ACTUALITATE - araratonline.com...credinţa în înviere pentru a rămîne armeană, pentru ca să trăiască armeneşte şi să creeze plin de spirit armenesc, dovadă stă acestor

ACTUALITATE

ACTUALITATE

Iubite Părinte Arhimandrit,

Cu bună-vestire a plinei de har sărbători a Învierii lui Hristos, trimitem Vouă binecuvântarea Noastră Patriarhala, cinstiţilor membrii ai divanelor bisericeşti şi comunitare, cinului preoţesc şi tuturor credincioşilor.Astăzi, împreună cu toată ome-nirea creştină, poporul nostru răspândit în lume, cu psalmi şi cântece spirituale Slăveşte Învierea Mântuitorului cea aducătoare de viaţă şi se ridică în faţa morţii cu biruinţa veşnică. Prin Taina Slăvită a Învierii din nou ne înnoim legământul cu Dumnezeu şi ne înfrumuseţăm de harurile cereşti, pentru că Învierea Fiului lui Dumnezeu este cărarea credinţei noas-tre creştine şi ancora speranţei vieţii: “care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nepu-trezirea , prin Evanghelie “ (2 TIM.1:10)Prin grija Celui Înalt Paştele de anul acesta coincide cu ziua comemorativă a genocidului armean . Într-adevăr, de multe ori am fost părtaşi ai crucificării lui Hristos, nu ridicându-ne pe cruce, ci pentru că am înviat, călcând cu viaţa pe moarte, urmând exemplul Domnului nostru Iisus Hristos, lăsându-i în ruşine pe cei ce ne-au cruci-

ficat. Slăvita şi Sfânta Înviere a Domnului, timp de secole a fost lumina de far călăuzitoare a poporului nostru prin chinurile sale, deoarece neamul arme-nesc a crezut nezdruncinat, că noi suntem :”moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat îmreuna cu El, ca să fim proslăviţi împreuna cu el” (ROM. :17).Mulţumire Celui de Sus, că poporul nostru salvat cu greu din încercările genocidului din aprilie, cu aceeaşi credinţă în Mântuitorul Înviat, astăzi, iar se adună in jurul Bisericii Mamă şi continuă cu eforturi unite să susţină judecata cea dreaptă,

întărind guvernarea armeană şi cultivând noua sa viaţă.Ne rugăm ca Dumnezeu să facă şi mai puternică credinţa noastră pecetluită de Hristos, neclintită voinţa noastră de a păstra sfintele valori armeneşti şi nezdruncinată Biserica noastră în apostolatul său. Iubite Părinte Arhimandrit, ne rugăm şi dorim, ca Dom-nul Cel Înviat să fie părtaş pu-terii voastre în misiunea plină de răspundere pe care o aveţi, pentru ca Voi să continuaţi cu şi mai multă stăruinţă întărirea iubirii de Dumnezeu şi de patrie în inimile fiilor noştri. Hristos cel Înviat să Vă aibă în grija Sa şi să Vă apere pe Voi, părinte Arhimandrit, cinul preoţesc din Eparhia Voastră şi pe fiii noştri credincioşi şi să Vă dăruiască sănătate deplină şi succese, în-tru Slava lui Dumnezeu, întru strălucirea Eparhiei Voastre hărăzite de Dumnezeu şi a Sfin-tei noastre Biserici Apostolice.

Hristos a Înviat din morţi!Binecuvântată este Învierea lui Hristos!

Cu binecuvântare,

KAREKIN AL II-LEA CATOLICOSUL TUTUROR ARMENILOR

SALUTUL şI bINECUvâNTAREA SANCTITăţII SALE KAREKIN AL II-LEA, CATOLICOSUL şI PATRIARhUL SUPREM AL TUTUROR ARMENILOR, CU OCAzIA

SfINTELOR SăRbăTORI dE PAşTIPreacuviosului Părinte Arhimandrit Datev Agopian, Întâistătătorul Bisericii Armene din România

a

4

PASTORALA LA ÎNVIEREA DOMNULUI A I.P.C ARHIMANDRIT

DATEV HAGOPIANÎntÎistătătorul Bisericii

ARMENE DIN ROMÂNIA

Pastorala la Învierea Domnului a i.P.c arhimanDrit Datev hagoPian ÎntÎistătătorul Bisericii armene Din românia

Sfîntul Paşti

„Astăzi îngerii din înălţimi se bucură împreună cu oamenii, cei coborîţi din ceruri dau vestea lumii: bucuraţi-vă astăzi, Hristos a Înviat din morţi!” (imn bisericesc)„Pentru ce căutaţi între morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat.” (Luca 24: 5) Prin aceste cu-vinte îngerul bine-vesteşte slăvita înviere a mîntuitorului nostru Iisus Hristos. De secole toţi creştinii sărbătoresc cea mai mare împlinire a istoriei universale, sărbătoarea învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care este biruinţa vieţii asupra morţii, a luminii asupra întunericului, a binelui împotriva răului, a păcii asupra războaielor şi vicleniilor. Într-adevăr, Iisus Hristos, prin însuşi sacrificiul per-soanei Sale a sfărîmat grozăvia şi înţelesul morţii, prin moartea Sa a învins moartea aşa cum spune imnul bisericesc: cu moartea pe moarte călcînd. Prin taina Lumi-natei Bune-vestiri de Paşti, noi, ca primii care urmează credinţa lui Hristos, cu neamul întreg sărbătorim victoria Învierii, văzînd în El nu numai Slăvirea Domnului, ci şi trecerea noastră prin tăvălugul secolelor pe drumul lui Iisus, mărturisind că El este testimoniul de excepţie şi toiagul nostru întru strălucita noastră înviere. Neîndoi-elnic, slăvita sărbătoare a învierii, ca şi alte sărbători şi ocazii im-

a

C R E D I N Ţ Ă

7 / 2011A

AA

R RT

portante, nu se poate socoti a fi o simplă zi de bucurie şi de petrecere căci dacă un popor ar gîndi astfel, nu ar putea supravieţui. De fiecare dată cînd trans-mitem între noi Vestea Sfintelor Paşti, nu putem să nu ne amintim de acel drum greu şi de nedescris pe care a păşit Domnul nostru întru victoria învierii, pentru mîntuirea noastră. Acest lucru ne dăruieşte speranţă şi credinţă şi ne deschide ochii pentru a vedea calea atît de grea a vieţii pe care au păşit înaintaşii noştri ca fiind unicul, dreptul, adevăratul şi nestricătorul fel de viaţă. Prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, în cei 1000 de ani de existenţă în România, armenii au omorît moartea şi niciodată nu au fost înspăimîntaţi de moarte şi de gîndul că ar putea pieri vreodată, ci conştientizînd moartea au cultivat imortalitatea şi veşnicia lor în România, dovada acestor lucruri stînd bisericile şi mănăstirile lor.Prin Învierea Domnului nostru Ii-sus Hristos, în cei 1000 de ani de existenţă în România, comunitatea armeană a luptat însufleţită de credinţa în înviere pentru a rămîne armeană, pentru ca să trăiască armeneşte şi să creeze plin de spirit armenesc, dovadă stă acestor lu-cruri prezenţa sa fizică de astăzi.Şi, în sfîrşit, prin Învierea Domnu-lui nostru Iisus Hristos, în cei 1000 de ani de existenţă în România, enoria armeană trăieşte drumul său spre înviere şi armenitate, sporită în credinţă şi speranţă, cu voinţă renăscută şi cu viziunea unui viitor strălucitor şi veşnic. De fiecare dată cînd lumina dimineţii Sfintelor Paşti se revarsă peste lumea armenilor, nu se poate să nu slăvim acea Lumină de care ne facem vrednici,.aşa cum nu putem să nu amintim în rugăciunile noastre pe toţi acei vrednici de rai eroi, care şi-au dăruit sîngele lor

sfînt lui Hristos şi patriei. Iubiţi fii ai neamului armenesc,Ce taină minunată şi Dum-nezeiască! Astăzi, de Sfînta sărbătoare a Învierii, poporul nos-tru comemorează cel de-al 96-lea an de la genocidul armean. Iată cum, în anul 1915, pornind pe drumul nemuririi precum Hris-tos, mai bine de două milioane de armeni, cunoscînd faptul că lepădarea de credinţă le-ar fi salvat viaţa, au devenit victime ale iata-ganelor turcilor barbari. Este de rîs că fiara turcă nu înţelege nici pînă astăzi, că poporul nostru, în existenţa sa milenară, a trecut pe acest drum de atîtea ori şi că în-totdeauna nemurirea şi adevărul, dreptatea şi pacea, Sfînta Cruce şi libertatea pămîntului strămoşesc au fost SENSUL şi ŢELUL vieţii sale. „Nici sabia şi nici focul”, nici aurul şi nici ispita bogăţiei, nici atacul armat nu ne-au putut ameninţa, su-prima sau clinti din drumul nostru Dumnezeiesc. „Chiar dacă suntem un popor mic”, nu am încetat să luptăm împotriva răului şi a pierd-erilor pricinuite de acesta, mărturie stă Eroismul din Arţah. Eroismul, care încă o dată a dovedit şi ves-tit, tuturor acelora care vroiau să vadă nimicirea poporului armean, că „NOI SUNTEM, SUN-TEM VEŞNICI ŞI DATORITĂ BRAŢULUI NOSTRU PUTER-NIC VOM RECĂPĂTA CELE SMULSE DE LA NOI, DREPTUL NOSTRU!”Nici cinzeci, nici nouăzeci şi nici mai mult de atîţia ani, nu pot duce la uitare acea moştenire primită de fiecare armean de la miile de martiri nevinovaţi. Amintirea lor demnă de Rai, nouă, celor în viaţă ne este SĂRBĂTOARE şi GARANŢIE a

veşniciei şi victoriilor. Fiecare zi trăită de poporul armean, fiecare succes, fiecare reuşită şi progres în toate domeniile şi zonele vieţii, este reuşita şi aducerea la viaţă a celor două milioane de armeni. Fiecare nou născut al poporului armean este moştenitor al lor şi soldat în armata veşnic triumfătoare a arme-nilor. Prin Luminata Taină Pascală şi cu ocazia amintirii sfinţilor martiri armeni, dăm în-demn iubiţilor noştri tineri armeni, pentru a fi stăpîni pe moştenirea noastră dată de Hristos, trăind cu răsuflarea şi în spiritul Bisericii noastre naţionale pentru ca să dovedească lumii celei vii că noi suntem şi suntem vii, pentru a re-aliza visul martirilor noştri.LUMINĂ ŞI BINECUVÎN-TARE, TĂMÎIE ŞI RUGĂCIUNE AMINTIRII LOR VEŞNICE

Iubiţi fii, cu gîndurile acestea de biruinţă şi plini de însufleţire, ne rugăm ca Domnul din ceruri să călăuzească poporul nostru pe dru-mul învierii, amintind, că: „Orice făptură este ca iarba şi toată slava omului este ca floarea de pe cîmp. Iarba se usucă, floarea se scutură, dar cuvîntul Domnului nostru rămîne peste veac.” (Isaia).

hristos a Înviat!Adevărat a Înviat!binecuvîntată este Învierea domnului!Paşte fericit!

