Articol_2369

7/21/2019 Articol_2369

http://slidepdf.com/reader/full/articol2369 1/19

Promovarea antreprenoriatului într-un mediu de afaceri aflat în schimbare AE

Vol. 17 • Nr. 38 • Februarie 2015 25

UN PROFIL PILOT AL ANTREPRENORULUI SOCIAL ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI, AFLAT Ă ÎN PERMANENT Ă SCHIMBARE

Gabriela Ţigu1 , Maria-Cristina Iorgulescu2, Anamaria Sidonia R ăvar3

şi Ramona Lile4 1)2)3)

Academia de Studii Economice, Bucure şti, România4)

Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad, România

Vă rugăm să citaţi acest articol astfel:Ţigu, G., Iorgulescu, M-C., R ăvar, A.S. and Lile, R., 2014. A Pilot Profile of the SocialEntrepreneur in the Constantly Changing Romanian Economy. Amfiteatru Economic,

17(38), pp. 25-43

RezumatEconomia socială şi antreprenoriatul social sunt concepte ce au f ăcut obiectul unor

numeroase dezbateri în mediul academic, pe măsura creşterii importanţei lor în societateaactuală, când atât sectorul public, cât şi mediul de afaceri şi-au dovedit incapacitatea derezolvare a unor probleme specifice, precum conservarea tradiţiilor locale şi a biodiversităţiisau inser ţia pe piaţa muncii a persoanelor din grupuri vulnerabile. Articolul se concentrează asupra antreprenorilor sociali, identificând principalele motivaţii în înfiinţarea şi dezvoltareaunei întreprinderi sociale, dar şi principalele provocări cu care se confruntă aceştia îndesf ăşurarea activităţii într-un mediu de afaceri aflat într-o permanentă schimbare. Lucrarea

prezintă o cercetare calitativă realizată în rândul antreprenorilor sociali din România.Rezultatele, interpretate prin analiza de conţinut, indică faptul că antreprenorii sociali, spredeosebire de cei clasici, nu sunt motivaţi de profit, ci de realizarea unei misiuni sociale,

principalul lor obiectiv fiind de a produce o schimbare în societate şi de a avea un impact pozitiv în comunităţile locale. De asemenea, cercetarea a relevat provocări specifice cu careantreprenorii sociali din România se confruntă, precum şi diferenţele percepute întreantreprenorii sociali şi cei clasici, care urmăresc strict obţinerea unor performanţe economice.Având în vedere limitele cercetării, dar şi viitoarele direcţii de cercetare, sunt discutate

posibilele implicaţii ale rezultatelor, lucrarea conturând un profil al antreprenorului social, ce poate fi util sectorului public în scopul dezvoltării unor politici care să stimuleze acest tip deantreprenoriat, în condiţiile unui mediu social aflat în schimbare.

Cuvinte-cheie: economie socială, mediu de afaceri dinamic, mediu social în schimbare,antreprenor social, antreprenor clasic, motivaţie

Clasificare JEL: L26, L31, D71, D73.

Autor de contact, Gabriela Ţigu – [email protected]

7/21/2019 Articol_2369


AE Un profil pilot al antreprenorului social în economia României,aflat ă în permanent ă schimbare

Amfiteatru Economic26

Introducere

Economia socială şi antreprenoriatul social sunt o parte integrantă a unui sectorcare începe să dobândească o importanţă similar ă cu cea a sectoarelor public şi privat. Rolulorganizaţiilor economiei sociale şi a întreprinderilor sociale în crearea valorii sociale şi,

implicit, în generarea de schimbări pozitive în viaţa membrilor comunităţilor locale este, în prezent, recunoscut pe scar ă largă. Cu toate acestea, cercetarea privind factorii şi motivaţiilece stau la baza antreprenoriatului social este încă la început (Short, Moss and Lumpkin,2009), iar literatura de specialitate insuficientă (Bacq, Hartog, Hoogendoorn and Lepoutre,2011). Astfel, există puţine lucr ări bazate pe cercetări empirice care să ofere o înţelegere

profundă a antreprenorului social şi a rolului acestuia în societate (Mair şi Noboa, 2006). În prima secţiune, lucrarea de faţă prezintă o sinteză a literaturii de specialitate în domeniileeconomiei sociale şi antreprenoriatului social, oferind o înţelegere aprofundată a cadruluiconceptual ce fundamentează cercetarea empirică. În continuare, lucrarea aduce în discuţietr ăsăturile şi motivaţiile antreprenorilor sociali, aşa cum sunt menţionate în literatur ă,

precum şi diferenţele identificate în cercetări anterioare între antreprenorii sociali şi ceiclasici. Totodată, lucrarea prezintă dimensiunea sectorului economiei sociale în România,autorii găsind extrem de util efortul depus de Cristina Barna (2014) în redactarea „Atlasului

economiei sociale: România 2014” , apărut sub egida Fundaţiei pentru DezvoltareaSocietăţii Civile.

Cel mai important, articolul prezintă rezultatele unei cercetări calitative realizate prin interviuri în profunzime, structurate, cu antreprenori sociali din România. Deşicercetarea este exploratorie, ofer ă informaţii relevante cu privire la contextul în careacţionează antreprenorii sociali, activitatea şi impactul social, precum şi principalelemotivaţii în dezvoltarea unei iniţiative ce îşi propune mai degrabă să creeze valoare socială decât să creeze bunăstare pentru antreprenori, acţionari sau investitori. Totodată, rezultateleindică mai multe diferenţe-cheie între antreprenorii sociali şi cei clasici, contribuind larealizarea unui „profil-pilot” al antreprenorului social.

1. Succintă recenzie a literaturii dedicate antreprenorului social şi economiei sociale

1.1. Antreprenoriatul social: clarificări conceptuale

Conceptul de „economie socială” desemnează un sector economic distinct, ceinclude organizaţii precum cooperativele, societăţile mutuale, asociaţiile şi fundaţiile(European Standing Conference of Co-operatives, Mutual Societies, Associations andFoundations, 2002). Cu toate că organizaţiile economiei sociale au jucat un rol important în

procesele sociale şi economice de mai bine de două secole, doar recent economia socială afost recunoscută ca o categorie distinctă de agenţi economici (European Commision, 2013).

Organizaţiile economiei sociale activează în domenii variate, incluzând: serviciisociale, sănătate, agricultur ă, activităţi asociative, meşteşuguri, educaţie şi formare

profesională, cultur ă, sport şi agrement (European Standing Conference of Co-operatives,Mutual Societies, Associations and Foundations, 2002) şi cumulează mai mult de 6,5% din

populaţia încadrată în muncă din Uniunea Europeană (European Commision, 2013).Economia socială este, în prezent, bine poziţionată ca al treilea sector economic – pe lângă sectoarele privat şi, respectiv, public – jucând un rol central în reducerea presiunii asupra

bugetelor pentru servicii sociale precum sănătatea, educaţia şi asistenţa socială (Hulgard,

7/21/2019 Articol_2369



Vol. 17 • Nr. 38 • Februarie 2015 27

2011). Fernández-Fernández, Fernández-Ardavín Martínez and Berenguer Herrero (2012)consider ă că economia socială, integrând conceptele de antreprenoriat social, întreprinderesocială şi inovare socială, s-a dezvoltat ca r ăspuns şi soluţie la problemele economice şisociale pe care sistemele tradiţionale au eşuat să le rezolve.

Un concept asociat celui de „economie socială” este cel de „antreprenoriat social”.Încă de la emergenţa sa, antreprenoriatul social a fost un concept intens contestat, f ăcând

obiectul a numeroase controverse şi dezbateri (Certo şi Miller, 2008; Fernández-Fernández,Fernández-Ardavín Martínez and Berenguer Herrero, 2012; Choi şi Majumdar, 2014). Cutoate că nu s-a ajuns încă la un consens privind semnificaţia şi dimensiunileantreprenoriatului social (Abu-Saifan, 2012), au fost propuse mai multe perspective asupraa ceea ce constituie antreprenoriatul social: un sector care cuprinde organizaţii non-profit ceutilizează activităţi comerciale pentru a susţine misiuni sociale; utilizarea inovaţiilor sociale

pentru a genera schimbare socială, indiferent dacă organizaţia urmăreşte sau nudesf ăşurarea unor activităţi comerciale (Defourny şi Nyssens, 2010; Choi şi Majumdar,2014); sau crearea unor afaceri sociale care să servească interesele unei populaţii sărace şisă satisfacă nevoi sociale pe care pieţele sau organizaţiile existente nu le pot satisface(Seelos şi Mair, 2005). Cu toate că „economia socială” şi „antreprenoriatul social” aucaracteristici comune - precum o abordare participativă în luarea deciziilor, concentrare pedezvoltare comunitar ă, reinvestirea profitului, obiectiv asociat impactului social – şi nu pun

accent pe obţinerea de profit şi distribuirea acestuia către proprietari ca prioritate absolută (European Commision, 2013), cele două concepte nu sunt identice. Antreprenoriatul socialimplică utilizarea principiilor antreprenoriale pentru a rezolva probleme sociale şi de mediu(precum integrarea pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile şi defavorizate, conservarea

biodiversităţii, conservarea tradiţiilor comunităţilor locale); prin urmare, antreprenoriatulsocial este determinat de antreprenori, adică de indivizi cu mentalităţi excepţionale, carevalorifică oportunităţi care altfel ar r ămâne neobservate şi au o viziune mai bună asupraviitorului decât alţii (Abu-Saifan, 2012).

