Asiste ța so ială î i stituții ore țio ale

Asiste ța so ială î pe ite iar

Cursul nr. 2

Așeză i te pe ite iare î România

Așeză i te pe ite iare

• Penitenciare – 32 (specializate)

• Pe ite iare de Mi ori și Ti eri – 2 (Craiova si Tichilesti)

• Penitenciarul de Femei – Târgsor

• Penitenciare Spital – 6

• Centre de reeducare – 3

Profilul o upațio al al asiste tului social în penitenciar

• Studiul de faţă a fost prilejuit de pregătirea suportului de curs la disciplina Asiste ţă so ială pe ite iară.

Structura studiului

• Studiul are două părţi: • prima parte în care este deter i ată poziţia

asistentului social în acest moment

• a doua parte în care a eastă poziţie este a eliorată prin raportare la regle e tări legale aţio ale şi la standarde şi reguli penitenciare europene

Strategia de cercetare

• î tre area de ază: u se poziţio ează o upaţio al asiste tului

social în context penitenciar?

• Prin poziţio are am î ţeles: rolul, atri uţiile, a ilităţile, u oşti ţele şi mijloacele de evaluare a a tivităţii asistentului social din penitenciar, aşa cum sunt acestea percepute de ătre acesta.

Abordare

• Pentru a răspu de la a eastă întrebare am optat pentru o abordare spe ifi ă i tera ţio is ului simbolic în care actorii sociali îşi definesc rolurile ca urmare a unei dramarturgii a întâlnirii interindividuale (Bourdieu, 1979 apud Chopart, 2002).

• A eastă abordare a facilitat determinarea unui profil o upaţio al prin poziţio area relativă a acestuia în raport cu profesiile proxime din context penitenciar (educator şi psiholog).

Metode culegere a datelor

• ancheta so iologi ă prin administrarea unui chestionar

• interviul.

Chestionarul

• Chestionarul a fost autoadministrat de ătre asiste ţii sociali din sistemul penitenciar a gajaţi înainte de anul 2007 (27 su ie ţi .

• Rata de răspu s a fost de cca. 85 %. (27 din 30 de asiste ţi sociali) • Chestionarul a fost transmis prin sistemul de circuit închis al Ad i istraţiei

Naţio ale a Penitenciarelor, î să au fost î soţite de două mesaje de susţi ere a răspu surilor sincere: unul din partea er etătorului, şi unul din partea Dire ţiei de i terve ţii psihosociale din ANP. Răspu surile primite ne pot î dreptăţi să o sideră ă acestea au fost cât se poate de sincere şi animate de dori ţa de a

„fa e lu i ă” în determinarea profilului o iupaţio al al asistentului social. • Scopul chestionarului a fost de a determina modul în care asistentul social se

poziţio ează în raport • cu fu ţiile penitenciarului, • cu activitatea educatorului şi cu cea a psihologului. A eşti doi spe ialişti, î preu ă cu asistentul

social for ează serviciul de i terve ţie psihoso ială al fie ărui penitenciar.

Interviul

• Interviul a fost utilizat cu doi asiste ţi sociali pentru a detalia şi aprofunda anumite teme exprimate în cadrul chestionarului. (focus group)

• interviul a mai fost utilizat cu doi directori de penitenciar pentru a surprinde modul în care asistentul social este poziţio at în economia rolurilor din penitenciar de ătre angajator.

Prelu area şi i tepretarea datelor Asistentul social. Un profil demografic

• Cei mai ulţi asiste ţi sociali din penitenciarele ro â eşti sunt de sex feminin (22) şi cu vârsta upri să între 30 şi 40 ani.

• Clasa de vârstă imediat ur ătoare este cea upri să între 25 şi 30 ani.

• 25 dintre asiste ţii sociali au fost re rutaţi după anul 2004, cu două vârfuri: 2004 şi 2006.

la 1 aprilie 2007 au mai fost a gajaţi 10 asiste ţi sociali, î să a eştia nu au fost upri şi în studiu.

Filosofie şi valori

• Toţi asiste ţii sociali care au completat chestionarul transmis au indicat ca valori ese ţiale ale asistentului social în penitenciar: nediscriminarea, încrederea, o fide ţialitatea, onestitatea, acceptarea şi deschiderea.

• Ca un element ce, probabil, i di ă specificul asiste ţei sociale în penitenciar, 15 su ie ţi au arătat ca valori specifice şi cel puţi una din ur ătoarele variante de răspu s: schimbarea, prevenirea, justiţia şi controlul.

• Trebuie e ţio at, totuşi, ă cea din ur ă valoare nu a fost i di ată decât de doi asiste ţi sociali.

Fu ţia pe ite iarului

• fu ţia penitenciarului la care răspu de asistentul social, răspu surile su ie ţilor s-au polarizat asupra conceptelor de reabilitare şi tratament „ ore tarea deficitelor de socializare”, „preve irea recidivei prin participarea la programe”etc. ).

• Ca o si teză a tuturor răspu surilor se poate afirma ă rolul asistentului social în penitenciar este de a susţi e deţi utul să îşi refa ă „fu ţio alitatea so ială” (un subiect).

Rol şi atri uţii

• Diversitate de răspu suri: • cele mai multe opţiu i de răspu s se o e trează asupra rolului asistentului

social în refacerea, e ţi erea sau consolidarea relaţiilor deţi utului cu familia şi asupra rezolvării problemelor sociale deţi uţilor. Dis uţie !

• Un alt rol important al asistentului social se referă la reabilitarea o porta e tală a deţi utului. Dis uţie !

• Un alt rol ce se regăseşte în multe dintre răspu surile su ie ţilor este cel de pregătire pentru liberare a deţi utului şi de relaţio are a asistentului social cu alte i stituţii, ONG-uri etc. în scopul preluării deţi utului după momentul li erării. Din acest punct de vedere, capacitatea de advocacy a asistentului social este ru ială pentru reîntoarcerea cu succes a deţi utului în comunitate

O servaţie

• Pe lâ gă aceste roluri exprimate de ătre marea majoritatea a su ie ţilor, au mai fost prezentate ca roluri ale asistentului social în penitenciar şi: organizarea unor evenimente culturale sau educative, facilitarea parti ipării deţi uţilor la cursuri de calificare etc.

• Aceste abateri de la media răspu surilor pot fi interpretate ca fiind semnalul unei ide tităţi profesionale î ă confuze a asistentului social.

• A eastă ipoteză este o fir ată şi de câteva răspu suri, cum ar fi: „rolul asistentului social este pluralist” sau „asiste tul social face de toate”. Mai mult decât atât, difere ţele între rolul şi atri uţiile asistentului social în acest moment şi rolul şi atri uţiile acestuia, aşa cum „ar trebui” acestea să fie în viziunea su ie ţilor sunt uneori mari.

• În câteva cazuri su ie ţii au sugerat ca mijloacele necesare pentru îndeplinirea atri uţiilor să fie explicit formulate. Nu este î ă clar da ă asistentul social are sau nu dreptul de a lua legătura cu familia la vizite sau la domiciliul acesteia. Prin urmare, atri uţia referitoare la refacerea, e ţi erea şi consolidarea relaţiilor deţi utului cu familia este lipsită de mijloacele instrumentale necesare.

Autoplasarea rolului asistentului social în raport cu psihologul

şi edu atorul

• Rolul şi atri uţiile asistentului social au fost şi mai bine developate prin raportare la rolul şi atri uţiile psihologului şi educatorului eilalţi doi spe ialişti ai sectorului de tratament şi i terve ţie p9

Autoplasarea în raport cu rolul psihologului

• rolul psihologului în penitenciar a fost cantonat de ătre cei mai ulţi su ie ţi la tul urările mintale (ex. depresii, suicid, viole ţă ex esivă etc.). Psihologul este privit ca intervenind „pu tual” , „î situaţii de riză” sau pentru a „î u ătăţi statutul psiho-somatic al deţi utului”.

• Da ă psihologul are rolul de a lucra cu deţi utul în raport cu el î suşi, asistentul social are rolul de a facilita legătura deţi utului cu exteriorul penitenciarul – cu sistemul de suport al deţi utului

Autoplasarea în raport cu rolul educatorului

• Educatorul este specialistul care orga izează şi desfăşoară programe cultural-educative şi de timp liber. Tot educatorul este cel care e ţi e legătura cu cadrele didactice şi cu cele care orga izează cursurile de calificare. Ca şi în cazul psihologului, educatorul îşi o e trează ate ţia asupra dezvoltării apa ităţilor deţi utului pe durata exe utării pedepsei.

• Eforturile asistentului social vizează cu prioritate reintegrarea so ială a deţi utului după momentul li erării. În acest sens, asistentul social asigură legătura deţi utului cu serviciile de pro aţiu e şi cu alte i stituţii care pot contribui la o întoarcere cu succes a deţi utului în comunitate.

Mo e tul i terve ţiei

Carantină Executarea pedepsei Faza premergătoare liberării

Rolul şi atribuţiile

asistent

ului

social

- Evaluare socio-familială – identificarea eventualelor „probleme sociale”.

- Reluarea sau menţinerea legăturii cu familia.

- Sprijin în adaptare instituţională – informare, consiliere.

- Întocmirea evaluării pentru comisia de individualizare a executării pedepsei.

