Libera circulatie a marfurilor si politicicomerciale comune

 

Legislatia primara

        Art. 23 si 24 (domeniul de aplicare a regulilor privind libera circulatie amarfurilor)

        Art. 25 - 27 (interzicerea taxelor vamale si a tuturor taxelor cu efectechivalent)

        Art. 28 - 31 (interzicerea restrictiilor cantitative în operatiunile comerciale)

        Art. 90 - 93 (prevederi privind impozitele)

        Art. 3(b) al Tratatului CE prevede ca stabilirea unei politici comerciale comune(PCC) este una dintre activitatile ce va ajuta CE la atingerea obiectivelor generale aleacesteia, fixate prin art. 2 al Tratatului CE.

        Art 131 al Tratatului CE se refera la stabilirea uniunii vamale între Statelemembre

        Art 132 TCE reglementeaza armonizarea progresiva a ajutoarelor pentru exportuldin Statele membre catre state terte

        Art. 133 CE defineste cadrul si procedurile decizionale ce trebuie urmate laadoptarea legislatiei secundare în materia PCC

        Art. 134 instituie cooperarea între statele membre în ceea ce priveste aplicarearegulilor PCC precum si eventualele derogari de la aceste reguli.

Legislatia secundara

        Regulamentul Consiliului (CE) 2913/92 din 12 octombrie 1992, prin care sestabileste Codul Vamal al Comunitatii. Aceasta reglementare a suferit numeroasemodificari.

        Regulamentul Comisiei (CE) 2454/93 din 2 iulie 1993, care prevede implementareaCodului Vamal al Comunitatii. Aceasta reglementare a suferit numeroase modificari.

        Regulamentul Consiliului (CE) 2658/87 din 23 iulie 1987 referitor la nomenclaturatarifara si statistica si la Tarifele Vamale.

        Directiva Consiliului 83/189/CE din 28 martie 1983, care stabileste procedura defurnizare a informatiiilor în domeniul standardelor si reglementarilor tehnice.

        Directiva Comisiei din 22 decembrie 1969 privind eliminarea masurilor cu efectechivalent cu cel al restrictiilor cantitative la import care nu sunt acoperite de altedispozitii adoptate în temeiul Tratatul CEE.

Introducere

Dintre cele patru libertati pe care se întemeiaza PiataInterna, libera circulatie a marfurilor este cea mai influentadin punctul de vedere al impactului asupra vietii cetatenilordin Uniunea Europeana. Întrucât tratatele nu contin definitiica atare ale pietei comune sau pietei interne, doctrina aîncercat sa le defineasca drept locul de întâlnire al cereriisi ofertei din toate statele membre, fara discriminare pe bazade cetatenie sau, dupa caz, nationalitate ori distorsionari aleconcurentei.

În aceste conditii s-ar parea ca sunt foarte putineactivitatile economice ale unui stat care sa scape influenteiliberei circulatii a marfurilor. De aceea, jurisprudenta Curtiiîn aceasta materie este rezultatul încercarilor institutiilorcomunitare, statelor membre, persoanelor fizice sau juridice dea cunoaste care sunt limitele pietei comune si, în principiu,ce valori si interese sunt protejate de dreptul comunitar.

Principiul a evoluat odata cu dezvoltarea comertuluiintracomunitar, care a fost impresionanta, numai daca ne gândimla faptul ca nici unul dintre cumparatorii din hypermarketurilede astazi nu stie sau nu îsi aminteste ca la începutul anilor'50 se facea contrabanda cu unt, sub lumina lunii, între Olanda(unde acest produs avea pret mult mai scazut) si Belgia.

Daca acceptam ca Piata Interna înseamna locul de întâlnire alcererii si ofertei în ceea ce priveste un produs, rezulta ca nutrebuie impuse limite sau conditionari la intrarea produsuluipe piata nationala a unui stat membru. Exemplele cele maievidente în acest sens sunt reprezentate de taxele vamale sauimpunerea de cote. Dar acestea nu constituie singureleobstacole în calea intrarii unui produs pe o piata. Statelemembre, prin intermediul legislatiei adoptate pentru protejareapietelor nationale, pot afecta circulatia marfurilor într-omaniera ce restrictioneaza activitatea economica, fara ca, la oprima vedere, aceasta sa fie discriminatorie. Într-un cazipotetic si evident absurd, dar relevant pentru masuri care nusunt discriminatorii prima facie pentru produse straine, dacalegislatia nationala ar permite deschiderea magazinelor numaidoua ore pe saptamâna, aceasta masura ar descuraja producatoriidin alte state sa furnizeze marfuri pentru aceasta piata, ceeace are ca rezultat prevenirea crearii unei piete interne lanivel comunitar.

Pe de alta parte, tratatele nu doresc sa stabileasca doar opiata interna, ci o Comunitate. Ceea ce înseamna ca piatainterna este augmentata de politici ce se refera si la alteelemente ale calitatii vietii în UE: politica agricola,sociala, de mediu, de protectie a consumatorilor etc. Tratatulpermite restrictionarea liberei circulatii a marfurilor, careeste însotita de doctrina Curtii referitoare la "cerinteleobligatorii", conform carora, pâna la armonizarea la nivelcomunitar, restrictiile nediscriminatorii ale statelor membrepentru marfuri ce intra pe teritoriul lor si care suntdestinate protejarii unor valori recunoscute de dreptulcomunitar (mediu, protectia consumatorilor etc) vor ficompatibile cu tratatul.

Principiul libertatii de circulatie se aplica atât produselorcare provin din statele membre cât si produselor care suntlocalizate în cadrul Comunitatii si care au fost importate în828u2012i mod legal dintr-un stat din afara Comunitatii. Înmomentul importului initial, aceste produse au fost supusetaxelor vamale conform politicii tarifare comune siformalitatilor administrative, statistice si de igienacorespunzatoare legislatiei UE. În urma acestor proceduriprodusele primesc "dreptul la libera circulatie" în cadrulUniunii Europene.

În principiu, libera circulatie a marfurilor cere statelormembre sa abroge toate masurile ce constituie o bariera încalea comertului în interiorul Comunitatii. Abolirea masurilornationale restrictive de natura fiscala reprezinta corolarulstabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelorde import si export si orice masuri cu efect echivalent ceafecteaza comertul între statele membre, precum si stabilireaunui tarif vamal comun fata de state terte (tarile aflate înafara acestei zone).

Existenta unui tarif vamal comun este elementul care facediferenta dintre o uniune vamala si o zona comerciala liberacum ar fi cea existenta între statele membre ale UniuniiEuropene, Norvegia, Islanda si Liechtenstein, cunoscuta subnumele de Zona Economica Europeana.

În cadrul Uniunii Vamale, toate taxele colectate de stat atuncicând bunurile trec frontiera sunt interzise (la import, la

export, pentru tranzit). Printr-o decizie a Consiliului UEtaxele vamale au fost abrogate complet la 1 iulie 1968, iarinterdictia are efect direct.

Clasificarea tarifara a produselor: în momentul patrunderiiunui produs pe teritoriul Uniunii Europene, acesta esteclasificat conform "Nomenclaturii Combinate". Aceastaclasificare este utilizata la calculul taxelor vamale datoratepentru acest produs. Desigur, pot exista dezacorduri cu privirela clasificarea acestui produs, iar rezolvarea acestei problemeeste de competenta instantelor nationale. Întrebari preliminareprivind clasificarea unui produs conform NomenclaturiiCombinate sunt adresate în mod obisnuit catre CEJ.

Interdictia taxelor vamale

În cazul Arta italiana[1], Curtea a definit atât notiunea demarfuri, cât si faptul ca interdictia taxelor vamale nu depindede scopul pentru care sunt create si aplicate acele taxe, ci deefectul acestora.

Italia a impus o taxa pe exportul bunurilor artistice, istoricesi arheologice. Comisia a considerat ca taxa reprezinta oîncalcare a liberei circulatii a marfurilor si a introdusactiune în fata Curtii împotriva Italiei. Italia s-a aparatsustinând ca aceste bunuri nu trebuie sa fie considerate dreptmarfuri pentru scopul regulilor uniunii vamale si ca adevaratulscop al acelei taxe nu era de a creste veniturile statului, cide a proteja mostenirea artistica si istorica a tarii. Curtea arespins argumentele Italiei, definind marfurile ca fiindprodusele cu valoare monetara si care pot forma obiectul unortranzactii comerciale. Desi natura bunurilor prevazute de legeaitaliana era distincta de alte tipuri de bunuri, acestea aveauvaloare monetara si erau subiectul tranzactiilor comerciale.Acest argument era întarit si de faptul ca legea italianaimpunea taxa în discutie proportional cu valoarea bunurilor.Tratatul nu face distinctie între scopurile taxelor impuse destate, spune doar ca taxele sunt interzise.

Nu are importanta ca taxa nu este adoptata cu scopprotectionist si este destinata finantarii fondului social almuncitorilor în industria de prelucrarii de diamante[2].

Marfurile se refera la bunuri concrete si nu la drepturi.

C 97/98, Jagerskiold c. Gustafsson

La 29 mai 1997 domnul Gustafsson pescuia cu lanseta în apeleapartinând domnului Jagerskiold, în Kimoto, Finlanda. Cu douazile mai devreme, dl. Gustafsson platise o licenta de pescuit,conform legislatiei finlandeze, care îi permitea sa pescuiascachiar si în ape particulare. În actiunea introdusa în fatainstantei nationale, dl. Jagerskiold a solicitat sa i seinterzica pârâtului pescuitul cu lanseta, fara acordul lui,sustinând, inter alia, ca legislatia nationala este contraraliberei circulatii a marfurilor. Curtea a stabilit ca acordareade drepturi de pescuit si eliberarea permiselor de pescuit potfi evaluate în bani si pot face obiectul tranzactiilorcomerciale, în conformitate cu directiva 88/361/CEE, careprevede acest lucru. Dar activitatea de a pune tertilor ladispozitie apele în care se poate pescui, în anumite conditii,constituie o furnizare de servicii, în sensul art. 49 siurmatoarele TCE, daca are un caracter transfrontalier. Faptulca acele drepturi si permisiunea acordata sunt mentionate îndocumente, care pot fi subiect al tranzactiilor, nu estesuficient pentru a aplica prevederile din Tratat referitoare lalibera circulatie a marfurilor.

Interdictia taxelor cu efect echivalent taxelor vamale

Curtea a interpretat în sens foarte larg notiunea de taxe cuefect echivalent: "orice taxe de ordin financiar, indiferent decât de mica este suma, indiferent de nume si metode, perceputeîn mod unilateral, pentru marfuri de provenienta interna sauexterna ca urmare a faptului ca acestea traverseaza granita,chiar daca aceste taxe nu sunt colectate în beneficiulstatului, nu au natura discriminatorie sau protectionista, iarprodusul taxat nu se afla în competitie cu produsele fabricatepe plan intern".[3]

Conform Curtii Europene de Justitie interdictia se poate aplicasi taxelor care nu sunt achitate în sensul strict al cuvântuluicatre stat, ci catre o autoritate locala sau chiar catre unorganism caruia i-au fost delegate functii ale autoritatii destat.

