View
37
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
1
Conferentiar univ. dr. Marcel Ioan Rusu
DREPT PENAL
PARTEA GENERALA
Specializarea DREPT
SIBIU
2
Capitolul I
DREPT PENAL
NOTIUNI GENERALE
1. Notiunea dreptului penal
Dreptul penal ca ramura de drept este format din totalitatea
normelor juridice prin care se prevede în ce conditii o fapta este
infractiune, felul acesteia, sanctiunile ce se aplica în cazul savârsirii
lor precum si raspunderea penala în scopul apararii odinii de drept
în România, împotriva unor asemenea fapte.
Dreptul penal deriva de la cuvântul latin poena = pedeapsa,
deci de la sanctiunea aplicabila faptei interzise.
Principiile fundamentale ale dreptului penal
Principiul legalitatii
Principiul umanismului
Principiul egalitatii în fata legii penale
Principiul prevenirii savârsirii faptelor penale
Principiul personalitatii raspunderii penale
Principiul individualizarii raspunderii penale
3
Raportul juridic penal
Corecta întelegere a aspectelor privind raportul juridic penal
(nasterea, modificarea sau stingerea lui) impune o analiza asupra
faptei penale.
Prin fapta penala se întelege o împrejurare care da nastere
raportului penal, îl modifica sau îl stinge si careia legea penala îi
atribuie acest caracter deoarece produce efecte juridice.
Raportul penal consta în legatura care se naste între stat si
infractor ca urmare a savârsirii unei infractiuni, sau fapte prevazute
de legea penala, în care acestia au drepturi si obligatii corelative cu
privire la raspunderea penala a infractorului, constând în
aplicarea
si suportarea sanctiunilor penale în scopul apararii ordinii de drept
si de stat.
Elementele raportului juridic penal
SUBIECTUL - În esenta, subiectii sunt aceiasi în raportul
juridic penal, la ambele forme ale sale - atât în raportul de
conformare, care ia nastere la intrarea în vigoare a legii penale, cât si
la cel de conflict care ia nastere la data savârsirii infractiunii.
Subiectii sunt participantii la raport, iar acestia sunt
întotdeauna: STATUL, reprezentat prin organele sale de cercetare,
parchet, politie, etc, cât si PERSOANA FIZICA sau JURIDICA, care
savârseste fapta penala prevazuta de lege.
CONTINUTUL raportului penal este format din drepturile si
obligatiile
corelative ale subiectilor în sensul ca unui drept al unei
parti îi corespunde o obligatie a celeilalte. Astfel, dreptul statului de
4
a-l trage la raspundere pe infractor are corespondent în obligatia
faptuitorului de a suporta rigorile legii (pedeapsa - masura de
siguranta, etc).
OBIECTUL raportului juridic penal îl constituie pedeapsa si
celelalte masuri penale prevazute de lege sa fie aplicate ca urmare a
savârsirii faptei. În urma realizarii obiectului, se realizeaza si norma
de drept, conducând la realizarea si asigurarea apararii sociale.
Stingerea raportului juridic de conformare are loc:
- de când iese din vigoare norma juridica penala;
- de la pierderea calitatii ceruta de lege, de catre destinatarul
obligatiei instituite de norma;
- de la savârsirea faptei interzise,
iar stingerea raportul penal de conflict are loc prin:
- executarea sanctiunilor aplicate infractorului;
- prin interventia unei cauze care înlatura raspunderea penala;
- prin executarea sanctiunilor penale.
5
Capitolul II
APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN
SPATIU SI TIMP
Sectiunea I
Aplicarea legii penale în spatiu
Referindu-ne la legislatia penala, vom spune ca aceasta cu
toate mijloacele de combatere a infractionalitatii pe care le
organizeaza, actioneaza pe un teritoriu determinat.
Teritorialitatea legii române este un principiu potrivit caruia
legea penala se aplica infractiunilor savârsite pe teritoriul României
- art. 3 Cod penal. Deci potrivit acestui principiu se tine cont de locul
savârsirii faptei si nu de cetatenia infractorului sau alte criterii.
Prin teritoriu se întelege întinderea de pamânt si apele
cuprinse între frontiere, cu subsolul si spatiul aerian al acesteia - art.
142 Cod penal.
Principiile aplicarii legii penale române în spatiu
Legislatia noastra penala în vigoare, în rezolvarea concurentei
legilor penale în spatiu a adoptat urmatoarele principii:
1. Teritorialitatea legii penale constituie principiul de baza
al aplicarii acesteia în spatiu
2. Personalitatea legii
3. Realitatea legii penale
6
4. Universalitatea legii penale
Exceptii la aplicarea legii române în spatiu
Imunitatea penala reprezinta o derogare de la principiul
teritorialitatii, mai precis o derogare de la principiul eficacitatii
generale a legii penale pe teritoriul statului respectiv. Notiunea de
eficacitate penala generala se întelege în sensul ca legea penala se
aplica fara nici un fel de rezerva sau discriminare, cu privire la
persoanele, care comit infractiuni pe teritoriul statului respectiv.
Imunitatea penala constituie astfel o exceptie în sensul
ca
unele persoane scapa de sub incidenta legii penale, sunt aparate de
sanctiunile acesteia, desi aceste persoane sunt infractori si faptele lor
întrunesc conditiile pentru existenta infractiunii.
Sectiunea II
Aplicarea legii penale în timp
Potrivit art. 15 din Constitutie, legea nu dispune decât pentru
viitor, cu exceptia legii mai favorabile. La baza aplicarii legii în timp
sta principiul activitatii legii penale.
Legea se aplica infractiunilor savârsite în timp ce ea este în
vigoare. Art. 4 din codul penal stipuleaza faptul ca " Legea penala se
aplica infractiunilor savârsite în timpul cât se afla în vigoare
" Legea
se aplica imediat, integral si continuu, adica tot timpul cât ea este în
vigoare, fara suspendari, iar activitatea legii începe o data cu intrarea
ei în vigoare. Primul moment este cel al publicarii în Monitorul
Oficial, cu exceptia unor prevederi contrare. Conform art. 78 din
7
Constitutia revizuita, legea intra în vigoare la 3 zile de la data
publicarii ei în Monitorul Oficial al României sau la o data
ulterioara prevazuta în cuprinsul ei.
Termenul de 3 zile se calculeaza
dupa sistemul zilelor libere, ceea ce înseamna ca ziua publicarii în
Monitorul Oficial ( dies ad quo) si ziua expirarii termenului (dies ad
quem) nu intra în calcul (non computatur in termino). Spre exemplu,
daca data publicarii este în cea de-a 15 zi a lunii, legea va intra în
vigoare în ziua 20 a lunii respective.1 Termenul de 3 zile libere se
aplica tuturor actelor normative care cuprind norme juridice penale
( legi sau ordonante ).
Principiile aplicarii legii penale în timp
Neretroactivitatea legii penale si retroactivitatea legii penale
Extraactivitatea legii penale
Ultraactivitatea legii penale temporare
Principiul legii penale mai favorabile
1Pentru dezvoltari a se vedea C.L.Popescu Data intrarii în vigoare a actelor normative,în lumina dispozitiilor constitutionale revizuite, în Dreptul nr. 4/2004 pag. 26;M.Constantinescu,I.Muraru,A.Iorgovan Revizuirea Constitutiei României-explicatii si comentarii RosettiBucuresti 2003 pag. 69; I.Deleanu Revizuirea Constitutiei în Dreptul nr.12/2003 pag. 23
8
Capitolul III
INFRACTIUNEA - NOTIUNE SI TRASATURI
Sectiunea I
Definitie
- în legislatia statelor, infractiunea a primit definitii
diferite. În legislatia tarii noastre, nu s-a îmbratisat sistemul tripartit:
contraventii, delicte si crime, ci legiuitorul a statuat ca infractiunea
consta într-o fapta care prezinta pericol social, este savârsita cu
vinovatie si este prevazuta de legea penala - art. 17 alin. 1 Cod
penal. 2
Din definitie se desprind cele trei trasaturi esentiale ale
acesteia: fapta sa fie prevazuta de legea penala, fapta periculoasa
pentru societate, vinovatia.
Sectiunea II
Trasaturile esentiale si generale ale infractiunii
1. Periculozitatea sociala a faptei
2 F. Streteanu - Noul cod penal. Observatii critice în Revista de drept penal nr. 1/2005 pag. 48 G. Antoniu - Examen critic al unor dispozitii din codul penal. Parte generala în G. Antoniu si colaboratorii, Reforma legislatiei penale, Editura Academiei, Bucuresti, 2003, pag. 95 si F. Streteanu - Drept penal, Partea generala, Editura Rosetti 2003, pag. 288. Autorul apreciaza caracterul inoportun al inserarii unei definitii legale a infractiunii în Codul penal si caracterul incomplet al definitiei infractiunii cuprins în art. 17.
9
În art. 18 Cod penal se arata ca fapta care prezinta pericol
social în întelesul legii penale, este orice actiune, sau inactiune, prin
care se aduce atingere uneia dintre valorile aratate în art. 1 si pentru
sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse. La
acestea, ar trebui adaugat faptul ca se poate aplica si o masura
educativa, care nu este o pedeapsa - în cazul minorilor - desi este o
sanctiune penala. 3
Criterii de stabilire
- modul de savârsire a faptei
- mijloacele de savârsire a faptei
- de scopul urmarit de faptuitor,
- de împrejurarile obiective si subiective
- de urmarea produsa, ori care se putea produce
- de persoana faptuitorului, de conduita acestuia.
2. Vinovatia
Formele vinovatiei sunt: intentia si culpa, la care se adauga
praeterintentia, sau intentia depasita,, specifica unor infractiuni.
Aceasta vinovatie este proprie teoriei psihologice.
Intentia
directa si indirecta
Culpa
Culpa este cu prevedere
Culpa simpla sau culpa fara prevedere,
Intentia depasita - praeterintentia
3 A se vedea F. Streteanu - Noul cod penal, Observatii critice în Revista de drept penal nr. 1/2005 pag. 49
10
3. Prevederea în legea penala
Al treilea element este: ca fapta sa fie prevazuta de legea
penala si decurge din principiul fundamental al legalitatii din dreptul
penal - art. 17 Cod penal. Ea nu se confunda cu infractiunea, care
presupune întrunirea cumulativa a trasaturilor. Ori infractiunea
trebuie sa fie prevazuta de legea penala, dar nu orice fapta prevazuta
de legea penala este infractiune, aceasta fiind doar o trasatura. De
fapt prin aceasta trasatura esentiala, infractiunea se deosebeste de
orice alte fapte care intra în sfera ilicitului juridic. De exemplu, Legea
nr. 74/1995, în art. 41 prevede conditiile în care se poate realiza
practicarea meseriei de medic.
Sectiunea III
Continutul infractiunii
Continutul infractiunii poate fi:
- continut legal, cel descris prin norma de încriminare si
cuprinde conditiile obiective si subiective în care o fapta
devine infractiune;
- continut concret, cel al unei fapte determinate, savârsita în
realitate, obiectiva, de catre o persoana si care se înscrie
prin elementele sale în tiparul abstract, prevazut de norma
de încriminare.
În doctrina s-a facut distinctie între continutul juridic si
continutul constitutiv.
11
Structura continutului infractiunii
Obiectul infractiunii
Latura obiectiva
Latura subiectiva
Subiectul
12
Capitolul IV
FORMELE INFRACTIUNII
Sectiunea I
Actele pregatitoare
Tentativa
Infractiunea consumata
Cauze de nepedepsire
În art. 36 Cod penal se arata cauzele de nepedepsire:
desistarea si împiedicarea producerii rezultatului.
Desistarea consta în renuntarea de buna voie a faptuitorului de
a duce pâna la capat executarea începuta, desi exista posibilitatea
reala de a continua, iar faptuitorul este constient de aceasta. De aici
conditiile:
- renuntarea se întemeiaza pe vointa libera a faptuitorului;
- renuntarea sa aiba loc înainte ca executarea sa fie
terminata în timp util si renuntarea trebuie sa fie
definitiva.
Sectiunea III
Pluralitatea de infractori
Participatia constituie una din modalitatile de comitere a
infractiunilor.
13
Realitatea infractionala ne învedereaza câteva aspecte dintre
care elementare sunt acelea ca unele infractiuni pot fi comise de catre
o singura persoana, în timp ce alte infractiuni pot fi comise de mai
multe persoane. Cooperarea mai multor persoane la comiterea unei
infractiuni pune problema juridica si de fapt, a participatiunii.
Participatia este acea situatie în care un numar de doua sau
mai multe persoane au savârsit prin eforturi conjugate aceiasi
infractiune.
Formele pluralitatii de infractori sunt: pluralitatea naturala
(necesara) constituita (legala) si ocazionala (penala).
A. Pluralitatea naturala
B. Pluralitatea constituita
C. Pluralitatea ocazionala (penala)
Participatia penala
Codul penal nu prezinta o definitie a participatiei, ci se
rezuma la definirea notiunii de participant. În literatura de specialitate
s-au dat diferite definitii participatiei.
Aceasta consta în faptul ca ori de câte ori o infractiune este
savârsita de un numar mai mare de persoane decât cel în raport cu
natura ei, ne aflam în prezenta participatiei penale.
Formele participatiei penale sunt coautoratul, instigarea,
complicitatea.
14
Pluralitatea de faptuitori
Cooperarea materiala sau intelectuala
Legatura subiectiva
Savârsirea aceleiasi fapte prevazute de legea penala
Autoratul-coautoratul
Autoratul - coautoratul stipulat în art. 24 Cod penal este acea
persoana care savârseste în mod nemijlocit fapta prevazuta de legea
penala. Daca sunt mai multe persoane care au savârsit fapta ne gasim
în prezenta unui coautorat.
Instigarea
Consta în fapta unei persoane care cu intentie determina, prin
orice mijloace, o alta persoana sa savârseasca o fapta prevazuta de
legea penala. Conform art. 39 Cod penal, el este autorul moral al
infractiunii.
Complicitatea
Complicitatea consta în activitatea persoanei, care cu intentie
înlesneste sau ajuta, în orice mod la savârsirea unei fapte prevazute
de legea penala, sau care, înainte sau în timpul savârsirii faptei,
promite ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va
favoriza pe infractor, chiar daca ulterior nu se tine de promisiune -
art.40 Cod penal.
Participatia improprie
Este acea forma de participatie penala la care persoanele care
savârsesc prin vointa comuna o fapta prevazuta de legea penala, nu
au toate aceiasi atitudine psihica, nu actioneaza cu aceiasi forma de
vinovatie, unii actionând cu intentie, altii actionând din culpa, sau
15
fara vinovatie. Participatia improprie este posibila la toate formele de
participatie: adica poate fi sub forma coautoratului, a instigarii si a
complicitatii.
Formele participatiei improprii sunt prevazute în art. 44 alin. 1
si 2 Cod penal:
- modalitatea intentiei si culpa
constau în determinarea sau
înlesnirea, sau ajutorarea în orice mod, cu intentie, la savârsirea din
culpa de catre alta persoana a unei fapte prevazute de legea penala.
Deci autorul actioneaza din culpa iar ajutorul dat este cu intentie;
- modalitatea intentiei si lipsa de vinovatie,
consta în
determinarea, ajutarea sau înlesnirea în orice mod, cu intentie, la
savârsirea unei fapte prevazute de legea penala de catre o persoana
care actioneaza fara vinovatie. Autorul savârseste fara vinovatie,
infractiunea datorita iresponsabilitatii, erorii de fapt, constrângerii
fizice, morale, sau betiei;
- modalitatea culpa si intentie
în care contributia
participantului este din culpa la fapta savârsita de autor cu intentie;
- modalitatea lipsa de vinovatie si intentie
în care contributia
participantului este fara vinovatie la fapta savârsita de autor cu
intentie.
În legislatia penala se retin doar primele doua forme aratate
mai sus, celelalte doua fiind lipsite de semnificatie.
Raspunderea penala la participatie
Actele de cooperare ale participantilor nu sunt de valoare si
importanta egale, ceea ce duce la consecinte diferite în problema
raspunderii penale. În legislatia noastra, cât si în practica judiciara s-a
adoptat teoria privind realitatea obiectiva a faptei penale, în sensul ca
16
participantii care au actionat cu vinovatie urmeaza sa fie pedepsiti
pentru fapta unica potrivit vinovatiei acestora. Pedepsirea
participantilor depinde de forma si importanta contributiei fiecaruia,
în limitele pedepsei prevazute de lege.
Circumstantele reale
Circumstantele reale sunt legate de situatii anterioare,
concomitente sau posterioare savârsirii faptei si presupun continutul
atenuat sau agravat al faptei legat de conditiile concrete de savârsire
a acesteia (timp, modalitati, loc etc.).
Ele se rasfrâng asupra celorlalti
participanti numai în masura în care acestia le-au cunoscut sau
prevazut. Aceste circumstante au un caracter obiectiv.
Raspunderea penala a persoanei juridice
Conditiile raspunderii penale a persoanei juridice
a. capacitatea juridica a persoanei juridice; raspunderea penala
intervine de regula la o persoana capabila din punct de vedere juridic.
Potrivit art. 35 din Decr. nr. 31/1954: "Persoana juridica îsi exercita
drepturile si îsi îndeplineste obligatiile prin organele sale. Actele
juridice facute de organele persoanei juridice, în limitele puterii ce le-
au fost oferite, sunt actele persoanei juridice însasi. Faptele ilicite
savârsite de organele sale obliga însasi persoana juridica, daca au fost
îndeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor. Faptele ilicite atrag si
raspunderea personala a celui ce le-a savârsit atât fata de persoana
juridica cât si fata de cel de-al treilea".
