View
354
Download
4
Category
Preview:
DESCRIPTION
Poezii
Citation preview
ION IONESCU-BUCOVU
POEZII
2013
priviți în zare
priviți în zare, toamna vine, cad frunze moarte de aramă
și picură din cer rubine,un peisaj pictat în ramă.
privesc la geamul solitarși-ascult prelungile suspinede foi de plop ce cad arar,
priviți în zare, toamna vine.
vine încet ca o mireasă,adusă pe aripi de vânt,
are un văl de frunză deasă,cu rochia până-n pământ.
priviți în zare, toamna vine,păunii lunii sboară blând,
se-adună strugurii-n ciorchineși greierii se-aud cântând.
cu mantii galbene și rupte,doar plopii tristelor alei,
sub vraja toamnei reci și mutedevin eroi de epopei.
luni, 5 august 2013
clipe
am băut din văzduh tot albastrul,eram fericit
că m-am săturat de seteacare mă ardea
până la lacrimi,sunt o fărâmă de lut
dintr-un ocean de lumină,o întrebare fără răspuns în marele haos al lumii,
se rostogoleștevremea peste mine,bătrânele ceasuri
coborâte din turnuricad peste amintirile meleîn singurătatea unei zile
de platină.
luni, 5 august 2013
salomeea
în seara asta soarele a plecat tristca un călător singuratec
căruia i s-a făcut lehamite de lume,lăsând cerul plin de zdrențe de nori
sub întunericul implacabil al destinului,lunecă pe ploaia de stele toate visele mele
către începuturile primordialecând se clădeau lumile din lutul lui Dumnezeu,
doar cuvântul despărțea apele dintre noiși cuvântul era viață și iubire,
atunci în marginea orelor moarte,m-am întemnițat în turnul singurătății,
de atunci strig întruna: unde sunt visele mele,unde sunt izvoarele, unde e fericirea,unde sunt rădăcinile, unde iubirea?
dar moartea?degeaba izbesc piatra cu pumnul,
nimeni n-aude, nimeni nu mă cheamă la masa taborului să mă lecuie de erezii,
peste suișul iederii urcă spre turnul singurătățiiinele amurgite de tristeți și-mi dau mâna
mângâindu-mă pe fruntea obosită de-atâta haos.mă nasc și mor cu fața calmă
sub pulberea de aur a lunii în căutarea unei formedesăvârșite și eterne în potirul
în care prind o lacrimă de rouă,am fost un crin, ooo, salomeea,
cu ochii tăi ca de migdală,cu trupul de șerpoaică sacră,cu pleoape-nchise pe neant,
dar crinul s-a topit în brume,petalele-au murit în ger,
așa sunt toate… toate pier…
marţi, 6 august 2013
nu vă faceți griji, poeți
nu vă faceți griji, poeți,voi muriți în infinit,
culegând truda din nopți,printre somnul nedormit.
picurați în jur tăcere,voi, cu glasul vostru blând,
ați căzut din alte ere,logodiți doar în cuvânt.
fierbeți oasele de zeuîn adâncul styxului,
urna fumegând mereupe altarul visului.
și -n tăcerea stelelor,în amurg roșu și trist,viață dați cuvintelor,prin luciri de ametist.
deși pleoapa voastră plângeși durerea-i numai fiere,
treceți vorbele prin sânge,făurind faguri de miere.
marţi, 6 august 2013
umbra
Se-aridică peste zare umbra-mi ce s-a-ntors din cale,
și în ritmuri de andantetrece prin infern ca Dante,
și se lasă pe furișîntr-un maldăr de frunziș,
printre negrele tenebreumbra luminată-n febre
cade-n stările de viseprintre zările închise.Eu cu fața-n răsărit
văd deja că n-am murit,trupul mi se face seară,în această dulce varăși în ocna unei steleînchid visurile meleși-acolo în pustiire
îmi beau sângele de mireascultând glas de chitară
unde-ngheață floarea rară,unde dorul mă încântă
doar cu cântece de nuntăși-n acest frumos descântluna doarme pe cuvântca o –mpărăteasă vie,
luminând pe la chindie,și cu trena ei suavă
mă-mbie ca o otravă,în crivat de frunze verzi
unde lumile îți pierziîn oglindă de azur
într-un joc secund și pur.Strânge-mă în brațe linăstrivește-mă în lumină,în cuibar de frunze moi
prin ninsori și printre ploiunde-și coase veșniciadorul și melancolia,în palat imperial,
plin de silfii de opalși fă-mă ca să mai zbor
prin haos șuierător,prin epiderma ta de roze
pe calea spre metamorfoze,cu Wagner și cu Shakespeare
în dulce cântec de clavir,și varsă-mă peste poiene
în rapsodii enesciene.
Ce mi-i codrul când de veacuri el se leagănă sub vânt,Ce mi-i omul când se-ntoarce dup-o viață în mormânt,
Ce mi-i dragostea când piere după clipe de candori,Ce-i lumina ce se naște într-un zâmbet de culori,
Ce mi-i limba când se pierde neînțeleasă peste timp,Ce mi-i marea când din valuria ieșit însuși olimp,Ce mi-i lumea ce preschimbă viețile de pe pământCe mi-i dorul fără doină fără niciun fel de cânt,
Purtând sceptrul unei lumi ce se-ngeamănă într-o rază,Printre zodii și planete ce pe toți ne priveghează
Suntem sărutați de demoni, sclavii lor până la moarte,Într-un ochi ce se rotește peste veacuri mai departe,
Când pe buze asfințitul din făpturi imaginareNaște sorii altor lumi din umilul nostru soare
Rămânând de veghe-n turnul unei lumi în universPeste-al nostru suflet sacru amintirile s-au șters,
Vremea-ncearcă să ne-ascundă la o margine de steaVremea asta care trece.
