Enzime

Preview:

Citation preview

EnzimeleCatană Adrian-Vasile, Frasiniuc Ioan Ciprian | C.N.I. „Spiru Haret” Suceava

Descriere generală

• Reacțiile chimice ce au loc în organismele vii, în condiții de presiune și temperatură relativ joase și pH bine definit nu se pot realiza, la vitezele apreciabile care le caracterizează, decât admițând intervenția unor catalizatori deosebit de eficienți.

• Acești catalizatori eficienți sunt produși chiar de organism, sunt de natură proteică și poartă numele de ENZIME (de la grecescul "en zime" = drojdie).

• Ele se pot defini, deci, drept proteine cu acțiune catalitică; aproape toate moleculele-enzimă, cunoscute până acum, dintre care multe obținute sub formă cristalină (urează 1926) au structură proteică.

• Numărul enzimelor este de ordinul miilor căci, în lumea vie, fiecărei molecule organice, existente aici, trebuie să-i corespundă cel puțin o enzimă, care să participe la sinteză și/sau degradarea ei.

Ce sunt enzimele ?

• Enzimele sunt proteine sau proteide fără de care celule vii nu pot înfăptui reacții complexe într-un timp scurt, la temperatura mediului înconjurător

• Ele sunt substanțe care catalizează reacțiile biochimice din organism, având un rol esențial în biosinteza și degradarea substanțelor din materia vie, întâlnindu-se în toate organismele animale, vegetale și în microorganisme, mai fiind denumite din această cauză biocatalizatori.

• Fără enzime , procesele biochimice s-ar desfășura cu viteze foarte mici.

Imagine de tip panglică a enzimei TIM (triozo-fosfat-izomeraza

Rol în cadrul organismelor

• Descompunerea moleculelor mari

• Accelerează procesele metabolice

• Coordonează unele etape ale ciclului metabolic

Structura enzimelor

• Enzimele sunt substanțe de natură proteică.

• Acestea reprezintă macromolecule, compuse din lanțuri polipeptidice, având o masă moleculară între 10.000 - 1.000.000.

Mecanismul reacției

• Enzima formează cu substratul un produs intermediar reactiv, cu o viață scurtă.

• Sub această formă intermediară, substratul intrat în reacție suferă modificări electronice sub acțiunea centrilor activi ai enzimei, rezultând produsul de reacție.

Factori în regularea activității enzimatice

Temperatura

• La creșterea temperaturii crește și activitatea enzimatică. La temperaturi însă prea mari, enzimele încep să se descompună și activitatea enzimatică se micșorează

pH-ul

• Activitatea enzimatică este în strânsă legătură cu pH-ul mediului în care se află. De exemplu, pepsină, o enzimă digestivă, este în condiții optime la pH cuprins între 1,5 -2.

Ionii metalici

• Pot fi prezenți ionii anumitor metale, care sunt legați strâns de enzimă. Cei mai răspândiți ioni metalici sunt: ionul bivalent de Zn, ionul bivalent de Fe etc.

Tipuri de enzime

• După reactivitate:

Apoenzimă• enzimă, care devine

activă numai la unirea cu anumite substanțe de natură non-proteică

Coenzimă • substanță de natură

non-proteică, ce-i conferă activitate enzimatică apoenzimei

Holoenzimă• macromolecula

rezultată în urma unirii coenzimei cu o apoenzima

Tipuri de enzime

• După tipul reacției catalizate: Oxidoreductază

Transferază

Hidrolază

Liază

Isomerază

Ligază

Nomenclatură

• Nomenclatura enzimelor nu este dificilă.

• Aceasta se bazează pe 2 factori:

• Substratul asupra căruia acționează enzimă

• Cum reacționează enzima cu substratul dat

• De exemplu: piruvat decarboxilază - enzima care îndepărtează grupa carboxil de la piruvat.

Bibliografie

http://ro.wikipedia.org

Realizatori

Catană Adrian-Vasile

Frasiniuc Ioan Ciprian