View
5
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
Capitolul I
ConsideraŃii de ordin istoric privind
municipiul Piteşti
1. Istoricul Piteştiului 2. Oraşul Piteşti văzut de călătorii
străini 3. TradiŃii economice ale oraşului
Piteşti 4. Economia locală. Principalele
profile industriale şi agricole 5. PersonalităŃi culturale 6. InstituŃii culturale 7. Manifestări culturale 8. PercepŃia locuitorilor din Piteşti şi
din localităŃile învecinate cu privire la istoria şi tradiŃiile mai vechi sau mai noi ale zonei
7
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
1. ISTORICUL PITEŞTIULUI
Municipiul Piteşti, reşedinŃa judeŃului Argeş, situat pe terasele râului
Argeş, este unul dintre cele mai vechi oraşe ale łării Româneşti, fiind atestat
într-un document din 20 mai 1388, prin care domnitorul Mircea cel Bătrân
dăruia, între altele, ctitoriei sale, Mănăstirea Cozia şi
„o moară în hotarul Piteştilor”.
Oraşul-târg Piteşti s-a dezvoltat ca un centru
agricol, meşteşugăresc şi comercial în special în
epoca medievală şi modernă, însă primele urme de
civilizaŃie materială şi spirituală sunt menŃionate încă
din perioada stăpânirii romane. Astfel, dovezile
arheologice (fragmente de zidărie, ceramică, monede etc.) arată că Piteştiul
făcea parte din regiunea Moesia Inferior, iar mai apoi din provincia romană
Dacia Malvensis.
Descoperirile numismatice din Evul mediu timpuriu demonstrează că
localitatea a practicat schimburi economice intense cu lumea sud-dunăreană,
mai ales cu Imperiul Bizantin.
Pentru scurte perioade de timp, în Piteşti şi-au avut reşedinŃa voievozii:
Basarab cel Tânăr, Mihnea cel Rău şi Vlad cel Tânăr. În secolul al XVI-
lea voievodul Neagoe Basarab a construit aici o curte voievodală, de unde a
emis documente oficiale.
O altă atestare documentară datează din 27 august 1582, când este
consemnată organizarea administrativă a comunităŃii, care era condusă de un
judeŃ şi de 12 pârgari.
8
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
În anul 1656, domnitorul Constantin Şerban şi doamna sa Bălaşa au
ctitorit în centrul aşezării, pe fundaŃiile unui mai vechi lăcaş de cult, Biserica
Domnească Sfântul Gheorghe, astăzi demolată.
Mai multe consemnări documentare apar în timpul domnitorului
Constantin Brâncoveanu, care a construit în Piteşti case şi petrecea, alături
de curtenii săi, lunile de toamnă, în cuprinsul viilor pe care le deŃinea pe
Dealurile Piteştilor şi Goleştilor.
Însemnările zilnice ale acestui domnitor, precum şi cronica oficială a
domniei lui – intitulată ViaŃa lui Constantin Vodă Brâncoveanu şi întocmită
de Radu Greceanu – consemnează prezenŃa la Piteşti a domnitorului
Constantin Brâncoveanu în septembrie 1693, iulie 1695, 1696, septembrie-
octombrie 1697, 1698, 1706 şi 1710.
Condica de venituri şi cheltuieli a Visteriei menŃionează că, în iulie
1695, aga Radu Golescu primea 45 de taleri pentru nişte şindrilă şi cuie
necesare la foişorul de la viile de la Piteşti, iar în august 1698 aceeaşi condică
consemnează suma de 146 taleri pentru lucrul pimniŃii de la Piteşti.
În lunile august-septembrie din acelaşi an, visteria plătea la meşterii ce
au lucrat la cărămidă, la şindrilă, la cuie şi la alte mărunte, afară de ce au
datu de la cămară, taleri 65, încă 123 taleri, pentru casele domneşti de la
viile de la Piteşti.
Cercetări relativ recente au demonstrat că „viile de la Piteşti”, amintite în
notele Domnului sau în „Cronica” lui Radu Greceanu, făceau parte,
împreună cu localităŃile învecinate – Valea Mare, Izvorani, Târgu Dealului –
din „ocolul oraşului Piteşti”; deci, aici se afla „Foişorul de la viile de la
Piteşti”, menŃionat mai sus.
Domnitorul a deŃinut şi case în oraş pe strada Brâncoveanu, azi
demolate. Din aceeaşi perioadă datează şi casele PanŃurescu, Păiş-Bobancu şi
Teodorescu din strada Armand Călinescu.
9
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în cancelaria de la
reşedinŃa domnească din Piteşti, stolnicul Constantin Cantacuzino (1640-
1716), şeful cancelariei şi consilier intim pentru problemele de politică
externă, a elaborat o parte din corespondenŃa de stat şi personală. Pe 2
octombrie 1697, cunoscutul umanist a redactat în Piteşti o scrisoare adresată
lui William Paget (1637-1713), om politic şi diplomat englez, ambasadorul
Angliei la Constantinopol între anii 1693 şi 1702. Scrisoarea a fost semnalată
de istoricul englez E.D. Tappe, într-un valoros fond de epistole aflat în arhiva
lordului W. Paget.
ImportanŃa aşezării a continuat să sporească în timp. Hrisoavele vremii
vorbesc despre existenŃa în 1746 a aproximativ opt biserici la Piteşti, iar
cele din 1780 consemnează existenŃa a 250 de case şi a unui număr de
aproximativ 1250 locuitori. În anul 1791, despre Piteşti se preciza că era un
târguşor cu opt biserici, o mânăstire, mai multe case boiereşti şi locuinŃele
ispravnicilor de district.
Cartografia negustorească şi fiscală de la începutul secolului al XIX-lea
consemnează existenŃa a 1011 familii, circa 700 de case şi aproximativ 5000
de locuitori.
La începutul epocii moderne, numele Piteştiului a fost legat de cel al lui
Tudor Vladimirescu şi de RevoluŃia de la 1821, deoarece aşezarea făcea
parte din triunghiul Piteşti-Câmpulung-Târgovişte, care era considerat un
centru prezumtiv al rezistenŃei revoluŃionare. Tudor Vladimirescu şi-a
stabilit o tabără militară la Goleşti (astăzi Muzeul Goleşti), de unde a fost
ridicat de oamenii lui Alexandru Ipsilanti.
În preajma revoluŃiei de la 1848, Piteştiul se încadra în evoluŃia societăŃii
româneşti sub aspectul relaŃiilor moderne de producŃie.
Un alt episod care trebuie precizat este cel al RevoluŃiei de la 1848, când,
la propunerea lui Christian Tell, Piteştiul a făcut parte din zona de apărare a
revoluŃiei; în cazul unui atac din afară, aici era cantonat unul din regimentele
10
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
generalului Gheorghe Magheru. În localitate, a fost înfiinŃată Garda
NaŃională, care, la scurt timp, a devenit una dintre cele mai puternice unităŃi
de acest gen de pe teritoriul łării Româneşti.
Când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a vizitat oraşul Piteşti, pe 19
iunie 1859, orăşenii i-au prezentat o schiŃă sumară a localităŃii. Oraşul era
împărŃit în patru culori, avea 1400 de case, în care locuiau 7000 de persoane,
o şcoală normală în limba română, două şcoli particulare - una germană,
cealaltă elină (greacă) - şi un pension de fete, unde disciplinele de învăŃământ
se studiau în limbile franceză şi germană. De asemenea, existau 10 biserici
ortodoxe, una armenească, o sinagogă şi un spital cu 30 de paturi.