Persoana juridica dobândeste drepturile si obligatiile de la
data înregistrarii ei în Registrul de persoane juridice. Raspunderea
penala a persoanei juridice este directa si personala, ceea ce înseamna
17
ca eventualul drept de regres al persoanei juridice împotriva
prepusului sau
excede raportului juridic penal de conflict. Dreptul de
regres al persoanei juridice împotriva persoanei fizice care este
raspunzatoare de comiterea infractiunii este exercitabil în temeiul
raspunderii civile delictuale.
b. Legea penala sa prevada raspunderea persoanei juridice
(regula specialitatii) Potrivit dispozitiilor art. 45 alin. 1 Cod penal
persoana juridica, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a
institutiilor publice raspunde penal în cazurile prevazute de lege
pentru infractiunile savârsite în numele sau, în interesul sau, de catre
organele sau reprezentantii acestora. Pentru a se raspunde din puncte
de vedere penal, este necesar ca sa se prevada expres aceasta.
Raspunderea penala a persoanei juridice nu o exclude pe cea a
persoanei fizice care a savârsit în mod nemijlocit infractiunea.
Sectiunea IV
Unitatea de infractiune
Felurile unitatii infractionale
sunt: unitatea naturala de
infractiune
( numita si pluralitate reala de infractiuni deoarece în
cadrul aceleasi actiuni se savârsesc de catre faptuitor mai multe acte
similare), si unitatea legala de infractiune.4
Unitatea naturala
este unitatea actiunii sau inactiunii, care se
formeaza datorita starii de fapt sau datorita realizarii ei în mod
4 C. Bulai Manual de drept penal Partea generala Editura All Bucuresti 1997 pag. 468 C. Mitrache Drept penal român partea generala editia a-III-a 1997 pag. 198 M. Basarab Drept penal partea generala vol. II Iasi 1995 editia a-II-a pag.349
18
natural, si ea presupune o activitate unica prin care se realizeaza
continutul unei singure infractiuni.
Unitatea naturala
de infractiune sanctionata diferentiat de
catre legiuitor, se prezinta sub forma:
- infractiunii simple;
- infractiunii continua;
- infractiunii deviate.
Infractiunea continuata
19
Capitolul V
PLURALITATEA DE INFRACTIUNI
Formele pluralitatii de infractiuni
Concursul de infractiuni
Concursul de infractiuni consta în existenta a doua sau mai
multe infractiuni savârsite de aceiasi persoana, mai înainte de a
interveni o condamnare definitiva pentru una din ele.
Conditiile de existenta ale concursului:
- savârsirea a doua sau mai multe infractiuni. În cazul în care
infractiunile sunt de aceiasi natura, concursul este omogen, iar daca
infractiunile sunt de naturi diferite, indiferent de forma de vinovatie,
concursul este eterogen;
- infractiunile sa fie savârsite de aceiasi persoana indiferent de
calitatea în care o savârseste - autor, complice, etc. Este îndeplinita
conditia si atunci
când infractorul a comis unele infractiuni în timpul
minoritatii si altele dupa împlinirea vârstei de 18 ani;
- infractiunile sa fie savârsite înainte de condamnarea
definitiva pentru una din ele. Aceasta conditie se refera la faptul ca
nu trebuie sa existe o condamnare definitiva pentru vreuna din
infractiunile comise de aceiasi persoana. Va fi îndeplinita aceasta
conditie chiar daca infractorul a fost condamnat pentru o infractiune
savârsita anterior, dar hotarârea nu era definitiva la data comiterii noii
20
infractiuni, ori hotarârea de condamnare, desi definitiva, a fost
desfiintata printr-o cale extraordinara de atac;
- dintre infractiunile savârsite, cel putin doua sa fie supuse
judecatii. Concursul de infractiuni ia nastere prin savârsirea de
infractiuni si se stabileste cu ocazia judecatii. Poate exista si situatia
în care desi s-au savârsit mai multe infractiuni, doar una dintre
acestea poate fi dedusa judecatii iar pentru celelalte existând cauze de
înlaturarea raspunderii penale, ori cauze de imputate, dar nu suntem
în prezenta concursului de infractiuni. O situatie similara exista si
atunci când pentru unele infractiuni sunt incidente dispozitiile
referitoare la amnistie, lipsa plângerii prealabile, împlinirea
termenului de prescriptie a raspunderii penale, ori cauze care atrag
nepedepsirea infractorului cum ar fi: denuntarea de catre mituitor a
luarii de mita (art. 255 alin. 3 Cod penal), retragerea marturiei
mincinoase (art. 260 alin. 2 Cod penal).
Recidiva
Recidiva presupune ca si în cazul concursului de infractiuni,
savârsirea de catre o anume persoana, a cel putin doua infractiuni,
dupa ce acea persoana a fost condamnata definitiv pentru una din ele.
Aceasta situatie reflecta o periculozitate mai mare, o perseverenta pe
calea infractionala din
partea infractorului, denota un indice de
incorigibilitate marit a acestuia. Starea de recidiva este tinuta în
evidenta de Legea nr. 2/1992, a cazierului judiciar.
Termenii recidivei sunt infractiunile care intra în calculul
recidivei. Primul termen este întotdeauna o infractiune pentru care a
fost condamnat definitiv la o pedeapsa privativa de libertate, iar cel
21
de-al doilea termen îl constituie o noua infractiune savârsita de
acelasi faptuitor.
Recidiva consta într-o pluralitate de infractiuni, caracteristica
ei proprie fiind aceea ca momentul comiterii unei infractiuni se
situeaza fie dupa executarea integrala a pedepsei anterioare pentru o
infractiune comisa anterior fie în timpul executarii unei condamnari
ori în stare de evadare.
Recidiva în cazul persoanei juridice
Exista recidiva pentru persoana juridica în urmatoarele
situatii:
a) când dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de
condamnare, persoana juridica savârseste din nou o infractiune cu
intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioara nu a fost executata,
(recidiva postcondamnatorie);
b) când dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de
condamnare, persoana juridica savârseste din nou o infractiune cu
intentie sau considerata, iar amenda pentru infractiunea anterioara a
fost executata sau considerata ca executata, (recidiva postexecutorie).
Pluralitatea intermediara
Prin pluralitate intermediara se întelege situatia în care o
persoana, dupa ce a fost condamnata definitiv, savârseste o noua
infractiune, înainte de începerea executarii pedepsei, în timpul
executarii sau în stare de evadare si nu sunt îndeplinite conditiile
prevazute de recidiva postcondamnatorie - (art. 40 Cod penal).
22
S-a numit asa pentru ca nu este un concurs de infractiuni,
întrucât este o condamnare definitiva pentru una din infractiuni, dar
nu sunt îndeplinite nici conditiile recidivei postcondamnatorii, adica
ne aflam într-o situatie de mijloc, între cele doua enumerate mai sus.
23
Capitolul VI
CAUZELE CARE ÎNLATURA CARACTERUL
PENAL AL FAPTEI
Sectiunea I
Consideratii introductive
Sectiunea II
Legitima aparare
Potrivit cu art. 44 Cod penal, nu constituie infractiune fapta
prevazuta de legea penala, savârsita în stare de legitima aparare. Este
în legitima aparare acela care savârseste fapta pentru a înlatura un
atac material direct, imediat, injust, îndreptat împotriva sa sau a
altuia, sau împotriva unui interes obstesc si care pune în pericol grav
persoana sau drepturile celui atacat sau interesul obstesc.
Este în legitima aparare si cel care din cauza tulburarii sau
temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea
pericolului si cu împrejurarile în care s-a produs atacul.
Starea de necesitate
Potrivit art. 45 Alin. 1 Cod penal, nu constituie infractiune
fapta prevazuta de legea penala, savârsita în stare de necesitate. Este
în stare de necesitate acela care savârseste fapta pentru a salva de la
24
un pericol iminent si care nu putea fi înlaturat altfel, viata,
integritatea corporala ori sanatatea sa sau a altuia, sau un bun
important al sau ori a altei persoane, sau un interes obstesc.
Nu este în stare de necesitate cel care în momentul savârsirii
faptei si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decât cele
care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era înlaturat.
La starea de necesitate persoana nu actioneaza împotriva
sursei de pericol, pe care nici nu o poate anihila, ci este determinata
sa se salveze pe sine sau pe altul, bunurile lui sau ale altuia. De
exemplu, pompierii când actioneaza si distrug o usa sau o masina
pentru a transporta o persoana la spital.
Constrângerea fizica si constrângerea morala
Constrângerea fizica
- este acea situatie când o persoana
savârseste o fapta prevazuta de legea penala, datorita unei
constrângeri fizice, careia nu i-a putut rezista.
Constrângerea fizica consta într-o presiune externa, activa, o
energie, o forta careia nu i se poate rezista, exercitata asupra fizicului
unei persoane încât aceasta nu mai actioneaza liber si comite o fapta
prevazuta de legea penala.
Cel constrâns actioneaza mecanic, ca un simplu instrument
deoarece nu poate sa se opuna.
Constrângerea morala
Forta exterioara, adica forta majora sau irezistibila poate
actiona si asupra psihicului unei persoane.
25
Aceasta posibilitate presupune interventia unei forte
exterioare care sa exercite o influenta asupra psihicului uman cu
intensitatea care paralizeaza orice rezistenta din partea persoanei,
încât prin mecanismul proceselor psihice, prin complexul starilor de
constiinta, persoana comite o fapta penala sau mai multe fapte penale.
Legea penala nu prevede constrângerea psihica ci ea precizeaza ca
formulare constrângerea morala care are o arie mai restrânsa.
Legea penala retine ca modalitate a constrângerii morale,
amenintarea. Desigur aceasta trebuie
sa aiba o intensitate, o gravitate
deosebita încât influenta sa sa fie decisiva asupra vointei persoanei
amenintate. Pentru a fi în prezenta constrângerii morale, amenintarea
trebuie sa se refere la un pericol cert si direct în raport cu viata, cu
integritatea corporala cu sanatatea si libertatea persoanei amenintate,
ori a altei persoane de care cel amenintat este legat afectiv puternic.
Cazul fortuit
Cazul fortuit este o alta împrejurare care exclude caracterul
penal al unei fapte.
Prin caz fortuit se întelege situatia când activitatea unei
persoane, licite sau ilicite, intra în concurenta, concomitent sau
succesiv, cu o forta, cu o energie care a scapat posibilitatii de
prevedere a acesteia, producându-se un rezultat neprevazut. Cu alte
cuvinte din punct de vedere al cercetarii cauzalitatii savârsirii faptei
penale, trebuie aratat ca activitatea unei persoane care reprezinta o
cauza a faptei intra în concurs cu o alta cauza neprevazuta a exista fie
concomitent fie succesiv fata de prima, care produc un rezultat dat,
cu consecinte juridice. Daca faptuitorul, autorul acelei actiuni la care
26
ne-am referit mai sus, nu a putut prevedea, i-a fost imposibil de
prevazut interventia fortei externe si ca atare i-a fost imposibil de
prevazut si rezultatul produs, vom spune ca ne gasim în fata cazului
fortuit.
Iresponsabilitatea
În art. 48 Cod penal se arata ca nu constituie infractiune fapta
prevazuta de legea penala daca faptuitorul, în momentul savârsirii
faptei, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-
si dea seama de actiunile sau inactiunile sale sau nu putea sa fie
stapân pe ele.
Iresponsabilitatea priveste incapacitatea psihica a persoanei
atât sub aspect intelectiv când el nu realizeaza semnificatia sociala a
actiunilor sau inactiunilor sale dar si sub aspect volitiv când persoana
în cauza nu-si poate coordona vointa în mod normal.
Este o stare de incapacitate psihofizica, persoana nu întelege
de ce faptele sale au un caracter ilicit si prezinta pericol social.
Cauzele sunt diferite: boli neuropsihice, anomalii (idiot, cretin),
tulburari psihice provocate de intoxicatii (alcool, stupefiante).
Incapacitatea trebuie sa fie totala. Ea poate fi permanenta sau
temporara, congenitala sau survenita si trebuie sa existe în momentul
savârsirii faptei. Constatarea existentei acestei cauze trebuie sa fie
constatata de medici legisti, prin expertiza medico-legala. Pe baza
constatarilor medicale, instanta de judecata stabileste daca faptuitorul
raspunde sau nu din punct de vedere penal pentru fapta sa. Lipsa
partiala a capacitatii psihice atrage responsabilitatea atenuata,
limitata, semi-responsabilitatea, care nu înlatura caracterul penal al
27
faptei dar de care se tine seama la individualizarea sanctiunii penale.
Betia
O alta cauza care poate duce la înlaturarea caracterului penal
al faptei este betia. Totdeauna betia sau starea de ebrietate termeni
laici sau intoxicatia cu alcool termen stiintific, prin consecintele de
ordin fiziologic pe care le pricinuieste, conduce la o profunda alterare
a vietii psihice, a echilibrului psihic, si prin aceasta socialmente,
fenomenul intoxicatiei cu alcool devine o sursa sau o cauza
infractogena.
Stiinta medicala ne arata ca ingerarea de alcool duce la
fenomenul biofiziologic al intoxicatiei, care poate fi mai acuta sau
mai redusa dupa cantitatea de alcool, componenta bauturilor ingerate,
conditiile în care s-a facut raportat la persoana faptuitorului,
rezistenta la alcool a acestuia. Fenomenul consumului de alcool fiind
destul de raspândit în societatea noastra, legiuitorul nu se putea
dispensa si nu putea trece cu vederea existenta acestuia. Fenomenul
acesta poate avea forme trecatoare sau de durata. Starea de ebrietate
poate fi episodica, sporadica sau cronica.
Intoxicatia cronica este cea mai periculoasa deoarece duce la
alienatie mintala pe termen lung.
Minoritatea faptuitorului
O alta cauza care înlatura caracterul penal al faptei este si
minoritatea faptuitorului.
28
La abordarea acestei problematici, legiuitorul a pornit de la un
punct de vedere stiintific si anume acela ca individul uman ca
exemplar biologic, pe toata durata vietii sale este supus unui proces
de evolutie. Prima parte a acestui proces evolutiv înseamna
dezvoltarea treptata a aptitudinilor, a calitatilor de ordin biologic-
fiziologic si paralel cu aceasta dezvoltare, o amplificare a calitatilor
de ordin psihic si mai ales intelectual. Evolutia aceasta de ordin
psihic, îsi are explicatia nu numai în dezvoltarea somatica a
organismului uman, ci si în îmbogatirea experientei sociale, întreaga
noastra constiinta si personalitate intelectuala morala, fiind un produs
al vietii sociale.
Eroarea de fapt
De multe ori în viata de relatie obisnuita întâlnim si situatii
când persoanele nu reusesc sa cunoasca anumite împrejurari; aceasta
nu pentru ca s-ar gasi în imposibilitatea de a le cunoaste ci din
consideratii multiple ignora, sau cunosc în mod eronat anumite
conditii, circumstante si fenomene. Cu siguranta ca aceasta
necunoastere, ori cunoastere eronata nu este lipsita de influenta
asupra conduitei noastre iar legea penala nu putea sa ignore acest
fenomen negativ legat de procesul de cunoastere. De aceea în
anumite conditii eroare constituie o cauza de înlaturarea caracterului
penal al faptei.
Eroarea consta într-o cunoastere imperfecta,
o cunoastere
partiala unita cu o necunoastere partiala.
29
Capitolul VII
SANCTIUNILE PENALE
Sectiunea I
Pedepsele, masurile educative si masurile de siguranta
Felurile sanctiunilor de drept penal
Codul penal roman prevede trei categorii de sanctiuni de drept
penal si anume:
1) Pedepsele care sunt specifice dreptului penal si care prevad
o anumita constrângere a faptuitorului menita sa-l determine sa nu
mai savârseasca în viitor alte fapte penale si totodata sa-l educe si sa-l
pregateasca ca dupa executarea pedepsei sa se realizeze resocializarea
acestuia. Pedeapsa are un caracter inevitabil, deoarece odata savârsita
fapta penala aceasta atrage automat raspunderea penala.
Dispozitiile privitoare la pedepse îsi au sediul materiei în
codul penal în Titlul III al partii generale, fiind prevazute de la art. 52
la 89.
2) Masurile educative sunt sanctiuni de drept penal care se
aplica în situatia minorilor care au savârsit infractiuni. Ele sunt
menite sa corijeze lacunele în educatia minorilor, având si un rol
coercitiv fiindca implica anumite restrângeri de libertati.
3) Masurile de siguranta se aplica persoanelor ce au
savârsit fapte penale cu scopul de a înlatura o stare de pericol si a
30
preveni savârsirea de noi infractiuni. Ele au rol preventiv si se
deosebesc de pedepse care au rol represiv.
Sectiunea II
Pedepsele
Felurile pedepselor
În doctrina sunt diverse clasificari, dupa diferite criterii:
Dupa rolul si importanta lor sunt pedepse:
- principale
- complementare
- accesorii.
Pedepsele principale au un rol principal în sanctionarea
infractorilor. Orice fapta încriminata are pedeapsa sa. Are o existenta
de sine statatoare putând fi aplicata singura infractorului, fara a fi
conditionata de aplicarea altor sanctiuni de drept penal.
