ALNANAHYL LITERAR

M

(J)&eziL d e : A . E. Baconsky, Demos= tene Botez, Ion Brad, Aurel Gurghianu, Vladimir Maiacovschi, Veronica Po« rumbacu, A lexei Surcov, Sîâs? Jânos,

Virgil Teodorescu.

'Tjooazâşil Lai Qlik&ievocare de Mircea Zaciu

cJutf- um. m t de pjt câmpie de Zorina Mocanu

daLcearia, culme. a qânxlhR arabe. tueAieaaLe. de Dumitru Isac

(BruuuLă pjtde. haturi.de Dan Costa

©aznet SamtUe (RtwudL — Giate — @amtntaMi

REVISTĂ A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R .P .R . FILIALA CLUJ.

A L M A N A H U L L I T E R A RREVISTĂ LUNARĂ DE CULTURĂ

Anul III, Numărul 5 (30)

C U P R I N D EP O E Z IE ŞI PR O Z Ă

CĂLĂ R E ŢU L NECUNOSCUT , UMĂR LÂNGĂ UMĂR, de Ion B ra d ........................................... 3SCRISOARE, de D em ostene Botez ............................................................................................................ 8P E ŞESUL ARS, de V irgil T eo d o re scu .................................................................................................... 10T O V A R Ă Ş II L U I NIKOS, de M ircea Z a c iu ............................................................................................ 13P E F E L E C V A R , P R I E T E N I I , ŞCOALA DE MUZICĂ, de Veronica P o rum bacu .................. 13T R E I P O E Z I I D E S P R E FU N C ŢIO N A R I, de A. E . Baconsky ................................................... 30VECINUL MEU, LĂCĂTUŞUL, de A ure l G u rg h ia n u ....................................................................... 36S P R E P R IM A V A R A , de Szăsz J â n o s ........................................................................................................ 39T O R E N TU L ÎN F R Â N T , de L eonida N eam ţu .................................................................................... 40I N T R ’UN S A T D E P E CÂMPIE , de Z orina M o ca n u ....................................................................... 42A M IN T IR E , I N Ţ A R A OAM EN ILO R SIN G U RA TIC I , Z I DE Z I , de A lexei S u rc o v .. . . 52 ,J U B IL E U L , de Viadim ir M aiacovschi .................................................................................................... 56

A N IV ER SĂ R I

AV IC EN N A, CULME A G Â N D IR I I A R A B E M E D IE V A L E , de D um itru Isac ........ 65G H EORGHE B A R I ŢIU, de Ion B reazu ................................................................................................... 75

CRONICA

B R A Z D A P E S T E H A T U R I, de Dan C o s t a ........................................................................................... 79

CARNET SOVIETIC

D E S P R E ÎN T R U C H IP A R E A CONFLICTULUI, de A. C arganov ........................................... 92

RECENZII - NOTE - COMENTARII

UN CLASIC AL L I T E R A T U R I I SO V IE T IC E (E . Naum), M E SA JU L L I R I C I I B U L G A R E {Ion O arcăsu), E L I N PE LIN - , N E A M U L G H ER AC ILO R (E. Naum), UN GLOSAR BUCLUCAŞ (Rom ulus T odoran), CÂTEVA O B S E R V A Ţ I I Î N L E G Ă TU R A CU A R IS T O T E L (D. Isac), O IN I Ţ I A T I V A IN S U F I C I E N T S P R I J I N I T A (R adu B ogdan), „ T A N A R A G A R D A 11 P E SC EN A O P E R E I D E S T A T D IN CLUJ (P an a it V. C ottescu), P E R S P E C T IV E L E U N U I COLECTIV

_ Ş T I I N Ţ I F I C {P rof. Univ. D. Pop ivici), F I L IA L A I N S T I T U T U L U I DF.. S T U D I I ROMANO- SO V IE T IC — S P R I J I N I N MUNCA Ş T I IN Ţ IF IC A (Teodor M ihăilescu), I N P R E A J M A D IS C U Ţ IE I ASU P RA C R E A Ţ I E I COMPOZITORILOR C L U JE N I (I. V ă lean u )................... 93

Mai, 1952

Ion Brad

CĂLĂREŢUL NECUN O SCUT

... , , num ai pe tine , câ lă raşu le necunoscut nu te vor lăuda p rin g a ze te ca pe un m are v iteaz11. M. S adoveanu

Şi iată fumul vremii culcat de v â n t . . . Şi iată Pe calul lui în goană, un călăreţ s arata . . .Câmpia sboară ’n urmă, fug dealuri înapoi,In drum aşterne praful cearceafuri!e-i moi- Izbeşte ploaia verii pe faţa lui slăbită,In urmă-i cerne seara din neguri, ca o sită.Şi călăreţul fu g e . . . Alături vin destui Oşteni, tărînd opinca înaltă la gurgui Şi călăreţul trece spre zarea ’ndepărtată Cu liota osmană acolo să se bată-

Vidinul . . . gloanţe . . . flăcări. ..Ci spune cine eşti

Soldat ce dai asaltul redutelor turceşti?Viteazule ce fesul îl sbori sub parapet,Pe Jiu născut eşti oare, sau vii dela Şiret?Ori Bărăganul leagăn ţi-a fost, ori care sat In cântece aprinse de mic te-a legănat?

El imu-i dintr’o mie şi-o mie sunt în el,Porniţi din vatra ţării, în şei sburând la fel,Cu braţul de aramă, alăturea luptând,Învăluiţi de ploaia de foc, loviţi ds vânt,

3

Ca apele, pământul "şi cerul drag al ţării Să-şi scuture turceasca povară-anstrăinării.

Şi sboară călăreţul necunoscut departe Pândit de turci în faţă, din flanc p m \îit de moarte. Cad duşmanii ca frunza, de-alungul şi de-a latul, Nechează calul aprig, svonesc go mişti asaltul.Ca rândunici aprinse pe-alături ţi-au trecut, Şrapnelele în stoluri, voinic necunoscut.T e ’nvăluiră praful şi flacăra şi fumul T u ai culcat osmanii pe veci până la unul.Târziu, târziu in seară, de după parapet O schifă te pătrunse, voinic de pe Şiret Ori poWe dela Argeş şi poate dela Jiu,O schije te pătrunse sub cierul sângeriu.

Acasăra prim rugina pe plugul tău sărac;Te jeluiră mame, copii ce om mai ta c . . .Când in gazete domnii, stăpânii ţării tale,O ţin cu „eroismulT în ropot de ura le. . . „Mărier-sa eroul, Măria-sa v iteazu l..Ii fac din tun coroană, îi poleesc obrazul Şi-i dau pe mână ţara, şi ţârii-l pun drept scut.

Tu, călăreţ, prin noapte, rămâi necunoscut.Pe groapă-ţi creşte iarba tăcută cm de an,Sub dealul 'dela Plevna, în vale la Smârdan.Mari sălcii aplecate deasupra gropii tale Când le îndoaie vântul îţi fluieră a jale.

Dar iată fumul vremii culcat sub p lo i . . . Şi iată Pe calul lui în goană, alt călăreţ s’arată.In ţară: frig şi foame, şi noapte, numai noapte. . .El foc dă la conace: e 907 ■. .A rd limbi de flăcări, seara, pe cerul înnorat —Le duce călăreţul sburând din sat în sat —II ştiu acuma robii cu faţa pământie Şi care din stăpânii averilor nu-l ştie?Eh! tremură boierii ■.. grăbiţi, trimit spre el Mânia lor topită în plumb şi în oţel.Şi cade că lăre ţu l... Dar fiii mulţi ai săi l-au răsărit in urmă cu ochii de văpăi.A ltfel trăeşte omul, oriunde ei s’arată,

Fe câmpuri şi ’n oraşe, sub zarea fulgerată.A ltfel răspunde glasul cerşi taie ’n lume cah De-l duce’n val Şiretul ori Prahova, la vale-

Şi iar îşi creşte ţara durerea şi mânia:La Griviţa cea nouă înfruntă v ije lia . . .Şi iar se umple ţara de vuetul aprins Ă l celui care luptă prin noapte, neînvins,A l celor prinşi în lanţuri, închişi după zăbrele . . . Ajung în mii de inimi cuvintele lor grele.Ci ’n răsăritul roşu, sub roşul lor drapel Au răsturnat deapururi coroana de oţel.

In ei, în braţul tare, mai tânăr ai crescut Tu, călăreţ de-atuncea, voinic necunoscut.

UMĂR LÂNGĂ UMĂR

In a m in tirea so ldaţilo r rom âni şi ru ş i c ă zu ţi p e n tru independen ţa p a trie i n o astre .

Cuib înalt de piatră, cuib de vâlvătăi,Cine urcă 'naltul umerilor tăi,Plevnă, sub urgia gloanţelor turceşti?Străjuiţi de tufe, pe ţărâna arsă,Oamenii spre creastă valul şi-l revarsă —Stau căciuli ţurcane lângă şepci ruseşti.

Urlă cdţionada, gloanţe-aprinse plouă . . .Unde cade unul se ridică nouă—Vin din văi departe glasuri fără număr Dunăre bătrână, ape-adânci, sirepe,Volga tu albastră, nesfârşite, stepe,Fiii voştri-aicea-s umăr lângă umăr.

In culcuşM Phevnei au ajuns întâii:Cad sub baionete grele, Osmani aii,

5

Una cu pământul, arşi cum arzi ne,gara Ani şi veacuri multe zec'miră ‘ntruna Domnii şi zapciii, toată Semiluna,Holdele de aur cs le creşte ţara ■ ■.

Despuiară lanul, bărăganul lat Şi pălmaşul harnic, rob din sat in s a t .. . Dar acolo ’n zare, sus, pe creasta arsă,In şuviţe calde sângele se varsă Ţară, ca pămârtţul liber sa ţi-l creşti *—Tm c căciuli ţurcane lângă şepci ruseşti,.

*

Mult se plânge apa ţărmurilor sure.Şi frunzişul toamnei, nopţii din pădure. Vreme, de povara vânturilor tale , . .Mai adânc s'aude însă peste ţarăMurmurul acelor care se luptarăSus pe creasta Plevnei, la Smârdan în vale-

Ni?neni nu-i ascultă! Beznă şi tăcere . . . Lin foşnesc bancnote sus în ministere,Iar mătasea ’mbracă marmora ’n palate . .. Dunărea tăcută poartă în bulboane Nav-ele engleze, navele germane Caie duc deodată grâu din şapte sate.

Ani udaţi cu lacrimi şi stropiţi cu sânge, Niciodată omul după voi 'nu plânge, Niciodată apa, frunza mi vă chiamă ■.. Voi, vântoase aspre, gheţuri blestemate, Ce ne staţi pe umeri şi ne staţi în spate, Focul nostru arde, creşte, n,aveţi teamă!

*

Luncile Moldovei, şesul dunărean,Se sucesc strivite sub călcâi duşman; Cişmele prusace în Ardeal s’a u d . . ,Au schimbat, se vede, regii şi miniştrii, Pe pământul ţării, turcii cu fasciştii.Şi ospăţu-i negru şi văzduhu-i m u t. . .

Slavă insă ţie, larg pământ rusesc,Stepe şi mesteceni, râuri ce vuesc,Sate şi oraşe de oţel şi p ia tră . . .Fiii voştri iarăşi, in torent ne'nfrănt,Au cosit negara de pe-acest pământ Şi ne-au dat lumină, linişte şi vatră.

In ţărâna caldă, printre holde vii,Unii dorm sub sălcii mari şi argintii Ori sub silueta plopilor subţiri. . .Umăr lângă umăr au luptat aici Oşti răsăritene şi panduri voinici,Strănepoţi lui Tudor cel din Vladimiri.

Uite-acum ne ’ncinge caldă primăvara,Legănat e grâul, naltă e secara,Liber eşti pământul scump ăl ţării m e le ..Noui podoabe-ţi punem, drumuri largi ţi-om face, Aşezări măestre, şi cu bună pace T e păzim în câmpuri, şi pe nalte schele . . .

Umăr lângă umăr îi simţim mereu Pe acei ce stară lângă noi la greu,Multe, neînvinse, aspre sentinele . . .Cad din nou duşmanii, strânşi în mii de cleşti, Ca ’n lumina zării mai înalt să creşti,Tu, pământul liber, scump, al ţării mele!

7

Demostene Botes

SCRISOARE

P oetu lu i ucrain ian Pavlo T âcina

Mă-a plec cu’n fior are şi sfială De-asupra cărţii tale cu poeme,Şi versul tău începe să mă cheme Spre tine şi spre ţara ta natală.

Cobor adânc în sufletul tău bun,Rupt {împărţit la oameni ca o pâine,Spre fericirea zilelor de mâine Şi’nfăptuirea unui vis comun.

