View
232
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
Nr. 12/30 septembrie 2016
1. Festivitatea de deschidere a anului universitar 2016-2017 are loc În data de 03.10.2016, Începând cu ora 11°°, ÎnAula Sergiu T. Chiriacescu. Programarea festivităţi lor de deschidere la nivelul facultăţilor se găseşte În Anexa 1.
Răspund: Decanii facultăţilor, Prorectorul cu relaţiile publice, Rectorul
Anexe
2. Universitatea Transilvania va organiza luni 03.10.2016, cu ocazia deschiderii anului universitar, la Aula Sergiu T.Chiriacescu, Începând cu ora 18°°, deschiderea celei de a treia stagiuni de concerte a universităţii, care va fi urmatăde un cocktail. Cheltuielile de organizare vor fi suportate din veniturile proprii ale universităţii şi din alte surseatrase.
Răspund: Şeful serviciului cantine restaurant, Directorul economic, Directorul General Administrativ, Membrii BirouluiConsiliului de Administraţie, Directorul Centrului Muzical, Prorectorul cu relaţiile publice, Rectorul
Anexa 1
Programareaţestivităţtlor dedeschidere lanivelul facultăţilor
3. Sesupun spre aprobare Senatului Planurile de Învăţământ ale programelor de studii de licenţă şi masterat care vorfi derulate În anul universitar 2016-2017.
Răspund: Decanii facultăţilor, Prorectorul cu activitatea didactică, Rectorul
4. Se supun spre aprobare Senatului Statele de funcţii ale departamentelor şi statul de funcţii pentru activităţisuplimenta re, valabile În anul universitar 2016-2017.
Răspund: Directorii de departamente, Decanii facultăţilor, Prorectorul cu activitatea didactică, Rectorul
5. Sesupun spre aprobare Senatului propunerea de redistribuire În universitate a locurilor finanţate de la bugetul destat rămase neocupate În urma fazei finale a admiterii din 29.09.2016.
Răspund: Secretarul Comisiei centrale de admitere, Decanii facultăţilor, Prorectorul cu activitatea didactică, Rectorul
6. facultăţile vor transmite la Biroul de asigurare a calităţii (DAC) următoarele informaţii referitoare la procesul deevaluare colegială În anul universitar 2016-2017:
• lista cadrelor didactice supuse evaluării de către studenţi, pe departamente;• lista cadrelor didactice supuse evaluării colegiale, pe departamente;• componenţa comisiilor de evaluare colegială.
DACva trimite facultăţilor şi departamentelor formatul electronic al documentelor de raportare. Datele solicitatese transmit listate şi cu semnăturile aferente - la sediul DAC şi În format electronic - fişiere .doc/ .docx fărăsemnături -Ia adresa d-dac@unitbv.ro.
Termen: 10.10.2016Răspund: Directorii de departamente, Decanii facultăţilor, Prorectorul cu internaţionalizarea universităţii şi evaluareacalităţii
7. Începând cu 3.10.2016, se modifică punctul 4 a} al HCA nr. 81/11.11.2015, după cum urmează: abonamentelestudenţilor pentru transportul auto În comun RATBraşov vor fi decontate, la cerere, integral.În funcţie de numărul solicitanţilor şi de fondurile disponibile din subvenţia primită la capitolul de cheltuielitransport studenţi, pe parcursul anului universitar 2016-2017, Universitatea Transilvania Îşi rezervă dreptul de amodifica gradul de acoperire al acestui decont.
Răspund: Directorul economic, Directorul general administrativ, Decanii facultăţilor, Prorectorul cu studenţii şilegătura cu mediul economic şi socio-cultural, Rectorul
8. Absolvenţii studiilor de licenţă ai Universităţii Transilvania - şefi de promoţie 2016, care continuă studiile prinprograme de master la universitatea noastră, vor primi pentru folosinţă pentru perioada studiilor, câte un laptop.La finalizarea studiilor sau În cazul retragerii la cerere pe parcursul acestora, studenţii vor Înapoia laptop-urileinstituţiei.
