Embed Size (px)
Citation preview
Pascu Alin, împreună cu “Nom”, în timpul cursului de formare câini pentru
căutare persoane înecate - Herzogau, Germania -
3
ÎN ACEST NUMĂR:
4. Resursa umană în M.A.I.:Unde suntem şi ce-ar trebui să fim de Florin GEARĂ
6. Comunicarea olfactivă de Daniel CĂPRIŢĂ
7. Profil de poliţist de Oprişor SAFTA
8. Un nou consiliu director al asociaţiei “Pro-Chino” de Silviu STAN
10. Filogenia câinelui de dr. ing. Sergiu-Călin TĂTĂRUCĂ
13. Comportamentele de agresiune de Daniel CĂPRIŢĂ
14. Rase de câini: Springer spaniel englez de dr. ing. Sergiu-Călin TĂTĂRUCĂ
16. Specializările câinelui de serviciu-Câinele de detectare substanţe stupefiante de Marius
HADĂR
17. Concluziile temei de cercetare ştiinţifică privind cercetarea influenţei factorilor odoriferi
perturbatori în cazul detectării de substanţe stupefiante de Cristian TILIHOI
19. Jurnal de misiune de Viorel POROŞANU
21. Pagina medicală: Displazia coxo-femurală la câine de Marius ANGHEL
CONSILIUL ŞTIINŢIFIC
Preşedinte: prof. univ. dr. Gheorghe POPA Institutul de Studii pentru Ordine Publică
Vicepreşedinţi: Crişan-Mucenic LĂZUREANU Centrul Chinologic Sibiu
dr. ing. Sergiu-Călin TĂTĂRUCĂ Centrul Chinologic Sibiu
Membri: dr. Dominique GRANDJEAN Ecole Nationale Veterinaire d’Alfort, Franţa & Brigade de Sapeurs Pompiers de Paris, Franţa
prof. univ. dr. Ioan BUD Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
prof. univ. dr. Alin BÎRŢOIU Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti
Cristian ŞTEFĂNESCU Asociaţia Chinologică Română
Radu EREMIA Direcţia Medicală a Ministerului Administraţiei şi Internelor
Octavian ACELENESCU Centrul Chinologic Sibiu
Marin-Viorel POROŞANU Centrul Chinologic Sibiu
Fondator: Cristian TILIHOI Centrul Chinologic Sibiu
COLECTIVUL DE REDACŢIE
Redactori: Daniel CĂPRIŢĂ
Alin PASCU
Marius HADĂR
Florentina PAVEL
Mihai-Dacian BÎRCĂ
Redactor șef: Cristian TILIHOI
Responsabilitatea pentru respectarea copyright-ului aparţine integral autorilor articolelor.
Toate drepturile privind reproducerea materialelor care vor fi publicate în revista “Câinele Polițist” sunt cedate de către autori editorului.
Toate materialele (incluzând fără limitări articole, texte, imagini, bannere, logo-uri, design, etc) conținute în această revistă sunt protejate de legile
copyright-ului și ale dreptului de autor.
Ele nu pot fi reproduse, copiate, distribuite, vândute, transmise sau publicate făra acordul scris al editorului.
4
RESURSA UMANĂ ÎN M.A.I.:
UNDE SUNTEM
ŞI CE-AR TREBUI SĂ FIM
de Florin Geară
Abstract: resursa umană în M.A.I, cu atât mai mult în Poliţia
Română, trebuie analizată din nou; reanalizată. Este temelia,
fundaţia, baza. Dacă apar fisuri, edificiul ridicat pe aceasta va
deveni din ce în ce mai riscant; pentru locatari, pentru cei din
jur.Poliţiştii - şi nu numai ei - dotaţi cu câini de serviciu sunt
esenţiali păstrării unei structuri poliţieneşti sigure, respectate de
societate.
Termeni cheie: resursă umană, poliţist, conducător câine de
serviciu, pregătire, exemplu
„Omul n-a fost înlocuit de maşini sau de alte fiinţe în
esenţialul menirii sale, în activităţile de zi cu zi! Încă!
Până când vom trăi acele momente tragice, pentru a ne
duce înainte, trebuie să ne alegem cu mare grijă indivizii
reper, pe cei utili!
Asta pentru ca societatea să performeze!
Dacă nu vom proceda aşa, vom investi în nonvaloare şi
mediocritate iar rezultatele nu vor fi tocmai bune”!
Revista „Câinele Poliţist” este, pentru
subsemnatul, o elegantă cale de a încerca să-şi spună,
prin scris, ideile. Dacă ele sunt bune sau nu, rămâne la
aprecierea cititorului. Esenţial este că, datorită osaturii,
nu pot asista pasiv la stări de lucruri pe care le-aş dori
îmbunătăţite. Radical. Pentru că îmi pasă de mine, de
imaginea mea, de modul cum îmi desfăşor activitatea.
Mai mult decât atât, îmi pasă de ceea ce se întâmplă în
jurul meu, de colegi, dar mai ales de instituţia numită
M.A.I.
Îmi mai pasă şi de conductorii câinilor de serviciu
ce se pregătesc în Centrul Chinologic Sibiu şi pentru
care am un respect deosebit. În marea lor majoritate
sunt cadre de excepţie. În marea lor majoritate sunt
caractere deosebite. Dar, pentru că există un dar, în
rândul acestora se regăsesc şi lucrători care nu pot face
faţă lucrului cu un mijloc din dotare complex, din toate
punctele de vedere, câinele de serviciu.
Acest neajuns are mai multe cauze, iar parte din
ele nu ţin de Centrul Chinologic Sibiu. Multe nu ţin nici
măcar de structura din care provin. Sunt cauze care ţin
de un management impropriu resurselor umane, în
general, perpetuat în timp şi care a permis pătrunderea
în sistemul de ordine şi siguranţă publică a unor oameni
ce nu-şi regăsesc calităţile în lista strictă a cerinţelor
obligatorii unui viitor cadru cu statut special.
Am mai scris despre oameni, despre calităţile lor
într-o mică sau mai mare măsură; am scris despre
instituţia M.A.I., în ansamblul ei. Deşi aspectele
teoretice la care mă voi referi pot fi regăsite şi la alte
categorii de lucrători, de funcţionari publici, specificul
muncii mele mă obligă să mă refer, în principal, la
poliţişti.
Consecinţele inversării sistemului de priorităţi în
M.A.I., asemeni modelelor negative regăsite şi în
societatea românească, se văd foarte des: lucrători
M.A.I. prinşi în flagrant în timp ce sustrag, în plină zi,
bunuri din magazine sau care sunt cercetaţi ca fiind
liderii unor grupuri infracţionale organizate; cadre care,
deşi au o salarizare peste medie, sunt totuşi surprinse
primind ilegal plicuri grase de bani sau alte bunuri;
lucrători care sunt surprinşi conducând autoturisme cu
alcoolemii demne de cartea recordurilor. Bineînţeles că
procentul lor este mic. Bineînţeles că orice pădure are
uscăturile ei. În cazul nostru, al funcţionarilor publici cu
statut special, lucrurile capătă circumstanţe agravante,
iar unele dintre ele sunt reprezentate de atenţia excesivă
acordată de populaţie, mass-media, de celelalte
instituţii.
Se pune deci problema dacă putem face mai mult
decât a scrie nişte rânduri într-o revistă. Pentru cei care
avem această oportunitate, scrisul este un atu. Însă şi
ceilalţi pot pune umărul. Fiecare dintre colegii mei
poliţişti, la locul lor de muncă, în grupul lor de prieteni,
pot oferi un exemplu. Bun. Pozitiv. Putem oferi
colegilor propriile noastre exemple, dacă ele sunt
apreciate ca atare şi sunt concrete, aduc ceva nou şi
bun. Putem lua atitudine împotriva faptelor negative,
chiar dacă riscăm ceva. Putem radiografia ceea ce este
rău, dar şi să oferim soluţii clare, elegante, concrete, la
probleme spinoase. Acest ultim aspect este, în opinia
subsemnatului, cel mai important, prin prisma faptului
că unii dintre noi nu sunt doritori de nou. Nu doresc
soluţii simple, concrete, elegante, profesionale. Din mai
multe motive.
Unul este slaba şi foarte slaba pregătire
profesională, bagajul absolut gol al cunoştinţelor. Un
asemenea poliţist este obligat să fie circumspect, să-i fie
frică, nu poate gândi în viitor şi nu poate corecta
greşeli. Deci nu poate oferi soluţii viabile. Slaba
pregătire profesională, din toate punctele de vedere, te
face să nu poţi diferenţia binele de rău, avantajul de
dezavantaj. Consecinţa este întoarcerea în timp şi
păstrarea vechilor reguli, concepţii, idei, cu toate
repercusiunile negative.
Mai este şi orgoliul, mândria, păcate capitale
pentru oricare individ. Din astfel de motive, respingem
tot ce poate proveni de la altul, nou sau vechi, bun sau
rău.
(Continuare în pag. 5)
5
(Continuare din pag. 4)
Respingem că aşa suntem noi învăţaţi, aşa ne-am
născut. Am tăiat toată viaţa, n-am pansat deloc. Este
vorba de poliţistul egoist, îmbărbătat de oful propriu, de
extraordinara părere despre sine şi care crede că fără
dânsul totul se va dărâma, iar Poliţia va suferi cumplit.
Chiar şi după pensionare.
Putem combina aceste ultime două tipuri de
indivizi şi putem recunoaşte în colegii noştri, în câţiva
dintre ei, asemenea cocteiluri ucigătoare.
Mai putem vorbi despre oportunişti, dar şi despre
cei cu carenţe grave de comportament. Sunt cei care
atrag în grupul lor de prieteni, indivizi cu aceleaşi
metehne. Sunt o categorie foarte periculoasă pentru
structura poliţienească.
La aceste tipuri comportamentale, vorbim de
intenţie, dar şi de pregătire, de premeditare. Nu-i putem
dibui în totalitatea lor decât în momentul surprinderii
lor în flagrant, ca să folosesc un termen specific. Sunt
cei mai dibaci, iar faptele lor atrag consecinţe dintre
cele mai grave pentru „armă”.
