r -Numera.! 4 . Şoimuş. 15. Februar 1901. A n u l I V

4 1 ^ 1

FOIA E N C I C L O P E D I C Ă L I T E R A R Ă , APARE IN F I E C A R E LIW'A DE DOLE-Ol i l

.»;• :>i «K .'»'• :->/. M ui .sh ;>i__i*,i .-n .-ti u.>. :•: JI>. .-n •'*'. :>.'• j ;h .tu .-v. .'.ti Ml !H m. ui :>'. .'»,'. :->'. M Mi W. ¿»¿..«4 Mi ttt_.JM.J*t.# « 1 1 P r e ţ u l a b o n a m e n t u l u i :

Pentru. Aitxtro-Vngttria 4 coróne Pentru România şi strematale . . 6 franci

9

P R O P R I E T A R .ŞI REDACTOR :

I 0 A N B A C X U p r e o t .

f P r e ţ u l i n s e r ţ i u n i l o r :

Pentru publicat iun ile ile preste tot anul (de 24 ori) tot după SO cuvinte cu litere i/armond se computa

1 coróna, ér cu litere mai (jróse duplu.

TW~'W W IW W ut W W W Hi1 »? w »? »? W W »? »? »? »> [ w"w "w w »? »? »? "w~w~w w ~ w » ? »? w w w w w ~ w ~ w w " w j j s

Alta viaţă. Mâncarea, beutura, viaţa desfrânată, Veştmintele pompose: un traiti plăcut, uşor Aceste sunt acll finta, ce mintea ni-o îmbată, Ce adì pe omeni duce la furt şi la omor...

Diu nascere o seclu, viaţa imorală Spre nestatornicie, spire morb te-a destinat! Măreţ păşesci înainte, lumina eşti şi fală: Dar în a ta clădire — perirea s'a 'ncuibat!

Strigăm egalitate - un joc de mart cu ciute... Toţi fraţi în slăbiciune — şi toţi suntem egali. Căci părăsim cu toţii virtuţile présfinte, Nebuni numind puţinii cu vis de fapte mari...

Căci vis este virtutea, vis sânta abnegare! Avuţii se-lngâmfă privind a lor palat : bèracul vré s'ajungă — chiar fără de lucrare Şi el la avuţia, ce sortea nu-i-a dat.

Şi cel ce face bine, o face — din paradă.. . Tnpărtăşitul dice: de ce nu dă mai mult! Fecidrele-'s icone — ea lumea sf-le vadă: Şi tinerii legaţi sunt de-a idolilor cult.,.

Cu fală batem peptul, vorbind de libertate, Un vis, ce nici-odată u'a fost realisat : Şi adi mai mult, ca ori-când suntem de ea departe Prin ura cea stiăină şi — propriul păcat!

La cei ce se, trudiră cu zel, şi cu stillare, Meritul recundscem: columne înălţăm: Şi răsucim la frase... Dar nict-cât nu ne dâre, Că la urmaşii nostri — bla stăm o se-lăsăm!

Ne îmbătăm cu toţii de-o falsă fericire, Viaţa enervată spre a-o desfată, Şi ea se nu ne-aducem aminte de perire: Al nost „memento inori" voim al-îugropa...

D'un alt Christos e lipsă se scliimbe-acésta lume, D'o alta emigrare — se 'nciugă lumea 'n foc, Fărădelegea nostra cu morte s'o sugrume: Sé nască alta viaţă p'acesta jalnic loc!

Alesandru Aciu.

Din chinurile vietiî. Era. în Iulie. [ntre orele 1 1 — 1 2 din di, o trăsură se opri Ja. Teofîl

Georgeseu, proprietar mare în oraşul X . Din trăsură cobori un domn care număra vre-o 2 6 de anî. Sta tura îi era mij locie , părul castaniu, ochii negri, faţa

puţin palidă, pe care era întipărită o tinetă mare . L a sunetul trăsurii un servitor îl întimpină. Noul sosit dete servitorului o biletă de vi silă, care purta

numele de „Coriolan Brădescu, medic" dieeiid c a se-o inma-nueze d-lui Georgeseu.

Brădescu fu condus de servitor în salonul de aşteptare. După câteva mominte Georgeseu întră la ei.

Cu ce se pot servi d-le i r e d i c ? se adresă aces ta forte rece că t ră Brădescu.

Brădescu surprins se uita Iu el, căci nu gândi că va li atât de rece primit.

Con fus clise: Sci ţ i , c ă din copilărie iubesc pe fica d-vostre, pe d-şora

Let i ţ ia . Fe r i ce mo sîmt, când pot elice, c ă ea încă m c iubesce. Inimile nostre, încă din copilărie, când nu sciam, că ce scop avem în viaţă, când numai presentul ne preocupa şi când nu cunosceam tainele vieţi, strîns s'a legal la. olaltă cu lanţul dragostei neprihănite. De atunci au trecut multă vreme, valurile vieţi ne au despărţit, înse lanţul, cu care numele nostre erau legate nu s'a rupi., viLregitatea timpului n 'a putut se'l n imieescă , căc i el nemişcat , ca o stân­că a remas. Acum când cu-noscem fainele vieţi, când presentul ni-se înfăţişează în imaginaţiime ca un pom uscat , despoiat de frunză, care înse cultivendu-se, mu­gurit vor încolţi, frunzele vor c resce , va. înflori, şi va da fructe, acum când cunoscem scopul vieţi, când numai vii-toriul ne preocupă, iubirea uostră me face, ca se fac ultimul paş, se cer mâna d-şorei Letiţ ia, rugâ.ndu-ve ca se ve daţi consimţământul .

-•• Regret că trebue se te re fus —- disc Geor­geseu flegmatic. Mâna ficei mele o deja promisă.

Brădescu deveni palid ochii îi st icleau ca a unui mort.

I se părea c ă spirite necurate sunt plantate împrejurul seu. Tremura. După câteva momente de preculegere emoţionat disc :

E numai un vis înşelător, sau e tristă realitate ce aud? Georgeseu nu dise nimic. —- Dacă nu me înşel — începu Brădescu de nou cu vo­

cea tremurătore, Verzeanu e acela , care ia cerut m â n ă ? D a ! fu respunsul.

