Anatomie Si Biomecanica Lp

8/15/2019 Anatomie Si Biomecanica Lp

http://slidepdf.com/reader/full/anatomie-si-biomecanica-lp 1/121

SCHELETUL

1. CRANIUL

Scheletul capului, format din 22 de oase, poartă numele de craniu. El este

subîmpăr ţit în două păr ţi: craniul cerebral sau neurocraniul şi craniul facial sau

viscerocraniul.

NEUROCRANIUL

Neurocraniul este alcătuit din 8 oase: frontal, etmoid, sfenoid, occipital, 2

oase temporale, 2 oase parietale. Neurocraniul are axul mare orientat antero-

posterior şi în ansamblu i se delimitează două păr ţi: bolta craniului şi baza

craniului.

Baza craniului prezintă o faţă externă, numită exobază şi o faţă internă,

numită endobază; ambele, endobaza şi exobaza, prezintă depresiuni, proeminenţe,

fisuri şi orificii. Orificiile şi fisurile reprezintă locul de intrare şi de ieşire dincraniu a diferite formaţiuni, cum ar fi: nervii cranieni, bulbul rahidian, arterele şi

venele neurocraniului şi encefalului.

OSUL FRONTAL

Osul frontal este un os nepereche, asezat în partea anterioar ă a craniului,

deasupra masivului facial. El este alcătuit dintr-o parte verticală şi una orizontală.Partea verticală, numită scoama frontalului, prezintă, deasupra orbitelor,

arcadele sprâncenoase, iar între arcade, deasupra nasului, prezintă glabella .

Partea orizontală a frontalului prezintă o scobitur ă adâncă, numită incizura

etmoidală, în care pătrunde lama ciuruită a etmoidului.

Osul frontal prezintă o faţă endocraniană în raport cu creierul şi o faţă

exocraniană în raport cu pielea capului.



OSUL ETMOID

Osul etmoid este un os nepereche, aşezat în partea anterioar ă şi mediană a

bazei craniului, sub por ţiunea orizontală a osului frontal. El este alcătuit din partea

orizontală, partea verticală şi două mase laterale.

Partea orizontală este reprezentată de o lamă osoasă cu multe orificii,

numită lama ciuruită a etmoidului, aşezată în incizura etmoidală a frontalului. Ea

formează plafonul cavităţii nazale; prin aceste orificii trec fibrele nervilor

olfactivi.

Partea verticală este reprezentată de o lamă osoasă pe care lama ciuruită a

etmoidului o împarte în două por ţiuni: apofiza crista galli, o por ţiune situată deasupra lamei ciuruite şi lama perpendicular ă, o por ţiune situată sub lama

ciuruită.

Lama perpendicular ă ia parte la alcătuirea septului nazal osos.

Masele laterale sunt formaţiuni osoase situate pe păr ţile laterale şi

inferioare ale lamei ciuruite. Contribuie la formarea pereţilor cavităţilor orbitale şi

a foselor nazale.

OSUL SFENOID

Osul sfenoid este un os nepereche, aşezat în partea centrală a bazei

craniului, între etmoid şi frontal, situate înaintea lui şi occipital şi temporale,

situate înapoia lui. Sfenoidul este alcătuit din corp, aripile mici, aripile mari şi

apofizele pterigoide.

Corpul sfenoidului prezintă pe faţa sa superioar ă o depresiune numită “ şeaua

turcească “, în care este adă postită glanda hipofiză.

Aripile mici sunt două lame osoase, de o parte şi de alta a corpului sfenoidului,

care iau parte la formarea peretelui superior al orbitei.

Aripile mari iau parte la formarea peretelui extern al orbitei.

Apofizele pterigoide sunt două proeminenţe osoase situate pe faţa

inferioar ă a corpului sfenoidului, de o parte şi de alta a acestuia.



OSUL OCCIPITAL

Osul occipital este un os nepereche, aşezat în partea mediană, posterioar ă

şi inferioar ă a craniului. În partea sa inferioar ă el prezintă un orificiu numit gaura

occipitală care face comunicarea între cavitatea craniană şi canalul rahidian.

Occipitalul este alcătuit din patru păr ţi: partea bazilar ă, două păr ţi laterale

şi scoama occipitalului.

Partea bazilar ă se află dispusă înaintea găurii occipitale.

Par ţile laterale sunt reprezentate de două formaţiuni osoase neregulate, de o parte

şi de alta a găurii occipitale; pe faţa lor exocraniană se afla condilii occipitali, care

se articulează cu cavităţile glenoide ale vertebrei atlas.Scoama occipitalului se află dispusă înapoia găurii occipitale; ea are două feţe:

faţa endocraniană şi faţa exocraniană. Faţa endocraniană vine în raport cu

emisferele cerebrale şi cu cerebelul, prezentând două fose cerebrale şi două fose

cerebeloase. Faţa exocraniană vine în raport cu pielea şi muşchii capului.

OSUL TEMPORALOsul temporal este un os pereche, aşezat în partea inferioar ă şi laterală a

cutiei craniene.

El este alcătuit din 5 păr ţi: stânca temporalului (partea pietroasă), partea

mastoidiană, partea hioidiană, partea timpanică şi scoama temporalului.

Stânca temporalului se află la baza creierului, între sfenoid şi occipital; pe

faţa sa posterioar ă se găseşte orificiul endocranian al conductului auditiv intern. În

interiorul stâncii temporalului se găseşte labirintul osos al urechii interne şi

cavitatea osoasă care găzduieşte urechea medie. Stânca temporalului este

str ă bătută de canalul nervului facial, de canalul arterei carotide interne şi de

canalul musculotubar prin care trece trompa lui Eustachio.

Partea mastoidiană prezintă, pe faţa exocraniană, o proeminenţă osoasă

numită apofiza mastoidă.

Partea hioidiană este reprezentată de apofiza stiloidă.



Partea timpanică este formată dintr-o lamă osoasă curbată spre superior,

care alcătuieşte ¾ din orificiul conductului auditiv extern.

Scoama temporalului prezintă pe faţa exocraniană o proeminenţă osoasă,

apofiza zigomatică şi o depresiune osoasă, fosa mandibular ă. Apofiza zigomatică

se articulează cu osul zigomatic, iar fosa mandibular ă se articulează cu condilul

mandibulei, alcătuind articulaţia temporo-mandibular ă.

OSUL PARIETAL

Osul parietal este un os pereche, aşezat în partea superioar ă şi laterală a

craniului, având anterior frontalul, posterior parietalul şi inferior temporalul.

VISCEROCRANIUL

Viscerocraniul este alcătuit din 14 oase dintre care 6 sunt pereche şi 2

nepereche: 2 maxilare, 2 palatine, 2 zigomatice, 2 lacrimale, 2 nazale, 2 cornete

nazale inferioare, vomerul şi mandibula.

Aceste oase alcătuiesc împreună un masiv osos, situat în partea anterioar ă

a craniului, în care sunt adă postite globul ocular, fosele nazale, cavitatea bucală şifaringele.

MAXILARUL

Maxilarul este un os pereche. Împreună cu cel din partea opusă, participă

la formarea cavităţilor bucale, orbitale şi a foselor nazale. El prezintă un corp şi

patru apofize: frontală, zigomatică, alveolar ă şi palatină. Apofiza palatină este

orizontală şi prin unirea ei cu apofiza palatină a maxilarului de pe partea opusă

formează partea anterioar ă a bolţii palatine, care desparte cavitatea bucală de

cavitatea nazală.

PALATINUL

Palatinul este un os pereche, aşezat posterior de osul maxilar. El este

format dintr-o lamă orizontală şi una verticală; lama orizontală se uneşte cu cea de



pe partea opusă şi formează 1/3 posterioar ă a bolţii palatine. Lama verticală

formează o parte din peretele lateral al cavităţii nazale.

ZIGOMATICUL

Zigomaticul este un os pereche, aşezat în partea superioar ă şi laterală a

feţei; el participă la formarea peretelui lateral al orbitei şi al arcadei zigomatice.

LACRIMALUL

Lacrimalul este un os pereche, aşezat în peretele median al fosei orbitale.

Împreună cu apofiza frontală a maxilarului formează canalul nazo-lacrimal.

NAZALUL

Nazalul este un os pereche, aşezat la r ădăcina nasului. Cele două oase

nazale se articulează pe linia mediană, luând parte la formarea piramidei nazale

osoase.

CORNETUL NAZAL INFERIORCornetul nazal inferior este un os pereche, aşezat în peretele lateral al

cavităţii nazale.

VOMERUL

Vomerul este un os nepereche, aşezat posterior de lama perpendicular ă a

etmoidului; marginea sa anterioar ă se articulează cu lama perpendicular ă a

etmoidului, participând la formarea septului median osos al cavităţilor nazale.

MANDIBULA

Mandibula este un os nepereche, aşezat în partea inferioar ă a craniului

visceral, fiind singurul os mobil al scheletului capului.

Ea este alcătuită dintr-un corp şi două ramuri. Corpul are formă de

potcoavă cu convexitatea orientată anterior. El prezintă pe marginea superioar ă 16



alveole dentare. Pe linia mediană prezintă protuberanţa mentală, iar lateral de

aceasta, gaura mentală.

Ramurile formează cu corpul un unghi de 90 - 140 grade, numit gonion. Pe

marginea superioar ă, fiecare ram prezintă anterior apofiza coronoidă şi posterior

condilul mandibulei; între cele două formaţiuni se afla incizura mandibular ă.

2. COLOANA VERTEBRALĂ

Coloana vertebrală reprezintă segmentul axial al scheletului. Coloana

vertebrală face parte, alături de stern şi coaste, din scheletul trunchiului.Segmentul toracal al coloanei vertebrale împreună cu coastele şi cu sternul

formează scheletul toracelui sau cutia toracică, în care sunt adă postite inima,

vasele mari, plămânii, traheea, esofagul, etc.

Segmentul sacral al coloanei vertebrale împreună cu cele două oase coxale

formează bazinul, în care sunt adă postite vezica urinar ă, uterul, o parte din

intestinul gros şi intestinul subtire, precum şi ramurile principale ale aortei şivenei cave inferioare.

Coloana vertebrală este alcătuită, pe de o parte, din piese osoase numite

vertebre, iar pe de altă parte, din piese fibro-cartilaginoase numite discuri

intervertebrale. Aceste piese, articulate între ele, confer ă coloanei vertebrale

rezistenţă şi în acelaşi timp flexibilitate.

În alcătuirea coloanei vertebrale intr ă 33 - 34 vertebre, grupate în 5

regiuni: cervicală (7 vertebre), toracalaă (12 vertebre), lombar ă (5 vertebre),

sacrală (5 vertebre), coccigiană (4 - 5 vertebre).

Cele 5 vertebre care alcătuiesc regiunea sacrală sunt sudate între ele

formând osul sacrum. De asemenea, cele 4 - 5 vertebre care alcătuiesc regiunea

coccigiană formează împreună osul coccis.

După modul lor de alcătuire, vertebrele au caracteristici comune, particularităţi

regionale şi particularităţi speciale.



CARACTERE COMUNE ALE VERTEBRELOR

VERTEBRA TIP

Vertebra este alcătuită dintr-un corp aproape cilindric, situat anterior şi un

arc vertebral, situat posterior. Arcul este fixat de corp prin doi pediculi vertebrali,

care prin suprapunerea vertebrelor formează găurile intervertebrale, prin care ies

nervii spinali.

Arcul prezintă mai multe feluri de apofize si anume:

- 2 apofize transverse, îndreptate spre lateral.- apofiza spinoasă, îndreptată posterior şi caudal; ea este

legată de baza apofizelor transverse prin lamele vertebrale.

- 4 apofize articulare: 2 sunt superioare şi au faţa

articular ă orientată posterior, celelalte două sunt inferioare şi au faţa articular ă

orientată anterior.

Între corp şi arc este cuprinsă gaura vertebrală care prin suprapunereavertebrelor realizează canalul vertebral. Articulaţia dintre corpurile vertebrale se

face cu ajutorul discurilor intervertebrale, de natur ă fibro-cartilaginoasă, iar cea

dintre arcuri prin intermediul apofizelor.

CARACTERE REGIONALE ALE VERTEBRELOR

VERTEBRELE REGIUNII CERVICALE

Aceste vertebre au corpul mic şi alungit transversal. Faţa superioar ă a

corpului apare concavă în sens transversal datorită apofizelor semilunare care sunt

nişte proeminenţe sagitale situate în păr ţile ei laterale.

Pediculii sunt divergenţi.

Apofizele transverse se termină cu doi tuberculi, iar la bază au un orificiu

numit gaura transversală, prin care trec vasele vertebrale, ceea ce este caracteristic



pentru vertebrele regiunii cervicale.

Apofiza spinoasă este scurtă, puţin înclinată şi bituberculată, iar lamele

vertebrale au lăţimea mai mare ca înălţimea. Gaura vertebrală este mai mare şi de

forma triunghiular ă.

VERTEBRELE REGIUNII TORACALE

Aceste vertebre au corpul aproape cilindric şi ceva mai mare faţă de

vertebrele cervicale. Pe feţele lor laterale se găsesc faţete articulare costale ce sunt

caracteristice pentru acest tip de vertebre. Se descriu 2 superioare şi 2 inferioare.

Ele se articulează cu capul coastei, care pătrunde între două vertebre.

Pediculii sunt paraleli.Apofizele transverse sunt puternice şi prezintă o faţă articular ă pentru

tuberculul costal.

Apofiza spinoasă este lunga şi mult înclinată în jos, iar lamele vertebrale

sunt aproape pătrate. Apofizele articulare au feţe plane, verticale şi în plan frontal

(aproximativ). Gaura vertebrală este rotundă.

VERTEBRELE REGIUNII LOMBARE

Aceste vertebre au corpul foarte voluminos şi reniform, cu marginea

concavă situată posterior.

Pediculii arcului vertebral sunt foarte groşi. Prelungirile laterale sunt lungi

şi se numesc apofize costiforme. La baza lor se găseşte procesul accesor, un

tubercul care are semnificaţia adevăratei apofize transverse.

Apofiza spinoasă este voluminoasă, patrulater ă, cu direcţie orizontală.

Lamele vertebrale sunt înalte şi înguste.

Apofizele articulare au feţe cilindrice; cele superioare sunt concave iar

cele inferioare sunt convexe.

Gaura vertebrală este mai mică şi de formă aproximativ triunghiular ă.

Vertebra lombar ă 5 are corpul mai înalt în partea anterioar ă decât în partea

posterioar ă aşa încât faţa inferioar ă apare oblică. Din această cauză între faţa



anterioar ă a sacrului şi faţa anterioar ă a corpului vertebrei lombare 5 se formează

un unghi obtuz, deschis posterior, numit “promontoriu”.

VERTEBRELE DE TRANZIŢIE

Sunt reprezentate de C1 (atlas) , C2 (axis), C7, T1, T12, L1, L5. Dintre

ele, C1, C2 şi C7 au caractere evidente.

Prima vertebr ă cervicală (C1), numită atlas, este formată din două mase laterale

unite printr-un arc anterior mai mic şi un arc posterior mai mare. Atlasul nu are

corp, acesta fiind reprezentat de dintele axisului. Pe faţa superioar ă a maselor

laterale se găseşte o faţă articular ă concavă pentru articulaţia cu condilii occipitali,iar pe cea inferioar ă, o faţă articular ă pentru axis. Orificiul inelar al atlasului este

împăr ţit printr-un ligament transvers într-o parte anterioar ă (articular ă pentru

dintele axisului) şi una posterioar ă (care reprezintă gaura vertebrală).

A doua vertebr ă cervicală (C2), numită axis, are pe suprafaţa corpului (pe faţa

superioar ă) o apofiză numită dinte (sau apofiză odontoidă), care se articulează cu

arcul anterior şi ligamentul transvers al atlasului.Vertebra a 7 - a cervicală, numită şi “proeminenta”, se deosebeşte de

celelalte vertebre cervicale prin faptul că apofiza spinoasă a acesteia nu se bifurcă,

este lunga şi proemină sub piele.

COLOANA VERTEBRALĂ CA ÎNTREG

Coloana vertebrală fiind supusă greutăţii capului, trunchiului şi membrelor

superioare, datorită trecerii la staţiunea bipedă, îşi măreşte rezistenţa prin

formarea unor curburi în plan sagital şi frontal, care acţionează ca nişte resorturi,

asigurându-i elasticitatea.

Curburile în plan sagital se numesc lordoze , dacă au concavitatea

orientată posterior ( ex: lordoza cervicală şi lordoza lombar ă) şi cifoze , dacă au

convexitatea orientată posterior ( ex: cifoza toracală).



Curburile în plan sagital apar în următoarea succesiune: la 3 luni, când

copilul îşi ridică capul singur, apare lordoza cervicală; la 6 luni, când poate sta în

şezut, se formează cifoza toracală, iar la 9 luni, când se poate ţine în picioare,

apare lordoza lombar ă. Desigur ca promontoriul este prezent de la naştere, el fiind

determinat de forma vertebrei L5.

Curburile în plan frontal se numesc scolioze şi pot fi drepte sau stângi

după locul unde este îndreptată convexitatea. În mod normal, coloana prezintaă o

scolioză toracală dreaptă, cu scolioze de compensaţie în sens invers în regiunile

cervicală şi lombar ă. Acesta este tipul obişnuit (90%) şi este determinat de

tonusul mai crescut al muşchilor membrului superior la dreptaci. La stângaci

(cca.10%) curburile se inversează. Aceste curburi poartă denumirea corectă de “atitudini scoliotice “ deoarece sunt redresabile, deosebindu-se în acest fel de “

scolioza vertebrală “, boală în care curburile coloanei vertebrale sunt fixe, nefiind

modificate de mişcări.

3. CUTIA TORACICĂ

Scheletul cutiei toracice este alcătuit din coloana vertebrală toracală,

aşezată posterior, stern, aşezat anterior, coaste şi cartilaje costale, situate între

stern şi coloană.

STERNUL

Este un os lat şi alungit, aşezat în partea anterioar ă a toracelui, pe linia

mediană, având formă asemănătoare unui triunghi cu baza orientată superior şi

vârful orientat inferior. El este alcătuit din 3 păr ţi: manubriul sternal, corpul

sternului şi apendicele xifoid.

Manubriul sternal formeaza la locul de unire cu corpul sternului un unghi,

cu deschidere posterioar ă, numit unghiul sternal (unghiul lui Louis). În unghiul

supero-lateral al manubriului, de fiecare parte, se află câte o scobitur ă numită



incizura clavicular ă. Aceste scobituri constituie faţetele articulare prin care

manubriul sternal se articulează cu clavicula. Marginea superioar ă a manubriului

sternal este uşor concavă şi poartă denumirea de “ furculiţa sternala “.

Apendicele xifoid, reprezentat de cele mai multe ori printr-un cartilaj, se

află la extremitatea inferioar ă a sternului (care la unele persoane se poate osifica,

la maturitate).

Sternul prezintă două feţe, anterioar ă şi posterioar ă, două margini laterale

şi două extremităţi, una superioar ă, corespunzătoare manubriului strenal şi alta

inferioar ă, corespunzătoare apendicelui xifoid.

Faţa anterioar ă a sternului este uşor convexă. La nivelul ei se observă linia

de unire dintre manubriul sternal şi corpul sternului, care corespunde unghiuluisternal - unghiul lui Louis.

Faţa posterioar ă este uşor concavă. Pe marginile laterale ale sternului se

găsesc de fiecare parte câte 7 scobituri (numite incizuri costale) care servesc la

articularea cu cartilajele costale.

Extremitatea superioar ă a sternului prezintă de ambele păr ţi câte o

scobitur ă (numita incizura clavicular ă). Aceste scobituri constituie faţetele princare manubriul sternal se articuleaza cu clavicula.

COASTELE

Sunt oase late, foarte alungite, de forma unor arcuri, situate între coloana

vertebrală şi stern. Ele sunt în număr de 12 perechi şi se subîmpart în 3 categorii:

adevărate, false şi flotante. Fiecare coastă este formată dintr-un corp şi două

extremităţi:

- o extremitate posterioar ă, alcătuită din capul şi colul coastei.

- o extremitate anterioar ă, care se prelungeşte cu cartilajul costal.

Corpul coastei prezintă o faţă externă, convexă, o faţă internă, concavă, o

margine superioar ă şi o margine inferioar ă. Pe marginea inferioar ă, către faţa



internă, se află şanţul costal în care sunt adă postite artera, vena şi nervul

intercostal. Corpul coastei formează, la locul de unire cu extremitatea posterioar ă,

unghiul costal care are deschiderea către interiorul toracelui.

Extremitatea posterioar ă a coastei, care se articulează cu coloana

vertebrală, prezintă trei formaţiuni osoase importante: capul coastei, colul coastei

şi tuberozitatea costală.

Capul coastei este mai voluminos şi are o faţă articular ă prin care se

articulează cu corpul a două vertebre suprapuse.Tuberozitatea sau tuberculul

coastei este o proeminenţă osoasă care prezintă o faţă articular ă prin intermediul

căreia se articulează cu vârful apofizei transverse (numai tuberozităţile primelor

10 coaste se articulează cu apofizele transverse).Colul coastei este reprezentat de segmentul osos situat între capul coastei

şi tuberculul costal.

Extremitatea anterioar ă a coastei se prelungeşte cu cartilajul costal. El face

legătura între coaste şi stern.

CARACTERE PARTICULARE ALE COASTELORPrima coastă se deosebeşte de celelalte prin orientarea feţelor, fiind una

superioar ă şi alta inferioar ă şi prin prezenţa pe faţa superioar ă a două şanţuri:

şanţul arterei subclaviculare şi şantul venei subclaviculare.

Coastele adevărate, primele 7 perechi, se articulează prin intermediul

cartilajelor costale direct cu sternul.

Coastele false, perechile 8,9 si 10, se articulează indirect cu sternul;

cartilajele lor se unesc formând un arc cartilaginos care se articulează cu sternul.

Coastele flotante, perechile 11 si 12, nu se articulează cu sternul, ele

terminându-se liber la nivelul peretelui abdominal lateral.

CONFIGURAŢIA SCHELETULUI CUTIEI TORACICE

Privită în ansamblu, cutia toracică are formă de trunchi de con cu baza

mare orientată în jos şi cu diametrul transversal mai mare decât diametrul antero-



posterior. Ea prezintă un orificiu superior şi unul inferior.

Orificiul superior este delimitat de prima vertebr ă toracală, prima pereche

de coaste şi de marginea superioar ă a sternului, respectiv manubriul sternal.

Orificiul inferior, mai larg decât cel superior, este delimitat de vertebra a

12-a toracală, de coastele 11 şi 12, de cele două arcuri cartilaginoase ale coastelor

şi de apendicele xifoid.

SCAPULA

Scapula sau omoplatul (omos = spate; platos = turtit - gr.) este un os lat,

triunghiular, cu baza situată superior, concav anterior.Ea este aşezată pe faţa posterioar ă a toracelui în dreptul coastelor 2 - 7.

Scapula prezintă: două feţe, trei margini şi trei unghiuri.

