^ H

OPERE COMPLETE

y^S^ik,

AL. I. ODOBESCU

OPERECOMPLETE

VOLUMUL II

BUCURETI«MINERVA*, Institut de Arte

Grafice i Editur, B-duI Aca-

demiei, 3 — Edgar-Quinet, 4.

1908

^^'^^'

In acest al doilea volum al scrierilor lui Odo-

bescu am grupat articolele i studiile lui privitoare

la literatur i etnografie. La cele cunoscute amadugat altele, inedite, îndeosebi lucrrile scoase

din ziarul „Epoca", la care autorul nostru a fost

un distins colaborator, prin anul 1887.

Volumul din urm — pus sub tipar i acela—va coprinde la un loc cercetrile arheologice i is-

torice ale lui Odobescu.

H^^^g

CÂNTICELE POPORANEÎN RAPORT CU ARA, ISTORIA I DATINELE ROMÂNILOI^.

Pe la sfâritul secolului din urm, (1778—79), un critic ifilosof eminent al Germaniei, I. Gotfried 'Herder, avu fru-

moasa idee de a aduna i de a publica, traduse pe limba

sa, o culegere de cântice poporane ale deosebitelor naiuni,

sub titlul foarte nimerit de Glasuri ale popoarelor ^).

Din toat a sa lucrare, rmas acum înapoi prin strda-

rea a mai multor urmai critici i culegtori de cântice na-

ionale, s'au pstrat, ca vrednice de o necontenit laud, lu-

minoasa inspiraiune ce a îndemnat pe filosoful german scaute, în sânul poeziei poporane, caracterul i amintirile unei

naiuni, i apoi înc i acel titlu atât de adânc i plin de

adevr, glasuri ale popoarelor

!

Glas al poporului e, cu bun seam, acea neregulat iadese ori monoton poezie, care, transmis din gur în gur,purtat din secol în secol, pstreaz cu simplitate, dar i cu

sânenie, tradiiunile i legendele vechi, care aduce aminte

fiilor vitejiile i suferinele prinilor, care, mai colorat în

veci decât chronica, ne înfieaz cu fee mai vii i mai fe-

lurite, viaa vremilor trecute i ne ptrunde inima cu toate

simirile ce a încercat o naiune în frmântrile sale, pe care

istoria tie mai adesea numai a ni le povesti.

\) Stimmen der Volker in Liedern, gesammelt, geordnet iitid zumTheil iibersetzt von I. Gottfried Herder.

I. ODOBESCl V<.1. II.

AL. I. ODOBESCU

Tot Herder, în prefaa acelei publicri, vorbind despre ce

a fost poezia în timpurile cele mai antice, despre isvorârea

ei i despre elementul în care ea trete, ne d o definijiune

în care se vdete toat însemntatea poeziei poporane; el

zice: «Ea vieuia în urechea poporului, pe buzele i pe har-

«pele cântreilor de atunci; ea cânta istoria i felurite în-

«tâmplri, tainele i minunele i semnele prevestitoare ; ea

«era floarea prin care se caracteriza poporul cu limba i tara

«sa, cu îndeletnicirile i prejudecile, cu patimele i cu tru-

«fiile, cu muzica i chiar cu sufletul su !» ^)

Dela Herder încoace, mai toate naiunile Europei, sau prin

critici pmânteni, sau prin scriitori strini, 'i-au adunat

cânticele poporane '^); din acele felurite colectiuni, purtând

fiecare stema unei naionaliti, -nu e de tgduit c i lite-

rile i istoria s'au înavuit cu noiuni mai lmurite i mai

drepte despre caracterul i despre principiul vital al popoa-

relor, cu isvoare mai îmbelugate i mai sporitoare de o in-

spiratiune ce atinge mai de aproape i mic mai cu trie

inimile noastre.

Aceasta ne-o arat i nemuritorul poet polonez AdamM.iczkievicz când, cu glasul coprins de entuziasm, el face

') Vorrede der Volkslieder.

'^) în Germania, în Frana, în Italia, în Spania i în mai toate rile

europene s'au fcut colectiuni însemnate de cântice naionale. Având a

ne ocupa mai cu deosebire de ale Europei rsritene, adic ale popoare-

lor care înconjoar pe Români i se învecinesc cu dânii, vom meniona

pentru cânticele greceti : Chants popiilaires de la Grece moderne, pu-

blies et traduits en frangais par C. Fauriel. Paris 1824. Didot ; care au

fost i traduse în limba german : Neugriechische Volkslieder gesammelt

iind herausgegeben von C. Fauriel, iibersetzt... von Wilhelm Muller,

Leipzig, 1824. 2 Bande in-8. — Mai târziu Contele Demarcin du Tyrac

de Marcellus a publicat o nou coleciune sub titlul : Chants popiilaires

de la Grece. Paris. 1851, 2 voi., care s'a retiprit la 1860.

Pentru poeziile poporane ale Sârbilor, un literat însemnat din acea

ar, Wuk Stefanovici Caragici a lucrat ne'ncetat de patruzeci de ani imai bine i a publicat, la 1815, în Viena, o mic coleciune sub titlul

:

Hapo;pî^ cp5cKe iiecne ; Cântice populare sârbeti), pe care ^ complec-

tat-o în dou ediii tiprite, una la Lipsea (4 voi. în 12 mare, 1823-1834)

CÂNTICELE POPORANE 3

aceast clduroas invocaiune : «Cântice poporane, voi, sicriu

«sfânt al credinei, ce legai timpurile cele vechi de cele nou,

«în voi îi depune o naiune trofeele eroilor si, sperana

«cugetrilor i floarea simirilor sale. Sicriu plin de sfinenie!

«Pe tine nici te atinge, nici te sfarm vre-o lovire, precât

«poporul tu chiar nu te-a profanat. O cântic poporan! Tu

«stai i pzeti templul amintirilor naionale ; tu ai aripi i«glas ca de archangheli, adesea ai i arme ca dânii. Flacra

«mistuete lucrrile pensulei, tâlharii jefuesc comorile, dar

«cânticul scap în veci cu via i se strecoar printre oa-

«meni. Dac sufletele înjosite nu tiu s-1 hrneasc cu dor

«i cu speran, el fuge la muni, se aca de ruine i de

«acolo spune din vremile trecute. Tot astfel i privighetoarea

«sboar afar dintr'o cas ce a ars i se oprete un minut

«pe învelitoare ; dar dac i învelitoarea se cufund, atunci

«pasrea fuge în pduri i, din mijlocul ruinelor, din mijlocul

i alta la Viena (3 voi. în 8, 1841-1846, crora se va adaoge un al 4-lea

volum la care înc lucreaz editorul), — Domnioara lacob-Robinson a

tradus o parte din cânticele sârbeti în limba german, sub pseudonymul

de Talvy : Serbische Lieder, Halle, 1S26, 2 Bande, reproduse i adogite

la 1853. — Domnioara Elisa Voiart a reprodus aceast traducere pe

franuzete: Chants popiilaires des Serviens, Paris. 1834, 2 voi. iar

apoi Dozon a publicat' o alt coleciune de cântice sârbeti, traduse pe

limba francez: Poesies popiilaires des Serbes, traduits par Aug. Dozon,

Paris, 1859, in 18.

Pentru cânticele române, cele dou mici volume publicate de d. Va-

sile Alecsandri, Poesii populare. Balade (cântice btrâneti) adunate iîndreptate de V. Alecsandri, Iai, 1852— 1853Jn 18, precum i cânticele

populare din foaia România literar, anul 1855, sunt cele mai însemnate

culegeri. Ui Spitalul amorului de Anton Pann, Bucureti 1850, în 12,

în Balade culese i corese de M. Marian Marienescu, Pesta, 1858 i în-

tr'alte mici volume precum: Dorul, culegere de 72 cântice naionale,

Coleciune de cântice populare prin O. Dumitresci:, Culegere de maimulte cântice naionale din ambele Principate etc, culese de Cristu loanin,

se gsesc ceva cântice poporane, îns de o mai mic însemntate. Coleciunea

d-lui Alecsandri sa tradus franuzete : Ballades et Chants populaires

de la Roumanie. recoueillis et traduits par V. Alecsandri, avec une in-

iroduction par M. A. Ubicini, Paris. 1856. — O parte din cântice s'a

AL. I. ODOPESCU

«mormintelor, ea cânt cltorilor, cu glas rsuntor, doina

«cea din jale 1»

Cuvintele acestea din urm, în care se simte dureroasa

mângâiere ce'i crease poetul exilat, cântând patria sa de-

prtat i czut, ne destinuesc totdeodat i una din cele

mai solide virtui ale poeziei poporane, adic struina cu

care cântecele poporului, lipsite de toate mijloacele de per-

petuare ale literaturilor cultivate, se pstreaz necontenit chiar

în sânul naiunilor bântuite de soart. In asemenea ceasuri

îns, caracterul lor oare-i-cum se preface. Ca o suflare de

jale, ca un dor nestins se revars asupr-le ; în povestirea

faptelor celor mai strlucite se strecoar o amarnic zâm-

bire; un rsunet tânguios se îmbin cu strigtele de veselie

i chiar srbtorile îi au lacrimile lor. Dar cât de adâncfie durerea, cât de mare fie umilina, precât înc poporul le

simte, poezia veghiaz la porile templului unde se pstreaz

amintirile naionale. Mai vrednic înc de însemnat e c a-

tunci, chiar accentele ei devin mai ptrunztoare. i 'ntr'a-

devr, dac ea este glasul poporului, când oare glasul scoate-

tradus i nemete în coleciunile urmtoare : Romnische Dichtiingen

far Deutschen, iibersetzt von S. Mockesch, Hermanstadt, 1851, în 8.—

Romnische Volkspoesie gesammelt nnd gedrnckt von Alecsandri, deatsch

iibersetzt von Wilh. Kotzebue, Berlin, 1851, in 8. — Romnische Volks-

lieder, metrisch iibersetzt und erlutert von loh. Karl Schukr, Hermanstadt

1859, in 12. — i Ungurii au tradus cânticele poporane româneti :

Virâgok a Român (Olh) nepkolteszek mezejerol. Ismertet es kiadja

Acs Kâroly, Pest, 1858, în 12. — Cu atingtoare de datinele Românilor,

putem cita înc coleciunea de basme adunate în Banat i traduse în

limba german : Walachische Marchen, herausgegeben von Arthur und

Albert Schott, Stuttgart und Tiibingen, 1845, Gotha, în 8. E de dorit

ca o asemenea coleciune i mai complect s avem i în limba naio-

nal, precum este iar de dorit ca coleciunea început de d-1 Alecsandri

s se complecteze cu toate cânticele ce nu au fost cunoscute sau înc

publicate de d-lui.

In ziua de azi (1887) s'ar putea mri în mod considerabil aceast list

bibliografic, mai ales dac s'ar mai adaog i notie despre cânturile

poporane ale Albanezilor, ale Magiarilor, ale Polonilor, ale Malo-Ro-

sienilor (Ruii din mica Rusie) i ale altor naiuni vecine.

( ÂNTICKLE POPORANE O

va mai din adâncul inimii, rsunetele sale, decât în ceasurile

de durere ? Care popor cântâ-va mai frumos, mai cu foc,

rnai cu duioie decât acela ce'i a perdut bunurile strmo-

eti, ce cunoate gloria i fericirea numai ca o amintire din

trecut, ca o dorin, ca o aspiraiune ctre viitor ?

E în firea omului de a cânta în ceasurile de mâhnire;

atunci sufletul e împins de sine-i spre gândiri poetice ; min-

tea zrete natura i soarta omeneasc printr'o raz amur-

git ce'i ascunde amruntele banale ale vieei i glasul chiar,

înmuiat în lacrime, are un nu tiu ce mldios care se 'n-

voiete cu dispunerile inimii, i ast-fel cântarea sporete.

Nu voim îns a zice c întristarea e singurul isvor de ins-

piraiuni poetice; lauda i mirarea, recunotina facerilor de

bine, veselia isbândei i a plcerilor, i însfârit mai toate

micrile sufleteti îi au rsunetele lor prin viersul poeziei.

Acea cuvântare cadenat, pe care mintea o creaz cu mies-

trie, în minutele de inspiraiune, pe care merrioria, ajutat

de modulaiunile repeite ale versului, o pstreaz mai cu

înlesnire, pe care glasul o rostete cu plcere, desftându-se

in armonia ritmului, a fost învederat cea d'întâi produciune

a geniului omenesc, stimulat de patimile sufletului.

S nu ne prinz dar mirarea când vedem poezia figurând

în leagnul tutulor literaturelor începânde. Omul a vorbit

mai întâi în proz, dar, ca Burghezul Gentilom al lui Mo-îiere, fr de a cunoate puterea prozei ; când îns a început

s îi vina în minte idei vrednice de a fi împrtite unui

cerc mai lit, de a fi transmise generaiunilor viitoare, pentru

acele idei el a inventat o limb miestrit, cadenat, înalt

:

aceia a fost poezia.

La toate popoarele ea astfel s'a manifestat ; astfel s'a urzit

pretutindeni poezia poporan, în veci imperfect în privina

prosodiei, care de o dat cu dânsa s'a nscut, mai adesea

semnat cu simpliti copilreti, cu noiuni greite, ba une-

ori i monstruoase, dar plin de verdea i de putere, de

un parfum de junie ce învie i Întrete sufletele.

AL. I. ODOBESCU

«Poezia poporan i curat fireasc», ne zice Montaigne ^)

«are simpliti i graii prin care se poate potrivi cu cea

«mai însemnat frumusefe a poeziei desvârite depre art».

i Herder, tot în prefaa mai sus citat, adaoge: «Aib chiar

«un cântic de felul celor bune mai multe greeli însemnate,

«greelile îi se pierd, strofele rele se trec, cu cântarea; dar

«spiritul cânticului, care singur stpânete sufletele, acei

«spirit e nemuritor i poart mintea înainte. Cânticul nu se

«vede, ci se asciilt\ se ascult cu urechea sufletului, care

nu tie s numere, s msoare i s cumpneasc silabele

«izolate ci se ptrunde de rsunetul lor general, i, rpit de

dânsul, înoat cu el înainte.»

S ne oprim un minut asupra importanei acelor cuvinte :

«Cântecul^ nu se vede ci se ascultai» i aci care martor,

care desluitor al acestor cuvinte putea-vom aduce mai vrednic

de crezmânt, în ceeace se atinge de impresiunile sufletului,

decât pe nemuritorul filosof elen, pe Platon ? S'l urmrimdar un minut pe malul Ilisului, în ocolul Atenei, i s ascul-

tm cu dânsul convorbirea plin de graie i de adâncime a

lui Socrat cu Fedru, umbrii amândoi sub un platan, în veci-

ntatea templului Dianei ")

:

„Socrat:— tii tu oare prin ce fel de cuvinte am place mai mult

Zeului; prin cele scrise sau prin cele grite?

„Fedru: De loc; dar tu?

„Socrat : Am s-ti spun i eu ce am auzit dela cei btrâni, cci vezi,

aceia spuneau adevrul. 'apoi de am putea noi înine gsi adevrul,

ne-ar mai fi psut nou ceva de prerile celorlali oameni ?

„Fedru;— Ciudat întrebare; dar spune-mi tu ce ai auzit?

„Socrat: — Am auzit c odinioar pe lâng Naucratis, în Egipt, sar

fi nscut unul din zeii lor cei vechi de pe acolo, aceluia cruia era în-

chinat i pasrea ce-i zice ibis. Nurnele acestui demon er Teut; zice

c el ar fi nscocit mai întâi numerile i socoteala i geometria i astro-

1) Essais de Michel Montaigne, Liv. I chap. 64 «La poesie populaire

<et purement naturele a des naîfvetez et grâces, par ou elle se compare

<â la principale beaute de la poesie parfaite, selon l'art.

2j Platon. Fedru LIX i LX.

CÂNTICELE POPOBANE

nomia, ba i ahul, zarul i înc i scrisoarea (Ypâ[i[JLaxa); fiind pe atunci

rege al Egiptului întreg Taumas, care sta în cetatea cea mare din susul

ârei, pe care Elenii o numesc Teba din Egipt, iar pe zeul de acolo

Amon, i venind la dânsul Teut, ii art aceste miestrii i îi spuse ctrebuete sa le împrteasc i celorlali Egipteni ; iar el întreb de ce

folos ar fi fiecare dintr'însele i, desbtând ce i se prea c e bun i

ceeace nu e bun, pe una o defima pe alta o lud. Astfel zic c multe

de tot felul ar fi spus Taumus lui Teut, în privina fiecrei miestrii, pe

care lucruri ar fi lung vorb de a le spune ; dar când ajunse la scri-

soare : — «Aceast învtur, o rege, zise Teut, va face pe Egipteni mai

învai i mai lesnicioi la memorie (pTjaovfxwipooi;) ;*^ci am gsit

un leac pentru memorie i pentru tiin». — Iar el spuse.' «O prea

miestreule Teut, unul e vrednic s nscoceasc miestriile, iar altul spreuiasc cât parte de pagub sau de folos poate ei din întrebuinarea

lor; tu dar acum, fiind printele scrisorii, din dragoste ctre dânsa, ai

artat'o altfel decât cum este ; cci ea va aduce în sufletele celor ce în-

va numai uitarea i neîngrijirea memoriei, pe care încredinând'o scrierii,

o vor lsa pe seama acestor semne strine i în sinei chiar, ei nu vor

ine minte nimica. Aa dar tu n'ai gsit un leac pentru memorie, ci nu-

mai pentru pstrarea amintirilor; (or'zoov {Jlvtjijly]? aXX' uîCOiVTJoewc

cpâp'jiaxov s'jpsc); ceeace ari colarilor ti este umbra tiinei i nu

adevrul ; cci, dup ce ei vor fi citit multe, fr de a le fi învat la das-

cli, ei vor crede c^ sunt foarte înelepi, dei cei mai muli vor fi frii

cunotine i grei la trai, ca unii ce, în loc de tiin, vor avea numai

umbra ei.

„Fedru: — O Socrate, minunat tii tu s faci, când vrei, cuvinte ca din

Egipt sau din orice alt loc.

„Socrat : — Prietine, cei din templul lui Joe dela t)odona spuneau ccele dintâi cuvinte prooroceti au eit dintr'un stejar; acei oameni dar,

cari nu erau aa de învai ca noi acetia de acum, primeau din sim-

plitate s asculte un stejar i chiar o peatr, numai adevrul s zic.

Tu îns, dinpotriv, vrei s tii cine i de unde este acel ce vorbete,

i nici nu bagi în seam dac lucrul este sau nu precum el îl spune,

„Fedru: — Ai cuvânt s m dojeneti. Ins i mie mi se pare c, în

privina scrierii, este precum zice Tebeul.

„Socrat: — Aa dar cel ce crede c tiina se poate însui în scrisoare.

(6 xr/vr^v oiO'jJLSvo? iv 7pâ«j.{j-aTt xaraXi:râîv) i iari cel ce crede cpoate s o capete numai din cele^ scrise, ca când ar putea ^ eas ceva

curat i lmurit (aaSC xal p£,3a'.ov) din scrisoare, acela zace într'o

mare nedomirire i într'adevr nu tie vorbele lui Amon, de vreme ce

socotete c' cuvintele scrise sunt ceva mai mult decât un mod de a'i

aduce aminte, pentru cei ce cunosc mai din vreme cele ce s'au scris.

AL. 1. ODOBKSCr

„Fedru: — Ai dreptate.

„Socrat : — Cci, vezi tu, o Fedre, scrisoarea are un mare defect, pe

care îl are asemeni i pictura. i fpturile acestei arte se arat pare

c'ar fi vii; dar, de le. vei întreb ceva, ele îi vor st tot grave i mute;

tot astfel sunt yi cuvintele scrise; ai crede c ele îi vor spune toate lu-

crurile înelepte ; dar de le vei întreb, vrând s afli ceva mai mult despre

cele scrise într'însele, atunci ele îi vor da în veci acelai rspuns. Orice

cuvânt, îndat ce s"a scris, se rostogolete pretutindeni, atât pe la cei ce

nu-1 îneleg, cât i pe la cei crora nu se cade, i el nu tie chiar ctre

cine trebue s se îndrepteze i ctre cine nu. Dispreuit i gonit frdreptate, el în veci are trebuina de ajutorul printelui su, cci el însui

nu poate nici s se apere nici s-i ajute».

Soarta cântecului poporan nu este aceia a cuvântului scris.

Liber fiu al poporului, încredinat zburdalnicei memorii, el

alearg din om în om, din secol în secol ; fiecare îi adaogun semn dela sine, o vorb, un vers, un episod, i adesea

modificat de pe vremuri, abia 'i mai cunoti origina i starea

primitiv, dupce a trecut sub aa multe prefaceri. In cazul

de fa poate c, cu prere de ru, vom primi a zice ca

Platon c aceasta e un folos ; dar îns trebue s mrturisim

c cânticul poporan n'ar putea exista fr de libertate, i cazi, în epoca când toate aspiraiunile geniului literar sunt

mai mult sau mai pujin supuse la regule dictate i urmate

din secolii clasici, acea libertate este chiar caracteristica poeziei

poporane.

Povestirea naiv a basmelor locale i a faptelor glorioase

sau jalnice ale timpilor trecui, simiminte fragede i adânci,

exprimate cu o nespus vigoare, descrieri simple dar viu

colorate ale vieii strbune, fraze i întorsturi vârtoase ce

adesea lipsesc în limbile nou, ziceri btrâne, rmie din

dialecte stinse, o caden lesnicioas i de multe ori mono-

tony o versificare liber i neînstrunat, ce rar jertfete sen-

sul vorbii, iat, spre a ne rezuma, elementele de cpetenie

ce alctuesc cânturile poporane.

Aveam trebuin de aceste desluiri pregtitoare spre a

intr în materia ce voim s cercetm.

CxVNTICELE PnPOIîAXK

ara noastr, ca cele mai multe ri europene, mai ales

cele ce se bucur de o natur mrea i bogat, i care au

suferit mult în luptele lor pentru neatârnare, îi are cânti-

cele sale poporane, casnice i vitejeti. Noi, într'unele din

ele ne vom sili a cuta desluiri asupra evenimentelor isto-

rice, asupra caracterului intim i asupra limbei chiar a na-

iunii noastre, în deosebitele epoci i în deosebitele localiti

în cari aceste cântice au isvorît din imaginaiunea popoarelor.

Pentru aceasta ne vom încerca a preciza, precât se va putea,

epoca i locul compunerii lor.

Vom merge i prin rile vecine, cu cari România a în-

treinut relaiuni de amicie sau de rivalitate, mai mult sau

mai puin lungi i intime, spre a cerceta în cântrile lor po-

porane, ce datine au schimbat cu noi acele naiuni apropiate

pe rmurile Dunrii sau pe plaiurile Carpailor i ale Bal-

canilor i, repurtând apoi orce lumin ni se va ivi sau ni se

va nluci, Ia ara noastr, ne vom cerc într'astfel s lmu-rim oareicum vechile noastre datine.

Prin asemenea comparaiuni vom avea, credem, prilejul a

dovedi tainica înfrire ce unete aceste popoare, cari au trit

secoli îndelungai, împrtind mai aceleai glorii i aceleai

nevoi, resimind aceleai loviri i cântând într'un acord, fie-

care pe lira sa naional, cântri de acela fel ! Aa strbune

legminte poate c înc nu s'au stins cu totul în inima po-

poarelor, i ar fi de dorit ca o generoas impulsiune s în-

freasc în viitor acele naiuni ce sunt, credem, menite a

forma în Europa rsritean un stat federal cretin, tare

atât {irin. unirea cât i prin varietatea chiar a puterilor sale!

Rsunete ale Pindului în Carpai

DiocHiuL. — NAluca. — Mioara. — A4o-ajun.

I.

Moartea silnic i fr veste, mai ales în vârsta juniei, a

înfloririi, este o idee trist, care în totdauna ptrunde inima

oamenilor de o mâhnire adânc. Acest simtimânt e vechiu ca

lumea ; tot neamul omenesc poart, de secoli întregi, jalea

tânrului pstor Abel, ucis cu mânie de crudul su frate Cain ;

lacrima picat din ochiul printelui omenirii, vaietul ieit din

peptul mumei noastre obteti, toate generaiunile pe rând

le-au vrsat i în veci inima omului, cât de multe mângâieri

i-ar putea aduce religiunea, filosofia i tiina, ea tot va plânge

pe cel rpit vieii cu cruzime, în floarea anilor si.

Un simimânt atât de firesc, atât de general, atât de adânc,

a trebuit negreit s se manifeste, chiar în timpii primitivi,

prin glasul mldios al poeziei. Toate popoarele au plâns cu

plângeri modulate, pe junele ucis la floarea vârstei, i, în -rile meridionale, unde soarele dogoritor al verii arde i mis-

tuete regulat toat încânttoarea podoab a naturei, unde

vegetaiunea zâmbitoare a primverei piere ofilit sub ariastelei cneti, a lui Siriu, aceste dou simiri întristtoare, ce

înfieaz minii o aa intim analogie, s'au îmbinat mai

RSUNETE ALE PINDULlI ÎN CAKPAl H

adesea, ca s dea natere unor serbri anuale, unor cântece

de doliu, repeite neîncetat de popoare. Dintr'asemenea por-

niri de spirit au isvorît negreit, în Egipt, în Asia-Mic i în

vechea Elad, srbtorile i cânticele ce se leag cu numirile

de Maneros, Bormos, Hylas, Litios, Adonis i altele, înfi-

ând toate, în diverse localiti i cu puine deosebiri, acela

caracter general. Aceasta ne-o dovedete Erodot când zice,

vorbind despre Egipt ^)

:

«Este (acolo; i un cântec, un Linos, precum i în Fenicia. in Cipru

i in alte locuri ; îns de pe popoare are i cânticul numirea sa ; dar toi

se învoesc a zice c este chiar jlirea pe care Elenii o cânt sub numele

de Linos. Iar printre multe lucruri despre care m minunez la Egipteni»

este i de unde au luat ei Linul ; se vede îns c întotdauna l-au cântat

;

Linul, pe limba egiptean, se numete^ Maneros. î^giptenii zic c el ar

fi fost un copil singui nscut al celui dintâi rege al Egiptului, i murind

el fr vreme, l'ar fi>at^rbat Egiptenii prin asemenea vaietri, i astfel

aceast cântare ar fi * cea dintâi i singur a lor.*

/ediUj

Dac apoi, înt^j ^^^ pe însemnarea istoricului elin, vomcuta pe rmu unele epof rsritene, urmele acestei vechi

credine i ale acestui vsint, secular, printre nenumrate tra-

diiuni de felul acesta, vom ga^.,. la Mariandini, naiune de

origin frigic *^), vechi locuitori ai Bitiniei, aezai pe locul

învecinat de Pontele-Euxin (Marea-Neagr) unde s'a cldit în

urm Prusia (astzi Brusa), vom gsi, zicem, la Mariandini,

tradiiunea tânrului Bormos, rpit de nimfele isvoarelor, când

mergea s scoat ap pentru secertori, i pe carele în zadar

îl ctau locuitorii, fcând s rsune pdurile de strigtele lor

de jale ^). Aceste strigte erau aa de rspândite, încât Eschil

le d ca exemplu de vietare, de cântic de doliu, când corul

su de Peri, plângând cderea Asiei, sdrobit la Salamina,

întâmpin cu aceste cuvinte, pe regele Xerxes ce se întorcea

învins în patria sa ^).

1) Erodot, cart. II § 79.

2) Strabon, XII, 3. § 4.

î^) Hesychius: Bo>(iu.oc _ Scholiastul lui Eschil, la Peri. v. a'î9.

*j Eschil, Perii v. 935 et sq.

12 AL. I. ODOBBSCU

«Cu glas cobitor, cu gemete duioase, cu plângerile lcrimtoare ale

cântecului de jale mariandin, voiu serba a ta înturnare!»

. Precum frigicul Bormos, asemeni i Hilas Misianul, iubitul

lui Hercul, peri i el jertf al iubirei ce frumuseea sa insufl

nimfelor dela isvoare, când se duse s aduc ap pentru Ar-

gonaui, i locuitorii din Chios, urmând pilda dat de Hercul,

îl jleau în cântice tradiionale, alergând dup dânsul prin

pduri ^). Dar nu numai acetia, ci înc i frumosul Narcis,

fiul râului Cefisul i al nimfei Liriope, a murit, plâns de Tes-

pieni, înecat în undele ce'i rsfrângeau faa-). E o supersti-

iune veche aceia d'a crede c apa are în sine un farmec

atrgtor ce pricinuete moartea; chiar vechii Indieni, în le-

gile primitive ale lui Manu'^), orânduiau ca ^<un brahman (adic

un preot)... s nu'i priveasc chipul rsf-ânt în ap. Aa e

regula stabilit». Urmând aceiai idee, s- nem voie a str-

bate într'o clip secoli îndelungai, prin . aceast supersti-

iune s'a strecurat neatins i s cerce' re nu este aceiai,

credina care domnete în cântecul*ii ^1^^ îi repeit de po-

porul român ^)

:

în totdai'-^V,

.aC ^"^O ^\Frunz verde alunicâ

!

v/ ^ '^'.Ov^V2>? plin

Mircea suie pe potic. scoas V..;... ^cf>\ na mea;

i 'ntâlnete o fetic, descleca i o b^**]

cu cofia într'o mân da'i f cruce i o'"'sufl,

cu ap dela fântân;,

s nu fie vro Nluca,— «Copilio.stai s beu .

- s nu fie descântat

— «Ba, bdi, ba nu vreu. de baba cea blestemat ».

—

cm tem de dragul meu»— Mircea fetei mulumea.

—«Nu te teme, fata mea. la fântân se ducea,

c dac s'o mânia, cofa plin o gsea;

cu baltagul l'oi lovi dar el cruce nu'i fcea,

cu pmânt l'oi înveli» — pe d'asupra nu sufla,

«Mergi în vale, la fântân, ci la ea nval da

1) Theocrit Idila XllL—Properia, c. 4d.—Petroniii, 83.

-) Ernst vor Lasaiilx, Die Linosklage.

') Legile lui Manii. IV. 38.

^) Balade culese de d-1 V'. Alecsandri, col. II, faa 98: Nluca.

RSUNETE ALE PINDULUI ÎN CARPAI 13

i'nghieâ numai odat inghieâ a treia oari simea dorul de fat, i cdea mort la isvoar:

inghieâ de doua ori c nghiise o Nluc...

i'l apuca reci fiori; In pustii duc-s'ar, duc!-

Ce ar fi trebuit s fac Mircea ca s se fereasc de a

înghii Nluca, de a cdea mort ia izvoare? — «S'i fac

cruce i s sufle pe ap», zice cântecul, prefcut dup ideile

cretine; dar mai întreab pe ranul român; el îi va spune

înc, pgânul, c trebue s'i scuipe de trei ori in sân, ca

s deprteze descântecul sau diochiul. F aceiai întrebare iCiclopului din Teocrit i ascult cum el îi va rspunde M:

«Eu nam obraz aa urât. precum îmi spun ; mai deunzi m'am zrit

în maie, cci erâ linitit, i barba mea se arta frumoas, i singura

mea pleoap asemeni mi se prea frumoas, i albeaa dinilor mei str-

lucea mai mult decât peatra din Pros. Atunci ca s nu m diochiu, de

trei ori 'mi-am scuipat în sân».

Astfel, multe credine poporane se perpetu pe nesimite

din secol în secol, din ar în ar ; un fir misterios leag

unele naiuni i unele epocc între dânsele. Intr'adevr e greu

lucru, e chiar peste putin, a urmri acel lan în toat în-

tinderea sa, cci, pe une locuri, vremile îl întunec, urma i

se face nesimit; dar apoi el apare adesea învederat mai

departe i astfel, în deosebite timpuri, sub deosebite pre-

schimbri, multe idei, multe credine, multe creaiuni ale

imaginaiunii vechimii se regsesc în sânul naiunilor moderne,

ca un depozit strmoesc.

S urmm dar i noi, fr d'a ne obosi, rspândirea cân-

ticului de jale al juneei învinse de moarte, printre popoa-

rele antice ale Europei rsritene, cci poate doar acea idee

n'a perit cu totul din imaginaiunea naiunilor moderne imai ales din cercul de legende al poporului român.

La Eleni, Linos erâ cântecul poporan cel mai însemnat,

în care se caracteriza mai cu seam moartea nevinovat în

floarea juniei, i a carii origin se îmbina cu un cult primi-

Theocrit. Idila VI, 34 et sq.

14 AL. I. ODOBBSCU

tiv al naturei ^);printr'însul era simbolizat, sub forma unui

june mort fr timp, întoarcerea grelei vremi a iernei -).

Omer ^) ne arat cum, la culesul viilor, un tânr biat

sta în mijlocul lucrtorilor i, pe o lir melodioas, cânta cu

slas dulce un Llnos frumos. Intr'adevr, Linos a fost dela

început un cântic al ranilor i al lucrtorilor de pmânt^).

Negreit c cei dântâi aezi (aoiSol) sau cântrei ai Eladei au

cântat asemenea .poezii de dor ; dar nimeni nu ne-a pstrat

acele inspiraiuni câmpene i primitive; abia dac gsim în

scholiastul lui Omer ^) aceste cuvinte dintr'o epoc mult

mai târzie

:

«Linul e o cântare de jale ce se cânt cu glas slbit ; cci astfel

plângeau Muzele pe Linos : «O Line, tu eti cinstit de toi zeii, cci ie

i-au dat mai întâi a cânta cu dulcea. Febus (Apolon) i-a pricinuit

moartea i Muzele te plâng».

Iat dar c aci numirea Linos nu se mai d unei simple

cântri, unei lucrri a închipuirii, ci devine chiar numele

unei fiinje, care a luat dela zei darul de a cânta mai nainte

de toji, cu glas dulce, i care pere jertf a geloasei rivaliti

a zeului Apolon. Esiod ne întrete într'aceast idee, cci el

ne d chiar i genealogia lui Linos ^') :

„Urania nscu pe Linos, fiu mult plcut,

pe carele, câi muritori sunt cântrei i citariti.

toi îl plâng în ospee i în jocuri,

i la început i la sfârit chiam pe Linos ;«

i apoi într'alt loc '), el spune c aedul Linos era «dedat

cu tiina».

1) F. G. Welcker, Ueber den Linos.

2) Alfred Maury, Histoire des religions de la Grece ancienne. t. I.

p. 242.

«) Omer, Iliada XVIII, v. 567.

*) luliu Politice.

'^) Omer, Iliada XVIII, v. 570.

^) Esiod, în fragmente.

7) Clement din Alexandria, în Stromate I.

RSUNETE ALE PINDULUI ÎN CARPAI 15

Cu acest chip, acel june pstor, cântre zeesc, cu prul

cununat cu flori i cu achiii amar, devine un semi-zeu sau

«Ut Linus hic illi divino carmine pastor,

fioribus atque apio crines ornatus amaro ^ )....»

un erou al tiinei, pe care Elenii îl cinstesc printre vechii

poei sau aezi legendari ai Traciei, ce au introdus cultul lui

Apolon i al Muzelor pe poalele muntelui Olimp. împreuncu Orfeu, cu Muzeu, cu Eumolp, Linos ajunge i el a fi

dintre acei creatori închipuii ai poeziei, cari pe trâmul ve-

chei Pierii Tesalice, pe coasta septentrional a Olimpului, ae-

zar leagnul culturei greceti ^). Intr'acele pri pune în

adevr i Esiod locul de natere al Muzelor ^)

:

«Aidem, s începem cu Muzele, ce înveselesc prin imne

mreul suflet al printelui Joe, întru Olimp,

povestind i cele ce sunt, i cele ce vor fi; i cele ce au fost,

i amestecând glasurile lor; necontenit Ie curge în viers

plcut din gur i râd palatele printelui

Joe sgomotGsul, când glasul zeielor, dulce ca crinul,

se rspândete printr'însele ; rsun i culmea Olimpului noios,

loca al nemuritorilor ....

i veselesc mreul suflet al lui Joe, întru Olimp,

Muzele Olimpiade, fiicele lui Joe, ce poart pavz neînvins,

pe" care le nscu în Pieria; Mnemosina ce 'ngrijete de colnicele

Eleuterei,

împreunându-se cu printele Joe, fiul lui Cronos».

Tot acolo, sub poalele Olimpului era . i fântâna Libetra

închinat Muzelor i în preajma-i se 'nlâ o column fune-

rar cu o urn deasupra, presupus mormânt al lui Orfeu,

fiul i colarul Muzelor ^). Mormântul Iui Linos, i el fiu al

Muzelor, se putea vedea la Teba °), unde negreit tradiiunea

1) Virgiliii, Eclog. VI, v. 73.

2) Alf. Maury. op. cit. — /C. Ot. Muller, Istor. liter. elene t. 1.

'') Esiod Teogonia, v. 36.

*) Preller, Griechische Mythologie 1, p. 2^9.—Paiisanias. IX, 20, § 3.

Poqiieville, Voy. en Grece, 111, p. 90.

5) Pausanias, IX. 29. § 3.

AL. I. ODOBESCU

lui, împreun cu serbarea sa prin cântice de jale, se str-

mutase deodat cu cultul Muzelor i cu toate legendele cele

diii Pieria Tesalic, pe care le adusese pe plaiurile Eliconului

i în lunca Beotiei, coloniile tracice ale Mineilor ^).

Mai vrednic înc de însemnat este serbarea numit 'Agvr/ic:

(a mieilor) ce se fcea în toate verile, în oraul Argos, i în

care, prin vietri i plânsuri, muierile i fetele jleau pe ju-

nele pstor LinoSy fiul lui Apolon i al nimfei Psamate, sfâiat

de câini. Drept aceea, în zilele consacrate acestei serbri, se

înjunghiau numeroase jertfe de câini i de miei, spre a alina

jalea, cu rzbunri plcute i cu odoare priincioase semi-

zeului ucis ^). Iat dar c ne-am apropiat iar de vechea

religiune a naturei, în care ari{a lunelor de var, când cânii

turbeaz i sfâie, precum arde i soarele, era simbolizat

printr'un câne pustietor.

Nu putem îns prsi aceast veche tradiiune religioasa

fr de a face vorb i despre vestita serbare ('ASo)VLaa[j.oc),

precum i despre repeita cântare a lui Adonis, i mai ales

s nu uitm c poetesa lesbiana Sapfo a cântat pe Adonis^

împreun cu CEtolinos sau Linos cel de jale ^), i c într'astfel

identitatea acestor dou legende nu mai rmâne tgduit.Numele lui Adonis ne repoart îndat mintea ctre cultul

Fenicilor, în limba crora Adon i Adonai vrea s zic Domn^Stpân ^)

;poate c i fabula mai târzie ce se repeea prin

Biblos, prin Alexandria i mai la urm i'n Atena, n'a perdut

cu totul acest caracter fizic, cci ea ne spune cum c Adonis

a fost un frumos i tânr pstor, de care zeia chiar a fru-

museei. Vinerea, se înamorase i pe care un mistre îl ucise

la vântoare, în pduri. Zeia îl cut, alergând pretutindeni

desperat, i-1 plânse cu lacrimi nesfârite, iar poeii repeir

pe mii de tonuri vietrile ei ^). Cu toate acestea, junele

1) K. Ot. Muller, Orchomenos.

-) Welcker, Preller, oper. cit. — Paiisanias, II, 19, § 1.

'^) Paiisanias. IX, 29. § 8.

*) Movers, Die Phoenicier.

S) Theocrit, Bion i alii.

RSUNETE .^I^ Pm*HJI.UI ÎN CABPAI 17

Adonis fu silit s se scoboare în Iad, unde insufl o noupatim stpânei Tartarului, Persefonei. Lupta se declar

atunci între amândou zeiele i, spre a le împca, tribunalul

zeiesc hotrî ca Adonis s petreac o parte a anului pre

pmânt, în dezmierdrile Vinerii, iar cealalt sub aspra ocro-

tire a negrei zeie. Toat aceast fabul, în care e învederat

personificat natura cu preschimbrile sale, dete natere unei

înduoite serbri, din care o parte, trist i duioas, purt

numele de ,.6 'A'favtoao?" adic Ferirea i se vestea prin cân-

turile jalnice ale fluierilor gingreene {y-.x{{ii^rji oroXol); iar cea-

lalt, vesel i zgomotoas «y] Eopsorj?" adic Aflarea, serba

întoarcerea zeului pre pmânt

:

«Fii-ne întru ajutor acum, iubite Adonis, i la anul sa ne fii priincios,

cci i acum ai venit, Adonis, i când te vei mai întoarce, tot prieten

[sâ ne vii i) ?

Aceast serbare, rspândit peste toate rmurile unde se

lsar mai târziu Elenii, este cea din urm fa sub care ni

se vdete, în religiunea anticitii, acea veche tradiiune a

morii premature a unui june nevinovat, pe care tradiiune

am vzut-o rsrind sub poalele Olimpului, dintr'o simplcântare tânguioas, i care, rslit, dezvoltat, împrtiat,prefcut de pe ri i de pe vremuri, a ajuns a se întrupa

în cultul asiatic al soarelui i a fi cântat de poeii miestrei

ai coalei alexandrine. Dar, pe când legenda lua o formstatornic i consfinit, trecând chiar în cultul regulat al

popoarelor, termenul care, la Eleni, însemna acea cântare

primitiv, zicerea A-^voc, Oitoaîvoc, rmase în limba lor, ca o

expresiune prin care se destinuiau cele mai adânci dureri

ale sufletului.

«Spune vai linei vai line!. »

strig, în mai multe rânduri, chorul din Agamemnonul lui

EschiT'^), vitându-se asupra tristei ursite a unui aa mare

V) Theocrit, Idila XV.'^) Eschil, Agamemnon, v. 120.

Al. I. Odobescu. — Cânticele poporane. 2

18 AL. I. ODOBE8CU

împrat;i, într'alt loc^), iar chorul, descriind trudnica soart

ce ateapt pe biata mum a lui Aiax, dup deanjata sinu-

cidere a acestui erou, începe a zice:

«Muma lui, care la hrnit, împovrat acum de zile multe i de crunte

btrânei, când va auzi aceast rtcire nebuneasc, ea nu va rspândi

nenorocita, cântri triste ca ale privighetorii, ci cu cântri ascuite îl va

jeli, strigând: vai line! vai line ! i, isbindu-se tare cu manele de pept,

îi va smulge pletele cele albe !»

Tot astfel i nenorocita Antigon, în Fenicele lui Euripid,

aruncându-i vederea asupra rstritelor casei lui Edip, strig

cu glasul înecat de lacrimi : -)

«Nenorocit (maic), vezi cum te jelesc ! Ce pasre oare, stând pe un

stejar sau pe ramurile cele mai înalte ale unui brad, va vrs, împreuncu mine, plângeri asupra maicei mele? Cu astfel de vitri, eu strig

;

vai line ! cci de acum înainte, în via'mi singuratic, vremea mi se

va petrece rspândind lacrimi.»

Intr'aceast strof, cuvintele prin care se exprim durerea

în limba Elenilor, sunt grmdite cu o miestrea emfas,

demn de Euripid;printre dânsele mai cu seam s deosebim

zicerea 'liXsXi'Co) i, alturând'o cu exclamaiunea : , Al Xivov

s ne fie iertat, în urma criticului german Welcker, ^) a ne

ls în voia unor asemuiri, poate cu totul întâmpltoare, spre

a recunoate c litera L, la deosebite popoare i însoit de

felurite vocale, are în sine darul de a exprima simiri de jale

i de durere, de veselie i de isbând. Spun c femeile egip-

tene strigau lulalulu, când se vitau, i liUlUt când se vese-

leau. JIe.ieKaTL zic Slavii de la Dunre a se jli, i Jlejie sau

JEajio sunt exclamaiuni de întristare în cântecile sârbeti. iBascii sau Cantabrii, acea poporafiune antic rmas în sânul

Pireneilor, ca un fosil între dou trâmuri vii, Francia i Spania,

i dânii au un cântic pstrat din timpii rsboaietor cu Ro-

M Sofocle, Aiax, v. 621.

-) Euripid, Fenicele, v. 1519.

'^) Op. cit.

RSUNETE A1>E PIXDULUI ÎN CARPAI 19

manii, în capul cruia ei plâng, cu aceste cuvinte mereu re-

peite. pe un june Z.^/6> mort prin trdare! ^)

'-f. mmnLelo! ilLelo! «Lelol mort (e) Leloî

Lelo! ii Lelo! Lelo! mort (e) Lelo!

Leloa, Zarac Pe Lelo, Zarac

11 Leloa!» a omorât pe Leloî»

Apoi i Elenii 'i-au ^vut exclamaiunile lor de bucurie ide jale! Strigtul aXaX-; rsuna pe câmpurile de isbând ivitrile al'Xivs, oX^^kd sau IXsXso ! umpleau inimile de întristare 1

'«Eleleu, eleleu! în sânu'mi s'aprinde o turbare i furii ce'mi muncesc

minile ..»

strig Io fumegând i turbat de groaz, în Promoteul ln-

uit al lui Eschil, i în veci aceast strigare, prin conglsuirea

chiar a sunetelor, ne-a repurtat mintea la strigtul de dor al

Românilor: Aoleu i Oliolio, sau i mai mult Alelei i Elelei,

orecum se pronun dincolo de Milcov.

*Alelei! fecior de lele,

cci rpii zilele mele!...»

zice «Toma Alimo, boier din ara de jos» i «Stoian oimul,

pop vechia, cu potcapiul pe urechi^, zice Vidrei, dragei sale:

^Ololio, mândrua mea,

de când, drag, te-am luat,

nici un cântic nai cântat

Cânt'mi, mândro, cânticul

s'mi mai dreag sufletul I»

II.

înc odat ierte-ni-s& aceast digresiune, ce nu este însfr de oarecare însemntate, încât se atinge de analogia ex-

clamrilor, la deosebite popoare. Negreit c trebuie s fie

oare-ce asemuire, oare-ce acord în sunetele ce es din peptul

\) Eschil Promoteu lânuit. v. 877.

20 AL. I. ODOBESCU

omului micat de aceleai impresiuni, chiar sub deosebite clime

i în epoce diferite. Intinzând apoi cercul analogiilor la ideile

i la simirile ce încearc sufletul, precum i la creafiunile ge-

niului omenesc, e învederat c i întipririle cele mai adânci,

tradiiunile cele mai temeinice, cânturile cele mai rspândite,

au trebuit s se iveasc pretutindeni sub forme asemuite sau

s se transmit dela un popor la altul cu aceleai caractere

generale. Pe aceste temeiuri i în urma amnuntei analize ce

am consacrat legendei i cântului poporan numit la Eleni,

Linos, s aruncm acum ochii asupra unui cântic cules în

poporul nostru i s citim cu toat luare aminte ce meritj.

frumoasa balad intitulat Mioara:

«Pe-un picior de plaiu,

pe-o gur de raiu

iac vin în cale,

se cobor la vale

trei turme de miei

cu trei ciobnei

;

unu'i Moldovan.

unu'i Ungurean

i unu'i Vrâncean:

iar cel Ungurean

i cu cel Vrâncean,

mre, se vorbir

i se sfâtuir,

pe l'apus de soare

c s mi'l omoare

pe cel Moldovan,

c'i mai ortoman,

'are oi mai multe

multe i cornute,

i cai invati

i câni mai brbai !...

Iar cea mioricu lâna plvide trei zile 'ncoace

gura nu'i mai tace

iarba nu'i mai place.

— «Miori laie

laie, bulucaie !

de trei zile 'ncoace

gura nu'i mai tace.

Ori iarba nu'i place ?

Ori eti bolnvioar.

Miori, mioar?»—— *Drguule bace !

D'i oile 'ncoace,

la negru zvoiu,

c'i iarba de noi

i umbra de voi.

Stpâne, stpâne!

Ii chiam 'un câine,

cel mai voinicesc,

cel mai brbtesc,

c l'apus de soare

au s mi te-omoare

baciul Ungurean

i cu cel Vrâncean !—

«Oi Bârsan,

de eti nsdrvani d'a fi s morîur câmp de mohor,

s spui lui Vrâncean

i lui Ungurean,

ca s m îngroape

aicea p'aproape

în strunga de oi,

s fiu tot cu voi

!

RSUNETE ALE PINDULUI IN CARPAI 21

din dosul stânii,

s'mi aud eu câinii!...

Astea s le spui;

iar la cap s-mi pui

fluiera de fag,

(mult zice cu drag!)

îliiiera de os,

(mult zice duios !

)

fluiera de soc

(mult zice cu foc!)

Vântul c *mi-a bate.

prin ele-a strbate

'oile s'or strânge,

pe mine mor plânge

cu lacrmi de sânge î

Iar tu de omor

s nu le spui lor:

s le spui curat

c m'am însurat

c'o mândr crias,

a lumii mireas!

c la nunta mea

a czut o stea!...

Soarele i luna

'mi-au inut cununa;

brazi i pltinai

i'am avut nuntai

;

preoi munii mari,

pasri lutari,

psrele mii

i stele fclii!...

Iar de'i întâlni

i mi'i întâlni

micua btrân

cu brâul de lân,

din ochi lcrmând,pe câmp alergând,

pe toi întrebând

i Ia toi zicând :

— <^Cine-au cunoscut,

cine 'mi-au vzut

mândrul ciobnel

tras printr'un inel?

Feioara lui,

spuma laptelui!

Mustcioara Iui,

spicul grâului!

Periorul Iui,

pana corbului

Ochiorii lui,

mura câmpului

!

Tu, mioria mea,

s te'nduri de ea

i s'i spui curat

c m'am însurat

co fat de crai,

pe-o gur de raiu î

Iar Ia cea micus nu-i spui, drgu,c Ia nunta mea

a czut o stea,

c'am avut nuntai,

brazi i pltinai,

preoi munii mari.

pasri lutari,

psrele mii

i stele fclii

!

S despuiem acum, prin puterea închipuirii, aceast ele-

gic i graioas balad, de tot coprinsul ei local i curat

atingtor de rile Româneti, s lepdm dintr'însa puinul

amestec cu idei cretineti i moderne ce se zresc pe ici icolea, i nu vom putea tgdui c Mioara este isvorit idânsa din aceia pornire de spirit ca toate cânticele antice

ce jeleau pe un tânr pstor ucis fr vreme, în floarea ju-

22 AL. I. ODOBESCU

nejei ; dar îns, fcând partea asemuirii, nu trebue s neso-

cotim i unele diferene însemnate. Intr'adevr, dac simi-

mântul i idoa sunt aceieai în duiosul cânt al Linului antic

i în pastorala întristtoare a Românilor, înelesul general

îns al legendei, dela una pân la alta, s'a preschimbat; ca-

racterul religios ce da antichitatea acestei tradiiuni, acel cult

al naturei fizice, ascuns sub o poetic legend, au perit cu

totul în amintirea modern, descolorate, risipite i nimicite prin

ideile mai înalte i mai morale ale religiunii cretineti. Aceasta

a fost soarta tuturor credinelor religioase ale pgânilor, câte

s'au pstrat în sânul popoarelor din timpii noi : sau c zeitile

lor protectoare au czut subt urgia cretinilor i Demonii

(Sal[j,u)voO i Idolii {BldiaX<x) lor, odinioar plini de daruri i de

virtui, au devenit spirite dumane i infernale, sau c tradiiu-

nile i practicele lor religioase, despodobite de înelesul lor sa-

cramental, au rmas în popor ca nite simple legende i obiceie

casnice i câmpeneti. De aceea i în cântecul nostru, nici zeul

gelos al luminei i al poeziei, nici cânii sslu mistreii iurhdi\\ de

aria caniculei, nu mai pricinuesc moartea pstorului, ci ali

doi semeni ai si, ali doi pstori ca dânsul, vorbind numai

poate limbi strine lui. Astfel ideia de patrie încolete pe

tulpina secat a religiunii ; astfel caracterele accesorii ale unei

legende se preschimb dup locuri i timpi, lsând abia urmde existena lor.

Ideile îns de cpetenie, acelea pe cari nici o lege nu le

poate tgdui, acelea se pstreaz mai cu sfinenie, cci

mintea poporului mai cu greu cuteaz a le preschimba. Ast-

fel modul de a privi moartea ce-l vedem dezvoltat în Mioara,

adic acea nunt mistic cu «o mândr crias, a lumii mi-

reas», cu «o fat de crai, pe o gur de rai», acea serbare

mrea la care toat natura i «soarele i luna, i brazi ipltinai», i «psrile i stelele» sunt toate prtae, nu

sunt ele oare o amintire învederat a cultului primitiv al

naturei? Acea «mândr crias, a lumii mireas», nu este

ea oare zeia Iadului, Persefona, mândra mireas a lui Adonis?

Chiar acea idee despre moarte, aa senin, aa lipsit de du-

RSUNETE AUâ(;PINDULUI ÎN CARPAI 23

reri, aa trupeasc chiar, nu este oare însi ideia ce-i pls-

muise antichitatea despre moarte? Cei vechi nu i-au putut

închipui nici odat desvârita desprire a sufletului de trup,

dup încetarea acestei viei lumeti;

pentru dânii, câmpiile

Elisee i adâncimile Tartarului erau locuite de umbre pur-

tând formele lor pmânteti ; moartea, la dânii, nu tia încbine s despoaie sufletul de lanurile trupeti, s-1 avânte

limpede i liber, în regiuni nevzute, lsând pe pmânt numai

un groaznic i fioros schelet de oase. Pierirea atomului ma-

terial al omului nu se înfia lor sub aceast icoan spi-

mânttoare, în veci prezent imaginaiunii moderne, ci sub

aceia, mai blând, a unui june geniu aripat, stingând pe p-mânt o fclie i purtând, sau o urn funerar, pstrtoare

de cenui, sau un fluture, emblem a metamorfozei, sau o

cunun de siminoc, floare a nemuririi ^).

Pornii pe întinsul câmp al acestor asemuiri, mai mult de

cugetri decât de cuvinte, oare nu vom auzi rsunând prin

acele «fluerae de fag, ce mult zic cu drag, prin cele de os,

ce mult zic duios», chiar tristele fluiere glngreene, cari cântau

cu viers înfocat, plin de dor i de jale, Perlrea (o A^ay.^iLoc)

nenorocitului zeu Adonis ?

Când apoi ciobnelul Moldovan cere ca s-1 îngroape pe

aproape «din dosul stânll s-l^auz cânlh, nu vom crede

oare c acei ltrtori sunt chiar

:

i^Drgii (si) câni (ce) url împrejurul tânrului (Adonis)* -).

i iar acea venerabil «micu btrân, cu brâul de lân,din ochi lcrmând, pe câmpl alergând, pe toi întrebând»,

nu a luat ea oare locul amantei disperaie. al acelei Vinere

pgâne care :

«cu prul desfcut, rtcete- prin pdurijalnic, despletit, descul, i spinii

o rnesc când umbl i se umplu cu sânge aeii^c

;

^) Lessing, Wie die Alten den Tod gebildet.

2) Bion, Epitafium Adonidis.

24 AL. l. ODOBESCL

iar de strigtele ei ascuite lungile vi rsun.când cere pe Asiricul ei sot, când chiam pe junele-i iubit.» \)

Muli ar putea s ne conteste tria acestor asemuiri de

amnunte, dar nimeni, credem, dup câte am spus, nu va

tgdui c o idee identic domnete în cântul vechiu al Li-

nului i în balada Mioara. întemeiai pe aceast credin,

voim acum s ne cercm a descurca iele istorice prin care

s'a cutreerat aceast legend, ca s treac din imaginaiunea

vechilor câmpeni eleni, pân în gura poporului nostru, iastfel poate vom ajunge a bnui i ara i epoca, în carele

cântul elenic *i-a fcut loc în limba român.Dovezi pentru aceste sfârite trebue 's gsim chiar în textul

baladei române. Intr'adevr, dac îl vom analiza cu deam-runtul, vom gsi într'însul o bogat adunare de ziceri româ-

neti, curat derivate din limba latin ; apoi câjiva termeni

uzuali (vre-o zece, douzeci), împrumuturi din dialectele sla-

vone i maghiare, i însfârit un prea mic numr de cuvinte,

a cror origin e îndoioas i al cror îneles e necunoscut

în dialectele Românilor dunreni. Acele cuvinte se afl în

versurile :

«Mioria laie

laie^^ bulucaie»

i«ci mai ortoman».

Laiu, laie e un adiectiv necunoscut în limbele noastre din

ara Româneasc, din Moldova i din Ardeal. Noi zicem

într'adevr igan de laie i Lesiconul Românesc-Latinesc din

Buda, -) traduce vorba Laie prin Caterva i o deriv din

greceasca Iatj. Fie-ne iertat a vedea aci o greeal, mai cu

seam când aflm c Românii din Macedonia, ce vorbesc

un dialect oarecât diferit de al nostru, zic: laiu i laie, în

loc de negru i neagr. Aa dar iganii de laie, ar fi iganii

1) Idem.

2) La pagina 341

RSUNETE ALE WNtVirLUI ÎN CARPAI 25

cei mai negrii, precum i sunt, i Mioria laie este Miorifa

neagr.

Bulucaiu, biilucaie n'are nici el o întrebuinare desluit.

Vedem adesea în cronicari, mai ales în cei moldoveni zice-

rile : buluc i a bulucire, i tim c aceste ziceri, luate din

limba turceasc, însemneaz : grmad, a grmdi. Miorilaie poate dar fi, pentru cei ce fcur mai întinse împru-

muturi dela Turci, o miori înfiând o «mare grmad»adic «o miori lânoas» sau «grsulie».

Ortoman, fr de a avea în limba român un îneles precis,

se deriv înc de sinei din zicerea elineasc : ooO-or, drept

i din cea latin: manus, mân, ceeace 'i-ar compune îne-

lesul drept la mân i cine e drept la mân, e onest, e

maestru, e tare, are «oi mai multe, multe i cornute» i «cai

învai i câini mai brbai» i trebue doui «s se vorbeasc,

s se sftuiasc ca s mi-1 omoare». Am putea înc împru-

muta înelesul cuvântului elinesc opi>ou-âvrt<;, spre a explica

zicerea ortoman, prin drept ghicitor, drept prevestitor icunosctor al tiinfei întregi, precum e Trjs'î'occ oS^oaâvt'.?^).

In orice chip, origina acestui cuvânt ne apropie ae Elada.

Tot asemenea i celelalte dou ziceri laie i bulucae ne str-

mut peste Dunre, în sânul frailor notrii din Tesalia iMacedonia.

Dar nu numai aceste cuvinte, ci înc i idea predomnitoare

a legendei din Mioara, ne a mutat cu gândul pe acel trâmclasic al poeziei elene, pe poalele septentrionale ale Olimpului,

în lunca Pieriei, ce sunt astzi locuite de Români. S mai

adogm c i caracterul cu totul pstoresc al baladei, ci descrierea acelei mree naturi munteneti, pare c ne

trag de sine printre Ciobanii (Qobani) români din Tesalia ipe plaiurile încânttoare ale Olimpului i ale Pindului.

S cercetm dar cum au ajuns, cum au trit i cum tresc

înc azi Românii, prin acele locuri deprtate de patria lor

central; prin ce mijloace i în ce timp au comunicat ei cu

1) Pindar, Nemea I. v. 92.

26 AL. I, ODOBBSGU

fraii lor de peste Dunre, i astfel poate vom ajunge a crede

c tradijiuni i obiceiuri mai multe s'au strecurat din sânul

anticei Elade pe trâmul mai nou al României i c, printre

dânsele, au putut fi i legenda lui Linos, strmutat în balada

Mioarei.

Mi 'nainte îns de a ne atinge de dovezile istorice, shotrîm un punct însemnat de critic, care ne va sluji în

tot cursul cercetrilor noastre asupra cânturilor poporane ifr de care, credem c'ar fi peste putinf a stabili vre un

fapt cel puin probabil într'aceste libere i schimbtoare cre-

aiuni ale închipuirii poporane.

Iat despre ce e vorba.

Ca s se poat determina cu oarecare preciziune epoca ilocalitatea în care a început a se cânta de ctre o naiune

cântecele ce nu port în sine o însemnare exact despre timpul

i scena în care evenimentele cântate s'au petrecut, critica,

în lips de dovezi venite din afar, nu poate pune temeiu

decât numai pe unele indicaiuni, fie cât de rare, provemte

din textul chiar al acelor cântece. Astfel când într'un cântic

dm peste cuvinte vechi i locale, care nu pot fi intrat în

cântic decât la cutare epoc deprtat i în cutare parte din

ar, atunci, fie mcar acele ziceri caracteristice cufundate în

mii de altele mai nou, fie ele alturate cu mii de însemnri

de localiti diferite, pentru noi zicerile cele mai vechi au în

sine mai mult valoare doveditoare ; ele singure ne dau

epoca i localitatea în care s'a compus mai întâiu cânticul;

cci într'adevr, cum am mai spus, cânticul alearg din

ar în ar, din secol în secol, i nu e de mirare ca fiecare

cântre iscusit s cate a 'i-1 însui, a 'I localiza, introducând

în sânu-i inovaiuni; iar acele inovaiuni, ca s înfieze

un interes mai viu, un îneles chiar mai pipit nouilor ascul-

ttori, vor fi negreit idei mai proaspete sau cuvinte nouî

întrebuinate în ara i în vremea lor, iar nu flori vestejite,

culese pe câmpii trecutului. Poporul, trebue s mrturisim,

are în general foarte puin patima antichitilor strine; el

pstreaz datine i obiecte ce 'i-au rmas lui din vechime, dar nu

RSUNETE ALE PINDULUI ÎN CARPAI 27

caut a aduna i de pe la alii ; ce e al lui bun rmas dela prini

îl ine cu respect, dar vechitura strin oleapd i o despreuiete.

Aa dar, bizuii pe aceste cuvinte i spre a ne marini în

cercul cântecilor poporane, pentru noi zicerile vechi i locale

dintr'un cântic, vor fi, în lipsa aUor probe mai explicite,,

marca prin care vom determin, precât se va putea, la ce

epoc i pe ce târâm au nscut deosebitele inspiraiuni poetice

ale poporului român.

Când dar, în balada Mioarei gsim alturate cu nite zi-

ceri provenite dela Românii din Tesalia (laie, bulucaiey orto-

man), îmbinate cu nite idei ce ne poart mintea spre araocupat de dânii (pstorul Linos pe Olitnp, moartea sau

nunta lai Adonis la Eleni), când gsim, zicem, într*însa

numiri locale, precum Moldovan, om de pe malul Moldovei,

Ungurean, adic român de peste Carpai sau Ungur, Vran-

cean, locuitor din munii Vrancei, din inutul Putnii, oi(bârsan adic din ara Bârsei de Jâng Braov i altele de

felul acestora, însemnând localiti i populaiuni din Dacia,

noi nu ne îndoim de a spune c aceste cuvinte sunt adaose

mai noui, c ele sunt localizri introduse în balad, dup ce

cânticul, eit din plaiurile poeticului Olimp, cu dialectul ori-

ginal al Românilor Tesalici, s'a rspândit printre Românii

dela Dunre i dela Carpai, i s'a strmutat pe dialectul

acestora, rmânându-i, din vechia sa redaciune, numeroase

ziceri ce sunt comune ambelor idiome, i numai foarte puine

cuvinte originale tesalice, care au ajuns a se repei, fr de

a fi înelese, de popoarele rilor Dunrii.

Dar când ? La ce vreme oare ? a putut s se fac aceast

strmutare a cânticului dintr'o ar într'alta, din Tesalia în

Dacia, cci noi astzi, într'o epoc de regeneraiune a naiunii

Române, abia tim c exist acei frai cu totul înstrinai de

noi ? Când a fost ceasul acela, vrednic de dor i de laud,

de ne-am întins cu toii, mâna peste Balcani i am trit trai

u

fresc împreun?

28 AL. I. ODOBESCe

S dm un minut ascultare istoricilor i mai ales cronica-

rilor bizantini. Demnul de laud Petru Maior a desbtut cu

mult sagacitate, în «Istoria S2i pentru începutul Românilor»

,

trecerea Romanilor celor din Dacia înapoi peste Dunre icotropirea tarei lor de ctre gintele strine. Fr de a intr

în controversele subiectului, este un fapt netgduit c colo-

niile romane, fie Ulpiane, Aureliane sau altele, au stat în cei

d'întâi secoli ai cretintii rspândite pe amândou rmu-rile Dunrii, atât în Dacia cât i în Mesia, Tracia i chiar în

nordul Greciei, i c au împrtit mai adesea, atât mri-mile cât i smcinrile imperiului. La anul 292, un simplu

pstor de vite din satul Romulianum în Dacia râurean(Dacia ripensis), om frumos, voinic i norocos otean, se urcpe tronul Cesarilor din I^oma i pstreaz pe lâng numele

împrtesc de Galeriu, pe acela de Armentarius adic Ps-torul O ; cu vre-o dou sute cincizeci ani mai în urm(527—555), pe scaunul Constantinopolei, domnete cu trie

vestitul împrat i legiuitor Justinian, care se mândrete cu

Dacia mediteran, numind'o fericita sa patrie '-)•

Dar dup aceste zile de onoare. Românii avur si zile mai

negre ; împresurai i ameninai de barbari adesea nedrep-

tii, de rii împrai ai Orientului, ei trir îns împrtind^sub numele general de BXâyoi (Vlahi), mai aceeai soart pe

ambele maluri ale Dunrei. Alexie Comnenul, tatl Anei, în

vremea cruia ei erau o naiune aspr i câmpean, rtcind

cu turmele atât pe rmurile Mrii Negre, la Anhial cât ipe esul din muntele Kisovo, anticul Osa, i oraul Trikala,

Alexie îi recruteaz otirea sa printre Românii din Tracia idin Mesia, i apoi altdat, mergând împotriva lui Bohemund,

care intrase cu normanzii în Elada, el trece în Tesalia, printr'un

^) Sextu Aurelia Victor.

^) Novela XI.

KSUXEE AL^ PlîJfHJ^Ul î;»* CAHPAI ^

ora isolat de România. Puin în urm, fratele lui Manoiî

Comnenul întrât pe Românii din nordul Dunrii ca s n-vleasc asupra Magiarilor -), i astfel împraii bizantini se

slujesc cu vitejia Românilor, spre a-i împlini intrigele lor

ambiioase. Dar ei nu rbdar aceste amgiri ; sub Isaac An-

gelos, pe la 1200, doui frai Români din muntele Emu, Petru

i Asan, întrâtai printr'o palm nedreapt ce dase Sevasto-

cratorul, lui Asan, rscular pe Bulgari, pe Cumani i pe

Români, stui de birurile grele ce le impusese împratul ca

s serbeze nunta sa cu fata lui Bela, craiul Ungurilor, pu-

nându-se în capul lor, întemeiar în sânul imperiului orien-

tal, un imperiu Românesc ^j sau Bulgaro-Vlah. Sub loniiu

cel frumos, al treilea frate, puterea Rrmânilor se urc la

culmea sa; de peste Dunre, stpânirea lor se întindea prin

Tracia, prin Mesia pân în Grecia *) ; dar aezmintele de

cpetenie ale împriei erau în munii Emului sau Bal-

canii. Atunci fu epoca de înflorire a cetei Târnovului, mai

spre meaz zi de itov ; în preajma-i Românii mergeau pus-

tiind cu cruzime, pe o întins linie ce ducea din hotarul Ser-

vieii dela Nisa, astzi Ni, pân la Vama, pe Marea Neagr^

i pân la Filipopol, la Burgas (Arcadiopoi), la Ciorii i la

Bizia în peninsula bizantin;prdrile lor ajungeau pân

în suburbiile capitalei''). Apoi, spre miazzi, ara de pe lângSerre era a Românilor i un cpitan d'ai lor, numit Chrisos,

domnea în Strumnia i în Prosocul din Macedonia i sta

împotriva lui Isaac Comnen^^). Aceast parte de loc, cu toi

munii Tesaliei, dintre Larisa i Trikala, purt mai de mult

numele de Mr/âAr, hXa/La ') (Vlahia Mare) sau i 'AvofiAayîa

(Valachia de sus) i Teodor Ducas. socrul lui Guy de la Roche,.

' M Anna Comnena, V. p. 138: VIH. p. 274: X. p. 274.

•^) / Cinamu, VI, cap. 3.

^) Niceta ChoniatiiL I. 4.

^) Idem. IX.

'•') G. Pachymer, I. c. 37.

*"') Idem.

") Niceta Choniatiil, I.X.

3^ AL. I. ODOBESCl)

care stpânea Tessalia, e numit Dace alValachiei {yJj[j 0=oo(i>po<;

ao^etT^c vT-^c BXayia; ^), într'o cronic în versuri greceti din

timpii împrailor frânei din Constantinopol.

Secolii al Xll-lea i XlII-lea sunt epoca mririi Românilor;

rspândii i stpâni pe tot locul ce se întinde în linie dreapt

din munii Pindului pân la Carpai, imperiul bizantin se cu-

tremura de dânii i Francezii chiar, pe câmpul de btaie de

la Andrianopol, le lsar robit în mâni, pe eroul lor impe-

rial, Baldovin din Flandra '-) ; dar desbinrile ce intrar în

familia Asanilor slbir cu iueal acest stat înlat ca prin

farmec. Pe la sfâritul secolului al XlII-lea (1290), pe când

înc posesiuniie Românilor se întindeau pân în vecintatea

Consta ntinopolei i ameninau cu groaz capitala Orientului,

împratul Andronic Paleologul, cu o miestrea iscusin,

isbutî a strmuta în Anatolia, o mare parte din Românii Tra-

ciei i Mesiei; cruzimile i asuprirea ce încercar într'acel t-

râm deprtat, unite cu asprimea ernei, secerar o mare parte

din acea populaiune ^). Cei din Tesalia, pe la 1332 se cer-

car, izolai, a se revolta, dar fur învini; zece ani mai în

urm ei se supuser de bun voie lui Ion Cantacuzenul, inu mult apoi suferir cotropirea Catalanilor, înelei cu des-

poii greci ^).

Cu toate aceste restriti ale soartei, Românii pân în se-

colul al XV-lea, cu limba, cu obiceele, cu portul lor înc ita-

lice, stau rspândii din fundul Daciei pân în vârfurile Pin-

dului ^). Trebuia o lovire mai stranic, mai hotrâtoare ca

s rup unirea lor. Aceia fu intrarea Turcilor în Europa,

Dinaintea armelor asiatice, învingtoare la Adrianopol, Ro-

mânii se risipir cu totul din Tracia i din munii Balcani,

cei mai muli trgându-se la Nord, ca s pun Dunrea între

dânii i îngrozitorii dumani; iar alii ctând o scpare în

1) Chroniques etrangeres, publiees par Biichon.

'-*) Villehardouin.

3) Pachymer, 1, 27.

*) /. Cantacuzenul, II, 28.

^) Laonicii Chalcocondyla, I. 16.

KSUXErE ALE PINDULUI ÎN CARPAI 31

Stâncile slbatice ale Macedohiei, ale Epirtiltii '^i ale Tesaliei.

De atunci putem crede cu temei c relaiunile au încetat cu

totul între acele dou grupe de Români deprtate, i Mircea

Btrnul e cel din urm Domn al rii care poart titlul de

«Domn al amânduror laturile Dunrii, pân în Marea Neagr

i al cetii Drâstoriul (Silistra) Stpânitor» ^). Cunoatem de

atunci încoace destinele provinciilor româneti dela Dunre.

Ursita mai umilit a Românilor meridionali sau Mezodaci,

îi plecase, înc dela anul 1360, lui Amurat I; dar supunerea

desvârit se fcu sub Amurat al ll-lea, dup luarea Salo-

nicului la 1429 -). Slaba lor împotrivire la acest jug nou le

merit clemena Turcilor i'i puse sub ocrotirea sultanelor Va-

lidele, crora ei plteau un tribut de patru sute lei, rmâ-Tiându-le dreptul a se administra ca i în vechime, în târ-

guleele lor, cu sfaturile de btrâni i dup obiceiurile vechi,

simple i patriarchale ^). Crudul Aii Paa din lanina a stricat,

în secolul din urm, aceste blânde aezminte i poate azi

Românii din Macedonia se bucur de mai puin libertate

ca în trecut. Cu toate îns, traiul lor se vede c foarte puin

s'a schimbat din timpii Anei Comnene, care ni'i descrie ca

nite oameni câmpeni, dedai cu îngrijirea turmelor. Puini

ani în urma porfirogenetei istorice (1173), un cltor rabin

din Navara, Beniamin din Tudela, mergând s viziteze sina-

gogele din Orient, i plecând dela Corfu spre Constantino-

pole, ne spune c a trecut prin Vlahia, trei zile departe de

Teba, i c locuitorii de pe acolo sunt «sprinteni ca cerbii

i c adesea se coboar din munii lor cei înali ca s prade

pe Greci». In secolul XlV-lea, Pachymer vede într'înii o na-

iune rtcitoare, care a dobândit bogii însemnate cu tur-

mele de vite i mai ales de oi, i cari, prin viaa sa psto-

reasc, se ded cu cele mai aspre osteneli.

Cltorii moderni ni-i descriu sub aceleai colori. Printre

1) Chrisov dela 6915 (1407) i altele din Archiva Statului.

2) Ducas, 2—29.'^) Poqueville, Voyage en Grece, II. p. 337—356.

alii mai mul|i, Wiliam Leake, Poqueville §i mai în urm d-l

Heuzey au vizitat aezmintele ^or, i iat în ce chip ei vor-

besc cu dânii. r,b o!o •

Sub numele de Mesodaci i Kuovlahi fKoorlojBXayoiy adic

Români chiopi, acele populajiuni vorbind o limb foarte

apropiat de româneasca Principatelor Dunrene ^), dar mai

curcit cu ziceri i cu intonaiuni greceti, albaneze i tur-

ceti, ocup centrul Macedoniei i al Tesaliei, grmdite mai

ales pe trei puncte însemnate. Cea mai important i mai

numeroas a lor colonie se întinde pe ira munilor Agrafa,

anticul Pindos, pe locurile pe unde au stat în parte Perebii,

i Selii Dodonei i slbaticii Dolopi, -j supuii lui Achil iunde moderna Trikala a Vlahilor a luat loc anticei Trica,.

patria zeiescului medic Esculap. Intr'acest ocol, fcând astzi

parte din districtele Zagora. lanina i Aspropotamo, oraele

i satele lor cele mai de cpetenie sunt, mergând dela nord

spre miazzi: Sumarina sau San-Marina, PerivoU, Avdela,

Voschopoli, Furca, Laita, Leinia, Carpeniu, Malacai ialte sate; în partea central a Pindului, unde populaiunea

român e mai compact, se afl Meovo, Seracu, Calarites,

Chaliki, Clinovu, Gardiki i Tricala. In vecintatea acestui

din urm ora sunt monastirile numite Meteora, aezate,

mai multe în apropiere, pe nite stânci de o formaiune

geologic cu totul minunat.

Alt colonie de Români se afl stabilit pe poala septen-

trional a Olimpului, numit azi Lahe, în valea formal de

muntele eapca care leag Olimpul de ira Volutei sau Mun-ilor Cambunici. Umbrii sub piscul mre al Olimpului ce

se înal la 6000 picioare în sus, ascuns în nouri i în veci

acoperit cu zpad, Românii au întemeiat aci din vechime

câteva sate, printre care deosebim pe cele urmtoare: Via-

hollvadi sau Livedea Românilor, Kokinopolo, Neohori, Ftera

i Milia.

1 ) Leake, p. 367.

•-') Omer, Uiada. XVI. v. 234, — IX, v. 484.

RSUNETE ALE PINDULUI ÎX CARPAI 33

In sfârit pe câmpia ce desparte lacul Castoriei de târgu-

leul Saraghiol se mai afl un orel locuit de Kuovlachi icunoscut sub numele de Vlahoklisura.

Prin aceste localiti, mai mult aspre i slbatice, prin vi,

prin strâmtori i prin coaste de muni i-au întemeiat Ro-

mânii meridionali locuinele lor cele statornice, cari se com-

pun mai adesea de cscioare de piatr aninate de stânci, ca

cuiburile de oim. Acolo îi adun soarele de var, cci toi

vin în lunile cele clduroase, s rsufle aerul mai curat, sse bucure de privelitea mrea a muntoasei lor patrii. Iar

apoi, când într'acele înlimi stâncoase, începe a se vesti

asprul timp al iernei, prin vifore i prin furtuni, o mic parte

de locuitori rmâne închis în muni, ca s pzeasc satele,

iar ceilali, unii se duc ca s câtige viaa i s strâng stri

însemnate, exercitând nego sau industrii prin toate oraele

câmpene i maritime ale Turciei i ale Orientului întreg

;

alii mai numeroi, adunai în grupe de vreo patruzeci pânla o sut de familii, ce poart numirea generic de stâne ise pun sub poruncile unui Scutieriu ereditar^), rtcesc prin

rile împrejmuitoare, pscând pe esuri, unde clima iernei

e mai blând, nenumrate turme de vite i mai ales de oi.

Toate câmpiile Eladei sunt strbtute de acei nomazi Români,

crora Albanezii i Turcii nu tiu a le da alt nume decât acela

de obani'). Cu sarica lor neagr, la spate cu glug ^), cu

lungi toiege în mân. ei colind locuri deprtate, ctând, cu

o tcut rbdare, puni i adposturi pentru vitele lor, iacolo unde gsesc cu ce s întâmpine puinele lor trebuine,

ei poposesc numai câteva zile, fac colibe *) de frunz i adorm

împrejurul focurilor aprinse. Caracterul pstoresc e atât de

însuit întrînii, iubirea i îngrijirea ce tiu a da oilor sunt

aa de proverbiale, încât Grecii nu mai au pentru ciobani alt

1) Heuzey, L'Acarnanie, p. 272.

'-*) Leake, p. 364.

•^) Heuzey, p. 268.

*) Poqueville.

Al . I. Odobescu. — Cântecele poporant

34 AL. I. ODOBESCU

nume decât acela de lUâ/oi ; vestiji pstori ai Arcadei i-au

lsat locul Vlahilor cu gluga neagr (BXa/oi KapaYoovoi).

Acea via de stân, aspr dar liber, rtcind dar regu-

lat, are un farmec nespus de poezie. Cine a vzut, pe munii

notrii despre Ardeal vre-una din stânele de oi aezate vara

pe livezile i pe întorctorile unui munte, ale crui piscuri

de piatr ating de nouri, va înelege ce via de dulci i triste

visri e aceia a Ciobanilor, carii, izolai de lume, triesc nu-

mai cu dragele lor turme, cu câinii lor credincioi, privind

ziua tabloul mre i încânttor al naturei, noaptea bolta ce-

reasc luminat de mii de stele care acolo par a fi mai aproape

de om, i cântând pe fluier sau pe caval doinele lor duioase

repeite numai de echo î Acela este i traiul ciobanilor din

Tesalia. Poqueville, urmând cltoria sa pe ira Pindului,

astfel ne descrie viaa lor :

«Eind din satul Tista, noi urmarm ca un sfert de leghe, calea îm-

prteasc printre doi prei de molifi maiestoi ; dar curând dup aceea,

suindu-ne mai sus pe Pind, intrarm în regiunea brazilor unde vzurm-urma focurilor aprinse de Vlahii ce se urcau pe atunci la slaele lor

de var. Dup focuri s'ar fi putut socoti numrul stânelor i al conacelor

i direciunea ce a urmat fiecare, atât de nestrmutate sunt obiceele în

umbletele lor^)...

«Râuleul ce curgea dinainte'rr.i liate dintr'un isvor pe carejVlahii îl

numesc Gura i care se afl 8 mile la nord de Kaliki, în muntele Go-

nez. In timpul verei, care abia ine trei luni în aceste regiuni aeriane,

sumedenie de turme pasc împrejurul urnei sale fluviale, care adap pe

cel mai mare râu al Eladei, Peneul. Acolo se adun mai cu seam Vlahii

nomazi, ce petrec nopile lor sub nite colibe luminate de focuri i p-zite de cânii moloi care sperie fearele prin groaznicele lor ltrturi-)».

Aceast frumoas descriere a vieei ciobanilor Români din

munii mrei ai Pindului i ai Olimpului, fr de voie pare

c ne strmut cu gândul

«pe acel picior de plaiu

pe acea gur de raiu

1) Poqueville, t. 111, p. 100.

2) Idem p. 366.

RSLNETE ALE PIXDUl.l I ÎN CARPAI 35

unde vîn în cale,

se cobor la vale

trei turme de miei

cu trei ciobnei ;>

pare c vedem colo «negrul zâvoiu, unde e iarba de oi imnbra de ciobani-,» apoi pare c auzim «lâtrând câinii, adu-

nai din dosul stânii», i «fluierul cel de fag, ce mult zice

cu drag» ; de aruncm îns privirea în sus, vedem toat na-

tura împodobit ca la o nunt mare: «soarele i luna pare

c in cununa, brazii ipltinaii pare c sunt nuntaii, preoii

munii mari, pasri lutari, psrele mii i stele fclii!»

lat-ne dar i noi extaziai dinaintea acestei sublime prive-

liti, precum au fost i primii aezi câmpeni ce au inventat

pe aceste plaiuri, cântecul lui Linos. Secolii i 'l-au trecut unul

altuia, adogându'i idei i expresiuni felurite; unii — poei

iscusii i dogmatici, — l'au îmbinat cu cultul asiatic al lui

Adonai i astfel l'au cufundat în subtilizrile pgânismului

degradat ; ali Eleni, fii ai munilor i ai naturei, l'au pstrat

simplu, duios, plin de graie i de melancolie i apoi, în se-

colii mai târzii, coloniile cotropitoare de Romani l'au cules

cu sfinenie dela dânii, Tau întors pe limba lor i l'au rs-

pândit prin toat întinsa lor stpânire. Poate c de atunci

înc, negreit nu mai târziu de al XV-lea secol, acest cântic

pstoresc a trecut peste Dunre, unde s'a împlântat în me-

moria poporului, sub forma baladei Mioara. Timpii i îm-

prejurrile au tiut .s schimbe multe într'însul ; dar tot au

rmas urme netgduite de clasica sa. origin.

IV.

S nu prsim îns cu totul cercul tradiiunilor i al cân-

tîcelor ce se repoart la vechiul cult al naturei, fr de a

pomeni despre un obiceiu poporan al antichitii, cu care se

leag i un cântic copilresc ce în parte, s'a pstrat, ca o

amintire deprtat în cetile noastre.

36 AL. I. ODOBESCU

Ateneu ^) ne spune c

:

«A cânta rândunica se chiam la Rodieni oarecare colind despre care

Teognis vorbete în a doua din scrierile sale asupra serbrilor din Ro-

dos, astfel ; Rodienii numesc a cânt rândunica un fel de colindare ce

se face în luna tui Boedromion ; numele acesta vine din cuvintele ce se

cântau atunci i care sunt acestea:

«Venit'a venit' rândunica;

cu dânsa i vremea frumoas,

cu dânsa i timpul cel bun.

E alb curat pe gui neagr cu totul pe spate.

Asvârl-ne 'ncoace smochine

din casa ta plin, bogat,

i d-ne i vin în ulcic,

'o coni plin cu brânz;

dar fie i pane de rica

i turt de ou, tot ad-o;

primete orice rândunica...

Lum ceva ori s ne ducem?Dar d-ne, cci altfel nu mergem,

ba înc lum cu noi ua,

or polia cea de d'asupra

ori chiar i pe nevasta'i ce sade

în cas colo, tocmai sus.

Mrunt'i i lesne o ducem

Dar d-ne cevailea mai bine,

i cat vr'un lucru mai mare

!

Deschidei, deschidei toi ua!cci iat a venit rândunica:

i noi, ia! nu suntem unchiai,

ci suntem copii copilai!

«Aceast colind» adaog Ateneu «a artat'o mai întâiu

«Cleobul Lindianul, când începu a face prin Linos strângere

«de bani».

S o fi compus frumosul Cleobul, unul din cei eapte în-

elepi ai Greciei, sau fiica sa Cleobula, cum zic alii, aceast

cântare are negreit un îneles mai adânc decât al unei co-

1) Despre sofiti, VIII, 360.

RSUNETE ALE PINDULUI ÎN CARPAI 37

lecte de bani sau de merinde. Intr'însa vedem c se vestete

sosirea vremei frumoase i a timpului celui bun, cci, în

toamn, aria soarelui s'a potolit i casele s'au umplut de

avuii ; rândunica, prevestitoare de bunuri, revine sprinten

i vesel. Deschidei, deschidei'i ua ! Bogatule, înprete-i

cu sracii comorile! Astfel v grete glasul nevinovat al

copiilor !

Astzi înc, pe toate rmurile Greciei i chiar în Atena,

pe la începutul primverei, copii, adunai în cete i inând

în mân o moric cu aripi de i, ce învârtindu-se închi-

puete o rândunic, alearg din cas în cas, cântând un

cântec de felul acesta : ^)

«Rândunica vine de pe mare; ea trece marea i'i face un foior ieade într Insul s rsufle i zice

:

«Martie, martie noios i fevruarie ploios I iaca dulcele aprilie se ves-

tete c'i aproape.

«Pasrile ciripesc, pomiorii înverzesc, ginile cloncnesc i încep scloceasc.

«Turmele purced la munte; iezii sar i pasc mugurul cel nou.

«Animale, psri, oameni, toi se veselesc din suflet;ghiaa zpada i

crivul au încetat.

«Martie, martie noios i fevruarie ploios 1 iac vine aprilie cel frumos

!

«Ei afar, fevruarie! i tu martie, du-te, car-te !»

'apoi sfâresc cu sunetul ce'l facem noi pe buze ca s go-

nim o pisic.

Cine poate tgdui c acest cântec nu este o variant mo-

dern a vechiului Chelidoniasmos rodian? Cine nu va zri

în amândou, ideea comun i fireasc de a vesti lumii o

tire înveselitoare : sosirea timpului plcut al cldurei cump-tate, al zefirului primvratic, al vegetaiunii înflorite?

O alt veste bun de o natur mai mistic, mai puin pi-

pit simurilor, dar mai mângâietoare pentru inimi, deteapt

noaptea din somn pe copii, în clima mai aspr, în ara mai

cretin a Românilor. Pe când zpada acopere pmântul, pe

când gerul sleete chiar apele, o Stea, icoan a celei ce s'a

^) Marcellas, Chants populaires dela Grece,

38 AL. I. ot)Obp:scu

înlat odinioar pe cer ca s cluzeasc pe cei trei crai de

la rsrit, mân cetele de copii prin întunericul ulielor vifo-

roase, în ajunul Crciunului i-i îndeamn a vesti, cu glasuri

nevinovate, cretinilor adormii, c peste puin o s vin ceasul

solemn i dorit al Mântuirei! Ei nu'i amenin, ca copii din

antichitate, cu furtiaguri ; dar le e frig, le e foame, bieilor

copii, i dup ce au strigat

:

«Bun dimineaa la mo-ajun !»

ei cer s le dea mcar «an covrig, c mor de frig, mcaro nuc c se dau ca capal de alacâ, mcar an mr c se

trag de pr!»

O ! vechi datine i vechi cântice ale poporului ! ce dulce

farmec coprindei voi în naivele voastre expresiuni ! Aspra

critic se sfrâm dinaintea voastr, cci mintea omului, de-

prins cu voi din pruncie, pare c se scald, la auzul vosLru,

în nevinovia'i primitiv. Voi suntei pentru noi amintiri suave

ce învieaz junia în suflete !

Pentru popoare suntei floarea neuitrii, lanul suntei ne-

sfârâmat al friei

!

La rsunetele voastre, aceleai doruri fac s bat inimile

pe culmele Pindului i sub poalele Carpailor !

Bucureti, 1861.

Tiprit în Revista Român din 1861;

i apoi, la 1880, în Albumul Macedo-

RomâJl, sub direciunea d-lui Y. A.

Urechi.

Rectificare. — Am retiprit aci, pentru a doua oar, acest studiu

astfel cum a aprut cu douzeci i ase de ani mai apoi. N'avem de gând

acum s'l îndreptm, dei nu ne încumetm a pretinde c nu va fi con-

inând erori multe de fapte i chiar unele apreuiri i asemuiri prea în-

drznee. Struim totui a crede în transmisiunea i în rsleirea cântu-

rilor poporane dela o naiune la alta, împreun chiar cu ceva din graiul

local al împrumuttorilor, care trece pe nesimite în acela al împrumu-

tailor. Dar însui pe acest trâm de positiv limbistic, sunt de temut

KSIXETE ALB PINDULUI ÎN CARPAl O^)

primejdii întâmpltoare, sunt viclenii neateptate i curse ale soartei. Intr'o

comic rtcire de felul acestora ne-a încurcat pe noi. tipograful iean

carele a publicat mai întâi cânticile pororane adunate de d-1 V. Alecsan-

dri. Am râs împreun cu hohote, când miestrul culegtor al baladelor

naionale ne-a spus c cuvântul buliicaie pe care noi ne-am muncit a'l

explic prin vorba turceasc buluc, era o simpl grealâ de tipar. In ma-

nuscrisul d-lui Alecsandri fusese scris buclaie; iar jearul a intervertit

literile c i /. Deci toat a noastr cldire etimologic se surp din

temelii, i. cât despre noi, venim acum cu umilin a ne recunoate

vinovat, în cazul de fa, de a fi cercat s facem un zadarnic buluc de

trudiiune deeart. Ierte-ni-se îns pcatul, de oare ce îl mrturisim

!

(Nota lui Odobescu).

V. C â r I o V a

«Ou sout-ils, Vierge souveraine?...

Mais oîi s©at Ies neiges d'antau!»

Villon.

Din acordurile stinse ale lirei române, s ne fie iertat din

când în când a detepta câte un echo sonor.

Sunt momente în care fieicrui Român cu simjire îi vine

a zice {rei sale, împreun cu poetul ^).

Ce vânt amar de moarte, vai! sufl peste tine

De sufere i moare,

Ori ce d'abia 'nverzete sub dulcele'i lumine,

Ori ce'i d'abia în floare?

«Fatal, crud soart ! Tot ce e drag în lume

Curând din lume pere î

Ferice care las mcar un dulce numeL'a patriei durere !»

Aa dulce nume la a patriei durere, e. negreit i acela al

junelui poet Vasile Cârlova, nscut la 1809 în Bucureti irpit vlejei la vârsta de 23 de ani. Era de optsprezece ani

când compuse suava elegie a Pstorului întristat ; de nou-sprezece ani când deplânse cu aa energice cuvinte Ruinele

Târgovltel, vrsând în versurile sale un foc de durere, o

vigoare de expresiune care destinuiesc într'însul un suflet

adânc poetic, o inim adevrat patriotic, ce promiteau mult

') V. Alecsandri, La moartea lui P. Casimir, 1850.

V. CÂRLOVA 41

rei lui. La 1831 imaginaiunea tânrului poet se 'nflcreaz

de sperana reînvierei naiunei ; el îmbrieaz cu ardoare

cariera renscând a armelor i compune cu grbire Marulla otirea Româneasc, plin de vii sperane, de aspiraiuni

vitejeti ; tot de odat el întreprinde lucrri literare mai st-

ruitoare, începând a traduce tragedia lui Voltaire, Zaira; dar

într'aceast înflorire a talentului i a juneelor sale, o moarte

repede i timpurie îl pândea. Nu ne putem gândi la rnoartea

lui Cârlova, fr ca s ne aducem aminte de acea încânt-

toare elegie a lui Victor Hugo, in care poetul plânge pe o

tânr fecioar murind a doua zi dup un bal : ^)

«Elle est morte!—â quinze ans, belle heureuse, adoree!...

Morte, au sortir d'un bal qui nous mit tous en deuil

;

Morte, helas ! et des bras d'une mere egaree

La mort aux froides mains la prit toute paree,

Pour Tendormir dans le cercueil !»

Aa muri i Cârlova. O plcere de o or, trectoare, za-

darnic, stinse într'acel june de douzeci i trei de ani toate

razele geniului, toate fgduinele viitorului. Patria sa poate

zice umbrei lui : ^)

«Manibus date lilia plenis :

Purpureos spargam flores, animamque nepotis

Hic saltem adcumulem donis, et fungar inani

Munere ! « »

Socotim ca o datorie a rechema din uitarea publicului me-

moria tânguioas i preludrile harmonioase ale acestui june

poet. De aceia am retiprit în Revista român dou din cele

mai frumoase ale sale poezii, care s'au reprodus de vre-o

câteva ori prin deosebite foi.

Prezentm îns aci dou strofe netiprite înc ale d-lui

loan Vcrescu, în care acest printe al poeziei române da

compatrioilor si acum, vre-o treizeci de ani, povee, ce din

nenorocire azi înc nu le sunt de prisos.

^) Les fantomes.

2) Virgil, Eneida. Cânt. VI.

42 AL. I. ODOBESCU

VREMEA

Vremea nu perdei ! ascultai

Când glasul meu v spune

«Unii, Românilor, lucrai

Virtui i fapte bune !»

Pân când ai a te teme,

Tot de rele chinuit?

Cine vremea-a preuit

Fiiul lui sub jug nu geme

!

Ah ! d'ar putea glasurile vechilor poeji s fie cel puin

acum ascultate !

Biu'ureti, 1861 Tiprit îii Revista Român, tom. I.

Poeii Vcret

TRADUCEREA LUI BRITANNICU.

—

STRBUNII VÂCÂRETILOR. — BANUL IÂNÂKIA.

Toi scriitorii de merit, cari au dobândit un nume ludat

în literatura vre unei naiuni, au avut mai mult ^au mai

puin în talentele lor, un caracter îndoit ; toi au lsat, îm-

binate în ale lor scrieri, dou elemente distincte care i-au

fcut a fi preuii i în zilele vieii lor, i în timpurile pos-

terioare. Un filosof, un orator, un poet, ale cror numesunt menite a rmâne neuitrii pot negreit, cu cea mai no-

rocit fecunditate s inventeze creaiuni noui i sublime, semit idei nalte i premature în secolul lor, s introduc în

stil i în limbagiu, mii de preschimbri fericite ; dar or cât

de novator ar fi geniul lor, ei totui, cu o parte din sine,

trebue s in de timpul i de locul în care au trit. Ceva

din limba, din nravurile, din gândurile, din credinele con-

timporanilor i compatrioilor lor trebuie neaprat s li se

strecoare în compuneri, ca cum ar voi s le determine un

caracter precis i îocal, s le însemneze o epoc nestrmutatîn neîntrerupta scurgere a secolilor.

Aceasta nu e o imputare ce voim a face geniului omenesc.

Din contr omul de merit, ca s fie folositor în lumiC, nu

trebuie s se isoleze de semeni i de ai si mai aproape ;

spiritul lui trebuie s însufleeasc, s învie, s detepte mai

44 AL. I. ODOBESCU

ales pe cei ce'l înconjoar,, cci prin impulsiunea lui, ome-

nirea nepstoare din fire, scutur jugul îndrtniciei, is'avânt într'un viitor mai perfect. Geniul e lanul ce trage

lumea spre propire.

Aa dar s recunoatem c, a rspândi idei mari i noui

sub forme accesibile i uzuale, adesea a resumâ i a exprima

cu talent credinele obtii, i în totdeauna a nobili i a mldiaexpresiunile înjosite prin netiin i corupiune, acestea sunt

misiunile încredinate de provedin acelora ce au luat sar-

cina de conductori morali ai societii. Când dar vrem sjudecm pe dreptate talentul unui scriitor, s ne ferim de

a'l scoate din cercul în care s'au desvoltat i s'au exercitat

facultile sale ; spre a'i înelege mrimea, spre a'i cântri

puterile, spre a-i preui ideile, limba, i stilul, trebue s nu

perdem din vedere nici ara, nici epoca în care el a scris

;

trebue s ne gândim mai întâi cum simeau i cugetau, cumvorbeau i scriau oamenii din timpul lui, cci silinele i-au

fost negreit mai vârtos pentru contimporanii si. Viitorimea

motenete numai ce a rmas bun i glorios dintr'însele.

Cine dar, ptruns de asemenea convinciuni, va lua în

mân tragedia lui Racine, Brltannica, tradus românete,

înc de la 1827, adic sunt acum trei zeci i patru de ani,

de dl. loan Vcrescu, i tiprit abia mai de-un-zi ^), va

recunoate negreit într'aceast lucrare anevoioas, pe unul

din cei mai demni prini ai limbei i ai poeziei noastre, va

saluta cu respect o oper, care dei nou prin publicarea sa,

a precedat îns traduciunile lui Mahomet i Alzirel i a

câtorva altele au mai înavuit de atunci încoace literatura

român.D. Heliade a crui peana tie s se joace aa de vesel cu

arma ironiei, ne-a fcut adesea s râdem descriindu-ne slarea

deplorabil în care fanariotismul redusese societatea i limba

noastr în timpul juneei sale. Cine n'a râs din inim de lec-

1) Din operile lui Racine, Britannicu, tragedie în cinci acte, tradus de

I. Vcrescu (1829). Bucureti, tip. Heliade i As. 1861.

POEII VCRETI 45

jiunile din Psaltikie, însoite cu 'bti, ale Dasclului Alexie ^)

i de nespusul parapon al bietului Coconu Gligoracu^),

când auzea stingându-se din Jara Româneasc resunetul ma-

nelelor i al stihurilor fanarioeti, atunci când «d-1 lancu

«Vcrescu, pe lâng cadena cea veche a poporului româu

«pzit cu religiositate în versurile sale, a însoit i luxul

«rimei întru toat elegana i curenia ei, pare c ar fi a-

«rtat c limba român e priimitoare i de versificaia ita-

« lian, ca una ce are acelai început, mai acea materie i«mai acea gramatic, i cu una ce e mai aa de cantitativ^)».

Intr'aceste din urm cuvinte gsim o apreuire dreapt inimerit a versurilor d-lui lancu Vcrescu, pe care nu o vor

desmini cele mai multe din graioasele i energicele poezii

tiprite în coleciunea d-sale^); dar putea-se-va oare aceast

apreuire aplica tot cu atâta dreptate i la traducerea trage-

diei franceze ce sa publicat acuma? Nu ne sfiim a zice cnu ; în Britannicu versul e departe de a fi lesnicios, cur-

gtor, harmonios, într'însul fraza ni se pare astzi mai tot

deauna prea restrâns, prea sucit, i sensul se ivete adesea

confus, sub aceast comprimare a limbei i a versificrii. A-

cestea îns,—ne grbim a o spune,—nu le credem de loc a

fi defecte provenite din lipsa de talent sau de experien a

traductorului, ci numai fructe ale unei tendene fireti a spi-

ritului i a gustului su, i mai ales rezultate ale influenei

epocei în care opera a fost lucrat.

Intr'adevr, pe lâng miile de rele ce Grecii ne au vrsat

în ar, pe lâng miile de moduri de desnaionalizare ce ei

introdusese în societate, studiul adânc i serios al limbei elene

putea singur s aduc literaturei noastre, o notabil compen-

^) «Dispositiunile i încercrile mele de poesie» în ^Curierul de ambesexe». Anul II. pag. 118.

-) *<Despre metru» de /. Eliade în «Curierul de ambe sexe». Anul

II. pag. 122.

3). Idem.

*). Colecie din poesiile d-lui marelui logoft 1. Vcrescu, Bucu-

reti 1848.

40 AL. I. ODOBESCU

saiune, dac ar fi fost exploatat cu o înelegere fin i di-

bace, cu o aplicare adevrat naional ; din nenorocire, oamenii

cu astfel de propensiuni au fost puini la numr i încerc-

rile lor au rmas, în istoria noastr literar, ca nite fapte

izolate pe care le-au covârit alte tendene posterioare, mai

puin clasice, mai modernistoare, mai lesnicioase i mai zbur-

dalnice.

Trei generaiuni de Vcreti literai, în culmea crora se

înal poetul lancu Vcrescu, au venit într'adevr, adpaiîn sntoase studii elenice, s aduc limbei româneti, cu un

adevrat amor al patriei i al frumosului, o cukur începând,

în care ei toi au simit pornire de a uni verdeaa vârtoas

i nemiestrita cruzime a limbei naionale, cu docta i ml-diita perfeciune a elenismului ; în scrierile lor, i mai cu seamîntr'ale acestui din urm, se ivesc învederate siline de a con-

duce limba noastr înc ovind, pe cile miestrite, dar

anevoioase pentru imperfeciunea ei, ale limbilor vechi ; din

asemenea încercri, uneori încununate cu cel mai deplin suc-

ces, i în alte dese rânduri înfrânte dinaintea unor grele ardui-

ti, au nscut asprimile i anevoinele de stil i de versifi-

care ce se zresc în unile scrieri ale Vcretilor i mai ales

în tragedia Britannicii, unde traductorul, voind s se con-

strâng la un stil cu totul clasic, la prosodia complicat iexigent a versului alexandrin, cu precugetare îi crease mai

de neînvinse greuti.

Limbile antice i mai cu seam cea elen, dei sunt mumeale limbilor moderne, au îns, confruntate cu dânsele, un

caracter cu totul opus. Cei vechi puneau în cuvântare o nalt

importan; zeia [Is'.O-oj, ea care înva i dovedea toate, con-

ducea singur, numai prin dulci i înelepte cuvinte, toate

treburile republicelor elene; de aceea, cu cât îngrijire, cu cât

dibcie, cu cât subtil strdare cultivau Grecii limba lor!

La dânii, când omul zicea ceva, nu era destul s'l spunastfel numai încât s fie de toi îneles ; trebuia înc s plac

i minii i auzului; de acolo deriv toat acea cultur mies-

trit a limbei, care printr'o frazeologie concret, viguroas i

POEII VCUE:^TI

mult coprinztoare, variat în mii de feluri, cu mii de colori

i împletit cu o graioas i cumptat continuitate, ca mean-

drele ce ornau friza templurilor greceti, fcu din poporul

€len, poporul cel mai literat ce s'a vzut pân acum în lume.

Limbele moderne din contra, au sacrificat claritii, atât

graia cât i energia; despicând pân la infinit i frazele iformele sintactice i gramaticale i chiar cuvintele, ele au

ajuns a fi, în comparaiune cu cele antice, nite îniruiri mo-

latice i discolore de ziceri, care n'au alt virtute decât aceia

d'a prezenta, minii, un îneles neted i lesnicios, graiului, un

rost limpede i necomplicat, scrierii, o obicinuin accesibil

tutulor i care se înva cu puin silin.

Intre aceste dou modele, limba român, pe la începutul

secolului nostru, putea înc s aleag ; literaii de care vor-

birm i avem aci a vorbi, cutar, potrivit cu ale lor mij-

loace, s o împing pe calea dificultoas, dar plin de fru-

musei a imitaiunii celor antici. Alii în urm, rpii de

spiritul mai nerbdtor al epocei, o smintir din acel drum ce

li se prea întârzietor i'i deschiser calea btut a limbelor

moderne, lesne pentru toi, dar chiar Me aceea, grea de ilus-

trat prin opere temeinice.

Dup aceste explicri credem c cititorul, mai ales cel ce

cunoate limbele clasice, va putea preui traducerea lui Bri-

tannicii de d-1 loan Vcrescu, dup dreapta sa valoare. Pe

muli 'i am auzit imputând acelei lucrri de a fi confus, glo-

duroas, ruginit, nedemn însfârit de poetul care a cântat,

adesea cu aa mult spirit i dulcea, pe lira naional. Fie !

primim aceste imputri ; dar s recunoatem tot de-odat c,sub rugina limbei, sub glodurile prosodiei, sub confuziunea

stilului, st o nobil i demn tendin de care urmaii în

poezie ai autorului n'au fost capabili i care, de ar fi fost

pstrat cu struin i exploatat cu strdare de literatorii

mai noui ai României, ar fi pregtit limbei i literaturei noastre

un nah grad de perfeciune.

S facem o singur citaiune dintr'aceast traducere, pe

care din nenorocire i tiparul o a stricat printr'o mulime de

48 AL. I. ODOBESCU

greeli de cuvinte i de punctuaiune ; iat cum se afl tra-

dus faimoasa scen între Britannicu i Junia, când Neron

nevzut, st prezent i 'i ascult, iar Junia îngrozit desminte

prin vorbe, amorul adânc ce are în inima sa^):

«Britannicu: — Doamna mea, ce noroc aproape'ti m'a adus?

Duios ne mai vorbim ! — Ce scump odor de sus !

Dar într'aa plceri st gându'mi în mâhniri

Cu ce chip s avem adesea întâlniri ?

Cu mii de învârtiri trebui acum s fur

Norocul ce aveam d'a'ti fi tot împrejur?

Ce noapte ! ce detept ! — In plâns te'nfiezi

'acei obrasnici cruzi nu poi si desarmezi?

lubitu'i ce fcea ? Un demon împizmat

Subt ochii'i ca s mor cinstea'mi a refuzat

!

In ceasul spimântrii acelei groaznici frici,

In tain, te gândeai mie ceva s'mi zici ?

Princes,'ai vrut atunci vr'un ce s'mi fi poftit?

Câte erai s 'mi faci dureri ai socotit ? —Nimica nu îmi zici ?... m primind înghiei ?...

Astfel de mângâieri dai ticloase'mi viei ? —Vorbete ; singuri stm. Vrjmaul e "nelat

E, când aci 'i vorbesc, aiure ocupat

Prilej prea fericit al deprtrii ai.

^Junia : — In locuri ce'a coprins marea'i putere stai,

Chiar zidurile'aci c'au ochi poi socoti

;

D'aci 'mpratu în veci nu poate a lipsi.

«Britanica : — De când dar, doamna mea, aa fricoas eti ?

A se lsa robi amoru'i priimeti ?

Inima'î unde e, care 'mi jura cu dor

Neron c'o pismui al nostru scump amor ?

Frica fr folos, gonete'o doamna mea

;

Sunt inimi ce 'nc simt ; credina 'mi pot inea

;

Mânia mea, din 0':hi toi încuviinând.

Muma lui Neron chiar ce voi s'arat vrând

:

El Rom'a suprat cu relele-i purtri...

n^Junia ; — Cci spui ce nu gândeti, de cuget ai mustrri,

însui de mii de ori nu 'mi ai mrturisit

In Roma c de toi e ludat, mrit ?

Cinstirea'i, nu'mi ai spus, virtuii lui c'nchini ?

Azi, astfel de vorbeti, durerea'i d pricini.

) Racine, Britannicus. Acte II. Scene VI.

POEII VCRETI 49

'^Britanica : — Vorjaireai ma uimit; drept îi mrturisesc:

Si lauzi ca s'auz, n'alerg s te gsesc.

Când a'i încredina cruda'mi durere vrui,

Favorul d'un minut abiea s fur putui,

Acest minut prea scump doamna mea, *1 al perdut

S'mi lauzi un vrjma, peirea'mi ce-a sttut

!

Dar cu al cui îndemn, în stare'aa te pui ?....

Ce, ochi'i tac ? prin ei nimic nu vei s'mi spui ?

Ce vz ? i ochii mei *i e frica întâlni

!

Or Neron 'i ar fi drag ? Or eu- urât 'i a fi ?

A ! d'a putea s'o crez !... Doamn ! te jur pe zei,

Al turburrii vl dupe simiri s'mi iei,

Vorbete! spune drept! Doamna mea, mai uitat?

Junia:— Domnul meu, s te tragi. Atept pe Împrat*.

Din citirea acestor câte-va versuri, fie^-cine lesne se va

convinge c, pe lâng silinele ce i-a pus traductorul de-a

urma cu fidelitate stilul i prosodia elegantului original al

lui Racine, a fost din parte-i i o înadins cercare de a con-

strânge slbiciunile limbii române, în formele mai nervoase

i mai concise, de a supune structura ei înc îndoioas la

inversiunile completite i miestree ale limbelor clasice, ide a impune cuvântrii ei aspre i neîndemânatice, o trie,

o preciziune, o flexibilitate, pe care abiea le pot dobândi

limbele dupe o lung i struitoare cultivare.

Aceast bun i meritorie tenden se ivete mai pretu-

tindeni în scrierile Vcretilor i norocul limbii noastre,

precum i meritele lor personale, au vrut ca foarte adesea

inteniunea s le fie împlinit cu un minunat succes.

S nu ne înelm îns a crede c numai prin nimeritele

lor imitaiuni de limba i formele antice, Vcretii au câ-

tigat un titlu neperitor de onoare în literile româneti ; spi-

rite cultivate i hrnite cu studiii strine adânci i serioase,

ei avur îns inimi cu totul române ; inspiraiunile lor sunt

mai totd'auna curat naionale ; jMuza lor spicuiâ pe câmpiile

rii i limba român, în copilreasca ei frgezime, le vrsa

în veci cu îmbelugare, Comorile graiilor sale. Vom avea

adesea prilej, vorbind despre poeziile Vcretilor, s disputm

Muzei poporane, unele cântice desmierdtoare, pe care dânsa

Al. I. Odobescu. — Cânticele poporane. 4

50 AL. I. ODOBESCU

le-a rpit pe furi din albumul acelor poei aristocrai, i a-

ceasta ne d o dovad mai mult c, la Români, faptele

adevrat bune i frumoase unesc la un loc pe popor i pe

nobilime, c la noi, existena unei caste de noble motenita fost totd'auna nobili i boieri aceia numai cari au tiut sse înale întru binele i gloria patriei.

Acum, fiind c avem a vorbi despre o familie unde patru

generaiuni de poei îi trecur una alteia cununa de lauri

i de miri, socotim c e drept a începe invocând mai întâi

legendele i tradiiunea, acea poezie a vremilor trecute, i,

pe credina vechilor spuse btrâneti, ne va fi, credem, iertat

a cerceta, în rpezirea penei, din ce strbuni ilutrii s'au

pogorât aa ludai urmai.

Se zice c pe când Radu Negrul Vod, fugind din Ardeal

pentru persecuiunile Ungurilor catolici, îi gsi scparea pe

poalele meridionale ale Carpailor i, scoborând printre râ-

pele petroase al Dâmbovicioarei, descleca i 'i aez scaunul

în lunca înverzit ce 'i zise Câmpul-lung, cu dânsul mai muli

soi de arme, cavaleri Români purtând acvila cretin pe

coiful lor de fer, venir s caute o soart mai pacinic în-

tr'acea nou patrie, npustit, în timpii urgisii ai potoapelor

barbare, de colonii, strbunii lor. Astfel odinioar Teucru,

eroul Salaminei, cerca pe luciul mrilor, cu fraii si de vi-

tejie, o patrie mai ferice ^). Printre tovarii lui Negru Vodse zice c ar fi fost i junele Negoi, domnesc cocon al lui

Dan, Voevodul Fgraului, i nepot de sor al cpeteniei

Românilor ; acesta întemeie sate i biserici dou-spre-zece pe

malurile Dâmboviei coprinse de dânsul ; el avu ease fete

i doui feciori. Radul i erban, crora le ls motenire, cu

numele de Vcreti, scutul printesc ce purta gravat pe

dânsul Cetatea Fgraului, pe care fâlfâie o acvil alb,

emblem de imaculat putere, \ prapurul purpuriu, cu zi-

cerea viRTUS scris în litere de aur.

*1) Oraiu, lib. I. oda VII : «Teucer Salmiriâ ptremque

«Quum fugeret,,....

POEII VCRETI 51

De atunci au trecut muli ani;ara avu i zile de glorie,

i grele încercri. Ni se mai spune c într'o vreme, când

cerul mâniat, secase în pmântul românesc, toate isvoarele

rodirii, când foametea cea mai cumplit secera poporul isilea pe plugarul monean s-i vânz pentru o frâm de

pane, ctre boierul mai avut, arina sa strmoeasc i chiar

libertatea sa de om, un urma al coconaului Negoi, Radul

comisul, ce-i ziser în urm Bllug, vrs cu o nobil dr-

nicie comorile sale, poporului. — «Nimeni s nu se mai vânz«rob de nevoia foametei», zise el. «Domnul Dumnezeu a dat

«bilug mare comisului Radu. El nu cere plat! Imprt-«ii-v toi din roadele muncei sale ! Ludai i preînlai

«din tot sufletul pe printele ceresc, stpânul Radului!»

Aci ne apropiem de timpuri cu amintiri mai precise, mai

puin legendare. La 1554, se nscu din neamul Vcretilor,

un copil cruia Domnul de atunci, Ptracu cel Bun, îi dete

ca na, numele su : acesta fu aga Ptracu viteazul care,

într'o lung carier rsboinic, doborî în btlii atâtea vrj-

mai pgâni câte zile cu soare sunt într'un an i care, pentru

aceia, îi închin sabia isbânditoare la toi sfinii ai zilelor

de peste an. De acest Ptracu, care la btrânee fu ban al

Craiovei i însoi la rsboaie pe Mihaiu Viteazul, este cl-

dit biserica din cminul Vcretilor de lâng Târgovite;

în zilele lui Petru Vod Cercel, 1584, el fu ispravnic adic

executor la zidirea bisericei domneti din Târgovite, unde i-a

i rmas chipul zugrvit printre ctitori.

Urmaul lui fu . Neagoe sptarul, pe care erban VodCantacuzino, îl avea ca sol al rei, Ba Capu-Kehaia, la

Poart; la 1685, acest vrednic brbat muri în Constantino-

pol cu hainele pecetluite pe dânsul; trupul lui, supus de

Turci la aceast osând, fu adus în ar i înmormântat în

tinda mitropoliei dela Târgovite, unde se afl peatra sa fu-

nerar. Soia lui, mama Necua, cunoscut în vremile ace-

lea prin virtuile ei cstoreti, reînoui memoria venerat a

matroanelor romane. Pe lâng faima sgomotoas i smci-

nat a rsboinicilor i a oamenilor politici, e dulce lucru a'i

52 AI^. I. ODOBBSCU

odihni privirile pe unul din acele blânde ^ tipuri femeeti de

pace i csnicie !

Fiul acestor venerabili btrâni juca un mare rol la curtea

activ i fastuoas a lui Constantin Vod Brâncoveanul

;

mai întâi vtaf de Copii-din-cas, adic cpetenie a celor

100 de grzi domneti, alei printre feciorii boierimei, i pur-

ttor al steagului domnesc în ocaziunile solemne^), el este

însrcinat la 1688, s cate vad pentru facerea uuui pod pe

Arge, ca s treac otirile împrteti în contra Austriaci-

lor-) ; la 1695, Septembrie, Constantin Vod, plecând întru

întâmpinarea Sultanului, la Dimirikapi, încredineaz lui Con-

stantin Stolnicul Cantacuzino i lui lanake Vcrescu vel ag,toat pedestrimea i o seam de clrime pentru paza Târ-

govitei, a Doamnei i a casei sale^); dela 1703 încolo, mai

muli ani d'a rândul, lanake Vcrescu fu trimes la Poartca s împlineasc funciunile de Capu-Kehaia, în care tatl

su îi gsise moartea, i apoi e rechemat de-mai-multe-ori

de ctre Prin în ar^); la 1703, el avu de tovar într'a-

ceast misiune pe stolnicul Toma Cantacuzino; la 1705,

pe Drghici Câmpineanul, vtaful de Aprozi; la 1706 i1707, merse singur ca s mijloceasc a potoli exigenele ne-

msurate de tribut ale Porii. «Aceste adesea schimbri ale

«boierilor ageni aveau pricina lor chibzuit», ne zice Engel ^),

«în cugetele i în inteniunile Brâncoveanului care se desv-

«luir mai târziu, dar pe care acum voia s le in ascunse».

M E de mirare îns a vedea aceste funciuni împlinite de un fiu de boier

mare, cci Cantemir, (Descrierea Moldovei. Ed. 2, Iai 1851, pag. 171), cla-

seaz pe vtaful de copii printre slujitorii domneti carii «nu numai din

neam boieresc, ci i din birnici i din oamenii cei mai de jos, se primesc

întru aceast stare, prin care asemenea dobândesc putere i volnicie

boiereasc». — Asemenea zice i Generalul Bauer, în Memorialul suistoric i geografic asupra României, (trad. Bucureti, 1857, i tiprit la

un loc cu Carra).

