26
AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare a accidentelor și a incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate și pe rețeaua de transport cu metroul din România aprobat prin HG nr.117/2010, Agenția de Investigare Feroviară Română – AGIFER, a desfășurat o acțiune de investigare în cazul accidentul feroviar produs la data de 25.08.2018, ora 04:50, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF București, secția de circulație Ploiești Sud – Buzău (linie dublă electrificată), între stația CFR Ploiești Est și hm Valea Călugărească, prin declanșarea unui incendiu la locomotiva EA 833 de remorcare a trenului de marfă nr.83355, aparținând operatorului de transport feroviar SNTFM „CFR Marfă” SA. Prin acțiunea de investigare desfășurată, au fost strânse și analizate informații în legătură cu producerea accidentului în cauză, au fost stabilite condițiile, determinate cauzele și emise recomandări de siguranță. Acțiunea Agenției de Investigare Feroviară Română – AGIFER nu a avut ca scop stabilirea vinovăției sau a răspunderii. București 20 august 2019 Avizez favorabil Director General Dr. ing. Vasile BELIBOU Constat respectarea prevederilor legale privind desfășurarea acțiunii de investigare și întocmirea prezentului Raport de investigare pe care îl propun spre avizare Director General Adjunct01 Eugen ISPAS Prezentul Aviz face parte integrantă din Raportul de investigare al accidentului feroviar grav produs la data de 25.08.2018, ora 04:50, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF București, secția de circulație Ploiești Sud – Buzău (linie dublă electrificată), între stația CFR Ploiești Est și hm Valea Călugărească, prin declanșarea unui incendiu la locomotiva EA 833 de remorcare a trenului de marfă nr.83355, aparținând operatorului de transport feroviar SNTFM „CFR Marfă” SA.

AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

  • Upload
    others

  • View
    14

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

AVIZ

În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea

AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare a accidentelor și a incidentelor, de

dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate și pe rețeaua de transport cu metroul din

România aprobat prin HG nr.117/2010, Agenția de Investigare Feroviară Română – AGIFER, a desfășurat

o acțiune de investigare în cazul accidentul feroviar produs la data de 25.08.2018, ora 04:50, pe raza de

activitate a Sucursalei Regionale CF București, secția de circulație Ploiești Sud – Buzău (linie dublă

electrificată), între stația CFR Ploiești Est și hm Valea Călugărească, prin declanșarea unui incendiu la

locomotiva EA 833 de remorcare a trenului de marfă nr.83355, aparținând operatorului de transport

feroviar SNTFM „CFR Marfă” SA.

Prin acțiunea de investigare desfășurată, au fost strânse și analizate informații în legătură cu

producerea accidentului în cauză, au fost stabilite condițiile, determinate cauzele și emise recomandări de

siguranță.

Acțiunea Agenției de Investigare Feroviară Română – AGIFER nu a avut ca scop stabilirea

vinovăției sau a răspunderii.

București 20 august 2019

Avizez favorabil

Director General

Dr. ing. Vasile BELIBOU

Constat respectarea prevederilor

legale privind desfășurarea acțiunii de

investigare și întocmirea prezentului Raport

de investigare pe care îl propun spre avizare

Director General Adjunct01

Eugen ISPAS

Prezentul Aviz face parte integrantă din Raportul de investigare al accidentului feroviar grav

produs la data de 25.08.2018, ora 04:50, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF București,

secția de circulație Ploiești Sud – Buzău (linie dublă electrificată), între stația CFR Ploiești Est și hm

Valea Călugărească, prin declanșarea unui incendiu la locomotiva EA 833 de remorcare a trenului

de marfă nr.83355, aparținând operatorului de transport feroviar SNTFM „CFR Marfă” SA.

Page 2: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

1

RAPORT DE INVESTIGARE

Privind accidentul feroviar produs la data de 25.08.2018, ora 04:50, pe raza de activitate a

Sucursalei Regionale CF București, secția de circulație Ploiești Sud – Buzău (linie dublă electrificată),

între stația CFR Ploiești Est și hm Valea Călugărească, prin declanșarea unui incendiu la locomotiva EA

833 aflată în remorcarea trenului de marfă nr.83355, aparținând operatorului de transport feroviar SNTFM

„CFR Marfă” SA.

Raport de investigare final

20.08.2019

Page 3: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

2

AVERTISMENT

Acest RAPORT DE INVESTIGARE prezintă date, analize, concluzii și recomandări privind

siguranța feroviară, rezultate în urma activității de investigare desfășurată de comisia numită de Directorul

General al Agenției de Investigare Feroviară Română – AGIFER, în scopul identificării circumstanțelor,

stabilirii cauzelor și determinării factorilor ce au condus la producerea acestui accident feroviar.

Investigația a fost efectuată în conformitate cu prevederile Regulamentului de investigare a

accidentelor și a incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate și pe

rețeaua de transport cu metroul din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.117/2010și ale Legii

nr.55/2006 privind siguranța feroviară.

În organizarea și luarea deciziilor, AGIFER este independentă față de orice structură juridică,

autoritate de reglementare sau de siguranță feroviară, administrator de infrastructură de transport feroviar,

precum și față de orice parte ale cărei interese ar intra în conflict cu sarcinile încredințate.

Investigația a fost realizată independent de orice anchetă judiciară și nu s-a ocupat în nici un caz

cu stabilirea vinovăției sau a răspunderii civile, penale sau patrimoniale, responsabilității individuale sau

colective.

Investigația are ca obiectiv prevenirea producerii accidentelor și incidentelor feroviare, prin

determinarea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea acestui accident feroviar și, dacă este

cazul, stabilirea recomandări de siguranță necesare pentru îmbunătățirea siguranței feroviare.

În consecință, utilizarea acestui RAPORT DE INVESTIGARE în alte scopuri decât cele

referitoare la prevenirea producerii accidentelor și incidentelor feroviare și îmbunătățirea siguranței

feroviare, poate conduce la interpretări eronate care nu corespund scopului prezentului document.

Page 4: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

3

CUPRINS

Pag.

A.PREAMBUL...................................................................................................................................... 4

A.1. Introducere........................................................................................................................... 4

A.2. Procesul investigației........................................................................................................... 4

B. REZUMATUL RAPORTULUI DE INVESTIGARE...................................................................... 5

C. RAPORTUL DE INVESTIGARE................................................................................................... . 7

C.1. Descrierea accidentului............................................................................................................ 7

C.2. Circumstanțele accidentului..................................................................................................... 8

C.2.1. Părțile implicate ............................................................................................................ 8

C.2.2. Compunerea și echipamentele trenului.......................................................................... 8

C.2.3.Descrierea echipamentelor feroviare implicate la locul producerii accidentului ......... 8

C.2.3.1. Linii........................................................................................................................ 8

C.2.3.2. Instalații................................................................................................................ 8

C.2.3.3.Locomotiva.............................................................................................................. 8

C.2.4. Mijloace de comunicare................................................................................................. 9

C.2.5. Declanșarea planului de urgență feroviar..................................................................... 9

C.3. Urmările accidentului............................................................................................................... 9

C.3.1. Pierderi de vieți omenești și răniți................................................................................. 9

C.3.2. Pagube materiale........................................................................................................... 9

C.3.3. Consecințele accidentului în traficul feroviar ............................................................... 9

C.3.4. Consecințele accidentului asupra mediului................................................................... 9

C.4. Circumstanțe externe................................................................................................................ 9

C.5. Desfășurarea investigației........................................................................................................ 10

C.5.1. Rezumatul mărturiilor personalului implicat................................................................ 10

C.5.2. Sistemul de management al siguranței.......................................................................... 11

C.5.3. Norme și reglementări. Surse și referințe pentru investigare....................................... 13

C.5.4. Funcționarea instalațiilor tehnice, infrastructurii și a materialului rulant …………. 13

C.5.4.1. Date constatate cu privire la linie.......................................................................... 13

C.5.4.2. Date constatate cu privire la instalații................................................................... 13

C.5.4.3.Date constatate la funcționarea materialului rulant și a instalațiilor tehnice ale

acestuia................................................................................................................................

