Upload
cezar-petrea
View
273
Download
8
Embed Size (px)
DESCRIPTION
gfg
Citation preview
Romantismul
Definiţii ale romantismului
• Romantism- mişcare literară şi artistică, apărută în Europa la sfârşitul sec.
XVIII şi începutul sec. XIX, ca o reacţie împotriva clasicismului, prin
suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de
sensibilitate şi imaginaţie şi prin zugrăvirea de eroi excepţionali;
• Romantism- denumire dată teoriilor care pun accent pe intuiţie ca metodă
de cunoaştere, pe libertatea şi spontaneitatea de gândire şi de faptă,
precum şi pe pasiuni şi interese în morală, ca o reacţie contra filosofiei
clasice, raţionale.
• Punctul de plecare în evoluţia termenului însusi apare sub forma ,,romant’’ în limba
franceză veche,cuvânt care derivă din forma latină târzie ,,romanticus‖.
• Pentru denumirea noului fenomen , epoca întrebuinţa perifraza : ,,este vorba de
inimile sau sufletele simţitoare, de ceea ce ştiinta denumeste în general les cœurs
tendres sau les ames sensibles’’
• Cuvântul şi-a îmbogăţit sensurile în ambianţa literară a secolului al XVIII-lea. În
lupta care se dădea în acest secol între raţiune şi sentiment, el s-a asociat în mod
spontan partidei sentimentale.
• Romantismul- apare iniţial în zona care va fi mai târziu Germania (mişcarea a avut
şi ea o importanţă fundamentală în unificarea germană prin mişcarea Sturm und
Drang şi în Anglia.
• Romantismul este caracterizat prin exprimarea experienţei şi sentimentelor
personale, subliniind drama umană, iubirea tragică, idealurile politice revoluţionare,
misticismul, cultul Evului Mediu, exotismul, violenţa, folosind efecte de mişcare,
pulsare, tensiune, contraste, culori (portocaliul). Subiectivizează lumea exterioară,
idealizând realitatea.
Caracteristici
• prezenţa eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor;
• exprimarea cu prioritate a sentimentului şi sensibilităţii;
• libertatea creaţiei, absenţa oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la clasicism)
• întoarcerea spre trecut şi adoraţia trecutului, în special al Evului Mediu şi goticii;
• îmbogăţirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme;
• exprimarea specificului naţional în literatură;
• tendinţa de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată, glorificarea eroilor şi libertăţii;
• apar multe opere care au loc în peisaje, culturi, personaje ţări exotice cere reflectă dorinţa de evadare din viaţa reală;
• descoperirea folclorului naţional;
• aspiraţia spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină şi cunoaşterea totală;
• apar culegerile de basme şi folclor naţional şi includerea limbajului popular în literatură;
• teme romantice: viaţa, moartea, iubirea, libertatea, exotismul.
• Preferinţa pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidenţă
antonimiile specifice unei existenţe contradictorii;
• Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal
atât în structura poeziei, cât şi în construirea personajelor, situaţiilor, ideilor
exprimate;
• Ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un
mijloc artistic folosit atât în specia literară cu nume sugestiv, satira, cât şi în poeme
filosofice;
Opozitia cu clasicismul
• romantismul înlătură şi neagă normele şi metodele prescrise de clasicism; nu există
decât legi generale, specifice artei literare în sine, izvorâte din natura compoziţiei
sau a subiectului tratat;
• faţă de supremaţia legii şi a unui raţionalism rece, romantismul afirmă primatul
subiectivităţii, al sentimentului şi fanteziei creatoare, al spontaneităţii şi sincerităţii
emoţionale;
• izvoarele de inspiraţie, ca şi temele operei literare sunt mult lărgite, dându-se o
atenţie deosebita tradiţiei populare, istoriei şi folclorului, considerate ca manifestări
specifice ale genului popular;
• natura, cu totul ignorată în literatura clasică devine obiect de admiraţie şi mijloc de
exprimare a sentimentelor.
Romantismul în arta plastică
Pictură. Sculptură. Arhitectură.
Romantismul în arta plastică
• Conform lui Giulio Carlo Argan în opera sa Artă modernă,
romantismul și neoclasicismul sunt pur și simplu două fețe ale
aceleași monede. Pe când neoclasicimul caută idealul sublim, sub o
formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin
subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt legate, deci,
prin idealizarea realității;
• Căutarea de exotic, de neprimitor și de sălbatic va reprezenta o
altă caracteristică fundamentală a romantismului. Exprimarea
senzațiilor extreme, paradisurile artificiale și naturalețea în aspectul
său rudimentar, lansarea în „aventuri‖ și îmbarcarea în nave cu
destinația polilor, de exemplu, i-au inspirat pe anumiți artiști ai
romantismului.
Romantismul în pictură
• În pictură, romantismul se manifestă prin frumusețe bizară care
decurge din stranietate. Natura romantică este conturată cel mai
bine prin tensiune și impulsuri;
•Pictorii romantici aleg personalitățile istorice contradictorii ca
teme ale operelor lor;
•Romantismul introduce în pictură sentimentul melancoliei care
întotdeauna însoțește un anumit moment al zilei precum amurgul
sau apusul soarelui.
Reprezentanți ai romantismului în pictură
Francisco José de Goya y Lucientes
(1746-1828)
•a fost un important pictor și creator
de gravuri spaniol;
• La 24 de ani obține o bursă din partea
Academiei din Parma, în Italia;
• În 1773 se căsătorește cu Josefa, sora mai
mică a maestrului său îndrumător, Francisco
Bayeu;
• Ani de-a rândul Goya a fost artistul curții
regale, la fel ca și mulți alți pictori ai
secolului al XVIII-lea;
• Ar fi rămas probabil creator al unei picturi
liniștite, echilibrate, dacă nu s-ar fi
îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume și îl
eliberează de convenția picturii oficiale.
Saturn devorându-și fiii
• O pictură cu tematică neoclasică
precum Saturn devorându-și fiii, prezintă o
serie de emoții pentru spectatorul pe care îl
face să se simtă nesigur și speriat;
• Goya creează un joc de lumini și umbre
care accentuează situația dramatică
reprezentată;
• Perioda în care se izolează este
considerată apogeul creațiilor sale,
dominate de teme triste, inspirate din
realitatea epocii, motiv pentru care sunt
cunoscute precum „picturi negre‖.
• Impactul creațiilor lui este deprimant,
considerate de-a dreptul macabre pentru
unii, dar valoarea lor este unică, fiind
precursorul picturii moderne și o sursă de
inspirație pentru urmașii săi.
