Upload
others
View
13
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
ALMA MATER GEOGRAPHIA
Buletin informativ al Facultății de Geografie - Nr. 39 - 18 Martie 2019
Premiul Senatului Universității din București pentru
site-ul didactic Cartografie-Topografie
Practică în instituții europene
Facultatea de Geografie, Universitatea din București
Biblioteca de
Geografie
Programul Comisiei Europene
Back2Univeristy
În perioada 22-28 februarie 2019, 54 studenți (26 de masteranzi ai Universității din București (#EISM), la
care s-au alăturat 18 studenți ai Universității Babeș-Bolyai și 10 ai Universității Ovidius din Constanța), au
participat la Bruxelles la un program de practică extrem de util pentru formarea lor profesională
(#practicaBruxelles). Programul de practică a beneficiat de suportul tehnic și financiar al Parlamentului European
prin Unitatea Vizite şi Seminarii, Direcţia Generală de Comunicare din Parlamentul European, coordonat de
doamnele Mariana Cosac și Ioana Bobes.
Programul de practică a inclus vizite tematice in cadrul următoarelor instituții europene:
Parlamentul European (#EUParliament), unde, pe lângă prezentarea structurii și funcționării instituției,
studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea
carierei cu doamna Mariana Cosac, director al Direcției de Vizite și Seminarii din cadrul Parlamentului European.
Din program nu a lipsit vizita la Centrul de vizitatori al Parlamentului European – Parlamentarium, ce ghidează
vizitatorii în inima Parlamentului European, explicând calea spre integrarea europeană, cum lucrează Parlamentul
European și ce fac deputații săi pentru a face față provocărilor din prezent.
Comisia Europeană (#EUCommission), unde studenții au participat la trei prezentări: Comisia Europeană -
organ executiv al Uniunii Europene (Doamna Florentina GOLISTEANU, Directoratul General pentru Competiție),
Acțiunea climatică (Domnul Narcis JELER, Directoratul General pentru Acțiune Climatică), The EU's Regional Policy
with a focus on Romania (Domnul Damien COCARD, Directoratul General Pentru Politică Regională și Urbană) și
Cum să dezvolți o carieră la Comisia Europeană (stagiar la Comisia Europeană). Nu a lipsit vizita la Casa Europa, o
colecție interactivă despre devenirea Uniunii Europene.
Consiliul Uniunii Europene (#EUConsilium), unde tematica prezentată a fost legată de rolul acestei
instituții la nivelul Uniunii Europene, în special în domeniul mediului și schimbărilor climatice (Doamna Triin
Molson, Directoratul General Mediu, Educație, Transport și Energie)
Printre obiectivele vizitate s-au numărat una dintre cele mai moderne stații de epurare la nivelul Uniunii
Europene, realizată de Veolia în zona Bruxelles-Nord și Muzeul Regal de Științe ale Naturii, o colecție foarte
interesantă de antropologie, paleontologie, zoologie și geografie.
Componenta instituțională a fost completată de câteva incursiuni într-o serie de ecosisteme urbane, unde
au fost evaluate diferite aspecte de ecologie urbană (relația dintre spațiile construite și cele verzi, modul de
PRACTICĂ ÎN INSTITUȚII EUROPENE DIN BRUXELLES
2
utilizare al spațiilor publice, idei de promovare a sustenabilității urbane): Bruxelles, Luxemburg, Anvers, Bruges și
Oostende.
Ca de fiecare dată, grupul de multiplicatori de opinie europeană Universitatea din București a reușit să
facă o impresie foarte bună în toate instituțiile vizitate.
Proiectul de practică profesională este coordonat de către profesor Cristian Iojă, director al
Departamentului Geografie Regională și Mediu.