13

C.5.5. Interfața om – mașină – organizație ............................................................................. 23

C.5.5.1. Timp de lucru aplicat personalului implicat ........................................................... 23

C.5.5.2. Circumstanțe medicale și personale cu influență asupra accidentului ................... 23

C.5.6. Evenimente anterioare cu caracter similar ………………………………………. 23

C.6. Analiză și concluzii................................................................................................................... 23

C.6.1. Concluzii privind starea tehnică a suprastructurii căii ……………………………… 23

C.6.2. Concluzii privind starea tehnică a materialului rulant și a instalațiilor tehnice ale

acestuia ............................................................................................................................

23

C.6.3. Analiză modului de producere a incendiului ................................................................ 24

D. CAUZELE ACCIDENTULUI …………………………………………………………………… 24

D.1. Cauza directă ……………………………………………………………………………….. 24

D.2. Cauze subiacente ..................................................................................................................... 24

D.3. Cauze primare ......................................................................................................................... 24

E. MĂSURI CARE AU FOST LUATE................................................................................................ 25

F. RECOMANDĂRI DE SIGURANȚĂ............................................................................................... 25

Page 5: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

4

A. PREAMBUL

A.1. Introducere

Agenția de Investigare Feroviară Română – AGIFER, denumită în continuare AGIFER, desfăşoară

acţiuni de investigare a accidentelor/incidentelor feroviare, în conformitate cu prevederile din Legea

nr.55/2006 privind siguranţa feroviară coroborată cu HG nr.716/2015 privind organizarea și

funcționarea AGIFER şi cu HG nr.117/2010 pentru aprobarea Regulamentului de investigare a

accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe

reţeaua de transport cu metroul din România, denumit în continuare Regulament de investigare.

La data constatării, evenimentul a fost clasificat preliminar ca accident produs în circulația trenurilor,

conform prevederilor art.7(1), lit.e, „incendii la vehicule feroviare din compunerea trenurilor în

circulație”.

A.2. Procesul investigaţiei

În temeiul art.19, alin.(2) din Legea privind siguranţa feroviară, coroborat cu art.1 alin.(2) din HG

nr.716/02.09.2015 și cu art.48 alin.(1) din Regulamentul de Investigare, AGIFER, a deschis acţiunea de

investigare şi a constituit comisia de investigare pentru strângerea şi analizarea informaţiilor cu caracter

tehnic, stabilirea condiţiilor de producere, determinarea cauzelor şi emiterea unor recomandări de

siguranţă în scopul prevenirii unor accidente similare şi pentru îmbunătăţirea siguranţei feroviare.

Având în vedere Fişa de avizare nr.256/05.08.2016 a Revizoratului Regional de Siguranţa Circulaţiei

din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, referitoare la accidentul feroviar produs la data

de 25.08.2018, ora 04:50, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF București, secția de circulație

Ploiești Sud – Buzău (linie dublă electrificată), între stația CFR Ploiești Est și hm Valea Călugărească,

prin declanșarea unui incendiu la locomotiva EA 833 aflată în remorcarea trenului de marfă nr.83355,

aparținând operatorului de transport feroviar SNTFM „CFR Marfă” SA. şi luând în considerare faptul că

evenimentul feroviar se încadrează ca „accident” în conformitate cu prevederile art.7, alin.(1), lit.e din

Regulamentul de investigare, AGIFER, a decis deschiderea unei acţiuni de investigare.

Prin Decizia nr.272/27.08.2018, Directorul General a numit comisia de investigare a acestui accident

feroviar, comisie compusă din personal aparținând AGIFER.

Page 6: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

5

B. REZUMATUL RAPORTULUI DE INVESTIGARE

Descrierea pe scurt

La data de 25.08.2018, în jurul orei 04:50, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF București,

secția de circulație Ploiești Sud – Buzău (linie dublă electrificată), între stația CFR Ploiești Est și hm Valea

Călugărească, s-a produs un incendiu la locomotiva EA 833 aflată în remorcarea trenului de marfă

nr.83355, aparținând operatorului de transport feroviar SNTFM „CFR Marfă” SA.

Locul producerii accidentului

În urma producerii acestui accident feroviar nu s-au înregistrat victime omenești sau răniți, existând

pagube doar la locomotiva EA 833.

Circulația, între stația CFR Ploiești Est și halta de mișcare Valea Călugărească, după producerea

accidentului a fost închisă pe ambele fire de circulație și a fost redeschisă la ora 07:18 pe firul II de

circulație respectiv ora 09:31 pe firul I de circulație înregistrându-se întârzieri la 6 trenuri de călători cu

un total de 476 minute.

Page 7: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

6

Cauzele şi factori care au contribuit

Cauza directă

Cauza directă a producerii incendiului a fost supraîncălzirea cablurilor din circuitul de alimentare al

motorului de tracțiune nr.3, ca urmare a creșterii intensității curentului electric din cauza străpungerii

joncțiunii diodelor din redresorul blocului S3 în timpul funcționării locomotivei în regim de tracțiune, fapt

ce a condus la aprinderea izolației acestora și ulterior la extinderea incendiului la celelalte componente.

Factorii care au contribuit

- creșterea rezistenței de contact între diode și radiatorul acestora, ca urmare a slăbirii în timp a

îmbinării filetate dintre acestea;

- existenta pe podeaua locomotivei a reziduurilor de produse petroliere provenite din pierderile de

ulei de la compresoare.

Cauze subiacente

- nerespectarea prevederilor din Instrucțiuni pentru activitatea personalului de locomotivă în

transportul feroviar nr.201/2006 aprobate prin Ordinul Ministrului nr.2229/2006, respectiv ale art.44.-

(3) lit,b), cu privire la obligația remedierii, în cadrul reviziilor intermediare, a defecțiunilor la piesele,

instalațiile și agregatele la care au apărut probleme în exploatarea locomotivei, semnalate de către mecanic

în carnetul de bord al locomotivei;

- nerespectarea prevederilor Specificației tehnice Revizii planificate tip PTAE (PTh), RAC, R1, RT,

R1, R2 și reparații accidentale tip RIT, RIR, RAD, RA la locomotivele electrice de 5100 kW Cod: ST - LE

5100kW-Rev., ediția: 2, revizia: 0 din 2016, pct.20.3, referitor la obligația remedierii pierderilor de ulei

provenite de la compresoare, în cadrul reviziilor.

Cauze primare

- absența unor prevederi din Specificația tehnică Revizii planificate tip PTAE (PTh), RAC, R1, RT,

R1, R2 și reparații accidentale tip RIT, RIR, RAD, RA la locomotivele electrice de 5100 kW Cod: ST - LE

5100kW-Rev., ediția:2, revizia:0 din 2016, prin care să se impună verificarea strângerii îmbinării filetate

dintre diode și radiatoarele acestora.

Grad de severitate

Conform clasificării accidentelor prevăzute în Regulamentul de investigare a accidentelor şi

incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport

cu metroul din România, aprobat prin HG 117/2010, având în vedere activitatea în care s-a produs, fapta

se clasifică ca accident feroviar conform art.7, alin (1), lit.e.

Recomandări de siguranţă

La data de 25.08.2018, în jurul orei 04:50, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF București,

secția de circulație Ploiești Sud – Buzău (linie dublă electrificată), între stația CFR Ploiești Est și hm Valea

Călugărească, s-a produs un incendiu la locomotiva EA 833 aflată în remorcarea trenului de marfă

nr.83355, aparținând operatorului de transport feroviar SNTFM „CFR Marfă” SA.