Caspar David Friedrich
(1774-1840 )
• În anul 1794 tânărul artist începe
cursurile Academiei Regale de Artă din
Copenhaga;
• În 1798 Friedrich se mută la Dresda
pentru a continua studiile la Academia de
Artă din acest oraş;
• În 1805 își expune lucrările în cadrul
unui eveniment organizat de Goethe;
• Peisagistica lui Friedrich este alcătuită
din "peisaje naţionale", expresii ale
noţiunii de "libertate naţională―;
• În 1835 suferă de un accident cerebral.
Crucea de pe munte
• Natura artistului este de o frumusețe
deosebită, unică, putând întâlni în picturile
sale ceața dimineților, apusul soarelui,
copaci, dealuri sau elemente religioase;
• Extrem de important la Caspar este
modul de ilustrare a religiei. În pictura
„Crucea de pe munte‖, crucea nu
reprezinta elementul fundamental al
tabloului, fiind mult mai importanți
copacii de brad sau munții;
• Astfel, artistul îmbină, printr-o putere
creatoare desăvârșită, dragostea profundă
față de religie cu dragostea față de natura
Germaniei.
Ferdinand Victor Eugene Delacroix
(1798 -1863)
•În 1805 moare tatăl artistului iar familia se
mută la Paris;
• Micul Eugène începe studiile la Liceul
Imperial, face scrimă și continuă studiile
muzicale;
• În 1822 expune la Salon primul său
tablou: Dante și Vergiliu în Infern;
• În 1832 călătorește în Maroc unde studiază
pictura spaniolă;
• Pictorul lucrează la decorarea bibliotecii din
Palatul Bourbonilor, a Galeriei Apolline
din Louvre, a Salonului Păcii din primăria
Parisului;
• Pictează și biserici pariziene;
• În ianuarie 1857 a fost acceptat printre
membrii Academiei de Arte Frumoase.
Dante și Vergiliu în Infern
• Delacroix pictează câte 12-13 ore pe zi, și tabloul va fi terminat în mai puțin de trei luni;
• În timpul lucrului la pânză, un prieten îi citește cu glas tare din "Infernul" lui Dante, căci tocmai cântul al VIII-lea al capodoperei italiene constituie tema principală de inspirație a tabloului;
• Păcătoșii se agață de barcă sau încearcă să se urce în ea. Printre ei, Dante îi recunoaște pe florentini;
• Dante și Vergiliu în Infern al lui Delacroix se opune în mod cert școlii neoclasice, care domina la acea vreme epoca;
• Delacroix construiește cu ajutorul culorilor spațiu pictural, conferă profunzime și folosește fără ezitare încărcătura expresivă specifică culorilor.
Theodore Gericault
(1791- 1824)
• Anii de tinerețe corespund perioadei
războaielor napoleoniene fiind martor al
unor vremuri de răscruce;
• Creația lui Géricault poartă semnul
transformărilor istorice ale unei epoci
marcate de contradicții;
• A frecventat cursurile Liceului Royal
din Paris;
• Era pasionat de pictură și îi plăcea cel
mai mult să picteze cai;
• Prima sa operă importantă este Ofițer de
vânători din garda imperială, imagine a
victoriilor pe câmpurile de bătălie în
timpul imperiului, tablou expus la
Salonul din Paris în același an.
• Debutantul a fost aclamat ca un
maestru, repurtează un succes de
prestigiu - la vârsta de douăzeci și unu de
ani - și primește medalia de aur.
Pluta meduzei
• Timp de aproape nouă luni muncește
fără odihnă la compoziția Pluta
Meduzei;
• În iulie 1816, fregata marinei regale
"Meduza" se lovește de o stâncă în
apropierea coastei de apus a Africii.
Funcționari superiori care se aflau pe
navă iau în posesie cele șase bărci de
salvare, abandonând naufragiații. 149 de
persoane, majoritatea soldați, se îmbarcă
pe o plută improvizată care plutește în
derivă timp de 13 zile. Doar 15
naufragiați supraviețuiesc și au putut fi
salvați, după ce pe plută s-au petrecut
scene de groază. Istoria "Meduzei" îl
captivează și se întâlnește și cu foști
naufragiați, dorind să înțeleagă
atmosfera care domnea pe plută;
•Ecoul romantic este determinat de gama
de culori și de jocul de lumini și umbre.
Joseph Mallord William Turner
(1775-1851)
• a fost pictor și gravor britanic peisagist,
reprezentant al romantismului. Specializat
în peisaje și scene marine, era considerat
de impresioniștii francezi ca unul dintre
principalele modele artistice;
• La 12 ani compune desene și acuarele -
majoritatea reproduceri din memorie -
după diferite gravuri;
• În anul 1789 este primit ca elev al școlii
la Royal Academy;
• În 1792 expune la Academie Catedrala
Malmesbury și Panteonul, dimineața, după
incendiu;
• În 1819 Turner face prima călătorie
în Italia și se întoarce cu aproape 1500 de
desene în creion și peniță.
Pescar pe mare
• Realizează tabloul Pescari pe
mare în 1796, o marină în care se
întrezăresc marile obsesii cromatice
de mai târziu ale pictorului;
• Este primul tablou pictat în ulei de
Turner;
• Prezintă pasiunea sa față de mare,
natură și furtuni.
Romantismul în sculptură
• Romantismul în sculptură le-a permis sculptorilor oportunitatea
de a crea opere deosebite și inedite care erau diferite de modelele
din trecut;
• Lucrările romantice în sculptură se bazează pe o imaginație
liberă care apelează la emoții și trăiri sentimentale.
François Rude
(1784 – 1855)
• Până la vârsta de 16 ani a lucrat ca
sculptor în piatră la atelierul tatălui său în
Dijon;
• Succesul său atinge apogeul în anul
1833, atunci când primește premii pentru
sculpturile sale care acum sunt amplasate
la Muzeul Louvre din Paris;
• În cinstea numelui său, a fost inaugurat
în anul 1947, la Dijon, Muzeul Rude.
La Marseillaise
• Impunătorul Arc de Triumf, cu
o înălţime de cincizeci de metri, a
fost proiectat de Napoleon, dar
lucrările de construcţie s-au
încheiat abia in 1836, la 20 de ani
după ce împăratul a încetat să
mai conducă destinele Franţei;
• Arcul de Triumf este decorat cu
sculpturi minunate realizate de
François Rude;
• Printre acestea se numără şi
lucrarea „Plecarea voluntarilor",
cunoscută în special sub
denumirea de „La Marseillaise".
