Arheologie Si Studii Clasice Vol. II. - Comunitatea Mithraica in Apulum

Aurora PEŢAN Raluca-Eliza BĂTRÎNOIU- coordonatoare -

ARHEOLOGIE ŞI

STUDII CLASICE

Vol. 2

DACICA2012

125

Comunitatea mithraică din Apulum: manifestări ale cultului

Comunitatea mithraică din Apulum:

manifestări ale cultului* CSABA SZABÓ

The mithraic community from Apulum (Abstract)

In this study we have analyzed the mithraic community of Apulum (Colonia Aurelia Apulensis and Municipium Septimium Apulense), one of the major cities of Roman Dacia, using – for the fi rst time in the Romanian studies of the Roman religion – an interdisciplinary methodology. From the 42 mithraic monuments known from Apulum (53 pieces with suburban sources), we have 29 members of the mithraic community attested from the two cities and another 4 uncertain followers. Analyzing the manifestation of the community and especially of every individual by using analogies from all over the Roman Empire, the study pointed out some main characteristics of the community and of the individuals. Manifesting in two cities, with 5 or 6 sanctuaries for a relatively short period (106-275 A.D.), the mithraic community from Apulum was the largest military and the second largest civil group of the mithraic followers in Roman Dacia, also having some very important personalities, known from other provinces too, as „mithraic prophets”.

Keywords: Mithras, Apulum, Cultores Mithrae, Dacia, Oriental Cults

Cultul lui Mithras era unul dintre cele mai răspândite culte orientale formate şi difuzate în cadrul culturii şi civilizaţiei romane. Fiind cunoscut datorită celor 3000 de artefacte, 200 de sanctuare şi peste 1000 de adepţi din tot Imperiul Roman, studiile mithraice („mithraic studies”) începând cu a doua jumate a secolului XX şi-au axat cercetările în jurul adepţilor, a comunităţilor mithraice. În acest articol dorim să prezentăm manifestarea individului şi a comunităţii mithraice din Apulum, folosind o metodologie interdisciplinară a cercetării religiei romane.

După teoria actuală a cercetării1, manifestarea sacrului şi componentele acestuia în cultele de mistere au aceleaşi structuri – cu unele particularităţi speciale – ca şi în cazul cultelor ofi ciale. În acest articol vom detalia

* Coordonator: lect. dr. Sorin Nemeti, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. Articolul face parte din disertaţia de masterat a autorului (Cultul lui Mithras în Apulum).

1 Vezi teoria şcolii din Erfurt, refl ectată şi de structurarea monografi ei lui Rüpke 2007.

126

Csaba SZABÓ

cum, când şi prin cine se manifestă misterele lui Mithras, analizând cazul Apulum prin diferite analogii.

Cultele de mistere în „al doilea păgânism roman” reprezintă mani-festarea „personală” a spiritualităţii2, fi ind vorba în general de mici comunităţi de la 15 până la maximum 100 de adepţi3. Misterele lui Mithras – neavând o manifestare publică şi o propagare ofi cială a cultului4, reprezintă un exemplu special în cadrul acestor culte „personale”5. Misterele nu erau deschise pentru oricine, astfel – ignorând acum caracterul contestabil şi anacronic al termenului – cu siguranţă nu avea metode de conversiune publică, ci numai internă6. Exclusivitatea şi caracterul de „mister” al cultului a fost singura caracteristică ce a rămas în memoria colectivă până în secolul X d.Hr. (Enciclopedia lui Suda7). Neexistând surse directe despre regulile, teologia şi esenţa spirituală a cultului, ştiinţa se bazează pe surse literare apologetice şi epigrafi ce. Cei neiniţiaţi, lumea de „dinafară”, ştiau despre existenţa cultului (prezenţa unui sanctuar într-o localitate evidenţia acest lucru) şi probabil cunoşteau câteva elemente principale din acesta (scena tauroctoniei, numele gradelor de iniţiere, eventual vestimentaţia, modul de salut al credincioşilor). Esenţa spirituală însă era una secretă, misterioasă, care se deschidea treptat doar pentru cei care erau hotărâţi să participe în acest proces de iniţiere8. Rolul femeilor în cultul mithraic este o temă larg dezbătută, fără rezultate satisfăcătoare, însă tema se pare că reprezintă un aspect microregional al cultului9. Din exemple bine cunoscute ale marilor comunităţi mithraice (exemplul Virunum-ului10) putem deduce modul de recrutare a adepţilor.

2 Gordon 2007, p. 399. Despre mistere şi cultele de mistere vezi: Bianchi 1979, p. 3-31.3 În Ostia găsim 17 sanctuare (din care 14 existente azi) cel mai mic având 18 adepți, iar

cel mai mare 42-45. Becatti 1954, fi g. 25. Situaţia ar fi similară şi în cazul Aquincum-ului, unde cunoaştem 5 sanctuare săpate şi încă două presupuse (Feiler 1994, p. 41-87). În cazul sanctuarului III din Carnuntum (CIMRM 1682) sau din Thermele lui Caracalla putem presupune o comunitate mai mare de 50 de adepţi. Clauss 2000, p. 43. În unele cazuri speciale întrunirile mithraice au atras o comunitate mai mare. Vezi: Martens 2004, p. 43.

4 Cum avea Isis sau Cybele. Beck 2006b, p. 175.5 În istoriografi a cercetării a fost contestat şi termenul de „cult de mistere” (Bianchi 1979,

p. 9-11) şi cel de „religie” (Gasparro 1979, p. 397-411). Vezi: Beck 2006a, p. 51.6 Nock 1952, p. 66-80; Gordon 2007, p. 400. 7 László, Nagy, Szabó 2005 II, p. 111.8 Alvar 2008, p. 364-382.9 Despre stela funerară din Oea (Tunisia) şi diferenţierea locală a misterului vezi: David

2000, p. 121-141; despre termenul de „cryphius” vezi: László, Nagy, Szabó 2005 II, p. 17.10 Beck 2006b, p. 183-190; Szabó 2010a, p. 21-22.

127


În cazul Virunum-ului, timp de 18 ani membrii sunt acceptaţi anual, în mare parte după rudenie sau cunoştinţe11, fără apartenenţă socio-politică, culturală sau de altă natură. Elementul esenţial era păstrarea echilibrului în cadrul comunităţii, păstrarea memoriei membrilor decedaţi şi recrutarea solemnă şi modestă a noilor membri. Din cei 98 de adepţi, marea majoritate au fost cetăţeni romani, născuţi liberi sau deveniţi liberti. Proporţia sclavilor, peregrinilor şi a autohtonilor este relativ scăzută12. Restaurarea sanctuarului de mai multe ori este menţionată de album, care reprezintă totodată o responsabilitate fi nanciară, o ierarhie pragmatică şi practică în care par să fi e combinate gradele de iniţiere cu statutul fi nanciar, aceasta nefi ind însă o regulă strictă. Cazul menţionat arată că dinamismul interior şi local al cultului are caracteristici specifi ce şi probabil se schimba la fi ecare comunitate sau localitate.

O problematică aparte o reprezintă „identitatea” adepţilor lui Mithras, modul prin care practica religioasă devine o concepţie ideologică, formând şi defi nind comunitatea în ochii altora şi în ai lor. Deşi se pare că, prin practica lor religioasă, cultele de mistere nu se diferenţiau prea mult de colegiile religioase „universale” şi se încadrau uşor în multiculturalismul şi varietatea religioasă a Imperiului Roman, totuşi o diferenţă puternică o constituia identitatea lor creată, cunoscută prin prisma unor repere literare (pentru misterele isiace: Apul. Met. 11, sau a lui Attis: Catul. Carm. 63, sau Firm. Mat. De errore, 18.1). Din aceste repere literare se relevă că identitatea aparte a acestor comunităţi se forma printr-o serie de rituri şi manifestări religioase care se axau în jurul unui mit al divinităţii, o naraţiune eroică cu caracteristici tipice13. Riturile de iniţiere, limbajul simbolic, obiectele cultice şi geografi a sacră („star talk”) ale sanctuarului aveau astfel şi un aspect ideologic care servea la formarea şi întărirea comunităţii. În cazul lui Mithras, această naraţiune se cunoaşte doar din reliefuri complexe şi reprezentări fi gurate din sanctuare, sursele literare fi ind foarte lacunare. Din surse antice, graffi ti din mithraeum-ul Santa Prisca14 şi din mozaicul din sanctuarul Felicissimus din Ostia (CIMRM 299) afl ăm că existau şapte grade de iniţiere: corax, nymphus, miles, leo, Perses, heliodromus şi pater15. Aceste nume şi grade erau simbolice, fi ecare având un întreg mit şi o serie de reguli. Pentru cei neiniţiaţi în misterele mithraice aceşti termeni nu aveau nici

11 Beck 2006b, p. 192.12 Idem, p.189. Beck afi rmă că în dinamica interioară a comunităţilor mithraice locale

capătă o latură comună începând de secolul III, când „mithraismul” devine un instrument de renaştere a păgânismului roman, propagat de elita locală şi senatorială.

13 Campbell 2008, p. 78.14 Solin 1979, p. 137-153; Clauss 2000, p. 104-105. 15 László, Nagy, Szabó 2005 II, p. 5- 6.

128

Csaba SZABÓ

un sens teologic, cultic. Dintre termenii specifi c mithraici (onomastica lui Mithras, fi guri secundare din cult) gradele de iniţiere apar cel mai rar în inscripţii epigrafi ce (pater 112, leo 35, miles 10, corax 10, heliodromus 3, Perses 6, nymphus 616). Din Dacia nu cunoaştem nici un adept menţionat împreună cu gradul său de iniţiere17. Cele şapte grade de iniţiere erau împărţite în două categorii: primele trei erau „ajutătorii” cultului18, leul era primul iniţiat adevărat, iar pater reprezenta capul comunităţii. Cel mai bine îi cunoaştem pe liderii spirituali ai acestor comunităţi, care erau de multe ori erau experţi în astrologie19 şi numiţi de membrii comunităţii cu epitetul dignissimus, sanctus, pientissimus20.

