ISTORIA:UTOPIE, AMINTIRE ŞI PROIECT DE VIITORStudii de istorie oferite Profesorului Andrei Pippidi

la împlinirea a 65 de ani

Tehnoredactare: Mihaela Răducă

ISTORIA:

UTOPIE, AMINTIRE

ŞI PROIECT DE VIITORStudii de istorie oferite

Profesorului Andrei Pippidi la împlinirea a 65 de ani

editoriRADU G. PĂUN, OVIDIU CRISTEA

EDITURA UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA”IAŞI – 2013

CUPRINS

Desluşire ................................................................................................................... 7

„Hommes et idées…”

ŞTEFAN S. GOROVEI, Donatori, răzvrătiţi şi pribegi. Incursiuni prosopografice ... 11MARIA MAGDALENA SZÉKELY, Schitul Drăguşanul. Datorie creştinească şi

conştiinţă genealogică în actul de ctitorire ..................................................... 33TUDOR TEOTEOI, Semnificaţiile activităţii desfăşurate în Rusia (1655-1669) de

viitorul Mitropolit Dionisie al Ungrovlahiei (1672) ........................................ 93JACQUES BOUCHARD, Une encyclopédie dans la bibliothèque des

Mavrocordatos (1720) ..................................................................................... 117ANDREI TIMOTIN, Un memoriu autobiografic inedit al lui Radu Cantacuzino

către Ducele Francisc de Lorena .................................................................... 127OVIDIU OLAR, Un aventurier al Luminilor. Prinţul Radu Cantacuzino (1699-1761)

şi Ordinul constantinian al Sfântului Gheorghe .............................................. 153PASCHALIS M. KITROMILIDES, A Moldavian Connection to the Introduction

of the Enlightenment in Cyprus: The Contribution of Archbishop Kyprianos(1810-1821) ..................................................................................................... 167

IOANA FEODOROV, The Meaning of Ifranğ and Ifranğiyy in Paul of Aleppo’sJournal ............................................................................................................. 177

LIGIA LIVADĂ-CADESCHI, „Cultul filantropiei, gloria naţiunilor”. Proiectuldoctorului Cuciuranu pentru înfiinţarea unui spital central (Iaşi, 1842) ........ 189

„… du Sud-Est européen”

ŞERBAN PAPACOSTEA, Destinul politic al unei aşezări strategice: Chilia însecolul al XV-lea .............................................................................................. 209

PETRE GURAN, Troisième Rome ou Nouvelle Jérusalem ? Une aporie de laByzance après Byzance .................................................................................... 219

MARIAN COMAN, Podunavia şi relaţiile sârbo-muntene în secolele XIV-XVI ..... 239ŞTEFAN ANDREESCU, Relicve ale Sfintei Cruci la Muntele Athos ...................... 259OVIDIU CRISTEA, PETRONEL ZAHARIUC, Averea lui Petru Şchiopul şi

procesul pentru moştenirea ei. Noi piese ale dosarului ................................... 265

IVAN BILIARSKY, Notes sur le Mss. sl. 219 de la Bibliothèque de l’Académieroumaine et sur quelques textes s’y trouvant ................................................... 283

MATEI CAZACU, Grecs, Romains et Autochtones au Bas-Danube dansl’Antiquité et au Moyen Age ............................................................................ 303

FLORIN MARINESCU, Contribuţii privitoare la relaţiile mănăstirii athonitePantocrator cu Ţările Române ........................................................................ 329

STEVAN K. PAVLOWITCH, Monarchy in the Balkans. A ‘European’ Form ofGovernment between the 1830s and the 1940s ................................................. 337

BIANCA VALOTA, Storiografie dell’Europa Centro-orientale tra ‘800 e ‘900:qualche considerazione .................................................................................... 347

„… à l’aube de l’âge moderne”

GIANFRANCO GIRAUDO, Car’ e Sultan = Imperatore? ...................................... 359DANIEL TOLLET, Les frontières religieuses entre Europe chrétienne latine et

grecque et leurs implications politiques. L’exemple de l’Ukraine commezone frontière ................................................................................................... 375

ALEXANDRU CIOCÎLTAN, Calamităţi naturale necunoscute din Moldova într-osursă din 1678 .................................................................................................. 383

RADU G. PĂUN, Ecouri ale evenimentelor din Balcani la Raguza şi Roma (1714) ... 387CONSTANŢA VINTILĂ-GHIŢULESCU, „Să fiţi procleţi şi afurisiţi”: blestemul

şi afurisenia în procedura de judecată a vechiului sistem juridic românesc(1700-1860) ..................................................................................................... 401

ANDREEA-ROXANA IANCU, Neştiutori, încăpăţânaţi şi vicleni în căutareaodihnei. Procedura de recurs în Moldova şi Ţara Românească în timpuldomnilor fanarioţi şi sub ocupaţie rusească .................................................... 417

„… et contemporaine”

PAUL E. MICHELSON, Nicolae Iorga and Europe, 1890-1916 ............................. 437BOGDAN POPA, „Statul cultural”. Consideraţii asupra unui schimb de idei între

Nicolae Iorga şi Dimitrie Gusti ....................................................................... 451DENNIS DELETANT, Condemned but not Forgotten: The Fate of pro-British

activists in Romania, 1945-1964 ...................................................................... 459

Abrevieri .................................................................................................................... 475

DESLUŞIRE

Editarea unui volum de omagiu e o întreprindere oarecum paradoxală, înmăsura în care foştii elevi se regăsesc în situaţia de a-l prezenta lumii academicepe propriul lor profesor, conform unui ritual bizar de inversare de roluri. În cene priveşte, suntem perfect conştienţi că nu din prezentarea pe care am face-onoi – inevitabil subiectivă şi incompletă – ar putea reieşi importanţa pe careopera Profesorului Andrei Pippidi o are pentru istoriografia românească – şi nunumai. Aceasta este o poziţie de mult şi pentru totdeauna câştigată; mărturiestau zecile şi zecile de articole, cărţi, recenzii şi intervenţii în colocvii, confe-rinţe şi congrese peste tot în lume. Iată de ce am refuzat să urmăm ritualul şi amdecis ca acest volum să nu fie însoţit nici de prezentarea detaliată a carierei celuiomagiat, nici de lista pretins exhaustivă a lucrărilor sale publicate şi încă şi maipuţin de aprecieri asupra acestora. Câteva idei, pentru cei mai puţin familiarizaţi– admiţând că există şi din aceştia –, reies din chiar sumarul volumului, din celecâteva rânduri pe care cititorul le găseşte pe coperta a IV-a, precum şi dinreferinţele la care trimite fiecare contribuţie.

