AUTISMUL

1. DEFINIŢIEAutism: gr. autos = însuşi, eul propriu.Leo Kanner : copiii autişti sunt acei copii care, având, de cele mai multe ori, o înfăţişare normală

şi un chip care adesea exprimă inteligenţă, dau dovadă de o incapacitate de a stabili relaţii normale cu cei din jur, vădesc un dezinteres pentru comunicarea verbală şi, atunci când reuşesc să-l achiziţioneze, limbajul lor rămâne sărac în elemente afectiv comunicaţionale.

E. Bleuler: autismul este o detaşare de la realitatea însoţită de o predominare a vieţii interioare.

2. DESCRIEREA SIMPTOMELORa) Dificultăţi de limbaj şi comunicare - Vorbirea se însuşeşte cu o întârziere mare faţă de normal şi cu o menţinere a pronunţiei

defectuoase;- În jurul vârstei de 5 ani pot repeta unele cuvinte, însă fenomenul ecolalic rămâne evident; - Vorbire economicoasă, lipsită de intonaţie şi flexibilitate;- Nu răspund la comenzile verbale şi pot prezenta o reacţie întârziată la apelul numelui lor;- Comunicarea nonverbală este total sau parţial absentă;- Gesturile sunt stereotipe şi nu au valoare comunicaţională ş.a.b) Discontinuitatea în dezvoltare şi învăţare - Se orientează relativ bine în spaţiu şi au o retenţie exactă a obiectelor percepute într-o etapă

anterioară, dar manifestă stereotipii în formarea unor comportamente cognitive;- Rezistenţa la schimbare se manifestă prin obsesia păstrării neschimbate a ambianţei, precum

şi a programului zilnic;- Memoria legată de unele amănunte care pentru ceilalţi trec neobservate, este remarcabilă;- Lipsa de interes pentru achiziţia altor informaţii denotă aberaţii în corelarea şi evoluţia

relaţiei învăţare-dezvoltare ş.a.c) Deficienţele perceptuale şi de relaţionare - Încă de la naştere se manifestă ca plângăreţ, agitat în majoritatea timpului, agitaţie însoţită

de ţipete sau, dimpotrivă, inhibat, fără interes şi fără dorinţă de a cunoaşte lumea înconjurătoare;- Unii autişti manifestă o adevărată fascinaţie pentru lumină sau pentru un obiect strălucitor,

în timp ce alţii nu percep elementele componente ale obiectelor;- Manifestă indiferenţă faţă de persoanele din jur; nu reacţionează nici la apariţia, nici la

dispariţia acestora din câmpul său perceptual;- Se remarcă absenţa manifestărilor de ataşament faţă de persoanele care îl îngrijesc;- În mica copilărie, dovedeşte o incapacitate totală de a relaţiona şi de a colabora prin joc cu

ceilalţi copii; şi mai târziu, modul de relaţionare rămâne „imatur”;- Se remarcă şi fenomene care pot fi calificate ca aberaţii perceptuale şi de relaţionare (de

pildă, cei cărora le place muzica, reacţionează pozitiv la ritm sau manifestă abilităţi în a cânta la instrumente muzicale sau chiar compun melodii de un anumit nivel) ş.a.

d) Tulburări acţionale şi de comportament - Acţiunile şi comportamentele autistului au frecvent un caracter bizar şi stereotip;- În privinţa stimulilor senzoriali, unii copii autişti sunt hiposensibili, alţii hipersensibili, însă

aceste fenomene pot şi altera; - Dintre acţiunile stereotipe, atrag atenţia cele legate de rotirea braţelor, învârtirea pe loc fără

să ameţească şi mersul pe vârfuri, uneori chiar cu mişcări graţioase (sunt şi cazuri care se manifestă cu dificultăţi de mers şi o gestică neadecvată şi dezorganizată);

- Copiii autişti manifestă o nevoie de somn redusă, reacţii diminuate la durere şi frig, o modificare frecventă a dispoziţiilor, fără să existe o cauză corespunzătoare etc.

e) Disfuncţionalităţile proceselor, însuşirilor şi funcţiilor psihice - Efectele negative ale autismului în planul senzorial şi al comunicării se corelează cu

celelalte anomalii şi disfuncţionalităţi ce se produc în toate palierele activităţii psihice;- Începând cu vârsta de 5-6 ani, unele simptome se pot restrânge, în timp ce altele se

agravează şi se extind;