În urma investigației desfășurate comisia de investigare a stabilit că producerea accidentului feroviar

a avut drept cauză primară absența unor prevederi din Specificația tehnică Revizii planificate tip PTAE

(PTh), RAC, R1, RT, R1, R2 și reparații accidentale tip RIT, RIR, RAD, RA la locomotivele electrice de

5100 kW Cod: ST - LE 5100kW-Rev., ediția:2, revizia:0 din 2016, prin care să se impună verificarea

strângerii îmbinării filetate dintre diode și radiatoarele acestora.

Având în vedere cele prezentate, comisia de investigare recomandă Autorității de Siguranță Feroviară

Română – ASFR să solicite operatorului economic SC CFR IRLU SA și operatorului de transport feroviar

de marfă SNTFM „CFR Marfă” SA revizuirea documentului de referință care stă la baza efectuării

reviziilor planificate la locomotivele electrice, astfel încât prin operațiile cuprinse în acesta să se asigure

o strângere corespunzătoare a îmbinării filetate dintre diode și radiatoarele acestora.

Page 8: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

7

C. RAPORTUL DE INVESTIGARE

C.1. Descrierea accidentului

La data de 25.08.2018, trenul de marfă nr.83355, aparținând operatorului de transport SNTFM „CFR

Marfă” SA, compus din 27 vagoane încărcate cu produse petroliere (17 cu benzină și 10 cu motorină),

remorcat de locomotiva electrică EA nr.833, a fost expediat din stația CFR Brazi având ca destinație stația

CFR Constanța Port – MOL5.

Trenul de marfă nr.83355 a circulat fără probleme, în condiții de siguranța circulației, până la stația

CFR Ploiești Est unde avea parcurs cu trecere iar după depășirea semnalului de intrare de pe sensul opus,

mecanicul ajutor a efectuat revizie tehnică în sala mașinii, fără a constata probleme deosebite.

După parcurgerea a aproximativ 4 km, pe firul I de circulație, la apropierea de semnalul prevestitor al

hm Valea Călugăreasca, în jurul orei 04:45, mecanicul de locomotivă a simțit miros de izolație arsă în

postul de conducere și a solicitat mecanicului ajutor efectuarea unei noi verificări în sala mașinilor.

Nici la această verificare, mecanicul ajutor nu a constatat nimic deosebit în sala mașinilor, iar

mecanicul a deschis geamul lateral și a observat emanații de fum provenite de sub locomotiva din zona

celui de-al doilea boghiu, în sensul de mers al trenului.

La verificarea efectuată prin deschiderea ușii la sala mașinilor, s-a constatat producerea unui incendiu

cu o degajare puternică de fum. Mecanicul de locomotivă a luat măsuri de oprire a trenului și a comunicat

IDM al hm Valea Călugărească cele constatate.

După oprirea trenului la km.68+450, la ora 04:50 și asigurarea locomotivei contra pornirii din loc,

personalul de locomotivă a intervenit cu stingătoarele din dotare, fără a reuși stingerea incendiului, motiv

pentru care a apelat la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, pentru intervenţia

pompierilor militari.

Având în vedere faptul că trenul era compus din vagoane încărcate cu produse petroliere, în jurul orei

05:20, personalul de locomotivă a luat măsuri de dezlegare a locomotivei de la tren, vagoanele fiind

îndepărtate de la tren şi remorcate la stația Ploiești Est de către locomotiva operatoare a stației, respectiv

DHC 273 în jurul orei 07:00.

Page 9: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

8

C.2. Circumstanţele accidentului

C.2.1. Părţile implicate

Locul producerii accidentului feroviar, este situat pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi

Ferate București, secția de circulație Ploiești Est – Buzău.

Infrastructura și suprastructura căii ferate pe care s-a produs accidentul feroviar, sunt în administrarea

CNCF „CFR” SA - Sucursala Regională de Căi Ferate București. Activitatea de întreținere a

suprastructurii feroviare este efectuată de către personalul Districtului Ploiești Est, aparținând Secției L6

Ploiești.

Instalaţiile de comunicaţii feroviare din staţia CFR Ploiești Est şi halta de mişcare Valea Călugărească

sunt întreţinute de către salariaţii SC TELECOMUNICAŢII CFR SA.

Instalaţia feroviară de tracţiune electrică din zona producerii accidentului feroviar este întreţinută de

către salariaţii SC ELECTRIFICARE CFR SA – Centrul de Electrificare Ploiești.

Personalul de tracțiune și materialul rulant din compunerea trenului de marfă nr.83355, aparțin

operatorului de transport feroviar de marfă SNTFM „CFR Marfă” SA.

Instalația de comunicații feroviare de pe locomotivă este proprietatea operatorului de transport

feroviar marfă SNTFM „CFR Marfă” SA și este întreținută de agenți economici certificați pentru funcții

de întreținere.

Activitatea de întreţinere, revizii planificate şi reparaţii la locomotiva EA 833, a fost asigurată SC

CFR IRLU SA.

C.2.2. Compunerea şi echipamentele trenului

Trenul de marfă nr.83355, care a circulat la data de 25.08.2018, a fost remorcat cu locomotiva EA

833 și a avut următoarea compunere: 27 vagoane cisternă de marfă (tip Zas și Zaes), 376 m lungime, 1908

tone brute, 108 osii încărcate, masă frânată automat: după livret 954 t, de fapt 1352 t, masă frânată de

mână: după livret 191 t, de fapt 540 t.

C.2.3. Descrierea echipamentelor feroviare implicate la locul producerii accidentului

C.2.3.1. Linii

Suprastructura căii ferate este alcătuită din șină tip 65, pe traverse de beton T26 cu prindere indirectă

tip K. Prisma de piatră spartă era completă și necolmatată.

Viteza maximă de circulație pentru trenuri de marfă este de 50 km/h.

C.2.3.2. Instalaţii

Circulaţia feroviară între stația Ploiești Est şi staţia CFR Buzău se efectuează în baza indicaţiilor

semnalelor luminoase de trecere ale blocului de linie automat (BLA).

C.2.3.3. Locomotiva

Locomotiva electrică EA 833, ce a remorcat trenul de marfă nr.83355, aparţine operatorului de

transport feroviar de marfă SNTFM „CFR Marfă” SA și este înscrisă în anexa nr.II a certificatului de

siguranță parte B cu nr.91 53 0 400833-6.

Principalele caracteristici tehnice ale locomotivei sunt:

- tipul - LE 5100 kW;

- felul curentului - alternativ monofazat;

- tensiunea nominală, minimă şi maximă în linia de contact - 25 kV/19 kV/27,5 kV;

- frecvenţa nominală - 50 Hz;

- formula osiilor - Co’ – Co’;

Page 10: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

9

- lungimea între tampoane - 19800 mm;

- ecartament - 1435 mm;

- sarcina pe osie - 21 t;

- viteza maximă - 120 km/h;

- transformator principal tip - TFVL 580;

- motoarele electrice de tractiune sunt de curent continuu, ondulat, tip LJE 108.

C.2.4. Mijloace de comunicare

Comunicarea între personalul de locomotivă şi impiegaţii de mişcare, până la momentul producerii

accidentului, a fost asigurată prin intermediul staţiilor de radiotelefon. După producerea accidentului

comunicările au fost efectuate prin intermediul telefoanelor mobile.

C.2.5. Declanşarea planului de urgenţă feroviar În urma avizării producerii acestui accident feroviar, avizare efectuată conform prevederilor

reglementărilor specifice, la fața locului s-a deplasat personal din cadrul Agenției de Investigare Feroviară

Română, administratorului de infrastructură feroviară publică CNCF „CFR” SA, operatorului de transport

feroviar SNTFM „CFR Marfă” SA, ASFR-ISF București și ai Poliției TF Ploiești Sud.