nu mai alerga după vise poete
nu mai alerga după vise poete nu mai alergavisele au aripi de ceară și zboară până
ce cad rănite de-o rază de soare în marelăsându-te gol precum clepsidra din care s-a scurs tot nisipul s-a spart prin sahare
adună-ți aripile și zboară pe-o iluzie-amarădesparte lumini siameze prin marile constelațiiprivește ca dante prin vreme spre alte poeme
trecute prin paradis prin infern și prin purgatoriulasă-ți iubita la margini de timp ea e iluzie
dragostea e o lămâie stoarsă de vlagănu mai aștepta seara cu lună cu stele când
pică tăcerea-n eternitate pe buzele tale amarestrânge în brațe pe nietzsche cu al lui supraomașa grăita zarathusta și rătăcește-te prin ninive
prin palatul assurbanipal ascultând melodiaeternității care învinge totul în luptă cu egoul tău
lasă toamnele, frunzele și alte mărunțișuridin care e făcută poezia metaforele curg singureprin râuri, prin valurile mărilor sau oceanelor
prin cerul speranței care se dilată într-un universmereu în expansiune cu alte lumi cu alte idealuriiubita e o floare care se usucă la primele gerurinu mai strânge în brațe vânt și neant ucigătorcălugăr budist mergi cu șerpii în himalaia ta
acolo e învățătura tuturor filozofiilorși poezia vieții din care vei învăța că
totul este deșertăciune și vânare de vânt…
luni, 12 august 2013
tu treci ca o regină
tu treci ca o regină peste vremeprin valurile vieții care geme,de-ar fi ca să vâslim iar înapoi
de-a pururi am rămâne amândoi.
eu port în suflet lacrimile taleși chipul tău mereu îmi iese-n cale,mi-apare printre pulberea de sori
prin vise ce-o iau razna uneori.
ne strecurăm așa din astre-n astre,printre necazuri grele și dezastre,
și risipim zăpezile din crângprin ochii tăi albaștri care plâng.
deși s-au vărsat rănile în piept,eu stau străin de-o parte și te-aștept,
râmân mereu între iubiri și urăavând în gând gingașa ta făptură.
marţi, 13 august 2013
gând fugar
bătăi de vânt adulmecând a toamnăși a miros de tămâioasă grea,
pădurea mea își schimbă haina –n galben,amurgul e-n culori de peruzea.
în vecernie înoată-n depărtareun soare obosit de-atâta ducă,
se-neacă precum zeul într-o mare,în turme de văzduh ca o nălucă.
mergând tăcut nu știu ce mi se-ntâmplăe o eroare-a nopții visul orb,
mi-au cam căzut zăpezile pe tâmplăși-mi dă ocol neobositul corb.
nopți peste nopți se-adună peste geanădin amintiri fugare și tăceri,
le cuibăresc adesea într-o ranăși le îngrop în ziua cea de ieri.
era frumos când născoceam candoriși cerurile ne erau aproape,
când viața o priveam în dulci culori,iar noaptea ne cădea ușor pe pleoape.
mereu tu, rătăcito, și copil mereu,în lumea ta plecată în tăcere,ai aprins candele în empireu
și te-ai ascuns mereu printre mistere.
joi, 15 august 2013
poem suprarealist
se-adună-atâtea toamne una peste altaprecum într-o carte filele rătăcite
peste tristețile noastre cade ghilotinacerul se strânge în portofelul goliar pe autostradă circulă un ford
la volan un domn cu ochelari numără în fugă teancul de dolaripe margini plopii cântă la pian,un soare orbitor ne scoate ochii
câmpia fuge spre mare ca o magaoaieundeva bate vântul și cântă,
se joacă frunzele toamnei cu noipărul gonește prin fluvii de cermânăstirile și-au deschis porțile
în muzeul clopotelor se-aude sunet de aramă și glas de preot
era cald și pe sofa se iubeau doipaznicul îl citea pe Nietzsche
mai mult dormea și din când în cândse ruga la Tristan Tzara
s-a lăsat întunericul peste autostrada soarelui sună telefonul
în inel de amurg toate gândurile curgtastează un bip o poezie o declarație
de dragoste marinele marinelas -au gripat și motorul și biela
ne-a prins poliția iubitoviteza dragii mei ați depășit-o
pe balustrada bordului mașiniis-au strâns toți nașii și toți finiine-a aruncat în haos dumnezeu
mai bine stăteam eu la locul meu…
vineri, 16 august 2013
marea
balaur uriaș cu o mie de capete,cale către infinit spre porțile cerului,
urletul lui ocheanos în mrejele furtuniiîn care valurile dansează frenetic
un vals de Iohan Strauss.loc unde meduzele nuntesc
printre coralii albaștri în faunade argint a adâncurilor la un loc cu stelele
cerului care scot sunete mioapepe unde orion beat calcă pe turme de miriapode
și zeii se preumblă în veșminte dalbeprin vântul pustiei din adâncuri
pe muzici de harpă.marea liniștită- oglindă
în care se vede toată măreția ceruluiîntoarsă cu lumile în josca-n venețienele povești
unde cruciații și-au înecat corăbiileîn bruma de șoapte ale nopților
scăldate în apele sidefii ale apusului.marea- cuib de ape învâtejit
în valuri de argintveșnic mișcătoare.
marea- urlet sinistru venit din adâncuriizvor de poezie și neprevăzut,loc unde dragostea șopteștete iubesc pe o plajă pustie
și unde ura reînviedupă o zi cu ifose
când iubiții au pus capăt visului.
duminică, 25 august 2013
gânduri de toamnă
mă-ntorc adesea iar acasătoamna a venit în veșmânt răcoros,
vara asta a fost mănoasă,am avut un an norocos.
cad brume prin părul meu lung,toamnele se-adună în geană,
dorule, n-am să-ți alungdurerile culcate pe rană.
timpul meu a trecut ca ieri,se răzbună vremea din urmă,mi-a-nghețat ochiu-n tăceri,dorul în inimă-mi scurmă.
revin mereu în cenușa de-acasă,mai este și iubire și ură,
durerea tăcerii m-apasă,în casă nu e nicio făptură.
mă-ntorc în marele mister,cântece vechi îmi sângeră gura,
mă cuprinde foamea de ger,arunc peste lance armura.
turme de umbre, toamnele-ncetstingând altar de lumină,
o lună bolnavă cade-n nucet,iar vântul o frunză mi-alină.
miercuri, 28 august 2013
undeva la mare
marea cu păsări heraldice,vilele de-a lungul falezei,
micul port tainic îmbrăcat în ceață,grote antice și socluri de statui,
apa între maluri freamătă,clipocește, în timp ce pescărușii
cocoțați pe valuri se clatină-n vânt,zarea spintecată de la nord la sud
de un zmeu ce se plimbă nestingheritpe cer în zilele limpezi,ambarcațiuni pitorești
plutesc ca frunzele pe ape,delicii de azur stins pe colinele din zare,
muzica absurdă a nopții atârnă de urechile noastre,orașul serenissim visează,ochiul cu privirea obscură
vede suprafața lumii rotundăcu acoperișuri bete,
cu frânghii de rufe legate de cer,cu femei și bărbați de lut,care se iubesc și se-njură,
nu e un peisaj suprarealist,cu preerii zănatice,
și nici mahalale cu magazine uriașe,nici zile sfinte de ciulama
sau catedrale închise în care dorm veșnic sfinții,
aici e o lume ce poate fi atinsăcu buzele, are mașini scumpe,
coconi și baiaderesenatori de paie și trompetiști,
trupuri întinse la soare,fecioare las vegas și falși cowboy,
fragmente fatale ale unui visimaginat în arena unui circ de saltimbanci.