Auguste Rodin
(1840-1917)
• A fost un sculptor, grafician și pictor francez;
• Rodin a revoluționat limbajul sculpturii,
făcându-l capabil să exprime adevărul uman,
pornind de la experiența directă;
• În 1907, în atelierul lui Rodin a lucrat
și Constantin Brâncuși;
• În 1853, la vârsta de 14 ani, este admis
la Școala specială de desen și matematică;
• Urmează o perioadă de călătorii de studii
în Italia (1875-1876), la Florența și la Roma,
pentru a "descoperi secretele lui Michelangelo"
și un turneu al catedralelor gotice din centrul
Franței (1877);
• În anul 1907, Rodin se instalează în Hôtel
Biron din Paris, care în anul următor va deveni
"Muzeul Rodin".
Burghezii din Calais
• Compoziția "Burghezii din Calais"
este cumpărată de statul englez și va fi
instalată în
grădinile Westminster din Londra, în
fața Parlamentului;
• Şase bărbaţi, de vârste diferite, sunt
înfăţişaţi în mişcare iar pe feţele lor se
citeşte suferinţa;
• Deşi subiectul este eroic, sacrificiul
de sine pentru salvarea comunităţii,
sculptorul a ales dimensiunea
impunătoare dar nu şi-a prezentat
personajele în poze neutre, glorioase,
după cum se obişnuia în monumente ci
a dezvăluit zbuciumul interior ca şi
modul personal de a-şi înfrunta
destinul manifestat prin gesturi sau
chiar prin absenţa lor.
Romantismul în arhitectură
• Romantismul în arhitectură nu are
caracteristici de stil;
• Clădirea trebuie să se adreseze
sufletului, sensibilității umane;
• Avea la baza folosirea oțelului, din
care se alcătuia un "schelet" sau un
cadru de susținere a clădirii. Întrucât
pereții nu mai aveau de susținut
greutatea proprie, clădirile puteau fi mai
înalte;
• Folosirea pietrei (travertine, marmură)
se face numai la clădirile monumentale,
ca placaje și elemente de decorație.
Charles Barry
(1795- 1860)
• A fost un arhitect englez recunoscut
pentru reconstrucția Parlamentului din
Londra;
• În fiecare an, începând cu 1812- 1815,
Barry și-a expus lucrările la Academia
Regală din Londra iar în 1840 a devenit
asociat al acestei academii;
• În 1850 a primit medalia regală de aur
iar în 1859 a devenit președintele
Institului Regal a Arhitecților Britanici;
• În 1857 a devenit și membru a
Institului American de Arhitectură.
Palatul Westminster
• Capodopera arhitectonică în stil
gotic renascestist pe care o puteți
vedea astăzi a fost construită între
1840 și 1888 de către Charles
Barry care a proiectat clădirea
astfel încât să se potrivească cu
Westmister Abbey care se află în
apropiere;
• Cele două turnuri impunătoare,
bine-cunoscute obiective turistice
în Londra sunt turnul ceasului Big
Ben și turnul Victoria în vârful
căruia steagul este arborat atunci
când Parlamentul se află în sesiune;
• Multe dintre aranjamentele din
interior în stil victorian sunt creația
asistentului lui Barry, Augustus
Pugin.
Tower Bridge
• Acum mai bine de 100 de ani,
în epoca victoriană a fost
construit acest pod care a
devenit unul dintre cele mai
importante și cunoscute
obiective turistice din Londra;
• Pasaje pietonale au fost făcute
pentru a permite oamenilor să
traverseze Tamisa în timp ce
podul poate fi ridicat pentru a
permite vapoarelor mari sa
treacă.
Piața Trafalgar
• În aprilie 1840, un proiect, întocmit
de Charles Barry a fost acceptat, iar
construcția a început în câteva
săptămâni;
• Proiectul a avut în vedere nivelarea
pieței, construirea unei terase și a
unei șosele pe latura de nord, în fața
National Gallery;
• Scările situate la capetele terasei
duc la nivelul pieței unde sunt
montate plinte pentru sculpturi și
socluri pentru sistemul de iluminat;
• Piața a fost deschisă pentru public
la 1 mai 1844, deși pavajul de asfalt
nu era complet, iar fântânile nu
funcționau. În jurul columnei lui
Nelson erau încă garduri de
protecție, iar schelele nu fuseseră
încă îndepărtate în totalitate.
Joseph Paxton
(1803- 1865)
• a fost un arhitect englez;
• membru al Parlamentului din Londra
din 1854-1865;
• recunoscut pentru design-ul Palatului de
Cristal din Londra.
Palatul de Cristal
• Palatul de Cristal (Crystal Palace)
este o galerie enormă din fier şi
sticlă, din Hyde Park, Londra, ce a
găzduit Marea Expoziţie din 1851;
• Proiectată de constructorul de sere
sir Joseph Paxton, reprezintă o
remarcabilă îmbinare de
componente prefabricate;
• Structura ei complicată, formată
din tije de fier ce susţin pereţii din
sticlă transparentă a inaugurat un
standard arhitectural pentru
expoziţiile internaţionale de mai
târziu, de asemenea găzduite în sere
din sticlă.
Romantismul în literatura
universală
Literatura dramatică, lirică, epică
“Romantismul este liberalismul în artă.” Victor Hugo
Romantismul a apărut prima dată în literatura germană
concomitent cu apariția clasicismului și interacționând cu
acesta. La sfârșitul secolului al XVIII-lea a apărut și în
literatura engleză,iar în anii 1820 în literatura franceză și rusă.
Punctul de plecare al acestui amplu curent artistic îl constituie
mişcarea literară germană cunoscută sub numele de Sturm und Drang (Furtună şi avânt), dar şi tendinţele înnoitoare din literatura franceză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Una din caracteristicile romantismului este faptul că se împotrivește clasicismului. Tema centrală a romantismului este idealul și dorința de libertate, individul și autoexprimarea sunt promovate în prim-plan.
„Romanticul este un om pentru care visul există, atât ca mod
de cunoaştere a vieţii psihice, cât şi ca izvor de poezie. În
această mare familie romantică se pot aşeza scriitori din toate
secolele. Romantismul, departe de a fi un curent literar
trecător, este dimpotrivă un mod permanent de viaţă
sufletească, capabil mereu de înnoire creatoare, atât în ce
priveşte explorarea mişcărilor sufletului, cât şi în ce priveşte
expresia‖ (Al. Philippide– Studii de literatură universală, Ed.
Tineretului, 1966, p. 117).
• prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor
• libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la clasicism)
• îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și stilistic
• dorința de evadare din viața reală
• aspirația spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină și cunoașterea totală)
Caracteristicile generale ale literaturii romantice:
Teme romantice:
- istoria medievală (idealul cavaleresc)
- folclorul local, miturile, fantasticul, fabulosul
- trecutul istoric (Evul Mediu)
- natura locală sau spațiile exotice
- excepționalul (situații, personaje)
- timpul (evadarea din realitate în fantezie, vis, trecut istoric, spațiu natal sau spații exotice)
- atmosfera nocturnă
- antiteza trecut-prezent
Personajul romantic:
- erou exceptional în împrejurări excepționale
- antiteza (înger-demon); titanul, geniul
- provine din toate mediile sociale
- exprimă victoria pasiunii asupra rațiunii
- definește particularul, unicul, individualul
Stilul romantic:
- este metaforic
- susține fuziunea genurilor și a speciilor
- promovează lărgirea și îmbogățirea vocabularului
literar prin elemente de limbaj popular, arhaic etc.
- cultivă grotescul, urâtul, ironia
- specii dramatice: drama istorică (V. Hugo, Puskin), filozofică, lirică (Shelley)
- specii lirice: meditația, elegia, romanța (Lamartine, V. Hugo)
- specii epice: legenda, balada (H. Heine), poemul (Heine, Byron, Keats, Puskin, Lermontov), nuvela (istorica, fantastica - E.A. Poe), romanul (istoric, de aventuri, fresca - W. Scott, V. Hugo, E.A. Poe)
Specii cultivate și reprezentanți în literatura universală
Reprezentanți ai romantismului în literatură Victor Hugo
• n. 26 februarie 1802- d. 22 mai 1885
• A fost un poet, dramaturg, romancier și
uneori pictor, de origine franceză.
• Scriitor romantic, a fost pair al Franței
din 1845, senator al Parisului și membru
al Academiei Franceze din 1841.
• Deși a locuit în Franța, cea mai mare parte a
vieții lui, din 1851 până în 1870 a fost exilat
și a locuit în Belgia, în Jersey și Guernsey.
• Victor Hugo s-a îndrăgostit și logodit în
secret cu iubita lui din copilărie. Hugo s-a
căsătorit cu Adèle în 1822. Cuplul a avut 5
copii: Lèopold (în 1823), care a murit la o
vârstă foarte fragedă, Lèopoldine (1824),
Charles (1826), François-Victor(1828) și
Adèle (1830).
Opera • Primele opere ale lui Victor Hugo au fost
profund influențate de Francois-Rene de Chateaubriand. Victor Hugo a publicat primul său roman, Han din Islanda, în 1823, la numai 21 de ani.
• Acesta a scris poeme, ode și balade, drame și tragedii, romane și pamflete.
• Printre operele sale cele mai cunoscute pot fi numite Mizerabilii și Notre-Dame de Paris.
• În decursul exilului, Hugo a publicat o parte din pamfletele sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea: „Napoleon cel mic‖ și „Istoria unei crime‖. Deși au fost interzise în Franța, pamfletele sale au avut o puternică influență în țările învecinate. Hugo a scris în exil și Mizerabilii, probabil cel mai cunoscut roman al său.
• Mizerabilii (franceză: Les Misérables) este cel mai mare roman al lui Victor Hugo – roman pe care scriitorul l-a terminat în 1862, în timp ce se afla în exil. Mizerabilii este considerat drept una dintre capodoperele umanității, precum și o adevărată frescă socială. Portretul Cosettei de Emile Bayard, de pe coperta ediției
originale a romanului Les Misérables (1862)
Alphonse de Lamartine (numele complet Alphonse Marie Louise Prat de
Lamartine)
• (n. 21 octombrie 1970 în Mâcon - d. 28 februarie 1869 în Paris)
• A fost un poet, scriitor și politician francez. În 1829 a devenit membru al Academiei Franceze.
• Alături de Victor Hugo și de Alfred de Vigny, a fost unul dintre inițiatorii poeziei romantice franceze.
• A scris o poezie a emoțiilor delicate, spiritualizate, remarcabilă prin lirismul melancolic și contemplativ, datorat aspirației nostalgice către timpul trecut, retrăirea elegiacă a iubirii, consonanța dintre natură și starea sufletească a eului liric.
Opera • 1820: Meditații poetice ("Méditations poétiques");
• 1823: Noi meditații poetice ("Nouvelles Méditations poétiques");
• 1830: Armonii poetice și religioase ("Harmonies poétiques et religieuses");
• 1835: Amintiri, impresii, gânduri și peisaje în timpul unei călătorii în Orient ("Souvenirs, impressions, pensées et paysages pendant une voyage en Orient");
• 1836: Jocelyn. Episod. Jurnal găsit la un preot de țară ("Jocelyn. Épisode. Journal trouvé chez un curé de village");
• 1838: Căderea unui înger ("La chute d'un ange");
• 1839: Reculegeri poetice ("Recueillements poétiques");
• 1847: Istoria Girondinilor ("Histoire des Girondins");
• 1849: Raphaël, pagini din anul douăzeci ("Raphaël, pages de la vingtième année");
• 1849: Graziella ("Graziella");
• 1856 - 1869: Curs familiar de literatură ("Cours familier de littérature");
• 1857: Via și casa ("La Vigne et la Maison").
Johann Christoph Friedrich von Schiller
• (n.10 noiembrie 1759, Marbach am Neckar, Baden-
Württemberg - d. 9 mai 1805, Weimar), înnobilat în anul 1802, a fost un poet și dramaturg german, considerat unul din „prinții poeziei germane‖.
• Schiller în 1773, la vârsta de 14 ani, tânărul Schiller este înrolat în Academia Militară, unde se va forma spiritul rebel al viitorului poet. După opt ani începe studiul medicinei, devenind în 1780 medic militar al unui regiment din Württemberg.
• Încă din adolescență se simțea atras de literatură, în special de genul dramatic. Lecturile preferate vor fi Shakespeare, J. Rousseau și poeții germani aparținând mișcării Sturm und Drang („Furtună și Avânt‖). Curentul romantic german cu acest nume, după titlul unei drame de Klinger, a influențat începuturile literare ale lui Schiller, al cărui spirit nonconformist găsește ecou în frământările sociale ale timpului.