O explicaţie este totuşi necesară, căci ea este menită a da seama de rostulînsuşi al acestui argument. Cum se va fi înţeles poate, titlul volumului de faţă îlparafrazează pe acela al unui articol pe care Profesorul Andrei Pippidi îl publicaîn 1994 în revista ieşeană „Xenopoliana”1: Evul Mediu ca utopie, ca amintire şica proiect de viitor. Volumul respectiv poartă un titlu provocator: Postmoder-nism, Postcomunism, Postistorie, iar articolul la care facem referinţă aici segăseşte într-un grupaj intitulat Postcomunism şi discurs istoric, un subiect carepreocupa foarte mult la momentul respectiv şi mai preocupă şi acum, chiar dacămulţi cred că el nu mai este de actualitate.

Nu vom povesti aici articolul din „Xenopoliana” şi nici nu vom insistaasupra rolului pe care autorul său l-a jucat şi îl joacă în procesul, lung, mult prealung, de refacere a ştiinţei istorice din România după 1990, rol asumat atât încercetare, cât şi la catedră şi prin luări de poziţie în spaţiul public. Am ales acesttitlu, pentru că el comunică, în puţine cuvinte, ce a însemnat pentru noi, cei caresemnăm aceste rânduri, întâlnirea cu Profesorul Andrei Pippidi. E sigur că

1 „Xenopoliana”, II, 1-4, 1994, p. 102-117.

Editorii8

fiecare dintre contributorii la acest volum, precum şi mulţi alţi colegi carepentru o raţiune sau alta nu se regăsesc în sumar, au propria lor… istorie depovestit. N-ar fi onest deci să profităm de dreptul la cuvânt pe care singuri nil-am acordat pentru a face din povestea noastră povestea tuturor. Ne vommărgini deci să spunem doar atât: graţie întâlnirii cu Profesorul Andrei Pippidi,în primele zile ale lui 1990, utopia noastră, pentru că asta era profesiunea deistoric la cumpăna dintre anii 1980 şi 1990, a devenit un adevărat proiect deviitor şi, de fapt, continuă să fie. Este, lăsând la o parte aici nenumărate altelucruri, amintirea care contează cel mai mult. Şi pentru care nu-i vom puteaniciodată mulţumi pe de-a-ntregul.

NOTA EDITORILOR

Volumul de faţă reuneşte contribuţiile celor mai mulţi dintre elevii direcţi,precum şi ale unora dintre cei mai apropiaţi prieteni şi colaboratori aiProfesorului Andrei Pippidi. Din varii considerente, dintre care unele ţin denecunoscutele vieţii, altele de puterile fiecăruia şi, în fine, încă destule depriceperea sau nepriceperea noastră, a editorilor, nu am putut a-i avea aici petoţi aceia care ar fi dorit să-şi omagieze pe această cale profesorul şi/sauprietenul. Ne cerem deci iertare tuturor celor care nu se regăsesc în paginileacestei cărţi; îi rugăm să îngăduie şi să se bucure de ceea ce este fără a seîntrista de lipsa a ceea ce ar fi putut să fie.

MULŢUMIRI Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi,personal Domnului Profesor Andrei Corbea-Hoişie, Directorul Editurii.

Gratitudinea noastră se îndreaptă deopotrivă către colegul şi prietenulPetronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii „AlexandruIoan Cuza” din Iaşi, care a sprijinit acest proiect încă din clipa în care nu eradecât o idee.

UN AVENTURIER AL LUMINILOR.PRINŢUL RADU CANTACUZINO (1699-1761)

ŞI ORDINUL CONSTANTINIAN AL SFÂNTULUI GHEORGHE*

OVIDIU OLAR

1.

Dacă acceptăm definiţia dată „Aventurierului” de Enciclopedia lui Diderotşi d’Alembert, atunci nu avem încotro şi trebuie să-l considerăm pe principeleRadu Cantacuzino un reprezentant tipic al genului. A fost, fără îndoială, în ceamai mare parte a vieţii, „un om fără caracter şi fără domiciliu, care îşi vârăinsistent nasul peste tot şi de care nu te-ai putea feri îndeajuns”1. Spre deosebireînsă de majoritatea celorlalţi aşa-zişi „gentilomi ai norocului” din epoca Lumi-nilor, mânaţi îndeobşte de setea nestăvilită de a-şi depăşi condiţia socialăaproximativă dobândită la naştere şi de a pătrunde în lumea bună, beizadeauacantacuzină a fost motivată de dorinţa arzătoare de a recupera un statut şi oavere la care se considera perfect îndreptăţit în virtutea originii sale alese. RaduCantacuzino nu a avut veleităţi literare sau filosofice. Nu a emis pretenţii detaumaturg sau de vindecător. Nu a avut ambiţii alchimice. În schimb, a făcut totce i-a stat în putere ca să obţină tronul Valahiei2.

Născut pe 17 martie 1699 la Bucureşti, Radu aparţinea „ilustrei”Cantacuzena domus, fiind fiul voievodului Ştefan al Ţării Româneşti şi al

* Paginile ce urmează fac parte din rezultatele proiectului de cercetare Opera necunoscută a unui

cărturar român din secolul al XVIII-lea: traducerile din italiană şi germană ale lui Vlad Boţulescu,proiect finanţat de CNCSIS-UEFISCSU (PN II-RU TE 58/2010); pentru detalii, vezi EmanuelaTimotin / Andrei Timotin, Les traductions de l’italien et de l’allemand de Vlad Boţulescu (1763-1764).Projet d’édition, în „Revue Roumaine de Linguistique”, 56, 2011, 1, p. 81-91. Mulţumescpersonalului Departamentului Manuscrise – Carte Rară al BAR Bucureşti pentru ajutorul acordatcu gentileţe.

1 Encyclopédie, ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers, I, Paris,1751, p. 869 („un homme sans caractère et sans domicile qui se mêle hardiment d’affaires et donton ne saurait trop se défier”).

2 Pentru aventurierii Luminilor, vezi Suzanne Roth, Les Aventuriers au XVIIIe siècle, Paris,1980; Alexandre Stroev, Les Aventuriers des Lumières, Paris, 1997; idem, „Те, кто поправляетфортуну”: авантюристы Просвещения, Moscova, 1998; Daniel Roche, Aventuriers etaventure au temps de Casanova, în Casanova. La passion de la liberté, Paris, 2011.