Iniţierea unui neofi t în misterele mithraice nu este cunoscută în detaliu, dar prin analogii antice (misterele eleusiene, isiace, dionysiace) şi din surse laconice putem reconstrui principalele momente. În primul rând, cei care doreau intrarea în comunitate, aveau o serie de obligaţii: aduceau ofrande scumpe zeilor21, ţineau post un timp bine stabilit, probabil cu rugăciuni specifi ce (pe care nu le cunoaştem). Prima etapă a iniţierii – la fel ca întreagul proces cultic – era coordonat şi supravegheat de pater-ul comunităţii. Din datele album-urilor din Virunum ştim că anual se acceptau 2-3 neofi ţi. Nu ştim dacă exista un cens pentru cei neiniţiaţi („suma de aderare”), cert este însă că aproape fi ecare comunitate avea un aerarium22.

Următorul act din iniţiere era jurământul şi „imitarea mitului”. Cele mai relevante surse sunt papirusuri descoperite recent (Oxyrhinkhos papirus23) care citează jurământul unui neofi t mithraic. Aproape fi ecare operă a lui Tertullian (De corona 15,3, De baptismo 5,1, Adversus Marcionem I 13,5, De praescriptione haereticorum 40, 1-4, Ad nationes I 7, 23-24, Apologia 8,7)24 relatează ritualul neofi ţilor. Fiecare grad avea un ritual aparte, cunoscut însă foarte puţin. În procesul iniţierii şi în imitarea sau recrearea mitului foloseau obiecte specifi ce, care reprezintă principala dovadă arheologică despre existenţa cultului şi a ritualurilor speciale. Gradele de iniţiere aveau câte o sferă celestă, un „drum de iniţiere”, refl ectat printr-o secvenţă cosmică din drumul Soarelui. Simbolurile acestor staţiuni

16 CIMRM I, p. 352, CIMRM II, p. 427.17 Relatări indirecte totuşi se pare că există: Nemeti, Nemeti 2005, p. 108-110.18 László, Nagy, Szabó 2005 II, p. 10.19 CIMRM 708.20 László, Nagy, Szabó 2005 II, p. 36.21 Idem, p. 52-53; Apul. Met., XI 28, 3. 22 Idem, p. 55. Ebenhard 2004, p. 327-355.23 László, Nagy, Szabó 2005 II, p. 55-56.24 Idem, p. 276.

129


cultice şi teologice erau simbolizate de planete (tutela). După actul de iniţiere se organiza banchetul cultic. Acest eveniment este atestat arheologic în fi ecare mithraeum, iar în unele cazuri s-au descoperit cantităţi extraordinare (patru kilograme de seminţe în sanctuarul din Lentia25). În Dacia s-au găsit oseminte de păsări în sanctuar. Banchetul era organizat de cei iniţiaţi, introduşii noi (μυστες) în diferite grade, şi la acest eveniment participa întreaga comunitate. Cei cu gradul corax serveau masa.

Prin aceste ritualuri, adeptul era introdus într-o altă lume, era marcat (nu neapărat fi zic, deşi există şi această teorie) printr-o serie de simboluri şi hierofanii prin care se distingea de lumea obişnuită, având astfel o nouă identitate spirituală, religioasă. Această „identitate mithraică” prin iniţieri şi ritualuri defi neşte adeptul ca o personalitate unică, însă unele acte – cum era şi banchetul, comemorarea adepţilor decedaţi sau într-un fel şi ierarhia strictă cultică şi administrativă, dădeau o identitate comună, de grup. Relaţia între manifestarea personalului, a individului şi a grupului refl ectă într-un fel esenţa cultelor de mistere, unde punctul comun cel mai puternic, scheletul comunităţii este credinţa şi mysterion-ul sfi nţit de un sacramentum.

Cultores Mithrae: religia grupurilor şi a individului

Analiza unei comunităţi religioase este o temă problematică, metodologia cercetării diferind în noile curente ale istoriei religiei romane. Ca în cazul oricărui grup social, analiza mithraiştilor se bazează pe metodologia sociologiei, dar cercetarea, ţintind caracterul religios al grupului, necesită nuanţe noi. În marile monografi i sau studii despre adepţii lui Mithras (Cultores Mithrae)26, principalele criterii ale analizei sunt: originea etnică (bazată pe cercetări onomastice), distribuţia socială şi statutul lor în misterele mithraice (gradele de iniţiere). Foarte rar vedem o analiză amplă, care relatează şi contextul istoric şi interferenţele comunităţii mithraice cu viaţa religioasă a localităţii27.

Religia grupului reprezintă manifestarea comunităţii printr-un act sacral, votiv. Tema însăşi fi ind una necercetată, prin surse literare şi arheologice lacunare este greu de defi nit natura acesteia. Comunitatea, aşa cum am văzut, era o comunitate „facultativă”, mobilă şi dinamică, în care statutul social, politic, juridic şi etnic din viaţa publică nu conta,

25 Idem, p. 105.26 Merkelbach 1984, p. 153-188; Clauss 1993; Garcia 2010a, p. 148-174.27 Piccottini 1994.

130

Csaba SZABÓ

având principii şi o identitate sacrală, unică. Manifestarea comună a grupului consta în întruniri regulate (probabil la orice iniţiere participa întreaga comunitate), banchete sacre, contribuţii fi nanciare comune, dedicaţii comune, comemorarea şi probabil înmormântarea adepţilor şi omagierea liderului spiritual al comunităţii (pater)28. Dintre aceste acte cel mai uşor de atestat sunt întrunirile regulate de iniţiere şi banchetul sacru29. O serie de surse scrise, literare, menţionează evenimentul cel mai important al comunităţii30, cunoscut şi prin reprezentări iconografi ce faimoase31 (CIMRM 42, 390, 481, 782, 798, 1083, 1137,1175, 1301, 1896), unde membrii ai comunităţii apar ori în mijlocul pregătirii sau într-un proces de iniţiere (CIMRM 48132), ori după actul iniţierii, cu măşti de corbi sau lei, servind masa pentru pater şi iniţiat (CIMRM 1896). O scenă răspândită este prezentarea membrilor lângă masă (CIMRM 782,1175,1301).

Iconografi c putem distinge trei tipuri de reprezentări pentru banchetul cultic: în prima variantă observăm reprezentarea banchetului în sine cu adepţi reali reprezentaţi (faimosul relief din Konjic, frescele din sanctuarul Santa Prisca de pe Aventin şi Capua Vettere33). În varianta a doua este reprezentată scena banchetului dar cu conotaţii mitice, schematice, iar cea mai răspândită este reprezentarea banchetului ca un moment din naraţiunea eroică a lui Mithras. Urmele banchetului mithraic sunt atestate şi arheologic datorită săpăturilor sistematice cunoscute din sanctuarele din Aquincum VI34, Quintana35, Martigny36 sau Tienen37, unde s-au efectuat analize arheozoologice şi osteologice amănunţite. Banchetul şi folosirea interiorului sanctuarelor de către o comunitate dinamică se poate atesta nu numai prin surse osteologice şi arheozoologice, dar şi prin prezenţa incineraţiilor rituale38 sau a gropilor de gunoi39.

28 Despre problematica liturgiei mithraice vezi: Beck 2000, p. 145, nota 2.29 Despre rolul banchetului în lumea greco-romană şi în cultul lui Mithras vezi:

Kane 1975, p. 315-351.30 László, Nagy, Szabó 2005 II, p. 102-108.31 LIMC VI.2, nr. 435-440.32 Vermaseren 1969, p. 254.33 Kane 1975, p. 345.34 Vörös 1991, p. 127-134.35 Gordon 2004, p. 259.36 Olive 2004, p. 147-157.37 Martens 2004, p. 25-55.38 Bird 2004, p. 191-201.39 Martens 2004, p. 30.

131


O altă sursă importantă a liturgiei mithraice, a banchetului şi a întrunirilor sunt vasele de cult şi ceramica specială40. Deşi nu cunoaştem liturgia mithraică, datorită unor surse literare, epigrafi ce sau arheologice sporadice putem constata că aveau şi ei - ca şi în cazul altor culte de mistere41 - sărbători şi ocazii speciale de întruniri. Un caz cert cunoaştem de la Virunum, unde în data de 26 iunie, la solstiţiul de vară, se întruneau pentru cinstirea colegilor decedaţi42. Un alt caz observăm probabil în Tienen, unde la sfârşitul secolului III (250 – 270) a avut loc un eveniment remarcabil, pregătit şi prin reconstruirea sanctuarului şi marcat de gropi cu resturi osteologice şi arheozoologice43.

Un alt exemplu pentru un act comun al adepţilor reprezintă reconstruirea sanctuarului. Deşi din surse epigrafi ce se pare că un asemenea act era sarcina unui singur om, totuşi credem că evenimentul marca viaţa spirituală a comunităţii şi era urmată de întruniri comune. Reconstruirea sanctuarelor o întâlnim la Tienen (250 – 270), Wiesbaden, Atrans - Trojana44, Virunum45 (reconstruit de trei ori, în 183, 239 şi 311), Poetovio46 şi Carnuntum (CIMRM 1698, în anul conferinţei împăraţilor)47, dar şi în cazul sanctuarelor din Aquincum sau Sarmizegetusa.

Foarte rar observăm dedicaţii cu formula „bona communio” (REP. nr. 41, CIMRM 1017, 1783, 1787) dedicată în special lui Deus Invictus sau Sol Invictus, unde în lipsa dedicantului putem presupune o dedicaţie a comunităţii, sau în cinstea şi în benefi ciul acestuia, deşi probabil reprezintă contribuţia fi nanciară a unui singur om. Nu putem exclude nici o personifi care a banchetului mithraic, bono communis făcând parte din denumirile unor acte sau mituri mithraice (Fons Pereni, Transitus Dei, Petra Genetrix)48. Cunoaştem un singur exemplu de acest gen de dedicaţie din Apulum (REP. nr.25.)

Aceeaşi situaţie o putem presupune şi în cazul reliefurilor centrale sau statuilor de cult (Kultbild) anepigrafi ce (CIMRM 1510, 1665) sau al inscripţiilor de restaurare a sanctuarelor care nu menţionează numele dedicantului (în cazul micului sanctuar din Stix Neusiedl – CIMRM 1661).