Friedrich Schiller în jurul anului 1790, de A. Graff
Schiller ca medic militar al regimentului de grenadieri
„Augé‖, 1781/1782. Tablou de Philipp Friedrich Hetsch
Opera • În 1781 publică drama Die Räuber („Hoții‖), jucată
cu succes un an mai târziu la teatrul din Mannheim, deschizându-i drumul spre celebritate.
• Datorită ideilor revoluționare din piesa Hoții, Schiller va fi numit în 1792 cetățean de onoare al Republicii Franceze. Schiller publică între timp și alte lucrări cu carater radical și este silit să emigreze în afara ducatului, fiind găzduit de un prieten din Thüringen.
• În anii 1783-1784 este numit poet al teatrului din Mannheim, unde înscenează piesele sale Conjuratia lui Fiesco, și Kabale und Liebe („Intrigă și iubire‖), ultima reprezentată cu succes răsunător. În 1785 scrie poezia Zur Freude („Către bucurie‖), care va fi transpusă muzical de Beethoven în finalul Simfoniei a IX-a, devenită imn al Uniunei Europene.
Schiller citind din drama sa „Hoţii‖ în pădurea Bopser.
Schiţă de Viktor von Heideloff
• Jacob Ludwig Carl Grimm (n. 4 ianuarie 1785 – d. 20 septembrie 1863) și Wilhelm Carl Grimm (n. 24 februarie 1786 – d. 16 decembrie 1859) s-au născut în orașul Hanau situat în apropiere de Frankfurt, Germania, într-o familie cu nouă copii, dintre care au supraviețuit doar șase.
• Au urmat cursurile Universității din Marburg unde istoricul și juristul Friedrich von Savigny le-a aprins interesul pentru filologie și studii germanice — un domeniu în care sunt considerați a fi pionieri — și în același timp le-a dezvoltat o curiozitate pentru folclor, care a crescut într-o pasiune de o viață pentru culesul basmelor germane.
• Apariția romantismului în secolul al XIX-lea a reîmprospătat interesul pentru poveștile din folclor și a reprezentat o formă pură de literatură si cultură națională pentru cei doi frați.
• Frații Grimm Jacob și Wilhelm Grimm, au fost folcloriști,
lingviști, filologi, doctori în drept, cunoscuți în toată lumea pentru
colecția de basme publicată în două volume, care conține, printre
multe altele, Albă ca zăpada, Croitorașul cel
viteaz, Cenușăreasa, Scufița roșie și Hansel și Gretel.
• La 20 decembrie 1812 Frații Grimm au publicat primul volum din
colecția de basme Kinder- und Hausmärchen („Povești pentru
copii și familie‖), conținând 86 de povești; al doilea volum,
conținând alte 70 de povești, a apărut în 1814.
• Cu scopul de a întocmi un tratat academic asupra basmelor
populare, frații au stabilit o metodologie pentru culegerea și
înregistrarea acestora, metodologie care a devenit baza studiilor
folclorice.
• Prima lor culegere a fost revizuită și publicată de mai multe ori
între anii 1812 și 1857, crescând de la 86 de povești până la mai
mult de 200.
Opera
Coperta primului volum de poveşti al Fraţilor
Grimm (1812)
George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron
• (n. 22 ianuarie 1788, Londra — d. 19 aprilie 1824, Missolonghi, Grecia) este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi.
• Faima Lordului Byron se datorează nu numai operei, ci și vieții sale, trăită în extravaganță, cu numeroase povești de dragoste, datorii, despărțiri, acuzații de incest și sodomie. El a fost descris de către Lady Caroline Lamb ca „un om nebun, rău și periculos a-l cunoaște‖.
• Byron a fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor în Războiul de independență al Greciei, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național. El a murit din cauza febrei în Missolonghi.
Opera • Printre cele mai cunoscute opere ale sale
sunt poemele narative Pelerinajul lui Childe Harold și Don Juan. Cel din urmă a rămas incomplet din pricina morții poetului.
• George Gordon, lord Byron (1788-1824), poet romantic englez. Temperament liric, violent și excentric, natură solitară, a avut o existență aventuroasă.
• Creator al eroului romantic (denumit ulterior byronian), sumbru și impetuos, dominat de pasiuni tumultoase și mai ales de sentimentul exacerbat al eului, a lăsat o operă animată de o rară vervă satirică („Pelerinajul lui Childe Harold‖, „Don Juan‖, „Manfred‖) care a exercitat o puternică influență asupra romantismului european. În conflict cu societatea engleză a epocii, s-a exilat pe continent.
Lord Byron pe patul de moarte, pictat deJoseph-Denis Odevaere c.1826 Ulei pe pânză, 166 ×
234.5 cm. Muzeul Groeninge,Bruges.
Percy Bysshe Shelley
• (n. 4 august 1792, d. 8 iulie 1822) a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai romantismului englez, criticii considerându-l unul dintre cei mai de seamă lirici ai literaturii de limbă engleză.
• Shelley nu a trăit suficient să se bucure de succesul operei sale. Unele lucrări ale sale au fost publicate, dar nu puține, au fost mai apoi interzise după tipărire. Se spune că în timpul vieții nu a încasat mai mult de 50 de lire sterline din scrierile sale.
• Shelley a fost de asemenea celebru pentru prieteniile sale cu John Keats și Lordul Byron. Cea de-a doua soție a lui Shelley a fost romanciera Mary Shelley, autoarea lui Frankenstein.
Opera
• Faima i-au adus-o poemele clasice Odă vântului de apus, Odă unei ciocârlii și Mascarada anarhiei, care sunt printre cele mai populare și cele mai lăudate poeme de limbă engleză.
• Cu toate acestea, lucrările sale majore sunt poemele vizionare Prometeu descătușat, Alastor, Adonis, Revolta islamului, precum și piesa neterminată Triumful vieții. Familia Cenci și Prometeu descătușat sunt piese dramatice scrise în cinci, respectiv patru acte. De asemenea, a scris romanele în stil gotic Zastrozzi și Cavalerul de Rozacruce, precum și proză scurtă Asasinii și Colosseumul.
• Doar 50 de cititori, aproximativ, i-au citit lucrările până la moarte. În 1813, la vârsta de 21 de ani, a tipărit primul său poem Crăiasa Mab, un poem radical și revoluționar, în 250 de exemplare.
Funeraliile lui Shelley de Louis Edouard Fournier (1889); pictați în
centru, de la stânga, Trelawny, Hunt și Byron
Mormântul lui Shelley în Roma - Piatra funerară
Alessandro Francesco Tommaso
Manzoni
• (n. 7 martie 1785, Milano - d. 22
mai 1873, Milano) este unul dintre cei
mai mari poeți și scriitor italian.
