Upload
mariuss0
View
185
Download
1
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Dreptul Muncii
Citation preview
ACTELE DE CONCURENTA NELOIALA
1. Categorii de acte de concurenta neloiala In literatura de specialitate exista mai multe
categorii de sistematizare a actelor de concurenta.
H.Allart distingea urmatoarele categorii de acte de concurenta neloiala: a)incercari de a produce confuzie intre intreprinderi
b)crearea de confuzie intre produse
c)deturnarea de clientela
d)concurenta rezultand din nerespectarea unui
contract
Paul Roubier a clasificat modalitatile de realizare a concurentei neloiale in patru categorii:
1. Modalitati de creare a confuziei
2. Denigrarea
3. Dezorganizarea interna a intreprinderii rivale
4. Dezorganizarea generala a pietei.
A fost adăugat ca o modalitate de concurenţă neloială distinctă,
5. Parazitismul
Unul dintre mijloacele cel mai des utilizat în ceea ce priveşte producerea riscurilor de concurenţă neloială este 6. Publicitatea
În 1992 a fost creată Alianţa Europeană pentru Etică în Publicitate, cu obiectivul declarat de a dezvolta autodisciplina si de a
realiza reclame legale si decente. Prin dezvoltarea mijloacelor de informare, publicitatea poate dezinforma consumatorul in privinta titularului ofertei: a)Existenta tari in care este utilizata aceeasi limba. Astfel, beneficiind de
identitatea lingvistica, se dezvolta publicitatea transfrontaliera, fiind posibile si practici condamnabile.
b) In Germania firmele specializate in publicitate sunt grupate intr-un
organism care are printre obiective calitatea si veridicitatea mesajelor publicitare difuzate. c) In Belgia a fost creat un organism denumit „Jury d‘Ethique Publicitaire”, care are rolul de a proteja piata publicitara.
d) In Spania a fost creata prin legea publicităţii o autoritate de control in materie. e) In Franta exista „Bureau de Verification de la Publicite”.
In art. 4 din Legea nr. 11 din 1991 sunt enumerate următoarele fapte, care constituie concurenţă neloială: a) oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui
comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea
oferte;
b) divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret
comercial de catre un comerciant sau un salariat al acestuia,
fara consimtamantul detinatorului legitim al respectivului
secret comercial si intr-un mod contrar uzantelor comerciale
cinstite;
c) incheierea de contracte prin care un comerciant asigura
predarea unei marfi sau executarea unor prestaţii in mod
avantajos, cu conditia aducerii de catre client a altor
cumparatori cu care comerciantul ar urma sa incheie contracte
asemanatoare;
d)comunicarea sau raspandirea in public de catre un comerciant de afirmatii asupra intreprinderii sau activitatii sale, menite sa induca in eroare si sa-i creeze o
situatie de favoare in dauna unor concurenti
e)comunicarea, facuta confidential sau raspandirea de catre un comerciant de afirmatii mincinoase asupra unui concurent sau asupra marfurilor/serviciilor sale, afirmatii
de natura sa dauneze bunului mers al intreprinderii concurente;
f)oferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit sau
nemijlocit – de daruri ori alte avantaje salariatului unui
comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca, prin
purtare neloiala, sa poata afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a folosi clientela sa ori pentru a abtine alt folos pentru sine ori pentru alta persoana in dauna
unui concurent;
g)deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea
legaturilor stabilite cu aceasta clientela in cadrul functiei
detinute anterior la acel comerciant;
h)concedierea sau atragerea unor salariati ai unui
comerciant in scopul infiintarii unei societati concurente care
sa capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor
unui comerciant in scopul dezorganizarii activitatii sale.
2. Denigrarea
- discreditarea unui concurent prin raspandirea
de informatii false referitoare la el sau la produsele ori
serviciile acestuia;
- in cazul in care prin publicitate se discrediteaza
un comerciant, aceasta este interzisa.
Denigrarea se poate referi la un singur concurent sau
la mai multi.
Nu este considerata discreditarea concurentilor
daca este realizata o critica la adresa unui produs in general, in masura in care un concurent nu poate fi
identificat.
