ACTUALITAT

ACTUALITATMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A L4 Mihai Stepan - CazazianED I TOR IA LMihai Stepan - CazazianED I TOR IA LMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LED I TOR IA LE D I T O R I A LMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - CazazianED I TOR IA LMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - CazazianMihai Stepan - CazazianED I TOR IA LMihai Stepan - CazazianMihai Stepan - CazazianMihai Stepan - CazazianMihai Stepan - CazazianED I TOR IA LMihai Stepan - CazazianMihai Stepan - CazazianMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LED I TOR IA LE D I T O R I A LMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - CazazianMihai Stepan - CazazianMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - CazazianED I TOR IA LMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - CazazianMihai Stepan - CazazianMihai Stepan - CazazianE D I T O R I A LMihai Stepan - Cazazian

ACTUALITATE

Duminică 2 octombrie 2011 Ca-tedrala armeană din Bucureşti a fost neîncăpătoare. Credincioşi dar şi prieteni, nu doar armeni, au venit să-l sărbătorească pe cel ce este cunoscut de noi toţi ca Hair Surp Baronian. Părintele care nu cred că nu a intrat în casa vre-unui armean din Bucureşti, de mai bine de 45 de ani, care ne-a botezat, cununat dar a stat şi la căpătîiul părinţilor şi bunicilor noştri - atunci cînd s-au despărţit de această lume - a împlinit 70 de ani. Părintele cunoscut ca duhovnic al mul-tora din credincioşii acestei comunităţi este şi un mare iu-bitor al muzicii. Nelipsit de la concerte şi evenimente cultu-rale este un apropiat al multor personalităţi din lumea artistică bucureşteană. Militează pen-tru ca relaţiile dintre Biserica noastră cu Biserica Ortodoxă Română să fie, constant, bune şi şi-a susţinut, în 1975, teza de doctorat la Bucureşti. Este, de altfel, singurul doctorant pe care l-a avut biserica noastră din România. Sigur că biogra-fia Părintelui Baronian este mult mai mare şi nu am făcut decît să punctez căteva repere din ea. Nu doresc aici să scot

Mihai STEPAN CAZAZIAN

la iveală neîmplinirile lui Hair Surp sau momentele mai puţin senine prin care a trecut şi de care comunitatea nu este străină. Atunci cînd credeam că el, în mod natural, va ocupa scaunul Arhiepiscopiei, locul fi-ind vacant prin dispariţia Înalt Prea Sfinţitului Mardichian, Hair Surp Baronian s-a retras. Deşi turma îşi aştepta păstorul…Dar prezenţa sa, în continuare, la slujbele din Catedrala Armeană nu poate decît să ne umple sufletul de credinţă şi, cred că sunt în asentimentul multora dacă afirm că, deşi nu a preluat spiritual această comunitate, el rămîne, încă, păstorul nostru. La mulţi ani Hair Surp.

6“MERGÂND PRIN ARMENIA” UN PROIECt ÎN CăUtAREA IDENtItăţII

FILM„ARAHEt” - „PO-tECA” SAU DRU-MUL CE tE DUCE ACASă

12

22DIN ARHIvA ARARA CU OCAzIA ANIvERSăRII M.S.REGELE MIHAI I

RECENZII

ARMEAN ÎN ARIPA ARtIStICă

VIZITE

ANIVERSARE

ANIvERSAREA I.P.C. ARHIM. DR. zAREH BARONIAN

ACTUALITATE

10

PORTRETCOLPACCI-REGIzORUL OAMENI DIN CEtAtEA-ALBă

18RECENZII

HURMUz AzNAvORIAN şI MARII AvOCAţI DE ALtăDAtă

20

a

4

ANIVERSAREA I.P.C. ARHIM. DR. ZAREH BARONIANA

AA

R RT

Duminică 2 octombrie a avut loc la Catedrala Armeană din Bucureşti aniversarea I.P.C. Arhim. dr. Za-reh Baronian cu ocazia împlinirii vîrstei de 70 de ani. Slujba a fost oficiată de Hayr Surp Baronian în prezenţa Întîistătătorului Bi-sericii Armene din România I.P.C. Arhim. Datev Hagopian şi a unui număr mare de credincioşi. Apoi la Biblioteca Dudian a fost închi-nat un pahar de şampanie în onoa-rea celui sărbătorit iar membri ai comunităţii l-au felicitat. A fost citit mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Epifanie, Arhiepiscopu-lui Buzăului şi Vrancei trimis cu ocazia acestei aniversări.

Aniversarea I.P.C. Arhim. dr. Zareh Baronian

Ecimiadzin, mai 1972. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române în vizită la vazken I Patriarh Catolicos al tuturor Armenilor. Din delegaţie au făcut parte: IPS. dr. Nicolae Corneanu, Mitropo-litul Banatului, PS. Episcop dr. Antim Nica şi preot prof. Ene Branişte

a

ACTUALITATE

AA

AR R

T19 - 20 / 2011

PATRIARHIA ROMÂNĂARHIEPISCOPIA BUZĂULUI ŞI VRANCEISECTORUL CULTURAL-ÎNVĂŢĂMÂNT Nr. 5596/27.09.2011

Prea Cuvioşiei Sale,P.Cuv. Arhimandrit. Zareh BARONIANBucureşti

Preacuvioase Părinte,

Momentele aniversare sunt pentru toţi o ocazie de bucurie şi ni-i aduc mult mai aproape pe toţi cei care i-am avut alături în viaţă şi ne poartă în inimă, cu recunoştinţă. Nu pot uita frumoasele clipe – de efervescenţă intelectuală – ale anilor de studii, dar nici iubirea frăţească pe care aţi dovedit-o mai apoi, fiindu-mi alături la principalele evenimente din activitatea pe care am depus-o în diferitele ascultări la care Biserica Ortodoxă Română m-a chemat, prezenţa Preacuvioşiei Voastre la cele mai importante festivităţi ocazionale de împlinirile Eparhiei Buzăului şi Vrancei făcându-se remarcată prin prestanţă, dar şi prin cuvântul pe care l-aţi rostit de fiecare dată. De asemenea, nu poate fi trecută cu vederea nici deschiderea deosebită pe care aţi arătat-o Ortodoxiei, concretizată – la nivel eclesiastic – în studii şi articole care au condus la stabilirea unor relaţii trainice între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Armeană, iar la nivel local manifestată prin încredinţarea către Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a lăcaşurilor de cult pe care le-a deţinut comunitatea armeană din municipiul Focşani. Pentru toate acestea, Vă sunt recunoscător şi Vă rog ca acum – la momentul în care Bunul Dumnezeu V-a binecuvântat cu împlinirea a 70 de ani – să-mi îngăduiţi a Vă dori putere de muncă şi sănătate, cu îndelungare de zile, spre dobândirea de sporite împliniri duhovniceşti. La mulţi ani, Preacuvioase Părinte Arhimandrit! Cu îmbrăţişări întru dragostea Mântuitorului Hristos,

EPIFANIE,ARHIEPISCOPUL BUZĂULUI ŞI VRANCEI

ANIVERSAREA I.P.C. ARHIM. DR. ZAREH BARONIAN

6

AA

AR R

T

6

ArmeAn în AripA Artistică

Genocidul din 1915 a făcut ravagii în numărul populaţiei armene, dar

dispariţia fizică nu înseamnă dispariţie totală. Descoperim în fiecare zi un armean, care a exce-lat în viaţă în diferite ramuri ale economiei, dar avem artişti care prin munca lor reuşesc să menţină spiritul armean în viaţă. Un astfel de artist este pictorul, sculptorul, restauratorul şi graficianul Ja-kobovits Miklós, artist care şi-a sărbătorit ziua de naştere,75 de ani în cadrul Uniunii Armenilor din România, Filiala Cluj,împărtăşind cu comunitatea viziunea sa despre lume, om, timp şi spaţiu.Artistul orădean, în vârstă de 75 de ani este armean în proporţie de 75 %, declarând că familia sa a venit prin anii 1700 din oraşul vechi Ani, prin Moldova, stabilin-du-se în Ardeal. El mărturiseşte că simte originea armeană în genele culorilor cu care lucrează, „ în artele plastice mă interesează să aflu amprentele sufleteşti ale umanităţii…”.Festivitatea de aniversare a fost transmisă în direct pe www.arme-nopolis.ro pe data de 22.09.2011, dar programul acestei zile a fost prezentat cu o zi înainte , într-un interviu la Radio Cluj, ora 19:30, purtat între prezentatorul emisiunii „Ideea Europeană”, Cristian Ivaneş

