Contabilitate şi informatică de gestiune • 2 / 2002

71

Contabilitate ∫i audit

Alternative ale creditului – leasing, factoring, scontare

Abstract The investment process requires to place an amount of liquidities in a direction, which is supposed to generate income during several successive periods. From the manager’s point of view, the investment is the decision to immobilize a capital in order to obtain a better rentability in the future. The main way of getting the needed capital is to take a banking credit on a determined period. Nowadays, in the developed countries, the shortcomings of this method are overcome through the appearance of other ways of getting the financial resources, like the leasing, the factoring or the discounting.

enomenul de adaptare este continuu şi se manifestă în ceea ce priveşte modalităţile de obţinere a resurselor necesare desfăşurării activităţii economice. Lipsurile creditului bancar au fost înlăturate prin apariţia altor posibilităţi de obţinere de resurse financiare.

Leasingul s-a afirmat ca metoda de finanţare pe termen mediu şi lung în ultimele decenii, îndeosebi în SUA şi ţările Europei Occidentale. În esenţă, leasingul este o formă de închiriere realizată de societăţi financiare specializate (societăţi de leasing) a unor bunuri de echipament către firme (beneficiari) care nu dispun de fonduri proprii ori nu pot sau nu doresc să recurgă la credite bancare pentru cumpărarea acestora de la producători.

Operaţiunile de leasing au devenit o necesitate datorită ritmului rapid al progresului tehnic şi al

concurenţei, ritm care devansează posibilităţile de autofinanţare sau de creditare ale agenţilor economici.

Acesta presupune, în principiu, două contracte: unul de vânzare-cumpărare, încheiat între producător, ca vânzător, şi societatea de leasing, care creditează operaţiunea de leasing în calitate de cumpărător, şi un contract de locaţiune încheiat între societatea de leasing şi un terţ beneficiar. Operaţiunea este iniţiată de firma care doreşte închirierea produsului şi care se adresează în acest sens societăţii de leasing cu o cerere de ofertă. Societatea de leasing, în urma acceptării cererii, procedează la stabilirea contactului cu producătorul bunului solicitat, în vederea achiziţionării acestuia; în acest proces este implicat direct şi viitorul beneficiar. Urmează încheierea contractului de leasing şi cumpărarea bunului de către societatea de leasing în vederea punerii lui la dispoziţia beneficiarului.

Pentru utilizarea bunului, beneficiarul va plăti societăţii de leasing costul, sub forma de rate eşalonate pe perioada de valabilitate a contractului încheiat. La sfârşitul perioadei de închiriere, beneficiarul are o triplă opţiune: să abandoneze contractul, să-l prelungească, să cumpere bunul la valoarea reziduală.

Leasingul, ca tehnică de credit pe termen mediu şi lung, „constituie o ingenioasă operaţie bazată pe disjungerea, pe plan juridic, între dreptul de proprietate şi cel de folosinţă (acordându-i-se acestuia din urmă o consideraţie deosebită, deoarece randamentul aşteptat de la un bun are mai multă importanţă decât dreptul abstract de proprietate asupra unui bun) şi pe distincţia, pe plan fiscal, între amortismente şi ratele chiriei, între capital şi produsul său”.

F

Contabilitate şi informatică de gestiune • 2 / 2002 72

Dezvoltarea pe plan internaţional a leasingului a fost impulsionată de avantajele pe care le oferă părţilor implicate în operaţiune.

Astfel, pentru furnizor, leasingul este o metodă de promovare a vânzărilor, de lărgire a cercului de clienţi şi a ariei de desfacere. De aceea, leasingul se practică mai ales în domeniul bunurilor de echipament de valoare ridicată. Operaţiunea de leasing permite transferul obligaţiilor şi a riscurilor legate de export de la exportator la noul proprietar – societatea de leasing.

La nivelul finanţatorului, leasingul reprezintă o formă de plasament al resurselor financiare în condiţii de rentabilitate şi siguranţă, deoarece rămâne proprietarul bunului. Contractul de leasing este foarte atractiv pentru societăţile de leasing şi prin prisma veniturilor ce le revin în urma operaţiunii: chiria pentru folosirea bunului, dobânda pentru finanţare pe termen mijlociu/lung, prima pentru utilizare intensivă, prima de risc etc.: aceste costuri sunt suportate de utilizator, care se bucură de multiple avantaje menite să anuleze un cost relativ ridicat.