- - D-şora Letiţ ia înse nu'l iubesce. — Cu timpul îl va iubi. - - Te înşeli d-le Georgeseu, când cugeti aşa ceva. Trecutul. . . - - - Trecutul - ~ '1 întrerupse Georgeseu - - e numai o

aventură, care se va. şterge din memoria vostră, dând uitării totul.

— Două, inimi iubitore, nu se uită nici odată. Ele. se iubesc şi dincolo de moment.

— Totul e z a d a r n i c . . . Diua logodnei e deja defiptă. îmi pare rău d-le medic . . .

— Te conjur pre iubirea de părinte, nu ne nimici vii toriul, căc i inimile nostre numai mortea le pote deslega. Fiinţă muritore nu există, care se fie atât de tare, care se rupă lan­ţul cu care ele sunt legate. Fer ic i rea şi nefericirea nostră e în manile d-vostre. . . Sciu , c ă iubiţi pe d-şora Letiţia, că numai

fericirea îi doriţi înse» constringând'o se devie alui Verzeanu viaţa ei va îi un chin, un jug insuportabil, şi nu un raiu pământesc .

Vei merge departe de aici d-le medic, te voi căsători , şi atunci avend în vedere dătorinţeîe sacre de bărbat, e a de­venind soţ.â lui Verzeanu, va căuta se fie con ştie de chemarea sa de femee, şi aşa, intrând ambii într 'o oră nouă a vieţi, vă­lul uitării va acoperi t r e c u t u l . . . Încă odată dic, totul e zadar­nic, hotărirea mea române neslremutabilă.

Fa ţa lui Brădescu, lua o expresi i ihe înfiorătore. S e uita la Georgeseu, voia se dică ceva, dar nu putu,

i-se părea că o mână ţapănâ. 'I sfrînge de gât. . . . Cu paşii şovăitori, fără de aş lua adio, si; depărta. Georgeseu se uita in urma l u i . . .

într'o dumbi-ăviora frumosâ, plină cu Brădescu, cu capul plecat pe mână

Părinţi Letiţia

lublăuditorul dc şerpi

Ui, marginea satului, Hori mirositori', Coriolan sta gânditor.

Inainleu. lui cartea vieţi sale se deschisă. Până la. vrista. de 14 anî viaţa i s 'a scurs fără grijă şi

nevoi, l ină şi ne supărată de nimic, ca o privighefore, care într'o pădure neumblata umple văzduhul cu acorduri frumose.

'I triiniseră la oraş, in giniiiasiii. fu dusă într'un institut.

Cum plângeau când se despărţiră.

Erau amici buni, se jucau la olaltă.

Cu dor aşteptau va­canţele, ca. să se revadă.

Dilele şi anii t receau fără c a săi simtă, şi se tre­ziră ca. din vis, el june ea fată mare.

Amiciţia dintre ei înse nu s'a rupt, ci a isbucnit într'o patimă copleşi tore, în­tr'un amor înflăcărat.

Leti ţ ia fu adusă acasă din institut, Coriolan absol-vară gimnasiul.

El trebuia înse se mer-gă în străinătate, la univer­sitate.

Cât de amară le era atunci despărţirea.

In secret corespondau spunîdu-şî unul altuia, cât de mult sufereu tote şoptele inime-lor lor.

Pre când Brădescu era în străinăfale, părinţi îi muriseră. 0 durere şi mai mare simţi. In sfârşit isprăvi cu mediciuua. Primul paş ce la făcut, a cerul mâna Letiţiei, dar «mar

s 'a înşelat. în speranţa sa . . . In memorie îi apărea momentele fericite, petrecute cu

Letiţia sub nucul din grădina lui Ionescu, de care se leagă atâtea suvenirl plăcute, adânc săpate in inima lui.

Cât era de fericit când o vedea, când ne conturbat do nimic, putea se priveseă în ochii ei negri, plini de o bunătate cerească, şi îngerească, când ţinea mâna ei mică albă ca mă-tasa într 'alui, stringând'o cu foc la inimă, când săruta buzele ei ca cireşele pârguite, când strîugea talia ei mlădiosă la piept jurându-şi reciproc credinţă şi iubire eternă.

Atunci totul ^îi părea poetic şi divin, nu s imţea nici o durere, nici o suferinţă. Acum i se părea c ă ar fi într 'o pus­tietate înfiorătore, împresurat , de fere sălbat ice, cari voesc să'l sfâşie in mii de b u c ă ţ i . . .

Din depărtare se audea doinele duiosă, cântate de ciobani, cari mărgând în urma turmelor, umpleu văzduhul cu acorduri duiosă. f

Raze l e sorelui argintit săltau pe floricelele din dumbră­vioră. pe care natura o înfăţişa ca o privelisce feerică.

Paseri le vesele sărind din crengii 'n erengă, sbâtâiidu-şl aripiorele mici, lăsau să se audă un concert armonios.

Pe Rrădescu nimic nu'l impresiona. Nemişcat ca statua sta. Intr'un târdiu, cu vocea tremurătoie dise : — Cu ce ţi-am greşit Domne, de mai condamnat alât de

a s p r u ? . . . Din frageda nostră copilărie ne iubim inimile nostre în tot momentul, cu căldură a bătut una pentru alia, gândurile nostre nici o clipă nu au încetat de a gândi unul la altul, iu­bire şi credinţă eternă ne am jurat cu sfinţenie ne am ţinut jurământul , şi de ce se nu iim unul a l tu ia? Când cesul de mult şi cu atât dor aşteptat, au sunat, ca se ni; legăm inimile şi înaintea sântului Teu altar Domne, speranţa nostră, în care ne am legănat atât de mult, e nimicită, e aruncată în abisul prăpăstiei celei mai îrifiorălore . . . Şi de c e ? Cu ce ţi-am greş i t ? E pecat că ne iub im? Ore iubirea, nu-e un tesaur nepreţuit, d i v i n ? . . . Pentru mine nu mai lueesee sorele, pentru mine pe aces t pământ miser, nu mai este nici o bucurie, căci ce am avut mai scump, mi s'a r ă p i t . . . Voiu be pocalul sorti până în fund, [lână la ultima picătură . . .

Plângea. *

Luna, regina nopţii falnică 'şl făcea călătoria sa obici­nuită, printre milionele de stele sclipitore.

Coriolan şi Letiţia şedeau sub nucul din grădina lui Oeor-gescu.