şi Preşedinta Uniunii Armenilor din România, Filiala Cluj, Doamna Azaduhi Varduca Horenian.Preşedinta a deschis evenimentul, urând Ծնունդդ շնորհավոր (Dz-nundd šnorhavor)- La mulţi ani! maestrului Jakobovits, numindu-l „ vârf al picturii contemporane”, după care a urmat Alexandra Rus, profesor universitar, care a evocat emoţia şi admiraţia trezită la ver-nisajul de la Cluj Napoca faţă de artist , declarând că Jakobovits „ iubeşte esenţa în diferitele ei di-mensiuni, încearcă să ne creeze

o stare de spirit, şi prezintă nişte calităţi, ce asigură perenitatea unei vieţi.” Németh Julia, critic de artă, spunea că maestrul nu are vârstă. Ea a remarcat că artistul are un stil unic, capabil să se adapteze noilor stiluri, relatând şi faptul că artistul şi-a început cariera încă din timpul copilăriei, când tatăl lucra la teatru ca şi decorator de scenă, unde con-form artistului, aroma culorilor s-a impregnat în el.Jakobovits prezintă un interes pen-tru metafizică, pentru ireal, criticul de artă făcând referire la acest lu-

Armean în aripa artistică

19 - 20 / 2011A

AA

R RT

ACTUALITATEcru prin faptul că artistul reprezintă prin operele sale imaginea unei lumi întoarse, nu surprinde mo-mentul ci mai degrabă clipa care este eternă în momentul pieririi.Ceea ce îl impulsionează să creeze este transcendenţa de la materie la spirit, de la suflet la artă. El ne arată oportunităţile interioare ale mate-riei, vedem puterea masculină dar totodată şi sentimentalismul. Pro-fesorul universitar, Negoiţă Lap-toiu îl edifica pe artist, dezvăluind importanţa omului care sfinţeşte locul, respectiv vorbind despre identitatea inconfundabilă a ma-estrului, o identitate ce combină tensiunea, forma, geometria şi ar-monia culorilor.El îl descria pe Ja-kobovits ca un „ făuritor de spiri-tualitate”, capabil de a ne transfera în sfera sa metafizică a cromaticii. Printre cei care i-au urat la mulţi ani artistului se număra Vicarul Armeano-Catolic, Szakács Endre, respectiv Consulul General al Un-gariei, Szilágyi Mátyás, amândoi mulţumind în primul rând pentru ocazia de a putea lua parte la ani-versarea artistului, după care îl ru-gau ca şi de acum înainte să ne de-lecteze cu lucrările sale, să încerce a le transmite mesajul său tinerilor şi contemporanilor săi, dar cel mai important să aibă întotdeauna o relaţie de concordanţă cu soţia sa, pentru că unul fără de celălalt nu ar fi existat pe scena artei, iar această relaţie să aibă un echivalent în operele sale, adică metamorfo-zarea relaţiei lor să fie o formă concretă, bine definită, o formă de artă- înţelegând prin aceasta pictura, sculptura. Tibád Júlia a propovăduit cuvintele scriitorului armean, Bedros Horasangian, spe-cial scrise pentru aniversarea a 75 de ani a artistului Jakobovits.După toate aceste urări, Doamna Varduca a simţit că este necesar a ne dezvălui şi imaginea asupra artistului a Mariei Zintz, Prof. Univ.la Oradea, cea care i-a scris

biografia maestrului, dar neputând participa la aniversarea acestuia. Astfel ea a dat citire a unui frag-ment din această biografie „ îi (lui Jakobovits) place să construiască cu materia, să o plămădească, s-o amestece cu alte materii, să clădească arhitecturile sale cu aură metafizică.”Aniversarea a devenit si mai frumoasă cu vizionarea unui film documentar despre viaţa artistului,

„ Culori fulminante”, regizat de Nagy T. Katalin, iar punctul culmi-nat al serii a fost surpriza cântăreţei Janki Maria, care i-a dăruit artis-tului şi ne-a încântat pe noi toţi prezenţi cu nişte piese muzicale excepţionale ale marelui Komitas.

Vera RITI

ArmeAn în AripA Artistică

-

8

JAKOBOVits miKLÓs: căLătOrie în metA-terrA

şi-a dat seama repede că materia nu se opune spiritului şi a avut în ve-

dere disciplinarea voinţei crea-toare, aşa încât este firească acea logică plastică cu care stăpâneşte suprafeţele, ordinea prin care şi-a definit intenţiile, evidentă seriozitatea construcţiei plastice, sobrietatea ritmării. Semnificativă pentru demersul său a fost exprimarea tot mai laconică, ajungând cu timpul la esenţializare, dominată de preo-cuparea de a epura conţinutul de tot ce i se părea inutil. A dorit să se îndepărteze de teatrul pe care cu toţii trebuia să-l jucăm

în societate, de falsitatea

unor declaraţii, de demagogia prezentă în relaţiile cotidiene într-o notă de umor sau într-o to-nalitate mai gravă ori grotescă. El le-a „prins” în lucrările sale. După perioada grotescului şi cea a ludicului, era în căutarea unei purităţi, astfel că realitatea carnală, înregistrată ca motiv, se sublima printr-un efort continuu de voinţă. Dorea să comunice într-o lume care devenea din ce în ce mai traumatizată şi mai labilă, să descopere surse de frumuseţe, depăşind amintirile post-impresioniste.A eliminat lumea ubicuă, impură, printr-o concentrare asupra materiei care te obliga să

reflectezi la frumuseţea lumii, datorată bogăţiei şi frumuseţii culorilor, la materia care consti-tuie corpul lumii, un corp nutrit de bogăţia semnelor ce conţin timpul scurs. Exprimările sin-tetice ale temelor, decantările lor succesive îl conduceau spre forme cvasiabstracte ori ab-stracte, spre structuri geome-trice susţinute de un colorit rafi-nat. După 1980 s-a îndepărtat şi mai mult de figurativ, „carnea” realităţii fiind filtrată, curăţată de ceea ce este trecător, iar pla-nurile s-au comprimat până în pragul abstracţiei. Nu a pregetat să folosească diferite materiale: praf de marmură, oxizi, ciment,

JAKOBOvItS MIKLÓS: Călătorie în meta-terra

Jakobovits Miklós, artist orădean, născut la Cluj-Napoca în 1936, a reuşit să ofere chiar la puţin timp de la sosirea sa la Oradea, în 1959, o sinteză proprie de mijloace expresive, pentru că dincolo de coaja impresiilor retiniene a observat o realitate mai stabilă, de durată. Astăzi, el a ajuns la apogeul creaţiei sale.

-

19 -20 / 2011A

AA

R RT

ACTUALITATEnisip, iar efectele sunt sculp-turale. Apar incizii, crăpături, suprapuneri în ocru cald, griuri rafinate, albastru, roşu cărămiziu etc. Jakobovits iubeşte materia, diferitele materiale care pot oferi rezultate surprinzătoare, iar suprafeţele se îmbogăţesc. Uimit el însuşi de vraja acestor suprafeţe, a reluat experimentele cu diferite materiale, aplicând foiţe de aur şi de argint, presate ulterior. Artistul foloseşte tot mai des şpaclul, suprapunând materiale diferite în straturi de culoare, incizând, pătrunzând în materie. Forma concisă, de obicei într-o culoare ori într-o dominantă cromatică (brun cald, teracotă, galben, albastru), sugerează spaţii epurate de obi-cei de factorii senzoriali, crusta primind semne ale timpului. Îi era apropiată acum creaţia lui Antoni Tapies. În opera aces-tui pictor, Jakobovits a aflat o confirmare a propriilor sale aşteptări de la pictură. Materia nu este antitetică cu sufletul. Materia poate hrăni imaginaţia şi o poate încorpora, pentru că poartă în ea semnele existenţei omului, timpul scurs.Artistul orădean Jakobo-vits Miklós aniversează în acest an 75 de ani. A venit la Oradea în 1959, creaţia sa fiind recunoscută în plan european. Mărturisea că „în artele plastice mă interesează să aflu ampren-tele sufleteşti ale umanităţii, acele semne care întrupate în obiecte şi vestigii, prin inter-mediul simţurilor noastre îşi trimit spre noi mesajele timpu-rilor apuse, relaţiile interumane, ale căror natură armonioasă sau discordantă ne parvine tălmăcită prin culori şi forme, destinul şi radiaţia căldurii omeneşti. Dintr-o dimensiune miraculoasă cer-cetez tainele care iradiază spre noi într-o lumină crepusculară,