Pe 13 septembrie 1872, Piteştiul s-a transformat într-un nod de cale
ferată, ca urmare a faptului ca a fost dată în folosinŃă calea ferată Piteşti-
Bucureşti-Buzău.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, existau deja 58 de străzi, circulate şi
locuite de 15.669 de piteşteni.
În perioada interbelică, mai exact în 1930, s-a realizat un recensământ, în
urma căruia s-a stabilit că oraşul Piteşti avea un număr de 19532 de locuitori.
Din acest punct de vedere, se situa în rândul oraşelor mici ale Ńării, în care
exista o mică industrie şi îndeplinea mai ales funcŃii administrative, de schimb
şi de desfacere a produselor agricole.
În timpul primului război mondial, tinerii argeşeni au participat la
bătăliile din toamna lui 1916 şi din vara lui 1917, în cadrul Regimentelor 4,
28, 44, 68 Infanterie şi 6 Artilerie, Escadronul 3 Călăraşi etc.
În timpul celui de-al doilea război mondial, tinerii piteşteni au contribuit
la eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei, în cinstea cărora s-au
ridicat monumentele funerare din Cimitirul Eroilor.
În anii regimului comunist instalat în România după evenimentele de la
23 august 1944, când s-a declanşat acŃiunea de epurare a elitelor politice,
intelectuale şi militare ale Ńării, căreia i-au căzut victime numeroase
11
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
personalităŃi, închisoarea de la Piteşti a avut, din păcate, un rol important,
fiind considerată unică în felul ei, pentru că a folosit reeducarea prin tortură
împotriva tineretului anticomunist, îndeosebi împotriva studenŃilor.
2. ORAŞUL PITEŞTI VĂZUT DE CĂLĂTORII STRĂINI
Piteştiul este consemnat şi în scrierile călătorilor străini care au trecut
prin zonă în epoca medievală şi care ne prezintă informaŃii cu privire la viaŃa
economică, socială, politică şi culturală a oraşului.
Situat la intersecŃia principalelor drumuri ale łării Româneşti şi
îndeosebi pe drumul internaŃional care străbătea Europa de la vest la sud-est,
prin Viena – Budapesta – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Giurgiu – Ruse –
Constantinopol, oraşul reprezenta un punct de tranzit şi, ca atare, a fost
străbătut de diverse personalităŃi politico-diplomatice, militare, ştiinŃifice,
literare şi religioase.
În 1640 a avut loc prima călătorie în łara Românească al lui Petru
Bogdan Baksic, episcop de Galipolii şi primul arhiepiscop catolic al
Bulgariei, întreprinsă cu scopul observării şi sprijinirii comunităŃilor catolice
de aici. Cu această ocazie, înaltul prelat a notat în jurnalul său: Mai este încă
oraşul Piteşti, în apropierea munŃilor, aşezat pe dealuri, lângă râul Argeş; de
o parte a râului se află câmpii şi păduri şi de cealaltă parte, spre munŃi, sunt
dealuri şi vii care sunt în număr mare şi dau vinurile cele mai bune din łara
Românească. Are biserici frumoase şi o mănăstire de călugări. Aici nu sunt
catolici, doar când vin negustori «la târg». Are 200 case de români, adică
vreo mie de suflete, oameni ceva mai înstăriŃi. Se face o pâine foarte
frumoasă, albă şi gustoasă.
În decembrie 1689, în condiŃiile conflictului dintre domnitorul łării
Româneşti, Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi Imperiul Habsburgic,
12
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
armata austriacă condusă de generalul Donat Heissler a intrat în łara
Românească prin pasul Bran. O parte din aceasta (condusă de markgraful
Ludwig von Baden) a ajuns la Piteşti, unde a fost cantonat un regiment.
Cărturarul italian Anton-Maria del Chiaro Fiorentino (1669-1727),
care i-a slujit în calitate de secretar şi sfetnic pe Constantin Brâncoveanu,
Ştefan Cantacuzino şi Nicolae Mavrocordat, a întreprins mai multe
călătorii prin łara Românească ajungând şi la Piteşti, despre care a consemnat
în lucrarea RevoluŃiile Valahiei, tipărită în 1718: „Înspre şes, se află oraşul
Piteşti, renumit pentru vinurile sale, albe şi dulci” (s.în.).
Între 19 octombrie – 8 noiembrie 1714, Carol al XII-lea (1697-1718),
„regele viteaz şi nebun al Suediei eroice“, după expresia lui Nicolae Iorga, a
poposit în drumul de întoarcere spre Pomerania suedeză, la Piteşti, venind din
Imperiul Otoman. Acesta a fost poate cea mai de seamă personalitate pe care
a cunoscut-o Piteştiul în acea perioadă. Înaltul oaspete a fost însoŃit, din
porunca domnitorului Ştefan Cantacuzino (1714-1715), pe întreg timpul cât
a stat în łara Românească, de marele vornic Radu Popescu, cunoscutul
cronicar. Cele douăzeci de zile în care a poposit la Piteşti le-a petrecut după
tradiŃie la Budeasa, în casa Budiştenilor, unde se păstrează o placă memorială
cu următorul text: „Carol al XII-lea, regele Suediei, fugărit de vrăjmaşi s-a
ascuns şi odihnit aici“.
În 1778 au apărut memoriile generalului german Friedrich Wilhelm
von Bauer (1731-783), participant la războiul ruso-turc din 1768-1774 sub
comanda mareşalului rus RumianŃev. În aceste circumstanŃe s-a realizat un
Atlas geografic şi militar, ce prezintă informaŃii interesante atât pentru
Moldova, cât şi pentru łara Românească. De aici rezultă că judeŃul Argeş
avea şapte plăşi, ultima numindu-se Piteşti, cu nouă sate şi oraşul cu acelaşi
nume, ce avea „o mănăstire şi nouă biserici“.
În vara anului 1794, pictorul italian Luigi Mayer, a realizat cea dintâi
stampă păstrată a oraşului Piteşti; aceasta a fost publicată pentru prima dată la
13
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
Londra în 1801. Stampa are şi un text prin care autorul caracterizează
localitatea: Piteşti este un oraş neînsemnat, dar plăcut, aşezat într-un Ńinut
romantic şi roditor, oferind călătorului o mare varietate de privelişti
frumoase şi felurite. Este plasat pe drumul ce duce de la Sibiu la Bucureşti, la
vreo 10 poşte germane sau 120 de mile engleze spre nord-est de acest din
urmă oraş şi aproape în centrul principatului łării Româneşti. Stampa este
expusă actualmente la Muzeul JudeŃean Argeş.
InformaŃiile călătorilor străini care au trecut pe aici întregesc datele
cuprinse în documentele interne despre aşezarea noastră, îndeosebi cele cu
privire la cadrul natural, situaŃia economică, politică şi socială a oraşului,
modul de viaŃă al locuitorilor, mentalităŃile lor şi alte aspecte ale evului mediu
românesc.
3. TRADIłII ECONOMICE ALE ORAŞULUI PITEŞTI
În perioada Evului mediu, Piteştiul avea o producŃie meşteşugărească
diversificată.