In orice vorbă îmi dau bine seama,Grăeşte tot poporul tău, ades,Şi mai răsună-adâncul înţeles Din vorbele’nvăţate dela mama.

De asta e ne’nchipuit de greu Să’nlocuiesc acele vorbe sfinte,Să pun în versul tău alte cuvinte Şi gândul să-l îmbrac în graiul meu.

T u ai luptat. Ţ i-i glasul mult mai tare,Şi vorbele mai sigure pe ele.Cum aş putea eu oare’ntr’ale mele Să prind puterea lor clocotitoare?

Şi totuşi trec prin suflet şi frământ Să înţeleg mai bine ce ai spus,

8

Şi gândul tău şi dragostea ceai pus In fiecare strofă şi cuvânt.

Aş vrea să te cunosc şi sa te-ascult Citindu-ţi singur versurile tale,In graiul lor din stepele natale.Ţi-aş înţelege versul mult mai mult.

Aş vrea să-mi spui copilăria ta Şi luptele pe care le-ai purtat.Să-mi spui şi viaţa dela voi din sat, Şi toate câte n’ai putut uita,

Pentru-a putea să dau o nouă haină Simţirii tale calde de confrate Cu toate amintirile-adunate Din scumpa şi frumoasa ta Ucraina.

Vorbeşte-mi mult, şi acolo, departe, Arată-mi tu minunea ţării tale: Canal uri, irigări, hidrocentrale,Ca să le pot cuprinde ca’ntr’o carte.

V irg il Teodorescu

PE ŞESUL ARS

E pustiit bătrânul Phenian.Cenuşa a rămas pe bolovani

Ca dâra unui plânset uriaş.Dar peste şesul ars şi prin oraş,

Ne 'nfrănţi de moarte, mii de luptători! Vitejii tu nu poţi să mi-i omori

Oricât ai bombarda, yancheu trufaş!

Sfărămături, oraşele pustii,Dar oamenii Coreii pururi vii.

* *

*

Afacere e asta? (s’au gândit)Doar armament zadarnic prăpădit?

Sunt morţi destui. Dar unde e profitul?Şi generalul Adam IVaitt, smintitul,

Şi-a pus în gând să vă adune-avere Drept aliaţi având coleoptere.

Să piară omenirea! Dar să lase Oraşele curate şi frumoase,

Să treacă limuzine cu yanphei Şi’n liniştea de moarte depe chei

Să’ncarce ’n pântec nesătule de vase Gnirnezi de grâu, de aur şi m ătase. . .

* **

Păianjenii perfizi i-aţi strâns în cârduri Şi muştele care roesc pe stârvuri.

Şi -purecii da sânge ’ntărâtaţi.Doar ei vă sunt temeinici aliaţi

Yanchei înnebuniţi după câştig! l-aţi îmblănit să nu moară de frig

In iernile Coreii reci şi sumbre.Şi ;-aţi svârlit apoi. Cumplite umbre.

Nori încărcaţi de ciumă peste ţară, Popotu ’ntreg în svârcoliri Să piară.

Să care fluviile munţi de leşuri Holera să domnească peste şesuri

Iar voi stăpâni peste pământul gol Şi îmbibat cu sânge şi petrol.

* **

Dar generalii fără de pereche Cu pânze de păianjen în ureche Peste ţânţari şi peste muşte regi — Aud miind mânia lumii ’ntregi.Cum se adună ’n fiece lăcaş Cum bate ca un clopot uriaş Isbind cu coarda lui, în clătinare,T ot cimitirul de laboratoare . . .V'ajunge judecata în curând

Cultivatori ai ciuntii pe pământ Şi pentru voi nu poate fi iertare!Ca un talaz întunecat de ape S’aruncă ’n luptă patrioţii Si’n fiecare zi e mai aproape De trupul vostru slut, linţoliul morţii.

M ircea Z&ciu

TOVARĂŞII LUI NIKOS

I

Se întunecase. E ra o cam eră îngustă, a tâ rn a tă ca o colivie peste acoperişele de ţiglă, d rep t în fa ţa tu r le i unei biserici. Aici se în tâ l neau în fiecare seară, la Manoli, ca re era cel mai v râs tn ic d in tre ei. Veneau t re i oam eni: doi bărba ţi şi o femeie. B ărba ţii şedeau p e p a tu l cu polog, femeia s tă tea rezem ată de geam. E ra Kira. In a rm a ta p o p u la ră fusese medic maior. Unul d in tre bărbaţi , Natis, m arinaru l , era soţul ei. Al treilea , u n b ă ia t svelt, de vreo 17 ani, venise m ai tâ r ziu în orăşelu l acesta d in Nordul Greciei. II chem a Kostis şi e ra u r m ărit . Sus, în Rhodopi, partizan ii i - a u spus:

— D u - te de-1 cau tă pe Manoli. El te va a ju ta să treci în t r ’o ţa ră p rietenă. ,

Manoli coborîse din Rhodopi de câ ţiva ani. P a r t id u l i - a d a t sa r c ina să organizeze lup ta ilegală în orăşelul acesta ascuns în tre dealuri şi m un ţi . Este, mai Ia vale, o exploatare forestieră . S’a an g a ja t m ecanic acolo. Noaptea se întâlnea cu ceilalţi tovarăşi, în colivia as ta scundă, a tâ rn a tă d ea su p ra tâ rgu lu i tăcut.

In seara aceasta se vedea că s’a p e t re cu t ceva neobişnuit.Um bre ju c a u pe pere ţi . In lum ina to t mai tu lbure , ch ipu r i le celor

din încăpere pă leau asem enea u n o r fo tografii vechi.K ira a adus vestea. L e-a spus, simplu, cu o voce gâ tu i tă :— Beloiannis a căzut ieri , în z o r i . . .Din sân a scos un m anifes t boţit. H âr t ia a t r e c u t d in m ână în

mână. în t r ’o tăcere apăsătoare. Nimeni nu zise un cuvânt, dar r id i- oându-şi pr iv ir ile , îl că u ta ră în în tuner icu l to t mai dens, p e Manoli. El e ra cel m ai bă trân şi în clipele grele cân tă rea la repezeală s ituaţia , luând cea mai n im e r i tă ho tă rîre . Manoli se f ră m â n ta în tăcere. Cei

13

lalţi aş tep tau ea el să le spună ceva. Vocea lui veni şovăitoare, ca dela mari depă r tă r i :

— Nu ş t iu ce rri’a cup rin s în p r im ă v a ra asta, vorbi Manoli. Eu sun t de felul meu din Sud, din Peloponez, şi orăşelu l acesta nordic, plin de funingine, m ă sufocă. Aici şi p r im ă v a ra v ine mai tâ rz iu şi n u e decât o a ră ta re palidă care ne dă târcoale. Câteva după amieze am cu- t ree ra t ca r t ie re le m ărginaşe , acolo unde g răd in ile se p ie rd în câmp. Nici eu nu ş tiam bine ce caut. Mergeam voiniceşte, pes te câm purile p roaspăt arate, să rind peste vâlcelele cu tu fă r işu r i de sălcii înm ugur i te galben. Ici, colo, pe în tinsu ri , se r id icau fu io are de fum. Mirosea a p ă m ân t răscolit, a gunoaie arse şi a ie rbur i pu trede . D ru m u ri le acestea sub a r ip a serii m ’au înviorat. Ele îmi am in teau de altele, bătu te p r in ţ inu tu l meu, când duceam m a te r ia l ilegal d in tr 'u n sat în altul. Acolo păm ântu l e ra mai bogat şi p r im ăv ara mai frumoasă, dar oamenii erau tot săraci, je fu i ţ i de negustori i de stafide şi de corăbiile englezeşti care m işunau în lungul coaste lor p ie troase . Mă s im ţeau răscolit. îm i era dor de ţ inu tu l acela depărta t, care geme sub călcâiul am ericanilor , îmi e ra dor de în t in su r i le mării , de m ugetu l ei domolit, pe care să-l ascult, că ţă ra t pe o stâncă, sub cerul înalt. Aici, odată cu în se ra rea se lasă peste câm purile pustii o pâclă a lbăstrie care înşeală priv ir ile . Sălciile de pe colină îmi p ă re au acum nişte chiparoşi înm uguriţ i iar sgomotul în funda t pe ca re - 1 t r im i te a până aici oraşul, — vuetu l ne ostoit ai m ă r i i . . . Am tras adânc în p iep t aerul, cău tând să des luşesc în el o undă săra tă . A juns în vârfu l colinei, mă învălui vântul, lângă sălciile răzleţe. Insera şi, de ju r îm pre ju r , câm pia în tinsă se topise în t r ’o m are neagră, una cu cerul pe care clipocea luceafărul de s e a r ă . . .

Se vede c’am avut o pres im ţire , căci acolo deasupra câmpiei şi a lum inilor sărăcăcioase cu care orăşelul încerca să s trăpungă bezna, — m i-am adus am in te de Raula, de casa unde am cunoscut-o. Acolo rn'am în tâ ln it eu cu Nikos p r in 1944, înain tea zilelor Marelui Decemb r ie . . . Pe u r ină am lupta t toţi trei . Raula a m urit , Nikos . . .

Se opri, u i tâ n d u -se scorm onitor la ceilalţi. Tăceau. Atunci Manoli se hotărî să continue. Acum vorbea mai repede, ru p ea frazele, lăsa unele episoade neterm ina te , să rea dela una la alta. Şi p r in vocea lui s trăba tea o în f io rare cum plită . Uneori glasul lui se potolea., apoi se răzvră tea iar, până la s tr igă t şi geamăt, ca să coboare îndată până la şoaptă şi şuer, ca şi cum a r fi vorb it cu dinţii încleştaţi:

— Da, tot p r im ă v a ră era şi atunci când l-am cunoscut pe Nikos B e lo iann is . . .

Pe fa ţa lui ch in u i tă t recu l icăr irea unu i " Im bet, repede stinsă. E ra în t r ’una din casele acelea m u rd a re şi t r is te dela m arg inea Atenei, unde locuesc îngrăm ădite familii de m uncitori şi ham ali. P r in c a r t ie rele acestea se ascund cei u rm ă r i ţ i de poliţ ie şi agenţii Asfaliei m işună la tot pasul. Ţii minte, Kira, bă rba tu l tău m ă certa :

E o s tradă b lestemată. Nu înţeleg de ce i-a i dat în tâ ln ire aici. li pui v ia ţa în p r im ejd ie şi dacă au să-l p r indă tu ai să răspunzi în fa ţa Par t idu lu i . . . “

14

Atunci l-am văzut venind. Curtea era pustie, m ă tu ra tă de vânt. E ra u n a d in acele zile cenuşii de prim ăvară , când norii se vălătucesc fă ră ro s t d in t r 'u n capăt al cerului în altul, pu r tând soarele după ei. Beloiannis venea f luerând un cântec m arinăresc . Când l-am văzut, m ’a năpădit o m arc m u l ţ u m i r e . . . Auzisem despre el, dar când aveam de lucra t cu cineva, îmi plăcea să-l văd. Ochii nu mă înşeală niciodată. De aceea, p r im ind sa rc ina să iau legătura cu „s tudentul răzvră tii Beloiannis1', da t a fa ră din un ive rs i tă ţ i le Atenei, u r m ă r i t de As- falia, — i -am tr im is vorbă să vină în acel loc prim ejdios . S tătea acum în fa ţa mea, cu în fă ţ işa rea lui ponosită de s tudent sărac, resp irândavân tu r i şi m u ltă d e z o rd in e . . . Dezordinea p u te a fi lichidată. R ăm âneau avânturile . în t ip ă r i te pe f a ţa măslinie, cu t ră să tu r i nedefinite . E ra foarte tânăr . Un moţ de p ă r îi cădea m ereu pe frun te , când v o rbea. L -am c â n tă r i t îndelung, privindu-1 fă ră c ru ţa re , peste ochelari. El nici nu clipi. Câţi ani să fi avu t? 2 0 ? 22? Venea din Sud, din Pelo- ponez. Acolo era f ierbere mare . Oamenii, îndârj i ţ i , e rau gata să se răscoale îm potr iva negustori lo r de stafide şi agenţii lo r comerciale englezeşti, carc p re luau m arfa pe nimica toată. T re b u ia u organizaţi . Convorbirea noas tră fu scurtă , atunci:

..— Eşti u rm ă r i t , .ştii?Da.Agenţii A.sfaliei te pot p rinde în orice clipă.Poate nu mă vor prinde totuşi. Pe fa ţa lui trecu un zâmbet

aproape copilăresc. — Mă ş t iu descurca, adăugă simplu.Oare nu eşti p rea tânăr?Vu-i nimeni p rea tâ n ă r p e n t ru ură.