6

6

VARUJAN VOSGANIAN DISCURS ÎN SENAT PRIVIND COMEMORAREA GENOCIDULUI DIN 1915

Varujan VosganianDiscurs în Senatprivind comemorarea genocidului din 1915

24 aprilieeste ziua comemorării primu-lui genocid al secolului XX, cînd armenii din întreaga lume şi cei care îi preţuiesc îşi amintesc cu pioşenie de victimele masacrelor săvîrşite în Imperiul Otoman. În 24 aprilie 1915, în capitala Im-periului, Constantinopol, sute de intelectuali armeni au fost arestaţi. Cei mai mulţi dintre ei, printre care Daniel Varujan, cel mai mare poet

al armenilor, aflat atunci în vîrstă de 31 de ani, cei doi deputaţi din partea comunităţii armene, Krikor Zohrab şi Vartkes Serenguelian, laolaltă cu alţi reprezentanţi ai elitei culturale şi politice a comunităţii armene, au fost ucişi în mod bes-tial. În aceeaşi zi, autorităţile oto-mane au dat ordinul de deportare a armenilor din ţinuturile lor de baştină. În urma masacrelor şi deportărilor în masă, au pierit în jur de un milion şi jumătate de persoane, în cea mai mare parte femei şi copii. În cîţiva ani, în Anatolia răsăriteană comunităţile armene au fost complet nimicite, lăsînd în urmă biserici, lăcaşuri de cultură şi locuinţe părăsite, trupuri înghiţite de apele Eufratului sau acoperite de nisipul deşertului. Cei care s-au salvat şi urmaşii lor se află răspîndiţi pe toate meridi-anele lumii. Ei îşi duc, acolo unde se găsesc, o viaţă demnă. România a fost una dintre primele ţări care, în timpul guvernării lui Ion I.C. Brătianu, s-a oferit să primească pe refugiaţii armeni. Este pentru mine o nespusă mîndrie să exprim sub cupola Senatului, în numele Uniu-nii Armenilor din România, adînca recunoştinţă a armenilor, locuitori ai acestui pămînt, poporului frate român şi patriei comune, Româ-nia, de la care noi nu revendicăm decît dreptul de a contribui la pros-peritatea ei. Solidaritatea statului român faţă de soarta poporului armean s-a manifestat permanent.

România s-a numărat printre statele care au primit pe reprezentanţii Guvernului tinerei Republici Ar-menia, exilaţi în 1920, după ocupa-rea ţării de bolşevici. Şi tot statul român a fost cel dintîi dintre statele lumii, din spaţiul ex-sovietic, care a recunoscut, în decembrie 1991, existenţa noului stat armean. Iar în Europa centrală şi de est, Româ-nia a fost cea dintîi care a oferit, după declararea independenţei, condiţiile deschiderii unei am-

7 / 2011A

AA

R RT

24 A P R I L I E

basade a Republicii Armenia. Amintirea martirilor genocidului început în 1895 şi continuat, într-o formă sau alta, pînă în 1922, dar care a culminat prin deportările în masă şi măcelurile anilor 1915-1916, trebuie cinstită aşa cum se cuvine şi cum o cer normele drep-tului internaţional. Ignorarea, în vîltoarea evenimentelor primei jumătăţi de secol XX, a acestui genocid, a permis repetarea unor asemenea acţiuni îndreptate, de această dată, împo -triva poporului evreu şi împotriva altor popoare. Prin Rezoluţia din 18 iunie 1987, Parlamentul European recunoaşte că, citez: „Parlamentul consideră că evenimentele tragice care s-au derulat în 1915-1917 împotriva armenilor pe teritoriul Imperiului Otoman constituie un genocid în sensul Convenţiei pentru preveni-rea şi reprimarea crimelor de geno-cid, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 9 decembrie 1948.“ În acest context trebuie amintită şi atitudinea constantă de negare

a acestui genocid de către Turcia, stat ce şi-a exprimat intenţia de a se alătura Uniunii Europene. De altfel, într-un text adoptat în 28 septembrie 2005, Parlamentul Eu-ropean cere explicit Turciei „să recunoască Genocidul armean, considerînd această recunoaştere ca fiind o precondiţie a accesului în Uniunea Europeană.“ În ul-timele decenii, un mare număr de Parlamente, printer care menţionez Franţa, Italia, Canada, Rusia, Bel-gia, Grecia, Suedia, Cetatea Vati-canului, Argentina, Germania, un număr de 42 dintre Statele Unite ale Americii etc., au recunoscut, prin declaraţii oficiale, genocidul din 1915. Iar dintre acestea, statul California a decretat săptămîna 19-26 aprilie drept „Săptămînă de re-memorare a genocidului armean“. Ca un gest de valoare simbolică. Olanda a recunoscut genocidul în decembrie 2004, în timp ce se afla la preşedinţia Uniunii Europene. De menţionat, de asemenea că, similar legislaţiei privitoare la Ho-

locaust, în Franţa a fost adoptată, în 21 ianuarie 2001, o lege privind condamnarea genocidului armean. Consider că, în această perspectivă umanistă de democratizare a drep-tului international, urmand exem-plul a numeroase alte Parlamente, inclusiv din Uniunea Europeana, Parlamentul Romaniei ar putea proceda la recunoaşterea oficială a genocidului din 1915, îndreptat împotriva poporului armean.În ziua de 24 aprilie 2010 Barack Obama a spus: “Medz Yeghern (Marea catastrofă – n.s. în limba armeană) este un capitol devasta-tor din istoria poporului armean, iar noi trebuie să-i păstrăm vie memoria în onoarea celor ce au fost ucişi şi astfel să nu repetăm gravele greşeli ale trecutului.(…) În timp ce nimic nu îi poate aduce înapoi pe cei ucisi în Medz Yegh-ern, contribuţia adusă lumii de ar-meni în ultimii nouăzeci şi cinci de ani stă mărturie a tăriei, tenacităţii şi curajului poporului armean. Spiritul invincibil al armenilor este o victorie durabilă asupra celor ce s-au străduit să-i distrugă.” În curînd se va împlini un secol de la această acţiune sistematică de nimicire a poporului armean de către autorităţile otomane. Ignora-rea de către dreptul internaţional a recunoaşterii genocidului armean ar constitui o omisiune impardonabilă pentru istoria umanităţii.Fie ca ziua de 24 aprilie să fie pen-tru întreaga omenire un prilej de a îmţelege că aseme-nea fapte nu trebuie să se mai repete, că nimănui, nicăieri, nu trebuie să-i fie dat să sufere pentru aşa-zisa vină a sem-nului naşterii sale.


66


Varujan VosganianDiscurs în Senatprivind comemorarea genocidului din 1915

24 aprilie este ziua comemorării primu-lui genocid al secolului XX, cînd armenii din întreaga lume şi cei care îi preţuiesc îşi amintesc cu pioşenie de victimele masacrelor săvîrşite în Imperiul Otoman. În 24 aprilie 1915, în capitala Im-periului, Constantinopol, sute de intelectuali armeni au fost arestaţi. Cei mai mulţi dintre ei, printre care Daniel Varujan, cel mai mare poet al armenilor, aflat atunci în vîrstă de 31 de ani, cei doi deputaţi din partea comunităţii armene, Krikor Zo-hrab şi Vartkes Serenguelian, laolaltă cu alţi reprezentanţi ai elitei culturale şi politice a comunităţii armene, au fost ucişi în mod bestial. În aceeaşi zi, autorităţile otomane au dat ordinul de deportare a armenilor din ţinuturile lor de baştină. În urma masacrelor şi deportărilor în masă, au pierit în jur de un milion şi jumătate de persoane, în cea mai mare parte femei şi copii. În cîţiva ani, în Anatolia răsăriteană comunităţile armene au fost complet nimicite, lăsînd în urmă biserici, lăcaşuri de cultură şi locuinţe părăsite, trupuri înghiţite de apele Eu-

fratului sau acoperite de nisipul deşertului. Cei care s-au salvat şi urmaşii lor se află răspîndiţi pe toate meridianele lumii. Ei îşi duc, acolo unde se găsesc, o viaţă demnă. România a fost una dintre primele ţări care, în timpul guvernării lui Ion I.C. Brătianu, s-a oferit să primească pe refugiaţii armeni. Este pentru mine o nespusă mîndrie să ex-prim sub cupola Senatului, în numele Uniunii Armenilor din România, adînca recunoştinţă a armenilor, locuitori ai acestui pămînt, poporului frate romîn şi patriei comune, România, de la care noi nu revendicăm decît dreptul de a contribui la prosperitatea ei. Solidaritatea statului romîn faţă de soarta poporului armean s-a manife-stat permanent. România s-a numărat printre statele care au primit pe reprezentanţii Gu-vernului tinerei Republici Ar-menia, exilaţi în 1920, după ocuparea ţării de bolşevici. Şi tot statul romîn a fost cel dintîi dintre statele lumii, din spaţiul ex-sovietic, care a recunoscut, în decembrie 1991, existenţa noului stat armean. Iar în Eu-ropa centrală şi de est, România a fost cea dintîi care a oferit, după declararea independenţei,

condiţiile deschiderii unei am-basade a Republicii Armenia. Amintirea martirilor geno-cidului început în 1895 şi con-tinuat, într-o formă sau alta, pînă în 1922, dar care a culmi-nat prin deportările în masă şi măcelurile anilor 1915-1916, trebuie cinstită aşa cum se cu-vine şi cum o cer normele drep-tului internaţional. Ignorarea, în vîltoarea evenimentelor primei jumătăţi de secol XX, a aces-tui genocid, a permis repetarea unor asemenea acţiuni îndrep-tate, de această dată, împo -triva poporului evreu şi împotriva altor popoare. Prin Rezoluţia din 18 iunie 1987, Parlamen-tul European recunoaşte că, citez: „Parlamentul consideră că evenimentele tragice care s-au derulat în 1915-1917 îm-potriva armenilor pe teritoriul Imperiului Otoman constituie un genocid în sensul Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 9 decembrie 1948.“ În acest context trebuie amintită şi ati-tudinea constantă de negare a acestui genocid de către Turcia, stat ce şi-a exprimat intenţia de a se alătura Uniunii Euro-pene. De altfel, într-un text

8

MESAJUL Î.P.C. ARHIMANDRIT DATEV AGOPIAN, ARHIEPISCOPUL BISERICII ARMENE DIN ROMÂNIA DE 24 APRILIE

Astăzi este 24 aprilie iar noi, ca fii ai Eparhiei Armene din România, dorim să aducem în faţa popoarelor lumii anumite amintiri şi fapte ;1. D e - a c u m a j u n g e ! Turcia minte încercînd să convingă popoarele spunînd că în anul 1915 nu a avut loc genocidul, ci un război între armeni şi turci şi că pe cîmpul de luptă armenii au fost înfrînţi. Ce ruşine! Actuala Republică Turcă ştie foarte bine că în anul 1915 gu-vernul Turciei otomane a programat şi a dus la îndeplinire genocidul. Să se ducă şi să citească arhivele care se găsesc la ei şi în diferite ţări ale lumii.2. De-acum a junge ! Turcia ascunde adevărul, spunînd naţiunilor iubitoare de pace că is-toricii armeni şi turci trebuie să studieze, cerceteze şi să analizeze faptele istorice, prezentîn-du-le ca simple întâmplări istorice trecătoare. Acest fel de a gîndi este pur şi simplu o lipsă de respect pentru cei un milion şi jumătate de victime şi pentru cei zece milioane de supravieţuitori ai genocidului.