desluşesc trecutul cu conexiu-nile sale misterioase şi prezen-tul cu simbolurile sale banale, frivole sau bizare.” Jakobovits consideră că tablourile sale nu sunt abstracte, pentru că ele tind mai degrabă spre metafizică. Într-adevăr, lucrările sale din ul-timele două decenii beneficiază tot mai mult de o spiritualitate conţinută şi restituită privi-torului: trăsătură evidentă în expoziţia sa organizată în anul 2000 la Muzeul Ţării Crişurilor şi în 2007 la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. „Asemenea unui medium – mărturiseşte Jakobovits – care percepe cu-vinte şoptite din trecut, din straturile adânci ale timpurilor şi spaţiilor, ele aduc la lumină semne şi semnificaţii suges-tive”; „(…) Râvnesc la sacra-lizarea spaţului şi timpului în care lucrurile cele mai banale se transfigurează şi îşi află rostul (…)”. De aceea el refuză culo-rile arzătoare, efectele stridente, cromatica sa beneficiind, totuşi, de varietate picturală rafinată, căci prin luminiscenţa sa blândă vrea să exprime ceva important, deşi evanescent, uneori ceva vag, urmele timpului, existenţa noastră prinsă în lucruri, în ma-terie, căldura fiinţei.Îi place să construiască cu ma-teria, să o plămădească, s-o amestece cu alte materii, să clădească arhitecturile sale cu aură metafizică, un imn adus omului constructor, unei lumi eterne. Am în vedere verdele turcoaz, verde smarald, ivit din mituri orientale, verdele, niciodată teluric, un verde ce-i aminteşte de Velasquez, ca şi griurile, într-o varietate uimi-

toare, galbenul copt, solar spre oranj, dar mai ales galbenul lui Rembrandt, ce pare să ilumin-eze din adâncul materiei, trans-format într-o lumină spirituală. Sunt mulţi alţi intermediari coloristici, insidioşi sau prezenţi pentru a crea unitatea. Dar să nu uităm albul lui Jakobovits, spe-cial, colorat, în lumini diferite, mirifice, de zi sau de noapte, de o delicateţe indicibilă. Ca şi albastrul „Jakobovits”, roşul „Jakobovits”, auriul „Jakobo-vits”, într-atât sunt ele, culo-rile recognoscibile ca fiind nu-mai ale sale pentru a transmite un mesaj, pentru a evoca un anumit „ceva”, pentru aura lor metafizică. Este amprenta sa, a iubirii sale imense pentru cu-loare, pentru creaţie.

L-am întrebat care sunt preocupările sale actuale şi viitoare. Răspunsul este cel pe care l-am aşteptat: să continue ceea ce a făcut de peste 50 de ani: forme, structuri, reluate în atâtea ipostaze cât simte că a primit un răspuns în dialogul cu materia colorată. Cea mai recentă călătorie la Londra i-a prilejuit vizionarea în muzeele londoneze a unor vestigii de artă mesopotamiană şi egipteană care îl inspiră şi în prezent. El continuă poate mai plenar, mai puternic, dialogul său cu vechile civilizaţii şi cu arta marilor maeştri prin care şi-a definit deja de mult stilul. Anul acesta va avea o expoziţie în Armenia, locul rădăcinilor strămoşilor săi, cu lucrări create în ultima vreme.

Maria zINtz

JAKOBOvItS MIKLÓS: Călătorie în meta-terra

JAKOBOVits miKLÓs: căLătOrie în metA-terrA

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RT“MERGÂND PRIN ARMENIA” UN PROIECt ÎN CăUtAREA IDENtItăţII

10

De curând ne-au vizi-tat la redacţie doi tineri cercetători antropologi din

Veneţia (Italia). Irene Valenti şi Roberto Sartor lucrează la un proi-ect (coordonat de profesorul Ser-gio Ruba) intitulat “Armeniawalk-ing through”. Proiectul finanţat de European Cultural Foundation şi Open Society Foundation îşi pro-pune să analizeze din punct de vedere cultural antropologic viaţa şi societatea armenească din Di-aspora pe o rută foarte interesantă: Veneţia – Bucureşti – Sofia – Atena – Istanbul – Tbilisi, avînd ca punct terminus Armenia-Erevan. Un alt scop al acestui interesant proiect este acela de a investiga bazele cul-turale şi particularităţile armenilor din Diaspora. Adică se vor sublinia exact trăsăturile noastre definitorii pornind de la biserică, tradiţie, obi-ceiuri până la viaţa culturală sau relaţiile noastre, ale armenilor cu-Patria-mamă, Armenia.Pentru a atinge acest scop cei doi cercetători italieni vor “culege”

în călătoria lor tot ceea ce pot obţine “cu şi despre armeni”.La Bucureşti au avut şi o întrevedere cu preşedintele UAR, Varujan Vosganian cu Mihai Stepan Ca-zazian, Florin Chevorchian, Mcrti-ci Bagdasarian, Arshaluis Paronian. Au obţinut multe informaţii din redacţia noastră, au făcut fotografii au mers prin “zona armenească” din centru, vânând cu aparatul foto imagini cu ceea ce îi inter-esa: dovezile identităţii noastre. Tinerii italieni ne-au spus că vor folosi tot ceea ce vor putea să obţină, fotografii (în primul rând), interviuri, poveşti de viaţă, imagini video, obiecte, amintiri, pe scurt, tot ceea ce ar putea ilustra di-namica vieţii armenilor din zonele mai sus menţionate. Proiectul se va sfîrşi anul viitor în Armenia cu o expoziţie la AJZ Space din Erevan, unde vor putea fi găsite toate aceste mărturii, rodul acestei “călătorii iniţiatice”. Vor mai avea loc dezbateri interesante pe mar-ginea proiectului, se va creea şi un

“MERGÂND PRIN ARMENIA” Un proiect în căutarea identităţii

spaţiu “WunderKammer” în acest scop şi vor fi publicate câteva vo-lume şi albume ce vor ilustra pro- iectul.Noi le-am promis că ne vom im-plica în acest proiect şi de aceea, dacă există şi alţi armeni interesaţi, pentru a susţine acest demers sînt rugaţi să trimită tot ceea ce consideră că ar putea sprijini proi-ectul: fotografii vechi, documente (copii bineinţeles), povestiri etc. Lăsăm la latitudinea fiecăruia să discearnă importanţa acestui pro-iect.Pentru mai multe informaţii şi pentru a lua direct (dacă doriţi) legătura cu cei doi coordonatori vă invităm să accesaţi site-ul lor www.armeniawalkingthrough.net .

Cei doi merită felicitările şi apre-cierea noastră.

Eduard ANtONIAN

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RT18 / 2011

AA

AR R

T

V I Z I T ESpeCtACOlul ANSAMblului de CîNteCe şi dANSuri ArMeNeşti diN şuMeN (bulgAriA)

Aşa cum am anunţat, sîmbătă 22 octombrie, la Teatrul Evreiesc din Bucureşti a avut loc spectacolul ansamblului de cîntece şi dansuri armeneşti din Şumen(Bulgaria).

Este a doua vizită a acestui ansam-blu în România, precedenta lor apariţie în faţa publicului fiind în urmă cu cîţiva ani, la Constanţa. Succesul de atunci i-a determinat pe reprezentanţii Uniunii Arme-nilor să-i invite, de data aceasta, în Capitală. În faţa unei săli aproape pline Corul şi ansamblul de dansuri au interpretat piese cunoscute din repertoriul popular şi clasic arme-nesc. La spectacol au fost prezenţi deputatul Varujan Pambuccian, I.P.S. Arhim Datev Hagopian pre-cum şi invitat din Bulgaria, I.P.S. Arhim. Abgar Ovakimian.

