Upload
phamdieu
View
247
Download
1
Embed Size (px)
Citation preview
1
2016
2
A sosit Crăiasa!
O frunză a picat. Ușor, ușor, covorul luminat s-a așternut pe pământul cel
răcit, udat de perlele care cad din oglinda întunecată.
Fructele au ruginit, acoperite de un pui de vânt care le bate neîntrerupt, parcă
voind a le rupe. Păsările s-au dus după mama lor, Vara, croșetând deasupra
văzduhului o plapumă întunecată.
În sfârșit, a sosit Crăiasa! Aflând de această veste, vântul a rupt brațele de fier
ale măritului copac, făcând coșuri ce se vor umple cu podoabele aurii. Cum a
venit, Toamna și-a deschis rucsacul dulcețurilor. Din acesta au ieșit nucile cele
rotunde, merele coapte și roșii ca trandafirii. A atârnat în arborii bătrâni bucățile de
aur, a adus vopseaua pentru ca vietățile pădurii să-și schimbe culoarea, dar, mai
ales, a făcut chipurile vesele pentru copiii dornici să găsească cheia învățăturii.
Acum drumurile către școală sunt iar pline de copii. O iubesc pe această Crăiasă
și îi mulțumesc pentru că în fiecare an mă înveselește cu minunatele ei culori, cu
fructele dulci, parfumate!
Iliescu Ana –Maria, clasa a III-a A
3
Toamna
Într-o zi frumoasă de toamnă eram în parc. Frunzele copacilor erau galbene
precum aurul, roșii ca cicicul, ruginii precum arama.
Mi-au plăcut atât de mult, încât am făcut pe cărare, ca pe o planșă, un covor de
frunze, un copăcel, o căsuță, un omuleț și niște animăluțe. După aceea
m-am dus acasă. Am luat o foaie și penarul. Aveam de gând să creez un desen cu
toate culorile toamnei. După ce l-am creat, l-am pus în ramă.
L-am sunat apoi pe Andrei, prietenul meu, să ne jucăm în parc, dar era puțin
răcit. M-am hotărât să îmi fac un prieten imaginar. Am compus o poezie despre
toamnă.
Și uite așa s-a sfârșit ziua frumoasă de brumărel.
Barbu Alexandru, clasa a III-a A
4
Zâna pictoriță
A venit zâna toamnei pictând natura cu cele mai frumoase și calde culori:
auriu, ruginiu și portocaliu. A împodobit toți copacii cu spectaculoase culori.
Acum natura este mai pustie, dar culorile toamnei parcă-i dau viață.
Oamenii culeg viile, fac mustul dulce din boabele în care se adună parcă toată
strălucirea toamnei.
Pe jos sunt covoare în toate culorile. Pădurile au devenit surse de inspirație
pentru poeți și pictori, care încearcă să redea emoția naturii.
Nopțile se fac mai lungi, iar zilele scad mereu. Multe viețuitoare nu se mai văd,
păsările călătoare și-au luat zborul.
Și totuși, zâna pictoriță a făcut natura mai frumoasă!
Doandeș Cristiana, clasa a III-a A
5
Zâna Toamnă
Pe cerul lin numai vântul cânta. Parcă totul era pictat, parcă totul era un vis.
Natura însă plângea și se ruga de Zâna Toamnă s-o readucă la viață. Animăluțele
se îngrijorau și se gândeau dacă o să plece sau nu și ele, asemeni păsărelelor.
Florile se legănau într-o parte și în alta, se agitau. Nici măcar o viețuitoare nu era
liniștită, iar dacă natura nu era veselă, nimeni nu era fericit.
Zâna Toamnă, văzând aceasta, a întrebat:
- Dragii mei, ce se întâmplă?
- Dragă Zână, te rugăm să ne readuci veselia! au spus codrii cei triști.
- Îmi cer iertare, dar nu pot face asta. Poate sora mea, Iarna, mă va asculta și
o să vă aducă mai multă bucurie.
Toamna a rugat-o pe Zâna Iarnă să fie mai blândă, dar aceasta era rea, urâtă și nu
asculta de nimeni.
Viețuitoarele nu au mai aflat nimic de Zâna Toamnă, care a plecat grăbită, așa
că s-au ascuns de frica zilelor reci.