.,— Crezi că e destu l să-i u ră ş t i?„— M’am născut pe un p ăm ân t răscolit de lupte. La noi oamenii nu

pot suferi jugul. Vin din Amaliada. V reau să lu p t a lă tu r i de voi.Aşa a in t r a t Nikos Beloiannis în P ar t idu l Com unist Grec.Apoi au izbucnit grevele din Peloponez . . . Manoli păru că-şi adună

gândurile răvăşite . Vorbele se învă lm ăşeau:— Mi-amintesc în tru n ir i le agitate, sub cerul f ie rb in te sau cele de

noapte, la lum ina pâ lpâ ită a fe linarelor a tâ rn a te de g r inda unu i şopron. Acolo l-am văzut iar. Le vorbea grevişt ilor, c u t re e ra neobosit p ă m ân tu l unde se născuse. Pe mine, în t r ’o învălmăşeală, poliţia, m ’a prins. Mai tâ rz iu l-au adus şi pe ci la Acronafplia, în înch isoarea să pată în stâncă, deasup ra m ări i . P r in gra ti i vedeam u n petec de cer şi un colţ de faleză. Opt ani am p r iv i t colţul acela. Acolo ţă rm u l nisipos îna in ta în m are o bucată bună. Pe limba aceea de p ăm ân t e ra o p ia t ră albă, spălată de valuri, unde erau decapitaţ i odinioară cei ce ste răzv ră teau îm potriva Turcilor . Ei m u rea u cu fa ţa scăldată în lum ina albăst ru ie a Egeei, şi în ochii înceţoşaţi duceau im aginea tu lb u re a ţă rm u lui verde şi a insulelor depărtate . Aici se p lim bau p r im ăvara perechi de îndrăgostiţi . Apoi au năvă li t i ta lienii şi o v rem e faleza a răm as pustie. T ineri i au m u r i t în război ia r fetele au ven i t pe m alul m ări i să plângă. In t r ’o p r im ăv ară n ’a.u mai venit. In locul lor soseau lângă

15

p ia t ra albă m aşin ile i ta lieneşti, din care coborau ofiţeri bondoci şi tâ rfe . Ei nu ş t iau legenda cum plită a p ie tre i spă la te de va lu ri şi în zadar s tă teau ceasuri în tregi în fa ta acelui peisaj m ăre ţ : el le r ă m â n ea străin . Când cădea noaptea, de pe faleză izbucneau cântece desm ă- ţ a te şi ţ ipe te de femei bete. D easupra , stele nen u m ăra te plângeau.

D im ineţile p r iv ir i le noas tre scorm oneau d rum ul care venea d in sp re Nafplio. Pe acolo treceau m uncitorii , că tre fabrici le vechiului oraş. Deşi e ra u a tâ t de depar te încât n ’a r fi p u tu t desluşi ch ipuri le noastre , ei ş t iau că sun tem acolo şi făceau semne, cu mâna, că tre stânca posomorită . Astfel, două lumi se pe r indau sub ochii n o ş t r i . . .

. . . Aici am începu t să-l p re ţu iesc şi mai m u lt pe Beloiannis. El s tă tea mai m u l t r e t r a s şi citea. D ar sun t nopţi de prim ăvară , când şi cel mai c ă r tu ra r d in tre oameni a r v rea să hoinărească şi să cânte ca o ha im ana oarecare. In acele nopţi ne s tr ivea un dor cum plit şi din înch isoarea săpată în stâncă se re s f i rau peste în tin su ri le lucii cântecele noastre. Atunci ne vorbea Nikos despre păm ân tu l Amaliadei, despre m am a şi sora lui. Vorbea despre ziua când vom ieşi de acolo, când fascişti i vo r fi alungaţi şi Grecia va re sp ira liberă, cu lan ţur i le sfărâm ate .

Pe u rm ă l-au dus d in tre noi. pe insu la Yos. Apoi la Catunn, Ve- nitsa, la Corfu, la E g ina şi la Kerkera. Aşa l-au p u r ta t , d in t r ’o înch isoare în alta, d in t r ’o insu lă pe cealaltă, fiindcă le e ra team ă de el. Şi peste tot duşm anii ne făceau astfel un m are bine, fiindcă Nikos p u te a să-i cunoască pe ceilalţi luptă tori , să-i încurajeze şi să-i o rganizeze p en tru clipa el iberării .

Eu însă i-am p ie rd u t u rm a. Dela Aeronafplia, d a to r i tă unu i m edic iscusit, am a juns p r in t re luberculoşii care t reb u iau să plece la Atena, în t r ’un spital special. Dela geamul m eu vedeam acum zidurile Acropolei sub u n cer des fă şu ra t larg. De aici am evadat, cu a ju to ru l par t izan i lo r din capitală . In m ână mototoleam o f iţu ică cu adresa, consp ira t iva unde t reb u ia să aş tept d irectivele P ar t idu lu i . Ce b ine-m i am intesc s trada aceea în to r toch ia tă din po r tu l P i r e u . . . O casă joasă, după un gard prăvăli t , cu năvoade în tinse la uscat, în curte . îm i ieşi în în tâm pina re o fa tă cu p ă ru l căzut pe um eri . Aceea era P.aula . . .

A tunci n ’aveam de unde să ş t iu că o voiu iubi şi o să-mi fie n e vastă. Deocam dată e ra o fa tă tăcută , care se mişca p r in casă neauzit. Z iua luc ra ia o fabr ică de pălăr ii . Nu o p rea băgăm în seamă. D ar ţin m in te că în t r ’o seară t reb u ia să t r a n sm it ceva im por tan t u n o r tovarăşi. Ş tiam că sun t u r m ă r i t şi pu team fi lesne p r in s dacă ieşeam din ascunzătoare. M’am sfă tu i t în şoaptă cu bă trânu l Stefanos, ta tă l Rau- lei. Pe ea n ’o vedeam cum stătea, d reap tă , în spatele nostru . Pe u rm ă i-am auz it vocea clară:

— Am să plec în locul dumitale , Manoli.Când s'a întors, ab ia a spus câteva cuvinte. Dar în seara aceea

se aprinsese în ochii ei o f lăcăru ie c iudată care începu să pâlpâie , firavă.

E ra iarnă, în Decemvrie. Englezii tăbăc iră peste oraş, luând locul

16

nem ţilo r . Atunci Atena »'a răscu la t ca 1111 s ingur om. S trăzile au vu it d e Îm puşcă tur i şi de cântece revoluţionare , cân ta te noaptea, lângă focur i le mari, ap r inse în pie ţele p ie tru ite . In zilele acelea ag ita te l-am văzut din nou pe Beloiannis. Nu mai era bă ie ţandru l învrăjb it , eu moţul căzut pe frun te . E ra un om în toată firea, un m are conducător. Evadase cu p u ţ in îna in te şi se a f la acum în f run tea răscoalei îm potriva englezilor, care-ş i îndrep taseră crucişetoarele că tre coastele noastre. Nikos m 'a îm bră ţişa t îndelunsr. Apoi băgă de seamă că nu sunt singur. Lângă mine era o fată cu păru l tuns băieţeşte, cu t r ă s ă turi ascuţi te şi semeţe. In ochii ei ardea o flacără în care se m is tu ise vechea u im ire copilărească. Ea învăţase să privească în ju r , să j u dece lum ea şi s’o răstoarne. P u r ta un pistol autom at şi m âinile ei f irave. albe. odihneau pe arm a lucitoare, asemenea u n o r flori ciudate.

— Aceasta e Raula, — i-atn spus lui Nikos. Tar el i-a strânsi m âna ca unei adevărate comuniste.

Veni războiul. Grecia toată se frânse şi sângeră cumplit- G ram - mos Vitsi . . . Rhodopi . . . Lup tam cu Raula în aceîaş batalion. Tn- t r ’un rând — cucerisem tocmai un orăşel din vale. un important punct strategic. — o m aşină p răfu ită poposi peste zi la comandament. TI ad u sese pe Beloiannis, care e ra com isarul politic al unei divizii din G ram - mos-Vitsi, Nikos vru să vorbească cu prizonierii. Tntre cei p r inş i era si un o f iţe r m onarh is t , un om uscăţiv, cu monoclu. Acesta îl în trebă pe Nikos cu t ru f ie :

— A. dum neata eşti iscusitul Beloiannis? Lei care crede că se poate lup ta cu sacra m onarh ie si cu flota am ericană? Semeţi a voastră a re să p ia rdă Grecia, fiindcă Grecia t rebu ia să se închine. Acesta e doar destinul ţă r işoare i n o a s t r e . . .^ în to tdeauna a trebu t să ne ocrotească scutul unei mari pu te ri . Azi America e stăpâna lumii.

S trânse buzele şi tăcu. Beloiannis îi aruncă o p r iv ire ironică:— îm i place sincerita tea dualitate. Ea dovedeşte ne ruş ina rea ci

nică cu care aţi vândut ţa ra u no r noi stăpâni . . . Dai1 faptele voastre o să-şi pr im ească r ă s p la ta . .. Cât despre cele ce mi-ai spus. ţii m inte acest răspuns, pe care odinioară îl dădu Prom eteu lui Hermes? Ce vorbe m ari şi ce ton trufaş, aşa cum îi s tau bine unui serv ito r de zei! Sunteti tineri, puterea voastră e p rea fânără. Voi credeţi că locuiţi în- t r ’o cetate la care nu poate ajunge su ferin ţa . . . D a r parcă n ’am văzut eu cum au mai fost goniţi alţi doi stăpâni?! Ochii ăştia îl vor vedea gonit, şi pe al t re i lea — pe s tăpânul de azi — şi mai ruşinos şi mai neaşteptat, ca ce i la l ţ i !

..Ei, ce zici? Mi-p f r ică? O să mă ascund sub pământ de spaima zeilor celor n o i — Ehei, mai va până atunci, sau mai bine zis. niciodată ..

Şi ofiţerii! tăcu mâlc.Pe Nikos l-am revăzut în t r ’o noapte după bătălie. Poposisem în

mijlocul unei poieni. Unii s 'au întins să doarmă, f rân ţi de drum ul s trăbă tu t . Alţii îngânară un cântec vecin . din Sud. Câţiva îşi povesteau păţaniile. Beloiannis Irecu p r in t re noi. vorbind, s tâ rn ind râsete. Oa-A lm anahul lite ra r 2 — '952

17

menii se r id icau în t r ’un cot şi-l p r iveau u im iţi . In lum ina f lăcărilor, fa ţa lui resp ira a ţâ ţa fo rţă şi a tâ ta cura j încât cu el n imeni nu se temea. M'am u i ta t în ju r : eram rupţi , p răfu iţ i , cu feţele negre, dar când venea el, n im eni nu se mai tânguia, Si în urechi îmi sunau vorbele batjocoritoare ale lui P rom eten, pe care el le rec itase ofi ţe ru lu i m on a rh is t : „Ei, ce zici? Mi-e f r i c ă 4? 0 sg mu ascund în păm ânt de team a zeilor celor noi'? — Ehei, mai \ a până atunci, sau mai bine zis, niciodată! . . . "

Pe u rm ă Paula a m urii . In tr 'o ciocnire, au p r in s -# şi au îm puşca t-o . . .

Pe fa ţa lui Manoli se în tipări o du re re ascu ţi tă . Vocea lui scăzu, g r e a :

— O văd a tâ t de c lar cum a plecat atunci, cu a rm a întinsă, p r in t r e t runch iu r i le răn i te de schije. E ra d im ineaţă şi ceaţa des trăm ată p ă re a un văl sfâşiat de crengile copacilor. O rază de soare s trăpungea neg u ra şi Raula se topi în raza aceea. N’am mai văzut-o.

Gând to iul se sfârşi, am părăs i t şi eu m unţi i . P artidu l m i-a dat o nouă sarcină, în vale.’ în tâ rgu l ăsta . . . Plecând, nu m ’am mai u i ta t îndărăt. lini părea că ea stă lot acolo şi n:ă p riveşte cum mă duc. P ăşeam apăsat, prin p ă d u r e a ra ră . către valea înecat,! în s o a r e . . .

Acuma, îmi spuneţi că l-au ucis pe Nikos i i nostru . Kira, vorbeşte tu, când l-au ucis?

TI

K ira nu răspunse . Se sbn tef ceva în ea. Povesti rea lui Manoli o răscolise. I se pă rea că a r pu tea spune tu tu ro r oam enilor un adevăr limpede şi simplu, dar nu aăsoa cuvintele. O copleşea un sentim ent c iu dat, de m ândrie şi t r is te ţe ,

Natis m orm ăi:— Haide, nu vă posomoriţi . Mai bine să citim apologia lui Belo

iannis. Cuvintele lui aveau daru l să mă însufle ţească întotdeauna. Manoli, capul s u s . . . Nikoş nu le -a r fi sfătuit să faci altfel. Kostis, tu scoate cartea şi citeşte.