40 Martens 2004, p. 32-38; Thomas 2004, p. 201-211.41 Vermaseren 1969, p. 256.42 Beck 1998, p. 335-344; Martens 2004, p. 43. 43 Idem, p. 43-44. 44 CIMRM 1485: templum vetustate conlabsum et in ruina conversum sumto suo restituit.45 CIMRM 1431: templum vetustate conlabsum.46 CIMRM 1495, 1614.47 Martens 2004, p. 44.48 Despre termenul de communio, -nis vezi: Forcellini 1940, p. 719.

132

Csaba SZABÓ

Identitatea comună şi de coeziune a adepţilor consta şi în omagierea liderilor spirituali ai comunităţii. Din surse epigrafi ce se pare că pater se bucura de un respect deplin, dar şi de o infl uenţă fi nanciară asupra comunităţii. De la Virunum ştim că în fruntea unei comunităţi puteau să fi e şi mai mulţi patres, având gradul cel mai înalt de iniţiere. Din Ostia cunoaştem un caz în care un Diocles (probabil sclav) dedică un altar lui Mithras, comemorându-l totodată pe liderul spiritual cu inscripţia „ob honorem C. Lucreti Menandri patri” (CIMRM 225). O relaţie de patronaj spiritual observăm şi în sanctuarul din Santa Prisca49, unde un pater este numit „sanctus pater... accipe thuricremos, ...accipe Leones”. Un caz aparte e atestat la Poetovio, unde în sanctuarul I găsim o inscripţie care comemorează un adept decedat, Hyacinthus (CIMRM 1501 -3)50. Împreună cu Hermadio, acest Hyacinthus pare să fi fost un „fondator” al sanctuarului sau al comunităţii, unul dintre primii soli ai lui Mithras în oraş, devenind mai târziu un model demn de urmat pentru întreaga comunitate. Un rol important jucau probabil şi patronii care au dat dreptul de libertus unor sclavi, care apoi au urmat credinţa acestora (cazul lui Caius Iulius Victorinus din Aquincum51 care are mai mulţi liberţi mithraişti).

Din Apulum – deşi existenţa mai multor sanctuare şi comunităţi este indiscutabilă – în lipsa săpăturilor sistematice nu cunoaştem surse arheologice, prin care s-ar releva un act comun al adepţilor, fi e banchet sacru sau un eveniment unic, prin urmare comunitatea mithraică din Apulum nu poate fi analizată din acest punct de vedere. Putem doar constata că existenţa sanctuarelor şi marele număr al adepţilor presupuneau o activitate dinamică similară cu cele prezentate mai sus.

Deşi comunitatea era integrată şi unifi cată sub egida credinţei şi a evenimentelor prezentate mai sus, totuşi din cauza faptului că aceste culte de mistere nu aveau drepturile care le erau rezervate cultelor ofi ciale (res sacra, sacra publica), rolul individului era supraevaluat, ajutat desigur şi de natura individualistă a obiceiului epigrafi c şi a tradiţiei religiei romane. Manifestarea individului ca „mithraist” servea în primul rând un act spiritual şi religios al personajului care intra în relaţie personală cu sacrul prin diferite moduri şi metode ale hierofaniei, dar în unele cazuri excepţionale prin actul lui de pietate personală adeptul servea şi comunitatea. Manifestarea individului ca adept şi membru al comunităţii (sacra mystica) consta în dedicarea unor altare, ex voto-uri, statui şi reliefuri de cult, zugrăvirea şi împodobirea sanctuarului, diferite

49 Gordon 2007, p. 402.50 Tóth 2004, p.151.51 Nagy 1943, p. 433.

133


donaţii pentru comunitate şi banchetul sacru sau, în cel mai rar caz, restaurarea sanctuarului pe propria cheltuială sau transformarea casei în sanctuar. Un caz aparte – şi mult disputat – îl reprezintă cultul lui Mithras în cadrul privat, aşa-zisul „cult fără mistere”. Cercetări recente52 arată că prezenţa unor piese mici sau miniaturi anepigrafi ce (reliefuri cu dimensiunea de 0,10 m2, bronzuri, vase sau geme cu scena tauroctoniei) refl ectă o tendinţă de a „demistifi ca” cultul lui Mithras, răspândindu-se în lumea suburbană, fără sanctuare sau fără comunităţi. Deşi existenţa iniţierilor şi a cultului de mistere necesită în orice caz un sanctuar, o geografi e sacră, adorarea şi invocarea lui Mithras în viaţa cotidiană par să fi fost o realitate existentă în viaţa spirituală provincială, care nu necesita nici iniţieri, rituri ale misterelor sau o comunitate permanentă.

Astfel, putem constata că materialul arheologic păstrat reprezintă în mare parte activitatea spirituală a individului, a adeptului pios, foarte rar a comunităţii împreună. Manifestarea individului nu refl ectă neapărat statutul social sau etnic al acestuia, ci în primul rând starea fi nanciară, pietatea şi rolul lui în comunitatea mithraică. Actul cel mai prestigios al individului era reconstruirea sanctuarului. Un caz bine cunoscut găsim în Poetovio, în mithraeumul I, care după războaiele marcomanice este reconstruit de Caius Caecina Calpurnius53 (CIMRM 1495). Un alt caz similar găsim şi în Aquincum, unde Marcus Antoninus Victorinus, decurion al coloniei54, îşi transformă casa într-un sanctuar (mithraeum II) afl at în oraşul civil. Tot aici îl găsim pe donatorul sanctuarului IV, Symphorus, al cărui nume apare şi pe grupul statuar de cult (CIMRM 1768-9), jucând probabil un rol principal în viaţa comunităţii. Mithraeumul V din casa Laticlaviilor din Aquincum55 este fondat şi construit cu sprijinul lui Cassius Pius Marcellinus, tribunus laticlavius al legiunii II Adiutrix56. Nenumărate exemple găsim pentru reconstruirea sanctuarului ca un act al individului şi în provinciile îndepăratate: în Dura Europos sanctuarul reconstruit de Antonius Valentinus (CIMRM 53), în Lambaesis de princeps legionis III Augusta, Aurelius Longinianus (CIMRM 135), în Roma (CIMRM 412), în Mediolanum de pater Publius Acilius Pisonianus (CIMRM 706), în Vindolanda de Tiberius Claudius Decius (CIMRM 842), în Zweifalten de praeses provinciae Raetiae Valerius Venustus (CIMRM 1397) şi alte exemple din provinciile puternic militarizate (CIMRM 1485,1614, 1698,1793, 2208, 2235). Des întâlnim exemplul dedicanţilor care donează relieful central

52 Gordon 2004, p. 259-285; Latteur 2011, p. 741-754.53 Abramic 1925, p.167.54 Clauss 1993, p. 181.55 Feiler 1994, p. 54-55.56 Clauss 1993, p. 183-184.

134

Csaba SZABÓ

sau statuia de cult (Kultbild) pentru comunitate (cazul lui Titus Flavius Viator din Carnuntum – CIMRM 1684 – sau cel al lui Symphorus din Aquincum, CIMRM 1768-9). Dintre manifestările obişnuite ale adeptului se disting persoanele cu dedicaţii multiple, care joacă un rol principal nu numai în ierarhia iniţiaţilor dar şi în coeziunea comunităţii, sau poate chiar în răspândirea cultului. Un exemplu elocvent pentru acest rol reprezintă praepositul Flavius Aper, care dedică cinci monumente zeului Mithras57 în Poetovio, având probabil un rol decisiv şi în construirea sanctuarului III.

În ceea ce priveşte comunitatea mithraică din Apulum, în lipsa săpăturilor sistematice putem constata doar nişte consecinţe şi analize generale referitoare la numărul, provenienţa, structura etnică, socială, funcţiile şi manifestările cultice ale membrilor acesteia. Din Dacia romană cunoaştem peste o sută de adepţi ai lui Mithras, cea mai mare comunitate civilă fi ind cea din Ulpia Traiana Sarmizegetusa58 (35 de adepţi din care cunoaştem după nume 26). Comunitatea din Apulum prezintă o problematică mai amplă datorită istoriei oraşului dublu. Pentru majoritatea obiectelor având o provenienţă necunoscută, este greu de stabilit – caz în care inscripţia şi contextul descoperirii nu ajută – din care oraş provine adeptul. Aceleaşi probleme le avem şi cu datarea şi cronologia adepţilor. În lipsa surselor necesare, nu putem reconstitui o comunitate constantă.

Prima etapă a răspândirii cultului (106-168) nu o putem reconstitui în Dacia, având prea puţine şi incerte urme cronologice pentru această epocă. Prezenţa permanentă a legiunii XIII Gemina la nord de teritoriul pagus-ului sarmizegetusan indică totuşi prezenţa cultului în această etapă primară. Prezenţa cultului în cadrul militar în epoca postneroniană din Imperiu (Mogontiacum, Neapolis, Novae, Pons Aeni, Carnuntum, Poetovio)59 arată că în aşa-zisa fază a răspândirii armata dinamică juca un rol important. Un caz special îl reprezintă legiunea XIII Gemina, care staţiona în Poetovio60 înainte să fi e în Vindobona şi apoi la Apulum. Prezenţa veteranilor legiunii în Poetovio şi apariţia timpurie a cultului în oraşul respectiv presupune că legiunea XIII Gemina, la sosirea ei pe teritoriul Daciei, aduce şi venerarea lui Mithras în provincie. În canabaele legiunii şi în localitatea civilă preurbană probabil existau adepţi ai cultului, dar prezenţa lor nu se poate dovedi.

57 Tóth 2004, p. 157; Nemeth 2007, p. 181.58 Garcia 2010a, p. 179-180.59 Turcan 1998, p. 234-236.60 Wolff 2000, p. 203- 204; Gojkovic 2005, p. 463-485.