— Scumpă Leiiţ ie, noi ne iubim cu sinceritate, însă sor-

Ln lunutil oilor.

tea ne este duşmană, pentru noi nu mai mai osie fericire pe acest păment.

Spereză iubite Coriolane, spereză. — S e sperez, când părintele teu mi-a dictat sentinţa de

morte ? lui inse nu va li es rcuta lâ , căci ou nici odr.tă nu voi

ii a lui Verzeamui. II urcsc. — Mâna ta e deja promisă . . . — Infamul numai din interes mi-a cerut mâna, şi părin­

tele meu sedus de vorbele lui false, i-a promis . . . Nu, nu voiu se fiu a lui, ine îngrozesc când gândesc la a c e s t a . . . Dacă însă voiu li constrânsă , mormântul nu va scăpa . . .

Nu mai putu continua, căc i lacrimile; şiroie curgeau din frumoşii ei ochi .

— 1 0 ! nu plânge, nu plânge scumpă Letiţ ia. II uă mâna, o strânse la inimă şi o acopere cu sărutări

ferbinţl. O tăcere mormeiitală domnea împrejurul lor. Numai suspinele durerose a Letiţioi conturbau t ăce rea

nopţii. Luna galeşă se uita la ei. Parcări compătimea. După un t,ini]> Coriolan dise : — Cât eram de, fericiţt odată. Ninie nu ne conturba fe­

ricirea nostră, şi noi atunci nu sciam ce-i durerea şi suferinţa. Totul ne părea poesie şi divin, Hori ie erau mai frumose. mai mirositore, razele sorelui mai calde, mai argintii, frunzele ar­borilor mai venjî ; er acum, o ! acum totul e deşert şi pustiu... A h ! ferice aşi fi dacă, în acest moment, Dumnedeu ne-ar trimite

un fulger, numai u n u l . . .

— Nu Coriolane, nu învoca ceriul. — Tu esci constrînsă se iubesc! pe acela pe care- '] urescl,

se spui vorbe blajine aceluia, căruia sulleti.il e cuprins de-o perversitate diabolică . . . Nici în mormînt nu voiu avea odihnă, sciind c ă tu esci n e f e r i c i t ă . . . De vei ii cel puţin tu fericită.

Fer ic i tă fără t i n e ? dise Letiţia cu amărăciune. Nu, nu, voiu ii fericită . . .

- Ce se f a c e m ? Inima părintelui leu, e tare c a o s tâncă Lacrimile nòstre nu o pute muia.

S e sperăm scumpe Coriolane. Mama nu are nimic în contra, va capaci ta pe tata.

Eu nu mai am nici o speranţă.. Dina logodnei c deja dofiplă.

Dacă in cartea sorti nòstre e scris, ca se nu fim unul altuia pe aces t pământ, nu trebue se desperăm, căci mai avem un refugiu : mormântul. Acolo vom fi fericiţi, căc i nu vom simţi nimic.

— Da, numai mormântul. Fer ic i rea nostră au apus, cum apune sórele, când céstii din urmă sună. Ce ne potè mângâia e, c ă odată eram, fericiţi, forte fericiţi.

In turnu bisericel din mijlocul satului, orolojiul frisi şi lo-gubru vestea orele .12 a nopţii.

— 12 óre — dise Letiţia tremurând ca o frunză, bătută de nemilosul vânt al tonine! - merg scumpe Coriolane. Spe-rează . Mâne sară aştept.

Il strìnse la piept, apoi sărutândiil cu foc, dispăru în în­tunecimea nopţi.

Ei nebun de durare se uita în urma ei. I. să părea că aude o vóce nevidibilă, care ii şoptea, că

pentru ultima oră o vede. Voia se fugă în urma. ei, se o prindă, se nu o mai lese

nici o d a t ă . . . PioióreJc parcă îi erau legate. S e cutremura şi cu groză se uita înpri jurul seu. După câteva momente cu paşi şovăitori părăsi grădina. Desolai fără putere ajunse acasă . S e aşai.lă la masai de scris şi scria. Condeiul ii tremura în inânâ. După ce lini sună clopoţelul. Servi loriul seu întră la el. li de le ,lrei epistole, iuiniindu-i că ce are se Caca cu ele Nemişcat sta. la masă în faţa uunui portret. Era portretul ei. Cu zimbetul trist şi dureros 'I luă în mâni ş i i acoperi cu

ini! di- sărutări ferbinţl. II strîngea la piept apoi ór 'I săruta. A d o r m i s e . . .

* * *

La 8 óre diniineţa o trăsură se opri la Rrădescu. D in trăsură coborirâ doi domni în haine negre. Intrară în lanuti u. Cor idal i spăriat, conturbat ca dintr'iin vis plăcut, ferme­

cător, sări de la masă. Portretul îi cădii din mâni, sfărmândii-se în mii de bucăţi . Dóno lacrimi i se iviră în ord i i . . . Tòte sunt în ordine domni m e i ? se adresa el cătrâ cei

sosiţi. —- Da! fu respiuisul.

Ve stăm la disposi ţie. Se aşedarâ toţi Irei in trăsură şi plecară. Preste un pătrar de oră, trăsura se opri la marginea

satului în fruniòsa dumbrăvioră. Era o frumosă dimineţii. Sorele , razele dilei maiestos se ridica pe bolta ceriului

senină lăsând u-şl razele sale arginţi! pe floricele scăldate în rouă, car! înprejurau dumbrăvioră.

Paserile vesele îşi continuau, concertul lor armonios. Peste câteva, momente sosi mai o trăsură. Era Verzeanu. L a o depărtare de 2 5 paşi adversari se aşedară faţă

în faţă. D o u a detunături resbiră vezduhul. Paserile spăriale fugeau din arbori. Coriolan şovae şi cade.

Ultimele lui cuvinte furii: Letiţie Gând Letitja audi Iragicul şi durerosul sfirşit a lui Gorio-

lan, îşi pierdu simţirile şi eâdu la pat. Trei dile în conţinu buzele ei palide murmurau cuvântul:

Coriolan

răsi acest pământ miser, unde fericirea e numai ca un vis trecător, înşelător.

In cimiterul din satul X , se ved doue morminte noi, unul lângă altul.

In tote dilele doi bătrâni cerce teză tristele şi tăcutele Ga o Hore frageda, lovita de brumă, cu un oftat lui, pă- 1 inormente. unde ore întregi plâng cu un hohot sfâşietor de durere.