aici aș picta un alt paradis,altfel decât Dante,
o commedia în văile raiuluiîn care oamenii goi
cum sunt mereu pe faleză,ar fi imaginea unei democrații antice,
înghesuiți claie peste grămadăsub un cer de ciment
într-un peisaj abstractstau în soarele de după-amiezii,
lipsiți de vise,gândind că viața e un compromis
între naștere și moarte.
joi, 29 august 2013
toamna
toamna se despletește peste visele noastre,culorile arămii ne desfată ochii lacomi de frumos,
sufletul intră-n eclipsă totală,cocorii pleacă din țară pe jos…adu-ne ,doamne, roadă bogată,
adu-ne visele împlinite,din ulcioare fă chipuri de fată,
ferește-ne cât poți de ispite,frumoasă toamnă cu sânii de mere,
cu ochi de cicoare,îți simt din priviri dulceața de miere
și vraja de floare.acum se adună toate visele mele
și zboară nebune la tine,femeie din vise rebele
revin, frumoaso, la mine.ne mângâie vântul și ploaia ne spală
de dulci amintiri din trecut,se ofilește mușcata în oală,
suflet pribeag, cu chipul de lut…
vineri, 30 august 2013
suntem sisiful…
cine să mai scoată capul din șuvoicând ne afundăm în el și noi și voi
o toamnă cu explozii de culoaredeși adesea tot privind, ne doare
și trece toamna tristă și îngaimăiar inimile se roșesc de spaimă
de parc-ar trece un cuțit prin elelăsându-le nătânge și rebele
pigmeii aprigi barba ne-o înțeapăde parc-ar vrea să ne arunce-n groapă
tot cerul este o clepsidră-ntoarsăși ciutura de stele se revarsă
peste pământul aprig și setoscă anul nostru-a fost prea secetos
acestă viață e plină de patimiîn voia vântului picură lacrimi
timpul se-ncheagă din zile curgândnouă ne picură veșnicia în gând
jumătățile clipei aleargă în fugănoi rămânând sub blestemuri și rugă
suntem sisiful cățărat pe-o stâncăcu mâna-ntinsă spre speranț-adâncă..
sâmbătă, 31 august 2013
seri de toamnă
nu căutați în mine pădurea inocentă,nu căutați în mine freamătul unui râu,
deschid ferestrele peste izvoare,a dispărut o câmpie de grâu.
se șterg din priviri vechile case un nor ușor, un cer spălăcit și apoi zarea,
luna a căzut zăpăcită-n nucet,luceafărul își urmează cărarea.
în noaptea asta s-a oprit aici toamnasub respirația propriului meu vis,
mai iute ca ziua îmi zboară privireadeparte, către orizontul închis.
păsările cad în sus ca fructele coaptedacă întinzi palma le prinzi din zbor,
pădurea amurgește pe perini de frunze,sub vraja muzicii unui dulce izvor.
există atâta singurătate în noi,iar luna nopților toamnei nu mai e lună,
e străbătută de vânturi și ploiși-i blestemată de o nebună.
of, toamnele astea, cum vin peste noi,cu turnuri de întuneric năluce,
cu sufletul bântuit de doruri și ploi,cu viața noastră care se duce.
duminică, 1 septembrie 2013
chipul tău de zână
sosesc târziu de unde-am fostîncerc să-mi amintesc ce-am auzit
și ce-am văzut,lumina îmi evită ochiul,
urechea, cântecul privighetorii,de-aș putea să găsesc un fir conducător
până la scoica în care marea cheamă seara,sau valul ce rupe în inimă
amintiri ancestrale,de-aș putea să găsesc numai un fir
până la chipul tău de zână,să-ți despletesc părul cu tine-ntr-o vrajă,
în această toamnă nevrotică cu false mirajeși-ntinși în patul nostru de vise,
să simt că-ți tragi corpul peste al meu,căutându-ți ochii și picioarele,
când lumina își lasă pustiul peste noi,cufundându-și o rază în metafizica iubirii.
din ochi îți țâșnește toată iubirea,adunată în trupul tău de foc și zăpadă,
susur de crânguri, cuvintele taleîmi aduc tinerețea întreagă,
așa de limpede ești ca un râu,curgând, infinit de frumoasă,
încât privirea mea nu te poate cuprinde.te caut în labirinturi disperate,
în toamne și-n primăveri,în ierni și-n verile toride
și mă cuprinde o frenezie a absențeicare se naște din ochii cuvintelor,
spânzurate pe cumpene de fântâni, țintuite acolo, legate cu bujori,
lângă enigma albă a trupului tău.
duminică, 1 septembrie 2013
tristeți tandre
am spart vioara, țăndări am făut-o,nu mai vreau romanțe să ascult,
aș cânta în pustiu o cantată,auzită undeva de demult,
hrănește-mi durerea ca budda,cu singurătăți de cavernă,
să respir disperarea în voie,ca dafnis și chloe.
timpul nu-l mai dai înapoi,unul lângă altul tot murim amândoi,
întotdeauna sosim târziula cina cea de taină a vieții,
așa suntem noi,așa ne ducem noi, toți poeții.e toamnă și mor trandafiriiclopote bacoviene se sting,
altarul pe cer și-aprinde lumina,sanctuarele morții ne-nving.
vor rămâne goale palate de apă și vis,asta e frumusețea vieții,
care ne-mpinge la nebuniepe noi, poeții.
duminică, 1 septembrie 2013
poetul
s-a agățat de stele poetul,să se mute din destine,arde veacul pentru el,iar el arde pentru tine.
tot ce-a fost în zarea pură,s-a învăluit în ceață,
nimeni nu-i dictează versul,spusa lui devine din viață.