În urma apelului efectuat de către personalul de locomotivă la Sistemul Național Unic pentru Apeluri

de Urgență - 112, pentru stingerea incendiului, au intervenit pompierii din cadrul Inspectoratului pentru

Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova, Detașamentul de Pompieri 1 Ploiești.

C.3. Urmările accidentului

C.3.1. Pierderi de vieţi omeneşti şi răniţi

În urma producerii accidentului nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti sau răniţi.

C.3.2. Pagube materiale

Din documentele transmise de către operatorul de transport feroviar de marfă, implicat în producerea

accidentului feroviar, rezultă că locomotiva EA 833 va fi introdusă la reparație planificată valoarea

estimativă a acesteia fiind de 475.500 lei.

În conformitate cu prevederile art.7(2) din Regulament de investigare, valoarea estimativă a

pagubelor are rol doar la clasificarea accidentului feroviar.

C.3.3. Consecinţele accidentului în traficul feroviar

Ca urmare a producerii accidentului circulația feroviară a fost închisă între stația CFR Ploiești Est și

halta de mișcare Valea Călugărească, pe ambele fire de circulație, începând cu ora 04:55.

La ora 07:18 s-a repus sub tensiune linia de contact și s-a redeschis circulația feroviara pe firul II.

Firul de circulație I a rămas închis până la retragerea locomotivei în stația CFR Ploiești Est (ora 08:00) și

verificarea liniei de contact aferentă. Circulația feroviară a fost reluată pe firul II începând cu ora 09:31.

Au întârziat 6 trenuri de călători cu un total de 476 minute.

C.3.4. Consecinţele accidentului asupra mediului

În urma producerii acestui accident nu au fost urmări asupra mediului.

C.4. Circumstanţe externe

La data de 25.08.2018, în jurul orei 04:50, vizibilitatea în zona producerii accidentului a fost bună,

cerul era senin, viteza vântului nesemnificativă iar temperatura în aer a fost de aproximativ 20 °C.

Page 11: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

10

C.5. Desfăşurarea investigaţiei

C.5.1. Rezumatul mărturiilor personalului implicat

Din mărturiile personalului aparţinând operatorului de transport feroviar de marfă, care a condus

și deservit locomotiva EA 833, de remorcare a trenului de marfă nr. 83355, la data de 25.08.2018, au

rezultat următoarele aspecte relevante:

mecanicul de locomotivă

- la data de 24.08.2018 la ora 18:30 s-a prezentat la Remiza Ploiești, unde a fost verificat și instruit

la intrarea în serviciu de către șeful de tură;

- după primirea foii de parcurs a luat în primire locomotiva EA 833 în Remiza Ploiești;

- a efectuat revizia locomotivei iar în jurul orei 23:00, a ieșit cu locomotiva din Remiza Ploiești în

stația CFR Ploiești Sud.

- în jurul orei 23:15 a fost îndrumat din stația CFR Ploiești Sud la stația CFR Brazi unde a ajuns la

ora 23:45;

- în jurul orei 02:30 a fost îndrumat în linia 7A, din stația CFR Brazi, pentru cuplare la garnitura de

vagoane care forma trenul de marfă nr.83355;

- după cuplarea locomotivei la tren, efectuarea probei complete și primirea documentelor, a fost

expediat la ora 04:00 către stația de destinație CFR Constanța Port – MOL 5;

- după trecerea de semnalul de intrare, de pe sensul opus stației Ploiești Est, a solicitat mecanicului

ajutor efectuarea unei revizii parțiale în sala mașinilor, acesta din urmă neconstatând nimic

deosebit după efectuare;

- la apropierea de semnalul prevestitor al haltei de mișcare Valea Călugărească, a simțit că pătrunde

miros de izolație arsă în postul de conducere și a solicitat mecanicului ajutor efectuarea unei noi

verificări în sala mașinilor;

- deoarece la verificare, mecanicul ajutor nu a constatat nimic deosebit în sala mașinilor, a deschis

geamul lateral și a observat emanații de fum provenite de sub locomotiva din zona celui de-al

doilea boghiu, în sensul de mers al trenului;

- a adus imediat controlerul pe poziția 0 și a frânat trenul de urgență moment în care s-a produs

deconectarea necomandată a disjunctorului de la rețeaua de alimentare cu energie a locomotivei;

- după asigurarea trenului cu frâna de mână a locomotivei și coborârea pantografului a avizat IDM

din halta Valea Călugărească asupra celor întâmplate;

- împreună cu mecanicul ajutor a intervenit cu stingătoarele din dotare, fără a reuși stingerea

incendiului, motiv pentru care, la ora 04:50 a avizat pompierii prin Sistemul Naţional Unic pentru

Apeluri de Urgenţă – 112.

- până la sosirea echipajelor de pompieri, care au sosit și au intervenit pentru stingerea incendiului

la ora 05:20, a dezlegat locomotiva de la garnitura de vagoane și împreună cu mecanicul ajutor a

strâns frânele de mână de la primele patru vagoane poziționate imediat după locomotivă;

- la ora 07:00 s-a finalizat stingerea incendiului iar locomotiva EA 833 cât și vagoanele au fost

retrase în stația Ploiești Est de către locomotiva operatoare, a stației CFR Ploiești Est, DHC 273.

mecanicul ajutor

- în data de 24.08.2018 la ora 18:30 s-a prezentat la Remiza Ploiești, unde a fost verificat și instruit

la intrarea în serviciu de către șeful de tură;

- după primirea foii de parcurs, împreună cu mecanicul, au luat în primire locomotiva EA 833 în

Remiza Ploiești;

- a efectuat revizia locomotivei iar în jurul orei 23:00, a ieșit cu locomotiva din Remiza Ploiești în

stația CFR Ploiești Sud.

Page 12: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

11

- în jurul orei 23:15 au fost îndrumați din stația CFR Ploiești Sud la stația CFR Brazi unde au ajuns

la ora 23:45;

- în jurul orei 02:30, au fost îndrumați, cu locomotiva EA 833, în linia 7A din stația CFR Brazi,

pentru cuplare la garnitura de vagoane care forma trenul de marfă nr.83355;

- a cuplat locomotiva la tren și după efectuarea probei complete a verificat împreună cu RTV frânele

de mână de la vagoane necesare menținerii pe loc a trenului;

- după primirea documentelor, au fost expediați la ora 04:00 la stația de destinație CFR Constanța

Port – MOL 5;

- după trecerea de semnalul de intrare, de pe sensul opus stației Ploiești Est a efectuat, la solicitarea

mecanicului, o revizie parțială în sala mașinilor, neconstatând nimic deosebit;

- imediat, în jurul orei 04.45, după ce a deschis geamul lateral și s-a uitat în urma trenului, mecanicul

i-a comunicat ca iese fum de sub locomotivă și a luat măsuri de oprire a trenului;

- la solicitarea mecanicului a asigurat trenul contra pornirii din loc după care a acționat cu un

stingător de pe locomotivă pentru stingerea incendiului produs în zona motorului de tracțiune nr.3;

- până la sosirea echipajelor de pompieri, solicitate de către mecanic prin Sistemul Naţional Unic

pentru Apeluri de Urgenţă – 112, a dezlegat locomotiva de la garnitura de vagoane și împreună cu

mecanicul a strâns frânele de mână de la primele patru vagoane poziționate imediat după

locomotivă;

- la ora 07:00 s-a finalizat stingerea incendiului iar locomotiva EA 833 cât și vagoanele au fost

retrase în stația CFR Ploiești Est de către locomotiva operatoare, a stației Ploiești Est, DHC 273.