- Asigură legătura deţinutului cu familia şi alte elemente ale sistemului de suport.

- Reprezintă deţinutul în raporturile acestuia cu alte autorităţi în vederea obţinerii sau exercitării anumitor drepturi.

- Organizează şi desfăşoară programe de dezvoltare a abilităţilor sociale (ex. rezolvarea de probleme, comunicare asertivă, rezolvarea conflictelor, luarea deciziilor)

- Organizează şi desfăşoară programe de pregătire pentru liberare (intensiv).

- Reprezintă deţinutul în raport cu instituţii, organizaţii care pot contribui la reintegrarea socială a deţinutului.

- Asigură contactul deţinutului cu serviciul de probaţiune.

A ilităţile şi u oşti ţele e esare asiste tului so ial di penitenciar

• abilitatea de comunicare ca fiind cea mai i porta tă, ur ată de abilitatea de a relaţio a şi de a rezolva probleme. Izolat, au mai fost prezentate ca a ilităţi importante capacitatea de negociere, de formare a echipei şi de lucru în parteneriat.

• u oşti ţele necesare exer itării profesiei de asistent social în penitenciar: u oşti ţele juridice specifice mediului penitenciar şi sistemului de

prote ţie so ială ca fiind u oşti ţe ese ţiale. Ur ătoarele u oşti ţe necesare au fost indicate în ordine cele de asiste ţă so ială, de psihologie o porta e tală şi de criminologie.

Evaluarea a tivităţii asiste tului so ial

• Cei mai ulţi su ie ţi au sugerat ca indicatori de perfor a ţă în activitatea asistentului social: u ărul de „pro le e sociale” rezolvate, u ărul de su ie ţi upri şi în programe, precum şi calitatea acestora.

• Un alt mijloc de evaluare frecvent întâlnit în răspu surile su ie ţilor a fost ăsura în care asistentul social respe tă standardele de pra ti ă şi codul deontologic.

Interviul u asiste ţii sociali (2)

• ca etodă de colectare a i for aţiilor, a fost utilizat, în cazul asiste ţilor sociali, din două motive principale:

• În primul rând, pentru a explora şi dezvolta anumite aspecte ce au rezultat din analiza răspu surilor la chestionar.

• În al doilea rând, interviul a fost folosit pentru a compensa o te di ţă aturală a su ie ţilor de a oferi răspu suri aşteptate sau dezirabile în scris şi de a nu răspu de complet la anumite î tre ări.

• Cei doi asiste ţi sociali i tervievaţi au fost a gajaţi în sistemul penitenciar în 1996 şi îşi desfăşoară activitatea în două penitenciare diferite.

• Ghidul de interviu a urmat structura chestionarului, referindu-se la rolul şi atri uţiile asistentului social şi la raportarea acestora la rolurile şi atri uţiile psihologului şi educatorului.

• La solicitarea su ie ţilor, răspu surile au fost notate pe hârtie în timpul interviului. • Răspu surile oferite de ătre cei doi su ie ţi au î tărit în mare parte concluziile rezultate în urma analizei

chestionarelor şi au evide ţiat câteva difi ultăţi în definirea lară a profilului o upaţio al al asistentului social.

• În primul rând, su ie ţii nu au fost î urajaţi să îşi contureze profilul o upaţio al sau aria de expertiză, ci au fost î dru aţi să adopte principiul a tivităţii în e hipă. Nimic eronat pâ ă aici, î să lucrul în e hipă se

azează pe complementaritatea rolurilor şi nu pe suprapunerea lor, cum s-a constat ă se î tâ plă în cazul de faţă. Din descrierile realizate de ătre su ie ţi, rezultă ă în pra ti ă se apli ă principiul lucrului în devăl ăşie şi nu a lucrului în e hipă. În a estă devăl ăşie, rolul psihologului pare mai structurat, î să cele ale asistentului social şi educatorului par a fi juxtapuse. Oricare dintre ei se poate ocupa de calificarea deţi utului, aşa cum oricare dintre ei poate facilita relaţia deţi utului cu exteriorul penitenciarului.

• O a doua dificultate ajoră evide ţiată în cadrul interviului a fost modul în care relaţia deţi utului cu familia poate fi e ţi ută sau dezvoltată cu ajutorul asistentului social. Ambii su ie ţi au subliniat ă mijloacele instrumentale de realizare a acestei atri uţii sunt neclare şi, uneori, contradictorii.

• Ambele difi ultăţi evide ţiate în timpul interviurilor vor fi reluate în cadrul focus-grupurilor ce ur ează a fi realizate cu asiste ţii sociali şi cu repreze ta ţii Ad i istraţiei Naţio ale a Penitenciarelor.

Interviurile cu directorii de penitenciar

• Scopul interviurilor a fost de a determina cum sunt poziţio aţi asiste ţii sociali de ătre angajatori, adi ă de ătre directorii de penitenciare.

• Cele două interviuri au fost înregistrate audio şi apoi transcrise pe hârtie. • Su ie ţii celor două interviuri au fost doi directori de penitenciar: unul de penitenciar de

ăr aţi şi femei şi unul de penitenciar de femei. Motivul pentru care a fost intervievat un director de penitenciar de femei a pornit de la ipoteza ă într-un penitenciar de femei asistentul social are alte atri uţii decât într-un penitenciar de ăr aţi. A eastă ipoteză a fost o fir ată parţial: asistentul social într-un penitencar de femei nu are neaparat alte atri uţii, ci

alte priorităţi. În continuare, asistentul social fa ilitează relaţia deţi utului cu exteriorul penitenciarului, î să, în cazul penitenciarului de femei, exteriorul este reprezentat cu prepo dere ţă de copiii femeilor deţi ute. Me ţi erea relaţiei deţi utelor cu copiii are ca finalitate nu reintegrarea so ială a condamnatelor, ci diminuarea suferi ţelor î ar erării (Sykes, 1958).

• Tot în privi ţa copiilor deţi utelor, asistentul social este cel care sesizează dire ţiile de asiste ţă so ială şi prote ţie a drepturilor copilului în cazul în care o stată ă un copil a ră as fără îngrijire ca urmare a î ar erării mamei. În acest sens, asistentul social i iţiază un demers cu scopul prote ţiei „orfa ilor justiţiei” victime ale aşa numitului „a uz i stituţio al asupra copilului” (Shaw, 1987 apud Liebling şi Maruna, 2005)

• Un alt aspect ridicat de ătre unul dintre cei doi su ie ţi i tervievaţi a fost acela ă asistentul social ar avea un rol şi în s hiţarea strategiilor de calificare a deţi uţilor în fu ţie de vo aţia acestora şi nevoile de pe piaţa forţei de u ă. În acest sens, asistentul social ar putea propune conducerii penitenciarului ce cursuri de calificare să organizeze astfel încât şa sele de ocupare a unui loc de u ă după liberare să reas ă. Ambii su ie ţi au insistat ca asistentul social să motiveze şi să dezvolte capacitatea deţi utului de a munci, de a duce o „viaţă orală” şi de „a-şi î suşi rolurile de a ă, tată, etăţea etc”.

• Avă d în vedere faptul ă asistentul social a ţio ează pe toată durata dete ţiei şi face legătura penitenciarului cu exteriorul, ambii directori de penitenciar percep asistentul social ca jucând un rol cheie – de manager de caz – care să coordoneze toate inputurile elorlalţi spe ialişti din sectorul de i terve ţie psihoso ială.

• O pote ţială sursă de dileme etice este deter i ată de dori ţa directorilor de penitenciar de a aşeza nevoile penitenciarului înaintea nevoilor deţi uţilor în activitatea asistentului social. Unul dintre su ie ţi chiar a subliniat explicit ă: „asiste ţii sociali trebuie să se situeza corect în spaţiul i stituţiei orga izaţiei penitenciare pentru a contribui vizibil la realizarea sarcinilor majore ale u ităţii şi abia în al doilea rând la rezolvarea problemelor deţi uţilor !” Este posibil ca a eastă aşteptare din partea angajatorului să creeze un conflict de valori în activitatea asistentului social.

Concluzii preliminarii

• Chiar da ă profilul o upaţio al al asistentului social în penitenciar nu este delimitat în detaliu, sunt deja cunoscute principalele dimensiuni ale rolului şi locului acestuia în contextul carceral.

• Principalele atri uţii ale asistentului social din penitenciar par a fi legate de dezvoltarea apa ităţilor individuale şi a oportu ităţilor comunitare de

atură să faciliteze reintegrarea so ială a persoanelor condamnate. • Pe durata dete ţiei, asistentul social are ca scop diminuarea efectelor negative ale

custodiei asupra captivilor şi dezvoltarea resurselelor prosociale personale şi familiale ale su ie ţilor.

• Spre sfârşitul perioadei de dete ţie, asistentul social i te sifi ă demersurile în vederea pregătirii pentru reîntoarcerea în comunitate şi preluarea clientului de ătre age ţii din sfera serviciilor sociale sau de pro aţiu e.

• De observat este ă angajatorii i tervievaţi valorizează mai ridicat rolul asistentului social decât o fac ei î şişi. Dincolo de atri uţiile asistentului social în raport cu deţi uţii, directorii penitenciarelor aşteaptă din partea acestora o o tri uţie mai i porta tă la dezvoltarea i stituţio ală a penitenciarului şi la coordonarea parti ipării penitenciarului la viaţa o u ităţii.

