4
Buletin Informativ Octombrie 2012, Nr. 12 Transporturi: noi perspective pentru aviația UE (link) Aviația mondială se află într-un proces de transformare radicală, iar Europa a fost afectată mai puternic decât multe alte regiuni de criza economică. Comisia Europeană a stabilit pe 26 septembrie un pachet ambițios de propuneri vizând impulsionarea competitivității pe plan internațional a industriei aviatice din UE prin deschiderea de negocieri cu parteneri cheie pentru accesarea unor noi oportunități de afaceri pe piețele cu creștere rapidă, prin dezvoltarea unor noi instrumente de combatere a concurenței neloiale și prin crearea unui cadru de reglementare adecvat pentru stimularea investițiilor. Aviația constituie un sector vital al economiei europene, care contribuie la crearea de locuri de muncă și la dezvoltarea comerțului și conectează milioane de întreprinderi și persoane cu restul lumii. Însă poziția competitivă a industriei aviatice a UE, în special cea a companiilor sale aeriene internaționale, este grav amenințată. Piețele cu creșterea cea mai rapidă se află acum în afara Europei. Sectorul aviatic european - nu doar companiile aeriene, ci întreaga industrie aeronautică, aeroporturile, furnizorii de servicii de management al traficului aerian și alte sectoare de servicii - se confruntă cu o creștere redusă în UE și cu o concurență acerbă la nivel internațional. Actul privind piața unică II : 12 acțiuni prioritare pentru o nouă etapă de creștere (link) Anul acesta marchează cea de a 20-a aniversare a pieței unice. S-au parcurs deja etape importante. Pentru consumatorii europeni, piața unică înseamnă o gamă mai variată de produse și servicii, la prețuri mai mici. Piața unică le-a oferit cetățenilor posibilitatea de a circula liber, de a se stabili și de a lucra oriunde doresc. Pentru cele 23 de milioane de companii din UE, piața unică a creat acces la 500 de milioane de consumatori și a generat investiții străine. Edificarea pieței unice este un exercițiu permanent și un element central în programul de măsuri europene destinate ieșirii din criza economică actuală. În acest context, Comisia Europeană a adoptat Actul privind piața unică II și a prezentat 12 acțiuni-cheie care așteaptă aprobarea rapidă a instituțiilor UE. Aceste acțiuni se concentrează asupra a patru catalizatori principali pentru creștere, crearea de locuri de muncă și dezvoltarea unui climat de încredere: a) rețele integrate, b) mobilitate transfrontalieră pentru cetățeni și întreprinderi, c) economia digitală și d) acțiuni care să consolideze coeziunea și să sporească avantajele de care se bucură consumatorii.

Buletin informativ IMI PQ NET nr.12

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Buletin informativ IMI PQ NET nr.12

Buletin Informativ

Octombrie 2012, Nr. 12

Transporturi: noi perspective pentru aviația UE (link)

Aviația mondială se află într-un proces de transformare radicală, iar Europa a fost afectată mai

puternic decât multe alte regiuni de criza economică. Comisia Europeană a stabilit pe 26 septembrie un

pachet ambițios de propuneri vizând impulsionarea competitivității pe plan internațional a industriei

aviatice din UE prin deschiderea de negocieri cu parteneri cheie pentru accesarea unor noi oportunități de

afaceri pe piețele cu creștere rapidă, prin dezvoltarea unor noi instrumente de combatere a concurenței

neloiale și prin crearea unui cadru de reglementare adecvat pentru stimularea investițiilor.

Aviația constituie un sector vital al economiei europene, care contribuie la crearea de locuri de

muncă și la dezvoltarea comerțului și conectează milioane de întreprinderi și persoane cu restul lumii.

Însă poziția competitivă a industriei aviatice a UE, în special cea a companiilor sale aeriene internaționale,

este grav amenințată. Piețele cu creșterea cea mai rapidă se află acum în afara Europei. Sectorul aviatic

european - nu doar companiile aeriene, ci întreaga industrie aeronautică, aeroporturile, furnizorii de

servicii de management al traficului aerian și alte sectoare de servicii - se confruntă cu o creștere redusă în

UE și cu o concurență acerbă la nivel internațional.

Actul privind piața unică II : 12 acțiuni prioritare pentru o nouă etapă de creștere (link)

Anul acesta marchează cea de a 20-a aniversare a pieței unice. S-au parcurs deja etape importante.

Pentru consumatorii europeni, piața unică înseamnă o gamă mai variată de produse și servicii, la prețuri

mai mici. Piața unică le-a oferit cetățenilor posibilitatea de a circula liber, de a se stabili și de a lucra

oriunde doresc. Pentru cele 23 de milioane de companii din UE, piața unică a creat acces la 500 de

milioane de consumatori și a generat investiții străine. Edificarea pieței unice este un exercițiu permanent

și un element central în programul de măsuri europene destinate ieșirii din criza economică actuală. În

acest context, Comisia Europeană a adoptat Actul privind piața unică II și a prezentat 12 acțiuni-cheie

care așteaptă aprobarea rapidă a instituțiilor UE. Aceste acțiuni se concentrează asupra a patru

catalizatori principali pentru creștere, crearea de locuri de muncă și dezvoltarea unui climat de încredere:

a) rețele integrate, b) mobilitate transfrontalieră pentru cetățeni și întreprinderi, c) economia digitală și d)

acțiuni care să consolideze coeziunea și să sporească avantajele de care se bucură consumatorii.