Nimeni nu se îm potrivi. Băiatul scoase o că r ţu lie cu eoperţile albe, o răsfoi şi începu să eileasftă, Ceilalţi şo aşezară mai bine pe locurile lor, gata să-l asculte.

Băieţandrul acela avea o voce h o tă r î fă şi clară.Din colţul iui. Manoli îşi încordă toată a ten ţia $ f înţeleagă fiecare

cuvânt rostit, Şi deodată i se păru că încăperea as ta scundă, eu pereţii spoiţi, se lărgeşte, capătă d im ensiuni foar te mari . Plafonul se bolti m u lt i a r vocea lui Kostis , clară, neînfr icată , se confundă cu u n al t glas, cunoscut. Pe acela îl auzise -Inlr’o p r im ă v a ră depărtată , în m a h a laua Atenei, spunând sem eţ: „Nimeni nu-i p rea tânăr p e n t ru u r ă ! “ Vocea aceea a gem ut şi a s tr igai biru itor , în groaznicele nopţi dela Aeronarplia, Yura, Kerkera. Prin ea a s t ră b ă tu t p lânsul în tregii G recii, de a tâ tea ori sch ing iu ită şi niciodată înfrântă . P rin ea fâlfâia adie

18

rea f ie rb in te a păm ân tu lu i natal, boarea să ra tă a m ări i şi zvonul g re velor din Peloponez, salvele b iru in ţe i dela Naussa, fo ru r i le răscoalei dela Menidi, avântu l m ulţ im ii aduna te la D ram a şi în p ia ţa K an in g o s . . .

P ă re a că în locul bă ie ţnndrului palid, citind răsp ica t d in t r ’o carte, stă, în tre jandarm i, un om bine legat, cu o f ig u ră d ă l t u i t ă . . . Sala gem ea de lume. P rin geam urile înalte se s t rec u ra lum ina m u r dară a zilei de Noemvrie. In fotoliile rezervate as istenţei de „onoare" s tă teau m em brii m is iunii am ericane, ziar iş ti i de dreapta, a r is to c ra tele din ca r t ie ru l Kolonaki — am atoa re de „senzaţii ta r i" — şi negustorii de arme.

. . .M a n o l i se sc u tu ră ca de un coşmar. In faţa lui s tă tea to t Kos- tis. In în tuner ic nu desluşea bine feţele celorlalţi, d a r le bănu ia încordate. Numai că vocea as ta şi vorbele as tea nu erau ale lui Kostis. Ele băt.eau în auzul lui Manoli cu lovituri de ciocan.

— . . . v o i aţi încercat în to tdeauna să ca lomniaţi P a r t idu l meu. D ar el ş i -a câştigat cele mai g lorioase t i t lu r i deaiungul istoriei sale şi n ’are nevoie să ceară n im ănu i ce r tif ica te de pa trio tism . Oricâ t i-aţi interzice d rep tu r i le cetăţeneşti, el le-a câştigat demult, cu sângele lui, cu sabia . . .

Aici p reşedinte le îl în lre rupese pe Nikos Boloiamiis, insinuând:. — Mai ales cu sabia . . .D ar Beloiannis nu luă în seamă în tre rupe rea . Vorbea to t mai în

flăcărat. In fa ţa ochilor lui se pe r indau acum imaginile lupte lor din trecu t:

— Mai ales cu sângele l u i . . . La observa torul Kesarianis , la Kurnovo şi in toate locurile de execuţie ale nem ţilo r şi i ta lienilor; apoi cu sabia, da, luptând îm potr iva t iran ie i fasciste, pe câm piile Greciei, în m unţi i ei . . .

P u tea sâ tacă P ar t idu l m eu viteaz, când, fasciştii abia puşi pe fugă, începură să răp ă ie m itra lie re le „a lia ţilor" noştri englezi? Vă am intiţ i , cred, de Marele Decemvrie. Oricât aţi încerca, nu-1 veţi p u tea uita, căci voi aţi deschis duşm anulu i porţile cetăţii. P e n tru voi, p en tru dreapta, se deschideau atunci două d ru m u r i : cale paşnică a reconstrucţie i şi păcii sau des lăn ţu irea unu i război f ra tr ic id . . . Aţi ales s inguri cea din u rm ă cale. Aţi înecat Grecia în sânge, aţi u m p lu t casele de doliu şi jale. La Caţaria, în Peloponez, la Ş u ra în Thesalia . la Ţ aul Anton,, pe păm ân tu l Macedoniei, peste to t aţi p u s pe ru g poporul g r e c . . . ;

Când auz iră aceste vorbe grăsun ii din Kolonaki nu s 'au şimţit. la îndemână. Veniseră la un proces de senzaţie şi ia tă în ce s i tua ţ ie e rau puşi. Curtea dădea şi e a , semne de văd i tă enervare. Din sală se auzeau str igăte:

— Ar trebu i să i se ia cuvântul!— E o ruşine , m is ter , nu îngăduiţi un asemenea afront!— îşi ia aere de procuror!— Uiţi unde te afli! — str igă o voce din incintă.

19

Preşedintele scu tu ra clopoţelul, p r iv indu-l a iurit pe Beloiannis. De unde a tâ ta îndrăzneală?

— Revino la apologia ta, acuzat!F a ta îm pietr ită , aspră, nici nu t resă r i :— Mu. Treim e să spun aici cum am devenit partizan . Cum m i-am

a p ă ra t Patr ia . Doar p e n t ru asta mă judecaţi , p en tru asta m’ati adus aici. T rebue să f iu ascultat.

îşi plimbă o clipă ochii peste sala în fr igura tă . Şi vocea lui se r i dică din nou, acuzatoare:

— Voi aţi îm pins l.ara în războiul civil. O ca tas tro fă u r m a alteia, din pricina trădă r i i voastre. Poporul avea de ales în tre a rm e şi la n ţu rile robiei. A fost o clipă grea p en tru ta ra a s ta ch inu ită . Vasele naziste nici nu a junseseră încă pe fundul m ări i Egee şi f lo ta am ericană se instala în Portu l P ireu , descărcând arme. ia r voi ieşeaţi in în tâ m p inarea generalu lu i Van Fleet. Totul era p reg ă t i t d ina in te p e n t ru o nouă ocupaţie. Ţara. era vândută, cu m âinile legate, noilor stăpâni!

Atunci r ă su n a ră îm puşcă tu ri le dela Litohori. Acelea au fost semnalul unei noi răscoale de eliberare. „ îna in te ELAS. pen tru Grecia", aşa porneau bătrân ii şi copiii, cu armele, să apere păm ântu l b a t jo corit al Patrie i. Ştiţi ce-a u rm a t : epopeea, dela Gram m os Vitsi. luptele inegale, lovitura laşă, pe la spate, dată de p r ie tenu l dum neavoastră , T ito . . . Grecia fu trecu ta p r in foc .şi sabie, de data aceasta cu car tuşe ..made în USA". De alunei şi până astăzi execuţiile se ţ in lanţ. 60.000 de oameni zac în închisori şi în insulele morţii . 3000 în f run tă cu capul sus, am en in ţa rea execuţiei. Sule de mii de oameni simpli au răm as pe d ru m u ri ia r copiii m or cu miile în casete de corupţie ale reginei F r i - deriki . . . Cu cântece de luptă cad fiii şi fiicele tale. Grecie pângări tă şi vândută! D ar lupta nu s’a încheiat. N’am fost în frân ţi . Forţe le noast re sun t încă mai pu tern ice astăzi . . .

Clopoţelul p reşedinte lu i se sbate acum ca o pasăre înebunit si, pr insă în laţ. Omuleţul în roba lui s ’a făcui roşu, apoi violet-vânăl. P rocuroru l s’a r id ica t de două ori. întinzând o m ână scheletică, către boxa acuzaţilor. Câţiva politicieni pă ră s iră cu sgomot sala:

— P eurifoy t rebue în ş t i in ţa t numaidecât!— Să fie dat acest câine pe m â n a aliaţilor!— Ah, sun tem un popor degenerat, incapabil să s tâ rp im această

v e r m in ă . .D ar vocea lui Beloiannis i-a u rm ă r i i până depa r te şi dacă nu- i pu

teau distinge cuvintele, ea le răsuna totuşi în urechi, s t răbă tu tă de căldură sau durere, dc u ră ne îm păcată şi s tr iv i to r d ispreţ:

— Toate acestea vi le-am spus ca să vă cunoaşteţi mai bine c r i mele. Credeaţi că ele pot fi u ita te . Să ştiţi insă că o r icâ t v 'aţi s trădu i să le ştergeţi, poporul nu iartă şi răzbunarea sa va fi g r o z a v ă . . .

Kostis tăcu o clipă, trăgând aer în piept. Ceilalţi se trez iră din nou în încăperea s trâm tă , la Manoli, unde se adunau in fiecare s e a r ă . . . Ochii lor sc ru ta ră în tunecim ea posomorită a nopţii . P r in t re norii

20

sfâşiaţi , în adâncurile cerului, pâlpâi o stea. O vreme nu se auzi decât şuera tu l vântului. Apoi Kostis citi mai depar te şi un suflu nou. de neînţeles, ţâşnea din vorbele acelea.

— . . .V o i aţi fi vrut să ne legăm singuri m âin ile şi să spunem cu smerenie: „Agă, ta ie -n e capul, să ajungem mai degrabă în r a i ! “ Şi fiindcă în loc de asta am luat armele, ne-a ţi acuza i de violenţă şi an a r hie. Aţi scorn it cele mai grozave m inciun i pe seama noastră, a com uniştilor. D ar n imeni nu vă mai crede astăzi. Poveştile voas tre vor trece in tr ’o nouă mitologie, de care v iito ru l va râde cu poftă . . .

Preşedintele tresă r i supă ra t:— Mai m u lt calm, Beloiannis!— Cred că singurii care vor avea nevoie de calm sunt cei ce au

născocit pe seama com unişti lo r poveşti răsufla te .Hepezindu-şi capul înainte, p rocuroru l sări:— Acuzat, îţi este interzis să insulţi instanţa!— Oare in s tan ţa se s im te am esteca tă în această afacere'? Domnul

p rocu ro r o Ştie mai bine decât noi „acuzaţii". D ar ziarele voas tre sun t pline şi acum de aceste mitologicale. P osturile voas tre de rad io sb iară pe toate undele aceleaşi minciuni . . .

— Care m inc iun i? — răsuflă g reu procurorul . Sunteţi agenţi p lă tiţi, agenţi s trăini!

— Da. Această m inc iună e t recu tă şi în actul vostru de acuzare.Şi să vedem acum ce fel de organe ale s t ră ină tă ţ i i sun tem noi?

D ar oare e bine să vorbeşti de fun ie în casa spânzu ra tu lu i? T oată lu mea ştie ce rol joacă am ericanii în ta ra noastră . Ei ş i -a u a ră ta t colţii şi în acest proces. Curios totuşi că dvs. nu v’aţi în treb a t nicio clipă dacă nu cum va sunteţi agenţii lor p lă t i ţ i ? C iudat că nu v’aţi pus în trebarea firească, pe care milioane de oameni ş i-o pun azi in E uropa de Apus: „Ce caută am ericanii în ţa r a mea?"

Răspunsul v ’a r j igni des igur şi nu e voie să jigneşti instanţa , — . domnul p ro cu ro r m i-a a t ra s a t e n ţ i a . . . In schimb nu p o t fi îm pied icat să vorbesc despre noi. com uniştii. Ce fel de agenţi sun t ei?

Aici Beloiannis se opri o clipă. T ră să tu r i le lui aspre se destinseră. încet, încet, faţa p r in se să i se lumineze:

— Comunismul este un ideal al lumii întregi. Este o m işcare ce a cuprins ţări , continente, asem enea unui m are vânt răscolitor. D ar cum aş pu te a să vă spun vouă ce este com unism ul? Vorbim limbi d iferite . Poate num ai cifrele să vă deschidă ochii, căci cifrele sun t n ec ru ţă toare . . .

Acum un veac, porneau sub steagul com unism ulu i K arl Marx cu o m ână de oameni. Astăzi, suntem 800 de milioane. Mâine, vom fi lum ea toată.

