1. Filologie

pasaj dificil din rugăciunea Tatăl în limba română: "Pâinea noastră cea spre fiinţă"

IOSIF CAMARĂ

Pasajul cel mai obscur al rugăciunii domneşti este reprezentat de sintagma ăpTot; trTlouatot;. Dificultatea vine din faptul că acest termen este un hapax, în textul biblic având doar două ocurenţe (în cele două versiuni ale rugăciunii Tatăl nostru). Origen observă că termenul bnouatot; nu este utilizat de niciun grec învăţat, de unde trage concluzia că acesta a fost inventat de autorii celor două evanghelii care conţin rugăciunea, utilizându-1 fără vreo deosebire de nuanţă (ORIGEN 1982:

260). Unii teologi consideră că. la data redactării celor două texte rugăciunea deja circula în mediile greceşti, aşa putându-se explica prezenţa aceluiaşi hapax în ambele versiuni neotestamentare {Douglas 1995, s.v. Tatăl nostru). Într-un studiu amplu, profesorul :ţ:ugen Munteanu (Munteanu 2008: 407-448) face· o analiză amănunţită din punct de vedere hermeneutic şi lingvistic a sintagmei neotestamentare panis quotidianus. Cercetând drumul parcurs de acest concept în cultura europeană, domnia sa sistematizează cele cinci ipoteze interpretative care se disting în exegetica biblică, evidenţiind apoi două tipuri de interpretări: una de tip occidental (cu semnificaţie ·activă şi terestră) şi una de tip oriental-ortodox (cu semnificaţie speculativ-ascetică), men­ţionând că qe multe ori aceste tendinţe coexistă (Munteanu 2008: 421).

Cercetarea comparativă a versiunilor rugăciunii Tatăl nostru din ultimele cinci. secole ne-a permis să schiţăm o istorie a acestui pasaj. O închinăm memoriei profesorului Alexandru Andriescu, a cărui contribuţie la creşterea studiilor de filologie biblică românească, alături de Paul Miron şi Vasile Arvinte, a creat contextul favorabil cercetărilor noastre.

135

Determinarea săţioasă a pâinii din cererea a patra este generală în cele mai vechi versiuni ale rugăciunii Tatăl nostru. Ea apare în toate cele zece versiuni din secolul al XVI-lea conservate integral1 şi în multe versiuni din secolul următor. Tradiţia aceasta dispare la sfârşitul veacului al XVII -lea: încă aflăm termenul săţioasă în CEASL. 1685, copiat de popa Pătru, în Ev. 1686 (care poate fi copiat după Tetraevangheliarul de la Războieni), precum şi în CEASL. s. XVII (care nu reproduce versiunea din ceaslovul manuscris menţionat anterior). Nu am înregistrat nicio ocurenţă a sintagmei pâinea noastră cea săţioasă după 1700.

Două observaţii se impun la problema de faţă: 1. în textele de provenienţă nordică se poate distinge clar opţiunea pentru termenul săţioasă: versiunea dată de STROICI lui Sarnicki (1593), Tatăl nostru inclus de lioveanul GRUNEWEG în jurnalul său de călătorie ( c. 1600 ), OCINAŞUL datând din prima jumătate a secolului al XVII-lea, două versiuni date de Nicolae Milescu lui Stiernhielm şi Smith pentru colecţiile lor poliglote (vezi Coşeriu 1994: 52), CAT. M. şi ER; 2. termenul apare atât în texte tipărite, cât şi în manuscrise, atât în texte biblice sau liturgice, cât şi în versiuni libere; încă din vremea primelor decenii de scris românesc remarcăm concurenţa dintre această opţiune şi pâinea cea de toate zilele.

În româna veche, termenul săţios apare destul de rar. Potrivit DLR, s.v., săţios este derivat de la saţ (<lat. satium) + sufixul -os. Sensul care ne interesează aici este următorul: "(Despre alimente) Care satură repede şi bine, care ţine saţ; nutritiv, hrănitor, substanţial, consistent, (învechit) săturăcios, săturător". Exemplele din DLR sunt puţine, începând cu Tatăl nostru, rezultând că termenul nu e foarte popular. Examinând atestările sale din DLR, exclusiv culte, E. Munteanu conchide că săţios "pare să fi fost creat tocmai în contextul acestei rugăciuni" (Munteanu 2008: 430). Domnia sa subliniază şi fragilitatea acestui cuvânt, dovadă stând prezenţa

1 Versiunea din Apocalipsul apostolului Pavel păstrează doar invocaţia şi primele trei cereri. În secolul al XVI-lea ar putea fi plasat şi Tatăl nostru păstrat la Gruneweg (care a făcut ultima călătorie în Ţările Române înainte de 1600, dar şi-a redactat opera după această dată), cu toate că este greu de spus dacă el a obţinut versiunea în timpul călătoriilor sau a cules-o de la un român aflat în Lvov.

STUDII. FILOLOGIE

la Dosoftei de saţiu (Munteanu 2008: 432). Că lucrurile nu stau tocmai aşa ne arată frecvenţa cuvântului nesăţios, bine ilustrată în articolul consacrat în DLR: "1. negativ al lui săţios; care nu se simte (niciodată sătul), care n11: are saţ la mâncare, la băutură; p. ext. lacom la mâncare, la băutură". Urmează câteva exemple din Coresi, Neculce, Sadoveanu etc. "(Regional; despre alimente) Care nu satură, nu ţine saţ". Curios este că DLR nu dă aici niciun exemplu, cu toate că în Cazania a doua a lui Coresi am identificat două pasaje cu acest sens:

Datori sîntem să. însetoşem de aceasta dumnezeiască apă: de învăţătura mîntuitoriului nostrU: şi Dumnezeu. Şi dragoste nesăţioasă să avăm cătr-însul (CC2 , p. 191); Cu fierbinte pohtire şi cu dragoste nesăţioasă cade-se (CC2 , p. 257).