Câteva o servaţii fi ale

• Claude Dubar (2002) : „... lu rătorii sociali for ează un grup profesional bazat pe punerea în act al politicilor sociale. Acest grup este segmentat şi are frontiere nedecise. Au loc aici lupte de clasare şi jocuri de putere şi de limbaj ...” ( p. 42).

• Rolul asistentului social din penitenciar este, deci, fără î doială, rezultatul unei i tera ţiu i dintre mai ulţi factori structurali sau fu ţio ali, printre care aş aminti: profilul general al asistentului social, fu ţiile manifeste şi latente ale penitenciarului, nevoile beneficiarilor, legi şi regulamente ce regle e tează activitatea pe ite iară etc.

• Prin urmare, acest profil poate preze ţa un nucleu dur, format din roluri stabile, dar şi o o po e tă flexi ilă, o ju turală, di tată de o diţiile socio-juridice existente la un moment dat în societatea ro â es ă.

What Works. What doesn t.

What is promising.

Asiste ța so ială î i stituții ore țio ale

Cursul 3

Care redeți ă su t i terve țiile ore țio ale care ar putea reduce recidiva?

Istoria ideilor despre reabilitare

• salvarea sufletelor – sec. XIX

• modelul medicalist – anii 50-60

• nothing works – Martinson, 1974

• what works – după 1995

What works

• de la McGuire (1995) What Works: Reducing

Reoffending. Wiley

• meta-analize care au demonstrat ă unele

interventii au un oarecare impact asupra

recidivei în cazul unor persoane.

a aliză asupra a 400 studii:

– Focus treatment around behavioural, training or skills issues

appropriate to the clientele using concrete, structured approached as

much as possible. Assemble treatment in appropriate multimodal

packages, possibly including psychologically oriented elements in the

package.

– Monitor, supervise and implement the treatment well. Have a

treatment plan and maintain fidelity to that plan in the service

delivery so that the intended treatment is actually delivered to each

intended client.

– Provide a sufficient amount of service, preferably 100 or more total

contact hours, delivered at two or more contacts per week over a

period of 26 weeks or more (1995: 77-78)

• Difere ță în rata recidivei de 10% după 6 luni (cei care au participat la program -

45%)

What Works - RNR

• Andrews & Bonta (2010) The psychology or criminal conduct – modelul RNR (risk/need/responsivity) - dezvoltat inca din

1990 (Andrews, Bonta, Hoge, 1990).

– principii: – respe t pe tru persoa ă și o text

– fundamentarea interventiilor pe teorii verificate empiric - teoria perso alității și î vățării so ial-cognitive

– î urajarea servi iilor să redu ă vi ti izarea

– i trodu erea servi iilor u a e î siste ul justiției u detere e, restoration etc.)

– ți tirea evoilor ri i oge e ele 7 do e ii

– pri ipiul respo sivității - utilizarea tehnicilor comportamentaliste, og itiviste, di î vățarea so ială, dezvoltarea de a ilități,

– respo sivitatea spe ifi ă - adaptarea de ersului la i divid, la otivația sa, la varsta etc.

– i terve ție ulti odală

– utilizarea punctelor tari

What Works.

Continuare

• evaluare stru turată – azată pe instrumente validate si abordare i tegrată a evaluării cu i terve ția

• utilizarea ate tă a discretiei profesionale

• preferarea contextului comunitar, dar și în i stituții • aplicarea programelor de ătre un personal competent. Consilierii

trebuie să deți ă a ilități înalte de: – construirea relației de lucru: respectful, caring, enthusiastic,

collaborative, and valuing of personal authonomy (2010, 1350-1360)

– de structurare: prosocial modeling, effective reinforcement and disapproval, skills building, problem-solving, effective use of authority, advocacy/brokerage, cognitive restructuring, and motivational interviewing (2010, 1350-1360)

– management – selectare, pregătire si supervizarea staff-ului în conf. cu principiile RNR și introducerea o itorizării, a feedback-ului

Tehnici de construire a relatiei

cu clienți involuntari (Trotter, 2009, www.ejprob.eu)

In special cu lie ții involuntari

• Clarificarea rolurilor

• Empatie

• Auto-dezvăluirea

• Umor

• Optimism

Clarificarea rolurilor

• de ce suntem aici?

• Rolul dual – control-asistenta

• Ce este negociabil si ce nu

• Confidentialitatea

• Casework vs. manager de caz

• Asteptarile clientilor

• Ce este o relatie profesionala

• Care sunt asteptarile institutiei

Empatie

• Reflectati continutul si sentimentele

• Nu este suficient sa intelegeti, trebuie sa si

reflecati

• Folositi ascultarea activa: sumarizarea,

parafrazarea, reflectarea

• Ineficienta daca se foloseste fara modelarea

pro-sociala

Auto-dezvaluirea

• Delicat,

• Nu abuza,

• Numai in situatii dificile,

• Pentru a-l ajuta pe client sa dezvaluie

informatii/experiente intime sau delicate

Optimism

• PO – crede in schimbare

• Client – are i redere ă poate – self-efficacy

Umor

• Rar

• Situational si nu bancuri

• Nu amenintator

• Umanizeaza relatia si detensioneaza

Asistența socială în context corecțional

Cursul nr. 4

Metode de lucru la nivel individual Interviul

Istorie

• discuţie/dezbatere • Intreviul jurnalistic şi cel de culegere

a datelor • Intreviul clinic

După scop

Fiecare interviu are un scop şi o serie de obiective specifice. Într-o clasificare a interviului în funcţie de scopul său, acesta poate fi:

• de diagnostic, • de explorare şi • terapeutic.

Regulă

Interviul trebuie să fie condus astfel încât să încurajeze interacţiunea şi să consolideze relaţia profesională.

Etapele interviului

Toate interviurile au trei părţi: • Faza de început, • Faza de mijloc sau a lucrului

împreună şi • Sfârşitul.

Fiecare fază are scopuri distincte.

Pregătirea interviului • În vederea pregătirii interviului, asistentul social are următoarele sarcini:

• 1) pregătirea mediului în care se va desfăşura interviul, • 2) planificarea conţinutului interviului şi • 3) armonizarea celor două sarcini anterioare.

• Înaintea oricărui interviu, asistentul social trebuie să pregătească condiţiile fizice de desfăşurare a acestuia. Dacă interviul se va desfăşura în birou, asistentul social trebuie să organizeze spaţiul astfel încât să încurajeze interacţiunea. Astfel, va aranja scaunele pe acelaşi nivel, fără ca vreun obiect să se interpună între ele, va anunţa să nu fie întrerupt la telefon sau la uşă, va pregăti aparatele de înregistrat etc. În mod excepţional, între asistent social şi client poate exista o masă în cazul în care asistentul social trebuie să îşi noteze mai multe informaţii (în special, în cazul interviului exploratoriu în care asistentul social trebuie să noteze numele clientului, vârsta etc.)

• O atenţie deosebită se acordă timpului de desfăşurare a interviului, astfel încât nici clientul şi nici asistentul social nu se vor grăbi, iar interviul nu va dura la nesfârşit.

• Dacă interviul se desfăşoară în afara biroului, asistentul social trebuie să găsească un loc în care discuţia să nu poată fi ascultată de către alte persoane şi să nu fie deranjaţi.

• Ideal este ca mediul în care se desfăşoară interviul să fie confortabil, dar să nu aibă prea multe elemente decorative care ar putea să distragă atenţia clientului.

• În planificarea conţinutului interviului, asistentul social trebuie să ţină seama de scopul şi obiectivele acestuia. Planificarea se realizează în vederea identificării sarcinilor concrete şi a informaţiilor necesare înainte ca interviul să înceapă. Asistentul social va trebui să revadă notiţele interviurilor anterioare şi planificarea iniţială a intervenţiei.

• Vor fi stabilite structura şi întrebările interviului. Aceasta se realizează pentru a oferi interviului o formă, un sens şi o “consistenţă”. În desfăşurarea interviului, asistentul social trebuie să fie flexibil, adaptând interviul la nevoile clientului (în cazul interviului semi sau non-directiv).

• În armonizarea celor două sarcini anterioare, asistentul social trebuie să ţină seama şi de nevoile pe care clientul le-ar putea avea, astfel încât acesta să primească răspunsurile de care are nevoie.

Recomandări • În vederea unei formulări optime a întrebărilor,

Nills şi Rime (2002) recomandă următoarele: – să se evite întrebările care sugerază răspunsurile; – întrebările să fie formulate urmând mai degrabă stilul

limbajului vorbit, decât pe cel al limbajului scris; – să se evite termenii din argou, jargon sau cei tehncir; – să se evite negaţiile duble; – să se evite dublele întrebări (ex. „sunteţi multumit de

condiţiile de detenţie şi de comportamentul cadrelor?”);

Recomandări Tot cu privire la întrebări, Robson

(2002) oferă următoarele sugestii: – ascultă mai mult decât vorbeşte;

– pune întrebările direct, clar şi într-o manieră non-ameninţătoare;

– evită întrebările cu răspunsul sugerat;

– crează o atmosferă relaxată şi fă să pară (măcar!) că îţi place ceea ce faci.