Faţa anterioar ă este orientată anterior şi medial; este concavă şi prezintă

fosa subscapular ă ce serveşte pentru inser ţii musculare. În partea sa laterală se

găseşte gaura nutritivă.

Faţa posterioar ă este convexă. Dinspre medial spre lateral ea estestr ă bătută de spina scapulei; aceasta creşte progresiv în înălţime spre marginea

laterală, pe care o depăşeşte sub forma unei apofize voluminoase numită

acromion. Între acromion şi spina scapulei se formează unghiul acromial. Spina

scapulei împarte această faţă în două fose: fosa supraspinoasă şi fosa

infraspinoasă. Acromionul are pe marginea sa medială o faţă articular ă acromială

prin care face articulaţia cu clavicula.

Marginea superioar ă este ascuţită; în partea ei laterală se găseşte incizura

scapulei care se va transforma într-un orificiu prin prezenţa ligamentului transvers

al scapulei. Prin orificiu trece nervul suprascapular iar deasupra ligamentului

transvers trece artera suprascapular ă. În partea laterală a acestei margini se află

procesul coracoid (îndreptat anterior şi lateral).

Marginea medială este subţire, ascuţită, fiind orientată către coloana

vertebrală.



Marginea laterală se termină în dreptul tuberculului infraglenoidian.

Unghiul supero-medial este uşor rotunjit..

Unghiul inferior este cel mai ascuţit.

Unghiul supero-lateral prezintă cavitatea glenoidă, uşor concavă; ea se

articulează cu suprafaţa articular ă ce apar ţine capului humerusului. Superior de ea

se află tuberculul supraglenoidal, iar inferior se află tuberculul infraglenoidal.

CLAVICULA

Clavicula este un os alungit, în forma literei “S“, aşezat orizontal în partea

superioar ă şi laterală a toracelui, lateral de stern. Ea prezintă două extremităţi, uncorp, două feţe şi două margini (anterioar ă şi posterioar ă).

Extremitatea sternală sau medială prezintă faţa articular ă sternală,

neregulată.

Extremitatea acromială sau laterală este turtită supero-inferior şi prezintă

faţa articular ă acromială.

Faţa superioar ă este netedă şi se poate palpa deoarece este situată imediatsub tegument.

Faţa inferioar ă prezintă, spre extremitatea medială, o proeminenţă osoasă

rugoasă pe care se inser ă ligamentul costoclavicular, iar spre extremitatea laterală,

două proemineţe osoase rugoase numite impresiunea ligamentului conoid şi

impresiunea ligamentului trapezoid, pe care se inser ă ligamentul conoid şi

ligamentul trapezoid (ligamente coracoclaviculare).



4. SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR

Scheletul membrului superior (membrului toracic) este format din

humerus (scheletul braţului), radius şi cubitus (scheletul antebraţului) şi carp,

metacarp şi falange (scheletul mâinii).

SCHELETUL BRAŢULUI

HUMERUSUL

Humerusul este un os lung care formează singur scheletul braţului. El estealcătuit dintr-un corp (diafiză) şi două extremităţi (epifize).

Epifiza proximală prezintă o formaţiune cât o treime dintr-o sfer ă,

orientată superior, medial şi posterior, numita capul humerusului. Axul său faţă de

diafiză realizează un unghi de 130 - 150 grade. El se articulează cu cavitatea

glenoidă a scapulei. Capul humeral este mărginit de un şant numit col anatomic;

antero-medial şi inferior de colul anatomic se află tuberculul mic (trohin), iarantero-lateral de cap se găseşte tuberculul mare (trohiter). Între cei doi tuberculi şi

crestele ce îi continuă distal, numite creasta tuberculului mic şi creasta

tuberculului mare, se formează şanţul intertubercular (“culisa bicipitală”) în care

alunecă tendonul capului lung al muşchiului biceps brahial. Între extremitatea

proximală şi diafiză se află colul chirurgical.

Corpul humerusului are formă cilindrică neregulată în jumătatea

superioar ă şi prismatic triunghiular ă în cea inferioar ă.

El prezintă:

-

faţa antero-laterală, la jumătatea căreia se află tuberozitatea

deltoidiană, în forma literei “ V ” numită şi “ V ” – ul

deltoidian.

-

faţa antero-medială, în a cărei por ţiune mijlocie se află

orificiul nutritiv.



-

faţa posterioar ă, la nivelul căreia se află şanţul nervului

radial ce coboar ă spre marginea laterală a humerusului oblic în

jos, dinspre medial spre lateral; în el se găsesc nervul radial şi

artera brahială profundă.

-

marginea medială şi marginea laterală, care se termină ca

nişte creste în dreptul epicondililor. Marginea laterala este

întreruptă la unirea 1/3 sale inferioare cu cele 2/3 superioare de

şanţul nervului radial.

Extremitatea distală este prismatic triunghiular ă, turtită antero-posterior şi

se mai numeşte “ paleta humerală “; ea prezintă trohleea humerală (în partea sa

medială), capitulum humeral (lateral de trohlee). Pe faţa anterioar ă a paleteihumerale se găseşte fosa radială (superior de capitulum) şi fosa coronoidă

(superior de trohlee).

Pe faţa posterioar ă a paletei humerale se găseşte fosa olecraniană.

Paleta humerală prezintă medial condilul humeral medial care se termină cu

epicondilul humeral medial, numit şi epitrohlee şi lateral cu condilul humeral

lateral care se termină cu epicondilul humeral lateral.Posterior de epicondilul medial se află şanţul nervului ulnar prin care trece nervul

ulnar.

SCHELETUL ANTEBRAŢULUI

Scheletul antebraţului este reprezentat de cubitus (ulna) şi radius.

CUBITUSUL (ULNA)

Cubitusul este un os lung situat în partea medială a antebraţului, când

mâna se află în supinaţie, fiind format dintr-un corp (diafiză) şi două extremităţi

(epifize).

Extremitatea proximală prezintă superior incizura trohlear ă, care se

articulează cu trohleea humerală; ea are două por ţiuni: una verticală,



corespunzând olecranului, iar alta orizontală, corespunzând procesului coronoid.

Sagital, incizura trohlear ă prezintă o creastă verticală care corespunde şanţului

trohleei humerale. Posterior de incizur ă se află olecranul şi anterior procesul

coronoid. Inferior de procesul coronoid se află tuberozitatea ulnar ă, iar pe faţa

laterală a procesului coronoid se găseşte incizura radială.

Corpul ulnei este mai voluminos proximal, invers ca la radius, fiind

prismatic triunghiular în partea superioar ă şi cilindric în partea inferioar ă. El

prezintă trei feţe (anterioar ă, posterioar ă şi medială) şi trei margini (anterioar ă,

posterioar ă şi interosoasă).

Faţa anterioar ă prezintă orificiul nutritiv al osului.

Marginea laterală se numeşte marginea interosoasă şi este ascuţită ; proximal se bifurcă. Pe ea se inser ă membrana interosoasă a antebraţului.

Extremitatea distală are formă aproximativ sferică şi se numeşte capul

ulnei. Faţa sa laterală, ce ocupă 2/3 din circumferinţa capului se articulează cu

epifiza distală a radiusului şi se numeşte circumferinţă articular ă.

Capul ulnei se prelungeşte inferior şi medial cu procesul stiloid sau “stiloida

radială”.

RADIUSUL

Radiusul este un os lung situat în partea laterală a antebraţului, când mâna

este în supinaţie şi este format dintr-un corp (diafiz) şi două extremităţi (epifize).

Extremitatea proximală prezintă un segment de cilindru, concav superior,

numit capul radiusului. Acesta prezintă două suprafeţe articulare:

- superioar ă - concavă, numită “cupuşoara radială “, ce se va

articula cu capitulum.

- circumferinţa articular ă a capului radial, ce se va articula cu incizura

radială a ulnei. Distal de cap se află colul radiusului.

Inferior de col şi anterior se află tuberozitatea radiusului; ea se continuă cu

câte o creastă proximal şi distal. Creasta distală se continuă inferior cu marginea

anterioar ă a radiusului.



Corpul radiusului este cilindric în partea superioar ă si prismatic

triunghiular în partea inferioar ă. Prezintă trei feţe şi trei margini.

Faţa anterioar ă este netedă şi prezintă proximal orificiul nutritiv.

Feţele laterală şi posterioar ă sunt convexe.

Marginile sunt: anterioar ă, posterioar ă (rotunjită) şi interosoasă. Marginea

interosoasă este ascuţită; ea începe la 3 - 4 cm inferior

de tuberozitatea radiusului şi la nivelul său se inser ă membrana interosoasă.

Distal, marginea interosoasă se bifurcă cuprinzând între braţele ei incizura ulnar ă

a radiusului.

Extremitatea distală este mai voluminoasă faţă de cea proximală. Faţa sa

inferioar ă se numeşte faţa articular ă carpiană şi este triunghiular ă, cu vârfullateral. Prezintă o mică creastă sagitală care o subdivide în două faţete articulare:

laterală, triunghiular ă, pentru osul scafoid şi medială, patrulater ă, pentru osul

semilunar. Lateral, vârful suprafeţei triunghiulare se termină cu o puternică

apofiză orientată distal, numită proces stiloid sau “ stiloida cubitală ”.

Faţa anterioar ă este uşor concavă, iar cea posterioar ă uşor convexă.

Posterior, epifiza distală prezintă două şanţuri pentru tendoanelemuşchilor. Şi la nivelul feţei laterale sunt două şanţuri verticale pentru tendoanele

muşchilor.

Medial, extremitatea distală prezintă incizura ulnar ă a radiusului ce se va

articula cu circumferinţa articular ă a capului ulnei.

SCHELETUL MÂINII

Scheletul mâinii este format din 27 oase aşezate în trei grupe: carp,

metacarp şi falange.

CARPUL

Carpul este alcătuit din 8 oase carpiene şi constituie segmentul proximal al

scheletului mâinii; el uneşte metacarpul cu extremităţile distale ale oaselor



antebraţului. Cele 8 oase carpiene sunt aşezate pe două rânduri transversale:

proximal şi distal. Rândul proximal este format dinspre lateral spre medial, când

mâna este în supinaţie, din scafoid, semilunar, piramidal şi pisiform. Rândul

distal este format (în aceeaşi ordine) din: trapez, trapezoid, osul mare şi osul cu

cârlig.

Scafoidul - este un os uşor alungit, cu axul mare oblic, inferior şi lateral. Fiind os

cap de rând, prezintă 3 feţe articulare şi 3 feţe nearticulare. Feţele nearticulare

sunt anterioar ă, posterioar ă şi laterală; cea anterioar ă prezintă tuberculul osului

scafoid. Feţele articulare sunt superioar ă, inferioar ă şi medială; faţa superioar ă se

articulează cu faţa articular ă carpiană a radiusului. Faţa inferioar ă se articulează cu trapezul şi trapezoidul, iar faţa medială se articulează cu semilunarul, superior

şi cu osul mare, inferior.

Semilunarul – prezintă 2 feţe nearticulare şi anume anterioar ă şi posterioar ă.

Superior se articulează cu faţa articular ă carpiană a radiusului, inferior se

articulează cu osul mare şi osul cu cârlig, iar medial se articulează cu piramidalul.Lateral prezintă faţa articular ă cu scafoidul.

Piramidalul - este cel mai medial os al rândului, deoarece pisiformul este aşezat

anterior. Prezintă două feţe nearticulare şi anume posterioar ă şi medială. Superior

se articulează cu faţa articular ă carpiană a radiusului, inferior cu osul cu cârlig, iar

lateral cu semilunarul. Anterior se articulează cu pisiformul.

Pisiformul - este cel mai mic os al carpului. Prezintă 4 feţe şi 2 poli (superior şi

inferior). Cele 4 feţe sunt: laterală, medială, anterioar ă şi posterioar ă. Numai faţa

posterioar ă este articular ă (cu piramidalul). Medial, pisiformul mai prezintă un

şant pe unde trece nervul ulnar.

Trapezul - este primul şi cel mai lateral os al rândului distal al carpului. Prezintă



3 feţe articulare şi 3 feţe nearticulare, fapt ce este o caracteristică a oaselor cap de

rând. Faţa anterioar ă prezintă tuberculul osului trapez şi este nearticular ă. Feţele

laterală şi posterioar ă sunt nearticulare. Superior, realizează articulaţia cu

scafoidul, medial realizează articulaţia cu trapezoidul, superior şi cu

metacarpianul II, inferior. Inferior, prin faţa sa articular ă, în formă de şa, se

articulează cu baza primului metacarpian.

Trapezoidul – prezintă 2 feţe nearticulare, anterioar ă şi posterioar ă. Faţa

superioar ă se articulează cu scafoidul, cea laterală se articulează cu trapezul, cea

medială cu osul mare, iar faţa inferioar ă se articulează cu metacarpianul II.

Osul mare - este cel mai voluminos os al carpului, fiind situat central. Fa ţa

superioar ă are forma unui cap articular şi de aici derivă şi numele său de “ os

capitatum “ . Ea se articulează cu scafoidul şi semilunarul. Inferior, prezintă 3 feţe

articulare pentru metacarpienele II, III, IV. Faţa laterală se articulează cu

trapezoidul, iar cea medială cu osul cu cârlig. Anterior şi posterior prezintă feţe

nearticulare.

Osul cu cârlig – prezintă 2 feţe nearticulare, anterioar ă, la nivelul căreia se

găseşte cârligul osului şi posterioar ă. Are 4 feţe articulare şi anume: laterală,

medială, inferioar ă şi superioar ă. Faţa laterală se articulează cu osul mare, cea

medială se articulează cu piramidalul, cea inferioara se articulează cu

metacarpienele IV - V, iar cea superioar ă se articuleaza cu semilunarul.

METACARPUL

Metacarpul formează scheletul palmei şi reprezintă primul rând de oase

lungi ale mâinii. Este alcătuit din oasele metacarpiene, numerotate de la I la V,

dinspre lateral spre medial, când mâna se află în supinaţie. Metacarpienele se

articulează superior, prin bazele lor, cu oasele carpiene din rândul distal, iar

inferior, prin capul lor, cu baza falangei proximale corespondente. Metacarpienele



prezintă un corp, numit diafiză şi două extremităţi: baza şi capul. Baza este situată

proximal şi prezintă o faţă articular ă concava. Capul este situat distal şi prezintă o

suprafaţă articular ă convexă pentru falanga proximală corespondentă.

Între cele 5 metacarpiene se delimitează 4 spaţii interosoase inter-

metacarpiene.

Metacarpianul I - este cel mai scurt şi cel mai gros; el se articulează superior cu

trapezul.

Metacarpianul II - este cel mai lung; superior se articulează cu trapezul,

trapezoidul şi osul mare, iar medial baza se articulează cu metacarpianul III.

Metacarpianul III - se articulează superior cu osul mare. Baza sa are lateral o

faţă articular ă cu metacarpianul II, iar medial, o faţă articular ă cu metacarpianulIV. Posterior, baza are procesul stiloid, ce intra între osul mare şi trapezoidul.

Metacarpianul IV - se articulează cu metacarpienele III şi V (lateral), iar

superior, baza se articulează cu osul mare şi osul cu cârlig.

Metacarpianul V - este cel mai mic şi mai subţire. Baza, pe lateral, se articulează

cu metacarpianul IV, iar superior se articulează cu osul cu cârlig.

SCHELETUL DEGETELOR MÂINII

Scheletul degetelor mâinii este alcătuit din 14 oase, numite falange, care

reprezintă segmentul distal al scheletului mâinii.

Mâna are 5 degete, care sunt numerotate de la 1 la 5, dinspre lateral spre

medial, când mana este în supinaţie. În limbajul curent, obişnuit, ele se mai

numesc: degetul 1 (police), degetul 2 (ar ătător, index), degetul 3 (medius), degetul

4 ( inelar), degetul 5 (auricular). Policele este alcătuit din două falange, una

proximală şi una distală. Degetele 2, 3, 4 şi 5 sunt alcătuite din câte 3 falange şi

anume falanga proximală, falanga medie sau intermediar ă şi falanga distală sau

unghială.

Fiecare falangă prezintă o extremitate proximală, numită baza falangei, un

corp sau diafiză şi o extremitate distală, numită capul falangei. Baza prezintă o



suprafaţă articular ă concavă, iar capul o suprafaţă articular ă convexă.

5. SCHELETUL BAZINULUI

Scheletul bazinului este format din coxale, sacru şi coccis.

OSUL COXAL

Osul coxal este un os lat, de forma unui patrulater neregulat, comparat cu

o elice. Fiecare coxal este format din 3 oase. Acestea sunt unite prin cartilaj, la

tineri şi se sudează treptat până la vârsta de 13 - 14 ani. Cele 3 oase se numesc

ilion, ischion şi pubis.Ilionul - este situat în partea superioar ă a coxalului şi prezintă corpul ilionului,

aşezat inferior şi aripa osului iliac, aşezată superior.

Ischionul - este situat inferior şi posterior şi prezintă corpul ischionului, situat

superior şi posterior şi ramura ischionului, ce se află inferior şi posterior.

Pubisul - este situat în partea inferioar ă şi anterioar ă şi prezintă corpul pubisului,

superior şi ramurile pubisului (superioar ă şi inferioar ă).Ramurile ischionului şi pubisului delimitează gaura obturată.

Corpurile celor 3 oase se întâlnesc la nivelul acetabulului, liniile lor de sudur ă

având aspectul literei “ Y “ . Partea superioar ă a acetabulului va corespunde

ilionului, cea inferioar ă ischionului, iar cea anterioar ă pubisului.

În ansamblu, coxalul prezintă o faţă laterală, o faţă medială, 4 margini şi 4

unghiuri.

Faţa laterală prezintă, în sens supero-inferior, faţa externă a aripii osului iliac,

acetabulul şi gaura obturată.

Faţa externă a aripii osului iliac prezintă 3 linii fesiere şi anume anterioar ă,

posterioar ă şi inferioar ă.

Acetabulul este o cavitate aproximativ hemisferică, situată la jumătatea

acestei feţe laterale. Prezintă, în partea inferioar ă, o scobitur ă numită incizura

acetabular ă; pe marginea anterioar ă a incizurii acetabulare se află tuberculul





incizur ă ischiatică şi tuberozitatea ischiatică.

Marginea inferioară este formată din marginile inferioare ale ramurii inferioare

a ischionului şi ramurii inferioare a pubisului.

Cele 4 unghiuri ale coxalului corespund spinei iliace antero-superioare, spinei

iliace postero-superioare, tuberozităţii ischiatice şi feţei simfizare. Faţa simfizar ă

corespunde unghiului antero-inferior, este îndreptată medial şi serveşte pentru

articularea cu coxalul opus.

SACRUL

Sacrul este un os median, impar, format prin sudarea vertebrelor sacrale.

Sacrul prezintă două feţe, o bază, un vârf, două păr ţi laterale şi canalul sacral.Faţa pelvină este concavă anterior, prezintă 4 linii transverse (realizate prin

sudarea corpurilor vertebrelor sacrale; lateral se află 4 perechi de găuri sacrale

anterioare, prin care ies ramurile anterioare ale nervilor sacrali.

Faţa dorsală este convexă; prezintă creasta sacrală mediană, ce ia naştere prin

sudarea proceselor spinoase; de o parte şi de alta a ei se află, dinspre medial spre

lateral, următoarele formaţiuni anatomice:-

creasta sacrală intermediar ă, care ia naştere prin sudarea

proceselor articulare.

-

găurile sacrale posterioare, în număr de 4 perechi; la nivelul lor se

găsesc ramurile posterioare ale nervilor sacrali.

-

creasta sacrală laterală, ce este realizată prin sudarea proceselor

transverse.

Baza sacrului priveşte superior şi anterior; posterior de faţa superioar ă a corpului

primei vertebre sacrale, se află orificiul superior al canalului sacral. Între faţa

anterioar ă a corpului vertebrei lombare 5 şi faţa anterioar ă a corpului vertebrei

sacrale 1, ia naştere un unghi obtuz, cu deschidere posterioar ă, numit

promontoriu.

Părţile laterale prezintă, superior, feţe auriculare pentru articulaţia cu feţele



corespunzătoare ale oaselor coxale (formând articulaţiile sacro - iliace).

Vârful sacrului este orientat inferior şi este articular, anterior, cu coccisul.

Canalul sacral este continuarea, în interiorul sacrului, a canalului vertebral.

BAZINUL ÎN ANSAMBLU

Prin articularea în partea anterioar ă a oaselor coxale între ele, la nivelul

simfizei pubiene, iar in partea lor posterioar ă cu sacrul, se delimitează bazinul sau

pelvisul, în alcătuirea căruia intr ă şi coccisul.

Baza bazinului este reprezentată de linia care porneşte de la promontoriu, merge

de-a lungul crestei iliace şi apoi pe marginea anterioar ă a coxalului până lasimfiza pubiană, pentru a se continua cu cea din partea opusă.

Suprafaţa exopelvină este formată, anterior, din simfiza pubiană, pubis şi gaura

obturată, posterior, din faţa posterioar ă a sacrului, articulaţia sacro-iliacă şi

marginea posterioar ă a coxalului. Lateral se află faţa laterală a fiecărui coxal.

Suprafaţa endopelvină - la interior, bazinul este împăr ţit de o linie

conventională, numită linia terminală, în bazin mare şi bazin mic. Linia terminală porneşte de la promontoriu, se continuă pe marginea anterioar ă a păr ţii laterale a

sacrului, apoi

pe linia arcuată şi creasta pectineală până la marginea superioar ă a simfizei

pubiene.Bazinul mare continuă, inferior, cavitatea abdominală, de care este

delimitat prin păr ţile laterale ale sacrului, creasta iliacă şi marginea anterioar ă a

coxalului. Pereţii săi laterali sunt formaţi de fosele iliace.

Bazinul mic sau bazinul obstetrical, este mai strâmt şi de aceea se mai numeşte şi

canal pelvin.

El prezintă:

-

un perete anterior, alcătuit din faţa posterioar ă a simfizei

pubiene.

- 2 pereţi laterali, ce sunt alcătuiţi din feţele mediale ale coxalelor,



între linia arcuată şi tuberozitatea ischiatică.

-

un perete posterior, alcătuit din faţa anterioar ă a sacrului şi cea a

coccisului

Linia terminală indică limita anatomică între bazinul mare şi mic. În

practica obstetricală se foloseşte, pentru a indica această limită, noţiunea de

“strâmtoare superioar ă”, care se deosebeşte de linia terminală prin faptul că nu

trece ca aceasta prin tuberculul pubic ci retropubian.

Strâmtoarea superioar ă are următoarele diametre:

-

diametrul antero-posterior; acesta pleacă de la promontoriu

şi, în functie de limita anterioar ă, poate fi: promonto-

suprapubian (11,5 cm), ce ajunge la marginea superioar ă asimfizei pubiene, promonto-retropubian (10,5 cm), posterior

simfizei şi promonto-subpubian (12 cm ), ce ajunge până la

marginea inferioara a simfizei pubiene.

