7. Metode de Fixare Si Imobilizare[1]

8/18/2019 7. Metode de Fixare Si Imobilizare[1]

1/106

Stagiul 7. Metode de fixare şi imobilizare

Staţia 7.1 553Bandajul capului şi al gâtului

Staţia 7.2 559 Imobilizarea cu bandaj toraco – brahial tip Dessault

Staţia 7.3 569 Imobilizarea pumnului cu atelă gipsată antebrahi - palmar ă

Staţia 7.4. 581 Bandajarea pumnului, mâinii şi degetelor

Staţia 7.5 595Imobilizarea genunchiului cu orteza

Stația 7.6 601 Bandajarea în spică a șoldului

Staţia 7.7 619Imobilizarea articulației talocrurale cu atela cruro- podală

Stația 7.8 631Montarea corsetului abdominal şi a ortezei cervico-toracice

Fişe de evaluare a performanţelor studenţilor 647


2/106


3/106

7. Metode de fixare şi imobilizare 7.1 Bandajul capului şi al gâtului

Ediţia I Varianta 1 553

7.1 Bandajul capului şi al gâtului

Dana Mihaela Turliuc

Bandajele care se efectuează la nivelul capului, feței și gâtului sunt reprezentate de: a. Capelina – bandajarea capului

b. Praștia – bandajarea nasuluic. Căpăstrul – bandajarea la nivelul buzelor și bărbiei

d.

Monoclul / binoclul – bandajarea la nivelul orbitelor

Principii de respectat:- bandajarea trebuie sa imobilizeze perfect pansamentul pentru a favoriza cicatrizarea- faşa nu trebuie aplicată prea strâns, pentru a nu produce dureri sau tulburări de circulaţie şi

nici prea larga pentru a nu aluneca, lasând plaga descoperită. - turele feşei trebuie să acopere pe cele precedente, în aşa fel încât acestea să adere reciproc, să

nu se desfacă una de alta şi să nu prezinte încreţituri- să se execute cu mişcări blânde pentru a nu accentua suferinţa bolnavului- cel care execută pansamentul va sta cu faţa spre pacient.

Capelina

Bandajarea calotei craniului se execută sub formă de capelină, bandaj recurent (mitra lui Hipocrate),capelina cu sistem de prindere submandibular și capelina cu utilizarea bandajului triunghiular sau

pătrat. Se face cu scopul fixării pansamentului şi împreună cu acesta va proteja plaga de la nivelulcapului.

Materiale necesare: 1-2 feşe de 5 m lungime şi 5 cm laţime, leucoplast sau ac de siguranţă, soluţiidezinfectante, comprese, pense. Pacientul se informează asupra necesității efectuării manevrei șiasupra tehnicii de realizare, se poziţionează pacientul în şezând pe scaun cu spetează, în pat sprijinitde o persoană sau în pat în decubit dorsal cu capul menținut ridicat de către o altă persoană decât ceacare efectuează bandajarea.

Capelina se poate efectua folosind o singură faşă de către două persoane. Iniţial faşa este condusăcircular pornind de la protuberanţa occipitală, pe deasupra urechii drepte, lasând libere pavilioaneleauriculare, trecând deasupra arcadelor sprâncenare, apoi deasupra urechii stângi şi se continuă cuînca două ture circulare pâna la nivelul frunţii, unde se fixează faşa cu ajutorul policelui şi serasfrânge până la nivelul regiunii occipitale unde este fixată de ajutor. Se conduce faşa din spate înfaţă acoperind bolta craniană cu ture oblice fixate la final prin 2 -3 ture circulare. Se fixeaza capătulliber al feşii cu leucoplast sau ace de siguranţă, în capătul opus regiunii pansate (Fig. 28).


4/106

ABILITĂȚI CHIRURGICALE FUNDAMENTALE Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr igore T. Popa” Iaşi

Varianta 1 Ediţia I 554

Fig. 28. Tehnica efectuării capelinei de către două persoane.

Aceeaşi tehnică poate fi efectuată de către o singură persoană, când fiecare tură oblică răsfrântă peste bolta craniană este fixată cu câte o tură circulară până la infaşarea completă a capului (Fig. 29).

Fig. 29. Tehnica efectuării capelinei de către o singură persoană


5/106


6/106



F ig. 32. Bandajul tr iunghiular al capului

Praștia

Praştia se foloseşte la bandajarea nasului. Se confecţionează dintr -o faşa lungă de 50-60 cm, care laambele capete se despică lung, lasând la mijloc o porţiune de aproximativ 5 cm lungime nedespicată(Fig. 33), iar apoi este aplicată peste pansamentul nasului. Se trec capetele superioare ale feşii sub

pavilionul urechii şi se înnoadă în regiunea occipitală, iar cele inferioare se trec deasupra urechilorincrucişându-le pe cele superioare, realizând astfel o praştie (Fig. 33).

Fig. 33. Pansamentul tip praștie

Căpastrul

Căpastrul se foloseşte pentru fixarea pansamentului de la nivelui bărbiei şi buzelor. Este confecţionatla fel ca şi praştia folosind o faşă cu o lungime de 0,50-1m. Fixăm cu partea nedespicată pansamentulde la nivelul bărbiei sau buzelor, după care cape tele inferioare sunt legate pe calotă, iar celesuperioare la ceafă sau se incrucişează în regiunea occipitală şi se leagă în regiunea frunţii (Fig. 34).


7/106

7. Metode de fixare şi imobilizare 7.1 Bandajul capului şi al gâtului


Fig. 34. Pansamentul tip căpăstru

Monoclul / binoclul

Monoclul sau binoclul se foloseşte pentru fixarea pansamentului la nivelul orbitelor. Monoclulacoperă o singură regiune orbitară. Se efectuază începând cu 2-3 ture circulare frontooccipitale dupăcare se conduce faşa oblic peste ochiul pansat, pe sub urechea de aceeaşi parte şi se readuce faşa pefrunte, deasupra urechii opuse. Se efectuaza din nou o tură circulară frontooccipitală, apoi oblicrepetând succesiunea de ture oblice şi circulare. (Fig. 35.)

A. B.

Fig. 35. Pansamentul tip monocle (A) și binoclu (B)


8/106




9/106

7. Metode de fixare şi imobilizare 7.2 Imobilizarea cu bandaj toraco – brahial tip Dessault


7.2 Imobilizarea cu bandaj toraco – brahial tip Dessault

Paul-Dan Sirbu, Rareș Șova, Răzvan Tudor

Obiective

După parcurgerea acestui capitol studenții vor cunoaște principiile de bază ale bandajelor, vor fi

capabili să realizeze în mod corect imobilizarea în bandaj toraco - brahial tip Dessault, precum șisupravegherea și suprimarea acestuia.

Generalități

Bandajul sau înfășarea chirugicală reprezintă o metodă de fixare a pansamentului sau de imobilizaretemporară a unor regiuni anatomice cu ajutorul feșelor. Pentru realizarea bandajului pot fi utilizatefeșe de tifon (preferate deoarece sunt moi și se adaptează oricărei regiuni) feșe de pânză (bandajeletip “basma” de formă triunghiulara, pătrată sau dreptunghiulară) și feșele elastice (au avantajul ca nuse deșira, nu jenează mișcările și nu produc stază)

Definiție

Bandajul toraco- brahial tip Dessault realizează imobilizarea membrului superior cu ture circulare defașă, pacientul având brațul și antebrațul lipit de torace și cotul îndoi t la 90 grade. Aceeașiimobilizare poate fi realizată cu o basma cu patru colțuri care suspendă membrul superior ca într -unhamac („eșarfa lui Petit”) sau cu bandajul Velpeau (imobilizarea se realizează cu cotul flectat înunghi ascuțit si mâna imobilizată pe umărul opus)

Indicații

Bandajul Dessault reprezintă tehnica cea mai folosită în imobilizarea provizorie sau definitivă pentruleziunile claviculei (fracturi, disjuncții acromio-claviculare), fracturile omoplatului, luxațiile scapulo-humerale, fracturile humerusului proximal. În același timp este tehnica preferată de imobilizare

provizorie și postoperatorie în fracturile diafizei humerale.

Tehnica imobilizării cu bandaj toraco-brahial tip Dessault

Pentru partea practică a fost ales bandajul tip Dessault datorită utilizării frecvente în clinică. Chiardacă nu este o tehnică foarte simplă (studenții au nevoie de o curbă de învățare), nu necesitămateriale deosebite iar riscul unor incidente sau complicații este practic nul.


10/106



Nr Imobilizarea cu bandaj toraco-brahial tip Dessault Notare0 5 10

1. Materiale necesare: 3-4 feșe de tifion cu lățimea de 20cm, foarfece, bandăadezivă.

Fig 7.2.1 Materiale necesare pentru bandajul Dessault2. Asigurarea unui mediu privat pentru examinare şi imobilizare (sala de

ghips). Pacientul este dezbrăcat, având brațele și toracele liber.

3. Poziționarea pacientului pentru imobilizare cu bandaj Dessault (Fig 7.2.2):În ortostatism (pacienți tineri, fără leziuni asociate), în șezut pe un scaun sau înșezut la marginea patului (dacă sunt leziuni asociate sau alte probleme medicale).Persoana care aplică bandajul Dessault poate folosi mănuși de cauciuc nesterile,dar nu este obligatoriu.

Fig. 7.2.2 Poziționarea pacientului


11/106



4. Realizarea din fașă de tifon lată (6-8 straturi de fașă) a unei pernițe izolatoarede lungimea brațului și antebrațului pacientului. (Fig 7.2.3)

Fig 7.2.3 Realizarea perniţei izolatoare

5. Introducerea perniței până în axila lezată, (Fig 7.2.4) între brațul lezat șitorace, cu învelirea antebrațului și pumnului, pentru evitarea dermatitei decontact. După aceasta se lipește brațul și antebrațul pe torace cu cotul flectat la90-1100.