Pedepsele complementare sunt acele pedepse cu rol de
complinire, de a completa represiunea si se aplica pe lânga o
pedeapsa principala. Nu pot fiinta singure si se numesc secundare sau
alaturate. 5
Pedepsele principale pentru persoana fizica
Sunt acele pedepse ce se pot aplica singure sau însotite de cele
complementare - sau accesorii si au rolul important în sanctionare.
Felurile pedepselor principale sunt prevazute în art. 53 Cod
penal si anume:
5 C. Bulai, Manual de drept penal-partea generala, Editura All, 1997, pag. 289
31
- detentiunea pe viata
- închisoarea de la 15-30 de ani
- amenda de la 100 lei la 50.000 lei.
Detentiunea pe viata este pedeapsa cea mai severa si se refera
la restul vietii condamnatului. Ea este privativa de libertate, cu
caracter perpetuu, permanent si s-a introdus prin Decretul Lege nr.
6/7 ianuarie 1990, înlocuind pedeapsa cu moartea. Ea se refera la
infractiuni contra sigurantei statului - art. 155-163 Cod penal, ori
deosebit de grave - art. 176 Cod penal, etc. precum si în legi penale
speciale, pentru fapte deosebit de grave, cum ar fi art. 107 Cod
Aerian.
Pedeapsa cu detentiunea pe viata este prevazuta alternativ, cu
pedeapsa închisorii de 25 de ani, în general, dar sunt si doua exceptii
- pentru infractiunea de genocid savârsita pe timp de razboi - art. 357
alin. 2 Cod penal si pentru infractiunea de tratamente neomenoase pe
timp de razboi prevazuta de art. 358 alin. 4 Cod penal - când este
unica pedeapsa cu detentiunea pe viata.
Spre deosebire de pedeapsa cu moartea, cea cu detentiune pe
viata are avantajul ca în cazul unei erori judiciare poate fi revocata.
Neaplicarea pedepsei cu detentiunea pe viata - se realizeaza
atunci când , desi este prevazuta de text, cel condamnat are vârsta de
60 de ani (art. 55 Cod penal), când se aplica 25 de ani de închisoare si
interzicerea unor drepturi pe durata maxima; nu se aplica nici
infractorului minor, situatie în care se aplica închisoarea de la 5 la 20
de ani dupa cum este prevazuta de art. 109 Cod penal.
Închisoarea - este o pedeapsa principala, privativa de libertate
si consta în lipsirea condamnatului de libertate, prin plasarea acestuia
într-un mediu închis, cu regim de viata si munca impus. Condamnatul
32
este astfel izolat de familie si societate pe o perioada determinata, cu
regim de viata sever si ordonat.
Închisoarea se executa în locuri anume destinate detinerii.
Închisoarea este o pedeapsa aplicabila aproape tuturor
infractiunilor putând fi revocabila, adaptabila, îmbinând
constrângerea cu reeducarea, putând fi prevazuta singura, sau
alternativ cu amenda, ori cu detentiunea pe viata.
În partea speciala a Codului penal, limita speciala minima este
de o luna putând fi coborâta la 15 zile, iar limita maxima este de 25
de ani, putând fi majorata la 30 de ani.
Regimul de executare a pedepsei închisorii se cerceteaza înca
din secolul XVIII. De-a lungul vremii, s-au practicat nenumarate
sisteme de executare a pedepsei închisorii, care nu întotdeauna si-au
dovedit eficienta în ce priveste reeducarea condamnatilor.
În general sunt cunoscute mai multe regimuri si anume:
- regimul detinerii în comun în penitenciare, detentia în
comun implicând aglomerari de infractori de toate categoriile fara
distinctii de vârsta, sex, antecedente penale, gravitate infractiuni etc.
- regimul izolarii celulare (pensilvanian) experimentat prima
data în Anglia si apoi adoptat de statul american Pensylvania în 1790
si consta în izolarea celulara absoluta pe durate lungi de timp, atât
ziua cât si noaptea, cu interdictia de a comunica cu vreo persoana sau
de a o vedea, chiar si pe paznici. Tot un sistem de izolare celulara dar
doar pe timpul noptii este sistemul mixt (auburnian) aplicat în
închisorile din statul american Auburn-New-York la 1820. În timpul
zilei condamnatii sunt obligati la lucru în comun, însa fara a
comunica între ei. Tacerea totala si de neîncalcat care era sanctionata
33
prin masuri draconice asigura de liniste de mormânt în aceste locuri
de munca;
- regimul progresiv (irlandez), deoarece s-a aplicat pentru
prima data în Irlanda presupune mai multe etape, perioade si anume:
separatia celulara, cu învatarea unei meserii; munca în comun cu
observarea disciplinei muncii; etapa muncii în colonii agricole pentru
cei cu buna conduita, care într-o oarecare masura umaniza regimul de
detinere;
- regimul deschis sau pe încredere care presupune ca este liber
condamnatul având suspendata conditionat executarea pedepsei sau
executarea se face la un loc de munca etc.
Cunoasterea regimului de executare ajuta la o buna
individualizare a pedepsei, la asigurarea legalitatii în aplicarea si
executarea ei.
Normele principale din Codul penal - art. 53/3 si 53/4 - se
completeaza cu Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si
a masurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Potrivit art. 53/3 alin. 3 Cod penal, regimul executarii
pedepsei închisorii se întemeiaza pe posibilitatea condamnatului de a
presta o munca utila, pe actiunea educativa ce se desfasoara cu
condamnatii, cu respectarea de catre acestia a disciplinei si a ordinii
interioare, la locurile de detinere, pe stimularea celor staruitori si
disciplinati, cu dovezi de îndreptare, cu scopul prevenirii savârsirii de
noi infractiuni de catre acestia.
Posibilitatea de a munci revine condamnatilor apti pentru
aceasta.
Nu sunt obligati a munci barbatii condamnati care au împlinit
vârsta de 60 de ani si femeile peste vârsta de 55 ani, executarea fiind
34
posibila numai daca acestia sunt apti de munca si o cer în mod
expres.
Regimul de detinere
- executarea se face în penitenciar.
Regimul este cel de detinere în comun. Condamnatii sunt separati
dupa sex, dupa natura infractiunii, dupa durata pedepsei, starea de
recidiva precum si dupa comportament.
Executarea pedepselor principale privative de libertate se
bazeaza pe sistemul progresiv. Condamnatii au posibilitatea sa treaca
dintr-un regim de executare în altul în conditiile prevazute de legea
privind executarea pedepselor.
Pedepsele privative de libertate se executa în unul din
urmatoarele regimuri:
a) regimul de maxima siguranta;
b) regimul închis;
c) regimul semideschis;
d) regimul deschis.
Regimul de munca
- munca este considerata
un mijloc eficient
de reeducare al condamnatilor si ea se desfasoara cu respectarea
normelor de protectia muncii si a celor privind concediul de
maternitate (timpul de lucru, conditii de protectia muncii, etc.).
Amenda - este principala pedeapsa pecuniara ce consta în
plata unor sume de bani catre stat, la care a fost condamnat
inculpatul. Amenda penala se deosebeste de amenda administrativa,
disciplinara, civila, fiscala, procesuala, prin caracterul sau coercitiv.
Ea este aplicata numai de catre instanta si se trece în cazierul
judiciar. Ea se aplica la infractiuni cu pericol social redus si duce la
micsorarea patrimoniului inculpatului, dar îsi pastreaza caracterul
35
personal, în sensul ca tinând seama de criteriile de individualizare, nu
se rasfrânge asupra familiei.
Reglementarea este data în art. 63 si 63/1 Cod penal si este
prevazuta unic sau alternativ cu închisoarea, iar limitele ei sunt între
100 - 50.000 lei.
Limitele speciale prevazute pentru fiecare infractiune în parte
se încadreaza între aceste limite generale.
Daca legiuitorul nu prevede limitele speciale, ci doar face
precizarea ca infractiunea se sanctioneaza numai cu amenda, atunci
minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul special este
de 10.000.
Când legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele,
alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al
amenzii este de 300 lei si maximul special este de 15.000 lei, iar când
prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare
de un an, minimul special este de 500 lei si maximul special de
30.000 lei.
Executarea amenzii condamnatul trebuie sa plateasca amenda
în termen de 3 luni de zile de când a ramas hotarârea definitiva. Plata
se poate esalona pe timp de 2 ani, daca cel condamnat este salariat
sau pensionar, iar daca nu se plateste, atunci se executa silit pe
bunuri, sau se poate înlocui amenda cu închisoarea, în situatia în care
amenda nu se executa cu rea credinta - art. 63/1 Cod penal.
Înlocuirea amenzii cu închisoare este posibila doar la
infractiunile sanctionate alternativ cu amenda si închisoare. Desigur
într-o astfel de situatie, judecatorul va proceda la o noua
individualizare a pedeapsei.
36
În caz de înlocuire, limitele sunt cele speciale prevazute de
lege. La stabilire se va tine seama si de partea din pedeapsa ce a fost
executata.
Pedepsele complementare si pedepsele accesorii aplicabile
persoanei fizice
Pedepsele complementare sunt menite sa completeze
represiunea pedepsei principale si aceste pedepse sunt prevazute de
lege si aplicate de instanta pe lânga o pedeapsa principala.
Dupa obiectul asupra caruia poarta constrângerea ce o
instituie, pedepsele complementare sunt: a) privative de drepturi
(interzicerea unor drepturi) si b) degradarea militara.6
A) Interzicerea unor drepturi
B) Degradarea militara
Pedeapsa accesorie consta în interzicerea drepturilor
prevazute în art. 64 în conditiile prevazute de art. 71 cod penal.
Pedepsele accesorii sunt acele pedepse alaturate pedepselor
principale cu închisoare si detentiune pe viata si constau în
interzicerea tuturor drepturilor ce fac obiectul pedepsei
complementare a interzicerii unor drepturi, pe durata executarii
pedepsei pâna la gratierea totala, sau a restului de pedeapsa ori pâna
la împlinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei. De
regula se interzic toate drepturile prevazute de art. 64 lit. a) – c) cod
penal.
6 C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman partea generala, 2002, pag. 177
37
Felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice
Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale si
complementare.
Pedeapsa principala
este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000
lei.
Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de la 3
lini la un an sau suspendarea uneia dintre activitatile persoanei
juridice în legatura cu care s-a savârsit infractiunea pe o durata de la
3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o
perioada de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice
pe o durata de unu la 3 ani;
e) afisarea sau difuzarea hotarârii de condamnare.
Pedepsele principale aplicate persoanei juridice
Pedeapsa amenzii consta în suma de bani pe care persoana
juridica este condamnata sa o plateasca.
Când legea prevede pentru infractiunea savârsita de persoana
fizica pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul
special al amenzii pentru persoana juridica este de 5.000 lei, iar
maximul special al amenzii este de 600.000 lei.
Când legea prevede pentru infractiunea savârsita de persoana
fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare
38
de 10 ani, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este
de 10.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 900. 000 lei.
Aplicarea si executarea pedepselor complementare în cazul
persoanei juridice
Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare, se
dispune atunci când instanta constata ca, fata de natura si gravitatea
infractiunii, precum si fata de împrejurarile în care a fost savârsita,
aceste pedepse sunt necesare.
Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este
obligatorie când legea prevede aceasta pedeapsa.
Pedepsele complementare prevazute de lege mai putin
dizolvarea persoanei juridice, se pot aplica în mod cumulativ.
Executarea pedepsei complementare începe dupa ramânerea
definitiva a hotarârii de condamnare.
Dizolvarea persoanei juridice
Pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice se
aplica
atunci când persoana juridica a fost constituita în scopul de a
savârsi infractiuni sau când obiectul sau de activitate a fost deturnat
în acest scop.
Aceasta pedeapsa complementara se aplica si atunci când
celelalte pedepse complementare: suspendarea activitatii sau a uneia
dintre activitati, închiderea unui punct de lucru a persoanei juridice
sau interzicerea de a participa la achizitii publice, nu s-au executat cu
rea credinta.
39
Pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice are ca
efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie
dupa dispozitivul hotarârii de condamnare definitiva prin care s-a
aplicat aceasta pedeapsa va fi comunicat de îndata instantei civile
competente pentru a numi un lichidator.
Pedeapsa nu se aplica partidelor politice,sindicatelor,
patronatelor si organizatiilor religioase ori apartinând minoritatilor,
constituite potrivit legii, precum si persoanelor juridice cu activitate
în domeniul presei (art. 71/4 cod penal).
Suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile
persoanei juridice
Suspendarea activitatii persoanei juridice
consta în
interzicerea desfasurarii activitatii sau a uneia dintre activitatile
persoanei juridice, în realizarea careia a fost savârsita infractiunea.
Aceasta pedeapsa se mai aplica si în situatia în care s-a dispus
pedeapsa complementara a afisarii sau difuzarii hotarârii de
condamnare, si aceasta nu a fost executata cu rea-credinta.
Suspendarea se dispune pâna la afisarea hotarârii dar nu mai mult de
o perioada de 3 luni.
Daca aceasta perioada a refuzului afisarii depaseste 3 luni,
deci pedeapsa nu a fost executata cu rea-credinta, instanta va dispune
dizolvarea persoanei juridice.
Pedeapsa nu se aplica partidelor politice, sindicatelor,
patronatelor, organizatiilor religioase sau apartinând minoritatilor
constituite legal, precum si persoanelor juridice din domeniul presei.
40
Închiderea punctului de lucru a persoanei juridice
Aceasta pedeapsa complementara consta în închiderea unuia
sau a mai multora dintre punctele de lucru apartinând persoanei
juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfasurat activitatea în
realizarea careia a fost savârsita infractiunea.
Aceasta sanctiune penala nu se aplica persoanelor juridice
care îsi desfasoara activitatea în domeniul presei.
Interzicerea participarii la procedurile de achizitii publice
Continutul acestei pedepse complementare consta în
interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru
atribuirea contractelor de achizitii publice prevazute de lege. Orice
persoana juridica careia i s-a aplicat aceasta sanctiune penala, va fi
eliminata de la orice licitatie ce presupune un contract de achizitii
publice.
Afisarea sau difuzarea hotarârii judecatoresti
Afisarea hotarârii definitive de condamnare sau difuzarea
acesteia se realizeaza pe cheltuiala persoanei juridice condamnate
Prin afisarea sau difuzarea hotarârii de condamnare nu poate
fi dezvaluita identitatea victimei, afara de cazul în care exista acordul
acesteia sau al reprezentantului sau legal.
Afisarea hotarârii de condamnare se realizeaza în extras, în
forma si locul stabilite de instanta, pentru o perioada cuprinsa între o
luna si 3 luni.
Difuzarea hotarârii de condamnare se face în extras si în
forma stabilita de instanta prin intermediul presei scrise sau
41
audiovizuale ori
prin alte mijloace de comunicare audiovizuala,
desemnate de instanta.
Daca difuzarea se face prin presa scrisa sau audiovizuala
instanta stabileste numarul aparitiilor, care nu poate fi mai mare de
10, iar în cazul difuzarii prin alte mijloace audiovizuale, durata
acesteia nu poate depasi 3 luni.(art. 71/7 cod penal).
Sectiunea III
Raspunderea penala a minorilor
Masurile educative
- sunt sanctiuni de drept penal specifice
pentru minori, care asigura educarea si reeducarea acestora prin
instruire scolara si profesionala, prin cultivarea respectului fata de
valorile sociale. Aceste masuri au un caracter preponderent educativ
si ele nu constituie antecedente penale.
Sistemul nostru de sanctionare a minorilor cuprinde un sistem
mixt: pe de o parte sunt masurile educative si pe de alta parte sunt
pedepsele. Atât unele cât si celelalte sunt aplicate doar de catre
instanta.
Masurile educative sunt urmatoarele:
- mustrarea;
- libertatea supravegheata;
- internarea într-un centru de reeducare;
- internarea într-un institut medical educativ.
42
Sectiunea IV
Masurile de siguranta
Ele difera de masurile educative si pot fi cumulate cu acestea,
asa cum s-a aratat mai sus.
Masurile de siguranta nu se suspenda în cazul suspendarii
pedepsei iar cauzele care înlatura raspunderea penala nu au efect
asupra acestora.
Conditiile generale în care se pot lua masurile de siguranta:
- atunci când faptuitorul a savârsit o fapta penala;
- prin savârsirea faptei sa se fi dezvaluit o stare de pericol a
faptuitorului care poate constitui în viitor sursa savârsirii
unor noi fapte penale;
- pentru combaterea starii de pericol, sa fie necesare aceste
masuri de siguranta pe lânga pedepsele care se pronunta.
Felurile masurilor de siguranta
Potrivit art. 112 Cod penal masurile de siguranta sunt:
a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicala;
c) interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o
profesie, o meserie ori o alta ocupatie;
d) interzicerea de a se afla în anumite localitati;
e) expulzarea strainilor;
f) confiscarea speciala;
g) interdictia de a reveni la locuinta familiei pe o durata
determinata.
43
Capitolul VIII
APLICAREA PEDEPSEI
În linii generale, prin individualizarea pedepselor se
urmareste:
- alegerea celor mai propice pedepse pentru situatiile deduse
judecatii;
- proportionalizarea acestora la gradul de pericol social al
faptei si al infractorului;
- proportionalizarea pedepselor în vederea realizarii preventiei
speciale si generale, precum si a reeducarii infractorului.