și-n dorul stinselor luminiel se dă victorios,
la temelii, la rădăcini,la măduva din timp, la os.
ies versurile tremurând,sădite harnic ca-n grădină,
și înflorește tei la rând,din întuneric și lumină.
el lasă spațiile albe,nu în hârtii, ci în destin,
se-mbată des cu chipuri dalbe,himere ce dispar și vin.
luni, 2 septembrie 2013
câmpia și tu
prin seara cea dulce cu stele pe cerîmi intră în casă câmpia și râul,
brățări aurite de păsări și toamnacu frunze ce zboară-n corole de spini,
dulce de mână vine c-un râu,aducându-mi un coș cu bucate,arbori de muzici răsar în tăcere
din ei ieșind cuvinte virginedin care fac madone și sfinți,
din frunte-mi răsare-o cavernălocuită de-un fulger barbar,
este câmpia cea care vine la minesau tu, iubito, goală la rădăcina unui copac,
ce zbori într-un cerc visceral, obscur,te urmăresc prin aer,
cățărându-te pe cornul lunii,te urmăresc prin spații,
prin nori pribegi, vârtejuri și aer,înveșmântată-n crini,
printre stele sclipind, regină din nordul silfic,statuie la margini de mare,
te-ai îngopat la rădăcina copacului,și cu tine ai îngropat cheia, cuvântul, inelul…
crește mareea întunericuluiși șterge una câte una
iluziile mele ce depărtează câmpiala bordul nopții
către trupul de aur al singurătății…
marţi, 3 septembrie 2013
constatări autumnalerâul putrezește,
plopii au luat foc în zare,
panglica munților
se pierde în părul tău,
o toamnă care dă șah zărilor;
trece vremea,
ca o văduvă bătrână
cu ochii încercănați
de nesomn,
încep nunțile incognito,
o mireasă se uită pe cer
la cocorii care se duc,
târâți prin aerul zilei
către o lume mai caldă.
turnuri de întuneric
se înghesuie la orizont,
atât de aproape
e singurătatea de noi
încăt ne izbim de zidurile ei,
un fel de clipă beată
ce se lovește de umbre
printre fantasmele
și întâmplările pierdute.
luna stă lungită
la poale de cer,
corpul ei de jeratec viu,
năpădit de stele,
se răsfață pe perne de nori,
delicii de azut
când ne iubeam pe furiș
și credeam că niciodată
nu ne vindecăm
de-atâta bucurie
într-o fărâmă de timp.
vineri, 6 septembrie 2013
mărie
tot mi-e dor și iar mi-e dor,să beau vin dintr-un ulcior
și ulcioru-aș vrea să fie,gura ta, dragă mărie,
astăzi s-a oprit la poartătoamna cu coșul de toartă
și-a venit așa în șoaptesă-ți aducă mere coapte
și cu toamna hop și euc-un dar de la dumnezeu,
ți-am adus vreo cinici inele,să ne poarte către stele
și-n petalele de vissă îmi dai ce mi-ai proms,frunze moarte însingurate
să ne spele de păcate,
să ne urce pân’ la stele,toamna ploilor rebele,strecurați în vis subtil,
să zburăm spre cer tip-til,
să plecăm în dor de dor,lăsând iubirile ce mor,
și să urcăm spre paradisplutind mereu așa în vis…
duminică, 8 septembrie 2013
știu că am să plec
știu că am să plec din tine lume supăratam trecut așa de repede prin viață
ca un meteor pe cerul înnoratcăzut în valul mării care –ngheață
știu că am să plec spre alte lumidincolo de lumea noastră fadăatingând doar tainicele culmiîn albastre zări ca de zăpadă.
știu că muritori suntem cu toțiiși-n toamnă ramurile plâng a moarte
ne fură viața câteodată hoțiilăsând doar amintirea într-o carte
mai știu iubito că te-am adunatdin visele pierdute-n nopți senine
făcusem din iubire un palatîmpodobit cu aur și verbine
adun tăciunii stinși din tinda vecheși-ncerc să mai aprind o dată focul
eram perechea fără de perechece ne găsise-ndrăgostiți norocul
trimite-mi de-acolo din lumea tape frunze ce se duc nemărginirea
și mai trimite-mi dacă se mai poateun mugur să-nflorească iar iubirea.
luni, 9 septembrie 2013
binefacerile civilizației
se zice că lumea s-a făcut mai mică de când cu televizoarele astea care
o aduc în casă și ne face viața amarăne manipulează pe banii noștri
vedem câte-o bucățică de cer saucâte un politician care se scarpină-n cap
și ne povestește ce-ar face el dacă ar fi la putere și-ar avea în mână justiția
aici e demagogia în acestă cutiecare ne scoate din minți cu minciunile ei
această murdărie se întinde ca o pecinginedeschisă nostalgiei fruntea
rămâne mută în tăcere caută un sensvede dacă acestă viață năvălește
spre un sfârșit ne aduce moartea în toate chipurile vine cu crime
cu accidente morți răniți războaietimp probabil excroci fete în bikinibăieți de cartier ne-ndoapă urechile
cu politică cuvintele se topesc în lacrimiseara se lasă pe casă grea telenovelene strâng de gât și fac din noi sclaviparlament de neghiobi ghicitoare
prevăzătoare becaliada pontaniadacrinaniasa toamnă șarpele biblic
țigări cu filtru fier vechi o dezordineploaia dă târcoale pe cer toamnăcu confederație de cocori oamenii
joacă teatru lumea e o scenă banalăiubiri despărțiri prigonite de bahmu
toată energia lui dumnezeu se prăvale în beznă
ochii se deschid în întunericmulțimea oarbă trece pe străzi
în drum spre un miracolcare nu va veni niciodată
luni, 9 septembrie 2013
dorință
seara ta imperialăcu parfum ușor de pași
era o magie neagrăluna a fanar visa
licureau stele în zarepan dansa peste izvoareîntre frunze zburătoare
orb bătrân sulemenitnu-i mai arde de iubit
toamna noastră desfrunzește
dragostele blestemateaer ca pânza de in
unde cerbii dragii vinlâsând frunțile să cadă
în bulboana de năvoadăși printre poteci de gând
aer rece respirândseara ta imperială
cu parfum ușor de pașitrece iar pe lângă noinegăsindu-ne în doi
lirică mi-e azi făpturade parfum ți-e plină gura
de miros de micșuneleca dorul inimii mele
toamna cu tristeți coboarălacrimile-ncep să doară
vino iară peste visecu iubirile promise
toamnele să ne-mpresoarecu frunze de tămâioare
și să plouă peste noistele cu potop de ploi
să ne ierte de păcatefrunzele însingurateși așa ca de demult
pașii vreau să ți-i ascultși să vărs în colb de steletoate dragostele mele…
marţi, 10 septembrie 2013
întrebare
la geamul meu plânge salcia
toamna isterică s-a-ntins peste tot
zdrențe de nori cârpesc zarea
peste care zboară cocorii spre sud
câteodată sufletul se-mbată și cu iluzii
e o beție bahicăcare creează
iluzia fericiriitoamnele
ne picură melancoliaîn sufletele noastre
manipulate de frunzele moartecare zboară haotic
ca și noi spre nu știu unde…
dragostea e iluziefericirea e iluzie
prietenia e iluzie?plus alte întrebări…
nu știuîntreb și eu așa
ca să mă aflu în treabăca și voi.