135


Formarea oraşului din Partoş (Municipium Aurelium Apulense 168-180 şi Colonia Aurelia Apulensis, 180-271) reprezintă nu numai o schimbare politico-juridică, dar şi una culturală, spirituală. De pe teritoriul oraşului cunoaştem 10 adepţi (A 1- A 10), însă doar pe 4 dintre ei îi putem încadra cronologic (A 1, A 2, A 3, A 7), provenind probabil din a doua jumate a secolului II şi făcând parte probabil din aceaşi comunitate (mai ales A 1, A 2 şi A 3). Ca şi în cazul oraşului Poetovio, unde adepţii primului sanctuar sunt în mare parte sclavi sau liberţi, dar în orice caz de statut inferior61, comunitatea din Colonia Aurelia Apulensis reprezintă o comunitate formată din liberţi şi servi sau peregrini (A 7)62, majoritatea lor provenind din zone de infl uenţă greco-orientală (A 1, A 3, A 4, A 7, A 8, A 10). Doar un singur adept poartă tria nomina (A 1) însă cognomenul lui refl ectă originea sa greacă63. Majoritatea nu îşi menţionează funcţia sau ocupaţia, fapt care iarăşi indică un statut inferior în sens juridic, socio-politic. Singura excepţie este Carus, augustal al coloniei (A 10). Deşi piesele adepţilor A 26, 27 şi 28 au fost găsite în afara oraşului, statutul lor social şi originea lor greco-orientală (A 26 dedică în limba greacă, iar A 27 provine probabil din Gordium, Galacia) indică o provenienţă din Colona Aurelia Apulensis. Tot în oraşul civil cunoştea cultul mithraic şi adeptul A 28.

Deşi statutul lor social pare să fi e modest, manifestarea unora ca indivizi în cadrul comunităţii mithraice refl ectă o stare fi nanciară înstărită. Cea mai spectaculoasă este dedicaţia lui Marcus Aurelius Timotheus, Aurelius Maximus şi libertul lor Euthyces, care dedică o statuie cu o bază epigrafi că (REP. 9) din care s-a păstrat doar baza şi unul dintre cele mai mari reliefuri centrale (REP. 1), care era cu siguranţă un Kultbild al unui sanctuar. Cei trei adepţi erau probabil de origine greacă sau greco-orientală, făcând parte din aceaşi cadru social (probabil cunoscuţi) şi cultic (probabil din aceeaşi comunitate). Prezenţa libertului pe o inscripţie mithraică nu este un fenomen neobişnuit, existând multe exemple în Imperiu (CIMRM 283, 362, 418, 511, 519, 626, 751, 754, 807). Faptul că relieful central (REP. 1) al celor trei adepţi este o piesă de elaborare superioară, relevă statutul fi nanciar înalt al dedicanţilor, iar natura obiectului (Kultbild - signum) arată că ierarhia şi contribuţia dedicanţilor în comunitate nu era în legătură cu statutul social, politic, mai ales în perioada primară când vorbim despre comunităţi mici cu adepţi peregrini sau cu un statut politico-social modest. O dedicaţie a reliefului central de către un singur personaj cu un statut juridic

61 Clauss 1993, p. 162-263.62 Garcia 2010a, p. 153, 166.63 Solin 1982, p. 153-154; Opel IV, p. 122.

136

Csaba SZABÓ

modest găsim şi în Aquincum (Symphorus et Marcus CIMRM 1768- 9) şi Carnuntum (CIMRM 1684).

Dedicantul A 4, Sext(i)us Syntrofus este cunoscut datorită unui altar sau bază de statuie (REP. 10) de elaborare grosolană şi obişnuită, tipică pentru arta provincială romană din Dacia. După numele lui, conţinutul inscripţiei sau din contextul piesei nu putem face o încadrare cronologică. Ca şi adepţii A 1-A 3, şi Sext(i)us Syntrofus are un cognomen grecesc64 şi un statut social modest, refl ectat şi de piesa dedicată care - probabil un altar – aparţinea ori unui sanctuar, ori făcea parte dintr-o încăpere privată transformată într-un lăcaş de cult.

Următorii doi adepţi (A 5-A 6) sunt cunoscuţi datorită unor altare elaborate grosolan (REP. 11-12), dar coronamentul şi stilul literelor şi al inscripţiei arată provenienţă diferită. Lucanus65 (A 6) era probabil un libertus sau sclavus probabil de origine occidentală, având un cognomen des întâlnit în Italia dar chiar şi în Pannonia66. Ei reprezentau probabil adeptul „obişnuit”, a cărui activitate şi rol în cadrul comunităţii nu le putem reconstitui; ştim însă din analogiile prezentate mai sus că elaborarea grosolană a altarului refl ectă doar statutul fi nanciar şi socio-politic al adeptului, nu şi pe cel religios, cultic.

Dioscorus67 (A 7) dedică lui Mithras o bază de statuie de calitate superioară (REP. 13), care este una dintre cele mai interesante piese de acest gen din Apulum. Probabil fi ul unui sclav, Marcus, Dioscorus poartă un nume grecesc, ceea ce ar indica originea greco-orientală a acestuia. Este vorba probabil de un peregrin, care soseşte în Municipium Aurelium Apulense în secolul II, datare indicată de forma şi stilul literelor frumos elaborate68. Baza de statuie, al cărei element principal nu s-a păstrat, este decorată pe părţile laterale cu un delfi n69 şi cu un trident70, simbol al zeiţei Venus, care era patron la al doilea grad de iniţiere (nymphus71). Elaborarea fi nă, dimensiunea mare a bazei de statuie şi simbolistica indică şi argumentează prezenţa misterelor de iniţiere şi o comunitate

64 Solin 1982, p. 1071, 1463.65 Opel III, p. 33.66 Mócsy 1959, p. 178. 67 Solin 1982, p. 470, 511, 1311,1399, 1461.68 Piso 2001, p. 217.69 Analogii pentru reprezentarea sau menţionarea delfi nului: CIMRM 124, 460, 720,

773, 778, 784, 966, 1861.70 Analogii sporadice din Imperiu pentru reprezentarea tridentului: CIMRM 788, 966,

1138, 2340.71 Merkelbach 1984, p. 384; Nemeti, Nemeti 2005, p. 109; László, Nagy, Szabó 2005 II,

p. 16-17.

137


mithraică bazată pe ierarhie religioasă, spirituală în Municipium Aurelium Apulense sau în Colonia Aurelia Apulensis, unde Dioscorus este singurul personaj al cărui grad – deşi indirect – este cunoscut.

Chrestion72 (A 8) stă în legătură strânsă cu Dioscorus (A 7) nu numai datorită numelui grecesc, dar şi prin altarul dedicat zeului Mithras (REP. 14) care provine cu siguranţă din acelaşi atelier, având acelaşi stil epigrafi c, numele lui Mithras apare în aceaşi formă (Mythra) şi ambele piese fi ind descoperite în 1852, probabil în acelaşi context arheologic. Altarul – ca şi piesa precedentă – este decorat cu reprezentări simbolice pe ambele părţi laterale, urceus (stânga)73 şi o patera (dreapta)74. Cele două obiecte sunt argumente pentru prezenţa misterelor şi iniţierilor efectuate într-un sanctuar. Deşi are un statul social modest (probabil peregrin), Chrestion împreună cu Dioscorus aveau un rol important în comunitatea mithraică din secolul II din oraşul de la sud de castrul legiunii.

Dedicaţia lui Secundinus75 (A 9) este una dintre cele mai frumoase piese mithraice nu numai din Apulum, dar din întreaga Dacia (REP. 8). Statuia lui Mithras Tauroctonos este din marmură de calitate superioară de elaborare fi nă, probabil fi ind o piesă de import. Adeptul – al doilea copil în familie – este probabil un libertus înstărit care dedica comunităţii statuia de cult (Kultbild) a zeului, numit chiar epigrafi c, signum, simbol, chip al zeului76. Piesa impozantă şi de dimensiuni mari era fără îndoială element central într-un sanctuar. Neavând indicii clare de datare, iar contextul arheologic nefi ind cunoscut, nu ştim dacă relieful central (REP. 1) al lui Marcus Aurelius Timotheus, Aurelius Maximus şi Euthyces (A 1-3) făcea parte din acelaşi sanctuar, sau este vorba despre două clădiri şi comunităţi diferite. Importanţa, dimensiunea pieselor şi exemplul altor oraşe din Imperiu indică totuşi existenţa unui singur Kultbild într-un sanctuar, de unde rezultă că în timpul lui Secundinus existau deja două sanctuare în oraşul civil.

Ultimul adept provenit cu siguranţă din oraşul civil din Partoş este Cratus77 (A 10), care dedică o statuie lui Cautopates, cu o bază epigrafi că,

72 Solin 1982, p. 1010.73 Analogie: CIMRM 2357.74 Patera apare des în reprezentări, în special ca atribut al dadoforilor: CIMRM 126, 234,

254, 259, 299, 345, 362, 432, 463, 478, 589, 611, 767, 793, 812, 864, 924, 1064, 1143, 1050, 1201, 1253, 1255, 1265, 1350, 1591,1765, 1919, 1944, 2202, 2259,2261.

75 Kajanto 1965, p. 292; Opel IV, p. 58.76 Termenul se referă la reprezentarea „ofi cială” a zeului într-un sanctuar (Kultbild).

Un exemplu elocvent găsim în Poetovio. S(oli) I(nvicto) M(ithrae) | Sex(tus) Vib(ius) Hermes Aug(ustalis) | c(oloniae) U(lpiae) T(raianae) P(oetovionensis) sign(um) argent(eum) | cum base sua d(onum) d(edit) | cum suis patre | pros(edente) L(ucio) Vernasio | Heraclida.

77 Opel II, p. 82.

138

Csaba SZABÓ

din care s-a păstrat doar baza şi un fragment din piciorul dadoforului (REP. 23). Adeptul poartă un cognomen latinizat, dar de origine greacă78. Statutul lui de libertus se refl ectă nu numai prin onomastică dar şi prin funcţia lui de augustalis al coloniei. Din Dacia şi din provinciile dunărene mai cunoaştem augustali care erau adepţi ai cultului79. Statuia lui Cautopates, deşi s-a descoperit în sanctuarul lui Liber Pater, face parte probabil dintr-un sanctuar mithraic. Cazul lui Cratus arată că funcţia civilă, chiar şi când avea conotaţii religioase, nu îi infl uenţa rolul şi statutul în comunitatea mithraică.