C.5.2. Sistemul de management al siguranţei

A. Sistemul de management al siguranţei la nivelul administratorului infrastructurii feroviare

publice

La momentul producerii accidentului feroviar (05.08.2016) CNCF „CFR” SA, în calitate de

administrator al infrastructurii feroviare avea implementat sistemul propriu de management al siguranţei

feroviare, în conformitate cu prevederile Directivei 2004/49/CE privind siguranţa pe căile ferate

comunitare, a Legii nr.55/2006 privind siguranţa feroviară şi a Ordinului ministrului transporturilor

nr.101/2008 privind acordarea autorizaţiei de siguranţă administratorului/gestionarilor de infrastructură

feroviară din România, aflându-se în posesia:

▪ Autorizaţiei de Siguranţă – Partea A cu numărul de identificare ASA09002 cu valabilitate până la

data de 21.12.2019 – prin care Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română, confirmă acceptarea

sistemului de management al siguranţei al gestionarului de infrastructură feroviară;

▪ Autorizaţiei de Siguranţă – Partea B cu numărul de identificare ASB15003 cu valabilitate până la

data de 21.12.2019 – prin care Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română, a confirmat acceptarea

dispoziţiilor adoptate de gestionarul de infrastructură feroviară pentru îndeplinirea cerinţelor

specifice necesare pentru garantarea siguranţei infrastructurii feroviare, la nivelul proiectării,

întreţinerii şi exploatării, inclusiv unde este cazul, al întreţinerii şi exploatării sistemului de control

al traficului şi de semnalizare.

B. Sistemul de management al siguranței la nivelul operatorului de transport SNTFM „CFR

Marfă” SA

La momentul producerii accidentului feroviar, SNTFM „CFR Marfă” SA, în calitate de operator de

transport feroviar, avea implementat sistemul propriu de management al siguranției feroviare, în

conformitate cu prevederile Directivei 2004/49/CE privind siguranța pe căile ferate comunitare, a Legii

nr.55/2006 privind siguranța feroviară și a Ordinului Ministrului Transporturilor nr.535/2007 (modificat

și completat prin Ordinele M.T.I. nr.884/2011, nr.2179/2012, nr.1502/2014, nr.270/2016 și HG

Page 13: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

12

nr.361/2018) privind acordarea certificatului de siguranță, fiind în posesia următoarelor documente

privind sistemul propriu de management al siguranței feroviare:

▪ Certificatul de siguranță - Partea A cu numărul RO1120180019 valabil de la data de 02.07.2018, prin

care Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, confirmă acceptarea sistemului de management al

siguranței feroviare propriu;

▪ Certificatul de Siguranță Partea B cu numărul RO1220180062 valabil de la data de 02.07.2018, prin

care Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, confirmă acceptarea dispozițiilor adoptate de SNTFM

„CFR Marfă” SA pentru îndeplinirea cerințelor specifice necesare pentru funcționarea în siguranță pe

rețeaua relevantă, în conformitate cu Directiva 2004/49/CE și cu legislația națională aplicabilă;

▪ Certificat de Entitate Responsabilă cu Întreținerea nr.RO/ERIV/L/0017/0016, emis la data de

02.07.2018 de către Autoritatea de Siguranță Feroviară Română – ASFR, cu valabilitate pentru

perioada 02.07.2018 – 10.11.2019, prin care se confirmă acceptarea sistemului de întreținere, în

conformitate cu Directiva 2004/49/CE și OMT nr.635/2015.

SNTFM „CFR Marfă” SA, în calitate de Entitate Responsabilă cu Întreținerea vehiculelor feroviare

altele de cât vagoanele de marfă (ERIV), are un sistem de întreținere conform căruia funcțiile de gestionare

și gestionare a întreținerii parcului sunt desfășurate de însăși ERIV, iar funcțiile de dezvoltare și efectuare

a întreținerii au fost externalizate, acestea fiind realizate de către SC CFR IRLU SA.

SC CFR IRLU SA, în calitate de operator economic ce desfășoară activități conexe și adiacente

transportului feroviar, la data producerii accidentului, deținea Certificat pentru Funcții de Întreținere

nr.RO/FIV/L/0018/0008 care confirmă acceptarea sistemului de întreținere, în conformitate cu Directiva

2004/49/CE și OMT nr.635/2015. Conform Anexei I a acestui certificat, documentul de referință pentru

efectuarea întreținerii locomotivelor tip LE 5100 kW, este ST-LE 5100kW-Rev.

Având în vedere condițiile în care s-a produs accidentul feroviar comisia a verificat dacă sistemul de

management al siguranței al operatorului de transport feroviar SNTFM „CFR Marfă” SA respectă

cerințele Anexei nr.II la Regulamentul (UE) NR.1158/2010 al Comisiei din 9 decembrie 2010 privind o

metodă de siguranță comună pentru evaluarea conformității cu cerințele pentru obținerea certificatelor de

siguranță feroviară, respectiv dacă dispune de proceduri pentru a garanta:

- identificarea riscurilor asociate operațiunilor feroviare, inclusiv cele care rezultă direct din

activitățile profesionale, organizarea muncii sau volumul de lucru și din activitățile altor organizații și/sau

persoane;

- că întreținerea locomotivelor este efectuată în conformitate cu cerințele relevante.

În urma verificării documentelor puse la dispoziție de SNTFM „CFR Marfă” SA au fost constatate

următoarele:

Identificarea și evaluarea riscurilor asociate siguranței feroviare se face în conformitate prevederile

procedurii operaționale „Identificarea și evaluarea riscurilor asociate siguranței feroviare” cod: PO 431-

SMS ediția 2, revizia 00. Conform acestei proceduri operaționale, acțiunea de identificare și evaluare a

riscurilor asociate siguranței feroviare se finalizează prin întocmirea Fișei de evaluare a riscurilor SMS

cod: F 431-SMS-1 și a Fișei de măsuri de prevenire riscuri SMS cod F 431-SMS-2.

Organizarea, desfășurarea și urmărirea realizării subprocesului de întreținere și reparații a

materialului rulant de tracțiune (locomotive) se realizează în conformitate cu prevederile procedurii

operaționale „Întreținere și reparații material rulant de tracțiune” cod: PO 74.3 ediția 3, revizia 00.

Page 14: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

13

C.5.3. Norme şi reglementări. Surse şi referinţe pentru investigare

La investigarea accidentului feroviar s-au luat în considerare următoarele:

norme şi reglementări:

▪ Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a

siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România, aprobat prin

HG nr.117/2010;

▪ Regulamentul de Exploatare Tehnică Feroviară nr.002 aprobat prin Ordinul MLPTL nr.1186 din

29.08.2001;

▪ Regulamentul pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare nr.005, aprobat prin

Ordinul Ministrului Transporturilor Construcţiilor şi Turismului nr.1816 din 26.10.2005;

▪ Regulamentul de remorcare şi frânare nr.006/2005 aprobat prin Ordinul MTCT nr.1815/2005;

▪ Instrucţiuni pentru activitatea personalului de locomotivă în transportul feroviar nr.201/2006

aprobate prin Ordinul MTCT nr.2229/2006;

▪ Ordinul nr.1260/2013 privind examinarea medicală şi psihologică a personalului cu

responsabilităţi în siguranţa circulaţiei;

▪ Normativul feroviar cod NF 67-006:2011 „Vehicule de cale ferată. Tipuri de revizii şi reparaţii

planificate. Normele de timp sau normele de kilometrii parcurşi pentru efectuarea reviziilor şi

reparaţiilor planificate”, aprobat prin Ordinul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii

nr.315/2011, cu modificările şi completările ulterioare; modificat şi completat prin Ordinul

Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr.1359/2012;

▪ Ordinul ministrului transporturilor nr. 366/18.03.2008 privind aprobarea Normei tehnice feroviare

„Vehicule de cale ferata. Locomotive electrice de 5.100 kW si 3.400 kW. Prescriptii tehnice pentru

revizii si reparatii planificate”.

surse şi referinţe:

▪ declaraţiile personalului implicat în producerea accidentului feroviar;

▪ fotografii efectuate la locul producerii accidentului;

▪ procese verbale de constatare tehnică a infrastructurii feroviare și procese verbale de constatare

tehnică în atelier efectuate la locomotivă;

▪ corespondenţă cu agenţii economici.