-

diametrul transvers poate fi: transvers maxim (13,5 cm ),

distanţa între punctele cele mai depărtate ale liniei arcuate şi

transvers mediu (13 cm), intersectează la jumătate distanţadintre promontoriu şi simfiză.

-

diametrul oblic poate fi drept şi stâng (12 cm), între eminenţa

iliopubiană şi articulaţia sacro-iliacă opusă.

Inferior, bazinul mic este delimitat de strâmtoarea inferioar ă. Strâmtoarea

inferioar ă este delimitată posterior de coccis, lateral de ligamentele sacrotuberoase

şi coxale, iar anterior de marginea inferioar ă a simfizei pubiene.

Strâmtoarea inferioar ă prezintă următoarele diametre:

- antero - posterior (9 cm); această strâmtoare este extensibilă.

-

transversal biischiatic (12 cm), între tuberozităţile ischiatice.

-

oblic (11 cm), între ligamentul sacrococcigian şi jumătatea

ramurei ischiopubiene.



6. SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR

Scheletul membrului inferior (membrului pelvin) este alcătuit din femur,

ce realizează scheletul coapsei, tibie şi fibulă, ce realizează scheletul gambei şi

oasele piciorului, respectiv tarsiene, metatarsiene şi falange.

SCHELETUL COAPSEI

FEMURULFemurul formează singur scheletul coapsei; este un os lung, alcătuit dintr-

un corp sau diafiză şi două extremităţi sau epifize, proximală şi distală.

Epifiza proximală prezintă:

-

capul femural (2/3 dintr-o sfer ă), acoperit de cartilaj hialin.

În centrul suprafeţei articulare a capului femural se află foseta

ligamentului rotund, unde se inser ă ligamentul cu acelaşi nume,care uneşte capul femural cu fosa acetabular ă;

- distal de cap se află o por ţiune îngustată, zona de minimă

rezistenţă a femurului, numită colul femural;

-

colul femural se continuă cu masivul trohanterian, o zonă

osoasă voluminoasă, delimitată lateral de o proeminenţă osoasă

mare, rugoasă, numită trohanterul mare şi medial, de una mai

mică, numită trohanterul mic. Între cei doi trohanteri, pe faţa

anterioar ă a masivului trohanterian, se află linia

intertrohanterică, iar posterior, se află creasta intertrohanterică;

-

posterior şi medial de trohanterul mare, se află o mică

depresiune numită fosa trohanterică.

Corpul femurului are formă prismatică, cu trei feţe şi trei margini şi

prezintă o uşoar ă curbur ă cu concavitatea posterior.



-

faţa anterioar ă este convexă şi netedă

-

feţele posterioare (laterală şi medială) prezintă, la unirea lor, o

margine posterioar ă numită linia aspr ă. Superior, linia aspr ă se

trifurcă, iar inferior se bifurcă. Linia de trifurcaţie mijlocie este

numită linie pectineală. Linia de trifurcaţie medială trece pe sub

trohanterul mic şi se continuă, anterior, cu linia intertrohanterică.

Inferior, ramurile de bifurcaţie ale liniei aspre se termină pe cei doi

condili ai femurului. Astfel se delimitează între ele o regiune

triunghiular ă, cu vârful în sus, numită faţa poplitee. Linia de

bifurcaţie medială, inferior, se termină la o proeminenţă numită

tuberculul adductorului.Epifiza distală este mai voluminoasă decât cea proximală şi prezintă două

proeminenţe numite condilii femurali: lateral şi medial.

-

în partea anterioar ă a epifizei este faţa patelar ă, corespunzătoare

articulaţiei cu patela.

-

condilii sunt despăr ţiţi posterior de fosa intercondiliană;

deasupra acesteia, între ramurile de bifurcaţie ale liniei aspre, seaflă faţa poplitee.

- pe faţa medială a condilului medial se află epicondilul medial, iar

pe faţa laterală a epicondilului lateral se afla condilul lateral.

-

condilul medial este mai voluminos şi mai coborât decât cel

lateral; superior de el se află tuberculul adductorului.

-

o altă caracteristică a condililor femurali este curbura suprafeţelor

articulare; astfel, raza de curbur ă a celor doi condili descreşte

dinainte - înapoi, de la valoarea de 43 mm la 17 mm.

SCHELETUL GAMBEI

Scheletul gambei este alcătuit din două oase lungi între care se află

membrana interosoasă. Ele sunt tibia, os aşezat medial şi fibula, aşezată lateral. La



gambă se mai găseşte în plus rotula, situată în partea anterioar ă a articulaţiei

genunchiului.

TIBIA

Tibia este un os lung situat, în partea medială a gambei şi reprezintă

principalul os de sprijin al acesteia; ea are un corp sau diafiză şi două extremităţi

sau epifize.

Epifiza proximală este voluminoasă, uşor curbată posterior. Ea este

formată din doi condili, unul medial şi altul lateral. Fiecare condil are câte o faţă

articular ă superioar ă pentru condilul femural corespondent; aceste feţe sunt

concave. Între cele două suprafeţe articulare se află eminenta intercondiliană. Eaeste alcătuită din tuberculul intercondilian medial şi tuberculul intercondilian

lateral. Anterior şi posterior de eminenţă, între suprafeţele articulare, se află câte o

depresiune ce poartă numele de arie intercondiliană (anterioar ă şi posterioar ă). În

clinică, pentru partea superioar ă a epifizei proximale a tibiei, este folosit termenul

de “ platou tibial “. Pe faţa laterală a condilului lateral se află faţa articular ă pentru

fibulă. Pe faţa anterioar ă a extremităţii superioare a tibiei, la locul de origine almarginii anterioare, se găseşte tuberozitatea tibială anterioar ă; lateral de ea se află

tuberculul Gerdy.

Corpul tibiei are o curbur ă superioar ă, concavă lateral şi alta inferioar ă,

concavă medial. El este prismatic, cu trei feţe şi trei margini. Faţa medială este

netedă, situată sub piele; ea se poate palpa. Faţa laterală este concavă superior şi

convexă inferior. Faţa posterioar ă prezintă, inferior, o creastă verticală care

împarte zona în două por ţiuni: medial şi lateral. Marginea anterioar ă este cea mai

ascuţită, are forma literei “ S “ şi se palpează subcutan. Superior, începe de la

tuberozitatea tibiei, iar inferior, se termină la maleola medială. Corpul mai

prezinta margine medială şi margine laterală; cea laterală se mai numeşte şi

interosoasă, deoarece aici se inser ă membrana interosoasă.

Epifiza distală are formă prismatică. Faţa anterioar ă este netedă; cea

posterioar ă este concavă şi prezintă un şant oblic. Faţa laterală prezintă incizura



fibular ă, ce este articular ă cu extremitatea inferioar ă a fibulei. Faţa inferioar ă

prezintă faţa articular ă inferioar ă pentru talus (astragal). Faţa medială se

prelungeşte cu o proeminenţă osoasă, alungită inferior, ce se numeşte maleola

medială sau “maleola tibială”. Aceasta prezintă faţa articular ă maleolar ă pentru

talus, iar posterior, şanţul retromaleolar.

FIBULA ( PERONEUL )

Fibula prezintă un corp sau diafiză şi două extremităţi sau epifize.

Epifiza proximală prezintă capul fibulei, care are medial faţa articular ă a

capului fibulei, corespunzătoare condilului lateral al tibiei. La limita inferioar ă a

capului, numit clasic colul fibulei, trece în contact cu osul nervul peronier comun(sciatic popliteu extern); acest raport are mare importanţă deoarece lezarea

nervului duce la paralizia muşchilor regiunii anterioare şi laterale a gambei.

Corpul fibulei are trei feţe şi trei margini. Feţele sunt: laterală, medială şi

posterioar ă. Cea medială este mai îngustă, iar la nivelul ei se află creasta

medială.Marginile sunt: anterioar ă, posterioar ă şi interosoasă; cea posterioar ă este

mai ascuţită. Pe marginea interosoasă se prinde membrana interosoasă.Epifiza distală prezintă, lateral şi inferior, maleola laterală sau “ maleola

peronier ă”. Pe faţa medială a maleolei este faţa articular ă maleolar ă pentru

articulaţia cu talusul. Posterior de faţa articular ă se găseşte fosa maleolei laterale.

Epifiza distală a tibiei, împreună cu cea a fibulei, formează scoaba tibio-peronier ă,

care se articulează cu astragalul, formând articulaţia talo-crurală sau articulaţia

gleznei.

ROTULA ( PATELLA )

Rotula este un os rotund, turtit antero-posterior, situat la extremitatea

distală a femurului. Ea prezintă două feţe, o bază şi un vârf.

Faţa anterioar ă are o formă triunghiular ă, cu vârful spre inferior şi este

rugoasă.

Faţa posterioar ă are o suprafaţă articular ă, de la bază până aproape de



vârful ei. Faţa articular ă, convexă în sens transversal, prezintă o creastă rotunjită

ce o separ ă în două faţete inegale (una laterală, mai largă şi una medială, mai

îngustă).

Baza rotulei este înclinată anterior.

Vârful rotulei este orientat inferior şi serveşte la inser ţia tendonului

rotulian.

SCHELETUL PICIORULUI

Scheletul piciorului este format din 26 oase, aşezate în trei grupe: tars,

metatars şi falange.

TARSUL

Oasele tarsiene sunt în număr de 7: talus (astragal), calcaneu, navicular,

cuboid, 3 oase cuneiforme.

Talusul (astragalul) este situat superior de calcaneu, fiind alcătuit din cap, situatanterior, col, situat în poziţie intermediar ă şi corp, situat posterior. Capul

talusului prezintă o faţă articular ă pentru navicular. Corpul prezintă, superior,

trohleea talusului, care se continuă lateral şi medial cu feţele articulare pentru

maleolele laterală şi medială. Faţa inferioar ă a corpului talusului prezintă trei feţe

articulare pentru calcaneu (anterioar ă, mijlocie şi posterioar ă).

Calcaneul este cel mai mare os al tarsului, fiind situat inferior de talus. Faţa sa

superioar ă se articulează cu talusul; faţa sa inferioar ă prezintă doi tuberculi, lateral

şi medial. În partea posterioar ă, corespunzătoare călcâiului, osul prezintă

tuberozitatea calcaneană, loc unde se va insera tendonul lui Ahile, iar anterior se

găseşte apofiza anterioar ă a calcaneului, ce se articulează cu cuboidul.

Osul navicular (scafoidul tarsian) este situat pe marginea medială a scheletului



piciorului. Posterior, se articulează cu talusul, iar anterior, cu cele trei oase

cuneiforme. Faţa sa plantar ă prezintă tuberozitatea osului navicular unde se inser ă

tendonul muşchiului tibial posterior.

Osul cuboid este situat pe marginea laterală a scheletului piciorului. Anterior se

articulează cu metetarsienele IV şi V, posterior cu calcaneul, iar medial, cu

cuneiformul al III-lea. Faţa sa plantar ă prezintă tuberozitatea cuboidului.

Oasele cuneiforme sunt în număr de 3, fiind situate între navicular (posterior) şi

primele 3 metatarsiene (anterior). Ele sunt numite cuneiform medial, cuneiform

lateral şi cuneiform intermediar.

METATARSUL

Metatarsul este alcătuit din cinci oase metatarsiene, numerotate de la I la

V dinspre medial spre lateral. Între ele se află 4 spaţii interosoase. Fiecare

metatarsian este alcătuit din bază, posterior, corp şi cap, anterior.

OASELE DEGETELOR PICIORULUI

Scheletul degetelor piciorului este format din falange. Degetele picorului se

numerotează de la I la V, dinspre medial spre lateral. Degetul I poartă numele de

haluce.

Fiecare deget (cu excepţia halucelui) este alcătuit din trei falange: proximală,

medie şi distală sau unghială. Halucele prezintă numai două falange: proximală şi

distală.

Fiecarei falange i se descriu o bază (epifiza posterioar ă), un corp, diafiza şi un cap

(epifiza anterioar ă).



ANATOMIA ŞI BIOMECANICA PRINCIPALELOR

ARTICULAŢII ALE CORPULUI UMAN

1. ANATOMIA ŞI BIOMECANICA ARTICULAŢIILOR COLOANEI

VERTEBRALE

ANATOMIA ARTICULAŢIILOR COLOANEI VERTEBRALE

Articulaţiile coloanei vertebrale se clasifică în:

-

articulaţiile corpilor vertebrali (intersomatice)

-

articulaţiile apofizelor articulare

-

articulaţiile lamelor vertebrale-

articulaţiile apofizelor spinoase

-

articulaţiile apofizelor transverse

Articulaţiile corpilor vertebrali

Sunt amfiartroze (articulaţii semimobile).

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de faţa articular ă inferioar ă a

unui corp vertebral şi de faţa articular ă superioar ă a corpului vertebral subiacent.

Suprafaţa articular ă are formă uşor concavă.

Datorită incongruenţei, între suprafeţele articulare se interpune discul

intervertebral. Acesta are o structur ă fibro-cartilaginoasă, fiind alcătuit la periferie

din inelul fibros iar în centru din nucleul pulpos.



Inelul fibros are o structur ă formată din lame de fibre conjunctive cu o

dispoziţie în spaţiu caracteristică. Inelul fibros este mai rezistent în partea

anterioar ă şi mai puţin rezistent în partea posterioar ă.

În centrul discului intervertebral se găseşte nucleul pulpos, alcătuit dintr-o masă

de ţesut cu aspect gelatinos, infiltrat cu lichid. Are forma unei lentile optice

turtite. Nucleul pulpos este deformabil, elastic şi expansibil; el are o mare

capacitate de imbibiţie .

El absoarbe sau pierde lichid în funcţie de presiunea la care este supus.

Uneori inelul fibros se rupe în zona posterioar ă, nucleul pulpos herniază, apăsând

pe o r ădăcină nervoasă , rezultând astfel “hernia de disc”.

Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:-

menţin curburile coloanei vertebrale

-

confer ă o mai mare elasticitate coloanei vertebrale

-

repartizează uniform for ţele de presiune care apar între cele

două corpuri vertebrale

-

amortizează şocurile primite de coloană

Capsula articulară şi ligamentele: între cele două corpuri vertebrale se află

capsula articular ă care solidarizează corpurile între ele. Capsula este întărită la

exterior de ligamentul vertebral comun anterior şi ligamentul vertebral comun

posterior, care se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale.

Articulaţiile apofizelor articulare

Sunt articulaţii plane ce permit numai simpla alunecare a suprafeţelor

articulare una faţă de cealaltă.

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de apofizele articulare.

Aparatul capsulo-ligamentar este format dintr-o capsulă foarte subţire; în

regiunile toracală şi lombar ă, capsula este întărită de un ligament posterior.

Sinoviala este foarte laxă.



Articulaţiile apofizelor articulare joacă rolul unui adevărat ghid al

mişcărilor, limitând deplasarea excesivă a vertebrelor una faţă de alta. Pentru

fiecare vertebr ă există două articulaţii apofizare superioare şi două inferioare.

Articulaţiile lamelor vertebrale. Între lamele vertebrale nu există articulaţii

propriu-zise. Ele sunt unite prin “ligamentele galbene”, alcătuite din fibre

conjunctive elastice.

Structura lor elastică permite apropierea şi îndepărtarea lamelor vertebrale

una faţă de alta, în timpul mişcărilor coloanei vertebrale.

Articulaţiile apofizelor spinoase. Apofizele spinoase sunt unite prin două ligamente interspinoase, situate între baza apofizelor spinoase şi vârful lor şi

ligamentul supraspinos, situat la nivelul vârfului apofizelor spinoase şi

întinzându-se de-a lungul întregii coloane.

Articulaţiile apofizelor transverse

Apofizele transverse sunt unite prin ligamentele intertransversare, care seîntind de la baza apofizelor până la vârful lor.

BIOMECANICA ARTICULAŢIILOR COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală, în ansamblu, poate executa 5 tipuri de mişcări:

flexie/extensie, înclinare laterală dreapta-stângă/ circumducţie/ rotaţie.

Flexia. În mişcarea de flexie, coloana vertebrală se înclină înainte, în plan

medio-sagital. În timpul acestei mişcări, partea anterioar ă a discului intervertebral

se subţiază, se aplatizează, în timp ce partea posterioar ă creşte în înălţime.

Din punct de vedere al ligamentelor, toate ligamentele vertebrale sunt puse

în tensiune, cu excepţia ligamentului vertebral comun anterior, care se relaxează.

În timpul flexiei, coloana vertebrală se comportă ca o pârghie de gr. III, în



care punctul de sprijin se află la nivelul articulaţiei sacro-vertebrale, rezistenţa

corespunde extremităţii superioare a coloanei şi for ţa este reprezentată de muşchii

abdomenului şi de muşchiul psoas.

Extensia. În mişcarea de extensie , coloana vertebrala se înclină înapoi, în

plan medio-sagital .

În comparaţie cu mişcarea de flexie, extensia este mult mai redusă ca

amplitudine.

În timpul extensiei, partea posterioar ă a discului intervertebral se subţiază,

în timp ce partea anterioar ă a acestuia creşte în înălţime. Ligamentul vertebral

comun anterior este pus în tensiune şi toate celelalte ligamente vertebrale serelaxează.

Ca şi în mişcarea de flexie, în mişcarea de extensie, coloana vertebrală se

comportă ca o pârghie de gr III , punctul de sprijin şi rezistenţa r ămânând aceleaşi

şi for ţa fiind reprezentată de muşchii spinali.

Înclinarea laterală. Mişcarea de înclinare laterală a coloanei vertebrale serealizează în plan frontal .

Ea poate fi dreaptă sau stângă. În această mişcare, discul intervertebral se

turteşte de partea spre care se face înclinarea şi îşi măreşte înălţimea de partea

opusă.

Mişcarea de înclinare laterală este limitată de ligamentele intertrans-verse

de partea opusă înclinării şi de contactul dintre apofizele transverse de aceeaşi

parte cu înclinarea .

În această mişcare, coloana vertebrală se comportă tot ca o pârghie de gr

III, cu punctul de sprijin şi rezistenţa aceeaşi ca în flexie şi extensie, singura

deosebire fiind for ţa, care este reprezentată în acest caz, de muşchii spinali de

aceaşi parte cu înclinarea laterală.

Rotaţia. Poate fi executată fie la dreapta, fie la stânga. Se realizează în



urma unei torsiuni a discurilor intervertebrale, la nivelul unei singure articulaţii

intervertebrale.

Mişcarea de rotaţie este foarte limitată, aproape imperceptibilă. Efectuată

la nivelul întregii coloane, amplitudinea ei devine apreciabilă, realizându-se

printr-o sumare a mişcărilor de rotaţie, ce se fac la nivelul fiecărei articulaţii

intervertebrale.

Axul în jurul căruia se efectuează acest tip de mişcare este axul

longitudinal al coloanei vertebrale.

Circumducţia. Rezultă din succesiunea mişcărilor de:

flexie/extensie/înclinare laterală dreaptă/înclinare laterală stângă.În timpul acestei mişcări, coloana vertebrală descrie un con cu baza orientată

superior (cranial) şi vârful orientat inferior (caudal), acesta corespunzând

articulaţiei lombo-sacrate. Cele trei regiuni mobile ale coloanei vertebrale:

regiunea cervicală, toracală şi lombar ă, nu participă în mod egal la diferitele

mişcări ale acesteia.

Cea mai mobilă regiune este regiunea cervicală, urmează regiunealombar ă şi apoi regiunea toracală.

De asemenea mobilitatea coloanei vertebrale variază şi cu vârsta. Ea este

foarte mare la copii şi se micşorează cu trecerea anilor, ajungând la bătrâneţe, să

fie mult mai mică.

Pierderea mobilităţii coloanei vertebrale la bătrâni este datorată proceselor

degenerative ce au loc la nivelul discurilor intervertebrale, a suprafeţelor

articulare a corpurilor vertebrali, precum şi la nivelul ligamentelor intervertebrale.

Muşchii motori ai coloanei vertebrale:

1.

Muşchii flexori ai coloanei vertebrale: marele drept anterior al

abdomenului, marele şi micul oblic, abdominali, psoasul,

sternocleidomastoidianul, scalenii şi lungul gâtului.

2.

Muşchii extensori ai coloanei vertebrale: marele dorsal, sacro-



lombarul, interspinoşii, supracostalii, angularul şi spleniusul.

3.

Muşchii flexori laterali ai coloanei vertebrale: sacro-lombarul,

pătratul lombar, supracostalii, angularul, transversul gâtului, scalenii şi

intertransversarii gâtului.

4.

Muşchii rotatori de aceeaşi parte, ai coloanei vertebrale: dorsalul

lung, spleniusul, fasciculul superior al lungului gâtului şi micul oblic

abdominal.

5. Muşchii rotatori de partea opusă, ai coloanei vertebrale: transversul

spinal, fasciculul inferior al lungului gâtului şi marele oblic abdominal.

2. ANATOMIA ŞI BIOMECANICA ARTICULAŢIEI STERNO-CLAVICULARE

ANATOMIA ARTICULAŢIEI STERNO-CLAVICULARE

Denumirea corectă este de articulaţie sterno-costo-clavicular ă, deoarece la

alcătuirea ei participă suprafeţele articulare ce apar ţin sternului, claviculei şi

cartilajului primei coaste.

Suprafeţele articulare sunt:

-

suprafaţa articular ă a sternului (la nivelul unghiului supero-lateral)

-

suprafaţa articular ă a cartilajului costal al primei coaste

-

suprafaţa articular ă a extremităţii interne a claviculei

Între suprafeţele articulare ale sternului şi claviculei, care sunt incongruente,

se interpune un menisc, aşezat vertical.

Suprafeţele articulare sunt unite de o capsulă articulară întărită de 4 ligamente:

anterior, posterior, superior şi inferior.

Mai există şi un ligament extrinsec la acest nivel şi anume ligamentul costo-

clavicular.



BIOMECANICA ARTICULAŢIEI STERNO-CLAVICULARE

La nivelul articulaţiei sterno-claviculare, se pot executa următoarele mişcări: -

ridicare

-

coborâre

- proiecţie înainte – proiecţie înapoi

-

circumducţie

Toate aceste mişcări se realizează în jurul unor axe ce trec prin inser ţiacostală a ligamentului costoclavicular. În timpul acestor mişcări, cele două capete

ale claviculei, sternal şi acromial, se deplasează concomitent, dar în sens opus.

În mişcarea de ridicare, extremitatea sternală a claviculei se deplasează

cranial, în timp ce extremitatea acromială se deplasează caudal.

În mişcarea de coborâre, deplasarea celor două extremităţi claviculare se

produce în sens invers.În mişcarea de proiecţie înainte, extremitatea sternală a claviculei se

deplasează anterior, în timp ce extremitatea acromială se deplasează posterior.

În mişcarea de proiecţie înapoi, deplasarea extremităţilor claviculei se produce în

sens invers.

În articulaţia sterno-clavicular ă poate avea loc şi o mişcare complexă, care

rezultă prin trecerea extremităţii sternale a claviculei, prin toate cele patru poziţii

menţionate mai sus.