3. D e - a c u m a j u n g e ! Turcia, vorbind ameninţător pen-tru a crea confuzie în comunitatea internaţională, crede astfel că poporul armean o să se sperie şi îngrozească pierzând astfel spir-itul naţional al revendicărilor şi al unităţii. Aici Turcia se înşeală foarte rău. Toată armenimea din Armenia şi din diasporă are un singur ţel şi anume acela de a con-tinua Judecata Armeană pentru 24 aprilie şi face aceasta ca o singură voce şi într-un singur suflet.4. De-acum ajunge! Tur-cia provoacă jocuri diplomatice periculoase susţinând că diaspora armeană deranjează ameliorarea relaţiilor şi reconcilierea dintre Ar-menia şi Turcia, încercînd astfel să îndepărteze Armenia de diaspora

sa. Aici greşeşte încă o dată Tur-cia în calculele sale diplomatice. Trebuie să fie clar pentru Turcia şi pentru toate guvernele lumii şi pentru toate instituţiile politice in-ternationale că în ceea ce priveşte 24 aprilie şi Judecata Armeană nu există nici un diferend între Arme-nia şi diasporă. Recunoaşterea geno-cidului aparţine atît Armeniei cît şi diasporei, acest lucru fiind impus de drepturile victimelor noastre. Nu există nici un armean în lume care să nu ceară recunoaşterea genocidului şi sancţiunile pentru săvarşirea sa. 5. De-acum ajunge! Tur-cia adoptă o strategie greşită de propagandă, spunînd că Turcia şi Armenia de astăzi au nevoie de relaţii economice şi comerciale ca între buni vecini. Astfel, prin aceste strategii diplomatice, economice şi comerciale, vrea ca poporul armean să uite vocea dreptăţii şi să tacă în ceea ce priveşte dreptul cel sfânt al victimelor. Poporul armean nu poate să uite o nedreptate care s-a săvîrşit împotriva martirilor săi. 6. De-acum ajunge! Turcia încearcă să convingă popoarele lumii pentru ca acestea să ne impună să uităm trecutul şi istoria şi să privim spre viitor. Aici din nou greşesc şi Turcia şi popoarele lumii. Cum să uităm adevărul şi dreptatea în ceea ce priveşte mar-

MeSajul î.P.C. arhiMandrit datev agoPian,

arhiePiSCoPul BiSeriCii arMene din roMânia

de 24 aPrilie

7 / 2011

AA

A

RRT

24 A P R I L I Eadoptat în 28 septembrie 2005, Parlamentul European cere ex-plicit Turciei „să recunoască Genocidul armean, considerînd această recunoaştere ca fiind o precondiţie a accesului în Un-iunea Europeană.“ În ultimele decenii, un mare număr de Par-lamente, printer care menţionez Franţa, Italia, Canada, Rusia, Belgia, Grecia, Suedia, Cetatea Vaticanului, Argentina, Ger-mania, un număr de 42 dintre Statele Unite ale Americii etc., au recunoscut, prin declaraţii oficiale, genocidul din 1915. Iar dintre acestea, statul California a decretat săptămîna 19-26 aprilie drept „Săptămînă de rememo-rare a genocidului armean“. Ca un gest de valoare simbolică. Olanda a recunoscut genocidul în decembrie 2004, în timp ce se afla la preşedinţia Uniunii Europene. De menţionat, de asemenea că, similar legislaţiei privitoare la Holocaust, în Franţa a fost adoptată, în 21 ia-nuarie 2001, o lege privind con-damnarea genocidului armean. La 19 ianuarie 2008, Barack Obama a declarat următoarele: „America are nevoie de un lider care să spună adevărul în privinţa genocidului armean şi să riposteze faţă de toate actele de genocid. Intenţionez să fiu un astfel de Preşedinte.“ În mod simbolic, chiar atunci, statul Hawaii, ţinutul de baştină a lui Barack Obama, a de-clarat ziua de 24 aprilie „Ziua recunoaşterii şi comemorării genocidului armean“. În ziua de 24 aprilie 2010 Barack Obama a spus: “Medz Yeghern (Ma-rea catastrofă – n.s. în limba armeană) este un capitol de-

vastator din istoria poporu-lui armean, iar noi trebuie să-i păstrăm vie memoria în onoarea celor ce au fost ucişi şi astfel să nu repetăm gravele greşeli ale trecutului.(…) În timp ce nimic nu îi poate aduce înapoi pe cei ucişi în Medz Yeghern, contribuţia adusă lumii de ar-meni în ultimii nouăzeci şi cinci de ani stă mărturie a tăriei, tenacităţii şi curajului poporului armean. Spiritul invincibil al ar-menilor este o victorie durabilă asupra celor ce s-au străduit să-i distrugă.” Această atitudine a preşedintelui Obama pune, sperăm, sub auspicii favorabile votul ce va urma în Camera Reprezentanţilor a SUA avi-zului pozitiv dat de Comisia pentru afaceri externe a acestui for legislativ privind încadrarea evenimentelor din 1915 îndrep-tate împotriva poporului armean drept genocid.Consider că, în această perspectivă umanistă de democ-ratizare a dreptului internaţional, urmînd exemplul a numeroase alte Parlamente, inclusiv din Uniunea Europeana, Parlamen-tul României ar putea proceda la recunoaşterea oficială a geno-cidului din 1915, îndreptat îm-potriva poporului armean.

Fie ca ziua de 24 aprilie să fie pentru întreaga omenire un prilej de a îmţelege că asemenea fapte nu trebuie să se mai repete, că nimănui, nicăieri, nu trebuie să-i fie dat să sufere pentru aşa-zisa vină a semnului naşterii sale.

Cuvînt rostit luni 26 aprilie 2010

în plenul Senatului României


24 A P R I L I Etirii genocidului armean?! A uita genocidul armean înseamnă a ucide şi a nimici poporul armean smulgîndu-l din rădăcinile istoriei sale. Poporul armean va rămîne credincios testamentului lăsat de martirii săi şi va continua să re-vendice recunoaşterea genocidului armean şi va continua procesul de despagubire pentru acesta.7. De-acum ajunge! Tur-cia susţine, făcîndu-şi iluzii, că rezolvarea problemei genocidu-lui armean are nevoie de timp, sperînd că după trecerea a o sută de ani, noua generaţie nu o să îşi mai aducă aminte de Judecata Armeană. Aici, înca o data, Turcia greşeşte calculele sale naive. Ori-cat de mult timp ne îndepartează de data genocidului armean, acesta nu ne va putea îndepărta de tes-tamentul martirilor noştri. Nici o dată istorică nu ne va putea face să îi uităm pe martirii noştri fară mormânt.

Vrem să fie clar pentru toate popoarele lumii, că poporul armean în toată istoria sa de cinci mii de ani, a fost iubitor de pace, trăind împreună cu toate naţiile, religiile şi culturile, bazîndu-şi existenta pe principiile păcii, dreptăţii şi independenţei. Când alte naţii au încercat în delungul istoriei să opreseze pe nedrept poporul nostru, întreaga armen-ime, ca un singur trup, în totali-tatea sa, a rezistat şi a luptat cu duşmanul. Noi, ca fii ai poporului armean, nu avem duşmani. Noi, ca urmaşi ai genocidului armean, pretindem respect din partea Tur-ciei şi principii corecte în ceea ce priveşte Armenia, diaspora armeană şi Judecata Armeană.Astăzi, în mod just, poporul

armean în totalitatea sa, cu voinţă fermă, cere recunoaşterea în tota-litate a genocidului armean şi com-pensare dreaptă din partea celui care a săvârşit genocidul. O, popor armean care trăieşti în România! Aduţi aminte şi fi sigur că Der Zor nu a însemnat sfîrşitul poporului armean, ci punctul de în-ceput al unei lungi vieţi reînnoite!O, popor armean care trăieşti în România! Adu-ţi aminte şi nu uita să fii hotărît în revendicarea drep-turilor martirilor noştri din aprilie. O, popor armean care trăieşti in România! Dupa 96 de ani de la Der Zor, poporul din Armenia, Arţah şi din diaspora, sărbatoreşte 24 aprilie ca Victorie vieţii armenilor împotriva morţii.

AR

TA

7 / 2011A

R

6

6




condiţiile deschiderii unei am-basade a Republicii Armenia. Amintirea martirilor geno-cidului început în 1895 şi con-tinuat, într-o formă sau alta, pînă în 1922, dar care a culmi-nat prin deportările în masă şi măcelurile anilor 1915-1916, trebuie cinstită aşa cum se cu-vine şi cum o cer normele drep-tului internaţional. Ignorarea, în vîltoarea evenimentelor primei jumătăţi de secol XX, a aces-tui genocid, a permis repetarea unor asemenea acţiuni îndrep-tate, de această dată, împo -triva poporului evreu şi împotriva altor popoare. Prin Rezoluţia din 18 iunie 1987, Parlamen-tul European recunoaşte că, citez: „Parlamentul consideră că evenimentele tragice care s-au derulat în 1915-1917 îm-potriva armenilor pe teritoriul Imperiului Otoman constituie un genocid în sensul Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 9 decembrie 1948.“ În acest context trebuie amintită şi ati-tudinea constantă de negare a acestui genocid de către Turcia, stat ce şi-a exprimat intenţia de a se alătura Uniunii Euro-pene. De altfel, într-un text 6

6




condiţiile deschiderii unei am-basade a Republicii Armenia. Amintirea martirilor geno-cidului început în 1895 şi con-tinuat, într-o formă sau alta, pînă în 1922, dar care a culmi-nat prin deportările în masă şi măcelurile anilor 1915-1916, trebuie cinstită aşa cum se cu-vine şi cum o cer normele drep-tului internaţional. Ignorarea, în vîltoarea evenimentelor primei jumătăţi de secol XX, a aces-tui genocid, a permis repetarea unor asemenea acţiuni îndrep-tate, de această dată, împo -triva poporului evreu şi împotriva altor popoare. Prin Rezoluţia din 18 iunie 1987, Parlamen-tul European recunoaşte că, citez: „Parlamentul consideră că evenimentele tragice care s-au derulat în 1915-1917 îm-potriva armenilor pe teritoriul Imperiului Otoman constituie un genocid în sensul Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 9 decembrie 1948.“ În acest context trebuie amintită şi ati-tudinea constantă de negare a acestui genocid de către Turcia, stat ce şi-a exprimat intenţia de a se alătura Uniunii Euro-pene. De altfel, într-un text

6

MESAJ PENTRU ZIUA MEMORIEI GENOCIDULUI ARMEAN

10

Paştele, Ziua glorioasă a Învierii Domnului nos-tru Iisus Hristos, cade în acest an pe 24 aprilie şi coincide cu Ziua Memoriei Genocidului armean. Pentru prima dată din 1915, 24 aprilie cade în Dumi-nica Paştelui în calendarul bise-ricesc armean. Este cu adevărat o coincidenţă semnificativă, că existenţa naţiunii armene şi a oamenilor în sine este un semn special al puterii de înviere într-o lume a morţii. Când creştinii din întreaga lume sărbătoresc Paştele la aceeaşi dată în acest an, este o oportunitate istorică pentru noi toţi să plătim tribut memoriei victimelor inocente ale genocidului armean.