• A scris romane, dramaturgie, fiind un
teoretician al romantismului italian. Este
autorul recenziei "Scrisoare asupra
romantismului".
• Cea mai cunoscută operă a sa este
romanul său celebru Logodnicul , piatra
de temelie a literaturii italiene apărut în
anul 1827.
Portretul lui Alessandro Manzoni, Francesco
Hayez(1841), Pinacoteca Brera di , Milano.
Litografie de Alessandro Manzoni
Opera
• Spre deosebire de alți artiști romantici, Manzoni a dus o viață retrasă, fără acțiuni sau declarații spectaculoase. Faima sa, deja mare printre contemporanii săi, este, prin urmare, în principal legate de operele sale, care sunt esențiale:
• Pentru Romantismul italian, deoarece Manzoni și-a exprimat sentimentele patriotice mari, devenind o sursă de inspirație pentru națională Risorgimento, și o credință profundă religioasă, încercând să mențină o referință constantă la realitatea de vieti in fiecare reale ale oamenilor;
• Pentru literatura noastră, pentru că Logodnicul a pus bazele în operele italiene și este o formă narativă necunoscută până acum în literatura italiană.
Monumentul lui Alexandru
Manzoni Lecco . În fundal de munte Resegone
Mormantul lui Alessandro Manzoni,
în Cimitirul Monumental Milano
Giacomo Taldegardo Francesco di Sales Saverio Pietro Leopardi, Conte
• (n. 29 iunie 1798, Recanati - d. 14
iunie 1837, Napoli) este considerat, alături de Dante, cel mai mare poet italian, precum și unul dintre cei mai mari gânditori ai acestei țări.
• La vârsta de 15 ani, Giacomo cunoștea deja mai multe limbi și a citit aproape tot: limbile clasice, ebraica, limbi moderne, istorie, filosofie și filologie (precum științele naturii și astronomie).
• Leopardi își îndrepta atenția spre filosofia materialistă și senistică (Pascal, Voltaire, Rousseau). Așa încheia convertirea lui filosofică. În această perioadă (1819-1823) aparținand de asemenea, compoziției cu numele de "Idilli", Infinitul, Luna si alte Canturi (publicate în Bologna în 1824) și convertirea lui "de la frumos la adevar", cu intensificarea ulterioară a elaborărilor sale filosofice, inclusiv teoria placerii.
Opera
• Motivele centrale ale operei sunt constituite de meditația neliniștită a eului poetic, pierdut în infinitul misterios al universului, efemeritatea iubirii și imposibilitatea atingerii fericirii umane, conștiința durerii cosmice și a neantului, care anihiliează iluziile și miturile individului, distrăgându-l de la viața ingenuă și naturală, instinctuală - considerată ca un blestem al naturii - și frânată, de asemenea, de legile unei societăți întemeiate pe egoism.
• Viziunea lirică este predominant idilică, cu unele accente polemice, survenite din acceptarea solitară a salvării și din înțelegerea inutilității revoltei.
1815: Eseu asupra erorilor populare
ale anticilor ("Saggio sopra gli
errori popolari degli antichi")
1831/1835: Cântece ("Canti")
1827/1834: Mici opere
morale ("Operette morali")
1845: Studii filologice ("Studi
filologici")
1898/1900: Însemnări ("Zibaldone'")
1813: Istoria astronomiei de la
origini până în 1811 ("Storia
dell'astronomia dalle origini al
1811")
1878/1880: Opere inedite.
Alexandr Sergheevici Pușkin
• n. 6 iunie, S.V. 26 mai, 1799, d. 10
februarie, S.V. 29 ianuarie, 1837
• Este un poet și dramaturg clasic rus din
perioada romantică, considerat a fi cel
mai mare poet rus și fondatorul literaturii
ruse moderne.
• Pușkin a fost inițiatorul folosirii
dialectului local în poeziile și piesele
sale, creând un stil propriu de amestec al
narațiunii cu teatrul, idila și satira—
asociate cu literatura rusă și influențând
major scriitorii ruși care i-au urmat.
Puşkin la şaisprezece ani, recitând un poem
Opera
• 1814 - Apare în "Vestnic Evropi" (Mesagerul Europei) Către un amic versificator, poezie
• 1820 -Ruslan i Ludmila (Ruslan și Ludmila), poem
• 1822 -Kavkazskiy Plennik (Prizonierul din Caucaz), poem
• 1824 -Fântana din Bahcisarai, poem
• 1827 -Tsygany (Țiganii), poem
• 1829 -Poltava, poem
• 1830 -Micile tragedii
• 1831 -Boris Godunov, scrisă în 1825, drama
• 1831 -Povestirile răposatului Belkin, proză
• 1825 -Evgheni Oneghin, roman în versuri
• 1832 -Dubrovski, roman în proză
• 1833 -Mednyy Vsadnik (Călărețul de aramă), poem
• 1833 -Pikovaya Dama (Dama de pică), nuvelă "petersburgheză"
• 1834 -Istoria lui Pugaciov, proză
• 1836 -Kapitanskaya Dochka (Fata căpitanului), proză
• Kirdzhali Kircali
• Gavriiliada
Monumentul lui Puşkin din Regiunea Leningrad
Puşkin şi soția sa (Moscova, str. Arbat)
Mihail Iurievici Lermontov
• n. 15 octombrie [S.V. 3 octombrie] 1814 d. 27 iulie [S.V. 15 iulie] 1841
• A fost un scriitor romantic rus.
• În scurta lui viață a fost un dușman declarat al țarismului, al asupririi și nedreptății, întreaga lui operă fiind un aspru și necruțător rechizitoriu la adresa celor care, la adăpostul puterii, erau deasupra legii.
• Biciuind cu versul lui de fier și pară viciile societății contemporane și nedreptățile acesteia, propovăduind iubire și adevăr, Lermontov și-a afirmat înalta lui concepție despre rolul poetului și poeziei.
Mihail Lermontov în 1837
• Lira lui Lermontov, cu rezonanțe adânci și bogate, a vibrat pentru tot ce este simțire înaltă și gând înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factura revoluționară, poetul și-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fidel și generos a iubit-o cu toată puterea sufletului său furtunos.
• Prigoana celor satirizați de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov este exilat în Caucaz, din ordinul țarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemeul Demonul, în romanul ―Un erou al timpului nostru‖, constituind nu numai un cadru exterior, ci și o expresie a forței nestăvilite. În acest cadru poetul își afirmă cu o vigoare rară crezul estetic.