C.5.4. Funcţionarea instalaţiilor tehnice, infrastructurii feroviare şi a materialului rulant

C.5.4.1. Date constatate cu privire la linie

Suprastructura căii ferate nu a fost afectată de incendiul produs la materialul rulant.

C.5.4.2. Date constatate cu privire la instalaţiile feroviare

Instalaţia de semnalizare centralizare şi bloc (SCB)

Nu a fost afectată instalaţia SCB în urma incendiului produs la materialul rulant.

Instalaţia fixă – tracţiune feroviară (IFTE)

Nu a fost afectată linia de contact și nici stâlpii de sustinere a acesteia în urma incendiului produs la

materialul rulant.

C.5.4.3. Date constatate la funcţionarea materialului rulant şi a instalaţiilor tehnice ale acestuia

Constatări privind locomotiva EA 833

Din datele înscrise în cartea tehnică și din evidențele locomotivei EA 833 rezultă că a fost construită

la Întreprinderea Electroputere Craiova în 08.10.1988.

A efectuat reparaţii planificate astfel:

a. RG (reparație generală a vehiculului motor, cu ridicarea de pe osii/boghiuri) la data de

10.08.2000 la SC RELOC SA Craiova ;

Page 15: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

14

b. RR (reparatie cu ridicare a vehiculului motor, cu ridicarea de pe osii/boghiuri) la data de

29.12.2014 la SC CFR IRLU SA Secția Simeria (după 957.197 km parcurși de la data efectuării

RG la SC RELOC SA Craiova și până la data introducerii în reparației de tip RR la SC CFR

IRLU SA Secția Simeria).

De la data de 29.12.2014, când s-a efectuat reparația tip RR, și până la data producerii accidentului,

25.08.2018 locomotiva EA 833 a parcurs un număr de 165.932 km.

De la data de 08.10.1988 și până la data producerii accidentului, 25.08.2018, în cei 30 ani de

exploatare, locomotiva EA 833 a parcurs un număr de 2.228.291 km.

Reviziile planificate de la data efectuării ultimei reparații de tip RR la SC CFR IRLU SA Secția

Simeria, au fost următoarele:

Data efectuării reviziei Tipul reviziei

10.03.2015 1RT

19.05.2015 1R1

12.08.2015 2RT

24.11.2015 1R2

23.02.2016 3RT

29.06.2016 2R1

26.10.2016 4RT

30.01.2017 2R2

17.05.2017 5RT

18.09.2017 3R1

12.12.2017 6RT

20.04.2018 3R2

06.08.2018 7RT (SC CFR IRLU SA Secția Palas)

Locomotiva EA 833 a efectuat ultima revizie planificată tip RT la data de 06.08.2018 și revizie

intermediară tip PTAE și revizia echipamentelor de înaltă tensiune montate pe acoperișul locomotivelor

– Rac, la data de 20.08.2018 în cadrul la SC CFR IRLU SA Secția Constanța.

Constatări efectuate la locomotiva EA 833 după producerea incendiului

Starea tehnică a locomotivei a fost verificată atât la fața locului cât și în Depoul CFR Marfă Buzău

În urma verificărilor efectuate s-au constatat:

Cabina de conducere nr.I (Foto nr.1, 2, 3 și 4)

În cabina de conducere nr.I au ars complet materialele combustibile iar părțile metalice au fost

deformate sub acțiunea temperaturii ridicate dezvoltate în timpul incendiului, astfel:

- vitezometre IVMS arse complet, carcasele topite și deformate;

- aparatajul de comandă ars;

- aparatele și lămpile indicatoare arse;

- panou aparate plafon căzut și ars;

- stația RTF arsă;

- controlerul cu blocul de contacte deformat, supraîncălzit și căzut din suport;

- bloc comandă INDUȘI de pe pupitru ars;

- robineții KD2 și FD1 supraîncălziți cu mânerele arse;

- cofret DSV supraîncălzit;

- robineții KD2 și FD1 supraîncălziți cu mânerele arse;

- ştergătoarele de parbriz arse și cu ventilele de comandă supraîncălzite;

- îmbrăcămintea interioară a postului de conducere arsă complet;

- geamuri sparte şi cu chederele arse.

Page 16: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

15

Foto nr.1 Foto nr.2

Foto nr.3 Foto nr.4

Din cauza distrugerii instalaţiilor de pe locomotivă, generate de temperaturile ridicate, nu a fost

posibilă culegerea informaţiilor din baza de date stocată.

Cabina de conducere nr.II

Nu a fost afectată termic

Sala mașinilor

În sala mașinilor de la camera de înaltă tensiune pana la postul I de conducere a ars complet izolația

cablajului electric iar părțile metalice au fost deformate sub acțiunea temperaturii ridicate dezvoltate în

timpul incendiului; (Foto nr.5 și Foto nr.6)

Foto nr.5 Foto nr.6

Page 17: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

16

În sala mașinilor, de la camera de înaltă tensiune până la postul II de conducere, agregatele și blocurile

de aparate nu erau afectate termic.

De asemenea, în sala mașinilor s-a mai constatat:

- blocurile de aparate S1, S2 si S3 afectate termic;

- cablurile de alimentare ale motoarele de tracțiune, din doze, nu erau afectate termic cu excepția

cablurilor motorului de tracțiune nr.3 care aveau izolația arsa;

- blocurile de aparate S4, S5 si S6 aveau mantaua de plexiglas ușor afectată termic;

- grupele de ventilație de la S1 (foto nr.8), S2 (foto nr.10) și S3 (foto nr.12) aveau mantalele de

plexiglas și izolația cablurilor de alimentare arse;

- grupul de ventilație forțată al blocului de aparate S3 avea ambele elice topite, materialul acestora

fiind scurs pe rezistentele de slăbire a câmpului și pe sita de protecție de la intrarea în motorul de tracțiune.

(Foto nr.7)

(Foto nr.7)

- contactoarele electropneumatice corespunzătoare blocurilor S1, S2 și S3 aveau camerele de

stingere a arcului electric sparte, contactele încălzite fără urme de sudură și suporții de textolit arși;

- contactoarele de linie, de frânare, de slăbirea câmpului de la blocurile S1 (Foto nr.9), S2 (Foto

nr.11) și S3 (Foto nr.13) aveau materialele electroizolante arse;

- blocul de aparate S7 era ars în totalitate;

- blocul de aparate S8 era ușor afectat termic;

- compresorul nr.2 avea carcasa afectată termic;

- motoarele de tracțiune 1,2,4,5 si 6 erau în stare normala fără urme de afectare termică;

- covoarele de protecție din cauciuc din sala mașinilor erau parțial afectate termic.

Page 18: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

17

Foto nr.8 Foto nr.9

Foto nr.10 Foto nr.11

Foto nr.12 Foto nr.13

Page 19: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

18

Transformatorul principal

- transformatorul principal avea cuva cu urme de afectare termică;

- transformatoarele de măsură și izolația cablajului de forță erau afectate termic;

- manșoanele de cauciuc din circuitul de răcire al uleiului de transformator erau intacte și asigurau

etanșeitatea.

Blocul de aparate S3

La blocul de aparate S3 au fost constatate suplimentar următoarele:

- au fost identificate un număr de 7 diode redresoare desprinse de radiatoare cu urme de arc electric

între partea filetată a diodei și radiatorul de aluminiu cu deformarea prin topire a radiatorului în zona

inferioară a găurii filetate (Foto de la nr.14 la nr.17);

- condensatorii de protecție a diodelor redresoare de la blocul S3 explodați ca urmare a afectării

termice a acestora.