În timp ce extremitatea sternală descrie o mişcare de circumducţie, extremitatea

acromială descrie acelaşi tip de mişcare, dar cu amplitudine mai mare şi în sens

invers. Prin această mişcare, extremitatea acromială a claviculei, se poate deplasa

în sens cranial şi caudal, pe o distanţă de aproximativ 10 cm.

Muşchii motori ai articulaţiei sterno-claviculare:



1.

Muşchii ridicători ai claviculei: capătul clavicular al

sternocleidomastoidianului şi trapezul.

2.

Muşchii coborâtori ai claviculei: deltoidul, subclavicularul şi pectoralul

mare.

3.

Muşchii proiectori înainte ai claviculei: deltoidul, subclavicularul şi

muşchiul pectoral mare.

4. Muşchii proiectori înapoi ai claviculei: capătul clavicular al

sternocleidomastoidianului şi trapezul.

3. ANATOMIA ŞI BIOMECANICA ARTICULAŢIEI ACROMIO -

CLAVICULARE

ANATOMIA ARTICULAŢIEI ACROMIO-CLAVICULARE

Articulaţia acromio-clavicular ă se realizează între acromion şi

extremitatea acromială a claviculei.

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de suprafaţa articular ă a

acromionului şi suprafaţa articular ă a extremităţii externe a claviculei.

Ele sunt ţinute în contact de o capsulă articulară ce este întărită de două

ligamente coraco-claviculare, ce se întind între apofiza coracoidă şi claviculă,

aflate la distanţă de capsula articular ă, numite ligamentul trapezoid (extern) şi

ligamentul conoid (intern).

Între cele două capete articulare se află un menisc aşezat vertical, care

împarte cavitatea articular ă într-o por ţiune externă (acromială) şi una internă

(clavicular ă).

BIOMECANICA ARTICULAŢIEI ACROMIO - CLAVICULARE





BIOMECANICA ARTICULAŢIEI SCAPULO – TORACICE

Deşi este o pseudoarticulaţie, mişcările ce se pot efectua în articulaţia

scapulo-toracică au o importanţă deosebită din punct de vedere biomecanic.

Cum din punct de vedere anatomic, scapula se articulează cu clavicula şi prin

intermediul ei cu sternul, dar în acelaşi timp se articulează şi cu humerusul,

rezultă că în cazul limitării amplitudinii mişcărilor în articulaţia scapulo-

humerală, datorită unor modificări patologice la nivelul ei, mişcările în această

articulaţie pot fi compensate în anumite limite, datorită existenţei articulaţieiscapulo-toracice.

Mişcările scapulei pe peretele postero-superior al hemitoracelui, de aceeaşi

parte nu pot fi studiate separat, ele efectuându-se împreună cu clavicula. Aceste

mişcări au ca pivot central ligamentul costo-clavicular şi sunt mişcări complexe.

Scapula poate efectua o mişcare complexă de rotaţie, numită “bascularea

scapulei”. Ea se poate realiza asociind mai multe mişcări:-

rotaţie externă - ridicare – deplasare laterală

- rotaţie internă - coborâre – deplasare medială

În primul caz, vârful inferior al scapulei se deplasează către lateral, vârful

supero-extern către cranial şi marginea medială a scapulei se îndepărtează de

coloana vertebrală.

În al doilea caz, mişcările celor trei repere anatomice amintite mai sus, se

produc în sens invers.

Aceste mişcări se efectuează în jurul unui ax biomecanic antero-posterior,

situat în apropierea unghiului supero-intern al scapulei.

Primul tip de mişcare complexă este realizat mai ales de fasciculele superioare

ale muşchiului trapez, de muşchiul romboid şi de muşchiul unghiular.

Al doilea tip de mişcare complexă este realizat de fasciculele inferioare ale

muşchiului trapez, de muşchiul dinţat mare şi de muşchiul dorsal mare.



Amplitudinea mişcării de basculă a scapulei, mai precis a unghiului inferior

este de aproximativ 45 grade.

5. ANATOMIA ŞI BIOMECANICA ARTICULAŢIEI SCAPULO-

HUMERALE

ANATOMIA ARTICULAŢIEI SCAPULO -HUMERALE

Articulaţia scapulo-humerală leagă centura scapular ă de membrul

superior. Este o articulaţie de tip sferiodal, cu trei grade de libertate, în care se pot

efectua mişcări cu amplitudine mare şi în toate sensurile.

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de:

-cavitatea glenoidă a scapulei - este uşor concavă, acoperită de cartilaj

hialin. Este mai mică decât capul humeral şi prezintă la periferie bureletul

glenoidian (labrul glenoidal) care este o formaţiune fibro-cartilaginoasă, pe

secţiune de formă triunghiular ă.Latura externă este în raport cu capsula articular ă, iar faţa internă este orietată

către cavitatea articular ă. Baza se inser ă pe circumferinţa cavităţii glenoide iar

vârful este orientat către capul humeral. Labrul glenoidal este mai lat în partea

inferioar ă a cavităţii glenoide.

- capul humeral-are o formă aproximativ sferică. Cartilajul articular al

capului este mai gros în partea superioar ă.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

-capsula articular ă - se inser ă pe circumferinţa cavitătii

glenoide, pe faţa externă a labrului glenoidal şi pe colul anatomic. Este o capsulă

laxă care permite mişcări ample.

La exterior se găsesc fibre longitudinale, la interior circulare iar printre ele, fibre

oblice. Muşchii supraspinos şi subscapular se prind pe capsulăşi nu permit



prinderea ei între feţele articulare, în timpul mişcărilor.

În partea inferioar ă prezintă nişte plici care îi dau un aspect exterior de armonică.

Aceste plici dispar în mişcarea de abducţie a braţului.

Tot în partea inferioar ă, capsula articular ă are un orificiu prin care trece tendonul

capului lung al muşchiului biceps brahial.

- ligamentele glenohumerale - sunt ligamente

extraarticulare, situate anterior de capsula articular ă.

Ele sunt în număr de 3: superior, mijlociu şi inferior. Proximal, toate se inser ă pe

marginea anterioar ă a cavităţii glenoide a scapulei. Distal, cel superior se inser ă

pe tuberculul mic, cel mijlociu se inser ă inferior de cel superior, iar ligamentul

glenohumeral inferior se inser ă pe colul chirurgical.-ligamentul coracohumeral – este un ligament extraarticular care se află

între apofiza coracoidă şi tuberculul mare al humerusului.

Ligamentul coracohumeral este situat superior de ligamentele

glenohumerale. Este puternic şi bine individualizat.

Sinoviala întăreşte capsula pe faţa internă, fiind bine reprezentată. Ea are multe

recesuri, cele mai importante formând burse pentru muşchi. Prezintă în parteainferioar ă a capsulei plici sinoviale, în dreptul plicilor capsulare, care se destind

împreună cu acestea, în mişcarea de abducţie a braţului.

BIOMECANICA ARTICULAŢIEI SCAPULO -HUMERALE

Articulaţia umărului este cea mai mobilă articulaţie a corpului uman.

Mişcările care se execută în această articulaţie sunt variate şi foarte ample.

Schematic aceste mişcări pot fi clasificate în mişcări de:

- abducţie - adducţie

- proiecţie înainte - proiecţie înapoi

- rotaţie internă - rotaţie externă

- circumducţie



Abducţia - adducţia

Abduţia este mişcarea prin care braţul se depărtează de torace.

Adducţia este mişcarea prin care braţul se apropie de torace.

Cele două mişcări se execută în plan frontal. În timpul ambelor mişcări epifiza

proximală a humerusului execută o mişcare de mică amplitudine, în timp ce

epifiza distală a acestuia execută o mişcare amplă.

Cele două epifize se deplasează simultan, dar în sens invers. În mişcarea de

abducţie, capul humeral alunecă de sus în jos în cavitatea glenoidă a scapulei, în

timp ce paleta humerală se ridică spre orizontală.

Mişcările de abducţie - adducţie se execută în jurul unui ax biomecanic

antero-posterior care trece prin partea infero-externă a capului humeral.Braţul poate fi dus în abducţie până la 90°, în urma mişcării efectuate în

articulaţia umărului. Când braţul se afla în această poziţie, trohiterul intr ă în

contact direct cu partea superioar ă a bureletului glenoidian, blocându-se.

Abducţia peste 90° a braţului, nu se mai poate realiza în articulaţia

scapulo-humerală, ci se datoreză „mişcării de basculă” a scapulei, care se

efectuează în articulaţia scapulo-toracică. În această fază numită faza a-II-a aabducţei braţului, unghiul inferior al scapulei se deplasează lateral şi

înainte.Această fază continuă până când braţul ajunge în poziţie verticală.

La rândul ei, mişcarea de adducţie se opreşte atunci când braţul ajunge în contact

cu toracele.

Proiecţia înainte - proiecţia înapoi

Aceste două mişcări se execută în jurul unui ax transversal care trece prin

centrul trohiterului şi prin centrul cavităţii glenoide a scapulei. Capul humeral

alunecă în jurul unui ax transversal, în timp ce epifiza distală a humerusului

descrie un arc de cerc paralel cu planul sagital.

În mişcarea de priecţie înainte, por ţiunea superioar ă a capului humeral se

deplasează posterior şi inferior, în timp ce paetea inferioar ă a acestuia, se

deplasează anterior şi superior.În acelaşi timp, extremitatea distală a humerusului



se deplasează anterior.

Mişcarea de proiecţie înapoi a braţului este mişcarea care se face în sens invers.

De remarcat că proiecţia este mult mai limitată (30°-35°) faţă de priecţia

înainte care este mai amplă (110° - 120°). Peste 120°, proiecţia înainte a braţului

nu se mai realizează în articulaţia umărului, ci în articulaţia scapulo-toracică, prin

deplasarea anterioar ă a scapulei faţă de torace.

Rotaţia internă - rotaţia externă

Sunt mişcări care se efectează în jurul unui ax vertical care trece prin

centrul capului humeral şi prin epitrohlee.

În mişcarea de rotaţie internă, capul humeral alunecă dinainte înapoi în cavitateaglenoidă, trohiterul deplasându-se din lateral spre medial. Partea anterioar ă a

capsulei articulare se relaxează, în timp ce partea posterioar ă este pusă în

tensiune.

De asemenea, epicondilul extern al paletei humerale se orienteză din

lateral spre medial.

În mişcarea de rotaţie externă lucrurile se petrec în sens invers. Ambelemişcări sunt reduse ca amplitudine, mai ales rotaţia externă. Amplitudinea

mişcării de rotaţie internă este de 95° şi a celei de rotaşie externă de 80°.

Circumduţia

Este o mişcare complexă care se realizează prin trecerea succesivă a

humerusului prin adducţie - proiecţia înainte - adducţie - proiecţia înapoi sau

invers.

Capul humeral alunecă în cavitatea glenoidă păstrând mereu contactul cu

aceasta, în timp ce extremitatea distală a humerusului descrie un cerc complet.

Muşchii motori ai articulaţiei umărului:

- abductorii: deltoidul şi supraspinosul

- adductorii: pectoralul mare, dorsalul mare, rotundul mare, rotundul mic,

subspinosul, subscapularul, coraco-brahialul şi bicepsul brachial.

- flexorii: pectoralul mare şi fasciculul anterior al deltoidului



- extensorii: dorsalul mare, rotundul mare, fasciculul posterior al

deltoidului.

- rotatorii interni: pectoralul mare, dorsalul mare, otundul mare şi

subscapularul.

6. ANATOMIA ŞI BIOMECANICA ARTICULAŢIEI COTULUI

ANATOMIA ARTICULAŢIEI COTULUI

Este o articulaţie complexă, fiind alcătuită de fapt din 3 articulaţii:

articulaţia humero-ulnar ă (între trohleea humeralăşi incizura trohlear ă acubitusului), articulaţia humero-radială (între capitulum şi cupuşoara radială) şi

articulaţia radio-cubitală proximală (între circumferinţa articular ă a capului radial

şi incizura radială a cubitusului).

Cele trei cavităţi articulare comunică între ele, capsula articular ă fiind

comună.

Suprafeţele articulare sunt:

- pentru humerus: capitulum (lateral) şi trohleea humerală (medial)

- pentru cubitus: incizura trohlear ă (superior) şi incizura radială

(lateral)

-

pentru radius: cupuşoara radială (superior) şi circumferinţa

articular ă a capului radial.

Mijloace de unire:

- capsula articular ă. Atât capsula articular ă cât şi

membrana sinovială sunt comune pentru toate cele trei articulaţii ale cotului şi de

aceea denumirea corecta a acestei articulaţii este articulaţia cotului, chiar dacă din

punct de vedere anatomic ea este formată din trei articulaţii. Pe humerus, capsula

articular ă mărgineşte superior fosele olecraniană, coronoidăşi radială, trecând



distal de epicondili, care r ămân astfel extraarticular.

- ligamentul colateral radial (extern). Se întinde între

epicondilul humeral extern (proximal) şi faţa externă a olecranului şi zona externă

a ligamentului inelar (distal).

- ligamentul colateral ulnar (intern). Se întinde între

epicondilul humeral intern (proximal) şi feţele interne ale apofizei coronoide şi

olecranului (distal).

- ligamentul inelar al radiusului. Se întinde de la partea

anterioar ă a incizurii radiale, înconjur ă gâtul radiusului şi se inser ă pe partea

posterioar ă a incizurii radiale a cubitusului.

-ligamentul pătrat (Dénuce). Este situat între incizuraradială a cubitusului şi marginea internă a gâtului radiusului. Ligamentul inelar

şi ligamentul pătrat sunt intraarticulare şi leagă epifiza proximală a radiusului de

epifiza proximală a cubitusului.

Sinoviala este bine reprezentată. Între sinovialăşi capsula articular ă există o

cantitate variabilă de ţesut adipos.

Sinoviala porneşte de pe marginile trohleei şi capitulului, pătrunde în cele treifose, apoi se reflectă pe capsulă.

BIOMECANICA ARTICULAŢIEI COTULUI

La nivelul articulaţiei cotului se efectuează două tipuri de mişcări

caracteristice trohleartrozelor: flexia şi extensia.

Alături de ele se mai pot realiza înclinarea radială (laterală) şi înclinarea cubitală

(medială).

Flexia

În mişcarea de flexie cubitusul şi radiusul se mişcă împreună, apropiându-

se de humerus. Amplitudinea flexiei este de 150°. Ea se realizează în jurul unui ax



transversal care trece prin trohleea humerală şi prin capitulum, fiind orientat

dinăuntru în afar ă şi de sus în jos.

Datorită acestei orientări, în mişcarea de flexie, antebraţul nu se suprapune peste

braţ, ci se îndreaptă către torace.

Mişcarea de flexie este limitată de contactul dintre apofiza coronoidă a

cubitusului şi foseta coronoidă a paletei humerale, precum şi de contactul dintre

braţ şi antebraţ.

Extensia

Este mişcarea inversă flexiei, prin care antebraţul se depărteză de braţ,

ajungând în final în continuarea acestuia. Axul de mişcare este acelaşi cu cel alflexiei.

Mişcarea de extensie este limitată de contactul dintre olecran şi foseta

olecraniană a paletei humerale, precum şi de punerea în tensiune a ligamentului

anterior al cotului, a capsulei articulare anterioare şi a ligamentului colateral

extern al cotului, mai ales a fasciculelor anterioare ale acestuia.

Amplitudinea mişcării este de 0°-150° (active) şi 0°-160° (pasiv).

Înclinare radială - înclinare cubitală

Aceste două mişcări sunt foarte limitate ca amplitudine. În cele mai multe

cazuri, ele se produc numai când cotul se află în semiflexie sau flexie, datorită

faptului că cele două ligamente colaterale ale cotului sunt laxe.

În cazul unei extensii totale a cotului acestea nu se mai pot produce. Trebuie spus

că ambele mişcări au o amplitudine mai mare atunci când mâna se află în

pronaţie.

Muşchii motori ai articulaţiei cotului

Flexorii: bicepsul brachial şi brahialul sunt flexorii principali, în timp ce

epitrohleenii şi lungul supinator sunt flexori accesori.

Extensorii:tricepsul brachial este extensorul principal şi anconeul este extensor



accesor.

7. ANATOMIA ŞI BIOMECANICA ARTICULAŢIEI RADIO - ULNARE

DISTALE

ANATOMIA ARTICULAŢIEI RADIO – ULNARE DISTALE

Este articulaţia dintre epifiza distală a radiusului şi cea a cubitusului.

Suprafeţele articulare sunt: incizura cubitală a radiusului şi circumferinţa

articular ă a cubitusului.

Discul articular restabileşte congruenţa articular ă, el fiind aşezattransversal, intraarticular, între capul ulnei pe de o parte şi osul piramidal şi lunat

pe de alta. Vârful său se prinde pe procesul stiloid ulnar, iar baza pe marginea

distală a incizurii ulnare. Discul este mai gros la periferie, în special în dreptul

vârfului.

Capsula articular ă se inser ă pe marginile suprafeţelor articulare,

continuându-se apoi cu capsula articular ă a articulaţiei radiocarpiene. Este întărită anterior şi posterior, de ligamente.

Sinoviala că ptuşeşte capsula articular ă în interior, prezentând între cele

două suprafeţe articulare „recesul saciform” care depăşeşte proximal articulaţia.

BIOMECANICA ARTICULAŢIILOR RADIO-ULNARE

Cele două articulaţii radio-ulnare ale antebraţului, proximală şi distală,

sunt articulaţii de tip trohoid, motiv pentru care la nivelul lor se poate face doar

rotaţie. În cazul antebraţului această mişcare realizează supinaţia şi pronaţia.

Pronaţia este mişcarea prin care humerusul r ămânând fix şi cotul fiind în flexie

de 90°, faţa palmar ă a mâinii se orientează în jos.



Supinaţia este mişcarea inversă pronaţiei, faţa palmar ă a mâinii orientându-se in

sus. Denumirea mişcării vine de la verbul „supinare” (a cer şi - în limba latină ).

Prono-supinaţia rezultă în urma mişcării de rotaţie a radiusului în jurul

cubitusului care r ămâne fix. În urma mişcării de pronaţie, radiusul se aşează în

„X” peste cubitus, f ăr ă să intre în contact cu el.

Axul în jurul căruia se efectuează mişcarea de prono-supinaţie este

vertical, când cotul este în extensie sau orizantal când cotul este în flexie de 90°,

trecând prin centrul capului radial şi prin centrul epifizei distale a cubitusului.

Cum axul prono-supinaţiei nu trece prin cele două extremităţi ale

radiusului, acesta nu efectuază o simpla mişcare de rotaţie în jurul axului său

longitudinal, ci efectuază o mişcare de rotaţie asociată cu una de translaţie.Rezultă deci că mişcarea de prono-supinaţie este o mişcare complexă care

se realizează prin sumarea rotaţiei şi translaţiei radiusului în jurul cubitusului.

Amplitudinea prono-supinaţiei este de 180° (activ) şi 190° (pasiv).

Muşchii motori ai articulaţiilor radio-ulnare

Pronatorii: rotundul pronator şi pătratul pronator (pronatorii principali), primul radial extern, palmarul lung, brahioradialul şi anconeul (pronatorii

accesori).

Supinatorii: scurtul supinator şi bicepsul brachial (supinatorii principali) şi

brahioradialul, extensorul comun al degetelor şi lungul extensor al policelui

(supinatorii accesori).

8. ANATOMIA ŞI BIOMECANICA ARTICULAŢIEI RADIO –

CARPIANE

ANATOMIA ARTICULAŢIEI RADIO - CARPIANE

Este articulaţia dintre epifiza distală a radiusului şi primele trei oase

carpiene din rândul proximal, scafoidul, semilunarul şi osul piramidal. De



remarcat că osul pisiform, fiind situat anterior de osul piramidal, nu participă la

formarea acestei articulaţii.


- suprafaţa articular ă a epifizei distale a radiusului. Este orientată inferior,

carpian şi este concavă.

- suprafaţa articular ă a primelor trei oaselor carpiene din rândul proximal.

În ansamblu, formează o suprafaţă articular ă convexă.


- capsula articular ă. Se insera pe oase, la periferia suprafeţelor articulareşi pe discul articular.

- ligamentul colateral carpian radial (lateral) - are formă triunghiular ă, cu

baza orientată distal. Se prinde pe vârful procesului stiloid radial şi pe faţa

laterală a scafoidului.

- ligamentul colateral carpian ulnar (medial) - se întinde între stiloida

cubitalăşi piramidal şi pisiform.- ligamentul radio-carpian palmar - se află pe faţa palmar ă a capsulei,

între marginea anterioar ă a epifizei distale a radiusului şi baza procesului stiloid,

de unde se inser ă printr-un fascicul superior pe osul semilunar şi pe piramidal şi

printr-un fascicul inferior, pe osul cu cârlig.

- ligamentul radio-carpian dorsal - se află pe faţa dorsală a capsulei, între

marginea posterioar ă a epifizei distale a radiusului şi piramidal, ajungând

uneori până la semilunar şi osul cu cârlig.

- ligamentul ulno-carpian palmar - pleacă de pe disc şi se inser ă prin

fascicule proximale orizontale pe osul lunat, iar prin altele oblice distale,

pe piramidal şi pe osul cu cârlig.

Sinoviala trimite o prelungire spre articulaţia radio-ulnar ă distală.

9. BIOMECANICA GÂTULUI MÂINII



Scheletul gâtului mâinii este alcătuit din cele 8 oase carpiene aşezate pe

două rânduri, proximal şi distal. Acestea se articulează între ele prin articulaţiile

intercarpiene.

Epifiza distală a radiusului se articulează cu primul rand de oase carpiene

la nivelul ariculaţiei radio-carpiene, primul rând cu al doilea rand de oase carpiene

se articulează între ele prin articulaţia medio-carpiană, iar 4 rândul al II-lea de

oase carpiene se articulează cu bazele metacarpienelor, prin articulaţiile carpo-

metacarpiene.

Toate aceste articulaţii alcătuiesc articulaţiile gâtului mâinii sau articulaţia

pumnului.

Mişcările care se efectuează la nivelul articulaţiei pumnului sunt de faptmişcări care rezultă din combinarea mişcărilor ce se pot efectua în toate aceste

articulaţii denumite mai sus. Ele sunt:

- flexia - extensia

- abducţia - adducţia

- circumducţia

Trebuie spus încă de la început că aceste mişcări se produc în jurul osului marecare este considerat pivotal central.

Flexia - extensia

Se execută în plan sagital , în jurul unui ax transversal, care trece prin osul

mare. În mişcarea de flexie, faţa palmar ă a mâinii se apropie de antebraţ, în timp

ce în mişcarea de extensie, faţa dorsală a mâinii se apropie de antebraţ.

Amplitudinea mişcăriilor este de 90° pentru flexie şi de 75° pentru extensie

(activ) şi 85° (pasiv).

Abducţie - adducţie

Aceste două mişcări se execută în plan frontal, în jurul unui ax antero-

posterior care trece prin osul mare.

Abducţia se mai numeşte şi înclinare radială iar adducţia se mai numeşte şi






- suprafaţa articular ă a capului femural, de formă sferică,

acoperită de cartilaj hialin mai gros în partea centrală. În centrul suprafeţei

articulare se află o depresiune numită fosa capului femural sau „fovea capitis” sau

foseta ligamentului rotund, loc de inser ţie pentru ligamentul rotund.

