Diagnosticul diferenţial al difteriei faringiene toxice cu oreionul şi limfadenita cervicală.D i f t e r i a f a r i n g i a n ă t o x i_c ăSe declanşează ca formă primitivă sau secundară (din cea localizată sau difuză). Forma primitivă are un debut brusc, brutal, cu hiperpirexie, greţuri, vărsături, anorexie, cefalee, astenie (bolanvii nu se pot ridica în pat), uneori apar convulsii, tulburări de conştiinţă, semne meningiene. Durerile la deglutiţie pot fi slabe. Respiraţia nazală este îngreuiată, zgomotoasă. Apare edem cervical moale, nedureros, pielea fiind nemodificată. Se marchează paliditate cutanată foarte pronunţată.T a b l o u l f a r i n g i a n : edem al mucoaselor faringelui şi al amigdalelor bilateral (rareori asimetric), congestie slabă cianotică, membrane false compacte, dure, fibrinoase pe amigdale (situate plus ţesut), stâlpii palatini, luetă, faringe, uneori pe laringe şi pe mucoasa nazală. Aceste membrane false apar şi se răspândesc rapid. Ganglionii limfatici amigdalieni sunt tumefiaţi, duri, dureroşi, neaderenţi, uniformi.C r i t e r i i d e g r a v i t a t e : gradul de intoxicare şi nivelul de răspândire a edemului cervical care în forma subtoxică este periglandular sau unilateral, în forma toxică de gradul I este răspândit până la plică cutanată medie cervicală, de gradul II -sub clavicule, luând în considerare şi răspândirea edemului pe obraji şi spre ceafa; hepatita toxică, nefrita toxică, insuficienţa cardiovasculară.E v o l u ţ i a difteriei faringiene toxice depinde de începutul seroterapiei şi a tratamentului complex. In cazul administrării serului antidifteric în prima zi a bolii intoxicaţia cedează, edemul cervical şi faringian, membranele false dispar la a 6-8 zi. In caz contrar, boala progresează, apar complicaţii, survine decesul.

O R E I O N U LOreionul este o boală infecţioasă acută caracterizată clinic prin afectarea glandelor salivare, altor ţesuturi

glandulare precum şi a sistemului nervos central (SNC).TABLOU CLINIC. Perioada de incubaţie variază între 11-21 zile. Invazia scurtă de 1-2 zile cu simptome

infecţioase generale: indispoziţie, cefalee, anorexie, mialgii, subfebrilitate sau febră moderată, dureri în zona retrofaringiană, uneori trismus. în cazul afectării primare a sistemului nervos central se înregistrează febră (40°C), cefalee persistentă, vomitări, semne meningiene.

Perioada de stare este marcată de tumefacţia iniţial unilaterală a glandei parotide, proces care în numeroase cazuri poate constitui primul simptom de boală. Tumefacţia glandei începe postauricular, creşte progresiv în primele 3 zile şi se menţine 6-7 zile. Tumefacţia lobului afectat al parotidei poate împinge în afară lobul urechii de partea afectată. Aceasta la rândul său produce jenă dureroasă care se accentuează la mişcările de masticaţie, înghiţire, presiune locală şi e însoţită uneori de trismus reflex. Rareori durerea posedă un caracter nevralgic cu iradiere auriculară.

Sunt descrise 3 puncte dureroase caracteristice parotiditei epidemice care facilitează diagnosticul în formele atipice de boală: articulaţia temporomandibulară, procesul apicol al mastoidei şi zona retroangulomandibulară. Ştergerea şanţului retroangulomandibular constituie un simptom important şi pentru diagnosticul diferenţial al parotiditei unilaterale. Pielea este întinsă, lucitoare şi de culoare normală. La palpare glanda parotidă afectată prezintă o rezistenţă elastică, păstoasă, nu lasă godeu sau amprentă digitală, difuz- dureroasă. în majoritatea cazurilor procesul inflamator se extinde şi asupra celei de-a doua glande parotidiene, bilateralizarea ca şi prinderea altor organe şi ţesuturi fiind precedată de un nou val termic şi a simptomatologiei de organ. Tumefacţia exprimată a ambelor glande salivare determină o lărgire a bazei feţei, imprimându-i aspect de "lună plină" sau "pară". Edemul periglandular se poate extinde uneori (rar) şi asupra zonelor învecinate (cervical, presternal), creând numeroase probleme de diagnostic diferenţial.

Un simptom precoce şi cu valoare diagnostică este simptomul Mursau reprezentat prin congestia şi tumefacţia orificiului bucal al canalului Stenon situat vizavi de al doilea molar superior, fiind asociat cu edemul şi hiperemia mucoasei bucale, eritemul faringian. Tumefacţia glandei parotide se asociază frecvent cu implicarea glandelor submaxilare şi sublinguale Secreţia salivară este redusă. Fenomenele generale sunt moderate. Febra nu depăşeşte 39°C şi durează 2-4 zile. Regresiunea completă a simptomatologiei în cazul parotiditei necomplicate se produce în 6-8 zile. Febra scade litic. Vindecarea e fără sechele. Convalescenţa e scurtă. Submaxilita mai frecvent este bilaterală, tumefacţia are o consistenţă păstoasă, elastică, ovală, situată în loja submandibulară. Edemul care însoţeşte tumefacţia poate fi răspândit în unele cazuri în regiunea cervicală şi pe cutia toracică. în cazul în care procesul este unilateral acesta poate fi confundat cu o adenopatie. Submaxilita poate fi separată sau cel mai frecvent asociată cu afectarea glandei parotide.

Afectarea glandei sublinguale. Forma izolată este rară In unele cazuri ea poate fi întâlnită în asociere cu submaxilita sau parotidita. Tumefacţia glandelor sublinguale capătă mărimea unui bob de fasole. Edemul provoacă o importantă jenă în alimentaţie, se poate răspândi în regiunea superioară cervicală.