Material mediatizat și pe site-ul official al Universității din București:
https://www.unibuc.ro/2019/studenti-ai-universitatii-din-bucuresti-practica-in-institutii-europene/
PRACTICĂ ÎN INSTITUȚII EUROPENE DIN BRUXELLES
3
Senatul Universității din
București a acordat premiul pentru
cel mai inovator curs/material
didactic pe anul 2017-2018 site-ului
didactic „Cartografie-Topografie”,
dezvoltat de conf. univ. dr. Gabriela
Osaci-Costache, în cadrul Facultății
de Geografie a Universității din
București.
Portalul didactic asigură
beneficiile învățării on-line (E-
learning, Mobile Learning) într-un
mediu dinamic, urmărind creșterea
gradului de conștientizare în rândul
studenților și îi pregătirea acestora pentru Lifelong Learning, în vederea adaptării la cerinețe
pieței muncii.
Despre conceptul și structura acestui site, dar și despre facilitățile oferite de
metodologiile didactice inovative ne va vorbi în continuare conf. univ. dr. Gabriela Osaci-
Costache, autorul site-ului didactic „Cartografie-Topografie”.
Reporter: Ce v-a motivat să concurați la cea de-a doua ediție a Premiilor Senatului
Universității din București? Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?
Gabriela Osaci-Costache: Utilizând site-ul încă din anul 2016 și văzând cât este de util
atât studenților cât și mie, ca profesor, m-am gândit că înscrierea lui în concurs va duce la
realizarea mai multor site-uri de acest tip, cu beneficii pentru creșterea calității
învățământului. Obținerea premiului m-a făcut să simt în același timp bucurie și
responsabilitate, pentru că acest premiu mă obligă să continui să îmbunătățesc structura și
conținutul site-ului în permanență. Am avut și un sentiment de tristețe, pentru că cel care m-a
format, profesorul universitar emerit dr. Anton Năstase, creatorul școlii de cartografie la
Facultatea de Geografie a UB, nu a mai apucat să vadă că iubim cartografia la fel de mult ca
dânsul.
R: Ne puteți spune cum s-a conturat ideea site-ului didactic „Cartografie-Topografie”?
G.O.C.: Ideea portalului a pornit de la dificultatea cu care se distribuiau materiale
necesare cursurilor bazate pe formarea de competențe în domeniul Cartografiei (hărți, fișe de
lucru, fișiere vectoriale sau raster, date statistice etc.), mai ales în cazul grupelor mari de
studenți. Publicarea materialelor on-line (pe Google Drive, pe pagina personală a profesorului
de pe site-ul UB etc.) sau trimiterea pe e-mail, Facebook etc. nu oferea un cadru organizat.
Astfel, studenții care absentau nu știau rezultatul evaluărilor, ce teme au de realizat și până
când, câte absențe au acumulat și pierdeau materialele distribuite de profesor în lipsa lor.
R: Cum a fost primit site-ul didactic „Cartografie-Topografie” de către studenți? Se
observă creșterea interesului în rândul studenților odată cu facilitarea accesului la lecții,
„RESURSELE ON-LINE ȘI NOILE TEHNOLOGII INFORMATICE SUNT
OBLIGATORII ÎN ADAPTAREA METODELOR DE PREDARE” INTERVIU CU CONF. UNIV. DR. GABRIELA OSACI-COSTACHE DESPRE SITE-UL DIDACTIC „CARTOGRAFIE-TOPOGRAFIE”
4
tutoriale și materiale cartografice specifice prin intermediul site-ului?