Răspândirea derivatului cu prefixul ne- dovedeşte că termenul era bine încadrat în limbă. Nu ar trebui, aşadar, să ne surprindă prezenţa termenului săţios în traducerea Vechiului Testament efectuată de Nicolae Milescu şi revizuită probabil de Dosoftei (vezi Al. Andrîescu, în BIBL.

MLD, p. 7-45). Termenul grecesc 5atjJtArJs ('1. liberal, genereux, 2.

abondant', Bailly 1901 s.v.) este echivalat în Ms. 45 astfel: 1 Mac. 3:30: cu săţioasă mină (sensul fiind mai clar redat în SEPT. NEC: cu mână largă, redând ideea de generozitate); la 3 Mac. 5:31: de saţiu mincare (Sept. NEC: ospăţ îmbelşugat); cu valoare adverbială, acelaşi termen este echivalat prin sintagmele cu de.:..ajunsu (3 l\1ac. 5:2), de ajuns (Înţ. Sol. 11:7). Dacă în rugăciune sensul contextual este cel de 'hrănitor,

substanţial', în Macabei el înseamnă '1. generos, 2. îmbelşugat'.

Profesorul Alin-Mihai Gherman ne-a semnalat mai multe pasaje din Evanghelia invăţătoare de la Govora (1642) în care apar derivate de la saţ. Textul abundă în asemenea cuvinte; dăm aici câteva citate:

nesăţioşi, de argint iubitori (CAZ Gov., p. 167); [sfinţii] lapte dulce şi săţioasă hrană dau sufletelor noastre (CAZ Gov., p. 197); nesăţioasă dragoste către Dumnezeu (CAZ Gov., p. 214); bucatele dulceţiei ceii nesăţioase (CAZ Gov., p. 221); [n1ăcenicii] adăpaţ cu dragoste către însul nesăţioasă (CAZ Gov., p. 336); dulceaţa cea nesăţioasă, jeluită de îngeri (CAZ Gov., p. 470).

Putem presupune că termenul săţios, derivat de la un cuvânt de origine latină, a circulat întotdeauna în graiuri. Pe lângă mulţimea

-88

atestărilor derivatelor, opinia noastră se sprijină pe două constatări decursul studierii versiunilor rugăciunii Tatăl nostru: 1.

prezenţa termenului săţioasă în texte manuscrise şi în versiuni libere, la persoane puţin preocupate de problema limbii (întrebuinţarea formei de saţiu la Dosoftei se poate explica prin spiritul cărturarului moldovean mereu căutător de mijloace expresive, cum îl descrie profesorul Munteanu (vezi Munteanu 2008: 174 ş.u.); 2. apariţia lui săţios la mai mult timp după dispariţia din rugăciune a termenului susţine, de asemenea, explicaţia noastră. În stadiul actual al cercetării este dificil de delimitat o arie de circulaţie a termenului săţios. Este însă deasupra oricărei îndoieli că, departe de a fi cult, săţios a pătruns din limba poporului în textul biblic.

Profesorul Eugen Munteanu a analizat pe larg problemele pe care le ridică traducerea sl. NdClfîiJihN'h în română. -sprijinindu-ne pe contribuţia domniei sale şi obţinând informaţii noi prin compararea numeroaselor versiuni din primele secole de scris românesc, am putut clarifica unele chestiuni în această problemă.

A sătura are o întreagă familie de cuvinte în slavonă (vezi SJS, de unde am preluat termenii şi traducerea): NdC'hiTHTH "saturare, satiare, implere, replere" (forma perfectivă); NdC'hiiJidTH "iinplere, satiare, exsatiare, saturare, pascere" (forma imperfectivă); NdC'hiiJidNHK "perceptia, saturatio"; NdC'hiiJicNHK "satietas, saturitas, refectio, saturatio"; C'hlrccrh

"satietas, saturitas, cibi (pl.), satiatum esse", c'hiT'h "saturatus, contentus"; C'hlrh "satietas". Această familie de cuvinte se află şi în limbile slave moderne. Şi textele biblice slavoneşti abundă în asemenea forme, cu care cărturarii români erau familiarizaţi, întrucât utilizau în cult respectivele texte sau le traduceau. Dăm Inai jos câteva exemple, însoţite de traducerea practicată în textele vechi româneşti, parţial urmând aparatul întocmit de Candrea în ediţia PS (OSTROG, chiar dacă e ulterioară unor texte româneşti citate aici, nu prezintă diferenţe notabile faţă de psaltirile slavone anterioare): Ps. 100:5: nccMrMM'h ccp4l{cM'h (OSTROG) corespunde următoarelor traduceri: nesăturatul cu înrema (PS), cu îrima nesătul (PH), nesătulul cu inema PC2 , nesăţios la inemă (PD): Ps. 105:15: posla

chlr.,crh B nx'h (OSTROG) - tremese saţiu în sufletele lor (PS); Ps. 132:15: NHlţld/1; 6rC xnflBd (OSTROG) - meserii luisaturu-i de păre (PS), mişeii ei sătura.,..f-voiu de păine (PD); Ps. 147:3: rcy«d nmeNHlfNd

NdCMlfldd ·r/1;, tradus prin. grasul grăului satură;;. te în PS; toate psaltirile îl păstrează pe a sătura. Era firesc ca, prin atracţie paronimîcă, un termen nefamiliar ca NdClfllJihN'h să fie asimilat semantismului cuvântului NdC'hllJidTH.