Ce p u te re s t ră in ă a r pu tea pune în m işcare om enirea în treagă? Ce agent străin , s t rec u ra t în ţa r a noas tră , a r p u te a da naş te re unei m işcări a t â t de m ăre ţe? Nimeni n ’ar fi în sta re să-şi je r t fească cu a tâ ta bucu r ie viaţa, aşa cum o fac com unişti i , p e n t ru idealu l ce - 1 urmăresc... Voi înşivă trebue să ştiţi mai bine cu câtă semeţie şi în d â r j i re lu p tă ,—

21

doar voi îi ju d e c a ţ i ! Voi trebue să şti ţi mai bine cum mor, ou cântece de lup tă pe buze, cu f ru n te a sus, neînfrân ţi , — doar voi îi omorîţi!

— Destul, Beloiannis! — răcni, scos din sărite, preşedintele. P ro curorul se r id ică m arţ ia l :

— Onorată curte , cor suspendarea . . .Judecă tori i se rid icară cu Iofii. sala în treagă fu cuprinsă de un t r e

m u r nervos. Un fel de spa im ă îşi înf ipse gh iare le în sufletu l celor de faţă. D ar peste acest vacarm tu rba t , vocea lui Beloiannis răsună lini—5 pede:

— Ei m or astfel, fiindcă poar tă în suf le t viziunea unei Grecii libere. Care m ercenar ş i - a r oferi v ia ţa p en tru toţi dolarii W a ll-S treo - tu lu i? La aceasta tot voi aţi p u te a răspunde mai bine decât n o i . . .

Comuniştii vor o Grecie liberă, p en tru as ta sunt judecaţi. Eu nu cer milă u no r t rădă to r i de patrie , nu cer m ila voastră . Am să prim esc cu m ândrie condam narea mea şi am să în f ru n t cu ra jos ch iar plutonul vostru de execu ţ ie . . .

Pe Beloiannis garda îl scoase din s a l ă . . .

Kostis închise ca r tea cu coperţi albe. Se lăsă o linişte grea. Numai pe geamuri năvălea, nestăvilită , boarea um edă care anun ţa ap rop ierea zorilor. Se pornise vântul, trezind din nou foşnetele şi şoaptele în tunericu lu i. Noaptea de p r im ă v a ră so des trăm a repede — p u r ta tă parcă de vânt. Ceru! se făcu verde sticlos.

Cei p a t ru răm aseră nemişcaţi. Cuvintele lui Beloiannis le mai r ă sunau în auz. Se s im ţeau p u r ta ţ i ea de un torent. G ândurile lor obişnu i te căzuseră undeva la fund, m intea li se grolise, în în tâm p ina rea unui gând nou, luminos. F um ul t r is te ţ i i şi vechile nelin işt i s tă ru iau încă în ei, dar e rau rnai nedesluşite şi mai neputincioase ea umbrele.

Atunci Kostis zvâcni:— Şi pe u r m ă ? . . . Ce s’a în tâm pla t după aceea cu Beloiannis?Vocea lui tâ n ără izbucni sălbatic.— K ira să ne povestească, — făcu m arinaru l . — F,a a adus vestea...

IIT.

K ira Începu incet, dar apăsat, de parcă a r fi v ru t să-şi încrusteze vorbele în tăcere:

— E u doar a tâ ta ş tiu : călăii au hotărî! să-l omoare pe Beloiannis. Ş i-au zis: — Altfel glasul lui nu va am uţi . . .

I a r ca loc de execuţie au ales păm ân tu l b lestem at dela Gudi. undeau fost împuşcaţi sute de pa tr io ţi în t im pul ocupaţiei naziste.

— L a Gudi? — în trebă Nat.is, m arinaru l . — Acolo s’a în tâm pla t în 1943 ceva n e o b i ş n u i t . . . Da, e ra şi atunci un loc de execuţie. In t r ’onoapte au fost aduşi aici şaptesprezece patrio ţi . D ar p e n t ru p r im a oarăitalienii îi înc red in ţa ră poliţiei fasciste greceşti. Cu lan ţu r i la mâini, cei şaptesprezece păşeau pe câm pul întunecat. Mergeau cântând. D ar când au ajuns în fa ţa p lu tonulu i de execuţie şi i -au văzut pe greci, unii au s tr igat cu du re re :

22

F ra ţ i ne sunte ţi dacă trage ţi in noi?Ia r alţii, cu am ărăc iune şi u ră :

Voi vă ucideţi f ra ţ i i şi ţara. geme sub călcâi s t r ă i n . . .Condamnaţii s tă teau m ândri , cu m âin ile p r in se ’n cătuşe. A tunci

fasciştii, înebun iţ i de spa im ă şi fu r ie s’au repez it cu pum nii , cu călcâiele şi cu patul armelor. Dar patr io ţi i se ap ă ra ră cu îndârj ire . S’au b ă tu t cu m âin ile încătuşate . S’au b ă tu t cu dinţii. Cămăşile lor fu ră sfâşiate, d in zgârie turile adânci ţâşni sângele, înroşind lan ţurile , dar n ic iunul n u se lăsă striv it . Gâfâind greu, cu ochii îm păien jen i ţ i , că lăii obosiră curând. T ra se ră la în tâm plare , toate cartuşele. D ar t r u p u ri le com unişti lor n u căzură. Cei şaptesprezece se ţ in e au u m ă r la um ăr, şi cu ungh ii le zgâriau zidul zgrunţuros. M uriră s trâns lipiţi imul de altul, în picioare, şi din p iep tu l lor ieşi un s ingur s tr igă t:

Veţi fi în frân ţi!K ira re luă poves tirea :Pe Beloiannis şi pe tovarăşii lui i - a u scos pe furiş , noaptea, din

înch isoarea Kalithea.Zorile nu se iv iseră încă. Ici colo luceau smocuri de ia rbă udă.

P louase pu ţin . Câmpul în tuneca t pă rea fă ră sfârşit, ia r dincolo de el, m unte le P arn as se învăluise în ceaţă.

Atunci izbucniră din toate colţurile focurile de raze ale ref lectoarelor. Orbiţi, cei p a t r u se op r iră în mijlocul acestei scene tragice, inunda tă d in tr 'oda tă în t r ’o lum ină crudă.

Toţi p a t ru re fu za ră să li se lege ochii.In f ru n te a lor era Beloiannis. In clipa aceea el s tă tea cu fa ţa că tre

în tinsuri , aşa cum stă tuse ră odinioară pa t r io ţ i i aduşi de Turc i la p ia t r a albă dela Acronafplia. In p r iv ir i le lui limpezi sclipi luciul m ări i Egee şi t recu lum ina unei zile însorite dela Amaliadn. V eneau p â n ă la el chem ările răscolitoare ale vieţii, locurile vechi ale copilăriei, c râ n gurile înverzite crud, cerul înalt, un nor care se topeşte în a lbas tru l f ă ră c a p ă t . . . Ştia că toate aces tea trebue să le părăsească şi nu s’a temut. El s’a gândii atunci la ziua aceea d epă r ta tă dela Atena, la în tâ ln irea s tudentu lu i răz v ră t i t cu P artidu l, la nopţile şi cântecele Acronafpliei, la insulele m orţi i şi la v ic to r ia dela Naussa. învă lm ăşite , im aginile acestea i -a u t rec u t p r in fa ţa ochilor. In ele se cup r in d e a toa tă Grecia şi sângele ei şi v ic toriile v iitoare. El s’a gândit la f iecare d in tre noi, ch ia r dacă n e -a u i ta t dem ult n u m e le . . . Şi la tine, Manoli, şi la Raula, c a re a m u r i t ca el, cu f ru n te a sus . . . A p r icepu t în acea clipă cum plită că m oartea lui a re u n tâlc adânc, că în zadar îl vor îm puşca pe el călăii lui Peurifoy, fiindcă în locul lui se vor r id ica mii de alţi t iner i . Ei vor veni în t r ’o zi în ju ru l nostru , aşa cum a ven i t Nikos la tine, Manoli . . . Şi tu îi vei cerceta cu ochii tăi scu tu ră to r i sau altul îi va cerceta, dar cu toţii vor spune m ândru :

„— Nu-i nimeni p rea tâ n ă r p e n t ru u ră . . . “In fa ţa p r iv i r i lo r lui înflăcărate , în acea u l t im ă clipă, toate r e

flectoarele lor b lestem ate s’au stins. Şi vă lu ri le de ceaţă s’au îm p ră ş tiat, r is ip ite . Nikos resp iră lacom. Aerul d ina in tea zorilor e ra umed, d inspre m are bătea o boare sărată.

23

Puşti le-m itra liere Thom pson ră p ă i ră scurt.T rupu l se frânse uşor, ca o tu lp ină tânără . D ar mai zvâcni odatăr

caşi cum a r fi voit să cuprindă cu priv ir ile , p en tru cea d in u r m ă oară, cerul şi apele patriei . Zadarnice au fost ref lectoarele şi z idurile leproase ale cazărmii dela Gudi, căci Beloiannis a m u r i t ca "vechii pa tr io ţi , cu fa ţa scăldată în lum ina a lbăs tru ie a Egeei şi în ochii înceţoşaţi a dus imaginea tu lbu re a ţă rm u lu i verde şi a insulelor depărtate .

K ira tăcu o clipă. Ochii îi e rau îm păien jen iţi . Şi deodată văzu,, cu o c la r i ta te in tensă şi am eţi toa re to t ce s’a în tâm pla t după ce Beloiannis a m urit . Îşi con tinuă povestirea, aproape şoptit:

— Atunci vântul gemu p r in p ăd u r i le de măslini şi în şue ra tu l lui t r is t .se desluşeau vocile în f io ra te de groază ale unui cor antic:

„Vânturi cu iuţi aripi, ape ale râu r i lo r , n enum ăra te su râsu r i ale mării, glie, m am a fiin ţe lor şi tu soare, ochi care le vezi toate, vă chem aici să vedeţi m oartea eroului.

„Ga un m ăslin lovit de trăznet căzu. p e n t ru m area lui dragoste de oameni. Vai. f rum oasă ispravă, dem nă de auzit şi de povestit nepoţilor t ă i : 9ă nimiceşti ţ a ra păr in ţ i lo r , tăbărând asupra -i o a rm a tă străină, să i te închini laş şi să-i je rt feş t i pe cei mai buni fii.

„Ooare poate fi pr ic ină mai grozavă p e n t ru care să sece şi p â n te cele m am elor?

„Amaliada, p ă m â n t însorit, ţă rm b ă tu t de p ira ţ i i yankei, r id ică - te l..Şi voi ziduri ale Acronafpliei, Eginei şi Kerkerei, n ’aţi t re să r i t?„Macronissos, insulă a p ierzării , şi tu Yura, A i-S tra t is şi Averof,

nu vă temeţi, ziua e l iberării nu - i d e p a r t e . . .. . . Şi vocile se domoleau şi se răzv ră teau din nou. întocmai ca vân

tul, in unele nopţi când se apropie fu rtuna .Kire îşi înă lţa capul, p r in ochi îi t recu o sc lipire semeaţă:— D ar iată, ce ta tea se u m plu de vaer. L in iş tea zorilor fu sfâşia tă

jn ca r t ie ru l Kesariani şi Zografu de glasul p a t r io ţ i lo r care s tr iga rălumii cum plita veste: „Viteazul nostru a fost ucis!"’

T inerii din Epon scriseră pe ziduri cu li tere roşii ca sângele e roului căzut: „Blestemaţi fie călăii am erican i 1“

Sus, pe acoperişul unei fabrici a fost în ă l ţa t un drapel negru.O s irenă sună peste oraş, prelung, în semn de doliu.Patr io ţi au scris pe vagoanele unu i t ren num ele lui nem urito r.Studenţi au venit la Gudi să pună flori pe locul unde încă nu s'a

uscat sângele l u i . . .Fem eile d in Atena au cău ta t-o pe m a m a lui Beloiannis:

Viteazul tău f iu a căzut!“ — i-au spus.D ar ea, cu fa ţa scăldată în lacrimi, asemenea Nilovnei. m am a lui

Pavei — le-a răspuns :Nikos a căzut, dar Grecia trăeşte şi luptă!"

mPrin geam năvăleau zorii tu lburi.

24

V eron ica Porum bacu

PE FELECVAR

M aestru lu i Em il Isac

Pe Fetecvar, pe sub copaci, urcuşul cu tine astă toamnă-l străbateam, înalte coşuri. Turnuri vechi. Tot Clujul sclipea ’n apus prin fiecare geam.

Uitasem clinica. Trecuse boala.Spre Bucureşti pleca-vom amândoi.Plimbarea cea dintâi şi'n ochi sfiala când lucrurile toate sunt ca noui.

Mă sprijineam de braţul tău, atentă.Oraşu ’n faţă. Toamnă fără frig.Şi nu voiam abia convalescentă ...să pierd un amănunt din mozaic.