A l e x a n d r u Ţ i n ţ a r i u .

Ore ce gândeşte ea?

Séracul de el Lazar! In foişorul splendid cu Hor! încoronat, La masă aşternută stă falnicul B o g a t : „Se cânte — strigă dînsul — a sclavilor, ghitară, „Se ferbă-n cupe, vinul-se spumege-n păha ră ! — „Se plângă cel neblesnic, se gemă cel serman, „So moi'ă asupritul şi golul de ţ e r a n ! . . -„Un cântec , se ne cânte , a sclavilor, ghitară, „Şi sclavele frumose „Cu sinurî voluplose, „Cu ochi de viorele „Cu buze subţirele, se vină aci afară -„Şi fruntea se-mi desmerde şi sufletul se-mi fure „ Vieta se-mt trâiescă şi binele se-mî c u r e . ! !

— Aşia (Jicc Bogatul şi mesele de-odată S e împlu de delicii, mâncare adorată ; — Şi mesele cu farmec divin se-n coroneză, — In cupe, vinul dulce, se j o e ă şi spumeză. D'în eoce Sclavii lotrii, eî tornă în păhară, D'în coce Cântăreţii , însLrună pre ghitară La cân tece , ce-n inimi aprind amorul du lce ; — Şi-n giur de El, apr'.po, pre cotă sciu să se culce Sirenele de Sclave , cu rîsuri şi z imbir i : Şi-i î fură mintea-n dragostî şi-ii fură-alui simţiri.

„Se sorb în veselia, pocalul până-n fund, „Să rîd de astă lume, ce t rece-aş ia curund. „Se sbor nectarul vie ţii, dulccţa de iubire, ,,So rid de astă lume, ce-i c.lîc-: „Nefericire .'" „Aicia este raiul vieţii pentru mine, „TornaţI, la vin, tornatt, •--„CântaU, voi sclavi, cântai'! ; „Şi rideu voi Amoruri. „Zi.oibi(,î in tainici doruri, o, sclave, mândre Pune ! „Xe-mt curg-a. mea vioţă. în visuri de dulcelî, „Se-mi t rec-a mele dile în Raiu de bunătăţ i !"

— Apropo, nu deparle, de Masa cea bogată, Sburlit şi ars de sore cu faţă sbuciurnată. Săracul d e el Lazar zace în grea oftare Culcat pre g-unoiu putred, cu bube pre spinare. Doria ca se-i întindă şi lui barem o cojă Cerşia, să se îndure se-i dee o cârmojâ . Sermanul de el Lazar, de când nu a mâncat De când o bucâtură, sermanul, u 'a g u s t a t ! . . . El nu are nici pretini şi nici un ajutor, Decât pre al seu suflet amar patimilor. —-- — Cu ochii plini de lacrimi privia el la. Bogat, Cu peplul ars de sore cerş ia ne- înce ta t : Se-şi facă o pomenă în ceeala l tâ lume Se- i Hă pomenire acolo de-al seu nume ; - -Se-şi facă o pomenă, — se-i deo şi lui ceva, Că-ci arsă-i este gura şi golă i n i m a ! . . . Sermanul de el Lazar, de când nu a mâncat , De când o bucăturâ, sermanul, n 'a gustat!

„Aşia, şi er ' aşiare — din (Ji şi până-n seră „ S e bee, se t r âescă Bogatul — ve d'c e r ă ! — „Dar' numai eu, precepeţî, căci eu am adunat v Averi le frumose şi rodu'n be lşugat ; „Trăi esc ă cel , ce are, şi rebde cel , ce n a r e : „Acesta este legea Bogatului, c e a mare. „Se nu se de nici coja , ce cade de pre masă, „împleti însă pocalul, „Şi bateţi , sclavi, ghi tara! ; — „ZimbitI şi rîdeţl Dine, „Şi astădl ca şi mâne ; — de ploi şi vent nu-mi p a s ă ! „Deci trec-a mea vieţă în visuri de dulceţl „Şi curg-a mele dîle în rîs şi vo lup tă ţ i ! ! , . .

In Raiul fericirii sublime şi'de vec, — La mese aşternute stă Lazar cel serac . „ S e gust, ah, bucuria — şioptesce — al seu euvent — „ Ş i dulcea mulţămire aci în Raiul sânt

„Divina slavitate şi raijiul de h'uninâ, „Nectarul desfătării si-a Ceriului odihnă, „In care nu apune nici când măreţul Sé re , „Cântaţi o ! Choruri sânte, „Cântaţi în dulci cuvinte „Serali , Cherubi de graţii, „Căci voi 'ml sunteţi fraţii în magica splendóre ! . . .,Priviti pre fericitul din fii lui Adam, „Priviţi pre cel , ce aslâdf c-n şînul Iu Avram !"

-Aşia dice Séracul cu vóce e s a l t a t a . . . . Şi-n Raiu s'aud la hinmurl şi Choruri de odată. Câmpia el isiană plutesee-n desfătări Şi sullelul s'aprinde de f'armeci şi cântări . Făcl i i aprinse, sânte - ca stelele lucesc Şi ilorl mirosìtóre s 'arata şi-nlloresc. Er ' Drepţii salută dulce, cu ei sântele ce te , Şi-n Ceriuri, Imcuria, nici când nu vré sè-n cete .

„Se sorb în veselie pocalul f e r i c i r i i . . . . „Aici e penimi mine Incasini mântuirii : „Serman au l'osi, în hune şi gol şi însetat „Şi nu mi-a dat o co jă Bogatul resfâţat, „Se-mî prind a mea inimă flămândă, însetată, „Cântaţi, Choruri' cântaţi „Serali prea lăudaţi, „A Ceriulului Amoruri „Bepiţ.I, răpit! in doruri a drepţilor respinta „Priviţi pre fericitul din fii lui Adam, „Priviţi pre cel, ce astădl c-n sînullui A v r a m ! ?