Faza de început

• Faza de început debutează cu momentul în care asistentul social ia numele clientului şi încearcă să-l facă pe client să se simtă confortabil. Asistentul social trebuie să reducă tensiunea şi să discute orice manifestare de ostilitate, astfel încât să se asigure participarea deplină a clientului la procesul de intervievare. Observarea acestor posibile obstacole se realizează prin interpretarea comportamentului non-verbal şi prin întrebări legate de starea de spirit sau de ultimele evenimente sau situaţii prin care a trecut clientul.

• Clarificarea rolurilor • De asemenea, în aceeaşi fază asistentul social va

negocia cu clientul scopul întâlnirii şi durata interviului.

Scopul interviului trebuie să fie important pentru client, numai astfel avem siguranţa că se va implica în relaţia

terapeutică !

Faza de mijloc • Faza de mijloc începe atunci când clientul este

pregătit să discute despre ce a fost stabilit în faza iniţială. Conţinutul acestei faze este diferit în funcţie de sarcinile interviului. Asistentul social trebuie să orienteze sau să reorienteze, concentreze discuţia sau să renegocieze scopul interviului atunci când împrejurările o cer. O atenţie deosebită va fi acordată calităţii comunicării între asistentul social şi client.

• Se întâmplă, uneori, ca, în timpul interviului, să avem sentimentul că subiectul ar dori sau ar avea mai multe de spus dar nu o face. Pentru a-l încuraja, avem la dispoziţie o serie de tactici cum ar fi: tăcerea, ridicarea sprâncenelor, repetarea sau sumarizarea celor spuse până atunci. De asemenea, mai putem să îi adresăm întrebarea: „aţi mai avea ceva de adăugat?”.

Faza de sfârşit • Când timpul alocat interviului se apropie

de sfârşit, asistentul social sumarizează cele discutate în timpul interviului apoi, împreună cu clientul, elaborează un plan pentru întâlnirile următoare, stabileşte responsabilităţile fiecăruia şi timpul şi locul viitorului interviu.

• Dacă este ultimul interviu, clientul trebuie

ajutat să spună “La revedere” şi să i se dea permisiunea să revină atunci când mai are dificultăţi.

Interviul în probațiune

• Intervenția eficientă trebuie să includă următoarele elemente ( Effective Correctional Treatment, Andrews si Kiessling, 1980):

1.Utilizarea eficientă a autorității, 2. Modelare anti-infracțională și întărire pro-socială, 3.Abordare bazată pe rezolvarea de probleme, 4. Utilizarea eficientă a resurselor comunitare, 5. Calitatea relației cu clientul.

• Raynor, Ugwudile, Vanstone (2009) – The Jersey Supervision

Interview Checklist:

1. Organizarea interviului –asigurarea confidențialității, a mediului

corespunzător, proximitate adecvată.

2. Calitatea comunicării non-verbale – contact vizual, fata-n fata,

postura deschisa, atentie, relaxare.

3. Calitatea comunicării verbale – mai multe intrebari deschise, nu intrebari inchise, consilierul demonstreaza ca a inteles, dialog

entuziast, politete, respect, umor, optimism cu privire la schimbare,

existenta unei legaturi mutuale.

4. Utilizarea eficienta a autorității – nu confruntational, abordare

colaborativa a procesului de luare a deciziei, mai multe comentarii

pozitive decat negative, ‘ferm dar just’, clarifica

rolurile/responsabilitățile.

Interviul in probatiune

5. Utilizarea interviului motivational – parafrazeaza, face comentarii

empatice, evita confruntarea, foloseste reflectarea/ dezvoltă

discrepantele, identifica comentariile auto-motivante,se adapteza la

faza schimbarii in care se afla clientul, clientul de vine mai putin

rezistent.

6. Modelarea pro-socială – foloseste intarirea pro-sociala si descurajeaza atitudinile/valorile/comportamentele antisociale, foloseste adecvat

confruntarea.

7. Folosirea abordarii bazate pe rezolvarea de probleme – identifica

nevoile criminogene, se concentreaza asupra definirii problemei de

catre client, foloseste abordarea evaluare, planificare, actiune, optiuni, discutii libere, concentrare pe solutie, optimism, identifica posibile

resurse I comunitate si le acceseaza.

Interviul in probatiune

8. Utilizarea restructurarii cognitive – identifica gandirea infractionala,

sugereaza alternative la acest still cognitiv, modeleaza noul stil de

gandire, incurajeaza clientul sa foloseasca gandirea alternativa, discuta

costurile comportamentului anti-social si avantajele stilului pro-social.

9. Structura generală a interviului – rezumarea sesiunii aterioare, obiectivele interviului sunt evidente, exista un inceput, mijloc si sfarsit,

clientul este angajat in interactiune, consilierul foloseste sumarizarea,

ofera feedback, este planificata urmatoarea intrevedere, sunt stabilite

sarcinile ce vor fi realizate pana la urmatoarea intrevedere, o relatie

buna in general.

De citit:

Modelarea pro-socială Trotter, C. (2009) ‘Pro-social modeling’ in European Journal of

Probation, 1 (2), pp. 124-134 (disponibil: www.ejprob.ro)

Tehnici de construire a relatiei si modelarea pro-socială

Cursul nr. 5

Asistența socială în instituții corecționale

Tehnici de construire a relatiei (Trotter, 2009,

www.ejprob.eu)

In special cu clienții involuntari

• Clarificarea rolurilor

• Empatie

• Auto-dezvăluirea

• Umor

• Optimism

Clarificarea rolurilor

• ‘de ce suntem aici?’ • Rolul dual – control-asistenta

• Ce este negociabil si ce nu

• Confidentialitatea

• Casework vs. manager de caz

• Asteptarile clientilor

• Ce este o relatie profesionala

• Care sunt asteptarile institutiei

Empatie

• Reflectati continutul si sentimentele

• Nu este suficient sa intelegeti, trebuie sa si

reflecati

• Folositi ascultarea activa: sumarizarea,

parafrazarea, reflectarea

• Ineficienta daca se foloseste fara modelarea

pro-sociala

Auto-dezvaluirea

• Delicat,

• Nu abuza,

• Numai in situatii dificile,

• Pentru a-l ajuta pe client sa dezvaluie

informatii/experiente intime sau delicate

Optimism

• PO – crede in schimbare

• Client – are incredere că poate – self-efficacy

Umor

• Rar

• Situational si nu bancuri

• Nu amenintator

• Umanizeaza relatia si detensioneaza

Modelarea pro-sociala – Definitie si

studii • Recompenseaza comportamentele pozitive si sanctioneaza

pe cele negative

• Cercetari: clientii PO pregatiti in prosocial-modeling au recidivat in proportie de 50% mai putin decat cei ai PO nepregatiti in prosocial-modeling chiar si dupa 4 ani (Trotter, 1996)

• Din teoriile invatarii: comportamentul se mentine daca este recompensat.

• Recompensa trebuie sa fie: imediata, proportionala, justa etc.

Cum se aplica in practica?

• Identifica comportamentele pe care vrei sa le incurajezi,

• Incurajeaza acele comportamente

• Fii tu insuti un model

• Sanctioneaza comp. negative

Identifica comportamentele

dezirabile

• Gandeste-te la ce comportamente te astepti

de la client

• Ex. sa vina la intrevedere la timp, sa nu vina

sub influenta alcoolului, sa isi caute o slujba,

sa dea dovada de responsabilitate fata de

copii etc.

Recompenseaza

• Recompensa sau intarire

• Lauda

• Trebuie sa fie directa si specifica

• Trebuie sa fie autentica

• Atentie sa nu intariti comportamente nedorite (ex. Sa scadeti frecventa intrevederilor la clientii dificili)

• Alte recompense: scrisori, recomandari pentru un loc de munca, reducerea frecventei etc.

Fii un bun model

• Fii un bun exemplu

• Respecta programul intrevederilor, trateaza cu

respect, fii de incredere, fa ceea ce ai spus ca

vei face etc.

Sanctioneaza comportamentul negativ

• Comportament = atitudini, valori, credinte, rationalizari etc. care incurajeaza un comportament anti-social.

• Atentie la limbajul non-verbal !!

• Mesajul este: Inteleg, dar nu aprob ceea ce faci, spui.

• Folosire atenta: • Nu la inceputul relatiei,

• Regula 4-1 (Keissing, 1982)

• Nu amenintator, ci suportiv

Joc de rol

Modelarea pro-sociala

Asiste ța so ială î i stituții ore țio ale

Cursul nr. 6

I terviul otivaţio al

I terviul otivaţio al • Este o continuare a consilierii non-directive şi are ca scop identificarea şi dezvoltarea otivaţiei pentru

schimbare. • Miller şi Rollnick (1991) definesc interviul otivaţio al ca fiind o abordare efi ie tă şi efe tivă de depăşire

a a ivale ţei care î piedi ă oamenii să fa ă s hi ările dorite în viaţa lor. • Dincolo de aspectele tehnice ale metodei, interviul otivaţio al este un stil de comunicare ce presupune

o a u ită viziune asupra clientului şi un anumit stil motivational al asistentului social. • Ese ţial în utilizarea acestei metode este redinţa în puterea de schimbare a oamenilor. • Interviul otivaţio al, ca etodă, s-a ăs ut în urma unor dezbateri la care au participat psihologi

norvegieni spe ialişti în problema abuzului de alcool (Miller, 1983). • Ulterior acelor dezbateri au fost identificate numeroase apli aţii clinice ale metodei în Canada, Olanda,

Marea Britanie şi Statele Unite. • Metoda s-a dovedit efi ie tă în special cu persoanele care nu doresc schimbarea sau care au sentimente

ambivalente cu privire la aceasta. Fuller şi Taylor (2003) sunt de părere ă, pentru a întreprinde o a ţiu e, oamenii au nevoie să fie pregătiţi, să doreas ă acea a ţiu e şi să fie capabili să desfăşoare acea a ţiu e (ready, willing şi able). Interviul otivaţio al este o teh i ă ce dezvoltă primele două aspecte: dori ţa de schimbare şi pregătirea individului pentru aceasta.