Deşi piesele dedicate de adepţii A 26, 27 şi 28 au fost descoperite în împrejurimile oraşului, există câteva indicii care arată că şi ei făceau parte din comunităţile mithraice din oraşul civil. Lucius Octavius Gratus80 (A 27) poartă tria nomina, având un gentilicium italic. Placa votivă dedicată zeului neînvins (REP. 29) a fost descoperită împreună cu relieful votiv a lui Αυρηλιος Στεφανος81 (A 26) în Vinţu de Jos, astfel este posibil să fi fost adusă acolo în secolul XVI din acelaşi context apulens. Dat fi ind că relieful lui Αυρηλιος Στεφανος (REP. 26) este datat în secolul III – fi ind una dintre cele mai târzii urme ale cultului din Apulum – este posibil ca ambii adepţi, amândoi liberţi, să fi făcut parte din aceaşi comunitate. Αυρηλιος Στεφανος este singurul adept al lui Mithras care dedică în limba greacă în Apulum. Potinus82 (A 28) poartă un cognomen grecesc latinizat. Probabil sclav sau libertus, el dedică o stelă votivă (REP. 30), iar după stilul inscripţiei şi al teonimului (Mytra) o putem data în secolul II, având ca analogie dedicaţiile lui A 7 şi A 8.

Lângă castrul legiunii XIII Gemina, paralel cu evoluţia aşezării civile şi a canabaelor militare, apare şi un vicus civil intra leugam, care în timpul lui Septimius Severus devine Municipium Septimium Apulense. Este problematică totuşi evoluţia acestui oraş format ori dintr-un vicus ori direct din canabae-le legiunii83. Din această aşezare premunicipală şi municipală cunoaştem 9 adepţi cu provenienţă sigură (A 11 şi 12 probabil încă din aşezarea premunicipală intra leugam şi A 13-18, respectiv A 29 din Municipium Septimium Apulense) şi 7 adepţi cu provenienţă nesigură (A 19-25). Existenţa paralelă a comunităţilor mithraice în aşezările civile şi militare o observăm şi în Aquincum şi Carnuntum, mai ales în epoca

78 Solin 1982, p. 1378.79 CIMRM 132, 1598, 2035, AnÉp 1966, 344. Vezi: Agócs 2011, Dac 25, 53, Mos 6, Pan 30,

44, 57.80 În Dacia sunt 6 persoane cu acest cognomen. Opel II, p. 171.81 Solin 1982, p. 1267.82 Idem, p. 940, 1459. 83 Despre problematica cercetării vezi: Ota 2012, p. 115-117.

139


Severilor. În Carnuntum, dintre cei 29 de adepţi cunoscuţi, 12 soldaţi al legiunii XIII Gemina îşi menţionează funcţia militară, majoritatea lor aparţinând comunităţii sanctuarului I şi III.84 În cazul Aquincum-ului,sanctuarul V intra castram legionis II Adiutrix coexistă cu cele două sanctuare din oraşul civil, având 8 adepţi cunoscuţi, majoritatea lor având o funcţie militară85. În Viminacium, lângă castrul legiunii VII Claudia exista o comunitate mithraică cu 7 adepţi cunoscuţi86. Aceste analogii arată că comunitatea mithraică din aşezarea militară din Apulum era una de proporţii semnifi cative, refl ectând astfel şi importanţa specială a legiunii XIII Gemina în viaţa oraşului şi a provinciei.

Fără îndoială, cel mai important adept al cultului mithraic din Apulum, dar şi din Dacia, este Marcus Valerius Maximianus87 (A 11). Deşi dedicaţia lui din Apulum (descoperită probabil ca piesă refolosită - REP. 15) este una modestă, singurul adept de rang senatorial al cultului88 cu siguranţă juca un rol fundamental în viaţa comunităţii sau chiar şi în răspândirea cultului. Născut probabil în timpul împăratului Antoninus Pius ca fi u al unui demnitar şi preot cu acelaşi nume din Poetovio, centru important al cultului mithraic, el cunoaşte misterele mithraice probabil încă în oraşul său natal. Exemplul lui arată persistenţa unui adept la cultul mithraic atestată nu numai prin dedicaţia lui din Apulum, datată între 181-182 când, reîntorcându-se cu legiunea XIII Gemina din expeditio Germanica secunda89, devine legatus legionis90, dar şi prin dedicaţia lui din Lambaesis, Numidia (CIMRM 137). Deşi ambele dedicaţii ale lui sunt modeste – probabil el însuşi având un grad minor în comunitate – rolul lui politico-militar a infl uenţat cu siguranţă răspândirea cultului între soldaţi. Este singurul adept din Dacia al cultului, a cărui viaţă şi carieră sunt cunoscute.

Caius Nummius Amandus91 (A 12) poartă tria nomina şi este cunoscut datorită unui altar votiv (REP.16). Piesa a fost descoperită pe teritoriul vicus-ului, într-un cimitir modern. Inscripţia adeptului este problematică: deşi apare termenul de „templum” în rândul al 5-lea, lipsa verbului

84 Clauss 1993, p. 154, 158.85 Idem, p. 183-184.86 Idem, p. 215-216.87 Despre viaţa şi cariera lui există o bibliografi e vastă: Pfl aum 1960, p. 477; Alföldy

1974, p.199-215; Piso 1993, p. 225, nr. 2; Szabó 2006, p. 94-95, nr. P 69; Nemeth 2007, p. 161-163.

88 Despre Caius Iulius Castinus (A 30) vezi mai jos.89 Idem, p. 163.90 Mai cunoaştem înalţi demnitari de rang senatorial care erau adepţi ai cultului

mithraic: CIMRM 139, 799, 800, 804, 1008, 1227, 1729.91 Kajanto 1965, p. 360.; Opel I, p. 88.

140

Csaba SZABÓ

(fecit sau restituit) şi formula de supernomen din rândul al patrulea (qui et92) lasă mai multe căi de interpretare. Chiar dacă adeptul poartă un supernomen, cu siguranţă – direct sau indirect – are o legătură strânsă cu comunitatea şi templul mithraic; astfel, pe lângă Statorius (A 25) este al doilea adept care menţionează un sanctuar.

Următorii şase adepţi (A 13-18) fac parte din aceeaşi comunitate (dar nu în acelaşi timp), piesele lor votive provenind dintr-un singur sanctuar. Marcus? Ulpius? Linus93 (A 13) era imaginifer al legiunii XIII Gemina şi este cunoscut datorită unui relief ajouré (REP. 2) de mici dimensiuni. Există o singură analogie în Imperiu pentru un imaginifer în context mithraic (CIMRM 1008). Titus Aurelius Fabia tribu Marcus (A 14), veteranus94 al legiunii XIII Gemina dedică un relief central (Kultbild) pentru comunitatea din sanctuarul I (REP. 3) şi un altar (sau bază de statuie - REP. 17). Statutul lui în ierarhia misterelor nu este cunoscut, fapt ce arată că valoarea dedicaţiei nu necesita menţionarea gradului de iniţiere, statutul socio-politic fi ind chiar şi în acest context religios mai relevant, sau mai bine cunoscut. Starea socială totodată nu refl ectă fi del statutul fi nanciar al adeptului, un relief de marmură de mari proporţii necesitând o investiţie semnifi cativă. Caius Iulius Marcianus95 (A 15) signifer96 al legiunii XIII Gemina dedică un altar frumos zeului Mithras (REP. 19). Deşi funcţia următorilor trei adepţi nu o cunoaştem (A 16-18), din contextul prezentat pare posibil să fi e vorba despre persoane cu o strânsă legătură cu armata. Fiindcă nu au tria nomina, nu erau soldaţi ai legiunii XIII Gemina. Cei trei probabil că au făcut parte din comunitatea sanctuarului I încă în perioada de răspândire a cultului mithraic, în perioada de vicus a aşezării. Coronamentul altarelor dedicate (REP. 20, 21) de Valerius? (A 16) şi de Aelius Mestrius97 (A 17) sunt foarte asemănătoare, provenind probabil din acelaşi atelier. Amândoi sunt sclavi sau liberţi, iar datarea obiectelor este în a doua parte a secolului II. Tot în aceeaşi perioadă făcea parte din comunitate şi Aelius Gordianus98 (A 18), având un cognomen rar marcând probabil origo a personajului. El dedică zeului neînvins o bază de statuie în forma unui capitel doric (REP. 22), care cu siguranţă face parte dintr-un sanctuar.

92 Kajanto 1966, p. 31.93 Opel III, p. 28.94 Analogii pentru veterani în context mithraic: CIMRM 153, 626, 1235, 1361, 1417,

1543, 1635, 1725, 1776, 2222, 2250. 95 Opel III, p. 55 – 56.96 Analogii pentru signiferi în context mithraic: CIMRM 153, 742, 745, 1717.97 Opel III, p. 79.98 Opel II, p. 168.

141


Trei dintre adepţi (A 21, 23, 24) au o funcţie militară, deci probabil şi ei fac parte dintr-o comunitate mithraică a municipium-ului septimian, însă contextul descoperirii nu-l cunoaştem. ...imus (A 21) benefi ciarius99 al legiunii XIII Gemina dedică un relief zeului Mithras (REP. 6). Turrianus Marcellinus100 (A 23) şi Antonius Senecio Iunior (A 24) amândoi sunt conductores armamentarii ai legiunii XIII Gemina, singurele exemple pentru această funcţie în context mithraic din Imperiul Roman. Cei doi dedică un relief votiv, azi dispărut (REP. 7).

Statorius...anus101 (A 25) dedică un altar sau bază de statuie de mari dimensiuni lui Mithras (REP. 24). După datare (post 197) el este decurion şi fl amen al municipiumului septimian. Statorius menţionează în inscripţie refacerea unui mithraeum (templum) din propriile resurse. Prezenţa mai multor adepţi cu asemenea manifestări indică prezenţa puternică a cultului refl ectată şi de existenţa mai multor statui de cult sau reliefuri centrale. Marcus Aurelius Maximus102 (A 29) dedică lui Mithras un relief frumos de mici dimensiuni (REP. 27). Deşi piesa a fost descoperită în Lopadea Nouă, inscripţia menţionează funcţia civilă a adeptului, acesta fi ind – ca şi cel precedent – un fl amen. Datarea piesei (în jurul anului 197) este problematică, adeptul provenind ori din Colonia Aurelia Apulensis ori din nou născutul oraş septimian.

