoria şi contextul m-au ajutat, am fost un norocos, am fost

tradus. În 1985, cînd am fost la New York, cu soţia mea, care urma acolo

un doctorat, am stabilit legături cu scriitorii turci de acolo. De fiecare dată,

cînd apărea un rînd despre Turcia şi turci, în New York Times, de exemplu,

ne dădeam telefon, comentam împreună. Acum nu mai e această situaţie,

Turcia e mai cunoscută, dar atunci am fost un norocos…

În 1985, apărea în Turcia romanul Fortăreaţa albă. După 1990, aceas-

tă carte a fost publicată în engleză şi în multe ale limbi, aducîndu-vă pri-

ma recunoaştere internaţională. Care e povestea traducerii acestei cărţi

în engleză? Ce editori v-au susţinut şi de ce?

Unul dintre elemente-cheie a fost că aveam ceva conexiuni în New York.

Un prieten, cu oarecare influenţă în lumea literară, m-a lăudat, spunînd:

uitaţi-vă, acesta este un scriitor turc foarte bun şi aparte. După foarte multe

insistenţe, un editor a cedat şi a spus: „Ok, să aducă o mostră de traducere

şi ne uităm pe ea…“. Prima traducere în engleză, deşi Forţăreţa albă nu e o

carte voluminoasă, a luat doi ani, pentru că traducătoarea avea foarte multe

lucruri de făcut, nu era foarte disponibilă să facă traducerea. După ce a fă-

cut traducerea, au mai trecut doi ani pînă ce cartea a fost publicată în limba

engleză.

Ce tiraj aţi avut la acest prim volum tradus?

După tot acest travaliu de care vă povesteam, prima ediţie a primei mele

cărţi publicată în engleză a avut un tiraj de doar o mie de exemplare. Am

pornit de la zero, minor, am încercat marea cu degetul, fără prea multe


90 vara, 2009

avantaje, la o editură destul de mică, dar respectabilă, după care am mers

la una prestigioasă. Am început cu o editură foarte bună din Manchester,

Carcanet, iar apoi am început să public la Faber&Faber. Aşa s-a întîmplat:

am aşteptat mult pînă să fiu tradus. Şansa mea a fost că am fost tradus în

engleză şi franceză, iar cronicarii m-au citit, m-au comentat, m-au luat în

seamă.

Cel mai mic tiraj a fost o mie de exemplare. Dar care este cel mai mare

tiraj, acum, la o carte de-a dvs.?

Nu ştiu. Ştiu că sînt foarte multe exemplare. Am informaţii despre vo-

lumul total al vînzărilor. Cred că în întreaga lume sînt vîndute peste şapte

milioane de exemplare. Am fost tradus în 56 de limbi.

Recunoaşterea dvs. internaţională a continuat prin publicarea în fran-

ceză a volumului Casa tăcerii, pentru care aţi cîştigat, în 1991, Prix de la

découverte européene. Care este, în această situaţie, povestea traducerii

şi publicării în Franţa?

Am fost publicat de Gallimard. La vremea aceea, Gallimard îl publica pe

Yaşar Kemal, un alt scriitor turc, poate e tradus şi în româneşte, era extrem

de cunoscut în anii ’60-’70.

Nu cred că e tradus, dar e cunoscut în România. Un scriitor care v-a

susţinut, care a avut încredere în talentul dvs. V-a felicitat după ce aţi luat

premiul Nobel: „Sînt foarte fericit ca ai primit premiul pe care îl meritai.

Cred că vei scrie noi romane cu aceeaşi pasiune. Nu am nici o îndoială ca

îţi vei păstra convingerile“. A fost Kemal un deschizător de drum pentru

literatura turcă?


vara, 2009 91

Fără îndoială. Exista, la vremea aceea, la începutul anilor ’90, o tradu-

cătoare, Münevver Andaç, care traducea romanele lui Kemal în franceză.

La un moment dat, traducătoarea a spus: eu vreau să-l traduc şi pe celălalt

scriitor turc, mai tînăr, pe Orhan Pamuk. Iniţial, editorii francezi au fost

suspicioşi, dar traducătoarea a insistat atît de mult, încît, într-un final, ei au

spus: Ok, poţi să faci traducerea, noi o publicăm. Am impresia că Gallimard

nu prea dorea să continue cu traducerile din turcă. Între timp, am devenit

cunoscut în alte ţări, Gallimard şi-a schimbat atitudinea, astăzi sînt fericiţi

că m-au tradus. Reticenţa de început poate fi înţeleasă, era un risc să mai

publice încă un autor turc. Practic, publicarea mea la Gallimard se datorea-

ză, într-o mare măsură, traducătoarei lui Kemal.

Avînd aspiraţii etice, nu devii neapărat un personaj politic

În numeroase declaraţii, inclusiv la Bucureşti, la Ateneul Român, aţi

spus că nu vă consideraţi un scriitor politic. Totuşi, aţi scris despre ge-

nocidul împotriva armenilor din 1915 şi despre represiunea împotriva

kurzilor. De ce vă deranjează să fiţi considerat scriitor politic?

Mă interesează politica, sînt o fiinţă umană, am şi eu standardele mele

etice, vreau ca ţara mea să fie o societate deschisă şi democratică, să respec-

te drepturile omului, să nu fie represiuni ale armatei, să nu fie ameninţată

de grupuri fundamentaliste. Acestea sînt aspiraţii normale, pe care fiecare

dintre noi ar trebui să le aibă. Avînd aceste aspiraţii, nu devii neapărat un

personaj politic. Un personaj politic este o persoană implicată care spune:

vreau asta, vreau aia. Niciodată n-am fost acest gen de personaj, care să ex-

prime preferinţe politice. Eu am vrut doar să scriu şi să trăiesc într-o ţară

civilizată, democratică, şi m-am exprimat în acest sens. Dar, bucurîndu-mă

de această faimă internaţională – care mi-a adus şi invidii, au fost editori,


92 vara, 2009

au fost comentatori politici, care au început să mă atace, spunînd că Pamuk

a spus asta, a făcut asta –, am fost transformat în subiect politic de primă

pagină, în diverse tabloide, şi etichetat uneori drept the bad guy. Eram ata-

cat, invocîndu-se ideea de naţionalism, cînd, de fapt, în spate nu era decît

invidie. Şi, în consecinţă, a trebuit să mă apăr. Eu am exprimat crezuri etice,

legate de drepturile omului, nu făceam politică.

Cum aţi reacţionat cînd aţi fost considerat the bad guy?

Poate că ar fi fost de aşteptat, asta ar fi o tradiţie în Turcia, să retractez:

îmi pare rău nu am spus aia, n-am spus cealaltă. Dar, din contră, am devenit

„un tip mai rău“ şi am spus răspicat: da, am vorbit despre ce susţineţi voi.

În momentul cînd eşti atacat, ori retractezi, zicînd „asta e, ei sînt jurnalişti,

au exagerat şi ei“, ori ieşi la bătaie şi-ţi aperi demnitatea. Atacurile au venit

către mine, nu eu le-am provocat. Dar nici nu m-am intimidat. Da, eu am

spus lucrurile acelea; da, eu am vorbit despre genocidul împotriva armeni-

lor, despre oprimarea kurzilor; da, toate aceste lucruri sînt adevărate şi eu

le-am spus. Toată această asumare a declaraţiilor mele a amplificat şi mai

mult situaţia. Ajungi într-o situatie foarte dilematică şi delicată: pe de o

parte, nu vrei să continui aceasă dispută pe teme politice, pe de altă parte,

trebuie să-ţi aperi demnitatea. Nu renunţ la nimic din ce am declarat, dar

vreau să se reţină că sînt scriitor, vreau să scriu cărţi frumoase, vreau să-i

bucur pe cititori cu romanele mele. Nu sînt un militant politic, sînt scriitor.

Iar statul turc, ca să răspund printr-o glumă, a reuşit să-mi administreze o

singură pedeapsă: în fiecare interviu, jurnaliştii îmi pun întrebări politice,

iar eu răspund şi, în acest mod, problemele pe care eu le-am comentat rămîn

mereu în atenţie.


vara, 2009 93

Numărul cititorilor de literatură serioasă este limitat

S-a spus despre cărţile dvs. că, pe lîngă faptul că ilustrează un conflict

al civilizaţiilor, scot la iveală şi o punte între Vest şi Est? Credeţi că litera-

tura e capabilă să faciliteze un dialog politic real? Poate fi literatura „un

pod peste ape tulburi“?

Da. Dar să nu fim totuşi prea optimişti în ceea e priveşte şansele pe care

literatura le-ar avea de a face pace. Trebuie să înţelegem cum se cuvine func-

ţiile literaturii. Prin literatură, se fac diverse trimiteri la lumea în care trăim,

care pot să fie sau să nu fie luate în seamă. Poate vi se pare un pic contra-

dictoriu că eu, scriitor, care mă bucur de o mare popularitate, spun acest

lucru, dar numai oamenii civilizaţi, din clasele elevate ale societăţilor, citesc

cărţi, citesc literatură. Numărul cititorilor de literatură serioasă este limitat.

E adevărat, în întreaga lume, sînt ceva cititori, sînt atîtea limbi. Nu vreau să

insinuez că literatura nu are consecinţe sociale, dar trebuie să fim modeşti.

Nu vreau să spun că literatura este doar frumuseţe… În cărţi, poţi atinge

chestiuni politice, chestiuni sociale, dar nu acesta este motivul pentru care

scriu cărţi. Motivaţia mea este să scriu o carte bună care să mă mulţumeas-

că, o carte care să-mi placă, care să mă facă fericit. Sigur, sînt şi eu om, am

furiile mele, nemulţumirile mele, mi se întîmplă să am ideosincrazii, îmi

vine să spun „o să le arăt eu lor“. Aceste nemulţumiri nu sînt atît de puterni-

ce încît să mă determine să scriu o carte. Încep să scriu o carte cînd am un

proiect foarte serios, nu ca reacţie la cotidian sau la anumite nemulţumiri

pe care le pot avea. Am şi o înfăţişare politică, dar asta s-a născut, în cea mai

mare măsură, în urma interviurilor pe care le-am dat. Mereu sînt întrebat

despre chestiuni politice, iar răspunsurile sînt transformate în titlu. După

care, mă apăr: da, eu am spus acel lucru… Şi intrăm într-un cerc vicios… E

clar, nu scriu o carte cu o anumită ţintă, dar pot menţiona anumite aspecte

politice şi sociale. Dar nu o fac pentru o cauză, nu e un scop în sine.


94 vara, 2009

Vă place istoria? Ce vă place şi ce nu vă place în istoria Turciei?

Mă interesează istoria, dar nu la fel cum este interesat un istoric pozitivist,

care citeşte istorie şi caută să scoată la iveală anumite secrete, care încear-

că să înţeleagă evenimentul istoric. Sînt interesat de istorie ca un romantic

preocupat de imagini, de poveşti. Mai este şi un aspect politico-cultural,

susţinut de diverse medii politice din Turcia – seculariştii, occidentaliştii,

turcii republicani –, care văd doar partea negativă a Imperiului Otoman.

Am vrut să le arăt cititorilor mei – şi turcilor, poate în mod deosebit – că

Imperiul Otoman a avut şi părţi interesante, că-l poţi privi şi altfel… Bor-

ges, şi în mod deosebit Italo Calvino, cu lucrările lui istorice postmoderne,

m-au ajutat să privesc şi altfel evenimentul istoric. Umberto Eco m-a ajutat

în sensul că m-a făcut să înţeleg că putem scrie cărţi subiective, că sîntem

subiectivi cînd scriem cărţi cu fundal istoric: o carte despre secolul al XVI-

lea nu narează cu fidelitate ce s-a întîmplat în acel secol. Istoria nu e ca

un film făcut la Hollywood, iar cărţile de ficţiune nu pot reda în detaliu,

cu acurateţe, istoria factuală. Cărţile de ficţiune nu-şi propun să elucideze

evenimente istorice.