Fig 7.2.4 Introducerea perniţei axilare

6. Fixarea membrului superior de torace. Se realizează prin ture circulare de fașă,care trebuie să cuprindă umărul, brațul, cotul și antebrațul de partea lezată precum

și toracele. În esență, această fixare constă în doi pași:


12/106



-Realizarea unui prim „inel” de fașă: (Fig. 7.2.5) după trecerea unei ture defașă prin axila bolnavă și hemitoracele sănătos, fașa se trece peste umărul lezat,coboară anterior peste braț sub cot și urcă în spate paralel cu brațul, folosindu -secâteva ture de fașă.

Fig 7.2.5 Realizarea primului „inel” de fașă

- Realizarea celui de-al doilea „inel” de fașă (Fig 7.2.6a si b): fașa revine în față

peste umărul lezat și se îndreaptă oblic sub axila sănătoasă și se reîntoarce înfață peste umărul bolnav, coboară lateral de-a lungul brațului sub cot, apoi


13/106



susținând antebrațul, se îndreaptă spre hemitoracele opus, făcând o turăcirculară de fixare la cot.

Fig.7.2.6a Realizarea celui de-al doilea „inel” de fașă


14/106



Fig.7.2.6b Realizarea celui de-al doilea „inel” de fașă


15/106



- Folosirea celei de a doua feșe late în consolidarea bandajului Fig 7.2.7a si b

Fig 7.2.7a – Folosirea celei de a doua feșe late


16/106



Fig 7.2.7b – Folosirea celei de a doua feșe late 7. Întărirea bandajului - După imobilizarea cu 2-3 feșe circulare late, bandajul

este considerat suficient de solid. Pentru întărirea montajului și evitarea derapării bandajului se folosesc benzi adezive Fig. 7.2.8a. Pumnul, mâna și degetele

trebuie să rămână libere pentru a putea f i permanent mobilizate (Fig 7.2.8b).

Fig. 7.2.8a Întărirea bandajului


17/106



Fig. 7.2.8b Pumnul, mâna și degetele trebuie să ramână liber e8. Se verifică modul în care pacientul tolerează bandajul.9. Completarea documentelor medicale: biletul de externare (se notează tipul de

leziune, tipul imobilizării și data aplicării bandajului, recomandările şi indicaţiile pentru pacient cât timp menține bandajul, mișcările permise, momentul reveniriila control, semne de alarmă), rețetă și scrisoare medicală cu recomandări pentrumedicul de familie.

10. Verificarea periodică a bandajului Dessault. Bandajul necesită refacerea sauînlocuirea acestuia în cazul deteriorării. În cazul pacienților obezi sau în

perioadele cu temperaturi ridicate, există posibilitatea apariției dermatitei decontact, motiv pentru care bandajul trebuie înlocuit periodic, cu verificareategumentelor și tratarea eventualelor leziuni.

11. Suprimarea bandajului Dessault. Se face simplu, cu ajutorul unui foarfece.

Fig 7.2.9 Suprimarea imobilizarii


18/106



12 Reorganizarea locului de muncă: se colectează materialele restante (feșe,resturi de tifon, mănuşi) şi se depozitează în saci destinați acestora. Spălarea mâinilor cu apă şi săpun.

Total punctaj: 120 1 % 2 % 3 %

Erori și complicații

- Bandaj prea larg (nu asigura o imobilizare fermă a mem brului superior)- Bandaj prea compresiv (determină disconfort respirator și poategenera stază la nivelul

membrului superior)- Perniță axilara poziționată incorect (poate determina dermatita de contact)

-

Pumnul, mâna și degetele nu sunt libere și astfel nu pot fi mobilizate- Montaj instabil care “alunecă” de pe umăr (inelele de fașă nu au fost realizate corect)

Concluzii

Chiar dacă principiul de imobilizare este simplu, tehnica Dessault necesită o curbă de învățare. Cutoate acestea, materialele folosite nu sunt sofisticate și poate fi realizată acceptabil de către studențifără incidente sau complicații importante.

Bibliografie

1. Paul Botez: (2008) Ortopedie Ediția a II-a, Editura Venus: 162-1812. Gh. Floareș: (1979) Traumatismele osteoarticulare, Litografia I.M.F. Iași 3. N. Hortolomei, I. Țurai : (1955) Chirurgie, Ed. Medicală, București,4. Charles M. Court-Brown : (2001) Principles of nonoperative fracture treatment, Rockwood

And Green’s Fractures in Adults, Seventh Edition, Volume Three: 124-1595. R. Wytch, G. P. Ashcroft, W. M. Ledingham, D. Wardlaw, I. K. Ritchie: (1991) Modern

splinting bandages, J Bone Joint Surg; 73-B: 88-91


19/106

7. Metode de fixare şi imobilizare 7.3 Imobilizarea pumnului cu atelă gipsată antebrahi – palmară


7.3 Imobilizarea pumnului cu atelă gipsată antebrahi - palmară

Paul-Dan Sîrbu, Rareș Șova, Adrian Bodescu

ObiectiveDupă parcurgerea acestui capitol, studenții vor cunoaște principiile de bază ale imobilizării gipsate,vor fi capabili să realizeze în mod corect și în condiții de siguranță imobilizarea pumnului cu atelăgipsată antebrahi- palmară precum și supravegherea și suprimarea acesteia.

GeneralitățiImobilizarea gipsată reprezintă cea mai veche și cunoscută metodă de tratament ortopedic aleziunilor traumatice, inflamatorii sau congenitale ale aparatului locomotor. Aparatul gipsat estefolosit pentru imobilizarea diferitelor segmente ale corpului (membre, bazin, coloană vertebrală) șireprezintă mijlocul cel mai bun și mai des utilizat de imobilizare externă a fracturilor, cu condiția dea fi corect executat și supravegheat.

În principiu, există două tipuri de aparate gipsate: atela gipsată și aparatul gipsat circular. Atelagipsată este constituită din mai multe straturi suprapuse de fașă gipsată. Este utilizată în tr atamentultraumatismelor ușoare (entorse, contuzii), atunci când un edem masiv posttraumatic sau postoperatoreste previzibil sau pentru imobilizarea provizorie a f racturilor. Atela gipsată intră în componența

aparatelor gipsate circulare reprezentând zona de maximă rezistență și suportul real al gipsului.

Avantajele și indicațiile imobilizării gipsate- Favorizează consolidarea osoasă fără abordul chirurgical al focarului de fractură - Permite imobilizarea provizorie a fracturilor (în special sub formă de atelă gipsată) sau

imobilizarea postoperatorie - Reprezintă o alternativă optimă de tratament în fracturi fără deplasare, cu minimă deplasare și

reduse ortopedic și in fracturile oaselor membrelor la copii

Confecționarea și aplicarea unui aparat gipsat Chiar dacă materialele folosite în prezent sunt foarte diverse, cel mai utilizat produs este gipsul, unsulfat de calciu anhidru cu proprietăți higroscopice care își modifică consistența din pulbere înconglomerat dur. Benzile sau feșele gipsate sunt realizate din pulbere de gips impregnate pe suportde tifon; ele se înmoaie în apă rapid și complet și se modelează foarte bine.

În ultimii ani sunt utilizate noi materiale pentru imobilizarea fracturilor: materialele sinteticetermoplastice (polimeri de izopropilen) precum și materiale pe bază de rășini sintetice. Aceste noi

produse asigură o imobilizare rigidă și rezistentă în timp (aparatele gipsate se deteriorează mairepede), sunt mai ușoare și preferate de pacienți din motive estetice. În ciuda diversității materialelorși a manierelor de realizare a unui aparat gipsat etapele confecționării acestuia rămân aceleași:

- Pregătirea membrului pentru imobilizare gipsata - Reducerea fracturii


20/106



- Imobilizarea cu atelă gipsată - confecționarea atelei și fixarea acesteia la membru cu turecirculare de fașă. Confecționarea atelei gipsate va fi realizată în funcție de lungimeasegmentului imobilizat, de membrul ce urmează a fi imobilizat și forma acestuia, de tipul deaparat gipsat circular confecționat. Atela gipsată va fi aplicată pe fața volară sau dorsală a

membrului, unde se va obține o zonă de maximă rezistență. - Imobilizarea cu aparat gipsat circular propriu-zis – este realizată în primele 3 etape de maisus, urmând ca atela gipsată să se fixeze la membru cu ture circulare de fașă gipsată ( în

prealabil înmuiată în apă)- Modelajul gipsului- Îngrijirea și supravegherea aparatului gipsat

Principiile imobilizării gipsateSuccesul imobilizării cu aparat gipsat impune respectarea următoarelor principii:

- Imobilizarea sistematică a unei articulații deasupra și dedesubtul focarului de fractură - Membrul și articulațiile trebuie imobilizate în poziție funcțională

-

Extremitățile mâinilor și picioarelor vor fi lăsate libere pentru a urmări și supraveghea sta reacirculației și inervației (sensibilitatea și mobilitatea degetelor, temperatura și culoarea lor) precum și posibila apariție a edemului

- Aparatul gipsat trebuie să fie căptușit cu un material textil izolator între tegument și gipsul propriu-zis

- Aparatul gipsat trebuie sa fie suficient de fest, fără a fi însă constrictiv (generând tulburăritrofice sau vasculo-nervoase)

- Mularea feșelor gipsate pe membrul respectiv se face cu grijă, folosind palma și nu degetele,menajând zonele sensibile sau susceptibile de leziuni compresive