Băloniu Francesca, clasa a III-a A
6
Pictorița frunzelor
Toamna a sosit din nou cu bogățiile ei și, mai ales, cu peisajul minunat, cu pomi
de aur, dar nu cu vreme la fel de frumoasă.
E feeric ce poate face toamna: ploi de lumină, covoare multicolore și pufoase,
dar și copaci verzi, puternici, care rezistă frigului hapsân.
Vremea a devenit mai haină, razele de soare mângâie pământul parcă pentru o
ultimă dată și le spun florilor că se vor întoarce cu aceeași putere, dar mai spre
primăvară. Castanii își scutură fructele, stejarii frunzele și ghindele, numai brazii
rămân neclintiți, neschimbându-și veșmântul.
Păsărelele călătoare au înnegrit zarea care toamna devine tot mai ștearsă,
cenușie.
Toamna dă din ce în ce tot mai multe semne că e și anotimpul ploii, al ceții,
căci, atunci când mă trezesc, văd vălul de aer fumuriu și mașinile pline de brumă.
Mă întreb oare cum va fi vremea când Brumărel se va transforma în Brumar?
Consider că toamna este un anotimp plin de culoare!
Alexandrescu Patricia, clasa a III-a A
7
O vacanță de vis
Sâmbătă, înainte să încep școala, mă așez pe săniuță și privesc calm la omul
meu de zăpadă. Neliniștită de ce întâmplare să povestesc la școală, stăteam pe
săniuța tristă. Când mi-am ridicat privirea, lacrimile înghețate ale cerului mă
mângâiau pe față. Un vânticel rece a împins brațul prietenului meu. Acesta m-a
privit cu o față blândă și caldă. Atunci mi-am dat seama că el voia să îmi deschid
sufletul și să-i povestesc clipele mele de extaz. Am început:
Toată natura s-a ascuns după armura cea albă a iernii. Nemărginitul templu
alb era fără viață, pumnalele de gheață cădeau de la streșinile caselor împrăștiind
cioburile lor. În seara de Crăciun am mers în colindat să răspândesc gândul că
Iisus Hristos are grijă de noi și în fiecare seară de Crăciun să avem în inimile
noastre nașterea lui.
De Revelion am băut șampanie în cinstea Anului Nou. Eram puțin tristă,
pentru că și în anul acesta tatăl meu a fost la biserică și nu a fost cu noi. În același
timp am fost și fericită pentru că astfel i-a putut mulțumi lui Dumnezeu.
Exploziile de culori mă duceau în altă lume, plină cu flori și străluciri.
Sper că ți-a plăcut, drag prieten!
A fost o vacanță de vis!
Iliescu Ana –Maria, clasa a III-a A
Lui Mihai Eminescu
Demult ai fost în astă lume
Un munte înalt, cu fruntea clară,
În înălțimea ta stelară,
De unde astăzi ne privești.
8
Noi citim cu bucurie
Că ne-ai dat comoară vie:
Ramuri, râuri curgătoare,
În versuri nemuritoare.
Ai cântat în toate codrul,
Lacul, trestia înaltă,
Florile căzând din tei,
Dar și pe străbunii mei.
Iliescu Ana –Maria, clasa a III-a A
O zi din jurnalul meu
Azi am avut o zi foarte tristă. Tata a plecat să lucreze pe tir ca șofer, în altă
țară. Sunt supărat și nu-mi găsesc liniștea. Tata mă ajuta la problemele grele,
dimineața îmi alunga somnul cu glumele lui, împreună mergeam peste tot, la țară,
la bunici, în excursii, la mânăstiri. Mama nu are carnet și nu ne poate duce în alte
locuri. Aștept cu nerăbdare ziua în care tata se va întoarce!
Zilele trec foarte greu, dar mergem înainte, ne rugăm să fim sănătoși, să fim
iarăși o familie unită.
E tare grea și o zi fără tati!
Pîstaie Cristian, clasa a III-a A
9
Stejarul și cireșul
Este o zi de toamnă. O regină mândră și-a așternut mantia-i de rubin peste
întreaga natură. Ea izgonește păsările și amorțește plantele. Norii de plumb,
chemați de Moș Crivăț, își varsă tot mai des lacrimile pe pământul jilav. Bobițele
albăstrii cad încet, lovind crengile copacilor bătrâni.