Ansamblul de cîntece şi dansuri din şumen împreună cu membri ai comunităţii noastre în faţa teatrului Evreiesc din Bucureşti

19 -20 / 2011

12

„ArAHet” - „pOtecA” sAu drumuL ce te duce AcAsă

Marţi, 4 octombrie 2011, cu puţin înainte de termina-rea zilei mele de lucru,

primesc pe calculator atenţionare să citesc un mail ce tocmai îmi fu-sese expediat.Aşa am aflat că seara, la ora 20:00, la Cinema Corso, în cadrul unui mini festival denumit „Filme fără cătuşe” urma să se difuzeze un film armenesc, cu un titlu cît se poate de sugestiv: „ARAHET” („Poteca”).Realizat în anul 2005 de către regizorul Ruben Kochar (prezent în sala de cinematograf împreună cu actriţa Zhanetta Chase), filmul relatează viaţa unui taximetrist armean, Avo, stabilit de ceva vreme

în Los Angeles, în acea

Americă a tuturor posibilităţilor la care visează multă lume.Sînt mii de kilometri distanţă între el şi Patria Mamă, iar dorul de ţară, de casă şi familia lăsată în urmă, îl macină cumplit, fără să îşi dea seama.După încheierea turei de noapte soldată cu un eveniment destul de neplăcut (eroul nostru este ameninţat cu arma şi prădat de toţi banii cîştigaţi pînă atunci), Avo pleacă la volanul propriei sale maşini, dar rămâne cu ea pe drum şi este nevoit să meargă după apă, pentru realimentarea motorului.Îşi lasă automobilul parcat pe mar-ginea şoselei şi coborând repede micuţa pantă din faţa sa, descoperă

o potecă, un drum cum numai în basme întâlneşti, o cale de legătură între America şi Armenia, între Los Angelesul unde muncea acum şi Erevanul copilăriei sale.În mai puţin de două minute, Avo ajunge în inima capitalei, mult schimbată după plecarea sa, iar paşii îl poartă spre casa părintească, unde – cu ochii minţii – are ocazia de a discuta pentru ultima oară cu tatăl său, căci, în realitate, Hayrig nu mai este…În zilele următoare, Avo va reface drumul către Armenia şi înapoi spre Los Angeles, ducând veşti de-spre familii şi prieteni, insuflând tuturor curaj şi speranţă şi spunând unui bătrânel că fiul său a ajuns star

„ARAHEt” - „Poteca” sau drumul ce te duce ACASă

F I L M

19 -20 / 2011A

AA

R RT

de cinema deşi în realitate băiatul fusese acuzat pe nedrept şi băgat la închisoare.E minunat să poţi fii de ajutor ce-lor dragi inimii tale, iar Avo este un om nespus de altruist care, pentru a-şi ajuta un amic să scape de grija restanţelor neplătite la întreţinere şi electricitate, cumpără de la tal-cioc icoana pe care prietenul său o pusese în vânzare, în încercarea de a face rost de ceva bani.Taximetristul nostru nu mai are pe nimeni în Erevan, în afară de scumpa sa mamă, pe care o ia cu el pe acea cărare fermecată, din dorinţa de a nu mai fi atât de de-parte de dânsa.Dar Mayrig nu mai e tinerică, are o vârstă ce îşi spune cuvântul, iar paşii nu o pot duce mai departe încât femeia rămâne pe loc, pri-vindu-şi fiul cum îşi continuă dru-mul, fără ea.Avo are prieteni şi în America, in-clusiv o fată la care ţine foarte mult şi care îl crede pe cuvânt când el îi povesteşte cum a găsit acea potecă pe care oricine o poate străbate nestingherit.Însă în ziua când stabilesc să parcurgă drumul împreună, Avo descoperă cu uimire că acesta nu mai există, şi îşi dă seama că totul fusese în închipuirea sa, iar peisa-jul real ce se înfăţişează ochilor săi este alcătuit doar din nişte dealuri golaşe.Fraza cu care se încheie filmul spune totul şi vă las pe dumneavoastră să îi desluşiţi tâlcul ascuns: „ Janit (numele iubitei lui Avo) du-mă acasă, vreau să dorm”.Să dorm şi să nu mă mai trezesc dintr-un vis frumos, plin de dor, pe care l-am trăit acum….. Să dorm pe vecie, cu sufletul hoinărind pe frumoasele plaiuri armeneşti…..Aceasta este pe scurt tema peli-culei „ARAHET” – dorul de ţară şi greutatea apăsătoarea a muncii de zi cu zi, al unei vieţi trăite dincolo de hotarele Armeniei.

Înainte de a părăsi sala de ci-nematograf, am oprit-o o clipă pe interpreta Zhanetta Chase şi scuzându-mă că nu stăpânesc bine limba armeană, i-am spus în engleză:

- În numele tuturor armenilor prezenţi aici, în sală, vă mulţumesc pentru această seară minunată şi vă asigur că o asemenea potecă există şi va dăinui cu adevărat în inimile fiecăruia dintre noi.

Vădit mişcată de cuvintele mele, Zhanetta Chase m-a întrebat:

- Sînteţi armeancă ?

– Da, după tată, am răspuns eu.

Şi fiindcă micul grup tocmai se adunase lîngă noi, am zâmbit larg şi am adăugat:

- La fel sînt şi prietenii mei !

Ochii ei minunaţi şi negri au strălucit de bucurie, plini de emoţie nedisimulată.

Ne-a făcut cunoştinţă cu regizorul Ruben Kochar, iar eu vreau să îi mulţumesc lui Mgrdici Baghdasar-ian atât pentru rolul de traducător pe care şi l-a asumat în acele clipe, spunându-le pe scurt cele mai sem-nificative lucruri despre noi, cît mai ales pentru splendida idee pe care a avut-o de a imortaliza acest eveni-ment cultural în cîteva imagini.

A fost o seară cu totul aparte, în care pe parcursul a două ore, am parcurs şi noi, cu ochii minţii, po-teca ce te duce ACASĂ.

Daniela BEzERIAN

14

BIRTHRIGHTARMENIA te VreA VOLuntAr ! interViu cu seVAn KABAKiAn, directOruL executiV AL OrgAnizAţiei

BirthrightArmenia este o bine-cunoscută organizaţie non-profit înregistrată în

SUA care deruleză programe de voluntariat pentru tineret în Ar-menia. Am avut ocazia să vizitez sediul din Yerevan şi să discut cu Sevan Kabakian, directorul execu-tiv al BirthrightArmenia.

- Sevan, ce poţi să ne spui de-spre proiectele organizaţiei Birth-right Armenia ?

- Misiunea noastră principală este de a aduce tineri armeni din Diaspora în Armenia, să-i ajutăm să cunoască viaţa de aici dar, nu ca turişti ci, să traiască viaţa de aici, să trăiască alături de noi. Am început în 2004 iar, până acum am adus peste 600 de tineri ar-meni din diferite ţări, în Armenia. La programele noastre pot par-ticipa persoane, din segmentul de vârstă 22-32 de ani. Aceşti tineri

vor lucra aici ca voluntari

fie în servicii comunitare fie în domeniul în care se specializează persoana respectivă. Dacă cineva este arhitect sau studiază arhitec-tura, îi putem găsi o activitate în acest domeniu, va putea lucra cu o firmă de arhitectură din Armenia. Suntem flexibili, încercăm să ne pliem pe interesul lor. Cu 20 de ani în urmă în Armenia, posibilităţile erau limitate dar, acum lucrurile s-au schimbat, avem un orizont mult mai mare, sunt multe oportunităţi. În Armenia de azi, tinerii îşi pot efectua chiar şi stagiile de pregătire practică corespunzătoare şcolilor pe care le urmează în ţările lor. Sunt mulţi armeni din Franţa şi Rusia care vin să-şi facă stagiile de practică aici. În Rusia de exemplu, sunt cca. 2 milioane de armeni, cei mai mulţi fiind în Moscova, mare parte din tineretul de acolo este interesată de programele noastre. Stagiul minim la noi este de 2 luni, pentru care noi suportăm costul transportului din ţara de origine

până în Armenia, oferim o fami-lie gazdă unde persoana poate lo-cui, avem lecţii gratuite de limbă armeană, voluntarul poate partici-pa la diferite activităţi şi programe, marea majoritate gratuite, avem chiar şi excursii în weekend-uri. Pentru excursii se plateşte un preţ simbolic cca.10 $, vizităm locuri istorice, mergem în munţii etc. Cei care doresc mai multe informaţii pot consulta pagina noastră de In-ternet www.birthrightarmenia.org .

- Câti voluntari aveţi acum în program ?

- Avem 20 de tineri din SUA,Canada, Franţa, Argentina, Germania, Elveţia etc

- Care ar fi motivele pentru care tinerii ezită să se înscrie în acest program ?