Această confuzie nu ar fi putut avea loc în epoca traducerii textelor biblice slave, când ;r; nota un o nazal. Mai târziu, evoluând la u, cuvântul în cauză. a ajuns să fie notat chiar NdcSlJlbN'h. Ar fi de neînţeles ca într-o epocă în care principiul literalităţii guverna actul traducerii, cărturarii să opteze p~ntru o transpunere interpretativă destul de diferită de original. Traducătorul ÎNV. 1642, grec prin naştere (vezi Munteanu 2008: 445), a tradus într-un mod neobişnuit termenul grecesc: Pîinea noastră cea ce tot faste. Probabil asemănător ar fi trebuit să sune şi redarea în româneşte a sl. NdClfllJihN'h, dacă ţinem seama de modul în care Mardarie Coziahul înţelegea unele cuvinte: c&lJiee (c;r;IJlee) "ceaia ce iaste acmu; adevărat", c&1p&~e "pre cea ce iaste, pre pre cea adevărată", c&LJiecrsc "fire, adevericiune" (LEX. MARD., p. 245). Concluzia pe care o putem trage, cu rezervele de rigoare, este că săţioasă a rezultat prin atracţie paronimică între NdClKLflhN'h şi derivatele verbului NdC'hllJidTH.

Circulaţia sintagmei tradiţionale pîinea noastră cea săţioasă a fost limitată de două evenimente cruciale pentru istoria culturii noastre: apariţia NTB 1648, în care traducătorii optau pentru cea de toate zilele (sintagma, cu o oarecare răspândire în Transilvania, era acum consacrată prin includerea într-un text de referinţă). Al doilea eveniment crucial este reprezentat de intrarea în viaţa cărţii româneşti a eruditului Antim Ivireanul, care reuşeşte să impună o altă sintagmă, datorită autorităţii de care s-au bucurat cărţile sale în tot spaţiul românesc.

"Pâinea noastră cea de toate zilele"

În secolul al XVI-lea sintagma pîinea noastră săţioasă este concurată de opţiunea de tip occidental pîinea noastră de toate zilele, pe care profesorul Munteanu (Munteanu 2008: 435) o pune în legătură cu intensificarea relaţiilor între biserica românească din Ardeal şi cultele protestante.

139

AL.

Cea mai veche atestare a sintagmei de toate zilele apare la Hieronymus Megiser (vezi Coşeriu 1994: 33-34), care tipăreşte o culegere poliglotă de versiuni ale rugăciunii Tatăl nostru. Versiunea pare a fi bănăţeană-hunedoreană sau nord-transilvăneană. Aceeaşi sintagmă mai are câteva atestări începoca veche: BOCATIUS (1614), copia CM dată de diacul Ioan din Pociovelişte (1640), NTB 1648, CAT. 1648, CAT. 1656, PETR. (1672), Catehismul lui Vito Piluzio (1677), HARTKNOCH (1684), BIBL. 1688, MĂRT. 1691, Buc. 1699. După cum se remarcă, exceptând BIBL. 1688 şi MĂRT. 1691, în care sintagma de toate zilele poate că se datorează autorităţii NTB 1648, toate versiunile conţinând sintagma de toate zilele provin din Transilvania. Ţinând seama de numărul mic de texte ajunse la noi, absenţa atestărilor sintagmei de toate zilele în Moldova şi Muntenia poate fi cel mult un indiciu; dar nu o probă în stabilirea repartiţiei ei teritoriale. Cu toate acestea, reţinem faptul că sintagma menţionată apare în Transilvania secolului al XVII-lea cu o oarecare regularitate.

Sursa sintagmei este cel mai probabillatinească, pe cale directă sau indirectă. În Evanghelia de la Matei, Vulgata conţinea forma supersubstantialis, spre deosebire de pasajul corespunzător de la Luca, unde apare quotidianus. În versiunile latineşti umaniste se generalizează forn1a quotidianus, în ambele pasaje, reflectată şi în traducerile vernaculare husite (BIBL. OLOMOUC.: vezdejsf) şi reformate (CAT. LUTHER, p. 9: tiiglich, CAT. HELTAI, f. 13v: mindennapi), dar şi în cele catolice. Trebuie notat că unele vechi monumente vechi slave urmau, în acest pasaj, aceeaşi tradiţie textuală a Vulgatei.

Sursa sintagmei de toate zilele în primul text care o conţine (lucrarea lui Hieronymus Megiser) nu a putut fi identificată, dar romanistul Alexandru Niculescu (Niculescu 2007: 62) o pune în legătură cu centrele reformate româneşti din vestul şi nordul teritoriului locuit de . români, despre care scria Alexandru Rosetti. Profesorul Alin-Mihai Gherman ne-a atras. atenţia asupra faptului că Megiser era catolic, deci este exclusă sursa reformată în acest caz. Domnia sa a sugerat ipoteza unei surse catolice româneşti din Viena sau din Transilvania. Prima variantă se întemeiază pe menţiunile documentare ale prezenţei

românilor catolici la Universitatea din Viena (între aceştia aflându-se

STUDII. FILOLOGIE

Ga caransebeşieni Gheorghe Buitul şi Gavril I-vul), dar şi contactele strânse ale românilor cu Viena în vrem.ea lui Mihai Viteazul. ştim dacă informatorul lui Megiser a preluat. o versiune cu circulaţie în epocă sau a tradus pur şi simplu textul din latină. Două sunt indiciile care pledează pentru prima ipoteză: 1. toate aceste versiuni conţin elemente de oralitate: sintagma cale de ispită {la Megiser) şi singularul cer în locul pluralului cerut de tradiţia textuală2 ; 2. cu toate că popa Ioan din Pociovelişte copiază Molitvenicul lui Coresi, nu preia fi4el rugăciunea în forma continută. de această tipări tură, cea mai importantă modificare fiind înlocuirea termenului săţioasă cu sintagma de toţ1te zilele.