Atunci când Biserica Apostolică Armeană şi poporul armean comemorează 96 ani de la geno-cidul armean, Consiliul Mondial al Bisericilor şi Conferinţa Bi-sericilor din Europa fac apel la toate bisericile membre pentru a comemora cele de 1,5 mili-oane de victime ale genocidului armean în timpul rugăciunilor lor şi în mesajele din ziua de Paşti 2011.

Consiliul Mondial al Biseri-cilor a abordat necesitatea de recunoaşterea publică a geno-cidului armean. În 1984, CMB

a publicat un document numit “Armenia: Tragedia continuă”, care a ajutat în a face cunoscută istoria şi situaţia dificilă a poporului armean. Comi-sia Bisericilor pentru afaceri internaţionale a ridicat problema genocidului armean în Comisia ONU pentru Drepturile Omului cu referire la “Raportul revi-zuit si completat privind prob-lema prevenirii şi reprimării crimei de genocid”. Aşa cum s-a afirmat în 2005 la reuniunea Comitetului Central al CMB, CMB este de părere că, “din perspectiva creştină, calea spre dreptate şi reconciliere necesită recunoaşterea crimei comise, ca o condiţie sine qua non pen-tru vindecarea de amintirilor şi posibilitatea de iertare. Iertarea nu înseamnă a uita, ci a privi înapoi, cu intenţia de a restabili dreptatea, respectarea drepturi-lor omului şi a relaţiei dintre autori şi victime. “

Într-o declaraţie publică din 11 aprilie 2005, Prezidiul Conferinţei Bisericilor Eu-ropene au aderat la Consiliul Mondial al Bisericilor în invita-rea tuturor Bisericilor membre “pentru a face din 24 aprilie Ziua Memoriei a genocidului armean şi pentru a avea în vedere alte acţiuni corespunzătoare referi-

toare la comemorarea a 90 de ani de la genocidului armean “. Prezidiul CBE a cerut în conti-nuare “guvernului turc să iniţieze un proces de reconciliere între popoarele turc şi armean, în care recunoaşterea vinovăţiei şi proclamarea adevărului trebuie să fie elemente integrale.”

În acest spirit, deoarece ne apro-piem de Duminica Paştelui a acestui an, facem apel la toţi fraţii şi surorile de credinţă în Iisus Hristos, să se alăture poporului armean în oficierea de rugăciuni pentru armeni şi alte victime ale genocidului.

Să ne amintim de ceea ce Hris-tos a spus:“ Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11:25-26).

Consiliul Mondial al Bisericilor Conferinţa Bisericilor

Europene rev dr. olav fykse tveit

Secretar General Pr. Prof. dr. viorel ioniţă

Secretar General Interimar

Tradus din engleză de PC ezras Bogdan

Vicar Eparhial

MESAJ PENTRU ZIUA MEMORIEIGENOCIDULUI ARMEAN

CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR

7 / 2011A

AA

R RT

adoptat în 28 septembrie 2005, Parlamentul European cere ex-plicit Turciei „să recunoască Genocidul armean, considerînd această recunoaştere ca fiind o precondiţie a accesului în Un-iunea Europeană.“ În ultimele decenii, un mare număr de Par-lamente, printer care menţionez Franţa, Italia, Canada, Rusia, Belgia, Grecia, Suedia, Cetatea Vaticanului, Argentina, Ger-mania, un număr de 42 dintre Statele Unite ale Americii etc., au recunoscut, prin declaraţii oficiale, genocidul din 1915. Iar dintre acestea, statul California a decretat săptămîna 19-26 aprilie drept „Săptămînă de rememo-rare a genocidului armean“. Ca un gest de valoare simbolică. Olanda a recunoscut genocidul în decembrie 2004, în timp ce se afla la preşedinţia Uniunii Europene. De menţionat, de asemenea că, similar legislaţiei privitoare la Holocaust, în Franţa a fost adoptată, în 21 ia-nuarie 2001, o lege privind con-damnarea genocidului armean. La 19 ianuarie 2008, Barack Obama a declarat următoarele: „America are nevoie de un lider care să spună adevărul în privinţa genocidului armean şi să riposteze faţă de toate actele de genocid. Intenţionez să fiu un astfel de Preşedinte.“ În mod simbolic, chiar atunci, statul Hawaii, ţinutul de baştină a lui Barack Obama, a de-clarat ziua de 24 aprilie „Ziua recunoaşterii şi comemorării genocidului armean“. În ziua de 24 aprilie 2010 Barack Obama a spus: “Medz Yeghern (Ma-rea catastrofă – n.s. în limba armeană) este un capitol de-

vastator din istoria poporu-lui armean, iar noi trebuie să-i păstrăm vie memoria în onoarea celor ce au fost ucişi şi astfel să nu repetăm gravele greşeli ale trecutului.(…) În timp ce nimic nu îi poate aduce înapoi pe cei ucişi în Medz Yeghern, contribuţia adusă lumii de ar-meni în ultimii nouăzeci şi cinci de ani stă mărturie a tăriei, tenacităţii şi curajului poporului armean. Spiritul invincibil al ar-menilor este o victorie durabilă asupra celor ce s-au străduit să-i distrugă.” Această atitudine a preşedintelui Obama pune, sperăm, sub auspicii favorabile votul ce va urma în Camera Reprezentanţilor a SUA avi-zului pozitiv dat de Comisia pentru afaceri externe a acestui for legislativ privind încadrarea evenimentelor din 1915 îndrep-tate împotriva poporului armean drept genocid.Consider că, în această perspectivă umanistă de democ-ratizare a dreptului internaţional, urmînd exemplul a numeroase alte Parlamente, inclusiv din Uniunea Europeana, Parlamen-tul României ar putea proceda la recunoaşterea oficială a geno-cidului din 1915, îndreptat îm-potriva poporului armean.

Fie ca ziua de 24 aprilie să fie pentru întreaga omenire un prilej de a îmţelege că asemenea fapte nu trebuie să se mai repete, că nimănui, nicăieri, nu trebuie să-i fie dat să sufere pentru aşa-zisa vină a semnului naşterii sale.

Cuvînt rostit luni 26 aprilie 2010

în plenul Senatului României

VARUJAN VOSGANIAN DISCURS ÎN SENAT PRIVIND COMEMORAREA GENOCIDULUI DIN 1915 7 / 2011A

AA

R RT

adoptat în 28 septembrie 2005, Parlamentul European cere ex-plicit Turciei „să recunoască Genocidul armean, considerînd această recunoaştere ca fiind o precondiţie a accesului în Un-iunea Europeană.“ În ultimele decenii, un mare număr de Par-lamente, printer care menţionez Franţa, Italia, Canada, Rusia, Belgia, Grecia, Suedia, Cetatea Vaticanului, Argentina, Ger-mania, un număr de 42 dintre Statele Unite ale Americii etc., au recunoscut, prin declaraţii oficiale, genocidul din 1915. Iar dintre acestea, statul California a decretat săptămîna 19-26 aprilie drept „Săptămînă de rememo-rare a genocidului armean“. Ca un gest de valoare simbolică. Olanda a recunoscut genocidul în decembrie 2004, în timp ce se afla la preşedinţia Uniunii Europene. De menţionat, de asemenea că, similar legislaţiei privitoare la Holocaust, în Franţa a fost adoptată, în 21 ia-nuarie 2001, o lege privind con-damnarea genocidului armean. La 19 ianuarie 2008, Barack Obama a declarat următoarele: „America are nevoie de un lider care să spună adevărul în privinţa genocidului armean şi să riposteze faţă de toate actele de genocid. Intenţionez să fiu un astfel de Preşedinte.“ În mod simbolic, chiar atunci, statul Hawaii, ţinutul de baştină a lui Barack Obama, a de-clarat ziua de 24 aprilie „Ziua recunoaşterii şi comemorării genocidului armean“. În ziua de 24 aprilie 2010 Barack Obama a spus: “Medz Yeghern (Ma-rea catastrofă – n.s. în limba armeană) este un capitol de-


AA

R RT

24 A P R I L I E

A

Easter, the glorious Day of Resurrection of our Lord Jesus Christ, falls this year on April 24 which co-incides with Armenian Genocide Remembrance Day. For the first time since 1915 April 24 falls on Easter Sunday in the Arme-nian church calendar. It is truly a meaningful coincidence, as the existence of the Armenian nation and people itself is a special sign of the power of the resurrection in a world of death. When Chris-tians all over the world celebrate Easter on the same date this year, it will be an historic opportunity for all of us to pay tribute to the memory of the innocent victims of the Armenian Genocide.

As the Armenian Apostolic Church and the Armenian peo-ple observe the 96th year of the Armenian Genocide, the World Council of Churches and the Conference of Churches in Europe appeal to all member churches to commemorate the 1.5 million victims of the Ar-menian Genocide during their prayers and messages on Easter day 2011.

The World Council of Churches has addressed the need for pub-lic recognition of the Armenian Genocide. In 1984 the WCC published a document called “Armenia: the Continuing Trag-edy” which helped in making

known the history and plight of the Armenian people. The Com-mission of the Churches on Inter-national Affairs raised the issue of the Armenian Genocide in the UN Commission on Human Rights with reference to the latter’s “Re-vised and Updated Report on the Question of the Prevention and Punishment of the Crime of Gen-ocide”. As was stated at the 2005 WCC Central Committee meet-ing, the WCC believes that, “from the Christian perspective, the path towards justice and reconciliation requires the recognition of the crime committed as a sine qua non condition for the healing of memo-ries and the possibility of forgive-ness. Forgiveness does not mean forgetting but to look back with the intention to restore justice, the respect for human rights and rela-tionships between perpetrators and victims.”

In a public statement of 11 April 2005, the Presidium of the Confer-ence of European Churches joined the World Council of Churches in inviting all its member churches “to make April 24 a Day of Mem-ory of the Armenian Genocide and to consider further appropri-ate actions related to the 90 years Commemoration of the Armenian Genocide”. The CEC Presidium further urged “the Turkish govern-ment to initiate a process of recon-ciliation between the Turkish and the Armenian peoples, in which

the recognition of guilt and the proclamation of the truth need to be integral elements.”

In this spirit, as we approach East-er Sunday this year, we call upon all brothers and sisters of faith in Jesus Christ to join with the Ar-menian people in offering prayers for Armenians and other victims of genocide.