„Părinte, drag Avrame, (ii îndurător „Spre cel , ce sé muncosce în foc mistuitor ; — . S p r e cel, ce arde-n sete şi-n sete se to.pesce „Spre cel , ce în văpaia amar se chiniiesce ! „Şi al milă Avrame şi (ii cu indurare „De suII Iul meu, domne, ajuns în astă stare. „Te rog cu lacrimi 6eă, se nu me laşi la chin, „Căci si eu sinii suflare, o, şi eu suin creştin. „Şi şi eu suni făptură zidită, pre cum sci! : „Te rog cu lacrimi ecă, şi io-siî din ai tel fu! „Trimite, ah, trimite, pre Lazar, se-şi intinga „In apă, al seu deget, se-mpicure se-mi stìnga „Văpaia de pe l imbă şi setea anjetóre : „Amar de al meu suflet în locul de teróre ! „ —

— A ş i a ofta Bogatul, ofta şi se ruga Din Iadul crunt în care plângend se chinuia, Din Iadul plin de chinuri şi plin de-nfiorârî In cari; arde focul şi sunt mii de dureri. Aşia oftă Bogatul, pre braţ.iă de Satani -Bătut de sbiciuri crunte prin Duchuri suterani. Flagele arse-n focuri şi vergi Lovia.u a s'ale braţe in flacl Şi-o sete ìngroililóre amai- '1 „Plesniţi mei, loviţi mei, „Argaţii mol, — „Daţi din flagele „Daţi preste pele, o, daţi.,.

ui j a r aprinse ri mari, cuprise. tormenta.

Sătan striga.

—Avram înse de-asupra din Raiul de lumină Oftând respunde-n dată cu voce dulce l i nă : „ 0 ! Frate , tu uitareşi de-al teu trai pre păment — „Şi cum ţi-ai dus vie ţa, de ce nu-ţi vine-ngând ? „Din colo, desfătare, — aicia întristare : „In lume, mese pline, -— aici sete a m a r ă ; „In lume-amor şi pofte, a icia foc şi pară! „Şi, frate, — acel Parele, se vede c ă tu-1 uiţi „Ce stă, la voi pre lume, între Săraci şi A v u ţ i ? ! „Privesce-1 şi aicia, cum stă aeji între noi : „Şi nu putem se trecem, mergem dar' la v o i ! !

De câte ori la Lazar gândesc, — crudă Ursită, 0 lăcrăma, se scură pre faţiă-mi vescedită.

S. P. Simon.

L u c r ă r i c u firesul.

fu artielul de fală. voeso ¡1 ine ocupa pro soiul 011 unele lucruri, cari suni a se eseeuta cu firesul. (înţeleg aci firesul mic, subţire, cure germâneşle e ci inoscul .su numirea de : Laub silf/e.) O fac aces ta pentru că. mulţi diletanţi ar dori a înveţa aces ta dar nu dispun do o instrucţiune româneseă,; după ce acosta, nici nu. ex i s t ă ! O fac mai departe pentru-că pre cu-noşterea lucrărilor cari se esecuLă cu firesul (se-! poreclim : firesul-fir!) se basează esecutarea a o mulţime.

As dori mult dacă cutare ori. coli lor 1111-ar comunica nume românesc bun pentru euvîntul german : Laulmsţje! Do alte lucrări una mai interesantă, una mai frumosă ca ceealal tă .

La esecutarea acestor fel de lucrări avem lipsă, de urmă-torolo une l te : Arcul firesului (Laubsăgobogen,) firesc, măsuţa ăe tăiat, şurubul de înţepenii mesuţa la. cutarea masă, sfieder •Şi / / ' ' • .

Arcul firesului ave forma carea ni-o araţii schiţat fig 1. şi e făcut din lemn sau oţel. ba capetele salo (d şi b) are şiruburi cu cari se în­ţepenesc Cireşele. La e are un iiiănunchiii de care-l ţi­nem in decursul lucrului.

b |. • Arcul din lemn e mult mai bun ca cel de oţel. fiindcă aici punctul de greutate cade pre. mănuneluu, pre când la arcurile de fer cade pre inmamiare mai greoie.

deose-

Fig 1.

braţ, din care causa, aces te sunt la, Firesele suni întocmai c a foiţele li roşelor mari, cu

birea că aceste sunt. forte subţirele (avèud o grosimi m i n şi lăţime delà V abia face ceva mai mul

Mesuţa de tuiul a i

cel mult ca 12 cm. forma carea

u rm) căror

111-0 arata.

do V* .1 ugi me

făcută

Fig 2.

de regulă din lemn de fag sau corn. La capătul creslăturoi are o gaură ro­tundă (a) în carea, când lucrăm se mişcă firul firesului. Acesta, mesuţa o înţepinini la or! care masă cu aju-toriul şiridruiui de înţepenit, care e a se băga în canalul cu oa,re-le o pro­vocantă mesuţa t.-b pre dosul ei. Cu ajiitoriul şiriibiilui putem apoi uşor a-o

înţepeni la masă c. La ca-b patul I) o inei estâlura me-1 sutei şi visavis de aces ta

ocupă loc lucrătorul.

Cu. sfiederul, caro are diferite eonstmoţiuni lacom găurile in decursul literarei;

Fig 3. er pilele ne servesc a co-rege erorile mai însemnate comise în decursul lucrului.

Al'ar;; do aceste multe mai suni încă şi altele pen­tru completarea lucrărilor;

dar aceste sunt de-ajuns pentru începători. S e vedem acum cum se eseeuta lucrul cu iiresul-lir. Modele do lucrat ne procurăm de; regulă gata şi aces te

sau le decopiem pre materialul din care voim a lucra sau, dacă modelul e de atete ori desemnat do câte ori sunt de lipsa de­osebitele părţi, atunci i lipim pre material

Materialul e : lemn (grosime I Va—-2 m/m.) os ( 1 - 2 m/ni) etc.

De-o-cam dată ne vom ocupa târciiu vom aminti şi celelalte.

-< m/m.), metal (grosime

numai cu tăiarea în lemn mai

(Va urma) Nitu .

DE ALE P O P O R U L U I . -o

Cât ajunge vorba bëtrânuluï! Poveste;

A fost odată — c â n d ? nu să ştie, dar a renias din bëtrânl ca poveste, t recută din, gură în gură a fost 1111 om sé rac întrun sat bogat. Să răc ia la rupt la, piele, încât întro bună dimineţă îşi părăsi casa, şi drăguţa, de nevastă şi plecă în lume să canto sdrumicătură de noroc.

