I. Introducere

Din 2001, experţii internaţionali utilizează acronimul BRIC, pentru

a desemna grupul de ţări format din Brazilia, Rusia, India şi China.1 BRIC

nu este o organizatie politica sau economica; nu este nici macar un grup

deja recunoscut ca G7 sau G20. BRIC este un acronim atribuit de

compania de analiza financiara Goldman Sachs incepand cu 2001 si

consacrat o data cu raportul din 2003 al aceleiasi entitati. Nu numai atat,

dar exista si alte abrevieri; se vorbeste in paralel de BRIMC (incluzand, pe

langa Brazilia, Rusia, India si China, si Mexicul) sau doar de troika RIC

(excluzand Brazilia) ca si de alte grupuri de tari, "N-11" ("urmatoarele

11") ce se vor dezvolta intr-un ritm sustinut. Cu toate acestea, ne-am putea

intreba daca BRIC nu ar putea sa se transforme si intr-o alianta formala.

Recent (26 noiembrie 2008), presedintii Rusiei si Braziliei au anuntat ca

primul summit BRIC va fi organizat in 2009. Motivul invocat este cel de a

solutiona criza financiara provocata de tarile bogate conform declaratiei

presedintelui brazilian Luiz Inacio Lula da Silva.

Analize economice recente ale experţilor de la Goldman Sachs

indică potenţialul economiei Indiei de a depăşi economia Japoniei până în

2030 şi pe cel al Chinei, de a depăşi economia SUA până în 2040. Potrivit

acestora, la nivelul anilor 2050, principalele puteri ale lumii ar putea fi: 1.

China, 2. SUA, 3. India, 4. Brazilia şi 5. Rusia, iar PIB cumulat al ţărilor

BRIC (în preţuri curente) ar depăşi PIB cumulat al ţărilor dezvoltate din

G-8 (SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Canada)

1 Jim O‟Neill, expert în cadrul diviziei de cercetare a grupului Goldman Sachs a lansat acest acronim la sfârşitul anului 2001– a se vedea: O‟Neill, Jim (2001), Building Better Global Economic BRICs, Goldman Sachs, Global Economics Paper no. 66 şi Goldman Sachs Global Economics Department (2007), BRICs and Beyond. Experţii de la Goldman Sachs au introdus în 2005 şi noţiunea de N-11 (Next eleven), „urmăritorii” grupului BRIC, care au potenţialul de a concura cu ţările BRIC: Bangladesh, Coreea de Sud, Egipt, Filipine, Indonezia, Iran, Mexic, Nigeria, Pakistan, Turcia şi Vietnam (Goldman Sachs, The N-11: More than an Acronym, în Global Economics Paper no. 66).

1

II. Analiza BRIC

2.1 Din punct de vedere instituţional

Alianţa celor mai puternice economii emergente de pe planetă este

privită cu circumspecţie. S-a afirmat chiar că BRIC este singura alianţă

din lume care s-a prefigurat întâi „în minţile analiştilor economici”, şi

doar ulterior s-a transformat în „realitate practică”.2Ţările BRIC sunt

participante active la reuniunile la nivel înalt pe plan mondial, inclusiv în

cadrul G-20. În 2009, Brazilia, India şi Rusia au creditat Fondul Monetar

Internaţional (FMI) cu câte 10 miliarde dolari, iar China cu suma de 50

miliarde. După cum menţiona recent fostul preşedinte brazilian Luiz

Inácio Lula da Silva, Brazilia a devenit creditor al Fondului nu cu titlu

gratuit, ci cu scopul de a-şi spori influenţa în plan decizional (Dawson

2010). Totuşi, interesele BRIC pe scena internaţională sunt adesea

diferite, iar uneori chiar contradictorii.