Tipologia descrisă o putem recunoaşte la cei de
lângă noi, la prieteni sau, mai grav la colegi. Se pune
deci întrebarea ce este de făcut şi de ce mai are rost să
ne batem, dacă tot avem de luptat cu morile de vânt.
Este o întrebare bună.
Înainte să răspund, îmi vin în minte mai multe
zicale, vorbe de duh.
Una dintre acestea spune că o femeie a găsit şi a
îngrijit de mic un şarpe. Veninos. Ştia ce este, însă l-a
dus totuşi acasă. L-a hrănit, l-a făcut mare. A crezut că
prin grijă, prin hrana bună, prin atenţia de mamă, poate
să-l domesticească. Bineînţeles că şarpele, la maturitate,
a muşcat-o. A omorât-o.
Pilda este aplicabilă situaţiei actuale din societate.
Mai mult, în anumite segmente, se regăseşte şi la
nivelul Poliţiei Române.
Cred că putem găsi şerpii, putem ajuta deci ca ei să
nu intre în structurile poliţieneşti.
Dar mai putem face ceva, fiecare dintre noi. Putem
atenţiona colegii înainte să fie muşcaţi, putem lua
atitudine împotriva circarilor care cred că-i pot dresa,
domestici sau care profită efectiv de pe urma
spectacolului reptilelor în arenă.
Mai devreme sau mai târziu, fără a aştepta un
corespondent în alte structuri, resursa umană a Poliţiei
Române trebuie analizată şi reanalizată din punct de
vedere calitativ, dar, mai ales, cantitativ. Pentru că, de
cele mai multe ori, cantitatea nu a adus rezultatele
dorite.
Putem face acest lucru prin mai multe căi, putem
strânge mai multe şuruburi, iar unul dintre ele se
găseşte la cei care sun parte a echipelor de triere pentru
viitorii poliţişti. La ei se află cheia sau lacătul pentru
uşile deschise sau închise în faţa pretendenţilor la
meseria de poliţist.
Până acum, echipele de examinatori asistau
neputincioase la tumbele jucăuşe ale unor hipopotami
în magazine de porţelanuri; mişcările lor groteşti au dus
foarte des la spargerea unor vitrine, dar nu au declanşat
aproape niciodată alarma magazinului. Pentru că noi le-
am permis.
Numai nişte profesionişti pot tria alţi profesionişti.
Am mai spus-o şi o voi repeta. Este nevoie şi de
conştiinţă, iar acolo unde nu sunt întrunite condiţiile de
ocupare a unui post trebuie să ne asumăm consecinţele
neacoperirii lui. Pentru că o gândire în viitor ne obligă
la circumspecţie.
Lucrurile pot fi urnite. În primul rând prin
promovarea valorilor, în punctele cheie. Un poliţist
valoros nu se va înconjura de prostie, de caractere
slabe, de micimani. El va încerca să-şi atragă în echipă
oamenii corecţi, oamenii care au aceleaşi idealuri ca şi
el. Este vârful piramidei, iar de acolo se poate demara
un proces complex, care, într-un târziu să ajungă la
fundaţie. Evident că promovarea în acele puncte cheie
trebuie să se facă prin respectarea cu sfinţenie a unor
paşi clari, riguroşi. Procedurile să fie transparente şi să
fie eliminat arbitrariul. Vestitul interviu să fie
transformat iar resursele umane, activităţile şi operaţiile
legate de acestea să fie extrem de atent tratate.
Ne putem păstra curaţi înainte de a ne murdări,
începând cu şcolile de poliţie. Să facem în aşa fel încât
să intre puţini, dar buni.
Mai putem să ne curăţăm din interior, chiar dacă
au greşit alţii la triere. Ceva trebuie să facem. Să
schimbăm ceva. Sunt zeci de motive. Pentru
subsemnatul, chiar din fotoliul domestic şi nici măcar
la televizor, nu mai vreau să fiu coleg cu violatori, cu
capi ai lumii interlope, cu hoţi de brânză topită, cu
şmecheraşi ce provoacă şi întind la maximum coarda
bunului simţ, cu cei care sunt condamnaţi la a crea
probleme,cu recidiviştii minciunii. Nu mai vreau să fiu
coleg cu aceştia, cel puţin teoretic.
Asta înseamnă că sunt printre noi şi le putem da,
cel puţin, o replică.
Trag un semnal de alarmă, dar cred că nu trebuie
să ne rezumăm la vorbe.
A lucra într-o unitate de învăţământ a M.A.I. este
un mare avantaj. Am posibilitatea să fac cunoscute şi
să promovez modelele pozitive, printre colegii mei
dotaţi cu câini de serviciu, din toate structurile şi din
toată ţara.
Este un început!
6
COMUNICAREA OLFACTIVĂ
de Daniel Capriţă
Abstract: articolul explică comunicarea olfactivă.
Cuvinte cheie: comunicare, contact, informaţii.
Este imposibil să nu comunici. Ca fiinţă socială, câinele
are la dispoziţie un ansamblu de mijloace de trasmitere a
informaţiilor şi mesajelor. Aceste infomaţii sunt percepute
prin intermediul simţurilor.
Câinii se bazează în comunicare foarte mult pe simţul
olfactiv, mirosul fiind cel mai dezvoltat simţ al acestora.
Putem spune că aceste animale trăiesc într-o lume a
mirosurilor în care practic nu există mirosuri neplăcute: toate
mirosurile reprezintă pentru câine surse de informaţii despre
lumea înconjurătoare.
Comunicarea olfactivă se manifestă cel mai adesea prin
marcarea cu urină a terenului. însă simţul olfactiv are un rol
esenţial în relaţia cu alţi câini încă de la cea mai fragedă
vârstă.
Când se întâlnesc doi câini, fiecare îi va adulmeca
celuilalt faţa, gâtul şi zona genitală, ritual care durează mai
mult în cazul câinilor care nu se cunosc. Când sunt scoşi la
plimbare, câinii se află într-o continuă preocupare de
detectare a mirosurilor, fie că sunt liberi, fie că se află în
lesă. Identificarea marcajelor olfactive lăsate de alţi câini
furnizează informaţii complexe, cum ar fi de exemplu pe al
cui teritoriu se află, ce câini au mai trecut pe acolo, ierarhia
socială existentă, ce schimbări s-au produs în structura
haitei. Pe lângă explorarea împrejurimilor, câinii lasă indicii
privitoare cu trecerea lor prin zonă. Acesta este un
comportament transmis de la strămoşii sălbatici care marcau
teritoriul pentru a-i menţine graniţele, în timp ce se deplasau
dintr-un loc în altul.
Masculii au obiceiul de a ridica unul din membrele
posterioare pentru a urina la baza stâlpilor, pomilor sau alte
obiecte asemănătoare, astfel încât mesajul să se imprime la
nivelul nasului altor câini. Urina este un important vehicul
pentru feromoni (substanţe volatile acţionând ca hormoni
asupra organismului receptor care la captează) care
informează despre specie, sex, rang ierarhic şi receptivitatea
sexuală a emiţătorului. Marcarea teritoriului în acest fel are
legătură cu hormonul masculin numit testosteron.
Cele mai multe femele urinează pe sol, coborându-şi
partea din spate până la nivelul pământului, dar unele
ridică un picior din spate la fel ca şi masculii. Câinii mai
au obiceiul să lase şi un semn vizual după urinare, râcâind
solul cu ghearele. Aceste urme imprimă un alt miros, care
ajută la identificarea fiecărui câine în parte. Este rezultatul
glandelor sudoripare situate între degete, care lasă din
secreţia lor pe pământ confirmând prezenţa recentă a
câinelui şi ar putea juca un rol în mesajele chimice depuse
atunci când câinii dominanţi râcâie pământul alungând un
intrus. Câinii acţionează din instinct încercând să acopere
celelalte mirosuri cu ale lor, ca şi o modalitate de
comunicare. Cum mirosurile conţin informaţii despre
încrederea în sine, dispoziţia, direcţia de deplasare, câinele
adulmecând un miros, decide în funcţie de acestea dacă să
întâlnească sau nu pe cel care a lăsat mesajul. Poate să fie un
câine dominant sau din contră o căţea în călduri.
Nu doar urina este importantă pentru a semnala
prezenţa unui câine. Şi fecalele furnizează informaţii vizuale
şi olfactive despre identitatea sa. Chiar în interiorul rectului
există o pereche de săculeţi de forma bobului de mazăre care
produc un fluid ce impregnează fecalele. Strămoşii câinelui
foloseau aceste glande ca să-şi stropească inamicii. Marcarea
prin fecale este o metodă mai eficientă de comunicare
deoarece nu dispare la prima ploaie ci rămâne ca un indiciu
vizual durabil.
Atunci când se întâlnesc, câinii îşi adulmecă unul
celuilalt anusul ca modalitate de recunoaştere a dispoziţiei,
sexului şi receptivităţii. Un marcaj prin fecale furnizează la
fel de multe informaţii unui câine nou sosit în zonă ca şi
prezenţa reală a celui care a marcat locul.
7
PROFIL DE POLIŢIST
de Safta Oprişor
Abstract: articolul prezintă o parte din complexele elementele
care definesc poliţistul român.
Cuvinte cheie: poliţist, conduită, caracter.
Un poliţist trebuie să aibă câte ceva din toţi
oamenii. Să fie în acelaşi timp un „păcătos” si un
„sfânt” un “vagabond” şi un „exemplu”. Este cel mai
căutat şi cel mai puţin dorit, uneori, dintre oameni.
Fiinţă stranie, căreia i se spune „domnule” în faţa şi
„zdreanţă” în spate. Lui i se cere să fie atât de
diplomat, încât să poată potoli o dispută între doi
indivizi, lăsându-i pe fiecare dintre ei să creadă că a
câştigat.
Dacă poliţistul este îmbrăcat „la patru ace” va fi
considerat un „snob”, dacă nu, „şleampăt”. Dacă se
poartă amabil este un „crai”, dacă nu, e un „necioplit”.
Poliţistului i se cere să se lupte cu doi tipi mult
mai puternici decât el fără să-si şifoneze uniforma sau
să folosească forţa. Dacă o încasează este un „fricos”
şi un „laş”, iar daca-i scapă vreo palmă vreunui
agresor, este o „brută”.