Euhemerus103 (A 19), cu un cognomen grecesc, avea un statut social modest (sclavus sau libertus) dar dedică zeului neînvins un mic relief votiv de elaborare fi nă din marmură (REP. 4). Provenienţa adeptului nu este cunoscută cu siguranţă, presupunem însă datorită statutului social modest şi al cognomenului grecesc că face parte din comunitatea oraşului civil. În aceeaşi categorie intră şi Gaius Herenius Ermes104 (A 20) care poartă tria nomina dar cognomenul lui greco-oriental indică un statut social modest (probabil libertus). El dedică un altar sau o statuie cu o bază epigrafi că lui Cautes (REP. 23); astfel, împreună cu Cratus (A 10) şi dedicaţia lui pentru Cautopates cunoaştem două altare sau baze de statui dedicate dadoforilor. Dedicantul unui fragment de relief (REP. 5) nu este cunoscut, presupunem doar că este un personaj diferit de cei prezentaţi până acum (A 22).

99 Analogii pentru benefi ciari în context mithraic: CIMRM 153, 864, 1063, 1065, 1485, 1738,1776.

100 Opel III, p. 53-54.101 Szabó 2007, p. 107, nr. D 72.102 Idem, p. 60.103 Solin 1982, p. 794.104 Idem, p. 368, 1475.

142

Csaba SZABÓ

Caius Iulius Septimius Castinus105 (A 30) şi sclavul lui, Libella106 (A 31) sunt cunoscuţi ca adepţi al cultului mithraic din sanctuarul V din Aquincum (CIMRM 1773-4) unde cei doi dedică câte un altar lui Mithras, însă amândoi sunt atestaţi şi în Apulum datorită unui altar dedicat de Libella, superiumentarius, zeiţei celtice Epona în sanctuarul presupus al divinităţii din palatul guvernatorului. Inscripţia îl menţionează şi pe patronul său, Caius Iulius Septimius Castinus107. Deşi între cele două dedicaţii există o diferenţă de 20 de ani, presupunem că cei doi continuau adorarea zeului misterelor şi după ce au părăsit Aquincum. Astfel cei doi – deşi indirect – fac parte din comunitatea mithraică a oraşului septimian din Apulum.

Victorinus108 (A 32) şi Fortunatus109 (A 33) dedică un relief frumos elaborat (REP. 28) şi un altar (REP. 31) lui Mithras. Deşi piesele nu s-au descoperit în Apulum (amândouă fi ind la o distanţă semnifi cativă de oraş) nu putem exclude posibilitatea ca cei doi să fi cunoscut cultul mithraic într-un centru urban important din Dacia Superior.

În concluzie, putem constata că în perioada stăpânirii romane (106-275) în cele două oraşe şi în împrejurimi cultul lui Mithras era practicat de o comunitate dinamică, variată, dar nu neobişnuită din punct de vedere social, politic şi al manifestărilor cultice în comparaţie cu dinamică religioasă a altor comunităţi mithraice din Imperiu. Cei 29 de adepţi (33 cu aceia incerţi şi indirect cunoscuţi) reprezintă a doua comunitate ca mărime din Dacia romană, axată în jurul mai multor sanctuare (două atestate arheologic, două epigrafi c). Ca şi în cazul altor comunităţi din Imperiu, şi aici observăm că statutul social, juridic şi politic nu refl ectă valoarea şi rolul individului ca adept al cultului şi iniţiat al misterelor. Este greu de atestat prezenţa misterelor şi a diferitelor rituri de iniţiere, puţine manifestări individuale (A 7) fi ind ca dovadă pentru existenţa acestora. Predomină manifestarea individului, dar dedicaţia lui Statorius (A 25) şi indirect şi a lui Caius Nummius Amandus (A 12) refl ectă o comunitate dinamică, bogată, unde renovarea sanctuarelor de către indivizi refl ectă nu numai evergetismul şi o manifestare a individului, dar şi un spirit al comunităţii. Comunitatea mithraiştilor din Apulum reprezintă cel mai mare grup religios dintre cultele de mistere sau aşa-zise orientale.

105 Opel II, p. 42; Nemeth 2007, p. 164-5.106 Nume hapax în Imperiu: Opel III, p. 25.107 Nemeti, Nemeti 2005, p. 109.108 Opel IV, p. 168; Man 2010, p. 105. Este unul dintre cele mai des întâlnite cognomina

ale sclavilor sau liberţilor din Dacia.109 Opel II, p. 150.

143


Repertoriul surselor epigrafi ce mithraice din Apulum

Nr: 1. Relief central (Kultbild); M: marmură albă; D: l- 62 x h - 63 x L - 10 cm; Bibl.: CIL III, 1109, CIMRM 1935 - 6, IDR III/ 5, 280, SICOE 2004, NR.25;

Inscr.: D(eo) ◦S(oli) ◦ I(nvicto) ◦ M(ithrae) ◦[pro sal(ute) et icolumi]tate ◦ M(arci) ◦ Aur(elii) ◦ Thimothei ◦ et ◦ Aur(elii) ◦ Maximi [votum muncupavit so]lvitq(ue) ◦◦ Euthices ◦ eorum lib(ertus).

Nr.: 2.Relief ajouré; M:marmură ; D: 36 x 33 x 10 cm; Bibl.: CIMRM 1954 -5,IDR III/ 5, 290;

Inscr.:[...]? M(arcus) ◦ V< l >p(ius) ◦ Linus ◦ imag(inifer) ◦ l(egionis) ◦ XIII ◦ G(eminae).

Nr.: 3.Relief central (Kultbild); M:marmură; D: 63 x 74 x 3,5 cm. Bibl.: CIMRM 1958- 9, IDR III/ 5, 271 ;

Inscr.: D(eo) ◦ i(nvicto) ◦ M(ithrae) ◦ T(itus) ◦ Aur(elius) ◦ F(abia tribu) ◦ Marcus ◦ vet(eranus) ◦ leg(ionis) ◦ XIII ◦ G(eminae).

Nr: 4. Relief de cult; M: marmură albă; D: 33 x 23 x 4,5 cm; Bibl.: CIMRM 1975 - 6, IDR III/ 5, 274.

Inscr.:Deo invicto Mithr(a)eEuhemerus ◦ ex votoposuit.

Nr: 5. Relief votiv; M: marmură; D: 27 x 9,5 x 3 cm; Bibl.: CIMRM 1979 - 80, IDR III/ 5, 278.

Inscr.:Soli ◦ invi[cto Mithrae - - -]

Nr: 6. Relief votiv; M: marmură; D: 16,5 x 25 x 5 cm; Bibl.: CIMRM 1981, IDR III/ 5, 291.

144

Csaba SZABÓ

Inscr.:[---]imus be(ne)f(iciarius) co(n)s(ularis) ◦ v(otum) [s(oltvit)]

Nr: 7. Relief votiv; M: necunoscut; D: necunoscut; Bibl.: CIMRM 1992 -3, IDR III/ 5, 285.

Inscr.:S(oli) ◦ i(nvicto) ◦ M(ithrae) ◦ Turranius ◦ Marcellinuset ◦ Ant(onius) Senecio ◦ Iunior ◦ conductores ◦ armament(arii)ex voto posuerunt.

Nr.: 8.Statuie de cult (Kultbild); M: marmură; D: 108 x 108 x 30 cm; Bibl.: CIMRM 1947-8 , IDR III/ 5, 284.

Inscr.:[? S(oli) i(nvicto)] M(ithrae) signum[...Sec]undinus ◦ ex ◦ voto ◦ pos(uit)

Nr.: 9.Bază de statuie; M: marmură albă; D: 36 x 44 x 22 cm; Bibl.: CIL III, 1110, CIMRM 1937, IDR III/ 5, 281.

Inscr.:D(eo) S(oli) I(nvicto) M(ithrae)Pro salute (et) inc –o{t}lumitate M(arci) Aure(lii)Timotei et Au r(elii) M –aximi ◦ v otum nun –cupavit ◦ solvit ◦ queEuthyces♦ eorum lib(ertus) ◦retulit.

Nr.: 10.Altar votiv sau bază de statuie; M: calcar; D: 43 x 23 x 20 cm; Bibl.: CIMRM 1939, IDR III/ 5, 277.

Inscr.:Invict[o]Mythra(e)Sex(?tius) ◦ Synt[r] –ofus ◦ v(otum) ◦ s(olvit) ◦ l(ibens).


145


Inscr.:I(nvicto) ◦ M(ithrae)A(---)◦ G(---)◦

Nr.: 12.Altar votiv; M: calcar; D: 45 x 22 x 17 cm; Bibl.: CIMRM 1941, IDR III/ 5, 268.

Inscr.:?Devo M(?ithrae)vo◦taretuliLucanus

Nr.: 13.Bază de statuie; M: calcar; D: 63 x 50 x 39 cm Bibl.: CIMRM 1942 - 3, IDR III/ 5, 273, NEMETI - NEMETI 2005, NR.6.

Inscr.:InvictoMythraeDiosco – rus ◦ Marciv(otum) ◦ s(olvit) ◦ l(ibens) ◦ m(erito) ◦

Nr.: 14.Altar votiv; M: calcar; D: 68 x 45 x 31 cm; Bibl.: CIMRM 1944 -5 , IDR III/ 5, 272.

Inscr.:InvictoMyth{i}r –ae ◦ Chr – ┌ e┐stionv(otum) s(olvit) ◦

Nr.: 15.Altar votiv sau bază de statuie; M: necunoscut; D: necunoscut; Bibl.: CIMRM 1950, IDR III/ 5, 286, ARIOSTI 2010, p. 319, nr. III.

Inscr.:[?Soli] invictoMit(h)raeM(arcus) ◦ Val(erius) ◦ Maxi –mianusleg(atus) ◦ Aug(usti)v(otum) ◦ s(olvit).

146

Csaba SZABÓ

Nr.: 16.Altar; M: calcar; D: 77 x 43 x 23 cm; Bibl.: CIMRM 1951, IDR III/ 5, 283;

Inscr.:Soli ◦ I(nvicto) ◦ M(ithrae)C(aius) ◦ NummiusAmandusqui ◦ et ◦templum< fecit >

Nr.: 17.Altar votiv sau bază de statuie; M: calcar; D: 63 x 40 x 30 cm; Bibl.: CIMRM 1960, IDR III/ 5, 270 ;

Inscr.: Deo ◦ invi –cto ◦ Mithr(ae)T(itus) ◦ Aur(elius) ◦ Fabia (tribu)Marcusvet(eranus) ◦ leg(ionis) ◦ XIII ◦ G(eminae)d(?ono) ◦ d(?edit) ◦ d(?edicavitque)


Inscr.:Invict[o][d]eo ◦ vo –[tum sol(vit)][---]


Inscr.:Soli ◦ invictoMythraeC(aius) I(ulius)Marcianussigni(fer) ◦ leg(ionis) ◦XIII ◦ Gem(inae)libens ◦ posuit.