C 94/74, Industria Gomma Articoli Vari IGAV c. Ente nazionale per la cellulosa e per la carta ENCC

Conform legislatiei italiene în vigoare în anii 70, taxa pedistribuirea hârtiei, fibrei de lemn si a cartonului se plateacatre o institutie independenta, non-profit, guvernata dedreptul public. O buna parte din aceste venituri a fostutilizata pentru subventionarea presei italiene. Când ocompanie din domeniul hârtiei a refuzat sa plateasca aceastataxa, a fost chemata în judecata înfata PRETORE din ABBIATEGRASSO. Instanta italiana, prinintermediul procedurii preliminare, a cerut CEJ sa stabileascadaca perceperea acestei taxe este interzisa conform articolului25 din Tratat.

Curtea a decis ca perceperea acestei taxe de catre o institutieindependenta si nu de catre stat, nu are implicatii asupradefinitiei acesteia din perspectiva articolului 25 TCE.

Faptul ca taxa se aplica atât în cazul produselor fabricate peplan intern cât si al celor din import nu împiedica etichetareataxei ca având efect echivalent unei taxe vamale, dacaveniturile se varsa în beneficiul exclusiv al produsuluinational în cauza.  

Curtea a mai identificat ca taxe având efect echivalent: taxapentru acoperirea costurilor impuse de analiza statistica acirculatiei marfurilor peste granite,[4] taxele pentrucontrolul de calitate al produselor destinate exportului[5],taxele impuse ca urmare a inspectiei sanitare a produselor latrecerea frontierei.[6]

Taxe cu efect echivalent permise

a. Taxe pentru serviciile furnizate. Statele membre pot taxa omarfa datorita serviciilor furnizate importatorilor sauexportatorilor. Aceasta posibilitate este atent supravegheatade Curte si limitata de criterii stricte. Nu poate depasivaloarea sau costurile serviciului furnizat importatorului sauexportatorului si poate fi impusa doar în cazuri speciale.Activitatea administrativa destinata mentinerii unui sistemimpus de interesul general (e.g.: inspectii fito-sanitare) nupoate fi considerata serviciu furnizat importatorului sau

exportatorului si nu justifica plata unor sume catre stat.Constituie taxa cu efect echivalent permisa plata depozitariitemporare a marfurilor, la cererea importatorului, în conditiispeciale datorate naturii marfurilor

b. Taxe ce fac parte din sistemul comunitar.

Taxele impuse pentru implementarea unui sistem comunitar suntexceptate de la interdictia taxelor cu efect echivalent (e.g.taxele impuse în legatura cu politica agricola comuna, taxeimpuse ca urmare a inspectiilor sanitar-veterinare prevazute îndirective[7]).

Impozitarea pe plan intern

Problematica impozitarii este una complexa în cadrul dreptuluicomunitar. Întrucât statele membre au considerat, înca dinmomentul elaborarii Tratatului de la Roma, ca politica fiscalaeste unul din atributele suveranitatii nationale, legislatiaprimara acorda un grad ridicat de autonomie statelor în acestdomeniu. Aceasta autonomie este totusi supusa unorrestrictionari impuse de alte prevederi ale Tratatului, precumcele privind impozitarea indirecta, ce reflecta reglementarileOrganizatiei Mondiale a Comertului. Aceste prevederi aleTratatului au un efect direct vertical. Art. 93 împuternicesteCE în privinta adoptarii legislatiei pentru armonizarealegislatiei la nivel national în domeniul impozitelor peprofit, al accizelor si al celorlalte forme de impozitareindirecta. Impozitarea directa este mentionata doar în art.293, prin care se solicita Statelor Membre sa înceapa negocieripentru abolirea dublei impozitari, acolo unde acest lucru seimpune.

Exista si alte prevederi care pot avea impact asupraimpozitarii. De exemplu, masurile privind impozitarea la nivelnational trebuie sa respecte dispozitiile tratatului cu privirela ajutorul oferit de stat. Astfel, masurile privindimpozitarea, care se constituie în masuri de ajutor de stat,trebuie comunicate Comisiei. Comisia a decis elaborarea unorlinii directoare cu privire la aplicarea articolului 87 si acelor care urmeaza (fost articolul 92 si urmatoarele) în cazulmasurilor referitoare la impozitarea directa a afacerilor si

care au fost publicate sub forma unei notificari din parteaComisiei la sfârsitul anului 1998.[8]

Prevederile care limiteaza libertatea statelor în materiefiscala din punctul de vedere al liberei circulatii amarfurilor sunt reprezentate de art. 90[9] TCE, ce interzicetaxele discriminatorii si protectioniste. Art. 90 (1) interzicediscriminarea fiscala între produse importate si cele provenindde pe piata interna si care sunt de natura similara, în vremece art. 90 (2) interzice regimurile de protectie împotrivaproduselor concurente, ca parte constitutiva dintr-un sistemgeneral de impozite percepute în cazul produselor importate sia celor care provin de pe piata interna.

Diferenta dintre taxa cu efect echivalent unei taxe vamale siimpozitarea pe plan intern este determinata de percepereaprimei taxe ca urmare a faptului ca produsul traverseazagranita. De asemenea, o taxa cu efect echivalent este nelegalaîn întregime, pe când o prevedere referitoare la taxareainterna este nelegala în masura în care este discriminatorie siprotectiva.[10]

Aceasta include si discriminarea indirecta, adica situatia încare, în ciuda unei neutralitati aparente, se aplica de facto otaxa interna asupra produselor importate datorita faptului cape piata interna nu se fabrica produse similare. În plus, otaxa interna, chiar si atunci când este perceputa faradiscriminare asupra produselor fabricate pe plan intern siasupra celor din import, este interzisa daca veniturileobtinute din perceperea acestui impozit sunt utilizate înbeneficiul unic al productiei pe plan intern.[11] 

Diferentiere admisibila

Atunci când nu este vorba de produse similare, impozitareadiferentiata nu contravine art. 90 (2), daca are la bazacriterii obiective si daca avantajele fiscale acordate servescunor scopuri legitime. Totusi, promovarea produselor nationalenu va constitui un scop legitim.

Curtea Europeana de Justitie a indicat ca aceste obiective potinclude natura materiilor prime utilizate sau procesele deproductie utilizate, însa si în acest caz ele trebuie sa fie

compatibile cu cerintele legislatiei CE, inclusiv cu prevedereainterzicerii oricarui tip de discriminare, directa sauindirecta, sau a oricarei forme de protejare a produselorconcurente care provin de pe piata interna.[12]

Jurisprudenta art. 90 (1)

Discriminare directa

În C 168/ 78, Comisia c. Franta, Curtea a statuat ca trebuie sa fieconsiderate produse similare, produsele care: "aucaracteristici similare si îndeplinesc aceleasi nevoi dinpunctul de vedere al consumatorului." Aceasta definitie a fostaplicata de catre Curte în John Walker c. Ministeriet for Skatter[13] undeîntrebarea era daca lichiorul din vin de fructe este similar cuwhisky. Curtea a analizat caracteristicile obiective aleproduselor, continutul alcoolic, metodele de producere siperceptia consumatorilor asupra naturii produsului. Cele douaproduse nu sunt similare: au un continut de alcool diferit, unproces de manufacturare diferit (whisky este mai degrabadistilat decât fermentat).

În Olanda importatorii de vinuri franceze, sherry spaniol sivermut italian plateau o taxa indirecta mai mare decât ceapentru vinurile din fructe din tarile Beneluxului. Curtea adecis ca  vinurile de fructe sunt similare cu vinurile dinstruguri. Sunt realizate din acelasi tip de produse agricole siprin acelasi proces de fermentatie naturala. Ambele tipuri debauturi au acelasi tip de proprietati organoleptice, în specialgustul si taria alcoolica si îndeplinesc acelasi tip de nevoiale consumatorilor.

 

C 38/82, Hauptzollamt Flensburg c. Firma Hansen GmbH & Co

Societatea comerciala Hansen a importat, în Germania, romprodus în teritoriile franceze de peste mari si Surinam.Autoritatile vamale din Germania au impozitat acest produs cuaceeasi valoare care se aplica în mod curent bauturiloralcoolice fabricate în Germania. Totusi, Hansen a pretins ca artrebui sa beneficieze de o rata redusa a impozitarii (taxa deegalizare a monopolului) care se aplica, conform legislatiei

germane, bauturilor alcoolice care îndeplinesc urmatoareleconditii: bauturile provin de la un producator care nu producemai mult de 300 litri pe an; sunt distilate de catre ocooperativa de mici producatori care folosesc materia lorprima; utilizarea exclusiva a anumitor ingrediente (fructe,fructe de padure, vinuri, must, radacini). Bauturile importatede Hansen nu îndeplineau aceste conditii. Totusi, instantanationala a solicitat o hotarâre preliminara pentru a stabilidaca criteriile definite sunt compatibile cu articolul 90 dinTratatul CE. Intr-o prima hotarâre din data de 7 mai 1981,Curtea a statuat ca articolul 90 din Tratat nu interziceaplicarea impozitarii preferentiale cu conditia ca bautura safie produsa de catre un mic producator. Impozitul preferentialtrebuie sa se aplice produselor din import care îndeplinescaceasta conditie, iar statul nu are dreptul sa impuna alteconditii care sa nu poata fi îndeplinite decât de produselefabricate pe piata interna. Ca urmare, instanta germana adispus ca impozitarea preferentiala sa se aplice romuluiimportat de catre Hansen. Autoritatile administrative au atacathotarârea instantei germane, iar curtea de apel, considerând caraspunsul dat de Curte nu a fost suficient de clar, a solicitatînca o hotarâre preliminara care sa stabileasca daca toateconditiile prevazute de catre legislatia germana au fostcompatibile cu articolul 90 din Tratat. În a doua hotarârepreliminara din data de 26 aprilie 1983, Curtea de Justitie aafirmat ca producatorul cu sediul în alt stat membru ar puteaîndeplini teoretic toate aceste conditii si ca prin urmareacestea au fost compatibile  cu articolul 90.

Discriminare indirecta

C 112/84, Michel Humblot c. Directeur des Services Fiscaux

În Franta, pâna în 1978, Codul general al Taxelor prevedeataxari diferentiate ale autovehiculelor, în functie decapacitatea cilindrica a motorului. Clasele de taxare eraustabilite prin diferite acte normative, de obicei circulare,fiecare clasa continând un numar de CV (chevaux vapeur), caiputere fiscali, carora li se atribuia un coeficient de taxare.Dupa 1978, clasele de taxare aveau ca referinta în afara decapacitatea cilindrica a motorului si circumferinta rotilor,tipul cutiei de viteze etc.

Autoturismele clasificate pâna la 16 CV erau supuse unei taxarigraduale de pâna la 1100 franci francezi, iar cele de peste 16CV erau taxate cu o singura suma de 5000 franci. La acea datanu se fabricau autoturisme franceze de peste 16 CV si, deaceea, toate autoturismele pentru care se percepea taxa cea maimare, de 5000 franci, erau importate. Domnul Humblot a cumparatîn 1981 un autovehicul[14], clasificat la 36 CV, pentru caretrebuia sa plateasca 5000 franci, înainte de a-l pune încirculatie. Dupa ce a platit suma, a depus o plângere laadministratia financiara, solicitând diferenta de bani pâna la1100 franci. Plângerea i-a fost respinsa, a introdus actiune latribunalul de mare instanta din Belfort, care a solicitatlamuriri CEJ, prin intermediul procedurii hotarâriipreliminare.