Poliţistul trebuie să ia, într-o secundă, o hotărâre
pentru care un avocat experimentat ar trebui să
cumpănească bine luni de-a rândul.
Lui i se cere să fie expert în mânuirea armelor de
foc, dar să le folosească doar în extremis. Să tragă şi
să nimerească infractorul, dar fără a-i pricinui vreun
rău şi apoi să dea socoteală de ce a tras.
Un poliţist trebuie să ştie tot, dar să nu spună
nimic. Să intre în locurile unde se comit toate păcatele
lumii, dar să nu săvârşească nici unul. Lui i se cere să
descopere o crimă pornind de la un amărât de fir de
păr, ba chiar să afle urmele vinovatului şi locul în care
se ascunde. Dacă îl descoperă pe ucigaş, înseamnă că
a avut un „noroc chior”, dacă nu, este un „ageamiu”.
Când este avansat în funcţie înseamnă că a avut
„o pilă undeva sus”, dacă nu, este clar că nu-i „bazat”.
Poliţistul trebuie să lucreze zi lumină pentru a
descoperi un martor, care a văzut totul, dar care refuză
să-şi amintească. El scormoneşte în dosare şi scrie
rapoarte cu scopul de a stabili o probă infailibilă, care
va fi certamente distrusă de „savanţii” săi confraţi.
Poliţistul trebuie să fie preot, asistent social,
diplomat... Un dur şi un gentilom. Mai presus de toate
însă, i se cere să fie un geniu şi să aibă o viaţa de
familie ireproşabilă, pană la adânci bătrâneţi. Asta,
evident, dacă din întâmplare, apucă să trăiască pană-şi
vede copiii mari.
V-am prezentat succint profilul unui om căruia,
rareori, cei pe care îi ajută îi spun… Prieten!
8
UN NOU CONSILIU
DIRECTOR AL ASOCIAŢIEI
PROFESIONALE A
CHINOTEHNIŞTILOR DIN
ROMANIA - “PRO-CHINO”
de Stan Silviu
În data de 12.02.2013 în urma şedinţei Adunării
Generale a Asociaţiei Profesionale a Chinotehniştilor din
România “PRO CHINO”, a fost desemnat noul consiliu
director, alcătuit din:
Preşedinte : Stan Silviu
Vicepreşedinte: Darie Leonard
Membru consiliu director: Ienciu Adrian
Membru consiliu director: Protopopescu Constantin
Secretar: Vlad Aurelian
Profităm de colaborarea noastră cu revista “Cainele
Poliţist” ca să înştiinţăm oficial membrii PRO CHINO de-
spre planurile de viitor ale noului consiliu director. Formali-
tatea prezentului articol se datorează faptului că, acesta,
reprezintă un angajament scris, dat in faţa cititorilor revistei
Câinele Poliţist, actualilor şi viitorilor membri ai PRO
CHINO.
În general, toate eforturile pe care le va întreprinde
consiliul director vor fi pentru a creea o comunitate
puternică a conducătorilor câini serviciu. Dorim ca această
comunitate să fie una exclusivistă, alcătuită doar din cadre
ale structurilor MAI (poliţie, jandarmerie, poliţie de
frontiera, IGSU, SPP, DPIR,Direcţia Vamală, Direcţia
Penitenciarelor…), MAPN, care au de a face cu câinele de
serviciu şi doar în cazuri exceptionale persoane din afară
sistemului (aici ne referim la persoane cu experienţă in
domeniu chinologic, persoane care dau dovadă de o
profesionalism în diferite activitaţi cu câinele , competitori
în diferite sporturi cu câinele, persoane din structuri
guvernamentale ale altor ţări, crescători de elită).
Pentru ca activitatea noastră viitoare să se desfăşoare
cât mai bine şi ca tot ce ne-am propus să se poată îndeplini,
am structurat activitatea pe câteva direcţii concrete de lucru:
1: Pregătirea profesională a membrilor PRO CHINO
2: Mediatizarea si promovarea imaginii asociaţiei precum
si a activităţilor ei
3: Atragerea de fonduri
4: Încheierea de parteneriate sau colaborări cu alte instituţii
sau ong-uri a căror activitate este legată de activitatea cu
câinii de serviciu
Toate cele 4 obiective sunt interconectate si trebuiesc
îndeplinite în întegralitatea lor, fiecare din ele depinzând de
reusită celorlalte.
1. Pregătirea profesională a membrilor PRO CHINO
Principala noastră preocupare este aceea de a in-
vesti timpul nostru, resurse şi fonduri în pregătirea
profesională a membrilor PRO CHINO (seminarii ,
întruniri , concursuri, schimburi de experienţa cu alte
instituţii sau ong-uri sau alte activităţi care pot
îmbunătăţi activitatea cu câinii de serviciu)
-în acest sens pentru anul în curs avem planificate 2
seminarii cu lectori din afara ţării şi în funcţie de fondurile
existente altele.
-în aceeaşi direcţie elaborarea unui concurs PRO CHINO
este o prioritate deoarece este nevoie de conştientizarea
nivelului de dresaj al câinilor din dotare si alinierea lui la
standarde cât mai înalte.
- vom sprijini întotdeauna participarea membrilor PRO
CHINO (ca simpli spectatori sau competitori)la diverse
competiţii chinologice din tară sau din afară ,civile sau din
cadrul altor instituţii guvernamentale, pe linii de lucru care
sunt apropiate muncii cu câinele de serviciu. Exemplu: IPO,
FH, Mondioring, Ring Belgian, Ring Francez, KNPV, SAR.
- facilitarea schimbului de experienţă cu diferite organizaţii
( guvernamentale sau neguvernamentale din ţară şi
dinafară ).
- Deasemenea, pentru încurajarea membrilor în a deveni
profesionişti în muncă cu câinele, vom dedica un loc in
cadrul site-ului cu rezultatele deosebite ale unor membri
PRO CHINO.
- la fel de mult vom ţine la organizarea de întruniri
periodice a membrilor PRO CHINO pentru schimburi de
experienţă, idei, propuneri... Cu siguranţa acest lucru va fi
mai dificil de realizat pâna când această asociaţie nu va
căpata mai multă putere financiară.
(Continuare în pag. 9)
9
(Continuare din pag. 8)
Însă, acest schimb de experienţă, cunoştinţe se va face
prin intermediul internetului si anume prin site-ul http://
www.prochino.ro/ unde vom realiza un forum, care va fi
structurat astfel: interes general, specialităţi câini serviciu,
propuneri , intrebări.
La rubricile interes general, propuneri şi întrebări, vor
avea acces toţi membri PRO CHINO şi alţi vizitatori ai site-
ului. Accesul în cadrul topicului ‘specialităţi câini de
serviciu’ va fi limitat exclusiv pentru membrii PRO
CHINO care fac parte din structurile MAI, MAPN. Dorim
această delimitare clară deoarece pregătirea si
antrenamentului câinelui din dotare trebuie să se conceapă
şi să se execute având întotdeauna în minte folosirea
câinelui in condiţiile operative existente în teren(exemplu:
degeaba prelucreaza un câine de urmărire perfect colţurile
unei urme trasată pe iarba dacă nu poate prelucra o urmă in
mediu urban,degeaba prelucrează perfect o urma dacă nu
poate gasi urma corespondentă unui articol dat spre miros,
exemplele pot continua si la celelelte categorii de serviciu ),
informaţii ce ţin de specificul muncii de poliţie.
Acest forum va strânge şi va oferi membrilor o culegere
de exercitii (spete) reale pe baza cărora se vor putea pregăti.
Informaţiile din acest topic vor fi cu caracter general (fără
nume, localitate, etc - strict partea de folosire a câinelui), şi
vor fi folosite inclusiv de instructorii Centrului Chinologic
Sibiu in pregătirea câinilor participanţi la diferite cursuri.
Pe scurt încercam sa oferim membrilor PRO CHINO
orice noutate in domeniul canin care ar putea îmbunătăti
munca noastră cu câinele si implicit performanţa echipei
canine.
2. Mediatizarea si promovarea imaginii asociaţiei
precum şi a activităţilor ei
- deoarece site-ul PRO CHINO este interfaţa între noi si
membrii din diferitele zone ale Romaniei dorim o rearanjare
a paginilor site-ului astfel încât să cuprindă cât mai multe
informatii utile membrilor PRO CHINO dar si vizitatorilor.
(forum, calendar competiţional,regulamente concursuri,
rezultatele membrilor PROCHINO,facebook,posibilitatea
efectuării de plaţi online fie ele donaţii, cotizaţii
achizitionari produse....., produse recomandate de PRO
CHINO, parteneri, linkuri utile, galerie,propuneri,
noutaţi...... etc. )
- realizarea de materiale promoţionale cu sigla PRO
CHINO sau alte desene cu diverse mesaje care se pot
comercializa astfel încât banii obţinuţi să poată fi folosiţi
pentru sprijinirea activităţii asociaţiei.
-dotarea echipelor care vor participa în numele asociatiei
la diverse competiţii cu echipament corespunzator inscrip-
ţionat cu sigla PRO CHINO.
- dobândirea titlului de utilitate public, etc….
3: Atragerea de fonduri - sponsorizări
- direcţionarea celor 2% din impozit in contul asociaţiei
asociatiehttp://www.anaf.ro/public/wps/portal/ANAF/
AsistentaContribuabili/formulare
Pentru cei interesaţi să directioneze aceşti 2% din impozit
catre Asociatia Profesionala a Chinotehniştilor din România
-PRO CHINO, datele asociaţiei sunt: Asociaţia Profesională
a Chinotehniştilor din România PRO CHINO codul de
identificare fiscală (CIF) 28544932 , contul bancar(IBAN):
R O 0 2 B T R L 0 3 3 0 1 2 0 5 D 0 8 7 9 0 X X .
MULŢUMIM ANTICIPAT!
- atragerea de noi membri
-fonduri obţinute din comercializarea diverselor obiecte
promotionale( tricouri, cani, brichete, machete, etc.)
- atragerea de fonduri europene pentru pregătirea profe-
sională.
-acordarea de servicii de consultanţă
-calificări.
-întrucât activitatea noastră principală este pregătirea profe-
sională implicarea financiară a diverselor instituţii ale
statului sau organizaţii, poate fi posibilă.