Mîncarea bună, sexul, să stai şi să nu faci nimic

Legat de acest trecut, în romanul dvs. Mă numesc Roşu, timpul e ne-

sfîrşit, timpul n-are limite, totul se amestecă în praful istoriei. Mă nu-mesc Roşu nu e o cronică a domniei sultanului Murat al III-lea. De ce

contează atît de mult imaginea, pictura, tabloul?

Imaginea este istorie impregnată. Uneori imaginile spun mai mult despre

o epocă decît dramele întîmplate atunci. Cînd scriam Mă numesc Roşu eram

interesat de pictură. Secolul al XVI-lea reprezenta apogeul picturii otoma-


vara, 2009 95

ne. Acest roman este despre cît de diferit vedem lucrurile din jurul nostru.

Intervine importanţa perspectivei, ce vedem, ce reţinem într-un tablou –

postrenaşterea italiană şi pictura olandeză ne-au învăţat diverse moduri de a

percepe lumea şi m-au interesat consecinţele acestor percepţii. Romanul Mă

numesc Roşu este şi despre transformări culturale, despre o anumită triste-

ţe: uneori se întîmplă ceva şi acel ceva schimbă lucrurile în mod tragic, iar

tot ce însemna tradiţie devine uitat. Ca să ilustrez această idee fac frecvent

o glumă: să ne imaginăm că într-un sătuc, în centrul Asiei sau în China,

rupt de restul lumii, locuiesc scribi care consemnează evenimentele politice,

care fac manual munca de arhivă. Dintr-o dată, în acel sătuc, vine cineva cu

un fotocopiator. Iată un exemplu de transformare culturală, de schimbare,

nu mai e nevoie de scribi, cursul vieţii în acel sătuc este total schimbat, un

element de tehnologie schimbă şi ierarhia socială, scribii sînt uitaţi, tradiţia

este abandonată! Mă numesc Roşu încearcă să brodeze pe aceste consecinţe

care apar în urma unor şocuri istorice sau culturale.

Romanul Mă numesc Roşu, cu care a început seria Orhan Pamuk la

Editura Curtea Veche, are vînzări excelente în România, exemplarele

vîndute trecînd de 40.000. Romanul poate fi citit în diverse chei, cum aţi

spus. Personajele sînt bulversate de un ritm accelerat, de transformări,

de şocuri… Putem vorbi de două lumi paralele care se îmbină în Mă nu-mesc Roşu? Relaţionează, cumva, timpul secolului al XVI-lea cu timpul

secolului al XXI-lea?

Înainte de a începe să scriu romanul am făcut foarte multă cercetare, am

studiat tablouri, am studiat filozofie. Şi aveam senzaţia că nu e prea multă

viaţă în ce am descoperit. Acţiunea se desfăşoară în 1591, trebuia să umplu

acea lume cu personaje cunoscute, să mi-o fac familiară; unul dintre perso-


96 vara, 2009

naje este Orhan, un personaj minor; Sevket, un alt personaj, poartă numele

fratelui meu, iar eroina, Seküre, poartă numele mamei mele. Acel triunghi

din roman are ca model un triunghi real din viaţa mea: eu, fratele meu şi

mama mea. În acest roman am pus ceva şi din copilăria mea, din anii ’60.

Vă consideraţi o persoană bogată? Vă puteţi cîştiga existenţa din

scris?

Da. Cu siguranţă.

Ce vă mai doriţi, pe lîngă statutul acesta de scriitor de succes?

Să fiu fericit, să mă bucur de viaţă.

Care este cea mai mare bucurie a dvs.?

Cea mai mare bucurie?... Pot să vă spun că mă bucură, îmi place ce ne

place tuturor: mîncarea bună, sexul, să stai şi să nu faci nimic… şi, bineîn-

ţeles, prietenia. Prietenia este foarte importantă.

8 mai 2008, Observator cultural


vara, 2009 97


98 vara, 2009

vara, 2009 99

junior

100 vara, 2009

verde

Amos Daragon, blestemul Freyjei de Bryan PerroTraducere din franceză de Letiţia Aghion

220 pag. Format 130x195. Broșat.

Amos Daragon, turnul El-Babde Bryan PerroTraducere din franceză de Letiţia Aghion


Amos Daragon, mânia lui Enkide Bryan PerroTraducere din franceză de Letiţia Aghion


În curând

În curând

În curând

vara, 2009 101

Etica pe înţelesul tuturorde Roger-Pol DroitTraducere din franceză de Alexandru Șiclovan


Întoarcere la începuturi

Peste tot se vorbește despre etică. Acest cuvânt nu a mai fost niciodată fo-

losit atât de frecvent. În fiecare zi, îl întâlnim rostit în numeroase discursuri,

imprimat într-o sumedenie de ziare și cărţi, auzit la radio, la televizor, la școală,

la universitate.

Căci, de-o bună bucată de vreme, lumea contemporană se preocupă de etică

într-un mare număr de domenii: afaceri și mecanisme financiare (în care criza

arată cât este de necesară existenţa unor reguli), sport (unde dopajul și meciurile

aranjate riscă să distrugă orice competiţie), mass-media (unde informaţia este

deseori părtinitoare sau manipulată).

Mai mult, medicina a devenit un mediu privilegiat al dezbaterilor etice.

Noile tehnici fac posibile situaţii ce erau până acum de neconceput, ameninţă

cu modificarea radicală a existenţei umane, precum și a regulilor convenţiona-

le de descendenţă. Se naște, deci, întrebarea în legătură cu ce ar trebui încura-

jat, autorizat sau interzis. Și cu ce drept? Pe parcursul ultimelor decenii, aceste

interogaţii au constituit bioetica. Domeniu de reflecţie care se suprapune unor

verde Ro ger- Po l Dro i t . Et i ca p e î nţ e l e su l t u t u ro r

În curând

102 vara, 2009

dileme filosofice fundamentale, în care este vorba despre sensul vieţii, despre

limitele intervenţiei noastre asupra materiei vii sau despre demnitatea umană.

Etica este, de asemenea, din ce în ce mai prezentă în viaţa de zi cu zi.

Agresiunile verbale sau fizice se înmulţesc, gesturile violente și necivilizate

sunt tot mai numeroase, disciplina și autoritatea slăbesc. Dintr-odată, pentru

continuarea convieţuirii, se face apel la respectul faţă de seamăn, la simţul soli-

darităţii, la nevoia de norme colective.

Și totuși, chiar dacă acest cuvânt este omniprezent, nu e sigur că sensul

său este limpede mereu. Despre ce este vorba, de fapt, atunci când vorbim de

etică? De morală oare? De principii generale ori poate de decizii particulare?

De aplicarea vechilor principii în situaţii noi sau de inventarea unor norme in-

edite? Oare este vorba de un subiect pentru experţi sau de o cugetare ce implică

pe toată lumea?

Spre a permite fiecăruia să aibă o viziune clară asupra subiectului, aceas-

tă carte propune o întoarcere la începuturi. Aceasta presupune: reamintirea

contextului de unde provine interogarea numită „etică”, descrierea modului de

formare a termenului, felul în care acesta a evoluat, expunerea principalelor

criterii de clasificare a școlilor de gândire, punerea în evidenţă a unor legături

strânse, dar și a unor diferenţe nete între discuţiile filosofice antice și dezbate-

rile actuale.

Scopul: să fim clari și accesibili, fără a sacrifica nici exactitatea și nici per-

tinenţa. Nu vom reinventa roata, deci nu vom reaminti inutil lucruri evidente.

Dacă trebuie să revenim la începuturi (n. r. – în franceză départ înseamnă toto-

dată început și împărţire), o facem pentru a surprinde mai bine mizele actuale

ale dezbaterilor etice.

La sfârșitul acestei cărţi, dacă perspectivele vor părea mai limpezi cititori-

lor, dacă deschiderea orizontului va fi lărgită, atunci obiectivul va fi fost atins.


vara, 2009 103

C a p i t o l u l 1

Aventurile unui cuvânt

– Nostim cuvânt, „etică”! De unde vine?

– Din grecescul èthos. Dar nu e deloc ușor să redai ceea ce însem-

na èthos pentru grecii din Antichitate, deoarece este imposibil să găsim

măcar un cuvânt din vocabularul nostru actual care să traducă acest

termen. De fapt, el avea mai multe semnificaţii, pentru care noi nu dis-

punem de un echivalent global, deoarece modul lor de gândire era diferit

de al nostru.

Ethos înseamnă, în primul rând, „habitatul”, mai precis maniera în

care o specie animală „locuiește pe pământ”. Care ar fi, așadar, èthosul

pentru păsări? Să zboare, să cânte, să ciugulească, să-și facă cuiburi, să

facă ouă, să circule prin aer dintr-o regiune în alta sau de pe un continent

pe altul. În zilele noastre, există, în acest sens, o disciplină știinţifică nu-

mită „ethologie”, care studiază comportamentele animalelor în mediul

lor natural. Această disciplină este cu mult diferită de etică, dar denumi-

rea sa provine de la același cuvânt, èthos.

Aceasta nu e tot! Deoarece èthos, în limba greacă, poate însemna și

„caracterul” unei persoane, felul în care aceasta „locuiește pe pământ”,

în funcţie de dispoziţiile sale naturale. Ethos desemnează totodată „mo-

ravurile”, maniera de a te comporta într-o societate dată, într-o epocă

dată. În acest caz, vorbim, deci, despre felul în care trăiesc oamenii, des-

pre obiceiurile cărora li se subordonează, despre tipurile de reguli pe care

le urmează și legi după care se guvernează.

Precum vezi, ceea ce se află în spatele fiecărei folosiri a termenului

èthos este sensul general de „comportament”. Și poţi constata că alocarea

sensurilor nu este aceeași ca și în cazul nostru, căci noi nu stabilim o

legătură între legile unei societăţi, caracterul indivizilor și felul de a fi al


104 vara, 2009

animalelor. Termenul din greaca veche acoperă un domeniu diferit faţă

de ceea ce a devenit el astăzi, un domeniu mai vast și mai divers.

– E drept că nu pea seamănă cu obiceiurile noastre!

– Și totuși, mai avem de călătorit spre a urmări aventurile acestui

cuvânt până în zilele noastre. Am vorbit de èthos, dar încă nu și de èthikè,

din care provine direct „etică”. Ethikè este adjectivul format din èthos.

Literalmente, l-am putea traduce prin „comportamental”. Noţiunea apa-

re la filosoful Aristotel, el fiind primul care va fi folosit expresia „èthikè

thèôria” (ceea ce s-ar traduce, cuvânt cu cuvânt, prin „contemplare com-

portamentală”), spre a defini cunoașterea „referitoare la modul de a te

comporta”.

Iată prima definiţie posibilă, și fără îndoială cea mai bună, a ceea ce

este „etica” pentru greci: o formă de cunoaștere privitoare la comporta-

mente. Dar vei vedea imediat că există o distincţie importantă ce trebuie

făcută între două atitudini, două maniere de a privi comportamentele.

Pe de o parte, putem să ne rezumăm doar la a descrie, la a prezenta

felul în care se comportă oamenii dintr-o anumită regiune, un anumit

popor sau trib, ceea ce face că noi nu vom căuta să-i judecăm, să știm

dacă ceea ce fac este bine sau rău, nici dacă este mai rău sau mai bine

faţă de ceea ce fac vecinii lor. Ne vom mulţumi doar să prezentăm cum

se comportă ei.