Let us be reminded of what Christ has said,“I am the Resurrection and I am the Life.Whoever believes in me will live, even though he dies;and whoever lives and believes in me will never die” (John 11:25).

rev. dr olav fykse tveitGeneral SecretaryWorld Council of Churches rev. Prof. dr viorel ionitaInterim General SecretaryConference of European Churches

MESSAGE FOR THE ARMENIAN genociDe rememBrance Day

WORLD COUNCIL OF CHURCHES

7 / 2011

16

Cuvîntul ExCElEnţEi salE,d-ul HaMlEt GasPaRian,aMbasadoR ExtRaoRdinaR şi PlEniPotEnţiaR al REPubliCii aRMEnia în RoMânia buCuREşti, 24 aPRiliE 2011

Dragi prieteni,Vreau să încep prin a le mulţumi tu-turor celor care astăzi aduc un oma-giu memoriei strămoşilor noştri atît aici, în România, cît şi în în-treaga lume. Le mulţumesc tuturor popoarelor şi ţărilor prietene care, în zilele nenorocirilor din 1915, le-au acordat azil supravieţuitorilor, fapt datorită căruia viaţa armenească dăinuie şi astăzi. Le sîntem veşnic recunoscători. Le mulţumesc tutu-ror popoarelor şi ţărilor prietene, oamenilor politici şi intelectualilor ce astăzi, alături de noi, îşi fac auz-it glasul de protest, condamnînd această crimă împotriva umanităţii şi cerînd dreptate.Astăzi ne plecăm în amintirea mili-oanelor de martiri, printre care sînt şi mii de greci, siriaci, arabi şi kurzi, ce în acele zile cumplite au fost persecutaţi şi au pierit alături de noi. Ne plecăm în amintirea bunicilor şi părinţilor noştri prin a căror muncă cinstită prospera ţara noastră, a tinerilor ce abia păşeau în viaţă, a adolescenţilor şi copi-ilor nevinovaţi ai căror ochi erau încă plini de speranţe. Ne plecăm în amintirea marilor noştri oame-ni de litere, de artă, de ştiinţă, în amintirea liderilor noştri naţionali, politici şi spirituali, ce ar fi trebuit să ridice societatea armenească şi

să ducă poporul nostru spre îm-plinirea aspiraţiilor sale naţionale şi spre un viitor mai bun.Pierderea a milioane de vieţi a fost o lovitură cumplită pentru poporul armean, o catastrofă demografică ale cărei urmări se simt şi astăzi. Dar catastrofa nu s-a limitat la pierderile umane. Urmările sale au fost devastatoare pentru viitorul poporului armean. Nu numai că au fost pierdute milioane de vieţi omeneşti, dar – ceea ce este şi mai ireparabil – a fost distrusă şi risipită însăşi societatea armenească, a fost nimicită civilizaţia armeană creată pe propriul teritoriu de-a lungul mileniilor, au fost şterse pe vecie de pe suprafaţa pămîntului

mii de localităţi, biserici, şcoli. În deceniile ce au urmat genocidului, pe teritoriile istorice armeneşti a fost ştearsă însăşi urma armenilor, de parcă nicicînd acolo nu ar fi trăit armeni. Astfel, a fost nimicit nu numai trecutul şi prezentul poporului armean, ci şi viitorul. Într-adevăr, era greu de întocmit şi realizat planul unui genocid mai “desăvîrşit”.Acesta a constituit o puternică lovitură psihică pentru supravieţuitorii ce îşi pierduseră rudele – mamă, tată, frate, soră, copii –, mai ales pentru sutele de mii de orfani ce nu au cunoscut dra-gostea şi mîngîierea părintească, ce şi-au pierdut rădăcinile, şi-au uitat limba maternă şi chiar propriul nume, şi din care o parte s---au turcizat sau kurdizat, pentru a supravieţui.Cea mai mare pierdere în timpul primului război mondial a suf-erit-o poporul armean, fapt care, din păcate pînă astăzi, din mo-tive şi pe pretexte geo-politice şi ideologice, nu a fost înregistrat cum se cuvine în politologia şi istoriografia mondială. Mărturia grăitoare a acestui fapt este tabu-ul ce există şi astăzi în cercurile po-litice internaţionale în jurul acestei chestiuni, precum şi evitarea in-troducerii în manualele şcolare a acestei cumplite tragedii. Se aduc cifre despre pierderile umane din

cuvîntul excelenţei sale, d-ul hamlet gasParian,ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Armenia în RomâniaBucureşti, 24 aprilie 2011

12

I S T O R I E

7 / 2011A

AA

R RTCuvîntul ExCElEnţEi salE,d-ul HaMlEt GasPaRian,aMbasadoR ExtRaoRdinaR şi PlEniPotEnţiaR al REPubliCii aRMEnia în RoMânia buCuREşti, 24 aPRiliE 2011

primul război mondial care nu amintesc nimic despre armeni, de parcă acei un milion şi jumătate de oameni nici nu au existat sau de parcă toate acestea s-ar fi întîmplat în cine ştie ce loc necunoscut, în depărtări obscure în timp şi spaţiu. Întrebaţi orice şcolar ce anume ştie despre aceste evenimente şi vă veţi convinge.În situaţia în care se rupsese o importantă verigă din lanţul isto-riei şi civilizaţiei universale: pe aceste teritorii se formase din an-tichitate un stat, se dezvoltaseră e c o n o m i a , meş t e şugur i l e , arta, cultura şi ştiinţa ce îmbo-găţiseră tezaurul patrimoniului uni-versal, de care au fost influenţate şi pe care l-au influenţat. Aşadar, aceasta este o pierdere nu numai pentru poporul armean, ci pen-tru omenire. Prin umare, chestiunea genocidului îi priveşte nu doar pe armeni, ci priveşte întreaga ome-nire.Uneori chiar şi prietenii noştri ne îndeamnă să uităm trecutul şi să privim spre viitor. La prima vedere pare un îndemn just, dacă nu ar avea subtext politic. Desigur, din punct de vedere psihologic proba-bil că este benefică eliberarea de sub amintirea apăsătoare. Dar sînt oare acestea numai amintiri a căror risipire ar fi treaba psihologului sau a psihiatrului?Din păcate realitatea de astăzi nu

este atît de simplă. Urmaşii vic-timelor, rispiţi în întreaga lume, s-au lovit şi se lovesc nu numai de memoria familială şi naţională. Pentru oamenii căzuţi în mizerie, ce în ţara lor pierduseră totul, casa, avutul, ce fuseseră prădaţi şi supuşi caznelor nemaiauzite pe drumul exilului, decenii la rînd a fost o mare problemă restabilirea echilibrului psihic, integrarea în ţări străine, dobîndirea dreptur-ilor egale civile, de muncă şi so-

ciale. Să ne amintim faptul că la o jumătate de secol de la Genocid încă mulţi dintre armenii refugiaţi în diverse ţări, bunicii şi părinţii voştri, erau consideraţi apatrizi şi purtau paşapoarte Nansen. Erau, aşadar, lipsiţi de drepturi egale. Pentru păstrarea credinţei, limbii, culturii şi tradiţiilor propri – ceea ce constituie cele mai elementare drepturi ale omului – ei au depus şi depun eforturi inimaginabile, fără ajutor de stat. Ei poartă o luptă disperată împotriva înstrăinării care este astăzi cel mai mare duşman al

identităţii armeneşti. Chiar şi într-o ţară cu condiţii atît de favorabile, cum este România, unde există tradiţii seculare de convieţuire cu armenii şi unde statul alocă mi-jloace importante pentru păstrarea identităţii naţionale, înstrăinarea răreşte în fiecare zi rîndurile arme-nilor. Întrebaţi-i pe tinerii adunaţi aici, şi nu numai pe ei, cîţi mai ştiu armeneşte?Limba armeană occidentală, una din cele mai vechi şi bogate limbi

din familia indo-europeană, ce prezintă un mare interes ştiinţific şi de civilizaţie, în care s-a creat un uriaş patri-moniu literar, lipsită fiind de mediul natural al dezvoltării sale se află astăzi în pragul dispariţiei.Dar pentru ar-meni nici măcar integrarea în societăţile lo-cale nu este o garanţie totală.

În urma experienţei istorice amare, armenii sînt sensibili în faţă oricărei ameninţări şi orice motiv de îngri-jorare din ţările unde s-au stabilit îi împinge să apuce din nou pe dru-mul exilului, cu toate greutăţile şi problemele ce le presupune acest lucru. Să ne amintim de situaţia creată după cel de al doilea război mondial aici, în România, în Bul-garia vecină şi în alte ţări europene, cînd zeci de mii de armeni au emi-grat în ţări şi mai îndepărtate. Să ne amintim de conflictul arabo-israe-lian, de războiul dintre Iran şi Irak,

C O M E M O R A R E

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

TERNEST VARDANEAN – SPION ?

Ernesc Vardanean este ju-rnalist la săptămînalul moldovean “Puls”. Născut la Tiraspol acum 30 de ani, Ernest Vardanean de origine armeană, desigur, cetăţean moldovean, dar şi rus a studiat Ştiinţele Politice la Chisinau, iar după aceea s-a axat pe o cariera în presă. În ultimii şapte ani a lucrat pentru agenţia de presă oficiala a Tiraspolului “Olvia Press”, pentru Radio PMR şi a fost apoi reporter al agenţiei ruse de ştiri “Novii Region” din Transnis-tria. În aprilie 2010 a fost arestat de miliţia transnistreană fiind ridi-cat din scara blocului unde locuia, fără alte explicaţii. Soţia sa Irina Vardanean a fost lăsată să-l vadă abia după o lună, declarînd că soţul său “a avut un comportament ne-specific lui. Prima dată era din cale afară de agitat, apoi a devenit pa-siv, abătut şi obosit. Nu ştiu ce să

cred, poate că e vorba de presiuni sau de influenţa unor preparate psi-hotrope. A slăbit foarte tare.”

Abia pe 15 decembrie jurnalistul a fost condamnat de autorităţile transnistrene la 15 ani de în-chisoare pentru spionaj şi înaltă trădare. Conform transcrierilor declaraţiilor făcute publice, in-culpatul recunoaşte că ar fi făcut spionaj în favoarea Chişinăului, începînd cu 2001 a recunoscut că a colaborat cu serviciile de informaţii din Republica Moldova, care i-au cerut să strîngă date de la funcţionari din Tiraspol, dar şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Chişinău legate de poziţia altor state faţă de Republica Moldova. Vardanean îşi va ispăşi pedeapsa într-o colonie cu regim sever după cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului

Transnistrean al Securităţii. Cazul său este cu atît mai ciudat cu cît ju-rnalistul nu era cunoscut ca un “ex-tremist” pro-Romîn.”Dimineaţa venea cu microbuzul la Chişinău, iar seara pleca acasă la Tiraspol. Nu avea de unde să ia bani pentru încă o chirie, cînd acasă îl aşteptau soţia şi doi copii” scria pe blogul personal o colegă a lui Ernest, jur-nalista Lucia Aprodu.