4: Încheierea de parteneriate sau colaborări cu alte
instituţii sau ong a căror activitate este legată de
activitatea cu câinii de serviciu
Întotdeauna vom fi deschisi la colaborări sau parteneriate
cu instituţii sau ONG-uri care pot aduce un plus de
imagine, un plus de informaţii . O singură condiţie punem
acestor colaborări şi parteneriate şi anume pasiunea pentru
caine si pentru lucrul cu cainele.
Nu dorim ca prezentul articol sa placă ci dorim ca
informaţiile prezentate aici să stârneasca interesul cititorilor
faţă de aceasta asociaţie de viitorul şi de planurile ei.
Multe dintre ideile prezentate sunt greu de realizat, scopul
membrilor asociatiei a fost acela de a forma o echipa cu idei,
motivată, o echipă cu aspiraţii, o echipa care isi doreste cu
ardoare atingerea acestor obiective.
De ce ar fi cineva interesat să susţină această asociaţie?
Răspunsul nostru este simplu şi concret: orice îmbunătăţire a
cunostinţelor în domeniul chinologic aduce de la sine o
îmbunătăţire a aptitudinilor profesionale în relaţia cu câinii de
serviciu, lucru care se reflectă apoi în eficienţa câinelui de
serviciu si a echipei canine, ceea ce în cele din urmă conferă un
plus de siguranţa cetaţeanului.
Cum poate cineva să facă parte din această asociaţie?
După cum am explicat mai sus dorim sa fie o comunitate
exclusivistă. Adeziunea la asociaţie se face la recomandarea a
cel puţin doi membri PRO CHINO. Suntem bucurosi de a avea
cât mai multi membri dar, vrem înainte să întrebăm doritorii
câteva lucruri: Cu ce va poate ajuta asociaţia? Cum puteţi ajuta
la îndeplinirea obiectivelor asociaţiei? Punem aceste întrebări
pentru că scopul nostru nu este să adunăm mulţi membri ci
dorim să îndeplinim obiectivele propuse, sarcină ce nu este
doar in atribuţia consiliului director ci in sarcina tuturor
membrilor.
Pe măsură ce asociaţia va creşte ca structură,
importanţă, utilitate, şi ca echipă vom mai adauga şi alte
obiective. Până atunci, ‘SĂ TRECEM LA TREABĂ’.
CONSILIUL DIRECTOR AL A
SOCIAŢIEI PRO-CHINO
10
FILOGENIA CÂINELUI
de dr. ing. Sergiu-Călin Tătărucă
Viaţa animalelor pe Terra cunoaşte o vechime de
peste 1.500 milioane de ani, parcurgând diferite ere,
perioade şi epoci geologice.
Acum 300 milioane ani, în Carboniferul târziu,
apar mamiferele cu aspect de reptile (subclasa
Synapsida), după care, acum 230 milioane ani, în
Triasicul mijlociu, mamferele evoluează din therapside
(A.S. Romer şi T.S. Parsons, 1985; T.A. Vaughan,
1985).
Între Triasicul târziu şi Cretacicul târziu, 64 -
210 milioane ani, donozaurii dominau Pământul.
Mamiferele acelei perioade erau mici, cam de mărimea
unui şoarece şi erau nocturne (A.S. Romer şi T.S.
Parsons, 1985; T.A. Vaughan, 1985).
Acum 64-65 milioane de ani, în Cretacicul
târziu, dinozaurii şi multe alte organisme dispar.
Majoritatea mamiferelor care au supravieţuit erau unele
insectivore, iar altele omnivore (A.S. Romer şi T.S.
Parsons, 1985; T.A. Vaughan, 1985). Acestea încep să
migreze către nişele ecologice rămase vacante în urma
dispariţiei dinozaurilor. Insectivorele din genul
Cimolestes, apărute în această perioadă, sunt
considerate un grup de carnivore fundamentale.
Cel mai mare individ din acest grup era de talia
unei nevăstuici.
În urmă cu 63 milioane ani, în Paleocenul
timpuriu, apărea un grup de mamifere, din ordinul
Creodontia, ai cărui indivizi erau lenţi şi ineficienţi
(A.S. Romer şi T.S. Parsons, 1985), fapt ce le-a adus
dispariţia în Pliocenul timpuriu (T.A. Vaughan, 1985).
Ordinul Creodontia a fost, în esenţă, înlocuit de
Carnivora, al doilea şi cel mai recent ordin al
mamiferelor carnivore. Se distingeau prin diferenţe în
ceea ce priveşte premolarii şi molarii (al 4-lea premolar
de sus şi primul molar de jos - carnasierele), oasele
carpiene, oasele urechii medii (bula auditivă), mărimea
creierului (D.R. Prothero, 1994; A.S. Romer şi T.S.
Parsons, 1985; T.A. Vaughan, 1985).
În Paleocenul mijlociu, acum 60 milioane ani,
apăreau Miacidaele, familie de bază a ordinului
Carnivora.
Miacis trăia în emisfera nordică, era de mici
dimensiuni (în medie, cam de mărimea unui dihor),
arboricol, cu corp alungit, suplu şi coadă lungă, este
reprezentată o familie de Miacis adăpostită într-un
craniu de Tyrranosaurus rex, alungând un Chriacus -
animal arboricol înrudit cu Procyonidaele şi
Viverridaele de azi).
Miacidele deţineau tipul de carnasiere specific
ordinului Carnivora, însă oasele urechii medii (bula
auditivă) nu erau pe deplin osificate (R.H. Tedford,
1978; T.A. Vaughan, 1985). Ele semănau cu
Cimolestes, fapt ce a întărit teoria evoluţiei ordinului
Carnivora din insectivore (T.A. Vaughan, 1985).
Miacidele erau divizate în două grupuri: miacidele cu o
garnitură completă de molari şi viverravinele, cu un
număr redus de molari şi cu carnasiere mai specializate
(R.H. Tedford, 1978).
Acum 48 milioane ani, în Eocenul mijlociu, apăreau,
din miacide, cele două ramuri principale ale ordinului
Carnivora - Caniformia (câinii, lupii, ratonii, urşii, leii-
de-mare, focile, morsele şi nevăstuicile) şi Feliformia
(pisicile, hienele, civetele, genetele şi mangustele)
(D.R. Prothero, 1994; T.A. Vaughan, 1985).
(Continuare în pag. 11)
11
(Continuare din pag. 10)
Din punct de vedere dentar, miacinele semănau cu
caniformianele, în timp ce viverravinele cu
feliformianele, însă, în acest caz, nu este vorba de
afinitate evolutivă (R.H. Tedford, 1978).
O parte din caniformiane aveau bula auditivă
unicamerală (aşa cum o au urşii, nevăstuicile, ratonii,
focile, etc.), iar cealaltă a acestora o bulă auditivă
parţial divizată (aşa cum o au câinii). Feliformianele
aveau bula auditivă bicamerală (R.H. Tedford, 1978).
În Oligocenul timpuriu, acum 37 milioane ani,
începea ramificarea liniei Caniformia (D.R. Prothero,
1994). Tot atunci, apărea în America de Nord
Hesperocyon. Este primul gen de canide şi baza
ramificării hesperocyonidelor, prima din cele trei ale
canidelor. Aceste canide erau mici ca dimensiune, de
mărimea unei vulpi, cu un corp suplu, cu o musculatură
dezvoltată, coadă lungă, labe cu perniţe şi bot relativ
scurt. Erau digitigrade, precum canidele moderne şi
erau căţărătoare bune.
Construcţia membrelor le ajutau să se adapteze mai
bine la alergare decât miacidele. Aveau carnasierele
adaptate pentru retezare şi bula auditivă osificată (L.D.
Martin, 1989; S.J. Olsen, 1985; R.H. Tedford, 1978).
Tendinţele evolutive ale canidelor erau în acea perioadă
spre: membre mai lungi, labe cu 5 şi 4 degete, al 5-lea
rudimentar la membrul anterior, coadă mai scurtă.
Ramificarea hesperocyonidelor a avut loc în
America de Nord, în Oligocenul târziu, acum 29
milioane ani. Astfel, apăreau, pe de o parte, canide
asemănătoare hienei - frugivorus, iar, pe de altă parte,
canide de mărimea coiotului. Un câine-urs
(Amphicyonid), apărut în Eurasia, a găsit o nişă liberă şi
a ocupat-o.
Hesperocyonidele nu au reuşit să se impună, de
sine stătător, mai departe (L.D. Martin, 1989).
Acestea dispar în Miocenul timpuriu, acum 23
milioane ani, cu excepţia a două ramuri - Nothocyon şi
Leptocyon, prima conducând ulterior la borophagine,
iar a doua la canine (L.D. Martin, 1989; R.H. Tedford,
1978), respectiv, a doua şi a treia ramificare a
canidelor.
În perioada de timp scursă între Miocenul
mijlociu (acum 23 milioane ani) şi Miocenul
timpuriu (acum 16 milioane ani), în America de
Nord, din linia Nothocyon, se desprinde Tomarctus,
care dă naştere borophaginelor şi nu caninelor, aşa cum
greşit cred unii.
Canidele acestei ramuri aveau un cap scurt, fălci
puternice şi erau masive ca şi conformaţie. Tomarctus a
fost contemporan cu multe varietăţi de câini-urşi şi
mustelide uriaşe, care au umplut multe nişe.
Borophaginele nu au reuşit să se impună pe scena
evolutivă, dispărând treptat (L.D. Martin, 1989; R.H.
Tedford, 1978).
Odată cu dispariţia câinilor-urşi şi a mustelidelor
uriaşe, apare o altă ramificaţie a liniei Tomarctus, care
înlocuieşte canidele frugivorus şi cele cu aspect de
hienă. Cu toate acestea, linia Tomarctus nu a condus
către canidele moderne (S.J. Olsen, 1985; R.H.
Tedford, 1978).
A treia ramificare a canidelor a început în
Miocenul târziu, în urmă cu 9-10 milioane ani.
