21
ROMÂNIA MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN MEHEDINȚI NESECRET Dr.Tr.Severin Exemplar unic Nr.153.000 Din 18.12.2020 A P R O B: Conținutul anunțului și afișare pe INTERNET ,INTRAPOL și avizierul unității APROB: Conținutul anunțului Președintele comisiei A N U N Ț În conformitate cu prevederile din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 privind unele activități de management resurse umane în unitățile M.A.I, ambele cu modificãrile ṣi completarile ulterioare; Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinṭi, cu sediul în Municipiul Dr.Tr.Severin, Bulevardul Carol, nr. 75, organizează CONCURS pentru ocuparea a 2 posturi de ofițer vacante în specialitatea POLIȚIE RUTIERӐ, prin trecerea în corpul ofițerilor de poliție a agenților de poliție absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai instituțiilor de învățământ superior : Secțiunea I – Posturile scoase la concurs - Ofiţer specialist II la compartimentul Sistematizare, control tehnic, legalitatea transporturilor şi suport al Serviciului Rutier, poziţia 107 din statul de organizare al unitãţii; -Ofiter principal II la Compartimentul Mediul rural al Biroului Rutier din cadrul Politiei mun.Dr.Tr.Severin, pozitia 386/a din statul de organizare al unitãţii. Secțiunea a II-a – Condiții de participare Pot participa la concurs, agenții de poliție care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) Să fie declarați ”apt” la evaluarea psihologică organizată în acest scop; b) Să nu fie cercetați disciplinar și să nu se afle sub efectul unei sancțiuni disciplinare c) Să nu fie puși la dispoziție ori suspendați din funcție în condițiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) și h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare ; d) Să fi obținut calificativul de cel puțin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu.

A P R O B: inutul i afi are pe INTERNET ,INTRAPOL APROB ......de email [email protected]. Înscrierea se va realiza pe specialitate, respectiv Rutieră, urmând ca

  • Upload
    others

  • View
    3

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

  • ROMÂNIA MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

    INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN MEHEDINȚI

    NESECRET Dr.Tr.Severin Exemplar unic Nr.153.000 Din 18.12.2020

    A P R O B: Conținutul anunțului și afișare pe

    INTERNET ,INTRAPOL și avizierul unității

    APROB: Conținutul anunțului Președintele comisiei

    A N U N Ț

    În conformitate cu prevederile din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 privind unele activități de management resurse umane în unitățile M.A.I, ambele cu modificãrile ṣi completarile ulterioare; Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinṭi, cu sediul în Municipiul Dr.Tr.Severin, Bulevardul Carol, nr. 75, organizează

    CONCURS

    pentru ocuparea a 2 posturi de ofițer vacante în specialitatea POLIȚIE RUTIERӐ, prin trecerea în corpul ofițerilor de poliție a agenților de poliție absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai instituțiilor de învățământ superior :

    Secțiunea I – Posturile scoase la concurs - Ofiţer specialist II la compartimentul Sistematizare, control tehnic, legalitatea transporturilor şi

    suport al Serviciului Rutier, poziţia 107 din statul de organizare al unitãţii;

    -Ofiter principal II la Compartimentul Mediul rural al Biroului Rutier din cadrul Politiei

    mun.Dr.Tr.Severin, pozitia 386/a din statul de organizare al unitãţii.

    Secțiunea a II-a – Condiții de participare Pot participa la concurs, agenții de poliție care îndeplinesc cumulativ următoarele

    condiții: a) Să fie declarați ”apt” la evaluarea psihologică organizată în acest scop; b) Să nu fie cercetați disciplinar și să nu se afle sub efectul unei sancțiuni disciplinare c) Să nu fie puși la dispoziție ori suspendați din funcție în condițiile art. 27^21 alin.

    (2) sau art. 27^25 lit. a), b) și h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare ;

    d) Să fi obținut calificativul de cel puțin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu.

  • e) Să fi absolvit studii superioare de lungă durată cu diplomă de licență sau echivalentă pentru cei care au absolvit studiile pe sistem nonBologna sau studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare cu diplomã de licenṭã pentru cei care au absolvit în sistem Bologna.

    f) să dețină / să obțină :autorizație de acces la informațiile clasificate, nivel „secret de serviciu” , aviz de organ de cercetare al poliṭiei judiciare, aviz de poliṭist rutier;

    g) să dețină permis de conducere, categoria „B”.

    Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs! Fișele posturilor scoase la concurs pot fi consultate de candidați cu respectarea

    prevederilor referitoare la protecția informațiilor clasificate. Referitor la condiția prevăzută la lit. d) facem precizarea că, în conformitate cu art. 26,

    alin. 4 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, ”Polițistului i se întocmește evaluare de serviciu anuală numai dacă perioada de activitate desfășurată este, cumulat, de cel puțin 6 luni inclusiv.”

    Referitor la condițiile prevăzute la lit. f) facem precizarea că, în situația în care autorizația de acces la informațiile clasificate , avizul de organ de cercetare al poliṭiei judiciare sau avizul de poliṭist rutier nu se obțin ulterior numirii în funcție, polițistul este eliberat din funcție și pus la dispoziție în condițiile legii.

    Secțiunea a III-a – Reguli privind înscrierea la concurs Dosarele de recrutare ale candidaților în volum complet se depun exclusiv în format

    electronic de la data de 18.12.2020 până la data de 28.12.2020, ora 16.00(data limită), la adresa de email [email protected].