Familia lui Vardanean a adresat scrisori preşedintelui autoprocla-matei Republici Transnistrene Igor Smirnov, preşedintelui Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev şi Pre-mierului Vladimir Putin, dar pînă acum nu au primit nici un răspuns. Mai mulţi avocaţi sînt sceptici privind posibilităţile autorităţilor moldovene de a interveni în acest caz. Guvernul Republicii Moldova consideră că decizia de condam-nare a lui Vardanean este: “O deci-zie ilegală, nefondată în urma unui proces tipic Stalinist, care se con-stituie ca o sfidare la adresa drep-turilor fundamentale ale Omului.” Şi Ambasada SUA la Chişinău

23-24 / 2010A

AA

R RTERNEST VARDANEAN – SPION ?

Ernesc Vardanean este ju-rnalist la săptămînalul moldovean “Puls”. Născut la Tiraspol acum 30 de ani, Ernest Vardanean de origine armeană, desigur, cetăţean moldovean, dar şi rus a studiat Ştiinţele Politice la Chisinau, iar după aceea s-a axat pe o cariera în presă. În ultimii şapte ani a lucrat pentru agenţia de presă oficiala a Tiraspolului “Olvia Press”, pentru Radio PMR şi a fost apoi reporter al agenţiei ruse de ştiri “Novii Region” din Transnis-tria. În aprilie 2010 a fost arestat de miliţia transnistreană fiind ridi-cat din scara blocului unde locuia, fără alte explicaţii. Soţia sa Irina Vardanean a fost lăsată să-l vadă abia după o lună, declarînd că soţul său “a avut un comportament ne-specific lui. Prima dată era din cale afară de agitat, apoi a devenit pa-siv, abătut şi obosit. Nu ştiu ce să

cred, poate că e vorba de presiuni sau de influenţa unor preparate psi-hotrope. A slăbit foarte tare.”

Abia pe 15 decembrie jurnalistul a fost condamnat de autorităţile transnistrene la 15 ani de în-chisoare pentru spionaj şi înaltă trădare. Conform transcrierilor declaraţiilor făcute publice, in-culpatul recunoaşte că ar fi făcut spionaj în favoarea Chişinăului, începînd cu 2001 a recunoscut că a colaborat cu serviciile de informaţii din Republica Moldova, care i-au cerut să strîngă date de la funcţionari din Tiraspol, dar şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Chişinău legate de poziţia altor state faţă de Republica Moldova. Vardanean îşi va ispăşi pedeapsa într-o colonie cu regim sever după cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului

Transnistrean al Securităţii. Cazul său este cu atît mai ciudat cu cît ju-rnalistul nu era cunoscut ca un “ex-tremist” pro-Romîn.”Dimineaţa venea cu microbuzul la Chişinău, iar seara pleca acasă la Tiraspol. Nu avea de unde să ia bani pentru încă o chirie, cînd acasă îl aşteptau soţia şi doi copii” scria pe blogul personal o colegă a lui Ernest, jur-nalista Lucia Aprodu.

Familia lui Vardanean a adresat scrisori preşedintelui autoprocla-matei Republici Transnistrene Igor Smirnov, preşedintelui Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev şi Pre-mierului Vladimir Putin, dar pînă acum nu au primit nici un răspuns. Mai mulţi avocaţi sînt sceptici privind posibilităţile autorităţilor moldovene de a interveni în acest caz. Guvernul Republicii Moldova consideră că decizia de condam-nare a lui Vardanean este: “O deci-zie ilegală, nefondată în urma unui proces tipic Stalinist, care se con-stituie ca o sfidare la adresa drep-turilor fundamentale ale Omului.” Şi Ambasada SUA la Chişinău

14

de ultimele evenimente din Irak, în urma cărora s-au rărit comunităţile armene locale.Traiul în Diasporă şi păstrarea identităţii armeneşti este o luptă cotidiană, este o luptă chiar şi în cele mai democratice ţări. Priviţi numai ce mijloace cheltuiesc şi ce efort depun armenii din Statele Unite şi Franţa şi ce greutăţi întîmpină uneori.E prea simplu să considerăm toate acestea ca fiind doar amintire, deşi dreptul la memorie, fie ea colectivă sau individuală, face parte din drepturile inalienabile ale omului şi este caracteristic tuturor popoarelor sau societăţilor şi, în general, întregii omeniri.Genocidul a dat o lovitură fatală şi celeilalte părţi a Armeniei, Ar-meniei Orientale ce se afla sub administraţie rusească, viitoarei Republici a Armeniei. Şi aceste teritorii au fost teatrul operaţiunilor militare din primul război mondi-al, populaţia lor suportînd întreaga povară a războiului şi fiind, la rîn-dul ei, supusă deportărilor şi masa-

crelor. Iar în perioada 1918-1920, prima Republică a Armeniei a fost supusă agresiunii militare directe a kemaliştilor şi, în urma mîrşavului pact turco-bolşevic, a pierdut teri-torii importante. Toate problemele pe care le avem astăzi cu vecinii sînt urmarea Genocidului, a agre-siunii kemaliste şi a nedreptului pact turco-bolşevic.O importantă parte a populaţiei Ar-meniei de astăzi este formată din urmaşii victimelor Genocidului, fiind, aşadar, deosebit de sensibilă faţă de dreptatea istorică şi dreptur-ile încălcate ale poporului nostru. Mulţi dintre părinţii noştri şi-au dat obştescul sfîrşit privind dinco-lo de Ararat, unde îşi abandonaseră casele, aşezările şi amintirile, fără drept de a se întoarce acolo. În Ar-menia s-au succedat generaţii cu sufletul plin de amărăciune şi de tristeţea cumplitei pierderi. Aşa cum vorbeaţi aici în şoaptă despre marea nenorocire, atît de magis-tral descrisă în cartea lui Varujan Vosganian, decenii la rînd în Ar-menia nu aveai voie nici măcar să te gîndeşti la acest lucru, altfel erai

deportat de îndată în Siberia. Cîţi şi mai cîţi au putrezit în gulaguri şi închisori, chiar şi pînă în anii ’80 !Astăzi frontierele sînt închise. Această blocadă este nu numai o izolare fizică, ci reprezintă o îm-piedicare a accesului la trecutul, valorile şi amintirile noastre. Iată cel mai simplu exemplu: cînd învaţă istoria popriului popor, şcolarul armean nu poate vizita locurile în care s-au petrecut evenimentele istorice, nu poate vedea monu-mentele lăsate de strămoşii săi, nu poate să comunice cu aceste valori pentru a se dezvolta pe deplin şi a deveni o personalitate completă.Astăzi vorbim pe jumătate în şoaptă şi cel mai des tăcem pru-dent în legătură cu aceste drepturi elementare, întrucît acestea zgîrie auzul unora şi deranjează audito-riul internaţional. De cealaltă parte ni se servesc una-două manifestări teatrale sau, vezi Doamne, o pro-punere de funcţie oficială în stat făcută unui etnic armean ni se serveşte drept manifestare supremă de bunăvoinţă şi toleranţă.Dar chestiunea nu se pune numai în


23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T

ia notă cu profund regret despre evoluţia cazului Ernest Vardanean, insistînd totodată “cu fermitate asupra faptului că principiile fun-damentale ale unui proces corect trebuie să fie respectate”.

Desigur au luat poziţie şi organizaţiile nonguvernamentale de media, care doresc continuarea negocierilor pentru eliberarea jur-nalistului şi susţinmerea familiei acestuia. Mai multe ONG-uri pre-cum “Centrul pentru Jurnalism In-dependent”, “Asociaţia Presei Inde-pendente”, “Centrul de Investigaţii Jurnalistice”, “Comitetul pentru Libertatea Presei” şi “Asociaţia Presei Electronice” condamnă condiţiile în care a fost deţinut şi judecat Ernest Vardanean şi îşi arată îngrijorarea faţă de condiţiile de siguranţă pentru profesia de ju-rnalist, pentru degradarea libertăţii presei şi a drepturilor fundamen-tale ale omului în Transnistria. Cazul a fost semnalat şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omu-lui, încă din luna mai, însă nu s-a primit nici un răspuns din cauza numărului mare de dosare, prioriti-zarea cazurilor şi alte criterii.

Potrivit portalului “Armenia Now” Ernest Vardanean a reuşit să facă publică o scrisoare în care afirmă că este torturat şi cere ajutor pentru soţia şi cei doi copii ai săi, care sînt ameninţaţi de autorităţile transnis-trene. “În numele tuturor sfinţilor, va rog foarte mult, salvaţi-mi viaţa şi pe cea a copiilor mei. M-au forţat să declar că am spionat şi am trădat Transnistria în favoarea Republicii Moldova. Mă lovesc periodic şi mă ameninţă că mă vor supune unor acte de tortură care să nu lase urme. Mi-au ameninţat soţia şi copiii.”

În ciuda tuturor acestor luări de poziţii şi condamnări ale încălcării fundamentale ale drepturilor omu-

Născut în 1932 la Buenos Aires, Eduardo Eurnekian este un important om de afaceri argentinian de origine armeană. Considerat ca unul din-tre cei mai importanţi antreprenori din America de Sud, afacerile sale cuprind o largă paletă de interese, axîndu-se în mod special pe infrastructură. Compania sa deţine mai multe mari aeroporturi de pe continentul sud-american şi de curînd a cumpărat şi aeropor-tul Zvartnoţ din Erevan pe care l-a modernizat. Ca orice armean, interesat de istorie, în special de problema Genocidului din Imper-iul Otoman, Eduardo Eurnekian în colaborare cu Fundaţia Internaţională Raoul Wallenberg a contribuit la ridicarea unui momument dedicat victimelor Genocidului ce va fi dezvelit în curînd la Buenos Aires. În capitala argentiniană trăiesc astăzi peste 130 de mii de armeni. Tot prin intermediul aceleaşi fundatii Wal-

lenberg, Eurnekian promoveaza (şi sponsorizează) programe edu-cative ce vizează cultura şi patri-moniul armenesc, dar şi problema Genocidului. UGAB – Uniunea Generala Armeană de Binefacere l-a numit Omul Anului 2010 pentru contribuţia sa deosebită la promovarea Armeniei şi a comunităţilor armeneşti în lume. Recent compania sa “Aeroportos Argentina” a acordat substanţiale ajutoare victimelor teribilului cu-tremur din Chile şi a construit un spital nou în apropiere de Buenos Aires numit “Alberto Antranik Eurnekian” în memoria tatălui său.

Sînt doar cîteva rînduri despre activitatea acestui om, Eduardo Eurnekian, unul dintre marii binefăcători ai neamului arme-nesc.

lanis şahazizian

Toronto

E D U A R D OEURNEKIAN

Portret

D I A S P O R A

23-24 / 2010A

AA

R RTARMENIA-AZERBAIDJAN PE MUCHIE DE CU IT

ia notă cu profund regret despre evoluţia cazului Ernest Vardanean, insistînd totodată “cu fermitate asupra faptului că principiile fun-damentale ale unui proces corect trebuie să fie respectate”.