1830: Poetul
1830: Nu te încrede în tine
însuți
1835: Bal mascat
1837: Borodino
1837: Moartea poetului
1839: Meditație
1839: Trei palmieri
1840: Un erou al timpului
nostru
1841: Demonul.
Romantismul în muzică
Romantismul muzical este un curent
artistic ce s-a format la sfîrşitul secolului
XVIII – începutul secolului XIX, mai întîi
în literatură apoi în muzică.
Romantismul s-a manifestat în muzică prin intensitatea
emoţională a melodiilor, libertatea formei muzicale, îmbinarea,
deseori, a muzicii cu literatura şi trecerea foarte rapidă dintr-o
tonalitate în alta, partitura fiind caracterizată printr-o modulaţie
continuă, care simboliza neliniştea autorului. Acesta aduce
ideea de exprimare a sentimentelor, în dauna acţiunii propriu-
zise. Reprezentarea muzicală este direcţionată mai mult spre
cuvânt şi imagine vizuală, fapt care înseamnă începutul epocii
de glorie a muzicii cu program, specifică genurilor
instrumental şi simfonic. Sfârşitul secolului al XIX-lea este
dominat de trăsăturile muzicii wagneriene: cromatizarea
excesivă şi melodia infinită.
Caracteristici ale muzicii romantice
Lărgirea sferei tematice şi vibrantul suflu interior al
muzicii romantice vor rupe echilibrul clasic al mijloacelor de exprimare. Ordinea şi simetria, proprii stilului clasic, sunt înlocuite cu o variată proporţionare a frazelor şi cu dese asimetrii. Schimbările frecvente de măsuri, ritmia foarte variată şi contrastele ritmice ascuţite dau o mai mare vitalitate ţesăturii sonore. Melodica se diversifică cu linii simetrice, provenite din cântecul popular sau din dans, dar şi cu desfăşurări libere de tipul recitativului sau arioso-ului operei.
Armonia romantică lărgeşte conceptul tonalităţii, părăsind prezenţa tiranică a celor trei funcţiuni tonale în favoarea celor secundare, care diluează stabilitatea tonală. Desele acorduri pe treptele secundare, modulaţiile frecvente şi insolite, alteraţiile, armonia modală, toate conturează o mare diversitate în cadrul organizării tonale, până când armonia wagnerienă va marca criza tonalităţii. Din acest moment de diluare tonală, în cultura muzicală se va căuta o nouă modalitate de organizare sonoră, mergându-se până la anihilarea tonalităţii.
Limbajul romantic cunoaşte o mare varietate coloristică prin dezvoltarea şi diferenţierea elementelor de dinamică şi de agogică. Gama variată a diferenţierilor de nuanţă, cu contraste izbitoare, permanenta schimbare (gradată sau bruscă) a tempo-urilor şi alte procedee traduc un vibrant clocot, necunoscut clasicilor. Şi paleta timbrală îmbogăţeşte mijloacele de exprimare. Varietatea timbrelor orchestrei creşte nu numai prin folosirea unor instrumente noi sau prin valorificarea registrelor extreme, dar şi prin multiple şi variate combinări de timbruri instrumentale, care lărgesc paleta orchestrala.
Forme muzicale ale muzicii romantice
instrumentale
• Balada
• Rapsodia
• Liedul
• Impromptu
• Elegie
• Nocturna
• Baracola
• Balet
• Uvertura
• Simfonie
• Suita
Trăsăturile caracteristice a romantismului
muzical sunt:
- real – ideal,
- comic – tragic,
- trecutul poporului,
- natura,
- conflictul dramatic,
- singurătatea,
- izgonirea.
Muzica se caracterizează printr-o expresivitate
emoţională.
a) pe prim plan apare omul cu problemele lui vitale;
b) concret şi expresiv apare tabloul naturii.
Romantismul muzical dă naştere la noi
curente:
• verism,
• impresionism,
• expresionism
Reprezentanţi ai romantismului în muzică
Richard (Wilhelm)Wagner
• (n. 22 mai 1813, Lipsca; d. 13
februarie 1883, Veneția)
• Compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical.
• A studiat la Dresda și la Lipsca ,
luând lecții de compoziție
cu Christian Theodor Weinling.
• 1834 a compus primele opere Die
Feen (Zânele), Das Liebesverbot
(Dragostea interzisă) şi mai multe
piese ochestrale.
• 1836 se căsătoreşte cu actriţa Minna
Planner
• Alte opere: Rienzi, Olandezul
Zburător, Tannhäuser, Kapellmeister
Franz Schubert (1797 – 1828)
• Compozitor austriac, a trăit doar 31 ani,
toate creaţiile au rămas neterminate,
cauza fiind o viaţă plină de lipsuri,
insuccese, istovirea forţelor fizice şi
spirituale. Observînd capacităţile
muzicale, tatăl începe ocupaţiile (canto,
vioară, pian). Corul
bisericesc contribuie mult la dezvoltarea
lui muzicală.
• Prima lucrare Fantezia pentru pian
• Cîntecul ocupă locul central în creaţia lui
ex.: Regele pădurii, Serenada, Ave
Maria, Vis de primăvară, Frumoasa
morăriţa, Margareta la torcătoare, toate
fiind pe versurile lui Göte.
Robert Schumann (1810 – 1856)
• Compozitor german, întruchipat cu 3
trăsături:muzician, poet şi critic.
• Primeşte o educaţie decentă, minimă
atenţie îi acordă muzicii.
• Kuntş, un om solid şi pedant, îl învaţă să
cânte la pian, dar părănţii îl orientează
spre juridică rece şi uscată
• Prima lucrare a fost piesa instrumental-
corală
• Compozitii la pian
• Op. 1, Variații ale numelui "Abegg"
(1830)
• Op. 2, Papillons, (1829—1831)
• Op. 4, Intermezzi (1832)
• Op. 5, Impromptus [pe o tema a Clarei
Wieck] (1833)
• Op. 6, Davidsbündlertänze (1837)
Frédéric Chopin (1810 – 1849)
• Compozitor polonez de muzică pentru pian în perioada romantismului.
• Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru acest instrument.
• El este cunoscut drept ―poetul pianului‖, fiind un maestru al muzicii în perioada romantică.
• Majoritatea compoziţiilor au fost scrise pentru a fi interpretate la pian. Cu toate că erau complexe din punct de vedere tehnic, acestea puneau accent pe nuanţă şi pe expresivitate.
• Opere: Marea fantezie pe arii poloneze, Poloneza Militară, Marele Vals, Adio, Gustul apei.