– Da, e mult mai obiectiv!

– Nu aș fi prea sigur de asta. În orice caz, este o manieră pur des-

criptivă. De altfel, așa se și procedează atunci când se observă o specie

animală. Nimeni nu va afirma despre pești că este „rău” faptul că respiră

prin branhii sau că mamiferele procedează „mai bine” respirând prin

plămâni. Nu facem altceva decât să descriem felul lor de a fi.

Dar, în observarea comportamentelor, mai este posibilă și o a doua

atitudine, care constă în încercarea de a te comporta cât mai bine cu

putinţă. Ea încearcă determinarea comportamentelor „bune”, pe care le


vara, 2009 105

vom căuta și vom face tot posibilul să le urmăm, și a celor „rele”, cele

pe care va trebui să le evităm, să le înlăturăm sau să le combatem. Aici

se va pune problema judecăţilor normative, care enunţă ce e bine și ce

e rău. Trebuie, atunci, să încercăm să aflăm în funcţie de ce unele com-

portamente sunt mai bune, iar altele mai puţin bune. Este vorba, deci,

de a lansa judecăţi morale asupra comportamentelor, de a le discerne pe

cele care sunt purtătoare de valori pozitive de cele care, dimpotrivă, sunt

imorale sau antimorale, care comportă pericole sau valori distructive.

– Tu vorbești despre judecăţi morale, de bine și de rău, de valori etc.

Etica, în final, e totuna cu morala?

– Această întrebare a provocat deja multiple dezbateri! Problema este

că e la fel de corect să spui „Da, sunt același lucru.” și „Nu, sunt diferite.”

– Și cum putem ieși din încurcătura aceasta?

– Foarte simplu, deoarece acești doi termeni nu sunt identici, res-

pectiv diferiţi la același nivel.

Să începem cu nivelul la care se confundă. Tocmai am afirmat că gre-

cii din Antichitate se foloseau de termenul „etică” spre a desemna ceea ce

se referă la comportamentele unei colectivităţi sau ale unui individ, ceea

ce este legat de moravurile bune sau rele ale oamenilor la un moment dat.

Romanii, la rândul lor, au făcut același lucru în limba lor, în latină. Spre

a traduce èthikè în latină, Cicero a pornit de la echivalentul latin pentru

èthos, adică mos, moravuri, la plural mores. Pentru a exprima „ceva care

se referă la moravuri”, el a inventat termenul moralia, ceea ce ar însemna

„coordonatele morale”, cuvânt construit după modelul lui èthikè.

Astfel, „morală” în latină este același lucru cu èthikè în greacă. Sunt

două cuvinte întru totul asemenea, chiar dacă sunt construite plecând

de la rădăcini diferite. „Morală” este exacta traducere, în latina clasică,

a ceea ce grecii numeau „etică”. Pornind de la această temelie identică,

s-au constituit o serie de domenii asemănătoare: „etica” și „morala” se

preocupă, fără deosebire, de valori, și în primul rând de bine și de rău,


106 vara, 2009

reflectează în mod identic asupra temeiurilor deosebirilor dintre acestea,

se întreabă în același fel cum să discerni între ele și cum să aplici regulile

fundamentale. Aceste demersuri se desfășoară în paralel, fie într-o lim-

bă, fie în cealaltă.

– Atunci, de unde provine diferenţa?

– Mai sunt și astăzi gânditori care afirmă că nu există, de fapt, o

distincţie veritabilă între etică și morală. În ceea ce mă privește, consi-

der, efectiv, că nu există o diferenţă profundă și radicală între cele două

noţiuni. Și totuși, o deosebire progresivă s-a stabilit între contextele de

folosire a celor doi termeni.

În epoca modernă, s-a considerat deseori că termenul de „morală”

putea fi rezervat acelui tip de norme și valori moștenite din trecut și din

tradiţie sau din sfera religiei. „Morala” s-a specializat, mai mult sau mai

puţin, în sensul a „ceea ce este transmis”, asemeni unui cod de compor-

tamente și judecăţi deja constituit, mai mult sau mai puţin bătut în cuie.

În acest sens, acceptăm sau refuzăm morala propriei familii sau a me-

diului de viaţă, urmăm preceptele ce o caracterizează sau, dimpotrivă,

le încălcăm. Morala pare să constituie un ansamblu fix și desăvârșit de

norme și reguli.

Astăzi, din contra, termenul de „etică” se folosește mai degrabă în

domeniile în care normele și regulile de comportare trebuie construite,

inventate, concepute prin intermediul unei reflecţii, în general colectivă.

De exemplu, progresul tehnicilor medicale determină, în epoca actuală,

apariţia unor situaţii complet necunoscute generaţiilor anterioare. A de-

venit posibilă practicarea fecundaţiei in vitro, precum și ca o femeie să fie

însărcinată cu pruncul alteia – ceea ce numim mamă purtătoare – și să-l

restituie după momentul nașterii.

Confruntaţi cu aceste situaţii inedite, ne întrebăm dacă aceste prac-

tici ar trebui autorizate sau interzise, dacă ele sunt bune sau rele și în

ce circumstanţe, pentru ce persoane anume, cu ce condiţii. Aici trebuie


vara, 2009 107

elaborate reguli, ele trebuie modelate, ţinând cont de mai multe puncte

de vedere, trebuie eventual găsită o cale de compromis. Această muncă

este rezervată, în vocabularul contemporan, eticii.

Mai pe scurt, dacă vrem să distingem cei doi termeni, „morala” ar fi

specifică normelor moștenite, iar „etica” ar ţine de normele în construc-

ţie. „Morala” ar desemna în principal valorile existente și transmise, iar

„etica” s-ar ocupa de efortul de elaborare sau ajustare a acestora, în func-

ţie de mutaţiile în curs.

– Aceasta este, deci, singura diferenţă?

– Nu, cu siguranţă nu. Ar mai trebui adăugat la aceste deosebiri și

faptul că termenul „morală” a fost deseori înţeles, în ultima vreme, de o

manieră peiorativă: „Doar n-o să-mi faci acuma morală!” Se presupune,

implicit, că „morala” ar comporta un discurs plictisitor, represiv, depășit,

penibil de auzit și totodată inutil, fiind lipsit de efecte. „Morala” pare

să fi devenit un termen greoi, ce evocă admonestări și constrângeri, ce

trâmbiţează precepte aparent rigide și prăfuite. Preferăm deci să-l lăsăm

deoparte.

Iată de ce s-a hotărât uneori să se revină la termenul antic, care, în

mod paradoxal, pare mai nou. Astfel, s-a vorbit despre „etică” în loc să

se vorbescă despre morală. Ca și cum s-ar fi spus: „Sper că n-o să-mi faci

morală, e plictisitor. În schimb, dacă ai să-mi vorbești despre etică, o să

fie mult mai interesant.” Nu e altceva decât o diversiune, o schimbare de

cuvinte, nu și de puncte de vedere, asta dacă admitem că cei doi termeni

denotă același tip de reflecţie.

– Dar, după părerea ta, există o diferenţă între cei doi termeni sau

nu?

– Multă vreme, nu a existat, practic, niciuna. Apoi, precum am spus,

termenul „etică” a început să fie folosit spre a vorbi despre ceea ce trebuie

inventat în domeniul moral. Etica a devenit numele moralei în curs de fa-

cere, în curs de cercetare, mai ales în legătură cu subiectele noi. Iar aceste


108 vara, 2009

cazuri noi nu se limitează doar la domeniul medical, la care am făcut deja

referire. Căsătoriile între homosexuali, protecţia minorilor pe Internet,

libera difuzare a pornografiei, legalizarea drogurilor ușoare și o întreagă

gamă de alte subiecte din sfera socialului nu întrunesc o unanimitate de

păreri, dezbaterea fiind astfel deschisă, iar opiniile împărţite.

Cu toate acestea, trebuie luat în considerare un lucru: toate aceste

discuţii, care sunt din ce în ce mai numeroase și care se vor înmulţi mai

departe în viitor, sunt legate de faptul că vremurile noastre nu mai sunt

guvernate de o morală dominantă, capabilă să arbitreze totul. Dimpotri-

vă, ceea ce domină, de cele mai multe ori, este îndoiala asupra regulilor

de urmat, perplexitatea faţă de principiile de aplicat.

– Unde vrei să ajungi?

– Imaginează-ţi o societate complet dominată de o religie unică.

Aceasta proclamă singură ceea ce este de făcut. Tradiţia sa dictează mo-

dul de a te comporta și valorile de urmat. În această situaţie, nu mai

rămâne loc de reflecţie. Desigur, ne putem întreba cum să aplicăm regula

într-un anumit caz dificil, dar, în ansamblu, nu trebuie decât s-o urmăm:

soluţia există, independentă de orice cugetare. Adevărul este deja enun-

ţat, deja prezent, deja cunoscut. Nu trebuie nici elaborat, nici construit.

În societăţile contemporane, dezvoltate, situaţia nu mai este aceeași.

Axiomele morale sunt mai rare, deoarece există mereu mai multe un-

ghiuri din care putem privi chestiunile morale. Răspunsurile nu mai

sunt unice. Ne confruntăm cu un pluralism de criterii ale moralităţii,

cu un fel de pluricentrism, de structură-arhipelag, care dă seama despre

o pulverizare a valorilor și a metodelor de a aprecia ceea ce este bine și

rău.

În faţa acestei multitudini de morale, reflecţia și cercetarea etică de-

vin imperios mai active. Ele se dovedesc chiar indispensabile, în măsura

în care, într-o societate în curs de globalizare, se pune problema inter-

medierii coabitării mai multor sisteme de valori, care, mai demult, se


vara, 2009 109

ignorau și aveau prea puţine ocazii de a se confrunta în cotidian. Nu mai

trăim guvernaţi de o morală singulară, capabilă să domine și să contro-

leze totul. Dimpotrivă, de acum înainte, ne confruntăm cu mai multe

puncte de vedere, cu mai multe nuclee de judecată. Provocarea actuală

constă în a le face să se întâlnească, în a căuta un echilibru între ele, în

a propune soluţii care să poată suscita un consens sau măcar un acord

acceptabil pentru toate părţile implicate. În acest sens, am putea afirma

că noul scop al eticii este, într-o oarecare măsură, acela de a organiza

convieţuirea diferitelor morale.

– Pentru a atinge acest ţel, trebuie, evident, să le cunoaștem, bă-

nuiesc?

– Absolut. Oricum, trebuie înţelese cel puţin principalele atitudini

care organizează peisajul. Or, mai e cale lungă până acolo.


110 vara, 2009

Primele experienţe sexualede Anne VaismansTraducere din franceză de Georgeta Barbu-AnghelIlustratii de Rémy TricotFotografii de Bertrand Machet

108 pag. Format 135x200. Legat. ISBN 978-9975-79-568-5

De la primele întilniri la gesturile de iubire, o carte care îi iîndrumă pe adolescenţi în viaţa sentmentală și sexuală.Să faci prima dată dragoste este o experienţă de care un adolescent îsi amintește întreaga sa viaţă.La 15 ani, doriţi sa mergeţi mai departe, să vă lăsaţi conduși de noi dorinţe, de nerăbdarea de a simţi trupul celuilalt... A trecut vremea simplului flirt și a primelor sărutări! Primii pași către sexualitate nu sunt însă întotdeauna ușor de făcut... Fără falsa pudoare, această carte evocă actul sexual, bolile, astfel încit să vă puteţi orienta în descoperirea proprie a sexualitaţii.

Carte pentru adolescenti.