A) Obiectul denigrarii poate consta in denigrarea persoanei
unui concurent;
B) Denigrarea intreprinderii sau a produselor sale;
C) Pretul produselor si a serviciilor;
D) Metodele comerciale ale intreprinderii concurente;
In ceea ce priveste mijloacele de denigrare, acestea pot lua
urmatoarele forme:
• divulgarea unor informatii inexacte despre concurent; • divulgarea informatiilor exacte;
• informatii referitoare la procesele sau deciziile instantelor de judecata referitoare la concurent;
• denigrarea fara a desemna concurentii vizati; • denigrarea colectiva.
Denigrarea prin omisiune a fost utilizata pentru a desemna practica referitoare la o societate care isi lauda propriile produse sau servicii, lasand sa se creada, ca
produsele sau serviciile concurentilor nu poseda aceleasi
calitati. Ideea denigrarii prin omisiuni nu poate fi retinuta decat daca piata permite identificarea unui concurent – sunt putini concurenti pe aceasta piata. Publicitatea comparativa, identifica explicit sau implicit un
concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta.
Jurisprudenta a acceptat comparatia necesara, care pune
in discutie avantajele ofertei personale, dandu-i o valoare
publicitara. Ilicita este numai comparatia inexacta si neobiectiva care incearca obtinerea unor avantaje pe piata.
Legea nr. 148/2000 stabileste conditiile in care nu este permisa publicitatea comparativa, astfel, potrivit art. 8, publicitatea comparativa este interzisa daca: a) comparatia este inselatoare;
b) se compara bunuri sau servicii avand scopuri sau destinatii
diferite;
c) nu se compara, in mod obiectiv, una sau mai multe
caracteristici esentiale, relevante, verificabile si reprezentative
- intre care poate fi inclus si pretul – ale unor bunuri sau
servicii;
d) se creeaza confuzie pe piata intre cel care isi face publicitate
si un concurent sau intre marcile de comert, denumirile
comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii, ale
celui care isi face publicitate si cele apartinand unui concurent;
e) se discrediteaza sau se denigreaza marcile de comert,
denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii,
activitati sau circumstante ale unui concurent;
f) nu se compara, in fiecare caz, produse cu aceeasi indicatie,
in cazul produselor care au indicatie geografica;
g) se profita in mod incorect de renumele unei marci de
comert, de denumirea comerciala sau de alte semne distinctive
ale unui concurent ori de indicatia geografica a unui produs al
unui concurent;
h) se prezinta bunuri sau servicii drept imitatii sau replici ale
unor bunuri sau servicii purtand o marca de comert sau o
denumire comerciala protejata;
i) se incalca orice alte prevederi ale Legii concurentei nr.
21/1996.
O societate („De Landtsheer”) produce si comercializeaza mai multe tipuri de bere
sub marca Malheur. In 2001, aceasta a lansat, sub denumirea „Malheur Brut Reserve”, o
bere al carei proces de elaborare este inspirat din metoda de productie a vinurilor
spumoase si careia a urmarit sa ii imprime caracterul de produs exceptional. Pe pliantul
atasat sticlei si pe ambalajul din carton al acesteia figureaza mentiunile „BRUT
RESERVE”. Cu ocazia prezentarii acestui produs, De Landtsheer a utilizat expresia
„Champagnebier” pentru a sublinia ca era vorba de o bere care fusese produsa urmand
metoda din Champagne. Aceasta societate a laudat originalitatea noii beri Malheur,
evocand caracteristicile vinului spumos si, in particular, pe cele ale sampaniei.
La 8 mai 2002, CIVC si Veuve Clicquot au introdus actiune impotriva De Landtsheer
inaintea tribunalului, in scopul, de a interzice utilizarea mentiunilor aratate anterior. O
astfel de utilizare nu ar fi numai inselatoare, ci ar constitui si o publicitate comparativa
ilicita.