Astfel, utilizatorul obţine finanţarea integrală a unei investiţii în lipsa unor resurse financiare suficiente, având acces la tehnologii avansate şi la o cale de dezvoltare a activităţii. El va plăti eşalonat în timp, în locul unei plăţi imediate şi integrale. În acest fel, firmele care au disponibilităţi mai reduse au acces la utilizarea unor bunuri de valoare ridicată. Bunul poate fi înlocuit pe perioada locaţiei cu altul mai modern, în cazul în care uzura morală impune acest lucru. Un alt avantaj este acela că utilizatorul dispune de clauza triplei opţiuni la sfârşitul perioadei de locaţie.

Leasingul, pe lângă aceste avantaje, prezintă şi unele limite, în sensul că acesta comportă anumite riscuri pentru furnizor şi pentru utilizator. Pentru societăţile de leasing, riscurile pot creşte pe măsura creşterii numărului beneficiarilor, a scăderii exigenţei privind solvabilitatea, a creşterii duratei pe care pot acţiona factorii aleatori, a creşterii ponderii tranzacţiilor transnaţionale.

De asemenea, contractul de leasing presupune o instruire specială a personalului, iar derularea operaţiunii presupune antrenarea unui număr mare de consilieri şi analişti financiari. Pentru finanţatori, dacă preţul contractului nu s-a stabilit într-o monedă stabilă, ratele fixe ale locaţiei pot deveni foarte dezavantajoase în timp. Cel mai mare risc pentru finanţatori există în situaţia în care un bun utilizat temporar nu îşi mai găseşte solicitanţi.

Din punctul de vedere al utilizatorului, dezavantajele ar fi următoarele: leasingul este mai costisitor decât creditul bancar şi neplata unei singure rate din chirie atrage după sine pierderea bunului şi obligaţia de plată a tuturor ratelor din chiria restantă.

La nivel macroeconomic leasingul prezintă, de asemenea, multiple avantaje. Din acest punct de vedere, leasingul poate fi privit ca un mijloc de dezvoltare a firmelor de echipamente. Finanţând achiziţia de echipamente se dezvoltă un nou segment de piaţă – acela în care beneficiarii nu dispun de posibilitatea achitării integrale a acestora la cumpărare. În acest mod pot fi promovate pe piaţă şi echipamente noi ale căror performanţe nu sunt cunoscute de beneficiari. După testarea noilor echipamente în perioada de locaţie, vor creşte vânzările directe, dacă au fost convinşi utilizatorii.

O altă modalitate de abordare a leasingului este cea de tehnică de privatizare. Leasingul ar permite transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobiliare, precum şi asupra activelor reale ale societăţilor cu capital de stat. Leasingul imobiliar ar constitui o alternativă la contractul de locaţie de gestiune care, aşa cum s-a văzut în practica economică, a demonopolizat comerţul fără a crea un drept de proprietate privată.

Operaţiunile de factoring internaţional reprezintă 30% din operaţiunile de finanţare prin tehnici

neconvenţionale, care la rândul lor reprezintă jumătate din operaţiunile prin care este finanţat comerţul internaţional în întreaga lume. În esenţă, factoringul internaţional reprezintă cumpărarea totală sau parţială de către factor a creanţelor aderentului, înainte de scadenţă, cu sau fără recurs.

Contabilitate şi informatică de gestiune • 2 / 2002

73

Contabilitate ∫i audit

Foarte importantă în derularea tranzacţiilor de factoring internaţional este calitatea produselor, mărfurilor tranzacţionate, refuzul de plată al debitorilor din cauza neîndeplinirii clauzelor calitative putând duce la rezilierea contractului de factoring internaţional.

În derularea tranzacţiilor internaţionale, interesele şi dorinţele exportatorilor sunt contrare faţă de cele ale importatorilor. Astfel, factoringul internaţional de export reprezintă un pachet de servicii care include: evaluarea importatorului, asigurarea 100% împotriva riscurilor de neplată şi transfer, încasarea efectivă a creanţelor, finanţarea imediată a creanţelor acceptate pentru factoring şi scadente peste 90-120 zile.

Principalele avantaje de care beneficiază exportatorii prin utilizarea factoringului ca modalitate de finanţare a exporturilor conduce la obţinerea unor avantaje, printre care: îmbunătaţirea lichidităţii societăţii comerciale exportatoare prin transformarea unei vânzări pe

credit într-o vânzare cash; îmbunătăţirea calităţii bilanţului contabil prin reducerea postului „debitori”; asigurarea împotriva riscurilor aferente tranzacţiilor internaţionale; consultanţă de specialitate; nefiind un credit propriu-zis, ci mai mult un serviciu bancar, finanţarea exporturilor prin factoring

nu afectează alte servicii bancare sau capacitatea agentului economic de a primi credite; nu se solicită garanţii reale, iar documentaţia necesară pentru încheierea unui contract de factoring

este relativ simplă.