*

Ce bulevard! Ce uliţe ursuze, păstrând ecoul vechii poezii, pe care’n roşii, noui autobuze se'ntorc tovarăşi spre sfârşit de zi.

La ,,Ianoş Herbac“ a ieşit- din schimb Katiţa ce’n ajîtn mă vizitase.De~aici de sus, de-aş căuta un timp, eu cred că aş zări-o printre case.

25

Şi nu departe-o stradă ’naintează pe care-odată am păşit cu trac: aici l-am întâlnit intri o amiază întâia oară, pe Emil Isac.

Amurgid, de oriunde îmi grăieşte- Chiar într acolo unde îmi arăţi biblioteca încă mai foşneşte în cele două universităţi.

Mai sus, Grădina mare-i desfrunzită. Dar nu ţi-e greu, vibrând, să mai revezi necunoscuta floră, îngrădită cu lemn sculptat în parcul japonez.

Şi parcă până sus pe Felecvar, cu vântul serii suie împreună, mirosul plantelor cu nume rar din jurul „pietrei umbrelor de lună'1.

Trec poaie-acum studenţii prin Grădină, sub pomii ’ncrucişaţi în şcoala lor, vorbind ca ’ndrăgostiţii în surdină de planurile lor, i e viitor.

Se aud cântând ostaşii. Peste ape şi munţi, acelaş grai îl înţeleg.Mi-a fost vreo înserare mai aproape, mai drag oraşul larg din care plec?

Vom fi curând acasă. Şi în muncă, de clinică, de boală, voi uita, dar niciodată-apusul ce-şi aruncă oglinzile în văi, in faţa mea,

m Someşul mânând o altă apă sub arcul roş al soarelui căzut:

26

un râu de-oţel topit, ce seara — scapă dintr’un cuptor imens, nemaivăzut.

Şi eu zăresc în massa de metal, şi ’n coşurile nalte din oraş, — în Clujul vechi, acelaş nou furnal al timpului de mâine, uriaş.

PRIETENII

Acelaşi geam de săptămâni întregi, aceeaşi sală albă, — aceeaşi soră, — şi vrăbii: ce uşor le înţelegi în liniştea crescând din oră ’n oră!

Te-atinge nu odată-o undă-amară: măcar să fii’n oraşul tău. Să ştii că printre cei ce bat pavafu-afară sunt şi prietenii de fiecare zi.

Pe când. a şa .. . Dar lasă, te îndrepţi.In două săptămâni eşti iar la lucru... . Dar iarăşi e amurg. Şi iar aştepţi câte-o scrisoare lungă, să te bucuri!

*

Şi totuşi câţi prieteni n'am avut chiar dintre medici (bunii mei vrăjmaşii),şi ceea ce mai greu e de crezut, din cetăţenii vechiului oraş.

Cum a uf lat Katiţa că'n spital sunt eu, ce ’ntrlo vacanţă lângă mare i-am recitat povestea ei, pe care mi-a spus-o altădată tot pe mal?

La ,,lanoş Herbac“ frunte mi se ţine:,,De când ai scris de mine ’n poezii,

eu n'am vrut să-ţi dau versul de ruşine . .A, Cat:, cât de-aproape-mi eşti, vei şti?

Uri, mi-a adus aici un joc de şab să-mi treacă serile. Şi ’ntrţo amiază veniră câţiva oameni să mă vază: prie'enii poeţi la ,,Almanah".

Voi cum lucraţi cu tinerii poeţi?,,Sunt vrafuri uite-aşa! corespondenţă..

Firesc legam şi între-a ce şti pereţi neaşteptatul schimb de-experienţă.

Şi frunzele-şi sunau, Căzând, arama, când poşta mi-a adus din Bucureşti, ca pe-un mesaj întâiul telegrama:„E astăzi ziua ta. 'Să 'ne trăieşti!“

Era ’n Octomvrie. Acest salut tovarăşii -l scriau dela revistă.Din ziua ceea cred cam început să nu mai fiu nici singură, nici tristă.

Ce să vă dau, prieteni întâlniţi dfiunde-aş fi? Un vin de pe Tărnave? L-aţi da pe gât, mai repede ’ncălziţi decât de-ac.ests versuri, nu prea grave.

Dar, cum vedeţi, pe nuisâ-s doctorii. Nu-mi pasă: timpul meu are să vie.De dragu-acestei noui prietenii, să ridicăm pahand poeziei!

ŞCOALA DE M UZICĂ

T o v a ră şu lu i H aknoş

Aici au stat. Ca ’n margine de lume, ‘printre chilii boltite, franciscani cu degete abile şi grăsune urziră umbra sutelor de uni.

In alte dăţi, cit miere in cuvinte, ei postu-l pro slăveau in anii grei.La praznice vorbeau de cele sfinte cu zâmbetul de îngeri rotofei.

. . . Dar, spre noroc, din vechile păcate în Cluf doar câte-o urmă mai găseşti.In pungi de Quaestiones disputatae *) iei dela chioşcuri merele creţe şti.

O sală ’naltă. Azi îşi scot vioara, plimbând arcuşu ’n vechiul refector. un fiu de oţelar din Hunedoara, tm altul de sub munte, din Bihor.

In curtea dinlăuntru, iarba-i moale, şi soarele îşi lasă ’n galerii, pe jpiatră, printre umbre ogivale, mir edem a densă-a toamnelor târzii.

E-o pauză. In liniştea subţire,Când doar amurgul 'lin ti aşteptai inundă curtea, nu o tânguire un cor:

„Sunt vorbe prea puţine ’n grai .. .“

*) Culegeri de dogme comentate.

29

A . E. Baconsky

TREI POEZII DESPRE FUNCŢIONARI

l

Baladă

Aici -pe Someş lângă acest bloc Apele mari se roteau în loc Albastre, verzi — ca ochii de balaur,Şi todpina scutura din arţari aur,U'ntdeva m tr’un birou, undeva sus Din zori de zi şi până spre apus Lucra un funcţionar.

Stăpânul „Băncii" se arăta rar,Era prin Franţa ori prin Englitera. Călătorea mult, - pe sub streinul cer a Obişnuit să stee, căgi pria Mai bine decât chiar in ţara sa.

Pe funcţionar îl cheyna Justin.Nu filma, nu juca nici cărţi, nu bea nici vin Tăcut era din calerâfară,Apăsat de ziduri ca de o povară,Cu gândul mereu acasăLa copiiv-i mulţi şi nevasta ofticoasă.Şi neîncetat îngrozit să nii~l dee afară.

Şi -pe sub ziduri cenuşii şi goale Someşul se rotea şi trecea la vale Ducând sgomotul sacadat Ai maşinilor de scris şi de calculat.

Era prin nouâsute treizecei şi şapte.Banca mergea zi şi noapte;Funcţionarii mişunau ca un roi de furnici. Aveau lefuri mici,Mânec,are negre şi copii,Logodnice care nu mai ajungeau soţii- Dar cel care ştia să-şi scuipe ’n sân Plecat în faţa bunului stăpân Se potrivea La uşile din dos Şi căpăta şi el un os.

Cât despre JustinEra ’nvătat de mic cu prea puţin.Anii au trecut incovoindu-l de spate A uitat că pe vremuri a făcut jacuitate Un an ori doi şi că visase m id ie ...

Cine oare ar fi stat scl-l asculte?Viaţa pălea — vremea, agale Ca Someşul se rotea şi trecea la vale,Salarul, datoriile, toate au i'enit —» toate vin. Justin uitase toate visele sale.

Era funcţionar, se mulţumea cu puţin Ochii lui priveau cu sclipiri pale Cum sboară orele fatale,In care toate s ’au întâmplat Mecanic şi predestinat.Erau mai mulţi aşa ca dânsul oare?Or fi fost.

El nu-i vedea de dosare Ce se ’ntămpla în fur el nu căuta.Lumea era bună, lumea era rea.(El nu prea cerceta această lege,Se temea să nu fie nebun când o va ’nţelege).

Ştia un singur lucru: afară să nuş-l d ee ,Să fie sprjjin la copii şi femee.

Spre toamnă insă iată că vine Stăpânul băncii de prin ţări s t r e i n e La bancă era fierbere mare.Foşneau hârtiile ’n dosare.Stăpânul la nimic nu s’a uitat;Noaptea la ,,CORCI N " cărţi a jucat Şi s’a ’mbătat spre ziuâ-a treia oară C'un fel de doamnă ori de domnişoară.

A doua zi slugile lui umblarăPrin birouri să caute loc de funcţionară.Şi iată-i că vinSă-l scoată din ser viei chiar pe Just in.

O, toate se ’nvârtiră ’n jurul lui deodată.Ochii i-au sticlit ciudat gura i-a rămas încleştată De n a putut rosti niciun cuvânt. . .

Afară norii fugeau spre sud alungaţi de vânt, Clopotele bateau parcă de vânt legănate Ca nişte arbori de bronz .. .

Şi din cetate De sus, pluteau prin văzduh frmnze ’ntomnate Sclipind pe cerul parcă albăstriu.Iar sălciile se ’nnscau în râu Şi pe sub ziduri cenuşii şi goale Someşul se rotea şi trecea la vale- Toate se roteau toate treceau la vale .. .

A pornit către parc a trecut,Parcul si el era gol şi tăcut.A plecat înainte pe drum —Pe lângă Someş erau sălcii de fumŞi fel de fel de arbori ciudaţiParcă i-ar fi fost şerpi, parcă i-ar fi fost fraţi.

A ieşit din oraş şi s ’a dus,Tot pe lângă Someş s’a dus Şi s’a pierdut în depărtare Până când undeva către zare Drumul lui nesigur şi chinuit Cu-at Someşului drum s ’a contopit.

De-atunci, din acea dimineaţăDe cincisprezece ori pe Someş au trecut sloiuri de ghiaţă Spre Tisa.

Şi atâtea s ’au schimbat!Stăpânul de mult a jo st alungat,De m ult nu mai sunt funcţionari ca Just inCare se mulţumea cu puţinŞi nu ştia nimic — nu ştia ce să vadă

Nu ştia ce să creadă,Nu ştia de cine să-asculte.

Funcţionarii de azi ştiu multeŞi scriu în registre şi în dosare mari Că dacă stăpânii fugiţi ca nişte tâlhari Vor încerca să revie de departe Aducând prăpăd şi moarte,Apele Someşului o să-i poarte lunecaţi în blestem şi venin Cum altădată pentru ei Spre Tisa îl purtară pe Just in.

u

Cântecul funcţionarilor

Dimineaţa uite, m birouri Ca o apă St geam a năvălit Când cenuşa stolului de nouri A bătut din aripi şi-a pierit.Stau registre multe şi dosare Aşteptând pe mese — aşteptând Cine are vreme — cine n are Ceasuri trec şi se topesc -pe rând.

Oare-i soare mult? Oraşid sună,In birouri funcţionariSs mulţi — La ghişeuri oamenii se-adună — Cme-i primul, cine să-l asculţi?

A lm anahul lite ra r 3 — 195233

Sgomot, vuet, larmă, larmă, larmă Nici ■pereţii vechi nu se mai sfarmă; Mucegaiul a pierit, s’a stins Nici maşină funcţionarul nu e E o viaţă — alta, care-anvins E un cântec tânăr care sue■

Stau dosare multe ’n faţa ta Le priveşti - nu-s cele de-altădată, Stau dosare multe ’n faţa ta,Van tu ’ntoarce foile şi iată Parcă vezi cuvintele sburând Şi deodată toate prind viaţă:Vezi un câmp, se ’nşirue în rând Tractoriştii ’n astă dimineaţă.

Un RAPO RT — dar Uterele fug: lată câmpul răsturnat de plug, Parcă vezi stejarii în păduri Din biroul tău — şi ţi se pare Că prin codrii, mtet de securi Desluşeşti spre Rodna ’n depărtare.

Un PROCES VERBAL,Un PLAN DE CASSĂ:

Oem în galerii cărbunii uzi,O uzină — oareeauzi, auzi?

Strâng copiii frunze de mătasă In tr’un sat la Dunăre, prin duzi.

Tu le simţi alăturea pe toate In dosare câte-s adunate!Toate-s ale tale şi le ştii,Unnâreşti prefacerile ţării.Toate-s ale tale şi le scrii:

Către munte sue-acum oerii Şi plutaşii cerau pornit la vale Acum leagă plutele la mal,Acum fumul marilor furnale S’a culcat pe coama unui deal Colo în cetatea Hunedoarei■

Poate că-i târziu şi-o să coboare Spre apus şi depărtatul soare —N ’ai plecat — trimestru-i pe sfârşit, Poate că-i târziu şi-ai obosit,Muncă este multăracum şi mare.Câtă viaţă oare-a năvălit In biroul tău printre dosare!