    Înscrierea se va realiza pe specialitate, respectiv Rutieră, urmând ca departajarea candidaților să se realizeze potrivit art. 2741 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, ”Candidații sunt declarați «admis» în ordinea descrescătoare a notelor obținute la interviul structurat pe subiecte profesionale sau, după caz, la testul scris, în limita numărului posturilor pentru care au candidat.”

    Documentele obligatoriu a fi depuse la înscriere sunt: cerere de înscriere (Anexa nr. 1) și curriculum-vitae, model Europass (Anexa nr. 2); documentele care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului,

    respectiv diplomă de licență și foaie matricolă sau supliment la diplomă.

  • Copia actului de identitate (valabil la zi); copii ale certificatului de naștere al candidatului, soțului / soției și fiecărui copil, ale

    certificatului de căsătorie, precum și, după caz, ale hotărârilor judecătorești privind starea civilă; declarație de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare (anexa 3) adeverința eliberată de structura de resurse umane din care să reiasă îndeplinirea

    condițiilor prevăzute la art. 2745 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare;

    copie permis de conducere.

    Pentru transmiterea în format electronic, documentele vor fi scanate și salvate în format

    „pdf”. Din fișierele rezultate se va face un fișier arhivat în format „zip” care va fi salvat cu

    denumirea RUT_nume_prenume candidat (de exemplu: RUT_popescu_gheorghe). Fișierul arhivat

    va fi transmis la adresa de mail menționată.

    Din motive tehnice, fișierul transmis prin e-mail nu poate avea o dimensiune mai mare de

    50 MB. Pentru respectarea acestei cerințe, candidații pot transmite mai multe fișiere,

    adăugându-se un număr la sfârșitul fiecărui fișier (de exemplu: RUT_popescu_gheorghe1,

    RUT_popescu_gheorghe2).

    După transmiterea dosarului de recrutare, fiecare candidat va primi în termen de 24 de

    ore (sau în aceeași zi cei care depun dosarul în ultima zi de înscriere) un e-mail care conține

    numărul și data cu care a fost înregistrată cererea, precum și codul unic de concurs generat din

    numărul de înregistrare al cererii sub forma RUT_77777 care va fi folosit în toate comunicările

    referitoare la candidatul respectiv, în scopul asigurării protecției datelor cu caracter personal.

    Candidații care nu primesc mail de confirmare sunt rugați să apeleze în cel mai scurt timp

    nr. de telefon 0252/305114 pentru clarificarea situației.

    Dosarele incomplete sau depuse după încheierea perioadei de înscriere, respectiv data de

    28.12.2020, ora 16:00(data limită) nu vor fi luate în considerare.

    Este interzisă înscrierea prin orice altă modalitate decât cea prevăzută în prezentul anunț,

    cum ar fi prin depunere personală, prin fax, prin poștă civilă sau militară, etc.

    Sunt acceptate doar adeverințele care respectă prevederile art. 37 din Ordinul ministrului educației naționale nr. 657/2014, pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior): ” (1) După promovarea examenului de finalizare a studiilor, absolvenților li se eliberează o adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. (2) Adeverința de absolvire a studiilor conferă titularului aceleași drepturi legale ca și diploma și este necesar să conțină funcția, numele, prenumele și semnătura persoanelor responsabile din instituția de învățământ superior, precum și informațiile următoare: a) domeniul de studii universitare; b) programul de studii/specializarea; c) perioada de studii; d) media de finalizare a studiilor; e) statutul de acreditare/autorizare provizorie, forma de învățământ, limba de predare, locația geografică, numărul de credite și actul normativ care le stabilește (hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului, după caz)”.

  • Atenție! La concurs pot participa numai candidații care îndeplinesc condițiile legale,

    criteriile specifice de recrutare, condițiile de ocupare prevăzute în fișa postului și ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite și depuse în termenul prevăzut în prezentul anunț de concurs.

    Secțiunea a IV-a – Reguli privind evaluarea psihologică Evaluarea psihologică a candidaților se va realiza în perioada 04.01.2021 – 15.01.2021. Întrucât examinarea psihologică este de competența Centrului de Psihosociologie al M.A.I.,

    data, ora, locul și celelalte detalii vor fi stabilite de această unitate și vor fi comunicate candidaților prin postare pe pagina intranet și internet a I.P.J. MEHEDINȚI (mh.politiaromana.ro ), precum și la avizierul unității.

    De asemenea lista finală cu candidații care îndeplinesc toate condițiile pentru a susține proba scrisă va fi comunicată pe pagina intranet și internet a I.P.J. MEHEDINȚI (mh.politiaromana.ro), precum și la avizierul unității.

    Pentru candidații declarați inapt psihologic, candidaturile acestora vor fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale. Atenție! Candidații nu vor fi anunțați personal cu privire la data, ora și locul unde se va organiza testarea psihologică, fiind obligați să se informeze prin verificarea permanentă a paginii de intranet și internet a I.P.J. MEHEDINȚI (mh.politiaromana.ro), precum și la avizierul unității.

    Secțiunea a V-a – Reguli privind validarea candidaților Până în data de 21.01.2021 la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinṭi, comisia

    de concurs va analiza candidaturile urmând a se pronunța cu privire la validarea/invalidarea acestora, lista candidaților ale căror dosare au fost acceptate, precum și lista candidaților a căror candidatură a fost invalidată, urmând a fi postată pe pagina de intranet și internet a I.P.J. MEHEDINȚI(mh.politiaromana.ro), precum și la avizierul unității.