Dacă informaţiile anterioare anului 1648 sunt prea firave pentru a ne putea permite să distingem o tradiţie clară a acestei opţiuni textuale, NTB 1648 are un rol decisiv în impunerea sintagmei de faţă. Cu toate că nu putem exclude influenţa unei tradiţii locale, originea acestei sintagme în NTB 1648 trebuie căutată mai degrabă în originalul pe care cărturarii de la Alba Iulia l-au avut la dispoziţie, care este o versiune bilingvă greco­latină, una din numeroasele ediţii scoase în Occident de Theodore de Beze şi In1manuel Tre1nellius (pentru originalul tipăriturii bălgrădene, v. Gherman 2004, p. 42-55, Pavel 2012, p. 26-28, Pavel 2001, p. 163·-180). Opţiunea textuală a cărturarilor de la Alba Iulia se răspândeşte în textele din regiune (Sicriiul de aur al lui Ioan Zoba din Vinţ e o probă certă a autorităţii de care se. bucura NTB 1648), apoi trece în BIBL. 1688 şi în lucrările ulterioare, circulând până azi în paralel cu alte opţiuni

interpretative,

"Pâinea noastră cea de pururea"

La sfârşitul secolului al XVII-lea a survenit un eveniment cu influenţă directă asupra rugăciunii Tatăl nostru: începutul operei tipografice a eruditului ierarh An tim Ivireanul.

Se pare că nicio opţiune din textele contemporane lui nu l-a mulţumit pe cărturarul de origine georgiană: creaţia săţioasă nu era de

2 Considerăm că apariţia singularului cer în locul pluralului este un fapt de oralitate, impunându-se în acest context din cauza confuziei cu singularul aflat în versetulttrmător (vezi pe larg în Carnară 2011).

141

AL.

'.

natură să mulţumească pe diortositorul riguros, de înfiinţare şi

înfiinţată, prezente în primele două ediţii ale Evangheliei româneşti (1680 şi 1693), ilustrau încercări stângace de lexicalizare a unui concept obscur. Opţiunea interpretativă de toate zilele, afirmă profesorul Munteanu, era împotrivae tendinţei ortodoxe de interpretare teologica­metafizică a pasajului, lucru cu care nu suntem de acord (vezi infra). aceste condiţii, la sfârşitul secolului al XVII-lea apare o altă echivalare, care va deveni rapid normă în spaţiul românesc, rezistând mai bine de un secol, iar în unele zone şi în anumite condiţii istorice chiar până azi: pâinea cea de pururea.

Sintagma din rugăciunea Tatăl nostru este introdusă în DLR sensul 4.b) al cuvântului de: "exprimă încadrarea unei acţiuni prin proiec­tare înspre un reper temporal; cu valoare de determinare sau de calificare temporală". Exemplele conţin sintagme ca ziua de apoi, viaţă de veci, de pururea. Reţinem cele două exemple care privesc problema de faţă:

Stăpînul acestui pămînt de pururea să fie biruitoriu asupra aceii case cu toate namestiile ei (Varlaam, C. 71); Pîinea noastră cea de pururea dă-ne noao astădzi (Abeţedar greco-rom., Bucureşti, 1825, 222 / 4) (DLR, s.v. de).

O variantă a acestei sintagme este următoarea:

(Unnat de a, în legătură cu construcţii care indică o anumită

modalitate statornică de încadrare a unei acţiuni) Numai aceia pohtea şi numai întru aceia a petreace de-a pururea să nevoea (Antim, Predicefăcute la praznice mari, 1886, p. 12) (DLR, s.v. de).

Mai remarcăm încă un sens:

(învechit, rar, urmat de de, în legătură cu construcţii care indică încadrarea nelimitată) Şi n-au cum se priceştui cîndva de pururea păcatele lui (Prav. Gov., 28v/13) (DLR, s.v. de).

Reţinem din prezentarea cuprinzătoare aflată în DLR nuanţa de sens care diferenţiază sintagmele de pururea şţ de-a pururea. Prima construcţie are valoare de determinare ternporală, iar a doua este specializată pentru a preciza această determinare temporală, care este statornică. Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea încep să apară grafii de felul .4 t n&p&pt (în locul lui de al lui An tim). Probabil construcţia de

STUDII. FILOLOGIE

....... nA . .-j... ........... să sune arhaic, ajungând astfel să se confunde cu de-a, mai frecvent fapt, Antim Ivireanul reda aici ideea care se găsea exprimată stângaci şi în ÎNV. 1642: Pîinea noastră cea ce tot iaste. De acest lucru ne convingem dacă examinăm statutul cuvântului pururea

limba veche. Scrierile lui An tim abundă în pasaje care conţin sintagma de pururea. Se pare că la el are ambele sensuri menţionate în DLR, după cum rezultă din următoarele exemple:

să să facă părtaşi cereştilor bucurii şi fericirilor celor de pururea (ANriM, p. 111), de pururea pre dânsul să-1 mărim şi să-1 lăudăm

(A..NTIM, p. 133).

În Ps: 33:1:

Bine voiu cuvînta pre Domnul în toată vremea; pururea lauda lui în gura mea (BIBL. 1688).