2) Cronica lui Radu Greceanul, Magaz. istor. pentru Dacia, t. 11, p. 156.

=>) Idem, p. 229.

*) Engel. Geschichte der Wallachey, t. II, p. 362-365.

5) Idem, p. 364.

POEII VCRETI 53

Intr'adevr, spre a nu întrâta i mai tare prepusurile bnui-

toarei Pori, pe când el avea secrete înelegeri cu curile

apusane, Prinul se silea neîncetat s asigureze pe Turci de

a sa credin, prin desele trmiteri a celor mai de aproape

i mai intimi ai si. Dar acesta stratageme n'avur, precum

tim toi, succesul ce atepta Brâncoveanul dela ele. încre-

derea sa amgit într'unii din consilierii si i mai ales în

btrânul su unchiu, postelnicul Constantin Cantacuzino, aduse

peirea, i a lui i a oamenilor mai din suflet devotai lui.

Dup ce imbrochorul, sau comisul împriei asvârli vlul

de mazilie pe capul Brâncoveanului i-1 strmut, cu toat

familia, într'acea groaznic Farnett, cea mai înfiortoare

din vizuinile ledi-Kulei (eapte-turnuri), acel funcionar oto-

man rmase în ara Româneasc, «mai ales pentru ca s«vânz starea nemictoare a Brâncovenilor, iar pe cea mi-"

«ctoare, consistând în bani, giuvaieruri i blni scumpe, din

«cari unele erau i druite de Petru cel Mare al Rusiei, s«o inventorieze i s o trmit la Constantinopol, împreun

«cu vistierul Brâncoveanului, lanake Vcrescu^)». Când apoi,

«la August în 15, anul 1716, se petrecu la palatul de pe mare,

«Geli-Kiosk, dinaintea ochilor sultanului Achmed II, acea în-

fiortoare scen a uciderii Brâncovenilor, jertfa începu cu

moartea lui lanake Vcrescu^). Capul lui czu cel d'întâi,

ca spre pedeaps pentru dreapta credin ce pstrase ctre

nenorocitul su Domn; tinerii prini câte-i patru, i apoi itatl lor, perir unul dup altul sub sabia gealatului. Curajul

ce artase nevinovatul slujba la o aa nelegiuit osând,

îndemn pe Domnitor s rabde cu trie acea crunt expia-

iune a vanitilor sale.

Cu martirul lui lanake Vcrescu nu se stinse posteri-

tatea lui ; dar îns aci ne vine o îndouial din care numai

documente vechi ce nu ne sunt cunoscute ar putea s ne

scoat. Fotino zice c împreun cu Constantin Vod Brân-

1) Engel, Gesch. der Wal. t. II, p. 367.

2) Engel, loc citat.—D^/ Chiaro.— Fotino.

AL. I. ODOBESCU

coveanul a perit ucis i clucerul lanake Vcrescu, glnerlle

lui ^) i ni s'a spus c fiica Brâncoveanului pe care ar fi

inut-o acesta de sofie, ar fi fost domnita Stanca. tim însc aceast domni, cea mai mare din fetele lui Constantin

Vod, a luat de brbat, la 1Q91, pe beizadea Radul, coconul

lui Ilia Vod '^) i c, pe la mijlocul postului mare, din

anul 1714, ea a murit având triste presimiri despre restritea

apropiat a tatlui su ^);tim asemenea cari au fost soii

celorlalte ease fete ale Brâncoveanului, i nici Carra ^) nici

Cantemir ^), nu pomenesc despre vre-una care s fi avut de

brbat pe lanake Vcrescu.Ori cum va fi, ramura acestuia s'a perpetuat prin patru fii

i anume: Constandin, Barbu, Radu i tefan. Despre cel

dintâiu se tie c a druit moia, pe care Nicolae Vod•Mavrocordat a cldit mnstirea Vcretii, la 1726; al douilea

i al treilea au trecut cu distinciune prin slujbele reii,

fr de a fi lsat o memorie strlucit ^). Onoarea de a ilustr

familia prin oameni demni de lauda naiunii, fu rezervat

posteritii fratelui al patrulea. tefan el însui, învat în

literile elene i mai ales în pravilele împrteti, dedat, iprin experien i printr'o minte dreapt i sntoas, cu

'\) D. Fotino. Istor. gener. a Daciei, tr. de G. Sion, t. II, p. 144.

2) Radu Greceanu, Dacia, t. II, p. 198.

^) Engel, t. I, p. 374.

*) Carra. Istor. Mold. i Român., trad. românete, pag. 109. Aci se

vede cari au fost fiicele lui Constantin Vod Brâncoveanul i soii lor,

anume : Stanca, mritat dupe Radul, fiul Iui Ilia Domn al Moldovei.

—

iMaria, soia Iui Constantin, fiul lui Duca Vod din Moldova. — Ilinca,

mritat dupe Scarlat, fiul lui Alexandru Mavrocordat.—Safta, soia lui

lordake Creulescu.—Ancua, soia Iui Nicolae, fiul Iui George Roset.

—

Blaa, cstorit dup un nobil grec Manole, fiul lui Andronic, — i

Smaranda, care a inut pe un Blan, boier român.

5) Cantemir, Histoire de l'Empire Othoman, traduction de Mr. de

Joncquierres, t. IV, p. 115.

6) Barbu a avut o singur fiic care a fost cea dintâiu soie a banului

Dimitrie Ghica ; iar Radu a avut fecior pe vistierul tefan Vcrescu care

la 1812, a trecut în Rusia.

POEII VCRETI

daraverile judectoreti, fu mai întâiu vornic de Târgovite,

apoi sptar mare i, în tot timpul, oracolul legislativ al epocei

sale;pân mai deunzi, urmaii lui au pstrat nite notii

sumare despre unele procese crora le dase el hotrîri, mi-

nunate prin ecuitatea principiilor i lmurirea ideilor coprinse

in ele ^). In gradul de onoare în care tria. tefan Vcrescuîns nu era fericit, vzând c din câi copii ntea frumoasa

sa soie, Catinca Done, nici unul nu rmânea în via ca

s moteneasc averea, numele i înaltele lui simiri. Dorina

acestor prini de a cpta un fiu se învedereaz printr'o

icoan a Sf. Slelian, unde acel ocrotitor al naterilor i al

pruncilor e înfiat având la poale-i, de dou lture înge-

nunchiai, pe vornicul tefan Vcrescu i pe soia lui ^).

Er în obiceele vechi ale cultului nostru d'a închina la sfini

i la moatele lor, asemenea icoane zugrvite sau chiar ichipuri modelate, reprezintând obiectele ce voiau credincioii

s dobândeasc dela ceretii lor patroni ; astfel toate icoanele

vestite din ar i toate raclele de sfini ce posed câte o co-

leciune de brae, picioare, ochi, mâni i chiar prunci lucrai

în aur, în argint, în sidef, sau în alte materii i dedicate

toate de ptimai sau de rugtori.

Pietoasa reclam a lui tefan nu rmase fr rsplat, cci,

pe la 1740^), i se nscu un fiu cruia îi era dat de soart

a întrece în merite pe toi strbunii si i a lsa numele

su ludat viitorimei; acesta fu lnki Vcrescu, botezat

cu numele moului su. El însui, într'un minut de melancolic

filozofie, astfel spune despre naterea sa *) :

1) Aceste notie, încredinate de d. I. Vcrescu, rposatului Vilara,

s'au fcut nevzute. Poate le-ar gsi cineva cercetând printre hârtiile

rmase dela Vilara.

-) Aceast icoan de familie se pstreaz de ctre d. 1. Vcrescu.3) Aceast cifr e dedus prin analogie.

^) în scrierea intitulat: Istoria împrailor Otomani etc... scris de

dl. lanake Vcrescu^ etc... Manuscript în posesiunea d-lui tefan Gre-

ceanu, care a binevoit a ni'l împrti. Cuvintele citate aci se afl la sfâr-

itul vieei sult^inului Mahmud 1, pag. 140.—Acest manuscript a fost tiprit,

mai târziu, de d. A. Papiu Ilarian, în Tezaurul de Monumente istorice.

56 AL. I. ODOBESCU

«In zilele acestui fericit împrat (Sultan Mahmud j, 1730—1754) amvzut i eu lumina lumii acesteia, plin de amar chiar la fericirile ei iplin de nestatornicie chiar la cele ce se pot socoti mai statornice».

Educajiunea lui fu dela început prea îngrijit. Neofit cel

btrân Kavsocalivitul îl iniia la tezaurele limbei, retoricei iistoriei elene; un german anume Weber, îi explic regulele

limbei latine ; alfi profesori îl învar italienete, franuzete,

i hogii turci îl familiarizar cu limba i literatura otoman,pe care în urm le cunotea foarte bine. De tânr înc el

fu nevoit s se dedea cu necazurile i s'i formeze un suflet

tare i rbdtor, spre a nu fi sdrobit i nimicit, ca cei mai

muli, în necurmatele smcinri ce turburau epoca de anar-

chie i de nelegiuiri în care soarta îl menise s triasc.

Sufletele mari se plmdesc în valurile restritei.

Pe la 1755, ferosul Constantin Gehan Racovi Voevod,

neputând suferi spiritul struitor de naionalitate ce mâna pe

unii din boieri i mai ales pe Vcreti, în purtarea lor, când

ara întreag tresrea sub asprul lui jug, cuget s se scape

de acetia i exila pe tefan i pe fratele su Barbu, la insula

Cipru ^) ; dar în domnia urmtoare, aceti doui boieri îi re-

vzur patria i, la 1760, sub Scarlat Vod Ghica, tefan

Vcrescu era sptar mare ^), în vremea ce fiul su, înc de

tot june i de atunci cmra, servea ca ispravnic sau pur-

ttor de seam la cldirea mnstirei Sântului Spiridon cel

nou, de pe ulia erban-Vod; într'acea biseric întemeiat

de Ghiculeti, pân a nu se drâma cea vechie, ca s se re-

cldeasc de pe planul fantastic, ce 'i d astzi înfiarea

unui templu de cofetrie, se vede, pe prei, portretul lui

lnki Vcrescu; din norocire d-1 loan Vcrescu avu

de timpuriu fericita idee de a pune s'l decopieze i, dupe

acea copie, putem citi azi în trsurile feei lui lnki, toate

naltele cualiti i toate slbiciunile caracterului su ^).

1) FotinO, tr. de G. Sion, t, 1, p. 159. El vorbete numai de doui boieri

Vcreti, fr de a'i numi.

2) Istor. Imp. Otom. Mns. p. 147.

^) Orce Român trebuie s priveasc cu mâhnire perdeVea stilului de

architectur bizantin naionalizat la noi, i destruciunea vechelor por-

POEII VCRETI 57

O fa prelung i cam palid, cu fruntea lat, un nas

drept i regulat cu nrile foarte largi, o gur zâmbitoare pe

ale crei buze voluptoase abia le ascunde o musta subire,

ochi cprui cu o cuttur plin de dulcea i de fine, în

sfârit o barb castanie rar i transparent ce'i fâlfâie uorpe pept : iat trsurile acelei figuri ce insufl îndat un sim-

patic respect i pe care o susine cu oareice mândrie, portul

drept al trupului i gugiumanul de samur, aezat cu semeie

pe cap. Costumul lui, imitat de pe hainele sale favorite, e

compus într'acel portret, de un anteriu de sevaia roz-glbui

sau chamois i încins la brâu cu un giar, din care este han-

gerul cu mâner de smal albastru i de petre scumpe;pe

deasupra poart un conto de coloarea verde deschis a iez-

mulul (iasp alb), îmblnit cu samuri. In mân el ine un sul

de hârtii desfurate pe care se citesc acele cuvinte memora-

bile ale sale, acel testament în versuri, cel mai nobil legat

ce putea lsa un om de geniu posteritii sale :

<<Urmailor mei Vcreti,Las vou motenire,

Creterea limbei româneti •

a patriei cinstire!»

Dac dintr'aceste dou mree îndatoriri puse asupra vii-

torimii, creterea limbei româneti era insuflat lui lnkide geniul su propriu, cinstirea patriei totui o motenisei el de la strbuni, de la tatl su, carele i dânsul muri

jertf a credinei sale ctre ar. Aceast moarte e o tragedie

întunecoas, demn de mârava viclenie a Fanarioilor ; într'a-

devr, la 1763, Constantin Gehan Racovi se întoarse pe

tronul rei Româneti i hotrî ca cel puin, de rândul acesta,

s se scape de Vcreti mai cu siguran decât cu exilul

;

puse într'ascuns de otrvi pe tefan i pe Barbu, pe când

treturi i inscripiuni, ce se fac pe toat ziua cu recldirea bisericelor.

Trebuie s ludm i s recomandm tutulor spre imitaiune chipul in-

teligent cu care d-nii Creuleti. în restaurarea bisericei d-lor, au pstrat

cu pietate în interior stilul vechiu i portretele ctitoriceti!

58 AL. I. ODOBESCU

ei se aflau în via lor de la valea Orlii în Scuieni. Becerul,

adic buctarul domnesc, care urzi aceast cumplit uneltire,,

strbun, zice-se, al unuia din oamenii politici i literaji de la

noi, priimi o rsplat providenial; nou Vatel istoric, el nu

se ucise ca vestitul buctar al lui Ludovic al XlV-lea, în des-

perare pentru întârzierea petelui la masa regal ; ci, într'o

zi, când se ducea cu castronul de ciorb în mâni ca s-1

pun pe masa domneasc, bolta clopotniei se cufund asupr-i

i'l sdrobi sub drâmturile ei. Poporul superstiios vzu în-

tr'aceast .întâmplare o pedeaps cereasc pentru crima s-vârit de dânsul cu otrvirea boierilor Vcretilor, i, în

neîndurata lui mânie, îi blstem neamul.

Dupe o aa groaznic perdere a printelui su, lnkiVcrescu se duse s caute în Constantinopol, sau rsbunare,

sau mângâiere ; dar în puin timp, dupe vre-o unsprezece

luni de domnie, Constantin Racovi muri pe tron, victim

a patimei sale pentru melis, i buturile spirtoase i). Junele

Vcrescul, al crui spirit activ i setos de cunotine, tia

s trag un folos din toate, profit de petrecerea sa în Cons-

tantinopol, i legându-se. în prietenie cu Halii Hamid, omfoarte învat i scriitor (kiatib) la kalemul (secretarul) di-

vanului împrtesc, ataat pe lâng Capi-Kehaielele reinoastre, înv de la dânsul teoria gramatical a limbei tur-

ceti ce se zice Sarfu-] peste trei ani îns, la 1767, Alexandru

Scarlat Vod Ghica îl chiam la înalte dregtorii, încredin-

ându-i vistieria ^). Când dar, prin conglsuirea Pârvului Can-

tacuzino ce era sptar i visa s dobândeasc domnia rei, prin

Rui, o mic companie de volontiri Kazaci, subt ordinile unui

polcovnic rus, Nazarie Karamzin, calc Bucuretii (7 Octom-

brie, 1769), prinse pe prinul Grigorie III Ghica, frate i urmaal lui Alexandru, i'l trmise prizonier la Petersburg, boierii

rei, adunai la un loc cu mitropolitul Grigorie, se chibzuir

^) Fotino, tr. de G. Sion. t. II. p. 161,

2) Ist. împ. Otom. Mns. p. 219.

•^) Istor. împ. Otom. Mns

POEn VCRETI •* 59

a trimite o deputaiune de doui dintre dânii la Feld-mare-

alul rusesc Rumianoff, ce se afla la Laticiof, pentru ca scear oaste de paza rei, i aceti deputai, alei prin influena

Pârvului Cantacuzino, fur fratele su Michail, fostul vistier

i lnki Vcrescu, vistierul actual, dintr'a crui prietenie

Pârvul socotea s trag profit.

Dar s lsm cuvântul lui lnki, spre a caracteriza mai

bine spiritul i ambiiunile ce aâau aceste micri ^).

«Deci neorânduim soli pentru aceasta; în urm se mai orândui i Ni-

colae Brâncoveanul logoftul, la care vistierul Mihail îi ascundea chib-

zuirile. Pe cale mergând. îi descoperi Michail chibzuirile ctre mine la

o gazd, într'o sear când dormea Nicolae i m ispiti întrebându-m

aa : — Feldmarearul, când ne va porunci s facem i alegere de Domnîn ara noastr dintre noi, pe cine gsesc eu cu cale, socotind poate ceu voiu rspunde: pe domnia lui sptarul, fratele domniitale. — Eu i-i

am rspuns, c nu gsesc altul mai cu cale de cât pe mine ; îmi zise

i: Acest rspuns îl pot face toi boierii. — i ce îndoial ai dumneata?

ii zisei? — Îmi zise: Dac ar fi tiut frate-meu aa, mai bine ar fi fugit

ia Turci. — Ii rspunsei c mai lesne s'ar fi fcut de-o-cam-dat domnacolea, cci în Europa Împraii, Domn asolut nu fac; îi artai pild

Transilvania, Timivarul i Podolia, Smolenskul i altele, i d'abia începu

a m crede i,- vzându-1 întristat, poftitorii zicându'i : Acestea stau în

mâna lui Dumnezeu!». ^Puina înclinare a autorului ctre Rusia i neîncrederea sa

în fanfaronadele i în proiectele de neîndoioas biruin cu

care Ruii au trâmbiat mai adesea sosirea lor în Principate,

se învedereaz pretutindeni spusele i în faptele lui lnki.Iat cu ce^fin ironie descrie el impresiunea amgitoare pro-

dus în ar de începutul expediiunii Ruilor de la 1769 -).

*Toi cretinii ce n'au chibzuit cele de pe urm, i care nu erau ad-pai de .tiina politicetilor ocârmuiri, socotea câ Rusia a s ridice din

lume sau cel puin din Europa, toat stpânirea turceasc; unii, pentru

râvna legii, alii pentru pofta slavei i alii pentru iubirea hrpirii, se

fcur ostai rui i cei mai muli i fr comandir ; alii iari de frica

Turcilor, fiindu-le credincioi, fugea de dânii s nu pear».

'"

1 Idem p. 157 et sq.

-) Istor. împ. Otom., p. 157.

60 • AL. I. ODOBESCU

Dar s urmm, spre mai bun conviciune faptele vistie-

rului Vcrescu. La Buzu, solii se întâlnesc cu colonelul

Nazarie care'i vestete c oaste mult ruseasc îi sosete în

urm i îndeamn pe boieri a trmite la Petersburg deputai,

cari s duc plângerile rei în contra Porii i s cear îm-

pratului privilegiul d'a fi Principatele închinate Rusiei. V-crescu pare a fi foarte puin domirit de fgduielele Kaza-

cului; i, cugetând a scpa din aceast curs, el însui, în

tain de soii si, se propune lui Nazarie ca s mearg sadune în Bucureti pe boierii fugii cu familiile lor la satul

Cereaul din plaiul Scuieni; îndat ce se vede acolo, el îi

iea soia, fiic a tergimanului (translator) lacovake Rizu, ipe mam-sa, i trece în prip la Braov prin lazaretul Bu-

zului ^).

Cât inu ast dat ocuparea rei de Muscali, adic pânla 1774, lnki petrecu tot prin strintate; chiemat într'un

rând, 1770, de vizirul Muhsur-Oglu la Craiova, unde Turtii

se încercaser s aeze Domn pe Manole Roset, el merge

acolo cu unchiul su Radul sptarul i cu ali douzeci de

boieri, intrând în ar prin plaiul Yâlcanului; dar fur toi

sili^ îndat a se întoarce la Braov. Mai târziu") când prin

mezierea Austriei, puterile lupttoare începu a înclina spre

pace, dragomanul Porii lacovache Rizu îndeamn pe vizir scheme la Focani, unde e a se face congresul, pe ginerele

su lnki Vcrescu, care cunotea afund toate interesele

rei ; acesta, de i avea cu dânsul paaport austriac, e oprit

opt-spre-zece zile în corturile din tabra ruseasc, expus la

aria soarelui i la temerea exilului, pân când se hotrete

a scrie Feldmarealului "Rumianoff, urmtoarea scrisoare,

plin de o viclean batjocur, pe care însui astfel o traduce

din limba italian ^) :

1) Istor. împ. Otom . p. 161.

2) Idem p. 168—171.

'^) Istor. împ. Otom., p. 172—190. — Aci vom face observatiune asupra

stilului uzitat de lnchi Vcrescu, într'aceast scriere i în care se

POEII VCRETI 61

^Escelen, domnule i patronul meu,

'<De vreme ce norocul i întâmplarea au binevoit ca s fac prizonier

pe mine, un om fr de arme i în vreme de armestitiu, la purttoarele

de biruin ast dat armele Ruseti, mai vârtos având i paaport cu

protecie Chezariceasc, pentru vin cci îmi pzesc dup datorie cre-

dina la stpânii ce Dumnezeu 'mi au orânduit, sunt desvârit întâm-

plrii mulumit i norocului, cci 'mi au fcut aceast deosebit cinste

unde nu fac alt rugciune Escelenei tale, fr de numai, în vreme ce

arderea soarelui îmi pricinuete mult tiranie, aflându-m într'un câmp,

m rog Excelenei tale ca s fiu trmis cu un ceas mai nainte i eu la

locul unde se afl i ceilali prizonieri în vreme de rzboi i cu armele

în mân i voiu fi foarte mulumit acestei faceri de bine, rmâind etc...»

Aceast scrisoare atingând amorul propriu al marealului,

avu cel mai fericit efect ; Vcrescu fu îndat liberat i însoi pe

solii turceti ; dar congresul se sparse într'ast rând fr succes,

precum în urm i cel ce sta s se fac în curtea domneassdela Bucureti. Vcrescu într'ast timp merse la umla unde

prezent vizirului un mahzar (jalb, petiiune) din partea

boierilor români emigrai la Braov ; la urm, purcegând din

umla i trecând pe la Rusciuk, Nicopole, Vidin i Mehadia,

se întoarse iari în Cronstadt ^). Aci el avîi pentru întâia

oar prilejul de a vedea i a fi preuit de împratul loseph II,

acel autocrat amic al ideilor liberale i singurul dintre Aus-

triaci, protector al naiunii române. Povestirea ce face lnkidespre acea vizit e mult prea interesant ca s o trecem cu

tcere ^)

:

«Intr'acest an, la 1773, Maiu, împratul Romanilor, losif II, vrând ca smearg în Galiia i Lodomeria, în rile ce dobândise atunci, trecând

prin hotarele Ardealului, au venit i la Braov unde au ezut i trei zile

i ne-au fcut nou boierilor Români ce eram musafiri acolea, multcinste, cci, cum a sosit la conacul unde er gtit, de loc au trmis pe

ivete influena deosebitelor limbi ce el cunotea. Numirile de funciuni

i chiar unele ziceri uzuale turceti se gsesc alturate cu cuvinte luate

din limba italian i scrise de autor chiar cum se i pronun într'ac^ast

din urm limb.

1) Istor. împ. Otom., p. 179.

•-) Idem. p. 181-184.

62 AL. I. ODOBESCU

doctorul împriei sale, la noi unde eram adunai toi, la gazd la mine

i ne-au zis c, mcar c împratul cearc întristare pentru noi, cci

suntem înstrinai de patrie, dar are prere bun, cci ne aflm adpos-

tindu-ne în ara împriei sale i poftete ca a douazi, la 10 ceasuri

nemeti, s ne dea audien. Deci, dup ce am fcut mulmita ctre

doctor, a douazi am mers toi înaintea împratului. Eu am fcut drago-

manlâc boierilor în limba talieneasc i am fost primii cu atâta libov

(dragoste) i cinste încât, dup ce ne-au întrebat i de suntem mulu-

mii de gheneralul cetii i de chivernisitorii locului i i-am artat ade-

vrul, s'au întors i au mulumit gheneralului însui pentru noi ; Auholtz

se numea gheneralul acesta care au i lcrimat de bucurie atunci: cu

toate acestea au dat porunc ca verice pricin vor avea Românii notri

între dânii, s nu fie volnic a'i judicâ cineva, fr decât noi între noi

s-i judicm, înc i Ardeleanii, atât parte osteasc cât i politiceasc,

de va avea pricin cu un Român, iari la noi s vie s-i caute judicata.

Dup aceasta, ne-au chimat ca s mergem într'acea asear la casa ghe-

neralului dinpreun cu familiile noastre, unde au poruncit s se fac

Assemblee. Deci seara ne-am adunat toi acolo cu jupânesele noastre i,

viind i împratul la opt ceasuri nemeti, intrând în cas, m'au întâm-

pinat lâng u pe mine i mi-au zis ! — Senior Vcrescule, (cci îmi

aflase numele dela audien), te poftesc i te pui în osteneal ca s-mifaci astsear tergimanlâk. — îndat eu închinându-m 'i-am rspuns caceasta este cea mai fericit noapte ce am întâmpinat de când m'amnscut, i aa, luându'l de subioar din stânga, mam aflat într'aceasta

slujb i cinste, pân la un ceas dup dousprezece, ne lsând niciun

boier i nicio jupneas ca s nu fac vreo întrebare sau vorb sau

mângâiere pân când, vrând s mearg la gazd, ne-au chimat ca smergem a douazi afar din cetate la loagr, unde are însui s fac

eserciiu ostailor ce era acolo. Deci mergând dup ce au fcut iarmulte vorbe de mângâiere i aa au slobozit a merge la gazdele noastre

i împratul au purces în ara Leeasc».

Cu toate aceste înjprteti mângâieri, boierii români su-

fereau cu anevoin exilul i Vcrescu ne spune cu ce ne-

spus bucurie priimir ei, la Septemvrie, 1774, vestea cum cpacea s'a încheiat la 4 Iulie, în Kainargi, i c s'a numit

Domn al rii Alexandru Ipsilant, tergimanul divanului Portei.

Boierii din Braov fur chimai îndrt i lnki trecu

îndat, pentru a treia oar în viaa sa, la arigrad, spre a

se înturnâ cu noul Domn la Bucureti ^).

) Ist. împ. Otom.. p. 189 et sq.

POEII VCRETI ()0

Aci începe un nou period în existena acestui om eminent,

period de activitate, de produciune, în care inteligena sa

vie i sporitoare se desvolt prin fapte i prin scrieri, se rs-

pândi, în cursul unei domnii mai pacinice i mai luminate,

asupra administraiunii, a legiuirilor i a culturei morale a

rei. Numit, pentru a treia oar, vistier i apoi la 1780,

sptar ^), el se ocup, în parte, a regula seama acestor dre-

gtorii i, în general, a da puternicul su ajutor domnitorului,

în toate reformele ce se silea a face. Alexandru Vod Ipsilant

nu er un om de rând ; un contimporan strin îl caracteriza

într'astfel ^) :

«Un prin ce iubete frumoasele arte, un prin ce onoreaz cu pro-

teciunea sa tiinele i pe învai, mai ales într'o ear aa puin culti-

vat, un prin care vrea legi spre a-i înfrâna pretinsul despotism i spre

a potrivi hotrârile sale i ale minitrilor si, cu regulile unei exacte

drepti, e un prin pe care cea mai iscusit rutate nu-1 poate înegri».

Carra însui, care critic tot în ear i mai ales pe Greci,

nu se poate opri de a zice ^)

:

«Ceiace deosebete pe Alexandru Ipsilant. prinul rii Româneti, e

proteciunea ce d artelor i dorina ce are de a avea o condic de legi

particular pentru divanul su i pentru administratorii de districte ; el a

tras pentru aceasta în ar-i i câiva oameni învai, pe cari i-a însr-

cinat a întocmi acea condic».

Printre oamenii chimai a conlucra la acea oper, care fuse

Pravilniciasca Condic a Domnului Alexandru loan Ipsilant

Voevod, cea dintâi schi de condic civil promulgat ofi-

cial în Principatul României, lnki Vcrescu fu unuh din

cei mai de frunte ; osebit de orânduielile aternute într'acea

pravil, dup poveile experienei sale, toat redaciunea ro-

mân i mai ales a hrisovului ce serv de preliminar legilor.

1) Idem, p. 190.

-) Lettre a Mrs Ies auteurs du Journal de Bouillon sur le compte qu'ils

ont rendu du livre intitule Histoire de Moldavie et de Valachie (par

Carra). — Vienne chez Trutîner, 1779; pag. 39.

•^) Carra. Istor. Moldovei i României, trad. român. p. 149.

64 AL. I. ODOBESCU

este curat a sa. Acest din urm însemnat document, dei se

afl tiprit, fr îns de a se numi vre-un redactor, poart

un caracter de mrire i de lmurire în idei i în expresiuni,

care ne îndeamn a-1 reproduce, spre lauda autorului su ^):

«Cu cât este trebuincios povuitorul Ia un cltor care vrea s treac

prin locuri pustii, ca s nu rtceasc din drum în locuri neumblate, icu cât are trebuin de lumin unul ce umbl întru întuneric, ca s nu

dea peste prpstii i adâncituri, atât sunt de trebuincioase i pravilile

la o politie, ca printr'însele s se povuiasc spre chibzuirea dreptii

i adevrului i s nu greeasc întru cea mai trebuincioas i a toatei

bunei orândueli pzitoare, adic la judicata lui Dumnezeu (cci noi dupchipul cel Dumnezeesc nu numai avem a stpâni pe pmânt, ci a judicâ

dup asemnarea judictorului, tutulor ni s"au druit), i mcar c întru

tiina i chibzuirea omului sunt oarecare scânteie ale dreptii semnate,,

dup care fiecare, de ar voi, poate s se povuiasc spre dreptate, dupcum este zis : ceiace ie nu place, altuia nu face ; cci întru aceast co-

prinztoare porunc, toat pravila i toat dreptatea se înelege; dar

fiindc curgerea anilor nu încontenete de a schimba i a preface pu-

rurea pricinile vieei cele întâmpltoare, pentru aceia face trebuin a

avea o pova mai pe larg. Drept aceia, miluindu-ne Dumnezeu cu Domniaacestui principat, pe lâng celelalte faceri de bine ce ne-am strduit sartm la toi de obte, i deosebit la fiecare, am socotit Domnia mea

c aceasta este cea mai de folos, nu numai pentru bun petrecerea lo-

cuitorilor, ci i pentru cinstea lor, pentruc alt mai mult defimare

nu poate fi la un norod, i mai vârtos la cel de bun credin, decât a

vieui fr de pravili, adic sau s nu aib pravili, sau s nu urmeze

dup pravili. Intr'acesta chip «am aflat Domnia mea pe locuitorii Va-

lahiel, care mcar c uneori urma împrtetilor Pravili celor de obte, ialte ori obiceiurilor celor pmânteti, care obiceiuri, cu cuvânt csunt din vechime, se sârguia spre a avea întrire; dar cu toate acestea

nici pravilele pururea într'un chip pzea, nici vechimea obiceiurilor

nesmintit inea, i, când cu pravilele strica obiceiurile, când iari cu

obiceiurile se împotrivea pravililor; drept aceia, din începutul Domniei

mele, din multele griji care pururea ne coprind, prilejind vreme cu neîn-

cetate osteneli, am strâns Domnia mea, îns din pravili cele ce sunt

mai trebuincioase spre povaa judecilor, iar din obiceiuri mai ales cele

mai adesea urmate în ar, asemnându-se oarecum i cu pravilile. Pe

lâng acestea i altele oarecare povei de înine alctuind Domnia mea

M Tiprit acum din nou grecete i Românete de C. N. Briloiu.

Bucureti 1841.

POEII VCKEJ^TI 65

din jlbile i pricini ce pe toate zilele se aduc la auzul nostru, acum la

al easelea an al Domniei mele (ce cu mila lui Dumnezeu curge), amaezat nou alctuit Pravil, ca un isvod i îndreptare tuturor celora

ce se vor afla judicând. cu sfat de obte i cu adeverirea prea sfiniei

sale mitropolitului i a iubitorilor de Dumnezeu episcopi, a veliilor boie-

rilor Domniei mele. c printr'însa povuindii-se, drepte s fac i ei

hotrârile judecilor i toi cei npstuii sâ-i afle dreptatea lor la. limanul

bunelor pravili i la toi supuii notri s se arate biruitoare dreptatea.

Cci judicata, dup cum am zis, este a lui Dumnezeu. Drept aceia, câi

sau învrednicit acestei dregtorii de judictori, se cuvine a ti c pentru

orce pricin vor judicâ, cel ce se va osândi de ctre dâni fr de dreptate

sau cu dreptate, pentru orce fel de vin va fi. de o va odihni cu mul-

umit i fr de vârteal hotrârea judicii. nu mai rmâne a se osândi

la judicata cea viitoare, pentru c aceasta pmânteasc judicata este a

insui lui Dumnezeu judicata. Dar vai de judictorul acela ce va mitui

la hotrârile judicilor pentru voie veghiat, sau va strica dreptatea

pentru luare de mit sau va trece cu vederea dreptatea pentru pizm,

cci înfricoat cuvânt va auzi ca un strâmb judector de ctre dreptul

Judictor, in ziua cea înfricoat a nefarnicei judici cei viitoare, inu numai acolo, ci i aici unul ca i acela, aflându-se de Domnia mea,

cu orce mijloc viclenind la hotrârile judecilor, s tie. c nici întrun

chip nu va putea scpa de grea pedeapsa Domniei mele.

Stilul l cugetrile acestei precuvântri sunt dup spusa

unor legiti, mai presus decât chiar coprinsul Pravilei lui

Ipsilant, care are mai mult meritul de a fi cel dintâiu pas al

codificrii noastre, azi înc aa de imperfect^). Valoarea lucr-

\) O dovad curioas despre conflictele ce se iveau în judeci pânin timpul lui Ipsilant, gsim într'o not scris cu mâna pe scoara unei

,cri bisericeti dela Snagov; e subscris cu un monogram în care abia

se deosibete: Mihaiu K seu. i se vede c e atingtoare de o pricin

criminal, de otrvirea unei soii, culpabil de necredin. Intr'însa se

vorbete i despre închisoarea sau grosul ce fiecare sptar trebuia s•ib în casa sa. Iat textul acelei note: «La anul 1780, apr. 11, fiind

Domn ârei Româneti Uo Alexandru Ipsilant VV. i mitropolit Ungro-

vlah. Kyrio Kyr Grigorie. am fost trmis i eu aici, la sfânta mnstireSnagov surghium. dup hotrârea d-lor veliilor boieri i din porunca

prea înlatului nostru Domn, pentru cci c am urmat cum porun-

« ceste s-fta Pravil bisericeasc, la cap. 245, i gsindu-mi vin c de ce

•am urmat Pravilei bisericeti i nu am urmat Pravilei politiceti, pentru

aceia m'au pedepsit, aflându-m aci la închisoare 13 luni i de aci înainte

AL. I. ODOHKSCU. — Yol. II. 5

66 AL. I. ODOBBSCU

torilor e îns proporionat i dup mijlocui în care sunt

executate : importana lor crete când concepiunea le e spon-

tanee i nepregtit de alte încercri anterioare.

Cu asemenea serioase i folositoare ocupaiuni petrecii ln-ki{ Vcrescu zilele domniei lui Alexandru Ipsilant, când un

eveniment ce ni se pare meschin astzi, dar care avea pe

acele timpuri de tiranie i de bnuial, o grea însemntate,

întrerupse linitea acestei domnii blânde i propitoare. L-sm aci cuvântul pentru timp mai îndelung, istoricului con-

timporan, care ne va descri cu miestrie rolul important ce el

juca într'aceast prilejire ^):

«într'aceast vreme se afla Domn al rei Româneti tot îneleptul

Alexandru Ipsilant, care au domnit eapte ani în ara Româneasca ; cu

trei ani înaintea maziliei, m fcuse pe mine sptar al rei ; la veleatul

1781, August, fcuse, dup mine. sptar pe Gheorghe Mavrocordatul ilogodise pe fiu-su cel mai mare beizade Constantin. Nu tiu îns din

ce pricin s'au întâmplat ca luminaii fii ai acestui ocârmuitor amândoi,

la Decemvrie a acestui veleat, s fug, nu numai din curtea printeasc

ci i din ara Româneasc i s treac în Ardeal. Eu tiind libovul p-rintesc al Domnului ce avea asupra fiilor i mijlocul cu care ii cretea

i silina ce fcea ca s-i strluceasc în lume cu procopseal de multe

tiine mai vârtos i multa credin, cu care se purt Domnul Ipsilant

ctre prea-puternica împrie '^), cci am cunoscut în fapt, atât în vre.

mile vistieriei, cât i în vremea sptriei ce m'am aflat slujind în aceast

domnie a înlime! sale, nu am putut s dau la alt, fuga acestor dou%

«câtva mai fi pcatele mele, ezând i d-lui lanake Vcrescu vel sptar,

«trei luni închis. Acum mi se poruncete s fiu codo i pezevenghiu,

«adic votru, dup cum scrie sfânta Pravil bisericeasc, la cap 245, i«eu neprimind s fiu clctoriu Pravilei bisericeti, m'au i globit deosebit

«de pedeaps, pentru c stau împotriv pravilei politiceti celei fcute de

«oameni pmânteni i pctoi, iar nu de sfinte soboare, cum sau fcut

«Pravila bisericeasc de sfinii Prini. S-i judece pe aceti ce au fost

«mie pricinuitori, cum mau, judicat pe mine;i am scris eu i cine va

«citi, — iat s zic. Dumnezeu s-1 pomeneasc i aa isclitura s-mi

citeasc. Maiu 12, 1781.»

1) Ist. Impar. Otom. Mns. p. 195—218. — Despre trmiterea Vcres-

cului la Viena vorbete i Fotino. trad. de G. Sion. t. II. p. 173.

2) Prin prea puternica împrie, lanpki denumete împria tur-

ceasc.

POEII VCRETI

îndestulate odrasle, decât c, deosebi de dasclii elineti i deosebi de

hogii turceti, avea i dascli europei i de limba franozeasc i) i de

limba talieneasc, oameni vrednici de laud i împodobii cu multe ti-

ine, i poate din istoriile geograficeti luând sevda ca s vaz i rile

Europei în simire i mijlocul cu care se otcârmuiete. i nefiind cu pu-

tin ca s mearg sau cu voie împrteasc, sau cu voia printeasc,

au cugetat, silii fiind de râvna vederii i de cldura vârstei, s meargcu acest mijloc ; sau fcut nevzui intr'o noapte din palaturile domneti§i cea mai mare mirare au fost cum au putut trece în a doua noapte

clri i cu dou slugi, oameni de fel braoveni, potecile plaiului Pra-

hovii, carele cu greu le putea trece i ziua cei ce se cltorea în toat

vremea pe dânsele. Rmaser prinii acufundai într'o nepovestit jale,

cci perduse doui fii ce putea fi perdui amândoui i trupete i sufle-

tete de-a pururea, i temere, cci se afla Domn al împriei otomâ-

neti, i cu toate c prea înaltul vizir, ce era Izet-paa în al doilea rând,

care în rândul d'intâi acesta era de dedese Domnia mai sus artatului

Domn, i mcar c mai sus-zisul vizir n'au lsat mijloc de mângâiere

i de cinste ce nu au fcut Domnului Ipsilant, dar vrjmaii se înarma-

ser, cci gsiser îndemânare de vreme de a pâri;

prietenii se trse-

ser, cci perduser îndemânarea de vreme de a mai ajutora ; serhatarile

(cetile i posesiunile turceti) dup marginea Dunrii, înslbticite pentru

nizamul ârei Româneti, ce'l pzea mai sus-zisul Domn cu mult str-nicie, striga intru o împrilejire de vreme ca aceasta: — Aceti ce fug nu

sunt incai slugi, ci sunt însui fii ai Domnului; locul dela care fug este

prea înaltul devlet, (împrie, autoritate, înlime), otomnesc, fericirea

care prsesc este îndestularea domniei ârei Româneti ; locul la care

nvlesc este devletul chezaricesc, unde cât bilug ? i cât abondan?i cât materie ? de gândi i cugeta veri cine ce va vrea. — îneleptul

\) Asupra profesorului francez al beizadelelor lui Alexandru Vod Ip-

silant, gsim urmtoarea însemnare în «Viaggio curioso-scientifio-anti-

cuario per la Valachia, Transilvania e Ungheria fino a Vienna, fatto di

Domenico Sestini. Firenze. 1815; pag. 6: «11 signor Linchou (esso mori

«in Bukuresti nel mese di Settembre, 1780) maestro de lingua franceze,

«al servizio dei due Beizade o figli del principe, uno per nome Con-«stantino, et Demetrio (ii primo fu fatto principe de Valachia ed ii

«secondo mori giovine in Bukuresti) îl secondo, venne ad accompag-«narci per qualque ora di strada....» — Despre origina i destinele fami-

liei Linchou sunt amnunte numeroase în Documentele istorice culese

din Archivele Ministeriului de externe din Paris, de d. A. l. Odobescu

;

3 voi. în 4(^, ca suplement la Coleciunea Hurmuzaki. Vezi voi. l, (an.

1753_1754,. •

68 AL. I. ODOBESCU

Domn, dup scrisorile, dup sfaturile, dup blestemele în cea dup urmcu care prin muli trmii fcu fiilor si pentru a se întoarce i fuser

în zadar ; dar întâi alerg la prea înalta Poart i fcu castriet i pros-

tire 1) domniei, rugându-se s'l mazileasc i artând c nu mai este

destoinic de a obldui, mcar c se mai prostise mai înainte i nu prii-

mise Poarta ; despre alt parte micase toate lucrrile prin mijlocirea so-

lilor dela arigrad ; în cea dup urm hotrî s trmi i soli la Beciu

pentru aceasta i acel hotrât de a merge sol, fuseiu eu. Eu, i cu

toate c un an i trei luni mai 'nainte perdusem soia cea d'intâiu, fiica

lui lacovake -), rmâindu'mi trei copii fr de oblduire de mum. per-

dusem i pe mum-mea într'aceast vreme i'mi rmaser fii i mai frde oblduire, gazretul îns ce am ctre credina prea înaltului devlet,

de pe o parte (cci socoteam întoarcerea acestor dou luminate odrasle

a fi o slujb întocmai ctre împrie; despre alt parte, datoria ce

aveam ctre Domnul Ipsilant pentru dragostea întru care m avea, mfcur ca s las i casa i copii fr de oblduitor i pe însi soia

mea de-al doilea, Eleni Caragea, fiica tergimanului lordake Caragea ne-

cununat, cci într acea zi ce am purces la Beciu, sosise de la arigrad

prin mijlocirea Domnului în curtea domneasc ; deci la Dechemvrie 27

a veleatului 81, purcesei din Bucureti cu mitropolitul Grigorie, cu epis-

copul Râmnicului Filaret, cu banul Dimitrake Ghika, care erâ trimei

dinpreun cu mine pân la lazaretul Timiului, pentru a îndemna pe

mai sus artaii cuconi s se întoarc înapoi, i când nu vor vrea, eu

s m duc pân la Sibiu, s fac toate lucrrile doar de voiu putea de

acolo s fac ca s'i trimit Nemii silii, i când nu va fi cu putin,

atunci s m duc la Viena s'mi pui solia în lucrare. Dup ce ajunsem

ia Lazaret i mersem în Braov, episcopul, banul i eu fcum multsilin spre a'i face s se'ntoarc i nu întâmpinm lesnirea; prin gene-

ralul Auholtz al Braovului ce'mi erâ bine cunoscut înc din rsmiria

trecut, fcui mult strdanie s'i iau i înelesei însu'mi c eise treaba

din mâna lui. La Ghenarie 5 a veleatului 82, purcesei la Sibiu ; coman-

dirul Ardealului ce erâ gheneralul Pray, îmi erâ iari cunoscut cum igubernatul Ardealului Bruckental ; fcui toate cele ce se putur i cu

acetia i nu fuse cu putin ca s mi se deâ. Deci, la Ghenarie 16,

purcesei la Beciu înc cu un boier grec, paharnicul Hurmuzake ce'L

trimesese Domnul acolo ca s mearg împreun cu mine, i, cu toate

c erâ o iarn foarte grea, îns în 8 zile am ajuns la Beciu ; crile de

solie se trmiserâ la cancelaria curii cu secritarul Rascovici ; a doua zi

i)'îi dete demisiunea, abdic din domnie.

2) lacovake Rizo, tergimanul Porii, care scrise în urm poema gre-

ceasc intitulat Mavrogheniada.

POEII VCRETI 69

mersei Ia prinul Kaunitz ce er mare cancelar al curii; dup ce m în-

tâmpin cu mult ceremonie i cu mult cinste, îmi zise s fiu încredinat

c s'au trmis porunci la toi gheneralii Ardealului ca s îndemneze

pe aceti doui principi s se întoarc înapoi ; dup ce fcui mulumitcuviincioas i m bucuraiu, cci înelesei c au priceput Nemii cnu este vreun mister deosebit la mijloc. întrebându-m prinul Kaunitz,

când pohtesc s aib audien la împratul ? eu vranei s-mi caut treaba

cu temei, rspunsei c m rog s fie îngduial pân va veni rspunsul

dela Ardeal, pentru ca s vedem, i, de sa întors principii în Yalahia,

la audien s nu mai fac rugciune împratului, ci numai mulumit ;

iar de nu s'a întors, atunci s-i fac i rugciune. Primi Kaunitz cererea

mea i, zicându-mi c eu tiu s-mi caut treaba, m lu de mân i eimîn sala de Assemblee, unde era toi ambasadorii curilor adunai i cele

mai strlucite dame din Viena ; fcui cunotin cu toii i m întâmpi-

nar cu libov i cinste, atâta încât ambasadorul Spaniei m i pohti ca

s merg la balul ce vrea s deâ a doua sear el, dup obiceiul ce au la

Carnavaluri. Pân a nu sosi eu Ia Beciu, cu vreo douzeci de zile mai

înainte, purcese-se dela Beciu în Italia, marele Duca al Rusiei, Pavai, ce

venise acolo pentru logodna cumnat-sei ce am artat mai sus i pentru

înoirea alianei ce fcuse aceste dou curi, de care m pliroforisiiu pe

larg. într'aceastâ sear dar prinul Kaunitz, ce vrea s-mi arate o blande samur i o tabachere cu berleanturi ce-i druise Grand-Duca al Rusiei,

gsi pricin de a-mi ludâ blanele de samur cu care eram eu îmbrcat,

(cci obinuesc Europeii s arate Ia aceste o semplicita i la oamenii

acei ce-i vd întâi : i pe mine la aceast Assemblee, m descinsese da-

mele i de brâu, pentru ca s-mi vaz alul), dup lauda ce-mi fcii

prinul blanelor mele, întreb de ce pre sunt samurii ? îi rspunsei. îmi

zise :—S-i art o blan de samdr ce mi-a druit motenitorul Rusiei iip rog s mi-o preueti.— Aduse l^Iana i o puse pe un biliard ; eu în-

elesei pentruce mi-o arat i c nu era scoposul preuirea ; îi rspunsei

cum c blanele de samur nici când este soare, nici când este noapte, nu

se pot preui bine ; aceast blan îns, socotindu-se locul dela care s'a

dat i locul la care s'a dat, nu are pre, i eu, de o a fi vzut i ziua,

nu sunt destoinic ca s-o preuesc. Cu acest fel de întrebri i rspunsuri

am trecut acea noapte pân la un ceas dup 12, i aa m'am întors Ia

gazda mea. A doua zi Duminec am priimit cu tafet întiinare dela

Bucureti c s'au mazilit Domnul ârei Româneti. Alexandru Ipsilant,

dup cererea ce fcuse i cum c s'a fcut Domn Nicolae Caragea, ter-

gimanul divanului împrtesc, i Mihalache Suul ce era capi-kehaia al

ârei s'a fcut tergiman. i mi se scria de ctre Mitropolitul ârei i de

ctre boerii dela Bucureti, cum c, de vreme ce sunt i eu orânduit

caimacam i mi se coprinde numele în firmanul împrtesc de cim-cmie, s las toate trebile acolo i s viu la Bucureti cu tafet. întâi

AL. I. ODOBESCU

am mers la contele Cobenzl ce erâ vice-cancelar i dimpreun cu dânsul

am mers la prinipul Kaunitz i i-am dat aceast vestire;prinipul Kaunitz

i m'a Întrebat cu mirare :—Pentruce s'a mazilit Domnul Alexandru Vod?Au doar s'a turburat Poarta pentru dosirea fiilor si ? - Eu i i-am artat

c Poarta nu urmeaz s se turbure, fiindc, dei au dosit, au dosit la

loc prietenesc, dela care, când îi va cere, nu are niciun fel de îndoial

c nu-i i va luâ; i am artat c Poarta pân acum în form nu tie

de aceasta ; numai prinipul Alexandru, aflându-se afar din sinei pentru

multa întristare, i-a cerut mazilia i Poarta i-a dat-o cu mult musaade(condescendent); deci fiindc eu sunt orânduit un logotenente domniei

la regen, face trebuin s purced. Mi-au zis c nu pot s purced pânnu voi luâ audien dela împratul i îndat au fcut talhâs înscris la

Chezarul pricina i eu de acolo m'am dus pe la toi ambasadorii de i-am

heretesit cu bileturi i, întorcându-m la gazd s prânzesc, au venit toi

ambasadorii la mine de m'au heretesit cu bileturi. Monsieur Breteuil,

ambasadorul Franei, ce erâ un om cu un deosebit duh, în bilet mi-au

fcut i chemare în al treilea sear i la balul su, socotind c voi edeala Beciu, i-mi fcea mai multe ceremonii decât toi, pentru ca s arate

cu aceasta deosebit shesis ctre prea înaltul devlet, i eu m purtam

ctre dânsul ca cum un turc i cerc mare plcere; n'a inut îns aceasta

mult, c peste trei ceasuri a eit talhâsul buiurciisit dela împratul, ctre

ambelanul cel mare, ca s m întiineze s merg a doua zi la curte

s-mi deâ audien la 10 ceasuri. într'aceast sear am mers la balul

solului Spaniei, unde erâ toi cei mari ai Beciului pân i Arhiduca

Maximilian fratele Chezarului, ce este acum Elector al Coloniei. A doua

zi la 10 ceasuri am mers la curte i, intrând în curtea d'întâi cu careta,

cci în curtea de-a doua numai familia împrteasc intr, m'am dat jos

la scar i m'am suit într'un foior cu stâlpii de marmur ce-i in în

spinare lei ; într'acea curte dintr'ai curii nu se vede nici pasre, decât

numai acei ce sunt orânduii de a priimi audien, de vreme ce guardie

de ostai este afar din curte. Am trecut într'o sal unde am gsit unu

din gvardia corpului cea nemeasc, care m'a i întrebat de sunt eu boerul

din Valahia, i au czut dinaintea mea ^), rmâindu-mi slugile aci; ammai mers dou sale pân la ua divanului împrtesc ce are iahtul; de

acolo, gsind trei gvardii din somatofilaci (gardes du corps) un Neam,un Ungur i un Leah, cu câiafeturile (armurele) lor fietecare, s'a întors

gvardia cea d'întâi la locul ei ce inea puc i dintr'aceti trei ce pzeaaci cu sbiile scoase, a czut Neamul înaintea mea i am trecut prin

divanul ce se numete sala de audien. Aceasta are un taht cu baldachin

tot de aur lucrat;perdeaua ce se spânzur dela baldachin i dosurile

sunt tot de sârm i cu mrgritar frumos ; aceast sal, de o parte are

) Adic a închinat armele i mi-a lsat loc s trec înainte.

POEII VCRETI # 71

ferestre i de o parte are ferestre de oglinzi ; dintr'aceast sal am trecut

într alta iar cu taht mai mic de frânghie i); dintr'aceia am intrat într'o

camer mare unde pzea la ua cabinetului Chezarului un dejour am-belan cu cheie, care acesta erâ i gheneral ; ne-au priimit cu cinste ine-au poftit cu ceremonie s ateptm puintel pân va da de veste îm-

pratului i mergând, se întoarse în grab, cci împratul erâ în alt cabinet

i mai nainte ; ne spuse :—Acum ese ! N'apuc s sfâreasc vorba i se

sun un clopoel i îndat se repezi ambelanul i trase dela perdea un

clo de fir i se ridic perdeaua i-mi fcu semn s intru în cas. Intrând

Ia u, vzui pe Chezarul în mijlocul casei fr de-capel. în picioare i,

de loc clcând doi pai, am îngenunchiat turcete i puindu-mi capul în

pmânt, vrând s-I aridic. m'am pomenit cu mâna Chezarului la cap,

zicându-mi c nu face trebuin de aceast ceremonie i s m aridic,

i vrând s-i srut mâna, a tras'o i m'a cunoscut de când m vzuse, la

73. la Braov i îndat mi-a zis :—Sinior Vacarescule, d-ta în Viena, cuma fost cu putin a v«ni, aflându-te i consilier al principatului ? — Amrspuns cu mult smerenie c un principat plin de jale i un princip

plin de întristciciune mi-au dat lacrimile lor în pumni, rugându-mi-se

ca s Ie aduc i s le vrs la picioarele sfinte tale Mriri, i s pot

printr'aceast vrsare a lacrimilor lor, s deert din comorile cele nede-

ertate ale milostivirii tale o clemen spre a înveseli aceti ochi cu ve-

derea întoarcerii acestor doi fii ai prinului Ipsilant în Valahia ! — M'a

întrebat:—Pentruce pricin au dosit?—Am rspuns c de se d pentru

un ru, rul nu este alt decât multa îndestulare i rsfciune. — M'au

întrebat de au duh i ce cugetez ?—I-am artat c duhul i-au îndemnat

s fac aceast pornire '^), iar cugetul nu urmeaz a fi alt decât a se

învrednici la mai mult îndestulare decât aceia ce au avut în Valachia.

—Mi-a rspuns c aici aceasta nu se dobândete aa lesne, ci i cu slujb

mult i cu vreme prelungit, i-mi zise : Pot avea vre-un venit al lor

%

M Stof preioas esut cu mtase, brocard.

'-) Spre întrirea celor zise aici, vom cita pe Jacqiies Dellaway, cha-

pellain et medecin de I'ambassade anglaise â la' Porte otomane: «Cons-

tantinople ancienne, trad. de l'anglais par Andre Morellet. Paris, an

\'1I. 8». t. I d. 170: «Le chef dela familie Ipsilanti a ete deux fois prince

de Moldavie et une fois de Valachie. II fut fait prisonnier par Ies Autri-

chiens dans la derniere guerre. delivre â Ia paix et exile dans lîle de

Rhodes, d'ou ii a ete rappele depuis. Son fils est un des jeunes Nobles

de sa nation Ie plus aimable et Ie plus instruit. Aux connaissances

orientales ii reunit celle des langues classiques et de celles de l'Europe

moderne. S'il arrive aux grandes places, ii montrera vraisemblablement

Ia reunion rare parmi ses compatriotes, de l'homme instruit et du pro-

tecteur des lettres».

72 AL. I. ODOBESCU

deosebit de undeva ?— îi artai c cine dosete deia noi, este lege a perde

i câte nemictoare are.— îmi zise: i cum au socotit c pot tri aici?

Aici slujesc principii din Germania cu 20 florini leaf pe lun, dar triesc

cu rendite dela casele lor.—Am rspuns c, de ar fi putut ti aceasta, poate

n'ar fi fcut aceast îndrzneal, ci râvna ca s vaz lucruri ce nu putea

vedea cu voe, i tinereile i-a fcut a face aceast pornire care, deosebi de

vzut întristarea ce au adus prinilor, au pricinuit i o gândit necinste

patriei noastre.—îmi rspunse c a trimis porunci pe Ia gheneralii Ardealului

s-i îndemneze a se întoarce în ar. — Rspunseiu c este i ruinea inecinstea ce socotesc c pot avea de se vor întoarce, care numai cu

îndemnare nu-i va lsâ s se întoarc, de nu vor fi i silii. — îmi zise :

Când îi voi sili, ating azilul împriei. — Rspunseiu c azilul tutulor

împriilor este cinstea împriilor 'i de toat lumea este râvnit azilul

tutulor împriilor, pentru rifugiul i scparea tuturor ; îns azilul este

azil, când se va socoti ca un azil i când i se vor pzi canoanele iregulile lui. Azilul se cuvine a-1 dobândi acei ce «dosesc dela un mare

ru i peire i primejdie ; unii ca aceea când îl vor afl dela veri ce

împrie, atunci se cunoate cinstea i canoanele azilului ; iar când do-

sete nescine dela bine, pentru a nu petrece bine, din netiin numai

i fr nici o vin i mai vârtos pentru a pricinui i altora ru, acela,

când nu se va întoarce silit, atunci se ating canoanele azilului, cci este

lucru împotriva lor, i azilul pentru a-i pzi însuirea lui, însui se si-

lete din canoanele lui s sileasc întoarcerea aceluia. — 'Mi a zis : Bravo !

Domnia ta îmi grieti cu duh i cu dreptate ; dar cum pociu s fac tot

trupul ostesc s o tie aceasta? — Am zis c a fi tot trupul ostescindisciplinat i pedepsit este destul a ti fr de a întreba, c sfânta ta

Mrire nu face lucru împotriva azilului, nici a cinstii împrteti, i ammai zis : Prea milostive împrate ! eu tiu c neîndestularea eloquenei

mele nu poate trage milostivirea împrtetei tale Mriri asupra acestei

Ricini, a creia nenorocirea i vina de a nu se svâri dup cererea

soliei mele nu este alta decât vârsta mea, cci aflându-m cel mai tânr

în adunarea consiliului Valahiei, neputina vârstei i a btrâneilor nu au

slobozit s vie vre unul din cei mai btrâni i în vârst i in tiin, ca

s poat pricinui cu înlesnire aceast facere de bine la o obte, i pe

osteneala ce cu mult cinste i slav a mea am fcut pân a veni, îmi

perz i puina reputaie i ipolipsis dela principatul Valahiei, unde pe

lâng întristarea ce am de pricina acestei întâmplri, mi se mai grm-dete i alta cu a nu m fi putut arta destoinic a o svâri i a nu fi

fost vrednic s dobândesc dreptatea nici dela însui dreptatea ce eti

împria ta.— De odat, puindu-i mâna pe pept, mi-au zis : îi fg-duiesc pe împrteasa mea parol c nici în rile mele, nici în slujba

mea nu-i voiu inea i-i voiu întoarce în Turcia fr de alt, numai trebue

s-i aduc întâi aici ca s Ie sigurepsesc buna petrecere ; ci nu griji, i

POEII VCRETI

te mulumeti cu aceasta ?—m întreba.—

'I-am rspuns, îngenuchind. cfoarte m mulumesc, cci aceasta este i mai împrteasc fapt, cci

este plin de iubire de omenire. — xM'au heretesit de cimcnie i m'au

întrebat pentru mazilie ; 'mi au fcut multe întrebri de arigrad. de

Valahia, de obiceiuri i altele, iindu-ne dou ceasuri i mai bine i, râs-

punzându-i la toate dup cuviin, i-am spus c m rog s aib voie spurcez, cci m grbesc i mam rugat s aib îndoite paaporturi, ide drumul Sibiiului i de drumul Timivarului. — Le vei avea. — mi-au

zis i mai stând puintel ne-au zis : — V urez bun cltorie. — i apoi

fcând mulumit cu îngenuchiere, s'au tras la gabinet i aa am eit din

luntru, cci nu poate ei nimeni dela audiena din gabinet pân nu se

trage însui întâi. Dup ce am eit din luntru am mers la gazd i la

gazd, la mas înc aflându-m, au venit un cancelist dda canelaria curii

i miau adus dou paaporturi precum cerusem dela împratul i deo-

sebit porunc ctre generalul Zetfis, comandirul Timivarului ca, de

voiu merge pe la Timivar .. s-mi dea zece husari cu cai de pote

împrteti, s m aduc pân Ia hotar;i aa sculndu-m dela mas,

am mai ezut pâ.i au înoptat i seara la ease ceasuri nemeti am eit

din Viena i am venit la potia dela Fischement i acolea am dormit.

Patru zile am ezut în Beciu numai i purcegând, am sosit la Timivar

i de acolea, tiind turburarea ce au serhaturile i chibzuindu-m c se

vor fi întiinat de mergerea mea la Beciu i de a fi mers pe la

Mehadia cu husarii ce-mi or'ânduiserâ pentru paza drumului i pentru

cinste, putea s se fac zvon pe la cafenele c mam dus s aduc catane.

iar nu pe fii domnului, i ca s nu mai dau pricin de turburare rei,

am lsat acel drum ce-mi era mai îndemân i mai aproape s intru

în ar, i am venit pe la Sibiu. Aci sosind, am gsit pe Domnul Ipsilant

purces la Giurgiu, i eu rmâiad aici ca un caimacam, am întiinat de

toate Mrii-Sale, cu sptarul Mavrocordat ce pentru aceasta îl lsase

aici ; deci, dup patru luni au purces i beizadelele dela Beciu c.i curierii

i au mers la arigrad, pe la Beligrad. Dup Pate au venit i DomnulNicolae Caragea, care m'au orânduit iar în dregtoria sptriei în al

doilea rând, i dup ease luni, din voia lui Dumnezeu întâmplându-se

moarte i celei de a doua soie ai mele, îmi a dat întru a treia cs-torie, pe a cincilea fiic a Mriei-Sale, la veleatul 1783».

Acest interesant fragment ne strmut din naiva povestire,

uzitat de cronicarii notri, în cercul celor mai delicate me-

morialuri diplomatice. Cu costumul su oriental, cu limba sa

cam înclcit, lnki Vcrescul e, la Viena, un diplomat

vrednic de a lupta în fine i în curtenie cu iscusitul prin

de Kaunitz, cu amabilul baron de Breteuil ; dinaintea lui losef

74 AL. I. ODOBESCU

II, el se ridic din prosternarea oriental ca s dea cortezulut

împrat o leciune de dreptul gintelor i s-i smulg, printr'o

miestreat elocuen, o fgdueal solemn în favoarea mi-

siunii sale. Un sim^imânt de muljumire trebue s coprinz

inima oricrui Român, vzând c odinioar ara sa a fost aade bine reprezentat în strintate i tot de o dat o prere

de ru, c aa oameni demni n'au trit într'o epoc cu in-

terese mai nalte. Ce aprtori puternici i miestri ar fi gsit

într'înii drepturile tarei, uitate i adormite pe atunci în pul-

berea umilirii.

într'adevr, lnkij Vcrescu avea toate calitile unui

adânc diplomat ; învat, fin i elocuent, el tia s fie în tot

felul amabil. Viaa sa privat ne-o dovedete i, fr de a

arunca vreun prepus asupra fericirii casnice a celor trei soii

succesive ale sale, ni s'a spus c adesea inima lui fluturatic

se simea rnit de amoruri ilicite ; atunci imaginaiunea lui

poetic se aprindea i, înstrunând coarde româneti pe lira lui

Anacreon sau pe a lui Catul, el îi descria patima printr'o

glumea alegorie, precum :

«într'un copaciu zarifior

Un oim prins în lior,Strig amar, ciripind,

Norocul su blstemând :

— Multe paseri am vânat

i-mi ziceau oim minunat!

Iar aici la fiind întins,

Cum am dat, pe loc m'am prins,

De inim,... nu de cap!..

N'am ndejde s mai scap» !

sau printr'o vesel comparaiune, zicând iubitei sale :

Tu eti puior canar

!

Nu te hrneti cu zahr.

Nici mcar cu cânepioar;

Ci hrpeti o inimioar

Ce-ai fcut-o jertf ie î..

Ce-ai cu ea de gând, nu tie» !

Apoi, alt dat, unei neînduplecate care rmânea nesim-

POEII VCRETI 75,

itoare la rugciunile i la suferinele sale, poetul, vrând s-i

arate i reprobarea lumii i desperarea lui, îi zicea

:

«D'a avea milostivire,!

«Iar firea artatNu-i lucru peste fire,

IDa fi ne'nduplecat,

i ce-i ce au simirej

De obte-i defimat.

Nu pot tgdui. 'i N'am ce povui»^).

Alteori, amantul gelos dar prevztor, el îi exprim sfiea

nehotrîre printr'aceste graioase terete, a cror coreciune

i elegan va rmânea în veci grea de imitat

:

«întro grdin,Lâng'o tulpin,

Zrii o floare ca o lumin.

«S'o tai, se stric

!

S'o las mi-e fric

C vine altul i mi-o ridic» !

Cu toate acestea, se vede c el riu cdea în totdeauna

într'aa exces de contiin i mai adesea nu sta mult la în-

doial ca s culeag florile plcerii ; într'a sa locuin, plin

de toat îmbelugarea unei vechi curi boiereti ^), nobilul

poet tiuse a se înconjura, cu o rafinare adevrat oriental,

de toate mulumirile spirituale, de toate desftrile simu-

rilor^). O mulime de fete, tinere i gingae nimfe i baia-

dere, îmbrcate cu cele mai luxoase veminte, cu rochii de

aluri i de sevaiu, cu ii de borangie i de zbranic bogat

1) Aceste versuri sunt dintre exemplele date de autor în gramatica sa.

2) Casele de pe podul Mogooaiei (calea Victoriei), în fata uliei Fran-

ceze (strada Carol I), pe care le-a prefcut d. Dimitrie Bellu, erau ale

lui lnki Vcrescu.3) Episcopul Grigorie al Argeului, unul din cei mai învai i demni

de laud clugri, spunea c, pe când se afla cu locuina la mitropolie,

fiind archimandrit, la un Pate venind sptarul lenchi .Vcrescu cu

mare parad la mitropolie ca s viziteze pe mitropolitul Dositei, i v-zându-1, cu dragoste 1-a chemat lâng dânsul, I-a cercetat i 1-a întrebat

totdeodat de ce na venit niciodat acas la dânsul, când tie cât îl

preuete, ca pe toi cei ce sunt împodobii cu toate darurile învtureii ale purtârei înelepeti. Aa, înduplecându-se, sa dus întro zi s-1 g-seasc i iat ce spunea bietul clugr de atâta lux : «Dar când m apro-

76 AL. I. ODOBESCU

cusute, îl slujiau, unind pe lâng serviciul casnic, i talentele

desfttoare al danjului, al cântrii i al muzicei instrumen-

tale. Nou Agamemnon, el se înconjurase de o mulime de

Brizeide. Nici Tersitul nu lipsi petrecerilor sale i Pitulicea

iganca, bufon femeiesc ce alerga pe atunci prin casele boie-

reti, propunând tuturor serviciile sale înlesnitoare, detepta

adesea râsurile 'oaspeilor prin titlul familiar de vere sptare !

prin declaraiunile amoroase i prin cânticele de dor ce ea

adresa veselului boier. O scriere curioas din acea epoc,

poema în versuri greceti a unui medic ce cltorise prin tot

Orientul, ne dezvluie pe scurt tainele acelui trai de Padiah ^).

Cu toate aceste aplecri fastuoase i chiar uneori destr-

mate, coarda celei mai delicate simiciuni nu lipsi din inima

sa poetic. Dou strofe de o form simpl i graioasa, iapoi i duioasa elegie Amrâta Turturea, pe care poezia po-

poran de mult a cuprins-o in întinsul su domen, desti-

«piai de poarta cea mare, dodat m oprii, vzui o mulime de oameni

«înarmai cu tot felul de arme, Seimeni, Slujitori, Arnui, Panduri ; fel

«de fel de strigri s'auzeau, totdeodat rsunând trâmbiele, surlele i«tobele, mulime de cai, muli armsari nechezând, povolnici, iedecuri

«cu harale de sus pân jos strlucind de aur i de argint. M strecurai

«cum putui pân lâng poarta screi ; acolo întâmpinai pe alii, înar-

«mai cu sulie lungi, cu buzdugane groase, cu puti, cu pistoale ; tare

«spimântat pii tot înainte, nevzând pe cîneva ca s m opreasc,

«ajunsei la ua slei cei mari ; acolo îmi strpunse vederile lumina fla-

«crilor de nite mangale de tombak poleit ; un sunet plcut de viori,

«de naie, de tambure, amestecat cu glasuri femeieti, dulci i'ptrunz-

«toare, m fermecar i pare c îmi legar mâinile i picioarele în fiare ;

«nu mai tiu cum d'odat m aflai sculat repede i, în fuga mare, tre-

«când peste câte spusei, abia am nemerit poarta cea mare a curii i am«mulumit lui Dumnezeu, cci m"am vzut cu picioarele slobode scpat

«din asemenea ispite».

Aceste cuvinte ale smeritului clugr ne dau o ideie despre curtea os-

teasc a sptarului i despre interiorul desfttor al satrapului.

^) "Ep{J.YjX0C 7^ SYj[J.07.fy.^T(pazX£'lT0C Mrf/7.7ÎA0O xob Tlsp§l7.7.ry.

t. I, p. 19:

«v.al a{)|i,8ooXov y.aî '^'IXov xa: coc olxiazov.

POEII VCRETI / /

nuiesc simimintele de adânc durere ce se revrsar în inima

lui lnki, dup morile repezi i succesive ale soiilor sale

d'intâi. Transcriem aci pe rând aceste dou poetice nestemate,

în care cea mai aspr critic va avea foarte puin de censurat :

«Amrâta turturea

Când rmâne singurea,

Cci soia i-a rpus,

Jalea ei nu e de spus.

«Cât triete, tot jelete

i nu se mai însoete !

Trece prin flori, prin livede;

Nu se uit, nici nu vede.

«i când sade câteodat,

Tot pe ramur uscat;

Umbl prin dumbravadâncâ ;

Nici nu bea, nici nu mnânc.

«Unde vede apa rece,

Ea o turbur i trece

;

Unde e apa mai rea,

O mai turbur i bea.

«Trece prin pdurea verde

i se duce de se pierde ;

Zboar pân de tot cade,

Dar pe lemn verde nu sade ;

«Unde vede vântorul,

Acolo o duce dorul.

Ca s'o vaz, s*o loveasc,

S nu se mai pedepseasc...

«Când o biat psricAtât inima îi stric

încât dorete s moarPentru a sa soioar.

«Dar eu, om de 'nalt fire.

Decât ea mai cu simire.

Cum poate s-mi fie bine ?..

Oh ! amar i vai de mine« 1

«La o'ntristare

Amar foarte

încât cel ce-o are

S'i roage moarte.

Nai ce s faci!

«Nu'i mângâiere

Nici o putinAcel ce pere

S-i dea credin

;

Trebui s taci!» M.

«'E»i,£ rac T^^ovo; xoo, l{j,= zd XuTrr^pa,

«E|j.£ TO'jg l'pwTag too [iiXoOas ^T-^n^A^

«IIo'j ao^YjfJLOC xoxwva tov ^âvY], r] tpsXyj,

«tI;; povL{ioc, zic, acb'^pwv, z\^ £o»iop!poc ttcXo.

«'OtIoI b.T^h Zrf.C, ^jObikrf.C, OSV r^TOV TTOTaîrTj

«zal ZIC, iGv ivrâarâO-T], x's'fdvY] cîzo9-p(o:r'?j,

«TI apyoDv r'.avvaxLi^a^;; va I'/yj ifjV îo/tjv !

«IlatO-svov a;:' xa? SouXac Ssv a'pivs ^o"/-rjvî

«IIpoTEpTj'ia xal ioOto tpavov, apyoviLXov

!

«xal Id'.ov apy(6vrcov îroXXa îoysvlxwv !»

') Aceast poezie figureaz printre modelele de versificaiuni date în

gramatica autorului.

AL. I. ODOBESCU

In sfârit, s mai culegem dintre puinele versuri rmasedela acest printe al limbei noastre, o frumoas canzonet

de ton elegiac, unde se rsfa o dulce i mângâioas com-

ptimire :

«Spune, inimioar, spune,j

«F-o cunoscut mie,

Ce durere te rpune ?j

Ca s-i caut doctorie.

Arat ce te muncete,!

Te rog f-m a pricepe

Ce boal te chinuiete ?;

Boala din ce i' sencepe ?

«Arat, spune, n'ascunde,

D-mi un cuvânt imi rspunde;

Spune, inimioar, spune

Ce durere te rpune ?

Negreit c toate aceste mici floricele poetice au fost scrise

în câte un repede moment de inspiraiune i c într'însele

nu trebuie s cutm silinele unui poet cu cuget de autor ^).

Pentru lnki Vcrescu, muza era fecioara ce-i procura

un minut de plcere ; omul politic, omul serios avea mai

grave preocupaiuni.

Sptar, în al doilea rând sub Nicolae Vod Caragea, el

gtete Turcilor un pod pe Dunre la Brila i le adun za-

herea la Silistra '^*); dar peste un an, 1783, August, vine domn

Michail Suu i, la 2 Iunie, 1784, acesta îl face vistier pentru

a cincea oar i atunci înc el pregtete proviziuni i face

un pod la Silistra pentru oastea otoman ce avea s înceap

rzboiul cu Austria^).

La 1786, Poarta, dupe un capriciu a lui Capudan-paa,

întrerupe irul prinilor alei din Fanar i trmite Domn â-

rei Româneti pe un tlmaciu ce fusese simplu pescar în in-

sula Poros, Nicolae Mavrogheni. Aceast infraciune la re-

gulile urmate acum de aptezeci de ani, produce o mare in-

dignaiune printre boerii români i, cu toate c lnake V-

1) Mai multe din aceste poezii au fost publicate cu modificaiuni, în

deosebitele volume de cântece ale Iui Anton Pann.

2) Ist. Impar. Otom. Mns. p. 270.

3) Idem. p. 223.

POEII VCRETI

crescu e numit îndat (1787, Ianuarie), din vistier, dvornic ^),

«1 îns nu poate suferi pe acest «om prost i la fire i la

gândire i la simire»-). Ura lui e aa de neîmpcat în cât

când, în memorialul su, vine vremea ca s vorbeasc despre

dânsul, el începe spunând^):

«Mavrogheni sosind în ar dete pricin tuturor a rmânea încreme-

nii dup ce Iau vzut ektrorn sau pozn a rei asemenea. Ce s po-

vestesc eu faptele i lucrrile acestuia? fiindu-mi i ruine s le iau în

condeiu ; de aceia i le las la cei ce scriu analele Domnilor ca s facaceast osteneal dup datoria la care s'au supus».

Cu toate acestea el urmeaz a povesti întâmplrile rz-

boiului în care întreprinztorul Mavrogheni îi are i el un

loc însemnat, dar nu înceteaz a-i critica faptele i a plânge

relele ce el a adus peste ar ^)

:

«în multe rânduri i-am artat aceste stricciuni 1::e Ie pricinuia i la

devlet i la ar; dar cui s zic?».

Desgustui i mânia Vcrescului ajung pân la disperare.

Dar s întrerupem cursul acestor nevoi politice, care vor

arunca viaa sa într'o nou faz de turburri, i s ne oprim

în anul 1787, la tiprirea unei scrieri însemnate a lui. Laacest an a eit de sub tipar cartea întitulat :

«Observaii sau bgri de seam asupra regulilor l orân-

duelllor Gramaticei Româneti, adunate l alctuite acumîntâlu de dumnealui lanake Vcrescul, cel de acum dlkeo-

fllax blserlcel cel mari a Rsritului l mare vistier a prin-

cipatului Valahlel : se hrzete de însui la prea cinstitul,

sfinitul de Dumnezeu Iubitor episcop sfintei episcopii Râm-nicului, Kyr Fllaret. Tiprite cu porunca l blagoslovenla

sfinii sale acum, In Domnia prea înaltului l prea lumina-

tului princip a toatei Ungro-Vlahlel Nlcolae MavrogheniVoevod. In arhlerla sfinitului l alesului de Dumnezeu ml-

M Istor. Imp. Otom. p. 226.

2) Idem. p. 227.

'') Idem.

^) Idem. Mns. p. 232.

80 AL. I. 0D0BB8CU

tropotit i arhiepiscop al ârei, Kyr Grigorie. La leat 1787,

in tipografia sfintei episcopii a Râmnicului, de Georgie

Popa Costandin tip. Râmnicului».

In acela an aprea, «tymprit acum întru al doilea rând,

«în Viena Austriei, la losif noblu de Burbek, împrtescul«i criescul al curii tipograf i bibliopol», o a doua edi-

iune din aceiai scriere, dar fr de precuvântarea adresat

ctre episcopul Râmnicului Filaret. Ins, atât acest persona-

giu cât i dedicaiunea crii, au importanta lor. Mai întâiu

acest Filaret, om luminat i iubitor de {ar, odinioar archie-

reu sub titlul de Mireon, se alesese episcop la 1780 i ur-

mase cu struin tiprirea Mineelor româneti pe care el,

cu predecesorul su episcopul Chezarie, le tradusese în limba

pmântean ^). întoarcerea succesiv a crilor bisericeti pe

limba naional dela Mateiu Vod Basarab în coace, are o

însemntate mare în istoria literar a limbei noastre. Aces-

tui vrednic de laud cleric închin lnki scrierea sa i de-

dicaiunea este prin sinei o laud elocuent a episcopului

i o destinuire pe scurt a ideilor mree ce micau sufletul

autorului. Reproducem prile mai însemnate dintrânsa:

«. .i Id cine altul se cuvine a se artare meteugul cuvântului decât la

îndrepttorul de cuvânt adevrat? i la ce alt se poate cerca metalul au-

rului i argintului decât la piatra cea cerctoare? Dumnezeiasca provi-

den care te-a povuit spre râvna acestei învredniciri, de a fi, adic în-

drepttor de cuvântul adevrului su, te-a gtit mai înainte ca pe un vas

primitor de acest mai presus de tot cuvântul firesc dar, împodobindu-te

i cu tiina cuvântului fire.sc i (sau pentru c erai împodobit cu tiina

cuvântrii fireti, te-a fcut îndrepttor i cuvântrii cei peste fire, sau

pentru cci te-a. ales a fi îndreptorul cuvântrii cei peste fire, te-a îm-

podobit i cu tiina cuvântului firesc), acum eti îndrepttor i al unui

cuvânt i al altuia.

«Deci un bine-credincios al acestui cuvânt ce propovdueti, care poate

sa amgit socotind c a alctuit un meteug al cuvântului gramaticesc

prin care s poat dobândi i tiina cuvântului firesc, la cine se cuvine

s'l aduc? la cine s-1 cerce? i la cine s-1 hrzeasc altul decât la

cea întru toate vrednicie a ta ?

1) Istoria bisericeasc tradus românete de Altx. Geanoglu-Lesviodax.

Bucureti, 184^, p. 437.

POEII VCRETI 81

'^Dar când i Gramatica aceasta, sau mai bine s zic Observaii asupra

idiotismei litnbei noastre în starea ce se afla acum, dup regulile gra-

maticeti, nu este de alt limb ce fiecei care nu au câte puine gra-

matici, ci este de limba Româneasc ce nu are în starea ei nici una pânacum. limba patriei noastre, prin care cuvântm, limba cu care ne în-

chinm marelui Dumnezeu, proslvind întru închinciunea Treimii cei de

o fiin, limba cu care cuvântând petrecem vieuirea aceasta vremelnic

i ndjduind dobândirea acei statornice, ne strduim a o câtiga.

«i ctre acestea, când urmeaz ca i aceast gramatic s-i ia înce-

putul su din Mehedini i Romanai. iari de eparhia sfinirii tale de

unde au inceput a i se zmisii. au a nu fire, au perzania ei. ce mai r-

mâne s faci decât la iubitorul de cuvânt i fericitul tu suflet s o

hrzesc?«tiut este la tiina sfineniei tale c marele acela Traian, împratul

Romanilor dup ce, nesuferind a mai plti tribut i a da dajde la craiul

Dachilor, care înc dela Domeian rmsese în regul i dup ce au venit

aici în dou rânduri in cria Dachilor lau trecut apa Istrului sau a Du-

nrii pe trecerea cea de piatr ce ese în .judeul Mehedinilor, a caria se

vede rmia stâlpilor i pân astzi, la anul 104 dela Christos. trecând

prin ara Româneasc i supuindu-i-se ara aceasta... Ia al doilea btlie

i rzboiu a perit craiul Dechebal, a cruia i-a adus capul la Roma i i-a

supus cria le scripturile Romaiceti i dup ce sau i numit Dachicu...

voind s-i fac stpânirea ohavnic i fr nici o îngrijare. a adus mul-

ime de Latini i Italieni aici, i dintr'aceia, cei ce sau aezat întru s-lluire aici, întâi au coprins judeul Romanailor, care le poart i nu-

mele i pân acum i din preun cu acela i celelalte ale cretinetei tale

eparhii; apoi s'au întins i în celelalte i in Transilvania i în Moldavia

i spre inuturile Timivarului i pe marginile Ungariei i pe apa Tisei

în sus, în toat cria Dachilor...

«^Ar fi lucru de mirare, i îl poate socoti fietei-cine. cum în vreme

de 1681 de ani, a nu se afla vre-un om ca s grijasc s coprinz starea

limbei prin mijlocul a vre-unei gramatici i s adune terminii filosofici

prin vre-un. Dicionar sa s poat tlmci cu înlesnire crile de tiinîn limba Româneasc i s nu mai pue în ostenea' oe locuitorii acestor

eparhii ce vor pohti s fie scriitori de tiine i filosofic, ca s învee alt

limb strin, întru care s le afle acestea...

«De aceea i cugetând s aduc i aceast limb a noast în sistema

grmticeasc dup starea ce se afl acum i socotind c au a nu fire

sau perzania ei cea dinceput din eparhia sfineniei tale s'au zmislit, iubirii

tale de Dumnezeu se cuvine s o hrzesc, c iar intru acea eparhie

zâmislindu-se, de acolo s i se fac i naterea i creterea în celelalte

pri, precum i a nu fire dup dreptate i cuviin.

«înelepte printe! Am ostenit ostenind i am obosit strduindu-m, nu

Al.. I. onOBK.SCU. — Voi- II. 6

82 AL. I. ODOBESCU

ca s fac gramatic, ci numai bgri de seam asupra gramaticei limbei

noastre. Un dumnezeesc printe i dascl bisericesc (marele Vasilie) m'a

pus întru aceast trud cu a m face vinovat când nu voiu face un bine

ce a putea, întocmai ca cum a fi fcut rul ce este vzut. Un filosoî

latin (Seneca) mi-a dat în tot moment inim i curagiu zicându-mi: nici

un lucru nu este greu a se birul de ctre lucrarea îndesit i cu trie,

i de ctre silina cea cU scumptate. De câte ori am luat condeiul sscriu, de atâtea ori am i hotrît s m prsesc de aceast epiherim

grea i dup ce am sosit la aceast stare, nu pot iari s numesc Gra-

matic aceast alctuire, fr de numai Bgri de seam asupra idiotismei

limbei noastre spre regulile gramaticeti ; de am a cdea în vin cci amfcut, un om plin de amathie i netiin, aceast îndrzneal s scot

acest-fel de carte în vedeal, învinovirea-mi este iubirea patriei, a veci-

ntii i a Românilor ce vorbesc cu aceast limb, i sunt gata s-mi

iau dela acetia pedeapsa dup vina mea. S nu se mire sfinenia ta de

aceast propunere i s o socoteasc doar ca un ritorism. Te încredinez

c însui simpatrioii mei vor s-mi gseasc la aceast alctuire metahne

i greeli; când îns? — Dup ce se vor face dintr'aceasta, destoinici,

(i s-i învredniceasc Dumnezeu prin blagosloveniile sfiniei tale); iatunci le voiu da pe un filosof latin (Salustie) s le rspunz c arhi-

stratigul se împrteaz de slava ce dobândesc ostaii lui biruind, iar

i de nu vor vrea s-1 auz i vor pofti ca s primesc a fi biruit, la toate

sufletul meu se mulumete, i de' am greeal, se va desfimâ i un fi-

losof grec din cei vechi (Tales) care m"a învat s mor pentru patrie,

întâmplarea i norocul de multe ori face aceia ce nu poate face tim-

pul i vremea. Unde puteam gsi duhovnic ierarh ca s judice în tain

i nu de fa? i acela plin de învtur s poat judicâ gramatica? iacela episcop Râmnicului, a eparhiei de unde sau perdut a fire a grama-

ticei, care s voiasc s-i dea începerea de acolo ? acela destoinic a-mi

îndrept greelile? acela îndrepttor la câte am trecut cu vederea? Unde

puteam gsi vremea a unui mitropolit i arhiepiscop al rei. iubitor de

a vedea lucruri de folos patriei?... Unde puteam gsi princip sârguitor

de cele d5*folosul patriei?... Unde puteam gsi frai boeri care s nu

judice îndrzneala, ci s-mi laude râvna ?... De aceia i fericesc momentele

ce aduc atâtea îndestulri nendjduite în vreme, i de aceia, aducând

aceast osteneal a mea în mâinile sfineniei tale, a unui judictor în-

tocmai urmtor numelui propriu, i împodobit cu toate cele ce sunt tre-

buincioase spre înfiarea acestei cârti. M rog întru Christos, fii sâr-

guitor a fi aceast începere de învtur, iar nu de privehte, de trecere

de vreme, i eu iari m aflu în osârdie ca s aduc, de voiu avea via,

i un Dicionar la vedere ; iar de nu m voiu învrednici, las cliro-

nomi i pe fii mei cei trupeti i pe fii mei cei gramaticeti ca s cli-

POEII VCRETI 83

ronomiseasc dragostea, râvna i silina mea cea pentru binele, cinstea

i folosul simpatrioilor i a Patriei».

Posteritatea creia Vcrescu încredineaz cu atâta ardoare

lucrrile la care el a pus cea d'intâi piatr, a profitat, putem

zice, dintr'însele i a lrgit cercul lor; dar meritul întemeie-

torului e mai presus de orce dobândiri posterioare. Tocmai

pe când învata Transilvanie, cu latinitii ei Petru Maioj",

Samuil Klain i atâtea prini ai limbisticei române, abia

încep a aduce prin tipar cercetrile lor la lumin ^), lnkise silete i dânsul a determina regulile confuze ce cârmu-

iesc aceast limb înc în pruncia sa ; el face mai mult,

cci simind c cel d'intâi pas al limbelor spre cultur i ar-

monie,- este poezia, el se încearc a da reguli prosodiei ro-

mâneti i, profitând de cunotina mai multor limbi ce el

dobândise, mai nainte de toate, d un rezumat instructiv des-

pre istoria poeticei, exprimându-se la începutu-i într'astfel '^)

:

«Poezia este foarte vechie, precum se vede dela Greci, Arabi, Peri,

încoa i Evrei i Chaldei.

Grecii au obicinuit foarte mult poezie, i puind osteneal, au aflat

multe feluri de chipuri a alctui versuri cu mare meteug, cum se vd.

întâi le au obicinuit spre laude dumnezeieti; dup aceast i spre laude

omeneti i spre istorii, comedii, opere i verice alt, cum au scris întru

aceasta, ludaii Aristofan, Isiod, Evripid, i vestitul Omer i muli alii.

Latinii au urmat la aceasta întru toate Grecilor, precum se vd lu-

datele i frumoasele alctuiri ale lui Ovidie i Virgilie i altora din cei

noui i pân astzi.

Italienii, Francezii, Ispaniolii i alii ce li se trage limba din limba la-

tineasc ca nite pârae, precum i aceast a noastr Româneasc, n'au obi-

cinuit a fhce versuri cu numere pe picioare ca Greci; i Latinii i eu nu

bnuiesc a fi pricina alta decât neaverea de multe litere vocale.

Eu, mcar c sunt dator s urmez întru toate meteugului i obice-

1) Gramatica român a lui Samuil Klain sau Mica a fost tiprit, cu

litere latine, cu vre-o câiva ani mai nainte, 1785. Este îns învederat clnki n'aveâ nici. o cunotin despre dânsa, cci nu o pomenete de

loc nici mcar prin aluziune. Tiprirea. lucrrilor lui Petru Maior, Pau

lorcovici, Molnar, Cichindeal i alii rmâne totui posterioar publicri

gramaticale a Vcrescului.

2) Ediiunea dela Viena. 1787. p, 155.

84 AL. 1. ODOBESCU

iului acestor limbi ce-1 au la poezie, fiind poezia acestora i dulce i fru-

moas, dar în vreme ce suntem îndestulai i de multe litere vocale îdiftongi, râvnesc s art i vreo câteva chipuri de versuri cu numr de

picioare, dorind a urma i celor dou mai sus artate limbi, din carile

avem începutul i cu aceasta, ca s art i evlavia cea dupe datorie ce

are limba noastr la acelea».

Ne oprim la aceste cuvinte, cci într'însele gsim cea mai

rfetgduit dovad de aplecarea poetului ctre elenism, ten-

denj pe care am denotat-o la început ca general în toat

literata familie a Vcretilor i pe care printele ei o enunîntr'un chip aa de puin îndoios. Tabelul istoriei poetice ur-

meaz cu caracterizarea Italienilor i Francezilor i se sfâr-

ete cu aceste cuvinte :

«Toate versurile acestora, afar de mijlocul alctuirii lor ce nu'l poate

urm fiete'i cine, afar de artarea cea însufleit a istoriei ce o dau

la toi prin urechi ca prin ochi, afar din regulile construcionei. i or-

tografiei, meteugul este:

l-iu A se pzi cursul cititului, având apsrile cu regul tot un fel a

unui vers cu altul, cum zic Arabii, vesin i iisul; acesta este la Greci

numrul cu picioare, îns meteugit foarte, cum vom art.

2-lea A se pzi construcionea i ortografia i noima pe deplin.

3-Iea A se face tierile termenilor cele cuviincioase i obinuite.

Iar chipurile potrivirei lor la sfârit, mcar c artm vre-o câteva

versuri pentru pild, dar poate un poet, dup orânduiala i regulile gra-

maticei alctuind s fac i alte multe chipuri, pzind câte am artat

pentru aceasta».

Apoi printre deosebitele modeluri de versificaiuni unde

altur strofe cu felurite msuri, el pune i aceste ease ver-

suri în care, dup ce a carecterizat cu seriositate gramatica

i scopul ei, sfârete printr'o glumea invitare ctre cititori

:

«Gramatica e meteug ce'arat' alctuire.

i toi printr'însa pot afl verice povuire.

i scrie înc într'ales cu reguli artate,

Pe toi înva d'a le ti fr greeal toate,

i versuri înmeteugite înva d'a se face.

Silii-v a o'nvâ !... sau facei cum v place».

D'ar urma toi oamenii, i mai ales juna poporaiune a

coalelor, aceast din urm pova a glumeului poet, negre-

POEII VCRETI 85

it c foarte puini ar înva meteugul ce arat alctuire.

O, lnki Vcrescule ! d'ar ti copiii români c tu mai întâi

le-ai inventat acea iasm a gramaticei cu care dasclii îi mun-

cesc atâta, ce blesteme nu te-ar mai blestema? i noi îns,

mai puin inoceni decât dânii, îi aducem laure ca prin-

telui Gramaticei române

!

S lsm îns acum în urm lucrrile literare, care i-au

avut i ele locul în trecuii câirva ani de linite ; sgomotul

rzboaielor vine s întrerump panicele ocupaiuni ale vor-

nicului Vcrescu, i s aduc lui i rei noui frmântri.

La Ianuarie 1788, Austriacii încep rzboiul în contra Porii ^)

Mavrogheni, nerbdtor a art slujb Turcilor i iubitor din

fire al armelor, vru îndat s intre însui în lupt cu otirile

cezariceti; în zadar Vcrescu se cerc a potoli aceste neas-

tâmprate dorine, a arta principelui c întreprinde fapte

mult prea îndrznee i al cror sfârit poate s compromitsoarta rei; atunci negreit el repet cuvintele:

«A socoti c poate

Un om s fac toate

Ori câte va gândi,

Nu'i duh de isteciune

Nici semn de 'nelepciune

i n'o va dobândi.» 2)

Cu toate aceste povee, ambiiunea oarb d'a deveni se-

raskier al otirii otomane întuneca orice cuvânt dinaintea lui

Mavrogheni. Cunoatem din cele mai sus artate tendina bine-

voitoare a Vcrescului câtre Austriaci ; de alt parte timjar c el era foarte credincios Porii ; dar din purtarea sa

ne putem convinge c el avea mai cu seam în vedere binele

i folosul patriei sale.

D-1 Vaillant ^) a dat rsunet vitejiilor lui Mavrogheni, îm-

presurând cu o aureol mincinoas de patriotism românesc

pe pescarul Poriot ; d-lui scrie cu un ton emfatic : «Mavro-

1) Ist. împr. Otom. Ms. p. 234.

2) Din exemplele date în Gramatica autorului.

^) VaUlant, La Roumanie. Paris, 1844, t. II. p. 255.

86 AL. I, ODOBESCU

gheni adun pe boieri i, dup ce citi fermanul Por|ii : —Boieri, le zice, iat vrjmaul ; dac suntei obosii de cotro-

piri, la arme i clri ! — Acetia, puin dedai cu aa exer-

ciii, se scuzar care cu inexperiena, care cu hainele sale,

cei mai muli cu demnitatea lor.» Acestea sunt vorbe pom-poase, dar ru cugetate ; Ce au, într'adevr a face, când vomcuta lucrurile serios, serviciile ctre Turci ale unui Grec fan-

tastic i devotat Porii, cu vechile lupte ale Românilor pentru

neatârnarea lor? Mavrogheni nu poate fi privit ca un erou

cu idei mree de Hberare, ci numai ca un ambiios cu o bra-

vur nesocotit.

într'adevr ce folos puteau trage Românii din prtenirea

lor la asemenea lupte între Poart i Austria? Politica cea

mai sigur pentru dânii, de câte ori n'au avut ceva s câ-

tige în propriul lor avantagiu, a fost d'a nu lua nici o parte

la aceste rzboaie ale Turcilor cu puterile vecine. O neutra-

litate, mai ales armat, le ar fi putut însui totdeauna un fel

de arbitragiu, mai folositor rei decât rezultatele îndoioase

ale unui rzboiu compromitor i, în orice caz, fr folos

pentru dânii.

Aceasta o presimise lnki Vcrescu, dar vzând cfaptele lui Mavrogheni luau un curs cu totul contrariu, des-

curajat i mâhnit, el ceru a se retrage din funciuni i din ar:

«Eu vzând c s'au început un rzboiu ca acesta, i oblduitor reinoastre iaste Mavrogheni, m'am prostit de dregtoria ce aveam pentru

ca s nu fiu amestecat în faptele mai sus-numitului, fiind de tot ne-

trebnice 1).

Aa vzând i neputând s '1 mai sufer i mai vârtos temându-m c^

s nu'mi arunce i vr'o npaste, precum a aruncat la muli nevinovai

ca s'i jfuiasc i la muli pe care 'i avea pism, cci îi surgliiunea cu

cartea lui la cetatea Giurgiului, 'i am artat c eu nu pociu într'aceste

vremi ca s ez aici în ar, temându-m de cele împotriv i am cerut

ca s 'mi dea voie s merg la arigrad cu casa mea, mai vârtos c soia

mea este rigrdeanc. El, i pohtea s lipsesc de aici, dar nu voia smerg la arigrad, unde îmi fcu pwvlim ca s m duc peste Dunrela un serbat, de o cam dat (aa îmi zicea), pentru ca s nu cear i

1) Istor. Impar. Otom, Mns. p. 230.

POEII VCRETI 87

alii ca s mearg la arigrad, vzându-m pe mine, i fgdui, c de

acolo, or când voiu vrea s'mi trimit casa la arigrad, o va trmite cu

cheltuiala lui i eu s viu lâng dânsul. Eu i m mulumeam s lipsesc

odat de a'l mai vedea i s merg unde m voiu duce, am ales Nicopoia,

numai cci tiam mintea i înelepciunea lui Selim aga Varnadi-Sade. Se

mai afla trmii acolo zlog trei boieri. lanake dvornicul Moruz, Scarlat

logoftul Ghika i Tudorake paharnicul Guliano. Cu mergerea mea au

mai trmis xMavrogheni i ali boieri, pe banul Nicolae Brâncoveanu, pe

Dumitracu dvornicul Racovi, pe Manolake dvornicul Creulescu, pe

Costake Ghika logoftul, pe Dumitracu Flcoianu clucerul i pe stolnicul

Alexandru Farfara. i)

«Dou lucruri cugetase Mavrogheni pentru trmiterea acestor boieri:

unul, cu s arate la Poart, când va fi împrilejire de vreme, c aceti

boieri au avut corisponden cu Nemii i cu Muscalii mai înainte i pentru

ca s nu'i aduc în ar întra'ceste vremi, de aceia 'i au trmis zlog

acolo ; i altul, c de va vrea s întoarc în ear vre unul dintr'acetia,

s'l întoarc cu mult luare de bani, precum au i fcut în urm dvor-

nicul Greceanu, cruia îi trmisese soia la Nicopole i 'pentru ca so aduc îndrt dup rugciunea sa, i-au luat rufet (dar) talere 10,000 ; 2)

eu am cerut în multe rânduri ca s 'mi dea voie s'mi trimit soia la

arigrad, socotind c voiu merge i eu împreun, cci pe mine singur

m'au chimat de multe ori la Bucureti, fr de a'mi cere bani, fiindc

avea ipolipsis la mine. Eu îns, despre o parte vzând dragostea întru

care m avea Selim-paa despre alt parte, neputând suferi s mai

i) De aceast exilare a mai multor boieri vorbete astfel i Fotino, trad.

de G. Sion. t. II. p. 175.

«La 3 August 1787 s'a declarat rzboiu între Poarta otoman i Rusia

«i în primvara anului 1788, vizirul lusuf-paa a plecat cu mare putere

«asupra locurilor din sus. Atunci i Nicolae Vod gsi ocaziune ca s«se lege de boieri. Sub pretext c erau haini i necredincioi ctre Poart,

«îi închidea i, ameninându'i cu moartea, îi storcea de parale. Pre fraii

«Brâncoveni, Nicolae i iManoil, pe fraii Ghiculeti, Constantin i Scarlat,

«pe Dimitrie Racovi, pe loan Moruz i pe loan Vcrescu cu fiul su«Alexandru, i-au exilat cu firman împrtesc la insula Rodos, pe b-«trânul mare ban Pan Filipescu cu doui fii ai si, Nicolae i Constantin,

«i-au exilat la mnstirile Sfântului munte (lanache Vcrescu zice la

«Meteore); iar familiile lor le-a trmis la Constantinopol, i pe altele

«peste Dunre în Bulgaria.»

-) D-1 tefan Greceanu, posesorul acestui preios manuscript, crede c,cu ocaziunea acestei înturnri în ar a vornicesei Elena Greceanca, s'a

adus aici i manuscriptul, care a fost urmat mai târziu de ctre autor,

rmânând în casa Grecenilor.

88 AL. 1. ODOBE.SGL'

vz pe Mavrogheni, n'am vrut s viu ci am ezut acolo, de la Martie

pân la Octomvrie». V)

In rgazul monoton i trudnic al exilului, activitatea lui l-

nki nu putea s se înmoai; lipsit de treburile politice,

de mulumirile sufleteti ce ocupar viaa lui trecut, el cutmângâierea într'o lucrare serioas, i începu scrierea întitulat :

«Istoria a prea puternicilor împrai otomani adunat i«alctuit pe scurt de dumnialui lanake Vcareseu, dikeo-

«filax a bisericei cei mari a Rsritului i sptar al Valahiei,

«începându-se in vremea prea luminatului împrat sultan

«Ahdul-Hamid I, la veleatul hegiret 1202 i Mântuitorului

«1788, în Nicopoli a Bulgariei i s'a svârit în zilele prea

«pucernicului împrat sultan Selim III, la veleatul 1794 i«1208, în luna lui eval.» -)

Cu ce îndemn, cu ce mijloace au fost compus aceast

carte înc netiprit la 1860, autorul ne o va spune în pre-

cuvântarea sa, care este tot deodat o pagin caracteristic

pentru viaa, simimintele, aplecrile i studiile sale ; într'însa

vom vedea pe scriitorul afectând modestia în bilugul cuno-

tinelor, pe brbatul nepregetat suferind cu greu silita sa

nelucrarea, pe patriotul român ducând cu mâhnire psul reisale sfâiate. Iat cum se exprim Vcrescu :

«Muli din cei ce au vrut s scrie istorii dup vremi, sau mai vârtos

din cei ce au râvnit a înoi cele scrise de alii mai de înainte, fiind în-

destulai de darurile tiinei, i-au împodobit condeiul cu înfrumuseate

alctuiri, strlucite i de forme ritoriceti, i de meteuguri gramaticeti.

i prin mijlocul acestora au putut a birui i fireasca înlenevire cea spre

citanie a celor mai muli, a aâa i pohta cea de multe tiine a celor

mai" ludai i cu aceasta pe toi îi au îndemnat a le citi de îndesite ori

1) Istor. împr. otom. Mns. p. 235 et sp.

-) Acesta este manuscriptul citat adesea pân aci i care e legat în

dou mici volume; în cel dintâi se afl partea 1 i începutul prei a 11;

în cel d'al doilea urmeaz partea a Il-a, întrerupt la faa 277. Scrisoarea

e foarte citea i se vede a fi din alt mân, iar viersurile intercalate

i unele note pe margini, sunt fcute de mâna autorului, cum se vede

din asemuirea lor cu textul original al Gramaticei ce este în posesiunea

d-lui loan Vcrescu.

/

POEII VCRETI 89

i a dobândi folosirile cele ce se nasc din istorii. Iar eu, afiându-m

desbrcat de vemânturile darurilor tiinei i condeiul meu fiind numai

abia putut a se inea îti degetele nedstoiniciei mele, nici se cuvenea

s-1 povuesc spre a împleti alctuiri deprtate de dulceaa aceea, frcare istoriile scriindu-se, deosebi c nu pricinuesc vreo folosire, suprînc i auzul i mai vârtos acelor ce firete nu sunt statornici a suferi

cu rbdare prelungirea citaniei. Ins acum. la veleatul 1788, aflându-m

strmutat cu locuina spre vreme în cetaltea Nicopolii din cria Bulga-

rilor, de lumetile furtuni ale întâmplrilor i de multele feluri de rzboae

ce desvârit au turburat toat linitea patriei mele, unde i despre o

parte, afiându-m lipsit de toate trecerile de vreme cele veselitoare de

suflet i afundat în valurile întristrilor pentru patimile ce sufer iubiii

mei simpatrioi, neputând eu acum afla vreun mijloc spre a le tmdui

;

despre alt parte fiind i de multe ori întrebat, ce împrat au supus

Bulgaria i Nicopoli, la sangeacul (steagul) otomnicesc, fr vrednicie

Tn'am îndemnat a scrie o adunare istoric a prea puternicilor împraiotomani, pe scurt alctuit, artând de când i cu ce mijloc au luat

aceast stpânire începerea ei i creterea i starea i urmrile celelalte

pân astzi, ca prin scurtarea povestirii sâ poat afla, fr mult oste-

neal, oricine istoria othomanicetei împrii, iar mai vârtos ca s mân-

gâiu cu aceast osteneal i petrecerea vremei cei turburate întru care

m aflu. Iat, dau începere, ndjduind ca fr zbav s-i art i sfâr-

itul la obte.

Muli din scriitorii Tevarihurilor sau analelor turceti, mai vârtos cla puternica aceast împrie este i mansup deosebit sau dregtorie.

care este orânduit numai pentru a scrie Tevarihurile împrailor sau

Vizantida turceasc, care se numete Vacanuis, adic scriitor de cele

întâmpltoare i la acest offciu se pun deapururea oameni împodobii

cu pricopseal i acest Vacanuis, totdeauna este dator a se întâlni cu

învaii Ulemali i cu toi luminaii Regeali i mai vârtos cu Kethudan-

Sadrî-Azet i cu Reizul-Kitabu, spre a cerceta toate vestirile, pricinile

i scrisorile ce merg i vin la împrie, ca s ea tiin de toate cur-

gerile lor i s le atearn în alctuirile istoriilor împrteti, ce se scriu

de dânsul i toi numiii Regeali sunt datori s i Ie arate toate fr)reget i tinuire. Dintr'aceti istornici trei mi s'au întâmplat a vedea

fi a citi;pe Naima. pe Raid i pe Subhî, care au scris cu atâtea fru-

loase teginituri i istileahuri sau metafore i idiotisme i potriviri la

^cuvinte i la ziceri în perioade ce le numesc Turcii cafiele, dup obiceiul

[limbei lor, istoriile multor împrai dup vremi, precum i alii înaintea

icestora i în urm pân acum, cum i astzi este scriitor slvitul Eiveri-

Lfendi; nu cu mai puin gust au alctuit istoriile turceti i muli alii

istornici Greci, Latini, Francezi i Italieni (Nikifor, Zonara, Laonikie,

Beungravie, Ladvocat, Cantemir, Voltaire, Buchener i alii) dintru ale

90 AL. 1. ODOBESCU

crora istorii cu mult bgare de seam fcând o adunare, art pe scurt

toate câte ar putea da o idee pe deplin la cititori de curgerea, starea

i ocârmuirea împrailor otomani». *

într'adevr el îndat urmeaz, dând o prescurtare de viejile

sultanilor, cu începere dela Mahomet, i dup fiecare din

acele vieji, rezumeaz caracterul i faptele Padiahului, descris

prin câteva versuri care 'i schimb adesea msura i tonul ^)

;

astfel procede în toat partea întâi care e de 131 fee

manuscripte. A doua parte se deschide cu viafa sultanului

Mahmud I (1730),. subt a crui împrjie autorul au vzutlumina lumii; de aci încolo evenimentele împriei se

amestec cu ale {rei i mai ales cu întâmplrile vieei scrii-

torului, precum am artat în numeroasele citaiuni prece-

dente ; de aceea i interesul crete în mari proporiuni. Ne

place a citi acest memorial al unui brbat ce joac un rol

eminent printre contimporanii si i ale crui fapte politice

sunt alternate cu lucrri literare aa de folositoare.

lnki, cum a vzut, întreprinse scrierea aceasta istoric

în exilul dela Nicopole i de aci înainte o urm mai mult

ca un jurnal al su privat, fiindc de aci înainte el vorbete

1) în general aceste versuri n'au nimic însemnat ; spre dovad vom

cit din cele mai bune. Astfel vorbete autorul de Mahomet (p. 10):

«Mahomet sttîi în lume, om foarte însemnat,

cci s art din slug, prooroc i împrat

i dttor de lege, ce dup ce-o întocmi,

în- trei pri ale lumei, de muli se priimî;».

Astfel de Osman. (p. 24)

:

«D'a se numi Eroe în lume cineva

Osman trebui s fie, iar nu doar altceva.

Fcu 'ntâi stpânire, apoi s'au artat

fr rzboiu i 'n grab, Hali^i împrat^

îi adaog devletul cu ri i se fcuîncepere i printe împrailor d'acu».

Astfel de Murat 1. (pag, 32)

:

«Murat peri la pace

iar nu când se btea ;

rPOEII VCRETI 91

mai mult de cele ce s'au întâmplat lui i celor ce-1 încon-

jurau ; s-i mai lsm dar cuvântul ca s ne spun soarta

mai grea ce atepta pe exilai ^)

:

«Noi ce ne aflam la Nicopoli fr de protecia lui Selim-Paa, cci îl

trmisese împria la Bender, într'un serhat, lipsii de toate cele tre-

buincioase i ca cum eram închii, cci nu eram slobozi s mergem aiurea

i nu numai nu ne aflam atunci în vreo vin, ci unii din noi aveau imerit la devlet, dupe credina cu care ne-am purtat în ceailalt resmiri

mai vârtos eu c aveam de atunci fermanuri i multe buiurultiuri ar-

ttoare de aceasta, între care se coprinde artarea credinei i altor boieri

am trimes un arzohal cu unul din boieri la prea înaltul devlet, întru

care fceam rugciune ca s avem voie s mergem în memaliki mah-

ruse, la un loc cum este Odriul unde s putem a înlesni petrecerea

vieii. Acest arzohal, dup ce l'au luat vezirul, ne-au trimes rspuns sstm acolo pân ce va face hotrâre. i

Dup aceia au sosit la Ruciuk, viind la Bucureti i pârîndu-ne Ma-

vrogheni cu mult pâr mincinoas, dând i la haznea o sum de bani

au putut face ca s se trmi ferman cu un ceau împrtesc i siea i pe ease din noi s'i duc la Rodos surghiun i aa, lsându-ne

familiile' la Nicopole, la sfâritul lui Noemvrie, am purces dup porunci am mers la Rodos. într'acest fel au curs lucrurile într'aceast

iarn (1789)...

La Rodos eram afundai în mult întristare i nu pentru noi, cci noi

pe unde am trecut i acolo am fost primii cu mult peripiisis (îngri-

Ci dar Minerva tace,

iar Marte cât putea

StfTgâ la toi s creaz

c i-acu e slvit.

i cum peri toi vazC-i de vrjma lovit».

Astfel de Baiazet, (p. 37);

«Slav i dobândire la împrat e fire

i sunt îndatorai

pururea s le cear pân mcar s pear,

'atunci sunt ludai.

i fulgerul s trece, nescine s se cerce,

nu'i lucru necrezut,

i Baiazit de pere, cinstea lui aa cere;

de fa e vzut».

^j Istor. Impar. Otom. Mns. p. 224 et sq.

AL. I. ODOUESCU

jire) i cinste de toi cei mari, ci pentru familiile noastre, ce nu numai

erau deprtate de noi, ci le lsasem i într'un serhat ca Nicopoli, frnici o protecie omeneasc».

Doi ani de zile aproape trir boierii români la Rodos,

înconjurai de onori la care grijele îi lsau nesimitori. ln-ki Vcrscu avea cu sine pe fiul su cel mare, Alecu,

fecior al întâiei sale soii Elena Rizo, carele, crescut în coala

printelui su, promitea a'i semna, ba i chiar a'l întrece

atât în capacitate politic cât mai ales, în geniu literar. E un

frumos tabel istoric de a veJeâ de acum înainte pe aceti

doui vrednici brbai, tat i fiu, strbtând împreun valurile

furtunelor noastre sociale !

Domnia Caragea, a treia soie a lui lanake, trecuse cu

patru copii ai si i cu celelalte familii de boieri expatriai,

la Arvanitohori din Târnova ; dar traiul ru i proasta stare

în care aceste familii vieuiau, redusese pe domnia la un

singur fiu, care fuse în urm poetul Nicolae Vcrescu vor-

nicul ^).

Intr'acest timp Sultanul Selim III, motenitorul lui Abdul-

Hamid, i Leopold, urmaul lui losef, înclinar la pace ; Sul-

tanul ordon liberarea boierilor exilai (Februarie, 1790) i

atât cei de la Rodos cât i Filipetii închii de doui ani la

mnstirile de la Meteore, se adunar în Târnova i de acolo

trecur, la începutul lui Iulie, la Andrianopol '^.

«N'am ezut o sptmân i mi-au venit o etriname a prea înlatului

vezir Hasan-Paa, întru care, dupe ce defima pe Mavrogheni pentru

surghiunirea noastr, îmi poruncea mie, cu multe laude i cum c fiind

trebuincios, numai decât s m scol i s merg la ordie la Rusciuk, care

mehtup se afl cu mult cinste subt pstrare în arhivele mele».

Se înelege c el nu întârzia a se duce la vizir, pe lâng

care se silete a înnegri cu cele mai aspre colori pe princi-^

pele inimicul lui ; aceasta îi era lesne acum, cci Mavrogheni

pltise cu ruinea învingerii, nesocotitul su devotament ctre

1) Istor. Impar. Otom. Mns. p. 254.

2j Idem, p. 253, 255.

POEII VCRETI 93

Turci. In orice cas sacrificiul trebuie s fie cumpnit duppersoanele ctre care se îndrepteaz ; aceast regul de po-

litic, boierii notri cei vechi o cunoteau foarte bine i de-

votamentul lor ctre strini urma în totdeauna asemenea pro-

poriuni. Cu timpul, cumpna vechie s'a perdut.

Lui MavrogMeni i se tie capul la satul Bela, i lnkiîndat scrise boierilor din ar, dup porunca vizirului, cdreptatea împratului fcuse rspltire lui Mavrogheni, de

care veste s'au bucurat cu totii^).

Petrecerea Vcrescului în tabra vizirului de la Rusciuk e

privit de dânsul ca o epoc de strlucire, cci se bucura de

toat încrederea regealelor turci i pregtea reînturnarea or-

dinei anterioare în ar, ocupat acum de Austriaci ; el dobân-

dete, cu ferman împrtesc plin de laud «carele i acesta

se afl pzit în scrisorile mele cu mult evlavie» -), voie de

a merge în Aîidrianopole i petrece acolo iarna, cinstit i iubit

de toi paii turci ; în primvara urmtoare pregtete în secret

poduri pe apele rei pentru Turci ; în sfârit servete cu vred-

nicie, cu inteligen, cu credin Porii ; dar nu tiu pentru

ce simim o tainic mulumire de a vedea manuscriptul în-

trerupt în mijlocul povestirii acestor slujbe slugarnice, pe care

ne ar prea mai bine a le vedea împlinite de ali oameni,

demni de a servi, iar nu de a comanda. Paginile din urmale manuscriptului se citesc cu neplcere, cci ele destinuiesc

o slbiciune într'un caracter aa bine conformat ; ne mirmcitind cum a putut s se încuibeze o nevrednic mândrie în

inima aceluia care zisese :

«Ceai s'mi zici de mândrie?

Eu n'a fi mai vrut s fie!

Cci se'mpotrivete firii

i legii i omenirii.

«Om la om s se arate

Ce cum nu'i e ca un frate!

1) Istor. Impar. Otom. p. 270.

-) Idem.

k

94 AL. I. ODOBESCU

Tot CU rea deosebire

Face pe la toi privire

;

«Cu turbare, ca o vit,

i natura n'e-urât. —Aib'o cinVa vrea s'o aib,

Dar cu mine treab n'aibli)».

Aceste cuvinte sunt în contrazicere cu faptele, când vedem

pe lnkit atât de afnejit de onorile ce îi fac Turcii, încât

pentru dânii îi sacrific demnitatea sa de autoritate p-mântean.

«In toat aceast curgere de vreme, judicile i pricinile se cuta de

mine i de câte ori venea la cortul meu cu pocloane, îi luam însumi eu

(pe Români) cu pocloane i'i duceam pe la Regeali cu pocloane, pe unii

ia Kehaia Bey, pe alii la Tefterdar, pe alii la Ceau Paa i artam cntr'adins au dus pocloanele pentru dânii i le priimea cu libov stpânii,

i le druia galbeni din destui ; într'acest chip am otcârmuit trebile reii

cu mult plcere a stpânilor, pân când s'au fcut armistiia cu Nemii» ^).

Negreit c aceast îngrijire înjositoare de a preveni toate

capriciile, de a lingui toate dorinele Turcilor, la care autorul

pare a se închina ca dinaintea unor netgdnifi stpâni, re-

volt azi oare cum demnitatea i amorul propriu al Româ-nilor, deteptai acum din umilina timpilor fanariofeti ; ne

pare ru, ne întristm când vedem un om cu o nalt inte-

ligen, cu un suflet patriotic, aa plecat subt acel jug degra-

dator ; dar spre scuza lui — dac înjosirea admite scuz, —s ne aducem aminte c asemenea evenimente se petreceau

pe când spirituosul i simitorul Principe de Ligne, general

în armata austriac, scria despre boierii rilor noastre, aceste

mâhnitoare cuvinte:^).

1; Din exemplele Gramaticei.

2) Istor. Impar. Otom. Mns. p. 262.

3) Lettres et Pensees du prince de Ligne. Vienne, in 32, p. 232. Tot

în acea scrisoare, p. 23(5, autorul adaoge : «Rien ne ressemble â la si-

tuation de ces gens ci. Souponnes par le Russes d'avoir de la prefe-

rence pour Ies Autrichiens, suspects â ceux-ci qui Ies croient attaches

aux Turcs, ils desirent autant le depart des uns qu'ils craignent le retour

des autres». Vezi i Mag. pentru Dacia, tom. V, p. 360, 19.