Aceasta este bazată pe o vulpe de mici dimensiuni,
denumită Leptocyon. Declinul borophaginelor a
deschis, probabil, drumul acestei ramificaţii, care a
început în sud-vestul Americii de Nord, leagănul
canidelor moderne, cu apariţia a 3 genuri: Canis,
Urocyon şi Vulpes (L.D. Martin, 1989; R.H. Tedford,
1978). Din această ramificaţie, au derivat toate canidele
ce trăiesc în prezent.
Succesul carnivorelor se bazează pe dezvoltarea
carnasirelor inferioare, care sunt adaptate atât pentru
masticaţie, cât şi pentru retezare (R.H. Tedford, 1978).
În Miocenul târziu, acum 8 milioane ani,
caninele s-au răspândit în Eurasia. Indivizi de mărimea
unui coiot au traversat Beringia şi au intrat în Eurasia.
Rezultatul acestei migraţii a constat în continuarea
evoluţiei caninelor în Asia, prin apariţia lupilor,
şacalilor, vulpilor şi ratonilor (L.D. Martin, 1989; T.H.
Tedford, 1978).
Mai târziu, acum 6 milioane ani, în vestul
Europei, apare Canis, un canid asemănător cu lupul
(T.H. Tedford, 1978).
În Pliocen, în urmă cu 4-5 milioane ani, caninele s
-au răspândit în Africa (Pliocenul timpuriu) şi America
de Sud (Pliocenul târziu) (R.M. Hunt Jr., 1996). Tot
atunci, apărea, în America de Nord, Canis lepophagus.
O parte a acestor canide de talie mică era
asemănătoare coiotului, iar o alta avea caracteristicile
lupilor de azi. În Pliocenul târziu, coiotul (C. latrans) a
descins probabil din C. lepophagus (R.M. Nowak,
1979).
(Continuare în pag. 12)
12
(Continuare din pag. 11)
În Pleistocenul timpuriu, acum 1,5-1,8 milioane
ani, câteva tipuri de lup apăreau în Europa (L.D.
Martin, 1989).
Are loc, de asemenea, dezvoltarea intensă şi
diversificarea liniilor de lupi din America de Nord.
Primul canid nord-american identificat clar ca fiind lup
a fost Canis edwardii (J.L. Paradiso şi R.M. Nowak,
1982). Apar, probabil din Canis edwardii, canide
asemănătoare lupului roşcat (Canis rufus) (R.M.
Nowak, 1979).
În timpul Pleistocenului, glaciaţiunile au permis o
intermigrare continentală complexă a caninelor şi a
altor mamifere datorită apariţiei Strâmtorii Bering
(L.D. Martin, 1989): traseul albastru reprezintă
migrarea primilor strămoşi ai câinelui care au evoluat
în America de Nord, după care s-au răspândit în
Eurasia şi Africa (acum 8-3 milioane ani); traseul roşu
reprezintă migrarea noilor specii canine, care s-au
întors din Eurasia în America de Nord (acum circa 2
milioane ani), iar traseul verde reprezintă migrarea
câinilor domesticiţi împreună cu stăpânii lor (acum
15.000-10.000 ani).
În urmă cu 800.000 ani, în Pleistocenul mijlociu,
în America de Nord, apare Canis ambrusteri, un lup
mare, care s-a răspândit pe întreg continentul. Dispare
de aici, probabil, mutându-se în America de Sud, unde
devine strămoşul lupului uriaş (Canis dirus), un lup
puternic, masiv şi extrem de fioros. Acesta, însă, putea
să apară şi din lupii mici sud-americani (R. Nowak,
1992; S.J. Olsen, 1985).
În Pleistocenul târziu, acum 0,3 milioane ani, în
nordul Eurasiei, se dezvolta lupul cenuşiu (Canis
lupus) şi se răspândea în întreaga Europă şi în nordul
Asiei. În cele din urmă, a traversat în America de
Nord, via Strâmtoarea Bering (R. Nowak, 1992).
Apoi, în urmă cu 0,1 milioane ani, în America de
Nord, a apărut lupul uriaş (Canis dirus), un lup masiv,
cu cap uriaş şi dinţi teribili, probabil cel mai mare
membru al familiei câinelui din câţi au existat
vreodată. A ocupat aproape întregul teritoriu cuprins
între sudul Canadei şi America de Sud. Lupul uriaş a
dispărut în urmă cu 8.000 ani (R. Nowak, 1992; J.L.
Paradiso şi R.M. Nowak, 1982).
În conformitate cu o parte a studiilor în domeniu,
prin analiza ADN-ului, s-a ajuns la concluzia că lupul
roşcat (Canis rufus) a apărut ca rezultat al hibridării
lupului cenuşiu cu coiotul, eveniment ce a avut loc în
urmă cu 12.500 - 2.500 ani, în Pleistocenul târziu -
Holocen (D.E. Reich, R.K. Wayne şi D.B. Goldstein,
1999).
Conform altor analize, s-a comparat ADN
provenit de la lupii din estul Canadei, lupi cenuşii din
alte regiuni ale Americii de Nord, coioţi şi lupi roşcaţi.
Rezultatele au indicat că lupul din estul Canadei nu
este un lup cenuşiu (R.M. Hunt Jr., 1996), lupul din
estul Canadei şi lupul roşcat sunt extrem de înrudiţi
(L.D. Martin, 1989) şi că lupii din estul Americii de
Nord sunt mai înrudiţi cu coiotul decât cu lupul
cenuşiu (R. Nowak, 1992).
Pe baza acestor descoperiri, autorii sugerează
următorul model evolutiv: exista, acum 1-2 milioane
ani, o ramură ce s-a desprins din strămoşul comun al
lupului cenuşiu, al celui din estul Americii de Nord şi
coiotului.
O parte a descendenţilor acestei ramuri a migrat în
Eurasia, dând naştere lupului cenuşiu. Cealaltă parte a
rămas în America de Nord şi, acum 150.000 - 300.000
ani, s-a transformat în strămoşul lupilor din estul
Americii de Nord şi coioţilor (P.J. Wilson, S. Grewal,
I.D. Lawford, J.N.M. Heal, A.G. Granacki, D.
Pennock, J.B. Theberge, M.T. Theberge, D.R. Voigt,
W. Waddell, R.E. Chambers, P.C. Paquet, G. Goulet,
D. Cluff şi B.N. White, 2000).
Strămoşii câinelui au evoluat în permanenţă în
scopul adaptării la schimbările de climat şi la
diferitele habitaturi. Cei mai îndepărtaţi dintre ei erau
probabili vânători solitari, însă la sfârşitul pliocenului
-începutul pleistocenului (acum 2 milioane de ani),
când pădurea tropicală şi savana arboricolă au lăsat
locul preeriei, ierbivorele au adoptat un
comportament gregar. Pentru a supravieţui, canidele
vremii au fost nevoite să adopte o structură socială
bazată pe spirit comunitar, structură indispensabilă
vânătorii în haită şi singura soluţie pentru răpunerea
animalelor de talie mare.
13
COMPORTAMENTELE DE
AGRESIUNE
de Daniel Căpriţă
Rezumat: articolul descrie comportamentul agresiv.
Cuvinte cheie: comportament, agresiune.
De multe ori atunci când un
câine muşcă sau mârâie,
considerăm că acesta este un
câine periculos, un neadaptat,
total nepotrivit pentru a trăi în
societate. Din punctul de vedere
al comportamentului animal,
agresiunea este definită ca un act
fizic sau de ameninţare a unui
individ, desfăşurate ca şi consecinţe a limitării libertăţii,
a manifestării potenţialului genetic sau ameninţării
integrităţii organismului.
În cazul câinilor, manifestările agresive reprezintă
un comportament normal care este integrat în viaţa
socială şi făcând parte din procesului de învăţare.
Comportamentul agresiv devine patologic doar atunci
când secvenţele agresive sunt dezorganizate.
Sunt recunoscute cinci tipuri de comportamente
agresive: de prădare, ierarhic, de iritare, din frică,
teritorial şi maternal.
Fazele agresiunii
Atunci când câinele se manifestă agresiv, el
desfăşoară un comportament specific constituit din trei
faze succesive: de intimidare, de agresiune propriu-zisă
şi faza de liniştire.
În faza de intimidare câinele rămâne tăcut cu părul
zburlit, urechile ciulite şi coada ridicată. Apoi câinele
înaintează ţeapăn spre intrus, cu buzele ridicate,
mârâind.
Dacă acesta nu dă semne că ar renunţa, se trece în
faza de agresiune, când câinele atacă intrusul, pe care îl
muşcă şi-l trânteşte la pământ, unde îl ţine până când
oponentul cedează. Modul de desfăşurare a
c o m p o r t a m e n t u l u i
agresiv variază în
funcţie de relaţia
existentă între cei doi
câini. Dacă agresorul
e s t e u n a n i ma l
dominant, muşcătura
este aplicată rapid,
ulterior fiind urmată de
faza de intimidare.
În faza de liniştire dominantul se află în contact cu
dominatul care coboară gâtul şi întoarce privirea; atunci
dominantul pune o labă pe gâtul dominatului sau îl
încalecă.
Agresiunea de prădare Câinele este un prădător capabil să atace prăzi
foarte variate, de la şoareci până la copitate de
dimensiuni medii şi chiar mari dacă haita este destul de
numeroasă.
Agresiunea de pradă este determinată în general de
foame. Ocazional sunt raportate cazuri de agresiuni
canine care au ca victime oameni, comise de câinii
vagabonzi care hoinăresc în haite. Oamenii sunt
consideraţi o pradă de către aceşti câini, nesocializaţi cu
oamenii. Uneori acest tip de agresivitate poate fi
îndreptată şi împotriva copiilor mici care încă nu pot să
meargă. Aceasta se întâmplă la câinii care până atunci
nu au fost expuşi la copii de această vârstă.
În acest tip de agresiune faza de intimidare nu va
apare deoarece nici nu se vrea acest lucru, urmărindu-
se ca atacul să fie surprinzător şi brutal.
Comportamentul este instinctiv, hormonii sexuali nu au
nici o influenţă, fiind motivat în cele mai multe cazuri
de foame.