- Aparatul gipsat trebuie să fie solid și rezistent dar în același timp ușor, confortabil și estetic - Supravegherea aparatelor gipsate (mai ales a celor circulare) este obligatorie 24-72 ore în

mediul spitalicesc pentru decelarea posibilelor fenomene de compresiune nervoasă sauvasculară datorate gipsului constrictiv (în acestă situație gipsul trebuie despicat pe toată lungimea sa sau chiar suprimat); pacienții tratați ambulator vor fi imobilizați cu atele gipsatesau cu aparate gipsate circulare despicate (fiind reevaluați la 24-72 ore)

- Reeducarea funcțională începe imediat după aplicarea aparatului gipsat

Tipuri de aparate gipsateAparatele gipsate cele mai utilizate pentru membrul superior sunt reprezentate de: aparatul gipsattoraco- brahial (în traumatismele umărului și fracturile humerusului), aparatul gipsat brahi-palmar(fracturile cotului și fracturile diafizare și epifizare ale oaselor antebrațului), aparatul gipsatantebrahi- palmar (fracturile epifizilor distale ale radiusului și cubitusului - fiind o excepție admisa inliteratura de la regula imobilizării gipsate, fracturile oaselor carpiene cu excepția scafoidului șientorsele pumnului). Pentru membrul inferior cele mai cunoscute aparate gipsate sunt: aparatulgipsat pelvi-pedios (fracturile femurului), aparatul gipsat femuro-podal (fracturile gambei), aparatulgipsat cruro-gambier (fracturile rotulei si leziune ligamentare si inflamatorii ale genunchiului),aparatul gipsat gambo- podal (fracturi unimaleolare, ale oaselor metatarsiene și entorsele gleznei).

Complicațiile aparatelor gipsate Perfecționarea tehnicilor chirurgicale și a implantelor pentru osteosinteză a dus în ultimii ani lalimitarea progresivă a utilizării imobilizării gipsate (folosită mai mult la membrul superior),complicațiile acestei metode fiind recunoscute: deplasare secundară, compresiuni vasculo-nervoase,redori articulare, atrofii musculare, algoneurodistrofie, complicații trombo-embolice.


21/106



Tehnica imobilizării pumnului cu atelă gipsată antebrahi-palmară Pentru partea practică a fost aleasă atela gipsată antebrahi- palmară datorită utilizării frecvente înclinică (aceasta fiind indicata in fracturi fără deplasare ale extremității distale radiale și cubitale,imobilizarea provizorie preoperatorie și suport postoperator, entorsele și afecțiunile inflamatorii ale

pumnului). În același timp, ușurința confecționării, aplicării și suprimării acestei atele reprezintă unexemplu ideal de imobilizare gipsata pentru studenți.

Imobilizarea pumnului cu atelă gipsata antebrahi-palmară Notare0 5 10

1. Asigurarea unui mediu privat pentru examinare şi imobilizare: sala de gips 2. Materialele necesare: două feșe tifon înguste, o fașă gipsată îngustă, foarfece,

masă de lemn sau sticlă, vas cu apă, bandă adezivă. (Fig 7.3.1)

Fig. 7.3.1- Materiale necesare pentru atela gipsată 3. Poziționarea pacientului pentru imobilizare cu atelă gipsată a pumnului:

În ortostatism (pacienți tineri, dacă nu sunt afecțiuni asociate), în șezut pe unscaun sau în decubitus dorsal pe o masă specială sau o canapea de consultație(dacă sunt leziuni asociate sau alte probleme medicale). Fig 7.3.2 Persoana careaplică atela gipsată poate folosi mănuși de cauciuc nesterile, dar nu esteobligatoriu.

Fig 7.3.2- Pozitionarea pacientului


22/106



4. Aplicarea circulară a unei feșe de tifon îngustă (10 cm lățime) la nivelulantebrațului, începând din porțiunea superioară a acestuia și depășind cu 1-2 cmcapul metacarpienelor, lăsând policele liber. Fig 7.3.3

Fig 7.3.3- Aplicarea circulară a feşei de tifon 5. Secționarea feşei de tifon cu un foarfece cu vârfuri boante – se realizeaza la

fiecare suprapunere a două ture de faşă (pentru a fi largă şi pentru a preveniretracția bumbacului în contact cu atela gipsată udă, evitând astfel fenomenele

constrictive la nivelul antebrațului). Fig 7.3.4

Fig 7.3.4- Secționarea cu un foarfece cu vârfuri boante a feșei de tifon izolatoare


23/106



6. Măsurarea lungimii atelei gipsate. Fig 7.3.5 - Se realizează direct pe antebrațul pacientului, măsurându-se cu fașa gipsată desfășurată distanța de la capulmetacarpienelor până în regiunea superioară a antebrațului (sub cot, pentru a nu

jena flexia acestuia).

Fig 7.3.5 - Măsurarea lungimii atelei gipsate7. Confecționarea atelei gipsate propriu-zise. Fig 7.3.6 O fașă gipsată îngustă (10

cm lățime) se desfășoară pe o masă de lemn sau de sticlă. Primul strat este dejadesfăcut ușor până la lungimea stabilită pe antebrațul pacientului, apoi serăstoarnă fașa și se derulează în sens invers. Se suprapun astfel 6 -8 straturi, su-ficiente pentru imobilizarea pumnului și antebrațului. Restul feșei se taie cufoarfecele.

Fig 7.3.6 - Confecționarea atelei gipsate propriu-zise8. Înmuierea atelei gipsate.Fig 7.3.7 Atela gipsată se înmoaie într -un vas cu apă

călduță care acoperă atela în întregime, timp de 3-4 secunde.

Fig 7.3.7 Înmuierea atelei gipsate


24/106



9. Stoarcerea atelei gipsate. Fig 7.3.8 După ce s-a înmuiat, se scoate atela din apăși se stoarce. În continuare, pentru a elimina pliurile, se ține cu o mână atela de oextremitate și se comprimă între degetele celeilalte mâini.

Fig 7.3.8 Stoarcerea atelei gipsate10. Aplicarea și fixarea atelei gipsate. Fig 7.3.9 Atela gipsată bine umezită (nu se

va stoarce prea tare) se aplică de la capul metacarpienelor până în regiuneasuperioară a antebrațului, pe fața sa dorsală. În acest timp, pumnul se menține în

poziție funcțională (rectitudine sau discretă extensie și înclinație cubitală). Atelagipsată aplicată se fixează cu ajutorul unei feșe de tifon îngustă care se aplicăcircular din proximal spre distal. Se derulează fașa aplicând-o fer m, dar fără astrânge excesiv. Extremitățile primei feșe de tifon izolatoare se întorc peste atelagipsată și se fixează cu ture de fașă. Capătul feșei se fixează cu bandă adezivă.

Fig 7.3.9 Aplicarea și fixarea atelei gipsate


25/106



11. Supravegherea întăririi atelei gipsate. Fig 7.3.10 In circa 3-4 minute, atela vaîncepe să se încălzească, devine fierbinte și se va întări. Se va menține pumnul înrectitudine (sau discretă extensie) și înclinație cubitală.

Fig 7.3.10 Supravegherea întăririi atelei gipsate 12. Verificarea stabilității atelei. Fig 7.3.11 Se verifică dacă nu este prea largă

(culiseaza pe antebrat) sau prea strânsă.

Fig. 7.3.11 Verificarea stabilității atelei

13. Verificarea sensibilității și mobilității mâinii și degetelor. Fig. 7.3.12Dacă atela gipsată este prea strânsă și a devenit compresivă, fenomenele decompresiune vasculonervoasă se traduc prin: durere, edem, răcirea degetelor și

mâinii, modificări ale colorației tegumentelor (cianoză, paloare) tulburări alesensibilității (parestezii sau chiar anestezie) și mobilității active a degetelor


26/106



mâinii. O atelă gipsată compresivă necesita sectionarea feşei de tifon şi fixare cuo faşă “trasă mai larg” sau o faşă elastică.

Fig. 7.3.12 Verificarea sensibilității și mobilității mâinii și degetelor

14. Imobilizarea antebrațului și mâinii în poziție proclivă (cu o eșarfă). Fig.7.3.13 Pentru ca antebrațul și mâna să nu se edemațieze și atela să nu devinăconstrictivă, se va imobiliza cu o eșarfă, cu cotul flectat la 90 -120 grade. Vomruga pacientul să mişte activ degetele, însă rar și eficient, pentru a nu obosi sau

provoca dureri.

Fig. 7.3.13 Imobilizarea brațului și mâinii în poziție proclivă (cu o eșarfă)


27/106



15. Ștergerea degetelor mâinii și cotului de resturi de ghips cu o compresă umedă.Fig. 7.3.14

Fig. 7.3.14 Ștergerea degetelor mâinii și cotului de resturi de ghips cu o compresăumedă

16. Completarea documentelor medicale: biletul de externare (se notează tipul deleziune, tipul imobilizării și data aplicării atelei, recomandările şi indicaţiile

pentru pacient, cât timp menține atela, mișcările permise, momentul revenirii lacontrol, semne de alarmă), rețetă și scrisoare medicală cu recomandări pentrumedicul de familie.

17. Supravegherea atelei gipsate: Fig. 7.3.15- Dacă pacientul are leziuni asociate și necesită internare, va fi transportat la

pat cu atenție și va fi așezat în poziția cea mai comodă. Pentru a evita staza, pacientul va menține antebrațul și mâna procliv, sprijinite pe o pernă, cucotul în flexie, sprijinit pe planul patului.