- acetabulum -este o cavitate hemisferică situată pe faţa

laterală a coxalului, la unirea corpurilor celor trei oase componente. Prezintă

suprafaţa articular ă a coxalului pentru capul femural, numită „facies lunata”.

În fundul acetabulului se găseşte fosa acetabular ă, care este o suprafaţă

nearticular ă. Marginile acetabulului se prelungesc cu „labrul acetabular”,

asemănător ca formă,structur ă şi funcţie, cu bureletul glenoidian.Labrul acetabular trece ca o punte peste incizura acetabulului constituind

ligamentul transvers al acetabulului. În acest fel, incizura este transformată într-un

orificiu pe unde trec vasele ligamentului ro-tund.


- capsula articular ă, ce are formă de trunchi de con, cu baza mare inserată medial pe circumferinţa acetabulului şi baza mică, situată

lateral, inserată anterior pe linia intertrohanterică, iar posterior pe faţa posterioar ă

a colului femural la 1-1,5 cm, medial de creasta intertrohanterică.

Faţă de această linie de inser ţie a capsulei, trohanterul mare, trohanterul mic şi

fosa trohanterică r ămân extracapsular.

Capsula articular ă este mai puternică decât capsula articular ă a umărului. Ea este

formată din fibre circulare în stratul profund şi longitudinal la suprafaţă. În poziţie

normală a membrului inferior liber, ea este în tensiune.

Poziţia în care se relaxează, numită poziţie antalgică, este când şoldul se află în

semiflexie şi membrul inferior în abducţie şi rotaţie externă.

- ligamentul iliofemural - se află pe faţa anterioar ă a

articulaţiei, dispus în evntai, cu vârful inserat sub spina iliacă antero-inferioar ă,

iar baza pe linia intertrohanterică. El prezintă două fascicule: un fascicul cu





- flexie - extensie

- abducţie - adducţie

- circumducţie

- rotaţie internă - rotaţie externă

Flexie - extensie

Flexia este mişcarea prin care faţa anterioar ă a coapsei se apropie de

abdomen. Extensia este mişcarea inversă flexiei, prin care faţa posterioar ă a

coapsei se apropie de zona fesier ă.

În ambele mişcări femurul se mişcă în jurul unui ax transversal care trece

prin foseta ligamentului rotund şi prin vârful marelui trohanter. În timp ce capulfemoral alunecă în cavitatea acetabular ă, epifiza distală a femurului descrie un arc

de cerc, dinainte înapoi, pentru extensie şi dinapoi înainte, pentru flexie.

În timpul flexiei, partea anterioar ă a capsulei articulare, precum şi

ligamentele extraarticulare anterioare se relaxează, în timp ce partea păosterioar ă

a capsulei este pusă în tensiune.

În timpul extensiei, partea posterioar ă a capsulei articulare se relaxează iar partea anterioar ă a capsulei şi ligamentele extraarticulare anterioare sunt puse în

tensiune.

Flexia activă este de 90°- 120° şi flexia pasivă de 110°- 140°.

Extensia activă este de 30° şi cea pasivă este de 50°.

Abducţia - adducţia

Adducţia este mişcarea prin care coapsa se apropie de linia mediană sau de

coapsa opusă.Abducţia este mişcarea inversă, prin care coapsa se depărtează de

linia mediană au de coapsa opusă.

Ambele mişcări se efectuează în jurul unui ax antero-posterior care trece

prin capul femoral şi într-un plan frontal.

Mişcarea de abducţie este limitată de contactul osos dintre colul femoral şi

sprânceana cavităţii acetabulare. Mişcarea de adducţie este limitată de contactul



dintre cele două coapse., ea având o amplitudine mult mai mică decât abducţia.

Adducţia activă este de 30° şi cea pasivă de 65°. Abducţi activă este de

70° şi cea pasivă de 80°.

Circumducţia

Rezultă din executarea succesivă a celor 4 mişcări amintite mai sus. În

timpul acestei mişcări capul femural se roteşte în cavitatea acetabular ă, în timp ce

epifiza distală a femurului descrie un cerc.

Rotaţie externă - rotaţie internă

Rotaţia externă este mişcarea prin care femurul se roteşte în jurul unui axvertical care trece prin centrul capului femoral, trohanterul mare deplasându-se

dinainte înapoi. În acelaşi timp vârful piciorului se îndreaptă spre înafar ă.

Rotaţia internă este mişcarea inversă, trohanterul mare deplasându-se spre

înainte iar vârful piciorului spre înăuntru.

Rotaţia externă activă este de 35° şi cea pasivă de 40°.

Rotaţia internă activă este de 15° şi cea pasivă de 20 activă este de 35° şicea pasivă de 40°.

Muşchii motori ai articulaţiei şoldului:

Flexorii: psoasul iliac (flexor principal), croitorul şi dreptul anterior (flexori

accesori).

Extensorii: fesierul mare, fesierul mijlociu, bicepsul femoral, semitendinosul şi

semimembranosul.

Abductorii: muşchii fesieri, piramidalul şi tensorul fasciei lata.

Adductorii: pectineul, adductorul mare, adductorul mic, şi dreptul intern.

Rotatorii interni: fesierul mijlociu şi fesierul mic.

Rotatorii externi: piramidalul, obturatorul intern, obturatorul extern, gemenul

superior, gemenul inferior şi pătratul femural.



11. ANATOMIA ŞI BIOMECANICA ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI

ANATOMIA ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI

Articulaţia genunchiului este formată din articulaţiile femuro-tibială şi

femuro-patelar ă. Articulaţia femuro-tibială şi articulaţia femuro-patelar ă au o

singur ă capsulă articular ă şi funcţional se comportă ca o singur ă articulaţie.

Articulaţia genunchiului este cea mai mare articulaţie din corpul uman. Este o

articulaţie mobilă, cu două grade de libertate.


- suprafeţele articulare ale condililor femurali şi trohleea

femurală.Condilul medial este mai proeminent inferior decât cel lateral, încât

femurul este aşezat pe feţele articulare ale tibiei relativ orizontale, descrie cu

aceasta un unghi obtuz, deschis lateral de 170°-177°, numit genu valgum

fiziologic.Suprafaţa articular ă a condililor femurali se continuă anterior cu faţa patelar ă,

prin care femurul se articulează cu rotula.

Această faţă poate fi limitată de faţa articular ă a condililor printr-o creastă

transversală, numită linia condilotrohlear ă.

- epifiza superioar ă a tibiei - participă la această

articulaţie prin feţele superioare ale condililor tibiali, numite cavităţi glenoide.

Cele două feţe articulare ale condilior tibiali sunt uşor concave şi ovalare, cu axul

mare sagital. Între cele două suprafeţe articulare se află o proeminenţă osoasă,

numită eminenţa intercondiliană, formată la rândul ei din tuberculul intercondilar

medial şi tuberculul intercondilar lateral. Toată această suprafaţă poartă

denumirea de platou tibial.

-

faţa posterioar ă a patelei - este împăr ţită de o creastă în două suprafeţe

articulare, una lateralăşi alta medială, acoperite de cartilaj hialin.



Meniscurile genunchiului .

Deoarece suprafeţele articulare ale femurului şi tibiei sunt incongruente, apar

două meniscuri intraarticulare. Un menisc extern, de forma literei O şi un menisc

intern, de forma literei C .

Meniscurile sunt alcătuite din fibrocartilaj şi se găsesc la periferia suprafeţelor

articulare ale condililor tibiali.

În secţiune verticală, meniscurile au formă triunghiular ă, prezentând o

faţă superioar ă concavă, în raport cu condilul femural respectiv, o faţă inferioar ă

plană, în raport cu faţa articular ă a condilului tibial, o bază care ader ă la capsula

articular ăşi un vârf, îndreptat spre ligamentele încrucişate ale genunchiului.

Fiecare menisc se inser ă prin câte două extremităţi, una anterioar ăşi alta posterioar ă, numite coarnele meniscului, în aria intercondiliană corespunzătoare.

Între cornul anterior şi cel posterior se găseşte corpul meniscului.

Extremităţile anterioare ale celor două meniscuri sunt unite prin ligamentul

transvers al genunchiului. Meniscurile pot fi mobile în articulaţie, deplasându-se

odată cu condilii femurali pe suprafeţele articulare ale condililor tibiali.

Aderenţa lor la capsulă împarte cavitatea articular ă într-un etajsuprameniscal şi unul inframeniscal.

Zona externă a meniscului prezintă vase de sânge, de aceea se numeşte

„zona vascular ă” a meniscului, în timp ce zona internă nu prezintă vase de sânge,

ea numindu-se „zona avascular ă”.

Mijloacele de unire în articulaţia genunchiului sunt:

- capsula articular ă, ce are formă de manşon şi se inser ă

pe marginea suprafeţelor articulare şi pe marginea externă a meniscurilor.

Traiectul inser ţiei pe femur este sinuos, plecând superior de pe faţa trohlear ă,

coborând pe condilii femurali şi apoi inferior de epicondili, pe care îi lasă

extracapsular şi ajunge astfel posterior în fosa intercondiliană. La nivelul acestei

fose, capsula se întrerupe şi fibrele ei fuzionează cu ligamentele încrucişate.

Inser ţia tibială se face la 2-4 mm de cartilajul articular, începând de la aria





condilului femural lateral.

Ligamentul încrucişat postero-intern se inser ă pe aria intercondiliană

posterioar ă, înapoia inser ţiei coarnelor posterioare ale celor două meniscuri. El are

un traiect ascendent, încrucişând ligamentul anterior pentru a se insera pe faţa

laterală a condilului fe-mural medial.

Sinoviala articulaţiei genunchiului este groasăşi foarte bine vascularizată.

Ea este împăr ţită de inser ţiile meniscale în două zone şi anume zona

suprameniscalăşi zona submeniscală. Ligamentele încrucişate sunt situate

extrasinovial.

BIOMECANICA ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI

În articulaţia genunchiului se pot efectua cele două tipuri de mişcări

caracteristice articulaţiilor trohleare, flexia şi extensia.

Pe lângă cele două tipuri fundamentale de mişcare, la nivelul genunchiului

se mai pot efectua mişcări de rotaţie şi înclinare.

Flexia - extensia

Flexia este mişcarea prin care faţa posterioar ă a coapsei se apropie de faţa

posterioar ă a gambei. Extensia este mişcarea inversă flexiei, în care cele două

suprafeţe se îndepărtează una de cealaltă.

Aceste două mişcări se pot efectua prin trei modalităţi:

- deplasarea femurului faţă de tibie

- deplasarea tibiei faţă de femur

- deplasarea simultană a celor două oase

Pe de altă parte, flexia şi extensia nu se realizează în mod separate. Flexia

genunchiului este însoţită de rotaţia interna a tibiei iar extensia de rotaţia externă a

acesteia. Acest lucru se datorează formei suprafeţelor articulare ale articulaţiei

femuro-tibiale, care are o conducere osoasă.

Flexia şi extensia se realizează în jurul unui ax transversal care trece prin



cei doi condili femurali.

Datorită inegalităţii suprafeţelor articulare ale femurului şi tibiei (condilii

femurali fiind mult mai dezvoltaţi decât platoul tibial), mişcările de flexie şi

extensie se execută pri „rularea” şi „alunecarea” simultană a condiliolr femurali

pe platoul tibial.

Rotula alunecă pe trohleea femurală, coborând în timpul flexiei

genunchiului şi ridicându-se în timpul extensiei acestuia.

În timpul flexiei, meniscurile alunecă dinainte înapoi pe platoul tibial. Meniscul

intern se deplasează mai puţin decît cel extern.

Ligamentele colaterale sunt puse în tensiune în mişcarea de extensie a

genunchiului. În mişcarea de flexie, ligamentul colateral extern se relaxează , întimp ce ligamentul colateral intern r ămâne în tensiune. Aceste două ligamente

colaterale limiteză mişcarea de varus ( ligamentul colateral extern) şi mişcarea de

valgus (ligamentul colateral intern).

Ligamentul încrucişat anterior este pus în tensiune în flexie iar cel

posterior, atât în flexie cât şi în extensie. Ligamentele încrucişate limiteză

mişcările tibiei faţă de femur în plan antero-posterior.

Rotaţie externă - rotaţie internă

Rotaţia externă este mişcarea în urma căreia vârful piciorului se orienteză

către înafar ă, în timp ce rotaşia internă este mişcarea opusă, pri care vârful

piciorului se orientează către înăuntru.Aceste două mişcări se efectuază în jurul

unui ax longitudinal care trece prin tuberculul intern al eminenţei itercondiliene a

tibiei şi mijlocul epifizei distale a tibiei.

Rotaţia internă şi externă sunt de 15° - 25° (activ) şi de 35° - 40° (pasiv).

Trebuie spus însă că există mari variaţii individuale în ceea ce priveste

amplitudinea acestor mişcări.

De asemenea, cele două rotaţii sunt influenţate şi de poziţia genunchiului.

Când genunchiul se află în extensie, rotaţia este de 0°, creşte apoi rapid la

începutul flexiei şi devine maximă la 40° - 60° de flexie.



Înclinare externă - înclinare internă

Când genunchiul este semiflectat, tibia poate să execute faţă de femur

mişcări de înclinare externă (valgus) şi mişvări de înclinare internă (varus).

Aceste mişcări dispar când genunchiul este în extensie, fiind împiedicate

de ligamentele colaterale ale genunchiului. Mişcările se fac într-un plan frontal şi

în jurul unui ax antero-posterior care trece prin mijlocul epifizei proximale a

tibiei.

Muşchii motori ai genunchiuluiFlexorii: bicepsul femural şi semimembranosul (flexorii principali),

semitendinosul, gemenii, polpliteul, plantarul subţire, croitorul şi dreptul intern

(flexorii accesori).

Extensor: cvadricepsul femural

Rotator extern: bicepsul femural

Rotatorii interni: semimebranosul, popliteul şi muşchii labei de gâscă.

12. ANATOMIA ŞI BIOMECANICA ARTICULAŢIEI GLEZNEI

(Articulaţia talo-crurală)

ANATOMIA ARTICULAŢIEI GLEZNEI

Suprafeţele sale articulare sunt reprezentate de faţa articular ă a „scoabei

tibio-peroniere” şi de faţa articular ă superioar ă, lateralăşi medială a corpului

astragalului.

Mijloacele de unire sunt:

- capsula articular ă care este mai laxă şi mai subţire în partea anterioar ăşi

posterioar ă. În păr ţile laterală şi medială ea este întărită de ligamente puternice.

- ligamentul medial sau „deltoidian” îşi are originea superior pe maleola



tibială, de unde se împr ăştie în evantai pe oasele tarsului.

Are patru păr ţi: partea tibionavicular ă care se prinde pe faţa dorsalăşi medială a

navicularului, partea tibiocalcaneană ale cărei fibre se inser ă pe sustentaculum

tali, partea tibiotalar ă anterioar ă ale cărui fibre se inser ă pe marginea medială a

colului astragalului şi partea tibiotalar ă posterioar ă ale cărui fibre se inser ă pe

procesul posterior al talusului.

Lateral articulaţia este întărită de trei ligamente:

- ligamentul talofibular anterior care merge de la maleola peronier ă la

partea laterală a colului astragalului.

-ligamentul talofibular posterior care se inser ă în fosa maleolei peroniere

şi pe tuberculul lateral al procesului posterior al talusului.-ligamentul calcaneofibular care se prinde pe vârful maleolei peroniere şi

pe faţa laterală a calcaneului.

Sinoviala că ptuşeşte la interior capsula şi are două funduri de sac, anterior

şi posterior.

BIOMECANICA ARTICULAŢIEI GLEZNEI

Articulaţia gleznei este o articulaţie de tip trohlear, la nivelul căreia se pot

executa cele două mişcari caracteristice articulaţiilor de acest gen şi anume flexia

şi extensia, precum şi mişcari de lateralitate şi de deplasare înainte şi înapoi ale

astragalului, în "scoaba tibio-peronier ă".

Ţinând seama de sensul mişcării raportat la picior, flexia este denumită

fiexie dorsală a piciorului. iar extensia este denumită flexie plantar ă a piciorului.

Flexia dorsală (fexie) este mişarea prin care faţa dorsală a piciornlui se aproprie

de faţa anterioar ă a gambei.

Flexia plantară (extensie) este mişcarea prin care faţa plantar ă a piciorului se

apropie de faţa posterioar ă a gambei.





MUŞCHII CORPULUI UMAN

1. MUŞCHII CAPULUI

Din punct de vedere funcţional şi topografic, muşchii capului se clasifică

în:

- muşchii mimicii

- muşchii masticatori- muşchii situaţi paravertebral

Conform Nomenclaturii Internaţionale, în această clasificare ar fi incluşi şi

muşchii mare drept posterior al capului, micul drept posterior al capului, oblicul

superior al capului şi oblicul inferior al capului.

1. MUŞCHII MIMICII (muşchii pieloşi ai capului) Aceşti muşchi sunt situaţi subcutan, prezintă un cap fix inserat pe oasele

feţei şi un cap mobil inserat pe piele. Inserându-se pe piele, prin contracţie, pot

exprima diferite stări psihice (bucurii, depresiune, durere, etc); împreună cu

repartiţia ţesutului adipos al feţei şi configuraţia masivului facial, muşchii mimicii

dau aspectul static al feţei, fizionomia.

Un alt rol al acestor muşchi, secundar, este acela de a interveni în masticaţie,

deglutiţie, fonaţie.

Inervaţia acestor muşchi provine din nervul facial.

Clasificare:

- muşchiul epicranian

- muşchiul orbicular al ochiului

- muşchiul orbicular al gurii



- muşchiul buccinator

- muşchiul ridicător al buzei superioare

- muşchiul ridicător al unghiului gurii

- muşchii zigomatic mic şi mare

- muşchiul rizorius

- muşchiul coborâtor al buzei inferioare

- muşchiul mental

MUŞCHIUL EPICRANIAN este format din muşchiul occipito-frontal şi muşchiul

temporo-parietal; între pântecele muşchiului occipito-frontal se află un tendon

numit aponevroză epicraniană.Acţiuni: trage medial şi posterior pavilionul urechii (pântecele occipital),

trage în sus pielea frunţii, producând cute transversale ce exprimă atenţia, frica,

spaima (pântecele frontal), ajută la ridicarea pleoapei superioare (pântecele

frontal) exprimând surpriza.

MUŞCHIUL ORBICULAR AL OCHIULUI este un muşchi alcătuit din trei păr ţidistincte: palpebrală, orbitală şi lacrimală. Partea palpebrală se află în grosimea

pleoapei, partea orbitală acoper ă muşchiul sprâncenos, iar partea lacrimală este

situată posterior de sacul lacrimal.

Primele două păr ţi determină ocluzia fantei palpebrale şi intervin în

dirijarea lacrimilor spre unghiul medial al orbitei.

MUŞCHIUL ORBICULAR AL GURII este alcătuit din două păr ţi şi anume

partea marginală şi partea labială. Partea labială se situează în grosimea buzelor.

Acest muşchi are valoare de sfincter; astfel, prin contracţia păr ţii labiale,

el produce închiderea gurii; prin contracţia păr ţii marginale, participă la suflat,

fluierat, supt, masticaţie (împiedică scurgerea salivei).

MUŞCHIUL BUCCINATOR este singurul acoperit de fascie, respectiv de fascia



bucofaringiană. Prin inser ţia sa pe comisura bucală, acest muşchi creşte diametrul

transvers al gurii în caz de contracţie, intervine în expulzarea for ţată a aerului

(fluierat, suflat) de unde şi denumirea lui (buccina = trompetă).

Are rol şi în masticaţie datorită faptului că menţine alimentele în contact

cu dinţii participând şi la formarea bolului alimentar.

MUŞCHIUL RIDICĂTOR AL BUZEI SUPERIOARE pleacă de pe zigomatic şi

faţa anterioar ă a corpului maxilarului şi se inser ă pe buza superioar ă; el acoper ă

muşchiul ridicător al unghiului gurii şi este acoperit de muşchiul orbicular al

ochiului.

MUŞCHIUL RIDICĂTOR AL UNGHIULUI GURII are inser ţia pe comisura

buzelor; prin contracţie, ridică buza superioar ă şi trage lateral comisura buzelor.

MUŞCHIUL ZIGOMATIC MIC pleacă de la osul zigomatic, inferior,

inserându-se în buza superioar ă.

Acţiunea sa este de a trage superior şi lateral buza superioar ă.

MUŞCHIUL ZIGOMATIC MARE pleacă inferior de precedentul şi se inser ă la

comisura buzelor.

Intervine în râs, prin acţiunea sa de a trage superior şi lateral comisura

buzelor.

MUŞCHIUL RIZORIUS acoper ă muşchiul buccinator şi muşchiul maseter, având

inser ţia la comisura buzelor.

Rolul său este de a trage lateral comisura buzelor, realizând surâsul.

MUŞCHIUL COBORÂTOR AL BUZEI INFERIOARE pleacă de la linia oblică a

mandibulei şi se inser ă în pielea buzei inferioare. Este medial de muşchiul

coborâtor al unghiului gurii.



Acţiunea sa este de a trage buza inferioar ă anterior şi inferior (exprimă ironia).

MUŞCHIUL COBORÂTOR AL UNGHIULUI GURII pleacă inferior şi lateral

de muşchiul coborâtor al buzei inferioare, având inser ţia la comisura buzelor.

Acţiunea sa este de a trage comisura buzelor în jos şi lateral.

MUŞCHIUL MENTAL pleacă de pe faţa lateralaă a mandibulei, în dreptul

incisivilor mediali şi se inser ă pe pielea bărbiei.

Rolul său este de a încreţi pielea bărbiei (exprimă îndoială, dispreţ).

2. MUŞCHII MASTICATORI Sunt muşchi ce actionează asupra articulaţiei temporo-mandibulare, având

inervaţie comună nervul mandibular.

Clasificare:

- muşchiul temporal

- muşchiul maseter- muşchiul pterigoidian medial

- muşchiul pterigoidian lateral

MUŞCHIUL TEMPORAL are originea în fosa temporală şi arcada zigomatică,

iar inser ţia pe procesul coracoid şi ramura mandibulei.

Inferior este acoperit de muşchiul maseter.

Acţiunea sa constă în deplasarea laterală a mandibulei, ridicarea

mandibulei şi tragerea ei posterior. Este cel mai puternic ridicător al mandibulei.

MUŞCHIUL MASETER prezintă o parte superficială şi una profundă. Partea

superficială are originea pe marginea inferioar ă a arcadei zigomatice, anterior, iar

partea profundă are originea în aceeaşi zonă dar posterior.

După ce realizează unirea celor două păr ţi, inser ţia se face pe faţa laterală



a ramului şi a unghiului mandibulei.

Acţiunea sa este de a ridica mandibula, în caz de contracţie bilaterală şi de

a trage mandibula lateral, în caz de contracţie unilaterală.