Sediul materiei
Institutia individualizarii pedepsei este reglementata în
capitolul V, intitulat Individualizarea pedepselor, din titlul III al
partii generale a Codului penal (art. 72 - 89 Cod penal). Alaturat
acestor dispozitii sunt cele privind institutiile juridice ale starilor de
agravare (concursul de infractiuni, recidiva, infractiunea continuata)
ori de atenuare (tentativa, minoritatea) care sunt reglementate tot în
partea generala a Codului penal.
Criteriile generale privind individualizarea pedepsei sunt
deopotriva aplicabile si celorlalte sanctiuni de drept penal cum ar fi:
masurilor educative si masurilor de siguranta.
Dupa momentul în care se realizeaza aceasta operatiune
complexa de individualizare a pedepselor, doctrina penala distinge
între individualizarea ce se realizeaza în
faza de elaborare a legii si
44
prevederii limitelor pedepselor, în faza de aplicare a pedepsei si cea
în faza de executare a pedepsei.
Corespunzator acestor faze sunt cunoscute urmatoarele trei
forme de individualizare:
- legala;
- judiciara sau judecatoreasca;
- administrativa.
1. Individualizarea legala
o face însusi legiuitorul tinând
seama de gradul de pericol social abstract, prin limitele de pedeapsa,
prin modul de sanctionare a tentativei infractiunii respective precum
si prin criteriile de individualizare.
Aceasta individualizare constituie o expresie concreta a
principiilor legalitatii si individualizarii pedepselor. Ea se
materializeaza în prevederea cadrului general al pedepselor, a naturii
si limitelor generale ale fiecarei pedepse, în prevederea pedepsei
pentru fiecare infractiune în parte, în raport de gradul de pericol
social abstract al faptei, precum si în prevederea cadrului si
mijloacelor legale în care se vor realiza celelalte forme de
individualizare judiciara si administrativa.
2. Individualizarea judiciara sau judecatoreasca
se realizeaza
cu ocazia procesului penal prin aplicarea pedepsei de catre judecator
(art. 72 Cod penal). Aplicarea pedepsei infractorului pentru
infractiunea savârsita se face în functie de gradul concret de pericol
social al faptei, de periculozitatea infractorului, de împrejurarile
concrete atenuante ori agravante în care s-a savârsit infractiunea sau
care caracterizeaza persoana infractorului.
Individualizarea judiciara a pedepsei trebuie sa fie
compatibila cu coordonatele individualizarii legale. Totusi, daca
45
individualizarea legala realizeaza o preventie generala,
individualizarea judiciara realizeaza atât preventia generala, cât si cea
speciala prin constrângerea si reeducarea pe care pedeapsa concreta o
are asupra infractorului.
De buna adaptare a pedepselor depinde succesul luptei
organizate împotriva infractionalitatii: în primul rând, prin masurile
coercitive, si în al doilea rând, printr-o adaptare stiintifica si
echitabila a acestora, de care depinde protectia libertatii persoanei.
Orice pedeapsa stabilita la o durata necorespunzatoare,
neconcordanta cu criteriile de aplicare indicate în lege, înseamna o
represiune inutila si pentru individ si pentru societate, menita în
acelasi timp sa submineze încrederea colectivitatii în justetea si
echitatea pedepselor.
3. individualizarea administrativa
se realizeaza la locul de
detinere, de catre administratia penitenciarului în functie de sex,
vârste, conduita, antecedente.
Sediul materiei este în Legea nr. 275/ 20.07.20067.
Dispozitiile de principiu dezvoltate în reglementarile de mai
sus se gasesc în Codul penal la art. 52 alin. 2, cu privire la scopul
pedepsei, la art. 53/3, cu privire la regimul general de executare a
pedepsei, la art. 57 cu privire la regimul de detinere, art. 53/4,
regimul de munca, art. 59-61 privind liberarea conditionata, ori art.
62 privind executarea pedepsei într-o închisoare militara.
Individualizarea administrativa nu se rezuma doar la regimul
de executare, ci priveste si durata executarii efective a pedepsei, care
poate fi modificata la propunerea organelor administrative prin
7 Publicata în M.O. nr. 627/20.07.2006
46
acordarea gratierii de catre seful statului, ori a liberarii conditionate
de catre instante.
Sectiunea II
Individualizarea judiciara a pedepselor
Instanta de judecata individualizeaza raspunderea penala a
persoanei fizice, care se reflecta în stabilirea si aplicarea pedepselor
potrivit criteriilor generale obligatorii prevazute de art. 72 si 27 Cod
penal pentru infractiunea savârsita în functie de gradul de pericol
social concret al faptei, de periculozitatea sociala, de împrejurarile în
care s-a comis fapta.
La stabilirea si aplicarea pedepselor pentru persoana juridica
se tine seama de dispozitiile partii generale a prezentului cod, de
limitele de pedeapsa fixate în partea speciala pentru persoana fizica,
de gravitatea faptei savârsite si de împrejurarile care atenueaza sau
agraveaza raspunderea penala.
Mijloacele de individualizare a pedepsei se refera la faptul ca
judecatorii au posibilitatea sa se opreasca asupra unei pedepse, daca
sunt alternative, pe care o aplica între limitele prevazute de minimul
special si maximul special prevazut de lege. Judecatorii au
posibilitatea sa majoreze, dupa caz, daca se impune, maximul special
al pedepsei aplicate, sau dimpotriva, sa reduca pedeapsa sub minimul
special al pedepsei prevazute de lege. Apoi s-a dat posibilitatea
magistratilor ca dupa fixarea cuantumului pedepsei, sa aleaga din mai
multe posibilitati, modalitatea de executare a pedepsei respective,
între: suspendarea executarii pedepsei, executarea ei la locul de
munca ori într-o închisoare militara.
47
La alegerea pedepsei se va tine seama de anumite criterii de
individualizare care sunt generale si speciale dupa sfera lor de
incidenta.
Criteriile generale de individualizare
Criteriile generale de individualizare sunt acelea care trebuie
sa fie avute în vedere, fara exceptie, la individualizarea oricarei
pedepse. Acestea sunt:
a. dispozitiile partii generale ale codului penal referitoare la
scopul pedepsei, functiile, sistemul pedepselor, cauzele de agravare
sau atenuare;
b. limitele de pedeapsa fixate în partea speciala în functie de
pericolul social abstract si concret;
c. gradul de pericol social al faptei respective;
d. persoana infractorului, starea psihofizica, mediu,
comportament ;
e. împrejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea
penala.
La stabilirea si aplicarea pedepselor pentru persoana juridica
se tine seama de dispozitiile partile generale ale prezentului cod, de
limitele de pedeapsa fixate în partea speciala a codului penal pentru
persoana fizica, de gravitatea faptei savârsite si de împrejurarile care
atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Împrejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala
Acestea se refera la persoana faptuitorului, la împrejurarile
savârsirii faptei, care au determinat o atenuare a raspunderii penale
sau o agravare a acesteia, si implicit a limitelor de pedeapsa. Acestea
48
poarta denumirea de stari, de circumstante de atenuare sau de
agravare adica circumstante atenuante si circumstante agravante.
Distinctia care se face între stari si circumstante este generata
de felul actionarii lor
în sensul ca starile
actioneaza succesiv si
fiecare în parte produce efecte, pe când circumstantele
actioneaza o
singura data.
Constituie stari de agravare: starea de recidiva, concursul,
infractiunea continuata.
Starea de atenuare se refera la: minoritate; tentativa.
Circumstantele sunt situatii, însusiri, calitati etc. ce se refera
la fapta si ambianta lor, ori la faptuitor.
Dupa efectul lor sunt circumstante agravante si atenuante.
Circumstantele mai pot fi clasificate si în:
a) legale si judiciare. Primele sunt prevazute de lege si sunt
obligatorii adica odata constatate este obligatorie aplicarea lor, iar
celelalte sunt apreciate de catre instanta si sunt constatate si aplicate
facultativ de catre judecatori.
b) reale si personale. Circumstantele reale privesc fapta
savârsita, iar circumstantele personale se refera la persoana
infractorului. Potrivit art. 28 Cod penal circumstantele reale se
rasfrâng asupra participantilor pe când circumstantele personale nu se
rasfrâng asupra celorlalte persoane care au participat la savârsirea
infractiunii.
c) cunoscute si necunoscute. Circumstanta cunoscuta a fost
prevazuta de catre infractor iar circumstanta necunoscuta nu a fost
prevazuta de catre infractor, dar îi poate profita acestuia.
Circumstantele atenuante sunt împartite în codul penal în
legale si judiciare, dupa modul lor de reglementare.
49
Potrivit art. 73 Cod penal sunt trei circumstante atenuante
legale:
a) depasirea limitei legitimei aparari - excesul scuzabil
Este prevazuta de art. 44 Cod penal în sensul ca nu constituie
infractiune fapta savârsita în stare de legitima aparare. Se afla în stare
de legitima aparare acela care savârseste fapta pentru a înlatura un
atac material, direct, imediat si injust îndreptat împotriva
faptuitorului, a altei persoane sau împotriva unui interes obstesc si
care pune în pericol persoana sau interesul obstesc. Daca apararea
este excesiva si excesul nu a fost determinat de o tulburare sau temere
generata de atac atunci riposta va constitui circumstanta atenuanta
prevazuta de art. 73 lit. a teza 1 Cod penal.
Se prezuma ca este în legitima aparare si acela care savârseste
fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin
violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace într-o
locuinta, încapere, dependinta sau loc împrejmuit, ori delimitat prin
semne de marcare.8
Este de asemenea în legitima aparare si
acela care din cauza
tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu
gravitatea pericolului si cu împrejurarile în care s-a produs atacul.
b) depasirea limitelor starii de necesitate
Pentru a fi în situatia în care s-au depasit limitele starii de
necesitate trebuie ca fapta comisa în stare de necesitate sa fi produs
urmari vadit mai grave decât cele ce s-ar fi putut produce în cazul în
care pericolul nu era înlaturat. De asemenea trebuie sa se constate ca
în momentul comiterii faptei, faptuitorul si-a dat seama de aceasta
8 Aceasta dispozitie a fost introdusa prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 169/2002 si reprodus prin titlul IX art. unic. pct. 1 din Legea nr. 247/2005.
50
disproportie. În aceste conditii, raspunderea penala a faptuitorului va
fi în mod obligatoriu atenuata pentru ca depasirea limitelor starii de
necesitate constituie o circumstanta atenuanta legala. (art. 73 lit. a
Cod penal).
c) Provocarea este atunci când infractiunea s-a savârsit sub
stapânirea unei puternice emotii sau tulburari determinata de o
provocare din partea persoanei vatamate. Exista o stare psihica
(tulburare, emotie) care slabind autocontrolul explica
rezolutia
infractionala si înfaptuirea ei. Provocarea este o circumstanta
personala.
În cazul provocarii suntem în prezenta a doua fapte ilicite:
- actul provocator concretizat în violenta, într-o atingere grava
a demnitatii persoanei, sau într-o actiune ilicita;
- infractiunea provocata, comisa sub stapânirea starii de
tulburare.
Circumstante atenuante judiciare
Aplicarea lor se face facultativ de catre instanta si chiar daca
se constata nu trebuie sa le si retina, daca nu se impune stabilirea unei
pedeapse sub minimul special. În art. 74 din Codul penal sunt
enumerate exemplificativ urmatoarele împrejurari care pot fi
circumstante atenuante judiciare:
- conduita buna a infractorului anterior savârsirii faptei;
- staruinta depusa de infractor pentru repararea pagubei;
- atitudinea infractorului dupa savârsirea infractiunii prin
prezentarea la autoritati, sinceritatea la urmarire si
judecata.
51
Pe lânga aceste situatii enumerate cu caracter de
exemplificare, instanta poate retine ca si circumstanta atenuanta orice
alta împrejurare.
Efectele circumstantelor atenuante
Din dispozitiile art. 76 Cod penal se desprind urmatoarele
efecte care fie reduc pedeapsa fie o schimba dupa cum urmeaza:
- când minimul special este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa
se reduce sub el pâna la 3 ani;
- când minimul special de este de 5 ani sau mai mare,
pedeapsa se reduce pâna la 1 an;
- când minimul special este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa
se reduce pâna la 3 luni;
- când minimul special este 1 an sau mai mare, pedeapsa se
reduce la minimul general;
- când minimul special este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa
se reduce sub minim pâna la cel general sau se aplica o amenda pâna
la 250 lei iar daca minimul special este sub 3 luni, se aplica o amenda
care nu poate fi mai mica de 200 lei;
- când pedeapsa prevazuta de lege este amenda, aceasta se
coboara sub minimul ei special putând fi redusa pâna la 150 lei, în
cazul când minimul special este de 500 lei, sau mal mare, ori pâna la
minimul general când minimul special este de 500 lei.
În cazul infractiunilor grave, precum infractiuni contra
sigurantei statului, contra pacii si a omenirii, a infractiunii de omor
sau infractiuni cu consecinte deosebit de grave reducerea se face cu
cel mult 1/3 din minimul special.
În cazul pedepselor complementare, daca este obligatorie
aplicarea ei, se va înlatura interzicerea unor drepturi civile. În cazul
52
detentiunii pe viata, ca pedeapsa unica, se aplica o pedeapsa a
închisorii, de la 10 - 25 ani.
În cazul în care exista circumstante atenuante, amenda pentru
persoana juridica se reduce dupa cum urmeaza:
a. când minimul special al amenzii este de 10.000 lei
sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim,
dar nu mai mult de ¼ din ea;
b. când minimul special al amenzii este de 5000 lei,
sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim,
dar nu mai mult de 1/3.
Circumstantele agravante
Sunt enumerate limitativ în art. 75 Cod penal, si anume:
a. savârsirea faptei de trei sau mai multe persoane împreuna;
Au fost discutii în literatura si s-a ajuns la concluzia ca
savârsirea împreuna a infractiunii întruneste actele de coautorat si
complicitate concomitenta. Savârsirea împreuna creeaza o stare de
siguranta infractionala, îndrazneala, încredere în fructificarea
rezolutiei infractionale. Împreuna nu se identifica cu" deodata", „în
acelasi loc” al faptuitorilor.
b. savârsirea infractiunii prin acte de cruzime, violente
asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezinta
pericol public. Prin acte de cruzime, care au cauzat suferinte grele, se
întelege
ca se utilizeaza mijloace, procedee salbatice, crude, feroce
care inspira groaza, oroare si nu trebuie neaparat sa duca la rezultat,
ci este suficient doar pentru a chinui victima; prin violente
asupra
familiei, se înteleg violente, constrângeri fizice care duc la suferinte,
53
metode sau mijloace care produc pericol public, metode cu actiune
asupra unui numar mare de persoane: incendii, explozii, substante
toxice.
c. savârsirea infractiunii pe temei de rasa, etnie,
nationalitate, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie,
apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, vârsta,
dizabilitate, boala cronica necontagioasa, sau infectie HIV – SIDA;
d. savârsirea infractiunii de catre un infractor major, daca
infractiunea a fost comisa împreuna cu un infractor minor.
Agravarea pedepsei este justificata prin faptul ca s-a realizat
atragerea minorului în câmpul infractional. Aceasta denota o
periculozitate deosebita si nu are importanta daca minorul raspunde
sau nu penal. Agravanta se refera doar la infractorul major.
d. savârsirea infractiunii din motive josnice. Aplicarea acestei
agravante ramâne la aprecierea judecatorilor. Ca exemple pot fi:
tendinta de îmbogatire prin activitati ilicite, razbunare, invidie,
rautate. Aceasta este o agravanta personala.
e. savârsirea infractiunii în stare de betie, anume provocata,
în vederea comiterii faptei. Betia voluntara completa de alcool sau
alte substante este o circumstanta agravanta sau atenuanta (art. 49
Cod penal). Betia ocazionala, voluntara sau accidentala poate fi
circumstanta atenuanta, iar daca este provocata, este circumstanta
agravanta.
f. savârsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat
de o situatie prilejuita de o calamitate, cum ar fi: un incendiu, o
explozie mare, o inundatie, o catastrofa de cale ferata.
În asemenea
împrejurari se creeaza suferinta colectivitatii. Infractorul trebuie sa
54
profite efectiv de situatie si aceasta împrejurare este o circumstanta
reala care se rasfrânge si asupra participantilor.
Instanta poate retine ca
circumstante agravante si alte
împrejurari care imprima faptei un caracter grav.
Circumstantele agravante judiciare
Potrivit art. 75 al. 2 Cod penal, instanta poate retine ca
circumstante agravante si alte împrejurari care imprima faptei un
caracter penal grav cum ar fi: premeditarea sau modul si mijloacele
de savârsire a infractiunii.
Efectele circumstantelor agravante
Potrivit art. 78 Cod penal, în cazul în care exista circumstante
agravante, persoanei fizice i se poate aplica o pedeapsa pâna la
maximul special, care daca nu este îndestulator, în cazul închisorii, se
poate adauga un spor pâna la 5 ani, dar care nu poate depasi o treime
din acest maxim, iar în cazul amenzii, se poate aplica un spor de cel
mult 1/3 din maximul special.
În cazul în care exista circumstante agravante, persoanei
juridice i se poate aplica amenda care poate fi sporita pâna la
maximul special, prevazut în cod, la art. 71/1 alin. 2 sau 3, iar daca
acest maxim nu este îndestulator, se poate adauga un spor de pâna la
¼ din acel maxim.