- Mulţi invocă faptul că nu cunosc limba armeană. Aceasta nu e o problemă, avem cursuri de limbă, am avut voluntari care nu cunoşteau deloc limba armeană şi care în două luni au putut să con-verseze cu colegii lor la un nivel satisfăcător. Unii dintre doritori spun că nu au la dispozitie două luni, nici aceasta nu e o problemă, pot participa şi ei dar, trebuie să suporte costul transportului, noi nu decontăm transportul în aceste cazuri iar, perioada minimă care o pot petrece aici este de două săptămâni. Celor care spun că două luni este prea mult, pot să le răspund că toţi voluntarii care au venit în Armenia pentru două luni, au spus la final că doua luni nu sunt

BirthrightArmenia te vrea voluntar ! Interviu cu Sevan Kabakian, directorul executiv

al organizaţiei

directorul Sevan Kabakian alături de Paul Agopian

AA

AR R

T19 -20 / 2011

I N T E R V I Usuficiente, mulţi dintre ei chiar au prelungit perioada de şedere. Alţii se întreabă dacă Armenia e o tară sigură, dacă există electricitate, In-ternet etc, le spun că este la fel de sigură ca orice altă ţară de pe glob, Armenia nu este o ţară din lumea a treia, avem toate facilitaţile pe care le are o ţară civilizată. Ma-joritatea se întreabă ”Ce va trebui să fac acolo ?”. Avem parteneri pentru stagii în fiecare domeniu de activitate. Eu invit pe fiecare dori-tor să discute cu cei care au par-ticipat deja la programele noastre, pot face asta foarte uşor prin Inter-net, să ceară parerile lor, este cea mai bună metodă de a se convinge că totul e aşa cum am afirmat. În plus de toate, e distractiv să fii aici ca voluntar, sa interacţionezi cu ceilalţi colegi, cu familia gazdă, să înveţi limba dar, nu ca pe o povară, aici poţi învaţa limba uşor, vorbind cu ceilalţi. Am avut un voluntar din Franţa care nu vorbea deloc armea-na şi, în trei luni a ţinut un discurs în armeană; alt voluntar din San Pau-lo, Brazilia, care după patru luni a povestit despre experienţa sa ca voluntar în limba armeană. Foarte interesant este faptul că armeni din ţări diferite se întâlnesc aici şi formează o reţea, sunt ca membrii unei familii, păstrează legatura ani de zile, devin mai mult decât prie-

teni, pentru că lucrând împreună se crează o legatura foarte profundă, e o experienţa de viaţă.

- În ce constă activitatea voastră mai exact, participaţi la construirea unor clădiri, şcoli sau monumente ?

- Putem considera că participăm la construirea ţării în general prin faptul că fiecare voluntar îşi aduce contribuţia sa în domeniul în care activează. In acest moment avem voluntari în aproape toate domeni-ile. Acum de exemplu, avem un tâ-nar din Franţa care activează în do-meniul artei, lucrează la un muzeu, doi voluntari în Armenian Tree Project, unul în conservarea monu-mentelor istorice, altul în sănătate publică şi lista poate continua.

- Armenian Tree Project, am citit despre acest proiect pe Inter-net şi pare foarte interesant ?

- Da, constă în crearea unui nucleu de tineri care să participe la reâmpădurirea Armeniei, ei se ocupa şi de o pepinieră unde

cultivă diferite tipuri de arbori, efectuează studii în domeniul re-spectiv, ţin cursuri de educaţie civică în sate pentru ca tinerii să înteleagă importanţa protejării pădurilor, a mediului în general, se distribuie pomi în scoli pentru a încuraja oamenii să planteze. Di-rectorul acestui proiect este din Er-evan şi cu mandrie putem spune că este unul din foştii noştri voluntari şi este căsătorit cu o fată care a fost tot voluntar la Birthright.

- Ce ştii despre armenii din Romania ?

- Ştiu atât cât mi-au poves-tit Cristina Rakejian din Gherla si Hasmig Danielian din Bucureşti, singurii doi voluntari din Româ-nia care au participat până acum la programul BirthrightArmenia. Ştiu despre oraşul Gherla, care s-a nu-mit Armenopolis, ştiu despre Bi-serica Armenească din Bucureşti, sunt foarte bucuros să aud că arme-nii din România se organizează şi au proiecte împreună. Mă gândesc acum la tinerii armeni din Româ-nia care ar putea venii aici, în Ar-menia, aceasta experienţă le va schimba mult viziunea, le va activa conexiunea cu rădăcinile armene. O comunitate mică aşa cum e a voastră, poate creşte reconectân-du-se la rădăcina armeană. Invităm toţi tinerii din România să participe la programele noastre. Vreau chiar să te rog să fi interfaţa noastră în România, să povesteşti tinerilor ar-meni despre programele noastre şi să le spui că îi aşteptăm cu drag.

Paul AGOPIAN

-

16

nu trAgeţi, sunt deJA mOArtă!

Nemaipomenit de melodramatic- scene hazlii şi momente de înaltă tensiune tragică surprind enigma veşnică a umanitaţii: existenţa şi scopul în viaţă.

Piesa de teatru scrisă de Karine Khodiky-an, apărută în anul 2001, (traducere în limba română d e M a d e l e i n e K a r a c a ş i a n ) regizată de Victor Olăhuţ, având în distribuţie pe Ra-mona Atănăsoaie şi Emanuel Petran (vezi foto), a încântat publicul însetat de artă la premiera din data de 21 octombrie 2011 la Teatrul Naţional din Cluj Napoca.

Cred că şi vremea a fost de partea actorilor: vreme ploioasă de toamnă, când nu prea ai chef de nimic, dar această stare este prielnică pentru a citi o carte sau a viziona o piesă de teatru. Şi nu grăiesc vorbe deşarte, căci rândurile de scaune a sălii de spectacol au fost ocupate în întregime.

Piesa are în rolul principal o femeie şi un bărbat, de fapt ei sunt singurii actori, numele nu le este specificat tocmai pen-tru a ramâne în anonimat, din moment ce ei reprezintă în general omenirea. Ca şi temă

principală aş înţelege lip-

sa comunicării, incapabilitatea de a se adapta în societate.

Acţiunea are loc într-o cameră de zi şi începe prin prezentarea unei femei casnice, obsedată de ordine, curăţenie şi linişte, mai ales linişte. Ea se află într-o continuă ceartă cu vecinii, desigur comunicând doar prin a bate în tavan cu făcăleţul pentru a dobândi liniştea extremă (“ În linişte şi praful se aşează mai bine” spunea ea.) şi înjurând şi ameninţând în casa scării pe ne-drept. Trăieşte în lumea creată de ea, nu iese de aici şi nici nu lasă pe nimeni să intre. Până când nu apare la uşă presupusul poştaş, care se pretinde a fi hoţ, o ameninţă cu un pistol, de fapt unul de jucărie, însă până la urmă se adevereşte a fi vecinul de la etajul superior.Toate mo-mentele sunt comice până când

vecinul începe să relateze pe detaliat viaţa femeii şi o pune faţă-n faţă cu realitatea: vecinul care i-a bătut la uşă şi ea i-a trân-tit uşa în nas, voia doar să-i ceară ajutorul pentru că soţia sa era bolnavă şi nu le mergea telefonul, iar vecina căreia îi bătea neîntre-rupt în tavan, nu era o “târfă”,

“un animal în călduri”, pe care ea o vedea ca şi umblând cu nasul în sus, bine îmbrăcată, ci o doctoriţă, care venea de trei ori pe săptămână la fetiţa de 9 ani, bolnavă, imobilizată în pat. Sunetul asurzitor de muzică era doar un mijloc prin care părinţii estompau strigătele de durere a fetiţei, iar vecinul care îi re-lata toate acestea, e tatăl fetiţei. Auzind acestea, femeia este şocată pentru faptul că ea s-a comportat inadecvat în situaţiile de faţă, dar dă vina pe vecini , că aceştia nu au anunţat-o. Dar cum s-o anunţe, când ea nu vrea să vadă pe nimeni, nu-i acordă nimănui şansa de a vorbi.

Din acest punct ajungem la o treaptă mai înaltă a dramei, fe-meia dezvăluie vecinului po-vestea ei de viaţă: şi ea urma să aibă o fetiţă, însă ilegitimă,

Nu trAgeţi, SuNt deJA MOArtă!