Primele sentimente de dragostede Anne VaismansTraducere din franceză de Georgeta Barbu-AnghelIlustratii de Rémy TricotFotografii de Bertrand Machet


Prima datăde Denise StagnaraTraducere din franceză de Georgeta Barbu-AnghelIlustratii de Xavier Gorce


La adolescenţă, corpul vostru se transformă și noi dorinţe se nasc. Dorinţa și nevoia de a iubi sunt în centrul preocupărilor voastre. Dar aceste transformări ridică numeroase întrebări: noul vostru corp este dornic de a iubi? Aveţi vrio vină dacă iubiţi? Prezenta lucrare a fost concepută pentru a vă ajuta să jestionaţi corect noile emoţii fizice și sentimentale care vă copleșesc. Pentru că la 15 ani iubești din tot sufletul și cu tot trupul și este important să-ţi începi cu bine viaţa sentimentală și primele iubiri.


Prima relaţie sexuală (ne) sperie întotdeauna puţin. Cum să trecem cu bine de această mare experienţă?Dragostea este principalul vostru subiect de conversaţie și, dacă nu aţi trait-o încă, va gândiţi mult la prima voastră relaţie sexuală. Aţi întâlnit persoana cu care vă doriţi sa împărţiţi această dovadă de dragoste și visaţi să cunoașteţi această aventură despre care vorbește toată lumea. Această carte vă îndrumă în prima voastră relaţie sexuală, răspunzând tuturor întrebărilor.


verde

vara, 2009 111

Oare chiar așa să fie băieţii?de David PouillouxTraducere din franceză de Mihaela BunducIlustratii de Frapar


Oare chiar așa să fie fetele?de Sylvaine JaouiTraducere din franceză de Mihaela BunducIlustratii de Manu Boisteau


Sexualitatea explicată adolescenţilorde Magali Clausene-PetitTraducere din franceză de Mihaela BunducIlustratii de Soledad


Se pare că fetele și băieţii nu vin de pe aceeași planetă. Ei bine, cum o fi gândind atunci o fiinţă de pe planeta ciocolată: cum funcţionează un baiat?! Ce anume îi fascinează pe băieţi la jocurile video? De ce se bat între ei, ce așteaptă ei de la fete? Iata o carte care vă ajută, atât pe voi, băieţi, să vă înţelegeţi și să vă acceptaţi mai bine, cât și pe voi, fetelor, să înţelegeţi, în sfârșit, motivul pentru care băieţii se comportă cum se comportă, lucru care, nu de puţine ori, va scăpa.

Carte pentru copii de la 11 ani

Încă o carte despre sexualitate?! Între părinţi și liceu, nu auziţi vorbinduse decât despre asta! Dar oare vă convine? Căci nu mai e cazul să negaţi, se știe că vă puneţi astfel de întrebări! Sunt multe lucruri care vă framântă: corpul vostru în metamorfoză și micile griji pe care le angrenează acest lucru.Această carte este un manual de educaţie sexuală, însă un manual în stiv CARTIER/Verde. Veţi regăsi aici informaţii de natură tehnică, dar și o reflecţie, o analiză cu privire la aceste întrebări pe care, cu siguranţă, vi le puneţi.

Pentru copii de la 11 ani

verde

Se pare că fetele și băieţii nu vin de pe aceeași planetă. Ei bine, cum o fi gândind atunci o fiinţă de pe planeta vanilie: cum funcţionează o fată?! Ce anume le fascinează oare-așa de tare la toale? De ce le este teamă să se afișeze în costum de baie, ce așteaptă ele de la baieţi? Iată o carte care vă ajută, atât pe voi, fetele, să vă înţelegeţi și să vă acceptaţi mai bine, cât și pe voi, băieţi, să înţelegeţi, în sfârșit, motivul pentru care fetele se comportă cum se comportă, lucru care, nu de puţine ori, vă scapă.

Carte pentru copii de la 11 ani

112 vara, 2009

verde

Filosofia pe înţelesul fiicei mele de Roger-Pol DroitTraducere din franceză de Adrian Ciubotaru


Macho pe înţelesul fratelui meude Clementine AutainTraducere din franceză de Georgeta Barbu-Anghel

84 pag. Format 135x195. BroșatISBN 978-9975-79-544-9

Religiile pe înţelesul fiicei melede Roger-Pol DroitTraducere din franceză de Adrian Ciubotaru

80 pag. Format 135x195. BroșatISBN 978-9975-79-535-7

A face filosofie nu înseamnă pur și simplu a gândi, a avea idei. Înseamnă a începe să observi propriile tale idei ca și cum le-ai privi dintr-o parte, ca și cum ai vrea să-ţi faci curăţenie în cap.

Când fiica mea a împlinit treisprezece ani, mi-am dat seama ca ea nu a avut parte deloc de educaţie religioasă. Am fost surprins de punctele de reper care îi lipseau: Biblia, Dumnezeu, Coranul, semnificaţia sacrului... Nimeni nu îi vorbise cu claritate despre unitatea și diversitatea religiilor. Totuși este indispensabil să ai, în legatură cu aceste probleme, puncte de reper. În toate ţările se învecinează, acum, oamenii de credinţe diferite, care trebuie sa înveţe să se cunoască. Religiile sunt un element esenţial al experienţei umane. Dacă nu le vorbim copiilor noștri despre aceasta, comori ale omenirii riscă să le scape.

Egalitatea dintre barbaţi și femei este ea, oare, cu adevărat dobândită? Suntem înca departe de această egalitate... Comportamentele celor cunoscuţi drept „macho” stau mărturie în acest sens.Ce forme îmbracă dominaţia masculină? De ce femeile caștigâ mai puţin decât bărbaţii? Cât de normal este oare ca femeile să își asume esenţialul în ceea ce privește îndatoririle casei? Cum să ne eliberam de astfel de stereotipuri? Și cum să considerăm prostituţia? De-a lungul timpului, a trebuit ca femeile să lupte pentru a-și cuceri drepturile fundamentale. Care sunt acele mari bătalii câștigate de feministe? Care sunt acele bătalii pe care trebuie sa le mai poarte înca?Asemenea întrebări ar trebui să ne punem cu toţii, bărbaţi și femei. Această carte îsi propune să răspundă cu claritate și umor la astfel de întrebări posibile.

vara, 2009 113

Cartea lui DE CEde Martine LaffonHortense de ChabaneixTraducere din franceză de Camelia CapverdeIlustratii de Jacques Azam


Cartea lui CUMde Martine LaffonHortense de ChabaneixTraducere din franceză de Cristina StrătilăIlustratii de Jacques Azam


Cartea lui CÂNDLaura JafféTraducere din franceză de Camelia Capverde și Cristina StrătilăIlustratii de François Cointe


junior

Cartea lui DE CE cu șaptezeci și una de răspunsuri la întrebări serioase și amuzante explorează domenii la fel de variate precum viaţa cotidiană, micile manii, funcţionarea corpului, natura, sentimentele, credinţele și moartea.

Cartea lui CUM propune șaptezeci și unu de răspunsuri la întrebări serioase sau mai ușoare, cotidiene sau amuzante. Martine Laffon și Hortense de Chabaneix ne vorbesc despre animale, sentimente, viaţă în comun, arte și tehnici în termeni pe cât de haioși, pe atat de precisi. Și asta ca descoperirea să rimeze cu plăcerea, zi de zi, singur sau în familie.

Cartea lui CÂND răspunde cu umor și seriozitate în egală măsură la șaptezeci și una de întrebări referitoare la artă, istorie, tehnică, educaţie civica, spaţiu, natură, sentimente, viaţa cotidiană, corpul unam și multe alte lucruri...Când descoperirea rimează cu plăcerea!

114 vara, 2009

Cele mai frumoase mituri ale Greciei de Viviane KoenigTraducere din franceză de Dorin Onofrei


De la lungul periplu al lui Eneas, care fuge din Troia în flăcări, până la lupta dintre Caesar și Vercingetorix, trecând prin episodul zidirii Cetatii de către Romulus și Remus și prin cel al răpirii sabinielor, iată minunata istorie a Romei, de la întemeiere pana la apogeul ei.Porniti la descoperirea numeroaselor mituri ale Romei antice, de la cele mai cunoscute la cele mai uimitoare

Cele mai frumoase mituri ale AsieiBiblia, Orientul, Extremul Orient de Viviane KoenigTraducere din franceză de Gabriela Șiclovan

212 pag. Format 170x205. Legat.ISBN 978-9975-79-547-0

Cele mai frumoase mituri ale Asiei, de la ţinuturile biblice și pănâ în Extremul Orient, adunate într-un volum făcut pentru a descoperi și a împartăși povestirile milenare ale acestui mare continent.De la înţeleptul Noe salvat de la Potop și până la dragonul cu opt capete care devorează fetele tinere, iată cincisprezece povești, în care apar laolaltă zei, oameni și animale.

Cele mai frumoase mituri ale Romeide Viviane KoenigTraducere din franceză de Dorin Onofrei

204 pag. Format 170x205. Legat.ISBN 978-9975-79-545-6

Cele mai frumoase mituri ale Greciei antice, adunate într-un singur volum, pentru a redescoperi și a savura cele mai vestite povești mitologice.De la carul lui Helios și faeton la peregrinarile lui Odiseu, trecând prin celebrul război troian, iată 13 istorii, în care se relatează despre raporturile conflictuale dintre oameni și zei.

junior

vara, 2009 115

În curând

Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor de Lewis CarrollTraducere din engleză de Radu TătărucăIlustraţii de Violeta Zabulică-Diordiev


junior

116 vara, 2009

vara, 2009 117

118 vara, 2009

Cupr i ns

Introducere .......................................................... p. 7

I. Originile: Orientul și Grecia ............................p. 17

II. Întrebuințarea și locul icoanelor în Rusia ..... p. 39

III. Tehnica ................................................................ p. 53

IV. Secolele al XII-lea – al XIV-lea: Suzdal

și Novgorod, Școala greco-italiană ................ p. 77

V. Secolul al XIV-lea și al XV-lea: Școala

de la Suzdal și Andrei Rubliov ...................... p. 105

VI. Secolul al XVI-lea ............................................ p. 127

VII. Secolul al XVII-lea .......................................... p. 199

Glosar ................................................................ p. 244

Cronologia picturii icoanelor ........................ p. 246

Bibliografie ...................................................... p. 247

Note .................................................................... p. 248

Lista ilustraţiilor ............................................. p. 253

Icoanede Nikodim KondakovTraducere din engleză de George Adam

256 pag. Format 265x317. Legat. Supracopertă. ISBN 978-9975-79-541-8

Hristos Pantocrator,

sfârșitul secolului al XIII-lea.

Tempera cu ou, ipsos pe lemn, 47,5 x 30 cm.

Muzeul de Stat Ermitaj,

Sankt Petersburg.

c[ar t] ier Niko dim Kondakov. I co a n e

În curând

vara, 2009 119

Secolul al XIV-lea și al XV-lea: Școala de la Suzdal și Andrei Rubliov

Cea mai bună cale de a avea o perspectivă știinţifică asupra dezvoltării

iconografiei în Rusia este să cunoaștem și să dezvăluim legătura dintre

diferitele școli studiind principalele tipuri iconografice. Înainte să ne în-

toarcem la Suzdal și la picturile din această zonă, ce datează de la mijlocul

secolului al XIV-lea, trebuie să subliniem poziţia foarte favorabilă în care

se afla această școală, precum și progresele pe care le-a înregistrat până la

acea dată.