Sinonimia in praesentia are un rol important aici: exegeza biblică face distincţie între cele două determinări temporale, căci a-1 binecuvânta pe Dumnezeu în toată vremea semnifică "la bine şi la greu", în timp ce pururea e o VIZiune continuă asupra thnpului. La începutul Liturghierului, rugăciunea pe care o rosteşte preotul în faţa icoanei Născătoarei de Dumnezeu conţine cererea mcn m«w npncNw cnt~!i rncJC (LIT. 1715, p. 3), notată în slavoneşte în primele traduceri ale Sf. Liturghii, redată azi prin cuvintele: "arată) precum de-a pururea, puterea ta". Într-un dicţionar al echivalărilor biblice, pururea ar trebui să figureze alături de gr. t5tanavr6~, lat~ semper şi sl. npnchNc.

În zilele noastre sintagma de-a pururea se mai aude foarte rar, în cadrul unor slujbe speciale. La asemenea slujbe, cum ar fi ritualul cununiei3, am opservat tendinţa de a da o notă solemnă momentului prin interpretarea de către cantor sau cor a rugăciunii Tatăl nostru în versiunea compusă de Ciprian Porumbescu (în locul clasicului Anton Pann). Un fapt cu totul surprinzător este supravieţuirea sintagmei în Basarabia, unde ea încă se menţine ca normă~ În 1815, mitropolitul Gavriil Bănulescu tipărea la Chişinău Liturghierul, despre care s-a

3 E. Munteanu semnalează prezenţa rugăciunii conţinând sintagma de-a pururea într-un ritual de hirotonisire, la Iaşi (vezi Munteanu 2008: 446).

143

afirmat că reproduce versiunea rusească de la Kiev4 (vezi Popovschi 1931: 85). La o comparaţie sumară am constatat că el reia de fapt una ediţiile care descind din Liturghierul lui Antim Ivireanul. Conservarea rugăciunii Tatăl nostru în varianta antimiană pură se datorează, aşadar, condiţiilor istorice ale Bisericii din Basarabia, care o lungă perioadă de timp a fost lipsită de ediţii revizuite ale cărţilor de cult.

cea

Încă din 1806 mitropolitul Veniamin Costachi era numit "ctitor limbii noastre" (Iorga 1930: 212). Momentul Veniamin Costachi prezintă o importanţă deosebită în istoria rugăciunii Tatăl nostru, căci consacră o sintagmă devenită azi normă: spre fiinţă. Am consultat un număr de şase versiuni din tipăriturile· patronate sau îngriji te de mitropolitul moldovean. Examinarea acestora ilustrează încheierea unei epoci, cea a influenţei lui An tim Ivireanul. Veniamin Costachi impune câteva opţiuni textuale care azi au devenit normă.

În AGHIAZM. 1814, Veniamin Costachi dă o versiune foarte apropiată de cea din Ceaslovullui Antim Ivireanul. Nu mai este de mirare că apare aici forma sudică greşalele, care devenise normă supradialectală încă din secolul anterior. Una dintre diferenţele majore faţă de Antim este redarea gr. ycvTJBifTw prin facă-se, întâlnită la Milescu şi în BIBL. 1688, dar dispărută din cauza impunerii normei antimiene. Această particularitate ne ajută să atribuim cu precizie mitropolitului Veniamin versiunile de la începutul secolului al XIX-lea. Faptul nu este lipsit de

4 Prin documentul sinodal de înfiinţare a tipografiei de la Chişinău, aceasta era pusă sub controlul strict al sinodului de la Moscova. Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni i se interzicea să publice alte lucrări în afara celor deja tipărite de sinodul moscovit. În fapt se interziceau cărţile româneşti, mitropolitul având obligaţia să publice doar traduceri din slavonă: "5. Cărţile bisericeşti vor fi tipărite acolo în l. slavonă. Pentru aceasta, tipografia nu va lua ediţiile vechi sau oarecare altele, ci nu1nai acelea nou corectate, ce ies de_subt tipar din tipografia sinodală din Moscova: 6. în aceste reproduceri nu se admite nicio abatere - în conţinut şi cuvinte - de la ediţiile tipărite în tipografia sinodală; 7· în tipografia exarhicească se vor tipări cărţile bisericeşti şi-n l. moldovenească, traducerea cărora din slavoneşte trebuie făcută numai după aceleaşi cărţi sinodale" (Popovschi 1931: 82).

144

STUDII. FILOLOGIE

de ierarhul moldovean era, în părţile lui esenţiale, Tatăl nostru din cărţile de cult ale lui Antim Ivireanul (menţinându-se chiar şi sintagma de pururea), ceea ce demonstrează că norma de la 1700 era vie în Moldova.

În CEASL. 1816 am identificat prima ocurenţă a sintagmei spre fiinţă, reluată apoi în celelalte tipărituri ale mitropolitului Veniamin pe care le-am consultat: LIT. 1818, NT 1818 şi IST. seR. 1824. Această nouă încercare de lexicalizare a celui mai obscur cuvânt din textul grecesc al rugăciunii s-a făcut probabil sub influenţa curentului paisian (Iorga îl considera pe Veniamin Costachi unul dintre stâlpii acestei mişcări

spirituale), dar şi în acord cu concepţia mitropolitului moldovean despre limbă, pe care a încercat să o înnoiască sistematic. Înnoirea textelor s-a făcut prin raportare constantă la originalul grecesc, după cum se vede din versiunea rugăciunii aflată în IST~ SCR. 1824, care prezintă o fidelitate faţă de textul grecesc pe care rar o întâlnim în istoria rugăciunii. Faptele de limbă cu model grecesc sunt: facă-să, spre fiinţă, datoriele, datornicilor, lasă, lăsăm şi aduce.