Ovidiu Olar154

Păunei Greceanu şi nepotul eruditului stolnic Constantin3. O descendenţă maialeasă cu greu se putea închipui în Valahia timpului şi nu numai; postelniculConstantin Cantacuzino, bunicul voievodului Ştefan şi strămoşul lui Radu setrăgea, după unii, din însuşi împăratul Constantin cel Mare, iar fiului său stol-nicul i se dedicau biografii ale împăraţilor Ioan al VI-lea Cantacuzino şi Matei ICantacuzino, aluzie inechivocă la o înrudire directă a sa cu vechea „casă” impe-rială bizantină4. Executarea tatălui său, Ştefan, de către otomani în vara anului1716 avea însă să-i schimbe radical soarta. Silit să fugă pentru a-şi salva viaţa,Radu şi-a văzut spulberate şansele de a-i succeda părintelui său pe tronul ŢăriiRomâneşti şi de a se reîntoarce într-o patrie unde proprietăţile familiei fuseserăconfiscate, iar numele Cantacuzino devenise o crimă susceptibilă de pedeapsacu moartea5. Tânărul principe nu şi-a pierdut totuşi speranţa. De la Roma laViena, de la Paris la Sankt-Petersburg, într-un cuvânt, de-a lungul şi de-a latulEuropei, el a încercat fără odihnă să-i convingă pe monarhii timpului să-l ajutesă-şi recapete moştenirea pierdută – depozitele de bani, moşiile şi, mai ales,domnia Valahiei.

În acest sens, Radu Cantacuzino nu a ezitat să ţeasă intrigi, să arborezetitluri tot mai elaborate şi să apeleze la falsuri sau exagerări genealogice şiheraldice, fapt observat şi taxat imediat şi de numeroşii săi rivali6. Astfel, unmanuscris păstrat în Arhivele de la Iaşi şi o serie de diplome emise în 1735,1736, 1743 şi 1744 ni-l prezintă în postura de Mare Maestru al Ordinului cava-leresc al Sfântului Gheorghe, o „invenţie a unor aventurieri balcanici din primajumătate a secolului al XVI-lea” despre care se pretindea însă că ar fi fostîntemeiat de Constantin cel Mare însuşi7.

3 Pentru personaj, vezi studiul lui Andrei Timotin din prezentul volum.4 Pentru detalii, vezi Andrei Pippidi, „Fables, bagatelles et impertinences”. Autour de

certaines généalogies byzantines des XVIe-XVIIIe siècles, în ÉBPB, 1, 1979, p. 298-299 [= Idem,Hommes et idées du Sud-Est européen à l’aube de l’age moderne, Bucureşti-Paris, 1980, p. 284-285].Pentru problema continuităţii familiei Cantacuzino după căderea Constantinopolului în 1453, veziDonald N. Nicol, The Byzantine Family of Kantakouzenos (Cantacuzenus) ca. 1100-1460. AGenealogical and Prosopographical Study, Dumbarton Oaks, 1968; idem, The Byzantine Familyof Kantakouzenos. Some Addenda and Corrigenda, în DOP, 27, 1973, p. 309-315; Petre Ş. Năsturel,De la Cantacuzinii Bizanţului la Cantacuzinii Turcocraţiei şi ai Ţărilor Române, în ArhGen, I (VI),1994, 1-2, p. 171-175; Ştefan S. Gorovei, Continuitatea Cantacuzinilor: un punct de vedere,ArhGen, I (VI), 1994, 3-4, p. 321-322; Ion M. Cantacuzino, Noi surprize în ascendenţa imperialăa lui Mihai Cantacuzino Şeitanoglu, ArhGen, VI (IX), 1999, 1-4, p. 151-155.

5 Anton-Maria del Chiaro Fiorentino, Revoluţiile Valahiei (după textul reeditat de N. Iorga),în româneşte de S. Cris-Cristian, cu o introducere de N. Iorga, Iaşi, 1929.

6 Jean Gouillard, Constantin III Brancovan (1709-1757) et l’Autriche, d’après des docu-ments inédits, în ARBSH, 24, 1943, 1, p. 80, 97-98.

7 Pentru codice (ms. 2617), vezi Ştefan S. Gorovei, în AIIAI, 18, 1981, p. 732-733;Andrei Pippidi, L’Ordre constantinien et les généalogies byzantines, în ÉBPB, 3, 1997, p. 214-217;Sorin Iftimi, Reprezentări heraldice în arhiva Cantacuzinilor. Cartea de aur a Ordinului constan-tinian al Sfântului Gheorghe, în Andi Mihalache, Silvia Marin-Barutcieff (eds.), De la fictiv la real.Imaginea, imaginarul, imagologia, Iaşi, 2010, p. 599-617. Pentru diplome, vezi Nic. Densuşianu, înAARMSI, seria II, tomul II – „Secţiunea I (Partea administrativă şi desbaterile)”, Bucureşti,1881, p. 211; Ioan C. Filitti, Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino, Iaşi, 1919, p. 63-64 (no 204);

Un aventurier al Luminilor 155

Cercetările dedicate de Andrei Pippidi subiectului au elucidat multe dintremisterele care înconjurau episodul cantacuzin al Ordinului8. Cu toate acestea,inevitabil, destule întrebări au rămas fără răspuns sau fără un răspuns clar. Cumi-a venit lui Radu ideea de a asuma marele magisteriu? A fost el iniţiat înarcanele afacerii de către pretinsul Mare Maestru Ioannes IX Antonius I FlaviusAngelus Comnenus Lascaris Paleologus – de fapt, un impostor piemontez penume Gian Antonio Lazier agreat de Habsburgi – pentru ca mai apoi, cu acordulîmpăratului Carol al VI-lea, să-i uzurpe acestuia demnitatea9? Când anume aprins contur arborele genealogic cosmetizat în baza căruia îşi formuleazăpretenţiile de descendent al Anghelilor, Flaviilor şi Comnenilor? A fost defi-nitivat acesta din urmă în preajma anului 1727, când Radu şi fratele său cerinsistent anumite cărţi patriarhului Hrisant al Ierusalimului, mai devreme, maitârziu10? În fine, ce piese conţinea „dosarul” de Mare Maestru al prinţului?