G.O.C.: A fost o surpriză să constat că în primele cinci zile de funcționare a avut peste
4.000 de accesări. Studenții cu care lucrez sunt foarte mulțumiți de existența site-ului, pentru
că îi ajută în pregătirea lor profesională. Era de așteptat, întrucât site-ul a fost creat ținând
cont de ceea ce aveau nevoie studenții. Mai întâi am creat un chestionar Google Forms prin care
am aflat preferințele studenților cu privire la conținutul și structura site-ului didactic. Aceste
date au fost prelucrate împreună cu colegul meu, conf. univ. dr. Octavian Cocoș, cu care am
publicat și un articol indexat ISI pe această temă. De exemplu, studenții și-au dorit ca viitorul
site didactic să aibă: link-uri utile (90,9% din studenții chestionați), note de curs (71,5%),
exemple de lucrări finalizate ca exemple de bune practici (70,3%), tutoriale (69,1%), materiale
de descărcat pentru lucrul în clasă (84,2%), punctajele finale de la activitățile practice (69,7%),
afișarea programării examenelor (66,1%). Chiar și culorile predominante ale site-ului au fost
sugerate de studenți. Este dificil de evaluat nivelul de interes comparativ cu perioada în care
site-ul nu exista. Sunt mai mulți factori care influențează interesul, dar studenții nu au mai
venit la ore fără materialele necesare, nu au uitat ce temă au sau care este termenul de
predare etc. Studenților le-a fost, în mod sigur, mult mai ușor să rămână conectați cu tot ce se
întâmplă prin intermediul site-ului.
R: Vă rugăm să ne povestiți pe scurt cum funcționează site-ul didactic „Cartografie-
Topografie”? Cum contribuie informațiile și materialele disponibile pe site la dobândirea
competențelor specifice?
G.O.C.: Site-ul didactic „Cartografie-Topografie” este un site realizat prin Google Sites,
accesibil de pe computer sau telefon și de pe orice browser. A fost gândit în special pentru
orele de lucrări practice (nivel licență și master), dar are și unele note de curs. Disciplinele
disponibile sunt: Cartografie, Metode și tehnici de reprezentare cartografică, Introducere în
cartografia tematică, Cartografie tematică, Topografie. Studenții au acces la notele de curs (nu
toate se pot încărca pe site din motive legate de copyright), temele de realizat (inclusiv cele
individualizate), termenele de predare, fișele de verificare (pentru autoevaluarea temelor/
hărților), proceduri de urmat („cookbook”), exemple de hărți realizate de alți studenți sau de
profesor, exemple de bune practici, absențele acumulate (la sfârșitul semestrului), punctajele
obținute la evaluările parțiale (circa 5-6/semestru, aici incluzându-se evaluările materialelor
cartografice realizate) și finale (acestea se încarcă treptat, după evaluarea fiecărei teme) etc.
Aș aminti că site-ul nu înlocuiește prezența la ore, documentarea în bibliotecă, munca
individuală și nici profesorul din clasă, ci susține pregătirea în mod organizat, metacognitiv. Mai
ales pentru disciplinele bazate mult pe practică, site-ul este un „profesor” virtual, prezent
lângă student exact când acesta are nevoie de o îndrumare, de confirmarea unui termen de
predare sau a unei proceduri de lucru. Oferă materiale verificate, corecte din punct de vedere
științific, în concordanță cu fișa disciplinei și cu competențele care trebuie formate.
R: Am observat că există în cadrul site-ului o categorie denumită „Spitalul de hărți”?
Spuneți-ne cum a apărut ideea acestei categorii?
G.O.C.: Sincer… ar fi trebuit să se numească „Poliția Cartografiei”. Într-o lume virtuală și,
5
„RESURSELE ON-LINE ȘI NOILE TEHNOLOGII INFORMATICE SUNT
OBLIGATORII ÎN ADAPTAREA METODELOR DE PREDARE” INTERVIU CU CONF. UNIV. DR. GABRIELA OSACI-COSTACHE DESPRE SITE-UL DIDACTIC „CARTOGRAFIE-TOPOGRAFIE”
din păcate, și reală, invadată de hărți greșite, care nu respectă nici măcar reguli cartografice
elementare, este o acțiune temerară să încerci să arăți greșelile, să trimiți la „spital” hărțile
„bolnave”. Este o picătură într-un ocean… Trăim într-o epocă a hărților făcute chiar de
utilizator și cu o pondere crescândă a cartografiei participative, în care fiecare consideră că „se
pricepe” la hărți. Astăzi oricine are un computer și un program GIS sau de cartografie asistată
de calculator poate realiza o hartă. Nu înseamnă că este o hartă corectă, dar utilizatorul nu-și
dă seama dacă nu cunoaște partea teoretică. În plus, el vede pe net sau în materiale tipărite
hărți la fel de greșite și începe să creadă că așa e bine. Au fost dedicate multe studii
internaționale acestor pericole moderne ale cartografiei, care ar fi Hic sunt leones de azi:
incompetența, necunoașterea sau ignorarea regulilor cartografice. Din păcate, la noi rar am
mai văzut atlase geografice corecte, manuale de geografie cu hărți corecte sau hărți murale
corecte. Este un fenomen grav. Cartografia tematică este în derivă, nu mai are repere și
specialiști.