Sintagma spre fiinţă a cunoscut o mare popularitate în următoarele decenii. Ea a fost adoptată deja într-un text didactic, ABC. 1826, tipărit la Buda (şi atribuit în mod fals lui Gheorghe Lazăr), apoi în MĂRT. 1827, iar peste câţiva ani o găsim în Muntenia, la Eufrosin Poteca. El a lăsat două versiuni ale unui Catehism: primul, păstrat în manuscris, era. destinat descendenţilor şi bursierilor săi (după cum notează Rădulescu-Metru, nepotul său, în ed. CAT. POTECA1). Din examinarea lexicului rugăciunii, constatăm că această versiune era redată probabil din memorie, căci conţine unele fapte de limbă tradiţionale: de toate zilele, cel rău. Câţiva ani mai târziu,, Eufrosin Poteca publică traducerea Catehismului lui Platon al Moscovei, în prelucrarea grecească făcută de Dimitrie Darvaris. În rugăciunea domnească din această tipăritură apare sintagma spre fiinţă, care nu putea să apară independent de scrierii~ mitropolitului Veniamin, fapt confirmat de prezenţa în aceeaşi versiune a termenului viclean, care întotdeauna a fost o opţiune moldovenească. Catehismullui Eufrosin Poteca a avut două ediţii şi o difuzare largă, fiind distribuit prin parohii.

145

AL.

La o examinare foarte sumară am constatat că 1838, tipărit la Smirna, reia ediţia Veniamin Costachi din 1818. Faptul acesta este cu atât mai valoros, cu cât editorul notează în prefaţă că textul este "tipărit cu voia şi blagoslovenia Prea Sfinţiţilor Episcopi ai Prinţipatului · Româniii, după cel mai ales model, dat de Prea Sfinţia lor" (s.n.). Este o confirmare a autorităţii de care se bucura Veniamin Costachi în epocăs.

În 1850, sintagma spre fiinţă a fost cuprinsă în versiunea rugăciunii Tatăl nostru pe care Anton Pann avea să o pună în forme muzicale (vezi LIT. P ANN: 30-31). Introducerea ei într-o versiune cântată în biserici la fiecare Liturghie i-a asigurat difuzarea, având azi statut de normă, alături de sintagma de toate zilele.

Examinarea istoriei. acestui pasaj din rugăciunea Tatăl nostru ne-a îngăduit să facem unele aprecieri privitoare la apariţia şi răspândirea opţiunilor textuale pe care le înregistrează cererea a patra de-a lungul timpului. Astfel, cea mai veche opţiune textuală atestată, săţioasă,

datorată influenţei slavone, a dispărut la sfârşitul secolului al XVII -lea. O altă opţiune datând din aceeaşi epocă, dar rămasă în uz până azi, este sintagma de toate zilele, datorată probabil influenţelor occidentale şi

impusă prin NTB 1648. Dispariţia termenului săţioasă a fost grăbită de activitatea tipografică a lui Antim Ivireanul, care răspândeşte în tot spaţiul românesc forma de(a) pururea (încă uzuală în Basarabia). La începutul secolului al XIX-lea se impune o nouă opţiune textuală, creaţie a ierarhului isihast Veniamin Costachi: spre fiinţă. Azi sintagmele spre fiinţă şi de toate zilele coexistă. Opţiunile textuale care s-au impus în uz de-a lungul timpului probează autoritatea unor personalităţi şi texte din

5 În epocă se mai găseau încă două ediţii neotestamentare, tipărite în 1817 şi 1819 de mitropolitul Bănulescu-Bodoni. În ciuda faptului că oglinda paginii este identică în NT 1703 (Antim) şi NT 1817 (Bănulescu), această a doua ediţie nu preia textul antimian, ci pe cel din Bi!Jlia de la Blaj, cu unele adaptări fonetice. NT 1819 reia ediţia din 1817, dar cu aranjare pe două coloane. Spre ·deosebire de aceastea, NT 1818 (al lui Veniamin Costachi) este o revizuire consistentă a părţii neotestamentare din Biblia de la Blaj sau poate chiar o traducere nouă.

FILOLOGIE

(Noul Testament de la Bălgrad, An tim Ivireanul sau Veniamin Costachi).

Nu ar fi fost posibil să ajungem la aceste concluzii fără a avea în vedere istoria şi variaţiile înregistrate de fiecare versiune în parte. Fiind descendente directe sau indirecte ale sintagmei neotestamentare apror; ETTL ouaz or;, se poate spune că până la un anumit punct ele sunt în relaţie de sinonimie şi doar elementele auxiliare permit extragerea unor concluzii privitoare la geneza lor. Din acelaşi motiv ni se pare greu de admis culoarea confesională a opţiunilor textuale prezentate. Nu o anumită sintagmă este confesională, ci interpretările date acesteia. De toat{! zilele nu este în sine o opţiune catolicizantă, la fel cum spre fiinţă nu este în mod necesar ortodoxă. La o analiză semantică atentă, toate opţiunile textuale pot fi comutabile cu un determinant temporal, iar acesta nu va limita cu nimic posibilităţile hermeneutice ale pasajului. Toate pot fi interpretate drept prefigurare a pâinii vii, la fel cum toate pot fi privite ca referindu-se la necesarul zilnic de hrană materială. Cea mai bună dovadă se găseşte în istoria hermeneutică a sintagmei panis quotidianus, care din primele secole creştine până la Luther a cunoscut interpretări radical diferite. Acelaşi lucru s~a petrecut în spaţiul

românesc, unde sintagma de toate zilele era interpretată mistic de Anthn Ivireanul, dar şi de autorii unor catehisme catolice. Determinantul temporal al pâinii- cel mai predispus unei interpretări terestre- poate fi raportat la episodul din Ioan 4:15, unde femeia samarineancă îi cere lui Iisus apa vie care este veşnică, aceasta asigurându-i de fapt saţietatea. În această cheie de interpretare, transpunerile româneşti ale sintagrnei apror; iTTtouator; sunt pline de măiestrie, neaducând vreo vătămare deschiderilor interpretative: pâinea cea săţioasă, pâinea cea de-a pururea, pâinea cea de toate zilele.