Prin hotararea din 26 iulie 2002, tribunalul mentionat a obligat De Landtsherr, sa
inceteze orice utilizare a mentiunii „Methode traditionnelle”, a denumirii de origine
„Champagne”, a indicatiei de provenienta „Reims-France”, precum si a referirii la
viticultorii din Reims si d‘Epernay si la metoda de producere a sampaniei. Cererea
formulata de CIVC si Veuve Clicquot a fost respinsa in ceea ce priveste utilizarea
mentiunilor „BRUT”, „RESERVE”, „BRUT RESERVE” si „La premiere biere BRUT
au monde”.
Reglementarea publicitatii inselatoare in Uniunea Europeana • principala reglementare este Directiva Consiliului din 10
septembrie 1984
• in motivarea adoptarii Directivei s-a aratat ca publicitatea,
indiferent daca determina sau nu incheierea unui contract,
afecteaza situatia economica a consumatorilor si ca
publicitatea inselatoare poate determina consumatorul sa ia hotarari care ii pot aduce prejudicii in momentul achizitionarii de bunuri sau al utilizarii de servicii, iar
neconcordantele dintre legislatiile statelor membre nu
numai ca pot conduce, in numeroase cazuri, la o protectie
insuficienta a consumatorului, ci si impiedica realizarea de
campanii publicitare in afara granitelor nationale, afectand
prin aceasta libera circulatie a marfurilor si a serviciilor.
3. Imitarea Scopul imitarii este acela de a crea o confuzie cu un
concurent pentru a-i deturna clientela. Imitarea presupune crearea confuziei fie intre intreprinderile concurente, fie intre marfurile sau serviciile pe care acestea le produc sau distribuie. Intreprinderea poate fi desemnata printr-un ansamblu se
semne distinctive.
Potrivit jurisprudentei, Curtea de Casatie din Franta a decis,
ca utilizarea unui semn identic sau similar cu o marca
renumita pentru produse sau servicii care nu sunt similare
celor desemnate prin inregistrare angajeaza responsabilitatea
civila a autorului daca aceasta este de natura sa aduca un
prejudiciu proprietarului marcii sau constituie o exploatare
nejustificata a acestei marci.
In ceea ce priveste imitarea publicitara s-a subliniat ca trebuie avute in vedere urmatoarele conditii: • imitarea servila;
• raporturi contractuale anterioare intre parti (ex. imitatorul este un fost
colaborator);
• suprapunerea contrafacerii unui brevet sau model, cu imitarea
reclamei facute acestor obiecte.
Decizii care admit riscul de confuzie:
- „Galeries Lafayette” si „Galeries Layette”
- „Super-hermit” si „Superhermetic”
- „Madam Old England” si „Old England”
- „Paris Magazine” si „Paris Le Magazine”
In jurisprudenta au fost data si exemple in care nu s-a constatat
existenta concurentei neloiale:
- „Belle Jardiniere” si „Bonne Jardiniere”
- „Appel Taxi” si „Radio Taxi”
- „societe SOFIGES” si „societe SOFIGER”.
Legea precizeaza ca marcile care nu indeplinesc toate conditiile prevazute de lege nu pot fi inregistrate, mentionand in mod expres urmatoarele situatii, in care s-ar putea crea confuzia: a) este identica cu o marca anterioara, iar produsele sau
serviciile pentru care inregistrarea marcii a fost ceruta sunt
identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata;
b) este identica cu o marca anterioara si este destinata a fi
aplicata unor produse sau servicii similare cu cele pentru care
marca anterioara este protejata, daca exista un risc de confuzie
pentru public;
c) este similara cu o marca anterioara si este destinata a fi
aplicata unor produse sau servicii identice sau similare, daca
exista un risc de confuzie pentru public, incluzand si riscul de
asociere cu marca anterioara.
Legea nr. 202 din 13 noiembrie 2000 privind unele masuri
pentru asigurarea respectarii drepturilor de proprietate
intelectuala in cadrul operatiunilor de vamuire, modificata si
completata, prin marfuri contrafacute este definita „orice marfa care poarta o marca identica cu o marca de produs sau de serviciu protejata ori care nu se deosebeste de aceasta in mod substantial si care este susceptibila de a constitui o incalcare, prin utilizarea in raport cu marfuri sau servicii diferite de cele pentru care o marca de produs sau de serviciu a fost inregistrata, producand o confuzie cu privire la sursa sau origine”.
