ADJECTIVELE. GRADELE DE COMPARAŢIE

Gradul de comparaţie – categorie gramaticală prin care se indică nivelul de dezvoltare al însuşirii exprimate de adjectiv. Ca şi în limba română există trei grade de comparaţie:

1. Gradul pozitiv – forma de bază a adjectivului notată în dicţionar

Ex.: bonus, -a, -um = bun (grad 0) brevis, -e = scurt (grad 0)

atrox, -cis = crunt (grad 0)

2. Gradul comparativ – corespunde gradului/nivelului superior de dezvoltare al însuşirii (mai…). În latină exprimarea gradului comparativ se face cu ajutorul unui morfem-semn special numit sufix de intensitate (S.I.) care se ataşează după radicalul oricărui adjectiv. Sufixul comparativului este IOR/IUS (IUS – numai la genul neutru, N.Ac.V. sg.)

Sufixul IOR de comparaţie, terminându-se în consoană aparţine declinării a III-a consonantice (imparisilabice) şi se declină după această declinare.

Alcătuire: R + S.I.(IOR/IUS) + desinenţele cazuale ale decl. a III-a

Ex.: grad pozitiv - longus,-s,-um = lung grad comparativ - long (R) + IOR/IUS + des.

Sg. Pl.

N. long-ior long-ior-es/aG. long-ior-is long-ior-umD. long-ior-i long-ior-ibusAc. long-ior-em long-ior-es/aAbl. long-ior-e long-ior-ibusV. long-ior long-ior-es/a

Brevis, -e = scurt(ă)R = brevv.t. = i şi e scurt

Comparativul

Sg. Pl.

1

N. brev-ior brev-ior-es/aG. brev-ior-is brev-ior-umD. brev-ior-i brev-ior-ibusAc. brev-ior-em brev-ior-es/aAbl. brev-ior-e brev-ior-ibusV. brev-ior brev-ior-es/a

3. Gradul superlativ – reprezintă gradul suprem/extrem de dezvoltare al însuşirii. Semnul superlativului este sufixul de intensitate ISSIM. Acesta se adaogă tot la radical iar în declinare utilizează ca vocală de legătură între sufix şi desinenţă vocala tematică (v.t.) a pentru feminin şi o care devine u pentru masculin şi neutru.

Alcătuire: R + S.I. (ISSIM) + v.t. + des.Ex.: grad superlativ – long + ISSIM + - a (fem.) + des

- u (m.n.)

Longus, -a, -um R = longv.t. - a – fem. (declinarea I) - o şi u scurt – masc. şi neutru (declinarea a II-a)

Sg. Pl.

N. long-issim-a long-issim-aeG. long-issim-ae long-issim-arumD. long-issim-ae long-issim-isAc. long-issim-am long-issim-asAbl. long-issim-a long-issim-isV. long-issim-a long-issim-ae

ADJECTIVE CU GRADE DE COMPARAŢIE NEREGULATE

Neregularitatea acestor adjective constă în faptul că respectând schema structurală generală, fie înlocuiesc radicalul adjectivului, fie îl sintetizează pe acesta, fie scurtează din sufix. Există patru mari adjective neregulate:

2

1. bonus, -a, - um R = bon

Comparativ: bon 1 – ior = mel-ior = mai bun (ameliorat = îmbunătăţit) mel (miere)Superlativ: bon – issim = opt-im (+ us,a,um) = cel mai bun (optim, a optimiza) opt (opto,-are = a prefera; optimus = cel mai preferat)

2. malus, -a, -um (malefic = făcător de rău)R = malComparativ: mal – ior = pe-ior = mai rău (sens peiorativ = sensul mai rău) peSuperlativ: mal-issim = pe-sim (us,a,um) = cel mai rău (pesimist) pe

3. magnus, -a, -um = mare (magnific)R = magn - majorComparativ: magn-ior = mag-ior = ma-ior = mai mare: - maior - majurSuperlativ: magn-issim = mag-sim = maxim (us,a,um) = cel mai mare

4. parvus, -a, um = mic (Pârvu)R = parvComparativ: parv-ior/ius = min-or/us = mai mic minSuperlativ: parv-issim = min-im (us,a,um) = cel mai mic min

ANALIZA MORFOLOGICĂ

1 bon subliniat înseamnă (cu valoare de convenţie contextuală) că „bon” cade şi este înlocuit cu mel (aflat sub „bon”). La fel se întâmplă şi în celelalte cazuri când o parte a morfemului (radical sau sufix) este subliniată: cade şi este înlocuită cu ce este dedesubt bolduit.

3

Analiza morfologică – procesul prin care se identifică morfemele componente structurale ale cuvântului şi extragerea informaţiilor pe care le indică fiecare morfem (gen, număr, caz, grad de comparaţie, mod, timp, etc.) pentru ca să se poată face traducerea corectă prin respectarea acestora.

Etapele analizei

1. Ιdentificarea prin subliniere a fiecărui morfem pornind de la desinenţă către radical.2. Precizarea părţii de vorbire pe care o indică radicalul, sensul acestuia, mai apoi clasa de declinare (după vocala tematică), gradul de comparaţie (din sufix), genul (din v.t. şi desinenţa Nominativului sau din dicţionar), nr. şi cazul (din desinenţa cazuală). Este important să precizăm mai apoi relaţia sintactică pe care o reclamă cazul respectiv, apoi funcţia pe care i-o conferă aceasta iar mai apoi traducerea corespunzătoare tuturor acestor informaţii.

Schema generală de declinare a unui nume:

R +/- S.I. +/- v.s. + desinenţele cazurilor

R - arată partea de vorbire, obiectulS.I. – arată gradul de comparaţiev.s. – arată declinarea, genulDes. caz. – arată nr., caz – care arată relaţia cu (substantiv, verb, etc.) – care arată funcţia sintactică – care arată traducerea

Ex.: Altiorem (alt-ior-e-m) = formă a adjectivului altus, -a, -um (cf. dicţionarului), cu trei terminaţii („înalt”), la gradul comparativ („mai”), declinarea a III-a, gen M/F, nr. sg., caz Ac – în relaţie cu verbul X – funcţie de atribut adjectival - (traducerea) „pe aceea mai înaltă”

4