POEU VCRETI 95

» Boierii vorbesc puin. Temerea ce au de Turci, obicinuina de a auzi

tot tiri rele i asuprirea ce exercit asupra lor divanul de la Constan-

tinopol i hospodarul i-a deprins cu o neînvins întristare. Cinzeci de ini

cari se adun pe fieti ce zi. când intr'o cas, când întralta, par a atepta

mereu treangul fatal, i pe fiece minut auzi zicând :- Aici tatl-meu a

fost ucis din porunca Porii i colea sor-mea. din porunca Domnului^-

Oare cine mai mult de cât Vcrescu purta tiprite în inima

sa, aa groaznice amintiri ? In minutul de fa cel puin, pa-

tria sfâiat de râsvrtiri, familia i viaa sa lsate în prada

nesocotitei cruzimi a Turcilor, cereau din parte 'i un cap

plecat, un suflet umilit. Fr d'a încerca s1 disculpm, sdeplângem totui acea trist stare de lucruri ce supunea la

înjosire i chiar sufletele cele mai mobile.

Ne place din potriv a vedea, câiva ani mai în urm(1794—1796), pe banul lnki Vcrescu în rivalitate cu

Domnitorul Alexandru Moruz. Acest Domn, înlat iute din

dragomanat la tron, nu era îns un om lipsit nici de cuno-

tine, nici de spirit. Un jurnal francez contimporan ^) ni '1

descrie petrecând, într'un cerc de Europeni, cu jocuri de spirit

în limba francez, i aceasta negreit caracterizeaz foarte

bine pe acel tânr stpânitor, inteligent i luminat, dai; iubitor

de plceri i de lux, iute i argos la fire, vrând ca toate

voile s i se împlineasc pe dat i ca nimeni s nu-i stea

împotriv. In mai multe rânduri aceast iueal de caracter

prlcinui conflicte neplcute, i lnki Vcrescu erâ unul din

aceia cari nu sufereau cu rbdare trufiile junelui despot. încde la 1793, virtuosul mitropolit Filaret. pe care l-am ludat

mai sus ca episcop de Râmnic, fusese silit de principe s

V) Le Spectateiir du Nord decembre 1801. p. 317: «Pendant que la

France devenait barbare, ii y avait des pays barbares qui devenaient

frang:ais et quand le plus pur de notre sang rougissait Ies ruisseaux des

rues de Paris, la cour ce Bucarest jouait a toutes sortes de petits jeux

d'esprit : le hospodar lui-meme, eleve par un Frangais, ami des Fran^ais.

parlant notre langue presqu'aussi facilement que nous, entoure d'une

demi douzaine de nos compatriotes expatries. dont ii avait fait sa so-

ciete intime, leur donnait l'exemple de meler de la reflexion et de la

morale jusque dans Ies plus frivoles amusements etc*

LMj al. 1. ODOBESCU

demisioneze, fiindc îndrznise a se împotrivi la un nesocotit

capriciu domnesc i, rememorând amintiri clasice, îi spusese

c, urmând dup voia lui, s'ar expune a zice lumea de dânsul

c se joac copilrete, v/jTriâCsi ^). Aceast aluziune la juneea

sa înfurie pe Moruz i bietul mitropolit fu constrâns s se

retrag în rcoroasa locuinj de sub Mitropolie ce au pstrat

numele lui.

Vcrescu fu mai dibaci i mai norocit în lupta sa cu ne-

suferita mândrie a Domnitorului ; o anecdot în timpii aceia,

ce ni s'a povestit, va da o idee despre rolul important ce ocupa

în trebile rei, cunotinele i experiena Vcrescului. Acesta,

suprat de pretenjiunile nemsurate ale noului ceremonial

domnesc, renunase d'a mai clca la curte i era hotrât a

nu îngdui câtui de puin înfruntrile obicinuite ale îngâm-

fatului Fanariot. întâmplarea îl sluji cu prisos i-i dete prilej

de a înfrânge exigenele lui Moruz, fcând tot-de-o-datâ irei un însemnat serviciu. In zilele acelui Domn, dou mari

urgii czur asupra patriei noastre: ciuma de o parte secera

poporul cu o furie nespus, i de alt parte, se adug i o

foamete groaznic care adusese disperarea la culmea ei; lo-

cuitorii de prin sate i chiar cei din orae, stini de srciei muncii de suferine, erau silii a mcinâ coaja copacilor

spre a'i cpta o hran vtmtoare sntii, care grbeai înmulea morile într'un chip spimânttor. Aceast stare

de lucruri pricinuia o mare îngrijire Domnitorului, dar nimeni

din Francezii, tovarii si de jocuri, nimeni chiar din Divanul

su nu tia s dea o pova mântuitoare, cel puin un leac

pentru uurarea rului. Boierii se adunau în deert ca s chibi

zuiasc; izvoarele îmbelugate ale rei erau secate; nimen-

nu cuteza, de frica Turcilor, s chieme întru ajutor pe Austria,

care apoi i din fire nu prea e darnic, i nimenui iar nu-i dâ

în gând s cear ajutorin de la acei aspri stpâni, în veci

1) NTJTrioc, VYjTTidCîtv, V7j:r'.a^;o£iv, în Omer, Edison, Pindar i alii,

când vor s vorbeasc de inexperiena i de simplitatea copilreasc;

ui^a v/]7ri2, zice Esiod ca cum am zice noi, Copil btrân, ntru

POEU VCRETI 97

gata a lua i nu a dâ ; toate sfaturile erau sterpe. De aceia

i boierii reclamau printre dânii pe învatul, pe iscusitul, pe

ingeniosul ban lnki, la care rmsese toate speranele.

Moruz trmise s'l pofteasc la curte, dar ^ banul profitând

acum, spre a-i înfrâna oarba mândrie, de nevoia în care se

afla, se scuz artând c e bolnav i. c nu poate veni altfel

de cât cu ilicul în cap, fiindc ptimete de msele. O ce-

rere aa de îndrznea ! o asemenea infraciune la regulile

ceremonialului! un boier cu ilicul în cap dinaintea Domniei

-ale ! Acestea prur lui Moruz necuviine nespuse, neauzite,

necugetate, monstruoase. Moar lumea de foame, de cium,

de ce o vrea, mai bine decât s vaz Alexandru Moruz, 6

Mr/ac A'j9-?vr7;C zf^c BXay.ac, pe lnki Vcrescu cu ilicul

în cap.

Rul îns cretea cu pai uriai, nemulumirea poporului

ajunsese la o chioap de rscoal i apoi boierii începuse a

murmura ; se suna de un arz-mahzar cu plângeri la Poart;

gcaunul domniei era în sfârit în pericol. Dinaintea unor

astfel de prevestiri, Moruz îi plec fruntea trufa i se hotrî

a primi pe banul cu capul acoperit. Vcrescu sosi la curte

cu gâtul îmbrobodit în aluri, cu faimosul ilic de pricin

afundat pe urechi, negreit c trebuia s semene cu vulpea

cea din fabul, care veni la adunare,

«Dar îns oblojit, j5e sub barb legat

i cu un lipan mare la cap înfurat».

Fanariotul îi stpâni indignaiunea i'l pofti s az la

locul su de onoare:

—

«Arhon bane, — îi spuse cu o blân-

dee farnic, dup ce mai întâi art mâhnire pentru su-

ferinele lui,—în tristele peristasis în care se afl acum araateptm i de la empiria Evghenii tale ca s ne simvulev-

seasc ce avem a face spre a deprta asemenea distichii.—«Ipsilotate, rspunse banul, puine voi ti a spune eu, un

biet btrân retras din lumea strlucit ce împresoar pe

Mria ta ; dar pe cât poci s m întinz cu mintea, socotesc

c ar fi oare-care mijloc de uurare. Nu m îndoesc c bine

al; 1. ODOBESCU. — Voi. II. 7

98 AL. I. ODOBESCU

cunoatei c, dei vechile hattihamaiamurl ale rei nu po-

menesc nimic despre aceasta, îns s'a fcut obiceiu din zi-

lele strluciilor Domni ce au domnit înaintea Mrii tale, a

se da pe fiece^an zaherea îmbelugat din ar, la serha-

tarile turceti de pe malul Dunrii. Oare, fcând acum ara

plecat cerere la înalta împrie i mai ales fgduind cu

dinadinsul, c în ani mai roditori, se vor împlini cu prisos,

cele date acum, nu s'ar milostivi oare prea puternicul îm-

prat i ar porunci s se sloboad rei zahereaoa grm-dit în jicnitele serhaturitor ? Ce cugetai despre aceasta, Ip-

silotate i domniile-voastre, Arhondes P».

Ideea prîi tuturor minunat, ea se puse îndat în execu-

iune. Poarta consimi cu mrinimie a da azi un ou ca scapete mâine un bou i bietul popor român se vzu uurat

prin bucatele ce se întoarser din îmbuibatele ceti turceti,

în satele române flmânzite. Astfel lnki Vcrescu, cre-

dincios tradiiunilor de familie i demn urma al Radului

comisul Bilug, scp ara din foamete. Putem zice c el da-

tori aceast fapt meritorie, adâncei cunotine ce avea despre

toate relaiunile vechi i moderne ale Porii cu ara Româ-

neasc ; în cltoriile sale prin Turcia i mai ales în desele

sale petreceri la Constantinopol, unde i dobândise de la pa-

triarhie printre alte onori, i titlul de dikeofilax al bisericii

Rsritului, împins de spiritul su neobosit i doritor de orice

cunotin folositoare rei, el formase o crticic în care cu

mult strdare i cheltuial de bani, isbutise a scoate din

condicele împrteti, copie despre toate documentele' atin-

gtoare de patria sa. Fotino ne spune c a cptat aceast

carte de la Alecu Vcrescu, fiul lui lnki, i c a între-

buinat-o spre a extrage unele acte i a face, în Istoria sa O

un sumariu al documentelor dintr'însa. Aceast interesant

lucrare e acum perdut, împreun cu toate hârtiile impor-

tante pe care lnki ne spune c le aduna în archiva

casei sale, numai notia i extractul lui Fotino ne stau do-

1) Fotino, trad. de G. Sion t. III. p. 316 et. sq.

POEII VCRETI 99

vad despre existena ei i totde-o-dat despre zelul nepre-

getat cu care acel om, adevrat mare, întreprinse cultivarea

limbei i deteptarea moralizatoare a datinelor noastre.

Nu putem vedea fr mirare c stimabilul dl. G. Sion, în

traducerea ce a fcut dup cartea lui Fotino, la acest loc, a

trecut subt cea mai deplin tcere, laudele cu drept meritate

ce autorul da banului lanake Vcrescu. Un literat cu aamult gust i talent ca d-lui n'ar trebui nici odat s uite clauda dreapt i meritat onoreaz mai mult pe cel ce o

face decât pe cel ludat \).

lanake Vcrescu fu cu adevrat un om în veci memorabil,

gloria nobililor ârei romaneti, onoarea familiei sale i fala

patriei, precum îl numete Fotino, s nu ne sfiim a o mr-turisi acum, dup eai-zeci de ani, când termenul ori crei

invidii s'a încheat. Trecutului cel puin i se cade dreptate.

In anii care am ajuns cu biografia acestui brbat eminent

ne apropiem de sfâritul carierei sale.

Moruz, dei Vcrescu scpase domnia lui din urgia foa-

metei, nu putea îns s mistuiasc afrontul ce i se prea cîncercase din partea boierului român, i când dup rpedeai neprevestita lui destituire, 1796, august 30"^), el se gândea

c nu putuse a'i rsbunâ asupra lui, spun c zicea cu o

feroas mânie:—«Dac nu voi avea treang, când îmi va c-

') Iat textul grecesc, nu precum a fost abreviat în traducere de d-1

Sion, Edi. grec de la Viena, 1819, t. II. p. 372 :

â:rapâXXazrov sv tivi p'.pX'.apito ozcp jjloI sScazsv 6 sv {laxapîa r)

Af^^si 'AXs^avSpo^ Bay.aps^xoc. o? n? s^X^ Xdps: aoro îrapâ to'j

âoL^îixoo Tuarpoc to6»i£7âXoD «jLTuâ vot) 'Iwavvoo to'j Baxapsaxoo, 6

^£ as'ljjLVTj^roi; sxsîvo^ Trar/^proo, t6 iY^aXX(o:rta[ia Xsyw iwv sos-

^d)v ziiq BXa/ia:;, f^ tijit] to5 -/voac, xal ro xau/r/jia r^? rrarpiSoc,

xaiâp9-o)a£ S'.a âaitvnr]? Xpirjiiâtcov va XâpiQ zol pTj^svTa l'cja (xd-

::'.a^, wv SiaXâtipavsv iSioys'lpwc) sU 'njv âv KcovoravtivoTToXsi S'.a-

Tpirjv roa âzo tI xaâ-' aoro xf^c paaiXs'Ia^ xXoDrouxta (xcoâr^xa;).»

2) Fotino. trad. de G. Sion. t. II. p. 182.

100 AL. I. ODOBESCU

«dea Inki{ în mân, voiu lua pletele doamnei mele spre

«a'l sugruma!».

Mai fericit de cât fiul su Alecu, banul lnki scp de

struitoarea lui ur, cci a doua sa domnie nu'l mai gsipe lume; în cei din urm ani ai secolului trecut, lnkij V-crescu rposa, neavând înc 60 ani împliniri, i trupul lui

fu depus în biserica sf. Ion cel mare, alturi cu casele sale.

O viea nu atât lung cât plin de fapte i de lucrri fo-

lositoare, a însemnat acestui nobil brbat un loc neperitor

în analele româneti ; faptele-i îns au rmas legate de epoca

în care el a trit, epoc trist pentru noi, tabel întunecos iumilitor, în care ne place totui a întrevedea umbra lui mai

demn i mai mrea ; dar lucrrile sale în cercul literar,,

acelea vor rmâne ca petre unghiulare pe care s'au aezat

temeliile literaturei noastre. Gramatica sa, inform, necom-

plet, imperfect, este îns întâia cercetare a regulilor limbei

;

versurile sale, puine la numr i restrânse în mici propor-

Jiuni, sânt îns întâiele modele de o perfeciune poetic; is-

toria Sultanilor sau mai bine Memorialul su e o operpreioas în neaverea noastr isroric ; în sfârit dicfionarul

românesc, culegerea de documente, dac le am avea, ar fi

pentru noi alte scumpe isvoare.

Nu putem dar tgdui marile merite ale acestui brbat i,,

aruncându-ne în general ochirea asupra activitfii sale, exer-

citat în toate sensurile, mai multe analogii de caracter, de

spirit i de fapte ne invit a'l asemui, negreit cu deosebirile

mari de {ear i de vremuri, care ne dovedesc c, în zilele

lui ca i acum înc, eram departe de timpul când

«Acest biet corb srmanIar acvil sar face,

'ori ce Român ar fi RomanMare 'n rzboiu i 'n pace,»

ne invit, zicem, a'l asemui cu un Roman strlucit, cu Ciceron.

Intr'adevr, la amândoi se vd, desvoltate în cercuri deo-

sebite i neegale, aceiai neobosit activitate care le d un

rol în toate treburii^ politice, fr d'a stânjini lucrarea lor

POEII VCRETI 101

intelectual, aceiai varietate de cunotine i de ocupajiuni,

aceiai multiplicitate de talente felurite, acela gust pentru

viaa fastuoas, pentru toate plcerile atât sufleteti cât i

simuale, i chiar acela col de vanitate care se ivete pe ici

i pe colea în operele i în faptele lor. S nu se mire nimeni

de o asemenea alturare, poate neproporionat. Natura a

semnat geniul prin toat întinderea omenirii ; dar societile,

dupe vremi i ri, îl desvolt numai atât pre cât le st în

putere.

Bucureti, 1860.

Adaose i îndreptri. — 1. Mai nainte de a sfâri tiprirea acestui

articol asupra Vcretilor, în Revista Român, am avut mulumirea a

putea elucida cestiunea de genealogie ce er înc confuz pentru noi.

- - Genealogia familiei Cantacozinilor dela anul 800 i pân la anul

1787, frumos manuscript pe pergament în posesiunea rposatului d. Const.

Cantacozino, ne-a dat, la pag. 398 i urm., desluirile de mai jos

:

«lanake Vcrescu {cel d'intâi lanake) era frate vitreg cu Doamna lui

Constantin Voevod Brâncoveanul... el a fost însurat cu sora lui Barc{poate Brcnescu) mare logoft i a nscut cu soia sa patru fii: 1.

Constantin mare vistier, i apoi mare logoft subt Nicol. Vod Mavro-

cordat, a fost însurat cu Mria fata marelui vornic lordake Creulescu

i a soiei lui, Domnia Safta, fiica lor Elena a inut pe Michai Canta-

cuzin (fratele Pârvului sptarul de cari am vorbit)', — 2. Barbu : — 3.

tefan (tatl banului lnchi) ; 4. — Radu».

Dintr'acestea vedem cum se rudeâ cel d'intâi lanake Vcrescu cu Cons-

tantin Vod Brâncoveanul, i cum al doilea, lnki, se rudeâ cu Can-

tacuzinenii.

2. In biserica schitului Mgureanu, din deal dela grdina Cimegiului

^în Bucureti, care biseric este început de logoftul Constandin V-irescu, unchiul lui lnki i sfârit pe la anul 1760 sub domia lui

îonst. Mich. Vod Racovi, de ginerele logoftului, vistierul Michaiu

*antacuzino, se afl pe prei, deosebit de multe portrete ale Cantaco-

Inilor, îns cei mai muli fr nume, portretele urmtoare din familia

^cretilor ; «Constantin Vcrescu vel logof. cu jupneasa lui Mria.i lanake Vcrescu vel Ag cu jupneasa lui Stanca.» Acesta e tata lui

Constantin.

3. Printre exemplele de versificare date de lnki Vcrescu în

Gramatica sa, gsim i cele urmtoare, în care autorul se silete a urmaregulile prosodiei antice :

102 AL. I. ODOBESCU

i ce voiesc, cum poci s'art ? Am glas ? Muz, grele

!

Zi ce se cuvine sau f-m a 'nelege

Cum s art mai pe 'neles, în grai, curgere bun,Cugete frumoase, cu poetice faceri.

Ce are, cine i'n ce fel s ne arate?—Silina câte nu svârete 'n vreme

!

Rzboaie face cu'mpotriviri ciudate,

Aduce, duce, osteneala i-o are;

Drept hran dulce înc i bucurie !

Apleac firea i voina i-o cere.

Nescine unde-ie-o ca o basis ^ \

La ver-ce treab va avea d'a 'ncepe.j

Inelesul^acestor dou strofe se restabilete astfel : i în ce fel s ne ]

arate cine ce are în sine? adic: Cum s'i dovedeasc omul talentele, \

puterile ? — Poetul rspunde ; Prin silin, cci silina câte nu svâretecu vremea ? Ea face rzboaie, aduce, duce, se ostenete ; dar rsplata

\

ei, dulcea ei hran e bucuria. Ea apleac i firea i cere ca voina sa î

s se împlineasc cu or ce pre. De aceia nescine ori unde va avea s|

s înceap vre-o treab, s o iea, s o ie ca o baz a lucrrii sale. i

PsaltireaTRADUS ROMÂNETE DE DIACONUL CORESI

TIPRIT LA 1557

Una din cauzele care aduc mai mult împiedicare la rs-

pândirea tiinei i la popularizarea cercetrilor asupra limbei

i istoriei, în sânul naiunii române, e puina comunicare de

idei, puinele relaiuni intelectuale ce exist între toate rile

unde limba noastr se vorbete i se cultiv. Lucrrile bfr-

bailor studioi rmân izolate în cercul provinciei unde au

fost produse, i adesea majoritatea publicului român nici cbnuiete despre scrierile naionale care circul într'o arvecin locuit i aceia de Români, micai de aceleai idei isimiminte, de aceiai trebuin de cultur. Crile tiprite în

Sibiiu, în Blaj, în Iai abia ptrund pân în Bucureti, i vei

întâlni rare ori în acele orae, producte literare din capitala

României.

Aceast lips de comunicaiuni intelectuale produce nu

numai rul de a întreine provincialisme în limba scris id'a împiedeca formarea definitiv a unui dialect cult i literar

în care s se contopeasc sau s se controleze toate idiomele

locale i toate sistemele filologice individuale ale Românilor,

dar înc tinde a izola pe Români unii de alii, prin deosebite

idei i tendine, inspirate publicului în fiece provincie, de scrii-

torii locului. Cât mai profitabil ar fi pentru naiune, propa-

garea întins a ideilor, care ar proveni dintr'un schimb 'ne-

încel:at al produciunei culturei Românilor ! Câte foloase ar

104 AL. I. ODOBESCU

trage tofi în general din lucrrile izolate ale brbajilor demerit ce sunt rspândiji prin deosebitele centruri locuite deRomâni

! Numai astfel am putea dobândi un simtimânt netedi adânc de naionalitatea noastr; numai astfel am puteapreui mai bine puterile noastre morale; numai astfel am.putea urma o cale aleas i cumpnit dup adevratelenoastre mijloace i trebuine.

Aceste cugetri ne sunt sugerate acum de o simpl ces-

tiune de studii literare. Pe acest trâm cel puin, toat lumeaar crede c toi Românii sunt unii i c ei lucreaz împreunspre a duce limba lor la o stare de cultur necesar oricreilimbi ce se vorbete de o naiune care tinde la propire.Din nenorocire, chiar într'aceasta se vede curat o lips de

unire în idei ; limba a luat ci deosebite în deosebitele pro-

vincii i a ajuns chiar, prin neasemuirea tendinelor ce mân.pe unii i pe alii, ca Români de acela ^ânge i de aceiai

credin, abia s se mai îneleag. Mrturisim c articolii

unor gazete române publicate de Ardeleni i Bneni, rmânuneori cu totul neînelese publicului din Principatele-Unite,

i poate c acela trist fenomen se produce i în Transil-

i^ania i Banat pentru cititorii unor scrieri dela noi.

Poate c timpul va curma de sinei aa nefericite neîne-

legeri ; dar nu e mai puin adevrat c noi înine avem da-

toria de a lucra cu struin în contra perpeturii unor ase-

menea divergente de idei i de tendine în cultura Hmbii

române. Aceasta o putem face studiând mai ales cu luare

aminte lucrrile serioase ce se fac asupra acestei materii de

ctre fraii notri de peste muni, cari fiind înc de mult

dedai cu studiile filologice, sacrific în adevr adesea siste-

melor archaice, spiritul limbei noastre, pe care noi, cu mai

mult uurin, îl subordonm foarte des la imitatiunea pu^în

raionat a limbelor neo-latine moderne. Intre aceste douextreme, socotim c este o cale mezie, calea studiului istoric

al limbei, cercetarea amnunit a feluritelor faze prin care

graiul poporului român a trecut, ca s devin, din idioma

rustic a colo;iilor romani din Dacia, limba de azi a Roma-

PSALTIREA TRADUS ROMÂNETE DE DIACONUL CORESI 105

nilor aezai la poalele Carpatilor, pe malurile Dunrii i prin

vile Pindului.

O asemenea încercare s'a fcut de ctre d. Timoteu Ci-

pariu, canonic din Blaj, carele în anii 1854 i 1858, a pu-

blicat dou volume importante, dar din nenorocire puin rs-

pândite i puin cunoscute de Românii din provinciile dunrene.

învatul profesor ardelean a tiprit mai întâi : Elemente

de limba român dup dialecte i monumente vechi, i apoi

Crestomaia sau Analecte literare din crile mai vechi inoue româneti tiprite i manuscrise, începând dela secolul

XVI pân la al XlX-lea, cu notie literare.

Nu ne propunem aci de a examina pân la ce punct sunt

neatacabile deduciunile trase de d. Cipariu, din studiile sal^,

pentru regularea ortografiei române i une-ori chiar pentru

determinarea formelor gramaticale ; dar vrem s constatm

c lucrarea sa e întreprins dup- adevratele baze ale tiinei

filologice, c, în mai dese rânduri, e executat cu talent iperspicitate, i c mai ales culegerea sa de exemple din scrie-

rile vechi româneti e foarte folositoare i c o asemenea

crestomaie ar trebui rspândit prin toate coalele române,

ca s dea junilor studeni o cunotin mai raionat i mai

solid a limbei pe care au s o vorbeasc i s o scrie în

ara lor.

E mare meritul d-lui Cipariu d'a fi adunat acele texturi

vechi ce au devenit foarte rare prin puina îngrijire ce au

artat Românii ctre crile cu care btrânii lor s'au servit

spre a introduce limba naional în biseric. Exemplele, ae-zate dup ordinea cronologic, prezint succesiv modificrile

ce graiul nostru a primit în cursul timpilor i ne art felu-

ritele influene sub care s'au dez^^oltat i s'au transformat

vocabularul i gramatica limbei române, dela sfâritul seco-

lului al XVI-lea, pân la începutul al XVIII-lea. Editorul a

avut înc fericita ideie de a preceda aceast crestomaie

printr'o noti literar în care se gsesc liste comentate de

toi scriitorii i de toate ediiunile ce au figurat în acest timp

în câte-i trele provinciile române. Dar adesea el n'a putut

106 AL. I. ODOBESCU

face mai mult decât a numi pe un autor sau a menionacartea lui, fr de indicaiuni precise, fr ca s dea extracte

din acea publictiune. Cauza acestor lacune e mai totdeauna

chiar acea lips de comunicajiuni intelectuale între rile ro-

mâne, pe care o deplânserm la începutul acestui articol.

Astfel d. Cipariu zice, vorbind de secolul XVI : ^) «De scriitorii

«româneti în provinciile danubiane de în acest seclu nu aflm«alt cunotin, decât c principele României Neagoe ar fi

«scris o epistol ctre «fîliu-su Teodosiu», ignorând negreit

c cu cincisprezece ani înainte, la 1843, se tiprise în Bucu-

reti, dup un manuscript dat de domnia lui sptarul Antonie

Sion din Moldova, bibliotecei sfântu Sava din Bucureti, In-

vaâtqnle bunului i credinciosului Domn al ârei româ-

neti Neagoe Basarab Voevod, ctre fiul sâu Teodosie Voe~

vod. 1 voi. in 8^ de 336 fee.

Puin mai jos, autorul Analectelor adaog : «Iar din Tran-

«silvania aflm urmtorii scriitori : I.^ Coresi diaconul din

«Braov, care traduse Psaltirea, i o tipri tot acolo pe la

«1560 (au 1562),.... Nu am vzut-o, ci se afla în Iai, numai

«cât unii citeaz anul ediiunii 1560, alii 1562».

Basiliu Popp, care la 1838 tipri în Sibiiu o Disertaiune

despre tipografiile româneti, lucrate în mare parte dupnote date de d. Cipariu, nici c menioneaz aceast carte

;

ceiace dovedete c pe atunci d. Cipariu îi ignora chiar iexistena, iar în urm a aflat despre dânsa, fr d'a o vedea.

Biblioteca dela Bistria îns ne-a procurat mulumirea a

descoperi un exemplar din aceast rar carte, poate cea

d 'întâi oper tiprit în limba româneasc, de i data ei

trebue coborât cu aptesprezece sau cincisprezece ani mai

în urm de anii propui d'e d. Cipariu.

E adevr c domnialui menioneaz o învtura creti-

neasc, care s'ar fi tiprit în Sibiiu la 15462) ; dar aceea este

1) In Notia literar la Analectele sale p. XVIII.

2) Notia liter. din Analecte, p. XIX. — Organul luminri. No. LIV iLV. p. 304, 308.

PSALTIREA TRADUS ROMÂNETE DE DIACONUL CORESI 107

foarte înduioas, i în cazul probabil c acea învtur cre-

tineasc va fi posterioar, Psaltirea lui Coresi rmâne, frtgduial, cea d'întâi carte în care limba român s'a pus

-ub teascurile tipografice.

Aceast psaltire e un volum de 4^ mic (18 V2 cent. înlfime

;

13 cent. lrgime); gros de 79 coaie de hârtie ordinar, frpaginatur i având signaturile însemnate cu litere slavone,.

la faa 1 i 8 a flecarii coaie. Exemplarului dela Bistria îi

lipsete o pagin dela început, chiar aceea ce poart tidul,

i mai multe altele din corpul scrierii. Coala 34 e împlinit cu

scrisoare de mân. Mucezeala a stricat colurile paginilor la

mai multe locuri. Legtura e cu scoare de lemn învelite cu

piele neagr.

Este de observat c pân acum contextul i forma titlului

acestei cri ne sunt cu totul necunoscute. Nu tim chiar

dac acea prim fa exista pe un exemplar, acum perit în-

tr'un foc, la rposatul profesor G. Sulescu. Ins, dac poarta

crii ne lipsete, apoi gsim totu o compensaiune la sfâr-

itul ei. Reversul foaei din urm e ocupat de o not expli-

cativ, tiprit pe 18 linii cu litere cirilice de mrirea zis

teria (16 punturi), astfel precum este i tot cuprinsul crii.

Ar putea cineva s-i pun îndat întrebarea dac aceasta

e chiar limba româneasc, astfel cum o vorbeau pmântenii»

într'unul» oare-care din inuturile româneti, cu vre-o doui

secoli i jumtate înapoi ? Sau, dac este numai o cercare

nedibace a unui strin, puin cunosctor al graiului obinuit

printre Români, i luptându-se trup la trup, fr deprinderi

pregtitoare, cu un text slavon adesea turbure i îndoios?

In starea actual a cunotinelor noastre despre vechile idiome

româneti, problema este foarte anevoe de deslegat; alte do-

cumente autentice ne lipsesc pentru o epoc aa înapoiat a

limbei noastre; iar texturile cele vechi ale cronicilor sau le-

topisiilor au încercat, fr îndofal, neîncetate prelucrri,

cari le fac a fi cu mult mai lesne citee i mai înelese azi

nou decât limba stângace a lui Coresi. Apoi înc trebue scugetm c graiul s'a desmorit i s'a limpezit, cu necom-

108 AL. I. ODOBESCU

Iat aci reproducerea micorat a acelei ultime pagine :

j\(H . A-iflî^ B'î-^^WKl/ViaHTO^TCAHBH

I |A( 48IÎ <B;f;MTiiAl, A^ AOVfAAlICy^ AAH

EA' HîJm^HHOHP^MJI^hVh rWB-XMb- liiHj^C

A'trA • UiHn^BeAb ^nAh^K*K CKfHCA^KO

pHHTb .pNf.KTlAHTp^B C^pCIfA MAHBjlZ

t6 IHHIHK^BHNTC K^yfvl^CACCîfAb Mlt^CZ

r^/hCCt^b > K^ UJH AAAMVH Cl/tveZlib /^C liZ

ThOY-ftT^^Mi'pCKb AfK^BHHTC Hf-ftlJ^tAicC

fl;H rf^ATt Ah EH :--a^P^"'''^

in-t a 4>pi

UIH MUH np(o\ri^HAOpb . CKpHC^B^lAAIi ^l'^

(TCfZATHjHisSiX'B'fe'Tb. A^'>At»CK<)'ch A^

^hV^ZATHp-t CpK-fccK/^ np( AHBA p^MiîvH't;

Clî/λ . CiB^ 4)14 A^'^^f'^f'^^T'^P'^ • UiHPpZ

Mil^ THiHAOfb UJHB.?.p0rbK^(|)j)4^IHAA'l€H

CXWCTHl^H UJHEHHCC'ÎCOIfOTHUMK'ZBtqH B€

A't/bHUIHB/MS'ZCll^MCB'Zpb- BA'tTO 3nf

PSALTIREA TRADUS ROMÂNETE DE DIACONUL CORESI 109

parabil rpejune, îndat ce el a început a lua forme maî

bine determinate, prin mai deasa lui întrebuinjare în scris.

Deci, s nu ne prea mrim de ciiidesmele limbistice ale pa-

ginei mai sus decopiate, pe care, pentru mai mult înlesnire

a cititorului, transcriem aci, pe cât se poate mai exact cu

litere latine:

Cu mila Iu Dumnezeu eu diaconu Coresi.

deca ve^uiu c mai toate limbile au cuventulu

Iu doumne^eu în limba, numai noi rumânii •

navemu. i hs. ^ise. mathei. 209. cine cetesce

s îneleg. i pavel apslu anco scrie la co-

rintu, 155, c întru beserec mai vretos cinci

cuvinte cu înelesulu mieu s grescîi, ca ialali s învu de câtu on întunerecu de cu-

vinte neînelese întralte limbi ; — dereptu aceia

fraii miei preouiloru. scrisuvamu aceste psal-

tiri cu otvetu. demu scosu de în psaltire sre-

besc pre limba rumânescâ. s ve fie de îne-

legâturâ. i grmâticiloru. i ve rogii ca fraii

miei s cetii i bine s socotii c vei vede

înive c e cu adeverii, vleto 7085.

Citind aceste cuvinte curiozitatea e aâar îndat de a ti

cine a fost acel diacon Coresi, care, inimat de nobila i dreapta

emulajiune de a vedea în limba noastr cuvântul lai Dum-nezeu, se ocup a publica, la 1577, o Psaltire cu otveat,

adic cu rspunsuri, cu traduceri de în limba sârbeasc, pre

limba româneasc, ca s fie de înelegtur frailor si

preoilor i grmticilor ?

D-1 Cipariu ne procur înc singurHe noiuni ce s'au putut

culege pân acum asupra familiei i persoanei lui Coresi.

Fabricius, în Bibliotheca Graeca ^), raport un catalog în

care un macedon din Moscopolis, Dimitrie Procopiu, a în-

scris, în Bucureti 1720, luna Iunie, pe toi învaii greci

din secolul su i din cel anterior. Printre acetia, la No.

1) I. A. Fabricii Biblioteca Graeca sive notitia scriptorum veterum

Graecorum etc. Edit, nova curante G. Ch. Hades, Hamburgi. 1808. Voi.

XI, p. 522.

k

110 AL. I. ODOBESCU

VII, se gsete un Georgie Coressi din Chios, om doct, cu

învturi felurite i cunosctor al literilor sacre, dar care a

scris într'un chip scholastic, fr de ordine i cu o judecat

pujin dreapt, asupra mai multor materii de teologie i al-

tele^). D-1 Cipariu adaog c sunt cri d'ale lui manuscrise

în Biblioteca Imperial din Paris ^).

Apoi dela altul, dela un loan Coressi, medic din Chios,

se gsesc în opera Tarco-Grcecia a lui M. Crusius 3), o scri-

^are ctre Mitrofan al III, care a ocupat scaunul patriarchi-

cesc din Constantinopole de dou ori, 1565 i 1575 ^).

S mai ajutm la aceste notijii cu un document ce se

afl printre crile Mitropoliei din Bucureti, relative la moiaCucutenii i în care figureaz numele de Coresie, ca socru

al vânztorului unei silite de cas în acel sat. Actul acesta,

scris pe o foaie de hârtie foarte rupt i afumat, poart

data din Martie, anul 7000, adic 1492 dupe Chr. ; ceiace pare

a dovedi, — dac data menionat nu va fi greit pe docu-

ment, — c familia Coresi era stabilit în ara Româneasc

înc de pe la sfâritul secolului al XV-lea.

în orice chip, ea tria acolo cu vreo easezeci de ani mai

în urm. D. Cipariu însemneaz c pentru un Coresi logo-

ftul i feciorii lui, se afl diplome dela principii rii Ro-

mâneti, Petru, Alexandru i Mihnea, din anii 1567, 1570,

1571, 1581 i 1582. Unde vor fi aceste documente, domnia-

lui nu ne spune ; dar din toate acestea putem conchide cfamilia Coresilor, originar din Chios, a dat literilor greceti

doui învai, pe Georgie i pe loan Coresi, i c ea, mai

din vreme sau mai târziu, s'a aezat în ar la noi, unde,

1) *Georgius Coressius, Chius, vir doctus, et variae eruditionis, sacra-

rumque peritus litterarum. Schoiastica more piura ac diveri argumenti

composuit scripta theologica, et alias varias lucubrationes, sed pleraque

sine ordine et sine recto judicio».

-) Catal. des mânuse, t. ÎI, p. 269. Cod. 1373.—Not dup T. Cipariu.

3j Lib. III i IV. — Basel. 1584.

*) Istoria bisericeasc trad. de Genoglu Lesviodax. Catalogul patriar-

ilor Constantinopolei.

psaltirp:a tradus românete de diaconul coresi 111

pe la sfâritul secolului al XVI-lea, a obinut diplome dela

Voevozii români. Dar ceiace ne intereseaz mai mult e c,

tot pe aceste timpuri, în Braov, tria un diacon din aceast

familie, acum cu totul românit, carele împins de dorul suctre patria lui adoptiv, traduse mai întâiu pe românete

o Psaltire, i o tipri la 1577.

Trei ani mai în urm, la 1580, când Jupâniil Hrjilâ

Lucaci, jadeful de în cetatea Braovului l a tot inutul

Brsll, voi s aib o traducere a luminatei cri «Evangelia

€U tâlc», pe care dup ce a întrebat l în multe pri o a

cutat, însfârit a aflat-o în ara Româneasc la arhlmltro-

polltul Serafim în cetatea Târgovltel i o a cerut cu multrugminte de l-o a trimes, atunci binegânditorul jude o au

dat Iu Coresi diaconul, ce era meter învat într'acest

lucru, de o scoase din cartea sârbeasc pre limb româ-

neasc, împreun l cu preoii dela biserica chellor de

lâng cetatea Braovului, anume popa lane l jjopa Mlhal,

Aceia e Evangelia româneasc care se tipri la Braov ipentru care judeul Hrjil nu cru de în averea ce 7 era

druit de Dumnezeu, a da la acest lucru ^),

în sfârit se mai gsete i o Liturgie slavoneasc tiprit

la 1588, în Braov, prin silinele lui erban Coresi, fiul

diaconului, traductorul Psaltirei i a Evangeliei româneti.

într'atâta se mrginesc de o cam dat cunotinele noastre

asupra diaconului Coresi, primul tipritor de cri româneti

i asupra originilor familiei sale, al crui nume nu este încstins în ar la noi.

Cestiunea de a ti unde a fost tiprit acea carte, în care

figureaz pentru întâia oar limba româneasc imprimat,

las puin îndoial, de vreme ce cunoatem c editorul ei

a trit la Braov i mai ales c vedem, trei ani în urm,tiprindu-se acolo, cu aceleai caractere, o alt carte româ-

neasc. Un punct care ne deteapt mai mult curiositatea,

este a vedea c într'aceast carte dela 1577. la mai multe

) Vezi în Analectele literarie, de T. Cipariu.

112 AL. I. ODOBESCU

capete de Psalmi, întâlnim literile capitale ornamentate pe

care le-am vzut figurând în crile slavoneti tiprite la

1507 i 1514, sub Alihnea i Neagoe Vod în {ara Româ-neasc ^). Inijialele B i P, formate prin împletirea unor linii

albe pe fund negru, apar tiprite pe ici i pe colea în acest

volum, pare c ar fi rmije cam învechite i stricate din

ornamentele xilografice ale frumoasei tipografii ce se adusese

din Venejia în {ara Româneasc, la începutul aceluiai secol.

Cât despre celelalte caractere cu care e imprimat Psaltirea

dela Braov, ele sunt de o form mai groas, mai neml-diat i denoteaz o provenien{ german, cci se tie cumc {ara care inventase imprimeria, a rmas mult timp strinla progresele ce folositoarea art câtigase în celelalte pr{i

ale Europei.

Dovada cea mai tare despre imperfec{iunea acestei prime

tipografii româneti din Braov, e chiar srcia sa de litere

i pu{ina mtiestrie a tipografului, care a ze{uit textul slavon

i traducerea româneasc cu aceleai litere i dearândul fra le deosebi cel pu{in prin ini{iale i une-ori chiar nici prin

punct sau prin virgul; astfel, citirea e anevoioas, cci lec-

tbrul e oprit la fiei-ce verset, prin schimbarea de limb a

textului.

Cât despre traducere, putem zice c este foarte fidel ori-

ginalului slavon, întru ceia ce se atinge de sensul fraselor

;

iar limba româneasc întrebuin{at într'însa ne presint cu-

vinte i forme gramaticale demne de un studiu adâncit.

Nu este inten{iunea noastr de- a intra aci în analiza am-nun{it a limbei ce gsim în acest monument literar din se-

colul al XVI-lea. Mul{imea de cestiuni filologice ce s'ar ridica

într'o asemenea întreprindere ar trece cu totul msurile unei

noti{e bibliografice, i apoi avem convic{iunea c nu vom

putea elucida cu mai mult miestrie decât d. Cipariu, acele

fase gramaticale prin care a trecut graiul nostru în timpii

strmoeti. Voim, numai, dintr'o repede privire asupra limbei

O Vezi Revista Român, Voi. I, 1861, p. 816, et sq.

]'«^altiri::a tradus românete de diaconul coresi

lui Coresi, care poate s fie limba compatrioilor si contim-

porani, dintr'o comparaiune a ei cu limba român astfel

cum ea ni se prezint în timpii posteriori, mai bogai în

monumente literare, s tragem vre-o câteva idei generale

supra influenei ce au exercitat dialectele slavone în rile

nde s'a vorbit i se vorbete românete.

Cu istoria de temei, noi vedem c secoli îndelungi, idic chiar pân la al XlII-lea dup Chr., Românii i Bul-

garii, unii sub acelai sceptru, au format o singur putere,

, care se deosebeau într'adevr dou naiuni, dar unite prin

ceiai religiune, prin aceleai interese. C ele vorbeau fie-

care limba sa printeasc, ni se pare a fi un fapt fr în-

doial; dar iar, c ele îi fceau ne'ncetate împrumuturi ichimburi de forme i de cuvinte, ne vine lesne a crede;

cci care e naiunea, care e omul s nu iea i s nu dea

celui cu care e necontenit relaiune? Credem dar c, în limba

român, e o prim înrâurire slavon consacrat de secoli,

temeinic, radical, exercitat atât prin admitere de cuvinte

devenite indispensabile limbei, cât i prin forme gramaticale

i sintactice, pe care nu le putem sustrage din limba noastr

fr de a strica însui caracterul su original.

Cu toate acestea, limba român trecut printr'o prim in-

filtrare de slavonism rmase înc mult mai ladn decât cumo vorbim noi astzi. Psaltirea lui Coresi ne poate da o do-

vad despre aceasta. Câte ziceri, câte structuri de fraze

curat latine, pe care noi le-am perdut în urmî In adevr,

chiar în secolul al XVlI-lea, un fenomen curios se prezint.

O inteniune bun, patriotic, ludabil, deterhiin în limbo învederat alteraiune. un amestic pernicios, care schimboarecum caracterul limbei i o înbuete subt o mulimede strinismuri slavoane. Iat cum aceasta se întâmpl.

Când Românii simir trebuina a avea cuvântul lui Dum-nezeu în limba lor, când voir s îneleag ceia ce se zice

'n biseric, spre a se feri de eresurile i de dogmele nouce reformatorii Calvini se cercau a le introduce în crile:^finte. când în sfârit Domni cu inim român ca Mihai-

)iii:scu. — Voi. II.

114 AL. I. ODOBESCU

Viteazul, ca Matei Basarab, ca Vasjle Lupu voir ca ordinele

lor s fie înelese de toi supuii i începur a scrie cri ihrisoave româneti, atunci preoii, grmticii i logofeii în-

srcinai cu traducerea român a scripturilor slavone, întâm-

pinar neaprat o mare greutate de a exprima pre limba

necultivat i cu totul poporan a Românilor, atâtea idei de

ordine mai înlat. 'Vocabularul uzual i casnic cu care plu-

garii din Dacia Traian se serveau de când, în biseric i în

cancelarii, domnea limba slavon, nu fu de ajuns pentru

interpretarea ideilor morale, speculative, doctrinare, diploma-

tice i administrative ce i se impuneau acum din nou. In

aceast lips, traductorii gsir mai lesne a strmuta zice-

rile i formulele d'a dreptul din limba slavon din care ei

traduceau, i astfel, un nou val de slavonisme inund limba,

tocmai în regiunile ei cele mai înalte, acolo unde însui spi-

ritul i morala se revelau poporului, astfel gloria, libertatea

sperarea, amoral, onoarea, ale cror numiri latine erau de

mult uitate^ de poporul înjosit al României, devenir pe limba

învailor slava, slobozenia, ndejdea, dragostea, cinstea

Slavonilor; astfel legea, calpa, misericordia, victoria, fora,

pe care negreit le au cunoscut mai de mult colonii romani

din Dacia, devenir ca la Slavoni, pravila, vina, mila, iz-

bânda i sila.

Aci dar vedem o a doua înrâurire a limbei slavone asupra

celei române, exercitat prin traducerea crilor bisericeti i

a limbajului oficial. Aceasta se perpetu acum de dou sute

de ani i mai bine; dar ea n'a ptruns tocmai aa de adânc

în limb, ci exist numai ca un vl superpus, pe care o

mân miestrea poate s-1 ridice cu discreiune i îngrijire,

fr de a altera întru nimic adevratul caracter al limbei

naionale.

Tot astfel a fost, dar i mmi superficial, influena exerci-

tat, în cei d'intâi ani ai secolului nostru, de limba ruseasc,

asupra vocabularului oficial al Românilor din Principatele

dunrene. Administraiunile ruseti care ne adusese prikaza-

niile, otnoeniile, raspiscele, opisele i alte barbarisme de

PSALTIREA TRADUS ROMÂNETE DE DIACONUL CORESI 115

felul acestora, ne-au lsat pentru câtva timp, aceste suve-

nire, pe care îns le-a spulberat într'o singur zi, limba Ro-

mânului rebel la asemenea neologisme neapropiate firei

sale. Dar rusismele nu au fost introduse numai în limba

cancelariilor: am avut chiar scriitori de talent, mai ales în

Moldova, care nu s'au ferit a traduce uneori ad litteram

din rusete, i trebuie s mrturisim, fr spirit de prtinire,

c acele inovaiuni nu sunt productele cele * mai nemerite

ale stilului lor. Totui, aceast influen n'a existat decât

o zi, i îndat a i perit ; asemenea, printro struit culti-

vare a limbei vom vedea disprând dintr'însa cea mai mare

parte a elementului slavon ce i s'a impus în prelucrarea limbei

de ctre traductorii secolului al XVI-lea i XVII-lea. S nu

sperm îns niciodat, i chiar s nu voim, a terge urmele

înrâuririi primitive, cci atunci putem zice c, împreun cu

dânsa, va dispare i limba român cu caracterul su propriu

i constitutiv, cu originalitatea sa de limb neo-latin format

sub o influen diferit de acelea ce au predomnit la formarea

limbilor neolatine din Occident, surorile ei. Provenalii, Ita-

lienii, Francezii, Spaniolii, Portugezii au urmat, în desvoltarea

limbei lor, ci cu totul diferite de ceia In care, dela început,

a fost aruncat limba latin din Dacia. Alte elemente, alte

influene au determinat modificrile limbei latine Ia dânii;

altele cu totul au fost la noi. S nu voim dar a croi limba

noastr pe tipare neasemuite, s nu cutm a o asimila în

zadar la regulile de desvoltare ale lor, ci mai bine s studiem

cu ateniune cum s'a strecurat elementul modificator la noi,

i când voim a ne curai limba de strinisme, s ne ferim în

totd'auna de a ataca principiile ei constitutive. Scalpelul ce

voiete a purifica limba nu trebuie s ptrunz mai adânc

decât unde este adevrata ran.

Pe acest drum, s nu sperm îns c vom ajunge vre-

odat a reda cu totul limbei noastre, caracterul ce-l avea dânsa

mai nainte de secolul al XVI-lea ; în multe cauri aceasta ar

fi i pernicios, cci astfel am srci-o de multe forme nime-

rite i elegante ce s'au putut adopta în urm ; dar iar, îna-

116 AL. I. OD013E8CU

vuind-o cu zicerile de origin latin ce au perit sub cople-

irea slavonismelor, n'ar fi oare spre folosul limbei i spre

înfrumusearea ei de a lua înapoi din vechiul dialect al se-

colilor trecui, multe fericite i expresive cuvinte i forme, pe

care timpul i influenele strine ne-au fcut a le uit?

Spre a da un exemplu, atât de graiile cât i de srcialimbei româneti celei vechi, vom cita un psalm din tradu-

cerea lui Coresî, lsând în lture textul slavon, care pe tot

momentul se amestec cu tâlcul cel românesc. Iat cum sun«Cântarea lai David de Ieremiia», 137:

La rul Babyionului, aciia ezum, i plânsem, când pomeniiam

Sionul.

în salce pre mijloc de ia spânzuram organele noastre.

Ca aciia întrebarâ-ne prâdâtorii-ne cuvintele de cântri i duce noi

în cântare.

Cântai noao de cântecele Sionului.

Cum cânta-vrem cântarea Domnului în earâ striinâ.

S uitare tine, îers'lime, uitata fie derepta mea.

S lipeascâse limba mea de grumazul mieu s nu pomenivoiu tine, snu ainte pomenivoiu îers'limul ca începutul veseliei meale.

Pomenete, doamne, fiii Edomului în ziua ier'slir.:ului, ce ziser de-

ertai, deertai, pân la urziturile ei.

Fielele Babyionului mratele. Ferice de cel ce d ie darea ta ce da-

tai noau.

Ferice cine prinde i frânge tinerii ti de piatr».

Aci vedem unul din cele mai vechi texturi în limba români, dup toate probabilitile, cel dintâi pus sub tipar. Citi-

torul va observa lesne cu cât limba dintr'însul este deose-

bit de aceia pe care o vorbim noi astzi: îns spre a pune

în vedere o epoc intermediar a dezvoltrii limbei noastre,

vom prezenta un extract dintr'un manuscript in folio, ce se

afl tot la Bistria, i care conine psalmii scrii cu litere ci-

rilice cursive, în limbile slavon i român, i însoii cu un

comentar. Acest volum e precedat de o precuvântare adre-

sat ctre episcopul de Râmnic, kyr Ilarion, de Alexandra

dascâlal, care, la sfâritul crii, pune aceast not latin

:

«Hune librum scripsi ego ex lingua Race, in lingua Valachica,

«Alexandrus Preceptor. Anno D-ni. 1697, ms. sep. die 26».

PSALTIREA TRADL' ROMÂNETE DE DIACONUL CORESI 11'

Iat tot acel psalm 136, precum el este tradus în volu-

mul citat

:

«La râul Babilonului acolo edeam i plângeam, aducându-ne aminte

de Sion.

In salcia pe mijlocul ei spânzurm organele noastre.

C acolo ne întreba pre noi ceia ce ne robir pre noi. i cari ne ducea

de cântare.

Cântai noau din cântrile Sionului.

Cum vom cânta cântare domnului p^e pmânt strin.

De voi uita pre tine ier'slime. uitat s fie direapt mea.

Lipascâ-se limba mea de grumazii miei, de nu te voi pomeni pre tine.

De nu voi pune de'naintea ierslimul ca întru începutul veseliei mele.

Pomeneate, D'mne feciorii Edomului în ziua ier'slimului.

Cari zicea deertai, deertai pân în temeliile lui.

Fata Babylonului ticloasa.

Fericit carele va plti ie datoria ta. care dedeai noau.

Fericea de cela carele va luâ i va zdrobi tinerii ti de piatr».

Ar fi un studiu interesant de a pune în comparaiune tra-

ducerea psalmilor fcut de diaconul Coresi cu celelalte psal-

tiri româneti tiprite sau scrise în urm-i. Asemenea com-

parri ale tuturor texturilor româneti ar revrsa mult luminasupra limbei noastre. Venerabilul T. Cipariu a pus cu mult

succes întâia peatr la o lucrare de felul acesta. Filologii ro-

mâni n'au decât a-l imita i a întinde mai departe studiele

i investigrile lorO.

Mai nainte de a termina acest capitol, vom face înc men-

iune i despre dou Psaltiri manuscrise, text slavon cu tra-

ducere româneasc, ce se afla la Bistria.

Una e de format în 4*^', i poart data 7205, adic 1697,

1) Aceast dorin, exprimat cu mai mult de douzeci de ani în urm,a realizat-o în parte, d-1 B. P. Hasdeu în ediiunea Psaltirei lui Coresi

ce d-lui a publicat la 1883. printre tipririle Academiei Române, i în

care d-sa a utilizat exemplarul ce'l descoperisem eu la Bistria, i carele,

azi înc, este cel mai complect din singurele dou exemplare pân acum

cunoscute : adic cel menionat, care este depus la biblioteca Statului, ialtul, mult mai defectuos, ce a intrat în biblioteca Academiei Române,

împreun cu crile rposatului episcop Dionisie al Buzului. Al Su-lescului pare a fi definitiv perdut.

118 AL. T. ODOBESCU

din Râmnicul Vâlcii ; cealalt in folio, mai modern i ornat

cu miniaturile lui Ghristos i lui David i cu alte multe de-

coraiuni fcute cu condei.ul î cu coloarea verde, într'un stil

de desemn care nu este nici arhaic, nici graios, are scris

d 'asupra c e lucrat de Popa Fior dasclul dela coala

Domniasc.Interesul acestor manuscripte pere dinaintea tipririlor din

acelea epoce i anterioare. Sunt îns la Bistria i alte multe

cri scrise de mân i tiprite, care merit a atrage bgare

de seam.

Bucureti, 1861. (Tiprit în Revista Român, Voi. II).

Micarea literar din ara româneascîn secolul al XVlII-lea

Scrisoare adresat la 20 August 1869, câtre d.

Papiu Ilarîanu

Domnul mea,

Discursul academic a crui schi mi-ai ciit'o mai deunzi

Viata, operile i ideile lai George incai, mi s'a prut prea

doct i interesant spre a nu-mi lsa grija de a împlini oare-

care lacune în ceace privete istoria literar a limbei românedin epoca când Principatele au fost copleite sub jugul umilitor

i deznaionalizator al Domnilor Fanarioi. Acea epoc de

urgie a lsat în ar aa triste întipriri, încât i nobilele siline

ale unor patrioi români, cari se luptau atunci, cu îndoit merit,

în contra noianului coti^opitor, au rmas mai toate pân azi

în uitare. Timpurile acelea—permite-mi o comparaiune puinplcut, — sunt ca un morman de gunoaie, în care Româ-nului de astzi îi este sil i grea a rscoli. Cu toate acestea,

printre ruinoasele lepdturi ale strinilor, cel care va avea

curagiul a scormoni acel strat urâcios de umiliri i de depra-

vaiuni, va avea satisfacerea de a descoperi mai multe no-

bile suflete, mai multe înalte inteligene româneti, care au

dorit cu ardoare binele naiunii i au lucrat fr preget icu eroism pentru dânsa. S nu ne grbim dar a declara ge-

niul naiunii române ca osândit la o deblin amorire în tot

timpul domniei Fanarioilor ; el a trit, el a veghiat în inimamai multor apostoli ai naionalitii, cari spre a putea lucra

120 AL, I. ODOBE.SCr

mai în voie în sensul dorinjelor lor, au îmbrcat, cei mai

muli haina pe atunci mai venerat a clugriei, Acetia îne-

legând prin instinct de ce însemntate este limba pentru o na-

iune strivit politicete, au lucrat cu struin spre a traduce

crile bisericei în limba româneasc, ca nu doar s se stre-

coare greceasca i acolo de unde, în secolul precedent, Ro-

mânii începuse a lepda crile slavone. Trebue s inem soco-

teal de aceast însemnat micare ce se prelungete cu st-

ruin i chiar cu oarecare intermiten de înflorire, în tot

acel secol cât au fost ocupate tronurile Principatelor de pre-

cupeii greci.

Permite-mi dar a-i semnal câte-vanume de prelai români,

cari, dac în secolul al XVIII-lea, nu au proclamat ca friilor

din Transilvania, originea noastr latin, dar cel puin au

.umplut tara cu mii de cri, de acelea ce sunau românete

a urechea poporului întreg, dela naterea pruncului pân la

astrucarea moneagului. Pentru cel ce studiaz dintr'un punct

de vedere înalt, istoria limbii i a culturii române, oamenii

pe cari îi voiu cita, sunt oameni mari, demni de a figura pe

o treapt alturat a Maiorilor, a Klainilor, a incailor.

Nu m voiu afunda în timpii relativamente prosperi, când

înc domneau la noi Brâncoveanul i Cantacuzenii, ci voiu

vorbi numai de epoca Fanarioilor, dela 1720 pân la 1821.

Voiu numi darpe mitropolitul UngrAvlahieiDaAZw7,(1720-1731)

i pe protopopul Bucuretilor Niculae din Prund, conlucr-

torul su la tipriri religioase;

pe mitropolitul Grigorie I

(1760— 1787), a crui pstorie de douzeci i eapte de ani

a fost semnalat printr'o adevrat înlare a culturii limbei

româneti în biseric. Mai mult de dousprezece opere mari

liturgice i dogmatice s'au tiprit sub dânsul în Bucureti, la

care au lucrat români plini de merite ca i pstorul lor, i

anume lordache Staicovici, Mihaiii Moldoveana, i mai ales

Filaret, archimandritui mitropoliei, carele în urm, a lucrat

pentru limb i biseric, ca episcop de Râmnic (1780) i în

fine, devenind la rândul su mitropolit al rii, n'a putut ps-

ra mii m i!t de doui ani scaunul, din multa ur i invidie

MICAREA LITERAR DIX ARA ROMÂNEASC 121

ce aveau domnii greci în contra acestui virtuos, instruit i

mândru prelat român. Mai încoace, la 1819, avem pe mitro-

politul Dionisie Lupa, care se interesa aa de mult la instru-

irea tinerimei, încât primul trimise cu cheltuiala sa juni din

ar ca s studieze în Italia i Frana. (P. Poienaru, S. Mar-

covici, Efrosin Poteca, G. iWoroiu, etc). Trebue s menionez

i pe mitropolitul Grigorie Ii, carele a pstorit dela 1823

pân la 1834, dar ale crui scrieri i traduceri, în numr de

dou-zeci i mai bine de opuri, n'au încetat de a se tipri,

sau în Bucureti sau la mnstirea Neamu, dela 1801 pânla 1832. De n'ar fi fost nscut în Zia, loc învecinat cu e-

ztorile Românilor din Macedonia, a fi insistat i asupra

numelui mitropolitului Dositei (1793— 1810), carele a tiprit

în ar cri româneti i greceti, i murind a lsat avirea

sa spre a se trimite cu veniturile ei tineri la studiu. Acest

legat se observ pân azi.

Dar n'am sfârit! Un nume mai ilustru poate decât toate

cele precedente, ca literat român, este acela al dasclului

Damaschin, care a fost succesiv, episcop de Buzu (1703) ide Râmnic (1710— 1726). Acest om învat, carele cunotea

limbile elen, latin i slavon, a lucrat poate mai mult imai bine decât oricare altul la traducerea i tiprirea crilor

eclesiastice în limba român. Urmaii lui dela Râmnic, Inocentie

(1726) i Climent (1735—1748) au tiprit rriereu operile sale

postume. Episcopul de Râmnic Chesarie (1773— 1780) con-

tinu traducerea crilor bisericeti ; succesorul lui, Filaret

(1780— 1792), amicul banului lnchi Vâcrescu, a fost ase-

menea un om instruit, înelept i iubitor de neamul românesc,

cruia numitul scriitor îi aduce czutele laude în precuvân-

tarea Gramaticei sale, tiprit la episcopia de Râmnic, în

anul 1787.

Cunoti pe îosif, întâiul episcop de Arge (1793— 1820),

care s'a ocupat i el cu publicaiuni eclesiastice ; nu mai puincultivat, dar fr de a scrie vreodat ceva, a fost urmaulsu, Ilarion, amicul i povuitorul lui Tudor Vladimirescu.

In literatura bisericeasc a rii Româneti, dela începutul

^

122 AL. I. ODOBESCU

secolului nostru, gsim înc pe ambii clugri, ierodiaconul

Grigorie i monahul Gherontie, cari lucrau la mitropolia din

Bucureti sub pstoria suscitatului Dositei Filitis din Zija;

apoi mai târziu, dela 1811 încoace, pe archimandritul M-codim Greciami din Cldruani, urma al acelei familii de

Greceni cari tradusese Biblia românete. Efrosin Poteca,

bunul i virtuosul profesor i egumen dela Motru, este i el

din clugrii cari au precedat cu tipririle lor, rscoala na-

ional dela 1821.

Dar s ne întoarcem înapoi cu câteva zecimi de ani, însde astdat, pe alte ci mai lumeti.

în fruntea literailor profani ai rii Româneti din secolul

al XVIII-lea, vom gsi fr îndoial pe banal lnâchi V-c^escu ; dar alturi cu dânsul st fiul su cel mare, clucerul

Aleea Vâcresca, exilat din ear i disprut în temniele Turciei

înc dela 1795. Puinii Români pân astzi au avut darurile poe-

ziei, graiile, focul vioiciunea de închipuire i înlesnirea de

grai ale acelui tânr brbat, carele, imitând i întrecând întru

aceast ramur, pe tatl su, a tiut în versurile lui s ml-dieze limba româneasc într'o epoc pe când înc era foarte

incult i puin dedat cu fineele unei versificaiuni curgtoare

i armonioase. Poemele sale amoroase, pe care poporul le

pstreaz în amintirea sa, stau înc ca i neatinse de teas-

curi. Al doilea fiu al banului lnchi, adic logoftul Ni-

colae Vâcresca motenise i el o raz mai plit a talen-

tului poetic imortalizat de printele i de fratele su. lancu

Vcrescu, care îi inaugurase nemuritoarea sa muz încmai nainte de 1821, erâ fiul lui Alecu ; el închide cu glorie

horul acestei luminoase pleiade de poei Vcreti.Cu mai puin talent decât aceti poei, un alt boier român,

lordache Sltineanu, tiprea la 1797, în Sibiiu, o traducere

în versuri a tragediei lui Metastasio, Achilevs în Shiros.

Pe urmele lor clca, la începutul secolului nostru. Paris

Monialeana, ale crui versuri patriotice i elegiace au circulat

miilt timp în manuscript, c^ ale lui Alecu Vcrescu, mai na-

inte de a se. începe tiprirea lor pe la 1825 i anii urmtori.

MICAREA LITERAR DIN ARA ROMÂNEASC 123

De a urma enumerarea scriitorilor români cari au precedat

epoca de renatere literar dela 1830, poate c a trece peste

termenul în care d-ta ai circumscris cercetrile d-tale asupra

culturei literare i naionale la Românii de dincolo i de din-

coase de Carpai.

M mrginesc în citarea acestor brbai mai de frunte, în

cari se rezum, cred, istoria literar a rii Româneti dela

1720 pân la 1821. îmi pare ru c nu sunt în stare de a

face nici mcar atât pentru Moldova, lipsindu-mi noiuni su-

ficiente. Sper totui, domnul meu, c, întru-cât privete Mun-tenia, nu vei nesocoti cu totul acest mic prinos de date bio-

grafice i literare, care vor putea oarecum s te înlesneasc

a complecta interesantul d-tale studiu, fcând totdeodat sizvoreasc dintr'însul aceast de mare folos idee c adic:

geniul naiunii i limbei române nu s'a stins nici chiar în

epocele cele triste de împilare i de umilire a poporului. Altarul

bisericei i une ori chiar fastuoasele curi ale boierilor p-mânteni au fost azilul în care el refugi spre a veghia i a pre-

gti timpuri mai ferice.

lart-m a-i scrie toate acestea cu atâta neîngrijire; dar eu

acum nu fac alta, decât a'mi descrca conia în grab dina-

inte-i. Ca miestru bun, vei ti fr îndoial s tragi folos

i din acest material inform.

Al d-tale devotat amic

Odobescu

P. S. — Un cuvânt încl A vrea s nu mai pomenescdespre jurispruden, cci destul ne mnânc ea azi capul.

Ins nu pot s m opresc a-i aminti c, în secolul din urm,mai muli brbai români s'au distins în aceast ramur,luând parte la redactarea legiuirilor lui Mavrocordat, Ipsilant

i Caragea, i la decretele ce le publicau prinii. Unul din

aceti brbai a fost i tefan Vcrescii, tatl banului ln-

124 AL. I. ODOBESCi:

chit. Sentenele date de dânsul la divan s'au pstrat mult

timp ca s serve de modele în felul lor. Un alt legist vestit

român dela începutul secolului nostru, i anume pe timpul

lui Caragea, a fost logoftul Nistor ').

Din Analele Societei Academice Române, T. II. 1869.

Bucureti, 1869.

i) Despre mitropoliii i episcopii români citai în aceast scrisoare, \

vezi Istoria bisericeasc de Alexandru Geanoglu Lesviodax, Bucu- :

reti, 1845. . \

Dicionarul limbei române

PARERI exprimate ÎX cursul DESBATERiLOR DIN SÂNUL SOCIE-

TAEI academice ROMÂNE, din SEZIUNEA ANULUI 1871

In edina Societii Academice Române de Joui, 10 Sep-

tembrie 1870, domnul A. Papiu Ilarian, secundat de domnul

I. Hodo, propune de membru actual al Societii pe dom-

nul Alexandru Odobescu. Rezultatul scrutinului a fost : eapte

voturi cu da\ unul cu nu\ unul, domnul Babe, abinut.

Preedintele proclam pe d. Alexandru Odobescu de membruactual al Societii Academice Române.

(Analele Societii Academice lio-

mâne, seziunea anului 1870).

edina din 4 Septembrie 1871.

Domnul Odobescu luând cuvântul spune c, precum d-sa

nu a participat în anii precedeni la regulamentul i la de-

ciziunile luate în privina dicionarului (sau mai bine zicând

a Proiectului de Dicionar al limbei române^ elaborat de

d-nii A. T. Laurian i I. Maxim), nu se poate socoti ca

obligat în observarea lor;" îns d-lui, dup ce a studiat cu

ateniune tot ce se atinge de lucrarea dicionarului, atât în

Analele Societii, cât i în coaiele tiprite de Comisiunea

lexicografic, a putut constata c obligaiunile regulamentu-

lui se reduc la foarte puin lucru în privina sistemei ce are

s urmeze Comisiunea în lucrarea sa. Cât despre deciziunile

12() AL. 1. ODOBESCU

luate în edinele seziunii trecute asupra unor punturi din

proiectul d-lor Laurian i Maxim, s'a încredinat c multe,

foarte multe din ele nu au fost aplicate i, voind a-i da

seama de aceast procedere a Comisiunii, dup un studiu

minuios, a dobândit încredinarea c Comisiunea actual a

adoptat în lucrarea sa o sistem bine caracterizat, dela care

nu s'ar putea abate fr de a sacrifica armonia prilor ce

o compun.

Acea sistem, pe care d-sa se grbete a declar c nu o

admite ca cea mai nimerit, tinde într'un mod evident a

prezent în lucrarea dicionarului român, nu atât limba ast-

fel precum ea se afl azi scris i vorbit de ctre naiunea

român, ci astfel precum se pare d-lor membri ai Comisiunii

c ea ar trebui s devin, pstrând unele elemente actuale

i admiând multe alte nou, atât ca cuvinte cât i ca forme.

Aceasta este o sistem pe care poate cineva s o primeasc

sau s o lepede; dar a veni s o amendeze prin deciziuni

pariale date în pripa discuiunii, astfel în cât s nu fie nici

odat lucru sigur c o modificaiune introdus într'un loc,

va fi aplicat i la alt caz analog, a voi ca, printr'un repede

examen, s se aleag bunul i rul din acel tot, combinat

cu o mare putere de erudiiune i chiar une ori (trebuie so mrturisim) cu oarecare avânturi de imaginaiune, se pare

d-lui Odobescu a fi o lucrare inutil, care nu poate da nici

un rezultat practic. Printr'însa numai se^ stric, se desfigu-

reaz sistema conceput de autorii ei, \ nu se poate de fel

realiz o lucrare serioas, fcut dup o sistem nici contrarie,

nici mcar apropiat de a d-nealor. Totul se va reduce la

ce fr form i fr caracter.

Din acestea conchide c d-nii Laurian i Maxim au fost con-

secueni, pstrând, în retiprirea de estimp, lucrarea d-nealor

mai cu totul conform cu cea de an (pe care membrii So-

cietei o amendase p'alocurea), i adaug c d-lui este încre-

dinat cum c aceti onorabili autori ai proiectului de dic-

ionar vor renuna cu totul la lucrare, îndat ce Societatea

le va impune de a lucr altfel decât conform opiniunilor filo-

DICIONARUL LIMBEI ROMÂNE 127

logice ce i le-au dobândit prin studii i cugetare. Este dar

lucru van a cerca s-i obligm pe d-nealor a-i modifica o-

pera în care vedem limpede i lmurit sistema bine carac-

terizat ce-i conduce.

D-1 Odobescu îns nu se poate împca cu aceast sis-

tem, care i se pare, în foarte multe, divergent de tenden-

ele ce trebue s se urmeze în Dicionarul Academic al lim-

bei române. Constat totdeodat c acest dicionar nu se

poate elabora decât în urma unor lucrri preparatorii cari

neaprat trebuesc fcute, i fiindc d-lui crede c sistema

adoptat de membrii actuali ai Comisiunii lexicografice nu

este cea mai apropiat de aceea care trebue s domine în

opera definitiv, vzând apoi c mai muli din domnii membri

ai Societei au pregtit i d-lor material pentru proiectul de

dicionar (i anume d. Hodo literile I, J, K; d. Bari literile

L i M; d. Urechie, literile N. i O; d. Sion, litera P, în fine

d. Roman s'a îndatorat a da la arn literile F, G. H, iar d.

N. lonescu parte din litera R) vzând tot acest material adunat,

d. Odobescu crede c ar fi mult mai nimerit pentru Socie-

tate a renuna la uniformitatea proiectului de dicionar ce o

prescrie regulamentul, a aboli toate regulele restrictive sta-

bilite în aceasta, i a tipri pe viitor i cu grbire, diferitele

lucrri ce s'au adunat i se vor mai aduna, astfel precum

le-au produs autorii lor, fr a le mai supune la revizuirea

Comisiunii lexicografice, care ar trebui s le dea un caracter

uniform ; iar, pentru acestea, acea comisiune se va reduce

la un simplu corector de tiprire. Cu modul acesta, ne-

greit c nu avem preteniunea de a zice c se va pro-

duce de o cam dat un dicionar; dar Vom dobândi cu-

rând un abundant material al limbei, în care, pe lângmarea mulime de cuvinte româneti ce se vor afla acumpentru prima oar adunate în acea lucrare pregtitoare, vomvedea i diferitele sisteme propuse de mai mui brbai de

litere distini ai României, pentru întocmirea dicionarului

academic. Din confruntarea acestor sisteme, publicul români societatea noastr îi vor putea lmuri mai bine ideile;

128 AL. I. od()bp:.scii

observaiunile vor putea concurge din toate prile asupra

acestui material variat, i cu mult mai mare înlesnire va

putea atunci Societatea Academic s-i stabileasc o pro-

gram bine precizat, bine specificat, bine amnunit ibine întemeiat pe exemple culese din materialul multiplu ce'i

va st în fa, i din diversele observaiuni care se vor fi

adunat. Dup stabilirea unui asemenea program va putea în-

srcina pe unul sau pe mai muli literai a elabora un dic-

ionar practic, care se va lucr foarte uor dup sistema ce'i

va fi fixat într'un comun acord Societatea Academic.

Pentru aceste cuvinte d-1 Odobescu propune a se desfiina

regulamentul votat la 1869; a se invita d-nii Laurian i Maximca s urmeze în deplin libertate lucrarea d-lor lexicografic

în mrginirea literilor B, C, D i E; a se tipri astfel cums'au depus prile din dicionar aduse i acelea care se vor

mai aduce de ctre ceilali colaboratori, fr de nici o schim-

bare, a se împri cât mai curând pe la ali colaboratori, literile

ce nu se afl înc în lucrare, pentru ca s se termine iacelea cât de iute, i în fine, a se trage acest magazin lexi-

cografic, nu în numr de 4000 exemplare, ci într'un numrcât de redus, fie chiar i 400 numai, pentru ca el mai mult

s serve ca tem de observaiuni la oamenii literai decât ca

o carte practic i popular, i pentru ca s fie mai curând

simit obligaiunea de a procede la lucrarea definitiv a dic-

ionarului academic, pe care d-lui socotete c societatea Far

putea da publicului chiar dup un termen de cinci sau ase ani.

D-1 Odobescu urmeaz artând c lipsa de uniformitate

în proiect nu i se pare a fi un inconvenient, ci din contr,

proiectul fiind destiiiat numai a servi ca material la lucrarea

definitiv, d-lui crede c, din mai multe proiecte felurite s'ar

putea trage mai cu înlesnire o lucrare întrunind mai multe

perfeciuni; fiind c îns i se pare c n'ar fi tocmai economic

nici în privina banilor, nici în a timpului a se da sub tipar

cu fondurile societii, mai multe proiecte complete de dic-

ionar, i fiind c, afar de acestea, tot omul poate, în una

sau câteva litere din alfabet, s'i arate pe deplin ideia ce

Dlt IONAKUl. LI.MBEl KoMÂXE 129

i-a format pentru întocmirea unui dicionar, d-Iui susine ci timpul i spesele ar fi cruate, publicându-se îndat de

Societatea Academic acele trunchiuri de material, având fie-

care trunchiu autorul su. Este încredinat d-lui c între ele

se vor învedera sisteme diverse i poate chiar cu totul di-

vergente, cci nu-i vine a crede c toi literaii români cari

fac parte din Societatea Academic, s fie d'e un radicalism

aa de transcendental, precum sunt autorii celor 15 coaie ti-

prite, care, în litera A, asupra unui total de 2168 cuvinte,

au admis numai 460 din cuvintele uzitate de tot poporul

român (57 cuvinte sunt numai repetiiuni), pe lâng 1671

neologisme, din care o bun parte n'au fost înc nici scrise,

nici pronunate pân acum de români; iar alte 28 cuvinte,

din care unele de origin curat latin, le-au lepdat la Glo-

sarul, ca nedemne de a figura mai mult în limba cult a

românilor. D-1 Odobescu sper mai mult indulgen pentru

limba actual dela ali colaboratori i, în orice caz, ne-putând

pune la îndoial nici cunotina de limb, nici erudiiunea,

nici chiar perspicacitatea filologic a acestora, nu poate crede

c va gsi la toi acela cuteztor avânt ctre o limb ro-

mân a viitorului.

D-i Maxim... zice câ,,de am adopta propunerea d-lui Odobescu, amface din proiectul de fa o oper împestriata care ne ar expune la de-

riziunea publicului cunosctor al deciziunilor luate de Societate în trecut;

de aceea o respinge.

D-1 Odobescu replic cum c, prin admiterea propunerii

sale, nu crede a expune pe Societate Ia nici un ridicol, cci

nu vede cum ar fi cu totul a se deszice, urmând de acum

înainte sistema pe care Societatea Academic o adoptase chiar

dela fundarea ei. tn adevr, la 1867, Societatea Academic,

creia lucrarea unui dicionar român îi este impus atât prin

legatul Zappa cât i prin instituirea ei, a cugetat la mijlocul

cel mai nimerit spre a face o asemenea lucrare. îndat a

venit la ideia pe care d-1 Odobescu o crede înc i azi cea

mai nimerit, de a adun mai întâiu materiale multiple pentru

un dicionar, i din acel material a elabora apoi opera de-

AI.. I. ODOBESCU.'— Voi. II. 9

180 AL. I. ODOBESCL'

finitiv. Publicaiuni de premie s'au fcut de atunci pentru

adunare de materiale; îns a trecut un an, au trecut doui.

i materialele dorite n'au sosit. Atunci societatea s*a îngrijat

i a decis a face dânsa ceea ce nu fcuse publicul literat.

Temându-se îns c toi membrii ei împreun nu vor fi mai

zeloi la adunarea materialelor decât literaii strini societii,

ea a decis s lase aceast lucrare asupra unui numr de

trei, apoi de dou persoane, care artau mai mult bun-voin i îndemânri mai speciale pentru aa ingrat laboare.

Astfel s'a constituit Comisiunea lexicografic, i s'a fcut,

regulamentul care prevede mai ales întocmirea i retribuirea

acelei comisiuni. Membrii ei, adic d-nii Laurian i Maxim

s'au pus îndat pe lucru, i în sesiunea anului trecut v'au

adus cinci coaie tiprite din proiect. Procesele verbale ale

acelei sesiuni stau fa spre a dovedi cu cât mirare i re-

cunotin s'a primit de ctre Societate aceast prim tenta-

tiv. Societatea s'a simit fericit vzând c în fine a apucat

s peasc pe calea ce-i era impus. Efectul acestei prime

încercri a fost atât de puternic, încât de %idat a tras în

emulaiune pe ali membri ai Sociefii la lucru, i estimp

ne vedem în faa unui numr destul de însemnat de litere

din alfabet, sau pe deplin lucrate, sau aproape terminate de

ctre mai muli colaboratori. Ce sunt oare acele manuscripte

diverse care ne-au venit i ne sunt promise, dac nu un

material de dicionar, precum s'a cerut în proiectul primitiv, i

chiar putem zice, în condiiuni cu mult mai satisfctoare ?

S profitm dar de acest material, spre a studia într"însul

ideile i procederile lexicografice ale literailar notri. Aceasta

nu o putem face decât tiprind textele lor, cel puin într'un

numr redus de exemplare. Apoi, culegând dintr'însele i de

pretutindeni ceia ce ni se va prea mai apropiat cu trebuin-

ele naiunii, vom face dicionarul academic.

Pentru d. Odobescu este un fapt neîndoios c dicionarul

perfect nu poate ei de odat din Societatea Academic pre-

cum Minerva a eit din capul lui Joie. Lucrrile pregtitoare

fiind dar indispensabile, d-lui susine c este mult mai bine

DICIONARUL LIMBEI ROMÂNE 131

ca ele s fie fcute de ctre muli, în deplin libertate, iapoi supuse, în diversitatea lor, la critica publicului. In fine,

d-lui invit pe membrii actualei Comisiuni lexicografice snu fac din aceasta o cestiune de amor propriu i de sus-

ceptibiltate ; s considere i d-lor c de vreme ce au declarat

în prefaa d-lor-sale i în desbaterile noastre cum c proiectul

tiprit îl consider ca o oper a d-nealor, luând asupr-le toat

rspunderea dinaintea publicului, este drept ca i ceilali co-

laboratori ai proiectului de dicionar, s se bucure de aceleai

prerogative, adic s-i poat art publicului opera d-nealor

astfel cum au conceput-o i au executat-o.

edina din 9 Septembrie, 1871.

D. Odobescu cere ca, dei orele sunt foarte înaintate ic-i lipsete timpul de a coordona argumentele sale spre a

rspunde la cele zise de d. Laurian în precedenta edin ide d. Papiu Ilarian în cea de azi, s i se acorde cuvântul

spre a explica o ultim oar tendena propunerii sale i fo-

loasele ce d-lui ateapt dela punerea ei în aplicaiune.

Alai întâi de toate, d-iui nu poate înelege cum d. Laurian

vede în acea propunere o perdere de timp i o cheltuial

superioar celei ce se va face cu dicionarul Comisiunii. Astfel

cum d. Odobescu propune a se tipri materialele colabora-

torilor, adic nerevizuite de Comisiune i în numr de 500

exemplare, spesele se reduc la 13 galbeni de fiecare coal,

drept remunerariul Comisiunii, i cu cinci topuri de hârtie

asemeni de fiecare coal, ceea ce face, la numrul probabil

de una sut coaie, o reduciune de cel puin 1300 galbeni

din remunerariul comisiunii, i de 500 topuri de hârtie. D.

Laurian îns, artând c spesele ce s'ar face pentru Maga^ziniil, (propus de d, Odobescu), tiprit în 500 exemplare, ar

obliga pe Societate s vânz aceast carte pe pre de cinci

galbeni exemplarul, spre a-i scoate cheltuielile ; iar Dicio-

narul, tras în 4000 exemplare, acopere toate cheltuielile prin

^vânzarea numai a 2000 cu câte douzeci de lei noui ; ar-

182 AL. I, ODOBESCU

tând acestea s'a întemeiat pe conviciunea sa c 2000 exem-

plare cel puin din Dicionarul Comisiunii vor fi de sigur

vândute, i a înaintat c nu crede posibil vânzarea nici a

unei sute din Magazin. Prerea d-lui Odobescu nu este

aceeai ; d-lui crede c-i face iluziuni d. Laurian întemein-

du-se cu atâta siguranj pe vânzarea ediiunii întregi a Dic-

ionarului Comisiunii. In orice caz, o aa mare rspândire

a elaboratului Comisiunii se pare d-lui Odobescu a fi un

adevrat pericol pentru limba român. D-lui a declarat în

mai multe rânduri cât este de contrariu sistemei urmate în

acest proiect de dicionar ; nu poate i nu voiete s intre

acum în desbateri neterminabile asupra acestei sisteme, ide aceea se mrginete a cere ca expunerea ei s rmânlimitat în redactarea câtorva litere ale alfabetului. D-lui se

înspimânt la ideia c junele noastre generaiuni luând

un asemenea dicionar în mân, vor înva dintr'însul acea

limb în care rolul predomnitor este dat numai cuvin-

telor i formelor ce au gsit graie dinaintea Comisiunii, sau

pe care dânsa le-a închipuit. D-lui crede c nu este în dreptul

lexicografilor de a modifica pân într'acest punct o limb,

de a introduce într'însa un aa îmbelugat material al lor

propriu, i de a lepda diii ea aa multe forme i termina-

iuni înrdcinate în limb, precum sunt, de exemplu, toate

cuvintele, chiar de origin latin, cu terminaiune în ial, i,nic etc, pe care d-nii Laurian i Maxim le-au aruncat în

gunoiul Glosarului. O asemenea procedare, d-1 Odobescu

abeâ o poate ierta unor particulari cari lucreaz numai

în numele lor propriu ; dar pre cât lucrarea se face supt

auspiciile Societii Academice, precât acest proiect de dic-

ionar poate chiar s fie bnuit c este al nostru al tu-

turor, d-lui crede c este de a noastr datorie a-1 reduce

în marginele unei simple încercri, a unei expuneri par-

iale de idei, cu care Societatea Academic nu are nici o so-

lidaritate. In rezumat d-1 Odobescu se teme, sau c ediiu-

nea proiectului de dicionar al Comisiunei va rmânea ne-

vândut, i atunci va fi pagub bneasc pentru Societatea

DICIONARUL LIMBEI ROMÂNE 183

Academic, sau c lipsa de alte lucrri lexicografice i auto-

ritatea ocult ce acest proiect va împrumuta din origina sa

pseudo-academic, îl vor rspândi în publicul român, i mai

ales în junimea coalelor, i atunci va fi i o mai mare pa-

gub pentru societatea român în genere. D-lui declar cu

franche c odat cu viaa n'ar voi ca limba dicionarului

d-ior Laurian i Maxim s devin lirfiba succesorilor notri.

D. Laurian a zis înc cum c tiprirea proiectului d-lor

este o cruare de timp. D. Odobescu rspunde c aa ar fi.

dac acest proiect s'ar considera ca Dicionar al Academiei;

îns, de oarece nimeni din membrii acestei Societi nu poate

dâ proiectului acest calificativ, d-lui crede c mai lezne imai curând s'ar extrage din magazinul lexicografic, acel dic-

ionar dorit, decât din opera Comisiunii, care are tendin cu

totul unilateral, i, dup prerea d-sale, cu totul abtutdela ceea-ce trebue s fie Dicionarul Academiei.

In fine, d. Laurian a zis c va fi greu a combina din fe-

luritele lucrri ale Magazinului, o norm pentru Dicionarul

definitiv. D. Odobescu crede din contr i, luând act de de-

claraiunea ce au fcut adesea membrii comisiunii cum cd-lor se vor folosi de lucrrile colaboratorilor, astfel încât snu li se piard caracterul i individualitatea, d-lui crede cacea facultate de unificare, acel dar eclectic le vor posede imai mult decât d-lor, brbai mai puin exclusiviti în opi-

niunile lor filologice.

între cele zise de d. Papiu Ilarian, d. Odobescu n'are scombat decât dou puncturi de importan secundar.

D. Papiu acuz pe d. Odobescu de a cere Societii sfac abateri dela regulamentele sale. Nu rmâne îndoeli cfiecine are dreptul a cere rsturnarea chiar a unei legi, când

aceea i se pare c a devenit neaplicabil sau vtmtoarepentru institutul sau pentru societatea ce i-a impus-o.

Acesta este cazul de fa, cci, în definitiv, acel regula-

ment al Dicionarului, pe care d. Papiu îl tot invoac, este

un ce foarte elastic i lesne de interpretat în toate sensurile.

D. Papiu pretinde c membrii Comisiunii nu s'au inut de

184 AL. I. ODOBESCU

dânsul ; acetia zic din contr. Poate c i unul i alii au

dreptate. Ceeace rmâne evident este c d. Papiu nu este

mulumit de proiectul de dicionar al Comisiunii ; îns s bage

de seam d. Papiu c aceast nemulumire nu provine atât

din abaterile Comisiunii dela regulament i dela deciziunile

anterioare ale Societii Academice cât dela sistema general

urmat în proiect. La aceea îns, s fie bine încredinat d.

Papiu c membrii Comisiunii nu vor renuna, i prin urmare,

în zadar îi tot rechiam la regulament ; la deciziuni, cu

speran c astfel d-nealor îi vor lucr un dicionar pe placul

d-sale.

D. Papiu înfine a mai spus c se vor putea face totdeo-

dat i proiect de Dicionar i Magasin lexicografic, cci

ambele stau în deciziunile anterioare ale Societii. Aceast

idee nu împac cât de puin pe d. Odobescu, cci d-lui nu

admite ca aceste dou lucrri s se poat face cu vre-o uti-

litate, într'unul i acela timp. Adunarea de material variat

este trebuin a se face mai întâi, pentru ca apoi, printr'o

critic scrupuloas, s se extrag dintr'însa elementele unui

bun dicionar. D. Odobescu cere ca lucrrile ce sunt pânacum executate de membrii comisiunii i de toi colabora-

torii s fie considerate ca acel material, s se tipreasc

îndat fr modificaiuni i, dac membrii Societii socotesc

c ar putea mai lesne s acopere cheltuelile printr'o ediiune

mai numeroas, d-lui se împac foarte lesne cu ideia de a

tipri în oricâte mii de exemplare acest material, a crui va-

rietate chiar, d-lui crede c va fi mai plcut i mai folo-

sitoare publicului decât sistematica i exclusivista uniformi-

tate a proiectului Comisiunii lexicografice.

D. Laurian rspunde d-lui Odobescu... Ne mai luând nimeni cuvântul,

preedintele pune la vot propunerea d-lui Odobescu, luând act de de-

claraiunile d-lor Sion i Urechi, cari o susinuser, dar cari pentru

momentul de fa erau abseni, i propunerea d-lui Odobescu cade.

l'iClONAKLL LlMBEl UuMÂNE 135

edina din 14 Septembre 1871.

D. Odobescu prezint urmtoarea propunere : «Seciunea

filologic a Societii Academice române, în lipsa ce se simte

deocamdat în literatura român de lucrri lexicografice com-

plete, negsind nici un mijloc practic i nevzând nici o posi-

bilitate în timpul de fa, de a redacta de îndat i fr de

lucrri pregtitoare un Dicionar al limbii române, care pe

lâng o întreag uniformitate, s satisfac totdeodat pe de-

plin i pe majoritatea membrilor Societii Academice sub ra-

portul economiei generale, sub al limbii i ai ortografiei, las

însrcinai cu elaborarea Proiectului de Dicfionariu i de

Glosariu, ce se afl de acum începute, pe d-nii Laurian iMaxim, membrii actuali ai Comisiunii lexicografice ; deter-

minând îns, în modul cel mai precis c, astfel precum lu-

crarea d-lor este început i chiar dup-ce lucrrile pariale

ale conmembrilor colaboratori vor fi trecut sub aceiai sis-

tem de redactare a d-lor. Societatea Academic nu iâ câtui

de puin asupra sa rspunderea pentru sistema, limba i or-

tografia urmate de d-lor în aceast oper pregtitoare, ci o

consider, dup art. 17, aliniatul II din regulamentul admis

pentru redactarea Dicionarului, numai ca un proiect pentru

lucrarea Dicionarului Academic, care-1 va prezenta Socie-

tatea Academic la timp. Aceast deciziune se va tipri pe

una din paginele copertei a fiecrii fioare din opera ac-

tualei comisiuni lexicografice».

D-1 Odobescu, dezvoltând propunerea, zice c ea, adop-

tându-se, ar uura mult lucrarea dicionarului ; ea ar preciza

poziiunea Comisiunii lexicografice fa cu Societatea, i a So-

cietii fa cu publicul. La cele aduse în propunerea sa, mai

adaog c, dup ce este constatat c n'avem dicionar, dar

c avem trebuin de un dicionar al Academiei, Academia

trebuie s-1 fac. Ea îns astzi nu gsete alt mijloc de a-i

procura un proiect de dicionar decât prin o anume Comisiune,

pe care o las s lucreze sub rspunderea ei proprie; cci

136 AL. I. ODOBESCU

altmintrelea vede imposibiliti de a ajunge a avea un dicionar.

Aceast msur, zice d-1 Odobescu, este necesar i indis-

pensabil prin situaiunea în care ne aflm. S lsm dar pe

Comisiune s lucreze aa precum lucreaz, de oarece nu putem

face altmintrelea. Societatea poate s fie rspunztoare pentru

spesele ce se fac cu tiprirea acelui proiect de dicionar (spese

îns care ar putea s revin Societii); dar ea nu poate nici

într'un chip s fie rspunztoare pentru ideile coprinse în

acel proiect, mai nainte ca, acea lucrare a Comisiunii fiind

odat trecut prin revizuirea seciunii filologice, s se fi trans-

format în Dicionarul Academiei Române.

Propunerea d-lui Odobescu se pune la vot. Abinându-se d-nii Bari

i Papiu dela vot, au rmas opt votani (d-nii Laurian, Maxim, A. Roman,

Caragiani, Hodo, Sion, Odobescu i Poienaru), patru au votat pentru

i patru contra ;prin urmare propunerea d-lui Odobescu a czut.

Din Analele Societii Academice Române. Tom. IV, 1871

Bucureti, 1871.

-*#=- -*#«

Prânzul academic din 15 Septembre 1871

Pe Ia finele sesiunii generale din 1871 a Societii Academice Române.

d-1 A. Odobescu, spre a se înfri în mod mai cordial cu colegii cari.

în anul precedent, îl chiemase prin alegere în mijlocul lor, i spre a în-

cheia totdeodat în chip mai vesel aprigele dezbateri ce, în edinele

trecute, se iscase asupra proiectului de dicionar al comisiunii lexico-

grafice, întruni la d-sa acas într'un osp amical pe membrii Societii

Academice Lista de bucate a acelei mese prieteneti er redactat în-

tocmai dup sistema de latinizare total a limbei româneti, ce se urmase

în discutatul proiect ; ea detept atunci printre meseni, — i în zilele

urmtoare prin ziarele i în societatea din Bucureti, — o ilaritate i o

curiozitate destul de mari, pentru ca s lum libertatea de a retipri

acum acea pagin efemer :

Prandiulu academicuMIERCURI XV SEPTEMBRE MMDCIX. V. C.

VINU ARSU DE ANICETUSorbitione cu Scriblete.

VINU PERUNCTU DEIN INSULELE-FORTUNATE (Madera).Fame-stimuli varii.

Siliiru muniii cu astaci fluviali, in condimenta de sinape.

VINU ALBICANTE PERENNIU ALUTENSE DE ACIDAVA.Lumbu bubalina intinctu in cremore, cu bacce e tuberculi leguminose.

VINU NIGRU DE BURDIGALA (Sanctu Julianu).

Coturnici ca palte ,venatorica, abstrudi in placenta foliacea.

POTIONE CONGELLATA DE MODU ROMANU.Melungine rubre cu farcimine de minutale.

Copsa de ariete in verubi torresa.

Acietara de olere, condita pre asa Athonicu.VINU CAMPANICU SPUMOSU (Silleriii).

Casiu indurata de Batavia.Vesice fermentate pre ratione Germanica.

Biscopte lactantie glaciale.

Canistra multipomariu.Pepone Cantaliense.

VINU APPIANU BASTARNICU (Tocaiu).

Conditure melimeraria e prunaria.Confapte saccharine.

LICUORE BELLARIA DE BROMELIA.

188 AL. I. ODOBESCU

Publicul de azi i cel din viitor vor citi aceast glumeaâpagin negreit cu mai mult rbdare i cu mai puin ane-

voin i btaie de cap decât le-ar trebui pentru mistuirea

voluminoaselor i greoaielor Dicionare, ale crora ea este

o uoar i vie parodie.

Nevinovata glum a academicului care a stat în lupt ne-

curmat în contra neologismilor exagerai, îi va pstra preul

precât|se va mai vorbi, în istoria noastr literar, despre

acea curioas încercare de o închipuit lexicologie româneasc;

acea lighioan monstruoas s'a svârcolit totui câi-va ani

în sânul înceoândei noastre Societi Academice. Acum s-'i

fie râna uoar! ^)

1) De oarece toat aceast glumea literatur nu este altceva decât

latineasc de cuine, du latin de cuisine, cum zic Francezii, limb ane-

voie de îneles celor eu tiin de carte i înc mai mult celor necr-

turari, fie-ne iertat a d aci o traducere în limb vulgar, mai exact

decât interpretaiunile fantastice ce au aprut prin ziarele româneti din

1871. Aceasta o facem spre a scuti pe cititorii notri de a rsfoi Proiectul

de Dicionariu ala Societatei Academice, unde e probabil c ei ar putea

gsi cei mai muli din termenii culinari coprini în aceast list de bu-

cate. Deci ea ar cam suna pe româneasca de rând : „Rachiu anason.

Sup cu plcintioare, Vin dulce de Madera, Mezelicuri felurite. Somnfiert însoit cu raci i cu sos de mutar, Vin alb vechiu de Drgani,Muchi de vac cu sos de smântân, garnit cu mazre boabe i cu

cartofi, Vin negru de Bordeaux, Prepelie gtite cu sos de vânat inbuite în foi de plcint, Punch â la Romaine, Ptlgele roii cu to-

ctur de mruntaie, Coaps de berbece fript la frigare, Salat de ver-

deuri, gtit ca la muntele Atonului, Vin de Champania, Cacaval uscat

de Olanda, Gogoi dospite nemeti, Biscoturi cu îngheat de lapte, Co-

ule cu poame, Pepene Cantalup, Vin dulce de Tokay, Dulceuri de

mere dulci i de prune, Cofeturi cu zahr, Vutc de ananas". La care

sau adaos, în acea zi, mult voie bun i mult veselie! îndat ce se

aducea pe mas câte un nou fel de bucate, râdeau toi cu hohote, inumai bietul rposatul Maxim, unul din autorii Proiectului de Dicio-

nariu, se mira, în sincera i naiva încredere ce avea în ciudata sa sis-

tem de lexicografic român, pentru ce tot râd ceilali de un «operata

carele în genulu seu speciale er redusu chiaru depre cumu convine spi-

ritului eseniale originariu alu limbei romane». Din toi cei atunci de fa,

mai mult de jumtate nu mai sunt azi printre cei vii ; unii s'au îngropat

srmanii devotai i aprigi muncitori, sub surpturile înc din temeliile

lor ubrede, ale nenorocitului lor Proiecta de Dicionarul alu Academiei

.

Tot dicionarul Academic

Propuneri fcute t susinute în sesiunea anului 1872

edina din 14 August, 1872.

Adunarea procecie la revizuirea dicionarului. D-1 Odobescu cere a se

enun dac desbaterea are s fie general sau dac se va trece numaidecât la punte, cci la acestea ar avea s fac oarecare observaiuni

^i anume

:

In Analele Societii tiprite cam târziu, d-sa afl cu p-rere de ru c în raportul Comisiunii asupra traduciunilor

din luliu Cesar, (Comentariele de Bello Gallico) s'a schimbat

nu numai ortografia cuvintelor, ci c d-1 secretar general i-a

luat rolul de profesor de gramatic, corectând cuvinte, ex-

presiuni, . c. 1., i înlocuindu-le. Mai adaug c, asupra

acelui elaborat, d-1 Odobescu, în calitate de raportor al Co-

misiunii, a fcut i oarecare note, dar cu mirare a observat

i aici c ideile, care le vede puse în acele note, nu sunt

ale Comisiunii. Eu, zice d-1 Odobescu, nu sunt amic al dic-

ionarului (comisiunii lexicografice) i'i fac neîncetat opozii-

une; prin urmare nu pot admite ca cuvinte întregi s mi se

corecteze de membrii acelei Comisiuni. Cer ca s se punmargini la asemenea coreciuni i ca s se lase nealterate

stilul fiecrui membru al Societii ; cer în fine ca observa-

iunile mele s se treac în procesul verbal.

Intrând apoi în desbaterea proiectului de dicionar, au vorbit succesiv

d. N. lonescu i G. Bari.

140 AL. I. ODOBESCU

D-1 Odbbescu, rspunzând mai întâi d-lui Bari, zice ceste acum fr de nici un folos practic de a tot face proce-

sul Societii Academice pentruc, în curs de patru ani, a

permis i chiar a îndreptjit continuarea Proectulai de Dic-

ionar, astfel cum l-au început i cum l-au executat membrii

Comisiunii lexicografice adic d-nii Laurian i Maxim. Aaa voit majoritatea pe care d-1 Odobeseu, are contiina a o

fi combtut, dup toate puterile sale, i astfel s'a urmat pânacum. Ceeace s'a fcut, rmâne dar de sine-i fcut; dar

aceasta negreit nu însemneaz c ceeace s'a fcut este bine

fcut, nici mai ales c nu se poate de acum înainte s se

fac mai bine. De aceia, d-1 Odobeseu, întrunindu-se întru

toate cu prerile rostite de d-1 N. lonescu, propune ca So-

cietatea s procead fr întârziere la revizuirea Proiectului

de Dicionar, cu scop de a pregti ediiunea care se va pu-

tea cu drept numi Dicionarul Academiei Române. Pentru

aceasta d-lui socotete c Societatea trebue mai întâi de toate

s statueze bazele dup cari se va face acea revizuire, iaceste baze d-lui le gsete în spusele d-lui N. lonescu, pe

care le rezum subt urmtoarele opt rubrice

:

1. Ca pe viitor lucrarea s nu mai fie împrit în Dic-

ionar i Glosar, ci toate cuvintele limbei române s figu-

reze la locul lor alfabetic, fr osebire de origin i de pro-

venien.

2. Ca din articolii lexicografici în care se explic cuvintele

limbei, s lipseasc pe viitor discuiunile i polemicele asupra

etimologiei, originei i înelesului zicerilor. înelesul se se dea

în cuvinte puine, dar bine cumpnite i coprinztoare. Eti-

mologia s se arate numai când este neîndoioas sau cel

puin foarte probabil.

3. Neologismii neuzitai, adic cuvintele pe care nici un

scriitor pân azi (afar de autorii Proiectului de Dicionar),

nu le-a întrebuinat s se scoat din rândul vorbelor limbei

române, rmânând astfel ca adevratul Dicionar Academic

s coprind numai materialul limbei noastre existente i nu

elemente ale unei sisteme de limb închipuit.

T(>T DICIONARUL ACADEMIC 141

4. Cuvintele din Dicionar s fie întemeiate, nu pe fraze

banale i adeseori puin alese, ci, precât se va putea, pe ci-

taiuni din autorii români vechi i moderni, i pe locuiuni

, populare, dintre care s se înitureze cele triviale i obscene.

5. Accepiunile cuvintelor s fie bine specificate, mai l-

murit explicate prin definiiuni precise i, în varietatea lor,

s nu se uite unele din cele mai uzuale, iar cele cu totul

neuzitate s se lepede.

6. Definiiunile termenilor de tiin s fie toate rectificate

dup starea actual a cunotinelor omeneti.

7. Forma cuvintelor s fie aceea pe care a consacrat-o

uzul i natura limbei, astfel încât s nu se produc între

scriere i graiu, anomalii reraionate ; bun oar, de vreme

ce Românii toi pronun mine, tine, bine, puin, rugciune

,

s nu se scrie mene, tene, bene, pucinu, rogatione.

8. Ortografia va trebui asemenea redus la regule mai

practice, spre a înlesni i nu a complic fr folos cunotina

limbei române.

Luându-se de baz aceste opt punturi, pe care d. lonescu

le-a semnalat. Societatea prin revizuirea proiectului actual,

poate face chiar în puin timp prima ediiune a Diciona-

rului definitiv al Societii Academice Române.

S procead dar la revizuire, apucând lucrarea chiar dela

începutul proiectului, fr de a ine în seam observaiunile

care s'au fcut la 1870, asupra câtorva pagine din litera A.

Pe atunci membrii Societii nu puteau avea experiena do-

bândit azi prin citirea i studiarea a celei mai mari pridin proiectul d-lor Laurian i Maxim. D. Odobescu adaugterminând c, dei s'a adoptat ideia de a se începe aceste

reviziuni în edinele sesiunii actuale, d-lui îns tot crede ca

aceste edine se vor petrece numai în discuiuni preliminare,

care negreit pot s fie folositoare; dar i mai important

este de a se îndeplini a doua parte a conclusului Societii,

adic de a se numi Comislunea permanent de revizuire,

care va avea s lucreze în cursul anului i s aduc la se-

siunea din 1874, precât se va putea mai mult material pre-

142 AL. I. ODOBPSCU

gtit din ediiunea definitiv a Dicionarului Academic. Pentru

o asemenea lucrare comisiunea va trebui s aib pururea în

vedere 'c opera ei trebuie s fie, nu expunerea i desvol-

tarea unei sisteme particulare de limbistic român, ci o

oglind veridic a limbei româneti din trecut i de asstzi,

din care apoi numai scriitorii i nu gramaticii, sunt singuri

autorizai a'i croi dreptarul pentru inovaiunile de introdus

în limb ^).

edina din 23 August, 1872.

D-1 Odobescu prezint urmtoarea propunere : ^Spre a se

aplica mai cu rigoare dispoziiunile regulamentului din 16 Au-

gust 1869, pentru lucrarea i publicarea dicionarului limbei

române, i spre a se complecta lacunele acestui regulament,

propun cele urmtoare:

1. Comisiunea lexicografic va lua msuri pentru ca, în

orice caz, proiectul de Dicionar, împreun cu Glosariul ce

se redacteaz, s nu devin mai voluminoase decât coprin-

derea a unei sute dou-zeci de coaie maximum, în total.

Pentru aceia, în anul curgtor 1872— 1873, Comisiunea va

tipri. în cele 40 coaie votate în budgetul de cheltueli al

Societii, finea literei C i literile dela D pân la L inclusiv.

Volumul I care va fi circa de 60 coaie, se va opri în litera

I; iar al Il-lea care va avea aceia întindere, se va începe

cu acea liter.

2. Ca s ajung la scopul de a nu trece toat lucrarea

peste 120 coaie de tipar, Comisiunea lexicografic este invi-

tat a reduce articolii redactai asupra cuvintelor, la defi-

niiuni concise, fr prolixitate ; a înltura consideraiunile

ipotetice asupra etimologiei cuvintelor i analogiei de sunete

i înelesuri ale lor; a nu prodiga frazele date drept exemple

i mai ales a cuta ca acestea s fie scurte, mai puin ba-

1) Ptinturile de mai sus au fost desbtute in edinele din 16. 17, 19

20, 21, 23, 24 August. 1872.

T<»T IUCIOXARIL ACADEMIC 143

nale, fr trivialiti, i chiar, precât se va putea, culese din

scriitorii cei buni ai Românilor vechi i noui.

3. Tot asemenea, Comisiunea lexicografic va purta aten-

iunea sa asupra termenilor de tiin, mai ales în istoria

natural, i a face ca denumirile româneti s corespund

exact cu cele latine. întru aceasta, ea s consulte pe brbaii

speciali ce fac parte din Societate. Tot deodat se vor în-

ltura i din proiectul de dicionar i din glosar, expresiunile

obscene, înscriindu-se termenii technici echivaleni de care

se serv tiina sau chiar dac cuvinte obscene s'ar strecura

în proiectul de dicionar i în glosar, s se reduc articofii

privitori la dânsele, astfel încât s dea o foarte scurt ar-

tare de înelesul cuvântului, cu not expres despre necu-

viina întrebuinrii lui. Se vor înltura cu totul exemplele

date prin locuiuni triviale i obscene.

4. Comisiunea lexicografic este invitat a nu depune o

rigoare prea exagerat în alegerea cuvintelor uzuale româ-

neti, mai ales cele de origin latin, care se leapd din

proiectul de Dicionar^ i se trec în Glosar, i a nu se arta

cu aa mult prodigalitate în crearea de neologisme iriai ales

de cele care nu sunt necesitate de technelogia tiinific.

5. Observând ortografia primit de Societate, Comisiunea

lexiografic este invitat a nu trece cu rigurositatea etimo-

logiilor peste marginile impuse de buna pronunare a limbei

române, cum spre exemplu, s nu scrie cu /, ci cu c cu-

vântul mancaclosa, care românete nu se pronun mânc-lo^ s nu întrebuineze terminaiunea o:4e, care este repro-

bat de marea majoritate a membrilor Societii, în loc de

line, uzitat în toat România.

6. Comisiunea lexicografic s se complecteze prin ale-

gerea unui al treilea membru, conform regulamentului.

7. Nici într'un caz, autorul unui articol din proiectul de

Dicionar i din Glosar, carele s'ar afla i membru al Comi-

siunii lexicografice, s nu poat fi i examinator al acelui

articol, care s se cerceteze numai de ceilali doui membri,

reducându-se i remuneraiunea examinatorilor în propori-

144 AL. I. ODOBESCU

j

une cu lucrrile lor, astfel ca cei remunerai ca compuntori

s nu mai primeasc remunerajiune ca examinatori pentru i

aceia lucrare. ]

8. Comisiunea lexicografic va fi invitat a lua toate m-]

urile necesarii pentru ca, în termen de doui ani, adic pani"

la sesiunea anului 1874, s fie atât proiectul de Dicionar i

cât i Glosarul tiprite în toat întregimea lor» ^).j

Bucureti, 1872. Din Analele Societii Academice i

Române, Tom. V, 1872.'

^) La aceast propunere s'au asociat i d-nii Bari, Hodo, Sion, P. S.

Aurelian i dr. Fâtu. Ea s'a desbtut în edinele din 24, 25, 26, 27 i

28 Aufîrust 1872.

'4^t^t4^t4^t^t4^t4^t4^Y^'

Reviziunea dicionarului Academiei

Raport prezentat in numele Comisiunii de reviziune, în sesiunea

ANULUI 1877 M.

Sunt acum trei ani, de când ne-ai fcut onoarea a ne

alege, spre a forma împreun o comisiune cu scop de a

procede la reviziunea Proiectului de Dicionar i de Glosar,

ce se executa de ctre comisiunea lexicografic.

Decât orice mai lesne ne-ar fi fost s declarm de îndat,

cum c ne-am încumtat atunci a lua asupr-ne o sarcin

mai presus de puterile noastre, dar fiind toi convini comul, când simte i tie ceeace este bine. trebuie s-i de-

pun toate putinele ca s ajung a-1 realiza, noi înfruntând

chiar imputarea de a nu fi îndestul de modeti, cutezm a

v spune c, spre a face pân acum ceeace se ateapt dela

noi, nu atât puterile cât putinele ne-au lipsit.

Ca s fim i mai lmurii într'aceast legitim scuz, per-

mitei-ne a v arta mai înnainte de toate, de ce natur au

fost acele lipsuri, acele neputine. Unele le putem califica de

sociale i fizice, pe celelalte de literare, bibliografice i chiar

lexicografice.

Noi, membri ai Comisiunii de reviziune, sau prin îndatoriri

impuse de afacerile publice ale rei, sau prin greuti pro-

venite din interese particulare i din sntate, nu am putut

^j Acea Comisiune er compus din d-nii G. Bari, V. A. Urechie, N,

lonescu, D. A. Sturdza i A. I. Odobescu.

OL>oi;r.scu. — \< II. 10

146 AL. I. ODOBESCr

afla pân acum o înlesnire continu de timp i o linite su-

ficient de minte, care s ne permit a lucra cu spor la în-

si opera ce ne era încredinat.

Dar în acest rstimp nici unul din noi n'a nesocotit im-

portana sarcinei ce-i impunea încrederea d-voastre ; fiecare,

foarte adese în parte, i uneori toi împreun, am cugetat iam discutat asupra naturei de lucrare ce aveam a face,

asupra modului cum ea s'ar putea executa mai bine, asupra

ceeace ne lipsete i asupra ceeace ne prisosete în starea

actual a elementelor lexicografice, de care dispunem.

Nu putea fi fr de importan, domnilor, pentru a ne da

mai mult avânt i mai mult temei în lucrare, terminarea abia

acum complet a Proiectului de Dicionar i Glosar, executat

de prima d- voastr Comisiune. Pe când pân est-timp am fi fost

în drept a atepta sau mai mult, sau mai puin de la acel

op laborios, acum i numai acum, îl putem cunoate i a-

preui în deplina lui întregime.

Ca s ajung la finele su au trebuit s treac zece ani,

i aceasta, — cat s o recunoatem, domnilor, — nu este

mult. Alte popoare, ca s'i adune chiar i atât material

lexicografic, cât se afl în Proiectul ce ne st de fa, au

întrebuinat cu mult mai multe zecimi de ani. Noi am ac-

celerat în mod extraordinar lucrarea Comisiunii lexicografice,

i cercându-ne une-ori a o controla, a o preface, a o abate

din calea ce ea îi alesese, trebuie s constatm c dânsa a

stat neîncetat fidel sistemei sale proprii, i — ca s repeim

aci cuvintele, prin care onoratul d-1 Laurian a caracterizat a-

ceast lucrare, — vom recunoate, c ceia ce a fcut Comi-

siunea lexicografic e adevrat o sistem i o sistem cât se

poate mai consecin ; dar c planul s'a modificat, fr îns

a ei din marginile sistemei, mai vârtos dupe restriciunile

Societii, i c multe s'au modificat dupe experiena câti-

gat de Comisiunea lexicografic ^).

Pân a nu se începe elaborarea acestui prim Proiect, prin

1) Vezi Analele Societii Academice, tom. VII, p. 68.

o anume comisiune lexicografic, — care prin fora lucrurilor

a fost redus neîncetat numai la ambii prtai ai aceleia

sisteme limbistice, — Societatea Academic i-a fcut iluziune

cum c dânsa va putea în fie-care sesiune anual s revaz

i s corecteze lucrarea de peste an a Comisiunii emanate

din sânu-i. Aceasta a fost tendena prescripiunilor din art.

17 al Regulamentului pentru elaborarea Proiectului de Dic-

ionar.

Intr'adevr s'au i fcut la diferite epoce, — i anume în

sesiunile anilor 1870, 1871 i 1874, — cercri de a se aplica

ad Uteram, prescripiunile acelui articol. N'au trebuit însmulte ore de discuiune ca s se coflving toi c nu în iu-

irile unor desbateri publice se lucreaz sau chiar se îndrep-

teaz cu succes i cu matur chibzuire un dicionar, ci cunor asemenea operaiuni le sunt neaprate i linitea me-

ditaiunilor i neîntrerupta urmrire a unui metod logic iconsecine.

De aceia, — plcutu-ne-a, sau nu ne-a plcut, — noi toi

am lsat i am grbit pe a noastr comisiune lexicografic

se aduc pân la capt lucrarea.

Din acele câteva vii dezbateri, Societatea noastr a învatcel puin un lucru : c adic, reviziunea proiectului nu se

poate face prin discuiuni ; în timpul sesiunilor, ci c dreptul

de a revedea, de a complecta sau chiar i de a modifica cu

totul proiectul, trebuia conferit unei comisiuni speciale, care

s se ocupe cu aceasta în rstimpul vacanielor noastre.

Atunci dar, în edina din 27 August 1874, ai instituit Co-

misiunea care vi se prezent astzi cu reflexiunile ei asupra

lipsurilor ce au oprit-o de a executa lucrarea dorit i tot

deo-dat neînlturat a Societii noastre.

Când ne-ai fcut onoarea, domnilor, de a ne denumi în

aceast comisiune, abiea dac putem spune c ne-ai indicat

calea pe care aveam a pi. Tot atunci îns Societatea a votat,

ca aplicabile proiectul te era înc în lucrare, o serje de câte-va

prescripiuni, pe care noi nu ne putem opri de a le considera

ca dreptarul, precum s'a zis atunci, al lucrrii de reviziune,

148 AL. I. ODOBESCU

ca nite indîcatiuni preioase pentru viitoarea edijiune a Dic-

ionarului Academic.

Credem necesar, domnilor, a reaminti îndat acele voturi

ale d-voastrâ, care au fost într'astfel exprimate

:

1. «Ca pre viitor, lucrarea s nu mai fie împrit în

Dicionar i Glosar, ci toate cuvintele limbeî române s fi-

gureze la locul lor alfabetic, având în vedere originea i pro-

venina roman a cuvintelor i având tot de-o-dat în ve-

dere i cuvintele strine, acceptate în forme proprii limbeî

române, i consacrate prin uz, indicând la acestea i autorul

sau epoca.

2. «Ca din articolii lexicografici, în cari se explic cuvin-

tele limbeî, s lipseasc pre viitor discuiunile i polemicile

asupra etimologiei, originei i înelesului zicerilor. înelesul sse dea în cuvinte puine dar bine cumpnite i cuprinztoare.

Etimologia s se arate numai când e nenduoioas sau cel

puin foarte probabil.

3. «Cuvintele nou, care se justific prin necesitate de a

exprima un obiect sau o idee nou, sau o nuan nou de

îneles, i care sunt formate dup firea limbeî, fie din limba

latin, fie din limbile surori, sau i din limba vechie româ«

neasc, acelea numai s se treac în Dicionar, indicându-se

pre cât se poate, epoca întrebuinrii lor. S se treac ase-

menea i terminii de arte i tiine, adoptai în limbile cla-

sice i în cele moderne.

4. «Cuvintele de dicionar s fie, pe cât se va putea, ba-

zate pe autoritatea scriitorilor români vechi i moderni, precum

i pe accepiuni i locuiuni populare.

5. «Accepiunile cuvintelor vor fi bine specificate i sepa-

rate prin semne diacritice. Aceste semne vor ajut înirarea^

cu lmurire i în mod metodic, a înelesurilor diverse ale

vorbei.

Definiiunea vorbei, când nu se va putea face prin sino-

nime, va fi dat prin perifrazele cele mai scurte i mai pre-

cise i în termeni cunoscui, în conformitate cu art. 18 din

regulamentul pentru lucrarea dicionarului.

REVIZIL'NEA DICIONARULUI ACADEMIC 14Î)

6. «Definitiunile vorbelor technice de arte, tiine i meserii

s fie cu cea mai mare îngrijire rectificate i complectate, în

cât s corespund deplin cu starea progreselor actuale a le

cunotinelor omeneti».

Au mai fost i ali doi articoli, în mijlocul discuiunei c-rora, Societatea s'a vzut nevoit a se întrerupe, spre a de-

iegâ sarcina sa unei Comisiuni de revizuire, dei cei mai muli

din membri se pronunase în favoarea lor; aceti articoli

sunau aa :

7. «Forma cuvinteleTr s fie aceia, pe care a consfinit-o

uzul (consuetudinea) i natura (logica fireasc) limbei, aa în

cât s nu se produc între scriere i graiu dificulti practice

fr nici o necesitate tiinific.

8. «Ortografia s se mai simplifice, ameliorându-se modul

provizor de scriere, aa încât s se înlesneasc cunotina

practic a scrierei limbei, fr a se uita principiul etimologic.

Alturea cu fiecare cuvânt din dicionar s se pun i pro-

nunarea, figurat dup sistema scrierei cu semne (' ' ^ ^ icedilele)» M.

Membrii comisiunei de reviziune au crezut de a lor datorie,

ca s cugete la mijloacele de a realiza toate aceste deziderate

în ediiunea revzut a proiectului.

Totdeodat îns ea trebuia s examine în sine Proiectul de

Dicionar i cel de Glosar, ca s vaz pân la ce punct ele,

în tot coprinsul lor, sunt conforme sau abtute dela ideile

majoritii, exprimate prin voturile de mai sus.

