TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME

TUDOR ARGHEZI - TESTAMENT

”Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă, un text programatic și inovator pentru perioada în care vede lumina tiparului. Meditația poetului, privind creația și creatorul, nu este un gest singular în epica interbelică, moderniștii Ion Barbu și Lucian Blaga procedaseră la fel. Poezia deschide primul volum al lui Arghezi, ”Cuvinte potrivite”, apărut în 1927.

”Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă, în care sunt prezente idei privind dimensiunile estetice, etice și sociale ale creației, regăsim identitatea între planul autorului și cel al eului liric. Opera dezvoltă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume și viată a poetului, despre menirea lui în univers și despre misiunea artei sale, într-un limbaj literar particular.

Poezia aparține direcției moderniste, teoretizate de E. Lovinescu, pentru că impune forme noi în planul creației artistice, produce adâncirea lirismului și ambiguitatea limbajului particular, construiește metafore șocante potrivit esteticii noi, prin care elementele urâtului se transformă în frumos.

Rolul poeziei este acela de transfigurare a oricăror aspecte ale realității, prin cuvânt și imagine artistică: ”Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”. Ca și poetul francez Charles Baudelaire, care a impus estetica urâtului în volumul ”Les fleurs du mal” (Florile răului), Arghezi consideră ca orice aspect al realității, indiferent că este frumos sau urât, grotesc sau sublim poate constitui material poetic.

Fiind un monolog adresat, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct, iar la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității (mărci lexico-gramaticale prin care se evidențiază eul liric): pronumele personal la persoana I singular, verbele la prezent, persoana I singular.

Tema poeziei o reprezintă concepția asumată a poetului de a echilibra tensiunile dintre ”solva de foc” și ”slova făurita” în creația cu valoarea testamentară. Poezia-carte e o treaptă spre cunoaștere, un hrisov ”al robilor cu saricile plie/ de osemintele” filtrate prin ființa poetului.

Titlul este o metaforă care ilustrează foarte bine conceptul vizat, acesta aflându-se în strânsă legătură cu tema, pe care o sugerează și cu universul de idei prezentat. În sens conotativ, metafora din titlu ilustrează ideea de moștenire literară, ”act oficial” adresat urmașilor-cititori sau viitorilor artizani ai condeiului.

Incipitul introduce cititorul direct î problematica poeziei, prin referire la atitudinea poetului față de creație și față de lume și la sensul pe care îl dă cărții, singura sa avere fiind de factură spirituală: ”Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o carte”. Incipitul este conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual, poetul identificându-se, în mod simbolic, ca un tată și asumându-și rolul de mentor. ”Bunurile” artistului sunt concentrate în opera sa, care devine o ”treaptă” spre cunoaștere.

O prima secvență reprezentativă este monologul adresat al eului poetic către cititorul abstract, în ipostaza de fiu spiritual din prima strofă: ”Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o carte”, exprimând ideea că poetul își lasă averea spirituală, urmașilor ”stăpâni”. El adoptă intenționat ipostaza modestiei, adverbul ”decât” întărind această idee și menționează legătura sa cu opera: autorul concret e ”un nume adunat pe-o carte”, ceea ce sugerează asumarea destinului poetic. Comunicarea cu ”fiul” este exprimată prin forme pronominale și verbe la imperativ.

Transfigurarea lirică a realității este sugestiv exprimată în versurile: ”Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”, care reliefează estetica urâtului, concept al poeziei moderne pe care Arghezi îl preia de la scriitorul francez Charles Baudelaire.

În opinia mea, atitudinea poetică, de îmbinare a ”slovei făurite”, șlefuite de un adevărat bijutier al cuvintelor și a ”slovei de foc”, reprezintă esența viziunii despre lume în poezia ”Testament”, în care se dezvoltă tema ars poetica. Rolul poetului este de a da cuvintelor urâte forme și conținuturi noi, transformându-le în ”versuri și-n icoane” pentru a păstra legătura dintre generații. Pentru Arghezi, poetul este un creator orgolios și un ”poeta faber”, adică făuritor, ”șlefuitor de cuvinte”.

”Testament este un text ilustrativ pentru misiunea artistică a unui poet atras de lumea materială și de transcendent în egală măsură. Poezia este esențializarea, distilarea limbajului comun și transfigurează realul purtând în sine un mesaj grav, social, deplin asumat, de un poet al jocului.