- Dacă pacientul este tratat în ambulator, eșarfa va menține membrul în poziție proclivă, pacientul va începe reeducarea degetelor și va fi urmărit pentrueventuale fenomene de compresiune vasculo-nervoasă

Fig. 7.3.15: Supravegherea atelei gipsate


28/106



18. Suprimarea atelei gipsate. Fig. 7.3.16 Atela gipsată se suprimă cu ușurințăsecționând feșele de tifon care o înconjoară. Pentru a nu leza tegumentul esterecomandată utilizarea foarfecelor cu vârf bont tip Bohler

Fig. 7.3.16 Suprimarea atelei gipsate19. Reorganizarea locului de muncă: se colectează materialele restante (feșe,

resturi de tifon, mănuşi) şi se depozitează în saci destinați acestora. Spălarea mâinilor cu apă şi săpun.

Total punctaj: 190

1 % 2 % 3 %

Erori și complicații

- Atelă gipsată subțire ( ture insuficiente de fașă gipsată ) care determină fisurarea acesteia șiimobilizare deficitară

- Mișcarea pumnului pacientului în timpul întăririi gipsului determină fisurarea atelei gipsate- Atelă gipsată fixată larg la pumn și antebraț (culisează față de antebraț și nu asigură fixare

eficientă) - Atelă prea lungă (depășeșete capul metacarpienelor sau plica cotului ) - Atelă prea scurtă - nu realizează o imobilizare eficientă - Stoarcerea excesivă a atelei gipsate duce la pierderea unei mari cantități de ghips, fașa

ramânând prea uscată – aceasta va duce la priza rapidă a gipsului fără o modelare corectă- Stoarcerea insuficientă a atelei gipsate și aplicarea cu exces de apă va determina uscarea

acesteia într-un timp foarte lung- Atela gipsată aplicată cu cute, insuficient mulată sau mulată cu degetele poate determina jenă

sau dureri continui – necesită înlocuirea atelei- Imobilizarea pumnului in flexie și nu in poziție funcționlă ( rectitudine sau discretă extensie ) - Atelă gipsată constrictivă datorată strângerii exagerate a feșei de tifon ( se traduce pr in

disconfort, durere, modificări de colorație tegumentară ) - necesită secționarea de urgență afeșei și fixare cu o fașă de tifon „trasă mai larg” sau o fașă elastică


29/106



Concluzii

Imobilizarea pumnului cu atelă gipsată antebrahi- palmară este o metodă simplă de imobilizaregipsată, care necesită puține materiale, fiind ușor de realizat și fără incidente sau complicații dacă

tehnica este respectată.

Bibliografie

1. Paul Botez: (2008) Ortopedie Ediția a II-a, Editura Venus: 162-1812. Gh. Floareș: (1979) Traumatismele osteoarticulare, Litografia I.M.F. Iași 3. N. Hortolomei, I. Țurai : (1955) Chirurgie, Ed. Medicală, București,4. Charles M. Court-Brown : (2001) Principles of nonoperative fracture treatment, Rockwood

And Green’s Fractures in Adults, Seventh Edition, Volume Three : 124-1595. Eric Grafstein, Rob Stenstrom, Grant Innes, Robert MacCormack: (2010) A prospective

randomized controlled trial comparing circumferential casting and splinting in displacedColles fractures, CJEM; 12(3): 192-2006. Boris K. K. Fung: (2002) Physiological and biomechanical principles in splinting the

traumatised hands, Hand surgery, Vol. 7, No. 2: 219-2227. R. Wytch, G. P. Ashcroft, W. M. Ledingham, D. Wardlaw, I. K. Ritchie: (1991) Modern



30/106




31/106

7. Metode de fixare şi imobilizare 7.4 Bandajarea pumnului, mâinii şi degetelor


7.4 Bandajarea pumnului, mâinii și degetelor

Camelia Tamaș

Mâna este cel mai mobil segment al corpului și, în cazul leziunilor cu această localizare, trebuie săacordăm atenție fiecărui detaliu de tehnică și îngrijire postoperatorie. Scopul oricărei intervențiirealizate pe acest segment indispensabil desfășurării vieții normale trebuie să fie reconstrucția

formei și a funcției. De aceea, se consideră îngrijirile postoperatorii (pansamentul efectuatintraoperator, poziționarea segmentului operat, supravegherea evoluției edemului, kinetoterapia) lafel de importante pentru reușita ulterioară ca și actul operator în sine1.

Pansamentul reprezintă totalitatea mijloacelor sau metodelor care asigură protejarea unui țesut sauorgan față de acțiunea agresivă a agenților din mediu2.

Pansamentul chirurgical are ca scop menținerea asepsiei unei plăgi și favorizează, în acest mod,cicatrizarea ei.

Bandajul este reprezentat de fâșia de tifon,material textil sau elastic cu care fixăm pansamentul.Astfel, pansamentul este format din mai multe bucăți de tifon (comprese) sau orice alt material textilcu țesătura rară (pentru a permite aerisirea plăgii și a tegumentelor din jur), sterilizate în prealabil șicu care acoperim o plagă pentru a opri sângerarea sau pentru a o feri de contaminare bacteriană ș i

infecție.Vom utiliza comprese și fașă, cu scopul protejării tegumentelor indemne și a fixării, și încazul imobilizării unui segment de membru pe atelă.

Indicații 1. plăgi chirurgicale (postoperator) - pansament cu scop protector;2. ulcerații / plăgi acoperite cu secreții - pansament cu scop absorbant;3. plăgi tăiate sau contuze (leziuni posttraumatice ale părților moi) însoțite de hemoragie-

pansament compresiv cu scop hemostatic;4. leziuni care necesită imobilizare - pansament care fixează atela;5. leziuni asociate cu edem - pansament umed care favorizează remisiunea edemului.

Principiile efectuării unui banadaj corect la pumn, mână și degete 1. bandajul trebuie să acopere în întregime pansamentul, și respectiv, atela în cazul în care este

necesară imobilizarea pe atelă ghipsată;2. bandajarea se începe de la pumn, se acoperă apoi mâna și degetele, iar ulterior fașa se

derulează în sensul curgerii venoase a sângelui, deci către cot3;3. bandajul nu trebuie să aibă caracter compresiv asupra vaselor regiunii și nervilor. Va trebui să

luăm în calcul elementele următoare: variația dimensiunilor regiunii, posttraumatic sau postoperator (edem, hematom), modificarea dimensiunilor compreselor și feșelor umede înurma procesului de uscare;

4. bandajul trebuie să permită realizarea mișcărilor articulare pentru segmentele care nu necesităimobilizare (ex. falangele digitale în cazul imobilizării doar a pumnului);

5.

o regulă de bază care se aplică tuturor traumatismelor și leziunilor la mână sau degete esteobligativitatea de a îndepărta bijuteriile, pentru că acestea pot căpăta caracter constrictiv în


32/106



intervalul imediat următor. Acest gest este uneori dificil de executat, chiar de către o persoanăavizată. Multe persoane nu obișnuiesc să îndepărteze zilnic bijuteriile de pe degete, le poartăani de zile fără a încercă să le mobilizeze. Odată cu înaintarea în vârstă, dimensiunile dege -telor cresc și articulațiile se modifică ireversibil. La aceste elemente se adaugă edemul post-

traumatic sau chiar plăgi localizate pe degetul respectiv, fapt care face muncă noastră și maidificilă. Avem la dispoziție cel puțin trei modalități tehnice pentru acest gest. Tăiereainelului cu ajutorul unui instrument special, cu dezavantajul că putem produce leziunisuplimentare și durere. Aplicarea unui strat de săpun lichid la nivelul inelului și petegumentele indemne, care va favoriza alunecarea spre extremitatea distală (metodă care nueste eficientă în cazul deformărilor articulare sau leziunilor prin strivire însoțite de edemimportant). Util izarea unui f ir steril de ață chirurgicală nr. 5 pentru a reduce progresivdimensiunile, dinspre rădăcina degetului spre extremitatea sa, prin spire etajate plasate unalângă alta cu rol compresiv asupra părților moi. Această manevră se realizează fără dureredacă pacientul se află sub anestezie.

Tehnică

1. menținem mâna pacientului în poziție elevată (pacient așezat pe scaun sau în decubit dorsal)

2. îmbrăcăm mănuși sterile și solicităm asistentului o papiotă de ață chirurgicală sterilă nr.5 șiun ac de seringă steril, cu diametru mare (ac roz)


33/106



3. cu ajutorul acului vom împinge capătul firului sub inel (edemul nu permite realizarea acesteimanevre în alt mod).

Vom bloca capătul firului cu mâna stângă la rădăcina degetului.

4. cu mâna dreaptă, menținând firul între police și index, vom realiza spire din ața chirurgicală,dispuse una lângă cealaltă, fără spații libere și comprimând ferm țesuturile.


34/106



Aplicăm tehnica până ce firul ajunge la vârful degetului.

5. fixăm cu mâna stângă ultima spiră, iar cu mâna dreaptă preluăm capătul proximal al firului șiîncepem tracționarea acestuia, derulând astfel spirala.

Prin această manevră vom obliga inelul să progreseze către extremitatea distală a degetului,comprimând în același timp părțile moi, pentru a le reduce volumul.

6. la nevoie, repetăm manevra, reintroducând de mai multe ori firul sub inel, până ce îndepărtămcomplet inelul de pe deget. Menționăm că utilizarea acestei tehnici presupune cooperarea

pacientului (în cazul în care nu se află sub anestezie generală) și poate fi dificil de executat


35/106



dacă părțile moi ale degetului sunt decolate, expunând osul. Este o tehnică cu eficiențămaximă în aproape toate cazurile.

7. pielea indemnă trebuie spălată, uscată și decontaminată înainte de a fi acoperită cu bandaj 2.

8.

extremitățile degetelor care nu prezintă plăgi vor rămâne la expunere (în afara pansamentului) pentru a fi monitorizate din punct de vedere al culorii, temperaturii, consistenței, timpului derecolorare în urma aplicării presiunii pe tegument, a aspectului unghiei. Desigur este necesarca, în pregătirea pentru aplicarea pansamentului, să îndepărtăm lacul de pe unghii, acolo undeexistă. Vârful degetelor reprezintă barometrul principal al evoluției leziunilor protejate cu

pansament, precum și al caracterului mai mult sau mai puțin constrictiv al bandajului.