    Secțiunea a VI-a – Desfășurarea concursului (probele de concurs) Concursul va avea loc în data de 23.01.2021 și va consta în desfășurarea unui test scris,

    pentru verificarea cunoștințelor necesare îndeplinirii atribuțiilor postului. Ora și locul unde se va desfășura proba test scris se vor stabili, în funcție de numărul

    candidaților, și se vor comunica acestora prin postarea unui anunț ulterior pe pagina de intranet și internet a I.P.J. Mehedinṭi(mh.politiaromana.ro), precum și la avizierul unității. Atenție! Candidații care nu se prezintă la data, ora și locul stabilite pentru această probă, vor fi declarați „neprezentat” și vor fi eliminați din concurs. Atragem atenția cu privire la respectarea strictă de către candidați a prevederilor prezentului anunț, în vederea bunei desfășurări a procedurii de concurs.

    Proba test scris va consta într-un test de tip grilă, elaborat de către Comisia centrală de concurs din tematica și bibliografia recomandată, anexată prezentului anunț.

    Accesul în sala în care se va desfăşura concursul va fi permis candidaţilor exclusiv pe baza actului de identitate valabil.

    Testul scris poate fi înregistrat/supravegheat video. Durata probei se stabileşte de comisia de concurs în funcţie de gradul de dificultate şi de

    complexitate a subiectelor, fără a depăşi limita maximă de 3 ore. Aprecierea rezultatelor finale ale probei de concurs se face cu note de la 1 la 10. Nota de promovare a probei de concurs este minimum 7,00.

    https://cs.politiaromana.ro/https://cs.politiaromana.ro/https://cs.politiaromana.ro/https://cs.politiaromana.ro/https://cs.politiaromana.ro/

  • Candidaţii care au promovat proba sunt declaraţi „admis” în ordinea descrescătoare a notelor obţinute, în limita posturilor pentru care au candidat.

    Rezultatele se înscriu în tabelul cu rezultatele obţinute la concurs şi se aduc la cunoştinţă prin afişare şi prin postare pe pagina de internet a I.P.J. Mehedinṭi(mh.politiaromana.ro) .

    În situaţia în care mai mulţi candidaţi au obţinut aceeaşi notă la testul scris, departajarea acestora în vederea stabilirii candidatului declarat „admis” se realizează pe baza rezultatelor obţinute în urma susţinerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, fiind declarat „admis” candidatul care obţine nota cea mai mare. Dacă se impune organizarea interviului structurat pe subiecte profesionale pentru departajare, comisia de concurs va stabili şi comunica candidaţilor interesaţi graficul activităţilor şi alte informaţii necesare. Interviul nu se contestă.

    În cadrul probei de concurs, candidații nu vor avea asupra lor decât documentul de identitate și un pix/stilou cu pastă/cerneală de culoare albastră (nu se va permite accesul cu materiale documentare, dicționare, notițe, însemnări, precum și cu orice alte mijloace de calcul sau de comunicare). Nu se admit pixuri/stilouri care permit ștergerea și rescrierea. Fraudele, precum și tentativa de săvârșire a acestora se sancționează prin eliminarea din concurs a candidatului/candidaților în cauză.

    Notele acordate la proba scrisă se comunică candidaților după finalizarea corectării lucrărilor în data de 23.01.2021 și se afișează pe pagina de internet a I.P.J. Mehedinṭi (mh.politiaromana.ro), precum și la avizierul unității.

    Secțiunea a VII-a – Precizări privind depunerea și rezolvarea contestațiilor Eventualele contestații cu privire la rezultatul de la proba testului scris se depun în termen

    de 24 de ore de la afișare, respectiv în data de 24.01.2021, în format electronic la adresa de e-mail [email protected] sau la sediul unității și se soluționează de către comisia constituită în acest scop și sunt comunicate candidaților până în data de 26.01.2021.

    Admiterea/respingerea contestației se va comunica prin postare, pe pagina de internet a I.P.J. Mehedinṭi (mh.politiaromana.ro) ṣi la avizierul unitãṭii. Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări. Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la testul scris este definitivă.

    Secțiunea a VIII-a – Precizări privind rezultatele finale ale concursului și exercitarea

    opțiunilor de către candidați Candidații vor fi declarați «admis» în ordinea descrescătoare a notelor obținute la testul

    scris, în limita posturilor pentru care s-a candidat. În situația în care mai mulți candidați au aceeași notă, departajarea între aceștia se va

    realiza pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale din tematica și bibliografia afișate.

    Tabelul nominal cu rezultatele finale obținute se va afișa prin postare pe pagina de

    internet a I.P.J. MEHEDINȚI (mh.politiaromana.ro), precum și la avizierul unității. Candidatul declarat „respins” nu poate ocupa, în baza notei finale obținute la respectivul

    concurs, alte posturi vacante în aceeași unitate sau în alte unități. „În conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) din Anexa 3 la Ordinul ministrului

    afacerilor interne nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare, candidații declarați „admis” vor depune originalul documentelor solicitate în copie, în vederea certificării copiilor pentru conformitate și semnării de către persoana desemnată și candidat. Originalul documentelor se restituie candidatului, după certificarea copiilor.

    https://cs.politiaromana.ro/https://cs.politiaromana.ro/https://cs.politiaromana.ro/https://cs.politiaromana.ro/

  • Documentele menționate în alineatul precedent pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care activitățile de certificare nu se mai realizează.

    În situația în care un candidat declarat „admis” nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în situația în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc (care a obținut cel puțin nota 7), în ordinea descrescătoare a notelor obținute. Dacă nu există un alt candidat care să fi obținut nota necesară pentru a fi declarat „admis” la concurs, se poate organiza un nou concurs, potrivit actelor normative incidente.