Într-o grădină de la marginea satului, începe o discuție aprinsă între un stejar
bătrân și un cireș tânăr. Stejarul se uita la cireș cu un fel de nepăsare.
- De ce te uiți așa la mine? întrebă mirat cireșul.
- Mă uit și nu înțeleg de ce oamenii te plantează și te îngrijesc atât de mult,
zise stejarul.
- Copiilor le plac foarte mult fructele mele dulci.
- Da, dar eu trăiesc mai mult decât tine! se laudă stejarul.
O rândunică mititică, aflată în trecere spre țările soarelui, a asistat și ea la
cearta celor doi pomi.
- Ascultați! Toți copacii de pe lumea aceasta sunt folositori.
Rândunica se înălță încet, fâlfâind din aripi spre norul de rândunele, în care
se auzeau țipete jalnice de tristețe.
Cei doi copaci au înțeles mesajul rândunicii și au hotărât să rămână prieteni.
Văzând înțelegerea dintre cei doi, soarele îi mângâie cu un fel de rămas bun, pentru
că și el va intra în plapuma cenușie de nori și nu se va mai arăta decât arareori până
la primăvară.
Lican Ana-Maria, clasa a IV-a B
10
În livadă
Este o dimineață răcoroasă de toamnă. Vântul adie ușor printre frunzele
ruginii, păsările migratoare trebuie să parcurgă un drum lung către țările calde.
Gina, Fănică și Laura sunt în livadă cu părinții. Merele atârnau în pomi ca
niște rubine șlefuite. Samurache, cățelușul, a venit și el cu voioșie. Se adunau în
coșuri mere roșii, aurii. Fănică stătea ascuns după un gutui bătrân, mâncând
struguri. Nu prea îi plăcea să muncească!
Un ghem de ace trecea agale prin livadă.
- Uite un arici! A venit și el să ne ajute la culesul merelor, spune Laura.
La sfârșitul zilei, toți au plecat bucuroși de munca împlinită spre casă.
În urma lor norii cenușii au început să plângă cu lacrimi reci, amintindu-și
de soarele blând. Vântul se întețea, iar tristețea a învăluit toată livada.
Enescu Yanis- Florinel, clasa a IV-a B
11
Peisaj
Era o zi de toamnă cu un vânticel răcoros. Eu și prietenii mei am ieșit să
admirăm natura în timp ce ploua. Râul alerga șerpuit la vale, parcă înghițit de o
gură de peșteră. Apa tulbure curgea printre stâncile verzi, acoperite cu mușchi.
Strigam unii la alții, alergând prin ploaie și primeam același răspuns: era ecoul
nostru. Păsărelele se scăldau în baltă, scuturându-și bucuroase aripioarele.
Radu privea uimit ceața ridicată peste munți, zicându-ne:
- Prieteni, vom povesti și părinților despre acest spectacol minunat al naturii.
- Vor afla și ei cât de frumoasă este natura în anotimpul ploilor.
Stancu Ariana- Silvia, clasa a IV-a B
12
Pe derdeluș
Este iarnă. Steluțele argintii au format un strat pufos de zăpadă ca spuma
laptelui. Brazii de smarald au îmbrăcat o haină albă și strălucitoare.
Pe derdeluș se aud cristalinele glasuri ale copiilor. Toți se joacă bucuroși în
zăpadă. Printre valurile de copii se află și Vasilică. El și-a adus săniuța sa mică, dar
foarte rapidă. Cum a ajuns la derdeluș, Alina și-a pus patinele și a început să
alunece pe oglinda gheții. Oana și Marius se bat cu bulgări moi de zăpadă.
La marginea derdelușului, un ”soldat„ înghețat de strașnicul ger privește
neclintit zecile de copii care se joacă. El poartă o cușmă de omăt, are obrajii roșii
ca merele, iar în loc de armă, o mătură. Ca să nu îi fie frig, are un fular și o haină
veche, cu nasturi argintii.
S-a înserat. Încet-încet, copiii s-au retras spre casele lor. Numai derdelușul a
rămas pustiu, păzit de acel soldat neînfricat.
Minulescu Felix- Casian, clasa a IV-a B
13
Jucăriile tatei
În vechiul pod al casei stăteau aruncate multe lucruri de când tata era mic.