9. vom utiliza întotdeauna comprese în comisurile interdigitale pentru a preveni macerareategumentelor și ulcerarea acestora, datorită transpirației sub pansament sau secrețiilor /sângelui care se scurge din plăgile digitale și stagnează în aceste puncte declive.


36/106



10. vom acoperi leziunile care se asociază cu dezepidermizare, ulcerațiile, arsurile sau grefelede piele aplicate pe mână cu o compresă specială cu vaselină sterilă ( tulle gras lumiere-descris de Auguste Lumiere în 1915 ).

În acest mod vom preveni aprofundarea leziunilor sau desprinderea (decolarea) grefei de piele la schimbarea pansamentului4.

Desigur, tehnica permite diminuarea durerii în aceste cazuri.

Am selectat pentru prezentarea în amănunt tehnica de execuție pentru bandajul pumnului,

mâinii și degetelor în bloc. Menționăm că putem realiza, după caz, bandajarea unui singur


37/106



deget, a două degete alăturate (ex: 2 și 3) în vederea utilizării unuia dintre ele ca și atelă(sindactilizare temporară prin pansament), sau a policelui separat.

Pentru bandajarea unui singur deget putem utiliza comprese și feși de mici dimensiuni,evitând caracterul constrictiv al pansamentului circular. De aceea putem așeza fașa în lunguldegetului, dar vom acoperi astfel vârful acestuia. Avem la dispoziție deasemeni materialeadezive cu care putem fixa ușor compresele sterile, evitând direcția circulară a benzilor deleucoplast și produsele elastice. Putem utiliza, pentru imobilizarea unui singur deget o atelăde mici dimensiuni.

Prelucrăm atela dintr -o seringă din plastic de 10 sau 20 ml.

Adaptăm atela la dimensiunile degetului pacientului.


38/106



Vom fixa atela la piele cu leucoplast.

La fixarea atelei vom evita compresiunea circulară generatoare de edem.

În cazul policelui vom utiliza o tehnică asemănătoare cu cea aplicată pentru bandajarea pumnului șimâinii - tehnica în spică. Vom rula fașa în jurul policelui pornind de la pumn și realizând odispunere a turelor de fașă în diagonală, alternativ, pe fața anterioară și apoi pe cea posterioară adegetului. Vom încerca să lăsăm vârful policelui expus, neacoperit de pansament, ca marker alevoluției leziunii și viabilității structurilor aflate sub comprese.

Timpii principali în realizarea unui pansament- pregătirea materialelor necesare

-

pregătirea și informarea pacientului - pregătirea medicului și asistentului său (ex.pansamente efectuate în cazul plăgilor complexe

cu decolări importante de părți moi, asociere de fracturi cu expunere osoasă sau instabilitateîn focar, arsuri, etc situații în care pregătirea parcurge etape similare cu cele care preced unact chirurgical)

- îndepărtarea vechiului pansament - toaleta și decontaminarea tegumentelor indemne din jurul plăgii - tratamentul plăgii (lavaj, debridare, completare excizie, îndepărtarea corpilor străini etc) - protecția plăgii - fixarea pansamentului


39/106



Materiale necesare- Instrumente - pensă sterilă pentru preluarea compreselor sterile din casoletă, foarfece nesteril

(pentru materiale), tăviță renală sterilă - Material moale - casoletă cu comprese sterile mici,medii și feși mici sterile, mănuși sterile,

mănuși de protecție nesterile, aleză/câmp de unică utilizare, bandă adezivă (leucoplast,omnifix)

- Soluții pentru decontaminare și antiseptizare - săpun steril (dexin), betadină, apă sterilă / serfiziologic steril, alcool sanitar.

Bandajarea pumnului, mâinii și degetelor-protocolVom efectua un pansament pentru o plagă mediopalmară, la un pacient tratat în regim de ambulator.

1. Spălăm mâinile cu apă și săpun lichid, apoi îmbrăcăm mănuși nesterile.Decontaminăm suprafața mesei pe care vom sprijini mâna pacientului folosindo compresă îmbibată în soluție antiseptică () apoi uscăm prin ștergere cu o

compresă sterilă

P 0 5

10 2. Acoperim masa cu un câmp/aleză sterilă de unică utilizare. 0

5 10

3. Verificăm materialele necesare,marca de steril (dată, valabilitate) și integritateaambalajului acestora

0 5

10 4. Invităm pacientul să ia loc pe scaun, cu cotul corespunzător mâinii care trebuie

pansată în flexie și sprijinit pe masa deja pregătită 0 5

10 5.

Informăm, pe scurt, pacientul despre pașii principali ai manevrei pe care o vom

executa. Facem o scurtă anamneză cu privire la leziune (plagă mediopalmară), proceduri / pansamente anterioare aplicate pentru aceeași suferință, alergii,tratamente anticoagulante

0 5 10

6. Spălăm mâinile cu apă și săpun lichid, apoi îmbrăcăm mănuși sterile 0 5

10 7. Solicităm o compresă medie din casoletă, pe care o primim de la asistent (acesta

preia compresa cu pensa pentru servit, fără a atinge marginile sau capaculcasoletei în exterior), și o tăviță renală sterilă (pe care o așezăm pe câmpul steril)

0 5

10 8. Solicităm asistentului să ne toarne dexin pe compresă (urmărim permanent

gesturile asistentului, care trebuie să toarne soluția de la distanță suficientă pentru a nu atinge cu recipientul nesteril compresele sau mănușile sterile)

0

5 10 9. Spălăm tegumentele indemne din jurul plăgii, apoi aruncăm compresa în tăvița

renală, fără a o atinge. 0 5

10 10. Solicităm o nouă compresă sterilă cu ser fiziologic, pentru a clăti tegumentele și

apoi uscăm cu o alta preluată de la asistent 0 5

10 11. Vom cere ajutorului o compresă mică din casoletă (pe care o vom prelua fără a

atinge și desteriliza vârful pensei de servit), apoi primim betadină pe compresă șiantiseptizăm tegumentele sănătoase din jurul marginilor plăgii pe o distanță de2-3 cm. Aruncăm compresa de la distanță în tăvița renală

0 5

10


40/106



12. Rugăm pacientul să abducă (îndepărteze) degetele mâinii și solicităm 4comprese mici din casoleta cu material steril.

0 5

10

13. Vom așeză compresele, una câte una, în comisurile interdigitale.

Apoi rugăm pacientul să le mențină adducând (apropiind) degetele.

0 5

10

14. Solicităm asistentului două comprese sterile medii pe care le așezăm pe plaga

mediopalmară, în așa fel încât aceasta să fie acoperită complet.

0

5 10


41/106



15. Rugăm pacientul să mențină mâna în supinație (cu palma în sus). În acest modcompresele se vor menține în contact cu plaga.

0 5

10

16. Solicităm asistentului o fașă de mici dimensiuni (10cm.) 0 5

10 17. Derulăm puțin din lungimea feșei și inițiem bandajul prin două ture pe care le

realizăm la nivelul pumnului, dinspr e bordul radial spre cel ulnar.0 5

10

18. Menținând fașa în mâna dreaptă, cu mâna stângă vom răsuci mâna pacientului în pronație ceea ce ne va permite să aplicăm o primă tură în diagonală pe fațadorsală a mâinii, dinspre ulnar spre radial, din proximal (pumn) spre distal(articulația metacarpofalangiană 1), apoi prin palmă, către baza degetului 5.

0 5

10


42/106



19. Realizăm o nouă diagonală, opusă celei anterioare, dinspre distal spre proximal,și către marginea ulnară a pumnului.Vom lăsa policele liber de pansament.

0 5

10

20. Menținând mâna pacientului în pronație, fixăm din nou bandajul printr-o spiră pe fața anterioară a pumnului care este direcționată dinspre ulnar spre radial.Repetăm mișcarea în jurul pumnului, dinspre radial spre ulnar.

0 5

10

21. Pornind de la marginea ulnară a pumnului, cu mâna pacientului în supinaţie,realizăm o nouă diagonală dinspre proximal spre distal, pe fața palmară a mâinii.

0 5

10

22. Înconjurăm latura radială a indexului și realizăm o nouă diagonală, dinspre distal

spre pumn, pe fața dorsală a mâinii, până la marginea ulnară a pumnului.

0

5 10


43/106



23. În acest punct, repetăm cele două ture de fixare în jurul pumnului, lăsând policele liber de pansament.

0 5

10

24. Reluăm diagonalele prin palmă și apoi pe dosul mâinii după modelul de mai sus. 0 5

10 25. Fixăm bandajul la pumn cu o ultimă tură și lipim capătul feșei cu bandă adezivă. 0

5 10

26. Verificăm culoarea, temperatura și timpul de recolorare al pielii la nivel pulpardigital sau la nivelul unghiilor (pentru a exclude caracterul compresiv al

pansamentului).

0 5

10 27. Sfătuim pacientul să mențină mâna în poziție elevată (mai sus de talie) pentru a

evita constituirea edemului. Pentru această poziție va purta o eșarfă ziua, iarnoaptea va sprijini mâna pe planul înclinat al unei perne.