miercuri, 11 septembrie 2013
romanță
m-apasă zilele de toamnădoar tu, singurătate, vii
să-mi răscolești iar amintiri,în clipele mele pustii.
se ofilesc iar trandafirii,vin ploile făr’ de noroc,cenușa arsă- a amintirii
a stins cărbunele din foc.
se risipește toamna-n frunzeși florile îngenunchiază,e semnul unei călăuze
când soarele cade-n amiază.
pare-nceputul și sfârșitulacelui vis nemărginit,
nu ne rămâne decât mitulși amintirea c-am iubit.
joi, 12 septembrie 2013
codrule
Plânge ramul prin pădureCă îi frunza călătoare,
Primăvara înviază,Iară toamna frunza-i moare.
Plânge ramul că-i pustiuȘi rămâne singur-cuc,
Codrule, de ce ești trist?,Lasă-mă ca să mă duc.
Plec în lumea mea departe,Călător peste pământ,
Toamna asta ne despartePrintre ploi și printre vânt.
Dorul tău și doina mea,Se-ntâlnesc în primăvară
În poieni de peruzea,Să ne cânte la vioară.
Și de nu ne întâlnim,Să fii, codrule, cuminte,
Că eu nu mai înfrunzesc,Am murit printre cuvinte.
joi, 12 septembrie 2013
vin toamnele, trec toamnele
suspină frunzele pe-aleiprin ploaia infernală
vin toamnele, trec toamneleprin noaptea de cerneală.
viori sihastre-mbătrânesc,romanțe de iubiri,
vin toamnele, trec toamnele,scăldate-n amintiri.
alei pustii, bacoviene,doar pașii ți-i ascult,
vin toamnele, trec toamnele,în timpul de demult.
am îngropat grămezi de viseîn inima pustie,
vin toamnele, trec toamnele,trecutul nu învie.
și dacă mâine vei veni,eu n-o să fiu acasă,
vin toamnele, trec toamnele,de tine nu-mi mai pasă.
așa vrea poate dumnezeu,să desfrunzim iubirea,
vin toamnele, trec toamnele,rămâne amintirea.
vineri, 13 septembrie 2013
dă-mi, doamne, vraja lui orfeusă fac din toamne paradisși să-l cutreier ca un zeu
precum e propriul meu vis.
să văd lumini pe cer dansândîn simfonia de culori,
cum frunzele cutreierândîn dansuri tandre de viori.
se duc grădinile din noi,odată cu cocorii zboară
prin vânturi reci și printre ploiiubirile din primăvară.
atunci ea vine făr’ să vie,un abur printre sălcii verzi,
se face parc’ar fi stafie,și-a coborât printre livezi.
vis
toamna asta a venit peste mine caldă ca o femeie-n somnsă-mi tulbure vinul și văzduhul sufletesc
prin ochi mi se strecoară laptele zileiau căzut mătăsuri tremurătoare din cerprintre copacii trecuți prin mari orgii
de vânt și ploi un galben de cupru pe joscatifelat precum brocarturile covoarelor andaluze
prin care mișună pițigoii și fetele zvelte carerup caietele de școală pe care desenau inimi
și miroase-a mirese și-a fraguțe coaptepe cerul câmpiei paște un cal alb pintenogașteptându-și împăratul să plece departe
în singurătatea acestei zile care face cu mâna cocorilor înșirați pe sfoară
iese din oglindă un trup gol de fată timidși-mi face cu mâna visează fata și strânge
lumina în palme supărată de nepăsarea meași-a împăratului care zice că pleacă
în țara Amurgurilor un fel de suburbiea singurătății devenind proprietar peste Pustiuri.
sâmbătă, 14 septembrie 2013
tata-1943
eu l-am văzut pe tata la patru ani,venise soldat la poartă la noi,
era o primăvară nebună, nebună,copilul din mine nu știa de nevoi.
ne-a luat în brațe și ne-a spusc-a sosit din război de la Cotul Donului,
înfloriseră falnici salcâmii pe suspe unde zburau îngerii Domnului.
ne-a mângâiat și ne-a dat bomboane,îi simțeam răsuflarea și lacrima-n gene
cum cădea pe obrazul meu inocent,privirile noastre se-ntretăiau prin semne.
a venit și mama plăngând de la plugși s-au îmbrățișat ca doi nebuni,
am ars toate durerile mele pe rug,fericit că văzusem părinții mei buni.
apoi ne-a povestit o vară întreagăcum a fost cu războiul ăsta barbar,
cum a scăpat el din vâltoarea focului,trecând Donul înot călare pe cal.
……………………………………astăzi toamna plouă doar amintiri,
am fost în cimitirul nostru din deal,am pus o floare la mormântul luiși l-am văzut pe tata călare pe cal.
duminică, 15 septembrie 2013
de-atâta toamnă…
de-atâta toamnă îmi vine să mă-mbăt,
să prind la fluturi orbi,loviți de streche,
să dau foc la pădurea de pe deal,
să văd cum fug prin ceață noaptea cerbii.de-atâta toamnă
s-au umplut cărăride frunze moarte
și de-argint de rouă,de-atâta toamnă
nu mai vreau să plouă,să văd cocorii
deșirați pe sfoară pe cerul vieții mele cum mai zboară
și-n zborul lor geometric în echer
să-i plimb prin alte lumi fără de cer
spre lumea lor bătută de păcateîntr-un albastru de singurătate,lăsând în minetainice visări,
pe care toamna asta le-aștere pe cărări.
de-atâta toamnă serile se sparg
și cad obol de vise tocmai la mine-n pragși-mi picură pe pleoape
singurătate-n gând
și mă trezesc adesea ca un copil plângând.
de-atâta toamnă,doamnă,
tot te aștept să vii,o umbră călătoarepe străzile pustii
dar nu mă strigă nimenifăptura ta
ce mirosea a luncă,s-a dus în altă lumesub stranie poruncă.e seară peste toamnă
și luna ca un solîmi luminează pragulși pragul mi-este gol,a rămas amintirea,
trecut-a ca un vis…și ce frumos era
și câte ne-am promis!
duminică, 15 septembrie 2013
țipăt de cocor
în aerul rece al toamneis-a auzit un țipăt de cocor,
el trece pe poteci de cerca un erou nemuritor.
se duce-n țara lui de vistot înșirând și alți cocori
într-un echer de cer închis,căutând vraja altor sori.