Definiţia antreprenoriatului social este astfel strâns legată de cea a antreprenoruluisocial (Peredo şi McLean, 2006). Confom Şcolii pentru Antreprenori Social (School forSocial Entepreneurs, 2014) din Marea Britanie, un antreprenor social este o persoană carelucrează într-o manier ă antreprenorială, dar mai degrabă pentru beneficiul public şi socialdecât pentru a face bani (în folos personal). Dees (2001), care este adesea considerat

fondatorul educaţiei în antreprenoriat social (Bornstein şi Davis, 2010) susţine că antreprenorii sociali joacă rolul unor agenţi ai schimbării în sectorul social, prin: adoptareaunei misiuni de a crea şi susţine valoarea socială (nu doar valoarea privată), recunoaştereaşi căutarea continuă a unor noi oportunităţi de îndeplinire a acestei misiuni, inovând,adaptându-se şi învăţând permanent, acţionând curajos, f ăr ă a se limita la resurseledisponibile şi asumându-şi responsabilitatea pentru rezultatele obţinute. Perrini şi Vurro(2006) recunosc, de asemenea, rolul antreprenorilor sociali ca promotori ai schimbării însocietate, întrucât prin iniţiativa lor antreprenorială devin pionieri ai inovării în sectorulsocial, în vederea îndeplinirii misiunii lor. Cu intenţia de a dezvolta o definiţie maicuprinzătoare a antreprenorilor sociali, Peredo şi McLean (2006) descriu aceste categorii deantreprenori prin cinci acţiuni: ţintirea creării de valoare socială, recunoaşterea şivalorificarea oportunităţilor pentru a crea acea valoare, inovarea în crearea şi distribuireavalorii sociale, acceptarea cel puţin a unui grad mediu de risc în crearea şi distribuirea

valorii sociale, respectiv continuarea efortului de a genera valoare socială în pofidaresurselor insuficiente.

7/21/2019 Articol_2369




Alvord, Brown şi Letts (2004, în Kickul şi Thomas, 2010) consider ă că antreprenoriatul social creează soluţii inovatoare la probleme sociale stringente şimobilizează ideile, capacităţile, resursele şi cadrul social necesar pentru transformărisociale sustenabile. Zahra, Gedajlovic, Neubaum şi Shulman (2009) a studiat rolulantreprenoriatului social în obţinerea bunăstării sociale şi defineşte acest tip deantreprenoriat drept ansamblul activităţilor şi proceselor desf ăşurate pentru a descoperi,

defini şi valorifica oportunităţi de creştere a bunăstării sociale prin creare de noi organizaţiisau gestiunea unor organizaţii existente, într-o manier ă inovatoare.

School for Social Entepreneurs (2014) recunoaşte că nu există un tipar alantreprenorilor sociali, aceştia putând activa în afaceri etice din sectorul privat, înorganisme guvernamentale sau publice, în sectorul non-profit şi comunitar. De altfel,întreprinderile sociale – vehicule ale economiei sociale şi ale antreprenoriatului social - potlua o varietate de forme (European Commision, 2013). Dees (2001) consider ă că sectoruleconomiei sociale nu este foarte bine definit întrucât poate fi format din organizaţiiinovatoare non-profit, afaceri cu scop social şi organizaţii hibrid, care desf ăşoar ă atâtactivităţi lucrative cât şi non-profit.

Heckl şi Pecher (2007) definesc întreprinderile sociale ca având următoarelecaracteristici: au un venit provenit din activităţi comerciale, se adresează unei populaţii înnevoie, pot opera într-o varierate de forme legale, implică muncă voluntar ă, au o orientare

non-profit sau reinvestesc profitul obţinut, respectiv pot obţine finanţare publică. Deşiîntreprinderile sociale sunt considerate, în general, ca fiind furnizori de bunuri şi servicii,misiunea lor r ămâne predominant socială (Floyd, 2012). Una dintre organizaţiile-lider încercetarea cu privire la antreprenoriatul social, Reţeaua Europeană de Cercetare - EMES(Defourny şi Nyssens, 2012) a dezvoltat o serie de criterii de ordin economic şi social care

pot fi utilizate pentru a aprecia dacă o organizaţie apar ţine sau nu sectoruluiantreprenoriatului social. Criteriile de ordin economic includ: activitate continuă de

producţie de bunuri şi/sau prestare de servicii, grad ridicat de autonomie, nivel semnificativde risc economic, utilizare minimă a muncii plătite. În ceea ce priveşte dimensiunilesociale, o întreprindere socială ar trebui să r ăspundă următoarelor criterii: o iniţiativă lansată de un grup de cetăţeni, putere de decizie care nu se bazează pe proprietatea asupracapitalului, natur ă participativă, distribuţie limitată a profitului, scop explicit de a aduce

beneficii comunităţii.În privinţa statutului legal, întreprinderile sociale au luat, în mod tradiţional, forma

organizaţiilor non-profit; evoluţiile recente arată însă că întreprinderile sociale se situează lalimita neclar ă dintre sectoarele lucrative şi non-profit, unele entităţi valorificândoportunităţi de inovare socială chiar şi în sectorul privat lucrativ (Defourny şi Nyssens,2010). Această opinie este susţinută de Comisia Europeană (2013), care consider ă întreprinderile sociale ca fiind organizaţii ce emerg fie din mediul de afaceri privat, fie dinsocietatea civilă şi organizaţii ale economiei sociale, şi care pot lua forme legale completnoi, combinând dimensiunile sociale şi antreprenoriale într-un cadru instituţional diferit.

1.2. Antreprenorul social: trăsături şi motivaţii

Mediul academic (Dees, 2001; Bornstein şi Davis, 2010) recunoaşte faptul că antreprenorii sociali au existat dintotdeauna, fiind însă cunoscuţi sub denumiri diferite.Antreprenorii sociali sunt indivizi vizionari (London şi Morfopoulos, 2010) care auabilitatea de a vedea lumea într-o manier ă diferită, identificând oportunităţi care, pentrualţii, reprezintă provocări şi probleme. Rezultă că antreprenorii sociali sunt persoane

pasionate, care îşi doresc să schimbe lucruri asupra cărora au o opinie puternică (Ashton,

7/21/2019 Articol_2369



Vol. 17 • Nr. 38 • Februarie 2015 29

2010). Pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea socială, antreprenorii sociali trebuie să seconcentreze pe impact, să aibă bune abilităţi de persuasiune, ascultare şi recrutare a unoroameni care le pot susţine misiunea (Bornstein şi Davis, 2010) şi, probabil cel maiimportant, au nevoie de un spirit inovator, orientat asupra realizărilor (London şiMorfopoulos, 2010). De asemenea, antreprenorii sociali tind să fie persoane empatice şialtruiste, cu un simţ puternic al justiţiei (Kickul şi Thomas, 2010).