Răspund: Coordonatorul Biroului achiziţii, Directorul economic, Prorectorul cu studenţii şi legătura cu mediuleconomic şi socio-cultural, Rectorul
9. Conform legii nr. 448/2006, studenţii cu grad de handicap grav şi accentuat vor beneficia, la cerere, de reducere cu50% a taxei de cazare, pe parcursul anului universitar 2016 - 2017. În acest sens, vor fi luate În considerare numaicazurile pentru care certificatele medicale atestă foarte clar gradul handicapului, respectiv grav/accentuat. Aceastăprevedere se aplică numai În perioada studiilor (exceptând vacanţele). Cererile vor fi depuse la Serviciul cămine şivor fi centralizate la Prorectoratul cu studenţii şi legătura cu mediul economic şi socio-cultural.
Răspund: Şeful Serviciului cămine, Directorul general-administrativ, Prorectorul cu studenţii şi legătura cu mediuleconomic şi socio-cuttural, Rectorul
Nr. 12/30 septembrie 2016
10. Se supun spre aprobare Senatului propunerea de actualizare a tarifelor percepute de biblioteca şi editurauniversităţii (Anexa 2, Anexa 3).
Răspund: Directorul Bibliotecii, Directorul Editurii, Directorul economic
11. În conformitate cu Regulamentul de burse şi alte forme de sprijin material, se constituie Comisia de burse şi alteforme de sprijin material pe universitate, pentru anul universitar 2016-2017, cu următoarea componenţă:• Prof. univ. dr. ing. Daniel MUNTEANU - preşedinte
Prorector cu studenţii şi legătura cu mediul economic şi socio-cultural• Ing. Mihaela Alina POPESCU - vice-preşedinte, secretar şef universitate• Ec. Iulia BANCIU - membru, director economic• Jr. Adrian MANEA - membru• Cristina PĂCURAR- membru, student senator• Marius LUCA - membru, student senator• Jr. Doina CHELARU - secretarRăspund: Prorectorul cu studenţii şi legătura cu mediul economic şi socio-cultural, Rectorul
12. Se supun spre aprobare Senatului următoarele cuantumuri ale burselor studenţilor pentru semestrul I al anuluiuniversitar 2016 - 2017:
• Bursa socială: 250 Iei/lună;• Bursa de studiu: 300 Iei/lună;• Bursa parţială de studiu: 200 Iei/lună;• Bursa de merit: 400 Iei/lună;• Bursa de performanţă: 650 Iei/lună;• Bursa de excelenţă Transilvania: 3000 lei.Răspund: Decanii facultăţilor, Secretarul-şef al universităţii, Directorul economic, Prorectorul cu studenţii şi legăturacu mediul economic şi socio-cuitural, Rectorul
13. Începând cu data de 03.10.2016 programul de lucru cu publicul la secretariatele facultăţilor va fi: 1200_1500.
Răspund: Secretareie-şeje ale facultăţilor, Decanii facultăţilor, Secretarul-şef al universităţii
14. Facultăţile sunt solicitate să actualizeze site-urile proprii În limba română şi engleză.Termen: 01.11.2016Răspund: Decanii facultăţilor, Prorectorul cu relaţiile publice
15. Se supune aprobării Senatului lista actualizată a taxelor pentru diverse activităţi pentru anul universitar 2016-2017(Anexa 4).
Informări
AnexeAnexa 2
Propunereactualizare tarifebibliotecă
Anexa 3
Prapunereactualizare tarifeeditură
Anexa 4
Taxe perceputepentru diverseactivităţi pentruanul universitar2016-2017
Au fost publicate În Monitorul Oficial următoarele acte normative, disponibile pe portal:1. Ordinul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr.1840/05.09.2016 / Ministerului Finanţelor Publice
nr.2018/23.08.2016, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr.4947/19.08.2016 privind Încadrarea În activitatea de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică, publicat În MO nr. 718/16.09.2016.
2. Hotărârea Guvernului nr.664 din 14.09.2016 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 402/2016 privinddomeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi În anul universitar 2016-2017,publicată În MO nr. 732/21.09.2016.
3. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.58/19.09.2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra domeniuluiachizitiilor publice, publicată În MO nr. 738/22.09.2016.
4. Hotărârea Guvernului nr.654 din 14.09.2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 376/2016 privind aprobareaNomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de Învăţământ superior pentru anuluniversitar 2016-2017, publicată În MO nr. 742/23.09.2016.
Anexa 01 – HCA nr 12 din 30.09.2016
Deschiderea anului universitar 2016/2017 la nivel de Universitate
Deschiderea anului universitar 2016/2017 la nivelul facultăților Facultatea Data Ora Sala Adresa
1. Inginerie Mecanică 03.10.2016 08:30 N-Marele Amfiteatru Str. Politehnicii, 1
2. Inginerie Tehnologică şi Management Industrial 03.10.2016 09:00 CP4 Str. Universitatii, 1
3. Ştiinţa şi Ingineria Materialelor 03.10.2016 09:00 IP1 Str. Universitatii, 1
4. Inginerie Electrică şi ştiinţa Calculatoarelor 03.10.2016 13:30 N-Marele Amfiteatru Str. Politehnicii, 1
5. Silvicultură şi Exploatări Forestiere 03.10.2016 09:00 SII1 Sirul Beethoven, 1
6. Ingineria Lemnului 03.10.2016 09:00 LII1 Str. Universitatii, 1
7. Construcţii 03.10.2016 13:00 J - Amfiteatrul Atanasie Talposi Str. Turnului, 5
8. Alimentaţie şi Turism 04.10.2016 09:00 Aula Sergiu T. Chiriacescu Str. Iuliu Maniu, 41 A
9. Design de Produs si Mediu 03.10.2016 13:30 CP4 Str. Universitatii, 1
10. Matematică Informatică 03.10.2016 15:00 PIII1 Str. Iuliu Maniu, 50
11. Științe Economice şi Administrarea Afacerilor MBA/
03.10.2016 06.10.2016
9:30 18:00
CP3 CE1
Str. Universității, 1 Str. Universității, 1
12. Psihologie şi Știinţele Educaţiei 03.10.2016 16:00 N-Marele Amfiteatru Str. Politehnicii, 1
13. Educaţie Fizică şi Sporturi Montane 03.10.2016 09.00 CP3 Str. Universitatii, 1
14. Muzică 03.10.2016 12:30 Z - sala festiva Str. Andrei Saguna, 2
15. Medicină 04.10.2016 12:00 Aula Sergiu T. Chiriacescu Str. Iuliu Maniu, 41 A
16. Litere Studii Americane
03.10.2016 03.10.2016
13:30 12:00
T Aula N Titulescu Centrul Multicultural
B-dul Eroilor, 25
17. Drept 03.10.2016 10:00 T Aula Emil Poenaru B-dul Eroilor, 25
18. Sociologie şi Comunicare 03.10.2016 15:00 T Aula N Titulescu B-dul Eroilor, 25
Luni 03.10.2016, ora 11:00, Aula Sergiu T. Chiriacescu, Strada Iuliu Maniu, nr. 41 A
Anexa 02 – HCA nr 12 din 30.09.2016 -1
Anexa 02 – HCA nr 12 din 30.09.2016 -2
Anexa 02 – HCA nr 12 din 30.09.2016 -3
Anexa 03 – HCA nr 12 din 30.09.2016 -1
Anexa 03 – HCA nr 12 din 30.09.2016 -2
Anexa 4_ HCA nr 12 din 30.09.2016
Universitatea Transilvania din Braşov
Cuantumul taxelor percepute pentru diverse activităţi pentru anul universitar
2016-2017
Nr.
crt. Specificaţia Valoarea Observaţii
1. Taxă duplicat carnet sau legitimaţie de
transport 10 lei
2. Taxă de transfer 200 lei
3. Taxă de reînmatriculare 300 lei Taxa include şi carnetul de student şi
legitimaţia de transport
4.