Orice împrejurare retinuta ca circumstanta atenuanta, sau ca
circumstanta agravanta, trebuie aratata în hotarâre.
Concursul între cauzele de agravare si de atenuare a pedepsei
Prin art. 80 Cod penal s-a prevazut ordinea în care se aplica
circumstantele agravante si atenuante daca sunt concurente. La
55
început se aplica circumstantele agravante, apoi cele de atenuare,
dupa care se va da eficienta starii de recidiva, daca exista recidiva.
Aceasta ordine reflecta faptul ca
individualizarea pedepsei se
realizeaza mai întâi în functie de gradul de pericol social concret al
faptei si de periculozitatea faptuitorului si apoi de starea recidivei.
În situatia actionarii concomitente a acestor circumstante,
coborârea pedepsei sub minimul special, nu este obligatorie.
Regula se aplica si la concursul între circumstantele
atenuante si starile de agravare cum ar fi: infractiunea continuata,
pluralitatea intermediara, concursul de infractiuni.
În cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la
circumstante agravante, recidiva si concursul de infractiuni, pedeapsa
închisorii nu poate depasi 25 de ani daca maximul special pentru
fiecare infractiune este de 10 ani, sau mai mic, si 30 de ani, daca
maximul special pentru cel putin una din infractiuni, este mai mare
de 10 ani.
Când într-o cauza sunt aplicabile succesiv, cauze de agravare
si cauze de atenuare, instanta nu va stabili succesiv câte o pedeapsa
concreta, ca efect al fiecarei stari, ci se va stabili o pedeapsa care are
în vedere toate circumstantele pe care le-a constatat si retinut în cauza
respectiva.
În cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la
circumstante agravante, recidiva si concurs de infractiuni, pedeapsa
amenzii pentru persoana juridica,poate fi sporita pâna la maximul
general.
56
Sectiunea III
Individualizarea judiciara a executarii pedepsei
Un aspect al individualizarii pedepsei este dat, asa cum s-a
mai aratat, de alegerea modalitatii de executare efectiva a pedepsei
închisorii, sau amenzii, dupa ce cuantumul acestora a fost stabilit de
catre instanta de judecata. Instanta de judecata poate dispune,
motivat, ca pedeapsa sa se execute în alt mod decât cel care este
propriu acesteia, respectiv prin executarea închisorii la locul de
munca, sau într-o închisoare militara, sau se poate chiar dispune
suspendarea conditionata a executarii pedepsei, ori suspendarea
executarii pedepsei sub supraveghere. Modalitatea proprie de
executare a pedepsei închisorii este aceea la locul de detinere, în
penitenciare.
Modalitatea proprie de executare a pedepsei cu amenda este
aceea de plata a acesteia. Totusi, în anumite situatii, se poate dispune
suspendarea conditionata a executarii pedepsei amenzii.
În aceiasi grupa de masuri de individualizare judiciara a
executarii pedepselor sunt incluse si liberarea conditionata, dar si
înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în situatiile în
care s-a executat parte din pedeapsa închisorii si, respectiv, daca
neplata amenzii se face cu rea credinta.
Suspendarea conditionata a executarii pedepsei
Suspendarea conditionata a executari pedepsei consta în
dispozitia data de catre judecator, prin hotarârea de condamnare,
urmând ca executarea pedepsei sa nu se mai faca pe o anumita
57
perioada de timp, numit termen de încercare, daca sunt îndeplinite
anumite conditii.
Daca în termenul de încercare nu se mai savârseste o alta
infractiune, atunci condamnatul va fi reabilitat de drept, iar daca se
mai savârseste o alta infractiune se va revoca pedeapsa care se
executa alaturi de cea care se va acorda.
Conditii de acordare
Acestea se refera la persoana faptuitorului (condamnatului),
precum si la pedeapsa aplicata si la natura infractiunii.
Conditii privitoare la pedeapsa si natura infractiuni
Conditii privitoare la persoana infractorului;
Termenul de încercare
Legiuitorul a stabilit o durata de timp în care condamnatul
desi nu trebuie sa aiba privatiuni, totusi este obligat sa nu mai
savârseasca o alta infractiune. Astfel acest termen difera de la
infractiune la infractiune, de la pedeapsa la pedeapsa si se calculeaza
în felul urmator: la cuantumul pedepsei închisorii stabilita de catre
instanta se adauga o perioada de 2 ani, iar în cazul pedepsei la
amenda, termenul de încercare este de un an.
Termenul se socoteste de la ramânerea definitiva a hotarârii
de condamnare si acesta nu poate fi scurtat sau marit. Durata
termenului de încercare se reduce însa ca efect al gratierii. Daca
gratierea este totala, din termenul de încercare ramâne doar intervalul
de 2 ani, iar daca gratierea este partiala, termenul de încercare se
compune din intervalul de 2 ani, plus partea din pedeapsa neafectata
de gratiere.
58
La minori termenul de încercare are o durata cuprinsa între 6
luni la 2 ani, fiind fixat de catre instanta. Daca pedeapsa aplicata
minorului este amenda, atunci termenul de încercare este de 6 luni.
Termenul de încercare fiind de drept substantial, conform art.
154 Cod penal, se socoteste împlinit cu o zi înainte de ziua
corespunzatoare datei de la care a început sa curga.
Efectele suspendarii
Aceste efecte se produc din momentul ramânerii definitive a
hotarârii de condamnare si sunt efecte imediate, iar efectele produse
la momentul împlinirii termenului de încercare sunt efecte definitive,
care pun capat raspunderii penale pentru infractiunea care a atras
condamnarea.
Pentru a fi în situatia efectelor definitive, trebuie sa se
constate ca a expirat termenul de încercare si sub durata acestuia
condamnatul nu a mai savârsit o alta infractiune, iar suspendarea nu a
fost revocata sau anulata pentru vreunul din motivele prevazute de
lege.
Ca urmare a aplicarii suspendarii, efectul imediat, tranzitoriu,
dar si provizoriu este ca nu se executa pedepsele: principala,
complimentara si accesorie, dar se executa masurile de siguranta si
obligatiile civile.
Reabilitarea de drept este efectul definitiv cu toate
consecintele. Ea opereaza ope legis dar poate fi ceruta si de catre
condamnat. Ea opereaza când s-a împlinit termenul de încercare iar
condamnatul nu a savârsit o alta infractiune în acest interval de timp;
suspendarea nu a fost revocata sau anulata.
59
Operatiunea în cazierul judiciar de face dupa 2 ani de la
împlinirea termenului de încercare.
Revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei
Revocarea este masura care se ia facultativ în conditiile legii,
daca condamnatul prin conduita sa face dovada în termenul de
încercare ca nu s-a îndreptat, comitând o alta fapta penala.
Revocarea în cazul savârsirii unei infractiuni
Revocarea în cazul neexecutarii obligatiilor civile
Anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei
Cazuri speciale de aplicarea suspendarii
Exista doua situatii în codul penal, când desi nu sunt
îndeplinite conditiile art. 81 Cod penal totusi instanta poate suspenda
executarea pedepsei:
a) Codul penal în partea generala la art. 86/9 alin. 4, indica
urmatoarea situatie: când condamnatul nu mai poate presta munca din
cauza pierderii totale a capacitatii de munca, instanta revoca
executarea pedepsei la locul de munca si, tinând seama de
împrejurarile care au determinat incapacitatea de munca si de
dispozitiile art. 72 Cod penal, dispune suspendarea conditionata a
executarii pedepsei chiar daca nu sunt întrunite conditiile prevazute
de art. 81 sau 86/1.
Pentru a se ajunge la o astfel de solutie, judecatorul are
posibilitatea si obligatia de a dispune efectuarea unei expertize
medico-legale, la nivelul laboratoarelor medico-legale care
functioneaza în fiecare judet.
60
Aceasta proba formeaza convingerea magistratului ca a
realizat o corecta individualizare a pedepsei, raportata la
împrejurarile concrete ce tin de persoana faptuitorului. Aceste
dispozitii legale oglindesc transpunerea în realitatea juridica a
principiului umanismului dreptului penal, al raspunderii penale în
general.
Pentru a se revoca suspendarea acordata, este nevoie de
îndeplinirea conditiilor comune, generale de la art. 83 Cod penal.
b) Cea de-a doua situatie la care se refera dispozitia legala,
este prevazuta în partea speciala a Codului penal, mai precis la art.
305 al. 4 Cod penal când, daca partile nu s-au împacat, dar în cursul
judecatii inculpatul îsi îndeplineste conditiile cerute, obligatiile legale
de întretinere, instanta, daca retine vinovatia trebuie sa pronunte o
pedeapsa cu suspendare. Aceasta va fi solutia si atunci când nu se
îndeplinesc conditiile prevazute de art. 81 Cod penal.
Revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei se
va dispune doar daca în termenul de încercare condamnatul mai
savârseste o infractiune de abandon de familie. Daca în termenul de
încercare, faptuitorul mai savârseste o infractiune de alta natura si nu
cea de abandon, nu se va revoca beneficiul suspendarii acordate.
Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere
A fost introdusa în legislatia româna, prin Legea nr. 104/1992
dupa modelul francez si belgian. Pornind de la notiune, trebuie trasa
concluzia ca aceasta modalitate de executare a pedepsei presupune
anumite obligatii pe care condamnatul trebuie sa le îndeplineasca si
care nu sunt altceva decât masuri de supraveghere si de respectarea a
61
unor obligatii care sunt stabilite de catre instanta în cadrul termenului
de încercare si pe durata acestuia.
Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere se
deosebeste de suspendarea conditionata a executarii pedepsei prin
conditiile în care se dispune si prin obligatiile stabilite condamnatului
în termenul de încercare.
Aceasta institutie, a suspendarii sub supraveghere a executarii
pedepsei, se gaseste reglementata în Codul penal, Titlul III, Capitolul
V, Sectiunea III (art. 86/1 - 86/6)9.
Conditiile de aplicare a suspendarii executarii pedepsei sub
supraveghere (art. 86 al. 1 Cod penal).
Aceste conditii sunt cuprinse în art. 86/1 Cod penal si pentru
ca ele sa fie eficiente este nevoie sa fie îndeplinite cumulativ - cu
privire la persoana condamnatului, la pedeapsa si natura infractiunii
savârsite.
Instanta constatând îndeplinirea cumulativa a acestor conditii
de mai jos, trebuie sa-si formeze convingerea ca pronuntarea unor
astfel de condamnari constituie un avertisment
pentru condamnat,
care se va putea îndrepta si fara executarea efectiva a pedepsei.
Conditii privitoare la pedeapsa si natura infractiunii:
Pentru aplicarea suspendarii executarii pedepsei sub
supraveghere, trebuie ca pedeapsa aplicata sa fie de cel mult
4 ani iar
la concurs de infractiuni, de cel mult 3 ani.
O alta conditie prevazuta de lege pentru acordarea suspendarii
sub supraveghere este aceea ca ea se dispune în cazul condamnarii
pentru o infractiune prin care s-a produs o paguba, doar daca pâna la
9 Modificat prin Legea nr. 456/18.07.2000 pentru aprobarea O. U. G. nr. 207/2000 în M. Of. nr. 410/25.07.2001. Modificata prin art. 1 pct. 33 din Legea nr. 278/2006
62
pronuntare s-a acoperit paguba sau recuperarea ei este asigurata,
garantata de o societate de asigurari. 10
Conditii privitoare la infractor:
1. Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere se poate
acorda la infractori primari, sau la infractorii carora li s-au aplicat
anterior pedepse de cel mult 1 an, afara de cazurile când
condamnarea, potrivit art. 38 Cod penal nu atrage starea de recidiva.
A treia conditie se refera la convingerea instantei, formata pe
baza de probe, ca exista garantii oglindite în comportamentul
faptuitorului de îndreptare si reeducare a acestuia chiar si fara
executarea pedepsei.
Aceasta conditie nu constituie prin ea însasi un drept pentru
condamnat, ci legea creeaza o vocatie, o posibilitate pentru acesta, de
a beneficia de aceasta masura de individualizare judiciara a pedepsei.
Suspendarea sub supraveghere nu atrage suspendarea
executarii masurilor de siguranta si a obligatiilor civile, prevazute în
hotarârea de condamnare.
Suspendarea conditionata sub supraveghere a pedepsei
trebuie
motivata.
Termenul de încercare
Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere se poate
dispune pe un termen fix, compus din doua intervale de timp
variabile. Aceasta deosebeste acest termen de încercare de termenul
de încercare stabilit la suspendarea conditionata a executarii
10 Prevedere declarata neconstitutionala prin Decizia nr. 463/13. 11. 1997, M. Of. nr. 53/06.02. 1998
63
pedepsei, care era format dintr-un termen fix de 2 ani, la care se
adauga un termen variabil (durata pedepsei aplicate).
Acest termen de încercare, la suspendarea executarii pedepsei
sub supraveghere, se compune din doua durate variabile: durata
pedepsei aplicate si un interval de la 2 la 5 ani.
Termenul de încercare se socoteste de la data când hotarârea
prin care s-a ales aceasta modalitate de executare a pedepsei a ramas
definitiva (art. 86/2 alin. 2 raportat la art. 82 alin. 3 Cod penal).
În situatia în care condamnatul s-a aflat pentru o perioada de
timp în arest preventiv, aceasta perioada nu se ia în considerare la
calcularea termenului de încercare.
Durata termenului de încercare poate fi redusa ca efect al
gratierii pedepsei aplicate. În cazul gratierii partiale, la stabilirea
termenului de încercare se vor avea în vedere durata pedepsei
negratiate, la care se adauga intervalul stabilit de instanta (între 2 si 5
ani). În cazul gratierii totale a pedepsei aplicate, termenul de
încercare va cuprinde numai intervalul de timp stabilit de instanta,
fara a cuprinde durata pedepsei gratiate, chiar daca gratierea este
conditionata.
Masuri de supraveghere
Masurile de supraveghere care se iau fata de condamnat pe
durata termenului de încercare, se pot lua doar în conditiile art. 86
alin. 1 si 3 Cod penal si anume:
- sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu
supravegherea lui sau la Serviciul de Protectie a
Victimelor si Reintegrare Sociala a Infractorilor;
64
- sa anunte în prealabil, orice schimbare de domiciliu,
resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8
zile, precum si întoarcerea;
- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
- sa comunice informatii de natura a controla mijloacele
lui
de existenta.
Aceste masuri se comunica de catre condamnat judecatorului,
sau Serviciului de Reintegrare Sociala a Infractorilor, iar obligatia
condamnatului în acest sens se refera cumulativ la toate situatiile
prezentate mai sus.
În caz de neîndeplinire a obligatiilor, judecatorul, sau
serviciul desemnat cu supravegherea condamnatului sesizeaza
instanta pentru luarea masurii privind revocarea suspendarii,
dispunând executarea în întregime a pedepsei.
Obligatiile condamnatului
Suplimentar obligatiilor prezentate mai sus, instanta de
judecata poate impune condamnatului sa respecte una sau mal multe
din urmatoarele obligatii:
- sa desfasoare o activitate sau sa urmeze o forma de
învatamânt sau forma de calificare;
- sa nu schimbe domiciliul sau resedinta avuta ori sa nu
depaseasca limita teritoriala stabilita decât în conditiile fixate de
instanta;
- sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;
- sa nu între în legatura cu anumite persoane;
- sa nu conduca anumite vehicule sau nici un vehicul;
65
-
sa se
supuna masurilor de control tratament sau îngrijire în
special în scopul dezintoxicarii.
Toate aceste obligatii sunt supravegheate de catre judecatorul
desemnat cu supravegherea condamnatului sau o alta persoana
desemnata de instanta, care în caz de neîndeplinire a obligatiilor este
obligata sa sesizeze instanta pentru a se reveni asupra suspendarii.
În Franta sunt servicii create cu supravegherea pe lânga
judecatorul desemnat cu executarile penale cum sunt: serviciul de
probatiune sau comitetele de probatiune si asistenta a liberatilor.
Din obligatiile aratate mai sus, instanta de judecata se poate
opri asupra uneia dintre ele, asupra câtorva din acestea sau, dupa caz,
realizând o individualizare legala a pedepsei sa le dispuna pe toate
cumulativ.
Efecte juridice
Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere produce
efecte imediate care sunt provizorii si efecte definitive, care sunt
finale.
Efectul imediat consta în aceea, ca hotarârea de condamnare
desi ramasa definitiva nu este pusa în executare. Suspendarea
executarii pedepsei sub supraveghere nu atrage suspendarea
executarii masurilor de siguranta si a obligatiilor civile prevazute în
hotarârea de condamnare (art. 86/1 alin. 3 raportat la art. 81 alin. 4
Cod penal).
Efectul definitiv consta în reabilitarea de drept a celui
condamnat daca sunt îndeplinite urmatoarele conditii: termenul de
încercare sa se fi împlinit, sa nu se fi savârsit o alta infractiune în
termenul de încercare, sa nu fi fost revocata sau anulata suspendarea.