Cred că era mai ușor de gestionat o rubrică cu hărți „sănătoase”, corecte și frumoase.
Cartografia este știință, tehnică și artă. O hartă nu se face la întâmplare. Cartografii
perfecționează continuu metodele și tehnicile, astfel încât harta să comunice cât mai bine
informația.
„Spitalul de hărți” este așadar un loc în care studenții pot vedea exemple de hărți
„bolnave” și se pot „antrena” încercând să le „diagnosticheze” și „trateze”, identificând
greșelile. Este un mod de a-și însuși regulile cartografice.
R: Site-ul poate fi folosit și de persoane interesate care nu au statutul de student? De
exemplu, absolvenți ai unei alte specializări care sunt pasionați de cartografie sau topografie
pot să acceseze informațiile și să primească îndrumări de specialitate
G.O.C.: Site-ul poate fi accesat de oricine. Parcurgerea notelor de curs (deocamdată doar
pentru Topografie) poate fi utilă oricărei persoane care are nevoie de acele informații, însă site
-ul a fost conceput ca instrument – suport pentru orele față-în-față.
R: Care considerați că sunt avantajele folosirii metodelor de învățare on-line (E-learning,
Mobile Learning) și de ce sunt potrivite pentru mediul academic?
G.O.C.: Avantajele metodelor on-line sunt multiple: fiecare student poate accesa informația de
oriunde și oricând și poate învăța în ritm propriu; studentul își poate autoevalua hărțile (cu
scopul de a forma studenți „reflexivi”); creează o stare de confort studenților, prin siguranța că
vor găsi on-line informațiile de care au nevoie, atunci când au timp și disponibilitate pentru
pregătire; face transparentă evaluarea și itemii de evaluare; reduce mult posibilitatea
prezentării la ore fără materialele necesare sau fără teme; profesorul poate organiza mai bine
orele, eliminându-se pierderea de timp cu obținerea materialelor în format digital (hărți, date
statistice etc.); îl determină pe student să fie activ, să se implice în formarea proprie, să
urmărească un parcurs, să respecte termene, să urmărească și să aplice în mod autonom
anumite proceduri de lucru. Prin urmărirea unor lecții și secvențe de învățare și autoverificare,
portalul își propune să-i pregătească pe studenți și pentru Lifelong Learning, învățarea
permanentă de-a lungul vieții, la orice vârstă, cu scopul de a se adapta cerințelor pieței muncii.
6
„RESURSELE ON-LINE ȘI NOILE TEHNOLOGII INFORMATICE SUNT
OBLIGATORII ÎN ADAPTAREA METODELOR DE PREDARE” INTERVIU CU CONF. UNIV. DR. GABRIELA OSACI-COSTACHE DESPRE SITE-UL DIDACTIC „CARTOGRAFIE-TOPOGRAFIE”
7
Numeroase studii internaționale au demonstrat amploarea pe care a luat-o în universități
documentarea și învățarea în mediul virtual. Mai mult, o parte din studenți sunt angajați part-
time, deci timpul este foarte important pentru ei, iar învățarea on-line de tip Microlearning,
promovată de acest site didactic (în special pentru lucrările practice), le vine în ajutor.
R: În opinia dvs., care este impactul pe care adaptarea și diversificarea metodelor de
predare, prin utilizarea resurselor online și a altor tehnologii informatice, îl are asupra
sistemului de învățământ românesc?