Astfel, în documente sunt menŃionate diferite categorii de meşteşuguri:
� prelucrarea metalelor (meşterii fierari şi căldărari);
� prelucrarea pietrei, argilei (meşterii pietrari, zidari, cărămidari);
� prelucrarea lemnului (meşterii lemnari: dulgheri, tâmplari, dogari,
caretaşi, rotari);
� prelucrarea pieilor (meşterii tăbăcari, cojocari, blănari, cizmari);
� Ńesutul şi prelucrarea Ńesăturilor (meşterii pânzari, abagii, boiangii,
croitori, zăbunari şi dărăcitori);
� meşteşugurile alimentare (meşterii morari şi brutari, măcelarii,
rachierii-povarnagii);
14
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
� meşteşuguri de artă (meşterii argintari, zugravi, sculptori şi cioplitori
în lemn);
� alte meşteşuguri: bărbieri, săpunari, lumânărari, sticlari, ş.a.
Pe lângă meşteşuguri, în zonă se mai practicau şi vechile ocupaŃii, adică
agricultura, creşterea animalelor, pomicultura şi viticultura.
În hotarul şi ocolul oraşului, mai ales în lunca Argeşului şi în câmpia din
sud, pe ogoare s-au cultivat cereale, legume, plante textile, oleaginoase,
furajere etc. ProducŃiile obŃinute pe terenurile Piteştilor asigurau, într-o
oarecare măsură, aprovizionarea cu alimente a locuitorilor săi.
În toate timpurile, viile şi livezile au constituit o caracteristică a
peisajului geografic al Piteştilor. În documente se fac referiri frecvente la
pomicultură şi viticultură. Merele, perele şi prunele, cireşele, numite
“drăgănele de Piteşti”, erau renumite în întreaga Ńară.
Viticultura a fost principala ramură a agriculturii şi a avut o pondere
importantă în economia zonei. Vinurile de la Piteşti au fost apreciate şi de
călătorii străini care au avut prilejul să le cunoască direct.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu, aşa cum au
procedat şi alŃi domnitori, a oferit oaspeŃilor săi vin
domnesc de Piteşti. Unii cercetători români au subliniat că
între secolele XVI-XVII cele mai căutate vinuri sunt cele
produse în oraşul Piteşti.
În epoca medie, oraşul Piteşti a fost unul dintre cele
mai active centre de schimb din łara Românească. ComerŃul intern, cel extern
şi cel de tranzit a dinamizat în permanenŃă viaŃa economică şi socială a
localităŃii. Piteştiul a polarizat şi mijlocit schimburile de produse între deal,
câmpie, munte, cu oraşele şi satele din judeŃul Argeş şi din judeŃele limitrofe:
Muscel, Olt, Teleorman, DâmboviŃa, Vâlcea sau din alte judeŃe ca: Vlaşca,
Ilfov, IalomiŃa. Negustorii din Piteşti au întreŃinut relaŃii comerciale cu
diferite oraşe din łara Românească, Transilvania, Peninsula Balcanică (Vidin,
15
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
Nicopole, Istanbul), din centrul şi vestul Europei (Budapesta, Viena, Leipzig,
VeneŃia). Oraşul Piteşti, ca şi alte oraşe din łara Românească, era un loc de
vamă internă.
După 1821 s-au creat condiŃii pentru creşterea producŃiei meşteşugăreşti
şi pentru susŃinerea acumulării de capital. În anul 1831 se exercitau 47 de
profesiuni şi existau 5 tăbăcării, iar în 1845 se consemnează o fabrică de
pălării, una de săpun, două de piele, una de tutun, una de preşuri şi rogojini.
Mai târziu, în perioada domniei lui Cuza Vodă, mai exact la 30
septembrie 1864, a fost organizată la Piteşti Camera de ComerŃ şi
Industrie.
În 1866 a fost înfiinŃată Fabrica de Bere din Piteşti, proprietatea
Karolinei Fucs, cu 4 lucrători, iar în 1868 a fost fondat, de Tudor Nicolau,
un atelier de făcut cazane, devenit mai târziu Fabrica de Aramă şi Cazane de
łuică, aparŃinând fraŃilor Dinescu.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, în
Piteşti au fost înfiinŃate 69 de unităŃi economice cu 176 de lucrători şi 393.200
lei producŃie. Printre acestea:
� Societatea Cooperativă a Meseriaşilor Români din Piteşti (1882);
� Tăbăcăria Nicolae Şteflea (1885);
� Fabrica de frânghii şi sfoară Carol Gangl (1895);
� un atelier de confecŃionat butoaie;
� o agenŃie a Băncii NaŃionale;
� Fabrica de Talpă Schich et Paneth (1896);
� manufactură de pânză cu 41 de lucrători (1897);
� în 1900 a fost fondat de G. Nicht un atelier mecanic (turnătorie fier şi
alamă), care ulterior a devenit secŃie a Fabricii de Piese Auto şi
Produse metalice (Întreprinderea Progresul, SecŃia Gară);
� în 1907 s-a înfiinŃat, cu capital belgian, łesătoria Română din Piteşti
(Gară Sud);
16
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
� în 1908 a intrat în producŃie brutăria populară din Târgul din Vale;
� în 1909 a început să producă Fabrica de Butoaie din Piteşti;
� în 1912 s-a înfiinŃat Societatea Anonimă de Electricitate din Piteşti,
care a construit după un an Uzina Electrică;
� în 1914 s-a înfiinŃat Fabrica Textila Românească;
� în anul declanşării primei conflagraŃii mondiale, adică în 1914, s-a
înfiinŃat Banca pentru SusŃinerea ComerŃului şi Industriei din Piteşti.
– În perioada interbelică, în Piteşti s-au dezvoltat industria uşoară şi
cea alimentară, s-au modernizat unele artere de circulaŃie, s-au înfiinŃat noi
şcoli şi instituŃii. De exemplu, în 1921 s-a înfiinŃat Fabrica de ÎncălŃăminte din
Piteşti (numită ulterior Proletarul, apoi Căprioara şi Tudor Vladimirescu) şi a
fost înfiinŃată Banca de ComerŃ SperanŃa.
– După evenimentele de la 23 august 1944, schimbarea regimului
politic a determinat o modificare a caracterului economiei. Au fost întreprinse
măsuri de trecere de la economia de piaŃă la o economie centralizată. O primă
măsură în acest sens a fost legea din 11 iunie 1948 de naŃionalizare a
stabilimentelor industriale. În Piteşti s-au naŃionalizat:
- Societatea Anonimă Textila Românească;
- Societatea Anonimă łesătoria Română;
- tăbăcăriile şi fabricile de încălŃăminte ale lui Constantin Dumitrescu
şi Constantin Petrescu din Găvana;
- Fabrica de Butoaie;
- Uzina Electrică;
- s-a înfiinŃat DirecŃia P.T.T. Argeş, devenită ulterior Poşta Centrală
din Piteşti;
- la 7 noiembrie 1948 a luat fiinŃă OrganizaŃia Comercială Locală
Alimentară;
- la 6 decembrie Întreprinderea Tipografică din Piteşti;
17
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
- la 6 martie 1949 s-au unificat cele două întreprinderi textile (Gară şi
Găvana), constituindu-se „Întreprinderea 11 Iunie”, care a devenit
ulterior „Întreprinderea Textila”.