Desigur au luat poziţie şi organizaţiile nonguvernamentale de media, care doresc continuarea negocierilor pentru eliberarea jur-nalistului şi susţinmerea familiei acestuia. Mai multe ONG-uri pre-cum “Centrul pentru Jurnalism In-dependent”, “Asociaţia Presei Inde-pendente”, “Centrul de Investigaţii Jurnalistice”, “Comitetul pentru Libertatea Presei” şi “Asociaţia Presei Electronice” condamnă condiţiile în care a fost deţinut şi judecat Ernest Vardanean şi îşi arată îngrijorarea faţă de condiţiile de siguranţă pentru profesia de ju-rnalist, pentru degradarea libertăţii presei şi a drepturilor fundamen-tale ale omului în Transnistria. Cazul a fost semnalat şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omu-lui, încă din luna mai, însă nu s-a primit nici un răspuns din cauza numărului mare de dosare, prioriti-zarea cazurilor şi alte criterii.

Potrivit portalului “Armenia Now” Ernest Vardanean a reuşit să facă publică o scrisoare în care afirmă că este torturat şi cere ajutor pentru soţia şi cei doi copii ai săi, care sînt ameninţaţi de autorităţile transnis-trene. “În numele tuturor sfinţilor, va rog foarte mult, salvaţi-mi viaţa şi pe cea a copiilor mei. M-au forţat să declar că am spionat şi am trădat Transnistria în favoarea Republicii Moldova. Mă lovesc periodic şi mă ameninţă că mă vor supune unor acte de tortură care să nu lase urme. Mi-au ameninţat soţia şi copiii.”

În ciuda tuturor acestor luări de poziţii şi condamnări ale încălcării fundamentale ale drepturilor omu-

Născut în 1932 la Buenos Aires, Eduardo Eurnekian este un important om de afaceri argentinian de origine armeană. Considerat ca unul din-tre cei mai importanţi antreprenori din America de Sud, afacerile sale cuprind o largă paletă de interese, axîndu-se în mod special pe infrastructură. Compania sa deţine mai multe mari aeroporturi de pe continentul sud-american şi de curînd a cumpărat şi aeropor-tul Zvartnoţ din Erevan pe care l-a modernizat. Ca orice armean, interesat de istorie, în special de problema Genocidului din Imper-iul Otoman, Eduardo Eurnekian în colaborare cu Fundaţia Internaţională Raoul Wallenberg a contribuit la ridicarea unui momument dedicat victimelor Genocidului ce va fi dezvelit în curînd la Buenos Aires. În capitala argentiniană trăiesc astăzi peste 130 de mii de armeni. Tot prin intermediul aceleaşi fundatii Wal-

lenberg, Eurnekian promoveaza (şi sponsorizează) programe edu-cative ce vizează cultura şi patri-moniul armenesc, dar şi problema Genocidului. UGAB – Uniunea Generala Armeană de Binefacere l-a numit Omul Anului 2010 pentru contribuţia sa deosebită la promovarea Armeniei şi a comunităţilor armeneşti în lume. Recent compania sa “Aeroportos Argentina” a acordat substanţiale ajutoare victimelor teribilului cu-tremur din Chile şi a construit un spital nou în apropiere de Buenos Aires numit “Alberto Antranik Eurnekian” în memoria tatălui său.

Sînt doar cîteva rînduri despre activitatea acestui om, Eduardo Eurnekian, unul dintre marii binefăcători ai neamului arme-nesc.

lanis şahazizian

Toronto

E D U A R D OEURNEKIAN

Portret

7 / 2011A

AA

R RT

acest plan. Astăzi deja de douăzeci de ani se duce o politică planificată împotriva Republicii Armenia, ceea ce se concretizează prin blo-cada impusă Armeniei, izolarea economică, discreditarea în cadrul organizaţiilor internaţionale, exer-citarea de presiuni asupra voinţei poporului nostru pentru ca acesta să renunţe la a-şi apăra drepturile. Cea mai periculoasă este inflama-rea şi răspîndirea propagandei ar-menofobe, răstălmăcirea istoriei şi a realităţii, negaţionismul, fapt care, avînd în vedere capacităţile uriaşe ale acelui stat, precum şi lipsa actuală de informare a societăţilor în legătură cu reali-tatea, vă imaginaţi ce daune pro-duce şi ce ameninţare reprezintă pentru securitatea poporului nos-tru, pentru însăşi existenţa noastră, pentru viabilitatea ţării noastre.Deşi este îndreptată nemijlocit îm-potriva noastră, această ameninţare reprezintă un pericol pentru în-treaga regiune şi lume. Întrucît, în lumea de astăzi, politica dusă de pe poziţii de forţă – politică ce a fost şi este permanent dusă îm-potriva noastră, cu nesocotirea şi încălcarea drepturilor poporului armean – nu poate nici soluţiona contradicţiile dintre noi, nici ga-ranta securitatea cuiva.Masacrele începute la sfîrşitul secolului 19 şi continuate cu Gen-ocidul din 1915, puse la cale de sultanul Abdul Hamid şi de Junii Turci, urmăreau să priveze poporul armean de dreptul de a trăi liber şi de a se guverna pe teritoriul său, iar agresiunea kemalistă din 1918-1920 împotriva Republicii Arme-nia urmărea zădărnicirea înfiinţării statului armean şi a revenirii arme-nilor în patria lor istorică ce le-a fost promisă prin tratatul de la Sèvres.

C O M E M O R A R EAmputarea Armeniei prin tratatele de la Moscova şi Kars din 1921, legile adoptate de Republica Turcia în 1923 şi 1927 privind confiscarea bunurilor armenilor deportaţi, interdicţia revenirii ar-menilor şi lipsirea acestora de cetăţenie, eliminarea constantă în deceniile ce au urmat a dovezilor prezenţei armenilor pe teritoriile istorice armeneşti, precum şi po-litica negaţionistă dusă şi astăzi au drept scop închiderea definitivă a Chestiunii Armene.Acesta este tristul rezultat al po-liticii duse de statele şi guver-nele turce succesive. După cum puteţi constata, în realitate această politică nu s-a schmbat nici astăzi. Turcia îşi neagă trecutul şi cri-ma comisă împotriva poporului armean, lansează o campanie anti-armenească la nivel internaţional, exercită presiuni economice şi politice împotriva Republicii Ar-menia frînîndu-i dezvoltarea şi ameninţîndu-i securitatea, adică ameninţîndu-i însăşi existenţa ca stat.

Care este soluţia. În opinia comunităţii internaţionale, este revizuirea de către Turcia a trecu-tului său şi împăcarea cu arme-nii, pe calea stabilirii relaţiilor diplomatice cu Armenia şi a de-schiderii graniţelor. Dar chiar şi acest minim pas, ce putea deschide calea împăcării viitoare şi stabi-lirii unei păci stabile în regiune, nu este făcut, în ciuda înţelegerii şi a semnăturilor puse pe documente.Mai mult, în văzul opiniei publice internaţionale, se distorsionează litera şi spiritul înţelegerilor, se pun condiţii prealabile inaccepta-bile şi irealizabile ce complică şi mai mult situaţia şi închid porţile în faţa unui acord.

Pe de altă parte, Ankara exercită presiuni şi recurge la şantaj îm-potriva tuturor acelor state care recunosc şi condamnă Genocidul Armean. Iar aici nu se dă înapoi de la următorul tertip: chipurile aceste recunoaşteri împiedică re-glementarea relaţiilor cu Arme-nia. În realitate, creînd o iluzie a reglementării relaţiilor cu Arme-nia, Ankara aruncă praf în ochii comunităţii internaţionale. Aceas-ta nu şi-a schimbat în străfunduri atitudinea faţă de poporul armean şi faţă de Armenia, pur şi sim-plu vremurile s-au schimbat, iar diplomaţia turcă îşi înnoieşte fardul.Aşadar, atitudinea responsabilă a comunităţii internaţionale faţă de chestiunea recunoaşterii Genocidului Armean, protestul societăţilor democratice şi al in-telectualilor împotriva acestei crime imprescriptibile, revolta şi revendicarea crescîndă pe zi ce trece a diverselor pături ale societăţii turce, a intelectualilor şi forţelor politice turce faţă de pro-priile autorităţi reprezintă singura cale ca guvernul turc să fie obli-gat să pună capăt acestei politici lipsite de perspectivă, să închidă acest capitol ruşinos şi să încerce să construiască un viitor mai bun cu vecina sa, Armenia.

haMlet gaSParian,ambasador extraordinar şi

plenipotenţiar al Republicii Armenia în România

Bucureşti, 24 aprilie 2011


16

SCRISOARE PRIETENULUI MEU TURC

În 2015 se vor împlini 100 de ani de la una din cele mai ruşinoase pagini din istoria omenirii, primul genocid al secolului XX. În 1915, Turcia otomană i-a deportat pe armeni din patria lor istorică, iar apoi, pe drumul exilului, a exter-minat 1,5 milioane dintre aceştia. Genocidul Armean a fost deja re-cunoscut şi condamnat de peste douăzeci de state, printre care Ru-sia, Franţa, Grecia sau Argentina. În cîteva state europene negarea genocidului este sancţionată pe-nal. Procesul condamnării geno-cidului continuă, însă Republica Turcia duce înainte, cu obstinaţie, o politică de negare a Genocidului Armean.Această scrisoare deschisă, ce apare astăzi în traducere în zeci de publicaţii din lume, este ape-lul scriitorului armean adresat societăţii turce, un apel pentru depăşirea tabuurilor politice şi renunţarea la stereotipul negării.