MUŞCHIUL PTERIGOIDIAN MEDIAL are originea la nivelul fosei

pterigoidiene şi palatinului, iar inser ţia pe ramul şi unghiul mandibulei.

Acţiunea sa constă în ridicarea mandibulei.

MUŞCHIUL PTERIGOIDIAN LATERAL are originea pe procesul pterigoid şi

inser ţia pe capsula articulaţiei temporo-mandibulare şi condilul mandibulei.

Acţiunea sa este propulsia şi tragerea în jos a mandibulei, prin contracţie bilaterală.

3. MUŞCHII SITUAŢI PARAVERTEBRAL

Clasificare:

- muşchiul lungul capului

- muşchiul drept anterior al capului- muşchiul drept lateral al capului

MUŞCHIUL LUNGUL CAPULUI are originea pe occipital, inferior şi insertia pe

tuberculii anteriori ai vertebrelor C3 - C6.

Acţiunea sa este flexia capului, în cazul contracţiei bilaterale şi rotaţia

capului de aceeaşi parte, în cazul contracţiei unilaterale.

MUŞCHIUL DREPT ANTERIOR AL CAPULUI are originea pe occipital şi

inser ţia pe masele laterale şi procesul transvers ale atlasului. Acţiunea constă în

flexia laterală a capului, în caz de contracţie unilaterală sau flexia anterioar ă a

capului, în caz de contracţie bilaterală.

MUŞCHIUL DREPT LATERAL AL CAPULUI are originea pe procesul



transvers al atlasului şi inser ţia pe occipital.

Actiunea sa este de flexie laterală a capului.

2. MUŞCHII GÂTULUI

Clasificare:

- muşchiul platysma

- muşchiul sternocleidomastoidian

- muşchii scaleni

- muşchii infrahioidieni

- muşchii suprahioidieni

- muşchiul lungul gâtului- muşchiul splenius al gâtului

MUŞCHIUL PLATYSMA se întinde ca o lamă muscular ă între regiunile

deltoidiană şi infraclavicular ă până în partea inferioar ă a feţei. Este inervat de

nervul facial.

Acţiunea sa constă în coborârea unghiului gurii (expresie de tristeţe,dispreţ, suferinţă) când contracţia are punct fix inser ţiile inferioare de la nivelul

regiunilor infraclaviculare şi deltoidiană şi de pe fasciile muşchilor pectoral mare

şi deltoid.

MUŞCHIUL STERNOCLEIDOMASTOIDIAN se află situat pe partea laterală a

gâtului. Este un muşchi craniomotor şi inspirator accesor.

Prezintă două origini şi anume o origine sternală, care pleacă de pe faţa

anterioar ă a manubriului sternal şi o origine clavicular ă, care pleacă de pe

claviculă - în vecinătatea extremităţii sternale.

Inser ţia celor două păr ţi se face pe procesul mastoidian.

Inervaţia este asigurată de ramuri ale nervului accesor şi de plexul cervical.

Acţiunile constau în flexia capului, înclinarea de aceeaşi parte şi rotarea de

partea opusă, în cazul contracţiei unilaterale cu punct fix sternoclavicular.



Contracţia bilaterală determină o mărire a amplitudinii flexiei, când

aceasta a fost iniţiată de muşchii drepţi anteriori şi lungi ai capului.

Contracţia bilaterală cu punct fix occipitomastoidian determină rolul lor ca

muşchi inspiratori auxiliari.

MUŞCHII SCALENI sunt :

- muşchiul scalen anterior

- muşchiul scalen mijlociu

- muşchiul scalen posterior

În ansamblu se întind între coloana cervicală şi primele două coaste, fiind

situaţi în planul profund al regiunii laterale a gâtului.Acţiunea lor constă în:

- înclinarea coloanei cervicale de aceeaşi parte, în cazul

contracţiei unilaterale cu punct fix costal.

- flexia coloanei, în cazul contracţiei bilaterale a muşchilor

scaleni anteriori.

- creşterea rigidităţii coloanei, în cazul contracţiei bilateralea muşchilor scaleni mijlocii şi posteriori.

- cu punct fix la nivelul inser ţiilor cervicale, muşchii scaleni sunt

inspiratori auxiliari.

MUŞCHII SUPRAHIOIDIENI sunt localizaţi în regiunea anterioar ă a gâtului şi

se clasifică astfel:

- muşchiul stilohioidian

- muşchiul digastric

- muşchiul milohioidian

- muşchiul geniohioidian

MUŞCHIUL STILOHIOIDIAN are originea pe procesul stiloid şi inser ţia pe

cornul mare şi corpul osului hioid.



MUŞCHIUL DIGASTRIC se întinde de la procesul mastoidian la corpul

mandibulei. Prezintă un pântece posterior şi unul anterior.

MUŞCHIUL MILOHIOIDIAN este un muşchi patrulater, situat între osul hioid şi

corpul mandibulei; împreună cu cel opus, participă la alcătuirea planşeului

cavităţii bucale propriu-zise.

MUŞCHIUL GENIOHIOIDIAN se situează superior de muşchiul milohioidian şi

se inser ă pe corpul osului hioid.

Acţiunile muşchilor suprahioidieni:-

inseraţi prin unul din capete pe osul hioid, aceşti muşchi vor avea rol în

cursul unor acte fiziologice ca deglutiţia, fonaţia, respiratia, masticaţia. Astfel,

muşchii milohioidieni, geniohioidieni şi pântecele anterior al digastricului (luând

punct fix osul hioid) coboar ă mandibula.

-

contracţia izolată a muşchiului milohioidian, cu punct fix pe mandibulă,

ajută la împingerea bolului alimentar în primul timp al deglutiţiei.-

contracţia tuturor muşchilor suprahioidieni, în timpul faringian al

deglutiţiei, realizează închiderea laringelui şi separarea căii digestive de cea

aeriană.

MUŞCHII INFRAHIOIDIENI sunt situaţi în regiunea anterioar ă a gâtului, cu

excepţia pântecelui inferior al muşchiului omohioidian.

Clasificare:

- muşchiul sternohioidian

- muşchiul omohioidian

- muşchiul sternotiroidian

- muşchiul tirohioidian

MUŞCHIUL STERNOHIOIDIAN este situat între stern şi hioid.



MUŞCHIUL OMOHIOIDIAN prezintă două pântece reunite printr-un tendon;

pântecele inferior porneşte de la marginea superioar ă a scapulei, apoi prin

pântecele superior urcă vertical spre osul hioid.

MUŞCHIUL STERNOTIROIDIAN pleacă de pe faţa posterioar ă a manubriului

sternal şi primul cartilaj costal, ajungând la cartilajul tiroid.

MUŞCHIUL TIROHIOIDIAN continuă muşchiul precedent inserându-se pe

corpul şi cornul mare al osului hioid.

Muşchii infrahioidieni, prin inser ţia cu unul din capete pe osul hioid, au

rol în acte fiziologice ca deglutiţia, fonaţia, respiraţia.

MUŞCHIUL LUNGUL GÂTULUI este situat în partea anterioar ă şi laterală a

coloanei cervicale şi a primelor trei vertebre toracice; este alcătuit din fascicule cu

orientare diferită.Acţiunea sa constă în înclinarea coloanei cervicale de aceeaşi parte, în

cazul contracţiei unilaterale sau flectarea coloanei, în cazul contracţiei bilaterale.

MUŞCHIUL SPLENIUSUL GÂTULUI apar ţine topografic şi funcţional

muşchilor cefei (capitol ce va fi descris).

3. MUŞCHII TRUNCHIULUI

Muşchii trunchiului se clasifică în :

- muşchii spatelui şi cefei

- muşchii antero-laterali ai trunchiului

1. MUŞCHII SPATELUI ŞI AI CEFEI

Muşchii migraţi ai spatelui:



- muşchiul trapez

- muşchiul latissimus dorsi

- muşchul romboid mare

- muşchiul romboid mic

- muşchiul ridicător al scapulei

- muşchiul dinţat postero-superior

- muşchiul dinţat postero-inferior

1. Muşchi erectori ai trunchiului:

- muşchiul iliocostal

- muşchiul longissimus

- muşchiul spinal- muşchii intertransversari

- muşchii interspinosi

- muşchiul semispinal

- muşchiul multifid

- muşchii rotatori

- muşchiul oblic superior al capului- muşchiul spleniusul gâtului

- muşchiul spleniusul capului

- muşchiul oblicul inferior al capului

MUŞCHIUL TRAPEZ

Originea se află pe protuberanţa occipitală externă şi pe procesele spinoase C7 -

T12, respectiv pe ligamentele interspinoase corespunzătoare.

Inser ţ ia se face pe claviculă, în treimea laterală a marginii posterioare, pe

marginea medială a acromionului şi pe spina scapulei.

Vasculariza ţ ia este asigurată de ramuri din arterele suprascapulare, occipitală şi

transversă a gâtului.

Inerva ţ ia este dată de nervul accesor şi ramurile anterioare din C3 - C4.

Ac ţ iune:



- ridică umărul, în cazul în care acţionează fibrele sale

descendente luând punct fix medial.

- trage umărul înapoi, în cazul în care acţionează fibrele sale

orizontale.

- trage umărul în jos, în cazul când acţionează fibrele sale ascendente.

- bascularea scapulei, acţiune realizată în comun de fibrele ascendente şi

descendente.

- rotaţia capului de partea opusă, când acţionează fibrele descendente

luând punct fix pe scapulă.

-

intervine în mişcarea de căţărare, prin fibrele ascendente ce iau punct fix

pe scapulă.-

menţine poziţia verticală a capului şi extensia acestuia, acţiune realizată

prin contracţia simultană a ambilor muşchi, cu punct fix pe scapulă şi pe

claviculă.

MUŞCHIUL ROMBOID MARE

Originea se află pe procesele spinoase T2 - T5 şi pe ligamentul supraspinos. Inser ţ ia este pe marginea medială a scapulei.

Vasculariza ţ ia se realizează prin ramuri din artera transversă a gâtului şi din

primele 6 intercostale.

Inerva ţ ia este dată de nervul dorsal al scapulei, ce ia naştere din plexul brahial.

Ac ţ iune: apropie umărul de coloană.

MUŞCHIUL ROMBOID MIC

Originea se află pe procesele spinoase T1 - C6.

Inser ţ ia este pe marginea medială a scapulei, superior de inser ţia muşchiului

romboid mare

Vasculariza ţ ia se realizează prin ramuri din artera transversă a gâtului şi din

primele 6 intercostale.

Inerva ţ ia este dată de nervul dorsal al scapulei.



Ac ţ iune: apropie umărul de coloană.

MUŞCHIUL LEVATOR SCAPULAE (muşchiul ridicător al scapulei)

Originea este pe procesele transverse C1 - C4.

Inser ţ ia se face pe unghiul supero-medial al scapulei.

Vasculariza ţ ia este realizată de artera subscapular ă şi artera cervicală ascendentă.

Inerva ţ ia este dată de ramurile anterioare C3 - C5.

Ac ţ iune:

- ridică umărul; această acţiune are loc când ia punct fix pe

coloană.

- flexia laterală a gâtului; acţiunea se realizează când ia punctfix pe scapulă.

MUŞCHIUL LATISSIMUS DORSI

Originea se afla pe:

- procesele spinoase ale vertebrelor T7 -L5 şi pe ligamentele

supraspinoase corespunzătoare.- creasta sacrală medie.

- creasta iliacă, în jumătatea ei posterioar ă.

Prinderea de creasta iliacă şi coloana vertebrală se face prin intermediul fasciei

toracolombare.

Inser ţ ia este pe humerus, pe creasta tuberculului mic.

Vasculariza ţ ia este dată de artera subscapular ă, ultima intercostală şi arterele

lombare.

Inerva ţ ia este dată de nervul toracodorsal.

Actiune:

- extensia, adductia şi rotaţia medială a braţului; acţiunea se

realizează când ia punct fix posterior.

- ridicător al coastelor; acţiunea se realizează când ia punct fix

pe humerus.



- intervine în căţărare.

MUŞCHIUL DINŢAT POSTERO - SUPERIOR

Originea se află pe procesele spinoase C6 - T2.

Inser ţ ia se face pe coastele II - IV la nivelul unghiului coastei.

Vasculariza ţ ia este dată de ramurile posterioare ale primelor artere intercostale.

Inerva ţ ia este dată de nervii intercostali I - V.

Ac ţ iune: ridică coastele; este deci muşchi inspirator.

MUŞCHIUL DINŢAT POSTERO - INFERIOR

Originea se află pe procesele spinoase T10 - L2. Inser ţ ia se face pe ultimele coaste (IX-XII).

Vasculariza ţ ia este dată de ultimele 5 artere intercostale.

Inerva ţ ia este dată de nervii intercostali IX - XI.

Ac ţ iune: coboar ă coastele; este deci muşchi expirator.

MUŞCHIUL ILIOCOSTALOriginea se face în masa sacrospinală; prezintă 3 por ţiuni, în funcţie de regiunile

pe care le str ă bate: lombar ă, toracică şi cervicală.

Inser ţ ia se face pe unghiul ultimelor 10 coaste, în cazul masei lombare, pe

primele 6 coaste şi pe tuberculul posterior al lui C7, în cazul masei toracice şi pe

tuberculii posteriori C4 - C6, în cazul masei cervicale.

MUŞCHIUL LONGISSIMUS

Prezintă 3 por ţiuni : toracică, cervicală şi a capului.

Por ţiunea toracică are originea în masa sacrolombar ă, iar inser ţ ia pe procesele

transverse toracice şi pe marginea inferioar ă a coastelor IX - X.

Por ţiunea cervicală are originea pe procesele transverse T1 - T5, iar inser ţ ia pe

procesele transverse C3 - C7.

Por ţiunea capului are originea pe procesele transverse C3 - T5, iar inser ţ ia pe





MUŞCHII SACROCOCCIGIENI ANTERIOR ŞI POSTERIOR

Sunt situaţi între sacru şi coccis; sunt rudimentari.

MUŞCHIUL SEMISPINAL

Originea este pe procesele transverse T6 - T10, pentru por ţiunea toracică, pe

procesele transverse T1 - T6, pentru por ţiunea cervicală şi pe procesele transverse

T1 - T6 pentru por ţiunea capului.

Inser ţ ia se face pe procesele spinoase C6 - T3, pentru por ţiunea toracică, pe

procesele spinoase C2 - C5, pentru por ţiunea cervicală şi pe planul nucal pentru

por ţiunea capului.

Muşchiul semispinal sare peste minim cinci vertebre.

MUŞCHIUL MULTIFID sare peste 3 - 4 vertebre.

MUŞCHII ROTATORI sar peste o vertebr ă; de obicei sunt prezenţi în regiunea

toracică.

MUŞCHIUL OBLICUL SUPERIOR AL CAPULUI

Originea este pe procesul transvers al lui C1.

Inser ţ ia se face pe planul nucal, lateral de semispinalul capului.

MUŞCHIUL SPLENIUSUL GÂTULUI

Are originea pe procesele spinoase T3 - T6, iar inser ţ ia pe procesele transverse

C1 - C3.

MUŞCHIUL SPLENIUSUL CAPULUI

Are originea pe procesele spinoase C7 - T4 şi ligamentul nucal, iar inser ţ ia pe

procesul mastoid şi linia nucală.

MUŞCHIUL OBLICUL INFERIOR AL CAPULUI



Are originea pe procesul spinos al lui C2, iar inser ţ ia pe procesul transvers al lui

C1.

2. MUŞCHII ANTERO-LATERALI AI TRUNCHIULUI

Muşchii antero-laterali ai trunchiului se clasifică în :

- muşchi ai toracelui

- muşchi ai abdomenului

MUŞCHII TORACELUI

După origine, aşezare şi acţiune, muşchii toracelui se clasifică în:

a.muşchi superficiali:

-

muşchiul pectoral mare

-

muşchiul pectoral mic

-

muşchiul subclavicular

-

muşchiul dintat anterior

b.muşchi profunzi:

-

muşchii intercostali externi

-

muşchii intercostali interni

-

muşchii ridicători ai coastelor

-

muşchii subcostali

-

muşchii intercostali intimi

-

muşchiul transvers toracic

MUŞCHIUL PECTORAL MARE

Originea se realizează prin trei păr ţi:

- clavicular ă, în jumătatea medială a marginii inferioare a



claviculei.

- sternocostală, pe faţa anterioar ă a sternului.

- abdominală, pe teaca dreptului abdominal.

Inser ţ ia se realizează printr-un tendon comun pe creasta tuberculului mare al

humerusului.

Vasculariza ţ ia este dată de ramuri din artera toracoacromiala şi de ramuri din

artera toracică internă.

Inerva ţ ia provine din nervii pectorali, din plexul brahial.

Ac ţ iune:

- coboara şi proiectează anterior umărul; această acţiune are loc

când punctul fix este pe torace.- adducţie, rotaţie medială, flexie a braţului; această acţiune are

loc când punctul fix este pe torace.

- intervine în căţărare; acţiunea are loc când punctul fix este pe

humerus.

- este inspirator auxiliar.

MUŞCHIUL PECTORAL MIC

Originea este pe feţele anterolaterale ale costelor 3 - 5.

Inser ţ ia este pe procesul coracoid.

Vasculariza ţ ia este realizată de ramuri din artera axilar ă.

Inerva ţ ia este dată de nervii pectorali, din plexul brahial.

Ac ţ iune:

- proiectează anterior umărul şi coboar ă unghiul lateral al scapulei.

Acţiunea se realizează când ia punct fix pe coaste.

- ridică coastele, fiind muşchi inspirator auxiliar; acţiunea are

loc când ia punct fix pe procesul coracoid.

MUŞCHIUL SUBCLAVICULAR

Originea este pe faţa superioar ă a primei coaste (medial).



Inser ţ ia este pe faţa inferioar ă a claviculei.

Inerva ţ ia provine din plexul brahial.

Ac ţ iune:

- coboar ă clavicula, în cazul în care ia punct fix pe coaste.

- ridică prima coastă, fiind muşchi inspirator; acţiunea se

realizează când ia punct fix pe claviculă.

MUŞCHIUL DINŢAT ANTERIOR (muşchiul serratus anterior)

Originea este pe feţele laterale şi marginile superioare ale primelor 10 coaste.

Inser ţ ia este pe marginea medială a scapulei.

Vasculariza ţ ia este realizată de ramuri din arterele toracică laterală, subscapular ă şi scapular ă posterioar ă.

Ac ţ iune:

- coboar ă coastele; acţiunea are loc când acţionează fibrele sale

superioare ce iau punct fix pe scapulă.

- ridică coastele; acţiunea are loc când acţionează fibrele sale

inferioare ce iau punct fix pe scapulă.- ajută muşchiul deltoid în ridicarea braţului.

- participă la proiecţia anterioar ă a scapulei (această acţiune este

realizată împreună cu muşchiul pectoral mic).

- intervine în bascula scapulei, acţiune realizată de fibrele sale

inferioare împreună cu fibrele ascendente ale muşchiului trapez.

MUŞCHII INTERCOSTALI EXTERNI

Au originea pe marginea inferioar ă a coastei superioare, inser ţ ia pe marginea

superioar ă a coastei inferioare, iar ca ac ţ iune sunt muşchi inspiratori, deci ridică

coastele.

MUŞCHII INTERCOSTALI INTERNI

Au originea şi inser ţ ia invers ca precedenţii, iar ca ac ţ iune sunt muşchi expiratori,



deci coboar ă coastele.

MUŞCHII RIDICĂTORI AI COASTELOR

Au originea pe procesele transverse C7 - T11, inser ţ ia pe faţa laterală a coastei

inferioare, iar ac ţ iunea este de a ridica coastele.

MUŞCHII SUBCOSTALI

Au originea pe faţa medială a unei coaste, inser ţ ia pe a doua, a treia coastă

supraiacentă, iar ca ac ţ iune sunt muşchi expiratori.

MUŞCHII INTERCOSTALI INTIMISunt situaţi în treimea laterală a spaţiilor intercostale inferioare.

MUŞCHIUL TRANSVERS TORACIC

Originea este pe faţa posterioar ă a procesului xifoid şi pe cartilajele costale 3 - 7.

Inser ţ ia este pe cartilajele costale 2- 6, pe marginea lor inferioar ă.

Ac ţ iune: este muşchi expirator.Muşchii profunzi ai toracelui sunt vasculariza ţ i de arterele intercostale. Inerva ţ ia

provine din nervii intercostali.

MUŞCHII ABDOMENULUI

Pentru fiecare jumătate de abdomen se află câte 6 muşchi:

-

muşchiul drept al abdomenului (rectus abdominis)

-

muşchiul piramidal

-

muşchiul oblic extern al abdomenului

-

muşchiul oblic intern al abdomenului

-

muşchiul transvers al abdomenului

- muşchiul pătrat al lombelor



Caracteristici ale muşchilor abdomenului:

-

datorită tonusului lor menţin viscerele abdominale în poziţia

normală.

-

prin presa abdominală efectuată, ajută la micţiune, defecaţie, vomă,

naştere.

-

au rol în statica şi dinamica trunchiului.

-

sunt muşchi expratori auxiliari.

MUŞCHIUL OBLIC EXTERN AL ABDOMENULUI

Muşchiul oblic extern al abdomenului este cel mai mare şi cel mai superficial

dintre muşchii laţi ai abdomenului.Originea se realizează prin 8 digitaţii musculo-tendinoase pe feţele externe şi

marginile inferioare ale coastelor V - XII. Pântecele muscular prezintă 4 margini:

superioar ă, inferioar ă, posterioar ă şi anterioar ă.

Aponevroza muşchiului continuă marginea anterioar ă şi segmentul

anterior al marginii inferioare a corpului muscular. Partea din aponevroză care

continuă marginea anterioar ă se îndreaptă anterior şi medial şi se inser ă pe procesul xifoid, pe linia albă (până la simfiza pubiană); în acest fel se realizează

inser ţ ia medială a muşchiului. Inser ţ ia inferioar ă se face pe următoarele

formaţiuni, dinspre lateral spre medial: creasta iliacă, spina iliacă antero-

superioar ă, fascia lata, fascia iliacă.

Vasculariza ţ ia este realizată de arterele intercostale VI - XI, artera subcostală,

artera toracică laterală şi artera circumflexă iliacă superficială.

Inerva ţ ia este dată de nervii intercostali (V - XII), nervul iliohipogastric şi nervul

ilioinghinal.

Ac ţ iune:

-

înclină trunchiul de aceeaşi parte, cu rotire de partea opusă;

această acţiune se realizează prin contracţie unilaterală.

-

apleacă trunchiul înainte; acţiunea se realizează prin contracţie



bilaterală cu punct fix pe pelvis.

-

fixează coloana lombar ă, tr ăgând bazinul anterior; acţiunea se

realizează prin contracţie bilaterală cu punct fix pe torace.

-

coboar ă coastele, deci este expirator auxiliar; acţiunea se

realizează dacă pelvisul şi coloana vertebrală sunt fixate.

MUŞCHIUL OBLIC INTERN AL ABDOMENULUI

Originea este pe fascia toracolombar ă, pe creasta iliacă şi pe ligamentul inghinal.