Page 2: Buletin informativ IMI PQ NET nr.12

Selecţie de documente noi:

10/10/2012: Directiva de punere în aplicare 2012/25/UE a Comisiei din 9 octombrie 2012 de stabilire

a procedurilor de informare pentru schimbul, între statele membre, de organe umane destinate

transplantului. (pdf)

09/10/2012: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 5 octombrie 2012 privind recunoașterea

cadrului juridic și de supraveghere al Australiei ca fiind echivalent cu cerințele Regulamentului (CE)

nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind agențiile de rating de credit (pdf)

05/10/2012: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 26 septembrie 2012 de derogare a producției

și vânzării angro de energie electrică produsă din surse convenționale în macrozona nord și în

macrozona sud din Italia de la aplicarea Directivei 2004/17/CE a Parlamentului European și a

Consiliului de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei,

energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de modificare a Deciziei 2010/403/UE a

Comisiei [notificată cu numărul C(2012) 6665] (pdf)

26/09/2012: Regulamentul delegat (UE) nr. 874/2012 al Comisiei din 12 iulie 2012 de completare a

Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește etichetarea

energetică a lămpilor electrice și a corpurilor de iluminat (Text cu relevanță pentru SEE) (pdf)

22/09/2012: 2012/512/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 21 septembrie 2012 de

stabilire a datei de începere a operațiunilor Sistemului de informații privind vizele (VIS) în a treia

regiune. (pdf)

19/09/2012: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei din 18 septembrie

2012 de stabilire a dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de reînnoire pentru

substanțele active, prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al

Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (Text cu relevanță pentru SEE) (pdf)

Page 3: Buletin informativ IMI PQ NET nr.12

Consultări în curs

08.10.2012 – 04.01.2013: TVA – Revizuire a legislaţiei existente în domeniul ratelor reduse

de TVA (link)

În luna decembrie a anului 2011 Comisia a adoptat o comunicare privind viitorul TVA, care

stabilește caracteristicile fundamentale ce stau la baza sistemului TVA-ul, și acțiunile prioritare

necesare pentru a crea un sistem de TVA mai simplu, mai eficient și mai robust în UE. Una dintre

acțiunile prioritare este o revizuire a actualei structuri a cotelor de TVA. În urma acestei consultări

publice, Comisiei urmăreşte să afle opinia părților interesate.

05.10.2012 – 28.12.2012: Consultare privind un posibil cadru de redresare şi soluţionare

destinat instituţiilor financiare din afara sectorului bancar (link)

Obiectivul consultării este de descoperi opinii ale părţilor vizate cu privire la un cadru posibil

pentru redresarea instituțiilor financiare nebancare. Cadrul de reglementare cu privire la funcționarea

piețelor financiare are drept scop asigurarea că activitatea instituţiilor financiare din afara sistemului

bancar susține și promovează buna funcționare a piețelor financiare din toate punctele de vedere. Acest

cadru minimizează, de asemenea, de riscurile pe care activitatea lor le potreprezintă pentru ceilalți

participanți pe piață, investitori/ asigurați.

02.10.2012 – 13.11.2012: Consultare pe marginea recomandărilor Grupului de experţi la

nivel înalt cu privire la reformarea structurii sectorului bancar în UE (link)

Un grup de experți la nivel înalt anlizează dacă sunt necesare reforme structurale ale sectorului

bancar din UE având scopul de a stabili un sistem bancar stabil și eficient care serveşte direct nevoilor

cetățenilor , economia și piața internă. Grupul recomandă un set de cinci măsuri care amplifică și

completează setul de reforme de reglementare deja adoptate sau propuse de UE, Comitetul de la Basel

și de guvernele naționale.

Page 4: Buletin informativ IMI PQ NET nr.12

01.10.2012 – 23.12.2012: Consultare publică: Programul European de Cercetare în

Metrologie în cadrul programului Orizont 2020 (link)

Această consultare se referă la punerea în aplicare a programului Orizont 2020 care va oferi

finanţare pe parcursul întregului lanţ de inovare, de la cercetarea de bază si pâna la poziţionarea pe piaţa

a produselor inovate. Consultarea are ca scop evaluarea stării actuale a sistemului european de cercetare

în domeniul metrologiei și a provocărilor cu care se confruntă. Cu o propunere de 80 miliarde € buget,

noul program al UE pentru cercetare și inovare este o parte a efortului de a crea o nouă creștere și locuri

de muncă în Europa.

21.09.2012 – 13.12.2012: Consultare publică în vederea simplificării, clarificării şi

modernizării legislaţiei privind „cerul unic european” (SES II +) şi a alinierii normelor

SES şi AESA (link)

După cum menţionează şi Cartea albă privind politica în domeniul transporturilor, adoptată de

Comisie la 28 martie 2011, finalizarea “cerului unic european” (SES) - cadru cu privire la gestionarea

traficului aerian este unul din elementele cheie pentru realizarea unui spațiu unic european al

transporturilor . SES are drept scop îmbunătăţirea eficienței globale a modului în care spațiul aerian

european este organizat și gestionat. Aceasta include o scădere a costurilor, o creştere a gradului de

siguranţă şi o reducere a impactului asupra mediului.

17.09.2012 – 17.12.2012: Dimensiunea urbană a politicii UE în domeniul transporturilor

(link)

Comisia Europeană dorește să analizeze, împreună cu publicul și alte părți interesate care este

modalitatea de acţiune cea mai bună pentru a asigura transportul urban de înaltă calitate şi mobilitate

pentru toți utilizatorii din cele 27 de state membre ale UE.

Pentru participare la consultări, vă rugăm să consultati următorul link :

http://ec.europa.eu/yourvoice/consultations/index_ro.htm