Izvoare:

ABc. 1826: Povăţuitorul tinerimei cătră adevărata şi dreapta cetire, Buda, În

Crăiasca Tipografie a Universităţii Ungariei. ·

AGHIAZM. 1814: Aghiazmatar, Iaşi.

147

AL.

BIBL. 1688: Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului

Testament, tipărită întîia oară la 1688, în timpul lui Şerban Vodă

Cantacuzino, Domnul Ţării Româneşti. Retipărită după 300 de ani, în

facsimil şi transcriere, cu aprobarea Sfintului Sinod şi cu binecuvîntarea

Prea fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,

Bucureşti, 1988.

BIBL. OLOMOUC.: Biblia Olomoucka (c. 1416), ms. în facsimil la adresa

http:/ jdig.vkol.cz/dig/miihii/ (accesat la 14 martie 2014).

BIBL. MLD: Alexandru Andriescu et al., Monumenta Linguae Dacoromanorwn.

Biblia 1688, Pars I. Genesis, Iaşi, 1988.

BOCATIUS: A. Veress, Bibliografia română-ungară, I, Bucureşti, 1934, p. 67-68.

Buc. 1699: Bucoavna de la Bălgrad, 1699, ediţie critică de Alin-l\1ihai Gherman

şi Iacob Mîrza, Episcopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, 1999.

CAT. HELTAI: Catechismus minor, azaz a keresztyeni tudomanac revideden valo

sumaya (1550), Cluj, Gâspâr HeltaijGeorg Hoffgreff.

CAT. LUTHER: D. Martin Luther, Der Kleine Katechismus nach der Ausgabe vom

Jahre 1536, Balle, Veri. der Buchhandlung des Waisenhauses, 1905.

CAT. M.: Alexandra Roman Moraru, Catehismullui Coresi, text stabilit, studiu

filologic, studiu lingvistic şi indice de Alexandra Roman Moraru, în

Texte româneşti din secolul al XVI-lea (coord. Ion Gheţie), Editura

Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1982, p. 19-128

[Catehismullui Coresi însoţit de Catehismul Marţian].

CAT. 1648: Catechismus: Az az; A' kcresztyeni Vallasnak es Hiltnek (1648),

forditot Fogarasi Istvan, Alba Iulia.

CAT. 1656: Scutul catichizmuşului: cu răspunsu den scriptura svântă, Alba Iulia.

CAT. 1677 = Dottrina Christiana tradotta in lingua valacca da Vita Piluzio, Roma.

CAT. POTECN: C. Rădulescu-Motru, Catehismul mititel al lui Eufrosin Poteca,

Bucureşti, 1940 (extras din "Revista de Pedagogie", X, 1940).

CAT. POTECA2 : Eufrosin Poteca, Catehismul mare, Bucureşti, 1836 (ed. a II-a:

1847).

CAZ. Gov.: Evanghelie învăţătoare (Govora, 1642), ediţie, studiu introductiv,

note şi glosar de Alin-Mihai Gherman, Bucureşti, Editura Academiei

Române, 2011.

STUDII. FILOLOGIE

CC2: Diaconul Coresi, Carte cu învăţătură (1581), publicată de Sextil Puşcariu şi

Alexie Procopovici, Bucureşti, voi. I, 1914.

CEASL. 1685: Ceaslov şi Anghilesc, copiate de popa Pătru din Tinăud- Bihor în

1685 (ms. rom. BAR nr. 714).

CEASL. 1817: Ceaslov, Iaşi.

CEASL. s. XVII: Ceaslov, în miscelaneul ms. rom. B.A.R. 4818 (sf. sec. XVII).

CM: Tâlcul evangheliilor şi Molitvenic rumânesc, ediţie critică de Vladimir

Drimba, studiu introductiv de Ion Gheţie, Bucureşti, Editura Academiei

Române, 1988.

ER: Evangheliarul de la Războieni, mijlocul sec. al XVII-lea (ms. rom. B.A.R. nr.

296).

· . Ev. 1686: Evanghelie, copiată în 1686 (ms. rom. BA.R. 1327).

GRUNEWEG: Alexandru Ciocîltan et al., Călători străini despre ţările române, Supliment I, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2011.

HARTKNOCH: I. Muşlea, Un "Tatăl nostru" necunoscut (1684), în DR, IV, 1927, p.

964-967.

IsT. seR. 1824: Veniamin Costachi, Istoria Scripturii, Iaşi. LIT. 1715: $fânta şi dumnedzăiasca Liturghie, Iaşi. Lrr. 1818: Liturghiile a Sfinţilor Ierarhi Ioarm Hrysostomul, Vasilie cel Mare şi

Grigorie Dialog, Iaşi.

LIT. PANN: Anton Pann, La Sfânta Liturghie a lui Ioarm Gură de Aur, compuse

de mine, Bucureşti, 1854.

MĂRT. 1691: Pravoslavnica mărturisire, Buzău.

MĂRT. 1827: Pravoslavnica mărturisire, Bucureşti.