Inser ţ ia se face pe marginea inferioar ă a ultimelor 3 - 4 coaste, pe membranasternală şi linia albă, de la procesul xifoid la simfiza pubiană.

Vasculariza ţ ia este realizată de ramuri din arterele intercostale, artera subcostală,

arterele epigastrică superioar ă şi inferioar ă, artera musculofrenică.

Inerva ţ ia este dată de nervii intercostali (VIII - XI), nervul subcostal, nervul

iliohipogastric şi nervul ilioinghinal.

Ac ţ iune: -

înclină şi roteşte trunchiul de aceeaşi parte; acţiunea se realizează prin

contracţie unilaterală când punctul fix este pe creasta iliacă.

-

trage coastele în jos (ultimele patru coaste); acţiunea se realizează prin

contracţie bilateralaă cu punct fix pe creasta iliacă, deci este muşchi expirator

auxiliar.

-

flectează trunchiul pe bazin; acţiunea se realizează în continuarea

precedentei.

-

împinge bazinul şi îl flectează pe abdomen; acţiunea se realizează prin

contracţie bilaterală cu punct fix pe baza toracelui.

MUŞCHIUL TRANSVERS AL ABDOMENULUI

Muşchiul transvers al abdomenului este cel mai profund dintre muşchii laţi.

Originea se face prin 6 digitaţii pe faţa internă şi marginile inferioare ale



ultimelor 6 coaste şi cartilagii costale; alte puncte de origine sunt pe fascia

toracolombar ă, pe creasta iliacă, în treimea anterioar ă a buzei interne, pe

ligamentul inghinal, în treimea sa laterală.

Fasciculele musculare, plecate de la nivelul acestor puncte de origine,

alcătuiesc corpul muşchiului, care prezintă 4 margini şi anume superioar ă,

posterioar ă, inferioar ă şi anterioar ă.

Inser ţ ia se face pe linia albă, pe creasta pubelui şi pe tuberculul pubic.

Vasculariza ţ ia este dată de ramuri din arterele epigastrice superioar ă şi inferioar ă,

ultimele cinci artere intercostale, artera subcostala, artera lombara, artera

musculofrenicaă, artera circumflexă iliacă profundaă.

Inerva ţ ia este realizată de ultimii cinci nervi intercostali, de nervul intercostal , denervul iliohipogastric şi nervul ilioinghinal.

Ac ţ iune:

-

este principalul muşchi care realizează presa abdominală.

-

participă la micţiune, defecaţie, naştere (prin contracţie bilaterală).

-

apropie arcurile costale de linia mediană; acţiunea este realizată prin

contracţia fasciculelor superioare; astfel se face expir for ţat.

MUŞCHIUL DREPT AL ABDOMENULUI

Cei doi muşchi drepţi abdominali sunt separaţi între ei de linia albă.

Originea se realizează prin trei digitaţii pe faţa anterioar ă şi marginea inferioar ă a

cartilagiilor costale V, VI, VII şi pe faţa anterioar ă a procesului xifoid.

Inser ţ ia se face pe creasta pubelui şi pe faţa anterioar ă a simfizei pubiene.

Muşchiul drept abdominal este învelit într-o teacă fibroasă aponevrotică, realizată

de aponevrozele muşchilor laţi ai abdomenului.

Vasculariza ţ ia provine din artera epigastrică superioar ă şi artera epigastrică

inferioar ă precum şi din ramuri din arterele intercostale.

Inerva ţ ia se face prin nervii intercostali T5 - T12, nervul iliohipogastric şi nervul

ilioinghinal.

Ac ţ iune:



-

menţine corpul în poziţie verticală.

-

flectează trunchiul pe bazin; acţiunea se realizează prin contracţie

bilaterală cu punct fix pe bazin.

-

flectează bazinul pe trunchi; acţiunea se realizează prin contracţie

bilaterală cu punct fix pe torace.

-

este un muşchi respirator auxiliar.

MUŞCHIUL PIRAMIDAL

Originea este pe simfiza pubiană.

Inser ţ ia este pe linia albă şi pe marginea medială a muşchiului drept abdominal.

Vasculariza ţ ia este realizată de artera epigastrică inferioar ă şi artera cremasterică. Inerva ţ ia este datorată nervului subcostal.

Ac ţ iune:

-

este tensor al liniei albe.

-

participă la acţiunile muşchiului drept abdominal.

MUŞCHIUL PĂTRAT AL LOMBELORMuşchiul pătrat al lombelor este alcătuit din două planuri musculare:

- planul posterior:Originea este pe creasta iliacă şi pe ligamentul

iliolombar. Inser ţ ia este pe procesele costiforme ale primelor 3 - 4 vertebre

lombare, pe vertebra XII toracală şi pe marginea inferioar ă a coastei a XII -a.

- planul anterior:Originea este pe procesele costiforme ale ultimelor 3 - 4

vertebre lombare. Inser ţ ia este pe marginea inferioar ă a ultimei

coaste.Vasculariza ţ ia este dată de ramuri din arterele subcostală, lombare,

iliolombar ă. Inerva ţ ia este realizată de ramuri din nervul subcostal şi plexul

lombar.

Ac ţ iune:

-

înclină lateral trunchiul, coboar ă ultima coastă.

-

fixează coloana vertebrală lombar ă, prin contracţie bilaterală.

-

fixează ultimele coaste în expiraţia for ţată.



4. MUŞCHII MEMBRULUI SUPERIOR

Din punct de vedere topografic, muşchii membrului superior se împart în:

-

muşchii centurii scapulare

-

muşchii umărului

- muşchii braţului

-

muşchii antebraţului

-

muşchii mâinii

Ac ţ iune:

-

flexia şi rotaţia medială a braţului; acţiunea este realizată de fasciculele

anterior şi mijlociu.

-

extensia şi rotaţia laterală a braţului; acţiunea este realizată de fasciculul

posterior.

-

abducţie până la orizontală a braţului; acţiunea este realizată princontracţie în totalitate.

MUŞCHIUL SUPRASPINOS

Originea este în fosa supraspinoasă.

Inser ţ ia este pe tuberculul mare al humerusului.

Inerva ţ ia este data de nervul suprascapular.

Ac ţ iune:

-

este considerat “ starter “ al abducţiei braţului.

-

are rol de ligament activ al articulaţiei umărului şi tensor al

capsulei articulare.

MUŞCHIUL INFRASPINOS

Originea este în fosa infraspinoasă.




Inerva ţ ia este dată de nervul suprascapular.

Ac ţ iune:

-

este rotator lateral şi adductor al braţului.

-

este tensor al capsulei articulare.

Muşchii cu acţiune asupra centurii scapulare au fost descrişi la peretele toracic.

MUŞCHII UMĂRULUI

Muşchii umărului cuprind muşchii deltoid, supraspinos, infraspinos,

rotund mic, rotund mare şi subscapular.

MUŞCHIUL DELTOID

Este cel mai superficial şi cel mai voluminos muşchi din această grupă.

Originea este pe jumătatea laterală a marginii anterioare a claviculei, pe marginea

laterală a acromionului şi pe marginea inferioar ă a spinei scapulei.

Inser ţ ia se face printr-un tendon comun (ce reuneşte cele 3 fascicule - anterior,

mijlociu şi posterior) pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului. Inerva ţ ia este realizată de nervul axilar.

MUŞCHIUL ROTUND MIC

Originea este pe marginea laterală a scapulei.


Inerva ţ ia este dată de nervul axilar.

Ac ţ iune:

-

este rotator lateral şi adductor al braţului.

-

este tensor al capsulei articulare.

MUŞCHIUL ROTUND MARE

Originea este pe unghiul inferior şi marginea laterală a scapulei.

Inser ţ ia este pe creasta tuberculului mic al humerusului.



Inerva ţ ia este dată de nervul toracodorsal.

Ac ţ iune:

-

adductor, rotator medial al bratului, extensor.

-

basculează lateral unghiul inferior al scapulei; această

acţiune se realizează când ia punct fix pe humerus.

MUŞCHIUL SUBSCAPULAR

Originea este pe faţa anterioar ă a scapulei.

Inser ţ ia este pe tuberculul mic al humerusului.

Inerva ţ ia este dată de nervii subscapulari.

Ac ţ iune:

-

adductor şi rotator medial al braţului.

-

tensor al capsulei articulare.

MUŞCHII BRAŢULUI

Clasificare:

1.

muşchii regiunii anterioare:-

muşchiul biceps brahial

- muşchiul coracobrahial

-

muşchiul brahial

2.

muşchii regiunii posterioare:

-

muşchiul triceps brahial

-

muşchiul anconeu

MUŞCHIUL BICEPS BRAHIAL

Originea este pe procesul coracoid, prin capul scurt şi pe tuberculul

supraglenoidian al scapulei, prin capul lung.

Inser ţ ia se face pe tuberozitatea radială.

Inerva ţ ia este dată de nervul musculocutan.



Ac ţ iune:

- este puternic flexor al antebraţului pe braţ.

- la începutul contracţiei este supinator.

- este rotator medial al braţului; această acţiune este realizată

prin capul lung.

MUŞCHIUL CORACOBRAHIAL

Originea este pe procesul coracoid al scapulei.

Inser ţ ia se face pe faţa medială a humerusului.


Ac ţ iune:

- flexie şi adductie a braţului.

- coboar ă umărul; acţiunea se realizează când ia punct fix pe

braţ.

MUŞCHIUL BRAHIAL

Originea este pe feţele anterioare şi marginile humerusului. Inser ţ ia este pe tuberozitatea cubitusului.


Ac ţ iune:

- flexia antebraţului pe braţ.

- tensor al capsulei articulare.

- ajută la căţărat; acţiunea se realizează când ia punct fix pe

antebraţ.

MUŞCHIUL TRICEPS BRAHIAL

Originea este pe tuberculul infraglenoidian (capul lung), pe faţa posterioar ă a

humerusului, superior de şanţul nervului radial (capul lateral) şi pe faţa

posterioar ă a humerusului, inferior de şanţul nervului radial (capul medial).

Inser ţ ia se face printr-un tendon unic pe olecran.



Inerva ţ ia este realizată de nervul radial.

Ac ţ iune:

- extensor al braţului şi antebraţului.

- adductor al braţului; acţiunea se realizează prin capul lung.

MUŞCHIUL ANCONEU

Originea este pe epicondilul lateral al humerusului.

Inser ţ ia este pe marginea laterală a olecranului.

Inerva ţ ia este realizată de nervul radial.

Ac ţ iune: extensor al antebraţului.

MUŞCHII ANTEBRAŢULUI

Muşchii antebraţului sunt grupaţi în 3 regiuni: anterioar ă, laterală şi

posterioar ă.

1. MUŞCHII ANTERIORI AI ANTEBRAŢULUI - în această regiune muşchii

sunt dispuşi în 4 planuri:1)

planul superficial:

- muşchiul rotund pronator

- muşchiul flexor radial al carpului

- muşchiul palmar lung

- muşchiul flexor ulnar al carpului

2)

planul al doilea:

- muşchiul flexor superficial al degetelor

3)

planul al treilea:

- muşchiul flexor profund al degetelor

- muşchiul flexor lung al policelui

4)

planul profund:

- muşchiul pătrat pronator



Aceşti muşchi sunt inervaţi de nervul median, cu excepţia muşchiului flexor

ulnar al carpului şi a fasciculului medial al muşchiului flexor profund al degetelor

(care sunt inervaţi de nervul ulnar).

MUŞCHIUL ROTUND PRONATOR

Originea este pe epicondilul medial al humerusului (capul sau humeral) şi pe

procesul coronoid (capul sau ulnar).

Inser ţ ia este pe fata laterală a radiusului în treimea sa mijlocie.

Ac ţ iunea constă în flexia antebraţului şi pronaţie.

MUŞCHIUL FLEXOR RADIAL AL CARPULUIOriginea este pe epicondilul medial al humerusului.

Inser ţ ia este pe faţa anterioar ă a bazei metacarpului II.

Ac ţ iune: flexor al mâinii şi pronator al antebraţului.

MUŞCHIUL PALMAR LUNG

Originea este pe epicondilul medial al humerusului. Inser ţ ia se face pe aponevroza palmar ă.

Ac ţ iune: este flexor al mâinii şi tensor al capsulei palmare.

MUŞCHIUL FLEXOR ULNAR AL CARPULUI

Originea este pe epicondilul medial al humerusului (prin capul humeral) şi pe

olecran şi marginea posterioar ă a ulnei (prin capul ulnar).

Inser ţ ia se face pe osul pisiform.

Ac ţ iune: flexor şi adductor al mâinii.

MUŞCHIUL FLEXOR SUPERFICIAL AL DEGETELOR

Originea este pe epicondilul medial al humerusului, pe procesul coronoid (capul

humero-ulnar) şi pe faţa anterioar ă a radiusului, în treimea mijlocie (capul radial).

Inser ţ ia se realizează prin câte un tendon pentru degetele II - V ce se prinde de



baza falangei mijlocii prin două fâşii: lateral şi medial.

Actiune:

- flexor al falangelor mijlocii ale degetelor II - V.

- flexor al degetelor pe mână, al mâinii pe antebraţ şi a

antebraţului pe braţ (aceasta este acţiune secundar ă).

MUŞCHIUL FLEXOR PORFUND AL DEGETELOR

Originea este pe faţa anterioar ă a ulnei, în 3/4 superioare, pe membrana

interosoasă şi pe radius, la nivelul feţei sale anterioare.

Inser ţ ia se face prin 4 tendoane pe faţa palmar ă a bazei falangei distale a

degetelor II - V. Ac ţ iune:

- flexia falangei distale.

- acţiune secundar ă identică cu flexorul superficial (excepţie: flexia

antebraţului pe braţ).

MUŞCHIUL FLEXOR LUNG AL POLICELUIOriginea este pe radius, treimea proximală a feţei sale anterioare şi pe membrana

interosoasă.

Inser ţ ia se face pe faţa anterioar ă a bazei falangei distale a policelui.

Ac ţ iune:

- flexor al ultimei falange a policelui.

- acţiune secundar ă: flexia primei falange a metacarpianului I.

MUŞCHIUL PĂTRAT PRONATOR

Originea este pe marginea anterioar ă şi medială a ulnei, în 1/4 inferioar ă.

Inser ţ ia se face pe radius, pe faţa sa anterioar ă în 1/4 distală.

Ac ţ iune: pronator al antebraţului.

2. MUŞCHII LATERALI AI ANTEBRAŢULUI - clasificare:



-

muşchiul brahioradial

-

muşchiul lung extensor radial al carpului

-

muşchiul scurt extensor radial al carpului

-

muşchiul supinator

Muşchii laterali ai antebraţului sunt inervaţi de nervul radial.

MUŞCHIUL BRAHIORADIAL

Originea este pe humerus, pe marginea sa laterală, distal de şanţul nervului radial.

Inser ţ ia se face pe apofiza stiloidă a radiusului.

Ac ţ iune:

- supinator al antebraţului (este supinator numai atunci când

antebraţul este în pronaţie)

- flexor al antebraţului pe braţ.

MUŞCHIUL LUNG EXTENSOR RADIAL AL CARPULUI

Originea este pe humerus, sub cea a brahioradialului. Inser ţ ia se face pe faţa posterioar ă a bazei metacarpianului II.

Muşchiul este acoperit proximal de brahioradial, iar distal de muşchiul lung

abductor şi muşchiul scurt extensor al policelui.

Ac ţ iune:

- extensor al mâinii pe antebraţ

- abductor al mâinii pe antebraţ

- flexor accesor al antebraţului

MUŞCHIUL SCURT EXTENSOR RADIAL AL CARPULUI

Originea este pe epicondilul lateral şi ligamentul lat al cotului.

Inser ţ ia se face pe baza metacarpianului III (faţa dorsală).

Ac ţ iunea este identică cu lungul extensor radial al carpului, dar abducţia este mai

redusă.





- extensia degetelor pe metacarp, a mâinii şi a antebraţului.

MUŞCHIUL EXTENSOR AL DEGETULUI MIC

Originea este pe epicondilul lateral al humerusului şi pe fascia antebrahială.

Inser ţ ia se face pe feţele dorsale ale bazelor falangelor II şi III ale degetului mic,

după ce s-a unit cu tendonul muşchiului extensor al degetelor.

Ac ţ iune: extensor al degetului mic.

MUŞCHIUL EXTENSOR ULNAR AL CARPULUI

Originea este pe epicondilul lateral al humerusului (capul humeral) şi pe faţa

posterioar ă a ulnei (capul ulnar). Inser ţ ia se face pe partea medială a bazei metacarpului V.

Ac ţ iune: extensor şi adductor al mâinii.

MUŞCHIUL LUNG ABDUCTOR AL POLICELUI

Originea este pe faţa posterioar ă a ulnei şi a radiusului şi pe membrana

interosoasă. Inser ţ ia se face pe partea laterală a bazei metacarpului I.

Ac ţ iune:

- abductor al policelui

- abductor al mâinii (produce şi anteducţia policelui).

MUŞCHIUL SCURT EXTENSOR AL POLICELUI

Originea este pe faţa posterioar ă a ulnei şi radiusului şi pe membrana interosoasă.

Inser ţ ia se află pe faţa dorsală a bazei proximale a policelui.

Ac ţ iune:

- extensor al falangei proximale

- abductor al policelui

MUŞCHIUL LUNG EXTENSOR AL POLICELUI



Originea este pe faţa posterioar ă a ulnei şi pe membrana interosoasă.

Inser ţ ia se face pe faţa dorsală a falangei distale a policelui.

Ac ţ iune: extensor şi abductor al policelui.

MUŞCHIUL ANCONEU

Originea este pe epicondilul lateral al humerusului.

Inser ţ ia se află pe marginea laterală a olecranului.

Ac ţ iune: extensor al antebraţului.

MUŞCHIUL EXTENSOR AL INDEXULUI

Originea este pe faţa posterioar ă a ulnei şi pe membrana interosoasă. Inser ţ ia se face pe articulaţia metacarpo-falangiană a indexului, unde fuzionează

cu tendonul muşchiului extensor al degetelor.

Ac ţ iune: extensia indexului.

MUŞCHII MÂINII

MUŞCHIUL SCURT ABDUCTOR AL POLICELUI

Originea este pe faţa palmar ă a navicularului carpian şi a trapezului, pe

retinaculul flexorilor şi pe tendonul muşchiului lung abductor al policelui.

Inser ţ ia se face pe faţa laterală a bazei falangei proximale a policelui.

Inerva ţ ia este dată de nervul median.

Ac ţ iune: abducţia policelui.

MUŞCHIUL SCURT FLEXOR AL POLICELUI

Originea este pe retinaculul flexorilor (prin capul superficial) şi pe trapez,

trapezoid şi osul mare (prin capul profund).

Inser ţ ia se face pe baza falangei proximale a policelui.

Inerva ţ ia este realizată de nervul median, pentru capul superficial şi de nervul

ulnar, pentru capul ulnar - profund.



Ac ţ iune: rotează metacarpianul I în jurul axului său longitudinal şi îl deplasează

anterior şi medial; ajută muşchiul scurt abductor al policelui şi opozantul.

MUŞCHIUL OPOZANT AL POLICELUI

Originea este pe retinaculul flexorilor şi pe trapez.

Inser ţ ia se face pe partea laterală a feţei palmare a metacarpului I.

Inerva ţ ia este dată de nervul median.

Ac ţ iune:

-

aduce metacarpul I anterior şi medial, rotindu-l medial în jurul

axului său longitudinal.

-

participă la realizarea “mişcării de opoziţie” a policelui(plasarea sa anterior faţă de feţele palmare ale degetelor II - V).

MUŞCHIUL ADDUCTOR AL POLICELUI

Originea este pe faţa palmar ă a oaselor carpiene din rândul I (capul oblic) precum

şi pe baza şi marginea palmar ă a bazei metacarpului II (capul transvers).

Inser ţ ia este pe osul sesamoid medial şi faţa medială a bazei falangei proximale a policelui. Este cel mai profund şi cel mai întins muşchi al regiunii. Are formă

triunghiular ă şi ocupă primul spaţiu interosos.

Inerva ţ ia este dată de nervul ulnar.

Ac ţ iune: realizează adducţia policelui.

4.2. MUŞCHII EMINENŢEI HIPOTENARE

Sunt muşchi situaţi medial când mâna este în supinaţie. Ei se clasifică în:

-

muşchiul palmar scurt

-

muşchiul scurt flexor al degetului mic

-

muşchiul opozant al degetului mic

-

muşchiul abductor al degetului mic

MUŞCHIUL PALMAR SCURT



Originea este pe faţa profundă a dermului din regiunea hipotenar ă.

Inser ţ ia se face pe aponevroza palmar ă.

Este un muşchi pielos, rudimentar; el produce cutele transversale ale pielii

regiunii hipotenare; este involuntar.

MUŞCHIUL SCURT FLEXOR AL DEGETULUI MIC

Originea este pe cârligul osului cu cârlig şi pe retinaculul flexorilor.

Inser ţ ia se face pe partea medială a falangei proximale a degetului V.

Este acoperit de muşchiul palmar scurt, aflându-se în acelaşi plan cu muşchiul

abductor al degetului mic, lateral de el.

Inerva ţ ia este dată de un ram al nervului ulnar. Ac ţ iune: realizează flexia degetului mic.

MUŞCHIUL OPOZANT AL DEGETULUI MIC

Originea este pe cârligul osului hamat şi pe retinaculul flexorilor.

Inser ţ ia se face pe faţa medială a metacarpului V.

Este cel mai profund muşchi al regiunii hipotenare. Inerva ţ ia este dată de un ram al nervului ulnar.

Ac ţ iune: apropie metacarpul V de axul mâinii şi-l duce uşor palmar.

MUŞCHIUL ABDUCTOR AL DEGETULUI MIC

Originea este pe pisiform şi tendonul muşchiului flexor ulnar al carpului.

Inser ţ ia se face pe partea medială a bazei falangei proximale a degetului mic.

Ac ţ iune: abducţia degetului mic.

MUŞCHII LOMBRICALI ŞI INTEROSOŞI

Sunt muşchi dispuşi în două planuri: superficial, muşchii lombricali şi profund,

muşchii interosoşi.

MUŞCHII LOMBRICALI sunt în număr de 4.



Originea este pe tendoanele muşchiului flexor profund al degetelor.

Inser ţ ia se face pe faţa laterală a articulaţiilor metacarpo-falangiene a ultimelor 4

degete şi pe tendonul extensor comun al degetului respectiv.

Inerva ţ ia este dată de nervul median, pentru cei doi lombricali laterali şi de către

nervul ulnar, pentru cei doi lombricali mediali.

Ac ţ iune: flexori ai primei falange/ extensori ai falangelor II - III.

MUŞCHII INTEROSOŞI sunt în număr de 7 , dintre care 3 sunt palmari şi 4 sunt

dorsali.

MUŞCHII INTEROSOŞI PALMARI ocupă spaţiile interosoase II - III - IV.Originea este pe faţa metacarpienelor care priveşte spre axul mâinii, cu excepţia

metacarpianului III care trece peste ax.