În lipsa recunoaşterii şi a recompenselor pe termen scurt, antreprenorii sociali nu suntmotivaţi de nevoia de putere şi admiraţie (London şi Morfopoulos, 2010), fiind necesar să fieextrem de r ă bdători, consecvenţi şi să aibă abilităţi foarte bune de relaţionare (Kickul şiThomas, 2010) şi relaţii publice pentru a atrage finanţări, a depăşi reacţiile de rezistenţă, aschimba comportamente şi a influenţa în mod pozitiv voinţa politică (Bornstein şi Davis,2010). Mair şi Noboa (2006) consider ă că, adesea, antreprenorii sociali au experienţă anterioar ă în antreprenoriat şi, în baza unei reţele de furnizori de resurse deja create, acţionează pentru adezvolta întreprinderi sociale. În ceea ce priveşte caracteristicile temperamentale şi psihologice,antreprenorii sociali manifestă propensitate pentru acţiune, gestionează incertitudinea, suntindependenţi (Bornstein şi Davis, 2010), consecvenţi, încrezători, optimişti şi inteligenţi din

punct de vedere emoţional (London şi Morfopoulos, 2010).Importanţa cercetării cu privire la motivaţiile individuale ale antreprenorilor sociali

a fost evidenţiată de Germak (2013), care susţine că, pe lângă alţi factori determinanţi,

precum disponibilitatea resurselor financiare şi a reţelelor de relaţii, motivaţia are un rolsemnificativ în rezultatele activităţii antreprenoriale. Germak şi Robinson (2013) audezvoltat un cadru pentru motivaţiile antreprenoriale sociale, indicând că un individ seimplică în activităţi de antreprenoriat social dacă manifestă dorinţă pentru împlinire

personală, doreşte să ajute societatea, se concentrează pe alte aspecte decât pe câştigurile în bani, simte nevoia de realizare şi este familiar cu o problemă socială pe care a identificat-o.

London şi Morfopoulos (2010) argumentează că implicarea în activităţi asociateantreprenoriatului social are la bază o serie de motive şi motivaţii, precum: educaţia şiexperienţele anterioare în acţiuni sociale (de exemplu, în timpul studiilor universitare),religia, experienţa profesională într-o corporaţie responsabilă social, existenţa unor modeleîn rândul prietenilor şi comunităţii locale, provocări în viaţa personală şi tranziţii, activism

pe internet. Antreprenorii sociali sunt motivaţi atât intrinsec cât şi extrinsec (Kickul şiThomas, 2010): în timp ce motivaţiile intrinseci derivă din valorile personale, motivaţiile

extrinseci se manifestă prin recunoaşterea unei probleme sociale şi sprijinul altor oameni lafel de interesaţi cu privire la această problemă. Ezell (2000, în London şi Morfopoulos,2010) susţine că motivaţia antreprenorilor sociali este bazată şi stimulată de valorile,idealurile, devotamentul şi speranţa de a produce o schimbare însemnată în societate.

După analiza unor studii anterioare dezvoltate de Hayak, Kirzner şi Schumpeter,Zahra, Gedajlovic, Neubaum şi Shulman (2009) au dezvoltat o tipologie a antreprenorilorsociali: „bricolerul” social (care se concentrează pe nevoi sociale locale), „constructivistul”social (care se concentrează pe oportunităţi generate de eşecurile pieţei şi care inovează însistemul social) şi inginerul social (care dezvoltă schimbări revoluţionare pentru a rezolva

probleme sistemice din structurile sociale existente). Ashton (2010) argumentează că, deşiantreprenorii sociali au abilitatea de a fonda o întreprindere socială, nu sunt neapărat celemai potrivite persoane pentru a o conduce pe termen lung, întrucât uneori le lipseşte talentulde a dezvolta o organizaţie după înfiinţare.

7/21/2019 Articol_2369




1.3. Diferenţe între antreprenorul social şi cel comercial

La modul general, un antreprenor este o persoană care stimulează progresuleconomic prin identificarea unor modalităţi noi şi îmbunătăţite de realizare a lucrurilor, întimp ce un antreprenor social este un antreprenor cu o misiune socială (Dees, 2001). Astfel,antreprenorii sociali pot fi văzuţi drept un gen particular de antreprenori; în timp ce

antreprenorii sunt responsabili cu identificarea, evaluarea şi exploatarea oportunităţilor caregenerează bunăstare privată pentru proprietar sau acţionari, antreprenorii sociali merg maideparte prin abordarea oportunităţilor care produc valoare socială (Certo şi Miller, 2008).Borstein şi Davis (2010) consider ă chiar că antreprenoriatul social s-a dezvoltat tocmaidatorită problemelor create de succesul antreprenoriatului clasic, comercial.

În prezent, totuşi, cele două sectoare tind să coopereze, antreprenorii socialirecunoscând competenţele pe care antreprenorii comerciali le au în management şi finanţe, iarantreprenorii clasici recunoscând „inovativitatea” şi importanţa întreprinderilor sociale(Bornstein şi Davis, 2010). În timp ce antreprenorii comerciali încearcă să supravieţuiască competiţiei şi se concentrează pe relaţii adversariale, antreprenorii sociali cooperează, astfelîncât să-şi dezvolte întreprinderile într-o manier ă mai sustenabilă şi competitivă (Kickul şiThomas, 2010). Antreprenorii sociali sunt diferiţi de alţi antreprenori prin faptul că au oconştiinţă socială puternică: antreprenorii sociali nu caută să-şi creeze o vastă bunăstare

personală sau o corporaţie mare, obiectivul lor principal îl reprezintă crearea unei schimbărisociale durabile, acest impuls fiind bazat pe experienţe personale în ceea ce priveştenedreptatea, lipsa de omenie sau inegalitatea (Ashton, 2010). Această abordare este înconcordanţă cu cea a lui Certo şi Miller (2008), care consider ă că antreprenorii comerciali şisociali se deosebesc, în mare parte, prin misiunea generală. În timp ce, pentru antreprenoriisociali, activitatea este condusă astfel încât să se obţină impactul asumat prin misiune, care setraduce prin valoare socială (Kickul şi Thomas, 2010; Certo şi Miller, 2008), pentruantreprenorii comerciali tocmai crearea de bunăstare este principala modalitate de măsurare asuccesului activităţii (Dees, 2001). În timp ce antreprenorii sociali sunt pasionaţi de o

problemă socială pe care intenţionează să o rezolve, antreprenorii comerciali sunt pasionaţi de produsele şi serviciile lor, însă pasiunea lor se refer ă la abilitatea de a face bani prinsatisfacerea nevoilor consumatorilor (Kickul şi Thomas, 2010).

Antreprenorii sociali sunt persoane care şi-au luat angajamentul de a face cevaremarcabil într-o manier ă durabilă, atât pentru ei, cât şi pentru cei pe care, prin munca lor,încearcă să-i sprijine (Ashton, 2010). În timp ce antreprenorii comerciali îi pot exploata pecei slabi în scopul obţinerii profitului cu orice cost şi obţinerea de bani pentru ei înşişi,antreprenorii sociali îi susţin pe cei slabi, lucrează pentru a implementa o schimbaredurabilă şi pentru a face bani pentru alţii (Ashton, 2010). Totuşi, graniţa dintreantreprenoriatul comercial şi cel social nu este întotdeanuna foarte clar ă: în procesul degenerare a bunăstării pentru acţionari, şi antreprenorii comerciali pot produce valoaresocială, în timp ce şi antreprenorii sociali pot produce câştiguri private prin îndeplinireamisiunii lor de a crea valoare socială (Certo şi Miller, 2008).

Cu toate acestea, Bornstein şi Davis (2010) consider ă că ambele tipuri deantreprenori sunt importante pentru economie şi niciunul din ele nu ar trebui consideratsuperior celuilalt, deşi antreprenoriatul social tinde să impună mai multe provocări, avândîn vedere că acest tip de antreprenoriat nu poate fi fundamentat pe modele de business dejaformate. După o lungă perioadă de timp în care antreprenorii comerciali au acaparat atenţiamass-mediei, a instituţiilor financiare şi a cercetătorilor ştiinţifici, antreprenorii sociali

7/21/2019 Articol_2369



Vol. 17 • Nr. 38 • Februarie 2015 31

încep să primească din ce în ce mai multă atenţie din partea tuturor domeniilor, în condiţiileîn care acest sector continuă să crească şi să se dezvolte (Bornstein şi Davis, 2010).

Antreprenorii sociali nu se deosebesc neaparat de alţi antreprenori comerciali desucces prin anumite abilităţi specifice, precum încredere sau perseverenţă, ci prindeterminarea lor de a avea succes în îndeplinirea, pe termen lung, a unui obiectiv social încare cred cu tărie (London şi Morfopoulos, 2010). Comparat cu antreprenoriatul clasic,

antreprenoriatul social se dezvoltă pe o bază intensivă în talent. Antreprenorii sociali desucces au ca obiectiv principal implicarea fiecărui individ într-o activitate corect corelată cuabilităţile sale, astfel încât să se obţină schimbări semnificative (Bornstein şi Davis, 2010).