Taxă pentru susţinerea examenului de
licenţă sau disertaţie pentru studenţii în
regim cu taxă în ultimul an de studii
70 lei
La prima programare a examenelor de
licenţă sau disertaţie pentru promoţia
curentă
5. Taxă pentru susţinerea examenului de licenţă
sau disertaţie 100 lei
Începând cu a doua programere a
examenelor de licenţă sau disertaţie
pentru orice promoţie
6. Taxă susţinere examen de licenţă pentru
studenţii altor universităţii 1000 lei
7. Taxă de recuperare lucrări de laborator şi
proiecte (în afara orelor prevăzute în orar) 40 lei
Pentru fiecare şedinţă de laborator sau
proiect; Se pot recupera max. 2
laborator.
8.
Taxă de repetare a examenelor şi
colocviilor creditate:
- prima programare examen creditat
- a doua programare examen creditat
- a treia programare examen creditat
50 lei
100 lei
150 lei
9. Taxă pentru examene de diferenţă 25 lei
Pentru studenţii care au susţinut examene
de diferenţă (continuarea studiilor,
reînmatriculaţi, trasferaţi etc.)
10. Taxă pentru eliberare foi matricole/situaţii
şcolare parţiale (la cerere)
25 lei
Pentru fiecare an de studiu;
- Excepţie studenţii care beneficiază de
bursă Socrates;
-Excepţie studenţii care participă la
concursuri pentru obţinerea unor burse
sau alte ajutoare materiale;
-Excepţie absolvenţii de colegii care se
înscriu la continuare de studii în cadrul
universităţii;
-Excepţie studenţii angajaţi ai
universităţii;
11. Taxă pentru eliberare programe analitice
(la cerere)
100 lei
300 lei
Absolvenţi colegii (3 ani).
Absolvenţi forma lungă + ciclu I şi II cf.
L288 (3 – 6 ani)
Anexa 4_ HCA nr 12 din 30.09.2016
Nr.
crt. Specificaţia Valoarea Observaţii
12. Taxă pentru eliberare certificate, atestate
şi duplicate acte de studii (la cerere) 100 lei
13. Taxă pentru eliberare adeverinţă de
vechime în muncă (la cerere) 15 lei Excepţie angajaţi ai universităţii
14. Taxă pentru eliberare adeverinţă cu date
pentru Monitorul Oficial (la cerere) 10 lei
15. Taxă pentru eliberare adeverinţă student
pentru înfiinţare firmă (la cerere) 15 lei
16. Taxă pentru eliberare adeverinţă de
confirmare a autenticităţii actelor de studii
(la cerere)
20 lei
17. Taxă procesare
- gradul I didactic;
- gradul II didactic;
100 lei
100 lei
Cheltuieli materiale, secretariat (înscrieri,
documente pentru comisii şi examene,
relaţii cu inspectoratele, documente pentru
minister, eliberare adeverinţe la cerere etc.)
18. Taxă de urgenţă eliberare acte studii 250 lei
19. Taxă eliberare acte de studii pentru
absolvenţii programelor de formare
continuă acreditate CNFP şi CNFPA
25 lei
20. Taxă susţinere teză doctorat 200 €* Cu excepţia angajaţilor univ.
21. Taxă de abilitare
7000 lei
10000 lei
In cazul în care comisia de evaluare are
în componenţă doar membri din ţară;
In cazul în care comisia de evaluare are
în componenţă şi membrii din
străinătate;
Cu excepţia angajaţilor univ.
22. Taxă de reînmatriculare doctoranzi 100 lei
23. Taxă de evaluare dosar echivalare studii
(CRID)
150 lei/
dosar
24.
Taxa de emitere a copiilor certificate
,,conform cu originalul” a actelor de studii
emise de Universitatea Transilvania din
Braşov, urmare a solicitărilor absolvenţilor
ce doresc a-şi continua studiile sau a se
angaja în străinătate
200 lei
25. Taxă pentru echivalarea titlului de doctor
cu gradul didactic I - DPPD 50 lei
* Echivalentul în lei la cursul zilei
Recommended