NT 1703: NoulTestament, Bucureşti. NT 1817: Noul Testament, Sankt Petersburg.

NT 1818: Noul Testament, Iaşi.

NT 1819: Noul Testament, Sankt Petersburg.

NT 1838: Noul Testament al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Smirna, Tipografia lui A. Damian şi Tov.

NTB 1648: Noul Testament sau Împăcarea au leagea noao a lui Iisus Hristos,

Domnului nostru, izvodit cu mare socotinţă, den izvod grecescu şi

slovenescu, pre limbă rumânească [ ... ]. Tipăritu-s-au întru a măriii sale

tipografie, dentîiu noou, în Ardeal, în cetatea Belgradului, anii de la

149

AL.

'.

~ntruparea Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos 1848, luna lui

ghenuariu 20 [Ediţie modernă: Alba Iulia, 1988].

OCINAŞ: Ma:gdalena Georgescu, Consideraţii filologice asupra unui vechi text

românesc, în "Lhnba Română", XXVII, 1,1978, p. 73-82.

ORI GEN 1982: Ori gen, Scrieri alese. Partea a II -a: Exegeze la Noul Testament.

Despre rugăciune. Filocalia. Traducere de pr. prof. T. Bodogae, pr. prof.

Nicolae Neaga şi Zorica Laţcu, studiu introductiv şi note de pr. prof.

Teodor Bodogae. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti [PSB, voi. 7].

OSTROG: llHBIIIiiil, mpt'lh. HNHrM Be-rxdrc 11 Ncsdrc 3ds1ird ne m;sMK!J ct~cst:NcK&, Lviv,

2003 (ed. I, Ostrog, 1581). ·

PETR.: Gheorghe Alexici (1912), Material de limbă din "Codicele de la Petrova",

în "Revista pentru istorie, arheologie şi filologie", voi. XIII, partea I-III,

Bucureşti, p. 278-293;

PS: Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI şi XVII traduse din slavoneşte, ediţie critică de I.-A. Candrea, voi. I, ·Bucureşti

1916.

SEPT. NEC: Septuaginta III: 1-2 Paralipomene, 1-2 Ezdra, Ester, Iudit, Tobit,

1-4 Macabei, volum coordonat de Cristian Bădiliţă, · Francisca

Băltăceanu, Monica Broşteanu, în colaborare cu Ioan Florin. Florescu;

Gheorghe Ceauşescu, Ştefan Colceriu, Vichi Dumitriu, Theodor

Georgescu, Octavian Gordon, Lia Lupaş (traducători), Colegiul Noua

Europă, Polirom, Bucureşti-Iaşi, 2005; Septuaginta IV.2: Iov,

Înţelepciunea lui Solomon, Înţelepciunea lui Iisus Sirah, Psaln1ii lui

Solomon, Volum coordonat de Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu,

Monica Broşteanu, în colaborare cu Ioan Florin Florescu; Smaranda

Bădiliţă, Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Iulia Cojocariu,

Ştefan Colceriu, Eugen Munteanu (traducători), Colegiul Noua Europă,

Polirom, Bucureşti-Iaşi, 2007.

STROICI: B. P. Hasdeu, Studii de lingvistică şi filologie, I, ediţie îngrijită, studiu

introductiv şi note de Grigore Brâncuş, Bucureşti, Editura Minerva,

1988.

Bailly 1901: Bailly, Hachette.

STUDII. FILOLOGIE

Abrege du dictionnaire grec-fram;ais, Paris, Librairie

Camară 2011: Camară, Iosif, Singularul cer în cele mai vechi versiuni româneşti

ale oraţiei dominicale, în "Text şi discurs religios", Iaşi, III, p. 123-130.

Coşeriu 1994: Coşeriu, Eugenio, Limba română în faţa Occidentului. De la Genebrardus la Herv6.s. Contribuţii la istoria cunoaşterii limbii române în Europa occidentală, traducere de Andrei A. Avram,

Cluj-N apoca, Editura Dacia.

DLR: Iorgu Iordan (red.) et al., Dicţionarul limbii române (DLR), serie nouă, t.

X, partea I, Litera S: S-Sclabuc, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R.,

1986.

Douglas 1995: Douglas, J.D., (red.), Dicţionar biblic, Oradea, Editura "Cartea Creştină".

Gherman 2004: Gherrr1an, Alin·-Mihai, Aspecte umaniste în cultura românească veche, Bucureşti, Editura Enciclopedică.

Iorga 1930: Iorga, N., Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ediţia a doua revăzută şi adăugită, vol. II, Bucureşti, Editura

Ministerului de Culte.

LEX. MARD.: Mardarie Cozianul, Lexicon slava-român şi Tâlcuirea numelor din

1649, publicate de Grigore Creţu, Bucureşti, 1900.

Pavel 2001: Pavel, Eugen, Carte şi tipar la Bălgrad (1567-1702), Cluj-Napoca,

Editura Clusium.

Pavel 2012: Pavel, Eugen, Arheologia textului, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de

Ştiinţă.

Popovschi 1931: Popovschi, Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al

XIX-lea supt ruşi, Chişinău, Tipografia Eparhială "Cartea Românească".

Munteanu 2008: Munteanu, Eugen, Lexicologie biblică românească, Bucureşti,

Editura Humanitas.

Niculescu 2007: Niculescu, Alexandru, Tatăl nostru, în "Dacoromania", serie

nouă, XI-XII, p. 17-75.

SJS: Slovnik Jazyka Staroslovenskl?ho/ Lexicon Linguae Palaeoslovenicae

(1959-), Nakladatelstvi Ceskoslovenske Akademie Ved, Praha.

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza", Iaşi

151