Cu toate acestea, după două reuniuni la nivel înalt – Ekaterinburg,

16 iunie 2009 şi Brasilia, 15 aprilie 2010 – şi semnalele transmise reciproc

de liderii celor mai puternice patru economii emergente, putem afirma că

grupul BRIC este deja instituţionalizat. Printre priorităţile grupării se

numără: întărirea rolului G-20 pe scena internaţională, reforma sistemului

financiar internaţional, în tandem cu reforma Organizaţiei Naţiunilor

Unite (ONU), Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi

Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) în sensul sporirii participării

economiilor în dezvoltare la procesul decizional, realizarea Obiectivelor

Mileniului pentru Dezvoltare, dezvoltarea durabilă şi cooperarea –

deopotrivă între ţările BRIC şi între acestea şi restul lumii.

2 Sursa: Site-ul oficial al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai – citare a ministrului de externebrazilian, Celso Amorim, de către Olga Kharolets

2

2.2 Profilurile economice ale ţărilor BRIC

Cele mai puternice economii emergente de pe glob prezintă atât

trăsături comune, precum: pieţe de consum robuste, rezerve naturale

bogate şi variate, sectoare competitive în agricultură şi industrie, rezerve

valutare solide, cât şi numeroase deosebiri, spre exemplu prin prisma

dotării cu factori de producţie, sau a preponderenţei unuia sau altuia din

motoarele creşterii economice.

Printre economiştii cei mai activi în sfera analizei ţărilor BRIC se

numără cercetătorii de la Institutul vienez pentru studii economice

comparate (WIIW). În opinia acestora, Brazilia este o economie a

serviciilor, orientată spre piaţa internă, dezvoltarea Rusiei are la bază

exportul de energie şi materii prime, India este, ca şi Brazilia, o economie

a serviciilor, dar orientată spre export, în timp ce principale motoare ale

economiei Chinei sunt exportul de produse prelucrate şi investiţiile

străine directe (ISD) (WIIW, 2009).

Toate cele patru ţări BRIC se înscriu în categoria statelor lumii cu o

populaţie vastă, suprafaţă întinsă şi resurse naturale bogate3, iar în anii

premergători crizei financiare şi economice mondiale au înregistrat ritmuri

alerte de creştere economică şi au marcat progrese semnificative în sfera

economiei bazate pe cunoaştere.

Brazilia cumulează 2,8% din populaţia mondială (locul 5 pe glob),

Rusia 2,1% (locul 9), India 17,8% (locul 2), iar China 19,9% (locul 1)

(IMF, 2010b), ceea ce implică o pondere a grupului BRIC în populaţia

mondială de 42,6%. Comparativ, UE are o pondere de numai 7,7% în

populaţia mondială. În ierarhia ţărilor lumii în funcţie de suprafaţă, Rusia

se situează pe locul 1, China pe locul 3 (potrivit CIA World Factbook, pe 3 Spre exemplu, Rusia deţine cele mai mari rezerve de gaze naturale de pe planetă (23,7% din total) şi este al doilea producător mondial de gaze naturale (17,6% din total, după SUA 20,1%). Totodată, Rusia este al şaptelea deţinător important de rezerve de petrol în plan global (5,6%, după: Arabia Saudită 19,8%, Venezuela 12,9%, Iran 10,3%, Irak 8,6%, Kuwait 7,6%, Emiratele Arabe Unite 7,3%) şi principalul producător de petrol (12,9% din total)

3

locul 4), Brazilia 5, iar India 7 (Matei et al., 2005). Comparativ, suprafaţa

UE este aproximativ jumătate din cea a Braziliei şi cu 1 milion km 2 mai

mare decât cea a Indiei.