4. Dezorganizarea Divulgarea secretelor de afaceri cuprinde divulgarea secretului de fabrica si divulgarea know-how-ului tehnic si comercial. Secretul de fabrica este definit de jurisprudenta ca
orice procedeu de fabricatie care ofera un interes practic sau
comercial, aplicat de un producator si tinut secret fata de
concurenti.
Aceasta operatiune de concurenta neloiala se poate realiza in mai multe feluri: a) oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui
comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte
(situatie prevazuta in Legea nr. 11/1990);
b) desfasurarea de catre un fost salariat a unei activitati
concurente
c) divulgarea unui secret de fabrica
d) divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de catre un comerciant sau un salariat al acestuia, fara consimtamantul detinatorului legitim al
respectivului secret comercial si intr-un mod contrar uzantelor
comerciale cinstite;
e) folosirea in scop comercial a rezultatelor unor
experimentari a caror obtinere a necesitat un efort considerabil
sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise
autoritatilor competente in scopul obtinerii autorizatiilor de
comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor
chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici
noi;
f) divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara consimtamantul detinatorului sau
legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau
idustrial;
g) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de catre persoane
apartinand autoritatilor publice, precum si de catre persoane
imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i
reprezenta in fata autoritatilor publice;
h) coruperea, preluarea (fara a exista un contract de munca) personalului
societatii comune;
i) dezorganizarea comerciala a intreprinderii unui concurent: -suprimarea publicitatii
-deturnarea comenzilor
-servitutea consumatorului produse diferite de cele comandate
-deturnarea listelor, a fisierelor intreprinderii rivale
-deturnarea clientelei
-divulgarea corespondentei unui concurent
-dezorganizarea retelei de vanzare (importul paralele de produse
distribuite de o retea de concesionare exclusiva)
j) dezorganizarea generala a pietei – prin influentarea generala a
protectiei consumatorului, atingerilor aduse drepturilor acestuia.
5. Parazitismul Doctrina analizeaza parazitismul, ca o forma a concurentei neloiale pe de-o parte, iar pe de alta parte ca o forma distincta a raspunderii civile delictuale, care nu
presupune un raport de concurenta.
Sanctiunea parazitismului este dificila, intrucat trebuie sa se
tina cont de principiul libertatii comertului.
Parazitismul presupune mai multe distinctii de fapt si de drept: 1. Alaturarea (ratasarea) parazita -imitarea mijloacelor publicitare ale altuia, fiind denumita
publicitate parazita;
-atragerea atentiei clientelei asupra compatibilitatii unui
produs cu un alt produs sau serviciu cunoscut.
2. Uzurparea notorietatii, cum ar fi alaturarea „indiscreta” a
unei profesiuni.
Amintim definitia lui Yves Saint-Gal care a afirmat ca
“faptele, desi nu se adreseaza aceleiasi clientele, se refera la o
marca sau o alta forma de proprietate intelectuala creata de
un tert cunoscut si are ca efect profitarea de renumele
acestuia”.
Aprecierea finala este aceea a notorietatii marcii;exemple: -utilizarea unei marci de parfum in domeniul constructiilor
(„Guerlain) -tigarile cu denumirea „Champagne”
-inregistrarea unui domeniu de internet cu o denumire foarte
cunoascuta, dar avand ca activitate comertul („Interpol”).
3. Alaturarea indiscreta a unei tari de origine (este dat
exemplu unui producator francez de whisky care a deturnat
atentia consumatorilor de la originea produsului prin design-ul
ambalajului si a consonantei lingvistice a marfii cu un whisky
scotian).
Concurenta parazita nu poate aparea in situatia in care intr-o
localitate cu un singur magazin (Hemes) se deschide un alt
magazin cu acelasi obiect de activitate si care distribuie
aceleasi produse (Celine).