Stăteau acolo de treizeci de ani deoarece nu mai erau de folos.
Într-o bună zi, un ursuleț de pluș care locuia printre vechiturile din pod, l-a
întrebat pe un ceas vechi, de perete:
- Hei, prietene, tu de când ești aici?
- Of, ursulețule, sunt aruncat aici de când mi s-a spart geamul. Dar tu?
- Eu nici nu mai țin minte…. Cred că de când am pierdut un ochi.
- Sărmanul de tine! Pot să te ajut. Am văzut în pod o bucată de geam.
- Ai face tu acest lucru pentru mine? întreabă ceasul.
- Desigur! De ce există prietenii?
- Să știi că și eu te pot ajuta. Am văzut un nasture și pot să ți-l pun în locul
ochiului.
Și așa, ceasul și ursulețul se ajutară unul pe altul, devenind prieteni pentru
tot restul vieții.
Am aflat această istorioară în ziua când m-am furișat prima dată în podul
casei.
Chesaru Georgiana, clasa a IV-a B
Povestea unui fulg de nea
Afară ninge și totul este minunat. Întinderile sunt pline de puritatea zăpezii.
Mă jucam în grădina bunicului meu. Deodată, privind spre cer, printre fulgii de
zăpadă care coborau din înalt, am zărit un fulg uriaș plutind spre mine. Am întins
prietenește mâna pentru a-l prinde, pentru a-i simți atingerea rece. Era fascinant
jocul pe care îl făcea în aer, în coborârea lui către pământ. Părea o mică ființă,
14
asemeni unei lebede ce înota în văzduh. Fulgul de nea fusese cândva o picătură de
apă ce-și avea locul în înaltul cerului, într-un nor pufos. Am dorit să-i aflu povestea
și l-am chemat spre mine.
- Ce s-a întâmplat, copil frumos, de m-ai întrerupt din zborul meu lin spre
pământ?
- Vreau să-ți știu povestea!
- Vezi tu? Când Baba-Iarnă își scutură trăistuța, apar și eu plutind până jos,
pe pământ, la familia mea de fulgi, și asta până când Baba se satură de scuturat
cojoacele. Când soarele apare, razele lui mă topesc și mă transform într-o picătură
de apă.
- Fulgulețule, îmi place povestea ta! Vei rămâne în sufletul meu.
Trandafir Elena, clasa a IV-a B
15
O poveste de iarnă
Afară ninge. Mă opresc în loc și privesc cerul încărcat din care coboară fulgi
ușori și albi ca florile de cireș. Întind ușor palma caldă și moale, iar un fulg se
așază ușor. Părea o mică ființă, spectaculos de frumoasă, care-mi cerea cu
înduioșare să-i dau drumul, dacă vreau să-i aflu povestea. Privindu-l cu curiozitate
l-am întrebat:
- Fulgule, cum ai devenit atât de gingaș și strălucitor?
Mi-a spus că fusese cândva o picătură de apă ce-și avea locul în înaltul
cerului, iar curiozitatea îl îndemnase să plece într-o călătorie spre pământ, din care
știa că nu se va mai întoarce. Alături de alte picături mici de apă a pornit în
călătoria necunoscută și în drumul lui s-a întâlnit cu Moș Crivăț, care l-a
transformat într-o gingașă steluță argintie.
Stând în palma mea caldă, spunându-și povestea, fulgușorul a devenit iarăși
o mică picătură de apă.
Răduț Burileanu Luiza, clasa a IV-a B
16
Bondocel
Bondocel este un cățel. Când l-am primit era un ghemotoc de blană neagră
ca abanosul. Ochii îi erau căprui ca scoarța copacului, mustățile erau ca niște fire
de iarbă, urechile îi erau mereu în vânt.
Când a făcut două luni, a început să alerge prin curte după mine. Când îmi
terminam temele, luam mingea și o aruncam ca să mi-o aducă înapoi. Alerga după
ea, o prindea și o aducea la mine încrezut. Eu îl lăudam și îl mângâiam afectuos pe
creștet. Ce bucuros era!
Timpul a trecut și Bondocel a făcut patru luni. Era din ce în ce mai jucăuș și
mai drăgălaș. Toată familia îl iubea.