Caracteristici

• este o strategie mai mult de convingere decât de oer iţie, • presupune mai mult suport şi sprijin decât argu e taţie, • îl ajută pe client să re u oas ă şi să fa ă ceva pentru a-şi rezolva problemele, • este o etodă care vizează otivaţia i tri se ă a clientului, • clientul este cel care găseşte argumente pentru schimbare şi nu asistentul social. • Interviul otivaţio al rează atmosfera propice pentru schimbare şi se adresează

în exclusivitate otivaţiei şi nu modului cum schimbarea se va produce. • În o se i ţă, tehnicile de prove ie ţă cognitiv- o porta e talistă (modelarea

proso ială, antrenarea etc.) vor fi utilizate complementar, numai după construirea unei otivaţii puternice de schimbare.

• i lul s hi ării

Pro haska şi DiCle e te 1986) Cer ul s hi ării

• Acest model este relevant în special din două motive:

• în primul ră d ne ajută să ide tifi ă stadiul sau nivelul otivaţiei pentru schimbare

• în al doilea rând, ne poate sugera strategii diferite de i terve ţie, în fu ţie de stadiul s hi ării în care se află clientul.

Precontemplare

Contemplare

Decizie Schimbare

Menţinere

Recădere „Am o problemă, dar nu ştiu dacă

vreau să mă

schimb”

„Vreau să schimb acest

comportament!”

„Am început să schimb ...”

„Continui să am noul

comportament ”

„Am eşuat. Trebuie să o

iau de la capăt !”

„Eu nu am nicio problemă !”

Precontemplare

• Principalele strategii de reştere a otivaţiei de schimbare sunt: crearea relaţiei de lucru, ascultare a tivă, reflectarea dis repa ţelor, accentuarea punctelor tari.

• Scopul interviului otivaţio al în cazul în care clientul se află în faza de precontemplare este de accentuare a îndoielilor. La sfârşitul acestei etape, clientul ar trebui să nu mai fie aşa de sigur ă nu are o pro le ă.

• Principalele greşeli ce pot fi fă ute în a eastă etapă sunt: să î er aţi să o vi geţi clientul să se schimbe, să i traţi în dis uţii contradictorii cu clientul, să jude aţi clientul sau să vă folosiţi autoritatea pentru a-l forţa pe client să se schimbe

Contemplare

• Scopul interviului otivaţio al este ca deţi utul să re u oas ă ă are o pro le ă, să devi ă preocupat sau îngrijorat cu privire la aceasta şi să î eapă să îşi doreas ă schimbarea.

• Strategiile cele mai eficiente în a eastă etapă sunt: explorarea a ivale ţei, explorarea problemei şi accentuarea dis repa ţelor între pro le ă şi scopurile clientului.

• Strategiile mai puţi inspirate în a eastă fază sunt: oferirea de sfaturi, încercarea de a rezolva problema, autodezvăluirea, utilizarea î tre ărilor închise şi folosirea punctelor tari şi ignorarea punctelor slabe.

Decizie

• Scopul asistentului social în a eastă etapă este de a-l ajuta pe client să devi ă optimist cu privire la schimbare.

• Strategiile recomandate sunt: să se discute atât aspectele negative, cât şi cele pozitive cu privire la schimbare, să se verifice toate aspectele legate de decizie, să se identifice beneficiile comportamentului nedorit, să se găseas ă soluţii pentru a face faţă la pierderea acestora, încurajarea clientului cu privire la capacitatea lui de schimbare, identificarea şi promovarea punctelor tari ale clientului etc.

• Greşelile cele mai frecvente în a eastă etapă par a fi: oferirea de sfaturi, rezolvarea problemelor, implicarea în dis uţii contradictorii şi prezumarea ă a ivale ţa dispare odată cu decizia de schimbare.

Acţiu ea

• În a eastă etapă clientul, î preu ă cu asistentul social trebuie să elaboreze un plan de a ţiu e, cu sarcini şi termene concrete.

• Cele mai utile strategii de realizare a acestui deziderat sunt: ascultarea a tivă, folosirea î tre ărilor deschise, feedback, modelare proso ială, î văţarea graduală a noului comportament, î depărtarea barierelor, acordarea de ajutor, identificarea celor care su i ează decizia şi a ţiu ea etc..

• În a eastă etapă este nerecomandat să se foloseas ă reflectarea în cazul în care clientul cere ajutor sau să se ofere „pe tavă” soluţiile.

Me ţi ere

• Pentru a e ţi e schimbarea, asistentul social trebuie să: fie o ştie t ă este posibil ca deţi utul să mai ai ă nevoie de suport, să ofere feedback pozitiv la progrese, să dezvolte capacitatea clientului de a se exprima asertiv etc.

• Riscurile pe care ar trebui să le evite în a eastă etapă ar fi să încheie relaţia profesio ală prea devreme sau să dezvolte depe de ţa clientului faţă de asistentul social.

Recăderea

• clientul poate să experimenteze două stări: pe de o parte, poate să îşi a i eas ă de ce şi-a dorit schimbarea şi să reia procesul s hi ării, iar, pe de altă parte, poate să intre din nou în faza de a ivale ţă, adi ă în precontemplare sau contemplare.

• Este foarte important ca asistentl social să exploreze într-o a ieră suportivă, î preu ă cu clientul, motivele care au stat la baza re ăderii. Probabil ă este nevoie de o ouă abordare sau de alte resurse care să o du ă la producerea şi

e ţi erea s hi ării. • Trebuie ştiut ă re ăderea se poate produce în orice etapă. Te taţia de a reveni la

comportamentul anterior, mult mai stabil în setul de comportamente personale, este foarte mare.

• În aces caz, asistentul social trebuie să utilizeze î tre ările deschise şi ascultarea a tivă pentru a identifica şi ce a î văţat clientul din a eastă experie ţă.

• Cel mai grav pentru asistentul social este să considere ă munca lui a fost în zadar sau să eticheteze clientul ca fiind un „ratat”.

• În cazul fericit în care nu se produce re ăderea, asistentul social trebuie să se asigure ă deţi utul are un sistem de suport pentru noul comportament şi să îl ajute pe acesta să se despri dă, să spu ă „la revedere”.

Principii generale Miller (1983)

• exprimarea empatiei,

• dezvoltarea dis repa ţelor, • evitarea disensiunilor,

• depăşirea reziste ţelor, • dezvoltarea încrederii în sine.

1. Exprimarea empatiei

• Empatia, ăldura şi ascultarea a tivă sunt principalele ingrediente ale interviului otivaţio al.

La baza tuturor acestor elemente se află ceea ce am denumit anterior „a eptarea”. Toate acestea îl ajută pe asistentul social să î ţeleagă sentimentele şi perspectiva clientului fără a-l blama, judeca sau critica. Empatia î sea ă a comunica clientului ă î ţelegi cum este să fii în acea situaţie. Î ţelegerea clientului poate veni atât din ceea ce el de lară, cât şi din ceea ce noi o servă sau află din terţe surse. În ultimele două cazuri se impune o verificare a i for aţiilor î preu ă cu clientul pentru a ne asigura ă am î ţeles bine.

• Ate ţie!! Acceptarea nu î se ă aprobarea. • Mecanismul a eptării este unul aparent paradoxal deoarece acceptarea lie ţilor aşa cum

sunt îi eli erează pe a eştia şi îi ajută să accepte schimbarea, de vreme ce, non-acceptarea reează reziste ţă şi ostilitate. Acceptarea şi non-judecarea îi î urajează pe lie ţi să se

î ţeleagă mai bine, să se exploreze mai profund şi, în final, să ai ă mai mult curaj în a aborda schimbarea.

• De asemenea, acceptarea contribuie la consolidarea alia ţei de lucru, a relaţiei cu clientul şi dezvoltă stima de sine a clientului, atât de e esară unei s hi ări. Un client cu sti ă de sine joasă nu va fi capabil să du ă la bun sfârşit o schimbare. Poate nici nu va încerca sub imperiul fricii de eşe .

2. Dezvoltarea dis repa ţelor • Are ca obiectiv crearea şi amplificarea în mintea clientului a unor dis repanţe dintre

comportamentul pro le ă şi scopurile generale de viaţă ale acestuia. Comportamentul pro le ă este privit în ansamblul lui compus din comportamentul explicit, precum şi din gândurile şi sentimentele asociate acestuia.