Totuşi, Olaru, Dinu, Stoleriu, Sandru and Dincă (2010) consider ă că toateîntreprinderile ar trebui să aibă o activitate responsabilă social, acest lucru referindu-se laasigurarea succesului organizaţional prin integrarea mai multor aspecte sociale înactivitatea firmei, astfel încât să se managerieze corect impactul activităţii firmei asupramediului şi să se rezolve problemele comunităţii.

1.4. Economia socială în România

Economia socială şi antreprenoriatul social în România se află încă într-un stadiuincipient, procentul persoanelor care lucrează în întreprinderi sociale reprezentând mai

puţin de 2% din totalul populaţiei ocupate, faţă de 6,5%, la nivelul UE (European

Commission, 2013). Deşi în prezent nu există un cadru legislativ care să reglementezefuncţionarea economiei sociale şi a antreprenoriatului social, un proiect de lege a fost

propus şi aşteaptă să fie adoptat de Parlamentul României. Potrivit acestui proiect de lege,întreprinderile sociale cuprind societăţi cooperative, asociaţii şi fundaţii, precum şi case deajutor reciproc pentru angajaţi şi pensionari. Acelaşi proiect de lege introduce şi termenulde „întreprinderi de inser ţie socială”, definite drept întreprinderi sociale al căror personalcuprinde cel puţin 30% persoane care apar ţin unor grupuri vulnerabile sau care reinvestesccel puţin 50% din profitul lor anual (Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale,2010).

Potrivit Atlasului de Economie Socială (Barna, 2014), sectorul economiei socialeeste format din asociaţii şi fundaţii, cooperative, case de ajutor reciproc şi societăţicomerciale deţinute de organizaţii de economie socială (tabel nr. 1).

Tabel nr. 1: Dimensiunea economiei sociale în România, 2012

2012Număr

organizaţii active

Active

imobilizate (lei)

Venituri

(mii lei)

Numărul

angajaţilor

Asociaţii şi fundaţii 33.670 719.8847 7.742.043 76.902

Cooperative 2.228 1.122.805 1.764.363 31.428

Case de ajutor reciproc 2.767 3.624.190 589.143 5.403

Societăţi comercialedeţinute de organizaţiide economie socială

682 1.971.666 2.202.562 17.394

Total 39.347 13.917.508 12.298.111 131.127

Sursa: Barna, 2014, p.17 (pe baza datelor furnizate de Institutul Na ţ ional de Statistică ,2012 şi a altor date secundare prelucrate de Funda ţ ia pentru Dezvoltarea Societ ăţ ii Civile

– FDSC şi Institutul de Economie Social ă - IES)

7/21/2019 Articol_2369




Potrivit ultimelor date statistice (tabel nr. 1) disponibile cu privire la dimensiuneaeconomiei sociale (Barna, 2014), în 2012 în România erau active 39.347 de organizaţii(care au depus bilanţul la finalul anului fiscal), ce aveau active imobilizate în valoare de13.917.505.000 lei, venituri de 12.298.111.000 lei şi aveau angajate 131.127 de persoane.Sectorul economiei sociale din România este format, în mare parte, din asocia ţii şi fundaţii,care reprezintă 85,57% din numărul total al organizaţiilor active, fiind urmate de casele de

ajutor reciproc, care reprezintă 7,03%. De asemenea, asociaţiile şi fundaţiile au angajată majoritatea persoanelor implicate într-o întreprindere socială activă (58,65%), în timp cecooperativele deţin 23,97% din persoanele angajate în acest sector.

Potrivit Atlasului de Economie Socială (Barna, 2014) publicat de Fundaţia pentruDezvoltarea Societăţii Civile, întreprinderile sociale sunt active în toate regiunile dedezvoltare din România (tabel nr. 2).

Tabel nr. 2: Distribuţia principalilor indicatori ai economiei sociale

în regiunile de dezvoltare din România în 2012

RegiuneNumărul întreprinderilor

sociale activeVenituri totale

(mii lei)Nr.

de angajaţi

Nord Est 4.493 1.138.374 13.941

Sus Est 3.449 959.240 11.531Sud 3.749 1.156.547 11.778

Bucureşti Ilfov 6.275 2.722.183 23.732

Sud Vest 2.986 613.601 7.798

Centru 7.254 1.333.341 16.558

Vest 3.723 910.362 11.533

Nord Vest 6.736 1.261.874 16.862

Sursa: Barna, 2014, p. 24 (pe baza datelor furnizate de Institutul Na ţ ional de Statistică ,2012 şi a altor date secundare prelucrate de FDSC - IES)

După cum se poate vedea în tabelul nr. 2, în 2012 majoritatea întreprinderilor

sociale au fost active în regiunea Centru (18,76%) şi de Nord Vest (17,42%) a României, întimp ce în regiunea Bucureşti Ilfov au fost înregistrate 16,23% din totalul organizaţiilorsociale active din ţar ă. Regiunile cu cel mai mic număr de întreprinderi sociale active aufost Sud Vest şi Sud Est, acestea fiind şi regiunile cu cel mai mic număr de persoaneangajate în organizaţii de economie socială. Deşi regiunea Bucureşti Ilfov nu a avut cel maimare număr de întreprinderi sociale active din ţar ă, a avut cel mai mare număr de persoaneangajate (20,87% din numărul total de persoane care au lucrat într-o organizaţie deeconomie socială activă), fiind urmată de regiunea de Nord Vest şi Centru a României,unde au fost angajate 14,83%, respectiv 14,56% din numărul total de indivizi care au lucratîn întreprinderi sociale.

Dintre principalele forme de întreprindere socială, asociaţiile şi fundaţiile suntactive în mai multe domenii (tabel nr. 3).

Majoritatea asociaţiilor şi fundaţiilor din România activează în sectorul social sau

de caritate (28,64%) şi în sport (16,39%). De asemenea, un număr semnificativ de asociaţiişi fundaţii sunt active în cultur ă (9,16%) şi în educaţie (8,16%), în timp ce domeniile cu ceamai mică reprezentare sunt mediu (2,35%) şi agricultur ă (3,29%).

7/21/2019 Articol_2369



Vol. 17 • Nr. 38 • Februarie 2015 33

Importanţa economiei sociale începe să fie pusă în evidenţă, având în vedere că în2012 Institutul de Economie Socială (ISE – parte a Fundaţiei pentru Dezvoltarea SocietăţiiCivile – FDSC) a dezvoltat proiectul “Pentru ca economia socială din România să devină vizibilă”. Una din principalele realizări ale acestui proiect l-a reprezentat faptul că, încolaborare cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şiInstitutul Naţional de Pregătire în Statistică, au fost determinate conturile satelit privind

economia socială în România, în 2011 şi 2012. Iniţiativa a fost extrem de valoroasă, avândîn vedere că a indicat că Valoarea Adăugată Brută a economiei sociale în total economienaţională a fost de 1,9% în 2012, cu 46,15% mai mare decât în 2011 (Barna, 2014).

Tabel nr. 3 Domenii de activitate ale asociaţiilor şi fundaţiilor din România, 2012

Domeniu deactivitate

Numărul asociaţiilor

şi fundaţiilorProcent din numărul total

al asociaţiilor şi fundaţiilor (%)

Social/Caritate 7.587 28,64

Sport 6.115 16,39

Educaţie 3.858 8,16

Cultur ă 3.713 9,16

Profesionale 4.113 7,58Religie 1.992 7,45

Agricultur ă 3.214 3,29

Sănătate 1.808 6,14

Dezvoltare/Turism 2.040 3,86

Obşti/Silvice 1.326 3,41

Civice 1.273 3,55

Mediu 989 2,35

Sursa: Barna, 2014, p. 43 (date prelucrate de IES-FDSC, în baza datelor furnizatede INS 2012, a codurilor CAEN din bilan ţ ul asocia ţ iilor şi funda ţ iilor şi a informa ţ iilor

cuprinse în Registrul ONG de la Ministerul de Justi ţ ie)

În ceea ce priveşte impozitele pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice şi contribuţii angajatori la bugetul de stat, economia socială a avut o contribuţie de4,18% în totalul impozitelor de la persoane juridice şi contribuţii ale angajatorilor în 2012,cu 37,5% mai mult decât în 2011 (Barna, 2014). Toate aceste date statistice pun în eviden ţă rolul din ce în ce mai important pe care acest sector specific îl are în dezvoltarea economieidin România.