Cei doi interpreţi ai piesei în mijlocul cîtorva reprezentanţi ai comunităţii armene din Cluj

-

18 / 2011A

AA

R RT

căci iubea un bărbat însurat. De aceea a hotărît să pună capăt sarcinii, iar după ce şi-a pierdut copilul, şi-a pierdut şi bărbatul iubit, care a murit într-un acci-dent de maşină. Tot ceea ce i-a rămas de la el era o păpuşă, pe care i-a adus-o când a aflat ca e însărcinată. Această păpuşă ocupa locul de frunte în apar-tamentul ei mobilat minimalist, această păpuşă îi oferă vecinului cadou să-i ducă fetiţei lui, fetiţa, care ar fi putut să fie a ei, dacă nu lua decizia greşită. Toate aceste întâmplări induc personajele într-o stare de nevroză, melan-colie şi dintr-o dată se trezesc la realitate, vorbesc de parcă nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Totuşi, incapacitatea de adaptabilitate, socializare rămâne şi la sfîrşitul poveştii.

Piesa acaparează prin relevarea institutului psihologic: omul. Institutul la nivelele căruia se încearcă găsirea unei soluţii de viitor, de permanenţă referi-tor la problema socialului şi a individualităţii.

Vera RITI

C A L E N D A RumBre pe pînzA VremiiiOANA KASSArgiAN(4 octombrie 1936 – 1985)

S-a născut într-o familie a r m e n e a s c ă refugiată la Bucuresti unde urmează şi cur-surile şcolare primare şi se-cundare. Fire visătoare şi retrasă, dove-dind reale veleităţi pentru artă se hotărăşte să urmeze o carieră în acest domeniu. A urmat cursurile de sculptură la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” sub îndrumarea maestrului Cornel Medrea. Talentul său o impune în scurt timp, lucrările sale atrag atenţia şi astfel obţine o importantă bursă la Paris.Criticii de artă o apreciază în mod deosebit considerîndu-i lucrările ca fiind de o factură abstractă, iar sculptoriţa are un instinct al formelor foarte sigur, care îi dezvăluie temperamen-tul prin excelenţă liric, inven-tiv şi monumental. Lucrează şi creează în marmură, piatră şi bronz, iar operele sale par a fi o întâlnire a spaţiului cu tim-pul, o interferenţa filozofică. Ioana Kassargian, apreciau cri-ticii, avea o înclinaţie specială, nativă spre plăcerea senzorială a materiei subordonând întot-deauna materialul cu care lucra, respectându-i formele, masivi-tatea şi echilibrul realizând ast-fel opere originale, intuitive,

s i m b o l i s t i c e cu o muzică a formelor aparte.

În scurt sa carieră a par-ticipat şi a ver-nisat numeroase expoziţii la Novi Sad, Frank-furt, Budapesta, Moscova, Pra-ga, Cracovia, Paris, Torino, Anvers, Luga-no-Castelante

sau Helsinki între 1951-1985. A fost membră şi laureată a premiului Uniunii Artiştilor Plastici şi a premiului Muni-cipiului Bucureşti. Numer-oase lucrări ale sale se află în muzee şi colecţii din România şi străinătate,la Palatul Parla-mentului sau în saloanele şi holurile Teatrului Naţional din Bucureşti.Totuşi nu îndeajuns de media-tizate, Ioana Kassargian şi o-perele sale de artă ar fi avut o altă soartă sau destin dacă ar fi trăit şi creat la Paris de pildă. Armeancă nu numai cu numele, apreciată în mod deosebit în comunitate, Ioana Kassargian s-a stins prematur la numai 49 de ani în urma unei necruţătoare boli la Bucureşti.

Eduard ANtONIAN

-Ţ

18

cOLpAcci-regizOruL OAmeni din cetAteA-ALBă

Sub acest titlu revista noastră a publicat, cu ceva timp în urmă, un scurt ar-

ticol unde erau menţionate câteva familii armeneşti ce au existat aco-lo în perioada interbelică. Grigore Avakian, Dumitru Avakian, Simon Tavitian, Constantin Eretescu, Asvadurov sunt câteva exemple. Astăzi vrem să vă prezentăm pe cunoscutul regizor Alexandru Col-pacci, care şi-a dedicat ani mulţi scenei orădene, dar nu numai, şi care se trage din acelaşi oraş mile-nar de la gurile Nistrului.Alexandru Colpacci a depus ani îndelungaţi o rodnică activitate pe tărâmul scenei româneşti iar acum locuieşte şi regizează la Paris. În drum spre un festival de Teatru ce are loc la Timişoara, ne acordă puţin timp pentru o convorbire, amânată de multă vreme. Privirea lui, iscoditoare şi vioaie, se încarcă de luminile tainice ale amintirilor când începe să povestească despre vremurile de demult…,, Tata era născut la Cetatea Albă, dar a plecat de acolo înainte de 1930. Mama era din Cernăuţi, se numea Wojnarosky, iar bunica mea din partea mamei era din comu-nitatea armenilor polonezi din Cernăuţi. Se numea Sabina, iar noi copii, o numeam Sabina-Al-bina…Ea era cea care sublinia de fiecare dată originea armenească a cutăruia sau altuia din Cracovia, de unde venise ea de fapt la Cernăuţi.Eu…m-am născut la Bucureşti, imediat după război. La 14 ani deja ştiam ce voi face în viaţă şi aşa se face că am urmat IATC-ul. Am avut ca profesori pe Radu Penciulescu , Ion Olteanu şi Mihai Dimiu,care

mi-au deschis calea spre arta

regizorală.Apoi…am fost repartizat la te-atrul Dramatic din Oradea, secţia română, unde am început, nu fără trac, să lucrez cu actori experimentaţi, şi care ( cu câtă uimire constatam asta) ascul-tau indicaţiile mele regizorale! O întâmplare m-a pus în situaţia să preiau regia unui spectacol la secţia maghiară, deşi nu cunoşteam limba nici un strop! Cu textul tradus, am mizat pe semnificaţiile emoţionale, mişcarea scenică etc, şi, spre propria mea surpriză am reuşit! Succesul a fost neaşteptat, iar cei de la secţia maghiară nu numai că m-au apreciat cu multă căldură dar au făcut să fiu solici-tat şi de Teatrul Maghiar din Târgu Mureş cu care am colaborat apoi ani îndelungaţi, fără să părăsesc postul meu din Oradea. Apoi am regizat şi la Timişoara, Cluj, Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, din străinătate…Am montat spec-tacole cu textele lui Shakespeare, Caragiale, Cehov, Moliere, Bre-cht, Bulgakov, Visniec, Pirandello, Mrozek, Marivaux…”Astfel, personalitatea lui Alexan-dru Colpacci, ascunsă sub mantia

unei nobile modestii, se conturează ca una de marcă pe fundalul teatru-lui contemporan. Cei opt ani de la Oradea l-au făcut cunoscut ca pe unul din regizorii de frunte a sce-nei româneşti.

Îl întreb dacă am reţinut corect că a lucrat pentru Teatrul de Comedie.

“..Da, între anii 1980-1983. Aici an realizat spectacolele Regele Gol, Diogene cîinele, Ţarul Ivan îşi schimbă meseria, , Astă seară se improvizează...”

“- Apoi, aţi ales calea exilu-lui…”

“- Da, în 1985 m-am stabilit în Franţa.”

Lumea teatrului din Franţa nu a întârziat să remarce profesionalis-mul lui Alexandru Coplacci. Aici ăl găsim ca Director al Teatrului ,,La Clepsydre”, profesor şi regi-zor principal la Theatre du Ceris-ier, Theatre de la Gamette. Devine unul din cei mai apreciaţi regizori din capitala franceză. Spectacolele regizate de el se bucură de un binemeritat succes. Dintre acestea se pot aminti: Căsătoria, Caii la fereastră, Bastien şi Bastienne…

“Aţi pus în scenă spectacole şi în alte ţări?”

“- Da, desigur. Am fost invitat de câteva ori în Germania , Grecia, Ungaria, şi Polonia, de unde m-am întors cu amintiri foarte plăcute. Dar cel mai bine te simţi acasă. Adică aici în România. Vin de câte ori am ocazia”

COLPACCI-REGIzORUL Oameni din Cetatea-Albă

-Ţ

19 - 20 / 2011A

AA

R RT

P O R T R E T

20 de Ani de independenţă

“- De curând sunteţi atras de dramaturgia contemporană, mai cu seamă cea est-europeană…”

“- Nu de curînd, ci din totdeauna. În Polonia am descoperit un te-atru profund ce abordează curajos problemele grave care ne încearcă în prezent, analizează dilemele destinelor noastre. Pentru mine Janusz Glowacki a fost o revelaţie .Spectacolul A patra soră l-am montat atît la Teatrul din Târgu Mureş cît şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.”