2.3 Conjunctura economică a ţărilor BRIC în perioada actuală

Criza financiară şi economică globală şi-a lăsat amprenta diferenţiat

asupra fiecăreia din cele patru ţări BRIC. Ultimul raport al FMI indică

faptul că, dintre cele patru, economia Rusiei a fost cel mai grav afectată

de criza globală, înregistrând o diminuare a PIB, în termeni reali, de 7,9%

în 2009, comparativ cu o creştere de 5,2% în 2008. De asemenea, Brazilia

a fost marcată de o scurtă perioadă de recesiune în 2009, PIB scăzând pe

ansamblul anului 2009 cu 0,2% faţă de 2008, an în care PIB real se

majorase cu 5,1%. În schimb, China şi India, cu toate că şi-au încetinit

ritmul de creştere economică comparativ cu anii precedenţi, au marcat o

creştere robustă a PIB în 2009, de 9,1% şi, respectiv, 5,7%. Ritmurile de

creştere economică ale Chinei şi Indiei din 2009 au depăşit cu mult ritmul

grupului economiilor ţărilor emergente şi în curs de dezvoltare, de 2,4%

(comparativ, grupul economiilor ţărilor dezvoltate a marcat o reducere

absolută de ritm, de 3,2%) (IMF, 2010a).

Trebuie subliniat că recesiunea economiei UE – cea mai mare piaţă

de desfacere pentru ţările BRIC –, în special nivelurile ridicate ale datoriei

publice şi ale deficitului bugetar (raportate la PIB) din numeroase ţări

comunitare, s-au reflectat negativ şi asupra celor patru economii

emergente, prin intermediul fluxurilor comerciale.

III. Analiza China-membru BRIC

4

3.1 China-un stat in plina ascensiune economica

"Daca actualele tendinte se mentin, China va avea asupra lumii un

impact mai mare decat orice alt stat. Pana in 2025 China va fi a doua

economie a lumii. Ar putea deveni cel mai mare importator de resurse

naturale dar si cel mai mare poluator", estimeaza ultimul raport al

Consiliului National de Informatii al SUA, publicat in noiembrie 2008.

In ultimii ani, pretul petrolului a explodat pe fondul unei oferte

suprasolicitate de o cerere in continua ascensiune. China este una dintre

economiile responsabile de aceste evolutii. Necesarul de petrol al Chinei

s-a dublat intre 1985 si 1995, de la 1,7 milioane de barili/zi la 3,4 milioane

de barili/zi, dublandu-se din nou pana in 2005, ajungand la un nivel de 6,8

milioane de barili/zi. In 2003, China a devenit al doilea consumator de

petrol din lume, dupa SUA, fiind totodata si al treilea importator global.

Daca in 2006 cererea de petrol a Chinei era de 91 de milioane de tone/an,

se estimeaza ca in 2020 China va importa aproape 1.860 de milioane de

tone (cu alte cuvinte, o crestere de 1.940%). Se anunta o competitie

sporita pentru resurse energetice, dar mai ales pentru asigurarea unor

furnizori siguri, capabili sa ofere predictibilitate pe termen mediu si lung.

China a initiat adevarate ofensive geopolitice in scopul maximizarii

securitatii sale energetice. Venezuela si Iranul sunt deja furnizori

privilegiati de energie ai Chinei. Pe termen lung, Iranul are potentialul de

a deveni un furnizor strategic de petrol pentru China (in 2005, rezervele

demonstrate de petrol ale Iranului se cifrau la 133 de miliarde de barili, al

treilea loc in lume).

Observam astfel si o tendinta care, departe de a fi un simplu

accident, pare sa devina o constanta a politicii internationale promovate de

Beijing, anume predilectia Chinei de a incheia aliante energetice cu

regimuri antioccidentale. Lista poate continua cu Sudanul, un stat

5

considerat de rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU drept o

amenintare pentru pacea si securitatea internationala (China absoarbe

circa 65% din productia de petrol a Sudanului). In plus China, dar si Rusia

sunt statele care se opun adoptarii unui regim de sanctiuni mai dur la

adresa Teheranului si Khartumului.

Pe fond, insa, adevarata ofensiva geostrategica a Chinei si care

vizeaza in realitate diminuarea influentei Vestului in zona se desfasoara in

Africa. Daca in anul 2000, Sudanul era singura tara africana care furniza

petrol gigantului asiatic, astazi si state precum Angola, Congo, Guineea

Ecuatoriala au devenit partenerii Chinei (30% din necesarul sau de petrol

provine din Africa). Generic, raporturile comerciale ale Beijingului cu

statele africane au crescut cu peste 700% fata de anii 90 (daca in 2000

valoarea acestora era de 1 miliard de dolari, in 2003 a ajuns la 10 miliarde

de dolari, pentru ca in 2006 sa atinga valoarea de 55,6 miliarde de dolari).