147


Nr.: 20.Altar votiv sau bază de statuie; M: calcar; D: 35 x 27,5 x 18 cm; CIMRM 1963, IDR III/ 5, 288.

Inscr.:Numini[in]victi[?Va]ler(ius)[...]?uiu[s][...]?P[...][...]

Nr.: 21.Bază de statuie; M: calcar; D: 70 x 37 x 28 cm; Bibl.: CIMRM 1964, IDR III/ 5, 289.

Inscr.:Ael(ius) ◦ Mes –trius ◦ l(ibens) ◦pos(uit) ◦

Nr.: 22.Bază de statuie în forma unui capitel de coloană; M: calcar; D: 55 x 22 x 34 cm; Bibl.: CIMRM 1965, IDR III/ 5, 279.

Inscr.:[So]l(i) ◦ Mit(h)rae[?P(ublius)] Ael(ius) Gordianusv(otum) ◦ s(olvit) ◦ l(ibens) ◦ m(erito).

Nr: 23. Altar sau bază de statuie; M: calcar; D: 65 x 30 x 27 cm; Bibl.: CIMRM 1977, IDR III/ 5, 42.

Inscr.:Cauti ◦G(aius) ◦ Herennius ◦(H)ermesv(oto).

Nr: 24.Altar sau bază de statuie votivă; M: calcar; D: 125 x 62 x 62 cm; Bibl.: IDR III/ 5, 709., SZABÓ 2007, nr.D.72, GARCIA 2010, NR. 26.;

Inscr.:[D]eo invicto

148

Csaba SZABÓ

[Mi]t(h)rae ◦ sac(rum)[.] Statorius[….]anus dec(urio)[et] fl amen m –[uni]c(ipii) ◦ Sep(timii) ◦ Ap[ul(ensis)] [in]victi templum pr[o]salutem sua ◦ suorum –[que p]ecu(ni)a mea feci ◦

Nr: 25. Altar votiv; M: calcar; D: aprox. 60 x 50 cm; Bibl.: HAYNES 2005,p. 44.;

Inscr.:Deo ◦ Invic –to ◦ pro saluteBoni commu –nionis[---]

Nr: 26. Relief votiv; M: marmură; D: 23 x 16 x 2 cm; Bibl.: CIMRM 2001 – 2, IDR III/ 5, 267.

Inscr.:Αυρηλι(ο)ς Στεφανος θεω ΜιθραΕυχαριστηρι(ο)ν.

Nr: 27. Relief votiv; M: marmură albă; D: 43 x 36 x 4 cm; Bibl.: IDR III/4, 63, SICOE 2004, p.288, nr. 3., SZABÓ 2007, nr.: D 36;

Inscr.:M(arcus) Aur(elius) Maximus fl am(en) M(unicipii) A(pulensis) v(otum) s(olvit) l(ibens) m(erito).

Nr: 28. Relief votiv; M: marmură albă; D: 46 x 31 x 3 cm; Bibl.: IDR III/4, 131, POPA 2002, nr. 453., SICOE 2004, p.291, nr. 9.; MAN 2010, p. 105.

Inscr.:Ex voto po(suit) Victo[rinus?]

Nr: 29.Placă votivă; M: necunoscut; D: necunoscut. Bibl.: CIMRM 2003, IDR III/ 5, 275. Fig.: nu.

149


Inscr.:InvictoMit[h]raeL(ucius) ◦ OctaviusGratusv(otum) ◦ s(olvit) ◦ l(ibens) ◦ m(erito).

Nr: 30. Stela votivă fi gurată; M: calcar; D: 42 x 22 x 10 cm; Bibl.: CIMRM 2004 -5, IDR III/ 5, 276.

Inscr.:InvictoMyt(h)ra(e) Po –tinus exvoto posu –♦ it ♦

Nr: 31. Altar votiv; M: gresie spongioasă; D: 42 x 26 x 26 cm; Bibl.: IDR III/4, 87, POPA 2002, nr. 543., GARCIA 2010, NR. 56.;

Inscr.:[Soli? In]vic –[to] Mytr[ae]arampos(uit) For –[tu]natus-- -

Nr: 32. Altar sau bază votivă; M: calcar; D: 30 x 30 x 28 cm; Bibl.: CIMRM 1931, IDR III/ 4, 70, POPA 2002, NR. 232., GARCIA 2010, NR. 60.

Inscr.:Invict –o M(ithrae) ◦ I- - - ◦ O- - -(iterum?) v(otum) s(olvit) l(ibens) m(erito)

Nr: 33. Altar votiv; M: calcar; D: 34 x 28 x 20 cm; Bibl.: CIMRM 1932, IDR III/ 4, 71, POPA 2002, NR. 232., GARCIA 2010, NR. 26.

Inscr.:InvictoM(ithrae) ◦ Surusv(otum) s(olvit) l(ibens)

150

Csaba SZABÓ

Cultores Mithrae Apulenses

Colonia Aurelia ApulensisNr.

catalog Nume Ocupaţie şi statut social Datare Bibliografi e

A 1 Marcus Aurelius Timotheus

161-180 sau după 211 CIMRM 1935-8

A 2 Aurelius Maximus 161-180 sau după 211 CIMRM 1935-8A 3 Euthyces (sic!) libertus 161-180 sau după 211 CIMRM 1935-8A 4 Sextus Syntrofus secolul II-III CIMRM 1939A 5 A(...) G (...) secolul II-III CIMRM 1940A 6 Lucanus libertus secolul II-III CIMRM 1941A 7 Dioscurus peregrinus secolul II CIMRM 1942A 8 Chrestion secolul II-III CIMRM 1944A 9 Secundinus secolul II-III CIMRM 1947

A 10 Cratus Augustalis coloniae 180-275 inedit

Canabae castram legionisNr.


A 11 Marcus Valerius Maximianus

Legatus Augusti 180-182 CIMRM 1950

A 12 Caius Nummius Amandus

secolul II-III. CIMRM 1935-8

Municipium Septimium ApulenseNr.


A 13 Marcus? Ulpius? Linus

Imaginifer legionis XIII geminae

secolul II-III CIMRM 1954-5

A 14 Titus Aurelius Fabia tribu Marcus

Veteranus legionis XIII geminae

secolul II-III CIMRM 1958 -60

A 15 Caius Iulius Marcianus

Signifer legionis XIII geminae

secolul II-III CIMRM 1962

A 16 Valerius? sfârşitul secolului II CIMRM 1963A 17 Aelius Mestrius între 117-161 CIMRM 1964A 18 Aelius Gordianus probabil între 117-138 CIMRM 1965

151


Apulum - probabil din Municipium Septimium ApulenseNr.


A 19 Euhemerus sclavus? secolul II-III CIMRM 1975-6A 20 Gaius Herenius

Ermeslibertus? secolul II-III CIMRM 1977

A 21 ...imus Benefi ciarius consularis

după 168 CIMRM 1981-2

A 22 ? secolul II-III CIMRM 1979-80A 23 Turrianus

MarcellinusConductor armamentari


A 24 Antonius Senecio Iunior

Conductor armamentari


A 25 Statorius...anus Decurion et fl amen municipii Apulensis

după 197 IDR III/5, 709

Apulum – cu locul de descoperire din împrejurimea oraşuluiNr.

catalog Nume Ocupaţie şi statut social Datare Bibliografi e Locul de

descoperireA 26 Αυρηλιος

Στεφανοςsecolul III CIMRM 2001-2 Vinţu de Jos

A 27 Lucius Octavius Gratus

secolul II – III. CIMRM 2003 Vinţu de Jos

A 28 Potinus secolul II – III. CIMRM 2004-5 Oarda de Sus

A 29 Marcus Aurelius Maximus

Flamen mun. Apulensis

193-197 IDR III/4, 63 Lopadea Nouă

Apulum – provenienţă indirectăNr. catalog

Nume Ocupaţie şi statut social

Datare Bibliografi e Locul de descoperire

A 30 Caius Iulius Castinus

Legatus Augusti

208-212 CIMRM 1774, Tit. Aq. I. 260. Aquincum

A 31 Libella servus sec. III CIMRM 1773, Tit. Aq. I. 258. Aquincum

IncerteNr.

catalog Nume Ocupaţie şi statut social Datare Bibliografi e Locul de

descoperireA 32 Victorinus secolul II-III Popa 2002, nr. 453. OzdA 33 Fortunatus secolul II-III Popa 2002, nr. 542. Săcădate

152

Csaba SZABÓ

Lista abrevierilor

Corpora

CIL Corpus Inscriptionum Latinarum, BerlinCIMRM M.J. Vermaseren, Corpus Inscriptionum et Monumentorum

Religionis Mithriacae I-II, Haga, 1956-1960IDR Inscriptiones Daciae RomanaeLIMC Lexicon Iconographicum Mythologiae ClassicaeOPEL Lőrincz Barnabás (ed.), Onomasticon Provinciarum

Europae Latinarum I-IV, Budapest, 1999-2002REP. ALBA Vasile Moga, Horea Ciugudean (ed.), Repertoriul

arheologic al judeţului Alba, Alba Iulia, 1995REP. MUREŞ Lazăr, Valeriu (ed.), Repertoriul Arheologic al Judeţului

Mureş, Târgu Mureş, 1995REP.SARM. Szabó Csaba, Repertoriul surselor epigrafi ce şi al monumentelor

fi gurate din mithraeumul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, lucrare de licenţă, 2010 (nepublicată)

REP. SIBIU Sabin Luca, Zeno Pinter, Adrian Georgescu (ed.), Repertoriul Arheologic al Judeţului Sibiu, Sibiu, 2003

TIT.AQ. Kovács Péter, Szabó Ádám (ed.), Tituli Aquincenses I-II, 2009-10, Budapest

Acte ale congreselor, volume omagiale, sinteze

EPRO Etudes préliminaires aux religions orientales dans l’Empire Romain

IST.ROM Istoria Românilor (vol. II.) Tratatul Academiei Române, 2010

MS Mithraic StudiesSM Studies in Mithraism

Reviste

AE L’Anné Épigraphique, ParisAMN Acta Musei NapocensisAMP Acta Musei Porolissensis

153


ANRW Afstieg und Niedergang der römischen Welt. Geschichte und Kultur Roms im Spiegel der neueren Forschung, Berlin-New York

Apulum Apulum. Buletinul Muzeului Regional Alba-IuliaEJMS Electronic Journal of Mithraic StudiesEN Ephemeris Napocensis, Cluj- NapocaJMS Journal of Mithraic StudiesJRA Journal of Roman ArchaeologyJRS Journal of Roman StudiesSCIVA Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie,

BucureştiZPE Zeitschrift für Papyriologie und Epigraphik

Bibliografi e

Abramic 1925 Michael Abramic, Führer durch die Denkmaler der Römischen Stadt Poetovio, Österreichisches Archaologisches Institut, 1925

Agócs 2011 Agócs Nándor, Augustalis testületek A Duna-Vidéki tartományaiban. Lucrare de masterat, Universitatea Pécs, 2011 (nepublicată).