– În 1950 autorităŃile de la Bucureşti au declarat încheiat procesul de
refacere a economiei româneşti distrusă în urma confruntărilor militare din cel
de-al doilea război mondial. Din acel an s-a pus în aplicare Planul Economic
General, care viza dezvoltarea puternică a industriei, iar Piteştiul se înscrie pe
această linie prin transformarea lui într-un centru industrial. S-au înfiinŃat
astfel:
� Uniunea JudeŃeană a Cooperativelor Meşteşugăreşti şi Trustul de
ConstrucŃii Argeş (1950);
� Întreprinderea Viei şi Vinului Argeş;
� Trustul de AlimentaŃie Publică Piteşti, ulterior Întreprinderea
Comercială de Stat pentru AlimentaŃie Publică;
� Fabrica de TananŃi Argeşul, ulterior secŃie a Combinatului de
Prelucrare a Lemnului din Piteşti (1951);
� Întreprinderea Comercială cu Ridicata Textile-ÎncălŃăminte;
� Trustul Petrolului;
� Uzina de Piese Auto din Colibaşi, ulterior Întreprinderea de
Autoturisme (1952);
� Întreprinderea Comercială cu Ridicata pentru Produse Alimentare
(1956);
� Magistrala pentru Gaze de Sondă din Piteşti şi StaŃia de Reglare Gaze
de la Prundu (1956-1957);
� Întreprinderea de Reparat Utilaje Comerciale (1958);
� Întreprinderea ComerŃului cu Ridicata pentru Produse Metalo-
Chimice (1959);
� Întreprinderea de industrializare a laptelui;
� Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Piteşti (1963);
18
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
� Întreprinderea Frigorifică;
� Uzina de Negru de Fum, prima capacitate de producŃie din cadrul
Combinatului Petrochimic (1965);
� Întreprinderea pentru Valorificarea Legumelor şi Fructelor;
� Combinatul Petrochimic din Piteşti (1966);
� Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc;
� Întreprinderea de Stofe Argeşeana;
� Întreprinderea de Motoare Electrice (1967);
� Institutul de Cercetări şi ProducŃie Pomicolă Mărăcineni;
� Complexul de VinificaŃie al StaŃiunii de Cercetare şi ProducŃie Viti-
Vinicolă Ştefăneşti;
� Întreprinderea de Autoturisme din Colibaşi (1968);
� Fabrica de Bere;
� Fabrica de Pâine;
� Fabrica de preparate din carne în zona de nord a municipiului Piteşti
(1969);
� Fabrica de ÎncălŃăminte din Piteşti-Nord (1973);
� Service Dacia, situat pe şoseaua veche Piteşti-Bucureşti (1974-1975);
� Abatorul, aflat în zona de sud a oraşului (1976);
� StaŃiunea de Cercetări şi ProducŃie Pomicolă Argeşelul din
Mărăcineni (1978);
� SecŃia Sculărie de la Uzina de Autoturisme Colibaşi (1981).
19
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
4. ECONOMIA LOCALĂ. PRINCIPALELE PROFILE INDUSTRIALE ŞI AGRICOLE
���� Industria auto - Întreprinderea de Autoturisme Dacia (1968)
Dacia a luat naştere în 1966 la Colibaşi, având la bază un acord între
autorităŃile comuniste şi producătorul francez de automobile Renault, ce
prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia. ConstrucŃia
Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în 1966 şi s-a încheiat într-un timp
record de doar un an şi jumătate. Pe 1 iulie 1968 se încep testele la cele 217
staŃii de lucru din uzină, iar pe 3 August 1966 se testează primul
motopropulsor.
� Pe 20 August 1968 se începe producŃia modelului Dacia 1100, un
model sub licenŃa Renault R8; acesta era o berlină cu tracŃiune şi motor pe
spate. Conform contractului, Renault furniza toate părŃile componente ale
modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze.
� După Dacia 1100, a urmat Dacia 1300, care a intrat în producŃie în
august 1969, un model sub licenŃa R12. Modelul 1300 era o berlină cu 4 uşi şi
tracŃiune pe puntea faŃă.
� Între 1970 – 1980 Dacia dezvoltă o întreagă gamă de modele ce va
cuprinde mai multe tipuri de vehicule de persoane şi utilitare. Astfel, în 1970
apar 3 versiuni ale Daciei 1300 berline, Dacia 1200 (versiune bicorp), iar în
1973 este lansat modelul Break. Acest model s-a produs în peste 2 milioane
de exemplare, devenind un simbol la fel de puternic ca Trabantul pentru
Germania de Est.
� După 1980, Dacia încearcă să producă un model pentru oraş; acest
model se numea Dacia 500 sau Lăstun şi era produsă la Timişoara. Însă
20
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
modelul este scos din fabricaŃie după 1989, din cauza problemelor de calitate
şi a preŃului ridicat.
� În 1985, inginerii de la Dacia încep proiectarea primului autoturism
de concepŃie 100% românească. Între anii 1991 şi 1996 Dacia a comercializat
modelul Dacia 1325 Liberta, cu un design provenit din cel al Daciei 1200,
produs în anii '80.
� După 10 ani de aşteptare (1995), Dacia lansează primul model 100%
românesc sub numele Dacia Nova. Modelul avea un aspect învechit şi pornea
cu un handicap apreciabil. În 1998, anul în care s-au aniversat trei decenii de
la producerea primului automobil Dacia, de pe porŃile uzinei a ieşit
autoturismul cu numărul 2.000.000. În acelaşi an este lansat motorul de 1,6
litri cu injecŃie monopunct produsă de firma Bosch, care a echipat Dacia
Nova. În 1999 Renault achiziŃionează 51% din capitalul Dacia şi anunŃă că va
lansa un nou model.
� În 2000 este lansat modelul SupeRNova. Modelul SupeRNova era
echipat cu un grup motopropulsor Renault de 1,4 litri MPI.
� În 2003 modelul SupeRNova este înlocuită de modelul Solenza, un
model ce are la bază modelul SupeRNova, dar cu un aspect mai plăcut, ce
trasează atributele noii identităŃi de marcă. Pentru acest model au existat două
versiuni de motorizare: una pe benzină de 1,4 litri, similar cu cel de pe
SupeRNova, şi un diesel de 1,9 litri.
� În 2004 se încetează producŃia modelelor Berlină şi Break şi se
lansează modelul Logan, un autoturism complet nou. Iar în 2006, odată cu
lansarea modelului Logan MCV, are loc şi prima restilizare, în special la
partea din spate. Noul model seamănă cu modelul Logan Steppe (concept car-
ul), prezentat în primăvara aceluiaşi an şi dispune de şapte locuri poziŃionate
pe trei rânduri.
� La începutul anului 2007 este lansată noua autoutilitară Dacia Logan
Van, care din punct de vedere constructiv seamănă cu modelul Logan MCV.
21
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
���� Industria petrochimică - Combinatul Petrochimic (1969)
ARPECHIM Piteşti este un complex petrochimic fondat în 1964, prin
construirea unei fabrici de negru de fum. În anul 1967 au fost înfiinŃate ca
unităŃi distincte: Rafinăria Piteşti, Combinatul Petrochimic, Centrala Termică
şi de Termoficare. În acelaşi an s-a
realizat unificarea Combinatului
Petrochimic cu Uzina Negru de
Fum, iar în 1971 Rafinăria Piteşti a
fost integrată în Combinatul
Petrochimic, rezultând un complex
de producŃie şi economic integrat
cu puternice legături reciproce
tehnologice şi de operare.