66
Revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere
Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere
Cazuri speciale de aplicarea suspendarii executarii pedepsei sub
supraveghere
Potrivit dispozitiilor legale este cunoscuta o situatie speciala
de acordare a beneficiului suspendarii executarii pedepsei sub
supraveghere, chiar daca nu sunt îndeplinite conditiile legale
prevazute de art. 86/1 Cod penal:
- situatia este aceea când potrivit art. 110/1 Cod penal când
condamnatii minori nu sunt supusi masurilor de supraveghere
prevazute de art. 86 /3 Cod penal si instanta nu le poate impune una
din obligatiile prevazute de acest text. Pe perioada suspendarii
conditionate a executarii pedepselor se poate dispune încredintarea
minorului, sub supraveghere, unei persoane sau institutii, dintre cele
prevazuta la art. 103 Cod penal putând stabili totodata pentru minor
una sau mai multe obligatii dintre cele prevazute în art. 103 alin. 3
Cod penal.
În literatura de specialitate s-a exprimat opinia11 ca
suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere nu se poate aplica
în cazul pedepsei cu amenda sau în cazul cetatenilor straini sau
cetatenilor români cu domiciliul în strainatate deoarece nu li se pot
impune masurile de supraveghere prevazuta de art. 86 al. 3 Cod penal
si nu se poate determina persoana cu supravegherea.
11 Gheorghe Dumitru, Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere în Dreptul nr. 8/1996, pag. 91 Rodica Aida Popa, Suspendarea executarii sub supraveghere în Revista de drept penal nr. 2/1994, pag. 115
67
Executarea pedepsei la locul de munca
Executarea pedepsei la locul de munca constituie o masura de
individualizare judiciara a executarii pedepsei închisorii în regim
deschis, de libertate, prin munca într-o unitate economica. Desigur,
pe durata executarii pedepsei condamnatul nu va beneficia de
anumite drepturi si va suferi o sanctiune patrimoniala, pecuniara.
Sediul materiei îl constituie art. 86/7 Cod penal, 86/11 Cod
penal.
Executarea pedepsei la locul de munca reprezinta un mijloc
de individualizare a pedepsei închisorii ce presupune un regim
propriu de executare, în libertate si nicidecum într-un loc de detinere
prin prestarea unei munci utile în cadrul unei societati comerciale, cu
acordul scris al conducerii acesteia.
Executarea pedepsei la locul de munca se deosebeste de
celelalte doua modalitati de executare a pedepsei închisorii, prin
aceea ca de asta data are loc o executare efectiva a închisorii, dar nu
prin privare de libertate, într-un loc de detinere, ci în libertate, prin
prestarea unei munci utile.
Asa cum s-a vazut mai sus, la cele doua modalitati de
executare a pedepsei, executarea pedepsei a fost suspendata pe
perioade de timp determinate prin dispozitiile legii.
Cele trei modalitati de individualizare judiciara a pedepsei
închisorii: suspendarea conditionata a executarii pedepsei,
suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si executarea
pedepsei la locul de munca, nu pot fi aplicate concomitent, toate trei,
si nici chiar doua dintre ele, deoarece existenta uneia exclude pe
oricare din celelalte doua. Este lipsit de ratiune juridica de pilda,
aplicarea unei pedepse cu executare prin munca, care apoi sa fie
68
suspendata conditionat. Solutia corecta este aceea a aplicarii pedepsei
la locul de munca, ori aplicarea unei pedepse cu închisoare, a carei
executare a fost suspendata conditionat.
Conditii de aplicare a executarii pedepsei la locul de munca
Acest mijloc de individualizare judiciara a executarii pedepsei
închisorii prin prestarea unei munci în cadrul unei unitati se poate
aplica daca sunt îndeplinite conditiile cu privire la:
a) pedeapsa aplicata si natura infractiunii savârsite sa nu
depaseasca 5 ani închisoare iar în caz de concurs de infractiuni 3 ani
de închisoare.
b) condamnatul sa nu fi fost condamnat anterior la o pedeapsa
mai mare de 1 an închisoare cu exceptia condamnarilor pentru
infractiuni prevazute de art. 38 Cod penal.
c) O alta conditie pentru a fi dispusa executarea pedepsei la
locul de munca o constituie existenta avizului unitatii de a desfasura
munca în cadrul acesteia (Legea nr. 104/1992). Prevederea legala asa
cum a fost modificata nu mai permite instantelor judecatoresti sa
oblige regiile autonome, societatile comerciale sa primeasca
condamnatii în cadrul colectivelor pentru executarea pedepsei
închisorii, ci aceasta optiune apartine conducerilor acestor societati
comerciale, optiune de care trebuie sa tina seama magistratii la
aplicarea pedepselor.
Modul de executare a pedepsei la locul de munca
Revocarea executarii pedepsei la locul de munca
Revocarea poate fi obligatorie si facultativa.
Revocarea obligatorie
69
Anularea executarii pedepsei la locul de munca
Anularea executarii pedepsei la locul de munca este o masura
remediu pentru situatia când condamnatul a mai savârsit o infractiune
despre care instanta nu a avut cunostinta în momentul pronuntarii
hotarârii de condamnare si nici ulterior pâna la ramânerea definitiva a
acesteia.
În conformitate cu prevederile art. 86/10 Cod penal, daca cel
condamnat a mai savârsit o infractiune pâna la ramânerea definitiva a
hotarârii si aceasta se descopera mai înainte ca pedeapsa sa fi fost
executata la locul de munca sau considerata ca executata, instanta,
daca nu sunt întrunite conditiile impuse de lege (art. 86/7 Cod penal),
anuleaza executarea pedepsei la locul de munca.
Anularea are loc si în cazul când hotarârea de condamnare,
pentru infractiunea descoperita ulterior, se pronunta dupa ce pedeapsa
a fost executata la locul de munca sau considerata ca executata,
aplicându-se, dupa caz, regulile de la concursul de infractiuni sau de
la recidiva.
La scaderea pedepsei executate, în întregime sau în parte, ori,
dupa caz, la contopirea pedepselor, se aplica dispozitiile privitoare la
pedeapsa închisorii, fara a se tine seama daca una din pedepse se
executa la locul de munca. Pedeapsa astfel stabilita se executa într-un
loc de detinere.
Încetarea executarii pedepsei prin munca
Aceasta se poate dispune înainte de împlinirea duratei daca
scopul pedepsei a fost atins. Încetarea se poate dispune daca:
70
- condamnatul a executat cel putin 2/3 din pedeapsa;
- pe parcursul executarii pedepsei a avut o buna conduita, a
fost disciplinat si staruitor în munca;
- sesizarea instantei de judecata s-a facut de catre conducerea
unitatii unde condamnatul executa pedeapsa.
Aceasta modalitate de individualizare administrativa a
pedepsei se ia când se apreciaza ca scopul pedepsei a fost atins, ca nu
mai exista ratiuni pentru executarea în continuare a pedepsei. Aceasta
institutie se aseamana prin efectele sale cu liberarea conditionata.
Pedeapsa se considera executata doar când s-a împlinit
termenul pedepsei si nu s-a savârsit o alta infractiune (art. 86/11 alin.
2 Cod penal). Daca în aceasta perioada de timp se savârseste o
infractiune, atunci instanta poate dispune revocarea încetarii
executarii pedepsei la locul de munca, dispozitiile art. 61 Cod penal,
privind liberarea conditionata si art. 86/10 alin. 3 Cod penal, fiind
aplicate corespunzator.
Noua infractiune savârsita poate da nastere unei stari de
recidiva postcondamnatorie daca sunt îndeplinite si celelalte conditii
prevazute de art. 37 si 38 Cod penal.
Revocarea este obligatorie daca s-a savârsit o infractiune de
omor, o infractiune contra pacii si a securitatii omenirii, sau o
infractiune cu consecinte deosebit de grave (art. 61 alin. 2 Cod penal
cu referire la art. 86/11 alin. 2 Cod penal).
Daca s-a revocat încetarea, atunci pedeapsa stabilita pentru
noua infractiune se va contopi cu restul de pedeapsa neexecutata,
putându-se aplica un spor de pâna la 5 ani, iar pedeapsa rezultanta se
va executa într-un loc de detinere.
71
Daca nu se dispune revocarea încetarii masurii, infractiunea
savârsita din nou, desi ar putea da nastere unei recidive
postcondamnatorii (daca sunt îndeplinite conditiile), nu va atrage
regimul de sanctionare al acesteia, ci regimul comun prevazut la art.
86/7 Cod penal. Daca se va aplica o pedeapsa cu închisoare, ar fi
posibil, dupa caz, sa fie executata la locul de munca.
Executarea pedepsei în închisoare militara
Institutia este reglementata în art. 62 Cod penal si constituie
atât o modalitate de executare a pedepsei închisorii de cel mult 2 ani,
aplicata militarilor în termen, ori celor care au devenit militari în
termen, dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare dar în
acelasi timp si un mijloc de individualizare a pedepsei.
Ea poate fi dispusa pentru militarii în termen numai daca sunt
îndeplinite anumite conditii. Aceasta modalitate de executare este
menita sa duca la reeducarea condamnatilor militari în termen, prin
aplicarea unui regim special de munca, de disciplina si instructie si cu
pastrarea calitatii de militar în termen. Executarea este obligatorie în
cazul infractiunii de absenta nejustificata art. 331 al. 2 Cod penal
precum si pentru celelalte infractiuni, daca sunt îndeplinite si celelalte
conditii prevazute de lege.
În timpul executarii pedepsei, condamnatul militar este lipsit
de unele drepturi, pe are le au militarii în termen: durata executarii
pedepsei nu se considera stagiu
militar si deci nu va intra în calcul la
stabilirea vechimii în munca, condamnatul neavând dreptul la
alocatia de stat pentru copii.
Conditii de aplicare
72
Pentru aplicarea pedepsei cu executare într-o închisoare
militara trebuie întrunite cumulativ trei conditii:
a) condamnatul sa aiba calitatea de militar în termen la data
pronuntarii hotarârii indiferent de calitatea sa de la data savârsirii
infractiunii. Ea se aplica si pentru cei deveniti militari în termen dupa
ramânerea definitiva a hotarârii dar înainte ca pedeapsa sa fie
executata;
b) pedeapsa aplicata sa nu depaseasca 2 ani închisoare; nu are
importanta natura infractiunii savârsite sau daca cuantumul pedepsei
este rezultatul aplicarii regulilor de la concursul de infractiuni
c) a treia conditie se refera la faptul ca legea sa permita
executarea pedepsei într-o închisoare militara, raportata la natura
infractiunii savârsite precum si la persoana condamnatului.
Revocarea executarii pedepsei într-o închisoare militara
Sectiunea III
Liberarea conditionata
Liberarea conditionata este un mijloc de individualizare
administrativa a pedepsei. Condamnatul în anumite conditii
beneficiaza de o liberare înainte de executarea totala a pedepsei.
Ea este acordata oricarui condamnat indiferent de natura
infractiunii savârsite iar pedeapsa se considera executata daca nu se
mai savârseste o alta infractiune pâna la împlinirea duratei pedepsei.
Liberarea conditionata constituie un mijloc de stimulare a
condamnatilor în timpul executarii pedepsei închisorii, la staruinta în
munca si disciplina, la grabnica lor îndreptare.
73
Liberarea conditionata este o institutie a dreptului penal
material complementara regimului de executare a pedepsei închisorii
în locurile de detinere, pusa de lege la dispozitia instantelor de
judecata daca se constata îndeplinirea conditiilor legale de catre
condamnat.
În tara noastra, institutia liberarii conditionate a purtat
denumirea de „eliberarea conditionata” si apoi institutia a purtat
denumirea de „eliberarea înainte de termen” si aceasta a fost
introdusa prin Decretul 72 din anul 1950.
Conditii de acordare
Sediul materiei este la art. 59, 59/1, 60, 61 Cod penal, precum
si în Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor precum si în
Codul de procedura penala.
Din prevederile art. 59 Cod penal rezulta ca pentru a se putea
dispune liberarea conditionata este necesar ca detinutul în cauza sa fi
executat o parte din pedeapsa, sa fi fost staruitor în munca, disciplinat
si sa fi dat dovezi temeinice de îndreptare.
a) Executarea unei parti din pedeapsa. Prima conditie priveste
executarea unei parti din pedeapsa ca o garantie ca finalitatea acesteia
a fost atinsa, adica cel condamnat a fost reeducat si nu mai este
nevoie de executarea pedepsei. Aceasta reducere a executarii efective
a pedepsei este influentata de cuantumul pedepsei aplicate, de forma
vinovatiei, de vârsta condamnatului si dupa munca prestata de acesta.
b) Staruinta în munca si disciplina condamnatului. Staruinta în
munca în timpul executarii pedepsei creeaza garantii ca în libertate îsi
va câstiga onest cele necesare traiului.
74
Efectele liberarii conditionate
Efectele liberarii conditionate difera, dupa momentul aparitiei
lor si anume sunt: efecte imediate (care sunt provizorii) si efecte
definitive, care se produc în momentul expirarii duratei pedepsei.
Efectele imediate care sunt provizorii sunt: punerea imediata
în libertate a condamnatului. Desi este liber, condamnatul se
considera în executarea pedepsei si deci pedepsele accesorii se
executa.
Daca s-au aplicat si pedepse complementare, în caz de
liberare conditionata, ele se vor executa doar dupa expirarea
termenului de încercare, deoarece numai atunci se considera
pedeapsa închisorii ca fiind executata.
Daca în perioada cuprinsa între punerea în libertate si
împlinirea termenului, se savârseste o alta infractiune instanta, dupa
gravitatea ei, va dispune fie mentinerea, fie revocarea liberarii
conditionate. Daca s-a revocat liberarea conditionata, restul de
pedeapsa ramas de executat si cu pedeapsa stabilita ulterior se vor
contopi putându-se aplica un spor de pâna la 5 ani.
Savârsirea acestei infractiuni da nastere unei stari de recidiva
post condamnatorii (daca sunt întrunite toate conditiile dar pedeapsa
se aplica dupa art. 61 Cod penal si nu 39 Cod penal).
Revocarea este obligatorie daca se savârseste o infractiune
contra sigurantei statului, o infractiune contra pacii si omenirii, o
infractiune de omor, o infractiune savârsita cu intentie ce a provocat
moartea unei persoane sau o infractiune prin care s-au produs
consecinte deosebit de grave (daca este o paguba mai mare de
200.000 lei, sau o perturbare deosebit de grava a activitatii cauzata
75
unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera
art. 145 Cod penal, ori altei persoane juridice sau fizice).
Savârsirea unei infractiuni noi în perioada libertatii
conditionate da nastere unei stari de recidiva postcondamnatorie
(potrivit art. 37 lit. a Cod penal) iar aplicarea pedepsei se va face
conform regulilor prevazute la art. 61 Cod penal si
nu dupa cele
stabilite în art. 39 Cod penal.
Efectele definitive constau în faptul ca pedeapsa se considera
executata integral daca nu s-a mai savârsit o alta infractiune.
Liberarea în cazul detentiunii pe viata
Potrivit art. 55/1 liberarea conditionata poate fi acordata si la
detentia pe viata. Ratiunile care conduc la aplicarea acestei institutii
sunt identice cu cele de la liberarea conditionata obisnuita.
Pentru acordarea liberarii este nevoie sa se constate ca s-a
executat din durata închisorii o perioada de 20 ani pe fondul
îndeplinirii celorlalte conditii privind staruinta în munca, disciplina si
dovezile temeinice de îndreptare.
Liberarea conditionata a condamnatilor la pedeapsa
detentiunii pe viata este posibila si pentru barbatii care au împlinit
vârsta de 60 ani si femeile cu vârsta de 55 ani daca au executat 15 ani
de detentie si sunt îndeplinite conditiile celelalte. (art. 55/1 alin. 1
Cod penal).
Prin aceste prevederi s-a urmarit stimularea condamnatilor la
respectarea disciplinei si ordinelor interioare din penitenciare,
asigurarea unei sperante ca se poate termina executarea detentiunii
înainte de limita impusa de lege.
76
Efectele juridice
Efectul imediat al liberarii conditionate este acela al lasarii în
libertate a condamnatului sub conditia ca pe timpul acesta sa nu mai
savârseasca alte infractiuni.
Cum detentiunea este pe viata, ar însemna ca aceasta perioada
de abstinenta infractionala sa dureze pâna la sfârsitul vietii celui în
cauza. Totusi legiuitorul a apreciat ca este suficienta
o anumita
perioada de timp stabilita prin dispozitiile art. 55/1 alin. 3 Cod penal,
de a nu mai încalca legea penala, durata de timp care confera
posibilitatea aprecierii ca executata pedeapsa.
Pedeapsa se considera executata daca timp de 10 ani de la
liberare, condamnatul nu a mai savârsit o alta infractiune. Daca în
aceasta perioada mai savârseste a alta infractiune instanta de judecata
va decide daca se revoca sau nu liberarea conform regulilor de mai
sus, adica, cu alte cuvinte, revocarea poate fi obligatorie sau
facultativa.
Revocarea este obligatorie daca infractiunea savârsita ulterior
este o infractiune contra sigurantei statului, o infractiune contra pacii
si omenirii, o infractiune de omor, o infractiune savârsita cu intentie
care a avut ca urmare moartea victimei sau consecinte deosebit de
grave.
Revocarea beneficiului liberarii conditionate atrage în aceasta
situatie, pedeapsa detentiunii pe viata ca pedeapsa ce se va executa în
continuare.
Revocarea este facultativa daca nu sunt incidente dispozitiile
legii privind revocarea obligatorie aratata mai sus.
Instanta de judecata poate mentine liberarea conditionata si sa
aplice în continuare o pedeapsa la amenda pentru infractiunea
77
savârsita ulterior. Mentinerea liberarii conditionate din executarea
pedepsei detentiunii pe viata, nu înlatura executarea pedepsei
pronuntata pentru infractiunea savârsita în timpul liberarii
conditionate.