Într-o zi ne-am jucat mult prin grădină. Când am terminat cu joaca, el a pus
capul pe lăbuțe trist. Nu știam ce se întâmplă. Ochișorii îi erau plini de lacrimi, a
refuzat orice fel de mâncare. Am început să ne îngrijorăm.
A doua zi, de dimineață, l-am dus la medic. Acesta a spus că era o simplă
răceală, i-a dat niște pastiluțe, dar starea lui s-a înrăutățit din ce în ce mai mult.
În seara aceea, cățelușul meu a închis ochii pe vecie. L-am plâns atunci și îl
plâng și acum, de câte ori mi-aduc de ele aminte, pentru că mi-a fost un prieten
neasemuit de drag.
Barbu Alexandru, clasa a III-a A
17
Povestea unui fulg de nea
Norii grei de zăpadă au ajuns și pe meleagurile noastre. Iarna a început să
cearnă încetișor mici steluțe de nea. Admiram frumoasa priveliște și mă bucuram
când, deodată o mică steluță, în zborul ei ușor s-a așezat în palma mea înghețată de
ger. Era ușoară, pufoasă și gingașă. Era atât de frumoasă, încât aveai impresia că
este sculptată de un artist.
La un moment dat, micuțul fulg a început să scoată sunete abia sesizabile și
atunci mi-am dat seama că încearcă să-mi vorbească. Foarte curioasă, am întrebat:
- Micuță steluță de nea, îmi poți spune care este povestea ta?
- Cu cea mai mare plăcere! îmi răspunde steluța. Înainte de a fi un fulguț de
nea, am fost o picătură sorbită de razele fierbinți ale soarelui, din marea de azur.
M-am ridicat în văzduh împreună cu alți prieteni și am fost transformați într-un
mic nor. Norul a fost purtat de vântul rece al iernii, iar Crăiasa Zăpezii ne-a
transformat în mici cristale de gheață.
- Minunată poveste!
Voiam să discut mai multe cu fulgușorul dar, când m-am uitat mai atentă, în
palma mea rămăsese doar o picătură de apă.
Chesaru Georgiana, clasa a IV-a B
18
Un fulgușor de nea
Este iarnă. Norii ca de vată strecoară fluturii albi care cad peste satul
acoperit de o plapumă argintie.
Maria a ieșit afară. Deodată, în palma ei s-a oprit un fulg gingaș de nea. Era
mai firav decât o picătură de apă, dar mai strălucitor decât un diamant cu zeci de
fețe cristaline și nenumărate muchii ascuțite, amorțit de frig, dar cu o inimă
asemănătoare unei flori delicate.
- Nu-ți fie frică! Nu-ți fac niciun rău.
- Nu mi-e frică de tine, ci de căldura palmei tale.
- Am auzit de la bunicul meu că fiecare fulg de nea este unic, are povestea
lui. Care este povestea ta?
- Nu am fost dintotdeauna un fulg de nea. La început am fost o picătură de
apă și, după ce am ajuns în castelul lui Moș Crivăț, am fost transformată într-un
fulg ca să țin de cald semănăturilor.
Prea uimită de povestea fulgușorului, Maria a observat târziu că în palma ei
nu mai era decât un stropișor de apă.
Severineanu Raphaela, clasa a IV-a B
Mama, rădăcina vieții
Mama mea e ca o floare,
Suavă și uimitoare,
Mama mea e ca o stea
Ce veghează asupra mea,
19
Toată ziua îmi zâmbește,
Pentru noi cu drag muncește,
Astăzi îi ofer o floare
Lângă dragostea mea mare.
O iubesc, o prețuiesc,
Rădăcina vieții o numesc!
Enescu Yanis, clasa a IV-a B
Pădurea și primăvara
După o iarnă geroasă, primăvara s-a arătat ușor peste pădurea
amorțită. Razele calde ale soarelui au făcut-o să tresară.
- Primăvară, te-am așteptat atât de mult! Ce mult mă bucur că ai sosit! Tu ești
anotimpul care-mi dai viață, florile tale multicolore îmi împrospătează aerul și aud
iar glasul fermecător al păsărelelor care s-au întors din țările calde.
- Și eu mă bucur să văd florile înflorind, frunzele înverzind și toată natura
trezită la viață. Mă bucur să te revăd, pădure dragă!