    În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și

    completările ulterioare, polițistului care intră în corpul ofițerilor de poliție în condițiile art. 9 alin. (2), i se acordă gradul profesional în funcție de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor Interne, astfel:

    a) sub 5 ani - subinspector de poliție; b) între 5 și 10 ani - inspector de poliție; c) peste 10 ani - inspector principal de poliție. În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (8) și (9) din Legea nr. 360/2002, cu

    modificările și completările ulterioare, în situația în care polițistului i s-ar acorda un grad profesional mai mare decât în condițiile art. 21 alin. (5), acestuia i se acordă gradul profesional în funcție de pregătirea sa și de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului. Astfel, personalului care a lucrat efectiv înainte de încadrare în specializările prevăzute în fișa postului, i se acordă grade profesionale în raport cu vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, după cum urmează:

    - la un stagiu de până la 5 ani - subinspector de poliție; - la un stagiu între 5 și 7 ani - inspector de poliție; - la un stagiu între 8 și 10 ani - inspector principal de poliție; - la un stagiu între 11 și 14 ani - subcomisar de poliție; - la un stagiu între 15 și 18 ani - comisar de poliție; - la un stagiu de 19 ani și peste - comisar-șef de poliție.

    Conform art. 21 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, ofițerii de poliție proveniți din rândul agenților de poliție absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai instituțiilor de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției se încadrează în funcții de execuție prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte față de cele pe care le au.

    Secțiunea a IX-a – Reguli privind buna organizare și desfășurare a concursului Prin înscrierea la acest concurs, candidații își manifestă implicit acordul cu privire la

    condițiile și modul de organizare și desfășurare a concursului, respectiv pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în condițiile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

    Candidații sunt rugați să citească cu atenție anunțul și să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului: înscrierea și depunerea dosarului în volum complet și susținerea probei de concurs.

    În contextul epidemiologic actual, în vederea prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus

    SARS-COV2, pe parcursul desfășurării concursului se vor respecta următoarele reguli: - menținerea distanțării sociale;

  • - purtarea, în mod obligatoriu, cu acoperirea nasului și gurii, a măștii de protecție respiratorie. Candidatul se va asigura, de asemenea, că are o mască de protecție de rezervă. Purtatul măștii este obligatoriu pe întreaga durată în care candidatul se află în incinta unității în care se desfășoară concursul.

    - nu se permite accesul în incintă cu măști din bumbac sau alte materiale textile. Viziera nu dispensează de purtatul măștii;

    - înaintea susținerii probelor de concurs, candidatul va semna pe proprie răspundere o declarație din care să rezulte că nu se află în izolare sau carantină, că nu prezintă simptomatologie specifică îmbolnăvirii cu SARS-COV2 (conform definiției de caz elaborate de CNSCBT/INSP – https://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-pentru-personalul-medico-sanitar ). Graficul desfășurării concursului de ocupare a posturilor vacante de ofițer, specialitatea

    Poliție Rutieră, se regăsește în Anexa 4. Modificările care privesc organizarea și desfășurarea concursului, intervenite din motive

    obiective (cauzate de contextul epidemiologic sau de alți factori), se vor afișa în timp util pe pagina de internet a I.P.J. MEHEDINTI (mh.politiaromana.ro), precum și la avizierul unității.

    Informații suplimentare pot fi obținute de la Serviciul Resurse Umane din Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinṭi, prin e-mail sau telefonic, la nr. 0252/305114.

    Prezentul anunț, semnat și înregistrat, se păstrează la dosarul de concurs.

    Membrii comisiei:

    https://cs.politiaromana.ro/

  • Anexa nr. 1 Cerere de participare la concursul pentru

    ocuparea unor posturi vacante de ofițer de poliție, în specialitatea POLITIE RUTIERA

    prin trecerea în corpul ofițerilor de poliție a agenților de poliție care îndeplinesc condițiile legale

    Domnule inspector șef,

    Subsemnatul(a) ____________________________________________ fiul (fiica) lui ___________________ și al

    (a) __________________________ născut(ă) la data de __________ în localitatea _____________________

    județul/sectorul _______________ cetățenia ___________, posesor/posesoare al/a cărții de identitate

    seria _____ nr. ____________________, eliberată de _________________, la data de _________, CNP

    ______________________, cu domiciliul (reședința) în localitatea ______________________, județul/sectorul

    _____________________ str. _______________________nr. __ bl. __, etaj. __, ap.___, absolvent(ă), al(a)

    _____________________________________________________________________, forma de învățământ

    _________________, sesiunea _______, specializarea

    _____________________________________________________________________, încadrat la (unitatea)

    ______________________________________________, starea civilă_____________________.

    Vă rog să-mi aprobați înscrierea la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție

    Județean Mehedinṭi în vederea ocupării unor posturi de ofițer de poliție în specialitatea POLITIE

    RUTIERA prin recrutare din rândul agenților de poliție absolvenți cu diplomă de licență sau

    echivalentă ai instituțiilor de învățământ superior.

    Am luat cunoștință de condițiile de recrutare, selecționare și participare la concurs.