0 5

10 28. Reorganizăm locul de muncă. 0

5 10

Total punctaj: 280 1 % 2 % 3 %


44/106



Legendă: 0 – niciun criteriu îndeplinit; 5 – criterii parțial îndeplinite; 10 – toate criteriile îndeplinite(În coloana L)

Bibliografie1. Wolfe SW, Hotchkiss RN, Pederson WC, Kozin SH: Green’s Operative Hand Surgery, 6th

ed, part 1, vol. 1, ch. 1, p. 212. http://dexonline.ro/definitie/bandaj 3. Chapman MT: Chapman Orthopedics Surgery, 3rd ed, Lippincott Williams & Wilkins, 2001,

section I, chap. 5, p. 109 – 1124. http://fr.wikipedia.org/wiki/Tulle_gras

http://dexonline.ro/definitie/bandajhttp://dexonline.ro/definitie/bandajhttp://fr.wikipedia.org/wiki/Tulle_grashttp://fr.wikipedia.org/wiki/Tulle_grashttp://fr.wikipedia.org/wiki/Tulle_grashttp://dexonline.ro/definitie/bandaj


45/106

7. Metode de fixare şi imobilizare 7.5 Imobilizarea genunchiului cu orteza


7.5 Imobilizarea genunchiului cu orteza

Paul-Dan Sîrbu, Rareș Șova, Răzvan Tudor

ObiectiveDupă parcurgerea acestui capitol, studenții vor cunoaște principiile de bază ale ortezelor, vor ficapabili sa realizeze corect imobilizarea genunchiului cu orteză fixă sau mobilă de genunchi,

precum și supravegherea și suprimarea acesteia.

Definiție și generalități

Ortezele reprezintă dispozitive ortopedice rigide externe, destinate să protejeze, să imobilizeze sau săsusțină un membru sau altă parte a corpului. Chiar dacă au aceleași indicații ca apar atele gipsate suntrealizate din materiale speciale, care le conferă următoarele avantaje:- Sunt mai ușoare - Pot fi folosite după o perioadă de imobilizare gipsata (când fractura este deja mai stabila datorită

calusului fibros)- Pot fi ajustate și adaptate la volumul membrului odată cu cedarea edemului si apariția atrofiei

musculare- Pot fi suprimate temporar permițând igiena personala sau evaluarea radiologică

Principalele tipuri de orteze au fost realizate pentru diafiza humerală, radiusul distal, oaselemetacarpiene și membrul inferior.

Indicațiile și tipurile ortezei de genunchi Ortezele de genunchi sunt folosite în leziuni ligamentare sau fracturi periarticulare (tratamentdefinitiv, imobilizare provizorie preoperator sau tratament postoperator). Ele pot fi: fixe (utilizate înfracturi sau entorse gradul II și III), mobile (utilizate în entorse gradul I sau postoperator) sau hibride(folosite inițial ca orteză fixă, cu mobilizare progresivă prin unghi de flexie – extensie reglabil)

Tehnica imobilizării genunchiului cu orteză Pentru partea practică a fost aleasă tehnica imobilizării genunchiului cu o orteză femuro- podala fixă și apoi cu una mobilă, datorită frecvenței utilizării în clinică a acestor dispozitive pentru leziunileligamentare ale genunchiului. Tehnica este simplă, fără incidente sau complicații.

Imobilizarea genunchiului cu orteză fixă sau mobilă Notare0 5 101. Asigurarea unui mediu privat pentru examinare şi imobilizare (sala de con-

sultații sau sala de gips). Pacientului i se îndepărtează pantalonii, putându-semenține un șort. Imobilizarea se poate realiza și peste pantalon.

2. Materialele necesare sunt: orteze cruro-gambiere fixe sau mobile. Fig 7.5.1

Fig 7.5.1 Orteze fixe sau mobile de genunchi


46/106



3. Poziționarea pacientului pentru imobilizarea genunchiului cu orteză:În decubit dorsal pe o canapea de consultații.

4. Selectarea mărimii ortezei. În cazul unor fracturi sau a unor leziuni ligamentare

grave, este necesară imobilizarea cu orteză fixă (genunchiul în extensie maximă)și nu poate fi mobilizat. Imobilizarea cu orteză fixă debutează cu selectareamărimii ortezei, atât ca lungime (din 1/3 medie sau superioară a coapsei până în1/3 medie sau inferioară a gambei) cât și ca și circumferință (în funcție decircumferința gambei și coapsei pacientului. Fig 7.5.2).

Fig 7.5.2. Selectarea marimii ortezei5. Ajustarea circumferinței ortezei fixe. Fig 7.5.3

Fig 7.5.3 Ajustarea circumferintei ortezei


47/106



6. Aplicarea ortezei fixe.Fig 7.5.4Poziționarea corectă a acesteia (rotula este vizualizată în spațiul liber anterior al

protezei iar fixarea la gambă se face cu benzi cu scai. Cele două bare metalice posterioare și două laterale asigură rigiditatea ortezei.

Fig. 7.5.4 Aplicarea ortezei fixe7. Verificarea stabilității imobilizării. Fig 7.5.5 Pacientul nu poate face mișcări la

nivelul genunchiului (flexie, extensie) dar poate ridica membrul inferior de pe planul patului.

Fig 7.5.5 Verificarea stabilității imobilizării cu orteză fixă


48/106



8. Erori de poziționare - Poziționarea defectuoasă a ortezei sau migrarea acesteiadistal determină instabilitatea imobilizării cu posibilitatea de flexie la nivelulgenunchiului. Fig 7.5.6

Fig 7.5. 6 Poziționarea defectuoasă a protezei 9. Testarea stabilității genunchiului cu orteză mobilă În cazul unor leziuni

ligamentare simple, genunchiul poate fi imobilizat cu o orteză cruro-gambierămobilă: sunt permise mișcări de flexie-extensie, dar genunchiul este stabil lateral(în mișcări de varus/valgus) și este blocată mișcarea de sertar anterior/posteriorFig. 7.5.7

Fig 7.5.7 Testarea stabilității genunchiului cu orteză mobilă 10. Aplicarea ortezei mobile. Fig 7.5.8 Poziționarea corectă a acesteia cu centrul de

rotație în dreptul articulației genunchiului și fixarea acesteia la coapsă și gambăcu benzi cu scai.


49/106



Fig 7.5.8 Aplicarea ortezei mobile11. Completarea documentelor medicale: biletul de externare (se notează tipul de

leziune, tipul imobilizării și data aplicării ortezei, recomandările şi indicaţiile pentru pacient, cât timp menține orteza, mișcările permise, reeducarea func-țională, mers cu sprijin total sau mers cu cârje cu sprijin parțial, momentulrevenirii la control, semne de alarmă), rețetă și scrisoare medicală cu reco-mandări pentru medicul de familie.

12. Verificarea periodică a imobilizării. Atrofia de cvadriceps progresivădetermină lărgirea ortezei și instabilitatea imobilizării. Este necesară reajustareaortezei. Pacientul este încurajat să faca contracții izometrice ale cvadricepsului.

13. Suprimarea ortezelor se face simplu, prin desfacerea benzilor cu scai. Fig 7.5.9

Fig. 7.5. 9 Suprimarea ortezelor


50/106



Erori și complicații - Selectarea unei orteze neadaptate la lungimea membrului (prea lungă sau prea scurtă) - Orteză prea largă (nu asigură imobilizarea eficientă și culisează distal prin gravitație) - Orteză prea strâmtă (determină disconfort, durere, compresiuni tegumentare sau fenomene de

compresiune vasculo-nervoasă) - Poziționarea defectuoasă a ortezei (prea proximal sau prea distal pe membrul inferior)

ConcluziiImobilizarea genunchiului cu orteză fixă sau mobilă este o tehnică simplă și poate fi realizată rapid,fără incidente sau complicații

Total punctaj: 130

1 % 2 %

3 %

Bibliografie

1. Paul Botez: (2008) Ortopedie Ediția a II-a, Editura Venus: 162-1812. Charles M. Court-Brown: (2001) Principles of nonoperative fracture treatment, Rockwood

And Green’s Fractures in Adults, Seventh Edition, Volume Three : 124-1593. R. Wytch, G. P. Ashcroft, W. M. Ledingham, D. Wardlaw, I. K. Ritchie: (1991) Modern



51/106

7. Metode de fixare şi imobilizare 7.6 Bandajarea în spică a șoldului


7.6 Bandajarea în spică a șoldului

Atena Florina Tripa, Corneliu-George Coman, Nicolae Ghețu

ObiectiveDupă parcurgerea acestui capitol, studenții vor cunoaște indicațiile, contraindicațiile și tehnica de

bandajare în spică a șoldului.

Generalități

Ilustrațiile arată că grecii și egiptenii foloseau pentru acoperirea plăgilor diferite frunze, despre carecredeau că au puteri de vindecare. Fixarea frunzelor pe diferite regiuni ale corpului se realiza cu bandaje de pînză și pături. Până la mijlocul secolului trecut, a existat o selecție limitată de produse pentru efectuarea pansamentului și eficacitatea bandajării a fost scăzută. Pânza a fost principalulcomponent al produselor pentru bandajare. Când Von Bruns a dezvoltat o tehnică de a scoate cearadin fibre de bumbac jurul anului 1870, bumbacul a devenit brusc un material ideal care absorbeaumezeala. Ca rezultat, pânza a fost înlocuită rapid de tifon drept component de bază al bandajării.

Descoperirea microorganismelor și antisepticelor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea areprezentat o nouă etapă în domeniul îngrijirii plăgii și bandajării.

În prezent, industria oferă o gamă largă de produse pentru bandajare, produse pentru aplicațiispecifice. Produse noi sunt în continuă dezvoltare și înlocuiesc produsele tradiționale de bandaj are.Dezvoltarea de produse sintetice și fibre semisintetice, prelucrarea îmbunătățită de componentenaturale cum ar fi bumbacul și pînza au făcut posibile pansamentele adaptate pentru orice afecțiune.1

Definiție Bandajarea reprezintă metoda de fixare a pansamentului sau de imobilizare temporară a unor entorse,luxații sau fracturi, cu ajutorul feșilor de lungimi și lățimi diferite, în funcție de mărimea și caracterulregiunii afectate.1,2

Clasificare în funcție de materialul pentru bandajare Feşile pot fi de tifon, de pânză sau ţesătură elastică, de diferite lungimi şi lăţimi, în funcţie deregiunea pe care o acoperă. Lăţimea unei feşi este cuprinsă între 5 -25 cm, iar lungimea 1-20 m, înformă de rulou.