Se estimeaza ca valoarea schimburilor comerciale dintre China si

statele africane va ajunge in 2010, la 110 miliarde dolari. Reteta este

intotdeauna aceeasi: sunt preferate statele excluse de Occident sau de

comunitatea internationala, in special datorita istoriei lor de incalcare a

Drepturilor Omului. Vidul lasat de Occident si comunitatea internationala

este repede ocupat de catre China. Atunci cand FMI a refuzat sa acorde

Angolei un imprumut (fiind invocata lipsa de transparenta si coruptia

institutiilor), China a maximizat imediat oportunitatea ivita acordand

imediat creditul fara a pune conditii prealabile. Astazi, Angola exporta in

China mai mult petrol decat Arabia Saudita.

China devine un actor geopolitic important nu doar in Africa,

America de Sud, Orientul Mijlociu (spatii in care incearca asamblarea

unei vaste retele de state client si aliante energetice), dar si in Asia

Centrala. In acest sens a fost creata Organizatia de Cooperare de la

Shanghai formata din 6 state membre (China, Rusia, Kazahstan,

6

Kirghistan, Tadjikistan si Uzbekistan) si care pare sa capete din ce in ce

mai mult conturul unui bloc politico-militar care vizeaza contrabalansarea

influentei Statelor Unite in spatiul Asiei Centrale. Organizatia de

Cooperare de la Shanghai mai este cunoscuta si sub denumirea informala

de NATO al Estului. Consiliul National de Informatii al SUA estimeaza

ca o eventuala restructurare a prezentei SUA in zona ar putea transforma

acest NATO al Estului in principalul format de gestiune a dinamicilor

geopolitice din spatiul Asiei Centrale. Pe plan regional, China s-a implicat

in formalizarea unor ample aranjamente institutionale precum forumul

ASEAN + 3 (reunind statele ASEAN la care se adauga China, Japonia si

Coreea) si Summitul Asiei de Est, elementul comun tuturor acestor

initiative fiind acela ca exclude SUA.

China este o putere nucleara semnificativa (are intre 100 si 200 de

focoase nucleare), dispune de o armata activa de 2,3 milioane de oameni,

cu un buget de cheltuieli destinat apararii situat intre 97 si 139 de miliarde

de dolari, in conditiile unui PIB total de 3.249 de miliarde de dolari (in

2007). Rezervele valutare ale Chinei sunt astazi impresionante, in 2008

ajungand la aproape 2.000 de miliarde de dolari. Parte din aceste sume au

fost orientate spre fonduri guvernamentale de investitii (SWF - Sovereign

Wealth Funds) si care, la nevoie, pot suplini criza de lichiditate a

sistemului financiar occidental. Consiliul National de Informatii al SUA

anticipeaza ca, in timp, fondurile guvernamentale de investitii, controlate

de economiile BRIC, vor ajunge sa pompeze in pietele emergente mai

multi bani decat FMI si Banca Mondiala la un loc, ceea ce ar putea

conduce la o formatare a logicii de structurare a aliantelor in spatiul

relatiilor internationale.

Pe fond, insa, China ramane un gigant cu picioare de lut. Nivelul

sau de prosperitate economica depinde de integrarea in "marea pace

capitalista", de pietele occidentale. Incepand din 1967, apogeul revolutiei

7

culturale chineze, peste 300 de milioane de oameni au intrat in clasa

mijlocie, iar astazi exista un spatiu semnificativ care nu este controlat de

guvern. Totusi, sute de milioane de oameni traiesc inca la limita saraciei.