Avantaje pentru importator: nu trebuie să solicite credit pentru a face plata mai repede (el o face la termenul convenit în

contract, 30 – 120 zile); nu trebuie să prezinte nici un fel de documentaţie, ca în cazul creditării; face plata prin ordin de plată în ţara sa la banca indicată de exportator, la costuri mult mai reduse

decât în cazul plăţii garantate bancar prin acreditiv sau scrisoare de garanţie bancară, costurile fiind suportate de exportator.

Se remarcă tendinţa existentă pe plan internaţional de creştere a ponderii tranzacţiilor de import-export derulate prin utilizarea tehnicilor moderne de finanţare faţă de decontările clasice.

Extinderea utilizării acestor tehnici la noi în ţara este limitată de cunoşterea insuficientă de către exportatorii români a avantajelor de care ar putea beneficia prin utilizarea lor.

Ţinând cont de cele menţionate mai sus şi în vederea utilizării acestor metode de finanţare a tranzacţiilor atât pe plan intern, cât şi internaţional, se pot avea în vedere următoarele propuneri: elaborarea de programe de marketing pe zone geografice, în vederea popularizării în rândul

agenţilor economici a avantajelor oferite de aceste tehnici de finanţare; organizarea de întâlniri directe cu agenţii economici interesaţi; participarea personalului specializat la negocierea contractelor; scăderea costurilor acestor contracte, având în vedere aici cotele de dobânzi practicate care sunt

mari.

Scontarea efectelor comerciale este operaţiunea de credit prin care banca pune la dispoziţia posesorului unui efect comercial neajuns la scadenţă suma corespunzătoare înscrisului, percepându-i un comision (taxa scontului). În urma acestui act, banca respectivă devine beneficiarul efectului, până la scadenţa acestuia.

Contabilitate şi informatică de gestiune • 2 / 2002 74

Operaţiunile de scontare reprezintă un credit pe termen scurt acordat de către bancă pentru îmbunătăţirea trezoreriei acesteia sau pentru acoperirea nevoilor urgente de lichidităţi ale societăţii comerciale.

Diferenţa între un contract de factoring intern şi unul de scontare a efectelor de comerţ este că, în cazul scontării, societatea comercială, chiar dacă nu mai păstrează efectele în portofoliul său, rămâne responsabilă de evoluţia acestora până la scadenţă. Astfel, riscul de neîncasare a creanţelor nu mai este transferat împreună cu titlurile care îl generează.

Costul scontării este influenţat în primul rând de riscul pe care îl generează efectele comerciale şi de politica băncii centrale în privinţa relaxării economice prin intermediul dobânzii de refinanţare (rescontarea efectelor de comerţ prezentate de către băncile comerciale).

Operaţiunile de scontare pot aduce un plus pentru sănătatea şi performanţele financiare ale întreprinderii, dar aceste avantaje se pot manifesta numai dacă ele sunt corect promovate şi înţelese de agenţii economici şi în condiţiile unui cost redus al operaţiunilor (o taxa de scont mică şi comisioane cât mai puţine şi mai atrăgătoare).

Prep. univ. drd. Adriana Florina POPESCU Bibliografie 1. FELEAGĂ, N., IONAŞCU, I., Tratat de contabilitate financiară, Bucureşti, Editura

Economică, 1998 2. IONAŞCU, I., Aplicarea principiului priorităţii fondului economic asupra formei juridice în

operaţiile de leasing, Bucureşti, Revista Expertiza contabilă, nr. 6-7, 1994 3. DASCĂLU, C., BOTEA, M., Contabilitatea principalelor operaţiuni ale băncilor comerciale,

Bucureşti, Editura ASE, 2000 4. TROACA-DRAGOMAN, A., Leasingul – un nou început, Bucureşti, Ziarul Financiar,

24 iunie 1999 5. *** Totul despre regimul operaţiunilor de leasing, Bucureşti, Adevărul Economic,

nr. 3/17-23 ianuarie 2001 6. *** Totul despre leasing, Bucureşti, Editura Best Publishing, 2000 7. *** Standardele Internaţionale de Contabilitate 2001, Bucureşti, Editura Economică,

2001 8. *** Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, privind operaţiunile de leasing şi societăţile de

leasing 9. *** Legea nr. 90/1998, pentru aprobarea O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing

şi societăţile de leasing 10. *** Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 686/1999 pentru aprobarea normelor privind

înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de leasing 11. Referinţe Internet