Aceast operaiune fcut asupra complexului, numai acumîntregit al lucrrei comisiunei lexicografice, ne-a adus pe fie-

care în parte la aceleai idei asupra modificrilor ce reclamproiectele, spre a deveni operate însuind pe deplin aproba-

iunea Societii noastre.

în sistema care a predomnit la redactarea proiectului, amputut toi constata c sunt, pe de-oparte adause, consistând

din neologismi curat sistematici, — «pagine întregi numai de

) Vezi Anal. Societ. Academ. tom. VII p. 58.

150 AL. I. ODOBESCU

neologism! nejustificai» i), iar pe de alta, eliminri intenio-

nate de cuvinte i de forme existente îrl limba român.Dintr'aceia rezult pentru noi c lucrarea de reviziune tre-

buia s aib o îndoit tendin :

Pe de o parte, a alunga orice inovaiune, nu îndestul de

bine legitimat.

Pe de alta, de a înzestra viitorul dicionar cu tot legitimul

avut al limbei noastre, pe care cu nedrept '1-a despreuit pro-

iectul actual.

Mrturisim c prima îndatorire ni s'a prut a fi cu nea-

semuire mai uoar decât a doua;i într'adevr, mai lesne

este în totdeauna a risipi, — dac cumva aci risip ar fi, —decât de a agonisi.

Am fi putut dar s ne mrginim întru a combate i a ex-

clude tot ce ni s'ar fi prut, în proiectul Comisiunei lexico-

grafice, prea tare exagerat ca sistem de prefacere radical a

limbei româneti i astfel n'am fi fcut alta decât a continua

numai cercetrile de discuiune ce s'au petrecut în sânul So-

cietei în anii 1870, 1871 i 1874.

Dar de am fi fcut într'astfel, mai din nainte noi am fi simit

bine c nu îndeplineam decât o minim parte din ceia ce

erai în drept a cere dela noi.

Noi fceam atunci numai ceia ce, — cu bine, cu ru, — s"ar

fi putut face i de toi, chiar în întrunirile noastre anuale.

Ar fi lipsit din lucrarea de reviziune acea poriune esen-

ial a unui bun dicionar, pentru a crei reîntregire în con-

textura proiectului actual, Societatea academic socotise de

cuviin a încredina provizor comisiunei noastre speciale toate

drepturile sale de reviziune.

i într adevr, considerând în complexul lor, toate ideile

ce se învedereaz în prescripiunile Societii, mai sus enun-

ate, noi am recunoscut în ele faptul : c majoritatea noastr

înelege, ca i noi, c un dicionar al limbei române, trebuie

1) Vezi Anal, Societ. Acad. tom. VII. edina dela 28 August (9 Sep-

tembre) 1874.

REVIZIUNEA DICIONARULUI ACADEMIC 151

s întruneasc toate însuirile, pe care marele lexicograf fran-

ces, d. Littre, le rezum în urmtoarele cuvinte ce ne per-

mitem a le traduce

:

«Orice limb vieuitoare... prezint trei termeni : un as con-

timporan, care este propriu fiecrui period succesiv ; un ar-

chaism, care a fost i el odinioar un us contimporan i care

conine (mai adesea) explicaiunea i cheia lucrurilor subse-

cuente;i în fine un neologism, care, ru îndreptat, stric,

iar bine îndreptat, dezvolt limba, i care i dânsul va devenî

într'o zi archaism, consultat ca istorie i ca faze ale limba-

giului».

Dintr'acestea se constat, pare-ni-se, c punctul prim i de

cpetenie al unui dicionar este uzul contimporan.

Nu corespunde, mai întâiu de toate, cu cerinele celui ce-1

consult, dicionarul acela, care nu conine cuvintele, pe cari

omul este expus a le auzi din gura tuturor în orice momental vieei sale.

«Dar orice limb îi are i trecutul su, a crei cunotinconduce de sine mintea spre viitorul ei. Unele persoane,—a-

dauge tot d. Littre,— sunt predispuse a crede c un dicionar,

întru care istoria intervine, este o oper destinat mai cu

seam erudiiunii. Nu e de loc într'astfel... Un dicionar is-

toric este fclia uzului i nu trece prin erudiiune decât spre

a veni în ajutorul limbei actuale».

Astfel a treia poriune constitutiv a unui dicionar bine

întocmit, aceea de care a abuzat aa de tare Comisiunea

noastr lexicografic, adic neologizmii, trebuie s fie, — de

am putea zice aa, — ca un fel de deduciune a prii sale

istorice.

«A impune unei limbi regule trase dup raiunea general

i abstract, — astfel precum fiecare epoc concepe acea ra-

iune, — aceast sistem conduce foarte lesne la arbitrariu.

Un dicionar istoric stârpete de îndat acea predispoziiune

abuziv». Aci în folosul nostru am citat iari din Littre.

Privind din acest întreit punct de vedere (uz contimporan»

archaism i neologism) elaboratul Comisiunii noastre lexico-

152 AL. I. ODOBBSCr

grafice, au venit de sine în apreuirea noastr toate lip-

surile ce el conjine. Ele bteau prea tare la ochi ca s nule fi putut îndat constata.

Dar aceast constatare ne-a dat tot de odat i msuraneputinelor literare, bibliografice i chiar lexicografice, despre

care am atins la începutul acestui raport.-

i iat, domnilor, ce am aflat atunci, c ne lipsete, spre

a complecta cu tot ce'i este neaprat trebuincios proiectului

de dicionar.

1. Dezvoltarea istoric a cuvintelor, care vor s fie exa-

minate în diferitele i principalele lor faze succesive;

2. întemeierea cuvintelor de uz contimporan, pe citafiuni

alese de cei mai buni scriitori din timpurile noastre;

3. Complectarea materialului lexicografic cu multe elemente

uitate ale limbagiului poporan i ale idiotizmilor locali;

4. înavuirea lui cu materialul, — aa de interesant i adesea

instructiv — al termenilor technici, întrebuinai în miestriile

tradiionale ale poporului român din orice provincie;

5. i în fine o nomenclatur mai complect i mai exact

a termenilor de tiin, care, dup cum observ foarte judi-

cios d-1 Littre, «difer în mod esenial de aceia ai miestri-

ilor. în adevr, pe când limba miestriilor e totdeauna popular,

adesea archaic i eit din bierile idiomei, limba tiinific,

din contr e mai totdeauna elen, artificial i sistematic;

într'însa etimologia se înfiaz de sine. Ceeace este greu

este de a da pe scurt explicaiuni lmurite despre obiecte

adesea foarte complicate».

Acestor consideraiuni generale ne socotim datori s adu-gm înc una, de o natur cu totul local.

Diferen pentru diferen, ori cât de geloi am fi de re-

întregirea limbei noastre cu termeni pentru orice idee, deri-

vai numai din origin latin, precât îns biserica noastr or-

todox va mai pstra archaismii si strini, cari negreit se

vor scurge i ei treptat cu acea solemn pruden ce carac-

teriza micrile bisericei, — pân când cuvintele învechite se

vor rosti dinaintea altarului nostru, nu ne este permis nici

REVIZIUNEA DICI«">NARrLUI ACADEMIC 153

de a le exclude din dicionarul limbei române, nici de a le

întina cu nereverenioasele epitete de termeni ridicoli i bar-

barizmi oribili. Ar fi din parte-ne a condamna pe orice ro-

mân cult ca s râd i s fug cu oroare de biserica noastr

naional.

Dup ce i-a dat bine seam Comisiunea de revizuire de

toate aceste lipsuri de fond ale proiectului existent, ea s'a

oprit i asupra unor defecte de form, sau ca s zicem mai

bine, de expunere. Era dânsa în drept a face aceasta, cci

avea în vedere voturile Societii, care îi desemnau acele im-

perfeciuni. Dar spre a le îndrepta, puin îi rmânea de cu-

getat i de inventat dela sine.

Planul magistral adoptat de d-1 Littre în gigantica i per-

fecta sa lucrare lexicografic asupra limbii franceze, — plan,

carele în mare parte a fost adoptat i urmat de ilutrii frai

Grimm în mreul lor dicionar al limbii germane, — acel

plan abia mai are trebuin de mici modificri apropiate lim-

bei româneti, spre a da celor ce-1 vor aplica, o perfect ilogic expunere a întregului material lexicografic al graiului

nostru.

Astfel, spre a enumera pe deplin i în ordinea cea mai

sistematic, diferitele elemente constitutive ale fiecrui articol

din dicionarul limbei, noi ne vom mrgini a le consemnaci d'a rândul :

Cuvântul în sine (fie de uz contimporan, arhaic sau ne-

ologizm);

Pronuncialunea lui, cu modificrile provinciale.

Formele lui gramaticale, cu neregularitile când exist :

. Accepiunile sau înelesurile lui diferite, clasificate dupun mod logic i însoite cu :

Citaiuni din principalii autori contimporani i din cele

mai recomandabile i mai caracteristice locuiuni populare iproverbe.

Sinonimele lui, cu nuanele distinctive;

Istoricul su, adic prezentarea lui sub diferitele sale faze

succesive, bazate pre citaiuni din autorii vechi

;

154 AL. I. ODOBESCU

în fine : Etimologia lui, când ea nu este supus la prea

mari îndoieli.

Prin semne diacritice, i chiar prin scurte explicaiuni, se

va arta Valoarea ori Caracterul cuvântului, sub raportul

uzului su actual.

Ca s poat îns cineva s îndeplineasc cu contiin icu rigoare tot cuprinsul acestor numeroase rubrice ale pla-

nului, la care noi înine ne-am oprit, s'ar cuveni s aib la

îndemân un material, care a lipsit negreit Comisiunii lexico-

grafice,—fr ca dânsa, consecin sistemei sale exclusive, ssimt vre-o pedic din aceast lips, — dar dinnaintea ab-

senei cruia noi, spre a v satisface pe d-voast i a ne sa-

tisface pre noi înine, precum i spre a corespunde la ade-

vratele trebuine ale naiunii, am stat locului, cutând mijloace

practice de a realiza ceiace trebuia fcut.

De sigur puteam, dup cum i proiectasem la început, scercm sub form de specimen, a v prezenta câteva foi de

dicionar, lucrate dup planul mai sus schiat. Dar iar noi

ne am încredinat, c în lipsa materialului, ce ne erâ indis-

pensabil, n'am fi putut ajunge decât la o încercare informcu mult mai pre jos de legitimele d-voast ateptri i poate

înc i mai pre jos de dorinele noastre.

Dintr'acestea vei înelege, domnilor, de ce ne am sfiit a

v pune în fa acele schie incomplete, cu care mai muli

din noi s'au ocupat.

In loc de acestea venim din contr cu manile goale, dar

cu un plan bine statorit în minile noastre, ca s v decla-

rm c struim înc în deciziunea de a cerca, de a pupe

bazele, de a începe mcar, un Dicionar mai complet al lim-

bei române, o ediiune revzut, expurgat i completat a

Proiectului actual.

Dar, — spre a'l pune în concuren cu o lucrare aâ de

complet, — am socotit de cuviin s venim tot acum a vcere i autorizarea i timpul de a aduna, în modurile ce ni

se par cele mai practice, materialurile felurite de care înc

simim mare nevoie.

REVIZIUNEA lUClMNAKLLll ACADEMIC 155

Vom expune succesiv, i natura acelor materialuri, i pro-

cederile ce le credem mai nimerite i tuturor mai folositoare,,

spre a ajunge la scopul dorit.

Intru aceast enunare, n'avem decât a urma rândul di-

feritelor lipsuri sau neputine literarii, bibliografice i lexico-

grafice, pe care le semnalarm mai adineaori; i iat-le:

1. Intru ceiace privete materialul istoric al Hmbei, n'avem

decât a v aminti, domnilor, cât este de greu a i-1 procura

cineva în raritatea, defectuozitâtea i confuziunea material a

ediiunilor princeps de cri tiprite românete mai nainte

de al XVIII-lea secol. Abia unul dintre corifeii tiinei româ-

neti, veneratul printe Timoteiu ipariu, a reuit prin st-

ruinele unei întregi viee de pacient i de laboare, s p-trunz în arcanele strvechii literatului naionale.

tii din citirea analectelor sale literarii, cu câte neînchi-

puite anevoine i-a putut procura eruditul filolog, în mai

multe zecimi de ani, elementele studielor sale de limbistic

român. Fiecare din noi nu este un Timoteiu Cipariu i fie-

cruia nu 'i este dat a strbate prin aa mari dificulti, ca

s ptrund pân la miezul ce trebue extras din acele crî.

spre a nutri Dicionarul românesc cu sucul istoric al limbei..

Dar totui, fiecare din noi, i poate chiar i alii afar diir

cercul restrânsei noastre Comisiuni, simte în sine i voina

i putina de a studia cu deamruntul câte una sau mai multe

din acele antice ale filologiei naionale i de a înlesni oame-

nilor de tiin accederea la misterele limbei din secolii tre-

cui, prin republicarea de aâ preioase texturi.

Socotim dar, domnilor, c a retipri în ediiuni critice iînzestrate cu glosare speciale i cu indice i note lexicogra-

fice, principalele opere literarii ale secolilor trecui,—i anume,

unele din crile româneti ale diaconului Coressi, din tip-

riturile în limba naional, fcute în Ardeal sub George Ra-

cotzi, în ara Româneasc sub Mateiu Basarab i în Moldovasub Vasile Lupu, din scrierile mitropoliilor Varlaam, Dosof-

teiu i Antim, din operile Urechilor, Costinilor, Grecenilor

i Cantemirilor, precum poate chiur i uneie documente din

156 AL. I. ODOBESCU

aceleai epoce, înc inedite, - este a aterne, pentru folosul

tuturor literailor români, stratul cel mai temeinic al edificiului

istoriei noastre limbistice.

Iat dar, domnilor, una din principalele lucrri pregtitoare,

pe care Comisiunea d-voastr de reviziune o reclam pe sea-

ma-i sau mai bine subt a ei direciune, de la a d-voastr

bun chibzuire.

2 i 3. Pentru citaiunile din scriitorii contimporani i din

limbagiul popular, pentru care d-voastr ai exprimat dorina

s le vedei figurând ca exemple preferite ale limbei actuale,

Comisiunea de reviziune are negreit a se folosi de nume-

roasele locuiuni ce sunt rspândite în Proiectul Comisiunii

lexicografice i va îngriji singur a completa prin citaiuni

de scriitori moderni, a cror lips total ai constatat-o cu

prere de ru acolo.

4. Iar când e vorba de terminii technici întrebuinai în

miestriile poporului român, noi credem c este oportun a

reveni la deciziunile ce s'au luat în acest sens, în primii ani

ai existenei Societii noastre i, spre a le da un caracter

mai practic i a le face mai realizabile, cerem de la d-voastr

ca s fim autorizai a însrcina cu misiuni retribuite pe unii

literai români din prile locului, cari în diferitele provincii

ale romanitii, s'ar ocupa cu adunarea tuturor cuvintelor

atingtoare de cultura pmântului i de orice industrii naio-

nale, casnice sau publice.

5o. In fine nomenclatura tiinific ne o vor putea comu-

nica în condiiunile dorite, atât crile speciale publicate în

alte ri asupra materiei, cât i mai cu seam concursul bine-

voitor al colegilor notri din seciunea tiinelor naturale.

De altmintrelea suntem convini c vom afla întru toate

ale noastre neajunsuri, sprijin puternic din partea celorlalte

dou ale noastre Seciuni i mai cu osebire din partea celei

filologice-literarii.

Cu aceste ajutoare, ce precum vedei, sunt înc de dobân-

dit, cu abundantul material din Proiectul de Dicionar i de

Glosar, întrit cu ceeace acum are i cu ce mai ateapt, Co-

REVIZIUNEA DICIONARULUI ACADEMIC 157

misiunea de reviziune va putea pi mai temeinic la înde-

plinirea sarcinei sale, care, lmurindu-se atunci mai curat, va

fi de a grupa printr'o asidu luccare, toate acele varii ele-

mente, conform planului pe care ea i 1-a adoptat.

Ea vine s v roage, domnilor, ca s "i acordai atâta în-

credere încât s poat lucra în concuren i la pregtirea

materialului i la elaborarea operatului în sine.

Deceniul care trecu poate fi considerat ca periodul proiec-

tului. De azi înainte cat s se deschid acela al reviziunii,

al completrii, al îndreptrii.

Sa sperm c în timp scurt va fi adunat materialul ce con-

statarm c este de lips, i v putem încredina c îndat

ce toate elementele necesarii spre a face un complet dicionar

al limbei române vor fi întrunite, lucrarea conceput i ur-

mrit dup un plan larg dar bine determinat, va merge iute,

cu atât mai iute c ea se va folosi de proiectul actual, în

multele lui pri solide, îl va înavui cu tot ce 'i lipsete i-1

va frunzri acolo unde el prezent un desi prea tare um-bros de neexplicite inovaiuni.

Comisiunea de reviziune, prezentându-se dinnaintea d-voastr

cu cereri provocate de necesiti adânc simite, este inimatde dorina de a proceda cât mai curând la o lucrare efectiv.

Ea sper c nu o vei ine de ru pentru lufigul timp, ce

pare a-1 fi risipit în neputinele felurite pe care le semna-

larm pân aci. Acest timp n'a fost cu totul pierdut. Bine-

voii a-1 consider ca un stadiu reflectiv, prin care dânsa a

trebuit s treac spre a ajunge la constatarea deplin a tot

ceiace are si a tot ceiace 'i mai trebuie înc.

Ce 'i mai trebuie ? Ea vi 1-a spus i '1 repeete :

S dm studioilor români, — i nou înine, socotii printre

ei, — mijloacele practice de a studia formaiunea i desvol-

trile succesive ale limbei naionale, prin scoaterea la lumina adevratelor acte civile ale adolescenei sale

;

S gsim putina de a ne înfige adânc în mduva graiului

poporan de prin toat românimea i s'o sorbim de acolo spre

a-i distila virtutea în rezervoriul comun al limbei naionale ;

'l-'^.'XJEiOVlJ

S adogmla aceste dou comori ascunse în rrunchii traiu-

lui nostru strmoesc, tot ce pot da mai bun scriitorii notri

moderni i tiinja universal;

i din toate acestea, s întocmim un inventar complet ira{ional al întregei noastre avuii limbistice, s înfiinm ade-

vratul Dicionar al Academiei Române, carele, precum s'a

mai zis adesea printre noi «cat s fie oglinda limbei din

trecut pân în prezent \).

Iat, domnilor, în ce consist i unde tind propunerile Co-

misiunei de reviziune.

Dac i le vei aproba, ea este tare încredinat c prin

struina ce va depune pe viitor în rpedea i scrupuloasa

îndeplinire a sarcinilor sale din nou specificate, va înlesni

foarte Societei Academice mijloacele de a înla cultura

limbii româneti cu o treapt înc mai sus de cum dânsa a

fcut în primul deceniu al existenei sale.

Bucureti, 1877. Diti Analele Societei Academice, Tom. X. 1877.

i> Vezi Anal. Societ. Academ. tom. VII, p. 51.

Vasile Alecsandri

LEGENDE NOU. — OSTAII NOTRI.— DESPOT VODÂ.

Raport de premiare. citit în edina din 6 Aprile 1881 ^

Domnilor,

Luând dela Comisiunea premiilor însrcinarea de a-i face

o dare de seam despre operile d-lui Vasile Alecsandri, pro-

puse la concursurile literare de est-timp, m'am simit îndat

stânjenit în aceast lucrare printr'un scrupul foarte firesc. Este

aproape o jumtate de secol de când eu unul [aci se presu-

pune a vorbi d-l Ion Ghica] am mulumirea s vieuesc în

cea mai intim frie de idei i simiminte cu scriitorul ale

crui opere aveam s le preuesc ; îmi era dar team c im-

presiunile i judecata mea au s fie influenate printr'o pr-tinire simpatic de care, vrând nevrând, m tem c nu mafi putut cu totul libera.

M'am întrebat atunci: ce s fac ca s rmân dinaintea

d-voastre i a scriitorului ce ateapt al nostru verdict, jude-

ctor drept i neademenit de prieteneti avânturi?

Cugetând la acestea m'am oprit la o hotrâre, pe care v

1) Acest raport a fost prezentat Academiei în numele d-lui Ion Ghica

carele, ca membru al Comisiunii exammatoare pentru concursul Marelui

Premiu Nsturel, era oficial însrcinat a-1 face. D-sa îns a preferit, din

oarecare delicate scrupule, s cear concursul d-lui Odobescu i s în-

credineze d-lui, redactarea i rostirea unor preri pe care le împrtescpe deplin ambii colegi ai mult preuitului nostru poet V. Alecsandri.

160 AL. 1. ODOBESCU

pot încredinjâ c am observat-o cu scumptate, aducând astzi

dinaintea d-voastre numai i numai ceia ce mi-a dictat: adicam impus tcere i inimei i cugetrii mele i m'am decis sîntreb pe alii care nu se aflau în situaiunea mea sufleteasc,

ceia ce dânii cred despre operile d-lui Vasile Alecsandri i mai

cu seam despre cele din urm ale sale produciuni literare.

Am cercetat, am ascultat i am înscris pe rând cele ce mi

s'au spus; iar dintr'acestea toate s'a îndrugat raportul, poate

cam straniu, cu care m prezint acum dinaintea d-voastre.

Totui el, nefiind al meu propriu, ci al multora, al vocei

publice, el are negreit, i un merit mai mare, i rdcini mai

multiple, i un crezmânt mai obtesc: Vox populi, vox Dei!

«Plcut via trebuie s fie aceia dela Mirceti, — îmi

spunea mai dunzi o persoan care nici odat nu trecuse

prin lunca iretului, nici clcase pragul osptos al poetului

nostru, — plcut via trebuie s fie aceia în care un om cu

inim poate s dea liber curs imaginaiunii sale i, admirând

prefacerile succesive ale naturei, sau rsfoind în cri i în

minte-i vechile tradiiuni legendare i istorice, pe care în mare

parte el însui le-a dibuit, afl tot de odat în geniul supropriu i puterea i înlesnirea de a reproduce cu farmec

armonios de stil tabelurile ce cu mii de capricii se desfoardinaintea ochilor lui.

«Azi, prin strofele-i miestre, el nimerete a strmuta de

subt a sa proprie vedere, la a noastr privire uimit,

Câmpul lung i lat ce-albete Miezul nopii !... totul tace

!

Ca un strat de mrgrint. Lumea pare un mormânt

Alba lun sus lucete > Unde mort i rece zace

Ca icoan de argint, Leul marelui pmânt,

i apare nemicat i sub bolta cea senin

în abis nemrginit, Mii de stele cu foc viu

Ca pe marea îngheat Vars-o jalnic lumin

Un vas mare troienit. Pe gigantul su sicriul),

) Din Noapte Alb, în Legende nou, pag. 24.

VASILE ALECSANDRI 161

«Câtva timp mai apoi, peana'i împins i mai rpede de o

vesel suflare primvroas. ne mângâie lin, spuindu-ne cum

Vântul iute se scula... Mândr, alb, scump odor,

Peste fag cu fruntea lat Cu zimbire-atrgâtoare,

El începe a sufl, i duioas ca un dor

A sufl ca nici odat, De simire iubitoare,

în curând a lui suflare La plcuta sa ivire

Coaja fagului despic, Es albinele cu miere

i la ochii lui apare i sub vesela-i ochire

Un lucefâr de fetic. Lumea salt'n re'nviere.

Ea rmâne în extaz

La a soarelui lumin.

Pe 'nfloritul ei obraz

Luce-o rou briliantinâ.

i pe frunte'i se îndoaie

O ghirland înverzit.

i pe gur-i se desfoaie

Dulce roz 'mbobocit i).

«Acestea i multe alte vii tablouri ca acestea adunate în

Legendele nou ce a publicat în anul trecut d. Alecsandri sunt

rsunete sonore ale celor minunate armonii ale naturei, ale

acelor nepreuite Pasteluri, care de mult l-au i consfinit ca

neasemuitul zictor al tuturor încântrilor frumoasei noastre

patrii.

Dar muza ce s'a adpostit acum în Mirceti este o fiin

deprins a se rsfa în toate darurile lumii ; ea nu se mul-

umete numai, ascuns subt iie i ctrinj, s rtceasc cu-

legând fluturi i floricele prin lunca iretului ; ea uneori îi

mai aduce aminte i de multele i felurile {armuri, pe unde

odinioar a colindat pribeag, purtând pretutindeni dorul ârei

;

ei îi place, povestindu-ne vechi i crunte tradiiuni din locuri

strine, a ne spune înc, mldiindu-i glasul pe tonul lenos

al manelelor orientale, cum

Pe Bosfor lungi caice de-o form sprinteioar,

Se 'ntrec cu elcovanii ce'n faa apei sboarâ,

) Din Vântul Miaz-zi, în Legende nou, pag. 32.

AI.. I. fUiOBESCf. — Toi. II.

162 AL. I. ODOBESCU

Iar altele, mai multe, cu-o lene micare,

Sub ziduri de haremuri plutind în legnare.

Prin sunet de tambur i glasuri de manele

Cadânele frumoase le chiam la zebrele i).

«Astfel de descrieri, dar poate mai incomplet desvoltate ne

a prezentat poetul i atunci când, în cânturile sale de junie,

adunate succesiv ub titlurile de Lcrimioare i de Mrg-ritarele, muza lui totdauna vioaie i spornic nu 'i acordase

înc preioasele rgazuri de la Mirceti, ca s lmureasc sub

mai statornice forme impresiunile i amintirile ei poetice.

«Pe atunci ea era o copil ginga i sglobie ; râdea iplângea lesne, furându-ne mereu inimele. Acum s'a fcut fe-

meie mândr i mintoas ; zâmbetul ei e plin de darnic bu-

ntate, lacrimele 'i sunt mângâieri.

«Glasul ei se înal acum cu rsunete trufae, când • ea

cânt vitejiile strmoeti, ea care odinioar abia doar de

cuteza, isteaja, s zic din frunz cumc

In pdurea de la Strung

Sunt de cei cu puca lungCari dau chiorâ la pung,

astzi, dupe ce i-a înstrunat falnic coardele lirei spre a luda

în limba ce li se cuvine, pre eroii de la Dumbrava roie, se

simte acum în drept i în putere a deschide, prin rostul sufatidic, orizonturi de nemrginit mrire Jrei noastre i a zice

cu duios mândrie :

Tu, scump Bucovin, odrasl româneasc!

Tu, cuibul vitejiei, tu,, fal strmoeasc!Rspunde 'n faa lumei cu a ta despreuire

Acelor ce aclam a ta nenorocire.

Strinii te insult 1-a soarelui lumin.

Ca pe un oim ce-1 roade o lacom vermin.

Ei râd de tine astzi crezând c'a lor grmadDe-acum pe venicie te face a lor prad

;

Dar nu te pot ajunge insultele profane

Când eti vlstarea, fiica, cohortelor romane,

1) Din Murat-Gazi Sultanul i Beni-Mustafa, în Legende nou, p. 51

VASILE ALECSAXDRI 163

Când, falnic rezimat pe vechile mormânturi,

Pstrezi în al tu suflet anticele avânturi

;

Când fie-care arbor din codri-i fioroi

Cuprinde o legend din timpii glorioi

;

Când fiecare stânc, i plaiu, i râu, i numeAtest c nu piere româna gint 'n lume

!

Prin aer câte-odat se vd trecând în sbor.

Lungi cârduri de corbi negri cu svon croncnitor.

Flmânzi, ei cad pe câmpuri, se cred stpâni pe arDar e destul s vad un uliu, ca s piar.

Pe cerurile-albastre, adese-ori s'adun

Troiene 'ntunecoase de negri nori ce tun.

Se pare c'au s verse potopul pe pmânt.Dar ca s-i risipeasc ce trebuie?... un vânt i).

«Dar înc i mai sus, înc i mai departe nzuiete i a-

junge cu deplin succes vocea acum maturit a muzei ro-

mâne a lui Alecsandri. Ea spune, i toate naiunile, surori

mai mari ale naiunii române, o ascult, o admir, o aclam,

când ea intona pe graiul strmoesc lauda gintei latine:

Latina gint e regin

Intre-ale lumii ginte mari:

Ea poart 'n frunte o stea divin

Lucind prin timpii seculari.

Menirea ei tot înainte

Mre îndreapt paii siEa merge 'n capul altor ginte

Vrsând lumin 'n urma ei.

Latina gint e vergin

Cu farmec dulce, rpitor;

Strinu 'n cale-i se închin

i pe genunchi cade cu dor.

Frumoas, vie, zâmbitoare

Sub cer senin, în aer cald.

Ea se mireaz 'n splendid soare.

Se scald 'n mare de smarald.

1) Din Rpirea Bucovinei, în Legende noue, pag. 8.

164 AL. I. ODOBESCU

Latina gint are parte

De-ale pmântului comori

i mult voios ea le împarte

Cu celelalte-a ei surori

Dar e teribil 'n mânie

Când braul ei liberator

Lovete 'n cruda tiranie

i lupt pentru-al su onor.

în ziua cea de judecat

Când fa 'n cer cu Domnul sfânt.

Latina gint-a fi întrebat:

Ce a fcut pe-acest pmânt?Ea va rspunde sus i tare

:

«O ! Doamne 'n lume cât am stat,

«In ochii si plini de-admirare

«Pe tine te-am reprezentat !i).

«A ! negreit, fericit este acel brbat, — dintre noi toji singur

ales, — carele în sânul societii noastre aa de turburate,

a tiut cu struin s se urce, s se urce lin i mereu pe

treptele ce însui geniul su le-a durat temeinic în timp de

patru-zeci de ani, i acum de pe înlfimea intelectual în

care trete poate s cuprind cu mintea i s traduc cu

graiul toate mririle, toate virtu{ile, toate bunurile, toate în-

cântrile, toate gloriele i toate frjetile legminte ale pa-

1) Cânticul gintei latine, în Legende noue, pag. \. — Cu câiva ani

mai nainte, la 1876, când în Bucureti, s'a dat în onoarea d-lui V. Alec-

sandri, un banchet, spre a serba itriumful ce-1 câtigase prin Cânticul

gintei Latine, la concursul literar dela Montpellier, d. Odobescu, carele

atunci se afla spre cutarea sntii la bile lui Ercule dela Mehadia,

adres prin telegraf, laureatului poet urmtorul toast, urare sntoas a

unui versificator bolnav

:

Din apa rece-a Cernei Eu umplu azi pahare

Pe care zeul Lernei .i chiar din deprtare,

A descântat-o 'n vin. In numele-i închin,

Din undele-i nebune Poete, ce cu fal

Cen veci o s rsune Duci hora triumfal

De dulcele-i suspin, A neamului Latin

!

VASILE ALECSANDRI 165

triei sale ! Ferice colul acela de pmânt românesc unde el

afl rgaz priincios spre a întocmi i a furi cu închipuirea-i

bogat i cu pana-i miastr, atâtea nepreuite podoabe cu

care el d astzi frumoasei opere a vieei sale trecute un

luciu din ce în ce mai strlucit! Ferice i naiunea care îl

posed,... dac ea tie a-1 preui!»

Acestea mi le spunea cu foc interlocutorul meu, care numai

din scrierile sale cunotea pe amicul meu Alecsandri, între-

rupând, — cum fcui i eu, — aprecierile sale cu citiri din

volumul de Legende noue. i drept s v spun, d-lor, cdup fiecare bucata citit, mi se prea i mie c cu drept

cuvânt ne-am putea mândri i noi cu asemenea idei, cu ase-

menea versuri.

Dar, spre a nu ei din fgduina ce v'am dat, s nu vor-

besc despre impresiunile mele personale, dai-mi voie a vrelata ceeace îmi zicea tot mai deunzi un osta al nostru nu

tocmai crturar, carele i dânsul luase parte cu oarecare

vrednicie la luptele noastre rsboinice de acum trei ani

:

«C adic am trit bine pe cât am stat în jurul Plevnei,

zu, aceasta nu o poate zice nimeni. Dar, ori cât de rea ne-

a fost acolo viaa, nu tiu de ce cu mare plcere îmi aduc

aminte de dânsa. M gândesc la toate nevoile, la toate nea-

junsurile, la toate primejdiile, i adeseori mi se pare c le

vd trecând toate acestea pe dinaintea ochilor mei; dar, drept

s'i spun, niciodat nu mi se înfieaz ele mai lmurite

i mai cu plcere decât atunci când citesc versurile din cr-

ticica Ostaii notri a d-lui Alecsandri.

«Oare fost-a i dumnealui atunci pe acolo ? Cci eu, nici

nu l-am vzut prin acele locuri, nici nu am auzit de dum-nealui pe timpul acela. Cu toate acestea, aa de bine spune

cum toate s'au petrecut, încât poi s i juri c a trit traiul

nostru, c a fost prta la toate durerile i la toate nevoile

încercate de noi, c a râs cu noi seara la glumele din jurul

focului.

166 AL. I. ODOBESCn

«Ia ascult, rogu-te, povestea lui Pene Curcanul^)—(cine

va fi fost acela? c din regimentul meu nu era; dar fie, ci dânsul a fost român verde !)

—«Plecat-am nou din Vaslui

i cu sergentul zece,

i nu-i era, zu, nimnuiIn piept inima rece.

,

Voioi ca oimul cel uor,

Ce sboar de pe munte,

Aveam chiar pene la picior,

'aveam i pene 'n frunte.

Toi, Dorobani, toi cciulari,

Români de vi veche,

Purtând opinci, sucman, iari,

i cuma pe-o ureche.

Ne dase nume de Curcani

Un hâtru bun de glume,

Noi am schimbat lâng Balcani

Porecla în renume!

«Muli, mulji al{ii au pfit ca Pene Curcanul, dar ferice de

dânsul, cci a gsit cine s-i fac numele nemuritor. Daccumva a auzit i el, în fundul ctunului su, ce zice cântecul

de dânsul, negreit c pe dat i s'au alinat i durerile, i,

dac «oim a fost de munte», apoi vultur s'a fcut dup urma

cântecului.

Când aude românul lutarul cântând btuta subt umbrar,

îi intr dracu în opinc i joac pân moare ; dar mite când

i se spune ostaului cu aa vers dulce i brbtesc, laude

despre statornicia i vitejia lui, apoi cum s nu se fac zmeu

la btlie ? Cum s nu-i dea inima i viafa pentru draga de

moie? Fapta vitejeasc e negreit lucru mare; dar într'o

potriv cu dânsa st i vorba pus la loc cu temei. Dac ostaii

României s'au purtat cu vrednicie pe câmpul ^e btaie, apoi

^) Din Pene Curcanul, în Ostaii notri, pag. 92.

VA8ILE ALECSANDRI 167 ;

\

tot CU atâta vredîiicie le-a cântat faptele i d-1 Alecsandri. El ^

ne-a spus—i cu inima duioas ne-a spus,—cum strinii, cari 1

pân acum ne disprejuiau, au învat a cinsti i ara i br- '\

bia noastr.

«Ca s m crezi, ascult, rogu-te, i întreag povestea Ser- «;

geniului

:

\

Pe drumul de costie ce duce la Vaslui

Venea un om, cu jale zicând în gândul lui: %

«Mai lung'mi pare calea acum la 'ntors acas... i

«A vrea s sbor, i rana din pulp nu m las!» \

i bietul om slab, palid, având sucmanul rupt

i o cma rupt buci, pe dedesubt,^

Pea trgând piciorul încet,—dar pe-a lui faSburâ ca o lumin de glorie mrea,i 'n ochii lui de vultur adânci, vioi i mari '.

Treceau lucioase umbre de eroi legendari.[

Opinca-i era spart, cciula desfundat,^

Dar fruntea lui de raze prea încoronat. \

Calic-i er haina, dar strlucea pe ea » -

i crucea Sfântul Gheorghe 'a României Stea.'

Românul venea singur pe drumul plin de soare,\

Când iat c aude fanfare suntoare '

i vede nu departe în faa lui venind

Un corp de oaste mândr în aur strlucind

;

\

Erau trei batalioane din garda 'mprteasc, \

Mergând voios la Plevna, cu dor s'o cucereasc. i

In frunte-i, colonelul seme, pe calu-i pag,;

La bravii si tovari privea ades cu drag, \

i inima în pieptu-i btea cu foc, deteapt, ^

Cci el vis, privindu-i, la lupta ce-i ateapt.

D'odat' el d cu ochii de searbtul RomânCe stase 'n loc la umbr, subt un stejar btrân.

i mult se minuneaz i nici c-i vine a crede,^

Când crucea Sfântul Gheorghe pe sânul lui o vede.;

i-oprete regimentul; iar bravul colonel ^

Se 'nchin la drumeul, s'apropie de el 1

i-i zice cu blândee : — De unde vii, strine ? — 4

«Vin tocmai de la Plevna. — Cum e acolo ? — Bine. —\

«Dar aste decoraii cum, cine i le-au dat ? — \

«Chiar Domnitorul nostru 'al vostru împrat. •

«Dar pentru care fapte ? — tiu eu ?... Ci c drept plat ']

168 AL. T. ODOBESCU

«C am luat eu steagul reckitei.... i pe dat«Cu el, strpuni de glonuri, ne-am prbuit în an...»

—

«Dar ce rang ai, voinice?» — «Am rang... de Doroban.» —Atuncea colonelul, dând mâna cu sergentul,

Se 'ntoarce, d un ordin... Pe loc tot regimentul

Se 'nir, poart arma, salut cu onor

Românul, care pleac trgând al lui picior i),

«Este oare de mil sau de mândrie, lacrima cu care tot

ochiul se roureaz, urmând cu gândul în cale pe viteazul

doroban român, care plec târând al su picior?

«Ba, zu, e de mândrie, de curata i dreapta mândrie pe

care povestitorul a tiut, cu tainic meteug, s'o altoiasc

adânc i în jalea i în veselia ostaului român.

«Cci e vesel românul chiar i la vreme rea; îl vezi cdinaintea primejdiei el joac i râde ca voie bun, mai ales

când i se spune cum :

Colo 'n Plevna i 'n redute

Stau pgânii mii i sute,

Stau la pând tupilai

Ca zvozi de cei turbai.

Las' s ead mari i mici...

Tragei hora, mi voinici!

Sus, în tabra turceasc

Dat-au tuea mgreasc.Rpciugoii crunt tuesc,

Cu ghiulelele 'n noi stropesc.

Las' s crape mici i mari...

Tragei hora, mi tunari

!

Iaca m !.,, din parapete

Vine-o scroaf ca s fete

Opt godaci 'un godcel.

Toi cu râtul de oel.

Las' s fete mii de mii...

Tragei hora, mi copii

!

Ne-a veni i nou-odatZi de plat i rsplat

5-l aducem la aman

Pe Gaziul de Osman.

Vie !,.. ura !... la Balcani!

Tragei hora, mi Curcani

!

Cât e negru, cât e soare

Moartea eade pânditoare

i prin anuri i prin râpi

i tot bate din aripi.

Las' s bat pân mâni

Tragei hora, mi Români! 2)

1) Sergentul, din Ostaii notri, pag. 101.

2) Hora dela Plevna, din Ostaii notri, pag. 113.

VASILE ALECSAXDRT l(i9

«Le-a reciti acum pe toate, cci fiecare coprinde în sine

câte o fapt sau câte o aplecare vitejeasc a ostaului nostru

;

fiecare în part i toate împreun au darul de a detepta în

minile noastre scumpe i nobile simiri, simiri de acelea pe

care tot dânsul, poetul nostru, ni le-a lmurit în aceste ale

sale mândre i printeti cuvinte

:

Dragii mei I din focul luptei oelii când v-ti întoarce'^

La cmin unde Românca ateptând, suspin, toarce,

Tot poporul, rud, frate, sor, mam i printe.

Ca la Domni, cu pani i sare, vor ei vou 'nainte.

Cci din voi fiesce care poart 'n frunte o cununi de gloria de astzi i de gloria strbun I

Pas' dar! pas' tot înainte! timpul vechiu din nou zorete!

Viitorul României dat-au mugur ce 'ncolete

!

O, copii ! de voi sunt mândru, simt acea mândrie mare

Care crete cu mrirea unui neam în deteptare.

Mi-am vzut visul cu ochii, de-acum pot s mor ferice.

Astzi lumea ne cunoate : Român, zice, Viteaz, zice i).

«Eu unul nu tiu cum merge cursul pricinei în lumea

d-voastr cea cu haina albastr, — adaose sfârind entuziastul

meu militar ;— dar atâta tiu c,, dac la noi în otire, un

voinic ar fi fcut cu sabia atâtea vitejii câte a însemnat d-1

Alecsandri cu condeiul, apoi toi într'o glsuire am fi cerut,

i Domnitorul nostru, carele-i i viteaz, i înelept, i darnic,

i drept, ar fi i preîntâmpinat cererea noastr ca s-i fie

peptul întreg al acelui voinic, acoperit cu cruci i cu stele, ca

s arate lumei neasemuita sa virtute militar».

V las i aci s judicai d-voastr, domnilor, dac ce a zis

din inima sa simpl viteazul osta, are tot aceeai valoare

în mintea oamenilor cu cultur literar.

Mrturisesc îns c, în cercetrile mele, nici pe oamenii de

felul acesta nu-i am ocolit, i-mi aduc aminte c într'o sear,

eind dela teatru, unde se jucase, — dup puterea tinerei

Oda ostailor români, din Ostaii notri, pag. 123.

170 AL. I. ODOBESCU

noastre trupe dramatice, — legenda istoric Despot-Vod, amauzit un critic literar zicând cu oarecare asprime c n'ar fi

trebuit s fie pus pe scen acea oper, c într'însa intriga

dramatic nu ofer îndestul interes, c spiritul sarcastic iglume al autorului pare adesea a face s încline scenele

tragice pe alunecuul comediei. Critica era aspr, dar, bnuindc suprarea judictorului s fie provenit în parte din nesu-

ficiena interpretrii pe scen a unei opere îndelung studiat

de poetul nostru, am rugat pe Zoilul su s ia textul dramei

d-lui Alecsandri, s-1 citeasc cu ateniune i s-mi spun în

urm dac persist în opiniunile sale.

Curând dup aceea, avui mulumirea de a vedea pe crân-

cenul critic venind cu totul îmblânzit la mine i spunându-mi

c «defectele aparente ce îl întrâtase la reprezentajiune, dis-

pruse mai cu totul la citire ; ba i mai mult, c citirea

acestei legende istorice, — osebit de farmecul ce reese din 1

mul{imea imaginilor poetice i din nobleja limbei întrebuin-ja de autor,— revel într'însa un studiu psihologic adâncit\

al caractelor ce îi desfoar aciunea în cursul dramei, i '

prezent totdeodat un numr însemnat de scene de o înalt !

valoare dramatic.j

«Urmrit cu scrupuloas i dibace îngrijire este, de-a lungul\

dramei, caracterul multiplu i nestatornic al acelui intrigant

strin, carele concepe, nu fr mrire, i execut, nu fr\

semeie, planul de a se urca pe tronul Moldovei, i carele, :

ajuns la culmea dorinelor, îmbtat de ale sale repezi suc-;

cese, înstrineaz dela sine toate inimele simple sau mâr-j

ave care-1 ajutase la sui, i în sfârit, prsit într'o clip\

de toi, nu uit, nici în ultimul moment, de a se învlui în|

farnica mantie de mrinimie, cu care odinioar adimenise\

i amgise pe cei mai muli. \

•^«împrejurul lui, poetul cu mare talent i varietate, ne-a ;

fcut s vedem viermuind i încolcindu-se toate aplecrile|

lacome, slugarnice i zavistioase ale^ boerilor români de odi-:

nioar;i apoi, — la oarecare momente de nobil încordare

j

VASILE ALECSANDRI 171

a simimântuiui naional, — el ne-a artat cum din rântie s se ridice verde în inimile tuturor Românilor, instinctul

de aprare al pmântului strmoesc.

«Printre toi acetia figureaz i un chip straniu în care se

amestec , cu puternic originalitate, aplecrile glumee ale

Românilor din orice timp i fanatismul întunecos, care la noi

a fost pururea privit ca un prepus de nebunie ; acea comic

personalitate a lui Ciubr-Vod aduce în drama d-lui Alec-

sandri câteva întrolucri de un efect cu totul surprinztor.

Astfel e scena între Ciubr-Vod i Despot, când acesta isbu-

tete a îndupleca pe nebunul ca s-i ia locul în închisoarea

unde el ateapt, fioros i desperat, osânda de moarte pro-

nunat în contra-i de Lpuneanu. în cazul acesta, putem

zice c comicul are în sine o adevrat, trie dramatic ^).

O scen cu micri înc i mai vii, înc i mai complicate,

cu contrasturi cu atât mai caracteristice, cu cât sunt tot aade precipitate cât i de scurt enunate, o aflm la sfâritul

dramei. Este aceea,când Despot, prsit de toi, perzând orice

sperare, vzând risipite toate visurile lui de mrire i sim-

indu-i inima sdrobit prin perderea a tot ce a iubit, îi

înfrânge durerea cu o minunat putere de voin i, în faa

insultelor, în faa ameninrilor, în faa morii chiar, urmeaza juca rolul de vanitoas superbie, dela care nici binele nici

rul nu a putut vre-odat s-1 înstrineze» -).

Ar trebui s încheiu aci aceast scurt dar sincer apre-

uire prin care criticul meu îi retracta prerile sale de mai

nainte; îns, spre a face ca dânsul, cat i eu s v împr-tesc i ideile ce el emitea asupra unor scene din actul al

Il-lea, pre care, atât ca dezvoltare dramatic, cât i ca ros-

tire poetic, el le privea ca punctul culminant al operei d-lui

Alecsandri.

«Intr'însul vedem cum crete, crete repede, nesocotita în-

clinare a oamenilor ctre necunoscut, cum stavilele care cearc

\) Despot-Vodâ, act. V, scena II.

-) Despot-Vodâ, act. III, tab. II.

172 AL. 1. UDO.BESCU

s in în loc asemenea pornire, mai ru o întrât, cum vor-

bele adimenitoare uimesc i fur lesne minile intrate pe acea

cale ; apoi înc, din toate acestea ni se învedereaz mai l-

murit faptul c, prin respicarea înclinrilor inimei omeneti,

un spirit puternic poate s ne explice taine neînfelese din ve-

chia noastr istorie, precum este suirea pe tronul Moldovei

a veneticului Despot Heraclidul.

«Cu nemrginit talent i cu poetic elocuen sunt desvol-

tate acele peripeii sufleteti, în mai multe scene ^).

«Un utim cuvânt spre a sfâri cu laudele ce se cuvin nouei

opere dramatice a d-lui Alecsandri, i acesta va fi numai spre

a regsi într'însa cu o vie mulmire, pe poetul cel ce subt

atâtea gingae forme, a cântat frumuseile patriei noastre -):

Privete colo 'n fa, în zarea luminat :

Ca mantie regal, frumoas i bogatApare 'n ochii notrii Moldova, dulce rai,

Comoar nesecat de bun i dulce trai.

Ea are grâu i miere i vinuri, ah ! ce vinuri

!

Toiag de btrânee, viu balsam pentru chinuri

i are mii de nade a scumpelor plceri,

Copile, ah! ce copile!... muieri, ah! ce muieri!

Ii fur ochii, mintea, i inima i-o fur

Cu-o raz de sub gean, c'un zâmbet de pe gur,

i îns Moldovenii orbi, cruni, nepstori.

Stropesc ades cu sânge grdina lor de flori.

Deci, în rezumat, legenda istoric a lui Despot Vod me-

rit fr îndoial toate laudele ce se pot acorda^ unei opere

de înalt poezie, caria însui drept-preuitorul ei autor i-a

dat denumirea cea mai potrivit pentru o compoziiune în

care studiul caracterelor istorice, cercetarea intim a inimei

omeneti, i apoi înc avântul liric al vorbirii sunt întrunite

cu cea mai mieastr armonie.

«Ca aciune înteit a dramei, negreit c în alte literaturi

vom gsi opere mai atrgtoare ; dar în limba noastr, tre-

1 ) Idem. act. II, tabl. I.

-') Despot Vod, act. I, scena Il-a.

ASILE ALECSANDRI

buie s recunoatem c nici subt acest raport, Despot V odnu'i are înc seamnul».

Aceasta fu concluziunea definitiv a aprigului critic, dupce cu mintea sa rsjudicase drept ceeace pe scen judicase

ru cu ochii i cu auzul.

Dar i aci, domnilor, ultima judicat rmâne la dumnea-

voastr.

Cu toate acestea, iertai-m s v mai expun unele apre-

uiri generale, pe care mi le-a desvoltat mai deunzi un om,

carele, având i el spiritul pornit spre poezie, citete mult itie s citeasc românete.

«iM întrebi, — îmi zis'e el, — care e prerea mea asupra

activitii literare a lui Vasile Alecsandri ? Sper c nu pretinzi

s ieau aci d'arândul toate operele sale, spre a le judicâ acum

cu deamnuntul ; dar voiu cerca s le cuprind toate într'o

ochire general, i pentru aceasta te rog s"mi dai voie a

m servi cu o comparaiune.

«Inchipuiete-i— i pare-mi-se c aceasta nu-ti va fi cu

anevoin, — închipuiete-i c literatura român de astzi e

reprezentat printr'o noapte adânc. Dar îmi vei zice: dace noapte, nu e lumin, i literatura e lumin. — Ingduiete,

te rog, un minut, i lumina, pre cât este, i se va arta în-

dat. In acea noapte lucesc pe cer stele, care mai mari, care

mai mici, unele adunate mai multe la un loc, altele rsipite,

unele cu scântei vii, altele cu raz domoal, ba chiar i unele

sub forme nebuloase. In acele stele, semnate pre întinderea

triei întunecoase, eu vd toate poeziile i toate scrierile lui

Ale<;sandri, grupate, ici în vesele Doine, colo în tânguioase

Lcrmioare ; mai dincoace în Suvenire, culese i reschirate

pretutindeni ; apoi în Mrgritarele vioaie, printre care r-sar i adevrai luceferi; i iari în Pasteluri graioase, în

Legende, vechi i noui, lucind cu vii lumine, .i în fine în

cânturile Ostailor notri, scldând mai cu osebire în razele

lor învietoare pmântul vitejesc al României.

«Dar mai sunt i alte grupe de stelue ce sclipesc vesel

174 AL, I. 0D0BE8( r

în jurul celorlalte, ca veselele lui Comedii i Vodeviiuri ; suni

i meteori cu sburdalnic lumin, ca ale lui Canonete, Ope-

rete i Scene comice; sunt i planete cu mersul mai lin, ca

scurtele sale Drame din trecut.

«Pe acel cer înstelat îi gsete locul i fiecare din spiri-

tuoasele lui Opere în proza, astfel încât numrând tot ce a

scris Alecsandri de când ine condeiul în mân, zu c n'ar

mai rmânea nici o stea pe cer, creia s nu-i pot însui

numele i valoarea lumintoare a uneia,—câtui de mare sau

câtui de mrunt,—din scrierile lui.

— «îmi place, — întrerupsei, — im împac, eu unul, foarte

cu aceast poetic comparaiune, demn de autorul nostru;

dar observ îns c ai uitat cea mai nou din operele lui, ai

uitat pe Despot Vod.— «Un moment, te rog; eram tocmai s ajung la capi-

tala-i oper dramatic, i ca s-i dau locul ce i se cuvine,

permite-mi s împrumut i s adaptez aci o citaiune dintr'un

mare poet român

:

In noaptea 'mpuntoare, în linitea senin

Privesc cum orizonul umplut e de fclii

Când în sfârit i luna s'arat mândr, plin.

— «N'am ce zice, comparaiunea, în ceeace privete pe

Alecsandri, este acum complet; dar, ce faci, rogu-te, cu

atâtea alte opere literare ce apar în România?— «Atâtea! Atâtea!... Termenul de grmdire este cam

exagerat. Dar, i acelora, — oricâte sunt, — eu lesne le g-sesc locul. Cci, când e noaptea întunecoas, adesea vezi

eind din pmânt palide flcraie care fâlfâie câteva secunde

în aer i apoi dispar nevzute; vezi înc mijind printre ier-

buri licurici, ce pentru un moment sclipesc viu cu a lor scân-

teie luminoas» i apoi, sfiicioi, îi apleac deasupra ei întu-

necatele lor aripe. Acetia sunt efemerii notri poei de

astzi.

— «Mi se pare c eti cam aspru cu dânii... dar, treac !

— Spune-mi, îns, unde pui pe acei oameni dela noi cari

A'ASILE ALECSANDRT

CU nepregetaia struin, lucreaz în cercurile felurite ale

tiinelor?

— «M iart; m acuzi c sunt exagerat. Permite-mi a-i

spune, îns, c i d-ta ai asemenea tenden, când bunoarvorbeti de lucrtorii cei cu struin fr preget, în dome-

niul tiinelor. Nu tgduesc c se întâlnesc i la noi br-

bai cu aplecri — mai mult sporadice decât persistente — la

lucrrile tiinifice, precum tot astfel, umblând noaptea pe

strade, se întâmpl s zreti, pe ici i colea, la ferestre,

câte o lamp, adpostind sub lumina ei mai mult sau mai

puin întunecat, doui ochi cari citesc sau o mân ce scrie.

Aceste lampe sunt unicele candele ce ard la noi pe altarul

tiinei.

«Dar, stai! uitasem, în mijlocul acestei panice lumine,

care îngân monotonia nopei noastre literare, uitasem samintesc c uneori a lor lin dar trainic lucire e turbu-

rat pentru câteva momente, de unele focuri de artificii în

cari meteri istei i dibaci fac s joace în ochii orbecai ai

publicului, tot felul de vârtejuri luminoase, de pestrie fii-

curi plesnitoare, de întortocheri sclipicioase, de bici fulgu-

rante, de vpi multicolore, de fulgere plsmuite, de sori f-rii, care toate acestea, cu mult sgomot i cu mare vâl-

voare, uimesc pentru un scurt timp vederile, i apoi deodat,

chiar prin natura lor factice, — se întunec, lsând numai

dup dânsele fum negru i îneccios.

— «Destul, — spusei eu atunci, râzând, — destul, cci ai

czut însui în pcatul ce-1 arunci asupra altora, i toat m-reaa-i comparaiune, ai sfârit-o cu un foc de artificii. Pe

limba francez, asemenea concluziuni fortunoase, se chiambachetal.

— «Recunosc c ai dreptate, — îmi rspunse interlocuto-

rul meu,— i desigur Vasile Alecsandri merit ca recompens,a multelor i temeinicilor sale lucrri, o mai bun rsplatdecât un asemenea buchet artificios.

«Acum abia o lun, am citit prin ziare un fapt care m'a

mândrit pentru o naiune suror i iubit de noi toi. In

176 AL. I. ODOBESCi:

ziua de 27 Februarie trecut, Parisul întreg i deiegaiuni din

toat Frana au mers s felicite i s depun lauri de onoare

pe fruntea btrânului poet al Franei, lui Victor Hugo, ca-

rele — fapt rar printre oamenii cu aa mare activitate inte-

lectual! — într atunci în al 80-lea an al vieuirii sale».

Intr'adevr, frumos lucru este, domnilor, când o ar în-

treag, recunosctoare pentru nepreuitele puteri morale ce

'

a rspândit într'însa un scriitor de geniu, vine s-i închine

recompensele de care ea dispune.

Din nenorocire, pân în aceti ultimi ani, ara noastr n'a

avut i n'a tiut s deâ nici o rsplat demn acelora cari

cu bra ager, au despicat ogorul înelenit al limbei i al cul-

turei noastre literate.

Dar, — nihil desperandum !— Printre noi a trit acum

câiva ani, — cu totul înstrinat din cercul literaturei, — un

urma al acelor oameni cari, cu dou sute de ani mai nainte,

începuse s sparg acea elin; dânsul, împins ca de o însuire,

poate chiar necontient, a sângelui ce-i curgea prin vine,^

a lsat primului institut de înalt cultur naional, mult pu-

ina sa avere, pentru ca dânsa s se reverse cu drnicie

asupra acelora cari vor redetepta naiunea român prin ale

lor opere literare.

Acela a fost, d-lor, mult ludatul acum de noi i de ar,Constantin Nsturel Herescu, carele cu limb de moarte, ne

a lsat îndatorirea ca s. închinm acelora dintre Români c-rora mai bine se cuvine, modestele prinoase ale unei averi,

pe care strbunul su, logoftul Udrite Nsturel, o între-

buina sub domnia lumintoare a lui Matei Basarab, la ti-

prirea celor mai dintâi cri în limba româneasc. El ne-a

prescris anume c astfel s se rsplteasc pe tot anul cele

mai bune lucrri literare i tiinifice fcute de Români, iar

la patru ani odat s împtrim rsplata în favoarea aceluia

«carele va fi tiprit opera, judicat ca publicaiunea de c-«petenie ce a aprut în cursul celor patru ani precedeni». \

\ ASILE ALECSANDRI 1(7

Apoi a mai adaos, cu tot dinadinsul, vorbind despre <^scrie-

"Kile de pur literatur, în proz sau în versuri, precum:^

«poeme, drame i comedii serioase, — mai ales subiecte na-

«ionale» — c : «Acestora mai cu seam, dorete ca s se

«< acorde Marele Premiu Nsturel, când ele vor fi judicate

<.<ca având un merit cu totul superior, spre a se d astfel

«o încurajare maiputernic desvoltrii literaturei naionale».

Acetia sunt, domnilor, înii terminii clauzelor testamentare.

Pentru prima oar, estimp suntem chiemai a îndeplini

aceast mai important din ale noastre datorii.

însui Regele nostru, ilustrul îndemntor i întemeietor al

unei ere de tot felul de prosperiti în România, a bine-voit

s consfineasc prin a Sa August prezen printre noi, a-

ceast prim mare Srbtoare a Dreptii ce de mult noi

datorim dulcelui graiu naional. Oare putem noi s facem

acum altfel decât a da deplina noastr învoire la glasul ce

din toat românimea se înal ca s recunoasc pe Vasile

Alecsandri, ca cel mai mare poet al Românilor în ziua de

astzi? ca autorul, cruia nimeni dintre scriitorii români, —fr de o denat orbire, — îi poate disput premiul, des-

tinat celor mai înalte i mai frumoase creaiuni literare, a-

prute în limba român, nu doar numai în aceti ultimi

patru ani, ci înc i cu mai muli decenii înapoi ?

Puindu-se la vot concluziunea raportului, ea dobândete unanimitatea

sufragielor.

Bucureti. 18S1.

Din Analele Academiei Române, Seria 11, Tom. III, 1881. i(

-1 In prezenta retiprire a acestui raport sa suprimat o mare parte

din citaiunile care figureaz în textul din Anale.

r*t+t^t+t+t*t*t*t*1

Credine, datine i moravuri

ale poporului român.

PRECUVÂNTARE LA CARTEA D-LUI G. D. TEODORESCU CU ACEST TITLU.

«S nu prsim îns cu totul cercul tradiiunilor i al cân-

tecelor ce se repoart la vechiul cult al naturei, fr a pomeni

despre un obicei poporan al antichitii, cu care se leag iun cântic copilresc ce, în parte, s'a pstrat ca o amintire

deprtat, în cetile noastre.

«Ateneu ne spune c a cânt rândunica, zsawovilslv, se

chiam la Rodieni o oarecare colind, despre care Teognis,

în a doua din scrierile sale asupra srbrilor din Rodos, vor-

bete astfel : Rodienii numesc a cânt rândunica un fel de

colindare ce se face în luna lui Boedromion, (Septemvrie al

nostru). Numele acesta vine din cuvintele ce se cânt atunci

si care sunt cele urmtoare :

«Venit-a, venit rândunica;

cu dânsa" i vremea frumoas,

cu dânsa i timpul cel bun.

E alb curat pe gui neagr cu totul pe spate.

Asvârl-ne 'ncoace smochine

din casa ta plin, bogat,

i d-ne i vin în ulcic

'o coni. plin cu brânz ;

dar fie i pane de risc

i turt cu ou. tot ad-o ;

primete ori-ce rândunica...

Lum ceva, ori s ne ducem ?

Dar d-ne, cci altfel nu mergem,

ba înc lum cu noi ua.

ori polia cea de d asupra

ori chiar pe nevast-i ce eadeîn cas colo tocmai sus.

iMrunt-i i^lesne o ducem 1

Dar d-ne cevaile mai bine,

i cat vr'-un lucru mai mare !

Deschide-i; deschide-i toi ua,

cci iat'a venit rândunica.

i noi, iaî nu sântem unchiai,

ci suntem copii, copilai !>'

>i\rr-: \i,i-: i>

«Aceast colind, — adauge Ateneu, — a artat-o mai întâi

Cleobul Lindianul, când începu a face prin Lindos strângere

de bani».

«S o fi compus frumosul Cleobul. unul din cei eapte

înelepi ai Greciei, sau fiic-sa Cleobula, cum zic alii, aceast

cântare coprinde, negreit, un îneles mai adânc decât al

unei colecte de bani sau de merinde. Intr'însa vedem c se ves-

tete sosirea vremei frumoase i a timpului celui bun, cci

în toamn aria soarelui s'a potolit i casele s'au umplut de

avuii : rândunica prevestitoare de bunuri, revine sprinten ivesel. Deschide-i, deschidei-i ua ! Bogatule, împarte-i cu s-racii comorile ! Astfel v griete glasul nevinovat al copiilor.

«Astzi înc, pe toate rmurile Greciei, i chiar în Atena,

pe la începutul primverei, copii, adunai în cete i inând în

mân o moric cu aripe dei ce, învârtindu-se, închipuiete

o rândunic, alearg din cas în cas, cântând un cântic de

felul acesta :

Rândunica vine de pe alba mare: ea trece marea i 'i face un trior

i eade intr'însul sa rsufle, i zice

;

Martie, Martie noros. i Fevruarie ploios, iac dulcele Aprilie

teste c-i aproape.

Pasrile ciripesc, pomiorii înverzesc, ginele cloncnesc i încep st

cloceasc.

Turmele purced, la munte, iezii sar i pasc mugurul cel nou.

Animale, pasri, oameni, toi se veselesc din suflet; ghiaa. zpada i

crivul au încetat.

Martie. Martie noros, i Fevruarie ploios, iat vine Aprilie cel frumos 1

Ei afar, Fevruarie, i tu Martie, du-te, car-te !...»

'apoi sfâresc cu sunetul ce-1 facem noi din buze ca s go-

nim o pisic.

«Cine poate tgdui c acest cântic este o variant moderna vechiului Chelidoniasmos rodian ? Cine nu va zri în amân-dou ideia comun i fireasc de a vesti lumii, prin gura

copiilor, o tire înveselitoare : sosirea timpului plcut, a cl-

durii cumptate, a zefirului primvratic. a vegetaiunii înflorite?

«O alt veste bun, de o natur mai mistic, mai puin pi-

pit simurilor, dar i mai mângâietoare pentru inimi, deteapt

ISO AL. I. OI)OKESCU

noaptea din somn pe copii, în clima mai aspr, in ara mai

cretin a Românilor. Pe când zpada acopere pmântul, pe

când gerul sleiete chiar apele, o Stea, icoan a celei ce s'a

înlat odinioar pe cer ca s cluzeasc pe cei trei Crai

dela Rsrit, mân cete de copii prin întunericul ulielor vi-

foroase, în ajunul Crciunului, i le îndeamn a vesti cu gla-

suri nevinovate cretinilor adormiji, c peste puin are s vinceasul solemn i dorit al mântuirei! Ei nu-i amenin, ca

copiii din antichitate, cu furtiaguri, dar le e frig, le e foarrie

bieilor copilai, i, dup ce au strigat :

Bun dimineaa la Mo-Ajun

!

ei cer s le dea mcar «un covrig, c mor de frig», mcar«o nuc, c se dau cu capul de uluc», mcar «un mr, ca

s te trag de pr !» .

«O! vechi daiine i vechi cântice ale poporului! Ce dulce

farmec coprindei voi în naivele voastre expresiuni ! Aspra

critic se sfarm dinaintea voastr, cci mintea omului, de-

prins cu voi din pruncie, pare c se scald, la auzul vostru,

în nevinovia-i primitiv. Voi suntei pentru noi amintiri suave,

ce învieaz junia în suflete ! Pentru popor, suntei floarea

neuitrei!»

Aceste rânduri le scriam acum vr'o treisprezece ani, arun-

când într'un articol despre cânticele noastre poporane câteva

idei culese în studiul antichitei i puse în comparaiune cu

ceiace fiecare din noi a vzut sau a învat din copilrie în

cminul printesc. i pe când le scriam, iu minte c gândul

îmi era a cerne prin sita studiilor clasice, cele mai multe din

acele datine btrâneti, pe care noi cei de astzi le am apucat

înc, dar pe care strnepoii notri nu le vor mai cunoate

poate decât din scrisele noastre.

Aveam de gând a întreba în cri pe vechii plugari ai La-

iului dac nu cumva dânii, sau cel puin flcii lor, cari

înc nu îmbrcase gravitatea togei virile, n'au inventat oare

ei acea urare vesel i glumea cu care tinerimea din satele

CREDINE ALE POPOEULU

noasiie întâmpin sosirea anului nou i, mâind seara cu zgo-

mot, cu plesnete i cu clopoei, Pluguonil, strig la casa

fiecruia pe rând :

S vin cu isbând

anul cu mare dobând

!

S piar vicleugul

i s soseasc bilugul!

Hi, hi!

Pluguor cu dojsprece boi.

Plesnii miHi. hi!

Aveam de gând a cercet prin ce curioas analogie de fapte,

de idei i de imagine, vechiul zeu latin al ploilor, Jupiter

Fluvius, reprezentat pe columna Antonin din Roma, sub

-chipul unui unchia cu straie loase, se aduce aa de mult

cu leele noastre de Paparude, carele, acoperite cu frunze

de bozii i muiate lioarc de donia vecinelor, ureaz sltând

\ chiuind :

Ca s caz ploile

Cu gleile

S sporeasc grânele

S umple ptulele

Aveam de gând Dar ce folos a vorbi despre câte

are omul de gând ? Timpul a trecut. Alte multe lucrri, ialte mai multe nelucrri, m'au fcut s dau uitrii aceste

scumpe i plcute studii.

Datinele noastre româneti, din marea noastr nepsare,

ar fi rmas poate reduse pentru viitorime la puinele ce spune

despre dânsele nemuritorul Dimitrie Cantemir, care, într'o

crticic de nici dou sute de pagini a spus despre Românii despre ara lor mai mult i mai bine decât toi cari, dupdânsul, au scris pân astzi.

Cu toate acestea, eu cred c puine sunt cercetrile care

ar avea pentru Români mai multe ademeniri decât descrierea,

lmurirea, explicarea i compararea acelui ir de eresuri i

AL. 1. OpOBBSCi:

de idoli, antiqaam Dacice ciiltiim redolentia niimina, pe care

domnescul descriitor al Moldovei ni le d, în rpejunea penei

sale, toate ca rmie ale cultului vechilor Daci.

N'ar fi oare a face o istorie a cugetrilor intime, a cre-

dinelor, a plcerilor i a suferindelor poporului român, când

cineva ar despica cu deamruntul origina i înelesul tuturor

cugetrilor poporane ce se ascund în acea grmad de nu-

miri misterioase, pe care Cantemir Ie-a cules din ^ura po-

porului ?

Oare numai despre Daci — i nu despre toate credinele

care s'au întiprit treptat i d'alungul secolilor în mintea lo-

cuitorilor României — ne-ar aminti cuvintele i datinile de

Lado i Mano, Zâna i Drgaica, Doina i Stafia, 'apoi iDracal-în-vale, Ursitele i Frumoasele, Sânzenele i Joim-riele. Paparuda i Chiraleisa, Colinda i Tarea, Sbarâtorul

i Miaza-noapte, Srica i Tricolicii, Legtura i Deslegtura.

Farmecul i Descântecul, Vergelatul i altele de acela fel ?

Aceste multe i stranii numiri, pe care ni le-a pstrat Can-

temir, precum i altele, cu care un cercettor diligent ar putea

s'adaoge cu mult lista eresurilor poporane ale Românilor,

constituesc o comoar din care i poezia i istoria pot încculege preioase odoare.

Câiva din poeii notri au tiut pân acum s smulgcâte o nestemat din acel tezaur, i mai ales muza rsfata d-lui V. Alecsandri — care adesea tie s-i îmbrobodeasc

cu aa mult graie ugubea i gingaa-i fa în marama

rneasc—ne-a cântat, cu mult farmec, i Doina i Ursiii

i Sburtorul i pe Craiu-nou.

Rmâne ca i istoricii s-i îndeplineasc datoria, s-i ia

partea lor de sarcin, parte mai grea i mai spinoas, în care

subtilitile obositoare ale criticei înlocuesc avânturile sprin-

tene i mldioase ale poeziei.-

Cât despre mine abia m ispitisem, acum câiva ani, siau asupr-mi o asemenea sarcin, i 'ndat am lsat-o jos.

Dar astzi junele autor al paginelor ce urmeaz iat-1 c vine,

plin de ardoarea tinereei, plin de o pletoas veneraiune ctre

' KEDJTB ALB POPORUL 11 1 80

datinile vechi ale poporului român, plin de dorina de a cu-

noate traiul i credinele naiunilor antice i strine, i ne

prezint, în cartea de fa, câteva «încercri critice», în care

ne dovedete lmurit nu numai c iubete cu predileciune,

dar chiar c i cunoate adânc subiectele pe care s'a însr-

cinat a le trata.

Ara citit eu unul — i toi aceia cari Ia noi poart interes

studielor naionale, fcute cu seriozitate, vor citi, ca i mine

—

cu o vie plcere descrierile unor obiceiuri tradiionale, care.

fr îndoial, pot, când sunt bine descrise i bine analizate,

s constitue titluri istorice patriei noastre i s deslege enigme

ale vieei morale a poporului român.

Autorul acestor încercri critice a dat dovad, paremi-se,

în studiile sale asupra credinelor, datinelor i moravurilor

poporului român — studii fcute, am putea zice, pe bncile

coalei—c este înzestrat cu o adevrat intuiiune în materii

de aa anevoioas critic. Dac n'am avea ^ .constatm ialte materii, probate prin cercetrile de erudiiune clasic ce

conin aceste pagini, ne-am putea mrgini a recunoate cacea facultate intuitiv este darul cel mai preios pentru omulcare-i propune s verse lumina asupra amurgului din trecut.

Avem îns tarea credin c încercrile de fa nu vor fi

pentru autorul lor culmea studiilor de aceast natur ; de

aceea încheiem, atât prin mulumiri, cât i prin urri, aceste

neînsemnate rânduri, pe care le-am aruncat pe hârtie ca o

dovad de via plcere ce am resimit, vzând vechile noastre

aspiraiuni aa de bine, aa de spornic vlstrite sub panaaltuia.

Nu râdei, cititori, dac i ^u, om în toat firea, m voiu

atinge, sfârind, de ramura de laur care odinioar se depuneala fiecare capt de an pe altarul anticei zeie latine AnnaPerenna, i care la noi s"a prefcut în Sorcova vesel a co-

piilor români; i mai ales nu râdei dac, tot cu atâta nai-

vitate, îns cu mult mai puin graie decât dânii, voi urâ

i eu celor ce se ocup cU ardoare de preioasele datine

strbune :

184

«S 'nflorii. Ca un fir

Sâ mrgrii, De trandafir;

Peste var, Tare ca piatra,

Primvar, Iute ca sgeata ;

Ca un pr. Tare ca fierul.

Ca un mr, Iute ca oelul.

La anul.

i la muli ani !».

Bucureti, 1874.Preciivâutarc la volumul: încercri

critice asupra unor Credine^ Datine

i Moravuri ale poporului român. <1<^

G. Dem. Tt^odoi-escu.

Povetile unchiaului sftos

Basme pAgânetî.

Precuvântare la I-a parte din povetile unchiauluBASME PÂGÂNETI ÎNTOCMITE DE P. ISPIRESCU.

SFTOS.

Cel ce a scris aceast crticic, i al crui nume sa lui

pitit pân acuma sub modestul titlu de CiiLegtorul-tipograf,

pân când în sfârit meritele sale literarii, de toi recunoscute,

ne-au fcut s-1 silim acum pentru întâiai dat a se da în

vileagul publicitii,—^cel ce a scris aceast crticic, zic, mi-a

fcut onoarea i plcerea de a m consult adesea asupra

alegerei faptelor, pe care voia s le povesteasc într'însa.

I-a dat în minte d-lui P. Ispirescu bunul gând de a lmuripe cei din cititorii români cari nu sunt tocmai crturari adânci,

asupra unei mulimi de nume, de cuvinte i de zictori strine,

pe care în timpul de acum le întrebuineaz mereu scriitorii

notri, prin gazete i prin felurite cri.

« Ce va s zic un Ercule, un Prometeu, un Anfitrion?

Ce fel de poam va W Mrul discordiei? Ce fel de lighioan

s fie Chimera? Ce croial mai osebit s fi avut Urechile

lui Midas? î multe altele de felul acesta.»

Iat ceea ce vor fi zicând în sinei muli din cei ce citesc

pe toat ziua, prin ziare i cri, nume i cuvinte de acestea,

care de sigur trebuie s aib i ele vre un îneles.

Apoi cum s-i faci pe acetia s ptrunz secretul ce stascuns subt aâ nalte, subt aâ late i ciudate vorbe ale

pvocopsiilor?

18G AL. 1. 01>OJ5E.S( l

S-i trmii la coal? Le-a trecut, biet, timpul de a tre-

,pdâ pe crarea dscliei, i mai bine se lipsesc de orice

tiin, decât s mearg a o cpta, la vreme de btrânee,

pe bncile claselor, d'a rândul cu copii.

La aceasta s'a gândit, prin însi a sa încercare, fostul

nostru Calegtor-tipograf, i, ca om priceput care nu se îm-

piedic de greutile muncei, d-lui s'a apucat cu mare rbdare

s citeasc, seara acas, crile învailor, câte nu avusese

prilej a le rsfoi în copilrie; apoi dintr'însele trase, scoase

i stoarse cu meteug tot ce trebuia ca s deslueasc pe

cei neînvai, asupra multor enigme mitologice i istorice,

cu care crturarii înpneaz scrierile lor.

Dar atâta ar fi fost puin lucru i meritul celui ce a fcut

crticica de fa s'ar fi mrginit numai întru rbdarea cu

care d-lui a tiut s culeag de prin autorii mitologici i is-

torici, faptele desluitoare ale acelor enigme.

Pentru aceast parte a lucrrei d-sale, a crezut de cuviin

a se povui adesea cu mine i de aceia a i pretins cu tot

dinadinsul ca s vin eu s spuiu aceasta cititorilor, chiar aci

în capul crticelei sale.

E drept c aa este! M'am silit, precât m'am priceput ieu, s-i art izvoarele de unde poate cpta informaiunile

cele mai bune i cele mai amnunite. Ca s nu mai fie

vorb între noi, m'am învoit a mrturisi aci c cu aceasta,

— dar, s fie bine îneles, numai cu aceasta, —m pot lu^â

i eu în întocmirea acestei lucrri.

Trebuie îns s mrturisesc totdeodat c, dac am luat

aceast puinic parte la lucrarea miestrului nostru Cule-

' gtor, apoi am fcut-o cu o vie plcere, fiindc tiam bine

c indicaiunile mele vor fi folosite aa cum foarte puini la

noi ar fi tiut s le întrebuineze.

tiam c tot aa mare meter este tipograful nostru spre

a culege din catiele minii sale, spre a aeza drept la locul

cuvenit, i spre a scoate la iveal cuvintele i frazele curat

româneti, precum este i meter spre a jeul pe zfingalac,

spre a face palturi i a pune sub teasc literile din catiele

POVETILE UNt'HIAULp SFTOS

tipografiei sale; i astfel eram de mai nainte încredinat ca

el va ti, — precum a i tiut, — s dea povetilor sale, îm-

prumutate dela strini, acel farmec neasemuit de limb neaoromâneasc, ce abia se mai pstreaz astzi în gura stenilor,

i prin vechile basme i zictori btrneti ale poporului

nostru.

tiam c înfiate subt aceast form nou i adimeni-

toare, /7Z/7wr/7^ religiunii anticilor Eleni vor deveni pentru po-

porul nostru o învtur, folositoare i înlesnit, pe care

crturarii o dobândesc cu anevoin numai, prin studii înde-

lungate i greoaie. ^

Mai tiam în sfârit c, din pana celui ce a suflat astzi

via româneasc asupra acelor poveti îmbtrânite, acestea

au s ias fragede, sprintene i sglobii aa încât ele vor da

cetitorilor români de orice treapt, o petrecere literar din

cele mai plcute, prin stilul viu, simplu i popular, în care

plinul de merite autor al acestor foie va ti mai bine decât

oricine a le înbierâ.

Judice acum cititorii dac eu m'am fost înelat!

Adevrul este c asupra mitologiei celor vechi s'au scris

multe i felurite cri în toate limbile lumii civilizate; sunt

chiar i capete de oper în poezie i în proz care trateaz

asemenea subiecte.

Totui mi se pare c nimeni nu s'a cercat pân acum sîmprospteze anticele poveti pgâneti ale Elenilor, sub formapopular a Povetilor Unchiauliii sftos; i astfel îns ele

au de sigur s devin de aci înainte adevrate basme ro-

mâneti.

Aa dar, prin folositoarea petrecere a unei plcute citiri ifr de a-i bate cât de puin capul, orice cititor din popo-

rul românesc, care va rsfoi aceast crticic, va cpta din-

tr'însa i din cele cu acela titlu ce o vor urma — întru aceea

ce privete mitologia antic — toat tiina, ba poate i maimult decât aceea cu care se flesc îngâmfaii crturari, când

presar scrierile !or cu erudite numiri i cu aluziuni adânci

la miturile vechimii elineti.

AL. I. ODOBESCU

Apoi, pentru un aa bun serviciu, nu se cade oare s mul-

umim d-lui P. Ispirescu, culegtorul i scriitorul atâtor Basme,

Snoave l Zictori româneti, contiinciosul i meritosul lor

editor ?

— Ba, zu, foarte mult, i eu unul m simt, acum fericit

c mi-a dat însui prilejul de a-i aduce, prin aceste rânduri,

cel dintâi prinos de mulumire.

Sunt încredinat c în urm-mi are s se adune gloat mare.

Bucureti, 15 Octomvrie 1879.Precuvântare la I-a i)arte din Po-

vetile Unchiaului sftos. Basme p-gârireti întocmite (1<' P. Isinrescu.

Vechii poei ai românilor

PRECUVÂNTARE LA COLECIUNEA DE POEZII VECHI.

Dac acum de aproape optsprezece sutimi de ani, poporul

românesc îi pstreaz înc fiina sa nestrmutat, printre

atâtea neamuri strine i inimice ce-1 înconjoar, îl împresoar

i-1 strivesc de toate prile, nu mai rmâne îndoial c el

aceast trie o datorete mai cu seam limbei sale.

Romanii, pe cari abea un secol dup Gristos, Traian i-a

strmutat pe vile de sub poalele Carpailor i pe esurile

de-a stânga Dunrii, aceia ori cât de mult i-au copleit sau

i-au ademenit strinii, ei tot au pstrat din graiul lor cel p-rintesc atât, în cât nimenui s nu-i poat fi iertat a spune,

cu bun-credin, c Românii de astzi nu sunt drepi mo-tenitori ai coloniilor^adui aici de preste Alpi.

Dar au venit timpuri grele, când ei s'au vzut silii s fac

loc pe câmpiile lor, nvlirilor pustietoare a tot felul de nea-

muri pgâne i slbatice. Ei atunci s'au strâns la olalt is'au pitulat în vile munilor, iar când vre unii dintr'înii,

mai îndrznei i mai nesocotii încercau fr de spor s se

rpeaz i s resping pe cotropitori, alii, mai miloi, mai

înelepi i mai prevztori, le strigau pe a lor limb — oare

cum schimbat de cum fusese mai nainte, dar rmas tot

latineasc în sunetele i cuvintele ei — : «Torna ! Torna

!

Fratre /»

Mai apoi, strinii umblar s nimiceasc pe Români, prin

ilte mijloace mai puin grosolane. Ei se încercar s le sting

-ângele lor latinesc i firea lor naional, citindu-le mereu

CiasLoviiL slavonete în biseric i dându-le Urice i Zapise

190 AL. y ODOl'.ESC l

slavoneti la mân pentru stpânirea oricrii sfericele de

moie, oricrui drept cetenesc.

Astfel socoteau poate c poporul Român se va amgi a

crede c limb a celor sfinte i limb de folos i de omenie

nu poate fi decât o limb strin, bunoar cea slavoneasc,

dincoace de Carpaji i cea ungureasc dincolo. Dar pe când

vldica în biseric, iar domnul i boerul în divan, bolboro-

seau graiuri strine, poporul de rând struia a vorbi în c-minul su tot românete, a se închina lui Dumnezeu tot ro-

mânete, a cânta tot românete doina de jale i de vitejie a

trecutului.

Aa încât, de câteori se întâmpla ca, dintre oamenii dela

noi, cu tiin de carte strin, s se iveasc vre unul cu

minte mai deschis, cu inim mai generoas, el pe dat, fo-

losindu-se de tiina sa, cerceta coliba ranului, a celui care,

numai dânsul, pe atunci mai cuteza a se numi Rumân, irecunoscând din graiul lui c dânsul e vi de Roman,

zicea i el îndat cu mirare i cu mândrie, despre poporul

acestei ri :

Când au adus într'însa româneasc limbDe bun neam i ferit de calea strâmb

Se trage din sânge rud împrteasc..

Dumnezeu l-au sporitu-1 nainte s creasc!»

i într'adevr ca s sporeasc acest popor de bun neam,

£are se trage de rud împrteasc, i ca s creasc ferit

de calea strâmb, îi a trebuit s'i pstreze i îi trebue înc

s-i cultive româneasca lui limb.

De vre-o dou trei sute de ani încoace, noi putem ur-

mri pas cu pas mersul treptat al naiunii române. Ea sta

lânged i trudit, se mic fr spor, atunci când înc nu

cutezase a vorbi, în toate ramurile vieei ei sociale, limba sa

proprie, limba sa originar.

Dar din minutul când piedicile limbelor strine n'o mai în-

curcar nici în biseric, nici în viaa public, nici în produc-

iunile literaturei, din minutul acela avântul ei fu nemsurat.

De atunci încoace ea sporete într'un an mai mult decât o-

VK( HIl FOLI 191

dinioar în zece, mai mult decât într'o sut din seculii

trecui.

i într'adevr nu este nici un secol deplin de când toi

românii s'au decis a scrie numai limba lor, în toat a lor

via public; i în aceste câteva zecimi de ani, putem zice crsunetele limbei româneti, rostit fr sfial, au deteptat

toat naiunea din adormirea ei, i s'au auzit cu trie de

ctre toate celelalte pop6are ale Europei.

Limbei dar, limbei noastre, mai mult decât ori crui alt.

dar motenesc al poporului nostru, suntem datori aceast mi-

nunat reînviere.

Deci, tot dela struitoarea cultivare a limbei noastre trebuie

s ateptm i înaintarea i întrirea naionalitii noastre pe

viitor. Cu limba noastr vom învinore pân întru sfârit toate

limbile dumane din jurul nostru!

Dintr'o asemenea convingere a nscut în sânul unei so-

cieti iubitoare a progresului României, ideia de a gsi un

mijloc pentru ca toi românii s poat ptrunde cu înlesnire

în cunotina culturei limbei româneti. Acea societate a decis

dar a consacra mult puinul capital de care ea dispune, spre

a tipri o Bibliotec a poporului român, prin care, cu costul

cel mai redus, s poat cpt toi Românii în manele lor,

scrierile cele mai bune ale limbei româneti, de când ea a

început a fi scris i tiprit, pân în ziua de astzi.

A început prin a tipri acest mic volum, în care s'au a-

dunat cele mai frumoase dintre Cântecile btrâneti ale

poporului român, dintre acele compuneri poetice ale noro-

dului, care s'au pstrat pe la cânttorii din sate, fr de

nume de autori, dar pe care ilustrul nostru poet d-1 Vasile

Alecsandri a tiut aa de frumos^ a le aduna i a le recons-

titui, dupe adevrata lor fire poporan."

Apoi iar, tot în cercul compunerilor poetice, s'au adunat

aci scrieri de ale celor mai vechi poei români, de ale acelor

oameni de merit cari, pe când mai nimeni nu scria româ-

nete, au avut patriotic pornire spre cultivarea limbei na-

AL. 1. ODOBESdi

ionale, i, — precum a putut fiecare, —'au îndrugat, cu mai

mult sau mai puin talent, stihuri sau viersuri româneti.

In fruntea lor stfi vestitul mitropolit al Moldovei, Dosoftei

carele de la anii 1668 pân la 1690, cânt în versuri româ-

neti lauda Jrei,- din care am transcris mai sus patru sti-

huri, i lauda lui Dumnezeu, în Psaltirea lui David, tradus

toat de dânsul în versuri româneti.

Apoi s'au ales câteva din cele mat plcute poezii ale acelor

boieri diri ara Româneasc i din Moldova, cari între anii

1770 i 1830, se încumtar a dovedi dasclilor greci ce

domneau atunci în cercurile literare din rile noaste, cumc se poate scrie, i dulce i frumos, chiar i în despreuitul

graiu al Vlahilor.

Acei boieri, sunt, pentru ara Româneasc, familia Vc-retilor, cu banul lnchi în capul ei, având el doui fe-

ciori, amândoui poei, adic clucerul Alecu i logoftul

Niculae, i în fine cu vestitul poet loan Vcrescu, fiu al

clucerului Alecu.

Toi aceti trei din urm au îndeplinit cu sfinenie înda-

torirea ce le lsase cu limb de moarte, tatl i moul lor,

banul lnchi, prin testamentul su literar, unde el zice :

Urmailor mei VcretiLas vou motenire

Creterea limbei româneti

'a patriei cinstire !

Au mai fost, pe aceleai timpuri, i ali Români cu iubire

de ar i de limba lor, iar printre acetia vom numra mai

cu laud pe Paris Momuleanu, carele a scris numeroase

versuri în Bucureti, pân la anii 1828.

Din Moldova avem de asemeni a pune alturi cu boierii

Vcreti cei din ara Româneasc, pe logoftul Constantin

Conaki i pe vornicul Alecu Beldiman, cari i unul i altul

pe la începutul secolului nostru, îi aveau de onoare de a

scrie în versuri româneti, cugetrile lor i fapte din istoria

rei.

In fine, pentru ca din culegerea coprins în acest mic

VECHII POEI

volum s nu rmân culotul înstrinat o bun jumtate a

românimei, i anume aceea care triete dincolo de Carpai,

s'a pus tot aci i istoria în versuri a lui Arghir, compusacum vre-o 50 de ani, de un btrân poet poporan al Ar-

dealului, de loan Barac.

S'ar fi. putut face i mai mult ! Dar, ca un început, fie

bine primit de ctre publicul românesc, acest mic volum de

vechi poezii naionale i Societatea, care i-a pus în gând

s urmreasc fr preget publicarea Bibliotecei poporului

român, va scoate treptat din întunericul uitrii sau din în-

grdirile grele de rsbtut ale scumpetei, toate acele scrieri

româneti în versuri i în proz care, dintr'o privin oare-

care, pot place la citire, i care, artând treptat propirealimbei noastre, vor îndemna negreit pe muli a adaoge li-

teratura naional cu alte opere, înc i mai perfecte..

Adpostii sub modestul umbrar al anonimului, editorii

acestor crticele vor fi rspltii cu prisos, când vor vedea

c tipririle lor aduc poporului român folosul ce ei ateaptde la dânsele.

Bucureti, 1878

Precuvântare la Coleciiinea d£ poezii vechi, din Biblioteca poporului

român. %

Al. I. Odohescu —Voi. 1[. -

13

Nîcoiae Blcescu i scrierile sale

PRECUVÂNTARE LA ISTORIA ROMÂNILOR SUB MIHAI-VOD VITEAZUL,PUBLICATA LA 1877

Îndeplinesc astzi una din cele mai vii i mai struitoare

ale mele dorine: aceea de a scoate la lumina. Istoria Româ-nilor sub Mihai-Vod Viteazul, lucrarea de cpetenie a emi-

nentului i mult deplânsului nostru istoric Nicolae Blcescu,

care totdeodat este i o scriere de frunte în literele româneti.

De douzeci i cinci de ani, de când Nicolae Blcescu a

murit, înstrinat de prea iubita i prea dorita sa ar, eu

unul n'am pregetat un moment de a cuta mijloc spre a

face cunoscut publicului românesc aceast frumoas oper,

în care îi pironise mintea i puterile sale un om de un rar

talent, un om ce de copil înc, eu m deprinsesem a-1 res-

pect, a-1 iubi, a-1 admir.

Cincisprezece ani din acetia, am pstrat cu sfinenie la

mine manuscriptele lui. cercându-m, de câte ori mi-a stat

în putere, a da publicitei cel puin o parte din ele. Dar, spre

ruinarea noastr de pân acum, a trecut un ptrar de secol

dela moartea Blcescului, mai înainte ca s poat fi pus subt

ochii naiunii române, tot ceeace dânsul lucrase întru cea mai

mare a ei onoare.

A trebuit ca o raz din acel foc de vilejie strmoeasc,

care ardea cu dor inima" lui Nicolae Blcescu, s strbat în

sfârit în vinele tuturor Românilor, pentru ca s afle timpul

priincios de a ei la iveal patrioticele pagine scrise de pana

lui, muiat i oelit în sângele atâtor eroi ai Rom.ânilor din

trecut

!

Azi într'adevr e timp ca naiunea român s aud i tot-

M( oI.AE BAU K- \9'

deodat s simt adânc cugetele învietoare i spornicile cu-

vinte ale acelui nobil suflet, ale acelei întinse inteligene ro-

mâneti, care odat se numea Nicolae Blcescu!... Nicolae

Blcescu, despre carele ne spune d. V. Alecsandri c «co-

prins de entuziasm la privirea flcilor români ce dnuiaucu pletele în vânt, zicea: O! mândr oaste va avea România,

când îi va veni i ei rândul pe lume!» ^)

i negreit Ia virtuile osteti ale poporului român se

gândea fr preget Nicolae Blcescu, de oarece el, abia în

vârst de 19 ani (era nscut în Bucureti la 29 Iunie 1819),

intr în otire i, numai cu rangul de cadet (iunkr), doritor

s împrteasc soilor si de arme cunotinele ce mintea-i

ager i studioas dobândise înc din junee, ceru s institue

în cazarm o coal pentru soldai, unde însui fu învtor.Apoi, dup ce fu prigonit i închis câtva timp la mnstireaMrginenii pentru ideile sale liberale, tot ctre otire îi în-

drept el gândurile, când spre a intra în cariera literar, el

tipri în Iai Ia 1844, începutul unui studiu asupra Piiterei

armate la Români. -

)

Pân la 1848, petrecându-i timpul in studii istorice, când

la Paris, când în ar, el scrise diferite lucrri de un mare

interes pentru istoria naional, i le public în Magazinul

istoric pentru Dacia, pe care îl redacta în unire cu d. A.

Treb. Laurian. ^)

M Nicolae Blcescu, Suvenire de V. Alecsandri. Un fragment în Re-

vista Româu pefitrii tiine, litere i arte. Bucureti, tom. II. 1862,

p. 312.

-) Acest studiu, publicat în Foaia tiinific i literar din Iai. iapoi i în fâioarâ separata, poart titlul: Puterea armat i arta mili-

tar dela întemeierea principatului Valachiei pân acum. — El se com-

pleteaz printr'un asemenea studiu asupra principatului Moldovei, tiprit

în Magazinul istoric pentru Dacia, din Bucureti.

'^) Scrierile lui Blcescu. care au aprut în Magazinul istoric sunt cele

urmtoare: Tomul 1. (1845): Cuvânt preliminariu despre izvoarele isto-

riei Românilor. — Românii i Fanarioii. — loan Tautul, mare logoft

al Moldovei. — Logoftul Miron Costin, istoricul Moldovei. — Sptarul

loan Cantacuzino. — Postelnicul Constantin Cantacuzino.

196 . AL. I. ODOBE8CU

La anul 1848, el lu parte activ la micarea na{ional/

atât în ara Româneasc, cât i mai apoi, în Ardeal. însui

el, în scrierile lui pe care le dm aci la lumin, ne descrie

adesea simirile înjduioate ce a încercat inim.a lui în mijlocul

acelor aspirri confuze ale deteptrii spiritului naional, pe

care el, singur poate pe atunci, tia s le msoare, în mintea

sa erudit i patriotic, cu msura uria a gloriilor trecutului.

Fr îns de a perde curagiul în aceste sterpe lupte, tocmai

când vzu de toate prile avânturile generoase ale poporului

român înfrânte sub juguri strine i asupritoare, tocmai în

toamna anului 1849, el se întoarse în Frana i se consacr

mai cu totul la lucrarea capital a vieii sale, la povestirea

marilor fapte rzboinice ale Românilor din al XVI-lea secol. ^)

Tom. II. (1846) : Puterea armat i afta militar la Moldoveni în

timpul mrirei lor. — Despre starea social a muncitorilor plugari în

principatele Române în deosebite timpuri.

Tom. IV. (1847): Campania Românilor în contra Turcilor dela anul

1595. — Buletin despre portretele principilor ârei Românetii ai Mol-

daviei, ce se afl în cabinetul de stampe dela biblioteca regal din

Paris.

1) N. Bâlcescu, în timpul revoluiunii dela 1848 din Bucureti, a scris

în ziarul lui Bolintineanu, Poporul Suveran, câteva articole, din care ex-

tragem liniile urmtoare:

«Prinii notri au vrsat preiosul lor sânge pentru a ne lsa de mo-tenire drepturile noastre politice, i datoria noastr este a le pstra cu

aceiai putere pentru fiii notri. Timpul n'a venit ca s dobândim o in-

dependen absolut. Poziia noastr politic, de pe tractate, este bun,-

numai trebue ca ele s fie pzite de înalta Poart, i sprijinite cu sta-

tornicie de noi. S nu uitm c suntem datori a apra naionalitatea i

drepturile noastre, de vom fi nevoii, chiar vrsând sângele. De vomcdea în aceast lupt sfânt, s cdem încai brbtete, astfel cum au

trit prinii notri, i ca dânii s strigm : Mai bine ara noastr sse prefac într'un întina mormânt, numai s rmân tot ara Ro-

mânilor !»

Mergând apoi la Paris, pe când se ocupa de marea lui oper istoric

i, osebit de o întins coresponden i redactarea unor acte atingtoare

de faptele emigraiunii revoluionarilor români, el public în Journal

des Economistes din Paris, 1850, o important lucrare în limba francez,

sub titlul Question economique des Principautes danubiennes. Printre

XICOLAE BALCESCr 197

Dar s-1 lsm s-i descrie însui starea lui fizic i su-

fleteasc, i s ne mrginim a decopiâ aci o not pe care

am aflat-o printre hârtiile lui, scris cu o mân slbit, când

se afla la Hyeres, dechemvrie în 17, anal IS50:

«Minutele în care scriu sunt pline de amar i întristare.

«Pe când Europa întreag se pregtea a saluta triumful li-

«bertii, eroica Fran, dela care ca totdauna se atepta sem-

« naiul. Frana, prin fatalitate i prin neunirea fiilor si, cade

«gemând în neputin sub un jug umilitor. Fiii frdelegii

«triumfeaz în toate prile i întemeiaz spurcata lor tiranie.

«Sufletele generoase, zdrobite i rnite de moarte, vd apuind

«din vederea lor ziua mântuirii. însumi eu, cu o inim sfâ-

«iat de durere, m lupt cu o boal crud i neîmblânzit,

«caut a câtiga timp asupr-i i a o întrece în iueal, c s«pot lsa frailor mei aceste pagine din viaa prinilor notri,

«i cad sleit de puteri, mistuit prin silinele ce fac. Cu toate

«aceste temeiuri de descurajare, sufletu-mi te slvete înc,

«înzeit libertate, i de i oamenii sângiurilor au învelit cu

«maram neagr dulce faa ta, crede c va veni ziua feri-

«cit, ziua izbândirii, când omenirea întreag se va scula

«spre a sfâia acest vl i dumanii ti se vor împetri la

«vederea soarelui su de lumin; atunci nu va mai fi nici un

«om rob, nici naie roab, nici om stpân pe altul, nici popor

«stpân pe altul, ci domnirea Dreptii i Friei! Aceste

manuscriptele rmase dela dânsul se afl î o parte din textul român al

acestui memoriu Tot acolo gsim i un însemnat fragment dintr'o lu-

crare înc inedit, purtând titlul : Manualul bunului român, dialog între

un stean i un comisar de propagand. Fiind la Paris Blcescu mai

compuse cuvântul su asupra Micrii Românilor din Ardeal la 1848,

pe care îl tipri într'un ziar român de acolo, Junimea Român din 1851;

apoi conlucra sau traduse poema în proz ce poart numirea de Cân-

tarea României i care fu mai întâiu tiprit la Paris în broura Ro-mânia viitoare din 1851, i apoi reprodus de d. V. Alecsandri în Ro-mânia literar din Iai, 1855, unde s'a tiprit i un fragment din cartea

Ill-a a Istoriei Românilor sub Mihai-Vod Viteazul, sub titlul: Rzvan Vod,Acestea sunt, pare-mi-se, toate scrierile Blcescului dela 1848 pân

la moartea Iui.

198 AL. I. ODOBBSCU

«cuvinte, ce odat am dat de deviz naiei mele, vor domni

«lumea ; atunci ateptarea, visarea vieii mele se va împlini

;

«atunci toi Românii vor fi una, liberi i frai ! Vai ! nu voiu

«avea noroc a vedea aceast zi, de i eu asemeni am muncit

«i am ptimit pentru dreptate, i cel din urm al meu cu-

«vânt va fi înc un imn ie, ara mea mult drag !»

Acea lucrare despre care el vorbete cu un aa dureros

entuziasm, este Istoria Românilor sub Mihai-Vodâ Viteazul

la care lucra de mai mult timp i din care scrise o mare

parte în anii din urm ai vieii sale. Iat, de pe o alt în-

semnare manuscris ce s'a gsit printre hârtiile lui, împr-irea ce el voia s dea operei sale :

«Tomul I : Introducerea. — Cartea I. Libertatea Naional,(1593—Aprilie 1595). — Cartea II. Clugrenl (Aprilie 1595

—

Decemvre 1595). — Cartea III. Robirea ranului {Decemvre

1595 — Aprilie 1599). — Acte adause.

«Tomul II : Cartea IV. Unitatea Naional (Aprilie 1599^Iulie 1600). — Cartea V. Tkf/râ/att (August 1600 — Ianuarie

1601). — Cartea VI. Guruslu ^(Ianuarie 1601 — Septemvre

1601). — Acte adause. — Lista izvoarelor acestei istorii».

Cartea întâi, de pre cum însui însemneaz pe aceast ul-

tim not, a fost scris Ia Paris în iarna anului 1851 (Ia-

nuarie i Fevruarie) ; a doua, iari la Paris, 1851 (Martie

i Aprilie), cu toate c o mare parte fusese publicat la 1847,

în Magazinul Istoric, sub tidul Campania Românilor in contra

Turcilor, dela anul 1595 ; a treia carte a scris'o în satul

Viile d'Avray, lâng Paris, la 1851 (Maiu pân la August) ;

a patra la Hyeres, în Frana meridional, la 1852 (Maiu iAprilie), în sfârit o parte din a cincea e scris la Constan-

tinopol, tot la 1852, dar ea nu e sfârit^). S vede c pe

1) Manuscrisul acestei a V-a cri, scris în mare parte de însi mâna

cu totul slbit a Blcescului, se oprete la pagina 138 cu însemnarea

numrului capitolului «XXXIII» cu care avea s urmeze textul su. D.

Greg. Tocilescu, în interesanta monografie ce a publicat asupra lui :

Nicolae Blcescu; viaa, timpul i operile sale, 1819—1852 tiprit în.

NICOLAE BLt'E>Cl' ll»9

a easea nici c o începuse înc, cci nu exist nici-un ma-

nuscris. Actele adause sunt atiunate în mare parte de i nu

au fost înc puse în orânduial de autor ; cât despre lista

izvoarelor, aflm în notele lui, titlurile a mai mult de 225

scrieri vechi i moderne îix felurite limbi, pe care le-a con-

sultat d"adreptul sau în traduceri, ce el punea s i le fac.

Din Introducere, se vede, dup sumarul ce ne-a lsat, cvoia s fac un tabel al vieii sociale a Românilor din trecut

;

dar astfel cum o avem, ea este mai mult un schelet al lu-

crrii precugetate.

Nicolae Blcescu nu avu dar timpul s-i aduc pân la

capt întreprinderea sa. Muncit de dorul rei, luptându-se

cu o rep.de boal de piept i mai adesea i cu neaverea i

izolarea în ar strin, el se decise a se porni la Constan-

tinopol ca s obin voia de a se reîntoarce la cminul p-rintesc; acolo îns i se refuz favoarea de a vedea pmântul

su de natere, i atunci, cu sufletul întristat, cu puterile

slbite, singur i lipsit mai de toate, se întoarse tot pe mare

ctre apus, purtând mereu cu sine scumpul su avut, ma-

nuscriptele lui. La 5 Octombrie 1852 el ajunse în Palermo,

unde spera s afle, sub clima clduroas a Siciliei, alinare

pentru suferinele pieptului su atacat; dar dup ease sp-tmâni de via trist i izolat, la 16 Noemvrie, el îi dete

sufletul departe de orice inim amic, npustit pe patul unei

osptarii i lsând numai cu limb de moarte toate scrierile

lui, unuia din prietenii si, d-lui Ion Ghica.

El nu avea la sine mai mult decât o sum de 30 franci

;

Columna lui Traian a d-lui B. P. Hasdeu, Bucureti, 1876, No. 5, iapoi în fâscioarâ separat) face urmtoarea curioas observaiune :

«Aci se oprete pana lui Nicolae Blcescu.

«Er capitolul 33 al scrierii sale, vcare corespunde Ia capitolul 33 al

vieii sale, vârsta in care a murit ! . Este o întâmp;r.. e curioas, analog

cu aceia a lui Napoleon cel Mare, în manuscriptele cruia s'a gsit un

manual de geografie, scris în juneea sa, neterminat i care se oprea

tocmai la insula S-ta Elena, unde, 30 ani mai în urm, marele împrat

avea s-i sfâreasc cariera».

\

200 AL. I. ODOBESCU

nu era nimeni acolo ca s-i cumpere mcar un loc la cimitir.

Cioclii ridicar cadavrul strinului din osptria «alia Tri-

nacria» i-1 afundar în groapa de obte a sracilor din mo-

nstirea Capucinilor dela Palermo.

Când la 1863, am cerut i am obinut dela Domnitorul

Alexandru loan Cuza, carele iubise i tia s preuiasc pe

Blcescu, autorizaiunea de a trmite din partea guvernului

român ca s ridice, dup rmul strin i s aduc în patrie,

oasele acelui brbat cu care naiunea român se poate mândri,

trmisul nostru d. Nicolae lonescu, a putut numai s con-

state la faa locului c trupul lui Nicolae Blcescu erâ pentru

vecie amestecat printre osemintele srcimii din Palermo. D-lui

ne aduse de acolo numai ultimele voine ale ilustrului nostru

rposat ^).

Abia astzi îns, douzeci i cinci de ani dup a lui moarte,

ele se îndeplinesc în parte -). D. Ion Ghica a oferit Societii

1) Testamentul lui N. Blcescu, pe care l'a adus d. N. lonescu dela

Palermo, i care se pstreaz la ministerul instruciuiiei publice al Ro-

mâniei, îrnpreun cu raportul trmisulni nostru, fusese încredinat de

însui rposatul, consulului turcesc din acea localitate. Simind sfâritul

su, el puse s i se fac o list amnunit de tot ce posed cu sine, în

care art c voina sa este ca manuscrisele lui s se dea d-lui Ion Ghica,

carele se afla pe atunci în Turcia. Un preot grec din vecintate primi,

de pre cererea sa, cea dup urm a Iui mrturisire i cel dup urmal lui suspin. Ldia cu obiectele râmase dela Blcescu a fost de mult

trmis familiei sale de ctre proprietarul osptriei «alia Trinacria».

Astfel s'a întâmplat ca d. C. Blcescu, carele avea manuscriptele la sine,

s mi le încredineze înc dela 1861 spre a le tipri în Revista Româna.

De atunci ele au stat pân estimp la mine

Pe de alt parte, testamentul adus în ar de d. N. lonescu la 1863,

rmsese i el uitat în dosarul ministerului.

In fine, abia acum, prin concursul d lor Ion Ghica, C. Blcescu i al

meu, voinele ilustrului rposat încep a-i cpt a lor realizare.

-) Blcescu, într'o adres ctre patronii Asociaiei literare române,

arta c scrierea sa asupra Epocei lui Mihaiu Viteazul, fiind aproape

terminata i având numai câteva luni de lucru spre a o sfâri, el do-

rete ca ea s fie tiprit în dou frumoase volume în 8^, ide pre îm-

prirea expus mai sus, i totdeodat s fie ornat cu un portret al lui

Mihaiu Viteazul, gravat pe oel, de pre a Iui Sadeler fcut iu Viena la

XI' ...-„ ..ALCEser 201

Academice Române, preioasele manuscripte ale lui Blcescu,

care dela anul 1861 au stat în pstrarea mea, încredinate

fiindu-mi de fratele rposatului, de d. Costache Blcescu.

înc de atunci am început a tipri în Revista Român, o

Istoria Românilor sub Mihaiii Vod Viteazul ^); dar nu am

putut merge mai departe decât pân pe la mijlocul crii a

llI-a. Sfâritul acestei cri, a IV- a întreag i tot ce mai po-

sedam din a \'-a vd acum mai întâi lumina tiparului.

Societatea Academic Român, fericindu-se de preiosul dar

ce a primit i doritoare de a se pune Ia înlimea misiunii

sale, rspândind printre Români, mai cu seam produciunile

literare i tiinifice ale geniului naional, nu a voit s în-

târzie câtui de puin spre a da publicitate mreei opere a

nemuritorului N. Blcescu.

Mi-a acordat mie dorita onoare de a dirige aceast grab-

nic tiprire, în care s'a socotit mai oportun de a înltura

deocamdat toate notele indicatoare de autorii consultai de

Blcescu în erudita i contiincioasa sa lucrare, i de a tipri

scrierea original în aa' chip ca ea s fie mai lesne de citit

pentru orice clas de cititori -).

1601, precum i alte patru executate în xilografie. Dorete asemenea sa

se trâmit un june inginer român in ar ca s ridice planurile deose-

bitelor localiti mai importante, citate în cursul operei. Aceste cheltueli

cere dela Asociaie ca s le fac ; iar pentru ostenelile sale proprii ipentru toate cheltuelile ce fcuse cu cumprtori de cri rare i cu

traduciuni, el nu reclam nici o indemnizare. nici mcar cele 400 exem-

plare din opera sa. pe care i le acord statutele Asociaiei. El se înte-

meiaz îns a crede c. dac nu meritele operei, dar negreit faptele ce

ea coprinde sunt de natur a detept?. în inimile Românilor simiminte

spornice pentru reînnlarea i intemeiarea naionalitii noastre.

1) Revista Român pentru tiine, Litere i arte coprinde în volumul

1. (1861) Introducerea, Cartea I i parte din Cartea II; în voi. 11 (1862)

urmare din Cartea //pân la sfâritul ei; în voi. 111 (1863) o parte din

Cartea III.

-) Pentru aceasta, am adoptat un format mai mic i mai purtre de

cât cum dorea Blcescu. i ne-am servit de o ortografie român care,

fr de a exclude caracterele etimologica ale cuvintelor. întrebuineazîns accentele i codiele (cedile), deprtate din scrierea româneasc

202 AL. I. ODOBESCU

Cu timpul Societatea Academic Român îi propune de a

publica o ediiune critic i mai luxoas a operelor complecte

a lui N. Blcescu. Aceia va fi poate mai bine primit de

oamenii de tiin.

Acum îns, noi sperm i credem c aceast carte, aacum este, va aduce în împrejurrile de fa|, folos i întrire

cugetului naional al întregei Românimi

!

Bucureti, 16 Noemvrie, 1877.

dincolo de Carpai. Aceasta este i felul de ortografie cu care se servea

Blcescu, când scria cu litere latine. Tot manuscrisul Istoriei Românilor

sub Mihaiu Vod Viteazul este de mâna lui, scris cam într'astfel.

NOTE

DESPRE PLANURILE BÂTÂLIILOR LUI MICHAI-VITEAZUL.

într'aceastâ nota am reprodus înti câteva rânduri pe care Bâlcecu

bolnav i aproape de moartea sa le scria din exil, adresându-le, dupcum se vede, ctre un amic din ar, cruia îi recomand a face un pe-

lerinagiu pe trâmul luptelor lui Michaiu, spre a complet indicaiunile

topografice i legendare, care în lips de o bun hart a ârei i pro-

scris din patria sa, nu le putea însui dobândi. El cerea lmuriri asupra

localitilor citate în povestirea ^Evenimentelor din vara anului 1595»,

apoi asupra Clugrenilor, Tdrgovitei i Btliei de la Teleajen la 1600.

Cu acestea se întrerupe manuscriptul : dar va fi lesne a complect

cererile autorului, urmând i pentru localitile înc neînsemnate aci,

sistema recomandat de dânsul. Sub raportul tipografic, lucrarea e acum

mult înlesnit prin publicarea harei celei mari a ârei Româneti exe-

cutat de inginerii statului major austriac i prin mai multe bune hriale Transilvaniei, publicate în aceti din urm ani.

în ceeace se atinge de evenimentele de la 1594 i din vara anului

1595, fiei-cine va gsi pe hart, satele Petrile, Putineiu, Stnetii^

fie-cine va vedea c insula cea mic din faa Giurgiului, cea cu ruine

de o cetuie, se cheam într'adevr Sângeorgiu. iar cea lâtrea din

susul ei RamadanuL va gsi asemenea valea Slcii, pe drumul Giur-

giului ; va gsi satul Copcenii. da stânga Argeului. Dar ceeace r-mâne înc de gsit e localitile satelor Hulubetii, i Scrpâtetii, ori

erbtetii, care poate sau ruinat de tot, ori ca multe alte sate din ara

noastr, i-au schirnbat numirile. E înc de aflat care a fost valea C-rnuri, i satul învecinat la care a mas Sinan-Paa. drept satul Dadilovu

.

Rmâne înc de constatat dac cumva ceva tradiiuni i legende au r-mas pe alocurea, din acele fapte de arme strlucite, de i timpul i ne-

norocirile posterioare au ters mai toate amintirile glorioase printre po-

pulaiunile adesea secerate i adesea prenouite ale judeelor românemrginae Dunrii.

Crucea de peatr de la Clugreni, dup cum spune i Blcescu, e cu

90 de ani posterioar i nu e de loc relativ la gloriosul fapt al lui Mi-

204 AL. I. ODOBESCU

haiu. Aceast cruce monolit, mare i frumos spat cu ornamente pe

muchi, poart o inscripiune care în mai multe locuri sa ters prin f-râmarea petrii, de i un mic pavilion de crmid, boltit, o apr de in-

juriile timpului. într'o rpede trecere pe la Clugreni, am descifrat,

pe aceast cruce, urmtoarele cuvinte ce le transcriem pe cât s'a putut

mai exact pstrate.

Pe faa despre Giurgiu; «svânta aceast i de via aductoare cruce

ridicat este de prea luminatul i slvitul domn Io erban Cantacuzino

Voevod adevratul nepot al btrânului erban Basarab.... i pomenirevecinic înalt... st la capul acestui frumos i minunat pod carele însui

împreun cu iubit fiu-su... la lucrarea lui fiind i câte...»

Pe muchia stâng; «pentru c i Mrii sale în veci bun pomenire

i multmit s-i fie i s-i rmâie lui i doamnei lui Mria i coconilor

lui fcutu-s'au dar acest pod i aceast dumnezeeasc cruce s'au ridicat

într'al patrulea an al domnii sale la anul de la zidirea lumii 7112 (de

la Chr- 1682) msta (luna) octovri dni (zile) 17».

Pe faa despre Neajlov ; «dar... rdicarea acestei cinstitei i de viafctoare cruce arat osteneala i strdania facerii acestui mare i te-

meinic pod întru vecinic pomenire iar luminatului a':est... precum în

ceia fa s'a zis iari în ceasta... ta fa scrisu-s'au întru pomenire icinstii boiarini Mrii sale care s'au întâmplat la facerea podului acestuia

împreun cu al lor luminat domn.... dus toi cu mult strdanie i os-

teneal de la începerea podului pân la svârit, care pre nume sunt a-

cestea Radu Nsturel vel ban, Badea Blceanu vel vornic, Gligore Gr-diteanu vel logoft. Vlad Cocorscu biv vel logoft. Constantin Brân-

cOveanu vel sptar, lordake Cantacuzino vel stolnic. Alexandru biv vel

stolnic, Mihai biv vel pitar, Tnase vel arma. Constantin Blceanul vel

ag erban vt logoft, Fiera vt. vistiar, erban vel cpitan za lefecii,

Pârvu Creulescui vt. postelnic, fiind împreun cu toate breaslele sluji-

tori i ai curii derept aceea s'au scris ca s fie întru vecinic pome-

nire. Lt ot rodjetva Chr...»

Precum vedem nimic în aceast inscripiune nu amintete faimoasa

btlie a lui Mihai-Viteazul i singurul punt prin care acest monumentmai nou poate prezenta oarei-care relaiuni cu faptul de arme de la

1595, e modificrile ce construciunea acelui mare i minunat pod al

lui erban-Vod Cantacuzino, trebue s fi adus localitii în care s'au

btut Românii cu Sinan-Paa. Intr'adevr de i poziiunea topografic

nu s'a putut schimb în trei secoli, dar balta format de Neajlov nu mai

NICOLAE BLCE8CU 205

pare a fi acum aa de amenintoare, nici lunca aa de pduroasâ, cumni le descriu istoricii de pe atunci. Cu cldirea podului trebue neaprat

sa se fi tiat muli din copaci i s se fi fcut lucrri spre a înjgheba

apele rslate ale râului ; construciunea oselei moderne ce merge la

Giurgiu, a preschimbat i ea înfiarea slbatic i mocirloas a locului.

Dar pe lâng lucrrile de utilitate introduse de civilizaiune într'acea

vale memorabil, oare un monument care s dovedeasc recunotina Ro-

mânilor ctre prinii lor ce au aprat ara cu brbie, n'ar fi tot aa de

folos, ca i o cale lesnicioas deschis pe acolo comerciului? Ceia ce înalo naiune, ceia ce-i inspir demnitatea i tria, nu este atât desvoltarea

prosperitii sale materiale, nici îmbelugarea productelor industriei sale,

nici înmulirea capitalurilor i averilor, nici luxul vieei casnice, ci res-

pectul ctre eroii i gloriile naionale de orice fel, ci amorul ctre p-mântul natal, pentru pstrarea cruia s'au luptat generaiunile trecute, ci

iubirea ctre limba i datinele printeti, moteniri scumpe, rmase din

vechime I Fr de aceste elemente spiritul naional pere, inima se sleete

in recile speculaiuni i în întreprinderi egoiste ale industriei i ale ne-

goului. Literilor i artelor este dat de a întreine vie veneraiunea glo-

riilor trecute, de a detept nobilele aspiraiuni, de a insufl sacrificii

mree.