G.O.C.: Adaptarea și diversificarea metodelor de predare în care să fie incluse resurse on
-line și noi tehnologii informatice, nu sunt numai necesare, ci sunt obligatorii chiar și pentru
noi, imigrații digital așa cum ne clasifică Prensky. Pentru studenții noștri, care sunt nativi
digital, folosirea resurselor de învățare disponibile on-line este mai familiară decât folosirea
materialelor tipărite. Dacă nu ne adaptăm la mediul virtual cu care sunt atât de familiarizați
studenții de azi, vom putea fi și noi întrebați de studenți, precum profesorul de care amintea
Umberto Eco: „Scuzați-mă, dar în era Internetului, dumneavoastră ce faceți aici?”
Impactul acestei adaptări continue trebuie să fie major și să fie în ajutorul studentului, pe care
este centrat învățământul, iar un site didactic (on-line) se înscrie în metodologiile didactice
inovative care susțin procesul de predare-învățare.
R: Considerați că inițiative precum Premiile Senatului Universității din București
încurajează mediul academic spre inovare și spre crearea/ implementarea de noi proiecte?
Cum altfel credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din
București?
G.O.C.: Efectul a fost de unul de încurajare și de recunoaștere a faptului că suntem și
cadre didactice! Eu așa am simțit. Mi-ar plăcea să revăd proiecte de cercetare finanțate de UB,
prin competiție, așa cum au fost prin 2007-2008 proiectele „Idei-UB”. Și, de ce nu, chiar proiecte
didactice. În definitiv, suntem profesori și lucrăm cu studenții, activitatea didactică fiind foarte
importantă. Nu îndrăznesc să fac alte propuneri, dar aștept cu interes noi inițiative ale UB.
Reporter: Aveți un mesaj pentru organizatorii Premiilor Senatului Universității din
București?
G.O.C.: Doresc să mulțumesc pentru inițiativă și pentru premiul obținut. În domeniul meu,
Geografie, care se încadrează în Științele Pământului, standardele minimale actuale la nivel
național pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior nu prevăd nicio
activitate didactică care să fie evaluată. Astfel, existența unei secțiuni didactice în cadrul
Premiilor Senatului ne-a bucurat, atât pe mine cât și pe alți colegi geografi, cu atât mai mult cu
cât această parte a activității noastre nu mai este premiată în altă parte, așa cum se întâmplă,
de exemplu, cu articolele științifice, care sunt premiate și de UEFISCDI.
Sursa: https://www.unibuc.ro/2019/interviu-cu-conf-univ-dr-gabriela-osaci-costache-
despre-site-ul-didactic/
„RESURSELE ON-LINE ȘI NOILE TEHNOLOGII INFORMATICE SUNT
OBLIGATORII ÎN ADAPTAREA METODELOR DE PREDARE” INTERVIU CU CONF. UNIV. DR. GABRIELA OSACI-COSTACHE DESPRE SITE-UL DIDACTIC „CARTOGRAFIE-TOPOGRAFIE”
Titlu: India
Autor: Louise Nicholson
Date publicare: Bucuresti : Adevarul Holding, 2010
Cota: 20091 Geogr.
*********************
Titlu: Egipt
Autor: Andrew Humphreys
Date publicare: Bucuresti : Adevarul Holding, 2010
Cota: 20092 Geogr.
*********************
Titlu: Scotland
Autor: Paul Murphy
Date publicare: Clermont-Ferrand ; Greenville : Michelin , 2006
Cota: 17887 Geogr.
*********************
Titlu: New York City
Autor: Michelin
Date publicare: Clermont-Ferrand : Manufacture française des
pneumatiques Michelin, 2006
Cota: 17901 Geogr.
*********************
Titlu: Provence
Autor: Michelin
Date publicare: Clermont-Ferrand : Manufacture francaise des
pneumatiques Michelin, 2006
Cota: 20093Geogr.
*********************
Titlu: Cuba
Autor: Christopher P. Baker
Date publicare: Bucuresti : Adevarul Holding, 2010
Cota: 20094Geogr.