Alföldy 1974 Alföldy Géza, P. Helvetius Pertinax und M. Valerius Maximianus, Situla 14-15, 1974, p. 199-215.

Alvar 2008 J. Alvar, Romanising Oriental Gods: Myth, Salvation and Ethics in the Cult of Cybele, Isis and Mithras, Leiden-Boston, 2008.

Beck 1998 Roger Beck, Qui mortalitatis causa convenerunt: the meeting of the Virunum mithraists on June 26, A.D. 184, Phoenix, vol. 52, 1998, p. 335-344.

Beck 2000 Roger Beck, Ritual, myth, doctrine and initiation in the Mysteries of Mithras: new evidece from a cult vessel, JRS nr. 90, 2000, p. 145-180.

Beck 2006a Roger Beck, The Roman Cult of Mithras, Toronto, 2006.Beck 2006b Roger Beck, On becoming a mithraist. New evidence for

the propagation of the mysteries, în Vaage, Leif (ed.), Religious Rivalries in the early Roman Empire and the Rise of Christianity, 2006b.

154

Csaba SZABÓ

Bianchi 1979 Ugo Bianchi, Mysticism and mystery religion. Roman Mithraism as a mystery religion, în Mysteria Mithrae, Brill, 1979, p. 3-31.

Bird 2004 Joanna Bird, Incense in mithraic ritual: the evidence of the fi nds, în Roman Mithraism: the evidence of small fi nds, Bruxelles, 2004, p. 191-201.

Campbell 2008 Joseph Campbell, The hero with a thousand faces, Princeton University Press, 2008.

Cizek 1980 Eugen Cizek, Epoca lui Traian. Împrejurări istorice şi probleme ideologice, Editura ştiinţifi că şi enciclopedică, Bucureşti 1980.

Clauss 1993 Manfred Clauss, Cultores Mithrae, Wien, 1993.Clauss 2000 Manfred Clauss, The Roman cult of Mithras: the cult and

his mysteries, Edinburgh University Press, 2000.David 2000 Johnatan David, The exlusion of women in the mithraic

mysteries: ancient or modern?, Numen 47, 2000, p. 121 – 141.Ebenhard 2004 Ebenhard Sauer, Not just small change: coins in Mithrea,

în Marleen Martens, Boe de Guy, Roman Mithraism: the evidence of small fi nds, Bruxelles, 2004, p. 327-355.

Feiler 1994 Feiler József, Mithras emlékek Magyarországon, 1994 (lucrare de licenţă, ELTE, Budapest. Coord.: prof. dr. Gabler Dénes D.Sc.)

Forcellini 1940 Aegidio Forcellini, Lexicon Totius Latinitatis, 1940 (reprint).

Garcia 2010 Carbo J.R. Garcia, Los Cultos Orientales en la Dacia romana, Salamanca, 2010.

Gasparro 1979 Giulia Sfameni Gasparro, Rifl essioni ulteriori su Mithra dio „mistico”. în Mysteria Mithrae, Brill, 1979, p. 397-411.

Gojkovic 2005 Mojca Vomer Gojkovic, Leben in Poetovio. Die Römischen Armee und die Religion, în Limes 2005, Pécs, p. 463-485.

Gordon 2004a Richard Gordon, Small and miniature reproduction of the mithraic icon: reliefs, pottery, ornaments and gems, în Roman Mithraism: the evidence of small fi nds, Bruxelles, 2004, p. 259-285.

Gordon 2004b Richard Gordon, Introduction, în Marleen Martens – Boe de Guy, Roman Mithraism: the evidence of small fi nds, Bruxelles, 2004, p. 7-11.

155


Gordon 2007 Richard Gordon, Institutionalized Religious Options: Mithraism, în Jörg Rüpke (ed.), A Companion to the Roman Religion, 2007, Blackwell, p. 392-406.

Kajanto 1965 Iro Kajanto, The Latin Cognomina, Helsinki, 1965.Kajanto 1966 Iro Kajanto, Supernomina – a study in latin epigraphy,

Helsinki, 1966.Kane 1975 John Kane, The Mithraic Cult meal in it’s Greek and

Roman enviroment, în John Hinnells (ed.), Mithraic Studies, 1975, p. 313-351.

László, Nagy, Szabó

2005 László Levente, Nagy Levente, Szabó Ádám, Mithras misztériumai I-II, Kairosz Kiadó, 2005.

Latteur 2011 Olivier Latteur, Le culte de Mithra a-t-il été intégré dans certains panthéons civiques?, Latomus 70, nr. 3, 2011, p. 741-754.

Martens 2004 M. Martens, The mithraeum in Tienen (Belgium): small fi nds and what they can tell us, în Roman Mithraism: the evidence of small fi nds, Bruxelles, 2004. p. 25-48.

Merkelbach 1984 Reinhold Merkelbach, Mithras, Hain, 1984.Mócsy 1959 Mócsy András: Die Bevölkerung von Pannonien bis

zu den Markomannen-kriegen, Akadémiai Kiadó, Budapest, 1959.

Nagy 1942 Nagy Tibor, Vallási élet Aquincumban, în Alföldi András, Nagy Lajos, László Gyula, Budapest az ókorban, Budapest, 1942, p. 386-463.

Nemeth 2007 Eduard Nemeth, Relaţii politice şi militare între Pannonia şi Dacia în epoca romană, Tribuna, Cluj, 2007.

Nemeti, Nemeti

2005 Irina Nemeti, Sorin Nemeti, Planets, grades and soteriology in Dacian Mithraism, AMN 41-42/ I, 2007, p. 107-125.

Nock 1952 Arthur Nock, Conversion, London, 1952 (III).Olive 2004 Claude Olive, La faune exhumée des mithraea de Martigny

(Valais) Forum Claudii Vallensium, în Roman Mithraism: the evidence of small fi nds, Bruxelles, 2004, p. 147-157.

Ota 2012 Radu Ota, De la canabele legiunii a XIII Gemina la Municipium Septimium Apulense, Altip, Alba Iulia, 2012.

Pfl aum 1960 H.G. Pfl aum, Les carrières procuratoriennes équestres sous le Haut-Empire romain I- IV, 1960-61.

Piccottini 1994 Gernot Piccottini, Mithrastempel in Virunum, Wien, 1994.

156

Csaba SZABÓ

Pioariu 2000-2001

Ioan Pioariu, Cultul zeului Mithras la Apulum şi împrejurimi (Le culte du dieu Mithras a Apulum et ses endroits), AUA 4-5, 2000-2001.

Piso 1993 Ioan Piso, Fasti Provinciae Daciae I. Die senatorischen Amsträger, Bonn, 1993.

Piso 2001 Ioan Piso, Inscriptions d'Apulum (Inscriptions de la Dacie Romaine III 5, Mémoires de l'Académie des Inscriptions et Belles-Lettres, I-II, Paris 2001. IDR III/5.1 /2.

Rüpke 2007 Jörg Rüpke (ed.), A Companion to the Roman Religion, Blackwell, 2007.

Solin 1979 Heikki Solin, Die griechischen Personennamen in Rom. Ein Namenbuch I-III, 1979.

Szabó 2006 Szabó Ádám, Pannoniciani sacerdotes, Budapest, 2006.Szabó 2007 Szabó Ádám, Dáciai papság, Martin Opitz, Budapest,

2007.Szabó 2010 Szabó Ádám, Noricumi papság, Budapest, 2010.Thomas 2004 Manuel Thomas, Kultgefässe in Terra Sigillata aus

Rheinzabern, în Roman Mithraism: the evidence of small fi nds, Bruxelles, 2004, p. 201-211.

Tóth 2004 Tóth István, Pannoniai vallástörténet . /Pannonische Religionsgeschichte. Akadémiai doktori értekezés, Pécs, 2004 (D.Sc. thesis-manuscris).

Turcan 1998 Robert Turcan, Cultele orientale în lumea romană, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998.

Vermaseren 1960 CIMRM – M.J. Vermaseren, Corpus Inscriptionum et Monumentorum Religionis Mithriacae I-II, Haga, 1956-1960.

Vermaseren 1969 Marteen Vermaseren, Religions in Competition with Christianity, în Arnold Toynbee (ed.), The Crucible of Christianity: Judaism, Hellenism and the Historical Background to the Christian Faith, Thames & Hudson, 1969, p. 253-260.

Vörös 1991 Vörös István, A tribunus laticlaviusok háza - a mithraeum csontleletei, Bud.Rég. 28, 1991, Budapest, p. 127-134.

Wolff 2000 C. Wolff, La legio XIII Gemina au Ier siècle, în Yann Le Bohec, Les légions de Rome sous le Haut-Empire. 2000, Lyon, p. 203-204.

Zotovic 1966 Ljubica Zotović, Les cultes orientaux sur le territoire de la Mésie supérieure, Leiden, 1966.

Documents

Arheologie Si Studii Clasice Vol. II. - Comunitatea Mithraica in Apulum