E o datorie sfânt a popoarelor, pe care civilizaiunea o consacr pe

toat ziua mai tare, de a cercet i de a scoate la lumin faptele trecu-

tului lor, de a eterniza prin ajutorul artelor memoria brbailor mari ia evenimentelor glorioase. S ni/ nesocoteasc dar nimeni cât influensalutarie poate avea asupra unei naiuni amintirea virtuilor ei strbune,adesea ori ea a produs faptele mari i aceasta ne întemeeaz mult a

crede cuvintele unui amic când zicea: «S ne aducem aminte de epoca'<lui iMihaiu, în care Românul atinse culmea mririi, care ne-a lsat cele

«mai glorioase pagine în analele rei. Cine nu s'a entuziasmat citind

«btliile lui Mihaiu? Cine na admirat geniul i brbia lui? Clugreni I

«Termopile ale Românilor I câte inimi nu tresar la suvenirea voastr!«câte suflete nu aprindei I câte brae nu înarmai! Când Românul i-ar

«perde de tot credina, când orice scântee de patriotism s'ar stinge în

«inima lui, numele vostru singur ar fi în stare s-1 ridice, s-l entuzias-

«meze i s-1 fac a muri luptându-se sau a triumfa!» (D.iBerindei, în

foaia Junimea Român, din Paris, 1851).

II. DESPRE OPERILE MICI ALE LUI NICOLAE BLCESCU

Am adunat aci patru din scrierile lui N. Blcescu, ce sub diferite pri-

viri pot prezent un interes mai viu cititorilor marei sale opere istorice.

206 AL. I. ODOBESCl'

cari, ajuni, pân la aceast pagin, de sigur vor simi cu durere lipsa

nereparabil a sfâritului Istoriei lui Mihaiu-Vod Viteazul.

Cele ce vom tipri în urm sunt prezentate aci ca în chip de com-pensaiune, îns fiecare dintr'un punct de vedere deosebit-

Mai întâi vom retipri, ca un complement la cele zise despre persoana

domnescului erou al României, partea ce se atinge tie Mihaiu-Viteazulm

articolul din Magazinul istoric pentru Dacia vo\. IV, 1847, intitulat: Bu-letin despre portretele principilor ârei Româneti ce se afl în Cabi-

netul de stampe dela Biblioteca regal din Paris.

Apoi, ca relativ la micrile poporului român din Ardeal, pe care Bl-cescu le-a apreuit cu aa înalt ptrundere în cele dou din urm criale Istoriei sale, vom reproduce frumosul cuvânt rostit de dânsul în ziua

de 15 Mai 1851, aniversarea Micrii Românilor din Ardeal la 1848.

Pe urm vom face loc printre scrierile cele mai târzii ale marelui nostru

prozator, acelei poetice aruncturi de ochi asupra întregei soarte a po-

porului române, pe care, în orice caz, Blcescu a fost acela care ne-a

dat-o, într'o minunat limb strmoeasc, sub titlul de: Cântarea Ro-

mâniei.

In fine vom încheia, reproducând cele dou însemnate memorii, scrise

de Blcescu la începutul carierei sale literare i tiprite unul la 1844 în

Iai (în Foaia literar) i altul la 1846 în Bucureti (In Aîagaz. istor. p.

Dacia, t. II), tratând despre : Puterea armat i arta militar la Românii

din ambele principate ara Româneasc i Moldova ; lucrare, care prin

nenumratele puncte se leag cu istoria, mai cu totul osteasc a Ro-

mânilor din timpul lui xMihaiu-Vod Viteazul, i prin care junele autor

îi despic vârtos, dela început, brazda tiinific, pe care avea în câiva

ani aa de mult s o înrodeasc.

Aceste patru fragmente vor lsa, suntem încredinai, în mintea i inima

tuturor, o adânc întiprire, fcând pe fiecare s preuiasC odat mai

mult, câte norocite însuiri ale istoricului critic, ale prozatorului plin de

talent i ale ferbintelui i luminatului patriot erau întrunite într'acel mare

brbat, ce a perit dintre noi la vârsta de 33 de ani, lsându-ne atâtea

capete de oper literare i istorice.

III. DESPRE «CÂNTAREA ROMÂNIEI».

Cântarea*României a aprut mai întâi la 1851 într'o brour româ-

neasc publicat în Paris sub titlu: România viitoare: acolo ea erâ pre-

cedat de precuvântarea subscris de N. Blcescu pe care am reprodus-o

în volumul citat, i în care el pretinde c ar fi gsit aceast scriere într'o

mnstire veche din ar, pe care nu o numete. D-1 V. Alecsandri o re-

tipri în Iai, la 1855, în revista sa România literar; i mai târziu tot

d-lui, într'o epistol din care am împrtit o parte cititorilor Revistei

XICOLAK BLCE.SCr 20/

Române, (anul 1863. pag. 361), vorbind despre Alecu Russo, un alt tânrromân, din Moldova, plin de talent i rposat în floarea vârstei, zicexele

ce urmeaz : «A. Russo. avea obiceiu. pentru înlesnirea compunerii, a

«scrie* in limba francez i apoi a traduce scrierile sale pe românete. Ei

«mi-a fost bun prieten; avea un spirit ager, cultivat i. cât pentru ta-

«lentul su, cât pentru fruinoasa i poetica Iui închipuire, voiu descoperi

«o mare tain literar : Cântarea României, publicat în jurnalul meu. a

«fost compus în limba francez de A. Russo i tradus pe românete«de A^ Blcescii. Am la mine manuscriptul su original».

Aa dar frumoasa poem naional, creia nu-i lipsete decât versifica-

iunea spre a putea fi prenumerat printre capetele de oper epice, a

nscut în imaginaiunea viie i patriotic a lui A. Russo i a luat forma

ei curat româneasc i expresiv sub pana lui N. Blcescu. Gloria nemu-ritorului istoric al lui Mihaiu Viteazul nu scade din aceast încuscrire,

ci din contra, frumoasa Cântare « /?o/ndrt/>/ devine pentfri noi un scumpi preios odor, în care se unesc amintirile a duoi tineri români cu inimi

înalte i cu talente puternice, perdui amândoui prea de timpuriu de

patria lor, pe care ei, în exil i suferine, au cântat-o, au strlucit-o, i a

crei Unire ei înc de mult au dorit-o i au plmdit-o prin lucrrile lor.

Bucureti, 187S.

Extracte din ediiuuea Istoriei Ro-mânilor sub Mihaiu Vod ViteazuljuMicat, de d. A. I. 0(iobescii. la 1877

Tîmoteî Cîpariu^)

Un ora colar ! un orel de scoale î...

La noi, aceste cuvinte nu pun în vederea cititorului nici o

idee precis. In Regatul României, cum doar s fie un orade scoale, când abia în unele orae sunt câteva scoale ! Mi-

nisterul instruc{iunei publice s'a însrcinat, chiar în momen-tul de fa, a dovedi rii întregi, c avem colari muli, foarte

muli, iar scoale nu avem mai deloc. Din aceasta s'a înve-

derat, c naiunea român este doritoare, mai presus de toate,

a înva carte, dar c guvernul ei n'a tiut pân acum s o

pridideasc cu scoale. Gloate nenumrate de popor românesc

al viitorului se înbulzesc i dau nval la uile prea înguste

ale puinelor scoale în fiin ; iar autoritile rii le închid

cu strnicie acele ui, osândind pe copiii cetenilor a hoi-

nri în voia netiinii i în prada întâmplrilor. Oare ce va

fi însemnând aceasta? Este cumva o înfricotoare dovadde nepsarea i de dispreul stpânirei pentru cei stpânii ?

Ori este numai o umilit mrturisire, c dânsa, stpânirea,

st azi cu mult, foarte cu mult mai pre jos de datorinele

sale ctre popor ?

Cei cari fac parte din guvernul actual, sau care in cu

dânsul ne afirm c, din contr, destinuirea ranei colare,

pe care Ministerul a vdit-o lumii, estimp, fi, prin msu-rile-i draconice, are s fac proac i s deschid deacum

înainte calea larg întregului învmânt naional. S dea

Domnul ! Ins, primind chiar de bun aceast spus, nu

') Retiprit din Epoca, 1887, 6/18 Septemvre.

TIMUTEI CIPARIU 209

cumva s'ar potrivi aci proverbul francez, admilându-se, bu-

noar, c într'adevr Ministerul nostru actual de Instruciune

public este pardosit numai cu inteniuni bune. Fie î dar ce

tim noi, cetia de pe din afar, dac cumva nu-i va fi fcut

dânsul pardoseala cu caldarâm de piatr?... i atâta tim inoi, c în piatr, i de semeni, nimica bun nu rsare.

Dar, din vorb în vorb, ne cam îndeprtarm i ne în-

strinarm foarte de cea mai bogat i cea mai roditoare r-sadni colar româneasc, la care ne era gândul, când amînceput a scrie aceste rânduri.

Ele, poate, nu vor fi nimnui spre pagub, i noi, cu atâta

cel puin ne mângâiem : c, de sigur, nu s'ar fi lepdat de

ele umbra venerat a marelui cultivator al spiritelor i plivitoy

al limbei române, despre care ne este £cum' aminte a vorbi.

La Blaj, — abia zmuls dela sânul maicei sale, ranc din

Pnade, — la Blaj a trit Timotei Cipariu, cu foarte rare, foarte

scurte i totdeauna silite lipsuri, acei 82 de ani ai vieuirei sale;

i-a trit viaa regulat împrit între clasele mult populoase

ale coalelor, i singuratica lui cas de studii izolate. i una

i altele se aflar întrunite în acel modest i rcoros orej,

aezat pe priporul domol, sub care se îmbuc ambele Târnave.'

Locuina lui, acum de cinci sau ease ori zecenar, era

una din acele simple i tcute cscioare ale capitolului ar-

chidiecesan, puse printre grdini, în iaturea palatului mitro-

poliei, care se desfteaz, larg i artos, printre umbroase

livezi de pomi roditori. Toate acele cscioare dau cu feres-

trele lor cernite pe piaa cea mare, mduva i miezul acelei

coaje de nuc ceteneti, creia i-se zice oraul colar al

Blajului. Acolo, pe pia se înfund cele trei-patru neînsem-

nate ulie locuite de umiliii meseriai pe cari, în partea lo-

cului, îi poreclesc, — nu se prea tie de ce,— cu epitetul de

Greci, precum în cetile universitare din Germania, bur-

ghezii primesc denumirea batjocoritoare de FiJistrL

Inima, fala Blajului sunt coalele, scoale religioase i scoale

civile, seminariu mitropolitan i mare gimnaziu românesc,

AI. I. 0,l.;r;,.< ..,. — Vol. n. '4

210 AL. I. ODOBESCU

proptit i acesta pe numeroase i îndesate scoale primare. In

toate acestea, de un secol i mai bine, furnic, fierbe i col-

cot fr încetare viaa didactic. Ea circul ager, regulat

i nezdruncinat, dela un capt la altul, în sânul tutulor

acelor numeroase i lungi cldiri, care, rânduite fiind împre-

jurul bisericei catedrale, celei acolo numit Mnstirea i îm-

podobit cu gemene clopotni{e predomnitoare, se disting pe

o întreag lture a piejei, mândr de a lor înfiare veche,

greoae i monoton ca a tutulor edificiilor ce, în zilele bine-

cuvântate ale Mriei Tereze i mai ales ale lui losif al Il-lea

au pus, cum am zice, la ireag oraele i târgurile cele mai

de frunte ale Ardealului.

Aci, pe piaa. Blajului a fost, înc de pe atunci, i va fi

poate i de acum înainte, tria cea mare a Românimei lumi-

nate de peste muni. Ca o adevrat cetate întrit, dând

piept tocmai în mijlocul Ardealului, st acea mare mnstirecretin care, pentru ochii lumei celei rele, adpostete, dar

care, în contiina luminat a Românilor de astzi, dânsa este

adpostit de coalele naionale, ce o împresoar i se um-

bresc sub ea.

Totui, în Blaj, unde înc se tot dospete aluatul României

viitoare, pururea au domnit i domnesc tcerea, linitea ipacea. De-alungul zilelor din an, pe piaa cea mare, se vdnumai, la timpuri regulate, pind ctre coal sau ctre bi-

seric, lungile reverende negre ale canonicilor i ale preoilor, ;

profesori sau oficiani; iar la orele de recreaiuni, gloata col-

cotoas a colarilor mireni se rspândete de-odat i îndat ^

s i risipete, ca o spuz, unii purtând înc pe umeri i pe t

gaibe, tundra i cioaricii albi dela prini, alii cptuii, înc

de pe acum pentru un viitor mai ambiios, cu haina civit a

civilizaiunei apusene.

Intr'o zi îns, sunt de atunci ca i patruzeci de ani, într'o

zi Blajul, ca prin minunea unei Schimbri-la-fa, îi adunîn sânu-i toate seminele de via, i reculese în sine toate

puterile, câte el, de un secol, sdise i prefirase prin sufle-

tele româneti, din toate inuturile împrejmuitoare. Câmpul

TIMOTEI CIPARIU 211

cel larg din poale-i deveni atunci, la un 15 Maiu, pentru toi

cei ce-i hrnise i-i adpase minile4ntr'însul, o adevrat

vale a lui losafat, în care se fptui învierea i Judecata cea

mai de apoi a neamului românesc de preste Carpai.

De atunci încoace, i pân când, în aceti ri ani din urm,solgbirul unguresc nu puse stranica popreal la orice ma-

nifesifeiuni naionale, în ajunul acelei zile memorabile, toat

tinerimea colar din Blaj, feciorii cei mari i pruncii cei mi-

cui, luar seara steaojul tricolor romanesc din sanctuarul gim-

nazial, se rânduiau pe piaa cea mare, aprindeau tore i facle,

i cu muzica în frunte începeai; a lor colind srbtoreasc,

oprindu-se dinaintea unei modeste cscioare albe în faa Se-

minarului. Acolo ei intonau toi laolalt, cu entuziasm juvenil,

cântece naionale, precum : Marul lui lancu, «Deteaptâ-te

Române», al lui Andrei Mureeanu; Mult e dulce l fru-

moas limba ce vorbim, a lui George Sion i toate aceste

cântri patriotice le întrerupeau cu strigtul adesea repeit :

«S triasc!»

La o aa neobicinuit micare nocturn, în panicul orel,

o fereastr a cscioarei albe se deschidea i în cadrul negru

al cercevelelor ei, sub reflexul torelor, cltinate cu vie emo-

iune de junii oratori, se prezenta cu a statur uie, dar

dreapt i semea, un btrân în haine monacale, al crui

cap încununat cu pr crunt purta cam lsat de pe cretet

mai Ia vale o capucie sau tichie de catifea neagr cu bumbrou la mijloc. Acea neagr, fin i eapn umbr, purtând

aa mândru capul ei albit, producea în totdeauna asupra fra-

gedei închipuiri a colarilor o adânc i arztoare întiprire.

i într'adevr, colo sus, în ptratul întunecos al ferestrei,

luceau sub un arc de sprâncene stufoase doi ochi scânteie-

tori, cercettori, ptrunztori, — a^ zice i mai mult — ame-

nintori; dar faa prelung, slab i palid a btrânului,

mustaa lui subire, înc neagr i sbârlit în sus, barba-i

alb, dar scurt i tiat drept, toate aceste trsuri delicate

i blânde ale chipului, înconjurau nite buze pe care flutura

un zimbet nespus, de glumea b^intate, când gura tcea, iar

212 AL. I. ODOBESCU

când se deschidea ca s vorbeasc, dintr'însa se auziâ eindlin i domol un graiu minunat de mldios i de dulce.

Moneagul, ai crui ani de tineree i de brbie pe bncile

i pe catedrele coalei i a crui inim de preot român sbur-

dase pân la 1848 i în urm, tot aa de tare i poate chiar

mai iute decât a celor cari nu aveau a purta aa grele sarcini

intelectuale, moneagul stând drept în picioare, în rr^jlocul

luminei aureolei de lumin i de admiraiune, ce-1 împresurau,

fcea cu mâna un semn de mulumjre junilor si închintori

i prefcându-se c ia ale lor urri drept salutare pentru ziua

consacrat patronului su qnomastic, sfântul Timotei, care

f cdea tot cam pe acel timp, le spunea cu viers mângâios iîntritor, c este bine ca junimea s-i fac veseliile prin cântri

i srbtori patriotice i c, -pentru noi, Rornânii, nimic nu

este mai de folos decât s ne iubim, s ne cultivm i s ne

cântm limba noastr cea stmoeasc, care a fost, este iva fi pururea mântuirea noastr.

Despre dânsa, despre limba româneasc el zisese înc de

mult i neîncetat repeeâ cuvinte pline de emoiune, ca acelea

pe care le rosti la 1871, când se institui Asoclaiunea Tran-

silvan pentru cultura limbel române, al crei preedinte fu

pân la ceasul su din urm.Permit-mi-se a le reproduce aci ca uri rsunet cA acelor

vorbiri printeti i patriotice, cu care în nopile de veghie

srbtoreasc îi plcea btrânului Cipariu s înfierbânte inimile

junimei române. El îi vorbiâ atunci despre suferinele ce au

avut a încerca Românii, prinii i strbunii notrii, despre

toate bunurile noastre ce s'au dus pierdute, i apoi, spre în-

trire le zicea:

«Din toate aceste ruine, Providena ne-a conservat înc,

«în aceste dureri cumplite, un tesaur nepreuit, care nu ni-1

«au putut rpi nici sabia învingtorului, nici cruzimea tira-

«nului, ce domnea pre cprpurile noastre, nici puterea fizic,

«nici politica infernal; un tezaur nscut cu noi dela âele

«mamei noastre, dulce ca srutrile micuelor, când ne aplecau

«la sânul lor; un tezaur mai scump decât viaa, tezaur, care

TIMOTEI CIPARir 21^

de l-am fi pierdut, de l-am pierde, de vom suferi vreodat

ca cineva, cu puterea au cu momele, s ni-l rpeasc din

manile noastre, atunci mai bine, mai bine s ne înghit p-mântul de vii i s ne adunm la un loc cu prinii notrii,

cu acea mângâiere, c nu am trdat cea mai scump ere-

ditate, fr de care nu am fi demni de a ne mai numi fii

ai lor : limba româneasc»

!

i cum oare n'ar fi alergat cu dor fierbinte i cu nespus

entuziasm tinerimea român, sub fereastra de pe piaa mare

a Blajului, ca s auz oracolul tiinei româneti rostind

asemenea cuvinte, în noaptea din ajunul lui 15 Maiu ?

i_Astfel, pân acum vre-o zece ani i-au manifestat regulat

tinerele generaiuni • din coalele române ale Ardealului,

respectul, iubirea i veneraiunea lor ctr fostul profesor ifostul, director al acelor scoale, ctr marele erudit i marele

patriot român, ctr cel mai ilustru i cel mai considerat

dintre canonicii capitolului i tot de odat vicar mitropolitan

al Blajului, ctr btrânul Timotei Cipariu.

Ca un puternic i activ agent al îndreptrei i al desvol-

trei învmântului în coalele române din Transilvania, ca

un sprijinitor credincios î îndrsne al drepturilor politice isociale ale naionalitii române în staturile Austriei i Un-

gariei, iar mai presus de toate, ca scruttorul cel mai erudit,

cel mai adânc i cel mai scrupulos al cunotinelor clasice

i ca investigatorul cel mai ager, cel mai logic i cel mai

convins al arcanelor istorice ale limbei româneti, din câi au

trit, au lucrat i au scris odinioar printre Românii de din-

colo de Carpai, Timotei Cipariu merit s fie ludat i ad-

mirat ca o figur, ce rsare original i simpatic, energic

i mrea, printre brbaii de frunte ai întregei Românimi,

d'a lungul mai întregului nostru secol.

Dac noi Românii am tri o via mai intelectual, daccel puin pe câmpul cultivrii noastrje literare am tri o viamai înfrit cu tot ceea-ce este neam românesc pe faa p-

214 AL. I. ODOBESCU

mântului, moartea lui Timotei Cipariu, care s'a întâmplat acumvr'o patru sptmâni (la 3 Septembrie s. n.) în oraul colar

al Românilor, în Blaj, ar fi .fost un eveniment ce s'ar fi re-

simit dincoace de Carpaji tot cu atâta emojiune cât i dincolo.

Dar, din nenorocire acum, la noi, preocupatiunile sunt mai

mult locale decât naionale ; ne orbesc oamenii cu vaz tre-

ctoare i nesocotim pe cei cu caliti i virtui trainice. D-1

Ion Ghica a zis-o foarte bine în cuvintele ce d-sa a consa-

crat, acum câiva ani, poetului Grigore Alexandrescu. D-lui

ne-a artat, cum pentru un om sec, care a fost de zece ori

ministru i poate a încurcat toate, se scoal. Ia noi, marea

i sarea, toate corpurile constituite, minitrii i profesori, ca

s-1 însoeasc cu alai pân la groap ; iar pentru un mare

poet, cum a fost Grigore Alexandrescu, abia câiva ini, vechi

prietini ai lui, urmeaz în tcere, fr steaguri, fr tobe i frsurle, modestul lui dric, ce trece nebgat de nimeni în seam.

Tot aa de puin rsunet a avut aci, în România liber,

i trecerea din via a celui mai renumit i mai erudit cu-

nosctor al limbei noastre, a brbatului carele prin tiina ipatriotismul su luminat i desvoltat, era privit ca i ultimul

printe i reazim al acelei pri din românime, ce înc nu-i

prta la independena român.Chiar cei de aci, crora oficial Ie era impus datoria, în

numele tiinei româneti, de a întinde, cu acest jalnic prilej,

o mân^ freasc consângenilor notrii, strivii acum sub cl-

câiul unguresc, chiar aceia, — oamenii ce tresc mai mult

cu frica de a supra pe strini, decât cu grija i cu dorina

de a întri legmintele naionale — aceia s'au prefcut cn'au nici tire cumc Românii din Austro-Ungaria au pier-

dut, vai! în aceste ultime zile acea mare umbr ocrotitoare

a celui mai venerat patriot, a unui adevrat luceafr inte-

lectual al naiunei.

Negreit c'ar fi fost cu totul într'altfel, dac octogenarul

erudit i patriot român dela Blaj s'ar fi brodit s fie de zece

ori ministru la Pesta sau aiurea.

El a fost mai mult decât atâta. Tot renumele zadarnic al

TIMOTEI CIPARIU 215

oamenilor de Stat se va risipi ca cenua în vânt, atunci

când ficraia lucitoare ce-i împresoar în timpul prigonirei,

va fi mistuit trufaa lor tulpin; dar meritele .brbatului, ca-

rele o viat întreag a muncit spre a deseleni i a priarina cea mai temeinic a naionalitii noastre, adic spre

a descurca iele împleticite ale limbei strmoeti, meritele

aceluia, din zi în zi, se vor ivi mai vii i mai mrite.

i s nu ni-se spun, c vorbind astfel, noi exagerm

faptele cu vre-o precugetare.

Cu meteuguri diplomatice, ba chiar i cu vitejia în rz-

boaie. Românii 'au susinut, în adevr, pe ici i pe colea, de

azi pân mâine, în timp de muli secoli, existena lor ca Sta-

turi când mai mari, când mai mrunte. Dar ceeace i-a scpat

mereu de nimicire, ceeace i-a fcut s triasc via dinui-

toare, via neprecurmat, via dela olalt întins preste tot

pmântul românesc, aceea a fost numai i numai limba lor.

Intr'însa a rsuflat necontenit i pretutindeni plmânii nea-

mului românesc; cu dânsa au petrecut i au strbtut ei

toate nevoile; cu dânsa vor învinge pân la sfârit. Ea este

pentru dânii steagul, labarul biruinei, precum a fost cru-

cea pentru întâiul împrat cretin. Despre dânsa ni-se poate

zice nou: In hoc signo vinces! Cu acest semn vei învinge!

Onoarea de frunte se cuvine dar stegarilor ce au tiut

s înale mai sus acest semn de biruin al naionalitii

noastre !

In cazul de fa stegarul este un preot cu înfiare tot

aâ de modest cât i demn. Linitea studioas i-a fost pu-

rurea drag, ca ori crui. om ce urmrete o idee sntoasi cat a scoate dintr'însa un folos, nu pentru sine, ci pentru

obtea întreag. Totui când a cerut trebuina, acel panic

erudit, gârbovit pe carte, a tiut a se sumete cu mândrie ia reclama, mai vârtos decât ori cine, drepturi pentru fraii

si, pentru aceia, la al cror paladia el se instituise paznic

i aprtor. In luptele politice, glasul lui nu tcîi ; el se rosti

mai lmurit i mai cuteztor decât al tutulor. O minte înalt

i luminat ca a lui nu se putea nici înjosi nici întuneca în

216 AL. I. ODOBESOU

farnice i umilite certorii. Vorba lui, în adunrile politice

ale Românilor ardeleni i în fafa stpânilor ce le drmuiaulibertile, n'a alunecat nici odat pe clina temerii i a lin-

guirilor.

Astfel fu îndoita fire a lui Timotei Cipariu. Scruttor adânc

i contiincios al arcanelor înc necercetate ale limbei româ-

neti, atunci când el se izola de lume în singuraticu-i loca,

el nu se dete în laturi când fu vorba de a se lupta pentru

reîntregirea drepturilor sociale i civile ale Românilor din îm-

pria austriac. ' Amorul nemrginit al tiinei nu-1 alungcu totul din luptele politice i dac cel dintâi îi înlesni te-

meiuri puternice pentru susinerea cestorlalte, apoi, pare-

ni-se, c i acestea avur asupra aciunei ^sale de erudit oare-

cari înrâuriri, de care cat s inem seama spre a ierta filo-

logului nostru oarecare exageraiuni, oarecare abateri pe t-

râmuri curat tiinifice..

Vom reveni asupra acestei materii i ne vom cerca s do-

vedim în ce chip uneori nobilul simimânt al patriotismului

scâlciaz pe nesimite chiar i paii tiinei, atunci când ceice

o cultiv nu se pot bucura de toate libertile. tiinei îitre-

bue în adevr aer liber spre a se desvoltâ în voe deplin.

Erudiiunea asuprit este dispus a se devota, a se sacrifica

adesea i a-i mini siei, cu gând i cu scop de a scpa ast-

fel de sub jugul ce îi împedic sporirea.

Când vom arta care au fost ideile dup care s'a cârmuit

T. Cipariu în cercetrile sale asupra limbei române, conside-

raiunile generale pe care le-am premis aci, vor explica, spe-

rm, pentru ce dânsul—un om aa de bine înzstrat cu toate

darurile unui filolog de prima ordine—n'a sleit cu tStu\ is-

voarele tiinei întru ceeace privete studiul limbei româneti,

pentru ce el a mai lsat mult de fcut i altora, cari mai

fericii decât dânsul, n'au a se mai lupta cu prejudeele et-

nice ce-i impuneau lui robirea Românilor din Ardeal i ne-

pregetatelor temeri de a fi înglotai, din pricina graiului lor

împestriat cu alte limbi strine.

Acest punct este acela pe care ne propunem a-1 trata

TIMOTEI (IPARU 21'

scoând altdat în câteva repezi trsuri natura stlidielor

limbistice ale lui T. Cipariu i sistema pe care el o adoptase

pentru limpezirea i cultivarea limbei române, perttru scrierea

i pronunarea ei.

Deocamdat voim s însemnm mai întâiu cele de cpe-

tenie ale lui fapte i lucrri.

De vreo zece ani încoace, Cipariu, carele în curs de patru-

zeci de ani, tiprise nenumrate cri, cri religioase i crididactice, cri de polemic i cri de erudiiune Cipariu nu

a mai publicat nimic. Oare, în acest timp n'a mai lucrat

mintea, ochii i pana btrânului erudit ?

Aceasta nu e de crezut. Lumea din Blaj, lumea din întregul

Ardeal, tia, c, slbit de puteri fizice, dar nu de loc sleit de

agerimea spiritului, el îi petrecea timpul singuratic, retras iu

cscioara lui, unde citea i rsfoia mereu enorme volume scrise

i tiprite în limbile orientului, ebraic, siriac, arab, persan

i turceasc, pe care le cultivase înc din anii tinereei sale.

Este un fapt curios de observat, acela c oamenii de studiu

pe care vârsta îi îngdue a se strecura încetior în sânul ocupa-

iunilor intelectuale, revin ca printr'o lege fatal în timpul adân-

celor btrânei la primele îndeletniciri preferite ale tinereei.

Fieciare din oamenii crora în primvara vieii le-au zimbit

petrecerile inteligenei, iau pe atunci în mai mare favoare o

ramur oarecare dintr'însele, asupra caria se înapoîesc când sunt

pe scptatul zilelor. De mi-o face i mie soarta parte îndelun-

gat pe lume, bnuiesc, c voiu scutura atunci de pulberea,

ce le acopere de 35 de ani, i mai bine, numeroase traduceri

românei din poeii eleqi i latini, Omer, Esiod, Pindar, Sofoclu,

Catul, Virgil i Oraiu. Din Ovid nu m'am cercat s traduc

când eram tânr, sper c n'am s caz în aa pcat la btrânee.

lart-mi-se de a-mi fi resfrânt aci gândul asupra-mi, mai

ales când stau a vorbi despre un adevrat om de tiin.

Cipariu, dup ce trecu în Blaj cursul colar gimnazial de

filosofie pân la 1823, iar cel teologic pân la 1826, fu în-

Îl8 AL. I. ODOBESCU

dat numit profesor la gimnaziu i apoi la seminar, unde

inu, între altele, i clasa de limbile ebraic i chaldaic, re-

feritoare la studiele Biblice. In cei dup urm ani ai viejei

sale, îi plcea a-i simi viaa scurgându-se lin în dulcile

amintiri ale juneei. Acestea îi legnau minile obosite în acea

naiv simplitate de forme i în acele subtiliti ingenioase ieteree ale scripturilor orientale. Ele îl odihneau de munca ce

depusese, în curs de 40 de ani, ca s compun, s scrie is tipreasc o aa mare câtime de cri ; de o parte cripentru biserica i seminarii, precum Orologlaral sau Ciaslo-

val i Acatistieral (1836); Ermeneutica i tiina Sfintei

Scripturi (1844—45) ; Acte i fragmente pentru istoria bise-

ricei (1855) ; apoi cri de tot felul pentru coalele gimnaziale,

reproduse în ades repetate ediiuni didactice i pedagogice;

în fine i mai ales, articoli i cri pentru cunotina mai^

mult sau mai puin aprofundat a lirnbei româneti. Osebit

de toate ce el a publicat asupra acestei materii, in Foaia

pentru minte i în revistele sale periodice, Organul luminrei

din 1847—48 i Archivul pentru filologie i istorie din 1867

pân la 1873, apoi crile sale fundamentale în aceast ra-

mur sunt : Elemente de limba român (1854) Crestomaia

sau Analecte literare (1858), Principie de limb i de scrip-

tur (1866) i în fine Gramatica român (1869 i 1877).

Asupra acestei serii de publicaiuni foarte însemnate, care

constituesc opera de cpetenie a eminentului filolog, ne vomainti privirile într un ultim studiu consacrat lui T. Cipariu.

Pe când îns Cipariu, profesor Ia Blaj dela .1827 încoace,

fcea toate aceste tipriri felurite, el erâ ales, la 1842, Canonic

al Capitolului metropolitan ; la ^1854 i se încredina direciunea

gimnaziului de acolo, i apoi prefectura tipografiei ; iar la

1868, dup reposarea demnului mitropolit al Românilor unii.

Alexandru Sterca ulu, cele mai multe voturi ale Românilor

se întrunir asupra lui Cipariu; îns guvernul austriac îi pre-

fer pe altul cu mai puin vaz ca/ patriot român i cu ca-

racter mai supus. Deci, el nu fu întrit în calitate de mitro-

polit ; dar înc cu un an înainte, Asociaiunea literar a Ro-

TIMOTEI CIPARIU 219

manilor din Transilvania îl numise vice-preedinte al ei. In

edinele ei, el rosti mai multe cuvântri de o mare însemn-

tate. Am citat în rândul trecut un pasagiu din una din ele.

Azi voim asemeni s dm un al doilea exemplu de acea vor-

bire clduroas, plin de foc i de inim, i plin de o li-

bertate de care Românii în Transilvania nu prea cutezau a

uza, când era vorba de unitatea neamului românesc. La 1862

în Braov, iat cum încheia Cipariu discursul su asupra sco-

pului Asociaiunei

:

«Dea cerul ca, precum toi suntem de un sânge, toi ne-am

«îndulcit dela sânul mamei noastre cu aceleai cuvinte dulci,

«toi ne suntem frai — oricât ne despart munii i vile, i«oricât ne împart strile politice i confesiunile religioase, —«tot numai una s fim, o naiune, o limb, o literatur, i«dac pe alt câmp Românul e tiat în buci i purcede pe

«ci diferite, uneori cu totul contrarii, dar cel puin in lite-

«ratur, în paii ctre cultur, numai un corp i numai un

«suflet s fie. Atunci orice despriri politice, sociale i reli-

«gioase ne vor tia dela olalt, dar spiritul naiunei i geniul

«român va tinde aripele sale preste toi fii lui Traian i-i va

«ine legai întru legturile pcii, friei i unitei naionale.

«Aa s fie în veci î Amin!»

Aceste cuvinte ne dau tonul pe care vorbise Cipariu i ca

membru al comitetului de pacificaiune din 1849 i ca deputat

ai rii Ardealului,ila 1860, în Camera dela Viena.

La Aprilie 1866 reposatul C. A. Rosetti, ca ministru al ins-

truciunei publice în România, lua iniiativa instituirei unei

societi literare a tuturor Românilor, care era menit s de-

vin Academia noastr. întrunirea ei, ce era s se fac chiar

în acel an, se amân îns printr'un jurnal al consiliului de

minitrii din 21 Iulie, în capul cruia vedem subscris pe d.

Dimitrie Sturdza. Totui, în anul urmtor, d. Dimitrie Br-tianu chem pentru primaoar în ar la noi pe reprezentanii

întregei Românii, ca s formeze acilea un areopag naional,

pe baza limbei comune.

fn fruntea acestora se prezent atunci, ca preedinte ales

220 , AL. I. ODOBESCU

prin drept de merite i de vârst, Canonicul Timotei Cipariu.

Dar când se deschise în SocieJ:atea Academic discuiunea

asupra dicionarului limbei, ea dela început se înveruna aatare, încât firea demn, bine cumpnit i minunat de fin a

acestui distins erudit, se înspimânt de apucturile tumul-

toase i autoritare ale unora din colegii si. El plec din Bu-

cureti fr gând de a se mai întoarce vreodat în acel aprig

câmp de ceart, unde, zicea el, domolind glasul ca de groaz

i de urâciune, «se fac treburile cu lopata i nu cu judecata».

Din Blaj, trimise îns la 1869 partea întâi (analitic) a Gra-

maticei sale, i în 1877 a doua, (coprinzând Sintaxa).

De aci înainte pana i tiparul nu mai scoaser nimic la

iveal din lucrrile lui Cipariu.

Ce va mai fi lucrat el în aceti din urm zece ani ? Poate

c d. Canonic Moldovan, executorul su testamentar, va scoate

la lumin lucrrile rmase pân acum necunoscute.

Ceeace cunoatem, ceeace întrevedem, pe timpul acestor

zece ani, este numai umbra btrânului erudit, vieuind într'o

adânc linite, ca i ascuns de lume printre crile ce-1 îm-

presurau de pretutindeni i se ridicau ca metereze împre-

jurul lui.

II zrim asemenea cu acei filosofi gârbovii, pe care nemu-

ritorul pictor Rembrandt ni-i-a înfiat înfundai în întune-

ricul unor boite ticsite cu cri i priimind numai pe al lor

chip, adânc cugettor, o minunat raz de soare, care depune

pe a lor frunte o aureol de spiritualitate, de înelepciune, de

virtute, de nemurire. In idealii. folosofi ai Iui Rembrandt ne

place a recunoate chiar icoana venerat a ilustrului nostru

Timotei Cipariu.

•

Mare pagub, mare pedeaps\ste pentru oamenii de ti-

in, când ei se afl în împrejurri de acele, ce-i silesc sin seam, în lucrrile lor, de cestiunile politicei contimpo-

rane i chiar d'a se înfige într'însele cu mai mult sau cu

mai puin înverunare.

TiMO'hi:i ciPARiu 221

Eu cred c mai nu se afl om pe lume,^ carele s fie în

stare de a mâna cu pas potrivit i de a ine sub acela frâu

al mintei sale doi telegari aa de neasemuii la fire i la por-

niri. Unul, când calc domol i sigur ajunge la el, încet dar

fr gre ; iar cel cu aplecri svpiate, cum sunt mai tot-

deauna aventurile politice, îl întrât i-1 zdrete, i nu este

cu putin ca acesta s nu fac a se poticni oarecum în ca-

le-!, telegarul cel înelept i cumpnit.

i totui lumea e astfel fcut în cât oamenii, croii din

fire ca s stee cu totul înlturai de înfierbinelile i de zgân-

dririle politice i s lucreze cu folos numai pentru tiin ipentru adevrata luminare a omenirei, se vd- adesea rpii

cam fr voie în volbura turburtoare a ideilor i a simiri-

lor politice ; ba i mai mult, ei ar fi nesocotii i oropsii de

lume dac nu i-ar da coatele cu obtea cea întrâtat sau

de pofte ambiioase sau de nedreptiri asupritoare.

Aceste cugetri ne vin în minte, gândirrdu-ne la activitatea

mareiui nostru erudit Tîmotei Cipariu.

Noi, ca toat lumea, l-am ludat fiindc a fost în viaa sa

un mare patriot român, un lupttor ager i devotat cauzei

românilor de peste Carpai ; el, prin valoarea i capacitile

sale i chiar prin prestigiul tiinei ce poseda a ridicat mai

sus decât alii steagul naionalitei române ; a fcut s r-sune mai tare decât oricine acele cuvinte întritoare : limba

noastr româneasc a fost sprijinul nostru în trecut, limba

noastr româneasc trâmbieaz astzi lumei drepturile noa-

stre ; limba noastr va fi deci pururea i mântuirea i mri-

rea poporului român.

Vorbind astfel într'un timp când dumanii interesai la a

noastr nimicire politic tgduiau în românime chiar i fiina

unei naionaliti particulare i originare, când însi limbei

noastre, acelei pietre unghiulare a extraciunei latine a nea-

mului românesc, i se contesta însuirile unei stratificaiuni

primordiale i compacte, i i se arunca cu dispre în faipoteza, c ea este numai o amestectur inform i strb-

tut de elementele cele mai eterogene, o corcitur pocit de

222 AL. I. ODOBESCU

ziceri i de forme când slavone ori turceti, când maghiare ori

greceti, în care abia s'au strecurat din întâmplare câteva le-

pdturi latine pripite prin noianul poporaiunilor din pe-

ninsula Balcanic, — susinând zicem cu trie o tez cu totul

contrarie, Timotei Cipariu în mod fatal a fost condus de o

imperioas necesitate politic a supune acesteia toat larga

sa erudiiune, toat minunata ptrundere a spiritului su.

Face-i-se-va dintr'aceasta o imputare ?

Noi, azi înc abia cutezm a opti cam pe sub cumpt c,

în calitatea sa de om de tiin{, ar fi putut face i altfel.

Dar oare atunci fost-ar fi aciunea sa aa de folositoare

pentru întrirea i îmbierea spiritului naional printre soii lui

de împilare i de nedreptiri din partea strinilor ?

Negreit c dac Cipariu nu jertfea i dânsul pe altarul

gelosului cult rezervat exclusiv latinizmului printre români, el

s'ar fi urcat pe o treapt mai înalt în templul senin i ne-

turburat al tiinei ; dar, în împrejurrile de fa, el n'ar mai

fi fost un apostol activ al credinelor naionale, un lupttor

eroic de aceia care trag în sine arma duman, ce-i sânger

i-i sfâie, pentru ca prin sacrificiul lor s asigure viaa idezvoltarea normal a unor mai fericii urmai.

Printr'aceast imagine credem a fi explicat cum T. Cipa-

riu, pe care studii foarte tare adâncite în rnunchii limbei

române trebuia s-1 conduc la cea mai dreapt i mai ra-

ional apreuire a procesului ei de formaiune i a normei

ei eseniale, a stat mereu într'ale sale lucrri, tot alturi cu

strictul adevr tiinific ; tot îns mai aproape de acel adevr

decât oricare altul din filologii i gramaticii compatrioi lui.

Ne grbim a zice, c aceast îngânare a minilor sale a

fost un sacrificiu din parte-i fcut în mod contient nevoilor

politice ale timpului de fa.Nscut i crescut în credinele exclusiviste ale coalei ro-

mânilor ardeleni întru ceeace privete origina noastr neîn-

tinat latin, meritul predomnitor a lui Cipariu a fost de a

cuta el mai întâi, s descurce adevratele anale ale limbei

TIMOTEI ("IPARIU 223

r

româneti i s ptrunz prefacerile i dezvoltrile ei treptate,

în decursul timpilor trecui.

Cei de mai înaintea lui, teologi, istorici i gramatici ro-

mâni din Transilvania, toi brbai cu mult învtur, dar

înc i cu mai mult râvn naional, nu-i închipuise oare

odinioar, pân în momentul când aprur în cercul tiinei

româneti cercetrile limbistice ale lui Cipariu, c nu este

nevoe a se lmuri astfel cunotina i firea limbei noastre,

decât punând-o de-a dreptul în faa- limbei latine i chiar

numai a latinei clasice, din autorii frumoaselor epoce ale li-

teraturei romane. Pe nedesclicate eî sreau din timpul lui

Cicerone, fie mcar i a lui Tacit, pân în zilele noastre, de pe

malul chiar al Tibrului pân pe al Dunrei;i puin le psa

lor de ce va fi fost la mijloc, atât în spaiu cât i în timpul

percurs. Sau chiar dac, printr'o îngduial cu totul neobi-

nuit, filologii români ai Ardealului se îndur a împlini acel

gol, apoi fereasc-i Domnul de a cuta vre-undeva firea lim-

bei româneti de acum câteva sute, sau zecimi de ani de

prin vechile bucoavne, zapise, terfeloage i urice, mâzglite

toate acestea cu urgisitele buche slavoneti. Le plcea mabine, — i dreptul lui Dumnezeu era i mai lezne, — s plz-

muiasc nite trepte închipuite prin care limba româneasc a

scpat dela cea curat i clasic latin pân la o limb, nu

care se vorbete astzi de ctre toi românii de-a-rândul, dar

care s'ar cuveni, dup a lor socotin, ca românii s o vor-

beasc. Apoi, cu aceste idei, luând drept singura i unica

temelie un dicionar al limbei clasice latine, ei cldeau pe

visate tot edificiul unei trecute i unei viitoare limbi româ-

neti.

Aceasta este istoria lucrrilor asupra limbei noastre a în-

tregei vechi scoale filologice din Ardeal. Reprezentantul cel

din urm i unul din cei mai energici al ei a fost rposatul

A. Treb. Laurian unul din acei rari brbai nestrmutai în

ideile i convingerile lor, muncitor neobosit, btând mereucu o mân vârtoas piatra, doar c o stoarce lapte dintr'insa.

Am luptat mult i crâncen în contra sistemei fantastice.

224 ODOBESCU

dup care el în coal i în Academie, voia s croiasc is ticluiasc limba românilor ; 1-a necjit tare pe bietul b-trân ; dar din toate aceste rzboae academice am pstrat în

mine o adânc venerajiune ctre memoria acelui energic brbat,

care i în rtcirile lui tiinifice nu avea în vedere decât ne>

clintit i nesmintita lui iubire de ar i de poporul românesc.

Vaz i studieze cine va avea prisos de rbdare gramatica

român a lui Laurian întitulat : Tentamen Criticam in ori-

ginem, derivationem et, formam Linguae romanae in utroqae

Dacia vigentis valgo Valachicae, tiprit în 1840 la Vienar

rsfoiasc cine n'are altceva mai folositor de fcut volumi-

noasele dou tomuri din Proieptal de Dicionar al Socie-

tei Academice române, lucrat în curs de zece ani cu o

eroic struin de btrânul Laurian i de adeptul su, r-posatul Ion Maxim, care «sermanul» devenise un adevrat

energumen al acelor rtciri;i nu va trebui mult timp citi-

torului ca s se încredineze c toat sistema e întocmit,

pentru trecut din. rosturi neauzite vre odinioar pe pmânt,

iar pentru viitor dintr'o stângace galvanizare a limbei clasice

aine.

S dm un scurt exemplu cules din Tentamen Criticam.

Vor fi primele fraze ale rugciunei Tatl nostra, astfel cum,

dup ideia lui Laurian, era trecut din limba latin în acea

limb, pe care dânsul sper s o insinuiasc românilor vii-

torimei :

Text latin : Pater noster, qui es in coelis, sanctificetur no-

men tuum, adveniat regnum tuum ; fiat volunt^s tua sicut in

coelo et in terra...

întâia transformaiane presapus: Patre nostru, qui esci

in celi, sanctifice-se nome teu ; advenia regnu teu ; fia volun-

tate tea, assico in celi et in terra...

A doaa transformaiane presapas : Patre elle nostru, qui

esci in celori, sanctifice se iTDme elle teu ; venia regnu ellu

teu ; fia voluntate ella tua, quomu in celu et in terra...

A patra transformaiane presapas: Parente 'le nostru,

. quale esci in celori, sanctesca-se nome 'le teu ; venia imperiu

TIMOTEI CIPA lîIU 225

iu teu ; fia volia- la tea quomu in celu et pre panimentu !

pane 'la nostra ella de tote die 'le da-ni estadi...

Insfârit, trecând cu neluare în seam asupra adevratei

cnunieri actuale a rugciunei, el prezint ca atare pe cea

•irmtoare, i poate c'ar gsi-o prea vulgar cel care i-ar da

)steneala a reconstrui aceiai rugciune dup datele Dicio-

narului Academic redactat cu treizeci i mai bine de ani în

urma TentamenuUii.

Iat aci i versiunea preconizat pentru viitor :

Tata 'Iu nostru, quale esci in ceiori sanctesca-se nome 'le

teu ; venia imperatia 'la tea ; fie volia "la tea, prequomu e in

celu et pre panimentu...

In contra vechei scoale, care întemeia studiul limbei ro-

mâne pe aa zadarnice ipoteze, au fcut reaciune eruditele

cercetri i constatri ale lui Timotei Cipariu, consemnate i'lesvoltate \\\ urmtoarele lui publicaiuni:

Elemente de limba român, dup dialectele i monumen-Mm tele vechi. Blaj, 1854.

^ Crestomaia sau Analecte literare din crile mai vechi inoui româneti, tiprite i manuscrise, începând dela se-

colul al XVl-lea pân la al XlX-lea, cu o noti literar.

Blaj, 1858.

Principii de limb i de scriptur. Blaj, fJ66. In aceast

carte el a contopit toate studiile sale anterioare asupra limbei

române, pe care înc dela 1847 începuse a le publica în Or-

ganul luminrei. Apoi în Archivul pentru Filologie i Istorie

(1867-1879) sunt de însemnat urmtoarele studii: XIII. Prin-

cipii de limb i de Scriptur; XIV. Forme antice româ-

neti; XVI. Elemente strine în limba român; XXVI. Fan-

tazii etimologice; XXXVI. De latinitatea limbei române:

XLIII. Gramatitii i Ortografitii români; XLV. Limba de

azi i de dunzi , i altele.

IIn fine, ca supliment la Gramatica Limbei Române, pu-

' blicat în dou volume la Bucureti în anii 1869 i 1877,

T. Cipariu, tipri în Blaj un scurt rezumat al acestor lucrri,

sub titlul : Despre Limba Român.

iA-. I. O......-..- V... TI. 15

226 Al.. 1. OL)C)BE.-.(

De aci se pot culege cu mai mare înlesnire adevratele

principii, care au mânat pe acest erudit i laborios brbat în

studiile sale asupra graiului i scfîsoarei româneti.

El constat, c limba noastr nu s'a nscut din latina scrii-

torilor clasici, ci din graiurile poporane i rustice sau r-neti, ale colonilor adunai în Dacia cam de pretutindeni,

«din tot imperiul roman, i aa nu numai din Italia, ci i din

alte pri ale imperiului, din Africa, Syria, Asia, Thracia,

Moesia, Panonia, chiar i din Galia i Ispania».

Aceast origin poporan a dialectului Daco-Roman o do-

vedete scrutând pe deoparte în literatura latin i mai cu

seam în scriitorii ei comici, tot ce s'a putut pstra din vor-

birea claselor inferioare ale societii romane, apoi pe de alt

parte cercetând în inscripiunile dialectale ale anticei Italii, tot

ce poate prezint un raport oarecare cu formele româneti.

Intru aceste lucrri de o analiz scrupuloas, Cipariu a

dezvoltat o erudiiune, o perspicacitate, o mestrie, care frîndoial-i asigur un loc de frunte nu numai printre românii

învai, dar chiar i în cercul filologilor latiniti din strintate.

Lucrarea lui totu nu se opri aci ; el urmri i mai departe

destinele graiului poporan italic, strmutat în Dacia cu colonii

lui Traian.

Nu trecur doi secoli pentru acetia i veni momentul când

acel graiu rsdit în deprtata Dacie, rmase pentru totdea-

una cu totul izolat i înstrinat de Roma, Atunci crturria

slavon în Stat, în Biseric i în coal, coplei cu totul vor-

birea poporului Daco-Roman.

«Dac limba noastr» — zice Cipariu în ale sale Principii

de Limb,—«de aâi secoli tiat sau smuls din pmântul

natal al Italiei, ptimi foarte mult, ca i o plant strmutat

sub alt clim, în mijlocul mrcinilor, prsit i necultivat,

nu e mirare; ci mirare e cum de nu s'a uscat de tot, cum

n'a perit în gerul i furtunele Daciei. Rdcina ei dar a fost

sntoas, rbdurie, vârtoas».

Abia dup o mie de ani, i adic în secolul XV, limba

român începu din nou a se detepta din somnul ei letargic.

TIMOTEI CIPARI[J 22"

Din acel moment, adic din prima carte ce s'a scris i s'a

imprimat românete, Cipariu a prins starea limbei noastre

cu aproape trei sute de ani înapoi i-a aflart-o mai latineasc

înc în esena, în vocabularul i în formele ei de pe cât au

fcut-o crturarii din epocile posterioare. Aceasta a dovedit-o

dânsul prin nenumrate exemple de cuvinte i de forme gra-

maticale, sistematic culese, coordonate i analizate în stu-

diile ^ale.

In consecina acestor cercetri el a ajuns la oarecare con-

cluziuni, ce se pot rezum în cele urmtoare :

«Limba românescâ nefiind o fiic legitim, ba nici natu-

ral, a clasicei latine, trebuie s-i recunoatem origina ei

poporan i s nu ne mai cercm a o reform dup cea li-

terar latin.

Caracterul latinitei ei este un ce propriu al su, care tre-

buie conservat i nici decum modificat. Cu cât vom privi

mai înapoi cu atât o vom afl mai italic în esena ei. Snu ne sfiim dar a restabili într'însa de acum înainte tot avutul

italic ce-1 gsim în documente reale ale secolilor trecui idin contr s fugim de ficiunele unei limbe imaginare».

Toate acestea sunt negreit idei temeinice, bazate numai

i numai pe logica istoriei. Cipariu le rezum însui pân la

oarecare punct în urmtoarea fraz cu care-i încheie ultima

sa noti Despre Limba Român :

«Rezultatul studiului nostru asupra dialectului sau «limbei

loastre» în acest period (dela al XVI-lea secol încoace) este

?, cu toate c influena limbei sloveneti mai întâi, apoi a

belei neo-greceti, i în urm a celei franceze în zilele noastre,

fost cumplit de mare, totui dialectul nostru a rmas ne-

jtrmutat în formele gramaticale i sintactice, i c numai

In partea material i în elocuiune s'au fcut schimbri no-

tabile, aa încât limba româneasc i astzi este tot aceia,

care se vede în primele ediiuni din secolul al XVI-lea».

Aa este negreit ; crile scrise i tiprite româneti în al

XVI-lea secol sunt înc destul de lesne de priceput în zilele

noastre; în acele cri gsim cuvinte i forme latineti czute

228 AL. i. ODOBESCU

în uitare i pe care Cipariu ne îndeamn s le revendicmpentru timpul nostru, s le restaurm în limba actual,

s le relum în uz i în vigoare. Drept vorbind, poate

c uneori are i dreptate, dei s'ar prea azi cam ciudat sauzim zicându-se: meserete-mâ, Doamne, cum a zis la

1577 diaconul Coressi în loc de miliiete-m Doamne, sau

s învinceascâ faralegea, în loc de 5 înving, ori s bi-

ruie, sau con]ugdi\m\\t?i : feciu^ fecei, fece,fecem, feacât ifecere, în loc de fcui, fcui, fcu, fcurm, facurai, fcur,i altele multe, foarte multe ziceri i forme niai latine decât

cele actuale. Cipariu a avut marele merit a le descoperi, a

le destinui i a le scoate din uitare, el, mai înainte de ori-

care. Mândru de aa preioasa descoperire, el împinge zelul

pân a le impune limbei noastre viitoare ca o reintrare în

posesiunea avutului strmoesc.

Reluâ-le-vom în uzul limbei române sau lsâ-le-vom în

starea lor de archaisme înelenite, nu este mai pujin ade-

vrat c aceste comori reaflate sunt fapte reale, sunt forme

care au caracterizat odinioar limba noastr, i nu de fel

iluziuni i nscociri arbitrare ca cele citate mai sus din Ten-

tamen Criticum.

De a fi suplinit ipotezele prin constatri istorice, aceasta

este al doilea merit precumpnitor a lui T. Cipariu printre

toji filologii români de înaintea lui.

Acest merit, adugit la cel ce-i dobândise prin scrutarea

originelor poporane ale dialectului românesc, ar fi fcut din-

tr'însul istoricul fundamental i definitiv al limbei noastre,

dac pe lâng acele dou mari demonstrri i descoperiri,

cu care el înjgheb aceast istorie, temerea instinctiv ^ de

a lsa o poart cât de mic ideilor anti-latiniste, aplicate la

formajiunea limbei române, n'ar fi mrginit orizontul in-

vestigajiunilor sale.

Dinaintea elementelor strine, care — nu o putem tgdui— au ptruns adânc în graiul nostru, el închide ochii i se

d înapoi cu groaz. I-se pare c de le-ar privi drept în faf,

toat (droaia Ungurilor, Sailor i Slovenilor are s-1 ame-

TIMOTEI CIPARIL" 229

nin c ei sunt în stare a înghii cu desvârire i limba inaiunea românilor. Spimântat de o aa înfiortoare ve-

denie i simind în cugetul su ca i o crâncen mustrare,

dac cumva ar cuteza s se lepede câtui de puin de ex-

clusiva noastr latinitate în vorbire i în scriere, mintea lu-

minat a eruditului Cipariu se întunec aici de norii unui

patriotism cu spornice i mângâioase fgdueli.

Atunci filologul plin de ptrundere ajunge a se feri chiar

i de ispitele primejdioase ale tiinei, i precum un cuvios,

ce vrea s-i pstreze neatins credina sa în tainele ne-scru-

tabile ale religiunei, fuge de luminile metafizice : în aa fel

ilustrul i veneratul nostru T. Cipariu, spre a rmâne în tot

cursul vieei sale un apostol credincios al românismului diji

Ardeal, s'a osândit de sinei a nu fi pentru lumea întreag

i pentru viitorime corifeul fr seamn al filologiei române.

Ne propunem a completa altdat aceast schi despre

caracterul tiinific a lui T. Cipariu printr'o repede analiz a

tendinelor limbistice, contrarie acelora, ce au caracterizat pe

acest stâlp al românitei depeste Cârpa i.

Aici ne-am silit mai cu seam s artm însemnatele, iradicalele îmbuntiri, ce erudiiunea real i ptrunztoarea lui Cipariu a introdus în dogmele coalei de filologie ro-

mân din Transilvania.

Doui poei i un biograf ^)

Nu este de mult, am primit pe rând, dela Iai, dou vo-

lume de poezii, ce-mi venir ca daruri graioase. Unul con-

inea modeste Versuri subsemnate de un nume ce-mi este

scump ; eu îns n'am plcerea de a cunoate personal pe

junele poet d. A. C. Caza, ce i-a tiprit pe 208 pagine pro-

duciunile sale poetice, consistând în dou-zeci buci variate^

adic elegii, idile, sonete i monoloage umoristice i într'o

coleciune mult mai copioas de Epigrame în patru, mult

opt versuri, adeseori foarte originale ca idee i foarte neme-

rite ca expresiune.

Celalt volum de vechi poezii, pe care noul lor editor mi

1-a trimis din Iai, cu un epigraf mult prea linguitor pentru

mine poart titlul Logoftul Costachi Konachi. Poezii, Alc-

iuiri i Tlmciri ; ediia a IJ-a, cu Schie din viaa i fa-

milia Logoftului Konaki, scrise de însui nepotul vechiului

poet moldovean, de Em. Vogoride-Konaki.

Aci dar sunt de însemnat dou subiecte, care îi au fie-

care interesul su special. Lucrarea biografic sau genealo-

gic din fruntea volumului, cunoscut pân acum numai în

fragmente din Convorbirile Literare, merit din toate punc-

turile de vedere a fi citat i preuit. Sunt într'însa fapte

din vechime pe care autorul a tiut s le culeag i s le

exprime într'un mod foarte atrgtor; sunt i idei sau con-

sideraiuni de ordine general care nu se pot trece cu ve-

derea mai ales c, i dac cumva cititorul nu s'ar uni întru

toate cu prerile scriitorului, acestea sunt exprimate cu o con-

1) Din '<Epoca» 1887, Noemvrie.

IXJL'l POEI l UN BIOGRAF 231

vingere aa de tare, in cât ar fi nedrept i poate chiar pri-

mejdios de a le nesocoti i de a nu cerc s aleag dintrîn-

sele ceeace e zis cu netgduit temeiu i ceiace pan^ a pro-

veni mai mult din întrâtri momentane, care nu trebue s»€ reverse asupra trecutului.

i ca s precizm de îndat acest punct, permit-ne asprul

judector al concesiunilor ce btrânii notri boieri pmânteni,

crescui în ideile umanitare ale filozofiei franceze din al

XVIII-lea secol, fceau junei generaiuni liberale i patriotice

de pe la 1848, permit-ne a-i spune c nu trebue ca noi,

scârbii deocamdat de abuzurile ce fac azi câteva spirite

vulgare, egoiste, rele i farnice, întunecând i stânjenind

efectul marelor rezultate obinute în patria noastr, prin ob-

teasc tendin liberal ce tinerii i btrânii au dovedit pu-

rurea, când a fost vorba de propirea rii, s nu ne grbima conchide de îndat c ru au fost crescui strbunii notri

cu acele idei umanitare ale Franei din secolul trecut i cru am fost crescui i noi cu ideile liberale franceze din

secolul nostru.

Eu rmân adânc încredinat, c numai fericitei influene a

acestor idei ale apusului latin, resdite mereu de un secol i

mai bine printre noi, datorim toate puterile ce s'au adaos

vârtoiei naionale, care a domnit în tot timpul latent atât

în sânul opiniei cât i în al boierimei româneti. In zadar

ni-se tot repet c, mai ales pe vremea domnielor fanariote

poporul românesc era aa de înjosit în cât ideea patriotismu-

lui nu mai avea fiin în inima i în creerii lui ; în zadar

asemenea se încumeteaz spiritele fr ptrundere a nu afla

decât rele gânduri i rele apucturi la boerimea româneasc

de pe acele vremuri.

Manifestrile graiului românesc ne stau azi dovad, dintr'o

parte ca i din cealalt, c e minciun a zice c în secolul

al XVIII-lea poporul nostru erâ cu totul tâmpit prin suferine

i c în inimile boerimei noastre de pe atunci nu mai rsu-

nau coarde româneti.

Cântecele haiduceti ne rspund de veghiatul patriotism al

2:i2 AL. I. ODOBESCl'

poporului de rând; iar poei i literai ca logoftul Konaki

ne învedereaz faptul c vechii notrii boeri îi fceau chiar

mai mult fal de a alctui versi^ri româneti decât a scrie

elinic.

Acel spirit de naionalitate, adânc spat în contiina Ro-

mânilor de orice treapt, este un element, ce nu se mai

poate tgdui. Ceeace st acum îns în dezbatere este de a

ti prin care înrâuriri, prin care ageni a ajuns acea însuire

fireasc i struitoare a naiunei noastre, a se redetepta ia se dezvolta în cele trei ptrare de secoli, ce ne stau acumîn urm ?

Mie unuia-mi pare c foarte greesc ceice nesocotesc în-

râurirea activ i hotrâtoare întru aceasta, a ideilor liberale

venite dela Apus, i anume din Frana. Voiu zice i mai

mult. Recunoscând de ce mare ajutor a fost pentru reînsu-

fleirea noastr naional, sprijinul armat ce ne-a dat imperiul

rusesc dela Petru cel mare încoace, eu a adogâ c datorm,

ca un al doilea obiect de recunotin, ctre Rusia, îndemnul

poate mai adesea involuntar ce ea ne-a dat, de a repurta

vederile ctre Frana i de a merge s culegem într'însa

idei i apucturi mai civilizate. Profitat-a imperiul rusesc de

aceast pornire, la care ne-au împins foarte tare ocupaiu-

nile rii noastre de ctre otirile lui, i influena unor c-petenii ale lor, cu totul inimate de spirit francez, precum au

fost, bunoar, în sensuri foarte diferite, cunoscuii generali

Miloradovici, Ciceagof, Langeon i mai ales Kiselef?

Cat s mrturisim c acolo unde acetia ne-au trmis

sau ne-au lsat bucuros s mergem, noi Românii n'am în-

vat tocmai a iubi autoritatea ruseasc. Din contra ne-am

deprins a bnui din parte-i planuri asupritoare.

Ne-am deschis ochii ca s ne ferim de orice amgire.

Intr'un. cuvânt, am învat a ne iubi ara i a cuteza, pentru

folosul ei, mai mult chiar decât îndrznise strmoii notri.

Iat, dup a mea credin, care sunt prile de recuno-

tin, ce datorim noi azi, atât puternicului imperiu rusesc cât

i ideilor liberale culese pân acum de vre-o trei genera-

DOn POEI I l.N BIOGRAF 233

iuni d'arândul din apusul latin al Europei. Dea Domnul snu ne alegem nici odat cu mai mare pagub decât aceasta!

i de sigur ru vom avea a ne ci. dac spre a ne lumina

i a ne cluzi, vom împrumuta de acum înainte lumina icârma de altundeva decât din propria noascr putere, sau —la caz de nevoe — din alte izvoare decât cele la care s'au

adpat prinii i bunii notri.

Cu cât vom ainti mai cu luare aminte, cugetrile noastre

asupra trecutului, cu atât vom dobândi mai mult convin-

gerea c nu s'au înelat întru nimic cei ce au pornit pe

acele vechi ci rostul politic, social i internaional al rii

noastre.

Noi nu vrem alt rost decât acela care ne-a adus la mân-tuire; noi nu vrem ara nou pe care o viseaz aceia cari

mint istoriei naionale i contiinei româneti, vrând acums amgeasc naiunea cu idei contrare cugetelor noastre,

i adic ,unii s ne zic: «Rusia ne-a fcut numai ru, de

eapte ptrare de secol încoace; iar alii s-i închipuiasc

cumc ideile i simpatiele franceze ne-au corupt spiritul iinimele!

/

Acestea sunt dou neadevruri flagrante. Am fi dorit ca

autorul interesantului studiu asupra familiei Konaki i a me-

ritosului poet, carele a încheiat spia brbteasc a acestui

neam, s nu fi cz-ut în a doua din aceste erori istorice,

precum a tiut foarte bine s se fereasc de cealalt.

Dar — dup cum am spus-o — ni-se pare c mânia sa în

contra spornicelor avânturi de toleran i de liberalism ce

ne-au venit nou din Frana, îi are mai cu seam isvorul

în desgustul ce-i inspir, ca multora, neruinarea cu care

astzi, la noi, se spoiete cu boia de mincinos liberalism,

actele cele mai arbitrarii i tendinele cele mai slugarnice imai pipernicioase ale unor nemernici, pentru care liberalismul

francez a fost numai o scar spre a se urca sus pân pe

altarul sfânt al patriei i a profita de aceast înlare a lor

spre a nbui pe dânsul focarul tutulor libertilor naionale.

Ce oare ? Nu a bgat de seam autorul revoltat de aceste

2o4 AL. j. oi)okp:s( r

neomenii, c tot cu aceia ocaziune, iscusiii amgitori ai po-

porului nostru, au lepdat i masca cu care se servise i cei înclinându-se la vielul de aur al actualitii, nici c vor

s mai tie despre trecutul rii noastre ? Ei dintr'însa vor

s fac ar Nou.Noi credem c d. Vogoridi Konaki se amgete, când filo-

sofând pe cale cam greit asupra spiritului ce a condus ge-

neraiunile noastre în secolul de fa, socotete a fi gsit

rdcina unui ru trector, tocmai acolo unde a ânit is-

vorul tutulor bunurilor. —Mrturisesc c-mi place mai mult, chipul de galnice su-

prri i dispre cu care junele epigramatist d-nul A. C. Cuza

trateaz stârnirea cam prea lung prelungit, a rului care

bântue ara în ziua de azi.

Despre versurile acestui talentat contimporan, precum ide acelea cu interes mai retrospectiv ale Logoftului Konaki

vom yorbi alt dat.

Acum, spre mângâierea tuturor celor cari ar putea s alu-

nece cu mintea amrît pân la fatalistele idei ale biografului

i urmaului boerilor Konaketi, s încheiem aceste rânduri

cu trei din glumele politice cele mai nimerite ale autorului,

care poart numele iubit de toi cei cu adevrat iubire de

ar, al lui Alexandru Cuza.

Iat aceast trilogie, culeas din Epigramele zise Colectiviste.

I.

Ce-au fost Goii i Alanji

!

Ce-au fost Hunii, Ostrogoii

!

E mai ru cu gugun>anii,

i mai trist cu idioii.

Iarna vine, vara trece.

Trec i zilele i anii !..

De-ati putea i voi sâ trecei !..

Parc-s venici gugumanii

!

Iar ca epilog dup alte 24 de Epigrame colectiviste, poetul

cruia, dup cum se vede, îi place a tri cu oamenii bine

DOUI POEI l UN BIOGRAF 2-i::>

crescui i de omenie, îi ia ziua bun, zicând acelor ce nu

sunt astfel :

III.

i de-aciima dai-mi voe,

îndrgiii mei stpâni.

S-mi aprind zahr în cas.

S m spl puin pe mâni.

i 'ntr'adevr, în mijlocul droaiei de sortii i de nesplai,

ce au npdit acum biata noastr ar, ca regulatori i îm-

pilatori ai si, orice om cu pielea ceva mai subire, simte

groaznic trebuin de cuia cu miroase, de lighian i de ibric?

Cuvântul rostit la înmormântarea lui George

Cretzeanu ^)

In duiosul moment când, sub aceast întunecat bolt, se

va cufunda negrul sicriu ce pentru totdauna ne-a ascuns

fiinja trupeasc a lui George Cretzeanu, dai-mi voe o

voi, jalnice ale lui rude i noi toi prieteni întristaji ai lui,

s m cerc acum a opri din repedele-i sbor spre vecie ipentru o clip micar înc, s iu acilea, printre noi, su-

fletul lui, acel suflet aa de nobil i de blajin, acel suflet

bun, drept, bine-voitor, acel suflet, pe care noi toi l-am pre-

uit i l-am iubit, i cruia, nu numai noi, ci ara toat pu-

rurea îi va duce dorul.

De vre-o treizeci i eapte de ani — mai dou treimi din

viaa lui aa de timpuriu curmat — eu unul am trit în

frie de idei cu George Cretzeanu. De când ne-am cunoscut la

Paris, ca studeni înc înflcrai de aria patriotic ce încin-

sese în junele noastre inimi,- zorile de libertate româneasc

ale anului 1848, de atunci am avut neîncetat, cel puin doupasiuni comune

;i atât de tare spiritele noastre se îndr-

gise încât — o, iart-mi înc i azi, mult scumpe i mult

dorite prieten, acel arag copilresc ! — ne-am npustit cu

urgie de moarte unul asupra altuia, într'o zi când ni s'a n-lucit c inimile noastre nu se mai puteau înlege.

Dar ca un nor de var, s'a spulberat zadarnicul necaz i,

întocmai ca nite streji veghiate i credincioase ale ac^lora

altare, adese, de atunci încoace, ne-am regsit strâns unii

J) Vezi «Epoca», 1887. No. 511.

(l'VÂNTUL ROSTIT LA ÎNMORMÂNTAREA LUI GEORGE CRF,TZEANU 2o7

într'aceiai nepregetat iubire de tar, într'aceiai dulce aple-

care de a mângâia cu condeiul limba noastr printeasc.

A voi s pot azi a o cânta ca tine. A zice atunci, pe

al tu mormânt, aa dulce i duioase cuvinte precum ai zis

tu, pe al atâtor ali Români, cari, ca tine, i-au iubif i i-au

cinstit patria i graiul ei.

Alturi cu dânii, vei fi tu via de acum înainte, ca unul

ce ai cântat Patria i Libertatea ei, i le-ai cântat cu aamult dor i cu aa mult foc românesc, în cât, la auzul cân-

turilor tale, nu e Român, ori cât de amrît i de înstreinat

ar fi, care s nu simt optind în fundul cugetului su,

glasul tu, ce-i zice :

Fie pânea cât de rea,

Tot mai bine 'n ara mea.

i într'adevr tu, din generaiunea. noastr, tânr ori b-trân, dela 1848, tu ai fost unul din puinii aceia cari i-au

iubit ara fr precugetri interesate. Ai iubit-o pentru dânsa

nu pentru tine. Cu contiina neîntinat, ai lucrat la a ei cul-

tur, la a ei înlare. Ai plmdit i ai dospit liberttle ei, frde a trage vreodat spuza în partea ta. Ai lsat s te ajute

în voia lor, soarta i dreptatea ei ; dar niciodat tu însui nu

le-ai zorit sau nu le-ai repezit în sil roata. In treizeci i patru

de ani de o activitate neîntrerupt, ai pit lin pe trej^tele gra-

date ale templului, unde numai brbai ca tine au putut s re-

cheme divina justiie, îmberat, oropsit, pribeag i îngrozit.

Credincios i statornic în sarcina ce, din junie, îi luasei

asupra, ca scop al vieii tale publice, te-am vzut, în mai

multe rânduri, lepdându-te cu sfial de toate acele onori imriri dearte i zgomotoase, cari turburau firea ta de o

modestie lezne impresionabil, firea ta oarecum aplecat

spre nevinovate sarcazme asupra zdrniciilor omeneti, firea

ta simitoare, care în totdeauna a fost dispus spre traiul

cumptat, linitit i cordial.

Deci, iute ai fugit din vârtejurile parlamentelor;i mai

iute înc ai prsit friile amgitoare ale ministerelor.

y

238 AL. I. ODOBESjC'U

Spiritul tu sntos i bine cumpnit, inima ta ce 'n toat

a ei via nu s'a însprit niciodat cu frene de mândrie,

de invidii, de ur, de minciun sau de rutate, toate aceste

preioase însuiri ale naturei tale aa de distins cât i de

bine cumpnit, te-au adus, încet dar fr zbuciumri, la

una din cele mai înalte pozifiuni ale magistraturei din ar.Magistratura însei s'a mândrit cu tine, ca cu o adevrat

a ei podoab, cci în tine se încredeau cu temeiu cei ce cu

sine aveau dreptatea, i de tine se temeau,^ cu acela cuvânt,

cei crora, pentru culpee foloase le plcea a o scrânti.

Astfel triai tu, printre noi, mult scumpe amice, onorat,

preuit, iubit; triai în linite, în pace, însoit pretutindeni

de stima lumei, de sincera prietinie a celor mai muli, de

afeciunea cea mai vie i adânc, de respectul cel mai

devotat al unei numeroase familii strâns unit pe lâng tine.

Triai în mijlocul alor ti, însui fericit i fericind pe toi îm-

"prejuru-i... i lsai s se scurg lin i domol limpedele

pârâu al vieei tale, aternut pe o matc neted i împresu-

rat de maluri vesel înflorate.

Decâte ori, pân mai dunzi intram în casa ta, aa de

prietinete primitoare, decâte ori îmi luam locul la masa-i

frete osptoas, o resgândire intim îmi pornea minile

spre felurita soart a oamenilor pe lume. Frmântat poate

de griji cu totul opuse casnicei tale îndestulri i sufletescului

tu repaos, îmi ziceam în adâncul cugetului : «Iat, iat omul

cu minte i cu inim, carele a tiut, cu o îneleapt msur,s-i chizueasc, în cminul su printesc, zile panice iplcute, btrânei line i îndelungate!» Aa îmi ziceam adesea,

cugetând cu plcere la vechiul meu prietin George Cretzeanu,

la doamna sa soie, la ai lor buni i amabili copii. Aa cu-

getam mângâios când d'odat, acum trei zile, fuseiu trsnit

cu groaznica tire : George Creeanu a murit, fr veste, a

murit într'un vagon pe calea ferat, vorbind în ticn cu to-

varii si de drum.

Ca dreptul jude Helia din Sfânta Scriptur: «ezând jos

pe scaun i vorbind, deodat capul i-se aplec pe sân, i tot

4

CUVÂNT LL ROSTIT LA ÎNMORMÂNTARFA LII (;E<>K<t1:: «KETZEANU 239

trupul se cufund sub dânsul...» Er mort, ucis de o vân,

ce înecase inima în sânge !

Aa dar pe acest nestatornic pmânt, nimic, nimic nu

poate s asigure omului un trai lung în fericiri!

Se surp fr veste o vân în piept i fericitul, nesocotitul

fericit, nu mai este...

i cei pe cari dânsul îi fericea împrejuru-i, ca orbi întro

prpastie nevzut cad i se prvlesc în -cea mai cruntdurere.

Ce le mai rmâne atunci de fcut acelora pe cari îi zdro-

bete i-i desniduleaz sufletete o aa pripelnic i îngro-

zitoare restrite?

Ei plâng, ei se jlesc; ei îi frmânt sufletul cu un dor

lung, obositor, nesfârit.

Chipul, ochii, gura, mâna aceluia pe care l-au iubit i pe

care în veci îl doresc, acelea nu mai pot aievea s le aducvreo uurare, vreo mângâiere. Totul a perit nluc, totul s'a

stins în întunericul morii

Dar, când o inim generoas, când un suflet înalt au tiut

s lase, dup dânsele, urme de acelea, ce nu se mai terg,

acestea sunt i rmân pentru toi i scumpe amintiri i dulci

mângâieri.

Acum dar, înaintea acestei groape sinistre, s ne spunemcu toii, ca* Gheorghe Cretzeanu, una din acele nobile inimi,

unul din acele înalte suflete, Gheorghe Cretzeanu, nu a perit :

Nu, în acest minut când noi deplângem muritoarele-i des-

poieri, el este un spirit ales, carele, în înlimea ceriurilor,

simte o sfânt fericire, cci vede c doru-i patriotic s'a îm-

plinit, acel dor pe care. cu prematur limb de moarte, el 1-a

rostit odinioar :

De-oiu muri. voiu s mngroapeîn pmântul românesc !

Fie piatra cât de grea.

Tot mai bine'n ara mea !

Dar i mai departe a mers duioasa prevedere a omului de

240 AL. I. ODOBE8CU

inim ! Pentru voi, jalnice ale lui soie i fiic, pentru voi el

a lsat, în cânturile sale, unde i-a revrsat tot ce avea mai

scump în sine, pentru voi, a voastr nemrginit i neagr

durere, el a deschis o raz de lumin. El v'a spus s ridi-

cai amândou spre cer a voastr privire, chiemând i pe în-

gerul speranii i pe îngerul consolator :

«Iar de sus, din înlime, Dumnezeu, ce va privete, consolare i spe-

ran într'o zi v va trimite».

Cât despre noi, ceilali, frai, rude i amici, s ne îmbr-

btm sufletele din exemplul unei viei aa nobil petrecut

ca a lui George Cretzeanu i s fim încredinai c uoare

au s-i fie i piatra i râna acelui spirit, care a tiut pururea

s se menin aa sus în datoriile sale ctre Patrie, ctre

Lege i ctre omenire!

Junimea român din Paris pe la 1852.

Ziarul Epoca^) din joia trecut a tiprit în grab cuvintele

ce, cu adânc emoiune, rostisem cu dou zile mai înainte la

cimitir, pe mormântul regretatului meu prieten George Cre-

tzianu : ele mi se ceruse, cu acest scop de unele rude iprieteni ale scumpului nostru rposat, i negreit c nu le-a

fi refuzat decât numai dac a fi putut bnui c ele au sse tipreasc, atât în Epoca, cât i în Românul, cu aa multe

greeli i lacune, care pe alocurea le denatureaz cu totul

înelesul.

Mi-a venit un minut în gând s cer de la cei ce-mi f-

cuse i atâta onoare i atâta ponos, ca sâ-mi retipreasc

cuvântarea îndreptat i completat. Dar îndat îmi adusei

aminte c nu este bine, pentru nimeni, s struiasc cineva

prea îndelung în cugetri mâhnicioase i c însi muzicele

militare, dup ce au însoit un convoiu funebru cu jalnice

i plângtoare maruri, care întunec, seac i înghia chiar

i inimile gloatei nepstoare, apoi ele se întorc de la groapfcând s rsune aerul de cântri vesele i sgomotoase, astfel

în cât s rechieme pe toi la bucuriile vieuirei.

Astfel mi-a venit i mie ideea de a nu-mi mai pironi gân-

durile asupra vrednicului i vârstnicului brbat George Cre-

tzianu, pe care mai alaltieri îl deplânsesem cu dor prietenesc,

ci de-a-mi aduce aminte despre tânrul poet i înfocatul pa-

triot George Cretzianu, în a crui freasc intimitate amtrit vre-o trei ani de-a rândul la Paris, simt acum trei-zeci

i cinci de ani i mai bine.

1) Epoca 1887 1. c.

Al. I. Odobescu. — Voi. II. y^

242 AL. I. ODOBESCU

El era cu trei sau patru ani mai în vârst decât mine;i

înc cu un an doi, mai înainte de revoluiunea de la 1848,

caracteru-i plcut i afectos, închipuirea sa vie i aprins,

ajutat de o pan sprinten în legnarea versurilor româ-

neti, fcuse dintr'însul unul din corifeii pleadei de juni poei

ce gravitau pe atunci, în jurul lui Eliad, lui Grig. Alexan-

drescu i altor brbai de litere cum mai erau pe acea vreme

i Nicolae Blcescu i loan Voinescu al Il-lea i alii. Fie-

cruia din acetia Cretzianu le-a spus mereu în primele sale

versuri, c

:

*

Aceea ce-al meu suflet neîncetat cat,

Ea dobândi prin cânturi o faim meritat.

i a ls în urm un nume glorios.

(Meditaie, d-lui Voinescu II).

Dar când însui se întreba pe sine, când îi pipia sbur-

drile junei sale inime, spre a-i da seam de firea lor tot

mereu, în rostirea poetic a gândurilor, a meditaiunilor, a

dorinelor i a visrilor sale, întâlnim în acea epoc a vieii

lui, o idee predomnitoare. S-1 lsm tot pe dânsul a ni se

destinui în limba sa cea mai fraged i armonioas

:

Iarna se duce i primvara

Cu verzi dumbrave, cu albe flori,

împodobete întreaga arCa o mireas în srbtori;

S"aud mii pasri cântând d'odat.

Vin dulci profume a ne 'mbtâ

;

Curge din munte ap curat.

Ah ! dai-mi lira, voiu a cânta,

„ E ca natura, inima-mi jun;

Sim viaa'n mine 'un mare-amor,

Îmi "iubesc ara, ara strbun,

Este fiina ce eu ador, ""

Voiesc eroi s'art la lume,

Fapte ilustre a desgropâ,

S'nscriu cu aur al nostru nume,

Ah, dai-mi lira, voiu a cânta !

(Primvara).

JUNIMEA ROMÂN DIN PARIS 24o

Subt aceleai impresiuni, dar poate înc i mai întrâtate

prin crunta înfrângere ce au încercat aspiraiunile noastre

româneti, în toamna anului 1848, am gsit pe Cretzianu la

Paris. Noi, tinerii, nu ne aflam acolo în trista situaiune a

exilailor notrii politici, dar volnica noastr expatriare, cu

firescul, i ludatul scop de învtur, ne da la proprii notrii

ochi, un fel de însemntate patriotic. Simimintele ce ne

micau aveau un caracter cu totul diferit de al acelora pe

care am. avut mai târziu ocaziunea de a le constata, nu frde oare care prere de ru, o mrturisesc, chiar i în cea

mai aleas parte din junimea ce a studiat în urma noastr,

ia Paris. A putea zice c a fost acolo un timp— i este

tocmai timpul pe când ideile de libertate naional erau mai

tare prigonite i mai stranic pedepsite în sânul rilor ro-

mâneti,—a fost un timp acela când noi, tinerii studeni din

strintate, ne bucuram de a fi \a Paris, mai vârtos pentru

c acolo gsiam mai mult voie deplin de a ne iubi patria

fr sfial, de a înv cu ardoare istoria ^i limba ei, de a

croi i de a potrivi pe seam-i toate cunotinele ce nepre-

getatul nostru patriotism românesc ne da prilej i îndemn

de a ni le agonisi, în acel centru de libere lumini. In cercul

nostru de studeni munteni i moldoveni, George Cretzianu

era cel din noi cu talente pân atunci mai bine dovedite,

cu închipuirea mai ager i mai îndrznea, i tot-de-odat

cu mai mult temeiu în gândirile i în proectele sale.

El era agentul cel mai viu, cel mai activ, cel mai între-

prinztor al societii ce formasem între noi. El era sufletul

acelei prime Junimi Române, care la Paris, printre anii 1853

i 1855 se aduna odat pe sptmân la fiecare din noi,

spre a discuta cestiuni de tiin, îndreptate totdeauna ctrara noastr. Acea societate juvenil s'a încumtat chiar a

publica, fr de concursul celor mai în vârst, o foaie pe-

riodic româneasc, în care noi toi, beii, am scris dupcum ne-a tiat capul, cu unica int de a detepta i a îm-

brbta pe compatrioii notrii. Noi ne pusesem în gând sîntrim pe viitor cu proptelele i cu cheziile tiinei, acel

244 AL. I. ODOBESCU

pod mre pe care, numai prin instinct i cu un nobil avânt,

btrânii notrii împinsese la 1848 — mearg unde-o merge —poporul românesc.

Foaia noastr tiprit pe hârtie subire i uoar, pentru

ca s se poat strecura clandestin în ar la noi, pe sub

vmile i carantinele ruseti, a avut numai trei numere. Se

chimâ i dânsa Junimea Literar. Cine o mai fi având

acum exemplare din ea? George Cretzianu carele fusese

principalul ei iniiator i redactor, în versuri i în proz, nu

o mai avea. De sigur, nu va mai fi având-o nici vrul su,

d. Constantin CretzianuT^cci, de nu m înel, i-le-au luat

toate din geamantan la grani, spionii ruseti, când, la în-

toarcerea sa din Paris, unde noi îi îmbâcsisem îndoitul fund

al lzii sale de drum, cu de aceste primejdioase foi, l-au

pornit îndat i teker-meker, cum se zice turcete i se face

rusete, drept în fundul musclimei, ca s învee acolo minte.

Minte au învat chiar i fr asemenea cltorie de pl-

cere, muli din aceia, cari alctuiau patriotica noastr aso-

ciaiune de studeni români. Pe cei câi mai sunt astzi în

fiin, nici s tune, nu poate soarta s-i mai adune. Unii

sunt, pare-mi-se, la culmele aa de lunecoase i poate chiar

aa de vremelnice ale mririlor ; alii îi vd binior i 'n

ticn de avutul lor, alii iar zdruncinai de nestatornicia lu-

crurilor omeneti, stau de se mir, cum cei odinioar mai ne-

mernici i mai nevoiai au ajuns, pe lumea aceasta, a încurca

povolnicii de alaiu, pe când alii, mai druii din fire cu minte

i cu tiin, au rmas numai la dârloag. Tot bine a zis

Alexandrescu: *

De cât mult minte, tiu ca e mai bine

Sâ aib tot omul un dram de noroc !

Apoi muli iar, foarte muli dintre cei cari, împreun cu

G. Cretzianu, dau fretei asociaiuni a Junimei Române,

o adevrat valoare, muli, vai ! au disprut dintre noi ! Pe

unii dintr'înii, buni i vechi prietini ai Cretzianului i ai mei^

m simt dator a-i întruni aci, în duioasa salutare ce-mi place

JUNIMEA ROMÂN DIN PARIS 245

înc i azi, a trmite, dincolo de morminte, celor cu cari

împreun am visat i am urzit, în anii tinereelor, toate fru-

moasele noastre proiecte pline de un patriotism exaltat, toate

planurile noastre în care totdeauna cultul datinelor prin-

teti se amestec adânc cu al tiinelor i al artelor, cu tot

ce este bine, cu- tot ce e frumos. Acea generaiune a noastr

e ultima care, la noi, a simit nevoile trecerei dela lumea

vechie la cea nou, dela viaa societii din trecutul nostru

rorrtânesc, la acea via a viitorului pe care, din nenorocire,

cei mai muli dintre noi n'au vzut-o i poate c nici nu o

vor vedea statornic întemeiat pe principiile visate odinioar

de noi.

Dintre noi, cetia dela vechia Junime Român din Paris,

sau i dus muli, lsând urme duioase ; s'a dus blândul idemnul Dr. P. Jatropolu ; s'a dus iubitul nostru cântre

Dimitrie Florescu, compozitorul gingaei melodii a Stelu(ei

;

s'a dus Dimitrie Berendei, al crui spirit aa de cultivat ial crui fin talent de artist i de scriitor, s'au afundat în

griji casnice i sociale ; s'a dus un tânr i amabil poet,

Alexandru Sihleanu, care, pân la oarecare punt, a fost

pentru un moment, emulul în poezie a lui G. Cretzianu.

Eu însumi, acum vre-o 25 de ani, deplângând soarta fa-

tal, care ne-a rpit, aa fr de veste, pe junele Sihleanu,

am pus în- comparaiune dou poezii ale lor, în care ei

amândoi cântau cu acela foc, dar cu aplecrile diferite ale

firei lor, plcerile primejdioase ale Beiei. Recitind, sunt acumcâteva zile, acele poezii uoare i aducându-mi aminte de

alte itiai multe versuri lirice cu cari unii poei români, ste-

lue radioase, dar efemere, au semnat, de un secol încoace,

cerul cam neted i cam pustiu al literaturei româneti, mi-a

dat în gând, c poate n'ar fi nici în paguba limbei, nici în-

tr'a geniului naional, de a alung deasupra norii uitrii ide a le prefira plpândele lor vpaie sub ochii publicului bine-

voitor.

i ce prilej mai priincios puteam afla de cât a vorbi mai

24G AL. I. ODOBESCU

întâi despre poeziile lui G. Cretzianu, i despre rolul lui ca

poet, în sânul junimei noastre din mijlocul secolului curgtor?Am vzut într'adevr c el a fost adevratul poet al ju-

nimei. El a ludat-o, a mângâiat-o, a cântat-o i tot el a itânjit-o aspru, când merita ale lui sudalme. El a zis — i sdea Domnul celei de acum i celei din viitor s nu aib tre-

buin a-i zice înc :

Ca Romanii'n decaden, la misterele vulgare.

La altare necurate, voi mereu sacrificai'

;

Când sub paii votri fierbe un vulcan fr 'nectare;

Fâr' a v gândi la mâine, de plceri v îmbtai.

Cu o trist nepsare, ca victime coronate,

Ctre-o râp mult fatal v lsai a fi împini

;

Nu avei în capul vostru decât fumuri, vanitate.

Când de scopuri generoase, de-ai voi, ai fi convini

!

Nu vedei c trim astzi într'un timp de energie,

i c dela noi se cere s'avem inimi de brbai ?

Cci nu cred din cer s caz p'ast ar o urgie;

i când toi înainteaz, noi s stm îngenunchiai.

Te deteapt, o junime! i cu flacr'nzeit

Ce natura, buna maic, a depus în al tu sân.

Elementele aprinde i comand la ursit

;

F, s vaz lumea 'ntreag, ce-a fost, ce e un Român

!

(Ocf la junime).

i când pe G. Cretzianu, pe gravul i linititul magistrat

cu care am trit în anii din urm, îl dm ca adevratul re-

prezentant al poeziei tinere i înfocate, s nu uitm c el, în

aceast calitate, nu a îndemnat numai la amorul Patriei ial Lihertâei. El, ca poet june i entuziast, a avut uneori iporniri mai vesele, mai zadarnice, mai lumeti; dar pe acelea,

el a tiut întotdeauna a le'nvlui sub forme minunat de gra-

ioase, de plcute, de fine i delicate !

Le citeti sau le asculi i:

Par'c vezi sub un voal

O amabil vergin.

Pe al crui chip oval,

_^ Dou roze se combin.

Dou roze de Bengal

!

•JUNIMEA ROMÂN DIN PARLS' 247

Idei i simiri zburdalnice, el le-:i cântat în cadene uoare

i armonioase, care farmec auzul, pe când rzgândirile-i, la

tot momentul se înal dela «cupa plin, unde vede prin cristal,

pictura purpurin», pân la dertciunea vieei de plceri.

Atunci spiritu-i vede curat c 'n lume, oricine întâlnete

pururea:

Dup plin dertciune.

Dup zori soare ce-apune.

Dup via un mormânt !

Apoi cutând un minut,^ cu ochii galei turburai :

I.a ciorchina auroasâ

Ce-i strivit sub picior,

Care curge spumegoasIntr'un rumenei izvor,

el îndat se trezete i iea aminte:

C ciorchina zdruncinat,

E al lumii trist simbol!

i însfârit, atunci chiar când, furat fr de voe de vârtejul

plcerilor, îi vine a striga cu nepsare :

Dai-mi vin, mai dai-mi mie!

îndat apoi îi revine în simiri, i puternica sa junie, des-

preuind focul netrebnicei beii, îl face s zic

:

i ce-mi trebue'n beie

Nebunete-a înota.

Când tu scumpa mea junie,

Veri în mine facla ta !

Te înal inc'odatâ.

Al meu suflet ! i te'mbat

De ceretele-armonii

;

Timpul, spaiu'mbrieaz;Dac spiritul, creaz.

Creator tu poi sâ fii !...

(Beia).

Astfel era George Cretzianu, pe când ca studeni la Paris

am trit împreun; iar' în momentul când, la August 1853,

el plec dintre noi, cu adânc emoiune, îi lu ziua bun.

248 AL. I. ODOBESOr

rostindu-ne melodioasele versuri ale unui sonet, adresate acelei

«ceti aurite unde petrecuse câiva ani frumoi ai tinereei

«sale, unde binele i rul mai înti le cunoscuse» i creia

îi zise sfârind :

Eu acu' plâng dup tine, o iubitul meu Paris I

Cci, zicându-i azi adio ! zic adio la junie, ''

L'ale mele scumpe studii, la amici, la veselie

!

O! sunt trist, trist pân' la moarte ! par'c fug din Paradis !

, (Adio la Paris).

Câiva ani mai în urm ne-am regsit, tot prieteni, aci în

Bucureti ; dar din zi în zi juneea noastr îi strângea mai

cu sfial aripele'n zbor.

I

Odobescu ctre BariiuM

I.

Bucureti, 27115 Ianuarie 1862.

Domnul meu,

Primind rspunsul cu care m'ai onorat la 113 Ianuarie

trebue s v mrturisesc c am simit o deosebit mulumire

de a vedea c d-voastr care suntei un îndrepttor al opiniei

publice printre fraii ngtri din Ardeal, ai putut dobândi atâtea

prepusuri asupra sinceritii simimintelor ce purtm noi, Ro-

mânii din Principate, ctre compatrioii notri de dincolo de

muni.

Permitei-mi a v spune c ai generalizat prea mult oarei

care rele voine i intrigi, ale unor persoane cu totul discre-

ditate chiar la noi i printr'asta nu facei alta decât a arunca

defimarea ce însoete pe acele persoane, asupra poporului

întreg.

Nu, domnul meu, noi nu suntem fanatici de dogmele noastre

pân în punctul de a ne lepda de fria cu Ardelenii unii.

Ar fi o absurditate ca în secolul al XIX, Românii pe care re-

\) In vasta coresponden a lui Bariiu din Arhivul Academiei Românese gsesc^ mai multe scrisori ale lui Odobescu, în care se atinge ches-

tiunea, susceptibil pentru unele coarde simitoare, a raporturilor literare

dintre românii de aici i cei din Transilvania.

Credem nimerit a reproduce aici pe cel6 dintâi în cari Odobescu vor-

bete de chestiunea confesional, de Eliade Rdulescu i de revista ce erîn ajun de a tipri, sub titlul «Revista Român».

Spre lmurire mai adogm c Ardelenii sunt împrii în dou con-

fesiuni : ortodoxi i unii (greco-catolici) i c aceti din urm fuseser

bnuii de ctre Eliade a fi ri români i propaganditi fanatici. Odo-

bescu Ie ia aprarea. {Editorul).

250 AL. J. ODOBESCU

ligia nu i-a destinat nici în timpii de fanatism, s organizeze

persecujii religioase în contra altor români din sângele lor-

Dar din nenorocire Principatele sunt într'o epoc de criz

i în asemenea momente intriganii gsesc lezne loc spre a-i

desvoltâ patimile lor mârave. Un om ca d. Eliad, unicul

Ultradanabian (cum le ziceai d-voastr; cci pe cpeteniile

bisericei noastre nu-i numr printre oamenii demni de a trage

prin faptele lor atenia brbailor luminai — iertai-ie lor, cci

nu tiu ce fac srmanii !) un om, zic, ca d. Eliad nu este

numai persecutorul uniilor, el e persecutorul naiei întregi,,

cci influena lui e cumpnitoare pentru Românii de orice

lege. El astzi, mulumit incuriei guvernului în ceea ce se

atinge de Instruciunea public, seamn în coli principii fale

i rtcite. Patima 1-a dus aa departe încât pare a fi slbit

i bunul sim în creerii lui. N'avei deMt s luai Manualele

ce le tiprete i le vinde colarilor începtori, spre a v ^si-

gur c asemenea lucrri nu pot veni decât dela un om slbit

de minte, ameit de patimi uricioase i lacom de câtig pecuniar.

Aadar, domnul meu, dispreuii i d-voastr ca noi asemenea

observri : plângei-ne dar nu ne osândii, c avem aa oameni

la capul instruciunii;i credei mai ales c toi românii Du-

nreni sunt departe d^ a împrti obscuritile lor.

Noi vedem înc în Ardeal pe bunii notri frai ; noi nu ne

temem c ei s ne duc la poalele scaunului Papal. Ce profit

ar avea ei din aceasta? Românii au avut gloria d'a nu hrni

iezuii printre dânii. Fii siguri c ei nu sunt ortodoxi fana-

tici. Dar în orice grâu e smân bun i neghin, dispreuii

neghina i credei la smâna bun. Toat inteligena Princi-

patelor i mai ales toat junimea lor, n'are alt vis nici alt

dorin decât unirea în idei i în lucrri cu fraii de peste

muni, spre a da înaintare culturei morale, curirei limbei

i explorrilor istorice, în naiunea Român. Primii^ dar în-

frirea cu junimea ^) cci al ei este viitorul. Populaia român

M E vorba de tinerii din jurul Iui Odobescu i nu de Junimea din

lai^ înfiinat câiva ani mai târziu.

UDOHESCi; (ATKE 15AR1IU 251

din Ardeal a pstrat virginalitatea ei în idei i în sentimente

;

e firesc lucru ca ea s se asocieze cu ceeace este înc neîn-

tinat în populaia Dunrean. Cât despre temerea ce ayei de

a compromite pe cei din Românii Principatelor, care vor în-

treine relaii cu Ardelenii unii, v asigur c temerea e frtemei. Domnul Eliad nu îngrozete pe nimeni la noi i preo-

imea e mult prea simpl ca s intre în cea mai mic lupt

cu inteligena.

Toate aceste le spui, domnul meu, în rspuns la sfiala ce

artai în general ctre românii dela noi i nu de loc pentru

mine în particular.

Propunerea de servicii ce v fceam, nu tindea de loc la

prenumrarea mea printre membrii societii literare.

Nici un merit personal, nici o lucrare însemnat nu-mi dau

dreptul la aceast onoare i când v vo1"biam de publicrile

noastre, voiam numai s v invit pe d-voastr i pe toi li-

teraii din Ardeal a stâ mai în relaie cu cei dela noi, a ne

împrti rezultatele studiilor d-voastr i a ne exprima curat

ceea ce cugetai de a.\t noastre; cu acest mod, gândesc pro-

gresul va fi înlesnit, i înfrirea va fi cimentat mai solid.

De aceea o repet, m'am mâhnit mult vzând cât repulsie

simii d-voastr deocamdat pentru noi. Cu toate aceste nu

ne descurajm i în numele micei asociaiuni de juni studioi

ce am întreprins deocamdat publicarea Revistei Române, vin

s v rog a lua asupra-v o mic însrcinare, prin care vei

câtiga un deosebit drept la recunotina noastr. Am soco-

tit de folos a adresa tuturor oamenilor literai din rile ro-

mâne, o invitaie de conlucrare i neavând norocirea de a cu-

noate pe toi cei ce vieuesc în Transilvania, Banat i Buco-

vina, iau libertatea a v trimite d-voastr patruzeci exemplare

din acea circular, rugându-v a o distribui la cine vei so-

coti de cuviin dintre toi cei ce se ocup cu tiinele i li-

terile în prile austriace ale României. Aceasta le va da spe-

rm, o dovad, mic în adevr, dar sincer de dorina de

concordie i de înfrire ce o nutresc românii dunreni, cu

excepiunea vre-o câtorva oameni atât de pernicioi pentru unii

252 AL. I. ODOBE.SCr

cât i pentru catolici-"greci i crora li se cade numai dispreul

românilor în general.

Sfâresc acum, domnul meu, aceast mult prea lung scri-

soare. 'Simjeam îns trebuin a combate din toate mijloacele

mele o preveniune fatal i dac n'am ruit a o drâma cu

totul din închipuirea d-voastr, greala este a puinei mele

elocvente, cci n'am tiut a arta cu destul eviden un ade-

vr ce v st ascuns. Faptele, socotesc, vor dovedi mai bine

decât cuvintele, c muntenii i moldovenii nu sunt aa de

slbatici ultra-danubiani cum îi vedei d-voastr.

Sperm îns c i românii de dincolo, desamgii din a lor

greit opiniune i reducând rul ultra-danubismului la ade-

vratele hotare, adec la vre-o trei patru persoane influente

azi pe lâng guvern, dar cu totul discreditate i fr de nici

o înrâurire direct în public, vor veni s dea mân de ajutor

i de Înfrire junimei care lucreaz cu singurul amor al pa-

triei i al întemeierei naiunei române. M mgulesc cu ideia

c d-ta, d-nul meu, din parte-i'vei întrebuina influena d-tale

asupra spiritelor spre a le da o asemenea aplecare mult mai

demn i mai folositoare decât aceea a desbinrei i a rcelei

ctre fraii d-voastr de peste Carpai. Intr'aceast scumpocaziune rmâind, v rog, d-le, s credei la simimintele de

adânc stim i consideraiune ce v port.

Al d-voastr serv

Odobescu.

II.

Odobescu în dorina de a satisface cererea lui Bariiu i a expedia un

numr mai mare de dicionare de ale Academiei pentru bibliotecile ar-

delene, combate direcia latinist i pe ardelenii oviniti. Exact în acela

ton a mai scris Odobescu în câteva note din «Pseudokynegeticos», per-

siflând limba greoaie a latinitilor. Buna direcie în limba ardelenilor a

urmat repede dup data acestei scrisori, — firete nu atât în urma în-

demnurilor acestui mare prozator, ci sub înrâurirea criticilor d-lui

Maiorescu.

ODOBE.SCi: CTRE BAKlTir 253

Bucureti, 31 Decemvre 1877.

Prea stimatul meu domn,

De mult voiam s-i rspund, dar aflând c pe câtva^timp

nu vei st acas, am lsat rspunsul pe mai târziu.

Azi în* ajunul anului nou, iau condeiul spre a-i ura un

an cu toate mulumirile i totdeodat a-i mai da i ceva

tiri de pe aci.

Dup cum mi-ai scris, am adresat un pachet cu 25 exem-

plare din Blcescu ^) lui I. Piti la Ploeti, vestindu-1 c d-ta

m'ai îndemnat la aceasta; dar acel domn a refuzat a-1 primi

i pachetul ne-a venit înapoi, având noi a plti costul îna-

poierii.

Aa dar a rmas s i se trimit paC'hetul d-tale d'a dreptul.

In privina volumelor din Thesaurul lui Papiu, este peste pu-

tin ca s-i expediam cu drumul de fier enorma lad ce le

conine ; costul va fi groaznic de mare. Trebue ca d-ta s afli

crui cari s o ia din Bucureti spre a o duce la Braov.

încperile societei academice fiind de câtva timp ocupate

de o vânzare ce se face în profitul rniilor n'am putut avea

întruniri ca s fac propunerea despre trimiterea de dicionare

pe la bibliotecile din Ardeal. V'ai mrturisi c eu personal

nu sunt de aceast prere.

Dicionarul este, — cât vei cuta bine, — o proprietate a

autorilor lui, de care delegaiunea nu poate dispune frcontrol.

' Apoi ce folos ar fi oare a rspândi aa mult aceast oper(dup prerea mea cu totul insalubr) în ri, unde este din

nenorocire o prea limitat predispoziiune de a se abate dela

sntoasa limb româneasc.

Decât s învee românii ardeleni, a-i poci i mai rulimba, scriind i vorbind ca din dicionar, mai bine s-i lsmdeocamdat s scrie curat ungurete, cci cel puin astfel, în

) Ediie fcut de Odobescu.

254 AL. I. ODOBBSCU

momentul când se vor înnecâ peste msur cu Ungaria, vor

reveni desigur la adevrata limb a Românilor, pe car^e din

nenorocire tot o mai cultiv pe ici i colo literajii români cu

idei logice i adevrat naionale.

Orice ar crede unii i al^ii, eu unul nu sunt aplecat nici

ctre slavonism, nici ctre germanism i mai pufin însctre maghiarism ; dar iari cred c exageraiunea ideilor

de neîmpcat latinitate ne abate dela patriotismul cel rajional

i ne arunc în simtimântele difuze asupra naionalitii...

Trufie stearp fr temeia serios. Vorbe late i trândvie !

Nu cu deteptarea amintirilor despre legionarii lui Traian

s'au btut vitejete curcanii notri la Plevna, ci purtând pe

cap turca lui Mihaiu-Viteazul, i au simit ^scprându-le la

inim tot acele scântei care aprindeau inimile dorobanilor

dela 1596.

S fim dar, mai presus de toate, buni Români i nu Ro-

mâni splcii; s vorbim curat_ românete i nu pocit lati-

nete. De aceea s nu dm sistemei preconizat de dicionar,

alt însemntate i alt rzletire decât acelea ce se cuvin unei

erezii, primejdioas pentru cultura viitoare a limbei i a na-

tionalittei noastre. Iat limpede i curat care-mi sunt pre-

rile în aceast privin i a fi fericit de ar gsi tot atâti

adereni dincolo de Carpati, câi au înc de acum, veghiati

i pe deplin convini, dincoace.

Dela început, decând am avut ocaziune s m vd în con-

tact cu micarea literar românesc din Ardeal, am constatat

cu mâhnire o deosebire însemnat în direciunile ce urmeaz

cultura noastr. Aceasta nu ne poate duce spre bine. Arde-

lenii se amgesc cu credina c, de oarece ei au avut acum

70—80 de ani, pleiada de erudii patrioi de la Blaj, apoi tot

ei stau înc i azi în capul mesei, hrnesc mintea natiunei.

Ar fi bine s le par greit aceast prere. Ideile exclu-

siviste, extreme, exagerate, care au fost negreit spre folosul

naionalitii acum trei ptrare de secolf, nu mai sunt admi-

sibile în mod serios, astzi când lumin 'a fcut îndestul

asupra originei noastre. Ajuns la vârstnici, nimeni nu-1 mai

ODOBESCU CTRE BARIIU 255

întreab pe om cine este ttâne-su, ci ce tie face însui,

îneleag dar Ardelenii, precum am îneles noi, c astzi

ne-am luat dela lume iertarea de vârst i c ni se cere sfim A/b/ Români i nu feii smerii ori rsgâiai ai tatei Traian.

tim bine c la d-voastre, emiterea unor asemenea idei

face ca s te ia lumea la ochi ri, dar pe cât de sânt ade-

vrate, trebue omul s se lupte fr preget pentru dânsele^).

O mai spun : mult au fcut literaii ardeleni pe la începutul

secolului pentru redeteptarea României ; dar nu mai puin

a fcut, tot ca d-voastre din punctul de vedere curat naional,

i poporul de rând ardelenesc, tot în acel timp. Acest fapt

o s m cerc poate s-1 art publicului nostru într'o confe-

rin, pe care gândesc a o face în iarna aceasta, vorbind

despre Micarea Românilor din Ardeal la 1784 sub Horia

i Cloca-) dac conferinele anuale dela Ateneu vor reîn-

cepe. Voiu cuta a dovedi c moii lui Horia simeau poate

i mai adânc românete decât crturarii dela Blaj, precum

negreit curcanii dela Grivia au lucrat de mii de ori mai cu

folos pentru naiunea român decât rposata pentru fericire

a noastr comisiune lexicografic. ^

In privina motenirei acelei septenare comisiuni, noi amdecis aci^) a retipri Psaltirile lui Dosoftei i Coresi, Pravila

mic dela Govora i... de Cantemir, în ediiuni care, sub

raportul material s se asemene întru toate cu yolumele ce

sunt pân acum publicate din operele lui Cantemir. In cu-

rând ne vom pune la lucru.

Fiindc veni vorba despre Cantemir, voiu transcrie aci o

bucat foarte interesant din ultima scrisoare a lui Tocilescu...

(urmeaz un rezumat al «Chronicarului Cantemir».

Sfâresc domnul meu, aducându-i salutrile mele, pline

de cea mai afectuoas stim i consideraiune.

Al d-tale devotat.

1) Nota lui Bariiu : In medio veritas...

2) Conferina s'a inut la 11 Febr. 1878. Vezi voi. I.

•') In Societatea academic.

Petre Ispirescu

Cuvântare rostit în edina academiei române

DIN 11 (23) decemvrie 18871)

Domnilor Colegi,

Aa de rari sunt pe lume oamenii cari, îft a lor viea, se

preuesc pe sine mai prejos de a lor dreapt valoare, încât

este o rar i minunat fericire pentru ceice au cunoscut un

asemenea om, de a-1 aeza îndat pe treapta ce i se cuvine,

atunci când el, sub stranica osând a ursitei, i-a curmat

lucrarea sa pe pmânt. Rmâne atunci numai ca faptele s-vârite de e-l, cu sufletul i cu mintea, s fie învederate tu-

turor, — fr de nici o pagub acum pentru sfieaa modes-

tie a fiinei lui disprute, — s fie, zic, învederat lumii, de

ctre aceia cari au tiut a le cumpni fr gre, pe când

înc fptuitorul lor tria. Astfel, numai astfel, acele fapte,

—

i drepte i bune— pot ajunge a fi de îndat judicate, lu-

date i rspltite de obte, cu verdicte, cu binecuvântri i

cu preturi, adevrat vrednice de ele.

Sub forma unei datorii cuvioase vine azi aceast duioas

fericire s'mi aduc oarecare mângâiere întru perderea ce amîncercat, acum vre-o trei sptmâni, prin moartea pripelnic

i cu totul prematur a unui brbat, înc verde la trup ila minte, pe care, de mulfi ani, eu unul m deprinsesem a-1

privi ca un model,— mai fâr seamn printre noi, — de ac-

tivitate onest i blând, de laborioas i spornic inteligen,

ca o întrupare a tuturor darurilor alese, a tuturor însuirilor

preioase cu care poate s fie înzestrat un om, nscut, cres-^

^) Cuvântarea aceasta a aprut i în brour deosebit.

PETRE ISPIRESCU

cut i trit numai în sânul poporului nostru, cel neao ro-

mânesc. ^

De 20 de ani de când exist Societatea noastr, Academia

Român, tipograful nostru Petre Ispirescu a trit mereu, al-

turi cu noi, mrginit în sarcina, oare cum umilit, de a trans-

mite publicului, prin profesiunea sa industrial, lucrrile

noastre, întru care totui, Petre Ispirescu, scriitorul de Basme.

de Poveti, de Snoave, de Zictori, de Pilde i de Ghicitori

poporane, ar fi putut s ne dea ajutorul cel mai folositor

i cel mai îmbelugat.

Dar Petre Ispirescu — aa îi era firea lui — nu s'ar fi sim-

it aci la largul su. Instruciunea clasic i dogmatic, care

trebiie s fie rsadnia unei Academii, i-ar fi prezentat o

atmosfer ce ar fi nbuit, ar fi amorit i ar fi atrofiat avân-

turile i desghinurile simple naive i neînstrunate ale spiri-

tului i ale tiinei sale speciale. Ceeace dânsul se pricepea

s fac pentru literatura româneasc, este cu totul în afar

din atribuiunile regulate ale unei instituiuni ca a noastr.

De 'mi este permis a întrebuina o comparaiune cam agrest,

spre a face pe toi s îneleag pentru ce Ispirescu nu fcea

de noi i pentru ce noi nu fceam de dânsul, vi l'a arta

sub chipul unui plugar vânjos trgând brazda în sil, pe câm-

pul mare, i asvârlind într'însa cu pumnii, smân rodi-

toare, adunat din seceriurile trecutului. Ins, dup ce el a

sdit, a secerat i a treerat, muncitorul îi las grâul cules

în grija morarilor, în plmdirea brutarilor, i el, semnto-rul puternic, nepstor i nepriceput la migloase dospeli icerneri, se culc i doarmne somnul triei, pe când ceilali

macin i frmânt rodurile muncii sale.

Fiindc în Academie, am vorbit întâi despre ceiace a fost

scriitorul român Petre Ispirescu, am voit, azi când el nu mai

este printre vii, s rfuiesc de îndat, în' ochii Fumii, semile

lui cu Academia.

^Nu se prea tie despre cântreul poporan al Franciei, Be-

ranger, cel care cptase de sigur din coal mai mult ti-

in de carte clasic decât îi plcea a spune c are, nu se

Al. I. Odobesou. — Voi. II. 17

258 AL. I. ODOBESCU

tie dac lui Beranger nu i-a cam psut de a nu se vedea

i el aezat printre nemaritorii Academiei franceze.

Cât despre Ispirescu sunt mai mult decât sigur c idea de

a intra aici, de-arândul cu noi, l-ar fi înspimântat foarte. El

ar fi zis, i, în desvârita lui lips de trufie, ar fi crezut din

suflet c este cu totul nevrednic de aa onoare. Noi îns,

preuind cu o mai larg neprtinire, minunata originalitate

i neobinuita lui valoare ca scriitor românesc, cat s re-

cunoatem c pe acestea, în dauna tuturor, noi le-am fi zu-

grumat, le-am fi nimicit, strâmtorându-le în formele i în m-surile înguste ale activitei noastre literare i tiinifice,

Ceeace îns putem face — i nu m voi /sfii a spune d-lor

colegi, c aceasta mi se pare a ni se i impune ca o dato-

rie,— este de a primi darul bperilor sale tiprite i al celor

înc inedite, pe care familia lui este dispus a ni le face;

i apoi a ne grbi s tiprim toate aceste scrieri, chiar în

tipografia lui, singura avere ce a lsat motenitorilor si, c-rora, drept mulumit, s'ar cuveni poate chiar s le i oferim

productul acelei ediiuni.

Ceia ce la noi a fcut pe tcute i fr de nici o preten-

iune de erudit culegtorul-tipograf Petre Ispirescu, în Ger-

mania l-au fcut învai de prima ordine, fraii Grimm. Ei

au adunat i au publicat basmele poporane ale seminiilor

Teutonice.

Dar, isbutit-au ei a le pstra pe. deplin în cruda verdeaa gândurilor i a graiului compatrioilor lor celor fr de alt

cultur literar? Dac cumva ei au nimerit s'i schimbe cu

totul firea lor de erudii, mirâ-ne-arn de aa dibace mldiere,

de aa simplitate frit.Cât despre al nostru povestitor de basme, despre Ispirescu,

aa temeri i aa prepusuri nu ne pot veni asupra lui. In-

tr'însul putem avea pururea deplin încredere. Spre a face

ceeace a fcut, el nu i-a supus mintea la o silnic limpe-

zire a speculaiunilor etnice i limbistice : el n'a avut decât

s-i lase pana s alerge pe hârtie în voia unicei tiine li-

PETRE ISPIRESCU 259

terare ce mintea sa ager i amintirile sale pururea detepte,

îi cptase din graiul cu care, de copil, se deprinsese.

In mijlocul lumei noastre de acuma, Ispirescu tria viade scriitor, — numai cu acele cunotine ce el însui îi ago-

nisise, — mai bine decât oricare altul, — din vorbirea i din

gândirea poporului român de acum câteva zecimi de ani mai

înapoi.

, Alii de vârsta lui au uitat cu totul acea limb, prin n-pdirea tuturor neologismilor posteriori. Dânsul, le învasei pe acestea pentru uzul zilnic al raporturilor sociale de

acum dar, înzestrat fiind cu caliti rare i preioase, el a

tiut mai totdeauna s se fereasc de acele nouti, limba

ce el scria i tradiiunile ce el, în scrierile sale, rechima din

naivul trecut.

Deci la dânsul tot ce a eit din condeiu i toate gândirile

ce au înviat stilul su, sunt comori nepreuite ale geniului

originar al Românilor.

Toi tiu c, printre capetele de oper ale celei mai glo-

rioase epoce literare din Frana, ale secolului în care strlu-

cea preste atâtea autori clasici, regele Ludovic XIV, Regele-

Soare, printre acele capete de oper, se -numr i basmele

franceze ale modestului Charles Perrault, despre care basmeun alt reprezentant falnic al literilor poporane din Frana,

fabulistul Lafontaine zicea :

Si peau dane m'etait conte.

J'y prendrai un plaisir extreme,

(Fables, liv. VIII, 4).

Pentru noi, în ziua de azi, Ispirescu este negreit mai mult

înc decât Charles Perrault la Francezi, cci, noi suntem încdeparte de a fi ajuns la culmile perfeciunei în limba noastr.

Alii, suntem încredinai, vor seri opere Hterare româneticu mult superioare celor ce se scriu azi. Nimeni îns nu va

putea s scrie pe viitor limba, ce din zi în zi mai mult dis-

pare din gura poporului nostru, astfel cum a scris-o Ispi-

rescu, culeas de dânsul prin însui auzul su.

260 AL. I. ODOBESCU

Publicarea i rspândirea de ctre Academia Român, a

scrierilor, asupra crora m simt dator a v atrage acumluarea aminte, domnilor colegi, vor avea, crez, o înrâurire

însemnat asupra îndrumrii literilor române spre elul dorit,

i Academia noastr nu se poate da în lturi, când este

vorba de a se deschide asemenea ci.

Printr'însa, prin Academie, trebue s se îndeplineasc cât mai

cur-ând, întru ceeace privete pe Ispirescu, acea neînlturat

schimbare la faj, prin care, moartea acoperind cu negru-i

giulgiu, o sfiicioas i smerit fiinj trupeasc, va lsa în de-

plin i limpede lumin, meritele cu totul rare i excepionale

ale inteligenei ce pân mai deunzi o înf/ufleeâ.

Astfel ni se impune azi acel neobosit aduntor, acel scriitor

veridic i miestru al Basmelor, al Povetilor, al Snoavelor^

al Zictorilor, al Pildelor, al Ghicitorilor i al Jocurilor

^poporului român.