În cele ce urmează îmi propun să răspund la ultima întrebare. Pretextul eoferit de un volum apărut la Hamburg în 1755, volum necunoscut până înprezent specialiştilor şi amatorilor – Constitutio definitoria Sacræ AngelicæAuratæ Constantinianæ Militiæ Augusti Ordinis Sancti Megalo-MartyrisGeorgii ab Imperatore Ioanne V. Cantacuzeno, Angelo, Flavio, Comneno, insynodo Demotichæ A. MCCCXXXI. et sequentibus habita decreta, cum aliismonumentis huc pertinentibus, duabusque appendicibus De constitutionibus etritibus Ordinis Sancti Sepulcri et De exequiis Magni Magistri, Prioris,Superioris etc. E Græco sermone in Latinum conversa iconibusque ornata.

2.

Atunci când am citit fişa de catalog a acestui in-4o de [16 +] 184 de pagini,ceea ce mi-a stârnit curiozitatea a fost invocarea numelui basileului Ioan al V-leaCantacuzino şi a sinodului pe care el l-ar fi convocat la Demotica / Didumáteiqo.În diplomele emise ajunse până la noi, Radu Cantacuzino face constant trimiterela „reforma” Ordinului Sfântului Gheorghe realizată de „augustul împăratroman”, al cărui urmaş legitim se consideră, iar Ioan C. Filitti, în descrierea din

N. Iorga (ed.), Documente privitoare la familia Cantacuzino scoase în cea mai mare parte dinarchiva d-lui G. Gr. Cantacuzino, Bucureşti, 1902, p. 185-191 (no LXXXII); BAR Bucureşti – Peceţi,II, no 434. Pentru locul Ordinului printre Ordinele cavalereşti ale timpului, vezi Jonathan Riley-Smith,Towards a History of Military Religious Orders, în Karl Borchardt, Nikolas Jaspert, Helen J.Nicholson (eds.), The Hospitallers, the Mediterranean, and Europe. Festschrift for AnthonyLuttrell, Aldershot, 2007, p. 271; D’Arcy Jonathan Dacre Boulton, The Monarchical Orders ofKnighthood in Later Medieval Europe 1325-1520, Woodbridge, Suffolk, 20002, p. 407, nota 30.

8 Andrei Pippidi, „Fables, bagatelles et impertinences”…; idem, False genealogii bizantinedin ciclul constantinian, în ArhGen, I (VI), 1994, 3-4, p. 107-114; idem, L’Ordre constantinien…

9 Marthe Jans, Des Anges et de St-Georges. Jean Antoine de Lalais Lazier, Prince FlaveAnge Comnène Lascaris Paléologue de l’Ales de Augusta Prætoria. Étude historique, Aosta,1985, p. 173-174.

10 Hurmuzaki-Iorga, Documente, XIV/2, p. 913-914 (no DCCCCLXXXIX); 960(no DCCCCXXXIII). Din păcate, lista cărţilor nu ne este pe moment cunoscută.

Ovidiu Olar156

1919 a arhivei lui Gheorghe Gr. Cantacuzino „Nababul”, pomeneşte de o copiea unui hrisov suspectat de fals emis pe 14 august 134111. M-am întrebat, prinurmare, dacă tipăritura din 1755 nu-l menţionează, fie şi în trecere, pe aventu-rierul valah. Nu mică mi-a fost mirarea să văd că ea îi este de-a dreptul dedicată.„Prea-înseninatul principe, domnul Ioan Radu Cantacuzino” Angelo, Flavio,Comneno, Vallachiæ, Moldaviæ et Bessarabiæ Duci, Despotæ Peloponesi,Thessaliæ, Macedoniæ, S.R.I. utriusque Principi, Alhutaæ et MehedintiarumEthnarchæ, Marchioni in Hylphow, Romanatz, Theleorman, Ialomicæ,Dembovicæ, Prahowæ, Arghesii, Czernetz et Slatinæ, citra et ultra DanubiiRipas et Transalpinarum nec non Salinarum Theleghæ hereditario Domino etDynastæ, Comiti Epidauri, Corinthi et Apostolici Regni Hungariæ, Baroni inMohyllow, Affumatz, Zennöaghæ, utriusque Philipesth, ceterorumque Feudorum,Territoriorum et Possessionum Allodialium Seren. Domus Cantacuzenæ perUkraynam et Transilvaniam Absoluto perpetuo Domino, Sac. Ang. Aur. Constan-tinianæ Militiæ Insignis Ordinis S. Martyris Georgii jure sanguinis hereditarioMagistro etc. comisionase cartea.

Prefaţa, datată 28 iunie 1755, oferă câteva lămuriri binevenite12. Autorulei, Johann Samuel Müller (1701-1773), rector al celei mai vechi şcoli dinHamburg, reputata Gelehrtenschule des Johanneums, şi libretist cu oarecarefaimă în epocă, arată că Radu dorise să republice toate documentele importantecu privire la Ordinul al cărui Mare Maestru era. Aceste documente ar fi fostadunate şi traduse în limba latină de către unul dintre urmaşii eroului albanezScanderbeg, Georgius Castriotus, duce al Epirului şi cavaler aurit. NumitulGeorgius le-ar fi aflat la mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai – acoloar fi fost mutat, pentru a-l feri de pericolul otoman, registrul imperial în careerau păstrate actele oficiale. La capătul unei şederi de şase luni în mănăstire, cupermisiunea şi cu ajutorul stareţului, Castriotus le-ar fi tradus din greceşte. El ile-ar fi dedicat apoi lui Demetrius II. Mohylla, Cantacuzenus, Angelus, Flavius,Comnenus – Vallachiæ, Moldaviæ et Bessarabiæ Regnans Despota, Dux, atqueperpetuus Dynasta –, care, încântat de rezultat, ar fi decis să fie editată. Ediţiacu pricina fiind rară, Radu Cantacuzino găsise de cuviinţă să o retipărească.

Filologul Christian Gottlieb Schwartz (1675-1751), cumnatul lui Müller,asumase primul sarcina republicării; din păcate, moartea îl împiedicase să ducăproiectul la bun sfârşit. Cu toate acestea, el reuşise să adune multe dovezi alevechimii şi pertinenţei pretenţiilor Cantacuzinilor la marele magisteriu al Ordi-nului constantinian care acum puteau fi folosite.

11 Ioan C. Filitti, Arhiva…, p. xxxv; Andrei Pippidi, False genealogii…, p. 109.12 Constitutio definitoria…, p. 5-12 (nenumerotate). Pentru autor, vezi Franklin Kopitzsch,

Johann Samuel Müller. Ein Rektor des Johanneums im Zeitalter der Aufklärung, în 450 JahreGelehrtenschule des Johanneums zu Hamburg, Hamburg, 1979, p. 31-34, 215; vezi şi BritReipsch (ed.), Georg Philipp Telemann. Miriways: Singspiel in drei Akten nach einem Librettovon Johann Samuel Müller, TWV 21:24, Kassel, 1999.