• Miller (1983) numea aceste dis repa ţe ca fiind „disonanţe cognitive” şi pot fi sintetizate simplu ca fiind difere ţe între ceea ce doreşte clientul să devi ă şi ceea ce este. Principalul mecanism de subliniere a acestei dis repa ţe este o ştie tizarea costurilor pe care le presupune actualul comportament atunci când se află în conflict cu spera ţele clientului să ai ă o familie, să ai ă un loc de u ă etc.).

• Un exemplu ar fi când clientul îşi doreşte o familie dar comportamentul său violent îl î piedi ă să ai ă o relaţie de lu gă durată cu o femeie din mai multe motive: comportamentul violent se a ifestă uneori împotriva acesteia, agresivitatea l-a determinat de multe ori pe acesta să între în conflicte care au generat o da ări cu privare de libertate, deci departe de asă etc.

• Aceste dis repa ţe pot fi identificate şi amplificate pâ ă când depăşes ca intensitate ataşa e tul faţă de comportamentul pro le ă. Decât să accentueze otivaţii extrinseci, cum ar fi a e i ţarea cu o condamnare sau presiunile din partea soţiei, interviul

otivaţio al presupune clarificarea aşteptărilor sau scopurilor de viaţă ale clientului şi, apoi, explorarea o se i ţelor sau a pote ţialelor o se i ţe atunci când comportamentul pro le ă i tră în conflict cu acestea.

• Când este bine realizat, interviul otivaţio al conduce la schimbarea per epţiei şi a perspectivei fără ca deţi utul să se si tă sub presiune.

• Rezultatul o stă în găsirea motivelor de schimbare de ătre clientul î suşi şi nu de ătre asistentul social.

3. Evitarea disensiunilor

• Cea mai eferi ită situaţie este aceea în care asistentul social î ear ă să îl onvingă pe client ă are o pro le ă şi ă trebuie să fa ă ceva în a eastă privi ţă în timp ce clientul se apără şi de lară ă pro edează aşa cum o sideră de uvii ţă. În astfel de situaţii, se o solidează comportamentul pro le ă, ca rezultat al reziste ţei.

• Unul din principiile ese ţiale ale interviului otivaţio al este de a evita a ordările care trezesc rezistenţa clientului. Atunci când totuşi apare reziste ţa, asistentul social trebuie să schimbe strategia.

• Un alt aspect important este cel al eti hetării unui anumit comportament ca fiind: i fra ţio al, de alcoolic, de violent etc. În pra ti ă, s-a constatat ă etichetarea este i utilă şi nu face decât să reas ă reziste ţa clientului la schimbare sau ca eticheta atri uită să fie asu ată în mod activ.

4. Depăşirea reziste ţei • Într-o o paraţie uşor forţată, acest procedeu s-ar putea numi „judo

psihologic” adi ă preluarea forţei şi energiei reziste ţei şi utilizarea lor în avantajul terapeutului.

• În descrierea realităţii, clientul se foloseşte de o sea ă de per epţii care au la ază i for aţii şi u oşti ţe anterioare. În i terve ţia sa, asistentul social poate să ofere i for aţii suplimentare sau u oşti ţe teoretice ori noi perspective fără î să a le impune clientului. Principiul de ază este cel conform ăruia clientul îşi ia din cele oferite de ătre consilier ceea ce are nevoie. Aceasta este o ofertă greu de refuzat.

• Un alt mod de a depăşi reziste ţa este de a reformula problema şi de a o prezenta spre rezolvare clientului. Astfel, clientul este implicat direct în rezolvarea propriilor probleme ceea ce ar putea să îi consolideze sentimentul ă este capabil să depăşeas ă singur toate obstacolele.

5. Dezvoltarea încrederii de sine

• Acest principiu este strâns legat de ceea ce am descris mai sus şi provine din constatarea mai multor er etători (Bandura, 1977; Roger & Mewborn, 1976 etc.) care susţi ă o încrederea în forţele proprii reprezi tă un bun predictor al succesului unei s hi ări.

• Încrederea în sine poate fi dezvoltată prin mai multe procedee printre care amintim:

• exprimarea convingerii asupra apa ităţii de schimbare a clientului, • transmiterea de ătre asistentul social a mesajului „dacă vrei, eu te pot

ajuta să te schimbi” şi nu „eu te voi schimba !”, • utilizarea exemplelor de succes, prezentarea sau invitarea unor foşti

deţi uţi care s-au reintegrat cu succes să le vor eas ă celor care se pregătes de liberare etc.

Concluzie

• Interviul otivaţio al este, deci, mai mult o teh i ă a consilierii sau o cale de a fi cu clientul.

• Este o modalitate de a debloca clientul şi de a începe procesul de schimbare.

• În continuare, schimbarea poate fi foarte rapidă şi fără a necesita asiste ţă sau poate solicita o ga ă largă de i terve ţii de sprijin.

Rezolvarea de probleme.

Asiste ța so ială î i stituții ore țio ale

Cursul nr. 7

De ce este importanta ?

• Se pare ca multi infractori persistenti au abilitati limitate in rezolvarea de probleme

• Spivack, Platt si Shure, 1976 – multi infractori persistenti au capacitati mintale diferite de ceilalti in ceea ce priveste abilitatile cognitive de rezolvare a problemelor in context interpersonal: – Recunoasterea problemelor – sa le recunosca si sa le inteleaga

cauzele

– Gandirea alternativa – capacitatea de a genera solutii alternative

– Gandirea centrata pe finalitate – ce pasi trebuie parcursi pentru a rezolva o problema

– Gandire consecventiala – ce consecinte vor avea solutiile lor

– Adoptarea altor perspective

Exemplu

Gandirea alternativa

• Abilitatea de a aborda problema intr-o

maniera flexibila si creativa

• Exercitiu:

– ganditi-va ca v-ati liberat din penitenciar acum o

saptamana si v-ati mutat intr-un oras nou. Ce

puteti face pentru a cunoaste cat mai multi

oameni pentru a avea o viata sociala

satisfacatoare?

– 10 min.

Training gandire alternativa

• Cei mai multi infractori nu pot genera prea multe solutii – training

1. Gandire divergenta – ganditi-va la cat mai multe utilizari ce pot fi date unui obiect banal (caramida, piepten etc.)

2. Asociatiile indepartate – aveti doua idei aparent fara legatura intre ele (ex. luna si cada de baie). Incercati sa construiti cat mai multe asociatii intre aceste idei.

Definitie

Problema este o dificultate temporara ce

depaseste capacitatea sau resursele clientului.

Definitie – rezolvarea de probleme

un algoritm, o succesiune de faze care-l apropie pe individ de rezolvarea problemei sale (Poledna, 2001: 241)

Trecerea problemei din stadiul initial la faza propusa (Mayer, 1994)

Matrice logica de evaluare a problemei, de generare si analiza a solutiilor alternative si de elaborare a unui plan de interventie.

Caracteristici

• Demers comun

• Clientul dezvolta deprinderi

• Clientul este implicat direct in identificarea

problemei, a resurselor si solutiilor

• Pentru clienti cu abilitati minime de

comunicare motivati sa isi rezolve problemele.

• Succesiune logica de etape

Etape

I

• re u oaşterea, identificarea şi definirea problemei;

• stabilirea obiectivelor;

• culegerea i for aţiilor despre pro le ă;

• generarea soluţiilor şi analiza acestora după modelul avantaje/dezavantaje;

• alegerea soluţiei potrivite;

• întocmirea planului de i terve ţie;

• implementarea planului de i terve ţie;

• evaluarea şi închiderea cazului.

Etape

II

Compton si Galaway (in Buzducea, 2005):

-Etapa de contact – identificata problema si perceptia clientului, stabilite scopul interventiei si contractul

-Etapa contractului – explorare a tivă a problemei (ce a determinat, ce mentine, resurse, modalitati trecute de rezolvare etc. ), planul de interventie si responsabilitatile părților

-Etapa acțiunii – implementare si monitorizare.

-Etapa finala – evaluare si revizuire a i terve ției

Dezavantaje

• Uneori ia prea mult timp – dificil cu clientii

nerabdatori sau slab motivati.

• Pare cam scolastica

Exercitiu

Imaginati-va ca aveti un conflict cu sotia dvs. din

auză ă nu aveți in loc de munca. Rezolvati aceasta

problema parcurgand etapele din primul set (I).

Nu uitati de gandirea alternativa !!

10 min.

Individual

Discutii in grup.

Asiste ța so ială î i stituții ore țio ale

Cursul nr. 9

Lucrul cu grupul

Originea

• În anii ’50 în cadrul iş ării human potential movement din psihologie.

• I iţial, grupurile terapeutice aveau ca membri doar alcoolici şi nevrotici î să, ulterior, aria problemelor ărora li se putea adresa a eastă

etodă a fost semnificativ lărgită.

Avantajele metodei

• grupul oferă suport mutual persoanelor cu nevoi şi experie ţe ase ă ătoare – sentimentul ă nu este singur în acea situaţie,

• oferă posibilitatea fie ărui participant să – şi exprime punctul de vedere şi să-şi exerseze a ilităţile de comunicare,

• parti ipa ţii î vaţă să ofere feedback pozitiv, • fiecare membru al grupului î vaţă despre sine şi despre eilalţi, • se reează cadrul s hi ării atitudinale prin intermediul schimbului de idei şi opinii, S-a

constatat ă, de obicei, schimbarea atitudinilor se produce în sensul valorilor şi atitudinilor majoritare şi a celor care sunt încurajate de lider ( asistentul social ).