Johannes Brahms (1833-1897)
• Compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Austria, la Viena. Brahms a fost considerat de către mulți „succesorul‖ lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).
• Brahms a compus un număr de opere importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel și ampla lucrare corală „Un recviem german” (Ein deutsches Requiem). Ultimul dintre acestea se remarcă prin a nu fi un recviem tradițional, liturgic (Missa pro defunctis), ci un ansamblu de texte pe care Brahms le-a ales din Biblia lui Luther.
• Creaţia camerală: lieduri Romanţele Mageloniei
• Creaţia orchestrală
• Creaţia corală si vocal-simfonică
Franz Liszt (1811-1886)
• Compozitor maghiar din Regatul Ungar,
unul dintre cei mai renumiţi pianişti al
tuturor timpurilor.
• A provenit dintr-o familie în care muzica
era iubită şi cultivată.
• Creatia sa este impresionantă prin
consistenţă, diversitate şi valentele multiple
ale mesajului muzica orchestrală şi de
cameră
• Liszt a militat pentru progresul muzicii nu
numai prin compoziţii şi concerte, ci şi prin
scris.
• Primul Concert pentru pian şi orchestră în
Mi bemol major
• al II-lea Concert pentru pian şi orchestră în
La major
Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893)
• Marele gânditor al muzicii universale a
învocat continuu forma muzicală, urmărind un
plan muzical dramatic ce influenţează
structura simfonică.
• Este unul dintre cei mai apreciaţi compozitori
ruşi ai Romantismului.
• Prima sa operă, Fierarul Vakula cunoscută
mai târziu sub titlul Pantofiorii țarinei, a
obţinut premilul I la concursul de operă.
• Simfonia a IV-a i-a adus gloria
• Opere: Lacul lebedelor ,Frumoasa din
pădurea adormită, Spărgătorul de nuci ;
operele Mazeppa și Dama de pică.
• Frumoasa din pădurea adormită
Hector Berlioz (1803-1869) • Marele compozitor francez s-a născut în
localitatea la Cote-Saint-Andre.
• În 1830 scrie Simfonia Fantastică,inspirat
fiind de dragostea pentru tragediana
irlandeză Harriet Smithson
• Compune, scrie cronici muzicale,
întreprinde turnee europene :1842-1843,
Belgia și Germania,1845-1846, Praga,
Viena, Budapesta, 1847, Sankt
Petersburg și Moscova. În intervalul
1847-1848 dirijează la Londra .
• Muzica orchestrală: Simfonii:
Fantastică, Simfonia Harold în Italia,
Simfonia Dramatică Romeo și Julieta.
• Muzica vocală și corală cântată Opt
scene din Faust,legenda dramatică
Damnațiunea lui Faust,pentru solist
• Opere: Benvenuto Cellini, Troienii,
Beatrice și Benedict
Giuseppe Verdi (1813-1901)
• Compozitor italian, vestit mai ales pentru
creațiile sale în muzica de operă.
• Copilăria și adolescența i-au fost marcate
de eforturile pe care le făcea împreună cu
familia pentru a depăși sărăcia și grijile de
zi cu zi.
• Prima sa operă(la 26 de ani),Oberto,conte
di San Bonifacio,cu un succes de public.
• Opere: Lombarzii în prima cruciadă,
Ernani, Cei doi Foscari, Ioana d’Arc,
Alzira, Attila, Macbeth(1847), Hoții
,Corsarul, Bătalia de la Legnano, Luise
Rigoletto(1851), Trubadurul,
Traviata(1853), Vecerniile siciliene, Simon
Boccanegra, Puterea destinului, Don
Carlos, Aida(1872), Othello(1887),
Falstaff(1893).
Romantismul în arta
dramatică
Drama romantică
• suferă şi ea efectul supremaţiei poeziei.
Primul efect este că teatrul romantic e scris în versuri,
ceea ce pentru sec. XX e greu acceptabil.
• Personajele vorbesc aparte, detaşându-se de intrigă,
în adevărate discursuri versificate.
În dramaturgie noua formulă romantică este pregătită de mai
mulți factori, cum ar fi:
• Atenția acordată soartei popoarelor subjugate sau maselor
oropsite,
• interesul arătat studiilor istorice,
• răspândirea romanelor sentimentaliste,
• succesul extraordinar al melodramei-
pregătește publicul pentru receptarea dramei romantice.
• Acțiunea piesei dramatice este condusă de autor în
mod arbitrar spre deznodământe surprinzătoare , de
efect patetic, sentimental.
• Personajele sunt firi pasionale, cu temperamente
înflăcărate, vulcanice, cu reacții neașteptate, capabile
de un eroism sublim.
De obicei drama romantică se identifică cu una istorică, cu
subiecte luate chiar din legendă.
• Teatrul romantic preferă monologuri ample și tiradele
eroice sau sentimentale de efect.
• Stilul este încărcat cu simboluri, metafore, comparați,
antiteze, personificări, repetiții – stil predominant
liric.
Speciile dramatice
• poemul dramatic,
• drama sentimentală,
• drama istorică.
Arta dramatică se manifestă în următoarele țări:
Franta- toate caracterele proprii teatrului romantic se
întâlnesc în dramele unor romantici francezi ca :
• Musset(Lorenzaccio),
• Vigny(Chatterton),
• Victor Hugo( Regele petrece, Notre damme de
Paris,.)
ALFRED DE MUSSET(1810-1857)
• A fost un scriitor francez. Unul din primii
reprezentanți ai romantismului din Franța.
• A frecventat cenaclul lui Victor Hugo.
Opera de teatru Lorenzzacio(1835)
Inspirată din istoria renaşterii
italiene
Alfred de Vigny (1797-1863)
• A fost poet și dramaturg francez unul
dintre promotorii principali
ai romantismului.
Piesa de teatru
Chatterton(1835)
Victor Hugo (1802-1885)
• Reprezentantul cel mai notoriu al DRAMEI ROMANTICE e VICTOR HUGO, la care dimensiunea sentimentală şi cea istorică sunt inseparabile. El preia subiecte nu numai din istoria Franţei, ci şi a Angliei şi Italiei, preferand istoria Spaniei.
• Piesele sale cele mai de succes, HERNANI şi RUY BLAS, se petrec in mediul spaniol, considerat de Hugo cel mai propice desfăşurării pasiunilor.
Piesă de teatru
Hermani(1830)
Piesă de teatru
RUY BLAS(1838)
Notre-Dame de
Paris(1831)
Coperta primei ediții a romanului Notre-Dame de Paris din1831