“- La TNB aţi avut parte de co-laborarea unor actori de excepţie: Mircea Albulescu, Simona Bon-doc, Mihai Călin şi alţii…”

“…Da, şi Tania Popa, Amalia Cio-lan, Ştefania Samfira, Marius Ma-nole, Bogdan Muşatescu, Mihai Verbiţki, Dragoş Ionescu, Ovidiu Moldovan, şi mai sunt…Fetele s-au întegrat în rol cu tot sufletul.Piesa s-a jucat şi pe marile scene ale lumii. Am putea vorbi îndelung despre ea, sau despre teatrul lui Glowacki, dar cum mai ţine afişul la Naţional, făcând săli pline, cel mai bine să o vedem sau chiar revedem…”

Alexandru Colpacci nu vrea să vorbească despre distincţiile şi premiile primite. O facem noi în locul domniei-sale, consultând arhivele presei.

Astfel: 1977-Premiul revistei literare ,,Tribuna” şi Premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru (piesa Balconul de D.R.Popescu). 1978-Marele Premiu al Festi-valului Tineretului de la Piatra Neamţ (Emigranţii de Mrozek), 1979, Premiul Naţional de regie, (Emigranţii) , 1980, Premiul penru cea mai bună companie de teatru (Astă seară se improvizează, de Pirandello) Premiul de regie la

Festivalul naţional de comedie de la Galaţi (Mizantropul domnului Moliere, de D.Solomon), Marele Premiu la Festivalul de regiei con-temporane, la Bârlad,(Tangou, de Mrozek), 2000- Premiul de re-gie , la Festivalul Teatrului Scurt, de la Oradea (Încercarea , de Marivaux), 2003- Premiul de regie la Festivalul Teatru-Imagine, de la Târgu Mureş ( Între două femei, de Marivaux ) Nominalizare pentru premiul de regie , Gala UNITER, 2004 –Marele Premiu al Festivalu-lui Kisvarda ,Ungaria, ( Între două femei, de Marivaux ). Şi poate ne-a mai scăpat câte ceva.

Şi dacă tot răsfoim arhivele presei, să dăm glas cuiva care îl cunoaşte de mai multe decenii: distinsa Elisabeta Pop, care scrie, printre altele:

,,Pe Colpacci actorii îl iubesc. Rar am văzut regizor înconjurat cu atâta simpatie de actori şi urmat cu atâta credinţă…El ştia, ştie, când să fie nebun şi şturlubatec, cînd să plutească prin nori şi când să co-boare pe pământ şi să scurme cu umilinţă, în solul nearat al scândurii scenei…Când să glumească, să râdă cu actorii şi când să vegheze, să simtă gheara insomniei, a ne-contenitei căutări cu ei…

Rămân înscrise în istoria teatrului orădean, şi nu numai, spectacolele lui aproape toate. În Franţa, unde l-au purtat paşii destinului, Colpacci a reuşit să facă teatru: să predea ore de actorie, să facă spectacole, să construiască instituţii teatrale (Theatre de la Gamette, Theatre de la Clepsydre) .A montat piese de Marivaux şi Claude Cariere, (pe care apoi le-a adus şi în România)

dramaturgi polonezi traduşi de el.(…)”

Alexandru Colpacci a absolvit IATC în 1970. Sunt patru dece-nii de atunci. Decenii cărora el a ştiut să le dăruiască tot ce avea mai bun, oferind publicului nu numai ore de încântare şi trăire artistică dar şi deschideri pentru teme grave de meditaţie. Teatrul de Stat din Oradea nu uită să menţioneze, într-un text de prezentare, ca un titlu de mândrie, numele lui Alexandu Colpacci : Teatrul de Stat Oradea îşi face un titlu de onoare din fap-tul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere ar-tistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Col-pacci.

Regizorul colaborează şi în prezent cu Teatrul unde s-a lansat, după patru decenii de la debut. În mai 2011, Trupa ,,Iosif Vulcan” de la teatrul orădean a participat la fes-tivalul ,,Fără bariere” de la Satu Mare unde a pezentat piesa lui E- duardo de Filippo Lagrande magia, în regia neobositu-lui Alexandru Colpacci.

A.Sahaghian

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

20

Hurmuz AznAVOriAn şi mArii AVOcAţi de ALtădAtă

La Editura Universul Ju-ridic din Bucureşti a apărut de curînd, în ele-

gante condiţii grafice, o lucrare ce ar fi trebuit să vadă lumina tiparului acum aproximativ un deceniu: Mari avocaţi ai României de regretatul Vasile Nistor (n. 1914), el însuşi avo-cat de pondere, cu un Cuvînt înainte de Gheorghe Florea – Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, un Argument de Mircea Dan Bob – coordonatorul Colecţiei „Cultura juridică”, şi sub îngri-jirea prozatorului Bedros Hora-sangian, cel care a „moşit”, de fapt, apariţia cărţii. Spuneam că volumul de faţă ar fi trebuit să apară acum 10 ani şi mai bine, la o editură bucureşteană mult mai vizibilă (nu-i dăm numele), însă caracterul „de nişă” al subiectului a făcut, cum se întîmplă de atîtea ori, să fie trasă pe linie moartă (ceva oarecum similar s-a întîm-plat cu un volum alcătuit de psihi-atrul Octavian Buda, reunind dis-cursuri ale unor figuri prestigioase din istoria medicinei româneşti – şi nu numai a ei). Nu avem totuşi de-a face cu o lucrare tehnică sau specioasă, dimpotrivă: textul este cît se poate de accesibil, iar ma-joritatea celor 27 de maeştri ai ba-roului recuperaţi aici din unghiul activităţii lor de avocaţi sunt, în sine, suficient de complexe şi – chi-ar – suficient de spectaculoase pen-tru a stîrni interesul şi curiozitatea unor categorii de public „general cultivat” sensibil mai largi decît, să zicem, cea a juriştilor pasionaţi

de istorie. Iată-le, în ordinea

Cuprinsului: Istrate Micescu, Ion Gr. Perieţeanu, Eugen Herovanu, Sigmund Rosenthal, Take Ionescu, Constantin Dissescu, Ion Laho-vary, Emanoil Pantazi, Alexandru Djuvara, Vintilă Dongoroz, Mihail Antoniade, Matei B. Cantacuzino, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Mihail Kogălniceanu, Mihail D. Korne, Titu Maiorescu, Mircea Manolescu, Constantin Nacu, Mihail Paleologu, George Papa-hagi, Radu D. Rosetti, Toma Stel-ian, Ionel Teodoreanu, Alexandru Vălimărescu, I. Al. Valjan, Nicolae Titulescu, Hurmuz Aznavorian. De remarcat numărul mare de membri şi apropiaţi ai cercului junimist, de scriitori-avocaţi (Delavrancea, Mi-hail D. Korne, Maiorescu, Radu D. Rosetti, I. Teodoreanu, I. Al. Val-jan) şi de oameni politici majori (Kogălniceanu, Maiorescu, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Con-stantin Dissescu ş.a.), avocatura fiind – mai e nevoie s-o subliniem?

– „profesia de bază” a numeroşi membri ai elitei româneşti de acum un secol. un secol şi jumătate. Capitolele dedi-cate lor sunt pagini de istorie intelectuală scrise cu probitate şi dăruire de un scotocitor mode-st şi devotat al domeniului, care nu s-a mărginit numai la con-sultarea arhivelor, a amintirilor edite, a cărţilor de istorie sau a publicaţiilor de epocă, ci, atunci cînd a fost cazul, a stat de vorbă şi cu supravieţuitori ai interbelicului, care i-au cu-noscut direct pe cîţiva dintre avocaţii sus-pomeniţi. Nu avem de-a face, pe ansamblu, cu nişte micromonografii propriu-zise,

ci cu o suită de profiluri-document din care nu lipseşte (ba, din contra) elementul anecdotic definitoriu. Ceea ce pare să-şi fi propus Vasile Nistor e ilustrarea unor tipuri şi a unor stiluri avocăţeşti exemplare, cu jalonarea corespunzătoare a principalelor momente din activi-tatea lor, a felului cum şi-au con-ceput profesiunea, dar şi cu relie-farea modului în care au fost văzuţi – ca avocaţi – de către contempo-rani.