    Sunt de acord cu prelucrarea informațiilor cu caracter personal, în conformitate cu

    prevederile Regulamentului U.E. nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce

    privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de

    abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

    Semnătura ______________ Data _____________________

  • Anexa nr. 2 MODEL CURRICULUM VITAE

    Curriculum vitae

    Europass

    Inserați fotografia

    Informații personale

    Nume / Prenume Nume, Prenume

    Adresa Număr imobil, nume stradă, cod poștal, localitate, țară

    Telefon Fix: mobil mobil

    Fax

    E-mail

    Naționalitate

    Data nașterii (ziua, luna, anul)

    Experiența profesională

    Perioada Menționați, dacă este cazul, separat fiecare experiență profesională relevantă, începând cu cea mai recentă dintre acestea

    Funcția sau postul ocupat

    Principalele activități și responsabilități

    Numele și adresa angajatorului

    Tipul activității sau sectorul de activitate

    Perioada

    Funcția sau postul ocupat

    Principalele activități și responsabilități

    Numele și adresa angajatorului

    Tipul activității sau sectorul de activitate

    Perioada

    Funcția sau postul ocupat

    Principalele activități și responsabilități

  • Numele și adresa angajatorului

    Tipul activității sau sectorul de activitate

    Educație și formare

    Perioada Menționați separat fiecare formă de învățământ și program de

    formare profesională absolvite, începând cu cel mai recent

    Calificarea/diploma obținută

    Disciplinele principale studiate / competențe

    profesionale dobândite

    Numele și tipul instituției de învățământ / furnizorului

    de formare

    Nivelul în clasificarea națională sau internațională

    Perioada

    Calificarea/diploma obținută

    Disciplinele principale studiate / competențe

    profesionale dobândite

    Numele și tipul instituției de învățământ / furnizorului

    de formare

    Nivelul în clasificarea națională sau internațională

    Perioada

    Calificarea/diploma obținută

    Disciplinele principale studiate / competențe

    profesionale dobândite

    Numele și tipul instituției de învățământ / furnizorului

    de formare

    Nivelul în clasificarea națională sau internațională

    Aptitudini și competențe personale

    Limba(i) străină(e) cunoscute

    Autoevaluare Înțelegere Vorbire Scriere

  • Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la

    conversație Discurs oral Exprimare

    scrisă

    Limba ( exemplu: Engleză)

    B2

    Utilizator independe

    nt

    A2

    Utilizator

    elementar

    A2 Utilizator

    elementar

    A2

    Utilizator elementa

    r

    B1

    Utilizator independ

    ent

    Limba ( Italiană)

    Limba (Germană)

    Nivelul Cadrului European Comun de Referință Pentru Limbi Străine

    Competențe și abilități sociale

    Descrieți aceste competențe și indicați contextul în care au fost dobândite.

    Competențe și aptitudini organizatorice

    Descrieți aceste competențe și indicați contextul în care au fost dobândite.

    Competențe și aptitudini tehnice

    Descrieți aceste competențe și indicați contextul în care au fost dobândite.

    Competențe și aptitudini IT Descrieți aceste competențe și indicați contextul în care au fost dobândite.

    Competențe și aptitudini artistice

    Descrieți aceste competențe și indicați contextul în care au fost dobândite.

    Alte competențe și aptitudini Descrieți aceste competențe și indicați contextul în care au fost dobândite.

    Permis de conducere Menționați dacă dețineți un permis de conducere și categoria.

    Informații suplimentare Includeți orice alte informații utile, care nu au fost menționate anterior

    Anexe

    Semnătura ____________________ Data _____________

    Instrucţiunile pentru completarea CV-ului Europass pot fi accesate pe pagina: http://europass.cedefop.europa.eu

  • Anexa nr. 3

    Declarație de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare

    Domnului inspector șef

    Subsemnatul(a) ____________________________________________ fiul (fiica) lui ________________ și al (a)

    ___________________________ născut(ă) la data de ___________________ în localitatea

    ____________________________ județul/sectorul ________________ cetățenia ______________,

    posesor/posesoare al/a cărții de identitate seria ____ nr. ____________________, eliberată de

    _________________, la data de _____________, CNP ___________________, în calitate de candidat la concursul

    pentru ocuparea unor posturi de ofițer de poliție în specialitatea Poliție Rutieră din cadrul

    Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinṭi, prin recrutare din rândul agenților de poliție

    absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă ai instituțiilor de învățământ superior, declar pe

    propria răspundere că am luat cunoștință de condițiile de recrutare menționate în anunț

    cu care sunt de acord și pe care le îndeplinesc cumulativ.

    Precizez că nu fac parte din nici un partid, organizație politică sau grupare interzisă de

    lege sau care promovează idei și interese contrare ordinii constituționale și statului de drept.

    Am fost informat (ă) și sunt de acord cu efectuarea de verificări, cunoscând faptul că în

    situația în care vor rezulta aspecte contrare celor declarate în prezenta declarație ori

    incompatibilități determinate de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de recrutare nu voi fi

    trecut în corpul ofițerilor chiar dacă rezultatele obținute la concurs ar permite acest fapt. Dacă o

    asemenea situație se va constata după trecerea în corpul ofițerilor, sunt de acord cu luarea

    măsurilor legale conform competențelor.

    Îmi asum responsabilitatea asupra exactității datelor furnizate și sunt de acord cu

    prelucrarea cu prelucrarea informațiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile

    Regulamentului U.E. nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește

    prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a

    Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor.

    Declar, susțin și semnez, după ce am luat la cunoștință despre întregul conținut și am

    completat personal datele din prezenta declarație.