Regiunea Suzdal se află în partea centrală a unei câmpii care traversea-

ză Europa de la partea de mijloc a fluviului Volga, trecând prin Volânia și

Galiţia și ajungând până în Republica Cehă și Slovacia. Locuitorii acestei

regiuni sunt slavoni și în perioada medievală erau uniţi prin legături poli-

tice și culturale. Deși invazia mongolă a afectat sudul Rusiei timp de seco-

le, izolând astfel Rusia centrală de Bizanţ și de Peninsula Balcanică, nu a

afectat relaţiile cu slavii din vest, care au devenit tot mai strânse și datorită

cărora au fost preluate modele nu numai în Galiţia, ci și în Bucovina. Pe-

tru (mort în 1323, ulterior canonizat), care a mutat sediul mitropoliei de

la Vladimir la Moscova, era originar din Galiţia, unde s-a remarcat ca un

‘pictor de icoane excepţional’ și unde și-a fondat propria mănăstire. Legen-

da îi atribuie o icoană (Petrovskaia Bogomater’) (96), ce poate fi și astăzi

admirată în Catedrala Uspenski din Moscova, la a cărei fondare a partici-

pat și Petru. Mitropolitul Fotius (1408-1431) a adus Galiţia sub autoritatea

ecleziastică a Moscovei și astfel a început un proces de redresare generală

în Rusia. Între 1340 și 1440 au fost întemeiate o sută cincizeci de mănăstiri,

semn al unei economii înfloritoare.


120 vara, 2009

Din această perioadă de o sută de ani datează veneraţia deosebită pentru

o serie de icoane ale Fecioarei: Maica Domnului din Vilne, 1341; din Halici,

1350; de la Don, 1380; din Poemen (original din Italia), 1381 și așa mai depar-

te. Cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea a fost dominată în Rusia de

trei bărbaţi sfinţi de mare talent: Sfinţii Alexei al Moscovei, Serghei din Ra-

donej și Ștefan din Perm. Toţi trei erau oameni citiţi, cunoșteau în amănunt

Sfânta Scriptură și chiar cărţile grecești; au contribuit cât le-a stat în putinţă

la dezvoltarea artei iconografice, pe care au adus-o în mănăstirile pe care le-

au fondat, lăsându-i pe ucenicii lor să se îndeletnicească cu această artă. (97)

Cel mai faimos pictor de icoane rus, Andrei Rubliov, a fost călugăr la

mănăstirea Spaso-Andronikov din Moscova. Înainte de aceasta, se pare

că făcuse parte ca laic din Lavra Sfânta Treime și fusese elev al iconarului

de acolo. Ulterior a pictat pereţii catedralelor Buna-Vestire din Moscova,

Adormirea Maicii Domnului din Vladimir și Sfânta Treime din mănăs-

tirea Sfânta Treime – Serghei. A murit la Moscova în jurul anilor 1427-

1430, la o vârstă foarte înaintată. Unii iconari încă mai cred că Rubliov a

fost însuși sfântul din Radonej, subliniind faptul că unele icoane pictate de

Rubliov sunt făcătoare de minuni. Toate acestea au o semnificaţie aparte:

faima de icoană miraculoasă este într-adevăr asociată icoanelor venerabile

pentru vechimea lor sau pentru meritul lor artistic. Și în cazul lui Rubliov

a fost vorba nu numai de talent artistic, ci și de o experienţă personală și de

expresia unei emoţii religioase noi (umilenie) evidente în icoanele Fecioara

și Pruncul. Acest lucru a dus la un număr enorm de cópii și la răspândirea

acestora până în zona Novgorod și Pskov, ceea ce a cauzat mult dificultăţi

în încercarea de a defini adevăratul stil al lui Rubliov. (98)

Rubliov a fost un artist și un creator, în adevăratul sens al cuvântului: nu

s-a limitat la designul sobru al bizantinilor, ci i-a adăugat propria lui notă

Portret Faiyum, secolul al IV-lea.

Galeria de Stat Praze, Praga.

c[ar t] ier Nico dim Kondakov. I co a n e

vara, 2009 121

personală și, mai presus de toate, a creat noi tipuri religioase cu o expresie

nouă, arta religioasă căpătând astfel o nouă semnificaţie spirituală. Nu a

fost un simplu meșteșugar, ci un adevărat artist, iar stilul său deosebit i-a

insuflat mai multă viaţă stilului bizantin, lucru evident în pictura feţei, a

mâinilor și a corpului, a veșmintelor, precum și în compoziţia generală a

lucrărilor, atât în desen, cât și în colorit. Acest stil special este foarte ase-

mănător cu cel al lui Cimabue, Duccio și Sienese, dar este mai sobru decât

stilul acestora, păstrând totodată forţa caracteristică tipurilor religioase bi-

zantine, acceptate după trecerea câtorva secole în Orientul grecesc. Toate

acestea se pot observa pe chipurile Fecioarei, Pruncului, lui Iisus Hristos,

ale Îngerilor, ale Apostolilor etc.; le putem vedea în veșmintele elegante ale

„ţinutei apostolilor”, ce formează pliuri, dar care au, într-un fel, propria lor

expresie, având imprimată dorinţa artistului de a-și exprima reverenţa pen-

tru personajul sfânt pe care îl acoperă. Într-adevăr, am putea întregi această

caracterizare a lui Rubliov comparându-l cu Fra Angelico, dacă riscul com-

paraţiei nu le-ar face o nedreptate din anumite puncte de vedere și unuia,

și celuilalt. Icoanele lui Rubliov, în cópii foarte fidele, s-au răspândit nu nu-

mai în regiunile Suzdal și Moscova, ci și în Volânia și în nordul Vologdei,

în Novgorod și Tver. Vechii meșteri au găsit aici cele mai bune exemple

ale sobrului stil bizantin, potrivite pentru uzul religios. Însă numai câteva

dintre icoanele lui Rubliov au circulat în acest mod printre celelalte școli

de pictori de icoane. Și încă o dată descoperim numele lui atribuit cópiilor

unor modele rătăcite, în unele cazuri unor întregi iconostase sau grupu-

lui Hristos Pantocratorul (99) și altele asemenea. Până ce nu vor fi curăţate

toate exemplarele ce îi sunt atribuite în prezent lui Rubliov (atribuite, adică

numai prin tradiţie), nu putem stabili dacă suntem sau nu în posesia unor

originale făcute de mâna sa, iar dacă da, care sunt acestea.

Hristos Pantocrator, secolul al VI-lea. Mănăstirea Sfânta Ecaterina, Muntele Sinai, Egipt.

c[ar t] ier Nico dim Kondakov. I co a n e

122 vara, 2009

Aceste icoane au într-adevăr niște trăsături și un stil deosebite pe care

trebuie să le privim, în esenţă, ca „notă personală a lui Rubliov”: compa-

rativ cu stilul de desen din zona Novgorod, simplificat excesiv și executat

într-un mod grosolan și neglijent, acum avem în faţă desene de un rafina-

ment extraordinar, și anume cu veșminte complicate și chiar ireale. Aces-

tea cu siguranţă nu aparţin stilului de desen bizantin, însă contemporanii

lor așa le-au considerat și au apreciat acest stil de desen sobru grecesc după

simplificarea de la Novgorod. Apoi avem coloritul bizar al nuanţelor întu-

necate, în special violet intens și culoarea palidă și delicată a fildeșului de

la nivelul feţei și al pielii. Nici aceste elemente nu pot fi considerate grecești

și trebuie puse pe seama originalelor din Veneţia și Padova; însă contem-

poranii lor au cunoscut aceste originale numai în interpretarea greco-ita-

liană și au crezut că erau cu adevărat grecești.

Așadar, stilul lui Rubliov i-a insuflat iconografiei rusești caracterul său

aparte, însă există o anumită corespondenţă cu formele artistice ale școlii

greco-italiene. În icoanele din regiunea Suzdal sau care au fost concepute în

această zonă putem identifica foarte ușor această legătură. Primul loc este

ocupat de icoana Maica Domnului cea Milostivă de la Muzeul Rus de Stat

(frontispiciu), datorită valorii sale artistice; fundalul și aureolele au fost ini-

ţial acoperite cu o foiţă din metal preţios. Dispariţia acesteia nu i-a scăzut

din frumuseţe, datorită expresiei sale subtile. Ochii Fecioarei se îndreaptă

înspre faţa Pruncului, dar Ea nu îl vede, căci privește undeva în depărtare,

înspre viitorul nefericit. Bineînţeles, expresia de durere este înfăţișată în

stilul iconic, rigid, dar este plină de forţă și caracter. O trăsătură inovatoare

în cazul veșmintelor o reprezintă eșarfa din jurul Pruncului; aceasta s-a

dezvoltat din porţiunea numită clavi a tunicii, care acum nu se mai poate

distinge, deoarece întreaga tunică este acoperită cu aur (inokop’). Mantia

Andrei Rubliov, Buna-Vestire, 408. Galeria de Stat Tretiakov, Moscova.


vara, 2009 123

violetă închis a Fecioarei este împodobită cu stele aurii, având o funcţie pur

ornamentală, dar care vor fi interpretate ulterior ca niște simboluri. Sunt

tipice mâinile delicate cu degete lungi și subţiri ale Fecioarei. Această icoa-

nă pentru închinăciune, fără îndoială, donată de o familie nobilă, păstrată

pentru o vreme în mănăstirea Maica Domnului Protectoarea (Pokrov) din

Suzdal, a fost dăruită cu multă generozitate de mănăstire Muzeului Rus

de Stat (nr. 3091), iar acum o putem atribui cu toată certitudinea stilului

Suzdal. Aceasta reprezintă un exemplu foarte rar – o înfăţișează pe Maica

Fecioară foarte tânără, ce pare să aibă nu mai mult de cincisprezece ani sau,

dacă ne gândim cât de repede se maturizează fetele din Siria, treisprezece.

Această concepţie ar putea fi explicată numai prin prisma faptului că era

o abordare tipică statuetelor franţuzești și Madonelor italiene sau flaman-

de din acea vreme. În cazul acestei icoane, cel mai mult ne surprind faţa

și capul Pruncului, care are obraji rotunzi de copil și un cap aparent încă

neformat, cu un smoc de păr în vârf, bazându-se pe modelul convenţional

al corpului Pruncului. Dar în această icoană descoperim o mișcare reţi-

nută a siluetelor, care îl farmecă pe spectator; Pruncul are mâna dreaptă

îndoită într-un gest de binecuvântare și o mișcă timid și nesigur pentru a

face acest semn, privind în același timp la Mama Sa care, delicată și fragilă,

îi atinge mâna cu a Ei și privește într-o parte spre spectator. Din păcate,

veșmintele Pruncului au fost pictate din nou cu secole în urmă; în secolul al

XVIII-lea, icoana a fost acoperită cu foiţă de argint. Putem aprecia măsura

în care aceste icoane aparţin tipului Fecioarei din Suzdal și chiar influenţa

lui Rubliov dintr-o serie de cópii ale icoanei Maica Domnului cea Milostivă.

Pentru a afla răspunsul la această întrebare, o importanţă deosebită o are

icoana din Vladimir, păstrată în mai multe biserici din Rusia Centrală, în

special în catedrala din Suzdal, unde se află o icoană aparţinând acestui tip

Andrei Rubliov (?), Mântuitorul în glorie, cca 411, tempera cu ou pe un panou de molid, 18 x 16 cm. Institutul de Stat pentru Cercetări și Restaurări, Moscova.


124 vara, 2009

11

vara, 2009 125

și care este foarte venerată. Această icoană și o copie ulterioară modificată

au stat la baza multor icoane din secolul al XVI-lea și al XVII-lea din colec-

ţiile Muzeului de Stat al Rusiei și din Moscova.