S ' a d u s . . . s'a dus sëracul şi s"a băgat slugă. A servit in lumea mare , pela unul. pela altui, vre-o 2 0 ani, când deodată simţi în sinul lui, poros şi negru ca pănientul, un dor de casă . Şi-adusă aminte-de miierea lui frumosă. ca o flore şi pe care o

lăsaso singură, cu casa teică, numai cu mâţa pe vatră, — de omenii din sat, cu caro-şî petrecusă primăvara vieţi şi cari nu'l ajutaseră cu nimic când gemea sub sarcina grea a sărăciei . Îşi adusă, aminte de multe, mul te ! — Un şir lung de reamintiri, de închipuirt defilau pre dinaintea ochilor minţi lui. N'a mal putut răbda, căci pro îl ardea focul isbucnit, în inima densului dorul de casă .

Me duc! — îşi cjisă. — Cu trei sute bănci câştigate o senil iau rostul între omeni. Mioi cumpăra o văcuţă, cu lapte, la. casă '

IV. REVITSA I L U S T R A T Ă 3 1

oî maî creş te calo un vitei şi cu ajutorul lui I)-ieu doră-dorâ voi scăpa d'asupra necazurilor.

Işî făcu cruce, ca D-deu bunul se-î ajute • •- şi j i lecă. căc i gândurile multe nu sunt sănătose. Avea de bătut un drum lung, de maî multe poşte până la satul Iul.

Cu o cămeşă slabă, ne lăută ca pământul, cu obele de dârză âncâltat, cu aţe de fuior la opinci, —- în spate un durut cu o aripă trasă peste umăr pentru-ca bâta de care era atârnată o straiţă cu putină merinde se nu-î t reacă prin 6să. — omul nostru râbucia la drum în amurgul seri, gră.bia cătră un sat. De aici până acasă încă mai avea. .Noplea întregă nu iar fi fost d'ajuns ; deci se abătu la o casă din satul în care intrase, ca se sălăşl II iască peste nopte, barenri până trec ciasurile rele du­surile în care umblă „batăî crucea."

Nhuei'isă omeni buni : - - ca români ! — il îmbiarâ cu cina şi, unul una, altul uita. toţi melitau din guri, numai un gârbovit de moş, — a.cârui cap strălucea ca uiaga, căci [ier c a fie broscâ, — şedea pe un scăunel după sobă desl'âlândiise în ţîrăilul cre-rilor şi nu dicea piu.

H m ! Hm, lucrul draeuluî,-îşl gândi străinul. La bătrânul ăsta e vorba pe galbeni de tot tace. Dela o vreme se oţărî să întrebe de ce nu vorbeşte şi moşul!

Vorba moşului e s cumpă! — răspunsă feciorul bătrânului! Cat o fi de scumpiiV -- IDO de bănc i ! — O sută de b ă n c i ? !

Domne da ce minune e şi a s ta ! O vorbă cu o sută de bănci . Dacă eu un an in'.rjg aşi tot Irotvjani din gură pe atâţia bani. De aste n 'am mal pomenii, ducând sum p e lume! Hm ! — ce o fi dicând m o ş u ? Cum a vorb i? Domne fereşte, o sută de b ă n c i ! Aşa cugeta străinul în sine şi nu mal putea răbda. Trebuia se ştie, să audă vorba moşului. In marea lui nelinişte dete o sută de bănci din bănişori cei avea, pentru o vorbă d 'abătrânului ,

— Audî t a i c ă ! - omul nostru îţi dă 1 0 0 de bănci ca săi spunl o vorbă.

Moşul începu cu un glas reguşit ca de gâscă, scos parcea din fundul pământului: „Când vei ajunge la vre o apă, nu t rece până nu-î vedea pe altul t recând înainte" şi cu atâta gura bătrânului se opri.

Noa asta mia fost bunii! O sută am mâncafo! Dar - să mai dau una, doră 'mi va spune ceva mai cu n o r o c ; o vorbă ştii, care să me pofâ ajuta, mult. mult, seini aducă sutele îndoit.

— Audi t a i c ă ! Omul nostru îţi mal dă o sută ca săi maî spunl o vorbă bună.

— „Mânia de sara s'o laşi pe dimineţa, - şi er făcu moşul. Necăgit, încât II treceţi sudorile, bietul om să că ia grozav

de cea făcut. Iii părea ren, mai se nebunescă, după atâţia bani, bani cei câştigase el cu chin şi vai încât numai sufletul lui ştie, — săi arunce în apă, săi lapede acasă , ca de pomană, pe nimic. — Dar mal am o sută, o singură sută ş'am slugii 2 0 de ani, lucrând c a boul din fote puterile, ş'aeutu se mă duc acasă, numai co su tă! Săracă, lume! Nul noroc şi p a c e ! N'a, ducăsă şi asta că face zimbre, în posdunarî, nu stă bine, banul dracu, fuge ca argintul viu, — spuiieî moşului căi mai dau o sută dar sămî spune o vorbă mai potrivită!

Audi t a i c ă ! Omul nostru Hi mai dă o sută casei maî spuni o vorbă!

— 0 vorbă mare, plină de noroc ! zise străinul. „Când vei merge la vre-o nuntă, la prasnic ori la pomană,

nici odată nu te vârî tu înfrunte ci stăi maî napoi." Mulţam moşu le ! D-deu se te trăiască, — dise omul din

gură, er inima-î, parcă ju r împrejur e îrnplâtată. cu ace . — Nain noroc, apoi ce se fac ! T răesc tot cu sărăc ia ardo focul s'o ardă. Gândeam că mia spune moşul ăsta de vre-o comoră ascunsă dar a luat bani de geaba.

Noptea, ia fost - bietului om - - o j i ro tă lungă, de somn nici vorbă, dar de visat visa, şi ne adormit. In revărsatul zorilor călătoriiil apueasă drumul încătro îl ducea, dorul.

De la ani(u.ll ajunsă la o apă mare. Vru să t recă însă îl veni în minte zicala moşului: „Când vel ajunge la vreo apă nu t rece până nul vedea pe altul trecând înainte." Să, hotărî se dăbăvescă şi ca aşteptarea să nul fie cu atâta greument se pusă jos şi începu a, să desculţa. „Când iacă un călăre ţ cu ueşte disagi pe cal, vine îu tuga mare de să ridica, buşnec după e l . . . „noroc române !"