Câinii care atacă oameni şi animale sunt în general
câini care nu au fost socializaţi cu oamenii. Este de
asemenea posibil ca unii dintre aceşti câini să fie
pregătiţi şi antrenaţi pentru paza şi protecţia stăpânului
şi care muşcă pentru a goni intrusul. Există şi cazuri
câini care atunci când au văzut pentru prima oară un
copil ce merge în patru labe îndrăznesc să-l compare cu
o pradă de dimensiuni mici.
Sunt şi câini sătui care desfăşoară acest tip de
agresiune, cazuri în care motivaţia biologică a foamei
nu mai joacă nici un rol. Aceştia pot ataca animale
domestice, spre exemplu pisicile. Pisica este o pradă
potenţială care excită aproape toţi câinii care trăiesc sau
nu cu o pisică. Această pradă care apare pe teritoriul
familiei - haită este foarte stimulantă. În general se
rezumă la faza de urmărire, pisicile în cele mai multe
cazuri reuşind să scape de răzbunarea canină. Dar există
şi câini prădători specializaţi care chiar reuşesc să
omoare mai multe pisici pe săptămână. Repetarea
succesului întăreşte comportamentul pe fondul
indulgenţei şi bunovoinţei multor proprietari care pun
un asemenea câine să caute în permanenţă pisicile din
vecinătate.
Agresivitatea de prădare rămâne o problemă a
cărui prevenire şi rezolvare revine atât autorităţilor cât
şi proprietarilor de câini, care sunt obligaţi în egală
măsură, să ia măsurile necesare împiedicării
desfăşurării acestui comportament nedorit ce se poate
solda cu victime atât din rândul animalelor cât şi al
oamenilor.
14
SPRINGER SPANIEL ENGLEZ
de dr. ing. Sergiu-Călin Tătărucă
Rezumat: Este un câine construit simetric, compact, puternic,
vesel şi activ. Este mai înalt pe picioare decât toţi spanielii
britanici.
Cuvinte cheie: Câine, rasă, scotocitor, englez, standard,
calităţi, defecte.
Ţară de origine: Marea Britanie.
Denumire originală: English
springer spaniel.
Vechime: Secolul XVII.
Prima utilizare: Leveur (care
ridică vânatul) şi retriever (care
aduce vânatul).
Utilitate actuală: Câine de
companie, vânătoare, căutare-
cercetare.
Perioadă medie de viaţă: 12-14 ani.
Istoric: Această rasă cunoscută încă din Evul
Mediu, este, cu excepţia rasei Clumber, probabil cea
mai veche din rândul spanielilor. La origine, diferitele
varietăţi erau grupate sub numele de spaniel. Doar la
sfârşitul secolului XIX, springerii au fost consideraţi
rasă aparte.
Calităţi: Excelent companion, este un câine cu o
fire veselă, foarte temperamental, deosebit de vioi, cu
o mobilitate debordantă. Latră puţin.
Câine de vânătoare inepuizabil, Springerul englez
este avid de activitate fizică. Dacă este privat de
stimulare mentală sau dacă i se refuză plăcerea de a-şi
elibera energia, acest câine puternic poate deveni
distrugător.
Astăzi, a devenit spanielul de lucru cel mai popular
din Regatul Unit, chiar dacă, mai întâi, calităţile de
specialist în capturarea vânatului cu pene i-au fost
recunoscute în Statele Unite.
În ciuda deosebirilor între suşele de lucru şi cele de
expoziţie, Springerul spaniel englez şi-a păstrat fără
îndoială, chiar şi la subiecţii cei mai urbanizaţi, un
veritabil instinct de câine de vânătoare.
Tocmai din acest punct de vedere, multe instituţii
din întreaga lume specializate în combaterea traficului
şi consumului de stupefiante sau în detectarea
materialelor explozive au preluat rasa pentru a o
include în programele lor de luptă antidrog şi
antiterorism, antrenându-i şi utilizându-i în acest scop.
Pretabilitate:
Standard: F.C.I. nr. 125 / 28.10.2009, grupa 8,
secţiunea 2, câini scotocitori:
ASPECT GENERAL:
Construit simetric, compact, puternic, este vesel şi
activ. Este mai înalt pe picioare decât toţi spanielii
britanici.
CARACTERISTICI:
Este una dintre cele mai vechi rase şi are cele mai
pure origini. Pe vremuri, aceşti câini erau folosiţi
pentru găsirea şi prinderea vânatului, dar, în prezent,
sunt utilizaţi preponderent pentru căutarea / detectarea
explozivilor şi stupefiantelor, persoanelor dispărute,
precum şi în cadrul diferitelor jocuri sportive. Aceşti
câini sunt prietenoşi, întotdeauna bine dispuşi şi
ascultători.
CAP:
Craniu - de lungime medie, moderat de lat, uşor
rotunjit.
Stop - moderat, iar osul occipital nu trebuie să fie
proeminent.
Obraji - plaţi, nările bine dezvoltate.
(Continuare în pag. 15)
15
(Continuare din pag. 14)
Regiunea facială - proporţională cu lungimea craniului,
moderat de lată, fin cizelată în jurul ochilor.
Dentiţie - maxilarele sunt puternice, muşcătura
perfectă, regulată, în foarfece şi în prognatism superior.
Ochi - de mărime medie, sunt migdalaţi, nici
proeminenţi, dar nici înfundaţi în orbite, bine
amplasaţi.
Exprimă atenţie, concentrare şi tandreţe.
Sunt de culoare maro închis. Nuanţele mai deschise nu
sunt de dorit.
Urechi - în formă de lob, destul de lungi şi late,
apropiate de cap, prinse la nivelul ochilor, cu blana
uşor franjurată.
GÂT:
Este destul de lung, musculos, fără salbă, uşor arcuit,
subţiindu-se spre cap.
CORP:
Este puternic, nici prea lung, dar nici prea scurt. Pieptul
este adânc, bine dezvoltat. Coastele sunt uşor arcuite,
bine cuplate.
MEMBRE:
Membre anterioare - având scheletul bine dezvoltat,
umerii sunt oblici, musculoşi, fără a fi încărcaţi. Ei sunt
uşor înclinaţi spre faţă, bine angulaţi. Încheieturile sunt
flexibile şi puternice. Membrele sunt apropiate, cu
aspect compact şi forme rotunjite.
Membre posterioare - sunt bine dezvoltate, cu
articulaţii moderat arcuite. Jaretul este lat, musculos,
bine dezvoltat. Nu sunt de dorit articulaţiile
proeminente.
Labe - puternice.
COADĂ:
Prinsă jos, nu este purtată niciodată mai sus de linia
spatelui, este acoperită cu blană franjurată, în
permanentă mişcare; de preferat, cupată.
MIŞCARE / ALURI:
Membrele anterioare se balansează înspre înainte,
direct din umăr, aruncând labele înainte, într-o manieră
liberă. Când nu se află în alegare, mersul cu paşi mari
este o caracteristică a rasei.
ROBĂ:
Păr - este lipit de corp, drept, rezistent la apă, niciodată
răvăşit, franjurat moderat pe urechi, membre şi corp.
Culoare - alb-brun, alb-negru, cu marcaje albe sau
brune.
TALIE:
48-50 cm.
DEFECTE:
Orice abatere faţă de cele de mai sus constituie un
defect. Fiecare defect se va penaliza în funcţie de
mărimea respectivei abateri, dar şi luând în considerare
calităţile de ansamblu ale exemplarului.
NOTĂ:
Masculii trebuie să aibă două testicule evidente, normal
dezvoltate şi complet coborâte în scrot.
16
SPECIALIZĂRILE CÂINELUI DE SERVICIU
- CÂINELE DE DETECTARE SUBSTANŢE
STUPEFIANTE – POLICE DOG SPECIALIZATIONS
- DROG DETECTION DOG -
de Marius Hadăr
Rezumat: Acest articol conţine informaţii despre câinele poliţist
folosit pentru detectare stupefiante
Cuvinte cheie: Câine, poliţist, detectare, stupefiante, dresaj, miros.
După cum spuneam în numărul trecut, în cadrul ru-
bricii “Specializările câinelui de serviciu”, vom continua în
acest număr cu specializarea “Câinele de detectare stupefi-
ante”.
Astfel că, din cadrul câinilor dresați pentru “mirosuri” la
nivelul Centrului Chinologic Sibiu și implicit la nivelul
Poliției Române, da-
torită creșterii traficului
ș i consumului de
droguri, un rol foarte
important îl are acest
câine de detectare stupe-
fiante, câine care reprez-
intă astfel o categorie de
serviciu, cu o impor-
tanţă foarte mare pentru
munca operativă de
poliţie.
Pretutindeni în lume, câinii de detectare stupefiante
reprezintă cea mai puternică “unealtă” de depistare a aces-
tor substanțe atât de periculoase. Inventivitatea traficanților
în ceea ce privește ascunderea acestor substanțe s-a dovedit
întotdeauna a fi uimitoare. Rezervoarele mijloacelor de
transport, interiorul pieselor metalice, interiorul pneurilor
mijloacelor de transport sunt doar câteva exemple de locuri
unde câinele pentru detectare stupefiante este singurul mi-
jloc de identificare a acestor substanțe, neexistând în acest
moment nici un fel de scaner sau de alt aparat care să poată
detecta stupefiantele cu claritatea cu care o face un câine
special dresat și antrenat în acest scop.
La fel ca și la celelalte specializări, și în acest
caz, după predresaj, atunci când câinele are vârsta de 1-1,5
ani, va urma un curs de specializare. Cursul se întinde pe
durata de 4 luni, timp în care câinelui îi vor fi formate de-
prinderi specifice de căutare, identificare și semnalare a
mai multor substanțe stupefiante. Astfel, după absovirea
cursului, la comanda “caută!”, câinele va porni într-o cău-
tare și va fi capabil să identifice prezența uneia dintre
substanțele enumerate mai sus în căutări efectuate la mi-
jloace de transport, bagaje-colete ori în interiorul ș i exteri-
orul clădirilor, precum și în spații deschise.
La nivelul marilor porturi ale Uniunii Europene, anual,
cantitățile de droguri găsite cu acești câini sunt de ordinul
tonelor. În vara anului trecut, fiind în misiune internațională
cu câinele din dotare în portul spaniol Algeciras, din sudul
peninsulei iberice, căutând persoane care încercau să treacă
în mod ilicit în Uniunea Europeană, am avut ocazia să văd
cu ochii mei lucruri de care până atunci doar auzisem. În
mai multe rânduri, am văzut câinii colegilor spanioli
căutând stupefiante și semnalând prezența acestora la di-
verse mijloace de transport, de la autocare la autocamioane
și autoturisme.