• grupul are o di a i ă care poate încuraja sau facilita schimbarea o porta e tală, prin observarea, asimilarea şi exersarea unor noi comportamente,

• grupul contribuie la reşterea stimei de sine a parti ipa ţilor, • în grup, fiecare membru este un pote ţial terapeut, • potrivit celor mai multor opinii, grupul este cea mai efi ie tă etodă de a lucra pentru

rezolvarea de probleme, • grupul poate oferi un sentiment de aparte e ţă şi poate construi o reţea so ială de

suport, • lucrul în grup poate să consolideze a ilităţile parti ipa ţilor de a lucra în e hipă, • în termeni de costuri şi timp, grupul este, în general, o etodă efi ie tă, cuprinzând în

a elaşi timp mai ulţi lie ţi.

Dezavantejele metodei

• grupul poate produce o conformare o traprodu tivă la autoritate sau comportament anti-social,

• atitudinile de discriminare pot fi consolidate,

• unii membri se pot si ţi ex luşi sau ig oraţi, • membrii grupului primesc mai puţi a ate ţie în

exclusivitate,

• o fide ţialitatea nu poate fi gara tată în totalitate.

Dezavantajele prezentate mai sus pot să apară în cazul în care grupul nu este bine condus sau au fost comise greşeli în procesul de sele ţie a membrilor.

Tipuri de grupuri

Grupurile pot fi clasificate în fu ţie de scopurile lor în :

• grupuri de remediu – sau de promovare a s hi ării, • grupuri de întâlnire – cu scopul de a oferi membrilor un cadru

optim pentru a-si exprima sentimentele şi gândurile. Un astfel de grup este cel întâlnit în centrele de zi pentru persoanele de vârsta a treia.

• grupuri cu scop social – cele care se constituie pentru rezolvarea unei probleme comune. Un exemplu de astfel de grup este aso iaţia de proprietari a unui bloc.

Dinamica grupului

• scopul grupului,

• i tera ţiu ea dintre membri,

• modul de conducere a grupului,

• caracteristicile si u ărul parti ipa ţilor – perso alităţi, a ilităţi, otivaţii, poziţii în grup etc.

• stilul de î văţare al parti ipa ţilor, • caracteristicile grupului - coeziune, valori, ări e,

structura.

• calitatea relaţiilor dintre membri

• structura psihologica a grupului – relaţii de putere, roluri, norme, libertatea alegerii etc.

“tiluri de î văţare î grup

Kolb ( 1997 ) o sideră ă stilurile de î văţare pot fi clasificate în patru categorii: • Activistul – este o persoa ă ăruia îi place să fie activ. Este motivat în special de

experie ţele imediate şi se poate plictisi în a tivităţi care soli ită planificare şi etape multiple. Aceste persoane pot fi descrise ca spontane şi orientate aici şi acum .

• Reflexivul – preferă să planifice a tivităţile înainte de a trece la a ţiu e. De obicei, culeg i for aţii şi le a alizează înainte de a trage concluziile.

• Teoreticianul – este o persoa ă care nu va a ţio a decât după ce a î ţeles pe deplin situaţia. Poate fi descris ca analitic , logic etc.

• Pragmaticul – este motivat de rezultat. Îi place să a ţio eze şi poate chiar să fa ă compromisuri în slujba scopului. Este descris ca realist .

A eastă tipologie prezi tă ideal-tipuri, ele neexistând izolat. Nu există o persoa ă care

să fie doar reflexivă sau doar prag ati ă. Există totuşi o do i a tă, o strategie preferată de a î văţa sau de a rezolva problemele.

Criterii de sele ţie

În 1954, L. Wolberg constata ca unele categorii de lie ţi nu trebuie incluse în grup pentru ca

atitudinile lor nu sunt de atură să promoveze lucrul în comun. Astfel de categorii de lie ţi pot fi:

• ei u perso alităţi psihopati e, • cei cu depresii acute, • ei u halu i aţii, • cei cu comportamente necontrolate, • ei u te di ţe para oide şi • ei u i telige ţă s ăzută.

• Bach ( 1988 ) sugera ă cei cu un slab contact cu realitatea şi cei din subculturile puternic deviante nu trebuie i luşi în terapii de grup.

• Hobbs ( 1988 ) excludea din grupuri lie ţii cu perso alităţi ostile sau agresive şi pe cei psihotici pe motiv ă a eştia nu vor contribui la construirea unei atmosfere de acceptare şi sigura ţa e esară grupului.

Compatibilitatea de grup

• Problema o oge ităţii sau a eteroge ităţii grupului a fost o altă provocare pentru practicieni. Atât prima opţiu e, aceea de a forma grupuri omogene din punct de vedere al caracteristicilor individuale ( vârsta, sex, clasa sociala etc. ), cât şi promovarea principiului eteroge ităţii grupurilor ca pre isă a dinamismului în grup, aduc cu sine o serie de avantaje şi dezavantaje.

• Acest fapt a condus la un nou concept, cel al o pati ilităţii de grup . Acest nou concept î orporează

două elemente principale: cooperare si interacţiune. În selectarea membrilor unui grup, asistentul social va trebui să anticipeze modul în care a eştia vor i tera ţio a unii cu eilalţi.

Exemplu

• Pentru aceasta cel mai util este ca înainte de a începe

de fapt selectarea participanţilor, asistentul social să

imagineze un profil ideal al participantului. De

exemplu, profilul ideal pentru un grup pentru

victimile violenţei domestice ar fi:

• suficient de re uperată de la ultimul atac,

• i teresată şi otivată să găseas ă soluţii la problema sa,

• apa ilă să ai ă întâlniri săptă â ale.

“ele ţia î fu ţie de stadiul s hi ării

Prochaska si Di Clemente ( 1984 ) au dezvoltat un model al s hi ării în patru stadii:

• Precontemplare – în care clientul nu o sideră ă a comite i fra ţiu i este o pro le ă şi ă nu este nevoie de schimbare.

• Contemplare – începe să î ţeleagă ă are o problema şi o ştie tizează nevoia de schimbare.

• Determinarea sau decizia– este stadiul în care clientul dispune de otivaţia e esară adoptării deciziei de schimbare.

• A ţiu e – în care clientul î ear ă să schimbe comportamentul indezirabil. • Me ţi erea – în care clientul o servă schimbarea produsă. Este o etapă

în care riscul de reiterare a comportamentului nedorit este mare. În ceea ce priveşte comportamentul i fra ţio al pentru e ţi erea s hi ării este e esară şi modificarea stilului de viaţă ( crime – free lifestyle ).

• Reiterarea sau re ăderea– faza în care clientul re idivează. In acest caz, ciclul s hi ării trebuie reluat pâ ă când recidiva nu se va produce.

Principiu

• asistentul social va trebui să ţi ă seama de stadiul în care se află clientul şi abia apoi, după ce toţi lie ţii au fost pregătiţi în sesiuni individuale, astfel încât toţi să fie în a elaşi stadiu.

• Un singur client aflat în faza de precontamplare poate vicia atmosfera din grup.

Tipul de leadership

• parabola prăjirii unui peşte: prea puţi ă ate ţie din partea coordonatorului grupului şi peştele se va lipi de tigaie, prea ultă ate ţie şi peştele va fi strivit.

1. Coordonatorul directiv o trolează şi îşi asu ă întreaga responsabilitate pentru atingerea obiectivelor grupului. Principalele instrumente " ale coordonatorului directiv sunt: sfaturile, sugestiile şi i stru ţiu ile.

2. Coordonatorul non-directiv este mai preocupat de modul în care procesul de î văţare se derulează şi nu de găsirea răspu surilor corecte . Accentul cade mai mult pe experie ţa pe care o are fiecare participant, iar rolul coordonatorului sea ă ă cu un arbitru, asigurându-se ă regulile grupului sunt respectate, ă a tivităţile grupului sunt orientate spre atingerea rezultatelor etc.

Fazele grupului

Tuckman si Jenson ( 1998 ) au identificat cinci stadii de dezvoltare ale unui grup:

• Formarea – este primul stadiu în care membrii grupului sunt preo upaţi în principal de ideea de a fi a eptaţi şi de a-i u oaşte pe eilalţi. Este ara terizată de politeţe şi de comportamente inhibate. In a eastă fază rolul liderului este deosebit de important, el fiind cel aflat în centrul ate ţiei. (joc 10 min.)

• Furtuna – odată cu reşterea aturităţii grupului apar primele preo upări cu privire la relaţiile de putere. A eastă fază este ara terizată prin o petiţie, ostilitate şi confruntare.

• Faza normativa – în care se sta ileşte un consens cu privire la roluri norme şi proceduri. In a eastă etapă reşte coeziunea grupului. (Durkheim- aplicare fără echivoc)

• Faza e trată pe a tivităţi – în care preo upările legate de structura grupului se di i uează iar membrii grupului se o e trează asupra a tivităţilor.