„ S ă dee Duninedfiu tot bine!" Da ia mulţămeşte dacă ai

c u i ! — Călăreţ ca'n palmă, se cufundase în rin şi'n urma lui apa se'n vertea şi făcea vîltorl mari. Isa făcut perul măciucă , la bietul om. de spaimă. Nu ia mai părut ren după suta, ce-o dăduse moşului penlro vorbă, căci a fost, vorbă. înţeleptă.

„Miain cumpărat vieţa cu trei sute de bănci . Dacă. nu aveam la inimă (Jicala. bătrânului, acum aşi fi mort pe fundul apel, miaşl fi stâns dîlele şi nu niiaşl mal fi vedut casa şi nevasta,. Dar vorba bătrânului, vorbă, dulce şi vorba dulce mult a d u c e !

Cum s'ar li întors sermanu! om, să îmbrăţoseză pe moş, să î mulţămeseă, saşi arete recunoştinţa, să-i spună c â cuvintele lui sunt darul Iul D-den, sunt o comoră grozav de mare şi c ă le va j jăstra la inimă cu multă, multă grijă. Insă dorul îl t răgea ca cu pâlămarîul califi casă . Ma-ci iată că iasă la suprafaţa apel calul, numai cu disagi legaţi de şea şi 'nota c a un balaur cătră ţei-mure. Omul îl prinde de frâu, il frage afară şi ii face al lui. Caută 'n desagi, când colo ce să v e d î ? — plini de galbeni. S'arunoă, călare , priveşte rota în jur, o ia la sanătdsa de pocneau copitele şi maî la vale, pe unde treceu nesfe care cu bucate

trece şi el apa şi să perde în zarea, depărtată. Era medul nopţii. Vremea în care umblă diihănile spurcate,

când dracii au putere să schimonosea [te omeni după plac, — când nu e bine să eşl din ca să afară şi când urlă şi câd la t ră cânii după duhuri ne curate, er noi dicciu câ latră la stele. Luna plină cu razele sale reslira ineâlva spaima, îiilunereeului şi omul nostru se apropia in galop câ l râ casă

Casa tot cei veche, dar curată gingaşe ca un ou. Voreţul şi gradina îngrădite cu gard ca la un om ha rn ic ; — tote erau in re rid, maî bune de cum lăsase el.

Să duce Ia ferestă. ••- Radele lunei treceu geamuri şi să restrângeau în întreaga casa . S ă putea zări uşor ca in ca să dorm doi. — Cine să (ie ? -•- El bine ştia, că , când a plecet în străinătate numai muerea singură a rămas căci numai avea iiime şi acum sunt doi. Nu e lucru bun, îşi disâ -•• Nevasta m'a dat uitării şi acum trăeşte cu altul lume albă in c a s a mea. S ta l alurisito, mă scotorosese eu de tine, aşa iniai ţinut la c red in ţă? încă în noptea asta ani soţi mâne ijilole ! Şi cu gândul rău pe inimă, înfuriat ca. un tigru se repede la uşă se între, ido! îşi dise - — Vorba moşului; mânia do sera so laşi pe dimineţa. — îşi luă apoi disagi cu galbeni, ii aşadă lângă uşă şi să întinde j o s , cu capul pe disagi sorbând în peptui aerul recorifor de nopte spre aşi stîmpera mânia.

Lucelarul dimineţi răsârisă şi ceriul începe a se'n roşi din spre răsărit. In casă să audî o mişcare , o suflare întinsă som-nurosă şi vorbe mai mult şoptitore pentru c a să nu să conturbe liniştea tăculă a nopţi. Un cârţăit uşor de uşă se audî şi omul sare oblu în pieiore, slringe pumni, gata a s la rma cu el, a frânge gâtul necredincioseî neveste. Tremurând după resbunare sta înaintea uşel lindi şi aştepta momentul în care săşî verse focul cel spărgea inima.

Uşa să crepa, şi muerea lui, în spăeel şi pole albe ca giol-giul, apăru în prag. Vai demine! Cinei a i c i ? !

E c ă cinei blăstămato, nici vrei să mă cunoşti, nu ştii c ă am fost soţul tău ! ?

Au Domne! Tu eşti bărbate dragă! şi să aruncă în braţele lui ca în ghiarele leului, ca în paradisul perdul. — Tu nu ştii bărbate că avem fecior de ' nsura t? ioane, i o a n e ! eca a venit tatăl t ău!

Un voinic ca de 2 0 ani alergă afară strigând undei, t a t ă ! Omul. îşi adusă aminte că , când plecasâ în strâintate muerea

ia rămas împovorată; deci tot ce vede e numai adevăr. îş i îmbrăţoseză cu foc soţia, ficiorul. — neşte sărutări plescăite, şi şiroe de lacrâml de bucurie îşi croiră aiviâ pe feţele lor. Ste le priveau cu blândeţă şi duioşie la aces te trei fiinţe, cum trec pe porta fericire!.

Din banii cel avea, zidi o biser ică mare şi frumosă c a o mănăstire, cum nu mai era în tot arietul acela . F ă c u ca să ca o căsarmă, îşi însura feciorul şi acum era boer şi chinez în satul lui. Când mergea la vre-o nuntă, prasnic şi la ori ce petrecere, nici odată nu să hnbuldia ca se lie cel dintâi şi chiar pentru asta a fost celmaî onorat. Toţi ii ofereau locu de frunte şi mir fi şecjut altul acolo pentru totă lumea.

Cele trei sfaturi a le moşului le a păstrat cu mare grijă şi respect şi ia mers bine. Cât ajunge vorba bătrânului!

P e t r u ţ

Cronica. Cât c â n t ă r e s c R e g i n e l e ? Un ziar amator do curiosităti

publică greutatea suveranelor diferitelor state europene. Fos ta Regină-mamă a Italiei, Margareta, este cea mai grea dintre princesele înco rona te : dînsa are 8 0 ehi lograme; cea mai uşoară era defuncta, împerăteasă a Austriei : uvend numai 5 0 ehilograme. Reposala, Victoria a Angliei t răgea 7 8 ehi lograme; Suverana Germaniei f>2, a Spaniei 0 8 , a Rusiei 5 9 şi aşa mai departe. Noua regina, a Ilolandei nu e cuprinsă în statistică.