Foto nr.14 Foto nr.15 Foto nr.16

Foto nr.17

Page 20: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

19

Schema circuitului de alimentare al motorului de tracțiune nr.3

Compresorul principal 1

Foto nr.18

Page 21: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

20

- carcasa ventilatorului motorului de acționare era parțial afectată termic;

- urme de reziduuri petroliere provenite de la pierderile de ulei ale compresorului;

- conductele de aer, supapa de sens unic și supapa de siguranță erau afectate termic (Foto nr.18).

Compresorul principal 2

- avea carcasa afectată termic (Foto nr.19);

- urme de reziduuri petroliere provenite de la pierderile de ulei ale compresorului.

Foto nr.19

Motoarele de tracțiune:

• MT1,MT2, MT4, MT5 și MT6 aveau suporții portperii fixați corespunzător, bandaj rotoric intact,

colectorul cu uzuri normale de exploatare iar cablurile de forță pentru alimentare aveau izolația

neafectată termic.

• la MT3, cu seria 20031 s-au constatat următoarele:

- în zona gurii de ventilație, prezenta aluminiu topit provenit de la elicele ventilatorului;

- contactele tulipă ale motorului de tracțiune nr.3 nu prezentau urme de contact imperfect sau de

arc electric iar unul din cabluri era smuls din prindere;

- plasa de protecție a ventilației la MT3 avea material topit și scurs peste ea (Foto nr.20);

- burduful canalului de ventilație cât și izolația cablurilor de alimentare, care intrau în motor prin

canalul de ventilație, erau arse complet (Foto nr.21 și nr.22);

- rulmenții în stare normală, fără urme de gripare;

- colectorul rotorului nu prezenta urme de flamare, străpungere;

- bobinajul rotoric era în stare normală, cu mențiunea că acesta prezenta urme de afectare mecanică

ca urmare a frecării cu material topit ce a pătruns în motor;

- periile colectoare, suporți portperii și legăturile electrice în stare bună;

- bobinajul statoric era în stare normală, cu afectare termică pe zonele capacului de vizitare și

ventilație;

- în zona de legătură a cablurilor de alimentare cu bobinajul statoric se aflau depuneri de aluminiu

provenite din topirea elicelor ventilatoarelor existente pe canalul de ventilație forțată al motorului de

tracțiune nr.3 (MT3);

- pe jugul de fixare a cablurilor de alimentare, la intrarea în motorul de tracțiune nr.3 (MT3), se

aflau depuneri de aluminiu solidificat (Foto nr.23).

Page 22: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

21

Foto nr.20 Foto nr.21 Foto nr.22

Foto nr. 23 Foto nr.24

stare existentă a jugului de fixare a stare normală a jugului de fixare a

cablurilor la intrarea în motorul de tracțiune cablurilor la intrarea în motorul de tracțiune

Alte constatări

- bateriile de acumulatori ale locomotivei erau în stare bună cu mențiunea că cele din nișele 2 si 3

aveau capacele elemenților sărite. Cablurile de alimentare a bateriilor nu prezentau urme de încălzire sau

contacte imperfecte (Foto nr.25);

Foto nr.25

Page 23: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

22

- pe locomotivă s-au găsit un număr de 6 stingătoare cu bioxid de carbon tip G5, în termen de

valabilitate, din care 5 erau consumate;

- vitezometrul tip IVMS din postul de conducere nr.I era distrus și nu a fost posibilă descărcarea

datelor din memoria acestuia;

- bandajele roților nu prezentau deplasări de la semne față de discurile roților, cu mențiunea ca la

osia nr.3 bandajul era afumat ca urmare a incendiului produs;

- suportul metalic inferior (șasiul locomotivei), nu prezenta urme vizibile de deformare;

- tabla cutiei locomotivei era ușor deformată termic și cu vopseaua arsă în zona MT3 și a blocului

S3 (Foto nr.26);

Foto nr.26

- geamurile laterale sparte și chederele de fixare erau arse;

- acoperișul locomotivei era afectat termic în zona blocurilor de aparate S3 si S7;

- periile pantografelor nu prezentau fisuri sau rupturi având urme normale de lucru;

- izolatorii conductorului de trecere de 25 KV, de la pantografe la disjunctor IAC de pe acoperiș,

nu erau neafectați (Foto nr.27 și nr.28);

Foto nr.27 Foto nr.28

- nivelul uleiului din tobele de angrenaj, se afla între valoarea minimă și maximă;

- la ambele boghiuri în zona motoarelor de tracțiune nr.3 si nr.4 pe rama boghiului, cilindru de

frână, carcasa exterioară a motorului, toba de angrenaj și podeaua locomotivei erau prezente urme de

murdărie (ulei impregnat cu praf);

- saboții de frână ai locomotivei prezentau urme de lucru (culoare și suprafață de contact cu

bandajul) normale, cu uzuri și cote diferite;

Page 24: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

23

- dispozitivul de înregistrare a consumului de energie electric ars complet;

În urma verificărilor efectuate comisia de investigare a constatat că zona cea mai afectată termic a

fost a blocurilor S7 și S3, incendiul propagându-se din acesta zonă până la postul de conducere nr.1.

C.5.5. Interfața om-mașină-organizație

C.5.5.1. Timp de lucru aplicat personalului implicat

Mecanicul de locomotivă, la data de 25.08.2018, de la luarea în primire a locomotivei și până la ora

producerii accidentului a efectuat serviciu continuu maxim pe locomotivă 5 ore și 50 minute, această

durată încadrându-se în limitele admise de prevederile Ordinului MT nr.256 din 29 martie 2013.

C.5.5.2. Circumstanțe medicale și personale cu influență asupra accidentului

Personalul care a condus și deservit locomotiva de remorcare a trenului de marfă nr.83355 din data

de 25.08.2018, deținea permise de conducere, certificate și autorizații valabile, fiind totodată declarat apt

din punct de vedere medical și psihologic pentru funcția deținută, conform avizelor emise.

C.5.6. Evenimente anterioare cu caracter similar

În perioada anterioară, în cadrul operatorului de transport feroviar de marfă SNTFM „CFR Marfă”

SA, nu au fost înregistrate accidente feroviare cu caracter similar.

C.6. Analiză şi concluzii

C.6.1. Concluzii privind starea tehnică a infrastructurii feroviare

Având în vedere mențiunile consemnate în capitolele C.5.4.1. - Date constatate cu privire la linii și

C.5.4.2 - Date constatate cu privire la instalațiile feroviare, se poate afirma că starea tehnică a

infrastructurii feroviare nu a influențat producerea accidentului.

C.6.2. Concluzii privind starea tehnică a materialului rulant și a instalațiilor tehnice ale

acestuia

Având în vedere mențiunile consemnate în capitolul C.5.4.3. Date constatate la funcționarea

materialului rulant și a instalațiilor tehnice ale acestuia - Constatări privind locomotiva EA 833, se pot

reține următoarele:

La data de 29.12.2014, locomotiva EA 833 a efectuat reparația planificată tip RR (reparație cu ridicare

a vehiculului motor, cu ridicarea de pe osii/boghiuri). În cadrul acestei reparații, conform Nomenclatorului

de lucrări – Reparații planificate tip RR, RG la locomotiva electrică de 5100 kW Cod: ST - LE – RR,

RG, ediția:2, revizia:0 din 2012, pct.4.18 pentru redresor sunt prevăzute operații de verificare a legăturilor

electrice, măsurarea tensiunilor inverse pe diode și măsurarea rezistenței de izolație.

De la această data și până la producerea accidentului locomotiva a efectuat 3 revizii planificate de tip

R2, ultima fiind efectuată la data de 20.04.2018. În cadrul acestui tip de revizie planificată conform

Specificației tehnice Revizii planificate tip PTAE (PTh), RAC, R1, RT, R1, R2 și reparații accidentale tip

RIT, RIR, RAD, RA la locomotivele electrice de 5100 kW Cod: ST - LE 5100kW-Rev., ediția:2, revizia:0

din 2016, pct.51.3 sunt prevăzute operațiuni de curățare și verificare a diodelor, condensatoarelor și

legăturilor la bare, fără a fi prevăzute și operații de verificarea a legăturilor electrice dintre diode și

radiatoarele acestora.

În cadrul verificărilor efectuate la locomotivă, în redresorul blocului S3, au fost identificate un număr

de 7 diode care prezentau urme de arc electric între partea filetată a acestora și radiatorul de aluminiu cu

deformarea prin topire a radiatorului în zona inferioară a găurii filetate, ca urmare a contactului imperfect

generat de o strângere necorespunzătoare.

Totodată, conform mențiunilor din fișele de bord ale locomotivei EA 833, compresoarele prezentau

de foarte multă vreme pierderi mari de ulei, care nu au fost remediate, cu toate că această operație este

prevăzută a se efectua, conform Specificației tehnice Revizii planificate tip PTAE (PTh), RAC, R1, RT,

Page 25: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

24

R1, R2 și reparații accidentale tip RIT, RIR, RAD, RA la locomotivele electrice de 5100 kW Cod: ST -

LE 5100kW-Rev., ediția:2, revizia:0 din 2016, pct.20.3, în cadrul tuturor tipurilor de revizii planificate.

Având în vedere aceste aspecte, ce au constituit factori în producerea accidentului, comisia de

investigare consideră că starea tehnică a locomotivei EA 833 a influențat producerea accidentului.

C.6.3. Analiza modului de producere a incendiului

De la data de 29.12.2014, când s-a efectuat ultima reparație planificată de tip RR și până la data

producerii accidentului, locomotiva EA 833 a parcurs un număr de 165.932 km. În tot acest interval,

diodele și radiatoarele acestora au fost supuse vibrațiilor induse de funcționarea locomotivei și variațiilor

de temperatură care în timp au avut ca efect slăbirea îmbinării filetate dintre acestea, creșterea rezistenței

de contact și supraîncălzirea lor.

Acest fenomen a fost favorizat de coeficienții de dilatare termică diferiți ai celor două componente

(radiatorul este confecționat din aluminiu iar corpul diodei și partea filetata sunt din cupru) și de faptul că

de la data efectuării reparației planificate tip RR și până la producerea accidentului, asupra blocurilor

redresoare nu s-a intervenit pentru verificarea strângerii diodelor pe radiatoare.

La data de 25.08.2018 în timpul funcționării locomotivei în regim de tracțiune, urmare a contactelor

imperfecte dintre diode și radiatoarele acestora din blocul S3 s-a produs supraîncălzirea diodelor și

străpungerea joncțiunii acestora, creșterea intensității curentului electric, ce a avut ca efect supraîncălzirea

cablurilor de alimentare ale motorului de tracțiune nr.3 și ulterior aprinderea izolației acestora. După

aprinderea izolației acestora incendiul s-a extins în sala mașinilor fiind favorizat de existenta pe podeaua

locomotivei a reziduurilor de produse petroliere provenite din pierderile de ulei de la compresoare.

D. CAUZELE PRODUCERII ACCIDENTULUI

D.1. Cauza directă:

Cauza directă a producerii incendiului a fost supraîncălzirea cablurilor din circuitul de alimentare al

motorului de tracțiune nr.3, ca urmare a creșterii intensității curentului electric din cauza străpungerii

joncțiunii diodelor din redresorul blocului S3 în timpul funcționării locomotivei în regim de tracțiune, fapt

ce a condus la aprinderea izolației acestora și ulterior la extinderea incendiului la celelalte componente.

Factorii care au contribuit

- creșterea rezistenței de contact între diode și radiatorul acestora, ca urmare a slăbirii în timp a

îmbinării filetate dintre acestea;

- existenta pe podeaua locomotivei a reziduurilor de produse petroliere provenite din pierderile de

ulei de la compresoare.

D.2. Cauze subiacente:

- nerespectarea prevederilor din Instrucțiuni pentru activitatea personalului de locomotivă în

transportul feroviar nr.201/2006 aprobate prin Ordinul Ministrului nr.2229/2006, respectiv ale art.44.-

(3) lit,b), cu privire la obligația remedierii, în cadrul reviziilor intermediare, a defecțiunilor la piesele,

instalațiile și agregatele la care au apărut probleme în exploatarea locomotivei, semnalate de către mecanic

în carnetul de bord al locomotivei;

- nerespectarea prevederilor Specificației tehnice Revizii planificate tip PTAE (PTh), RAC, R1, RT,

R1, R2 și reparații accidentale tip RIT, RIR, RAD, RA la locomotivele electrice de 5100 kW Cod: ST - LE

5100kW-Rev., ediția:2, revizia:0 din 2016, pct.20.3, referitor la obligația remedierii pierderilor de ulei

provenite de la compresoare, în cadrul reviziilor.

D.3. Cauze primare

- absența unor prevederi din Specificația tehnică Revizii planificate tip PTAE (PTh), RAC, R1, RT,

R1, R2 și reparații accidentale tip RIT, RIR, RAD, RA la locomotivele electrice de 5100 kW Cod: ST - LE

5100kW-Rev., ediția: 2, revizia: 0 din 2016, prin care să se impună verificarea strângerii îmbinării filetate

dintre diode și radiatoarele acestora.

Page 26: AVIZ - Agifer...AVIZ În conformitate cu Hotărârea de guvern nr.716/02.09.2015 privind organizarea și funcționarea AGIFER, precum și cu prevederile Regulamentului de investigare

25

E. MĂSURI CARE AU FOST LUATE

Urmare acestui accident feroviar operatorul de transport feroviar de marfă SNTFM „CFR Marfă” SA

a stabilit ca locomotiva EA 833 să fie introdusă la reparație planificată.

F. RECOMANDĂRI DE SIGURANŢĂ

La data de 25.08.2018, în jurul orei 04:50, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF București,

secția de circulație Ploiești Sud – Buzău (linie dublă electrificată), între stația CFR Ploiești Est și hm Valea

Călugărească, s-a produs un incendiu la locomotiva EA 833 aflată în remorcarea trenului de marfă

nr.83355, aparținând operatorului de transport feroviar SNTFM „CFR Marfă” SA.

În urma investigației desfășurate comisia de investigare a stabilit că producerea accidentului feroviar

a avut drept cauză primară absența unor prevederi din Specificația tehnică Revizii planificate tip PTAE

(PTh), RAC, R1, RT, R1, R2 și reparații accidentale tip RIT, RIR, RAD, RA la locomotivele electrice de

5100 kW Cod: ST - LE 5100kW-Rev., ediția:2, revizia:0 din 2016, prin care să se impună verificarea

strângerii îmbinării filetate dintre diode și radiatoarele acestora.

Având în vedere cele prezentate, comisia de investigare recomandă Autorității de Siguranță Feroviară

Română – ASFR să solicite operatorului economic SC CFR IRLU SA și operatorului de transport feroviar

de marfă SNTFM „CFR Marfă” SA revizuirea documentului de referință care stă la baza efectuării

reviziilor planificate la locomotivele electrice, astfel încât prin operațiile cuprinse în acesta să se asigure

o strângere corespunzătoare a îmbinării filetate dintre diode și radiatoarele acestora.

*

* *

Prezentul Raport de Investigare se va transmite Autorității de Siguranță Feroviară Română - ASFR,

administratorului de infrastructură feroviară publică CNCF „CFR” SA, operatorului economic SC CFR

IRLU SA și operatorului de transport feroviar de marfă SNTFM „CFR Marfă” SA.