1. Fașa de tifon, cea mai frecvent utilizată, este moale şi se adaptează bine oricărei regiuni.2. Fașa de pânză este confecţionată din orice fel de ţesătură, cu lungimi şi lăţimi diferite în

funcţie de necesitate.3. Bandajele pline ,,basma”, în formă triungiulară, pătrată sau dreptunghiulară se folosesc

pentru fixarea pansamentului, dar mai ales pentru imobilizarea temporară a unui membru încaz de fracturi sau luxaţii.

4. Fașa elastică este ţesută din fire de bumbac şi de latex, nu se deșiră, este uşoară, solidă, nu jenează mişcările, nu produce stază și se recuperează ușor. Este folosită în bandajul


52/106



articulațiilor în cazul luxatiilor și pentru profilaxia stazei venoase şi edemului de etiologievasculară la nivelul membrelor inferioare. 2

Clasificare în funcție de modalităţile de bandajare

1.

Bandajul circular: se efectuază suprapunând turele de faşă exact una peste alta. Areavantajul că se execută simplu şi rapid. Dezavantajul constă în faptul că se răsuceşte,mobilizând pansamentul de pe plagă. Se aplică pe regiunile cilindrice: cap, gât, braţ,abdomen, torace, articulaţia pumnului.

2. Bandajul încrucișat sau în formă de "8": se începe cu ture circulare sub articulaţie, dupăcare turele sunt conduse oblic peste articulaţie, continuând cu alte ture circulare deasupraarticulaţiei. Se revine oblic pe fața opusă, încrucişând prima tură ascendentă, după care secontinuă în 8 acoperind jumătate din tura anterioară. Se continuă de câteva ori şi se termină

bandajul deasupra articulaţiei cu ture circulare. Este indicată pentru regiunile articulare:articulaţia cotului, piciorului, mâinii, regiunii occipitale, gâtului, antebrațului, pieptului.

3. Bandajul în ,,spic de grâu” sau ,,spică”: reprezintă o variantă a bandajului în formă de 8 -

se începe cu ture circulare sub articulaţie, pentru fixarea pansamentului, după care faşa estecondusă în forma cifrei ,,8”, fiecare tură acoperind cea precedentă cu 1/3 sau 2/3. Se terminăînfăşarea cu ture circulare pe punctul de sprijin. Se indică tot în regiuni articulare, la nivelulșoldului și umărului, cât şi pentru executarea unui pansament compresiv după operaţia demastectomie.

4. Bandajul în spirală: după fixarea feşei cu ture circulare, se trece la ture oblice, conducând-oşerpuind în aşa manieră încât să acopere 1/3 din turele anterioare. Acest tip de bandajare esteindicat pentru membrele superioare şi cele inferioare.

5. Bandajul în evantai: este o combinatie între bandajarea circulară și cea în spirală. Se începecu ture circulare după care se efectuază o tură oblică deasupra articulaţiei, următoarele turefiind conduse din ce în ce mai puţin oblic, ajungând circulare la nivelul liniei articulare.

Deasupra articulaţiei se continuă din nou cu ture oblice, până la acoperirea completă aregiunii. Este indicată în regiunea cotului și a genunchiului.

6. Bandajul rasfrânt (revers) spiral: se fixează fașa prin ture circulare, după care se continuăoblic în sus până pe faţa anterioară sau posterioară a antebraţului unde se fixează cu ajutorul

policelui mâinii stângi şi apoi se rasfrânge cu 1800. Se continuă în jos, înconjurând segmentul posterior, după care iarăşi oblic în sus acoperind jumătatea turei anterioare se continuă până pe faţa anterioară a antebraţului unde iarăşi este fixată cu policele, repetând manevra. Lasfârşit este fixată cu ture circulare. Aceasta metodă este indicată la nivelul memb relor, lafolosirea materialelor non-elastice şi are avantajul etanşeităţii pe toată lungimea sa.

7. Bandaj recurent: se aplică astfel încât să mențină pansamentul la nivelul vârfului degetului,capului sau la nivelul bonturilor de amputație. Se fixează fașa prin ture circulare apoi seconduce fașa succesiv dintr -o parte în directia opusă, acoperind parțial tura anterioară. Pentrua fixa aceste ture de fașă folosim manevra policelui și continuăm.1,2,3

Scopul bandajării: fixarea pansamentului în regiunile în care materialele cu substanţe adezive nuasigură această cerință (extremităţi, regiunea capului, zona articulaţiilor), fixarea pansamentelor

plăgilor situate în regiuni supuse traumatismelor în timpul activităţilor (mână, picior), efectuareaunui pansament compresiv, imobilizarea temporară a membrelor care au fost supuse traumatismelor(entorse, luxații, fracturi).

PrincipiiBandajul trebuie să îndeplinească următoarele deziderate:

-

imobilizarea pansamentului pentru protecţia plăgii;


53/106



- să fie elastic pentru a nu produce leziuni de compresie;- să fie efectuată cu blândeţe şi îndemânare pentru a nu spori suferinţa bolnavului; - bandajarea membrelor se începe din porţiunea distală spre cea proximală în sensul circulaţiei

venoase;

-

bandajarea trebuie să înceapă și să se termine la 10-15 cm de plagă; - să permită mişcări în articulaţiile interesate; - capătul feşei va fi plasat opus plăgii şi se va fixa printr -un nod care nu jenează (sau cu bandă

adezivă);- turele feşei să nu prezinte cute şi să se acopere parţial unele pe altele pentru a nu aluneca1;- în cazul legării capătului terminal se despică faşa în două, se încrucişează sau se înnoadă

capetele şi se leagă în jurul segmentului respectiv în aşa fel încât nodul să nu fie amplasat pezona afectată sau pe zone de sprijin.2,3

Incidente, accidente, complicații Se evită plasarea leucoplastului sau a plasturelui circumferențial la nivelul unei extremități. Acestă

plasare circumferențială poate provoca un efect de garou cu afectarea circulației vasculare distal de bandaj, constricție și edem distal. Presiunea crescută poate determina o necroză ischemică aextremității. Pentru a monitoriza afectarea circulației sau sindromul de compresiune, distal de

pansament, se urmăresc semnele și simptomele: durere, paloare / cianoză, edem, parestezii, pulsabsent / filiform, poikilotermie.

Alergia la materialele de bandajare se evită prin anamneza referitoare la alergii preexistente şi printestarea în caz de suspiciune.

Materiale necesareMaterialele necesare efectuării acestei tehnici sunt detaliate în Fig 7.6.2, o pereche de mănuși,

plasture, leucoplast, fașă elastică autoadezivă, foarfecă.

Tehnica bandajării în spică a șoldului Înainte de începerea bandajării se poziționează pacientul în poziție neutră a șoldului sau în abducțiede până la 100. Pentru a relaxa musculatura regiunii bandajate se poziționează coapsa în flexie,abducție și rotație externă între 10- 250, cu genunchiul în flexie de până la 100. Această pozițiefacilitează igiena perineală.3

Faşa de tifon este ţinută în mână dreaptă, cu ruloul spre exterior, apoi se derulează de la stânga spredreapta. Bandajarea începe dinspre distal spre proximal, cu 2-3 ture circulare (ture de fixare) subarticulația șoldului. Pentru o fixare sigură, după primul tur, colţul liber al feşii se poate răsfrânge.Turele sunt conduse oblic peste articulaţie, continuând cu alte ture circulare deasupra articulaţiei. Serevine oblic pe fața opusă, încrucişând prima tură ascendentă, după care se continuă sub forma cifrei,,8”, fiecare tură acoperind cea precedentă cu 1/3 sau 2/3. Terminarea bandajării se efectuează cu 2-3ture suprapuse, capătul feşii fixându-se cu leucoplast, plasture, bandă adezivă sau prin legare. Încazul legării se despică faşa în două, se încrucişează sau se înnoadă capetele şi se leagă în jurulsegmentului respectiv în aşa fel încât nodul să nu fie amplasat pe zona afectată sau pe zone desprijin.

Pentru bandajarea coapsei, după cele 2 ture de fixare, se răsfrânge fașa și se duce oblic ascendent pefața anterioară a coapsei până la articulația șoldului de partea opusă sau se conduc turele de fașă cumâna stângă. Suprimarea feşei se efectuază prin derularea ei în sens învers sau prin tăiere cufoarfeca.2,3,4


54/106



Legendă tabel:

Nr. etapă Denumire staţie Punctajstudenţi

S1 S2 S3

1. Denumire etapă – 1 punctPasul 1 – 1 punctPasul 2 – 1 punctPasul 3 – 1 punctPasul 4 – 1 punctPunctajul maxim al unei etape este de 5 puncte.

Punctajul total este suma punctajelor fiecărei etape.

Nr. 7.6.1 Bandajarea în spică unilaterală a șoldului

1. Pregătirea echipei şi a materialelor necesare 1. Echipa se așează în poziția demonstrată în Fig. 7.6.1, cu OPE şi modelul de lucru față în fațăși ASI de partea mâinii dominante a OPE pentru ușurința înmânării materialelor.

Fig. 7.6.1. Poziţia echipei la masa de lucru.

2. Pregătirea materialelor necesare (Fig. 7.6.2)

Fig. 7.6.2. Materialele necesare de la stânga la dreapta: o pereche de mănuși, leucoplast, plasture, fașă elastică autoadezivă, foarfecă.