Curtea, dupa ce a subliniat ca statele au libertatea sa îsitaxeze cum doresc autovehiculele ce circula pe drumurile lorpublice, a specificat ca acest sistem de taxare nu trebuie saintre sub incidenta art. 90 TCE, adica sa nu fiediscriminatoriu. Desi sistemul francez nu include în mod formalo diferentiere între marfuri în functie de originea lor,discrimineaza în mod indirect, întrucât clasificarea,cuprinzând taxele cele mai mari, a fost fixata la un asemeneanivel încât numai autovehiculele importate pot fi subiectulacesteia.

Art. 90 (2) determinarea efectului protectionist

C 170/78, Comisia c. Marea Britanie

Marea Britanie a perceput o taxa indirecta pe vânzareavinurilor ce reprezenta 38% din pretul de vânzare, încomparatie cu taxa de 25% din pretul de vânzare al berii.Regatul Unit producea cantitati mari de bere, dar foarte putinvin. Comisia a introdus actiune la CEJ în 1978, considerând cadiferenta de taxare încalca art. 90 (2) TCE. Datoritadificultatii cazului, în 1980, CEJ nu a declarat ca taxaindirecta pentru bunuri de consum ce nu sunt esentiale arîncalca prevederile art. 90 (2) si a cerut mai multe informatiiasupra naturii similaritatii dintre cele doua marfuri. La 12iulie 1983, dupa ce în cauza a intervenit si Italia însprijinul Comisiei, Curtea a încercat sa stabileasca existentacomparativitatii între cele doua produse, în cauza fiind

folosit si conceptul cererii elastice din teoria economica.Gradul în care consumatorii pot percepe capacitatea desubstituire a unui produs cu altul nu poate fi considerat cafiind imuabil, întrucât forma preferintelor consumatorilor esteafectata, inter alia, de modul în care acestea sunt taxate. Dacadiferite taxe sunt destinate sa plaseze în mod artificialprodusele în categorii separate, în mod corespunzator, vorreduce gradul de perceptie al publicului cumparator asupracapacitatii de substituire a unui produs cu altul. Curtea aconsiderat ca Regatul Unit a promovat o politica de impozitarece marcheaza vinul ca fiind un produs de lux, ce se afla într-oalta categorie decât berea. De asemenea, Curtea a acceptatargumentul guvernului italian ca o comparatie reala se poateface între bere si partea inferioara, din punctul de vedere alpretului, a pietii vinului.

Dupa ce a stabilit ca exista o relatie de comparatie între celedoua marfuri, a aplicat diferite criterii propuse de partipentru a decide daca exista un efect protectionist al taxariisi a ajuns la concluzia sistemul de taxare britanic are efectulde a supune vinul importat unei suprataxe de natura saprotejeze piata nationala a berii.

Interzicerea restrictiilor cantitative

Articolul 28 al Tratatului interzice impunerea de restrictiicantitative asupra importurilor si toate celelalte masuri cuefect echivalent. Curtea a definit restrictiile cantitative cafiind masurile ce pot restrânge, total sau partial, înconformitate cu circumstantele, importul, exportul sautranzitul marfurilor.[15] Aceste masuri sunt cele ce introduclimitari în functie de cantitatea sau valoarea produselor încauza. Bancnotele si monezile nu sunt bunuri, deoarecetransferul lor este supus regulilor de la circulatiacapitalului, conform art. 56 TCE.[16] Totusi, monezile vechi deaur constituie bunuri, deoarece nu sunt mijloacele obisnuite deplata.[17]

Masuri cu efect echivalent restrictiilor cantitative

Prima definitie a masurilor cu efect echivalent a fost data decatre Directiva Comisiei din 22 decembrie 1969 privindeliminarea masurilor cu efect echivalent cu cel al

restrictiilor cantitative la import care nu sunt acoperite dealte dispozitii adoptate în temeiul Tratatul CEE, ce a fostaplicabila numai în perioada de tranzitie, dar care nefurnizeaza indiciile necesare asupra multiplelor forme alemasurilor cu efect echivalent.

Sunt prevazute în special masurile care subordoneaza importulsau desfacerea produselor importate, în orice stadiu decomercializare, unei conditii - alta decât o formalitate -cerute numai pentru produse importate sau unei conditiidiferite si mai greu de satisfacut decât cea ceruta pentruprodusele nationale. De asemenea, sunt prevazute în specialmasurile care favorizeaza produsele nationale sau le acordaacestora o preferinta, alta decât un ajutor, însotita sau nu deconditii.

Între masurile mentionate mai sus sunt incluse, printre altele, cele care:

        impun, numai pentru produsele importate, preturi minime sau maxime, reduse sausupuse unor conditii care pot împiedica importurile;

        impun preturi mai putin avantajoase pentru produsele importate decât pentruprodusele nationale;

        subordoneaza accesul produselor importate pe piata nationala conditiei de a aveaun agent comercial sau reprezentant pe teritoriul statului membru importator;

        impun numai pentru produsele importate conditii de plata sau le impun acestoraconditii diferite si mai greu de satisfacut decât cele impuse produselor nationale;

        subordoneaza numai importurile depunerii unei garantii;

        impun conditii privind în special forma, dimensiunile, greutatea, compozitia,prezentarea, identificarea, ambalajul numai pentru produsele importate sau impunacestora din urma conditii diferite si mai greu de satisfacut decât cele pentruprodusele nationale;

        recomanda numai cumpararea produselor nationale sau impun aceasta cumparare sauîi acorda o preferinta;

        interzic, limiteaza sau impun depozitarea numai pentru produsele importate;rezerva, total sau partial, posibilitatile de depozitare numai pentru produselenationale sau subordoneaza depozitarea produselor importate unor conditii diferite saumai greu de satisfacut decât cele cerute pentru produsele nationale;

        subordoneaza importul conditiei acordarii reciprocitatii de unul sau mai multestate membre;

        stabilesc, pentru produsele importate, termene insuficiente sau excesive înraport cu derularea normala a diverselor operatiuni carora li se aplica aceste termene;

        impun alte controale pentru produsele importate decât cele inerente procedurilorde vamuire, care nu sunt efectuate asupra productiei nationale sau sunt efectuate pentruprodusele importate într-un mod mai riguros decât cele efectuate pentru produselenationale, fara a fi necesare pentru asigurarea unei protectii echivalente;

        rezerva numai pentru produsele nationale denumiri care nu constituie denumiri deorigine sau indicatii de provenienta;

Conform Curtii Europene de Justitie, notiunea de masuri cuefect echivalent restrictiilor cantitative acopera "toatereglementarile comerciale din cadrul statelor membre care arputea restrictiona, în mod real sau potential, direct sauindirect, activitatile comerciale din cadrul Comunitatii".Aceasta definitie a aparut în cauza:

C 8/74, Procurorul Regal c. Benoit si Gustave Dassonville

În cursul procesului penal din Belgia împotriva comerciantilorcare au achizitionat din Franta un transport de whisky înlibera circulatie si care l-au importat în Belgia fara a detineun certificat de origine de la autoritatile vamale britanice,încalcând legile belgiene, s-au ridicat mai multe întrebariprivind libera circulatie a bunurilor.

Din dosar a rezultat ca, dorind sa importe în Belgia whiskyaflat deja în libera circulatie în Franta, comerciantul poateobtine un astfel de certificat doar cu mare dificultate, spredeosebire de importatorul care importa direct din taraproducatoare, Marea Britanie.

Prima întrebare avea în vedere tocmai faptul ca bunurile ce nusunt însotite de un document oficial eliberat de guvernul tariide export, care certifica dreptul de a purta aceasta denumire,constituie o masura cu efect echivalent unei restrictiicantitative in întelesul art. 30 al Tratatului.

Curtea a considerat ca:

"Toate normele comerciale promulgate de statele membre care potîmpiedica, direct sau indirect, în mod real sau potential,comertul comunitar vor fi considerate ca fiind masuri cu efectechivalent restrictiilor cantitative.

În absenta unui sistem comunitar de garantare a autenticitatiidenumirii de origine a unui produs pentru consumatori, daca un

stat membru ia masuri pentru prevenirea practicilor neloiale înacest domeniu trebuie totusi sa respecte conditiile ca masurilesa fie rezonabile si ca mijloacele de proba cerute sa nuactioneze ca un obstacol în comertul dintre statele membre si,în consecinta, acesta sa fie accesibil tuturor cetatenilorComunitatii."

Aceasta categorie de masuri include reglementarile care impunrestrictii speciale asupra importatorilor: solicitarea oricaruitip de licenta (de import sau export)[18], autorizatie sauformalitati administrative care nu sunt prevazute în mod formalîn legislatia comunitara, chiar daca documentul solicitat poatefi emis gratuit si în mod automat. Procedurile si datelesolicitate numai pentru autoturismele importate, ceea ceconduce la o durata mai mare de înregistrare, mai complicata simai costisitoare, comparativ cu autoturismele autohtone,constituie o încalcare a articolului 28 TCE.[19]

Totusi, aceasta interdictie cuprinde si masurile aplicate faradiscriminare produselor fabricate pe plan intern si din import,daca aceste masuri au ca efect restrictionarea activitatiicomerciale.

O astfel de masura a fost implicata în cazul unei prevederilegale belgiene prin care, pentru protectia consumatorilor, secerea ca margarina sa fie comercializata în forma cubica[20].Desi norma nationala nu facea distinctie, la prima vedere,între produsele importate si cele exportate, era de natura sa"faca mult mai dificila sau mai scumpa comercializareamargarinei importate prin impunerea de costuri aditionale, învederea împachetarii în forme speciale si prin imposibilitateade a folosi anumite canale de distributie."[21]

Campania de promovare, elaborata si finantata partial de unguvern al unui stat membru, pentru a determina consumatorii sacumpere produse nationale în dauna celor importate constituie oîncalcare a art. 28. Nu are importanta ca acea campanie nu areusit. Dreptul comunitar este interesat  de substanta masuriisi nu de forma sa.[22]

Cu toate ca în materie de importuri luarea unei masuri poate fiîn contradictie cu articolul 28, chiar daca se aplica faradiscriminare atât produselor fabricate pe plan intern cât si

celor din import, Curtea a adoptat o interpretare mult mairestrictiva pentru articolul 29 (prin care sunt interziserestrictiile de ordin cantitativ la exporturi), dispunând caarticolul 29 se refera la "masurile la nivel national al carorobiectiv sau efect este impunerea de restrictii la export sistabilirea prin urmare a unui tratament diferentiat pentrucomertul intern si extern al unui stat membru, astfel încât seconfera un avantaj special produselor fabricate pe piatainterna a statului respectiv în detrimentul produselor saucomertului apartinând altor state membre".

Exceptii justificate privind restrictiile de ordin cantitativ

a. Exceptii rezultând din jurisprudenta.