2. Metodologia cercetării

Scopul articolului a fost oferirea unei mai bune cunoaşteri a motivaţiilorantreprenorilor sociali români de a iniţia, dezvolta şi lucra într-o întreprindere socială. Dincauza puţinelor informaţii cuprinzătoare despre antreprenorii sociali din România, autoriiau optat pentru o cercetare exploratorie. Cercetarea a fost una calitativă şi a constat îninterviuri structurate cu antreprenori sociali români, după care rezultatele au fost

7/21/2019 Articol_2369




interpretate prin analiza conţinutului. Alegerea pentru o cercetare calitativă este justificată prin faptul că permite interpretarea subiectului studiat f ăr ă măsur ări numerice, oferindtotuşi noi perspective şi semnificaţii lăuntrice (Zikmund şi Babin, 2010). Opţiunea de arealiza o cercetare calitativă este în concordanţă şi cu obiectivul principal al studiului, de aidentifica semnificaţii mai profunde ale motivaţiilor antreprenorilor sociali şi alemodalităţilor lor de a acţiona.

Instrumentul utilizat în cercetare a fost interviul structurat, format din 16 întrebări,ce au vizat următoarele obiective specifice:

Realizarea unui profil al antreprenorului social, din punct de vedere al pregătiriiacademice, experienţei profesionale şi expertizei în domeniul de activitate al întreprinderiisociale în care activează;

Identificarea principalelor coordonate ale activităţii antreprenorului social şistructurilor înfiinţate/dezvoltate de acesta (inclusiv forme legale, resurse financiare, impactsocial, impactul mediului extern asupra dezvoltării organizaţiei);

Identificarea principalelor motivaţii în dezvoltarea unei iniţiative de antreprenoriatsocial;

Identificarea diferenţelor percepute de persoanele intervievate între antreprenoriisociali şi cei comerciali.

Interviurile au fost realizate faţă în faţă, între unul sau doi autori şi un antreprenorsocial, acest fapt permiţând autorilor să obţină o perspectivă foarte bună asupra subiectului,din partea fiecărui respondent.

Din cauza lipsei de informaţii structurate cu privire la antreprenoriatul social înRomânia, recrutarea şi selecţia respondenţilor s-a realizat din cadrul celor mai vizibileîntreprinderi sociale, primul criteriu de selecţie a persoanelor intervievate fiind ca acestea să

provină din întreprinderi sociale care au f ăcut obiectul cel puţin unui articol în presa scrisă sau online cu acoperire naţională. Un al doilea criteriu a fost ca persoana intervievată să deţină o funcţie de decizie în organizaţia din care face parte sau să fi coordonat cel puţin un

proiect de economie socială la nivelul organizaţiei.Drept urmare, cercetătorii au folosit mai multe metode de eşantionare: eşantionare pe

bază de raţionament, având în vedere că au fost contactaţi acei indivizi care aveaucaracteristicile potrivite eşantionului, şi eşantionare prin metoda „bulgărelui de ză padă”,

având în vedere că unii respondenţi au fost recomandaţi de respondenţii selectaţi iniţial decercetători. În final, au fost identificaţi 30 de antreprenori sociali, care au primit pe e-mailinvitaţia de a lua parte la studiu. Eşantionul final a fost compus din 10 respondenţi care aur ăspuns afirmativ iniţiativei cercetătorilor. După cum era de aşteptat pentru o cercetarecalitativă (Proctor, 2005), eşantionul nu este reprezentativ pentru populaţia ţintă a cercetării.

Interviurile s-au desf ăşurat în perioada 20 iulie – 24 septembrie 2014: un interviu afost realizat în Reghin (20 iulie 2014), cinci interviuri au avut loc în Bucureşti (treiinterviuri pe 7 septembrie 2014, un interviu pe 18 septembrie şi un interviu pe 19septembrie), trei interviuri au fost organizate în Arad, judeţul Arad (3 septembrie 2014) şiun interviu s-a desf ăşurat la Eşelniţa, judeţul Mehedinţi (24 septembrie 2014). Alegereaacestei metode de cercetare a presupus foarte mult timp investit, având în vedere c ă fiecareinterviu a durat între 20 şi 30 de minute. Având consimţământul respondenţilor, interviurileau fost înregistrate cu ajutorul unui reportofon digital.

Abordarea calitativă a cercetării s-a dovedit a fi dependentă de cercetător, luând înconsiderare faptul că autorii au condus interviurile, dar au fost nevoiţi şi să transpună înformat text înregistrarea interviurilor. Mai mult, rezultatele nu pot fi generalizate şi depind

7/21/2019 Articol_2369



Vol. 17 • Nr. 38 • Februarie 2015 35

de interpretarea cercetătorului, având în vedere că Zikmund şi Babin (2010) susţin că cercetători diferiţi pot ajunge la concluzii diferite, pe baza aceluiaşi interviu.

3. Rezultate şi discuţii

Datele furnizate de respondenţi au fost colectate şi procesate prin analiza de conţinut.

Trebuie menţionat că rezultatele obţinute formează un profil incipient al antreprenorului socialdin România, ca urmare a unui studiu pilot. Cercetarea, fiind una de debut în această tematică,

prezintă în principal opinii asupra modului în care poate fi definit antreprenorul social dinRomânia, profilul acestuia putând fi dezvoltat printr-un studiu mai amplu, cu reprezentativitatestatistică, prin care să se ofere rezultate pertinente, cu acceptabilitate mai mare.

Toţi respondenţii incluşi în cercetare au o vârstă între 26 şi 42 de ani şi suntabsolvenţi de învăţământ superior. Sunt conştienţi de rolul lor de antreprenori sociali şiconsider ă că acţionează într-o manier ă antreprenorială, urmărind, în acelaşi timp,îndeplinirea unei misiuni sociale. Din cei zece respondenţi, şase au experienţă anterioar ă înantreprenoriat; unul dintre respondenţi a lucrat anterior ca liber-profesionist, în timp ce alţitrei respondenţi au fost angajaţi în structuri private deţinute de ter ţi. Doar un singurrespondent a declarat că nu are experienţă ca antreprenor şi angajat, deşi a fost implicat în

proiecte de voluntariat anterior înfiinţării organizaţiei în care activează. Mai mult de atât,

şapte din cei zece respondenţi au experienţă profesională anterioar ă – fie ca antreprenori,fie ca angajaţi – în acelaşi domeniu sau în domenii complementare cu cel în care activează organizaţia pe care au înfiinţat-o şi/sau dezvoltat-o.

Un număr de şapte din cei zece respondenţi intervievaţi în cadrul cercetării lucrează în organizaţii non-guvernamentale – concret, în asociaţii – în care antreprenorul social arerolul de membru. Doi alţi antreprenori sociali sunt activi în societăţi comerciale deţinute deasociaţii. Un respondent se află în proces de obţinere a personalităţii juridice prin înfiinţareaunui ONG, desf ăşurându-şi între timp activitatea printr-o societate comercială deţinută de un

prieten. Numărul de membri ai organizaţiilor în care antreprenorii sociali activează variază între doi şi 20, cu o medie de 7,6 persoane/organizaţie. În cadrul grupului selectat, patruorganizaţii au între unu şi cinci membri activi/angajaţi, trei organizaţii între cinci şi zecemembri activi/angajaţi, iar trei organizaţii peste zece membri activi/angajaţi (Figura nr. 1). Înopt din zece cazuri, organizaţiile înfiinţate şi/sau dezvoltate de antreprenorul social utilizează,

de asemenea, muncă voluntar ă.

Figura nr. 1 Descrierea organizaţiilor respondenţilorSursa: realizat de autori pe baza rezultatelor cercet ării

7/21/2019 Articol_2369




O analiză a activităţii antreprenorilor în organizaţiile pe care le-au iniţiat şi/saudezvoltat arată că toţi cei zece respondenţi fie se concentrează pe satisfacerea unor nevoilocale, fie urmăresc oportunităţi generate de eşecuri ale pieţei, încadrându-se astfel în două din cele trei categorii de antreprenori sociali descrise de Zahra, Gedajlovic, Neubaum şiShulman (2009) şi anume „bricoleri” sociali şi, respectiv, „constructivişti” sociali saucombinaţii a celor două. Niciunul dintre respondenţi nu se consider ă intens inovator sau

factor al unor schimbări revoluţionare, conducând la concluzia că „inginerii sociali” suntmai puţin frecvenţi în pofida impactului lor social.