78
Capitolul IX
RASPUNDEREA PENALA
Sectiunea I
Principiile raspunderii penale
- principiul legalitatii raspunderii penale
- infractiunea este unicul temei al raspunderii penale
- principiul umanismului exprimat în continutul si conditiile
constrângerii
- principiul raspunderii penale personale
- principiul unicitatii raspunderii
- principiul inevitabilitatii raspunderii penale
- principiul individualizarii raspunderii penale.
- Principiul prescriptibilitatii raspunderii penale
Sectiunea II
Înlocuirea raspunderii penale
În anumite situatii, stari, împrejurari, legiuitorul a intervenit si
s-a hotarât înlocuirea raspunderii penale cu o alta forma de
raspundere juridica, daca scopul pedepsei restabilirii ordinii de drept
se realizeaza.
Înlocuirea raspunderii penale corespunde principiilor de
politica penala ale statului nostru care urmareste realizarea unei
concordante între gradul de pericol social al unei infractiuni si
cuantumul si asprimea sanctiunii penale ce urmeaza a fi aplicata.
79
Aceasta se aplica pentru infractiuni cu un grad de pericol
social mai redus, care se si exprima printr-o sanctionare mai blânda
cu pedeapsa pâna la 1 an închisoare, sau în cazul altor infractiuni,
daca paguba produsa este redusa si a fost reparata integral pâna la
judecarea cauzei si daca bineînteles inculpatul prezinta anumite
garantii apreciate de catre instanta ca se va îndrepta, chiar daca nu se
aplica o pedeapsa.
Fapta savârsita de catre faptuitor, atât în situatia înlocuirii
raspunderii penale cât si în cazul aplicarii raspunderii penale, ramâne
infractiune, dar sanctiunile ei cât si consecintele, sunt înlocuite, în
sensul ca raspunderea penala este înlocuita cu o alta forma de
raspundere juridica.
Înlocuirea raspunderii penale nu trebuie confundata cu
înlaturarea raspunderii penale, care este bine conturata de catre
legiuitor, când precizeaza situatiile în care are loc: amnistie,
prescriptie, lipsa plângerii prealabile, împacarea partilor.
Nu acelasi lucru se întâmpla la înlocuirea raspunderii penale,
când am aratat si mai sus, are loc o înlocuire a unei forme de
raspundere juridica cu o alta forma de raspundere juridica si anume
cu cea administrativa.
Având în vedere cele de mai sus, înlocuirea raspunderii
penale poate fi definita ca fiind institutia juridica în baza careia
instanta de judecata înlocuieste, în conditiile prevazute de lege,
raspunderea penala cu o alta forma de raspundere juridica, ce atrage o
sanctiune cu caracter administrativ. 12
12 C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman, 2002, pag. 307
80
Sediul materiei acestei institutii este cuprins la art. 90, 91 si
98 Cod penal care precizeaza conditiile în care se poate dispune cu
privire la sanctiunile extrapenale.
Conditiile în care se poate dispune cu privire la înlocuirea
raspunderii penale
Aceste conditii de înlocuire se refera pe de o parte la
infractiune, iar pe de alta parte, la infractor. (art. 90 Cod penal).
Conditii privitoare la
infractiune:
- pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita
este închisoarea de cel mult 1 an sau amenda, ori s-au savârsit
infractiunile prevazute la art. 208, art. 213, art. 215 alin. 1, art. 215/1
alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 al. 1, daca valoarea pagubei nu
depaseste 10 lei sau daca infractiunea savârsita este cea de la art. 249
Cod penal, daca valoarea pagubei nu depaseste 50 lei.
Legat de aceste prevederi trebuie facute câteva precizari
pentru a fi îndeplinita conditia de mai sus.
La infractiunile cu pedeapsa de pâna la 1 an, nu are
importanta valoarea pagubei produse avându-se în vedere ca aceste
infractiuni au un grad de pericol social redus.
Infractiunea care este sanctionata cu cel mult 1 an închisoare
sau amenda, este o infractiune consumata si nu au
relevanta
pedepsele pentru formele atipice ale infractiunii cum ar fi de pilda,
tentativa etc.
Pentru infractiunile precizate expres în Codul penal, si care au
oricum pedepse mai mari de 1 an, se are în vedere criteriul valoric al
pagubei care confera faptei un pericol social redus, dar aplicarea
înlocuirii raspunderii penale se aplica doar la aceste infractiuni si
numai daca valoarea pagubei este sub 10 lei sau respectiv 50 lei.
81
O alta conditie prevazuta de lege este aceea ca fapta, în
continutul ei concret si în împrejurarile în care a fost savârsita,
prezinta un grad de pericol social redus si nu a produs urmari grave.
A treia conditie se refera la prejudiciul produs prin savârsirea
infractiunii, care trebuie sa fie reparat pâna la pronuntarea hotarârii
ceea ce oglindeste regretele faptuitorului si garanteaza instantei faptul
ca sunt conditii de reeducare a inculpatului.
Legata de conditia de mai sus este cea de-a patra conditie
prevazuta de textul de lege, care se refera la atitudinea faptuitorului
ulterioara savârsirii infractiunii si care este cea de cainta, de regret
pentru cele întâmplate. Aceasta atitudine sincera, de regret, nu se
poate reduce doar la niste afirmatii neserioase ci ea trebuie sustinuta
de fapte si actiuni de ajutorare a victimei infractiunii etc.
O ultima conditie prevazuta de art. 90 este aceea ca sunt
suficiente date ca faptuitorul poate fi îndreptat fara a i se aplica o
pedeapsa.
Faptuitorul în cursul procesului penal, prin apararile formulate
si prin atitudinea sa în fata instantei sau fata de partea vatamata,
trebuie sa convinga instanta ca s-a îndreptat sau ca se va îndrepta fara
a i se aplica o pedeapsa.
Dispozitiile art. 90 din Codul penal, creeaza conditiile prin
care faptuitorul are vocatia si nu dreptul de a i se înlocui raspunderea
penala cu o alta raspundere juridica.
Conditii privitoare la faptuitor
Pentru a se putea realiza aceasta înlocuire, faptuitorul trebuia
sa nu mai fi fost condamnat sau sa i se fi aplicat de doua ori sanctiuni
cu caracter administrativ. Totusi este posibila aceasta înlocuire si în
82
caz de condamnari anterioare ale faptuitorului, daca acestea se
situeaza în cazurile prevazute de art. 38 Cod penal.
Cu alte cuvinte, trebuie sa se constate ca anterior savârsirii
infractiunii, faptuitorul a avut o buna conduita, care rezulta si din
lipsa antecedentelor penale si a sanctiunilor cu caracter administrativ.
Relativ la cele doua conditii privind infractiunea si conduita
infractorului trebuie aratat ca legea impune ca ele trebuie sa se
constatate cumulativ.
Sanctiunile cu caracter administrativ
Sanctiunile cu caracter administrativ sunt prevazute în art. 91
Cod penal:
- mustrarea;
- mustrarea cu avertisment;
- amenda de la 10 lei 1.000 lei.
Înlocuirea raspunderii penale poate fi aplicata si în caz de
concurs, daca toate pedepsele sunt de acest gen si în caz de
participatie, dar numai pentru acei faptuitori fata de care sunt
îndeplinite conditiile prevazute în art. 90 Cod penal. (art. 98 alin. 1
Cod penal).
Înlaturarea caracterului penal al faptei prin lipsa
pericolului social
Fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta pericolul
social al unei infractiuni.
S-a întâmplat de nenumarate ori în practica judiciara, când o
anumita fapta sa întruneasca elementele constitutive ale infractiunii,
83
deci sa se savârseasca o infractiune, însa datorita atingerii minime a
unei valori sociale, angajarea raspunderii penale sa constituie o
sanctiune excesiva.
Aprecierea gradului de pericol social este de atributul
judecatorului, caruia legiuitorul i-a dat posibilitatea sa opteze pentru
angajarea raspunderii penale sau, dimpotriva, sa opteze pentru
sanctionarea mai blânda a unei fapte prevazute de legea penala care
nu prezinta pericolul social al unei infractiuni.
Lipsa pericolului social ca trasatura esentiala a infractiunii
conduce la înlaturarea caracterului infractional al faptei savârsite.
Pericolul social ca trasatura esentiala a infractiunii este
înlaturat în anumite stari, situatii sau împrejurari prevazute de lege.
Posibilitatea de a aprecia de catre organele judiciare, în
concret, gradul de pericol social, a fost prevazut în legislatiile penale
ca o reflectare a conceptiei material-stiintifice în materia infractiunii.
Legiuitorul român a adoptat art. 18/1, de modificare a art. 18,
prin care s-a creat cadrul legal de rezolvare a problemei lipsei
pericolului social infractional al faptei prevazute de legea penala.
În art. 18/1 se prevede ca nu constituie infractiune fapta
prevazuta de legea penala daca prin atingerea minima adusa uneia
dintre valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind
lipsita în mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol
social al unei infractiuni.
În aceste situatii nu suntem în prezenta unei dezincriminari,
care este atributul exclusiv al legiuitorului, nici al unei înlocuiri a
raspunderii penale si nici în situatia în care exista o conditie de
înlaturare a caracterului penal al faptei, ci în situatia în care nu este
incidenta raspunderea penala.
84
Când pericolul social concret al unei fapte savârsite nu este
suficient, nu suntem în prezenta unei infractiuni, deoarece îi lipseste
un element al acesteia, iar faptuitorului i se va aplica o sanctiune cu
caracter administrativ prevazuta de art. 91 Cod penal.
Conditii în care fapta prevazuta de legea penala
nu prezinta
pericolul social al unei infractiuni:
a) În raport de continutul ei concret trebuie sa fie o fapta
lipsita în mod vadit de importanta, concluzie ce rezulta din atingerea
minima adusa valorilor ocrotite de legea penala. Fapta nu trebuie sa
prezinte pericolul social al unei infractiuni. De principiu, se aplica
tuturor infractiunilor, faptelor prevazute de legea penala indiferent de
natura lor sau de pedeapsa. Totusi sunt unele exceptii de la aceasta
enumerare a infractiunilor si aceste exceptii sunt cu privire la
infractiunile de omor, cele referitoare la securitatea statului etc.
Aprecierea cu privire la continutul concret al faptei se face de
catre instanta de judecata pe baza unei analize atente a
circumstantelor obiective si subiective în care s-a savârsit fapta.
Acestea pot fi anterioare, concomitente sau posterioare comiterii
faptei si se pot raporta la persoana faptuitorului sau la fapta în sine.
De obicei analiza se raporteaza în primul rând la urmarile
socialmente periculoase, prejudiciului comis, care presupune si o
rezonanta scazuta în rândul semenilor.
Stabilirea în concret a gradului de pericol social se face în
functie de modul si mijloacele de savârsire a faptei, de scopul
urmarit, de împrejurarile în care fapta a fost comisa, de urmarea
produsa, sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si
conduita faptuitorului.
85
Desigur analiza se face de la caz la caz, fara a exista reguli
obligatorii. De pilda, furturile din magazinele cu autoservire sunt de
valori mici si sunt apreciate ca furturi marunte, însa daca aceeasi
persoana, la acelasi magazin, si de mai multe ori pe saptamâna,
savârseste aceasta infractiune, nu credem ca le putem aprecia ca
furturi marunte, chiar daca valorile de fiecare data sunt mici.
De fapt, putem fi în situatia unor infractiuni continuate si
continue, când aprecierea pericolului social trebuie sa se nuanteze,
deoarece pericolul este dat de numarul de fapte si nu neaparat de
valoarea fiecarui furt în parte.
Natura juridica
Aplicabilitatea art. 18/1 Cod penal a trezit în literatura de
specialitate multe controverse generate de nasterea mai multor opinii
cu privire la natura juridica a acestei institutii.13
Potrivit uneia dintre opinii s-a sustinut ca prin acest articol de
lege s-a creat posibilitatea dezincriminarii judiciare în baza
constatarilor organelor judiciare.
O asemenea opinie nu poate fi acceptata deoarece
dezincriminarea unei fapte este doar atributul legiuitorului.
Într-o alta opinie s-a sustinut ca suntem în prezenta unei
forme de înlocuire a raspunderii penale.14 Autorul nu a explicat ce se
întâmpla cu fapta comisa, care la înlocuirea raspunderii penale
ramâne infractiune, iar prin aplicarea art. 18/1 ea nu mai este
infractiune.
13 T. Gradea, Probleme legate de raspunderea penala pentru faptele care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, în RRD nr. 4/1974, pag. 57; I. Poenaru, Modificarea codului penal Legea 6/1973, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973 pag. 21; M. Basarab, Drept penal partea generala, vol. I, 2001, pag. 132-133 14 A. Tulbure, Fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni si înlocuirea raspunderii penale, R. D. P. nr. 2/1996, pag. 98
86
În cea de-a treia opinie se sustine ca suntem în situatia unei
cauze de înlaturare a caracterului penal al faptei prin înlaturarea
pericolului social, în ciuda faptului ca nu a fost prezentata în codul
penal la cauzele de înlaturare a caracterului penal al faptei.15
Ni se pare ca cea de-a treia opinie este mai solida în
argumente juridice, mai plauzibila, motiv pentru care o sustinem si
noi pentru argumentele prezentate mai sus pe scurt.
Criterii de stabilire a gradului de pericol social
Determinarea pericolului social concret, insuficient pentru
retinerea faptei ca infractiune, datorita lipsei vadite de importanta se
realizeaza dupa urmatoarele criterii:
- se va tine seama de modul de savârsire a faptei
Aceasta înseamna ca felul de savârsire a faptei, continutul sau
concret, în mod vadit, se identifica cu lipsa de importanta sociala si
implicit de gradul de pericol social necesar unei infractiuni.
- mijloacele de savârsire a faptei - sunt reprezentate de
lucrurile, obiectele, uneltele, utilajele cu ajutorul carora infractorul
actioneaza în momentul savârsirii faptei si care indica modul de
întelegere si evaluare cantitativa si calitativa a consecintelor actiunii-
inactiunii realizate.
Folosirea unui obiect rudimentar pentru scopul actiunii, care
în mod sigur nu va conduce la distrugerea, degradarea prejudicierea
altor bunuri sau valori, denota renuntarea la fapta penala din partea
faptuitorului.
15 C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman, pag. 147, În acelasi sens V Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, I. Pascu, I. Molnar, V. Lazar, Alex. Boroi, Gh. Nistoreanu, Drept penal, Editura All Beck, 2002, pag. 9
87
Este nevoie sa se constate ca mijloacele folosite nu sunt
eficiente în producerea prejudiciului, atât prin necalificarea
faptuitorului pentru utilizarea lor, cât si prin nepriceperea acestuia sau
prin procedeele folosite care reclama o importanta sociala redusa;
- de scopul urmarit de faptuitor, care este în contradictie cu
interesele societatii, ale colectivitatii. Daca acest scop este lipsit vadit
de importanta, ca nu foloseste nici unei utilitati, nu prezinta gradul de
pericol social al unei infractiuni, daca atingerea unei valori sociale
este minima si nu reclama aplicarea unei pedepse, atunci este necesar
ca masura de combatere în viitor, de savârsire si a altor fapte de acest
gen, sa fie aplicata o sanctiune cu caracter administrativ, prevazuta de
art. 91 Cod penal.
Dovada unui scop infractional inutil, din punct de vedere
socio-moral pentru infractor, poate constitui un motiv de lipsa vadita
de importanta sociala si trebuie sa determine înlaturarea caracterului
penal al faptei;
- de împrejurarile obiective si subiective în care a fost
savârsita.
La baza înlaturarii raspunderii penale sta constatarea ca fapta
circumstantiata prezinta întotdeauna un pericol social
abstract, redus,
sub limita impusa de lege pentru existenta infractiunii. În acest sens,
neîndeplinirea în termen a unor activitati, nerespectarea unor norme
de calitate, folosirea necorespunzatoare a unor utilaje, daca prin
gravitatea redusa nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, pot
constitui împrejurari obiective si subiective de natura sa înlature
caracterul penal al faptei. Împrejurarile pot constitui niveluri si grade
diferite de pericole sociale, modelul care dovedeste în mod concret
88
lipsa importantei sociale compatibile cu aplicarea unor sanctiuni
nepenale;
- de urmarea produsa, ori care se putea produce, se refera la
consecintele concrete pricinuite prin savârsirea faptei prevazute de
legea penala sau cele care s-ar fi putut produce, sau fapta ar fi fost
susceptibila sa le produca. Aceste urmari indiferent daca s-au produs,
fiind constatate în concret sau daca s-ar fi putut produce, ele trebuie
sa existe ca sunt specifice oricarei infractiuni (ca sunt de natura
patrimoniala, organizatorica, morala sau politica);
- de persoana faptuitorului, de conduita acestuia. La acest
criteriu trebuie avuta în vedere întreaga personalitate a faptuitorului,
atât sub raport psihofizic cât si social, adica cu trasaturile sale de
caracter, cu temperamentul sau, cu antecedente penale, cu orice
circumstante personale ale acestuia.
Modul si mijloacele folosite pentru savârsirea faptei prevazute
de legea penala pot reliefa pericolul sporit când s-au folosit pentru
savârsirea infractiunii: explozii, otravuri sau un numar mare al
mijloacelor utilizate si a actelor comise.