De la faimoasa hotarâre cunoscuta sub denumirea de "Cassis deDijon", Curtea autorizeaza restrictionarea de catre un statmembru a importului de produse dintr-un alt stat membru, carenu sunt conforme cu prevederile legislatiei statului în caresunt importate, daca aceste masuri sunt necesare pentrusatisfacerea unor cerinte obligatorii precum: eficientasupravegherii fiscale, protectia sanatatii publice,corectitudinea tranzactiilor comerciale, protectiaconsumatorilor, a patrimoniului cultural sau a mediului.

C 120/78, Rewe-Zentral (Cassis de Dijon)

Statele membre pot împiedica importul de produse care nuîndeplinesc conditiile impuse de catre statul în care suntimportate, daca aceste prevederi sunt necesare pentrusatisfacerea cerintelor  obligatorii. Aceasta nu este cazulmotivelor invocate de guvernul Germaniei împotriva importariide bauturi alcoolice cu continut scazut de alcool.

Compania Rewe-Zentral a solicitat administratiei germaneautorizatie pentru a importa in Germania o bautura alcoolicaprodusa în Franta (lichior de fructe), ce se numea "Cassis deDijon". Eliberarea autorizatiei a fost refuzata cu motivul caaceasta bautura, cu un continut de alcool între 15 si 20%, nu arespectat prevederile legislatiei germane, care stipuleaza capot fi vândute pe piata doar bauturile alcoolice din fructe cuun continut minim de alcool de 25%. Rewe-Zentral a argumentatîn fata instantei financiare din Hesse ca acest lichior era

vândut pe piata franceza în mod legal si ca legislatia germanaconstituie o bariera în calea liberei circulatii a marfurilor.Instanta a solicitat o hotarâre preliminara, care sainterpreteze articolul 28 din Tratatul CE.

Raspunsul Curtii a fost ca, în absenta unor reglementari comuneprivind productia si distributia produselor, revine statelormembre sarcina de a reglementa toate problemele legate deproducerea si promovarea produsului pe teritoriul lor si caobstacolele în calea liberei circulatii a marfurilor, carerezulta din neconcordante între normele din legislatiilenationale, trebuie acceptate daca aceste prevederi sunt necesare în vedereasatisfacerii cerintelor obligatorii referitoare în special la eficientasupravegherii fiscale, protectia sanatatii publice,corectitudinea tranzactiilor comerciale si protectiaconsumatorului.

În acest caz, guvernul german a pretins ca obligatia unuicontinut de alcool minim este justificata de protectiasanatatii publice si, în special de nevoia de a evitaproliferarea bauturilor cu un continut de alcool moderat, careconstituie o sursa de dependenta mai puternica decât bauturilemai tari. Guvernul german a pretins de asemenea ca abolireaacestei cerinte ar oferi un avantaj competitiv bauturilor cucontinut de alcool minim, deoarece alcoolul constituie cea maiscumpa componenta a acestor bauturi, datorita impozitelor maricare i se aplica.

Curtea a respins ambele argumente, aratând ca, pe de o parte,consumatorii germani sunt deja în masura sa îsi procure o marevarietate de bauturi alcoolice cu continut de alcool minim sica deja exista obiceiul de a dilua bauturi alcoolice tari, sica, pe de alta parte, corectitudinea tranzactiilor comercialepoate fi asigurata daca i se ofera consumatorului suficienteinformatii prin tiparirea acestora pe etichetele aplicate pesticla.

Principiul mentionat în aceasta hotarâre, cunoscut sub numelede principiul "Cassis de Dijon", a fost aplicat în repetaterânduri în jurisprudenta ulterioara. Principiul nu este altcevadecât aplicarea "regulii ratiunii" din common law (pe care ovom reîntâlni la dreptul comunitar al concurentei), conformcareia trebuie efectuat un exercitiu de proportionalitate, de

catre Curte sau instanta nationala, pentru a determina dacaefectele legislatiei unui stat membru asupra liberei circulatiia marfurilor sunt justificate de obiectivele acelei legislatii.

b. O alta sursa de derogare este prevazuta de articolul 30 al Tratatului.

Art. 30 autorizeaza interdictiile sau restrictiile laimporturi, exporturi sau pentru marfurile care tranziteazateritoriul unui stat membru, justificate pe motive demoralitate publica, ordine publica sau siguranta publica;protectia sanatatii si a vietii persoanelor, animalelor sauplantelor; protectia patrimoniului national cu valoareartistica, istorica sau arheologica sau protectia proprietatiiindustriale si comerciale. Spre deosebire de lista cerintelorobligatorii rezultate din jurisprudenta, lista derogarilor dela articolul 30 este o lista limitativa, ce este strictinterpretata de catre Curte. Curtea a subliniat ca art. 30 TCEnu trebuie interpretat ca rezervând anumite materii încompetenta exclusiva a statelor[23] si ca sarcina dovedirii cao încalcare a liberei circulatii a marfurilor este justificatade art. 30 apartine statelor membre.[24]

Indiferent daca derogarea are la baza principiul Cassis deDijon sau articolul 30, ea va fi admisa doar daca productia saucomertul cu marfurile în cauza nu a fost supusa armonizarii încadrul legislatiei comunitare. Masura va fi justificata, fie cao exceptie prevazuta de articolul 30, fie ca o cerintaobligatorie, daca se aplica atât produselor fabricate pe plannational cât si celor din import, prin urmare nu estediscriminatorie si este adecvata atingerii scopului propus,este proportionala.

c. Aranjamente de comercializare specifice.

Articolul 28 nu se aplica prevederilor legislative interne carelimiteaza sau interzic anumite aranjamente de comercializare,daca acestea afecteaza toti agentii comerciali care îsidesfasoara activitatea pe teritoriul unei tari în mod egal, dinpunct de vedere juridic si factual, atât comercializareaproduselor fabricate pe plan intern cât si cele importate dinalte state membre.

Cauzele conexate C 267-268/91, Keck and Mithouard

În cadrul a doua proceduri penale împotriva domnilor Keck siMithouard, deoarece au încalcat legislatia franceza prinrevânzarea produselor neprelucrate la preturi inferioarepreturilor efective de cumparare, tribunalul de prima instantadin Strasbourg a adresat, în temeiul art. 177 din Tratatul CEE,doua întrebari preliminare privind interpretarea dispozitiilordin Tratatul CEE privind concurenta si libera circulatie încadrul Comunitatii.

D-nii Keck si Mithouard au sustinut în apararea lor ca ointerdictie generala a revânzarii în pierdere, cum este ceaprevazuta în legislatia franceza, este incompatibila cu art. 30din Tratat, precum si cu principiul liberei circulatii apersoanelor, a serviciilor si a capitalurilor si cu principiulliberei concurente în cadrul Comunitatii.

Curtea a dispus ca o astfel de interdictie limiteaza volumulgeneral al vânzarilor si, prin urmare, volumul vânzarii deproduse dintr-un alt stat membru, în sensul ca interziccomerciantilor sa utilizeze o metoda de promovare a vânzarilor.Astfel, aceasta constituie o bariera in calea libereicirculatii a marfurilor. Cu toate acestea, si contrarjurisprudentei anterioare, Curtea a statuat ca aplicarea încazul produselor din alte state membre a prevederilor nationalecare impun restrictii sau interzic anumite aranjamente decomercializare nu cad sub incidenta articolului 28 din Tratat,daca aceste prevederi se aplica tuturor comerciantilor care îsidesfasoara activitatea pe teritoriul statului respectiv si dacaele afecteaza în masura egala, de jure et de facto, desfacereaproduselor fabricate pe piata interna si a celor din import.

Jurisprudenta a fost confirmata ulterior, iar Curtea Europeanade Justitie a scos din domeniul de aplicare al articolului 28TCE, de exemplu, reglementarile nationale care interziceaucomercializarea cu amanuntul în zilele de duminica sau careimpuneau limite în promovarea anumitor produse, în cazurile încare aceste reglementari se aplica uniform produselor fabricatepe plan intern si celor din import. Regulile nationale careimpun închiderea obligatorie în anumite intervale de timp astatiilor de benzina constituie aranjamente de comercializare,care se aplica în mod egal comerciantilor indiferent de originesi nu încalca art. 30 TCE.[25] Interdictia publicitatii pentru

medicamente în afara sediilor asociatiei farmacistilorconstituie aranjament de vânzare si nu încalca art. 28.

      

C 441/04,  A -Punkt Schmuckhandel

Legislatia austriaca interzice vânzarea sau acceptarea deordine de cumparare pentru diferite marfuri la domiciliulpersoanelor fizice. Lista acestor marfuri include sibijuteriile. Doamna Schmidt, un comerciant german, a organizato "petrecere a bijuteriilor" la domiciliul unei terte persoane,în cadrul careia au fost expuse si vândute bijuterii. A-Punkt,un concurent, a chemat-o în judecata si a încercat sa obtina oordonanta presedintiala prin care sa previna organizarea decatre doamna Schmidt a unor viitoare petreceri de acest tip.Doamna Schmidt a sustinut ca actiunile ei sunt perfect legaleîn Germania si ca interdictia austriaca încalca art. 28 TCE.

Curtea a raspuns ca, în principiu, interdictia nu încalcatratatul. Deoarece vânzarea directa la domiciliul unei persoaneconstituie aranjament de vânzare, conform jurisprudenteidin Keck si Mithouard si din cauza C 20/03, Burmanjer (incriminareavânzarii itinerante, fara autorizatie, de abonamente laperiodice, fara a face distinctie între originea produselor, nuîncalca art. 28 TCE).

În consecinta, restrictia austriaca a vânzarii la domiciliu nuîncalca art. 28, daca se aplica tuturor comerciantilor înAustria si afecteaza toate bunurile în mod egal, fie ca suntautohtone, fie ca sunt straine. Instanta nationala trebuie saverifice acest lucru. Chiar daca legea austriaca are ca efectdescresterea consumului de bunuri de acest gen, nu estesuficient pentru a intra sub incidenta art. 28 (asa cum sepronuntase anterior Curtea în cauzele conexate C 418-421/93, C461-462/93, C 464/93, C 9-11/94, C 14-15/94, C 23-2394, C332/94, Semarero Casa Uno).

Politici comerciale comune

Politica comerciala comuna (P.C.C.) si Uniunea vamala aComunitatilor Europene, prevazuta de art.131 din Tratatul CEreprezinta comertul exterior al Comunitatii. P.C.C. poate fi

privita ca un element al politicii de relatii externe a uneientitati supranationale (Comunitatea Europeana), care dispunede competente exclusive în acest domeniu.