���� Întreprinderea de Motoare Electrice (1967)
IMEP – Întreprinderea de motoare electrice Piteşti – companie de stat la
acea dată, a fost fondată în 1967 ca o fabrică specializată pentru producerea
motoarelor electrice pentru electrocasnice şi utilizare industrială. ProducŃia a
debutat cu motoarele universale şi motoarele monofazate cu inducŃie. După
câteva luni s-a dezvoltat producŃia motoarelor trifazate cu inducŃie pe baza
unei licenŃe tehnologice şi de producŃie modernă dobândită de la CEM-FranŃa
(în prezent ABB). În anii care au urmat au fost dezvoltate noi tipuri de
motoare, în principal pentru industria electrocasnicelor şi pentru industria
auto. Creşterea continuă a transformat IMEP S.A în anii N90 în cel mai
important producător român de motoare electrice. În 1996 ANA Group a
achiziŃionat 51% din acŃiunile IMEP, iar firma s-a transformat în S.C. Ana
Imep S.A.
22
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
���� Industria de articole tehnice din cauciuc
ConstrucŃia Combinatului de Articole Tehnice din Cauciuc Piteşti s-a
început în 1967, iar producŃia efectivă în 1970. S.C. Rolast S.A. s-a înfiinŃat
în 1990 prin preluarea integrală a patrimoniului fostei societăŃi Combinatul de
Articole Tehnice din Cauciuc Piteşti, societatea având ca obiect de activitate
producerea articolelor tehnice din cauciuc: benzi de transport, plăci tehnice,
covoare, curele, furtunuri etc. La 1 martie 2007 compania a decis oprirea
producŃiei de cauciuc şi schimbarea domeniului de activitate. La 2 aprilie
2007, compania a anunŃat intenŃia de închidere a fabricii din Piteşti.
� Industria confecŃiilor este puternic dezvoltată, forma în care
funcŃionează în prezent marea majoritate a întreprinderilor, respectiv
producŃie în sistem lohn, fiind totuşi vulnerabilă şi dependentă de decizia
celor care emit comanda pentru produse şi de momentul în care aceştia găsesc
forŃă de muncă mai ieftină. ProducŃia de Ńesături, articole croşetate şi tricotate
reprezintă un domeniu de interes pentru investitori, întrucât importurile
acoperă peste 80% din necesarul intern de materiale textile pentru industria
confecŃiilor de îmbrăcăminte.
� Industria lemnului şi mobilei, o ramură cu tradiŃie în Piteşti,
fiindcă datorită resurselor locale de lemn şi a forŃei de muncă specializate,
creează oportunităŃi de investiŃii în producŃia de mobilier de calitate superioară.
S.C. Alprom S.A. se numără printre liderii industriei de mobilă din
România şi Estul Europei, datorită orientării spre calitate, capacităŃilor mari
de prelucrare a lemnului, şi a experienŃei solide în domeniu, începând cu
23
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
1965. Marca Alprom reprezintă mobila autentică, recunoscută prin calitate şi
durabilitate. Linia de produse constă în mobilier în design clasic şi modern, în
lemn masiv sau parŃial masiv: sufragerii, dormitoare, mese şi scaune,
biblioteci, tapiŃerii, mic mobilier şi, de asemenea, şi o gamă variată de
produse semifabricate, precum: cherestea, semifinite, componente
prefabricate, panouri din lemn masiv, placaj, furnire estetice ş. a. Principalele
esenŃe în care se lucrează sunt stejarul, fagul, plopul şi alte tipuri specifice
pentru zona est-europeană. Alprom este recunoscut ca şi furnizor tradiŃional
de produse de mobilă pentru piaŃa vest-europeană, reuşind să realizeze o cifră
de afaceri de peste 20 de milioane de Euro, din care exportul reprezintă 82%.
� Industria alimentară acŃionează la nivelul a trei subramuri: industria
de morărit şi panificaŃie; industria de prelucrare a cărnii; industria laptelui.
Fabrica de pâine (1969) - La sfârşitul secolului al XIV-lea este atestat
documentar dregătorul Vel Pitar, care era „pus peste pitari şi îngrijea să se
găsească faină şi să se coacă în fiecare zi pâine proaspătă pentru domn,
curteni şi oştire”. AtribuŃiile sale le completau pe cele ale jitnicerului,
responsabil cu strângerea şi depozitarea grânelor, dar şi pe cele ale stolnicului,
care degusta bucatele înainte de a le trimite la masa domnească. În acele
vremuri domnitorii łărilor Române erau înconjuraŃi de boieri cu roluri
importante în buna desfăşurare a activităŃii CurŃii Domneşti şi a oştirii, pitarul
având grijă ca pâinea să fie îndestulătoare şi pe placul
familiei domnitoare. Compania „Vel Pitar” preia
aceste tradiŃii ale pâinii bine făcute, ale satisfacerii
celor mai pretenŃioase gusturi, pentru a aduce bucate
alese la mesele românilor.
� Institutul de cercetări pomicole şi producŃie Piteşti-
Mărăcineni a fost înfiinŃat în anul 1967 sub conducerea acad. prof.
T. Bordeianu. Primul sediu a fost în comuna Miceşti, în actuala clădire
funcŃionând din 1971. După 10 ani de activitate, Institutul a fost transformat în
24
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
Trustul de Cercetare, Proiectare, Inginerie Tehnologică şi ProducŃie Pomicolă,
cu sediul tot la Piteşti-Mărăcineni, iar numărul staŃiunilor pomicole a crescut la
26. În această formă s-a reuşit o coordonare integrată a întregii activităŃi din
pomicultura românească prin sectoarele de bază ale acestei noi unităŃi: cercetare,
proiectare, producŃie şi dezvoltare. Sub această formă, Trustul a funcŃionat până
în anul 1979 când la Piteşti – Mărăcineni au rămas preocupările de cercetare şi
proiectare în cadrul Institutului de Cercetare şi ProducŃie pentru Pomicultură.
După anul 1990, la Institutul de Cercetare şi ProducŃie pentru
Pomicultură s-a desfăşurat, în principal, numai activitatea de cercetare şi
îndrumare în cadrul celor 10 staŃiuni pomicole care au mai rămas, fără ca
procesul de reducere a numărului acestor unităŃi să fie definitivat. Obiective
principale de activitate sunt:
� crearea de soiuri noi de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşun, selecŃia de
noi varietăŃi dendrologice;
� îmbunătăŃirea tehnicilor de cultură privind normarea încărcăturii de
rod, fertilizării, lucrările şi întreŃinerea solului;
� stabilirea unui sistem integrat de control al bolilor, dăunătorilor şi
buruienilor, cu reducerea poluării;
� producerea de material săditor pomicol şi dendrologic din verigi
superioare: prebază, bază, certificat;
� fundamentarea cercetărilor de ameliorare genetică şi biotehnologie,
prin aspecte de fiziologie şi biochimie;
� verificarea în ferma pilot a rezultatelor obŃinute şi promovarea în
producŃie.
25
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
5. PERSONALITĂłI CULTURALE
În istoria fiecărui popor există persoane, familii sau adevărate dinastii
care marchează şi influenŃează decisiv cursul acesteia. De istoria oraşului
Piteşti sunt legate două mari familii de boieri şi intelectuali: Familia
Brătienilor şi Familia Goleştilor, cărora li se datorează întemeierea
României Moderne, a României Mari.
Satul Florica, al cărui nume a fost recent schimbat în Ştefăneştii-Noi, a
constituit reşedinŃa celei mai reprezentative familii de oameni politici ai
României, familia Brătianu. Fondatorii şi promotorii doctrinei liberale
moderne şi a politicii „prin noi înşine”, membrii familiei Brătianu şi-au
câştigat renumele şi recunoaşterea naŃională şi internaŃională, ca oameni
politici, cercetători şi oameni de ştiinŃă. Printre aceştia se numără:
Dumitru Brătianu, cunoscut şi ca Dimitrie Brătianu (1818 - 1892), om
politic român, premier al României pentru scurt timp în 1881, de la 22 aprilie
până la 21 iunie.