În ceea ce priveşte domeniile în care întreprinderile sociale dezvoltate derespondenţi activează (Figura nr. 1), acestea corespund următoarei structuri: o organizaţieactivează în procesarea şi marketingul produselor agricole; una în meşteşuguri (ţesut,croitorie şi suveniruri); patru în protecţia şi conservarea mediului şi peisajului cultural; unaîn educaţie non-formală şi training; una în schimburi culturale; două în publicitate şievenimente. O tr ăsătur ă comună este aceea că întreprinderile sociale în care cei zecerespondenţi activează furnizează nu unul, ci un set de servicii care compun un lanţ valoricintegrat. De exemplu, organizaţiile ce activează în protecţia şi conservarea mediului şi

peisajului cultural implementează o serie de activităţi complementare, precum campanii deconştientizare, programe educaţionale pentru populaţia locală, dezvoltarea infrastructurii(amenajarea pistelor de bicicletă), evenimente, publicaţii, activităţi de marketing şi

promovare. Un număr de cinci din cele zece organizaţii deţin, de asemenea, platformeonline care beneficiază de o recunoaştere largă şi sunt utilizate pentru furnizarea deinformaţii atât privind întreprinderea socială, cât şi despre domeniul şi arealul geografic încare organizaţia activează.

Făr ă excepţie, fiecare din organizaţiile dezvoltate de cei zece respondenţi lucrează îndeaproape cu comunitatea locală şi exercită un impact social profund. Acest impact socialse poate materializa în: crearea de locuri de muncă pentru persoane apar ţinând unor grupuriexpuse excluziunii sociale (cum este cazul persoanelor cu dizabilităţi); stimulareaeconomiei locale prin promovarea produselor şi serviciilor locale şi chiar prin dezvoltareaunor infrastructuri de procesare a produselor agricole locale; implementarea de programeeducaţionale pentru comunitatea locală; activităţi de conştientizare cu privire la cultura,

patrimoniul şi mediul natural local şi potenţialul acestora de a genera creştere economică prin valorificarea lor prin meşteşuguri şi turism; furnizarea de informaţii privinddezvoltarea de afaceri şi oportunităţi de finanţare; promovarea unui stil de viaţă sănătos şiîncurajarea unei atitudini pozitive privind sportul.

În ceea ce priveşte finanţarea activităţilor (tabelul nr. 4), nouă din cele zeceorganizaţii au beneficiat de finanţare externă, în timp ce doar o singur ă organizaţie a apelatexclusiv la veniturile obţinute prin furnizarea de servicii. Conform datelor din tabelul nr. 4,sursele de finanţare cel mai frecvent menţionate de respondenţi includ:

Un număr de patru din cei zece respondenţi au indicat că organizaţia din care provin a accesat mai mult de una dintre sursele de finanţare menţionate anterior.

Birocraţia şi lipsa unui cadru legal clar şi coerent care să reglementezefuncţionarea şi finanţarea organizaţiilor de economie socială au fost identificate ca

principalele obstacole ce emerg din mediul extern, fiind nominalizate de către opt din ceizece respondenţi. Doi respondenţi consider ă că iniţiativele de antreprenoriat social ar trebuisubvenţionate de către stat întrucât acestea furnizează servicii pe care instituţiile publice nuau capacitatea să le ofere şi rezolvă probleme pe care atât mediul privat cât şi cel public aueşuat în a le rezolva. Prin crearea de locuri de muncă pentru persoane expuse excluziuniisociale, furnizarea de servicii educaţionale, îmbunătăţirea protecţiei, valorificării

7/21/2019 Articol_2369



Vol. 17 • Nr. 38 • Februarie 2015 37

sustenabile şi promovării patrimoniului natural şi cultural, întreprinderile sociale conduc înmod semnificativ la scăderea costurilor asociate cu furnizarea serviciilor publice. Unuldintre respondenţi a propus un cadru mai eficace de reglementare a parteneriatelor public-

private astfel încât întreprinderile sociale să fie remunerate pentru serviciile pe care lefurnizează societăţii. Alte obstacole identificate de respondenţi includ lipsa de interes acomunităţilor locale pentru cauza urmărită de organizaţiile în care activează (trei menţiuni)

şi conflictele cu mediul privat (o menţiune), în contextul în care companiile private simt că obiectivul lor de a obţine câştiguri financiare rapide este ameninţat de susţinerea pe careantreprenorii sociali o manifestă pentru o cauză socială.

Tabelul nr. 4: Sursele de finanţare folosite de antreprenorii sociali

Surse de finanţareNr. de organizaţiicare le-au accesat

Fonduri Structurale Europene – Programul OperaţionalSectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

3

Fonduri Structurale Europene – Programul OperaţionalSectorial Mediu 2007-2013

2

Fonduri Structurale Europene – Programe de cooperaretransfrontalier ă

1

Alte programe de finanţare ale UE – Tineret în Acţiune 3Finanţări acordate de corporaţii, ca parte a politicii de CSR 2Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European şigranturi norvegiene

1

Finanţări de la bugetul naţional (Administraţia Fondului pentru Mediu, Administraţia Fondului Cultural Naţional)

2

Finanţări acordate de autorităţi publice locale 2Sursa: realizat de autori pe baza rezultatelor cercet ării

Disponibilitatea finanţărilor externe este văzută de către şapte din cei zecerespondenţi ca cel mai important element al mediului extern care a exercitat un impact

pozitiv asupra activităţii antreprenorului social. Mai mult, doi dintre respondenţi recunosc

că şi-au planificat proiectele nu atât de mult în funcţie de nevoile comunităţii, ci maidegrabă în funcţie de disponibilitatea finanţărilor accesabile. Alţi factori cu impact pozitividentificaţi de respondenţi includ parteneriatele cu organizaţii având misiuni similare (treimenţiuni) şi proiectele de responsabilitate socială corporativă dezvoltate de companii

private şi care promovează activitatea întreprinderilor sociale (două menţiuni).Majoritatea intervievaţilor au declarat că s-au decis să dezvolte o organizaţie de

economie socială deoarece au simţit întotdeauna că „misiunea lor este să schimbe ceva înlume”. S-a identificat un consens asupra faptului că, după identificarea mai multor

probleme şi a unei lipse de iniţiativă de a rezolva acele probleme în comunitate,intervievaţii au simţit că „ceva trebuie f ăcut” pentru a schimba situaţia de fapt. Drepturmare, antreprenorii sociali intervievaţi au decis să dezvolte o întreprindere socială conduşi de pasiunea şi dorinţa puternică de a aduce un impact pozitiv asupra comunităţiilor. Toţi respondenţii au recunoscut că înfiinţarea unei întreprinderi sociale a fost văzută

drept o şansă de a se dezvolta profesional şi de a obţine independenţă financiar ă, chiar dacă obţinerea profitului nu a fost obiectivul şi motivaţia principală, ceea ce este în concordanţă cu definiţiile antreprenorului social menţionate în recenzia literaturii de specialitate. Un

7/21/2019 Articol_2369




singur intervievat a menţionat că a ales să dezvolte o întreprindere socială deoarece aidentificat în sectorul economiei sociale mai puţine constrângeri legislative şi mai multeoportunităţi de a obţine finanţare. Totuşi, după înfiinţarea organizaţiei, a conştientizatimportanţa şi impactul întreprinderii sale în comunitatea locală şi a devenit motivat să continue într-un sector economic care îi permite să obţină profit în timp ce ajută alţioameni. Toţi antreprenorii sociali intervievaţi au declarat că au decis să înfiinţeze o

întreprindere socială după ce au identificat o nişă (o problemă specifică ce avea nevoie derezolvare) în piaţă şi după ce s-au documentat cu privire la posibilităţile de finanţare.

Antreprenorii sociali implicaţi în studiul de faţă sunt motivaţi să îşi dezvolte încontinuare activitatea în sectorul economiei sociale în principal de rolul social pe care îl auîn comunitate şi de faptul că au într-adevăr un impact pozitiv şi reuşesc să ajute oameni înnevoie. Doi intervievaţi au menţionat chiar că „oamenii şi bucuria lor” îi determină să continue să implementeze proiecte care ajută comunitatea locală. În plus, antreprenoriisociali au menţionat că pasiunea şi nevoia permanentă de schimbare îi conduce către noi

proiecte în organizaţiilor lor, în timp ce un intervievat a declarat că este motivat să continuesă îşi dezvolte organizaţia până în punctul în care „va merge de la sine”, adică până când vareuşi să implice în activitatea întreprinderii suficienţi oameni care să-i împărtăşească viziunea şi misiunea. Pe baza tuturor opiniilor exprimate s-a realizat un profil almotivaţiilor antreprenorilor sociali (Figura nr. 2).