Tu scriind le simţi, le vezi mereu Dar ţi-e greu — de multe ori ţie greu.

Insă gândul că-s a’tale toate Noi puteri trezeşte ’n pieptul tău.

I I I

Inscripţie pe un dosar

Aceste scoarţe nu ascund hârtii Nici simple semne, lunecând -pe coaie Ci sunt frânturi din liCntea ţării tale: Aşa să le cinsteşti şi să le ştii.

Aici puteri sânt, tinere şi ’ntregi De cine ştie unde adunate Sunt bogăţii, sunt visuri mari şi toate Acum aşteaptă tu să le deslegi.

Şi pentru câte scrise stau aci In muncă grea trecură nopţi şi zile; Tu, viaţa n o ’ncurca printre ştampile Şi prin sertare n o împotmoli,

Ci-apleacâ-te cu dragoste fierb nte Spre fiecare foaie ce-a rămas,Căci poţi şi tu, imensul nostru ceas Să-l muţi cu-o oră-două înainte.

Aurel Gurghianu

VECINUL MEU, LĂCĂTUŞUL

•— De-acumi te las. Dimineaţă Aş vrea să m ă sco l mai devreme. E ceasul târziu.Şi vezi, — dumneata Scrii mimai noaptea poeme-

Vecinul meu Albii s’a dus•Şi singur îs iar în odaie. Fereastra-o deschid.

Peste arbor Topeşte-se-a lunii văpaie.

Nu doarme vecinul meu încă. L-învălue somnul târziu■Deschide-aparatul de radio Şi’n noapte, puternic şi viu „Cântarea pădurilor“ sună Se clatină arborii parcă.Şi toată grădina din faţă De foşnete grele se ’ncarcă.

Şi seară, de seară, o carte,Ori tainele muzicii-l ţ'm Nedormit păn’la miezul de noapte Te AWu, lăcătuşul vecin.

De mult îl cunosc: de cu toamnă Când -poşta mi-aduse-un ziar.Im locul de c'mste-l văzusem: Zâmbea sub mustăţile mari.

Mă gândesc că în zori, dimineaţă, Auzi-i>oi paşii lui grei.La colţ s’o opri ca s’aştepte Autobusul numărul trei.Oraşul s’o umfile de vuet Din nou, ca ’n oricare zi.Spre fabrici, maşinile repezi Gonind pe asfalt vor porni.Oraşul respiră puternic Prin coşuri înalte, mereu.

In hala cu ziduri încinse Văd chipid vecinului meu.

Eh, chipul scăldat de sudoare,La flacăra albă — arar îşi clatină umbra pe ziduri.Şi fierul încins ca un far Sub pocnet, supus se ’ncovoaie Mlădiu ca un fum dbitr odată. Vezi, mâna vecinului meu,Cu lucru vârtos e dedată.

Dar când ciocăneşte metalul Ii pare că halele cântă Şi parcă pădurile toate Aproape-s şi ’n vânt se frământă. Şostacovici. Arbori subţiri Scăldaţi în văpaia de lună Şi parcă ’n auz ca un freamăt „Cântarea pădurilor" sună.

De-aceea şi chipul lui Albu Zâmbeşte scăldat de sudoare, —

37

Şi ştiu ucenicii: diseard-i Va duoe s’-asculte-o cântare-

*

E ceasul târziu-Incetat-a

A l crăngilor salt jucăuş —Şi stinsâ-i lumina la geamul Vecinului meu lăcătuş- Dar parcă ’n oaate^ni şi-acuma S’aud răsunând laolaltă Şi cântul pădurilor svelte Şi fierul izbit ce tresaltă.

SzSsz Jânos

SPRE PRIMĂVARĂ

Nu vremea călduţă, nu bolta senină,Nu calmul albastru, uşoara lumină,In mima mea le cuprind.Vueşte tu vânt, dă svon primăvară,Imprăştie-a iernii tăcută povară,Ahingă zăpadă şi frig.

A cerului boltă de plumb, de metale,Topeşte-o, tu soare, cu razele tale,Cu ţlacăra-ţi vie ce pălpâe, grea;Strecoară de-apururi din albe cuptoare Scântei jucăuşe, scântei orbitoare.Revarsă-ţi spre noi raza ta!

Un an e de când luminat-ai înaltul.Ce mult m'am schimbat, îmi pare că-s altul Şi lupta mi-e astăzi tnâsura.In luptă poportd călitic-m’a ’ntnm a, —Şi’n inimă port laolaltă de-acuma întreagă iubirea şi ura.

In patria mea, cobori, primăvară, încinge Carpaţii şi Dunărea, iară —Copiii mai viu s’or juca.Noi fabrici răsfrăngu-ţi lu?nina curată,Ogoare unite în larguri te-aşteaptâ.Azi inima noastră-i a ta.

In româneşte de L Panait

39

Cmdee mi

Leonida N eam ţu :’

TORENTUL ÎNFRÂNT

Un torent se prâvale sălbatic tis sus Printre stânci drum tăind curajos, nesupus; Când limpezi

când tulburi,albastre sau verzi

In apele-i repezi privirea ţi-o pierzi.

Îşi poartă furia puteri docotinde In apa ce cade, se ’nalţă, s ’agită.Genunea de-acolo sub munte se ’ntinde,Cu valul sălbatic a fost dăltuită-

Din albe vâltori creşte-al stropilor nor;Şi-o rază ’ndrăzneaţă de soare din sborSă ijreacă prin norul ce joacă mereuS’a frânt, s’a răsfrânt şi-a rămas curcubeu.

E nevoie să fii cel puţin curajosCa să ilrci până sus. E bulboana adâncă.Dar iată, privind spre urgia de jos,Păşeşte un om şi s’opreşte pe stâncă.

Şi câteva foi ţine ’n mâinile sale,In ele stă noua tdrenizdui cale

*) Membru al cenaclului ,,Maxim Gorchi“ din Cluj. Publică pentru prima dată.

40

Şi ’n ele e sCris cum sudorile frunţii Schimba-vor, pe mâine, şi valea şi munţii.

. . . Te uită, acuma stau faţă în faţă De-o parte şi alta puternice braţe Pe mâine! ■..

Ce trântăŞi ce ’nverşunare!

Şi om şi to ren t. . .Hei, care pe care .

Năpraznice-s forţele apei căzând h t stare să rupă granitul, cimentul,Dar nalt ş i puternic e-al omului gând,Şi gândul va ’nvhnge torentul.

Din vale vin oameni. Un nor, nu-i pe cer Ce-i scris s’o ’nrplmi!

Ştie-acel inginer In ochii lui tineri, văzut-am eu bine Luminile hidrocentralei de mâine.

Aorina M ocan ii

INTR’UN SA T DE PE CÂMPIE

Spre Boian

Prelung, s irena uzinei anun ţă încetarea lucrului. Ieşind din halele ei u r iaşe din secţii şi laboratoare, m uncitorii se s trecoară p r in poarta, de f ie r a fabricii. O p ar te d in tre ei, locuitori ai sa telor din ju r . se în dreaptă. spre m aşin ile încolonate care-i aş teaptă. E o forfo tă n e în tre rup tă , zgomotoasă şi veselă. Năvala de oameni care p are că n u se mai te rm ină, m ă îm p re jm u e deodată în fu rn ica ru l ei tum ultuos . Care o fi m aşina ce m erge spre Boian? I a t ’o! e u lt im a d in coloană. De lângă mine, două fete cu basmale colorate recunosc de departe, p r in t re cei urcaţi, oameni de-ai lor din sat. Ne urcăm şi noi, buluc. în maşină. Ca la un semnal, coloana se pun® în mişcare, ind rep tându-se pe d r u m urile largi alo câmpiei, unele că tre Luna sau b ă t râ n a Urcă. altele spre T ri ten i sau Ceanul-Mare.

In u rm a noas tră răm âne uzina cu spinări le ei uriaşe , cu coşurile fumegânde, p ie rdu te în ceaţa norilor.

Aici, la p o a r ta Câmpiei Ardealulu i, In dus tr ia Sârm ei p a re un paznic uriaş , u rm ăr in d cu p r iv ir i treze m onotona tă lăzu ire de dealuri şi văi. în ş i ru ire a răz lea ţă a satelor p i tu la te în tre coline. Până departe spre Câmpie, dom inând dea lu r i le p roaspă t înverzite, pe trecând cu ochii şe rpu irea leneşă a Arieşului, t ru p u l ei parcă ocroteşte viaţa nouă ce creşte cu pu teri nebănuite pe în tinder i le fă ră capăt.

In zare, m ăguri le satului Luna prind con tu ru r i to t mai clare. Acolo, undeva, ia in tra rea în sal, se desprinde un d rum s t r ă ju i t de salcâmi, ce u rcă p iep tiş clinul dealului, op rindu-se în fa ţa unei case cu iederă. Es te sediul gospodăriei din Luna. încă nu se top iseră de to t zăpezile când am fost m a r to ră acolo, la o scenă ce m i-a răm as în lipâr i tă în minte. E r a în p rea jm a inaugură ri i gospodăriei. Sufla un vânt năpraz- n ic de pe vâr fu r i le îndepăr ta te ale Bedeleului. In fa ţa porţii noi de brad pe care de abia o r id icase ră „nănaş ii“ — m unc itor i i dela „Cimentu l din T u rd a — stă tea c ă ţă ra t pe o scară un ucenic în salopetă. Avea un smoc de păr negru căzut pe f run te şi obraji i îm bu jo ra ţi de emoţie, ia r trupu! lui f irav se lupta v ite jeşte cu vântul. Pe tăblia albă de brad el ţ in tu ia literele roşii, iegându-le în cuvinte. Doi ţă ran i opriţi cu carele în fa ţa porţii, descifrează cu răbdare jocul l i tere lor n es tru n i te încă. Solie

42

în sem nată au ei de d us în satele lor: I .unenii au de-acum a colectivă! Cei doi ţă ran i au dat bice boilor, porn ind agale spre satele lor îndepărtate.

D rum ul nostru ro teşte brusc spre stânga, către colinele dimpotrivă. Lăsând în u rm ă beteala arg in t ie a Arieşului, el îşi face loc p r in tre dea lurile Viişoarei. Năvala de verdeaţă a învă lu it totul. D ar ceea ce îmi izbeşte mai cu seamă p r iv irea su n t ogoarele acelea întinse cât vezi cu ochii, cu l tu r i le nesfârş i te de grâu. de porum b, de floarea soarelui, ca to t a tâ tea tăblii uriaşe.

Unde su n t oare petecele mici, varia t smălţuite , ale ogoarelor de altădată, pe care se tâ r a încet, în u rm a plugului, omul s inguratec? — se în treabă pe bună drep ta te călătorul. Un petec de păm ânt, un om trudit, încrem enit parcă pe b r a z d ă . . . Astăzi, pe cu ltu ri 1 e acestea în t inse se. deosebesc în zare pâlcuri de colectivişti. Şi svon de glasuri vesele a jung uneori până la noi. Aici, omul 1111 mai e s ingur pe ogorul lui, nici slugă t ru d i tă pe păm ântu l grofilor sau al ch iaburilo r . Şi fap tul că îi văd acolo sus pe deal. laolaltă, îmi dă o n e ţă rm u r i tă încredere în recolta de mâine, în v iito ru l nostru . Ii simt. pu te rn ic i , de neînvins pe oam enii aceştia ai unei alte rânduie li , aşa cum stau înş ira ţ i pe brazdă, p liv indu-ş i v i itoarele holde.

— Tovarăşă, aud lângă m ine glasul vecinului meu, — m unc ito ru l care-m i spunea că lucrează la Indus tr ia Sârmei, la lam inor — vezi casele acelea albe? Acolo este gospodăria colectivă din T ri ten i i de Sus — şi-m i a ra tă în d reap ta d rum ulu i un că tun cocoţat pe culm ea teş i tă a unu i deal. — Numai din anul acesta o avem, d a r t reb u r i le m erg destul de bine — mai adaugă, bucuros, p r iv in d satul îndepărta t , scăldat în lum inile asfin ţ i tu lu i .

Mai jos. în stânga drum ulu i , - - după cum aflu din vorbele şi gestu r i le însoţite de acelaşi licăr de m ândrie în ochi, se întind p ă m â n tu ri le colectiviştilor din Bolduţ.

— L e-au mai ră s tu rn a t pe aici trac toare le brazdele! Ca să plantăm v iţă de vie. Şl uite. acum a se vor coace şi pe la noi s t rugu r i i . . .