Competenta Comunitatii în sfera politicii comerciale comuneeste exclusiva; în aceasta materie numai Uniunea estecompetenta sa reglementeze, cu exceptiile aflate sub incidentaparagrafelor 5 si 6 ale art. 133 TCE.[26]  Statele membre potactiona numai pe baza unor autorizari exprese si specifice,potrivit normele comunitare.[27]

Curtea de Justitie a interpretat într-o maniera generoasacompetentele atribuite Comunitatii în domeniul politiciicomerciale comune:

"Politica comerciala comuna nu ar putea fi desfasurata în modeficient în cazul în care Comunitatea nu ar fi în masura sadispuna si de mijloace de actiune mai elaborate, folositepentru dezvoltarea comertului international. De aceea, nutrebuie imprimata art.113 TCEE (actualmente art. 133 TCE -n.n.) o interpretare având ca efect limitarea politiciicomerciale comune la utilizarea unor instrumente privind doaraspectele traditionale ale comertului exterior, îndeosebiliberalizarea schimburilor, excluzând mecanisme mai evoluate,de natura sa realizeze organizarea, la scara mondiala, a pieteiunui produs de baza...problema schimburilor externe trebuie safie solutionata într-o perspectiva deschisa, si nu numai pentrugestionarea unor sisteme limitate, precum chestiunile vamale sirestrictiile cantitative".[28]

Scopul politicilor comerciale comune

Indicarea activitatilor mentionate de articolul 133 dinTratatul CE ca apartinând domeniului politicilor comercialecomune este mai degraba exemplificativa decâtexhaustiva[29].  Alaturi de sistemul de vot majoritar si denatura exclusiva a competentelor comunitare,  activitatile audat nastere unei dezbateri îndelungate cu privire la definireascopului articolului 133 TCE.  Tratatul de la Amsterdam amodificat articolul 133 TCE, precum si Tratatul de laNisa[30]. 

Exportul catre statele terte

Legislatia comunitara contine reguli comune în materiaexportului[31], având la baza principiul potrivit caruiaexporturile catre statele terte nu trebuie sa sufere nici unfel de restrictii cantitative; exceptii de la aceasta regula sepot face doar cu scopul protejarii moralei publice, ordiniipublice, securitatii publice, protectiei sanatatii si vietiicetatenilor, animalelor si plantelor, protectiei patrimoniilorculturale nationale precum si a proprietatii industriale sicomerciale. Domeniul de aplicatie al acestor reguli nu esteînsa nelimitat, deoarece anumite categorii de bunuri,considerate de natura 'sensibila', sunt excluse. Pentruprodusele cu dubla utilitate, ce pot fi folosite atât îndomeniul civil cât si în cel militar, sunt aplicabile regulispeciale[32].

Importul din statele terte

În conformitate cu Acordul general pentru tarife vamale si comert din 1994, anexatacordului OMC, principiul aplicabil importurilor din statele terte este ca acestea nupot fi supuse restrictiilor cantitative, cu exceptia cazurilor în care se iau masurispeciale de protectie a moralei, ordinii si securitatii publice, protectiei sanatatii sivietii cetatenilor, animalelor si plantelor, protectia patrimoniilor culturalenationale, precum si a proprietatii industriale si comerciale[33].

Legislatia anti-dumping

Conform Acordului Anti-dumping anexat OMC, prin regulamente potfi impuse masuri anti-dumping pentru produsele importate dinstatele terte. Potrivit legislatiei comunitare[34], acestemasuri pot fi aplicate atunci când institutiile CE constata caprodusele în cauza sunt comercializate în interiorul CE la unpret inferior celui practicat în statul exportator; pe lângaaceasta, este necesar sa se stabileasca faptul ca practicareapreturilor inferioare aduce prejudicii Comunitatii si caintroducerea de catre institutiile CE a regulilor anti-dumpingeste în interesul Comunitatii.

În jurisprudenta, Curtea si Tribunalul de Prima Instanta auafirmat ca institutiile comunitare se bucura de o libertatemare în aprecierea chestiunilor de politica economica pe carele implica impunerea masurilor anti-dumping[35]; de asemenea,Curtea a sustinut în mod constant ca masurile anti-dumping potfi contestate de catre persoanele fizice sau societatilecomerciale direct afectate de acestea[36].

Potrivit prevederilor Regulamentului 3286/94[37], Comunitateaeste îndreptatita sa ia masuri în cazurile de concurentaneloiala  sau a practicilor ilicite ce afecteaza exporturilesale catre statele terte. Aceste masuri pot  consta înrestrictii cantitative, în suspendarea sau retragereaconcesiunii sau în impunerea unor taxe vamale. Procedura deinvestigare si evaluarea conditiilor impunerii masurilor deprotectie pentru astfel de situatii trebuie sa respecteregulile Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), care au fostavute în vedere si la redactarea Regulamentului 3286/94.

Conform Acordului asupra subventiilor si masurilorcompensatorii anexat Acordului OMC, institutiile CE pot impunemasuri compensatorii cu privire la produsele subventionate deguvernele statelor terte[38]. Impunerea masurilor poate avealoc doar daca se dovedeste ca subventia este specifica pentrurespectivul produs, ca aceasta risca sa produca un prejudiciuindustriei din Comunitate si ca este în interesul Comunitatiisa aplice o atare masura.

Acorduri internationale

Personalitatea juridica conferita Comunitatii prin art. 281 dinTratatul EC îi permite acesteia sa negocieze si sa încheieacorduri internationale. Acestea sunt negociate de Comisie siîncheiate de Consiliu, cu respectarea procedurii prevazute deart. 300 la Tratatului. În sfera politicilor comerciale comune,CE a adoptat o serie de acorduri cu state terte si alteacorduri internationale. Printre acestea se numara acordurireferitoare la anumite produse, acorduri de cooperarevamala[39], acorduri de liber schimb[40], acorduri stabilinduniuni vamale[41]. Au fost încheiate, de asemenea, acorduriprivind cooperarea economica si comerciala, cu respectareaprevederilor art. 133 si 308[42]. În cazul acordurilor deasociere, al caror scop este mai larg decât cel al politicilorcomerciale comune, prevederile acestora privind practicilecomerciale vor intra în vigoare prin intermediul adoptarii (curespectarea art. 133 CE), a unor acorduri interimare.

Efectul acordurilor internationale încheiate de Comunitatea Europeana:  Untratat international finalizat de Comunitatea Europeana,potrivit procedurilor prevazute de articolul 300 din TratatulCE, devine parte integranta a ordinii juridice comunitare, de

la momentul intrarii sale în vigoare.[43]  Prevederile acestuitratat pot fi invocate de persoane în fata instantelornationale, în masura în care termenii, scopul si naturatratatului contin obligatii clare, neconditionate siindependente de viitoare masuri de implementare.[44]

Tariful vamal comun

Bunurile importate în statele membre dintr-o tara terta trebuiedefinite, clasificate si evaluate luând în considerareprincipii identice. Regulamentul 2658/87 privind nomenclaturatarifara si statistica si Tariful Vamal Comun (modificat de maimulte ori) defineste sistemul general de functionare atarifului vamal comun si contine si o nomenclatura combinata,pe care Comisia are sarcina sa o revizuiasca anual.

Tariful vamal al Comunitatilor Europene cuprinde:

(a) nomenclatura combinata a marfurilor;

(b) orice alta nomenclatura care se bazeaza partial sauintegral pe nomenclatura combinata sau care adauga la acestaorice subdiviziuni si care este stabilita prin dispozitiileComunitatii care reglementeaza domenii specifice în vedereaaplicarii masurilor tarifare legate de comertul cu marfuri;

(c) ratele si alte elemente de taxare aplicabile în mod normalmarfurilor cuprinse în nomenclatura combinata în ce privestetaxele vamale si taxele agricole si alte taxe de importprevazute în politica agricola comuna sau prin masurilespecifice aplicabile anumitor marfuri care rezulta dintransformarea produselor agricole.

(d) masurile tarifare preferentiale cuprinse în acorduri pecare le-a încheiat Comunitatea cu anumite tari sau grupuride tari si care stipuleaza acordarea tratamentului tarifarpreferential;

(e) masurile tarifare preferentiale adoptate unilateral deComunitate pentru anumite tari, grupuri de tari sau teritorii;

(f) masurile autonome suspensive, care prevad o reducere sau oscutire de drepturi de import aferente unor anumite marfuri;

(g) alte masuri tarifare prevazute în legislatia Comunitatii.

Nomenclatura combinata

Nomenclatura combinata este divizata în 99 de capitole, primele24 privind produsele agricole si cele din industria alimentara,iar restul capitolelor acopera produsele industriale. Ca regulagenerala, taxele vamale pentru produsele ce se încadreaza încapitolele 25-99 sunt taxe ad valorem. Pentru cele dincapitolele 1-24 sunt aplicate taxe diferite în functie de modulde organizare al pietei, conform politicii agricole comune.Tariful Vamal Comun nu se aplica bunurilor importate în modnelegal: bunuri care nu pot fi puse în circulatie, e.g.substante narcotice sau psihotrope pentru uz ilegal. Asemeneabunuri nu atrag taxe vamale sau TVA, chiar daca sunt confiscatede autoritati.

Reguli generale de interpretare ale nomenclaturii

Interpretarea este guvernata de urmatoarelor principii:

1) denumirile sectiunilor, capitolelor si subsectiunilor aunumai valoare de referinta, pentru interpretarea judiciaraclasificarea va fi determinata conform termenilor din titluri,din sectiuni si din notele suplimentare, explicative aletitlurilor, atunci când exista. Nomenclatura are 1011 titluri,grupate în 99 capitole, grupate la rândul lor în 21 desectiuni. De exemplu 57.07 reprezinta al saptelea titlu încapitolul 57 referitor la "alte materiale textile vegetale"(57.07 - "fire si alte fibre textile vegetale, fibra dehârtie").

2) a. Orice referinta în titlu privind un produs va fiinterpretata ca referindu-se atât la produsul importat,incomplet sau nefinisat, cât si la produsul finisat saufinisat.

b) Orice referinta în titlu la un material sau substanta vainclude mixturi ale acelei substante sau combinatii aleacesteia. Orice referinta la un bun ce include o anumitasubstanta va fi  interpretata ca incluzând o referinta la unbun compus în întregime sau partial din acea substanta.

Clasificarea bunurilor compuse din mai multe substante se vaface conform regulii 3.

3) Când, pentru orice motiv, un produs poate fi clasificat îndoua sau mai multe titluri, clasificarea se efectueaza astfel:

a) titlul care ofera cea mai detaliata descriere va fi preferattitlului care furnizeaza o descriere generala,

b) bunurile compuse din mai multe materiale sau componente, vorfi clasificate în functie componenta care le asigura trasaturaesentiala,

c) când bunurile nu pot fi clasificate prin metodele 3a sau 3b,vor fi clasificate sub titlul care survine ultimul între toatetitlurile cu valoare egala ce sunt luate în consideratie.

4. Bunurile care nu pot fi incluse în nici un titlu vor ficlasificate sub titlul pentru bunurile cu care seamana cel maimult.

5. Regulile de mai sus se aplica si când trebuie determinatasubsectiunea cea mai potrivita într-o sectiune.

Administratiile statelor membre nu pot interpreta termenii încare bunurile sunt descrise, deoarece ar pune în pericolaplicarea uniforma a dreptului comunitar.[45]

Ca în orice alt domeniu al dreptului comunitar, Curtea a fostsolicitata, prin intermediul procedurii hotarârii preliminare,sa asigure interpretarea uniforma a nomenclaturii combinate.

Astfel în Turkey Tails, în cadrul litigiului dintre o companie dinHamburg si autoritatea vamala, era în discutie clasificareaproduselor importate din SUA, pe care compania le descria cafiind "posterior de curcan", fie sub titlul "resturi de pasaridomestice", fie sub titlul " bucati de pasari domestice".