Ion C. Brătianu (1821 - 1891), militar, politician liberal, ministru,
scriitor român, membru de onoare al Academiei Române din 1885, prim-
ministru al României între anii: 1876-1881, 1881-1888.
Constantin I. Brătianu (1844-1910), general, geodez, topograf,
membru corespondent al Academiei Române din 1899.
Constantin Brătianu (?-1956) - om politic, ministru al producŃiei de
război, secretar general al Partidului NaŃional Liberal.
Ion (Ionel) I. C. Brătianu (1864-1927), inginer, om politic, membru de
onoare al Academiei Române din 1923, prim-ministru al României în
perioadele: 1908-1910; 1914-1918; 12 decembrie 1918 – 27 septembrie 1919;
19 ianuarie 1922 – 30 martie 1926.
26
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
Constantin I.C. (Dinu) Brătianu (1866-1950), inginer, om politic
liberal, deputat, ministru român, preşedinte al Partidului NaŃional Liberal
(ianuarie 1930-1950).
Vintilă I. C. Brătianu (1867-1930), economist, prim-ministru al
României în perioada 24 noiembrie 1927 – 10 noiembrie 1928.
Vintilă (Vintilică) Brătianu (1914-1994) om politic român, conducător
al Partidului Liberal Român.
Gheorghe I. Brătianu, cunoscut şi ca George I. Brătianu, (1898 -
1953), istoric şi om politic român, profesor universitar, membru titular al
Academiei Române din 1942.
O altă mare familie de cărturari ai łării Româneşti este familia Golescu,
care a dat numele localităŃii Goleşti şi Complexului Muzeal Goleşti, aflat la
10 km depărtare de oraşul Piteşti, pe malul stâng al Râului Doamnei.
Constantin Golescu, cunoscut sub numele de Dinicu Golescu (1777-
1830) a fost boier şi mare cărturar român, a adus o contribuŃie incontestabilă
patrimoniului cultural românesc.
Ştefan Golescu (1809 – 1874) a fost militar şi om politic, participant
activ la RevoluŃia din 1848. A fost Ministru de Externe şi Prim-ministru al
României în perioada 26 noiembrie 1867 – 12 mai 1868.
Nicolae Constantin Golescu (1810 – 1877), revoluŃionar paşoptist şi om
de stat, a ocupat funcŃia de Ministru al Apărării NaŃionale, Ministru de
Externe şi şef al Guvernului României în 1868 şi 1870.
Alexandru Golescu (1819–1881), cunoscut şi sub numele de Arăpilă, a
urmat aceeaşi linie revoluŃionară şi politică ca şi fraŃii săi, îndeplinind funcŃia
de Ministru al Cultelor, Ministru de FinanŃe şi apoi Prim-ministru al
României în perioada 14 februarie – 1 mai 1870.
Mareşalul Ion Antonescu (1882-1946) s-a născut la Piteşti, militar de
carieră a fost, pe rând, şef al secŃiei OperaŃii a Marelui Cartier General al
Armatei, apoi reprezentant al statului român în calitate de ataşat militar la Londra
27
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major şi
ministru de război, precum şi a fost prim-ministru al Guvernului României.
În 4 iunie 1893 s-a născut la Piteşti Armand Călinescu (1893-1939),
economist şi om politic, ministru în mai multe cabinete.
Peisajul cultural piteştean este completat de o serie de personalităŃi
culturale din diverse domenii: pictură, sculptură, literatură, muzică sau
actorie, personalităŃi care şi-au câştigat un binemeritat loc în istorie.
Apreciatul pictor Rudolf Schweitzer-Cumpăna (1866-1975), născut la
Piteşti într-o familie de origine germană, a studiat în Germania, după care s-a
reîntors în Ńară şi a creat tablouri precum: „Moară la Găvana”, „Cap de Ńăran
din Argeş”, „Case la Cumpăna”, „Târg din Piteşti”, „Baci din Muscel”.
Piteştiul este reprezentat în critica literară românească prin Ion Trivale
(1889-1916), considerat de George Călinescu un remarcabil critic, sfârşit, din
păcate, prematur.
Vladimir Streinu, cunoscut scriitor şi critic literar, iniŃiator şi
colaborator la o serie de reviste precum: Adevărul literar şi artistic, Muguri,
Cugetul românesc, Sburătorul, Kalende, Gazeta, ViaŃa literară, Revista
FundaŃiilor Regale etc.
În peisajul cultural piteştean regăsim şi alte nume care şi-au adus
contribuŃia la îmbogăŃirea culturii locale sau naŃionale. Aici şi-au desfăşurat
activitatea marele scriitor Liviu Rebreanu, care şi-a petrecut aici ultima
perioadă a vieŃii, poetul Ion Pillat, dramaturgul Mihail Sorbul, geograful
George Vâlsan, folcloristul Dumitru Udrescu, dramaturgul Alexandru
KiriŃescu, romancierul Tudor Teodorescu-Branişte, scriitorii Vlad Muşatescu
şi Ion Sălişte, pictorul Ion Silişteanu. Tot aici s-au născut regizorul Şerban
Marinescu, actorii Sebastian Papaiani şi Adriana Trandafir.
Pe numele său adevărat Marin Teodorescu, Zavaidoc s-a născut la 8
martie 1896 la Piteşti şi a fost un celebru reprezentant în epocă al muzicii
lăutăreşti, recunoscut şi de George Enescu.
28
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
6. INSTITUłII CULTURALE
În cultura piteşteană, anul 2007 reprezintă anul înfiinŃării Filarmonicii
Piteşti, instituŃie publică de concerte, cu personalitate juridică, ce
funcŃionează sub autoritatea Consiliului Local al municipiului Piteşti.
Orchestra este condusă de dirijorul Tiberiu Dragoş Oprea şi îşi propune, prin
mijloace specifice artei spectacolului, promovarea valorilor culturii româneşti
şi internaŃionale.
Centrul Cultural Piteşti funcŃionează
în subordinea Consiliului Local Piteşti,
având ca obiect de activitate organizarea şi
coordonarea activităŃilor culturale,
ştiinŃifice şi artistice de la nivelul
municipiului. Centrul este deschis tuturor
iubitorilor de frumos, care sunt permanent surprinşi de activitatea plurivalentă
a sa, cuprinzând activităŃi cu caracter permanent (cursuri, cluburi, cenacluri,
repetiŃii) şi specific (manifestări cu caracter local, naŃional şi internaŃional).
Centrul Cultural Piteşti editează Argeş, revistă de cultură fondată în 1966,
revista Cafeneaua literară, revista trimestrială Restituiri, în paginile cărora se
reflectă cultura piteşteană tradiŃională şi modernă.
Biblioteca JudeŃeană Dinicu
Golescu a fost înfiinŃată în anul 1880,
funcŃionând fără întrerupere până în
prezent. Aceasta dispune astăzi de
158.000 de reviste şi ziare şi de un fond
de carte de 500.000 de volume din toate
29
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
domeniile de activitate, puse la dispoziŃia cititorilor prin sălile de lectură sau
prin împrumut la domiciliu, dar şi de un fond de patrimoniu cultural naŃional
care poate fi cercetat numai în cadrul bibliotecii. InstituŃia găzduieşte şi
organizează o serie de evenimente şi manifestări printre care se numără
aniversările marilor scriitori din literatura română, medalioanele marilor
personalităŃi argeşene şi manifestările prilejuite de celebrarea zilelor
importante din istoria românilor.
Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, înfiinŃată în anul 1971,
reprezintă locul de întâlnire al piteştenilor cu
evenimentele culturale de prestigiu. În cei 36
ani de existenŃă, Casei de Cultură a
Sindicatelor i-au trecut pragul ansamblurile
corale, de muzică şi dansuri tradiŃionale, de
folclor, de balet, dansurile de societate
participante la festivalurile naŃionale şi internaŃionale, nume de prim rang ale
regiei şi filmului românesc, datorită colaborării cu teatrele naŃionale, în
special cu cele din Bucureşti, iar sălile sale de lectură au adus la întâlnirea cu
publicul piteştean pe mulŃi dintre marii scriitori şi artişti ai României. De-a
lungul timpului, Casa de Cultură a Sindicatelor a fost gazda expoziŃiilor de
pictură, sculptură, grafică, metaloplastie, artă populară, a simpozioanelor de
literatură şi artă, ştiinŃă, cercetare şi inventică, medicină sau istorie.
Muzeul JudeŃean Argeş a fost înfiinŃat în anul 1928 de către Prof.
Gheorghe Ionescu-Gion, având la inaugurare, o secŃie de istorie şi una de
etnografie şi artă populară. În prezent, Muzeul găzduieşte expoziŃiile de bază:
istorie şi ştiinŃele naturii, ecologie şi protecŃia
mediului, artă plastică românească, istoria
culturii şi a civilizaŃiei moderne româneşti,
Muzeul Linia de fortificaŃii de pe graniŃa de est a
Imperiului Roman. Muzeul JudeŃean Argeş
30
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
organizează Sesiunea anuală de comunicări ştiinŃifice „Ecosinteze şi
etnosinteze carpatine”, de interes naŃional, precum şi simpozioane tematice şi
conferinŃe pe teme de istorie, ştiinŃele naturii, artă plastică, protecŃia mediului
înconjurător, lecŃii în muzeu, mese rotunde, medalioane memoriale, concerte.
Începând cu anul 1968, Muzeul JudeŃean Argeş editează Analele Muzeului
JudeŃean Argeş în 2 serii: ŞtiinŃele naturii şi Istorie, revista Naturalia - studii
şi comunicări, Anuarul AsociaŃiei Muzeografilor Naturalişti din România şi
buletinul de educaŃie ecologică pentru tineret Ecos.
Complexul Muzeal Goleşti a fost înfiinŃat în anul 1958 pe domeniul
familiei Golescu şi cuprinde două secŃiuni: Muzeul de Istorie – Etnografie şi
Muzeul viticulturii şi pomiculturii în aer liber din România. Complexul
cuprinde un sector al satului românesc: gospodării şi dependinŃe, biserică, han
şi troiŃe, precum şi o expoziŃie a uneltelor de lucru specifice ocupaŃiilor
principale ale Ńăranului român. Muzeul deŃine un patrimoniu valoros, format
din circa 32.000 de obiecte muzeale şi peste 130 de obiective de arhitectură
Ńărănească din secolele XVIII, XIX şi XX.
Centrul de Cultură Brătianu a fost înfiinŃat în 1993 de către Ministerul
Culturii şi Cultelor şi este finanŃat de Consiliul JudeŃean Argeş. Centrul de
Cultură Brătianu a fost ridicat pe temelia conacului Florica, reşedinŃa şi
gospodăria celei mai însemnate familii de oameni politici români, familia
Brătianu. Pe lângă rolul său muzeografic, din programul cultural al centrului
fac parte o varietate de evenimente cu caracter specific cultural, în colaborare
cu instituŃii locale, naŃionale şi regionale. AcŃiunea de impact a Centrului de
Cultură Brătianu rămâne Simpozionul NaŃional „Brătienii în istoria
României”, organizat anual, în luna septembrie.
31
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
Teatrul Alexandru Davila,
înfiinŃat în 1949, reuneşte 4 teatre sau 4
secŃiuni: dramă, folclor, păpuşi şi revistă.
SecŃiunea dramă este cea mai
reprezentativă pentru acest teatru, în cei
peste 50 de ani de existenŃă punându-se
în scenă peste 500 de premiere.
Peisajul instituŃiilor culturale piteştene este completat de instituŃii
publice orientate către un public specific. Astfel, mai pot fi enumerate Casa de
Cultură a StudenŃilor, Casa Corpului Didactic, Palatul Copiilor şi Elevilor sau
Cercul Militar Piteşti.
32
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
7. MANIFESTĂRI CULTURALE
Oraşul Piteşti este gazda unei
palete variate de evenimente culturale,
organizate fie de Primăria Municipiului,
fie sub egida diferitelor instituŃii de
cultură. O serie de manifestări însă s-au
consacrat ca evenimente caracterizate
de o anumită perenitate în spaŃiul
cultural piteştean.
Festivalul InternaŃional de Muzică Corală D.G. Kiriac plasează
oraşul Piteşti într-un punct de referinŃă pe harta corală a României, festivalul
reunind pe aceeaşi scenă grupuri corale locale, naŃionale şi internaŃionale,
într-o manifestare de renume.
Festivalul NaŃional de Muzică Lăutărească Veche Zavaidoc se
desfăşoară pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, sub îndrumarea
directă a lui Tudor Gheorghe, directorul festivalului. Festivalul reuneşte
interpreŃi de muzică lăutărească veche din întreaga Ńară, veniŃi să interpreteze în
faŃa juriului câte două piese – una din repertoriul interbelic de gen şi obligatoriu
una din repertoriul lui Zavaidoc. Festivalul îşi propune promovarea muzicii
lăutăreşti vechi, sprijinirea şi lansarea talentelor
autentice, precum şi readucerea în actualitate a marelui
interpret de muzică lăutărească Zavaidoc.
Simpozionul InternaŃional de Sculptură
Gheorghe Iliescu-Călineşti îşi are începuturile în
2001, chiar în anul InternaŃional Constantin Brâncuşi.
Organizat sub forma unei tabere de sculptură,
33
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
simpozionul a câştigat prestigiu în mediile artistice naŃionale şi internaŃionale,
bucurându-se de prezenŃa numeroasă a unor sculptori din Ńări precum
Portugalia, Italia Grecia, Bulgaria sau Polonia.
Festivalul InternaŃional de folclor CarpaŃi, ajuns în 2007, la cea de-a
24-a ediŃie, se desfăşoară în mai multe oraşe din judeŃul Argeş, printre care şi
oraşul Piteşti. Festivalul, care a debutat în 1975 la Curtea de Argeş, a reuşit să
atragă o participare a ansamblurilor folclorice din România, dar şi din
străinătate, impunându-se în mediul artistic ca unul dintre cele mai ample
festivaluri din Europa. Festivalul este înscris pe agenda U.N.E.S.C.O. şi a
Consiliul InternaŃional al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice,
urmărindu-se astfel schimburile culturale şi de idei, cunoaşterea umană,
întărirea prieteniei şi îmbogăŃirea orizontului spiritual al participanŃilor.
Festivalul naŃional de muzică uşoară Laleaua de Aur a ajuns în 2007 la
cea de-a noua ediŃie. Festivalul este integrat în seria manifestărilor ce însoŃesc
Simfonia Lalelelor, evenimentul anual ce caracterizează de aproape 30 de ani
oraşul Piteşti. PorŃile festivalului, desfăşurat pe scena Teatrului Al. Davila, sunt
deschise concurenŃilor din întreaga Ńară, câştigătorului premiului cel mare
fiindu-i înmânată o insignă din aur în formă de lalea, simbolul oraşului Piteşti.