Un aventurier al Luminilor 157

Constitutio definitoria Sacræ Angelicæ Auratæ Constantinianæ Militiæ AugustiOrdinis Sancti Megalo-Martyris Georgii…, Hamburg (prelo Schrœderiano) 1755.

Pagina de titlu13

13 Exemplarul consultat de mine pe 14 iulie 2012 face parte din colecţiile din Bibliotecii

Bodleiene [(Vet.) 1217 e. 30 – disponibil on-line la adresa http://dbooks.bodleian.ox.ac.uk/books/PDFs/590868987.pdf)].

Ovidiu Olar158

Müller le enumeră pe cele mai importante, fără a intra în detalii. Astfel,„bulei” emise în 1341 de împăratul Ioan al V-lea îi urmează diploma acordată în1491 de Frederic al II-lea lui Alexius / Aloysius Blancus I; diploma acordată în1576 de Maximilian al II-lea lui Alexius / Aloysius Blancus II; diploma acordatăîn 1630 de Ferdinand al II-lea Joanni Andreæ Flavio Comneno; diplomaacordată de Carol al VI-lea lui Radu Cantacuzino, diplomă confirmată în 1745de Maria Tereza şi de Carol al VII-lea; gramata acordată de patriarhul ecumenicPaisie al III-lea lui Radu în 1730 şi, în fine, gramata prin care patriarhul Meletieal VII-lea al Ierusalimului îl recunoştea pe acelaşi personaj drept Mare Maestrual unui Ordin al Sfântului Mormânt. Practic, dintr-un condei, Radu se poziţionaca urmaş legitim a două familii concurente la marele magisteriu al Ordinului– familia Blancus / Bianchi („Paleolog”) şi familia Angelo –, făcând completabstracţie de pretenţiile unei a treia familii, familia Farnese.

Christian Gottlieb Schwarz (1675-1751).Gravură de Georg Paul Nusbiegel,

după o pictură de Johann Justin Preißler. Altdorf 175714

14 Christian Gottlieb Schwarz, Observationes ad Guil. Henr. Nieupoorti Compendium

antiquitatum Romanarum præmissa brevi introductione editæ cum præfatione Io. Andr. Mich.Nagelii, Altdorf (Lorenz Schüpfel), 1757, frontispiciu.

Un aventurier al Luminilor 159

Poziţionarea era foarte şubredă. Actele din 1491 şi 1576 fuseseră doveditedrept false în 172515. Drepturile ereditare ale lui Giovanni-Andrea Angelo II lamarele magisteriu al Ordinului constantinian fuseseră cumpărate de către duceleFrancesco I Farnese al Parmei în 169716. Dreptul de a consacra cavaleri, acordatîn baza unei diplome (îndoielnice) emise în prima zi a lunii februarie a anului1735 de Carol al VI-lea, îi fusese ridicat lui Radu de către soţul Mariei Tereza,îngrozit de lejeritatea cu care erau sacrificate criteriile autentice de selecţie înfavoarea argumentelor financiare17. O înrudire între cele trei familii – Angelo,Blancus / Bianchi, Cantacuzino – era, la rândul său, exclusă18. În plus, era celpuţin neobişnuit ca patriarhul ortodox de Constantinopol să sancţioneze magis-teriul suprem al unui ordin catolic, plasat sub protecţia Sfântului Scaun. Cutoate acestea, prinţul valah puţin se sinchisea. La urma urmelor, pretinsul volumalcătuit şi tradus de Georgius Castriotus era în întregime o operă de ficţiunegenealogică, aşa cum se va vedea în cele ce urmează.

Intitulată Definitorium Sacræ Angelicæ Auratæ Constantinianæ Militiæinsignis Ordinis Sancti Megalo-Martyris Georgii, ex Græco idiomate inLatinum translatum a viro nobili Georgio Castrioto, Epirota Comite, etdedicatum excelso, glorioso, felici ac potenti Duci, Principi Demetrio, Mohyllæ,Cantacuzeno, Angelo, Flavio, Comneno, Moldavorum et BessaraborumDominatori hereditario, cartea inexistentă „republicată” în 1755 este precedatăde un privilegiu acordat de „ducele” Demetrius II, la Iaşi, la calendele luniiseptembrie, indictionul al şaselea, în „anul al optulea al domniei noastre”(1584). Ea debutează cu o dedicaţie nedatată către ducele Demetrius II, semnatăde Georgius Castriotus, se compune din trei părţi şi o anexă şi are 17 ilustraţii.

„Din mila lui Dumnezeu Dimitrie, gospodar şi despot” (?).Constitutio definitoria…, p. 16 (nenumerotată)

15 Andrei Pippidi, False genealogii…, p. 113; idem, L’Ordre constantinien…, p. 207-210.16 Desmond Seward, Italy’s Knights of St. George. The Constantinian Order, Gerrards Cross,

1986, p. 41-52.17 Banul Mihai Cantacuzino, Genealogia Cantacuzinilor, ed. N. Iorga, Bucureşti, 1902,

p. 332-333. N. Iorga a fost primul care a manifestat rezerve cu privire la autenticitateadocumentului.

18 Andrei Pippidi, False genealogii…

Ovidiu Olar160

Prima parte conţine o listă a Marilor Maeştri ai Ordinului constantinian alSfântului Gheorghe, redactată iniţial (chipurile) de la Ioan al V-lea Cantacuzino(1341) la Dimitrie al II-lea (1592) Movilă şi completată apoi până la RaduCantacuzino19. A doua parte conţine două documente: un hrisov emis de Ioan al V-leala Demotica, pe 14 septembrie 1341, şi hotărârile unui sinod prezidat de patri-arhul ecumenic Teofil în acelaşi oraş două zile mai târziu şi „renovat” laConstantinopol pe 7 mai 134320. A treia parte conţine regulamentul complet defuncţionare al Ordinului, promulgat prin edict imperial la încheierea lucrărilorsinodului local ţinut la Demotica şi la Constantinopol, pe 1 martie 1343; suntdescrise aici legile frăţiei, principiile care trebuiau respectate de cavaleri,demnităţile şi funcţiile care puteau fi avute de membri, ceremoniile specifice,prezenţa şi rolul femeilor21. În anexă se află constitutiones et ritus ale OrdinuluiSfântului Mormânt, considerat ordo filialis et pendens de cel constantinian22. Oserie de ilustraţii figurează veşmintele şi însemnele cavalerilor, una dintre eleînfăţişându-l pe Ioan al V-lea23. Iată, aşadar, pe scurt, ce conţinea „dosarul” deMare Maestru al lui Radu Cantacuzino.