    Data _____________ Semnătura _________________

  • Anexa nr.4

    R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

    INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE

    INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN MEHEDINTI

    COMISIA DE CONCURS

    GRAFICUL DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI

    organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi în vederea ocupării posturilor de ofițer

    vacante în specialitatea Poliție Rutieră

    cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de

    poliţie

    Inscrierea candidaţilor 18.12.2020 până la data de 28.12.2020, ora 16.00

    Testarea psihologicã în perioada 04.01.2021 – 15.01.2021

    Activitatea de validare/invalidare Până în data de 18.01.2021

    candidaturilor

    Publicarea rezultatelor în urma

    activitãţii de validare/invalidare 19.01.2021

    a candidaturilor

    Proba scrisã 23.01.2021

    Afisarea rezultatelor la proba scrisã 23.01.2021

    Depunerea contestaţiilor 24.01.2021 (în termen de 24 de ore de la

    afișare)

    Rezoluţionarea contestaţiilor şi

    publicarea rezultatelor finale 26.01.2021

    COMISIA DE CONCURS:

  • Anexa nr.5

    TEMATICA SI BIBLIOGRAFIA

    recomandate candidatilor inscrisi la concursul de trecere in corpul ofiterilor de politie a agentilor de politie absolventi de studii superioare, profilul Politie Rutiera,

    organizat la nivelul Politiei Române

    Capitolul I - NOTIUNI GENERALE

    BIBLIOGRAFIE* SI TEMATICA:

    • Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane,

    republicata, cu completarile ulterioare

    organizarea, functionarea si atributiile Politiei Romane.

    • Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu modificarile si completarile

    ulterioare

    drepturile, indatoririle si restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati

    ale politistului;

    recompensele, raspunderea juridica si sanctiunile aplicabile politistilor;

    incetarea raporturilor de serviciu ale politistilor.

    • Hotararea Guvernului nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de etica si

    deontologie al politistului

    etica si deontologia politieneasca.

    • Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu

    modificarile si completarile ulterioare

    regimul juridic al contraventiilor.

    • Ordonanta Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de

    solutionare a petitiilor, cu modificarile si completarile ulterioare

    reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor.

    • Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu

    modificarile si completarile ulterioare

    categoriile de informatii care sunt exceptate de la accesul liber al cetatenilor.

    • Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrate, cu modificarile si completarile

    ulterioare

    subiectele de sesizare a instantei;

    semnificatia unor termeni;

    procedura prealabila;

    suspendarea executarii actului.

    • Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de

    convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicata

    sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii

    publice.

  • • Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, cu modificarile si

    completarile ulterioare

    dispozitii generale;

    informatii secrete de stat;

    informatii secrete de serviciu;

    obligatii, raspunderi si sanctiuni.

    • Hotararea Guvernului nr. 781/2002 privind protectia informatiilor secret de

    serviciu protectia informatiilor secret de serviciu.

    • Hotararea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor nationale de

    protectie a informatiilor clasificate in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare

    clasificarea informatiilor;

    accesul la informatii clasificate;

    -reguli generale privind evidenta, mtocmirea, pastrarea, procesarea, multiplicarea,

    manipularea, transportul, transmiterea si distrugerea informatiilor clasificate.

    • Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare

    infractiunea;

    pedepsele;

    infractiuni contra vietii; infractiuni contra integritatii corporale sau sanatatii; infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice.

    • Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala cu modificarile si

    completarile ulterioare

    participantii in procesul penal;

    probele, mijloacele de probe si procedeele probatorii;

    masurile preventive;

    citarea, comunicarea actelor procedurale si mandatul de aducere;

    urmarirea penala;

    procedura darii in urmarire.

    *Se va studia legislatia actualizata la zi, cu modificarile si completarile intervenite pana la data

    publicarii anuntului privind organizarea concursului.

    Capitolul II - POLITIE RUTIERA

    BIBLIOGRAFIE* SI TEMATICA:

    • Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile

    publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare

    dispozitii generale;

    conditiile privind circulatia vehiculelor si controlul acestora;

    conducatorii de vehicule;

    semnalizarea rutiera;

    reguli de circulatie;

  • raspunderea contraventionala;

    caile de atac impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei.

    • Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002,

    aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1391/2006, cu modificarile si completarile

    ulterioare

    dispozitii generale

    vehiculele;

    semnalizarea rutiera;

    reguli de circulatie;

    circulatia autovehiculelor cu mase si/sau gabarite depasite ori care transporta marfuri

    sau produse periculoase;

    sanctiuni contraventionale si masuri tehnico-administrative.

    • Legea nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, cu

    modificarile si completarile ulterioare

    autorizarea si efectuarea transportului in regim de taxi sau in regim de inchiriere;

    autovehiculele taxi;

    obligatiile transportatorilor autorizati, ale dispeceratelor taxi, ale taximetristilor si ale

    clientilor cu privire la desfasurarea operatiunilor de transport in regim de taxi;

    sanctiuni si contraventii.

    • Legea serviciilor publice de transport persoane in unitajile administrativ-

    teritoriale, cu modificarile si completarile ulterioare nr. 92/2007

    serviciul public de transport local si judetean de persoane prin curse regulate;

    raspunderi si sanctiuni.

    • Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de construct,

    republicata, cu modificarile §i completarile ulterioare

    autorizarea executarii lucrarilor de construct;

    raspunderi si sanctiuni;

    dispozitii finale si tranzitorii.

    • Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto

    pentru prejudicii produse terfilor prin accidente de vehicule si tramvaie, cu modificarile

    si completarile ulterioare

    obiectul si domeniul de aplicare;

    dispozitii generale privind contractul RCA;

    obligatiile asiguratului;

    verificarea asigurarii RCA;

    asigurarea de frontiera;

    sanctiuni;

    prevederi finale.

    • Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, cu

    modificarile si completarile ulterioare

    • controlul aplicarii normelor privind circulatia materialelor lemnoase, al depozitelor si

    instalatiilor de prelucrare a lemnului

    • constatarea contraventiilor silvice si aplicarea sanctiunilor

  • • Ordonanta Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicata

    domeniul drumurilor;

    clasificarea si incadrarea drumurilor;

    administrarea drumurilor;

    proiectarea si executia lucrarilor de drumuri;

    conditii de exploatare a drumurilor;

    aprobarea amplasarii de constructii si instalatii in zona drumului public;

    cai de acces la drumurile deschise circulatiei publice;

    constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor;

    limitele zonei drumului.