Încă de la debutul său, Festivalul Laleaua de Aur şi-a propus promovarea
muzicii uşoare şi folk, precum şi sprijinirea şi lansarea talentelor autentice.
Sala Sporturilor din Piteşti găzduieşte Festivalul
NaŃional de Dans Sportiv „Dansul Florilor”,
competiŃie ajunsă în anul 2007 la cea de-a 19-a ediŃie, şi
care se înscrie pe agenda FederaŃiei Române de Dans
Sportiv. Dansul Florilor este prima şi cea mai veche
competiŃie de gen din România, fiind organizată de către
Viorel Năstase, unul dintre fondatorii F.R.D.S.
34
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
8. PERCEPłIA LOCUITORILOR DIN PITEŞTI ŞI DIN LOCALITĂłILE ÎNVECINATE CU PRIVIRE LA ISTORIA ŞI TRADIłIILE MAI VECHI
SAU MAI NOI ALE ZONEI
Conform sondajului de opinie pe care l-am realizat, locuitorii
municipiului Piteşti consideră că elementele specifice oraşului lor sunt, în
ordine: Simfonia Lalelelor, Pădurea Trivale, Uzina Dacia Renault, centrul
oraşului, celelalte parcuri, Nicolae Dobrin, Ńuica de Piteşti şi vinul de
Ştefăneşti.
Tabel nr. 1.1. Elemente de identitate ale municipiului Piteşti
Nr. crt.
Simbol Pondere
1 Simfonia Lalelelor 54,7 2 Industria auto - Uzina Dacia-Renault 9,3 3 Parcurile - Trivale, Ştrand etc. 9,3 4 Nimic specific 7,9 5 Centrul Oraşului 5,8 6 Industria petrochimică 4,7 7 łuica de Piteşti 2,3 8 Mediul social în permanentă transformare şi potenŃial uman
tânăr 1,2 9 Muzeul judeŃean 1,2 10 Nicolae Dobrin 1,2 11 Păstrarea tradiŃiilor 1,2 12 Străzile înguste 1,2
Total 100,0
Piteştenii îşi doresc să se păstreze şi să se dezvolte ca atracŃie turistică,
tot în ordine, următoarele obiective: Pădurea Trivale, Parcul Ştrand, Muzeul
JudeŃean, Schitul Trivale şi clădirile vechi din Târgul din Vale, Simfonia
Lalelelor, Zona Budeasa, amenajarea râului Argeş.
35
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
Tabel nr. 1.2.
Elemente de atracŃie turistică ale municipiului Piteşti
Nr. crt.
AtracŃia turistică Pondere
1 Pădurea Trivale 30,0 2 Parcul Ştrand 15,7 3 Muzeul JudeŃean 6,1 4 Clădirile vechi din Târgul din Vale şi din centru 5,2 5 Schitul Trivale 3,5 6 SpaŃiile verzi 3,5 7 Centrul oraşului 2,6 8 Parcurile oraşului 2,6 9 Simfonia Lalelelor 2,6 10 TradiŃiile locale 2,6 11 Gradina Zoologică 2,6 12 Valea Argeşului cu salba de lacuri 1,7 13 Arhitectura oraşului 1,7 14 PotenŃialul turistic 1,7 15 Zona Budeasa 1,7 16 Alte elemente 16,2
Total 100,0
În privinŃa tradiŃiilor care
caracterizează Piteştiul, pe primul loc în
ordinea preferinŃelor se află Simfonia
Lalelelor, urmată de Târgul Olarilor, Zilele
Oraşului, Festivalul Zavaidoc, Ńuica de
Piteşti etc.
La întrebarea Cum au afectat ultimii 60
de ani Piteştiul tradiŃional?, locuitorii din zona Centru dau mai multe
răspunsuri favorabile evoluŃiei pe care a cunoscut-o oraşul, evidenŃiind mai
degrabă modernizarea, dezvoltarea economică, bancară şi urbanistică, pe când
locuitori din celelalte cartiere subliniază latura negativă a transformărilor din
perioada de referinŃă, caracterizată prin demolarea clădirilor vechi, poluarea
accentuată, industrializare, creşterea aglomeraŃiei, infrastructura depăşită.
36
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
Grafic nr. 1.1.
Opinia cetăŃenilor piteşteni privind modificarea tradiŃiilor locale
în ultimii 60 de ani
Relativ la tradiŃiile nou create în aceeaşi perioadă, majoritatea
locuitorilor din Centru oferă tot un răspuns afirmativ, în timp ce locuitorii din
restul oraşului oscilează între susŃinerea şi contestarea unor tradiŃii noi. Ca
exemplificări ale acestora sunt invocate: Simfonia Lalelelor, Zilele Piteştiului,
manifestările folclorice (târguri, festivaluri), industria autoturismelor şi noile
meserii legate de ea. De altfel, primele trei sunt menŃionate în mod expres, în
aceeaşi ordine, ca evenimente emblematice pentru oraşul nostru.
Între personalităŃile reprezentative ale oraşului sunt enumerate, în ordinea
opŃiunilor: Nicolae Dobrin, Tudor Pendiuc, Adrian Mutu, I. C. Brătianu,
Constantin Nicolescu, Ion Antonescu, Constantin Stroe, Nicolae Văcăroiu etc.
Referitor la siturile istorice şi lăcaşurile care ar trebui protejate, cele mai multe
opŃiuni au întrunit: Muzeul Goleşti, Schitul Trivale, Biserica Sf. Gheorghe, Muzeul
JudeŃean, Teatrul Alexandru Davila, Vila Florica, Casa Liviu Rebreanu,
Muzeul de Artă, Biserica Sf. Vineri, Cercul Militar.
La chestionarele completate în localităŃile limitrofe (Albota, Bascov,
Bradu, Mărăcineni, Mioveni, Moşoaia, Ştefăneşti), la întrebarea Ce
monumente istorice şi lăcaşuri culturale din localitatea dumneavoastră sau
59,4
35,9
4,7
Pozitiv Negativ Nu a afectat
37
Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013
din împrejurimi s-ar cuveni protejate, promovate şi celebrate prin acŃiuni
anuale?, majoritatea respondenŃilor a avut în vedere, în ordine, lăcaşurile de
cult, monumentele istorice, casele memoriale, muzeele şi căminele culturale.
O serie de răspunsuri se referă chiar la obiective culturale şi istorice din alte
localităŃi decât cea în care domiciliază respondentul, ceea ce indică interesul
pentru protejarea lăcaşurilor şi monumentelor din întreaga zonă.
La întrebarea Care credeŃi că vor fi efectele integrării europene asupra
tradiŃiilor locale?, părerile sunt împărŃite, ponderea răspunsurilor care
exprimă îngrijorarea în legătură cu pierderea sau dispariŃia unor tradiŃii fiind
aproximativ egală cu aceea referitoare la efectele pozitive ale integrării
europene asupra tradiŃiilor locale.
În privinŃa acestui ultim aspect se consideră că efectele vor fi vizibile pe
termen lung dacă există preocupare pentru păstrarea lor atât prin promovarea
şi cultivarea acestora (inclusiv în şcoli), cât şi prin accesarea unor fonduri
europene destinate scopului respectiv. De asemenea, există opinii potrivit
cărora conservarea tradiŃiilor va conduce la revigorarea turismului în zonă.
Recommended