Că piesele prezentate nu sunt autentice este indubitabil. Dovezile în acestsens sunt covârşitoare. Titulatura fantezistă a împăratului (Ioannes Cantacuzenus,Angelus, Flavius, Comnenus…), precizarea eronată că 1341 este primo imperiinostri anno, desemnarea anacronică a unui Acropolitis ca Mare Logofăt,menţiunea incorectă că alături de împărat semnează fiul său, cezarul Matei,localizarea greşită la Demotica, în Tracia, a evenimentelor, desemnarea capatriarh ecumenic a unui inexistent Philotheus, semnăturile uşor irealiste, toatepledează în favoarea unor falsuri menite să-i furnizeze lui Radu Cantacuzinodovada de care avea nevoie pentru a pretinde marele magisteriu al Ordinuluiconstantinian.

„Ioan Cantacuzino…” (?). Constitutio definitoria…, p. 37

19 Constitutio definitoria…, p. 9-12 (vezi Anexa 2).20 Ibidem, p. 15-22, 23-31.21 Ibidem, p. 32 sq.22 Ibidem, p. 162-182.23 Ibidem, p. 41, 43, 45, 47, 49, 51, 53, 55, 56, 137, 139, 141, 143, 145, 147, 165, 167.

Un aventurier al Luminilor 161

Constitutio definitoria Sacræ Angelicæ Auratæ ConstantinianæMilitiæ Augusti Ordinis Sancti Megalo-Martyris Georgii…,

Hamburg (prelo Schrœderiano) 1755. Pagina de titlu

De fapt, întreg dosarul era închipuit. Ducele Dimitrie al II-lea MohyllaCantacuzenus Angelus Flavius Comnenus nu a existat. O genealogie lăsatămoştenire de Radu fiicei sale Leopoldina (căsătorită) O’Donnell ni-l prezintădrept soţ al „Alexandrei Potosca” şi tată al lui „Alexandru al IV-lea Moghilă,ducs Moldovei”, însă gestul era mai mult ca sigur interesat. Originile prestigioaseale Movileştilor – şi despre ei se spunea că se trag din casa Flavia şi se înrudesc

Ovidiu Olar162

cu Paleologii – sunt conjurate pentru folosul propriu de neobositul pretendent destirpe Cantacuzină24. Cât despre ducele Epirului Georgius Castriotus şi munca sade editor şi traducător în mănăstirea Sfânta Ecaterina, nici ea nu e altceva decâtun artificiu retoric, de efect probabil într-o perioadă în care numele luiScanderbeg era deosebit de apreciat25.

Cu toate acestea, povestea în poveste în poveste care vede lumina tiparuluila Hamburg în 1755 nu este deloc lipsită de relevanţă. În primul rând, ea oferădate preţioase despre Radu Cantacuzino şi despre strategiile sale genealogico-heraldice. Departe de a fi „renunţat de bună voie la orice aventură”, cum setemea Vasile Mihordea, principele adaugă file importante la „cartea” vieţii saleaventuroase. În pofida interdicţiei ferme şi irevocabile lansate de Habsburgi,îngrijoraţi de excese, el continuă să confere diplome de cavaleri26. Pornind de laDiscursul lui Teodor Spandugnino / Spandounes Cantacuzino despre origineaÎmpăraţilor otomani, de la faimoasa „Byzantine du Louvre”, de la Familiilebizantine ale lui Charles du Fresne, sieur du Cange şi de la producţiile menite asprijini pretenţiile unor personaje precum Angelo, Bianchi sau Lazier, Radu„construieşte un roman de familie în care ficţiunea şi realitatea merg mână înmână”27. Or, acest roman spune multe despre calităţile, ambiţiile şi defecteleautorului – oare unde ar fi putut ajunge dacă şi-ar fi temperat orgoliul?

Cavaler cu colan (Eques torquatus)în veşmintele ordinului şi în veşminte obişnuite.

Constitutio definitoria…, p. 43, 51

24 Andrei Pippidi, „Fables, bagatelles et impertinences”…, p. 300-302 [= Idem, Hommes etidées…, p. 286-288]; idem, False genealogii…, p. 112; idem, L’Ordre constantinien…, p. 222-223.

25 Pentru interesul acordat lui Scanderbeg în anturajul lui Radu Cantacuzino, vezi idem,Une biographie de Scanderbeg traduite en roumain, în Peuples, États et nations dans le sud-est del’Europe. IXe Congres international des études du sud-est européen, 30 août – 4 septembre 2004.Contributions roumaines, Bucureşti, 2004, p. 143-154.

26 În manuscrisul de la Iaşi, ultima intrare, făcută de o altă mână decât intrările precedente,poartă data de 13 mai 1753; Stanislaus Didacus Comes Tarnoviæ este creat cavaler la Kompiolsky,în palatinatul Cracoviei (ms. 2617, f. 37v; Andrei Pippidi, L’Ordre constantinien…, p. 216; Sorin Iftimi,Reprezentări heraldice în arhiva Cantacuzinilor…).

27 Pentru detalii, vezi Andrei Pippidi, L’Ordre constantinien…, p. 221-222.

Un aventurier al Luminilor 163

Apoi, se vede completată lista surselor bibliografice ale Genealogieicantacuzinilor (1787) a banului Mihail Cantacuzino28. Din compararea listei deMari Maeştri ai Genealogiei cu cea a Constituţiei din 1755 rezultă că volumulapărut la Hamburg este „cartea tipărită, în care arată toate acele vechi obiceiuriale acestei cavalerii” despre care pomeneşte banul29. Listele sunt aproapeidentice, banul omiţându-i doar pe Ioan al VI-lea Paleolog (1362) şi pe IrinaCantacuzino (1482).

În fine, obsesia lui Radu Cantacuzino de a-şi redobândi statutul pierdut – indi-ferent ce i se oferă, nu este niciodată mulţumit – pune în mişcare oameni şiprecipită evenimente care altfel ar fi fost relativ greu de urmărit de către unistoric aflat la două secole şi mai bine distanţă. Fiul lui Ştefan voievod nu repre-zintă un caz unic în Ţările Române prin plăsmuirile şi intrigile sale30. Cu toateacestea, lumea paralelă pe care o creează ajunge, datorită amplorii şi consis-tenţei sale, să spună multe despre universul al cărui copie fidelă încerca să fie.