Figura nr. 2: Profilul motivaţiilor antreprenorilor socialiSursa: realizat de autori, pe baza cercet ării

Antreprenorii sociali intervievaţi au menţionat să angajaţii lor sunt, în mare parte, precum ei, intrinsec motivaţi, recompensele financiare nefiind elementul principal care îidetermină să lucreze într-o organizaţie de economie socială. Trei dintre respondenţi au declaratsă oamenii cu care lucrează sunt motivaţi şi de faptul că munca lor are vizibilitate în mass-

media. Mai mult, s-a constatat un consens asupra faptului că oamenii implicaţi în organizaţiitrebuie să aibă aceeaşi viziune şi valori, punându-se în lumină faptul că într-o întreprinderesocială mediul de lucru este extrem de important şi cultura organizaţională trebuie să încurajeze

7/21/2019 Articol_2369



Vol. 17 • Nr. 38 • Februarie 2015 39

creativitatea, dezvoltarea personală şi să admită importanţa fiecărui membru pentru organizaţie.Totuşi, a fost interesant de descoperit faptul că trei dintre intervievaţi au declarat că încă încearcă să identifice oportunităţi de motivare a voluntarilor care se implică în proiectele organizaţiei lor.

Un alt obiectiv important al cercetării a fost identificarea măsurii în careantreprenorii sociali consider ă că au nevoie de tr ăsături şi competenţe specifice, încomparaţie cu antreprenorii clasici. Toţi intervievaţii au declarat în mod clar că un

antreprenor social se deosebeşte de un antreprenor clasic, în principal prin prisma faptuluică el are o misiune socială, „o aplecare către partea socială” şi „o sensibilitate anume faţă de problemele sociale”. De asemenea, intervievaţii au menţionat că un antreprenor socialtrebuie să aibă competenţele unui antreprenor comercial (în ceea ce priveşte competenţeleclasice de business, precum: iniţiativă, competenţe în marketing şi vânzări, finanţe şimanagementul resurselor umane, dar şi o foarte bună cunoaştere a domeniului de activitateal organizaţiei), dar, în plus, trebuie să fie pasionat, creativ, extrem de determinat şi

perseverent în îndeplinirea misiunii sale. Aceste rezultate sunt în concordanţă cu ipotezelemenţionate în recenzia literaturii de specialitate.

În ceea ce priveşte diferenţele de statut social între antreprenorii sociali şi ceiclasici, au fost identificate mai multe opinii. Toţi respondenţii au fost de acord că antreprenorii sociali au un statut social diferit faţă de antreprenorii clasici. Însă, în timp cecinci intervievaţi consider ă că un antreprenor social are o imagine pozitivă în societate,

începe să aibă din ce în ce mai multă vizibilitate şi este privit cu mai multă încredere decâtun antreprenor clasic, o persoană intervievată a declarat că „nu este luată în serios cândmenţionează că reprezintă o asociaţie”, în timp ce un alt intervievat a menţionat că, înrelaţiile cu sectorul public, antreprenorii sociali sunt văzuţi drept „oportunişti”. Doirespondenţi sunt de părere că antreprenorii sociali sunt percepuţi mult mai bine în mediulurban şi în rândul persoanelor cu studii superioare, în comparaţie cu mediul rural; această diferenţă provine din faptul că persoanele din mediul urban şi cele cu studii superioare au,în general, un acces mai mare la informaţiile cu privire la antreprenoriatul social, admiţânddeja rolul pe care antreprenoriatul social în joacă în societate. Mai mult, două persoaneimplicate în cercetare consider ă că antreprenorii sociali primesc mai puţină recunoaştere din

partea societăţii şi câştigă mai puţini bani decât antreprenorii clasici. Schematic, diferenţele percepute dintre antreprenorii sociali şi cei clasici sunt prezentate în Figura nr. 3.

Figura nr. 3: Diferenţele dintre antreprenorii sociali şi cei clasiciSursa: realizat de autori pe baza rezultatelor cercet ării

7/21/2019 Articol_2369




Totuşi, cu toate acestea, toţi antreprenorii sociali au menţionat că activitatea pecare o desf ăşoar ă le ofer ă satisfacţie personală şi împlinire sufletească, lucruri pe care nu le-ar fi putut obţine printr-o iniţiativă de antreprenoriat clasic.

Concluzii

Oferind informaţii asupra biografiei antreprenorilor sociali, a activităţilordesf ăşurate de aceştia, a tr ăsăturilor şi motivaţiilor lor, lucrarea conturează un „profil” alantreprenorului social. Având în vedere că cercetarea desf ăşurată este una exploratorie,acest profil ar trebui să facă subiectul unor studii viitoare prin care să fie validat, putânddeveni astfel un instrument crucial în înţelegerea modului în care antreprenoriatul social

poate fi stimulat şi dezvoltat. Cercetarea calitativă desf ăşurată (prin interviu de profunzime,structurat) a permis o investigaţie amplă asupra tr ăsăturilor şi motivaţiilor antreprenorilorsociali, însă, prin natura sa, are anumite limite. O primă limită o reprezintă utilizarea unuighid de interviu destul de amplu, ce nu a permis discutarea în mare amănunt a fiecăruiaspect ce se dorea atins. De asemenea, prin prisma responsabilităţilor multiple pe careantreprenorii sociali le au, interviurile au suferit şi întreruperi, perturbând astfel mersuldiscuţiei. O altă limită a cercetării este graniţa greu de delimitat între etapa de culegere adatelor şi de analiză a acestora, cele două putând coincide uneori. Acest lucru se poate

întâmpla deoarece în cazul cercetărilor calitative, cercetătorul este principalul instrumentmetodologic, fiind implicat în toate etapele: creionarea ghidului de interviu, elaborareaeşantionului, conducerea interviului, analiza acestuia. Eşantionul nu este unul reprezentativ,fiind eterogen şi cuprinzând antreprenori sociali din zone şi domenii de activitate diferite.Totuşi, se poate considera că rezultatele cercetării pot constitui un bun punct de plecare

pentru cercetări viitoare, care să implice şi antreprenori clasici.Principalul rezultat al cercetării este realizarea unui portret-pilot al antreprenorului

social din România, în condiţiile unui mediu de afaceri aflat în schimbare. În primul rând,antreprenorii sociali din România activează, în general, în sectorul non-guvernamental, deşinu sunt excluse nici firmele private, de regulă ONG-uri sau microîntreprinderi. Rezultateleindică faptul că antreprenorii sociali au atât expertiză, cât şi experienţă în domeniul în careactivează; în momentul când decid să înfiinţeze o întreprindere socială, aleg un sectorapropiat domeniului în care au studiat sau în care au lucrat anterior.

Antreprenoriatul social este văzut, în general, drept o alternativă în carier ă pentru persoanele tinere sau de vârstă medie, capabile să identifice atât nevoile sociale pe care piaţa nu a reuşit să le satisfacă sau nu este capabilă să le satisfacă, precum şi noilemodalităţi de satisfacere a acelor nevoi. Astfel, antreprenorii sociali tind să fie „bricoleri”sociali (prin identificarea nevoilor sociale neadresate anterior), „constructivişti” sociali(prin identificarea oportunităţilor ce rezultă din eşecul pieţei) sau o combinaţie a celor două tipuri. Indiferent în care din categoriile anterioare se încadrează, antreprenorii sociali seautodefinesc ca fiind creativi şi vizionari căci, puşi în faţa unor provocări sociale precumlipsa locurilor de muncă pentru persoanele vulnerabile social, sunt nevoiţi să vină cu soluţiiinovatoare şi să persevereze până la rezolvarea problemelor identificate.

În mod clar, antreprenorii sociali se consider ă diferiţi faţă de cei clasici,comerciali, diferenţa constând în asumarea unei misiuni sociale, misiune percepută maiimportantă decât cea de a genera profit pentru acţionari, asociaţi sau proprietari. Totuşi,activitatea antreprenorilor sociali nu este una caritabilă, căci urmărirea unei misiuni socialenu exclude asigurarea independenţei financiare şi dezvoltarea profesională. Pentruantreprenorii sociali, motivaţia intrinsecă, generată de satisfacţia de a fi adus plus-valoare

7/21/2019 Articol_2369



Vol. 17 • Nr. 38 • Februarie 2015 41

comunităţii în care tr ăiesc, de a fi produs o schimbare pozitivă în societate estefundamentală. Ei tind să îşi formeze o echipă care împărtăşeşte aceleaşi valori, pasiuni şiaceeaşi misiune socială ca şi ei.