Curtea nu a luat în discutie caracteristicile fizice aleprodusului, ci folosinta acestora si valoarea comerciala lapretul pietei, încadrându-le la titlul "resturi alimentare".

Aceeasi autoritate vamala a fost implicata, doi ani mai târziu,într-un litigiu privind un import de caise[46]. Disputa privea

clasificarea sub titlul 20.06 B II a 6 bb (produse continândzahar) sau sub titlul 20.06 B II c 1 aa (produse care continzahar adaugat). Curtea a analizat nota suplimentara pentrutitlul 20.06 privind fructele, altele decât ananasul sistrugurii, care au continut de zahar ce depaseste 9% dingreutate. În lumina si a acordurilor încheiate de Comunitatesub egida GATT, Curtea a stabilit ca, pentru scopul taxariivamale, caisele sunt un fruct continând zahar adaugat,indiferent daca acesta a fost introdus în fruct sau nu.

În sensul regulamentului 2658/87 "marfuri comunitare"reprezinta marfurile:

        obtinute sau produse în întregime pe teritoriul vamal al Comunitatii si care nucontin marfuri importate din tari sau teritorii care nu fac parte din teritoriul vamalal Comunitatii,

        importate din tari sau teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal alComunitatii si care au fost puse în libera în circulatie,

        obtinute sau produse pe teritoriul vamal al Comunitatii, fie din marfurimentionate doar la doilea punct, fie din marfuri mentionate la primul si al doileapunct.

Marfurile originare dintr-o tara (ce include si apele saleteritoriale statale) sunt acele marfuri obtinute sau produseintegral în acea tara si reprezinta:

(a) produse minerale extrase pe teritoriul acelei tari;

(b) produse vegetale cultivate acolo;

(c) animale vii, nascute si crescute acolo;

(d) produse obtinute de la animale vii crescute acolo;

(e) produse de vânatoare sau de pescuit obtinute acolo;

(f) produse de pescuit maritim si alte produse obtinute dinapele maritime din afara apelor teritoriale ale unei tari decatre navele înmatriculate sau înregistrate în acea tara si subpavilionul acelei tari;

(g) marfuri obtinute sau produse la bordul navelor-uzina dinproduse mentionate la lit.(f) si care provin din acea tara, cu

conditia ca astfel de nave-uzina sa fie înmatriculate sauînregistrate în acea tara si sub pavilionul acesteia;

(h) produse obtinute de pe fundul marii sau din subsolul mariiîn afara apelor teritoriale, cu conditia caacea tara sa aiba drepturi exclusive de a exploata solul sausubsolul respectiv;

(i) produse din deseuri si produse reziduale obtinute dinoperatiuni de fabricare si articole uzate, daca acestea au fostcolectate în zona respectiva si sunt potrivite doar pentru arecupera materia prima;

(j) marfuri care sunt produse în locul respectiv exclusiv dinmarfuri mentionate la lit. (a) - (i) sau din derivatele lor, înoricare stadiu al productiei.

Rambursarea si remiterea taxei vamale

Se aplica urmatoarele definitii:

(a) "rambursare" reprezinta restituirea totala sau partiala adrepturilor de import sau de export care au fost achitate;

(b) "remitere" reprezinta fie decizia de a scuti de obligatiade a plati integral sau partial valoarea unei datorii vamale,fie decizia de a anula integral sau partial înscrierea înevidenta contabila a unui drept de import sau export care nu afost achitat.

Drepturile de import sau de export sunt rambursate în masura încare se stabileste ca în momentul în care au fost platitevaloarea acestor drepturi nu era datorata legal.

Nu se acorda rambursarea sau restituirea drepturilordaca faptele, care au dus la achitare sau la înscrierea înevidenta contabila a unei sume ce nu era legal datorata,suntrezultatul unei actiuni deliberate savârsite de catre opersoana interesata.

Drepturile de import sau export sunt rambursate sau restituitela depunerea unei cereri catre biroul vamal în cauza într-operioada de trei ani de la data la care valoarea acestordrepturi a fost comunicata debitorului.

Acea perioada se prelungeste daca persoana în cauza face dovadaca a fost împiedicata sa depuna cererea în termenul amintit caurmare a unor împrejurari neprevazute sau de forta majora.

Drepturile de import sau de export sunt remise când seinvalideaza o declaratie vamala, iar drepturile au fostachitate. Rambursarea se acorda în urma unei cereri depuse depersoana în cauza în intervalele prevazute pentru depunereacererii de invalidare a declaratiei vamale.

Drepturile de import sunt rambursate sau remise în masura încare se stabileste ca valoarea acestor taxe înscrise înevidenta contabila este aferenta marfurilor plasate sub regimulvamal în cauza si refuzate de importator deoarece erau defectesau nu respectau conditiile contractului în baza caruia au fostimportate.

Sunt asimilate marfurilor defecte marfurile deteriorate înaintede acordarea liberului de vama.

Rambursarea sau remiterea drepturilor de import se acorda cuconditia ca:

(a) marfurile sa nu fi fost folosite, cu exceptia unei posibileutilizari initiale necesare pentru a verifica daca sunt defectesau nu respecta termenii contractuali;

(b) marfurile sa fie exportate de pe teritoriul vamal alComunitatii.

La cererea persoanei în cauza, autoritatile vamale permit camarfurile sa fie distruse sau sa fie plasate, în vedereareexportului, sub regimul de tranzit extern sau sub cel deantrepozit vamal sau într-o zona sau antrepozit liber, în locsa fie exportate. În scopul de a primi una dintre acestedestinatii vamale marfurile sunt considerate necomunitare.

Drepturile de import nu pot fi rambursate sau remise în cazulmarfurilor care, înainte de a fi declarate la vama, au fostimportate temporar pentru a fi testate, decât dacase stabilesteca defectele marfurilor sau nerespectarea prevederilorcontractuale nu ar fi putut fi detectate în mod normal îndecursul acestor teste.

Drepturile de import sunt rambursate sau remise în urmaprezentarii unei cereri la biroul vamal corespunzator în termende douasprezece luni de la data la care valoarea acestordrepturi a fost comunicata debitorului.

Totusi, autoritatile vamale pot permite caaceasta perioada sa fie depasita în cazuri exceptionalejustificate corespunzator.

Importanta subiectului pentru magistratul national

Libera circulatie a marfurilor

Normele comunitare referitoare la libera circulatie amarfurilor au afectat foarte mult modul de reglementare alvietii economice în statele membre. Legislatia nationala,careia i se aplica principiul liberei circulatii, reflecta unspectru larg de politici economice, ce reflecta valorile siinteresele nationale de la un moment dat. În cele mai multecazuri, judecatorul national va trebui sa verifice daca omasura nationala ce restrictioneaza comertul intracomunitareste totusi justificata. Justificarea, fie ca este analizataprin prisma art. 30 TCE, fie ca îi este aplicata regularatiunii, cere judecatorului national sa se pronunte, de celemai multe ori, dupa cum a aratat experienta statelor membre,asupra argumentelor unor mari societati comerciale, care sustinca anumite norme nationale nu sunt proportionale cu obiectivelelegislatiei. Pe de alta parte, interdictiile obstacolelor încalea liberei circulatii a marfurilor subliniaza contradictiadintre liberalizarea pietelor si reglementarea si protejareavietii economice la nivel national. Judecatorul national va fichemat sa examineze optiunile puterii legislative si dacaaceleasi rezultate pot fi atinse prin mijloace alternative.Ceea ce va avea ca rezultat modificarea relatiei dintre putereajudecatoreasca si puterea legislativa, asa cum este aceastaconfigurata în ordinea constitutionala interna.

Datorita rolului pe care l-au avut în dezvoltarea PieteiInterne, prevederile Tratatului referitoare la liberacirculatie a marfurilor au fost interpretate foarte larg decatre Curte. În consecinta, exceptiile si justificarile pentruobstacolele în calea liberei circulatii sunt strictinterpretate, într-un sens restrâns.

Curtea a supus unei interpretari stricte "cerinteleobligatorii" pe care statele membre le-au folosit pentru ajustifica obstacole în calea importurilor sau exporturilor,folosind testul proportionalitatii. Acest test se aplica îndoua etape. În prima etapa se aplica testul necesitatii: se vaverifica daca obiectivul urmarit de masura nationala îndiscutie nu putea fi atins prin alte mijloace, care sa nuîmpiedice comertul. În a doua etapa, se aplica un test alechilibrului, care consta în adaugarea unei întrebari sibineînteles, gasirea raspunsului: efectul restrictiv asupraliberei circulatii a marfurilor este disproportionat fata descopul masurii? Nu este suficient ca statul membru sa sustinaca restrictia se justifica prin protectia mediului, de exemplu.Statul membru trebuie sa demonstreze ca masura esteproportionala si necesara pentru atingerea unui obiectivrecunoscut de dreptul comunitar.

În practica, aplicarea regulii ratiunii cere instanteinationale o analiza complexa si atenta. În jurisprudenta Curtiiexista exemple care ilustreaza aceste dificultati.

În cauza Duphar[47], Curtea a considerat ca o limitare impusacheltuielilor pentru produse medicale de catre autoritatileolandeze cu atributii în protectia sanatatii nu încalca liberacirculatie a marfurilor, daca se dovedeste ca nu suntdiscriminatorii, pe când Avocatul General Mancini a fost deparere ca masura olandeza încalca libera circulatie, dar estejustificata. În Ex p. Association of Pharmaceutical Importers[48] , Curteaa stabilit ca masura nationala în cauza încalca liberacirculatie, dar este justificata de protectia sanatatiipublice, Avocatul General Darmon a considerat ca masura nuintra sub incidenta liberei circulatii a marfurilor, iar Curteade Apel britanica, ce solicitase hotarâre preliminara, îsiexprimase opinia ca masura încalca libera circulatie si nu estejustificata.

Efectul impunerii taxelor interne discriminatorii[49] interzisede tratat este acelasi ca si impunerea taxelor având efectechivalent taxelor vamale. Cei care au platit asemenea taxe audreptul de a solicita restituirea sumelor de la autoritatilenationale implicate. Restituirea trebuie sa urmeze regulilenationale de returnare a taxelor colectate în mod nejustificat.[50] Principiul îsi are originea în conceptul efectului direct,

iar mecanismul de aplicare se afla în mâinile autoritatilornationale.[51]Neabrogarea unei legi care împiedica procesul derestituire a taxelor nedatorate reprezinta o încalcare a art. 5al Tratatului.[52] Daca taxa a fost încorporata în pretulplatit de cumparator, cel care a platit taxa nu poate solicitarecuperarea.[53] Solutionarea problemei unei dobânzi larestituire este de competenta dreptului national.[54]

Politica comerciala comuna

În unele cazuri, statele membre nu impun taxe vamale sau taxecu efect echivalent, dar impun taxe pentru activitatea decomert cu bunuri importate. Aceste taxe sunt la rândul lorinterzise, deoarece au un efect echivalent. Judecatorulnational, atunci când interpreteaza si aplica legislatianationala trebuie sa identifice nu numai normele nationaleaplicabile cazurilor concrete, specifice legislatiei interne,dar totodata trebuie sa verifice si efectul economic al uneiastfel de norme asupra circulatiei bunurilor importate sauexportate si, mai întâi de toate, trebuie sa determine daca nucumva acestea intra în conflict cu legislatia comunitara.