Îi datorăm lui Bedros Horasan-gian salvarea de la uitare şi pu-nerea în circulaţie a acestei cărţi speciale, pentru a cărei tipărire s-a luptat, efectiv, după moartea lui Vasile Nistor şi, mai apoi, a soţiei acestuia. Trebuie spus că autorul Sălii de aşteptare l-a cunoscut pe venerabilul domn Nistor încă din adolescenţă, la începutul anilor `60… Tot lui îi datorăm prezenţa, în sumar, a lui Hurmuz Aznavo-

HURMUz AzNAvORIAN şi marii avocaţi de altădată

17 / 2011A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

-

19 - 20 / 2011A

AA

R RT

rian, absent în prima versiune a volumului. Textul în speţă a apărut în anii ’90 într-un număr al anu-arului ANI, serie nouă. Ce-i drept, figura ilustrului avocat născut în 1888 la Trapezunt, refugiat în 1906 la Constanţa şi mort, în 1961, într-o închisoare comunistă, a mai făcut obiectul unor recuperări re-cente, consemnate şi comentate inclusiv în paginile revistei Ara-rat. Prezenţa sa în această serie prestigioasă este, oricum, cît se poate de firească. Atît Aznavorian, cît şi ceilalţi avocaţi din sumar, au marcat, efectiv, istoria modernă a baroului autohton prin pledoariile lor la bară, unii dintre ei făcînd chiar şcoală şi lăsînd în urmă contribuţii decisive de teorie a dreptului. Este cît se poate de avenită, în context, citarea unei afirmaţii a lui Petre Pandrea de către Gheorghe Florea, afirmaţie potrivit căreia „Avocaţii sunt sarea şi piperul libertăţii într-o ţară”.

În finalul cărţii sunt incluse, ca bonus, două frumoase texte evoca-toare, avînd drept obiect figura ce-lui care a fost Vasile Nistor. Primul dintre ele (Destinul unui avocat) este semnat de Bedros Horasan-gian, iar al doilea (Amintiri cu Va-sile Nistor), poartă semnătura unui alt prozator contemporan impor-tant, Bujor Nedelcovici (de aseme-nea, avocat „la bază”).

Mari avocaţi ai României este o apariţie semnificativă, de care era nevoie. Ea s-ar cere, probabil, aprofundată prin noi contribuţii, dar, şi aşa cum se prezintă, oferă o lectură edificatoare şi mai multe subiecte de reflecţie pe marginea rolului personalităţilor avocaturii în construirea unei societăţi – iar nu doar a unui stat – de drept.

Cristina MANUK

C U L T U R ĂCu prilejul şedinţei festive de inau-gurare a celei de-a 4-a Conferinţe a Scriitorilor Armeni de Limbi Străine care a avut loc în ziua de 11 octombrie la Erevan, jurnal-istei şi traducătoarei Madeleine Karacaşian i s-a decernat din partea d-nei Hranush Hagopyan, ministru al Diasporei din Repub-lica Armeană, medalia “William Saroyan”.

Medalia “William Saroyan” se oferă de către Ministerul Di-asporei din Armenia acelor personalităţi care, prin activitatea lor, aduc o contribuţie importantă la promo-varea culturii armene în Diaspora, la strîngerea relaţiilor între Armenia şi Di-aspora.

Distincţie pentru jurnalista Madeleine Karacaşian

După apariţia în limba spaniolă şi, recent în italiană ( traducere de An-ita Natascia Bernacchia) CarteaŞoaptelor, romanul lui Varujan Vosganian, urmează să fie tradus şi în limbile suedeză, bulgară şi maghiară.Inger Johansson este o distinsă traducătoare din română în sue-deza. Pentru Editura Bonnier, cea care a achiziţionat drepturile de

editare a Cărţii şoaptelor în limba suedeză, Inger Johansson a tradus Nostalgia precum şi Orbitor (Ari-pa stângă, Corpul).Editura Avangard Print este o editură din Bulgaria relativ nouă, dar cu mult bun gust. Printre au-torii români traduşi se numără Emil Cioran (Lacrimi şi sfinţi), Mircea Eliade sau Matei Vişniec. Romanul Cartea şoaptelor este programat să apară în limba bulgară până în aprilie 2013, în traducerea Vaninei Dimitrova Bozhikova.Karacsony Zsolt (n. 1977) este un tânăr jurnalist, scriitor şi traducător maghiar. El trăieşte la Cluj– Na-poca şi activează în colectivul re-vistei Helikon. Este un admirator al Cărţii şoaptelor şi doreşte să o traducă în limba maghiară. Cu atât mai firească este dorinţa sa cu cât se trage dintr-o veche şi nobilă familie de origine armeană.

Noi traduceri ale Cărţii şoaptelor

-

22

Despre Steve Jobs, care a dece-dat, la vîrsta de 56 de ani, se spune că ştia să vorbească bine limba armeană. Asta pentru că el a fost crescut de o familie adoptivă în care mama era armeancă ( pe tatăl ei îl chema Louis Hagopian şi era născut în Imperiul Otoman de unde a emigrat iar mama, Vic-toria Artinian, era născută la Izmir) Tatăl adoptiv era american. În casă Steve Jobs a învăţat de la mama lui adoptivă limba armeană pe care o vorbea fluent.

“ Claire Hagopian, mama adoptivă a jucat un rol foarte mare în creşterea geniu “, a spus site-ul arab - Khabararmani.com - adăugînd că Jobs nu a fost niciodată dornic să vorbească despre părinţii lui biologici.

A avut mai multe preocupări înainte de a începe Apple Comput-ers cu Stephen Wozniak, în garajul familiei Jobs. A conceput produse-le revoluţionare Apple, care includ iPod, iPhone şi iPad, acum fiind privite ca produse care au dictat evoluţia tehnologiei moderne.

În curând se va lansa şi cartea de-spre viaţa lui. “ iSteve: The Book of Jobs “ fiind prima carte din despre activitatea şi istoria Apple-ului.

Steve Jobs vorbea limba armeană !

Astăzi 25 octombrie M.S. Regele Mihai I a împlinit 90 de ani. O serie de manifestări aniversare au loc la Bucureşti cu această ocazie. În arhiva ziarului nostru am găsit numărul din luna octombrie 1940 în care, pe prima pagină apare me-sajul Arhimandritului Husik Zo-

hrabian cu ocazia suirii pe tronul României a M.S.Mihai I

Redăm mai sus fotocopia acelei pagini de ziar şi mesajul către M.S.Mihai I transcris conform cu originalul.

Din Arhiva Ararat cu ocazia aniversării M.S.Regele Mihai I

-

19 - 20 / 2011A

AA

R RT

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL

(Constanta). Tiberiu COSOVAN

(Suceava)Corespondenţi din străinătate :

Edvard JEAMGOCIAN (New York),

Anton Lanis SAHAZIZIAN (Toronto),

Giuseppe MUNARINI (Padova)

Cristina POPA (Karabagh)

Sergiu SELIAN(Australia)

Tehnoredactare : Ovidiu PANIGHIANŢ

Pagină web : www.araratonline.com

e-mail : redactia@araratonline.com

Adresa redacţiei: Bd Carol I Nr. 43, Bucuresti – 2

Tel. / Fax: (4021) 314.67.83I.S.S.N.1220-9678

Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

REDACŢIA ARARAT Suirea pe Tron a M. S. Regelui Mihai I

Atât cu ocazia sfinţirei suirei pe Tron a M. S. Regelui Mihai I, cât şi a sosirei M. Sale Reginei Mame, s’au celebrat în bisericile armene din ţară, Tedeumuri solemne. În biserica din Bucureşti P.S.S. Arhiepiscopul Husik, şeful eparhiei armene, a dat citire celor două apeluri ale d-lui general Ion Antonescu, Conducătorul Statu-lui Român şi Preşedinte al Consiliului de miniştri şi a ţinut predici inimoase făcând urări pentru prosperitatea României. Mulţimea credincioşilor s’a rugat în genunchi pentru binele ţării.

TELEGRAME OMAGIALE

P.S.S. Arhiepiscopul Husik a expediat următoarele telegrame oma-giale, în numele Eparhiei Armene din România:

MAJESTĂŢII SALE REGELE MIHAI I

Suirea Majestăţii Voastre pe Tronul glorios al României a fost sfinţită şi de Biserica Armeană, în capitală şi în întreaga ţară.

Rugi fierbinţi au fost ridicate de credincioşi pentru ca Pronia cerească să Vă ocrotească şi să Vă ajute şi ca Domnia M. Voastre să fie încoronarea tuturor năzuinţilor nobilului şi mult încercatului popor românesc.

Mulţi ani trăiască Regele Mihai I, întrupătorul tuturor năzuinţelor neprescriptibile ale Neamului!

Trăiască România!