In tră m în cu r tea u r iaşă a gospodăriei colective „ Steagul Roşu“, ce p a re un nou şan tie r r ă s ă r i t aici pe câmpie. In cu r te a aceasta largă e u n fu rn ic a r n e în t re ru p t de oameni. Astăzi, locuitorii Boianului sun t cu toţii colectivişti. Şi dacă alte p r im ăver i au mai găs it încă în Boian oameni lucrându-ş i petecele de loc, sau s lugărind pe la „hodăile“ ch iabureşti , p r im ă v a ra aceasta în tâ rz ia tă i -a af la t pe toţi s trânş i în ju r u l colectivei, ho tă rî ţ i să-şi fău rească un trai mai bun.

Aveam să întâlnesc şi să cunosc mai îndeaproape câţiva colectivişti f run taş i , com unişti încercaţi, adevăraţi oameni noi. Şi p r in ei, din vorbele lor. să înţeleg toate câte s’au p e t re cu t în Boian şi câte se petrec în alte părţi , p line de tâ lcuri adânci p e n t ru v ia ţa noas tră nouă.

Broşten li

Din vrem uri vechi, s 'au pomenit cu porecla de Broşteni. Pasă -m i-te fiindcă locuiau în casele acelea de păm ânt, cu ibăr i te în vale, spălate necontenit de apele pr im ăveri i . Pe atunci mlaştin ile nu secau cu anii

43

şi casele săracilo r răm âneau îm plânta te în m âlul galben, resp irând prin scufia de s tu f a acoperişului. In b ă tă tu ra lor cântau broaştele până în nopţile târz ii de toamnă.

— „Broşteni!” — a venit porecla de pe deal, unde se că ţă rau hodăile d i i abureşti.

— „Broşteni!” — a ven i t porecla de pe deal, unde se c ă ţă ra u hodăile de ch inuri a celor din m âluri.

Cei mai m ulţ i e ra u slugi cu anul sau cu ziua pe moşiile „ M ăr ia se r — cum îi spunea Iui Borş Mihai, mai în râs, mai în desnădejde — sau pe moşia lui Toroczkay dela Geamii Mare. Un rând de haine la s fârş itu l anului — dar şi acela ş tia să-l facă u i ta t boierul iăsându-şi pe mai departe slugile desculţe şi în zdrenţe. O cupă de mălai la capătu l unei zile de t ru d ă şi acela adeseori muced, cules de pe fundul sacilor.

Pen tru Broştenii de ieri robotitu l pe moşiile g rofului nu însem na altceva decât băta ie şi um ilin ţă , is tovire şi înfometare.

Şi astăzi sun t vii în am in t i rea lui Arpadi Simion — secretarul organizaţiei de bază, v rem ur ile când cei d in Boian plecau spre tâ rg u rile Turz ii să se angajeze la v reu n ch iabu r din p ă r ţ i le acelea, căci la ei, unde p rea se înm u l ţ ise ră slugile, nu se mai găsea de lucru. Zile la rând în tâ rz iau în p ia ţa Turzii , pe p ie tre le încinse de dogoreala soarelui do v a r ă . .,— S tăteam ca de vânzare — îmi spune el. — Cerşeam de lucru, desculţ i, rup ţi de oboseală, p lini de p ra fu l d rum uri lo r . Odată. îmi amintesc că era pe v rem ea secerişului, m ’am tocmit la 1111 ch iabur de pr in păr ţ i le Sibiului. Cale lungă am s trăbă tu t ca să aduc acasă o desagă de făină .”

în c o n ju ra t de castele şi de hodăi, Boi anul a cunoscut d in vremi străvechi cea mai apr igă exploatare. Cidală cu aducerea am in te a su fe r in ţe lo r din trecut, am zăr i t în p r iv ir i le în tuneca te ale locuitorilor săi, semnele u r i i — acelaşi sen tim ent năpraznic de u ră care-i conducea pe moşii şi s trăm oşii lor spre castelele grofilor. In cuvintele p line de rezonanţe adânci, ale lui Gosma A lexandru preşedinte le gospodăriei colective, care-m i vorbeşte despre ch iaburii sa tu lu i, clocoteşte u ra de veacuri a Broşteni lor.

Pe atunci s trăm oşii lor încercau să-şi facă singuri d rep ta te cu m uch ia toporuhii, cu colţii furcilor. Aşa a fost pe vrem ea iui Horia, când sângele grofilor din Ceanul Mare a în roşit lespezile castelului. Ş tiau să se răzbune cei din Boian, ap r ig şi neîndură to r , după cum se p u r ta u cu ei stăpânii.

Aşa s’au răzbuna t în v rem uri mai ap rop ia te de noi, în zilele ce au u rm a t p r im u lu i război mondial. Pe atunci, ne în fr ica t şi năpraznic, Cosma Iosif conducea va lu ri le răscu la ţ i lo r spre căm ările cele încăr cate de bunătă ţi ale s tăpânu lu i său. Şi ia tă, feciorul său, Alexandru, conduce astăzi gospodăria colectivă şi e neînce ta t în f ru n te a oam enilor, acolo unde m unca este m ai grea.

Despre ră sm e r i ţa din 1918 m i-a vorb it în după am iaza aceea de p r im ă v ară P ă c u ra ru Vasile, uu vechi lup tă to r comunist, colectivist f runtaş . Povestindu-m i cele de dem ult în tâm pla te a r e t r ă i t clipele de răzvră tire , de învo lbura re din anii a c e i a . . .

. . . Se in torseseră bărba ţi i din război. In casele lor găs iră foamea mai s tăpână ca oricând. Copii cu obraji scofâiciţi. sleiţi de pu teri , abia se mai ţ ineau pe picioare. Peste to t b ân tu iau ’ bolile şi sărăcia. Cosma Iosif venise în sa t cu o veste m are : „ci-că în îm p ără ţ ia Ruşilor oamenii au r ă s tu rn a t vechea o rându ire şi săracii s ’au r id ica t deasupra

44

bogaţilor". Vestea a colindat în t r ’o noapte satul p u s t i i t şi înfometat. Spre d im inea ţă s’a u s trâns la un Ioc. îna rm aţi cu puşti le aduse din război, cu seceri şi furci. în tâ i s’au ră fu i t cu alde Cantor Vasile, Cion- taş Nicolae şi alti ch iaburi din sat. Mai pe u rm ă, când d inspre Tri ten i şi Ceanul Mare au coborit în v a tra Boianutui valuri le răscu la ţ i lo r din satele vecine, s’au în d rep ta t cu toţii, m ulţ i câ t f runza şi iarba, spre casele grofului . Ascuns în tr 'o căru ţă , p r in t re paie şi piei de oaie, g ro ful ş i -a scăpat v ia ţa fugind la oraş. T rei sate s’au în f ru p ta t mai pe u rm ă din căm ările sale m ari cât şu r i le şi câteva zile în şir , în t r ’o a le r gare ne în tre ru p tă , oamenii au cărat spre casele lor cu copii flămânzi, oile. porcii şi bucatele grofului .

Cumplită a ven i t pe u rm ă răzbunarea , şi toată f iin ţa lui P ăcu ra ru se cu trem ură la aducerea am in te a vechii osânde. El nu poate să u ite cum a fost legat îm preună cu Cenan Gavrilă. ta tă l b r igad ieru lu i Cennn Ion. de doi stâlpi din mijlocul sa tu lu i şi bă tu t până la sânge sub p r i v irile în spă im ân ta te ale în tregulu i sat.

Au zăcut, pe urm ă, în tem nită , u n an de zile. Când a scăpat, s’a dus m iner la Petroşani. Acolo a văzut cu p re ţu l câtor je r t fe m unc ito rii încercară să-ş i deschidă un d rum nou, acolo a învă ţa t că numai organizaţi — că num ai s trânş i în ju ru l P ar t idu lu i Com unist toţi cei a sup ri ţ i pot nădăjdu i în t r ’o altă viaţă.

Mi-a povestit m ulle P ăcu ra ru Vasile. L -am prins, ,.la s trâm toare" — cum zice el. — fiindcă avea un pic ior f ra c tu ra t şi medicul i l-a pus în gips. Dacă 1111 l - a r fi năpăs tu i t necazul acesta, n ’a r fi av u t el răgaz să se lege la aşa vorbă lungă, acum când su n t a tâ tea de făcu t la gospodărie. Se svârcoleşte în pat, fără a s tâm p ăr cu t ru p u l lui vânjos şi plin; lângă el stă o carte p r in t r e filele căre ia spânzură un f ir de lână colorată.

. . . A u venit apoi v rem urile când în Roian m are şi ta re a a juns Anica T rifu lu i . văduva aprigă. Ea ţ inea în s tănân ire ap roape ju m ă ta te din păm ântu l sa tu lu i. Locuia această Anică a T r i fu lu i în casele de astăzi ale gospodăriei. Cei o su tă de porci pe care-i îng răşa ca să-i vândă în lâ rgu r i le Câmpiei, e ra u îngri j i ţ i de o g răm adă de slugi. In grădinile chiaburoaicei . p r in tre s t ra tu r i , sau pe ogoare, câ rdu r i de copii sm ulgeau bu ru ien i le p en tru un blid de fasole. S tă teau p r in s t r a turi . gârboviţ i , smulgând cu m âinile lor f irave vo lbura şi pălămida, ia r la şcoală bănci întregi răm âneau goale şi pusti i în a ş tep ta rea lor. .,De m ulte ori. îmi spune învăţă torul, un om încă tânăr — aveam în clasă doar do i- tre i copii, ceilalţi îşi câştigau bu că tu ra pe la chiaburi. Şi ochii lui blânzi privesc peste ochelari căpşoarele n ea s tâ m p ăra te ale p ioneri lo r şi pa rcă a r vrea să spună : „priveşte-i , su n t toti aici, aici unul nu lipseşte dela lecţie1'.

Când P ăcu ra ru , în tors din U niunea Sovietică unde fusese prizonier, le-a povestit celor răm aşi acasă despre colhozul pe care l-a v iz ita t el în Ucraina, despre v ia ta colectiviştilor. m ulţ i din Boian s’au hotărî! încă atunci să scape de s lugări t şi să-şi facă în sat o colectivă. Dar Podişcă, bă trânu l sta ros te al ch iaburilo r era încă în p u te re şi nimeni nu îndrăznea pe atunci să-i steie îm potrivă, nici când îşi slobozea tu rm a de porci pe ho taru l sa tu lu i prin fânetele oamenilor, nici când spunea că o colectivă e sărăcie lucie.

A venit însă v rem ea când cei d in Boian n ’au mai p u tu t îndura să răcia care creştea văzând cu ochii. încă mai de mult, Boianul devenise un sat de slugi. De aceea colectiva a junsese să fie cu t im pul s in -

45

Şura lor nădejde. Gând a fost în p r im ăvara ini 1950, 60 de familii au început m unca în colectiv.

La început nu aveau decât 220 de beci are. p a t ru vaci şi ab ia trei cai. „N’or sta ei în colectivă mai m ult de două luni", spunea Podişcă. Şi e ra u unii care îl credeau. Pe atunci e rau p u ţ ine colective pe câm pie, şi satele vecine s tă teau cu p r iv i re a ţintă către Boian. Şi cei din Iacobeni sau din Tritoni, şi cei din Cea nul Mare. toţi a ş tep tau să vină toamna cu îm p ă r ţ i rea rodului.

E ra u doar câ ţiva la început, dar lucrau cu t ragere do inimă, şti ind că o fac p en tru ei şi nu p en tru chiaburi, ca al tădată . I -au a ju ta t m ult şi cei dela S.M.T. din Câmpia Turzii. cu t rac toare şi uneltele de care duceau lipsă. Pe încetul, au în fir ipat c rescă toria de scroafe de prăsilă , apoi crescă toria de păsări. Către sfârş i tu l anului s’au gândit şi la că ră - midărie. şi câţiva nu prins, fj, se obişnui să fasoneze clin lutul mocirlos cărămiziii '. f.

Dar mai ales recolta de pe ogoarele lor a fost aceea (‘a re i -a pus în u im ire pe cei răm aşi în sat. Si când a fost la îm păr ţi tu l roadelor, să fi văzut cum ieşeau de încărcate carele colectiviştilor, legănându-se sub povara sacilor.

Mare să rbă toare a fost atunci în Boian! V en iră şi cei din T ri ten i şi cei din Geamii Mare. Mulţi s’au h o tă r î t atunci pe loc să-şi facă 111 sa tu l lor colectivă.

Lunenii au venit şi ei mai târz iu, în iarnă , să-i viziteze. Au s ta t o zi în treagă pe aici, au zăbovit pe la crescă toria de porci, pe la eărăm idă- rie, apoi au po rn i t -o p r in