Toate acestea pot fi usor verificate în situatia unor masuri denatura financiara, dar este mult mai dificil în situatiile încare sunt adoptate masuri cantitative, ce instituie cote. Înacordurile sale comerciale cu terte state, ComunitateaEuropeana stabileste deseori cote de export sau de importasupra anumitor bunuri sau anumite cote anuale pentru produse,care pot fi importate sau exportate într-un mod limitat.Potrivit acestor cote, fiecare importator sau exportatorprimeste o autorizatie de import sau de export cu privire la ocantitate determinata de produse. Totalul acestor cantitatiautorizate trebuie sa corespunda unei cote globale, care sestabileste la nivel european. Aceste autorizari pot ficomercializate în spatiul comunitar, în sensul ca, dupa ce aepuizat cantitatile disponibile, o persoana (comerciant) poatesa-si vânda autorizatia pentru cantitatea ramasa,netranzactionata înca, si permisa de acea autorizatie. Aceastaautorizatie poate fi comercializata succesiv, pâna în momentulîn care se epuizeaza cantitatea prevazuta în continutul sau.

Acesta este momentul în care judecatorul national poate ficonfruntat cu doua posibile probleme: statul membru poate fie

sa instituie masuri fiscale în legatura cu comercializareaautorizatiilor, fie sa restrictioneze comercializarea acestora.Dar acestea la rândul lor sunt masuri cu efect echivalent, cesunt interzise de legislatia comunitara. Este de asemeneaposibil ca aceste cote sau cantitati prevazute în autorizatie,sa fie modificate în mod ilegal, prin utilizarea unor practicifrauduloase (spre exemplu: certificate falsificate emise fie înstatele terte, fie în Comunitatea Europeana). Într-un asemeneacaz, judecatorul national este confruntat cu alte douaprobleme: prima vizeaza represiunea penala si nu prezintarelevanta aici; cea de-a doua se refera la politicile vamale,rezultatul fiind acela ca surplusul de bunuri importate (ceexced autorizatiei) va fi supus unui tarif vamal integral si nutarifului vamal preferential, prevazut în acordul comercial. Înaceasta situatie, judecatorul national este obligat sa apliceîn mod direct legislatia comunitara în materie vamala[55].

Bunurile introduse prin contrabanda, dintr-un stat care nu estemembru al UE, sunt supuse de asemenea Tarifului Vamal Comun.

C 455/98, Tullihallitus c. Kaupo Salumets and others

În 1996 si 1997, domnul Salumets si complicii sai au introdusprin contrabanda în Finlanda din Estonia (care nu era statmembru UE la acea data) peste 100 000 litri de alcool etilic.Alcoolul era prelucrat într-un fost grajd, în conditiineigienice, îmbuteliat si vândut în Finlanda. Inculpatii aufost condamnati pentru infractiunea de contrabanda la pedepsecu închisoarea si plata unor amenzi penale.

Tribunalul districtual Tampere a dispus disjungerea cauzeipentru cererea autoritatilor vamale finlandeze (Tullihallitus)privind plata taxelor vamale, TVA si a unor taxe specificepentru alcool, toate în valoare de 38 milioane coroanefinlandeze, în conformitate cu Tariful Vamal Comun silegislatia nationala ce transpunea mai multe directivecomunitare în domeniu. În acest dosar, instanta finlandeza afolosit procedura hotarârii preliminare, deoarece avea dubii caTariful Vamal Comun si directivele se aplica alcoolului etilicimportat prin contrabanda.

Inculpatii din dosarul penal au sustinut ca regulile comunitarevamale nu sunt aplicabile, deoarece alcoolul etilic nu poate fi

tratat în acelasi mod ca si bauturile alcoolice destinateconsumului, datorita concentratiei alcoolice. Operatiunea pecare au desfasurat-o trebuie tratata în acelasi mod ca siimportul drogurilor, care nu se comercializeaza si nu pot fisupuse taxarii, iar contrabanda nu constituie o activitateeconomica în întelesul dreptului comunitar si se afla în afararegulilor acestuia.

Curtea, dupa ce a facut referire la jurisprudenta anterioaraprivind drogurile, a subliniat ca nu se poate folosi acelasirationament si în cazul alcoolului etilic. Acest produs nu esteunul a carui comercializare sa fie interzisa datorita naturiisale sau a caracteristicilor sale speciale. Circumstanteleprivind modul de introducere a acestuia în statul membru nu potaltera faptul ca un produs legal, ca alcoolul etilic, nu poatefi comparat cu drogurile pentru ratiuni privind originea,calitatea sau puritatea sa. Mai mult, concurenta dintrealcoolul de contrabanda si cel care este distribuit în modlegal este afectata, în sensul ca piata alcoolului legaldistribuit este chiar tinta produselor alcoolice decontrabanda. În consecinta, alcoolul etilic nu poate fi privitca fiind un produs în afara activitatilor economice. De aceea,este subiect al taxelor vamale si al celorlalte taxe ce trebuieplatite în conditii normale, conform dreptului comunitar.

Exista un anumit numar de exceptii care sunt permise dedispozitiile art.134 din tratatul CE.  Potrivit acestora, încazuri urgente, un stat membru poate solicita autorizareaComisiei, în vederea adoptarii unor masuri necesare pentruprevenirea unor dificultati economice, care ar putea fiprovocate de adoptarea unor anumite politici comerciale, înunul sau mai multe state membre. Datorita faptului ca suntexceptii de la politica comerciala comuna, conform art.133 dinTratatul CE, acestea trebuie întotdeauna sa fie interpretate siaplicate într-o maniera restrictiva[56]. Aceasta obligatie deinterpretare în sens restrictiv incumba si judecatoruluinational, atunci când este chemat sa interpreteze si sa apliceaceste masuri pe plan national.

Drept civil - Dreptul la actiune

Conform regulamentului 2913/92, atunci când opersoana solicita autoritatilor vamale sa ia o decizie

legata de aplicarea reglementarilor vamale, aceapersoana trebuie safurnizeze toate informatiile si documentelecerute de autoritatile respective pentru a se lua deciziamentionata. O astfel de decizie trebuie adoptata sinotificatasolicitantului cât mai urgent posibil.

Atunci când solicitarea unei decizii este facuta în scris,decizia trebuie luata în decursul unei perioade prevazute înconformitate cu dispozitiile în vigoare, începând cu data lacare solicitarea este primita de autoritatile vamale.Solicitantul trebuie înstiintat în scris în legatura cu oastfel de decizie.

Totusi, acea perioada poate fi depasita când autoritatilevamale se afla în imposibilitatea de a o respecta. Într-oastfel de situatie, autoritatile informeaza solicitantul cuprivire la aceasta, înaintea expirarii perioade mentionate,enuntând motivele care justifica depasirea termenului siindica noul termen pe care îl considera necesar în luarea uneidecizii cu privire la solicitare.

Deciziile luate de autoritatile vamale în scris, care fieresping solicitarile, fie sunt în detrimentul persoanelorcarora le sunt adresate, trebuie sa contina motivele pe care sebazeaza decizia autoritatii.

Orice persoana are dreptul de actiune cu privire la deciziileluate de autoritatile vamale cu privire la aplicarealegislatiei vamale, care o privesc direct si personal.

Orice persoana care a facut cerere catre autoritatile vamalepentru luarea unei decizii legate de aplicarea legislatieivamale si nu a obtinut un raspuns la cerere poate saîsiexercite dreptul de actiune.

Actiunea trebuie introdusa în statul membru în care s-a luatdecizia sau s-a facut cerere pentru obtinerea ei.

Dreptul de actiune poate fi exercitat initial, înainteaautoritatilor vamale desemnate în acest scop de statele membre;ulterior, înaintea unui organism independent, care poate fi oautoritate judiciara sau un organism specializat echivalent, înconformitate cu dispozitiile în vigoare în statele membre.

Introducerea unei actiuni nu duce la suspendarea aplicariideciziei disputate.

Autoritatile vamale suspenda totusi integral sau partialaplicarea acestei decizii atunci când au motive întemeiatesa creada ca decizia disputata nu este în spiritul legislatieivamale sau ca se poate astepta un prejudiciu ireparabil pentrupersoana în cauza.

Atunci când decizia disputata are ca efect stabilirea dedrepturi de import sau de export, suspendarea aplicarii aceleidecizii se face în conditiile existentei sau constituirii uneigarantii.

Totusi, o astfel de garantie nu este necesara când o asemeneacerinta ar putea, datorita situatiei debitorului, sa provoacedificultati grave de ordin economic sau social.

Dreptul penal

Nu exista norme de drept penal în cadrul legislatiei comunitarepentru încalcarea regimului vamal. Sanctiunile pentru astfel deîncalcari sunt prevazute de dreptul national al fiecarui statmembru. Acest principiu a fost explicat de Curte în Casati[57],un caz italian ce privea legislatia ce restrictiona circulatiadevizelor, într-o perioada când exportul acestora nu eracomplet liberalizat:

"În principiu, legislatia penala si regulile de procedurapenala sunt probleme pentru care competenta apartine încastatelor membre. Oricum, asa cum rezulta dintr-o jurisprudentaconsistenta a Curtii, dreptul comunitar impune anumite limiteîn domeniul masurilor de control pe care le permite statelormembre în legatura cu libera circulatie a bunurilor sipersoanelor. Masurile administrative sau sanctiunile nu potdepasi ceea ce este strict necesar, procedurile de control nupot fi elaborate într-o asemenea maniera încât sarestrictioneze libertatea ceruta de Tratat si nu pot fiacompaniate de sanctiuni care sunt atât de disproportionatecomparativ cu gravitatea încalcarii încât devin obstacole încalea exercitarii acelei libertati."

În alte cauze, Curtea a dezvoltat propriul rationament pentru alimita administrarea severa a justitiei în statele membre,intervenind în temeiul principiului proportionalitatii, caprincipiu de drept comun ordinii juridice din toate statele:

"Pentru a evalua daca o prevedere de drept comunitar esteconsonanta cu principiul proportionalitatii este necesar sastabilim, în primul rând, daca mijloacele ce le folosestepentru atingerea obiectivului corespund importanteiobiectivului si, în al doilea rând, daca sunt necesare pentrurezultatul urmarit."[58]

În domeniul dreptului vamal comunitar, proportionalitateaafecteaza limitele sanctiunii. O instanta franceza a condamnatcâtiva comercianti belgieni la pedeapsa închisorii cususpendare, plata unei amenzi penale egala cu valoareabunurilor confiscate si o amenda suplimentara egala cu valoareadubla a bunurilor.[59]

CEJ:

" Faptul ca importatorul nu s-a conformat obligatiei de adeclara adevarata origine a bunurilor nu poate determinaaplicarea unor sanctiuni care sunt disproportionate, luând înconsiderare natura pur administrativa a încalcarii.

În acest context, confiscarea bunurilor sau orice sanctiunepecuniara fixata în raport de valoarea bunurilor este în modcert incompatibila cu prevederile tratatului si suntechivalente cu un obstacol în calea liberei circulatii abunurilor."