Ne-am cunoscut din întîmplare, la un festival literar internaţional. Conversînd am aflat unul despre celălalt: tu eşti scriitor turc, iar eu armean. Atunci (precum şi în întîlnirile noastre ulterioare) nu am apucat să spun prea multe, dar cuvintele nespuse îmi stau ca un nod în gît. Aşadar scriu această scrisoare ca pe o mărturisire şi invitaţie la dialog. Scriu ca să scu-tur ura dictată de memorie, să şterg şi să arunc la coş tiparul de a vedea în orice turc un duşman al poporu-lui meu, ce nu ne părăseşte de circa 100 de ani… Este exact perioada de cînd trăim prezentul prin trecut, dar trebuie să avem deschiderea ca măcar viitorul să-l eliberăm de coşmarul trecutului.Ştii deja că mă numesc Ananian. Numele meu, etimologic vorbind, ar fi an-Ani-ian, adică “cel ce a pierdut Ani-ul”, armeanul “fără de Ani”. În 1319, din cauza mare-lui cutremur ce a devastat Ani, cea de a 11-a capitală a Armeniei, înaintaşii mei şi-au părăsit leagănul strămoşesc, au lăsat magnificul oraş al celor o mie şi una de biseri-ci şi s-au refugiat în satul Kuhp din nord-estul Armeniei. Arborele meu genealogic se trage din vlăstarul princiar al Bagratizilor armeni, întinzîndu-se pînă la nepoţica mea de un an, Ani, şi cu orice ocazie îmi caut, cu binoclul la ochi, ru-inele casei strămoşeşti, printre sîrmele ghimpate ale impenetra-bilei graniţe armeano-turce. Şi, de fiecare dată, mă uit cu invidie la păstorul kurd lipsit de griji şi la turma sa de mioare adunate în um-bra zidurilor oraşului în ruină…

Nu, nu m-ai înţeles bine, acesta este doar fumul nostalgiei moc-nite din gena mea naţională, acea formulare de “force majeure” din franceză, şi nu cauza naţională ce de nouă decenii deja agită sufletele a 1,5 milioane de victime ale Gen-ocidului Armean (ce acum, prin spor natural, ar fi depăşit pragul de 5 milioane) şi a tot atîţia urmaşi ai exilaţilor în întreaga lume, cauză ce îşi aşteaptă soluţia justă.De dragul lui Dumnezeu, numai să nu repeţi şi tu refrenul oficial turcesc: chipurile, că în 1915-1923 nu a fost comis un genocid al armenilor, ci doar masacre re-gretabile... şi că (cinism nedis-imulat), profitînd de haosul din primul război mondial, armenii au fost cei ce i-au masacrat pe turcii “fără apărare”... şi că descoperirea adevărului trebuie lăsată în seama judecăţii comisie istoricilor.Istoria a dat demult deja un ver-dict: tone de documente, mărturii cutremurătoare ale martorilor ocu-lari armeni şi străini, documente filmate, clădiri confiscate şi ruin-ate, pămînturi pustiite, biserici transformate în moschei...Pe vizitatorii din deşertul sirian Der-Zor şi astăzi îi orbeşte fosforul scheletelor deportaţilor armeni rămaşi fără mormînt...Omenirea ştie demult adevărul de netăgăduit, şi Erdogan îl ştie, şi Obama, sînt sigur că şi tu îl ştii. Şi secretarul de stat american, doam-na Clinton, îl ştie, chiar dacă din “citadela democraţiei” de la Casa Albă formulează standarde duble, mărturisind într-un moment de sin-ceritate: „Din păcate, în diplomaţie

SCRISOAREPRIETENULUI MEU TURC

levon ananian

A P E L

7 / 2011A

AA

R RT

interesele de stat sînt deseori mai importante decît adevărul”.Şi Congresul american îl ştie, chi-ar dacă de fiecare dată parcă joacă arşice, ţinînd cu răsuflarea tăiată un întreg popor prin negoţul poli-tic imoral ce-l face pe tema intro-ducerii sau nu pe ordinea de zi a chestiunii Genocidului Armean… Un joc cu duble, triple, multiple feţe…Se întrerupe oare tradiţia farsei şi a mascaradei atunci cînd, pen-tru a arunca praf în ochii lumii, la Van se restaurează biserica Sfînta Cruce de pe insula Ahtamar, fără cruce şi fără liturghie, iar în paralel în catedrala din Ani se oficiază un namaz ? O adevărată batjocură la adresa primei ţări ce a adop-tat creştinismul ca religie de stat în anul 301. E timpul ca astăzi să le spunem lucrurilor pe nume, e timpul nu să citim sfaturi morali-zatoare, ci să trăim după principii morale. Tocmai această viziune a stat la baza Convenţiei pentru Prevenirea şi Pedepsirea Crimelor de Genocid a Adunării Generale a ONU (1948), pe care şi-a pus semnătura şi Republica Turcia şi care parcă a fost elaborată după exemplul Genocidului Armean.Dar motivul pentru care scriu această scrisoare nu sînt nicidecum adevărurile din enciclopedii, pe care oricum le ştii. Cînd, cu luni în urmă, ai vizitat Erevanul la invitaţia mea, ai întrebat: “Cît de adînc stă ura în sufletul armeanului, oare este posibil ca în civilizatul secol 21 să ştergeţi tragedia trecutului, acum cînd aveţi deja o ţară independentă şi o capitală atît de frumoasă?”. Şi cît de consonantă era întrebarea ta cu uimirea corespondentului co-tidianului turcesc Hürriyet: “Cum să înţelegi faptul că muntele Ararat este pe teritoriul unei alte ţări, dar aproape toate poemele armeneşti îl proslăvesc ca pe măreţul munte al armenilor...?” Eu i-am răspuns aşa: “Araratul este în fiinţa noastră,

probabil este chiar fiinţa noastră, pe care nimeni nu ne-o poate lua. Araratul este memoria identităţii şi simbolul renaşterii noastre. În fond, nici luna nu este a voastră, dar stă pe drapelul turc...”Eu ştiu un adevăr incontesta-bil ce se transmite din generaţie în generaţie. Îl ştiu pe dinafară, cum ştiu străvechiul alfabet al lui Mesrop (inventatorul alfabetului armean, în anul 405). Îl ştiu toţi armenii, de la simplul ţăran pînă la preşedintele ţării: Genocidul nu

are un termen de valabilitate, aşa cum nici memoria durerii noas-tre naţionale nu poate apune. Voi acum veniţi şi ne îndemnaţi să uităm trecutul?Cum să uităm caravanele exilului şi 1,5 milioane de victime nevino-vate, ai căror urmaşi nu-şi pierd speranţa şi credinţa revenirii în pa-tria strămoşească?Să uităm noaptea Sfîntului Bar-tolomeu din 24 aprilie 1915, cînd cu o lovitură de secure xenofobă a fost decapitată crema intelectualităţii

SCRISOARE PRIETENULUI MEU TURC

23-24 / 2010A

AA

R RT

Doi arheologi suceveni de la Muzeul Bucovinei, Florin Hău şi Ştefan Dejan, care efectuează cercetarea arheologică în interiorul bisericii Adormirea Maicii Domnului de la mănăstirea armenească Hagigadar, au făcut o serie de descoperiri şi constatări interesante cu privire la construcţia şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a monumentului.

Mănăstirea hagigadar, niciodată cercetată pînă acum din punct de vedere arheologic

Mănăstirea Hagigadar (Împlinirea dorinţelor) de pe Dealul lui Bulai (comuna Moara), ridicată în sec. al XVI-lea, aşa cum scrie Nicolae

Iorga, „pe o culme rotundă,

parcă ar fi făcută de mînă de om, pe un gorgan înverzit”, nu a fost niciodată cercetată pînă acum din punct de vedere arheologic. Cercetarea, efectuată la solicitarea Episcopiei Armene, care doreşte să pună în valoare ansamblul mo-nastic Hagigadar, s-a făcut, într-o primă fază, în exteriorul bisericii, pe laturile de Est şi de Sud şi nu s-a soldat cu rezultate concludente. De la începutul lunii noiembrie a.c. cercetarea arheologică s-a desfăşurat în interior, mai întîi în pronaos (rezultînd clar că actualul pronaos este un adaos ulterior, bi-serica fiind iniţial compartimentată în naos şi altar), apoi extinzîndu-se în naosul lăcaşului de cult.

Trei faze principale în

legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii

Aşa cum spune arheologul Florin Hău, biserica veche (cea compusă numai din naos şi altar) „dispune de fundaţii foarte solide, executate într-o tehnică fără cusur, situaţie mai rar întîlnită în epocă”. Presupunerea arheologilor este că „biserica nu a avut turlă” (actuala turlă octogonală fiind construită mult mai tîrziu), ci un „sistem de boltire de tip calotă”.„În linii mari - subliniază Florin Hău - putem distinge trei faze principale în legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii:faza iniţială, cea din anul 1512, cînd biserica era compusă numai din naos şi altar şi avea o boltire semisferică de tip calotă, o altă fază, din a de-a doua jumătate a sec. al XVII-lea, cînd planimet-ric construcţia a inclus spaţiul ac-tualului pronaos (cu intrarea prin portalul de Nord) şi cînd a fost construită turla, şi cea de-a treia fază, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, cînd partea plină a zidului dintre pronaosul din sec. al XVII-lea şi naosul anterior a fost dărîmată, iar biserica a dobîndit volumetric actuala configuraţie”.

un mormînt medieval, sub pavimentul de secol XiX

Tot în sec. al XIX-lea, precizează arheologul Florin Hău, bisericii i se adaugă „două spaţioase prid-voare închise, dintre care unul, cel de pe latura de Sud, se păstrează şi astăzi”. Alături de biserică, în incinta mănăstirii împrejmuite cu zid (zid care s-a dovedit a fi construit în sec. al XVII-lea), se aflau două impozante edificii anexe, unul în colţul de Nord-Est, azi dispărut,

Descoperirişi constatări privind construcţia şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a bisericii Mănăstirii Hagigadar

23-24 / 2010A

AA

R RT

Doi arheologi suceveni de la Muzeul Bucovinei, Florin Hău şi Ştefan Dejan, care efectuează cercetarea arheologică în interiorul bisericii Adormirea Maicii Domnului de la mănăstirea armenească Hagigadar, au făcut o serie de descoperiri şi constatări interesante cu privire la construcţia şi evoluţia planimetrică şi volumetrică a monumentului.

Mănăstirea hagigadar, niciodată cercetată pînă acum din punct de vedere arheologic

Mănăstirea Hagigadar (Împlinirea dorinţelor) de pe Dealul lui Bulai (comuna Moara), ridicată în sec. al XVI-lea, aşa cum scrie Nicolae

Iorga, „pe o culme rotundă,

parcă ar fi făcută de mînă de om, pe un gorgan înverzit”, nu a fost niciodată cercetată pînă acum din punct de vedere arheologic. Cercetarea, efectuată la solicitarea Episcopiei Armene, care doreşte să pună în valoare ansamblul mo-nastic Hagigadar, s-a făcut, într-o primă fază, în exteriorul bisericii, pe laturile de Est şi de Sud şi nu s-a soldat cu rezultate concludente. De la începutul lunii noiembrie a.c. cercetarea arheologică s-a desfăşurat în interior, mai întîi în pronaos (rezultînd clar că actualul pronaos este un adaos ulterior, bi-serica fiind iniţial compartimentată în naos şi altar), apoi extinzîndu-se în naosul lăcaşului de cult.

Trei faze principale în

legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii

Aşa cum spune arheologul Florin Hău, biserica veche (cea compusă numai din naos şi altar) „dispune de fundaţii foarte solide, executate într-o tehnică fără cusur, situaţie mai rar întîlnită în epocă”. Presupunerea arheologilor este că „biserica nu a avut turlă” (actuala turlă octogonală fiind construită mult mai tîrziu), ci un „sistem de boltire de tip calotă”.„În linii mari - subliniază Florin Hău - putem distinge trei faze principale în legătură cu apariţia şi evoluţia planimetrică a bisericii:faza iniţială, cea din anul 1512, cînd biserica era compusă numai din naos şi altar şi avea o boltire semisferică de tip calotă, o altă fază, din a de-a doua jumătate a sec. al XVII-lea, cînd planimet-ric construcţia a inclus spaţiul ac-tualului pronaos (c

Documents

ACTUALITATE - araratonline.com...credinţa în înviere pentru a rămîne armeană, pentru ca să trăiască armeneşte şi să creeze plin de spirit armenesc, dovadă stă acestor