    Ordonanta Guvernului nr. 81/2000 privind inspectia tehnica periodica a vehiculelor inmatriculate sau inregistrate in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.

    inspecția tehnica periodica a vehiculelor inmatriculate sau inregistrate in Romania.

    • Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a

    tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, cu modificarile si

    completarile ulterioare

    aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale

    din Romania.

    • Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificarile

    si completarile ulterioare

    accesul la activitatea de transport rutier;

    accesul la piata transportului rutier;

    activitati conexe transportului rutier;

    sanctiuni.

    • Ordonanta Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a

    regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale

    conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora, cu

    modificarile si completarile ulterioare

    activitatea de control;

    contraventii si sanctiuni.

    • Hotararea Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea incalcarilor cu caracter

    contraventional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului

    European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune

    privind conditiile care trebuie indeplinite pentru exercitarea ocupatiei de operator de

    transport rutier si de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului

    (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009

    privind normele comune pentru accesul la piata transportului rutier international de

    marfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European si al

    Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piata

    internationala a serviciilor de transport cu autocarul si autobuzul si de modificare a

    Regulamentului (CE) nr. 561/2006 si ale Ordonantei Guvernului nr. 27/2011 privind

    transporturile rutiere si ale normelor de aplicare a acesteia, precum si a sanctiunilor

    contraventionale si a altor masuri aferente aplicabile in cazul constatarii incalcarilor, cu

  • modificarile si completarile ulterioare

    incalcari foarte grave, grave si minore ale prevederilor Regulamentului (CE) nr.

    1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr.

    1.073/2009, ale Ordonantei Guvernului nr. 27/2011, cu modificarile si completarile

    ulterioare, si ale normelor de aplicare a acesteia;

    sanctiunile contraventionale si alte masuri aplicabile in cazul constatarii incalcarilor.

    • Hotararea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizarii si

    transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din Romania, cu

    modificarile §i completarile ulterioare;

    reglementarea furnizarii si transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile

    publice din Romania.

    • Ordinul comun al ministrului afacerilor interne §i ministrului transporturilor nr.

    1.112/411/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condifiile de

    inchidere sau de instituire a restricfiilor de circulate in vederea executarii de lucrari in

    zona drumului public §i/sau pentru protejarea drumului

    conditiile de inchidere sau de instituire a restrictiilor de circulate in vederea executarii

    de lucrari in zona drumului public si/sau pentru protejarea drumului;

    recomandari pentru utilizatorii normelor, principii, caracteristici si modalitati de

    aplicare ale semnalizarii rutiere temporare.

    • Ordinul comun al ministrului delegat pentru proiecte de infrastructure de interes

    national si investifii straine si viceprim-ministrului, ministrul dezvoltarii regionale si

    administrate publice nr. 289/2.170/2013 pentru aprobarea reglementarii tehnice

    „Normativ privind prevenirea §i combaterea inzapezirii drumurilor publice”, indicativ

    AND nr. 525 - 2013, cu modificarile §i completarile ulterioare

    generalitati;

    organizarea interventiilor pentru asigurarea circulatiei rutiere in perioada de iarna;

    prevenirea si combaterea poleiului si inzapezirii drumurilor §i apararea acestora

    impotriva degradarii pe timp de dezghefc

    conducerea §i coordonarea ac^iunilor de prevenire §i combatere a poleiului §i

    inzapezirii drumurilor publice, sistemul de informare privind starea drumurilor pe

    timp de iarna. Masuri de protectia muncii §i PSI.

    Ordinul ministrului afacerilor interne nr.141/2014privind evidenta permiselor

    de conducere rejinute si a sanctiunilor aplicate conducatorilor de autovehicule sau

    tramvaie

    -evidenta permiselor de conducere retinute si a sanctunilor aplicate conducatorilor de

    autovehicule sau tramvaie.

    Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 18/2016 privind evidenta statistica a

    accidentelor de circulate rutiera, cu modificarile si completarile ulterioare

    -evidenta statistica a accidentelor de circulate rutiera.

    Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor și turismului nr. 2.133/2005

    pentru aprobarea Reglementarilor privind certificarea incadrarii vehiculelor

    inmatriculate sau inregistrate in normele tehnice privind siguran^a circula^iei rutiere,

    protecfia mediului §i in categoria de folosinfa conform destinajiei, prin inspecfia tehnica

    periodica - RNTR 1, cu modificarile §i completarile ulterioare

    -reglementarile privind incadrarea vehiculelor inmatriculate sau inregistrate in

  • normele tehnice privind siguran^a circula|iei rutiere, protectia mediului si in categoria de

    folosinta conform destina^iei, prin inspec^ia tehnica periodica - RNTR 1.

    • Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor §i locuin^ei nr. 211/2003

    pentru aprobarea Reglementarilor privind omologarea de tip §i eliberarea carfii de

    identitate a vehiculelor rutiere, precum §i omologarea de tip a produselor utilizate la

    acestea - RNTR 2, cu modificarile §i completarile ulterioare

    -reglementarile privind omologarea de tip §i eliberarea carpi de identitate a

    vehiculelor rutiere, precum §i omologarea de tip a produselor utilizate la acestea- RNTR 2.

    • Ordinul comun al ministrului transporturilor si ministrului afacerilor interne nr.