C a r i t a t e a . L a adminislral i imea averilor bisericeşti din Şoi -muş au mai îneurs pentru fondul „Cavitatea,, următorele s u m e :

Dela Luca Ion 1. Micii, din Şoimuş . . Cor. — . 2 0 ,, loan Hacia preot in Şoimuş . ,, Domnita Soineşan, Durnitrita „ l 'arasehiva Ursa, Şoimuş . . . . ., Dumitru Macrea Budacul român „ loan Ursa Şoimuş „ loan M. B a c i a ,, GeorgiiJ Stierl notarili cere . Dumilrita ,, loan Bârsan preot în Rusoioriii

Suma

¿3».-.20

— . 2 0 - . 30

I. 4 .

_1.~ 33.911

Aducând multainila celor ce a contribuit ou obolul lor rugăm pre loti ceî oo s e înleresazâ şi le zace la inimă sortea poporului nostru, se binevoiascâ a eonlribui cât de cu puţin pentru acest scop salutar. Din sumele încursâ la fondul „Car i ta tea" în lie care an in Dumineca înainte de postul Sântei-mărit se vor distribui:

a) 50", o fondului de ajutorare. h) 20"/o ajiiloriii bisericilor mai serace . c) 20"'o ,, şcolelor maî serace . dj 2" li ., biserieei din Şoimuş. e) 2° o ., scoici din Şoimuş. f) 1° u rondului caselor parochiale din Şoimuş. g) 5" o s [ i e s e şi remimeraU'imf de Administraţie.

(Va urma,) V a s i l e B a c i u ,

cura lor prim bisericesc.

[{cel i l icăre Atât în logogrif cà i şi în şarada publicată în nr. 2. s 'a

s trecurat ca le o greşalâ do tipar. G roşa la din logogrif, e că în loc de „Munţi în Asia" s'a

tipării „Uniti în apa" ór c e a din şaradă, în strofa ultimă, şirul 3, în loc de „se" şi „vestită" s 'a tipărit „s 'o" respective „veselă."

Gâcitură (ic /.. (Illuni.

(Vinel Hiere, dau. an ninne. Dóve silalie, 7 compune, Cea, dini ili u e un promane Carea 'u multarvi!, se. ¡iropuue, Er a dà a a e o piànti) Sucul, căreia ne'ncântă, Numele e, femee.se Şi eu astfel me numesc.

Deslegărî de gâcituri. Deslei/ierea gâcilurei din nr. 1 de T. Hoi/dan.

Am mai primit deslegărî bune de la dolimele şi d-şorele: Victoria Vicaş n. Pop, l l idig; Leonl ina Pop, Lopadea. ; precum şi dela domnii: Moş loan Popa Bârna , B.-S.-Miclăuş, loan Dumi-t rescu Darocz ; Marcii, lioldovina, Panciova.

Desleí/área Şaradei de Alexandra Ţintariu, din nr. 2.

Romana Roman Roma .

A deslegato bine demnele şi d-şorele: Elena Costescu, Iaş i ; M. Negrean, Bueuresel ; precum şi domnul : Teodor Adace, înv. în Monor.

Jk'slegarea Logogrifulai, de Alexandru Ţin (arin, din nr. 2.

1. IlerA 2. Oxiu-eN 3 . lia.il 4 . KdingurG 5. Angli A (3. CarybdiS 7. LablachE 8. ObaD 9. SaturN

10. CongO 11. AmoR 12. CalabriA 13. 11 ol) 14. tablanol 15. ShakespearE Hi. lupileR 17. Arai) 18. NapoleoN 19. I ram \

Iniţialele cetite de sus în jos dau: „Horea Cloşca Cri-sianu" . Finalele cetite de jos în sus dau „Andrei baron de Şaguna ."

A deslegalo bine donmele şi d-şorele: Elena Costescu, l a ş i ; M. Negreau, l-iueure.se!. Apoi domni : Ma.rc.u Roldovină Panc iova ; Pelru 'fur. Ondine/..

I lustrai iiiiule nost re. La tunsul oilor. Ilustratiunea nostră de pe pag. 27 ne în­

făţ işară curtea unui mare oier din sudul Transilvanei, pe timpul tunsului oilor, acărui bună stare materială se cunoşle nu numai după mărimea turmei lui ci şi de pe frumosa sa locuinţă pe lângă ca rea trecând streinul nu pole se nu recuuoscă că şi între români , sunt omeni harnici.

Ore ce gândeşte ea.? (Ilustr. de pe pag. 28) S t ă cu car tea deschisă. în carte se vede o poesioră de alui Bolintinian, de urinătoriul cuprins.

Cât va vieţui amorul Dragul meu nu pol, a sci, Care (.li lua-va sborul, Nu pot încă a g â c i ; Dar va ţinea o bădiţă, Până, ce vei termina Fir cu fir a mea cosîtă Aurita a. săruta.

E a ce teş te aces ta poesic apoi îşi rădica ochi gânditore. Cine a şti se ne spună ore ce gândeşte ea ?

POSTA •X- -X- -X-

•K- REDACTIUNEI.

D - l u i I o a n M ă r g i n e a n c o n t a b i l î n F o f e l d e a . Am primit atât preţul abonamentului cal şi cele inmesă : Ve muHămim.

D-lui C o n s t a n t i n V o r o a n c a p r e o t în N o v o s e l i ţ a B u c o v i n a . Cc-aţî cerut vc-iim trimis din nou.

D-lui A . T . în P . Cea cc ne promit! a trimite primim bucuroşi şi la timpul seu îi vom facă Ioc acum avem cam mult material aglomerat, de aceea am înlârziat şi cu celelalte. Cele ce ne-aţî trimis leam primit şi şe vor publica.

D-lui „Gado" Regret că nu pot a ve primi oferta sura prea cuprins de alte afaceri.

D-lui O c t a v i a n P o p p înv. d i r i g e n t în V a d , adresa cerută e a c e s l a : D-lui Petru Turc in Budinez u. p. Nagy-Toplovecz Tomes. m.

D-lui B . O. C. Poesiile „Te duc! iubită" „Erna" şi „Cătră ea" nu le putem publica, trimitene ceva legende sau anecdote poporale.

D-lui I . A n g h e l C â m p e n u l . Calindare nu am tipărit în anul acesta. L a m a i mul ţ i . Nu putem se ve dăm Revista Ilustrată pe aşteptare

şi nici nu pretindeţî aşa ceva de la noi cari Încă luptăm cu multe ne- j ajunsuri. /