Pe parcursul a 40 de ani, China a evoluat, insa, intr-o directie care serveste

profund intereselor Occidentului. Este in interesul nostru ca China sa

continue sa creasca, sa progreseze, sa-si sporeasca nivelul de prosperitate

economica. Fiind dependenta de prosperitatea pietelor, China va avea un

interes fundamental in mentinerea sistemului care ii asigura bunastarea,

astfel ca nu va fi tentata sa conteste statu-quo-ul fara a risca propria

sinucidere.

3.2 Impactul crizei economice mondiale asupra Chinei

Impactul crizei financiare şi economice mondiale s-a resimţit la

nivelul Chinei îndeosebi prin efectele induse de diminuarea cererii

externe, reflectând puternica sa dependenţă de exporturi. Reacţia

autorităţilor de la Beijing a fost promptă, China adoptând în noiembrie

2008 cel mai substanţial pachet de stimulente economice la nivelul Asiei,

în valoare de 4000 miliarde yuani (585 miliarde dolari sau 13% din PIB)

pentru perioada 2009-2010 (ADB, 2010a şi 2010b). Investiţiile masive în

infrastructură şi stimularea cererii interne, ca urmare a implementării

pachetului de măsuri stimulative, reflectă supracapacitatea de producţie

existentă în China şi un risc latent al supraîncălzirii economiei.

Banca Centrală a Chinei a majorat deja anul acesta ratele rezervelor

minime obligatorii ale băncilor de mai multe ori. Guvernul chinez

intenţionează, astfel, să frâneze creşterea creditului, pentru acest an

estimându-se un nivel al expansiunii creditului de 1400 miliarde dolari

(7500 miliarde yuani), faţă de nivelul record de 9590 miliarde yuani în

8

2009. În primul trimestru din 2010, băncile au acordat împrumuturi totale

care acoperă 35% din ţinta guvernului pentru întregul an.

Măsura de majorare a ratelor rezervelor obligatorii ale băncilor

vizează, în primul rând, evitarea accelerării producţiei industriale şi

majorarea costurilor inputurilor şi, implicit, riscul supraîncălzirii

economiei chineze. Exporturile şi profiturile companiilor chineze s-au

înscris pe o pantă ascendentă, iar PIB s-a majorat cu 11,9% în primul

trimestru din 2010, în termeni anuali. Baoshan Iron & Steel Co., cel mai

mare producător de oţel chinez, cotat la bursă, estimează pentru primul

semestru din 2010 majorarea profitului de 10 ori, în timp ce Industrial &

Commercial Bank of China Ltd. şi China Construction Bank Corp. au

marcat cele mai ridicate profituri pe primul trimestru din 2010, dintre cele

mai mari bănci ale lumii.

În al doilea rând, majorarea ratelor rezervelor obligatorii ale

băncilor reprezintă unul dintre instrumentele guvernului de frânare a

speculaţiilor imobiliare, după ce preţurile din sector au atins niveluri

record în 2010. Totuşi, mai mulţi experţi internaţionali apreciază că astfel

de măsuri sunt insuficiente pentru a ţine sub control preţurile din sectorul

imobiliar. În martie 2010, preţurile imobilelor au crescut cu 11,7% la

nivelul unui grup de 70 de oraşe, comparativ cu 2009. Aceasta reprezintă

cea mai accentuată creştere, de la iniţierea acestui tip de analiză a pieţei

imobiliare, în 2005. Rata inflaţiei s-a situat la 2,4%, ţinta guvernului

pentru acest an fiind de 3%, după ce anul trecut s-a înregistrat deflaţie.

Nivelul ratelor dobânzii este cu mult mai redus decât rata

rentabilităţii financiare în anumite sectoare, cum este cel imobiliar. Acest

decalaj este principalul determinant al speculaţiilor şi investiţiilor în exces

şi este dificil de contracarat, în condiţiile menţinerii ratelor dobânzilor la

un nivel scăzut (rata dobânzii de referinţă a fost în China de 5,56% în

9

octombrie 2010, comparativ cu: 10,75% în Brazilia şi 7,75% în Rusia,

însă apropiată de cea a Indiei, de 5%).