Dar i mai mult! Rsfoind în manuscriptele, rmase dela

Ispirescu, într'o câtime care poate întrece întinderea crtice-

lelor tiprite de el, ne încredinm de a lui nepregetat ifelurit activitate literar, precum i de spiritul original ce-1

cârmuiâ întru aceasta. Aa de tare se ptrunsese cu esena

înflorit a geniului naional, mintea lui, încât, încetul cu în-

cetul, el întreprinsese s adaoge la avutul strmoesc, multe

alte dobânzi agonisite cu struin din tot felul de cercetri

ale sale, prin alte domenii : ba uneori chiar, el adogi acele

comori ale obtei, cu împrtirea unor impresiuni intime ale

sale, culese în viaa simpl i laborioas a unui om înstri-

nat de orice ambiiune, de orice trufie, precum i de orice

umiliri.

Mintea lui studioas se ispiti a strânge, i de aiurea decât

din gura poporului, noiuni pe cari tiu a le turna, i pe

acelea, în tiparele literare cu care gândirea i pana lui erau

deprinse.

Legendele mitologice ale Grecilor i Romanilor, precum i

faptele principale din Istoria rei, deter^Ispirescului, precum

tii, materie pentru curioase i plcute povestiri poporane

PETRE ISPIRESCr 261

In zilele, ce — peste a tuturor prevedere — aveau s fie

zilele lui din urm, tii, oare, domnilor colegi, cari erau preo-

cupaiunile sale de scriitor?

Când seara, târziu, se întorcea acas dela atelierul su ti-

pografic, unde l-am vzut în tot cursul vieei sale, struind

fr preget ziulica întreag, când seara, dup cina în sânul

numeroasei sale familii, toi ai lui dormeau în juru-i, el se

detept i, pe la miezul nopii, la lumina lmpii, scria trei

patru ceasuri d'a rândul, adogind astfel osteneala unei nop-

tatice fucrri literare, la oboseala ocupaiunilor sale industriale

de peste zi.

Astfel lucr el i în noaptea de 20 spre 21 iNoemvrie, când

dimineaa, la 7 ore, avea s cad trznit de o subit con-

gestiune cerebral.

El scria în stilul su simplu, familiar, dar clduros cu

graiul poporului, faptele de laud ale Românilor, din ultimul

rzboiu ce ne redete neatârnarea, de muli secoli perdut:

Dai-mi voie, domnilor colegi, a xa citi ultimele pagine

eite din pana acelui om cu inim miloas i cu judecat

dreapt.

Ele mi-au stat în fa, stropite înc cu lacrimile celor ce,

cu câteva ore în urm, plângeau amarnic pe soul i pe p-rintele lor, încremenit rece în somnul de veci.

Ispirescu ajunsese cu povestirea sa pân dup luarea re-

dutei dela Grivia de ctre ostaii notri i, dup ce le lu-

dase vitejia, el urm într'astfel:

«La 5 Septemvrie s'a fcut parastas la toate bisericile din

«ar pentru odihna sufletelor rposailor întroj fericire, adic<a mucenicilor cari au adormit tntru Domnul, jertfind.u-se

-pentru neatârnarea rei lor i pentru uurarea cretinilor

«de asuprelele Agarinenilor. Atâta mângâiere mai rmase<<urmaiIor: mângâierea religiei!

«Mare doliu se întinsese peste ara noastr, cci mari fur-i pierderile în oameni. Mai nu era familie care s nu fi

«fost atins de acel doliu, care s nu fi pierdut pe vre-unul

«din ai lor, adic pe vre-o rud de aproape sau de departe.

262 AL. I. ODOBESCU

«Vzuta-i vre-o dat, dragii moului, un câmp de btlie ?

«Dac n'aji vzut, s nu v duc Dumnezeu s vedei ! E«ceva îngrozitor. Cât po{i coprinde cu ochii, vezi trupuri de

«ostai czui. Când eti mai în deprtare, stau trântite tru-

«purile care într'o parte, care într'alta, pe brânci, pe spate,

«culcate sau stârcite, cele moarte, i tot pmântul prin prejur

«este înroit de sângele ce s'a scurs din ei. Acetia cel

«puin sunt scpai de chinuri

!

«Vin apoi rniii. Vaietele lor auzindu-le i se face prul

«mciuc de groaz. Unii sunt rnii mai uor, alii mai

«greu ; iar alii îi dau sufletele».

Nu e aa, domnilor, c s'ar zice cum c aripa amenintoare

a morii prevestea cu fiori, înc din adâncul nopii, pe lini-

titul scriitor, pe care de cu diminea, acea crunt arip avea

s-1 ating i s-1 doboare la pmânt ? Iertai, v rog, aceast

întrerupere i s ascultm acum descrierile mângâietoare în

care s'a stins cugetarea bunului i milosului Ispirescu :

«Milostivirea cretineasc este lucru mare. Din daruri, din

«ajutoare s'au înfiinat fel de fel de paturi, de trsuri pentru

«ridicarea rniilor i ducerea lor pe la spitaluri. Se înfiinase

«spitaluri sub corturi în câmp, departe de câmpul de rz-

«boire, unde se cutau i se legau cei mai uor rnii;pre-

«cum i spitaluri statornice unde se duceau cei mai greu

«rnii.

«Doamna Românilor, câteva cucoane, femei d'ale boie-

«rilor sau fete de ale lor, se îndesau care de care s vin

«s caute i s îngrijeasc de bolnavi, ca nite Dame de

«Caritate,

«Printele Mitropolitul a dat blagoslovenie ca i clug-«riele cele mai în vârst s se fac îngrijitoare de bolnavi.

«Doamna noastr le întrecea pe toate în mil i în bun-«voin. Cerceta toate spitalurile pe rând i gsea câte o

«vorb de mângâiere s zic fie-cruia. însui în palatul

«domnesc înfiinase un mic spital, unde câiva rnii erau

PETRE ISriRESCU 263

«cutai de dânsa. Era un ce încurajator i tot de odat«vrednic de vzut cum se da de pild altora, ca adic aa«s fac i ele. Cu orul dinainte, alb ca lebadeaua, în toate

«dimineile îi cerceta rniii i apoi mai gsea timp s cer-

«ceteze i alte spitaluri. i pentru aceea cu drept cuvânt, i

«s'a zis Muma suferinzilor i Provedina rniilor».

Pana ce a scris aceste ultime cuvinte a czut pentru vecie

din mâinile scriitorului.

Oare — tainele Proniei nu sunt ele minunate i grele de

ptruns? — oare, nu o trist i îndoielnic nlucire a mult

apropiatului su sfârit i-a dictat aceast chemare in ex-

tremis ctre Muma suferinzilor, ca tot dânsa s fie pe viitor

Provedina srmanilor lui copilai, cari în curând aveau spoarte în sânul lor rana sufleteasc cea mai adânc, perderea

unui astfel de printe, unui astfel de sprijin ?

A fi voit, domnilor colegi, s spui mai cu deamruntul

ce om a fost Petre Ispirescu în viaa lui privat. Dar ca sfie dânsul preuit dup cum merit, este. oare trebuin sintru eu aci în despicarea unor mrunte amîVitiri biografice,

pe care însui dânsul le-a descris cu o naiv i plcutsimplitate ?

Din toate câte a fi putut aduna, ar reei mereu aceleai

fapte. Nu este om care s le tgduiasc, din câi l-au cu-

noscut i au avut aface cu dânsul.

Nscut din poporul bucuretean, i dat de copil, dup ur-

marea câtorva clase primare, la meteugul tipografiei, el,

toat viaa, a struit în meseria sa, silindu-se a se perfec-

iona pe sinei »i a desvoltâ, dup ale lui mrginite mijloace,

rspândirea i îmbuntirea acestei arte în ar.Astfel a lucrat el fr preget pân mai deunzi, pân la

vârsta-i de 57 de ani. A muncit, zi i noapte, modest, tcut

i blând.

Noaptea precum am mai spus, i în zilele de repaus ale

muncitorului, el lucra la înavuirea minei sale cu noiuni icunotine folositoare i mai cu seam la satisfacerea acelei

264 ^ AL. I. ODGBE8CU

aplecri din fire, aplecare norocoas i original, ce-1 în-

demna mereu s pun pe hârtie povestirile lui, totdeauna

neao româneti, atât prin limb i stil, cât i prin simirile

i cugetrile dintrlnsele.

Ziua, era om al meseriei sale, prin care a trecut, încet itreptat, ca ucenic, ca jeuitor, ca ef de atelier, ca tovar iîn sfârit, de câiva ani, numai ca singur stpân al tipogra-

fiei sale. A suit aceast lung i trudnic scar, fr totui

ca, pe nici una din treptele-i succesive, el s se fi sumeit,

nici s se fi umilit cândva sau cuiva. Toat lumea poate

zice c el n'a nedreptit pe nimeni, c el n'a speculat asupra

nimnui ; c a dat, poate, dela sine, dar n'a luat nimic dela

alii pe nedrept ; c mrginit pururea în munca-i covâri-

toare, n'a cutat foloase aiurea, dar nici avere nu i-a putut

cpta.A murit pe neateptate, în deplina vigoare a trupului i a

minei sale, pe când înc 'tria cu sperana de a se vedea,

peste câtva timp, liberat de toate grelele sarcine ce-i impu-

sese complectarea i întreinerea propriei sale tipografii.

Scopul nu efâ înc atins. Ispirescu a lsat vre-o 8 sau 9

mii lei datorie de pltit, pentru tipografia sa. A lsat i o

familie numeroas, fr de nici o alt avere. I-a rmas în

via o vduv, jumtate crunt sfâiat din fiina lumeasc

a rposatului ei so : i-au rmas eapte copii, din care cel

mai mic este un prunc de doui ani i jumtate.

Pentru toi acetia, el era pe lume, buna i îngrijitoarea

Providena ; el era unicul stâlp al casei. Sub blânda, temei-

nica i dreapta lui ocrotire, toi triau iubindu-1, toi rezi-

mându-se cu deplin i drgstoas încredere, pe a lui blajin

trie, pe a lui vrednicie de brbat demn i onest, de mun-

citor inteligent i neobosit.

Un trznet zdrobitor a fost pentru acea familie moartea

capului ei ! Când nevasta, copiii i rudele abia se trezir din

acea npraznic izbire a relei soarte, când ei ctar în juru-le,

iat, domnilor colegi, ce le spunea lor i nou — câtorva dintre

Cei ce-l cunoteam, îl preuiam i îl iubiam — iat ce ne spunea

PETRE ISPIRJESCL" 265

dânsul, cu limb de moarte, prin câteva rânduri scrise înc

de acum patru ani i jumtate, negreit într'un moment fioros,

când el întrevzu, ca într'o zare apropiat, cumplitul ceas în

care avea s npusteasc fr a sa voie, pe toi aceia pentru

care fiina lui era singurul sprijin pe pmânt.

Atunci, el a scris urmtoarele cuvinte, testamentul unui ombun, drept, modest i srac, dar încreztor, ca toi oamenii

virtuoi, în simimintele de afeciune i de comptimire ale

semenilor si:

«Azi la 21 Iunie, anul 1883, în toate minile mele fiind,

«scriu cele ce urmeaz :

«tiu c tot începutul are i sfârit pe lumea asta; tiu c«i eu, ca totul ce viaz, m voiu duce acolo de unde nimeni

«nu s'a mai întors ; deaceea rog pe cei ce vor rmânea în

«urma mea. In numele a tot ce au ei mai sfânt, s-mi îm-

«plineasc dorina urmtoare :

«Nici o ceremonie i nici o cheltuial zadarnic s nu mi

«se fac la înmormântare. Nu voi s mi se cerneasc casa,

«nu voi pompe funebre. Un preot într'o cru s m duc«la cimitir. El s-mi citeasc cele spre înmormântare. Fcând«cum zic eu, vor dovedi c m'au iubit i-mi ascult dorina.

«Nu voi învitAiuni. Câiva cari vor fi inut la mine vor veni

«ei i neinvitai. Tot ce ar fi s se cheltuiasc pentru înmor-

«mântarea mea, s se pstreze mai bine pentru copilaii mei

«cei mici cari rmân necptuii».

Iau voie, domnilor colegi, a întrerupe aceast pletoas citire

printr'o bgare de seam plin de jale personal. Am trit

de câtva timp tot în strintate, i iat de dou ori, în aceti

ani din urm, la întoarcerile mele în ar, am avut s deplâni;

aci pierderea unor oameni crora le purtam b stim adânci o iubire special. i unul i altul, vieuind în sfere nu

tocmai aa diferite pe cât s'ar crede, au avut darul de a scrie

minunat limba româneasc, amândoi i-au pus credina în

industria însufleitoare a tiparului, i amândoi, mai ales, au

266 AL. I. ODOBESCU

purtat în contiina lor i în faptele vieii lor, tiparul onoareî

i demnitei omeneti, acela al sincerei i spornicei iubiri

ctre semenii lor, acela al unui adevrat cult ctre pmântullor de natere !

Aceti doi brbai pe cari, unul 1-a dus tara întreag la

groap, în primvara anului 1885, iar altul a fost înmormântat

acum trei sptmâni, cu un umilit cortegiu de rude, de prie-

teni i de lucrtori ai lui, ambii aceti brbai s'au potrivit,

în tinuitele dorine ale testamentelor lsate de dânii. Petre

Ispirescu, lucrtorul tipograf i scriitorul de basme poporane,

exprim, în Iunie 1883, aceleai modeste recomandaiuni pos-

tume ca i la 23 Septemvrie 1884, marele ziarist i condu-

ctor politic al rii, C. A. Rosetti ^).

M vei scuza, domnilor colegi, dac mi-am permis a uuradinaintea d-voastr împrosptat mea mâhnire, semnalându-v

tainicele i intime raporturile ce unesc, tocmai pe pragul morii,

pe doi oameni cu mari caliti morale i intelectuale, cari de

sigur nu au fost înc pân acum preuii, în patria noastr,

dup a lor dreapt valoare.

Este îns numai timpul acum, ca s le restituim fiecruia

ce este al su !

Revin la al doilea paragraf din ultimele voine ale lui Is-

pirescu.

«Sftuiesc pe urmaii mei s continue cutarea tipografiei

1) In testamentul lui C. A. Rosetti, scris la 23 Septemvrie (11 Octombre)

1884, gsim urmtoarele recomandaiuni, identice cu ale Ispirescului

:

«Rog (pe soia mea) ca, împreun cu fii^a i fiii notri, s împlineasc

«ultimele mele rugciuni. S nu se fac pentru înmormântarea mea nici

«o ceremonie. Un singur preot de mir. Carul simplu cu doi cai. Nici un

«doliu, nici în camere, nici la poart, nici pe cai. Nici o invitare, ci

«numai un simplu anun prin ziar. Nici o parad i nici jandarmi».

Ce minunat analogie de cugete la doi oameni cari, în condiiuni so-

ciale cu totul diferile, hrniau în inimele lor aceleai simiri de buntatea,

de afeciune, de onoare, de demnitate i de dispre pentru tot ce este

fal zadarnic i fr folos pentru semenii lor

!

I

j

PETRE ISPIRESCU 267

«i s se sileasc a o aduce în stare înfloritoare. încet, încet

«vor plti datoriile i tot vor rmânea cu ceva.

«Domnii Socec, Printele Ion Florea, fonderia de litere

Popelbaum din Viena (acetia erau la 1883 creditori ai tipo-

grafiei, acum pltii) nu m îndoesc c, pentru memoria mea

«vor continua a arta urmailor mei, aceiai bun voin ce

«mi-au artat i mie».

Ultimele cuvinte ale acestui testament, scris înc din anii

pe când eu m aflam departe de ar, mi-au pricinuit, mie

unuia o duioas surprindere. Când le-am citit, a fi dorit sfiu prin însumi, în stare a dovedi îndat prin fapte îndepli-

nite singur, memoriei acelui om ce-i pusese încrederea în

mine, c nu s*a amgit asupra simimintelor de simpatie, de

cinstire i de mirare ce el îmi inspira cu mult mai presus

decât i le artam.

In micorimea putinelor mele de azi, m'am simit totui

mângâiat prin sperana c voi putea cel puin s fiu prtainimos la cele ce se vor îndemâna a face, amicii mei, cu cari

m'a însoit Ispirescu în urmtoarele sale rugminte de tat :

«Rog pe d-nii Alexandru Odobescu, Petre Aurelian, doctor

«Brândz i Grigore G. Tocilescu s aib mil de copilaii

«mei minori i s-i proteag. Procurând de lucru tipografiei,

«s fie siguri c oasele mele se vor odihni în pace în mor-

«mânt, iar d-lor vor gsi mulumirea sufleteasc c au as-

«cultat rugciunile unui cunoscut, cu care au avut dese re-

«laiuni în via, i pe cât a putut, el i-a satisfcut».

Noi cetia patru dintre d-voastr, crora Ispirescu ne-a

cerut s îngrijim de ai lui copii i de mijloacele de vieuire

a familiei sale, ne-am întrunit îndat cu dorina de a înde-

plini, dup ale noastre puteri, acele sarcine cuvioase.

Dar, fiindc cel ce ni le dase, merit, — i ca om moral,

i ca industria pmântean, i ca scriitor român, — mai mult

decât sprijinul nostru personal, ne-am decis a v cere dv.

tuturor, colegi ai notri din Academia Român, s v unii

2G8 AL. t ODOBESCU

CU noi, pentru ca împreun s chemm meritata bunvoina Statului asupra familiei lui Petre Ispirescu.

tiu c întru aceasta am fost chiar de mai 'nainte, întru

câtva prevenii de Guvern, carele a i dat oarecare ajutoare

motenitorilor, nu ai averei, ce nu exist, ci ai numelui ce

pururea va rmâne onorat, al lui Ispirescu.

Totui, conformându-m cu voturile exprimate într'o unire

de noi patru, eu viu, cu o duioas încredere, a v cere ca

s ascultai cu bunpriin cele propuse deocamdat de noi,

i dezbtându-le cu cea mai apropiat ocaziune în sânul

Academiei, s ne dai i mai mult trie spre a rosti în auzul

tuturor : c Academia Român, c Guvernul i ara întreag

recunosc meritele eminente ale rposatului Petre Ispirescu;

c el a fost, din toate privinele, un om care a fcut mare

onoare Patriei sale, i a meritat ca posteritii sale s i se

dea, de Statul Român, drept-cuvenite rspltiri.

Iat acum, d-lor colegi, cele la care noi patru, adic d-nii

Aurelian, Brândz, Tocilescu i eu, ne-am socotit c cele mai

drepte i mai de folos ajutoare în momentul de fa :

«Subsemnaii, luând cunotin de ultima voin exprimat

«de regretatul autor i tipograf Petre Ispirescu, prin testa-

«mentul su olograf din 2r Iunie 1883, în urmtorii termeni

:

«Rog pe d-nii Al. Odobescu, Petre Aurelian, dr. Brândz«i Grigore G. Tocilescu s aib mil de copilaii mei mi-

«nori i s-i proteag»,

—

«Ne-am întrunit astzi, 30 Noembre anul 1887, i am luat

«urmtoarele tiine i hotrâri

:

«I. Copjii rmai în via, dup moartea printelui lor,

«sunt urmtorii : a) D-na Elena Rdulescu, profesoar, soia

«d-lui N. D. Rdulescu ; b) Constantin Ispirescu, major, me-

«seria tipograf mainist; c) Lucia Ispirescu, de 16 ani, elev

«în clasa III a externatului secundar de fete ; d) George Is-

«pirescu, de 18 ani, elev în clasa IV la gimnaziul Mihaiu cel

«Mare ; e) Mria Ispirescu, de 7 Y2 ^^^ elev extern în

«clasa I primar; fj Paulina Ispirescu, de 6 Vo ^^^ î ^ §) Ni-

PETRE ISPIRESCU 269

«colae Ispirescu de 2 ^/o ani. De o cam dat am crezut c«mai urgent 1. d^ a interveni pe lâng Ministerul cultelor i«instruciunei puDlice pentru ca s se admit ca interni gra-

«tuii în institutele Statului, pe Lucia Ispirescu i pe George

«Ispirescu, pân la terminarea studiilor ; 2. pentru susinerea

«vduvei i a copiilor mai mici, am dovedit c n'a rmas«alt avere decât tipografia, care i ea poart sarcir^a unor

«datorii de cel puin 8000 lei;i ne-am chibzuit ca s in-

«tervenim pe lâng Guvern a acorc^â o pensiune viager de

«3600 lei pe an vduvei i copiilor pân la a lor majoritate ;

«II. Familia declarându-ne c este dispus a oferi Acade-

«miei toate scrierile |)ublicate i inedite ale rposatului, noi,

«preuind valoarea acestor scrieri populare, am cugetat a

«ruga Academia Român s publice o ediiune complet a

«operilor sale, cât mai curând, cu spesele ei, i în tipografia

«Ispirescului, iar venitul acestei ediiuni s rmân familiei.

«De i cunoatem c nici o dispoziiune contrarie nu este

«luat, îns vom ruga pe onorabila Academie s continue

«a tipri publicaiunile sale în tipografia Ispirescului, înles-

«nindu-i, precât se poate mai mult, plile.

«în fine :

«III. Constatând c acea tipografie se afl încrcat cu o

«datorie, de care s*a fcut mai sus meniune, vom depune

«a noastr struin pentru ca, din orice fonduri destinate

«de Guvern, pentru încurajarea industriilor naionale, s se

«plteasc acea datorie, ca o di^pt recompens pentru unul

«din cei mai onorabili i maj^plicai industriai români.

«Acestea fiind msurile despre care am convenit între noi,

«de o cam dat, lum obligaiunea i pe viitor a îndeplini

«pletoasa dorin a mult regretatului nostru amic, c «pro-

«tejând», pe cât ne va stâ prin putin, «pe copiii lui mi-

«nori, s procurm tipografiei sale de lucru», îndeplinind

«nobila i ultima sa dorin exprimat în aceti termeni :

«Procurând de lucru tipografiei, s fie siguri c oasele mele

«se vor odihni în pace în mormânt. Iar d-lor vor gsi mul-

«umirea sufleteasc c au ascultat rugciunile unui cunoscut

\270 AL. I. ODOBESCU

«CU care au avut dese relaiuni în via{ i pe cât a putut

«el i-a satisfcut».

(Subscrii : P. S. Aurelian, Odobescu A., dr. Brândz, Gr.

Tocilescu).

Sfârind aceast dare de seam despre dorinele i inten-

Jiunile noastre, nu-mi rmâne aci, d-lor colegi, decât s urez,

cu bun speran de succes, ca d-voastr s le dai sprijin,

i ca Statul s le dea fiin.

Astfel, cu toii împreun i fiecare în cercul mijloacelor

sale, ne vom face datoria, mulumind cerinele Patriei celei

drept rspltitoare, cci Patria, în a sa neprtinitoare i în-

eleapt drnicie, nu vrea s fie uitat nici uUul din acei ce

o slujesc, nici cei ce o umple de a lor zgomotoas fal, dar

mai cu seam nici aceia cari, mai la umbr, lucreaz pentru

dânsa cu umilit rbdare, cu statornic i nesmintit credin

!

Bin ceata acestora se înal astzi, în demnitatea-i. senin,

umbra lui Petre Ispirescu, cerând prin glasul tânguios al sr-

manilor si prunci, dreapta parte ce i se cuvine i lui din

generoasa recunotin a poporului românesc !

Muncitorul Român

Lat e câmpia ce se 'ntinde la poalele munilor Carpai

;

faa ei neted i destins se perde în deprtare pe malul

mreei Dunri ; câteva râuri spumegoase i rpezi, altele

line i largi, scoborându-se din naltele piscuri de ctre

miaz'" -noapte, erpuesc printr'însa, desfurând undele lor

azurii sub razele clduroase ale soarelui.

Ochii se pierd adesea asupra acelei câmpii; i cu toate cse vd, ici, ceva holde de grâne sau vreun câmp semnat

cu porumb, colo, o livede de pomi sau o vâlcea acoperit

cu vi, urma omului nu se zrete niceri ; singurtatea, pus-

tiul domnesc chiar în locurile unde rmân semne de via i

de munc ale omului. Abia dac se aude din timp în timp,

câte un glas duios, cântând o doin trist i melancolic

;

abia dac, seara, când insectele uier printre frunzele ierbii,

se ivesc pe câmpia întins câte un foc deprtat i împrejuru-i

chipurile obosite a vre-o câtorva plugari, ce-i pregtesc cina,

prin care vor sfâri trudnica lor zi de munc.Dar în acele chipuri se vede ceva mai mult decât ofilire

(abatere) i osteneal ; sub fruntea lor sbârcit, scânteiaz încnite ochi cari cat a vedea un viitor mai fericit; acele tr-

suri aa de regulate, aa de bine lmurite, conin într'însele

o putere, o energie, o struin, care negreit au a purta mari

i minunate roduri. Lungi suferine au adogit acestor nalte

simimente, o expresie de moleciune melancolic, care s'a rs-

pândit în cânturi, în obiceiuri i a ptruns în tot spiritul

naional...

Dar a sosit timpul ca România s formeze toat o singur

272 AL. I. ODOBESCU

i puternic naie, care se va destinde pe amândou poalele

munilor Carpai, din Dunre pan în Nistru, din Marea Neagrpân în Tisa !

— S umplem dar ale noastre suflete de o

via nou, plin de virtute ! S gonim dintr'însele acea mo-liciune ce întreine desbinarea i neunirea în inimele noastre,

i prvlete nobila noastr naionalitate !

Lucrul numai, dar lucrul drept i bine întocmit, va putea

s stârpeasc acea buruian veninoas din sufletul mândru

i blând al muncitorului român.

Negreit, muncitorul e stâlpul României ! Dela dânsul sînvm a ne iubi patria! Fiind în raport necontenit cu p-mântul rii noastre, el tie a -l iubi i a-1 cinsti! Pmântul acela

în care zace cenua prinilor si, care suge pe toat ziua

sudoarea ce-i pic de pe frunte, din care rsare spicul de grâu

ce-i va da hrana lui i a copiilor, acel pmânt e pentru dân-

sul un obiect sfânt de adoraie;i cu toate acestea, acel p-

mânt nu e al lui ! Este. al ciocoiului care i-1 d i i-1 iea, dupvoin-i. Atârnare groaznic ce pune la dispoziia stpânului^

nu numai onoarea i viaa ranului i a familiei sale, ci chiar

inima i contiina sa !

Iat trista soart a muncitorului român în ziua de astzi.

Ea nu poate s in mult într'acest chip, cci Românii mai

sunt înc o naie plin de via, de junie i de viitor ! Ei

vor ti a risipi aceste nelegiuiri, cci ei onoreaz prea mult

pmântul lor de natere, spre a-1 lsa s fie prada i jaful

strinilor i a unor oameni putrezi de pcate ! Peste puin

pmântul va fi înapoiat muncitorului prin iubirea i îngriji-

rile cruia pustiile se vor schimba în holde 'nalte i bogate

în livezi roditoare, în puni verzi i fragede, pe care vor pate

frumoasele vite ale României ; bordeiele, unde abia ptrund

razele soarelui vor deveni case luminoase, îmbelugate i fe-

ricite ; în sfârit România va deveni o ar vrednic de geniul

i de marea inim a Românilor.

Noi, junii cari studiem, sau în ri strine sau în patria

noastr, s ne aintim privirea asupra adevratului Român,

MUNCITORUL ROMÂN 273

i s ne silim a-i înapoia hrana ce el ne d pe toat ziua,

printr'o hran intelectual, moral, pe care tiina singur o

poate da i care va ridica lesne pe ran din adânca ofilire

(abatere) în care pare a-1 fi afundat suferinele lui.

Paris. 1851.

Din Junimea Român, ziaral studenilor români din JParis.

Xo. 1. Maiu 1851.

A!. I. O.'.ohfi^eu —Voi. ir. ÎS

Asociaîunea transilvan pentru literatura români cultura poporului român

Sesiunea din Iulie 1862, în Braov

Ar fi trebuit înc cu trei luni mai înainte de astzi, s fi

spus publicului nostru un cuvânt despre lucrrile Asocialunli

transilvane pentru literatura român i cultura poporului

român, a crei adunare s'a {inut estimp în Braov, la -^i^,2Î)

/i7 i\ 30/./18 Iulie trecut. Timpul îns ne-a lipsit spre a vorbi

mai pe larg despre acest fapt de o însemntate destul de

mare în analele naiunii române, i mai bine decât a-1 notifica

în treact, fr de a da asupr-i ceva desvoltri, am preferit

a atepta un moment în care s putem descrie cu ceva am-nunte, acele zile memorabile, în care orelul Braov adunase

în sânu-i. Români din toate unghiurile întregii patrii române.

Cu adevr, în acele zile, micul ora prezenta un caracter cu

totul neobicinuit centrurilor ceteneti din Ardeal ; cci, în

acel pmânt de batin român, muli strini au tiiit a se

prefira' i mai cu seam a se încuiba în ceti, lsând locui-

torilor originari, cea mai mare parte din câmpi i din munii abia unele suburbii din orae. Chiar în Braov, aa aproape

de grania rei Româneti, abia de vre-o câiva ani numai,

Românii au început a se aeza i a-i cldi case în Cetate ia nu se mai mrgini în singura suburbie lturalnic a cheilor,

Cu toate acestea, printr'o predileciune motenit dela strbuni

ctre acea localitate aa pitoreasc, restrâns într'o gur de

muni, locuitorii români ai Braovului, de puini ani încoace,

ASOCIAIUXEA TRANSILVANA

au înlat chiar la intrarea cheilor, dinaintea unei frumoase

pajite verzi strbtut de alei stufoase de tei, au înlat,

zicem, cu mari sacrificii, un sumptuos edificiu naional, pa-

latul coalei româneti. Acolo, era în acele trei zile, centrul

micrii Românilor, venii din toate prile în capitala reiBârsane ; acolo s'au inut edinele Asociaiunii literare ; acolo"

erau adunate i expuse în_ câteva sli, productele industriei

Românilor de peste Carpai. Edificiuf, împodobit cu stea-

guri tricolore naionale i decorat jur împrejur cu brazi, po-

mul în veci verde i semn al veseliei i al sperrii pentru

Români, era punctul central spre care trgeau din toate un-

ghiurile oraului, numeroii Ronjâni locuitori i oaspei ai

Braovului, cari veneau toi a se înfri într'acest nou templu

al naionalitii. Prin gloata numeroas care furnica neîncetat

în preajma palatului coalei i chiar prin tot oraul, '— gloat

care se compunea în mare parte din brbai cultivai ai ro-

mânimii de peste muni, — era plcut iucru a vedea ameste-

cându-se cu frie, albele sucmane ale Ardelenilor câmpeni

i zbunele de mtase ale frumoaselor cheience i Scelence;

apoi figurile venerabile ale protopopilor români cu vemintele

lor negre, încinse la brâu cu rou i cu plriile lor largi,

mult mai cuviincioase decât potcapiele asiatice ale clerului

nostru ; apoi acel aer srbtoresc care se rspândise peste

tot locul i care prea a zice tutulor : «Suntem aci toi Ro-

mâni ! Suntem într'o ar Român ! Nu mai e Neam, nu

mai e Sas, nu mai e Ungur între noi !»

E adevr îns c unii brbai, — dar mai ales studenii,

—

crezând a da acestei aspirri o form mai învederat, soco-

tise de cuviin a îmbrca în acele zile, un costum original

pe care^ îl decorau cu numele de naional,' dar care semnafoarte k unguresc. — «Ungurii l-au luat dela noi !» ziceau ei;

«va s-l lum înapoi!» — «îl vor fi luat Ungurii dela noi;»

le-a fi rspuns, «dar ce este mai sigur e c adevratul port

românesc, portul plieilor din Bârsa, din Vrancea, din Mus-

cele, portul câmpenilor de pe Olt, de pe Mure, de pe Seret

i de pe Tis, Ungurii nu l-au luat dela Români i c Ro-

AL. I. ODOBESCU

mâni înc i azi se disting printr'însul de celelalte naiuni

conlocuitoare sau vecine !»

Manifestrile naionale de asemenea natur, ca s ating

adevrata lor int, trebuiesc s fie trase chiar din sânul po-

porului, trebuiesc s fie o expresiune vie i nimerit a obi-

ceielor i a înfirii poporului, cci altm'intrelea, când adic

sunt numai nite plsqjuiri mai^ mult sau mai puin graioase

ale închipuirii acelora ce le produc, ele nu pot detepta altceva

decât numai nepsarea sau uneori chiar i zâmbetul celor ce

privesc.

i cu toate acestea, ce lucru lesne, în Adreal, a se ptrunde

cineva de caracterul particular al populaiunii române ! Pare

j originalitatea lui e i mai învederat, fiind acolo pus în

faa altor naiuni strine. Alturi cu apatia greoaie a Sasului,

alturi cu feroasa trufie a Maghiarului, priceperea istea,

firea voioas, micrile agere i mldioase ale Românului,

pare c se desemneaz mai viu pronunate, în forme i în

fapte. Românul cât colo îi bate la ochi ! S fi vzut, spre

exemplu, banda de cluari, care venise tocmai dup malul

Mureului, ca s inimeze poporimea din Braov, în acele zile

solemne, prin danturile ei minunate! Vreo doisprezece tineri,

mândri flci, cu plriile numai în pandlice, cu zorzoane de

alam la opinci, cu bâte nalte în mâni, executau cu o mieastr

agerime, sltaturile cele mai periculoase, râzând i chiuind

din gur: «Haidi aa ! tot aa! i iar aa! biete m!». Mi

aduc aminte c într'o zi, pe când unul din juctori fcea co-

lect pentru banda artist, un vizitator venit din Principate,

arunc printre fâioarele soioase de bancnote austriace gr-

mdite în plria colectorului, un zvanig în moned de argint.

Cluearul, cu o nespus bucurie, lu iute moneda de argint

în mân i privind-o cu drag: «O drguul de haszos !»

zise el «c nu am mai vzut de acetia de'nainte de rutate!»

Astfel vorbea bietul Român de penuria ce roade poporul, înc

de 'naintea groaznicului rsboiu dela 1848, într'o ar atât de

mnoas ca Ardealul. Cu toate acestea, Ardealul e mina pre-

ioas de unde tot imperiul austriac îi hrnete srcia. Ce

ASOCIAIUNEA TRANSILVAN

se face moneda de aur i de argint care ese din acea tar^

d.e vreme ce bietul ei popor, care muncete pmântul, e redus

a se mulumi cu fiuice de hârtie tiprit ce i se trimit din

locuri deprtate i cu care se specul sudoarea i avuia lui?

Dar pân aci vorbirm numai de lumea de pre afar i,înc

n'am intrat în sanctuarul unde se aduq trei zile d'a rândul,

areopagul literar al Românilor ardeleni, în sala coalei unde

se inur edinele AsoclaluniL

In anul trecut, d. George Sion a vorbit, în Revista Car-

patilor, despre întemeierea acestei asociafiuni, despre greu-

tile ce fraii notri de peste muni întâmpin ca s o poat

funda, de speranele ce tot Românul poate pune într'însa ;

d-lui a descris chiar rezultatul primei adunri care s'a inut,

anul trecut, la Noemvrie, în Sibiiu i unde se hotrî ca Bra-

ovul s fie locul de adunare pentru 1862. Braovenii voir

ca oaspeii lor s fie osptai cu toate produciunile atât ma-

teriale cât i intelectuale ale naiunii române. Aa dar, tot în

edificiul unde se inur edinele Asociaiunii, erau adunate

o mulime de producte agricole i manufacturate, strânse din

mai toate inuturile româneti ale Ardealului i Banatului.

Era cea d'intâi expoziiune curat româneasc. Vom vorbi însmai apoi de aceast interesant coleciune, în care, — cât

despre noi, — vzurm înc odat cu mirare, nespusa iden-

titate ce se afl în toat populaiunea român, chiar i în cele

mai mici amnuntffale vieei i ale uzurilor sale. Acum îns,

ca o salv de srbtoare, s rememorm aci elocuentele cu-^

vinte cu care venerabilul printe loan Popazu, protopopul

dela biserica Sf. Nicolae din chei, a salutat adunarea, la cea

d'intâi a ei edin din -^/ig Iulie.

Sala, dei destul de încptoare, era plin de un public viu

interesat Ia lucrrile ce aveau a se face dinainte-i. Literatura

inima pe toi de un zel, vrednic de interese politice. Dar, oare

nu tim c, cugetrile cele mai mree ale omenirii, c ideile

cele mai mântuitoare .pentru naiuni s'au ivit mai adesea sub

forma miestrea i atrgtoare a literaturii?

In capul slei, împrejurul unei mese, edea comitetul diri-

AL. I. ODOBESCU

gent al Asocia{iunii, sub preedinia prea sfiniei sale prin-

telui Andrei aguna, episcopul Românilor neunii din Ardeal,

care dup obiceiul puin apostolic al apostolicei împrii aus-

triace, mai poart i titlurile de excelen i d,e baron. Membrii

ai comitetului prezeni mai erau : venerabilul mitropolit din

Blaj al Românilor unii, prea sfinia sa printele Alexandru

Sterca ulu, eruditul filolog, profesor i canonic din Blaj

Timotei Cipariu, vice-preedinte al Asociaiunii ; d. George

Bari, secretar primar, printele canonic Antonie Vetemeanu,secretar al doilea, prinii loan Popazu. Nicolae Poppea, loan

Antoneli; domnii Pavel Vasici, Ilie Mcelariu, Axente Sever,

profesor Gavriil Munteanu... Protocolul oficial, tiprit în

Foaia pentru minte, anim i litteratur, Nr. 30 din 1

August 1862, descrie într'asfel deschiderea edinei : «Dimi-

«neaa pe la 9 ore, adunarea alese din sânul su o deputa-

«iune de doisprezece membri spre a invita pe excel. sa d.

«preedinte episcop Andrei baron de aguna la edin, care

«i întâmplându-se, îndat ce sosi i excel. sa d. archiepiscop

«i mitropolit Alexandru Sterca ulu, preedintele dispuse a

«se intona mai înti imnul popular prin capela muzicei mi-

«litare chiemate înnadins la solemnitatea deschiderii ; iar apoi

«inu ctre adunarea Asociaiunii o cuvântare ce fu ascultat

«de ctre numerosul public, carele trecea peste opt sute de

«ini, cu cea mai serioas luare aminte, însoit de o tcere

«i linite exemplare, ce domnea între asculttori, ptruni de

«însemntatea zilei i de puterea cuvântului».

In adevr cuvântul era tare rostit ; el arta sub forme ne-

buloase influena limbei asupra popoarelor, mai puternic

decât a vioarei lui Amfion; el prezenta într'un mod vag

intirile naionale i cix^iliztoare ale Asociaiunii ; el vorbea

în fine despre o deviz a Naiunii Române, care ar fi cea

urmtoare :

«Naiunea noastr este astzi conumerat între celelalte naiuni libere

compatriotice ; ea este egal îndreptit cu acelea;prin urmare ea este

astzi mântuit i scpat de varvaria timpilor trecui ; ea tie toate

acestea; ea îi tinde naiunilor patriotice mâna de sor bun ; ea dorete

ASOCIAIUNEA TRANSILVAN 279

propirea fiilor i ficelor sale ctre lumina cea inteîisiv i binefctoare

a culturii i civilizaiunii, dela carea Pronia cereasc n'au eschis'o nici

pre ea; ea nimic mai mult i mai puin nu dorete decât aceia ca srmân în viata sa naional, adic în viaa limbei sale i prin aceia, ca

prin mijlocul cel mai sigur, s întemeieze i s leasc cultura i pros-

peritatea naional i patriotic, precum o vede aceasta la celelalte na-

iuni surori compatriotice».

Negreit c aceast mrginire a ideilor, care restrânge de-

viza Naiunii Române în panica conlocuire a Românilor cu

Ungurii i cu Saii din Ardeal, în dezvoltarea limbei lor iîn sporirea comerului i industriei la dânii, poate cineva svaz mult pruden, mult abnegaiune, mult patriotizm con-

centrat. Cât despre noi, rsfai acum de câiva ani, în aerul

libertii i a francheei de opiniuni, mrturisim c patriotizmul

român ni se pare mult mai bine îneles în cuvintele cu care

printele canonic Cipariu a sfârit disertaiunea sa pe care cu-

getm a o reproduce i chiar în elocuinta urare rostit cu

glasul inimei de printele loan Popazu. Sfinia sa a vorbit în

numele Braovenilor i a locuitorilor rii Bârsane; începând

i ctre sfârit, a mulumit tuturor Românilor, alei de pre-

tutindeni, care a fcut onoare cetii de a se întruni aci acumpentru un scop aa de ludat ca acela al Asociaiunii. «Prin-

tr'însa», zis'a el, «tiina are s se introduc în naiunea ro-

mân, are s se aplice mai cu seam la agricultur, la in-

dustrie i la comer, i toate acestea într'un mod corespun-

ztor geniului i trebuinelor ei;» cci, (mai adanse), scopul

final al Asociaiunii este de a ridica naiunea la acel grad de

cultur, de care e demn i care i se cuvine dup suferin-

ele sale, dup origina sa, dup facutile sale fizice, morale

i intelectuale, dup poziiunea sa i dup chemarea ce i-a

destinal-o creatorul.»

Rememorând apoi înjosirile la care poporul român a fost

supus, mai ales dincolo de Carpai, inimosul orator declar

«c în mijlocul furtunelor ce au trecut peste noi, niciodat

«n'am încetat de a exista ca naiune, niciodat nu ne-am

«pierdut limba, nici datinile, nici tradiiunile, ce le-am mo-«tenit dela prinii notri, i cu care ne distingem de cele-

ODOBESCU

«lalte najiuni. In starea noastr cea mai apus, exclui dela

«toate drepturile politice, calomniaji de toate prjile, noi am«pstrat viul sim de naionalitate i de solidaritate naional,

«i-am manifestat aci, unde ni s'a dat ocaziune i l-am ade-

«verit prin fapte, îndeplinindu-ne totdauna cu credin, da-

«toriile noastre ctre înaltul tron i ctre patrie.»

în urma acestora i alte verzi cuvinte, printele Popazu,

reintrând în rolu-i de pstor cretin, a terminat cuvântarea

sa, printr'o cuvioas rug care a micat adânc toate sufletele

asculttorilor

:

«Prea puternice, prea sfinte i prea bune printe T caut din cer preste

aceti fii ai Ti, bine cuvinteaz lucrurile i ostenelile ce va pune aceast

Asociaiune în ora în care ai trimis-o Tu ; iea sub al Tu printesc aco-

permânt prosperitatea i viitorul ei. Trimite-ne spiritul Tu cel sfânt ca

s ne umple mintea de inim, s ne ptrunz s ne lumineze, s ne în-

sufleeasc; fii pururea în mijlocul acestei adunri întrunit în numele

Tu. Doamne, grea e calea tiinei, greu e drumul cercetrii adevrului

:

îns Tu eti atât de mare, atât de bun i plin de îndurare ! Noi ne pu-

nem toat încrederea în Tine i cei ce se încred în Tine, nu se vor ru-

ina. Tu, sufl dar. Doamne, în inimile aleilor fii ai naiunii române

amorul tiinei i spiritul adevrului ; f, Doamne, ca de odat cu rspândirea luminei i a adevrului între fiii naiunei noastre, s creasc is se întreasc dragostea împrumutat între dânii i naiunile conlo-

cuitoare i între toi fiii oamenilor de pre pmânt. Amin.

Glasul sonor i simpatic al oratorului, emoiunea i inspi-

rarea ce erau zugrvite pe faa lui, înelesul adânc i ptrun-

ztor al cuvintelor sale deteptar în inimile întregului audi-

toriu, o exploziune de entuziasm. Strigtul adese repeit de:

S triasc! care înlocuiete la Românii de peste muni c-

zcescul nostru Huna!, niciodat nu rsun cu o mai vie

înfocare. în adevr. Românii din Ardeal posed în protopopul

Popazu, unul din acei prreoi exemplari cari, în fapte i în

simiri, au tiut a se identific cu adevratul caracter al ps-

torului cretin.

Urmarea edinei din -^ir Iulie nu înfi alte amrunte

interesante, cci îndat se proced la alegerea a dou comi-

siuni însrcinate, una cu revizuirea socotelilor de banii chel-

ASOCIAII'NEA TRANSILVAN 281

tuii în cursul lunilor trecute dela cea din urm adunare în-

coace; i cealalt, cu elaborarea unui proiect privitor la

întrebuinarea i repartiiunea pe viitor a veniturilor Asocia-

iunii, întru înelesul statutelor sale. Zicem c aceste comi-

siuni au fost alese, numai ca s fim conformi protocolului

oficial, care totui i dânsul adaoge «prin achiamare» ; dar

dup ideile ce ne-am format noi acum, în viaa noastr con-

stituional, despre alegerea de mandatari, credem c cu greu

s'ar aplica acest epitet ce coprinde în sine un îneles cu totul

liberal, la denumirea membrilor acelor comisiuni d'a dreptul

de ctre preedintele adunrii. în adevr modul urmat era

astfel : preedintele declar adunrii c, pentru membrii a cu-

trii comisiuni sunt buni cutare, cutare i cutare ; iar adu-

narea, de curtenie pentru persoanele numite, sau ca s nu

strice plcerea preedintelui, rspundea la fiecare nume impus,

prin urarea sacramental: S triasc! i bine fcea adu-

narea de era aa de amabil i' de lesne înduplecat, cci

altmintrelea s'ar fi putut expune chiar dânsa a primi dela

eful ei, o glumea somaiune ca aceia ce el adres sexului

frumos care împodobea galeria superioar a slei, i care,

permiându-i într'un moment de satisfacere a-i exprima

mulumirea ctre un orator ce fcea lauda sa, fu apostrofat

de ctre preedinte cu aceste cuvinte, mai mult demne de un

Imam turcesc : «Domnia-voastr de acolo de sus s tcei. Fe-

meile trebuie s fie mute ca petele.»

Tot la aceast edin s'a citit i un raport asupra activi-

tii comitetului în lunile trecute, precum i asupra deosebi-

telor daruri în bani, cri i coleciuni mineralogice ce Aso-

ciaiunea primise, i în fine tot d. Bari, secretar primar al

comitetului, membrul cel mai activ i îndemntorul principal

al emulaiunii ce mica Braovul în acele zile, închise edinaprin cuvintele urmtoare, în care domnia-lui da seama pu-

blicului despre inteniunea ce a împins pe concetenii si a

încerca o expoziiune de producte naionale i despre folosul

ce poate izvorî dintr'un asemenea început.

Culegem câteva idei principale din cuvântarea sa astfel pre-

282 AL. I. ODOBESCU

cum a publicat-o Gazeta Transilvaniei No. 60 din 1 August,

dei improvizaiunea oratorului adogi i mai multe conside-

rri asupra greutilor ce se întâmpinase în executarea pro-

iectului, greuti provenite numai din cauza noutii acestui

fapt, neobinuit înc, sub astfel de form, în poporul român.

D. Bari a artat în cuvintele de mai jos, cât este de ru ju-

decat acest popor i cât el- poate face de la sine, adic cu

mult mai mult decât s'ar crede :

In manifestrile vieei noastre naionale, sociale i practice i între opi-

niunea format la alte popoare despre noi, domnete tocmai i pe câm-

pul industrief i al agriculturei, înc i pân în aceste momente o dife-

ren din cele mai aprige, din câte numai se pot cugeta. Unele popoare

mai sunt adic de acea opiniune, cum c industria la Românii transil-

vani este nul i c agricultura lor înc se afl tot numai în starea ei

primitiv, precum a putut fi aceiai înainte de aceasta cu câteva mii de

ani. Din contr îns, masa precumpnitoare a poporului românesc a fost,

mai e în stare i pân astzi de a-i produce, a-i face i îndestula cele

mai multe trebuine ale vieei sale pmânteti, numai dup faticele' bra-

elor sale. S ne întoarcem spre oarecare inut al ârei, s lum în dea-

proape cercetare modul vieei, îmbrcmintea i toate trebuinele Româ-

nului, pentru ca s ne câtigm deplina conviciune, cum c Românului

lipsesc numai acelea' câteva meserii, pe care dânsul sau c a învat din

moi de strmoi a le despreul ca pe unele care nu ar corespunde

geniului i caracterului su naional ; sau iari de acelea care, în pozi-

iunea i între referinele sub care a gemut de mai muli secoli, îi fusese

strâns oprit de a le înva, sau i de acelea, ale cror trebuine nu le-a

simit nici odinioar, din cauz c nu corespundeau modului vieei la

care a fost dedat iari din strbuni preste toate generaiunile pân în

zilele noastre.

Apoi, dup ce a artat, cu oareicare amnunte, în ce con-

sist, sub aceste felurite raporturi, activitatea actual a popo-

rului românesc de peste Carpai, activitatea ce merit â fi

învederat i preuit, oratorul, în modestia sa de organizator

principal al acestei pri însemnate a srbtorii naionale dela

Braov, cut s scuzeze chiar i printr'o glum, tentativa sa,

tot atât de interesant, de instructiv cât i de bine nemerit

:

Acelora cari nu-i au luat timp de a pune în cumpn temeiuri de 3

natura celor sus atinse, le-a plcut a lua încercarea noastr în râs i a %;}

ASOCIAIUNEA TRANSILVAN 283

O caracteriza de o simpla maimurie ; adic cum am zice cu alte cu-

vinte : fiindc alii au apucat Ia drum mai de diminea, noi s nu mi-cm din loc ; fiindc alii au învat a înota, noi s nu intrm nici pânla genuchi în ap: fiindc alii au curagiul de a înclicâ armsari spu-

megtori i înfocai, noi s nu cutezm, nici a mai prsi vre un cal în

bttura noastr.

Ci totui s ne întoarcem ; ce s mai negm aceeace nu se mai poate

ascunde nicidecum ? Aa este : expoziiunea în general este în adevr o

maimurie. adic o imitaiune atât a târgurilor, cât i mai vârtos a jo-

curilor îndatinate la Elinii antici, sau a minunatelor adunri din toat

patria împrejurul unor temple de ale lor unde avea a se produce fie-

care în arta sau în meseria sa. în faa întregei naiuni, dela care apoi

toi cei mai emineni îi lu cununa de victorie. Aa e, ideea ce s'a fcut

de mod ca de zece ani încoace i s'a pus cu atâta zgomot în lucrare

la Londra, Paris, Munich, Viena i pe aiurea, seamn i ea unei antice,

reaflate în ruinele Palmirei sau. ale Pompei, dup care acum artitii mo-derni fac o mie altele asemenea. Oare îns pentru aceia se poate negfolosul practic al expoziiunilor

?

Aceast întrebare onorabilul public asculttor îi o poate deslegâ cu

privire la poporul nostru, în mod cu totul practic, trecând, dac îi place,

în localele pe unde se afl aezate obiectele trmise de ctre toi favo-

ritorii acestei întreprinderi fragede i nepretenioase.

Tpt publicul, în adevr, dup aceste cuvinte, se repezi cu

curiozitate ctre expoziiune. Erau patru sli pline cu mai

multe mii de obiecte diferite i, pe tot minutul, trimii din

deosebite localiti române de peste muni soseau aducând

alte noui obiecte; întiinarea proiectului se fcuse târziu iastfel multe din rile române ale Austriei nu avusese vreme

a se pregti ; din Bucovina, din Bihor, din Satmar, din Ma-ramure i din alte câteva localiti nu se trimisese nimic la

expoziiunea din Braov ; apoi iar productele vegetale, grâne

legume i poame, erau în numr foarte redus ; numai araBârsei adusese câiva mnuchi de spicuri înalte i groase

;

din alte ri mai deprtate, unde nu au fost oameni cari sîndemne mai cu struin pe rani, Românii, bnuitori isfiei din fire, nu se riscase a trimite prabe de productele lor,

neputând înelege ce voesc a face poznaii de Braoveni cu

grânele dela dânii. Dar, ori i cum, productele manufactu-

rate erau numeroase : pielriile, cojocriile i curelriile, pe

284 AL. I. ODOBESCU

de o parte;pe de alta, un model de o moar din nou in-

ventat de un Român i alte specimene de instrumente ar-torii ; apoi courile de richit i panerile din Rinari i din

Scele, i mai presus de toate albiturile i straele esute iîmpodobite cu -mestrie de femeile românce, prezentau o pri-

velite plin de interes. Industria i mestriiile, de i primi-

tive, îi aveau un caracter al lor românesc, motenit, dela

strbuni i care le menioneaz autorul Georgicelor sau agro-

nomii latini Caton, Columel i Paladiu, i cu modele ce se

descoper pe toat ziua în cenuele Pompei i altor locuri bo-

gate în rmii strbune, decât cu productele mai perfecio-

nate ale manufacturelor moderne din rile Europei apusane.

Tradiiunea antic serv de baz la toate Jucrrile poporului

român i la toate uneltele cu car^ el se slujete. In expozi-

iunea dela Braov acest adevr nu fu desminit, i în zadar

publicul atept s soseasc carul unui preot, mai dibaci de

cât toi compatrioii si, despre care ieise vorba c are svin cu familia sa într'o cru inventat de dânsul i care

umbla fr vite trgtoare.

Printre obiectele îns, provenite dintr'o cultur câtigat în

rile civilizate, vorr. meniona frumoasele coleciuni de mi-

nerale i petrefacte, pe care un profesor din Transilvania le

oferise Asociaiunii i coalelor române din Braov i Blaj,

apoi productele fabricei de hârtie, stabilit în Zrneti aproape

de grania Principatelor, de pe la Bran, i dirigiat acum de d-1

G. Bari;i înc lucrrile artistice ale junilor pictori studeni

Michail 1. Pop, Vldreanu i C. Popescu, ale sculptorilor A.

Andronic, Nicolae i I. Pop, apoi în fine, ca lucrri în care

talentul natural ajunsese pân în gradul artei, vom meniona

un portret gigantic al lui Michaiu Viteazul cusut de mân la

gherghef, de ctre o dam românc din Cluj, apoi mai multe

obiecte spate în lemn de un sculptor ran din Boita, anume

Grozea, i în fine icoanele i poleiturile fcute de zugravul

poporan Al. Istrtescu.

Repeim înc odat c esturile i custurile ocupau o parte

din cele mai însemnate în aceast expoziiune naional. Fe-

v8o

meile, mai puin geloase decât brbaii lor de a-i ascunde

curiozitii publice, productele muncei i îndemânrii lor, um-

pluse dou sli întregi cu o profuziune de lucrri de mânde tot felul, începând dela grosolana pânz de cânep lu-

crat în argea, pân la cele mai fine i mai dibace custuri.

Xu vom spune nimic de pungile i de pernele pe caneva,

împletite i cusute de damele de prin orae, cci civilizaiunea,

care tie s niveleze totul, perfecionând i generalizând mij-

loacele de executare, a^ rpit acelora orice originalitate naio-

nal; dar vetmintele esute, croite i ornamentate de Român-cele dela ar, maramele, iiele, cmeele, zbunele, brânele,

preurile, cojoacele chiar umplute cu mtsuri i cu firuri,

prezentau fr îndoial o coleciune minunat de variat i pl-

cut vederii. Poate negreit c aceleai obiecte, dac ar fi fost

adunate în satele Principatelor, ar fi prezentat, în colori, mai

mult vioiciune i mai mult armonie, — cci într'adevr m-tsurile orientale cu care se serv la noi stencele spre a îm-

podobi vemintele lor, au de acele tonuri clduroase ale orien-

tului, pe care nu le pot atinge cu nici un pre vpsitorii din

occident, — dar ori i cum, nimic nu poate fi mai graios ca

acele cojoacele de oaie alb, cusute cu vrgi i cu triunghiuri

de mtase neagr, care se fac i la noi în Muscele, i în

Vrancea, i pe poala opus a Carpailor în Bârsa, i care

seamn a fi decorate cu inscripiuni persane cuneiforme ca

preii i stâlpii din Persepolis ; apoi iar, celelalte veminte

de piele înflorate, cusute pe la Sibiu, cu bucheturi de mii de

colori ; apoi chimirile de piele roie împestriate cu desemnuri

felurite, tiprite sau lipite d'asupra i decorate cu almuri str-

lucitoare; apoi înc preurile esute cu fir alb sau galbin, cu

ornamente i cu ciucuri lungi de lân colorat, care se lu-

creaz în Banat, înlocuind acolo orurile i fotele rancelor

noastre.

Toate aceste felurite obiecte adunate la un loc, ca o expre-

siune a industriei Românilor de peste muni, nu da îns câtui

de puin prilej vizitatorului venit din Principatele române, ssimt c trecuse grania; productele erau cu totul aceleai ce

286'

AL, 1. ODOBESCU

ar fi putut s adune i {ara noastr din sânul ei, fr de a

împrumuta de pe la strini. Aceasta dovedete c productele

care deosebesc Transilvania de noi, nu sunt ale Românilor

i c naiunea, în orice stare se afl i subt orice domnire

triete, ea totui a pstrat, în toate, acelai caracter, aceleai

obiceie în viaa sa casnic, aceeai activitate, aceleai tradi-

iuni industriale, acelai gust original i propriu al su.Un alt folos ce se va trage dintr'acest început de expozi-

liune, e acela recunoscut acum pretutindeni, de a pune emu-

laiunea în inimile productorilor i de a îmboldi, prin modul

acesta, perfecionarea producerii. Suntem convini c, la anul,

dac Românii de peste munfi vor repei înfiinarea unei ase-

menea adunri de obiecte naionale, coleciunea va fi mult

mai complet i în multe puncturi se va simi un învederat

progres ; apoi, urmând tot astfel înainte, industria naional

se va pune pe adevratul picior al concure/iei, care îi va

asigura înaintarea. Ceea ce Braovenii au fcut în vara trecut,

cu ase luni mai înainte, noi am propus a se face i dincoace

de muni; când a fost cestiunea de a se trmite la expozi-

iunea universal dela Londra, obiecte produse în Principa-

tele române dela Dunre, noi am socotit c mijlocul cel mai

nimerit de a culege pentru acea expoziiune a lumei, floarea

cea mai aleas a productelor pmântului românesc, ar fi de

a adun în capital, — acum la început, chiar cu chieltuieli

din partea guvernului, — toate productele rei de orice na-

tur ar fi; de a forma astfel o expoziiune permanent care

în fiecare an, s'ar adaoge i s'ar împrospta cu nou pro-

ducte. Astfel am avea deodat un muzeu etnografic naional

al trâmului, al agriculturii, al industriei i chiar al artelor

patriei noastre, în care un strin, ba mcar i un pmântean,

ar putea s aib în vedere, la orice minut, întreaga activitate

industrial a naiunii i toate avuiile cunoscute ale trâmului

românesc. Guvernul pe de o parte ar putea institui premii

pentru încurajarea productorilor : pe de alt parte, ar însr-

cina oameni competeni ca s constate prin raporturi deta-

liate, starea deosebitelor ramuri ale produciunii în fiecare

ASOCIAIUNEA TRANSILVAN t.^87

an i s arate progresele sau piedicele ce s'au ivit în cursul

anului, precum i s propun mijloacele de a da o desvol-

tare mai repede i mai solid cutrei sau cutrei ramuri de

produciune folositoare. Socotim c o asemenea instituire n'ar

fi fr de folos pentru Jar i chiar pentru naiunea întreag,

cci la aceste concursuri s'ar putea convoc i Românii su-

pui altor guverne, spre a realiza, în acord cu dânii, înain-

tarea industriilor naionale. Acestea n'ar fi greu de executat;

dar vedem c Braovenii au clcat aci înaintea noastr. Dum-nezeu s le ajute, cci atunci e speran s apucm i noi

în urma lor !

Dar s ne întoarcem la ocupaiunile Asociaiunii literare.

edina din '-7i7 Itilie a fost cu totul consacrat la citirea mai

multor dizertaiuni ce erau aduse sau trmise de ctre autorii

lor. Cele din cazul al doilea rmaser necunoscute publicului;

dar celelalte fur rostite pe rând fiecare de compuntorul sui unele deter chiar pricin la o desbatere destul de însem-

nat. Acestea fur chiar cele d'întâi citite, adic dizertaiunea

d-lui profesor Gavriil Munteanu, despre Purismul în limba

român, pe care noi am publicat-o în Revista Român, icuvântarea printelui canonic Timoteiu Cipariu pe care do-

ream asemenea a o tipri. D-1 Munteanu, precum cititorii

Revistei s'au putut încredina, expuse în discursul su, cumo comisiune filologic, convocat de guvernul austriac la 1860,

fu însrcinat s stabileasc o ortografie român cu litere

latine; cum acea comisiune declarându'i mai întâi incompe-

tena pe temeiu c aceast lucrare se poate face numai de o

societate literar, în care s'ar afla reprezentai, nu numai Ar-

dealul, ci înc Timioara i Cernuii, adopt i propuse totui

ortografia inventat de d-1 canonic Cipariu;i în fine d-1 Mun-

teanu invit pe Asociaiune ca s priimeasc de bun acea

ortografie, împunând-o ziarelor române, crilor scolastice itutulor membrilor si.

Aceast propunere, preedintele socoti mai întâi de cuvânta o pune în apreuirea unei comisiuni filologice aleas din

sânul adunrii. Acea comisiune se i denumi ; ,dar, rdicân-

288 AL. I. ODOBESCU

du-se unele obieciuni asupra scurtului timp de douzeci ipatru de ore ce se acorda pentru o aa important lucrare,

discuiunea fu întrerupt prin cererea printelui canonic Ci-

pariu de a citi o dizertaiune privitoare tot la aceast materie.

Venerabilul filolog lu cuvântul i citi toat orajiunea sa, plin

de consideraiuni adânci i de fapte interesante; dar glasul

eruditului btrân este aa de slab, puterile sale sunt aa de

debile, încât publicul, pstrând o religioas tcere, mai mult

putu admira vioiciunea i silinele respectabilului învat, decât

a se inspira din elocuentele cuvinte, ce cugetul su mai mult

decât glasul, le pronuna. Aceasta fu o mare pagub pentru

adunare, cci cât despre noi, care ne apropiasem cu totul de

orator spre a-1 auzi, recunoscurm chiar din minutul acela cvorbele cele mai puternice i mai patriotice ce se rostir în

acea adunare de trei zile, fur, fr îndoial, ale printelui

Cipariu. Acum, dup publicarea cuvântrii sale prin ziare, toat

lumea poate judeca aceasta; toat lumea va preui modestia

cu care se exprim învatul btrân ce i-a consacrat o viaîntreag de lucru, la studii serioase ; toat lumea va recu-

noate simimintele de înalt patriotism care inimeaz pe eru-

ditul brbat în toate lucrrile sale;i chiar dac Bucuretenii

ar voi s-i cear seama de dispreul cu care vorbi de apa

turburat i mestecat a Dmboviei în Bucureti, apoi totui

Românii, toi într'o unire, îi vor mulumi pentru aceast fru-

moas urare cu care termin cuvântarea sa :

«Dea^cerul ca, precum toi suntem de un sânge, toi ne

«am îndulcit dela sânul mamei noastre cu aceleai cuvinte

dulci, toi ne suntem frai, — ori cât ne despart munii i«vile i ori cât ne împart strile politice i confesiunile re-

«ligioase, — tot numai una s firn, o naiune, o limb, o li-

«teratur. i dac pe alt câmp Românul e tiat în buci i«purcede pe ci diferite, uneori cu totul contrarii, dar cel

«puin în literatur, în paii ctre cultur, numai un corp i«numai un suflet s fie. Atunci, orice despriri politice, so-

«ciale i religioase ne vor tia dela o lalt, dar spiritul na-

*<iunii i geniul român va tinde aripele sale peste toi fii lui

ASOCIAT]UNEA TRANSILVAN 289

«Traian i-i va ine legai întru legturile pcii, friei i uni-

«tii naionale. Aa^s fie în veci! Amin!»

De ce trebuie oare, ca dup aa frumoase cuvinte s intrm

într'o desbatere unde vom fi silii a arta cum uneori, la

oamenii cei mai cultivai, cei mai demni, simurile cele mai

înalte se înjosesc, ideile cele mai largi se îngusteaz, i chiar

patriotismul, acea mare idee care, hrnit în sufletul Româ-

nilor ca un instinct, le-a pstrat viaa în scurgere de atâtea

secoli, chiar acel mare simimânt vital, zicem, se reduce la

considerri meschine de provincie. In adevr, asupra unei

propuneri a printelui episcop aguna, care propunere prea

sânia-sa o calific de îndrznea i de icoan a caracte-

rului su, Asociaiunea priimi, — nu îns fr desbateri, —ortografia propus de acea comisiune filologic alctuit nu-

mai de membri alei din Ardeal. Aa dar Transilvania, fiica

cea mai jun a independenii române, ea care a zcut sub

jug strin atâtea mari de secoli, pstrând limba român ca

un grai clandestin, neiertat nici pân azi în sfaturile rei.

Transilvania, fiindc a dat natere câtorva filologi de merit,

vine i impune de sinei o ortografie, judicat bun numai

de Ardeleni i nedesbtut cu românimea deas care a pstrat

de secoli, pe faa Europei, numele respectat de /?o/72â/z/a fltt-

tonom! Oare literatura noastr a intrat în Saturnale ?

Adunarea dela Braov, fr de a lua în considerare obiec-

iunile demnului brbat d-1 Viceniu Babe, unul din apr-torii drepturilor Românilor Bneni în ultima diet dela Pesta,

i care arta c în Banat autoritile religioase i chiar civile

opresc cu totul scrierea cu litere latine ; fr de a pricepe

înelesul adânc al cuvintelor d-lui Laurian care, printr'un înalt

sim tiind s-i fac o patrie din întreaga Românie i s în-

ving orice predileciune provincial, a declarat în sânul adu-

nrii c cei mai muli Români, din care i el unul, nu cunosc

acea ortografie, fie oricât de bun, i c pentru aceia, Aso-

ciaiunea nu trebue s o adopte definitiv; cu toate acestea,

zicem, adunarea dela Braov a primit ortografia propus, ca

a sa proprie, oficial i statornic.

Al. I. Odobescu. Voi. II. jg

290 AL. I. ODOBESCU

în via discujiune iscat asupra acestei materii, am auzit cu

prere de ru pe d. G. Bari dând, într'un ton neasemnat

cu obinuita domniei-sale curtenie, o dezminire d-lui Lau-

rian, când acesta arta c însui domnia-lui, cu partea cea

mare a României, n'aveâ tire despre acea ortografie propus.

Oare d. Bari n'a înjeles ce voia s zic d. Laurian ? Oare

d-sa n'a priceput c d. Laurian, când vorbea de sinei, se

întrupa în cele ease, eapte milioane de Români ce n'aveau

nici o parte în adunarea din Braov ? Negreit aceste consi-

derri înalte scpase din vedere d-lui Bari{ în cldura discu-

{iunei, i suntem încredinjati c, în patriotismul su luminat,

d-sa mai întâiu va recunoate acum c, nici vre-o câteva sute

de Ardeleni inteligeni nu pot da singuri legi limbei române,

nici nu se pot considera ca' definitive i cu totul serioase ho-

trârile dictatoriale ale adunrii din Braov.

Spre o mai bun dovad despre aceast din urm apre-

ciare, vom arta c dezbaterea s'a terminat printr'o glum de

un gust cu totul nou în parlamentarism, a print^^lui episcop

aguna, care cu gestul i cu vorba ameninj' pe toji preojii

din eparchia sa i le vesti c vor ptl ru, dac nu vor adopta

îndat i fr observaiuni, fericita ortografie pe care prea-

sfinia sa a combtut-o i a afurisit-o mai dunzi cu atâta

înverunare. O quantam mutatus ab illol

Printele mitropolit ulu nu merse aa departe, ci apro-

bând din parte-i aceste inovaiuni, mrturisi c, btrân precum

este, «se silete a scrie dup regulele cele nou, dar când

«apuc condeiul ceva mai rpede, apoi iar o rupe pe lean-

«darile sale cele btrâneti.»

în fine protocolul edinjei poart concluziunile acestei dez-

bateri, redactate în rnodul urmtor

:

1. Adunarea primete ortografia recunoscut de bun i corespunz-

toare limbei româneti de ctre comisiunea filologic din anul 1860 i o

recomand publicului cititor i scriitor.

2. Aceiai Adunare îndatora pe comitetul Asociaiunii ca

:

a) S recerce pe toate ordinariatele româneti, recomandându-le ca sbinevoiasc a primi subatinsa ortografie i totodat a lua msurile rece-

rute spre a se introduce aceeai în tot cercul activitii lor;

ASOCIAIITXEA TRANSILVAN 291

b) S încunotiineze i pe guvernul rei despre aceast ortografie, ca

despre una ce se poate asemenea recomanda la toate oficiolatele in toate

ramurile administraiunei publice;

c) Tot aceast concluzie a adunrii s se fac cunoscut i redaciu-

nilor naionale româneti.

3. Cu toate acestea îns adunarea recunoate fiecruia dreptul ner-murit al liberei discuiuni asupra gramaticei i ortografiei limbei, pentru

•c este bine cunoscut cum c, pe câmpul tiinei, nu încape nici o res-

trângere sau dictatur, ci c aceasta are s provin numai dela legile

venice care se descopere din natura limbei.

Cu toat generoasa liberalitate a acestei din urm clauze,

prin care se permite Românilor de a scrie mai românete

decât muli Ardeleni, nu-i mai puin adevrat c Asociaiunea

literar Transilvan a adoptat o ortografie a ei i c ea s'a

îndatorat a-i pune toate silinele ca s'o introduc în toat

naiunea român de dincolo de muni, fr de a lua câtui

de puin seama de partea cea mare a naiunei române, adic

de locuitorii Principatelor. Prin modul acesta, vom ajunge a

avea una sau mai multe ortografii la noi, dar toate diferite

de cea de dincolo;i poate cu timpul vom avea o limb ro-

mâneasc la,noi, i alta dincolo. Acest straniu rezultat este

foarte probabil, dac nu se vor lua msuri serioase pentru

a-1 preîntîmpinâ; cci negreit chiar astzi puini vor fi acei

Români din Principate cari vor înelege cu înlesnire unele

fraze ce se pronunau fr nici o temere de ridicol, în adu-

narea dela Braov. Spre exemplu, auziai oratori zicând : «In

«atarl cercastri momentoase debue s defigem oficielatelor

etc...»; ceiace se traduce pe românete: «In atari sau în astfel

«de împrejurri grele trebuie s hotrâm dregtoriilor etc...»

Dac vom merge tot aa, apoi negreit vom ajunge ca, peste

cincizeci de ani cel mult. Românii de dincolo i de dincoace

de Carpai s se îneleag între sine aa de puin cât i Spa-

niolii cu Portughezii.

De câte ori se prezint ocaziunea, noi ne simim o datorie

de a atrage luarea aminte a tuturor literailor notri asupra

acestei dezbinri naionale pe care ei însi cu imprudena o

pregtesc. Fie-ne dar iertat a spune acestea chiar în faa ace-

292 AL. I. ODOBESCU

lora cari au adoptat cu entuziasm erudita ortografie, zis eti-

mologic a respectabilului canonic T. Cipariu, i cruia nu

i-am gsi poate aa multe neajunsuri, dac ingeniosul ei autor

ar fi izbutit s-i scrie cu dânsa numele su propriu, astfel

în cât s nu-1 citeasc unii ^linAp i alii IinAp; unii IinapîS ialii ^ImApiS; ci toi cu totul, Qipariu, precum se poate scrie iciti cu toate ortografiile inventate i uzitate pân acum în

rile româneti, osebit numai de a d-sale.

Inchieindu-se cu aa trist succes discuiunea asupra ortogra-

fiei, d-1 protopop loan Petric citi o mic dizertaiune asupra

creterii vermilor de mtase i asupra culturei duzilor sau

frgarilor (precum se zic în Ardeal), în care dovedea câte

foloase se poate trage dintr'aceast exploatare, ce din zi în

zi dobândete o mai mare întindere în toate rile române.

Apoi, d-1 loan Pucariu citi frumosul discurs Despre im-

portana documentelor nobilitare ale familiilor române, pe

care amicul nostru d-1 Papiu Ilarian 1-a retiprit în Tesauru

de Monumente Istorice pentru România, (tom. I, fasc. 3, Sep-

tembrie 1862). D. Pucariu, brbat laborios care tie s uneascîndeletnicirile sale administrative ca prefect în mai multe i-

nuturi române din Transilvania d'a rândul, cu cercetri is-

torice pline de un interes naional, a reuit a desgropâ no-

ble naiunii române chiar i din colibele fotilor iobagi dela

Fgra i din valea Haegului; domnia lui ine un catalog

sau album, în care stau înscrise toate actele vechi ce a pu-

tut cpta pân acum i ateapt completarea acestei lucrri,

spre a da publicului un bogat seceri de documente vechi

din cele mai importante. Introducerea la aceast lucrare, scris

într'un stil elegant i colorat, a fost citit de domnia lui dina-

intea unui public, care a primit-o cu aplauze adesea repeite

i totdeauna bine meritate.

In fine, d-1 G. Bari a închis i ast dat edina, citind

discursul su : Despre artele frumoase cu aplicarea lor la

cerinele poporului românesc. N-avem decât sincere laude a

da acestei interesante disertaiuni, care pe lâng multe con-

sideraiuni pline de gust i de adevr, da i explicarea con-

ASOCIAIUNEA TRANSILVAN 293

certelor naionale ce se inur dupe amiazi, în acele trei zile

solemne, precum oraiunea vi-lui Bari din ajun dase expli-

care asupra expoziiunii din Braov. Astfel tiine, literatur,

arte i industrie, toate ramurile produciunii spiritului naio-

nal, îi avur locul lor în acea srbare intelectual a na-

iunii.

A treia i ultim edin, fr de a fi tratat cestiuni de

interes foarte întins, fu îns, fr îndoial, cea mai intere-

sant i cea mai roditoare în rezultate bune; într'însa a fost

vorba de a discuta raporturile comisiunilor numite, cu dou7ile înainte, spre a verifica socotelile din trecut i a deter-

mina cheltuelile pentru viitor. Aci, din mai multe cestiuni de

amnunte, se ridicar desbateri serioase, vii, animate, la care

muli membri din adunare luar parte cu interes. Nu mai era

o gloat sgomotoas de aprobatori ai oracolelor venite din

capul slei; ci un consiliu de brbai cugettori, cari îi com-

binau ideile i prerile în modul cel mai profitabil pentru sco-

pul ce'i propune Asociaiunea. In ziua cea din urm. for-

mele unei adunri deliberative se statornicise în adunarea

dela Braov, i este de observat c progresiunea mersese

crescând în cele trei edine consecutive. Dela aclamrile en-

tuziaste ale zilei d'întâi pân la minuioasele discuiuni-ale

ultimei edine, adunarea trecuse prin desbaterea cestiunii

ortografice, în care libertatea de opiniuni a membrilor fusese

în crâncen lupt cu apsarea comitetului dirigent. Astfel se

formeaz naiunile la viaa reprezentativ. Românul mai cu

deosebire, bogat în smân de vorb i nu lesne înduple-

cat la ce-i spune ori cine, înva foarte uor, meseria parla-

mentar. Chiar în adunarea literar dela Braov, simeai inima

româneasc crescând din zi în zi în peptul fiecruia.

Punctul întâi de discuiune, în edina din ^^/^g iulie, fu de

a ti dac se pot bucura de drepturi i de titluri, acei membri

cari n'au îndeplinit cu totul condiiunile statutelor Asociaiunii,

întru ceeace privete admisiunea i clasificarea lor. Dup acele

statute, membrii sunt de patru feluri : fundatori sunt acei

cari depun la Asociaiune, odat, cel puin o sum de 200

294 AL. I. ODOBBSCU

florini austriaci (vre-o 34 de galbeni) ; ordinari sunt aceia cari

de sinei se înscriu i depun la unul din colectorii Asocia-'

Jiunii, sau odat pentru totdeauna, un capital ce aduce un'

venit de 5 florini, sau pe fiecare an taxa de 5 florini (nici|

un galben întreg) ; corespondeni sânt aceia cari înscriindu-se,|

se vor denumi prin adunarea general în urma propunerii pre- ^

edintelui, a comitetului sau i prin mojiunea vreunui membru .

ordinar ; în fine, onorari sunt aceia cari se denumesc de a-\

dunrea general pe temeiul dovedit al capacitii, înaltei po-j

zifiuni i altor merite personale ale lor ; acetia sunt liberi de '

orice contribuiune.J

Cu aa condiiuni lesnicioase s'ar crede c un mare numri

de Români din Principate ar fi prenumraji cel pu^in printre \

membri ordinari. Cu toate acestea, tabelul de membri, rân-^

duiji dup {inuturi, ce se prezint adunrii, era cu totul în\

defavoarea noastr. Trebue s mrturisim pe de alt parte,\

c fundarea, scopul i destinele Asocia{iunei erau foarte puin\

cunoscute în Principate ; dar sperm c publicitatea i timpul 4

vor lji iute în inimele Românilor, dorina de a încuraja ^i \

de a susine tendinile i faptele folositoare ale Asociaiunei;

literare din Ardeal. Tabelul mai sus pomenit este într'asfel :

.

j

Braovul .... cu 49 voturi Fgraul .... cu 21 voturi\

Blajul » 45 » Viena » 18 » \

Belgradul. ...» 34 » Ungaria » 33 » ^

Sibiul » 35 » Banatul » 12 » \

Sasreghinul. . . » 20 » Bucovina . ...» 8 »

Moldavia cu 9 voturi

România » 5 »

Numai patrusprezece membri în Principate, i chiar aceia

mai toi onorari, aceasta s'ar putea privi ca o nepsare din

partea noastr, pentru micarea civilizatoare i naional a

frailor notri de peste muni, dac publicul nostru, încuno-

tiinat acum mai mult despre existena i activitatea Asocia-

iunii Transilvnene, n'ar veni pe viitor s ie sprijine prin

subscrieri numeroase. Revista Român, care i-a luat drept

int, rspândirea luminilor printre Români, înfrirea generaly

ASOCIAIUNEA TRAX>ILVAN 295

a naiunii, cel puin pe câmpul erudiiunii i al bunului gust

literar i artistic, precum i sprijinirea oricrei idei salutarie

pentru propirea naional i intelectual, Revista Român,zicem, se simte datoare a invita pe toi cei cari au ctui de

pufn încredere în tendinele ei, de a lua parte la micarea

literar i progresist a frailor de peste muni i de a se în-

scrie printre contribuitorii ei. Numai cu acest mod. Românii

de dincolo, vzând c consângenii lor din Principate nu sunt

cu totul indefereni la aspiraiunile ce'i frmânt, i la fapte

bune ce ei întreprind, vor cuteza atunci mai cu anevoin a

apuca, ei de sinei i izolai, ci nestrbtute, în care naiu-

nea întreag nu-i va însoi. Numai cu acest mod vom între-

ine i vom întri «acel spirit al naiunii, acel geniu român,

»

de care a vorbit venerabilul printe Cipariu, i care va tinde

«aripile sale preste toi fiii lui Traian, i-i va ine legai întru

«legturile pcii, friei i unitii naionale !»

Dar vorbiam de discuiunile edinei a treia dela Braov.

Una din cestiunile cele mai desbtute a fost împrirea aju-

toarelor pe la tinerii studeni de prin Faculti, pentru cari,

pe deo parte Asociaiunea destinase un fond, iar pe de cealalt,

se fac în public numeroase colecte, adunate i distribuite de

comitete locale. Muli au opinat pentru desfiinarea comite-

telor i întrunirea tutulor colectelor în casa Asociaiunii; mai

muli înc pentru libera împrire a generozitilor publice

ctre junii studioi. In toate aceste discuiuni d-nii Viceniu

Babe i loan Pucariu s'au distins mai cu deosebire, prin

soliditatea ideilor susinute, prin înlesnirea i puterea elocu-

iunii, prin curtenia formelor adevrat demne de un parlament.

D-1 Pucariu, dei în statul lesne alarmat i bnuitor al Aus-

triei, nu s'a ferit chiar de a manifesta dorina ca pe viitor

adunarea s se conforme, cel puin în,tru formarea budge-

telor sale, cu adunrile deliberative politice. Dl. Laurian, care

a luat de mai multe ori cuvântul, a fost rspltit prin res-

pectul i aprobaiunea ce publicul a acordat ziselor sale, de

amarnica împotrivire ce întâmpinase, cu o zi mai 'nainte, din

partea comitetului dirigent. Apoi au mai vorbit i d-nii Bari,

296 AL. I. ODOBESCU

Axentie, dr. Rafu, Munteanu, Crainic, Visarion Roman pro-

topop. Popazu, Gitan, Antonelli, Mcelariu, Bobjel, Andreiu

Mureanu, prinii archierei ulu i aguna, etc. Lupttorii

dela 1848, acum în mare parte, membri ai oficiolatelor sau

dregtoriilor cesaro-creti, precum i junii asupra crora se

întemeiaz viitorul mai deprtat al najiunii, se încercau la

lupta cuvântului pentru materii de o mic îesemntate, a-teptând poate alte cestiuni mai grave, mai vitale pentru soarta

poporului român.

In fine ca s rezumm aceste desbateri, vom meniona aci

principalii articoli coprini în budgetul propus. Micorirnea

sumelor s nu mire pe nimeni; banii au totdauna o valoare

relativ i poate, ceeace nu s'ar face în unele locuri cu mii,

se face aiurea cu zecimi. Srcia nu este nici vin, nici ruine,

când faptele sracului sunt bune ; dar ruinea i vina mare

e a aceluia care are mult i nu face nimic bun i temeinic.

Cheltuielile propuse de comisiunea anume însrcinat cu

aceasta n'a depit o sum de 3.000 fiorini, i cu toate îns

c într'însele erau prevzute i provzute «cu inimoas drnicie»

toate cele ce putea s dea ajutor i înaintare neamului ro-

mânesc. Pentru sinei, pentru cancelaria sa, i pentru ale sale

tipriri, Asociafiunea nu pstrase mai mult de vreo 300 or

400 fioriri ; dar ea distribuia în stipendii la studenjii de tot

felul, peste 1400 florini; pentru tipriri de crji istorice ididactice, consacra iari o sum destul de însemnat; apoi

acorda i premie naionale, dintre care ci mai important era

cel de 50 galbeni oferit poetului braovean Andrei Mureanu

;

în fine pentru artiti, pentru industriai, pentru agricultori,

într'un cuvânt pentru cei mai de cpetenie prtai ai expozi-

iunii, ea asemeni crease câteva premie de câte 100, 60, 35

i 25 fiorini. In articolii 13 i 14 ai proiectului comisiunii se

propunea a se împri 100 fiorini membrilor comitetului pentru

dislocrile lor i 100 fiorini ca onorar anual al secretarului

secundar.

Ins aceste dou propuneri s'au refuzat de ctre adunare;

Xicolo toi lucreaz de patriotism, i patriotismul lor e înc

ASOCIAIUXEA TRANSILVAN 297

destul de tânr, ca s-i fac a lucra cu activitatate i chiar

fr de salarii. Din ceilali articoli înc se vedea c, în pro-

poriuni mici, toate trebuinele naiunii au fost prevzute

:

respltiri i încurajri la cei ce s'au distins în vreo lucrare;

premii pentru a înlesni dezvoltarea unor ramure folositoare,

atât în cultura intelectual cât i în cea material ! Ajutoare

la junimea studioas spre a se putea susjine pe bncile coalei;

rspândire a publicaiunilor de un folos practic i moralizator

pentru naiune ; toate i-au gsit locul în acest mic budget,

pentru care nou ne-ar fi trebuit poate milioane fr ca sfi asigurat un rezultat mai bun.

Adunarea decise înc împrirea ei în trei seciuni : filolo-

gic, istoric i fizico-natural. Fiecare membru se poate în-

scrie pentru ceea în care voiete s figureze, i îndat ce sec-

iunile se vor întocmi, se vor începe i lucrrile fiecria în

parte. Se mai vorbi i despre preuirea i vânzarea cu lici-

taiune a obiectelor din Expoziiune, pentru care se i denumi

o comisiune;i se hotrî ca viitoarea seziune a Asociaiunii,

adic a tpeia, s se in la Blaj, cu începere din ziua de 22

Iulie, stil vechiu, anul 1863, ziua lunii dup sf. prooroc llie,

când i tinerii de prin Faculti vor putea azistâ, având cur-

surile i examenile lor sfârite.

Ultimul incident al edinei fu denumirea mai multor membrionorari. D. Bari, rememorând relaiunile de comer i de

afaceri ce Ardealul i mai cu seam Braovul întreine cu

Principatele, conchise prin a propune de membri pe câiva br-bai de dincoace de muni i anume pe d. C. A. Roseti (oare

ca staroste de negutori din Bucureti?) ; apoi înc i pe

d-nii G. Sion i N. lonescu, pe junele Gr. N. Mânu. carele,

în tot cursul edinelor, luase note stenografice, i pe sub-

scrisul, toi acetia acolo prezeni. Printele canonic T. Cipariu,

fcându'mi onoare de a m propune i domnia-sa, mai adaose

pe d. Coglniceanul, calificat de Demostene al Românilor,

pe preotul evangelic Achner i pe geograful Bieltz, autorul

unei însemnate cri statistice asupra Transilvaniei ; dar când

fu apoi tot printele Cipariu s mai propun i pe câiva în-

298 AL. I. ODOBESCU

vai maghiari, i mai cu seam pe d-nii Finali, corniele

Miho i Varady din Hunedioar, mai multe glasuri de desa-

probare se auzir. In sgomotul ce se fcu. venerabilul mitro-

polit ulu{ lu cuvântul i, cu gravitatea ce-i dau vârsta imeritele sale patriotice, aduse aminte Românilor ce erau de

fa «c naiunea român are i trebuie s aib inim mare

;

«c trebuie s arate c tie a preui orice merite, fie chiar

«i la inimicii si i s dovedeasc, chiar prin mrinimia sa,

«c, fiind tare i puternic prin sinei, prin dreptul su, ea

«n'are a se teme de cei cari o atac pe nedreptate». '

Aceste demne i frumoase cuvinte, însoite cu mii de a-

plauze, terminar incidentul amenintor. D. Vasici propuse

înc pe d. dr. Kratky, directorul gimnaziului din Sibiiu, i în

fine se lu hotrârea preventiv ca, pe viitor, propunerile de

membri onorari s se fac mai întâi dinaintea unei comisiuni

examinatoare care va decide dac se pot obti în adunarea

general, spre a înltura orice întâmplare suprtoare. D.

Sion mulumi pentru a sa denumire i lu îndatorire de a

sprijini scopul Asociaiunii din toate puterile sale, printre com-

patrioii si din Principatele Dunrene. De toate prile i se

rspunse prin aplauze i aclamri.

Publicul era acum tot în picioare, gata a dâ sfârit acestei

ultime edine care se prelungise în curs de opt ore ; atunci

preedintele, înlând glasul, rosti aceste cuvinte :

«Din toate câte se petrecuser pân acum, am vzut spre cea mai

mare mângâiere, cum c Asociaiunea noastr nu numai c nu o ame-

nin nici un pericul de nici o parte, dar din contr sunt cele mai bune

auspicie c va prospera înc i mai mult în viitor. încât pentru programa

de acum, nu pot zice alta decât c s'a împlinit dup cât a conces timpul

cel scurt ; avem îns prospectele cele mai bune c alt dat va fi i mai

bine. Putem spera cu securitate c presupunerile noastre nu ne vor înela,

dac credem cum c armonia i buna înelegere crete i se întrete

din zi în zi i tot mai tare. Dea Dumnezeu s fie pace în lume, c sub

sgomotul armelor nu poate înainta nimica, prin urmare nici întreprin-

derea noastr. S ne rugm dar lui Dumnezeu pentru pacea lumii ibun starea înlatului împrat, c Lui avem a mulumi aprobarea Aso-

ciaiunii noastre, c El a fost bun de a fcut cu putin înfiinarea ei.

Aa Tatl s fie cu noi cu toii ; s reverse preste noi, fii si, lumina

ASOCIAIUNEA TRANSILVANA 29')

adevrului, ca aa s produc o naiune sntoas i plin de virtute.

Amin I»

Dup aceast binecuvântare, chorul junilor înton un imn

naional, i apoi tot publicul se rsipi fgduindu-i succes

bun la întâlnirea din anul viitor dela Blaj.

Astfel se petrecur cele trei zile de srbtoare naional

ale adunrii din Braov. Marturi la faa locului, noi am expus

aci, cu exactitudine i cu sinceritate, faptele care ne-au im-

presionat mai viu i nu ne-am sfiit a reproba pe acele ce ni

s'au prut nepotrivite, precum am i ludat cu bucurie pe

cele demne de admiraiunea tuturor. In adevr, cât despre

noi, nu înelegem alt critic decât pe cea dreapt, neprti-

nitoare, nefrit : dac prerea noastr va fi just i dacviersul nostru va fi convingtor, atunci culpeul îi va simi

vina i se va îndrepta ; iar dac aceste cualiti ne vor lipsi,^

atunci cel puin ne rmâne mângâierea, c nu am minit

contiinei noastre, afumând cu miresme prefcute nite idoli

amgitori.

Pentru aceea, închiind acum expunerea amnunimelor din

adunarea dela Braov, trebue s recunoatem c scopul, fap-

tele i tendenele Asociaiunii literare transilvane, sunt în ge-

neral demne de a fi susinute i îmbriate de tot poporul

român, ca, prin acest mijloc, cercul lor s se leasc i sprofite tuturor Românilor în de obte ; apoi iar, fundatorilor

ei, naiunea le este mult datoare. Printelui episcop aguna,.

mai în deosebi, carele a sprijinit proiectul pe lâng curtea

imperial din Viena i cruia singur s'a încredmat de acolo

executarea lui poporul ardelean are de ce s-i fie mult recu-

nosctor ; dei preasfinia sa, crescut departe de sânul ro-

mânimii, nu poate s-i întinz amorul naional preste toat

poporimea român, fr distinciune de eparchie i de guvern

:

dei credina naional a preasfiniei sale se întemeiaz mai

mult pe curtea stpânitoare din V^iena, decât pe elementul

vital al înfririi naionale a Ronânilor ; dei speranele prea-

sfiniei sale nu se arat a merge mai departe decât la o pa-

cinic conlocuire a Românilor sudii cu celelalte naiuni al-

^iOO AL. I. ODOBKSCU

turate, sub scutul tutelar al Bunului împrat, preasfinia sa

totui a dobândit drepturi la mulumirea Românilor de peste

munji prin mai multe fapte anterioare i mai ales prin aju-

torul ce a dat la crearea i la libera desvoltare a Asociaiunii.

Domnului G. Bari asemeni, concetenii si de peste munii în general toi oaspeii frumoasei srbtori din trecutul

Iulie, îi vor pstra vecinie o bun mulumire, o amintire re-

cunosctoare ; în adevr, se poate zice c domnialui a fost

princi^palul instigator i chiar executorul neobosit al tuturor

serbrilor naionale ce s'au întrunit în vara aceasta la Braov.

Secretar primar al Asociaiunii literare, dispuntor al Expozi-

iunii, preocupat cu bun primirea tutulor, domnieisale trebue

s mulumim pentru acel farmec srbtoresc, pentru acel j3-

bileu naional, în care toi locuitorii i oaspeii dela Braovau trit în timpul tustrelelor zile solemne.

i în fine, tutulor Românilor din Ardeal, din Ungaria, din

Banat, din Bucovina trebue neaprat s le recunoatem un

merit însemnat : acela de a lucra de sinei, fr câtui de

puin ajutor din partea guvernului local i chiar adesea în

<:ontra dorinelor acelui guvern. Astfel, Asociaiunea literar,

Expoziiunea naional, srbtoarea întreag din Braov, iapoi, — în cercul mai larg al zilnicilor ocupaiuni morale, po-

litice i industriale, — toate întreprinderile profitabile rei inaiunei, toate acestea se fac însi de ctre naiune, fr-îndemnul i fr sacrificii din partea autoritilor stpânitoare.

Acest fapt, aa de puin uzitat la noi în Principate, merit o

deosebit luare aminte ; el dovedete c lenevirea Românului,

•ce tinde a deveni proverbial la noi, nu provine dintr'o a-

patie fireasc a caracterului su, ci numai dintr'un ru obi-

ceiu contractat, de a se descrca tot omul de orice sacrificiu,

lsându-le în sarcina stpânirii. Lipseasc bunvoina din

partea acetia, atunci Românul, vzându-se lsat fr sprijin

în voia întâmplrii, îi ia inima în dini i pas la munc.La noi, guvernul n'a cutezat înc s decline omnipotena sa

de a fdce tot ce e bine, tot ce e folositor pentru ar ; de

aceea i naiunea, cu braele încruciate, ateapt tot dela

ASOCIAIUNEA TRANSILVAN 301

guvern; de aceeai progresul merge încet, împedicatfiind de lipsa

de mijloace a guvernului i de nepsarea trândav a raiunii.

Dar s ne întoarcem* înc pentru un minut în sânul r-

coros al munilor Bârsei, spre a ne lua dela dânii ziua bun,

adresând o salutare voioas acelor amabile copile române

care au dezmerdat adunarea Românilor, cu dulcile lor cântri.

S artm mai 'nainte de toate admiraiunea noastr ctre

juna artist Eliza Circa, care tie cu atâta talent i graie a

mânui vioara, un instrument aa de rebel sexului frumos;

s salutm înc i pe inerile pianiste care i-au câtigat apro-

barea numerosului public adunat împrejurul lor ; s mul-

umim corului de tineri studeni i de fete, care au intonat

adeseori rugi i imnuri naionale pentru înfrirea i prospe-

ritatea poporului român. Partea ce au luat toi aceti juni

cânttori la serbarea naional din Braov a fost aceea cu

care odinioar junii efebi i fecioarele din poetica Atena se

amestecau în festivitile solemne ale templului Minervei. iîntr'adevr, prin corul tinerelor cuttoare, se zreau sub po-

doaba virginal a unei oununi de flori sau de frunze, i sub

cutele largi ale vemintelor albe, de acele chipuri clasice, re-

gulate, gingae i încânttoare, de acele porturi mldioase imree ca ale fecioarelor ce împodobesc sculpturile neperi-

toare, spate de Fidias pe marmora Partenonului.

In sfârit, ca s lsm pe cititorul nostru sub impresiunea de

patriotizm clduros i de idei plcute ce a întiprit în inima

tuturor celor de fa, întrunirea dela Braov, vom reproduce

aici ultima strof dintr'o poezie asupra srbtorilor de acolo,

în care junele poet ardelean, d. Ar. Densuianu a semnat mai

mult d'o idee frumoas, mai mult d'o expresiune fericit:

O trecuri iute, zile fericite,

Zile dulci de aur i de suveniri,

Voi, momente suave i de mult dorite

Inimei române, candide-n simiri !i

)

Bucureti. 1862. Tiprit în Revista Român, tom. II.

^) Suveniri dela Braov, din 28-30 Iulie 1862, în Foaia pentru minte,

inim i literatur. No. 30, 1 August 1862.

Gimnazii i Scoale reale

Raport asupra organizaiunii ce ar fi s se deaînvmântului secundar în românia, prezentat consiliului

general de instruciune public, în sesiunea

lui din anul 1865.

La deschiderea pfimei sesiuni a Consiliului general de Instruciune pu-

blic, din care d. Odobescu fcea parte ca delegat al Consiliului de Stat.

Ministerul Justiiei, Cultelor i Instruciunei publice, adresase Consiliului

general un ir de propuneri, între care erau coprinse i urmtoarele idei,

atingtoare de învmântul secundar

:

. «O greit direciune pare a fi luat învjmântul nostru gimnazial. El

s'a socotit de completare a educaiunii, în loc de a fi considerat numai

ca mijloc de trecere la învmântul superior. Aceast greit direciune

a fcut i din Gimnaziile noastre, pepiniere de candidai la funciuni.

«Noua lege a coalelor, prin art. 199—219, prevzând înfiinarea de

scoale reale, ne d, domnii mei, mijloace de a împuina pe viitor rul

ce constatarm.

«Consiliul permanent a elaborat proecte de programe*pentru o parte

din coalele secundare. Conform art. 29 din legea coalelor, d-nii dele-

gai ai Consiliului permanent v vor d, în privina acestora, toate l-

muririle, i astfel îmbuntirile ce proectele în cestiune vor primi din

dezbaterile d-voastr, ne vor permite a le aplica îndat în scoale».

Comisiunea însrcinat cu examinarea propunerilor d-lui

Ministru al Instruciunei publice, relative la învmântul se-

cundar, care propuneri sunt coprinse sub rubrica a Il-a, în

discursul d-sale la deschiderea sesiunii actuale a Consiliului

general al Instruciunei, adunându-se în mai multe edine;

având în vedere articolii legii asupra Instruciunii din 25

Noembre 1864, atingtoare de aceast parte a învmân-tului, precum i procesele-verbale ale Consiliului permanent,

GIMNAZII I COALP: REALE 3<'3

adic unul din 17 Iulie, dou din 21 Iulie, unul din 10 Au-

gust 1867 i altul fr dat relativ la coalele secundare de

fete; a deliberat asupra acestor materii i-i rezum astfel

opiniunile sale :

Din cuvintele sus-menionate ale d-lui ministru rezult cdou cestiuni sunt mai ales puse în examinarea Consiliului

_general, adic, pe de o parte :

1. Direciunea ce este a se dâ învmântului secundar,

prin gimnazii, scoale reale, profesionale, etc. De alt parte

:

2. Examinarea proiectelor de programe ce Consiliul per-

manent a elaborat pentru o parte din coalele secundare.

Luând în deliberare prima cestiune, comisiunea s'a simit

fericit de a gsi exprimate în cuvintele d-lui ministru, chiar

ideile de care toi membrii ei sunt ptruni, i a cutat, i-

nându-se în marginele prescrise de lege, a propune, într'un

mod general, mijloacele ce ea socotete a fi mai nimerite

spre a ajunge la scopul de toi dorit.

Mai nainte de toate, fcând o nomenclatur a tuturor ins-

titutelor de învmânt public secundar, prescrise de noua

lege a Instruciunii, — i din care unele se afl de acum

existente, iar celelalte sunt înc de înfiinat, — ea a constatat

c ele se pot clasifica în ease specii diferite, unele subîmprite

în mai multe ramure i graduri, i anume

:

I. Licee, în numr de 9 i Gimnazie 37. (Art. 93 al legii).

II. Scoale reale, fr numr determinat. (Art. 199, 200).

III. Scoale secundare de fete, 8 la numr. (Art. 184).

IV. Scoale profesionale: de agricultur cu ferme-model, 3,

I Art. 207), de industrie, 7, (Art. 208), de comerciu 7, (Art. 214).

V. Seminarle : de gradul I, 7, i al Il-lea, 2. (Art. 224).

VI. Scoale de moae, de dou graduri. (Art. 220, 221).

Intre aceste diferite specii de scoale sunt unele, i anume,

cele coprinse sub n-ele IV, V i VI, al cror scop i ten-

dene sunt chiar însemnate prin numirile ce ele port, fiind

create pentru formare de brbai sau femei cu profesiuni

bine specificate, adic: preoi, agronomi, industriai, comer-

ciani i moae.

304 AL. I. ODOBESCU

Legea determin condiiunile sub care aceste scoale tre-

buiesc s fuucjioneze, i numai examinarea programelor ce

li s'ar face ar putea s înlesneasc Consiliului general, mij-

loacele de a da instruciunii ce se pred într'însele o direc-

iune mai potrivit cu scopul la care tind.

In momentul de fa s'au prezentat comisiunii, prin pro-

cesul verbal al onorabilului Consiliu permanent din 21 Iulie

1865, numai programa Seminarielor, i despre aceea se va

vorbi la locul su.

Comisiunea i-a intit toat luarea aminte asupra direc-

iunii ce ea crede c ar trebui dat învmântului, în cele

dou specii de scoale însemnate sub n-ele I i II, adic, pe

de o parte, Liceelor i Gimnazielor, pe de alta, coalelor

reale.

Plecând din puntul de vedere c învmântul secundar,

spre a fi astzi complet într'o ar, trebuie s aib un ca-

racter îndoit, adic a fi socotit, într'tinele scoale, ca un

studiu intermeziar între clasele primare i Faculti ; iar în-

tr'altele, ca un complement suficient al instruciunii elemen-

tare, comisiunea socotete de cel mai neaprat folos ca acestei

pri a instruciunii publice s se dea, la noi, dou direciuni

pe care, spre a nu le numi contrarii, le vom arta ca mer-

gând paralel. Aceste dou tendene sunt caracterizate prin

denumirile generice de stadii clasice i studii reale sau practice.

Fie-ne iertat, mai nainte de a intra în caracterizarea mai

amnunit a acestor studii, diverse nu prin natura ci prin

tendenele lor, i mai nainte de a schia msurile principale

de executat spre a realiza coexistarea acestor dou tendene

în coalele noastre secundare, fie-ne, zicem, iertat de a relata

aci câteva cuvinte foarte însemnate ale unui brbat ce este

prenumrat printre somitile instruciunii în Francia, i tot

de-odat priijtre cei mai clduroi aprtori ai drepturilor

Românilor, ale d-lui Saint-Marc Girardin. Domnia-sa zice :

«In orice discuiune sunt oameni exagerai. In ochii uma-

«nitilor (în sensul ce se da odinioar studiilor de umanioarey

«în vechiul nostru colegiu de la St Sava), scpare nu este

i

GIMNAZII I SCOALE REALE -. 305

«afar din studiile clasice. In ochii realitilor, acesta e nu-

«mele partizanilor studiilor uzuale, scpare ou este afar din

«aceste studii. Cât despre mine socotesc c un popor care

«azi ar avea pentru educarea sa, numai scoale clasice, sau

«numai scoale reale, ar fi un popor foarte ru educat. De«vreme ce educaiunea trebuie s se repoarte asupra profe-

«siunii ce fiecare om va îmbria mai târziu un asemenea

«popor, având numai un singur fel de educa^iune, ar avea

«numai o singur profesiune. Acela ar fi un popor compus

«numai de învai, sau numai de industriai. Societatea îns

«nu poate s mearg într'astfel; ei îi trebuie, spre a-i în-

«deplinî scopul, s-i desvolte activitatea în toate sensurile

;

«îi trebuie industriai, agricultori, negutori, muncitori; dar

«îi trebuie i învai. La un popor de învai, maina so-

«cietii s'ar opri în loc; la un popor de industriai, însi«civilizaiunea ar rmâne nemicat. Pentru un popor, înv-

«aii sunt tot aa de trebuincioi ca i magistraii. tiinele

«i cei ce le cultiv îi sunt tot aa de trebuitori ca i ma-

«inele...»

Acestor elocuente cuvinte, comisiunea nu crede necesar se

mai adauge ceva spre a dovedi imperioasa trebuin ce este

pentru o naiune care voiete s triasc din viaa civiliza-

iunii, de a împri coalele sale secundare, adic acele scoale

în care omul dobândete mai ales cunotinele ce întrein

viaa social, în dou categorii distincte, având fiecare scopul

su curat determinat, i a crea astfel, în sânu-i, o activitate

felurit dezvoltat, o diversitate spornic în rezultatele multiple

i fericite.

«La un popor», zice eminentul publicist Emile de Girardin,

în cartea sa asupra instruciunii publice, «la un popor al crui

«spirit a ajuns s nu mai admit nici o idee de privilegii mo-«tenite, instruciunea nu poate rmânea ca în timpii când

«averile erau monopolizate, carierele obligatorii, vocaiunile

«silnicite, când unele clase erau privilegiate cu paguba celor-

«lalte ; atunci instruciunea nu mai poate fi uniform, ci trebuie

«s varieze dup diversitatea profesiunilor ; ea nu mai poate

Al. L Odobescu. - Voi. IL 20

50^5 AL. I. ODOBESCU

«fi CU totul clasic, ci trebuie s devin i profesional; cci

«cu cât mai mult averile se vor subîmpri, cu atâta mai

«mult specializarea instruciunii va deveni riguros obligatorie».

La noi legea cea nou a instruciunii ofere toate înlesnirile

spre a se pune în practic aceste idei salutarii, pe care se

bazeaz astzi sistema cea mai logic i cea mai ludat de

învmânt secundar. Meninând i desvoltând, pe de o parte,

Gimnaziele ; iar, pe de alt parte, lsând toat latitudinea

pentru crearea de Scoale reale, ea deschide o cale înduoit

pe care comisiunea crede c trebuie, fr sfieal, s pornim

de îndat instruciunea noastr de gradul al doilea.

Aa dar, datoria ce mai rmâne deocamdat, acesteia de

împlinit, spre a completa ceeace legea prevede, este de a

cerca s caracterizeze într'un mod mai lmurit acele doutendene, aplicate la învmântul ce ne ocup, spre a sta-

tornici, într'astfel, bazele generale pe c^re în urm au s se

întemeieze corpurile administratoare ale instruciunii publice,

ca s pregteasc pentru acele scoale programele de studiu,

proiectele de metoade pedagogice ce ar fi de inaugurat în-

tr'însele.

i mai nainte de toate, comisiunea socotete de neaprat

a constata c, din diversificarea studiilor în ramurile gemene

ale instruciunii secundare, se poate câtiga un mare folos :

acela de a se consolida foarte tare, în fiecare din ele, specia

de învtur ce-i este rezervat.

In adevr, când într'o coal, scopul instruirii nu este de-

terminat cu preciziune, când tendinele generale ale înv-mântului nu sunt toate pornite ctre una i aceiai int,

fie chiar ca materiile predate în acea coal s nu fie nici

numeroase nici împovrtoare pentru spiritul colarilor, totui

învtura acolo este fr soliditate i facultile celorce în-

va se risipesc fr spor. Cunotinele dobândite, neputân-

du-se grupa împrejurul unei idei predomnitoare, se perd cu

mare înlesnire i las numai oarecare idei nestatornice, mai

adesea pernicioase pentru inteligen i moralitate.

Din contra, când elevul ese dintr'o coal în care toate stu-

I

GIMNAZII I SCOALE REALE 307

diile s'au urmat dup o sistem identic, conductoare la un

sfârit comun i niciodat perdut din vedere, toat tiina câ-

tigat rmâne înaintea lui aa de clar lmurit, aa de bine

clasificat încât, la orice moment al vieii, el se poate servi

cu dânsa, ca zearul cu literile bine regulate al unei catie de

imprimerie.

Tot aceast specializare a studiilor pentru fiecare coal în

parte, permite a sje da flecarii materii de învmânt o des-

voltare îndestultoare, i a nu se sacrifica toate cunotinele,

grmdite la un loc, una în dauna celorlalte. Apoi i elevul

unei scoale bine specializate, condus în tot cursul învmân-tului su secundar dup aceeai sistem de studiu, i mn-inut, în curgere de mai muli ani, în aceeai ordine de idei,

aprofundeaz cu înlesnire i precât îi este de trebuin, toate

materiile ce se prezint investigaiunilor sale; cci, ori cât ar

fi de diverse acele materii, modul sub care îi vin înainte, îi

este acum familiar i, prin urmare, chiar dificultile lor îi sunt

lesne accesibile i lesne de învins.

întemeiat cu credin pe aceste foloase, comisiunea petela specificarea naturei coalelor secundare, ce ea crede c e

bine a se întocmi, spre a face cât mai curând ca naiunea

român s se poat bucur de asemenea foloase.

Din aceste scoale, unele, adic Liceele i Gimnaziile, vor

reprezint direciunea clasic i teoretic a studiilor; iar cele-

lalte, coalele reale, â\rec\\unea generalizatoare i practic a.

învturilor.

Ambele aceste specii de scoale au, cu puine deosebiri, a

utiliza fondul comun de învturi prescris prin art. 116 al

nouei legi de instruciune ; îns, fiecare din ele, cu un 'SCop

diferit, cu o tendin putem zice opus.Pe de o parte, în Licee i Gimnazii, ar avea s predom-

neasc pentru ramura literar a învmântului, tendina ex-

clusiv clasic; pentru cea tiinific, tendina teoretic.

Pe dealt parte, în coalele reale, ramura literar ar fi des-

voltat dup o tendin cu totul generalizatoare, iar ramura

tiinific, cu o aplecare pronunat spre practic.

808 AL. I. ODOBESCU

a) Gimnaziile.

Liceele, pe care comisiunea le vede cu prere de ru figu-

rând în lege, sub aceast numire nou, pe când toat lumea

se deprinsese la noi cu numirea foarte apropiat de Gimnazii,

cu atât mai mult c dânsa nu poate înelege existenta unei

scoale care, supt un nume special, ar da, ca termen de studiu,

o parte trunchiat din învmântul Liceului, — Liceele, zicem,

sau mai bine Gimnaziile complete de eapte clase, ar fi pro-

priu zis, scoale Intermediare; ele ar servi exclusiv pentru a

forma, prin studii clasice i teoretice bine maturite, studeni

pentru Faculti ; din ele ar ei toi acei tineri crora timpul,

mijloacele materiale i aptitudini intelectuale mai distinse, le-ar

fi permis a consacra eapte ani la învturi pregtitoare, spre

a intra în coalele superioare care ar completa instruciunea

lor ; în ele, în fine, s'ar forma acei oameni pe care d-1 Saint-

Marc Girardin, în cuvintele mai sus citate, îi numete înv-

aii, i-i arat aa de trebuitori pentru progresul civilizaiunii.

Aa dar, pentru ca Gimnaziile noastre s poat corespunde

cu o misiune atât de înalt i de dificultoas, comisiunea înc

crede c nivelul general al studiilor trebuiesc înlat într'însele,

cu mult mai presus de ce se afl în momentul de fa, când

singure Gimnaziile reprezint mai tot învmântul secundar,

cu variile sale tendine.

Partea clasicitii trebuete îngrijit cu mult scrupulozitate;

studiul limbelor latin i elen, considerat ca baza acestui în-

vmânt, trebuiete, în tot timpul defipt acestor scoale, adân-

cit atât sub raportul gramatical cât i din punctul de vedere

al literaturelor antice. Cunotinele morale, sociale i politice

trebuesc prezentate într'o ordine care s permit o dezvoltare

mai amnunit a materiilor ce ele coprind. In fine tiinele

pozitive trebuesc înfiate din privirea teoriei, spre a putea

servi de fundament solid studiilor tiinifice superioare la care

unii din colari ar avea a se consacra mai târziu, i de exer-

ciiu temeinic al puterii raionamentului pentru cei ce vor mr-gini întru atâta' cunotinele lor tiinifice.

GIMNAZII I SCOALE REALE 309

Pus pe astfel de cale, instruciunea gimnazial ar trebui

s fie neîncetat supus la o geloas priveghere, spre a nu se

coborî dela un nivel aa de înlat, i a perde caracterul

de profunditate tiinific, care singur îi asigur un rezultat

salutar; iar admiterea elevilor în sânul acestui complex de

studii ar trebui asemenea s fie înconjurat de cele mai so-

lide garanii de capacitate i de asiduitate fructuoas, dove-

dite în clasele primare sau la examene riguroase de ad-

misiune.

Comisiunea e dar de prere:

1. C pe astfel de scar înalt trebuesc ridicate treptat stu-

diile exclusiv clasice i teoretice, în toate Gimnaziile complete

i necomplete azi existente în tar;

2. C, pentru cele ce sunt pân acum începute, este de fo-

los ca ele s se completeze, îndat ce timpul i mijloacele vor

permite

;

3. C, pretutindeni unde legea prevede înfiinare de Licee,

aceast prevedere s se realizeze la timp oportun

;

4. C orice creaiune de clase inferioare ale unui Liceu spresupun de sinei complectarea institutului, prin clasele su-

perioare subsecuente, la timp oportun, fr ca un numr oare-

care de clase de Liceu, mai mic decât cel prevzut prin lege

pentru Licee, s poat constitui o coal secundar de sinei

existent i considerat ca coal complet.

Se înelege, dup cele mai sus expuse, c o asemenea coaln'ar corespunde deloc cu scopul ce s'a determinat acestor

aezminte de învmânt intermeziar i n'ar servi decât a

croi oameni cu educaiuni trunchiate, neposedând nici cuno-

tinile practice trebuincioase în viaa social, nici cele teo-

retice care introduc pe om în cercul înaltei tiine. Unii ase-

meni oameni n'ar face decât s înmuleasc clasa de acummult prea numeroas a aspiranilor incapabili la lefurile din

bugetul Statului, i prin urmare, coalele care îi ar fi pro-

dus, ar paraliza i ar rsturna toate bunele rezultate ce co-

misiunea crede c se vor obine din reorganizarea completa instruciunii secundare.

310 ' AL. I. ODOBESCIJ

5^. In loc de numirea de Licee, s se restitue institutelor

de învmânt secundar, clasic i teoretic, aceea foarte apro-

piat i unic de Gimnazii, rmânând ca, tot sub aceast

numire, s se coprinz i acele scoale în care învmântulgimnazial ar fi înc necompletat, dar a cror completare pânla numrul de eapte clase ar fi numai o cestiune de timp

i de mijloace bugetare i didactice.

Cu modul acesta, coalele secundare clasice i teoretice ar

rmânea bine specificate sub o unic denumire, i caracterul

lor de scoale intermeziare n'ar mai fi întru nimic supus la

echivocul lsat de lege, prin îndoita numire de Licee i Gim-

nazie.

b) coalele reale.

Despre coalele Reale s"a menionat adesea în ar la noi

mai ales în aceti din urm ani. Ministerul instruciunii le-a

fcut mai totdeauna o mic parte în bugetul su; s'a i cer-

cat a se pune în lucrare asemenea scoale, îns pân acuma

fr de succes ; în fine noua lege a ihstruciunii, prin art. 199

i 200, vine a consacra în mod legal aceste institute i le

defineaz cu termenii urmtori : «coalele Reale au de scop

a dâ învtura trebuincioas pentru exercitare a unei arte iprofesiuni».

Comisiunea vede într'aceste articole ale legii o sorginte fe-

cund pentru luminarea naiunii române i pentru îndreptarea

spiritelor doritoare de cunotine, pe o cale ce de sigur va

duce la prosperitatea material, prin varietatea naiunilor prac-

tice rspândite în majoritatea poporului, i la soliditatea în

instituiunile rii, prin cunoaterea tutulor datorielor cete-

neti.

«Orice guvern întemeiat pe îndoitul principiu al egalitii

de drepturi i al alegerii», zice Emile de Girardin, «va fi tot

«anarchic i ovind pe cât timp nu va avea o sistem de

«instruciune care s regenereze spiritul public falsificat i r-

«tcit de eroi i de prejudeci vechi ; care s risipeasc în-

«vlmealade preteniuni ridicate prin confundarea principiului

(4IMNAZII I SCOALE REALE 311

«egalitii civile cu acela al egalitii sociale; care s stabi-

«leasc ierarchia inteligenelor ; care s formeze o ctime în-

« semnat de oameni luminai, destul de numeroas spre a

«satisface cerinele administraiunii municipale, juriului, ale-

«gewlor de tot felul».

Dintr'aceste zise se lmurete c comisiunea a avut bine

aminte de a nu confund învmântul coalelor Reale cu

acela propriu al profesiunilor ; ea, în aceast materie, se unete

cu opiniunea lui Jules Simon, carele zice c «coala Real

«trebue s fie practic, fr îns a fi special».

Aceast coal îi va recrut elevii si în clasa foarte nu-

meroas a cetenilor cari n'au nici timpul nici mijloacele,

poate nici dorina de a împinge pe copiii lor pân la studiile

de Faculti, fr îns de a voi s fac dintr'înii simplii me-

seriai. Intr'o ar ca a noastr, unde proprietatea cea mare,

moia, este menit a tri înc timp îndelungat alturi cu cea

parcelar a steanului, unde cunotinele de agricultur prac-

tic, de nego i de industrie agricol, de ar* fi mai rspân-

dite ar înzeci veniturile rii i ale particularilor, unde instruc-

iunea superioar este grea de dobândit, prin numeroasele

lipse de care ea sufer, i unde poate chiar ea nu s'ar rs-

pândi mult decât în detrimentul prosperitii materiale, intr'o

asemenea ar, zicem, noiunile generale ^i practice, cptateîntr'un mod leznicios i repede, sunt, fr îndoial, cele mai

în de obte necesare i poate chiar, pân la un punct oare-

care, cele mai folositoare.