Dincolo de misiunea socială, creativitate, perseverenţă şi pasiune, un antreprenorsocial trebuie să deţină cunoştinţe solide privind domeniul în care activează, dar şi şicompetenţe clasice de business, asociate în egală măsur ă şi antreprenorilor comerciali:

iniţiativă, marketing şi vânzări, finanţe, managementul resurselor umane. Mai mult de atât,antreprenorii sociali tind să fie deschişi la accesarea surselor de finanţare externă şiconsider ă deschiderea pieţei comunitare drept o oportunitate de dezvoltare a organizaţiilorlor. Acest lucru este, de altfel, firesc, întrucât majoritatea antreprenorilor sociali activeaz ă în organizaţii f ăr ă scop patrimonial sau în întreprinderi de mici dimensiuni, dispunând deresurse limitate - iar în cazul organizaţiilor care angajează persoane vulnerabile pe piaţamuncii - de un potenţial limitat de creştere a productivităţii.

Organizaţiile antreprenorilor sociali sunt, în general, implicate nu într-una, ci într-ovarietate de activităţi conexe sau parte a unui lanţ de valoare integrat, prin care aduc unimpact social considerabil prin crearea de locuri de muncă, promovarea şi valorificarea

bunurilor locale precum patrimoniul sau cadrul natural, crescând gradul de conştientizareasupra oportunităţilor de dezvoltare şi îmbunătăţind nivelul educaţiei. Producereaimpactului social implică o interacţiune strânsă cu tot ceea ce înseamnă comunitate locală,

incluzând atât populaţia locală, precum şi alţi agenţi precum producători locali, firme micisau şcoli.

Mulţumiri

Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin ProgramulOperaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect numărulPOSDRU/159/1.5/S/134197 „Performanţă şi excelenţă în cercetarea doctorală şi

postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România”.

Bibliografie

Abu-Saifan, S., 2012. Social entrepreneurship: definition and boundaries. Technology Innovation Management Review, February Issue, pp.22-27.

Ashton, R., 2010. How to be a social entrepreneur, make money and change the world .Capstone: Chichester.

Bacq, S., Hartog, C., Hoogendoorn, B. and Lepoutre, J., 2011. Social and commercial

entrepreneurship: Exploring individual and organizational characteristics. [pdf]Zootermeer: SCALES, Scientific Analysis of Entrepreneurship and SMEs. Availableat: <http://www.entrepreneurship-sme.eu/pdf-ez/H201110.pdf> [Accessed 28September 2014].

Barna, C., 2014. Atlasul economiei sociale: România 2014. [pdf] Bucureşti: Fundaţia

pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Available at: <http://www.fdsc.ro/library/files/atlas_economie_sociala.pdf> [Accessed 22 September 2014].

7/21/2019 Articol_2369




Bornstein, D. and Davis, S., 2010. Social entrepreneurship: what everyone needs to know. New York: Oxford University Press.

Certo, S.T. and Miller, T., 2008. Social entrepreneurship: Key issues and concepts. Business Horizons, 51, pp.267-271.

Choi, N. and Majumdar, S., 2014. Social entrepreneurship as an essentially contested

concept: Opening a new avenue for systematic future research. Journal of BusinessVenturing, 29, pp.363-376.

Dees, J.G., 2001. The Meaning of “Social Entrepreneurship”. [pdf] Durham: Center for theAdvancement of Social Entrepreneurship. Available at: <http://www.caseatduke.org/documents/dees_sedef.pdf> [Accessed 17 September 2014].

European Commission, 2013. Social economy and social entrepreneurship - Social Europe guide, Volume 4. Luxembourg: Publications Office of the European Union.

European Standing Conference of Co-operatives, Mutual Societies, Associations andFoundations, 2002. Social Economy Charter. [pdf] Brussels: European StandingConference of Co-operatives, Mutual Societies, Associations and Foundations.Available at: <http://www.socialeconomy.eu.org/IMG/pdf/2007_08_20_EN_charte-2.pdf?> [Accessed 24 September 2014].

Fernández-Fernández, M.T., Fernández-Ardavín Martínez, A. and Berenguer Herrero, D.,2012. Promotion of social entrepreneurship through public services in the Madridregion: successful aspects. Amfiteatru Economic, 14(Special no. 6), pp.774-785.

Floyd, D., 2012. Why Social Enterprises? A Guide for Charities. [pdf] London: SocialEnterprise UK. Available at: <http://www.socialenterprise.org.uk/uploads/editor/files/Why_Social_Enterprise.pdf> [Accessed 23 September 2014].

Germak, A.J., 2013. Social Entrepreneurship Motivation: A Quantitative Analysis of Nascent Social Entrepreneurs. [pdf] Liege: EMES-SOCENT Conference SelectedPapers, no. LG 13-69. Available at: <http://www.iap-socent.be/sites/default/files/Germak%20ECSP-LG13-69.pdf> [Accessed 19 September 2014].

Germak, A.J. and Robinson, J.A., 2013. Exploring the Motivation of Nascent SocialEntrepreneurs. Journal of Social Entrepreneurship, 5(1), pp.5-21.

Hekl, E. and Pecher, I., 2007. Study on Practices and Policies in the Social EnterpriseSector in Europe. Final Report . Vienna: Austrian Institute for SME Research.

Hulgard, L., 2011. Social economy and social enterprise: an emerging alternative tomainstream market economy? China Journal of Social Work, 4(3), pp.201-215.

Kickul, J. and Thomas, S., 2012. Understanding social entrepreneurship: the relentless pursuit of mission in an ever changing world. New York: Routledge.

London, M. and Morfopoulos, R.G., 2010. Social entrepreneurship: how to start successfulcorporate social responsibility and community-based initiatives for advocacy andchange. New York: Taylor&Francis.

Mair, J. and Noboa, E., 2006. Social Entrepreneurship: How intentions to Create a SocialVenture are Formed. In: J. Mair, J. Robinson and K. Hockerts, eds. 2006. Socialentrepreneurship. Houndmills: Palgrave Macmillan. Ch. 8.

Ministry of Labour, Family and Social Protection, 2010. Legea privind Economia Social ă.[pdf] Bucureşti: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Available at:

7/21/2019 Articol_2369



Vol. 17 • Nr. 38 • Februarie 2015 43

<http://www.mmuncii.ro/pub/img/site/files/7266415e87e0bfbfea56ba7e6b396dca.pdf>[Accessed 09 September 2014].

Olaru, M., Dinu, V., Stoleriu, G., Şandru, D. and Dincă, V., 2010. Responsible commercialactivity of SMEs and specific values of sustainable development in terms of theEuropean excellence model. Amfiteatru Economic, 12(27), pp.10-26.

Peredo, A.M. and McLean, M., 2006. Social entrepreneurship: A critical review of theconcept. Journal of World Business, 41, pp.56-65.

Perrini, F. and Vurro, C., 2006. Social Entrepreneurship: Innovation and Social ChangeAcross Theory and Practice. In: J. Mair, J. Robinson and K. Hockerts, eds. 2006.Social entrepreneurship. Houndmills: Palgrave Macmillan. Ch. 5.

Proctor, T., 2005. Essentials of marketing research – fourth edition. Harlow: PearsonEducation Limited.

School for Social Entrepreneurs, 2014. Social Enterprise / Social Entrepreneur – what dothese terms mean? [online] Available at: <http://www.the-sse.org/what-is-social-enterprise-> [Accessed 17 September 2014].

Seelos, C. and Mair, J., 2005. Social entrepreneurship: Creating new business models toserve the poor. Business Horizons, 48, pp.241-246.

Short, J. C., Moss, T.W. and Lumpkin, G. T., 2009. Research in social entrepreneurship:Past contributions and future opportunities. Strategic Entrepreneurship Journal , 3(2), pp.161-194.

Zahra, S.A., Gedajlovic, E., Neubaum, D.O. and Shulman, J.M., 2009. A typology of socialentrepreneurs: Motives, search processes and ethical challenges. Journal of BusinessVenturing , 24, pp.519-532.

Zikmund, W.G. and Babin, B.J., 2010. Essentials of marketing research – fourth edition.Mason: South-Western Cengage Learning.

Documents

Articol_2369