- Copilul autist adoptă un joc de tipul celui al sugarului, mai exact, de manipulare a obiectelor de joc cu degetele şi nu are capacitatea de a acorda simbol jucăriei sau de a-şi propune un scop pentru finalizarea acţiunii;

- Sunt capabili să-şi reamintească şi să reproducă (cei care pot vorbi) expresii verbale auzite în diverse împrejurări, versurile unor poezii, să recunoască o melodie ascultată după ce percepe începutul ei, să recunoască o încăpere în care a fost cu ani în urmă;

- Nu manifestă atenţie atunci când i se vorbeşte sau când în jurul său se produc evenimente cu o anumită semnificaţie pentru că nu înţelege sensul acestora şi nu surprinde simbolistica lingvistică etc.

3. IPOTEZE ETIOLOGICEÎn linii mari, se pot distinge trei moduri de abordare a etiologiei autismului infantil:

a) Ipotezele conform cărora responsabili de apariţia autismului infantil sunt, în exclusivitate, factorii psihologici (psihogenetici). Copilul la naştere este sănătos din punct de vedere biologic, iar simptomele apar ca urmare a unor traume psihologice sau a unui comportament parental, de asistenţă şi îngrijire, inadecvat.

b) O altă ipoteză este cea somatică. Conform acesteia, responsabile de declanşarea sindromului sunt anomaliile somatice congenitale – endogene (genetice) sau exogene (traumatice), neonatale sau postnatale.

c) Ultima ipoteză, cea mixtă, sugerează conjuncţia dintre o fragilitate organică şi o îngrijire neadecvată a copilului care, împreună, duc la apariţia simptomelor.

Imposibilitatea precizării cu exactitate, în toate cazurile, a factorilor etiologici, creează supoziţia implicării şi a unor cauze ce sunt tipice şi pentru alte categorii de handicap (boli infecto-contagioase, traumatismele din timpul sarcinii şi ale naşterii, cauze ereditare, anomalii ale creierului etc.).

O persoană care prezintă simptome de autism, trebuie examinată de o echipă de specialişti (medic psihiatru, psiholog, neurolog, logoped, consultant în probleme de educatie…).

4. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTICAutismul este considerat un handicap ireversibil. Studiile longitudinale arată că:

- o treime din autişti vor rămâne complet muţi şi dependenţi; - o a doua treime va avea un limbaj redus şi o autonomie parţială;- ultima treime va putea, la vârsta adultă, să îndeplinească o muncă regulată şi să aibă o

viaţă semiindependentă.Leo Kanner: nu există elemente predictive ale evoluţiei – el insistă totuşi asupra cadrului de viaţă.

5. IMPORTANŢA INTEGRĂRII ŞCOLARE- Educaţia este un drept esenţial al fiecărui copil;- Procesul educaţional-recuperativ trebuie conceput în mod diferenţiat;- Modelul integrării are la bază o filozofie bazată pe încrederea în copil şi în

capacităţile sale;- Copilul autist are nevoie de modelul semenilor lui normali, care sunt pentru el

cei mai buni pedagogi şi terapeuţi;- Integrarea, dacă este elaborată şi condusă pornind de la o pedagogie specifică,

este cel mai puternic mod de ameliorare a prognosticului pentru copiii autişti;- Integrarea este o mişcare în dublu sens: de la copilul autist spre lumea

exterioară şi de la anturaj spre copil; nu numai copiii trebuie să se adapteze ritmurilor şi cerinţelor din grădiniţă, ci şi aceasta trebuie să se adapteze individualităţii copiilor.

BIBLIOGRAFIE:Gherguţ, A.; Neamţu, C. (2000). Psihopedagogie specială, Iaşi: Ed. Polirom;Ghiran, V.; Iftene, F. (1998). Aspecte de psihiatrie clinică şi socială a copilului şi adolescentului, Cluj-Napoca: Ed. Genesis;Preda, Vasile (coord.) (2000). Orientări teoretico-praxiologice în educaţia specială, Cluj-Napoca: Ed. Presa Universitară Clujeană;Vrăşmas, Traian (2001). Invăţământul integrat şi/sau incluziv, Bucureşti: Ed. Aramis.