3.

Despre Radu Cantacuzino, N. Iorga nu a avut o părere prea bună. „Omdezorientat, fără moralitate şi fără conştiinţă, chinuit de o nepotolită sete deaventuri, fie şi criminale”, Radu nu avea nimic ataşant31. Indiferent totuşi decaracter, individul îşi are însemnătatea sa; el este unul dintre simbolurile epociisale. Secolul al XVIII-lea este, printre altele, un secol al unei ordini sociale şipolitice bine conturate. În egală măsură, el este un secol al încercărilor de infil-trare şi al contestărilor acestei ordini. Contestatar, principele valah nu a fost. Înschimb, s-a dovedit un maestru al infiltrării.

Charles-Geneviève-Louis-Auguste-André-Timothée d’Eon de Beaumont,faimosul Chevalier d’Eon, a fost diplomat, spion, soldat, francmason şitravestit32. Radu Cantacuzino n-a fost nimic din toate acestea, deşi în câteva

28 Pentru personaj şi operă, vezi Giorge Pascu, Mihail Cantacuzino, în CI, 1, 1925, p. 6-78;Ilie Corfus, În legătură cu opera lui Mihai Cantacuzino, în RIR, 16, 1946, p. 129-141; PaulCernovodeanu, O operă de erudiţie a sec. al XVIII-lea. Genealogia Cantacuzinilor (1787), înDocumente noi descoperite şi informaţii arheologice, Bucureşti, 1981, p. 89-94; Mihai SorinRădulescu, Banul Mihai Cantacuzino (1723 – c. 1790), în ArhGen, VI (XI), 1999, 1-4, p. 31-34.

29 Banul Mihai Cantacuzino, Genealogia Cantacuzinilor, ed. N. Iorga, Bucureşti, 1902, p. 327.Ioan (Iancu) V. Cantacuzino vorbeşte şi el în 1912 despre „genealogia Prinţului Rodolphe Cantacuzino,unde se găseşte reprodusă copia diplomei imperiale…”; vezi Cătălina Opaschi, O genealogieinedită a familiei Cantacuzino şi herburi cantacuzine, în „Cercetări Numismatice”, 12-13, 2006-2007,p. 546.

30 Vezi, de pildă, cazul lui Despot sau al Ipsilanţilor: Gheorghe Pungă, Cu privire la arborelegenealogic al lui Despot vodă, în ArhGen, II (VII), 1995, 3-4, p. 23-38; Dumitru Nastase,Originea imperială plăsmuită şi înrudirile româneşti autentice ale Ipsilanţilor, ArhGen, II (VII),1995, 3-4, p. 57-64.

31 N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, II, De la 1688 la 1780, Bucureşti, 1926, p. 564.32 Gary Kates, Monsieur d’Eon Is a Woman: A Tale of Political Intrigue and Sexual Masquerade,

Baltimore, 2001; Simon Burrows, Jonathan Conlin, Russell Goulbourne, Valerie Mainz (eds.),The Chevalier d’Eon and his Worlds. Gender, Espionage and Politics in the Eighteenth Century,Londra – New York, 2010.

Ovidiu Olar164

rânduri a asumat sau măcar a pretins comanda unui regiment de husari. PierreAnge Goudar, calul de bătaie al seducătorului Giovanni Giacomo Casanova, afost, rând pe rând, călugăr, abate, ostaş, cavaler, negustor, ministru de Stat înCorsica, comis în administraţia militară franceză, general în Maroc, hangiu înDanemarca, colonel în Spania, diriginte de poştă în Boemia, ambasador laLiège, diplomat şi negociator la Napoli, marchiz la Paris, codoş pe alocuri şicartofor pretutindeni33. Radu Cantacuzino n-a fost nici pe departe atât de versatil.Stiepan Zanovič, pretins „Castriotto, prinţ al Albaniei”, a fost un scriitor de talentcare s-a sinucis la abia 35 de ani în închisoarea în care îl aruncaseră creditorii34.Radu Cantacuzino s-a mărginit să compună cereri de protecţie şi de ajutor şi amurit de moarte bună. François Douceur a fost un bricoler de „notiţe genealogiceşi istorice” fanteziste potrivit cărora ar fi fost prinţ de Chios şi urmaş al împă-ratului Iustinian35. Radu Cantacuzino n-a fost deloc un aristocrat închipuit. Înschimb, specialitatea sa a fost supralicitarea în interes propriu a originilor nobileşi a înrudirilor alese ale familiei sale.

Într-un studiu dedicat ordinelor cavalereşti britanice din perioada 1660-1760,Antti Matikkala a evidenţiat faptul că aceste structuri ierarhice au avut o valoaresimbolică ridicată în „competiţia culturală” acerbă dintre monarhiile europene.În era „Luminilor cavalereşti”, era obligatoriu pentru un stat cu pretenţii să sepoată mândri cu un Ordin prestigios.

„Departe de a fi vechi relicve medievale, Ordinele au jucat un rol central înpolitica la nivel înalt şi mai cu seamă în viaţa marii nobilimi. Ele au continuat săfie considerate instrumente practice atât în politica internă, cât şi în politicaexternă.”36

Cazul lui Radu confirmă această afirmaţie. Deşi era o „persoană fizică”, pentruprincipe, marele magisteriu reprezenta o carte de vizită eficientă şi o sursă de banişi de influenţă deloc neglijabilă. Pentru „clienţii” săi, diplomele de cavaler aleunui Ordin milenar reprezentau o portiţă de intrare în societatea „aleasă”.

Diploma acordată pe 2 ianuarie 1744 baronului Ioan Carol de Abschatz şiWallstadt este concludentă în acest sens. Grija acordată detaliilor şi conţinutului– armeriile emitentului şi ale beneficiarului, titulatura emitentului, privilegiile

33 Daniel Roche, Aventuriers et aventure… (http://expositions.bnf.fr/casanova/arret/08.htm –consultată pe 1 iulie 2012). Pentru detalii, vezi Jean-Claude Hauc, Ange Goudar, un aventurier desLumières, Paris, 2000 [vezi şi Katherine Astbury, în „French Studies”, 60, 2006, 1, p. 122-123];Ange Goudar, La storia dei greci, nobili giocatori d’azzardo [Introducere de Maria RosariaPelizzari, traducere de Gisella Maiello], Potenza, 2008.