Pe aceste idei se fundeaz comisiunea spre a propune în-

fiinarea, cât mai grabnic i mai rspândit, de toale Reale,

care, stabilite fiind prin toate oraele rii, s formeze cet-

eni luminai i ptruni de datoriile lor morale i sociale, sînlezneasc exploatarea inteligent a avuiilor ce stau la noi

sub mâna fiecruia, prsite sau risipite din netiin i din

neîndemânare>

Asemenea scoale, într'un curs de patru, mult cinci ani, ar

inculca elevilor principii solide de religiune i de moral so-

cial, idei clare i folositoare despre drepturile i datoriile

312 AL. I. ODOBESCU

lor ; le-ar prezenta tabeluri lmurite despre ramurile princi-

pale ale cunotinelor de ordine literar i politic; le-ar da

noiuni temeinice de toate tiinele pozitive, având pururea

în vedere aplicarea lor la viaa practic.

Comisiunea, insistând mult asupra tendinilor cu totul rea-

liste ce sunt a se da studiilor din aceste scoale, în opoziiune

cu cele teoretice din gimnazii, crede de a sa datorie s schi-

eze, în câteva rpezi trsuri, caracterul ce-i pare de cuviin

a se defige învturilor care vor face obiectul coalelor Reale.

Totodat, recunoscând ludabila iniiativ ce onorabilul Con-

siliu permanent a luat în acest sens, prin procesul su verbal

din 10 August 1865, prin care propune ca Gimnaziilor ce

sunt a se înfiina prin capitalele de judee s se dea o direc-

iune cât se poate mai practic, spre a fi adevrate Scoale

Reale, în care junii s ia cunotinele neaprate la diverse

arte i meserii, ea crede c va înlesni lucrarea corpurilor che-

mate a regulamentâ aceste scoale, semnalând pe scurt prin-

cipalele direciuni ce au a se da diverselor materii ce vor

compune partea didactic a coalelor Reale.

i mai nainte de toate, ierte-ni-se înc odat a cita câteva

cuvinte ale d-lui Saint-Marc Girardin, în privina unor studii

indispensabile în orice coal cu tendine realiste :

«Dac sunt scoale care s aib trebuin de instruciune

«religioas, negreit c acelea vor fi cele reale. In alte scoale,

«studiile literare aprofundate pot, dei nu de-ajuns, s dez-

«volte i s purifice instinctele morale ale sufletului omenesc.

«Literatura înal sufletul i-1 întiineaz despre însemntatea

«i demnitatea lui; cci literatura : de suflet se ocup i ctre

«suflet se îndrepteaz. Prin urmare, în studiile literare este

«totdeauna un fel de cultur moral; dar, în studiile realiste,

«ce va susine oare sufletul în demnitatea sa? Ce va cultiva

«instinctele sale morale ? i cu toate aceste, eu sunt adânc

«încredinat c omul are trebuin de o asemenea cultur.

«Fr de ea, sufletul amorete i se stinge; rmân numai

«patimile. A crea scoale realiste fr de în^vmânt religios,-

«este a organiz barbaria i cea mai rea din toate barbariile.

GIMNAZII I SCOALE REALB 313

«nu aceia ce vine mai nainte de civiiizaiune i o pregtete,

«ci aceia care vine în urm-i i care este decadena i corup-

vviunea ei.

«Religiunea este educaia acelora ce nu mai au alta; ei

«numai prin religiune in de omenire. Creând dar instruc-

«iunea secundar practic, alturai-o cu învmântul reli-

«gios; într'alte locuri, el e folositor: aci este indispensabil.»

S o punem dar în capul nomenclaturii cunotinelor ce

sunt a se preda în coalele Reale.

tiine morale, literare i politice.

I. Religiune, adic explicarea Evangheliilor, istoria vechiului i noului

Testament, literatura biblic i eclesiastic, morala i psicologia în pres-

curtare.

II. Limba român, studiat în comparaiune cu cea latin, care, aci,

va fi privit numai ca sorgintea în care se poate dobândi cunotina

limbei naionale ; aa dar, rpezi noiuni de gramatica limbei latine ipuine traduceri de fraze latine lesnicioase. Compuneri româneti literare

i mai ales epistolare. Rpede schiare a istoriei generale a literaturelor

antice i moderne.

III. Limba francez, mai ales cu deprinderi la citirea i vorbirea acestei

limbi, a crei cunotin va deschide elevilor un mijloc de o mai de-

parte instruire, fâcându-le accesibil una din literaturele moderne cele

mai avute i mai instructive.

Limbele italian i german vor fi facultative.

IV. Geografia fizic i politic a globului, cu noiuni de statistic ide etnografie ; geografia detaliat a rilor române, cu statistica lor.

Istoria universal, prezentat in tabeluri generale, reprit între anii

de studii ai coalei ; istoria naional cu mai multe dezvoltri.

V. Idei de drept natural i politic. Cunotina dreptului administrativ

i a legiuirilor rei. Noiuni de economie politic.

tiine exacte, naturale i fizice.

VI. Matematici:— Aritmetica cu aplicaiuni la comptabilitatea comer-

cial, agricol i industrial. Primele noiuni de Algebr. Geometria

practic cu aplicaiuni la geodezie, la mecanica elementar i noiuni de

architectonic.

VII. tiinele fizice. Noiuni elementare de Cosmografie i Meteorologie

Fizica : cunotina puterilor naturei, a instrumentelor celor mai practice

i a mainelor mai simple i mai uzuale. Chimia cu aplicaiuni la tech-

nologie.

314 AL. 1. ODOBESCU

VIII. tiinele naturale, cu apîicaiuni la igien, la industrfe i mai cu

seam la agricultura practic.

IX. Caligrafia, urmat de Desemnai liniar i de primele noiuni de

desemn artistic.

Pe lâng asemenea Scoli Reale, ce ar trebui instituite în

toate capitalele i oraele de districte Comisiunea este de

prere ca Consiliul general s invite pe d. Ministru al In-

struciunei de a încuraja, — dac lipsesc mijloacele de a crea —stabilimente de internate particulare, subvenionate chiar de

Stat sau de municipaliti, în care colarii s repete în comun

leciunile acelor scoale, exercitându-se înc i la gimnastic

i la muzic.

O alt chestiune ce a preocupat pe comisiune este lipsa

de cri didactice, dup care s'ar putea pred tiinele, în

coalele Reale; ea socotete îns c mijlocul cel mai nimerit

spre a subveni la aceast lips, ar fi s se numeasc o co-

misiune de oameni speciali cari, împreun cu membrii Con-

siliului permanent, s se ocupe a cercet i a examina toate

publicaiunile de asemenea natur, fcute în Germania, în

Elveia, în Belgia, în Anglia, în Frana, etc, i, alegând dintre

ele, pe cele mai apropriate pentru coalele Reale ce se vor

crea în România, s ofere premii la cele mai bune traduc-

Jiuni i localizri ale publicaiunilor alese.

Comisiunea crede necesar s adauge c, printre foloasele ce

ar aduce coalele Reale, trebue s se prenumere i acela de

a pregti, într'un mod foarte nimerit, pe junii cari vor voi

s se consacre la profesiuni mai înalte. Astfel, elevii cari ar

ei din coalele Reale cu cunotine varii i practice, dar mai

mult generale, s'ar gsi foarte bine preparai spre a intr în

coalele de pur aplicaiune profesional, adic în coalele

de Comer, de Industrie l de Agricultur, prevzute prin

unele articole din legea instruciunii, i poate chiar în coa-lele secundare de medicin l de arta militar. Astfel ar

putea s complecteze studiile lor, cei ce ar voi s îmbrieze,

intr'un mod definitiv, o carier profesional, fr de a fi ne-

voii s treac prin studiele lungi i teoretice ale Gimnaziilon

GIMNAZII I SCOALE KEALE 315

S'ar putea înc adauge c elevilor din coalele de Bele-

Arte s se cear, la admisiunea lor, absolvirea cursurilor din

coalele Reale, atunci când ei nu vor fi trecut prin gimnazii.

Terminând aceste consideraiuni asupra utilitii i asupra

tendinelor coalelor Reale, comisiunea, ptruns de folosul

acestor instituiuni, îi rezum într'astfel concluziunile sale :

1. Consiliul permanent al instruciunei va fi invitat s ela-

boreze proiectul de program i regulamentele necesarii pentru

înfiinarea i administrarea intern a coalelor Reale, care

programe i regulamente, formate în sensul propunerilor de

mai sus, se vor pune în deliberarea Consiliului general în

viitoarea sa sesiune.

2. Pân atunci îns se vor înfiina atâtea prime clase de

Scoale Reale, pe cât mijloacele pecuniare i didactice vor

permite, prin deosebitele capitale de judee ale rii, conform

procesului-verbal al onorabilului Consiliu permanent din 10

August 1865.

3. S se acorde o simit precdere la înfiinarea de coliReale, care ne lipsesc cu totul, asupra înfiinrii de noi Gim-nazii de care mai avem, i astfel Gimnaziile propuse prin

procesul-verbal al onorabilului Consiliu permanent din 21 Iulie

1865, s fie înlocuite» prin coli Reale.

4. Clasele coalelor de Comer existente se vor înlocu

treptat, începând chiar de estimp, prin clase de coli Reale,

pân ce complectându-se aceste din urm scoale, se vor putea

forma coli superioare de Comer.5. Consiliul permanent va fi invitat a elabora, conform §

1 din art. 20 al legii de instruciune, i având în vedere con-

sideraiunile mai sus expuse, proiecte de programe pentru

coalele profesionale de Agricultur, de Comer i de Indus-

trie, spre a fi examinate în sesiunea viitoare a Consiliului

general. •

6. S se invite, ministerul a întocmi o comisiune de oa-

meni speciali cari, împreun cu membrii Consiliului perma-

nent, s se ocupe a alege i a regula traducerea i localizarea

316 AL. I. ODOBESCU

sau redactarea crfilor didactice necesare pentru colile Reale

i pentru cele profesionale.

Comisiunea, în aceast parte a raportului su, ocupându-se

a satisface justele îngrijiri artate de d. Ministru în discursul

su, în privina învmântului secundar, a cutat tot de-o

dat s proiecteze pentru acest ram important al instruciunii

publice, a organizaiunei care s prezinte toate cheziile ce-

rute pentru statornicirea unor principii sociale folositoare rii

i desvolttoare a prosperitii ei intelectuale i materiale.

Ea a avut în vedere c, precum zice cu mult cuvânt, Emile

de Girardin, «un guvern care se transform nu poate s se

«aeze, s se statorniceasc, s se perpetue pân nu va avea

«o sistem de învtur public, care s fie în raport cu

«principiile sale fundamentale ; astfel, într'un guvern repre-

«zentativ, a crui baz e alegerea poporului, coalele trebue

«s tind a pregti junimea, prin felurite studii speciale i«solide, de a exercita drepturile ce ea va fi chemat a înde-

« plini, de a practica datoriile ce interesul comun i comunal

«îi vor impune»^).

T> ^, .«+• 1QCK Dii^ Monitorul Oficial i diu Buletinul Instruc-

1) Se suprim aci partea a doua a acestui raport, de oarece ea tra-

teaz subiecte de interes cu totul momentan. (Nota lui Od.J

România la Expozîîunea Universal

din 1867, la Paris

Memoriu asupra participrii sale. — Extracte din Circularele

I Instruciunile ctre Consiliele judeene i comunale, ctrePrefeci i ctre Agricultori i Industriai

I.

In luna Octomvrie din anul încetat 1865, guvernul Român,

întiinat prin agentul su din Paris, despre dispoziiunile ce

se luau acolo în privina Expoziiunii universale, care se va

face la 1867, însrcina pe d. Alexandru Odobescu, consilier

de Stat, de a se duce la Paris, în calitate de Comisar de-

legat din partea Principatelor Române i s se pun acolo

în relaiune cu Comisiunea Imperial, spre a regul împr-

tirea României la acest concurs internaional.

Delegatul, îndat ce sosi la Paris, se adres ctre d. Con-

silier de Stat Le Play, Comisar general, spre a-1 ruga s-i

fac cunoscut spaiul i locul ce sunt destinate Principatelor-

Unite în palatul i parcul Expoziiunii.

Tot de-odat, i* conform cu înelegerea ce luase mai din-

nainte cu Comisiunea permanent român, ce se instituise

atunci în Bucureti, el prezent un Stat aproximativ al pro-

ductelor ce ara noastr va avea s expun.

Aceast enumerare de obiecte, ce aveau a figur în Ex-

pozîîunea Român, er fcut precât se putuse, dup divi-

ziunea regulamentar a grupelor de producte expozabile ierâ mai cu seam desvoltat la despririle II, (obiecte de

arte liberale), IV, (veifiinte i esturi), V, (producte brute

318 AL. I. ODOBESCU

naturale) VII, (alim&nte), VIII i IX, (producte animale i ve-

getale vii).

Rspunsul Comisarului general nu veni de îndat. Consi-

deraiuni diplomatice aruncase oarecare îndoieli în spiritul

Comisiunii imperiale; se pusese întrebarea dac Principatele

Române pot a înfi pe sinei într'un concurs internaional

i dac ele au dreptul a expune, într'un loc rezervat numai

lor, precând ele înc nu se bucur de toate prerogativele

Statelor cu totul neatârnate. Aceste nedomiriri se aplanar

îns i Comisiunea imperial, convins c, pe trâmul civi-

lizator al industriei i al comerciului, popoarele n'au a se

supune la împedicri politice, primi pe Români în cercul po-

poarelor expozante, pe un picior de perfect egalitate ; aadar numele Principatelor-Unite-Române figur în Monitoriul

oficial din 14 Decemvre 1865, printre Statele reprezentate

direct la Expoziiunea universal din Paris.

In urma acestora, d. Comisar general adres delegatului

român o epistol, în care-i anuna :

1. C locul destinat pentru Principatele de la Dunre,

România i Serbia, în palatul Expoziiunii este alturat de

acela al Turciei, dar osebit de dânsul, i se afl4 în fa cu

locul rezervat pentru Roma sau Staturile Pontificale;

2. C acest loc are 2 m., 50 lrgime (cu un drum de 1

m., 50), i 162 metri lungime, adic o suprafa total de

405 metri ptrai

;

3. C Principatele Române au a se înelege cu Serbia,

dac acest Stat va voi s ia parte la Expoziiune, i c, dacSerbia se va abine, Principatele-Române tor trebui s în-

cunotiineze Comisiunea Imperial, printr'o declaraiune for-

mal c se oblig a împlini singure locul sus artat;

4. C Comisiunea Imperial va indica mai târziu locul ce

s'ar rezerva pentru Principatele-Unite în parcul Expoziiunii;

5. C este urgent ca guvernul Român s numeasc un

architect, care s se apuce cât mai curând de lucru, spre a

executa la Paris, sub direciunea delegatului Principatelor-

ROMÂNIA LA EXPOZITK'NKA UNIVERSALA DIN 1867 LA PARIS 319

Unite i cu concursul Comisiunii Imperiale, planul viitoarei

instalaiuni a productelor române.

D. Odobescu rspunse d-lui Comisar general c Princi-

patele-Unite, primesc condiiunile sub care ' Comisiunea Im-

perial îi acord un loc la Expoziiunea universal, i declar

în numele guvernului su, c ia angajamentul ce i se cerea.

El adogi cum c România er gata a ls pe seama ve-

cinei sale de peste Dunre, Serbiei, o parte din spaiul cam

îngust ce i se acordase.

Tot de-odat, el ceru d-lui Le Play ca Comisiunea Impe-

rial s binevoiasc a rezerva în parc, un spaiu de 1100

metri ptrai, cel puin, spre a se putea aez acolo o casrneasc român cu împrejurimile sale obinuite, i cu

toate uneltele, sculele, mobilele, vemintele i productele agri-

cole ale ranilor notri, spre a art chipul culturei naio-

nale, industria noastr câmpean, precum i specimene de

animale domestice i plante uzuale vii.

Astfel se putea îndeplini cererile despririlor \TII i IX

din programa Expoziiunii universale.

In fine, tot prin acea scrisoare, i spre a îndestul dorina

grabnic a Comisiunii Imperiale, el acredita pe lâng dânsa,

în calit-ate de architect al Expoziiunii române, pe d. Ambroise

Baudry, architect cu talent, care în anul trecut vizitase Prin-

cipatele-Unite cu o misiune archeologic ce-i încredinase

Maiestatea Sa împratul Napoleon.

Aa dar, în minutul de a prsi Parisul, delegatul românfcu învoeli cu d-l Baudry i încheie un contract, prin care

se stipuleaz c d-lui va priimi drept remunerariu, 10**/o din

costul lucrrilor ce se. vor face, neputând în nici un caz,

s fie retribuit cu mai puin de 5000 franci. Acestea sunt

condiiunile obinuite în asemenea cazuri la Paris.

Astfel, condiiunile ce s'au dobândit nu fr de oare-care

greuti, permit României de a se înfi la viitoarea Ex-

poziiune universal, în mijlocul unui mare concurs de vizi-

tatori venii din toate unghiurile globului, pe o treapt egalcu toate celelalte State.

320 AL. I. ODOBESCU

Dac dinaintea feluritelor dificulti ce a putut întâmpina?

în obinerea condijiunilor mai sus artate, delegatul Româ-niei a insistat cu toat struina a da misiunii sale un re-

zultat favorabil, aceasta a provenit mai cu seam din con-

viciunea ce'i formase, c participarea României la Expozi-

iunea Universal de la 1867 va fi pentru dânsa de cel mai

mare folos. In adevr, aceast expoziiune, ne fiind ca cele

precedente, un simplu concurs de manufacturi, în care rile

industriale ar avea singure onoare i avantagii, ci fiind mai

mult o adunare de specimene ale productelor de tot felul,

atât ale naturei cât i ale geniului omenesc, nu este ar pe

pmânt, care s nu-i gseasc într'însa un loc potrivit. Se

înelege dar c România, aa bogat în producte naturale,

aa original în geniul su naional, motenit i pstrat cu

sfinenie de la colonii Romani ai Daciei, c România, zicem

va atrage asupr-i o ateniune particular printre Statele

Europei.

rile Dunrene nu sunt pân acum destul de cunoscute

în Europa occidental i de acolo provine interesul secundar

ce ele inspir naiunilor civilizate. O expoziiune ca cea de

la 1867 va fi pentru România o ocaziune unic, de a se ma-

nifest Europei sub adevratul ei caracter, mai ales dac pro-

ductele ei de tot felul vor fi prezentate, la ochii Europei ci-

vilizate, cu inteligen i gust.

Pentru a atinge un asemenea scop nu va fi de ajuns de

a adun o coleciune mai mult sau mai puin complet de

producte ale rei, i de a le pune în faa publicului euro-

pean, fr ordine i fr desluiri. Din contr va fi de nea-

prat trebuin ca expoziiunea român s fie însoit de

un bun catalog raionat, de o lucrare serioas tiprit în

toate limbele Europei apusene, i împrit cu profuziune,

care s. dea o descripiune general a bogiilor de tot felul

ce posed România, descripiune bazat pe datele statistice,

cât se va putea mai exacte. O asemenea carte, ajungând în

mâinile a mai multor milioane de vizitatori ai Exposiiunii,

va avea avantagiele de a da noiuni asupra rei noastre,

ROMÂNIA LA EXP0ZIIUNF:A UNIVERSAL DIN 1867 LA PARIS o21

iar productele române ce vor fi expuse atunci la Paris, se

vor putea socoti ca un muzeu desluitor al adevrurilor e-

inunicate într'acea important lucrare descriptiv. Astfel, lu-

mina se va revrs asupra noastr, capitalitii din Staturile

strine vor putea dobândi noiuni pozitive asupra producte-

lor ce pot extrage din ara noastr, i nu se vor mai teme

a angaja sume considerabile, spre a exploata toate avuiile,

de care noi nu putem profita, din cauza lipsei de fonduri

necesarii. Sub puntul acesta de vedere fie-cine va înelege

cât este de important pentru România a'i desvlui tezaurile

în faa Europei, cu ocaziunea Expoziiunii Universale de

la 1867.

Credem c aceste consideraiuni sunt de ajuns, spre a do-

vedi foloasele materiale ce România poate trage din expozi-

iune, adic acele foloase ce i-ar putea aduce întinderea ex-

ploatrii productelor brute ale trâmului su.

Ins este acolo un punt de considerat, când e vorba de a

se prezenta cu specimene de producte în faa unui public

uimit prin splendoarea unor coleciuni aa felurite i aa bo-

o;ate, cum vor fi cele adunate în palatul i parcul ce se pre-

gtesc la Paris. Vrem s vorbim de punctul de vedere ar-

tistic. Este cu neputin ca România s nu participe i ea,

pe cât îi va sta în putere, la decorarea acelui loca al ge-

niului omenesc, unde toate naiunile vor aduce, pe lâng

avuiile lor materiale, toate productele imaginaiunii i gus-

tului lor. Aci poate c am avea i mai mult a ne teme de

srcia noastr ; România îns îi are i dânsa tezaurile sale

artistice, poporul nostru poart înc unul din costumele cele

mai graioase, arta picturei a început s înfloreasc la noi.

In fine noi posedm în ara noastr un monument de

arhitectur, demn de a fi admirat de lumea întreag, i sfim încredinai c o bun i exact reproducere plastic a

bisericei episcopale de la Curtea de Arge, ar face oare-care

sensaiune în lumea artistic, mai ales în secolul nostru,

când obosit de stilurile întrebuinate în Europa civilizat,

architectura cat cu ardoare în monumentele bizantine, mo-

Al. I. Orlobescu — Voi. II. 2 l

322 AL. I. ODOBESCU

tive de decoraiuni, de care biserica lui Neagoe Vod i ceea

a Tri-Sfetitelor din Iai sunt aa de bogate.

Spre a completa acest subiect, trebue s menionm icâteva buci interesante pstrate în Muzeul nostru naional

i mai ales preiosul tezaur gsit la Petroasa, a crui bogiei valoare artistic deteapt un viu interes în lumea înv-

at. Academia Inscripiunilor i Belelor-Litere din Paris, in-

teresându-se foarte la desluirile ce i s'au dat de delegatul

român, asupra acestor bogii ale Muzeului nostru s'a artat

foarte doritoare ca guvernul român s trimeat acele obiecte

în Paris pentru Expoziiunea dela 1867, unde vor figura cu

mult succes printre antichitile ce alte State îi propun a

scoate din Muzeele lor pentru aceast ocaziune. Spre a îm-

plini acest scop s'a i recomandat d-lui Baudry de a studia

construciunea unei mobile de siguritate, în care obiectele de

aur dela Petroasa vor fi expuse fr primejdie în Paris, icare la urm va fi transportat la Muzeul din Bucureti.

Succesul dobândit pe lâng Comisiunea Imperial a Ex-

poziiunii hotrîse pe guvernul fostului domnitor de a în-

treprinde de timpuriu oarecare lucrri pregtitoare.

S'au i fcut unele exploraiuni în pdurile de dincolo de

Milcov, spre a aduna din ele cele mai însemnate esene de

lemne. Din parte-i d. Baudry a i supus guvernului român un

plan de instalaiune pentru expoziiunea român, pe care plan,

înc dela Ianuarie trecut, 1-a depus la Comisiunea Imperial

din Paris ; aceasta îi a i dat aprobarea sa.

Cheltuielile pentru lucrrile ce s'au fcut pân acum. se

urc la suma de vreo 20.00 franci. Comisiunea permanent

a Expoziiunii din Bucureti a prezentat guvernului, la înce-

putul acestui an, un deviz de cheltuielile trebuitoare pentru

a face s participe România la Expoziiunea dela 1867. Aceste

cheltuieli, între care erau prevzute mai multe lucrri ce cer

timp îndelungat, se urcau pân la suma de 1.500.000 lei ^).

1) Aceste prevederi primitive n'au fost depite, cci costul total al

participrii României la Expoziiunea Universal din Paris, la 1867, nu

s"a urcat mai presus de 1.500.000 lei.'

ROMÂNIA LA EXPOZIIUNEA UNIVERSAL DIN 1867 LA PARIS 323

In faa unei aa însemnate cheltueli, guvernul provizoriu

(din primvara 1866) a socotit de cuviin a întrerupe toate

lucrrile Expoziiunii, cu inteniune de a cere dela Comisiunea

Imperial din Paris, liberarea României din angajamentele, ce

se luase mai înainte.

Ins aceast msur, dictat fr îndoial de spiritul eco-

nomic, nu poate fi obligatorie pentru actualul guvern al Mriei-

Sale Domnitorului Românilor, care, apreuind favoarea excep-

ional ce s'a acordat, cu aceast ocaziune României, simte

c, în starea actual a rei, când ea a reintrat într'o faz de

stabilitate, trebue a ceda la consideraiuni de ordine mai su-

perioar.

In adevr, osebit de avantagiele materiale i morale ce

România poate trage din împrtirea sa la marea Expozi-

iune din 1867, avantage care au fost schiate aci pe scurt,

i fr chiar de a. pune în cumpn cheltuelile ce s'au fcut

pân acuma pentru lucrri pregtitoare, este totui un fapt, care

merit de a nu fi uitat. Acum pentru întâia oar, România

a dobândit un loc cuviincios într'o Expoziiune Universal,

i acest loc a fost acordat guvernului Român, sub condiiunea

expres c îl va împlini.

La expoziiunile precedente. Românii, crora nu li se dâ

alt drept decât acela de a amesteca productele lor printre ale

imperiului Otoman, au avut, pentru a se abine de a luâ

parte la acele concursuri internaionale, motive serioase de

un legitim amor propriu ; astzi aceste motive nu mai exist.

Ar fi dar umilitor pentru ara noastr, care atât dorete de

a se înla la gradul de Stat european i de a participa la

progresele civilizaiunii, ca ea s nu profite de prima ocaziune

ce i se ofere de a se prezenta lumii cu caracterul ei personal,

în mijlocul tuturor popoarelor i de a dobândi, pe acest câmp

de lupt pacinic i onorabil, nou drepturi la interesul ma-

rilor Puteri ale Europei i nou mijloace de a-i desvoltâ

avuiile cu care natura o a înzestrat.

324 AL. I. ODOBESCU

n.

Guvernul Mriei-Sale Domnitorului Românilor, dup o ma-

tur chibzuire, a hotrît s fac ca România s ea parte la

marea Expozijiune Universal, ce se va deschide la Paris în

primvara viitoare. Negreit c strâmtoarea mijloacelor b-neti, de care sufer deocamdat Statul român, prea a fi o

stavil puternic, care ar fi putut s popreasc pe {ara noastr

de a se înfia în sânul acestei adunri generale a tuturor

Statelor din lume. Dar guvernul român a pus în cumpn,pe de-o parte marile foloase ce vor isvorî pentru ar din

aceast împrtire a ei la congresul universal al civilizajiunii»

i pe de alt parte, marea necuviin ce-ar fi ca s lepdmcu nepsare i subt umilitorul cuvânt de lips de mijloace,

întâiul prilej ce s'a dat naiunii române spre a figura de sinei

stttoare printre Statele Europei. Guvernul nostru a crezut

c jertfa va fi cu mult mai prejos de roadele ce v^ aduce,

împins de o asemenea cugetare, dar totui mrginit în mij-

loacele bneti ale epocei de fa, ministerul a înscris în bu-

getul anului curgtor suma de 300.000 lei pentru începerea

lucrrilor Expoziiunii române, fiind încredinat c ara întreag

ptrunzându-se de buna întrebuinare a acestei sume, nu va

crua alte mai mari sacrificii spre a desvâri, în anul viitor,

ceea ce cu atâta economie s'a început estimp. Când vorbim

de foloasele ce va aduce României împrtirea ei la Expo-

ziiunea Universal din Paris, nu trebue s uitm c, pentru

o ar ca a noastr, a carii fiin politic abia de câiva ani

a început a fi cunoscut de lumea civilizat, nu este puin

lucru ca, pentru întâia oar, numele su, steagul i armele

sale naionale s fie expuse la vederea mai multor milioane

de vizitatori, purcei din toate unghiurile universului, i sfie aezate la un loc i de-o potriv cu ale rilor cele mai

cunoscute i mai bine întemeiate ale lumii.

Nu este iar puin lucru ca, pentru întâia oar, RomKnia

s poat arta, prin mii de probe felurite, atâtea bogii

naturale ale trâmului su, din care multe zac neatinse i

ROMÂNIA LA EXPOZIIL'NEA UNIVERSAL DIN 1867 LA PARIS 325

prsite în sânul pmântului, iar altele se cultiv cu multgreutate i neîndemânare, mai cu seam din pricina lipsei

de fonduri naionale. Câi capitaliti, câi industriai, câi

negutori din Europa apusan, cari astzi poate c nici

viseaz c, pe malul Dunrii de jos, ei pot gsi cu înlesnire

materii preioase dje exploatat, vor dobândi în Expoziiunea

român dela Paris asemenea cunotin i vor veni în urms ne aduc, prin capitalurile i munca lor, avuia i des-

voltarea industrial ce ne lipsesc. rile, ca oameni, una pe

alta se ajut i, din bunele lor relaiuni, atât politice cât icomerciale, nasc sporirea i îmbelugarea tuturor. Orice pas

vom face i noi pe aceast cale, nu ni se va întoarce spre

pagub i de aceea nu se cade azi ca România s crue

nimic spre a se folosi de avantajele politice i economice ce i

se deschid prin aflarea sa la viitoarea Expoziiune din Paris.

Una din pricinile, care pune pe muli în nedomirire, când

li se spune c ara noastr are s figureze la Expoziiunea

Universal, este idea ce-i fac muli despre srcia noastr.

«Ce avem noi de expus printre atâtea popoare, bogate în

tot felul de industrii ? — zic foarte muli i pare c fiindu-le

ruine de ara noastr, ei ar voi s o ascund Europei.

Noi credem, c asemenea cuvinte provin din dou idei

greite.

Una este puina cunotin ce au în deobte chiar pmân-tenii, de adevratele avuii ale rei noastre, care, dac astzi

nu sunt destul de exploatate, nu trebue îns afundate i mai

adânc în întunericul uitrii. Din contr, tocmai fiindc România

conine de sinei multe producte folositoare, precum : grâne,

lemne, metaluri, vite i tot felul de alte bogii naturale,

tocmai fiindc lipsa de mijloace nu ne iart a le exploata

dup cum ar trebui, spre a se folosi i ara i strintatea

de ele, pentru aceia chiar trebuie s ne silim, prin toate

mijloacele, a arta lumii celei înzestrate cu capitaluri i cu

puteri industriale, ceea ce posedm la noi, ca s atragem

astfel civilizaiunea i îmbelugarea ce ni le va aduce o cul-

tur regulat a tuturor ramurilor averii noastre naionale.

326 AL. I. ODOBESCU

A doua idee greit care îndeamn pe muli a scoate pe

România din cercul (arilor cu drept de a figura la Expozi-

tiunea Universal din 1867, este chiar idea ce'i fac de acea

Expoziiune. Socotind c ea n'are alt scop decât de a aduna

la un loc i a pune în comparaiune, cele mai noui inven-

|iuni industriale sau cele mai curioase producte ale închipurii

omeneti, ei cu drept cuvânt zic c, sub puntul acesta. Ro-

mânia nu va avea nimic de expus, i n'are ce cuta acolo,

unde naiunile civilizate se întrec în perfecionri de mainei în lucrri artistice. Expozijiunea din 1867 nu are însnumai scopul acesta ; ea are s fie cu adevrat o Expozi-

iune universal ; într'însa îi vor gsi locul toate produciu-

nile, câte au atras pân astzi bgarea de seam a omului,

fie ca natura s le nasc de sinei, fie c spiritul omenesc

s le închipuiasc, ori s le prefac.

Aa dar, nu este vorba numai de maine i de arte;

dar tot ce se atinge de un folos oarecare al omenirii, tot ce

prezint un interes pentru societate, va fi bine primit în

sânul Expozijiunii i *i va gsi locul su, aezat pe una ^i

aceeai treapt. Expoziiunea universal din 1867 are dar sfie o adunare uria a tuturor productelor lumii, în care

fiece ar, fiece naiune se va înfia cu averea sa, mult-

puin, dat de Dumnezeu i de natur sau cptat prin

industria i activitatea oamenilor.

Spre dovedirea acestei desluiri ce determ despre Expo-

ziiunea Universal din 1867, vom prenumerâ i vom des-

crie aci pe scurt cele zece mari grupe sau împriri ale

productelor, care au a figura în aceast Expoziiune, astfel

precum le-a clasificat Comisiunea Imperial, numit în Frana

pentru a alctui aceast Expoziiune.

Aceste zece despriri sunt

:

I. Obiecte de art, adic toate lucrrile de pictur (zugr-

veal) cu ulei i cu alte materii ; toate sculpturile sau sp-turile miestrite în piatr, lemn, metaluri i altele ; toate mo-

delurile sau chipurile de monumente i toate planurile de

cldiri, precum i gravurile tiprite cu culori sau în negru.

lîOMÂNIA LA EXPOZIIUNEA UNIVERSAL DIN 1867 LA PARIS 327

II. Materialurile artelor liberale, precum tot ce se atinge

de meseria tipografului, atât maine de tiprit cât i critiprite ; tot ce privete pe legtorul de cri i lucrtorul de

carton (mucava);

pe fotograf i pe muzicant;

pe medic

precum instrumentele cu care se servete spre cutarea in-

firmilor ; în fine toate uneltele întrebuinate Ia msurtoare,

la cântrire, la învtura coalelor, precum i hartele geo-

grafice i statistice.

III. iMobile i alte obiecte întrebuinate de om în locuina

sa ; aa dar toate mobilele de lemn, stofele, esturile i cu-

sturile pentru mobile, cristalurile, sticlriile, olriile i far-

furiile, covoarele de tot felul, tapeturile sau hârtii pentru

prei, cuitria, argintria de biseric, de mas sau de lux,

obiecte felurite turnate în bronz i alte metaluri, orologieria,

sobria i tot ce se atinge de înclzitul i luminatul locuin-

elor i stradelor, precum i alte mici obiecte de lemn, de os,

de piatr sau de metal, destinate spre a împodobi locuinele.

IV'. Veminte i tot ce se atinge de portul omului, prin

urmare orice obiecte de cânep, de in, de lân, de bumbaci de mtase, fie esute sau neesute; pânzeturile i custu-

rile de tot felul, ceaprzria, rufria felurit, haine brb-teti i femeieti, fr nici o deosebire de clas, giuvaieruri,

arme portative, unelte de cltorie i jucrii de copii.

V. Producte eite din pmânt în starea lor natural sau

prelucrate de om, precum orice pietre proaste sau scumpe,

metaluri i obiecte lucrate cu ele, lemne i lemnrii, precumi alte producte folositoare ale pdurilor, dobitoace i psrislbatice, peti i felurite producte animale sau vegetale, care

nu servesc la hrana omului, precum tutun, rein, cear ialtele ; fabricate simple precum lumânri, spun, scrobeal,

fee de vpsit, medicamente, ape minerale, piei de tot felul,

blnuri, curelrie i altele.

VI. Instrumente, unelte i maine de tot felul adic: pentru

scoaterea i prepararea metalurilor i mineralurilor, pentru

lucrarea lemnului, pentru cultura pmântului, pentru vân-toare i pescuire, pentru fabricarea de buturi, pâine i alte

328 AL. I. ODOBESCU

obiecte de hran, pentru fabricarea de medicamente, pentru

tbcrie, crmidrie ; maine cu aburi de tot felul, unelte

mecanice, unelte de drum de fer, unelte telegrafice, crurie,materialuri i unelte pentru cldiri, asemenea i pentru plu-

tire pe ap.VII. Alimente sau obiecte de hran, proaspete sau ps-

trate. Aci intr toate grânele de tot felul, în starea lor na-

tural sau mcinate i preparate, producte de brutrie (pi

trie) i simigerie; lpturi, cacavaluri i unturi de tot felul

crnuri i peti proaspei, afumai, sraji, precum i orice

animale de mâncare precum, raci, scoici, melci (culbeci) ialtele. Legume i fructe proaspete sau pstrate, bcnii, dul

ceuri, cofetrii i zaharicale, însfârit buturile de tot felul

vinuri, rachiuri, vutci, bere i altele.

VIII. Producte animale vii, i locuine rneti. Cele dintâi

cuprind toate vitele, psrile i orice alte animale domestice

boi, bivoli, cai, asini, porci, oi, capre, câini, pasri, albine istupi, peti vii inui în ap, etc.

IX. Plante vii de tot felul i florrii. Intre acestea se so-

cotesc toate culturile de grâne, lemne, pomi roditori, flori,

semine, case de florrii i tot ce se atinge de cultura plan-

telor.

X. Obiecte cari slujesc spre îmbuntirea soartei popo-

rului i adic: cri pentru învtura copiilor i oamenilor

mari, veminte trainice, eftine i comoade, locuine sntoasei încptoare, i tot felul de obiecte fabricate cu perfeciune

de mân de om, fr ajutorul mainelor.

Din descrierea acestor zece despriri ale Expoziiunii se

vede c nimic nu s'a uitat din câte lucruri pot sluji omului.

Fieicine va vedea c, dac nu toate, dar o mare parte din

obiectele aci înirate se gsesc în România^ sau produse de

natur, sau lucrate în ar, de mân de om într'un modmai mult sau mai puin perfect, astfel încât, adunând câte

una, dou din acele obiecte la un loc, s'ar alctui ca un fel

de magazin general în care s'ar vedea în prescurtare toat

averea României.

ROMÂNIA LA EXPOZIIUNEA UNIVERSAL DIX 1867 LA PARIS 329

O astfel de aduntur este chiar scopul expoziiunii ro-

mâne ce am a face la Paris în anul viitor. Noi trebue s ne

artm în concertul universal cu tot ceeace este curat al

nostru; s ne ferim dar a amesteca printre productele rei,

unele obiecte cari ne vin din strintate. Trebue s ne ar-

tm la acea srbtoare internaiorml cu vemintele noastre,

bune sau rele, i nu cu haine xle împrumut; negreit c ar

fi mai bine s alegem pentru aceast ocaziune vemintele

noastre cele mai curate, vemintele de srbtoare, adic ar

fi mai bine s cutm a alege, printre productele noastre,

pre cele mai bune, mai frumoase, pre cele pre cari le putem

dobândi cu mai mult silin, cu mai mult dibcie. Dar ori

i cum, s nu pierdem din vedere, c scopul este de a arta

în faa lumii ara noastr, precum ea este, cu toate bog-iile i cu toate lipsurile ei.

Subsemnatul a cercat în aceast lung circular a v artafoloasele ce va trage România din împrtirea ei la Expo-

ziiunea universal din Paris i în urm s'a silit a v da l-

muriri asupra acestii expoziiuni în genere i al celei româ-

neti în deosebi.

Dela patriotizmul* i zelul d-voastr, dela activitatea i in-

teligena comisiunii ce vei alege, atârn azi izbutirea unei

întreprinderi, în care guvernul Român n'a intrat decât în

urma unei mature chibzuiri i unei adânci încredinri despre

marile ei foloase pentru ar.Din parte-mi, onorat cu încrederea M. S. Domnitorului

Nostru, spre a dirige aceste lucrri, voi sta necontenit gata

% deslegâ orice nedomiriri relative la operaiunile expoziiunii,

dar conviciunea mea nestrmutat este c ele nu pot avea

nici un rezultat bun, în scurtul timp ce le este acordat, daccorpurile i persoanele ce sunt în capul administraiunilor

locale, nu vor pune toate silinele spre a realiza, deodat în

toat ara i în soroc de câteva sptmâni, nite bogate co-

leciuni de producte naionale, pe care o persoan singursau chiar i o comisiune special abia le-ar putea aduna în

mai multe luni.

330 AL. I ODOBESCU

III.

Guvernul Mriei Sale Domnitorul României, a hotrît, ca

România s ia parte la viitoarea mare Expozijiune univer-

sal, care se va deschide la Paris în primvara viitoare 1867;

profitând astfel de locul *ce s'a destinat într'însa exclusiv

pentru produciunile Princi'pa.telor Dunrene.

Acest loc, fr de a fi prea mare (405 metri), este însdestul de încptor spre a putea conine probe numeroase

despre toate obiectele ce se produc sau se lucreaz în ara

noastr, astfel încât trebue s ne silim cu toii a complecta

cât de mult într'însul adunarea produciunilor României.

Aceast expoziie internaional, fiind cea d'întâi la care

ara noastr va lua parte sub firma sa proprie, în rândul

celorlalte naiuni, trebue cu toii s ne silim a arta c, precum

naiunea român are un caracter curat al ei, ce-i d drept a

se bucura de viaa politic, tot aa i ara locuit de dânsa

posed atâta îmbelugare, încât poate s îndestuleze nu numai

trebuinele locuitorilor ei, dar i ale altor naiuni mai mari

i mai dezvoltate.

Oricare Român va înelege dar de cât însemntate pentru

onoarea naiunii române i pentru interesul naional al ne-

goului nostru, este de a împlini locul rezervat nou în mij-

locul celorlalte popoare, aa ca s atrag privirile a mai multor

milioane de vizitatori (se crede dup experien c vor fi opt

milioane) venii din toate prile lumii, ce se vor aduna la

acest mare concurs internaional, i s ne câtige simpatiile

strinilor, cari nu vor întârzia a deschide nou relaiuni d^comer, nou ci de exploataiune ale avuiilor pmântului

nostru, aducând la noi capitalurile i mijloacele lor industriale,

de care avem nevoie.

Guvernul Mriei Sale, apreciind însemntatea acestui scop

a însrcinat pe subsemnatul cu pregtirea lucrrilor ating-

toare de împrtirea noastr la zisa expoziiune. întâia sa

datorie este dar d'a vesti de îndat pe toi productorii ro-

mâni, din orice ramur, artiti, industriali, comerciani, culi-

ROMÂNIA LA EXPOZIIUNEA UNR'ER.SAL DIX 1867 LA PARIS 331

\atori, colectori i a-i invita ca s ia parte, fiecare în cercul

specialitii sale, la aceast întâia prezentare a rii noastre

în adunarea general a popoarelor lumii.

Fiecare Român, fiecare om ce- i câtig pâinea în aceast

ar prin munca sa, va simi fr îndoial dorina d'a con-

tribui Ia podoaba României în aceast ocaziune solemn.Nu trebue îns a ctâ s ne împodobim cu pene strine

care s'ar recunoate curând c nu sunt ale noastre i ne-ar

procura numai umilire ; ci trebue s ne artm astfel cumsuntem în adevr, cu calitile i defectele noastre, cu bog-iile i lipsurile noastr©. S n'avem preteniunea de a rivaliza

prin productele noastre industriale cu nici una din naiunile

civilizate ; dar cel puin s cutm a trage bgarea de seamprin îmbelugarea productelor noastre naturale i prin oare-

care ramuri de industrii, sau vechi naionale sau din nouintroduse, cci astfel vom dovedi cel puin c am intrat inoi pe calea progresului.

Orice producte dar, cât de simple, îi vor gsi un loc po-

trivit in expoziiunea român i vor contribui a prezenta starea

în care se afl astzi ara noastr, sau poate chiar i a ne

deschide pentru viitor ci mai mari ctre propire.Obiectele ce vor fi adunate la Expoziiunea din Paris se

împart în zece grupe sau despriri de cpetenie, care la rândul

lor se subîmpart în nouzeci i cinci de clase. Este cu nepu-

tin aci a prenumra toate felurile de obiecte, care încap în

fiecare din aceste clase ; vom dâ numai descrierea grupelor

sau claselor, spre a luâ ori i cine o ideie de locul ce pro-

ductefe sale ar putea s ocupe. Poate c astfel se va deteptala muli dorina d'a luâ part* la'acest concurs, de care mo-destia i nedomirirea lor îi ine deprtai.

IV.

Comisiunea instituit în anul trecut pentru a organiza

partea român la Expoziiunea universal din Paris, trimisese

pe la toi domnii prefeci de judee liste tiprite. în care se

332 AL. I. ODOBESCU

cuprindeau toate productele pmântului i ale mânii ome- ]

neti, clasificate de ctre comisiunea imperial din Paris, în]

mai multe despriri felurite, i-i invitase tot odat a strui\

ca s se adune specimene sau probe din toate productele ce

se vor fi aflând în judeul d-lor. Tot ce poate pe acest p- i

mânt s cad sub vederea omului, se afla ^înscris în acele ;

liste, sau însemnat anume, sau cuprins sub denumiri generale. 1

Cu toate acestea, atât comisiunea trecut cât i Ministerul

de lucrri publice au primit dela mai muli domni prefeci

de judee rspunsuri, în care se zicea sau :;

1. c nici unul din productele însemnate în acele liste nu]

se afl în judeul administrat de d-lor ;— sau i

2. c nici un obiect vrednic de a figura într'o expoziiune

nu se poate gsi în jude; — sau\

3. c nimeni din jude nu voete a lua parte la expoziiune,

nici a da probe de productele sale.|

Asupra unor asemenea rspunsuri, pe care subsemnatul\

le-a gsit în dosarele Ministerului, el se crede dator a d\

oarecare desluiri, care vor domirî pe fiecare asupra înele-\

sului greit ce s'a dat invitrilor fcute de fosta comisiune. i

P. \

Mai înainte de toate, socotim c cel d'întâi din aceste rs- !

punsuri n'a putut fi fcut decât de unele persoane, care nu-i

dedese câtu-i de puin osteneala de a citi lista ce li se tr-\

misese. In adevr, cum poate zice un om, c în vre-un jude\

oarecare al României nu se afl nici grâne, nici lemne, nici\

animale, nici plante, nici îmbrcminte, nici vase, nici pluguri,\

nici unelte, în sfârit nimic de ceia ce ese din pmânt, sau :

se lucreaz de mâna omului ? Nu este prin putin ca d-nii;

prefeci, cari au dat asemenea rspunsuri s fi citit lista ce I

li se expediase, ci este mai probabil, c d-lor, auzind c este^

vorba de o expoziiune, i-au închipuit ideia greit, care o {

împrtesc înc cei mai muli în ar la noi, c adic la o \

expoziiune nu se pot arta decât lucruri cu totul neobi-|

ROMÂNIA LA EXPOZIIUNEA UNIVERSALA DIN 1867 LA PARIS 3oo

nuite, strine, minunate, care s fac pe toat lumea a se

mira de raritatea lor i de neauzita lor form sau natur.

Aci trebuie s dm oare care desluiri la cel de al doilea

rspuns: c adic în unele districte nu se afl nimic vrednic

de a figura la o expoziiune.

Sunt abia câiva ani de când rile cde mai civilizate ale

lumii, Anglia, Frana, Germania, Statele Unite din America,

au introdus la dânsele obiceiul de a aduna, din vreme în

vreme, la un loc, toate produciunile artelor, industriei sau

ale naturei, ca s? le pun în comparaiunc. Numele ce s'a

dat acestor mari adunturi periodice de producte felurite ale

unei ri sau ale mai multora, este titlul de expoziiiine, ifolosul lor a fost recunoscut a fi aa de mare, încât care de

care din aceste ri civilizate s'au întrecut a alctui la dân-

sele expoziiuni mai adese. Oare, dac aceste expoziiuni ar

fi avut de scop numai a strânge la un loc curioziti vred-

nice s atrag mirarea oamenilor fr treab, putem noi crede

c acele popoare, aa de înaintate în civilizaiune i aâ p-trunse de interesele lor morale i materiale, s'ar fi înjosit a

rsipi atâtea bani i a perde atâta timp în alctuirea de târ-

guri (iarmaroace) de jucrii? Oare putem noi crede c asemilioane de oameni s'ar fi sculat din toate unghiurile lumii

ca s mearg la nB62, în Londra, spre a vedea curioziti

sterpe ale naturii sau nscociri fr de folos practic ?.

Negreit c expoziiunile, spre a fi dobândit în aâ scurt

timp o întindere aâ de mare, trebuie s fi înfiat mari fo-

loase pentru desvoltarea rilor, pentru lirea comerului,

pentru îmbuntirea culturei i industriilor, pentru înfrirea

i apropierea naiunilor una de alta. Cu adevr, prin expo-

ziiuni s'au pus popoarele mai de aproape îq fa unul cu

altul. Fiecare din ele îi arat în acele adunri generale, iavuiile i lipsurile sale, acolo se fac, cum am zice, tocmelile

cele mari pentru lirea comerului; acolo se vede cine ce

334 AL; I. ODOBESCU

are de dat i cine, ce, de luat, astfel încât fiecare câtig, aflând

ce poate cere del alte {ri apropiate sau deprtate, i ce le

poate da în schimb.

Se învedereaz dar, c, la un asemene târg {ara, care îi

înelege bine interesul, trebuie s se înfieze cu toate pro-

ductele sale bune i rele. Pe cele bune le vor preui strinii

i le vor cere, iar cele rele din potriv, vor atrage i dânsele

bgarea de seam a strinilor, cari vor .voi sau s le îndrep-

teze, sau s le înlocujpsc prin importaiunea de altele mai bune.

S nu ne temem dar noi, Românii, a ne arta la o Expo-

ziiune Universal, astfel precum suntem. Dumnezeu i na-

tura ne au înzestrat cu destule comori, pe care strinii vor

fi fericii a le destinui spre folosul lor i*al nostru, când le

vor cunoate; grânile, lemnriile, metalurile, vitele i felurite

alte producte ale României, pe care noi pmântenii abia ie

cunoatem, vor face ca ara noastr s nu fie trecut cu ve-

derea la o Expoziiune Universal. Speculanii cu idei i cu-

notine desvoltate, vor pricepe îndat cât folos se poate scoate

din asemenea avuii, i întinsa lor cutare ne vor aduce bel-

ugul i civilizaiunea.

Apoi chiar mrturisirea dinaintea lumei a lipselor de care

noi suferim nu va fi spre paguba noastr; cci, cunoscând

ce ne lipsete, negoul i industria strinilor ne vor veni în

ajutor. Fiecare, vzând cât de mult poate luâ dela noi, va

fi gata a ne da tot atâta în schimb. Osebit de aceasta, muli

industriali, aflând bogiile de producte naturale ce avem,

vor simi c exploatarea lor, chiar în ara noastr, va fi cu

mult mai productoare ; astfel industria se va întemeia în

România i va cpta un caracter naional. Nu vom mai avea

trebuin s trecem grania cu productele noastre, de câte ori

vom voi s prefacem materiile naturale în obiecte fabricate,

precum se întâmpl azi, spre exemplu, cu cea mai mare parte

din lâna turmelor ce pasc pe pmântul românesc i care trece

in Transilvania grmdit în saci, spre a ni se întoarce sub

form de trâmbe de postavuri i altele. Iat dar ce putem

ROMÂNIA LA EXPOZIIUNEA UXI^'ER.SALA DIX 1867 LA PARIS 335

câtiga artând la o mare expoziiune universal chiar i lip-

sele noastre.

Trebue s mai adogm îns, c noi înine nu tim destul

a preui ceea ce avem în ar. De câiva ani un fel de vârtej

ne-a cuprins minile, care ne arat cu fee aurite toate câte

ne vin din strintate i ne face a despreul tot ce este dela

noi. Poate c, artând lumii strine mult-puinul cât ara inaiunea noastr produc, acea lume ne va deschide ochii'

asupra lucrurilor ce avem.

Adesea se întâmpl ca popoarele puin civilizate, precum este

ai nostru, s aib obiecte i miestrii pstrate din vechime

sau aflate prin încercri practice, care se recunosc apoi de

folositoare de ctre naiunile cele mai civilizate i se primesc

de dânsele cu cea mai vie mulumire. Asemenea i pentru

lucrrile ce dovedesc bunul gust, foarte des, artele cele mai

cultivate fac împrumutri norocite dela miestrii câmpene iprimitive. Spre a da câteva exemple atingtoare de ara noastr,

vom arta c, la noi, sânt secole de când ranii din munte

întrebuineaz cu mult înlesnire i folos, pentru mcinatul

grânelor, morile cu roate aezate de-a curmeziul (roate cu

cue sau fcaie), în vreme ce în strintate asemenea mori

1 morile cu turbine) se cred a fi o inveniune cu totul noui cer foarte mari cheltueli. Negreit c acestea sunt cu mult

mai perfecionate decât morile muntenilor români; dar nu

este mai puin adevrat c fcaiele noastre rPneti sunt vechi

i au un mare folos practic, putând a se întocmi cu puincost i întrebuinând cele mai mici praie de ap. Un exem-

plu de alt natur, îl vom gsi în frumoasele esturi i cu-

sturi, ce se fac pe albituri, pe haine (straie) i pe învelitori

(veline, licere, scoare i altele) de ctre rancele noastre.

Desemnele felurite i plcuta împestriare de colori ale aces-

tor lucrri femeieti, atrag în strintate o mare bgare de

seam i nu ar- fi de loc de mirare, ca noi, ducând la Paris

o bogat coleciune de esturi i custuri din cele mai fru-

moase, s vedem preste puin acele desemnuri reproduse pe

336 AL. I. ODOBESCU

stofele i pe covoarele eite diii cele mai vestite fabrici ale

Europei apusane. Asemenea exemple s'ar putea înira îndestule.

S nu zicem dar c n'avem ce duce la Expozijiunea Uni-

versal. Fietece judef al rii poate s contribuiasc la acea

expoziiune cu productele sale felurite, fie naturale, fie lucrate

de mân omeneasc.

Trebuiete numai ca un ochiu deprins i o mân dibace

s tie s aleag din grmad pe cele mai frumoase, mai

bune i mai bine lucrate. Aceasta se cere astzi ia comisiunile

jude{ene, dela consjliele comunale de orae i dela d-nii prefecfi.

Dup desluirile de mai sus, credem c cine va mai zice

acum c, în vre-un judej al trii nu sunt producte vrednice

de a figura la Expoziiunea Universal, acela va dovedi nu-

mai c n'a vrut sau nu tie s aleag.

30.

S trecem acum la al treilea rspuns al unora din d-nii

prefeci de judee, care, fr îndoial, are o greutate mult mai

mare decât cele dou d'întâi : voim a vorbi despre refuzul

locuitorilor judeelor de a lua parte la expoziiune.

In alte ri, unde negoul este mai rspândit i industria

mai desvoltat, fiece om a îneles cât folos poate trage din

ducerea productelor sale la expoziiune;productorii se întrec

care de care s4 capete un loc într'o mare expoziiune, cci

toi tiu c, dac productele le vor dobândi acolo laud, prin-

tre producte de acela fel ale altora, negoul lor se va întinde,

cumprtorii se vor îmbulzi la dânii, renumele dobândit în

expoziiune se va pstra i afar, i se va întinde poate preste

mai multe ri. De aceea, de câte ori ae vestete vre-o expo-

ziiune, productorii din rile civilizate alearg Îndat ca sdobândeasc locuri pentru productele lor, astfel încât guver-

nele sunt silite a numi judectori sau juriuri, care s aleag

numai pre cele mai perfecte, nefiind nici un local de expo-

ziiune destul de încptor spre a cuprinde pe ale tuturor

celor cari voiesc s expun într'însul.

ROMÂNIA LA EXPOZIIUNEA UNIVERSAL DL\ 1867 LA PARL"^ 337

La noi o astfel de concuren, o astfel de întrecere nu

poate exista înc, de vreme ce industria se mrginefe la pu-

ine producte, ce nu sânt de ajuns nici chiar pentru pmân-teni, iar negoul se ine mai ales cu mrfuri aduse în ardin strintate sau cu câteva articole de export, pe care ne-

gutorii strini le duc dela noi în alte ri. Dintr'aceasta nate

nepsarea ce au pmântenii notri, productori de tot felul,

despre expoziiune. Nimeni nu se gândete c poate dobândi,

artându-i productele în Paris sau în t^ondra, un renume,

care s-1 fac a'i li negoul pân în ri«deprtate. Nimeni

nu zrete folosul practic ce el poate trage din împrtireasa la un aa mare concurs.

i în adevr, dac vom lua pe fiecare productor în parte,

spre a cerceta ce osebit câtig poate avea, trmiându-i pro-

ductele la Expoziiunea Universal, trebue s mrturisim cva fi greu a socoti folosul ce va avea fiecare în parte. Mica

întindere a producerii celor mai muli. din pmânteni, slabele

daraveri ce face acum ara noastr în comerciul european,

in mai pe toi producferii notri înlturai din negoul lumii

civilizate. Românii cumpr numai din strintate; ei nu vând

pe acolo; ei nu'i dau osteneala a'i duce mrfurile aiurea

decât în ara lor. Mult puinul ce ese dintr'însa, tot prin mij-

locirea unor negutori strini ese ; folosul, ce ar putea scoate

ei înii din exportarea feluritelor produciuni ale patriei lor,

ei, din nepsare, îl las pe seama unor strini cari fr a

introduce nici o industrie folositoare în România, fac pentru

câteva materii naturale un simplu samsarlâc între micii pro-

ductori români i marii comerciani europeni.

O bogat expoziiune a tuturor productelor României în-

fiat în Europa apusan, ar putea s aduc, în scurt timp,

o schimbare simitoare în aceast stare de lucruri. Industria

strin, adimenit de bogiile naturale ale României, va veni

s deschid, chiar în sânul ei, un nego nou, mai puternic,

mai întins; atunci pmântenii vor simi de îndat foloasele

produse prin dezvoltarea industriei interioare, mai întâi fiindc

ei nu vor mai fi silii a schimba banii lor pe producte din

Al. I. Odobescu. — Voi. II. 22

338 AL. I. ODOBE.eU

strintate, i apoi fiindc vor veni chiar strinii a le oferi;

bani, în schimb cu prisosul productelor rii. Astfel tara în-\

treag se va folosi de bogiile sale, care stau azi neroditoare, \

i fiecare productor va avea partea sa la folos, prin întin-\

derea ce va da productiunii sale i prin bunele preturi cu]

care ea i se va plti. h

Iat dar în ce chip se poate zice c nimenea nu va simi'

pagub, contribuind^la expozitiunea român care se pregtete i

pentru Paris. Oricine va da pentru aceasta, producte de ale|

sale, se poate s(5coti ca cum ar da trii cu împrumut; spre \

a arta în strintate i bogia ei de unele i lipsa ei de\

altele ; iar tara, ajungând astfel a fi bine cunoscut de Eu- \

ropa civilizat, va cpta prin aceasta o sporire i o îmbel- •

sugare, prin care toi împrumuttorii ei vor fi pltii i rs- 1

pltii înzecit.

Este de trebuin ca aceste idei s ptrund în mintea fie j

crui Român, cci numai astfel vor pricepe c participarea\

rei la Expozitiunea Universal nu poate fi, — precum cred i

i doresc cei mai muli, — o specul a Guvernului, pe care

îl cred dator s cumpere dela toi productorii productele lor\

i s mearg cu ele s deschid prvlie de producte roma-\

neti în Expozitiunea dela Paris. Guvernul nu poate fi în acest :

caz, decât un mijlocitor între naiunea român i civilizatiunea '\

european. El i-a fcut datoria dobândind Românilor, pentru

întâia dat, un loc osebit în Expozitiunea Universal de la

Paris din 1867. El s'a însrcinat a face, în partea din palatul

i din grdina Expozitiunii, care au fost date Românilor, toate

cldirile i înfrumuserile trebuitoare, spre a pregti produc-

telor româneti un loca plcut vederii i potrivit cu natura

i gustul ârei noastre ; el face i mai mult decât orice alt

guvern, transportând pe socoteala sa toate productele ce locui-

torii Români vor voi s expun i aducând înapoi pe cele

ce nu se vor vinde în Paris.

Rmâne acum, ca Românii s fac i ei pentru folos-ul lor

propriu, ce mai este de fcut, adic de a da probe nume-

roase i felurite de productele lor cele mai bune.

ROMÂNIA LA EXPOZIIUNEA UNIVERSAL DIX 1867 LA PARIS 'S3\)

^-\

Locul ce s"a destinat în Paris pentru aceast serbtoare a *

comerului i industriei, este o mare pia ptrat ca de 80 \

pogoane, numit Champ de Mar, i întrebuinat pân acum

pentru manevre militare. *?

In mijlocul acestui loc, s'a înlat pentru Expoziiune, o|

cldire lunguia cu cptâiele rotunjite, un mare palat oval,

ale crui temelii sunt de crmid i de peatr, iar preii i\

acoperiul de lemn, de fer i de sticl. Lungimea cldirii este ^

de 245 stânjeni ; lrgimea ei de 190 stânjeni. In centru s\

afl o grdin de 83 stânjeni lung i. 28 stânjeni lat ; iar

înluntrul palatului sunt eapte galerii alturate, care se destind i

în tot ocolul cldirii, formând eapte sli circulare. Fiecarei

din aceste galerii este hotrît pentru o osebit desprire;

de producte, astfel

:

-

Cea I-iu este pentru Obiecte de art (pictur, sculptur i architectur).

» Il-a » » Productele profesiunilor liberale. ^ J

» IlI-a » » Mobile. *;1

» IV-a » » Veminte.\

» V^-a » » Producte naturale lucrate i nelucrate,j

» Vl-a » » Maine i unelte de lucru.j

» Vll-a > » Materii hrnitoare, proaspete i conservate. ' i

N'avem nimic mai însemnat a *spune asupra celor cinci ^

prime împriri ; dar, în a easea galecie, toate mainele vor i

fi puse în lucrare cu abur, cu ap, cu mâni omeneti sau

cu alte mijloace mecanice, astfel încât publicul va putea vedea,j

preumblându-se, în ce chip se face prin deosebite fabrici, tot I

felul de producte industriale. A eaptea galerie va fi compus \

de un ir de bufeturi, cofetrii i birturi, în care vizitatorii ;

se vor putea odihni, osptându-se i rcorindu-se cu mân- ^

crile, buturile i dulceurile din toate prile lumii.j

Fiecare din rile, care au dobândit dreptul de a figura în |

Expoziiunea Universal dela 1867, are o parte de loc în fie-\

care din aceste sale-galerii, spre a-i expune acolo productele\

lor de deosebite feluri. Locurile acordate României se afl'

340 Af.. I. ODOBESCU

pretutindeni în fa cu acele ale Romei. Sperm, c fiecare

din compartimentele României va avea s prezinte obiecte i

interesante; astfel, în desprirea I-a, osebit de tabelurile, pla-

nurile architectonice i poate chiar i sculpturile lucrate de 1

artitii din România, vom avea un model de un stânjen de;

mare, reprezentând frumoasa noastr biseric dela Curtea de '.

Arge, spat în lemn cu toate ornamentele ei bogate. In a

Il-a desprire am putea s prezentm coleciunea complet !

a tipririlor româneti din timpii cei mai vechi i pân as- :

tzi ; apoi înc vederi fotografice din toat România, obiecte i

de istorie natural, adunate de prin Muzee i dela particu- 3

lari binevoitori. A IlI-a desprire ne va arta mai cu seami

o bogat coleciune de esturi i de covoare, fabricate de <

ranii români, asemenea i o frumoas adunare de obiecte \

bisericeti, lucrate cu mestrie i lux, precum mobile spate\

i zugrvite, coninând argintrii, custuri bogate i altele. In -

a IV-a desprire vor figura frumoasele costume naionale, ^

unele aezate în dulapuri cu sticl, altele îmbrcate pe ma-;

nechini, sau mari figuri de cear, reprezentând brbai, fe- i

mei i copii în mrimea natural. In a V-a desprire va fi]

o mare parte din adevrata bogie a rii noastre, adic : !

materiile minerale, sarea, pcura, lemnele din pdurele Ro-,

mâniei, plantele folositoare, pieile i blnile. Spre a împodobi i

aceast grup cu ornaniente interesante prin raritatea lor,\

s'au luat msuri ca» dou busturi cioplite în bulgri de sare :

s reprezinte în mrimi colosale pe Mria Sa Domnitorul i

nostru Carol I i pe Maiestatea Sa împratul Francezilor Na- '

poleon al IlI-lea. In desprirea a Vl-a, lipsa ce avem de ma- ;

ine fabricate în ar, nu va putea fi îndeplinit decât prin\

unelte de plugrie, modeluri de mori felurite i de vase piu-]

titoare, rzboae (stative) de esut. La a Vll-a desprire avuia,

noastr va fi foarte mare. Mai presus de toate vin grânele,;

(panele) ; apoi vinurile i rachiurile ; în sfârit dulceurile, brân-\

zeturile i toate celelalte producte alimentare ale rii.|

Dintre aceast repede ochire asupra prii româneti din '

Expoziiunea Universal, poate ori i cine ai forma o idee, ^

i

ROMÂNIA LA EXPOZIIUNEA UNIVERSAL DIN 1867 LA PARIS 341

atât de privelitea ce vor înfia cele eapte compartimente

ale expoziiunii române, cât i de dispoziiunile generale pri-

vitoare la aezarea din luntru a palatului expoziiunii.

Palatul îns nu conine în sine toate productele ce ne sunt

cerute pentru expoziiune. El este înconjurat de o grdinfoarte întins, care i ea se afl împrit între deosebitele

ri, ce au voit a expune. In adevr, toate naiunile au în

grdina sau parcul Expoziiunii câte un ocol unde pot aezavieuitoarele i plantele, ce le vor fi adus din rile lor. Aci

dar încap productele din despririle VIII i IX.

In ocolul dat României, este proiectul a se gti o frumoascas rneasc cu toate împrejmuirile ei, întocmit dup cumpoate fi casa unui stean avut, dovedind belug de toate,

grâne (pâini) i merinde, trsuri i unelte, vite i pasri, haine

(strae) i aternuturi, în sfârit tot ce constitue cultura i in-

dustria rneasc din România.

Acest tabel mic i vieuitor al României va oferi un interes

foarte mare publicului Expoziiunii, fcându-1 s cunoasc mai

bine decât orice picturi i descrieri, viaa, portul, obiceiele iproductele României.

Bucureti, 1866 i 1867.Extras din Actele oficiate ale Co-

misiunii Române pentru Expozitiunea

Universal din Paris, la iS6t.

Casa, vemintele i petrecerile ranului român[

\

Note extrase din «Catalogul productelor l

SECIUNII ROMÂNE», LA EXPOZIIUNEA UNIVERSAL DIN 1867,j

LA Paris ') ^ l

Casa ranului.

La RoumanJe etant un pays essentiellement agricole, le gouvernement

a voulu surtout mettre en evidence, â l'Expoition, cette pârtie de l'in-

dustrie naionale.

L'idee premiere etait de construire sur Templacement reserve â la

Roufnanie, dans le parc de l'Exposition universelle, une ferme qui aurait

contenu Ies Instruments que tout paysan possede et aurait par conse-

quent donne une idee exacte du degre qu'a atteint chez nous l'agri-

culture.

Plusieurs raisons ayant empeche la realisation de ce projet, on s'est

borne â exposer Ies plâns de cette ferme, qui se compose d'une maison.

d'un grenier, d'un magasin de mais, d'un hangar pour abriter Ies bes-

tiaux et pour mettre Ies Instruments de labour, et d'un poulailler.

1) D-l A. Odobescu, comisar general al Expoziiunii române, în colaboraiune cu

d. P. S. Aurelianu, comisar adiiinct i membru al juriului internaional, au re-

dactat si au tiprit în Paris, la 186S, un volum întitulat : iVo^ice sur la Roumanie,principalement au point de vue de son economie rurale, industrielle et cotnmer-

ciale, stiivie du Catalogne spScial des produits exposes dans la Section roumaine

VExposition Universelle de Paris, en 1867, et dUme Notiee sur Vhistoire du tra-

vail dans ce pays (Notice sur Ies Antiquites de la Roumanie). Prima parte a acestei

opere este naai cu seam datorit cercetrilor d-lui P. S. Aurelian, carele mai apoi

a complectat-o i a reprodus-o în cartea sa româneasc: J^Sra Nostr. Notiadespre Antichitile României e scris de d-l Odobescu, precum i diferite alte

note, rspândite în corpul Catalogului. Extragem aci trei din acelea, spre a le re-

tipri în textul lor francez : ele se refer • 1-a, la Grupa VI, clasa 48 : Material iprocederi -pentru exploataiimi rurale i silvice ; 2-a, la Grupa X, clasa 92 : Speci-

mine de costume poporane din diverse ri ; 3-a, la Grupa II, clasa 10 : Instru-

mente de muzic.

CASA RANULUI ROMÂN o43

Ces planches ne sont quune faible reproduction de la realite; pour-

Tant on pourra voir, en Ies examinant avec quelque attention, comment

le paysan roumain, sans autre aide que ses bras. sans autres conseils

que ceux qu'il trouve sur Ies lieux memes, avec des instruments fort

simples, panient â faire des constructions qui correspondent parfaite-

ment â toutes Ies exigences de son metier et remplissent Ies conditions

prescrites par rhygiene, tant pour Ies hommes que pour Ies bestiaux.

La maison (casa), — La charpente de la maison repose sur une fon-

dation en pierre. briques. pilotis ou tout sîmplement sur des troncs d'ar-

bfes couches horizontalement ; Ies murs sont en briques. bois ou torchis,

blanchis a la chaux.

Le toit, generalement en chaume ou en bois, depasse ies murailles

des quatre cotes et laisse ainsi autour de la maison un espace couvert

qui forme une sorte ^e galerie ou terrasse.

Le materiei do'nt on vient de parler varie suivant Ies localites et Ies

moyens du constructeur.

Si l'on monte Ies quatre ou cinq marches qui conduisent â la terrasse

(prispa), on entre de plein-pied dans la maison.

La maison se compose. la plupart du temps. de trois pieces, dont deux

servent d'habitation, et la troisieme, plus petite, sur le derriere, sert de

garde-manger icelar). Dans le projet ci-joint on a depasse ce nombre

:

en voicf Ies raisons :

L'une des pieces represente une boutique d'epicier, telle qu'on en

trouve dans Ies villages.

L'autre piece etait destinee â contenir deux metiers a tisser.

L'ameublement de toutes ces pieces est des plus simpres; des lits en

bois recouverts de nattes ou de tapis, produits dela manufacture naio-

nale: des bancs le long des murs, des tables des armoires, et dans la

boutique, des casiers destines â contenir Ies divers articles de debit. Les

images religieuses ne manquent jamais d'orner les murs d'au moins une

des chambres.

Le sbl est simplement nivele avec de l'argile melee de bouse de vache

une bande de couleur rouge ou noire regne souvent tout le long des

murs, tant â Tinterieur qu a l'exterieur, â une haiiteur de 30 centimetres

environ.

Une cheminee de forme conique, placee au-dessus dune espece ,de

rehaussement en briques, sert â la preparation des aliments et au chauf-

fage. Souvent la fumee na d'autre issue â l'exterieur qu'une simple ou-

verture dans le toit ; alors elle se repand dabord dans les combles, ou

elle sert a dessecher les viandes qu'on y suspend.

Le grenier {ambar). — Le grenier est une construction en bois, de

forme rectangulaire. La charpente repose sur un soubassement en pierre.

briques, pilotis. ou troncs d'arbres, qui, comme on l'a deja dit pour la

344 AL. I. ODOBESCU

maison, varie selon Ies localites ; aux quatre angles s'elevent de grosses

pieces de bois verticales, sur lesquelles repose la charpente superieure.

Entre ces quatre pieces de bois, ii s'en trouve d'autres moins fortes.

L'intervalle est rempli par des planches; le sol aussi forme de planches

plus fortes, placees sur des poutres horizontales. La toiture, dont la

hauteur atteint en general celle du bâtiment, est en bois ou en chaume

:

d'ailleurs, ii n'existe pas de plafond qui forme galetas ; â l'interieur, une

espece de couloir separe le grenier en deux.

De chaque cote, on trouve des casiers plus ou moins grands qui sont

destines aux diverses cereales. Aux poutres superieures, on voit souvent

pendre des peaux, des viandes et autres objets qu'on veut mettre hors

dela portee des rats. D'ailleurs, ii n'existe d'autre ouverture que la porte

et l'espace assez grand du reste, qui demeure libre entre Ies murs et

la toiture.

Magasin de ma'is [coar). — Une construction de forme bizarre et tout

â fait caracteristique frappe tout dabord la vue lorsqu'on entre dans la

eour. Cest le magasin â mais ; sa formee et ses dimensions varient a

l'infini. Voici en quelques mots la description de celui que nous avons

represente.

Une sorte de carcasse repose sur des piliers en bois, a une hauteur

quelconque. L'ouverture qui y est pratiquee permet d'introduire le mais.

Le mais ayant essentiellement besoin de ventilation pour se dessecher

et se conserver, aucune disposition ne serait plus avantageuse, l'air pou-

vant librement circuler par un treillage et par Ies fentes du plancher: â

l'un des bouts,^un treillage inferieur forme une espece de chambre: cest

lâ que le fermier a ses instrumenls;pendant la mauvaise saison ii y

travaille. A cote de cette chambre et dans l'espace qui n'est abrite que

par le plancher du magasin de mais, on voit un chariot, un traîneau,

une charrue (opru); ii n'existe pas non plus d'autre etable pour Ies

bestiaux, lorsque le fermier n'en possede qu'un petit nombre {grajdu)

Le bâtiment est couvert en bois ou en chaume. Chez Ies grands pro-

prietaires. Ies magasins de mais ont uue autre forme. Le treillage, sou-

tenu par de grosses poutres, repose sur un soubassement. On plase tou-

jours ces magasins parallelement et â une distance de trois â quatre

metres, et ii y a un toit commun potir deux.

L'espace compris entre Ies deux magasins est soigneusement nivele et

plancheie ; une cloison s'eleve verticalement des deux cotes, elle est adossee

au treillage â une hauteur d'environ deiix metres, et forme ainsi maga-

sin. Aux deux extremites, le toit deborde d'environ trois metres, de telle

sorte que le mais peut etre decharge par le mauvais temps; cet espace

couvert sert aussi â abriter Ies batteurs de mais.

Chez la plupart des paysans, le magasin de mais se trouve reduit â

sa plus simple expression ; le treillage n'est soutenu que par de longues

VEMINTELE RANULUI 345

perches fichees en terre;quelques bottes de paiile, etalees sur de legeres

pieces de bois et soutenues par des traverses, forment le toit.

II n'existe aucune ouverture ; le maîs est verse par la pârtie superieure

avant de poser le toit, qui n'est construit qu'apres cette operation.

Le magasin a ainsi la forme evasee d'une corbeille ; sa duree ne de-

passe jamais une annee.

Etable et poulailler (cote). — La forme et la construction de I'etable

â porcs ne differe guere de oUle du magasin de maîs que Ton vient de

decrire en dernier lieu.

Une ouverture d'environ 60 centimetres de hâuteur permet aux ani-

maux de penetrer l'interieur.

Les volailles se perchent sur Ies tringles et Ies traverses des combles.

Fontaine {fântân, pu). — On a cru necessaire de joindre â ces pieces

une fontaine, telle qu'on en voit dans les plaines dela Roumanie et de

la Hongrie. «

Un tronc d'arbre est plante verticalement dans le sol et a une certaine

distance du puits. A la pârtie superieure se trouve fixee une longue

piece de bois qui forme levier.

A l'extremite superieure de celle-ci se trouve fixe le sceau, soit par

une corde, soit par une chaîne, soit enfin par une. suite de perches re-

liees entre elles par des boules en fer ou des pieces de bois.

A l'autre extremite, on attache de grosses pieces de bois qui forment

contre-poids.

Les parois du puits (ghizduri) sont en pierre ou en bois, suivant les

localites.

II.

Vemintele ranului.

Les costumes du peuple roumain scmt representes, â l'Exposition Uni-

verselle, par un certain nombre de mannequins, qui portent Ies vetements

usites dans les divers districts et par plusieurs professions de la Rou-

manie. En fait de costumes d'hommes, on y voit: un mocan, ou vieux

pâtre des Carpathes ; un plie, ou chasseur des montagnes de Bacu

;

un cosa, ou faucheur de la vallee de l'Olto ; un clugr ou moine du

couvent de Niamtzo ; deux surugii, ou postillons, tels qu'on les trouve

principalement dans les environs d'Ardgeche et de Tergovite ; enfin, un

pescar, ou pecheur des bords du Danube. Les mannequins des femmes

representent une vieille {mtua), du district de Suciava ; une fileuse de

Romanatzi, une glaneuse de Vlaca ; une jeune fille de Campolung, por-

tant un baquet d'eau {donia) sur sa tete ; une jeune fille de Turno-

Severin, en costum de mariee ; une religieuse du couvent de Passere et

une femme bulgare des colonies de la Bessarabie.

o4B AL. I. ODOBESCU

II serait trop long de detailler ici chacun de cescostumes; nous vou-

lons seulement decrire, aussi succinctement que possible, Ies caracteres

generaux et tres varies des vetements que porte Ie peuple roumain, et

qui se rattachent, d'un cote, aux costumes des peuples d'origine latine

habitant le midi de I'Europe (Italie et Espagne), de I'autre, aux vete-

ments usites dans des pays plus septentrionaux, peuples par Ies Slaves,"^

Ies Madgyares, et meme Ies Bretons. Par certains points aussi, ils se

rapprochent des costumes purement orienavx.

L'habillement des femmes consiste en une longue chemise de toile,

qui, tombant jusqu'aux chevilles, sert en meme temps de jupon. Selon

que cette chemise est froncee ou large au col et aux poignets, elle porte

le nom de cma ou de iîe. Elle est en toile de lin, de chanvre ou de

coton, tissee par Ies paysannes elles-mâmes ; mai? souvent aussi Ie haut

du corps est en gaze de soie [borangic). Des broderieS de couleur, en

soies noire, blancj;ie, rouge ou jaune, rehaussees de paillettes d'or ou

d'argent, ornent Ia poitrine et Ies manches, quelquefois meme Ies pans

inferieurs du vetement. Cest surtout dans Ia variete de ces broderies

originales et dans I'harmonie des couleurs qui Ies composent, que con-

siste l'elegance des costumes feminins. Deux tabliers en etoffe de laine

plus ou moins epaisse, et tissee ou brodee avec des dessins similaires,

retombent de Ia ceintui'e, par devant et par derriere. Celui de derriere,

qu'il soit fronce ou tendu, est toujours plus large : on l'appelle vâlnic,

cretin ou catrin ; I'autre est un carre oblong, pose sans plis; ii porte

Ies noms de or, fot, zevelc ou pestelc. La ceinture {brâu), qui rat-

tache ces deux tabliers, est en laine, ordinairement rouge, et fait plu-

sieurs fois Ie tour de la taille. On Ia recouvre le plus souvent de nom-

breuses bandelettes tissees en laines des couleurs variees et rehaussees

de paillettes et de petits perles ; ces especes de bandelettes, qui sont

portees par Ies deux sexes, îorment un des principaux ornements du

costume de villageois; on Ies appelle bete, et Ies jeunes gens de Ia cam-

pagne s'en parent la taille et Ies genoux, en laissant flotter Ies bouts,

charges de perles.

Les jeunes filles portent la tete nue et Ies cheveux partages en deux

larges tresses qui tombent par derriere, attachees par de nombreux ru-

bans (panglice, cordele) ; quelquefois elles metent des fleurs naturelles

ou artificielles dans les cheveux; des boucles d'oreilles et de nombreux

colliers en sequins (salbe) et en perles (mrgele), ornent leur tete, leur

cou et leurs bras. Les femmes mariees se cachent les cheveux sous de

longs voiles en lin ou en gaze de soie blanche ou jaune (marame, ter-

gare, cârpe) qu'elles ramenent de Ia fagon la plus gracieuse, autour de

la figure, en laissant flotter les bouts par devant et par derriere. Dans

certaines localites, elles portent aussi, sous ce voile, des especes de cou-

ronnes en etoffe ou en sequins (concîu, cunun), qui forment sur leur

t

VEMINTELE RANULUI 347

tete un edifice assez eleve. On met quelquefois aux jeunes mariees de

lourdes coiffures en monnaies, mais le plus souvent, des echeveaux epars

de fils d'or {beteal), qui remplacent le voile des pays occidentaux.

Que l'on ajoute â ces details, des sandales {opinci) ou des souliers

grossiers en cuir noir ou rouge, et quelquefois meme des bas de coton

ou de laine, et le costume d'ete sera complet. Pour Fhiver, on se re-

couvre, selon Ies localites, de longs paletots ouates et sans manches, en

etoffes de coton ou de laine {zbiin) ; de pardessus en laine, plus ou

moins longs, avec des manches et des doublures en fourrure {scurteic)

:

ou enfin des vetements en peaux de mouton brodees, presque entiere-

ment semblables â ceux que portent Ies hommes. La quenouille et le

fuseau accompagnent presque toujours Ies villageoises, quand elles ne

sont pas occupees aux travaux des champs ou â d'autres details du

menage.

Les formes, Ies couleurs, et surtout Ies ornements brodes des diverses

pieces des vetements varient beaucoup, selon les differents districts et

surtout selon les regions du pays; ainsi les differences sont notables

entre les villages des bords du Danube et ceux des hauteurs des Car-

pathes; mais le caractere general de l'habillement et bien partout le meme ;

c'est le costume d'un peuple meridional, amoureux des couleurs vives

et brilantes, des draperies legeres, d'un peuple qui se voit condamne â

regret, pendant une pârtie de l'annee, â des vetements lourds et som-

bres. Pour bien saisir I'originalite du costume des paysannes roumaines,

on n'a qu a le comparer â celui que portent les femmes des nations

voisines, et, comme exemple, citons les femmes bulgares, avec leur robe

de laine foncee, serree â la taille, sans plis et sans manches, avec leur

petit bonnet ou fez rouge sur la tete, et leur grande houppelande de

drap; chez celles-ci les couleurs sont sombres, les broderies manquent,

le gros drap remplace la toile et les tissus aux plis legers et aux orne-

ments varies.

L'habillement des hommes presente, en Roumanie, des diversites beau-

coup plus grandes encore que celui du beau sexe. Une description com-

plete de tous les vetements usites par les Roumains de diverses profes-

sions et dans diverses localites, serait un travail aussi long qu'oiseux;

bornons-nous â une simple nomenclatura.

11 ne sera pas difficile d'inventorier la toilette d'ete du laboureur ; elle

se reduit â une chemise assez longue, qui retombe par-dessus un pan-

talon de toile, et qui serree â la taille par un large et longue ceinture

en laine rouge; ajoutez des sandales en peau de boeuf brute (opinci)

aux pieds, rattachees par des cordons en poil de chevre, croises sur les

jambes, et un chapeau de feutre noir â larges bords, semblable au cha-

peau breton ou au sombrero espagnol, sur la tete. C'est dans ce cos-

tume, leger et primitif, que le paysan se livre aux travaux des champs

o48 AL. I. 0D0BE8CU

et brave Ies chalenrs tropicales de Ia belle saison ; mais, quand arrivent

Ies mois rigoureux de l'hiver, ii faut se garantir contre un froid qui

atteint jusqu'â 30 degres. Le paysan change alors ses sandales pour de

grandes bottes, enveloppe ses jambes, soit d'un pantalon etroit en.fla-

nelle blanche, qu'il recouvre quelquefois meme de jambieres {poturi,

tiirieci, cioarici) brodees et ornementees, soit d'une ample culotte orien-

talle qui se resserre au-dessous des genoux. La ceinture de laine est

quelquefois remplacee par un large corset en cuir {kimir), boucle et

recouvert de boutons et de pieces de metal ; dans sa ceinture, ii cache

son couteau â fourreau du bois, sa bourse en baudruche, son briquet,

sa pipe, son tabac en feuilles tordues, enfin tout ce que Ies autres peu-

ples ont l'habitude de mettre dans Ies poches et dans Ies goussets, ab-

sents dans Ies habits des Roumains. Les vetements qui recouvrent le

haut du corps sont confectionnes, soit en draps grossiers (aba ou dimie).

blancs, noirs, verts fonces, bleus fonces, gris ou marrons, soit en peaux

de mouton blanches ou noires: les uns et les autres sont brodes avec

des laines et des soies de couleur, avec des ganses ou des lanieres de

cuir colorees; on appelle les paletots en drap, pui prennent plus ou

moins la taille, ghebâ, zeghe, sucman, dulam, etc. ; ceux en peaux de

mouton se disent generalement cojoc. On porte aussi de gilets sans

manches, que Ion nomme ilic et peptar ; enfin, les grands manteaux

ou houppelandes, qui enveloppent le corps comme dans un vaste sac

se font, soit en gros drap rouge (ipingea, bund), soit en laine blanche,

imitant â l'exterieur la toison des brebis [saric). Ce sont surtout les

bergers des montagnes qui portent la sarica et le grand capuchon de

laine dit glug ; tandis que les postillons et les commergants, qui voya-

gent souvent â cheval, sont toujours munis de leurs larges manteaux de

drap rouge, quelquefois ornes de franges blanches ou vertes.

La coiffure d'hiver est le bonnet en fourrure de mouton {cciul)

blanche, grise ou noire. Ses formes ^iifferent â l'infini, depuis la petite

calotte en fin poil blanc frise, usitee sur les bords de l'Olto, jusqu'au

gigantesque bonnet, dit turc, que portent les montagnards, et qui imite

et exagere la forme du bonnet phrygien. Cest la coiffure que l'on voit

sur la tete des Daces dans les basreliefs de la colonne Trajane.

Le paysan roumain porte la chevelure ramenee en avânt e^ coupee

droit sur le front, â la maniere des Bretons, tandis que par derriere ses

cheveux pendent en longues meches flottantes; ii conserve toujours la

moustache; mais ii ne laisse pousser sa barbe qu'â l'âge ou ii renonce

entierement aux avantages de la jeunesse; dans les villages, les vieillards

portent de belles chevelures et de longues barbes blanches. Ce sont

principalement les Bulgares, mais, quelquefois aussi les habitants rou-

mains des confins slaves, qui rasent leurs cheveux; sur les bords du

PETRECERILE RANULUI 34<J

Danube, la petite calotte rouge des Orientaux, le fez, remplace parfois,

chez Ies hommes, le bonnet naional en peau de mouton, cciula.

Autrefois, dans Ies villes, presque chaque Corporation d'industriels avait

son costume traditionnel; la Qoblesse meme Ues hoyards) et Ies fonc-

tionnaire portaient des vetements orientaux dont l'ampleur disgracieuse

excite l'hilarite de la generation actuelle; Ies commergants et Ies arti-

sans avaient chacun leurs habits distinctifs. Aujourd'hui cet usage dis-

paraîtj et l'on adopte presque generalement le costume europeen; â

peine si Ton trouve encore, chez Ies pecheurs, Ies bouchers, Ies tanneurs,

et chez quelques autres corporâtions de grosses Industries, un costume

special en gros drap bleu fonce. Les barbiers. qui shabillaient jadis

d'une elegante tunique en fine etoffe de laine, a pans fronces, n'ont

conserve de leurs usages anciens que certaines industries et aptitudes

qui leur sont encore particulieres, comme la fabrication des filets de

peche, Televage des sangsues et des rossignols, et le talei]t de jouer de

la guitare. Les pretres et les moines se distinguent encore par leur cos-

tume flottant en etoffes noires ou brunes foncees ; ils portent les che-

veux et la barbe longues; leurs bonnets en feutre sont des chapeaux

europeens auxquels ii manque les bords, et qu'ils recouvrent, pendant

les ceremonies de loffice, avec de grands voiles en gaze noire. L'habil-

lement des religieuses est â peu pre le meme que celui des moines,

avec la difference que celles-ci cachent leurs cheveux sous une petite

toque voilee. Enfin. parmi les originalites costumieres de la Roumanie,

ii faut citer les juifs avec de long cheveux en tire-bouchon, ainsi que

leur barbe, coiffes d'une espece de bdnnet de grenadier en fourrure, et

couverts de longues soutanes noires serrees sur le corps. Les femmesjuives portent le costume qu'elles ont dans tout l'Orient.

Qu'on ajoute aux divers habillements indigenes pue nous venons d'es-

puisser, ceux des etrangers de toutes races, Albanais, Madgyares, Grecs,

Russes, Bulgares, Turcs, Europeens de l'Occident etc. et l'on pourra â

peine se faire une idee de la diversite de costumes que l'on a l'occasion

de voir, meles ensemble, dans les rues des villes de la Roumanie.

Petrecerile ranului.

Les Instruments de musique qu'emploie le peuple roumain peuvent

se grouper en trois classes : les Instruments a cordes, â vent et a per-

cussion. Parmi les premiers, nous trouvons le violon {vioar, lut ou

dibl) et la cobza ou mandoline â trois cordes, que l'on pince avec une

plume d'oie ; dans les Instruments â vent, on trouve la cornemuse {cim-

poiul qui est linstrument de predilection des Bulgares etablis en Rou-

manie ; le bucium, grand cor en bois de merisier. servant â rappeler les

350 AL. I. ODOBESCU

troupeaux dans la montagne ; le fluier, espece de flute ou de flageolet

â tons aigus; le caval, hautbois â notes voilees et bourdannantes, et la

tilinga ou fifre: ces Instruments sont principalement employes par Ies

bergers de la montagne, qui egayent par la musique leurs longs loisirs

;

enfin, la flute de Pan. dite en roumain naiu ou muscal. L'instrument â

percussion que l'on trouve dans Ies orchestres des populations juives, et

chez Ies tziganes errants qui font danser Ies ours dans Ies villages, c'est

le tambour basque dit daira On peut ajouter â ces instrumeuts popu-

laires, Ies guimbardes (drâng) dont s'amusent Ies enfant. Les gens du

peuple savent aussi tirer des sons aigus tout particuliers en chantant

avec une feuille verte entre les levres;^ c'est ce qu'on appelle cântare

din frunz.L'orchestre habituel des fetes roumaines, tant â la viile qu'â la cam-

pagne, est compose de plusieurs musiciens, tous de race tzigane ; chez

ceux-ci la profession de lutar ou musicien se perpetue de generation en

generation, une bande de lutari est formee au moins de trois execu-

tans ; le premier tient le violon et execute la melodie ; le joueur de

cobza l'accompagne et marque le rhythme sur les cordes de son instru-

ment, en chantant; les paroles, si c'est une- melodie avec chant; le troi-

sieme musicien tient la flute de Pan, moyennant laquelle ii ajoute â l'air

execute des fioritures plus ou moins stridentes.

Chaque auberge de Roumanie a sa bande de lutari., qui egaye de

ses chants et de ses airs de danse les loisirs des dimanches et des jours

de fetes ; les villageois s'y reunissent pour voir danser la jeunesse et

pour ecouter les chansons plus ou moins passionnees ou grivoises des

artistes tziganes.

Les danses du peuple roumain sont tres nombreuses et les melodies

qui servent â les accompagner le sont encore d'avantage, car chaque

jours les lutari en imaginent de nouvelles sur les rhythmes connus.

La danse fondamentale est la hora\ c'est une ronde oîi les danseurs, en

nombre indetermine et sans distinction de place, se tiennent par la main

et tournent gravement en faisant quelques pas en avânt et d'autres en

arriere ; cest lâ une danse calme et posee, â laquelle tous les sexes et

tous les âges prennent part ; mais â cote de la hora, ii y a une infinite

dautres danses plus vives, et chacune a son nom special, sa musique

propre et son caractere choreghrapique plus ou moins anime; presque

toutes se dansent en rond ou demi-cercle, les danseurs setenant par la

main ou par la ceinture ; ii y en a, comme la chindia et la zoralia, ou

ies petits pas des danseures se "pressent avec un grâce indescriptible ;

d'autres, comme ca la ua cortului (â la porte de la tente), d'a brâu

(par la ceinture>, biru greu (la corvee est dure), etc, ou les danseurs

trepignent avec des gesticulations d'une energie toute virile ;d'autres

enfin oîi l'on frappe la terre en cadence comme pour bien exprimer le

PETRECERILE UANULLl 351

sens symbolique de la danse, qui s'appelle du nom pittoresque cum se

bate Dunrea (comment le Danube se balance).

Parmi Ies danses populaires qui sedistinguent le plus par leur grâce et

leur originalite. nous citerons encore Ia danse des montagnards, la mo-

cncua, que l'on danse â deux, homme et femme, se tenant par la

main et executant des pas et des poses qui se rapprochent de la taren-

telle italiene. Enfin, ii faut notter surtout Ia danse des Cluari. Chaqueprintemps, au mois d'avril, ii se forme dans plusiers villages, des bandes

de sept, neuf ou onze jeunes gens qui revetissent leurs plus beaux ha-

bits, en tout ornes de rubans et de mouchoirs rouges. s'en vont pendant

quarante jours executer, dans des localiies lointaines, une danse d'un

caratere etrange ; l'un d'eux porte un drapeau et mene la bande (pri-

micer); un autre fait voeu de ne pas proferer un seul mot pendant toute

la duree de l'excursion : c'est le muet de la troupe {mutu). La danse

des Cluari a un caractere viril et heroique tres-remarquable ; Ies dan-

seurs font avec leurs bâtons des simulacres de combats et executent des

sauts extraordinares en poussant des cris de convention. Le savant Sa-

niuel Klain, de Transylvanie, a cru voir dans cet usage populaire la per-

sistance des fetes vernales des pretres saliens Rome, dont un college

portait le nom de Salii CoUini (Colii Salli. Cluari?)Apres avoir parle des danses, nous ajouterons quelques mots sur Ies

chants du peuple roumain. M. Basile Alecsandri, un des litterateurs Ies

plus distingues de la Roumanie a recueilli avec soin et publie. en deuxeditions, un grand nombre deces chants; son exemple a ete suivi, parmi

Ies Roumains de la Transylvanie, par M. Marienesco et par d'autres.

Ces recueils de poesies populaires de la Roumanie presentes des pieces

de differente nature, que Ion a designees sous Ies nomsde: cântice b-trâneti, doine, hore, colinde et zictori ou ghicitori,

Les cântice btrâneti sont des ballades ou petits poemes rappelant

des faits heroiques et se rattachant, soit aux anciens princes, boyards ouheros du pays, soit cette classe de brigands patriotes. uommes haiduci

qui, pareils aux outlaws d'Ecosse, ont combattu dans Ies bois et Ies mon-tagnes contre le joug des princes phanariotes, imposes pendant le der-

nier siecle aux Principautes Roumaines par la Turquie. Elles sont tou-

jours composees en petits vers de sept pieds, rimant d'une fa?on plus

ou moins arbitraire, mais elles contiennent autant de charme poetique

que les plus belles ballades populaires des autres nations.

Les doine ou cântice de dor sont des chants d'amour tres passionnes

dont les paroles se chantent sur des melodies langoureuses. Presque tou-

jours elles ont pour introduction un vers qui rappelle en guise d'invo-

cation, une feuille de plante ; c'est ainsî qu'une poesie dont les paroles

sont amoureuses commencera par frunz verde rosmarin ! (feuille verte

de romarin!), parce que cette feuille est beaucoup portee par les jeunes

o52 AL. I. ODOBESCU

filles de la campagne; elle commencera ^^r frunz verde lemn uscat!

(feuille verte, boic sec !), si Ie sens de la poesie est triste, et ainsi de suite.

Les hore, qui se chanter\t sur des airs de danse plus ailegres, sont

des chansons de joie pronaot la boisson, les plaisirs faciles, et tombant

tres-souvent dans des obscenites incroyables chez un peuple dont les

moeurs ne sont pas du tout depravees. Cest sous un abri de feuîllage

{umbrar), construit tous les etes devant les cabarets des villages, que

les lutari igani, et principalement le cobzar ou joueur de mandoline,

chantent le dimanche aux paysans attables devant un cruchon {oala) de

vin nouveau, ces bouffoneries qui excitent l'hilarite de l'auditoire plus

ou moins excite par la boisson, pendant que les jeunes gens dansent

en rond dans la cour.

Les colinde ont surtout un caractere religieux ; ce sont des noels que

Ies jeunes villageois, reunis en bandes, chantent pendant les fetes de la

Nativite, du jour de l'an et de Pâques, en allant feliciter dans sa maison

chacune des familles du village ; aussi sont-elles intitulees la Creche,

les Rois et l'Etoile. les Blanches fleurs d'Orient, la Place au paradis,

etc, ou bien la Charrue. le Richard, le Cheval du fiance. etc. Les re-

frains de ces chansons ont, dans leur langue et dans les images qu'ils

rappellent, un caractere particulier darchaisme.

Enfin les zictori ou ghicitori sont de petites enigmes en deux ou

trois vers, que Ion se donne â deviner dans les jeux du foyer.

M. Basile Alecsandri dit, dans la preface de son recueil, les mots sui-

vants: «Tresors innappreciables de sentiments profonds, d'idees elevees,

de donnees historiques, de croyances superstitieuses, de traditions an-

ciennes et surtout de beautes poetiques pleines dune originalite qu'on

trouve rarement dans les litteratures etrangeres, nos poesies populaires

constituent un bien naional digne d'etre mis en lumiere comme un

titre de gloire pour la nation roumaine... Toutes ces poesies, sans date

et sans nom d'auteur, sont enfouies depuis des siecles, comme des

pierres precieuses, dans le sein du peuple roumain. Cependant elles sont

exposees a se perdre, et cest un devoir sacre que je me sui impose

que de les rechercher et de les mettre â l'abri des atteintes du temps

et de l'oubli....

«Aide par plusieurs personnes, et surtout par M. A. Russo, j'ai recueilli,

pendant plusieurs excursions dans les montagnes et dans Ies champs

fleuris de notre patrie, une grande pârtie de ces poesies populaires, et

apres en avoir acheve la mise en ordre, je les dedie â mon pays comme

un tresor qui lui appartient».

Extrase di a Catalogul spe-

cial al operei Notice sur la

Roumanie, 1868.

Paris, 1867.

^%%%%%%%^

coala dramatic^)

Sunt acum câiva ani, la Paris, m aflam în convorbire cu

unul din cei mai distini, cei mai instruii i cei mai experi-

mentai din artitii Teatrului Francez, cu d. Got care este

totodat decanul acestei neasemnate companii de actori icel mai vechiu din profesorii Conservatorului de declamaiune

din Paris. D. Got, amic de mult timp al d-lui V. Alecsandri,

cunoate muli Români; el cunoate chiar i ara româneasc,

cci dac nu m înel, d-lui, a vizitat pe poetul nostru în

plcuta sa locuin dela Mirceti, refugiu favorit al muzei sale,

Polihymnia româneasc.

Cine tie chiar dac nu cumva artistul francez va fi atras

într'acolo, câteva fericite apariiuni ale Thaliei i chiar ale

Melpomeniei?

Dar mi se pare c preocuprile cursului meu de mithologie

greac m porncbc fr voie pe un trâm de pedanterie, care

este cu totul strin ideilor foarte practice comunicate mie de

d. Got, în ziua când am vorbit cu dânsul despre ceea, ce s'ar

putea face, la noi, spre a asigura de îndat buna executare

pe scena româneasc a operelor teatrale de orice natur, iîn acela timp spre a se înmuli i a se dezvolta în modcontinuu, neîntârziat i cuviincios, acel numeros personal ce

este indispensabil teatrului nostru naional.

Decanul comediei franceze îmi zicea, c suntem foarte gre-

ii când noi ne închipuim c dac am, trimite juni români

i românce, ca s studieze arta dramatic în Conservatorul

^) Epoca 1888, No. 572.

Al. I. Odobescu. — Voi. II. 23

354 AL. I. ODOBESCU

din Paris, am putea astfel s dobândim actori buni pentru

scena noastr.

In Frana sunt tradiiuni teatrale, aa de strâns legate de

însi literatura clasic a acelei ri, încât studiul capital al

coalei dramatice de acolo consist în predarea cât mai scru-

puloas din partea profesorilor i în ptrunderea i în imitarea

cât mai perfect din partea colarilor, a acelor tradiiuni, atin-

gtoare unele la caracterele, altele la gesturile i mai multe

înc din limbagiul i intonaiunile care toate acestea au rmasîn Frana ca o motenire nealienabil, înc dela ilutrii autori,

i dela vestiii artiti ai timpilor trecui.

In Frana, perfeciunea artistic — lsând negreit în re-

giuni cu totul excepionale toat aciunea teatral a acelor ta-

lente dramatice care disting numai pe actorii de geniu —perfeciunea, zicem, în Frana o ating numai aceia cari au mai

mult aptitudine spre a-i asimila perfeciunile tradiionale.

Legenda teatral domin pretutindeni în Frana, i acolo, un

artist este cu atât mai preuit, cu cât el tie a reproduce ia aminti mai exact efectele minunate produse odinioar pe

scena francez de un Moliere, de o Champmesle, de un Le-

quien, de o Adrienne Lecouvreur, de un Talma, de o M-elle

Georges, de o Rachel, sau chiar de un Frederic Lemaitre, ba

i mai mult, de unii artiti cu totul comici, groteti i popu-

lari, ca un Ravel, ca M-elle Thierret, ca un Debureau, imai muli alii.

Dar, s ne întrebm : Ce însemneaz oare pentru publicul

român, cel care desigur n'a trit în Paris sau care nu i-a

perdut timpul în studii speciale asupra istoriei Teatrului din

Frana, ce însemneaz i ce-i reprezint toate aceste nume,

pe care le-am îngrmdit aci înadins ca s dovedesc cât

puin loc ocup ele în mintea celor cari cer satisfaciuni in-

telectuale i estetice numai dela teatrul nostru românesc ?

Pentru ca artitii notri s poat prefira pân la noi oare-

care raze din acei luceferi ai scenei franceze, ar trebui ca

dânii s se prezinte dinaintea noastr cu tot complexul li-

terar i plastic al teatrului francez ; ar trebui deci s joace

k

COALA DRAMATIC 355

întocmai cum vor fi Învat în Conservatorul din Paris, i— vorb curat — ar trebui s joace chiar i în limba francez.

Aceia dar nu ar fi artiti români. Succesele lor în studii

i-ar fi înstrinat cu totul de scena român. Ei ar fi; poate,

buni artiti francezi ; dar de le-ai stoarce din piept i din

gâtlej, sunete i infleciuni altele decât ale limbei franceze, de

le-ai cere s aib acea originalitate ce este însuit în graiul

i în traiul românesc, precum altele sunt însuite în traiul iîn graiul orcrui popor cu caracter determinat — ei ar rmâneîn confuziune, ar fi stângaci, nepricepui, strini în mijlocul

neamului lor. In dou cuvinte: ei ar fi chiar i pe scena ro-

mân, actori francezi.

i aceasta o spuiu numai despre cei cari ar avea talentul

de a-i asimila toate calitile subtile ce se cer dela artitii

cei buni ai Franei. Fr de aceast asimilare, negreit pre-

ioas pentru teatrul francez, dar, a putea chiar zice netreb-

nic i stângace printre noi,— colarul român al Conserva-

torului de declamaiune din Frana, ar fi acolo ca i aci, un

nevoia, un frait sec, adic o tigv goal i fr miez ce s'ar

bnni i ar durdui cu salturi i cu sunete neplcute, pe

biata scena noastr româneasc. Lips-ne de aa poam rea!

Cât despre Românul ce va fi reuit, cu mult nevoie istrdanie a-i dobândi laud pe scena francez, aceluia sau

îi vor trebui alte strdri i alte nevoi ca s-i potriveasc

jocul despre o limb i despre nite uzuri diferite de cele cu

care se va fi deprins sau — i aceasta este mult mai probabil—el se va înstrina cu totul de ara sa, culegând mult mai

lesne succese acolo unde îi va fi fcut perfecta sa educaie

artistic, apropriat locului.

Din toate acestea se înelege, c raionamentul distinsului

artist i profesor francez cu care vorbeam, ajunse la conclu-

ziunea c este nu numai de prisos, dar i periculos s trâ-

mitem de aici colari începtori în Conservatorul din Paris.

Aceasta îns nu este câtu de puin un cuvâut pentru ca

artitii români, care-i vor fi dobândit de mai nainte însui-

rile trebuitoare pentru a ine cu onoare sau chiar cu bun-

356 AL. 1. ODOBESCU

cuviin un loc pe scena noastr, s nu mearg în strintate

i mai ales în Paris, spre a vedea în ce mod artitii de ta-

lent de pe acolo interpreteaz diferite opere dramatice i a

reculege din acel examen foarte multe învturi practice pentru

sine. Zicând acestea, explicm îndat c am insistat mai cui

seam asupra cltoriilor în Frana, fiindc acolo vor gsinegreit mai nemerite modele de acel joc natural, lipsit de

exageraiuni declamatorii i limpezit de acea deart emfaz^

de care cu greu i foarte rar se pot lepda artitii din Italia,,

din Germania, din Spania i din Anglia, adic din toate acele

ri, cari împreun cu Frana, îi împart azi laurile literaturei

dramatice.

Titlul înscris în capul acestor rânduri promite c va fi aci

vorba de o coal dramatic, i negreit c cugetul a fost

de a se vorbi numai de o coal dramatic pentru teatrul

românesc.

Dar pân aici tot ce am zis ca din partea interlocutorului

meu, pe care mrturisesc c nu am gsit nici un cuvânt spre

a-1 combate, tot ce am zis este negativ. D. Got s'a silit a-mi

demonstra c nu este bine s trimitem de aici elevi în coala

dramatic din Paris...

Dar atunci cum s facem ca s formm buni actori pentru,

scena noastr?

Acum vom arta în ce chip rspunsurile d-lui Got la aceast^

întrebare mi s'au prezentat sub o form aa de pozitiv, aa:,

de practic, aa de luminoas, încât mi-am zis îndat: Iat

un om care, într'adevr e ros cu toate coardele meseriei sale,

i noi am fi foarte cuminte dac l-am asculta i am pune

îndat în lucrare povuirile lui.

Acestea îmi propui a le expune i a le recomanda aici.

Toi Românii, îmi zicea d. Got, pricep destul franuzeasc

pentru ca un francez s-i învee uzul scenei, fr de a tî

românete i fr de a-i face s declame, ca la Conservatorul

din Paris, versuri i proze de-ale lui Corneille, Racine, Mo-

COALA DRAMATIC 357

iiere, Marivaud, Casimir Delavigne, Alfred de Musset, Alec-

-sandre Dumas, Victorien Sardou sau chiar i de ale lui Labiche.

Limba româneasc n'are exigene speciale — chiar i la

featru — ca cea francez. Tot ce va fi bine îneles i bine

•simit de mintea i de sufletul celui ce are de a vorbi pe

îscen, fr îndoial c^ va fi i bine rostit într'o limb care

nu posed înc tradiiuni literare. Deci, spre a forma buni

-actori într'o ar scutit pân acum de asemenea iresuri i'de acest fel de etichet teatral, trebuete mai cu seam o

instruciune practic i foarte îngrijit a acelei poriuni din

arta dramatic, care se chiam Aiimica. Trebue ca actorul

s tie s joace, s figureze, s gesticuleze în modul cel mai

firesc i cel mai nemerit, tot ceea ce el are în acela timp a

izice din gur. Atunci când gestul va fi potrivit cu împreju-

* rrea reprezintat, lesne lucru este de a face ca intonaiunea

glasului s se potriveasc cu fapta. Pentru aceasta abia dacmai trebuie un studiu acolo unde nu sunt — o repetm —tradiiuni de respectat.

Aa dar, — îmi zicea d. Got, — luai pentru teatrul d-voa-

str, un vechiu artist experimentat din Frana, — i câi de

acetia mai cunosc eu, adug d-1 Got! — luai-1 cu condi-

iunea ca s dea o bun, o logic, o corect direciune scenei

voastre, i tot deodat s v • formeze artiti prin leciuni

practice de mimic. Ca profesor de art dramatic, el va în-

tocm.i dela sine scenarie, cu indicaiunea precis a faptelor

ce au a se reprezenta. colarii vor închipui aceste scene di-

naintea lui, fr de a vorbi, ei. vor umbla, vor sta, vor edea30S, vor gesticula, vor exprima cu trupul, cu mâinile, cu fi-

zionomia, toat succesiunea aciunilor însemnate în acele

scenarii. Acel joc mut, experimentatul artist francez îl va co-

rect explicându-1, îl va cumpni dup constatrile tiinifice

|k .ale fiziologiei i ale eticei; astfel el va da colarilor si, cel

B mai preios dar al actorului, adic adevrul i natura în

R aciune. Cci trebue s ne convingem bine, c a fi actor,

K nu vrea s zic de fel a fi declamator, nici chiar lector dl-

358 AL. I. ODOBBSCU

este prin aceasta actor. Pe scen, gestul i jocul de fizio-

nomie, impresioneaz tot atât, ba poate i mai mult decât

cuvântul. Am azistat la reprezentatiuni gramatice m care b^trânul Frederic Lemaitre, lipsit cu totul de dini i tare bolnav

de piept i de gât, ridica aplauzele cele mai frenetice ale pu-

blicului numai prin mimica sa, într'un rol de mut.

i într'adevr, ce lipsete mai cu seam celor mai muli

dintre actorii notri ? — tiina de a sta i de a se mica pe

scen, de a face gesturi potrivite cu ceea ce spun din gur,,

adic de a gesticula nici mai mult, nici mai puin decât tre-

buete spre a nu fi nici buteni ineri, nici pehlivani strblai.

Iat în ce mod ne povuiâ d. Got, ca s realizm aci la

noi i chiar în teatru prima i cea mai esenial parte din

educaiunea artistic a actorilor notri.

Cât despe a doua, aceia a elocu(iunei, a frumoasei i a-

corectei enunri a graiului românesc, nu vd de o cam

dat alt mijloc mai nimerit decât a încredina aceast grij

principalilor notrii artiti actuali, crora, pe lâng ativiile

lor scenice, adic pe lâng rolurile ce vor avea ei s studieze

cu ateniune i s joace în perfeciune pe scen, vor trebui

înc s se ocupe fiecare de educaiunea elocutiv (de a putea.

zice aa) a câtorva elevi, ce-i vor secunda pururea în rolu-

rile lor. Astfel teatrul însui ar deveni la noi o coal prac-

tic i permanent de art dramatic.

Btrânul artist francez, profesorul de mimic, i suprave-

ghiatorul general al scenei, ar avea s controleze sub toate

punctele de vedere zilnicele reprezentatiuni i tot de-odat

el ar dirija jocul artitilor. Pe unii, nu va mai avea poate

nimic a-i înva ; dar pe cei mai muli îi va îndrepta pe calea

cea bun a artei dramatice. Ochii îi vor sluji spre a rectific

întru toate mimica actorilor, iar auzul îl va ajuta, credem,

adesea a potoli avânturile declamatorii în care unii din cei

mai meritoi ai notrii actori au o fatal propesiune de a

se repezi.

Mi-e team c am abuzat astzi de rbdarea cititorilor.

De aceea nu voiu insista acum mai îndelung, expunând i

COALA DRAMA^C 359

i

susinând ideile foarte juste, foarte bine raionate j foarte

practice ce le-am cules în convorbirea mea cu unul din cei

mai perfeci cunosctori ai teatrului i a tuturor subtilit-

ilor lui.

M mrginesc a rezuma toate cele ce aruncaiu aci camîngrab i fr ir i termin zicând :

— C coala dramatic ar trebui s fie întrupat la noi,

cu teatru;

— C studiul su de cpetenie ar trebui s consiste într'o

clas permanent de mimic profesat de un artist strin ianume francez i foarte experimentat, carele ar avea i au-

toritate deplin asupra scenei

;

— C elevii dramatici ai clasei de mimic, ar trebui în-

credinai, sub raportul elocuiunei, principalilor notrii artiti,

fr totu ca s se osebeasc pe dintreg studiul corectei

i justei enuncieri din acela al mimicei

;

— i c, în fine, pe lâng acele clase practice i în per-

manen active chiar pe scen, ar fi foarte necesar a se

adogâ câteva cursuri literare i istorice fcute de oameni

distini. Acele cursuri ar complecta educaiunea actorilor prin

noiuni de istorie, de literatur, de estetic i mai ales de

acea tiin social i artistic ce consist întru a iniia pe

auditori la deosebitele manifestaiuni ale culturei omeneti, în

uzurile i în viaa public i privat a societilor. Acestea

toate sunt noiuni accesorii care, dac nu dau unui om ta-

lente dramatice, dar cel puin . îi înlesnesc priceperea din

punctul de vedere literar, istoric i chiar moral, al rolurilor

ce poate s-i fie încredinate.

Aceasta este, pare-mi-se, coala dramatic, care ne trebue

nou i care ne-ar aduce foloase repezi i reale.

S se dea teatrului naional caracterul respectabil i te-

meinic ce i se cuvine. •

S i se asigure existena cu mijloace bneti care s per-

mit a nu sacrific nici una din exigenele artistice i literare

ce sunt neînlturate de o adevrat instituiune dramatic de

folos public.

360 ^ I. ODOBESCU

S se adune i s se retribuiasc dup cuviinj, un per-

sonal dramatic destul de numros pentruca fiecare actor s-ipoat depune toat sa diligenj i aptitudine în fiecare din

rolurile, ce va avea s reprezinte.

S se alterneze regulat pe scena noastr, reprezenta{iunile

de dram sau tragedie, cu acelea de înalt comedie, apoi

de comedie popular, apoi înc i cu reprezentaiuni muzi-

cale, spre a se face parte, pe scqjia naional, tuturor spe-

ciilor de talente ce se pot ivi, i spre a se întrebuina fiecare

talent numai acolo unde este cu adevr la locul su.

S se asigure artitilor notri meritoi, o retribuire fix isuficient pe cât timp vor putea lucra pentru teatru, i o

recompens cuviincioas dup a lor retragere ; iar tinerilor

aspirani s li se dea în teatru o educaiune practic i tot

deodat mijloace de subsisten ca s nu fie obligai a-i

împri activitatea între studiul artei i alte lucrri absorbi-

toare, de natur diferit, i nu totdeauna— mai ales întru

cât privete sexul cel slab i frumos, — corespunztoare cu

idealul eteric al artei.

S se înale, într'un cuvânt, Teatrul din starea lui actual,

care este numai o nesigur i 'n veci ovind întreprindere

a unor artiti asociai i lsai cam in voia întâmplrilor, sub

aparenta i iluzoria ocrotire a guvernului, s se înale, zicem,

Teatrul naional la gradul unei instituiuni în care Literile i

Artele, adic desvoltarea intelectual a limbei i a gustului

estetic al Românilor, îi vor avea unul din cele mai lumi-

noase i mai clduroase ale lor altare.

La dânsul atunci vor ctâ de toate prile Românii din

orice unghiu al României. La dânsul îi vor purta ei închi-

nrile ; dintr'insul se va încinge i se va hrni mereu focul

înfritor al geniului naional.

Dac guvernul nostru n'a simit pân acum c este a lui

datoria de prim guvern al Regatului României independente

de a se ocupa cu luare aminte i cu struin de buna stare

a Teatrului naional, noi iat, venim s-1 deteptm.

Atunci numai când îi va fi îndeplinit aceast datorie i

COALA DRAMATJt 361

câte mai altele privitoare la cultura naional, pe care le las

acum, din netiin sau din îndrtnicie, din fric sau din

rea voin, în cea mai deplin npustire, atunci numai i se

va cuveni epitetul uzurpat de guvern luminat i naional, pe

care însui i-1 d azi cu acela drept cu care împratul

Chinei se zice împrat al Ceriului i cu care regele Ungariei

se întituleaz de domn al Valachiei i al Moldaviei.

Team-mi e, c dela actualul nostru guvern vom atepta

reforme adevrat naionale româneti ca cele ce reclamm,

pân atunci când împratul Chinei va ajunge s porun-

ceasc în ceriuri, sau pân atunci când stpânitorii Ungariei

se vor îndura dânii s permit celor dela noi ca s fac

pentru teatrul nostru român din Bucureti, ceea ce dânii

Ungurii, mai patrioi negreit decât actualii cârmaci oficiali

ai culturei româneti, fac din toate rsputerile pentru teatrul

lor naional din Pesta.

Poate chiar c ai notri, dac cumva s'ar ispiti acumaRomânii supui jugului unguresc s le cear ca s fac ceva

pentru ca teatrul românesc din Bucureti s devin un ade-

vrat focar luminos de nalte idei i simiminte naionale, ei

s'ar grbi a rspunde frailor notri npstuii ca mai bine

ar face s mearg i dânii s se inspire în cel dela Pesta,

pentru care Ungurii, stpânii lor, fac toate sacrificiile necesarii.