Să luăm exemplul cel mai potrivit, o icoană foarte mică. Atunci când

icoana Maica Domnului de la Don a fost restaurată în 1914 (100), s-a des-

coperit că aparţinea secolului al XIV-lea și că avea o compoziţie similară cu

Maica Domnului cea Milostivă, deși avea la bază o variantă a acesteia. În

acest caz, Maica nu este înfăţișată ca suferind la fel de profund; mai degrabă,

ea este mișcată de tandreţe și dragoste amestecate cu un sentiment viu de

teamă pentru Prunc. Compoziţia este la bază italiană. Iniţial, Pruncul era

acoperit numai cu o cămașă suficient de scurtă cât să îi arate picioarele, dar,

în copiile lor, pictorii greci și ruși au păstrat veșmintele tradiţionale‚ aposto-

lice’, tunica și mantia (‚chiton’ și ‚himation’), picioarele dezgolite sugerând o

cantitate redusă de material. Tipul Fecioarei este, de asemenea, diferit – faţa

îi este mai plină, asemănându-se mai mult cu operele lui Duccio decât cu ale

lui Cimabue. Cei trei îngeri care au mâncat la masa ospitalierului Avraam au

ajuns în mod tradiţional să reprezinte imaginea lumească a Sfintei Treimi;

aceasta este numită Sfânta Treime a Vechiului Testament. Datorită legături-

lor strânse dintre Rubliov și mănăstirea Sfânta Treime-Serghei, este foarte

probabil ca acesta să fi pictat o icoană a Sfintei Treimi în această biserică,

însă este pus la îndoială faptul că mult venerata icoană a Sfintei Treimi din

catedrala omonimă reproduce într-adevăr originalul lui Rubliov. Este in-

teresant de menţionat că acest original a fost preluat în multe cópii în toată

regiunea centrală a Rusiei, ajungând chiar până la Novgorod.

Școlile de la Novgorod, spre exemplu, păstrează o versiune complet

realistă a scenei, incluzându-i pe Avraam și pe Sara, prezentând chiar și

pregătirea viţelului pentru masă. În același timp, siluetele îngerilor sunt fe-

Anastasis (numită eronată Coborârea în Iad), secolul XV. Tempera cu ou, grund, pe pânză, 32,2 x 27 cm. Muzeul Rus de Stat, Sankt Petersburg.


126 vara, 2009

minine, cu formele lor pline și rotunde, iar feţele lor par odihnite, așa cum

i se potrivește unei icoane. Aceleași lucruri le putem observa și în cazul

icoanelor grecești ale Sfintei Treimi, deși aceste icoane fuseseră destinate

pentru Ușile împărătești ale altarului. Pe de altă parte, școala din Suzdal,

care a introdus icoanele pentru închinăciune, îi reprezintă pe cei trei îngeri

singuri, fără alte siluete.

Pe lângă aceste tipuri feminine, de-a lungul vieţii sale Rubliov a pictat

aproape întreg ciclul iconografiei grecești în frescă și este normal să ne

întrebăm cum a abordat tipurile masculine, strict ascetice, rigide, chiar

mohorâte, care abundau în arta bizantină. În Biserica Mântuitorului no-

stru din Pădurea de Pini de lângă Moscova se află o icoană faimoasă a

Schimbării la Faţă. După restaurare, a fost recunoscută ca fiind o capo-

doperă datorită eleganţei, culorilor estompate ale pielii și delicateţii sale,

făcând parte, prin prisma sentimentului pe care îl transmite, din operele

lui Rubliov (18). Trebuie să recunoaștem că până ce nu suntem siguri că

originalele aparţin lui Rubliov, nu putem ști cu certitudine dacă avem în

faţă un asemenea original. Compoziţia Schimbării la Faţă în frescele de la

Vladimir diferă de cea a icoanei: acolo munţii formează un întreg, pe când

în icoană sunt desenaţi ca niște stânci ascuţite; de asemenea, veșmintele

sunt mult mai simple, nu au la fel de multe pliuri ca în icoană și se apropie

mai mult de stilul bizantin. Bineînţeles, frescele nu au fost pictate de Ru-

bliov însuși, ci de elevii acestuia sau de meșterii săi asistenţi și acesta poate

fi motivul pentru care nu redau schița care probabil a fost creată special

pentru icoană. Icoana se distinge în special prin delicatele ei reflexe bicolo-

re: pe violet închis (bakan), reflexele sunt de o culoare turcoaz-deschis, așa

cum în lucrările lui Giovanni Bellini apar tonuri mătăsoase; expresia este

puţin exagerată, transmiţând un sentiment excesiv și o reverenţă forţată.

Arhanghelul Mihail (panou de pe un

Deisis), secolul XV. Tempera cu ou

pe lemn de lămâi, 33 x 50 cm.

De la Biserica Înălţării Sfintei Cruci,

Drohobâci, regiunea Lviv, Ucraina.


vara, 2009 127

Ca întreg, pictura icoanei demonstrează o strânsă legătură cu icoanele ita-

liene și chiar cu tablouri din secolul al XV-lea, dar trebuie să recunoaștem,

în același timp, că este o lucrare de sine stătătoare și independentă prin

maniera de a adapta tipurile grecești.

În general, secolul al XV-lea a fost pentru iconografia rusească, în școlile

sale din Novgorod și Suzdal, o perioadă de naţionalizare, în care arta și ico-

nografia creștină au fost influenţate de stilul rusesc. Până la această perioa-

dă, totul fusese în mare parte dominat de arta grecească sau era vorba pur și

simplu de lucrări de atelier atât de grosolane, încât nu aveau nicio trăsătură

aparte și erau numai creaţii formale. Pe viitor, istoria artei rusești va trebui să

se dedice revelării acestui proces interesant, prin care un meșteșug mimetic

s-a transformat într-o artă naţională conștientă și a modului în care, pentru

prima dată, poporul a cerut niște opere de natură spirituală și artistică. Însă

această problemă nu s-a întâlnit nici măcar în Vest, cu excepţia Italiei și a

Franţei, unde această mișcare și-a putut urma cursul mai ușor, datorită for-

ţei ei impresionante. Situaţia a fost foarte diferită în Rusia, unde condiţiile

de viaţă și de civilizaţie erau mai dificile, atât în Novgorod, cât și în regiunile

din nord-est colonizate de ruși, unde nu exista o producţie de alimente, și de

asemenea în Moscova, care își atrăsese asupra ei partea centrală a Rusiei eu-

ropene, însă care nu a reușit până în 1480 să iasă victorioasă în lupta împo-

triva puternicei hoarde a tătarilor. Fenomenele artistice din Rusia au fost de

aceeași natură ca și cele din Occident, însă forţa acestora a fost incomparabil

mai redusă atât în ceea ce privește cantitatea, cât și calitatea lucrărilor. Spre

exemplu, deși putem identifica în Rusia o multiplicare similară a icoanelor

și deși școlile de pictură a icoanelor se înfiinţează chiar și în îndepărtatele

mănăstiri din nord, totuși acestea tind spre o stilizare a picturii icoanelor,

condamnată de resursele generale ale poporului să păstreze vechiul nivel

Sfântul Ioan Hrisostomul (panou de pe un Deisis), secolul XV. Tempera cu ou pe lemn, 93 x 50 cm. De la Biserica Înălţării Sfintei Cruci, Drohobâci, regiunea Lviv, Ucraina.


128 vara, 2009

de amator, ridicându-se arareori la nivelul de perfecţiune sau de execuţie a

comenzilor ce aduceau câștiguri semnificative. Un aspect și mai important

este acela că analiza istorică trebuie să dovedească faptul că și în acest mediu

dificil al lucrărilor grosolane de amator și-au făcut apariţia activităţile de

gândire și spirituale, precum și creaţiile artistice.

În primul rând, în această perioadă icoanele pentru închinăciune încep să

capete o identitate proprie; devin un obiect comun pentru toate segmentele

societăţii, de la boierii sau negustorii bogaţi, care își puteau permite să-și ridice

un paraclis sau un altar pentru icoane, și până la ţăranul care își agaţă icoanele

în ‚colţul cel mai curat’ (101) al casei sale. Multiplicarea icoanelor provine din

multiplicarea tipurilor sau a actelor religioase organizate pentru slăvirea lui

Hristos, a Fecioarei, a sfinţilor și în cadrul diferitelor festivaluri. Pe măsură

ce acestea au crescut ca număr, au devenit mai simple și, ca urmare, copiile

produse de amatori au început să se răspândească, potrivit instinctului de a

repeta un tip care a devenit familiar. La Novgorod, tipul nu iese din tiparul

rigid al icoanelor, dar la Suzdal, pe măsură ce sunt copiate, se schimbă expresia

și starea pe care o exprimă; în toate locurile, tipul feţei și al corpului este naţio-

nalizat și este înlocuit de cel al slavilor din Novgorod sau cel a Marii Rusii.

Potrivit ciclului religios, ne vom începe studiul asupra tipurilor iconice

cu însuși Mântuitorul. Tipul bizantin al Pantocratorului, celui Atotputer-

nic, reprezentat sub forma unui Dumnezeu-bărbat, Iisus Hristos, este foarte

similar în măreţia sa cu mozaicurile din secolul al XI-lea și al XII-lea din

Grecia, Constantinopol, Sicilia și Veneţia, suferind o schimbare în forma sa

iconică. Minunata icoană grecească a Mântuitorului, aflată în Muzeul Rus

de Stat, cu portretul donatorilor (niște nobili bizantini faimoși din secolul al

XIV-lea), încă mai păstrează ceva din rigiditatea chipurilor din mozaicuri.

Însă copiile ulterioare ale aceluiași tip de mozaic, deși păstrează trăsăturile,

Sfântul Ioan Botezătorul

(panou de pe un Deisis),

secolul XV. Tempera cu ou

pe lemn, 93 x 50 cm. De la Biserica

Înălţării Sfintei Cruci,

Drohobâci, regiunea Lviv,

Ucraina.


vara, 2009 129

îndulcesc expresia și redau chipul unui Mântuitor mai blând (102). Printre

cele mai importante icoane din Novgorod venerate încă din Antichitate se

numără și Maica Domnului din Tihvin, despre care am vorbit deja.

Spre deosebire de școala de la Suzdal, adepţii celei din Novgorod au pă-

strat tipurile mai sobre, precum maiestuosul grup Hodighitria din Ierusa-

lim, al cărui exemplu cel mai faimos se află la Moscova, în Uspenski Sobor.

Un bun exemplu al școlii din Novgorod din secolul al XV-lea îl reprezintă

icoana Maica Domnului cea Milostivă (Muzeul Rus de Stat, nr. 1539) – este

lucrarea cea mai caracteristică datorită simplităţii compoziţiei sale. Prun-

cul, tulburat de expresia de suferinţă de pe chipul Mamei Sale, încearcă să-i

alunge gândurile atingându-i obrazul și bărbia. Subiectul își ia inspiraţia

din Madonele italiene, însă, bineînţeles, pictorul rus se menţine în limitele

meșteșugului său: nu trece linia ce îl separă de pictura liberă și, prin urmare,

nu redă efectiv ‚tandreţea’ Fecioarei. Faţa acesteia își păstrează teama tristă

și dureroasă, iar ochii Ei nu se întorc spre Pruncul ce i se cuibărește la piept,

ci se uită în altă parte; doar mâinile ei Îl strâng instinctiv la piept. Însă nu

mai avem Madona lui Lorenzetti, al cărei chip să ne transmită acea ‚tandre-

ţe’ – și pictorul italian a rămas la limita meșteșugului: motivul a fost, fără

îndoială, faptul că simţea că arta lui nu putea exprima sentimente vii.

Foarte interesantă este figura Sfântului Ioan Botezătorul de la Muzeul

Rus de Stat, o copie de tip Novgorod a unui tip necunoscut din Serbia

sau a unui tip slav sudic. Bineînţeles, iconarii din Rusia au considerat-o ca

fiind grecească, însă o comparaţie cu originalele grecești scoate la iveală

o diferenţă esenţială: cea mai apropiată paralelă este în frescele din Jiha,

Serbia. Tipic acestora este ovalul prelung și slab al feţei, buclele groase de

păr de pe cap, umeri și barbă (manualele de pictură vorbesc în mod con-

stant de buclele încâlcite ale Sfântului Ioan). Apoi, avem nasul încovoiat,


130 vara, 2009

lung și subţire și, în sfârșit, expresia tristă, aproape deprimată. În general,

în arta rusească, Ioan Botezătorul are o înfăţișare maiestuoasă, dar o ex-

presie mai degrabă blândă decât melancolică. Icoanele de tip Novgorod ale

celor mai importanţi sfinţi, ce datează din secolul al XV-lea, sunt și mai

variate, atât în compoziţie, cât și în maniera de execuţie. Încă se mai pro-

duceau lucrări ieftine de atelier, foarte grosolane și neglijente, dar paralel

cu acestea încep să apară icoane extrem de rafinate, pictate cu o abilitate

nemaipomenită. Evident, primul tip de icoane era destinat pentru oamenii

simpli, iar al doilea pentru cei din clasele mai înalte. Această diferenţă ne

ajută, într-o anumită măsură, să apreciem popularitatea anumitor sfinţi

în cadrul anumitor clase și să constatăm credinţele din spatele icoanelor

mai multor sfinţi. Sfinţii Gheorghe, Dumitru, Teodor Stratilat, Boris și Gleb

sunt pictaţi în stilul mai rafinat, în timp ce icoanele Sfinţilor Ilie, Vlasie,

Niceta Martirul, Nicolae Taumaturgul, Ioan Botezătorul sunt multiplicate

în cópii rudimentare și ieftine.

Există foarte multe icoane ce înfăţișează un războinic pe cal, atât în

Muzeul Rus de Stat, cât și în toate colecţiile private importante. Aceste

icoane provin de la Novgorod și de la Suzdal și sunt interesante pentru

compoziţia și maniera specială în care sunt pictate. Caracteristicile care le

diferenţiază de celelalte icoane sunt tipurile sfântului și ale calului, precum

și modul în care stilul artistic se adaptează acestor diferenţe; coresponden-

ţa dintre formă și conţinut ne convinge că ipotezele noastre sunt fondate.

Tipul Sfântului Gheorghe, care este bizantin la origini, este diferit. În locul

ovalului ideal tipic grecesc, avem un păr cârlionţat caracteristic și sprân-

cene înalte, ce se unesc deasupra nasului încovoiat. Cu alte cuvinte, spiri-

tul antichităţii poate fi readus la viaţă prin tipul renascentist al tânărului.

Odată cu acestea, apare și schimbarea în temperamentul războinicului; fie


vara, 2009 131

se ridică mai sus în șa, pentru a da mai multă forţă loviturii sale cu suliţa,

fie își străpunge monstrul calm și fără greșeală. Și balaurul se schimbă

– în locul unei șopârle lungi sau al unui crocodil, devine un șarpe cu aripi

fantastice.

Ușor diferite, dar în același stil curtenitor al pictorilor de curte, sunt și

compoziţiile înfăţișându-l pe Sfântul Dimitrie izvorâtorul de mir: ‚strate-

gul’ stă pe tron și zdrobește sub picior un dragon pe moarte sau bazilisc.

Este surprinzător faptul că această temă este abordată la Novgorod în icoa-

ne ce datează din prima jumătate a secolului al XV-lea, însă versiunile de

la Moscova încă nu au fost consemnate. Icoanele Înălţarea la cer într-un

car de foc a Profetului Ilie sunt în totalitate inspirate din modelele greco-

balcanice, compoziţia datând din secolul al V-lea. De fapt, icoanele de la

Novgorod (103) amintesc de compoziţia grecească sau elenă ce apare, de

exemplu, pe ușile sculptate ale Bazilicii Sfintei Sabina de la Roma (104). La

fel ca în apoteozele antice, Ilie, aflându-se într-un car înăuntrul unui cerc

de foc sau cu flăcări, ce ies asemenea aburului din gura cailor aprigi, se

înalţă spre cer, arătând spre mâna lui Dumnezeu, ce apare în colţul de sus

într-o aureolă și care semnifică voinţa divină. Un înger zburător poartă

în sus cercul de foc. Mai jos, profetul Elisei, uluit și consternat la vederea

acestora, se agaţă de mantia stăpânului său și este dus de acolo.

Mult mai interesante sunt icoanele sfinţilor locali veneraţi în regiunea

Novgorod. Pictorii de icoane au trebuit să compună aceste icoane potrivit

schemei tradiţionale, dar fără niște modele reale. Un exemplu este icoana

fixă Sfinţii Vasile și Spiridon din Biserica Sfântul Vasile de la Novgorod.

Sfinţii sunt înfăţișaţi stând pe tron în partea de sus a icoanei, de unde cad

munţii împărţiţi în stânci mici ascuţite (în limbajul tehnic al pictorilor de

icoane, peatociki, ‘călcâie’). Pe munte și la poalele lui se află o turmă de boi,

Fecioara din Ierusalim, Novgorod, jumătatea secolului al XVI-lea, 110 x 80 cm. Galeria de Stat Tretiakov, Moscova.


132 vara, 2009

cai, oi și, alături de ei, lei. În același stil a fost pictată și icoana Sfinţii Flor și

Lavru, foarte populară în regiunea Novgorod, aceștia fiind patronii curselor

de cai; de-a lungul râului sunt pictate numeroase pajiști. Sfânta Paraschiva

(105) ocupă un loc remarcabil în iconografia din Novgorod, ea fiind cea

care, cu foarte multe secole în urmă, a devenit patroana comerţului dintre

slavii din Balcani și din nord-vest. Legenda vorbește de două Paraschive, o

martiră romană din perioada domniei lui Antonius, și una care a pătimit

la Iconium în timpul lui Diocleţian. Numele i-a fost dat de părinţii ei, care

sărbătoreau acea zi sfântă prin post și rugăciune. Dar cea de-a cincea zi a

săptămânii (106) fusese dedicată dintotdeauna femeilor și era sărbătoarea

femeilor sfinte și a virginelor. Este interesant să observăm că icoanele Sfintei

Paraschiva au păstrat pentru mult timp tipul creștin al diaconiţelor, ce purta

deasupra rochiei ei de aristocrată o basma specială, care îi acoperea capul și

ale cărei margini îi atârnau pe umeri; acesta este patrafirul ce marchează

ordinul diaconiţelor care iau locul diaconilor.

Vom încheia acest capitol menţionând apariţia la Novgorod a icoanelor

ce înfăţișează familii întregi, numite ‚Rugăciunea’ (molenie) acelei familii.

Din fericire, la Muzeul din Novgorod este păstrată o asemenea icoană, ce

poartă o inscripţie de la sfârșitul secolului al XV-lea. ‚Slujitorii Domnului

Grigorie, Maria, Iacob, Ștefan, Eusebiu, Timotei, Antim și copiii lor se roa-

gă Mântuitorului și Fecioarei Născătoare de Dumnezeu pentru păcatele

lor’. Această inscripţie a avut și o dată, însă acum este imposibil să distin-

gem dacă icoana datează din 1475 sau 1493; stilul ei ar confirma cea de-a

doua dată. Icoana prezintă două povești: sus avem un Hristos Pantocra-

tor, Mântuitorul pe tron cu Biblia deschisă în mâna stângă, la dreapta lui

– Fecioara, Sfinţii Mihail și Petru, la stânga lui – Sfântul Ioan Botezătorul,

Gavriil și Pavel. Siluetele sunt tipice prin înălţimea lor excesivă și desenul


vara, 2009 133

cutelor, astfel încât putem considera stilul ca aparţinând secolului al XVI-

lea, ai cărui reprezentanţi îi vom prezenta în Capitolul VI. Mai jos, avem

un șir monoton, format din membrii familiei, patru de o parte și trei de

cealaltă, între grupuri aflându-se doi copii desenaţi la o scară mai mică,

stând cu toţii în picioare și ridicându-și mâinile într-o atitudine similară

de rugăciune. Podeaua este acoperită cu un seme de stele, având un desen

asemănător covoarelor și bare scurte: acestea sunt caracteristice lucrărilor

de la Novgorod din ultima parte a secolului al XV-lea și apar și în alte icoa-

ne aflate la Muzeul Rus de Stat și în Colecţia Novgorod.

Sfânta Cuvioasa Paraschiva, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Hrisostom și Sfântul Vasile cel Mare, secolul XVI. Tempera cu ou pe un panou din lemn de molid, 147 x 134 cm. Colecţia E. Silin, Moscova.


134 vara, 2009

BotticelliTraducere din engleză de Matei Predescu


c[ar t] ier

Această selecţie din operele artistului este însoţită de

un text scurt, care reconstituie cele mai importante

momente din cariera sa.

MichelangeloTraducere din engleză de Matei Predescu



un text scurt care reconstituie cele mai importante


PicassoTraducere din engleză de Sanda Watt



un text scurt care reconstituie cele mai importante


În curând

În curând

În curând

vara, 2009 135

Arta de avangardă și arta contemporană sînt interesante

mai ales în punctele în care ultima se întâlnește cu prima.

Și s-a tot întâlnit pâna acum, ultima întâlnire de acest fel

întâmplindu-se anul trecut, la Varșovia, prin proiectul Dada

East, în care Marcel Iancu, Arthur Segal și Tristan Tzara s-au

întilnit, între alţii, cu Haruki Farocki, Dan Perjovschi și Lia

Perjovschi. De data aceasta, i-am stabilit întâlnire lui Dan

Perjovschi cu Urmuz. Titlul Pagini bizare este unul comun,

fiecare a venit la această întâlnire cu paginile lui bizare,

stabilind un art featurind art provoctor de ambele părţi, în

mixajul artistului vizual Vitalie Coroban, care s-a ocupat de

layout.

c[ar t] ier

Pagini bizarede UrmuzCu 15 intervenţii de Dan Perjovschi


136 vara, 2009

Casa Cărţii, bd. Mircea cel Bătrân, nr. 9, Chișinău. Tel./fax: 34 64 61. E-mail: [email protected]: 10-18SâmbătăDuminică

Librăriile w w w.car tier. md

vara, 2009 137

Librăria din Centru, bd. Ștefan cel Mare, nr. 126, Chișinău. Tel.: 21 42 03. E-mail: [email protected]: 9-18Sâmbătă: 9-16Duminică


138 vara, 2009

Librăria din Hol, str. București, nr. 68, Chișinău. Tel.: 24 10 00. E-mail: [email protected]: 9-18 13-14SâmbătăDuminică


vara, 2009 139

Librăria9, str. Pușkin, nr. 9, Chișinău. Tel.: 23 37 83. E-mail: [email protected]: 10-18SâmbătăDuminică


140 vara, 2009

Vărul Shakespeare, str. Șciusev, nr. 113, Chișinău. Tel.: 23 21 22. E-mail: [email protected]: 11-18SâmbătăDuminică


vara, 2009 141

Autor Titlu / Colecţie Preţ, RON

Colecţia CARTIER DICŢIONAR

Dominique Joly Dicţionarul piraţilor și corsarilor 39

Michel Piquemal Dicţionarul indienilor 39

Daniel Royo Dicţionarul cavalerilor 39

Dicţionar enciclopedic, ediţia a VI-a 96

Michel Zimmermann O cronologie a Evului Mediu 28

Phan Bernard Cronologia secolului XX 17,50

Şt. Oprea, A.-M. Rusu Cartea Oscarurilor 61

Dicţionar enciclopedic Junior 78

DEI Junior 99

Dicţionar. Cincizeci de portrete biblice 15

Dicţionar rus-român (63 000 de cuvinte) 63

Colecţia CARTIER ISTORIC

Joachim Bouflet O istorie a miracolelor NOU

48

Jean-Louis Brunaux Druizii. Filosofi printre barbari 35

Thierry Camous Orienturi/Occidenturi, 25 de secole de războaie

46

Didier Chaudet ș.a. Imperiul în oglindă 32

Robert Deliège Introducere în antropologia structurală 26

Robert Deliège O istorie a antropologiei 35

Dan Dungaciu Cine suntem noi? 54

Catherine Durandin CIA, cinci ani de furie 29

Catherine Durandin Statele Unite, mare putere europeană 33

Vasile Ernu ș.a. Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu

29

Oliver ForcadeSebastien Laurent

Serviciile secrete 41

Iulian Fruntaşu O istorie etnopolitică a Basarabiei (1812-2002)*

24

N. Georgescu Moartea antumă a lui Eminescu 18

Eric Hobsbawm Era revoluţiei (1789-1848)* 15,50

Tudorel Ilie Winston Churchill. Momente care au schimbat lumea

18,50

Sylvain Kahn Geopolitica UE 18

Jean Lacouture Stendhal. Fericirea rătăcitoare 18

Adrian Gabriel Lepădatu

Mişcarea legionară: între mit şi realitate 24

Gérard Mordillat ş.a. Iisus contra Iisus 30

Robert Muchembled O istorie a placerii din secolul al XVI-lea pana in zilele noastre (Orgasmul şi Occidentul)

30

Robert Muchembled Pătimiri ale femeilor în vremea reginei Margot 1553-1615

24

Robert Muchembled O istorie a diavolului 25

Philippe Nemo Ce este Occidentul? 26

Michel Pastoureau Albastru. Istoria unei culori 22

Michel Pastoureau O istorie simbolică a Evului Mediu occidental

27

Michel Pastoureau Ursul. Istoria unui rege decăzut 41

Ovidiu Pecican Sînge şi trandafiri. Cultură ero(t)ică în epoca ştefaniană

18,50

Oleg Serebrian Despre geopolitică 28

Micheline Tenace Creştinismul bizantin 22

Georges Vigarello O istorie a frumuseţii 25

Michel Winock Vocile libertăţii* 22

Colecţia CARTIER POLIVALENT

Chester I. Barnard Funcţiile executivului* 17

Nicolas Henry Administraţie publică şi afaceri publice* 40

O. Houdé Psihologia copilului 15

Edouard Launet Mașinăria sexuală 25

Ch.E. Lindblom Elaborare a politicilor* 15

Robert Muchembled Societatea rafinată 18,50

Jean Piaget, Barbel Inhelder

Psihologia copilului 14,50

Herbert A. Simon ş.a. Administraţia publică* 19

Coranul, ediţia a IX-a 24

Colecţia BIBLIOTECA DESCHISĂ

Roland Barthes Jurnal de doliu NOU

43

Roland Barthes Imperiul semnelor 20

Roland Barthes Eseuri critice 25

Roland Barthes Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit 27

Roland Barthes Gradul zero al scriiturii 22

Roland Barthes Incidente 14

Roland Barthes Plăcerea textului. Roland Barthes despre Roland Barthes. Lecţia

24

w w w.car tier. mdOOfertaferta

142 vara, 2009

Pierre Drieu La Rochelle

Belukia 17

Pierre Drieu La Rochelle

Ostenit printre femei 17,50

Marguerite Duras Extazul Lolei V. Stein 21

Marguerite Duras Moderato cantabile 11

Marguerite Duras Vara, la zece și jumătate seara 18,50

Romain Gary Dincolo de această limită... 21

Romain Gary Himere 35

André Gide Paludes 13

Denis Guedj Teorema papagalului 48

Tony Hawks Tenis cu moldoveni 13

Louis-Thomas Pelletier M-am însurat cu o păpuşă gonflabilă 15

Allain Robbe-Grillet Cuvânt înainte la o viaţă de scriitor 18,50

Colecţia POESIS

George Bacovia Opera poetică (casetă, 2 volume) 32

Ana Blandiana Opera poetică (casetă, 2 volume) 60

Aleksandr Blok Versuri despre Preafrumoasa Doamnă Traducere Emil Iordache

13

Serghei Esenin Opera poetică (casetă, 2 volume), ediţia a II-a

28

Dinu Flămând Opera poetică (casetă, 2 volume) 64

Cezar Ivănescu Opera poetică (casetă, 2 volume)* 16,50

Alexandru Macedonski

Opera poetică (casetă, 3 volume) 17,50

Vasko Popa Opera poetică (casetă, 2 volume) 17

Georg Trakl Opera poetică (casetă, 2 volume) 15

Colecţia CARTIER CLASIC

Ryunosuke Akutagawa

Rashomon 23

I.L. Caragiale Teatru 34

Mateiu I. Caragiale Craii de Curtea-Veche 20

Venedikt Erofeev Moscova-Petuşki 22

André Gide Jurnal (4 volume) 260

Nicolai Gogol Suflete moarte 36

O’Henry Ofranda magilor 20

Panait Istrati Chira Chiralina 20

Mihail Lermontov Un erou al timpului nostru 15

Guy de Maupassant Bel-Ami 20

Gib Mihăescu Rusoaica 39

Aleksandr Puşkin Dama de pică 18,50

Stendhal Roşu şi negru 33

Oscar Wilde Portretul lui Dorian Gray 38

Colecţia ROTONDA

George Bălan Celălalt eros 12,50

George Bălan Iubirea interzisă 12,50

Vladimir Bulat Ochiul de veghe 13

Dan Coman Dicţionarul Mara 18

Gheorghe Crăciun Mecanica fluidului 10

Dumitru Crudu Oameni ai nimănui 13

Iulian Fruntaşu St. BB* 15

Paul Goma Altina* 7,50

Claudiu Komartin Un anotimp în Berceni 18

Alexandru Mușina Scrisorile unui fazan 19,50

Nicolae Popa Cubul de zahăr, ediţia a II-a, revăzută şi cristalizată

17

Oleg Serebrian Geopolitica spaţiului pontic, ed. a II-a* 18,50

Oleg Serebrian Politică şi geopolitică* 14

Dorin Spineanu Zile sălbatice 19,50

Radu Vancu Monstrul fericit 18

Colecţia CODOBELC

Vitalie Coroban Colorăm animale 2,5

Vitalie Coroban Colorăm flori și insecte 2,5

Vitalie Coroban Colorăm păsări 2,5

Ion Creangă Povești 48

Viviane Koenig Cele mai frumoase mituri ale Asiei 36

Viviane Koenig Cele mai frumoase mituri ale Greciei 36

Viviane Koenig Cele mai frumoase mituri ale Romei 36

Martine Laffon, Hortense de Chabaneix

Cartea lui De ce? 61


Cartea lui Când? 61


Cartea lui Cum? 61

Lică Sainciuc Enciclopedia P. Guitz 32

Syros Poveștile Albei-ca-Zăpada 38

Syros Poveștile Cenușăresei 38

Syros Poveștile lui Tom Degeţel 32

Oferta w w w.car tier. md

vara, 2009 143

Colecţia VERDE

Clémentine Autain Macho pe înţelesul fratelui meu 18

Nicole BacharanDominique Simonnet

Dragostea pe înţelesul copiilor noștri 17

Tahar Ben Jelloun Islamul pe înţelesul copiilor 17

Michel Brule Băiatul care voia să doarmă 10

Magali Clausener-Petit Sexualitatea explicată adolescenţilor 49

Jean-Pierre Davidts Întoarcerea micului prinţ 10

Roger-Pol Droit Filosofia pe înţelesul fiicei mele 18

Roger-Pol Droit Religiile pe înţelesul fiicei mele 17

Jacques Duquesne Dumnezeu pe înţelesul nepoţilor mei 17

Marc Ferro Secolul XX explicat nepotului meu 13

Emil Gârleanu Din lumea celor care nu cuvântă 7,50

Jacques le Goff Evul Mediu pe înţelesul copiilor 17

Jacques le Goff Europa explicată tinerilor 21

Denis Guedj Matematica explicată fiicelor mele 16

Sylvaine Jaoui Oare chiar așa să fie fetele? 49

Patricia LucasStéphane Leroy

Divorţui pe înţelesul copiilor 17

Bryan Perro Amos Daragon, amurgul zeilor 15

Bryan Perro Amos Daragon, cheia cetăţii Braha 16,50

Bryan Perro Amos Daragon, stăpînul măştilor 16

David Pouilloux Oare chiar așa să fie băieţii? 49

Pauline Schmitt Pantel Zeii și zeiţele Greciei explicaţi copiilor 16

Denise Stagnara Prima dată 49

Mark Twain Un yankeu din Connecticut la curtea regelui Arthur

28

Anne Vaisman Primele sentimente de dragoste 49

Anne Vaisman Primele experienţe sexuale 49

Colecţia CARTIER Albume

Urmuz Pagini bizare. Cu 15 intervenţii de Dan Perjovschi

28

Sirrocco Michelangelo curînd

Sirrocco Botticelli curînd

Sirrocco Picasso curînd

Colecţia ALBUME SIRROCCO

Frida Kahlo & Riviera 219

Impressionism & Post-impressionism 219

Japanese Woodblock Prints 319

Rembrandt 219

Van Gogh 219

Colecţia CARTIER POPULAR

Jules Verne Copiii căpitanului Grant NOU

55

George Bacovia Opera poetică 14

I.L. Caragiale Teatru 20

George Coşbuc Opera poetică 14

Coranul, ediţia a X-a 17

Ion Creangă Amintiri din copilarie 8

Marguerite Duras Moderato cantabile 8

Mihai Eminescu Poezii 9

Emil Gârleanu Din lumea celor care nu cuvântă 5

Nicolai Gogol Suflete moarte 22

Petre Ispirescu Legende sau basmele românilor 24

Panait Istrati Chira Chiralina 14

Longos Dafnis și Cloe 10

Gib Mihăescu Rusoaica 24

Nichita Stănescu Opera poetică 21

Constantin Stere Singur împotriva tuturor 18,50

George Topîrceanu Opera poetică 14

Mark Twain Un yankeu din Connecticut la curtea regelui Arthur

20

Oscar Wilde Portretul lui Dorian Gray 21

Colecţia CARTIER EDUCAŢIONAL

Hamilton Beck Literatura americană. Antologie (2 volume)*

17

Nicolae Corlătea-nu, Lidia Colesnic

Latina vulgară 15

Gheorghe Crăciun Introducere în teoria literaturii 15

Oferta w w w.car tier. md

144 vara, 2009

Pentru comenzi apelaţi

în București: SC Codex 2000, SRL, Strada Toamnei, nr. 24, sectorul 2, București. Tel/fax: 210 80 51. E-mail: [email protected]

în Chișinău: str. București, nr. 68, Chișinău, MD2012. Tel./fax: 24 05 87, tel.: 24 01 95. E-mail: [email protected]

www.carter.md

Documents

biblioteca deschisă Patrick Grainville. Fortăreţile negre · filamentul, cum i-ar (ră)suci, nu de dragul retoricii, gîtul — şi numai să-l schimbe cu lampa lui ilici! dacă