Am văzut atunci rezervoare de combustibil ale camio-
anelor, în care nu mai aveau loc decât 5, maxim 10 litri de
combustibil, pentru că erau “burdușite” cu pachete com-
pacte de hașiș , am văzut autoturisme de lux cu cauciucurile
tăiate de către Poliția Spaniolă pentru a putea scoate
pachete de stupefiante ce se aflau în ele și chiar și autotur-
isme tăiate bucăți cu fierăstraie electrice.
Toate aceste descoperiri și totodată capturi nu ar fi putut
fi realizate fără ajutorul câinelui de detectare stupefiante.
În numărul următor din cadrul seriei „Specializările
câinelui de serviciu”, vom continua cu abordarea subiec-
tului „Câinele de detectare substanțe explozive”.
17
CONCLUZIILE TEMEI DE
CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
PRIVIND
CERCETAREA INFLUENŢEI
FACTORILOR ODORIFERI
PERTURBATORI
ÎN CAZUL DETECTĂRII DE
SUBSTANŢE STUPEFIANTE
Rezumat: În cadrul activităţii de cercetare ştiinţifică a Biroului
Cercetare Ştiinţifică şi Misiuni s-a desfăşurat, pe parcursul
anului 2012 un proiect vizând ‘‘Cercetarea influenţei
factorilor odoriferi perturbatori în cazul detectării de substanţe
stupefiante”.
Cuvinte cheie: Substanţe stupefiante, factori odoriferi
perturbatori, cercetare ştiinţifică.
Pe parcursul anului 2012 în cadrul Biroului de
Cercetare Ştiinţifică şi Misiuni s-a desfăşurat, în cadrul
activităţii de cercetare ştiinţifică un proiect vizând
‘‘Cercetarea influenţei factorilor odoriferi perturbatori
în cazul detectării de substanţe stupefiante”.
În cadrul acestei teme de cercetare, s-au verificat
posibilele influenţe ce pot apărea pe timpul situaţiilor
operative de căutare de substanţe stupefiante, influenţe
ce pot fi generate de prezenţa unor eventuali factori
odoriferi perturbatori.
În urma realizării documentaţiei, pregătirii planului
de cercetare şi a metodologiei de efectuare a acestei
teme de cercetare, s-a obţinut aprobarea efectuării
acesteia.
În consecinţă, pentru buna desfăşurare a acestui
experiment s-au folosit următoarele elemente de
verificare:
- trei câini specializaţi în detectare substanţe
stupefiante, calificaţi în cadrul Centrului Chinologic
„Dr. Aurel Greblea” din Sibiu:
- 1 mascul rasa Ciobănesc German, calificat în anul
2011
- 2 masculi rasa Ciobanesc Belgian, calificaţi în
anul 2011
- un instructor din
cadrul Catedrei de Dresaj
a Centrului Chinologic
„Dr. Aurel Greblea” Sibiu
şi doi instructori din
cadrul Biroului de
Cercetare Ştiinţifică şi
Misiuni din Centrul
Chinologic „Dr. Aurel
Greblea” din Sibiu.
- Substanţe stupefiante
folosite pe t impul
verificărilor:
haşis (20 grame)
cocaină (20 grame)
heroină (20 grame)
canabis (20 grame)
amfetamină (20 grame)
- Substanţe perturbatoare folosite în cadrul acestui
proiect:
hrană câini (Chappi
adult, de vită) - (100
grame)
pliculeţe de ceai (negru/
Lipton & verde/Belin ) –
(5 pliculeţe)
cafea naturală măcinată
(Jacobs & Dalmayr) - (20
grame)
pungi alimentare din
plastic – 2 buc/verificare
mănuşi chirurgicale – 1
buc/verificare
cârnaţi de casă - (20
grame)
comprese medicale sterile - (1/4 din pachet /verificare)
comprese medicale purtătoare de miros uman (1/4 din
pachet /verificare)
Brânză cu mucegai (albastru/Hochland bleu & verde/
Paladin) - (10 grame)
Detergent Ariel (20
grame)
Cloramină B (5 pastile/
verificare)
zahăr tos (20 grame)
m i n g i d e a p o r t
(aparţinând altor câini
decât a celor incluşi în
experiment) – (1 buc /
verificare)
piper negru / boia de
ardei iute (vrac / 20
grame)
pâine (Dobrun) (50
grame) (Continuare în pag. 18)
18
(Continuare din pag. 17)
T o a t e a c e s t e
verificări au fost
efectuate în mediu
controlat, într-o
încăpere special
destinată unor
astfel de verificări,
î n s a l a d e
e x p e r t i z a r e
odorologică aparţinând Biroului de
Cercetare Ştiinţifică şi Misiuni, din cadrul Centrul
Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu.
Poligonul de căutare a constat într-un suport trapezoidal
de aproximativ 30 cm înălţime, fixat de perete, pavat cu
gresie; în acest suport s-au aflat încastrate opt cutii
identice, din inox.
În fiecare cutie s-a
fixat şi un capac din
inox, perforat, pentru
a-i permite câinelui să
analizeze mirosul din
cutie, fără însă a-l
atinge în mod direct.
S-au efectuat patru
tipuri de verificări,
efectuate în condiţii
identice pentru fiecare
dintre cei trei câini implicaţi în test:
Verificarea I: Căutare la 8 cutii sterile. Nici una dintre
cutii nu a conţinut vreun miros, acestea fiind complet
sterile.aflate în aliniamentul de căutare, Această verificare
fost efectuată o singură dată, la începutul testului, pentru
determinarea modului în care câinii sunt interesaţi/atraşi
de cutiile din aliniamentul de căutare. Nivelul de reacţie al
câinilor a fost evaluat cu note de la 0 la 10.
Verificarea II: S-au efectuat căutări la cele 8 cutii
aflate în aliniamentul de căutare, în vederea determinării
nivelului de reacţie al câinilor la sesizarea mirosurilor
perturbatoare. Au fost folosite 19 tipuri de substanţe
perturbatoare. În această verificare aliniamentul NU a
conţinut şi substanţe stupefiante. Din cauza numărului
mare de substanţe, s-au efectuat câte 3 treceri distincte, cu
fiecare câine, pentru a se putea verifica reacţia câinilor
vizavi de toate aceste substanţe.
Nivelul de reacţie al câinilor a fost evaluat cu note de la
0 la 10.
Verificarea III: Căutare la cele 8 cutii aflate în
aliniamentul de căutare, cu scopul de a verifica modul de
reacţie câinilor la detectarea mirosului de substanţe
stupefiante. Din cele 8 cutii din aliniament, o singură cutie
a conţinut stupefiant, restul fiind sterile. S-au efectuat 5
căutări distincte, câte una pentru fiecare dintre cele 5
substanţe stupefiante ce au fost incluse în experiment.
Nivelul de reacţie al câinilor a fost evaluat cu note de la
0 la 10.
Verificarea IV: Căutare la cele 8 cutii aflate în
aliniamentul de căutare, cu scopul de a verifica reacţia
câinilor la detectarea mirosului de stupefiante aflat între
alte mirosuri, perturbatoare. Mirosurile perturbatoare au
făcut parte dintre cele 19 substanţe incluse în proiect şi 7
dintre ele au fost trase la sorţi. S-au efectuat 5 căutări
distincte, cu fiecare dintre cele 5 substanţe stupefiante
incluse în experiment.
Nivelul de reacţie al câinilor a fost evaluat cu note de la
0 la 10.
La terminarea fiecărei căutări, s-a completat o fişă de
examinare în care erau precizate toate elementele
distinctive ale acelei căutări:
Data, ora efectuării verificării; numărul verificării;
Personalul implicat în verificare; semnatura;
Substanţele folosite, cantitatea, poziţia în cadrul
aliniamentului;
Observaţii privind verificarea efectuată
În urma centralizării fişelor de examinare, s-au putut
compara datele acumulate şi efectua grafice analitice a
modului de reacţie ale câinilor în ceea ce priveşte
fiecare substanţă inclusă in test.
Astfel, se poate concluziona faptul că, deşi au fost
înregistrate manifestări de interes faţă de substanţele
perturbatoare folosite în verificări, exemplarele canine
implicate în studiu nu au fost influenţate major de aceste
substanţe, pe timpul căutărilor.
19
JURNAL DE MISIUNE
de Viorel Poroşanu
Rezumat: Misiunea de căutare a unei persoane dispărute
în timpul unui viscol puternic s-a soldat cu găsirea
corpului neînsufleţit de către unul din cei doi câini de
serviciu ai Centrului Chinologic solicitaţi să participe la
acţiunile de căutare.
Cuvinte cheie: Câini de serviciu, căutare persoane
dispărute
11 ianuarie 2013, ora 10:45 – Sunt contactat
telefonic de către domnul Director adjunct Călin Tătărucă;
îmi spune că avem o solicitare din partea Serviciului de
Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Iaşi
pentru a-i sprijini în căutarea unei persoane dispărute în
seara zilei de 07.01.2013 pe raza localităţii Dagâţa,
judeţul Iaşi. Imediat sun ofiţerul de legătură de la IPJ Iaşi
şi îi comunic faptul că eu şi agentul principal de poliţie
Marius Hadăr suntem disponibili în acel moment pentru a
participa la misiunea de căutare. În continuare se
demarează procedura specifică pentru astfel de situaţii
astfel că, în aceeaşi seară, la ora 18:00, pornim împreună
cu colegul meu şi cu cei doi câini din dotarea noastră spre
Iaşi.
Drumul până la Iaşi este îngrozitor...ceaţă deasă
asociată cu depunere de chiciură, noapte, ger...400 de
kilometri. Punem capul pe pernă dimineaţa la ora 04:00...
12 ianuarie 2013, ora 06:00 – Deşteptarea (...de
parcă am fi dormit). Scoatem câinii să se dezmorţească în
timp ce sorbim repede o cafea mai mult fierbinte decât
bună... La ora 07:00 ajungem la sediul IPJ Iaşi şi plecăm
împreună cu echipa de căutare către comuna Dagâţa la 75
de kilometri de Iaşi, pe un drum judeţean, îngheţat şi
alunecos.