*********************
Titlu: Riscul seismic al retelelor de transport
Autor: Toma-Danila Dragos
Date publicare: Bucuresti : [Universitatea Bucuresti.
Facultatea de Geografie], 2018
Cota: T749
*********************
Date consemnate de:
Ing. Anca Marina CĂLIN - Șef Serviciu
Biblioteca de Geografie și Geologie
BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CAROL I” BIBLIOTECA DE GEOGRAFIE.
LISTA BIBLIOGRAFICĂ A PUBLICAŢIILOR NOU ACHIZIŢIONATE Februarie, 2019
DATE STATISTICE (Ianuarie-februarie 2019)
• Total cititori inscrisi : 80;
• Total cititori frecventa : 1667;
• Total volume consultate : 8900;
• Tranzacții de împrumut: 1270
8
9
Te provocăm la o discuție
unică, interesantă și incitantă cu un
oficial al Comisiei Europene.
Daca ești student, masterand,
doctorand sau cadru didactic îți
propunem o întâlnire inedită cu
Raluca Ionescu Isaksen – pentru un
schimb de idei pe teme actuale
precum:
politica de coeziune și
finanțarea proiectelor;
rolul Comisiei Europene;
mediul de lucru in cadrul
Comisiei Europene;
oportunitățile de studiu,
de muncă și de trai în
străinătate, utilizarea
limbilor străine pe
teritoriul Uniunii
Europene, oportunități de
voluntariat;
trecut, prezent, viitor
comun - european.
Inițiativa oferă mediului
academic șansa de a afla mai multe
despre Uniunea Europeană și despre
modul în care funcționează și de a
purta o discuție plină de viață cu
privire la oportunitățile și provocările
de a face parte din Uniunea
Europeană.
Oficialul Uniunii Europene, la
rândul său, devine "fața" Europei
pentru o zi.
Pe de altă parte va fi o
oportunitate suplimentară de a
conecta direct Uniunea Europeană cu
tinerii din Universitatea din București.
Așadar ne vedem marți, 9
aprilie 2019, ora 11.00 în Amf. Vâlsan
(etajul 3 – Facultatea de Geografie).
Această acțiune face parte din programul Eu Back2University, o inițiativă a Comisiei Europene.
PROGRAMUL COMISIEI EUROPENE EU BACK2UNIVERSITY
Caravana Facultății – jurnal de călătorie. În
ultimele două săptămâni am poposit în București la
Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" și la Liceul
Tehnologic Traian, în Ploiești la Colegiul Național "I. L.
Caragiale", în Pitești la Colegiul Național "Al. Odobescu",
Colegiul Național "I.C. Brătianu" și la Colegiul Național
"Zinca Golescu", dar și în Alexandria la Colegiul Național
Pedagogic "Mircea Scarlat" și la Liceul Teoretic
"Constantin Noica".
Mulțumim gazdelor noastre care ne-au primit
cu foarte multă căldură, mulțumim colegilor și
studenților care au dus caravana prin sudul țării.
Continuăm în Ialomița, Vrancea, Buzău, și... unde
ne mai invitați!
10
CARAVANA FACULTĂȚII DE
GEOGRAFIE
Dacă ești student în anul III te invităm să cunoști mai bine programele de studii universitare de master
oferite de Facultatea de Geografie.
Între 25 și 28 martie am programat o serie de prezentări unde vei avea ocazia sa afli informații despre
cursuri, programe de practica sau internship, despre activități extracurriculare și mai ales despre posibilitățile de
acces pe piața muncii pe care le oferă fiecare program de master al facultății noastre.
11
PREZENTAREA PROGRAMELE DE MASTER
AȘTEPTĂM CONTRIBUȚIILE DUMNEAVOASTRĂ
Facultatea de Geografie a Universității din București Bd. Nicolae Bălcescu nr. 1, București, 010041
Telefon: 021 3053775
Vizitați-ne pe web la adresa: http://geo.unibuc.ro/buletin_informativ.html
Buletinul informativ al Facultății de Geografie, 39/2019