Inser ţ ia este pe tendonul muşchiului extensor al degetului respectiv, distal de

articulaţia metacarpo-falangiană.


Ac ţ iune: flexori ai falangei proximale/ extensori ai falangelor II – III. Adductori aidegetelor (apropie degetele).

MUŞCHII INTEROSOŞI DORSALI se prind de ambele metacarpiene care

delimitează spaţiul interosos respectiv.

Originea este pe jumătatea dorsală a feţelor metacarpienelor.

Inser ţ ia se face pe baza falangei proximale printr-o fâşie şi pe extensorul comun

al degetelor, prin a doua fâşie.


Ac ţ iune: flexori ai falangei proximale/ extensori ai falangelor II - III. Abductori ai

degetelor (r ăsfir ă degetele).

5. MUŞCHII MEMBRULUI INFERIOR

În funcţie de aşezarea lor topografică, muşchii membrului inferior se



împart în muşchii bazinului, muşchii coapsei, muşchii gambei şi muşchii

piciorului.

MUŞCHII BAZINULUI

Muşchii bazinului se împart în:

a. muşchii intrinseci, care formează diafragma pelvină.

b. Muşchii extrinseci, ce au luat această denumire datorită

originii şi situaţiei lor topografice. Astfel, ei au origine pe oasele pelvisului şi

inser ţie pe extremitatea superioar ă a femurului; sunt muşchi scur ţi, groşi, cu o

mare for ţă de contracţie.

MUŞCHIUL ILIOPSOAS

Este alcătuit din muşchiul psoas mare, muşchiul psoas mic şi muşchiul

iliac, toţi fiind înveliţi în fascia iliacă.

MUŞCHIUL PSOAS MAREOriginea este pe faţa laterală a corpurilor vertebrelor T12, L1 - L4 şi pe feţele

anterioare ale proceselor transverse ale tuturor vertebrelor lombare.

Inser ţ ia se face pe trohanterul mic, împreună cu tendonul muşchiului iliac.

MUŞCHIUL PSOAS MIC

Originea este pe feţele laterale ale corpurilor vertebrelor T12 - L1.

Inser ţ ia este pe creasta pectineală a pubisului.

MUŞCHIUL ILIAC

Originea este în fosa iliacă, pe care o ocupă în întregime.

Inser ţ ia se face pe trohanterul mic, dupa ce s-a unit în prealabil cu tendonul

muşchiului psoas mare.

Muşchiul psoas mare şi muşchiul iliac, trec pe sub ligamentul inghinal



împreună cu nervul femural. Tendoanele lor se unesc şi au inser ţie comună.

Inerva ţ ia muşchiului iliopsoas este realizată de ramuri colaterale ale plexului

lombar şi de nervul femural.

Ac ţ iunea muşchiului iliopsoas:

- puternică flexie a coapsei, când au punct fix oasele

pelvisului. În mişcarea de flexie, muşchiul iliac reprezintă for ţa, iar muşchiul

psoas este lungimea.

- rotaţia laterală a coapsei şi uşoar ă adducţie a coapsei;

această acţiune este secundar ă.

-

flexia pelvisului şi a coloanei vertebrale, când punctul fix este pe femur.

MUŞCHII REGIUNII FESIERE

Muşchii regiunii fesiere sunt dispuşi în 3 planuri:

1. planul superficial, reprezentat de muşchiul fesier mare;

2. planul mijlociu, reprezentat de muşchiul fesier mijlociu;

3. planul profund, reprezentat de muşchiul fesier mic şi de muşchii

pelvitrohanterieni. La rândul lor, muşchii pelvitrohanterieni sunt 6(piriform, obturator intern, pătrat femural, gemen superior, gemen

inferior, obturator extern).

MUŞCHIUL FESIER MARE

Este cel mai voluminos muşchi al fesei.

Originea este pe:

- faţa laterală a aripii osului iliac, posterior de linia fesier ă

Posterioar ă.

- par ţile laterale ale feţelor posterioare ale sacrului şi coccisului.

- fascia toracolombar ă.

- ligamentele sacroiliace posterioare şi sacrotuberos.

Inser ţ ia se face pe tractul iliotibial, pe ramura laterală de bifurcaţie a liniei aspre

şi pe al 3-lea trohanter (tuberozitatea fesier ă).







Ac ţ iune: rotator lateral al coapsei.

MUŞCHIUL PĂTRAT FEMURAL

Originea este pe tuberozitatea ischiatică.

Inser ţ ia se face pe femur, sub creasta intertrohanterică.

Inerva ţ ia este realizată de un ram din plexul sacral.

Ac ţ iune: puternic rotator lateral al coapsei.

MUŞCHIUL OBTURATOR EXTERN

Originea este realizată prin 3 fascicule pe faţa externă a conturului osos al găurii

obturate. Inser ţ ia se realizează în fosa trohanterică.

Inerva ţ ia este dată de un ram al nervului obturator.

Ac ţ iune: rotator lateral al coapsei; menţine activ capul femural în articulaţia

şoldului.

MUŞCHII COAPSEI

Muşchii coapsei sunt înveliţi în totalitate de fascia lata. Între cele două

buze ale liniei aspre ale femurului şi fascia lata, se află două septuri

intermusculare, unul lateral şi altul medial. Aceste septuri împart muşchii coapsei

în două regiuni: anterioar ă şi posterioar ă. Posterior de septul intermuscular

medial, se află grupul medial al muşchilor coapsei.

1. MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE AI COPASEI

MUŞCHIUL TENSOR AL FASCIEI LATA

Originea este pe creasta iliacă, la extremitatea anterioar ă şi pe spina iliacă antero-

superioar ă.



Inser ţ ia se face prin intermediul fibrelor musculare cu direcţie descendentă, ce

converg într-un corp continuat cu tractul iliotibial, ce se inser ă pe condilul lateral

al tibiei.

Inerva ţ ia este dată de nervul fesier superior.

Actiune:

- fixează articulaţia genunchiului în extensie.

- este flexor al gambei, când mişcarea a fost iniţiată de

alţi muşchi.

- este abductor şi flexor al coapsei, cu punct fix pe

pelvis.

- comprimă capul femural în acetabul.- are rol în menţinerea echilibrului, în statică şi mers.

MUŞCHIUL CROITOR

Este cel mai lung muşchi din organism.

Originea este pe spina iliacă antero-superioar ă.

Inser ţ ia este pe tibie, faţa sa medială, proximal, la nivelul “labei de gâsca” , loc ceserveşte drept inser ţie şi muşchilor gracilis şi semitendinos.

Inerva ţ ia este realizată de ramuri din nervul femural.

Ac ţ iune:

- flexor al coapsei;

- flexor al gambei pe coapsă.

- slabă acţiune de abducţie, rotaţie laterală a coapsei şi rotaţie

medială a gambei.

-

înclină şi rotează pelvisul, acţiune ce are loc când ia punct fix

pe tibie.

MUŞCHIUL CVADRICEPS FEMURAL

Este cel mai mare şi cel mai puternic muşchi din organism. El este alcătuit din 4

fascicule musculare, care au superior origini distincte, iar inferior se unesc la baza



rotulei într-un tendon unic. Cele 4 fascicule sunt:

- muşchiul drept femural

- muşchiul vast medial

- muşchiul vast lateral

- muşchiul vast intermediar

Mu şchiul drept femural are originea, prin tendonul direct, pe spina iliacă antero-

inferioar ă, iar prin tendonul reflectat, superior de acetabul.

Mu şchiul vast lateral are originea pe linia de trifurcaţie laterală a liniei aspre, pe

trohanterul mare, faţa anterioar ă şi pe femur, faţa sa laterală.

Muschiul vast medial are originea pe linia medială de trifurcaţie a liniei aspre şi pe faţa inferioar ă a colului femural.

Muschiul vast intermediar are originea pe femur, faţa anterioar ă şi pe linia aspr ă,

lateral.

Tendonul unic al muşchiului cvadriceps se prinde pe baza şi marginile

rotulei şi se continuă inferior cu tendonul rotulian, care se inser ă pe tuberozitatea

tibială anterioar ă. Inerva ţ ia este dată de ramuri din nervul femural.

Ac ţ iune:

- extensia gambei pe coapsă.

- flexor al coapsei pe trunchi şi uşor abductor, acţiuni

realizate de muşchiul drept femural.

- stabilizează genunchiul în extensie.

MUŞCHIUL ARTICULAR AL GENUNCHIULUI

Originea este pe faţa anterioar ă a femurului, sub vastul intermediar.

Inser ţ ia se face în fundul prelungirii subcvadricipitale a sinovialei genunchiului.

Inerva ţ ia este dată de nervul femural.

Ac ţ iune: împiedică prinderea fundului de sac sinovial între feţele articulare ale

genunchiului.



2. MUŞCHII REGIUNII MEDIALE AI COAPSEI

MUŞCHIUL PECTINEU

Originea se realizează superficial pe creasta pectineală, ligamentul pubian

superior şi fascia pectinee, iar profund pe ligamentul pubo-femural.

Inser ţ ia este pe linia pectinee.

Inerva ţ ia este dată de nervul femural şi nervul obturator.

Ac ţ iune:

- flexia coapsei.- adducţie şi rotaţie laterală a coapsei.

- flexie anterioar ă a pelvisului, acţiune ce are loc când

muşchiul ia punct fix pe femur.

MUŞCHIUL ADDUCTOR LUNG

Originea este pe ramul inferior al pubisului. Inser ţ ia se realizează în 1/3 mijlocie a femurului, pe linia aspr ă.

Inerva ţ ia este dată de ramuri din nervul obturator şi din nervul femural.

Ac ţ iune:

- adducţia şi flexia coapsei.

- rotaţia laterală a coapsei.

MUŞCHIUL ADDUCTOR SCURT

Originea este pe ramul inferior al pubisului, inferior de muşchiul adductor lung.

Inser ţ ia se face pe femur, în treimea sa superioar ă.

Inerva ţ ia este dată de un ram din nervul obturator.

Ac ţ iune: adductor, flexor şi rotator lateral al coapsei.

MUŞCHIUL ADDUCTOR MARE



Originea este pe tuberozitatea ischiatică şi pe ramurile inferioare ale pubisului şi

ischionului.

Insertia se realizează prin trei fascicule şi anume prin fasciculul superior pe

sfertul superior al liniei de trifurcaţie laterală a liniei aspre, prin fasciculul

mijlociu pe interstiţiul liniei aspre, iar prin fasciculul inferior pe tuberculul

adductorului.

Inerva ţ ia este dată de un ram din nervul obturator şi nervul ischiatic.

Ac ţ iune:

- adductor şi extensor al coapsei.

- rotator medial al coapsei, acţiune ce este realizată de

fasciculul inferior.- rotator lateral al coapsei, acţiune ce este realizată de

fasciculele superior şi mijlociu.

MUŞCHIUL GRACILIS ( numit şi muşchiul drept intern):

Originea este pe ramul inferior al pubisului.

Inser ţ ia se face în treimea proximală a feţei mediale a tibiei, prin “laba de gâscă”. Inerva ţ ia este dată de un ram anterior din nervul obturator.

Ac ţ iune:

- adductor al coapsei.

- continuă flexia gambei, când acţiunea a fost iniţiată de

muşchii posteriori ai coapsei.

- pe gamba flectată este rotator medial.

3. MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE AI COAPSEI

Aceşti muşchi se întind între pelvis şi oasele gambei şi au rol în staţiunea

bipedă şi deplasare.

MUŞCHIUL BICEPS FEMURAL



Originea este pe tuberozitatea ischiatică, prin capul lung şi pe jumătatea inferioar ă

a interstiţiului liniei aspre, prin capul scurt.

Inser ţ ia este pe capul fibulei.

Inerva ţ ia este dată de nervul ischiatic.

Ac ţ iune:

- flexor al gambei pe coapsă.

- rotator lateral al gambei, când gamba este flectată.

- extensor al coapsei, acţiune realizată de capul lung.

MUŞCHIUL SEMITENDINOS

Originea este pe tuberozitatea ischiatică. Inser ţ ia se realizează în treimea proximală a feţei mediale a tibiei, în “laba de

gâscă”.

Inerva ţ ia este dată de un ram al nervului ischiatic.

Ac ţ iune:

- extensor al coapsei.

- flexor al gambei.- rotator medial al gambei flectate.

MUŞCHIUL SEMIMEMBRANOS

Originea este pe tuberozitatea ischiatică.

Inser ţ ia se realizează prin trei fascicule divergente pe condilul medial al tibiei.

Inerva ţ ia este dată de un ram al nervului ischiatic.

Ac ţ iunea este identică cu cea a muschiului semitendinos.

3. MUŞCHII GAMBEI

Muşchii gambei se împart în:

-

muşchii regiunii anterioare.

-

muşchii regiunii posterioare.

-

muşchii laterali.



MUŞCHII GAMBEI - REGIUNEA ANTERIOAR Ă

MUŞCHIUL TIBIAL ANTERIOR

Originea este pe condilul lateral al tibiei, pe membrana interosoasă şi pe fascia

gambei.

Inser ţ ia se face pe cuneiformul medial şi pe baza primului metatarsian. Inerva ţ ia provine din nervul tibial anterior (peronier profund).

Ac ţ iune:

- flexie dorsală a piciorului.

- adducţia şi rotaţia medială a piciorului.

- rol în menţinerea bolţii plantare, împreună cu muşchiul

peronier lung.

MUŞCHIUL LUNG EXTENSOR AL DEGETELOR

Originea este pe condilul lateral al tibiei, pe marginea anterioar ă a fibulei, pe

membrana interosoasă şi pe fascia gambei.

Inser ţ ia se realizează prin patru tendoane pe falangele degetelor II - V.

Inerva ţ ia este dată de nervul peronier profund (tibial anterior).

Ac ţ iune:

- extensor al degetelor II – V.

- abductor, rotator lateral şi flexor dorsal al piciorului.

MUŞCHIUL EXTENSOR LUNG AL HALUCELUI

Originea este în treimea mijlocie a feţei mediale a fibulei şi pe membrana

interosoasă.



Inser ţ ia se realizează pe falangele halucelui.

Inerva ţ ia este dată de nervul peronier profund (nervul tibial anterior).

Ac ţ iune:

- extensor al halucelui.

- flexor dorsal şi rotator medial al piciorului.

MUŞCHIUL AL TREILEA PERONIER

Originea este pe faţa medială a peroneului, în jumătatea sa inferioar ă şi pe

membrana interosoasă.

Inser ţ ia se realizează la nivelul metatarsului V.

Inerva ţ ia este dată de nervul peronier profund (nervul tibial anterior). Ac ţ iune: flexor dorsal, abductor, rotator lateral al piciorului.

MUŞCHII GAMBEI – REGIUNEA LATERALĂ

MUŞCHIUL LUNG PERONIER

Originea este pe capul fibulei, pe marginea anterioar ă a tibei, în treimea sa proximală, precum şi pe fascia gambei.

Inser ţ ia este pe metatarsul I.

Inerva ţ ia este dată de nervul peronier superficial.

Ac ţ iune:

- flexor plantar al piciorului.

- adductor şi rotator lateral al piciorului.

- fixează gamba pe picior (cu punct fix inferior).

- rol în menţinerea bolţilor plantare.

MUŞCHIUL SCURT PERONIER

Originea este pe faţa laterală a peroneului, în jumătatea distală.

Inser ţ ia se face pe baza metatarsianului V.

Inerva ţ ia este dată de nervul peronier superficial.



Ac ţ iunea este identică cu cea a precedentului.

MUŞCHII GAMBEI – REGIUNEA POSTERIOAR Ă

Cuprind un plan superficial, alcătuit din muşchiul triceps sural şi muşchiul

plantar şi un plan profund, alcătuit din muşchiul popliteu, muşchiul tibial

posterior, muşchiul lung flexor al degetelor şi muşchiul lung flexor al halucelui.

MUŞCHIUL TRICEPS SURAL

Este format din muşchiul gastrocnemian, cu cele două capete (superficial) şi din

muşchiul solear (profund).

MUŞCHIUL GASTROCNEMIAN

Originea este pe faţa posterioar ă a condilului medial al femurului, prin capul

medial şi pe faţa laterală a condilului lateral al femurului, prin capul lateral.

Cele două capete se unesc şi se vor insera, împreună cu tendonul muşchiului

solear, pe tuberozitatea calcaneană. Ele formează “ tendonul lui Ahile”.

MUŞCHIUL SOLEAR

Originea este pe tibie şi pe fibulă, în sfertul proximal.

Inser ţ ia se face prin tendonul lui Ahile pe tuberozitatea calcaneană.

Inerva ţ ia muşchiului triceps sural este dată de nervul tibial posterior.

Ac ţ iunea muşchiului triceps sural:

- este cel mai puternic flexor plantar.

- este stabilizator al articulaţiei talo-crurale; are rol

important în mers.

-

este adductor şi rotator medial al piciorului, când se

contractă în totalitate.

MUŞCHIUL PLANTAR



Originea este pe faţa superioar ă a condilului lateral al femurului.

Inser ţ ia este pe tuberozitatea calcaneană.

Inerva ţ ia este dată de nervul tibial posterior.

Ac ţ iunea este de tensor al articulaţiei genunchiului.

MUŞCHIUL FLEXOR LUNG AL DEGETELOR

Originea este pe buza inferioar ă a liniei soleare şi faţa posterioar ă a tibiei, în

treimea mijlocie.

Inser ţ ia este pe baza falangelor distale, pentru degetele II - V.


Ac ţ iune:

- flexor al degetelor.

- fexie plantar ă, adducţie şi inversiunea piciorului.

- rol în menţinerea bolţii plantare.

MUŞCHIUL FLEXOR LUNG AL HALUCELUI

Originea este pe faţa posterioar ă a fibulei, în 2/3 distale ale ei. Inser ţ ia se face la baza falangei halucelui.


Ac ţ iune:

- flexor al halucelui.

- flexia plantar ă, adducţia şi rotaţia medială a piciorului.


MUŞCHIUL TIBIAL POSTERIOR

Originea este pe tibie şi pe 2/3 din faţa posterioar ă a fibulei (superior).

Inser ţ ia se face pe tuberculul navicularului.


Ac ţ iune:

- rol major în menţinerea bolţii plantare.



- execută flexia plantar ă, rotaţia medială şi adducţia

piciorului.

MUŞCHIUL POPLITEU

Originea este pe faţa laterală a condilului lateral al femurului.

Inser ţ ia este pe faţa posterioar ă a tibiei.


Ac ţ iunea constă în flexia gambei.

4. MUŞCHII PICIORULUI

MUŞCHIUL SCURT EXTENSOR AL HALUCELUI

Originea este pe faţa superioar ă a calcaneului şi pe retinaculul extensorilor.

Inser ţ ia se face pe falanga proximală a halucelui.


Ac ţ iunea este de extensie a falangei proximale a halucelui.

MUŞCHIUL SCURT EXTENSOR AL DEGETELOR

Originea este pe faţa dorsală şi laterală a calcaneului şi pe retinaculul

extensorilor.

Inser ţ ia se face pe articulaţiile metatarsofalangiene II - IV şi pe tendonul

muşchiului lung extensor al degetelor.


Ac ţ iunea constă în extensia degetelor II - IV.

MUŞCHII PLANTEI

Muşchii plantei sunt dispuşi în trei loji: medială, laterală şi mijlocie.

MUŞCHII MEDIALI AI PLANTEI

Aceşti muşchi acţionează asupra halucelui.



MUŞCHIUL ABDUCTOR AL HALUCELUI

Originea este pe tuberculul medial al calcaneului, pe retinaculul flexorilor şi pe

aponevroza plantar ă.

Inser ţ ia se face pe falanga proximală a halucelui şi pe sesamoidul medial.

Inerva ţ ia este dată de nervul plantar medial.

Ac ţ iune:

- abductor al halucelui (îl îndepărtează de axul piciorului).


MUŞCHIUL SCURT FLEXOR AL HALUCELUIOriginea este pe faţa inferioar ă a cuboidului, pe cuneiformul lateral şi pe tendonul

muşchiului tibial posterior.

Inser ţ ia se realizează prin două fascicule, medial şi lateral, pe falanga proximală a

halucelui.

Inerva ţ ia este dată de nervii plantar medial şi lateral.

Ac ţ iune:- flexia halucelui.


MUŞCHIUL ADDUCTOR AL HALUCELUI

Originea se realizează prin capul oblic pe cuboid, cuneiformul lateral, bazele

metatarsienelor II - IV şi prin capul transvers pe ultimele 3 - 4 articulaţii

metatarsofalangiene.

Inser ţ ia se face pe falanga proximală a halucelui.

Inerva ţ ia este dată de nervul plantar lateral.

Ac ţ iune:

- flexor al falangei proximale şi adductor al halucelui.

- rol în menţinerea bolţii transversale a piciorului.

- apropie degetele de axul piciorului.



MUŞCHII LATERALI AI PLANTEI

MUŞCHIUL ABDUCTOR AL DEGETULUI MIC

Originea este pe tuberculii lateral şi medial ai calcaneului şi pe aponevroza

plantar ă.

Inser ţ ia se face pe falanga proximală a degeteului mic.


Ac ţ iune: abductor al degetului mic şi flexor al falangei sale proximale.

MUŞCHIUL SCURT FLEXOR AL DEGETULUI MIC

Originea este la baza metatarsului V.

Inser ţ ia se face pe falanga proximală a degetului mic.


Ac ţ iunea este de flexie a degetului mic.

MUŞCHII LOJEI MIJLOCII AI PLANTEI

MUŞCHIUL SCURT FLEXOR AL DEGETELOR

Orginea este pe tuberculul medial al calcaneului şi pe aponevroza plantar ă.

Inser ţ ia se face prin 4 tendoane pe falangele mijlocii ale ultimelor 4 degete.

Inerva ţ ia este dată de nervul plantar medial.

Ac ţ iunea este de flexie a primelor două falange ale degetelor.

MUŞCHIUL PĂTRAT AL PLANTEI sau MUŞCHIUL ACCESOR

Originea se realizează prin două fascicule pe calcaneu.

Inser ţ ia este pe marginea laterală a tendoanelor muşchiului lung flexor al

degetelor.

Inerva ţ ia este dată de nervii plantar lateral şi medial.



Ac ţ iunea constă în a ajuta muşchiul lung flexor al degetelor.

MUŞCHII LOMBRICALI

Sunt în număr de 4.

Originea se realizează prin două capete pe tendonul muşchiului lung flexor al

degetelor.

Inser ţ ia se face pe ultimele articulaţii metatarsofalangiene (4).

Inerva ţ ia este dată de nervii plantar medial şi lateral.

Ac ţ iunea constă în flexia falangei proximale şi extensia ultimelor două.

MUŞCHII INTEROSOŞI DORSALISunt în număr de 4.

Originea este pe feţele care se privesc ale ambelor metatarsiene învecinate.

Inser ţ ia este pe marginea opusă a axului piciorului a falangelor proximale.


Ac ţ iune:

- flexori ai falangei proximale.- slabi extensori ai celorlalte două falange.

- departează ultimele patru degete de axul piciorului.

Documents

Anatomie Si Biomecanica Lp