în urma lui rămâne trist
un codru desfrunzit de vântși în culori de ametist
a căzut toamna pe pământ.
și marea plânge după elcă nu se știe pân’ la varăse mai întoarce singurelsau va rămâne de ocară.
cocor bătrân cu aripi surete vei întoarce iar la noi,
în țara visurilr tale,bătut de vânturi și de ploi?
sau vei rămâne pustiit
visând la tot ce se năzareprivind la zborul celorlalțipe un catarg uitat în zare…
joi, 19 septembrie 2013
nu ucideți cuvintele
nu ucideți cuvintelefiorul lor ne face să visăm
n-am putea să iubim fără elecum ne-am mai spune noi
toate dorurile cum am cânta doinele și cum i-am mai spune
mamei dacă nu mamăcum am mai mângâia iubitadacă nu i-am spune te iubescși florilor cum le-am spunedacă nu floare de cicoarecum am trece cu palmele
peste dealurile noastre de visși peste văile copilăriei
mângâindu-le cu cuvinte vorbitoare scoase din inimilenoastre cum am plânge morții
noștri lacrimile nu sunt de ajunsne trebuie nume, jelania e cântec
rupt din adâncul ceruluicare ne înalță și pe noi
până la Dumnezeu și toamneicum i-am mai spune
dacă nu toamnăcum le-am spune frunzelorcare cad obosite pe potecile
noastre peste care au crescut bălăriide-atâta trecut de-atâta uitare
dacă nu poezienu ucideți cuvintele
ele ne răzbună ele sunt morții noștrisuntem noi copiii și nepoții
care întindem arcul peste carpațiîn această țară sfântă plină de mister…
vineri, 20 septembrie 2013
ah pădurea mea de taină
ah pădurile noastre albastredin care-am ieșit la lumină târziuși-au rărit de tine frunza toamnă
poezia lor cea dulce a zburat în infinitîn vârtejuri aiurite eminescizând candoriși bacoviind durerea unei veștejite flori
ceruri vinete se-arată peste zorii care vinvor cădea zăpezi în iarnă
albe vise din trecut care ne vor amintică suntem fluturi de noapte
în cochilii de mătase paradoxuri renăscutepeste timpul ce ucide ale inimii speranțe
zboară frunze cade bruma, cerne toamna ploaia rară gândurile delirează
pe albastre mări de taină unde pescărușuldoarme peste valuri amurgind
unde ești iubirea mea să te strâng acum în brațe pe nisipul de pe plajace-a rămas ca o sahară între vânturi
și-ntre valuri pustiind inima meaah pădurea mea de taină unde e
podoaba ta frunza cade o clepsidrătimp pe aripi de cocori cad confeti de pe ceruri funigei zboară haihui
tu pădurea mea cea dragăde ce porțile mi-ncui și mă lași pribeag
s-alerg ca un rătăcit în lumedupă asprele himere între dulce și-amăruimângâie-mi fața iubito șterge-mi lacrima
de taină stai pitită printre genenu pleca din gândul meu
că de pleci mă duc și eu pe o aripă de zeuunde nu există lume, undeva în empireu…
vineri, 20 septembrie 2013
mă joc de-a pitita cu tine viață
mă joc de-a pitita cu tine viațăprintre lucruri și duhuri și printre toamne
să nu râzi de mine să nu râzivăd numai fantome și umbre de gâziorb printre lucruri și printre frunzecu ștreangul de gât în hohot de râs
calc pe lumină și pe mormântdestram în taină silaba din vânt
și pun să-mi traducă viața din vissă văd cum e traiul în paradismă joc de-a pitita cu tine viață
adorm cuvinte-chitare în nopți târziiof toamnele of toamnele
cum mă poartă-n melancoliipulpa lunii răstignită pe cer
îmi fură privirea mea lacomăuite iubito cum seamănă ea
cu pulpa ta scoasă din plapomăaripa ta toamnă se pierde în soare
cu frunze ce zboară în vântfulger de lapte cu crengile-amare
ce-și iau zborul de pe pământnori de lebede trec peste cer
și noi flămânzim de-atâta dragostenu mai plânge nu mai plânge
crucea de păsări nătângeîn triunghiuri călătoare
zbor de toamnă plin de visuris-a-necat demult în mare…
sâmbătă, 21 septembrie 2013
poveste romantică
nu mai știu de era seară sau era în visul meubătea vânt rece de toamnă stelele picau din cer
chipul tău era scăldat în licori venețienefrunzele sunau pe cale a nocturne de chopinîntr-o dulce voluptate tu te-ai arătat în vis
coborai din nalte ceruri în armuri de chihlimbarprecum îngerii-nserării ce zburau prin paradisși de care eu sărmanul nu aveam atunci habar
o femeie zână dulce din închipuiri celestelasă-mă să dorm pe vise în crivaturi de argintte vedeam așa departe ca o stampă bizantinăpe-o bazilică creștină printre ruine din egipt
și deodată vii la mine într-o rochie de balprintre pomii toamnei sure care sună a cristaltu erai frumoasă foarte în lințolii de mătase
eu eram bărbatul care te-a primit ca pe-o reginăte păstram așa frumos într-un tablou înrămat
dar deodată trupul tău într-un gol s-a destrămateu am luat noaptea pe umeri ascultând pădurile
cum strigau numele sfânt pe la toate gurilecum plângeau de dorul tău bântuite de blestem
și de-atuncea eu întruna tot mă uit și tot te chemte-am cerut de la izvoare dar izvoarele-au secat
căutatu-te-am prin codri dar codrii s-au desfrunzitși de tine întrebându-i cred că nici n-au auzit
prin lume te-am căutat dar lumea s-a deslumitși-ai rămas ca o povară eroină într-un un mitși prin văi te-am căutat văile s-au făcut deal
și-am umblat ca un nebun precum veșnicul dedalce trecea prin labirint fără nici un ideal
și acum mă-ntreb adesea de-ai fost tu sau vreo himerăvis nebun de os domnesc căutând vreo baiaderăo frăguță de fecioară prinsă-n al dragostei foccare s-a pierdut prin lume fără urmă de noroccad din norii zmeurii porumbeii toamnei recis-au făcut iarbă uscată vechile noastre poteci
de-abia te mai văd prin lume printr-o lume ireală
a căzut peste noi noaptea noaptea vieții de cernealăoh adolescența noastră cărțile prinse-n ghiozdancum se –ngroapă în trecutul de departe an de ancu baudelaire și cu rimbaud ore roșii în amurg
cum trec toate-n amintire cum se duc și cum mai curgspre un nu știu de poveste care-a fost o feerie
serile pline de vise în quadrigă pe câmpiecând zburau pe lângă noi fluturi albi ca de hârtiesub un cer ca de sineală ce rotesc cocori în zbornu știam de nicio toamnă și de nici un viitor…
cromolitografii de vis azvârlea pe deal amurgulsoare pârguit de toamnă într-un dulce fermecat
luna mireasa pierdută dezbrăcată pentru o noaptese plimba pe cer alene ca o doamnă din bizanțavea ochii obosiți de nesomn buzele de anilină
ne privea de sus frumoasa capul gol de lună plinărăsărit din orizonturi ca o falnică metopăcu diademe de aur și pietre de mărgărint
noi înfășurați în noapte ca într-o mătase moartă nu știam ce ne așteaptă și ce zodie ce soartă
rătăciți de-atunci prin lume am rămas doi muritorice se caută într-una de cu seară până-n zori.