09:30 – Ajungem în sfârşit la destinaţie şi ne
alăturăm forţelor mobilizate pentru căutarea victimei:
Poliţie, Jandarmerie, Pompieri, Armată, voluntari – circa
150 de persoane. Sub un metru de zăpadă îngheţată se află
comuna Dagâţa, la limita a trei judeţe: Iaşi, Vaslui şi
Neamţ. Peste acest strat de zăpada îngheţat, în seara zilei
de 07 ianuarie a nins puternic, vântul viscolind zăpada. În
acea seară, Lucian Alexandrescu de 25 ani din satul
Tansa a plecat în jurul orei 22:00 cu alți doi prieteni să
ajute la deszăpezirea mașinii unui prieten. Ulterior s-au
urcat toți în mașina prietenului, dar Lucian a plecat pe jos
acasă. Prietenii lui l-au mai văzut în lumina farurilor doar
câteva minute, după care acesta a dispărut în viscol.
Nimeni nu mai spera să îl găsim în viaţă.
Începem căutarea din locul în care a fost văzut
ultima dată; condiţiile de căutare sunt destul de grele.
Viscolul puternic din seara de 7 ianuarie a adunat zăpada
în fiecare declivitate a pământului.
După câţiva metri de mers pe zăpada îngheţată, dintr-
odată, atât eu, cât şi Nord-câinele meu-intrăm brusc în
zăpada afânată, reuşind cu mult efort să ieşim de acolo.
La -12 grade Celsius, în scurt timp, pe blana lui Nord
se acumulează mici bulgări de zăpadă îngheţată pe care eu
îi curăț ori de cate ori am ocazia să o fac.
13:50- Salam, pateu, brânză şi ceapă pe capota
mașinii în timp ce câinii se odihnesc în cuştile lor...
14:20-Reluăm căutările pe versantul unui deal…o
bătrânică din satul învecinat trece pe lângă noi... “Maică,
o să-l găsiți pe băiat când s-o tochi omătul!” ne spune ea
şi îşi continuă drumul pe jos până în Dagâța pentru a-și
cumpăra pâine.
17:30- Începe să se întunece; se sistează căutările și
plecăm 1,5 ore spre Iaşi. Oprim la un fast-food, luăm un
sandwich la pachet și mergem la Şcoala de Agenți de
Poliție de Frontieră unde suntem cazați. Nord şi Thor își
mănâncă rapid porția de mâncare.
20:10- Mâncăm repede și dormim…..mâine ne
așteaptă o altă zi întreagă de căutare.
(Continuare în pag. 20)
20
(Continuare din pag. 19)
13 ianuarie 2013, ora 06:00 - Marius întinde ultimul
pateu pe pâine și ambalează repede 2 sandwichuri;
umezeala din blana câinilor a înghețat pe interiorul
geamurilor mașinii; peste noapte fuseseră – 15 grade
Celsius. Odată eliberați câinii se duc spre automatul de
cafea ...“Ştiu deja drumul!” îmi spun și mergem să luăm
două “chestii” calde cu miros de cafea...; le bem în
mașina în drum spre IPJ și în continuare până la locul de
căutare.
09:20- Ajungem în biroul primarului comunei Dăgâța
care ne servește cu cafea în timp ce împreună cu colegii
facem planul de căutare pentru ziua de azi. Stabilim
zonele ce urmează să fie scotocite și ne deplasăm acolo.
O volă uriașă se luptă din greu să iasă din zăpadă ca un
elefant prins în nisipul mișcător….reușește într-un târziu
să iasă într-un nor negru de motorină arsă.
Împreună cu Marius începem să periem cu câinii
zona repartizată. Ajungem la un pârâu și continuăm
căutările pe de o parte și alta a acestuia.
14:10 -Deși afară e “soare”, salamul a înghețat pe
capota mașinii...mâncăm și suntem serviți cu un ceai cald
făcut la primărie.
17:40 - Am căutat toată după-masa prin plantații de
pomi și vița de vie… pe alocuri zăpada avea și 2 metri;
plecăm obosiți spre Iaşi. S-a încheiat o altă zi de căutare.
Seara m-am uitat la o emisiune TV și m-am înfiorat
văzând cât de jos poate ajunge natura umană...
14 ianuarie 2013, ora 06:00- același program,
același automat de cafea, același drum înghețat de 70 km
până la Dăgâța.
La stabilirea planurilor de căutare și împarțirea
forțelor îi spun comisarului Săuleac că aș recomanda să
căutăm pe pârâul ce desparte comuna Dăgâța de satul
Tansa; acesta e de acord și plecăm împreună cu 10
polițiști și jandarmi la locație. Deschid ușa din spate a
mașinii și, dacă acum câteva zile Nord sărea bucuros din
cuşcă, astăzi coboară fără prea mare elan, “se vede
oboseala și la ei!” îi spun lui Marius.
Începem căutările: eu și Nord pe un versant al
pârâului, Marius și Thor pe celălalt; celelalte forțe se
întind în linie și pornim.Vântul a adunat troiene uriaşe în
matca pârâului de parcă și-ar fi dat toată silința să facă
lucrul astă. Înaintăm cu greu prin porțiunile cu zăpadă
mare. E înnorat și frig.
La un moment dat, Nord coboară în albia
pârâului,vreo trei metri și bagă nasul în zăpadă...îl
scoate...strănută și îl bagă din nou; începe să
scormonească și apare la suprafaţă o cârpă galbenă….nu
mai aud nimic altceva decât propriul meu puls….alerg
spre câine și îl ajut să scormonească …iese la iveală o
mâna galbenă și îngheţată….ca de manechin. Îl strig pe
Marius care căuta pe malul celălalt. ”Hai, cred că l-am
găsit!”,am strigat în timp ce îl mângâiam fericit pe
Nord.”POTAIA” REUȘ ISE!
Nord reușise acolo unde nu reușiseră aproximativ
200 de oameni care căutau de o săptămână în fiecare zi.
Milioane de ani de evoluție în olfacție au dat roade în
dimineața aceea. Toată revoluția cibernetică în care trăim
nu a reușit deocamdată să elaboreze un instrument care să
înlocuiască simțul olfactiv al acestui minunat coleg.
Polițiștii și jandarmii îl mângâie pe Nord și se
fotografiază cu el.
“BRAVO, PRIETENE!” i-am spus.
În seara aceea am mâncat salam cu pateu împreună
cu Nord...
21
DISPLAZIA COXO-FEMURALĂ
LA CÂINE
de Marius Anghel
Rezumat: Descrierea displaziei coxo-femurale, frecvenţa şi
tratamentele aplicabile în cazul acestei anomalii la câine.
Cuvinte cheie: displazie, ereditar, articulaţie, şold, femur,
unghi Norberg, genetic.
(Continuare din numărul anterior)
Gradele displaziei de şold
Liberă este acea articulaţie care are suprafaţa concavă
în formă de semilună, cuprinde marea parte a capului
femural, spaţiul interarticular este îngust, are lăţime egală,
unghiul Norberg este de 105 grade sau mai mare. În
articulaţie, respectiv în jurul acesteia nu există semne de
inflamaţie.
Articulaţie liberă prin măsurarea unghiului
Norberg optim de 105 grade.
Aproape liberă este articulaţia cu unghi mai mic de
105 grade iar suprafeţele articulare sunt uşor divergente
sau dacă nu sunt divergente, unghiul este între 100–105
grade.
Uşor displazică dacă suprafeţele articulare sunt uşor
aplatizate, divergente, cavitatea acetabulară este mai
aplatizată, capul femural nu are formă globulară perfectă,
unghiul este sub 100 grade. Se pot întâlni semne ale unei
inflamaţii uşoare.
Mediu displazică suprafaţa acetabulară este aplatizată,
capul femural este unghiular, spaţiul intraarticular este
larg, respectiv este lărgit, capul femural iese din acetabul
(unghi de 90–100 grade).
Pe articulaţie şi pe zona adiacentă se pot observa
adesea semnele osteoartrozei.
Displazie gravă capul femural este deformat, luxat,
respectiv subluxat, (unghi sub 90 grade), spaţiul
intraarticular este larg, puternic divergent, acetabulul
foarte aplatizat, în articulaţie şi în jurul acesteia se pot
întâlni modificări grave artrozice.
Menţiune: considerăm capul femural luxat dacă acesta
este în întregime înafara cavităţii acetabulare.
Displazie gravă
Este subluxat dacă perpendiculară dusă pe linia care
uneşte centrul capului femural al celor două articulaţii
este înafara marginii acetabulare, respectiv sub jumătate
din suprafaţa articulară este supusă forţelor de solicitare.
Care anume indivizi sunt pretabili pentru reproducere
în cadrul unei anumite rase, se stabileşte de către asociaţia
respectivă sau de către crescător. În marea lor majoritate
doar indivizii aparţinând categoriei libere, aproape libere
sau uşor displazice se pretează pentru reproducere, iar la
aceştia nici la vârsta adultă nu trebuie să ne facem griji de
posibilitatea dezvoltării bolii.
Căinii mediu şi grav displazici nu sunt admişi pentru
reproducţie, la aceştia trebuie avută în vedere şi marea
probabilitate a apariţiei şchiopăturii.
Trebuie însă subliniat că între rezultatul examenului
radiologic şi gravitatea şchiopăturii nu există întotdeauna
o corelaţie directă.
Se poate întâmpla ca un câine evaluat ca fiind mediu
displazic să prezinte o schiopătură gravă, iar un altul
evaluat grav displazic, să lucreze foarte bine.
(urmare în numărul viitor)
Centrul Chinologic
”Dr. Aurel Greblea” Adresa: Sibiu, Calea Dumbrăvii 157
cod 550399
Telefoane: 0269235181; 0269235186 Fax: 0269240090
e-mail: [email protected]
Ne găsiţi şi pe web!
ww.centrulchinologic.ro
Câinele poliţist - siguranţă şi eficienţă!
Demonstraţie de dresaj canin - Athos, în căutare de imigranţi ascunşi în autovehicule