Vai de rostul culturei româneti pe cât timp i politica

noastr nu va avea alt rost mai naional decât acela de azi.

Satira LatinStudiu istoric, critic i literar

I.

Printre deosebitele feluri de compuneri literare, satira lcomedia sunt cele care mai cu deosebire dau pe fa sl-

biciunile unei naiuni sau unei epoci; rolul lor este d'a lufn râs relele nravuri ale omenirei i, artându-le publicului

sub o form atrgtoare i iscusit, s le biciuiasc râzând,.

i astfel s le îndrepteze pe cât se poate. în Frana, în se-

colul lui Ludovic al XlV-lea, Moliere i Boileau au luat asu-

pr-le, unul prin comedie, iar cellalt prin satir, aceste vesele

dar nu pu^in primejdioase îndatoriri i amândoui le-au în-

deplinit cu spiritul cel mai ptrunztor i cel mai fin, cu cea

mai glorioas perfeciune. înc i mica noastr literatur,,

chiar dela început a simit cât de folositor este de a îmboldi

prile ovinde ale societii noastre cu ghimpii comediei tai satirei, i, cu toate c strintatea ne-a rpit pe satiricul

ce de demult ar fi putut s ne aduc glorie, pe Antiocb

Cantemir, îns chiar fr de a-1 avea în frunte, literatori, ro-

mâni, oameni de spirit i de gust, au fcut încercri spre a

ne pune pe o cale bun. Acum va numai s pim înainte^

ctând a perfeciona din ce în ce mai mult ceeace s'a fcut

pân în ziua de azi.

Satira îns, astfel cum o vedem în scrierile lui Boileau,.

lui Antioch Cantemir i despre care avem acurn i în limba

româneasc câteva probe deslul de recomandabile, adic acea

critic în versuri a nravurilor, scris cu un stil uor, adesea

SATIRA LATIN 36o

familiar, i urzicând pe cei demni de râs i de reprobaiune^

spre a ine parte virtuii i bunului gust, felul acela de com-

punere are o origin foarte vechie, pe care dorim a o cer-

ceta în acest articol.

Ea a trecut în literaturile moderne, dela Romani, cari au

fost adevraii ei inventori. Intr'adevr Quintilian \), vorbind

despre deosebitele feluri din care se alctuiete literatura la-

tin, mai toat imitat dup cea elen, ne zice curat c sa-

tira este cu totul roman, «satira tota nostra est». Cu toate

acestea, în vechime, ca i în timpii moderni, muli critici s'au

înelat crezând c chiar i satira a fost luat dela Greci. Oastfel de amgire provine dintr'o asemnare adevrat minu-

nat, dar îns cu totul întâmpltoare, a cuvântului latin sa-

tira sau mai bine satura, cu numele unui fel de comedie

greac cu totul deosebit, ce se chiam dram satiric,

Spâaa aai'jry'.y.ov sau numai 'îaTooa.

Iat pe scurt ce erâ aceast dram-), dup câte putem

afla din crile vechilor i mai ales din Arta poetic a lui

Oraiu ^) : în Atena, la marele reprezentaiuni teatrale ce se

dau de dou ori pe an, în vremea srbtorilor lui Bacchus^

numite Dionysiace, se juca pe fiete zi trei tragedii i o miccomedie în care persoanele erau alese printre semizeii iprintre eroii mitologici, iar chorul erâ totdauna compus deSatyri, tovari ai lui Bacchus. Aceste buci teatrale, care

erau întotdeauna foarte vesele, jucându-se la sfâritul repre-

zentaiunii, mai descreeau frunile înorate de groaznicele ca-

tastrofe ce se petrecuse mai 'nainte, tot pe aceiai scen.Acesta erâ rolul dramei satyrice. Lexicograful Suidas ne spune

c poporul, suprat d'a nu mai vedea, ca în vechime, îm-

prejurul altarului zeesc, nici pe Dionysiu împodobit cu vi^

\

i) Institutio oratoria, lib. X. cap. 1.

2) Asupra dramei satyrice la Greci vezi mai ales Barthelemy, Voy.

d'Anacharsis, eh. 69 : Welcker. Nachtrag zu der Schrift uber die Aeschy-

lische Trilogie, p. 185; Patin, Etudes sur Ies tragiques grecs, voi. III,.

p. 442; Got. Hermann. De dramate comicosatyrico. Opuscul. I.p. 44. etc'^j Vers. 220 i urmtoare.

364: AL. I. ODOBBSCU

nici pe burtosul i ovindul Sylen, nici pe comicii i rân-

jiii Satyri, ci de a tot vedea, în locul acestui chor glumei sgomotos, jalnice i înfiortoare întâmplri, s'apuc sstrige : «Apoi aci nu'i nimic pentru Dionysiu ! OoSsv Trpoc

A'.ovuaov!» Atunci un cetean din Fliunta, anume Pratinas,

pe la vre-o 500 înainte de Christos, închipui de a pune pe

scen faptele comice ale eroilor, dându-le drept chor o ceat

de Satyri, cari cântau strofele lor lirice pe muzica sltreaa modului frigian i dnuiau gesticulând desfrânatul lor joc

sicilian numit Sicinnis. Choerilos i Frynicos pir pe ur-

mele lui, i chiar marele Eschil însoi uriaele sale trilogii

tragice cu câte o dram satyric, unde înfia sau pe Pro-

meteu aducând într'o trestie focul cerului de care îi pârleau

degetele Satyrii, sau pe Circea prefcând în ramatori pe ne-

norociii tovari ai lui Odiseu, sau alte subiecte comice de

felul acesta. Nici Sofoclu nu rmase mai înapoi, cci se f-

cuse, cum am spus, obiceiu d'a se reprezenta, împreun cu

trei tragedii, o dram satyric. Aceste patru buci teatrale,

jucate în aceiai zi, constituiau tetralogia consacrat a sr-

btorilor dionysiace. Din multele drame satirice ale scriito-

rilor greci, abia ne-au rmas câte-va fragmente neînsemn-

toare ^) i o dram întreag, adic Cyclopiil lui Euripid, unde

putem vedea cum face iscusitul Odiseu de pârlete ochiul

uriaului Siciliei, dup ce mai întâiu 1-a îmbtat cu vin.

Aceast bucat ne poate da o prob ecsact de ce era

drama satiric la Eleni i, lsând la o parte atât frumuseile

lirice cât i expresiunile puin cuviincioase ce se pot afl

tntr'însa, nu gsim în ea, când o comparm cu satirele lui

Oraiu i lui Juvenal, alt asemnare cu ele decât numai

o tenden comic dintr'o parte ca i din cealalt. Cu toate

acestea, am mai spus-o, critici vechi i moderni s'au amgit

i, din asemuirea numirilor, au tras închieiere c i lucrurile

eeau dintr'acela isvor. Printre cei noi, vom numi pe cel

1) Fragmenta Grsecorum Satyrogiaphorum, edit. Friebel et Larsow

Berlin, 1837.

i«;ATlF.A LATIN 365

mai vestit, pe filologul francez Casaubon ; dintre cei vechi,

vom transcrie aici ceva din gramaticul Diomede, carele tria

prin secolul al IV-lea sau al V-lea dup Christos. Vorbind

despre satira, el zice aa: «Satira este numit satura, sau

satira, dup Satyrii, fiindc, într'acest fel de poezie, se zic lu-

cruri de râs i ruinoase, precum Satyrii au obiceiu a zice ia face...... Dar el îndat ajunge la proveniena cea mai de

crezut a cuvântului latin, i urmeaz: «sau de la satura

lanx, care e o tav purtând felurit pârg, ce se pune pe

altar în srbtorile zeiei Ceres...». Insfârit tot el cere ajutor

de la un derivat spre a explica chiar rdcina cuvântului izice : «sau de la grmada i (ca s zicem i noi ca latinul)

dela saturarea lucrurilor ce se afl într'însa»^).

Aa dar vedem c, la Latini, vorba satira vine dela ve-

chiul cuvânt satura, ce însemna orice fel de amestectur.

In limba preoeasc, tava pe care se puneau cele d'întâi

roduri ale pmântului, spre a le aduce drept odor zeiei

Ceres, purta numele de satura ianx; vedem într'adevr cacest obiceiu erâ foarte vechiu în Italia, ca i în Palestina.

Anticele popoare itcJice jertfeau zeilor toate cele întâi nscute

dobitoace ale anului, i au fost chiar timpuri, când mari urgii

apsau preste ele, de au sacrificat chiar si toi pruncii nscuiîntr'o primvar. Aceia se chiam la dânn Ver sacrum adic.

Primvara sfânt-). Mai târziu i în vremi mai ferice, zeii

se mulumeau cu o satura lanx, adic o tav încrcat eu

de toate.

Lesne se înelege c vorba saturitas a eit de aci i noi

înc i azi zicem: «Sunt stul i m'am sturat, y> fr de a

ne fi atins vre-o dat de tava sânit a Ceresei. In sfârit,

spre a avea o prenumerare exact i deplin a deosebitelor

înelesuri ale vorbei satura, în limba latin, vom traduce din

V) Casaubon, De satyrica Groecorum poesi et Romanorum satyra.

Paris, 16u5, i Halle 1774. — Diomedis bil. III. p. edit. Gramatic, latin.

edit. Putsch.

-) Vezi Niebuhr, Roemische Geschichte ; Niicheiet, Mistoire Romaine ;

Micali. Storia degli antichi popoli italiani.

o66 AL. 1. onoBK.scu

gramaticul Festu cuvintele urmtoare : «Satura este i un

fel de bucate gtite cu deosebite merinde, i o lege alctuit

de mai multe legi i un fel de poezie unde se vorbete de

mai multe lucruri»^). Aa dar satura erâ la Latini un termen

general care însemna tot felul de amestecturi i se între-

buina atât în graiul preoilor i al legiuitorilor, cât i într'al

buctarilor i al literailor.

La Greci^ nu avea deloc acela îneles zicerea Sâiupoc, care

însemna drama satyric. Aceast numire venea negreit din

natura chorului ce figura în acele buci glumee, i care

chor erâ compus de zeitile slbatice i sglobii, tovari ai

lui Bacchus, personificând oare cum toate aplecrile rele inecuviincioase ale firei omeneti. Chorul de Satyri dase

numele su acestui fel de comedie, în care aflarea lui erâ

de neaprat trebuin, precum multe tragedii greceti erau

denumite dupe natura chorului ce luâ parte într'însele, spre

exemplu : /?^^a/oa/'^/^'lxsrio£c,luiEschil, Trachiniele, Tpa/^v.ai

iui Sofoclu, Bachantele, Bâz/a'. lui Euripid i multe altele.

Iar pe acei Satyri, semizei închipuii de Greci cu copita de

ap i cu cornia pe frunte, nu trebuie de loc s-i asemuim

cu Faunii, acei dintâi poei ai Laiului i cântrei de versuri

latine-), acele blânde zeiti câmpene care ocroteau, în Italia,

lucrrile câmpului, pe care Virgil le chiam întru ajutor la

începutul Georgicelor sale :

Et vos agrestum presentia Nutnina, Fauni

Ferte simul Fauni pedem. Dryadesque puellae

Munera vestra cano 3),

i crora Oraiu se fgduiete a le jertfi un ied, dac vor

binevoi a priveghiâ punele i turmele sale"^).

Satyrii Grecilor n'au astfel de atribuiuni; plini de viclenie

i de isteciune, ei caut neîncetat prilejul de a'i mulumi

1) Festus, citat în gramaticul Paul Diaconul.

2) Ennius, într'un fragment din cartea a Vl-ea a Analelor.

'^) Lib. I V. 16.

*) Ode, lib. III. 18.

SATIRA LATIN 367

uricioasele lor aplecri, cu paguba rnuritorilor. Furtiagul,

beia, lcomia, desfrânarea sunt jocuri pentru ei ; fricoi la

primejdie, ludroi când sunt la sigur, dar în veci trândavi

^i rsipii, astfel ni-i arat vechia literatur satyric a Grecilor

§\, dac n'ar fi avut viociunea spiritului i oarecare graie în

strâmbrile lor, care s rscumpere puin atâtea rele porniri,

atunci i-am putea privi ca pe nite idoli asemnai cu dia-

volii iadului cretinesc. Cu toate acestea, artele i literile E-

lenilor i-a învluit în oarecare poezie; ici, îi vezi, jnferbân-

tai de vin, urmrind sgomotul i bogatul cortegiu al iui

Bacchus i fcând s rsune crotalele^) i tamburele, îi auzi

•cum iubesc râna, jucând desfrânata lor Sicinnis; colo, îi

zreti stecurându-se pe furi într'o dumbrav ca s'apuce

fr veste vre'o Nimf a pdurilor adormit.

Multe scene de acestea, rmase pân la noi pe pâreii zu-

grvii ai Pompei, ne îndeamn foarte mult a da crezmânt

scoliastului lui Teocrit, la idila sa a IV, când voiete s de-

rive cuvântul «ÎLâr'jr^GC a^o zr^(; csdO-Ti;»-).

Putem dar încheia, mai nainte de toate c asemuirea cu-

vintelor Satura i Iâropo<; e cu totul întâmpltoare i c aceste

dou ziceri nu deriv de loc din aceiai rdcin.. Ne vomîncredina îns i mai bine de originalitatea satirei latine, cer-

cetând urmele ei în istoria literar a Romei.

II.

Titu Liviu "^) ne spune cala anul 391 dela cldirea Romei,

consuli fiind C. Sulpiciu Peticu i C. Luciniu Stolo, se adu-

ser din Etruria nite histrioni cari, prin jocurile lor, trebuiau

s îmblânzeasc mânia zeilor i s alunge din Roma groaz-

nica peire ce apsa pe cetate. Aceasta erâ o credin în mult-

1) Un fel de castaniete pe care Ie plesneau în palme.

-) Lsm curioilor grija de a cerceta în Lexice însemnarea Cuvântului

'37.^^ i de a constat, în picturile lubrice ale muzeului secret din Nea-

poie, dac derivaiunea ce o dm aici nu se înfieaz ca cea mai pro-

babil.

3) Lib. VII. cap. 2.

>()8 AL. I. ODOBESCU

cuvioasa Etrurie, de unde veneau în Roma augurii, acei preot

cari citeau viitorul în fulgerile cerului i în zborul paserilor.

Histrionii aceia întocmir ale lor jocuri fr de a cânt ifr chiar de a face ceva schime care s vdeasc înfiareateatral a vre-unui fapt ; ci numai dnuiau din picioare ifceau întorsturi acrobatice ; iar gura le era mut. Tinerii

romani, gsind aceste jocuri pe placul lor, se apucar a le

imita; dar ei mai adogir pe lâng dan, ca un chip de micaciune -teatral, i un fel de dialog în versuri fescenine^)^

adic o întreschimbare de glume mai mult sau mai puin

grosolane i necuviincioase, care fceau s râd pe publicul

de atunci, înc necultivat. Dar acesta nu fu cel din urm pas

al geniului dramatic la Latini ; în loc de astfel de jocuri neo-

rânduite i nemestrite, se ivi un soiu de mic comedie, pe

care o jucar cetenii din Roma, luând titlul de histrioni^

dup zicerea etrusc însemnând pe actori, i care fu numit.

Satira, negreit fiindc într'însa erâ vorba de tot felul de

lucruri, dar mai cu sam, socotesc, ceva critici i urzicri la

adresa oamenilor însemnai din acea vreme-).

Ceeace m face a presupune aceasta, e tocmai gustul ce a

avut în totdeauna poporul roman de a lu în râs pe brbaii

si cei mai vestii, gust care se vdete mai ales în obiceiul

strmoesc ce etâ pe ostai s cânte, urmând carul de triumf

al izbânditorului, versuri comice în care nu-i crua nici cea

mai mic vin. Astfel soldaii lui Cesar strigau, intrând pe

uliele Romei cu gloriosul lor general în cap:

Urbani, servate uxores, moechum calvum adducimus

!

adic: «Ceteni, pzii-v nevestile; cci aducem pe berbantul

cel pleuv !»^).

1) Niebubr, în Istoria Roman, trage aceast numire dela oraul Fes-

cennia, aezat în Etruria unde s'ar fi inventat aceste versuri pline de

murdrii.

2) Asupra Satirei latine vad cineva: Casaubon, cartea sus numjt:

Baehr, Geschichte der lateinischen Literatur : Ruperti de Satira Roma-

norum, în edit. lui Juvenal din 1801, etc, etc.

^) Bernstein, Versus ludicri in Romanorum Coesares priores, p. 10.

SATIRA LATIN 369

înc o dovad de spiritul de critic al plebeilor împotriva

celor mai mari ai lor, este acest vestit vers al poetului Neviu:

Fato Metelli Romae fiunt consules,

adic «numai întâmplarea, i nu meritul, a fcut pe Metelii

s fie consuli în Roma», la care Metelii rspunser cu fapta

i cu vorba

:

Malum dabunt Metelli Naevio poetae.

sau «Ru va pi poetul Neviu dela Metelli». i'ntr'adevr

bietul poet plebeu, scpând din fundul bolilor Tuliane, îi

sfâri viaa pe rmurile pribegiei^).

Deci, fie-ne ertat a crede c, precum au fcut soldaii trium-

ftorilor i poetul Nevie, asemenea fceau i autorii sau ac-

torii acelor satire teatrale despre care am vorbit. Acele mici

comedii, care n'aveau alt scen decât cetatea Romei, nici

alt îmbrcminte decât haina roman, se schimbar foarte

puin când, sub înrâurirea literilor elineti, se ivir comediile

lui Plaut, Tereniu i Ceciliu, lucrate dup tiparul grecesc.

Ele se pstrar înc mult vreme întro treapt mai josnic,

sub numele de Fabalce tabernarice adic comedii de cârcium.

Junimea patrician se leped de aceste jocuri p^orane iea împrumut dela naiunea osc, comedia numit Atellana,

în care toate personagiile îi aveau rolul i caracterul, ba ichiar costumul lor, cunoscute de mai nainte, i în care aadar nu rmânea de inventat decât numai intriga.

Astfel de comedii, nscute în mica cetate Atella din inutul

Campaniei, i jucate câtva timp la Roma în limba osc, iar

pe urm în cea latin-), pot fi privite ca vechiul trunchiu

din care au ieit comediile poporane ce se joac înc i azi

în Italia, mai ales la Roma pe piaa Navona, sub nume de

Comedie dell'Arte, i ale cror persoane sunt neschimbate.

Palcinella, Brighella, Pantaleone, Arlechino sunt adevrai

^) Clussman, Cn. Ncevii vita et carminum reliquice, p. 16.

2) Munck. De fabiilis Atellanis: Schober, Ueber die Atellanische

Schauspiele der Roemer. L. Pomponius i Novius fur cei mai vestii

scriitori de Atellane la Romani.

Al. I. Odobescu. - Voi. II. 24

370 AL. I. ODOBESCU

strnepoi ai lui Maccus, Bacco, Dossenus, Mandacus din

atellanele latine^). Ca modernul Pulcinella, asemeni i ve-

chiul Maccus, poart o cocoa în spate i alta în piept,

i un nas mare i cocârjat; deosebirea. e c unul era îmbrcat

cu tog, iar cellalt cu peptar pestrij i crestat, ca gentilomii

i cavalerii din timpul Renaterii.

Ins aceste msci sau personagii pocite i ridicule ale Ita-

lienilor n'aveau negreit nimic a face cu persoanele dramei

satyrice elineti, care erau alese printre semizeii i eroii poe-

melor ciclice, artate sub o fa glumea; astfel, nici o rudenie

nu putea s fie între un Ercul lacom, un Odiseu viclean, un

Polifem beat, cu un Maccus de dou ori ghebos, cu un

Manducus cu gura cscat pan la urechi i cu din{ii rânjii,

cu un ntru, ca Bucco cel din orelul Atella. Mai ales cpunctul de cpetenie al dramei satyrice, adic corul de Satyri

lipsea cu totul în Atellane, i, dac ne vom sui chiar pânla origin, lesne ne vom încredinjâ c comedia osc, acea

petrecere întâmpltoare a junilor patriei i a oamenilor frtreab, nu putea s aib nici o legtur din natere cu drama

satyric, jucat solemn în srbtorile dionysiace i cerut cu

tot dinadfnsul de poporul atenian care se plângea c au uitat

pe Bacchus în folosul tragediei.

Izbutirm pân aci, cred, a arta c atât vechia satir tea-

tral a Romanilor, cât i atelana de origin osc, s'au nscut

chiar în Italia i n'au fost turnate dup tipar grecesc. Dar

acest punct capital este cu atât mai lesne de întemeiat, cu cât,

pe vremile despre care vorbirm pân acum, înrâurirea Ele-

nilor nu se simiâ înc în Lajiu; Roma era înc mânat nu-

mai de însui geniul su, sau cel pufin n'aveau al^i ctitori

decât naiunile ce o înprejmuiau pe pmântul Italiei, adic pe

Etrusci i pe Osci.

III.

Cu toate aceste, greutatea nu va fi mai mare spre a do-

vedi c, chiar în epocile când toate celelalte feluri de com-

1) W. A. Schlegel, Geschichte der dramatische Literatur.

SATIRA LATIN 371

l

puneri literare, poema epic, tragedia, comedia, poezia liric,

erau sub asuprirea literilor elineti, c chiar i atuncea, zic,

satira tiu s-i pstreze o mare originalitate în deosebitele

ci pe care ea le apuc. Dar mai înainte de a expune pe

scurt aceast istorie, trebuie s ne aducem aminte c satira,

la Latini, este o zicere colectiv care poate însemna totdeo-

dat mai multe feluri, i c fiecare autor avea vqie a numi

într'astfel amestectura de scrieri felurite ce el compusese.

Poetul Enniu, printele poeilor latini, i dup dânsul tragicul

Pacuviu, deter acest titlu la deosebite mici scrieri în versuri

iambice, în care se vede c ei dezbteau despre filozofie,

despre moral i în sfârit despre politic ; se poate ca ei sfi amestecat într'aceste dezbateri, ceva lovituri cu ascui îm-

potriva relelor nravuri ale societii i împotriva unor per-

soane cu nume ru în Roma ; îns nimic nu se poate hotrî

despre acestea i ne vom mulumi transcriind aci mrturia

lui Diomede : «Satira este acum la Romani o poem defi-

mtoare i lucrat în chipul vechei comedii, spre a îndrepta

relele ; astfel au scris-o Luciliu, Oraiu i Persiu. Dar odini-

oar o pciem compus de felurite poezii, se numea satira:

astfel au scris Pacuviu i Enniu».

Deci, iat înc dou feluri de satir la Romani : de-oparte,

numai o adunare de scrieri felurite în versuri, i acest fel a

perit cu cei doi scriitori însemnai de Diomede ; iar cealalt

parte, o poem cu form determinat, cu un caracter parti-

cular i cu mari nume ca s'o fac pentru totdeauna strlu-

cit. Dar cui suntem oare datori o astfel de inveniune ? Sîntrebm pe Quintilian, carele ne va rspunde astfel : «Satira

e cu totul a noastr ; într'însa Luciliu mai întiu a dobândit

laude însemnate». Iar Pliniu cel btrân se întinde i mai de-

parte zicând : «Poezia satiric a fost aflat mai întiu de

Luciliu» ^).

într'adevr Luciliu întemeie felul curat literar ce poart

acest nume i care, dela cei vechi, trecu la moderni în ma-

nile lui Regnier, lui Boileau i altora.

1 ) în prefaa Istoriei Naturale.

?)12 AL. I. ODOBBSCII

Luciliu, nscut din clasa patricilor cu 148 de ani înainte de

Christos, la Sussa, în {ara Aruncilor, i mort la Neapoli îii

103, liber fiind prin înalta sa poziiune de a cenzura i oa-

menii i faptele, i de a ofili mârevia, plin înc de cucer-

nicie pentru vechile virtui ale Romei, vrs fr preget al

su geniu ferbinte i puternic într'o mulime de lungi buciexametre, unde biciuia i drâma tot ce i se prea vrednic

de cârteal i de dojana în religia, în politica, în instituiu-

nile i în nravurile rii sale. Dar pe lâng aceast censur

a relelor, el da mree i sntoase învturi. Dac, pe de

o parte, cu versul su aspru dar vârtos, ruina zgârcenia idesfrânarea, de cealalt, el fcea o neasemuit laud a vir-

tuei zmerite i solide:

Virtutea, Albine, e d'a ti s preuim dup adevratul lor pre, trebu-

rile în care ne amestecm i în mijlocul crora trim ; virtutea e pentru

om de a cunoate ceea ce este în sinei fiece lucru ; virtutea pentru ome de a deosebi ce e drept, folositor, ceea ce e onest, care lucruri sunt

bune, care sunt rele, ceea ce e netrebuincios, ruinos, necinstit; virtutea

e de a pune o margine i un sfârit dorinei de a dobândi ; virtutea e

d'a ffentâri cu balan dreapt preul avuiilor; virtutea e de a face

onoarea cuvenit la ceea ce este onest, de a fi protivnicul i vrjmaulrelelor nravuri i rilor oameni, de a fi, din contr, aprtorul bunelor

nravuri i al oamenilor buni ; de a mri pe acetia, de a le voi binele,

de a tri prieten cu dânii ; de a se socoti mai întâi la binele patriei,

pe urm la al prinilor, i tocmai într'al treilea rând la sfârit, la al

nostru» 1).

Cel ce urm lui Luciliu, Varron din Atace, nu prea lsa

urme despre talentul su satiric. Quintilian ne zice c el n'a

avut mult merit. Dar dup dânsul veni ilustrul Oraiu, scriitor

plin de spirit i de graie ; el apuc în mâna sa miastr,

armele lui Luciliu, îndrept i alung ceea ce era prea aspru

i prea gloduros în limba i în exametrul printelui satirei

i, luându-i i el asupra de a critica relele generale ale so-

cietei, tiu s pun, în locul amrciunei i mâniei lui

Luciliu, o ironie glumea i delicat. Cu o minte vesel, cu

1) Lucilii Saturarm reliquics, et Gerlach. Fragm. p. 79 ; Ch. Labitte.

Les Satires de Lucite.

SATIRA LATINA 373

O form modest dar istea, cu o limb mldioas i dulce,

el glumi asupra poeilor fr talent, asupra bdranilor bo-

ierii, asupra paraziilor nesturai, asupra rsipitorilor iasupra zgârciilor ; dar foarte rar se ridic satira lui pânla o puternic rscoal în contra mârviei i a desfrânrii.

E i adevrat c el tria într'o vreme^când multe trebuiau

cruate ; el însui nu prea era om care s voiasc a'i jertfi li-

nitea pentru orice pre ; erâ numai un poet plin de gust ide vioiciune. Când citete cineva satirele lui, i se pare caude o conversaiune plin de graii i de spirit. Ele ne-au

rmas ca un eco din acele ospee ale lui Mecena, unde

cântau i râdeau, lungii în triclinile bogatei viile de pe Es-

cuilin ^), Virgil, Oraiu, Varru i amicii lor.

Mult mai silite i mai puin curgtoare sunt cele ease

satire lsate de Persiu ; dorina acestui autor de a intra

mereu în dezbateri filosofice i gustul su pentru stilul strâns,

fac ca ale sale scrieri s fie un ir de enigme pe care cri-

ticii îi pun toat iscusina spre a le descurca.

Ins satira nu se cufund cu Persiu în întuneric ; un nou

Luciliu o atepta, sub puternica pan a lui Juvenal. Cât de

mare ar fi fost gloria acestui poet de n'ar fi uneori ptat !

Cât foc e într'însul ! Ce bogie în imaginaiune ! Ce putere

în expresiuni ! Dar epoca de degradare în care el a trit s'a

resfrânt asupra acestui frumos geniu. Înfuriat de desfrânrile

i de ticloiile ce vedea împrejuru-i, cu un cinism învier-

unat, el se apuc a le descrie, blestemându-le. Limba lui

înveninat, înfruntând" orice desgust, spuse curat cele mai

scârboase adevruri i, aprinzându-se în acea beie de des-

frânri, ea se prostitui în tabelurile cele mai respingtoare.

Astfel sunt scrise satirele lui Juvenal, împreunare minunatde descrieri ruinoase i de nobile inspiraiuni.

Aa, purtat din mâni în mâni de trei mari geniuri, Lu-

ciliu, Oraiu i Juvenal, satira poate s dea drept rezumare

1) Satir. I. 8.

374 AL. I. ODOBBSCU

a scopului i a îndatoririlor sale, aceste versuri ale poetului

din urm :

Quidquid agunt homines, votum, timor, ira, voluptas,

Gaudia, discursus notri est farrago libelli.

«Orice mic pe oameni, urri, temeri, mânie, dorinje,

bucurii, strdri vor ff materii amestecate în crticica noastr».

i spre a explica mai pe larg aceast definijiune, zicem csatira ajunsese a fi, în Roma, un fel de poezie al crui scop

era d'a trece sub censur defectele comune ale societii,

culegând ici i colea exemple personale, i de a prezenta

totdeodat învturile unei morale tari i sntoase. Acest

fel de poezie s'a nscut chiar în Roma ; într'însa nu se ivete

nici un semn de imitaiune d'a dreptul dela Greci ; îns dacar voi cineva s-1 semuiasc negreit cu ceva din literatura

elen, atunci ar putea gsi, în cele dup urm, c lambele

i Syllii au oarecare analogie cu critica relelor, i Gnomele

cu învturile de moral, cari amândou întrunite compun

genul satiric latin.

îns syllii ^) lui Timon din Fliunta, filosof sceptic carele

tria pela 279 înainte de Christos, precum i iambele lui

Archiloch ^), poet liric din Pros, între 714 i 679, nu aveau

acel caracter de generalitate al satirilor romane. Acesta din

urm, cu versu-i iute i argos, cu limba-i muctoare iînveninat, îi vrs fr cumpt veninul asupra nenoroci-

tului Licamb, care nu voia s-1 ia de ginere. Celalt, dei se

servi cu versul exametru i întrebuina, în dou-trei criale sale, forma dialogului, care se gsete câte odat i în

satira Latinilor, îns criticele lui se atingeau numai i numai

de filosofi, atât rposai, cât i vieuitori, i de ale lor sis-

teme, pe care le lua în râs.

Aa dar nu putem zice c Luciliu, Oraiu i Juvenal au

luat drept model nici pe Timon, nici pe Archiloch ; mai puin

1) Woelke, De Groecorum Sylliis : Paul, Disputatio de Sylliis

2) Liebel, Archilochi reliquae ; K. Ot. Miiller, Geschichte der grie-

chischen Literatur, I.

SATIRA LATIN 37;

înc putem zice c ei s'au adpat în gnomele Grecilor. In-

tr'adevr aceste versuri, culese sub numele celor apte îne-

lepi ai Greciei^), sub al lui Solon, lui Teognis i altora, sunt

nite scurte maxime i învturi de moral, de politic, de

economie, precum se gsesc pe ici pe colea în satirele Lati-

nilor ; dar ele mai adesea sunt scrise într'unul sau dou ver-

suri i le lipsete cu totul acel cadru care d satirei romane,

caracterul su de originalitate. •

Deci s nu mai cutm în zadar imitaiune acolo unde totul

e original roman, i s primim numai c satiricii latini au

putut negreit s se foloseasc de unele idei, de unele ex-

presiuni glumee i iscusite, pe care le culesese în scriitorii

eleni i pe care au nimerit la urm a le întrupa în compu-nerile lor.

IV.

Pe de alt parte, de vom arunc ctarea asupra fragmen-

telor rmase din adunarea de satire ale lui Tereniu Varro-),

nscut la anul 216 înainte de Christos, nu trebue s ne am-geasc titlul lor, care poart numele filosofului Menip. înv-atul amic al lui Cicerone compusese, în ceasurile-i de rgazcând întrerupea adâncile i serioasele sale studii, o mulimede bucele desprite, în proz i în versuri de deosebite

msuri, în care el critica mai cu seam feluritele sisteme ale

coalelor filosofice, astfel precum fcuse mai înainte filosoful

cinic i aKOuSoYsXoiov (iubitor de râs) Menip, discipol al lui

Diogen. Deci, între scrierile lui Varro i ale lui Menip nu erdecât o asemnare de subiect, iar nu de form. Satirele Me-nipee, de i purtau un nume de jumtate grecesc, de i erau

pline de cuvinte elineti i negreit de o mulime de numeproprii de ale filosofilor greci, cu toate acestea ele erau nu-

mai o aduntur de felurite lucrri, precum fusese satirele

1) Orelli, Opuscula Graecorum sentendosa et moralia.

-) Oehler, Terenti Varronis Saturorum Menippearum reliquiae. — Ch.

Labitte, Varron et ses Menippees.

376 AL. 1. ODOBESCU

lui Enniu i ale lui Pacuviu. Tot atâta deosebire va fi fost

între scrierile lui Menip i satirele lui Varron, cât între ace-

stea i La Satyre Menippee a Francezilor, scris de Rapin,

Passerat i alii, în timpul rzboaelor de religiune din secolul

al XVI-lea, împotriva Ligei catolice.

Dela Varron încoace, — afar jiumai dac vom numra ipe împratul Iulian, autorul unei poeme greceti, numit Mt-

'lOTTOYwv, satira încontra brbii cetenilor din Antiochia, — nu

mai avem cunotin, mult vreme, despre nici un autor care

s fi scris satire de felul acesta. Ins la moartea împratului

Claudiu, filosoful Seneca, prta lesnicios i linguitor slu-

garnic al crimei svârite de Agripina, prenoi vechia satir

i compuse, în versuri i în proz, o povestire glumea ibatjocoritoare a morii i a apoteozei nenorocitului împrat.

Apokolokyntosea pare a fi una din urmele cele mai târzii ale

satirii romane sub vechea ei form. Trebue îns s mrtu-

risim c, dela Enniu pân la Varron, se fcuse mari schim-

bri într'acel fel de compuneri ; negreit c dela Varron pânla Seneca, schimbrile nu fur mai puin însemnate. Insfârit,

în epocele ce urmar, închipuirile capriioase înmulir în tot

chipul aceste lucrri de fantazie, ce nu erau strâmtorate de

nici o lege, de nici o regul; printre cele mai de însemnat

vom numi scrierea Satyricon a lui Petroniu, care ne descrie

viaa unui sibarit din vremile imperiului i pe care, mai mult

titlul decât cuprinderea, ne face a o prenumra printre scrie-

rile satirice.

Aa dar, afar de satira în versuri exametre, inaugurat

de Luciliu, Romanii avur totdeauna o satir lipsit de re-

gule i nscut, ca i cealalt, îu societatea roman. Nu tre-

bui dar s tgduim cuvântul lui Quintilian, «Satira tota

nostra est». El avea drept a-1 zice i mândria cu care îl ros-

tete, se vede c o câtigase chiar în analele literare ale Ro-

mei. Acolo putea s se încredineze c satira s'a nscut i

s'a dezvoltat în cetatea nemuritoare. Precum am vzut, ea

trecîi prin trei fee deosebite ; mai întâiu fu o mic comedie

poporan; la urm, o scriere unde se amestecau tot felul de

SATIRA LATIN 377

sp»se mai mult sau mai puin glumee ; însfârit o poezie cu

regule statornice, cu forme mestrite, cu mree îndatoriri.

Sub aceast din urm înfiare, a trecut ea în literaturile

moderne; mai toate naiunile civilizate ale Europei au culti-

vat, cu mai mult sau mai puin succes, aceast ramur a

poeziei. La noi, Românii, avem bune începuturi i sperane

de a merge mai departe. Nepoii înva lezne meseria str-

bunilor !

Paris, 1853.Din România Literar, foaie pe-

riodic sub redactarea D-lui V. Ale-

csandri. Iai, 1855. —Reprodus în Re-

'vista Român pentru tiine, Litere

Arte. Voi. 1, 1861, Bucureti.

Traducerea Comentarielor lui luliu Cezar

premiat cu premiul „Alexandru loan I-iu Cuza"

Extract dintr'un raport, prezentat în sesiunea anului 1873

Societatea Academic Român, în edina sa din 3 Sep-

temvre anul 1871 a pus la concurs Tradacianea în limba

român a Comentarielor lui luliu Cezar de Bello Civile,

împreun cu anexele (lui Hiriu i altora) de Bello Alexan-

drino, Africano et Hispaniensi, anunând pentru acest con-

curs tot aceleai condiiuni ce se pusese pentru traduciunea

Comentarielor de Bello Gallico, precum i un premiu de

una mie dou sute lei noui, din fondul Alexandru han I

Cuza, ce are a se decerne traduciunii celei mai bune.

Mai nainte de 15 Iulie, anul curgtor, termin fixat pentru

depunerea manuscriptelor prezentate la concurs, s'au primit

estimp dou elaborate, ce s'au însemnat cu literile A i B.

Comisiunea însrcinat de d-voastr cu examinarea acestor

manuscripte, i compus de d-nii Laurian, Maxim i sub-

semnatul, a cercetat aceste lucrri dup metodul comparativ,

întrebuinat acum doui ani în examinarea manuscriptelor din

traduciunea Comentarielor de Bello Gallico, i ea n'a în-

cercat greutate spre a se convinge c manuscriptul cu lit-

A este superior celuilalt, cel puin sub raportul înlesnirii i

coreciunii stilului românesc.

In privina exactitii cu care înelesul autorului latin e

produs în limba român, comisiunea n'ar putea da precdere

nici unuia din ambii concureni ; dar fiecruia i-ar putea im-

puta de a se deprta, adese ori fr necesitate, de la structura

frazeologiei latine, spre a produce fraze româneti mult mai

TRADUCEREA COMENTARIELOR LUI lULIU CESAU 379

k

împedecate i mai puin elegante decât ar fi fost o traduc-

iune simpl i fidel a textului latin. Printre erorile de aceast

natur, s'a observat mai cu seam prea deasa schimbare a

timpurilor în traducerea verbilor i aceasta mai adesea frs fie necesitate de diversitatea sintaxei ambelor limbi.

In manuscriptul lit. B, provincialismii neîndemânatici iexpresiunile de un caracter puin literar abund; dar nici

manuscriptul lit. A nu este ferit de oarecare forme grama-

ticale incorecte, care, dei sunt uzitate în unele pri ale Ro-

mâniei, nu pot fi admise în limba scris, în limba literar.

Pe lâng aceste generaliti vom adogâ cum c termenii

technici, i mai ales cei de resbel, adesea întrebuinai în

textul latin, sunt tradui românete într'un mod foarte nere-

gulat, adic amestecând ziceri vechi din limba român, dar

foarte rar adaptabile la obiecte de strategie antic, cu expre-

siuni latine transportate d'a dreptul în limba român.

Convenim de îndat c acetia din urm sunt mai totdauna

preferabili celor dintâi ; dar, în orice caz, ne simim nevoii

a recomanda o mai scrupuloas exactitate în întrebuinarea

celorlali.

Pe de alt parte, observm c, în manuscriptul lit. A, al

crui stil este cu neasemnare mai lesnicios, mai elegant imai corect decât cel din manuscriptul B, nu se mai simte

aa tare, ca în traduciunile cele preferite acum doui ani, in-

fluena galicismilor nejustificabili, cari s'au introdus la noi

prin uzul cuotidian al traduciunilor servile din limba francez.

Precum se vede din citaiuni (aci omise), comisiunea nu

poate acorda o deplin aprobaiune, nici chiar manuscriptului

lit. A., care, fr îndoial, însuete mai multe caliti decât

cellalt. Pre lâng o destul de mare exactitate în reproducerea

înelesului din textul latin, primul manuscript se prezent

mai adesea cu un stil românesc pe care-1 poate citi cineva cu

oarecare plcere. S adugm înc cum c notele, dei scurte,

sunt totdauna nemerite, i c introduciunea la Comentariul

despre Belul civil este un bun conspect de situaiunea Sta-

tului roman în momentul când încep evenimentele narate.

380 • AL. I. ODOBESCU

Manuscriptul lit. B, prezeilt drept introducere o prescurtare

din viata lui luliu Cezar; notele dintr'însul au i ele valoare

critic, i nu se pot trece cu vederea dou bune accesorii

ce s'au pus la sfâritul operatului, i adic, o tabel alfa-

betic de numiri i de obiecte, i o tabel cronologic (cu

anii i zilele) de evenimentele coprinse în naraiunea lui

Cezar.

Fr dar de a recomanda manuscriptul lit. A, ca o tra-

duciune ce nu las nimica de dorit, comisiunea crede însc aceasta nu este câtui de puin mai prejos de lucrrile

ce s'au prezentat acum doui ani. Pe acest temei i conside-

rând marea necesitate ce se simte de a stimula cât se poate

mai mult în sânul naiunii noastre aplecarea i gustul la lu-

crri literare serioase, comisiunea nu crede c este oportun,

^ de aceast dat, a refuza nici chiar a amâna decernerea pre-

miului propus.

Societatea noastr, domnilor, a lucrat pân acum în modde a deschide tuturor brbailor laborioi i cu cunotine, o

cale lesnicioas spre a înavui limba cu opere de o mare

valoare literar, fr de a le prezenta alte dificulti de în-

vins, decât ale unei traduceri din limbile clasice în limba

noastr.

Lucrrile de aceast natur ce s'au propus de ctre Aca-

demie ofereau concurenilor înc i retribuiuni din cele mai

cuviincioase. S constatm c în anul trecut, s'au prezentat

pentru asemene lucrri un numr mult mai considerabil de

concureni, de cât în anul de fa. Oare aceast împuinare

a aspiraiunilor nu provine în mare parte, din împrejurarea

c Societatea Academic n'a putut aproba lucrarea nici unuia

din concurenii de an?

Ne temem ca nu cumva, printr'o exigen prea riguroas.

Societatea s nu fac alt de cât a micora i mai tare pu-

inul îndemn la asemenea lucrri lungi i anevoiase, ce se

simte printre brbaii notrii de litere.

Cugetm asemenea cum c rigoarea ce Societatea trebuie

neaprat s arate, când este cestiunea de a pune în execu-

TRADUCEREA COMEXTARIELOR LUI lULlU CESAR 381

tare o idee provenit din propria sa iniiativ, când voete,

bun oar, s scoat la lumin, cu spese însemnate i prin

acord mut, traduceri româneti de pe autorii clasici antici,

acea iwoare, credem se poate îmblânzi atunci când, precum

este în cazul de fa, Societatea nu are alt funciune decât

cea de a îndeplini voinele unui generos donator, recom-

pensând lucrrile, care relativamente se vor crede cele mai

bune la timpul când este prescris a se decerne premiul.

Chiar acel premiu, pus astzi sub arbitrul d-voastr, fiind

mai cu seam un premiu de încurajare, de îndemn i de

stimulaiune la produceree de Jucrri serioase în limba ro-

mân, în atare calitate mai vârtos, comisiunea se crede în

destul îndreptit a v propune i de ast dat a lui de-

cernere.

Ea dar, întemeiat pe consideraiunile de mai sus, invit

pe Societate s acorde premiul fixat de 1200 lei din fondul

principelui Alexandru loan 1, persoanei care a prezentat ma-

nuscriptul (A) cu deviza: «Non solum armatis, sed interdum

«etiam otiosis minabantur (Pompeiani), nec quid, quisque

«sensisset, sed ubi fuisset cogitandum esse dicebant».—Ci-

ceronis pro M. Marcello.)

Aa dar, domnilor, azi pentru a doua oar, Societatea A-

cademic Român se vede în poziiune de a decerne premiul

literar instituit de rposatul marele Domnitor al României,

Alexandru loan I, i azi ne aflm în ziua de 30 August,

ziua onomastic a fostului Domnitor, în care pentru întâia

dat estimp, avem a deplânge perderea sa dintre muritori.

Sunt acum zece ani domnilor, de când avusei fericirea de

a fi organul prin care Alexandru loan I, fund îfi România

întâiul premiu de încurajare literar, deschizând astfel primul

avânt al activitii viitoare a Societii noastre, tot dânsul ca-

rele a pus piatra fundamental la cele mai multe acte prin

care se înal patria.

Am socotit domnilor c nu putem trece în tcere aceast

coinciden întâmpltoare, i c este o datorie solemn, pro-

382 AL. T. ODOBESCU

videnial a noastr de a ridica glasul aci, împreun cu tara

întreag, spre a rosti azi, cu o pletoas durere, cuvintele

:

«Etern s fie memoria marelui Domnitor al României A-

«lexandru loan 1 Cuza!» #

Bucureti 1873 Din Analele Societei Aca-" '

*

demice Române. Tom. VI, 1873.

Condîiunile unei bune traduceri româneti din

autorii Eleni i Latini.

Raport asupra traducerii române din dione casiu,

prezentat în sesiunea anului 1874.

Domnilor,t>

Pentru a treia oar Societatea noastr, mereu struitoare

în dorina-i de a da pu4)licului român traduciuni bune de

pe autorii clasici, a pus la concurs, în sesiunea anului trecut

seria de scriitori eleni i latini, asupra crora de dou ori

repeitele noastre încercri au rmas fr de rezultat mulu-

mitor. i nu s'a înelat întru aceast obstinat rbdare a So-

cietii, cci al treilea rând de probe, adic cel de estimp,

iat-1 c ni se prezent cu câteva lucrri care nu prea sunt

aa tare deprtate de condîiunile ce se pot impune, în mo-

mentul de fa, traductorilor români de pre scrise antice.

inând seam de fluctuaiunile la care limba noastr este

înc expus în procesul ei de limpezire, tiind cât de greu

este a se feri cineva atât de exageraiunile adimenitoare ale

sistemelor limbistice, cât i de incoreciunile consimite de

usul zilnic al vorbirii i al tiparului românesc, nu este oare

permis domnilor, a cere de la scriitorii români, pre care da-

toria i dorina noastr ne duc a-i îmbrbta la lucrri lite-

rare, o perfeciune de stil clasic, totdeauna în raport cu

aceia a autorului pe care ei au a-1 români ? S mai cugetmapoi c chiar i literaturele cele mai bine cultivate ale Eu-

ropei moderne posed puine, foarte puine traduciuni per-

fecte de pre autorii antici.

Adevrul e c dificultatea unei traduceri crete în propor-

384 AL. I. ODOBESCU

iune cu diferena ce exist între vocabularele, sintaxele iconstructiunile bine întemeiate i bine statornicite a doulimbe ce se încearc la lupta înffitoare a traduciunii, aadar, ca principiu general, se poate zice c cu cât o limbare cuvinte i regule mai temeinic stabilite, cu cât ea a a-

juns a fi mai de sinei stttoare, cu atât ea este mai pujin

priincioas, mai puin înlesnitoare la translaiuni dintr'o limbrival; i din contr limbele nu înc de tot formate, limbele

înc slabe i srace, dar care îns aspir la înavuire, au ifolos i îndemânare de a se mldia, prin mijlocul traduceri-

lor, dup chipul i asemnarea limbelor celor mai corecte.

Acesta este fr îndoial cazul limbei noastre, i pentru

aceea mai cu seam, — s'o declarm înc odat, domnilpr, —struim noi aa tare ca s îndemnm pe scriitorii notri la

dese i înmulite cercri de transfeyre a modelelor antice în

limba româneasc.

Pentru ca s atingem îns scopul i s facem ca traduc-

iunile propuse i premiate de Societatea Academic s fie

cu adevrat folositoare la înavuirea treptat a limbei i la

sporirea^ bunei literature române, nu cred c putem de o

cam data cere dela concurenii notri altceva decât

:

Mai întâiu, ca ei s se ptrunz bine de înelesul auto-

rului ce le st în fa, fr ca s nesocoteasc nici una din

nuanele, uneori foarte delicate, ale cuvintelor i ale frazelor.

Apoi ca ei s se sileasc a reprezenta pre românete, în

mod clar i cu fidelitate, atât înelesul general al frazelor i

al cuvintelor, cât i toat acea minunat varietate de nuane,

care este podoaba cea mai admirabil a frumoaselor i m-iestritelor limbe antice, în fine, ca ei s nu piarz i s nu

rsipeasc cu totul, în acea strmutare a materiei, a ideilor

i a impresiunilor strine pre românie, caracterele care con-

stitue însi originalitatea limbei noastre, semnele distinctive

care fac dintr'însa o fiin limbistic a-parte ; în câteva cu-

vinte, s nu nesocoteasc nici calitile, nici virtuile, nici

farmecul ei propriu.

Dac, dup experimentele fcute într'un ir de mai muli

CONDIIUNILE UNEI BUNE TRADUCERI... 385

ani, vom cuta astzi a consemna principalele defecte la care

se afl mai cu seam expui traductorii notri în raport cu

fiecare din aceste trei norme pe care, în mod tacit, Socie-

tatea le-a fost impus chiar din ziua când, pentru întâia dat,

a deschis cariera concurselor de traduceri, i pe care ea le-a

delineat din ce în ce mai lmurit în criticele publicate dupfiecare concurs, dac vom face astzi inventarul substanial

i explicit al pericolelor de traduciune, credem c astfel ne

vom fi îndeplinit cu totul datoria noastr pentru viitor i cde acum înainte, la fiecare nou prob ce se va prezenta,

rolul Societii se va putea mrgini întru a constata numai

pân la ce punt nouii concureni au putut i au tiut

s se fereasc de primejdiele pe care noi le vom fi artat

ca semnate în calea lor.

Aceast schimbare de procedere în criticele noastre ne este,

pare-mi-se, prescris chiar prin simitoarele progrese ce, cu

o învietoare mulumire, am putut constata estimp într'o bunparte din probele ce ni s'au înfiat. Rmâne acum înve.-

derat c ale noastre consilii n'au fost nici greite, nici sterpe.

Ca o smân vie, ele nu s'au spulberat în vânt, ci au picat

în rân roditoare. Precât îns o asemenea idee ne poate

insufla i mulumire, i mângâiere, i bun augur pentru viitor,

tot atât trebuie dânsa s ne întemeeze a recunoate ca con-

curenii cari rspund la chemrile noastre nu sunt colari

îndrtnici, crora trebuie fr preget i fr îndurare s le

repeim mereu i neîncetat învturi elementare de grama-

tic, Ae logic i de estetic, ci m mare parte sunt brbaiinstruii i literai cari stau, — iertai-m, domnilor, a o zice, —ca i noi, în nedomerire asupra multor cestiuni de limbistic

român i cari cer numai s li se arate direciunea cea mai

bun, pentru ca ei s o urmeze cu pai siguri i fr ovire.

Apoi oare, astfel stând lucrurile, nu este de ajuns, dom-

nilor, ca în câteva trsuri generale s schim aci, odatpentru tot periodul actual al culturii noastre filologice i li-

terare, care sunt pericolele ce trebuesc ocolite de ctre scrii-

Al. I. Odobescu. — Yol. II. 25

386 AL. I. ODOBESCU

torii români, în calea pe unde ei urmresc, traducându-i, pe

autorii eleni i latini?

Mai nainte de toate, — am mai zis-o, — se cade ca tra-

ductorul s cunoasc bine limba din care se apuc a tra-

duce, aa de bine încât s nuM scape nici una din acele de-

licate nuan{e ale înelesului cuvintelor, nici una din acele

construciuni sintactice care fac s varieze pân la infinit

tendina principal a conceputului unei fraze. Ar fi, negreit,

a cere prea mult, dac am pretinde ca, în lupta traducerii,

el s nu intre cu alt arm decât cu acelea pe care i le dau

cunotinele sale limbistice de mai nainte dobândite ; dar însnu e mai puin adevrat c o traducere bazat numai pe

neîncetate ctri în dicionar, pe continue rsfoiri prin gra-

matici, pe ajutoare mereu împrumutate dela traduceri în alte

limbe moderne, acea traduciune nu poate nici odat s fie

nici o reproducere exact a autorului tradus, nici o operliterar în limba traductorului. Puntul de atac ctre care

privirea traductorului va s fie direct intit, este însui

textul autorului antic i numai acel text; de aceea, mai nainte

de a-1 ataca, zelosul traductor s-i cerce bine puterile, sse încredineze bine dac se afl în stare a învinge dificul-

tile limbei originalului chiar i fr de ajutoare strine; inumai atunci când va fi sigur c limba i stilul autorului de

tradus nu conin pentru dânsul prea numeroase arcane,

atunci numai s cuteze a se apuca de lucru, ajutorându-se,

în mod accesoriu, cu dicionarele cele mai complete, cu scho-

liele i adnotaiunile cele mâi erudite, cu traducerile cele mai

perfecte. Asemenea ajutorine sunt chiar i de recomandat ace-

lora cari îneleg bine pe autor i fr sprijinul lor, cci din con-

fruntarea unui material variat se nate o critic ce va avea

mai adesea rezultate folositoare pentru noua traduciune.

Ceea ce este limpede i lmurit în mintea omului, el poate

s'o i exprime cu claritate i cu preciziune. Aceast axioma logicei literare este tot aâ de adevrat în privina tradu-

ctorului, cât i în a scriitorului care dela sinei compune;

dac acestuia se cere ca s-i lmureasc propriele sale cu-

COXDIIUNILE UNEI BUNE TKADLCEKI... o87

getri mai nainte de a le enunciâ, celalalt trebue s se ptrunzbine de gândirile modelului su, s-i însueasc tot com-

plexul de idei ce s vd i se strvd în stilul Iui. Când va

fi cptat acest dar, cu care studiul singur îl poate înzestra,

sarcina îi va fi foarte împuinat. El va ti cu cine are a face,

cunoscând i puterile i subtilitile modelului su. preuindu-i

frumuseile i cumpnindu-i slbiciunile; unica lui grij de

traductor va rmâne a fi, cum mai bine s le strmute, toate

netrunchiate, toate nevtmate, toate vii, în limba nou d'a-

supra creia el voiete s altoiasc anticul model.

Aci nate fr îndoial adevrata lupt. Lupta se arat ne-

greit grea i periculoas celui ce n'are la îndmân decât

o arm slab, imperfect i stângace. La prima încercare, la

primul atac, fiecare se va înspimânta de neputinele sale

;

dar s nu se amgeasc cuteztorul lupttor, s nu-i piard

curajul. In mii de cazuri, chiar acea nestatornicit flexibilitate

a elementului plpând, de care el dispune, îi va veni întru

ajutor; ea îi va permite a urmri de aproape, pas cu pas,

pe trufau-i antagonist; ea îl va înva s-i soarb, — de aputea zice aâ, — virtutea, lipindu-se de el, precum vcul de

stejar; ea îl va face s-1 înving, supunându-se i asemuin-

du-se lui, precum odinioar.

Craecia capta ferum victorem cepit et artes

Intulit agresti Latio...

Intru aceast insinuire victorioas a perfeciunii clasice în

puin, pân acum, cultivata noastr limb, întru acea buni solid direciune ce modelele antice pot da nscândei noastre

iiterature, constau principalele foloase didactice ce avem stragem din traducerile pe care societatea academic le pro-

pune; aâ dar, s nu fug aspirantul la premiele noastre de

temerea ce preocup mai cu seam pe francezi, c va sta

prea mult servil în traducere ; din contr, traductorii români

s nu piard nici o ocaziune priincioas de a rmâne fideli

construciunilor frazeologiei antice, de câte ori ei vor simi

înc c, fcând astfel, înelesul frazei nu se perde pe româ-

nete. Când se prezent dar asemenea cazuri, s se fereasc

388 AL. 1. 0D0BE8CU

mai ales i cu tot dinadinsul a traduce prin perifraze împru-

mutate din alte limbe strine.

E tiut c junele studios dela învtorul bun mai mult

câtig, i cine poate fi mai bun învtor pentru limba noastr,

aa spornic i aa felurit vlstrit, decât scrierile clasice ale

antichftii ?

Nu e ru, — o repeim — ca traductorul român s con-

sulte i pe cei cari, mai nainte de dânsul, s'au cercat a in-

terpreta în limbe moderne pe autorii vechi ; dar cât de în-

demânatici i cât de experimentai ar fi aceia, nu se cuvine

ca noul cerctor s-i ia orbete drept cluze, i urmând:

poteca lor latural i poate chiar mai lin aternut, s pr-seasc calea cea larg i adesea mai accidentat a textului

original. -»

Insistm asupra acestui consiliu, cci ne-am putut cam des

încredina cum c, în momentele de oboseal ale nevoioasei

lor sarcine, unii din concurenii notri cei mai meritoi îl pun

cam lesne la uitare. Le aducem dar aminte c este cu putina face într'altfel

;i dac nu e mai uor, în orice caz este

mai bine.

Ceea ce este îns i mai puin uor, chiar pentru cei cari

tiu bine limba din care traduc, pentru cei cari se in strâni

legai de înelesul autorului i cari se silesc a traduce cu

exactitate, toate ideile, toate nuanele stilului su, este de a

scrie tot deodat i frumos românete. Cu toate îns, aceasta

este a treia i poate mai de toi simit i preuit condiiune

a unei bune traduceri. Ce folosete în adevr publicului ci-

titor dac un erudit, carele netgduit cunoate foarte bine

limbile antice i poate chiar gusta în sinei toate fineele

scrierilor clasice, s'a opintit a transvasâ, — mi-a fi permis

a zice îndat a pritoci, de n'ar fi fost vorba de nobilele crea-

iuni ale geniului antic, — a sclmbâ cel puin acele crea-

iuni într'o limb trivial sau extravagant, greoaie sau pre-

tenioas?

Crile se scriu spre a fi citite, i numai acele citiri pot

fi profitabile cititorului pe care el le înelege i care, coni-

OONIDIIUNILE UNEI BUNE TEADUCERI... 389

nând idei sntoase, prezentate într'un mod logic, sunt scrise

într'o limb de toi priceput, de toi gustat, într'o limbcare nici desgust mintea prin formele i expresiunile ei po-

cite i înjosite, nici o ostenete prin a ei frazeologie nomo-

loas i înclcit, nici o spimânt prin netrebuincioase inejustificabile inovaiuni.

lat dar o nou ir de stânci, printre care traductorul

cat s-i prefire vasul, fr de a-1 periclita, izbindu-1 prea

tare de vreuna din ele. Aceste pericole, care se înfieaznu totdeauna aa amenintoare pe cât ele adesea se arat

pline de înlesniri i de adimeniri, sunt provincialismil sau

formele i expresiunile necorecte care se întrebuineaz nu-

mai în câteva localiti, cu dispreul bunului uz mai general;

sunt vulgaritile sau creaiunile hibride ale graiului poporan

i familiar, care adesea sunt i contrarii spiritului limbei na-

ionale, sunt platitudinile de stil sau lipsa de vigoare, de

elegan i de coreciune în alegerea cuvintelor i mai ales

în construciunea frazelor, care se destram sau se împlete-

'cesc fr spor i fr gust, sunt archaismii nevoiai sau cu-

vintele sterpe care au îmbtrânit i au rposat fr de a lsa

smân în limba cea viie; sunt în fine neologlsmll prisosi-

tori, sau formele i vorbele din nou create care, pe lângdificultatea de îneles ce prezent cititorului, mai au i neier-

tatul pcat de a fi furite fr de necesitate practic, sau

numai dintr'un simplu capriciu, sau chiar i ca q consecin

iriguroas a unei sisteme personale de reform limbistic.

Aa dar, traductorului i se cere a fi limpede, corect, ele-

gant, cumpnit i mai cu seam inteligibil în limba sa.; cu-tând formele literare el nu trebue s scape din vedere nici

puritatea i demnitatea stilului, dar nici folosul ce pot trage

cititorii din claritatea crii lui. Cu cât vor fi ideile mai simplu

i mai lmurit expuse, cu atât ele vor fi mai apreuite i mai

spornic semnate în inima lectorului ; cu cât cuvintele vor fi

mai alese, cu atât ele îi vor susine mintea în sfere mai no-

bile i mai înalte ; cu cât mai mult vor lipsi din limb ziceri

Jiibride, gârbovite i scptate, cu cât mai puin vor rsri

390 AL. I. ODOBESCU

într'însa superfetaiuni neologiste, cu atât scriitorul va fi mai

gustat de public, i totdeodat mai folositor i limbei i li-

teraturei naionale.

In perioadele cele mari ale culturii omeneti, scriitorii cei

buni au fost lumintorii epocei lor ; ei au scris pentru oamenii,

din timpul lor ; au scris ca s fie pricepui de dânii, i numai

astfel au reuit chiar a face ca razele rspândite de ei în

timpul vieuirii s se rsfrâng i asupra deprtatei posteri-

ti. A scrie limba trecutului este un joc retrospectiv, o pe-

trecere de anticar care, chiar când e perfect executat, rmânea mulmi numai un foarte mic numr de amatori. A voi din

contra s scrie cineva limba viitorului, este o utopie fr de

niciun temeiu, este a cerca dup calculele iluzorie viitorul

limbelor, precum necromanii i vrjitorii cearc în zodii i cu

bobii viitorul sufletelor.

Dar este timp acum, domnilor, s rezumm toate celece-

am luat voie a dezvolta dinaintea d-voastr, sub proaspta

impresiune a traducerilor de pre autorii latini i eleni, cari

ne-au venit estimp la concurs.

In câteva cuvinte, vom zice dar, adresându-ne ctre aceia

din studioii români cari vor voi s traduc pe limba lor

scriitori clasici, c ei trebuie mai întâi s cunoasc bine ambele

limbe pe cari vor a le pune în lupt, i apoi s nu uite, c,

inându-se pe cât se poate mai alture cu textul oiiginal, ei

au datoria de a scrie o limb româneasc aleas, dar tot de-

odat i îneleas.

Cu aceste premise i inând seam de toate justele i finele

observaiuni pe care le-a consemnat colegul nostru d. Nicolae

lonescu în ingeniosul i miestritul su raport asupra traduc-

iunilor de pe autorii latini, venite în sesiunea aceasta la So-

cietate, vom deschide acum dinaintea d-voastr pe rând cele

patru manuscripte de traduciuni din limba elen cari s'au

dat în cercetarea comisiunei noastre. Onorabilii mei colegi,,

d-nii Sion, Maxim i Caragiani, mi-au delegat fây.Qar:ea de a.

strânge în snop pentru adunarea Societii ceeace noi în co-

misiune am spicuit prin manuscriptele de prob.

CONDIIUNILE UNEI BUNE TRADUCERI... 391

Ca i în anii trecui, autorii eleni propui la concurs nu au

fost alei cu privire la perfeciunea lor de stil, ci mai mult*

la materiele ce ei au tractat. Patru istorici ai analelor romane,

toi din epoce mai mult sau mai puin sczute ale clasicitii,

întocmesc lista concursului. Dac o asemenea alegere ne

oblig la oarecare condescenden în privina coreciunii de

stil a traducerilor, ea pe de alt parte ne atrage ateniunea

asupra înlesnirii mai mari ce ofer translaiunea unor scrieri

lipsite de un riguros caracter de perfeciune clasic. Aceste

consideraiuni se rsfrâng neaprat în proporiuni inegale

asupra autorilor pui la concurs, cari au fost

:

Polibia, cu 16 capitole din cartea I a Istoriilor sale;

Dionisiii din Halicarnas, cu 12 capete dela începutul An-

tichitilor romane

;

Dionie Casiu, cu o parte din dorhnirea lui Tiberiu (cap.

58, § 1— 12 din Istoria roman); i în fine:

Pliitarc, cu câteva paragrafe din viaa lui Tiberiu Grachu.

Niciun concurent, estimp n'a mai cutezat s înfrunte fra-

zeologia prolix i complicat a biografului din Cheronea, cel

mai popular, dac nu i cel mai corect din scriitorii propui

spre încercare.

Polibiu, preuitul istoric al politicei romane, ni s'a prezentat

într'un specimen românesc de 8 coaie, primit de delegaiunea

noastr la 24 Iulie 1874, cu epigraful :

Vos exemplaria grceca

Nocturna versate mânu. versate diurna.

Se vede c traductorul a urmat cu sfinenie povaa lui

Oraiu, pe care o ia drept semn distinctiv al lucrrii sale. Se

simte c el cunoate limba elen i c s'a ptruns bine de

înelesul autorului su, pe care-1 urmrete foarte fidel, poate

prea foarte mult fidel, în frazeologia lui. Dac acest tradu-

ctor ar ti s scrie aa corect i aa elegant românete pre

cât pricepe de bine elinete, comisiunea ar fi fost fericit ca gsit de îndat într'însul pe traductorul lui Polibiu. Darcitirea unui capitol, în care am subliniat numai unii provin-

392 AL. I. ODOBESCU

cializmi i unele expresiuni ru alese, va dâ îndestul dovad*de neîndemnarea stilului

:

«Pre acestu tempu'), Romanii încercar cea de antaiu trecere cu po-

tere armata în Iliyri'a, '^) si în aceste parti ale Europei, unu evenimentu

acesfa, preste care nii potu trece usioru, ci trebue se persevereze pre

lenga aceVa cu attentiune, acelia, carii voiescu intru adeveru, a si-pro-

curâ idea intenionata dein partea nostra, despre incrementulu si con-

solidarea domniei romane. El se determinar a trece în Illyria, cam dein

urmatoriele cause:

«Agron, regele Illyriloru, fu fiulu lui Pleuratu si dispunea preste cea

mai mare potere pedestra si navale deintre regii lUyriei, carii domni-

ser în ainte de elu. Acest'a fiindu induplecatu cu bani dein partea lui

Demetriu, tatalu lui Philippu, promise ajutoriu Medionenilor'^), carii erau

Împresurai dein partea Etoliloru. Etolii adec, dup ce nu putur nici

decatu persuada pre Medioneni, câ se participe la confederatiunea loru

;

mtreprinsera pre aceia, a si-i subjuga cu forti'a. Deci scotiendu-si afora

tota poterea armata impresuraser cetatea acelor'a, si continuara a o im-

presara, folosinduse de orice midilocu al' poterei si aV artei. Veniendu

inse tempulu alegerei magistrailor si fiindu de a se alege unu nou stra-

tegu, chiar pre candu assediatii se aflau într'o pusetiune atatu de pre-

carie, catu pre tota dio'a se asceptâ supunerea loru : Strategulu de pono

aici, fece propunere Etolilor, dicundule: câ de orece elu a suferitu greu-

tile si periculii assediului, este de cuvenintia cd deca voru occupa ce-

tatea, se-i-se adjudece lui si Împrirea predii, cum si înscrierea numelui

pre arme. Dar unii si mai alesu acelia, carii competira pentru locuri de

onore, se oppusera acestei pretensiuni, si admoniara pre poporu, câ se

nu preocupe, ci se lase nedecisu acea, ca cui va imparti fortun'â acest'a

distinctiune. Deci Etolii deciser, câ Strategulu care se va denumi, daca

ar'ocupâ cetatea, se aib împreuna cu Strategulu de mai nainte, dreptulu

de a imparti pred'a, cum si onorea de a si-inscrie numele pe arme».

Comisiunea v încredineaz, domnilor, c traducerea de

pe Polibiu este minunat de exact; cât despre stilul românesc,

ai putut îni-v judicâ. Cred dar c ne vei aproba, cci re-

ferindu-ne la frumoasele versuri ale epigrafului acestui probe,

vom zice: «Impar-i orele de ziu, împar-i i pe cele de

noapte între rsfoirea exemplarebr grece, i deprinderea la

1) adec: 231 a Ch. (523 urb. cond.).

2j Iliyri'a era tier'a de lenga marea Adriatica în Albani'a si Dalmati'a

de astadi.

^) in Acarmani'a lenga confiniele Etoliei.

CONDIII NIT.E UNEI BUNE TRADICERI... • 393

scrierea corect i elegant a limbei româneti, i cerctorul

de azi al Iui Polibiu va deveni mâne demnul su traductor!»

Mai puin norocos înc decât printele istoriei pragmatice

ni s'a artat retorul din Halicarnas, în cele 6 coaie de probromâneasc, venite la 5 Iunie 1874, sub scutul ru aprtor,

dar de mai nainte mângâios al urmtoarei strofe din Oraiu

:

K//'%s repiilsce nescia sordidce

Intaminatis fulget honoribus.

Nec sumsit aut ponit secures

Arbitrio popularis aurce.

Luarm i aci un capitol, pre cel dintâi, spre a-1 transcrie

pentru d-niile voastre; dar el dela început ne ese înainte cu

o fraz ru îneleas de traductor i înc i mai grea de

îneles pentru cititorul traduciunii. De aci înainte, urmarea

las tot aa mult de dorit i sub raportul stilului românesc,

i sub acela al fidelitii traducerii. S'ar putea zice c con-

<:urentul n'a tiut a se feri de nici una din acele trei serii de

pericole pe care noi le-am semnalat mai sus ca semnate în

calea traductorilor. Ar fi de dorit, în interesul su propriu,

-ca s caute Întrirea sa prin studiu i s nu prea pun temeiu

pe semea i amgitoarea mângâiere c meritului nu-i pasde ruinea unei respingeri: Virtus repulsce nescia sordidce.

Am însemnat unele defecte mai aparente subliniând cuvin-

tele în acel prim capitol

:

«Contra voientiei mele. me vedu necesitatu la limba îndatinata pentru

precuventarile istorice de a vorbi mai antaiu despre mene insumi ; totui

nu voiu exceda nece in lauda propria, carea, cum sciu, pre auditori i)

i-obosesce, nece n'am de cugeta, de a defima pre alti scriitori,— cumjecera Anaxilau si Theopompu -) in precuventarile la istoriile lor. — ci

\) (Scriitorulu si-representeza mai antaiu unu cercu de auditori si nu

de cetitori, cruia elu si a perlesu opulu seu, dupe datina romana de

pre atunci.»)

2) '<Anaxilau, unu istoricu necunoscutu. Theopompu, unu istoricu forte

bunu, s'a nascutu in Olimpiadu. 100 (377 a. Chr.). Dei opulu seu «is-

toria Greciloru» nu s'a pastratu pana la noi, totui acela a sierbitu ca

isvoru principale pentru istoricii mai tardii.*

iî94 AI . I. ODOBECU

voiescu numai a arat motivele, care me îndemnar la compunerea

acestui opu, si ami dâ seam'a despre isvorele, dein care nii-am luatu

cunoscientia pentru descrierea istoriei insesi. Sum adec convinsu, cumca

fiacare, carele se determineza a lasâ posteritatei monumente a le spi-

ritului, pre care tempulu nu le pote nemici de odat cu corpulu, mai

alesu istoriculu, la care noi presupunemu adeverulu, acestu fundamentu

al'totei intieleptiunei si prudentie, trebue inainte de tote, se sialega ma-terii demne, distincte si aducatorie de folose abundente pentru cetitoriu,.

si dupe acea pentru prelucrarea acelora, se si adutffe cu multa grigia si

Încordare mediloce corespondietorie. Coci carii seau dein poffa de a

se face cunoscui, si a-si pstra oresicare nume, seau spre a si-aratâ

talentele loru eminente de scriitori, scriu tractate istorice despre obiecte

neînsemnate seau rele, seau despre atari obiecte, care nu meriteza nece

una ateniune, aceli dein partea posteritatei nece voru fi invidiai pentru

cunoscientia loru, nece voru fi glorificai pentru talentulu loru Si acesta

pentru acea, coci eli las prin acea cetitoriloru sei, una presupunere,

cumca insusi au dusu o vietia conforma scrieriloru, ce le-au edatu, fiendu,

ca cuventele scriitoriului mai in generalu, se considera câ icon'a spiri-

tului seu.»

Ne mai rmâne acum Dione Casiu, spre a pune capt la

rpedea ochire ce arunc dinaintea d-lor voastre asupra manus-

criptelor, pe care îns comisiunea, în edinele sale, le-a exa-

minat i le-a studiat cu o ateniune mult mai special i mult

mai minuioas decât cum este rezumatul opiniunilor ei pe

care am onoare a vi-1 transmite.

Dintre toi autorii eleni, Dione fu în rândul acesta cel maî

favorit de soart. Pentru dânsul doui concureni intrar în

lupt, venind unul la 20 iunie cu un manuscript de 5 coaie,

însemnat cu un vers archaic al vechiului poet Neviu :

Provenibant oratores novi

Stulti adolescentuli...

altul, i cel din urm sosit, la 30 iulie, cu epigraful :

Fortes creantur fortibus et bonis,

coprinzând 22 pagine, în mare parte ocupate de bune note

critice i istorice.

Nu putem i nu voim a <lefimâ pre cea dintâi din aceste

probe ; dar mulimea de ziceri ru întrebuinate i o mare.

rONDllUNILK UNEI BUNE TRADUCERI... 395

stângcie în enunciarea ideilor, ne-au fcut a-1 rândui camîntre traduciunea de pe Dionisiu din Halicarnas i aceea de

pe Polibiu, prin urmare cu mult mai jos de treapta pe care

se cuvine a *sta traductorii premiai de Societate. Transcrie-

rea primului capitol, însemnat dup cum au fost i celelalte,

ne va sta dovad de cele ce ziserm ; dar totdeodat ea

va art c, dac cumva concurentul, în extrema-i modestie,

a gândit s-i aplice siei epitetele versului Naevian din fruntea

încercrii sale, apoi adolescentul înc noviciu i nedeprins cu

arta de a zice i de a scrie bine poate prin studiu s ajung,

a fi un bun orator, un scriitor de merit ^):

•<Tiberiu -) /« dein generatiune vechia nobila, si avuse crescere buna,

fu inse de unu naturelu forte particulariu. Eiu nu permitea a se ob-

serva ca ce doresce, si cuventele sale nu corespondeau intentiunei sale,

ma inca vorbele sale adese ori steteau in contradicere directa cu acesta.

Tote acele, la care nisuia, le nega, si se pareâ a dori aceea, ce elu

chiaru urea; se simula irritatu asupra lucruriloru, ce chiaru le avea în

cugetu, si se arata bunu. candu er mai reu ; se pareâ misicatu de com-ptimire, candu pedepsea mai tare, si se mania, candu ertâ cuiva ; pre

celu mai urgisitu inaintea-lui, Iu priviâ cu faciâ cea mai amicabila, si

tracta cu cea mai mare recela, pre amicii sei cei mai incrediuti. Princi-

piul lui era, c unu domnitoriu nu trebue se si vedesca semtimentele sale.

Prein aceea deveni nenorocit în muUe si mari lucruri, pe când pe cale

contraria cu multu mai multe si mai mari lucruri ar'fi potutu conduce la

scopu. Deca tienut'a lui ar'fi fostu totu deunâ un'â si aceeai, atunci

acela carele a avut de a face cu densulu, lesne s'ar'fi potutu padi de

densulu. Ar'fi trebuitu s presupun totudeun'a numai contrariulu ; ori ce

manifestare de antipatia câ dorentia, si ori ce dorenti câ antipatia. Daruelu se mania, candu cineva a/^joa/-^^ «/ fi nemeritu adeverat'a intentiune,

1) Ne-am silit a transcrie toate manuscriptele citate în acest raport cu

ortografia fiecruia din ele. Societatea Academic nu poate înc luâ a-

suprâ'i de a impune o sistem oarecare de ortografie ; ea admite dar

de o cam dat fr de a le judicâ orice fel de scriere; îns nu ne pu-

tem opri de a semnala subliniându-le acele erori de ortografie care sunt

chiar erori gramaticale i care mai cu seam se gsesc în prezentul spe-

cimen de traduciune de pre Dione Casiu.

-) «Tiberiu fiulu adoptivu a imperatoriului Augustu nascutu în 712 a.,

urbis conditae (42 înainte de Christosu) a domnitu dela 767—790 a..

U. C. 14-37 d. Chr.»

396 AL. I. ODOBESCIJ

si multor'a nemicu alta lea.servitu spre stricare, decatu nefericita imi

pregiurare, ca ei Iu pricepur. Asiadara era de o potriva reu al'nulii pri-

cepe, coci muli cadiura prin aceea, câ eli sia datu consentimentulu loru

dup vorbele lui er nu dup cugetulu lui celu ascunsu ; dar 'mai pericu-

losu era' ai nemeri cugetulu lui celu adeveratu

In privina manuscriptului al douilea de pre Dione Casiu,-r-

cc\ care a cutat a se întri fcându-se fiu i discipol Ia cei

tari i la cei buni, fortibas et bonls, — noi, domnilor, în co-

misiune ne-am simit îndat dispui a-I declara ca demn de

a fi adoptat drept fiu român al scriitorului antic. Nu doarc este cu totul lipsit de abateri nejustificabile dela textul o-

riginal, în care abateri se simte poate cam des cum c tra-

ductorul a fost rpit de adimenirile ce-i prezentau admira-

bila traduciune francez a lui Gros i Boisse; nu doar cnu se împiedic uneori într'o frazeologie întortochiat, i alte

ori alunec în perifraze fr folos ; nu doar în fine c nu-i

scap pe ici i pe colea câte un neologism de acelea pe care

necesitatea nu-1 reclam i pentru care cititorul român se

va afla cu nedrept cuvânt nevoit a recurge la dicionare la-

tine sau franceze.

Dar de am voi chiar s alegem cu obstinaiune i fr cru-

are toate aceste pete oachee de pre faa manuscriptului, nu

rmâne mai puin adevrat c el prezent o lectur lesnicioas

i plcut, c înelesul textului original este în genere repro-

dus cu exactitate i preciziune, c limba este aleas i cur-

gtoare, într'un cuvânt, c Dione Casiu, sub aceast form,

pare a nu se simi strâmtorat i desfigurat în traduciune, i

c cititorul român va preui într'însa la dreapta sa valoare

pe scriitorul elen. Tradus într'astfel, sau poate i ceva mai

binior. Istoria roman di lui Dione Casiu va fi o oper li-

terar recomandabil a limbei româoe.

Dai-mi voie de a v demonstra aceasta prin citirea ace-

luia prim capitol, în care ne-am încercat a însemna cu ri-

goare toate greelile i toate slbiciunile.

«Tiberiu se trgea d'in parenti nobili si priimisse una educatione po-

trivita cu nascerea lui, dero erâ de una» fire cu totulu singularia. Nu

CONDIIUNII.E UNEI BUNE TRADUCERI... 397

declara nimicu din ^elle ce doriâ si nu voia mai nimicu din câte diceâ

ca voia; ci vorbindu contra intentionii selle, desapprobâ, totu ce-i pl-

cea si propunea totu ce uria; se infuriâ candu era pre putinu suparatu^

si se aretâ blandu candu era forte interitatu; deplângea pre cei-ce 'i

punia cu asprime si se irritâ contra acellor'a pre cari i ierta ; câte una

data, priimiâ pre cellu mai mare inimicu allu seu câ pre unu amicu

intimu, si cotra cellu mai bunu am'icu se porta câ cotra celu mai stra-

inu V). In scurtu, credea ca unu domnitoriu nu se cuvine se 'si dee pre

facia cugetrile; câci, dicea ellu, din acest'a se nscu numerose si mari

nenjunsuri, pre candu sistem'a contraria offere mai multe si mai mare

folose. Si de ar fi avutu numai acesta, ar fi fostu usioru cui-va se se

feresca de ellu-), deco i afflâ una data firea; (câci, luandu togmai con-

trariul coventeloru iui, conchidea din aceea ca n oesce unu lucru, câ

Iu doresce forte tare, si din aceea c cere cutare lucru, câ nu Ie recom-

manda de locu) ; dero se mania indata ce sentiâ câ este intellesu, si pre

}) Caut se distingemu in conduit'a Iui Tiberiu, câ in a celloru mai

muli din imperatorii cei rei, trei elemente: influenti'a tempului si a si-

tuationei si a caracteriului, lucruri pre cari le au neglessu toi istoricii

anticitatii. Se nu uitamu, pre de alta parte, citindu pre Dione Cassiu.ce

ne spune Tacitu (de oratoribus, 35) despre educationea oratoria a juni-

loru romani. Caracteriul litteraturei imperiului este unu tonu de decla-

matione si fortiatu, care essageredia tote, ingentia verba. Petroniu {Saty-

ricon, I) 'si bate jocu de aceti atlei ai scoleloru cari, candu se presenta

pentru prima ora la tribunale, vorbescu parc'â ar fi cadiutu din alta lume;

atâtu suntu de strini de viueti'a reale. Chiaru sub Augustu, Strabone se

plângea de acea inflatura orientale ce incursâ Rom'â. D. Duruy, rnerito-

sulu es-ministru alu instructionii publice din Franci'a, publica la 1853 una

these in latinesce {de Tiberio imperatore) unde caut nu a scusâ crudi-

mile lui Tiberiu, ci a restabili caracteriulu acestui imperatoriu, asia de

desnaturatu de scriitorii anticitatii mai cu sema. Opinionea ce eminentele

istoricu susinea in acea ese a predomni in Angli'a, in Germani'a si

in Olland a.—Cf. Merivale (History of the Romans under the Empire^

1875); Stark {Tiberius, 1863); Sievers (Tiberius und Tacitus, 1870) ; Kar-

sten (de Tacii fide), etc.—Freytag {Tiberius und Tacitus, 1870siHoeck

(Roemische Geschichte) mergu si mai departe ; celu din urma a dissu

:

„W^r die Beiche der Imperatoren durcfi Iahrhundert verfolgt hat, und

wem Hass und Gunst fern liegen, der muss Tiberius Principat den

ehrenxerthesten zuzaehlen". (T.III, p. 190).

-) Citimu sopoXazTOC, ero nuâ'f

oy.aTOC, câ in editionea Tauchniti-

ana; pentru câ, dice Reimar, nu esistu essemple in cari a'^oXaxtO!; se

aib intellesulu cerutu de mersulu ideeloru si pentru-gâ a'XDXa>cTOC

ar fi ambiguu si fora claritate.

398 AL. I. ODOBESCU

muli i ucisse, fora se aib a le imput altu-ceva dec^tu c l'au intellesu

Periculosu era si de nu Iu intellegeai (muli in adeveru se compromit-

teau sustinendu ce dicea, ero nu ce voia ellu). dero si mai periculosu

de Iu inteligeai ;.. .

Pagina care o auzirfi i care împreun cu cele ce urmeazne-?u inspirat condiiunile ce am avut onoare a le expune mai

sus, ne-a îndemnat, domnilor, a lepda în favoarea acestui

ultim manuscript reserva ce ne-a fost impus de imperfeci-

unile mai vdite ale celor trei anterioare.

S le lsm dar pe acelea în misterul anonimului, invitând

pe autorii lor a se sili s peasc gradat pe treptele mai

Tnult sau mai puin numeroase, ce-i despart de culmea unei

bune traduciuni româneti ; iar celui din urm, s-i tindem

o mân bine-voitoare ca s-1 sltm pân pe pragul dorit i,

rupând aci între noi sigiliul care ascunde numele meritosului

concurent, s rescumprm aceast legitim indiscreiune,

dând premiatului nostru însrcinarea de a traduce, în cursul

anului ce vine, poriunea reglementar din Istoria romana lui Dione Casiu, în condiiunile de îndemnizare ce sunt

prescrise prin deciziunile Societei Academice.

Crez, domnilor, c abia va mai fi trebuin de a se mai

adaog recomandaiuni speciale în privina negligenelor sem-

nalate. Studiosul scriitor, care va avea dela noi sarcina straduc pentru publicul român pre istoricul carele ne-a ps-

trat cele mai numeroase i mai preioese datine des-

pre augustul întemeietor al coloniilor romane în Dacia, a-

cela va simi fr îndoial în sinei nobila emulaiune de a

lucra opera cu mult mai bine înc de cum a lucrat proba.

Demn i pietos strnepot al coloniilor divului Train, el va

ctâ neaprat s nu desmin deviza ce însui i-a ales :

Fortes creantur fortibus et bonis

!

Bucureti, 1874.Din Analele Societii Academice^ T.

VII, 1874, i reprodus în Columna lui

Traian dm 1874.

Traducerea român din Erodot

Raport prezentat în sesiunea anului 1878

Domnilor,

«Erodot trebuia tradus înnainte de a se fi format limba

prozei, înnainte de a fi disprut din limb acea frgezime,

care este fermectoare în acQ^t autor».

Aceast idee, susinut la începutul secolului nostru de

ingeniosul elenist francez Paul Louis Courrier, a fost în-

scris, drept epigraf, în fruntea unia din cele cinci probe de

traduciune român de pre Erodot, care ne-au venit în st-

timp la concurs.

Aceasta ne dovedete cel puin c concurenii notri, —cci putem adaog c, din studiul tutulor probelor în genere,

se constat c acelai spirit a mânat pre toi în lucrrile lof,

ne dovedete, zic, cum c toi concurenii notri au fost p-truni de gingia întreprinderii lor; ei i-au zis c, în cazul

special de fa, le este impus a se folosi de. naivele i nen-

strunatele porniri ale stilului lui Erodot, spre a mldia dupdânsele mersul înc ovit al prozei noastre româneti.

Din cele zise s'ar crede poate c dificultile pentru tra-

ductor scad acolo unde o limb, înc nu pe deplin stato-

rit, are numai s'i atearn graiele sale copilreti în lea-

gnul plin de farmece al unei vechi i ilustre literaturi.

Dar în realitate sarcina este cu mult mai anevoioas de

pe cât s'ar crede.

A respicâ i a ptrunde cu deamn untul toate rsfrilede stil ale unui autor, carele ca Erodot, prin întorsturile

capricioase ale graiului familiar din timpul su, a tiut sdescrie cu pan miastr toate faptele i toate lucrurile

400 AL. I. ODOBESCIJ

strine, cu care el minuna pe contimporanii si, este mai

tot aa de anevoie — fie'mi permis aceast compara{iune camexagerat — cât de a'i da cineva bine seama de toate acele

infinite inflexiuni ale gungnitului unui prunc, când mintea

lui vede i închipuiete câte abia vocea lui tie s le exprime.

Drept exemplu de aceast mobilitate, special prozei lui Ero-

dot, vom cita numai acea mulfime nespus de particule cu

care el îi împestrijeaz fraza, astfel încât s i se strecoare

mai lin înelesul în qjintea asculttorului, prin modulajiuni

mai totdeauna foarte delicate.

Negreit c este o greutate capital pentru un cititor, des-

prit acum prin secoli i prin deosebiri radicale în graiuri,,

de a urmri fr sniinteal acea cale împletecit, ale criî

nenumrate cotituri anticul povestitor elen le-a însemnat numaiprin ruii plpânzi ai particulelor sale.

Dar i mai greu este de a înzestra cu dânsele reprodu-

cerea într'o alt limb, a acelui stil aa de rsfat, fr de

a pierde nimic din naiva lui complicaiune.

Aceasta era îns sarcina pe care pru a o fi îneles mai

toi concurenii notri î dinaintea caria ei mai cu osebire

au rmas foarte adesea neputincioi.

* i nu este lucru de mirare. Li s'a cerut s ne dea pe ro-

mânete, nu numai o reproducere erudit a lui Erodot, ca

explicarea filologic, geografic, istoric i archeologic a fap-

telor consemnate în crile printelui istoriei, ci mai cu seamli s'a cerut s pstreze farmecul acelui stil naiv i curgtor,

lipsit de orice preteniune, de orice emfaz, graioas i ne-

miestrit simplitate care a nscut, nu dintr'o struitoare

voin a autorului, ci din însi natura graiului cu care el

s'a servit.

El a aflat i ne-a pstrat proza elen în gingia prunciei

sale. Pruncul, prin creterea ce el a tiut s-i dea, a de-

venit in curând acel strlucit semi-zeu, ale crui fapte cons-

tituie pentru eternitate una din cele mai mari glorii nle li-

terilor omeneti.

Noi cerem dela traductorii români ai lui Erodot ca, pe

TRADUCEREA ROMÂN DIN ERODOT 401

urmele înflorite ale istoricului elen, s dea pruncei noastre

limbe o cretere ce-i va deschide cale larg i frumos b-tut pentru viitor.

Aa dar, nu puin cerem dela dânii.

S vedem acum ceeace ei ne-au adus deocamdat.

Sunt cinci, ziserm, cari au venit la concurs;i dela în-

ceput caut s mrturisim c cu toii cinci se x^d a se fi

aplicat tare mult la demna îndeplinire a sarcinei lor. Pare

c le-a plcut tuturor a traduce din Erodot;i aci ne putem

felicita, domnilor, cu alegerea acestui autor, care singur din-

tre scriitorii eleni pui pân acum la concurs de Societatea

noastr, a putut produce o aa meritorie emulaiune.

Sunt dar cinci concureni, din care unul (manuscriptul în-

semnat cu litera /•) poart epigraful citat la începutul acestui

raport.

Altul (Mns. Lit. E) 'i-a ales drept moto, urmtoarea frazdin Cartea V, Cap. 44 a lui Tucidide : To vap 'f

tXort|j.ov

a77Îfvwv «lovov, xal o'jx h tcj) ayps'lto tr^q, yjXizîas t6 xspSa'VSLV

woTTîp i'.vs? rpaol. aâXXov TpTcsi, aXXâ t6 T'.aâoO-ai.

Al treilea (Mns. Lit. G) se serv, spre" a se distinge, cu unvers al lui Bolintineanu :

«Fericirea rei dela noi sateapt».

Urmtorul (Mns. Lit. H) iea drept deviz fraza latin:

^-Mens cujusque id est quisque».

In fine ultimul (Mns. Lit. /) are drept moto cuvintele

:

MoAcov Xaps.

Ca s le judicm dinaintea d-voastr în mod comparativ,

le vom deschide pe fiecare pe rând la acela loc, i anume(fr nici un fel de precugetare) la capitolul 31^).

S citm dar acest capitol de a rândul, în câtei cinci

probele noastre :

Textul lai Erodot, Cartea VI, 31. — Hepl §? twv TiTspcov

^) Suprimm aci alte mai multe capitole care au fost studiate compa-

rativ în raportul complect.

Al. I. Odobescn.— Voi. II. 26

4U2 AL. I ODOBESCII

fjijX o[â TS SlVai OOTS ISSSIV tO TUpO-jW r/;^ TjTUîlpO'J O'Ws SLâ^ievoct,

TfjV§£ l')^«) :r£pl aoubv 7V(ojj/^v. ia y.atoTuspO-s laoirj? ttjc; ^.^9'^^

aiâl vi'fETai, IXaaovL Ss xoo ';(£i{j.â)vor, wa^rsp yal olxog. f^§Yj wv

ooTic (XY^^nO-eV yiGva a§p7]v TriîTTOoaav slSs oi§~ io Xs^co. oîxs y*^P

f^ ^^iwv TTTspOTaî y.al O-ia rov ysijjiwva tootov âovia toiootov avoiXYjta

Ta ;rp6c popSYjv s^tI r^g Tjîretpou laoiv];:. T wv Turspa âiTtaCovxac;

TyjV yiova TQ(t)<; SxoSat; ts xal todc Trspioiy-ooc Soxeto Xs^siv. Taora

»xsy vov ta X?7£Tai [j.axp6Tara, îTpYjtai.

Manuscriptul E. — în privina fuigiloru de zpad '), cu cari dicu Sciii

c este plin aerulu, i din causa crora nu potu vedea înainte prin er,nici ptrunde, am prerea urmtoare : în prile care, sîintu din susu de

aceast ear, ninge necurmatu, mai puin vera decât iarna, precum este

i natural. Cine a vezutu din apropiare cazându multa zpad, acela înelege

ce dicu eu, pentruc zpada este asemenea peneloru. i din caus c dom-

nete acolo o atare iarn, prile acestei regiuni, care suntu spre meaz-

noapte, nu se potu locui. Eu credu c Sciii, i cei ce locuiescu în jurulu

loru, numescu zpada pene din cauza asemnrei. Aceste sunt relatrile

mele peste acea, ce se vorbete despre rile cele mai deprtate.

Manuscriptul F. — In ce privesce penele de care. cum ^ic Scythii, e

plin aerul, i care nu lass pe cineva nici s vaz erra de dincolo, nici

s u strbat, prerea mea este astfel. In prile care sunt mai sus de

acest pment, ninge necontenit, mai puin ense vara decât ierna, precum

e firesc lucru ; cine a veglut de aprope cglend strns ninsorea, înelege

cele ce ^ic ; ninsorea semna în adevr a pene. i din causa acestei

ninsori, care este cum glie, prile dela mia^â-nopte ale acestei teri nu

sunt de locuit Prin comparaiune dar, dupe prerea mea, Scythii i vecinii

lor numesc ninsorea pene. Am spus cele ce se ^ic despre aceste locuri

deprtate.

Manuscriptul G. — laru despre fulgii de cari ^icu Scythii c este plin

vezduhulu i din pricina loru nu se pote nici vede mai departe pe con-

inentu nici strbate, acesta prere am despre ei. In prile de susu alle

acestei teri ninge într'una, mai puinu vera decât ierna, precumu e i fi-

rescu. Deci acumu cine a vejut de aprope zpada des c^endu, scie ce

spunu eu. In adevru semna zpada cu fulgii;i din pricina acestei zpezi

inuturile din spre mez-nopte ale acestei pri de pmentu sunt nelo-

cuibile. Deci credu ca Scythii i vecinii loru numescu zpada, din causa

1) Vezi, IV, 7.

TRADUCEREA ROMÂNA DIN ERODOT 403

asemenerii, fulgi ^). Iat spusele melle asupra aceloru erri ce se ^icu csunt forte deprtate.

Manuscriptul H. — Acum. in privina fulgilor, de care ^ic Sciii caerul e plin, i c din causa lor nu sunt nici visibile nici de strbtut

prile mai înaintate ale errii, acesta este prerea mea: în prile mal

deprtate ale rii acetia, ninge continuu, mai puin îns, se înelege, vara

decât iarna. Cci ori cine a v^ut zpada c^end cu desime lng sine

scie ce voi s (^ic : fiind c zpada semna cu fulgii ; i din cauza aceste;

ierne, fiind astfel (de aspr) prile medinopiale ale acestei erri nu pot

fi locuite (de om). Eu cred ca Sciii i vecinii lor chiam acelea fulgi,

fiindc compar zpada cu fulgii. Atît (ajunge) s spunem despre aceste

locuri glise cele mai deprtate.

(223) oox oîd vezi nota la cap. 7. Manuscrisul Florentin are aci oox oioi.

(224) sXi'îiov'. cu $cest cuvent se sub-inelege '/y^^^'- sau mai bine

(225) tâ ojv Tirspiâ. Trebue s observm aci puterea articolului

'4^ Acelea, fulgi», adic de care e vorba aci.

(226) si/tâCovra? Tfjv yyjyrt, Se subînelege "^olq, TTTSfiGÎc.

Manuscriptul I. — Ear despre penele, de cari Scyii spun c este plin

aerul i c din cauza lor nu este cu putin nici a vedea cineva conti-

nentul de mai încolo nici al percurge, eu despre ele am opiniunea ur-

mtoare ; în prile deasupra a acestei ri totdauna ninge, se înelege

mai puin vara decât earna, dup cum i este natural; acuma dar cine

vezu de aproape zpad czend în abonden, tie ceace spun ; cci z-pada seamîn cu pene; i din cauza acestei erni care este astfel prile

despre meaz noapte ale acestui continent sunt neiocuite; cred dar cScyii i vecinii lor vorbesc de pene înelegând prin aseminare zpada.

Atâta dar despre naiunile, cari se (^îce c sunt cele mai îndeprtate.

Auziri, domnilor, cum sun fiecare din traduciuni.

Negreit c niciuna nu se abate mult dela înelesul general

al autorului, dar apoi iar, luându-le cu de-amruntul, nici-

una nu reproduce cu destul simpl fidelitate, toate acele

inflexiuni de îneles (de a-i putea zice aa), care sunt în-

semnate de autor prin multiplele i diversele lui particule.

Asemenea la niciunul din traductori, stilul nu se vede de

a fi tare incorect; dar apoi iari, niciunul nu satisface pe

1) K. Abicht traduce aceast fraz aa: «Scythii numescu, precum am

arelat mai sus (ti), întrun mod figurativ (sixâCovTS?), zpada/w/^/».

404 AL. I. ODOBLSCU

deplin auzul românesc al aceluia mai cu seam care tie spreuiasc proza elen a lui Erodot, aa de mult neted i

de neîmpedecat.

S'a putut constata oarecare stângcie la legtura frazelor

i la unele expresiuni nepotrivite în Mns. E.

Cel cu lit. F, are negreit un stil mai curgtor, dar el p-ctuete prin întrebuinarea frecuent de galicismi.

Mns. cu lit. G., aa de bogat provzut cu note explicative

a faptelor, culese de prin cei mai renumii comentatori ai

lui Erodot, se poticnete foarte des în alegerea cuvintelor

româneti, i astfel vrând s fie prea mult elenic, el devine

neîneles pre limba noastr.

In Mns. cu lit. H, care posed meritele unei cercetri i

limpeziri scrupuloase a text-ului elen pre care îl reproduce în

faj cu bogate adnotaiuni critice împrumutate din cele mai

renumite ediiuni strine, se recunoate fr îndoial o mare

preocupaiune despre adevratul îneles al autorului, pre care

de sigur traductorul 1-a ptruns adânc, fr ca, din neno-

rocirea, sa, el s tie a mânui limba româneasc cu destul

agerime, spre a reproduce lmurit pre românete ceia ce

dânsul pricepe foarte bine în textul elen.

In fine Mns. / dovedete asemenea o deplin strbatere în

înelesul autorului i în fineele limbei lui ; el destinuete

tot de o dat i dorina de a preface fr sminteal textul

original pe limba noastr ; dar aceste siline se vd cam des

nimicite prin aplecri stranii ale traductorului ctre unii

provincialismi neautorizai, aparinând uneori inuturilor de

peste Milcov, alte ori s'ar crede chiar graiului Românilor de

decindea Dunrei. Apoi înc se mai gsesc pe ici pe colea

neologismi de aceia crora le-am putea zice banali.

Din toate aceste rpezi apreuiri, pe care urechia d-voastr

le-a simit tot aa de bine cât i studiul nostru le-a cântrit,

ce rsare oare mai clar în minile noastre ?

Aceea c mai toi concurenii notri s'au silit a face bine,

c unii au dovedit chiar o contiinioas aplicare la ptrun-

derea adânc a autorului antic, dar c nici unul, nici chiar

TRADUCEREA ROMÂNA DIX ERODOT 405

cei cari l-au îneles mai bine, n'au nimerit a ni-1 da pe ro-

mânete astfel cum el în realitate este în elinete, ba nici

chiar cum par a-1 fi i priceput unii din traductori.

Ne-ar fi plcut a vedea, în nenumrate locuri, mai multfidelitate în amnuntele de stil, de care am vorbit mai sus.

l pretutindeneâ ne-ar fi plcut a vedea mai mult simplitate

în stilul românesc.

Nu pretindem a impune rândurile urmtoare, ca un model:

dar credem c i stilul elen al lui Erodot i limba noastr

româneasc ar fi mai puin trdate, când traductorii s'ar

menine în limitele de fidelitate i de simplitate, ce am impus

acestor câte-va fraze din acela capitol :

3. «Cât despre iulgii de care Sciii spun c plin este aerul i c din

•cauza lor nu este cu putin nici a vedea mai departe, nici a ptrunde

in acea ar, iat prerea ce am eu despre dânii : în prile din sus de

aceste locuri ninge totdauna, dar mai puin vara decât iarna precum

este i (lucru) firesc ; deci acum, cel ce a vzut zpada czând deas de

sus, pricepe ce am zis; cci zpada seamn a fulgi, i din cauz ciarna este. acolo, într'astfel, prile despre miaz-noapte ale acestei risunt nelocuite. De aceia cred c Sciii i vecinii lor vorbesc despre fulgi,

.asemnând (cu dânii) zpada. Acestea sunt acum de spus despre locu-

rile ce se zic (a fi) cele mai deprtate.»

Repetim c aceasta este un exemplu, i nu un model;i

ateptm ca alii s prefac în viitor modestul nostru exemplu

în adevrat model.

Ziserm în viitor... i cu aceasta pare c ne i deterâm

verdictul asupra probelor de traduciuni din Erodot, ce ne-au

venit estimp la concurs.

Totui cat s mrturisim c ele rele nu sunt, c ele do-

vedesc o emulaiune ce nu poate face alta decât a ne bu-

cura i a ne da tari sperane pentru viitorul literilor noastre

clasice.

S ludm dar pe concurenii notri, pentru ca lauda

noastr s-i îndemne a face înc i mai bine.

i aci aflu ocaziune de a rezum în câteva cuvinte, ob-

servaiunile ce colegul nostru, d-1 Caragiani, ne-a comunicat

înainte de plecarea sa, în urma studiului ce d-lui a fcut

406 AL. I. ODOBESCU

asupra unicului manuscris care ne-a venit estimp la concurs^

ca prob de traducere de pre viaa lui Mariu din Plutarch

(cap. I—XVIII), purtând epigraful

:

«Ah, vorbii, scriei românete, pentru Dumezeu *!

G. Sion.

Cel, carele a prescris aceste versuri în fruntea încercrii"

sale, s'a Folosit fr îndoial de consiliele coprinse în raportul

nostru de-acum un an, asupra traducerilor din ilustrul bio-

graf elen ; dar fie c lucrarea sa de estimp a fost fcut în

mod cam pripit, fie c n'a tiut pretutindeni s nimereasc^

în buna sa limb româneasc, adevratul îneles al textului

original, ne simim i aci împini a cere ca traductorul

nostru s cerce la anul a slta cu o treapt i mai sus pe.

scara progresului în exactitudinea traducerii.

Acesta a fost, domnilor, spiritul ce a condus estimp jude-

cata noastr în toate operaiunile capitale ale acestei sesiuni.

El nu se va desmini nici în ultima noastr lucrare.

Am avut mereu ocaziunea de a constata c, în toate cer-

curile de activitate de care Societatea noastr se atinge, e

adevrat progres, e mult silin spre bine.

Dar poate chiar aceasta ne-a fcut s ne ridicm cu gân-

durile înc i mai sus, i s cerem ca totul s se fac înc.

i mai bine.

N'am mai voit de estimp, ca adese ori în anii trecui, sremunerm un bine relativ. Meritoasele silini dovedite de

concurenii ce ni s'au prezentat, ne-au întemeiat în nobila.-

cutezare de a le cere întru toate o perfeciune neîndoioas.

Aa fiind. Societatea noastr nu poate face nici printelui

istoriei, nemuritorului prozator ionic Erodot, nici ilustrului bio-

graf i moralist din Cheronea, umilirea de a primi pe sama

lor o pârg de o valoare negreit egal, dar totui nu supe-

rioar atâtor alte obiecte pe care le-a respins, nu doar ca

rele, ci numai c nu întru toate perfecte.

Dar poate c nu toi în sânul Societei noastre au fost

dispui, dela început, a clca chiar de îndat cu pai aa de

TRADUCEREA ROMÂN DIN ERODOT 407

tare apsai pe aceast cale semea. Au fost — i mrturi-

sesc c sunt i eu unul dintre aceia, — cari au crezut c tot

înc este timpul de a ne art mai îngduitori, spre a nu

descuragiâ pe concurenii ce abia de curând au început a veni

cu ceata, i nu rari i izolai ca mai anii trecui.

Dar a s'a croit dela început, prin voina celor mai muli

;

aa rmân pân la capt

!

Aici, permitei-mi, d-lor, dup ostenitoarele lucrri i as-

prele preuiri, ce cu toii am avut, acum în curs de easelungi sptmâni, permitei-mi, zic, a v descrei frunile preo-

cupate, cu o mic istorioar din timpii trecui.

Ea va servi poate de comentariu propunerii de respingere,

cu care ne încheiem i noi acest raport.

Deci, pe la finele ultimului secol, pe la 1789, biata eara

noastr se afl într'o situaiune politic cu totul de plâns.

Poarta declarase rzboiu Rusiei i Austriei de-odat. Kazacil

Ecaterinei erau la lai i Nemii ca coad în munii notri.

Turcia alesese atunci un caikgiu din Constantinopol ca s-l

pun Domn peste ara Româneasc i dânsul, Mavrogheni-

Voevod, ridicase otiri de ar spre a se lupt, aici la noi,

cu inamicii Sultanului.

Dar ticniii notrii boieri din Protipendad, fiind mereu

luai în râs i în rspr de fantasticul grec, îi stau la toate

împotriv i în tot chipul se cercau a-i pune piedeci i a-1

deprta din scaun. Foarte puini din fruntaii rei se artau

îngduitori pentru silinele lui Mavrogheni de a reînvia ve-

chea vitejie a Românilor. Printre rarii aprtori ai lui, se afl

i Mitropolitul Cosma, Român de neam din Curtea de Arge,

(pe care in minte c bunica mea .îl numea cu mândrie un-

chiul mare al ei).

Cosma nu voia s se uneasc cu boierii, când ei se tot

plângeau la Poart i cereau deprtarea Domnului; prin ur-

mare arz-mahzarurile sau voturile de blam date de boierime,

se porneau la devlet, fr de subscrierea mitropolitului.

Aâ merse câtva timp ; dar în fine Mavrogheni, desperat

408 AL. I. ODOBESCU

de necurmatele sale insuccese, începu cu mânie a stoarce din

ar mai mult decât ea putea sa deâ. Atunci credina lui

Cosma începu i dânsa a ovi, i când i se prezent o nouocaziune de a cere respingerea lui Mavrogheni, el lu con-

deiul în mân i subscrise, zicândMn gura mare:

Unde merge o lume, hai s mearg i Cosma

!

Fie dar, i din parte-ne, respinse cercrile de traduceri de

pe Erodot i Plutarch, precum au fost i alte lucrri, cu scop

îns numai, — bine înjeles, — ca la anul s ne vin altele,

înc i mai bune.

Bucureti, 1878. Din Analele Societii AcademiceRomâne, Tom. XI, 1877.

^^ ^^ ^^ ^^

Din Herondas

MIMUL I.

Verigaa sau Meretricea.

persoanele:

Metriche.Gyllis.Threissa. servitoarea Metrichei.

Metriche. — Threisso, bate cineva la u; iea vezi, n'a

venit la noi cineva dela ar?Threissa. — Cine-i la u?Gyllis. — Eu.

Th. — Cine, tu ? Ce, i-e fric s vii mai aproape ?

Qyl. — lac-m, am venit mai aproape.

Th. — Cine eti tu ?

Gyl. — Gyllis, mama lui Philaenios. Du-te înuntru de

spune Metrichei c sunt eu.

Th. — Auzi-o, chiam.Met. — Cine e ?

Th. — Gyllis.

Met. — Mama Gyllis ! (ctre servitoare) Hai ! Car-te de

p'aci, f! Ce ursit te-a fcut s vii pe la noi, Gyllis? Oaredin cer picai pe pmânt ? Fiindc mi se pare c, iac sunt

vre-o cinci luni, de când, pre legea mea, nici prin vis nule-a vzut cineva venind pân la ast u.

Gyl. — ez departe, fata mea, i prin mahalale noroiul

st mereu pân la glezne ; iar eu abia pot cât o musc, ccibâtrâneele m trag la vale i umbra mi-e cât colea.

^ Vezi Herondas, studiu literar de Const. Litzica, cu o traducere ro-

mân a mimilor de A. I. Odobescu. Bucureti. 1901.

410 AL. I. ODOBESCi;

Met. — Ia taci: nu-i mai da vârsta de minciun, ccitu^

Gyllis, ai destul putere s sugrumi i pe aljii.

Gyl. — Ii bai joc de astea. Bine v vine vou, celor mai

tinere...

Met. — Hai nu mi te aprinde aa.

Gyl. — Ia spune-mi, fetico, de cât vreme vduveti acum»

muncindu-te singuric în -culcuu-i pustiu ? De când s'a

pornit Mandris în Egipt, sunt acum zece luni, i nici carte

nu-i trimite ; te-a uitat cu totul. Se vede c'a i but din

ap ne'nceput. Vezi c acolo e chiar casa zeiei dragostelor,

c toate câte se afl i se întâmpl undeva, în Egipt se g-sesc : bogie, jocuri de palestr, putere, traiu senin, cinste,,

spectacole, filosofi, aur, beandri, templul zeilor frai, regele

cel bun. Muzeul, vin, bunti ori câte ai pofti, muieri, câte

— zu, pe mireasa dracului — nici cerul nu se poate mândri

c poart atâtea stele, iar la vedere tocmai la fel cu zeiele

de s'au dus odat la Paris, ca s le judece frumuseile;

a parte) de n'ar auzi ele ce spusei. (Tarej. Ce minte ai tu dar,,

vai de tine, ^s tot cloceti pe scaun ? Aa ai s mi te to-

peti cu încetinelul, pn-i îmbtrâni, i ca cenua o s mi

i se mistueasc tinereele*. Mai trage i tu în alt parte, mai

mut-i gândurile pe dou trei zile i mai petreci i tu cu

vre-un alt prieten ; corabia, numai cu o ancor, nu st te-

meinic proptit. Unul ca acela de-ar veni !... Numai cu unul

nu e via..., i mai ales când e iarna grea... 'apoi, vezi,

nimeni nu tinWce are s ne-ajung. La noi, biet, viaa e

nestatornic...

Met. — i adic ?

Gyl. — Oare n'o fi cineva aci, pe aproape de noi?

Met. — Nu-i nimeni.

Gyl. — Ascult dar treaba despre care am venit aci s-i

dau de tire. Feciorul Matachinei a lui Pataekios, Gryllos, tii

cel care de cinci ori a eit biruitor la întreceri, odat ca copiU

la Pytho, apoi de dou ori în Corint printre tinerii, crora,

le încolesc tiuleele, i însfârit în Pisa printre brbai, la

lupta cu pumnul, un flcu bogat, blând de nu s'ar îndura

DIN HERONDAS 411

nici un piron s înfig în pmânt, i apoi nici mcar atins

de pecetia Venerii ; acesta te-a vzut pe tine la serbarea Misei;

îndat toat firea i s'a turburat de dragoste ; l-ai ptruns

pân la inim, i de atunci, fata mea, din cas dela mine

nu mai ese nici noaptea nici ziua ; se roag de mine cu la-

crimi i m giugiulete... i iac aa, moare de dorul tu.

Metricho, fata mea, f-mi i mie atâta hatâr^ cu acest singur

pcat ; las-te i tu în voia zeiei ; vezi s nu te prinz b-trâneile fr veste. Apoi, drgu, ai s fi îndoit mulumitde ce vei face ; ai s capei mai mult decât crezi. Gânde-te-te, ascult-m, tii c eu te iubesc, zu, s n'am parte de

soarta mea.

xWet. — Gyllis, dac prul i-a albit, apoi i minile i s'au

întunecat; uite, s n'am parte de întorsul lui Mandris i de

buna zei Demetra, dac dela alt femee a fi primit sascult astfel de vorbe ; cu picioarele oldi-grpi, i zbierând

ca vai de ea, a fi învat-o s se uite pe viitor cu groaz

la pragul uei mele. Tocmai de aceea, draga mea, nici tu snu mai vii pe la mine cu aâ treburi ; vorbe care se potri-

vesc femeilor pe tocmeal, spune-le numai tinerelelor: iar pe

Metriche a lui Pytheas las-o s cloceasc pe scaun : astfel,

de Mandris nimeni nu-i va bate joc. Dar pe tine, Gyllis,

cum vine vorba, n'am s te înv eu carte. Threisso ! Ia terge

nstrapa cea neagr i toarn într'însa trei cinzeci de vin curat

i dup ce-i pica niic ap, d-i s bea în bun voe. Na î

Gyllis, beâ.

Gyllis. — Ad-o! c doar n'am venit s te înduplec, ci

pentruc e srbtoare.

Met. — Oricum o fi, Gyllis, s-i fie de bine.

Gyl. — Belug s-i fie, fata mea, în cad, c mult e dulce,

pe Demetra.; ca vinul Metrichei mai dulce n'a but Gyllis

vin niciodat. Ei ! rmâi cu bine fata mea, i poart-i sin-

gur de grij, (a partey iar mie s-mi rmâie tinerelele Myrtale

i Sima, cât o tri i Gyllis.

412 AL. I. ODOBESCU

MIMUL II

V o t r u.

PERSOANELE :

Bataros.MiRTALE, persoan mut.Un grmtic.

Battaros. — feoeri judectori, despre neamul nostru nu

aveji de sigur a judeca, nici despre cinstea noastr, iar dacacest Thales are o corabie în prej de cinci talenji i eu de

abia pâinea, nu va s zic, c dânsul va întrece la judecat

pe Battaros, pe care 1-a pgubit^) • • . . . .

Apoi dac el, pornindu-se din Ake, a adus în corabia ce

are, grunje i a curmat foametea cea rea, apoi i eu ca ne-

gustor de fete, am adus aci din Tyr câte-ceva pentru popor.

C doar de geaba nu-i d nici el gruntele pentru mâncare;

aa nici eu pe ale mele pentru petrecere. Ce ! adic fiindc

el cltorete pe mare i poart pe dânsul o bond de lânîn prej de trei mine atice, iar eu stau aci în ar cu o treanpe mine i târiind nite papuci scâlciafi, i se cuvine lui s-mi

iea cu de-a sila i fr de-a se înjelege cu mine, una dintre

ale mele, i aceasta chiar noaptea! Va s zic la noi, boieri

Dumneavoastr, s'a dus sigurana cetii, i neatârnarea

noastr, de care aa tare ne mândrim, a desfiinat-o un

Thales, carele ar trebui s tie cine este i din ce prost gu-

noiu este plmdit, mai ales când m vede pe mine cum

triesc cu frica tuturor cetenilor i chiar de a celui mai

umilit Aci îns chiar cei cari sunt ocrotitorii cetii i care

din neamul lor au aci alt vaz, nu pe potriva lui, nu perd

legea din vedere. i pe mine strinul, nici un cetean nu m'a

btut, nici a venit la ua mea noaptea, nici mi-a dat foc

1) Versurile 5—16 sunt foarte lacunoase; nu le traducem, dei Crusius

•s'a încercat s le reconstitueasc.

DIN HERO^'DAS 413

casei cu masalalele ce avea, nici n'a plecat luând cu sila vre-

una din fetele dela mine.

Dar, boeri judectori, Frygianul acesta, care acuma s nu-

mete Thales, iar mai înainte Artimmes, a fcut toate astea

i nu sa temut nici de lege, nici de prostat, nici de stpân,

lea scoate-mi, gramatice, legea despre schingiuiri i zi-o pe

de rost. Iar tu scumpule, astup gaura clepsydrei pân va

zice, pentru ca nu cumva, mre, s se brodeasc tocmai acum,,

aa vine vorba, ca initoarea s se dea gata aci pe licerul

nostru.

TABLA DE MATERII

Pag.

Cânticele poporane . 1

Rsunete ale Pindului în Carpali 10

V. Crlova 40

Poeii Vcreti 43

Psaltirea 103

Micarea literar din ara româneasc în secolul al XVIII-lea . . 119

Dicionarul limbei române 125

Prânzul academic din 15 Septembre 1871 137

Tot dicionarul Academic 139

Reviziunea dicionarului Academiei 145

Vasile Alecsandri 159

Credine, datine i moravuri ale poporului român ....... 178

Povetile unchiaului sftos '.

. . 185

Vechii poei ai românilor •. . . 189

Nicolae Bâlcescu i scrierile sale 194

Note 203

Timotei Cipariu 208

Doui poei i un biograf 230

Cuvântul rostit la înmormântarea lui George Cretzianu .... 236

Junimea român din Paris pe la 1852 241

Odobescu ctre Bariiu 249

Petre Ispirescu 256

Muncitorul Român ', 271

Asociaiunea transilvan pentru literatura român i cultura po-

porului român 274

Gimnazii i Scoale reale 302

România la Expoziiunea Universal din 1867, la Paris 317

416 TABLA DE MATERII

Casa, vemintele i petrecerile ranului român 342

coala dramatic 353

Satira Latin 362

Traducerea Comentarielor lui luliu Cezar premiat cu premiul

«Alexandru loan I-iu Cuza» 378

Condiiunile unei bune traduceri româneti din autorii Eleni iLatini 383

Traducerea român din Erodot 399-

Din Herondas 409

'^m

DNIVERSITY OF TORONTO

LIBRARI

Acme Library Cârd Pocket

Under Pat. " Ref . Index File."

Made by LIBRAEY BUREAU

SiiiWi: