Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Ion Creanga este unul dintre marii clasici ai literaturii romane, alaturi de Mihai Emineascu, Ion Slavici si I. L. Caragiale.

Opera sa contine basme (“Soacra cu trei nurori”, “Danila Prepeleac” “Ivan Turbinca”), o nuvela (“Mos Nechifor Cotcariul”), un roman (“Amintiri din copilarie”) si povestiri didactice (“Acul si barosul” , “Prostia omeneasca” , “Povestea unui om lenes”. Opera mentionata se incadreaza in realismul rural.

Basmul este specia literara a genului epic, in proza say in versuri, de factura culta say populara, de dimensiuni relative, in care se relateaza intamplari fabuloase, la care participa personaje inzestrate cu puteri supranaturale, reprezentand fortele binelui in lupta cu ale raului, pe care le inving.

Trasaturile basmului se leaga atat de forma cat si de continut, existand formule clasice (initiale, mediane si de final), ironice, autoironice, rimate say doar ritmate, in ceea ce priveste continutul, exista motivele literare : imparatul fara urmasi pe linie masculine, probele, drumul initiatic in maturitate, talismanul ( calul, armele, hainele tatalui), metamorfoza, cifra magica trei, incalcarea interdictiei, labirintul, personajele adjuvante, demascarea, invierea, nunta.

Personajele sunt antagonice, pozitiv si negative, observandu-se o stransa legatura intre fizic si psihic, conform mentalitatii populare. Procedeul de la baza basmului se numeste antropomorfizare ( o personificare pe scara larga : indifferent de regnul din care provine, orice personaj vorbeste, gandeste, actioneaza ca un om).

Conform oricarui basm, tema reprezinta perpetua lupta dintre bine si rau, iar titlul avertizeaza citittorul ca intra intr-o lume feerica, numele protagonistului atestand caracterul eponym al personajului.

In expozitiune se precizeaza vag locul desfasurarii actiunii (“la un capat al lumii” , in imparatia Craiului, perioada caracterizand specia basmului prin atemporalitate, acel “ illa tempore” : “Amu cica era odata”.

Personajele prezente la inceput sunt Craiul si cei trei fii ai sai, iar elemental perturbator, il reprezinta scrisoarea de la fratele sau, Imparatul Verde, in care acesta ii cere un baiat destoinic pentru a-I lasa imparatia, intrucat avea doar trei fete.

In intriga, dupa incercarile esuate ale fratilor mai mari ( care se sperie de tatal lor, imbracat in urs, pe un pod), mezinul este ajutat de Sfanta Duminica sa obtina calul din tinerete al tatalui sau, cu ajutorul caruia trece proba Craiului si primeste o interdictie : de a nu lega prietesug cu omul span say cu omul ros.

In desfasurarea actiunii mezinul ajunge in padurea-labirint, unde i se infatiseaza Spanul, de trei ori, cu vocea schimbata si imbracat diferit pentru a-l convinde pe fecior ca se afla intr-o tara de spani printer care ar face bine sa-si aleaga o calauza pentru a-si putea continua drumul. In episodul fantanii, se realizeaza inversarea ierarhiei prin viclesug ; Spanul devine feciorul de imparat, in timp ce mezinul primeste numele de Harap-Alb (sclav pur sufleteste)

Apare o elipsa narativa: cele doua personaje sunt infatisate in curtea Imparatului Verde, unde totul pare sa se desfasoare conform planului Spanului, deranjat, insa, de evidenta afectiune a fetelor indreptata spre asa-zisul sclav, pe care, din acel moment,

Spanul il supune unor probe apparent irealizabile : sa aduca salata din gradina ursului, pielea cerbului instelat si petitul fetei Imparatului Ros. La randul say Imparatul Ros il supune pe Harap-Alb unor probe: camera de arama, ospatul, separarea macului de nisip, patitul fetei timp de o noapte, identificarea ei, intrecerea intre calul baiatului si turturica fetei pentru a adduce apa vie, apa moarta, si trei crengute de par dulce. In cadrul acestor intamplari, Harap-Alb este ajutat de cinci asa-zisi monstri, Flamanzila, Setila, Ochila, Gerila, Pasari-Lati-Lungila si de Regina furnicilor, Regina albinelor.

In punctual culminant, fata Imparatului Ros il demasca pe Span, care il depapiteaza pe Hrap-Alb, inviat de fata si razbunat de calul sau.

Deznodamantul coincide cu repunerea binelui in drepturi, Harap-Alb reocupandu-si statutul si casatorindu-se cu fata Imparatului Ros ; nunta in sine, reprezinta dovada suprema a maturizarii protagonistului, capabil de a-si intemeia propria familie, finalul drumului initiatic.

Harap-Alb este personajul principal pozitiv , tipul mezinului de imparat cu caracter umil si altruist, aflat in relatie de complementaritate cu personajele auxiliare (calul , Sfanta Duminica , cei cinci “monstri”, Regina furnicilor, Regina albinelor si fata Imparatului Ros) , dar antagonic fata de Span si Imparatul Ros, care nu poate fi totusi incadrat ca personaj negrativ, pentru ca amenintarile proferate sunt justificate de ingrijorarea de tata, Tot atipic este si faptul ca protagonistul este un antierou, incrucat nu indeplineste nicio proba si are adesea momente de lasitate, de comportament specific feminine, cand plange si vrea sa se intoarca acasa.

Din punct de vederea fizic, conform mentalitatii populare, fizicul se reflecta in psihic, astfel ca Harap-Alb este un ideal de frumusete masculina.

Din perspective morala, protagonistul se arata altruist ( evita nunta furnicilor pe pod, face stup albinelor, o miluieste pe Sfanta Duminica) moderst, umil, om de cuvant ( ii jura credinta Spanului pe palosul sau, ii adduce fata Imparatului Ros, chiar daca are anumite sentimente pentru ea).

Defectele sunt strans legate de varsta sa frageda si constau in naivitate si in lipsa de consecventa privind sfaturile tatalui.

Modalitatile de caracterizare sunt de ordin clasic, protagonistul fiind conturat in mod direct ( de catre autor, in descrierea fizica) , dar si indirect ( din faptele , vorbele si relatiile cu celelalte personaje reiesind trasaturile morale)

Strategia narativa surprinde doua categorii estetice care caracterizeaza proza lui Creanga : umorul si oralitatea. Acestea reies din utilizarea unor termini ca regionalisme, arhaisme, limbajul trivial ( injurii, invective, imprecatii : “cand tem anii , faci sange in baliga” , “sa traiasca trei zile cu cea de ieri si de-alaltaieri”). Alaturi de acestea de observa vocativele, imperativele verbelor, interjectiile, intonatia exclamativa si interogativa, diminutivele cu rol argumentative ( “buzisoare”). De o importanta deosebita este procedeul paremiologiei ( utilizarea proverbelor in opera culte : “ vorba aceea, fa bine sa-ti auzi rau”), iar adaptarea estetica reda modul in care personajele lui Creanga, se aseamana, in mod obligatoriu, cu humulestenii.

Avand toate trasaturile basmului cult, opera “Povestea lui Harap-Alb” a reusit sa clasicizeze ajutorul, sa-l impuna in plan national drept “marele povestitori” , iar critical George Calinescu suprapunea acestei specii o definitie originala : ” O oglindire a vietii in moduri fabuloase”