34 Roland Mortier, „Le Prince d'Albanie”. Un aventurier au Siècle des Lumières, Paris, 2000.35 Pierre-Yves Beaurepaire, Les supercheries littéraires du prince Justiniani de Chio, aventurier

et franc-maçon, în „Revue de l’AIRE. Recherches sur l’épistolaire”, 28, 2002, p. 43-49. Pentrudetalii, vezi Archives de la Bastille – Bibliothèque de l’Arsenal, dosar 12228 (Notice historique etgénéalogique de la maison des princes Justiniani, princes souverains de l’Ile de Chio, 336 ff.).

36 Antti Matikkala, The Orders of Knighthood and the Formation of the British HonoursSystem, Woodbridge – New York, 2008, p. 1 („Far from being old medieval relics, the orders hada central role at the hart of high politics and especially in the life of higher nobility. The orderscontinued to be considered practical tools in both domestic and foreign policy…”).

Un aventurier al Luminilor 165

beneficiarului, trimiterile la diplome anterioare, aspectul fizic al documentului(caligrafia aleasă, miniaturile frumos executate, pecetea aplicată, pergamentulde bună calitate, coperţile de catifea, cutia de metal de protecţie) – sunt un semnindubitabil al importanţei pe care documentul o avea pentru toţi cei implicaţi37.

Radu Cantacuzino a fost un aventurier. Am comite însă o mare greşealădacă i-am trata cu lejeritate aventurile.

ANEXĂ

Lista Marilor Maeştri ai Ordinului constantinian al Sfântului Gheorghe.Versiunea din Constitutio definitoria (1755) şi versiunea din Ghenealoghiafamiliei Cantacuzinilor (1787).

Constitutio definitoria Sacræ AngelicæAuratæ Constantinianæ Militiæ AugustiOrdinis Sancti Megalo-Martyris Georgiiab Imperatore Ioanne V. Cantacuzeno,Angelo, Flavio, Comneno, in synodoDemotichæ A. MCCCXXXI. et sequentibushabita decreta, cum aliis monumentishuc pertinentibus

Ghenealoghia familiei Cantacuzinilor, acăria izvorâre se trage din neamul deValoa, din Perii de Franţa: începându-sede la anul 800, pogoară pănă la anul1787

1341. Ioannes V. Imperator, Cantacuzenus,Angelus, Flavius, Comnenus, Augustus.

1341. Ioan Cantacuzino Împăratul.

1351. Matthæus I. Imperator et Collega,Ioannis antecedentis filius.

1351. Mateiŭ Cantacuzino Împăratul.

1362. Ioannes VI. Imperator, Palæologus.1410. Demetrius, Cæsar, ImperatorisMatthæi I. filius.

1410. Dimitrie Cantacuzino Chesar.

1427. Andronicus Cantacuzenus, Desp.Lesbi.

1427. Andronic Cantacuzino, Despot laLesbos.

1433. Michael Cantacuzenus, Dux. 1433. Mihail Cantacuzino, Ducs.1449. Theodorus Cantacuzenus, Dux. 1449. Teodor Cantacuzino, Ducs.1453. Emmanuel Cantacuzenus, Dux. 1453. Emanuil Cantacuzino, Ducs.1466. Georgius Cantacuzenus, Despota. 1466. Gheorghe Cantacuzino, Ducs.1475. Matthæus Cantacuzenus, Ducas. 1475. Mateiŭ Cantacuzino, Ducs.1479. Stephanus Cantacuzenus, DespotaServiæ et Epiri Dynasta.

1479. Ştefan Cantacuzino, Ducs Epiruluĭ.

1482. Irene Cantacuzena, Domina Serviæ,Stephani filia.1490. Alexius Albus Cantacuzenus, vulgoAloysius Blancus, Emanuelis filius etStephani nepos, in Candia.

1490. Alexe Cantacuzino, Alois Vulco-Blanc.

37 BAR – Peceţi, II, no 434; pregătesc un studiu special şi o ediţie a acestui document, pe

moment inedit.

Ovidiu Olar166

1516. Michael Cantacuzenus, Alexii Albifilius, in Candia.

1516. Mihail Cantacuzino, fiul luĭ Alexe.

1530. Georgius Cantacuzenus,Valetudinarius dictus, in ArcadiaPeloponesi.

1530. Gheorghe Cantacuzino, laPeloponis.

1540. Sanctus Rodulphus nigerCantacuzenus, Vallachiæ Dux.

1540. Rudolf Cantacuzino, Negru.

……

1552. Thomas Cantacuzenus. 1552. Toma Cantacuzino.1566. Andronicus Cantacuzenus, Thomæfrater.

1556. Andronic Cantacuzino, frateleTomiĭ.

1576. Alexius Albus Cantacuzenus, vulgoAloysius Blancus Palæologus dictus.

1576. Alexe Cantacuzino Blanc.

1584. Demetrius Cantacuzenus, Aloysiifilius.

1580. Dimitrie Cantacuzino, fiul luĭ Alexe.

1589. Andronicus Cantacuzenus, Sapienscognominatus.

1589. Andronic… Þ Sofác.

1592. Demetrius II. Mohylla, Cantacu-zenus, Angelus, Flavius, Comnenus,Moldavorum et Bessaraborum Dominus.

1592. Dimitrie Moghilă Cantacuzino.

1633. Alexander. Et 1633. Alexandrufiiĭ luĭ Dim. Cantacuzino.

1640. Ioannes Andreas, Demetrii II.gloriose gubernacula tractantis filiidilectissimi, dignissimi.

1640. Ioan Andreiŭ

1657. Andronicus Cantacuzenus, IoannisAndreæ filius.

1657. Andronic Cantacuzino, fiul luĭIoan Andreiŭ.

1668. Constantinus Bessaraba. 1668. Costandin Basarab.1680. Sylvanus sive Scerban V. Mohylla,Bessaraba, Angelus, Flavius, Comnenus,Cantacuzenus, Vallachiæ Dux.

1680. Şerban Basarab Cantacuzino.

……

1712. Constantinus XII. Vallachiæ Dux. 1712. Constantin.1716. Stephanus II. frater Constantini XII.Ultimus ex hac gente Vallachiæ Dux.

1716. Ştefan Cantacuzino.

…Rudolphus Cantacuzenus, etc. etc. sumitMagisterium Ordinis Sacræ MilitiæConstantinianæ, post obitum GenitorisStephani, Viennæ Austriæ, sub protec-tione S. Cæs. et Reg. Cathol. MajestatisCaroli VI. semper gloriosissimæ memoriæ.

1735. Rudolf Cantacuzino, fiul lui ŞtefanCantacuzino.