12

Aladin refuză să-i dea lampa până când nu-l scotea din peșteră. Însă vrăjitorul cel viclean insistă ca acesta să-i dea mai

întâi lampa. Când Aladin refuză din nou, vrăjitorul acoperi cu o piatră intrarea în peșteră, astfel să îl lase să moară. Rămas singur în peșteră, Aladin era foarte speriat. Apucă lampa cu disperare și, fără

să-și dea seama, începu s-o frece. Spre marea lui surprindere, se produse o fulgerare, apoi un duh uriaș apăru în fața lui și zise:

– Poruncește, stăpâne! Sunt aici ca să te ascult. – Du-mă acasă imediat, zise Aladin și se trezi acasă cât ai clipi.

13

Aladin îi povesti mamei lui ce se întâmplase. Femeia era fericită, căci de acum aveau mâncare bună și haine să

îmbrace. În clipa următoare, Aladin porunci duhului:– Adu-ne mâncare!

Într-o clipă, duhul se întoarse cu o masă delicioasă. Aladin porunci duhului să-i facă un palat și să-l umple cu tot luxul

de care se bucură un prinţ. În câteva clipe, el și mama lui au devenit foarte bogaţi.

14

15

Într-o zi, Aladin o văzu pe fiica sultanului, prinţesa Badroulbadour. Era atât de frumoasă,

încât se îndrăgosti imediat și se hotărî să se căsătorească cu ea. Îi ceru mamei lui să meargă la sultan cu bijuterii să-i ceară mâna prințesei.

Ezitând la început, mama lui Aladin se duse să se întâlnească cu sultanul, la insistențele fiului ei.

16

17

Sultanul era copleșit de gestul dăruirii unor astfel de pietre prețioase, pe care nici el nu le avea în tezaurul regal. Era sigur că fiica lui ar fi fost foarte fericită ca soţie a lui Aladin. Așa

că fu de acord să-i dea mâna fiicei sale. În scurt timp, căsătoria a avut loc cu mare fast și

pompă, iar cuplul trăia fericit.

18

19