• Faza fi ală – în care membrii grupului se pregătes să se despartă unii de eilalţi. Scopul grupului a fost atins sau a fost abandonat. Rolul consilierului de pro aţiu e este de a pregăti a eastă despărţire şi de a facilita recapitularea celor realizate de grup.

Aceste stadii sunt prezentate liniar din considerente didactice î să este important de e ţio at

ă un grup poate să progreseze, dar să şi involueze. De asemenea, nu toate grupurile trebuie să trea ă prin toate aceste stadii.

Hartford ( 1998 ), referindu-se şi la rolul celui care va conduce grupul, a propus ur ătoarea evoluţie a grupului:

• Faza de planificare • Faza de mijloc • Faza fi ală. In faza de planificare, asistentul social va contacta fiecare membru al viitorului grup şi îi va pregăti

pentru experie ţa de grup. In a eastă fază vor fi s hiţate scopul şi obiectivele grupului şi vor fi identificate spaţiile şi toate cele necesare pentru fu ţio area opti ă a grupului.

In faza de mijloc, are loc integrarea membrilor în grup pâ ă la momentul în care grupul se simte

ca …. grup. Este faza în care membrii grupului sunt e traţi pe sarcini şi a tivităţi. Rolul asistetului social este de a facilita a tivităţile grupului pentru a atinge scopurile propuse.

Ultima fază este ar ată de iminenta separare a parti ipa ţilor. Asistentul social trebuie să pregăteas ă a eastă fază astfel încât parti ipa ţii să nu si tă ca un şo a eastă pierdere .

Posi ile difi ultăţi Câteodată se poate întâmpla ca în cadrul grupului să apară probleme. Ele pot

fi fie legate fie de participarea prea a tivă a unor membri – monopolizarea dis uţiei, impunerea unor puncte de vedere etc. – fie de retragerea unor membri din viaţa grupului, deci o participare redusă a unor membri.

Aceste difi ultăţi pot fi concretizate în ur ătoarele situaţii: • unul sau mai ulţi parti ipa ţi sunt tă uţi sau retraşi, • în grup sunt vor ăreţi compulsivi – ărora le place sunetul propriei voci, • a ifestări agresive între membrii grupului, • contestarea coordonatorului de grup, • preluarea rolului de leader de ătre un participant, • eartă în grup etc.

Câteva soluţii În cazul unor conflicte: • nu te panica. De cele mai multe ori acestea se rezolvă de la sine • lasă grupul să rezolve aceste situaţii. Presiunea grupului asupra părţilor

beligerante poate să li işteas ă atmosfera. • dis ută î parti ular u fie are parte i pli ată. • da ă nu se poate remedia situaţia amiabil, poţi cere unuia dintre

eligera ţi să părăseas ă grupul pentru o vreme sau pentru totdeauna ( Priesley & McGuire, 1983 ) .

• aproape întotdeauna dispoziţia grupului este mai u ă la întâlnirea ur ătoare. Da ă totuşi problema persistă, î sea ă ă ceva chiar nu este în regulă şi atunci trebuie ca aceasta să fie dis utată cu grupul. Poate ă a apărut plictiseala şi atunci trebuie să pui mai ultă sare şi piper . Poate unele jocuri sau exer iţii pot înviora atmosfera !!

Asiste ta so ială î i stitutii corectionale

Cursul nr. 10

Asistenţa postpe ală î tre tre ut şi viitor.

Asiste ţa postpe ală Tradiţio al

- la solicitarea fostului deţi ut (pe ază volu tară

- asigurată de ătre serviciile de pro aţiu e (ex. Marea Britanie, Austria, Irlanda)

- uneori asigurată de ătre serviciile sociale (ex. Olanda, Finlanda, Italia, Norvegia, “ oţia

- Voluntari, mentoring,

- serviciile oferite fostului deţi ut: consiliere, adăpost temporar, consiliere de familie, consiliere vo aţio ală şi sprijin în vederea o ţi erii unei alifi ări (Austria).

Asiste ţa postpe ală Modern

• “a ţiu e pe ală pentru reducerea duratei de dete ţie şi diminuare a efectelor î ar erării.

• Aşa numitele back-end santions : semilibertate, monitorizare ele tro i ă, liberare o diţio tă, u ă în folosul o u ităţii, obligarea la tratament etc.

• Decizia se ia fie de jude ătorul de la exe utări penale, fie de ătre autorităţile penitenciare (Italia, Spania, Portugalia).

Exe ple de i terve ţii postpe ale de succes.

1. Spania – grantul de liberare

- 75% din salariul minim brut pe economie,

- timp de 6 luni, cu posibilitatea de extindere pâ ă la 18 luni.

- pentru toţi cei care exe ută pedepse mai lungi de 6 luni.

2. SUA

2.1 Programe de u că pe durata executării pedepsei cu închisoarea: - î ă di 191 – statul Wisconsin - în 1975 toate cele 50 de state ale SUA aveau o legislaţie ce

permitea astfel de programe. - în ultima parte a pedepsei, deţi uţii puteau să se deplaseze

în comunitate pentru a munci pe timpul zilei şi să revi ă în penitenciar pe timpul opţii.

- cu salariul o ţi ut puteau să îşi cumpere ce voiau, puteau să îşi î treţi ă familia sau puteau să contribuie la cheltuielile închisorii pentru el.

- nu vieţaşii şi cei cu risc ridicat de re idivă. - cele mai multe penitenciare sunt izolate. De aceea au fost

î fii ţate în multe oraşe work release centres, halfway houses sau au fost încheiate protocoale de colaborare cu Young Men’s Christian Association (YMCA) pentru adăpost.

2.2 Halfway houses

- î ă din 1817 la recomandarea Comisiei penitenciarelor din Massachusetts pentru a reduce recidivismul ,

- sunt cunoscute sub mai multe titulaturi: centre rezide ţiale de tratament (Texas), centre alternative (Georgia) etc.

- un adăpost temporar pentru cei li eraţi din penitenciar, la un preţ moderat, - oferă pe lâ gă adăpost şi servicii de consiliere pentru găsirea unui loc de u ă sau

continuarea studiilor, administrarea bugetului, accesarea resurselor comunitare etc. Constituie un mediu semistructurat.

- de obicei sunt prevăzute cu 40-50 de locuri, se oferă toate mesele şi uneori pachet pentru prânz pentru cei care lu rează, nu sunt permise vizite în interiorul centrului, rezide ţii au responsabilitatea de a î treţi e centrul.

- în fiecare stat în medie 10 astfel de centre, unele susţi ute de iseri ă, altele de la bugetul local.

- de ură d, aceste centre sunt utilizate ca sa ţiu e pentru cazurile marginale ce nu pot fi e ţi ute în libertate, dar nici nu sunt de condamnat la închisoare. Alter ativă la dete ţie Georgia .

. Repu li a Populară Chi a

• E o o ie e tralizată şi pla ifi ată • Angajatorii sunt o ligaţi să ocupe o proporţie din

posturi cu foşti deţi uţi. • Uneori angajatorii se deplasează în penitenciare

pentru a-şi selecta viitorii a gajaţi. • Reabilitarea deţi uţilor se realizează prin două

metode: edu aţie ş olară şi ideologi ă şi u ă. • Infractorii de obicei, care nu răspu d la tratament

sunt exe utaţi (anual sunt exe utaţi zeci de infractori de arieră .

4. Japonia

.1 Progra e de lu ru pe durata exe utării • În ultima parte a se ti ţei, deţi uţii eperi uloşi pot să

lucreze în tabere de u ă agri ultură sau prelucrarea metalelor) aflate în afara penitenciarului.

• Î ă din 1960

4.2 Orientare preliberatorie

- cu câteva săptă â i inainte de liberare, deţi uţii pot să fie utaţi în lo ui ţe o iş uite pentru a se re-acomoda cu viaţa i depe de tă.

- în a eastă perioadă el poate să fie informat cu privire la resursele o u ităţii,

odalităţile de o ţi ere a unui loc de u ă, programele de resocializare existente etc.

Caracteristici generale ale programelor de asiste ţă postpe ală

1. Se orelează cu sistemul progresiv de executare a pedepsei, 2. Încep din momentul depunerii în penitenciar şi se i te sifi ă în ultima

parte a exe utării pedepsei (Regulile penitenciare europene, R no (2006)2),

3. A operă în general nevoi criminogene, cum ar fi: locul de u ă, adăpostul şi comportamentul i fra ţio al,

4. Durează cel puţi 3-6 luni după liberare (criza li erării , 5. I pli ă nu numai age ţiile din justiţie, dar şi alte i stituţii şi orga izaţii

din domeniul social age ţiile de u ă, pri ăriile şi consiliile locale, ong-uri, biserica etc.),

6. Programele cu succes au implicat o u ităţile locale în administrarea i stituţiilor de asiste ţă postpe ală (halfway houses în SUA).

7. Cele mai multe i terve ţii au la ază modelul cognitiv comportamentalist.

Critici:

• Pornesc de la factorii de risc ai recidivei.

• Chiar şi aşa, cifrele recidivei după executarea unei pedepse cu închisoarea ajung pă ă la 68 % în primii trei ani de la liberare (SUA, 2001).

• Întrebarea este:

Ce tre uie să fa e pe tru a preve i re idiva?

Vă ulţu es și su es la exa e !!