BIBLIOGRAFIE

BLANQUET & FASQUELLE, Grands arrêts de la CJCE, vol. 2, Dalloz,Paris, 2002.

CORRUBLE, Droit européen des affaires, Dunod, Paris, 1998.

DRUESNE, Droit matériel et politiques de la Communautéeuropéenne, coll. Droit fondamental, PUF, Paris, 2001.

DUBOUIS et C. BLUMANN, Droit matériel de l'Union européenne,Paris, Montchrestien, 2001.

CARD, Droit matériel et politiques communautaires, Eska, Paris,2001.

LENAERTS&VAN NUFFEL&BRAY, Constitutional law of the EuropeanUnion, Sweet&Maxwell, London, 2005

LASOK, Law & Institutions, Butterworths, London, 2001.

LE MIRE, Droit de l'Union européenne et politiques communes,Collection Memento, Dalloz, Paris, 2001.

OLIVER, Free Movement of Goods in the European Community, Sweet& Maxwell, London,1996.

WEATHERILL & BEAUMONT, EU Law, Penguin, London, 1999.

WYATT & DASHWOOD, European Community Law, Sweet & Maxwell,London, 1993.

BLIN, "L'Article 113 CE Après Amsterdam", (1998) 420 Revue duMarché commun et de l'Union européenne 447.

BOURGEOIS, "The European Court of Justice and the WTO: Problemsand Challenges" in WEILER (ed.), The EU, the WTO and the NAFTA.Towards a Common Law of International Trade, OUP, Oxford, 2000.

DASHWOOD & HILLION (eds.), The General Law of E.C. ExternalRelations, Sweet and Maxwell, London, 2000.

DEMARET, "La politique commerciale : perspectives d'évolutionet faiblesses présentes", in SCHWARZE & SCHERMERS (eds.),Structure and Dimensions of European Community Policy, Baden-Baden, Baden-Baden.

EECKHOUT, The European Internal Market and International Trade:A Legal Analysis, Clarendon Press, Oxford, 1994.

INAMA, Customs and Trade laws of the EC, Kluwer, London, 1999

KADDOUS, Le droit des relations extérieures dans lajurisprudence de la Cour de Justice des Communautéseuropéennes, Helbling & Lichtenhahn, Bruylant, Genève,Bruxelles, 1998.

KOUTRAKOS, Trade, Foreign Policy and Defence in EUConstitutional Law, Hart Publishing, Oxford, 2001.

[1] C-7/68, Comisia c. Italia

[2] Cauzele conexate 2-3/69, Sociaal Fonds Diamantarbeiders

[3] C24/68, Comisia c. Italia

[4] C 24/68, Comisia c. Italia

[5] C 63/74 Cadsky

[6] C 87/75, Bresciani

[7] C 106/81, Kind c. CEE, C 46/77 Bauhuis c. Netherlands

[8] Notificarea Comisiei privind aplicarea reglementarilor referitoare ajutorul de statîn cazul masurilor referitoare la impozitarea directa a afacerilor, J.O. C 384 din10.12.1998, pp. 3-9.

[9] "Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membreimpozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sauindirect, produselor nationale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impoziteinterne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de productie".

[10] C 94/74, IGAV c ENCC

[11] C73/79, Comisia c. Italia

[12] Cauza 140/79, Chemical Farmaceutici c. DAF

[13] C 243/84

[14] un autoturism Mercedes

[15] C 2/73, Geddo c. Ente Nazionale Risi

[16] Cauzele conexate C 358 si 416/93, Aldo Bordessa si altii

[17] C 7/78, R  c. Thompson

[18] Cauzele conexate C 51-54/71, International Fruit Company c. Produktschap voor Groenten en Fruit (No2)

[19] C 154/85, Comisia c. Italia

[20]Masura îsi avea ratiunea în practicile comerciale de la sfârsitul secolului 19 siînceputul secolului 20, când untul si margarina se vindeau neîmpachetate si faraeticheta.

[21] C 261/81, Rau c. De Smedt

[22]C 249/ 81, Comisia c. Irlanda, cunoscuta si sub denumirea de cauza "Buy Irish"

[23] C 153/78, Comisia c. Germania

[24] C 95/81, Comisia c. Italia

[25] C 401-402/92, Criminal Proceedings c. Tankstationt Heukse

[26] C 41/76, Donckerwolcke

[27] C 41/76, Donckerwolcke,  C 174/84 Bulk Oil , C 242/84 Tezi BV , C 51/87 Comisia c. Consiliul.

[28] Avizul nr. 1/78 al Curtii din 4 octombrie 1979 privind Acordul international asupracauciucului natural

[29] Avizul nr.1/78

[30] ARTICOLUL 133

(1) Politica comerciala comuna se bazeaza pe principii unitare, în special în ceea cepriveste modificarile tarifare, încheierea de acorduri tarifare si comerciale,uniformizarea masurilor de liberalizare, politica de export, precum si masurile deprotectie comerciala, printre care cele care vor fi luate în caz de dumping si desubventii.

(2) Comisia prezinta Consiliului propuneri pentru punerea în aplicare a politiciicomerciale comune.

(3) În cazul în care trebuie negociate acorduri cu unul sau mai multe state sauorganizatii internationale, Comisia prezinta recomandari Consiliului, care oautorizeaza sadeschida negocierile necesare. Comisiei si Consiliului le revineresponsabilitatea de a asigura compatibilitatea acordurilor negociate cu politicile siregulile interne ale Comunitatii.

Comisia conduce aceste negocieri în consultare cu un comitet special desemnat deConsiliu pentru a o sprijini în îndeplinirea acestei sarcini si în cadrul directivelorpe care Consiliul i le poate adresa. Comisia raporteaza periodic comitetului special înlegatura cu stadiul negocierilor.

Dispozitiile relevante ale articolului 300 sunt aplicabile.

(4) În exercitarea competentelor care îi sunt atribuite prin prezentul articol,Consiliul hotaraste cu majoritate calificata.

(5) Alineatele (1) - (4) se aplica, de asemenea, negocierii si încheierii de acorduri îndomeniile comertului cu servicii si al aspectelor comerciale ale proprietatii

intelectuale, în masura în care aceste acorduri nu intra sub incidenta alineatelormentionate si fara a aduce atingere alineatului (6).

Prin derogare de la alineatul (4), Consiliul hotaraste în unanimitate cu privire lanegocierea si încheierea unui acord într-unul dintre domeniile mentionate la primulparagraf, în cazul în care acest acord contine dispozitii pentru care estenecesara unanimitatea pentru adoptarea regulilor interne sau în care un astfel de acordse refera la un domeniu în care Comunitatea înca nu si-a exercitat competentele întemeiul prezentului tratat, prin adoptarea de reguli interne.

Consiliul hotaraste în unanimitate cu privire la negocierea si încheierea unui acordorizontal, în masura în care acesta priveste si paragraful precedent sau alineatul (6)al doilea paragraf.

Prezentul alineat nu aduce atingere dreptului statelor membre de a mentine si de aîncheia

acorduri cu tari terte sau organizatii internationale, în masura în care acordurilementionate respecta dreptul comunitar si celelalte acorduri internationale în materie.

(6) Consiliul nu poate încheia un acord în cazul în care acesta cuprinde dispozitii caredepasesc competentele interne ale Comunitatii, în special în cazul în care ar antrena oarmonizare a legilor sau regulamentelor statelor membre într-un domeniu în careprezentul tratat exclude o astfel de armonizare.

În aceasta privinta, prin derogare de la alineatul (5) primul paragraf, acordurile îndomeniul comertului serviciilor culturale si audiovizuale, al serviciilor educative,cât si al serviciilor sociale si de sanatate umana tin de competenta comuna aComunitatii si a statelor sale membre. De aceea, negocierea unor astfel de acordurinecesita, în afara de decizia comunitara adoptata în conformitate cu dispozitiilerelevante ale articolului 300, acordul comun al statelor membre.

Acordurile negociate în acest fel se încheie împreuna de Comunitate si statele membre.

Negocierea si încheierea acordurilor internationale în domeniul transporturilor ramânsub

incidenta dispozitiilor titlului V si articolului 300.

(7) Fara a aduce atingere alineatului (6) primul paragraf, Consiliul, hotarând înunanimitate la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European, poateextinde aplicarea alineatelor (1) - (4) si la negocierile si acordurile internationalereferitoare la proprietatea intelectuala, în masura în care acestea nu fac obiectulalineatului (5)."

[31] Regulamentul 2603/69 privind instituirea unui regim comun aplicabil exporturilor,modificat de mai multe ori.

[32] Regulamentul Consiliului 1334/2000 ce a introdus un regim comun pentru controlulexportului produselor si tehnologiei cu dubla utilizare.

[33] Regulamentul 3285/94 privind regulile comune de import si Regulamentul 518/94 .

[34] Regulamentul Consiliului 384/96 privind protectia împotriva importurilor cu preturide dumping din statele nemembre UE.

[35] C-69/89 Nakajima c Consiliul  si  T-161/94 Sinochem c. Comisia.

[36] Cauzele 239 si 275/82 Allied Corporation c. Comisia.

[37] Regulamentul Consiliului 3286/94 stabilind procedurile comunitare în domeniulpoliticilor comerciale comune pentru asigurarea exercitarii drepturilor comunitatii curespectarea regulilor comertului international, în special a celor stabilite subauspiciille Organizatiei Mondiale a Comertului, modificat prin Regulamentul 356/95.

[38] Regulamentul Consiliului 2026/97 privind protectia împotriva importurilorproduselor subventionate din statele nemembre UE

[39] Conventia vamala privind importul temporar a autovehiculelor.

[40] Acordul  încheiat cu Elvetia, cu respectarea Regulamentului Cons 2840/72, deexemplu.

[41] Acordul  încheiat cu Andora, de exemplu.

[42]  Acordul Cadru pentru cooperarea comerciala si economica cu Canada.

[43] C 181/73 Haegeman c. Belgia

[44] C 104/81 Kupferberg, C 162/96 Racke

[45] C 40/69, HZA Hamburg c. Bollman, cunoscut si sub denumirea Turkey Tails

[46] C 92/71, Interfood c. HZA Hamburg

[47] C238/82, Duphar BV and others c. Netherlands

[48] Cauzele conexate C 266-267/87, R. c Pharmaceutical Society of Great Britain and Secretary of  State forSocial Services, ex. p. Association of Pharmaceutical Importers

[49] C 199/82, Amministrazione delle Finaze c. San Giorgio

[50] C 33/76, Rewe c. Landwortschaftskammer fur Saarland, C 175/88, Biehl c. Administration descontributions du Grand-Duche de Luxemburg

[51] C 66,127,128/79, Amm. Delle Finanze c. Meriddionale Industria Salumi

[52] C 104/86, Comisia c. Italia

[53] C 68/79, Hans Just c. Ministry for Fiscal Affairs

[54] C6/60 Humblet c. Belgia

[55] Regulamentul nr. 2913/92.

[56] C-571/93, Lefebvre freres et soeurs c. Comisia.

[57] C 203/80, Re Guerrino Casati

[58] C 66/82, Fromoncais SA c. Fonds d'Orientation

[59] C 41/76, Criel (nee Donckerwolke) and Schou c. Procureur de la Republique