Un alt factor important, care a condus la adoptarea deciziei recente

de politică monetară a guvernului chinez, de majorare a ratei rezervelor

minime obligatorii, îl reprezintă şi fluxurile de capital speculativ.

Investitorii speculează prin achiziţionarea de yuani, mizând pe

revalorizarea monedei naţionale chineze în viitorul apropiat. Administraţia

de stat pentru schimb valutar din China a înăsprit recent reglementările

referitoare la sistemul de creditare peste hotare prin intermediul băncilor

chinezeşti, iar împreună cu Banca Centrală a Chinei a anunţat o

monitorizare mai strictă a fluxurilor de capital.

Măsurile de redresare economică adoptate de guvernul chinez diferă

considerabil de cele implementate în celelalte ţări BRIC. Fără a ne

propune să facem o analiză exhaustivă a acestora, ne oprim

asupra unui singur aspect.

China este singura ţară din grupul BRIC care a investit sume

remarcabile în energia regenerabilă şi tehnologiile „curate”: 218 miliarde

dolari (37%) din totalul pachetului de stimulente economice la nivel

naţional. Cea mai puternică economie asiatică a ocupat, de altfel, locul 1

în ierarhia ţărilor lumii în funcţie de sumele alocate „energiei curate”, ca

parte integrantă din pachetul de măsuri de stimulare a economiei. China a

fost urmată la mare distanţă de: SUA (118 miliarde dolari), Coreea de Sud

(60 miliarde dolari), Japonia (43 miliarde dolari) şi UE (23 miliarde

dolari) (Barbier, 2010).

10

Concluzii

sunt tot mai evidente transformările recente în planul dezvoltării

economice a ţărilor BRIC.

pe măsură ce ţările BRIC trec de la stadiul de dezvoltare axată pe

factorii de producţie (India) sau de economii bazate pe eficienţă

(China, Rusia şi Brazilia) spre stadiul de economii axate pe inovare

(în care se află majoritatea ţărilor membre ale UE),

interdependenţele dintre UE şi BRIC se adâncesc.

cooperarea ţărilor BRIC cu UE (şi alte economii dezvoltate)

reprezintă cheia implementării strategiilor lor naţionale pentru

modernizare şi inovare

odată cu transformarea lor în economii „inteligente”, axate pe

inovaţie şi noi tehnologii, pot fi rezolvate şi unele probleme

majore, precum degradarea mediului, gravele dezechilibre sociale şi

decalajele de dezvoltare dintre regiuni.

in perioada 2000-2009, ponderile deţinute de BRIC în exporturile

şi, respectiv importurile comunitare de bunuri s-au majorat

semnificativ, remarcându-se cu precădere evoluţia spectaculoasă a

cotelor Chinei şi Rusiei pe piaţa UE, mai ales la import. China a

fost în 2009 al treilea partener major de export al UE, Rusia al

patrulea, India al optulea, iar Brazilia al 12-lea. În acelaşi an, China

a reprezentat principala sursă a importurilor UE, Rusia a treia,

Brazilia a noua, iar India a zecea.

potrivit datelor Direcţiei Generale pentru Comerţ a Comisiei

Europene (DG Trade), UE este principalul partener al ţărilor BRIC,

atât la exportul, cât şi la importul de bunuri.

11

Bibliografie

1. Albu, C., Oehler-Şincai, I. M. (coordonatori) (2010), Evoluţii şi perspective

ale schimburilor comerciale cu bunuri ale UE-27, în contextul crizei

economice mondiale, Academia Română/INCE/IEM, noiembrie 2009,

Bucureşti.

2. Câmpeanu, V., Pencea, S. (coordonatori), Piaţa Chinei – Provocări şi

oportunităţi pentru România şi Uniunea Europeană, Academia Română,

IEM, Bucureşti, 2009.

3. CIA World Factbook, accesată la data de 20 februarie 2011: https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2147rank.html

4. Bilateral Relations Statistics – bază de date on-line, accesată la data de

20.02.2011:http://ec.Europa.eu/trade/creating-opportunities/bilateral-

relations/statistics/

12