marţi, 24 septembrie 2013
autobiografie
eu am făcut un pas în marele necunoscuteram nebunul care credeam că lumea-i mică
purtam cu mine nesomnuri de aurferem poezia de rănile lumii dezlănțuite
țipăt de cocor ce zbura pe-un cer fără stelece trecea mările vânturile vremile valurile
simțeam cum moare liniștea în zărilevitam într-un vis paranoic ca seneca
printre bazaconii scornite-n piața publicăvoiam să fiu ca-n republica lui platonsau ca-n apollinaire eliberat de stres
ce aventuri frumoase cu lumi în filigamăce joc copilăresc mă cuprinsese-atunci
în noua mea geneză printr-un astru filtratunde toamna mă ningea cu-o ploaie de frunze
și mi-aducea geneza singurătății pe aripi de vânt
pân-ai s-ajungi la capătul tărâmului moartevisele mele zbura-vor prin stelele departe
marţi, 24 septembrie 2013
seară de toamnă
pe cerul serii orizontul doarme,mijește dintre plopi un corn de lună,
se-așterne aur pe poteci pustiiși toamna asta parcă e nebună.
în colț de umbre șoaptele apunîn dulci melancolii verlaine-iene,pe un covor de frunze eu adun
flori veștede de maci și zânziene.
sub cerul infinit și plin de harun lampadar cu stele lumineazăo noapte magică ca de cleștarîn care toamna asta delirează.
mă văd adesea ca în paradis,încremeniți în seară amândoi,când fericiți visam același vissă rătăcim în lume numai noi.
la tine-n brațe toamna astăzi râde, la mine plânge iarși sera-n prag,
s-a strecurat în inimă un gâdece m-a făcut ca să rămân pribeag.
vineri, 27 septembrie 2013
plouă
toamnele vin cu despletiri de frunzeîntr-un concert de dor vivaldian
cocorii desenează geometrii pe certriunghiuri care urcă dealuri surese-ascund apoi în nori până ce pierlăsând în urmă răni de roșu-aprins
și-n suflete melancolii ascunsecoboară seara pe pădurea-n flăcări
mormânt de liniști cade în abisprin umbrele ce plâng adesea-n noi
și ne ucid și ultimul nou visplouă la toamne grele peste mineca-ntr-un potop de ape infernale
un amalgam de ieri de azi de mâinecu clipe calpe searbede banale
din când în când mai plouă și cu visedoar logodind iubirea printre ploisă nu uităm că ne-am iubit și noi…
vineri, 27 septembrie 2013
refecții
se spânzură de cer privirea meași toamna-mi cântă dulce la ureche,stau seara-n pragul meu de veghesă văd cum licurește prima stea.
doar umbre negre și-amintiri târziiapar prin norii care stau să cadă
și trec prin fața mea, o promenadă,tot așteptându-te iubito ca să vii.
tăcerea-ți mi-a adus melancolia,izvoare albastre susură prin munți,foșnesc a toamnă plopii cei cărunți,
a tăcut tristă-n cuiburi ciocârlia.
mă-ntorc în mine cu aripa frântă,mi-adun în mâini scânteile de dor,se sting încet și le privesc cum morca niște frunze-n vântul care cântă
și sună-a ploaie streașina pe sus,cad picături prin negura cețoasă,
eu intru singur murmurând prin casăromanța cu- amintirea ce s-a dus.
duminică, 29 septembrie 2013
rugăciune
de ce toamnele, de ce vin cu dureri ancestralece-mi spintecă sufletul meu rătăcit,fă, Doamne, o minune pe pământ
cum ai făcut cu Mântuitorul,înscrie-mă pe lista ta de om fericit,
sau fericirea nu este pentru noi muritorii,trimite-ne îngerii tăi din cer,
să ne dea aripi să zburăm precum zboară cocoriiprin spații astrale până ce pier.
adună-ne la cina Ta, cea de taină,și dă-ne o clipă de fericire
și mai dă-ne din marea Ta firemai multă iubire, mai multă iubire,
de ce ne aduci toamnele cu atâta tristețe,în zborul lor cocorii sunt fericiți,
trimite-ne și pe noi într-o țară de vis,acolo unde oamenii se iubesc, sunt iubiți.
despletește-ne visele noastre frumoaseși lasă-ne să ne trăim fiorii,
purificând sângele albastru din noicum vin primăvara cocorii
scăldați în soare, verdeață și ploi.ne plecă diminețile pierdutele căutăm și nu le mai găsim
se golesc zilele de secundeși nu mai știm ai cui mai vrem să fim.
duminică, 29 septembrie 2013
generația blestemată
noi am iubit pe furiș,noi am băut pe furiș,
noi ne-am văzut pe furiș,asta s-a văzut
la ieșirea din labirintnoi tot ce-am făcut,am făcut pe furiș,deliciile azurului
le-am contemplat tot pe furiș,pasărea ce se hrănea
cu lumină de lunăam privit-o tot pe furiș
femeia s-a dus,o, diană, peste frumusețea ei
tot pe furiș,absența ei am strâns-o-n brațe,
sfințind-o cu singurătatea.