55/106



3. Modelul de lucru - student / voluntar (Fig. 7.6.3)

Fig. 7.6.3. Modelul de lucru este un student / voluntar, care este de acord cu bandajarea

șoldului.

4. Se poziționează pacientul (Fig. 7.6.4, 7.6.5).

Fig. 7.6.4. Se poziționează pacientul cu un suport sub călcâiul de aceeași parte cu șoldul pecare dorim să îl bandajăm.

Fig. 7.6.5. După plasarea suportului sub călcâi se evidențiază modificarea poziției membruluiinferior cu menținerea membrului în extensie, abducție și rotație externă de 100


56/106



2. Începerea bandajării

1. OPE ţine în mâna dreaptă fașa, iar cu mâna stângă fixează fașa (Fig. 7.6.6).

Fig. 7.6.6. OPE ţine în mână dreaptă fașa, cu ruloul spre exterior. Cu mâna stângă fixează fașadistal de zona care trebuie bandajată, coapsa dreaptă a pacientului.

2. Se fixează cele 2 ture circulare inițiale în jurul coapsei drepte a pacientului (Fig. 7.6.7).

Fig. 7.6.7. Se derulează fașa de la stânga spre dreapta, fixând cele 2 ture circulare inițiale în jurul coapsei, suprapuse una peste alta.

3. Se conduce fașa de pe fața externă a coapsei până la nivelul articulației șoldului pe parteaopusă. Bandajarea nu se efectuează deasupra nivelului crestelor iliace (Fig. 7.6.8).

Fig. 7.6.8. Se conduce fașa de pe fața externă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe fața anterioară a coapsei, a pubisului până la nivelul articulației șoldului pe partea opusă


57/106



4. Se conduce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior (Fig. 7.6.9).

Fig. 7.6.9. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior.

3. Finalizarea primei ture de fașă sub forma cifrei 8 1. De la nivelul articulației de aceeași parte se conduce o tură oblică până pe fața anterioară acoapsei (Fig. 7.6.10).

Fig. 7.6.10. De la nivelul articulației de aceeași parte se conduce o tură oblică descendentă pefața anterioară a coapsei, apoi fața internă, încrucișând tura de fașă pe fața anterioară a coapsei,ca și încrucișarea buclelor superioară și inferioară a cifrei 8.

2. Se termină prima tură de fașă sub forma cifrei ,,8” (Fig. 7.6.11).

Fig. 7.6.11. Se duce o tură de fașă orizontală pe fața posterioară a coapsei, cu acoperirea a ½

sau 2/3 din tura anterioară.


58/106



3. Se continuă în același mod, cu formarea cifrei 8, fiecare tură acoperă tura precedentă cu 1/3sau 2/3, paralel cu turele anterioare (Fig. 7.6.12).

Fig. 7.6.12. Se duce fașa de pe fața externă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe fața

anterioară a coapsei, a pubisului până la nivelul articulației șoldului pe partea opusă. 4. Fiecare tură orizontală acoperă tura precedentă cu 1/3, paralel cu turele anterioare, fără sădepășească crestele iliace (Fig. 7.6.13).

Fig. 7.6.13. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior și acoperă tura precedentăcu 1/3 sau 2/3, paralel cu turele anterioare.

4. Terminarea operației1. Se termină bandajarea printr-o tură orizontală la nivelul coapsei sau a abdomenului (Fig.7.6.14, 7.6.15).

Fig. 7.6.14. Se duce ultima tură a acestui bandaj, tură orizontală începând de la nivelultrunchiului posterior.


59/106



Fig. 7.6.15. Se duce ultima tură a acestui bandaj, tură orizontală la nivelul abdomenului.

2.

Cu ajutorul leucoplastului sau a plasturelui se fixează capătul liber al feșei (Fig. 7.6.16,7.6.17).

Fig. 7.6.16. Aspectul final al bandajării unilaterale în spică a articulației șoldului, având capătulterminal f ixat cu plasture, vedere anterioară.

Fig. 7.6.17. Aspectul final al bandajării unilaterale în spică a șoldului, cu capătul terminal fixatcu plasture, fața posterioară.

3. Ne asigurăm că pacientul este în stare generală bună, fără complicaţii.

4.

Transportul pacientului.


60/106



Nr. 7.6.2 Bandajarea bilaterală în spică a șoldului

1. Pregătirea echipei şi a materialelor necesare 1. Echipa se așează în poziția demonstrată în Fig. 7.6.18, cu OPE şi pacientul față în față și ASI

de partea mâinii dominante a OPE pentru ușurința înmânării materialelor.

Fig. 7.6.18. Poziţia echipei la masa de lucru.

2. Pregătirea materialelor necesare (Fig. 7.6.19).

Fig. 7.6.19. Materialele necesare de la stânga la dreapta: o pereche de manuși, fașă elasticăautoadezivă, leucoplast, plasture, foarfecă.

3. Modelul de lucru - voluntar de acord cu bandajarea șoldului (Fig. 7.6.20).

Fig. 7.6.20. Modelul de lucru este un pacient / voluntar, care este de acord cu bandajareașoldului.

4. Se poziționează pacientul în ortostatism cu membrele inferioare în abducție de 100.


61/106



2. Începerea bandajării1. OPE ţine în mâna dreaptă fașa și cu mâna stângă fixează fașa distal de zona care trebuie bandajată (Fig. 7.6.21).

Fig. 7.6.21. OPE ţine în mâna dreaptă fașa, cu ruloul spre exterior. Cu mâna stângă fixează fașa distal de zona care trebuie bandajată, coapsa dreaptă a pacientului.

2. Se fixează cele 2 ture circulare inițiale în jurul coapsei pacientului (Fig. 7.6.22).

Fig. 7.6.22. Se derulează fașa de la stânga spre dreapta, fixând cele 2 ture circulare iniți ale în jurul coapsei stângi a pacientului, suprapuse una peste alta.

3. Se duce fașa de pe fața externă a coapsei până la nivelul articulației șoldului pe partea opusă.Bandajarea nu se efectuează deasupra nivelului crestelor iliace (Fig. 7.6.23).

Fig. 7.6.23. Se duce fașa de pe fața externă a coapsei traiect oblic ascendent pe fața anterioară acoapsei, a pubisului până la nivelul articulației șoldului pe partea opusă.


62/106



4. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior (Fig. 7.6.24).

Fig. 7.6.24. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior, paralelă cu turele efectuateanterior la nivelul coapsei drepte.

3. Bandajarea coapsei controlaterale

1. De la nivelul articulației de aceeași parte se duce o tură oblică descendentă pe fața anterioarăa coapsei de parte opusă (stânga), apoi fața externă a coapsei (Fig. 7.6.25, 7.6.26).

Fig. 7.6.25. De la nivelul trunchiului posterior se aduce fașa la nivelul articulației șoldului drept.

Fig 7.6.26. Se duce o tură oblică descendentă pe fața anterioară a coapsei pe partea opusă(stânga), apoi fața externă a coapsei, încrucișând cele 2 ture oblice pe linia mediană.


63/106



2. Se duce o tură de fașă circular pe coapsa stângă (Fig. 7.6.27, 7.6.28).

Fig. 7.6.27. Se duce o tură de fașă orizontală, circular dinspre fața posterioară a coapsei stângi pe fața anterioară.

Fig. 7.6.28. Se continuă tura de fașă circulară dinspre fața anterioară de jur împrejur până pe fațainternă a coapsei stângi.

3. Se continuă de pe fața internă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe articulația șolduluistâng de aceeași parte (Fig. 7.6.29).

Fig. 7.6.29. Se continuă de pe fața internă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe articulațiașoldului de aceeași parte.


64/106



4. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior circular (Fig. 7.6.30).

Fig. 7.6.30. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior circular.

4. Finalizarea bandajului1. De la nivelul articulației șoldului drept se duce o tură oblică pe fața internă a coapsei (Fig.7.6.31).

Fig. 7.6.31. De la nivelul articulației șoldului drept se duce o tură oblică descendentă pe fațaanterioară a coapsei de aceeași parte, dreapta, apoi fața internă a coapsei.

2. Se duce o tură de fașă orizontală de pe fața posterioară a coapsei spre fața anterioară (Fig.7.6.32).

Fig. 7.6.32. Se duce o tură de fașă orizontală de pe fața posterioară a coapsei spre fața anterioară.


65/106



3. Se continuă de pe fața internă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe articulația șolduluistâng, începând o nouă tură de fașă sub forma cifrei 8 (Fig. 7.6.33).

Fig. 7.6.33. Se continuă de pe fața internă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe articulația

șoldului stâng, începând o nouă tură de fașă sub forma cifrei 8.

4. Fiecare tură acoperă tura precedentă cu 1/3 sau 2/3, paralel cu turele anterioare (Fig. 7.6.34,7.6.35).

Fig. 7.6.34. Se duce o tură oblică descendentă pe fața anterioară a coapsei pe partea opusă(stânga), apoi fața externă a coapsei, încrucișând cele 2 ture oblice pe linia mediană. Fiecare turăacoperă tura precedentă cu 1/3 sau 2/3, paralel cu turele anterioare

Fig. 7.6.35. Se continuă de pe fața internă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe articulațiașoldului de aceeași parte, stâng. Fiecare tură acoperă tura precedentă cu 1/3 sau 2/3, paralel cuturele anterioare.


66/106



5. Terminarea operației 1. Se termină bandajarea printr -o tură circulară la nivelul coapsei sau a abdomenului (Fig.7.6.36).

Fig. 7.6.36. Se termină bandajarea printr -o tură orizontală, circulară la nivelul abdomenului.

2. Cu ajutorul leucoplastului sau a benzii adezive se fixeaz�

Documents

7. Metode de Fixare Si Imobilizare[1]