    510/230/2007 pentru aprobarea Reglementarilor privind controlul tehnic in trafic al

    vehiculelor - RNTR 11, cu modificarile §i completarile ulterioare

    reglementarile privind controlul tehnic in trafic al vehiculelor- RNTR 11.

    • Standardul Roman 1848-1/2011 - Semnalizare rutiera. Indicatoare §i mijloace de

    semnalizare rutiera. Partea 1: Clasificare, simboluri §i amplasare

    Semnalizare rutiera. Indicatoare si mijloace de semnalizare rutiera. Clasificare,

    simboluri si amplasare. • Standardul Roman 1848-7/2015 - Semnalizare rutiera. Marcaje rutiere

    Semnalizare rutiera. Marcaje rutiere.

    • Procedura de sistem privind organizarea interventiei in cazul

    incidentelor/accidentelor in care sunt implicate autovehicule ce transporta marfuri

    periculoase (Cod: PS-IGPR-DR-02)

    organizarea interventiei in cazul incidentelor/accidentelor in care sunt implicate

    autovehicule ce transporta marfuri periculoase.

    • Procedura de sistem privind oprirea vehiculelor si modul de actiune in cazul

    neconformarii conducatorilor acestora dispozitiilor politistului rutier (Cod: PS-IGPR-DR-

    06)

    oprirea vehiculelor si modul de actiune in cazul neconformarii conducatorilor

    acestora dispozitiilor politistului rutier.

    • Procedura de sistem privind modul de deplasare, semnalizare si marcare la locul

    producerii unui accident de circulatie (Cod: PS - IGPR-DR-08)

    modul de deplasare, semnalizare si marcare la locul producerii unui accident de

    circulatie.

    • Procedura de sistem privind intocmirea schitei locului accidentului (Cod: PS-IGPR-

    DR-09);

    intocmirea schitei locului accidentului.

    • Procedura de sistem privind avizarea Tnchiderii circulatiei si/sau instituirii

    restrictiilor de circulatie pentru vehicule si/sau pietoni, in vederea organizarii si

    desfasurarii concursurilor/antrenamentelor pe drumurile publice (Cod: PS- IGPR-DR-17) avizarea inchiderii circulatiei si/sau instituirii restrictiilor de circulatie

    pentru vehicule si/sau pietoni, In vederea organizarii si desfasurarii concursurilor /

    antrenamentelor pe drumurile publice.

    Procedura de sistem privind masura dispunerii suspendarii dreptului de utilizare a

    vehiculelor de catre politistii rutieri (Cod: PS-IGPR-DR-18)

    masura dispunerii suspendarii dreptului de utilizare a vehiculelor de catre politistii

    rutieri.

  • • Procedura de sistem privind solutionarea de catre politistul rutier a accidentelor

    de circulatie din care au rezultat numai avarierea vehiculelor si/sau alte pagube

    materiale (Cod: PS-IGPR-DR-19)

    solutionarea de catre politistul rutier a accidentelor de circulatie din care au

    rezultat numai avarierea vehiculelor si/sau alte pagube materiale.

    • Procedura de sistem privind constatarea faptelor de conducere a unui vehicul, cu

    exceptia celor trase sau impinse cu mana, de catre o persoana aflata sub influenta

    bauturilor alcoolice sau a substantelor psihoactive (Cod: PS- IGPR-DR- 20)

    constatarea faptelor de conducere a unui vehicul, cu exceptia celor trase sau

    impinse cu mana, de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a

    substantelor psihoactive.

    • Procedura de sistem privind desfasurarea controlului in trafic a starii tehnice a

    vehiculelor de catre politistii rutieri impreuna cu specialists Regiei Autonome-Registrul

    Auto Roman (Cod: PS-IGPR-DR-25)

    desfasurarea controlului in trafic a starii tehnice a vehiculelor de catre politistii

    rutieri impreuna cu specialistii Regiei Autonome-Registrul Auto Roman.

    • Procedura de sistem privind activitatile desfasurate de catre politistii rutieri in

    cazul sechestrului instituit asupra autovehiculelor de catre executorii

    judecatoresti/fiscali (Cod: PS-IGPR-DR-31)

    activitatile desfasurate de catre politistii rutieri In cazul sechestrului instituit

    asupra autovehiculelor de catre executorii judecatoresti/fiscali.

    • Procedura de sistem privind inchiderea circulatiei rutiere si/sau instituirea

    restrictiilor de circulatie in situatii de urgenta si in situatii deosebite, pe drumurile

    publice (Cod: PS-IGPR-DR-32)

    inchiderea circulatiei rutiere si/sau instituirea restrictiilor de circulatie in situatii de urgenta si in situatii deosebite, pe drumurile publice.

    * Se va studia legislatia actualizata la zi, cu modificarile si completarile intervenite pana la data

    publicarii anuntului privind organizarea concursului. * Standardele mentionate in bibliografie sunt elaborate de Asociatia de Standardizare din Romania (ASRO), str. Mendeleev nr. 21-25, sector 1, Bucuresti. Informatiile referitoare la standardele romane sunt publicate in „Catalogul standardelor romane” si in „Buletinul standardizarii”, regdsindu-se si in aplicatia de informare si documentare ,,Infostandard”, in format electronic, care este actualizata sdptdmanal. Procedurilor de sistem se vor studia in integralitate.

  • Confidențial! Date cu caracter personal, prelucrate conform Regulamentului General privind Protecția Datelor (Regulamentul UE 2016/679)

    Bulevardul Carol, nr.75, Dr.Tr.Severin, Județul Mehedinti, Tel: 0252/305110 www.politiaromanamh.ro

    http://www.politiamh.ro/