Scopul urmarit de faptuitor reliefeaza pericolul redus atunci
când fapta se comite pentru a dobândi valori în vederea procurarii de
hrana, medicamente sau când starea în care se afla, de betie, nu
prezinta un pericol.
Alaturat acestor împrejurari trebuie analizat daca prejudiciul
este foarte mic precum si conduita anterioara savârsirii faptei, a
infractorului.
Este de remarcat ca toate aceste argumente de fapt trebuie
analizate cumulativ, împreuna si nu separat. Este de aratat ca doar
89
pentru un singur criteriu de mai sus nu este posibil sa se ia o hotarâre
prin care sa se fi aplicat o sanctiune administrativa.
Efecte juridice
Daca fapta nu prezinta un pericol social concret, specific
infractiunii, ea nu are caracter penal si deci nu atrage raspunderea
penala. Ea va atrage totusi o raspundere administrativa prevazuta de
legea penala în art. 91 Cod penal.
Aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ este
obligatorie fiindca fapta savârsita are totusi un pericol social chiar
redus. Sanctiunile cu caracter administrativ sunt: mustrarea cu
avertisment amenda de la 10 lei la 1.000 lei.
În cazul unui concurs de fapte fara pericol social al unor
infractiuni, se aplica o singura sanctiune
cu caracter administrativ
prevazuta de codul penal.
Sectiunea IV
Cauzele care înlatura raspunderea penala
Cauzele generale se gasesc reglementate în partea generala a
Codului penal si acestea sunt: amnistia, prescriptia raspunderii
penale, lipsa plângerii prealabile si împacarea partilor.
Cauzele speciale sunt cauze de nepedepsire ori de impunitate
si sunt de natura subiectiva care au în vedere conduita faptuitorului
dupa savârsirea infractiunii (art. 22 Cod penal) împiedicarea
savârsirii faptei de catre participant (art. 30 Cod penal) prevazute în
partea generala. Alte cauze sunt prevazute în partea speciala:
90
denuntarea faptei de catre mituitor (255 al. 3 Cod penal) retragerea
marturiei mincinoase (260).
Amnistia
Prescriptia raspunderii penale
Lipsa plângerii prealabile
Împacarea partilor
91
Capitolul X
ÎNLATURAREA EXECUTARII PEDEPSEI SI
A CONSECINTELOR CONDAMNARII
Sectiunea I
Consideratii introductive
Preventia generala si speciala se realizeaza atât prin aplicarea
sanctiunilor, dar si prin executarea acestora. Doar în acest mod,
apararea valorilor sociale dobândeste eficienta deplina. Sunt însa
situatii când executarea pedepsei nu mai are loc, fie ca s-a sustras
timp îndelungat condamnatul de la executare, fie a intervenit o cauza
care nu mai impune executarea.
Codul penal reglementeaza doua situatii care constituie cauze
de înlaturare a executarii pedepsei: gratierea si prescriptia executarii
pedepsei.
Sectiunea II
Gratierea
Gratierea este o masura de clementa acordata individual de
catre Presedintele României (art. 94 lit. d din Constitutie), fie colectiv
acordata de catre Parlamentul României(art. 72 pct. 2 lit. g din
Constitutie) si consta în iertarea condamnatului de executarea în total
sau partiala a pedepsei ori comutarea acesteia în una mai usoara.
92
Gratierea nu afecteaza raspunderea penala, care subzista si se
stabileste, dar ea face ca pedeapsa, sa nu se mai execute, sau sa fie
modificata, înlocuita cu o alta pedeapsa mai usoara.
Institutia gratierii are o dubla natura juridica în sensul ca este
o institutie de drept constitutional, Constitutia României cuprinzând
prevederile legale cu privire la organele îndrituite sa o acorde (art. 72
si 94) precum si o institutie de drept penal deoarece codul penal în
art. 120 precizeaza efectele acestei masuri de clementa.
Gratierea are caracter personal, deoarece la initiativa
persoanei îndreptatite sa o ceara, se analizeaza cererea doar din
considerente personale, privind persoana condamnatului, desi ea
poate dobândi si un caracter real (obiectiv) atunci când se acorda
condamnatilor pentru anumite infractiuni sau în raport cu gravitatea
faptelor.
Sectiunea III
Prescriptia executarii pedepsei
Statul pe lânga dreptul si obligatia de a aplica pedeapsa în
cazul savârsirii infractiunii, se preocupa, dupa caz, si de executarea
acestei pedepse într-un loc de detinere sau la locul de munca.
Prescriptia executarii pedepsei consta în înlaturarea executarii
pedepsei, dupa trecerea unei perioade anumite de timp, prevazute de
lege, de la ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare. În toata
aceasta perioada de timp, condamnatul s-a sustras de la executare sau
executarea nu a putut fi realizata din alte motive.
Într-adevar, trecerea timpului face ca preventia speciala si cea
generala sa nu se mai realizeze, deoarece fapta si pedeapsa aplicate
93
au putut fi uitate prin trecerea timpului, iar faptuitorul în tot acest
interval de timp, fiind sub amenintarea pedepsei, s-a putut îndrepta.
Justificarea acestei institutii este data de imposibilitatea
rezolvarii cazurilor în care executarea pedepsei nu s-a realizat într-o
anumita perioada de timp, instituindu-se astfel o cauza de stingere a
executarii pedepsei.
Sediul materiei se afla la art. 125-130 Cod penal unde se
stipuleaza si conditiile necesare pentru a opera aceasta institutie
juridica si anume:
- sa se fi împlinit termenul prevazut de lege;
- în acest termen condamnatul sa nu fi savârsit din nou o
infractiune.
Sectiunea IV
Reabilitarea
Reabilitarea este mijlocul legal prin care fostul condamnat
este reintegrat deplin în societate pe plan juridic. Prin politica penala
de stat, fiecare stat îsi propune reintegrarea în societate a fostului
condamnat prin repunerea în deplinatatea drepturilor politice si
social-economice. Asadar ea înlatura consecintele penale si
extrapenale care au rezultat dintr-o condamnare, facând ca fostul
condamnat sa se bucure din nou de dreptul la egalitate cu alti cetateni
din stat, în fata legii.
Situatia aceasta de reabilitare, adica repus în societate cu
accepta consideratie a celorlalti membrii ai societatii, se atribuie de
catre instantele de judecata.
94
Efectul juridic cel mai important consta în stergerea
condamnarii, a tuturor decaderilor si interdictiilor, precum si în
încetarea pentru viitor a tuturor incapacitatilor ce rezulta
din
pedeapsa. Acesta este efectul cel mai important si desigur el este
suficient pentru ca sa arunce definitiv în domeniul trecutului si al
uitarii, conflictul cu societatea pricinuit de cel condamnat.
Efectele reabilitarii
Formele reabilitarii
Reabilitarea de drept
Ea intervine în anumite conditii prevazute de lege dupa un
anumit interval de timp. Ea opereaza ope legis, fostul condamnat
netrebuind sa faca demersuri speciale.
Potrivit art. 134 Cod penal reabilitarea de drept a persoanei
fizice are loc de drept în cazul condamnarii la pedeapsa amenzii cu
închisoare pâna la 1 an, daca timp de 3 ani nu a savârsit alta
infractiune.
Reabilitarea de drept a persoanei juridice are loc daca în
decurs de 3 ani, de la data la care pedeapsa amenzii sau, dupa caz,
pedeapsa complementara, a fost executata sau considerata ca
executata si persoana juridica nu a mai savârsit o alta infractiune.
Reabilitarea de drept intervine în trei cazuri:
a) la împlinirea termenului de încercare la suspendarea
executarii pedepsei;
b) la împlinirea termenului de încercare la suspendarea sub
supraveghere;
c) în cazul pedepsei într-o închisoare militara.
95
Din cele de mai sus rezulta faptul ca daca ne referim la
conditiile reabilitarii de drept acestea sunt cu privire la condamnare;
la timpul scurs de la executarea sau stingerea executarii pedepsei si la
conduita condamnatului.
Conditii cu privire la condamnare
Aceasta conditie se refera la condamnari cu amenda sau cu
pedeapsa închisorii care nu depaseste un an, luându-se în calcul
pedeapsa aplicata si nu cea executata.
Reabilitarea de drept se poate acorda si la condamnari
succesive daca sunt îndeplinite conditiile pentru fiecare pedeapsa în
parte. Daca pentru una din pedepse nu opereaza reabilitarea, atunci
nu se va acorda. Reabilitarea de drept nu va opera daca în termenul
de trei ani se savârseste a noua infractiune de catre acelasi faptuitor.
Reabilitarea de drept nu opereaza în cazul în care în termenul
de 3 ani condamnatul savârseste o alta infractiune chiar daca pentru
noua infractiune, pedeapsa aplicata nu este exceptata de la
reabilitarea de drept si chiar daca de la executarea acesteia se
împlineste termenul de 3 ani.16.
În astfel de situatii condamnatul poate cere, însa, reabilitarea
judecatoreasca.
Conditii privind termenul de reabilitare
Împlinirea acestei conditii se realizeaza la trecerea unui
interval de timp de 3 ani de la executarea pedepsei, ori de la stingerea
executarii acesteia.
Termenul este acelasi indiferent de natura pedepsei,
(închisoare sau amenda) si se calculeaza de la executarea pedepsei,
16 C. Bulai, Drept penal, partea generala, pag. 219
96
ori de la stingerea executarii pedepsei, prin modalitatile prevazute de
lege.
Conditii privind persoana condamnatului
Condamnatul trebuie sa nu fi savârsit timp de 3 ani o alta
infractiune. Cu alte cuvinte aceasta conditie se refera la faptul ca
pentru obtinerea reabilitarii de drept, condamnatul sa fi avut o
conduita buna în perioada celor 3 ani de zile. Daca în aceasta
perioada de timp condamnatul a savârsit o noua infractiune si pentru
noua infractiune a intervenit amnistia, care înlatura raspunderea
penala a faptuitorului, institutia reabilitarii de drept se aplica.
Reabilitarea de drept în cazuri speciale
a) Reabilitarea de drept ca efect al suspendarii conditionate a
executarii pedepsei, potrivit art. 86 Cod penal intervine atunci când
s-a împlinit termenul de încercare în conditiile în care faptuitorul nu a
savârsit o alta infractiune care sa revoce suspendarea sau suspendarea
sub supraveghere.
Ea mai poate interveni si atunci când s-a executat o pedeapsa
cu munca si condamnatul si-a pierdut capacitatea de munca potrivit
art. 86/9 al. 4 Cod penal ori la infractiunea de abandon de familie
când condamnatul îsi îndeplineste obligatiile de plata în timpul
judecatii (art. 305 alin. 4 Cod penal).
b) Reabilitarea de drept se aplica si la condamnatii militari în
termen, la terminarea executarii pedepsei sau la terminarea executarii
pedepsei reduse cu o treime sau cu jumatate. Militarul trebuie sa fi
avut o conduita buna.
97
Reabilitarea de drept va opera de asemenea la împlinirea
duratei pedepsei când condamnatul militar a devenit inapt si a fost
liberat conditionat.
Efectele reabilitarii de drept
Efectele reabilitarii de drept sunt efecte generale care intervin
la împlinirea termenului de încercare al suspendarii conditionate a
executarii pedepsei si pe lânga aceste efecte trebuie mentionate si
cele care decurg din prevederea art. 12 lit. b din Legea nr. 410/200217
privind cazierul judiciar, potrivit careia scoaterea condamnatului din
cazierul judiciar are loc dupa ce au trecut 2 ani de la expirarea
termenului de încercare.
Desi reabilitarea de drept intervine ope legis, totusi, în
majoritatea situatiilor cei îndreptatiti sunt nevoiti sa se adreseze
instantei de judecata pentru a se constata pe cale de judecata
reabilitarea. În aceasta situatie, prin hotarârea sa, instanta de judecata
constata ca a intervenit reabilitarea de drept si nu acorda beneficiul
acestei reabilitari. Aceasta cerere se introduce la instanta de judecata
dupa împlinirea termenului de 3 ani prevazut de art. 134 Cod penal.
Reabilitarea judecatoreasca
Daca reabilitarea de drept intervine din oficiu la împlinirea
conditiilor legale reabilitarea judecatoreasca trebuie constatata de
catre instanta daca s-au îndeplinit conditiile.
Reabilitarea judecatoreasca este modalitatea principala de
obtinere a reabilitarii penale, care cere o verificare din partea
organelor de judecata (art. 135 Cod penal). Aceasta reabilitare este
17 Publicata în M.O. nr. 493 din 9 iulie 2002
98
solicitata indiferent de natura infractiunii si de gravitatea pedepsei
aplicate.
Reabilitarea judecatoreasca poate fi ceruta de orice persoana
care a suferit o condamnare, pentru orice condamnare, indiferent ca
atrage o decadere, o interdictie sau o incapacitate, daca sunt
îndeplinite conditiile legale.
Reabilitarea judecatoreasca se acorda în cazurile în care nu
opereaza reabilitarea de drept, respectiv pentru condamnarile la
închisoare mai mare de 1 an.
Conditiile cu privire la reabilitarea judecatoreasca
Conditii cu privire la condamnare
Conditii cu privire la termenul de reabilitare
Calcularea termenelor
Conditii cu privire la conduita condamnatului
Anularea reabilitarii judecatoresti
99
BIBLIOGRAFIE
• G. Antoniu, Raportul de cauzalitate în dreptul penal, Bucuresti, Editura
stiintifica, 1968
• Matei Basarab, Drept penal partea generala, Editura Lumina Lex, 2001
• L. Biro, Drept penal partea generala, 1971
• O. Brezeanu, Minorul si legea penala, Editura All Beck
• Gh. Bobos, Teoria generala a statului si dreptului, Univ. Babes Bolyai
Cluj Napoca, 1975
• Al. Boroiu, Stefania Georgeta Ungureanu, Nicu Jidovu, Ilie Magureanu,
Drept procesual penal, Editura All Beck
• C. Bulai, Drept penal, vol. III
• C. Bulai, Manual de drept penal partea generala, Editura All
• C. Bulai, Recidiva în dreptul penal roman, în SCJ, nr. 1/1966
• C. Bulai, Gratierea conditionata si liberarea conditionata,
Revista de
drept penal nr. 2/1994
• C. Bulai, Manual de drept penal, partea generala, 1997
• Ceterchi, I. Demeter, Vl. Hanga, Gh. Bobos, M. Luburici, D. Mazilu, C.
Zotta, Teoria generala a statului si dreptului, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1967
• Clocotici, Efectele gratierii conditionate asupra pedepselor privative de
libertate a caror executare a fost suspendata conditionat, în RRD nr.
6/1982
• Demeter, I. Ceterchi, Introducere în studiul dreptului, Editura Didactica si
Pedagogica Bucuresti
100
• V. Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, I. Pascu, I. Molnar, V. Lazar, Alex. Boroi,
Gh. Nistoreanu, Drept penal, Editura All Beck, 2002
• Gheorghe Dumitru, Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, în
Dreptul nr. 8/1996
• V. Dongoroz si colaboratori, Explicatii teoretice ale codului penal
• V. Dongoroz, Drept penal, 1939
• V. Dongoroz, Drept penal partea generala, 1939
• V. Dongoroz, Explicatii teoretice ale codului penal - partea generala,
Editura Academiei Bucuresti, 1969
• Ghe. Drânga,
Criterii de diferentiere între tentativa relativ improprie si
absolut improprie, în Legalitatea populara, nr. 9/1960
• T. Gradea, Probleme legate de raspunderea penala pentru faptele care nu
prezinta pericolul social al unei infractiuni, în RRD nr. 4/1974
• I. Ionescu, Gratierea conditionata. Totalizare si contopire, în Revista de
drept penal nr. 2/1994
• Ghe. Margarit, Liberarea conditionata
• C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal roman. Partea generala, Editura
Casa de Editura si Presa Sansa, 2002
• I. Neagu, Tratat de procedura penala, Editura Pro Bucuresti, 1977
• G. Nistroreanu, Alex. Boroi, Drept penal, Editura ALL Back, 2002
• I. Oancea, Drept penal. Partea generala, Editura didactica si pedagogica,
1971
• Traian Pop, Drept penal comparat, partea generala, vol. II, Cluj Napoca,
1923
• Rodica Aida Popa, Suspendarea executarii sub supraveghere, în Revista
de drept penal nr. 2/1994
• V. Papadopol, Comentariu I
101
• I. Poenaru, Modificarea codului penal Legea 6/1973, Editura Stiintifica,
Bucuresti, 1973
• M. I. Rusu, Drept executional penal, Editura Hamangiu , 2007
• M.I.Rusu Drept penal partea generala
Editia a-2-a Editura CH Beck
Bucuresti 2006
• M.I.Rusu Drept penal partea generala
Editura Hamangiu Bucuresti
2007
• Tanoviceanu, V. Dongoroz, Tratat de drept si procedura penala, vol. I
• Tanoviceanu, V. Dongoroz, Tratat de drept si procedura penala
• Tanasescu, C. Tanasescu, G. Tanasescu, Drept penal general, Editura All
Beck,
• T. Vasiliu si colaboratori, Codul penal comentat si adnotat
• Florin Streteanu, Radu Chirita, Raspunderea penala
a persoanei juridice,
Editura Rosetti, 2002
• St. Tulbure, Fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni si
înlocuirea raspunderii penale, R. D. P. nr. 2/1996
Recommended