luni, 30 septembrie 2013
poveste neterminată
iată că putem trăi și fără lunăcum încercăm să trăim fără patrie
prin ploile toamnei pe un cer spălăcitsub respirația unui vis
care nu se va împlini niciodată.în seara asta s-a oprit aici toamna
cu cioburi de azur, cu ape care curgdincolo de timp.
păsările au culoarea umbrei,oamenii par stafii,
îmbrăcați în pelerine albastre.singurătatea se plimbă pe străzi
ieșind din orele dimineților friguroaseca o fantasmă scăpată dintr-o poveste
neterminată.
marţi, 1 octombrie 2013
generația noastră
iată că și veacul acesta a prins conturam fost tineri fără a fi bogați
generația care vine își crează o altă lumenu atât de romantică precum a noastră
cu diplome mai aiurită mai rococoroși de gelozie ne dăm bătuți
după atâtea jertfe inutile care ne-au sluțitvoi nu mai sunteți sensibili la razele luniinici toamnele nu vă mai impresionează
cu melancolia lor deșucheatănici sălciile plângătoare cu frunzișul lor
care scuipă în toamnă licur de stelevoi trăiți în orașe care se pliază
ca armonicile luați moartea cu iarbăbună și iarbă rea cu un ochi care răsare
și altul care apuneîntre zori și amurg doar infernul
democrit și-a smuls ochii ca să poată gândidrumurile noastre au fost ecouri și pași
femei bărbați agonii morți și-nvierizile și nopți răstimp între vise și visefiecare clipă a lui ieri am trăit-o ca
la cinematograf am vânturat viața printre degete ca niște casieri zgârciți
atinși de molime încă ne ținem bine pe picioarerâdem de viitor pe deasupra voastră
lăudăm adevărurile și ne plac fetele frumoasene descoperim în fotografii
trecutul nostru atât de tumultuos și frumusețea care s-a dus pe apa sâmbetei.
miercuri, 2 octombrie 2013
femeia lebădă
se înserează peste totnoaptea când mor stelele
femeia miroase a râuea vine fără să vie.înfășurat în susurul
brațelor eivoi blestema cu patimăclipa când trecerea ei
va fi cântec de pasăre rătăcităprădându-mi somnul
cu gura și umbra ei de lebedă.
joi, 3 octombrie 2013
inocență
vântul își trece degetele prin tăcerea noastră
așa începe toamna sub formă de poveste și năluciri
ziua se preface-n intangibilfemeie nălucă
am uzurpat lumina și stelelene-am ascuns în întunericul nopții
aici e o altă lumeeșecurile se petrec la parter
noi trebuie să împingem cerul mai sus
orice umbră e o tragedieinocența ta demonică
mă face s-o visez pe Emma Bovari.
sâmbătă, 5 octombrie 2013
urmele vremii
urmele vremii pe unde-am visat s-au șters,
umbra aripei pe unde-am zburat a fost strivită
de ploile toamneicare mi-au furat toți cocorii.
vântu-ntomnăriimi-a strâns toți fluturii de frunze
astupându-mi cărărileburdușite de vise.
nordul nopții de toamnămi te aduce
ca ispităîn marea mea de pustiurisă-l ascultăm pe vivaldi.
duminică, 6 octombrie 2013
umbra ta
a surâs miroase searacând apare umbra ta,
ca un râu peste câmpiese revarsă dragostea.
ascultând zumzetul toamneiși cum cântă frunzele,dorul meu atunci învie
și-și înalță pânzele.
e corabie pe maresau ce este dorul meu?printre valuri călătoare
el te caută mereu.
te privește în oglindă,printre fluturii de noapte,ochii tăi, un cer albastru,sânii- două mere coapte.
iluzii nestăpânite,arătările de ieri,
te strecori la mine-n casăprintre gânduri și tăceri.
nu știu, dor îmi e de tine,sau fiorul tremurând,
tu, frumoasa mea stăpână,te-ai ascuns la mine-n gând.
duminică, 6 octombrie 2013
proprietarul de pustiuri
am titlul de proprietate pe pustiuri,de-acum voi muta lebăda albă-n turn,voi bea la rouă dintr-o stea ascunsă,
tot stând la pândă ca un taciturn.
veniți ca să visăm peste Sahare,veniți să v-așezați la umbra vremii,
veniți prin ora aspră de cenușă,ca s-ascultați cum rod în vreme viermii.
l-ați ascultat pe Einstein cum vorbește,să nu-l cătați vreodată printre sfinți,
pe Buddha, pe Rimbaud sau pe Shakespeare,ce rătăcite-au fost aceste minți!
ciutura stelelor se revarsă în noi,din ceruri în zori clepsidra dispare pios,
umbra noastră e mister pe pământ,nu vom deveni decât țărână și os.
eu sunt proprietarul pe pustiuri,n-am cum să mai întorc acum reversul,
văd arhetipuri în oglinzi concave,privind cum se destramă Universul.
marţi, 8 octombrie 2013
în infern
cobor cu sisif în infern și plângem drumul întoarcerii,nu ne întrebăm și nu ne mirăm
de grozăviile întunericului,acolo am văzut ochii
ireal de albaștri, sânii somnoroșiși gura flămândă de săruturi
ale femeii părăsite.acolo se dezleagă de blestemtoate gândurile care înfloresc
în visele noastre.
joi, 10 octombrie 2013
vine toamna, trece toamna…
vine toamna, trece toamna,unde-i lacrima de ieri,
ne rămân decât regrete,îngropate în tăceri.
osteniți ne vin din spațiiherghelii de cai fantasme,în triunghiuri trec cocoriitoți înmiresmați în basme.
clopotele bat a toamnătot cântând a veșnicie,a iluzii fără margini,de dor și melancolie.
sună frunza, bate vântul,ramurile fremătând,
și cu ele numai gândulne îmbie surâzând…
ne plac falsele plăceri,într-un scrâșnet de durere,
numai astăzi nu e ieri,între moarte și-nviere.
trec fantome de iluzii,peste umbrele tăcerii,
printre gânduri și-ntunericse opresc în pragul serii.
vine toamna, trece toamnași cu ea trecem și noi,
așteptăm o primăvară,printre viscole și ploi.
vineri, 11 octombrie 2013
Recommended