- Primăvară, ești anotimpul meu preferat! Vara mă arde cu căldura ei, mă
sperie cu furtunile gălăgioase, iar toamna îmi dezbracă hainele verzi și îmi alungă
păsările. Iarna mă îngheață într-un somn lung.
Și așa au stat de vorbă într-o zi senină pădurea și primăvara.
Răduț Burileanu Luiza, clasa a IV-a B
20
Visul din tren
Mama mă conduse spre trenul care avea să-mi fie prieten tot drumul. Ea mă
sărută și-mi spune să fiu cuminte la rude, în Italia, locul meu preferat.
Trenul pornește și numai peste câteva minute mă trezesc înconjurată de
păduri pictate în verde de cel mai călduros anotimp, vara. Florile de pe câmp erau
dornice ca roua să le împrospăteze pentru că soarele le ardea petalele catifelate.
Aur greu cădea pe spicele de grâu. Din lanurile întinse ca mările îmi zâmbeau
petale roșii, .... macii.
Toate aceste priveliști m-au făcut să adorm și să visez. O lumină roșiatică
m-a trezit. Eram în tren, dar se făcea că mă aflam pe o câmpie întinsă, fără flori și
fără copaci, doar cu iarbă. Pe cerul de porțelan nu era nici măcar un nor, doar pe
linia orizontului se vedea soarele. Dintr-odată, un zid infinit s-a ivit în față, iar
trenul a intrat pe o poartă din fața șinelor. Acolo am zărit multe ziduri verzi, din
ierburi cu flori împletite. Totul semăna cu un labirint. Șinele din spatele trenului
dispăreau și deveneau flori albe și cai. După un timp am ieșit din labirint și m-am
trezit într-un oraș de oglinzi. Vedeam trenul în case și în blocuri. L-am rugat pe
mecanicul de locomotivă să oprească trenul. M-a ascultat, eu am coborât și am rupt
o floare din oglindă. Voiam să i-o dau mamei mele. Când am revenit în tren, am
trecut cu acesta peste un ocean de sticlă din care a sărit un delfin cu o floare mov la
aripioara dorsală. O lumină de aceeași culoare cu floarea a umplut aerul și .....un
scârțâit de șine s-a auzit,
M-am trezit și mi-am dat seama că totul fusese doar un vis. Trenul se oprise,
iar rudele mele mă așteptau în gară.
Doandeș Cristiana, clasa a III-a A
21
O călătorie de vis
Când geana de lumină a intrat în camera, s-a oglindit asupra mea, am
deschis ochii și mi-am dat seama că era ziua călătoriei. M-am uitat pe geam și
razele de soare dansau un dans de ”bună dimineața”.
M-am îmbrăcat și împreună cu familia am pornit la drum. Norii cei pufoși
ne conduceau și ne arătau calea. Câmpiile erau pline de ploaia de lumină a
curcubeului. Soarele se făcea din ce în ce mai mare și mai strălucitor. Rândunelele
cântau vesele ca într-un concurs de ciripit. Totul era feeric, perfect. Multe alte
peisaje minunate ne așteptau.
Am ajuns într-un loc de poveste, măreț: o cascadă. Credeam că este o
cristelniță a naturii, o cadă a soarelui în care parcă te scufundai. Marama de culori
plutea deasupra ei. Amețită de culori parcă m-am pierdut. Apa cristalină curgea
fermecător. Deasupra cascade ceața se înălța, aburul învăluia peisajul, făcându-l
misterios. Lângă șuvoiul apei creștea un gard de flori care înfrumusețau cascada
cu parfumul și culorile lor. Credeam că este intrarea în Rai!
Alergam și mă învârteam de fericire căci ajunsesem într-un loc de vis. A
fost cea mai frumoasă zi!
Iliescu Ana –Maria, clasa a III-a A
22
COLECTIVUL DE REDACȚIE:
Doandeș Cristiana- clasa a III-a A
Iliescu Ana-Maria- clasa a III-a A
Cazacu Ștefan- clasa a III-a A
Lican Ana-Maria- clasa a IV-a B
Chesaru Georgiana- clasa a IV-a B
ILUSTRAȚII: „ Micii fotografi” de la clasele a III-a A și a IV-a B și
coordonatorii revistei
COORDONATORI:
Prof. Dăgădiță Ionica
Prof. Costăngioară Anișoara
2016